Marcel Schapira, Francmasoneria Si Securitatea

8/17/2019 Marcel Schapira, Francmasoneria Si Securitatea

1/158


2/158

1

Gheorghe Andrei Bogdan ConstantinNeagu Dogaru

• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

Marcel Schapira, Francmasoneria şi Securitatea


3/158

2


4/158

3

Gheorghe BogdanAndrei ConstantinNeagu Dogaru

Marcel Schapira,Francmasoneria

şiSecuritatea

Focşani - 2012


5/158

4

Supliment al Revistei Oglinda Literar ă ISSN – 1583 – 1647


6/158

5

Cuvânt introductiv

Apariţia acestui volum este surprinzătoare şipentru mine, dar şi pentru cititori. Spun asta pentru că, în urmă cu câţiva ani, am avut plăcerea şi onoarea să mise înmâneze o diplomă aniversară din partea ExcelenţeiSale Comandor Mare Suveran Marcel Shapira. Bineînţelescă evenimentul s-a petrecut la Paris, într-un loc onorat şide regele Mihai. Cred că orice român s-ar simţi copleşitdacă într-un asemenea mediu ar primi o recunoaştere a

calităţilor sale. Dar să nu mai lungesc vorba şi să mărturisesc faptul că, după ce am primit cele cuvenite,mi-am permis libertatea de a lua un interviu, care n-afost dat publicităţii cu nici un prilej, pentru că am simţitcă încă nu venise vremea dezvăluirilor masonice. MarcelShapira nu mai este. A plecat la Marele Arhitect alUniversului, trist şi împovărat de nerecunoştinţa fraţilorcare nu numai că l-au uitat şi nu i-au acordat onorurile

cuvenite pentru cât s-a jertfit pe altarul frăţietăţii, darnici măcar o parte din arhiva Marii Loji Naţionale dinRomânia, aflată în exil la Paris sub directa luiadministrare, nu a fost recuperată. I-am promis că voivorbi cu Horia Nestorescu-Bălceşti, cu Radu Comănescuşi cu alte personalităţi capabile să valorifice documentelede mare însemnătate pentru România, existente înarhivele păstorite de Shapira, şi n-am reuşit mare lucru.

Horia a ajuns Mare Comandor al unui Rit Scoţian paralelcu Ritul Scoţian Antic şi Acceptat existent deja înRomânia. Oare de ce ? De Radu mai citesc din când încând câte ceva printr-o revistă, iar documentele probabilcă se vor risipi, văduvind istoria Masoneriei române deimportante date şi evenimente ascunse astăzi naţiuniiromâne din motive pe care nu le mai înţeleg. Iată de ceiniţiativa fraţilor din Orientul Focşani este surprinzătoare,ştiut fiind că ei nu prea sunt obişnuiţi cu sponsorizări de


7/158

6

carte sau de alte activităţi ce poartă cu adevărat lumina.Presupun că s-au săturat de cheltuit banii pe agape şi că au început să simtă cu adevărat că este necesar să aducă lumina în rândul lumii profane. Iar faptul că Bogdan C.

Dogaru şi-a asumat alcătuirea acestui volum, incluzând şitranscrierea aproape fonetică a interviului, nu face decâtsă mă bucure şi să cred că vor mai fi asemenea gesturiaducătoare de lumină în sufletul cititorului. Ce face defapt Shapira în acest interviu ? Aduce informaţii, pentrucă, prin cuvânt, informaţia curge spre mintea noastră cea

însetată de cunoaştere. Iar faptul că în volum se vor găsişi materiale care au legătură cu diverse momente din

viaţa Marelui Suveran Shapira, nu poate decât să nebucure şi să ne facă să înţelegem mai bine unele afirmaţiidin interviu. Nu mai vorbesc de faptul că există şi notede subsol, ba chiar şi documente menite să justificeodată în plus anumite rostiri sau chiar aluzii pe care leface în acest interviu.

Trebuie să vă mai fac o mărturisire. Am lăsat, saumai bine zis am reprodus cât mai fidel discuţia noastră

pentru a vă transmite şi dumneavoastră, cititorilor,emoţia şi harul ce coborâse între noi, şi mai mult de atât,pentru a vă da seamă ca pe o mărturisire, dacă vreţi,despre sufletul unor oameni care-şi iubesc ţara şi valorileei. Nu este bine să vă mai tulbur lectura şi cu alteprecizări, dar pot să vă spun că a doua zi după acestinterviu am plecat într-o excursie în Egipt, unde universulmeu spiritual s-a întregit şi mai mult. Iată de ce, cred că puteţi lua acest volum drept ofrandă adusă sufletelordeschise spre lumină de nişte oameni curaţi în simţiri,iubitori de neam şi de ţară, într-un dulce grai românesc.

Gheorghe Andrei Neagu


8/158

7

CUPRINS

Cuvânt introductiv……………………………… p. 5

I. Francmasoneria şi Securitatea în anii1948 - 1981. „Procesul francmasonilor”şi interceptarea corespondenţei .............. p. 8

II. Activitatea Francmasoneriei române în exil relatată fratelui Gheorghe AndreiNeagu de fratele Marcel Schapira – Paris-4 mai 2006 ……………………..……………… p. 38

III. Problema „Oculta” în arhivaSecurităţii (1982 – 1989) cu un studiude caz pe Judeţele Vrancea şi Galaţi ….. p. 92

Postfaţă ………………………………………... p. 138

Bibliografie ………………………………….…. p.141

Lista anexelor ………………………………… p. 142


9/158

8

I. Francmasoneria şi Securitatea în anii1948 -1981. „Procesul francmasonilor” şi

interceptarea corespondenţei

Despre situaţia francmasonilor români în perioadaregimului comunist au apărut relativ recent în Româniacâteva studii, unul din cele mai documentate fiind, celpuţin din perspectiva informaţiilor existente în arhivafostei Securităţi, al istoricului Nicolae Ioniţă1 de laC.N.S.A.S.

Autorul precizează în studiul său faptul că, după

23 august 1944, au început negocierile pentruredeşteptarea Marii Loji Naţionale din România, care aavut loc, în cele din urmă, la data de 2 septembrie 1944,cu aprobarea Biroului 2 al Marelui Stat Major al ArmateiRomâne. A existat, de asemenea, aprobarea ComisieiAliate de Control, la care trebuie adăugat şi subliniatacordul oficial al Patriarhiei Bisericii OrtodoxeRomâne2. Totodată, la intervenţia unuia din membrii de

seamă ai Francmasoneriei române, Mircea Ciupercescu,Ministerul Afacerilor Interne restituie arhiva ridicată dePoliţie şi Siguranţă în anii 1940-1944. Părea să fie orevenire la situaţia din perioada anterioară anului 1937,auspiciile fiind chiar mai bune, având în vedere faptul că foştii adversari declaraţi ai Francmasoneriei (în specialcei de extremă dreaptă) erau scoşi în afara legii şidezavuaţi de toate forţele politice din ţară.

Apăruse însă un element nou, faţă de situaţia dinperioada interbelică: impunerea Partidului Comunist ca

1 Nicolae Ioniţă, Francmasoneria română în dosarele Securit ăţ ii – între„procesul francmasonilor” şi problema „Oculta” , în coord. Tudor Salagean,Marius Eppel, Masoneria în Transilvania. Repere istorice, Ed. InternationalBook Acces, Cluj Napoca, 2007, p. 121 – 154.2 Precizare f ăcută de fratele Marcel Schapira într – un material despre „EvoluţiaMasoneriei în România” trimis fratelui Gheorghe Neagu pentru a fi publicat înRevista „Oglinda Literar ă”.


10/158

9

forţă politică importantă în România, care preia chiarputerea, încă din 1945. Relaţiile Francmasoneriei românecu această nouă forţă politică nu au fost, iniţial, cel puţinpe faţă, încordate. Potrivit celor relatate de francmasonii

care se reactivaseră după 1944, membrii PCR de atunciar fi primit dispoziţii să se înfiltreze în lojile masonice dinţară, urmând să îndeplinească astfel rolul de informatoriai Partidului din interiorul acestor organizaţii. Nu se

înregistrează însă atacuri explicite ale comuniştilor împotriva masonilor români, singurul neajuns al noiisituaţii politice fiind, pentru moment, faptul că MareaLojă a fost inundat ă de oameni fideli PCR, al căror scop

părea a fi, în principal, acela de a comunica liderilorPartidului liste nominale cuprinzând membrii diferitelorloji existente în ţară.

După 6 martie 1945, regimul comunist nu a doritsă interzică imediat funcţionarea lojilor masonice, pe deo parte, pentru că aceasta ar fi putut deteriora în modinutil relaţiile cu statele occidentale, iar pe de altă parte,pentru că unii masoni s-ar fi putut dovedi utili regimului

nou instalat. Hotărârea P.C.R. de a folosi în interesul săuresursele francmasoneriei a avut două consecinţe.

În primul rând, s-a sprijinit crearea de noi lojimasonice, sub tutela Marii Loji Naţionale din România. Afost constituit un Comitet în cadrul M.L.N.R., patronat degeneralul Pandele, flancat de doctorul Antoniu, profesorulHulubei şi ziaristul N.D.Cocea , care avea rolul de asprijini constituirea a cât mai multor loji şi admiterea cumai mult ă bunăvoin ţă a tuturor celor care băteau la

por ţ ile atelierelor . La primirea noilor membri s-a renunţatla anchetele prelungite, desf ăşurate de obicei laacceptarea viitorilor masoni în cadrul lojilor, pentru că numai conta calitatea, ci cantitatea. Conducerea Marii Loji afost forţată de împrejurări să accepte acest compromis,cu speranţa că membrii PCR, o dată deveniţi masoni, ar fiputut constata că în cadrul lojilor nu se petrecea nimicsubversiv […] se dorea doar perfec ţ ionarea omului şi a


11/158

10

societ ăţ ii . Drept urmare au apărut doi poli de influenţă în Masoneria română : unul al vechilor loji şi altul al celornou create, mult mai numeroase şi cu mai mulţi membri,şi, în consecinţă, a fost aleasă o nouă conducere a Marii

Loji Naţionale agreată cumva de regimului comunist.Dar nici această situaţie nu a mulţumit Guvernul.S-a dorit controlarea totală a activităţii masonice dinRomânia şi, în acelaşi timp, limitarea pătrunderiifrancmasonilor în anumite funcţii de răspundere în stat.De aceea, s-a solicitat tuturor lojilor din ţară, în modoficial, să comunice autorităţilor, după fiecare reuniune,numele celor care prezidau ţinuta, ordinea de zi,

conţinutul amănunţit al discuţiilor şi sumele ce se adunaudin cotizaţiile membrilor. Ulterior, în mai 1947, CiprianRaţiu, un mason de tradi ţ ie veche , numit în funcţia desecretar general al Ministerului Justiţiei, solicită tuturormagistraţilor să demisioneze din Masonerie, întrucâtactivitatea lojilor nu era pe placul noului regim.

Altă consecinţă a deciziei regimului comunist de afolosi resursele Masoneriei în interesul propriu a fost

utilizarea solidarit ăţ ii universale masonice pentru afacilita îmbunătăţirea relaţiilor sale diplomatice cu stateleoccidentale. De aceea, Ana Pauker, odată ajunsă înfruntea Ministerului român de Externe, a căutat să folosească „tovarăşi de drum” din rândul francmasonilor,numindu-i în diverse posturi diplomatice, pentru aobţine, din partea Occidentului, recunoaşterealegitimităţii noului regim de la Bucureşti. Un exemplu, înacest sens, îl constituie numirea lui Mihail Ralea, fostfrancmason, în postul de ministru plenipotenţiar alRomâniei în SUA. Misiunea diplomatică a lui Ralea s-abucurat de un real succes, atribuit de mulţi calităţii salede mason.

În anul 1948 situaţia s-a schimbat radical. După desfiinţarea vechilor partide politice, înlăturareamonarhiei şi naţionalizarea industriei, regimul comunist,consolidându-şi puterea, a hotărât lichidarea tuturor


12/158

11

lojilor masonice din ţară . O circulară a Ministerului deInterne, din 18 iunie 1948, cere conducerii Marii Lojiînchiderea provizorie a lojilor pentru a permite membrilorsă-şi îndeplineasc ă obliga ţ iile lor cet ăţ eneşti în cadrul

brigă zilor de munc ă de folos obştesc. Toate lojile maivechi au intrat „în adormire”, N.D.Cocea1 desfiinţează lojile procomuniste, iar sediile, bunurile lojilor şi arhivaMasoneriei sunt confiscate – cu excepţia documentelorascunse de unii francmasoni din ţară, sau scoase pestehotare de cei emigraţi.

Intrarea „în adormire” a lojilor componente aleMarii Loji Naţionale din România este considerată , însă,

de organele proaspăt înfiinţatei Securităţi a Poporuluidoar o simplă stratagemă a francmasonilor, menită să mascheze intenţiile duşmănoase ale acestora :

„Punerea în adormire” nu a însemnat nici pedeparte lichidarea francmasoneriei, ci dimpotriv ă , ea afost o ac ţ iune cu caracter diversionist, scopul urmăritfiind să adoarmă vigilen ţ a anumitor organe de stat, să

păstreze cadrele neatinse şi să treac ă activitatea

masonic ă pe baze cât mai bine ascunse.La puţină vreme după anunţarea intrării „în

adormire” a lojilor masonice din ţară, Securitatea aobţinut informaţii despre unele întâlniri clandestine, îngrup, a unor fraţi. Organele de represiune decid că estemomentul să dea un exemplu, care să descurajezecontinuarea acestui gen de întâlniri ale francmasonilorromâni. Ocazia potrivită pentru o astfel de acţiune esteoferită în cursul anului 1949, după surprinderea unuigrup de masoni, proveniţi mai ales din rândulmagistraţilor, care desf ăşurau ceea ce părea a fi oreuniune masonică într-o casă particulară. Participanţii laacea adunare – cel puţin cei care au putut fi prinşi – suntarestaţi şi supuşi unei anchete foarte dure de organele

1 Nicolae Dimitrie Cocea a fost, între altele, magistrat la Judecătoria Panciu(Jud. Putna/Vrancea) în anii 1930 – 1936.


13/158

12

de Securitate, în urma căreia fostul magistrat AlexandruTomescu decedează în închisoare. După moarteaacestuia, se caută şi dovedirea vinovăţiei sale, fiindinventată o întreagă reţea de spionaj, pe baza mărturiilor

celorlalţi arestaţi – probabil mai rezistenţi la metodele deinterogare folosite – din care ar fi f ăcut parte şi A.Tomescu.

Nu a fost însă suficient. În aprilie 1951, după moartea lui Mihail Noradunghian, fostul Suveran MareComandor al Supremului Consiliu pentru România, maimulţi membri ai Consiliului ( Constantin Bellu, MihailArţăreanu, Vladimir Leonida, Cristea Atanasiu, Scarlat

Rădulescu, Radu Racoviceanu, Spiru Vretos etc.) se întrunesc în casa lui Vladimir Leonida şi, după mai multeşedinţe, hotărăsc reconstituirea Supremului Consiliu şialegerea lui Constantin Bellu în funcţia de Suveran MareComandor. Brusc, Securitatea identifică înFrancmasonerie un duşman şi reacţionează înconsecinţă: la mai puţin de o lună de la alegerea sa dreptSuveran Mare Comandor, pe 15 mai 1951, Constantin

Bellu este arestat. Urmează arestarea lui ConstantinŞtef ănescu (14.12.1951), Mircea Ciupercescu, GeorgeGrigoriu, Paul Brătăşanu, (16.12.1951), Mihail Arţăreanu,Atanasiu Cristea, Vladimir Leonida, Nubar Bohcelli(19.12.1951), Alfred Cerchez (20.12.1951), GheorghePopovici (28.02.1952), Tiberiu Vulpe (17.04.1952),Henry Vogtberg, Alexandru Devechi (4.06.1952), PredaFundăţeanu (6.08.1952), reţinerea tuturor celor de maisus f ăcându-se pentru „activitate de tr ădare şi spionajdesf ăşurat ă pe teritoriul Republicii Populare Române încadrul francmasoneriei şi în favoarea statelor imperialisteS.U.A., Anglia, Fran ţ a, precum şi pentru crimă deamenin ţ are a păcii popoarelor”. La finalizareacercetărilor, acuzaţiile aduse celor amintiţi mai sus,formulate în rechizitoriul Procuraturii, vor fi modificate în:crimă de înaltă trădare şi complicitate la crima de înaltă trădare, precum şi delictele de uneltire împotriva ordinii


14/158

13

sociale, omisiunea denunţării şi de instigare publică. Ulterior, pe baza declaraţiilor celor amintiţi mai sus suntarestate şi alte persoane, ajungându-se la un numărtotal de 38 de reţinuţi din rândul foştilor francmasoni

(dar nu numai din rândul acestora, o excepţie fiind şiŞerban Cosac, fost legionar, dar care a fost arestat în27.12.1951, judecat şi condamnat în cadrul „procesuluifrancmasonilor”).

Faptele la care se referea acuzaţia de înaltă trădare din rechizitoriul Procuraturii Militare constau, înspecial, în activitatea de spionaj desf ăşurată deconducerea Francmasoneriei din România în favoarea

puterilor „imperialiste”, în special în cea a Marii Britanii şia Statelor Unite. În opinia organelor represive, spionajul în favoarea statelor occidentale ar fi fost desf ăşurat demajoritatea masonilor arestaţi încă din timpul celui de -Al II-lea Război Mondial, iar în cazul lui MihailNoradunghian – fostul Suveran Mare Comandor, decedat

în 1951 – această activitate ar fi început încă din 1914, în calitatea acestuia de spion al Intelligence Service. Cei

mai mulţi dintre fraţi ar fi luat însă legătura cu agenţiiMarii Britanii în 1943, când Mircea Ciupercescu îlcontactează pe Ted Masterson, presupus agent alIntelligence Service, la Istanbul – unde M. Ciupercescuse afla în misiune oficială, în calitatea sa de directorcomercial al C.F.R. – pentru a-i transmite un mesajverbal din partea lui Iuliu Maniu pentru guvernul britanic,prin care liderul ţărănist solicita deschiderea unui aldoilea front în Balcani, înainte de sosirea trupelorsovietice la graniţele României. Ulterior, MirceaCiupercescu, împreună cu M. Noradunghian, C. Bellu şialţi masoni români, vor continua legăturile cu agentulenglez, căruia îi transmit o serie de informaţii economiceşi militare pe care acesta le solicită.

Din 1945, Ted Masterson vine în România subacoperirea de colonel în cadrul Misiunii Militare Britanicede la Bucureşti, ceea ce ar fi constituit un bun prilej


15/158

14

pentru strângerea legăturilor sale cu masonii din ţară.Potrivit Securităţii române, chiar „redeşteptarea” lojilordin 1944 şi reorganizarea masoneriei româneşti s-ar fidesf ăşurat sub directa conducere a serviciului de spionaj

englez , reprezentat prin agenţii săi, M. Noradunghian şiM. Ciupercescu. În anii care au urmat, Constantin Bellu,M. Ciupercescu, Paul Brătăşanu, M. Noradunghian (până

în 1949, când acesta suferă un atac cerebral), M.Arţăreanu, G. Popovici, Atanasiu Cristea, GeorgeGrigoriu, C. Ştef ănescu ar fi furnizat informaţiieconomice, politice şi militare colonelului T. Masterson,căpitanului Stacy şi colonelului Folly, din cadrul Misiunii

Militare Britanice din România şi generalului Gryer, şefulIntelligence Service din Balcani , precum şi secretaruluiLegaţiei SUA la Bucureşti, Melbourne. Ar fi existatcontacte de aceeaşi natură cu membri ai Misiunii Militarea SUA din România, precum colonelul Anderson, JohnLowell şi Lester Barnes, dar lucrurile nu se opresc aici :

„Acuza ţ ii din prezentul dosar nu s-au mul ţ umitnumai cu solda primit ă de la imperiali ştii anglo-americani

pentru informa ţ iile culese şi transmise, ei au devenitslujbaşi odioşi şi ai serviciilor de spionaj francez şiitalian”.

Se citează, în acest sens, cazul lui Alfred Cerchez,George Grigoriu şi P. Brătăşanu, care ar fi fost recrutaţica spioni de Henri Prost, ataşat comercial la LegaţiaFranţei din Bucureşti, căruia aceştia i-ar fi furnizatinformaţii până în 1950, precum şi cel al lui M.Arţăreanu, care oferea informaţii din domeniul industrieipetroliere lui Boniver Clemente, fost ataşat comercial laLegaţia Italiei din România şi lui Lorenzo Romani, fostdirector al Băncii Italo-Române.

În ceea ce priveşte genurile de informaţiitransmise de acuzaţi, acestea difereau în funcţie dedomeniul de activitate în care lucraseră fiecare din ei .Astfel, s-ar fi furnizat informaţii despre: UzineleHunedoara, uzinele de armament şi muniţii Ucea, minele


16/158

15

de aur ale Societăţii Mica, fabrica de armament de laMărgineanca (unde C. Bellu era director, permiţând chiarvizitarea acesteia, în 1947, de colonelul americanAnderson, însoţit de Ion Gigurtu), constituirea

Sovrompetrol, trupele sovietice din România, dislocareachiaburilor din zona de frontieră cu Iugoslavia,incidentele de la graniţa cu Iugoslavia, naţionalizareaindustriei, starea de spirit a populaţiei etc.

Relaţiile masonilor arestaţi cu statele „imperialiste”nu s-au mărginit, în opinia anchetatorilor, numai lafurnizarea de informaţii privind situaţia din România, ciau constat şi în sprijinul cerut puterilor occidentale (în

special SUA) pentru diversele lor proiecte politice după 1945. Astfel, potrivit declaraţiilor date de ConstantinBellu şi ceilalţi arestaţi în timpul anchetei, s-ar fi solicitatiniţial, prin intermediul secretarului Legaţiei StatelorUnite, Melbourne, sprijinul SUA pentru readucerea petron, în 1945, a regelui Carol al II-lea. Ulterior serenunţă la această iniţiativă, dar, în 1946, ConstantinBellu şi George Popovici îi înaintează lui Melbourne o

propunere de constituire a unei Uniuni Sud-EstMediteraneene, alcătuite din România, Bulgaria, Grecia,Siria, Palestina şi Iugoslavia, care să se formeze subegida SUA, împiedicându-se astfel extinderea influenţeisovietice în regiune.

Pe lângă spionajul în favoarea statelor occidentale,francmasonii arestaţi în 1951-1952 erau învinuiţi desprijinirea grupărilor de rezistenţă anticomunistă dinRomânia – concret, se invoca ajutorul acordat grupării

„Sumanele Negre”, constând într-o sumă considerabilă de bani – precum şi de nedenunţarea unui fugar (ŞerbanCosac, legionar, participant la rebeliunea din 1941,membru din 1946 al unei organizaţii subversive, care seascunsese în casa lui Mircea Ciupercescu şi îi cunoscuseastfel pe toţi masonii arestaţi). La toate acestea seadăuga delictul de instigare publică, care consta în aceeac ă „prin viu grai şi în public au adus injurii la adresa


17/158

16

Partidului şi Guvernului, au f ăcut agita ţ ie în legătur ă cuînceperea unui nou r ă zboi, din care vor ieşi învingătoare ţările imperialiste”.

Pentru toate aceste acuzaţii, un grup de 17

persoane – din totalul de 38 arestaţi – este trimis în judecată în faţa Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti,instanţă care va pronunţa cu o repeziciune remarcabilă,

în data de 19.11.1953 ( la doar 15 zile distanţă de datala care a fost finalizat rechizitoriul procurorului), sentinţa

în ceea ce a fost denumit ulterior „procesulfrancmasonilor”. În urma acesteia Constantin Bellu a fostcondamnat la muncă silnică pe viaţă, transformată în

temniţă grea pe viaţă, 10 ani degradare civică şiconfiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare şi delictul de uneltire contra ordinii sociale,Mircea Ciupercescu, Paul Brătăşanu şi Mihail Arţăreanu –la muncă silnică pe viaţă, 10 ani degradare civică şiconfiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare şi delictul de uneltire contra ordinii sociale,George Grigoriu – 20 de ani de muncă silnică, 10 ani

degradare civică şi confiscarea averii personale pentrucrima de înaltă trădare şi delictul de uneltire contraordinii sociale, Alfred Cerchez – aceeaşi pedeapsă pentrucrima de înaltă trădare, George Popovici – 15 ani demuncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscareaaverii personale pentru crima de înaltă trădare,Constantin Ştef ănescu şi Tiberiu Vulpe – aceeaşipedeapsă pentru complicitate la crima de înaltă trădare,Popescu Nicolae şi Nubar Bohcelli – 10 ani de muncă silnică, 6 ani degradare civică şi confiscarea averiipersonale pentru complicitate la crima de înaltă trădare,Atanasiu Cristea – 15 ani muncă silnică, transformată întemniţă grea, 10 ani degradare civică şi confiscareaaverii personale pentru complicitate la crima de înaltă trădare,Vladimir Leonida – 2 ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică, Vogtberg Henry şiDevechi Alexandru – 2 ani închisoare corecţională pentru


18/158

17

delictul de omisiunea denunţării şi agitaţie publică, CosacŞerban - 7 ani închisoare corecţională, 5 ani interdicţiecorecţională şi 500 lei amendă pentru delictul de uneltirecontra ordinii sociale şi Fundăţeanu Preda – 5 ani

închisoare corecţională, 3 ani interdicţie corecţională şi300 lei amendă pentru uneltire contra ordinii sociale şiagitaţie publică.

În urma executării pedepselor, o parte din ceicondamnaţi în cadrul acestui proces au decedat în

închisoare, iar alţii au ieşit din închisoare la expirareapedepsei (este cazul lui Leonida Vladimir, de exemplu)sau odată cu aplicarea decretului de graţiere din 1964

(Constantin Bellu). Cât despre corectitudinea desf ăşurăriianchetei şi a procesului, este suficientă precizarea că dosarul de anchetă este bazat în cea mai mare parte pedeclaraţiile celor arestaţi (majoritatea smulse princonstrângere), probele materiale lipsind aproape cudesăvârşire. Se mai poate aminti, în plus, faptul că, după terminarea anchetei, organele Securităţii au efectuatanchete pe teren pentru a se constata dacă obiectivele

industriale, despre care francmasonii declaraseră înanchetă că furnizaseră date spionilor străini, chiarexistau, iar dacă existau, dacă era posibil ca cei care se

învinovăţiseră singuri să aibă acces la datele pe caresusţineau că le-au vândut străinilor.

Pe de altă parte, acest proces nu a însemnat începerea unei prigoane generale împotrivafrancmasonilor din România. După pronunţareacondamnării în cazul celor 17 masoni amintiţi mai sus,ceilalţi arestaţi , care se f ăceau vinovaţi doar deactivitate clandestină de reconstituire a Francmasoneriei,după 1948, au fost fie eliberaţi, fie au primit diferitepedepse administrative. Simpla apartenenţă laFrancmasonerie nu era considerată nici acum oinfracţiune, atâta timp cât nu se mai încerca

„redeşteptarea” lojilor. Securitatea Română putera să spună, în sfârşit, că şi-a atins scopul în această privinţă :


19/158

18

acela de a desfiinţa organizaţia francmasonică şi de a întrerupe legăturile membrilor acesteia cu exteriorul,pentru a se putea folosi ulterior, f ără riscuri, de aceimembri care prezentau vreo importanţă pentru regim.

Au fost publicate deja o serie de interviuriconţinând mărturiile francmasonilor care aupătimit în închisorile comunismului, care au suferitororile spaţiului concentraţionar.

Sugestivă din acest punct de vedere este relatarealui Panait Stănescu Bellu, iniţiat în Francmasonerie în1944 în loja România Unită din Bucureşti, ajuns MaestruMason în 1947, înălţat în 1969 la gradul 18 de către

Supremul Consiliu pentru România extra muros din Paris: „În anul 1947 am plecat la Cluj, sperând că voiscăpa de urmărirea comuniştilor. Eu fusesem – pe cândCorneliu Coposu era şef de cabinet al lui Iuliu Maniu –preşedintele pentru presă şi propagandă al tineretuluiuniversitar ţărănist. După aceea am fost în conducereatineretului pe ţară. Împreună cu mine au activat MihailTarţia şi o serie de băieţi implicaţi în mişcarea Sumanele

Negre. Ei ajunseseră la închisoare, eu m-am retras laCluj la îndrumarea socrului meu. Însă în anul 1950 el afost arestat, iar peste două luni am fost arestat şi eu. Amfost în cercetări şi anchetă câteva luni, circa şase-şapte;apoi doi ani şi câteva luni din nou în anchetă, reţinut laGhencea, Ocnele Mari şi reîntors în celularul de la Cluj.Am devenit indezirabil la Cluj şi am fost îndrumat spreGurahonţ, un sat ce funcţiona ca reşedinţă de raion.Ulterior m-am restabilit la Bucureşti, pentru o vreme.

Socrul dvs. a fost arestat pentru c ă erafrancmason ?

În primul rând pentru că era francmason. Am aicidocumentele procesului şi memoriile pe care le-a lăsat şidin care vreau să citez în această discuţie. El a fostacuzat pentru că ar fi avut relaţii cu Ambasadaamericană, cu colonelul Anderson, căruia i-ar fi transmisinformaţii secrete. (...)


20/158

19

I-au fost aduse acuzaţii grave: că a dat coloneluluiAnderson din Misiunea militară americană informaţiiasupra situaţiei şi posibilităţii de transformare a unoruzine producătoare de armament din ţară, situaţia unor

uzine metalurgice din ţară, situaţia unor societăţi miniereproducătoare de aur. El era Directorul general al uzinelorminelor de aur de la Stănişa şi era administrator cuGigurtu la societatea Mica. A fost acuzat pentru livrareade informaţii despre producţia altor societăţi miniere şi aSovrompetrolului, despre industria lemnului, despremodul de aprovizionare cu materii prime a unor uzinemetalurgice, informaţii în fals privind pregătirile ce se

f ăceau în vederea naţionalizării industriale şi desprestarea de spirit a burgheziei şi moşierimii cu privire la înf ăptuirile guvernului din ţara noastră. A fost acuzat că aavut legături strânse cu agentul Noradunghian alIntelligence Service-ului, căruia i-ar fi furnizat informaţii.(...) Toate acestea ar fi fost furnizate şi unei ziaristeamericane venite atunci în ţară. A dat suma de 600.000lei organiza ţ iei contrarevolu ţ ionare Sumanele Negre.

El n-a recunoscut, dar eu ştiu că acestea erau, într-adevăr activităţi ale lui, deoarece colonelul Andersona venit la noi în casă. Eram şi eu acolo. Toate discuţiileau avut loc în secret. Îl cunoscuse pe colonelul Andersonşi pe soţia aceluia, care era româncă. Ea era prietenă cusoacra mea, care a fost o mare specialistă în ezoterism şif ăcea parte dintr-o lojă albă.

Cât priveşte cei 600.000 lei, a declarat că i-au fostdaţi lui Gică Chintescu şi a adăugat: Aceasta a fost cuasentimentul masonilor 1” .

Un caz interesant este cel al fratelui Nicu Filip,iniţiat conform spuselor sale tocmai la 1949, în lojaGeorge Washington – Orientul Bucureşti care a fost

1 Dorin Băleanu, Radu Comănescu, Ilu ştri francmasoni ai României: interviuri şi documente, vol. 1, Ed. Europa Unită, Bucureşti, 2003, p. 165, 167 şi 171 –172.


21/158

20

arestat şi încarcerat f ără a fi condamnat de vreo instanţă de judecată:

„Eu n-am fost condamnat. Arestat. Acuza ţ ia a fost c ă era ţ i membru al Franc-

Masoneriei ? Mi s-a intentat un proces şi procesul ăsta n-a avutloc niciodată şi mi s-au dat administrativ 24 de luni. Şicând s-au împlinit 24 de luni a venit nevastă-mea cuhainele să mă scoată, iar eu a trebuit să-i comunic că mis-a prelungit pedeapsa cu încă 48 de luni.

Extraordinar ! F ăr ă nici un motiv. Nu m-a întrebat nimeni nici cum mă cheamă.

Aşa c ă a ţ i stat necondamnat 6 ani. A venit un plutonier, Berbecea, care ne-a strigatpe mine, pe Ghiţulescu şi câţiva încă şi ne-a zis: încă 48de luni.

În ce interval a ţ i fost închis f ăr ă condamnare ? A început în 19501”.Câţiva ani mai târziu, după aşa-zisul proces al

francmasonilor a fost arestat şi condamnat Vladimir

Boantă, iniţiat în loja România Unită la 1946, care aveagradul 18 în 1948, la stingerea luminilor:

„Am fost arestat în ziua de 1 decembrie 1959.La 11 ani după stingerea luminilor ! Da ! Iar la proces, în afara dosarului instanţei,

grefierul de şedinţă a scos un dosar foarte subţire, caremă privea numai pe mine. L-a luat şi l-a citit: VladimirBoantă, Doctor în drept, avocat, franc-mason de gradul18. Astfel, situaţia mea s-a pigmentat în rău. Primiseră ordin să procedeze aşa. Totuşi, în sentinţa finală nu sepomenea nimic despre Franc-Masonerie, căci comuniştii,cu binecunoscuta lor viclenie, se fereau să arate oficial că au persecutat Masoneria”.

Care a fost acuza ţ ia oficial ă ?

1 Ibidem, p. 102 şi 105.


22/158

21

Eu pledasem în 215 procese politice. Acuzaţiaoficială se referea la faptul că aş fi declarat că hotărâriledate de Tribunalul Militar erau decise dinainte. Calificareafaptei mele a fost: uneltire prin agitaţie împotriva ordinii

sociale.În privinţa hotărârilor Tribunalului Militar, eadevărat că erau decise dinainte. De altminteri, ulterior,chiar comuniştii, prin Nicolae Ceauşescu, au admis acestadevăr, folosindu-l pentru a-l acuza şi a-l înlătura peDrăghici.

Unde a ţ i efectuat pedeapsa ? Pedeapsa am efectuat-o în mai multe locuri de

detenţie. Mai întâi am fost închis la Securitatea din str.Uranus, imobil care nu mai există azi, fiind dărâmat; apoiam fost transferat la Jilava, în data de 7 aprilie 1960. Pe28 august m-au mutat la Gherla, unde am stat un an şi

jumătate. În 10 iunie 1962 m-au trimis la Periprava, înDelta Dunării – şi de aici m-am eliberat la 1 decembrie1962, exact după trei ani de la arestare. Îmi aduc amintede parcă ar fi azi, că m-am întors acasă la ora 1 noaptea:

noaptea m-au arestat, noaptea am revenit acasă ! A ţ i mai întâlnit franc-masoni în trecerea Dvs. prin

închisori ? M-am întâlnit cu Aman, la un an după arestare. În

cazul lui procedaseră la fel, în sensul că acuzaţia oficială nu f ăcea nici o referire la Franc-Masonerie.

Cum a fost regimul de deten ţ ie ? Cel mai greu de îndurat a fost regimul de la

Securitate. Eram într-o celulă unde nu existau ferestre,cu excepţia unui soi de oberlicht deasupra uşii.Oberlichtul dădea către culoar, iar culoarul avea ferestrespre o curte interioară. Nu exista încălzire, iarna techinuia îngrozitor frigul. Nu exista lumină, în afara unuibec choir a cărui lumină parvenea prin oberlichtul dat cuvar alb şi plasat în celălalt capăt al culoarului. Ferestreleerau, de asemenea, vopsite cu var alb. Nu vedeai nimic.Nu aveam voie să vorbim. Acest regim al tăcerii absolute


23/158

22

mi s-a părut îngrozitor. Te verificau când nu te aşteptai.Veneau încălţaţi peste cizme cu nişte papuci de pâslă,

încet-încet, pe sală, ca să nu fie simţiţi. Totuşi, aveam unpresentiment. Intuiam când se opreau în dreptul uşii şi

mă uitam jos, să văd dacă nu se profilează vreo umbră pe sub uşă. În tăcerea aceea teribilă, trăgeau deodată cuzgomot mare zăvoarele, producând un puternic: bum !bum !1”

Este cert însă faptul că tratamentul aplicatfrancmasonilor de regimul comunist nu a diferit preamult de cel folosit de acesta în cazul altor adversari: ceiutili scopurilor regimului au fost atraşi, prin diverse

procedee, la colaborare, iar ceilalţi au fost aruncaţi în închisoare sau puşi sub urmărire până la sfârşitul vieţii.Indiferent cât de mult au profitat de pe urma bunelorrelaţii cu Partidul Comunist unii foşti francmasoni,măsurile de represiune luate de regim la începutul anilor`50 împotriva celorlalţi s-au dovedit a avea un efectpedagogic mult mai important : înspăimântarea tuturorfrancmasonilor rămaşi în libertate şi întreruperea oricărei

activităţi francmasonice în România până la sfârşitulregimului comunist – cu foarte puţine excepţii. Această lipsă a oricărei activităţi masonice în România în perioadacomunistă este confirmată şi de Marcel Schapira,Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu pentruRomânia (în exil) în anii `80, şi una din cele mai avizatepersoane în ceea ce priveşte activitatea masonilor români

în perioada ulterioară lui 1948 : „Declar şi afirm că nici un fel de activitate

masonică nu a existat în România în perioada prigoanei.Pe de o parte, cei responsabili erau in închisoare, iar ceieliberaţi se temeau şi de umbra lor. Iar pe de altă parte[…] ştim că aceia dintre ei care au suferit foarte multerau atât de înfricoşaţi încât nu luau contact nici între ei”.

1 Ibidem, f. 193 şi 203 – 205.


24/158

23

Cu toate acestea, aflându-se, din unele surse, că unii din masonii rămaşi liberi din Bucureşti şi dinprovincie mai aveau încă întâlniri ocazionale sau de

prietenie, în cursul cărora discut ă şi comenteaz ă

evenimente politice interne şi interna ţ ionale, în favoarea ţărilor capitaliste, Direcţia I a Securităţii hotărăşte, la 1octombrie 1956, deschiderea unui dosar de evidenţă înproblema francmasoneriei, „ pentru luarea în eviden ţă aelementelor francmasonice mai principale [sic!] şi a filucrate informativ în vederea stabilirii activit ăţ ii ceeventual o desf ăşoar ă”.

Dosarul de evidenţă în problemă a fost menţinut

deschis până în anul 1975, deşi sediul său este mutatulterior de la Direcţia I la Securitatea MunicipiuluiBucureşti. În perioada 1960-1975, în urma activităţiiorganelor de Securitate în această problemă, au fostidentificaţi şi verificaţi peste 500 foşti francmasoni,obţinându-se şi informaţii privind unele încerc ări dinexterior de reluare a activit ăţ ii francmasonilor în R.S.România, existen ţ a unor grupări restrânse de asemenea

elemente şi preocupări izolate de a se restabili legături cucercuri ale emigra ţ iei reac ţ ionare din Occident şi de aorganiza ajutorul francmasonic în România.

Interesul Securităţii pentru această problemă rămâne însă scăzut, motiv pentru care, în 1975,căpitanul Petre Ionescu, din cadrul SecurităţiiMunicipiului Bucureşti, propune – şi i se aprobă –

închiderea dosarului de problemă privind elementeleduşmănoase din rândul fostei francmasonerii române,aducând următoarele argumente :

„Analizând situa ţ ia operativ ă din problemă , seconstat ă c ă majoritatea elementelor au decedat, iar celer ămase în via ţă , datorit ă vârstei înaintate, nu mai

prezint ă pericol poten ţ ial.În prezent, în eviden ţ ele noastre, se afl ă un

număr de 3 elemente din acest ă categorie, fiind şi fostcondamnate pentru infrac ţ iuni contra securit ăţ ii statului,


25/158

24

urmărirea lor continuându-se în cadrul problemei 891 –foşti condamna ţ i f ăr ă nuan ţă politic ă.

Men ţ ionăm, de asemenea, c ă nici în cadrulDirec ţ iei I nu exist ă un asemenea dosar de problemă”.

În momentul închiderii dosarului de problemă, înevidenţele Securităţii figurau 738 francmasoni, dintrecare 453 erau „foşti exploatatori” , liber profesionişti şinegustori, 163 – ingineri şi tehnicieni, 30 – cadre deconducere din aparatul de stat, 37 – ofiţeri activi, 15 –magistraţi, 5 – înalţi demnitari şi 35 – membri ai P.C.R.

Imaginea Francmasoneriei reflectată dedocumentele Securităţii1 diferă sensibil în funcţie de

perioada avută în vedere, schimbările produse în această privinţă reflectând fidel modificările apărute în ideologiaoficială a regimului comunist din România .

Astfel, nu putem vorbi de o imagine unitară aFrancmasoneriei în rapoartele şi documentarele întocmitede cadrele Securităţii din România, ci mai curând dedouă imagini distincte : una caracteristică anilor `50,influenţată de ideologia „luptei de clasă” şi alta,

conturată mai ales pe parcursul anilor `80, ce datorează mult teoriilor atât de populare în perioada interbelică, cedescriau Francmasoneria ca pe o mi şcare de lupt ă inventat ă de evrei pentru a cuceri lumea şi a-şi realizavechiul lor vis de domina ţ ie universal ă . Desigur, nuexistă o delimitare atât de clară între cele două imagini,multe din teoriile vehiculate în anii `50 de Securitate înaceastă privinţă fiind utilizate şi în anii `80, dar se poatesesiza, totuşi, o diferenţă destul de clară între modul încare este abordată această problemă în cele două perioade mai sus menţionate.

O imagine caracteristică a Francmasoneriei, privită prin prisma teoriilor marxist - leniniste ale „luptei declasă” ne înf ăţişează un documentar-material de

1 Nicolae Ioniţă, Problema „Oculta”. Securitatea şi masoneria în anii `80, în„Caietele C.N.S.A.S.” nr. 1/2008, Ed. CNSAS, Bucureşti, 2008, p. 93 – 134.


26/158

25

învăţământ pentru cadrele Securităţii – redactat înianuarie 1956 şi numit Lupta organelor Securit ăţ iiîmpotriva Francmasoneriei :

„Francmasoneria este o organiza ţ ie cu caracter

interna ţ ional, care desf ăşoar ă o activitate ocult ă (secret ă ), bazat ă pe o doctrină idealist ă. Organiza ţ iilefrancmasonice cuprind ca membri elemente recrutate dinrândurile burgheziei celei mai reac ţ ionare, capitali şti curol de conducere în economia ţării, persoane care de ţ infunc ţ ii importante în conducerea statului burghez. […] În

zilele noastre, francmasoneria este una din cele mai puternice arme ale imperialismului american, pusă în

mod nemijlocit în slujba planurilor de domina ţ ie mondial ă ale a ţ â ţătorilor la un nou r ă zboi mondial”.Fiind o organiza ţ ie de clasă a burgheziei , scopul

Francmasoneriei era, din punctul de vedere al autorilordocumentarului mai sus citat, pe de o parte, de a apărainteresele burgheziei, iar pe de alt ă parte, de a asiguracele mai diabolice măsuri pentru oprimarea şiexploatarea sângeroasă a claselor exploatate. Se poate

remarca însă influenţa ce se atribuie acestei organizaţii,considerată capabilă să se suprapună guvernului,

partidelor burgheze şi tuturor celorlalte organiza ţ ii şiasocia ţ ii, reuşind să influen ţ eze şi să dirijeze întreagaactivitate şi atitudine a statului burghez respectiv .Influenţa Francmasoneriei s-ar fi datorat atât criteriilorde recrutare a membrilor săi, cât şi caracteruluiinternaţional al organizaţiei, ce nesocotea graniţelenaţionale ale statelor şi asculta numai de ordinele venitedin partea centrului – adică organizaţia francmasonică din SUA care le conduce şi le finan ţ eaz ă , dictândtotodat ă partidelor politice şi guvernelor burghezeatitudinea ce trebuie s-o adopte în diferite situa ţ ii.

Exagerările în privinţa puterii de care dispuneaFrancmasoneria pe plan internaţional ajung până la asusţine că, în SUA, nu poate fi ales preşedinte decât unmason de gradul 33, iar în Franţa ar fi fost francmasoni


27/158

26

toţi miniştrii din ultimii 50 de ani […] cu excep ţ ia,bineîn ţ eles, a mini ştrilor comuni şti. Se simte, aşadar, şi

în acest caz influenţa teoriilor legionare din perioadainterbelică, privind rolul conducător al iudeo-masoneriei

în politica mondială, cu excepţia faptului că nu estepreluată şi componenta antisemită a acestor teorii (şi, cuatât mai puţin, a celei anticomuniste). De altfel, autoriimaterialului amintesc, în treacăt, de aceste teorii care serefereau la Masonerie ca la o crea ţ ie a evreilor şibol şevicilor , dar numai pentru a demonstra strânsalegătură ce ar fi existat între francmasonerie şi fascism şia incrimina, o dată mai mult, Francmasoneria :

„Dar printr-o astfel de propagand ă , fasci ştii şiguvernan ţ ii de pe atunci nu urmăreau decât să pregăteasc ă terenul pentru agresiunea antisovietic ă şi, înacest scop, ei aveau nevoie de anumite justific ări, menitesă mascheze inten ţ iile lor criminale”.

Organizarea, scopurile şi caracterulFrancmasoneriei, precum şi originea socială a membriloracesteia justificau, în concluzie, atenţia pe care trebuia

să i-o acorde organele Securităţii Statului : „ În ţ ara noastr ă , organiza ţ ia francmasonic ă – prin

membrii săi – a desf ăşurat şi desf ăşoar ă o activitate cucaracter contrarevolu ţ ionar, încercând să se opună dinr ăsputeri cuceririlor şi realiz ărilor oamenilor muncii pedrumul construirii unei vie ţ i libere şi fericite. Pericolul pecare îl prezint ă pentru securitatea statului nostruexisten ţ a organiza ţ iilor francmasonice şi activitateadesf ăşurat ă de acestea este cu atât mai mare, cu cât, înactivitatea lor criminal ă , francmasonii sunt sprijini ţ i, pede o parte, de elementele exploatatoare doborâte de la

putere, iar pe de alt ă parte, de c ătre organiza ţ iilefrancmasonice din statele imperialiste”.

Această imagine a Francmasoneriei conturată dedocumentele Securităţii din anii `50 este simplistă,tributară stereotipurilor ideologice ale momentului.Conducerea Securităţii de atunci nu era interesată de


28/158

27

nuanţe şi nici ca ofiţerii din subordine să studiezeritualurile francmasonice şi semnificaţia lor. Tot ceinteresa era să se pună la dispoziţia organelor derepresiune un instrument de lucru simplu, uşor de

înţeles, care să justifice şi, în acelaşi timp, să stimulezezelul cadrelor din subordine în urmărirea activităţiifoştilor francmasoni încă nearestaţi. În fond, tot ceeace trebuia să se reţină pentru justificarea şiimpulsionarea represiunii era constatarea conformcăreia, dintre foştii francmasoni, „nici unul nu

proveneau [sic!] din rândurile muncitorilor, ceea cedovede şte cu şi mai mult ă t ărie caracterul strict de

clasă al francmasoneriei – organizaţ ie de clasă aburgheziei”.

O schimbare evidentă în modul de abordare aacestei probleme se face simţită în anii `80. Deşi sepersistă în utilizarea unor şabloane ideologice cu ajutorulcărora era definită Francmasoneria în perioada de

început a regimului comunist, apar o serie de elementenoi, care indică modificarea modului în care era privită

această problemă de organele de represiune. Acesteschimbări în modul de percepere a Francmasoneriei sedatorează, în principal, modificărilor sensibile apărute lanivelul ideologiei oficiale a regimului, care abandonează treptat teoriile „luptei de clasă” şi se orientează spre untot mai pronunţat naţionalism şi concentrării atenţieiorganelor Securităţii în special asupra organizaţiilorfrancmasonice din exterior (mai ales asupra celorconstituite de vechi masoni români emigraţi după 1945)şi mai puţin asupra celor din România unde, de fapt, numai activa nici o lojă masonică.

Cea mai importantă noutate în modul în care estedefinită Francmasoneria o reprezintă importanţa multmai mare acordată influenţei sioniste. Dacă în perioadaanterioară nu se pomenea nimic de subordonareaMasoneriei intereselor evreilor, după 1981 putem întâlnio adevărată abundenţă de afirmaţii de genul : esen ţ a


29/158

28

scopurilor francmasoneriei rezult ă a fi promovareaintereselor sioniste, având forme diferite, dar ilustrândaceeaşi idee, reluată obsesiv : scopul Francmasonerieieste creşterea influen ţ ei cercurilor evreieşti pe plan

mondial.Organele Securităţii nu se limitează însă, la a faceastfel de afimaţii f ără acoperire, ci se documentează dela „cele mai bune surse” în această privinţă. Şi ce sursă putea fi considerată mai potrivită decât celebreleProtocoale ale În ţ elep ţ ilor Sionului , prezentate într-undocumentar intitulat Francmasoneria – organiza ţ ieanticomunist ă şi antistatal ă¸ din anul 1984, drept un

„document celebru – sus ţ inut de unii, contestat de al ţ ii[…] publicat la începutul seculului nostru [ XX – n.a.] înRusia, discutat şi aprobat la Congresul sionist de la Basel(1897), un adev ărat plan de cucerire a întregii lumi”.Autorii documentarului, destinat informării cadrelorSecurităţii asupra caracteristicilor Francmasoneriei, nu aunici o reţinere în a utiliza acest fals celebru, folositanterior de toate mişcările politice antisemite din

perioada interbelică, inclusiv de cea nazistă, în Germania,şi de cea legionară, în România, căruia îi dau şi oaparenţă de autenticitate – nici nu se pune la îndoială autenticitatea sa ba, dimpotrivă, este datat cu multă precizie, ca fiind discutat şi aprobat la Congresul de laBasel din 1897 – şi din care citează pentru a-şi susţinepropriile teorii.

Ideea de bază pe care şi-o formaseră cadreleSecurităţii în anii `80 asupra Francmasonerieipoate fi rezumată şi astfel : „francmasoneria a fost şi continuă să fie o organizaţ ie de inspiraţ ieevreiasc ă”. Asta nu însemna însă, nici pe departe, că Francmasoneria nu putea fi, în acelaşi timp, şiantisemită, amintindu-se, în acest sens, „legăturastrânsă şi conlucrarea existente mult timp, între vârfurilenaziste, inclusiv Adolf Hitler, şi unele organiza ţ iifrancmasonice germane”. Un alt exemplu în acelaşi sens


30/158

29

îl constituia şi Garda de Fier, care, potrivit autorilordocumentarului amintit mai sus, ar fi fost „creat ă defrancmasonerie, dar […] a sc ă pat de sub controlulacesteia”.

Francmasoneria se caracteriza şi printr-o anumită centralizare, dar cadrele Securităţii au avut maridificultăţi în a stabili locaţia exactă a centrului lojilorfrancmasonice din lume. Dacă în anii `50 acest centruera plasat cu certitudine în SUA, francmasoneria fiindsubordonată intereselor imperialismului american, acum,având în vedere faptul că importanţa Masoneriei crescuse

în ochii Securităţii, acest centru este localizat fie în SUA,

fie în Israel sau, într-o variantă mai democratică, seacceptă ideea că SUA, Franţa şi, într-o anumit ă măsur ă,Anglia, ar fi fost centre ale organizaţiei. Această distribuire a centrelor de putere nu rămâne însă definitivă, diverse rapoarte mutându-le dintr-un punct înaltul al globului, în funcţie de imaginaţia autorului.

Aşadar, conform unei opinii destul de răspândite în cadrul Securităţii, masonii ar fi doar un instrument al

serviciilor de spionaj capitaliste. Această imagine nu a întrunit însă unanimitatea aprecierilor în rândul cadrelorangajate în problemă, mai ales în rândul celor carevedeau în Francmasonerie o organizaţie capabilă să controleze toate aspectele vieţii politice şi economiceinternaţionale. În consecinţă, ea este retuşată de ofiţeriiDirecţiei a III-a a Securităţii, care vor descrie Masoneriaca pe „o for ţă real ă , capabil ă să se foloseasc ă chiar şi deunele servicii de informa ţ ii şi contrainforma ţ ii, cum suntcele din SUA, Israel, Fran ţ a, Italia, Anglia, pentru a-şiimpune oamenii de stat convenabili, pentru a-şi asigurarealizarea intereselor de domina ţ ie şi control în via ţ a

politico-social ă şi economic ă , inclusiv în ţările în curs dedezvoltare”.

Rezolvarea problemei vine din partea altui ofiţer alSecurităţii, care, imparţial, declară ambele variantecorecte şi încearcă o îmbinare a lor, folosind o formulă


31/158

30

originală, prin care se arăta că ar exista „o strânsă legătur ă între francmasonerie şi serviciile de spionaj, defapt o penetrare în ambele sensuri, datorit ă şi împletiriiintereselor generale”.

În lipsa unor date concrete cu privire laorganizarea şi ideologia Francmasoneriei, cadrelorSecurităţii nu le rămâne altă soluţie decât să recurgă lacomparaţii cât mai plastice, care nu fac decât să arateconfuzia care persista în rândul acestora în privinţanaturii organizaţiei pe care o aveau în urmărire. Limitapână la care puteau ajunge cu asemenea comparaţii nuera dictată decât de imaginaţia celor care tratau acest

subiect, un exemplu în această privinţă fiind şi „descoperirea” celor de la Inspectoratul Judeţean Timiş, acăror formulare a fost preluată ulterior şi de alte cadrecare lucrau în problema „Oculta”, la fel de „binedocumentate”:

„Masoneria, prin modul de organizare şi ac ţ iune,se aseamănă mult cu Mafia”.

În concluzie, la sfârşitul anilor `80, imaginea

Francmasoneriei din documentele Securităţii nu este maiprecisă decât cea care se formase în perioada de începuta regimului comunist. Ea reflectă schimbările prin caretrecuse ideologia oficială a regimului, dar, în final, nu maipoate fi calificată nici ca un instrument util de lucru.Datorită surselor foarte eterogene folosite, de oprovenienţă foarte diferită, această imagine se îndepărtează tot mai mult de realitate, nef ăcândaltceva decât să contribuie la sporirea confuziei înrândul cadrelor angajate în activităţi pe liniaproblemei „Oculta”, cărora le-au devenit foarteneclare, aşa cum se va vedea în capitolul III,caracteristicile persoanelor şi organizaţiei ce trebuia să fie urmărite.


32/158

31

***Una din structurile Securităţii care intercepta

corespondenţa francmasonilor români cu cei din

străinătate cât şi a persoanelor interesate deFrancmasonerie, deşi dosarul de problemă fusese închisdin 1975, era Unitatea Specială „S” din cadrulComandamentului pentru Tehnică Operativă şiTransmisiuni. În raportul nr. 00400452 din07.09.1981, întocmit de General-locotenentDiaconescu Ovidiu şi Colonel Marinescu Constantin,document aflat în arhiva C.N.S.A.S.1, se arată că

respectiva unitate urmărea, la acea dată, corespondenţaa 105 persoane suspecte de activitate francmasonică. Înmaterial se preciza că „atenţia noastră s-a îndreptat îndirecţia exploatării corespondenţei unor persoanecunoscute în trecut cu activitate francmasonică,urmărindu-se în mod deosebit eventuale încercări dereactivare a acestora de către persoane din exterior”.

La data de 21.07.1981 a fost interceptat un

material expediat de fratele MARCEL SCHAPIRA dinFranţa (jurist, Paris, 118-130, Av. Jean Jaures) luiVASILE FLORESCU din Bucureşti (Calea Griviţei 107,ap. 17). Expeditorul expunea, în mod convenţional,activitatea francmasonică pe care o desf ăşura precum şiinteresul său pentru vechii francmasoni din România,urmărind să completeze „treimea necesară pentru oreprezentare”: „În iunie am avut sărbătorirea familieinoastre, banchetul prezidat de mine şi concursul prin

„tombolă” pentru câteva „acţiuni bune”… Am câtevasperanţe de a mă împăca cu fraţii mei din California ceeace va deschide un orizont luminat pentru restullegumelor mari (n.n. personalităţilor) din Washington şi,

în special, voi uşura şi situaţia branşei franceze a familiei

1 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Fond Documentar(Gala ţ i), ds. 004806, f. 16 – 25.


33/158

32

mele. Prestigiul nostru creşte „frumos” şi noi devenimlegendari! (Inteligenţă daco-traco-latină !!!).

În interesul cauzei şi prin forţa împrejurărilor amluat poziţia de M. M. ad interim (Mare mahăr provizoriu

!)1

; ştii că sunt capabil de orice îndrăzneală ! Cei de aicimă aprobă dar n-am conştiinţa împăcată. Mi-ai uşuraconştiinţa dacă mi-ai trimite un cuvânt prin care mi-aispune că cei de-acasă, după o analiză a faptelor actuale,mă însărcinează cu calitatea de M. M. al MLNR (maremahăr provizoriu „ad interim”) ceea ce m-ar face să mă simt mai cinstit. Evident numai cei vechi mă interesează,ca tine şi ei. Dacă vei putea să mai ai o semnătură, două

în plus, dulceaţa va fi şi mai bună !... Te las singur să alegi forma expresiei pentru scrisoarea ta. În felul acestaurmăresc să completez treimea necesară pentru oreprezentare, adică familia mică R.U.S.C. cu ALFRED şiM.L.N.R. cu mine. Aşa e partida de şah!”

Destinatarul Florescu Vasile îi va răspunde la 12august 1981 lui Marcel Schapira că nu poate să îifurnizeze relaţiile cerute dat fiind că în România

Francmasoneria a fost intezisă încă din 1948 şi nu vreasă depăşească limitele prudenţei: „Scrisoarea ta francă ilustrează odată mai mult concepţiile tale umane şiuniversale cât şi cinstirea românismului… Când vinrândurile tale mă transpun în lumea de acum 35 ani.Vreau să spun că stimez Arta R. şi tot ce radiază ea… Caşi în artă… în viaţă e dificil de distins limitele întreprudenţă şi imprudenţă ori infracţiune. Trăiesc într-odisciplină căreia mă conformez pentru a nu greşi limitele.Trebuie să se înţeleagă că nu pot corespunde dorinţelorcare cer relaţii despre… De aceea nu i-am răspuns luiCANDREA.

La noi este liber catolicismul, protestantismul ş.a.Masoneria nu deşi publicistica noastră vorbeşte despre ea– cu date istorice şi legendare. Hitler a pus-o la index ca

1 Completările dintre paranteze apar ţin ofiţerilor de Securitate.


34/158

33

şi regimul fascist. La noi, după 23 august 1944 afuncţionat autorizat şi în 1948 s-a dizolvat – a adormit şisomnul continuă.

Pentru ce invederezi tu – regret că nu pot

răspunde dar SEVERIN KNEBEL – 82 ani – trăieşte înViena, possingergasse 31/9, este acum cetăţeanaustriac. Am vorbit cu el la telefon, are telefon - 0222-9239372.” Unitatea Specială „S” va intercepta, la15.08.1981, inclusiv convorbirile telefonice dintre SeverinKnebel din Austria, Florescu Vasile şi HULLES LEOPOLD din Bucureşti, str. Radu Vodă 209.

Se pare că Marcel Schapira a cerut anumite

informaţii din România şi fratelui PETRESCU NIC.EDMOND din Bucureşti, Bd. Dimitrie Cantemir 15, ap.187 care îi va răspunde în august 1981:

„Îmi cer scuze pentru întârziere, … dar după ce mis-a dat delegaţia oficială de la Operă pentru a studia laAcademie publicaţii şi documente, postul meu deconsilier juridic la Opera Română din Bucureşti s-adesfiinţat din schemă ! Din motive de economii !... M-am

adresat Ministerului Justiţiei cerând reprimirea mea… Înacest context jalnic, în care mă zbat de câtevasăptămâni, am încercat să mă prevalez de hârtia pentruAcademie, însă colega care urma să mă introducă acolo,este în concediu…Dar va fi absolut necesar să-micomunici urgent: anul, localitatea şi numele publicaţiei,pentru a nu căuta „acul în carul cu fân” mai ales însituaţia mea!!

…Să nu te îndoieşti de dorinţa mea de a face cevaconstructiv pentru tine ! Sperasem, ca „avocat” să mă pot ocupa aici, în mod direct şi eficient, de toateproblemele cetăţenilor străini, inclusiv cele care teinteresează…Aştept de asemenea un semn de la coleguldin Timişoara. Contează pe tot ce voi putea aduce de lael !...” Organele Securităţii îl aveau sub supraveghere şipe fratele PANAIT STĂNESCU BELLU, din Timişoara,


35/158

34

str. 12 aprilie nr. 11, la care se referea, probabil,Petrescu Nic. Edmond în scrisoarea susmenţionată.

Petrescu Nic. Edmond corespondează din nou cuSchapira după câteva zile anunţându-l că a fost reprimit

să lucreze ca avocat şi îi promite acestuia că se va ocupade problemele solicitate: „Îmi poţi trimite liniştit oriceprobleme, telefon 23.38.69, acasă … PORA va fi la NewYork între 27 august-2 septembrie la un congres alavocaţilor !”

Conform informaţiile deţinute de Securitate, PanaitStănescu Bellu f ăcuse mai înainte o vizită în Franţa şiItalia ocazie cu care avusese o dezbatere de idei cu

Schapira şi discutaseră diverse chestiuni care îifrământau pe amândoi. Din pasajele scrisorii trimise laParis de Bellu reiese hotărârea acestuia de a susţine şidezvolta în rândul intelectualilor, avocaţilor şi oamenilorde artă din România, ideile discutate cu Schapira înstrăinătate: „Dacă în presa noastră se utilizează din ce înce mai mult ideea dezvoltării valorilor umane,

însemnează că aceste valori vor fi utile societăţii şi

schimbul de discuţii nu poate decât să folosească cunoaşterii acestor noţiuni, despre care am discutat şinoi …

Dragă frate Marcel… mă gândesc acum la legăturanoastră de prietenie frăţească şi la discuţiile noastre înlegătură cu preocupările universale ale intelectualităţii.La acele sentimente de frăţie, unitate şi sprijin pentrutoţi intelectualii… la dezvoltarea acelor idei în scopuldesăvârşirii unei conştiinţe universale … Discut aici cucolegii mei intelectuali, atât în profesia de avocat sauartişti plastici şi constat dorinţa unui schimb de impresii,cunoştinţe şi preocuparea pentru ceea ce noi amdiscutat… Acestea pot forma obiectul unor discuţiicolective… Dragă frate Marcel te rog să-mi scrii dacă ainoutăţi de la prietenul nostru comun de la Roma, pentrucare ţi-am exprimat bucuria de a-l fi cunoscut. Gândurileexprimate de tine le port cu mine, ca de la un frate mai


36/158

35

mare, pentru o viaţă morală demnă şi cultivarea uneiconştiinţe superioare”.

Tot Panait Stănescu Bellu scria, la 20 august 1981,profesorului CASTALDO AUGUSTO (Baroul de avocaţi

din Roma, Via Anapo 48) împărtăşindu-i din impresiileavute în urma vizitei din Italia: „Foarte scump şi superiormaestru, sunt sub impresia vizitei pe care v-am f ăcut-ola Roma. Prima impresie a fost aceea a unui maremaestru şi, în acelaşi timp, regretul că am întârziat atâtaceastă vizită la dv., contrar indicaţiilor socrului meu. Amaflat din discuţia cu dv. că aveţi o previziune clară asupraevenimentelor ca şi asupra situaţiei din minunata dv.

ţară, Italia. Păstrez cu mare plăcere şi respect medaliilepe care le-am primit în Italia şi bineînţeles ultima pe caream primit-o la Roma”. (Menţionăm că în alte scrisoriadresate unor persoane din străinătate Panait StănescuBellu aminteşte doar de două distincţii primite la Napolipentru picturile sale).

„Aştept cu emoţie confirmarea prietenului nostrucomun Marcel Schapira care a primit preţioasa dv.

scrisoare pe care mi-aţi promis să i-o scrieţi la Paris,scrisoare valoroasă pentru viaţa mea… Cu ocaziadiscuţiilor pe care le-am avut împreună, am aflat secretulmarii dv. înţelegeri a lucrurilor. Aici la noi în România, v-am povestit că intelectualii au ocazia, în numeroasecercuri ştiinţifice, să discute despre problema existenţeişi să-şi dezvăluie ideile care trebuie să exprime progresulştiinţific. Aştept de la dv. o scrisoare care să conţină ideile dv. pentru binele umanităţii, pentru că am văzut că dv. sunteţi un mare umanist… Vă trimit respectuoasamea acoladă fraternă şi aştept răspunsul dv.”

O altă scrisoare a fost trimisă de Panait StănescuBellu, la 3 septembrie 1981, lui PENESCU NICOLAE înFranţa, Paris, rue Bertier, pe care l-a şi întâlnit în cursulvizitei sale în străinătate din vara aceluiaşi an: „ Prilejulce l-am avut de a discuta despre ţara noastră, despredorinţa comună şi sinceră pe care aţi exprimat-o şi dv.


37/158

36

pentru binele ţării noastre, Patrie comună, m-au îndreptăţit să vă scriu acum cu emoţie. Anii care ne-audespărţit, deci 1944 până la revederea noastră, au fostparcă nu o întrerupere peste decenii ci e desf ăşurare în

timp a unor vieţi paralele… Sigur că şi prietenia noastră comună cu Marcel Schapira a fost un motiv în plus deconfidenţă care pentru mine au constituit bucuriadesăvârşirii.

Vă îmbrăţişez cu acea acoladă frăţească despre care prietenul nostru Marcel Schapira ne-a

îndreptăţit să o considerăm ca o legătură comună”.Ofiţerii de Securitate au remarcat faptul că, în cele

două scrisori trimise lui Castaldo Augusto, respectivNicolae Penescu, fratele Panait Stănescu Bellu foloseaalături de semnătura sa cele trei puncte, semnuldistinctiv folosit de francmasoni în corespondenţa lorparticulară.

Tot din interceptările Unităţii Speciale „S” aflămfaptul că, în iunie 1981, o societate din Franţa „GROUPSALVIN” (Asociaţie culturală cu scop nelucrativ, fondată

în 1901), 83490 Le Muy, chemin de Pinedes, trimiteaunor persoane din Judeţul Timiş materiale cu conţinutmasonic. Era vorba despre 3 persoane: MarincaGheorghe, Timişoara, B-dul 6 Martie nr. 29, MezinEmeric, Timişoara, str. Gh. Lazăr nr. 6, ap. 10 şi MarincaIoan din comuna Ghecea. Materialul trimis de „GroupSalvin” avea drept moto „construiesc o casă luminoasă şio locuiesc” şi se referea, evident, la edificarea templuluimasonic: „Scopul este în egală măsură al nostru şi alfiecăruia dintre noi care lucrează conştient şi sestrăduieşte să construiască propriul său templu,participând în cel mai înalt grad, prin posibilităţile sale laopera unică, colectivă.

Fiecare dintre cei ce s-au lansat pe cărareadezvoltării conştiinţei, pentru o mai bună expresie avieţii, este un ziditor în templu şi firesc, el recunoaşte


38/158

37

atunci singura mare şi unică LOJA MASONICĂ … cu toată ierarhia de ucenici, calfe, maeştri…

La edificiul oricărei Loji Masonice autentice, carepurcede din Unica Lojă Albă a lui Sirius, prezidează 7

mari Legi ale Focului…”În ceea ce priveşte interceptarea corespondenţei acelor bănuiţi de apartenenţă la Francmasonerie, aceastas-a efectuat încă dinaintea redeschiderii dosarului deproblemă, Unitatea specială „S” interceptând, sub acestpretext, încă din 1981 corespondenţa a 105 persoane, iar

în 1982 – a 130 de posibili francmasoni. Criteriile după care se stabilea caracterul masonic al corespondenţei

unei persoane erau destul de vagi. Se descoperise,astfel, faptul că masonii se adresau unii altora cuapelativul „frate” şi că, în cuprinsul scrisorilor acestora,apărea frecvent un simbol masonic – trei puncte dispuse

în formă de triunghi. Consecinţa acestei descoperiri a fostcă, toate scrisorile interceptate în care figura apelativul

„frate”, erau considerate corespondenţă masonică cifrată.Într-un interviu acordat Ioanei Popa la Paris în

iunie 2002, Marcel Schapira recunoaşte faptul că a întreţinut în secret relaţii cu fraţii săi din România înperioada regimului comunist:

„Şi în România, în mod secret, aveam comunicăricu fraţi, dar [acestea] se f ăcea[u] foarte discret. Aveamscrisori cu cod sau prin intermediul altor persoane1”.

1 Vezi www.memoria.ro . Interviul dat, de fratele Marcel Schapira, IoaneiPopa la Paris în iunie 2002.


39/158

38

II. Activitatea Francmasoneriei române înexil relatată fratelui Gheorghe Andrei Neagu de

fratele Marcel Schapira - Paris – 4 mai 2006

Scurt ă biografie

Marcel Schapira s-a născut la 22 octombrie 1920la Sofia, în Bulgaria. Detalii despre viaţa şi activitatea saaflăm chiar de la acesta cu prilejul interviului acordatIoanei Popa la Paris, în iunie 2002.

Interesante în interviul cu pricina1 sunt referirilelui Schapira la arborele său genealogic: „Eu descind dintr-un mare vistiernic. Vistiernicul

Daniel din secolul al XVII-lea, care descindea dintr-unmedic care îngrijea pe Ştefan cel Mare. Nu era român,[era] tătar, şi venea din Persia. Şi l-au reţinut boierii,fiindcă el l-a îngrijit până la moarte, în 1505, când amurit Ştefan cel Mare. A murit de sifilis, Ştefan cel Mare,

istoria n-o pomeneşte, dar în fine. Şi el a avut trei băieţi,ultimul e unul din străbunii mei, Daniel, cel care eravistiernic”.

Întrebat dacă părinţii săi au f ăcut parte dinFrancmasonerie, Marcel Schapira dă unele detalii despreaceştia şi despre bunicii săi, inclusiv despre originea loretnică:

„Tatăl meu nu era, dar bunicul meu [matern] era.Asta este o poveste mai aparte, fiindcă bunicul mameimele era basarabean din Chişinău. În secolul al XIX-lea,era un personaj foarte important din Chişinău, dar el aplecat la Viena şi acolo a cunoscut pe prinţul Alexandru alBulgariei, cam pe vremea lui Al. I. Cuza în România. Şidin Viena, a plecat cu el în Bulgaria, şi a rămas în

1 Interviul fratelui Marcel Schapira cu Ioana Popa, Paris, iunie, 2002. Veziwww.memoria.ro.


40/158

39

Bulgaria. Prinţul Alexandru l-a numit colonel prinasimilare, l-a numit [pe bunicul meu] locotenent-colonel,dar era secretarul lui, în fond. După ce murise regeleFerdinand al Bulgariei, după ce izbucnise războiul `14 -

`18, bunicul meu de origine română a murit pe frontulmilitar bulgăresc. Şi fiica lui, era mama mea. Tata eraromân militar, l-au luat prizonier bulgarii. Au prins peDunăre două regimente din divizia 33, într-o lovitură faimoasă, unde tatăl meu a căzut prizonier. Şi-n lagărulde prizonieri, a trecut într-o zi bunicul meu, ofiţer bulgar,şi a auzit că unii vorbesc româneşte. Si când a dat detatăl meu, auzind că e român moldovean din Bacău, l-a

scos din lagărul de prizonieri, l-a dus la el acasă, l-ainvitat, şi acolo a cunoscut-o pe mama mea. Deci, mamamea a fost născută în Bulgaria. Vorbea româneşte,fiindcă era fiică de român. Şi eu m-am născut la Sofia.Ceea ce explică faptul că la un moment dat, am cerut unpaşaport bulgar la Bucureşti (fiind născut acolo, legea îmipermitea). I-am rugat şi mi-au dat. Mi-am susţinutcererea puternic, şi mi-au dat un paşaport bulgar şi cu

un paşaport bulgar am putut să ies afară. (…)Tata f ăcuse studii în germană. Era la modă în

România să se facă studii ori la Paris, ori la Viena, înImperiul Austro-Ungar. Şi erau şcoli de Studii SuperioareComerciale mai bune decât în Franţa. În Franţa se f ăceamedicina, românii f ăceau medicina. Bunicul meu[matern] devenise francmason în Viena, împreună cuprinţul Alexandru al Bulgariei. Tatăl meu n-a fostniciodată mason, şi nici tatăl tatălui meu n-a fost”.

Referitor la studiile sale Schapira precizează că af ăcut şcoala primară bulgară dar „acasă, şi tata şi mamavorbeau româneşte, fiindca mama şi bunica mea deacolo, toţi erau din Chişinău”. În continuare arată că studiile liceale le-a început în Bulgaria unde, de fapt, şilocuia: „Am f ăcut câteva plimbări să-mi văd bunicii [dinpartea tatălui] la Bucureşti, dar locuiam încă la Sofia,fiindcă tatăl meu după război şi-a f ăcut o întreprindere


41/158

40

mare. Acolo se puteau câştiga bani [mai uşor]. Româniisunt şmecheri, bulgarii sunt proşti !, zicea tata, deci arămas un timp acolo. Din cauza asta, am rămas până la13 ani, şi apoi m-am întors în România. Mi-a fost uşor

să intru la [liceul] Basarab, fiindcă atunci cânderam la Sofia, am f ăcut studiile mele de copil la unliceu românesc”. În România, „am avut bacalaureatul

împreună cu prietenul meu, pe care l-am revăzut in iuliela Bucureşti, Nicuşor Cajal, academician, preşedinteleComisiei de Medicină”.

De asemenea, lasă să se înţeleagă faptul că,datorită originilor sale evreieşti, în timpul regimului

Antonescu nu şi-a mai putut continua studiile superioare,fiind nevoit să le întrerupă: „Aveam diplomă în drept privat, dar n-aveam

licenţă. Dar am avut certificatele de statut personnel(ştiţi că la noi, nu era acelaşi sistem ca aici), 3 ani, eramşi la Litere şi Filosofie şi examenele n-am putut să le dau,fiindcă am plecat. Eu le-am dat, şi mai târziu am începutdin nou, fiindcă noi am fost excluşi din Universitate. N-

aveam voie să ne înscriem, deci nu puteam decât în `40- `45 să ne înscriem la facultate. (…) Mai devreme n-aveam dreptul. Eu eram de origine israelit. Eu nuaveam voie. Nu aveam dreptul, eram excluşi dinUniversităţi şi se f ăcuseră şcoli speciale pentruevrei. O şcoală de medicină, unde Nicuşor Cajal, unmare academician, si-a f ăcut studiile. Au f ăcutPolitehnica evreiască, unde ieşeau foarte buni ingineri,unde erau profesori buni. Şi profesorii erau daţi afară dinUniversităţi. Şi atunci, angajau alţi profesori, unii nu preabuni, alţii buni. Iar cei care erau foarte buni, fiind evrei,profesau în şcoli dintr-astea, şi au creat specialişti,matematicieni, ingineri, ş.a.m.d. Dar drept n-am avut laFacultatea de Drept. Au f ăcut Filosofia, Medicină şiInginerie. (…)

La Paris, când am venit, am reluat studiile şi suntdiplomat la Studii Administrative şi Financiare, fiindcă


42/158

41

asta era o secţie a Universităţii de Drept, unde în plus,f ăceai o specializare, cum exista, la Institut de SciencesAppliquées, unde trebuia sa fii licenţiat în drept, ca să intri să ajungi doctor în drept. Eu am f ăcut specializarea

asta. Eram diplomat din România, f ără să fi avut licenţă.Şi am f ăcut Institutul de Stiinţe Administrative şiFinanciare, în fine, şi pe urmă am f ăcut şi Institutul deProfilaxie Criminală, unde aveam ca profesor un marepsihiatru, doctor jurist în psihiatrie criminală. Şi practicamea a fost în servicii judiciare, jurist la mari societăţi”.

Tot din interviul dat Ioanei Popa aflăm câtevainformaţii despre activitatea clandestină a lui Marcel

Schapira din perioada celui de-Al Doilea R ăzboiMondial: „Cineva din învăţământul superior, gaullist,

cunoştea meritele mele pe plan de serviciu în timpulrăzboiului. În 1943, eram ataşat la delegaţia franceză, nuera o ambasadă, şi îi ajutam pe prizonierii francezi şienglezi care fugeau de pe frontul Poloniei şi veneau laBucureşti. La sfârşitul lui `43, am fost simţiţi de Serviciile

Române, dar s-au f ăcut că nu ne văd, ştiau că se termină şi n-au vrut.... Şi noi organizam diferite spectacole şifestivităţi, în cadrul Maison des Français din Bucureşti, pestrada Lahovari. Şi din banii ce-i strângeam, îngrijeam pebolnavii aceştia care au venit. Erau medici care-i ajutau,luam medicamente, haine. Unul dintre ei era un francez,care cânta frumos. L-am pus să cânte la una dinfestivităţile noastre, şi îi ajutam, şi eram plasaţi ca uncentru de rezistenţă. Când [au avut loc schimbarile de] la23 august, a doua zi am dansat la Delegaţia Franceză”.

A fost şi combatant, luând parte la efortulmilitar român ca simplu soldat1. Era foarte mândrude participarea sa la război şi de recunoaşterea

1 Cel mai probabil s – a înrolat în Armata Română după 23 august 1944 pentrucampania din Vest.


43/158

42

primită acum câţiva ani, când i-a fost decernatgradul de colonel în rezervă1.

În ceea ce priveşte plecarea sa din România,aceasta s-a f ăcut prin obţinerea unui paşaport

bulgăresc: „Am ieşit ca cetăţean bulgar. Dar eram român, şieram ofiţer în rezervă, dacă vreţi să ştiţi, am fost înarmata română. [Dar] m-am folosit de asta, m-am dusla Ambasadă şi-am spus: uite actul meu de naştere, suntnăscut la Sofia!. După legea bulgar ă , to ţ i care suntnăscu ţ i în Bulgaria, automat devin bulgari. Da, da, ave ţ idreptate. Da, dar o chem şi pe nevast ă-mea care e

românc ă. Ah, bine, câştigăm o bulgăroaic ă , şi iat ă paşaportul !. Şi astfel am pus viză de ieşire pe acestpaşaport. Pot să spun că vorbesc şi astăzi bulgăreşte,fiindcă vorbeam acasă cu mama mea”.

La sfârşitul interviului fratele Marcel Schapiravorbeşte despre dragostea şi ataşamentul său faţă de cultura, limba şi tradiţiile româneşti:

„Deci la mine în casă se vorbea numai româneşte:

soţia mea, socrii mei. Socrul meu nu ştia, până la moartenu a putut să inveţe franceza, şi el vorbea cu copiii. Decigraţie copiilor, socrul meu nu a învăţat franceza şi copiiiau învăţat româneşte. Şi [copiii] au avut dorinţa să

înveţe, şi vorbesc foarte bine româneşte, îşi vorbesc unulaltuia româneşte cu accent francez. Accentul e francez,dar foarte corect. Fiică-mea, şi-a luat bacalaureatul cuopţiune facultativă pentru limba română (…)

În casă la mine era o casă românească. Vedeţitablourile acolo, aici sunt tablouri româneşti şi tabloulacela e Castelul Pelişor, unde a stat Regina Maria. Şiacest pictor era un mare favorit al ei. Am dus o viaţă românească aici, foarte românească, fiindcă aici se

1 Vezi Ora ţ ia Funebr ă rostit ă de R.F. C ălin Ciofu – Orator al R.L. „Româniaunit ă” din Or. Paris la plecarea către Orientul Etern a Ilustrului nostru Frate

Marcel Schapira în Revista „Echerul şi Compasul”, A L 6011, decembrie, AnulIII, nr. 11, p. 62.


44/158

43

vorbea numai limba română. Se vorbea şi la telefon,scriam şi articole, şi copiii mei au învăţat, vorbeau încasă. Cu masonii mei români, câte banchete nu nereuneau aici! Limba română era limbă practicată în casa

mea, de-asta am şi astăzi, după atâţia ani de zile amaccent românesc când vorbesc franceză1”. (…)În ceea ce priveşte activitatea sa francmasonică,

redăm mai jos, o scurtă cronologie.A fost iniţiat la 19 noiembrie 1947 în loja

Solidaritatea nr. 11 (Bucureşti) care îl avea caVenerabil pe Ion Ionel Brănişteanu, ocupând poziţia 907

în Registrul matricol al M.L.N.R. În 1948 va obţine

gradele 2 (21 mai) şi 3 (13 iulie) în aceeaşi lojă.În Franţa, la 29 ianuarie 1960, va fi ridicat lagradul 4 în loja La Parfaite Maîtrise (Paris) nr. 743 din

jurisdicţia Supreme Conseil de France. Tot aici va ajungepână la gradul 14, obţinut la 3 ianuarie 1964.

În data de 1 decembrie 1964 va fi consacrat cafrancmason de gradul 18 în capitulul Orphee (Paris) nr.630 aflat în jurisdicţia aceluiaşi Supreme Conseil de

France. Diploma I-a fost eliberată la 18 iunie 1965.Câţiva ani mai târziu, la 13 iunie 1968, va obţine gradul30 în areopagul Paris nr. 769 (din capitala Franţei)aflat, de asemenea, în jurisdicţia Supreme Conseil deFrance.

Supremul Consiliu pentru România, printr-unDecret special semnat de Constantin Bellu, Suveran MareComandor şi Leonida Vladimir-Maler, Mare Cancelar,Mare Secretar General, la 25 martie 1969, va acordafratelui Marcel Schapira gradul 33. Prin acelaşi decreterau ridicaţi la gradul 33 J. Vitiano şi A. Candrea.

Printre demnităţile ocupate în Francmasonerieamintim: Maestru Venerabil al lojii La Roumanie Unie,Mare Cancelar şi Mare Secretar General al Supremului

1 Interviul fratelui Marcel Schapira cu Ioana Popa, Paris, iunie, 2002. Veziwww.memoria.ro.


45/158

44

Consiliu pentru România (în exil), Suveran MareComandor al Supremului Consiliu pentru România (înexil).

În octombrie 1990 părăseşte, împreună cu alţi

fraţi, Marea Lojă a Franţei (Grand Loge de France) şi înscrie, sub nr. 679, loja La Roumanie Unie la MareaLojă Naţională Franceză (Grand Loge National Francaise).

Marcel Schapira devine, la 1 octombrie 1993, MareComandor de Onoare „ad vitam” al Supremului Consiliupentru România ce fusese repatriat în ţara noastră dinFranţa şi, ulterior , Mare Comandor Emeritus alSupremului Consiliu din România1. A f ăcut dese vizite în

România, a primit distincţii şi diplome atât din parteaoficialităţilor Statului cât şi din partea fraţilor săifrancmasoni, foarte multe loji numindu-l Venerabil deOnoare.

Interviul fratelui Gheorghe Andrei Neagu cufratele Marcel Schapira

Paris – 4 mai 2006

G.N. – Mă aflu în casa Maestrului Marcel Schapiraunde sper să primesc un interviu.

M.S. – (Fumează) Tuşesc puţin de astea…G.N. – Iubite Maestre, din sursele mele de

informaţii, ştiu că sunteţi cea mai reprezentativă figură alumii masonice româneşti contemporane. Care au fost

începuturile dumneavoastră în lumea Masoneriei?M.S. – Scumpe frate, începuturile mele datează de

aproape 60 de ani. Am fost propus pentru a fi iniţiat într-o lojă din Bucureşti şi am fost acceptat. Eram, cred, celmai tânăr candidat. În România, în epoca aceea, iniţiereapropriu-zisă, acceptarea, se f ăcea în două…, în două

1 Horia Nestorescu Bălceşti, Enciclopedia Ilustrat ă a Francmasoneriei din România, vol. 3, Ed. Phobos, Bucureşti, 2005, p. 184 – 185.


46/158

45

etape. În `46 am fost interogat sub bandou, ştiţi, cuochii închişi. S-a f ăcut un fel…, o mică ceremonie deprimire şi iniţierea propriu-zisă s-a f ăcut în `47. Deci,după cum vezi, sunt destul de vechi.

G.N. – L-aţi prins pe Sadoveanu?M.S. – Am fost…nu la Sadoveanu. Templul nostruera în subsolul Străzii Băncii, se numea Banca, StradaBăncii, la subsol. Şi acolo erau două-trei loji. De altfel,acolo a fost reşedinţa Marii Loji Naţionale Române. Înprima fază, Marele Maestru era Grigore Grigoriu. Eramagistrat important la Curtea de Conturi, mi se pare, sauCurtea de Casaţie.

Şi, pe la sfârşitul activităţii noastre, până înmomentul…Cunosc pe fraţi foarte importanţi, pe Victor Eftimiu

care era un personagiu al literaturii. Era fratele Cocea,acela care pe vremuri lipea afişe contra regelui înepocile…

G.N. – N. D. Cocea?M.S. – Cocea, da.

G.N. – Îhâm.M.S. – Îţi spun toate astea, să ştii, ca un reflex al

amintirilor mele. Nu pot să-ţi dau în ordinea perfectă fiindcă acest interviu pe care mi-l iei, îl iei peneaşteptate, ştii…

G.N. – Aşa este.M.S. – Şi, în momentul când am fost iniţiat în `47

la Loja Solidaritatea, această Lojă Solidaritatea al căreiVenerabil era fratele Ionel Brănişteanu, un omexcepţional care…, impresionant, de cultură şi de stil. Şi,această Lojă Solidaritatea, în epoca aceea, lucra aproape

în comun, deseori împreună, cu Loja Romania Unită.Deci, acolo am fost primit. Şi când mi s-au deschis ochii,spun pe plan masonic, am văzut personalităţi mult mai învârstă decât mine, oameni cu barbă albă. Am cunoscutun prieten al tatălui meu; era directorul general al

închisorilor din România, adică Direcţia Penitenciarelor.


47/158

46

G.N. – Mmm…M.S. – Era prieten cu tatăl meu şi l-am văzut

acolo; a venit şi m-a sărutat. De-acum, după iniţiere,când fraţii vin să te îmbrăţişeze, să-ţi dea acolada

fraternă e un act impresionant. Pe mine m-aimpresionat.Am avut ocazia să asist la câteva conferinţe

masonice de o ţinută excepţională. Mi-aduc aminte defraţi… Era procurorul Solomon, de la numele regeluiSolomon, procuror. Era… numele… un nepot de-almarelui scriitor român, care spuneai înainte, avea… şimi-ai dat numele…

G.N. – Sadoveanu?M.S. – Sadoveanu, tot un procuror, Sadoveanu.G.N. – Hm, hm… !M.S. – Mi-aduc aminte de ei doi şi alte persoane

care am cunoscut în momentul acela. M-au impresionat.La primele conferinţe (pe) care (le) - am auzit, m-

am gandit… ăsta e un loc de… de cultură şi, pot să spun,pentru mine Masoneria a fost Universitate. Am mai spus

şi la alţii, şi deseori o spun: aici un om intră la facultate,face 5-6 ani, 5 ani în general, ia o licenţă, e un omcultivat dar Universitatea, repre

Marcel Schapira, Francmasoneria Si Securitatea

Documents

Transcript of Marcel Schapira, Francmasoneria Si Securitatea