Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

159
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU FACULTATEA DE DREPT MASTER IN DREPTUL AFACERILOR INSTITUTII DE DREPT FISCAL Lector univ drd. GÎGĂ AURELIA 1

Transcript of Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Page 1: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCUFACULTATEA DE DREPT

MASTER IN DREPTUL AFACERILOR

INSTITUTII DE DREPT FISCAL

Lector univ drd. GÎGĂ AURELIA

2008

1

Page 2: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

CUPRINS

PARTEA A I-A OBLIGAŢIA BUGETARĂ ÎN SPAŢIUL COMUNITAR

Cap.1. Aspecte generale1.1. Instituţiile comunitare1.2. Ordinea juridică a Comunităţilor Europene

Cap.2. Importanţa dreptului comunitar şi limitarea puterilor statelor în materie fiscală

Cap.3. Acquis-ul comunitar în domeniul obligaţiei bugetare în spaţiul comunitar3.1. Baza legală3.2. Obiective3.3. Impozitarea directă3.4. Impozitarea indirectă

3.4.1.Taxa pe valoarea adăugată3.4.2. Accize

3.5. Cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă3.6. Programul Fiscalis3.7. Perspective

Cap.4. Impozitele şi taxele în spaţiul comunitar

Cap.5. Transpunerea acquis-ului comunitar în România

PARTEA A II-A STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE

Cap.1 Scurt istoric privind stingerea obligaţiei bugetare în lumina dispoziţiilor Decretului nr.221/1960, a Ordonanţei Guvernamentale nr.11/1996 şi aOrdonanţei Guvernamentale nr.61/2002

Cap.2 Comentarii generale privind colectarea creanţelor fiscale

2.1. Sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală2.2. Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative2.3. Funcţionarea Comisiei fiscale Centrale2.4. Dispoziţii generale privind colectarea creanţelor fiscale

2.4.1. Colectarea creanţelor fiscale sau modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale ?

2

Page 3: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

2.4.2. Exigibilitatea obligaţiei fiscale

Cap.3 Modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale3.1. Stingerea obligaţiei fiscale prin plată

3.1.1. Deosebiri între plată în materie fiscală şi plată în materie civilă

3.1.2. Modalităţi de plată3.1.3. Ordinea în care se fac plăţile sau ordinea stingerii

datoriilor3.2. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

3.2.1. Deosebiri între compensare şi compensaţie3.2.2. Compensarea la cerere3.2.3. Compensarea din oficiu3.2.4. Ordinea în care se fac compensările

3.3. Stingerea obligaţiei fiscale prin restituire3.4. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie

3.4.1. Prescripţia dreptului de a cere executarea silita3.4.2. Prescripţia dreptului de a cere compensarea sau

restituirea 3.5. Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită

3.5.1. Organele de executare silită3.5.2. Executorii fiscali3.5.3. Condiţiile necesare pentru începerea executării silite3.5.4. Reguli privind executarea silită3.5.5. Modalităţi de executare silită

3.5.5.1. Poprirea3.5.5.2. Urmărirea silită mobiliară3.5.5.3. Urmărirea silită imobiliară3.5.5.4. Urmărirea silită a altor bunuri

3.5.6. Valorificarea bunurilor sechestrate3.5.7. Cheltuieli de executare silită3.5.8. Contestaţia la executare silită

3.6. Stingerea obligaţiei fiscale prin alte modalităţi3.6.1. Insolvabilitatea sau stingerea obligaţiei fiscale prin

scădere3.6.2. Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau

faliment3.6.3. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare3.6.4. Darea în plată

3

Page 4: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

PARTEA A I-AOBLIGAŢIA BUGETARĂ ÎN SPAŢIUL COMUNITAR

Cap.1. Aspecte generale

1.1. Instituţiile comunitare

Comunităţile europene au avut drept scop stabilirea între membrii lor a unor

contacte permanente şi mai puternice, decât cele care rezultau din organizaţiile de

cooperare.

Uniunea Europeană este rezultatul eforturilor depuse începând cu anii 1950 de

către promotorii Europei Comunitare.Comunităţile europene numără, în prezent, 25 de

state membre.Pe scurt, extinderea Comunităţilor a cunoscut următoarea evoluţie1:

- în anul 1951 s-a semnat Tratatul de la Paris constituind Comunitatea Europeană a

Cărbunelui şi Oţelului(CECO/CECA) de către Germania, Franţa, italia, Luxemburg,

Belgia şi Tările de Jos, intrat în vigoare în 1952 ;

- în anul 1957 s-au semnat, de către aceleaşi state, Tratatele de la Roma constituind

Comunitatea Economică şi Europeană(CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei

Atomice(EURATOM/CEEA), intrate în vigoare în 1958;

- în anul 1973 Comunităţile europene s-au lărgit cu Danemarca, Irlanda şi Regatul

Unit;

- în anul 1981 Grecia devine stat membru al Comunităţii europene;

- în anul 1986 Spania şi Portugalia devin state membre ale Comunităţii europene;

- în anul 1995 Uniunea Europeană se lărgeşte cu Austria, Finlanda şi Suedia,

crescând numărul statelor membre la 15;

- în anul 2004 Uniunea Europenă ajunge la numărul de 25 de state membre prin

aderarea următoarelor state: Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Republica Cehă,

Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia.

Uniunea Europeană reprezintă cea mai avansată organizaţie de integrare

multilaterală, având posibilitatea de acţiune atât în domeniul economic, social, politic,

cât şi domeniul drepturilor omului şi al relaţiilor externe ale celor 25 de state

membre.Unificarea Europei nu este o operă artificială, concepută doar de tehnocraţi; ea

1 Pentru dezvoltări, a se vedea A.Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004.

4

Page 5: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

este rodul unei decizii politice şi se sprijină pe îndelungate tradiţii intelectuale, morale şi

spirituale.2

Uniunea Europeană funcţionează cu ajutorul următoareleor instituţii

fundamentale:

Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul European3 a fost înfiinţat în anul 1974 şi

este format din reprezentanţii statelor membre, fiecare guvern deleagând pe unul din

membrii săi.Preşedinţia Consiliului European este asigurată, prin rotaţie, de fiecare stat

membru, timp de 6 luni.El deţine, în sistemul comunitar, puterea de decizie, acţionând

ca un legiuitor de drept comun.

Comisia Europeană este formată din 30 de consilieri, aleşi în funcţie de

competenţele lor generale, şi care trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă, în

interesul general al Comunităţilor.În îndeplinirea atribuţiilor lor, ei nu solicită şi nu

acceptă instrucţiuni din partea niciunui guvern sau alt organism.Rolul Comisiei poate fi

sintetizat în următoarele atribuţii:

- veghează la aplicarea şi respectarea prevederilor tratatelor comunitare,

- are iniţiativă legislativă, sub forma propunerilor de regulamente şi directive,

- dispune de o putere de decizie proprie şi participă la formularea de acte ale

Consiliului şi Parlamentului European,

- cheamă în justiţie pe cei vinovaţi de neîndeplinirea normelor comunitare.

Parlamentul European este compus din reprezentanţii popoarelor statelor

membre, aleşi prin sufragiu universal direct.În prezent, Parlamentul are 723 de membri,

aleşi din cele 25 de state membre, urmând ca după aderarea României şi Bulgariei la

Uniunea Europeană componenţa să fie revăzută.Rolul Parlamentului European se

rezumă la:

- elaborarea actelor comunitare, care nu înseamnă putere legislativă în sistemul

comunitar,

- puterea bugetară,

2 A se vedea, D.D.şaguna, Drept Financiar şi Fiscal, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, op.cit., p.541.3 Instituţia Consiliului European nu trebuie confundată cu instituţia Consiliul Europei, care este o organizaţie internaţională, regională, de sine stătătoare, înfinnţată în anul 1949 de 10 state din Europa(Belgia, danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Norvegia şi Suedia), şi care are ca obiective salvgardarea şi promovarea idealurilor şi principiilor care constitue patrimoniul lor comun şi favorizează progresul lor economic şi social.Astăzi, Consiliul Europei cuprinde 45 de state membre, printre care şi România, începând cu anul 1993.

5

Page 6: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

- uneori, puterea de codecizie legislativă,

- controlul politic asupra Comisiei Europene, control ce se poate finaliza prin votarea

unei moţiuni de cenzură împotriva comisiei,

- dreptul de a examina petiţii.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene(CJCE) este compusă din judecători

şi avocaţi generali, numiţi pentru o o perioadă de 6 ani de guvernele statelor membre,

mandat ce le poate fi reînnoit.Astăzi, Curtea este compusă din 25 de judecători şi 8

avocaţi generali. Rolul Curţii este acela de a asigura respectarea dreptului comunitar,

interpretarea şi aplicarea Tratatelor constitutive.

Tribunalul de primă instanţă a luat fiinţă la cererea Curţii de Justiţie a

Comunităţilor Europene în anul 1989.După consultarea Comisiei şi a Parlamentului,

Consiliul a decis înfiinţarea unei jurisdicţii de primă instanţă pe lîngă Curtea de Justiţie,

formată din 25 de judecători, aleşi pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii

mandatului lor.Rolul Tribunalului este de a judeca procesele introduse de particulari şi

de întreprinderi.

Curtea Europeană de Conturi, înfiinţată din anul 1993, este compusă din 25 de

membri, aleşi dintre personalităţile care au aparţinut sau care aparţin instituţiilor de

control extern sau care posedă o calificare specială în domeniu din statele membre, pe

o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului lor.Rolul Curţii de Conturi

este:

- de a examina aspectele de legalitate şi regularitate a veniturilor şi cheltuielilor

Comunităţilor;

- de a exercita un control asupra benefiaciarilor de fonduri comunitare;

- de a acorda asistenţă autorităţilor bugetare;

- de a exercita un control permanent al conturilor.

Banca Centrală Europeană alături de băncile centrale ale statelor membre

alcătuiesc Sistemul European al Băncilor Centrale, şi au ca obiectiv fundamental

implementarea politicii monetare europene, mai exact au rolul de a emite şi administra

moneda unică europeană, numită Euro.Noua monedă a fost introdusă de la 1 ianuarie

19994, ca monedă de cont, şi din 2002 ca monedă manuală(numerar).

4 Pentru dezvoltări, a se vedea, D.D.şaguna, Drept Financiar şi Fiscal, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p.569-586.

6

Page 7: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

În activitatea lor, instituţiile comunitare fundamentale se bazează pe ajutorul

organelor comunitare, cum ar fi: Comitetul economic şi social, Comitetul regiunilor,

Banca Europeană de Investiţii. Principala caracteristică a organelor comunitare fiind

aceea că ele pregătesc decizia comunitară, deci nu participă direct la decizia

comunitară.

1.2. Ordinea juridică a Comunităţilor Europene5

Ordinea juridică comunitară, în sens larg, este alcătuită din totalitatea normelor

care guvernează raporturile în care se găsesc Comunităţile europene; iar în sens

restrâns este alcătuită din ansamblul normelor care guvernează raporturile dintre

Comunităţile europene şi statele membre, raporturile dintre persoanele fizice şi juridice

apărţinătoare sau nu statelor membre, precum şi raporturile dintre Comunităţile

europene şi alte organizaţii internaţionale.

În doctrina de specialitate, se remarcă criteriul de clasificare a normelor juridice

comunitare după forţa juridică.Astfel, întâlnim:

1) Izvoarele primare de drept comunitar sau dreptul primar comunitar european,

constituite din cele trei Tratate Constitutive ale Comunităţilor europene.

2) Izvoarele derivate sau dreptul derivat, secundar comunitar european, formate din:

regulament, directivă, decizie, recomandare şi aviz. 6

În temeiul si în conformitate cu dispozitiile tratatelor constitutive, institutiile Uniunii

Europene cu competenţe în procesul legislativ adoptă, în esenta,urmatoarele acte

normative:

Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu cu privire la scopul final

de atins şi la formele şi mijloacele prin intermediul cărora se ajunge la îndeplinirea

acestora.Sunt obligatorii de la data intrarii lor în vigoare atât pentru statele membre, cât

si pentru persoanele fizice si juridice aflate pe teritoriul acestora. Ele sunt similare legilor

din dreptul intern.Regulamentele se aplica direct pe teritoriul statelor membre, carora le

este interzis sa adopte masuri de transpunere sau orice alte masuri care ar putea

5 Tratatele constitutive (versiunile republicate, în urma modificarilor si completarilor, ale Tratatului instituind Comunitatea Europeana si Tratatului asupra Uniunii Europene), legislatia în vigoare, legislatia în pregatire, precum si hotarârile recente pronuntate de Curtea Europeana de Justitie se regasesc în cadrul bazei de date cu acces gratuit EUR-Lex de pe serverul Europa : www.europa.eu.int/eur-lex.6A se vedea A.Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, op.cit. p.104-105.

7

Page 8: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

îngradi aplicarea lor directa. Daca în text nu este precizata data intrarii în vigoare,

aceasta va fi reprezentata de cea de a 20-a zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al

Comunitatilor Europene.

Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele

membre, lasând la latitudinea acestora modalitatile de atingere a lor.Directiva, spre

deosebire de regulament, este obligatorie numai cu privire la scopul final propus, lăsând

la dispoziţia statelor acele forme şi mijloace prin intermediul cărora se poate ajunge la

îndeplinirea sa. În text este precizată data pâna la care statele membre trebuie sa

adopte masurile de adaptare la directiva în cauza. Directivele se aplica si ele direct pe

teritoriul statelor membre, dar numai dupa expirarea termenului de transpunere.

Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau

persoanele juridice carora le sunt adresate. Ele sunt obligatorii atât în ceea ce priveşte

scopul final propus, cât şi cu privire la formele şi mijloacele prin care se ajunge la el.

Unele au caracter individual (având un singur destinatar sau un numar limitat de

destinatari), iar altele au caracter general (sunt obligatorii pentru toate statele membre

si pentru persoanele fizice si juridice aflate pe teritoriul acestora).

Recomandările şi avizele sunt acte fara caracter obligatoriu, jucând rolul de

instrumente indirecte pentru apropierea legislatiilor si practicilor nationale.Ele ‘’nu

leagă’’, adică nu au forţa de constrângere.

3) Izvoarele complementare sunt: convenţiile, acordurile, declaraţiile şi luările de poziţie

ale Comunităţilor europene.

Acordurile şi convenţiile sunt înţelegeri în forma scrisa supuse dreptului

international, dar încheiate fie de catre Comunitaţi cu state terţe, fie de către acestea şi

statele membre cu state terţe, fie numai între statele membre, în conformitate cu

compeţentele stabilite prin tratatele constitutive.

4) Jurisprudenţa ocupă un loc important între izvoarele dreptului

comunitar.Exercitarea de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a unei

activităţi normative se caracterizează, în special, prin utilizarea metodelor de

interpretare dinamică, ca şi printr-o largă recurgere la principiile generale de drept.7

7 A se vedea A.Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, op.cit. p.106.

8

Page 9: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Cap.2. Importanţa dreptului comunitar şi limitarea puterilor statelor în materie

fiscală

Sistemul de drept al oricărui stat membru al Uniunii Europene are doua

componente juridice, care se completează reciproc: dreptul comunitar şi dreptul intern.

Tratatul Comunităţii Europene a instituit o ordine juridică proprie, integrată

sistemului juridic al statelor membre, de la intrarea în vigoare a tratatului şi care se

impune jurisdicţiilor acestora.

Dreptul comunitar se aplică în ordinea juridică internă aşa cum a fost adoptat,

fără să fie necesară receptarea sau transformarea lui în drept intern.Normele de drept

comunitar se integrează în dreptul intern al statelor membre, care nu au posibilitatea sa

aleagă între concepţia monistă sau dualistă8, prima fiind obligatorie.Prin hotărârea din 3

aprilie 1968, în cauza Firma Molkerei, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a

consacrat concepţia monistă, statuând că ’’dispoziţiile penetrază în ordinea juridică

internă, fără ajutorul nici unei măsuri naţionale.’’

Astfel, dreptul comunitar, fie originar, fie derivat, este imediat aplicabil în ordinea

juridică internă a statelor membre sau, potrivit Curţii de Justiţie de la Luxemburg, el face

parte integrantă din ordinea juridică aplicabilăpe teritoriul fiecăruia dintre statele

membre.Acest fapt are următoarele consecinţe:

- dreptul comunitar este integrat în mod firesc în ordinea juridică internă a statelor,

fără să fie nescesară vreo formulare specială de introducere;

- normele comunitare îşi ocupă locul în ordinea juridică internă, ca drept comunitar;

- judecătorii naţionali sunt obligaţi să aplice dreptul comunitar.9

Dreptul fiscal comunitar este ansamblul coerent al normelor juridice emise de

instituţiile Uniunii Europene cu scopul - triplu – de a se asigura controlul comunitar

asupra fiscalităţii naţionale a statelor membre(şi a celor aflate în curs de aderare), de a

se înfăptui politica de armonizare fiscală la nivelul tuturor ţărilor comunitare şi de a se

implementa mecanismele contencioase legate de aceste aspecte.10

8 Pentru dezvoltări în ce priveşte concepţia monistă şi dualistă, a se vedea, A.Fuerea, Dreptul comunitar al afacerilor, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p.33-35.9 A se vedea, A.Fuerea, Dreptul comunitar al afacerilor, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, op.cit. p.36.10 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.310-311.

9

Page 10: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Şi în dreptul fiscal comunitar, putem vorbi de aplicabilitatea directă sau efectul

direct, particularitate a dreptului comunitar european, care reprezintă dreptul oricărei

persoane de a cere judecătorului să i se aplice tratate, regulamente, directive sau

decizii comunitare.Judecătorul are obligaţia de a se folosi de aceste texte, oricare ar fi

legislaţia ţării căreia îi aparţine.11

Chiar, şi în absenţa unui text precis, statele trebuie să respecte ordinea juridică

fiscală comunitară. Tratatul Comunităţii Europene invită statele membre să ia toate

măsururile generale sau particulare menite să asigure executarea obligaţiunilor ce

decurg din Tratat sau rezultă din acte ale instituţiilor din comunitate.

Din jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene rezultă că

dreptul comunitar, are autoritate superioară asupra legilor naţionale şi că nu poate să-şi

vadă aplicarea îngreunată de reglementarea unui stat membru, fără a fi puse în cauză

bazele comunităţii.Este enunţat, astfel, principiul inaplicabilităţii legii posterioare

Tratatului în caz de incompatibilitate cu aceasta din urmă.În caz de litigiu, judecătorii

naţionali ar trebui să înlăture sistematic orice lege sau orice reglementare internă care

ar fi contrară unei reguli comunitare.În caz de îndoială, ei au posibilitatea să sesizeze

Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene cu titlu prejudicial, aceasta afiind însărcinată

să interpreteze Tratatul Comunităţii Europene.12

Procedura prejudiciară, prevăzută în art.234 din Tratatul Comunităţii Europene,

dă posibilitatea oricărei instanţe dintr-un stat membru să ceară Curţii de Justiţie a

Comunităţii Europene să interpreteze o regulă de drept comunitar prevăzută în Tratate

sau într-un act derivat, atunci când ea consideră că pentru rezolvarea unui litigiu cu

care a fost sesizată, acest lucru este necesar.13Începând cu o hotărâre din 26 octombrie

1990(Cazul Nicolo) Consiliul de Stat din Franţa, consimte să utilizeze această

procedură în materie fiscală.

11 A se vedea, A.Fuerea, Dreptul comunitar al afacerilor, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, op.cit. p.36.Pentru dezvoltări, a se vedea p.37-40.A se vedea şi Roxana Munteanu, Drept European, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996, p.342-367.12 A se vedea D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, op. cit. p.356.13 Pentru dezvoltări, a se vedea şi I.N.Militaru, Conceptul comunitar de ’’Jurisdicţie Naţională’’ în lumina art.234 C.E., în Revista Română de Drept Comunitar nr.1/2005, p.48-58; B.Ştefănescu, Trimiterea prejudiciară în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, în Revista Română de Drept Comunitar nr.1/2003, p.82-96.

10

Page 11: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

În literatura de specialitate, autorii s-au întrebat : dacă directivele comunitare nu

sunt încorporate în dreptul intern, mai pot fi considerate ca având aplicabilitate directă ?

dacă directivele lasă statelor membre libertate în ceea ce priveşte forma şi mijloacele

de a atinge rezultatul fixat, ce se va întâmpla dacă un stat nu a încorporat o directivă în

dreptul intern?

Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, efectul direct al

unei directive poate fi invocat, dacă sunt îndeplinite următoarele două cerinţe:

- să expire termenul stabilit pentru punerea în aplicare a directivei;

- statul membru să nu o fi pus în aplicare sau să o fi pus în aplicare în mod greşit.

Persoana poate invoca efectul direct al directivei în două situaţii:

- când este necesară îndepărtarea de către judecătorul naţional a normei de drept

intern, care nu este conformă cu dispoziţiile directivei invocate.În acest caz, se va

cere ca dispoziţia de drept intern să nu fie luată în considerare în soluţionarea

procesului.

- Când ea este pivată de un drept, datorită absenţei sau neluării măsurilor naţionale

necesare pentru aplicarea directivei respective.Într-o asemenea situaţie, persoana

va cere judecătorului recunoaşterea dreptului conferit de directivă.14

Pentru, francezi, de exemplu, răspunsul tradiţional constă în a refuza directivelor

orice aplicabilitate directă.Ei consideră că directivele, oricare ar fi precizările pe care le

conţin în atenţia statelor membre, nu pot fi invocate de către aceste state în sprijinul

unui recurs relativ la un litigiu fiscal.Într-o afacere de taxă pe valoare adăugată, Consiliul

de Stat francez a nuanţat, totuşi, rigoarea acestui principiu, acceptând să înlăture un

articol din Code Generalle d’Impots(n.n.Codul fiscal francez), care nu prevedea o

exonerare stabilită de o directivă.15

Principiile care preced au consecinţe importante în materie fiscală.Dreptul fiscal

naţional trebuie să respecte regulile şi principiile fixate de dreptul comunitar, în

dispoziţiile sale fiscale ca şi în dispoziţiile sale generale, extrafiscale.

Unul dintre principiile fundamentale pe care se fundamentează construcţia

europeană este principiul nediscriminării , prevăzută în art.12 din Tratatul Comunităţii 14 A se vedea, A.Fuerea, Dreptul comunitar al afacerilor, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, op.cit. p.39.15 A se vedea D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, op. cit. p.357.

11

Page 12: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

europene:’’În domeniul aplicării prezentului Tratat şi fără a afecta dispoziţiile particulare

pe care le prevede, este interzisă orice discriminare exercitată pe criterii de

naţionalitate’’.Dispoziţii asemănătoare regăsim în art.43 din Tratat, care reglementează

libertatea de stabilire , care prevede desfiinţarea restricţiilor la libertatea de stabilire

pentru rezidenţii unui stat membru în teritoriul altui stat membru şi precizează că

această desfiinţare se extinde şi la restricţiile la crearea de agenţii, de sucursale sau de

filiale de către rezidenţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat membru.16Or,

art.43 reprezintă chiar aplicarea principiului nediscriminării în materia libertăţii de

stabilire.Aplicarea principiului nediscriminării fiscale nu se rezumă doar la condamnarea

oricărui impact economic asupra schimburilor intracomunitare, căci acest principiu

reflectă spiritul a ceea ce putem numi ‘’constituţia economică’’ a Uniunii Europene,

respectiv configurarea unui model economic general.Acest principiu permite a aprecia

compatibilitatea deciziilor fiscale naţionale cu orientările economice europene.17

Armonizarea fiscală presupune şi pretinde mai întâi o voinţă politică afirmată clar

şi ferm de către autorităţile comunitare, care apoi trebuie să fie însuşită de către toate

statele membre prin reprezentanţii lor din Consiliul uniunii Europene.Armonizarea

legislativă fiscală vizează în fapt toate felurile şi formele de impozite practicate în statele

comunitare.Dar, această activitate amplă, nu se poate realiza uniform şi lin, fără a se

înregistra nici un fel de consecinţe nedorite, din mai multe motive:

- întâi, pentru că nu există la nivelul Comunităţii o idee clară privind adoptarea

sistematică a normelor comunitare consacrate armonizării şi unificării treptate a

legislaţiilor fiscale naţionale; nu s-a conturat limpede o asemenea idee pentru că s-a

apreciat ca nesemnificativă existenţa diferenţelor dintre reglementările fiscale naţionale

aât timp cât împrejurarea respectivă nu împidică nici constucţia europeană în

continuare şi nici buna funcţionare a pieţei unice;

- în al doilea rând, diferenţele de regim juridic existente între unele dintre impozite sunt

mai mari, în vreme ce între altele abia pot fi sesizate; această stare de fapt este de

natură a nu îi îngrijora - încă – prea mult pe diriguitorii Uniunii Europene;

16 Ibidem.17 A se vedea, R.Moise, Libertatea de stabilire şi fiscalitatea directă în dreptul comunitar, în Revista Română de Drept Comunitar nr.3/2005, op.cit. p.65.

12

Page 13: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

- în fine - în al treilea rând -, în vreme ce unele norme juridice naţionale(precum cele

care privesc, în general impozitele directe: pe societăţi, pe veniturile persoanelor fizice

etc.) se pretează mai greu la schimbarea care se apropie de un nivel considerat optim,

rezonabil pe întreg spaţiul comunitar, reglementările referitoare la impozitele

indirecte(taxă pe valoare adăugată, accize etc.) fiind mai noi în toate statele europene şi

bazate pe cam aceleaşi principii de instituire şi aplicare – sunt deja apropriate, această

împrejurare facând posibilă o mai rapidă, o mai bună şi deci o mai eficientă

armonizare.18

Un recent discurs al comisarului european pentru domeniul fiscal şi vamal ne

permite să facem distincţia între două noţiuni, care se constituie totodată în instrumente

ale politicii fiscale comunitare: armonizarea fiscală şi cooperarea fiscală. În materie

fiscală armonizarea legislativă constituie o excepţie, ramând la dispoziţia Uniunii

Europene doar armonizarea fiscală în materia impozitelor indirecte, dar şi aceasta este

destul de greoaie.Prin urmare cee ce poate face Comisia Europeană este să stimuleze,

prin viverse mijloace, cooperarea fiscală între statele membre, în anumite domenii unde

lipsa unor minime reguli de conduită riscă să provoace dezechilibre.Aşa cum sublinia

comisarul european(n.n.Laszlo Kovacs), armonizarea fiscală nu este decât ‘’forma

extremă’’ de cooperare în materie fiscală.Ea nu este însă întotdeauna, din punct de

vedere economic, soluţia ideală.Existenţa unor diferenţe între regulile de impozitare din

diferite state membre este uneori justificată de elemente obiective.Mai mult,

armonizarea fiscală este cea mai dificil de realizat în condiţiile în care este necesară

unanimitatea pentru adoptarea unei decizii.19

În conluzie, putem afirma că fiscalitatea statelor membre nu trebuie să constituie

un obstacol în aplicarea marilor libertăţi prevăzute de Tratatul Comunităţii Europene :

libertatea de stabilire, libera circulaţie a persoanelor, libertatea de prestări de servicii şi

libera circulaţie a capitalurilor.

18 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.313-314. 19 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.316-317.

13

Page 14: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Cap.3. Acquis-ul comunitar în domeniul obligaţiei bugetare în spaţiul

comunitar

3.1. Baza legală

Activitatea în domeniul general al impozitării poate fi justificată prin obiectivul

general al Tratatului Comunitaţii Europene, exprimat în articolul 3, si anume acela de a

elimina "taxele vamale şi orice alte măsuri cu efect echivalent" între statele membre, de

a "asigura nedistorsionarea concurentei pe piata comuna". Articolul 93 (99) se referă

exclusiv la impozitele indirecte (TVA şi accize). Masurile privind alte domenii de

impozitare se adoptă, în general, pe baza articolului 94 (100) completat cu articolele 96

(101) si 97 (102), care se refera la măsurile de prevenire a distorsiunilor pieţei. Articolul

293 (220) recomandă de asemenea semnarea tratatelor de evitare a dublei impuneri.

Articolul 104 (104c) al Tratatului Comunităţii Europene, amendat la Maastricht în 1992,

impune statelor membre participante la Moneda Unică să "evite deficite guvernamentale

excesive", prevazând penalităţi pentru nerespectarea acestei cerinţe. Ţările

neparticipante la moneda unică trebuie sa încerce si ele să evite deficitele excesive.20

Tratatul Comunităţii Europene dispune în art.90, că statele membre nu pot

supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite

interne de orice natură superioare celor care vizează produsele autohtone.21

De o impotanţă crucială este şi art.43 din Tratatul Comunităţii Europene, potrivit

căruia restricţiile aduse libertăţii de stabilire a cetăţenilor unui stat membru pe teritoriul

altui stat membru sunt interzise, text la care am făcut deja referire.

3.2. Obiective

Crearea Pieţei Unice şi finalizarea Uniunii Monetare si Economice au condus la

iniţiative comunitare noi în domeniul impozitelor şi taxelor. Eliminarea restricţiilor privind

libera circulaţie a capitalurilor a provocat temeri în sensul că bazele de impozitare

naţionale ar putea fi erodate de concurenţa în materie fiscală, aceasta conducând la o

20 A se vedea, Broşura Impozitarea, editată de Centrul de resurse juridice, Bucureşti, 2002, op.cit. p.10-11, accesibilă online la adresa www.crj.ro.21 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.318.

14

Page 15: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

deplasare a sarcinii fiscale de la capital către forţa de muncă, cu consecinţe nefaste

asupra ocupării forţei de muncă şi a protecţiei sociale.

Drept urmare, Comunitatea urmareşte o serie de obiective atunci când

construieşte politica generală de impozitare:

- Un prim obiectiv pe termen lung a fost prevenirea diferenţelor între cotele impozitelor

indirecte şi ale sistemelor de impozitare ce pot introduce distorsiuni ale concurenţei în

interiorul pieţei unice. Acesta este scopul articolului 93 (99) privind taxele si accizele.

- În ceea ce priveşte impozitarea directă, cadrul legal existent este reprezentat, în

general de acordurile bilaterale dintre statele membre. Obiectivul Comunităţii în acest

domeniu a fost de „eliminare a ambiguitaţilor legislative” ce conduceau la evaziunea

fiscală. Un alt obiectiv legat de impozitarea directă a fost acela de evitare a dublei

impuneri.

- Orientarile recente în direcţia unei politici de impozitare generală, au avut ca obiectiv

prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale, în special a „migrării” bazelor de

impozitare naţionale, ca urmare a firmelor ce-şi mută sediul în alt stat în cautarea celui

mai favorabil regim fiscal. Chiar daca o astfel de concurenţă poate avea efecte benefice

prin limitarea guvernelor de „a impozita şi a cheltui”, totuşi ea denatureaza structura

impozitului. Studiile efectuate în ultimii ani au arătat că raportul dintre impozitul total si

impozitul pe capital (dobânzi, dividende, impozite corporative) a scăzut, în timp ce

raportul dintre impozitul total si cel pe forţă de muncă (cum ar fi sarcinile sociale) a

crescut.

- Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Monetară si Economică

dau o nouă dimensiune politicii de impozitare generală prin limitarea strictă a posibilităţii

guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi. Pactul pentru Stabilitate si

Dezvoltare prevede că statele membre cu deficit bugetar mai mare de 3% să constituie

depozite nepurtătoare de dobândă care se transformă în amenzi nerambursabile în

cazul în care nu se reuşeşte reducerea deficitului.

Obiectivul general este ca bugetele statelor membre să se menţină în echilibru

de-a lungul ciclului economic, motiv pentru care orice creştere a cheltuielilor publice va

fi finanţată prin creşterea impozitelor.

15

Page 16: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Cu toate că aceste obiective au fost general acceptate, guvernele naţionale au

fost reticente în a face paşi importanţi în vederea armonizării sistemului de impozitare în

cadrul Comunităţii. Din acest motiv, toate măsurile privind impozitarea trebuie adoptate

de Consiliul Uniunii Europene în unanimitate.22

3.3. Impozitarea directă

În materie de fiscalitate directă, mai bine de 20 de ani, nu fusese realizat nici-un

demers, deoarece Tratatul Comunităţii Europene nu arăta în mod explicit necesitatea

alinierii acestor impozite şi, în virtutea principiului subsidiarităţii, a lăsat statelor membre

libertatea de a face reglementările necesare.Statele membre sunt obligate să respecte

drepturile fundamentale, prevăzute în articolele 94 şi 308 din Tratat, atunci când

impozitarea directă are impact asupra libertăţii de stabilire a indivizilor sau societăţilor,

liberei circulaţii a persoanelor, libertăţii de prestări de servicii şi liberei circulaţii a

capitalurilor.

Apariţia unor situaţii speciale, cum ar fi dubla impozitare sau activităţile

economice transfrontaliere, au condus spre adoptarea de către Consiliu, în unanimitate,

a unor măsuri legislative comune tuturor statelor membre, măsuri aplicabile în special

companiilor. Progrese decisive în materia impozitelor directe au fost realizate în 1990 şi

sunt materializate prin două directive şi o convenţie.

Directiva 90/435/CEE23 se referă la abolirea dublei impuneri a profitului distribuit

între societăţile–mama aflate în unul din statele membre si filialele acestora aflate într-

un alt stat membru. Directiva prevede două categorii de măsuri:

- un mecanism de scutire a reţinerilor la sursă: beneficiile distribuite de o filială către

societatea mamă care deţine cel puţin 25% din capitalul ei social sunt scutite de

reţinerea la sursă;

- eliminarea dublei impuneri: dacă o societate mamă primeşte beneficiile distribuite de

filială, statul membru în care se află societatea mamă este obligat fie să se abţină de

la impozitare, fie să-I permită socirtăţii mamă să-şi deducă din impozit fracţiunea

impozitului aferentă filialei.

În principu, prevederile directivei sunt aplicabile numai societăţilor constituite în

una din formele prevăzute expres de textul directivei, dacă acestea au domiciliul fiscal

22 Ibidem.23 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.225/20.08.1990

16

Page 17: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

într-un stat membru şi deţin o particiapre de minim 25% la o filială situată într-un alt stat

membru.24

Directiva 90/434/CEE25 reduce povara fiscala ce poate împiedica reorganizarea

societatilor.Prin această directivă a fost realizat un regim fiscal comun aplicabil

fuziunilor, divizărilor şi aporturilor la constituirea unei societăţi, vizând, în principal,

eliminarea costurilor fiscale generate de asemenea operaţiuni.

Conventia 90/436/CEE26, bazata pe articolul 239 al Tratatului introduce o

procedură arbitrară de evitare a dublei impuneri privind ajustarea profitului dintre

întreprinderi asociate aflate în state membre diferite.Dacă societăţile nu reuşesc să

tranşeze conflictul lor cu administraţia fiscală din statul care procedează la impunerea

unor beneficii deja impozitate, acesta este rezolvat de o comisie independentă.Decizia

arbitrulor este obligatoriu pentru statul membru în cauză. 27

În 1997 a fost adoptat un pachet de măsuri, denumit si „pachetul de măsuri

privind impozitarea” sau „pachetul Monti”, care are în vedere:

- combaterea concurenţei în domeniul impozitării;

- eliminarea distorsiunilor de pe piaţa unică;

- reorientarea tendinţei crescânde de impozitare a muncii printr-un sistem de impozitare

orientat spre forţa de muncă.

Acest pachet de masuri constă în:

a. Codul de conduită pentru impozitarea afacerilor, cod ce reprezintă voinţa comuna a

statelor membre, chiar dacă nu este un instrument legal. Conform acestui cod, statele

membre vor combate concurenţa în domeniul impozitării şi vor evita introducerea unor

măsuri care sa aibe ca efect concurenţa în acest domeniu. Mai mult, a fost stabilit un

sistem de schimb de informare asupra măsurilor fiscale şi o evaluare a acestui sistem.

b. Măsuri de înlaturare a distorsiunilor rezultate din impozitarea veniturilor provenite din

economii prin care se stabileşte un nivel minim de impozitare a dobânzilor28;

24 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.324.25 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.225/20.08.199026 Convenţia a fost elaborată în anul 1990, dar a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995.27 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.324. 28 Aceste măsuri sunt reglementate de Directiva 2003/48/CE, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2005.

17

Page 18: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

c. Impozitarea plăţii dobânzilor şi a redeventelor între societăţile situate în diferite state

membre29;

d. Ajutoare fiscale din partea statului. Măsura constă în publicarea unui ghid privind

regulile referitoare la acordarea de ajutoare fiscale.30

Comisia Europeană a adoptat, recent, o propunere pentru un Cod de conduită în

materia preţului de transfer, document ce nu are decât forţa unui angajament politic al

statelor membre.Prin acesată reglementare ar tebui să se reducă riscul dublei impozitări

a afacerilor în statele membre şi să se limiteze penalizarea contribuabililor pentru

nerespectarea formalităţilor privind evaluarea preţului unei tranzacţii transfrontaliere.

În domeniul impozitării directe, una dintre priorităţile Comisiei este crearea unei

baze de impozitare consolidate comune în Uniunea Europeanã. În prezent, companiile

trebuie sã aplice 25 de seturi diferite de reguli dacă au activităţi impozabile în cele 25 de

state membre, ceea ce duce la costuri de conformitate semnificative. Un set unic de

reguli privind impozitarea companiilor, valabil în toatã Uniunea Europeanã, ar elimina

majoritatea obstacolelor fiscale întâmpinate în cazul investiţiilor transfrontaliere.

Aceastã iniţiativă s-a bucurat de un sprijin considerabil din partea mediului de afaceri.

În prezent, echipele au început să discute şi să dezvolte detaliile acestei

iniţiative în cadrul unui grup de lucru cu experţi din statele membre.

Pe termen scurt, Comisia are în vedere o recomandare pentru ca acele state

membre doritoare să permită, pentru o perioadã experimentală de 5 ani, întreprinderilor

mici şi mijlocii să aplice regulile fiscale valabile în ţara de reşedinţă şi filialelor din alte

state membre participante. Primele reacţii ale statelor membre la aceastã idee nu au

fost, însã, favorabile.Existã un anumit aspect care trebuie clarificat în mod special: o

bază de impozitare comună pentru companii, valabilă în toată Uniunea Europeanã, nu

implică o rată de impozitare comună. Stabilirea ratelor de impozitare pentru companii ar

trebui sã rămână de competenţa statelor membre. Concurenţa fiscală determinã

guvernele să ofere calitate în schimbul preţului.

De aceea, este necesar, deocamdatã, ca Uniunea să ia poziţie cu privire la ratele

de impozitare pentru companii.29 Aceste măsuri sunt reglementate de Directiva 2003/49/CE, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2005.30 A se vedea, Broşura Impozitarea, editată de Centrul de resurse juridice, Bucureşti, 2002, op.cit. p.13-14, accesibilă online la adresa www.crj.ro.

18

Page 19: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Dar, în acelaşi timp, trebuie continuate eforturile de a elimina concurenţa fiscală

nocivă, care subminează concurenţa loială, erodează veniturile provenite din impozite şi

descurajează statele membre să facã eforturi să elimine barierele fiscale. Din acest

punct de vedere, este necesar să se continue munca, conform Codului de conduită pe

care statele membre l-au adoptat în anul 1997, în vederea eliminãrii regimurilor de

impozitare nocive pentru mediul de afaceri şi monitorizării imobilismului acestor

regimuri.31

3.4. Impozitarea indirectă

Începând cu 1992, prin eliminarea taxelor de frontieră şi a formalităţilor vamale

de la graniţele dintre statele membre, impozitarea indirectă a suferit schimbări decisive,

prin introducerea unor noi reguli privind accizele şi prin reglementările intra-comunitare

privind taxa pe valoarea adaugată.

3.4.1.Taxa pe valoarea adăugată(TVA)

Pe baza lucrărilor unor experţi, în cadrul Comunităţii europene ’’a celor 6’’ s-a

simţit nevoia instituirii unui sistem comun de impozite asupra cifrei de afaceri.Practic, în

anul 1960, doar Franţa avea un sistem veritabil de taxă pe valoare adăugată, însă

acesta nu era generalizat şi coexista cu alte taxe asupra cifrei de afaceri.Germania,

Luxemburg şi Olanda practicau sisteme de impozitare cumulative(’’în cascadă’’), lucru

care implica o taxare cu ocazia fiecărei tranzacţii.Belgia şi Italia aplicau sisteme mixte,

în cadrul cărora taxele cumulative erau treptat înlocuite de impozite unice, percepute în

anumite stadii determinate ale producerii sau consumului.Practic noul impozit avea ca

scop suprimarea distorsiunilor fiscale susceptibile să aducă atingere liberei concurenţe,

pentru a permite libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor în cadrul pieţei comune.

În acest context au fost emise primele doua directive în materie de TVA:Directiva

nr.67/227, care a definit taxa pe valoarea adăugată ca fiind ’’un impozit general asupra

consumaţiei aplicabil bunurilor şi serviciilor’’ şi Directiva nr.67/228, prin care au fost

definite noţiunile esenţiale referitoare la structura şi modalităţile de aplicare a sistemului

comun de TVA: subiecţii impozabili, operaţiunile impozabile, deductibilităţile şi faptul

generatot al TVA.32

31 Discursul Comisarului European pentru fiscalitate si uniune vamală, Laslo Kovacs, accesibil online pe adresa www.infoeuropa.ro32 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.330-331.

19

Page 20: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Ca urmare a înlăturării restricţiilor privind libera circulaţie a persoanelor,

bunurilor, serviciilor si a capitalului şi a integrării economiilor naţionale, statele membre

ale Uniunii Europene trebuie să se asigure că propriile sisteme de TVA nu fac

discriminari în ceea ce priveşte originea bunurilor si serviciilor. În cele din urmă, această

piaţă va deveni o piaţă internă. Din această perspectivă, sistemul TVA este definit prin

câteva caracteristici: nediscriminatoriu, definirea clară a conceptelor şi stabilitate.În

concepţia Uniunii Europene obiectivul sistemului fiscal este colectarea impozitelor şi

taxelor. Prin urmare, misiunea administrării TVA este concentrată pe colectarea acestei

taxe. Procedurile formale transparente sunt esenţiale pentru funcţionarea eficientă a

sistemului TVA. Totodata, ele sunt imperios necesare pentru o administrare echitabilă,

asigurând o cale de restricţionare a corupţiei. Clarificarea şi simplificarea procedurilor

referitoare la costurile supunerii la impozitare a contribuabililor şi la costurile de

administrare sunt caracteristicile evoluţiilor recente în administrarea TVA.

Este binecunoscut faptul că procedurile de impunere pot stimula aranjamente

informale, care se stabilesc, fără o baza legală, între contribuabili şi inspectorii fiscali.

Pentru evitarea unor asemenea practici ţările Uniunii Europene au dezvoltat sisteme de

audit intern puternice. Multe ţări au adoptat un Cod de Conduită pentru a stabili

comportamentele şi standardele cerute angajaţilor. Pe lânga definirea procedurilor de

administrare a TVA-ului, ţările Uniunii Europene acordă o atenţie specială doleanţelor

contribuabililor şi procedurilor de contestare, care clarifică drepturile contribuabililor în

procesele legate de TVA.

Totodata, sistemul informational este considerat un element important în

administrarea sistemului taxei pe valoarea adăugată.

În prezent, există diferenţe între ţările din Uniunea Europeană în ceea ce

priveste ratele aplicate. În ciuda acestei diversificari, există un numitor comun pentru

toate sistemele de TVA din ţările Uniunii Europene.33 Acest numitor comun este celebra

‘’a şasea directivă’’ Comisiei Europene, care stabileste cadrul de armonizare a

legislaţiilor sistemelor TVA pentru statele membre.Astfel, la 17 mai 1977 a fost adoptată

Directiva nr.77/388, în vigoare şi astăzi, evident cu modificările de rigoare, care

33 A se vedea, A.Dăianu, C.Doltu, D.Pîslaru, Studiul nr. 7, Transpunerea în România a normelor Uniunii Europene în domeniul impozitării indirecte(TVA şi accize), op.cit. p13-14, accesibil online pe adresa www.ier.ro

20

Page 21: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

reprezintă principalul izvor de drept, în spaţiul comunitar, în materie de taxă pe valoare

adăugată.

Directiva a şasea referitoare la TVA se aplică pe teritoriul ţărilor ce fac parte din

comunitate (principiul teritorialităţii) şi cuprinde reglementări privind: persoanele

impozabile, tranzacţiile impozabile, ca şi excepţiile şi scutirile (atât pentru mărfuri, cât şi

pentru servicii), locul operaţiunilor impozabile, cotele standard de impozitare (care sunt

aceleaşi, atât pentru mărfuri cât şi pentru servicii), deducerile şi modul de calculare a

acestora, persoanele responsabile de plată TVA (inclusiv obligaţiile persoanelor

impozabile şi reglementările aplicabile unor cazuri speciale, cum ar fi fermierii sau

agenţiile de turism).

Directiva s-a aplicat gradual, având etape tranzitorii pentru fiecare stat membru şi

a condus la simplificarea sistemului de aplicare al TVA, facând distincţie între vânzările

între persoane supuse impozitării, vânzări către persoane fizice sau vânzări către

comercianţii scutiţi de TVA .

Introducerea pieţei comune, la 1 ianuarie 1993, a avut ca efect modificarea

directivei, prin suplimentarea acesteia cu Directiva 91/680/CEE privind abolirea

frontierelor fiscale. Conform noilor reglementări (Directiva 92/77/CEE privind

aproximarea cotelor de TVA), statele membre aplică o cota standard de TVA de minim

15% (Directiva 99/49/CE) şi au posibilitatea de a aplica maxim doua cote reduse (de

minim 5%) pentru anumite mărfuri sau servicii de natură socială sau culturală. Aceeaşi

directivă autorizează statele membre să fixeze, pe timp limitat, cote zero sau sub 5%

pentru anumite produse. Limitarea, ca durata, este reglementata de Directiva

2001/04/CE.

Aplicarea taxei pe valoarea adaugată unor marfuri speciale, cum ar fi antichitătile

sau anumite articole de colecţie este reglementata de Directiva 94/5/CE, iar Directiva

98/80/CE stabileşte regulile de vânzare a monezilor de aur ce nu sunt de interes

numismatic. Ultimele reglementări pentru serviciile de radio şi televiziune şi cele de

telecomunicaţii se regăsesc în Directivele 99/59/CE şi 2002/38/CE. Apariţia comerţului

electronic (e-commerce) a condus la noi reglementări în aplicarea taxei pe valoarea

21

Page 22: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

adaugată, reglementări ce sunt cuprinse în Directiva 2000/38/CE şi 2002/792/CE

privind cooperarea administrativa.34

Comisia Uniunii Europene doreşte să facă tot posibilul pentru a urmări strategia

de simplificare, modernizare şi aplicare mai uniformă a actualului sistem de TVA în

funcţie de destinaţie. Aceasta este cea mai bună metodă de a reduce birocraţia cu care

se confruntă mediul de afaceri şi este în beneficiul consumatorilor europeni. Una dintre

priorităţi este simplificarea obligaţiilor aferente plăţii TVA în cazul activităţilor

desfăşurate în interiorul Comunităţii.

Două propuneri ale Comisiei, care sunt discutate în prezent în cadrul Consiliului,

prezintă o importanţă deosebită din acest punct de vedere.

În primul rând, propunerea de impunere a unui “ghişeu unic”, unde comercianţii

să-şi poată achita în statul membru unde sunt stabiliţi toate obligaţiile privind plata TVA

pentru activităţile desfăşurate pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

În al doilea rând, propunerea schimbării locului impozitării serviciilor furnizate de

la companie la companie. În timp ce o mare majoritate a statelor membre sunt în

favoarea acesteia, opoziţia unei mici minorităţi face ca firmele să nu poată beneficia,

până în acest moment, de propunerea care ar face aplicarea TVA mai simplă şi mai

corectă în cazul serviciilor furnizate companiilor.

În privinţa nivelurilor de impozitare, miniştrii Uniunii Europene au agreat ca rata

standard minimă a TVA de 15% să fie menţinută până în 2010.35

3.4.2. Accize

Armonizarea fiscală la nivelul accizelor a fost elaborată cu scopul alcătuirii unei

strategii privind aproximarea cotelor impozitelor, armonizarea structurii impozitelor şi

stabilirea cadrului general privind deţinerea şi circulaţia produselor, ce viza asigurarea

funcţionării pieţei unice, începând cu 1 ianuarie 1993.

34 A se vedea, Broşura Impozitarea, editată de Centrul de resurse juridice, Bucureşti, 2002, op.cit. p.14-15, accesibilă online la adresa www.crj.ro.35 Discursul Comisarului European pentru fiscalitate si uniune vamală, Laslo Kovacs, accesibil online pe adresa www.infoeuropa.ro

22

Page 23: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Legislaţia comunitară în materie asigură eliminarea frontierelor interne şi abolirea

controalelor de natură fiscală asupra produselor care tranzitează frontierele statelor

membre.

Principiul ce stă la baza aplicării accizelor este că acestea sunt plătite de

cumpărătorul final, la cotele stabilite de ţara în care are loc consumul.

Iniţial, reglementările generale se aplicau băuturilor alcoolice, produselor

prelucrate din tutun şi uleiurilor minerale şi permiteau circulatia acestor produse în

statele membre.De la 1 ianuarie 2004, reglementările referitoare la uleiurile minerale au

fost abrogate, iar produsele accizabile din această categorie au fost incluse, într-o

categorie nou înfiinţată, a produselor energetice şi a electricităţii.

În concluzie, astăzi armonizarea fiscală în materia accizelor cuprinde

următoarele trei categorii de produse: băuturile alcoolice, produsele prelucrate din tutun,

produsele energetice şi electricitatea.

Legislaţia Uniunii Europene este bazată pe un set de directive principale.

În primul rând, directiva de bază a sistemului este Directiva 92/12/EEC, ce

prevede reglementările generale pentru produsele supuse accizelor, deţinerea si

circulaţia acestor produse. Scopul acestei directive este de a armoniza la nivel

comunitar reglementările generale pentru produsele supuse accizelor, cu scopul de a

asigura libera circulaţie a acestora.

În al doilea rând, există trei directive structurale ce corespund celor trei categorii

principale de produse supuse accizelor. Astfel, Directiva 95/59/EC are ca obiectiv

armonizarea în spatiul comunitar a structurii accizelor pe produse din tutun. Directiva

92/83/EEC are ca obiectiv introducerea structurilor armonizate pentru accizele pe alcool

si bauturi alcoolice, pentru a asigura bunul mers al pietei interne.36Directiva 2003/96/EC,

prin care s-a realizat armonizarea impozitării produselor energetice(inclusive cărbune şi

gaze naturale) şi electricităţii, include şi categoria uleiurilor minerale.De altfel, directiva

impozitării energiei a abrogat, cu începere de la 1 ianuarie 2004, Directiva 92/81/EEC

privind armonizarea structurii accizelor pe uleiuri minerale.

36 A se vedea, A.Dăianu, C.Doltu, D.Pîslaru, Studiul nr. 7, Transpunerea în România a normelor Uniunii Europene în domeniul impozitării indirecte(TVA şi accize), op.cit. p.33, accesibil online pe adresa www.ier.ro

23

Page 24: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

În al treilea rând, exista o serie de directive corespunzătoare, ce stabilesc

nivelurile accizelor pentru cele trei categorii de produse. Directiva 92/79/EEC, amendată

ulterior prin Directiva 99/81/EC prevede alinierea taxelor pe ţigări. Pentru aceeasi

categorie de produse, Directiva 92/80/EEC stabileşte alinierea taxelor pe produsele din

tutun, altele decât tigările. Directiva 92/84/EEC se referă la alinierea nivelurilor accizelor

pe alcool şi băuturi alcoolice.37 Directiva 92/82/EEC ce prevedea alinierea accizelor pe

uleiuri minerale a fost abrogată de Directiva 2003/96/EC.

Pe 12 februarie 2002, un nou act legislativ a fost emis de Consiliul Uniunii

Europene, şi anume Directiva 2002/10/EC, care amendează Directivele 92/79/EEC,

92/80/EEC si 95/59/EC cu privire la structura si nivelul accizelor pe produsele din tutun.

Pe 5 decembrie 2203, aceste directive au fost modificate de Directiva 2003/117/EC,

care autorizează Franţa să prelungească perioada de aplicare a cotelor reduse la

accizele pentru tutun manufacturat din Corsica, până la 31 decembrie 2009.38

În fine, diverse reglementări comunitare au caracterul unor dispoziţii commune

sau privesc regimul circulaţiei produselor accizabile.Dintre acestea menţionăm:

Regulamnetul EEC 2719/19/92 din 19 septembrie 1992 privind documentele

administrative de însoţire a produselor accizabile plasate sub un regim suspensiv;

Regulamentul EC 31/96 din 10 ianuarie 1996 privind certificatul de scutire de la plata

accizelor; Decizia nr.1152/2003/EC din 16 iunie 2003 privind monitorizarea

computerizată a sistemului de transport şi supraveghere a produselor accizabile.39

În domeniul accizelor Comisia Uniunii Europene acordă maximă importanţă

păstrării integrităţii Pieţei Interne. Comisia nu doreşte sã intervină în domenii care sunt

în responsabilitatea Statelor Membre. Cu toate acestea, un anumit grad de apropriere a

ratelor accizelor este esenţial pentru a reduce distorsiunile legate de concurenţă şi de

fraudã în cadrul Pieţei Interne.Acest lucru este valabil în cazul impozitării alcoolului.Deşi

majoritatea statelor membre sunt de acord că buna funcţionare a Pieţei Interne necesită

apropierea ratelor, în continuare, există puncte de vedere diferite cu privire la

importanţa ratelor de accizare a alcoolului, care sunt o expresie a circumstanţelor,

culturilor şi tradiţiilor naţionale.37 Ibidem.38 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.329-330.39 Ibidem.

24

Page 25: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Cu toate acestea, miniştrii de finanţe au discutat acest subiect în aprilie 2005 şi

au dat undă verde Comisiei să îşi prezinte propunerile de ajustare a ratelor comunitare

minime de accizare. Comisia lucrează în prezent la acest aspect.

O altă propunere importantă de taxare indirectă pe care Comisia urmează să o

adopte se referă la taxele aplicate pentru autoturisme. Scopul acestei propuneri va fi, de

asemenea, sã îmbunătăţească funcţionarea Pieţei Interne şi să asigure Comunităţii

mijloacele necesare pentru a-şi atinge obiectivele stabilite prin Protocolul Kyoto de

reducere a emisiilor de CO2(n.n.dioxid de carbon) la autoturisme.40

3.5. Cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă

În scopul prevenirii şi evitării evaziunii fiscale şi în vederea facilitării schimburilor

de informaţii relevante referitoare la evaluarea corectă a impozitului pe venit şi pe

capital, autorităţile competente din statele membre se ajută reciproc. Reglementarea

asistenţei reciproce în domeniul impozitării directe şi indirecte se regăseşte în Directiva

77/799/CEE şi Directiva 92/218/CEE.41

Eforturile Comisiei Europene, completate în unele cazuri şi de eforturile statelor

membre, sunt vizibile îndeosebi în următoarele domenii:

- coordonarea politicilor fiscale ale statelor membre, pentru a face sistemele fiscale ale

satelor membrecompatibile şi pentru a asigura Comisia că regulile din aceste sisteme

fiscale respectă Tratatele.Sub acest aspect, un rol deosebit de important revine Curţii

de Justiţie a Comunităţilor Europene.

- schimbul de informaţii şi cooperarea între administraţiile fiscale, instrumente menite să

asigure coordonarea politicilor fiscale.Pe această cale, se respectă suveranitatea

statelor care cooperează, permiţându-le acestora să aplice regulile fiscale pe care le

consideră potrivite(de aceea, în materia impozitării economiilor, majoritatea statelor au

decis să opteze pentru o procedură de informare în locul unei impozitări la sursă mai

riguroase a contribuabililor nerezidenţi.

- cooperarea în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în

special în material combaterii competiţiei fiscale dăunătoare, prin impunerea unor

standarde minimale de transparenţă şi schimb de informaţii în materie fiscală.40 Discursul Comisarului European pentru fiscalitate si uniune vamală, Laslo Kovacs, accesibil online pe adresa www.infoeuropa.ro.41 A se vedea, Broşura Impozitarea, editată de Centrul de resurse juridice, Bucureşti, 2002, op.cit. p.16-17, accesibilă online la adresa www.crj.ro.

25

Page 26: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

- cooperarea sub forma acordurilor politice, folosite în mod special în material

impozitelor directe, unde au fost deja adoptate anumite reguli de conduită(codul de

conduită privind impozitarea afacerilor şi recentul Cod de conduită privind preţil de

transfer constituie exemple elocvente în acest sens).42

3.6. Programul Fiscalis

Decizia 888/98/CE43 instituie un program de acţiune, denumit Fiscalis, destinat

îmbunătăţirii funcţionării sistemului de impozitare indirectă. Prin acest program se

urmareşte o mai bună cooperare între statele membre şi Comisie şi îmbunătăţirea

practicilor administrative, prin familiarizarea înalţilor funcţionari naţionali cu diferite tipuri

de fraudă şi dezvoltarea metodelor de prevenire, detectare şi investigare bazate pe

analiza riscului. Dezvoltarea programului se face prin organizarea de schimburi de

informaţii si experienţă, organizarea de seminarii, organizarea de controale multilaterale

sau prin acţiuni de pregătire a personalului.

Alte două decizii, Decizia 98/467/CE si Decizia 98/532/CE, vin în sprijinul

programului de acţiune menţionat. Dat fiind că Decizia 888/98/CE a fost aplicabilă pe

perioada 1998 – 2002, Comisia a înaintat propunerea de continuare a programului

Fiscalis pe perioada 2002 –200744.În data de 3 decembrie 2002, a fost adopată Decizia

2235/2002 CE45 prin care se continuă progarmul Fiscalis pe perioada 2003-2007, ce a

fost amendată prin Decizia 787/2004/EC46 cu privire la sumele datorate pentru lărgirea

Uniunii Europene.

Regulamentul 885/2004 EC47 amendează, în particular, Decizia 2235/2002/EC în

câmpul liberei circulaţii a bunurilor, societăţilor, agriculturii, impozitării, educaţiei, culturii,

politicii audiovizualului zi relaţiilor externe, motivate de aderarea la Uniunea Europeană

42 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.317.43 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.126/28.04.1998.Decizia a intrat în vigoare în data de 28.04.1998.

44 A se vedea, Broşura Impozitarea, editată de Centrul de resurse juridice, Bucureşti, 2002, op.cit. p.16-17, accesibilă online la adresa www.crj.ro.45 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.341/17.12.2002.Decizia a intrat în vigoare în data de 17.12.2002.46 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.138/30.04.2004.Decizia a intrat în vigoare în data de 20.05.2004.47 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.168/01.05.2004.Decizia a intrat în vigoare în data de 01.05.2004.

26

Page 27: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Lituaniei, Letoniei, Ungariei, Maltei, Poloniei,

Sloveniei şi Slovaciei.

În data de 6 aprilie 2005, Comisia a comunicat Consiliului şi Parlamentului

European două programe comunitare privind ‘’Customs 2013’’(n.n.Codul vamal) şi

‘’Fiscalis 2013’’, nepublicate în Jurnalul Oficial, de continuare a programelor Customs

2007 şi Fiscalis 2007, programe de îmbuntăţire a cooperării între vamă şi oficialităţile

administraţiei fiscale.Graţie relaţiilor computerizate trans-europene, organele

administraţiile fiscale dau posibilitatea ca obligaţia controlului vamal din piaţa internă a

fiecărui stat membru să fie reală, iar impozitele datorate circulaţiei bunurilor şi serviciilor

prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară să fie percepute.În mod frecvent,

Comisia îşi doreşte să le reînnoiască şi să recomande includerea celor două noi

programe, Fiscalis 2013 şi Customs 2013, în Perspectivele Financiare 2007-2013 şi să

finanţeze Sistemul de control al fluctuaţiei accizelor, parte a proiectului Fiscalis 2013

începând cu 2009.

3.7. Perspective

În mai 2001 Comisia Europeană a prezentat strategia referitoare la viitoarea

politică de impozitare în Uniunea Europeană. Prin această strategie, politica de

impozitare va fi in concordanţă cu obiectivele generale ale politicii Uniunii Europene,

cum ar fi obiectivul stabilit de Consiliul European de la Lisabona de a face ca economia

Uniunii Europene să fie cea mai competitiva din lume pâna în anul 2010.48

O coordonare a impozitarii ar putea ajuta statele membre ca acest obiectiv să fie

atins, în mod special armonizarea legislaţei referitoare la TVA şi la accize. Comisia

intentionează să acorde mai multă atenţie problemelor referitoare la impozitare cu care

se confruntă cetăţenii şi întreprinderile ce funcţioneaza în cadrul Comunităţii.

În ceea ce priveşte statele membre în care regulile şi procedurile naţionale de

impozitare contravin obiectivelor Tratatului Comunităţii Europene, Comisia

intenţioneaza să fie mai activă şi să propună acţiuni legislative şi recomandări de

cooperare.49

48 Ca urmare a recentei extinderi, Uniunea Europeană a devenit cea mai mare piaţă internă copetitivă din lume, cu 455 de milioane de consumatori.Cu România şi Bulgaria, această piaţă va creşte la 485 de milioane de consumatori.49 A se vedea, Broşura Impozitarea, editată de Centrul de resurse juridice, Bucureşti, 2002, op.cit. p.16-17, accesibilă online la adresa www.crj.ro.

27

Page 28: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

O recentă comunicare a Comisiei Europene, intitulată ‘’Contribuţia politicilor

fiscale şi vamale la Trategia Lisabona’’50 ne dezvăluie căteva dintre perspectivele

acţiunii comunitare în domeniul fiscal.

În materia impozitării beneficiilor societăţilor, pornind de la diferenţele majore

care există între sistemele fiscale din cele 25 de state membre, Comisia şi-a propus ca

până în 2008 să prezinte o propunere legislativă pentru o bază consolidată comună a

impozitului pe profit.Comisia nu-şi propune armonizarea fiscală a bazei impozitului pe

profit, ci construcţia unor reguli commune, în considerarea cărora să fie permisă

compensarea transfrontalieră a pierderilor fiscale şi să fie rezolvate problemele curente

în materia activităţilor transnaţionale şi a restructurărilor grupurilor de societăţi.51

În materie de TVA, aşa cum am mai arătat, se propune înfiinţarea unui ‘’one-stop

shop’’(n.n.ghişeu unic)52.

Comisia şi-a mai propus, în vederea simplificării formalităţilor în materie fiscală,

experimentarea, pentru o perioadă de 5 ani, a unui sistem de impozitare a

întreprinderilor mici şi mijlocii cu toate filialele şi sediile lor permanente din alte state

membre în statul de origine, precedată de recunoaşterea mutuală a regulilor fiscale

aplicate în celelalte state membre.53

În materia combaterii fraudei fiscale şi evaziunii fiscale, Comisia şi-a propus să

întărească cooperarea administrativă între statele membre şi să prezinte un program de

acţiune în cursul anului 2006.

Totodată, Comisia intenţionează să asigure utilizarea optimă a facilităţilor fiscale în

întreaga Uniune Europeană, în beneficiul cercetării şi dezvoltării. Cercetarea şi inovaţiile

tehnologice sunt printre principalii factori care stimuleazã creşterea economicã,

reprezentând elementul central al strategiei de la Lisabona. Măsurile fiscale în rândul

statelor membre încep să devinã instrumente din ce în ce mai populare pentru realizarea

acestui obiectiv. Din perspectiva Uniunii Europene, modul în care aceste instrumente sunt

implementate trebuie să respecte cele patru libertăţi prevăzute în Tratat.

50 COM(2005) 532 din 25 octombrie 2005, accesibilă online la adresa www.europa.eu.int..51 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.343.52 A se vedea, infra. Secţiunea 3.4.1., p.21. 53 A se vedea, M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, op.cit. p.343.

28

Page 29: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Potrivit comisarului European pentru fiscalitate şi uniune vamală ‘’impozitarea n-

ar trebui să împiedice, ci să promoveze buna funcţionare a acestei pieţe uriaşe’’.

Cap.4. Impozitele şi taxele în spaţiul comunitar54

Cele 25 de state membre ale Uniunii Europene au 25 de sisteme fiscale diferite,

însă nu trebuie uitat că politica fiscală comunitară este stâns legată de piaţa

internă.Studiul de faţă nu urmăreşte analizarea aspectelor fiscale specifice statelor

membre, însă facem precizarea că este necesară o apropiere a fiscalităţilor statelor

membre, mai ales odată cu afirmarea monedei unice europene.

Sunt numeroşi cei care consideră că finalizarea pieţei unice impune

concretizarea unui adevărat proces de armonizare fiscală şi că este dificil, mai ales

după introducerea monedei unice euro, să accepţi prea multe diferenţe între regimurile

fiscale ale tărilor membre.O piaţă interioară cere în mod normal o politică de limitare a

distorsiunilor costurilor de producţie şi de rentabilitate a capitalurilor investite, ca şi o

politică de eliminare a disparităţilor şi a discriminărilor de orice natură susceptibile a

avea o influenţă asupra liberei circulaţii a persoanelor, a mărfurilor şi a

capitalurilor.Totuşi, unele state, cum este Marea Britanie, au în mod tradiţional o viziune

diferită şi consideră că liberul joc al forţelor pieţei va duce în mod necesar la o situaţie

de echilibru, fără necesitatea unei politici precise la nivel global.La ora actuală, nu

există un consens real asupra acestei dezbateri de fond, al cărei început este legat de

Actul Unic European din 1986.55

Cap.5. Transpunerea acquis-ului comunitar în România 56

Acquis-ul comunitar în domeniul impozitării acoperă domeniul impozitării

indirecte în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi accizele, in

extenso, iar domeniul impozitării directe este acoperit înt-o arie mai restrânsă.

România a făcut unele progrese în transpunerea şi implementarea acquis-

ului comunitar.Rapoartele periodice ale Comisiei Europene consideră că au fost

obţinute unele progrese în ceea ce priveşte modernizarea administraţiei fiscale.

54 Acest capitol va fi comentat pe larg în teza de doctorat.55 A se vedea D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, op. cit. p.347.56.

29

Page 30: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

În domeniul taxei pe valoarea adăugată., alinierea legislativă este într-un

stadiu avansat, dar sunt necesare eforturi în continuare pentru a se asigura

alinierea completă până la data aderării. În cursul negocierilor de Aderare

României i s-au acordat regimuri specifice pentru continuarea scutirii de la plata

taxei pe valoarea adăugată a transportului internaţional de pasageri cu drept de

deducere pe baze permanente şi pentru aplicarea unui prag de înregistrare şi

scutire de 35.000 Euro pentru întreprinderi mici şi mijlocii.

În domeniul accizelor poate fi înregistrat un progres în adoptarea cadrului

legislativ creşterea cotelor accizelor, începând cu aprilie 2005, asupra produselor

din tutun, a produselor alcoolice şi a uleiurilor minerale. Sunt necesare eforturi

pentru finalizarea alinierii în acest domeniu, cum ar fi :

- atingerea nivelului minimal al cotei accizelor(ce sunt încă joase faţă de

nivelul minim aplicat în Uniunea Europeană);

- transpunerea prevederilor referitoare la mişcările intracomunitare pentru

toate categoriile de produse armonizate;

- adoptarea directivei privind energia

În cursul negocierilor de aderare, României i s-a acordat, de asemenea,

un număr de aranjamente tranzitorii pentru ajustarea nivelului accizelor aplicate

diferitelor produse petroliere şi electricităţii (benzină fără plumb, motorină, gaz

natural, păcură şi electricitate). României i s-a acordat o perioadă de tranziţie

până în decembrie 2009 pentru a continua aplicarea unei cote a accizei mai

redusă decât minimul aplicat în Uniunea Europeană asupra ţigărilor.

În domeniul impozitării directe, România trebuie să finalizeze

transpunerea Directivelor privind impozitele directe asupra creşterii de capital,

companiei mamă – filialei, dobânzii, redevenţei şi economiilor. Trebuie să se ţină

cont şi de modificările aduse Directivei privind fuziunile. În plus, România trebuie

să se asigure ca legislaţia existentă şi cea viitoare se vor conforma, până la

aderare, cu principiile Codului de conduită pentru impozitarea afacerilor.

Legislaţia comunitară acoperă o serie de aspecte privind impozitele pe profit şi

are ca scop principal îndepărtarea obstacolelor în faţa activităţilor transfrontaliere

între întreprinderi.

30

Page 31: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

În ceea ce priveşte cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă,

România ar trebui să finalizeze alinierea legislativă şi să întreprindă pregătirile

necesare pentru ca la data aderării să poată schimba efeectiv informaţii cu

statele membre ale UE.

Pregătirile pentru Sistemul privind schimbul de informaţii în domeniul TVA,

TVA prin servicii electronice, şi baza de date pentru Sistemul de schimburi de

informaţii privind accizele au început de abia în 2004. Deşi recent au fost

raportate o serie de progrese, au apărut întârzieri semnificative în punerea

bazelor celor două sisteme iar calendarul de dezvoltare este în prezent foarte

strâns. România trebuie să-şi sporească semnificativ eforturile dacă va fi să

asigure că poate îndeplini cerinţele de interoperabilitate informatică a impozitării

la aderare.

În ceea ce priveşte capacitatea admninistrativă, Agenţia Naţională de

Administraţie Fiscală are în prezent responsabilitatea generală pentru colectarea

tuturor veniturilor la bugetul consolidat al statului, cu excepţia taxei pe valoarea

adăugată pentru importuri şi a accizelor care se plătesc la birourile vamale şi

care sunt colectate de Autoritatea Naţională a Vămilor. Capacitatea

administrativă a întregii administraţii fiscale trebuie îmbunătăţită semnificativ.

Deşi a fost întreprins un număr de acţiuni în scopul îmbunătăţirii ratei de

colectare iar aceasta a crescut, nivelul de colectare a impozitelor în România

este încă inacceptabil de scăzut, iar capacitatea de control a administraţiei este

foarte scăzută, în special în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată. Ratele

de colectare a taxei pe valoarea adăugată sunt ridicate de la marii contribuabili,

în timp ce o mare parte a întreprinderilor mici şi mijlocii se sustrag impozitării. În

ceea ce priveşte accizele, capacitatea administrativă de colectare şi control este

foarte slabă, în special în domeniul produselor alcoolice. Se pare că aproximativ

50% din consumul de alcool nu este prezent deloc impozitat; această situaţie

este probabil să se înrăutăţească după aderarea României la Uniunea

Europeană.

Un pas important în procesul de aliniere a legislaţiei româneşti cu

prevederile comunitare l-a constituit adoptarea Codului Fiscal şi a Codului de

31

Page 32: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Procedură Fiscală care au îmbunătăţit transparenţa şi coerenţa mediului

legislativ şi, în acelaşi timp, au continuat procesul de transpunere a legislaţiei

comunitare prin definirea persoanei impozabile, eliminarea, respectiv

introducerea anumitor scutiri de de taxă pe valoare adăugată, introducerea

sistemului de antrepozitare fiscală şi utilizarea principiilor Codului de conduită

pentru impozitarea afacerilor în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la

impozitele directe.

România îndeplineşte, în general, angajamentele şi cerinţele care decurg

din negocierile de aderare în domeniul taxei pe valoarea adăugată, al accizelor şi

al impozitelor directe, cu excepţia unor aspecte care ţin de domeniul informatic.

Impozitarea directă şi directivele privind cooperarea administrativă şi

asistenţa reciprocă necesită transpunere integrală; în acest context înfiinţarea

unui sistem naţional informatic(IT) compatibil cu cel al Uniunii Europene este

considerată prioritară.

Sunt motive serioase de îngrijorare în ceea ce priveşte cooperarea

administrativă şi asistenţa reciprocă fiind necesar să se acorde urgent atenţie în

abordarea paşilor înceţi şi implementarea sistemelor informatice interoperabile

privind impozitele. Deşi recent s-au înregistat o serie de progrese, calendarul de

dezvoltare este în prezent extrem de lent şi sunt necesare acţiuni pentru a se

asigura finalizarea la timp pentru aderare. Sunt necesare eforturi susţinute cu

privire la structurile de implementare, în special creşterea nivelului scuzut actual

al ratelor de colectare a taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor. În acest scop,

România ar trebui să reformeze şi să modernizeze administraţia fiscală în

vederea asigurării integrităţii şi a abordării lipsei de resurse şi a conflictelor de

interese care, în prezent, împiedică capacitatea de a se asigura conformarea

plătitorilor de taxe şi colectarea acestora.

32

Page 33: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ*

I.Tratate, cursuri, monografii

- A.Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004.

- A.Fuerea, Dreptul comunitar al afacerilor, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006

- M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006

- Roxana Munteanu, Drept European, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996- D.D.Şaguna, Drept Financiar şi Fiscal, Editura All Beck, Bucureşti, 2003- D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006- Broşura Impozitarea, editată de Centrul de resurse juridice, Bucureşti, 2002,

accesibilă online la adresa www.crj.ro. - A.Dăianu, C.Doltu, D.Pîslaru, Studiul nr. 7, Transpunerea în România a normelor

Uniunii Europene în domeniul impozitării indirecte(TVA şi accize), accesibil online pe adresa www.ier.ro

II. Legislaţie comunitară relevantă în materia impozitării :

- Directiva 90/435/CEE referitor la sistemul comun de impozitare aplicabil societăţilor–mama si filialele acestora aflate din state membre diferite, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.225/20.08.1990

- Directiva 90/434/CEE referitoarea la sistemul comun de impozitare aplicabil fuziunilor, divitărilor, transferului de bunuri şi schimburilor de acţiuni privind companiile din state membre diferite, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.225/20.08.1990

- Directiva 2003/48/CE- Directiva 2003/49/CE- Directiva nr.77/388 sau a ‘’şasea directivă’’referitoare la armonizarea legislativă

dintre statele membre privind impozitarea cifrei de afceri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.145/13.06.1977, modificată de Directiva 91/680/CEE privind abolirea frontierelor fiscale, Directiva 92/77/CEE şi Directiva 99/49/CE privind aproximarea cotelor de TVA , Directiva 2001/04/CE.

- Directiva 92/12/EEC, privind reglementările generale pentru produsele supuse accizelor, deţinerea si circulaţia acestor produse publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.76/23.03.1992.

33

Page 34: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

- Directiva 95/59/EC referitoare la alte impozite decât impozitul pe cifra de afaceri ce afectează consumul produselor din tutun prelucrate, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.291/06.12.1995

- Directiva 92/83/EEC privind structura pentru accizele pe alcool si bauturi alcoolice, pentru a asigura bunul mers al pietei interne

- Directiva 92/81/EEC privind armonizarea structurii accizelor pe uleiuri minerale- Directiva 2003/96/EC privind structura pentru produsele energetice şi electricitate- Directiva 92/79/EEC, prevede alinierea taxelor pe ţigări, publicată în Jurnalul

Oficial al Comunităţilor Europene L nr.316/31.10.1992, amendată ulterior prin Directiva 99/81/EC

- Directiva 92/80/EEC stabileşte alinierea taxelor pe produsele din tutun, altele decât tigările, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.316/31.10.1992

- Directiva 92/84/EEC se referă la alinierea nivelurilor accizelor pe alcool şi băuturi alcoolice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.316/31.10.1992

- Directiva 92/82/EEC ce prevedea alinierea accizelor pe uleiuri minerale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.316/31.10.2002 a fost abrogată de Directiva 2003/96/EC.

- Directiva 2002/10/EC care amendează Directivele 92/79/EEC, 92/80/EEC si 95/59/EC cu privire la structura si nivelul accizelor aplicate produsele din tutun, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr46/16.02.2002 modificata de Directiva 2003/117/EC

- Regulamnetul EEC 2719/19/92 din 19 septembrie 1992 privind documentele administrative de însoţire a produselor accizabile plasate sub un regim suspensiv

- Regulamentul EC 31/96 din 10 ianuarie 1996 privind certificatul de scutire de la plata accizelor

- Decizia nr.1152/2003/EC din 16 iunie 2003 privind monitorizarea computerizată a sistemului de transport şi supraveghere a produselor accizabile

- Directiva 77/799/CEE privind asistenţa reciprocă a autorităţilor competente din statele membre în domuniul impozitării directe, publicatz în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr.336/27.12.1977

- Directiva 92/218/CEE- Decizia 888/98/CE privind stabilirea unui program de acţiune al Comunităţii în

vederea îmbunătăţirii sistemelor de impozitare pe piaţa internă(programul Fiscalis1998-2002), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.126/28.04.1998

- Decizia 2235/2002 CE prin care se continuă programul Fiscalis pe perioada 2003-2007, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.341/17.12.2002, ce a fost amendată prin Decizia 787/2004/EC cu privire la sumele datorate pentru lărgirea Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.138/30.04.2004.

- Regulamentul 885/2004 EC amendează, în particular, Decizia 2235/2002/EC în câmpul liberei circulaţii a bunurilor, societăţilor, agriculturii, impozitării, educaţiei, culturii, politicii audiovizualului zi relaţiilor externe, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.168/01.05.2004.

34

Page 35: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

II. Reviste de specialitate:

- Revista Română de Drept Comunitar nr.1/2003 - Revista Română de Drept Comunitar nr.1-4 /2005- Revista Română de Drept Comunitar nr.1 /2006- Pandectele Române nr.1/2006- Curierul Judiciar nr.1-4/200-

III. Alte surse:

- www.europa.eu.int/eur-lex - www.infoeuropa.ro - www.ier.ro - www.cnp.ro - www.univcb.ro - www.crj.ro

* Prezenta listă cuprinde numai lucrările sau articolele importante sau, după caz, relevante pentru materia studiată, precum şi cele mai des citate.

PARTEA A II-A

STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE57

Cap.1 Scurt istoric privind stingerea obligaţiei bugetare în lumina dispoziţiilor

Decretului nr.221/1960, a Ordonanţei Guvernamentale nr.11/1996 şi a Ordonanţei

Guvernamentale nr.61/2002

57 Iniţial titlul referatului, stabilit in planul de pregătire individuală în anul 2003, a fost STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE corelat cu titlul tezei de doctorat, şi anume OBLIGAŢIA BUGETARĂ, dar şi cu actele normative in vigoare care reglementau obligaţia bugetară.Întrucăt Ordonanţa Guvernului nr.61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare a fost abrogată la data intrării în vigoare a Codului de procedură fiscală, adică la data de 1 ianuarie 2004, demersul ştiinţific de faţă va examina problematica stingerii obligaţiei fiscale, astfel cum este reglementată în cod.În accepţiunea noastră obligaţia bugetară cuprinde pe lîngă obligaţia fiscală şi alte tipuri de obligaţii care rezultă din încasarea veniturilor nefiscale(cele care provin din proprietăţile statului, cum ar fi: dobânzi, comisioane, chirii etc.) şi a veniturilor parafiscale(cele care provin din încasarea altor taxe locale, decât cele reglementate de Codul Fiscal).În concluzie, arătăm că stingerea obligaţiilor provenite din încasarea veniturilor nefiscale şi parafiscale vor face obiectul unui alt demers ştiinţific.

35

Page 36: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Una dintre cele mai importante particularităţi ale obligaţiei bugetare este

stingerea ei, alături de sursă, beneficiar, formă, condiţii de stabilire şi modificare.De

aceea legiuitorul, şi înainte şi după momentul 1989, cât şi teoreticienii58 au fost

preocupaţi să reglementeze, respectiv să analizeze această particularitate a obligaţiei

bugetare.

În mod cronologic, actele normative care au reglementat stingerea obligaţiei

bugetare au fost: Decretul nr.221/1960 privind executarea silită împotriva persoanelor

fizice asupra plăţii impozitelor şi taxelor neachitate la termen şi a creanţelor băneşti ale

organizaţiilor socialiste, precum şi executarea confiscării59; Ordonanţa Guvernamentală

nr.11/1996 privind stingerea obligaţiei bugetare60 şi Ordonanţa Guvernamentală

nr.61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare61. Aceasta din urmă a fost abrogată

de Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu

modificări şi completări prin Legea nr.174/2004.

Până la apariţia Codului de procedură fiscală, legile speciale, în esenţă identice,

au reglementat modalităţile de stingere a obligaţiei bugetare, statuuând ca modalităţi

comune: plata, prescripţia şi executarea silită, iar ca modalităţi specifice: compensarea,

scăderea şi anularea.

În Nota de fundamentare a Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de

procedură fiscală s-a arătat că pentru realizarea unei administrări eficiente a impozitelor

şi taxelor(înregistrare, declarare, colectare, control fiscal şi contencios administrativ)

apare necesitatea cuprinderii tuturor dispozitiilor legale referitoare la acest amplu

domeniu într-un Cod de procedură fiscală.

În concluzie, apariţia Codului de procedură fiscală asigură degrevarea legislatiei

fiscale speciale de prevederile procedurale, aşa cum am mai subliniat aproape identice,

evitând în acest fel repetarea procedurilor în fiecare din aceste legi.

Cap.2 Comentarii generale privind colectarea creanţelor fiscale

58 Prima lucrare, după revolutia din 1989, în care se subliniază necesitatea codificării legislaţiei procedurale în materie fiscală a fost făcută de D.D.Şaguna, S.Iliescu, D.Coman Şova în Procedura fiscală, Editura Oscar Print, 1996, pag.4-5.59 Republicat în Buletinul Oficial nr.144/15.12.196960 Publicată în Monitorul Oficial nr.23/31.01.1996.61 Publicată în Monitorul Oficial nr.644/30.08.2002.

36

Page 37: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală62

Codul de procedură fiscală reglmentează, în dispoziţiile art.1, alin1-2,63

administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale,

prevăzute de Codul fiscal; drepturilor vamale; precum şi a creanţelor provenind din

contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat64,

potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se dipune altfel.

Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate

bugetului general consolidat65 se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de

organele fiscale în legătură cu: înregistrarea fiscală; declararea, stabilirea, verificarea şi

colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general

consolidat; soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Decizia Comisiei fiscale centrale nr.6/2004 aprobată prin OMFP nr.1561/200466

referitoare la dispoziţiile art.13267, alin.3, 5 şi 6, precum şi a dispoziţiilor art.1, alin.2 din

Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată

hotărăşte: “În situaţia în care sumele înscrise în titlurile executorii ale instituţiilor publice

sunt venituri ale bugetului de stat, procedura de executare silită se efectuează de către

62 Adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală(publicată în Monitorul Oficial nr.941/29.12.2003), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.174/2004(publicată în Monitorul Oficial nr.465/25.05.2004), republicată în Monitorul Oficial nr.560/24.06.2004, modificată şi completată de Ordonanţa Guvernului nr.20/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.101/31.01.2005, completată Ordonanţa de Urgenţă Guvernului nr. 129/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 887/04.10.2005, Ordonanţa de Urgenţă Guvernului nr 165/2005 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1100/06.12.2005 şi Legea nr. 166/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 436/19.05.2006.63 Prin Decizia Curţii Constituţionale nr.217/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.538/16.06.2004, s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1, alin.1 şi 2 din Codul de procedură fiscală64 Bugetul general consolidat cuprinde ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale sistemului bugetar, în conformitate cu dispozitiile art.1, alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, modificată şi republicată şi cu dispoziţiile art.1, alin 2 din Ordonanţa de Urgenţă Guvernamentală nr.45/2003 privind finanţele publice locale, modificată şi republicată : bugetul de stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele fondurilor speciale; bugetul trezoreriei statului;bugetele instituţiilor publice autonome; bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii; bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice; bugetul fondurilor externe nerambursabile şi bugetele locale.65 Din interpretarea acestui text rezultă că noţiunea de impozite şi taxe este susceptibilă de a primi doua accepţiuni: impozite şi taxe în sens restâns=impozitele şi taxele reglementate de Codul Fiscal; impozite şi taxe în sens larg=orice fel de venituri ale bugetului general consolidat.66 Publicată în Monitorul Oficial nr.982/26.10.2004.67 Art.132 adevenit, în forma republicată, art.133.

37

Page 38: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

organele fiscale competente din cadrul Agenţiei naţionale de Administrare Fiscală.În

cazul în care sumele înscrise în titlurile executorii sunt venituri proprii ale instituţiilor

publice sau rezultă din raporturi juridice contractuale ale acestora, executarea silită se

efectuează în conformitate cu dispoziţiile art.132 alin.3 din Ordonanţa Guvernului

nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată(n.n.:executarea silită se

efectuează de organele proprii ale instituţiilor publice care administreaza astfel de

venituri). “.

Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art.2 Cod de procedură fiscală, în materia

administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general

consolidat, Codul de procedură fiscală este dreptul comun.Drept urmare, dacă nu există

o procedură specială de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume

datorate bugetului general consolidat, se va aplica procedura relevantă din Codul de

procedură fiscală.68

Totodată, dispoziţii procedurale speciale în materia administrării impozitelor şi

taxelor sunt cuprinse şi în alte reglementări speciale cum ar fi: Codul fiscal69, Codul

vamal70, iar acestea prevalează faţă de dreptul comun în materie.

Există numeroase norme metodologice, oridine instrucţiuni, ce au o putere

inferioară legii, dar conţin dispoziţii procedurale referitoare la dministrarea impozitelor şi

taxelor.71

În sfârşit, Codul de procedură fiscală se completează cu dispoziţiile Codului de

procedură civilă.

Funcţionarea Comisiei fiscale Centrale

Pentru aplicarea unitară a prevederilor Codului fiscal, cu modificările şi

completările ulterioare şi ale Codului de procedură fiscală cu modificările şi completările

68 A se vedea D.Dascălu, C.Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de Procedură Fiscală, Editura Rosetti 2005, op.cit. p.71.69 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.927/23.12.2003.Acesta cuprinde dispoziţii referitoare la depunerea declaraţiilor anuale de impozit pe profit, la declaraţiile estimative de venit, la depunerea deconturilor de taxă pe valoare adăugată ş.a.70 Codul vamal al României a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr.180/01.08.1997.Acesta cuprinde în capitolul V procedura vamală aplicabilă în diferite etape ale vămuirii.71 Pentru dezvoltări, a se vedea D.Dascălu, C.Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de Procedură Fiscală, Editura Rosetti 2005, p.74-75.

38

Page 39: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

ulterioare s-a constituit, în baza art.6 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,

Comisia fiscală centrală la nivelul Ministerului Finanţelor publice.

Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat care răspunde de

politică şi legislaţie fiscală, în calitate de preşedinte, şi de preşedintele Agenţiei

Naţionale de Administrare Fiscal, cu rang de secretar de stat, în calitate de

vicepreşedinte.

Comisia fiscală centrală72emite decizii pentru :

a) problemele de natură fiscală şi cele de procedură fiscală, prin coroborarea legislaţiei

din domeniu cu legislaţia conexă, după caz, pentru care se impune o soluţie unitară

în vederea eliminării interpretărilor diferite în aplicarea legislaţiei;

b) problemele ce privesc conflictele de competenţă ivite între organele fiscale care nu

sunt subordonate unui organ ierahic superior comun;

c) cazurile în care aplicarea scutirii de taxă pe valoare adăugată pentru bunurile şi

serviciile finanţate din fonduri nerambursabile nu se poate realiza conform art.8 din

anexa la OMFP nr.141/2004;

d) soluţii fiscale individuale anticipate, la solicitarea contribuabililor mari, iar de la data

de 1 ianuarie 2007, şi la solicitarea celorlalţi contribuabili, cu privirea la soluţionarea

unor cereri referitoare la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare.Acestea

sunt opozabile şi obligatorii faţă de organele fiscale numai dacă situaţiile de fapt

ulterioare coincid cu prezentările şi documentele avute în vedere la emiterea lor, de

la data comunicării acestora, conform legii.În caz contrar, soluţiile fiscale individuale

anticipate se consideră, de drept desfiinţate retroactiv.

Soluţiile unitare adoptate prin decizii ale comisiei şi aprobate prin ordin al

ministrului finanţelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului

normativ în baza căruia au fost date, potrivit art.10 din OMFP nr.877/2005.Rezultă deci,

ca deciziile interpretative au caracter retroactiv, şi faţă de interpretarea legiutorului cum

că aceste decizii au un caracter normativ, arătăm că se încalcă unul dintre cele mai

vechi principii de drept, principiul neretroactivităţii legii, de la care nu se admit derogări

72 Constituirea şi atribuţiile Comisiei fiscale centrale s-au aprobat prin OMFP nr.877/2005, publicat în Monitoul oficial al României nr.571/04.07.2005.

39

Page 40: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

decât prin Constituţie.Deşi texul actualului ordin nu mai prevede expres, Comisiei

fiscale centrale i s-a conferit caracterul de autoritate interpretativă a legilor fiscale73.

Deciziile Comisiei au, de regulă, un caracter normativ, soluţiile făcând în acest

caz corp comun cu textul legal interpretat.

Din interpretarea textului arătat mai sus, rezultă că, Comisia fiscală centrală nu

se bucură de indepenţă decizională, deoarece deciziile trebuiesc să fie supuse aprobării

ministrului finanţelor publice înainte de publicarea lor în Monitorul oficial.

Suntem de acord şi cu alţi autori din doctrină, în sensul că deciziile comisiei

fiscale centrale acoperă numai interpretarea legislaţiei în sens restrâns, nu şi pe aceea

privind contribuţiile şi orice alte sume datorate bugetului general consolidat.

Comisia fiscală centrală nu soluţionează probleme punctuale care nu presupun

adoptarea unor soluţii unitare general aplicabile de către toţi agenţii economici, acestea

rezolvându-se potrivit fişei atribuţiilor direcţiilor, prevăzute în Regulamentul de

organizare şi funcţionare a Ministerului Finanţelor Publice şi potrivit legislaţiei specifice.

Deciziile Comisiei fiscale centrale nu se bucura de autoritate de lucru judecat şi

deci fiind acte administrative, Comisia fiscală centrală poate reveni asupra aceleiaşi

decizii, amendând-o sau reformând-o74.

2.4. Dispoziţii generale privind colectarea creanţelor fiscale

2.4.1. Colectarea creanţelor fiscale sau modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale ¿

În conformitate cu art.108, alin.1 din Codul de procedură fiscală , colectarea

creanţelor fiscale constă în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor

fiscale.

În opinia noastra, sintagma “stingerea creanţelor fiscale“ este criticabilă, în mod

corect ar trebui folosită sintagma “stingerea obligaţiilor fiscale“, pentru următoarele

argumente:

Codul Civil în art.1091, prevede că obligaţiile se pot stinge prin: plată, novaţie, remitere

voluntară, compensaţie, confuziune, pierderea lucrului, anulare sau rezoluţiune, prin

efectul condiţiei rezolutorii şi prin prescripţie.

Dreptul de creanta este un drept patrimonial in temeiul caruia creditorul-subiectul activ-

poate pretinde debitorului-subiectul pasiv- sa dea sa faca sau sa un faca ceva. Aşadar,

73 A se vedea M. Brăgaru, Revista de drept comercial nr.4/2005,op.cit. p.139.74 A se vedea M. Brăgaru, Revista de drept comercial nr.4/2005,op.cit. p.141.

40

Page 41: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

dreptului de creanta ii corespunde o obligatie al carei obiect poate consta, dupa caz, in

a da, a face sau a nu face ceva.

Efectul oricărei obligaţii este dreptul pe care aceasta îl conferă creditorului de a pretinde

şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care el este obligat.75

Stingerea oricărei obligaţii duce la realizarea dreptului de creanţă al creditorului.

In conformitate cu dispozitiile art.21 din Codul de Procedura Fiscala creanţele fiscale

reprezinta drepturi patrimoniale, constand in:dreptul organelor fiscale la perceperea

impozitelor, taxelor,contributiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului

general consolidat;dreptul organelor fiscale la perceperea dobanzilor si penalitatilor de

intarziere,in conditiile legii;dreptul contribuabililor la rambursarea taxei pe valoarea

adaugata;dreptul contribuabililor la restituirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor

sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat.

Spre deosebire de legiuitor care defineşte obligaţiile fiscale in art.22 din Codul de

Procedura Fiscala76, autori cu notorietate în domeniu definesc obligaţia fiscală ca fiind

conţinutul fundamental al raportului juridic fiscal.”Suma de bani pe care contribuabilul

are obligaţia de a o plăti reprezintă un venit al bugetului de sat, iar obligaţia al cărei

obiect este va fi denumită obligaţie fiscală.Obligaţia fiscală este o obligaţie juridică,

deoarece ea defineşte conţinutul unui raport juridic ce ia naştere între stat şi persoanele

determinate de lege,contribuabilii, raport juridic al cărui iyvor este legea, executarea

fiind asigurată, în caz de necesitate, prin intermediul constrângerii de stat.Acest specific

al raporturilor juridice fiscale, la care statul participă ca purtător al suveranităţii, al

75 A se vedea, C.Stătescu, C.Bîrsan, Drept Civil Teoria Generală a Obligaţiilor, Ed.All, Bucureşti, 1992, op.cit. p.282.76 Acestea sunt:obligaţia de a declara bunurile si veniturile impozabile sau, dupa caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a calcula şi înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a plăti la termenle legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de aplăti dobânzi şi penalităţi de întărziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilore şi alte sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată acesorii; obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele ţi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

41

Page 42: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

autorităţii publice, este cel care justifică diferenţele ce disting obligaţia fiscală de

obligaţia civilă clasică.”77

În concluzie, credem că titlul VIII al Codului de procedură fiscală “Colectarea

creanţelor fiscale” nu este greşit, mai ales că legiutorul a folosit încă din anul 2002

sintagma ”colectarea creanţelor bugetare”, prin adoptarea Ordonanţei Guvernului

nr.61/2002, când a înlocuit-o cu sintagma ”executare a creanţelor bugetare ” folosită în

Ordonanţa Guvernului nr.11/1996.Ceea ce dorim să subliniem este că din instituţia

juridică procedural-fiscală “colectarea creanţelor fiscale” face parte şi domeniul stingerii,

de bună voie sau prin forţa coercitivă a statului, a obligaţiilor fiscale.Din prevederile

legale cuprinse în titlul VIII, rezultă fără nici-o îndoială că stingerea obligaţiei fiscale se

realizează prin modalităţi comune şi altor obligaţii juridice, cum ar fi:plata, darea în

plată, prescripţia, executarea silită ; precum şi printr-o serie de modalităţi specifice, cum

ar fi: compensarea, restituirea, anularea, insolvabilitatea, deschiderea procedurii de

reorganizare judiciară sau prin faliment.

2.4.2. Exigibilitatea obligaţiei fiscale78

Odată individualizată obligaţia fiscală prin titlul de creanţă fiscală79, aceasta

devine exigibilă la expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau de alte

acte normative care reglementează venitul fiscal respectiv.

Pentru creanţele fiscale, administrate de Ministerul Finanţelor Publice, care nu au

prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor

publice, iar pentru creanţele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene

de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor

şi al ministrului finanţelor publice.

În cazul contribuţiilor sociale administrate de Ministerul Finanţelor Publice,

acestea trebuiesc virate, după ce au fost calculate şi reţinute la sursă, până la data de

25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.

În situaţiile în care urmare a unor controale fiscale de specialitate, se constată

obligaţii fiscale constând în diferenţe de plată la obligaţiile fiscale principale şi la

77 A se vedea D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.36.

78 Art.109 din Codul de procedură fiscală.79 Pentru dezvoltări, a se vedea a A.Gîgă, referatul cu tema Titlul de creanţă fiscală.

42

Page 43: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

obligaţiile fiscale accesorii, termenele de plată se stabilesc în funcţie de data

comunicării acestora, prin actele de control fiscal, astfel:

dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este

pâna la data de 5 a lunii următoare;

dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este

pâna la data de 20 a lunii următoare.

Contestarea de către contribuabil a actelor de control prin care au fost stabilite în

sarcina lor obligaţiile fiscale nu suspendă obligaţia de plată constată prin aceste acte.80

Potrivit dispoziţiilor art.116, alin1, din Codul de procedură fiscală, începând cu 1

ianuarie 2006, pentru neachitarea la temenul de scadenţă de către contribuabil a

obligaţiilor fiscale, se datorează majorări de întărziere.Credem că s-a facut o mare

realizare în sensul că, în perioada 1 ianuarie 2004 -1 ianuarie 2006 pentru neplata la

scadenţă a obligaţiilor fiscale contribuabilul datora dobânzi şi penalităţi de

întârziere.Cele doua sancţiuni pecuniare,dobânzile şi penalităţile de întârziere, au fost

înlocuite cu majorările de întârziere, dându-se în acest fel satisfacţie principiilor din

Constituţie, în sensul că nu se pot aplica două sancţiuni pentru săvârşirea unei singure

fapte.

Conform alin.2, al aceluiaşi articol, nu se datorează majorări de întârziere pentru

sumele datorate cu titlu de amenzi şi majorări de întârziere stabilite potrivit legii.În acest

fel, se evită aplicarea unei sancţiuni pecuniare fiscale la alte sancţiuni fiscale,

aplicându-se axioma juridică, potrivit căreia nu poţi fi judecat de 2 ori pentru aceeaşi

vină, non bis in ibidem81 .

Cu toate acestea, nu întelegem cu a putut legiutorul, într-o perioadă de 2 ani

(2004-2006), să se contrazică în acelaşi text legal.În vechea reglementare a art.115(în

forma republicată a devenit art.116), în alin 1 se prevedea pentru neplata obligaţiilor

fiscale la scadenţa plata unor dobânzi şi penalităţi de întârziere(se încălca principiul non

bis in ibidem); iar în alin.2 se prevedea că nu se datorează dobânzi şi penalităţi de

întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi şi penalităţi de întârziere

stabilite potrivit legii(se respecta principiul non bis in ibidem).

80 A se vedea D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.44.81 Care înseamnă: Nu de două ori pentru aceeaşi vină, F.Ştef, Dicţionar de expresii juridice latine, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 1995, p.151.

43

Page 44: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Majorările de întârziere se fac venit la bugetul căruia se varsă creanţa fiscală

principală.Ele se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al

ministrului finanţelor publice, cu excepţia situaţiilor în care titlurile de creanţă fiscale

prevăd majorările de întârziere, fără să precizeze cuantumul acesora, ele fiind calculate

de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie tilu

de creanţă fiscală şi care se comunică debitorului.

Regula este că, majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de

întârziere, începand cu ziua următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii

sumei datorate, inclusiv.Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de

întârziere şi poate fi rectificat prin legile bugetare anuale.

De la acestă regulă există şi excepţii:

a. pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data

întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv.În cazul plăţii preţului în rate,

majorările de întârziere se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de

distribuire a avansului.Pentru suma rămasă de plată, majorările de întârziere

sunt datorate de către cumpărator;

b. pentru impozitele, taxele şi contribuţiile debitorului declarat insolvabil, până la

data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilităţii, inclusiv.

Legiuitorul regementează câteva situaţii speciale de calcul al majorărilor de

întârziere pentru impozitul pe profit şi impozitul pe venit.82

Trebuie precizat că, majorările de întârziere nu sunt cheltuieli deductibile fiscal,

întrucât nu sunt aferente realizării veniturilor şi nici nu fac parte din categoria

cheltuielilor deductibile conform prevederilor legale în vigoare.83

Un act de control desfiinţat printr-o hptărâre judecătorească, rămasă definitivă şi

irevocabilă nu mai poate constitui un temei pentru calcularea de majorări de

întârziere.Câtă vreme titlul de creanţă fiscală a fost desfiinţat, nu pot fi stabilite sancţiuni

fiscale pentru creanţe fiscale care nu mai subzistă.84

Reluarea obligaţiilor fiscale, stabilite de organele de control printr-un proces-

verbal încheiat anterior, care nu au fost achitate, între timp şi recalcularea majorărilor de 82 Pentru dezvoltări, a se vedea art.116, alin.3 şi alin.4 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu toate modificările şi completările. 83 În acest sens, Decizia Civilă nr.359/R/2004 a Curţii de apel Braşov.84 În acest sens, Decizia Civilă nr.543/R/2004 a Curţii de apel Braşov.

44

Page 45: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

întârziere în noul act de cobntrol, este corectă, nefiind vorba de o dublarea aobligaţiilor

fiscale.85

Cap.3 Modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale

3.1.Stingerea obligaţiei fiscale prin plată

Plata reprezintă prima modalitate de stingere a obligaţiei fiscale reglementată în

Codul de procedură fiscală, întrucât este modalitatea comună şi cea mai des întâlnită în

practică.

Cadrul legal, de bază, îl constituie dispoziţiile art.111 şi art.112 din Codul de

proceură fiscală, la care se adaugă: art.109.186 şi art.110.187 din normele metodologice,

OMFP nr.246/2005 de aprobare a Normelor metodologice privind utilizarea şi

completarea ordinului de plată pentru pentru Trezoreria Statului88, Decizia Comisiei

fiscale centrale nr.1/2005 referitoare la art.109 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare, aprobată prin

OMFP nr.507/200589, OMFP nr.1870/200490, modificat prin prin OMFP NR.2009/200591

prin care s-au aprobat Instrucţiunile de completare a numărului de evidenţă a plăţii.

3.1.1. Deosebiri între plată în materie fiscală şi plată în materie civilă

Executarea obligaţiei se face de către debitor, ca regulă generală, de bunăvoie,

prin plată.Aşadar, putem defini plata ca fiind executarea voluntară a obligaţiei de către

debitor, indiferent de obiectul ei.

Dacă în limbajul curent plata semnifică numai remiterea unei sume de bani, în

limbaj juridic plata semnifică executarea oricărei obligaţii.92

În materie fiscală, plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către contribuabili,

distinct, pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general

consolidat, inclusiv majorările de întârziere.În concluzie, plata presupune remiterea unor

sume de bani, întrucăt caracteristic impozietor moderne este forma bănească.Nu este

85 În acest sens, Decizia nr.2433/12.04.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţia de contencios administrativ şi fiscal.86 Art.109 a devenit, în forma republicată, art.110.87 Art.110 a devenit, în forma republicată, art.112.88 Publicat în Monitorul Oficial nr.206/10.03.2005.89 Publicat în Monitorul Oficial nr.360/27.04.2005.90 Publicat în Monitorul Oficial nr.1256/2004.91 Publicat în Monitorul Oficial nr.1194/30.12.2005.92 A se vedea, C.Stătescu, C.Bîrsan, Drept Civil Teoria Generală a Obligaţiilor, Ed.All, Bucureşti, 1992, op.cit. p.284.

45

Page 46: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

exclus, ca forma impozitelor să fie în muncă sau în natură; în această situaţie putând

afirma că plata în materie fiscală este totuna cu plata în materie civilă.

3.1.2. Modalităţi de plată

Plata obligaţiei fiscale se face prin următoarele modalităţi:

în numerar la casieriile organelor fiscale, la unităţile de trezorerie ale statului, la unităţi

ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni, la unităţi poştale(prin mandat poştal);

prin virament;

prin aplicare şi anulare de timbre fiscale mobile.

Plata în numerar se realizează, de regulă, pentru sume relativ mici de bani, de

către contribuabili-persoane fizice, cât şi de terţe persoane, dar în numele

contribuabililor.Contribuabilii-persoane fizice trebuie să prezinte nota de plată emisă de

reprezentanţii organelor fiscale, în care se specifică numele debitorului, natura

impozitului, termenul de plată, eventualele majorări de întârziere, precum şi alte

date.De, asemenea, se pot face plăţi şi pe baza unei simple declaraţii verbale a

debitorului sau a unei terţe persoane care-l reprezintă.

Dovada plăţii în numerar se face cu chitanţa eliberată de unitatea încasatoare

sau cu chitanţa eliberată de oficiul poştal unde s-a depus mandatul, iar data plăţii este,

după caz, data înscrisă pe chitanţă sau data poştei, înscrisă pe mandatul poştal.

Plata prin virament se utilizează, de regulă, pentru sume mari de bani, de către

contribuabilii-persoane juridice prin intermediul unor instrumente de decontare bancare.

Plata prin decontare bancară presupune intervenţia unei unităţi bancare-un terţ

faţă de raportul juridic bugetar existent între contribuabil şi stat- la care subiectul plătitor

(persoană fizică sau juridică) are deschis un cont.93

La termenele de plată, debitorii calculează şi dispun virarea unor sume de bani,

reprezentând taxe si impozite catre bugetul general consolidat.Virarea se efectuează pe

baza dispoziţiei de plată, în care se înscriu elementele şi datele din care să rezulte

natura venitului bugetar, precum şi bugetul în care se varsă, după caz.

Băncile au obligaţia de a vira sumele reprezentând venituri bugetare în aceeaşi

zi în care au debitat contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare

specifice.Potrivit art.118 din Codul de procedură fiscală, nedecontarea de către unităţile

93 A se vedea D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.51.

46

Page 47: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare

de la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată

a sumelor respective şi atrage pentru acesta obligaţia la plata majorărilor de întârziere,

nu şi a debitului principal.94Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi

nedecontate de unităţile bancare, precum şi a majorărilor de întârziere, plătitorul se

poate îndrepta împotriva unităţii bancare respective.Prin aceste dispoziţii, s-a prelungit

termenul în care băncile pot deconta sumele cuvenite bugetului general consolidat,

urmare a debitării conturilor contribuabililor, fără atragerea de majorări de întârziere, de

la 48 de ore-cum era prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr.61/2002 privind colectarea

creanţelor bugetare- la 3 zile lucrătoare.

Dovada plăţii prin virament se face cu copia dispoziţiei de plată, certificată de

bancă prin care s-a făcut plata.

Plata prin aplicare şi anulare de timbre fiscale mobile se face în momentul

solicitării unui serviciu de către o instituţie specializată a statului. Timbrele fiscale mobile

se aplică şi apoi se anulează cu o linie oblică, se trece menţiunea ’’Anulat’’ şi se

semnează de către funcţionarul care întocmeşte actul pentru care se datoreză taxa.

Dovada plăţii pentru obligaţiile fiscale care se sting prin aplicare şi anulare de

timbre fiscale mobile se face prin marca timbrului fiscal aplicată pe actul

întocmit.Momentul plăţii este data înregistrării la organul competent a documentului sau

a actului pentru care s-au depus şi anulat timbrele datorate potrivit legii.

În cazul, obligaţiilor fiscale care se sting prin aplicare şi anulare de timbre fiscale

mobile nu mai este posibilă restituirea sumelor plătite în plus sau nelegal datorate,

deoarece prin anularea sa timbrul mobil fiscal şi-a pierdut valoarea, nemaiputând să fie

folosit.

Modalităţile de plată pot fi clasificate şi în :

plată directă;

plată prin reţinere la sursă sau stopajul la sursă.

Stingerea obligaţiei fiscale prin plată directă poate avea loc prin numerar,

decontare bancară(virament), prin mandat poştal sau prin aplicare şi anulare de timbre

fiscale mobile.

94 În acest sens, Decizia nr.3712/2003 şi Decizia nr.1706/15.03.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Secţia de contencios administrativ şi fiscal

47

Page 48: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Stingerea obligaţiei fiscale prin reţinere la sursă mai este denumită şi stopaj la

sursă.95 Această modalitate presupune existenţa a trei subiecte: plătitorul(de exemplu:

unitatea angajatoare), contribuabilul(de exemplu: angajatul) şi statul prin aparatul

fiscal.Stopajul la sursă se realizează prin calcularea, reţinerea şi vărsarea veniturilor

fiscale de către o altă persoană decât contribuabilul.Astfel, răspunderea juridică

administrativă pentru neplata la termenele şi în cuantumul prevăzut de lege aparţine

persoanei care are obligaţia calculării, reţinerii şi vărsării venitului fiscal. În practica, cea

mai des întâlnită situaţie este cea a plaţii impozitului pe venitul din salarii.

3.1.3. Ordinea în care se fac plăţile sau ordinea stingerii datoriilor

Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi

alte sume reprezentând creanţe fiscale, iar sum platită nu este suficientă pentru a stinge

toate datoriile, atunci se stinge creanţa fiscală stabilită de contribuabil conform

numărului de evidenţă a plăţii înscris pe ordinul de plată pentru Trezoreria statului.

În situaţia în care contribuabilul nu stabileşte creanţă fiscală ce urmează a fi

stinsă, organul fiscal competent va efectua stingerea obligaţiilor fiscale în următoarea

ordine:

a) sume datorate în contul ratelor din graficele de plată a obligaţiilor fiscale,

pentru care s-au aprobat eşalonări şi/sau amânări la plata, precum şi majorările de

întârziere datorate pe perioada eşalonării şi/sau amânării la plată şi calculate conform

legii;

b) obligaţii fiscale principale cu termene de plată în anul curent, precum şi

accesoriile acestora, în ordinea vechimii;

c) obligaţii fiscale datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului

precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

d) majorări de intârziere aferente obligaţiilor fiscale prevăzute la litera c);

e) obligaţii fiscale cu termen de plată viitoare, la solicitarea debitorului.

Pentru creanţele bugetelor locale, din categoria obligaţiilor fiscale cu termen de

plată în anul curent, sesting cu prioritate obligaţiil fiscale stabilite ca urmare a inspecţiei

fiscale.

95 Această modalitate presupune o serie de avantaje, cum ar fi: siguranţa, rapiditatea, comoditatea.Pentru dezvoltări, a se vedea D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.52-53.

48

Page 49: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Organul fiscal competent va înştiinţa debitorul despre măsura luată, în termen de

10 zile de la data efectuării stingerii obligaţiilor fiscale.

Începând cu 1 ianuarie 2007, ordinea stingerii datoriilor va fi alta.Astfel, dacă un

contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume

reprezentând creanţe fiscale, iar suma platită nu este suficientă pentru a stinge toate

datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe

care îl stabileşte contribuabilul.În cadrul tipului de impozit, taxă, contribuţie sau altă

sumă reprezentând creanţă fiscală, stabilit de contribuabil, stingerea se efectuează, de

drept, în următoarea ordine:

a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a

obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare la plată, precum şi majorarea de

întârziere datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu

majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, în cazul în care tremenul de

plată se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată

depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;

b) obligaţia fiscală principală şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia, în

ordinea vechimii, cu excepţia celor pentru care s-a început executarea silită.După

stingerea integrală a obligaţiei fiscale principale celei mai vechi se vor stinge obligaţiile

fiscale accesorii aferente acesteia.

Vechimea obligaţiilor fiscale se determină în funcţie de scadenţa acestora,

prevăzută de Codul fiscal sau de alte prevederi legale.În cazul diferenţelor de obligaţii

fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi al diferenţelor

suplimentare de obligaţii fiscale principale, ce fac obiectul declaraţiilor rectificative

depuse de contribuabili, vechimea se determină în funcţie de termenele de plată.

Vechimea obligaţiilor fiscale accesorii este dată de vechimea impozitelor, taxelor,

contribuţiilor şi a altor obligaţii fiscale care le-au generat.

c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată obligaţiei

fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare, până la concurenţa cu suma eşalonată la

plată sau până la concurenţa cu suma achiatată, după caz, precum şi suma amânată la

plată împreună cu majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, după caz;

d)obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.

49

Page 50: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Dacă contribuabilul nu respectă ordinea prevăzută de legiutor, organul fiscal

competent va înştiinţa debitorul despre modul în care s-a efectuat stingerea obligaţiilor

fiscale, fără a fi ţinut de un termen.

3.2. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

Compensarea intervine în situaţiile în care contribuabilii au făcut plăţi nedatorate

sau plăţi mai mari către bugetul general consolidat.Sumele de bani plătite în plus sau

nelegal datorate se vor compensa cu alte obligaţii fiscale ale contribuabilului, restante

sau viitoare.

Baza legală o constituie prevederile din art.113 Cod de procedură fiscală şi

dispoziţiile art.113.1-113.5 din Normele metodologice.

Compensare, în fapt, este tot o plată, deoarece în cazul când se face cu obligaţii

băneşti restante duce la lichidarea lor, iar în cazul când se face cu obligaţii băneşti

viitoare, asigură realizarea lor înainte de împlinirea termenului de plată, echvalând cu o

plată anticipată.96

Compensarea reprezină un mod simplificat de stingere a obligaţiei fiscale, prin

evitarea unei plăţi duble.

Organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul este

competent în efectuarea compensării.

În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, majorările de întârziere se

datorează până la data stingerii inclusiv.

3.2.1. Deosebiri între compensare şi compensaţie

Compensaţia este reglementată prin art.1143-1153 Cod civil.

Compensaţia este modul de stingere a obligaţiilor care constă în stingerea a

doua obligaţii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele.

Compensaţia poate fi : legală, când operează în puterea legii, prin întrunirea

anumitor condiţii; convenţională, când operează prin convenţia părţilor; judecătorească,

când operează prin hotărârea instanţei de judecată.97

96 A se vedea, D.D.Şaguna, Drept Financiar şi Fiscal, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1994, op.cit. p.370.97 A se vedea, C.Stătescu, C.Bîrsan, Drept Civil Teoria Generală a Obligaţiilor, Ed.All, Bucureşti, 1992, op.cit. p.340-341.

50

Page 51: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Spre deosebire de dreptul comun, care reglementează trei tipuri de compensare,

în procedura fiscală compensarea are un caracter administrativ, fiind excluse aceste

forme de compensare98.

Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Finanţelor Publice

reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenţa celei

mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi

pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

Aceeaşi regulă este prevăzută de legiutor şi în ceea ce priveşte compensarea

creanţelor fiscale care se varsă la bugetele locale.

În dreptul comun, compensarea legală poate fi privită şi ca un mijloc de protecţie

a persoanei care, nefiind îndeajuns de diligentă pentru a pune în întârziere pe debitorul

său(astfel încât să poată curge dobânzile), are la dispoziţie acest mijloc de aărare

împotriva debitorului său(care este în acelaşi timp şi creditor).În dreptul fiscal, însă,

disproporţia este evidentă, dacă luăm în considerare faptul că statul poate p99retinde

majorări de întârziere încă de la momentul exigibilităţii creanţei sale, în vreme ce

contribuabilul este nevoit să facă o cerere de restituire sau compensare pentru a genera

acest efect, fără a se putea apăra prin simpla invocare a compensării.

3.2.2. Compensarea la cerere

Debitorul, care a făcut plăţi mai mari sau nelegal datorate, poate să facă o cerere

de compensare la organul fiscal competent, în teremenul de prescriptie de 5 ani.

Cererea de compensare trebuie să cuprindă elementele de identificare a

solicitantului, precum şi suma şi natura creanţelor fiscale ce fac obiectul

compensării.Cererea va fi însoţită de documente care dovedesc dreptul debitorului la

rambursarea sau restituirea de la buget asumelor, cum sunt: copii legalizate după

hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile sau de pe deciziile de soluţionare a

contestaţiilor, rămase definitive, ori de pe deciziile de impunere emise de organele

fiscale, precum şi copii de pe orice documente din care să rezulte că suma plătită nu

reprezintă obligaţie fiscală.

98 Pentru dezvoltări, a se vedea D.Dascălu, C.Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de Procedură Fiscală, Editura Rosetti 2005, p.357-358.99 A se vedea D.Dascălu, C.Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de Procedură Fiscală, Editura Rosetti 2005, op.cit. p.359-360.

51

Page 52: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Rezultatul compensării la cerere va fi consemnat într-o notă de compensare ce

va fi comunicată debitorului, în termen de 7 zile de la data efectuării oeraţiunii.

În situaţia în care cererea debitorului nu este soluţionată sau este respinsă,

acesta are la îndemână cererea adresată instanţei de judecată prin care să solicite

organului fiscal obligarea la efectuarea compensării.100

În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare la cerere, majorările de

întârziere se datorează până la data depunerii la organul competent a cererii de

compensare.

Dacă se consată, urmare a exercitării controlului fiscal sau analizării cererii de

compensare că suma ce urmează a se compensa este mai mică decât suma cuprinsă

în cererea de compensare, majorările de întârziere se recalculează pentru diferenţa

rămasă de la data înregistrării cererii de compensare.

3.2.3. Compensarea din oficiu

Organul fiscal competent poate efectua, înainte de restiuirea sau rambursarea

unor sume de restituit către un debitor, compensarea din oficiu.101

Compensarea din oficiu poate fi efectuată de organul fiscal în tot cursul

termenului de prescripţie prevăzut de lege pentru fiecare dintre obligaţiile supuse

compensării, începând cu momentul în care ambele obligaţii îndeplinesc condiţiile

prevăzute de art.1145 Cod civil, respectiv din momentul în care acestea sunt certe,

lichide şi exigibile.

Compensarea din oficiu nu operează în cazul sumelor negative din deconturile

de taxă pe valoare adăugată fără opţiune de rambursare.

Rezultatul compensării din oficiu va fi consemnat într-o notă de compensare ce

va fi comunicată debitorului, în termen de 7 zile de la data efectuării oeraţiunii.

În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare din oficiu, majorările de

întârziere se datorează până la data înregistrării operaţiei de compensare de către

100 Pentru opinia potrivit căreia instanţa poate fi sesizată cu o cerere de constatare a faptlui că a operat compensarea, ase vedea D.şova, Contestaţia la executare silită în materie fiscală (i), în Revista Română de Drept al Afacerilor nr.5-6, p.11.101 In acest sens, Decizia nr.4607/29.09.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

52

Page 53: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

unitatea de trezorerie teritorială, conform notei de compensare întocmite de organul

fiscal competent.

3.2.4.Ordinea în care se fac compensările

În situaţia în care creanţele fiscale reciproce nu ţin de acelaşi tip de buget sau

rămân diferenţe de restituit în urma efectuării compensării cu sume datorate aceluiaşi

buget, compensarea creanţelor debitorului se va face cu creanţele altor bugete, pe baza

unei ordini exprese şi imperative reglementate de Codul de procedură fiscală, după cum

urmează:

creanţe ale bugetului de stat;

creanţe ale fondului de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi externe;

creanţe ale bugetului asigurărilor sociale de stat;

creanţe ale Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

creanţe ale bugetului asigurărilor pentru şomaj.

Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul compensării creanţelor bugetelor locale.

3.3. Stingerea obligaţiei fiscale prin restituire

Restituirea reprezintă o modalitate nouă de stingere a obligaţiilor fiscale, fiind

reglementată în art.114 din Codul de procedură fiscală şi prin OMFP nr.1899 de

aprobare a Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi

de acordare a dobânzii cuvenite contribuabililor pentru restituite sau rambursate cu

depăşirea termenului legal102.

Debitorul are posibilitatea, ca în termenul general de prescripţie de 5 ani de la

data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire, să

ceară restituirea unor sume, peste cele legal datorate sau nelegal datorate, vărsate în

bugetul general consolidat.În această situaţie, organul fiscal competent va dispune

restituirea următoarelor sume:

a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;

b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;

c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

102 Publicat în Monitorul Oficial nr.13/05.01.2005.

53

Page 54: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente

potrivit legii;

g) cele rămase după efectuarea distribuirii preţului în cursul etapei de valorificare a

bunurilor din cadrul procedurii de executare silită fiscală;

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerele prin

poprire, după caz în temeiul hotărării judecătoreşti prin care se dispune

desfiinţarea executării silite.

Cererea de restituire va fi însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că

suma a fost plătită la buget în mod nelegal sau peste cea legal datorată.Ea va fi

soluţionată în termenul de 45 de zile, termenul putând fi prelungit cu perioada cuprinsă

între data la care s-a comunicat debitorului solicitarea de informaţii suplimentare

relevante soluţionării acesteia şi data înregistrării primirii acestor informaţii la organul

fiscal competent.Organul fiscal competent va emite decizia de restituire, ce urmează a fi

aprobată de conducătorul unităţii fiscale.În baza deciziei de restiuire aprobate, organul

fiscal competent va întocmi nota de restituire.

O condiţie esenţială pentru a opera restituirea este ca, debitorul să nu aibă

obligaţii fiscale restante. Dacă debitorul are obligaţii fiscale restante, sumele solicitate a

fi restituie vor fi , mai întâi, compensate, iar ulterior dacă vor rămâne diferenţe în plus de

sume acestea vor fi restituite debitorului.În cazul în care suma de rambursat sau de

restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua

compensare până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.

De la regula prezentată mai sus există următoarea excepţie: organul fiscal va

restitui, din oficiu , sumele ce reprezintă diferenţe de impozite rezultate din regularizarea

anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice.Restituirea se va face în

termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

Diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei Ron vor rămâne în

evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci

când suma cumulată a acestora depăşeşte limita menţionată.Prin excepţie, diferenţele

mai mici de 5 lei Ron se vor putea restitui la cererea contribuabilului, dar numai în

numerar, căci prin decontare bancară sau mandat poştal cheltuielile efectuate de stat

cu restituirea sumei ar fi mai mari decât suma ce urmează a fi restituită.

54

Page 55: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

O situaţie specială reglementată este cea a restituirii sumelor în valută

confiscate, care se restituie în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile

prin care se dispune restituirea.Sumele în valută urmează să fie restituite în lei, la cursul

de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României,

de la data rânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus

restituirea.credem că referirea textului doar la moneda euro nu ar trebui interpretată

restrictiv, în sensul că nu se restituie alte sume decât cele exprimate în euro.103

Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget se datorează de stat, la

cererea contribuabilului, dobânzi de la momentul expirării termenului de 60 de zile de la

comunicarea deciziei de impunere sau a termenului de 45 de zile de la răspunsul

organului fiscal la cererea debitorului de restituire, dacă nu există motive legale ca acest

termen să fie prelungit.

Plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese

depuse de acesta la organul fiscal competent.Cererea de plată a dobânzii se

soluţionează în termenul de 45 de zile.

Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea

Ministerului Finanţelo Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale

a României la cre se adugă 10 puncte procentuale, o dat pe an, în luna decembrie,

pentru anul următor, sau în cursul anului, dacă rata dobânzii de referinţă se modifică cu

peste 5 puncte procentuale.

Dobânda se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează,

după caz, sumele solicitate de către debitori.

3.4. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie

Cadrul legal în materia stingerii obligaţiei fiscale prin presripţie îl constituie

Capitolul VII din Codul de procedură fiscală, art.130.1 şi art.130.2 din normele

metodologice, care se completează cu dreptul comun în materia prescripţiei, şi anume

Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă, precum şi dispoziţiile art.405-405³

din Codul de procedură civilă.

3.4.1. Prescripţia dreptului de a cere executarea silita

103 Pentru dezvoltări, a se vedea D.Dascălu, C.Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de Procedură Fiscală, Editura Rosetti 2005, p.341.

55

Page 56: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Legea fiscală nu conţine o definiţie in terminis a ‘’prescripţiei dreptului de a cere

executarea silită’’, dar având în vedere ansamblul reglementării, precum şi strânsa

afinitate a prescripţiei de acere executarea silită de drept comun, putem defini

prescripţia dreptului de a cere executarea silită în materie fiscală ca fiind stingerea

dreptului de executare silită a titlurilor executorii emise de organele fiscale din cauza

neexercutării lui în termenul de prescripţie stabilit de lege.

Din această definiţie se desprind cu uşurinţă principalele trăsături caracteristice

ale acestei noţiuni juridice:

presciptia dreptului de a cere executarea silită este o sancţiune procedurală, iar nu de

drept material; dreptul organelor fiscale de a executa silit este un drept subiectiv

procesual fiscal;

ca sancţiune procedurală, prescripţia stinge dreptul de executare silită a organelor

fiscală şi obligaţia corelativă a debitorului de a se supune executării silite;

stingerea dreptului de executare silită atrage încetarea măsurilor de realizare silită; fără

a stinge şi creanţa bugetară însăşi, care poate fi achitată de bunăvoie.104

Termenul general de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a

creanţelor fiscale, atât în cazul creanţelor fiscale datorate bugetului de stat, cât şi în

cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, este de 5 ani.Acest termen de

prescripţie se aplică şi creanţelor care provin din amenzi contravenţionale.

În afara acestui termen general, semnalăm existenţa unor termene speciale de

prescripţie aplicabile, dintre care amintim:

3 ani pentru executarea unor amenzi contravenţionale(art.82 din OUG nr.27/2002

privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente derivate; art.180 din OUG

nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele

reglementate)105;

25 ani pentru executarea creanţelor trezoreriei statului rezultate din gestionarea

împrumuturilor externe guvernamentale contractate direct sau garantate de stat,

precum şi din alte operaţiuni, derulate prin trezoreria statului(art.12 alin.4 din OUG

nr.146/2002)106;

104 A se vedea, M.Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, op.cit. p.311-312.105 A se vedea, M.Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, op.cit. p.315.106 Idem.

56

Page 57: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

3 ani pentru constatarea de aplicare şi executarea unor sancţiuni

contravenţionale(art.278 din Legea nr.297/2004 privind pieţele de capital);

5 ani pentru plata taxelor vamale(art.187 alin.1 din Codul vamal).

Termenele de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită încep să curgă

de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.Dreptul

de a cere executarea silită se naşte când obligaţia fiscală a devenit exigibilă.

Aşa cum s-a arătat pe larg în literatura de specialitate, nu trebuie confundată

data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de a cere

executarea silită, care în toate cazurile este data de 1 ianuarie a anului următor celui în

care a luat naştere acest drept, cu data naşterii dreptului de a cere executarea silită,

care, prin ipoteză, este anterioară şi precedă începutul prescripţiei dreptului de a

cere(obţine) executarea silită.107

În legătură cu termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită

special de 5 ani, derogatoriu faţă de cel de drept comun, care este de 3 ani, Curtea

Constituţională a respins, în repetate rânduri, excepţiile de neconstituţionalitate ale

art.127 din Codul de procedură fiscală108, statuând ‘’că prin instituirea unor termene de

prescripţie speciale nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în faţa legii şi a

autorităţilor publice, întrucât, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională în jurisprudenţa

sa, în acord cu cea a curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitatea nu însemnaă

uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratamen juridic diferit pentru situaţii diferite,

când acestea se justifică în mod raţional şi obiectiv.În cazul de faţă, această soluţie se

impune datorită legăturii indisolubile dintre creanţele fiscale şi bugetul de stat, ceea ce

constituie o justificare suficientă pentru diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte

termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită’’109.

Suspendarea termenului de prescripţie are loc, ope legis, în următoarele situaţii:

a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de

prescripţie a dreptului la acţiune110;

107 A se vedea, M.Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, op.cit. p.316.108 Care în forma republicată a devenit art.128.109 Decizia Curţii Constituţionale nr.424/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.1029/21.11.2005.110 Aceste cazuri sunt: cât timp organul de executare este împiedicat de un caz de forţă majoră să îndeplinească măsuri de executare silită; cât timp debitorul face parte din forţele armate ale româniei, iar acestea se află pe picior de război.

57

Page 58: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a

fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;

c) pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;

d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executare silită, prin orice

acte şi fapte ilicite, cum ar fi: inducerea în eroare a organului de executare, ascunderea

bunurilor şi veniturilor sau altele asemenea;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

După suspendare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită îşi reia cursul,

potrivit dreptului comun în materia prescipţiei extinctive.

Observăm că, cauzele de suspendare a prescripţiei dreptului de a cere

executarea silită au caracter legal şi sunt limitative.

Întreruperea termenului de prescripţie a executării silite a creanţelor fiscale are

loc în următoarele situaţii:

a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de

prescripţie a dreptului la acţiune.Suntem de acord cu opinia generală din literatura de

specialitate, cum că textul de lege este inaplicabil în raport de particularităţile titlurilor de

creantă fiscale.Cererea de chemare în judecată nu poate constitui o cauză de

întrerupere datorită caracterului executoriu al titlului de creanţă fiscală, iar

recunoaşterea făcută de debitor este prevăzută ca modalitate distinctă de întreurupere

a termenului de prescripţie în acelaşi text de lege.

b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul

acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a

recunoaşterii în orice alt mod a datoriei.Sunt acte de executare silită: somaţia comunicată

debitorului, adresa de înfiinţare a popririi, procesul-verbal de sechestru, procesul-verbal

privind eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită şi altele

asemenea.111

c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.Sunt acte de

recunoaştere a obligaţiei fiscale cererea de compensare, cererea pentru acordare unor

înlesniri la plată, precum şi orice alte acte prin care debitorul recunoaşte obligaţia

111 A se vedea, I.Condor, S.Cristea Condor, Prescripţia extinctivă în dreptul comun şi în dreptul fiscal,op.cit. p.61.

58

Page 59: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

fiscală.112Nu suntem de acord cu această opinie, întrucât simpla depunere a unor cereri

din partea debitorului, chiar şi în cazurile arătate mai sus, nu presupune în mod automat

o rezolvare pozitivă pentru debitor, în sensul admiterii lor.De aceea, vom fi de acord că

cererea de compensare, cererea de acordare a unor înlesniri la plată, precum şi orice alte

cerereri prin care debitorul să-şi recunoască datoria sunt acte de recunoaştere a

obligaţiei fiscale, numai după ce acestea sunt aprobate de organul fiscal competent.

d) pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilităţii clientului.113

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

În lipsa unor prevederi exprese în Codul de procedură fiscală, urmează a se aplica

Art.405²alin.2 din Codul de procedură civilă, astfel, după întrerupere, începe să curgă un

nou termen de prescripţie.

Efectele împlinirii termenului de prescripţie sunt reglementate în codul de

procedură fiscală în art.132114.

Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a

dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea

măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori.

Scăderea din evidenţa analitică pe plătitori a creanţelor fiscale pentru care s-a

împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită se va face pe baza

unui proces-verbal de constatare a împlinirii termenului de prescripţie, însuşit de şeful

compartimentului de specialitate, avizat de compartimentul juridic din cadrul aceluiaşi

organ fiscal sau din cadrul organului ierarhic superior, după caz, şi care va fi supus spre

aprobare conducătorului organului fiscal, împreună cu dosarul. Dosarul trebuie să

cuprindă toate documentele şi informaţiile necesare pentru constatarea împlinirii

termenului de prescripţie, precum şi procesul-vebal de constatare.

Ca şi în dreptul comun, sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale,

după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.

Observăm că, în procedura fiscală nu este reglementată instituţia repunerii în

termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, astfel încât considerăm că

sunt aplicabile dispoziţiile art.405³ din Codul de procedură civilă.Creditorul fiscal(aparatul

112 Idem.113 Cu privire la procedura insolvabilităţii a se vedea subcapitolul 3.6.1. supra.114 După republicare a devenit art.133.

59

Page 60: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

fiscal prin organul fiscal competent), după împlinirea termenului de prescripţie, poate

cererepunerea în termen dacă face dovada că a fost împiedicat să ceară executarea silită

a creanţelor fiscale datorită unor motive temeinice.Motivele temeinice sunt lăsate la

aprecierea instanţei de judecată competente, care în opinia noastră este judecătoria din

raza teritorială unde-şi are sediul organul de executare.Cererea de repunere în termen se

introduce în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

3.4.2. Prescripţia dreptului de a cere compensarea sau restituirea

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se

prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat

naştere dreptul la compensare sau restituire.

Cea mai spinoasă problemă care se pune este aceea dacă prescripţia dreptului de

a cere compensarea sau restituirea ţine de dreptul material fiscal sau de dreptul

procedural fiscal, în spetă, de executarea silită a creanţelor fiscale ale contribuabilului

împotriva statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.

Dacă analizam instituţia juridică din punctul de vedere al reglementării alături de

prescripţia dreptului statului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale ale debitorilor,

s-ar impune cu certitudine opinia că prescripţia dreptului de a cere compensarea sau

restituirea ţine de executarea silită a creanţelor fiscale ale contribuabilului împotriva

statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.Un alt argument în susţinerea acestei opinii

este acela că şi titlul de creanţă fiscală care aparţine debitorului în contra statului este

executoriu, prin el însuşi, fără să fie necesară o altă fomalitate.Un contraargument în

susţinerea acestei teorii este acela că depunerea unei cereri de restituire sau

compensare nu reprezintă şi o soluţie pozitivă pentru contribuabil, dacă nu este aprobată

de conducătorul organului fiscal competent.

Codul de procedură fiscală reglementează, aşadar, stingerea prin prescripţie a

acestei posibilităţi a contribuabilului de a solicita restituirea pe cale administrativă, iar

efectul prescrpţiei extinctive sub acest aspect este însăşi stingerea dreptului la

restituire.În ipoteza în care, cu respectarea termenului de 5 ani, contribuabilul a solicitat

restituirea(compensarea), iar organul fiscal a dat o soluţie nefavorabilă acestei cereri ori a

lăsat-o nesoluţionată, hotărârea instanţei judecătoreşti sesizate în condiţiile Legii

60

Page 61: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

contenciosului administrativ115 va putea fi pusă în executare, însă în condiţiile dreptului

comun(termenul de prescripţie fiind aşadar de 3 ani).116

3.5. Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită

În situaţia în care contribuabilii nu şi-au executat de bună voie obligaţiile fiscale ajunse

la termen, statul are dreptul de a apela la forţa de constângere, şi astfel să treacă la

executarea silită a creanţelor fiscale.117Întru-cât, titlul de creanţă fiscală este executoriu prin

el însuşi, procedura de executare silită desfăşurată de organele fiscale nu este precedată de

o altă procedură prealabilă cu caracter judiciar.

3.5.1. Organele de executare silită

Organele de executare silita in materia executarii creanţelor fiscale sunt:

1. Organele fiscale care administreaza creanţe fiscale.

2. Organele proprii ale instituţiilor publice care încasează, administrează,

contabilizeaza si utilizeaza creanţele bugetare, provenite din venituri proprii şi

cele rezultate din raporturi juridice contractuale.

Din punct de vedere al competentei materiale aceste organe de executare silită

sunt abilitate sa ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de

executare silită .

Din punct de vedere al competentei teritoriale organul de executare competent

este cel in a carui raza teritoriala se gasesc bunurile urmaribile.

Organul de executare in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul,

numit in continuare-organ de executare coordonator, are sarcina coordonarii intregii

executarii, in situatia in care bunurile urmaribile nu se gasesc in raza teritoriala a unui

singur organ de executare.

În cazul debitorilor solidari, organul de executare coordonator este cel in a carui

raza teritoriala isi are domicilul fiscal debitorul despre care exista indicii ca detine mai

multe venituri sau bunuri urmaribile. Acesta inscrie, in evidentele sale, debitul in

intregime si ia masuri de executare silita, avand obligatia sa comunice intregul debit si

115 Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ a fost publicată în Monitorul Oficial nr.1154/07.12.2004.116 A se vedea D.Dascălu, C.Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de Procedură Fiscală, Editura Rosetti 2005, op.cit. p.404-405.117 Pentru dezvoltări, a se vedea C.Roşu, A.Fanu-Moca, Contestaţia la executarea silită reglementată prin Codul de procedură fiscală, Revista Dreptul nr.5/2005, p.96-97.

61

Page 62: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

celorlalte organe de executare in a caror raza teritoriala se afla domiciliile fiscale ale

celorlalti codebitori.

Organele de executare sesizate vor inscrie debitul comunicat in evidentele proprii

si vor lua la randul lor masuri de executare silita. Acestea au obligatia sa comunice

organului de executare coordonator sumele realizate in contul debitorului, in termen de

10 zile de la realizarea acestora.

Daca debitul se realizeaza, debitorul trebuie sa solicite organului de executare

coordonator sa faca aplicarea dispozitiilor art.134 alin.4 Cod de procedura fiscala, in

sensul ca acesta din urma este obligat sa ceara organelor sesizate sa inceteze de

indata executarea silita.

Dacă se constata ca domiciliul sau sediul debitorului se afla in raza teritoriala a

altui organ de executare, organul de executare considerat coordonator va trimite

organului de executare competent-care va deveni organ de executare coordonator-

dosarul de executare, inclusiv titlul executoriu.Totodata primul organ de executare va

instiinta, daca este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu, la ce organ de

executare se afla titlul executoriu.

In cazul in care executarea silita se face prin poprire, organul de executare

coordonator poate proceda la aplicarea masurii de executare asupra tertului poprit ,

indiferent de locul unde isi are domiciliul fiscal.

Organul de executare coordonator poate proceda la indisponibilizarea si

executarea silita a bunurilor si veniturilor urmaribile, atunci cand constata ca exista

pericolul evident de instrainare, substituire sau de sustragere de la executare de la

executare silita a acestora, indiferent de locul in care se gasesc bunurile.

Organul de executare coordonator va sesiza in scris organele de executare in a

caror raza teritoriala se afla bunurile si veniturile urmaribile, comunicandu-le:

titlul executoriu in copie certificata;

situatia debitorului;

contul in care se vor vira sumele incasate;

orice alte date utile pentru identificarea debitorului si a bunurilor ori veniturilor

urmaribile.

62

Page 63: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

In cazul in care asupra acelorasi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornita

executarea, atat pentru realizarea titlurilor executorii privind creantele fiscale, cat si

pentru titluri ce se executa in conditiile prevazute de alte dispozitii legale, executarea

silita se va face potrivit dispozitiilor Codului de Procedura Fiscala, de catre organele de

executare prevazute acesta-art.133 alin.8 Cod de procedura fiscală.

3.5.2.Executorii fiscali

Executarea silita se face de organul de executare competent prin intermediul

executorilor fiscali.Efectuarea executării silite de către un organ necompetent material

se sancţionează cu nulitatea absolută a tuturor formelor de excutare astfel efecuate.118

Executorii fiscali:

- trebuie sa detina o legitimatie de serviciu119, pe care trebuie sa o prezinte in

exercitarea activitatii;

- sunt imputerniciti in fata debitorilor si tertilor prin legitimatia de executor fiscal si

delegatia emisa de organul de executare silita.

Executorii fiscali, in exercitarea atributiilor ce le revin, pentru aplicarea

procedurilor de executare silita, pot:

a) sa intre in orice incinta de afaceri a debitorului, persoana juridica, sau in alte incinte

unde acesta isi pastreaza bunurile, in scopul identificarii bunurilor sau valorilor care

pot fi executate silit, precum si sa analizeze evidente contabila a debitorului in

scopul identificarii tertilor care datoreaza sau detin in pastrare venituri ori bunuri ale

debitorului;

b) sa intre in toate incaperile in care se gasesc bunuri sau valori ale debitorului,

persoana fizica, precum si sa cerceteze toate locurile in care acesta isi pastreaza

bunurile;

c) sa solicite si sa cerceteze orice document sau element material care poate constitui

o proba in determinarea bunurilor proprietatte a debitorului;

118 A se vedea D.Dascălu, C.Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de Procedură Fiscală, Editura Rosetti 2005, op.cit. p.376.119 Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală(OPANAF) nr.623/2004, publicat în Monitorul Oficial nr.896/01.10.2004, modificat prin OPANAF nr.315/2005, publicat în Monitorul Oficial nr.612/14.07.2005 şi prin OPANAF nr.472/2005, publicat în Monitorul Oficial nr.873/29.09.2005 s-a aprobat modelul legitimaţiilor eliberate executorilor fiscali care duc la îndeplinire măsurile asiguratorii şi efectuează procedura de executare silită a creanţelor fiscale.

63

Page 64: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

In aceste trei situatii, daca debitorul este lipsa sau daca acesta refuza accesul in

oricare din incaperile aratate mai sus, executorul fiscal poate sa patrunda in acestea in

prezenta unui reprezentant al politiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al fortei publice

si a doi martori majori, numai daca organul de executare a obtinut autorizarea instantei

judecatoresti competente.

d) sa intre in incaperile ce reprezinta domiciliul sau resedinta unei persoane fizice, cu

consimtamantul acesteia, iar in caz de refuz, organul de execuatre va cere

autorizarea instantei judecatoresti competente potrivit dispozitiilor Codului de

Procedura Civila.

Accesul executorului fiscal in locuinta, in incinta de afaceri sau in orice alta

incapere a debitorului, persoana fizica sau juridica , se poate efectua intre orele 6,00-

20,00, in orice zi lucratorare.Excecutarea inceputa va putea continua in aceeasi sau in

zilele urmatoare.In cazuri temeinic justificate de pericolul instrainarii unor bunuri,

accesul in incaperile debitorului va avea loc si la alte ore decat cele mentionate mai sus,

precum si in zilele nelucratoare in baza autorizatiei instantei judecatoresti competente

potrivit dispozitiilor Codului de Procedura Civila.

3.5.3. Condiţiile necesare pentru începerea executării silite

Conditiile necesare a fi întrunite cumulativ, în vederea declansarii executarii silite

a creantelor fiscale sunt :

1. Existenţa unui titlu de creanta, care este executoriu prin el insusi.

2. Creanta fiscala trebuie sa fie exigibila.

3. Dreptul statului de a incepe executarea silita sa nu se fi prescris.

Executarea silita a creantelor fiscale incepe :

1) Numai dupa ce organul fiscal a transmis debitorului instiintarea de plata, prin care i

se comunica acestuia suma datorata, iar dupa instiintare au trecut 15 zile de la

comunicare.Instiintarea de plata este act premergator executarii silite, potrivit

dispozitiilor art.137,alin.4 Cod de Procedura Fiscala.Încălcarea de către organele fiscale

a formei procedurale a înştiinţării la plată se sancţionează cu nulitatea formelor de

executare silită desfăşurate în aceste condiţii, conform art.105 din Codul de procedură

civilă, debitorul având în acest scop la îndemână calea procedurală a contestaţiei la

64

Page 65: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

executare.120 Titlurile executorii se transmit de organele fiscale printr-o adresa, care

trebuie sa cuprinda:denumirea completa a emitentului; temeiul legal al transmiterii

titlului executoriu spre executare; numele si prenumele sau denumirea debitorului;

domicilul sau sediul debitorului; alte elemente de indentificare ale debitorului: seria si

numarul actului de identitate sau, dupa caz, codul de identificare fiscala etc.; natura

debitului si suma de plata; alte informatii necesare incasarii creantelor fiscale prin

executare silita: bunuri urmaribile, surse de venituri, depozite bancare etc.Atunci cand

este cazul, impreuna cu titlurile executorii se vor transmite si copii certificate de pe

procesele-verbale de aducere la indeplinire a masurilor asiguratorii.

2) Prin comunicarea somaţiei, insotita de un exemplar al titlului executoriu. Daca in

termen de 15 zile de la comunicarea somatiei nu se stinge debitul, organul de executare

continua masurile de executare silita. Somaţia cuprinde urmatoarele

elemente:denumirea organului fiscal, care este si organ de executare, emitent; data la

care a fost emisa si data de la care isi produce efectele; datele de identificare a

contribuabilului sau a persoanei imputernicite de contribuabil, dupa caz; numarul

dosarului de executare; suma pentru care se incepe executarea silita; termenul in care

cel somat urmeaza sa plateasca suma prevazuta in titlul executoriu, precum si indicarea

consecintelor nerespectarii acesteia; numele si semnatura persoanelor imputernicite,

potrivit legii; stampila organului fiscal emitent.

In vederea inceperii executarii silite, organul de executare competent se poate

folosi de mijloacele de proba prevazute la art.48 din Codul de procedura fiscala, in

vederea determinarii averii si venitului debitorului, si anume:

a. solicitarea informatiilor, de orice fel, din partea contribuabililor si a altor

persoane.Debitorul este obligat sa furnizeze in scris, pe propria raspundere

informatiile solicitate, la cererea organului fiscal.

b. solicitarea de expertize;

c. folosirea inscrisurilor;

d. efectuarea de cercetari la fata locului.

3.5.4. Reguli privind executarea silită

120 A se vedea D.Dascălu, C.Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de Procedură Fiscală, Editura Rosetti 2005, op.cit. p.381.

65

Page 66: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Executare silita a creantelor fiscale nu se perimeaza, spre deosebire de

creanţele civile care se perimă .121

Regula este ca: executarea silita a creantelor fiscale se intinde asupra tututor

veniturilor urmaribile si bunurilor mobile si imobile urmaribile, care se afla in proprietatea

debitorului.

O situatie exceptionala este cea in care debitorul este o asociere fara

personalitate juridica, intrucat chiar daca exista un titlu executoriu pe numele asocierii,

pot fi executate silit atat bunurile mobile si imobile ale asocierii, cat si bunurile personale

ale membrilor acesteia, conform dispozitiilor art.135 din Codul de procedura fiscala.

Prin executare silita se asigura:

Stingerea creantelor fiscale inscrise in titlul de creanta(titlu executoriu);

Stingerea majorărilor de întîrziere ori a altor sume cuprinse in titlul de creanta,

precum si a cheltuielilor de executare.

Daca in titlul de creanta sunt prevazute majorări de întârziere sau alte sume fara

sa se fi stabilit cuantumul, acestea vor fi calculate de catre organul de executare

competent(organul fiscal competent) si consemnate intr-un proces-verbal care

constituie titlu executoriu .Procesul-verbal se comunica debitorului, de catre organul de

executare.

Evaluarea bunurilor supuse executarii.

Inaintea valorificarii bunurilor, acestea vor fi evaluate. In acest scop organul de

executare va apela la:organe de specialitate şi persoane de specialitate.

Astfel, organul fiscal are dreptul sa apeleze la serviciile unui expert pentru

intocmirea unei expertize.Acesta este obligat sa comunice contribuabilului numele

expertului.Contribuabilul poate sa numeasca un expert pe cheltuiala

proprie.Documentul prin care se efectueaza evaluarea se anexeaza la procesul-verbal

de sechestru.Organul de execuatre va transmite o copie de pe acest document

contribuabilului.Organul de executare va actualiza pretul de evaluare tinand cont de rata

inflatiei.

121 A se vedea, Decizia Curţii Constituţionale nr.432/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1176/13.12.2004 prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.137, alin 4 din Codul de procedură fiscală:’’Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează’’(n.n. care în forma republicată a devenit art.138, alin.4).

66

Page 67: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Potrivit dispozitiilor art.143, alin3 Cod de Procedura Fiscala :”Atunci cand va

considera necesar, organul de executare va proceda la o noua evaluare”. Organul de

executare va proceda la o noua evaluare in situatii cum sunt:

- cand se constata modificari ale preturilor de circulatie pe piata libera a bunurilor;

- cand valoarea bunului s-a modificat prin deteriorari sau prin amenajari.

3.5.5.Modalităţi de executare silită

In cadrul procedurii de executare silita a creantelor fiscale sunt folosite

urmatoarele modalitati de executare silita:

Executarea silita prin poprire

Executarea silita a bunurilor mobile

Executarea silita a bunurilor imobile

În cadrul procedurii de executare silita, organele de executare pot folosi succesiv

sau concomitent modalitatile de executare silita, în conformitate cu dispoziţiile art.138

alin.3 Codul de procedura fiscala.

Daca nu se respecta ordinea prevazuta de legiuitor, in sensul ca organul de

executare alege modalitatea de executare silita mai convenabila, de pe urma careia isi

poate indestula creanta fiscala si toate celelate sume pe care le datoreaza debitorul,

acesta poate să formuleze contestatie la executare.

Poprirea

Poprirea reprezintǎ acea formǎ de executare silitǎ prin care creditorul urmǎreşte

sumele de bani pe care o terţa persoanǎ le datoreazǎ debitorului urmǎrit.

Ea constǎ în indisponibilizarea în mâinile terţului debitor al contribuabilului urmǎrit

şi în obligarea acestuia de a plǎti direct creditorului urmǎritor ceea ce datoreazǎ

creditorului sǎu(debitorul urmǎrit).

Aceastǎ formǎ de executare silitǎ presupune,de regulǎ, trei subiecte:

1.Creditorul popritor(organele fiscale) = persoana care solicitǎ înfiinţarea popririi.

2.Debitorul poprit(contribuabilul) = persoana care este obligatǎ faţǎ de organele

fiscale.

3.Terţul poprit = un debitor al contribuabilului(debitorul debitorului)

67

Page 68: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Sunt supuse executarii silite prin poprire orice sume urmaribile reprezentand

venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta şi titluri de valoare sau alte bunuri mobile

necorporale.

Sumele urmaribile sunt deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de catre

terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine in viitor in temeiul unor

raporturi juridice existente.Atunci când debitorii deţin titluri de valoare sau alte bunuri

mobile necorporale urmǎribile, organul de executare poate proceda la aplicarea mǎsurilor

de executare silitǎ prin poprirea veniturilor rezultate din acestea.În acest caz terţul poprit

este societatea comercialǎ şi/sau autoritatea publicǎ emitentǎ şi/sau intermediarǎ a

titlurilor de valoare respective.

Dacǎ debitorul are conturi deschise la mai multe bǎnci sau urmeazǎ sǎ încaseze

venituri rezultate din titluri de valoare ori alte bunuri mobile necorporale de la terţe

persoane juridice pentru realizarea creanţei fiscale, în mǎsura în care este necesar,

executarea silitǎ prin poprire se poate întinde concomitent aupra mai multor conturi

bancare ori asupra mai multor terţi popriţi.

Potrivit dispoziţiilor art.145, alin.2 din Codul de procedură fiscală, sumele

reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii

internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite

prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită executarea

silită.122

În cazul sumelor urmǎribile reprezentǎnd venituri şi disponibilitaţi în valutǎ, bǎncile

sunt autorizate sǎ efectueze convertirea în lei a sumelor în valutǎ, fǎrǎ consimţǎmântul

titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivǎ.

În cazul debitorului persoanǎ fizicǎ, veniturile realizate de acesta ca angajat,

pensile de orice fel, precum si ajutoarele sau îndemnizaţiile cu destinaţie specialǎ sunt

supuse urmǎririi numai in condiţiile prevǎzute de Codul de Procedurǎ Civilǎ.

Salariile şi orice alte venituri periodice realizate din muncǎ, pensiile acordate în

cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurǎri sociale, precum şi alte

sume ce se plǎtesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurǎrii mijloacelor de

122 Prin Decizia Curţii Constituţionale nr.330/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.732/11.08.2005, s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.144 alin.2 din Codul de Procedură Fiscală(s.n. art.145 în formă republicată).

68

Page 69: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

existenţǎ ale acesuia pot fi urmarite pana la 1/3(o treime) din venitul lunar net.În

cazul în care debitorul isi schimbă locul de muncă sau este pensionat, continuarea

urmăririi prin poprire are loc potrivit art.455 din Codul de Procedură Civilă.

Dacǎ sunt mai multe urmǎriri asupra aceleiaşi sume, urmǎrirea nu poate depaşi

1/2(jumatate) din venitul lunar net al debitorului, indifernt de natura crenţelor, in afara

de cazul in care legea prevede altfel.

Veniturile din muncǎ sau orice alte sume ce se plǎtesc periodic debitorului şi sunt

destinate asigurǎrii mijloacelor de existenţǎ ale acestuia, în cazul în care sunt mai

mici decǎt cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmǎrite numai asupra

pǎrţii ce depaşeşte jumatate din acest cunatum.

Categorii de venituri neurmaribile:alocaţiile de stat si îndemnizaţiile pentru copii;

ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav; ajutoarele de maternitate; ajutoarele

acordate in caz de deces; bursele de studii acordate de stat; diurnele, precum si orice

alte asemenea îndemnizaţii cu destinaţie specialǎ

Procedura executǎrii silite prin poprire presupune urmatoarele etape:

1) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se

înfiinţeazǎ de cǎtre organul de executare printr-o adresǎ care va fi trimisǎ prin scrisoare

recomandatǎ, cu dovadǎ de primire, terţului poprit, împreuna cu o copie certificatǎ de

pe titlul executoriu.Adresa de infiintare a popririi va cuprinde:denumirea si sediul

organului de executare ;numarul si data emiterii; denumirea si sediul sau numele,

prenumele si domiciliul tertului poprit; temeiul legal al executarii silite prin poprire; datele

de identificare ale debitorului; numarul si data titlului executoriu, precum si organul

emitent; natura creantei fiscale; cuantumul creantei fiscale pentru care s-a infiintat

poprirea, cand acesta este mai mic decat cel evidentiat in titlul executoriu, ca urmare a

stingerii partiale a debitului; contul in care urmeaza a se vira suma retinuta; semnatura

si stampila organului de executare.Debitorul va fi înştiinţat despre înfiinţarea

popririi.Poprirea infiintata anterior, ca masura asiguratorie, devine executorie prin

comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta tertului poprit, si instiintarea

despre aceasta a debitorului.

2) Tertul poprit este obligat ca, in termen de 5 zile de la primirea comunicarii sa

instiinteze organul de executare daca datoreaza vreo suma de bani cu orice titlu

69

Page 70: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

debitorului.Poprirea se considera infiintata la data la care tertul poprit, prin instiintarea

trimisa organului de executare, confirma ca datoreaza sume de bani debitorului sau la

data expirarii termenului de 5 zile.

3) Tertul poprit, dupa infiintarea popririi, este obligat sa faca retinerile prevazute de lege

si sa vireze sumele retinute in contul indicat de organul de executare, comunicand

totodata in scris despre existenta altor creditori.

In cazul in care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai multi creditori,

tertul poprit ii va anunta in scris despre aceasta pe creditori si va proceda la distribuirea

sumelor potrivit ordinii de preferinta urmatoare:

creantele reprezentand cheltuielile de orice fel, facute cu urmarirea si conservarea

bunurilor al caror pret se distribuie;

creantele reprezentand salarii si alte datorii assimilate acestora, pensiile, sumele

cuvenite somerilor, ajutoarele pentru intretinerea si ingrijirea copiilor, pentru

maternitate, pentru incapacitate temporara de munca, pentru prevenirea

imbolnavirilor, refacerea sau intarirea sanatatii, ajutoarele de deces, acordate in

cadrul asigurarilor sociale de stat, precum si creantele reprezentand obligatia de

reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a

sanatatii;

creantele rezultand din obligatii de intretinere, alocatii pentru copii sau de plata a altor

sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de subzistenta;

creantele fiscale provenite din impozite, taxe, contributii si din alte sume stabilite potrivit

legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului

asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;

creantele rezultand din imprumuturi acordate de stat;

creantele reprezentand despagubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietatii

publice prin fapte ilicite;

creantele rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestari de servicii

sau executari de lucrari, precum si din chirii sau arenzi;

creantele reprezentand amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelo locale;

alte creante.

70

Page 71: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Pentru plata creantelor care au aceeasi ordine de preferinta, daca legea nu

prevede altfel, suma realizata din executare se repartizeaza intre creditori proportional

cu creanta fiecaruia.

Poprirea asupra conturilor bancare.

Pentru stingerea creantelor fiscale debitorii detinatori de conturi bancare pot fi

urmariti prin poprire asupra conturilor bancare.

In acest caz, o data cu comunicarea somatiei si a titlului execcutoriu, facuta

debitorului, o copie certificata de pe acest titlu va fi comunicata bancii la care se afla

deschis contul debitorului . Despre aceasta masura va fi instiintat si debitorul.

Banca o data sesizata va indisponibiliza :sumele existente in conturile in lei si

valuta; sumele viitoare provenite din incasarile zilnice in conturile in lei si in valuta.

Din momentul indisponibilizarii pana la achitarea integrala a obligatiilor fiscale,

banca nu va proceda la: decontarea documentelor de plata primite, respectiv la

debitarea conturilor debitorilor; acceptarea altor plati din conturile debitorilor , cu

exceptia sumelor necesare platii drepturilor salariale.

Daca debitorul face plata in termenul prevazut in somatie, organul de executare

are obligatia sa instiinteze de indata in scris bancile pentru sistarea totala sau partiala a

indisponibilizarii conturilor si retinerilor.

In situatia in care titlurile executorii nu pot fi onorate in aceeasi zi, bancile vor

urmari executarea acestora din incasarile zilnice realizate in contul debitorului.

Executarea silita a tertului poprit

Organul de executare ori alta parte interesata poate solicita instantei

judecatoresti, din a carui raza teritoriala se afla domiciliul sau sau sediul tetului poprit, ,

sa se pronunte asupra mentinerii popririi, daca: tertul poprit instiinteaza organul de

executare ca nu datoreaza vreo suma de bani debitorului urmarit; tertul poprit nu

respecta dispozitiile art.145 alin.9-15 Cod de Procedura Fiscala; tertul poprit invoca

neregularitati in legatura cu drepturile si obligatiile partilor privind infiintarea popririi.

Judecata acestei cereri formulate de organul de executare sau de orice alta parte

interesata se face de urgenta si cu precadere.

Instanta de judecata, pe baza probelor administrate, poate pronunta o hotarare

de mentinere sau de desfiintare a popririi.

71

Page 72: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Pe baza hotararii de mentinere a popririi(care constituie titlu executoriu), organul

de executare poate incepe executarea silita a tertului poprit.

3.5.5.2. Urmărirea silită mobiliară

Urmarirea bunurilor mobile ale debitorului reprezinta o modalitate de executare

silita indirecta a creantei fiscale. Bunurile mobile ale debitorului sunt valorificate prin

intelegerea partilor; vanzarea in regim de consignatie, vanzarea directa, vanzarea la

licitatie sau prin alte modalitati admise de lege, suma de bani astfel obtinuta fiind

destinata a acoperi obligatia de plata ce revine contribuabilului urmarit.

Sunt supuse executarii silite orice bunuri mobile ale debitorului(persoana fizica

sau persoana juridica).

In cazul debitorului persoana fizica nu pot fi supuse executarii silite, fiind

necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale :

- bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor si la formarea

profesionala, precum si cele strict necesare exercitarii profesiei sau a altei ocupatii cu

character permanent, inclusive cele necesare desfasurarii activitatii agricole, cum sunt

uneltele, semintele, ingrasamintele, furajele si animalele de productie si de lucru;

- bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale,

precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;

- alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul

se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;

- combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea

hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;

- obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor

bolnave;

- bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.

Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu

sunt exceptate de la executare silită.

În cazul bunurilor care au un regim special de circulaţie, organele de executare

vor sesiza de îndată organele competente potrivit dispoziţiilor art.371 indice 3 alin. 2

din Codul de procedură civilă.

Executarea silită a bunurilor mobile se face prin:

72

Page 73: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

1.Sechestrarea bunurilor mobile, printr-un proces-verbal de sechestru

2.Valorificarea bunurilor mobile.

Urmarirea bunurilor mobile, proprietatea debitorului, se face chiar dacă acestea

se află la un terţ.

Pentru bunurile mobile anterior sechestrate,ca măsură asigurătorie, nu este

necesară o nouă sechestrare.

Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă

bunurile mobile anterior sechestrate:

se găsesc la locul aplicării sechestrului;

dacă nu au fost substituite sau degradate;

să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la

verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.

Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea

acoperi decât cheltuielile executării silite.

Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un

drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi

dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.

De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile mobile sechestrate

sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de

aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul

competent.Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în

culpă.

Actele de dispoziţie(care privesc instrainarea bunurilor mobile) care ar interveni

ulterior indisponibilizării sunt lovite de nulitate absolută, în conformitate cu dispoziţiile

art.148, alin.10 Cod de Procedura Fiscala.

În cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală

a creanţei fiscale şi la începerea executării silite se constată că există pericolul evident

de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale

debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somaţiei.

Procesul-verbal de sechestru va cuprinde( art.148, alin.1 cod de Procedura

Fiscala):

73

Page 74: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

- denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut

sechestrul; numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul

legitimaţiei şi al delegaţiei;

- numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi

titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;

- temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;

- sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele

reprezentând majorări de întârziere, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul

normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de plată;

- numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale

persoanei majore ce locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul

debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă

la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;

- descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după

aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora,

menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun,

precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii,

custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a

acestora, după caz;

- menţiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în

cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită

cunoştinţe de specialitate;

- menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă

ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile

sechestrate;

- numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de

depozitare a acestora, după caz;

- eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă la aplicarea sechestrului;

- menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-

verbal de sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea

bunurilor sechestrate;

74

Page 75: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

- semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au

fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea

să semneze, executorul fiscal va menţiona această împrejurare.

Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă:

debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia,

custodelui, atunci cand este cazul, acesta din urmă semnând cu menţiunea de

primire a bunurilor în păstrare,

altor creditori, in situatia in care se sechestrează şi bunuri gajate pentru garantarea

creanţelor acestora.

În vederea valorificării bunurilor mobile organul de executare este obligat să

verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de

sechestru sau dacă nu au fost substituite sau degradate.Dacă se constată că bunurile

nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost

substituite sau degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare.

Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru

realizarea creanţei fiscale, organul de executare va face investigaţiile necesare pentru

identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului, potrivit dispoziţiilor art.148, alin4

Cod de Procedura Fiscala.Pentru bunurile găsite cu prilejul investigaţiilor , executorul

fiscal va încheia procesul-verbal de sechestru.

Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va

consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-

verbale de sechestru respective. Aceste bunuri se considera sechestrate şi în cadrul

noii executări silite.Orice alte bunuri pe care executorul fiscal le va identifica se vor

sechestra prin acelasi proces-verbal de sechestru.

În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate

s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni va consemna aceasta în procesul-verbal

de sechestru şi va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente(art.148,

alin.9 Cod de Procedura Fiscala).

Custodele

75

Page 76: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia: debitorului,

creditorului sau a altor persoane desemnate de organul de executare sau de executorul

fiscal.Aceste bunuri pot fi ridicate şi depozitate si de către executorul fiscal.

În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul,

organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea

depusă.

Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane

desemnate conform legii şi când se constată că există pericol de substituire ori de

degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.

Bunurile sechestrate se ridică şi se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la

unităţile specializate, daca constau în : sume de bani în lei sau în valută, titluri de

valoare, obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de

valoare.

Persoana care primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de

sechestru.

Urmărirea silită imobiliară

Urmarirea bunurilor imobile, la fel ca executarea silita mobiliara, reprezinta o

procedura de realizare indirecta a creantei fiscale, presupunand valorificarea bunurilor

urmarite silit. Competenta in ceea ce priveste desfasurarea acestei forme de executare

revine organului de executare in a carui raza teritoriala sunt situate imobilele ce fac

obiectul executarii silite, iar daca domiciliul sau sediul debitorului se afla in raza

teritoriala a altui organ de executare, acesta din urma va coordona intreaga procedura

de executare silita.

Dispozitiile art.489, 491, 493 si 496 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile

în mod corespunzător123.

Sunt supuse executarii silite bunurile imobile proprietate a debitorului(persoana

fizica sau persoana juridica).Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi

asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu

pot fi urmărite decât o dată cu imobilul.

123 Pentru dezvoltări, a se vedea S.Zilberstein ,V.M.Ciobanu, G.Boroi, D.Rădescu care au analizat urmarirea silita imobiliara aplicabila in dreptul comun.

76

Page 77: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul

minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.

In cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale

rezultate din săvârşirea de infracţiuni este supus executarii silite si spaţiul minim locuit

de debitor şi familia sa.

Executorul fiscal care aplica sechestrul încheie un proces-verbal de

sechestru.De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile imobile

sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate

dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul

competent.La fel ca şi în cazul urmăririi mobiliare, nerespectarea acestei interdicţii

atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă., iar actele de dispoziţie,care privesc

instrainarea bunurilor imobile si care ar interveni ulterior indisponibilizării lor sunt lovite

de nulitate absolută.

In cadrul procedurii executarii silite imobiliare procesul-verbal de sechestru

cuprinde aceleasi mentiuni si se comunica ca si in cadrul procedurii executarii silite

mobiliare.

Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală. Dreptul de

ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul

de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.Pentru bunurile imobile sechestrate

organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de carte

funciară efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de

sechestru.Biroul de carte funciară va comunica organelor de executare, la cererea

acestora, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul

urmărit, precum şi titularii acestora.

Organul de executare are obligatia sa-i instiinteze pe titularii de drepturi reale si

sarcini care greveaza bunul imobil urmarit ca debitorul este urmarit pentru satisfacerea

unor creante fiscale si sa-i cheme la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi

distribuirea preţului.

Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor menţionate mai sus, sunt

obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al

77

Page 78: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

bunului imobil în evidenţele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organului de

executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

Administratorul-sechestru

La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare

poate numi un administrator-sechestru.Administrator-sechestru poate fi

numit :creditorul;debitorul sau alta persoana fizica sau juridica.Când administrator-

sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de

executare îi va fixa o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă,stabilind,

totodată, si modalitatea de plată.

Administratorul-sechestru are urmatoarele atributii:124

administrarea imobilului urmărit, precum încasarea chiriilor, a arendei şi a

altor venituri obţinute din administrarea acestuia; efectuarea cheltuielilor

necesare,

să consemneze veniturile încasate la unităţile abilitate şi să depună recipisa

la organul de executare,

să prezinte organului de executare situaţia veniturilor şi a cheltuielilor făcute

cu administrarea bunului imobil sechestrat, ori de cate ori este necesar.

apărarea în litigii privind imobilul respectiv.

La cererea oricarei persoane interesate, administratorul-sechestru poate fi

revocat de catre organul de executare, in cazul neindeplinirii obligatiilor stabilite in

sarcina sa. De asemenea, la cerere, administratorul-sechestru poate fi obligat la

despagubiri de catre organul de executare.

Suspendarea executării silite imobiliare

Debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la

comunicarea procesului-verbal de sechestru, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor

fiscale să se facă din:veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe

timp de cel mult 6 luni.

De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului

imobil se suspendă.

124 Atribuţiile administratorului-sechestru sunt cele stabilite prin art.501, 502 şi 600 din Codul de procedură civilă.

78

Page 79: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silită

imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.Motivele temeinice raman la

aprecierea organului de executare, ele nefiind enuntate intr-un text de lege, asadar

debitorul poate sa-si demonstreze nevinovatia prin orice mijloace de proba admise de

lege.

Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea se sustrage

ulterior de la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod

corespunzător prevederile art. 27 Cod de Procedura Fiscala cu privire la răspunderea

solidară.125 Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil

răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării

insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi

provoacă astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat

insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-

credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea

acesteia.Răspunderea asociaţilor şi acţionarilor la societăţile comerciale debitoare

se stabileşte potrivit Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare.

3.5.5.4. Urmărirea silită a altor bunuri

A. Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini

Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale

debitorului, se efectuează în conformitate cu procedura executarii silite a bunurilor

imobile.

Executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese se efectuează în conformitate cu

procedura executarii silite a bunurilor mobile.

Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a

recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.

B. Executarea silită a unui ansamblu de bunuri

125 Pentru dezvoltări, a se vedea V.Paşca, Răspunderea solidară pentru obligaţiile fiscale ale debitorului declarat insolvabil, Revista de Drept Comercial nr.6/2004, p.61-63; M.Brăgaru, Revista Finanţe publice şi contabilitate nr.9/2005, p.5-6.

79

Page 80: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Bunurile mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în

ansamblu dacă organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vândute în

condiţii mai avantajoase.Pentru executarea silită a a unui ansamblu de bunuri organul

de executare va proceda la sechestrarea acestora.

Regulile privind executarea silită a bunurilor mobile, cele privind executarea silită

a bunurilor imobile, precum şi cele privind plata în rate se aplică în mod corespunzător.

Valorificarea bunurilor sechestrate

În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data

încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei

formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate.

Cu toate acestea, nu se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate în

urmatoarele situaţii:

s-a dispus desfiinţarea sechestrului,

s-a dispus suspendarea executarii silite,

s-a dispus amânarea executării silite.

Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, organul de

executare va ţine seama de:

interesul legitim şi imediat al creditorului,

drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit.

Modalitati de valorificare a bunurilor sechestrate

Organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate

prin:

1) înţelegerea părţilor;

2) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;

3) vânzare directă;

4) vânzare la licitaţie;

5) alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de

licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.

In funcţie de datele concrete ale cauzei, organul de executare va proceda la

valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile prezentate, alegand

modalitatea care se dovedeşte a fi mai eficientă.

80

Page 81: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Bunurile perisabile sau supuse degradării, care au fost sechestrate, pot fi

vândute în regim de urgenţă.

Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice

care nu au obligaţii fiscale restante; în categoria obligaţiilor fiscale restante nu se

cuprind obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, inlesniri legale: reduceri,

scuriri, amânări, eşalonări la plată.

Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor

Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi,

cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare

corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului

de executare:propunerile ce i s-au făcut in vederea vanzarii bunurilor; nivelul de

acoperire a creanţelor fiscale; sa indice numele şi adresa potenţialului cumpărător,

precum şi termenul în care acesta va achita preţul propus. Preţul propus de cumpărător

şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare,

conform art.156, alin.2 Cod de Procedura Fiscala.Organul de executare, după analiza

propunerilor comunicate in scris de debitor, va comunica aprobarea indicând termenul

de 10 zile(conform art.159,alin.1 Cod de procedura Fiscala) şi contul bugetar în care

preţul bunului va fi virat de cumpărător.Indisponibilizarea bunurilor sechestrate se ridică

după creditarea contului bugetar indicat de organul de executare.

Valorificarea bunurilor prin vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile

În cazul vânzării în regim de consignaţie, organul de executare va preda bunurile

mobile sechestrate unităţii care se ocupă cu vânzarea în regim de consignaţie.

Predarea se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire, întocmit în două

exemplare, din care fiecare parte ia câte un exemplar. Procesul-verbal de predare-

primire va cuprinde în mod obligatoriu următoarele date: numele şi prenumele

persoanelor între care are loc predarea-primirea bunurilor mobile; datele de identificare

a persoanelor între care are loc predarea-primirea; denumirea fiecărui bun mobil, cu

descrierea caracteristicilor sale; valoarea fiecărui bun mobil; data şi locul predării-primirii

bunurilor mobile; semnătura executorului fiscal şi a reprezentantului unităţii de vânzare

în regim de consignaţie.Dacă în perioada de expunere spre vânzare debitorul achită

suma datorată, organul de executare va comunica de îndată unităţii de vânzare în regim

81

Page 82: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

de consignaţie să înceteze vânzarea bunurilor.Bunurile mobile nevândute vor fi ridicate

de către executorul fiscal pe bază de proces-verbal de predare-primire.

Valorificarea bunurilor prin vânzare directă

Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele

cazuri:

- pentru bunurile perisabile sau supuse degradarii;

- înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează

integral creanţa fiscală;

- pe parcursul procedurii de valorificare prin licitaţie sau după finalizarea ei, dacă

bunul nu a fost vândut şi o persoană oferă cel puţin preţul de evaluare.

Pentru valorificarea bunurilor prin vânzare directă către cumpărători, organul de

executare va face anunţul privind vânzarea, prevederile art.158 alin.1 - 4 din Codul de

procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.În cazul în care organul de

executare înregistrează mai multe cereri de la potenţialii cumparatori, va vinde bunul

persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare.

Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur

cumpărător.

Cumpărătorul va efectua plata preţului convenit în contul bugetar indicat de

organul de executare, în termen de 10 zile, potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) din

Codul de procedură fiscală . Un exemplar al procesului-verbal se eliberează

cumpărătorului a doua zi după creditarea contului indicat de organul de executare.

Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie

titlu de proprietate, conform art.157, alin.2 Cod de Procedura Fiscala.Procesul-verbal

cuprinde următoarele elemente: denumirea organului de executare emitent; data la care

a fost emis şi data de la care îşi produce efectele; numărul dosarului de executare silită;

titlul executoriu în temeiul căruia se face executarea silită; numele şi domiciliul sau,

după caz, denumirea şi sediul cumpărătorului; datele de identificare a debitorului sau a

persoanei împuternicite de debitor, după caz; codul de identificare fiscală a debitorului

şi al cumpărătorului; preţul la care s-a vândut bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă

este cazul; datele de identificare a bunului; menţiunea că acest document constituie titlu

de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară; semnătura cumpărătorului sau a

82

Page 83: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

reprezentantului său legal, după caz; numele şi semnătura persoanelor împuternicite

ale organului de executare; ştampila organului de executare emitent.

Valorificarea bunurilor prin vânzare la licitaţie

In cadrul acestei proceduri de valorificare a bunurilor, organul de executare este

obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată

pentru desfăşurarea licitaţiei.Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului

privind vânzarea :

la sediul organului de executare,

la sediul primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate,

la sediul şi domiciliul debitorului,

la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile

sechestrate,

pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile,

prin anunţuri într-un cotidian naţional de largă circulaţie,

prin anunţuri într-un cotidian local,

prin anunţuri în pagina de Internet,

prin anunţuri în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a,

prin alte modalităţi prevăzute de lege.

Anunţul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente: denumirea organului de

executare emitent; data la care a fost emis; numărul dosarului de executare silită; datele

de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, după caz; bunurile

care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară; preţul de evaluare ori preţul de

pornire a licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;

indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile;

data, ora şi locul vânzării; invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra

bunurilor, să înştiinţeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită

pentru vânzare; invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte

la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte

oferte de cumpărare; menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună, în cazul vânzării

prin licitaţie, până la termenul de vânzare, o taxă de participare reprezentând 10% din

83

Page 84: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

preţul de pornire a licitaţiei; menţiunea că toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor

trebuie să prezinte dovada emisă de organele fiscale că nu au obligaţii fiscale restante;

data afişării publicaţiei de vânzare.

Despre data, ora şi locul licitaţiei vor fi înştiinţaţi şi:debitorul, custodele,

administratorul-sechestru, titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul

urmărit.

Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de

organul de executare, după caz.

Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine,

dacă sunt adecvate acestui scop.

În ziua ţinerii licitaţiei pentru vânzarea bunurilor, executorul fiscal: va merge la

locul unde se află bunurile, va ridica, dacă este cazul, sigiliul şi va primi de la custode

ori de la administratorul-sechestru, după caz, bunurile, va verifica starea şi numărul

bunurilor conform procesului-verbal de sechestru.

Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data

licitaţiei, următoarele documente: oferta de cumpărare; dovada plăţii taxei de

participare; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; copie de pe

certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului, pentru

persoanele juridice de naţionalitate română; actul de înmatriculare tradus în limba

română, pentru persoanele juridice străine; copie de pe actul de identitate, pentru

persoanele fizice române; copie de pe paşaport, pentru persoanele fizice străine;

dovada, emisă de organele fiscale, că nu are obligaţii fiscale restante faţă de acestea.

Ofertele de cumpărare pot fi depuse direct sau transmise prin poştă. Nu se admit

oferte telefonice, telegrafice, transmise prin telex sau telefax.

Persoanele înscrise la licitaţie se pot prezenta şi prin mandatari care trebuie să

îşi justifice calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu va putea licita nici

personal, nici prin persoană interpusă.

Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte

în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.În cazul plăţii la licitaţie prin decontare

bancară sau prin mandat poştal, executorul fiscal va verifica, la data ţinerii licitaţiei,

creditarea contului curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare

84

Page 85: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

pentru virarea acesteia, iar în situaţia în care plata la licitaţie se efectuează în numerar,

dovada plăţii acesteia o constituie documentul eliberat de unitatea teritorială a

Trezoreriei Statului.

În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, organul de

executare va dispune fie restituirea taxei de participare participanţilor care au depus

oferte de cumpărare şi nu au fost declaraţi adjudecatari, fie reţinerea taxei în contul

preţului, în cazul adjudecării bunului.

Taxa de participare nu se restituie, reţinându-se în contul organului de executare

pentru acoperirea cheltuielilor de executare silită, in urmatoarele situaţii :

ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie,

ofertantului care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare,

adjudecatarului care nu a plătit preţul.

Preţul de pornire a licitaţiei este:

preţul de evaluare pentru prima licitaţie,

preţul de evaluare diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie,

preţul de evaluare diminuat cu 50% pentru a treia licitaţie.

Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă

acesta este superior preţului de pornire a licitaţiei , iar în caz contrar va începe de la

acest din urmă preţ.

Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de organul de

conducere al creditorului bugetar, fiind condusă de un preşedinte.Ca atribuţii, comisia

de licitaţie:

1) verifică şi analizează documentele de participare;

2) afişează la locul licitaţiei, cu cel puţin o oră înaintea începerii acesteia, lista

cuprinzând ofertanţii care au depus documentaţia completă de participare.

La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal va da citire mai întâi

anunţului de vânzare şi apoi tuturor ofertelor scrise, primite cu cel puţin o zi înainte de

data licitaţiei.Preşedintele comisiei anunţă obiectul licitaţiei, precum şi modul de

desfăşurare a acesteia.

85

Page 86: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul

de pornire a licitaţiei, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în

vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.

În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au

prezentat ofertanţi, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în

vederea ţinerii celei de-a treia licitaţii.

La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile

oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.

Pentru fiecare termen de licitaţie se va face o nouă publicitate a vânzării.

După licitarea fiecărui bun, comisia de licitaţie va întocmi un proces-verbal

privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei.

Adjudecatarul este obligat să plătească preţul bunului adjudecat, în cel mult 5

zile de la data adjudecării, fie în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului, fie prin

decontare bancară.El va plati preţul bunului adjudecat diminuat cu contravaloarea taxei

de participare la licitaţie.

Dacă adjudecatarul nu plăteşte preţul:

procedura vânzării la licitaţie se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecării;

adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi, în

cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, este obligat să plătească şi

diferenţa de preţ.

Dacă se razgăndeste, adjudecatarul va putea să achite la următoarea licitaţie

preţul oferit iniţial(adică preţul oferit la licitatie precedenta), caz în care va fi obligat

numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.

Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este

obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.

Cumpărătorii pot solicita plata preţului rate, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor

imobile.Ei pot solicita plata preţului în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum

50% din preţul de adjudecare bunului imobil şi cu plata unei dobânzi.Nivelul dobânzii se

stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice,

corelat cu nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, o dată pe an, în

luna decembrie, pentru anul următor, sau în cursul anului, dacă aceasta se modifică cu

86

Page 87: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

peste 5 puncte procentuale. Organul de executare va stabili condiţiile şi termenele de

plată a preţului în rate.Cumpărătorul nu va putea înstrăina bunul imobil decât după plata

preţului în întregime şi a dobânzii stabilite. În cazul neplăţii avansului cumparatorul va

avea aceleasi obligatii ca si adjudecatarul care a platit pretul.Suma reprezentând

dobânda nu stinge creanţele fiscale pentru care s-a început executarea silită şi

constituie venit al bugetului corespunzător creanţei principale.

Procesul verbal de adjudecare in cazul vânzării bunurilor imobile.

Organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel

mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului, dacă bunul a fost vândut

cu plata în rate.

În cazul vânzării cu plata în rate, organul de executare va trimite un exemplar al

procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil biroului de carte funciară pentru a

înscrie interdicţia de înstrăinare şi grevare a bunului până la plata integrală a preţului şi

a dobânzii stabilite pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în cartea

funciară;

Dacă cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte restul

de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata

sumei datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de executare competent pe

baza procesului-verbal de adjudecare.

Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului

de proprietate operând la data încheierii acestuia, potrivit art.162,alin.1 Cod de

Procedură Fiscală.

Procesul-verbal de adjudecare întocmit de organul de executare va cuprinde

următoarele elemente : denumirea organului de executare emitent;data la care a fost

emis şi data de la care îşi produce efectele;numărul dosarului de executare silită;

numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;numele şi domiciliul sau,

după caz, denumirea şi sediul cumpărătorului;datele de identificare a debitorului sau a

persoanei împuternicite de debitor, după caz;codul de identificare fiscală a debitorului şi

cumpărătorului;preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă

este cazul;modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut

cu plata în rate;datele de identificare a bunului;menţiunea că acest document constituie

87

Page 88: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară;menţiunea că pentru creditor

procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlul

executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care

vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;semnătura cumpărătorului sau a

reprezentantului său legal, după caz;numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale

organului de executare;ştampila organului de executare emitent.

Procesul verbal de adjudecare in cazul vânzării bunurilor mobile.

Executorul fiscal, după plata preţului, întocmeşte în termen de 5 zile un proces-

verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.Câte un exemplar al procesului-

verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator şi

cumpărătorului. Procesul-verbal de adjudecare întocmit va cuprinde, următoarele

elemente: denumirea organului de executare emitent;data la care a fost emis şi data de

la care îşi produce efectele;numărul dosarului de executare silită;numărul şi data

procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;numele şi domiciliul sau, după caz,

denumirea şi sediul cumpărătorului;datele de identificare a debitorului sau a persoanei

împuternicite de debitor, după caz;codul de identificare fiscală a debitorului şi

cumpărătorului;preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă

este cazul;datele de identificare a bunului;menţiunea că acest document constituie titlu

de proprietate;semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz,

numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului de executare;ştampila

organului de executare emitent.

Reluarea procedurii de valorificare

Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile

prezentate mai sus, acestea vor fi restituite debitorului cu menţinerea măsurii de

indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripţie(5 ani). În cadrul acestui

termen organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare şi poate să

ia măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru ori custodelui.

În cazul în care debitorii cărora urma să li se restituie bunuri(deoarece nu au

putut fi valorificate), nu se mai află la domiciliul fiscal declarat şi, în urma demersurilor

întreprinse, nu au putut fi identificaţi, organul fiscal va proceda la înştiinţarea acestora,

cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate, că bunul în cauză este

88

Page 89: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

păstrat la dispoziţia proprietarului până la împlinirea termenului de prescripţie de 5 ani,

după care va fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate

în proprietatea privată a statului.Cele arătate vor fi consemnate într-un proces-verbal

întocmit de organul fiscal.

În cazul bunurilor imobile, organul fiscal va sesiza instanţa judecătorească

competentă cu acţiune în constatarea dreptului de proprietate privată a statului asupra

bunului respectiv.

Comunicarea adresei se face prin publicarea unui anunţ într-un cotidian naţional

de largă circulaţie şi/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea

a IV-a, în care se menţionează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul

fiscal se consideră comunicat în a cincea zi de la data publicării anunţului.

Cheltuieli de executare silită

Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale reprezintă totalitatea

cheltuielilor necesare efectuării procedurii de executare silită, reprezentând plăţi ale

unor servicii, cum ar fi.

- sumele reprezentând cheltuieli pentru comunicarea somaţiei şi a celorlalte acte

procedurale,

- sumele reprezentând cheltuieli de evaluare a bunurilor supuse executării,

- sumele reprezentând alte cheltuieli privind sechestrarea, ridicarea, manipularea,

transportul, depozitarea, conservarea, precum şi culegerea fructelor etc., după caz,

- sumele reprezentând cheltuieli efectuate pentru administrarea bunurilor imobile,

remuneraţia custodelui sau a administratorului-sechestru,

- sumele reprezentând cheltuieli efectuate cu organizarea licitaţiei,

- alte cheltuieli necesare îndeplinirii procedurii de executare silită a creanţelor fiscale.

Cheltuielile necesare executării silite sunt avansate de organul de executare,

fiind în sarcina debitorului, cu excepţia cheltuielilor generate de comunicarea somaţiei

prin poştă.

Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că

au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.

89

Page 90: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Dacă cheltuielile de executare silită depăşesc suma obligaţiei fiscale ce trebuie

executată silit, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor

respective.

Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la

bugetul din care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de

executare silită a creanţelor fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice, care

se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.

Contestaţia la executare silită

Contestatia la executare silita impotriva actelor de executare silita a creantelor

fiscale126(pe care in continuare o vom numi contestatie la executare) este reglementata

de normele speciale cuprinse in Capitolul XI al Titlului VIII privind colectarea creantelor

bugetare (art.168-170) din Codul de Procedura Fiscala, in completarea carora se face

apel la dispozitiile dreptului comun din Codul de Procedura Civila.

Executarea silita a creantelor bugetare(n.n.fiscale) poate fi pornita numai in

temeiul unui titlu emis de organul competent potrivit legii, ori al unui alt inscris caruia

legea ii recunoaste caracterul de titlu executoriu.Titlul de creanta devine executoriu la

data la care creanta bugetara este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut

de lege sau stabilit de organul competent, ori in alt mod prevazut de lege.127

Pentru a se putea trece la executarea silita a creantei fiscale, este necesar sa fie

intrunite cumulativ urmatoarele conditii128:

a) sa existe titlul de creanta fiscala129;

b) creanta bugetara sa fie exigibila;

126 Creantele fiscale sunt cele prevazute in art.21 din Codul de Procedura Fiscala, si anume sunt drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal.Din raporturile de drept material fiscal rezulta atat continutul, cat si cuantumul creantelor fiscale, reprezentand drepturi determinate constand in : a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea T.V.A., dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creante fiscale principale;b) dreptul la perceperea dobanzilor si penalitatilor de intarziere, denumite creante fiscale accesorii.127 A se vedea S. Zilberstein, V.M.Ciobanu, op.cit., pag.477.128 Pentru dezvoltari, a se vedea, D.D.Saguna, op.cit., pag.711-713.129 Titluri executorii sunt: declaratia de impunere; procesul-verbal de impunere sau, dupa caz, actul declarativ al contribuabilului; declaratia vamala; documentul de plata sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale; procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei; ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti, daca in dispozitiv sunt cuprinese mentiuni privind amenzile, cheltuielile judiciare sau alte creante bugetare; statele de plata etc.Pentru dezvoltari, a se vedea, D.D.Saguna, op.cit., pag.687-693; C.D.Popa, op.cit.82-90.

90

Page 91: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

c) dreptul statului de a incepe executarea silita sa nu se fi prescris.

Contestatia la executare este o cale procedurala prin care persoanele interesate

pot face plangere, la instantele judecatoresti competente, ca regula :

1. Impotriva oricarui act de executare efectuat, cu incalcarea prevederilor Codului de

Procedura Fiscala, de organele de executare competente130 ;

2. In cazul in care organele de executare refuza sa indeplineasca un act de executare

in conditiile legii.

Ca exceptie cei interesati pot face contestatie si impotriva titlului executoriu in

temeiul caruia a fost pornita executare, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare

data de o instanta judecatoreasca sau de un alt organ jurisdictional si daca pentru

contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.Iata, cateva astfel de

exemple de titluri executorii impotriva carora se poate face contestatie :procesul-verbal

de stabilire a cheltuielilor de executare, aprobat de catre conducatorul organului de

executare;procesul-verbal de stabilire a cuantumului penalitatilor, dobanzilor sau a altor

sume acordate prin titlul executoriu131, aprobat de catre conducatorul organului de

executare;titllul executoriu intocmit de organele de executare, pe baza avizului de

urmarire ori a evidentei pe platirori, pentru obligatiile fiscale constituite de

debitor(contribuabil) si achitate la scadenta;procesul-verbal, aprobat de catre

conducatorul organului de executare, privind sumele datorate de adjudecatarul care nu

depune imediat pretul bunului mobil valorificat;procesul-verbal de licitatie, in cazul in

care cumparatorului(persoana fizica), i s-a incuviintat plata pretului bunului imobil in

rate132.

Este important de retinut ca, contestatia la executare impotriva actelor de

executare silita a creantelor fiscale se judeca in procedura de urgenta.

130 Organele de executare silita sunt: organele fiscale care administraza creante fiscale(la nivel de judet:Directia Generala de Finante Publice, la nivel de municipiu:Administratia Financiara, la nivel de comuna:Circumscriptia Financiara si la nivel de comuna:Perceptia rurala) si organele proprii ale institutiilor publice care incaseaza, administreaza, contabilizeaza si utilizeaza creantele bugetare, provenite din venituri proprii si cele rezultate din raporturi juridice contractuale.A se vedea Stefan Constantin, Buletin Economic Legislativ nr.7/2000, Executarea silita a creantelor bugetare, pag.35-38.131 Daca debitele ca atare erau prescrise, ele nu pot genera majorari de intarziere.O datorie care nu mai poate fi urmarita, ca efect al prescriptiei, nu poate da loc unor consecinte patrimoniale avandu-si sorgintea in existenta insasi a debitului.A se vedea C.S.J. sectia contencios administrativ, decizia nr.3214/29.10.2002 in Practica judiciara a Curtii Supreme de Justitie in domeniul fiscal si vamal pag.227-229.132 A se vedea T.Mrejeru, D.A.P.Florescu, D.Safta, M.Safta, op.cit. pag.47.

91

Page 92: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Exemple de motive de contestatie la executare:

- prescriptia dreptului de a cere executarea silita;

- prescriptia dreptului de a cere compensarea sau restituirea;

- poprirea unor venituri banesti exceptate de lege;

- urmarirea unor bunuri mobile exceptate de lege;

- urmarirea unor bunuri imobile exceptate de lege;

- nerespectarea termenelor procedurale,

- alegerea modalitatii de executare silita.

Statul nostru este sa nu formulati o contestatie la executare silita, care sa aiba ca

motiv perimarea executarii silite, intrucat aceasta va fi respinsa de instanta de judecata

pe temei ca „Executarea silita a creantelor fiscale nu se perimeaza”(art.137, alin.4 din

Codul de Procedura Fiscala).

Persoanele interesate sa formuleze contestatie la executare sunt:

creditorul(statul prin organele fiscale);

debitorul sau contribuabilul(orice persoana care realizeaza venituri sau detine bunuri

impozabile pe teritoriul statului roman);

tertul porit(debitorul contribuabilului sau debitorul debitorului;

procurorul;

persoanele care detin in coproprietate sau in devalmasie cu debitorul bunurile supuse

executarii silite;

persoanele care pretind ca au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra

bunurilor supuse executarii silite;

orice alta persoana interesata.

In toate cazurile, contestatia la executare se introduce din punct de vedere al

competentei materiale, la instanta judecatoreasca competenta potrivit dispozitiilor

Codului de Procedura Civila133.

Din punct de vedere al competentei teritoriale, instanta competenta sa judece

contestatia este:

133 A se vedea S. Zilberstein, V.M.Ciobanu, op.cit., pag.498

92

Page 93: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

I. Instanta judecatoreasca in a carei raza teritoriala se afla organul de executare

competent134, in cazul in care contestatia are obiect actul de executare intocmit de

organul de executare sau refuzul acestuia de a indeplini un asemenea act:

1) instanta judecatoreasca in a carei raza teritoriala se afla bunurile mobile sau

imobile urmaribile(care apartin debitorului), in cazul in care contestatia are ca

obiect urmarirea bunurilor(mobile sau imobile).Va sfatuim sa introduceti

contestatia la executare la instanta judecatoreasca in a carei raza teritoriala isi

are domiciliul fiscal debitorul- caci acolo se afla organul de executare

coordonator- in situatia in care bunurile mobile sau imobile urmaribile nu se

gasesc in aceeasi raza teritoriala;

2) instanta judecatoreasca in a carei raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al

tertului porit, in cazul in care contestatia are ca obiect poprirea veniturilor banesti;

3) instanta judecatoreasca in a carei raza teritoriala se afla organul de executare

coordonator, in cazul debitorilor solidari, care este cel in a carui raza teritoriala isi

are domiciliul fiscal debitorul despre care exista indicii ca detine mai multe

venituri sau bunuri urmaribile.

II. Instanta judecatoreasca in a carei raza teritoriala se afla organul fiscal care a

emis titlul executoriu, in cazul in care contestatia are ca obiect titlul executoriu.

Introducerea contestatiei la executare silita

Legea limiteaza temporar, posibilitatea introducerii contestatiei la executare silita

la toata perioada cat tine executarea, adica de la primul act de executare(somatie,

instiintare de plata) pana la ultimul act de executare(procesul- verbal de adjudecare).

Conform dispozitiilor art.169 din Codul de Procedura Fiscala, contestatia se

poate face in termen de 15 zile,sub sanctiunea decaderii, de la data cand:

a) contestatorul a luat cunostinta de executarea ori de actul de executare pe care le

contesta, din comunicarea somatiei sau din alta instiintare primita ori, in lipsa

acestora, cu ocazia efectuarii executarii silite sau in alt mod;

b) contestatorul a luat cunostinta, potivit lit.a), de refuzul organului de executare de

a indeplini un act de executare;

134 In acest sens, a se vedea art.132 din Codul de Procedura Fiscala, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr.560 din 24.06.2004.

93

Page 94: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

c) cel interesat a luat cunostinta, potrivit lit.a),

de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta;

Contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate

sau un alt drept real asupra bunului urmarit poate fi introdusa cel mai tarziu in termen

de 15 zile dupa efectuarea executarii135

Retineti ca, neintroducerea contestatiei in cazul, aratat mai sus, nu-l impiedica pe

proprietar sau pe titularul unui alt drept real asupra bunului urmarit sa-si realizeze

dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

Judecarea contestatiei la executare

La judecarea contestatiei instanta va cita si organul de executare in a carui raza

teritoriala se gasesc bunurile urmarite, ori in cazul executarii prin poprire, isi are sediul

sau domiciliul tertul potrit.

La cererea partii interesate instanta poate decide, in cadrul contestatiei la

executare, asupra impartirii bunurilor pe care debitorul le detine in proprietate comuna

cu alte persoane.

In cadrul contestatiei la executare, contestatorul poate solicita suspendarea

executarii silite pana la solutionarea contestatiei.La cerere, instanta investita cu

solutionarea cauzei va putea dispune suspendarea executarii silite prin incheiere

motivata.In aceasta situatie, organele de executare vor cere instantei136 obligarea

contestatorului la depunerea unei cautiuni care sa asigure realizarea creantelor

bugetare pentru care a fost inceputa procedura de executare silita, precum si a celor

reprezentand cheltuielile de executare137.

135 A se vedea S. Zilberstein, V.M.Ciobanu, op.cit., pag.498.136Instanta competenta sa se pronunte asupra cererii de suspendare a executarii unui titlu executoriu este judecatoria, ca instanta de drept comun, nu curtea de apel, ca instanta de contencios administativ.Pentru dezvoltari, a se vedea I.C.C.J. sectia de cont. adm. si fiscal , decizia nr.7131/23.09.2004 in Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie-Contencios administrativ si fiscal 2004 pag.346-347; C.S.J. sectia contencios administrativ, decizia nr.245/25.01.2002 in Practica judiciara a Curtii Supreme de Justitie in domeniul fiscal si vamal pag.29-30.; C.S.J. sectia contencios administrativ, decizia nr.1041/19.03.2002 in Practica judiciara a Curtii Supreme de Justitie in domeniul fiscal si vamal pag.94-95; C.S.J. sectia contencios administrativ, decizia nr.1378/13.04.2000 in Aspecte teoretice.Jurisprudenta.Legislatie deT.Mrejeru, D.A.P.Florescu, D.Safta, M.Safta, op.cit. pag.89-90.137 A se vedea T.Mrejeru, D.A.P.Florescu, D.Safta, M.Safta, op.cit. pag.49.

94

Page 95: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Partea interesata in admiterea contestatiei la executare, va solicita instantei de

judecata, dupa caz, sa dispuna, potrivit art.170 alin.3-4 Cod de Procedura Fiscala :

anularea actului de executare contestat sau indreptarea acestuia;

anularea executarii insasi;

incetarea executarii insasi;

anularea sau lamurirea titlului executoriu;

efectuarea actului de executare a carui indeplinire a fost refuzata;

sa i se restituie suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin

porire.

Instanta care a admis contestatia, o data cu desfiintarea executarii(in cazul

anularii actului de executare contestat sau al incetarii executarii insesi si al anularii

titlului executoriu) va putea dispune prin aceeasi hotarare sa i se restituie celui

indreptatit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin

poprire(art.170, alin.4 Cod de Proc.Fiscala).

In cazul respingerii contestatiei contestatorul poate fi obligat, la cererea

organului de executare, la despagubiri pentru pagubele cauzate pein intarzierea

executarii, iar cand contestatia a fost exercitata cu rea-credinta, el va fi obligat si la plata

unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000.lei-art.165 alin.5 din Codul de Procedura

Fiscala.

3.6.Stingerea obligaţiei fiscale prin alte modalităţi

Insolvabilitatea sau stingerea obligaţiei fiscale prin scădere

Considerarea operaţiunii de scădere ca fiind un mod de stingere a obligaţiei

fiscale este oarecum improprie, deoarece presupune scoaterea sumelor datorate de

contribuabili din evidenţa curentă şi trecerea lor într-o evidenţă separată până la

împlinirea termenului de prescripţie.

Având în vedere situaţiile în care intervine operaţiunea de scădere şi procedura

pe care o presupune, aceasta este analizată ca o modalitate de stingere a obligaţiei

fiscale.138

138 A se vedea D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.55.

95

Page 96: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Creanţele fiscale pentru care se analizează posibilitatea declarării sau constatării

insolvabilităţii privesc atât debitul principal, cât şi accesoriile acestuia(majorările de

întârziere), indiferent de natura creanţelor fiscale.

Situaţiile care generează aplicarea procedurii de insolvabilitate sunt:

a) când debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile,

b) când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite

neachitate,

c) când debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere.În literatura de

specialitate, s-a exprimat opinia că nu este necesară o hotărâre judecătorească de

declarare a dispariţiei şi/sau de declarare a morţii debitorului, fiind suficientă

constatarea dispariţiei şi/sau decesului acesuia de către organele fiscale.Nu putem

îmbrăţişa această opinie pentru considerentul că s-ar lăsa liberul arbitru al unui

funcţionar public angajat la organul fiscal să aprecieze dacă există indicii serioase în

constatarea dispaţiei unui debitor.

d) când debitorul nu este de găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut şi la acestea ori în

alte locuri, unde există indicii că a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri

urmăribile,

e) când, potrivit legii, debitorul persoană juridică îşi încetează existenţa şi au rămas

neachitate obligaţii fiscale.

Declararea debitorului în stare de insolvabilitate nu este condiţionată de

încadrarea cumulativă în situaţiile mai sus prezentate.

Creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi insolvabili, se scot din evidenţa curentă

şi se trec într-o evidenţă separată, prin decizia conducătorului organului de executare.

În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri

urmăribile, după declanşarea stării de insolvabilitate, organele de execuatre vor lua

măsurile necesare de redebitare a sumelor şi de executare silită.

Aşa cum am arătat mai sus, organele de execuatre silită sunt obligate să

urmărească situaţia debitorilor pe toată perioada, până la împlinirea termenului de

prescripţie de 5 ani, inclusiv pe perioada în care cursul acesteia este suspendat sau

întrerupt.Verificarea situaţiei debitorului se va face cel puţin o daă pe an, repetându-se,

când este necesar, investigaţiile prevăzute de lege.

96

Page 97: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau

faliment

Pentru creanţele fiscale datorate de comercianţi, societăţi comerciale,

cooperative de consum ori cooperative meştşugăreşti sau persoane fizice, organul de

executare este obligat să ceară instanţelor judecătoreşti competente începerea

procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în condiţiile legii, fiind scutite de

consemnarea vreunei cauţiuni.

Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare

Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare se realizează, pentru motive temeinice,

de către Guvern, respectiv autorităţile deliberative la nivel local, prin act normativ,

respectiv hotărâre.Legiutorul, ca şi în alte situaţii, lasă la aprecierea instituţiilor în cauză

temeinicia motivelor pentru care se solicită anularea creanţelor fiscale.Actele care

declară anularea unei obligaţii fiscale pot avea fie aplicabilitate generală(amnistia

fiscală), fie aplicabilitate individuală(ele vor avea în vedere situaţia unui anumit

contribuabil).

Amnistia fiscală se declară printr-un act normativ care anulează obligaţia unor

categorii de contribuabili de a plăti o serie de sume restante către bugetul de stat.Un

asemenea act de clemenţă intervine foarete rar, fiind determinat de condiţii social-

economice, politice sau de alte instituţii deosebite(calamităţi naturale, starea de

necesitate etc.).Rezultatul intervenirii amnistiei fiscale este scăderea definitivă a

debitelor restante din evidenţele organelor fiscale ale statului.139

În conformitate cu dispoziţiile art.174 Cod de procedură fiscală, în situaţiile în

care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai

mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de

executare silită poate aproba anularea debitelor respective.Cheltuielile generate de

comunicarea somaţiei prin poştă sunt suportate de organul fiscal.

139 A se vedea D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.53.

97

Page 98: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

De drept, se anulează creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31

decembrie a anului, mai mici de 10 lei Ron.Anual, prin hotărâre a Guvernului se

stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.

Suma de 10 lei Ron reprezintă şi limita maximă până la care, prin hotărâre,

autorităţile deliberative în plan local pot stabili plafonul creanţelor fiscale, datorate

bugetelor locale, care pot fi anulate.

Darea în plată

Darea în plată poate fi folosita in cursul executarii silite ?

În tot cursul executării silite(inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea

procedurii de valorificare şi în cazul în care executarea silită este suspendată ca urmare

a aprobării unei înlesniri la plata obligaţiilor fiscale) asupra bunurilor imobile ale

debitorului persoană juridică, creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor

Publice şi cele ale bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul

creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii

administrativ-teritoriale a bunurilor imobile supuse executării silite.

Părţile stabilesc de comun acord valoarea la care se va realiza darea în plată,

întocmindu-se în acest sens un înscris. La stabilirea acestei valori se poate avea în

vedere valoarea de inventar a bunului imobil, precum şi preţul de piaţă al acestuia.

Etape:

I. Cererea debitorului persoana juridica va fi depusă în scris la organul de executare

competent şi va cuprinde în mod obligatoriu date referitoare la:denumirea şi sediul

debitorului;codul de identificare fiscală, precum şi alte date de identificare a

debitorului;structura capitalului social, a asociaţilor ori a acţionariatului, după

caz;volumul şi natura creanţelor fiscale;bunurile imobile supuse executării silite, pentru

care se solicită trecerea în proprietatea publică a statului, denumirea, datele de

identificare a acestora, precum şi o scurtă descriere;menţiunea cu privire la actele

doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile respective;titlul

executoriu în temeiul căruia este urmărit prin executare silită bunul imobil în

cauză;menţiunea debitorului că bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de

alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii, cu

precizarea documentelor doveditoare;valoarea de inventar a bunurilor imobile supuse

98

Page 99: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

executării silite, evidenţiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu reglementările

legale în vigoare;acordul expres al debitorului privind preţul de evaluare a bunurilor

imobile supuse executării silite(a se vedea evaluarea bunurilor supuse executarii

silite);acceptul debitorului cu privire la compensarea diferenţei, potrivit legii, în cazul în

care valoarea bunului imobil este mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a pornit

executarea silită;semnătura reprezentantului legal al debitorului persoană juridică,

precum şi ştampila acestuia.

De la data depunerii cererii de către debitor până la data întocmirii procesului-

verbal de trecere în proprietatea publică, bunul imobil rămâne indisponibilizat.

La cerere se anexează:copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de

proprietate al debitorului asupra bunurilor imobile pentru care acesta solicită trecerea în

proprietatea publică a statului; extras de carte funciară, în original, emis la data

depunerii cererii, din care să rezulte că bunul imobil nu este grevat de sarcini; declaraţie

pe propria răspundere din care să rezulte că bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri

privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii; copii de pe fişa mijlocului fix; alte acte

necesare, potrivit legii, în susţinerea cererii.

II. Organul de executare silită abilitat, va transmite cererea, împreună cu un exemplar

al dosarului de executare silită şi propunerile sale, comisiei numite, prin ordin al

ministrului finanţelor publice sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială.

III. Comisia va decide asupra modului de soluţionare a acesteia şi va dispune

organului abilitat să efectueze procedura de executare silită, încheierea procesului-

verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil. Procesul-verbal de trecere în

proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operaţiunea de

transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dării în plată, este scutită de taxa pe

valoarea adăugată.

La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a

statului a bunului imobil supus executării silite, organul de executare va actualiza nivelul

majorărilor de întârziere aferente creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu sau în

titlurile executorii în baza cărora s-a început executarea silită, precum şi nivelul

cheltuielilor de executare până la această dată.

99

Page 100: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

Comisia va decide stingerea creanţelor fiscale prin trecerea în proprietatea

publică a unor bunuri imobile supuse executării silite, numai în condiţiile existenţei unor

solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri-art.163, alin.4 Cod

de Procedură Fiscală.

Se poate întâlni o situaţie de excepţie : in cazul în care bunurile imobile trecute în

proprietatea publică au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane,

debitorul persoană juridică va fi obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ*

Tratate, Cursuri, Monografii etc.- E.Albu, Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Contencios

administrativ şi fiscal pe anul 2004, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005- E.Albu, Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Contencios

administrativ şi fiscal pe anul 2005, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006- T.Anghel şi M.Brăgaru, Codul de Procedură Fiscală adnotat, Editura Rosetti,

Bucureşti, 2006- G.Boroi, D.Rădescu, Codul de Procedură Civilă comentat şi adnotat, ed.All,

Bucureşti, 1994- I.Condor, S.Cristea Condor, Prescripţia extinctivă în dreptul comun şi în

dreptul fiscal- D.Dascălu, C.Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de

Procedură Fiscală, Editura Rosetti 2005- T.Mrejeru, D.A.P.Florescu, D.Safta, M.Safta, Aspecte

teoretice.Jurisprudenta.Legislatie- T.Mrejeru, D.A.P.Florescu, D.Safta, M.Safta , Practica judiciara a Curtii

Supreme de Justitie in domeniul fiscal si vamal - M.Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004- S.G.Pietreanu, M.D.Gavriş, Executarea silită-Culegere de practică judiciară,

Editura Rosetti, Bucureşti, 2005- C.Stătescu şi C.Bârsan, Drept Civil.Teoria generală a obligaţiilor, Editura All,

Bucureşti, 1992 - D.D.Şaguna, Drept Financiar şi Fiscal, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1994;

100

Page 101: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

- D.D.Şaguna, S.Iliescu, D.Coman Şova în Procedura fiscală, Editura Oscar Print, 1996

- D.D.Şaguna, Tratat de Drept Financiar şi Fiscal, Editura Eminescu, Bucureşt, 2000

- D.D.Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Editura All Beck, 2003- D.D.Şaguna, D.Şova, Drept Fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006- S.Zilberstein, V.M.Ciobanu,Drept Procesual Civil, Executarea Silită, Volumul

I şi II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996,- Dicţionar de expresii juridice latine, F.Ştef, Ed.Oscar Print, 1995.

Legislaţie:Decretului nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă;Codul vamal al României a fost publicat în Monitorul Oficial al României

nr.180/01.08.1997.Codul de Procedură Civilă modificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

nr.138/2000 aprobată prin Legea nr.219/06.07.2005,publicată în Monitorul Oficial nr.609/14.07.2005;

Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor a fost publicată în Monitorul Oficial nr.41/25 iulie 2001 şi aprobată, cu modicări şi completări, prin Legea nr.180/ 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr.268/22 aprilie 2002;

Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, modificată şi republicatăOrdonanţa de Urgenţă Guvernamentală nr.45/2003 privind finanţele publice locale,

modificată şi republicatăOrdonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală(publicată în

Monitorul Oficial nr.941/29.12.2003), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.174/2004(publicată în Monitorul Oficial nr.465/25.05.2004), republicată în Monitorul Oficial nr.560/24.06.2004, modificată şi completată de Ordonanţa Guvernului nr.20/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.101/31.01.2005, completată Ordonanţa de Urgenţă Guvernului nr. 129/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 887/04.10.2005, Ordonanţa de Urgenţă Guvernului nr 165/2005 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1100/06.12.2005 şi Legea nr. 166/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 436/19.05.2006.

Codul Fiscal al României adoptat prin Legea nr.571/22.12.2003, publicat în Monitorul Oficial nr.927/23.12.2003, cu modificările şi completările ulterioare; Codul de Procedură Fiscală adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, publicat în Monitorul Oficial nr.560/24.06.2004;

Hotărârea de Guvern nr.1050/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, publicată în Monitorul oficial nr.651/20.07.2004;

Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ a fost publicată în Monitorul Oficial nr.1154/07.12.2004

Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală(OPANAF) nr.623/2004, publicat în Monitorul Oficial nr.896/01.10.2004, modificat prin

101

Page 102: Master in Dreptul Afacerilor - Institutii de Drept Fiscal

OPANAF nr.315/2005, publicat în Monitorul Oficial nr.612/14.07.2005 şi prin OPANAF nr.472/2005, publicat în Monitorul Oficial nr.873/29.09.2005

OMFP nr.877/2005, publicat în Monitoul oficial al României nr.571/04.07.2005 Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată

în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.672/27.07.2005;Acte normative abrogate:Decretul nr.221/1960 privind executarea silită împotriva persoanelor fizice asupra

plăţii impozitelor şi taxelor neachitate la termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi executarea confiscării, rep. în Buletinul Oficial nr.144/15.12.1969;

Ordonanţa Guvernamentală nr.11/1996 privind stingerea obligaţiei bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr.23/31.01.1996 ;

Ordonanţa Guvernamentală nr.61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr.644/30.08.2002;

Reviste de specialitate:Buletin Economic Legislativ nr.7/2000Pandectele Române nr.1/2006Revista de Drept Comercial nr.4/2005 şi nr.1-3,5/2006Revista Româna de Drept al Afacerilor nr.5-6/2005 şi nr.1 şi 6/2006Revista Română de Drept nr.2-4/2006Revista Finanţe publice şi contabilitate nr.9/2005.

Decizii ale Curţii Constituţionale :Decizia Curţii Constituţionale nr.217/2004, publicată în Monitorul Oficial

nr.538/16.06.2004 Decizia Curţii Constituţionale nr.424/2005, publicată în Monitorul Oficial

nr.1029/21.11.200Decizia Curţii Constituţionale nr.432/2004, publicată în Monitorul Oficial

nr.1176/13.12.2004Decizia Curţii Constituţionale nr.330/2005, publicată în Monitorul Oficial

nr.732/11.08.2005.

* Prezenta listă cuprinde numai lucrările sau articolele importante sau, după caz, relevante pentru materia studiată, precum şi cele mai des citate.

102