Marele Mister Al Lui Shakespeare. Cine a Fost Shakespeare

7/28/2019 Marele Mister Al Lui Shakespeare. Cine a Fost Shakespeare

1/13

Marele mister al lui Shakespeare. Cine a fost Shakespeare?

Foto (7)

Daca lumea-ntreaga e o scena iar William Shakespeare un actor genial, atunci cine a jucat

in rolul dramaturgului? Personalitati ca Orson Welles, Charlie Chaplin, Henry James, Charles

Dickens sau Sigmund Freud s-au indoit de faptul ca Shakespeare a fost insusi Shakespeare.

De la Francis Bacon la Elisabeta I, nu putine persoane au fost creditate cu paternitatea celor

doua versiuni ale lui Hamlet, trei versiuni ale lui Henric al VI-lea, sase versiuni ale lui

Richard al III-lea

In acest articol

Enigmele unei biografii

Pseudonim sau alibi?

Brandul lui Shakespeare

Teoria gulerului alb

Teoria conspiratiei

Enigmele unei biografii

"Lumea-ntreaga e o scena

Si toti oamenii-s actori,

Rasar si pier, cu randul, fiecare:

Mai multe roluri joaca omu-n viata"

William Shakespeare, Cum va place, traducere de Virgil Teodorescu

Inainte ca specialisti precum Robert Matthews sa ridice - in studiul Who Was Shakespeare -

problema "autorului pieselor lui Shakespeare", au fost invocate prea multele secrete ale

vietii marelui actor si, eventual, scriitor elisabetan cu acelasi nume.
http://www.descopera.ro/galerie/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespearehttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#enigmele-unei-biografiihttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#pseudonim-sau-alibihttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#brandul-lui-shakespearehttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#teoria-gulerului-albhttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#teoria-conspiratieihttp://www.descopera.ro/galerie/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespearehttp://www.descopera.ro/galerie/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespearehttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#enigmele-unei-biografiihttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#pseudonim-sau-alibihttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#brandul-lui-shakespearehttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#teoria-gulerului-albhttp://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare#teoria-conspiratiei


2/13

Asemenea biografiei lui Iisus, cea a celebrului nativ din Stratford are nu putine mari pete albe.

Shakespeare a trait fix 52 de ani (23 aprilie 1564 - 23 aprilie 1616), dar intervalul fertil din

punct de vedere literar a durat doar din 1590 pana in 1613, scriitorului atribuindu-i-se un

numar de 38 (?) de piese de teatru, 154 de sonete si alte 5 poeme.

Viata Bardului are doua perioade distincte, in care nu se stie exact cu ce s-a ocupat

acesta. Biografii vorbesc despre asa-numitii "Lost Years", anii (1578-1582) de dinaintea

insuratorii cu Anne Hathaway (o femeie mai in varsta cu opt ani, deja insarcinata - cu cine? -

in momentul incheierii casatoriei, fapt ce a produs un mare scandal in familie), dar si anii

scursi intre momentul casatoriei si reprezentarea primei parti din "Henric al VI-lea" la Rose

Theater (1585-1592), cand se pare ca, printre altele, Shakespeare ar fi calatorit in Italia si s-ar

fi inrolat in marina militara.

In plus, aceiasi biografi pomenesc de posibilul fiu nelegitim - sau doar fin? - al scriitorului,

viitorul Sir Will Davenant, nascut in 1606, dintr-o presupusa legatura adulterina a lui

Shakespeare cu nevasta primarului din Stratford, localitate in care scriitorul revenea

periodic pentru a-si vizita familia (cu toate ca intrerupsese relatia cu Anne Hathaway). Apoi,


3/13

este de notorietate disponibilitatea sa pentru relatii homosexuale, unii speculand chiar ca

Doamna Bruna din Sonete ar fi fost, de fapt, protectorul sau, lordul Southampton.

Toate aceste enigme, coroborate cu alte si alte detalii picante, au contribuit la crearea legendei

unui ins dilematic, greu de fixat in insectarul uman comun. Pe cale de consecinta, de ce nu ar

putea exista dubii sau interpretari controversate nu doar ale vietii, ci si ale operei unuipersonaj care intriga atat de mult?


4/13

Pseudonim sau alibi?

Despre paternitatea pieselor lui Shakespeare s-a discutat mai mult chiar decat despre

sexualitatea lui. Nici pana astazi nu se poate spune exact care texte ii apartin dintre

multele atribuite lui in decursul timpului. Cert este ca, pe vremea aceea, se lucra cam ca la

Hollywood astazi: fiecare productie era opera colectiva a unui grup de scenaristi profesionisti.

Brian Vickers a dedicat acestei practici a scrisului in comun in epoca elisabetana un studiu

cat se poate de pedant (recenzat cu entuziasm de The Times Literary Supplement), in care

demonstreaza ca, la limita, nimic nu-i poate fi atribuit integral lui Will, cel din Stratford.

Daca parti dinPericle sau Titus Andronicus, bunaoara, au fost incredintate de proprietarii de

teatre unor iscusiti copywriteri precum George Wilkins ori Thomas Middleton, interesant este

ca si Shakespeare, la randu-i, a prestat pentru diverse texte dramatice din epoca, pe care azi nu

le regasim in antologiile Lebedei de pe Avon.

Cat anume va fi scris Will pentru altii probabil ca nu vom afla niciodata, insa stim ca a finisat

- cand nu a semnat, pur si simplu, "ca primarul" - destule bestseller-uri de pe la sfarsitulsecolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea. Astfel, in 1605, un editor intrepid a

lansat culegerea The London Prodigalde "William Shakespeare", in care figurau piese

caLocrine, Thomas Lord Cromwell, The Puritan si altele, de care azi nu mai pomeneste

nimeni ca facand parte din - oricum - vasta opera shakespeareana. Editorul nu a facut

altceva decat sa cumpere un "brand image" si sa revanda un numar de produse de calitate

medie ambalate intr-un pachet cu o eticheta stralucitoare (si cu un scor de piata pe masura).

Reintorcandu-ne la Shakespeare-urile "veritabile", chiar daca editiile Cambridge recente

(2001, de pilda) insista pe un singur autor ("the one and only"), Vickers contesta, cu

argumente solide, acest tip dogmatic de atribuire a paternitatii textelor si propune in schimb

formule hibride, cum ar fi "Henric al VIII-lea,Macbeth, Timon din Atena de William

Shakespeare impreuna cu John Fletcher" sau "impreuna cu George Peele" s.a.m.d.


5/13

POSIBILI COAUTORI AI PIESELOR LUI SHAKESPEARE

Cardenio (1612?) - John Fletcher

Chinurile zadarnice ale dragostei (1594-1596) - Sir Francis Bacon

Furtuna (1610) - John Dee, Sir Walter Raleigh

Henric al IV-lea (partea I - 1596, partea a II-a - 1597) - Sir Henry Neville

Henric al VI-lea (1590-1592) - George Peele

Henric al VIII-lea (1613) - John Fletcher, Sir Henry Neville, George Peele

Macbeth (1606) - Thomas Middleton

Masura pentru masura (1603) - Thomas Middleton

Nevestele vesele din Windsor(1597) - Sir Henry Neville


6/13

Pericle (1606-1607) - George Wilkins

The Two Noble Kinsmen (1611) - John Fletcher

Timon din Atena (1604-1606) - George Wilkins, Thomas Middleton

Titus Andronicus (1593-1594) - George Peele

Visul unei nopti de vara (1595) - William Stanley, Earl of Derby

Brandul lui Shakespeare

Daca descifrarea ADN-ului pieselor lui Shakespeare ramane, totusi, un pariu greu de castigat,

este incontestabil faptul ca industria publicitatii a lansat branduri de succes nu doar cu mult

inainte ca David Ogilvy sa teoretizeze revolutia din advertising, ci si cu o vecie in avans fata

de primul raget al leului Metro-Goldwin-Mayer.

Brandul Shakespeare a putut fi folosit in fel si chip: ca pseudonim pentru persoane de

rang foarte inalt (o regina a Angliei, un rege al Scotiei, feluriti nobili elisabetani), ca

trambulina pentru tinere talente (gen John Fletcher, dar nu numai) sau ca alibi pentru

figuri excentrice ale lumii literare (exista si teza ca un mare autor precum Christopher

Marlowe - presupus spion - si-ar fi inscenat moartea pentru a ascunde unele detalii ale

biografiei sale, dar a continuat sa scrie teatru sub numele generic Shakespeare).

Inclusiv analiza stilometrica intreprinsa pe computer de o serie de filologi, matematicieni saufizicieni (Thomas Mendenhall, Ward Elliott, Robert Valenza, Kate Mcluskie, Tom Merriam)

releva ca unele opere sau parti ale acestora ar fi fost scrise de Marlowe (partea a treia din

Henric al VI-lea, Titus Andronicus etc.) sau Fletcher (actele doi si trei din The Two Noble

Kinsmen, piesa care, de altfel, nici nu apare in editia de Opere din 1623). Insa si stilometria in

sine - metoda de analiza comparativa care studiaza recurentele stilistice pe baze statistice

ample - ramane o modalitate de interpretare destul de controversata

Dincolo de atari speculatii, prima editie in folio din 1623, alcatuita, deci, la sapte ani de la

moartea lui Shakespeare, ridica ea insasi o serie de intrebari. Cine, cum si de ce a alcatuit-o?

Cat s-a folosit din manuscrise si cat s-a reconstituit din amintirile actorilor? De ce s-a preferat

o compilatie cu surse incerte in loc sa se reproduca pur si simplu textele pieselor, asa cum aufost ele jucate pe scena? Nici una dintre aceste intrebari nu a primit, inca, un raspuns definitiv.


7/13

TOP 10 - ALTER EGO-uri SHAKESPEARIENE

1. Edward de Vere, Earl of Oxford

2. Sir Francis Bacon

3. Christopher Marlowe

4. John Fletcher

5. Henry Wriothesley, Earl of Southampton

6. Roger Manners


8/13

7. Sir Henry Neville

8. Thomas Middleton

9. Ben Jonson

10. Mary Sidney Herbert

Teoria gulerului alb

De ce gravura lui Martin Droeshout, de pe pagina de garda a editiei din 1623, nu

seamana cu cea a lui Marshall, realizata pentru editia din 1640, intre cele doua portrete

diferentele fiind mai mult decat vizibile? Dar, mai ales, ce se intampla cu gulerul din

prima gravura? Este el un indiciu relevant pentru problema identitatii autorului?

Desi pare mai mult o speculatie de tip Dan Brown, "The Collar Theory"castiga tot mai multi

adepti. Examinand cu atentie portretul, se observa flagranta disproportie dintre cap si bust,

precum si linia aparenta ce uneste nefiresc (?) urechea cu barbia, elemente care ar sugera ca

de fapt este o vorba de o masca. Asadar, artistul ar fi vrut (sau i s-ar fi cerut) sa induca ideea

ca dincolo de "portret" se ascunde altcineva, marcand excesiv acest indiciu criptografic.


9/13

E oare masca unui actor (sugerand autorul colectiv care realizase operele), masca unui alt

personaj din epoca (Sir Francis Bacon, conform Sir Edwin Durning-Lawrence) sau insasi

masca mortii, cu toate posibilele ei semnificatii (Shakespeare a fost ucis sau a ucis el pe

cineva, ducand misterul cu el in mormant)?

Dar, mai mult decat atat, ar trebui sa frapeze un alt detaliu. Gulerul din imagine este unic,

nu a existat asa ceva in timpul vietii lui Shakespeare si nu se regaseste in nici un alt

portret din acea vreme. In plus, pozitia lui e stranie, neexistand un gat care sa sustina capul,ce pare asezat pe guler ca pe o tipsie (in stilul capului Sfantului Ioan Botezatorul?). Iar gulerul

in sine e prea rigid (si lipsit de sustinere gravitationala) pentru a fi guler. Dar atunci, daca nu

este un guler, ce ar putea fi?

Probabil, un scut, dar unul in sens heraldic, un element distinctiv de pe un blazon (ori chiar

o ilustrare subtila a conceptului de revers al medaliei, fiindca, de fapt, la o analiza si mai

atenta, care presupune o privire intr-un spatiu tridimensional, este vorba de un scut incastrat in

sau desenat pe un alt scut). Asta nu poate sa trimita decat tot la o posibila si probabila

incriptare a imaginii. Cineva a vrut sa ascunda aici un indiciu pretios, eventual accesibil doar

initiatilor. Si cine ar fi putut fi acestia daca nu membrii unei confrerii secrete, care

comunicau intre ei prin intermediul unui limbaj cifrat?


10/13

Teoria conspiratiei

Unul dintre motivele pentru care omul Shakespeare nu se suprapune perfect scriitorului

omonim (sau titularului drepturilor de autor, dupa caz) ar putea fi, in opinia unora, faptul ca elsau cei care ii foloseau numele au fost implicati in activitatea unor societati secrete de tip

masonic.

Prigonite secole de-a randul, asociatiile masonice, descendente sau nu din ordinele

feluritilor cruciati (cazul templierilor, de pilda), au dus in epoca o politica a

secretomaniei extreme. Asta impunea faptul ca toate mesajele lor sa fie codificate, iar

accesul la cheie sa fie extrem de limitat.

In cazul de fata, conform tratatului heraldic al lui John Guillim, aparut in 1610, un "scut in

scut" trimite la ideea de confrerie (Brethren), de fratie masonica. Sa mai fie atunci o

coincidenta faptul ca prima editie in folio a operelor "shakespeariene" a fost dedicata celor doifrati Pembroke, Philip si William (numiti explicit "cea mai nobila si neasemuita pereche din

Fratie"), fiii contelui de Pembroke, seful Miscarii Rosacruciene din Anglia (aceasta

organizatie masonica a fost fondata de un gnostic alexandrin in anul 46 d.Hr. si din ea a

rezultat, mai aproape de zilele noastre, Ritul Scotian Antic si Acceptat).

Sa trimita, oare, indiciul respectiv spre adevaratul sau adevaratii autori? Fie acestia sunt cei

doi frati Pembroke (ipoteza destul de neverosimila), fie se incerca acreditarea plastica a ideii

ca, in fapt, opera lui "Shakespeare" era rezultanta eforturilor mai multor autori din randul

masoneriei, care folosisera reprezentatiile pieselor drept acte de propaganda si/sau de

comunicare, iar acum voiau sa perpetueze asemenea mesaje cifrate prin intermediul unui soi

de manual universal.

Ecuatia devine si mai pasionanta daca se ia in considerare ipoteza complementara generata de

observatia empirica. Mai limpede, figura gravata s-ar compune din doua jumatati oarecum

distincte, una apartinandu-i lui Augustus, duce de Brunswick, iar cealalta lui Sir Francis

Bacon, ambii masoni rosacrucieni.


11/13

LISTA CANDIDATILOR

Edward "Ned" ALLEYN(E), 1566-1626. Actor englez de prim rang din epoca elisabetana,

interpret al rolurilor titulare (create special pentru el) din piesele lui Marlowe.

Sir Francis BACON, 1561-1626. Cel mai important om de cultura al epocii, om de stat

asociat cu masoneria si autor al unor tratate filosofice (Novum Organum), adept al revolutiei

stiintifice si practicant al alchimiei (pseudonim al lui Christian Rosenkreuz?), promotor al

metodei inductiei (experiment - observatie - ipoteza) si pasionat de coduri. O sintagma cifrata

din Chinurile zadarnice ale dragostei - "honorificabilitudinitatibus" - a fost tradusa prin:"Aceste opere ale lui Bacon vor fi ascunse de ochii lumii".

John DEE, 1527-1608. Matematician, astronom, geograf, astrolog, ocultist, alchimist,

consultant al reginei Elisabeta I. Expert in navigatie, a recrutat exploratori si capitani de nave,

fiind creatorul sintagmei "Imperiul Britanic". Se crede ca personajul Prospero din Furtuna a

fost inspirat de el.

John DONNE, 1572-1631. Poet de la curtea lui Iacob I, specializat in sonete si poezii de

dragoste, maestru al metaforei duble ("concetto", practicata si de Petrarca), traducator din

latina, predicator si vicar al catedralei St. Paul din Londra.

Sir Edward DYER, 1543-1607. Poet specializat in elegii si pastorale, membru al curtii


12/13

regale, trimis special (spion?) al Elisabetei in Tarile de Jos si Danemarca, mason, pasionat de

alchimie si de ermetism.

ELISABETA I, 1533-1603. Regina a Angliei, patroana spirituala a artistilor, prezenta (?)

intr-o replica din Henric al VII-lea, in care se afirma "Sunt sanse de zece contra unu ca

aceasta piesa sa nu placa", posibila aluzie la faptul ca Elisabeta era singura femeie intre ceizece monarhi ai Europei din acea vreme. Gravura din editia in folio din 1623 a fost

interpretata ca o posibila replica a portretului sau.

John FLETCHER, 1579-1625. Dramaturg englez, a facut parte din grupul de scriitori care se

reunea la Mermaid Tavern (Shakespeare, Ben Jonson etc.) si a colaborat cu Shakespeare la

scrierea a cel putin doua piese (Henric al VIII-lea si The Two Noble Kinsmen). De asemenea,

cei doi ar mai fi scris impreuna Cardenio (manuscris pierdut, in care era prelucrata o povestire

din Don Quijote de Cervantes).

Phillip HENSLOW(E), 1550-1616. Director de teatru, a construit teatrele Rose si Fortune,

pe scenele carora s-au reprezentat multe dintre piesele lui Shakespeare. Se crede ca acontribuit la unele texte, iar pe altele le-ar fi modificat/cenzurat. Autor al unui Jurnal despre

teatrul din epoca elisabetana si iacobita.

Mary Sidney HERBERT, 1561-1621. Contesa de Pembroke, considerata a doua femeie in

stat dupa regina, sotie a liderului masonic al Miscarii Rosacruciene, mama a celor doi nobili

carora le este dedicata editia in folio din 1623, sora poetului Philip Sidney, patroana a artelor.

IACOB I, 1566-1625. Rege al Scotiei (sub titulatura de Iacob al VI-lea), a urmat la tronul

Angliei dupa decesul Elisabetei I (1603), fiind primul rege din familia Stuart. A desenat

drapelul britanic si a intretinut o curte de artisti si oameni de cultura.

Ben JONSON, 1572-1637. Dramaturg, poet si actor, autor al pieselor Volpone si

Alchimistul, bun prieten cu si, apoi, rival al lui Shakespeare, a contestat pasaje din Iulius

Cezar si Poveste de iarna, semnand poemul prefatator al volumului in folio din 1623.

Roger MANNERS, Earl of Rutland, 1576-1612. Nobil englez, ginere al poetului Sir Philip

Sidney, a calatorit intens prin Europa (studiind inclusiv la Universitatea din Padova) si a luat

parte la rebeliunea contelui Essex impotriva Elisabetei I. Prieten al artistilor si scriitorilor

contemporani, apreciat de regele Iacob I al Scotiei. Ar fi scris unele piese impreuna cu sotia

sa, Elisabeth Sidney.

Christopher MARLOWE, 1564-1593 (?). Unul dintre marii autori dramatici elisabetani

(Tamerlan, Doctor Faustus) si presupus agent secret (in slujba lui Walsingham), disparut in

inchisoare in conditii misterioase, banuit ca si-ar fi inscenat moartea cu ajutorul prietenilor

masoni si ca ar fi continuat sa scrie teatru si dupa 1593, folosind pseudonimul "Shakespeare".

Thomas MIDDLETON, 1580-1627. Dramaturg cunoscut si poet din perioada iacobita, a

scris piese in colaborare cu alti autori din epoca (William Rowley, Cyril Tourneur) si a lucrat

impreuna cu Shakespeare la redactarea unor scene din Macbeth, Masura pentru masura sau

Timon din Atena.

Sir Henry NEVILLE, 1562-1615. Curtean si diplomat, ruda indepartata a Bardului dinAvon. Multe dintre temele politice si locatiile geografice ale pieselor lui Shakespeare coincid


13/13

cu cele din traseul existential al lui Neville, iar un text al acestuia din urma se pare ca a stat la

baza redactarii piesei Henric al VIII-lea. Porecla sa era Falstaff.

George PEELE, 1556-1596. Autor a numeroase piese de succes din epoca elisabetana, intre

care drama istorica Edward I (1593), considerata prototip al pieselor-cronica ale lui

Shakespeare. Peele ar fi redactat parti importante din Henric al VI-lea (folosite, dupa moarteasa prematura, de catre Shakespeare in versiunea finala) si Titus Andronicus.

Sir Walter RALEIGH, 1552 sau 1554-1618. Poet, curtean si explorator, a stabilit prima

colonie britanica in Carolina de Nord (1584). Unele dintre poemele sale au inspirat fragmente

din Furtuna, dar si din piesele lui Marlowe.

Edmund SPENSER, 1552-1599. Poet-laureat, s-a remarcat cu amplul poem The Faerie

Queene (1590-1596), alegorie in versuri celebrand dinastia Tudor, al carei ultim reprezentant

a fost Elisabeta I. Alaturi de Shakespeare si Marlowe, este considerat unul dintre autorii

reprezentativi ai epocii. Personaj politic contoversat, a fost implicat in inabusirea rascoalei

irlandeze din Munster si a scris carti in care sustinea genocidul si infometarea ca mijloace delupta.

William STANLEY, Earl of Derby, 1561-1642. Fiu al mostenitoarei prezumtive a Elisabetei

I, nepot al lui Henric al VII-lea, implicat in miscarea teatrala, alaturi de fratele sau,

Ferdinando, Earl of Derby. Premiera piesei Visul unei nopti de vara a avut loc in cadrul

petrecerii sale de nunta.

Edward de VERE, Earl of Oxford, 1550-1604. Poet si curtean, considerat unul dintre cei

mai importanti candidati la rolul lui "Shakespeare, autor dramatic", multe dintre evenimentele

din diverse piese avand corespondente in biografia sa. Teza este sustinuta, intre altii, de Freud

si de Orson Welles. Din opera lui De Vere au supravietuit doar unele poeme si nici o piesa de

teatru.

George WILKINS, ?-1607. Dramaturg (A Yorkshire Tragedy) si pamfletar, colaborator al

altor autori de teatru (William Rowley si John Day), presupus coautor al pieselor Timon din

Atena si, in special, Pericle, despre al carei subiect a semnat - cu pseudonimul John Gower -

un roman postum, aparut in 1608.

Henry WRIOTHESLEY, Earl of Southampton, 1573-1624. Cel mai important protector

dar si amant al lui Shakespeare, care i-ar fi dedicat - cifrat? - majoritatea Sonetelor. Posibil fiu

nelegitim si virtual pretendent la tronul Elisabetei I, nu putea semna piese de teatru de pepozitia sa, asa ca s-ar fi folosit de relatia cu Shakespeare pentru a-si reprezenta operele.

Marele Mister Al Lui Shakespeare. Cine a Fost Shakespeare

Documents

Transcript of Marele Mister Al Lui Shakespeare. Cine a Fost Shakespeare