CUPRINS:

1.Consiliere si orientare scolara si profesionala- alegerea vocationala – expresie a personalitatii- consilierea pentru orientarea profesionala- consilierea pentru orientarea profesionala2.Copii strazii – exigente metodologice

- un punct de vedere - cercetare - psihologul si asistentul social 3.Tinerii in spirala violentei 4.Radiografia unei relatii : parinte – adolescent 5.Parinti de adolescenti 6.Reprezentarea celuilalt si aspiratia catre celalalt in adolescenta - cine este celalalt ? - doresc sa-l cunosc pe celalalt ? 7.Adolescenta – cautarea identitatii - ancheta 8.Parinti si copii vulnerabili 9.Adolescenta si implicatiile ei 10.Personalitatea adolescentilor : in cautarea unei identitati 11.Reprezentarile sociale ale caminului la adolescenti 12.Comunicarea interactiva la tineri 13.Adolescentul si cinematografia 14.M I S C 15.Raportul dintre factorii de personalitate si creativitatea adolescentilor

Consiliere si orientare scolara si profesionala

Orientarea profesionala este acea activitate in cadrul careia o persoana este ajutata sa se dezvolte si sa accepte o imagine completa despre sine, despre rolul sau in societate ; testarea conceptiilor acesteia si transformarea lor in conformitate cu realitatea inconjuratoare, astfel incat acea persoana sa obtina satisfactii si sa desfasoare o munca benefica societatii.

Orientarea carierei consta in acele activitati si programe prin care indivizii sunt ajutati in asimilarea si integrarea cunostintelor , a experientei, in corelatie cu :

- autointelegerea – care include cunosterea propriei personalitati si raportarea acesteia la personalitatile altora.

- intelegerea mecanismelor de functionare a societatii si deci a acelor factori care contribuie la schimbarea continua a acesteia, incluzand aici si atitudinea fata de munca.

- constitentizarea rolului pe care-l poate juca timpul liber in viata personala.

- intelegerea necesitatii existentei unei multimi de factori cu rol activ in planificarea carierei.

- intelegerea necesitatii informatiilor si a abilitatilor in obtinerea succesului si a satisfactiei de munca, dar si in activitatile desfasurate in timpul liber.

- invatarea procesului de luare a deciziilor in alegerea si dezvoltarea carierei.

Alegerea vocationala – expresie a personalitatii

Dupa John Holland, alegerea profesiei reprezinta o expresie a personalitatii; inventarele de interes sunt inventare de personalitate; membrii aceluiasi domeniu de activitate au personalitati similare, precum si istorii similare ale dezvoltarii personalitatii ; indivizii unui grup vocational, avand personalitati similare, vor raspunde, in multe situatii si la multe probleme, in mod similar, punandu-si amprenta asupra mediului de munca, dandu-i acestuia anumite caracteristici ; satisfactia profesionala, stabilitatea si realizarea in profesie depind de congruenta dintre propria personalitate si mediul in care lucreaza.

John Holland ajunge la urmatoarele concluzii :- in cultura nostra, majoritatea oamenilor pot fi impartiti in sase tipuri

de personalitate : realist, intelectual, social, conventional, intreprinzator si artistic

- sunt sase cateorii de medii de munca : realist, intelectual, social, conventional, intreprinzator si artistic

- oamenii cauta medii si vocatii care sa le permita sa-si exerciteze deprinderile si aptitudinile, sa-si exprime si valorile, sa rezolve probleme sau sa joace roluri agreabile si sa le ocoleasca pe cele dezagreabile

- comportamentul unei persoane poate fi explicat prin interactiunea personalitatii sale cu mediul inconjurator Cele sase tipuri de personalitate sunt :

1. Tipul Realist ( motor ) – ii plac activitati care impun forta fizica ; este agresiv ; are o organizare motorize buna; nu are deprinderi verbale si de relationare interpersonala; prefera sa rezolve probleme concrete concrete si nu pe cele abstracte ; este nesociabil. Preferintele sale se indreapta spre acele activitati care nu solicita manipularea ordonata si sistematica a obiectelor , instrumentelor , masinilor. Achizitioneaza competente manuale in domeniul mecanic, agricol, tehnic. Ii displac activitatile sociale si educationale.

2. Tipul Intelectual ( investigator) – este orientat in sarcina; gandeste problemele; incearca sa inteleaga si sa organizeze lumea; ii plac sarcinile ambigue si activitaile intraceptive; este orientat spre abstract. Preferintle sale se orienteaza spre acele activitati care implica investigatii creatoare ale fenomenelor fizice, biologice si culturale. Achizitioneaza competente stiintifice si matematice. Ii displac activitatile persuasive, sociale si repetitive.

3. Tipul Artistic ( estetic) – prefera relationarea personala indirecta, printr-o autoexprimare proprie mediului artistic. Preferintele sale sunt axate pe activitati nestructurate, care presupun manipularea materialelor pentru a crea forme artistice noi. Achizitioneaza competente artistice in domeniul musical, lingvistic, al artelor plastice, literar. Ii displac activitatile ordonate, administrative, sistematizate, de afaceri.

4. Tipul Social ( de sustinere ) – alege roluri de predare si/sau terapeutice; ii plac lucrurile sigure; are deprinderi verbale si interpersonale; este orientat social. Preferintele sale se indreapta spre acele activitati care implica informarea, pregatirea, dezvoltarea, grija pentru alte persoane.

Achizitioneaza competente in stabilirea unei bune relationari cu alte persoane. Ii displac activitatile manuale si tehnice care presupun utilizarea de materiale, masini, unelte de lucru.

5. Tipul Intreprinzator (persuasiv) – prefera sa-si foloseasca deprinderile sale verbale in situatii care-i furnizeaza ocazii de vanzare, de dominare, de conducere a altora. Prefera acele activitati in care solicita alte persoane pentru atingerea scopurilor sale organizatorice sau financiare. Are competente de lider, de persuasiune, de relationare interpersonala. Ii displac activitatile stiintifice, de observare.

6. Tipul Conventional ( conformist) – prefera activitatile in care foloseste cifre ; alege rolurile de subordonat ; isi realizeaza scopurile prin conformism ; este loial sefilor. Prefera activitatile care solicita folosirea ordonata si sistematica a datelor.

Sunt zile cand orele de matematica ti se par o pierdere de timp , cand ai abandona orele de literatura cu draga inima, istoria te plictiseste de moarte...

De fapt, ele iti vor pemite in viitor sa dobandesti acele deprinderi generale pe care orice patron de firma le solicita angajatilor sai. Este un mare avantaj sa le poti adauga studiilor tale in cadrul unui C.V, pentru ca iti asigura succesul :

- capacitatea de a analiza problemele ivite si de a gasi solutii ;- capacitatea de a expune clar si precis cauzele, conditiile, faptele ;- aptitudinea de a lucra in echipa si adaptarea la noi situatii ;- o puternica motivatie, initiativa si perseverenta in realizarea oricaror

sarcini ;- aptitudini de organizare;- asumarea de responsabilitati;- respectarea termenelor si punctualitatea;- capacitatea de a utiliza calculatorul si de a invata noi programe.

De multe ori, « vanatorii de slujbe » sunt angajati in locul unor candidati foarte bine pregatiti profesional, dar inabili in prezentarea unui interviu.

Defecte in cadrul unui interviu :*aroganta, infumurare, pripeala ;*lipsa unui plan vocational, a scopurilor si obiectivelor in cariera ;dezinteres, pasivitate, indiferenta ;*neincredere si instabilitate ;*interesul exagerat pentru venituri si salariu ;*invocarea de scuze ;

*impolitetea, lipsa de maniere ;*denigrarea fostilor patroni ;*evitarea privirii interlocutorului ;*imprastiere, superficialitate ;*intarzierea la interviu fara un motiv serios ;*depasirea timpului acordat interviului ;*incapacitatea de a raspunde clar si la obiect ;*provizoratul in slujba, nehotararea ;*lipsa de pregatire ( profesionala) ;*rigiditatea in opinii si atitudini ;*prezenta personala dezordonata si neingrijita.

In functie de imprejurari si de cei care te judeca, unele din trasaturile tale de personalitate pot fi considerate fie calitati, fie defecte.

Astfel ceea ce crezi tu a fi un mare defect, poate fi un atu la angajare. De exemplu :1. Prea meticulos = Prietenii te cred ciudat pentru ca iti aranjezi prea atent lucrurile = Sunt inzestrat cu calitati organizatorice si cu capacitate de planificare2. Prea direct = Spui intotdeauna oamenilor exact ce gandesti si ce simti chiar daca ii priveste personal = Am incredere in mine si abordez problemele in mod direct. Imi place sa ma angajez in solutionarea unor probleme dificile.3. Prea lenes = Iti incepi mereu treburile pe ultima suta de metri. Daca exista un motiv pentru care sa nu faci ceva, il vei gasi. = Pot face fata sarcinilor de ultim moment si pot lucra sub presiune.4. Prea zgomotos = Cand vorbesti nu se aude decat glasul tau. Iti place sa fii in centrul atentiei. = Sunt entuziast si deschis. Intr-un grup intru in relatii firesti cu ceilalti.5. Prea incapatanat = Nu suporti sa recunosti ca ai gresit sau sa renunti. = Sunt perseverent. Predau totdeauna un proiect la termen.6. Prea vorbaret = Cand participi la o conversatie, nimeni nu poate scoate un cuvant. Monopolizezi discutia. = Ma exprim bine si imi place sa vorbesc in public, sunt convingator si stiu sa-mi prezint ideile.

7. Prea bizar = Nu mergi de obicei in pas cu ceilalti si faci lucrurile in felul tau. = Sunt inventiv si pot oferi intotdeauna un punct de vedre original. Imi place sa am initiativa. 8. Prea apatic, indiferent = Nu pari sa ai vreodata o parere ferma si nimic nu pare sa te stimuleze. = Sunt adaptabil si se poate conta pe calmul meu in situatii stresante.9. Prea sensibil = Pui totul la inima. = Sunt o persoana binevoitoare si perspicace, abila in relatile interpersonale si dornica sa placa altora.10. Prea serios = Totul ti se pare important. Pari mereu incordat . = Sunt o persoana prudenta si de nadejde. Stiu sa tin seama de toate posibilitatile.11. Prea extermist = Reactionezi intodeauna in maniera excesiva. Fiecare eveniment din viata ta pare extras dintr-un roman. = Sunt o persoana creativa. Imaginatia mea abunda in idei.12. Prea timid = Orice persoana nou intalnita te face nervos. Sfarsesti prin a face totul singur. = Stiu sa ma motivez. Lucrez bine in mod independent si nu am motive de supraveghere.

Abilitati cerute pe piata muncii :Cei care ajgajeaza prefera persoanele care: Comunica:

- inteleg si vorbesc “limba” ocupatiei pe care o solicita- asculta , inteleg, si invata- citesc, inteleg si folosesc adecvat materialele scrise : grafice, harti,

diverse alte modalitati de a expune date- scriu si vorbesc usor si eficient in limbile solicitate de ocupatie

Gandesc :- gandesc critic si actioneaza logic in evaluarea situatiilor , in

rezolvarea problemelor si in luarea deciziilor- inteleg si rezolva probleme care presupun cunostinte matematice si

stiu sa foloseasca rezultatele obtinute- folosesc tehnologii, instrumente, unelte si sisteme de informatii- au cunostinte variate in diferite domenii si le pot aplica in situatii

concrete.

Invata :- invata permanent din experienta de viata

Pentru a intelege totul despre o meserie, adolescentii ar trebui sa-i intrebe pe cei care o exercita. Adolescentii ar putea apela la consilierul scolar sau la diriginte sa le faciliteze posibilitatea de a fi pentru o vreme « umbra » unui profesionist de a carui meserie sunt interesati.

O alta cale este de a intocmi o lista a persoanelor experte in domeniu care ar putea fi rugate sa le vorbeasca despre profesia lor.

La sfrasitul intrevederii trebuie sa se multumeasca interlocutorul pentru timpul si informatiile acordate.

Lista de intrebari : Cum ati inceput sa exercitati aceasta meserie ? Ce fel de experienta aveati inainte de a intra in acest domeniu ? Ce fel de aptitudini sunt necesare pentru aceasta meserie ? Ce calitati personale se cer pentru a o exercita ? Ce pregatire profesionala se cere ? Ce nivel de educatie ? Este posibila calificarea la locul de munca ? Este necesara o diploma sau un atestat ? Ai nevoie de unelte sau instrumente specifice meseriei ? Cum se desfasoara o zi obisnuita la acest loc de munca ? Cum va simtiti cand munciti ? Care sunt momentele de varf si cele de destindere ? Ce va atrage cel mai mult la caest gen de munca ? Dar cel mai putin ? Care sunt prognozele in legatura cu meseria dumneavoastra ? Este in crestere sau in declin ? Ce schimbari majore in plan tehnic-tehnologic au intervenit in acest domeniu si cum le-au afectat ele pe angajati? Care sunt posibilitatile de avansare ? Daca ar fi sa o luati de la inceput, ati alege aceeasi meserie ? Ati proceda in mod diferit ? Recomandati altora sa aleaga acesta ocupatie ?

Consilierea profesionala poate fi descrisa ca ansamblul activitatilor care ii ajuta pe participanti (clienti) sa constientizeze calificarea si abilitatile de care dispun , astfel incat sa-si imbogateasca resursele si optiunile in relatia cu sistemul educational, cu piata muncii si viata in general. Consilierea profesionala este un proces interactiv intre informare, monitorizare, activitati practice si interviuri personale informale.

Beneficiarii activitatii de consiliere sunt : persoanele individuale (dezvoltare personala, incredere, siguranta); familia ( siguranta sociala si economica); mediul de afaceri ( personal calificat disponibil la momentul portivit) ; societatea la nivel local, national, global ( cresterea veniturilor, cunoasterea ca instrument democatic).

Orientarea are trei directii de abordare :1. Orientarea scolara privind optiunile scolare si sprijinirea elevilor ;2. Orientarea profesionala privind optiunile si plasarea in rolurile

ocupationale si locurile de munca;3. Orientarea/consilierea individuala.

Orientarea profesionala este acea activitate in cadrul careia o persoana este ajutata sa se dezvolte si sa accepte o imagine completa despre sine, despre rolul sau in societate, presupune testarea conceptiilor si transformarea lor in conformitate cu realitatea inconjuratoare, astfel incat acea persoana sa obtina satisfactii si sa desfasoare o activitate benefica societatii.

Orientarea carierei consta in acele activitati si programe prin care indivizii sunt ajutati in asimilarea si integrarea cunostintelor, a experientei in corelatie cu : autointelegerea, care include cunoasterea propriei personalitati si raportarea acesteia la personalitatea altora ; intelegerea mecanismelor de functionare a societatii si a acelor factori care contribuie la schimbarea permanenta a acestora, incluzand aici si atitudinea fata de munca ; constientizarea rolului pe care il poate juca timpul liber in viata personala ; intelegerea necesitatii existentei unei multimi de factori cu rol activ in planificarea carierei ; intelegerea necesitatii informatiilor si abilitatilor in obtinerea succesului si a satisfactiei in activitatile de munca, dar si in activitatile desfasurate in timpul liber ; invatarea procesului de luare a deciziilor in alegerea si dezvoltarea carierei.Consilierea pentru orientarea scolara

Acest tip de consiliere consta in indrumarea clientului in vederea alegerii unei forme de invatamant potrivit nivelului de pregatire atins anterior si, mai ales, potrivit aptitudinilor , intereselor profesionale si personalitatii lui. Nivelul cunostintelor si deprinderilor poate fi cunoscut prin examene si probe profesionale. La acestea se adauga diagnosticul psihologic stabilit de specialist prin aplicarea unor baterii de teste psihologice : teste de aptitudini, teste de interese profesionale, teste si chestionare de personalitate.

In urma evaluarii, clientului i se fac recomandari privind continuarea educatiei, i se ofera informatii despre unitatile scolare care corespund cerintelor sale educationale, despre conditiile de acces la aceste unitati si despre formalitatile ce trebuie indeplinite in acest scop. Apoi se alcatuieste un plan de actiune. Orientarea scolara este o etapa premergatoare orientarii profesionale si este important ca inca din aceasta etapa sa se tina seama de criteriul integrarii ulterioare a actualului elev in viata activa.

In concluzie, putem spune ca o informare asupra principiilor care guverneaza piata muncii, despre situatia privind perspectivele reale de angajare, despre posibilitatile profesionale oferite de un anumit nivel de educatie reprezinta un demers util inca din perioada scolarizarii. Prin consilierea scolara si profesionala acordata elevilor se urmareste cresterea increderii acestora in fortele proprii si in capacitatea lor de a alege.

Consilierea pentru orientarea scolara este un serviciu care se ofera atat clientilor individuali, cat si unor grupuri de clienti ( de exemplu, elevii unei clase) . Orientarea scolara prsupune si o serie de activitati dedicate parintilor si profesorilor. Influenta acestora asupra deciziei copilului poate fi mai mare sau mai mica, in functie de mentalitate, de pozitia sociala, de nivelul lor cultural. Colaborarea cu parintii se poate face prin intrevederi, reuniuni, seminarii, conferinte. Profesorilor li se pot propune stagii de formare prin activitatea de orientare si li se pot furniza materiale informative. Scopul este acelasi : transformarea parintilor si profesorilor in aliati in procesul de orientare constienta si realista a copiilor pe un drum profesional care sa corespunda aptitudinilor , dar si posibilitatilor concrete oferite pe piata muncii.

Parintii pot participa la sedintele de consiliere sau pot fi informati ulterior asupra mersului acestora. Ei pot sa-si prezinte propria experienta de munca daca aceasta ofera informatii interesante pentru elevi.Consilierea pentru orientarea profesionala

Acesta este strans legata de alegerea , schimbarea sau evolutia profesiei. Ea se imbina cu orientarea scolara atunci cand se acorda elevilor care se indreapta spre o scoala profesionala, o scoala de specialitate ( liceu tehnologic, liceu de muzica, liceu sportiv, etc. ) sau care doresc sa urmeze o facultate.

Consilierea pentru orientare profesionala se acorda si adultilor care doresc sa actioneze pe plan profesional din diferite motive : sunt someri si se afla in cautarea unui loc de munca ; nu sunt someri, dar doresc un loc de munca mai bun ; au un loc de munca si vor sa il pastreze ; intentioneaza sa-si schimbe profesia, deoarece aceasta nu le mai ofera satisfactii profesionale sau materiale, le creeaza probleme familiale, etc. ; nu intentioneaza sa-si schimbe profesia, dar doresc sa evolueze profesional prin specializari, calificari suplimentare, perfectionari.

Teoriile privind deezvoltarea carierei vizeaza modul in care oamenii invata sa-si administreze propriile cariere. Ele ofera descrieri privind modul de alegere a ocupatiei, explicatii privind cauzele si avanseaza predictii despre ceea ce se poate intampla in anumite conditii.

Conceptul de gestionare a carierei are doua obiective :1. cel al individului , care cauta sa-si valorifice cat mai bine potentialul

fie prin avansarea in cariera, in cazul salariatilor, fie prin redobandirea unui loc de munca, in cazul somerilor.

2. cel  al firmei, care cauta sa gaseasca criteriile cele mai bune de alegere a salariatilor.

Consilierul – ca persoana si profesionist – exprima doua entitati care se impletesc si nu pot fi separate in realitate. Succesul in activitatea de consiliere depinde de urmatoarele aspecte :

- consilierul este interesat de cum apare lumea din punctul de vedere al clientului ;

- consilierul are opinii pozitive despre oameni ; ii considera demni de incredere, capabili si prietenosi ;

- consilierul are o imagine de sine pozitiva si incredere in propriile abilitati ;

- interventia in calitate de consilier se bazeaza pe valori personale. Consilierul poate fi util clientului in probleme precum alegerea sau gasirea unui loc de munca sau adaptarea la cerintele postului sau climatului din organizatia din care face parte. El poate ajuta clientii sa ajunga la o mai buna intelegere a propriei persoane si a pietei muncii, sa coreleze propriile interese si talente cu solicitarile asociate diferitelor oportunitati ocupationale. Consilierea devine o componenta semnificativa a serviciilor furnizate in domeniul muncii si al realtiilor de munca, precum si o conditie pentru o plasare adecvata.

Intr-o piata a fortei de munca aflata in contiunua miscare exista o presiune asupra valorilor salariatilor si nu numai. In mediul competitiv al economiei de piata, managerii ii determina pe angajati sa adere la valorile circumscrise carierei si in special la cele ale intreprinzatorilor. In economia de piata tot mai multe regului, roluri si valori ale salariatilor sunt puse sub semnul intrebarii de celelalte seturi de valori ( ale intreprinzatorului si celui ce doreste sa faca o cariera). Intrebarea care se pune este daca se pot schimba seturile de valori. Consilierea poate facilita acest proces prin incercarea de a supune atentiei clientului ciocnirea dintre noile valori si vechile valori. Este indicat sa privim cele trei seturi de valori ca fiind complementare si nu opuse. Fiecare perspectiva are ceva de oferit : cel ce vrea sa faca o cariera este pasionat de munca lui ; salariatul este echilibrat, iar intreprinzatorul este flexibil. In orice activitate ar trebui sa le regasim pe toate trei. Consilierul ii ajuta pe clienti sa mentina echilibrul intre aceste trei perspective.

Copii strazii. Exigente metodologice

Un punct de vedereLa o analiza mai recenta, cu trimiteri la un anumit spatiu statistic, se

observa ca, poate cu exceptia capitalei, in toate celelalte orase ale tarii minorii cu probleme de comportament (in special cei cu varsta mai mica de 14 ani) reprzinta un segment destul de mic din totalul populatiei minore. Departe de a reprezenta un fenomen social de amploare, « copii strazii » inglobeaza mai degraba grupuri de minori, mai mult sau mai putin izolate, ce se manifesta in plan social prin comportamente si atitudini specifice.

Prin raportare la norma, copiii strazii se identifica in doua segmente de populatie :

1. minorii cu un comportament predelincvent. Acesta include acele categorii de copiii ce incalca frecvent normele morale, plasandu-se in majoritatea lor, prin atitudini, intr-un camp de comportamente antisociale. Opinia publica ii accepta intr-o forma tacita, iar sanctiunea morala suprema, pentru unii dintre ei , o constituie « deliciul » de a fi in centrul atentiei mass-mediei romanesti. Vagabondajul, cersitul, micile furturi, consumul de alcool si tutun ne apar ca fapte absolut firesti, prin raportare la varsta subiectilor nostrii. Toleranta la astfel de comportamente atinge cota maxima.

2. minorii cu un comportament delincvent se refera la acea componenta a copiilor strazii ce au comis acte antisociale, fiind sanctionati penal sau conventional. Comportamentul acestora impune un grad ridicat al pericolului social, iar sanctiunile sunt pe masura faptelor lor. Care ar fi coordonatele psihosociale ale acestor categorii de minori

aflati in cele doua secvente comportamentale? Raspunsurile obtinute s-ar putea circumscrie urmatoarelor enunturi: parasirea temporara sau definitiva a familiei si a domiciliului ; abandonarea invatamantului scolar obligatoriu ; majoritatea apartin unor familii dezorganizate, cu venituri mici si instabile, familii ce nu le pot asigura un trai la nivelul decentei minime ; o parte dintre ei prezinta deficiente fizice si psihice ; consumul de alcool , tutun si droguri reprezinta ceva « normal » pentru varsta lor ; pot fi intalniti in locuri publice (gari, piete, strazi aglomerate, terenuri virane, canale, etc.), dar si in jurul unor asezaminte de genul restaurantelor sau hotelurilor ; uneori sunt manipulati de adulti pentru obtinerea unor foloase materiale, pe cai mai mult sau mai putin licite ; o buna parte dintre ei devin un fel de abonati ai centrelor de primire a minorilor

(urmare a Ordonantei de urgenta nr. 26/1997, centrele de primire a minorilor se numesc centre de plasament temporar) ; o alta categorie de minori sunt implicati in activitati de pedofilie sau prostitutie.Pornind de la o cercetare

In anul 1997 s-a realizat o cercetare de teren cu referire la minorii internati in Centrul de primire a minorilor (CPM) Slatina, Olt, in perioada 1994-1997. Iata cateva concluzii:

- In ultimii ani am asistat la o usoara crestere a minorilor cu probleme de comportament in judetul Olt;

- Se pastreaza un raport constant intre baieti si fete ( raportul este de 4 la 1 in favoarea baietilor) ;

- Cea mai mare parte a acestora provin din mediile urbane ale judetului Olt, iar un procent neinsemnat il reprezinta minorii internati in CPM , avand domiciliul in alte judete. Asadar , orasul Slatina, cel mai mare centru urban din judet, nu constituie un punct de atractie pentru astfel de categorii de minori ;

Cum au fost depistati acesti minori ? Prin elemente specifice comportamentului lor : furturi (uneori neinsemnate sub aspect valoric), vagabondaj , cersetorie, limbaj indecent, prezente nejustificate , avand in vedere varsta, in anumite locuri publice. Analizand in detaliu comportamentele acestor minori, putem sustine ca marea majoritate a acestora, cu referire la componenta psihosociala, nu fac parte nici din categoria infractorilor inraiti, nici din ceea ce am putea numi « marginalizare irecuperabila ». Comportamentul lor reprezinta intersectia intre esuarea socializarii cu deficitul educational specific varstei.

Primele semne ale tulburarilor de comportament se manifesta in jurul varstei de 7-8 ani. In intreaga perioada cat persoana este minora (pana la implinirea varstei de 18 ani) exista o repartitie neuniforma dar continua pentru toate grupele de varsta a unor astfel de comportamente. Se poate sustine ca astfel de atitudini comportamentale sunt grefate pe o componenta bio-organogena constitutionala sau dobandita precoce. Intr-o faza ulterioara, cea a pubertatii, pot fi identificati alti vectori ce incadeaza astfel de comportamente. Cauzele unor astfel de comportamente aflate in perimetrul predelincventei sau al delincventei pot fi identificate ca avand un caracter multiplu.

Frecvent se impune o analiza individualizata, care sa permita o evaluare corecta a masurilor ce se vor lua pentru reusita terapiei sociale. Fata de elementele constatate ce poarta o anumita specificitate, credem ca am putea sa utilizam cu mai bune rezultate in investigatia psihosocilogica, teoretica sau practica, conceptul de comportament predelincvent sau delincvent. Toate aceste consideratii ar permite o mai buna evidentiere a cauzelor si motivelor aflate in spatele unor asemenea comportamente.

In prea putine situatii din Romania s-au identificat « copii ai strazii », intelesi ca o banda in care « coeziunea este asigurata prin intermediul unei diviziuni a sarcinilor. Fiecare, in functie de asteptarile si capacitatile sale are o misiune de indeplinit ». Prin complexitate, durata, amplitudine si structura, copiii strazii din Romania nu indeplinesc coordonatele necesare pentru a fi subsumati unor fenomene sociale.Psihologul si asistentul social – moderatori intre copiii cu probleme de comportament si societate

Asistentul social si psihologul vor fi intr-o mare masura in stare sa cunoasca si sa conecteze toate punctele triadei familie-unitate de invatamant-institutii specifice implicate in procesele de preventie, de terapie propriu-zisa si de recuperare a aminorilor cu probleme de comportament.

Astfel de actiuni pot fi realizate printr-o colaborare stransa, cu caracter interdisciplinar. Implicatiile individulale si sociale ale comportamentului predelincvent sau delincvent sunt complexe, aflandu-se mai tot timpul in primele pagini ale mass-mediei. Ca factori educativi si de cunoastere in terapia individuala si colectiva a minorilor cu probleme de comportament, psihologul si asistentul social ar putea contribui decisiv la resocializarea acestor categorii de minori. Cele doua profesii asigura asistenta de specialitate in toate etapele procesului de recuperare si reinsertie sociala a acestora. Se impune a se realiza intr-un interval de timp previzibil o asistenta sociala individualizata, activitate la care sa fie atrasi si sociologi, pedagogi si medici.

Fara a ne hazarda in prognoze privind dinamica unor astfel de comportamente, putem avertiza asupra cresterii gradului de periculozitate sociala a unor astfel de comportamente.

In acest context, psihologul si asistentul social, ajutati de elemente specifice cunoasterii stiintifice, pot interveni in traiectul unor asemenea destine. Acest demers trebuie sustinut de un cadru legislativ adecvat. In alte conditii vom continua sa importam sfaturi si ajutoare venite din strainatate, iar evaluarea copiilor strazii va avea un caracter sincretic, in loc de unul teoretic-conceptual.

Tinerii in spirala violentei

Violenta este dominanta a comportamentului tinerilor, atat sub forma agresivitatii fizice, cat si sub forma agresivitatii de limbaj. Acestea sunt moduri de manifestare a personalitatii in formare si a teribilismului varstei, dar si de aparare in fata duritatii vietii cotidiene, a comportamentului expansiv si dominant al realitatii (autoritati, parinti, grupuri de presiune, mass-media, stres, etc ) in sfera vietii private. Limbajul dur , plin de vulgaritati, cu tonul ridicat si timbru masculin la fete, este pentru ei una din sursele de afirmare personala, consolidare a statutului in microgrup si descurajare a eventualilor agresori. Comportamentul agresiv este de asemenea un instrument de afirmare sociala si defensiva. Pe langa toate acestea, agresivitatea mai are si o functie compensatorie , fiind un canal de refulare a tensiunilor si frustrarilor, materiale si afective, prezente la tanara generatie azi maimmult ca oricand. Extinderea acestor tipuri de comportamente cu caracter violent poate merge pana la transformarea lor in componente de baza ale stilului comportamental, cu rol detrminant in obtinerea succesului in plan social si chiar a mijloacelor de subzistenta , ajungand la conduite deviante si manifestari de delincventa.

Cercetarile comparative pe care le-am intreprins asupra unor loturi tinta de tineri cu comportament normal (elevi de liceu din Bucuresti) si deviant (internati in Centrul de resoacialiozare pentru minori Pinocchio) au vizat diferentele si similitudinile de atitudini si comportament si stabilirea cauzelor deviantei. In urma aplicarii unei scale de atitudini fata de valorile fundamentale ale societatii a reiesit o atitudine estrem de favorabila pentru ordinea sociala la ambele categorii, care se diferentiaza insa cand este vorba de schimbare, sansa, competitie si conflict. In contextul unui mod de viata nesigur si al unei lupte pentru adaptare si supravietuire , deviantii sunt mai favorabili acestora, indicele mobilitatii atitudinale este mult mai ridicat in cazul lor , dovedind flexibilitate si deschidere la noi exzperiente. Tendintele de evolutie a personalitatii si a manifestarilor comportamentale prezinta multe similitudini.

Aplicarea chestionarului Woodworth-Mathews a aratat prezenta in egala masura la ambele cateegorii a tendintelor impulsive si deviante. Deviantii au insa o mai mare inclinare spre instabilitate si sunt mai putini emotive comparative cu ceilalti. Investigarea proiectiva a personalitatii subiectilor cu ajutorul testului Rosenzweig a aratat optiunea pentru reactii agresve, ostilitatea fata de persoanele si obiectele exterioare (considerate de

ambele categorii raspunzatoare pentru frustrarile se esecurile inregistrate) si preferinta pentru o solutie sigura la problemele cu care se confrunta. La tinerii normali ea este asteptata de la ceilalti (mai ales adultii, de care sunt legati si care ii sprijina), ij timp ce tinerii devianti se orienteaza spre cautarea si solutionarea problemelor pe cont propriu. Mediul ostil in care traiesc (familii cu probleme, strada, etc.), lupta continua pentru subzistenta ii fac sa apeleze la solutii aflate la limita permisivitatii sociale , mici delicte (cersetorie, prostitutie, furturi marunte si agresiuni fizice), in care ulterior se perfectioneaza si se specializeaza, devenind modurin de viata si conduite delincvente.

Esential este ca aceste manifestari de invata si sunt promovate in interiorul colectivitatii, unde functioneaza un dublu mecanism. In primul rand sunt valorile si modelele comportamentale promovate de societate, in care domina puterea , liberul arbitru, inechitatea si mai ales violenta , preente in relatiile politice si sociale, in care multe medii familiale (fie ele considerate defavorizate sau nu) si in mass-media (care , de cele mai multe ori nu reflecta realitatea, ci o deformeaza, o deturneaza pe cordonatele senzationalului si subiectivitatii). Apoi este vorba de experienta lor directa, de modul in care sunt perceputi (« tineri imorali si salbatici, care aduc sfarsitul lumii ») si de reactiile indiferente si chiar ostile pe care le intampina. Barierele sociale si competitiile inechitabile ii determina sa reactioneze in aceeasi maniera agresiva si intoleranta cu care s-au confruntat, realitatea demonstrandu-le ca aceasta ete calea pe care isi vor satisface necesitatile materiale si aspiratiile sociale, astfel ca pentru multi tineri de azi aproape ca nun exista alternativa : sunt angrnati in spirala violentei, care-i orienteaza ireversibil pe directiile deviantei si criminalitatii.

Radiografia unei relatii : PARINTE – ADOLESCENT

Cercetarile facute in ultimii ani asupra adolescentei, au aratat ca , desi aceasta este varsta unor permanente schimbari a imaginii de sine, ea nu trebuie insotita neaparat – asa cum s-a sustinut mereu – de tensiune, revolta si crize adaptative. Se pare ca aceste caracteristici neplacute ale adolescentului vin din aspectul si calitatea, autenticitatea realtiilor cu familia, scoala si grupul de prieteni.

Adolescentul se afla la granita care marcheaza sfarsitul unei perioade de ascultare si supunere fata de mediu – care reprezenta valoarea-etalon, scopul de atins – sfarsitul epocii copilului–terapeut, a copilului–obiect de

satisfactie si placere pentru parinti. In fata dorintei firesti a tanarului de a fi respectat ca fiinta independenta, cu propriul lui contur spiritual, parintii sunt dezamagiti, uneori pana la disperare, facand eforturi inutile de a-si pastra comoara tineretii lor trecute. Daca privim in urma, toata copilaria este marcata de idealul de a deveni adult si de dorinta punitiva a parintilor de a avea un copil normal, ca toti ceilalti, ca ei insisi. Aceasta atitudine numita in psihologie «  adultocentrism » este prima si cea mai grava greseala in educatia copilului. El nu are decat o singura sansa : sa devina ca oamenii mari. Tentatia conformismului prezenta din prima zi de nastere a copilului pana in adolescenta, vine din nevoia de securitate, chiar daca ea este reductionista, chiar daca ea ascunde adevarul. Copilul poate fi vaccinat impotriva bolilor, dar nu poate fi vaccinat impotriva imitarii adultilor, a identificarii abuzive cu acestia. Dragostea parintilor este intotdeauna posesiva, in loc sa fie eliberatoare si detasata. Se pare ca parintii au pentru copiii lor o dragoste care este tot timpul parazitata de nevoia de a devora. Parintele este adesea « devorat » de relatia cu propriul copil :sau este sedus sau este respins ; sau doreste sa-l comande, sa-l dreseze, dar intotdeauna cu o dragoste derivata din propriul narcisism, pentru ca el este - asa cum genial a observat Freud prin complexul Oedip – trup din trupul nostru.

Varsta adolescentei este a doua nastere, sa-i spunem « renasterea intru sine » in care « cordonul ombilical » gravitand intre familie si tanar este indepartat. Maturizarea fiziologica rapida, aparitia semnelor preganante ale sexualitatii, experimentarea primelor relatii intime sunt acompaniate de o puternica nevoie de conturare a imaginii de sine, a continuturilor profunde ale vietii. Refuzul parintilor de a accepta « eliberarea », dorinta lor de a viola continuu intimitatea propriilor copiii, teama ascunsa, neinteleasa de forta si increderea lor nelimitata duc, in final, la distorsionarea evolutiei firesti spre maturitate, spre autentica feminitate sau masculinitate.

Nu de putine ori, adolescentului i se vorbeste ca unui parazit, parintii enumerand « toate sacrificiile » facute, ceea ce implica impunerea dorintelor lor, exprimate inconstient in maniera tutelei materne sau paterne. Mania protectiei, cu radacini adanci in copilarie, se manifeata in continuare.

Adultocentrismul vizeaza sa repete societatea adultilor, ceea ce inseamna, in esenta, amputarea fortelor creative, inventine, indrazanete, poetice ale copilariei si tineretii, oprind reinnoirea societatii.

Adolescentul nu mai vrea sa fie terapeutul, preluind esecurile, nevroza sau depresia parintilor. « Mananca,  sa cresti », i se spunea cand era mic. La varsta adolescentei aceasta inseamna « pleaca , pentru a creste » ( a pleca evident in afara familiei). Casa devine un hotel mobil, luicru de altfel absolut necesar. Parintii – « patronii » hotelului mobil – trebuie sa fie bucurosi daca

tinerii revin dupa distractia din exterior. Panica familiei in fata acestei frustrari este bine cunoscuta. Le e greu parintilor sa inteleaga ca adolescentii lor nu mai sunt instrumente de dorinta, ca ei nu maim aduc placeri. Ei nu mai vin decat sa profite. De aceea, in Occident exista institutii specializate in adapostirea adolescentilor care vor sa « divorteze » un timp de parintii lor, care vor sa evadeze din spatiul familial sufocant. Pedagogii responsabili din aceasta institutie anunta parintii la telefon : «  Copilul dv. Este la noi ; e mai bine asa decat sa stea in strada ! ».

Adolescenta inseamna momentul de maxima evolutie psihosomatica si spirituala si poate de aceea adultilor le este teama sa elibereze anumite energii care ar pune in umbra autoritatea, pozitiile lor sociale. Parintii proiecteaza asupra adolescentilor dorintele lor contradictorii, raul fiintei lor, impunandu-le propriul model.

Exista la varsta adolescentei numeroase forme de egocentrism, in cadrul carora un element dominant il reprezinta identitatea sexuala. Este grav faptul ca nimeni nu spune nimic despre coeziunea pe care o produce sexualitatea , despre faptul ca ea este creatoare de placere, de fericire, de implinire la nivelul profund al intimitatii. Cucerirea si apararea intimitatii reflecta nevoia de diferentiere, anuntand capacitatea de a stabilii realtii intime, fiind in acelasi timp declaratia de independenta fata de parinti. Sexualitatea premaritala este o relitate frecventa aultimelor decenii ; in schimb, adolescentul ar trebui sa afle ca angajarea in astfel de relatii implica asumarea unei responsabilitati de ordin intim si social ca aceasta presupune afectiune si daruire fata de celalalt si nu de putine ori si o independenta materiala.

Componenta sociala in procesul adaptarii este, in mare parte, definita de relatiile adolescentului in cadrul scolii. Fr. Dolto propune termenul de « scoala digestiva », in care elevul bun este cel care accepta faptul ca adultul i-a taiat radacinile sale si il forteaza sa –l imite. Aceasta place societatii, pentru ca ea are teama de schimbare si repetitia este preferata. A nu fi elev bun reprezinta un esec pentru tanar, iar pentru parinti o umilinta. Elevii buni se integraza in rol, in comedia sociala care este ceruta. Adolescentul care devine executantul zelos, elevul silitor opereaza in fapt o regresie comportamentala la pozitii antterioare de comanda si supunere, ceea ce blocheaza evolutia sa psihica si sociala printr-o nevroza obsesionala scolara. Si iata, educatorii si parintii se fe,licita pentru reusita copilului lor. Este reluata, practic, relatia prgenitala intre mama si sugar, cand mama stia tot ce ewste necesar copilului, iar el nu trebuia decat sa se supuna. Aeasta este atitudinea digestiva a unei scoli traditionale : elevii buni nu au nimic de

spus, totul in mintea lor pare in ordine, astfel ca ei dezvolta nevrotic o mamiera de a fi hraniti, indopati si invatati.

Dintre tendintele proprii acestei varste una sinura atinge plenitudinea si ramane profund umana : evolutia spre dimensiunea transcedentala a spiritului, nevoia puternica de detasare de o lume stramta si meschina. Rasturnand cunoscutul rationament despre aspectul conflictual al varstei adolescentei, vom spune ca adultii intra intr-o noua criza atunci cand copiii lor devin adolescenti : ei afla ca si-au tradat idealul tineretii lor, descopera ca nu mai sunt capabili sa traiasca pe deplin sinceritatea, daruirea, loialitatea, entuziasmul si libertatea. Aceasta frustrare ii face sa proiecteze asupra copiilor lor propria criza de identitate.

Invocarea « normalitatii »de o parte sau de alta in cadrul relatiei parinte-adolecent poate fi facuta reamintind definitia data de Krapf : «  normalitatea este capacitatea de adaptare flexibila fata de situatiile conflictuale, cand, desi se pastreaza tendintele instinctuale fundamentale, individul este capabil sa suporte frustrarile si anxietatea care rezulta din ele »

Pentru adolescent, calitatea umana nu poate fi ascunsa sau diminuata, ignorata. El are geniala intiutie a adevarului : ca viata trebuie cladita pe o traire autentica si curata. Ca urmare, nu accepta compromisuri si se revolta atunci cand este obligat sa le faca. Nimic dizarmonic, nimic patologic in mintea acestor tineri. Ramanem insa cu o nedumerire: pentru cine se manifesta cu adevarat criza de identitate ?

PARINTI DE ADOLESCENTI

Unii specialisti, au constatat ca la specia umana, spre deosebire de alte vietuitoare, instinctul matern lipseste. Se admite astfel, ca sentimentul matern ia nastere si este alimentat prin canale sociale, incapand cu jocul cunpapusi si terminand cu influentele venite pe cai educationale, prin scoala si mass-media.

Absenta la om a instinctului parental ar putea fi cu usurinta admisa cel putin daca se au in vedere cazurile de pruncucidere, bandonarea copiilor, comercializarea lor, situatii in care, de regula, este condamnata mama si nu tatal, care, adesea, este complice.

Lasand la o parte aici aspectul juridic si moral si privind problema din punct de vedere psiho-socio-pedagogic, se poate afirma ca parintii nu se

nasc, ci devin parinti, asa cum devin muncitori, ingineri, doctori, etc. Dar, daca pentru a deveni specialist intr-o meserie este4 neaparat nevoie de o scoala, pentru a deveni parinte nu se urmeaza nici o scoala, deci nimeni nu-i invata pe oameni sa fie parinti. Se lasa totul pe seama experientei empirice a fiecaruia si, eventual, pe autoinformarea din lucrari care, nu rareori, sunt prea voluminoase sau puitn accesibile omuliui obisnuit.

Ar fi poate mult mai util si nu foarte greu de realizat o scoala a parintilor inca din perioada in care se hotarasc sa aiba copii, prelungita pe parcursul concediului pre si postnatal si chiar in continuare. Asemenea cursuri cu parintii ar putea fi realizate cu ajutorul medicilor pediatri, specialistilor in puericultura, psihologilor, pedagogilor, asistentilor sociali, etc.

S-ar putea spera astfel intr-o ameliorare a relatiilor parinti-copii, cu beneficii si satisfactii de ambele parti.

Daca varsta copilariei nu pune in general, parintilor probleme deosebite, cu totul altfel stau lucrurile in prioada adolescentei. In aceasta etapa, rolul parintilor devine mai dificil intrucat tinerii incep sa-si revendice independenta de opinie si actiune in toate planurile :intelectual, comportamental ,sexual.

De regula, adolescenta este considerata in psihologie varsta cea mai critica din viata unui om , acum confruntandu-se copilaria cu maturitatea, experienta de viata redusa cu interesele si preocuparile adultului.

Multi parinti se vad parca pusi in fata unui alt copil decat cel pe care il stiau ; parca nu-i mai asculta si nu-i mai respecta in aceeasi masura, devine nonconformist si chiar rebel. S-ar putea spune ca , daca in anii anteriori au invatat sa devina parinti « in general », acum au nevoie de o noua « specializare », trebuind sa devina « parinti de adolescenti ».

Asa s-ar explica de ce multi dintre tinerii care au frati mai mari nu acuza in mod deosebit relatii incordate cu parintii lor , acestia avand deja o experienta privind manifestarile specifice adolescentei, cu alte cuvinte sunt « vacinati ».

In etapa de varsta la care ne referim, tinerii, capabili sa judece singuri, isi cauta identitatea, incearca sa se autodefineasca prin compararea cu cei din jur (parinti, frati, colegi)

Nevoia firesca de perfecftionare a adolescentilor ii face sa fie foarte critici fata de ceilalti, dar si fata de ei insisi ; isi descopera cele mai diverse defecte, mai mult sau mai putin reale, pe care nu rareori le reproseaza parintilor : ca au nasul prea mare (mostenit de la tata),parul prea cret ( ca al mamei), ca ei i-au facut prea grasi, prea scunzi, goisti, rai, etc.

Complexele de inferioritate nu sunt rare la tineri si ele au fost adesea discret alimentate inca din copilarie, chiar de parintii care nu-si dau seama intotdeauna ce efecte pot avea asupra copiilor lor unele vorbe critice aparent nevinovate. De pilda, o adolescenta foarte inteligenta isi exprima neincrederea in cpacitatea sa intelectuala pentru ca in copilarie parintii o considerau fatis « cam prostuta » ; o alta , in pragulm absolvirii liceului si sub tensiunea examenelor cu care avea sa se confrunte, traversa o « cadere psihica », intrucat parintii voiau s-o « ambitioneze » spunandu-i ca nu va fi in stare sa faca nimic in viata..

Desigur ca asemenea parinti nu au o suficienta cultura psihologica si nu cunosc eficacitatea motivatiei pozitive in comparatie cu cea negativa ; altfel spus, ei ignora faptu ;l ca , in general, incurajarea , lauda au efecte benefice asupra majoritatii oamenilor, fata de descurajare, critica, pedeapsa, etc.

Dar reprosurile aduse de copii parintilor lor se extind uneori chiar si asupra valorilor general recunoscute pe care acestia le-au sadit in sufletul urmasilor ; astfle, sunt unii tineri care, fiind nevoiti sa plece din caminul parintesc si sa dea  « piept » cu realitatea, ii invinovatesc pe cei care le-au dat viata pentru ca, educandu-i in spiritul adevaruluio si omeniei, nu i-au pregatir pentru lumea reala actuala, care le apare cu totul altfel.

O categorie aparte, chiar daca nu prea cunoscuta, o constituie copiii adoptati, care, necunoscandu-si situatia cat sunt mici, nu pun probleme deosebite ; acestea rabufnesc insa adesea atunci cand adevarul iese la iveala in perioada adolescentei. Deja bulversati de transformarile biologice si psihologice specifice varstei, acesti tineri traiesc o drama vazandu-se brusc intr-o noua lumina din punct de vedere familial si social-general. Cel putin din literatura si cinematografie, daca nu si din realitate, este bine cunoscut zbuciumul sufletes prin care trec acesti tineri care, nu rareori, parasesc casa in care au crescut si chiar tara,pentru a se « regasi ».

Poate ca astfel de situatii ar puteafi evitate daca parintii adoptivi ar spune adevarul copiilor inca de la inceput.

O alta situatie circumscrisa problematicii abordat aici ar fi rivalitatea intre frati. Lasand la o parte substraturile cele mai profunde identificate de psihanalisti ca generatoare ale acestui fenomen, se poate admite ca el este intretinut de atitudinile diferite ale parintilor fata de copii. Aparitia si mentinerea unei tratari diferentiate a copiilor nu sunt insa de regula constientizate de parinti care afirma , cu buna credinta ca-si iubesc la fel toti copiii, ceea ce desigur , nu este recunoscut si de acestia. Asemenea parinti , precum si fii lor , care se simt nedrepatiti, nu cunosc insa un alt fenomen psihologic, acela ca investitiile sufletesti facute intr-o persoana

creeaza sentimente mai puternice si mai durabile la persoana investitoare. Asa se explica de ce un parinte care a fost nevoit sa faca eforturi mai mari pentru unul dintre copiii sai ( fie pentru ca acesta este mai bolnavicios sau a traversat alte evenimente mai dificile0 va fi mai sensibil la nevoile acestuia dand astfel impresia ca il iubeste mai mult.

Iata de ce afirmam din nou ca un plus de cunostinte psihologice ar atenua cel putin, daca nu ar rezolva unele dintr rapporturile incordate dintre oameni.

Alta categorie de tineri, insinuata printre ceilalti despre care am amintit, este alcatuita din cei care au fost cresuti in primii ani de viata de catre bunici sau late persoane, revenind ultrior la parintii adevarati. Indiferent de cauzele care au condus la astfel de situatii (parinti prea tineri, despartiti, fara suficiente posibilitati materiale sau din considerente profesionale) la varsta adolescentei apar adesea conflicte. In asemenea cazuri, neexistand de la inceput acele raporturi curente impuse de traiul in comun, parintii aparand doar episodic, nu se pot stabili realtii afective tranice, premisa absolut necesara pentru intelegerea ulterioara. Astfel, dupa un numar de ani, pe de o parte tinerii considera ca au fost neglijati din lipsa de iubire , iar pe de alta parte parintii lor , lipsiti in buna masura de experienta reala, directa, a cresterii copiilor, ii intimpina cu prejudecati, idei nerealiste, , adesealivresti. In aceste conditii este si de asteptat sa apara trairi interne negative de ambele parti, iar relatia dintre ele sa para ireconciliabila.

Exista , de asemenea, o alta categorie de tineri ale caror relatii nesatiafacatoare (nu neaparat conflictuale) cu parintii au relevat cauze mult mai ascunse, cu radacini chiar inainte de nasterea copilului ; este vorba de acle sarcini ( si respectiv nasteri) nedorite, nepalnificate, impuse, etc. , caci, oricum li s-ar spune, toate exprima ideea aducerii a unui copil impotriva dorintei mamei (si /sau a tatalui0. Si trebuie sa recunoastem ca adolescentii nostrii din prezent au vazut lumina zilei intr-o epoca in care nasterile erau « reglementate » prin decret prezidential ;prin urmare este de asteptat ca unii dintre ei sa nu fi fost copii doriti de parintii lor, cu atat mai mult cu cat au si frati mai mari , ai aparand la momentul respectiv ca o « grutate in plus ». Unii parinti recfunosc deschis acest lucru in fata copiilor, fara insa a-i asigura de schimbarea ulterioara a sentimentelor lor, ceea ce provoaca adolescentilor tensiuni si conflicte intrapsihice , ei considerandu-se o povara pentru familie. Alti parinti, genitori fara voie, raman permanent cu atitudine ostila neconstientizata fata de copilul respectiv, caruia ii ofera adesea tot ce pot sub aspect material, nu insa si afectiv, aspect ce este mai important in relatia parinte-copil.

Toti tinerii la care am putut identifica o asemenea cauza la originea neitelegerilor lor cu parintii au gasit ulterior confirmarea , deducand-o din alte informatii detinute sau din surse credibile (bnici, alte rude, etc.). Explicarea situatiei lor in lumina noilor « descoperiri » le-a adus totusi revelatia unor parinti care au facut tot ce au putut pentru a-si creste copilul eventual nedorit, in comparatie cu acei parinti care isi abandoneza copiii sau chiar ii ucid.

Probabil ca situatia aceasta ar trebui studiata mai in profunzime de catre specialisti, ea putand fi o cheie in inteegerea relatiilor dintre parinti si copii precum si in interventiile psihoteraeutice asupra acestor relatii.

Aspectele prezentate sunt desigur numai cateva din multele care pot fi intalnite ; toate insa ar merita o mai mare atentie din partea psihologilor si educatorilor in general, caci pare foarte credibila ideea ca asa-numitul « conflict intre generatii » este si va fi etern ; intotdeauna, parintii ca adulti, vor avea principii stabilizate, verificate, o doza de scepticism, in timp ce tinerii vor avea idealuri, vor tinde spre perfectiune, fiind mai increzatori. Dar, intrucat tot ei, tinerii, sunt fortele progresului, poate ca riscul « vesnicului conflict » ar trebui asumat de fiecare.

Reprezentarea celuilalt si aspiratia catre celalalt in adolescenta

Cautarea celuilalt, corelata imaginii celuilalt, constituie una dintre structurile innascute ale fiintei umane pe care se va organiza treptat, pintr-o continua invatare, socializarea individului.

Ne propunem sa suprprindem cateva dimensiuni ale imaginii celuilalt si ale aspiratiei catre celalalt in adolescenta. Metodele folosite au fost chestionarul cu raspunsuri libere si bservatia psihosociala. Subiectii investigati sunt adolescenti de 17-18 ani, cu preponderenta fete.Cine este celalalt ?

Raspunsurile pun in evidenta ca pentru 75, 85% dintre adolescenti celalalt este alteritatea (cineva diferit de mine), iar pentru 24, 15% celalalt este analogul ( este « eu » in alta ipostaza). Pentru mai putin de un sfert dintre adoescentii investigati, celalalt sunt « eu » in ipostaza de « tu », « el », « ei ». Pentru trei sferturi dintre adolescenti, celalalt este altul decat mine si altfel. In adolescenta experienta alteritatii este mai bogata si precede experienta analogului ( a celuilalt ca dublul sinelui).

Principiul de individualizare in reprezentarea celuilalt, in menatlitatea adolescentului, il reprezinta valorile. Printre cele mai frecvente sunt valorile

neposedate de eul propriu al evaluatorului prezente in referentialul celalalt (« Celalalt este ceea ce nu sunt eu ») ; puternica proiectie a aspiratiilor, a aeului propriu( « Un vulcan de dorinte si aspiratii ») ; misterul , enigma (« O entitate a misteriosului ngrenaj universal ») ; melancolia tipic adolescentina (« O umbra trecatoare asa cum suntem toti ») ; valori ale autoreferintei (« Un punct de reper fata de care noi suntem mai buni sau mai rai ») ; valori ale introspectiei («  Celalalt pot fi eu insumi sau o parte a eului meu pe care nu o descopar decat in unele situatii, de obicei limita »).

Identitatea de varsta este o valoare prezenta la toti adolescentii investigati. Pentrua acestia , celalalt este tot un adoescent , un membru al aceleiasi generatii. Este ca si cum generatiile ar constituiii inele concentrice pe axa timpului fiintarii, universurile existentiale gasindu-si implinirea in sine si pentru sine. Adolescentul nu vrea sa se distinga de cei ce apartin varstei sale , doreste sa fie asemeni lor, dar in acelasi timp vrea sa fie el insusi. Celalalt este pentru adolescent cel care apartine « inelului existential » al varstei adolescentei. Martin Heidegger (« Fiinta si timp », Editura Jurnalul Literar, bucuresti, 1994) a explicat acest fenomen : « Ceilalti nu definesc totalitatea acelei multimi ramasa in afara mea , fata de care eul meu se distinge : ceilalti sunt mai dgraba aceia de care eu insumi nu ma pot, de cele mai multe ori, distinge si printre care sunt si eu ».

Deci valoarea identitatii de varsta se plaseaza pe primul loc in raportarea la celalalt

Valorile prieteniei se plaseaza imediat dupa valoarea identitatii de varsta. Pentru 83% dintre subiecti, celalalt este posibilul prieten , psibilul partener de comunicare afectiva, niciodata indiferentul sau dusmanul potential. Chiar daca se recunoaste ca celalalt poate avea trasaturi negative, acestea sunt considerate de ctre adolescent ca fiind tolerabile cu putinta de a fi indrepatate si ca neimpietind asupra posibilei prietenii. Acersta ne indrepateste sa afirmam ca adolescentul are o imagine pozitiva despre celalalt , imagine pe care o putem interpreta ca fiind o reminiscenta a credulitatii infantile. Remanenta credulitatii infantile este generata de experientele sciale sarace ale adolescentului si de caracterul protejat al acestuia de catre familie si scoala.

Pe aceasta baza de reprezentari pozitive despre celalalt are loc expansiunea relationala a sinelui in adolescenta.Doresc sa-l cunosc pe celalalt ?

Toti adolescentii investigati isi manifesta dorinta de a-l cunoaste pe celalalt. Dorinta de celalalt si aspiratia catre celalat cunosc o expansiune maxima, un maximum maximorum in aceasta etapa a vietii. Se pare ca acum se structureaza constiinta neputintei fara celalalt , frica instrainarii prin

neaccederea la celalalt. Ceea ce sublinia K. Jaspers : « Dar eu nu fiintez decat impreuna cu ceilalti ; singur nu sunt nimic » (« Originile filosofiei », in « Texte filosofice ». Editura Politica, Bucuresti, 1980) se contientizeaza incepand cu adolescenta.

Acest maximum maximorum al asipratiei catre celalalt exprima cautarea obiectului de devotiune pentru adolescent. Celalat , prietenul sau potentialul prieten , apare frecvent in ipostaza de obiect al devotiunii. Printre primele valori ale devotiunii, la aproximativ 82% dintre adolescenti gasim solicitudinea (« Si celalat are nevoie de ajutor, chiar daca nu recunoaste acest lucru » ; « Sa-i ofer sansa de a se cunoaste mai bine si de a-si regasi increderea in propriile forte » ; «  Sa il ajut », etc.)

Deoarece 85% dintre subiectii investigati sunt fete, s-ar putea ca aceasta sa explice de ce cea mai proclamata valoare a dorintei de celalat este grija, solicitudinea. Tzvetan Todorov, in studiul sau « Face a l’éxtreme » (Edition du Suil, Paris, 1991) , face o constatare similara. « Virtutile cotidiene » - cum le numeste Todorov – grija , servirea binlui celuilalt, solicitudinea au fost constatae de autor ca fiind prezente preponderent la femei. De aceea el le numeste « virtuti feminine ».

Celalat este pentru adolescent un ansamblu de asteptari si promisiuni pozitive care indrepatesac ipostazierea lui in obiect de devotiune sau psibil obiect de devotiune. Aceasta reprezentare a celuilalt cqa posibil obiect al devotiunii constituie unul dintre mecanismele cele mai profunde ale cuceririi umanitatii de catre adolescent. El este absolut necesar echilibrului afectiv al tanarului si viitorului adult care va deveni acesta, asa cum remarca Erich Fromm : «  Omul are nevoie nu umai de cadre de orientare , ci si de obiecte de devotiune care devin o necesiatate vitala pentru echilibrul sau afectiv » (« Speranta si revolutie » in « Texte alese », Editura Politica, Bucuresti, 1983).

In adolescenta obiectul dorit al adolescentei este celalalt ; el merita aceasta consacrare. In acest fel imaginea celuilalt este pentru adolescent « celebrare a fiintei » - ca sa folosim o minunata expresie a lui Emmanuel Lévinas.

Din acesta nevoie de a se devota se naste cultul prieteniei in adolescenta. El este celebrat in diferite modalitati specifice, adeseori ritualizate, cum observam in grupurile de prieteni.

Pentru 76,86% dintre subiecti, determinatiile cele mai repudiate in intalnirea celuilalt sujt minciuna, fatarnicia, duplicitatea. Aproape toti subiectii considera ca minciuna este corelata intotdeauna cu un ansamblu de determinatii negative. « Sa nu minti » - este prima porunca morala in intalnirea cu celalalt ;.

Putem conchide ca in adolescenta, reprzentarea celuilalt este o proiectie a afectivitatii ai imaginarului si mai putin a rationalitatii. Celalalt este promisiunea binelui, niciodata a raului. Taramul intalnirii cu celalalt este pentru adoescent taramul spiritual si cel etic. Prin urmare, afirmatia lui Lévinas : « Nu e sigur ca la inceput a fost razboiul », pare valabila in cadrul intalnirilor din concentrul erxistential al adolescentei.

Adolescenta – cautarea identitatii

Ancheta Institutului de Cercetare a calitatii Vietii, realizata in 1992 sub denumirea « Experienta de viata a tinerilor » a adresat fiecaruia dintre cei 2496 de subiecti indemnul de a raspunde succint la intrebarea : «  Cum va fi viata ta peste 10 ani ? »

Intrebarea, de tip proiectiv, ii confrunta pe subiecti cu o situatie imaginara. Ea este menita sa releve semnificatiile pe care aceasta situatie le are pentru subiecti. Proiectia va transfiorma astfel procesul  subiectiv al reprezentariloe intr-un numar de discursuri care vor scoate la lumina nivelurile proceselor de asimilare si acomodare fata de realitate, asa cum rezulta ele din experienta de viata a subiectilor. Rezultatele anchetei

La intrebare au raspuns circa 73% dintre subiecti. Intre raspunsuri, 65, 1% au caracter clar, precizand un mod de organizare familiala, o ocupatie, inclinatii spre activitati profesionale sau de timp liber ; 37,4% sunt raspunsuri vagi, neprecizand nimic, constand doar din expresii generale, cum ar fi , de exemplu, « va fi bine ».

Analioza statistica a datelor care descriau prin elmente obiective statutul famililor din care proveneau adolescentii care au facut obiectul anchetei au relevat faptul ca subiectii care au dat raspunsuri clare apartin, in principal, familiilor in care parintii au cel putin studii medii, in timp ce elevii care au dat raspunsuri vagi apartin familiilor ai caror parinti au studii primare sau elementare.

Discutia pe marginea acestui rezultat a plecat de la ipoteza ca adolescentii care provin din randul familiilor cu un statut social mai scazut nu-si fac iluzii cu privire la viitor.

In termeni mai rigurosi, ipoteza ar avea urmatoarea forma : «  Daca statutul social al familiei este scazut, atunci copiii acelei familii dau rasounsuri vagi ». Caracterul vag al raspunsului presupune insa asocierea modului de reperezenttare a realitatii sociale cu o mare doza de incertitudine.

De aici concluzia : « Cu cat nivelul social al familiei este mai scazut , cu atat copiii acelei famlii au reprezenari mai incerte cu privire la realitatea sociala ».

Acestui grad de incertitudine ii corespunde o forma incipienta de viziune obiectiva a realitatii care presupune o puternica asimilare a realului la eul care se simte intr-o pozitie de a controla slab mediul si imposibilitatea de a adopta un punct de vedere dintr-o perspectiva mai optimista , cu sanse in evolutia ulterioara a personalitatii sale.De aici reiese ca subiectii care raspund vag nu se pot detasa de rezultatul experientei proprii pentru a adopta un punct de vedre eliberat de eu. Acesti adolescenti nu se pot detasa de experienta lor imediata, in sensul ca nu o pot corecta printr-o reprezentare constructiva care sa implice o acomodare la un punct de vedere mai general care include un intreg sistem de realtii.Concluzii :

Conform teoriei « controlului social », elaborata de Travis Hirschi in 1969, esecul socializarii constand in absenta sau intensittatea scazuta a modelelor parentale absenta scopurilor educationale si neaccepatrii validitatii morale a normelor sociale , devine principala cauza a comportamentelor deviante. Cristalizarea tipului de comportament deviant se face in timp dar isi are originile in raporturile timpurii ale copilului cu parintii si cu celelalte instante de socializare cu care copilul este confruntat. Ceea ce intereseaza cerecetarea nostra in legatura cu teoria controlului social este modul in care aceasta teorie concepe explicatia delincventei ca pe o consecinta a modului in care se realizeaza « consistenta interna » a factorilor care contribuie la esecul socializarii.

Conceptia teoretica a lui E. Durkheim si M. Mauss privitoare la modul de reprezentare a lumii stabileste ca «  omul incepe sa-si reprezinte lucrurile referindu-se la el insusi », dar dupa accentul pus, teoria la care ne referim este un sociocentrism. Referindu-se la sine, omul se refera de fapt la grupul sau. Asa se ajunge la faptul ca orice ierarhie logica este doar un aspect al ierarhiei sociale , iar unitatea cunoasterii este adevarata unitate a comnitatii, extrapolata la realitatea totala.

Rezultatele anchetei intreprinse de noi in randul adolescentilor evidentiaza deci, pe de o parte, modul in care structureaza pentru cele doua tipuri de familii factorii care contribuie la socializarea adolescentilor si, pe de alta parte , modul in care aceste procese transpar in povestile despre viitor ale acestora.

Famiile formate din parinti cu studii medii si superioare favorizeaza socializarea adolescentilor, fapt ce rezulta si din reprezentarile clare pe care acestia si le fac despre propriul viitor. Familiile formate din parinti cu studii

primare sau elementare sunt in mai mare masura cadre propice pentru esecul socializarii, lucru care se evidentiaza printr-o estompare a imaginarii viitorului de catre adolescentii proveniti din aceste familii.

Am putea concluziona, conform lui Durkheim si Mauss, ca ceea ce redau prin continut si forma povestirile despre viitor ale adolescentilor nu este altceva decat gradul de coerenta si consistenta interna a mediilor familiale in care debuteaza socializarea lor.

Parinti si copii vulnerabili

Nimeni nu ne invata « meseria » de parinte ! Fiecare urmeaza aceasta « scoala » atunci cand isi creste copiii, numai ca din aceasta oportunitate unii invata mai mult , altii mai putin. Calitatea de parinte poate fi obtinuta voit , planificat, dar si printr-o serie de imprejurari accidentale. In prezent, pe bancile scolilor noastre se afla, cu siguranta, inca destui copii care au aparut pe lume neplanificati, ca urmare a constrangerilor legislatiei ceausiste. Astfel, aproape in mod inevitabil si adesea neconstientizat, unparinte care si-a dorit copilul se va comporta fata de el diferit de unul pentru care « micutul vlastar » a aparut nepoftit, parca pentru a complica situatia familiei.

O alta sursa de dezamagire este, uneori, nasterea unui al doilea copil de acelasi sex cu primul, fapt ce –i face pe unii parinti sa manifeste, mai fatis sai mai mascat, o atitudine de ostilitate fata de copilul care « n-a vrut » sa fie altfel. Asemenea situatii genereaza atitudini periculoase la acei parinti care nu constientizeaza ca fiii lor n-au absolut nici o vina ca au venit pe lume cand sau cum nu trebuia ! De aceea copiii aparuti in asemenea conditii sufera adesea pe nedrept tratamente neadecvate ; aceste anu inseamna neaparat ca sunt pedepsiti frecvent cu severitate maxima, ci mai ales ca sunt abandonati pe la bunici in primii ani de viata, tocmai atunci cand ar trebui sa se instaleze acele realtii afective fundamentale dintre parinti si copil. In aceste conditii, cum sa se nasca dragostea parinteasca sau cea filiala, sentimente obligatorii pentru o convietuire ulterioara fericita ,fara conflicte ? Am intalnit deatui adolescenti in aceasta situatie care marturiseau ca-i iubesc mai mult pe bunici decat pe parinti. Si oare sunt de condamnat ?

Alteori, chiar daca parintii isi tin « puii » pe langa ei, ii trateaza cu destula raceala, interesandu-se numai daca au mancat, si-au facut temele, sin au luat note mari la scoala. Prietenii, gandurile, preocuparile si temerile lor

le raman adesea necunoscute pentru ca nu au niciodata timp suficient sa stea de vorba cu copiii lor.

O alta categorie de parinti considera ca fac tot ce pot pentru copii daca ii aglomereaza cu meditatii si programme de limbi straine, muzica, sport, gandind ca, daca vor fi ocupati tot timpul, nu vor fi atrasi de activitati periculoase. Dar si in astfel de situatii rezultatul este tot o indepartare a copilului de parintii sai, ba mai mult, o perceptie denaturata a lumii reale, cocrete,careia va trebui sa-i faca fata candva.

Nu pot fi ignorate nici situatiile in care intre parinti persista neintelegerile, care le consuma practic toate resursele de bunavointa sin tandrete care ar trebui sa se reverse si asupra copiilor. Ca sa nu mai vorbim despre parintii care-si pedepsesc fiii si fiicele pana la varste realtiv avansate, convinsi fiind ca « bataia-i rupta din rai ». « Eu l-am facut , eu il omor », declara cate un parinte, convins cab are drepturi totale si exclusive asupra urmasilor sai. Astfel de parinti se pare ca n-su aflat ca in tari cu adevarat civilizate copiii sunt protejati prin lege chiar de agresiunile parintilor.

In orice fel si din orice cauze s-ar produce ea, distantarea afectiva a paritilor de copii ii face pe acestia mai vulnerabili, mai fragili din puct de vedere psihic, si prin aceasta, mai predispusi la comportamente deviante diverse.

Orice om are nevoie de unsentiment de siguranta pentru a-si putea duce existenta in mod normal ; aceasta siguranta insa nu provine numai din posedarea a cat mai multor bunuri materiale, ci mai ales din certitudinea ca, la nevoie cineva ii va acorda ajutor, intelegere si simpatie. Or, cum ar pute un copil sau uj adolescent sa traiasca acest sentiment de securitate daca nu-si simte parintii aproape,daca acestia, fie prin agresiune, fie printr-o cvasiindiferenta, ii determina la instrainare ?

Un copil normal, dupa vasrta de 12 ani, poate intelege orice , daca i se explica in mod corespunzator , dar este firesc sa mai faca inca multe greseli datorita redusei sale experiente de viata. De aceea, in locul bataii – care nu-i atrage decat teama si ura copilului – parintele trebuie sa foloseasca rabdarea « infinita » si disponibilitatea la dialog. Calea negocierilor este in educatia in familie, cea mai profitabila pe termen lung.

In mod specfial, in relatia cu adolescentii, parintii ar trebui sa utilizeze exclusiv forta argumentelor si anu argumentul fortei ! Adolescentii aflandu-se in etapa afirmarii de sine, a arevendicarii prorpiei independente, isi fac un titlu de merit din a incalca aproape orice interdictie impusa de parinti si, in general, de adulti.

Lovindu-se de asprimea exagerata a parintilor, copilul isi va cauta un loc unde sa se simta mai bine ; astfel el se poate « refugia » intr-o sexualitate

precoce sau in consumul de tutun, alcool, droguri, ori in lumea tenebroasa a diverselor secte, care nu fac decat sa subjuge trupul si mintea acestor tineri. Copiii mai interiorizati din fire sunt cu atat mai vulnerabili in fata diverselor influente din exterior daca nu-si gasesc un support psihologic real in mijlocul familiei.

Adolescentii nu-i asculta si nu-i urmeaza decat pe cei pe care ii apreciaza ; de aceea parintii trebuie s caute cntinuu cai de a se bucura de aprecierea si admiratia copiilor lor, nerenuntand la fermitate, dar avand grija sa nu cada nici in extrema supraprotejarii sau a permisivitatii absolute.

Persoanlitatea unui om nu se formeaza in cateva zile , ci in ani intregi ; modificarea unei personalitati deja strucurate negativ necesita, de asemenea, un timp considerabil , fapt ce-i obliga pe educatori ( fie ei parinti sau cadre didactice) la interventii meticuloase, o perseverenta si o rabdare demne de o cauza cu adevarat nobila.

Adolescenta si implicatiile ei

Adolescenta ramane perioada celor mai inflcarate visuri, perioada in care , adeseori, ne punem atatea intrebari si ne dam atat de putine raspunsuri. Ea reprezinta un fel unic de a fi al fiecaruia, mai ales ca tinerii trec de la o stare de dependenta socio0economica totala – in care scoala si familia ii calauzeau activitatea – la o independenta relativa. Aceasta independenta da personalitate individului, il face sa simta ca « ia viata in propriile lui maini », desi, in multe cazuri, comportamentul ii este dirijat in mod inconstient de catre alte persoane in fata carora cedeaza afectiv, lasandu-se prada sentimentelor, atat de proprii acestei varste.

Psihologii au incercat sa explice acet fenomen, dar diversitatea punctelor de vedere a impiedicat aparitia unei conceptii unitare si coerente. Din aceasta perspectiva, un model de explicare a problemelor caracteristice adolescentei il ofera Jean Rousselet, in lucrarea « Adolescentul, acest necunoscut ».

Autorul considera ca paritia feminitatii la fete este caracterizata printr-un sentiment de jena. Fata se simte dintr-o data impura : nu intelege de ce este atat de diferita de cea dinainte si ii invidiaza pe baieti , care se tansforma in barbati fara nici o incercare penibila. De multe ori, parintii agraveaza inconstient acest sentimnet de inferioritate fata de sexul masculih. Ascultand convorbirile adultilor, in care unele familii se plang ca au o fata si

nu un baiat, sau vazandu0i pe unii parinti temandu-se pentru viitorul fetei lor, careia i se face mai greu un rost in viata decat unui baiat, ele tremura la gandul ca proprii lor parinti pot avea regrete asemanatoare. Pentru a se linisti, « cersesc » cu stangacie dovezi de dragoste, nu se mai dezlipesc de parintiilor, ii coplesesc cu tandrete si sfarsesc prin a-i enerva. Alrtele, dimpotriva, se izoleaza de ai lor spre a nu le impune prezenta dezagreabila, pentru ca apoi sa se mire cu triste ca nau fost parasite , lucru care nunexista decat in imaginatia lor. In ambele cazuri, izolate fiind, cauta iubirea in alta parte. Au nevoie de o prietena de suflet. Eii incredinteaza toate aceste taine, este geloasa pe ea, viseaza sa nu se mai desparta niciodata de ea.

Uneori, doua prietene se asociaza numai ca sa se sprijine reciproc in intalnirile lor cu baietii. Timiditatea si sentimentul de inferioritate dispar din momentul inn care observa ca nu mai sunt respinse,iar tovarasia lor este , dimpotriva, cautata de baieti. Fiecare dintre ele va avea reactii proprii descoperind puterea sa asupra barbatilor. Nu-I mai ajunge sa fie iubita, va dori, acum sa iubeasca la randul ei.

Din clipa in care crede ca a intalnit dragostea, adolescenta este intotdeauna convinsa ca va gasi la partenerul sau aceeasi inflacarare. Adolescentul nu se poate darui , insa, cu o generozitate identica. Dupa ce entuziasmul initial se stinge, el alearga catre alte aventuri, fata cunoscand atunci tristetea unei deceptii in dragoste. Uneori, pentru a retine langa ea un partener mai putin grabit, tanara indragostita nu pregeta sa-i acorde mai mult decat ar fi vrut el in realitate. Aceasta daruire de sine nu face decat sa intarzie sfarsitul aventurii, facandu-l si mai amar.

Pe de lat parte, o data cu pubertatea, tanarul simte nevoia, constient sau nu, sa-si afirme virilitatea. Se considera matur si vrea sa-si dovedeasca lui insusi, ca si prietenilor, acest lucru. Placerea simtita in urma ejacularilor nocturne spontane ii dovedeste ca aparatul sau genital este capabil sa-i provoace satisfactii. Dar se intampla ca el, uneori, sa si le provoace prin masturbare. Majoritatea baietilor intre 13 si 18 ani cad, mai mult sau mai puitn, in acest « pacat ». Indiferent daca adolescentul are sau nu aceste obiceiuri, la un moment dat corpul lui cere si alte satisfactii : cauta partenera posibila in fiecare trecatoare pe care o intalneste.

Daca o educatie sexuala bine gandita a reusit sa le transmita respectul pentru anumite valori morale, ei se opresc de la orice flirt impins dincolo de limitele permise sau cauta intr-o casatorie precoce imbinarea aspiratiilor romantice cu dorintele sexuale. Daca, dimpotriva, evolutia lor sexuala n-a fost supravegheata, acesti adolescenti, fara a-si da seama de lasitatea pozitiilor lor, se lasa tarati intr-un vartej de aventuri, unele mai jalnice decat altele. Se satura repede de aceste trasaturi efemere, si , putin

cate putin, aceasta atitudine sterilizeaza in ei orice posibilitate de dragoste adevarata in viitor. De altfel, dintotdeauna, mici Don Juani au facut sa sufere fetele din jurul lor, ei insisi ramanand la fel de nesatisfacuti.

Desigur nu am luat in calcul cupluile echilibrate , bazate pe sinceritate si afectiune, petru ca acestea sunt mult mai putine procentual si, pe masura trecerii timpului, tind sa devina si mai putine. Pe de alta parte, am cautat sa insisitam asupra faptului ca majoritatea « iubirilor » au un scop final precis ( actul sexual0 , chiard daca individul nu constientizeaza atractia sexuala. El crede ca iubeste. Dar, oare, stie el ce este iubirea la 18 – 20 de ani ? De cele mai multe ori, un tanar se inflacareaza de o traire imaginara, peste care se suprapun emotii si dorinte. Este varsta naivitatilor, a instabi8litatilor si a atumultului chinuitor din interior, cand persoana de care te apropii parca ar veni sa realizeze imaginea visului launtric pe care il intrupeaza. Pana la aflarea dragostei, se trece prin atatea cautari, incercari, esecuri, iluzii pierdute si apoi regasite…

Deci, cel putin din punctul de vedere al gasirii parteerului ideal si al dragostei adevarate, adolescenta ramane atat de complicata, tocmai aceasta caracteristica conferindu-i frumusete si mister.

Personalitatea adolescentilor : in cautarea unei identitati

Adolescenta este perioada schimbarilor intr-o lume a schimbarilor. Civilizatia umana se confrunta acum cu multipla probleme ce tin de epuizarea resurselor conventionale de energie , de poluare , de dezechlibru in sistemele ecologice, de suprapopulare. Problemele tinerilor de 14 – 20 de ani nu mai seamana cu cele ale generatiilor anterioare. Li se cere acum sa fie independenti si autonomi, sa-si asume responsabilitatea unui adult. In acelasi timp, cultura adultilor cunoaste inn Romania o tranzitie nu totdeauna usoara. Adolescentii raman adesea dependenti financiar de familie. Isi continua pregatirea pentru o profesie, constienti de incertitudinea unui loc de munca. Locuiesc cu familia si trebuie sa se supunaa standardelor ei. Valorile promovate de parinti si profesori au incetat sa mai fie valorile societatii romanesti. Ce alegere vocationala sa faca ? Unde vor lucra ? Cine va fi partenerul de viata ? Unde vor locui ?

Identitate, versus confuzia identitatii este dilema cu care se confrunta adolescentii. Identitatea este o « stradanie inconstienta pentru continuitatea experientei », un sentiment al « solidaritatii cu idealurile grupului », « un

simt constient al unicitatii individuale » (Erikson, 1968). Identitatea este suma tuturor identificarilor cu cei de care individul depinde si cu care ar vrea sa semene. Dar identitatea nu se limiteaza la aceasta, ea este un « produs unic », un mod propriu de integrare a impresiilor personale despre sine si a opiniilor celorlalti despre sine. Erik Erikson considera adolescenta ca o recapitulare a tuturor conflictelor nucleare din copil si ca o anticipare a tuturor crizelor adultului.

Cum este influentata personalitatea adolescentilor de criza identitatii de dezvoltare intelectuala si morala, de specificul relatiilor interpersonale, de contextul social-istoric-cultural ? Raspunsul are la baza datele obtinute de la adolescenti din bucuresti, elevi la Colegiul National « Sf. Sava » si Scoala Normala. Analiza factoriala a pus in evidenta 5 factori, diferiti din punct de vedere al continutului si incarcaturii de cei din NEO-PI si ABCD-M (modelul romanesc de personalitate pentru adulti). Factorii identificati sunt : agreabilitatea, nevrotismul, infatisarea, constiinciozitatea si extraversia.

Agreabilitatea este descrisa prin atribute ca : amabil, milos, generos, politicos, tandru, sufletist, afectuos, iubitor, rabdator, darnic, tolerant, respectuos, sensibil, melancolic. Aceasta dimensiune tine de relatiile interpersonale, definindu-se ca tendinta de a fi simpatic, sensibil la problemele celorlalti si gata sa ofere sprijin. Conform teoriei lui Erikson, adolescentii se afla in cautarea propriei identitati. Relatiile interpersonale contribuie la clarificarea eului si asigura cadrul unor noi identificari. In acelasi timp, rezolvarea crizei propriei identitati influenteaza pozitiv interactiunea cu ceilalti. Conformarea la grupul de varsta creste de –a lungul copilariei, atingand un maxim in adolescenta , apoi scade treptat. Trasaturi ce tin de agreabilitate asigura o puternica acceptare si intelegere reciproca in grup. Peter Blos vorbea despre « uniformismul » adolescentilor, adica imersiunea in grupul de varsta si acceptarea normelor acestuia ca fiind infailibile. Se accepta depasirea dependentei de familie, existand inca nevoia unei surse de control extrem.

Agreabilitatea s-a diferentiat pe primul loc poate si ca urmare a structurii lotului de subiecti , 80% fiind fete. Studiile lui Gilligan relevau tendinta femeilor de a-si defini identitatea in termeni ce tin mai mult de relatiile interpersonale decat de realizari, cum fac barbatii. De aici valorizarea crescuta a agreabilitatii.

Aplicand din nou metoda analizei factoriale s-au diferentiat in cadrul agreabiltatii doua fatete : altruismul si caldura afectiva. Altruismul se refera interesul activ pentru binele celorlalti, dorinta de a aajuta si de a oferi intelegere. Caldura afectiva implica un comportament agreabil, dublat de o

calda participare emotionala. Adolescentii au nevoie de relatii afective, anticipand criza intimitatii specifica tineretii.

Nevrotismul este tendinta de a trai stresul psihic sub forma unor stari emotionale negative. Variabilele caracteristice sunt : nervos, mandru, ingamfat, superficial, rau, razbunator, lenes, delasator, mincinos, infumurat. Adolescentii trebuie sa se adapteze unei societati ce se modifica continuu, cu un sistem de valori in criza. Ei traiesc sentimente negative ca : teama, apatie, nervozitate, frustrare, vinovatie, . Se remarca prezenta unor trsaturi ce tin de dezagrabilitate. Fatetele evidentiate sunt : apatia, inganfarea, ostilitatea. Ap[atia semnifica descurajarea, lipsa de speranta, tendinta de retragere si neimplicare. Aceasta tendinta depresiva se contureaza prin raportarea la ceilalti. Fata de cei din jur, adolescentii se percep ca fiind indiferenti , egoisti sau falsi. Poate fi vorba de o comunicare defectuoasa. Ingamfarea, opusa modestiei, apare ca o tendinta de supraevaluare, compensand starea de frustrare si incertitudine . Perceperea unei autoaprecieri crescute poate fi si efectul raportarii la norma sociala. Cultura romaneasca traditionala valorizeaza modestia , dar modelul cultural european nu promoveaza aceasta trasatura. Tinerii sunt primii care accepta valori noi , cum ar fi manifestarea deschisa a aprecierii de sine. Ostilitatea este definita prin tendinta de a se infuria usor si printr-un anumit disconfort psihic. Se poate interpreta ca o reactie la un mediu lipsit de receptivitate si inflexibil. Probabil controlul asupra situatiei este perceput in exterior. Criza tranzitiei spre varsta adulta este traita ambivalent.

Infatisarea este cel de-al treilea factor, caruia nu i s-au putut releva mai multe fatete. Cuprinde caracteristici ce se refera la imaginea fizica : atragator, frumos, aratos, dragut, elegant, placut, simpatic. Se evidentiaza preocuparea pentru dezvoltarea propriului corp. Adolescentii sunt constienti de transformarile fizice pe care le sufera. Corpul este vazut , perceput si trait intr-un mod diferit de cel din copilarie. O alta presiune privind infatisarea o reprezinta idealul corporal, tipul fizic considerat dezirabil si atractiv de catre cultura. Filmele, publicitatea, idolii din sport, muzica sau film cultiva mitul uni corp ideal. Infatisarea agrabila influenteaza integrarea in grupul de varsta si gasirea unui partener de viata. Factorul acesta particularizeaza structura de personalitate a adolescentilor in raport cu cea a adultilor.

Constiinciozitatea contine trasaturi specifice, referitoare la vointa, hotarare in realizarea scopului, indeplinirea indatoririlor ( sigur pe sine, demn de incredere, hotarat), cu note de extraversiune ( optimist versus pesimist ) si deschidere ( inteligent). Probabil dorinta de realizare este perceputa ca antrenand un comportament de afirmare si sentimente pozitive.

Cei care se simt competenti, deci mai pregatiti pentru viata, au un nivel crescut al stimei de sine si traiesc stari de satisfactie, fata de cei care se considera mai putin pregatiti, mai putin siguri pe ei si care traiesc stari de descurajare si deruta. Adolescentii considera ca performanta include capacitatea de a defini si urmari scopurile , dar si abilitaile cognitive si emotiilepozitive. Cele doua fatete ale constiiciozitatii sunt : dorinta de realizare si incopetenta. Dorinta de realizare (conducator, enegic, hotarat, pasionat ) schiteaza imaginea unei persoane ce isi cinduce energic viata intr-o anumita directie, fata de oamenii cu un nivel de aspiratie mai scazut si o vointa mai slaba. Adolescentul dispune de resurse energetice considerabile. Incvompetenta ilustreaza lipsa organizarii proprii, capacitati cognitive deficitare si principii neclarificate ( prost, cicalitor, delasator, nehotarat, nedemn de incredere). Majoritatea subiectilor sunt elevi in clasa a-XII-a . Urmeaza sa se confrunte in scurt timp cu experienta muncii , pentru care nu se simt pregatiti. Exista abilitati verbale critice, dar lipsesc capacitatile cognitive si volitive care sa le sustina. Nu exista dorinta asumarii responsabilitatii si nici aderarea stricta la principii etice. Apare si un fond de anxietate , legat probabil de viitorul profesional.

Extraversiunea este cel de-al cincilea factor relevat de analiza factoriala. Cuprinde trasaturi ca : deschis, vesel, sociabil, vorbaret, indraznet, tacut, glumet, descurcaret.Adolescentul este un optimist. Se simte in largul lui printre oameni, are deprinderi sociale. Este vorbaret si are simtul umorului. Toate aceste atribute ii faciliteaza patrundere in grupul de varsta, ca si in societatea adulta. Adolescentul apare ca fiind plin de resurse pentru a face fata tensiunilor si incertitudinilor. Fatetele delimitate au continuturi aparent opuse : activism, emotii pozitive, introversiune. Activismul se manifesta printr-un comportament afirmativ in cadrul grupului si prin deprinderi sociale. In relatiile interpersonale, individul este perceput ca fiind mai putin sensibil la problemele altora, fara sa fie egoist.Este vorba de un activism prezent in relatiile de competitie, nu de cooperare . Emotiile pozitive reprezinta tendinta de a trai stari afecive pozitive, precum bucuria, fericirea, veselia.

Simtul umorului ste trasatura centrala. Adoleescentul are o atitudine pozitiva in fata vietii, gata mereu sa intampine situatiile cu rasul sau. Intrroversiunea delimitata in cadrul celui de-al cincilea factor pare paradoxala. Este tendinta de retragere, de evitare a coompaniei celorlalti, de inhibare. Adolescentii au relatii ambivalente in raportarea la lume si la sine. Dominanta extravertita este insotita in plan secund de note de introversiune, de repliere asupra propriei persoane si de retragere sociala. Adolescentii se decopera pe ei insisi si au o relatie mai nuantata cu mediul si cu propriul eu.

Corelatiile interfactorilae indica existenta unui acord intre infatisarea fizica si agreabilitate ( 0,67). Persoanele atragatoare sunt percepute a fi mai simpatice, mnai altruiste si mai calde emotional. Aceasta ofera o explicatie pentru tratamentul favorizant de care se bucura oamenii frumosi. Constiinciozitatea, in sensul aspiratiei spre performanta, coreleaza negativ cu prezentarea fizica (- 0,63). Apare tendinta de a-I consider ape cei realizati scolar ca fiind mai putin atragatori. Poate fi efectul a ceea ce M. Horner numea “teama de success”. Constiinciozitatea corealeaza pozitv cu extraversiinea ( 0,70) . Trasaturi ce tin de extraversiune faciliteazq obtinerea succesului scolar, iar acesta stimuleaza starile afective positive si activismul.

Solutia factoriala privind personalitatea adolescentilor difera semnificativ de cea obtinuta pentru adulti. Costa si McCrae sustin ca cei cinci factori identificati prin chestionarul NEO-PI sunt stabili la maturitate, in cuida trecerii anilor. Ramane de verificat ipoteza unei diferentiei succesive a continutului si incarcaturilor principalilor factori pe parcursul formarii si dezvoltarii personalitatii.

Reprezentarile sociale ale caminului la adolescenti

Adolscentii isi construiesc reprezentarile sociale ale caminului din experientele lor socio-cognitive, printr-un proces de comparare sociala a propriului camin cu alte modele reale sau ideale, concrete sau abstracte. Aceste reprezentari includ intotdeauna si un sistem de expectante ca vectori ai lor in dinamica vietii.

Ne-am propus o analiza a continuturilor semantice ale reprezentarilor sociale ale caminului in adolescnta relevand , pe cat ne-a stat in putiinta, si sistemul de expectante pe care acestea le integreaza. Ca metode de cercetare am folosit observatia psihosociala, convorbirea, metoda anchetei prin chestionar si metoda scarilor de opinii. Cercetarea s-a realizat pe o populatie de adolescenti 9104 subiecti0, cu preponderenta fete (75%), intre 18 si 19 ani ( elevi ai Scolii Normale, profil invatatori-educatoare si profil filologie-teologie).

Analiza continuturilor semantice ale reprezentarilor caminului la adolescentii investigati pune in evidenta , de la inceput, puternica lor functie identitara ( Jean-Claude Abric, in « Psihologia campului social : Reprezentari sociale », Editura Stiinta si Tehnica, 1995). Ea este cea care

defineste identitatea grupurilor de adolescenti – fetele, pe de o parte , si baietii, pe de alta.

Vom folosi aceasta functie identitara pentru a face comparatie intre reprezentarile sociale ale caminului la fete si reprezentarile caminului la baieti.Prima determinatie – afectivitatea. Prezenta vocatiei caminului cu preponderenta la fete. Aproximativ 73,55% dintre subiecti considera ca afectivitatea cu toate aspectele si formele pe care le implica, este o nota definitorie a caminului. Daca la fete predomina atasamentul declarat fata de camin, cultivarea vlaorilor simbolice ale caminului, la baieti remarcam o oarecare detasare fata de acste valori afective, iar la o parte dintre ei se face simtit un gen de teribilism fata de aceste valori : se considera o slabiciune atasamentul fata de valorile afective ale caminului. Fetele sunt integrate mai profund in structura afectiva si in functionalitatea caminului, se simt ocrotite si aparate in camin, isi doresc aceasta structura securizanta a vietii.Fetele sunt capabile de o reflexivitate mai profunda decat baietii. Suntem indreptatiti sa afirmam ca la fete, prin natura subiectivitatii lor, valorile afective ale caminului activeaza si dezvolta vocatia caminului. Poate ca nu in ultimul rand isi spune cuvantul inconstruirea vocatiei caminului, vocatia maternitatii pe care o au fetele. Nu intamplator, in gandirea mitica ( Roma antica), cea care intretinea focul sacru, protectoarea vetrei caminului, era o divinitate de gen feminin – Vesta.

Fetele se decalra fara reticente ca sunt purtatoare ale iubirii, ele primesc si daruiesc in acelasi timp iubire in caminul lor. Mai mult, ele considera ca intre parinti trebuie sa existe iubire « care sa reverbereze asupra copiilor ».

Baietii sunt, in general, mai indiferenti la acest aspect. Ei manifesta un gen de egocentrism, se manifesta mai mult ca « primitorii » de afectiune in camin si mai putin daruiesc aceste sentimente.

Poate ca Emmanuel Lévinas spune acelasi lucru cand afirma : « …Elementul masculin reprezinta legea omeneasca , iar elementul feminin legea divina, care este si lege a caminului » ( Emmanuel Lévinas, « Moartea si timpul », Cluj, Editura Bibliotecii Apostrof, 1996)Nevoia de comunicare cu parintii. Una dintre valorile cele mai proclamate de catre adolescenti, si fete si baieti, in raport cu caminul lor (58,90%) este comunicarea intre parinti si copii, intalnire si comunicare pe care le-ar dori permanetizate intr-un fel sau altul. Asteptare socio-afectiva fundamentala, adeseori nerealizata, comunicarea cu parintii ramane, pentru multi adolescenti, o nostalgie. Intr-o lume tot mai grabita, cu amenintari si orizonturi de asteptare precare pentru cei mai multi adulti se pare ca parintii

au tot mai putin timp sa comunice cu copiii lor ( a vorbi nu inseamna a comunica ) – se inscrie de asemenea in nodul central al reprezentarii sociale a caminului. Ei sriu : « Imi place mult atunci cand am ocazia sa vorbesc cu maica-mea despre anumite lucruri care poate imi sunt necesare in acel moment » ; « Cel mai mult imi place cand suntem toti impreuna” ; “ Cel mai mult imi place caminul nostrum atunci cand ne pregatim de marile sarbatori, ador atmosfera din preajma sarbatorilor, mai ales de Paste, Craciun, Anul Nou”.

Nevoia de afi impreuna la masa, nevoia de sarbatoare celebrata in camin, deschisi comunicarii fata in fata, aminteste de « masa totemica » ce intretinea membrilor unei comunitati primare atasamentul pentru strramosii comuni. Pe adolescent, aceasta « impartasanie »cu parintii l-ar ajuta sa se elibereze de angoasele varstei, l-ar putea ajuta sa se remonteze , sa-si « incarce bateriile ».

Cei mai multi adolescenti plaseaza acest moment al intalnirii seara – ritualul cinei. « Cel mai mult imi place cand manmcam toti la masa mare si cand ne adunam seara si povestim : tata, mama, bunica, surorile mele si eu » ; « Ar trebui ca familia sa se intalneasca zilnic, cel putin la cina. Eu consider acest lucru absolut necesar ».

Gasom o stranie concordanta intre astptarile serii formulate de catre adoescentii investigati si cele marturisite de Soren Kirkegaard intr-o confesiune din « Banchetul » : «  Acea nostalgie a caminului la care oricine aspira cu venirea serii … »

Parintii nu ar trebui sa piarda din vedere ca pentru fiecare membru al familiei caminul reprezinta sau ar trebui sa reprezinte vatra in care arde focul ce intretine viata familiei, si nu doar un acoperis deasupra capului.Spre independenta, prin « democratia de camin ». 61,23% dintre adolecentii investigati ar dori ca « forma de guvernamant » in caminul lor sa fie democratia, in cadrul careia lor sa li se acorde mai multa incredere. Ei afirma ca ii nemultumeste « neincrederea parintilor fata de noi , copiii ». « Trebuie , totusi, sa apreciem faptul ca parintii nostrii au facut progrese deosebite in atitudinea lor fata de noi, in felul in care ne privesc » - scrie o adolescenta.

Valorile « democratiei caminului », in conceptia adolescentului, sunt : increderea intre membrii familiei, orice problema « sa se rezove prin discutii si nicidecum prin certuri sau alte modalitati », intelegerea , respectul, « sa asculte fiecare parerile celorlalti », sa se sfatuiasca, sa fie uniti, fara « jigniri », « copiii sa-ai asculte parintii, iar acestia sa-si ocroteasca copiii », comunicarea deplina intre parinti si copii, « problemele care apar sa nu-i dezbine, ci sa-i uneasca si mai mult ».

Familia deschisa este, in conceptia adolescentului, om valoare a democratiei caminului. Peste jumatate dintre subiecti prefera caminul deschis : sa primeasca si sa faca vizite, sa iasa impreuna in natura, etc. Ar dori ca parintii lor sa fie mai dispusi spre deschidere si iesire in lume.

Respingerea conduitelor autoritare, indeosebi a autoritarismului tatalui, este o latura a « democratiei de camin ». O adolescenta scrie : « Tatal este distant cu noi si nu ne da voie sa ne apropiem prea mult de el, caci crede ca vom deveni obraznice. » Dintre parinti, tatal este cel mai criticat, el nu se implica atat cat si cand ar trebui in « treburile casei ca s- o ajute pe mama cand noi nu putem, datorita faptului ca este orgolios ».

Are loc o redistribuire a autoritatii in cadrul familiei. Autoritatea suprema pentru subiectii investigati este de acum propria lor ratiune. Ei si-ai interiorizat structurile de autoritate in eul propriu, dar aceasta constructie este inca fragila. De aceea continua sa accepte si sa dotreasca autoritatea parintilor, dar, de regula, numai pentru a-si valida prin aceasta autoritate propriile judecati apreciative. De cele mai multe ori, ei stiu sa forteze nota pentru a-i convinge pe parinti sa accepte aceasta validare, astfel ca, adeseori, parintii sunt cei care adopta criteriile de validare a unor atitudini ale adolescentilor. Cand parintii ajung sa comita erori datorita acestei atitudini, se intampla sa se produca « rebeliunea » si revolta parintilor fata de adolescenti. Tot atat de adevarata este si situatia cand adolescentii se revolta impotriva parintilor pentru ca li s-au impus criterii parentale care s-au dovedit neproductive.

50% dintre subiectii investigati se plang ca parintii nu le acorda increderea pe care o doresc si pe care o merita. Aceasta este o atingere adusa autoritatii proprii pe care inca nu stiu sa o gestioneze suficient de productiv in relatiile cu sine si cu ceilalti.

Obiectivitatea si simtul realitatii conditii absolut necesare pentru o fiinta normala, cum scrie Eric Fromm, sunt valori ce tind sa devina tot mai consistente si mai stabile in aprecierea caminului. Trebuind sa aleaga un calificativ pentru caminul lor, dintr-o scala de aprecieri ce cuprinde valori de la « foarte bine » pana la « nesatisfacator », optiunile lor sunt :45% - Bine26,50% - Satisfacator17% - Mediu7,5% - Nesatisfacator3,87% - Foarte bine

Gradul de adecvare a subiecctilor investigati se obiectiveaza si in intelegerea categoriei de « camin ideal ». Un raspuns titpic : « Caminul ideal

nu exista. Cu toate acestea, nu incetam sa aspiram spre idealul nostru de camin…Si totusi, ce este caminul ideal ? »Trei tipuri de solidaritate ce apara onorabilitatea caminului si eul social. In reprezentarile sociale ale adoolescentilor investigati, caminul este un grup coeziv bazat pe cel putin trei tipuri de relatii de solidaritate : filiala, parentala, fraternala. Diferitele tipuri deconflicet ce se manifesta in cadrul caminului nu ajung sa ameninte sau nu sunt percepute ca amenintand coeziunea acestuia, deoarece statutul si prestigiul social al adolescentului sunt dependente de statutul si prestigiul social al caminului, al gerupului generic de apartenenta. Intre parinti si copii, frati si surori, bunici si copii, parinti si parinti sunt percepute relatii bazate pe afectiune si intrajutorare, pe acceptarea diferentelor si toleranta fata de diferente.

Aproximativ 51% dintre subiecti traiesc in familii largite. In ciuda arhaismului ei, familia largita si-a conservat si valentele pozitive – bunicii sunt purtatorii unor valori ca modestia, austeritatea, altruismul, munca. Poate nu in ultimul rand, prezenta lor are darul de a cultiva cultul caminului, ideea si imaginea de « camin strabun » ce perpetueaza viata. Prezenta bunicilor transmite , la nivel subliminal , acel sentiment al echilibrului si participarii nepotilor la lungul lant al fiintei. In cadrul nici unui alt grup,adolescentul nu are sentimentul solidaritatii si continuitatii vietii prin stramosi si urmasi. Adolescentii isi introduc bunicii in familie, ii considera membrii ai caminului cu drepturi depline, acordandu-le aceeasi afectiune ca si celorlalti membrii. (Vezi in acest sens relatia bunica – nepot din « Testamentul francez », romanul autobiographic al lui Andrei Makine.)Excesiva ancorare a reprezentarilor sociale ale caminului. Remarcam in analiza continuturilor semantice ale reprezentarilor sociale ale caminului la subiectii investigati ca semnificatia acestora este dublu determinata, asa cum sustine J.c Abric , de « contextul discursiv, mai intai » si de « contextul social, mai apoi ».

In ancheta efectuata, adolescentii au produs o reprezentare sociala a caminului onorabila. Nici unul dintre subiecti nu a relatat fapte sau aspecte reprobabile care sa intre sub incinta oprobiului moral sau al codurilor juridice. Subiectii se simteau datori sa apere prestigiul caminului, prestigiu ce este integrat identitatii de sine.

Reprezentarile sociale ale caminului poarta in mod univoc determinatia culturii. Comparand reprezentarile sociale ale caminului la adolescentii de la profilul pedagogic cu ale celor de la profilul filologie-teologie, constatam ca primii considera ca civilizatia cainului este data exclusiv de nivelul de educatie al membrilor sai, iar cei din a doua categorie

exclusiv de credinta in Dumnezeu. In acest aspect gasim cel mai mare exclusivism.Concluzii :

« Nodul central » al reprezentarilor sociale ale caminului la adolescentii investigati il constituie valorile afectivitatii, nostalgia comunicarii cu parintii, cucerirea independentei prin « democratia de familie » si apararea prestigiului social. Fiecare atribut are continuturi bogate si semnificatii multiple.

Adolescentii investigati fac parte din categoria normalitatii, asa cum fac parte din aceasta categorie marea masa a adoelscentilor dintr-o societate. Ei sunt infinit mai multi decat deviantii.

Prietenii si cultul prieteniei, pentru subiectii invstigati, nu se substituie caminuluio, dupa cum nici caminul nu se substituie primilor enumerati. Cele doua grupuri sunt reprezentate ca fiind complementare. In reprezentarile sociale ale subiectilor cele doua grupuri alternante de viata coexista – doua nise socio-culturale, prioritare avand nisa caminului (« Familia nu-si tradeaza niciodata copiii »)

Cu toata imaginea coeziva a caminului, adolescentii investigati incep sa simta tot mai mult in caminul originar o singularitate in comuniune, isi simt tot mai mult independenta ca un inceput de insingurare in coeziune si inradacinare. Se construiesc astfel marile antinomii ale existentei prin care adolescentul se pregateste pentru viata de adult.

Comunicarea interactiva la tineri

In conditiile in care viteza de transmitere a informatiilor de la distanta, prin mijloace tot mai sofisticate si mai diversificate, atinge dimensiuni nebanuite, nevoia de comunicare directa, interactiva a persoanelor si grupurilor umane in viata lor sociala devine imperioasa.

In cercetarea intreprinsa de noi si prezentata in continuare, conceptul de comunicare interactiva este inteles ca find distinct si diferit de cele de comunicare persuasiva, manipulativa, promotionala, didactica sau de alt tip.

Comunicarea interactiva, in acceptia psihologiei sociale (A. Tucicov-Bogdan, 1998) se refera la o relatie speciala a partenerilor comunicarii prin viu grai (comunicare verbala) in care acestia isi exprima opiniile , accepta,

resping sau aduc completari la opiniile si judecatile celorlalti in problemele lor de viata, in care sunt nemijlocit implicati. Este asadar o comunicare intersubiectiva, mutual-evaluativa, de consens, disparitati sau opozitii verbale ale partenerilor. Destul de frecvent, acest gen de comunicare este utilizat in procesul negocierilor, in care partile isi disputa un tel comun, la impaciuiri, in procesul de reconciliere, in elaborarea unor decizii colective, dar si in viata de familie, in grupurile de psihoterapie si in orice situatie de comunicare in care au loc dialogul, dezbaterea tematica, discutia la « masa rotunda », consilierea, etc.

Stimulata si cultivata in randul tinerilor preadolescnti si adolescenti, comunicarea interactiva, in opinia noastra, poate avea efecte educative benefice. Evident, asemenea celorlalte genuri de comunicare umana, comunicarea interactivaa interlocutorilor urmareste modificarea comportamentului lor social (G.miller, 1956 ; TH. Newcomb, 1970). Sub aspect psihologic, comunicarea inetractiva este mult mai angajanta decat alte forme de comunicare si, de regula, este focalizata pe satisfacerea unor interese ale inyterlocutorilor, avand o puternica motivatie cognitiva si afectiva.

Exersata de catre tineri, comunicarea poate deveni, si este de dorit sa devina, o comunicare interactiv-atitudinala, cu deschidere pozitiva catre influentele cultural-educative din societate (familie, scoala, grup de prieteni,etc.)

Observatiile comunicarii libere a tinerilor , preadolescnti si adolescnti, sondajele de incitare la « replica verbala », impreuna cu datele unor probe experimentale preliminare aplicate pe teren, ne contureaza o imagine putin satisfacatoare asupra limbajului si, in general, a comunicarii verbale a acestor tineri.

Astfel, alaturi de exuberanta si dorinta de a comunica domina vorbirea neingrijita sub aspect lingvistic, cu expresii de argou, formule socante, stereotipii verbale, formule aluzive, cu tendinte spre ironie sociala. Adesea, saracia si nuantarea simbolurilor verbale, frazele mai putin coerente, cu intreruperi si preluari, uneori paralelisme si suprapuenri, din care mai geru se poate decela ideea principala, sunt relevante pentru tendinta de exprimare a tinerilor.

Cu toate acestea, se poate sesiza un context implicit (T. Slama-Cazacu, 1954,1959,1968,1973,1995) comun informatiilor, ceea ce denota existenta unei experiente de grup a tinerilor care imprima caracteristici comune vorbirii lor.

In opinia generala a adultilor, adolescntii au un limbaj agresiv, cu expresii ireventoase si vulgare, si figureaza, de obicei, sintagme de felul :

adolescentii « vorbesc urat », « nu gandesc atunci cand vorbesc », « vorbesc de dragul dea vorbi », etc. – consideratii care, dupa parerea noastra, nu sunt intotdeauna si total justificate.

Cercetarea intreprinsa de noi porneste de la ipoteza ca ideatia tinerilor nu se reduce la exprimarea lor verbala, ca sensurile elaborate si intelegerea relatiilor si evenimentelor umane sunt mult mai bogate decat instrumentul lingvistic in care sunt formultae si exprimate.

Proba acestei idei o aduce un experiement desfasurat dupa urmatorul design :

Tabel nr.1 – Design experimental

Lot subiecti

Varsta Grupele experimentale

Categoriile experimentale

Subgrupele Temainvestigata

Nr. = 36Fete =18Baieti=18

16-181. = 12 f2. = 12 b3. = 6f + 6b

A=avertizatiiB=neavertizatii, receptivii

A = 6f ,6b,mixta-3f+3bB = -6f,6b,mixta 3f+3b

Comunicareinteractivaparinti-copii

*A – avertizatii = emit opinii, intretin discutia, stimuleaza participarea la discutieB – neavertizatii, receptivii = asista la discutie, nu-si exprima opiniile , ulterior comenteaza tema discutata.

Subiectii provin dintr-un liceu din Bucuresti, sunt elevi in clasele terminale si au participat voluntar, intr-un cadru informal la o discutie de grup, cu inregistrare audio accepatat de subiecti, timp de 15 minute la fiecare grupa experimentala.

Inregistrarea discutiei a fost transcrisa si analizata sub aspectul ideilor din continutul replicilor verbale ale participantilor, permitand urmatoarele constatari :

Subiectele care apar in mod dominant in discutiile tinerilor investigati cu parintii sunt prietenile si prietenii acestor tineri, inclusiv prietenia parinte-copil ; incerderea reciproca dintre parinti si copii ; dreptul tinerilor adolescnti la experientele proprii ; inconsecvente in opiniile si comportamentele parintilor, s.a.

In acelasi timp, apar relevante in replicile verbale ale subiectilor dorinta de comunicare cu parintii si apelul la experienta de viata a acestora.

Remarcabial este sublinierea de catre tineri a ceea ce pretuiesc ei in conduita parintilor – cinstea, corectitudinea, ajutorul dat la nevoie, protectia, etc.Participarea subiectilor la discutia de grup, in functie de stimularea

unora ( avertizatii) si retinerea altora de a participa (neavertizatii), conform instructajului primit, a fost apreciata si cantitativ, prin numarul interventiilor in discutie, asa cum apare in tabelul de mai jos :

Tabel nr. 2 – Frecventa interventiilor in discutie Avertizati Nr. %

Neavertizati, receptivi Nr. %

Grupa 1 (fete) 172 60 117 40Grupa 2 (baieti) 210 54 178 46Grupa 3 (mixta) 163 62 99 38

Se constata urmatoarele : In toate grupele experimentale , subiectii avertizati au mai multe

interventii decat cei neavertizati, receptivi. Subiectii avertizati, din grupa a treia – mixta (fete si baieti), sunt mai

participativi decat cei din celelalte grupe.Argumentarea situatiilor actualizate de subiecti in discutia purtata in grup a fost facuta ulterior prin discutii in grupe mici, de cate trei subiecti. Din analiza acestora rezulta urmatoarele : Argumentele adolescentilor in favoarea si in defavoarea copiilor si

parintilor se refera la caracteristici de personalitate , nevoia de independenta si experiente personale, atitudinile parintilor (inclusiv cea de comunicare, intelegere si incredere ), diferentele de opinii, etc.

In toate cele trei grupe experiemntale au fost formulate mai multe argumente care il justifica pe tanar decat cele care il acuza privind comportamentul si atitudinile fata de parinti.

De asemenea, este de notat faptul ca adolescentii gasesc mai multe argumente de acuzare decat de justificare a unor comportamente, atat ale parintilor cat si ale copiilor. Se manifesta o tendinta dea scoate in evidenta greselile, defectele, motivele de nemultumire mai mult decat de a gasi solutii si a cauta sa inteleaga comportamentele vizate.In concluzie constatam :

O disponibilitate crescuta a tinerilor pentru comunicarea verbala interactiva, precum si interesul acestora de a discuta relatia dintre ei si parinti.

Ideatia lor, bogatia gandirii, intelegerea fenomenelor umane depasesc cu mult nivelul exprimarii verbale si al mijloacelor lingvistice necesare pentru a comunica interactiv.

In discutiile purtate, tinerii accentueaza atitudinile si valorile implicate in realtiile lor cu parintii.

In consecinta, consideram ca sunt necesare atat crearea unor contexte iinformale d stimulare a discutiilor adolescentilor pe teme de interes pentru ei, cat si exersarea limbii romane pentru a largi exprimarea corecta, culta in cadrul comunicarii interactive a tinerilor.

Adolescentul si cinematografia

Este greu de imaginat o persoana care sa nu vrea sa-si comunice sau sa povesteasca observatiile, impresiile, dupa cum este tot atat de greu de imaginat o fiinta care sa nu fie impresionata de povestile altora.

Cinematograful poate fi considerat o arta a coilariei. El pare a hrani in chipul cel mai direct foamea de real, de joc, de bucurie, de speranta a omului care a ramas copil. De altfel, spectatorii cinematografelor sunt in marea lor majoritate copii si tineri. Ei pt fi impresionati , « pacaliti » de miracolul imaginilor in miscare. Adolescentii au nevoie de mituri, iar cinematograful le satisface aceasta necesitate. Asa se explica enormul succes pe care il au filmele de actiune, care contin mitul eroului aflat in prelungirea eroilor legendari din basme, balade. Arnold Schwarzeneger, Jean-Claude Van Damme sunt perceputi ca fiind Hercule ai timpului modern.

Copilul traind intr-o societate plina de mituri devine dependent de cinematograf, de televizor.

O influenta nefasta asupra personalitatii tinerilor au filmele care sunt strabatute de ideea razbunarii, violentei. Fata de filmele clasice cu banditi si criminali ce isi primesc pedeapsa, in zilele nostre « genul »s-a complicat. Aceste filme ii invata sa nu aiba incredere in lege si sa-si faca singuri dreptate. Copiii asteapta retete de conduite, cauta generalitatea care poate fi aplicata ca sablon situatiilor cotidiene. De aici succesul serialelor care sunt cu si despre tineri (« Sunset beach », « Beverly Hills”, “Melrose Place”,”salvati de clopotel”,”Liceeni”).

Dintre actorii – barbate, preferintele sunt net de partea celor “duri, iar printer vedetele feminine de paretea tipului sensual.

Cinematograful reflecta unele tendinte socio-psihologice, dar el contribuie si la accentuarea lor. Rolul jucat de imaginile filmate in psihologia adolescentului de ambele sexe poate deveni excesiv : ei colectioneaza fotografii ale vedetelor , le imita comportarea. Procesul de identificare se desfasoara intr-un sens care nu intotdeauna le este favorabil.

Pe de lata parte, cinematograful si televiziunea se pot dovedi de o utilitate extrem de folositoare, mai ales daca pot fi adaptate la numite etape de dezvoltare mintala.

Intr-o ancheta efectuata de UNESCO se confirma concluzia experientelor remarcabile ale lui L. Berkovitz, conform carora violenta vazuta la televizor sau pe marele ecran tinde sa creasca delincventa si agresivitatea adolescentilor, servindu-le drept baza.

Experientele lui L. Berkovitz incearca sa demonstreze ca si copiii normali pot fi afectati daca actul de violenta este comis de eroul simpatic, cel cu care se identifica, si aceasta cu atat mai mult cu cat acest personaj intruneste aprobarea societatii. De exemplu, western-ul propaga o violenta marcata prin ritualizare. Violenta eroului pozitiv este mai contagioasa decat cea a banditului din filmele clasice.

Se cinstata si o diferentiere pe sexe : baietii prefera filmele politiste si filemele de actiune, iar fetele de actiune, iar fetele se uita mai ales la filmele de dragoste si la foarte raspanditele telenovele sud-americane.

Rezultatele sondajului reflecta cele aratate anterior : imensa forta de influenta a televiziunii si cinematografiei asupra comportamentului adolescentilor.

M I S C pentru un Copil Mai Inteligent si Sensibil

MISC= Mediational Intervention for Sensitizing Caregivers = More Intelligent and Sensitive Child Programul este initiat si elaborat de profesor Pnina Klein de la Universitatea Bar-Ilan, Israel.

Obiectivele programuluiUnul dintre obiectivele acestui model este de a ajuta parintii si

educatorii sa identifice si sa inteleaga procesul prin care ei influenteaza

dezvoltarea copiilor, sperand ca se va imbunatatii calitatea relatiilor dintre ei si copiii pe care ii au in grija. Aceste schimbari pot sa produca, in consecinta, modificari in dezvoltarea mintala si emotionala a copiilor, pregatindu-i astfel pentru noi procese de invatare din experientele viitoare.

Cea ce individualizeaza insa acest program de altele asemanatoare este faptul ca a fost conceput cu scopul de a depasi unele dificultati ce au aparut in aplicarea altor proiecte de interventie timpurie in diferite tari din Africa, Asia, Europa. Aceste dificultati sunt reprezentate de trei efecte negative ale acelor trei proiecte :

- dependenta (datorita folosirii de catre altre programme a unor materiale specifice –jucarii, brosuri etc – materiale ce sunt de cele mai multe ori potrivite unui anumit grup de varsta sau unei situatii bine definite ; astfel parintii ajung la convingerea ca nu isi pot educa in mod corect copiii daca nu dispun de astfel de materiale)

- alienarea- sentimentul de inferioritate al parintilor (mai ales parintii cu un statut

socio-economic scazut ; parintilor li se inoculeaza ideea ca ar exista un singur model ideal de a-si creste copilul, mai bun decat traditionalul pe care il cunosc ei ; in acet fel, acestia traiesc sentimente de alienare si de inferioritate)

Programul MISC reuseste sa faca fata unor astfel de probleme. Una dintre diferentele de baza dintre MISC si alte programme de interventie mediata consta in faptul ca, in timp ce acestea urmaresc influentarea abilitatilor si proceselor cognitive, MISC are ca prim obiectiv sa influenteze sistemul de trebuinte al copilului, sa creeze noi si diferentiate trebuinte care sa creasca apetitul si capacitatile sale viitoare pentru invatare. Elementele de baza ale medierii

Definirea elementelor de baza ale medierii parinte-copil au fost definite empiric de catre P.Klein si colaboratorii sai bazandu-se pe teoria modificarii cognitive a lui Feuerstein si pe alte studii ale acestui autor. Aceste elemente sunt urmatoarele :

1.Intentionalitatea si reciprocitatea reprezinta orice act sau secventa de act al unui adult care apare ca directionat spre modificari ale perceptiei sau comprtamentului copilului. Aceste comportamente sunt considerate reciproce atunci cand copilul raspunde verbal sau nonverbal.

Exemple : selectarea, exagerarea, accentuarea, gruparea, succedarea sau regalrea stimulilor. Vorbirea sau manuirea unei jucarii de catre copil este considerata intentionata si reciproca doar atunci cand devine vizibil ca acest comportament al adultului nu este accidental si exista un raspuns observabil din partea copilului. De exemplu, aratandu-i acestuia un obiect, miscandu-l

inainte si inapoi, observand copilul si incercand sa se regleze stimulul pana cand se concentreaza asupra lui ; miscarea unei sticle sau unei jucarii in fata ochilor copilului pana cand se concentreaza asupra ei etc.

2.Medierea semnificatiei reprezinta un comportament al adultului care exprima verbal sau non-verbal aprecierea, emotia, sau oricare alt sentiment in realtiile cu obiectele, conceptele, valorile.

Aceste comportamente pot include gesturi faciale sau expresii paralingvistice (sunete/strigat de surpriza), expresii verbale ale sentimentelor, expresii ale valorizarilor copilului sau adultului. De exemplu : « Uite, acum iti spal manutele ! » ; « Uite ce floare frumoasa !».

3.Transcendenta/depasirea concretului reprezinta un comportament al adultului orientat spre extinderea constiintei cognitive a copilului, dincolo de ce este necesar sa satisfaca trebuinta imediata pe care a vizat-o interactiunea.

Exemple : discutarea cu copilul despre calitatile mancarii in timpul hranirii, fapt care depaseste ceea ce este necesar pentru asigurarea elementelor nutritive. Transcendenta poate furniza motivari inductive si deductive, comparatii spontane, observarea strategiilor pentru memoria de scurta si luga durata sau activitati de cautarea si rechemare din memorie.

4.Sentimentul mediat al competentei este reprezentat de orice comportament verbal sau nonverbal al unui adult care exprima satisfactie cu privire la comportamentul copilului si identifica una sau mai multe componente specifice ale comportamentului copilului pe care adultul il considera ca participa la experiementarea succesului.

Exemple : prin expresii ca « Bine », « Minunat », « Da », « Bravo », deci prin atenta potrivire a expresiei verbale cu gesturile ce privesc sentimentul se satisfactie , atunci cand copilul a reusit sa realizeze o sarcina sau o parte din ea.

5.Reglarea mediata a comportamentului reprezinta comportamentele adulte care imita, demonstreaza si/sau sugereaza verbal reglarea comportamentului copilului in legatura cu cerintele specifice ale unei sarcini sau cu orice alt proces cognitiv cerut inainte de executarea actiunii. Comportamentul este reglat prin procese de adaptare a cerintelor sarcinii la capacitatile si interesele copilului, ca si prin organizarea si succedrea pasilor care conduc spre succes.

Exemple : « E fierbinte ! S-o racim mai inainte sa o punem in gurita ! », « Hai sa spalam fata cu atentie si astfel sapunul nu o sa-ti intre in ochi ! » sau « mai intai intoarce toate piesele si apoi cauta piesa corecta ».

Reglarea mediata a comportamentului poate fi legata de procesele de perceptie (de exemplu, explorarea sistematica), de procesul de elaborare

(de exemplu, planificarea comportamentului) sau de procesul comportamentului expresiv (de exemplu, reducerea expresiilor egocentrice si regalrea intensitatii comportamentului).

Rezultatele obtinute Dintre cele mai importante efecte obtinute in urma aplicarii acestor

strategii de interventie amintim flexibilitatea gandirii copilului : se dezvolta capacitatea si apetitul sau de a invata din noile experiente.

Se modifica, de asemenea, calitatea medierii materne si totodata se modifica si legatura dintre educatia mamei si comportamentul ei fata de copil. Se clatina astfel convingerea conform careia mamele fara educatie nu pot dezvolta capacitatile cognitive ale copiilor lor.

Un studiu realizat in Israel a aratat ca 75% din mamele cuprinse in grupul experimental (si nici una din cel de control) si-au gasit un loc de munca. Acest fapt s-a asociat cu o pozitivare a imaginii de sine. Cel putin partial, explicatia este legata de efectele puternice ale medierii. Acele mame, care initial se considerau neajutorate si ca avand un scazut potential de a influenta dezvoltaarea copiilor lor, au constientizat ca elementele de baza ale medierii le pot ajuta si in optimizarea interactiunii lor cu alte persoane (mai ales persoane straine, autoritati). In acelasi timp, multe mame au dobandit atitudini pozitive fata de fenomenul educational, scolar.

In concluzie, MISC reprezinta o incercare de a imbunatati calitatea mediului inconjurator uman pentru copil deoarece include trei comportamente majore :

centrarea pe experienta culturala si personala a parintilor, pe perceptia lor asupra rolului parental, pe punctul lor de vedere asupra copilului, pe obiectivele educationale pe care le au pentru copil ;

centrarea pe climatul emotional al interactiunii parinte-copil, cu scopul de a asigura varietatea tipurilor de interactiune, care sunt esentiale pentru medierea emotiilor ;

centrarea pe caracteristicile de baza ale unei medieri adecvate pentru copil, pentru a se ajusta la lumea in continua schimbare, pentru a beneficia de noile experiente si pentru a deveni o fiinta cu adevarat umana si inteligenta.

Raportul dintre factorii de personalitate si creativitatea adolescentilor

Privind adolescenta din perspectiva creativitatii se poate adopta o dubla pozitie :

alaturi de multiplele transformari in plan biologic, psihologic, si axiologic, creativitatea isi revendica drepturile cu o intensitate mai mare decat la celelalte etape de varsta ;

creativitatea ar putea si trebuie sa constituie un argument esential al autodefinirii, autodescoperirii si autoimplicarii adolescentului in plan social .Deoarece in literatura de specialitate apar, uneori, informatii

contradictorii in ceea ce priveste raportul creativitastii cu o serie de factori interni sau externi, am gasit de cuviinta sa studiez implicarea acestor tipuri de factori in determinarea creativitatii la adolescenti. Lotul investigat a cuprins un numar total de 183 de subiecti, elevi in clasa a-XII-a la cateva licee din Iasi, ceea ce a favorizat ca rezultatele obtinute sa permita un anumit grad de generalizare pntru acest tip de populatie. Alaturi de unii factori biologici si socio-educationali, m-am oprit si asupra unor dominante ale personalitatii adolescentilor relevate de unele teste/chestionare de personalitate.

Pentru a realiza obiectivele cercetarii, care presupun nu numai evaluarea prezentei si intensitatii sau nivelului unor factori (trasaturi) de personalitate ai adolescentului, dar si examinarea acestora in raport cu creativitatea, primul pas care s-a impus a fost gasirea unui criteriu pentru extragerea sau identificarea subiectilor creativi. Intre a-i selecta pe criteriul creativitatii actualizate si cel al creativitatii potentiale, am acordat ponderea principala primului criteriu. In acest sens, am utilizat un chestionar de creativitate manifesta, cu ajutorul caruia am extras din lotul ales toti subiectii care pana la acea varsta si-au valorificat deja potentialul creativ.

Scorurile la factorii de personalitate au permis calcularea valorilor medii ale acestor factori pe intregul lot de subiecti (N=183), pe lotul subiectilor cu creativitate actualizata () si pe lotul subiectilor cu creativitate potentiala (), precum si diferenta dintre mediile loturilor ..si.. Similar am procedat si cu trasaturile gandirii creative (originalitate, fluenta si flexibilitate).

Din lotul total al subiectilor (N=183) am ales cate doua perechi de subloturi pentru fiecare dintre factoriii de personalitate la care mediile corurilor sunt relativ mai accentuate, respectiv nevrozism, exaltare, emotivitate si tensiune energetica. Fiecare pereche de subloturi a fost alcatuitain ordinea scorurilor maxime (), respectiv minime (sublotul ..), obtinute la factorii de personalitate amintiti. Fiecare sublot in parte cuprinde

un numar de subiecti (primii, respectiv ultimii, in ordinea scorurilor obtinute, subiectii cu scoruri intermediare nefiind luati in calcul). Limitele intervalurilor fiecarui sublot au fost stabilite prin metoda quartilelor, fiin alesi subiectii din quartilul 1 si respectiv quartilul 4 (cei din quartilul 1 alcatuiesc sublotul…….., cei din quartilul 4 alcatuiesc sublotul……..). Pentru fiecare sublot astfel format s-au calcualt mediile scorurilor obtinute a estimarea nivelului fluentei, flexibilitatii si originalitatii gandirii prin proba de utilizari neobisnuite « Bastonul ».

Dintre trasaturile considerate a fi mai accentuate la varsta adolescentei, nevrozismul, exaltarea, anxietatea si emotivitatea s-au dovedit a fi conforme cu ipoteza, in sensul ca la acestea s-au obtinut valori ale mediilor care sunt oarecum semnificative, daca ne raportam la populatia etalon. In ce priveste demonstrativitatea, radicalismul-conservatorismul si dependenta-independenta fata de grup, mediile obtinute nu ne [permit sa emitem o concluzie clara, chiar daca la unii subiecti scorurile obtinute au fost destul de ridicate la aceste trsaturi. In plus, la factorul integrare, mediile obtinute sunt la limita, ceea ce ne-ar putea sugera faptul ca la aceasta varsta integrarea este in plin proces de desavarsire si incepe deja sa capete contur. Acelasi lucru se poate spune si despre factorii considerati a fi nespecifici pentru adolescenta ; forta eului si supraeului si inroversiunea-extraversiunea, care au valori la limita sau sunt prezentate in egala masura, cum este cazul celor din urma. La factorul tensiune energetica, mediile obtinute ne arata prezenta unui oarecare surplus energetic , tradus prin neliniste, agitare, incordare, iritare si prezenta unui sentiment de frustrare. Pentru a verifica daca exista diferente semnificative la acesti factori intre lotul subiectilor cu creativitate actualizata……. Si lotul subiectilor cu creativitate potentiala. , am efectuat un calcul de semnificatie a diferentelor dintre medii pentru fiecare factor de personalitate in parte. Valori semnificative ale coeficientului de semnificatie p au fost obtinute pentru urmatorii factori : anxietate (p=0,004), forta supraeului (p=0,013), radicalism-conservatorism (p=0,028), dependenta-independenta fata de grup (p=0,037) si nevrozism (p=0,05). La ceilalti factori nu s-au obtinut valori semnificative pentru diferenta dintre medii la cele doua loturi. Rezultatele enumerate ar pute justifica urmatoarele observatii :

subiectii care nu au reusit sa-si actualizeze potentialul creativ au media scorurilor la anxietate mult mai mare decat subiectii creativi, ceea ce sugereaza ideea ca anxietatea ar putea fi un factor inhibitor in calea manifestarii potentialului creativ ;

mediile la factorul forta supraeului sunt raltiv mici, ceea ce ar putea insemna existenta unui supraeu slab, aflat in plin proces de formare si

dezvoltare la aceasta varsta. Desre subiectii aflati in avans la acest proces se poate spune ca sunt in avans si la manifestarea potentialului creativ ;

pentru factorul radicalism-conservatorism mediile sunt studiate in mijlocul intervalului de notare, facand dificila enuntarea unor comentarii pertinente. Singura observatie ar putea fi legata de tendinta subiectilor deschisi spre radiaclism (dorinta de a schimba, de a investiga noul, de a impune progresul) de a-sai manifesta relativ repede potentialul creativ decat ceilalti ;

pentru factorul dependenta-independenta fata de grup mediile fac parte tot timpul din mijlocul intervalului de notare, iar diferenta dintre mediile celor doua loturi ne-ar putea sugera ideea ca subiectii cu o oarecare dependenta de grup si-ar manifesta relativ mai repede potentialul creativ decat cei cu tendinta de a fi independenti fata de grup, cu alte cuvinte grupul ar fi un factor stimulator al potentialului creativ (cel putin la aceasta varsta) ;

s-ar parea cu o doza de iritabilitate (nevrozism) mai ridicata isi manifesta potentialul creativ mai tarziu deact ceilalti, insa nu trebuie omis faptul ca media pe intreg lotul de subiecti sugereaza o oarecare accentuare a iritabilitatii la varsta adolescentei.Aceste date privind factorii de personalitate ne permit formarea unei

idei de ansamblu asupra uor tendinte mai mult sau mai putin accentuate, dar nu exclud nici pe departe existenta unor cazuri care vin sa contrazica ideea generala. De acea , in abordarile individuale valorile mentionate isi pierd din relevanta si este necesara o analiza focalizata pe subiectul in cauza.

Din datele obtinute se observa ca diferentele mediilor la gtrasaturile gandirii creative sunt net in favoarea lotului de subiecti cu potential creativ actualizat. In verificarea acestei supozitii am calculat si de aceasta data valorile coeficientului de semnificatie a diferentelor dintre mediile celor doua loturi, care de fiecare data ia valori mai mici de 0,001, ceea ce confirma (daca mai era nevoie) ipoteza ca subiectii cu potential creativ actualizat au un randamnet mai bun al gandirii creative decat cei cu potentialul creativ neactualizat.

Pentru a incerca o raportare a factorilor de personalitate la anumite trasaturi ale gandirii creative am selectionat patru factori considerati a fi relavanti atat din punctul de vedere al valorilor obtinute, cat si al dominantei lor in structura de personalitatea adolescentului, si anume nevrozismul, exaltarea, emotivitatea si tensiunea energetica. S-a putut observa ca ppentru subloturile formate () , diferentele dintre mediile trasaturilor gandirii creative la factorii nevrozism, exaltare si emotivitate sunt relativ mai mici, iar

coeficientul de semnificatie a diferentelor dintre aceste medii a aratat ca nu se pot trage niste cincluzii ferme, valorile lui p fiind lipsite de semnificatii in aceste situatii. In schimb, la factorul tensiune energetica diferentele dintre medii s-au dovedit a fi semnificative , fapt confirmat de valorile lui p ; astfel, pentru originalitate p=0,001, pentru fluenta p=0,003 si pentru flexibilitate p=0.001. Aceste rezultate vin sa argumenteze ideea, oarecum surprinzatoare, ca subiectii cu o tensiune energetica ridicata (agitati, dinamici, tensionati, cu sentimente de frustrare) obtin performante mai bune la gandirea creativa decat subiectii cu tensiune energetica redusa (calmi, destinsi, fara sentimente de frustrare) . In acest caz productia gandirii creative ar putea cintribui la procesul de adaptare si integrare a adolescetului cu tensiune energetica ridicata in grupul social, bineinteles in masura in care grupul il valorizeaza si il apreciaza pentru produsele creativitatii sale.

In final se impun cateva concluzii pe care le-am desprins de-a lungul desfasurarii demersului experimental in toate etapele sale :

1. Creativitatea, atat prin proces, cat si prin produs, are un caracter specific individului, unicitate conferita de insasi specificitatea persoanei, creatoare sau nu. De aici necesitatea utilizarii complementare a unor standarde explicite si consistente pentru evaluarea potentialului si performantei creatoare si a studiului « clinic », strict individualizat. In dinamica factoriala a creativitatii , dimensiunea psihologica a personalitatii ramane o conditie esentiala si necesara, dar nu si suficienta ; in cunoasterea si in educarea creativitatii nu vom ignora factorii biologici (ereditate, varsta, sex, sanatate mintala), socio-educationali si de experienta a vietii.

2. Creativitatea, ca dimensiune psihica, trebuie descrisa prin insumarea ponderata a datelor relevante din cercetarile bazate pe crietrii bine definite si corelarea cu alte dimensiuni psihice, fara a renunta la algoritmul lucrului cu unitati mici de comparatie si corelatie,raportate la unitatea de masura a psihismului in globalitatea sa si la caracterul dinamic al functiilor psihice ; altfel spus, renuntarea la modelul atomist-descriptiv unilateral, selectiv in intelegerea fenomenului psihic, si transferul demersului explicativ catre un model de tip sistemic, interactionist, care sa accentueze relatiile dintre elemente, tipul acestor relatii si eventualele transformari care ar putea surveni la nivelul lor prin interventia unor factori bine determinati.

3. Ca orice demers din campul cercetarii psihopedagogice, si cercetarea creativitatii este tributara subiectivitatii in relevarea si interpretarea datelor. Din fericire, spre deosebire de unele procese psihice,

creativitatea este o latura perceptibila substantilaizata in « produs », ceea ce ii ofera o relevanta crescuta in aria interpretarilor ulterioare.

4. Finalitatea cercetarii creativitatii are un puternic impact social si economic tradus prin costul (uneori foarte ridicat) al produselor creativitatii. Cunosterea in detaliu a specificului proceselor si fenomenelor, precum si a particularitatilor psihice, biologice, sociale si educationale implicate in actul creativ va conduce la cresterea eficientei metodelor si tehnicilor de educare, antrenare si stimulare a creativitatii.Putem conchide ca adolescenta si creativitatea sunt doua notiuni perfect compatibile, deoarece adolescenta, privita ca o varsta in sine, poate gasi in sfera creativitatii argumentele necesare reusitei adolescentului aflat in lin proces de integrare si devenire sociala, la care stabila este instabilitatea, constanta este evolutia inconstanta, in salturi si inegala a dimensiunilor personalitatii.