Memoriu Zona Protejata Nr 10 - Calea Dorobantilor

Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie ale monumentelor istorice în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti – etapa a II-a/2009 – UAUIM – CCPEC/QUATRO DESIGN, aprilie 2011. Autor al studiului istoric lect.drd.arh. Adrian Crăciunescu

Pag. 1/1

MUNICIPIUL BUCUREŞTI – ZONA PROTEJATĂ NR. 10 – "DOROBANŢI" STUDIU ISTORIC DE FUNDAMENTARE A P.U.Z. – ZONA PROTEJATĂ NR. 10 – "DOROBANŢI" DENUMIREA DOCUMENTAŢIEI: Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti. Metodologie, criterii de fundamentare, identificarea tipurilor de zone protejate şi a traseelor culturale, studii pilot pe tipuri de zone protejate. FAZA: I – Analiza situaţiei existente Sub-faza IB – Studiu istoric de fundamentare BENEFICIAR: Primăria Municipiului Bucureşti DATA: Aprilie 2011 PROIECTANT GENERAL: U.A.U.I.M. – C.C.P.E.C. Şef de proiect: Conf.dr.arh. Sergiu Nistor AUTORI: Conf.dr.arh. Sergiu Nistor, expert MCC, lect. drd. arh Adrian Crăciunescu, specialist MCC, conf. dr. Arh. Mihaela Criticos, arh. Ioana Elena Vultur, arh. Virgil Ruta, arh. Mihaela Enăchescu, arh. Raluca Trifa, arh. Claudia Constantinescu, arh. Cristinel Vlad, arh. Ciprian Buzilă arh.urb. Irina Popescu-Criveanu, specialist M.C.C. urb. Alexandra Ana Vişinescu, urb. Alina Drăgoescu COLABORATORI: lect. dr. arh. Gabriel Panasiu lect. dr. arh. Valeriu Drăgan, specialist MCC, arh. Daniela Puia arh. Mihaela Anastasiu arh. Carmen Brânduşa Borza arh. Andreea Gafencu arh. Ioana Andreea Popescu arh. Adrian Bălteanu stud. arh. Florentina Matache stud. arh. Raul Timiş stud. arh. Ştefana Pascu stud. arh. Anca Majaru


Pag. 2/2

CONŢINUTUL STUDIULUI: A. Piese scrise: MEMORIU GENERAL I. NOTĂ METODICĂ I.1. Obiectivele şi limitele studiului I.2. Descrierea metodei şi direcţiilor de cercetare I.3. Evidenţierea surselor documentare, iconografice, cartografice ş.a. I.4. Prezentarea critică a bibliografiei generale I.5. Prezentarea studiilor anterioare pe care se bazează cercetarea I.6. Descrierea teritoriului studiat I.7. Regim juridic de protecţie II. ANALIZA EVOLUŢIEI ŞI A CARACTERISTICILOR TERITORIULUI STUDIAT II.1. Evoluţia contextului urban II.2. Evoluţia şi caracteristicile tramei stradale şi a parcelarului II.3. Evoluţia reglementărilor edilitare şi urbanistice II.4. Evoluţia populaţiei şi a caracterului funcţional II.5. Evoluţia şi caracteristicile fondului construit II.6. Evoluţia şi caracteristicile suprafeţelor plantate III. ZONE ŞI SUBZONE ISTORICE DE REFERINŢĂ III.1. Subzone istorice de referinţă în teritoriul P.U.Z. III.2. Mod şi grad de protecţie necesar III.2. Mod şi grad de dezvoltare permis IV. VALORI DE PATRIMONIU CONSTRUIT În perimetrul P.U.Z. IV.1. Clădiri şi amenajări valoroase (B. 13) IV.2. Suprafeţe plantate şi libere valoroase (B. 13) V. mod de construire permis În perimetrul P.U.Z. V.1. Elemente protejate şi metode de protejare V.2. Regimul de construire permis VI. Surse bibliografice şi cartografice VI.1. Surse bibliografice VI.2. Surse bibliografice VI. 3. Alte surse B. PIESE DESENATE 01. Regimul juridic de protecţie (scara 1: 2.000) 02. Evoluţia contextului urban – I (scara 1:5.000) 03. Evoluţia contextului urban – II (scara 1:5.000) 04. Evoluţia tramei stradale (scara 1:2.000) 05. Evoluţia parcelarului (scara 1:2.000) 06. Tipologia parcelarului (scara 1:2.000) 07. Evoluţia reglementărilor urbanistice – I (scara 1:2.000) 08. Evoluţia reglementărilor urbanistice – II (scara 1:2.000) 09. Evoluţia funcţiunilor urbanistice (scara 1:2.000) 10. funcţiuni urbanistice actuale (scara 1:2.000) 11. Regim de înălţime actual (scara 1:2.000)


Pag. 3/3

12. Evoluţia fondului construit (scara 1:2.000) 13. Valoarea istorică şi arhitecturală a clădirilor (scara 1:2.000) 14. Restricţii şi permisivităţi de intervenţie (scara 1:2.000) 15. Ilustraţii – zona protejată nr. 40 – "Icoanei" ADDENDA 1. FIŞA DE CARACTERIZARE A ZONEI PROTEJATE Fişa 1. Fişa de caracterizare a zonei protejate Anexa 1.1. teritoriul P.U.Z. – zona protejată nr. 10 – "Dorobanţi" Anexa 1.2. Lista străzilor cuprinse în zonă Anexa 1.3. Lista imobilelor cuprinse în zonă Anexa 1.4. Lista monumentelor istorice cuprinse în zonă Anexa 1.5. Bilanţ teritorial analitic Anexa 1.6. Bilanţ teritorial sintetic Anexa 1.7. Date istorice referitoare la imobilele din zona protejată Anexa 1.8. Acte ale primăriei Municipiului Bucureşti şi ale Primăriei Sectorului 2 2. FIŞE DE CARACTERIZARE ŞI EVALUARE ALE IMOBILELOR 2.1 Tabel de evaluare al imobilelor 2.2 Fişe de evaluare a imobilelor


Pag. 4/4

I. NOTA METODICĂ I.1 Obiectivele şi limitele studiului

Studiul de faţă reprezintă fundamentarea istorică a documentaţiei de urbanism: "P.U.Z. – zona protejată nr. 10 – "Dorobanţi", parte a etapei II – Fundamentare teoretică a documentaţiei: "Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti. Metodologie, criterii de fundamentare, identificarea tipurilor de zone protejate şi a traseelor culturale, studii pilot pe tipuri de zone protejate." Obiectivele studiului sunt următoarele: - decelarea valorilor istorice, arhitecturale şi urbanistice ale zonei, care contribuie la stabilirea restricţiilor şi permisivităţilor de intervenţie la nivelul planului urbanistic zonal; - definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti. - înţelegerea caracteristicilor urbanistice evolutive ale zonei, care permite stabilirea unui mod de construire şi de amenajare adecvat în zonă consecvent cu păstrarea valorilor decelate şi în continuitate faţă de etapele anterioare de dezvoltare; - constituirea unei baze de date istorice referitoare la componentele cu valoare culturală din zonă (clădiri, dar şi parcuri, străzi şi pieţe), în vederea utilizării acestora pentru informarea populaţiei.

I.2 Descrierea metodei şi direcţiilor de cercetare Statutul juridic de zonă protejată a municipiului conduce la obligativitatea elaborarării P.U.Z. în conformitate cu Ordinul ministrului transporturilor şi turismului nr. 562/2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)" (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Anul 172 (XVI), Nr. 125 bis din 11 februarie 2004). Prezentul studiu istoric de fundamentare a P.U.Z. este conform Anexei 3 a ordinului citat, "Conţinutul studiului istoric zonal", conţinut pe care îl adaptează cazului studiat. Metoda de cercetare şi de evaluare este descrisă în partea teoretică a lucrării şi cuprinde o serie de paşi după cum urmează: Analizarea clădirilor din zonă din punct de vedere urbanistic, arhitectural şi istoric după criteriile definite în Fişele de caracterizare ale imobilelor, în vederea identificării acelor clădiri sau corpuri de clădire a căror protejare este necesară în perioada de valabilitate a P.U.Z (fişele aferente acestor clădiri sunt anexate studiului). Fişele reprezintă o preluare a modelului folosit anterior în zonele pilot detaliate în 2006 şi au fost elaborate pornind de la Fişele de evaluare ale monumentelor istorice, adaptându-le arhitecturii minore studiate. Prin aceste fişe este asigurată legătura cu sistemul de evidenţă al monumentelor istorice (în ceea ce priveşte caracteristicile arhitecturale şi istorice ale imobilelor) şi cu sistemul de reglementare aferent P.U.Z (în ceea ce priveşte caracteristicile urbanistice ale imobilelor). Analizarea caracteristicilor urbanistice, arhitecturale şi istorice ale zonei studiate şi prezentarea sintetică a acestor informaţii în fişa de caracterizare a zonei protejate. Fişa de caracterizare şi anexele acesteia preiau contribuţia originală a studiului zonelor pilor detaliate în anul 2006 (autori: arh.urb. irina Popescu-Criveanu, arh. ştefan Bâlici şi colaboratori) şi are ca obiectiv crearea unei baze de date referitoare la zonele protejate ale municipiului Bucureşti care permite evaluarea acestora (delimitare, regim de protecţie, caracteristici urbanistice). În particular, studierea informaţiilor bibliografice şi cartografice referitoare la fiecare imobil în parte şi prezentarea lor sintetică în anexa fişei permite realizarea unei legături cu baza de date referitoare la fiecare imobil în parte, iar studierea caracteristicilor evolutive ale ţesutului urban permite o restructurare ulterioară a reglementărilor în zonele protejate, pornind de la unităţi de ţesut cu caracteristici similare. Realizarea, în faza următoare a studiului, a unei Fişe de reglementare a zonei istorice, în care sunt prezentate sintetic datele referitoare la clădirile şi spaţiile protejate şi la modul de construire permis pentru imobilele în care dezvoltarea este acceptabilă. Fişa de reglementare a zonei istorice, care va fi predată odată cu planul Urbanistic Zonal, preia modelul fişei deja elaborate pentru documentaţia P.U.Z. Zona protejată nr. 57 – Jean Monnet (Quattro design srl, 2006) care reprezintă o contribuţie originală a arh.urb. Irina Popescu-Criveanu. Prezentarea, în volume separate, a Fişelor de caracterizare şi de reglementare ale zonelor protejate şi a Fişelor de caracterizare ale imobilelor permite administraţiei publice locale şi administraţiei publice centrale de specialitate (M.C.C., M.T.C.T.) să consulte o informaţie sintetică, structurată după considerente operaţionale.


Pag. 5/5

PUZ-Z.P.C. aprobat prin H.C.G.M.B. 279/2000 (U.A.U.I.M.-C.C.P.E.C., şef de proiect lect. dr. arh. Dan Marin) a stabilit, pentru Municipiul Bucureşti, un număr de 98 de zone protejate, marea majoritate a acestora fiind cuprinsă în limitele istorice ale oraşului Bucureşti (1831); în afara acestei arii, sunt considerate zone protejate parcelările realizate în prima jumătate a sec. XX, în limita teritoriului administrativ al oraşului stabilită în anul 1895. Aceste zone protejate sunt grupate în 19 categorii, arătate în Lista zonelor protejate construite aprobate prin HCGMB 279/2000, fiecare dintre acestea având anexat un text reglementar. În intervalul 2005-2006 a fost elaborată o serie de studii sub denumirea „Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti” (U.A.U.I.M.-C.C.P.E.C., şef de proiect prof.dr.arh. Anca Brătuleanu), şi anume: Etapa I (fundamentarea teoretică), cu următoarele faze: Faza I - Fundamentarea teoretică a metodologiei de inventariere, evaluare şi reglementare a valorilor culturale

din Z. P. stabilite prin P.U.Z. "Zone construite protejate în Municipiul Bucureşti"; Faza II - Validarea metodologiei propuse prin aplicarea acesteia în următoarele tipuri diferite de Z.P.: stradă

comercială din structura urbană tradiţională (Z.C.P. 02 Calea Griviţei), bulevard rezidenţial (Z.P. 12 Bulevardul Lascăr Catargiu), ţesut tradiţional difuz (Z.C.P. Zona Icoanei) şi parcelare tradiţională reglementată (Z.P. 53 Parcelarea Mornand).

Etapa II (palierul operaţional), cu următoarele faze: Faza I - Studiul pilot de aplicare a metodologiei validate într-un prim lot, alcătuit din următoarele opt Z.P.: 04

Bulevardul Magheru, 38 Zona Labirint, 46 Parcelarea Vatra Luminoasă, 48 Parcelarea Filipescu, 49 Parcelarea Bonaparte - Mora, 56 Parcelarea UCB, 73 Parcelarea Domenii şi 94 Zona Căderea Bastiliei;

Faza II - Omogenizarea conţinutului studiului din etapa I faza II - pentru cele patru Z. P. studiate (02 Calea Griviţei, 12 Bulevardul Lascăr Catargiu, 40 Zona Icoanei şi 53 Parcelarea Mornand) -, în conformitate cu structura şi conţinutul validat şi aplicat pentru cele opt zone.

În urma acestor studii a fost elaborat – în Etapa III – un “Regulament adiţional”, aprobat prin HCGMB nr. 34/2009 pentru un număr de 12 zone protejate construite stabilite, definite şi reglementate în anul 1999, prin P.U.Z. "Zone construite protejate în Municipiul Bucureşti". Zonele protejate reglementate deja au fost astfel alese încât să cuprindă tipuri diverse de ţesut urban cu valori istorice: Stradă comercială din structura urbană tradiţională – Z.P. 02 Calea Griviţei; Bulevard rezidenţial – Z.P. 12 Bulevardul Lascăr Catargiu Bulevardul modernist – Z.P. 04 Bulevardul Magheru [parţial – teritoriul corespunzător Z.P. nr. 04 Brătianu –

subzonele a, b din 2000] Ţesut tradiţional difuz – Z.P. 40 Zona Icoanei, Z.P. 38 Zona Labirint şi Z.P. 94 Zona Căderea Bastiliei Parcelare reglementată – Z.P. 53 Parcelarea Mornand, Z.P. 46 Parcelarea Vatra Luminoasă, Z.P. 48 Parcelarea

Filipescu, Z.P. 49 Parcelarea Bonaparte - Mora, Z.P. 56 Parcelarea UCB, Z.P. 73 Parcelarea Domenii Astfel, prin Regulamentul adiţional se disting (Art. 3) următoarele grade de protecţie, stabilite detaliat în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti: Clădiri, spaţii amenajate şi/sau spaţii plantate care impun un grad mare de protecţie, categorie în care sunt

incluse şi imobilele clasate în grupa A şi B, în conformitate cu Lista Monumentelor Istorice publicată în Monitorul Oficial al României nr.646 bis din 16 iulie 2004.

Clădiri care impun un grad mediu de protecţie; Clădiri care nu impun un grad de protecţie.

Gradele de protecţie precizate în Art.3. corespund următoarelor posibilităţi diferenţiate de intervenţie (stabilite în art. 4): Conservarea obligatorie a clădirilor, a spaţiilor amenajate şi a spaţiilor plantate care deţin un grad mare de

protecţie; Posibila intervenţie de modificare a clădirilor cu un grad mediu de protecţie; Posibila desfiinţare a clădirilor care nu impun un grad de protecţie.


Pag. 6/6

În plus, se introduce obligativitatea elaborării unor “studii istorice de fundamentare” a intervenţiilor din zonele protejate respective (art. 5), care trebuie să precizeze într-un capitol distinct destinat concluziilor, atât pentru obiectul de studiu (asupra căruia este solicitată intervenţia), cât şi pentru zona învecinată acestuia, cel puţin următoarele categorii de elemente valorice (art. 5.1): Elementele cu valoare semnificativă - care trebuie conservate şi puse în valoare; Elementele cu valoare nesemnificativă - asupra cărora se poate interveni fără restricţii de conservare; Elementele nocive - care trebuie obligatoriu înlăturate pentru punerea în valoare şi conservarea valorilor instituite

şi identificate la nivelul imobilului studiat şi al zonei învecinate. Intervenţiile trebuie să se supună concluziilor studiilor respective (Art. 6.7), numai dacă acestea din urmă au obţinut un aviz favorabil al M.C.C. (Art. 6.6); acest aviz este prealabil avizului M.C.C. obligatoriu, prin lege, pentru orice intervenţie în teritoriul zonelor protejate respective. Regulamentul stabileşte categoriile de intervenţie permise în zonele protejate, în funcţie gradul de protecţie corespunzător (Art. 7): Pentru gradul de protecţie mare al clădirilor, al spaţiilor amenajate şi al spaţiilor plantate sunt obligatorii

intervenţiile de conservare - restaurare sau de restaurare şi îmbunătăţire a stării de conservare; Pentru gradul de protecţie mediu al clădirilor sunt posibile intervenţiile de asanare - dezvoltare a imobilelor, de

conservare - restaurare a faţadelor, precum şi de restructurare a fondului construit cu integrarea în valorile culturale ale imobilelor învecinate;

Pentru construcţiile care nu au un grad de protecţie deosebit sunt posibile intervenţiile de desfiinţare a fondului construit, cu obligativitatea remodelării arhitecturale prin integrarea în caracterul zonei..

Aprobarea Regulamentului adiţional a stabilit deci condiţii de interzicere a desfiinţării în cadrul unor imobile care nu sunt înscrise în L.M.I. în cele 12 zone protejate respective şi a introdus obligativitatea elaborării unui studiu istoric de fundamentare a cărui avizare de către MCC este obligatorie; concluziile studiu istoric avizat favorabil condiţionează proiectele de autorizare a construirii, respectiv desfiinţării clădirilor. Pentru a stabili reglementările zonelor protejate din Etapa a II-a – 2009, obiect al prezentului contract (Z.P. nr. 10 – Calea Dorobanţi; Z.P. nr. 32 – Vasile Conta şi Z.P. nr. 34 – Pitar Moş), metoda de lucru este cea propusă de UAUIM-CCPEC şi aprobată de CGMB prin "Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti - etapa I/2005" (Metodologie, criterii de fundamentare, identificarea tipurilor de zone protejate şi a traseelor culturale, studii pilot pe tipuri de zone protejate) şi validată prin Faza II a aceluiaşi studiu pentru cele 12 Zone Construite Protejate (Z.P.) menţionate mai sus. În dorinţa de a obiectiviza şi obiectiva protejarea patrimoniului construit urban, metodologia de reglementare a regimului tehnic al imobilelor din Z.P., adoptată de documentaţia citată mai sus, se fundamentează pe următoarele A. Structură legică:

1. Stabilirea categoriilor de valoare culturală şi definirea criteriilor de încadrare a imobilelor în acestea, relaţionarea cu gradele de protecţie corespunzătoare

2. Configurarea unui instrument analitic de investigare – Fişa de inventariere, adecvat criteriilor de încadrare în categoriile de valoare culturală

3. Stabilirea în cadrul Z.I.R.1 (corespunzătoare Z.P.) a criteriilor de delimitare şi de definire a S.I.R.2 4. Stabilirea categoriilor de reglementări generate de metodologia de inventariere şi evaluare a imobilelor, a

componentelor lor şi a spaţiilor publice cuprinse în Z.P. actuale B. Secvenţă operaţională: 1. Studiul istoric zonal elaborat în scopul de a evidenţia evoluţia istorică a elementelor constitutive ale ţesutului urban 2. Cartare cu folosirea fişelor de inventariere întocmite pentru fiecare dintre corpurile de clădire ale imobilelor ce

alcătuiesc Z.P. 3. Evaluarea şi încadrarea fiecărui corp de clădire din Z.P. într-una dintre categoriile valorice de elemente

1 Z.I.R. (zone istorice protejate) 2 S.I.R. (subzone istorice protejate)


Pag. 7/7

4. Delimitarea S.I.R. ce alcătuiesc Z.I.R. (corespunzătoare Z.P. actuale), pe baza concluziilor rezultate din studiul istoric zonal şi al cercetării întreprinse în cadrul procesului de cartare

5. Reglementările de protecţie elaborate în scopul particularizării şi detalierii reglementărilor în vigoare Instrumentele de lucru definite de metodologie sunt: Fişele de inventariere Fişele de identificare pentru imobilele cu grad ridicat de protecţie.

Instrumentele de reglementare instituite de metodologia de protejare a valorilor imobilelor din Z.P. sunt: Planşa de decizie cu privire la gradul de protecţie al clădirilor, al spaţiilor amenajate şi plantate din Z.P. Lista imobilelor cuprinse în Z.P. studiată cu precizarea corpurilor de clădire ce îl alcătuiesc şi a gradului lor de

protecţie, stabilit conform planşei de decizie Desfăşurarea fronturilor cu precizarea gradului de protecţie al clădirilor

Toate aceste componente structurale şi operaţionale sunt preluate şi folosite în prezenta documentaţie, împreună cu un set de adaptări impuse de situaţia concretă, de specificul teritoriul reglementat, de modificările legislative apărute între timp şi de fenomenele urbane ce se manifestă în spaţiul zonei construite protejate nr. 10 – Dorobanţi. Gradul mai mare de aprofundare a studiilor de fundamentare faţă de etapa 2005 a condus la adaptări ale metodologiei, care se reflectă în planşe, text, fişe şi în fazele următoare ale studiului (P.U.Z. şi R.L.U.): Înlocuirea formulei „valoare istorică şi arhitecturală” cu cea de „valoare culturală complexă” (vechime,

istorică, arhitecturală, urbanistică, raritate, memorial-simbolică) în procesul de evaluare– vezi Cap. IV. Valori de patrimoniu construit în perimetrul P.U.Z.; această modificare este justificată de extinderea evaluării după criteriile menţionate şi de evoluţia legislaţiei aferente clasării monumentelor istorice; Înlocuirea sintagmei „imobile fără grad de protecţie” cu „imobile cu grad redus de protecţie” - vezi Cap. V.

Mod de construire permis în perimetrul P.U.Z.; această modificare este impusă de evoluţia legislaţiei aferente zonelor protejate şi de faptul că situarea într-o zonă protejată asigură implicit un grad de protecţie, în sensul legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, ce decurge din obligativitatea avizării de către instituţia deconcentrată a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional a oricărei intervenţii ce necesită autorizare de construire.

Activităţile elaboratorului şi respectiv rezultatele acestora sunt următoarele: a. Colectarea şi interpretarea datelor referitoare la evoluţia teritoriului şi imobilelor, în vederea formulării restricţiilor şi permisivităţilor

de intervenţie Rezultând: Studii preliminare Studiu istoric de fundamentare Fişa de caracterizare a zonei protejate Fişe de caracterizare şi evaluare a imobilelor

b. Formularea obiectivelor specifice de protejare şi punere în valoare a patrimoniului construit şi pregătirea fazei reglementare Rezultând: Studiu urbanistic Propuneri de dezvoltare

c. Stabilirea regulilor urbanistice care permit evoluţia controlată a teritoriului şi imobilelor Rezultând: Regulament de protecţie şi intervenţie Fişe de reglementare a imobilelor

De asemenea, PUZ va fi elaborat în conformitate cu Ordinul ministrului transporturilor şi turismului nr. 562/2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor de urbanism pentru


Pag. 8/8

zone construite protejate (PUZ)" (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Anul 172 (XVI), Nr. 125 bis din 11 februarie 2004). Prezentul studiu istoric de fundamentare a P.U.Z. este conform Anexei 3 a ordinului citat, "Conţinutul studiului istoric zonal", conţinut pe care îl adaptează cazului studiat. Atât studiul istoric, cât şi P.U.Z. îşi propun eliminarea neclarităţilor şi inadvertenţelor constatate în majoritatea documentaţiilor de urbanism în vigoare, prin asigurarea unei referinţe solide la regimul de proprietate asupra imobilelor. În lipsa unei relaţii clare, actualizate, între bazele de date cadastrale, adresele poştale şi planurile topografice utilizate, se utilizează referinţa unică la imobilele denumite convenţional şi reprezentate identic în planuri, corelat cu fişele lor de caracterizare.

I.3 Evidenţierea surselor documentare, iconografice, cartografice ş.a Sursele bibliografice, cartografice şi iconografice care au fost utilizate sunt listate în Cap. VI. Bibliografie şi surse.

I.4 Prezentarea critică a bibliografiei generale

În lucrările de istorie sau istorie a arhitecturii şi în lucrări cu caracter memorialistic există informaţii despre bisericile, clădirile importante şi grădinile publice din zonă – atât în perimetrul analizat în limitele desemnate cât şi a vecinătăţilor imediate ce au avut un rol determinant în deciziile urbanistice de-a lungul timpului. Particularitatea ZCP nr. 10 – Dorobanţi este faptul că pe teritoriul său nu sunt cuprinse lăcaşuri de cult, cele două biserici care au determinat parohiile istorice în care s-a dezvoltat zona – Precupeţi Noi şi Visarion fiind în două zone protejate vecine. Informaţii despre dezvoltarea zonelor vecine apar în studiile istorice citate în Cap. I.5. În general, lucrările existente cu referire la zona studiată au un caracter preponderent de relatare a unor succesiuni de date istorice sau memorialistice şi nu pot fi utilizate decât cu rol de reper în trasarea evoluţiei caracteristicilor ce sunt relevante pentru elaborarea unei reglementări urbanistice cu caracter obiectiv. Majoritatea informaţiilor prezentate constituie însă un aport original al prezentului studiu datorat analizei directe a documentelor istorice aflate la Arhivele Naţionale – Direcţia Municipiului Bucureşti sau în arhiva tehnică a Primăriei Municipiului Bucureşti. Unele dintre aceste informaţii au rezultat şi din reinterpretarea critică a planurilor istorice ale oraşului sau a unor fragmente de planuri ce reprezintă operaţiunile de aliniere ale diverselor străzi sau străpungeri existente în perimetrul studiat. Materialele respective au fost cumulate şi arhivate în vederea facilitării ulterioare a unor studii istorico-arhitecturale detaliate, necesare fiecărei intervenţii în parte, la imobilele care vor necesita astfel de studii prin valoarea lor mai ridicată în contextul zonei.

I.5 Prezentarea studiilor anterioare pe care se bazeaza cercetarea Studiul utilizează informaţii din următoarele documentaţii anterioare: Crăciunescu, Adrian: Studiu istorico-arhitectural pentru str. Dorobanţi nr. 16 şi nr. 18, sector 1, Bucureşti şi insula urbană cuprinsă între străzile: Dorobanţilor, Gral Broşteanu, Ing. Balaban şi Mihai Eminescu, aprilie 2009, beneficiar S.C. Rubin Gold s.r.l. Crăciunescu, Adrian: Studiu istorico-arhitectural pntru imobilul din str. Caragea Vodă nr. 6, sector 1 Bucureşti, iunie 2010, beneficiar DD Design Studio s.r.l. Mucenic, Cezara: Studiu istoric – imobilul din Calea Dorobanţilor nr. 32, sector 1, Bucureşti, beneficiar Lucia Maria BOTEZ

I.6 Descrierea teritoriului studiat Perimetrul a fost definit prin studiile din anul 2000 conexe elaborării PUG şi anume PUZ Zone Construite Protejate ce a fost aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 279/2000. Perimetrul este determinat primordial de traseul căii Dorobanţilor, asimilând câteva dezvoltări urbane mai târzii cu străzi conectate la artera principală. O deficienţă a delimitării iniţiale o constituie definirea limitelor de departajare faţă de zonele învecinate prin axul unora dintre aceste străzi ceea ce face ca fronturi relativ unitare să se găsească separat în fiecare dintre aceste zone adiacente. Pentru a nu genera complicaţii administrative în raport cu zone care au deja reglementari specifice, prezentul studiu oferă varianta alternativă a definirii unor subzone care să poată conecta unitar, din punct de vedere al atitudinii urbane, zonele astfel separate.


Pag. 9/9

Spre deosebire de multe alte zone protejate ale capitalei, ZCP nr. 10 Dorobanţi are o definire relativ mai simplă dat fiind evoluţia istorică a zonei pornind de la un ţesut generat de puţine străzi, relativ ordonate, cu fond construit dezvoltat în mod consistent cu începere de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Imobilele aflate în Calea Dorobanţilor, sector 1, Bucureşti, fac deci parte dintr-o zonă care se afla mult în afara limitelor oraşului către sfârşitul secolului al XVII-lea şi era încă mărginaşă la sfârşitul secolului al XVIII-lea după cum arată hărţile oraşului. În prezent, aici se alătură mai multe zone protejate (ZCP), fiecare având caracteristici diferite după cum rezultă din regulamentele de zonă aferente. Acestea sunt: ZCP 24 – Eminescu, ZCP 94 – Căderea Bastiliei, ZCP 95 – Polonă3; numai una dintre acestea fiind detaliată la nivelul planului şi al categoriilor de intervenţie individualizate pe loturi. Limitele teritoriului reglementat cuprind străzi în următoarele fragmente (de la sud la nord şi în sensul acelor de ceasornic) : Bd. Dacia, 4 imobile Str. Stanislav Cihoschi, 6 imobile Str. Alexandru Macedonski, 2 imobile Str. Maior Dimitrie Giurescu, 7 imobile Str. Nicolae Beldiceanu, 4 imobile Calea Dorobanţilor, 55 imobile Str. Crăciun, 1 imobil Str. Ion Slătineanu, 1 imobil Intrarea G-ral Cantili, 3 imobile Str. David Emnanuel, 0 imobile Intrarea Camil Petrescu, 5 imobile Str. Profesor Ion Bogdan, 8 imobile Str. Caragea Vodă, 1 imobil Str. G-ral Ernest Broşteanu, 1 imobil Str. Mihai Eminescu, 4 imobile Se remarcă un aspect de ambiguitate administrativă căci teritoriile delimitate prin acelaşi document juridic de aprobare, H.C.G.M.B. nr. 279/2000, reprezentând Z.C.P. nr. 10 – “Dorobanţi” şi Z.C.P. nr. 24 – “Eminescu” se intersectează, suprapunându-se pe suprafaţa a 7 dintre imobile aflate în străzile Dorobanţilor, Mihai Eminescu şi Dacia. Decizia cea mai favorabilă din punct de vedere al practicii administrative pentru aceste imobile, ca şi în situaţiile de vecinătate cu fronturile aceleiaşi străzi dar aflate în Z.C.P. nr. 94 – “Căderea Bastiliei”, este de a le menţine în perimetrul actual al Z.C.P.nr. 10 – “Dorobanţi”, cu plasarea acestora într-o subzonă distinctă ce va genera o servitute de reglementare la momentul detalierii reglementării Z.C.P. nr. 24 – “Eminescu”.

(01) Lista imobilelor aparţinând în prezent simultan Z.C.P.nr. 10 – “Dorobanţi” şi Z.C.P. nr. 24 – “Eminescu”: (02)

Dorobanţilor 8/Mihai Eminescu 17, Dorobanţilor 10, Mihai Eminescu 19-21, Mihai Eminescu 23, Mihai Eminescu 25, Dacia 43/Mihai Eminescu 28, Dacia 45/ Mihai Eminescu 30-32 Notă: Identificarea imobilelor se face după Fişa 1. Fişa de caracterizare a zonei protejate – Anexa 1. Teritoriul P.U.Z. – zona protejată nr. 10 – "Dorobanţi" şi Anexa 3. Lista imobilelor cuprinse în zonă. Posibilele neconcordanţe faţă de numerele poştale actuale sunt eliminate prin referinţa la plan.

3 Documente publice pe pagina de internet a Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti (PMB): www.pmb.ro


Pag. 10/10

I.7 Regim juridic de protecţie [Planşa 01] 1.7.1 Zone construite protejate

Perimetrul studiat este definit ca zona construită protejată nr. 10 – "Dorobanţi", aşa cum a fost implementat prin P.U.Z. Zone Construite Protejate – Municipiul Bucureşti, aprobat după cum a fost descris în capitolul 1.6. Zona se învecinează cu următoarele alte zone protejate: Z.C.P. nr. 94 – Căderea Bastiliei, Z.C.P. nr. 24 – Eminescu, Z.C.P. nr. 95 - Polonă

I.7.2 Monumente (01) Situri Practic tot teritoriul supus reglementării prin prezentul PUZ este componentă a monumentului istoric, categoria “sit”, cod lista monumentelor istorice: B-II-s-B-17910, Splaiul Independenţei - str. Vasile Pârvan - str. Berzei - str. Buzeşti - str. Sevastopol - str. Grigore Alexandrescu - str. Polonă - str. Mihai Eminescu – str. Traian– str. Popa Nan – str. Ţepeş Vodă – str. Traian – str. Dr. Maximilian Popper – str. Anton Pann – Bd. Mircea Vodă – Bd. Corneliu Coposu – str. Halelor (delimitat cf. M. Of. nr. 0670 bis/2010, Lista Monumentelor Istorice 2010) (02) Ansambluri Pe teritoriul ZCP 10 – Dorobanţi nu se găsesc monumente istorice din categoria “ansamblu” (03) Monumente În perimetrul ZCP 10 – Dorobanţi se mai găsesc următoarele monumente istorice: B-II-m-B-18615, Calea Dorobanţilor nr. 39 B-II-m-B-18616, Calea Dorobanţilor nr. 49 B-II-m-B-20947, Calea Dorobanţilor nr. 16 B-II-m-B-18614, Calea Dorobanţilor nr. 36-40 B-II-m-B-18617, Calea Dorobanţilor nr. 72 Se remarcă neconcordanţa descrierii din lista monumentelor referitoare la imobilul din Calea Dorobanţilor 49 care nu este nici “casă” şi nu aparţine nici sfârşitului de secol XIX aşa cum se poate constata pe teren. Imobilul de la această adresă este un imobil modernist relativ modest ca expresie arhitecturală, prin urmare valoarea de monument derivă probabil din aspectul memorial, clădirile aflate în lista monumentelor din 1992 ca fiind case memoriale fiind fără discernământ incluse în listele ulterioare în categoria generală a monumentelor de categoria valorică “B”.

I.7.3 Zone de protecţie ale monumentelor istorice Dată fiind situarea în integralitate a imobilelor într-o zonă construită protejată şi în perimetrul unui sit clasat în lista monumentelor istorice, raportarea la această categorie referitoare la protecţia unui monument istoric prin servituţile generate asupra vecinătăţilor sale este irelevantă, pentru aspectele legate de impactul intern al unor eventuale inserţii noi în Z.C.P. nr. 10 –“Dorobanţi”, protecţia generată de o zonă de protecţie aflându-se practic pe acelaşi palier din punct de vedere al consecinţelor juridice cu cele produse de situaţiile menţionate la punctele I.71, I.7.2 şi I.7.3. Monumentele aflate în vecinătatea apropiată şi care ar putea conta din punctul de vedere al razei lor de protecţie în raport cu impactul ce l-ar putea produce eventualele inserţii viitoare în cadrul Z.C.P. nr. 10 - Dorobanţi sunt cele aflate pe fronturile cu expunere către această zonă protejată. Acestea, în sensul acelor de ceasornic şi de la sud la nord sunt următoarele: (1882) B-II-m-B-19579, Piaţa Romană nr. 6 (Academia de Studii Economice), (1883) B-II-m-B-19579, Piaţa Romană nr. 8/Dacia nr. 35 (Casa geolog Sabba Ştefănescu) (1774) B-II-m-B-19448, strada Polonă nr. 103 (imobil) (1745) B-II-m-B-19449, strada Polonă nr. 105 (imobil, faţadele celor două corpuri de clădire corespunzătoare frontului străzii Polonă) (341) B-II-m-B-18066, strada Balaban, Emil nr. 9 (casă) (342) B-II-m-B-18067, strada Balaban, Emil nr. 11 (casă) (961) B-II-m-B-20948, strada Eminescu, Mihai nr. 27 (imobil) (962) B-II-m-B-20949, strada Eminescu, Mihai nr. 29 (casă)


Pag. 11/11

I.7.4. Regimul de avizare-aprobare a documentaţiilor de arhitectură şi urbanism (D.T.A.C., D.T.A.D., P.U.D., P.U.Z.)

Intervenţiile asupra construcţiilor existente (D.T.A.C./D.T.A.D.) realizate ulterior aprobării prezentului P.U.Z. şi realizarea de construcţii noi (D.T.A.C.) în condiţiile P.U.Z. aprobat, au următorul regim de avizare-abrobare: - Pentru imobilele înscrise individual în Lista Monumentelor Istorice, intervenţiile se realizează pe baza aprobării Primarului General al Municipiul Bucureşti, astfel: Cu avizul M.C.P.N. (C.N.M.I.), pentru monumente istorice înscrise în grupa valorică A – şi anume pentru imobilele: nu este cazul. Cu avizul D.C.P.N.-M.B. (C.Z.M.I.) pentru monumente istorice înscrise în L.M.I. în grupa valorică B – şi anume pentru imobilele aflate în Calea Dorobanţilor numerele: 39, 49, 16, 36-40, 72 - Pentru toate celelalte imobile din zonă care nu sunt înscrise individual în L.M.I., intervenţiile se realizează pe baza aprobării Primarului General, cu avizul D.C.P.N.-M.B. (C.Z.M.I.) Documentaţiile de urbanism (P.U.D./P.U.Z.) realizate ulterior aprobării prezentului P.U.Z. vor obţine, în vederea aprobării legale ulterioare, avizul M.C.P.N sau, după caz, al D.C.P.N – M.B. În sensul anexei nr. 1 a legii 350/2001, cu modificările ulterioare, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional respectiv direcţia sa deconcentrată la nivelul Municipiului Bucureşti fiind implicit încadrate în categoria “Organisme centrale şi teritoriale interesate” prezentă în rubrica instituţiilor avizatoare. II ANALIZA EVOLUŢIEI ŞI A CARACTERISTICILOR TERITORIULUI STUDIAT

II.1 Evoluţia contextului urban Zona analizată a făcut parte integral din mahalaua generată de biserica Precupeţii Noi, biserică aflată în cadrul ZCP 95 – Polonă, la limita ZCP 10. O altă biserică ce a cuprins în mahalaua sa porţiuni din teritoriul actualei ZCP 10 – Dorobanţi a fost Biserica Sf. Visarion Vechi. În mod obiectiv, dată fiind situarea periferică faţă de oraşul istoric medieval, terenurile din această parte a oraşului au fost mari, deservite de putine străzi, traseul principal al zonei fiind de la bun început uliţa ce ducea către satele şi moşiile din nordul oraşului – Herăstrău, Floreasca, Băneasa. Nu există date suficiente pentru a descrie situaţia anterioară secolului al XVIII-lea dar putem presupune că atestarea târzie a acestor două biserici este un indiciu că zona nu a avut o dezvoltare urbană relevantă anterior acestei epoci sau, cel puţin, nu există o continuitate care să suscite un interes privind protejarea patrimoniului. Apariţia bisericii Precupeţii Noi a dus la constituirea unei mahalale distincte de cea în care se găseau bisericile Dichiu şi Precupeţii Vechi. Biserica iniţială a fost ctitorită de un precupeţ pe nume Constantin Milinescu în 1713 dar a fost ulterior demolată şi refăcută în 1814. A fost mărită în 1865 şi consolidată în anii 1878 şi 1940. Biserica avea şi un cimitir parohial (care totuşi nu se distinge ca atare pe planurile istorice) ce a fost desfiinţat în 18784. În legătură cu biserica a funcţionat şi o şcoală comunală de fete a cărei clădire se mai păstrează încă. O a doua biserică importantă pentru zonă prin constituirea unei comunităţi (mahala) în jurul acesteia era Biserica Sf. Visarion vechi. Datele despre această biserică sunt puţine şi fac referire la ultima parte a sec. XVIII ceea ce indică din nou importanţa relativ scăzută a acestei părţi a oraşului în epoca respectivă. Transformările urbanistice de amploare începute după desemnarea Bucureştiului drept capitală a Principatelor au dus la o ruptură destul de clară faţă de zona de influenţă a acestei de-a doua biserici căci între Strada Cometu (azi Căderea Bastiliei) şi strada Herăstrăului au existat puţine posibilităţi de comunicare pietonală în zona studiată, ba mai mult, în perioadă interbelică a apărut şi bariera suplimentară ce este astăzi strada Cihoschi, stradă ce constituie de altfel graniţa dintre zona studiată şi ZCP nr. 94 – Căderea Bastiliei. Datele istorice ale bisericii Precupeţii Noi concordă cu primele menţiuni istorice pe care ist. Cezara Mucenic le indica a fi din deceniul al optulea al sec. XVIII-lea. Din această perioadă, anterioară secolului al XIXlea, nu se mai păstrează, ca fond construit, nimic din ceea cea ar fi de interes pentru scopurile prezentului studiu. Planurile mai exacte ale mijlocului secolului XIX (1846, 1852) indică faptul că actuala configuraţie urbană era deja definită, cu elementele de traseu definitorii ce s-au păstrat până în prezent. Astfel, reţeaua de uliţe, prezentă în 1846 şi 1852 – anii planurilor de referinţă - a generat actualele străzi Polonă, Eremia Grigorescu (fostă Armaşu), Dionisie Lupu (fostă Dionisie) Eminescu (fostă Romană), G-ral Broşteanu (fostă Precupeţii

4 date istorice consemnate de Gheorghe Parusi, op. cit. pag.160; 340


Pag. 12/12

Noi) şi Calea Dorobanţilor (fosta uliţă a Herăstrăului, temporar Lahovari sau Alexandru I), toate contribuind la definirea actualei configuraţii urbane ce include Piaţa Lahovary sau străpungerea Bd. Dacia – elemente urbane aflate între şi în zona construită protejată nr. 34 – Pitar Moş. Această precizare trebuie făcută căci traseul iniţial al străzii Herăstrăului (Fierăstrăului, Herestreului) începea din Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) cu continuitate până la bariera Herăstrăului, locul de intersecţie cu vechiul “raion”5 al capitalei – Şoseaua Ştefan cel Mare. Acest tronson de traseu, rămas până azi în gabaritele celei de-a doua părţi a secolului al XIX-lea, păstrează mărturia vechii artere sub forma străzii George Enescu, stradă cuprinsă fragmentar în ZCP 28 – Amzei. De altfel, acest punct de intersecţie dintre uliţa Herestreului si ceea ce este astazi Şoseaua Ştefan cel Mare a fost unul foarte important din punct de vedere militar şi administrativ căci era unul din punctele de control – bariera Herăstrău. Rolul acestei bariere este evocat printre altele de Dimitrie Papasoglu în lucrarea sa “Istoria fondărei oraşului Bucureşti” când face referire la filtrele sanitare din timpul epidemiei de holeră din 1831. Perimetrul protejat studiat se afla în prima parte a secolului al XIX-lea într-o stare de semiurbanitate căci, deşi se afla în limitele administrative ale oraşului, se afla atotuşi dincolo de strada Romană (Mihai Eminescu astăzi) ce constituia aproximativ limita nordică a mahalalei Icoanei, zonă mai densă rezidenţial. Astfel, aici se întâlneau doar locuinţe modeste şi ample terenuri chiar utilizate pentru agricultură ori pentru exploatarea unor gropi de nisip. Raţiunea principală de a fi a străzii Herăstrăului era conexiunea cu zona de promenadă la spaţiul verde din zona de nord, ulterior cu zona de instrucţie a proaspăt înfiinţatei armate după 1831. De asemenea, la bariera Herăstrăului ce constituia capătul arterei majore în devenire se conectau drumurile externe către cătunele din jur – Băneasa, Floreasca sau Colentina. Transformările sistematice în ZCP 10 – Dorobanţi încep încă din 1866, an în care Consiliul Comunei Bucureşti aprobă alinierea Căii Dorobanţilor – denumită atunci “Callea Herestreului”6. Se poate remarca pe acest plan de alinieri că exista un fond construit cu aşezare neregulată faţă de prospectul străzii de atunci şi că, parţial, unele dintre proprietăţi s-au mărit pentru a ajunge să fie “puse pe aliniere”. Planul este semnat printre alţii de consilierul Dimitrie Brătianu, fratele lui Ion. C. Brătianu şi unchiul lui Dinu Brătianu, cel care la o lună de la şedinţa din februarie 1866 care a aprobat acest plan devenea primarul Bucureştiului. Remarcabil în acest plan este şi faptul că se evidenţiază conceptul iniţial de stradă rezidenţială cu capacitate de promenadă întrucât trotuarele sunt susţinute de câte un aliniament de arbori plantaţi la un pas regulat. Din această concepţie iniţială mai există şi astăzi martori în spaţiul verde al Căii Dorobanţilor căci un număr destul de mare de platani seculari încă mai supravieţuiesc. Din păcate, aceşti arbori se găsesc astăzi la intervale neregulate şi nu mai pot fi percepuţi din această cauză la justa lor valoare urbanistică, de element care marca, prin prezenţa lor în aliniament regulat, statutul de arteră majoră în oraşul de la începuturile epocii de modernizare occidentală promovată după căpătarea statutului de capitală a Principatelor Unite şi, ulterior, a Regatului României. Planul de aliniere mai indică faptul că la acea dată strada era încă ceea e astăzi am numi uliţă, clădirile ce sunt reprezentate având aceleaşi caracteristici deja evidenţiate de planurile lui Borroczyn din 1846 şi 1852. Documente de arhivă indică menţinerea statutului de arteră importantă din punct de vedere al aprovizionării Bucureştiului cu diverse materiale, în special cărămidă. Acest material fusese interzis a se mai produce în oaş iar sursa o constituia grupul de fabrici dispuse de jur împrejurul oraşului, dincolo de actuala Şosea Ştefan cel Mare. Rolul controlului de bariera Herăstrăului era şi acela de a asigura controlul de calitate în sensul respectării dimensiunilo stabilite atât pentru cărămizi cât şi pentru piatra pentru pavaj. Poate nu e ste lipsit de relevanţă a se menţiona în acest context faptul că industriaşul Tonolla, celebru fabricant de cărămizi în a doua parte a secolului al XIX-lea este cel ce a deţinut proprietatea vândută ulterior lui Constantin Brătianu şi pe care acesta şi-a construit reşedinţa din Calea Dorobanţilor nr. 16. Momentul 1871 – 1875 este surprins de planurile Pappasoglu. Planul general al oraşului este dublat de planul Culorii de Galben, impărţire administrativă care îngloba şi perimetrul studiat şi arată tendinţa de evoluţie lentă în raport cu începutul secolului. Deşi planul general al oraşului este relativ fantezist în ce priveşte parcelarul şi fondul construit, după cum am constatat prin verificarea acestui aspect şi în alte părţi ale Bucureştiului, este totuşi limpede că după unire si după venirea lui Carol I pe tron Strada Herăstrăului devine mult mai importantă iar tendinţa aceasta se va reflecta ulterior în preţul terenului şi în interesul pentru un anumit tip de reşedinţe din clasa superioară. Figurarea pe planul 1871 indică un traseu deja regularizat şi mai lat decât străzile învecinate. Străzile sunt însă aceleaşi, biserica Precupeţii Noi rămânând nucleul principal astfel că logica mahalalei constă în distribuţia caselor pe cele două străzi importante ale sale – Polonă şi Herăstrău – prin intermediul unor străduţe de irigare – Fetei, Precupeţii Noi în timp ce strada cea mai aractivă rezidenţial pare să fi rămas Romană (una dintre cele mai lungi si bine definite străzi ale acestei părţi de oraş). Strada Fetei devine astfel în acest interval o stradă în adevăratul sens al cuvântului având în vedere că două decenii mai devreme nu era 5 Dosar 1/1866, ANMB, Fond PMB-Tehnic conţine o corespondenţă privind stabilirea pe aceasta arteră - precursoarea şoselei de centură a epocii- a barierelor perimetrale ale oraşului si a limitei administrative a oraşului (deşi barierele sunt atestate documentar mult înainte) 6 AN- DMB, Fond PMB Alinieri, dosar 213/1866


Pag. 13/13

decât o potecă printre proprietăţi ce ieşea în “Maidanul Pantelimonului”, un vast spaţiu neorganizat în cuprinsul viitoarei străzi Polonă. O legătură de acelaşi rang, devenită la acest moment stradă este Nisipari, stradă ce iniţial făcea legătura cu exploatările de nisip din apropierea actualului spital de copii din strada Grigore Alexandrescu. Astfel, ZCP 10 Dorobanţi este una dintre ultimele porţiuni ale oraşului unde s-au închis exploatările de nisip în ultimul sfert al sec. XIX. În preajma anilor 1880 se produc mai multe rearanjări ale profilului străzii Romană şi se preconizeză importanta străpungere care se va transforma în Bulevardul Colţei, primul tronson realizat fiind astăzi Bd. Lascăr Catargiu. La sfârşitul aceluiaş deceniu se produce o nouă reglementare a alinierii Căii Dorobanţilor7 care, în contextul segmentării traseului său de către noul Bulevard a Colţei, prelungirea sa din Piaţa Romană către Piaţa Universităţii, va duce în cele din urmă şi la o renumerotare radicală, prin pierderea a 60 de numere din succesiunea iniţială. Astfel, Calea Dorobanţilor nr. 16 de astăzi, avea la momentul autorizării sale din 1909 nr. Poştal 76. Numerotarea s-a schimbat post 1911. Reglementările urbanistice, lucrările edilitare de canalizare şi de asigurare a pavajului tronsonului dintre Piaţa Lahovary şi Şoseaua Ştefan cel Mare au dus la o creştere substanţială a interesului imobiliar pentru această zonă. Diferenţa de preţ al terenului este relevantă pentru reflectarea acestui interes căci la în ceputul ultimului deceniu al sec. XIX, municipalitatea hotărâse8 un standard de evaluare a preţurilor terenurilor, instrument foarte necesar în procesul de modernizare care uza atât de des de instrumentul exproprierii, ulterior al împroprietăririi după regularizarea traseelor şi a parcelelor. Astfel, preţul terenului poate fi comparat in raport cu străzile comerciale din centrul istoric al capitalei unde străzi precum Şelari sau Lipscani aveau o cotă de 100 lei/m² sau cu tronsonul de Calea Victoriei dintre strada Lipscani şi Grădina Episcopiei ce era evaluat la 150 lei/ m² după cum urmează: - Calea Dorobanţilor – 25 lei/ m² pentru tronsonul dintre Dionisie şi Precupeţii Noi - Calea Dorobanţilor – 10 lei/ m² pentru tronsonul dintre Precupeţii Noi şi Ştefan cel Mare - Calea Dorobanţilor – 5 lei/ m² pentru tronsonul de dincolo de Ştefan cel Mare Aceste preţuri de teren erau deja în creştere şi se puteau pune în relaţie cu străzi din zonă: - Strada Romană - 30 lei/ m² din Victoriei până în Dorobanţi - Strada Fetei – 3 lei/ m² - Strada Cometa – 6 lei/ m² - Strada Precupeţii Noi – 10 lei/ m² Evoluţia este uşor de constatat căci în anii 1908-1911 un teren expropriat în strada Dorobanţi nr. 76 (azi 16) era evaluat9 la 30 lei/m² iar în strada Precupeţii Noi nr. 5-7 preţul de adjudecare prin licitaţie publică era în jurul sumei de 60 lei/m², ceea ce arată interesul în creştere pentru zonă10. O astfel de tendinţă de creştere accentuată precum şi situarea preţurilor sub străzi importante precum cea a Colţei (crescută de la 60 la 80 de lei/ m² in tabelul cu preţuri) arată pe de o parte motivul apariţiei unor reşedinţe individuale luxoase la finele secolului al-XIX-lea şi pentru puseul imobiliar din perioada interbelică descris mai jos, în capitolul II.5.

II.2 Evoluţia şi caracteristicile tramei stradale şi a parcelarului

- Trama stradală majoră este cea de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului XIX, momente ce sunt consemnate de primele planuri ale oraşului. Traseul Căii Herăstrăului este cel ce a structural zona alături de cealaltă stradă majoră mai târzie, strada Romană. Caracterul medieval al tramei, definit prin trasee sinuoase, cu lărgimi variabile ale uliţelor este bine reflectat de planul Borroczyn. Planul 1789 arată, la rândul său, că ceea ce se află în prezent în zona studiată avea un profund caracter rural, termenul de “tramă stradală” nefiind totuşi potrivit pentru caracterizarea acestei epoci. Mijlocul secolului al XIX-lea indică însă configuraţia majoră actuală deja constituită, fiind suportul pe care s-au operat modernizările ulterioare încheiate din punct de vedere al tramei stradale în preajma anilor 1935-1940. Regularizările succesive nu au făcut decât să producă îndreptările traseelor, crerea de aliniamente ordonate prin lărgirea acestei trame iniţiale din punct de vedere al urbanizării acestei foste periferii. În procesul de modernizare, dat fiind spaţiile foarte ample cuprinse între căile de comunicaţie din epocă, a existat tendinţa firească de îndesire a acestei reţele de străzi ce s-a produs pe două căi majore: a) prin dezvoltarea unor fundături numeroase şi b) prin străpungeri practicate prin mijloace administrative, de expropriere şi reglementare a parcelarului şi reintroducerea parceleleor în circuitul public prin licitaţii publice

7 Dosarul se află la AN – DMB, Fond PMB Alinieri, nr. 159/1889 8 Date cuprinse în dosarul nr. 4/1892, arhivat în fondul PMB Tehnic de la AN-DMB 9 Dosarele: 8/1909, 172/1910, Arhivele Naţionale, Direcţia Municipiului Bucureşti, fond PMB Tehnic 10 Dosar 135/1911, fond PMB Tehnic, Arhivele Naţionale Direcţia Municipiului Bucureşti


Pag. 14/14

- Trama stradală modernă are un caracter regulat chiar în lipsa unei liniarităţi perfecte, exemplul cel mai bun fiind străpungerea interbelică a străzii Cihoschi ce se continuă practic printr-o curbă la aproape 90 grade cu strada . Sinuozitatea neregulată iniţială a străzii Precupeţii Noi (azi General Ernest Broşteanu) a fost corectată şi adusă la o curbură mai amplă, ce ar fi trebuit să fi fost adusă către o anumită liniaritate ce s-ar fi produs prin crearea unei piaţete publice în relaţie cu biserica principală a fostei mahalale, la intersecţia cu strada Caragea Vodă, stradă de dată recentă la acel moment. Respectiva intenţie urbanistică se află în afara zonei studiate dar are efect în practica de regularizare a tramei prin reglarea raportului de intersectare a acestei străzi cu artera majoră – Calea Dorobanţilor. Acest aspect ilustrează foarte bine procesul de regularizare intenţionat către apropierea cât mai pronunţată de o tramă ortogonală, această intersecţie fiind corectată în acest sens. - Parcelarul în formele incipiente ale urbanizării mahalalei Precupeţii Noi pare să fi fost variat dar cu preponderenţă în loturi de dimensiuni mari şi medii, dezvoltate mult în adâncime. Parcelele cu dimensiuni medii, erau preponderent localizate în relaţie cu traseul străzii Romane sau în străzile în formare precum strada Fetei sau strada Nisipari ceea ce indică tendinţele de dezvoltare. Planurile din 1871 şi 1875 sunt relativ fanteziste în ce priveşte reprezentările parcelarului însă sunt relevante pentru că indică, prin comparaţie, ca gradul de fragmentare al terenului din această parte a oraşului era mult mai mic decât în restul urbei. Un aspect relevant al planului Borroczyn este acela că indică o practică curentă de segregare a curţii cu locuinţa de terenul din spate ce pare să fi fost rezervat diverselor forme de plantaţie sau agricultură, caracteristică ce se poate observa chiar şi la parcelele mai mici. - Parcelarul din perioada modernă urmează această tendinţă firească de divizare a parcelelor ce devin mai înguste dar menţin adâncimi mari. Acţiunile de regularizare a străzilor şi de creare de străzi noi s- bazat în unele locuri tocmai pe această caracteristică prin faptul că, străzi precum Cihoschi sau Caragea Vodă au fost deschise pe traseul unor funduri de lot care au permis ulterior diviziunea şi crearea de noi parcele, jumătate din vechile parcele râmânand orientate la străzile vechi iar celelalte jumătăţi deschizând noi fronturi construibile către noile străzi. Un exemplu de diviziune este lotul de la Calea Dorobanţilor nr. 78 (azi 18) care adăposteşte în prezent două imobile distincte – Calea Dorobanţilor nr. 18 şi strada Gral Ernest Broşteanu 4. Prin contrast, există şi parcele care au fost unificate pentru crearea unor reşedinţe luxoase precum cea a lui Jean Lahovary, după cum rezultă şi din planul de aliniere al Căii Dorobanţilor din 1889.

II.3 Evoluţia reglementărilor edilitare şi urbanistice11 Etapa post-medievală: prima jumătate a sec. XIX * 1831 – Regulamentul pentru starea sănătăţii şi paza bunei orânduieli în politia Bucureştilor, aprobat la 14 aprilie 1831 şi integrat Regulamentului Organic: Se prevede lărgirea obligatorie a obligatorie a străzilor "de obşte" (publice) până la 6 stânjeni (~12 m) – dimensiune minimă – prin cedarea de către riverani a unei fâşii de pământ către stradă şi închiderea străzilor netrebuincioase, proceduri care au condus la regularizarea tramei stradale. * 1847 – Regulament pentru împărţirea Capitalei Bucuresci în 3 ocoale: Ocoalele I şi II sunt cuprinse în limitele văpselii de roşu (centrul oraşului, în care zona studiată nu se încadrează), regulile referindu-se în special la creşterea calităţii materialelor de construcţie (zidărie, învelitoare, împrejmuire); în ocolul I sunt permise numai materiale necombustibile; apare posibilitatea utilizării metalului – la învelitoare (alături de ceramică), la parapetul cursivelor şi al balcoanelor şi la împrejmuirea proprietăţilor ("grilajuri de fier"); zona situată la est faţă de actualul Bd. Magheru este înscrisă în ocolul III, unde restricţiile sunt aproape inexistente. * 1848 – Regulament pentru alinieri şi clădiri: apar reglementări privind modul de construire, printre care grosimea zidurilor, obligaţia boltirii pivniţei în ocolul I (şi posibilitatea, în ocoalele II şi III, a unor tavane cu grinzi de lemn), coşurile de fum, obligaţia ridicării nivelului parterului faţă de nivelul străzii, reglementarea înăţimii minime pentru parter (11 picioare, adică cca 3.40 m, "socotit fără duşumea"); reglementări privind relaţia proprietar – constructor – administraţie, conţinutul proiectului supus aprobării; reglementări privind relaţia dintre construcţie şi stradă: interdicţia de a scoate în afara planului faţadei elemente funcţionale; prescripţii referitoare la ordonarea faţadei (goluri de aceeaşi lăţime, dispuse pe verticală; tratarea diferită a golurilor de la parter; evitarea elementelor din lemn în planul faţadei şi arcuirea golurilor parterului; limitarea reliefului faţadei; condiţii pentru balcoane). Etapa de constituire a tramei stradale: a doua jumătate a secolului XIX * 1850-1860: Reguli pentru construcţiunea clădirilor şi altora din cuprinsul ocolului I (apoi II şi III): 11 Cf. Nicolae Lascu, op.cit. (capitol dezvoltat în: I. Popescu-Criveanu, S. Popescu-Criveanu, A. Juvara-Chiliman et al., Studiu istoric de fundamentare a P.U.Z. – Traseu cultural Str. Episcopiei, Str. Pictor A. Verona, Grădina Icoanei, dec. 2005) şi textele reglementare resprective.


Pag. 15/15

- Reguli imprimate pe formularele de autorizare a construirii, printre care obligaţia proprietarului de a realiza "trotuar de peatră de Pietroasa" pe fâşia de teren pe care o ceda oraşului. * 1856: Regulament pentru deschiderea de noi uliţe în capitală: - Obligativitatea acceptului municipalităţii pentru deschiderea de străzi noi şi de pasaje acoperite; dimensiuni minime ale străzilor: 6 stânjeni (~12 m) pentru străzi de peste 100 stânjeni (~200 m) şi 5 stânjeni (~10 m) pentru cele mai scurte; obligativitatea proprietarului de a realiza, pe cheltuiala sa, pavarea străzii, de a realiza trotuare şi de a asigura iluminatul şi întreţinerea curăţeniei; după îndeplinirea acestor condiţii, primăria o integrează domeniului public şi o ia în administrare; obligativitatea ca toate clădirile de pe noua stradă să aibă faţade uniforme iar în cazul "distribuţiilor egale" [a parcelelor], şi înălţimi egale (în cazul unor distribuţii diferite, arhitectul oraşului stabileşte soluţia potrivită). * 1864: Pachetul legislativ adoptat sub Alexandru Ioan Cuza după model francez, în procesul de modernizare a ţării: - Legea comunală (aprilie 1864): atribuţiile în domeniul urbanismului şi al reglementărilor interioare revin Consiliilor comunale; - Legea pentru adoptarea sistemului metric de măsuri şi greutăţi în România (septembrie 1864): înlocuirea stânjenului Şerban-Vodă cu metrul se va realiza treptat, până în deceniul 8 al sec. XIX; - Legea de espropriaţiune pentru cauză de utilitate publică (octombrie 1864): cauza de utilitate publică publică putea fi invocată pentru comunicaţiuni, salubritate publică şi lucrări de apărare a ţării; - Codul civil (decembrie 1864): în special articolele referitoare la servituţi – de trecere, picătura apei, distanţa minimă a clădirii faţă de limita parcelei atunci când există goluri practicate în faţada respectivă (1.90 m). 25 Cf. Nicolae Lascu, op.cit. (capitol dezvoltat în: I. Popescu-Criveanu, S. Popescu-Criveanu, A. Juvara-Chiliman et al., Studiu istoric de fundamentare a P.U.Z. – Traseu cultural Str. Episcopiei, Str. Pictor A. Verona, Grădina Icoanei, dec. 2005) şi textele reglementare resprective. Etapa de constituire a fondului construit: sfârşitul sec. XIX şi prima jumătate a sec. XX * 1878: Regulament pentru construcţiuni şi alinieri (prima variantă: 1874): Zonificare a construirii pe ocoale (ambele fronturi ale străzilor de limită a ocoalelor – diferite faţă de cele anterioare – sunt incluse într-un singur ocol, pentru coerenţa fronturilor): în ocoalele I şi II sunt permise numai construcţii de cărămidă şi sunt interzise construcţiile din lemn, iar în ocolul III sunt permise construcţii din paiantă şi tolerate magaziile din lemn; zona studiată este încadrată în ocolul II; În ocoalele I şi II este nevoie de aprobare a construirii, moment în care se dictează alinierea clădirii; apar diferenţieri de tratare a regulilor în funcţie de importanţa străzii; se reia prevederea referitoare la lăţimea minimă – de 12 m – a străzilor; alinierea străzilor (prin proiect comunal) este însoţită de "nivelarea" străzii şi de proiectarea canalizării; fixarea traseului străzilor se face, pentru prima oară, în funcţie de calitatea fondului construit şi nu "echitabil", pe ambele laturi ale străzii; până la o adâncime de 6 m de la stradă, aşezarea clădirilor trebuie să se realizeze paralel cu strada. Înălţimea clădirilor este diferenţiată în funcţie de lăţimea străzii şi determinată de aceasta: "înălţimea maximă a faţadelor caselor pe aliniere este determinată prin lărgirea definitivă a stradelor. Această înălţime... nu va putea trece peste lărgimea definitivă a stradelor". Pentru străzile cu lăţimea până în 8 m, înălţimea maximă a clădirilor este de 6 m (1 nivel); pentru cele cu lăţimi între 8 şi 11 m, de 10 m (2 niveluri); pentru cele între 11-20 m, de 14 m (3 niveluri) iar pentru cele peste 20 m, 17 m (4 niveluri). Clădirile situate la intersecţie puteau avea înălţimea corespunzătoare străzii mai largi. Înălţimea beciurilor şi mansardelor nu intra în calculul înălţimilor, ceea ce deschidea posibilitatea apariţiei unui nivel suplimentar, mansardat; apare posibilitatea teşirii sau rotunjirii clădirilor sau împrejmuirilor situate la intersecţii de străzi; sunt stabilite limitele de gabarit faţă de planul faţadelor ale balcoanelor (0.90 m), profilaturilor parterului (0.08 m), ancadramentelor uşilor şi ferestrelor (0.12/0.16 m), a cornişelor, coloanelor şi pilaştrilor (0.16 m) – existând posibilitatea realizării de profiluri mai pregnante, cu o depărtare corespunzătoare a clădirii faţă de aliniere; nu erau admise reparaţii capitale decât în cazul construcţiilor existente aşezate la noua aliniere a străzii sau retras faţă de aceasta; pentru celelalte clădiri, era obligatorie aşezarea la noua aliniere. În 1881, prin completare a regulamentului, au fost stabilite 53 străzi unde toate clădirile aşezate la aliniere trebuia să aibă doua etaje minimum, cu înălţimea minimă de 10 m şi maximă de 11 m, independent de lăţimea străzilor respective. * 1878-1901: Regulamentul asupra salubrităţii construcţiilor şi locuinţelor: Introduce obligativitatea pentru toţi proprietarii de a-şi împrejmui proprietăţile; stabileşte un procent maxim de ocupare a parcelei (clădirea putea ocupa maxim 2/3 din suprafaţa parcelei, restul urmând a rămâne spaţiu liber); curtea trebuie să fie "nivelată şi aşternută cu pavagiu de piatră,


Pag. 16/16

pietriş, asphalt sau lemn sistematic"; introduce reglementări pentru sporirea confortului interior al locuinţelor; introduce obligativitatea grupurilor sanitare pentru locuinţe şi unele construcţii publice şi stabileşte primele prevederi referitoare la realizarea racordării la reţeaua de canalizare. * 1890-1891: Regulamentul pentru construcţiuni şi alinieri: introduce diferenţierea ocupării maxime a parcelelelor în funcţie de ocol: ocolul I: 4/5; ocolul II: 3/4; ocolul III: 1/3, prescripţie necorelată cu lăţimea străzilor; curtea trebuie să fie nivelată şi pavată; limitele ocoalelor sunt aceleaşi cu cele din 1878 şi sunt modificate major în 1891: zona situată la vest faţă de actualele străzi Polonă-Calderon este inclusă în 1891 ocolul I, iar zona situată la est faţă de acestea, în ocolul II; înălţimea clădirilor se menţine; introduce diferenţierea între străzi pe care aşezarea la aliniere este obligatorie şi străzi pe care este posibilă aşezarea la aliniere sau retras faţă de aceasta. În 1891, obligativitatea aşezării la aliniere s-a extins în tot ocolul I şi pe principalele artere ale oraşului (printre care au fost introduse şi bulevardele); tot aici, din 1890 se prevede obligativitatea realizării de împrejmuiri către stradă exclusiv din fier sau fontă, pe soclu de zidărie sau piatră; introduce obligativitatea pentru toţi proprietarii de a-şi împrejmui proprietăţile; teşitura clădirilor şi împrejmuirilor la intersecţii este posibilă (nu obligatorie); în rest, regulamentul reia prevederile regulamentelor din 1878 şi le unifică, cu anumite modificări; * În 1901, regulamentul este completat cu prevederi speciale pentru vecinătatea bisericilor: restricţii funcţionale, interzicerea practicării de goluri spre biserică în cazul anumitor funcţiuni, interzicerea construirii pe o rază de 10 m , iar dacă terenul aparţine bisericii, statului sau comunei, acesta va fi “rezervat exclusiv pentru piaţă, stradă sau grădină". Etapa de modernizare a fondului construit: deceniile 3-4 ale secolului XX * 1928: Regulamentul de construcţiuni şi alinieri: întreaga zonă studiată este cuprinsă în zona I (centrală); parcela minimă construibilă este definită în funcţie de tipul clădirii: clădiri comerciale: min. 80 mp (teren de colţ); min. 100 mp (câmp), lungimea aliniamentului în zona I – min. 8 m, adâncimea – min. 6 m; case de raport: min. 100 mp (teren de colţ); min. 150 mp (câmp), lungimea aliniamentului în zona I – min. 10 m, adâncimea – min. 8 m; vile grupate: min. 150 mp (teren de colţ); min. 200 mp (câmp), lungimea aliniamentului în zona I – min. 10 m, adâncimea – min. 10 m; vile izolate: min. 200 mp (teren de colţ); min. 250 mp (câmp), lungimea aliniamentului în zona I – min. 15 m, adâncimea – min. 15 m; celelalte tipuri de clădiri (locuinţe ieftine, industrii mari şi mici) nu apar în zona studiată. Regimul de aliniere depindea de vecinătăţi; prin excepţie, au fost stabilite 30 străzi "comerciale" pe care era impus regimul închis pe aliniere. Pentru "construcţiuni monumentale" se poate face excepţie de la normele de aşezare pentru strada respectivă. Regimul de înălţime prevăzut în perioada anterioară a fost modificat prin: creşterea înălţimii maxime pe teritoriul oraşului de la 16 m la 17 m (putându-se face şi derogări); modificarea raportului dintre înăţimea maximă a clădirilor (H) şi lăţimea străzii (L): H=L pentru majoritatea străzilor, dar H≥8 m; pentru strazile comerciale, H≤L+4 m; pentru bulevarde: înălţime sporită în general; posibilitatea de a construi peste cornişa principală a clădirii "în gabarit" – arc de cerc cu raza de 6 m pentru clădiri cu înălţimea peste 15 m şi cu raza de 10 m pentru clădiri cu înălţimea între 8 şi 15 m); elementele decorative ale acoperişului înscrise într-un arc de cerc cu rază cu 1 m mai mare decât cele menţionate; ocuparea parcelelor este definită printr-o fracţie minimă din parcelă care trebuie să rămână liberă: în zona centrală, minim 1/4 (1/6 pe bulevarde), dar nu mai puţin de 30 mp; se menţin reglementările referitoare la profilatura faţadelor; apare reglementarea referitoare la bovindou (care nu putea depăşi 1/3 din lungimea faţadei, trebuia situat peste limita de 3 m înălţime de la cota solului şi putea ieşi cu max. 0.90 m faţă de planul faţadei). * 1939: Regulamentul de construcţiuni şi alinieri: zona situată la vest faţă de actualele străzi Polonă-Caragiale – clasa IV; zona situată la est de acestea – clasa III; dreptul de parcelare este condiţionat de obţinerea unui certificat de aliniere şi regim şi a unei autorizaţii provizorii; autorizaţia definitivă se elibera numai după realizarea lucrărilor edilitare. În clasele III, IV şi V, parcela minimă construibilă era de 400 mp; lungimea minimă a aliniamentului era de 15 m şi adâncimea minimă a parcelei, de min. 20 m; procentul de ocupare a terenului: în clasa III – 50%, în clasa IV – 65%; în clasa V – 75%; aşezarea clădirii pe parcelă este definită prin alinierile către stradă, alinierea de fund, alinierea laterală şi alinierea dosnică (pentru al doilea rând de clădiri); distanţa minimă dintre alinierea laterală a clădirii şi limita parcelei este definită ca fiind min. 1/4 din înălţimea clădirii la planul superior al fiecărui cat, şi nu mai mică de 3 m. În clasele III şi IV, regimul grupat este considerat o excepţie. În fapt, în clasele III-V, regimul închis devine singurul admis; distanţa minimă dintre alinierea de fund a clădirii şi limita de fund a parcelei este definită ca fiind min. 1/2 din înălţimea clădirii la planul superior al fiecărui cat la parcelări noi (min. 1/3 la terenurile existente), şi nu mai mică de 3 m; în clasele III, IV şi V sunt admise curţi închise cu suprafaţă de cel puţin 60 mp, având legătură cu strada


Pag. 17/17

printr-un gang; În clasele III şi IV, înălţimea la cornişa principală este egală cu lăţimea străzii, peste care se poate ridica cu max. 7m, în retragere (în gabarit); în clasa III, înălţimea maximă este de 15/18 m (+ 7 m), adică 22/25 m. Normele privind profilatura faţadelor principale sunt extinse către celelalte faţade; suprafaţa bovindourilor este limitată la 1/3 din suprafaţa faţadei, situat peste 3.50 m. Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti. Etapa I - Fundamentare teoretică - faza II/2005 - U.A.U.I.M. – C.C.P.E.C. – 06.2006. Autor al studiului istoric: arh.urb. Irina Popescu-Criveanu Pag. 15/27 * momentul definitoriu în evoluţia zonei studiate este cel al proiectării tramei stradale moderne, în primele două decenii ale secolului XX. Un exemplar al planului 1911 (ediţia 1:1.000), din arhiva fostului Institut proiect Bucureşti12, conţine străzile proiectate, ampriza acestora, benzile de construibilitate. Datarea planului este incertă, cea mai mare probabilitate fiind ca acesta să fi fost realizat cca 1913-1919 (şi, în orice caz, ante 1927), de inginerul Cincinat Sfinţescu. Planul, preluat şi de Planul de Sistematizare din 1935, prevedea realizarea de străpungeri importante în ţesutul urban pentru fluidizarea circulaţiei, circulare şi radiale, şi anume: - Trasarea Bd. Dacia – 28 m lăţime în zona Parcului Ioanid (20 m+2x4m) şi 30 m lăţime în tronsonul până la intersecţia cu Str. Icoanei; trasarea Str. Dumbrava Roşie – 20 m în tronsonul din zona Parcului Ioanid (12m+2x4m) şi 12 m în tronsoanele estice; trasarea Pieţei Spaniei peste Crematoriul de gunoaie – 35 m lăţime (2x12 m şi 11 m – scuarul central); realizarea unei pieţe de mici dimensiuni la intersecţia Str. A. Vlaicu şi d. Roşie (25 m lăţime, 43 m lungime); Trasarea Bulevardului Dacia a durat însă foarte mult în etapa de exproprieri astfel că el a fost finalizat abia după mai bine de 20 de ani, în special în partea care a vizat prelungirea acestui bulevard până în intersectarea traseului cu Calea Dorobanţilor13. Această operaţiune urbanistică a afectat direct proprietăţile cu număr par aflate pe strada Romană, între străzile Dorobanţi şi Polonă, acestea fiind expropriate şi primind construcţii noi, de alt gabarit şi expresie arhitecturală. Astfel, blocul de colţ realizat după planurile arhitectului Simotta între străzile Dacia şi Eminescu precum şi primele blocuri interbelice care urmează pe frontul sudic al străzii Eminescu, ilustrează foarte bine această etapă urbanistică. Regimul de înălţime al acestora este de P + 5-7 etaje iar alinierea este făcută chiar pe aliniament, frontul fiind continuu pe acest segment de stradă. Tendinţa aceasta, ce îşi are originile în anii ’20 ai sec. XX, a fost continuată şi mult accentuată prin finalizarea în 1938 a masivului bloc din intersecţia Eminescu cu Dorobanţi14 sau a blocului “Zodiac” din Calea Dorobanţilor nr. 36-40. Reglementările specifice zonei, care au marcat în mod direct zona studiată sunt planurile de alinieri de străzi ce intersectează acest teritoriu. Acestea, în ordine cronologică sunt:

Alinierea Callea Herestreului, AN-DMB, Fond PMB Alinieri, dosar 213/1866 Alinierea străzii Fetei, AN-DMB, Fond PMB Alinieru, dosar 194/1869 Alinierea străzii Precupeţii Noi, AN-DMB, Fond PMB Alinieri, dosar 358/1869 Alinierile străzii Romană, AN-DMB, Fond PMB Alinieri, dosarele 658/1886, 175/1888 şi 628/1926 Alinierea străzii Cometa, AN-DMB, Fond PMB Alinieri, dosar 695/1898 Alinierea Căii Dorobanţilor, AN-DMB, Fond PMB Alinieri, dosar 159/1889 Alinierea străzii Caragea Vodă, AN-DMB, Fond PMB Alinieri, dosar 503/1903 Modificarea alinierii Fundăturii Dorobanţilor, Fond PMB Alinieri, dosar 609/1926

II.4 Evoluţia populaţiei şi a caracterului funcţional

Populaţia din mahalaua Precupeţii Noi este greu de urmărit în evoluţia caracterului său dincolo de începuturile secolului XIX. Totuşi toponimele din zona mai largă din care face parte şi perimetrul analizat, conţine termenii care pot da o idee despre natura locuitorilor. Astfel, ctitorii unor biserici par a fi aparţinut unor bresle ce ţineau de comerţ si de producerea pâinii – Precupeţii Vechi, Precupeţii Noi, Manea Brutarul, Pitar Moş. De altfel, vastele terenuri neconstruite ce apar pe planul din 1789 arată o activitate de tip agricol. La trecerea în secolul XIX apar şi informaţii statistice referitoare la populaţia Bucureştiului în general. În plus, planul din 1846 înregistrează multe persoane cu nume de “Brutaru” sau “Pitaru”. 12 Copie a planurilor din zona studiată în arhiva I. Popescu-Criveanu. 13 Acte de expropriere precum şi planuri de aliniere aflate la AN-DMB ilustrează această evoluţie 14 cf. Gheorghe Parusi, op. cit. pag. 590


Pag. 18/18

Evoluţia populaţiei15 în Bucureşti şi periferia studiată are următoarele caracteristici: - În 1789, oraşul Bucureşti era împărţit în 5 "plăşi" şi 80 mahalale; în total existau 6006 case. Plasa "Podul Mogoşoaiei" (16 mahalale,1092 case) cuprindea şi mahalaua Precupeţii Noi; în 1807, oraşul a fost împărţit în 5 culori ("boiele"), sub administraţie rusească, redistribuite în 1831. - În momentul catagrafiei generale a oraşului din 1831, acesta cuprindea 78 mahalale, 58.893 locuitori, 9342 case; "văpseaua galbenă" (fosta plasă a Mogoşoaiei) avea 21 mahalale, 2018 case, 10.190 locuitori; În 1835, se reorganizează oraşul; plasa Mogoşoaia are 15 mahalale, printre care şi Precupeţii Noi. - În 1838, catagrafia generală indică o populaţie totală de 63.604 locuitori, în 10.601 case. "Culoarea de galben" (11.555 "suflete" în 2449 case) avea 18 mahalale, printre care Precupeţii Noi. Din compararea acestor date, se poate observa că, în intervalul 1831-1838, sporul populaţiei în oraş a fost de +1.0%, iar cel al clădirilor de +13.48%; acest fapt reprezintă rezultatul dezvoltării zonei perimetrale a oraşului, începută în sec. XIX şi continuată până la cel de-al doilea război mondial. De această dezvoltare a beneficiat din plin zona mahalalei Precupeţii Noi pe toată această perioadă anterioară schimbării de regim politic după cel de-al doilea război mondial. Către mijlocul secolului al XIX-lea se observă din numele proprietarilor notaţi pe planul Borroczyn că populaţia era una de oameni modeşti. Foarte mulţi poartă nume cu caracter profesional de unde rezultă că o parte dintre ei erau brutari, pitari, zidari iar printre aceştia exista şi un olar sau un plugar. Locurile agricole sunt înca vaste şi concurează terenurile ce aveau gropi de nisip; acestea păreau a fi în posesia unor moştenitoare căci mai multe nume indică “Văduva”. Planul de aliniere al Căii Herestreului din 1869 confirmă datele mai puţine din planul Boroczyn referitoare la categoriile sociale. Astfel, printre proprietari apar mai multe nume profesionale – “căruţaşul”, “birjarul”, “cismarul”, “precupeţul”, cârciumarul” şi chiar “vărarul”. Printre aceştia se distinge şi numele unui anume Ghiţă Rădulescu ce apare până în 1911 ca proprietar al mai multor parcele distincte din Calea Dorobanţilor deci o persoană cu venituri din exploatările imobiliare. Remarcabil este că numele marcate pe planul 1866 reflectă o componenţă etnică aproape exclusiv românească. Acest profil de nivel social se potriveste cu imaginea planurilor de până spre 1890 care arată că zona aceasta era una dintre cele mai rarefiate ale capitalei deci şi cu cele mai puţine facilităţi urbane. Un plan din 189616 arată că pe Calea Dorobanţilor exista o linie de tramvai cel puţin cu începere din 1890. Se distinge creşterea prestigiului social în partea de sfârşit de secol XIX atunci când în perimetrul studiat se localizau proprietăţi ale unor personalităţi ale epocii ce acopereau toate curentele politice ale vremii. Nume sonore ce aveau proprietaţi în zona studiată sau în imediata apropiere a limitelor de azi ale acestei zone erau: Jean Lahovary, Petre Carp, Take Ionescu, Bazil Assan, Nicolae Fleva, George Cantacuzino, Henry Catargi, Constantin I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Ernest Broşteanu. În mahalaua Precupeţii Noi se pare că s-a născut şi poetul Alexandru Macedonski a cărui casă a fost demolată cu ocazia construirii corpului nou al Academiei de Studii Economice şi în memoria căruia se mai păstrează azi fragmentul de stradă cu numele său. De asemenea, un nume sonor al culturii asociate perimetrului studiat este Iacob Negruzzi (a cărui casă se afla pe strada Romană pe terenul astăzi liber din faţa corpului nou al Academiei de Studii Economice expus la bd. Dacia). În cursul finalului de secol XIX şi început de secol XX aici îşi aveau proprietăţile şi persoane cu un statut social superior fie prin funcţii fie prin avere precum: N.T Fillitis sau vecinul său din Calea Dorobanţilor generalul Palladi ori familia Slătineanu ce a ridicat azilul ce se află astăzi în calea Dorobanţilor nr. 60 În ciuda caracterului rezidenţial cu un nivel de social ridicat, în teritoriul actualei Z.C.P. nr. 10 – “Dorobanţi” s-au aflat multă vreme şi mai multe unităţi de diverse profile economice precum fabrica de aparatură “electro-tehnică sanitară” a lui Harry Feldman, “evreu pământean” ce se găsea pe terenul actualei adrese poştale Mihai Eminescu nr. 23. Acesta a făcut, de altfel, obiectul unor anchete sanitare căci atelierul pe care îl avea în strada Romană nr. 77 era considerat insalubru în ciuda faptului că era (conform antetului) furnizor de echipamente electrico-sanitare chiar pentru Ministerul de Război. Problema semnalată de poliţia sanitară a oraşului era faptul că nu exista un coş de fum de 30 sau 40 m deasupra solului (în două somaţii distincte se face referire la aceste valori diferite) ci, din declaraţia proprietarului, de numai 20 m (aproape echivalentul în înălţime al blocurilor interbelice). Deci, atelierul funcţiona cel puţin din 1913 în imediata apropiere de reşedinţele Filliti şi Brătianu cu un coş de fum de înălţimea unui imobil P+6!17. Acesta fusese chiar reclamat de vecini, după cum rezultă din dosarele citate, pentru faptul că unitatea sa industrială producea zgomot la ore matinale prin producerea ambalajelor ceea ce indică faptul că, în ciuda prezenţei substanţiale a unor persoanalităţi în zonă, prezenţa

15 F. Georgescu, "Aspecte privind împărţirea administrativă şi evoluţia demografică din Bucurestii anilor 1831-1848, in: Materiale de Istorie şi Muzeografie, vol. III, f.a., f.ed. [Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti], pp. 53-88. 16 La AN-DMB, Fond PMB Tehnic, dosar nr. 1345/1896 17 Dosare distincte privind autorizarea respectiv conflictul sanitar-administrativ : 195/1914, 251/1915; 50/1917 arhiva PMB, acte administrative


Pag. 19/19

claselor înferioare precum şi a clasei de mijloc era de asemenea importantă. Deşi poate părea anecdotică, una dintre cele 5 autorizaţi de construire emise în cursul ocupaţiei Bucureştiului din 1917 este pentru această proprietate. Pe terenul ocupat astăzi de corpul Academiei de Studii Economice expus la Calea Dorobanţilor s-a aflat o proprietate a celebrei societăţi comerciale italiene Pirelli. Acest aspect poate proba şi interese de acest tip pentru această parte a oraşului, interes ce mai este încă documentat prin prezenţa fizică a unui atelier-garaj art-deco ce se mai păstrează în Calea Dorobanţilor nr. 31-33. Din zona micilor industrii artizanale mai există şi azi mărturii pe terenul aflat astăzi în Calea Dorobanţilor nr. 54, autorizările din anul 190718 indicând aici, pe proprietatea inginerului Lorenti, ateliere de prelucrări ale metalului (forjă, strungărie) cu acces secundar către strada Fetei ca şi în prezent. Către stradă se aflau prăvaliile cu vânzarea pompelor pentru canalizare şi cazane precum şi pentru instalaţii de încăzire centrală şi băi după cum rezultă din desenul faţadei. Fără îndoială, această unitate de producţie nu era prima în zonă căci în 1869, pe strada Herestreului la nr. 105 figura “Fabrica de maşini” din proprietatea unei doamne Micşunescu. Prin urmare, acest loc din Bucureşti a fost pentru o lungă perioadă de timp, la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX un loc de amestec social şi de utilizare funcţională variată, cu tendinţe de concentrare aici a claselor sociale superioare, pentru ca în preajma anilor de dinaintea celui de-al doilea război mondial, presiunea interesului imobiliar să conducă spre o oarecare uniformizare a profilului funcţional legat de locuirea în diverse forme colective, specifice mai curând clasei de mijloc. Acest caracter social relativ superior dar şi tendinţa de a accentua ponderea locuirii colective s-au menţinut şi în perioada anilor regimului comunist în ciuda intervenţiilor consistente cu blocuri de locuinţe colective ce au fost realizate în anii de după cutremurul din 1977. Aceste blocuri masive au mărit inevitabil densitatea de locuire scăzând implicit gradul de confort urban în vecinătăţile imediate ale acestor inserţii.

II.5 Evoluţia şi caracteristicile fondului construit

Clădirile din perimetrul mai larg, care include şi Z.C.P. 10 – “Dorobanţi” se încadrează în tipare formale variate ce sunt caracteristice tranziţiei de la case astilistice de precupeţi de mahala la formele eclectice şi clasicizante ale sfârşitului de secol XIX şi, mai departe, către arhitectura premergătoare apariţiei stilurilor specifice perioadei interbelice – neoromânesc şi modernism. Arhitectura zonei este destul de eterogenă, însă într-o oarecare armonie a fiecărui fragment rezultat din respectarea unor succesiuni de reguli generale urbanistice, reguli ce s-au schimbat de cel puţin trei ori în decursul ultimilor circa 150 de ani lăsând amprente distincte în fondul construit existent. Arhitectura specifică mahalalelor celei de-a doua părţi de secol XIX mai poate fi identificată doar prin câteva clădiri concentrate în jurul bisericii Precupetii Noi, centrul vechi al mahalalei din care zona studiată făcea parte, pe strada G-ral Broşteanu sau pe strada ing. Emil Balaban. Este vorba de clădiri cu un singur nivel, cu decoraţie simplificată, concentrată în zona ancadramentelor ferestrelor şi la nivelul cornişei care se găseşte la o înălţime cuprinsă între 3 şi 5 m. Acest tip de arhitectură a fost treptat înlocuit sau, în cazurile în care a supravieţuit, a fost transformat drastic în ultimii ani în tendinţa de a consolida şi a “moderniza” fondul construit. Dintre aceste construcţii rămase, probabil cele mai reprezentative sunt clădirile din strada Gral Broşteanu nr. 6 sau cea a şcolii de lângă biserica Precupeţii Noi, clădire care nu participă însă la definirea spaţiului public. Aceste categorii de construcţii nu se mai regăsesc şi în limitele Z.C.P. 10 – “Dorobanţi” decât, eventual înglobate în structuri mai recente (o situaţie posibilă de acest tip ar putea să se regăsească în Calea Dorobanţilor nr. 43). Printre acestea pot fi nominalizate casele îngemănate din Calea Dorobanţilor nr. 35-37, case ce au fost radical transformate în exterior dar care conservă materialul structural ce se evidenţiază Perioada tranzitorie dintre sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului XX pare că a fost foarte productivă având în vedere că majoritatea caselor de pe străzile G-ral Broşteanu şi ing. Emil Balaban se înscriu în caracteristici. Acestea sunt: un regim de înălţime sporit la P+1 (de regulă), o abordare stilistică de tip eclectic sau cu influenţe neoromâneşti din perioada de început a acestui stil. Pentru loturile mai ample şi deţinute de persoanele mai avute arhitectura este foarte elaborată, cu regim de parter şi demisol înalte, acoperişuri ample şi bine definite, cu împrejmuiri transparente din fier forjat bogat decorat ce prilejuieşte participarea spaţiului verde privat la conturarea caracterului spaţiului public. Există între aceste două formule arhitecturale şi o clasă intermediară reprezentată de un grup de case care au fost realizate pe noua aliniere, post 1886, în zona străzii Mihai Eminescu. Este un grup relativ omogen şi compact, cu câteva corespondenţe ce pot fi identificate şi pe străzile G-ral Boşteanu, Vodă Cargea sau Calea Dorobanţilor.

18 Dosar 95/1907, fond PMB Tehnic, AN-DMB; adresa poşatală la acea dată fiind Calea Dorobanţilor nr. 118


Pag. 20/20

Pentru această perioadă avem, deci, construcţii pe loturi mai restrânse cu regim de înălţime la cornişă de circa 7 – 9 m, cu arhitectură de calitate medie şi peste medie, bazată pe formulele eclectice şi care se concentrează mai mult în perimetrul străzilor Broşteanu, Balaban şi Polonă dar din care se mai regăsesc încă şi pe traseul Căii Dorobanţilor. Urmează, cu un alt standard ce rezultă probabil din statutul social al proprietarilor iniţiali, o serie de clădiri grupate în strada Mihai Eminescu şi cu câteva exemple răzleţe pe străzile alăturate. Grupul de top al acestei perioade este constituit din reşedinţele de lux aflate pe traseul Căii Dorobanţilor, ridicate în general cu începere din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Reperele cele mai reprezentative încă păstrate sunt Casa Petre Carp, azi ambasadă sau Casa Jean Lahovary astăzi şcoală însă aceste case se remarcă, spre deosebire de majoritatea celorlalte din categoria lor, prin prezenţa lor în axul unor parcele mai vaste decât media. De altfel, după cum rezultă din planul de aliniere al Căii Dorobanţilor din 1889, Casa Lahovary a fost realizată graţie comasării a trei parcele mai înguste. În perioada cuprinsă între 1920 şi 1945 a existat o adevărată explozie în sectorul construcţiilor favorizat de noile deschideri de străzi şi de schimbare a încadrării urbanistice. Astfel, din această perioadă avem relativ compact grupul de blocuri ce marchează intersecţia străzii eminescu şi bd. Dacia. Şi aici se poate face distincţia între perioada de început – blocul Dacia România, o perioadă intermediară – blocul lui George Simotta de la intersecţia Dacia cu Eminescu şi o perioadă caracteristică modernismului consacrat bucureştean. Tot la această perioadă ar putea fi încadrate şi construcţiile foarte apropiate ca perioadă de primul război mondial care au supravieţuit între Piaţa Romană şi Dorobanţi dar şi blocul anilor ’50 din Piaţa Romană nr. 9 ce marchează cumva sfârşitul acestei perioade de exprimare arhitecturală. O grupare compactă de construcţii ale acestei perioade a rezultat prin deschiderea actualei străzi Maior Dimitrie Giurescu lăsându-ne să percepem gustul epocii precum şi manifestarea formelor de dezvoltare imobiliară – construcţii medii cu mai multe apartamente de densitate sporită. această perioadă este bine ilustrată şi în strada Cihoschi. Semnificative pentru această etapă rămân însă blocurile aflate la Calea Dorobanţilor cu începere din Piaţa Lahovary şi până la “Blocul Zodiac” alături de cele din flancul sudic al străzii Eminescu. Construcţiile perioadei comuniste şi post-comuniste constituie o ultimă grupă importantă ce este caracterizată prin masivitate, caracter public sau locuire colectivă de foarte mare densitate. Chiar dacă aceste clădiri au continuat o tendinţă clar exprimată în anii anteriori, totuşi expresia arhitecturală oferită spaţiului public nu se ridică la calitatea epocii anterioare. Din păcate pentru spaţiul public, aceste imobile vor rămâne foarte multă vreme prezente în aceste locuri ceea ce înseamnă că va trebui neapărat să fie integrate în viitoarele concepţii spaţiale aplicabile zonei. Trebuie subliniat că imobilele realizate în prima parte a perioadei comuniste folosesc, în mod special prin natura publică a lor, un limbaj arhitectural sobru şi individualizat, aplicat locului de amplasare şi cu utilizarea unor materiale de finisaj nobile în primă instanţă (Piaţa Romană 9, A.S.E.). Prin contrast, blocul de locuinţe P+10 realizat pe Calea Dorobanţilor la intersecţia cu strada G-ral Broşteanu are o expresie anonimă, cu placaj imitând structura de cărămidă aparentă şi cu o configurare ce l-ar putea plasa oriunde în Bucureşti – de la Bd. Ion Mihalache (fost 1 Mai) până la Şoseaua Iancului. Dacă arhitectura perioadei comuniste se încadra într-o aparentă coerenţă ce nu ignora chiar în totalitate contextul, multe dintre inserţiile recente făcute în special în Calea Dorobanţilor, strada Polonă şi pe legăturile dintre acestea, pot fi însă considerate o agresiune încă şi mai mare la adresa continuităţii şi a armoniei în dezvoltarea urbană în perimetrul studiat. Concluzia acestei inventarieri este că în zona analizată se întâlnesc toate formele de arhitectură ce pot ilustra evoluţia ultimilor 100 – 150 de ani. Alăturarea acestor forme de expresie se face într-o anumită armonie până către mijlocul anilor ’30 ai secolului al XX-lea pentru ca, începând cu acest moment, să se producă o oarecare ruptură ce se manifestă foarte accentuat, chiar agresiv, în ultimii circa 15 ani.

II.6 Evoluţia şi carcteristicile suprafeţelor plantate

De la vegetaţia abundentă care caracteriza această parte a oraşului în secolele XVIII şi până târziu la începutul sec. XX, zona studiată a trecut la un regim de ocupare a terenului relativ intensivă în perioada transformărilor urbanistice majore din prima jumătate a sec. XX, cu explicaţiile furnizate în părţile capitolului II.3. Această manieră de dezvoltare a condus la faptul că vegetaţia ce contribuia la aspectul zonei atât din spaţiul public cât şi din proprietăţile private a dispărut treptat în perimetrele de dezvoltare imobiliară şi a avut tendinţa să fie redus doar la spaţiul verde privat. Nici gabaritul străzilor mai mici nu oferă aceeaşi premisă pe care Calea Dorobanţilor o fructificase încă de la momentul primei regularizări a traseului decretată în 1866. Astfel, plantaţiile publice din zona de interes se rezumă în prezent la cele de aliniament de pe Calea Dorobanţilor. Din această plantaţie de aliniament se mai păstrează o serie de arbori maturi, din specia platanilor. Dată fiind reprezentarea intenţiilor de plantare regulată descrise pe planul de aliniament din 1866 şi având în vedere diametrul unora dintre aceşti arbori, este destul de posibil ca aceştia să facă parte din planţaţiile ce trebuie să fi avut loc în această perioadă. Acest


Pag. 21/21

aspect va trebui studiat mai în amănunţime de către Administraţia Domeniului Public în vederea determinării metodelor de protejare a acestui fond verde, inclusiv prin protejarea individuală a unora dintre platanii respectivi. Totodată, este posibil ca aceşti arbori să facă parte din a doua campanie de regularizare a traseului Căii Dorobanţilor aşa cum a fost ea decretată prin planul de aliniere al străzii din 1889. Din punct de vedere al spaţiului public, un alt spaţiu ce are vocaţia de a deveni un spaţiu verde este peluza în prezent insuficient îngrijită şi valorizată şi care aparţine de imobilul Academiei de Studii Economice. Spaţiul privat nu posedă grădini amenajate cu excepţia unor imobile care prin statutul social ridicat al vechilor proprietari au avut mici amenajări specifice aparatului de primire în relaţie cu rondourile sau peroanele de onoare unde puteau întoarce trăsurile. În afară de aceste situaţii, prezenţa la stradă a construcţiilor cât şi dimensiunile reduse ale frontului parcelelor nu a permis apariţia sau menţinerea de spaţii verzi cu amenajări particulare ci a favorizat cel mult prezenţa unor arbori care contribuie prin coronament la o atmosferă rezidenţială în zonă. Nici vechiul tipic al organizărilor parcelelor descris la punctul II.2, în care proprietăţile posedau o curte dublată de o grădină utilitară sau de o livadă către fundul de lot, nu s-a mai păstrat având în vedere diviziunile de parcele şi îndesirea construcţiilor, practicarea de fundături sau alte intervenţii urbanistice care au redus substanţial posibilitatea de avea spaţii verzi organizate în terenurile private. III. ZONE ŞI SUBZONE ISTORICE DE REFERINŢĂ

III.1. Subzone istorice de referinţă în teritoriul P.U.Z.

În prezent, Z.C.P. nr. 10 – “Dorobanţi” este încadrată în categoria "axă de ţesut caracteristică pentru perioada de configurare a oraşului “burghez” şi element de modernizare a ţesutului premodern” iar caracteristicile principale sunt identificate a fi profilul ransversal constant şi echilibrat care este asociat unui segment secundar al bulevardelor tipice începutului de secol XX. Cercetarea mai aprofundată a zonei a dus la nuanţarea acestei încadrări, prin instrumentul împărţirii în subzone istorice de referinţă19. Criteriile luate în considerare la definirea subzonelor sunt cele definite în Fişa 1. Fişa de caracterizare a zonei protejate: După primul criteriu – caracteristicile majore ale zonei – avem de-a face cu o zonă omogenă, constituită în prima parte a secolului al XIX-lea şi dezvoltată masiv în perioadele de sfârşit de secol XIX şi, mai ales, de început de secol XX, plecând de la specificul părţilor periferice ale oraşului postmedieval, căpătând ulterior aspect de zonă rezidenţială a oraşului modern şi devenind zonă centrală a oraşului contemporan. După al doilea criteriu – caracteristicile majore ale ţesutului urban – zona se împarte în trei tipuri de suprafeţe cu caracteristici total diferite: Subzona 1 (SIR 10_1) – DOROBANŢI - EMINESCU - 80 imobile Ţesut urban majoritar rezidenţial, dezvoltat organic, constituit ante 1846 şi cu transformări regulatoare ante 1911, nuanţat după criteriul 3 (prezent în fişa de caracterizare a zonei la secţiunea 5) – al conformării ţesutului urban Poziţie: Două diviziuni în axul zonei studiate, pe tot parcursul Căii Dorobanţilor de la sud la nord, cuprinzând străzile care o intersectează Observaţii: în interiorul subzonei se găseşte tipul de ţesut urban întâlnit în Bucureşti, reglementat în perioada ante 1911, pe structura vernaculară preexistentă probabil reglementărilor iniţiate după 1831 şi care suferă o supradezvoltare generată de reglementările interbelice. Cele două forme sunt grupate în două componente ce prezintă densităţi diferite de punere în aplicare a acestor reglementări. 19 Zonă istorică de referinţă: Zonă din teritoriul administrativ care se defineşte şi se delimitează prin studiul istoric general şi care prezintă

caracteristici coerente din punct de vedere urbanistic, arhitectural şi istoric care vor fi preluate în modul de dezvoltare viitor al teritoriului la nivelul P.U.G.+R.L.U. Subzonă istorică de referinţă: Zonă din teritoriul administrativ care se defineşte şi delimitează prin studiul istoric zonal în cadrul unei zone istorice de referinţă şi care prezintă caracteristici coerente din punct de vedere urbanistic, arhitectural şi istoric care vor fi preluate în modul de dezvoltare viitor al teritoriului la nivelul P.U.Z.+R.L.U. – definiţii extrase din O.M.TC.T. nr. 562/2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)" (M. Of., Partea I, Nr. 125 bis din 11 februarie 2004),Anexa 3. Conţinutul studiului istoric zonal.


Pag. 22/22

(SIR 10_1.1) – DOROBANŢI Poziţie: întreaga axă a Căii Dorobanţilor cu începere de la nr. poştale 14 respectiv 31-33 şi capetele străzilor afluente mai puţin strada Maior Giurescu Observaţii: cuprinde în limitele ţesutului definit toate tipurile constructive caracteristice Z.C.P. nr. 10 ceea ce o indică a fi perimetrul definitoriu al zonei (SIR 10_1.2) – EMINESCU Poziţie: 7 imobile aflate la colţul generat de intersecţia dintre străzile Dorobanţilor şi Eminescu, cu numerele poştale până 12 inclusiv pe Dorobanţilor şi până la 25 inclusiv pe Mihai Eminescu. Observaţii: deşi se înscrie în caracteristicile de ţesut descrise pentru SIR 10_1, cuprinde doar un singur imobil din etapă de sfârşit de secol XIX, restul clădirilor fiind zona cea mai densă din întreaga Z.C.P. 10. Acestea sunt totodată şi imobilele cuprinse simultan în Z.C.P. 24 – „Eminescu”, la limita către străpungerea interbelică a Bd. Dacia care a impus supralicitarea terenurilor prin densitate şi regim de înălţime, fiind astfel articularea dintre cele două zone construite protejate învecinate Subzona 2 (SIR10_2) – CIHOSCHI – Beldiceanu - 20 imobile ţesut urban exclusiv rezidenţial, dezvoltat planificat, constituit post 1911, nuanţat după criteriile 2 şi 3 (prezente în fişa de caracterizare a zonei la secţiunile 4şi 5) – ale caracteristicilor majore respectiv ale conformării ţesutului urban Poziţie: Două diviziuni care cuprind străzile Cihoschi, Beldiceanu, Alexandru Macedonski şi fundătura realizată pe fosta „Aleia Petre Alexandrescu” ce exista pe planul din 1911, azi fără nume şi cuprinzând numerele poştale din Calea Dorobanţilor nr. 45, 45 A, 47 A şi 47 B. Observaţii: în interiorul subzonei se găseşte tipul de ţesut urban întâlnit în Bucureşti, rezultat prin deschiderea de noi străzi la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, pe o structura vernaculară apărută ca o formă de densificare a ocupării terenului prin diviziuni de parcele şi apariţia de fundături pe parcelele anterioare mai ample. Cele două forme sunt grupate în două componente ce prezintă densităţi diferite de punere în aplicare a acestor dezvoltări imobiliare. Caracteristica importantă a acestei subzone este că trebuie corelată cu modul de gestiune al Z.C.P. nr. 94 – „Căderea Bastiliei” având în vedere că linia de demarcaţie dintre aceste zone se face pe axul unor străzi construite relativ compact şi unitar, aşa cum era practica momentului deschiderii de noi străzi în prima parte a secolului XX. (SIR 10_2.1) – BELDICEANU Poziţie: strada Beldiceanu, mai puţin imobilele din intersecţia cu Calea Dorobanţilor precum şi fosta fundătură Alexandrescu (denumirea din 1911) Observaţii: cuprinde în limitele ţesutului definit doar dezvoltări cu caracteristici arhitecturale apropiate curentului neoromânesc, parcele mici, cu densitate mare de utilizare, volume jucate şi regim de înălţime maxim P+2 şi mansardă. Frontul numerelor impare din strada Beldiceanu este unitar şi coerent în raport cu frontul opus, ce face parte din Z.C.P. nr. 94 – „Căderea Bastiliei”. (SIR 10_2.2) – CIHOSCHI Poziţie: străzile Stanislav Cihoschi, Alexandru Macedonski, Maior Giurescu, mai puţin fronturile determinate de clădirile Academiei de Studii Economice Observaţii: cuprinde în limitele ţesutului definit doar dezvoltări cu caracteristici arhitecturale apropiate specifice curentelor interbelice majore – neoromânesc şi modernism cât şi de expresie tipică afârşitului anilor 1940 – începutul anilor 1950. Parcele mici şi medii, cu densitate mare de utilizare, volume simple şi regim de înălţime maxim P+4 şi o cotă la cornişă coerentă, situată la circa 12-14 m. Frontul numerelor pare din strada Maior Giurescu se află la o cornişă mai joasă, aferentă unei medii de P+2, circa 8-10 m şi face legătura cu SIR 10_1.1 şi SIR 10_2.1 Subzona 3 (SIR 10_3) – A.S.E. - 1 imobil ţesut urban destructurat, dezvoltat în perioada post stalinistă bazat pe princiile urbanistice legate de amplasarea „liberă” Poziţie: teritoriul aferent imobilului cademiei de Studii Economice Observaţii: parcela acestui imobil are limitele insuficient definite şi este rezultatul comasării necontrolate a unor parcele istorice neregulate la mijlocul deceniului al şaptelea al secolului XX. Arhitectura, reprezentativă pentru perioada istorică de realizare, face notă discordantă în raport cu ţesutul urban de inserţie atât prinmod de amplasare cât şi prin gabarit sau


Pag. 23/23

expresie arhitecturală. Gabaritul atipic atât al terenului cât şi al construcţiei dar, mai ales prin prezenţa unui vast teren neamenajat, presupun o reglementare specifică pentru această situaţie urbană.

III.2. Mod şi grad de protecţie necesar

Protecţia presupune aplicarea a trei moduri de acţiune care sunt complementare: protecţia fondului construit şi a amenajărilor valoroase (atât spaţii verzi cât şi împrejmuiri sau tratament al pavajelor); protecţia tipurilor de ţesut urban valoroase prin stabilizarea principiilor de construire care au fost identificate a fi valoroase şi stabilirea unor moduri de construire viitoare în armonie cu acestea direcţionarea dezvoltării urbane astfel încât să se obţină coerenţa cadrului urban prin caracter funcţional, estetic şi de standard civic. Pentru asigurarea unei dezvoltări coerente în zona studiată, este necesară coroborarea a două unghiuri de vedere: regularizarea zonei, prin impunerea de dezvoltări similare în subzonele cu caracteristici omogene şi, în cadrul fiecărei subzone, armonizarea diferitelor tipuri de ţesut urban pentru asigurarea coerenţei fronturilor. Pentru a putea obţine această coerenţă, este obligatorie acceptarea ideii de reglementare diferită a fiecărui imobil, după caz. O atenţie sporită trebuie acordată conservării materialelor şi tehnicilor tradiţionale care susţin expresiile arhitecturale autentice care au dus la protejarea zonei. În vederea atingerii acestor obiective se impune aplicarea protecţiei filtrului de avizare din partea D.C.P.N – M.B., cu consultarea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, pentru toate intervenţiile de construire ce pesupun modificări perceptibile din exterior şi limitarea acestui filtru cazul intervenţiilor interioare doar pentru construcţiile identificate a fi cu valoare mare sau valoare medie.

III.3. Mod şi grad de dezvoltare permis

Subzona 1 (SIR 10_1) – DOROBANŢI - EMINESCU înnoirea fondului construit vetust, prin restaurarea/reabilitarea clădirilor protejate sau construirea în limitele impuse de ţesutul adiacent, în zonele în care nu există fond construit valoros; raportările la tehnici, materiale, texturi şi culori vor fi definite în urma avizărilor punctuale în cazul clădirilor la care nu s-a constatat lipsa valorii Introducerea unui regim de construire în mai multe rânduri de clădiri, pentru a permite dezvoltarea parcelelor cu adâncime mare, numeroase în zonă într-un mod care să permită perceperea acestei caracteristici urbane constituită din adâncimile mari ale parcelelor Protejarea spaţiilor libere şi plantate valoroase şi introducrea unui procent minim de suprafeţe plantate pe parcele regenerarea plantaţiei publice de aliniament existente şi realizarea de plantaţii noi; Subzona 2 (SIR 10_2) – CIHOSCHI - Beldiceanu înnoirea fondului construit vetust, prin restaurarea/reabilitarea clădirilor protejate şi permiterea dezvoltării loturilor cel mult prin extinderi locale ale fondului existent, cu menţinerea materialelor şi tehnicilor tradiţionale care generează expresia arhitecturală autentică a celor două ansambluri constituite în diviziuni ale subzonei. Introducerea unui regim de construire în mai multe rânduri de clădiri, pentru a permite dezvoltarea parcelelor cu adâncime mare, numeroase în zonă într-un mod care să permită perceperea acestei caracteristici urbane constituită din adâncimile mari ale parcelelor Protejarea spaţiilor libere şi plantate valoroase şi introducrea unui procent minim de suprafeţe plantate pe parcele Subzona 3 (SIR 10_3) – A.S.E. Reabilitarea exterioară a ansamblului de cosntrucţii ale Academiei de Ştiinţe Economice va face obiectul unui studiu unitar menit să diminueze impactul masei excesive a structurii construite existente faţa de vecinătăţile directe Protejarea spaţiilor libere şi introducrea unui spaţiu plantat valoros, cu rol de minimizare a impactului volumului construit existent şi studierea unor posibilităţi de amplasare a unor monumente de for public


Pag. 24/24

IV. VALORI DE PATRIMONIU CONSTRUIT ÎN PERIMETRUL P.U.Z.

IV.1. Clădiri şi amenajări valoroase Categorii valorice referitoare la clădiri:

IV.1.1. Clădiri cu valoare culturală complexă mare IV.1.2. Clădiri cu valoare culturală complexă medie IV.1.3. Clădiri cu valoare culturală complexă mică IV.1.4. Clădiri fără valoare istorică şi arhitecturală.

Metoda de evaluare: Încadrarea valorică a fost realizată plecând de la Ordinul MCC nr. 2260 din 18 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice. Evaluarea nu priveşte interioarele clădirilor (inaccesibile echipei de cercetare). Din acest motiv, încadrarea valorică se poate utiliza în cadrul exclusiv al studiului; totuşi, încadrarea unei clădiri ca fiind cu valoare culturală complexă mare (valoare de vechime, istorică, arhitecturală, urbanistică, memorial-simbolică,raritate) semnalează că imobilul este susceptibil de a fi inclus în Lista Monumentelor Istorice în cazul în care este instituită conform legii procedura de clasare. Criteriile de evaluare, preluate din OMCC nr. 2260/2008 (art. 7 şi urm.), aplicate fiecărui corp de clădire accesibil, sunt următoarele:

A) Criteriul vechimii: (1) Calificativele acordate unui imobil în baza criteriului vechimii sunt următoarele:

6 imobil ridicat până în anul 1775 - excepţional; 5 imobil ridicat între anii 1775-1830 - foarte mare; 4 imobil ridicat între anii 1830-1870 - mare; 3 imobil ridicat între anii 1870-1920 - medie; 2 imobil ridicat între anii 1920-1960 - mică; 1 imobil ridicat după anul 1960 - nulă.

(2) Evaluarea în baza criteriului vechimii este ponderată de autenticitatea concepţiei, materialelor şi procedeelor de construcţie şi a amplasamentului, invers proporţional cu vechimea imobilului.

(3) La acordarea calificativelor în baza criteriului vechimii se au în vedere şi: a. vechimea iniţială a imobilului şi a intervenţiilor ulterioare; b. vechimea elementelor componente ale imobilului; c. vestigiile arheologice atestate, aparţinând unor imobile anterioare celui care face obiectul evaluării; d. ponderea elementelor componente, provenite din intervenţiile ulterioare ridicării imobilului

B) Criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică: (1) Criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică are drept scop stabilirea valorii imobilului

din punct de vedere estetic, funcţional şi tehnic. (2) Calificativele acordate în baza criteriului referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică sunt:

excepţional, foarte mare, mare, medie, mică. (3) La acordarea calificativelor în baza criteriului referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică se

au în vedere: a. coerenţa planimetrică şi structurală, precum şi concepţia tehnică; b. reprezentativitatea pentru o epocă istorică, un autor sau stil; c. semnificaţia pentru o anumită arie istorico-geografică; d. plastica arhitecturală a faţadelor şi a interioarelor; e. componente artistice valoroase; f. valoarea diferitelor părţi componente şi ponderea celor care conferă imobilului un anumit caracter; g. relaţia cu contextul urban şi natural, apartenenţa la un ansamblu sau sit construit ori natural, păstrat

parţial sau total; h. reprezentativitatea în cadrul unui program, unor politici urbane sau al unor tipologii.


Pag. 25/25

C) Criteriul referitor la frecvenţă (raritate şi unicitate); (1) Criteriul referitor la frecvenţă (raritate şi unicitate) are drept scop stabilirea valorii imobilului din punctul de

vedere al frecvenţei şi rarităţii imobilului, componentelor acestuia sau a ansamblului. (2) Calificativele acordate în baza criteriului referitor la frecvenţă sunt: excepţională, foarte mare, mare,

medie, mică. (3) La acordarea calificativelor în baza criteriului referitor la frecvenţă (raritate şi unicitate) se au în vedere:

a unicitatea imobilului, componentelor sau ansamblului; b dacă reprezintă cap de serie pentru o zonă istorico-geografică, etnografică sau pentru un autor; c raritatea sau apartenenţa la o serie restrânsă pentru o zonă istorico-geografică, etnografică sau

pentru o perioadă istorică; d tipicitatea pentru o zonă istorico-geografică, etnografică, pentru un stil sau pentru o epocă; e frecvenţa obiectivelor valoroase într-un ansamblu istoric constituit.

D) Criteriul referitor la valoarea memorial-simbolică (1) Criteriul referitor la valoarea memorial-simbolică are drept scop stabilirea valorii imobilului din punctul de

vedere al simbolisticii pe care acesta o prezintă. (2) La acordarea calificativelor în baza criteriului referitor la valoarea memorial-simbolică se au în vedere:

a. imobilele legate de anumite momente şi locuri istorice, culturale, politice sau sociale, precum şi cele reprezentative pentru anumite personalităţi;

b. construcţiile anterioare dispărute, de importanţă istorică recunoscută, atestate prin orice surse, documentare sau arheologice;

c. prezenţa în memoria comunităţii, la nivel european, naţional sau local; d. dacă imobilul respectiv este legat de anumite tradiţii locale.

În vederea clasării unui imobil în grupa A a monumentelor istorice este necesară (OMCC nr. 2260/2008, art. 12): a) acordarea cel puţin a unui calificativ excepţional, cu excepţia imobilelor incluse în Lista patrimoniului mondial

şi a celor din Lista indicativă de includere în Lista patrimoniului mondial; b) acordarea cel puţin a calificativului mare la toate criteriile de clasare, cu excepţia criteriului referitor la

valoarea memorial-simbolică; c) acordarea cel puţin a unui calificativ foarte mare, a unui calificativ mare şi a unui calificativ medie. În vederea clasării unui imobil în grupa B a monumentelor istorice este necesară acordarea a cel puţin 3 calificative medie, cu excepţia cazurilor în care, în funcţie de zona istorico-geografică, la criteriul vechime se acordă calificativul mică (OMCC nr. 2260/2008, art. 13). Corespondenţa dintre Ordinul de clasare şi categoriile valorice din prezentul studiu:

IV.1.1. Clădiri cu valoare culturală complexă mare Clădiri care sunt fie clasate fie susceptibile de a fi clasate ca monumente istorice, OMCC 2260/2008 prezentând cel puţin 3 calificative „medie”. IV.1.2. Clădiri cu valoare culturală complexă medie Clădiri care nu prezintă caracteristicile preliminare ce le-ar face susceptibile a fi clasate ca monumente istorice, însă prezintă 2 calificative „medie” sau un calificativ „mare” şi un calificativ „medie”. IV.1.3. Clădiri cu valoare culturală complexă mică Clădiri care nu prezintă caracteristicile preliminare ce le-ar face susceptibile a fi clasate ca monumente istorice, însă prezintă 1 calificativ „medie”. IV.1.4. Clădiri fără valoare culturală Clădirile care nu se încadrează în condiţiile stabilite mai sus.

Notă: Evaluarea după criteriile menţionate mai sus are la bază cercetarea de teren, cartografică, bibliografică şi de arhivă, concretizată în planşele de analiză anexate studiului istoric, în sinteza informaţiilor istorice referitoare la fiecare din imobilele din zona protejată (Anexa 1.7) precum şi în fişele individuale de caracterizare a imobilelor. Evaluarea poate fi modificată prin studii istorice individuale; acestea vor sta la baza propunerilor de intervenţie, conform R.L.U.


Pag. 26/26

Având în vedere lipsa evaluărilor complete prin imposibilitatea accesului în majoritatea imobilelor, prin indisponibilitatea resurselor de arhive în multe dintre cazurile imobilelor din zonă, aceste evaluări nu pot avea decât un rol preliminar, de conturare a aprecierii necesităţi de conservare a unora dintre elementele construite sau plantate pentru uz urbanistic. Aceste evaluări nu se pot substitui studiilor istorico-arhitecturale întocmite, conform procedurilor decurse din legea 422/2001 republicată privind protejarea monumentelor istorice. Orice referire la clasarea unor imobile în lista monumentelor nu poate fi făcută decât în baza documentaţiilor legale, indicativele de valoare atribuite prin prezentul studiu rămânand a avea caracter de evaluare preliminară. În aceeaşi situaţie se încadrează studiile de fundamentare a intervenţiilor care necesită autorizare de construire şi care pot clarifica gradul în care se aplică protecţia generată de P.U.Z. În vederea protejării eficiente a zonei construite protejate, în ansamblul ei, pentru intervenţiile asupra clădirilor pentru care s-a constat existenţa unei minime valori se va elabora câte un raport de evaluare detaliată, asumată de un specialist sau expert atestat de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Cultural în acest sens, în baza căruia se vor putea detalia gradul şi limitele exacte ale elementelor ce necesită punere în valoare. Calificativele pe baza cărora s-a realizat evaluarea fiecărui corp principal de clădire în parte sunt prezentate în Anexa 2.1. Tabel de evaluare a imobilelor.

O bibliografie care să poată susţine acest demers este prezentată la punctul VI. IV.2. Suprafeţe plantate şi libere valoroase (Planşa 13)

Din punct de vedere al spaţiului public trebuie făcute eforturi pentru menţinerea şi refacerea pe alocuri a coerenţei plantaţiei de aliniament a Căii Dorobanţilor, asigurarea viabilităţii acesteia prin susţinere sa cu specii valoroase şi rezistente la poluarea accentuată generată de traficul auto important. Din punct de vedere al spaţiului privat există câteva puncte de interes pentru punerea în valoare a potenţialului de plantare sau de protejare a fondului verde existent. Două dintre aceste puncte de interes sunt chiar două dintre monumentele zonei şi anume Casa Petre Carp (Ambasada Turciei) precum şi Casa Lahovary (azi Şcoala Americană). Alături de acestea se mai află vechile proprietăţi cu reşedinţe ale clasei avute printre care se regăsesc astăzi terenurile casei Fillitis din Calea Dorobanţilor nr. (azi Ambasada Serbiei) sau, cea între timp divizată şi reunificată, a generalului Palladi.

În general,suprafeţele plantate şi libere valoroase se regăsesc în relaţie cu unele împrejmuiri care prezintă un interes cultural având în vedere aportul lor la imaginea generală a zonei şi a caracterului acesteia. Acestea sunt, pe străzi:

1. Beldiceanu Nicolae 7, 2. Broşteanu Ernest nr. 5, 3. Dorobanţilor 39, 4. Dorobanţilor 41, 5. Dorobanţilor 77, 6. Dorobanţilor 14, 7. Dorobanţilor 16, 8. Dorobanţilor 18, 9. Dorobanţilor 30, 10. Dorobanţilor 32, 11. Dorobanţilor 34, 12. Dorobanţilor 48, 13. Dorobanţilor 50, 14. Dorobanţilor 50A, 15. Dorobanţilor 52 (posibil de refăcut după fragment), 16. Dorobanţilor 54 (poarta gangului), 17. Dorobanţilor 58, 18. Dorobanţilor 60, 19. Dorobanţilor 62,


Pag. 27/27

20. Dorobanţilor 64, 21. Dorobanţilor 66, 22. Dorobanţilor 68, 23. Dorobanţilor 70, 24. Dorobanţilor 72, 25. Eminescu Mihai nr. 23, 26. Eminescu Mihai nr. 25, 27. Giurescu Dimitrie 9.

V. MOD DE CONSTRUIRE PERMIS ÎN PERIMETRUL P.U.Z.

V.1. Elemente protejate şi metode de protejare Măsuri de conservare care vor fi preluate în P.U.Z. şi R.L.U.20:

A. Conservarea, pe perioada de valabilitate a PUZ, prin instrumentul RLU aferent acestuia, a clădirilor cu valoare culturală complexă mare sau medie: (A1) În cazul clădirilor cu valoare culturală complexă mare şi a monumentelor istorice, desfiinţarea va fi interzisă, iar intervenţiile condiţionate de obţinerea unui aviz favorabil al D.C.P.C.N.-M.B (A2) În cazul clădirilor cu valoare culturală complexă medie, intervenţiile vor fi condiţionate de obţinerea unui aviz favorabil al D.C.P.C.N.-M.B., această instituţie putându-se, după cercetarea cazului, opune desfiinţării totale sau parţiale a clădirii pe baza P.U.Z. şi R.L.U., atunci când Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, în baza analizei istorico arhitecturale amănunţite a imobilului întocmite de către un specialist sau expert atestat de către MCPN, constată existenţa unor valori culturale ce nu au putut fi puse în evidenţă la faza analizei generale urbanistice a P.U.Z. B. Clădirile cu valoare valoare culturală complexă mică sau fără valoare nu vor avea servituţi suplimentare introduse prin P.U.Z., desfiinţarea fiind permisă după obţinerea unui aviz favorabil al D.C.P.C.N.-M.B. Această instituţie se va putea opune demolării prin mijloacele legale pe care le are la dispoziţie, în cazul în care consideră încadrarea din P.U.Z. ca fiind eronată. În toate cazurile, D.C.P.C.N.-M.B. va putea solicita elaborarea unui releveu amănunţit şi va putea formula recomandări privitoare la conservarea anumitor elemente de valoare, prioritare fiind cele care concură la definirea imaginii spaţiului public al zonei. C. Conservarea, pe perioada de valabilitate a P.U.Z., prin instrumentul R.L.U. aferent acestuia, a suprafeţelor plantate cu valoare istorică şi peisagistică şi a spaţiilor libere fără valoare peisagistică care pot fi puse în valoare, situate în incinte, prin următoarele măsuri: (C1) Conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a spaţiilor plantate publice cu valoare istorică şi peisagistică mare: - nu este cazul pentru ZP 10 Dorobanţi (C2) Conservarea obligatorie a suprafeţelor plantate private cu valoare istorică şi peisagistică mare, punerea în valoare a acestora (C3) Conservarea suprafeţelor plantate private cu valoare peisagistică medie şi a suprafeţelor libere fără valoare peisagistică mare, care pot fi puse în valoare prin plantaţii decorative şi luarea lor în considerare în elaborarea P.U.Z. şi în definirea posibilelor zone în care se poate permite construirea de clădiri noi (C4) Conservarea, pe perioada de valabilitate a PUZ, prin instrumentul RLU aferent acestuia, a suprafeţelor plantate sau destinate plantaţiilor din domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti respectiv al Statului: - aliniamentul de arbori al Căii Dorobanţilor - spaţiul liber şi neamenajat din faţa clădirii ASE cu expunere la Bulevardul Dacia

20 Suplimentar, în faza P.U.Z. / R.L.U., prevederile “Regulamentului adiţional”, aprobat prin HCGMB nr. 34/2009 se vor aplica corespunzător.


Pag. 28/28

Precizări procedurale Conservarea, pe perioada de valabilitate a P.U.Z, prin instrumentul RLU aferent acestuia, a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală excepţională, medie sau mare se referă la:

- mod de amplasament şi perceperea amplasamentului în relaţiile tradiţionale constituite între spaţiul public, fond construit şi amenajările acestora

- configuraţiile volumetrice caracteristice fondului construit în conformitate cu perioada şi contextul de origine - elementele de detaliu caracteristice care ţin de material, texturi, culori şi tehnici de punere în operă şi care

concură la definirea caracterului zonei protejate - elemente de amenajare pecum împrejmuiri, pavaje, sisteme de iluminat

Construcţiile cu valoare mare şi medie desemnate prin fişe şi planşele aferente R.L.U. nu vor putea fi desfiinţate; dezvoltarea loturilor în aceste situaţii fiind limitată la remodelări interioare sau la extinderi respectiv la realizarea unor construcţii independente pe lot, în limitele edificabilului reglementat. Fără ca unele dintre aceste imobile identificate a fi purtătoare de valori cultural-identitare pentru zonă să fie clasate în lista monumentelor istorice, acestea au totuşi calităţile necesare pentru ca la o eventuală analiză detaliată punctuală să poată fi propuse pentru clasare. Stabilirea configuraţiilor şi a detaliilor ce trebuie conservate/restaurate rămâne a fi definită în baza raportului de evaluare evocat la punctul IV.1 şi va face subiectul avizării de către Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti şi Comisia Zonală a Monumentelor Istorice. Având în vedere că diferenţa de evaluare între aceste două categorii este determinată în cele mai multe cazuri doar de gradul de autenticitate (mare sau alterat de transformări reversibile) sau de semnătura arhitectului proiectant (cu rol determinant din punct de vedere al evoluţiei arhitecturii sau, dimpotrivă, anonim), modul de filtrare al propunerilor de intervenţii ulterioare va urmări aceeaşi procedură. Desfiinţarea unor astfel de construcţii poate fi făcută numai în condiţii speciale, exclusiv prin declanşarea procedurii de clasare, ca urmare a deciziei ministrului culturii privind neclasarea, conform legii. Rămâne aplicabilă chiar şi în această situaţie, abilitatea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti, pe baza recomandărilor în urma consultării Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, de a dispune menţinerea unor elemente de construcţii ce concură la definirea imaginii şi a caracterului zonei protejate. Construcţiile cu valoare mică sau lipsite de valoare, aşa cum au fost ele identificate prin fişe şi planşele aferente R.L.U., vor putea suferi intervenţii majore ce pot presupune desfiinţări parţiale sau chiar totale, în funcţie de situaţia particulară a amplasamentului. Aceste construcţii, deşi unele dintre ele participă în mod neutru la constituirea caracterului general al zonei, sunt fie alterate ireversibil în structura lor originară ce ar fi putut prezenta interes cultural, fie nu au niciun fel de relevanţă culturală. Prin urmare, intervenţiile vor fi condiţionate de obţinerea unui aviz favorabil al Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti, această instituţie putându-se, după cercetarea cazului, opune desfiinţării totale sau parţiale a clădirii pe baza P.U.Z. şi R.L.U., doar prin începerea unei proceduri de clasare în L.M.I., în cazul în care consideră încadrarea din P.U.Z. ca fiind eronată. În toate aceste situaţii, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti va putea solicita elaborarea unui releveu amănunţit şi o ilustrare privind intenţiile de construire care necesită respectivele lucrări de desfiinţare totală sau parţială. De asemenea, D.C.P.C.N. – M.B., în urma analizelor istorico-arhitecturale elaborate în cazul intervenţiilor pe aceste imobile, poate solicita menţinerea şi integrarea în construcţiile noi propuse a unor elemente fragmentare (părţi de faţadă, de împrejmuiri, alte amenajări perceptibile din spaţiul public) care au un aport în conturarea caracterului zonei dar care, deşi valoroase în sine, nu pot determina menţinerea şi conservarea respectivului imobil în ansamblul său. În situaţiile în care aceste propuneri nu se încadrează în caracteristicile indicate de R.L.U. al prezentului P.U.Z., avizul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti se va fundamenta întotdeauna pe consultarea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice. Spaţiile plantate şi amenajările publice sau private care contribuie la constituirea specificului zonei protejate dar şi elementele noi ce pot altera acest specific – panotaj publicitar, elemente de signalectică de orientare sau reglementare a traficului, amplasarea de monumente de for public, alte asemenea – vor face obiectul avizarii de către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice în situaţia intervenţiilor având acest obiect din cadrul zonei.


Pag. 29/29

V.2. Regimul de construire permis

Regimul de construire permis va fi stabilit în faza următoare a studiului (Plan urbanistic zonal şi regulament local de urbanism aferent acestuia). VI. SURSE BIBLIOGRAFICE ŞI CARTOGRAFICE UTILE DETALIERII ANALIZELOR ISTORICO-ARHITECTURALE NECESARE FUNDAMENTĂRII INTERVENŢIILOR ASUPRA FONDULUI CONSTRUIT VALOROS CUPRINS ÎN Z.C.P. nr. 10 – DOROBANŢI

VI.1. Surse bibliografice ***Abonaţii la reţeaua telefonică din Bucureşti, Direcţiunea generală a poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor, Bucureşti: Librăria Stănciulescu, 1920 ***Decretul nr. 92/19 aprilie 1950 privind naţionalizarea unor imobile (Buletinul Oficial nr. 36/20 aprilie 1950) ***Primăria Municipiului Bucureşti [arh. duiliu marcu, G.M. Cantacuzino, R. Bolomey, Ion Al. Davidescu, Ing. Teodor Rădulescu], planul director de sistematizare decretat la 9 mai 1935. memoriu justificativ şi planuri, bucureşti: editura institutului urbanistic al româniei, tip. "bucovina" i.e. torouţiu, bucureşti, f.a. [1935]. ***Primăria municipiului Bucureşti, Regulament pentru construcţiuni şi alinieri al municipiului Bucureşti, aprobat de Ministerul de Interne cu adresa nr. 19204 din 8 oct.1927, in Roban, I., Bucoveanu, P, colecţiune de legi şi regulamente privitoare la toate administraţiunile comunale şi în special la acea a Municipiului Bucureşti, Bucureşti, f. ed., 1928, pp 196-222. Antonescu, Petre, Arhitect, Cladiri. Construcţii, proiecte şi studii, Bucureşti; Ed. Tehnică, 1963, pp 14, fig. 12, 13, pp 14-15 şi planşe Bacalbaşa, Constantin, Bucureştii de altădată, vol. II (1878-1884), Bucureşti: Ed. Eminescu, 1993 (ediţie îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu). Bacalbaşa, Constantin, Bucureştii de altădată, vol. III (1885-1888), Bucureşti: Ed. Albatros, 2000 (ediţie îngrijită de Tiberiu Avramescu). Borduşanu, Sorin, Bucureşti – Ghidul străzilor (istoric), Bucureşti: [Ed.] ALMA TIP, 2001 Burlacu, Petruţa, Ştefăniţă, Cătălina, Scurt istoric al căii Dorobanţilor, în Bucureşti, Materiale de Istorie şi Muzeografie XVI, Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti, 2002, p. 209 – 219. Constantin, Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986 Criticos, Mihaela, Art Deco sau modernismul bine temperat, teză de doctorat, conducător ştiinţific prof.dr.arh. Mihail Caffé, Bucureşti: Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", 2003. Damé, Frédéric, Bucarest en 1906, Bucarest: Socec&Cie éditeurs, 1908. Georgescu, Florian, "Aspecte privind împărţirea administrativă şi evoluţia demografică din Bucurestii anilor 1831-1848, în: Materiale de Istorie şi Muzeografie, vol. III, f.a., f.ed. [Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti], pp. 53-88. Ghinea, Nicolae, Sate din secolele XV-XIX pe teritoriul oraşului Bucureşti. Clanţu, Cârsteşti, Herăstrău şi Băneasa, în Bucureşti, Materiale de Istorie şi Muzeografie XI, Editura Museion, Bucureşti, 1992, p.78 – 92. Giurescu, Constantin C., Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Bucureşti: ED. pentru literatură, 1966. Hagi-Mosco, Emanoil, Bucureşti. Amintirile unui oraş, Bucureşti: Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995. Ion, Narcis-Dorin, Bucureşti. În căutarea micului Paris, Bucureşti: Tritonic, 2003. Ionescu, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti: Ed. Academiei R.S.R., 1982. Ionescu, Grigore, Bucureşti, Ghid istoric şi artistic, Bucureşti: Fundaţia pentru Literatură şi Artă "Regele Carol II", 1938. Ionescu-Ghinea, Neculai, Stoica, Lucia, Iliescu, Petre, Luminea, Cecilia, Atlas-ghid. Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cult din Bucureşti, Vol. III, Bucureşti: Ed. Ergorom '79, 2000. Lascu, Nicolae, Legislaţie şi dezvoltare urbană. Bucureşti 1831-1952, Teză de doctorat, cond. şt.: prof.dr.arh. Alexandru Sandu, Bucureşti: IAIM, 1997. Machedon, Luminiţa, Scoffham, Ernie, Romanian Modernism, 1920-1940, Cambridge, Mass. & London: MIT Press, 1999. Majuru, Adrian – Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Bucureşti: editura Compania, 2003 Marsillac, Ulysse de, Guide du voyageur à Bucarest, Bucarest: Imprimerie de la Cour (Ouvriers Associés), 1877; ed. II, Bucureştiul în veacul al XIX-lea, Bucureşti: Meridiane, 1999.


Pag. 30/30

Mucenic, Cezara, Bucureşti. Un veac de arhitectură civilă. Secolul XIX, Bucureşti: Silex, 1997. Mucenic, Cezara, Casa Slătineanu din Calea Dorobanţilor, în „Bucureşti. Materiale de Istorie şi Muzeografie, XVII, Bucureşti, Muzeul Municipiului Bucureşti, f.a., pp. 331-346; Olteanu, Radu, Bucureştii în date şi întâmplări, Bucureşti: Paideia, 2002. Papassoglu, D., Lt.-Colonel, Istoria fondărei oraşului Bucureşti capitale Regatului Român (1891), Bucureşti: Ed. Minerva, 2000 Parusi, Gheorghe – Cronologia Bucureştilor (20 septembrie 1459 – 31 decembrie 1989): zilele, faptele, oamenii capitalei de-a lungul a 350 de ani, Bucureşti: editura Compania, 2007 Patrulius, Irina (ed.), Arhitect Gheorghe Simotta, Bucureşti: Simetria, 2003. Pillat, Nicolae I. – Siluete din familia Brătianu, Bucureşti: editura Vremea, 2008 Popescu, Carmen, Le style national roumain. Construire une nation à travers l'architecture. 1881-1945, rennes: Presses Universitaires de rennes, Bucureşti: Simetria, 2004. Popescu, Carmen, Le style national roumain. Construire une Nation à travers l'architecture: 1881-1945, Rennes: Presses Universitaires de Rennes et Bucarest: Simetria, 2004. Potra, George, Din Bucureştii de ieri, vol.1, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1990. Potra, George, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1821-1848), Bucureşti: Ed. Academiei R.S.R., 1975. Socolescu, Arh. Toma T., Fresca arhitecţilor care au lucrat în România în epoca modernă. 1800-1925, Bucureşti, Caligraf Design, 2004 (1955). Socolescu, T.T., Arhitect profesor-onorar, Fresca arhitecţilor cari au lucrat în Romînia în epoca modernă 1800-1925, vol. I, mss. în Biblioteca Uniunii Arhitecţilor din România, f.a. [1955]. Stoica, Lucia, Ionescu-Ghinea, Neculai et al., Atlas-ghid. Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cult din Bucureşti, vol. II, Bucureşti: Ergorom '79, 2000. Velescu, Oliver, "Contribuţii la istoria nomenclaturii străzilor din Bucureşti (I), in: Ion Vitan (coord.), Anuar al arhivelor Municipiului Bucureşti, Bucureşti: Ed. Ministerului de Interne, 1997, pp. 76-85. Velescu, Oliver, "Nomenclatura străzilor bucureştene (II)", in Anuar al arhivelor Municipiului Bucureşti, II, Bucureşti: Ed. Ministerului de Interne, 1998, pp. 131-135. Revistele: ***Architectura, Revista Română de Artă, Societatea Arhitecţilor Români, Bucureşti: lunar, 2 apariţii: ianuarie şi februarie 1906. ***Arhitectura, Societatea Arhitecţilor Români, Bucureşti: album anual, 1924-1934; trimestrial, 1935-1944. ***Buletinul Informativ al Societăţii Arhitecţilor Români, Bucureşti: 1912, 1919, 1920. ***Arhitectura RPR, Uniunea Arhitecţilor din RPR, Bucureşti: lunar, 1955-1964. ***Arhitectura, Uniunea Arhitecţilor din RSR, Bucureşti: lunar, 1965-1989. ***Arhitectura, Uniunea Arhitecţilor din România, Bucureşti: lunar, după 1989. ***Urbanismul. Monitor al Uniunii Oraşelor din România (nr.5-6/1933)

VI.2. Surse bibliografice

Plan Von der Haupt und Residenz Stadt Bukurescht..., F.B. Purcel, 1789p-1791a. Plan der Wallachischen Haupt u. Residenz Stadt BUCHAREST, Ferdinand Ernst, 1791. Planul Bukureştului. Copie "conf. cu orig. Boroczyn", 1915, semnată Cincinat Sfinţescu ("Planul Bucureştiului ridicat şi nivelat din porunca Dlui Marelui Vornic al departamentului Trebilor din Nauntru Barbu ştirbei dupa întocmirea secţiei inginereşti sub direcţia specială a Maiorului Baron Rudolf Artur Borozin în zilele prea înălţatului Domn Stăpânitor Gheorghe Dimitrie Bibescu V.V. Anul 1846") Planul Bukurestului Ridikat, tras chi-publikat din porunka Prea înăltzatului Domn Stăpînitor Barbu Dimitrie Stirbeiu V.V. de Maior Baron Rudolf Artur Borroczyn, 1852 Bucuresci capitala României, dedicatu majestei sele Imperatorul tuturor Russielor Alexandru Nicolaevitz, 1871, Major D. Pappasoglu editor şi compuitor, f.sc. planul Comisii Coloarei de Galben, Loct. Colon. D.A. Pappasoglu, 1875. Plan 1882, nesemnat - Planul capitalei Bucureşti şi al învecinătăţilor, 1882.


Pag. 31/31

Planul Oraşului Bucuresci. Revăzut şi îndreptat cu aratarea Canalisărei Dîmboviţei de D.P. Sesquierès, sub direcţia Domnului Gr. Cerkez Jnginer şef al Oraşului, Editura E. Graeve & Co, Bucuresci, Calea Victoria 40, f.a.,1890p-1892a, 1:10.000. Planul Oraşului Bucuresci. Revĕđut şi corectat conform rectificărei Damboviţei, planurilor de aliniere al stradelor şi bulevardelor. sub direcţia, Dlui G.A. Orăscu şeful Serviciului, 1893, Editura Lito-Tipografiei Carol Göbl, Strada Dómneĭ, 16 Bucuresci. Noul plan al Capitalei Bucureşti de J. Don, Jnginer, 1896, scara 0.075 pentru 1000 metri [1:13.333], Lith. Ţăranu, Smârdan 2, Bucuresci. Planul Oraşului Bucuresci. întocmit dupĕ cele maĭ bune isvóre. Editura Institutului de Arte Grafice Carol Göbl, 1898 Planul Oraşului Bucuresci lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei în al XXXIII-lea an al Domniei M.S. Regelui Carol I, 1895-1899, scara 1:5.000 Plan général de la Ville de bucarest, mss, cca 1906 Planul oraşului Bucureşti – ediţia oficială, 1911, scara 1:5.000 Planul cadastral al Municipiului Bucureşti, 1911, scara 1:1.000; Plan de aliniere al oraşului Bucureşti (fragment), P.O.B., Serviciul Technic, reprezentat pe suportul planului cadastral 1911 (sc. 1:1.000), autor prob. ing. Cincinat Sfinţescu, f.a. [1913-1919 prob.], arhiva arh. I. Popescu-Criveanu. Planul oraşului Bucureşti după ultimile date oficiale, lucrat în Atelierele SOCEC & Co, Bucureşti, Bucureşti: Editura Librăriei SOCEC & Co, 1914 Planul Oraşului Bucureşti de Maior Mih. C. Pântea. Desen de F. Wahnig, cartograf, 1923, 1:10.000 Planul Oraşului Bucureşti de Maior Mih. C. Pântea. Desen de F. Wahnig, cartograf, 1924, 1:10.000 Planul grafic şi fotografic al oraşului Bucureşti întocmit de Compagnie Aerienne Française, 1927, scara 1:50.000 (+aerofotogrammetrie 1927) Planul Municipiului Bucureşti. Intocmit şi desenat după datele Primăriei Municipiului Bucureşti de Fredi Wahnig, Cartograf-şef din Institutul Geologic al României, 1934, 1:15.000 Planul Municipiului Bucureşti întocmit după date oficiale de Colonel Ulisse Sâmboteanu şi prof.-Cartograf M.D. Moldoveanu, 1941, 1:15.000 Bucureşti. Municipiul şi împrejurimile. Intocmit de General Ctin Teodorescu, 1943, 1:15.000 Plan-ghid al Municipiului Bucureşti, 1969, sc. 1:15.000. plan de bază al studiului de delimitare a zonelor şi centrului istoric Bucureşti, IPB, IAIM, 1974-1975 Planul topografic al oraşului Bucureşti, 1991, scara 1:2.000 şi 1:500.

VI. 3. Alte surse

*** Fotografii actuale ale zonei, Virgil Ruta, Mihaela Enăchescu, Raluca Trifa, Adrian Crăciunescu (2009) *** Arhivele Naţionale – Direcţia Municipiului Bucureşti, Fondurile PMB Tehnic şi PMB Alinieri *** Arhiva Tehnică a Primăriei Municipiului Bucureşti

Memoriu Zona Protejata Nr 10 - Calea Dorobantilor

Documents

Transcript of Memoriu Zona Protejata Nr 10 - Calea Dorobantilor