materii minerale so auxiliare

29
CAPITOLUL 7. MATERII PRIME ŞI AUXILIARE DE ORIGINE MINERALĂ Regnul mineral este mai sărac în materii prime şi auxiliare folosite în industria alimentară din cauza nivelului redus de organizare a structurilor. ` Principalele materii alimentare din regnul mineral sunt apa, sarea comestibilă şi bioxidul de carbon. 7. 7.1. Apa Apa constituie un factor indispensabil viaţii şi are o largă întrebuinţare în consumul uman direct, ca materie primă sau auxiliară în diferite industrii. Desfăşurarea proceselor fiziologice ale organismului uman este imposibilă fără prezenţa apei, funcţiile acesteia în organism fiind multiple: apa intră în structura fiecărei celule, este mediu de bază pentru toate lichidele din organism: sucuri digestive, limfă, sânge, urină etc., şi ia parte la toate reacţiile chimice din corp. Apa reglează temperatura corpului şi este solventul produşilor de digestie, menţinându-i în soluţie, permiţând absorbţia acestora şi trecerea lor în circulaţie. Corpul uman conţine apă (58 – 65%) din greutatea sa, iar la noii născuţi (66 – 68%), fiind repartizată atât extracelular, sub formă de apă de circulaţie şi parte din lichidul interstiţial, sau intracelular sub formă de apă liberă (de îmbibaţie), apă legată care intră în compoziţia compuşilor organici şi apă absorbită care asigură starea coloidală a protoplasmei. Apa din corp se află într-o continuă reînnoire; zilnic se pierd prin diferite procese fiziologice, în funcţie de climă, anotimp, muncă depusă şi stare de sănătate, 2-4 litri care trebuie înlocuită prin apa potabilă ingerată ca atare sau sub forma diferitelor băuturi (circa 1,1 l), prin apa din alimentele consumate (cca. 0,9 l) sau apa ce provine din oxidarea alimentelor (cca 0,2 l). Oxidarea diferitelor principii alimentare aduce o cantitate apreciabilă de apă: din 100 g grăsimi rezultă 107 ml apă, din 100 g amidon rezultă 55 ml apă, iar din 100 g proteine – 41 ml apă. Omul adult are nevoie zilnic de aproximativ 35 ml apă pentru fiecare kg masă corporală, iar copiii mici de 2-4 ori mai mult. Aproape toate materiile prime şi produsele alimentare (exceptând zahărul şi grăsimile pure) conţin apă în cantităţi mari (tabelul 7.1.). Tabelul 7.1.Conţinutul în apă al unor materii prime alimentare Nr.cr t. Materia primă sau produsul Apa , % 1. Legume proaspete 65 – 95 2. Bere 86 – 91 3. Lapte 87 – 90 4. Fructe proaspete 75 – 90 5. Peşte 62 – 84

description

materii minerale

Transcript of materii minerale so auxiliare

Page 1: materii minerale so auxiliare

CAPITOLUL 7.MATERII PRIME ŞI AUXILIARE DE ORIGINE MINERALĂ

Regnul mineral este mai sărac în materii prime şi auxiliare folosite în industria alimentară din cauza nivelului redus de organizare a structurilor.` Principalele materii alimentare din regnul mineral sunt apa, sarea comestibilă şi bioxidul de carbon.7.7.1. Apa

Apa constituie un factor indispensabil viaţii şi are o largă întrebuinţare în consumul uman direct, ca materie primă sau auxiliară în diferite industrii.

Desfăşurarea proceselor fiziologice ale organismului uman este imposibilă fără prezenţa apei, funcţiile acesteia în organism fiind multiple: apa intră în structura fiecărei celule, este mediu de bază pentru toate lichidele din organism: sucuri digestive, limfă, sânge, urină etc., şi ia parte la toate reacţiile chimice din corp. Apa reglează temperatura corpului şi este solventul produşilor de digestie, menţinându-i în soluţie, permiţând absorbţia acestora şi trecerea lor în circulaţie.

Corpul uman conţine apă (58 – 65%) din greutatea sa, iar la noii născuţi (66 – 68%), fiind repartizată atât extracelular, sub formă de apă de circulaţie şi parte din lichidul interstiţial, sau intracelular sub formă de apă liberă (de îmbibaţie), apă legată care intră în compoziţia compuşilor organici şi apă absorbită care asigură starea coloidală a protoplasmei. Apa din corp se află într-o continuă reînnoire; zilnic se pierd prin diferite procese fiziologice, în funcţie de climă, anotimp, muncă depusă şi stare de sănătate, 2-4 litri care trebuie înlocuită prin apa potabilă ingerată ca atare sau sub forma diferitelor băuturi (circa 1,1 l), prin apa din alimentele consumate (cca. 0,9 l) sau apa ce provine din oxidarea alimentelor (cca 0,2 l).

Oxidarea diferitelor principii alimentare aduce o cantitate apreciabilă de apă: din 100 g grăsimi rezultă 107 ml apă, din 100 g amidon rezultă 55 ml apă, iar din 100 g proteine – 41 ml apă.

Omul adult are nevoie zilnic de aproximativ 35 ml apă pentru fiecare kg masă corporală, iar copiii mici de 2-4 ori mai mult.

Aproape toate materiile prime şi produsele alimentare (exceptând zahărul şi grăsimile pure) conţin apă în cantităţi mari (tabelul 7.1.).

Tabelul 7.1.Conţinutul în apă al unor materii prime alimentareNr.crt. Materia primă sau produsul Apa , %1. Legume proaspete 65 – 952. Bere 86 – 913. Lapte 87 – 904. Fructe proaspete 75 – 905. Peşte 62 – 846. Carne de vită 58 – 747. Pâine coaptă 23 – 488. Fructe uscate 12 – 259. Amidon 13 – 2010 Cereale, făină 12 –15

Principalele direcţii de utilzare a apei în industria alimantară sunt prezentate în figura 7.1.Din punct de vedere al utilzării, apa se clasifică în: apă potabilă (bună de băut), industrială reziduală (apa

evacuată cu impurităţi sau substanţe toxice) şi degradată (în care s-au deversat ape menajere, industriale, reziduale sau dejecţii). Apele reziduale pot fi folosite ca apă industrială prin epurări mecanice, chimice şi biologice. Apa degradată se epurează, dar nu mai poate fi folosită în procesele tehologice.

Consumul de apă în industria alimentară variază în limite foarte largi în funcţie de subramura de utilizare, de tehnologie, de caracteristicile utilajelor şi de calitatea materiilor prime prelucrate sau a produ- selor finite realizate. Astfel, se poate aprecia că în industria morăritului, pentru obţinerea unei tone de crupe se consumă 0,5 m3 apă; în industria cărnii se consumă câte 3,5 m3 apă pentru fiecare animal sacrificat; în industria laptelui se consumă 4 - 9 m3 apă pentru 1 m3 lapte; 10-30 m3 apă pentru 1 t sfeclă în industria zahărului şi 8 m3 apă pentru 1 hl bere.

Page 2: materii minerale so auxiliare

Fig. 7.1. Direcţiile de utilizare ale apei în industria alimentară.Apa se găseşte în natură sub formă lichidă, solidă sau gazoasă. Apa provine din apele freatice, meteorice,

de constituiţie, de cristalizare, ape minerale şi termale. Apele freatice sunt ape subterane aflate în primul strat impermeabil de la suprafaţa pământului, care

alimentează izvoarele şi puţurile freatice sau de adâncime. Pentru captarea surselor de apă de adâncime, investiţiile sunt mari şi exploatarea este dificilă, dezavantaje care sunt însă compensate de faptul că apa freatică este curată, debitul este constant, nu îngheaţă, are o temperatură constantă de 12-140C şi conţinut scăzut de săruri minerale.

O altă sursă importantă de apă potabilă şi industrială o reprezintă apele de suprafaţă (izvoarele, râurile, fluviile şi alte surse de apă dulce).

Apa de cristalizare se obţine prin transformare în pulbere a unor săruri cristalizate.Indicii calitativi ai apei potabile se referă la cei organoleptici, fizici, chimici, bacteorologici şi biologici.Proprietăţile organoleptice sunt gustul şi mirosul, care sunt mai mult sau mai puţin pronunţate la toate apele.

Este preferabil ca aceste caracteristici să fie cât mai reduse. Caracteristicile fizice se referă la culoare, temperatură, turbiditate şi emiţători.Temperatura apei potabile trebuie să aibă în momentul consumului 14…170C. Dacă temperatura apei este mai

mare, nu se constată potolirea senzaţiei de sete, iar dacă temperatura ei este mai mică, se pot produce îmbolnăviri ale tubului digestiv. Apa potabilă trebuie să fie transparentă.

Proprietăţile chimice ale apei se referă la conţinutul în diverse elemente şi substanţe chimice, duritate totală, reziduuri, pH.

Apa se compune, în principal, din 88,81% oxigen şi 11,19% hidrogen. Gazele necesare din apă sunt oxigenul (minimum 6 cm3/l) şi CO2 liber (maximum 8 mg/l).

În apă se mai găsesc o serie de elemente minerale (Ca, Mg, Cl, S, Fe, Cu, Zn etc.).Reziduul din apă (exprimat în mg la litrul de apă) se poate determina prin evaporarea apei la o temperatură de

105 ... 1100C, obţinându-se reziduul uscat şi, prin calcinarea acestuia la 8000C, se obţine reziduul fix care reprezintă conţinutul în componenţi minerali.

După pH-ul apei, care reprezintă logaritmul zecimal cu semn schimbat al ionilor de hidrogen , se consideră că pentru un pH mai mic de 6,5 – apa este achidă, la un pH între 6,5 – 7,5 – apa este neutră, iar pentru pH > 7,5 apa este alcalină.

Page 3: materii minerale so auxiliare

Duritatea apei este dată de conţinutul în săruri de calciu şi magneziu şi se exprimă în grade germane, franceze sau engleze de duritate. Un grad german de duritate este echivalent cu un conţinut de 1 mg oxid de calciu la 100 ml apă, iar cele franceze şi engleze sunt echivalente cu cantitatea de calciu şi magneziu în mg la 1 litru apă (mE/l sau E/m3).

În funcţie de duritarea totală, apele se clasifică în ape foarte moi, moi, semidure, dure şi foarte dure. Reducerea durităţii apei este extrem de importantă în industria zahărului, berii, lichiorurilor, rachiurilor şi în cazul apei pentru alimentarea cazanelor şi a schimbătoarelor de căldură cu ţevi. Dedurizarea se poate face prin tratarea cu ioni sau cu lapte de var.

Caracteristicile bacteriologice se referă la conţinutul de germeni, bacterii patogene sau bacili.Caracteristicile biologice ale apei au în vedere conţinutul de organisme şi particule animale sau vegetale

dăunătoare sănătăţii.În cazul în care nu îndeplineşte condiţiile de adminisibilitate, aceasta este purificată şi tratată prin metode fizico-

chimice sau cu schimbători de ioni.Metodele fizico - chimice de tratare a apei constă în decantare, coagulare, deferizare şi desulfurizare.Valorile caracteristicilor pentru apa potabilă sunt prezentate în tabelul 7.2.Apa potabilă este folosită ca materie primă, auxiliară, de adaos, amestec şi în procesele tehnologice ale

diferitelor industrii, ca apă menajeră sau ca agent termic în cazul schimbului de căldură direct. Trebuie remarcat faptul că, pentru fiecare subramură a industriei alimentare, apa are condiţii diferite de admisibilitate.

Apa potabilă se valorifică, de cele mai multe ori, o singură dată, pe când apa industrială se recondiţionează prin procese ciclice. Pentru reutilizarea continuă a acestora se apelează la surse externe doar pentru completarea pierderilor.

Tabelul 7.2. Caracteristicile apei potabileNr.crt.

Caracteristica UM Condiţii deadmisibilitate

1. Calciu mg/l max. 752. Magneziu mg/l max. 503. Cloruri mg/l max. 2004. Sulfaţi mg/l max. 2005. Azotaţi mg/l max. 106. Fier mg/l max. 0,17. Cupru mg/l max. 18. Zinc mg/l max. 59. Duritate totală max 200

10. Nr.total de germeni/ml 2011. Colibacili la 1 l apă max.3 – 1012. Nr.max.de microorganisme la 1 l apă 10

Apele minerale au compoziţie chimică bogată în săruri minerale şi gaze sau pot fi izotopi radioactivi, fiind consumate ca ape de masă sau în scop terapeutic.

Romania are o treime din izvoarele termale si minerale din Europa.După origini, apele minerale pot fi de infiltraţie, juvenile sau mixte.După compoziţia chimică, apele minerale pot fi: slab mineralizate sau oligometalice, carbogazoase, alcaline,

clorosodice sau sărate, feruginoase, diuretice sau ape pământoase calcice, sulfatate sau purgative şi radioactive.În funcţie de temperatura la care se recoltează, apele minerale pot fi reci sau termale.După destinaţia apelor minerale, acestea pot fi: ape de masă de tipul celor carbogazoase şi cu mineralizare

redusă sau ape medicinale folosite pentru tratarea diferitelor afecţiuni ale organismului, după prescripţia mediului.După modul de valorificare, apele medicale pot fi consumate imediat după recoltare sau pot fi condiţionate şi

ambalate. În industria alimentară se folosesc numai cele care pot fi condiţionate.Apele minerale de masă au mineralizaţie mai redusă de 4 g/l, gust plăcut, înviorător, datorită dioxidului de

carbon,sunt limpezi, cu sediment redus la max. 0,2 g/lApele minerale medicinale se folosesc la recomandarea medicului pentru tratamentul diferitelor afecţiuni cum

ar fi: hiperaciditate, litiază biliară, hepatite, afecţiuni gastro-intestinale, cardio-vasculare, renale etc.Sifonul (apă gazoasă) este o altă varietate de consum a apei, care se obţine prin saturarea apei potabile cu dioxid

de carbon.7.2. Sarea comestibilă

Sarea comestibilă (fig. 7.2) sau sarea de bucătărie este denumirea uzuală pentru clorura de sodiu (NaCl), una din cele mai frecvente utilizate materii în industria alimentară.

Page 4: materii minerale so auxiliare

Fig. 7.2. Cristal de sare. Sare gemă Sare huscă Muntele de sareSe prezintă sub formă de cristale cubice, incolore, cu gust sărat, solubile în apă (37,7% la O°C, 39,12% la

100°C), greu solubile în alcool etilic (CH3CH2OH) şi amoniac (NH3) lichid.Are punctul de topire 801°C, punctul de fierbere 1440°C şi densitatea de 2,16 g/cm³. La temperaturi mai mici de

15°C cristalizează ca dihidrat, iar deasupra acestei temperaturi, anhidru.Sarea comestibilă utilizată în industria alimentară are în conţinut clorură de sodiu min. 93 – 97%, umiditate de

max. 2% şi o serie de impurităţi sub formă de alte săruri (clorură de calciu şi magneziu sau sulfat de sodiu, calciu sau magneziu etc.). Reacţia sării de bucătărie trebuie să fie neutră. Sarea comestibilă este o substanţă higroscopică care absoarbe uşor apa din atmosferă, existând riscul ca odată cu aceasta să capete cu uşurinţă mirosuri şi gusturi străine.

O sursă imensă de sare o constituie apa oceanelor şi a mărilor în a caror apă se dizolvă multă sare. În unele ţări, mai ales în regiunile calde, oamenii extrag sarea din apa mării. Apa mării conţine în medie de 35g de sare la litru. Această sare este adusă de catre fluvii, ale căror ape, deşi dulci, conţin infime cantităţi de sare. Obţinerea sării din apele mărilor s-a făcut în saline marine, în care apele sărate sunt dirijate prin canale în spaţii mari de evaporare naturală, unde sub acţiunea căldurii solare are loc cristalizarea şi depunerea sării care se scoate manual sau mecanizat, şi apoi este transportată la locurile de utilizare.

A doua sursă de sare o constituie zăcămintele solide de sare, care sunt şi ele foarte răspândite pe glob. Conform teoriei pragurilor sau barierelor, cu milioane de ani în urmă când bazinele marilor şi oceanelor au început să-şi restrângă suprafaţa şi au început să apară noi uscaturi continentale, s-au format şi unele golfuri şi mări cu apa sărată care erau despărţite de restul apelor prin bariere de uscat.

A treia sursă: lacurile sărate, spre exemplu Marele Lac Sărat din Statele Unite. Uneori apa dispare aproape complet lasând locul unor întinderii deşertice sărate numite sebka precum cea din Sahara Moartă, situată în mijlocul deşertului, Indeea, cea mai sărata din lume. Un exemplu de lac sărat de la noi din ţară este lacul Techirghiol, care deţine săruri în cantitate mai mare decât în apa Mării Negre. Este aşa de sărată încât nici un peşte nu poate trăi aici.

În România (harta din anexă) zăcăminte de sare se află în localităţi care poartă des denumirea de ocnă (mină de sare) ca de exemplu: Ocna Sibiului, Ocnele Mari, Ocna Mureş, Ocna Dejului, Târgu Ocna etc.

Dacă la 1 kg sare obişnuită se adaugă minimum 20 mg iodură de potasiu se obţine sarea iodată, care este recomandată în consumul popu laţiei din zonele în care hrana obişnuită este deficitară în acest element.

Sarea gemă şi sarea de bucătărie sunt higroscopice, fenomen care se datorează impurităţilor (mai ales clorurii de magneziu - MgCl2).

Sarea de bucătărie reprezintă cea mai importantă sursă de sodiu a organismului procurată din alimente (sodiul este singurul element mineral care nu este conţinut în cantităţi suficiente organismului în materiile prime alimentare).

Sarea este indispensabilă vieţii oamenilor şi animalelor, are un rol fiziologic important prin menţinerea echilibrului osmotic şi participând la formarea unor sucuri digestive

Sarea a fost folosită la început numai în alimentaţie şi ulterior la conservarea peştelui şi a cărnii.Sarea de bucătarie se foloseşte în prepararea produselor alimentare, având următoarele funcţii:

- funcţie de conservare;- funcţia de adjuvant, contribuind la imprimarea sau sublinierea gustului, aromei sau chiar a aspectului;- funcţie tehnologică, influenţând favorabil desfăşurarea proceselor.

Sarea comestibilă să foloseşte în industria alimentară ca atare sau sub formă de soluţie de sare în apă cu concentraţii diferite (maximum 26,4 % la 20 °C).

Page 5: materii minerale so auxiliare

Astfel, în industria cărnii, sarea este folosită pentru conservarea cărnii, asociată cu conservarea prin pasteurizare şi afumare, cât şi pentru formarea gustului şi aromei produselor din carne. Pentru formarea gustu- lui şi aromei specifice pentru preparatele de carne, sarea este folosită la: obţinerea bradtului (pastă de carne tocată fin, amestecată cu apă răcită cu gheaţă, sărată, folosit la prepararea salamului), a şrotului (carne tăiată în bucăţi, cu amestec de sare), la prepararea compoziţiei pentru umplerea în membrane, în funcţie de reţeta de fabricaţie a fiecărui sortiment, prepararea conservelor şi semiconservelor din carne prin sărare, saramurare sau injectare a saramurei.

La industrializarea peştelui, sarea se foloseşte mai ales pentru conservare (25-30 kg sare la 100 kg peşte) sau la prelucrarea icrelor.

În industria laptelui se foloseşte pentru fabricarea brânzeturilor, dar şi pentru obţinerea untului. Scopul principal este obţinerea gustului plăcut, caracteristic sortimentului. De asemenea, sarea este folosită la conservarea brânzei în putini sau bidoane, îmbunătăţirea procesului de maturare, favorizarea eliminării zerului sau formarea cojii. Sărarea brânzei telemea se face cu o saramură cu o concentrare în sare de 20 – 22%, iar pentru brânzeturile sărate, cantitatea de sare conţinută este de 1,5 – 2,5%.

În industria conservelor de legume, sarea este folosită pentru însuşirile gustative, cu o concentraţie de 0,5 – 1,5% la majoritatea produselor, 2-3% la pasta de muştar şi 8% la pasta de tomate. Într-o concentraţie mai mare de 8% sarea contribuie la distrugerea microorganismelor. Această metodă se foloseşte prin presărarea în straturi alternative de sare cu legume. Pentru conservarea legumelor în saramură se foloseşte o soluţie de sare cu o concentraţie de 1,3 – 8%, combinată, eventual, cu sterilizarea la 1200C. Soluţia de sare se foloseşte şi pentru sortarea mazării în trei categorii (boabe fragede, boabe cu amidon mult şi intermediare), a cojilor şi miezurilor, la valorificarea sâmburilor de la prelucrarea fructelor.

La producerea uleiurilor solidificate, sarea, în proporţie de 0,2 – 0,7%, se utilizează pentru ameliorarea margarinei, pentru sporirea stabilităţii şi mărirea duratei de conservare a margarinei cu o concentraţie de 1,5%, iar în procesul de rafinare a uleiului se foloseşte sarea pentru eliminarea spumei.

În industria panificaţiei, sarea se adaugă în aluat, la majoritatea sortimentelor, pentru îmbunătăţirea gustului, formarea scheletului glutenic, sau prin presărarea în cazul covrigilor săraţi şi a lipiei cu sare.

Cel mai mare consum de sare se înregistrează la conservarea produselor alimentare şi de aceea, pentru reducerea consumului de sare şi pentru creşterea gradului de conservabilitate, se preferă metode de conservare prin sterilizare, uscare, afumare, congelare etc.

În industria alimentară se foloseşte mai ales sarea de evaporaţie numită şi sarea huscă, dar cele mai mari rezerve se găsesc în zăcăminte de sare gemă. După granulaţia obţinută, sarea gemă se împarte în cinci tipuri: sare extrafină, fină, măruntă, urluială şi sare bulgări.

Folosirea excesivă a solniţei duce la creşterea tensiunii arteriale (fapt dovedit ştiinţific). Efectul sării, cumulativ în timp, produce organismului mari necazuri. S-a ajuns la concluzia că sarea consumată în mod uzual creşte pierderile de calciu prin rinichi. Un alt studiu a dovedit că o linguriţă de sare în dieta zilnică (atenţie, adesea doza fiind depăşită prin sarea ascunsă), la tinerele femei au crescut pierderile de calciu.

Dr. Goulding a mai descoperit că această doză de sare duce la o pierdere de 15% a masei osoase, într-un an. Relaţia dintre sare şi calciu explică de ce femeile din societăţile primitive, care nu adăugau sare în bucate, aveau pierderi mai mici de calciu, chiar dacă dieta lor era săracă în lactate, faţă de contemporani.

Oricum, toate bunatatile contin sare (inclusiv aluatul de prajituri). Sa nu mai amintim de mezeluri si alte antreuri, locul intai fiind detinut de chipsuri si de produsele tip fast-food.

Sarea este folosită în industria lacurilor şi vopselelor, săpunurilor, coloranţilor, pielăriei, textilă, grăsimilor, uleiurilor, tutunului, hârtiei, maselor plastice în procesele de oxidare clorurantă, în medicină, în tăbăcărie etc. În industria chimică este întrebunţată ca materie primă pentru fabricarea de acid clorhidric (HCl), clor (Cl2), hidroxid de sodiu (NaOH, cunoscut sub denumirea populară de sodă caustică), sodiu metalic ş.a.7.3. Dioxidul de carbon

Dioxidul de carbon din surse naturale se captează din gazele ce se emană din sol, se curăţă de impurităţi şi se îmbuteliază sub presiune în tuburi de oţel.

În producţia alimentară, dioxidul de carbon îndeplineşte următoarele funcţii:- acidulant şi producător de efervescenţă prin impregnarea apei potabile, a unor ape minerale sau a amestecurilor pentru băuturi răcoritoare;- factor tehnologic în procesele de extracţie şi de transformare a unor materii alimentare.

Page 6: materii minerale so auxiliare

CAPITOLUL 8.MATERII AUXILIARE

Materiile alimentare sunt reprezentate de diverşi aditivi folosiţi în procesele tehnologice de prepapare a produselor alimentare. Ei contribuie la obţinerea, completarea sau îmbunătăţirea însuşirilor ce decurg din materiile prime.

Majoritatea materiilor auxiliare utilizate în producţia alimentară îndeplinesc preponderent un rol tehnologic cu utilitate manifestată asupra produsului (pentru crearea şi îmbunătăţirea structurii alimentare), cu utilitate în procesele tehnologice şi de fabricaţie şi de agenţi tehnologici (sub formă de agenţă termici sau de răcire, de apă tehnologică, aer condiţionat etc.).

Materiile auxiliare pot fi: natură organică – obţinute ca produse principale sau secundare în diverse ramuri industriale, de origine minerală – prin exploatarea unro zăcăminte sau obţinute pe cale sintetică – au rol de înlocuitori alimentari cu valori senzoriale, nutritive şi energetice. Acestea din urmp sunt datorate dezvoltării ingineriei chimice şi alimentare, a biologiei şi, mai ales, biotehnologiei.8.8.1. Materii pentru crearea şi îmbunătăţirea structurii produselor alimentare

Materiile auxiliare pentru crearea şi îmbunătăţirea structurii au rol tehnologic de integrare a componentelor (mateii gelifiante, sechestrante, umectante etc.), de evitare a degradării sau modificării structurii (materii întăritoare de structură, antiaglomerante, antioxidante, antiseptice etc.) şi de creare de noi particularităţi (materii pentru îmbunătăţirea aspectului, gustului, culorii sau materii emulsonante etc. ).8.1.1. Materii pentru integrarea componentelor

Acestea sunt materii auxiliare care sunt utilizate pentru producerea alimentelor complexe în scopul asocierii mai multor structuri participante. Cele mai importante materii auxiliare pentru integrarea componentelor se referă la materiile gelifiante sunt acele substanţe care, dizolvate sau dispersate în apă caldă sau rece formează soluţii vâscoase.

Gelatina alimentară este proteină animală obţinută prin hidroliza parţială a colagenului din oase, ţesuturi conjunctive (Cartilaje şi tendoane de la animale, buze şi urechi de la bovine), pile etc.

În industria cărnii gelatina se foloseşte pentru prepararea conservelor, aspicului, piftiilor, iar la industrializarea peştelui pentru obţinerea peştelui aspic şi piftiei de peşte.8.1.1.1. Gelatină

Gelatina este o materie proteică formată dîntr-un şir de aminoacizi (glicină, prolină, alanină, valină, hidroxiprolină) cu masa molară medie de cca. 60000. Se prepară (sub formă de pulbere sau foi incolore sau gălbui) din oase, răzături de piele, cartilaje, prin fierbere. Gelatina absoarbe apa în cantităţi care depăşesc de 10 ori masa ei proprie. Se dizolvă în apă caldă, formând soluţii coloidale.

Gelatina este folosită în industria alimentară, la fabricarea hârtiei, în industria fotografică, în medicină, ca mediu nutritiv pentru cultivarea bacteriilor ş.a. [94].8.1.1.2. Agar-agar

Agar-agarul, ca şi acidul calginic, caragenatul sau furcelaranul, se obţine din unele specii de alge marine. Sunt substane cu putere de gelifiere mult mai mare şi provin din materii prime ieftine şi fără alte posibilităţi de valorificare în prezent.

Agar-agarul (numit şi geloză) este un produs organic ce se întâlneşte într-o serie de alge marine (agarofite), din care este extras cu ajutorul apei fierbinţi. Se prezintă sub formă de fâşii semitransparente de culoare cafenie-gălbuie. Conţine 70 – 80 % polizaharide, 10 – 20 % apă şi 1,5 –4 % substanţe minerale. Este format din resturi galactozidice esterificate la C6 cu o grupare sulfonică. Are o putere de gelificare foarte mare.

Este folosit în industria alimentară la prepararea îngheţatei, cremei, gemurilor, bomboanelor.Este utilizată şi în scopuri tehnice – la producerea vacsului pentru încălţăminte, linoleumului, mătăsii,

pieilor artificiale, săpunului, vopselei, acuarelei, la producerea peliculelor fotografice foarte fine. De asemenea,

Page 7: materii minerale so auxiliare

este folosit pe larg la prepararea jeleurilor în industria de patiserie, la pregătirea mediilor de cultură în bacteriologie, în industria textilă şi cea farmaceutică [1, 94].8.1.1.3. Amidon

Amidonul este produs prin procesul de fotosinteză din plante verzi, şi este poliglucidul cel mai răspândit din natură.

Amidonul este o substanţă organică ce se găseşte în seminţele, fructele şi tuberculele plantelor şi care se foloseşte în industria alimentară, chimică etc. Formula brută a amidonului, determinată prin analiza elementară, este (C6H10O5)n, la fel ca a celulozei. Prin hidroanaliza cu acizi, amidonul trece în D-glucoza, cu randament cantitativ. Din punct de vedere al compoziţiei chimice, amidonul este un amestec, format din 2 polizaharide: amilopectină şi amiloză, care diferă între ele prin structură şi reactivitate.

Amidonul se formează în plante, fiind o sursă importantă de glucide pentru animale. Ecuaţia reacţiei generale a formării amidonului ar fi format din două etape:• CO2 + H2O ----> CH2O + O2

• 6 CH2O ----> C6H10O5 + H2O, ambele reactii înfăptuindu-se la clorofilă, la lumină.Amidonul are o structură amorfă, insolubilă în apă, deşi la contact cu apa acesta se umflă.

La recunoaşterea amidonului se foloseşte iodul: la contact cu acesta, amidonul dă o culoare violet închisă la rece.Reacţii:• Cu apa în prezenţa acizilor:(C6H10O5)n + nH2O → n C6H12O6 (8.1)Cu apa în prezenta amilazei:2(C6H10O5)n + nH2O -> n C12H22O11 (8.2)8.1.1.4. Gumele vegetale

Gumele vegetale sunt răşini vegetale provenite prin secreţie la suprafaţa trunghiului unor arbori şi se utilizează în industria alimentară sub formă de gumă arabică şi gumă de tragant.

Pectina este un produs macromolecular format din poligrucide şi derivaţi ai lor, existente în ţesuturile vegetale mai ales în mere, sfeclă şi partea albă a citricelor din care se extrage.

Materiile sechestrante reacţionează ca unele substanţe ce au efecte negative asupra alimentelor, transformându-le în compuşi atabili, blocând influenţele nedorite. Acidul etilen -tetraacetic, cel mai cunoscut din materiile sechestrante, se prezintă sub formă de pulbere albă, solubilă în apă.

Materiile umectante au rol de a mări capacitatea hidrofilă a maselor care se asociază. Cele mai cunoscute materii umectante sunt potpilenglicolul, glicerina, sorbitolul, manitolul care sunt hidroscopice, solubile în apă, iar unele solubile şi în alcool sau ulei.8.1.2. Materii auxiliare pentru crearea de noi particularităţi la alimentea) materiile emulsionante sau emulgatorii, imprimă însuşiri liofile unui amestec liofob, îmbunătăţindu-l calitatea. Emulgatorii contribuie la conturarea şi stabilirea emulsiei deoarece acţionează la limita se separare a celor două lichide, având o componentă hidrofilă, ce face legătura cu faza apoasă, şi o componentă hidrofobă pentru componenţa grasă.

Lecitina este o substanţă complexă din clasa fosfatidelor care se prezintă sub formă unei mase ceroase de culoare gălbuie-brună. Este solubilă în eter, grăsimi, alcool iar cu apa formează soluţii coloidale.b) substanţe plastifiante sunt utilizate în industria alimentară pentru obţinerea unor semifabricate sau produse sub formă de masă omogenă.

În industria cărnii, la prepararea bradtului şi a conservelor de carne tocată se utilizează polifosfaţi de sodiu, calciu, potasiu pentru mărirea puterii de hidratare şi asigurarea unei mai bune legări a compoziţiei.c) materii auxiliare revelatoare ale gustului şi culorii au rolul să scoată în evidenţă (menţinând şi accentuând) cele două caracteristici iniţiale ale produsului sesizate organoleptic.

Glutanatul de sodiu, extras din proteinele de porumb sau soia, este cel mai cunoscut revelator al gustului pentru că are proprietatea de a stimula funcţiile papilelor gustative.

Azotitul de sodiu sau nitratul este o sare a acidului azotos care se foloseşte în industria cărnii pentru a-I fixa culoarea roşie.d) materiile auxiliare pentru îmbunătăţirea însuşirilor produselor sunt cele mai importante materii de natură vegetală, animală, minerală sau sintetică destinate să îmbunătăţească însuşirile organoleptice sau nutritive ale produselor alimentare.

Page 8: materii minerale so auxiliare

Condimentele provin din regnul vegetal şi sint utilizate în industria alimentară, în mai toate subramurile, pentru a îmbunătăţi însuşirile organoleptice ale produselor (mai ales gustului şi mirosul).

Condimentele folosite în industria alimentară se prezintă sub formă diferitelor uleiuri eterice, cele mai importante fiind limonenul din ţelină, mărar, chimion, piper etc.; pinenul din coriandru, pătrunjel, busuioc; sub formă de seminţe de muştar, nucuşoară, anason; fructe de ienibahar; coajă de scorţişoară; bulbi de ceapă şi usturoi etc.

Coloranţi alimentari sunt utilizaţi în scopul obţinerii unor produse mai atrăgătoare, care să stimuleze apetitul şi să uşureze digestia prin asigurarea unei culori corespunzătoare gustului şi aromei fiecărui sortiment.

După provenienţă, coloranţi pot fi organici (naturali sau sintetici) sau minerali.Coloranţi sintetici cei mai folosiţi sunt: indigotina de culoare albastră, aeritrozina şi amaratul, coloranţi

roşii şi tarazina de culoare galbenă.Acizii alimentari sunt acizii organici sau săruri ale acestora care sunt utilizaţi pentru amodifica favorabil

gustul produselor alimentare, pentru a influenţa pozitiv fazele proceselor tehnologice şi pentru prelunginea duratei de păstrare a produselor.

Cei mai întâlniţi acizi alimentari sunt acetic (oţetul), acidul lactic, citric, tatric, malic şi oleic.Materi auxiliare aromatizate sunt substanţe volatile care imprimă alimentelor arome plăcute.Aromatizanţii por fi: naturali – obţinuţi prin distilarea sau extracţie din diferite părţi ale unor plante sau

sintetici care sunt asteri ai acizilor organici saturaţi obţinuţi prin sinteză.Materii auxiliare folosite pentru sporirea valorii alimentare a produselor sunt produse finite ale diferitelor

industrii alimentare şi se adaugă în diferite alimente pentru a le spori valoarea energetică şi biologică.Din această grupă fac parte: materiile dulci (zahărul, mierea, glucoza, rahatul, extractul de malţ, zahărul ars,

sorbitolul, fructoza, zaharina sau dulcina), xiloza extrasă din lemn, paie, gume vegetale: lapte şi produsele lactele şi produsele lactate, vitaminele, materiile grase, ouăle, făina de grâu, fructele şi legumele, praful de cacao, ciuinul etc.e) materiile pentru îmbunătăţirea aspectului sunt utilizate pentru majoritatea alimentelor vâscoase şi dure ca materii de glasare şi lustruire a boabelor de orez sau cafea (talcul, uleiul de vaselină, ceara de albine), ca materii pentru glazuri pentru a formă strucutir protectoare şi cu valoarea senzorială superioară sau ca materii pentru decorare (seminţe, granule şi structuri vâscoase).8.1.3. Materii auxiliare pentru menţinerea strucuturii alimentelor

Structura produselor alimentare este în general uşor degradabilă din cauza multor factori printre care: conţinutul mae de apă, de grăsimi, hidraţi de carbon şi a microorganismelor conţinute sau dobândite din relaţia cu mediul

În scopul blocării sau diminuării degradării alimentelor sunt utilizate, pe lângă procedeele tehnologice specifice, şi diverse materii auxiliare cum ar fi cele întăritoare de textură, antioxidante, anticoagulante sau antiseptice.

8.2. Materiale ce favorizează operaţiile tehnologice8.2.1. Materiale filtrate

Au rolul să separă componentele seminfabricatelor şi alimentelor după criteriul dimensional. În acest scop sunt utilizate ţesături filtrante, mase filtrante (din azbest, Kiselgur sau cristal-theorit) şi diverse substanţe perfote.8.2.2. Substanţe acidifiante şi neutralizate

Pentru modificarea reacţiei mediului în industria alimentară se utilizează ca materiale de acifiere, acizi organici şi minerali (acidul sulfuric, acidul clorhidric, hidroxidul de sodiu, corbonatul de sodiu etc.), iar pentru neautralizare se foloseşte hidroxidul de sodiu sau alte baze.8.2.3. Substanţe pentru lipezire şi decolorare

Aceste substanţe sunt utilizate pentru îndepărtarea suspensiilor şi a substanţelor colorate din lichide şi alte mase alimentare. În acest scop sunt utilizate: dioxidul de sulf, bentonita, uleiul de peşte, taninul, cărbunele şi pământurile decolorante.8.2.4. Materiale dizolvante şi de antrenare a unor structuri

Dizolvanţi cei mai folosiţi în tehnologiile extractive sunt benzina de extracţie, n-hexanul, fluegnul şi alcooli, iar pentru antrenarea aromelor se folosesc vaporii de apă.8.2.5. Materiale antispumante

Cel mai important antispumant este polisiloxanil de metil folost pentru prevenirea formării spumei la topirea grăsimilor, fierberea supelor şi saramurii, transportului şi încălzirea zemii de difuzie etc.

Page 9: materii minerale so auxiliare

8.2.6. Materiale ce generează (catalizează) transformările tehnologicePentru generarea tranaformărior tehnologice de natură chimică, pentru scurtarea proceselor sau

îmbunătăţirea produselor sunt utilizaţi catalizatori chimici şi, mai ales, catalizatori biologici (anzime). Catalizatorii biologici sunt de o mare variatât e şi specificitate, prezentându-se sub formă de preparate enzimatice şi culturi de microorganisme producătoare de astfel de enzime.8.2.7. Materiale dezinfectante

În majoritatea proceselor din industria alimentară se utilizează diferite materiale dezinfectante pentru distrugerea germenilor patogeni care ar influenţa negatic produsele alimentare.

Materialele dezinfectante des utilizate sunt: clorul şi compuşii clorului (clorură de var, hidrocloritul de calciu şi sodiu, cloraminele etc. ), săruri de amoniu.8.2.8. Materiale pentru igienizare

Aceste materiale sunt destinate asigurării curăţirii suprafeţelor de producţie, spaţiilor de depozitare şi auxiliare, a echipamentelor şi a personalului. Se folosesc dizolvanţi (apa în principal), dezintegratori ai unor impurităţi (detergenţi, baze, acizi) sau substanţe care reduc aderenţa impurităţilor de suprafeţe pe care sunt prinse.

8.3. Agenţi tehnologici generaliAgenţii tehnologici generali sunt materialele cu cea mai mare repetitivitate în procesele de fabricaţie din

industria alimentară. Cei mai utilizaţi sunt agenţii de vehiculare ai căldurii care au rolul de a ceda sau a prelua căldura pentru a regla nivelul de temperatură al proceselor.

Pentru tranferarea căldurii de la sursele de căldură se foloseşte apa caldă, aburul, aerul cald sau grăsimile care au capacitatea mare de acumulare şi viteză mare de prelucrare şi cedare a căldurii.

Pentru preluarea căldurii din alimente sau din mediu în care acestea se găsesc sunt folosiţi ca agenţi de răcire apa rece, gheaţa, apa cu sare şi agenţii frigorifici (aminiacul, clorura de metil, dioxidul de sulf, freonul etc. ).

8.4. E-uriSunt cunoscuti sub numele de "E-uri", în reviste se presupune ca, pe plan mondial, sunt a treia cauză a

mortalitatii, după cea cauzată de consumul de droguri şi medicamente, şi după accidentele de circulaţie, iar consumul lor, se crede, duce la distrugere sistemului imunitar şi pricopsirea cu cele mai variate forme de tumori benigne şi maligne.

Aditivii alimentari reprezintă cea mai nouă provocare în materie de nutritie. Un subiect foarte la modă în zilele noastre, când problema necesarului caloric zilnic a devenit desuetă, când febra aportului de vitamine şi oligoelemente pare să fi trecut, iar sloganul "alimentul sănătos este cel nepreparat, cu un conţinut enzimatic intact" cedează locul ideii că naturală şi sănătoasă este alimentaţia fără aditivi.

În cele ce urmează ne propunem ca înainte de a descrie patologia generată de consumul de aditivi, căci, fără îndoială, folosiţi necorespunzator se fac vinovaţi de multe şi uneori foarte grave maladii, să definim termeni care îi privesc şi să amintim reglementări ale utilizarii lor (tabelul 8.1).

Tabelul 8.1. Prezentarea gradului de periculozitate a E-urilor

Page 10: materii minerale so auxiliare

Pentru uşurarea etichetării, pe ambalaj nu este trecută denumirea completă a aditivului, acesta fiind scrisă într-o formă standardizată, acceptată internaţional. Denumirea de pe etichetă este alcătuită din litera "E" urmată de o cifră, ceea ce uşureaza foarte mult etichetarea, în cazul produselor ce conţin mulţi aditivi, sau când aditivii au denumiri foarte lungi.

De exemplu Neohesperidina DC, un îndulcitor, va fi scris simplu: E 959. Utilitatea devine evidentă în cazul Hidroxipropilmetil celulozei - E 464 (gelificant).

Iata câteva definitii:- Aditivii alimentari sunt substanţe care se folosesc la prepararea unor produse alimentare în scopul ameliorării calitătii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare. (Ordinul Ministerului Sanatăţii Nr. 975/1999).- Substanţe care la origine nu reprezintă o parte constituentă a alimentelor, adaugăte în scopul de a modifica - favorabil - însuşirile organoleptice sau ca o necesitate directă de desfăşurare a anumitor procese tehnologice. (Tratat de Igienă - Sebastian Dumitrache).- Aditivul alimentar reprezintă orice substanţa care nu este consumată ca aliment în sine şi nu este folosită ca ingredient constituent al unui aliment, care are sau nu valoare nutritivă şi care se adaugă intentionat, cu un scop tehnologic (incluzând modificări organoleptice) în timpul producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportului şi stocării unui aliment, devenind un component sau afectând într-un fel caracteristicile alimentelor la care se adaugă. Acest termen nu include substanţele contaminante sau pe cele adaugăte pentru a îmbunatăţi sau menţine calităţile nutritive şi nici clorura de sodiu. (Codex Alimentarius FAO-WHO)

Aditivii alimentari aparţin următoarelor categorii:- conservanţi - substanţe care prelungesc perioada de păstrare a alimentelor prin protejarea lor împotriva alterării produse de microorganisme;- antioxidanţi - substanţe care prelungesc perioada de păstrare a alimentelor prin protejare împotriva oxidării (de exemplu: râncezirea, schimbarea culorii);- acidifianţi - substanţe care cresc aciditatea alimentelor, imprimându-le un gust acru;- substanţe-tampon - folosesc la reglarea şi la menţinerea pH-ului specific alimentului;- antispumanţi - se folosesc pentru reducerea şi prevenirea spumei;

Page 11: materii minerale so auxiliare

- emulsificatori - substanţe care fac posibilă formarea şi menţinerea unui amestec omogen între două sau mai multe faze nemiscibile;- agenţi de gelificare - substanţe care permit şi care ajută la formarea gelurilor;- sechestranţi - substanţe care formează complexe cu ionii metalici;- stabilizatori - substanţe care fac posibilă menţinerea proprietăţilor fizico-chimice ale alimentelor, menţinând omogenizarea dispersiilor, culoarea etc. ;- substanţe de îngroşare - substanţe care au capacitatea de a mări vâscozitatea produselor alimentare;- îndulcitori - substanţe (altele decât zaharul) care se utilizează pentru a da gust dulce alimentelor;- antiaglomeranţi;- potenţiatori de aromă - menţin şi amplifică aroma specifică alimentului ;- substanţe-suport - facilitează transportul şi utilizarea aditivilor fără a modifica proprietăţile pe care se bazează utilizarea lor;- enzime - folosite în industria alimentară;- aromatizanţi- se împart în trei categorii:- substanţe aromate naturale - se obţin din materii prime de origine vegetală sau animală;- substanţe identic naturale - sunt identice din punct de vedere al compoziţiei cu aromele naturale, componentele fiind obtinute prin sinteza;- substanţe artificiale - se obţin prin sinteză, având structura şi compoziţia diferite de cele naturale. În consumarea acestora trebuie să se ţină cont de Cantitatea Zilnică Acceptabilă. Aceasta reprezintă cantitatea de aditiv alimentar, raportată la kg. de greutate corporală, care poate fi consumată zilnic pe perioada întregii vieţi, fără un risc semnificativ pentru sanătate.

În cazul aditivilor şi auxiliarilor, clasificarea Codex Alimentarius coincide cu clasificarea CEE. Numărul total de aditivi acreditaţi, conform normelor CEE3, este de 301, iar lista aditivilor admişi în România, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 975/16 decembrie 1998 privind aprobarea Normelor igienico–sanitare pentru alimente (publicate în M.O. al României din 11 iunie 1999), este de 201. Ei sunt incluşi în clasele 1-6, 9, 11-15.

Pentru fiecare aditiv alimentar este stabilită doza admisă pe unitatea de produs şi produsele pentru care poate fi folosit (nu este cunoscut încă efectul sinergetic al utilizării aditivilor alimentari în asocieri multiple).

Restricţii severe sunt impuse produselor alimentare destinate sugarilor, copiilor de vârstă mică, precum şi produselor alimentare dietetice. Sunt admise numai anumite categorii de aditivi alimentari, concentraţia lor maximă fiind exprimată la 100ml sau 100g produs gata pentru consum.În listele internaţionale (ca şi în cea naţională), aditivii (respectiv auxiliarii alimentari) sunt clasificaţi în 25 de categorii şi numerotaţi specific (aşa cum rezultă din tabelul 8.2.

Una din problemele care apar este că uneori efectele nocive devin evidente după foarte mult timp şi deşi se iau multe precauţii pentru a fi observate cât mai devreme, uneori identificarea cauzei unei boli sau a creşterii incidentei acesteia nu este uşor de pus pe seama unui aditiv. Alt punct sensibil ar fi raportarea problemelor de sanătate, presupuse a fi cauzate de aditivi. În acest punct consumatorii, prin intermediul medicului lor curant, ar putea contribui la semnalarea efectelor nocive ale aditivilor.Tabel 8.2. Clasificarea aditivilor

Page 12: materii minerale so auxiliare

 

La ce e buna sareaAna Popandron - 2 Ianuarie 2008

Gustam 5 comentarii vizualizari (1827) articol interesant (+7)

Page 13: materii minerale so auxiliare

De mici, din povesti, am invatat ca sarea este indispensabila in bucate. Insa nu doar in mancare se poate folosi

sarea, ci este foarte folositoare si in multe alte cazuri.Lasa pestele in apa sarata inainte sa-l cureti. Solzii vor cadea mai usor. Pentru ca sarea sa nu se umezeasca in solnita, pune cateva boabe de orez inauntru. Pentru ca salata verde sa nu se vestejeasca, presara putina sare. Pentru a vedea daca intr-adevar ouale sunt proaspete, pune oul intr-un pahar cu apa cu sare. Daca oul se duce la

fund inseamna ca este proaspat, daca pluteste la suprafata inseamna ca e stricat. Pune putina sare in apa in care fierbi ouale. Daca cumva un ou se crapa, continutul va ramane in coaja. Daca bateti albusuri pentru prajitura, adaugati putina sare pentru a deveni mai spumoase. Pune periutele in apa cu sare inainte de prima folosire; astfel vor dura mai mult. Cu sare se poat curata urmele vechi de cafea de pe vase. Lasa la inmuiat peste noapte nucile in apa cu sare. Se vor zdrobi mult mai usor si miezul se va desprinde fara

probleme de coaja. Curata alama, cuprul si cositorul cu o pasta facuta din sare, otet si faina ca sa inatreasca amestecul. Pune putina sare in apa din vaza si florile vor tine mai mult. Daca ti-ai patat ceva cu cerneala, presara sare deasupra petei si sarea va absorbi ca o sugativa cerneala. Curata fierul de calcat frecand cu o carpa inmuiata in apa si apoi in sare. Clapele pianului se curata cu amestec de sare si suc de lamaie. Cu sare poti sa omori buruienile din gradina. Putina sare face ca ceaiul sa fie mai aromat.Pentru a inlatura grasimea arsa si intarita de pe tigai, lasa-le peste noapte in apa sarata iar a doua zi apoi fierbe

apa cu sare in ele. Gelatina se intareste mai bine daca se adauga putina sare. Laptele se pastreaza mai mult timp proaspat daca se adauga putina sare.Folosirea excesivă a solniţei duce la creşterea tensiunii arteriale (fapt dovedit ştiinţific). Efectul sării, cumulativ

în timp, produce organismului mari necazuri. S-a ajuns la concluzia că sarea consumată în mod uzual creşte pierderile de calciu prin rinichi. Un alt studiu a dovedit că o linguriţă de sare în dieta zilnică (atenţie, adesea doza fiind depăşită prin sarea ascunsă), la tinerele femei au crescut pierderile de calciu.

Dr. Goulding a mai descoperit că această doză de sare duce la o pierdere de 15% a masei osoase, într-un an. Relaţia dintre sare şi calciu explică de ce femeile din societăţile primitive, care nu adăugau sare în bucate, aveau pierderi mai mici de calciu, chiar dacă dieta lor era săracă în lactate, faţă de contemporani.

Oricum, toate bunatatile contin sare (inclusiv aluatul de prajituri). Sa nu mai amintim de mezeluri si alte antreuri, locul intai fiind detinut de chipsuri si de produsele tip fast-food.

Oricum, toate bunatatile contin sare (inclusiv aluatul de prajituri). Sa nu mai amintim de mezeluri si alte antreuri, locul intai fiind detinut de chipsuri si de produsele tip fast-food.

De cand eram mica mama m-a invatat ca trebuie neaparat sa consumam numai sare iodata. Sarea de orice alta categorie nu este buna pentru organism! Chiar daca nu stiam de ce, am urmat sfaturile mamei mele fara a-i cere amanunte si fara a sti exact de ce este asa si nu altfel..

Ce este iodul si care este rolul sau in organism? Iodul este un micro-element nutritiv, precum fierul, calciul sau fosoforul, care este indispensabil organismului.

Iodul este mai putin raspandit in natura decat alti micronutrienti, de aceea este posibil ca uneori nevoile de iod ale organismului sa nu poata fi asigurate prin alimentatia obisnuita.

Iodul intra in compozitia hormonilor tiroidieni care au un rol foarte important in crestere si in functionarea normala a unor sisteme. Lipsa iodului duce la o productie insuficienta a acestor hormoni, ceea ce afecteaza diferite parti ale corpului, cum ar fi muschii, ficatul, rinichii si mai ales creierul, cu precadere in perioada de crestere. Este important de subliniat ca efectele negative asupra creierului, produse prin lipsa de iod in perioada de crestere, nu pot fi remediate, dar pot fi prevenite.

Unde se gaseste iodul in natura?

Page 14: materii minerale so auxiliare

Spre deosebire alti nutrienti, iodul nu apare in mod natural in anumite alimente; mai degraba, el este prezent in sol si este ingerat prin alimentele care au crescut pe solul respectiv. Deficitul de iod rezulta din distributia inegala a iodului la suprafata solului. Apa oceanului contine o cantitate adecvata de iod si de aceea persoanele care traiesc langa mare si care consuma peste de mare sau fructe de mare nu prezinta deficit de iod. Aceste produse nu sunt insa disponibile unei largi categorii de populatie. Solurile unde inundatiile sunt frecvente, sunt foarte predispuse la lipsa de iod. Problemele sunt agravate de despaduriri si de eroziunea solului. Deficitul din sol nu poate fi corectat. Alimentele crescute pe soluri deficitare in iod nu vor putea niciodata asigura necesarul de iod pentru populatia si animalele care traiesc in aceste zone, iar recentele inundatii care au afectat o buna parte din teritoriul Romaniei au contribuit la „spalarea†� solului de diferiti micronutrienti, printre care si iodul. Traiul langa mare nu garanteaza suficienta in iod si exista teritorii litorale cu insuficienta de iod in Azore, Mumbay (Bombay) si Manila.

Care sunt tulburarile prin deficit de iod?Tulburarile prin deficit de iod includ: (1) retard mental; (2) alte defecte in dezvoltarea sistemului nervos; (3) gusa (marirea de volum a tiroidei);(4) lentoare fizica; (5) incetinirea cresterii, chiar cu riscul de stagnare in crestere (nanism = statura scunda) si dezvoltare dismorfica

a organismului;(6) sterilitate; (7) cresterea mortalitatii infantile; (8) stagnare economica (prin saderea productivitatii). Cel mai devastator efect al lipsei de iod este cel asupra creierului uman. In lipsa iodului, celulele nervoase nu se pot dezvolta, aceste efecte aparute in perioada de crestere a copilului fiind ireversibile.Care este dimensiunea problemei in lume si in Romania? Un raport al OMS/UNICEF/ICCIDD estimeaza ca cel putin 1,6 miliarde de oameni (sau 29% din populatia

globului) traiesc in zone cu deficit de iod si au nevoie de suplimentare cu acest microelement. Multe din aceste zone se afla in tari in curs de dezvoltare din Africa, Asia si America Latina, dar largi parti din Europa sunt si ele afectate.

Cel mai recent studiu al IOMC (2004) a aratat ca doar 53,1% dintre scolarii de varsta 6-7 ani au valori normale ale iodului, restul avand deficite de la usor la sever. Acesta inseamna ca apropae jumatate din copiii care intra in clasa I sunt expusi riscurilor lipsei de iod. Aceasta valoare este insa o medie. Daca se analizeaza datele pe mediile de rezidenta, se observa ca in mediul rural doar 43% din copii au valori normale ale iodului.

O situatie speciala este cea a femeilor gravide si a nou-nascutilor. Deficitul de iod al nou-nascutilor se incadreaza in limitele deficitului moderat, acesta fiind mai sever decat al mamelor lor, care este un deficit usor.

Comparand deficitul de iod al femeii gravide cu cel al copilului scolar, se observa faptul ca, la gravida, deficitul de iod este mai mare. Aceasta situatie subliniaza, pe de o parte, dezechilibrul dintre nevoia crescuta de iod a gravidei si aportul insuficient, ca urmare a mai multor factori care includ practici nutritionale neadecvate si consumul de sare insuficient iodata; pe de alta parte arata tendinta pozitiva de reducere a deficitului de iod la copil ca urmare a iodarii sarii de masa si a celei folosite la fabricarea painii.

Care este solutia pentru a preveni aparitia tulburarilor prin deficit de iod? Deficitul de iod rezulta mai degraba din cauze geologice decat din cauze economice si sociale. Nu poate fi

eliminat prin schimbarea modului de alimentatie sau prin consumarea unor anumite alimente care cresc in aceeasi zona. Corectia trebuie facuta aducand iodul dintr-o sursa exterioara. Aceasta poate fi facuta in doua moduri: suplimentarea periodica a populatiei deficitare cu capsule sau alte preparate sau prin fortifierea cu iod a unui aliment consumat frecvent de largi categorii de populatie (sarea, sau mai rar uleiul).

Desi ambele strategii sunt eficiente, iodarea sarii este solutia comuna, de lunga durata si sustenabila care poate asigura faptul ca iodul ajunge la intreaga populatie si ca este mancat in mod constant. Fortificarea sarii a fost un element de succes in eliminarea deficitului de iod in America de Nord si in multe parti ale Europei. Acolo unde iodarea sarii intarzaie, se recomanda ca interventie pe termen scurt suplimentarea cu preparate cu iod sau folosirea uleiului iodat.

Mentionam ca este unanim recunoscut rolul pozitiv al iodarii sarii in prevenirea deficitului de iod. Eficienta iodarii sarii in eliminarea tulburarilor cauzate de deficitul de iod (TDI) depinde de concentratia de iod din sare; la calculul cantitatii optime de iod din sare trebuie sa se tina seama ca acesta se pierde de la producator la consumator intr-un procentaj de 20%, iar alte 20 de procente sunt pierdute prin fierbere.

O combatere durabila a tulburarilor prin deficit de iod ale unei populatii se realizeaza numai cand 90% dintre gospodarii consuma sare suficient iodata (peste 15 mg iod/kg sare sau 25,5 mg iodat de potasiu/kg de sare), iar Romania este inca departe de aceasta situatie.

Page 15: materii minerale so auxiliare

De ce este de preferat iodarea sarii ca solutie pentru prevenirea tulburarilor prin deficit de iod? De ce este de preferat iodarea sarii ca solutie pentru prevenirea tulburarilor prin deficit de iod?

In zonele rurale ale multor tari in curs de dezvoltare, unde si deficitul de iod este mai sever, populatia depinde in mare masura de alimentele de subzistenta. Dieta se bazeaza in mod traditional pe una sau doua cereale, tuberculi si pastai sau boabe ca alimente de baza. Daca in gospodarie exista animale este posibil ca locuitorii sa consume si lactate. Acest context dietetic si economic trebuie luat in considerarea atunci cand se alege un vehicul pentru iod, astfel incat acesta sa ajunga la intrega populatie.

In ultimii 60 de ani, in efortul de a introduce iodul in dieta de baza a populatiei, au fost luate in considerare mai multe alimente: sarea, painea, dulciurile, laptele, zaharul, uleiul si chiar apa.

Studii recente sugerează că asimilarea în organism a unei cantităţi prea mari de sare poate conduce la serioase probleme de sănătate, precum creşterea presiunii arteriale, disfuncţii cardiovasculare, infarct, osteoporoză şi cancer stomacal.

Jacqui Webster, senior manager al Institutului George pentru Sănătate Internaţională, din Australia spune că există chiar unele dovezi ce indica o agravare a simptomelor astmatice ca urmare a consumului excesiv de sare.Jacqui Webster, senior manager al Institutului George pentru Sanatate Internationala, din Australia spune ca exista chiar unele dovezi ce indica o agravare a simptomelor astmatice ca urmare a consumului excesiv de sare. Webster sustine ca mancarea ce intra in componenta unei dieta bogate in sare este foarte diversa, de la paine si carnuri procesate, pana la fasole, legume conservate, carnati, cereale si mai ales fast-food. Cercetatorii din Marea Britanie au demonstrat ca mancarea procesata contine 75 % din sarea ce intra in componenta dietei unei persoane, in timp ce 10 % provine din mancaruri naturale, precum carnea de peste si legumele. Restul de 15 procente vin din sarea adaugata in mancare in timpul gatirii sau al consumarii. Date fiind consecintele asupra sanatatii, Webster sustine ca reducerea cantitatii de sare in dieta ar trebui luata in considerare la acelasi nivel cu necesitatea diminuarii consumului de grasimi, alcool si tutun.

III g, b - monument al naturii de interes geologic, botanic localizat in Comuna Viperesti - cu suprafata de 0,8 ha.

Monument al naturii prin catena de sare care, aici, arata o fereastra geologica, dintr-o dezvoltare pericarpatica cunoscuta.Dintre speciile forestiere, doar arbustul Catina alba (Hippophare rhamnoides), vegeteaza pe excesul salin si substratul mineral excesiv, ameliorand compozitia prin aportul organic intr-un proces de solificare a terenului si astfel, ca specie pionera, pregatind instalarea speciilor arborescente ale padurii.

Sarea in bucate, o placere si un drog: SanatateSanatate: Un cercetator de la University of Iowa si-a propus sa afle motivul pentru care majoritatea oamenilor consuma prea multa sare

Page 16: materii minerale so auxiliare

Un cercetator de la University of Iowa si-a propus sa afle motivul pentru care majoritatea oamenilor consuma prea multa sare – si a ajuns la concluzia ca se abuzeaza de sare pentru ca aceasta ne face sa ne simtim mai bine. Colectivul de cercetatori condus de psihologul Kim Johnson a constatat ca sobolanii privati de obisnuita sare de bucatarie par neinteresati de activitati care, in mod normal, ii atrag -- de exemplu, refuza sa bea dintr-un lichid indulcit cu zahar sau sa apese o maneta care, atunci cand este apasata, activeaza electrozi care le provoaca o senzatie placuta.

Concluzia cercetatorilor a fost ca deficitul de sare si pofta de sare provocata de aceasta lipsa pot induce, impreuna, unul dintre simptomurile principale ale depresiei psihologice, pierderea placerii de a face lucruri pe care in mod normal le gasesti placute. De asemenea, ipoteza potrivit careia sarea este o substanta naturala care amelioreaza starea de spirit ar putea explica si de ce suntem atat de tentati sa abuzam de aceasta substanta, chiar si atunci cand suntem constienti ca sarea este una din cauzele hipertensiunii arteriale, a bolilor de inima si a altor probleme de sanatate.

Consumul mediu zilnic de sare pe plan mondial este, potrivit unor studii mai vechi, de 10 grame. Autoritatile medicale recomanda 4 grame, si se pare ca organismul uman nu are nevoie decat de cel mult 2 grame.

In zilele noastre, sarea este prezenta din (supra)abundenta in majoritatea produselor industriei alimentare. In vechime, insa, se gasea cu greutate. Consumul de sare si pretul acesteia au crescut exploziv in jurul anului 2000 inaintea erei crestine, cand s-a descoperit ca este un bun conservant al alimentelor. Soldatii romani erau platiti cu bulgari de sare (de unde si cuvantul “salariu”) In secolul al XIX-lea, a aparut metoda de conservare in frig, dar oamenii au continuat sa consume mancaruri prea sarate, pentru erau obisnuiti cu gustul si, oricum, sarea se ieftinise foarte mult. Astazi, 77 la suta din sarea pe care o consumam provine din alimentele produse de industria alimentara si din mancarea de la restaurant.

S-ar putea ca evolutia sa fi jucat un rol important in a ne face sa tânjim dupa sare. Stramosii nostri foarte indepartati au fost vietuitoare acvatice care traiau in apa sarata a oceanelor. Cand aceste animale acvatice au parasit mediul acvatic, corpul lor a avut nevoie in continuare de sodiu si de clor, ambele substante indeplinind un rol esential in procesul prin care apa intra in celule si iese de acolo – dar si in transferul de informatii intre celulele din creier si din restul corpului. In Africa, unde a evoluat mai intai omul primitiv, temperaturile inalte au facut ca transpiratia sa fie mai abundenta, si prin transpiratie se pierdea mare parte din sarea din organism. Inlocuirea sarii pierdute bera dificila, pentru oamenii traiau departe de coasta oceanului si mancau plante sarace in sare.

“Majoritatea sistemelor noastre biologice au nevoie de sare pentru a putea functiona normal, dar omul fiind o specie fara acces usor la sare, rinichii nostri au evoluat in asa fel incat sa o dramuiasca la maximum” – arata Kim Johnson.

A jucat un rol esential si comportamentul tipic speciei noastre si celor inrudite. Sistemul nostru gustativ este bine echipat pentru detectarea sarii, iar creierul nostru isi aminteste locurile unde am gasit sare De asemenea. Ori de cate ori consumam sare, se declanseaza mecanismul placerii din creier. Asadar, organismul are nevoie de sare si stie unde s-o gaseasca si cum sa o dramuiasca. Oamenii de stiinta descopera insa tot mai multe indicii ale faptului ca sarea este o substanta de care abuzam si devenim dependenti de ea – aproape ca de un drog.

Un indiciu in sensul ca ceva provoaca dependenta este ca il folosesti chiar stiind ca iti face rau. Multora, medicul le recomanda sa consume mai putina sare, dar nu reusesc sa se conformeze pentru le place gustul sarii si gasesc insipide alimentele cu continut redus de sare.

Un alt indiciu al dependentei este acela ca daca esti privat de substanta de care esti dependent, o ravnesti. Experientele facute de Kim Johnson si colegii sai arata ca activitatea neurala din creierul sobolanilor lipsiti de sare este similara activitatii creierului dupa ce sobolanilor li s-au administrat droguri.

Sarea este indispensabilă vieţii oamenilor şi animalelor, participând la formarea unor sucuri digestive. Sarea de bucătarie se utilizează în industria lacurilor şi vopselelor, săpunurilor, coloranţilor, pielăriei, textilă, grăsimilor, uleiurilor, tutunului, hârtiei, maselor plastice în procesele de oxidare cloruranta, în medicina etc. Sarea a fost folosită la început numai în alimentaţie şi ulterior la conservarea peştelui şi a cărnii.

Tipuri de sare:Sarea alba: în care predomina cristalele albe transparente. Sare vânata: cu cristale mici cu depuneri de anhidrit, praf argilos fin.Sare vargata: un amestec de sare alba si sare vânata cu caracteristici comune.

Sarea este primul drog care creaza dependenta. Multi oameni nu pot, pur si simplu, sa manânce nesarat. Obisnuinta papilelor gustative cu clorura de sodiu este atât de mare, încât restrictionarea acesteia poate deveni o problema pentru multi dintre noi. Pe termen lung, consumul ridicat de sare creste riscul de hipertensiune arteriala, boli cardiovasculare, supraponderalitate, obezitate. Insa, detine si un mineral strict necesar pentru sanatatea noastra, iar acesta este iodul.

Surse de sareaO sursă imensă de sare o constituie apa oceanelor şi a mărilor în a caror apă se dizolvă multă sare. În unele ţări,

mai ales în regiunile calde, oamenii extrag sarea din apa mării. Apa mării conţine în medie de 35g de sare la litru.

Page 17: materii minerale so auxiliare

Această sare este adusă de catre fluvii, ale căror ape, deşi dulci, conţin infime cantităţi de sare. Obţinerea sării din apele mărilor s-a făcut în saline marine, în care apele sărate sunt dirijate prin canale în spaţii mari de evaporare naturală, unde sub acţiunea căldurii solare are loc cristalizarea şi depunerea sării care se scoate manual sau mecanizat, şi apoi este transportată la locurile de utilizare.

A doua sursă de sare o constituie zăcămintele solide de sare, care sunt şi ele foarte răspândite pe glob. Conform teoriei pragurilor sau barierelor, cu milioane de ani în urmă când bazinele marilor şi oceanelor au început să-şi restrângă suprafaţa şi au început să apară noi uscaturi continentale, s-au format şi unele golfuri şi mări cu apa sărată care erau despărţite de restul apelor prin bariere de uscat.

A treia sursă: lacurile sărate, spre exemplu Marele Lac Sărat din Statele Unite. Uneori apa dispare aproape complet lasând locul unor întinderii deşertice sărate numite sebka precum cea din Sahara Moartă, situată în mijlocul deşertului, Indeea, cea mai sărata din lume. Un exemplu de lac sărat

de la noi din ţară este lacul Techirghiol, care deţine săruri în cantitate mai mare decât în apa Mării Negre. Este aşa de sărată încât nici un peşte nu poate trăi aici.

Sarea, esentiala pentru noi

Page 18: materii minerale so auxiliare

 CARACTERISTICILE FIZICO-CHIMICE ALE APEI MINERALE PROVENITE DE LA SURSE ADMINISTRATE DE SOCIETATEA NATIONALA A APELOR MINERALE

Numele marciiLocatia/ Sursa HCO3

-

(mg/l)

Cl-    

(mg/l)SO4

-

(mg/l)Ca++

(mg/l)Mg++

(mg/l)Na+

(mg/l)PH*

Reziduu uscat (mg/l)

Tipul de apa  

ALPINA    Borsa/    Izvoarele

V. Vinisoru915 344 62 98 23 441 6,2 1474 NC

AMFITEATRUIasi / Copou Izvorul3     

708 70 53 56 114 31 8,1 628 C + P

BIBORTENIBiborteni /

Forajul F7;8;91769 90 15 265 88 257 6,3 1618 NC+PD

BORSECBorsec/   Izv.

principal Forajul F4, F5

1647305

204

5746

35364

8728

803

6,27,4

1322300

NCP

BRIZA LIPOVEILipova/   Forajul

F8E854 44 58 112 29 180 6,7 813 NC

BUCOVINADorna C./

Izvorul Dracului122 6 16 36 5 3 7,5 95 P

BUCOVINA     Rosu/      

Izvorul Dracului Forajul F2

674 4 10 140 42 19   523 C

CARPATINATosorog/ Forajul F1

671 14 34 148 51 21 6,3 578 NC+PD

DORNAPoiana Vinului/

Forajul F51220 16 30 389 12 20 6,4 989 NC

HARGHITASancraieni/ Forajul F8

915 8 62 128 77 87 6,0 732 NC

HERCULANEBaile

Herculane/ 183 12 22 62 8 1 7,4 166 P+C

IZVORUL MINUNILORStana de Vale/

Rieni/ F2122274

66

135

2856

712

211

7,27,6

70178

P+CC

LIPOVALipova/  Forajul

F9bis915 42 33 136 36 131 6,4 803 NC

Page 19: materii minerale so auxiliare

PERLA COVASNEIMalnas/ Forajul

F1bis976 134 47 144 24 254 6,0 1034 NC

PERLA HARGHITEISancraieni/

Forajul FI;F4702 22 39 112 41 76 6,2 649 NC

POIANA NEGRIIPoiana Negrii/

Forajul Fd1159 46 16 212 36 165 6,1 1024 NC

ROUA MUNTILORCovasna/ FI

IAFAA488 40 38 57 10 88 5,7 424 NC

TUSNAD Tusnad /  Forajul F2

1952 394 9 285 107 478 6,5 2238 NC

VALCELE Valcele/Forajul Elisabeta

3416 70 22 353 272 443 6,6 2800 NC

ZIZIN Zizin / Forajul F1bis ;F2

732 80 65 136 22 161 6,6 752 C+P

  LEGENDÃ :

De ce consumam apa imbuteliata? 

Cristalina, fara impuritati, revigoranta - apa imbuteliata este cea mai buna alegere. Dar de ce?          Gust, pentru inceput sau lipsa lui, precum si lipsa clorului.         Sanatatea este esentiala. Oamenii stiu ca apa asigura starea de bine. De aceea multi oameni activi, prefera prospetimea naturala a apei imbuteliate fara impuritati.          Convenienta... se poate purta oriunde, se poate cumpara de oriunde. Avem de ales intre diverse dimensiuni sau putem avea un racitor chiar in bucatarie.

         Calitate - apa imbuteliata este facuta special pentru a fi bauta. Cei din aceasta industrie doar cu asta se ocupa: filtrarea apei, imbuteliere si ambalare. In plus,

reglementarile referitoare la apa sunt foarte stricte. 

                       De ce este azotul folosit in procesul de imbuteliere a apei minerale? Azotul este folosit pentru a inertiza apa minerala stocata intr-un vas inainte de a fi imbuteliata. Acest proces este necesar pentru a preveni dezvoltarea oricarui microorganism. Azotul este folosit si in procesul de curatare a filtrelor. In functie de capacitatile unei fabrici, vasele de stocare si viteza de imbuteliere poate fi calculata

si capacitatea unui generator de azot. Puritatea necesara intr-un asemenea proces este de 99.5%.NC = apa minerala naturala natural carbogazoasa           C  = apa minerala naturala carbogazeificata

 P  = apa minerala naturala plata                             PD = apa minerala naturala partial degazeificata

 *   = la sursa

Pe arsita, beti apa minerala si va veti potoli setea, redind energia si sanatatea organismului. Efectul vindecator al apei minerale a fost dovedit stiintific. Muntii nostri au unele dintre cele mai valoroase tipuri de apa minerala din Europa si din lume.

1/3 din apele Europei

Izvoarele de ape minerale sint cautate din cele mai vechi timpuri pentru virtutile lor curative. Romania are o treime din izvoarele termale si minerale din Europa. Efectul vindecator al acestora a fost dovedit stiintific, statiunile noastre balneoclimaterice fiind recunoscute pe plan international. Strainii vin din toata lumea sa se trateze cu ape minerale din Romania. Noi le avem la indemina. De ce sa nu profitam de beneficiile extraordinare pe care ni le ofera aceste lichide datatoare de sanatate? Iar acum, cind ne facem planuri de vacanta, de ce sa nu alegem o statiune pentru relaxare si terapie cu minunatele ape minerale, adevarate comori din adincurile pamintului?

Izvoare de sanatate

Trecind prin straturile succesive de sol, apa spala si dizolva minerale si saruri solubile, substante organice si bioactive extrem de benefice pentru organism. Din aceste motive, apele minerale sint utile si in cure interne si in cele externe. Intern, pot actiona impotriva carentei de saruri minerale, in ele existind mari depozite de calciu, magneziu, fluor. De asemenea contin si oligoelemente care sint foarte bine asimilate de organism, asemeni sulfatilor, ce le confera virtuti diuretice si laxative. Apele minerale folosite in cure interne vindeca sau amelioreaza boli digestive, normalizeaza functiile gastrointestinale, actioneaza in procesele inflamatorii ale aparatului uro-genital. Apele carbogazoase sint un stimulent, imbunatatind peristaltismul stomacului si intestinului, maresc sau scad, dupa caz,

Page 20: materii minerale so auxiliare

aciditatea gastrica, stimuleaza circulatia la nivelul stomacului si al ficatului. Lichideaza foamea de oxigen la nivelul tesuturilor, sporind rezistenta organismului la boli.

Adevarata apa minerala

In trecut, denumirea de apa minerala se atribuia tuturor apelor subterane sau superficiale care puteau fi utilizate in scopuri terapeutice. in ultimii ani, apelor minerale destinate scopurilor terapeutice li s-a dat denumirea de ape curative. Dar sint valorificate si in industria de bauturi racoritoare. Specialistii sustin ca aroma bauturii racoritoare este scoasa in evidenta de apa minerala. Toate apele carbogazoase au drept caracteristica comuna acele mici bule intepatoare de bioxid de carbon, ele pot fi, de fapt, foarte mult diferite intre ele. Sifonul, facut cu apa obisnuita din mediul urban, este, intr-adevar, indoielnic, ca efect pentru sanatate. Apa carbogazoasa, facuta din apa de izvor la care s-a adaugat dioxid de carbon alimentar, invioreaza sistemul nervos si digestia, dar este prea puternica pentru organism, producind perturbari. in fine, adevarata apa minerala carbogazoasa este cea imbogatita cu bioxid de carbon in adincurile pamintului si iesita la suprafata sub forma izvoarelor. Numai cine nu a gustat o apa minerala direct de la izvor nu-si poate imagina ce virtuti terapeutice are.