Marcel Proust Prizoniera

170
MARCEL PROUST Prizoniera: CUVINT ÎNAINTE Publicat în noiembrie 1923, romanul Prizoniera este primul din cele trei texte postume prin care ia sfîrşit ciclul în căutarea timpului pierdut, celelalte două fiind Albertine a dispărut şi Timpul regăsit. Prizoniera este totodată şi prima parte a ceea ce am putea numi „ciclul Albertinei", Albertine fiind, după unii exegeţi proustieni, personajul al cărui nume apare cel mai frecvent în în căutarea timpului pierdut. Conform „metodei" sale care constă în adaosuri continui (tehnic realizate şi prin faimoasele „papcrolles", bucăţi de hîrtie cu însemnări lipite de marginea manuscrisului principal), personajul Albertine - ca şi romanul Prizoniera - se constituie relativ tîrziu: îl întîinim abia în 1913-1914, într-o serie de schite şi note adăugate. Jean-Yves Tadie şi colaboratorii săi au reconstituit tot acest labirintic traseu, care pune în evidenţă cel puţin două lucruri: deşi aparent există un paralelism şi chiar o comunicare între datele autobiografice (cea mai importantă fiind relaţia lui Proust cu tânărul său secretar şi şofer Agostinelli, mort într-un accident de aviaţie), acestea alimentează şi susţin într-un mod cu totul indirect o construc-tie ale cărei baze sînt puse cu mult înainte şi care progresează conform legilor ei proprii; hazardul joacă încă o dată un rol decisiv în cazul operei proustiene, textul Prizonierei, „făcut" şi prin contribuţia bolii şi morţii premature a lui Proust, fiind mereu altul, în funcţie de diferitele „lecturi" ale îngrijitorilor de ediţie şi ale editorilor, în cazuri ca acestea conceptul de ediţie definitivă nefiind operant. In mod exemplar, iluzia posibilităţii descifrării textului literar prin biografie cade ori de cîte ori sîntem tentaţi să recurgem la diferitele „chei" pe care povestea vieţii lui Proust şi cea din Prizoniera par a ni le pune la îndemînă. Nenumărate elemente, marcate ca autobiografice la prima vedere, se dovedesc a fi transformate în spaţiul iictiv al romanului într-un material de construcţie îmbinat la moduri ce duc spre un cu totul alt ansamblu, a cărui rigoare implicit (geometric) demonstrativă nu poate fi niciodată cea a unei vieţi reale. Ca şi în celelalte romane ale ciclului In căutarea timpului pierdut, se înlănţuie aici multiplele „teme" - iubire, gelozie, boală, moarte, artă, mondenitate etc. - chemate prin asociaţii de tip analogic şi invadînd un spaţiu pe care treptat îl omogenizează printr-o scriitură de tip „monoton" şi cu tendinţă spre exhaustiv, ce-şi desfă- şoară virtualitătile arborescente spre cucerirea unei totalităţi. Poate că, într-o asemenea lectură, Prizoniera este, mai mult decîl oricare dintre celelalte romane ale ciclului, un loc al convergentei, un punct prin care trec toate liniile ce vin şi se duc de la şi spre celelalte romane, într-o mişcare biunivocă mai intensă decît în celelalte raportări. Nu se înşeală aşadar poate exegeţii care arată insistent spre singulara importanţă a Prizonierei în cadrul ciclului în căutarea timpului pierdut. Acumulările tematice şi analogic asociative din romanele anterioare au pregătit această posibilitate a angajării într-o cunoaştere totală. - într-o atemporalitate care echivalează cu eternitatea - prin iubirea ca gelozie (dar putem spune la fel de bine: prin gelozia ca iubire). O asemenea trăire este paradoxală: cel ce iubeşte nu iubeşte decît absenţa iubirii, absenţa aparentă a iubirii (într-un joc al minciunii şi al adevărului), iubirea ce pare a-i fi retrasă, refuzată. Absenţa şi prezenţa, vidul şi plinul, neantul şi existentul sînt astfel explorate în virtualitătile, în posibilele lor. Moartea şi arta răscumpără totul - adică vana cercetare, căci atîta vreme cît rămîi în relativul virtualităţii rămîi şi în chinurile zadarnicei căutări -, dînd singurul răspuns ce poate linişti un suflet: răspunsul definitiv. Dar şi acesta trebuie cucerit pas cu pas şi printr-o iniţiere deloc uşoară - în Albertine dispawe, viitorul roman, tortura celui ce iubise va continua încă multă vreme, nedespărţită de tentativa de a deveni ceea ce voise dintotdeauna să devină (chiar fără să ştie totdeauna că spre aceasta merge): un

Transcript of Marcel Proust Prizoniera

  • MARCEL PROUST

    Prizoniera:

    CUVINT NAINTE

    Publicat n noiembrie 1923, romanul Prizoniera este primul din cele trei texte postume prin care ia sfrit ciclul n cutarea timpului pierdut, celelalte dou fiind Albertine a disprut i Timpul regsit.

    Prizoniera este totodat i prima parte a ceea ce am putea numi ciclul Albertinei", Albertine fiind, dup unii exegei proustieni, personajul al crui nume apare cel mai frecvent n n cutarea timpului pierdut. Conform metodei" sale care const n adaosuri continui (tehnic realizate i prin faimoasele papcrolles", buci de hrtie cu nsemnri lipite de marginea manuscrisului principal), personajul Albertine - ca i romanul Prizoniera - se constituie relativ trziu: l ntinim abia n 1913-1914, ntr-o serie de schite i note adugate. Jean-Yves Tadie i colaboratorii si au reconstituit tot acest labirintic traseu, care pune n eviden cel puin dou lucruri: dei aparent exist un paralelism i chiar o comunicare ntre datele autobiografice (cea mai important fiind relaia lui Proust cu tnrul su secretar i ofer Agostinelli, mort ntr-un accident de aviaie), acestea alimenteaz i susin ntr-un mod cu totul indirect o construc-tie ale crei baze snt puse cu mult nainte i care progreseaz conform legilor ei proprii; hazardul joac nc o dat un rol decisiv n cazul operei proustiene, textul Prizonierei, fcut" i prin contribuia bolii i morii premature a lui Proust, fiind mereu altul, n funcie de diferitele lecturi" ale ngrijitorilor de ediie i ale editorilor, n cazuri ca acestea conceptul de ediie definitiv nefiind operant.

    In mod exemplar, iluzia posibilitii descifrrii textului literar prin biografie cade ori de cte ori sntem tentai s recurgem la diferitele chei" pe care povestea vieii lui Proust i cea din Prizoniera par a ni le pune la ndemn. Nenumrate elemente, marcate ca autobiografice la prima vedere, se dovedesc a fi transformate n spaiul iictiv al romanului ntr-un material de construcie mbinat la moduri ce duc spre un cu totul alt ansamblu, a crui rigoare implicit (geometric) demonstrativ nu poate fi niciodat cea a unei viei reale. Ca i n celelalte romane ale ciclului In cutarea timpului pierdut, se nlnuie aici multiplele teme" - iubire, gelozie, boal, moarte, art, mondenitate etc. - chemate prin asociaii de tip analogic i invadnd un spaiu pe care treptat l omogenizeaz printr-o scriitur de tip monoton" i cu tendin spre exhaustiv, ce-i desf-oar virtualittile arborescente spre cucerirea unei totaliti. Poate c, ntr-o asemenea lectur, Prizoniera este, mai mult decl oricare dintre celelalte romane ale ciclului, un loc al convergentei, un punct prin care trec toate liniile ce vin i se duc de la i spre celelalte romane, ntr-o micare biunivoc mai intens dect n celelalte raportri. Nu se neal aadar poate exegeii care arat insistent spre singulara importan a Prizonierei n cadrul ciclului n cutarea timpului pierdut. Acumulrile tematice i analogic asociative din romanele anterioare au pregtit aceast posibilitate a angajrii ntr-o cunoatere total. - ntr-o atemporalitate care echivaleaz cu eternitatea - prin iubirea ca gelozie (dar putem spune la fel de bine: prin gelozia ca iubire). O asemenea trire este paradoxal: cel ce iubete nu iubete dect absena iubirii, absena aparent a iubirii (ntr-un joc al minciunii i al adevrului), iubirea ce pare a-i fi retras, refuzat. Absena i prezena, vidul i plinul, neantul i existentul snt astfel explorate n virtualittile, n posibilele lor. Moartea i arta rscumpr totul - adic vana cercetare, cci atta vreme ct rmi n relativul virtualitii rmi i n chinurile zadarnicei cutri -, dnd singurul rspuns ce poate liniti un suflet: rspunsul definitiv. Dar i acesta trebuie cucerit pas cu pas i printr-o iniiere deloc uoar - n Albertine dispawe, viitorul roman, tortura celui ce iubise va continua nc mult vreme, nedesprit de tentativa de a deveni ceea ce voise dintotdeauna s devin (chiar fr s tie totdeauna c spre aceasta merge): un

  • scriitor.IRINA MAVRODIN

    INC DE DIMINEA, cu faa ntoars spre perete i nainte de a fi vzut, deasupra marilor perdele de la fereastr, ce JL nuan avea dra de lumin, tiam ce fel de vreme e. mi spuseser primele zgomote ale strzii, dup cum ajungeau pn la mine nbuite i deviate de umezeal sau vibrnd ca nite sgei n vzduhul rsuntor i gol al unei diminei spaioase, glaciale i pure; de ndat ce auzeam huruitul primului tramvai, nelegeam dac sttuse zgribulit n ploaie sau pornea spre zarea aurie. i poate c aceste zgomote fuseser ele nsele precedate de vreo emanaie mai rapid i mai ptrunztoare care, strecurndu-se n somnul meu, rspndea aici o tristee vestitoare de zpad, sau l silea s intoneze pe un anume mrunt personaj interminent att de numeroase cnturi ntru gloria soarelui net acestea ajungeau n cele din urm s-mi provoace, eu fiind nc adormit i ncepnd s surd, cu pleoapele nchise, dar care se pregteau s se lase orbite de lumin, o ameitoare trezire muzical, n timpul acestei perioade am perceput viaa exterioar mai ales din camera mea. tiu c Bloch a povestit c, atunci cnd venea s m vad seara, auzea murmurul unei conversaii; cum mama era la Combray i nu gsea niciodat vreo alt persoan n afar de mine n camera mea, ajunse la concluzia c vorbeam de unul singur. Cnd, mult mai trziu, afl c Albertine locuia atunci cu mine, nelegnd c o ascunsesem de toat lumea, declar c vedea n sfrit motivul pentru care, n acea perioad a vieii mele, nu voiam niciodat s ies din cas. Se nel. Era de altfel uor de scuzat, cci realitatea, chiar dac este necesar, nu este cu totul previzibil, cei care afl despre viaa altuia vreun detaliu exact trgnd pe dat concluzii inexacte i vznd n faptul recent descoperit de ei explicaia unor lucruri care nu au nici un fel de legtur cu acesta.

    Cnd m gndesc acum c prietena mea venise, la ntoarcerea noastr de la Balbec, s locuiasc la Paris sub acelai acoperi cu mine, c renunase la gndul de a face o croazier.c i avea camera la douzeci de pai de camera mea, la captul coridorului, n cabinetul cu tapiserii al tatlui meu, i c n fiecare sear, foarte trziu, nainte de a m prsi, i strecura limba n gura mea asemenea pinii zilnice, asemenea unui aliment hrnitor i avnd caracterul aproape sacru al oricrei crni creia suferinele pe care le-am ndurat din cauza ei ajunseser s-i confere un fel de blndee moral, ceea ce evoc pe dat prin comparaie nu este noaptea pe care cpitanul de Borodimr mi-a ngduit s o petrec la regiment, acordndu-mi o favoare care de fapt nu vindeca dect un ru efemer, ci noaptea n care tata a trimis-o pe mama s doarm n micul pat ce se alia lng patul meu. n asemenea msur viaa, dac trebuie nc o dat s ne izbveasc de o suferin care prea inevitabil, o face n condiii diferite, att de opuse uneori net este aproape un sacrilegiu s constai identitatea graiei acordate!

    Cnd Albertine tia de la Franoise c, n noaptea camerei mele cu perdelele nc trase, eu nu dormeam, ea nu ovia s fac puin zgomot

  • n timp ce se mbia n cabinetul ei de toalet. Atunci, adeseori, n loc s atept o or mai trzie, m duceam ntr-o sal de baie nvecinat cu a sa i care era foarte plcut. Odinioar un director de teatru cheltuia sute de mii de franci pentru a mpodobi cu smaralde adevrate tronul pe care diva i juca rolul de mprteas. Baletele ruseti3 ne-au nvat c simplele jocuri de lumin revars, dac snt ndreptate acolo unde trebuie, giuvaeruri la fel de somptuoase i de variate. Acest decor mai imaterial nu este totui att de graios ca acela prin care la ora opt dimineaa soarele l nlocuiete pe cel pe care aveam obiceiul s-1 vedem aici cnd nu ne ridicam din pat dect la ora prnzului. Ferestrele celor dou sli de baie ale noastre nu erau transparente, ci acoperite cu un fel de chiciur artificial i demodat, pentru ca s nu putem fi vzui de afar. Soarele nglbenea dintr-o dat aceast muselin de sticl, o aurea i, descoperind ncetior n mine un tnr brbat mai vechi pe care mult vreme l ascunsese obinuina, m mbta cu amintiri, ca i cum a fi fost n mijlocul naturii, n faa unor frunziuri aurii din care nu lipsea nici chiar prezena unei psri. Cci o auzeam pe Albertine fluiernd ntruna:Durerile-s femei nebune,i cine le ascult e mai nebun ca ele .

    8O iubeam prea mult ca s nu surd cu veselie de prostul ei gust muzical. Acest cntec o fermecase vara trecut pe doamna Bontemps, care auzi spunndu-se curnd c era o inepie, astfel nct n loc s-i cear Albertinei s-1 cnte cnd avea invitai, ea l nlocui prin:

    Un chit de-adio iese din tulburi izvoare ,care deveni la rndu-i un vechi refren de Massenet cu care micua ne mpuie urechile".

    Un nor trecea, acoperea soarele, iar eu vedeam cum se stinge i intr iar ntr-un fel de cea pudica i nfrunzita perdea de sticl.

    Pereii care despreau cele dou sli de baie (cea a Albertinei, ntru totul asemntoare, era o sal de baie pe care mama, avnd o alta n partea cealalt a apartamentului, nu o folosise niciodat ca s nu fac zgomot lng camera mea) erau att de subiri nct puteam s ne vorbim n timp ce ne splam fiecare n sala noastr de baie, continund o conversaie ntrerupt doar de zgomotul apei, n acea intimitate pe care o ngduie adeseori la hotel micimea locuinei i apropierea dintre camere, dar care la Paris e att de rar.

    Alteori rmneam culcat, visnd atta vreme ct voiam, cci se dduse porunc s nu intre nimeni n camera mea nainte ca eu s li sunat, ceea ce, din cauza felului incomod n care fusese pus para electric deasupra patului meu, cerea att de mult timp nct adeseori, renunnd s mai ncerc s ajung la ea i mulumit c snt singur, rmneam cteva clipe aproape adormit Nu nsemna c eram cu totul indiferent fa de ederea Albertinei la noi. Desprirea ei de prietene izbutea s-mi crue inima de noi suferine. Ea o meninea ntr-o stare de odihn, ntr-un fel de imobilitate care puteau s o ajute s se vindece. Dar aceast linite pe care mi-o aducea prietena mea era mai curnd o potolire a suferinei dect o bucurie. Nu vreau s spun c nu mi ngduia s gust numeroase bucurii n faa crora m nchisesem din pricina durerii prea vii, dar pe acestea, departe de a le datora Albertinei, pe care de altfel nu o mai gseam frumoas i cu care m plictiseam, avnd senzaia limpede c nu o iubesc, le gustam dimpotriv n timp ce Albertine nu era lng mine. De aceea, pentru a ncepe dimineaa, nu trimiteam pe dat pe cineva s o cheme, mai ales dac era vreme frumoas. Timp de cteva clipe, i tiind c m face mai fericit dect m face ea, rmneam doar cu micul personaj luntric, cel care saluta cntnd soarele i

  • 9despre care am mai vorbit. Printre cei care alctuiesc individul care sntem, nu cei mai apareni ne snt i cei mai eseniali. In mine, cnd boala va fi sfrit s-i arunce la pmnt unul dup altul, vor mai rmne nc doi sau trei care vor rezista mai bine dect ceilali, i mai cu seam un anume filosof care nu este fericit dect atunci cnd a descoperit, ntre dou opere, ntre dou senzaii, partea lor comun. Dar ultimul dintre toi, m-am ntrebat uneori daca nu ar fi cumva omuleul foarte asemntor cu un altul pe care opticianul din Combray l aezase ndrtul vitrinei sale pentru a arta cum e vremea i care, scondu-i capionul de ndat ce se ivea soarele, i-1 trgea iar pe cap dac urma s plou. Cunosc egoismul acestui omule; eu pot s sufr de o criz de sufocare pe care numai venirea ploii ar liniti-o, dar lui puin i pas i nc de la primele picturi att de nerbdtor ateptate, pierzndu-i veselia, i trage ursuz pe frunte capionul. n schimb, cred c atunci cnd voi fi n agonie, cnd toate celelalte euri" ale mele vor fi moarte, dac va strluci o raz de soare n timp ce mi voi da duhul, micuul personaj ba-rometric se va simi foarte la largul su, i va scoate capionul i- va cnta: A ieit soarele!"

    O sunam pe Francoise. Deschideam Le Figaro. Cutam i constatam c nu se gsea n el un articol6, sau pretins ca atare, pe care l trimisesem la acest jurnal i care nu era dect pagina recent regsit i uor modificat, scris odinioar n trsura doctorului Percepied, n timp ce priveam clopotniele din Martinville. Apoi citeam scrisoarea trimis de mama. Ea gsea c e bizar i ocant ca o tnr fat s locuiasc singur cu mine. n prima zi, chiar n momentul cnd plecam din Balbec, cnd m vzuse att de nefericit i se nelinitise c m las singur, poate c mama fusese fericit aflnd c Albertine pleca mpreun cu noi i vznd c alturi de propriile noastre cufere (cuferele ln-g care mi petrecusem noaptea la hotelul din Balbec, plngnd), fuseser urcate n tren i cele ale Albertinei, nguste i negre, care mi pruser a avea forma unor sicrie i despre care nu tiam dac vor aduce n cas viaa sau moartea. Dar nici mcar nu m ntrebasem, druindu-m cu totul bucuriei - n dimineaa radioas, dup spaima c rmn la Balbec - de a o lua cu mine pe Albertine. Dar dac la nceput mama nu se mpotrivise acestui proiect (vorbindu-i prietenei mele cu drglenie, ca o mam al crei fiu fusese grav rnit, i care i este recunosctoare tinerei iubite care-1 ngrijete cu devotament7), ea ncepuse sa o fac de cnd proiectul se realizase prea bine, iar ederea tinerei

    10fete se prelungea n casa noastr, i n absena prinilor mei. Nu pot totui s spun c mama mi arta vreodat mpotrivirea ei. Ca odinioar, cnd nu mai ndrznea s-mi reproeze nervozitatea, lenea, acum se temea - temere pe care poate c nu am ghicit-o cu totul n acel moment, sau nu am vrut s o ghicesc -c risc, exprimnd unele rezerve cu privire la tnra fat cu care i spusesem c urma s m logodesc, c-mi va ntuneca viaa, c din pricina ei voi fi mai trziu mai puin devotat soiei mele, c mi va semna n suflet poate, pentru vremea cnd ea nu va mai fi, remucarea de a o fi mhnit cstorindu-m cu Albertine. Mama prefera s par c aprob o alegere despre care avea sentimentul c nu va putea s m fac s o schimb. Dar toi cei care au vzut-o n acea perioad mi-au spus c la durerea pe care o simea pentru c i pierduse mama, se aduga o expresie de perpetu preocupare. Aceast concentrare, aceast discuie luntric i pricinuiau mamei o fierbineal la tmple i ea deschidea ntruna ferestrele, ca s se rcoreasc. Dar nu izbutea s ia nici o hotrre de team c m va influena" ntr-un sens ru i c mi va strica ceea ce ea credea c este fericirea mea. Nu putea nici chiar s se hotrasc s m mpiedice s o in la noi acas provizoriu pe Albertine. Ea nu voia s se arate mai sever dect doamna Bontemps, pe care lucrul acesta o privea n primul rnd i care nu-1 gsea nepotrivit, ceea ce o surprindea foatre mult pe mama. n orice caz, ea regreta c fusese obligat s ne lase pe amndoi singuri, plecnd tocmai n acel

  • moment la Combray, unde ea urma poate s rmn (i, de fapt, chiar a rmas) multe luni, n timpul crora mtua mea a avut ntruna nevoie de ea zi i noapte. Acolo totul a devenit mai uor pentru ea datorit buntii, devotamentului lui Legrandin, care, nednd ndrt n faa nici unei greuti, i-a amnat sptmn dup sptmn ntoarcerea la Paris, fr s o cunoasc prea bine pe mtua mea, mai nti doar pentru c fusese prieten cu mama sa, apoi pentru c a simit c bolnavei condamnate s nu se mai vindece i plceau ngrijirile lui i nu se mai putea lipsi de el. Snobismul este o boal grav a sufletului, dar localizat i care nu-1 stric pe de-a-ntregul. Eu, spre deosebire de mama, eram foarte fericit c a plecat la Combray, cci altminteri m temeam (neputndu-i spune Albertinei s o ascund) c mama va desco-peri prietenia ei pentru domnioara Vinteuil. Aceasta ar fi fost pentru mama un obstacol absolut nu numai pentru o cstorie, despre care ea mi ceruse de altfel s nu-i vorbesc nc n mod definitiv prietenei melc, i care mi era din ce n ce mai intole-

    11rabil cnd m gndeam la ea, dar chiar i pentru ca ea s-i petreac un anume timp n casa noastr. Exceptnd un motiv att de grav i pe care ea nu-1 cunotea, mama, prin dublul efect al imitaiei nltoare i eliberatoare a bunicii, admiratoare a lui George Sand i pentru care virtutea consta n nobleea sufleteasc, i, pe de alt parte, al propriei mele influene coruptoare, era acum indulgent fa de femeile cu o purtare fa de care altdat s-ar fi artat sever, sau chiar i astzi dac ar fi fost dintre prietenele ei burgheze de la Paris sau din Combray, dar al cror suflet nobil eu l ludam i crora ea le ierta multe pentru c m iubeau pe mine. n ciuda tuturor acestor lucruri i chiar n afara ideii unei purtri convenabile, cred c Albertine nu ar fi fost deloc pe placul mamei, care pstrase de la Combray, de la mtua mea Leonie, de la toate rudele ei feminine, deprinderi de ordine despre care prietena mea nu avea nici cea mai elementar noiune. Ea nu ar fi nchis nici o u i, n schimb, nu s-ar fi codit s intre cnd o u era deschis, asemenea unui cine sau unei pisici. Farmecul ei uor incomod consta astfel n faptul de a fi n cas mai puin ca o tnr fata ct ca un animal domestic care intr ntr-o ncpere, care iese din ea, care se gsete pretutindeni unde nu te atepi i care venea - pentru mine era o odihn profund - s se arunce pe patul meu alturi de mine, fcndu-i acolo ua culcu din care nu se mai mica, fr s m stinghereasc cum ar fi fcut o fiin uman. Totui, ea ajunse s-mi respecte orele de somn, fr s mai ncerce nu numai s intre n camera mea, dar i s mai fac zgomot nainte ca eu s fi sunat Francoise i impuse aceste reguli. Ea fcea parte dintre acei servitori de la Combray care cunoteau valoarea stpnului lor i tiau c lucrul cel mai mic pe care-l pot face este s-i dea pe deplin ceea ce ei consider c i este datorat Cnd un vizitator strin i ddea Franoisei un baci pe care s-1 mpart cu fata de la buctrie, donatorul nici nu apuca bine s-i ntind moneda c Francoise, cu o rapiditate, o discreie i o energie egale, i i spusese fetei de Ia buctrie cum s se poarte, iar aceasta venea s mulumeasc nu cu jumtate de gur, ci deschis, cu voce tare, aa cum i spusese Francoise c trebuie s fac. Preotul din Combray nu era un geniu, dar i el tia cum se cuvine s te pori. Sub ndrumarea sa, fiica unor veri protestani ai doamnei Sazerat se convertise la catolicism i famiiia se purtase cu el cum nu se poate mai bine. Fu vorba de o cstorie cu un nobil din Meseglise. Prinii tnrului i scriser, pentru a cpta unele informaii, o scrisoare destul de dispreuitoare i n

    12care originea protestant era privit de sus. Preotul din Combray rspunse pe un asemenea ton net nobilul din Meseglise, ncli-nndu-se i prosternndu-se, scrise o scrisoare cu totul diferit, prin care cerea ca pe cea mai preioas favoare s se nsoare cu tnra fat.

  • Francoise nu avu nici un merit n a face s-mi fie respectat somnul de ctre Albertine. Era mbibat de tradiie. Dup o tcere a ei, sau dup rspunsul tios pe care i-1 ddu cnd Albertine o rug s intre la mine sau s m ntrebe ceva, rugminte formulat probabil cu inocent de Albertine, aceasta nelese cu stupoare c se gsea ntr-o lume ciudat, cu obiceiuri necunoscute, reglementat de legi de comportare pe care nici mcar nu te puteai gndi s le nclci. Ea avusese un prim presentiment la Balbec, dar, la Paris, nu ncerc nici mcar s reziste si atept cu rbdare n fiecare diminea s m aud sunnd, nainte de a ndrzni s fac zgomot

    Educaia pe care i-o ddu Francoise i prinse bine de altfel chiar i btrnei noastre servitoare, cci gemetele pe care le scotea ntruna de cnd ne ntorsesem de la Balbec se potolir treptat n clipa cnd urca n tramvai, i dduse seama c uitase s-i ia rmas bun de Ia supraveghetoarea" hotelului, persoan mustcioas care veghea asupra etajelor, i care abia dac o cunotea pe Francoise, dar fusese relativ politicoas cu ea. Francoise voia s se ntoarc neaprat, s coboare din tramvai, s revin la hotel, s-i ia rmas bun de la supraveghetoare i s nu plece dect a doua zi. nelepciunea i mai ales oroarea mea subit de Balbec m mpiedicar s-i acord aceast favoare, dar ea czuse prad unei proaste dispoziii bolnvicioase i febrile care nu dispruse odat cu schimbarea de aer i care se prelungea la Paris. Cci, dup codul Francoisei aa cum este el ilustrat n basoreliefurile bisericii Saint-Andre-des-Champs, nu este interzis s doreti moartea unui duman, i nici chiar s-1 omori, dar este ngrozitor s nu faci ceea ce se cuvine s faci, s nu fii politicos cu cine a fost politicos cu tine, s nu-i iei rmas-bun nainte de a pleca, precum o adevrat mitocanc, de la o supra-veghetoare de etaj. n timpul ntregii cltorii, amintirea, rennoit n fiecare clip, c nu i luase rmas bun de la aceast femeie, fcuse s-i urce sngele n obraji, care deveniser de un stacojiu ce putea s te nspimnte. i refuz s bea i s m-nnce pn la Paris poate pentru c acea amintire o fcea s

    13simt o greutate" real n stomac" (fiecare clas social i are patologia sa) i nu att pentru c voia s ne pedepseasc.

    Printre cauzele care fceau ca mama s-mi trimit n fiecare zi o scrisoare, ba chiar o scrisoare din care nu lipsea niciodat un citat din doamna de Sevigne, era i amintirea bunicii. Mama mi scria: Doamna Sazerat ne-a invitat la micul dejun, unul dintre acelea al crui secret numai ea l tie i care, cum ar fi spus biata ta bunic, citnd-o pe doamna de Sevigne, ne rpesc singurtii fr s ne druiasc societatea". n primele mele rspunsuri am fcut prostia de a-i scrie mamei: Mama ta te-ar recunoate pe dat dup aceste citate". Trei zile dup aceea, am primit o scrisoare cu aceste cuvinte: Bietul meu fiu, dac voiai s-mi vorbeti de mama mea, o invoci n chip foarte nepotrivit pe doamna de Sevigne. Ea i-ar fi rspuns aa cum i-a rspuns i doamnei de Grignan: Nu era din familie? V credeam rude.

    Auzeam paii prietenei mele care ieea din camera ei sau intra n ea. Sunam, cci era ora cnd Andree urma s vin cu oferul, prieten al lui Morel i mprumutat nou de familia Verdurin, s o ia pe Albertine. Vorbisem cu aceasta despre posibilitatea ndeprtat de a ne cstori; dar nu o fcusem niciodat n mod formal; ea nsi, din discreie, cnd spusesem: nu tiu, dar ar fi posibil", dduse din cap surznd melancolic i parc spunnd: nu, nu ar fi posibil", ceea ce nsemna: snt prea srac". i atunci, n timp ce spuneam: nimic nu-i mai puin sigur" cnd era vorba de proiecte de viitor, fceam n clipa de fa tot ce era cu putin pentru a o distra, pentru ca viaa s-i fie plcut, cutnd poate de asemenea, incontient, s o fac astfel s doreasc s se mrite cu mine. Rdea ea nsi de tot acel lux. Mama lui Andree ar face ochii mari dac m-ar vedea cum am devenit o doamn bogat ca i ea, ceea ce ea

  • numete o doamn care are cai, trsuri, tablouri. Cum aa? Nu i-am povestit niciodat c spunea asta? Oh! e o figur! Cel mai mult m uimete c nal tablourile la rangul cailor i al trsurilor."

    Cci vom vedea mai trziu c, n ciuda obiceiurilor stupide de a vorbi care-i rmseser, Albertine evoluase n mod uluitor, ceea ce mi era cu totul indiferent, superioritatea de spirit a unei femei interesndu-m ntotdeauna att de puin nct dac am vorbit despre ea uneia sau alteia, am fcut-o din pur politee. Numai ciudatul geniu al Celestei mi-ar fi plcut poate9. Fr s vreau, surdeam timp de cteva clipe cnd, de exemplu, profitnd de faptul c aflase c Albertine nu era acolo, mi se adresa cu aceste cuvinte: Divinitate a cerului pe un pat aezat!" Eu i

    14spuneam: Dar, Celeste, de ce divinitate a cerului? - Oh, dac crezi c ai ceva din cei care cltoresc pe prpditul nostru pmnt, te neli amarnic! - Dar de ce aezat pe un pat? Vezi bine c snt culcat - Nu eti niciodat culcat. Ai vzut vreodat pe cineva care s stea culcat aa? Ai venit i te-ai aezat aici. Pijamaua ta acum att de alb i felul cum i miti gtul te fac s semeni cu o porumbi."

    Chiar n ordinea lucrurilor idioate, Albertine se exprima cu totul altfel dect fetita care fusese abia cu civa ani n urm, la Balbec. Ea ajungea chiar s declare, n legtur cu un eveniment politic pe care l blama: Gsesc c asta-i formidabil", i nu tiu dac nu oarecum n acea vreme nv s spun, pentru a arta c gsete c o carte e scris prost: E interesant, dar e scris cu picioarele".

    O amuza mult interdicia de a intra la mine n camer nainte ca eu s fi sunat. Fiindc luase obiceiul nostru familial al citatelor i le folosea pentru ea pe cele din piesele pe care le jucase la mnstire i despre care i spusesem c-mi plac, ea m compara totdeauna cu Assuerus:

    i moartea este preul oricrui ndrzne Ce fr-a fi chemat i se nfieaz.

    Nimic la adpost nu pune de ast ordine fatal, Nici rangul i nici sexul, iar crima e aceeai.

    Eu nsumi...Acestei legi supus ca oricare alta snt,i fr s-l previn va trebui spre a-i vorbiEl s m caute sau cel puin s m cheme la el10.

    Se schimbase i fizic. Ochii si prelungi i albatri - nc i mai alungii - nu-i pstraser aceeai form; aveau aceeai culoare, dar preau a fi trecut la o stare lichid. Astfel nct, atunci cnd i nchidea, era ca i cnd ai fi tras nite perdele ca s nu mai vezi marea. Fr ndoial c mi aminteam mai ales de aceast parte din ea nsi cnd o prseam, n fiecare noapte. Cci, dimpotriv, n fiecare diminea, prul ei crlionat mi pricinui mult vreme aceeai surpriz, ca un lucru nou, pe care nu l-a mai fi vzut niciodat. i totui, deasupra privirii surztoare a unei tinere fete, exist oare ceva mai frumos dectaceast cunun buclat de violete negre? Sursul propune mai mult prietenie; dar micii crlioni lucioi ai prului nflorit, mai nrudii cu carnea, a cror transpunere n mici valuri par, strnesc mult mai mult dorina.

    De ndat ce intra n camera mea, srea pe pat i uneori mi definea genul de inteligen, jura nvalnic i cu sinceritate c ar vrea mai curnd s moar dect s m prseasc: asta se ntmpla n zilele cnd m brbierisem nainte de a o chema Era una dintre acele femei care nu tiu s deslueasc

  • din ce motiv simt ceea ce simt Ele explic plcerea pe care le-o pricinuiete un ten proaspt ras prin calitile morale ale celui ce li se pare a le fgdui fericirea pentru viitorul lor, capabil de altfel s descreasc i s devin mai puin necesar pe msur ~e barba este lsat s creasc.

    O ntrebam unde crede c se va duce. Cred c Andree vrea s m duc la Buttes-Chaumont, loc pe care nu-1 cunosc." mi era desigur cu neputin s ghicesc ntre attea alte cuvinte dac sub acelea se ascundea o minciun. Aveam de altfel ncredere n Andree, care avea s-mi spun n ce locuri fusese cu Albertine. La Balbec, cnd m simisem prea obosit de Albertine, m gndisem s-i spun n chip mincinos lui Andree: Micua mea Andree, dac te-a fi revzut mai devreme, pe tine te-a fi iubit. Dar acum inima mea e dat alteia. Putem totui s ne vedem des, cci iubirea mea pentru o alta m face foarte nefericit i tu m vei ajuta s m consolez." Or, chiar aceste cuvinte mincinoase deveniser adevrate dup trei sptmni. Poate c Andree crezuse la Paris c era ntr-adevr o minciun i c eu o iubeam, cum ar fi crezut nendoielnic la Balbec. Cci adevrul se schimb att de mult pentru noi nct ceilali cu greu se mai pot descurca. i cum eu tiam c ea mi va povesti tot ceea ce Albertine i cu ea vor fi fcut, i cerusem i ea acceptase s vin s o scoat din cas aproape zilnic. Astfel puteam s rmn acas fr nici o grij. i faptul c Andree era una dintre fetele din nucul lor grup m fcea s am ncredere c ea va obine tot ce voi vrea de la Albertine. ntr-adevr, a fi putut s-i spun acum cu toat sinceritatea c ea ar fi capabil s m liniteasc.

    Pe de alt parte, o alesesem pe Andree (care se ntmpla s fie la Paris pentru c renunase la gndul de a se ntoarce la Balbec) drept cluz a prietenei mele pentru c Albertine mi-a povestit despre afeciunea pe care prietena ei o avusese pentru mine la Balbec, ntr-un moment cnd, dimpotriv, m temeam c a plictisesc, i dac a fi tiut atunci, poate c Andree ar fi fost

    16cea pe care a fi iubit-o. Cum, nu tiai? mi spuse Albertine, chiar glumeam pe seama ei ntre noi. N-ai observat c ncepuse s vorbeasc, s judece lucrurile ca tine? Era izbitor, mai ales ndat dup ce se desprea de tine. Nici nu mai era nevoie s ne spun c se ntlnise cu tine. Cnd sosea, se vedea din prima clip dac venea din preajma ta. Ne priveam ntre noi i rdeam. Ea era ca un crbunar care ar vrea s te fac s crezi c nu-i crbunar, dei e negru ca tciunele. Un morar nu-i nevoie s spun c este morar, vezi bine c e plin de fin, se mai vede i urma sacilor pe care i-a dus n spinare. Cu Andree, lucrurile stteau la fel, ea i ncrunta sprncenile i i mica gtul lung, ca i tine, ce s-i mai spun? Cnd iau o carte care a fost n camera ta, chiar dac o citesc afar, se tie c vine din camera ta pentru c pstreaz un iz neplcut de plante medicinale arse. E un nimic, nu pot s spun dect asta, dar un nimic destul de drgu. De fiecare dat cnd cineva vorbise frumos de tine, pruse c te apreciaz foarte mult, Andree era ntr-al noulea cer."

    Totui, ca s nu se pregteasc ceva fr tirea mea, le-am sftuit s renune la a mai merge n acea zi la Buttes-Chaumont i s se duc mai curnd la Saint-Cloud sau n alt parte.

    tiam c nu o iubesc pe Albertine. Iubirea nu-i poate dect propagarea acelor valuri care mic profund sufletul, n urma unei emoii. Unele asemenea valuri mi micaser sufletul pe de-a-ntre-gul cnd Albertine mi vorbise la Balbec despre domnioara Vinteuil, dar acum se opriser. Nu o mai iubeam pe Albertine, cci nu-mi mai rmnea nimic din suferina, acum lecuit, pe care o simisem n tramvai, la Balbec, aflnd ce fel de adolescen avusese Albertine, cu vizite poate fcute la Montjouvain. Toate acestea, la care m gndisem prea mult vreme, erau vindecate. Dar n unele momente, anumite feluri de a vorbi ale Albertinei m fceau s presupun - nu tiu de ce - c ei i se fcuser probabil n viaa-i nc att de scurt multe complimente i declaraii i c le primise cu plcere,

  • altfel spus cu senzualitate. Ea spunea n legtur cu orice: E adevrat? E chiar adevrat?" Desigur, dac ar fi zis ca Odette: Minciuna asta gogonat e chiar adevrat?"' nu m-a fi nelinitit, cci nsui ridicolul acestei formule s-ar fi explicat prin stupida banalitate a unei mini de femeie. Dar aerul ei ntrebtor: E adevrat?" i ddea, pe de o parte, ciudata impresie c ai de-a face cu o creatur care nu-i poate da seama de lucruri prin ea nsi, care i cere mrturia, ca i cum nu ar poseda aceleai faculti ca i tine? (i se spunea: A trecut o or de cnd am plecat", sau Plou", i ea

    17ntreba: E adevrat?"). Din nefericire, pe de alt parte, aceast lips de uurin n a-i da seama prin sine nsi de fenomenele exterioare nu era oare adevrata origine a acelor E adevrat? E chiar adevrat?" Se prea mai curnd c acele cuvinte fuseser, nc din adolescena sa precoce, rspunsuri la: S tii c n-am ntlnit niciodat o fat att de frumoas ca tine", s tii c te iubesc foarte mult, c snt ntr-o stare de tulburare teribil", afirmaii crora le rspundeau, cu o modestie cochet i care consimea, acele E adevrat? E chiar adevrat?", care nu-i mai serveau Albertinei n relaia cu mine dect s rspund printr-o ntrebare unei afirmaii ca: Ai dormit mai bine de un ceas. - E adevrat?"

    Fr s m simt ctui de puin ndrgostit de Albertine, fr s vd n clipele pe care le petreceam mpreun momente de plcere, rmsesem preocupat de felul cum i petrecea timpul; plecasem desigur din Balbec ca s fiu sigur c nu se va mai putea ntlni cu anumite persoane cu care m temeam att de mult c va face lucrul cel ru rznd, poate chiar rznd de mine, net ncercasem cu iscusin s rup dintr-o dat, prin plecarea mea, toate relaiile ei dubioase, far Albertine avea o asemenea pasivitate, o att de mare facultate de a uita i de a se supune, net aceste relaii fuseser rupte ntr-adevr i fobia care m bntuia, vindecat. Dar ea poate mbrca tot attea forme ca i rul nesigur care este obiectul ei. Atta vreme ct gelozia mea nu se rencarnase n fiine noi, avusesem dup suferinele mele trecute un interval de calm. Dar cel mai mic pretext i slujete unei boli cronice ca s renasc, aa cum de altminteri i viciului fiinei care este cauza acestei gelozii, cel mai mic prilej i poate sluji ca s se exercite din nou (dup un rgaz de castitate) cu fiine diferite. Putusem s o despart pe Albertine de complicele ei i s-mi exorcizez astfel halucinaiile; dar dac putea fi fcut s uite acele persoane, s-i scurteze legturile, gustul ei pentru plcere era i el cronic i nu atepta poate dect un prilej pentru a-i da Mu liber. Or, la Paris snt tot attea prilejuri ca i la Balbec.

    n orice ora, ea nu avea nevoie s caute, cci rul nu era numai n Albertine, ei i n altele pentru care este bun orice prilej de plcere. Privirea uneia, pe dat neleas de cealalt, le apropie pe cele dou nfometate. i i este uor unei femei pricepute s par c nu vede nimic, apoi, cinci minute mai trziu, s se duc spre persoana care a neles i a ateptat-o ntr-o strad dosnic, i n cteva cuvinte s-i dea o ntlnire. Cine va

    18ti vreodat? i i era att de uor Albertinei s-mi spun, pentru ca acea relaie s continue, c dorete s revad cutare loc din Paris care i plcuse. De aceea era de ajuns ca ea s se ntoarc trziu, ca plimbarea ci s fi durat un timp inexplicabil, dei poate foarte uor de explicat fr a face s intervin vreun motiv de ordin senzual, pentru ca rul meu s renasc, legat de data asta de reprezentri care nu mai ineau de Balbec, i pe care m-a fi strduit s le distrug ca i pe precedentele, ca i cum distrugerea unei cauze efemere ar fi putut duce i la cea a unui ru congenital. Nu-mi ddeam seama c, n aceste distrugeri n care aveam drept complice, n Albertine, facultatea ei de a se schimba, puterea ei de a uita, aproape de a ur, recentul obiect al iubirii sale, eu i

  • pricinuiam uneori o durere profund uneia dintre acele fiine necunoscute cu care ea gustase rnd pe rnd plcerea, i c eu pricinuiam zadarnic aceast durere, cci acele fiine vor fi abandonate, dar nlocuite, i paralel cu drumul jalonat de attea abandonri pe care ea le va svri cu uurin, va urma pentru mine un altul, necrutor, abia ntrerupt din cnd n cnd de scurte rgazuri de linite; astfel net suferina mea nu putea, dac m gndeam bine, s sfreasc dect odat cu Albertine sau odat cu mine. Chiar n primele momente ale sosirii noastre la Paris, nesatisfcut de informaiile pe care Andree i oferul mi le dduser despre plimbrile pe care le fceau cu prietena mea, simisem mprejurimile Parisului la fel de crude ca acelea ale Balbecului i plecasem cteva zile n cltorie cu Albertine. Dar pretutindeni incertitudinea cu privire la ceea ce ea fcea era aceeai, posibilitile rului erau la fel de numeroase, supravegherea nc mai dificil, astfel net m ntorsesem cu ca la Paris. Prsind Balbecul, crezusem c prsesc Gomora, c o smulg de aici pe Albertine; dar vai! Gomora era risipit n cele patru coluri ale lumii. i, pe jumtate din gelozie, pe jumtate fiindc ignoram aceste bucurii (caz foarte rar), pusesem fr tirea mea la cale acest joc de-a v-ai ascunselea prin care Albertine mi va scpa ntotdeauna.

    O ntrebam pe neateptate: Fiindc veni vorba, Albertine, visez cumva sau mi-ai spus c o cunoti pe Gilberte Swann? - Da, adic mi-a vorbit, avea caietele de Istoria Franei, a fost chiar foarte drgu i mi le-a mprumutat, iar eu i le-am dat napoi de ndat ce am ntlnit-o din nou. - E genul de femeie care nu-mi place? - Nu, nu, dimpotriv."

    Dar mai curnd dect s practic acest gen de conversaii bnuitoare, consacram adeseori spre a imagina plimbarea

    19Albertinei forele pe care nu le foloseam ca s fac acea plimbare, i i vorbeam prietenei mele cu nflcrarea pe care o pstreaz intact proiectele nerealizate. mi exprimam o asemenea dorin de a m duce s revd un anume vitraliu din Sainte-Chapelle, un asemenea regret c nu o pot face doar cu ea singur, net ea mi spunea drgstos: Dar, dragul meu, dac asta pare s-i plac att de mult, f un mic efort i vino cu noi. Te vom atepta ct vei vrea, pn cnd vei fi gata. Dac-i place mai mult s fii singur cu mine, o trimit pe Andree la ea acas, va veni altdat." Dar nsei aceste rugmini de a iei la plimbare sporeau linitea care mi ngduia s rmn acas.

    Nu m gndeam c apatia prin care lsam astfel pe seama lui Andree sau a oferului s-mi calmeze agitaia, dndu-le n grij supravegherea Albertinei, anchiloza n mine, reducea la inerie toate acele micri imaginative ale inteligenei, toate acele inspiraii ale voinei care ne ajut s ghicim, s mpiedicm ceea ce va face o alt persoan. Era cu att mai primejdios cu ct, prin natura mea, lumea posibilelor mi-a fost totdeauna mai deschis dect cea a contingenei reale. Aceasta ajut la cunoaterea sufletului, dar te lai nelat de indivizi. Gelozia mea se ntea prin imagini, pentru o suferin, nu conform unei probabiliti. Or, n viaa oamenilor i n cea a popoarelor poate exista (i trebuia s existe o asemenea zi i ntr-a mea) un moment cnd ai nevoie s ai n tine un ef al poliiei, un diplomat cu o viziune clar, un ef al Siguranei, care, n loc s viseze la posibilele pe care le ascunde ntinderea dintre cele patru puncte cardinale, s judece corect i s-i spun: Dac Germania declar asta, nseamn c ea vrea s fac altceva, nu altceva care este un lucru vag, ci tocmai asta sau asta, fapt pe care poate 1-a i nceput. - Dac persoana cutare a fugit, a luat-o nu spre locurile a, b, d, ci spre locul c, iar locul n care trebuie s facem cercetri este etc." Dar vai, eu lsam s amoreasc aceast facultate care nu era foarte dezvoltat n mine, o lsam s-i piard puterea, s dispar, obinuindu-m s fiu calm de vreme ce alii supravegheau n locul meu. Ct privete motivul acestei dorine, rni-ar fi fost neplcut s i-1 spun Albertinei. i spuneam c doctorul mi prescrisese sa rmn culcat n pat. Nu era adevrat. i chiar dac ar fi fost, recomandrile lui nu m-ar fi putut mpiedica s-mi ntovresc

  • prietena. i ceream permisiunea s nu vin cu ea i cu Andree Nu voi spune dect unul din motive, care era un motiv innd de nelepciune. De ndat ce ieeam cu Albertine, chiar dac rmnea fr mine

    20

    doar o singur clip, eram nelinitit, mi nchipuiam c poate vorbise cu cineva sau doar se uitase la cineva. Dac nu era prea bine dispus, m gndeam c poate din pricina mea rateaz sau trebuie s-i amne un proiect. Realitatea nu este totdeauna dect un mod de a ne aga de un necunoscut pe al crui drum nu putem merge foarte departe. E mai bine s nu tim, s gndim ct mai puin cu putin, s nu-i oferim geloziei nici cel mai mic amnunt concret. Din nefericire, n lipsa unei viei exterioare, viaa luntric aduce i ea cu sine tot felul de incidente; n lipsa unor plimbri cu Albertine, hazardurile ntlnite n cugetrile mele singuratice mi ofereau uneori acele mici frnturi de real care atrag ctre ele, precum un magnet, puin necunoscut care, din acel moment, devine dureros. Zadarnic trim sub ceva care seamn cu un clopot pneumatic, asociaiile de idei, amintirile continu s funcioneze.

    Dar acele ciocniri interioare nu se produceau pe dat; abia plecase Albertine la plimbare c m i simeam ntrit, fie i pentru cteva clipe, de exaltantele virtui ale singurtii. mi luam partea din plcerile zilei care ncepea; dorina arbitrar -veleitatea capricioas i cu totul a mea - de a le gusta nu ar fi fost de ajuns pentru a mi le pune la ndemn dac timpul cu totul special de afar nu numai c mi-ar fi evocat imaginile trecute, dar mi-ar fi i afirmat realitatea actual, imediat accesibil tuturor oamenilor pe care o mprejurare ntmpltoare i deci neglijabil nu-i inea s rmn acas. n anumite zile senine era att de frig, eram ntr-o asemenea comunicare cu strada, nct prea c zidurile casei ar fi fost dezarticulate, i de fiecare dat cnd trecea tramvaiul, zgomotul lui rsuna ca acela al unui cuit de argint care ar izbi o cas de sticl. Dar mai ales n mine auzeam, cuprins de beie, un sunet nou al viorii melc luntrice. Corzile sale snt strnse sau destinse prin simple diferene ale temperaturii, ale luminii de afar. n fiina noastr, instrument pe care uniformitatea obinuinei 1-a redus la tcere, cntul se nate din aceste distanri, din aceste variaii, izvor ai oricrei muzici: timpul din anumite zile ne face pe dat s trecem de la o not la alta. Regsim aria uitat a crei necesitate matematic am fi putut-o ghici i pe care n primele clipe o cntam fr s o cunoatem. Doar aceste modificri luntrice, dei venite din afar, rennoiau pentru mine lumea exterioar. Pori de comunicare de mult vreme condamnate se redeschideau n creierul meu. Viaa anumitor orae, veselia anumitor plimbri i reluau locul lor n mine. Fremtnd tot n jurul corzii care vibra, mi-a

    21fi sacrificat cenuia mea via de altdat i viaa mea ce urma s vin, terse cu guma obinuinei, pentru aceast stare att de particular.

    Dei nu m dusesem s o ntovresc pe Albertine n lunga ei plimbare, mintea mea va hoinri i mai mult i, pentru c refuzasem s gust cu simurile mele aceast dimineaa, m bucuram n imaginaie de toate dimineile asemntoare, trecute sau posibile, mai exact de un anume tip de diminei printre care toate de acelai gen nu erau dect intermitenta apariie i pe care le recunoscusem repede; cci aerul rece ntorcea de la sine paginile ce trebuiau ntoarse, i eu gseam artndu-mi-se n fa, pentru ca s pot s o urmresc din patul meu, evanghelia zilei. Aceast diminea ideal mi copleea mintea cu o realitate permanent, identic tuturor dimineilor asemntoare, i mi comunica o veselie pe care starea mea de debilitate nu o diminua: starea de bine rezultnd pentru noi mult mai puin din starea noastr de sntate desvrit ct din excedentul nefolosit al forelor noastre, putem sa ajungem la ea la fel de bine spo-rindu-le pe acestea, sau restrngndu-ne

  • activitatea. Cea care m copleea i pe care o menineam n stare latent n patul meu, m fcea s tresalt, s trepidez luntric, ca o main care, mpie-dicat s-i schimbe locul, se nvrtete n jurul ei.

    Franoise tocmai aprinsese focul i spre a-1 aa arunca n cmin vreo cteva rmurele a cror mireasm, uitat timp de o var, descria n jurul cminului un cerc magic n care, zrin-du-m pe mine nsumi n timp ce citeam cnd la Combray, cnd la Doncieres, eram tot att de voios, rmnnd n camera mea de la Paris, pe ct a fi fost dac m-a fi aflat pe punctul de a porni s m plimb spre Meseglise sau s-1 regsesc pe Saint-Loup i pe prietenii si, care-i fceau serviciul militar la ar. Se ntm-pl adeseori ca plcerea pe care o simt toi oamenii cnd i revd amintirile pe care memoria lor le-a colecionat s fie mai vie, de exemplu, la cei pe care tirania rului fizic i sperana zilnic a vindecrii i lipsesc, pe de o parte, de putina de a merge s caute n natur tablouri care seamn cu aceste amintiri, i, pe de alt parte, i las ndeajuns de ncreztori c o vor putea curnd face, pentru a rmne fa de ele n stare de dorin, de poft i a nu le considera numai ca amintiri, ca tablouri. Dar chiar dac n-ar fi fost dect asta pentru mine i chiar dac a fi putut, amintindu-mi-le, s le revd doar. dintr-o dat ele refceau n mine, din eul meu ntreg, prin virtutea unei senzaii identice, copilul, adolescentul care le vzuse. Nu avusese loc

    22numai o schimbare de timp afar, sau n camer o modificare de mirosuri, ci i n mine o diferen de vrst, o substituire de persoan. Mirosul, n aerul ngheat, al rmurelelor era ca o bucat de trecut, ca o banchiz invizibil desprins dintr-o iarn strveche care nainta n camera mea, adeseori brzdat de altminteri de cutare parfum, cutare lucire, ca de ani diferii n care m regseam cufundat din nou, npdit chiar nainte de a-i fi identificat prin voioia speranelor de mult vreme abandonate. Soarele venea pn la patul meu i strbtea peretele transparent al corpului meu subiat, m nclzea, m fcea s ard precum cristalul. Atunci, convalescent nfometat care se hrnete cu toate mncrurile ce-i snt nc refuzate, m ntrebam dac nu cumva cstorindu-m cu Albertine nu mi-a fi stricat viaa, att asu-mndu-mi povara prea grea pentru mine de a m consacra unei alte fiine, ct i silindu-m s triesc absent din mine nsumi din cauza prezenei ei continui i lipsindu-m pentru totdeauna de bucuriile singurtii. i nu numai de acestea. Chiar necernd zilei dect dorine, exist unele - cele pe care le provoac nu lucrurile, ci fiinele - a cror caracteristic este aceea de a fi individuale. Iat de ce dac, cobornd din pat, m duceam s dau la o parte o clip perdeaua de la fereastr, nu numai ca un muzician care i deschide pianul o clip i ca s verific dac pe balcon i n strad lumina soarelui era la acelai diapazon ca n amintire, ci i ca s zresc vreo spltoreas ce-i ducea coul cu rufe, vreo brutreasa cu or albastru, vreo lptreas cu plastron i mneci de pnz alb innd crligul de care atrn carafele cu lapte, vreo orgolioas fat blond mergnd n urma institutoarei sale, n sfrit, o imagine pe care diferenele de linii poate cantitativ nensemnate erau de ajuns pentru a o face tot att de diferit de oricare alta pe ct de diferit este o fraz muzical de alta doar datorit a dou note, i fr vederea creia mi-a fi srcit ziua de scopurile pe care putea s le propun dorinelor mele de fericire. Dar dac sporul de bucurie, adus de vederea femeilor cu neputin de imaginat a priori, m fcea s doresc mai mult, s vreau mai mult s explorez strada, oraul, lumea, el mi ddea prin chiar aceasta setea de a m vindeca, de a iei din cas i, fr Albertine, de a fi liber. De cte ori, n clipa cnd femeia necunoscut la care urma s visez trecea prin faa casei, cnd pe jos, cnd n viteza automobilului su, am suferit c trupul meu nu-mi putea urma privirea care o prindea i, cznd peste ea ca tras de la fereastra mea de o archebuz.

  • 23s opreasc fuga chipului n care m atepta ofranda unei bucurii pe care, claustrat cum eram, nu o voi gusta niciodat!

    n schimb, de la Albertine nu mai aveam nimic de nvat. Cu fiecare zi care trecea, ea mi prea mai puin frumoas. Doar dorina pe care o straea n ceilali, cnd, allnd-o, ncepeam s sufr i voiam s le-o disput, o nla n ochii mei pe un piedestal nalt. Ea era capabil s-mi pricinuiasc doar suferin i nicidecum bucurie. Plictisitoarea mea legtur subzista doar prin acea suferin. De ndat ce ea disprea, i odat cu ea nevoia de a o potoli, solicitndu-mi ntreaga atenie ca pe o distracie atroce, simeam neantul care era ea pentru mine i care eram eu probabil pentru ea. Eram nefericit c aceast stare dureaz i. din cnd n cnd, doream s aflu ceva nspimnttor pe care ea l va fi fcut i care ar fi fost capabil, pn cnd eu m-a fi vindecat, s ne oblige s ne certm, ceea ce ne-ar ngdui s ne mpcm, s refacem, diferit i mai suplu, lanul care ne lega. Pn atunci, recurgeam la nenumrate mprejurri, la nenumrate plceri, lsndu-le n grij s-i dea lng mine iluzia acelei fericiri pe care eu nu m mai simeam capabil s i-o druiesc. A fi vrut ca de ndat ce m-a fi vindecat s plec la Veneia; dar cum s o fac dac m cstoream cu Albertine, eu, att de gelos din cauza ei net, chiar la Paris, de ndat ce m hotrm s m mic, o fceam ca s ies cu ea? Chiar cnd rmneam acas toat dup-amiaza, gndul meu o urmrea cum se plimb, descria un orizont ndeprtat, albstrui, ddea natere n jurul centrului care eram eu unei zone mobile de incertitudine i de vag. Ct de mult m-ar crua Albertine de nelinitile despririi, mi spuneam, dac, n decursul uneia dintre aceste plim-bri, vznd c nu-i mai vorbeam despre cstorie, s-ar fi hotrt s nu se mai ntoarc i ar fi plecat la mtua ei, fr ca eu s trebuiasc s-mi mai iau rmas-bun de la ea!" Sufletul meu, de cnd rana ncepuse s se cicatrizeze, nu mai adera cu totul la cel al prietenei mele; puteam, prin imaginaie, s o deplasez, s o ndeprtez de mine, fr s sufr. Fr ndoial, n lipsa mea un altul i va fi so i, liber fiind, ea va avea poate aventurile de care aveam oroare. Dar vremea era att de frumoas, i eu eram att de sigur c ea se va ntoarce seara, net chiar dac aceast idee a unor posibile greeli mi se ivea n minte, puteam prin-tr-un act liber sa o nchid ntr-o parte a creierului meu, unde ea nu avea mai mult importan dect ar fi avut pentru viaa mea real viciile unei persoane imaginare; punnd n micare nile acum mai suple ale gndirii mele, depisem, cu o energie pe

    24care o simeam, n capul meu, fizic i totodat mental, ca o micare muscular i o iniiativ spiritual, starea de preocupare obinuit n care fusesem prins pn atunci i ncepeam s m mic n aerul liber, loc de unde a sacrifica totul pentru a o mpiedica pe Albertine s se cstoreasc cu altul i pentru a pune piedici gustului ei pentru femei prea tot att de nesbuit n propriii mei ochi ct i n cei ai cuiva care nu ar fi cunoscut-o. De altfel gelozia este una dintre acele maladii intermitente a cror cauz este capricioas, imperativ, mereu identic la acelai bolnav, uneori pe de-a-ntregul diferit la un altul. Exist astmatici a cror criz nu se calmeaz dect cnd snt deschise ferestrele i cnd respir aerul pur al nlimilor, iar alii care nu ies din criz dect cnd se refugiaz n centrul oraului, ntr-o camer plin de fum. Nu exist geloi a cror gelozie s nu admit anumite derogri. Unul consimte s fie nelat cu condiia s i se spun, altul cu condiia s i se ascund, unul nefiind mai puin absurd dect cellalt, de vreme ce dac al doilea este cu adevrat mai nelat prin aceea c i se ascunde adevrul, cel dinti cere, prin acest adevr, hrana, extinderea, rennoirea suferinelor sale.

    Mai mult, aceste dou manii inverse ale geloziei merg adeseori dincolo de cuvinte, chiar dac implor sau refuz confidenele. Vedem geloi care nu snt astfel dect fa de brbaii cu care amanta lor are relaii departe de ei, dar care i permit s se dea unui alt brbat dect ei, dac o fac cu autorizaia lor,

  • lng ei i, dac nu chiar sub ochii lor, cel puin sub acoperiul lor. Acest caz este destul de frecvent la brbaii vrstnici ndrgostii de o femeie tnr. Ei simt ct e de greu s-i plac, uneori neputina de a o mulumi, i, dect s fie nelai, prefer s lase s vin la ei acas, ntr-o camer vecin cu a lor, pe cineva pe care l consider incapabil s-i dea sfaturi rele, dar capabil s-i druiasc plcere. Pentru alii, lucrurile stau tocmai dimpotriv: nel-sndu-i amanta s ias singur fie i un minut ntr-un ora pe care ei l cunosc, innd-o ntr-o adevrat sclavie, ei i acord favoarea de a pleca timp de o lun ntr-o ar pe care ei nu o cunosc, n care nu-i pot reprezenta ceea ce va face. Fa de Albertine, aveam aceste dou feluri de manie calmant. Nu a fi fost gelos dac ea ar fi avut parte de plceri lng mine, ncurajate de mine, pe care le-a fi inut pe de-a-ntregul sub supravegherea mea, crundu-mi astfel teama de minciun; nu a fi fost poate gelos nici dac ea ar li plecat ntr-o ara ndeajuns de necunoscut mie i de ndeprtat pentru a nu-mi putea imaginai nici a nu putea avea posibilitatea i tentaia de a-i cunoate genul de via. n amndou cazurile ndoiala ar fi fost suprimat printr-o cunoatere sau printr-o necunoatere la fel de totale.

    Venirea serii cufundndu-m iar prin mijlocirea amintirii ntr-o atmosfer veche i proaspt, o respiram cu aceleai delicii cu care Orfeu respira aerul subtil, necunoscut pe acest p-mnt, din Cmpiile Elizee11. Ziua se sfrea i eram npdit de dezndejdea apropiatei nopi. Privind mainal ctre pendul spre a vedea cte ore vor trece pn cnd se va ntoarce Albertine, vedeam c am nc timp s m mbrac i s cobor spre a-i cere proprietresei mele, doamna de Guermantes, sfaturi n legtur cu cteva frumoase obiecte de toalet pe care voiam s i le druiesc prietenei mele. Uneori o ntlneam pe duces n curte, ieind spre a-i face cumprturile pe jos, chiar dac era vreme urt; purta o plrie plat i o blan. tiam foarte bine c pentru muli oameni inteligeni ea nu era altceva dect o doamn oarecare, numele de ducesa de Guermantes nemainsemnnd nimic acum cnd nu mai exist ducate i nici principate, dar eu adoptasem un alt punct de vedere n felul meu de a m bucura de fiine i de inuturi. Mi se prea c aceast doamn mbrcat n blan i care nfrunta vremea rea poart cu ea toate castelele de pe pmnturile a cror duces, prines, vicontes era, aa cum personajele sculptate pe lintoul unui portal in n min catedrala pe care au construit-o, sau cetatea pe care au aprat-o. Dar numai ochii minii mele puteau vedea aceste castele, aceste pduri, n mna nmnuat a doamnei cu blan, var a regelui. Cei ai trupului meu nu deslueau, n zilele cnd vremea se arta amenintoare, dect o umbrel cu care ducesa nu se temea s se narmeze. Nu poi ti niciodat, e mai prudent, dac m gsesc foarte departe i dac vreo trsur mi cere un pre prea mare pentru mine." Cuvintele prea mare", mi depete mijloacele" reveneau ntruna n conversaia ducesei, ca i: snt prea srac", fr s se poat nelege prea bine dac ea vorbea astfel pentru c gsea c e amuzant s spun c e srac, fiind att de bogat, sau pentru c gsea c aa e elegant, ea fiind att de aristocrat, adic afectnd c este o ranc, c nu acord bogiei importana pe care i-o acord oamenii care nu snt dect bogai i care i dispreuiesc pe cei sraci. Poate c era mai curnd un obicei cptat ntr-o perioad din viaa ei cnd, fiind bogat, dar nu ndeajuns totui innd seama de costul ntreinerii attor proprieti, ea simea o oarecare lips de bani pe care nu voia s par c o ascunde. Lucrurile despre care vorbim

    26

    cel mai adeseori glumind snt n general, dimpotriv, cele care ne fac necazuri, dar de care nu vrem a prea c sntem preocupai, poate cu sperana nemrturisit a avantajului suplimentar c tocmai persoana cu care stm de vorb, auzindu-ne glumind despre acel lucru, va crede c nu-i adevrat

  • Dar cel mai adeseori la acea or, tiam c o gsesc pe duces la ea acas, i eram fericit, cci era mai comod pentru a-i cere cu de-amnuntul informaiile pe care le dorea Albertine. i coboram aproape fr s m gndesc ct era de extraordinar c mergeam la acea misterioas doamn de Guermantes din copilria mea doar ca s m folosesc de ea pentru o simpl comoditate practic, aa cum faci cu telefonul, instrument supranatural n faa miracolelor cruia ne minunam odinioar, i de care ne servim acum fr s ne gndim mcar c o facem, pentru a ne chema croitorul sau a comanda o ngheat.

    Accesoriile toaletei i pricinuiau Albertinei mari plceri. Nu tiam s-mi refuz s-i fac n fiecare zi o asemenea nou plcere. i de fiecare dat dup ce ea mi vorbise cu ncntare despre o earf, o etol, o umbrel, pe care, de la fereastr, sau trecnd prin curte, cu ochii ei care vedeau att de repede tot ceea ce avea vreo legtur cu elegana, le zrise la gtul, pe umerii, n mna doamnei de Guermantes, tiind c gustul n chip firesc dificil al tinerei fete (rafinat i mai mult prin leciile de elegan care fuseser pentru ea conversaiile cu Elstir) nu ar fi nicidecum satisfcut de vreo aproximare, chiar a unui lucru frumos, care l nlocuiete n ochii vulgului, dar care este pe de-a-ntregul diferit, m duceam n tain s-i cer ducesei s-mi explice unde, cum, dup ce model fusese confecionat ceea ce-i plcuse Albertinei, cum trebuia s procedez pentru a obine ntocmai acel lucru, n ce consta secretul celui care-1 fcuse, farmecul (ceea ce Albertine numea icul", clasa") modului su de a crea, numele exact - frumuseea materiei avndu-i importana sa - i calitatea stofelor care voiam s fie folosite.

    Cnd i spusesem Albertinei, la sosirea noastr de la Balbec, c ducesa de Guermantes locuia vizavi de noi, n aceeai cas, ea luase, auzind marele titlu i marele nume, acel aer mai mult dect indiferent, ostil, dispreuitor, care este semnul dorinei neputincioase n cazul firilor mndre i ptimae. Firea Albertinei era magnific, dar calitile pe care ea le ascundea nu se puteau dezvolta dect n mijlocul acelor piedici care snt gusturile noastre, sau nefericirea lsat de acelea dintre gusturile noastre la care am fost silii s renunm - aa cum era pentru Albertine

    27snobismul: e ceea ce numim ur. Ura Albertinei pentru cei din societatea nalt ocupa de altfel foarte puin loc n fiina ei i mi plcea printr-o latur pe care am putea-o numi spirit revoluionar - adic iubirea nefericit pentru nobilime -, nscris pe faa opus a caracterului francez, unde se afl genul aristocratic al doamnei de Guermantes. Din imposibilitatea de a ajunge la el, Albertine nu s-ar fi preocupat poate de acest gen aristocratic, dar amintindu-i c Elstir i vorbise despre duces ca despre femeia care se mbrac cel mai bine din tot Parisul, dispreul republican fa de o duces las locul, n cazul prietenei mele, unui viu interes pentru o femeie elegant. Ea m ntreba adeseori tot felul de lucruri despre doamna de Guermantes i i plcea s m duc s-i cer ducesei sfaturi despre felul cum s se mbrace ea nsi. Fr ndoial, a fi putut s i le cer doamnei Swann, i chiar i-am scris odat n acest scop. Dar mi se prea c doamna de Guermantes merge i mai departe n arta de a se mbrca. Dac, cobornd pentru o clip la ea, dup ce m asigurasem c nu plecase de-acas i cerusem s fiu anunat de ndat ce se va ntoarce Albertine, o gseam pe duces nvluit n ceaa unei rochii de crepe de Chine cenuiu, acceptam acest aspect care simeam c se datoreaz unor cauze complexe i care nu ar fi putut fi schimbat, m lsam npdit de atmosfera pe care o emana, asemenea slritului unor anumite dup-amiezi nvluite n scama gris perle a unei ceti vaporoase; dac, dimpotriv, aceast rochie de cas era chinezeasc, cu flcri galbene i roii, eu o priveam aa cum priveti un strlucitor apus de soare; aceste toalete nu erau un decor oarecare, pe care-1 poi nlocui dup voie, ci o realitate dat i poetic aa cum este cea a vremii de afar, aa cum este lumina special de la o anumit or.

  • Din toate rochiile sau rochiile de cas pe care le purta doamna de Guermantes, cele care preau a rspunde cel mai mult unei intenii bine determinate, a fi nzestrate cu o semnificaie special erau cele pe care Fortuny*- le-a fcut dup unele desene antice de la Veneia. Oare caracterul lor istoric, sau mai curnd faptul c fiecare este unic le d acea caracteristic att de particular nct atitudinea femeii care le poart ateptndu-v, conversnd cu voi, dobndete o importan excepional, ca i cum acel vemnt ar fi fost rodul unei ndelungate deliberri i ca i cum acea conversaie s-ar desprinde din viaa curent ca o scen de roman? n romanele lui Balzac vedem eroine care mbrac cu bun tiin anume sau anume toalet, n ziua cnd

    28trebuie s primeasc un anume vizitator13. Toaletele de astzi nu au asemenea originalitate, cu excepia rochiilor fcute de Fortunv. Descrierea ntreprins de romancier nu poate fi nicidecum vag de vreme ce aceast rochie exist n mod real i pn i cele mai mici desene snt tot att de firesc fixate ca i cele ale unei opere de art. nainte de a o mbrca pe aceasta sau pe aceea, femeia a trebuit s aleag ntre dou rochii nu oarecum asemntoare, ci profund individualizate fiecare, i care ar putea purta un nume.

    Dar rochia nu m mpiedica s m gndesc la femeie. Doamna de Guermantes nsi mi se pru a fi n acea perioad mai plcut dect pe vremea cnd nc o iubeam. Ateptnd mai puin de la ea (nu m mai duceam s-o vd pentru persoana ei), o ascultam aproape cu linitita lips de stinghereal pe care o ai cnd eti singur, nclzindu-i picioarele lng cmin, aa cum a fi citit o carte scris n limba de altdat. Aveam spiritul ndeajuns de liber pentru a gusta n ceea ce ea spunea acea graie francez att de pur pe care nu o mai ntlneti nici n vorbirea i nici n scrierile din vremea noastr, i ascultam conversaia ca pe un cntec popular minunat de francez, nelegeam de ce o auzisem btndu-i joc de Maeterlinck (pe care l admira de altfel acum dintr-o slbiciune a minii sale de femeie, sensibil la acele mode literare ale cror raze se arat trziu), dup cum nelegeam de ce Merimee i btea joc de Baudelaire, Stendhal de Balzac, Paul-Louis Courier de Victor Hugo, Meilhac de Mallarme14. nelegeam bine c cel care i btea joc avea o gndire mult mai restrns dect cel de care i btea joc, dar i un vocabular mai pur. Cel al doamnei de Guermantes, aproape att ct i cel al mamei lui Saint-Loup, era de o asemenea puritate net i nenta pe toi. Nu n recile pastie ale scriitorilor de astzi - care spun au fait (pentru en realite), singulierement (pentru en particulier), elonne (pentru frappe de stupeur), etc, etc. -, regsim vechea limb i adevrata pronunare a cuvintelor, ci stnd de vorb cu o doamn de Guermantes sau cu o Franoise. nvasem de la cea de a doua, nc de la vrsta de cinci ani, c nu se spune le Tarn, ci le Tar, c nu se spune le Bearn, ci le Bear. Drept care la douzeci de ani, cnd am ieit n nalta societate, nu a trebuit s nv c nu se spunea, aa cum spunea doamna Bontemps: doamna de Bearrcis.

    A mini dac a spune c ducesa nu era contient de aceast latur legat de pmnt i aproape rneasc a ei i c

    29nu o arta cu o anumit afectare. Dar din partea ei era mai puin o fals simplitate de mare doamn care se joac de-a ranca i un orgoliu de duces care le d cu tifla bogatelor doamne ce-i dispreuiesc pe ranii pe care nici nu-i cunosc, ct gustul cvasiartistic al unei femei care cunoate farmecul a ceea ce posed i nu nelege s-1 distrug cu o spoial modern. Tot astfel toat lumea a cunoscut la Dives un normand, patron de restaurant i proprietar al hotelului Wilhelm Cuceritorul^, care se abinuse - lucru foarte rar - s introduc aici luxul 'modern, i care, el nsui milionar, vorbea i se mbrca precum un ran normand i te lsa s vii s-1 vezi cum pregtete el

  • nsui n buctrie, ca la ar, o cin mult mai bun i nc i mai scump dect cele servite n cele mai luxoase hoteluri.

    Toat seva local din vechile familii aristocratice nu este de ajuns, trebuie s se nasc din ele o fiin destul de inteligent ca s nu o dispreuiasc, s nu o distrug sub lustrul monden. Doamna de Guermantes, din nefericire spiritual i parizianc i care, cnd am cunoscut-o, nu mai pstra din locurile de batin dect accentul, gsise cel puin, cnd voia s-i zugrveasc viaa de fat, pentru felul cum vorbea (ntre ceea ce ar fi prut prea involuntar provincial sau dimpotriv artificial de literar) unul dintre acele compromisuri care fac tot farmecul romanului Micua Fadetle de George Sand sau al unor legende povestite de Chateaubriand n Memorii de dincolo de mormnt1''. mi plcea mai ales s o aud istorisind vreo poveste care punea n scen civa rani alturi de ea. Numele vechi, vechile obiceiuri fceau ca aceste apropieri dintre castel i sat s aib n ele ceva plin de savoare. Rmas n contact cu pmnturile peste care domnea, o anumit aristocraie este i acum regional, astfel net pn i cele mai simple cuvinte fac s se desfoare n faa ochilor notri o adevrat hart istoric i geografic a istoriei Franei.

    Dac nu exista nici o afectare, nici o voin de a fabrica un limbaj personal, atunci acel mod de a pronuna era un adevrat muzeu de istorie a Franei prin conversaie. Unchiul meu Fitt-jam" nu uimea prin nimic, cci se tie c familia Fitz-James proclam cu orice prilej c snt mari nobili francezi i nu vor s li se pronune numele n manier englezeasc. Trebuie, de altfel, s admirm nduiotoarea docilitate a unor oameni care crezuser pn atunci c trebuie s se strduiasc s pronune gramatical anumite nume i care, dintr-o dat, dup ce au auzit-o pe ducesa de Guermantes rostindu-le altfel, le pronunau aa cum

    30nu bnuiser c trebuie s o fac. Astfel, ducesa, avnd un strbunic pe linia contelui de Chambord, spunea sus i tare, pentru a-si tachina soul, devenit partizan al ramurii d'Orleans: Noi, btrnii de Frochedorf". Invitatul care crezuse c procedeaz bine pronuntnd Frohsdorf" i schimba dintr-o dat pronunia, spunnd ntruna Frochedorf.

    Odat, cnd o ntrebam pe doamna de Guermantes cine era acel minunat tnr pe care mi-1 prezentase ca fiind nepotul ei i al crui nume nu-1 auzisem prea bine, nu am desluit acel nume nici cnd, din fundul gtului, ducesa spuse foarte tare, dar fr s articuleze: Este 1'... i Eon, fratele lui Robert. Pretinde c craniul lui are forma craniului vechilor gali." Atunci am neles c ea spusese: este le petit Le'on (prinul de Leon, cumnatul lui Robert de Saint-Loup). n orice caz, nu tiu dac are craniul vechilor gali, adug ea, dar felul lui de a se mbrca, cu mult ic de altfel, nu are nici o legtur cu asta. ntr-o zi cnd, de la Josselin, unde m gseam la familia Rohan, ne dusesem ntr-un loc de pelerinaj, veniser rani cam din toate prile Bretaniei. Un vljgan din satul Leon se uita uluit la pantalonii bej ai cumnatului lui Roberl De ce te uii aa la mine? Pun rmag c nu tii cine snt, i spuse Leon. i cum ranul spunea c nu tie: Snt prinul tu. - Ah! i rspunse ranul, descoperin-du-i cretetul i scuzndu-se, eu v luasem drept un engle-zoi." i dac, profitnd de acest punct de plecare, o ndemnam pe doamna de Guermantes s-mi vorbeasc despre familia Rohan (cu care familia ei se nrudise adeseori), conversaia sa cpta farmecul melancolic al iertrii i, cum ar spune acel poet adevrat pe numele su Pampille, aspra savoare a plcintelor din fin neagr coapte pe un foc de vreascuri"18.

    Despre marchizul du Lau (al crui trist sfrit l tim, cci, surd fiind, cerea s fie dus la doamna H***, care era oarb), ea povestea cum era n anii mai puin tragici cnd, dup vntoare, la Guermantes, i punea papucii i i bea ceaiul cu regele Angliei, fa de care nu se simea inferior, i de care, dup cum se poate vedea, nu se simea n vreun fel stingherit19. Ea istorisea totul n

  • mod att de pitoresc nct i punea panaul glorioilor gentilomi muchetari din Perigord.

    De altfel, chiar cnd i califica pur i simplu pe oameni, faptul de a avea grij s fac o diferen ntre provincii nsemna pentru doamna de Guermantes, rmas ea nsi, o mare plcere pe care nu ar fi tiut niciodat s o aib o parizianc get-beget,

    31i aceste simple nume de Anjou, Poitou, Perigord refceau n conversaia ei peisaje.

    Dar s ne ntoarcem la pronunia i la vocabularul doamnei de Guermantes, cci prin aceast latur nobilimea se arat cu adevrat conservatoare, cu tot sensul oarecum copilresc, oarecum primejdios, refractar fa de orice evoluie, dar i amuzant pentru artist, pe care-1 are acest cuvnL Voiam s tiu cum se scria odinioar cuvntul Jean. Am aflat primind o scrisoare de la nepotul doamnei de Villeparisis, care semneaz - cum a fost botezat, cum figureaz n anuarul Gotha - Jehan de Villeparisis. cu acelai frumos h inutil, heraldic, aa cum poate fi admirat, colorat cu rou sau cu albastru, ntr-o carte de rugciuni sau pe un vitraliu.

    Din nefericire, nu aveam timpul s-mi prelungesc la nesfrit aceste vizite, cci voiam, pe ct era cu putin, s nu m ntorc acas dup prietena mea. Or, de la doamna de Guermantes obineam cu mare greutate informaiile care mi erau folositoare pentru a-i face toalete de acelai gen Albertinei n msura n care o tnr fat poate s le poarte.

    Doamn, n ziua cnd trebuia s cinai la doamna de Saint-Euverte, nainte de a v duce la prinesa de Guermantes, aveai o rochie roie, cu pantofi roii, erai nemaipomenit, preai un fel de mare floare nsngerata, un rubin n flcri, cum se numea asta? Oare o fat tnr poate s poarte o asemenea rochie?"

    Ducesa, rednd chipului ei obosit radioasa expresie pe care o avea prinesa des Laumes cnd Swann i fcea odinioar complimente, l privi, rznd cu lacrimi, cu un aer batjocoritor, interogativ i ncntat, pe domnul de Breaute, totdeauna acolo la acea or, i care privea prin monoclu, cu un surs cldu i indulgent fa de acea aiureal de intelectual, din cauza exaltrii fizice de tnr brbat pe care i se prea c o ascunde. Ducesa prea c spune: Ce are omul sta? E nebun." Apoi, ntorcndu-se ctre mine cu o expresie drgla: Nu tiam c semn cu un rubin n flcri sau cu o floare nsngerata, dar mi amintesc ntr-adevr c am avut o rochie roie: era dintr-un satin rou aa cum se fabrica el pe timpuri. Da, o fat tnr poate purta o asemenea rochie, dar mi-ai spus c fata ta nu iese seara Este o rochie de mare gal, nu o poi mbrca pentru vizitele obinuite."

    Extraordinar este c, din acea sear, la urma urmei nu att de ndeprtat, doamna de Guermantes nu-i amintea dect rochia pe care o purtase i uitase un anumit lucru care totui, dup cum vom vedea, ar fi trebuit s o impresioneze. Se pare c

    32n cazul fiinelor care acioneaz, i oamenii din societatea nalt snt fiine care acioneaz (minuscule, microscopice, dar totui fiine care acioneaz), spiritul, surmenat de atenia acordat celor ce se vor petrece peste o or, nu mai ncredineaz dect foarte puine lucruri memoriei. Adeseori, de exemplu, domnul de Norpois spunea, dar nu pentru a-i pcli interlocutorul i a prea c nu s-a nelat, cnd i se vorbea despre pronosticurile pe care le fcuse cu privire la o alian cu germanii i care nu se realizase: Cred c v nelai, nu-mi amintesc deloc, asta nu-mi seamn, cci n acest gen de conversaie snt totdeauna foarte laconic i nu a fi prezis niciodat succesul uneia dintre aceste aciuni rsuntoare care nu snt adeseori dect nesbuite i degenereaz de obicei n aciuni de for. Nu poate fi negat faptul c. ntr-un

  • viitor ndeprtat, o apropiere franco-german ar putea avea loc, apropiere care ar fi foarte profitabil celor dou ri i din care Frana nu ar iei deloc ru, cred, dar n-am vorbit niciodat despre aa ceva, pentru c para nu-i coapt nc i, dac vrei prerea mea, cerndu-le fotilor notri dumani s ne unim destinele, cred c am merge ctre un mare eec i nu am avea de primit dect grele lovituri." Spunnd acestea, domnul de Norpois nu minea, ci pur i simplu uitase. Uitm de altfel repede ceea ce nu am gndit profund, ceea ce ne-a fost dictat de imitaie, de pasiunile nconjurtoare. Ele^ se schimb i odat cu ele se modific i amintirea noastr. nc i mai mult dect diplomaii, oamenii politici nu-i mai amintesc de punctul de vedere n care s-au situat ntr-un anume moment, iar unele dintre retractrile lor in mai puin de un exces de ambiie dect de o lips de memorie. Ct privete oamenii din societatea nalt, ei i amintesc de puine lucruri.

    Doamna de Guermantes susinu c n seara cnd purta rochia roie, ea nu-i amintea ca printre invitai s fi fost i doamna de Chaussepierre, i c m nelam cu siguran. Or, numai Dumnezeu tie totui ct de mult fuseser preocupai ducele i chiar ducesa de familia Chaussepierre, de atunci ncoace! Iat i de ce. Domnul de Guermantes era cel mai vechi vicepreedinte al Jockey Clubului, cnd a murit preedintele. Anumii membri ai cercului care nu au relaii i a cror singur plcere este s dea bile negre oamenilor care nu-i invit, organizar o campanie mpotriva ducelui de Guermantes, care, sigur c va fi ales i destul de neglijent cu privire la acea preedinie care era puin lucru n raport cu situaia sa monden, nu se ocup de nimic. S-a speculat faptul ca ducesa era partizan a lui Dreyfus (aface-rea Drcyfus era totui terminat de mult vreme, dar nc i dup douzeci de ani se mai vorbea despre ea. iar atunci nu se terminase dect de doi ani20), c primea la ea n cas pe cei din familia Rothschild, i c de ctva timp erau mult prea favorizai unii mari potentai internaionali ca ducele de Guermantes, care era pe jumtate german. Campania aceasta gsi un teren foarte favorabil, cci cluburile i invidiaz totdeauna foarte mult pe oamenii celebri i detest marile averi. Cea a domnului Chaussepierre nu era deloc mic, dar asta nu supra pe nimeni, el nu cheltuia nici o para chioar, apartamentul cuplului era modest, femeia se mbrca n rochii de ln neagr. Nebun dup muzic, ea organiza matineuri unde erau invitate mai multe cntree dect la familia Guermantes. Dar nimeni nu vorbea despre asta, totul se petrecea fr s se serveasc rcoritoare - soul nsui fiind absent - n obscuritatea strzii La Chaise. La Oper, doamna de Chaussepierre trecea neobservat, aflndu-se totdeauna mpreun cu oameni al cror nume evoca mediul cel mai ultra" din intimitatea lui Carol al X-lea, dar cu oameni teri, aproape deloc mondeni. n ziua alegerii, spre surpriza general, obscuritatea a triumfat mpotriva strlucirii, Chaussepierre, al doilea vicepreedinte, fu numit preedinte al Jokey Clubului, i ducele de Guermantes rmase cu buzele umflate, adic prim-vicepreedinte21. Desigur, nu-i mare lucru s fii preedinte al Jokey Clubului pentru nite prini de prim rang, cum erau prinii de Guennantes. Dar s nu fii cnd i-a venit rndul, s vezi c-i este preferat un Chaussepierre, cu o nevast creia Oriane nu numai c nu-i fcea cinstea s-i rspund la salut cu doi ani mai nainte nc, dar se arta chiar ofensat c e salutat de aceast creatur necunoscut, era greu de ndurat pentru duce. El pretindea c e mai presus de acest eec, asigurndu-i de altfel pe toi c l datora vechii sale prietenii pentru Swann. n realitate, nu-i mai putea stpni mnia. Lucru destul de neobinuit, nimeni nu-1 auzise vreodat pe ducele de Guermantes slujindu-se de expresia destul de banal: pur i simplu", dar de cnd avusese loc alegerea de la Jokey Club, de ndat ce se vorbea despre afacerea Drcyfus, aprea i acel pur i simplu": Afacerea Dreyfus, afacerea Dreyfus, aa se tot spune i termenul este impropriu; nu-i o afacere religioas, ci pur i simplu o afacere politic". Cinci ani puteau s treac fr s fie rostit acel pur i simplu" dac n acest rstimp nu se vorbea despre afacerea Dreyfus, dar dac dup cinci ani numele de Dreyfus revenea, pe dat pur i simplu" aprea i el

  • 34n mod automat. De altfel, ducele nu mai putea suporta s aud vorbindu-se despre aceast afacere care a pricinuit, spunea el, attea nenorociri", dei n realitate nu era sensibil dect la una singur, la eecul su n alegerile la preedinia Jokey Clubului. De aceea, n dup-amiaza despre care vorbesc i cnd i-am amintit doamnei de Guermantes de rochia roie pe care o purta la serata verioarei sale, domnul de Breaute fu aproape bruftuluit cnd, vrnd s spun ceva, printr-o asociaie de idei rmas obscur i pe care nu ne-o dezvlui, el ncepu astfel, nvrtindu-i limba ntre buzele-i n form de inimioar: n legtur cu afacerea Dreyfus..." (de ce afacerea Dreyfus? Era vorba doar de o rochie roie i cu siguran c bietul Breaute, care totdeauna nu se gndea dect cum s-i fac plcere interlocutorului, nu voise s fie rutcios). Dar fie i numai numele de Dreyfus l fcu pe ducele de Guemiantes s-i ncrunte sprn-cenele jupiteriene. Mi s-a povestit, spuse Breaute, un cuvnt de duh, pe legea mea, un cuvnt foarte spiritual, rostit de prietenul nostru Cartier (s-1 prevenim pe cititor22 c acest Cartier, frate al doamnei de Villefranche, nu avea nici cea mai mic legtur cu bijutierul cu acelai nume!), ceea ce de altfel nu m mir, cci are haz de poate s mai vnd i altora. - Ah, l ntrerupse Oriane, nici nu m gnde .c s cumpr. Nu pot s v spun ct de mult m-a plictisit totdeauna Cartier sta al tu i n-am putut niciodat nelege de ce Charles de la Tremoille i soia lui gsesc c pislogul sta, pe care l ntlnesc la ei de fiecare dat cnd m duc, are un farmec fr margini. - Scumpa mea duces, rspunse Breaute, care pronuna cu dificultate s-urile, gsesc c eti mult prea sever fa de Cartier. Este adevrat c poate ar trebui s-i mai rreasc vizitele pe la familia La Tremoille, dar este pentru Iarles un fel de, cum s spun, un fel de fidel Achate , ceea ce nu se prea mai vede n vremurile noastre. Oricum, iat ce mi-a povestit. Cartier ar fi spus c dac domnul Zola a cutat s aib un proces i s fie condamnat, a fcut-o pentru a ncerca o senzaie pe care nc nu o cunotea, aceea de a fi n nchisoare24. - i tocmai de aceea a luat-o la goan nainte de a fi arestat, l ntrerupse Oriane. Teoria asta nu st n picioare. De altfel, chiar dac ar fi verosimil, gsesc spusele lui de-a dreptul idioate. Dac asta i se pare spiritual! - Doamne sfinte, scumpa mea Oriane", rspunse Breaute care, vzndu-se contrazis, ncepea s dea ndrt, cuvintele acestea nu-mi aparin, i le repet aa cum mi-au fost spuse, ia-le ca atare. Oricum, din cauza lor, domnul Cartier a fost certat de minunatul La

    35Tremoille, care, pe bun dreptate, nu vrea s se vorbeasc niciodat n salonul su despre ceea ce eu voi numi, cum s zic? afacerile n curs, ceea ce era de altfel cu att mai neplcut cu ct de fa era i doamna Alphonse Rothschild. Cartier a trebuit s ndure din partea lui La Tremoille o adevrat mercurial. - Bineneles, spuse ducele foarte prost dispus, familia Alphonse Rothschild, dei avnd tactul s nu vorbeasc niciodat despre aceast abominabil afacere, este partizana lui Dreyfus, ca toi evreii. Este chiar un argument ad hominem (ducele folosea cam la ntmplare expresia ad hominem), pe care nu-1 punem ndeajuns n valoare pentru a arta reaua credin a evreilor. Dac un francez fur, asasineaz, nu m cred obligat, pentru c este francez ca i mine, s-1 gsesc nevinovat. Dar evreii nu vor admite niciodat c unul dintre concetenii lor este trdtor, dei tiu foarte bine c-i aa, i puin le pas de nspimnttoarele repercusiuni (ducele se gndea firete la blestemata alegere a lui Chaussepierre) pe care crima unuia dintre ai lor o poate aduce cu sine pn... S nu-mi spui, Oriane, c pretinzi c nu-i nvinuieti pe evrei pentru c susin cu toii un trdtor. Nu-mi vei spune c fac asta pentru c snt evrei. - Ba da, rspunse Oriane (agasat oarecum i simind un fel de dorin de a-i rezista lui Jupiter tuntorul i de asemenea de a pune inteligena deasupra afacerii Dreyfus). Dar poate c tocmai pentru c fiind evrei i cunosendu-se pe ei nii, ei tiu c poi fi evreu fr s fii neaprat trdtor i antifrancez,

  • cum pretinde, se pare, domnul Drumont25. Cu siguran c dac ar fi fost cretin, evreii nu s-ar fi interesat de el, dar au fcut-o pentru c ei simt c dac nu ar fi evreu, nu ar fi fost cu atta uurin socotit trdtor a priori, cum ar spune nepotul meu RoberL - Femeile n-au habar de politic, exclam ducele, privind-o int pe duces. Cci aceast crim nspimnttoare nu este numai o cauz evreiasc, ci pur i simplu o imens afacere naional care poate aduce cu sine cele mai ngrozitoare consecine pentru Frana, de unde ar trebui expulzai toi evreii, dei recunosc c sanciunile de pn acum au fost ndreptate (ntr-un mod josnic care ar trebui revizuit) nu mpotriva lor, ci mpotriva adversarilor lor cei mai emineni, mpotriva brbailor de prim importan, lsai la o parte spre nefericirea bietei noastre ri."

    Simeam c stm pe un vulcan i m-am grbit s vorbesc din nou despre rochii.

    V amintii, doamn, am spus de acea prim dat cnd ai fost amabil cu mine? - Prima dat cnd am fost amabil cu el",

    36relu ca, privindu-1, n timp ce rdea, pe domnul de Breaute, al crui nas ncepea s se subieze spre vrf, al crui surs se arta nduioat din politee pentru doamna de Guermantes i a crui voce, ca un cuit pe care cineva tocmai l ascute, emise cteva sunete vagi i hodorogite. Aveai o rochie galben cu mari flori ne^re. - Dar, dragul meu, e acelai lucru, snt rochii de sear. - i plria dumneavoastr cu albstrele, care mi-a plcut att de mult! Dar toate astea aparin trecutului. A vrea s comand pentru tnra fat despre care este vorba un mantou de blan ca acela pe care l purtai icri-diminea. Oare nu s-ar putea s-1 mai vd? - Nu, Hannibal este obligat s plece peste cteva clipe. Vei veni la mine i camerista mea i va arta toate astea Numai c, dragul meu, snt de acord s-i mprumut tot ce vei vrea, dar dac vei comanda toalete create de Callot, Doucet, Paquin26, unor croitorese de mna a doua, nu va iei niciodat acelai lucru. - Dar nu vreau nicidecum s m duc la o croitoreas de mna a doua, tiu foarte bine c ar iei altceva, ns m-ar interesa s neleg de ce ar iei altceva. - Dar s tii prea bine c nu tiu s-i explic nimic, snt cam proast, vorbesc ca o ranc. E vorba de pricepere, de linie; pentru blni pot mcar s-i dau o scrisoric pentru blnarul meu, care nu te va mai fura. Dar s tii c asta te va costa nc opt sau nou mii de franci. - i rochia aceea de cas care miroase att de urt, pe care o purtai acum cteva seri, i care este nchis la culoare, pufoas, stropit i vrstat cu auriu ca o arip de fluture? - Ah! e o rochie fcut de Fortuny. Fata ta poate foarte bine s mbrace o asemenea rochie acas. Am multe de felul sta, i voi arta, pot chiar s-i dau n dar dac i face plcere. Dar a vrea mai ales s o vezi pe cea a verioarei mele Talleyrand. Trebuie s-i scriu s mi-o mprumute. - Dar aveai i nite pantofi foarte frumoi, erau tot de la Fortuny? - Nu, tiu ce vrei s spui, snt dintr-o piele aurie pe care am gsit-o la Londra, fcnd cumprturi mpreun cu Consuelo de Manchester27. Era extraordinar. N-am putut niciodat nelege cum o auriser, prea o piele de aur. Nu-i dect asta, cu un mic diamant la mijloc. Biata duces de Manchester a murit, dar dac i face plcere, i voi scrie doamnei de Warwick sau doamnei Marlborough, pentru a ncerca s gsim nite pantofi asemntori. M ntreb chiar dac nu mai am nc o bucat din pielea aceea. Am putea s-i facem aici. O s m uit n seara asta i o s-i spun ce am gsit."

    Cum ncercam pe ct cu putin s plec de la duces nainte de ntoarcerea Albertinei, la acea or i ntlneam adeseori n

    37curte, pe cnd ieeam de la doamna de Guermantes, pe domnul de Charlus i pe Morel, care se duceau s bea ceaiul la... Jupien, suprema favoare pentru baron! Nu m ncruciam cu ei n fiecare zi, dar ei se duceau acolo n fiecare zi. Trebuie

  • de altfel observat c constana unei deprinderi este de obicei n raport cu absurditatea ei. n general, nu facem dect brusc i din cnd n cnd lucruri cu adevrat importante. Dar tocmai vieile nesbuite, cnd maniacul se lipsete pe sine de toate plcerile i i aplic cele mai mari suferine, se schimb cel mai puin. La fiecare zece ani, dac am avea curiozitatea s cercetm, l-am regsi pe acel nefericit dormind la orele cnd ar putea tri, ieind din cas la orele cnd nu-i nimic altceva de fcut dect s te lai asasinat pe strzi, bnd buturi foarte reci cnd i este cald, mereu tratndu-i un guturai. Ar fi de ajuns o mic zvcnire de energie, ntr-o singur zi, pentru a schimba toate astea odat pentru totdeauna. Dar tocmai aceste viei snt de obicei apanajul unor fiine incapabile de energie. Viciile snt un alt aspect al acestor existene monotone pe care un efort al voinei ar putea s le fac mai puin atroce. Cele dou aspecte puteau fi n egal msur luate n considerare cnd domnul de Charlus se ducea n fiecare zi mpreun cu Morel s bea ceaiul la Jupien. O singur furtun se ivise n acea deprindere cotidian. Nepoata croitorului spunndu-i ntr-o bun zi lui Morel: Bun, venii mine, v voi plti ceaiul", baronul gsise pe bun dreptate c aceast expresie este prea vulgar pentru o persoan pe care se gndea s o fac aproape nora lui, dar cum i plcea s-i jigneasc pe oameni i se mbta cu propria-i mnie, n loc s-i spun pur i simplu lui Morel c l roag s-i dea n privina asta o lecie de distincie, ntreaga ntoarcere se petrecuse sub semnul unor scene violente. Pe tonul cel mai insolent, cel mai orgolios: Simul tactil care, dup cum vd, nu este nsoit n cazul tu de tact, i-a mpiedicat mirosul s se dezvolte normal, de vreme ce ai tolerat ca aceast expresie fetid de a plti ceaiul, cu cincisprezece centime presupun, i-a nlat putoarea pn la regalele mele nri? Dup ce ai terminat s cni un solo la vioar, ai fost rspltit vreodat cu o bin, n locul unor aplauze frenetice sau al unei tceri nc i mai elocvente pentru c este alctuit din teama de a nu putea reine nu ceea ce logodnica dumitale ne d din belug, ci suspinul pe care l-ai adus pe buzele noastre?"

    Cnd un funcionar a ncasat asemenea reprouri de la eful lui, el este invariabil dat afar a doua zi. Dar, dimpotriv, nimic nu ar fi fost mai dureros pentru domnul de Charlus dect s-1

    38oncedieze pe Morel i, temndu-se chiar c mersese prea departe, ncepu s-i aduc tinerei fete minuioase elogii, pline de cuist i involuntar presrate cu impertinene. E ncnttoare. Cum eti muzician, cred c te-a sedus prin vocea ei att de frumoas cnd ia notele de sus, prnd c ateapt acompaniamentul tu n si diez. Registrul ei grav mi place mai puin i asta trebuie s fie n legtur cu triplul nceput al gtului ei ciudat i subire, care pare c se termin, dar continu s se nale; mai mult dect nite detalii mediocre, mi place silueta ei. i cum este croitoreas i tie probabil s mnuiasc foarfecele, trebuie s-mi dea copia frumoasei ei siluete, desenat pe hrtie i apoi decupat."

    Charlie ascultase cu att mai puin aceste elogii, cu ct fusese totdeauna insensibil la nurii logodnicei lui. Dar el i rspunse domnului de Charlus: Bineneles, micuul meu, o s-i dau o spuneal, s nu mai vorbeasc aa!" Morel i spunea micuul meu" domnului de Charlus nu pentru c frumosul violonist n-ar fi tiut c el avea abia a treia parte din vrsta baronului. Nu o spunea nici cum ar fi fcut Jupien, ci cu acea simplitate care n anumite relaii postuleaz c suprimarea diferenei de vrst a precedat tacit tandreea. Tandree prefcut n cazul lui Morel, n cazul altora tandree sincer. Astfel, cam n acea vreme, domnul de Charlus primi o scrisoare^ conceput astfel: Dragul meu Palamede, cnd te voi vedea? mi lipseti mult i m gndesc adeseori la tine etc. Al tu, PIERRE." Domnul de Charlus i btu mult capul ca s afle care era acea rud a sa care i ngduia s-i scrie pe un ton att de familiar, care l cunotea aadar bine, i al crui scris el nu-1 recunotea totui.

  • Toi prinii crora Almanahul din Gotha le acord cteva rnduri defilar timp de cteva zile prin capul domnului de Charlus. n cele din urm i dintr-o dat mintea i se lumin datorit unei adrese scrise pe dosul plicului: autorul scrisorii era tnrul servitor al unui club unde se ducea uneori domnul de Charlus, Acest tnr servitor nu crezuse c este nepoliticos scriindu-i pe un asemenea ton domnului de Charlus, care pe de alt parte se bucura de un mare prestigiu n ochii si. Dar se gndea c nu ar fi frumos din partea lui s nu tutuiasc pe cineva care l mbriase de mai multe ori i, astfel - i nchipuia el n naivitatea-i -, i druise afeciunea lui. Domnul de Charlus fu de fapt ncntat de acea familiaritate. Se ntlni chiar mai devreme cu domnul de Vaugoubert, ca s-i poat arta scrisoarea. i totui e bine tiut c domnului de Charlus nu-i

    39

    plcea s ias cu domnul de Vaugoubert. Cci acesta, cu monoclul la ochi, se uita cu de-amnuntul la tinerii brbai care treceau. Mai mult, emancipndu-se cnd era cu domnul de Charlus, folosea un limbaj pe care baronul l detesta. Punea toate numele de brbai la feminin i, cum era foarte prost, i nchipuia c face o glum foarte spiritual i rdea ntruna n hohote. Cum pe de alt parte inea enorm la postul su de diplomat, deplorabilele i batjocoritoarele purtri pe care le avea n strad erau nencetat ntrerupte de teama pe care i-o pricinuia chiar n acea clip trecerea unor persoane din societatea nalt, i mai ales a unor funcionari. Am cunoscut-o pe micua telegrafist pe care o vezi, spunea el atingndu-1 cu cotul pe baronul ncruntat, dar acum a ajuns la casa ei, mitocanca! Oh! vnz-torul sta de la Galeries Lafayette e o minune! Dumnezeule, iat-1 pe directorul de la Afacerile comerciale. S sperm c n-abgat

    de seam gestul meu! Ar fi capabil s m prascministrului, care m-ar pune pe liber, cu att mai mult cu ct se pare c nu e unul, ci e una." Domnul de Charlus abia i stpnea mnia. n cele din urm, pentru a scurta aceast plimbare care l exaspera, se hotr s scoat scrisoarea i s i-o dea ambasadorului s o citeasc, dar i recomand s fie discret, cci se prefcea c Charlie era gelos, pentru a-i face pe ceilali sa cread c era i iubitor. Or, adug el cu o expresie de buntate greu de descris, trebuie s ncercm totdeauna s pricinuim ct mai puin ru cu putin."

    nainte de a ne ntoarce la prvlia lui Jupien, autorul ine s spun ct de trist ar fi dac cititorul s-ar simi jignit de asemenea stranii tablouri. Pe de o parte (i aceasta-i partea cea mai nensemnat), unii gsesc c aristocraia pare, n aceast carte, mai acuzat de degenerescent dect celelalte clase sociale. Chiar dac ar fi aa, nu am avea de ce s ne mirm. Cele mai vechi familii sfresc prin a mrturisi, printr-un nas rou i coroiat, printr-o brbie deformat, semne specifice n care fiecare admir rasa". Dar printre aceste trsturi persistente i ntruna agravate, exist i unele care nu snt vizibile, i anume tendinele i gusturile.

    O obiecie mai grav, dac ar fi ntemeiat, ar fi cea care ar spune c toate acestea ne snt strine i c trebuie s extragem poezia din adevrul cel mai apropiat. Arta extras din realul cel mai familiar exist ntr-adevr i domeniul ei este poate cel mai mare. Dar nu-i mai puin adevrat c un mare interes i uneori frumuseea pot lua natere din aciuni decurgnd dintr-o form

    40de spirit att de ndeprtat de tot ceea ce noi simim, de tot ceea ce noi credem, nct nu putem nici mcar s ajungem a le nelege, ele desfurndu-se n faa noastr ca un spectacol hpsit de cauz. Ce poate fi mai poetic dect Xerxes, fiul lui Darius, care poruncete s fie biciuit marea care-i nghiise corbiile28?

  • Este sigur c Morel, folosindu-se de puterea pe care i-o ddeau farmecele sale asupra tinerei fete, i transmise acesteia, ca din partea lui nsui, observaia baronului, cci expresia a plti ceaiul" dispru tot att de complet din prvlia croitorului precum dis