Manualul Antitero

72
MANUALUL LUPTEI ANTITERORISTE 1

description

Manunalul Antitero

Transcript of Manualul Antitero

Page 1: Manualul Antitero

MANUALUL LUPTEI ANTITERORISTE

1

Page 2: Manualul Antitero

CAPITOLUL 1PRINCIPII GENERALE

Art.1.- (1) Manualul de luptă împotriva teroriştilor este destinat pregătirii şi ducerii luptei, a realizării coeziunii militarilor din grupa şi plutonul de cercetare (infanterie, vânători de munte, tancuri, etc.) pentru desfăşurarea acţiunilor de capturare sau nimicire a teroriştilor.

(2) Manualul a fost conceput în scopul optimizării instrucţiei subunităţilor urmând ca prin tematică şi conţinutul instruirii să se realizeze la nevoie blocarea, capturarea sau nimicirea teroriştilor.

(3) Pe timpul instruirii subunităţilor (echipă, grupă, pluton) se urmăreşte canalizarea capabilităţilor acţionale pentru a fi în măsură să poată interveni eficient pentru blocarea, capturarea sau nimicirea teroriştilor în orice condiţii de teren şi stare a vremii şi care să permită folosirea în acţiunile antitero a tehnicii specifice ce nu se află în dotarea subunităţilor, precum şi a unor procedee specifice forţelor speciale.

(4) Pe timpul perfecţionării instrucţiei de specialitate a subunităţii se urmăreşte definitivarea specializării militarilor pe funcţii cu grad ridicat de complexitate şi atingerea nivelelor de performanţă compatibile cu standardele cele mai dezvoltate pentru a fi în măsură să execute eficient misiunile antitero, precum şi realizarea coeziunii acţionale în cadrul subunităţii.

(5) Obiectul manualului îl constituie instrucţia militarilor în domeniul tacticii antitero structurată pe principalele forme de acţiune ale teroriştilor.

(6) Manualul este orientativ şi perfectibil, conţinând minimum de cunoştinţe necesare pentru iniţierea subunităţilor, cât şi pentru formarea şi dezvoltarea abilităţilor de întrebuinţare eficientă a tehnicii specifice în cadrul acţiunilor antitero.

Art.2.- Plutonul sau grupa sunt subunităţile de bază apte pentru ducerea luptei antitero. Ele pot duce simultan acţiuni de luptă antitero, cât şi de cercetare. Coeziunea acestor subunităţi şi pregătirea pentru luptă sunt primordiale. Pentru îndeplinirea misiunilor antitero, plutonul poate fi divizat în grupe, iar grupele în echipe.

SECŢIUNEA 1Principii, organizare, dotare

Art.3.- Misiunea grupei şi plutonului de infanterie (similare) în cadrul luptei împotriva teroriştilor, este de a asigura un răspuns prompt şi energic pentru blocarea, capturarea sau anihilarea teroriştilor. Militarii din cadrul subunităţilor de infanterie (similare) trebuiesc instruiţi pentru a putea acţiona într-una sau mai multe dintre următoarele trei direcţii :

- pentru blocarea şi evaluarea unei clădiri sau locuinţe când există persoane baricadate, terorişti cu ostatici, trăgători de elită etc.

- executarea de operaţiuni care au loc pe suprafeţe lipsite de construcţii , cum ar fi parcuri , păduri , locuri de recreere pentru localizarea şi reţinerea unui terorist care a luat o poziţie defensivă.

- operaţiuni de blocare în situaţia în care sunt luaţi ostatici .Pe lângă aceste trei direcţii de bază, subunităţile de infanterie (similare) pot organiza operaţiuni

împotriva trăgătorilor de elită şi arestarea acestora. Acţiunea subunităţilor este recomandat să fie făcută cât mai repede posibil, ele fiind dotate cu echipamentul potrivit. Subunităţile de infanterie pregătite pentru lupta antitero, de regulă, vor acţiona pentru blocarea teroriştilor şi vor participa alături de Forţele Speciale sau alte forţe la capturarea sau nimicirea teroriştilor.

Art.4.- Aptitudini individuale Militarii din cadrul grupei sau plutonului desfăşoară operaţiuni antiteroriste trebuie să aibă aptitudini specifice .

MentalMilitarul să aibă o inteligenţă medie sau peste medie , să fie capabil să-şi îmbunătăţească în mod

constant cunoştinţele să fie inventiv în abordarea îndatoririlor sale şi într-o stare permanentă de alertă .Abilitate psihică

2

Page 3: Manualul Antitero

Militarul să fie un individ matur, echilibrat, să posede o judecată sănătoasă şi un raţionament superior , conştient că acţiunile ce se desfăşoară sunt de viaţă sau de moarte, capabil de a decide luarea vieţii teroristului(lor) într-o fracţiune de secundă, conştient că nu trebuie să acţioneze individual , ci că trebuie să ţină cont de orice om din echipă, grupă sau pluton , să aibă un spirit de echipă dezvoltat şi să fie apt să devină militarul de bază al echipei , grupei sau plutonului atunci când situaţia o impune .

Art.5.- Organizarea pentru acţiuneSubunităţile de infanterie (similare) pot organiza echipe de acţiune de 4, 6 sau 8 militari.Se recomandă ca indiferent de valoarea lor , echipele să acţioneze întrunit câte 2-3 sub comanda

unui ofiţer , dar pot acţiona şi ca structuri singulare .Echipa de 4 militari . Aceasta are avantajul că poate fi uşor controlată de către comandant şi este

destul de mare petru a putea purta armamentul şi echipamentul de care poate să fie nevoie .Dacă acţionează independent, fără întăririi există unele dezavanteje:-nu poate asigura evacuarea organizată a unei clădiri mai mari.-are o flexibilitate limitată şi un handicap serios în cazul pierderii unui militar pe timpul duceri

acţiunilor de capturare sau nimicire a teroristului sau grupului de terorişti .Echipa de 6 militari: Are toate avantajele pe care le are o echipă de 4 militari , iar dezavantajele ce

apar sunt într-o măsură mult mai mică decât la aceasta . Dacă 3 echipe de 6 oameni sunt folosite împreună, dezavantajele vor înceta să mai existe .

Reuşita unei operaţiuni antiteroriste este dată de stabilirea nimărului de echipe ce trebuie folosite , precum şi nivelul de pregătire şi promptitudine atins de fiecare echipă.

Nu se folosesc subunităţi de infanterie (similare) în situaţii care depăşesc capacităţile ei structurale şi nivelul de pregătire pentru neutralizare.

Pentru eficientizarea acţiunilor antiteroriste trebuie asigurată o pregătire foarte bună în cadrul echipei , grupei sau plutonului , a militarilor, prin sedinţe de pregătire regulate şi atent monitorizate .

Echipa de 8 militari (grupa) este alcătuită din :- Comandantul echipei- dotat cu echipament individual nevoilor plus armamentul- lunetistul – mai are o staţie radio şi o puşcă cu lunetă foarte performantă- 2 ajutori ai comandantului echipei (grupei) pe lângă armamentul individual este indicat să aibă

un lansator de grenade adoptat la armă şi o puşcă de vânătoare automată de calibru 12mm .- 2 militari din echipă să aibă în dotare câte o puşcă de vânătoare automată şi muniţie

suplimentară.- 2 militari din echipă cu armamentul din dotare .Personalul înarmat cu pistoale sau cu pistoale mitralieră va avea ca muniţie o unitate de foc; cei

înnarmate cu puşcă de vânătoare vor avea muniţia pentru 50 de focuri , iar ajutori comandantului de grupă au grenade pentru lansator. Fiecare militar va avea de asemenea o grenadă fumigenă, o grenadă ofensivă şi cel puţin un simulator.

Această grupă sau echipă are o mare flexibilitate, poate opera în grupuri mai mici de 3-4 militari, iar trăgătorul cu puşca cu lunetă poate acţiona independent .

Împreună cu cele două ajutoare comandantul grupei (echipei) asigură un control permanent al acesteia.

Echipa de 8 militari cu armamentul din dotare se pote susţine pe sine pentru perioade îndelungate de timp.

Folosirea a 2 sau 3 echipe de 8 oameni va constitui o forţă formidabilă, capabilă să facă faţă oricărei situaţii .

Dacă trăgătorul la lunetă nu este folosit ca atare el poate să devină membrul grupului de siguranţă sau de observare .

Nu este indicat ca trăgătorul de elită (lunetistul) să participe la acţiuni în echipa de atac şi captură.Art.6.- Sugestii pentru lista de echipament:

- Lanterne şi baterii de rezervă;- Cuie de diferite mărimi;- Oglinzi;- Sisteme de deschis uşi; - Coarda alpinism;- Carabină;

- Şurubelniţă; - Pârghie;- Cârlig de fixare;- Busolă; - Rachete de semnalizare;- Morfină;

3

Page 4: Manualul Antitero

- Aparat de sudură; - Binocluri;

- Pansamente; - Mască de protecţie;

- Grenade cu gaz;- Grenade cu fum;- Simulatoare; - Pitoane;- Târnăcoape de 16 livre; - Extintor;- Secure; - Ciocan; - Cleşte (patent);- Instrument de tăiat sârmă;- Ustensile de curăţat arme;

- Vestă antiglonţ;- Instrument de tăiat lacăte;- Vopsea de camuflaj;- Muniţie; - Arme;- Recipient de apă; - Fierăstrău;- Cătuşe;- Scară extensibilă;- Lunete;

Echipament individual: - uniformă;- chingi (port- echipament);- cuţit , pistol;- cartuşiera;- bocanci buni;- şapcă uşoară;- pansament pentru prim ajutor

- hârtie şi creion;- armamentul din dotare;- muniţie;- cătuşe;- mânuşi , ceas;

Lista nu este obligatorie şi nici completă, ea putând fi completată cu materialele necesare îndeplinirii misiunilor şi constituie un ghid bun pentru ceea ce poate fi necesar.

SECŢIUNEA a 2-aTipuri de terorişti

Art.7.- Lupta teroriştilor sfidează orice principii ale luptei armate şi ale gândirii militare şi

foloseşte pentru atingerea scopurilor cele mai diverse şi procedee non-militare, producând victime nevinovate şi pagube materiale multiple de cele mai multe ori din afara sistemului militar . În operaţiile antiteroriste , echipa , grupa , plutonul , poate întâlni trei tipuri de personalitate la terorişti. Acestea sunt : teroristul radical , dezechilibratul mintal şi criminalul.

Art.8.- Teroristul radical: este cel mai adesea întâlnit, iar cei din această categorie vor fi bine antrenaţi , superior motivaţi , excepţional de bine echipaţi, specialişti pentru ducerea luptei la contact . Aceştia (radicalii ) ştiu să aleagă locul unde s-ar putea să desfăşoare acţiuni de apărare şi de unde să se retragă cu uşurinţă, în caz de nevoie . Acest loc este cu mai multe căi de acces sau de retragere, dispune de acoperiri , iar în această zonă sunt pregătite mai multe variante de acţiune pentru a putea să se retragă .Tacticile de bază ale teroriştilor sunt ambuscadele, acţiunile lunetiştilor, atacuri cu bombe sau ameninţări cu astfel de atacuri, răpiri, asasinate. Aceste tactici de apărare servesc teroriştilor pentru a stârni teama populaţiei .

Teroriştii radicali constituie o ameninţare formidabilă dar au unele slăbiciuni care pot fi exploatate de personalul forţelor antiteroriste pentru a lua măsuri de contracarare. Radicalul trebuie blocat pentru că atunci când se mişcă liber de cele mai multe ori reuşeşte să scape. Teroristul radical va încerca să pună într-o lumină proastă echipa , grupa , plutonul care acţionează împotriva lui. Aceasta o realizează prin intimidarea luptătirilor antiterorişti pentru a reacţiona exagerat, dând presei ocazia să titreze în consecinţă. Art.9.- Teroristul criminal Acesta cel mai adesea ameninţă cu crima şi trece la eliminarea ostaticilor. Se bazează în mod deosebit pe efectul ce-l au lichidarea ostaticilor asupra presei şi a echipelor de intervenţie. Acest tip de terorişti sunt cei mai disperaţi şi cu greu se poate negocia cu ei . Aceştia trebuie izolaţi şi încercat să se negocieze cu ei , deşi de cele mai multe ori nu sunt dispuşi să asculte argumentele celorlalţi . Nu trebuie să li se permită să se deplaseze pentru a ocupa o poziţie mai bună . De obicei va continua să lupte până

4

Page 5: Manualul Antitero

când, se va termina muniţia sau până când nevoile lui fizice nu mai sunt satisfăcute şi poate fi convins să se predea .

De remarcat că subunitatea care blochează (izolează) terorişti trebuie să ţină cont că dacă aceştia s-au baricadat într-o clădire aici ar putea dispune de un stoc de muniţie considerabil, iar confruntarea ar putea fie asemănătoare cu cea care se desfăşoară pentru contracararea acţiunilor unui terorist radical.

Art.10.- Teroristul dezechilibrat mintal Acest tip de terorişti sunt cei mai periculoşi . Acţiunile lor sunt total imprevizibile. Ei pot să aibă

sau nu un plan de acţiune, iar dacă există este diabolic. De cele mai multe ori sunt echipate bine echipate, iar acţiunile acestor gen de terorişti sunt foarte greu de anticipat. În conformitate cu astfel de terorişti trebuie dat dovadă de multă precauţie mai ales dacă a luat ostatici .

SECŢIUNEA a 3-aPrincipii de bază ale luptei teroriştilor şi ale luptei antiteroriste

Art.11.- Terorişti acţionează după studierea în detaliu şi timp îndelungat a obiectivului vizat, căutând punctele vulnerabile pentru a realiza surprinderea .

La baza , acţiunilor stau următoarele principii : - acţionează atunci când este cel mai puţin aşteptat ;- face astfel încât să se creadă că este puternic atunci când este slab ; - face astfel încât să se creadă că este slab atunci când este puternic; - acţionează numai atunci când ai siguranţa reuşitei ; - acţionează în mai multe locuri concomitent , pentru a dispersa forţele antitero, apoi dă lovitura

principală în locul unde şi-a propus ;- când forţele antitero atacă, se retrage; - când forţele antitero se apără, hărţuieşte; - desfăşoară acţiuni pentru a atrage forţele antitero în ambuscadă ; - luptă întotdeauna pe teren cunoscut - studiat ; - are planificate căi şi moduri de retragere ; - dacă este forţat să se retragă, îşi ascunde armele şi se poartă normal ca un om civilizat, iar după

ce a fost depăşit, îşi ia armele şi loveşte pe la spate ; - dacă este posibil, loveşte grupul de comandă ;- foloseşte obstacole şi capcane ; - foloseşte ca iscoade femei şi copii, creează curente de opinie negative şi îşi asigură o foarte bună

aprovizionare ; - distruge sau bruiază liniile de comunicaţii ;- creează panică publică asasinând oficiali şi militari ; - creează neîncredere dezvăluind orice scandal guvernamental sau legat de unităţile antitero ; - face repetiţii de 100 de ori şi include în aceasta toate reacţiile posibile ;- loveşte cu o mare putere de foc ;

PRINCIPIILE ANTITERORISTE Art.12.- Principiile acţiunilor defensive- organizează apărarea în adâncime (apărarea obiectivelor militare,, proprietăţilor guvernamentale,

a unor demnitari) pregătind mai multe linii de apărare cu avanposturi şi posturi retrase pentru a asigura o protecţie adecvată ;

- blochează raionul de acţiune a teroriştilor ;- foloseşte observatori şi câmpuri de foc potrivite ;- foloseşte terenuri cheie care oferă avantaj asupra adversarului ;- utilizează obstacolele pentru a încetini misiunile teroriştilor (blocarea uşilor încăperilor

controlate , construieşte obstacole pe drumurile ce urmează a fi folosite) ;- păstrează o rezervă : prevedeţi şi pregătiţi o forţă de rezervă care să fie folosită în caz de nevoie ;Art.13- Principiile acţiunilor ofensive - blochează terorişti până la sosirea forţelor speciale ;-obţine şi păstrarea controlului prin :

- luarea contactului cu inamicul (localizarea) şi menţinerea acestuia ;

5

Page 6: Manualul Antitero

- cunoaşterea situaţiei şi stabilirea timpului când se va rezolva ; - exploatează slăbiciunile cunoscute ale teroriştilor sau a şefului grupării (flancurile neacoperite ,

intrările neblocate, problemele familiale când aceştia sunt cunoscute etc.) şi face presiuni în locurile cele mai slabe ;

- ocupă şi controlează terenurile-cheie (avantajos) un acoperiş, un deal sau o scară ;- neutralizează capacitatea de reacţie a teroriştilor (dezumflarea cauciucurilor , izolarea teroriştilor

pe un etaj sau într-o cameră) pentru a-i limita libertatea de mişcare.- avansează prin metoda luptei încrucişate ; - continuă atacul făcând presiuni maxime asupra teroriştilor .

SECŢIUNEA a 4-aTipuri de acţiuni teroriste

Art.14.- Ambuscada şi contraambuscada Ambuscada este definită ca un atac surpriză cu foc împotriva unui adversar oprit sau oprit

temporar , în scopul hărţuirii , producerii de pierderi sau distrugeri totale a grupării ce a pătruns în zona ambuscadei sau căreia i s-a organizat ambuscadă .

Art.15.- Tipuri de ambuscadăÎn viziunea luptei antitero ambuscadele sunt de două tipuri :

(1) - ambuscade apropiate - se pregătesc pentru distanţe cuprinse între 0 şi 50m. Cei care realizează ambuscada vor ataca prin surprindere, de pe poziţii consolidate, cu o mare putere de foc . Zona de nimicire este perpendiculară pe poziţia realizată şi este cuprinsă între 0şi 50m. Echipele care cad într-o ambuscadă apropiată trebuie să execute imediat un asalt direct asupra poziţiei celor care au organizat ambuscada. Cei care nu au intrat în această zonă trebuie să execute o operaţiune de flanc, urmată de atacul poziţiei adversarilor. Nu este indicat ca cei intraţi în zona de nimicire să ia poziţia pentru luptă culcat şi să riposteze cu foc atacurilor. Majoritatea zonelor de nimicire sunt “ pregătite “ din timp şi în general facilitează nimicirea totală a celor aflaţi în aceste zone . Prin atacul direct şi indirect, cei care au organizat ambuscada vor fi forţaţi să lupte pe două sau trei direcţii diferite, acolo unde ei preconizează să lupte pe o singură direcţie.

(2)- ambuscada îndepărtată se pregăteşte la distanţe cuprinse între 50m şi distanţa maximă a bătăi eficace a armamentului din dotare. În condiţiile în când echipa se află la o distanţă mai mare de 100m subunitatea va căuta să ocupe poziţii acoperite şi să răspundă cu foc, iar militarii care nu sunt în zona de nimicire vor executa manevre de învăluire sau de întoarcere împotriva adversarului. Echipa aflată în zona de nimicire pote să rupă contactul cu adversarul să iasă din zona de nimicire, să desfăşoare atacul pe direcţii sau să se adăpostească şi să realizeze acoperire cu foc a celor ce execută manevre, asupra celor care au organizat ambuscada.

Datorită faptului că zona de nimicire este mai mare decât în cazul ambuscadei apropiate, concentrarea focului va fi mai mică. Pentru ieşirea din zonă se foloseşte fumul.

Subunităţile antitero trebuie să menţină siguranţa frontului , flancurilor şi a spatelui. Militarii destinaţi pentru asigurarea frontului , flancurilor şi spatelui trebuie să acţioneze la asemenea distanţe încât să nu fie singurii prinşi în zona de nimicire, dar destul de aproape ca să fie sprijiniţi cu foc de echipa proprie.

Echipele antitero vor folosi avantajele detaliilor de planimetrie pentru a evita efectele ambuscadei. Subunităţile trebuie să acţioneze la fel ca cercetaşii, fiind permanent în alertă cu armamentul pregătit pentru foc, iar militarii trebuie să depisteze acţiunile adversarilor pentru a evita zona de nimicire. Lipsa animalelor, a mişcărilor, zgomotelor sunt un bun indiciu de organizare a ambuscadei.

În oraş situaţia este mai simplă: lipsesc copii de la joacă , adulţii evită zona , unele străzi sunt blocate, fluxul de trafic este eliminat sau oprit, în zona se trag focuri de armă.

Art.16.- Acţiunea pentru ambuscada apropiată Situaţia: Echipele se deplasează când sunt atacate şi prinse în ambuscadă din flancul stâng.“ Echipa centrală ( prinsă în zona de nimicire) trece la atacul (asaltul) poziţiei ambuscadei “.“ Echipele din faţă şi spate execută manevre de învăluire şi de asemenea atacă poziţia ambuscadei “ (de unde s-a deschis focul), fig.1 şi 2.

6

Page 7: Manualul Antitero

Fig.1

Fig. 2

Fig.2

7

Zona de nimicire

E E

E E E

E

E E

E E E

E

T

T

T

T

Poziţia ambuscadei

Echipele executând atacul (asaltul) şi manevrele de învăluire adecvate.

EE

E

E

E

E

E

E

E

EE

E

EE

EE

E

T

T

T

T

Page 8: Manualul Antitero

Art.17.- Acţiunea pentru ambuscada depărtatăSubunitatea surprinsă în zona de nimicire caută să se adăpostească şi răspunde cu foc. Celelalte

subunităţi (grupe sau echipe) evită zona de nimicire şi în funcţie de hotărârea comandantului se deplasează pe flancuri ( subunitatea din zona de nimicire acţionează ca o bază de foc pentru acoperirea acţiunii celorlalte subunităţi).

Toate subunităţile (echipele sau grupele) pot să se retragă sub acoperirea fumului şi să se redesfăşoare ca un grup care să atace poziţia ambuscadei.

Poziţia ambuscadei depărtate

Zona de nimicire

CAPITOLUL 2ACŢIUNEA SUBUNITĂŢILOR PENTRU DUCEREA LUPTEI ANTITERORISTE

SECŢIUNEA 1Neutralitatea lunetistului terorist

Art.18.- În ambuscadele organizate împotriva subunităţi(lor) antiteroriste, lunetişti sunt cei care trag primul foc, iniţiind ambuscada. Distanţa medie pentru aceste incidente a fost de aproximativ 70m. Un lunetist trage în medie 2 focuri . Cei mai mulţi lunetişti sunt încadraţi în categoria persoanelor dezechilibrate mental sau din categoria teroriştilor radicali (categorii prezentate anterior). Subunităţile antiteroriste trebuie să se aştepte ca lunetistul să ocupe o poziţie care să-i asigure un câmp de observare şi de tragere lipsit de obstacole. Lunetistul se poate adăposti sau camufla, ceea ce face dificilă identificarea lor . Poziţia lunetistului se poate determina pornind de la zgomotul produs de primul foc de armă sau de la gura ţevii, noaptea . Luptătorii antitero trebuie să se disperseze şi să-şi caute rapid o poziţie acoperită şi să se deplaseze rapid spre locurile care-i oferă mai multă siguranţă .

8

T T T T T

Subunitate care poate manevra la nevoie(echipă sau grupă)

Subunitatea din zona de nimicire se adăposteşte şi răspunde imediat cu foc

(echipă sau grupă)

Subunitate care poate manevra la nevoie(echipă sau grupă)

Page 9: Manualul Antitero

Pentru un lunetist sunt suficiente, în medie, 4-5 secunde pentru a ochi o ţintă în mişcare. După primul foc nu trebuie să te expui mai mult de 3 secunde , întrucât lunetistul poate executa un nou foc . După ocuparea unei poziţii acoperite, comandantul subunităţii antitero face o evaluare a situaţiei şi stabileşte direcţiile de acţiune şi anume : - stabileşte cu precizie poziţia lunetistului dintr-o poziţie acoperită cu ajutorul aparaturii optice sau electrono-optice ce se află în dotarea subunităţii, după care poate rezolva situaţia în următoarele moduri : (1) Lunetistul contra lunetistului terorist Lunetistul subunităţii antitero se angajează în luptă cu lunetistul terorist printr-un foc direcţionat cu grijă . Avantaje : - expunerea unui număr minim de luptători antitero ; - conducătorul echipei va deţine controlul acţiuni; - focul este foarte precis lăsând şanse persoanelor nevinovate, aflate în zonă, să nu fie rănite . Dezavantaje : -trăgătorul terorist poate să nu aibă o poziţie bună de tragere ; - o ratare poate duce la dispariţia trăgătorului terorist, iar căutarea şi angajarea în luptă a altui trăgător ar necesita mai mult timp . (2) Echipa antitero împotriva teroristului Întreaga subunitate se deplasează ofensiv spre poziţia teroristului lunetist. În timpul atacului lunetiştii (trăgătorii) antitero acoperă cu foc o poziţie Avantaje : - sunt direcţionate mai multe arme de foc (puterea de foc creşte) spre poziţia teroristului lunetist : - un foc precis al trăgătorului antitero îl va ţine pe terorist jos şi-i va reduce capacitatea de ripostă : - situaţia este rezolvată mai rapid, iar avantajele psihologice sunt de partea subunităţii antitero . Dezavantaje : - sunt expuşi mai mulţi oameni ; - există posibilitatea observării subunităţii de către teroristul lunetist, indiferent de nivelul ei de pregătire . Art.19.- Tehnica de blocare în forţă

În timpul desfăşurării acţiunii de urmărire a teroriştilor , lunetiştii subunităţii antitero sunt dispuşi de a lungul posibilelor trasee de retragere a lunetistului terorist . Subunitatea de asalt îşi începe acţiunea prin anihilarea lunetistului . Daca se retrage, este posibil sa se desfăşoare in zona de nimicire a subunităţilor (echipelor, grupelor) plasate anterior, iar daca se menţine pe poziţie va fi depistat de inamic . Avantajele sunt ca cele prevăzute in cazul atacului unei sau mai multor echipe antitero . Suplimentar , echipele plasate anterior asaltului pot servi ca întăriri pentru oprirea atacului. Acţiunea poate sa-l determine pe terorist sa lupte pe doua direcţii.

Pe timpul desfăşurării acţiunilor, principile de mascare si acoperire vor fi utilizate atât pe timpul deplasării, pe timpul deschideri focului sau acoperirii cu foc.

Pentru reducerea eficientei trăgătorului adversar se vor acorda atenţie antrenării luptătorilor in folosirea grenadelor fumigene . Aceste tehnici sunt valabile in teren deschis dar si in interiorul unor clădiri .

Pe timpul acţiunilor luptatorii antitero vor folosi cu maximum de eficienta a poziţiilor de acoperie si mascare ale traseului si detaliilor de planimetrie.

Intre membri echipei intre echipe sau intre grupe pe timpul acţiunii trebuie asigurata o dispersare maximă si o observare a permanenta a zonei de lupta . Antrenamentul trebuie sa fie permanent pentru tragere , iar militarii sa fie gata de acţiune la comanda .

Art.20.- Poziţia lunetistului din cadrul echipei (grupei) antitero In modul de implicare a lunetistului antitero nu se pot stabili metode absolute, datorită deosebirii

şi complexităţii fiecărei situaţii .Pentru adoptarea la situaţia corecta si creşterea eficientei acţiunilor trebuie avute in vedere

următoarele : - alegerea locului lunetistului antitero pentru a avea câmp de tragere si posibilităţi de observare ;- poziţia sa-i asigure lunetistului o buna mascare si acoperire corespunzătoare ;

9

Page 10: Manualul Antitero

- trăgătorul antitero trebuie sa fie stimulat sa aibă siguranţa că este cel mai bun trăgător din subunitate, sa aibă încredere in armamentului sau si ca in acţiunile antitero trebuie să-şi întrebuinţeze toate capacităţile. - locul ales trebuie sa dea posibilitatea lunetistului sa sprijine cu foc continuu elementele de asalt .

- lunetistul (trăgătorul) trebuie sa aiba legătura de vedere si radio cu seful echipei de asalt .- lunetistul trebuie sa cunoască pe scurt dar complet planul tactic de baza si scopul implicării sale,

fig.4 şi 5.

Fig.4

Este indicat ca poziţia trăgătorului sa fie intr-un unghi de 90 fata de direcţia de acţiune a echipei (grupei) de asalt, care-i da posibilitatea de a sprijini cu foc o perioada mai mare de timp.

Fig.5

Din aceasta poziţie trăgătorul poate acoperi echipa de asalt de la începutul atacului pana in momentul in care îsi atinge obiectivul.

Daca poziţia este mai înalta sprijinul trăgătorului va fi mai eficient, iar in caz contrar echipa de asalt va bloca câmpul de acţiune al lunetistului si-l va obliga sa oprească focul .

Este nevoie de cel puţin 7-8 repetiţii ale fiecărei situaţii pentru a sincroniza acţiunile membrilor echipei, acestea devenind reflexe si putând fi aplicate in practică cu mici modificări in funcţie de situaţie. Acţiunile trebuie executate in câmp deschis, teren variat si interiorul clădirilor .

După crearea situaţiei într-un minim si indicarea poziţiei fiecărui luptător în dispozitiv, antrenamentul trebuie făcut ca si cum ar fi o situaţie reala.

10

L

Page 11: Manualul Antitero

SECŢIUNEA a 2-aPosibilităţi de mascare, tipuri de formaţii, deplasarea spre obiectiv

Art.21.- Modalităţi de folosire a posibilităţilor de protecţie şi mascare.

11

pe acoperis incorectcorect

incorectvegetatie corect

incorectcorectcolturi

ziduri corect incorect

Page 12: Manualul Antitero

Art.22.- Tipuri de informaţii (dispozitive de luptă)

12

trunchi de copac corect incorect

fereastra corectincorect

Echipa A

Echipa B

SIR:

- asigura (miscare rapida );- siguranta slaba de front; - putere de foc mica de front;- putere de foc mare la flancuri-usor de controlat si condus;

ECHIPE IN COLOANA

- control direct;- siguranta sporita in front, flancuri si ariergarda;- miscare rapida; - putere de foc circulara;

IN TRIUNGHI - putere de foc in front fiecare, flancuri si ariergarda;- control bun; - siguranta buna; - se foloseste cind se asteapta focul cu inamic;

IN LINIE - putere maxima de foc in front; - securitate slaba in flancuri; - dificultate in control; - folosita la asalturi sau la scotocire/ cercetare.

Page 13: Manualul Antitero

Comandantul va sta acolo unde poate controla majoritatea oamenilor lui.

Art.23.- Metode de deplasare:

13

Deplasare : Dispozitivul de deplasare este folosit atunci cand controlul nu este posibil.El ofera viteza si un bun controlFiecare echipa este un triunghi si se deplaseaza una in spatele celeilalte.Membrii fiecarui triunghi mentin o distanta adecvata, in functie de tere.

Deplasare supravegeata : Aici echipa de foc din frunte avanseaza in raport cu echipa din ariergarda de la o distanta de aproximativ 40-50m pana la distanta maxima de la care poate sprijini cu foc.Distanta dintre echipe va depide de teren (in camp deschis distanta poate fi mai mare ,iar in zonele cu multa vegetatie trebuie redusa)Aceasta formatie este folosita cand contactul este posibil: pune un numar mic de luptatori in fata si lasa o echipa libera pentru manevra.

Page 14: Manualul Antitero

14

OBIECTIV

Una din echipe este intodeauna intre pozitie de sprijin stabila in timp ce cealalta se deplaseaza si trece de pozitia lor. Aceasta formatie este folosita cand contactul cu inamicul este iminent.

Page 15: Manualul Antitero

SECŢIUNEA a 3-aConducerea instrucţiei prin luptă

Art.24.- Metodele de conducere a instrucţiei pentru luptă a subunităţii antitero sunt:- Focul si deplasare - Focul si manevraÎntotdeauna când o echipa este angajata in neutralizarea unei situaţii si in pătrunderea in forţa in

zona obiectivului, este folosita una din cele doua metode prezentate sau o varianta a acestora . Pregătirea prin instrucţie pentru lupta asigura antrenarea echipelor pentru însuşirea elementelor de baza la exerciţiile tip , dupa care se trece la executarea de exerciţii cu acţiune dubla , membri unor echipe jucând rolul de terorişti. Situaţia reală nu va fi un exerciţiu tip si prin urmare nici instruirea nu trebuie sa fie .

Daţi celor ce angajează ambuscada o zona generala sau un număr de clădiri pentru a se instala intre ele,apoi puneţi membri echipei sa-i depisteze . Antrenându-i mereu, pot ajunge la perfecţiune.

(1) VARIANTA DE ACTIUNE - 1

Pe timp deplasării (formaţia de marş) este alcătuita frontal (se deschide focul din fata). Comandantul grupei va da ordin de desfăşurare in linie de trăgătorii , o echipa deplasându-se spre dreapta si cealaltă spre stânga. După dispunerea celor doua echipe in linie de trăgători , comandantul grupei da indicaţii fiecărui comandant de echipa sa înceapă deplasarea prin salturi acoperite .

Comandatul echipei se deplasează mai repede prin salturi fără a rămâne mai mult de trei secunde in poziţia ridicat, după care isi cheamă echipa prin folosirea unor semnale prestabilite. (Prima mişcare este întotdeauna făcuta de comandantul echipei).

(2) VARIANTA DE ACTIUNE -2

A B

15

OBIECTIV

01 02 03 04 05

01 02 03 04 05

Page 16: Manualul Antitero

Comandantul echipei ,,A” cheamă in fata pe nr.3, comandantul echipei ,,B’’ il cheamă pe nr.1 .Nu este stabilita nici o ordine. Se evita stabilirea unui semnal in ai chema pe luptători. Fiecare

om chemat trebuie sa se mişte relativ drept înainte. Cei care nu se deplasează, trebuie sa-i acopere cu foc sau daca nu sa fie pregătiţi sa-i acopere pe cei care se deplasează

(3) VARIANTA DE ACTIUNE -3

Conducătorii acestor echipe continua sa-si cheme luptătorii pana când întreaga echipa este pe aceeaşi linie . Daca se trage încă asupra ta, continua sa nu te mişti in acelaşi fel. Daca nu, încearcă sa te apropii de obiectiv cat mai repede. Puteţi face acest lucru mişcându-va mai mulţi oameni in acelaşi timp. Fiecare comandant de echipa îşi cheamă acum mai mulţi oameni odată .

(4) VARIANTA DE ACTIUNE - 4Comandantul echipei A îşi deplasează luptătorii 2,3 si 5 înainte; comandantul echipei B ii

deplasează pe 2 si 4 . La comanda fiecărui comandant de echipa cel ce a rămas in spate se vor deplasa înainte in linie .

Daca focul îndreptat spre echipe este mai slab, va puteţi mişca mai repede. Comandantul grupei preia comanda si precizează ,, Echipa A asigura cu foc, Echipa B se deplasează” .

Indicata toţi membri echipei B se mişca înainte, iar echipa A o acoperă (terminaţi întâi întreaga mişcare a echipelor, la un moment dat mişcându-se un singur om.)

16

01

0203 04

05

01 02

04 05

03

OBIECTIV

01 02 03 04 05

01 02 03

Page 17: Manualul Antitero

5) VARIANTA DE ACTIUNE - 5

Echipa B se deplasează in timp ce echipa A o acoperă.

(6) VARIANTA DE ACTIUNE - 6

Dupa asigurarea echipei B pe pozitie , comandantul grupei comanda echipa B sa asigure acope-rirea (cu foc ) iar echipa A sa se deplaseze.

(7) VARIANTA DE ACTIUNE - 7

17

OBIECTIV

Echipa A Echipa B

Echipa B

Echipa A

Page 18: Manualul Antitero

Pentru a realiza atacul (asaltul) comandantul grupei aduce militarii mai aproape de obiectiv. El comanda „pregatiti-va pentru asalt ‘’ si toti militarii se pregatesc si isi indreapta armele spre obiectiv . Se pot folosi grenade fumigene si lacrimogene. La comanda „ATACATI !’’ toti luptatorii se deplaseaza in dispozitiv de lupta catre obiectiv.

Art.25 Principiul dării focului şi al manevrei

18

Pe locul receptionarii focului :Aceasta subunitate din avangarda sprijina unitatea din ariergarda adoptand un dispozitiv liniar.

Echipa de ariergarda impreuna cu cel care conduce manevra se deplaseaza pe o ruta (directia) acoperita spre obiectiv . Apoi echipa se deplaseaza in linie si executa atacul asa cum i s-a ordonat. Echipa de sprijin se va deplasa spre obiectiv pentru a asigura o acoperire apropriata eficienta. Atunci cand echipa care executa manevra inepe atacul echipa de sprijin iceteaza focul . In acest tip de operatii sunt absolut necesare cateva forme de comunicare sau semnalizare. Elementele de sprijin trebuie sa fie capabile sa acopere intregul traseu al echipei de manevra

Page 19: Manualul Antitero

SECŢIUNEA a 4-aDocumente de conducere şi coordonarea acţiunilor şi antrenamentului

Art.26.- Planificarea operaţiuniiDucerea cu succes la îndeplinire a oricărei acţiuni depinde de planificarea interioară, de nivelul de

pregătire individuală, la nivel de subunitate şi de utilizare adecvată a echipamentului individual saude subunitate (echipă, grupă, pluton).

Cel mai important criteriu dintre cele enunţate, este planificarea antiaeriană. Fără o planificare adecvată pentru angajarea într-o operaţiune, subunitatea va fi clar avantajată.

Pentru planificare, echipele folosesc numeroase metode, metoda care este recomandată pentru toate planificările este “Ordinul de misiune”.

Art.27.- Ordinul de misiune(1) Situatia: Fortele inamice :cate , unde , ce tip de echipament / armaent , starea lor modalitati

posibile de actiune .Fortele antitero si cu care se coopereaza : vor fi mentionate toate fortele care pot sa sprijine sau

care vor fi de ajutor.Echipamente speciale : aici se mentioneaza orice echipment utilizat , altele decat cele purtate

in mod normal de subunitate si cu care o veti dota , ca de exemplu : caini, tragtori de elita cu raza lunga de actiune, etc. . (2)Misiunea: Se va stabili in cuvinte simple , care va fi misiunea subunitatii concreta

Raspundeti : cine , ce , cand , unde , de ce . De exemplu :

,, Echipa noastra va ataca maine la ora 09 pe Dl. Cetatii ‘’

CINE CE CAND UNDE

,, Pentru a captura sau nimici teroristii care au luat ostateci’’

DE CE(3)Executarea : Aici repetati pe scurt misiunea si faceti o prezentare generala e modului in care

urmeaza sa actionati . Misiunile subunitatilor : Transmiteti fiecarui om sau echipe sarcini specifice pe care ei le vor efectua din momentul in care vor parasi zona de adunare pana la incheiera operatiunii .

De exemplu : ,, Ionescu , tu vei fi primul in ordinea de deplasare .Vreu ca tu sa acoperi la scari. Georgescu vei fi al doilea si ne vei acoperi la scari, de asemenea tu vei face parte din echipa de

curatare a incaperilor etc.”Asfel , toti oamenii din echipa vor sti exact ce vor face in cadrul misuinii .Instructunile de cooperare : Acestea sunt instructiunile care se aplica tuturor si sunt

esentiale pentru misiune. De exemplu :

,, Echipa 4 va asigura toate intrarile din spatele nostru. In cladire sunt civili care trebuie sa fie evacuati . Echipa 4 va icerca o actiune de diversiune pentru a distrage atentia dizidentilor si a ne facilita patrunderea incepand cu ora 08.”

(4) Sprijinul : Din cazarma veti face planul si veti obtine tot echipamentul necesar. Veti indica personalului tipul si cantitatea de mijloace pe care le va lua echipa .

De exemplu: ,, Dragan va lua 4 grenade cu gaz de la masina de asigurare tehnia, o unitate de foc si 4 lovituri

AG-7 explozive .Fiecare om va avea masca de protectie si vesta antiglont etc. ‘’ (5) Comenzi si semnale : Stabiliti un lant de comanda pana la ultimul om.Spuneti tuturor

membrilor echipei unde veti fi in dispozitivul initial. Stabiliti frecventa radio pecare veti lucra . Stabiliti codurile necesare. Desemnati toate mijloacele pirotehnice ,daca este necesar. Stabiliti toate semnalele pe care la veti folosi .

19

Page 20: Manualul Antitero

Art.28.- Ordinea operatiunilor - sumar (1) Situatia : Forte inamice : Cine ?

Câte ? Echipament ? Cursurile de actiune ? Pozitia ?

Forte aliate : Punctul de comanda ? Unitati alaturate ? Unitati subordonate ?

(2) Misiunea: Executarea : Conceptul general al opertiunii

Misiunea subunittilor Instructiuni privind cooperarea

Mijloace tehnice : Necesarul de echipament Munitii

Mijloace pirotehnice Comenzi si semnale : Lantul de comanda 1 ______ 2_______ 3________

4 ______ 5 ______ 6________ pozitia dumneavoasta __________________

Frecventa / control _______________________ Semnale speciale _________________________

Cand analizati traseul spre obiectiv trebuiesc luate in considerare urmatoarele aspecte legate de teren , care ajuta la stabilirea schemei de manevra .

Acestea sunt planificate de la punctul de adunare pana la obiectiv si in interiorul acestuia .Observarea si campurile de tragere , iti ofera traseul o buna capacitate de observare camp de

tragere adecvat. Ofera aceleasi avantaje si pentru inamic(3) Terenul : Ce traseuri cheie ale terenului sunt in zona de operatii ?

Ce masuri trebuiesc luate , pentu o acoperi cu foc sau oamenii in vederea asigurarii succesului misiunii ? (4) Obstacole : Cu ce obstacole va veti confrunta pe traseu (de exemplu: zone deschise , carari interzise , daramaturi ).

Acoperire de acces : Va ofera traseul sau nu acoperire si mascare . Drumuri de acces : Exista strazi centrale de acces in zona noastra ? Exista strazi centrale de acces in zona adversarului ?

Fiecare varianta de actiune si modul de manevra pot fi aplicate de mai multe ori , iar prin comparatie selectiva, puteti stabili care sunt aspectele mai bune ale fiecarei variante . Dupa antrenamente repetate puteti stabili in caz real cel putin doua variante de actiune posibile pe care sa le aplicati in practica.

Art.29.- Coordonarea actiunilor la locul incidentului cu elemente teroriste (1)Trebuie sa aflati: Cu cine va confruntati ?nume, compartiment, inregistrari anterioare sau istoric.

Care este numarul persoanelor participante ?Ce tip de arme detin ? Care sunt caracteristicile armelor ? Care este schema cladirii sau topografiei locului si daca poate cineva s-o deseneze . Daca s-ar luat masuri de intrerupere a energiei , gazului si apei sau au fost instiintate societatile ce

raspund de acestea . Daca este (sau cine este?) pregatit sa se adreseze subiectele permise cu teroristi .Daca s-a incercat vre-o comunicare si care sunt rezultatele ; Care sunt cererile? Daca sunt ostatici ?Daca au fost evacuate cladirile vecine sau zonele apropriate .Care sunt capacitatile subunitatilor si militarilor abilitati cu supravegerea modului de respectare a

legii pentru a-si oferi ajutorul la cerere. Care e cea mai buna metoda pentru a patrunde in cladire sau pentru a intra in zona obiectivului (raionul ocupat de teroristi).

20

Page 21: Manualul Antitero

Sunt acoperite si mascate traseele de acees ? Daca nu ar putea fi folosit un elicopter pentru ca actiunea sa aiba sucees ?

Pot fi folosite gazul si fumul ? va ajuta diversiunea in realizarea patrunderii? Exista canale subterane care pot fi folosite pentru patrunderea sau care trebuie aparate?Art.30.- In functie de situatie , echipa de asalt poate sa-si coordoneze actiunile cu echipele de

sprijin din toate zonele sau este nevoie sa ceara informatii inaite de executarea planului de atac.Art.31.- Pe timpul actiunii arbustii ,culturile izolate, anumite obiecte din carton sau tabla

(cutii,butoaie etc.) pot oferi o mascare corespunzatoare dar adapostirea in spatele lor creaza riscul de a fi impuscati in timp ce folosirea zidurilor, trunchiurilor de copac si bolovanilor asigura si conditii de mascare dar inlatura si riscul de a fi impusctati .

Pozitia ce premite si ascunderea si adapostirea in acelasi timp est cel mai de dorit intrucat te ascund de vederea si de focul teroristilor.

Art.32.- CamuflajulCamuflajul ce se foloseste trebuie sa fie ales in functie de terenul in care se opereaza . Intr-o

cladire este bine sa-ti inegresti fata si manile . In padure bine sa folosesti culorile pamantului si ale frunzelor moarte pentru a-ti ascunde siluieta .

Cateva indicatii :- fata si gatul se camufleaza cu fardurile din trusa cercetasului , iar pe cap poate folosi o sacpa

usoara (ca cea de basebal)- se astupa (camufleaza) suprafetele stalucitoare ale armamentului si ehipamentului- se scot din buzunare cheile , banii din metal sau alte surse care fac zgomot.- se camufleaza mainile sau manusile - se vopseste sau se foloseste uniforma mozaic care sa se potriveasca mediului.- executarea miscarilor , deplasarilor trebuie facute fara zgomot.

Art.33.- Pe timpul actiunii aveti in vedere urmatoarele:- fuga este cel mai rapid mod de a te muta dintr-un loc in altu.- asigura-te cind parasesti locul ca vei avea adapost sau o ascunzatoare la locul spre care te

idrepti.- nu alerga mai mult de trei secunde daca se trage .- imediat ce vei atinge pamantul , fi gata sa deschizi focul.

Art.34.- Pe timpul desfasurarii actiunilor comandantii folosesc pentru conducere semnele si semnalele prezentate in manualele de cercertare dar si altele stabilite in cadrul subunitati:- observa sau priveste – degetele aratator si mijlociu indreptate spre ochi- asculta – palma in spatele urechii- liniste – degetul aratator pus in dreptul guri.- verifica – mana stransa cu degetul aratator si mare intinse formand un unghi de 90.- oprestete – mana intinsa catre in sus cu palma orientata catre in fata .- tu sau acela – mana stransa si aratatorul indreptat catre cel indicat .- acopera-ma – mana intinsa deasupra capului si miscari cu repetat din intins pe cap.- coborarea – acoperite – culcat – mana intnsa dasupra capului si lasata repetat la orizontala.- adunarea – ridicarea mainii deasupra capului .

De asemenea acordati atentie urmatoarelor aspecte: - sa nu vi se proiecteze siluieta datorita fundalului luminos , intr-o fereastra , intr-o usa, pe un

gard de culoare deschisa in luminile masinilor etc.- cand treceti pe langa o fereastra sa nu va depaseasca silueta marginea de jos a ferestrei- cand treceti pe langa un demisol, pasiti peste marginea de sus a ferestrei.

Nerespectarea acestor reguli creaza riscul de a fi impuscat sau descoperit .- cand executati deplasarea in terenuri impadurite sau intr-o cladire , in apropierea de zona unde au

fost indentificati teroristi, paseste cu genunghii cat mai ridicati , astfel incat calcaiul sa atinga primul solul si apoi , incet si restul piciorului, pentru a evita fosnirea ierbii si a frunzelor .

- in cladire se evita impiedicarea de sarme electrice si de mici obstacole, se deplaseaza in siguranta si fara zgomot .

- coridoarele sunt extrem de periculoase si trebuie evitate pe cat posibil

21

Page 22: Manualul Antitero

- in caz de necesitate deplasrea trebuie s-a se execute pe langa zid , de aceiasi parte a coridorului .

- inaitarea se va face lasand doi oameni sa mearga inaintea celorlalti . Ei inaiteaza 10 pana la 20 de pasi sau de la o usa la alta , apoi se opresc . Restul echipei acopera aceasta miscare . Odata opriti ei vor acoperi pe cei ramasi sa inaiteze.

- e dificil sa evita sa ramai descoperit intr-un coridor . Miscarea pe langa ferestre intr-un coridor trebuie eliminata pe cat posibil . O ferastra poate fi acoperita cu o patura . Luminile pot fi stinse sau intrerupte .

Zonele deschise dintre cladiri se traverseaza cate un om , iar altu din echipa il va proteja cu foc si probabil ca teroristrul ( i ) vor indrepta arma spre locul deschis ,iar la cel de al doileaau al treilea ce incearca sa treaca va deschide focul . Pentru traverseze se va asigura o perdea buna de fum . In conditiile crearii unei perioade de fum densa se poate trecere cu echipa in linie .

Art.35.- Antrenamentul cu arme Militarii din cadrul echipei si grupei trebuie sa se actioneze cu arma din dotare pentru a executa un foc precis asupra tintelor fixe sau mobile.

Antrenamentul trebuie sa asigure deprinderi pentru realizarea unor trageri de efect foarte bune. O atentie sporita se va acorda invatarii si antrenarii in folosirea mijloacelor pirotehnice (fum, gaz

simulatoare) de flacara la gua tevii , simulatoare (perdea) trotilului etc. Pentru folosirea fumului si a gazului trebuie sa se tina cont de directia si viteza vantului cand

acestea se folosesc in aer liber . In cazul folosirii acestora militarii trebuie antrenati sa foloseasca masti contra gazelor .

Art.36.- Luarea cu asalt a unei cladiri Echipa de lupta antitero, careia i s-a dat ordin de lupta pentru cucerirea unei cladiri, va folosi ce mai buna metoda la indemana pentru a intra in cladire . Intrarea intr-un loc necunocut este periculoasa. A nu cunoaste alte posibilitati in afara usii este considerare o capcana.Metode de luare cu asalt a unei cladiri experimentate in situatii reale .

(1) Aruncarea harponului : Un membru al echipei va arunca harponul prin una din ferestrele ultimului etaj ( de preferat departe de pozitia teroristului )

Un membru al echipei se va catara apoi la ferastra . Va intra in camera rostogolindu-se pe pervaz dupa ce va verifica daca camera este goala , cu ajutorul oglinzi. In cazul ca descopra in camera un terorist foloseste o grenada cu gaze sau arma de foc pentru curatarea camerei . Odata ce au curatat camera cei care au ramas jos se urca si ei pe franghie ( inoadata pentru a face mai usoara catararea si intrarea ) si se alatura celor intrati . De aici ei vor continua misiunea .

(2) Daca exista posibilitatea accesului pe acoperis si celelalte metode de intrare in cladire nu sunt practicabile, o echipe isi croieste drum prin acoperis decupand o portiune , iar pentru acestea se folosesc topoarele , rnagi, ciocane etc.

Dezavantajul apare atunci cand sunt luate cu asalt cladiri relativ mici si teroristii pot auzi zgomote. Armele de calibru mare pot stapunge acoperisul si pot afecta echipa , daca armamentul este

folosit de teroristi . Daca cladirea este mare exista luminatoare , dar si sansele ca teroristii sa nu depisteze actiunile subunitatii de pe acoperis. Este mai usor sa actionezi de sus in jos si se creaza posibilitatea ca teroristii sa fie incoltiti având în vedere ca în exterior sunt blocati de alte subunitati.

(3) Coborarea de pe acoperis pintr-o fereastra . Daca aveti posibilitatea sa ajungeti pe acoperis (cu elicopterul si cu franghia) a-ti putea lua in considerare coborarea pe franghie de pe acoperis catre o fereastra a unei etaj superior . Ajuns la fereastra activitatile se desfasoara ca si in cazul catararii pe franghie aruncata cu harhoponul (intrare, observare, fum, gaz, petarde, aruncator de flacari, grenade) în functie de dotarea avuta.

(4) Aerisitoare, guri de ventilatie, canale, conducte .In mod special in cladiri mari aceste cai de acces pot fi loclizate prin studierea

cladirii sau interogarii personalui din cladire. (5) Explozivii pot fi mijloace eficiente de patrundere in cladiri. Personalul specializat in demolari

(genist) poate arunca in aer bucati mici de perete, formand gauri mici in peretilor cladirilor, prin care se pot strecura înauntru. Trebuie avuta mare grija ca nivelul pregatirii genistilor sa fie foarte buna pentru prevenirea distrugerilor prea mari.

(6) Vehiculul blindat : poate introduce o echipa intr-o cladire cu relativa sigurata .

22

Page 23: Manualul Antitero

(7) GeneralitatiIn multe cazuri procedeul de lucrare poate fi oarecum similar pentru fiecare penetrare. Gazul, fumul

si perdele pot fi de folos ca actiuni pregatitoare de fiecare data.Echipele de interventie antiteroriste trebuie sa exerseze fiecare metoda discutata potrivit capacitatii lor si sa fie pregatiti pentru oricare dintre ele.

Art.37.- Curatirea unei încaperiCea mai periculoasa parte a operatiunii de curatire a unei camere este intrarea in incapere pentru

stabilirea unui cap de pod . (1) Echipa se va organiza conform celor prezentate anterior. Se cerceteaza vizual usa pentru depistarea oricaror urme de sarme sau capcane pirotehnice. Verificati daca usa deschide spre interior sau exterior. Daca usa se deschide spre interior luptatorul apuca mânerul, îl întoarce usor si deschide usa cu o lovitura puternica cu piciorul, el nu va sta în fata usii când loveste cu piciorul ci lateral.

Daca usa se deschide spre exterior se poate atasa la mâner o funie, lant sau alt dispozitiv cu ajutorul carora sa traga usa din partea opusa. Pe timpul acestei manevre nimeni nu trebuie expus, luptatorii ocupând pozitii lânga zid si fiind pregatiti sa exeucte foc spre interior, dupa deschiderea usii, lateral si spre ferestre la etajele superioare.

Daca usa este încuiata, este nevoie de o ranga sau un corp dur care sa fie folosit pentru a forma o pârghie. Echipa antitero poate deschide încuietoarea cu ajutorul gloantelor.

(2) Dupa deschiderea uşii, luptătorii cei mai apropiaţi de uşă pe ambele părţi vor folosi oglinzi ataşate la paturile armelor lor pentru a inspecta interiorul. Ei nu-şi vor expune nici o parte a corpului (degete, mâini, picioare, genunchi).

Camera va fi controlată din podea în tavan şi din colţ în colţ. Cei care vor face prospectarea trebuie să descrie interiorul camerei celor care asigură securitatea. Observarea camerei se execută cu ajutorul oglinzii. Dacă teroristul este localizat, luptătorul îi poate vorbi pentru acesta surpriza fiind imensă că îl poate vedea. Poate folosi fum, gaz şi simulatoare fără să se expună. Poate să scoată teroristul prin ochirea lui cu ţeava puştii de după colţ, ajutându-se de oglinda unui colef care să-i dirijeze focul. În mod normal ordinea operaţiilor poate fi: dialog, fum, gaz, simulatoare şi nu în cele din urmă arme de foc sau asalt.

(3) Dacă în cameră nu este nimeni, vor intra primii, luptătorii nr.2 şi 5, care se plasează lângă perete, lângă uşă, încercând să găsească un paravan după care cercetează cu amănunţime încăperea. Dacă nu are posibilitatea săse adăpostească, luptătorul va avea grijă să devină o ţintă cât mai mică posibil, ghemuindu-se, îngenunchind sau culcându-se la podea. Cel de-al doilea luptăto va intra pe uşă şi se va deplasa în cameră cercetând interiorul sub acoperirea primului luptător intrat. Luptătorii se vor deplasa pe lângă perete, iar din dreptul uşii alţi doi luptători vor face siguranţa din interior.

În cameră evitaţi ferestrele şi lumina, care pot face urmbră.Mişcarea se face în poziţie de tragere cu armele pregătite. Trataţi dulapurile ca şi când ar fi

încăperi separate, până când acestea vor fi verificate.Nu vă grăbiţi. Uitaţi.vă cu atenţie înainte de a face o mişcare.Nu atingeţi nimic din ce nu este necesar, fiindcă pot fi capcane pirotehnice.Asiguraţi-vă, că în timp ce un luptător se deplasează, un altul este gata să acopere.

Fig.6 Deschiderea unei usi

23

1 2 3456

Page 24: Manualul Antitero

Figura 7NOTA : Nu va expuneti nici o parte a corpului . Asigurati -va ca echipa protejeaza

corespunzator luptatorul cu oglinda

Figura 8 NOTA : In timp ce stati in picioare , in genunghi , sau in pozitia culcat priviti in camera cu

ajutorul oglinzii . Fiecare pozitie asigura o perspectiva diferita a camerei Permiteti celui din fata sa priveasca direct oglinda dumneavoastra . Aceasta va va asigura o mai buna perspectiva a camerei.

.

Figura 9NOTA : Cercetarea trebuie sa fie completa , acoperind intreaga camera .

24

Page 25: Manualul Antitero

Figura 10

Figura 11 Aceasta se foloseste de obicei pentru camere mari sau pentru camere nedecomandate (tip vagon) ce necesita miscari continuue dintr-o camera in alta .

25

Page 26: Manualul Antitero

Figur

Figura 12

Fig.13

26

METODE DE INTRARE

Un luptator cu harpon il arunca prin fereastra de la ultimul etaj , in timp ce sta cat mai aproape de cladire .

NOTA : Luptatorul ce arunca harponul trebuie sa aiba foc de acoperire in orce moment .

Privirea interioara a unei pozitii corespunzatoare a harponului

Odată ce harponul a pătruns pe fereastră, acesta, este tras într-un colţ şi legat strâns, pentru a ne asigura ca tine.

Page 27: Manualul Antitero

Fig.14

Fig. 14

Fig. 15

27

Doi membri pot ridica un al treilea la o fereastra joasa , tinundu-i picioarele cu mainile

Doi membri pot ridica un al treilea la o fereastra joasa , tinnd o placa sau un obiect asemanator

Page 28: Manualul Antitero

MIJLOACE SUPLIMENTARE DE ACCES LA USI SI FERESTRE

Fig. 16

28

O usa incuiata cu zavor si lacat poate fi penetrata cu ceva mai multa dificultate . Zavorul poate fi scos din tocul usii iar lacatul poate fi spart cu ajutorul unei securi sau al unui ciocan greu .

Daca ne confruntam cu o usa care se deschide catre inauntru , folositi un ciocan greu si loviti usa chiar sub maner cu o lovitura puternica . Daca nu reusiti de prima data , operatiunea poate continua pana cand usa se va deschide .

Daca usa se deschide in afara , introduceti o ranga cu un capat plat intra usa si zavorul yalei , cat mai aproape de locul in care zavorul intra in yala . Actionati cu presiune parghia asa cum este aratat in figura din stanga . In cursul evenimentelor este dificil sa introduceti parghia intre usa si zavor ; infiget-o cu ajutorul unui ciocan .

Page 29: Manualul Antitero

29

Folosirea oglinzii va fi explicatata in urmatoarele pagini. La intrebari de genul ,, Ce sa intampla daca tipul imi impusca oglinda ? “, raspunsul este : îti cumperi una noua , si îi multumesti lui Dumnezeu ca nu a fost capul tau in locul ei .Daca trebuie sa folosesti oglinda si localizezi inamicul intr-o pozitie in care el este bine acoperit si este nevoie ca el sa se miste pentru a-ti indeplini misiunea , poti spune ceva sa-l impresionezi , de genul Uite-l acolo in colt dupa birou . Trimite-l pe Ion pe langa perete sa-l impuste prin perete, eu o sa-i directionez focul .Acesta va avea un efect enervant asupra inamicului ; unu, poti sa-l vezi , si doi vei putea sa-ti directionezi focul asupra lui .

FOLOSIREA OGLINZII

Exemplu de oglinda atasata de patul sau teava unei arme M16 . Oglinzile pot fi atasate la patul sau teava oricarei arme din echipa . Carabinele sunt de regula mai lungi decat M16 si pot oferi o perspectiva mai buna . Atunci cand nu se foloseste oglinda , acoperit-o cu o husa de molton vopsita in negru . Acesta va proteja oglinda de socuri si elimina reflexiile nedorite , neampiedicand folosirea armei . NOTA : Husa de molton se va folosi doar pentru oglinzile montate pe patul pustii .

OGLINDA Un accesoriu extrem de important al echipamentului orcarei echipe este oglinda Oglinzile convexe ( schema de mai jos ) pot oferi echipei un avantaj imens asupra inamicului in orce tip de operatie .

Page 30: Manualul Antitero

Un luptător întins pe spate observă scările de dedesubt cu ajutorul oglinzii

30

Oglindă folosită pentru inspectarea interiorului unei camera

NOTĂ: nici o parte a corpului nu este expusă

Fig.18

Fig.17

Page 31: Manualul Antitero

Rămânând în casa scării un luptător poate supraveghea scările de jos în sus

Art.38.- Curăţirea unui gang sau a casei scărilor

Utilizand principii potrivite ale acoperirii cu foc , miscarii si lucrului in echipa , abordarea unui gang sau a casei scarii poate fi tratata cu un gard foarte diminuat de risc .

(1) Inainte de toate trebuie sa va asigurati ca baza operatiunii este in deplina siguranta . Aceasta implica opertiuni de cautare si curatire pentru a asigura perimetrul sau indentifica orice persoane ostile sau capcane pirotehnice .

(2) Odata indeplinite aceste misiuni , trebuie plasati puscasii pe ambele parti a bazei casei scarii . Pot exista situatii in care nu pot fi tinute ambele margini . In aceste situatii folositi doar o parte pentru a pozitiona echipa , dar fiti gata sa acoperiti si cealalta parte atat vizual cat si cu foc .

(3) Dupa ce ati asigurat baza casei luptatorii trebuie pozitionati asa cum este indicat in figura 21. Notati ca luptatorii cei mai indepartati de scara asigura securitatea flancurilor .

Fig. 21

31

Oglinda este suficienta pentru observarea spatiului de dincolo de ziduri sau garduri , permite unui luptator sainspecteze cladire printr-un geam lateral fara a se expune personal sau fara a intra in cladire

In acest exemplu luptatorul este capabil sa priveasca dupa colt , fara asi expune nici oparte a corpului . NOTA : un alt luptator din echipa trebuie pozitionat acolo de unde poate asigura imediat foc de acoperire

Fig.19 Fig.20

Securitatea flancurilor

Echipa de asalt Echipa de iluminare şi observaţie

Securitatea flancurilor

Page 32: Manualul Antitero

NOTA : In nici o clipa premergatoare asaltului nimeni nu trebuie expus deschiderii focului din fata scarii , sau pana cand acesta nu este curatata pentru a va plasa luptatorii in partea celalta a deschiderii , ati putea fi nevoiti sa folositi o alta intrare a cladirii sau sa va folositi oglinzile si lanternele pentru a va asigura ca pasii vostrii vor fi facuti in siguranta.

(4) Cei doi oameni din interiorul bazei casei scarii vor lumina si observa scarile , in timp ce ceilalti doi luptatori din partea cealalta a bazei vor asigura foc de acoperire in caz de nevoie . De partea care are misiunea sa lumineze si sa observe scarile un luptator va folosi lanterna de colt pentru a extinde lumina dupa colt . Cealalta luptator va inspecta spatiul cu ajutorul unei oglinzi atasate la patul armei . Omul cu oglinda va trebui sa-l dirijeze pe cel cu lanterna pentru a o ridica, coboarâ , sau pozitiona fluxul de lumina . O cautare sistematica si inceata va trebui facuta astfel pentru toate ungherele . Vedeti figurile 22 si 23 .

Fig. 22

NOTA : Cercetarea vizuala va fi facuta cu o lanterna de colt si oglinda atasata de patul armei .In nici o clipa luptatorii nu trebuie sa-si expuna parti ale corpului in bataia focului advers.

NOTA : Lumina a maturat scarile sistematic de josin sus . In acest moment observatorul va da

verde asaltului daca scarile sunt sigure .

(5) Dupa ce au terminat cercetarea vizuala , cei doi luptatori care asigura flancurile, se vor pregatii si ei vor pregati si ei sa se mute pe scari . Daca exista o deschidere in capul scarilor si cei doi luptatori care urca scarile vor sta cat mai aproape de zid , pe partea cu deschiderea . Daca exista un ‘ T ‘ in capul scarilor ( o deschidere pe abele parti ) , trebuie “ imbraţisati” ambii pereti . Daca aveti impresia ca inamicul sta lipit de unul din peretele din acea parte . Motivul este ca acea persoana ar trebui sa se expuna el insusi pentru a putea trage .Vedeti figurile 24 si 25 .

32

Fig.23

Fig.22

Page 33: Manualul Antitero

Fig. 24

NOTA : Imediat ce echipa de asalt este pe scari , observatorul initial si luptatorul cu lanterna isi inceteaza acea activitate .

Schita laterala a unui asalt pe scari Fig. 25

(6) Primul luptator care urca pe scarile trebuie sa aiba o carabina indreptata catre capatul scarilor . El trbuie sa fie pregatit sa traga instantaneu la un pistol , o mana , o fata , sau teava unei pusti .

Al doilea va purta o arma usoara si o lanterna care va lumina in jur . NOTA : Luptatorii care au sarcina expresa luminarea scarilor isi observarea acestora vor

continua aceasta activitate pana cand echipa de asalt a ajuns pe scari . Observatorul cu oglinda va fi acela care va da semnalul de atac ( atunci cand este sigur ca scarile sunt libere ). Cel de-al doilea luptator va sta cat mai aproapre de spatele primului . El va avea arma usoara tintia pe deasupra umarului luptatorului din fata ( umarul cel mai apropriat de perete ),in cealalta mana( tinuta departat de corp si indreptata inainte )el va tine lanterna pentru a asigura o iluminare continua.

In nici o clipa nu trebuie incetata observarea scarilor. Asta include si momentul asaltului .Ambii luptatori vor trebui sa ajunga cat mai aproape de capatul scarilor . Odata declansat asaltul , luptatorul care in prima faza asigura iluminarea , isi va indeparte arma in susul scarilor pentru suport cu foc . O pusca cu precizie sau o carabina .Odata ce s-a ajuns in capatul scarilor se vor aplica metodele de curatire a camerei .Daca scarile sunt luminate nu este nevoie de lanterna .

33

Page 34: Manualul Antitero

SECTIUNEA a 5-aOperatiunea de curatare a casei scarilor

Art.39 Daca treceti nepasatori de casa scarilor , fara sa tineti seama de metodele insusite privind o cercetare atena , va fi o operatiune riscanta si foarte periculoasa. Urmarind metodele descrise veti obtine un avantaj distinct pentru echipa atunci cand va trebui sa idepliniti aceasta misiune .

Primul lucru pe care trebuie sa il faceti atunci cand curatati casa scarilor este sa fiti siguri ca baza scarilor este asigurata . Odata aceasta terminata , puteti incepe urcarea .(1) Numarul 1 si 2 se pun in miscare de la baza scarilor . Numarul 1 are responsabilitatea curatirii

portiunii de urcare (deasupra) ; cu oglinda de pe arma sa va cerceta zona , in timp ce numarul 2 va asigura acoperirea . Figura ( 26, 27, 28 ).

(2) Cand numarul 1 este sigur ca varful scarilor este curat , va instiinta comandantul echipei care o sa numeasca pe 3 si 4 pentru a asigura baza scarilor si a-i sprijini cu foc pe cei ce urca , daca va fi nevoie . Numarul 1 nu trebuie niciodata sa piarda contactul vizual cu varful scarilor cat timp ceilalti isi ocupa pozitia . ( Figura 28 si 29 ).

(3) Cand 3 si 4 sunt pe pozitiile lor , numarul 1 misca oglinda sa in asa fel , incat numarul 3 si 4 sa poata observa zona palierului de mijloc dintre scari . Este foarte important deoarece acea portiune reprezinta prima zona periculosa . ( Figura 30 ) .

(4) Cand se va constata ca scarile sunt curate , nr. 2 si 5 se vor pregati sa urce . Nr. 1 va da ca totul este O.K. ( el va observa continuu cu oglinda sa ) . Atunci cand este dat O.K. , nr. 2 si 5 urca parte cotita a scarilor ( inapoi ) cu armele pregatite pentru a deschide foc . Fiecare om va asigura prima jumatate a varfului scarilor pana la alt palier ( stanga la centru , centru la dreapta ) . ( Figura 31, 32 )

(5) Imediat ce 2 si 5 sunt in pozitia unde pot acoperi tot varful scarilor ( palierul ) , nr. 1 urca scarile pentru a asigura o acoperire suplimentara . Nr.6 va ocupa locul nr.1 nr. 3 si 4 urca scarile la comanda .

Fig.26

34

1 2

Page 35: Manualul Antitero

1 2

Fig. 27

1 2 4 3

Fig. 28

35

1 21 2 4 3

Page 36: Manualul Antitero

3 2

Fig 29

4 3 1 2

Fig. 30

36

1

4Capsa

Page 37: Manualul Antitero

2

5

3 4 5 1 6

Fig. 31

5 2

1

4 6 3

Fig. 33

37

Page 38: Manualul Antitero

2 5

3 4 5 1 6

Fig. 32

1

5 2

6 3 4

Fig. 34

38

Page 39: Manualul Antitero

CAPITOLUL 3OPERATIUNI SPECIALE

SECTIUNEA 1Operatiuni de evacuare a unei cladiri spatioase

Art.39.- De regula “curatirea” unei cladiri spatioase seamana cu operatiunea de curatire a unei zone exterioare .

Trebuie luate urmatoare masuri : - sa mentineti distanta necesara de obiectiv - sa asigurati securitatea prin observare ( fata , lateral , spate si la verticala )-sa fiti pregatiti sa incepeti lupta in orice moment - echipa ( ele ) de supraveghere sa aiba o arie bine determinala , astfel incat sa se execute

cercetarea intrgii zone cu responsabilitatile impartite pe echipele participante .- se descopere toate detalilie si amanuntele despre apararea teroristilor din cladire .- acoperirea si sprijinirea trebuie folosite la maximum-localizaţi teroriştii din clădire înainte de a vă localiza ei- după localizare, acţionaţi astfel încât să-i fixaţi pe poziţii, să le limitaţi mişcarea- nu pierdeţi contactul cu teroriştii- tragerea echipei asupra teroriştilor trebuie executată înainte ca aceştia să vă descopere- folosiţi posibilităţile de acoperire din zonă pentru a vă mişca, ocupaţi altă poziţie şi loviţi

din nou teroriştii- dialogul, folosirea gazului sau a fumului, folosirea simulatoarelor, a asalturilor simulate

sau folosirea trăgătorilor de elită pentru executarea unui foc eficace (mortal)- când, după negocieri se acceptă evacuarea ostaticilor, aceştia trebuie ţinuţi sub pază pentru

ca printre ostatici să nu fie şi teroristi. Ostaticii eliberatuitrebuie întotdeauna perichiziţionati.Art.40.- Tipuri de actiuneSuccesul este asigurat de miscare lenta si observare atenta inainte de a face deplasarea.Pastrarea distantei dintre membrii echipei.Pastrarea armelor in pozitie de atac (inainte)Tinerea directiei de tragere a armei intainte (pozitia inamicului)Folosirea tuturor acoperirilor posibile si a elementelor de mascare din zona respectivaUrmarirea cu atentie a persoanelor nevinovate (in special daca teroristii se refugiaza in cladiri

unde exista civiliCea mai buna cale de rezolvare cu cei care nu pot fi considerati nevinovati este sa le pui catusele

si dupa aceea sa le stabilesti identitatea. Dupa ce un etaj a fost cercetat si pus in siguranta, subunitatea instaleaza cordonul si asigura securitatea etajului. La fel se procedeaza si pentru scarile din interiorul magazinului.

ACTIUNI INTR-O CLADIRE SPATIOASACooperarea si gândirea modului de actiune.

Echipa B asigura sprijinul de foc al echipei conducatoare (din fata). Ea actioneaza pe olinie directionala cu echipa conducatoare si isi poate face siguranta. Actiunea in cazul in care nu exista spatiu pentru echipadin spate aceasta executa manevra impotriva obiectivuluifolosind fumul, gazul si simulatoarele. Doua echipe vin pe o linie indreptata perpendicular pe obiectiv. Toata inaintarea este calculata cu manevre de asalt. Aceasta manevra este folosita numai atunci cand alta cale spre obiectiv nu este posibila Aceasta este cea mai putin dorita. In acest caz se folosesc din plin gazul, fumul sisimulatoarele.

39

ECHIPA

Page 40: Manualul Antitero

Echipa din spate manevreazasi se deplaseaza de-a lungul ziduluipe o directie controlata sau pe odirectie acoperita (ascunsa), dupacare ocupa in formatie de lupta (desfasurata) o pozitie in apropi-erea obiectivului. Echipa cealalta continua inaintarea pe o pozitiesimilara. Amandoua echipele pot sa atace. Fiecare echipa este sustinuta cu foc propriu pana la sfarsitul asaltului. OBIECTIV

Este recomandabil ca atuncicand echipa din spate folosesteo cale acoperita spre obiectiv siechipa din fata nu are posibili-tatea de a sustine inaintarea, sase foloseasca gazul, fumul sisimulatoarele.

40

ECHIPA

OBIECTIV

Echipa A

Echipa B

Page 41: Manualul Antitero

Art.41.- Persoane baricadateTermenul de “persoane baricadate”, cuprinde orice persoană care dintr-o poziţie pregătita se

împotrivaşte personalului antitero sau forţelor de ordin. Persoanele baricadata pot fi trăgători cu ostatici, un grup de fanatici sau criminali implicaţi în acţiuni criminale, care aiu poziţii defensive în clădiri, magazine sau întreprinderi.

Tehnicile de “curăţire” a clădirilor: variantele de acţiune, intrarea în clădiri, operaţiuni de “curăţire” a scărilor, instrucţiuni cu privire la lunetişti, practici de combatere a infractorilor, operaţiuni de eliberare a ostaticilor, pot fi folosite în mai multe feluri pentru dislocarea persoanelor baricadate.

Art.42.- Etape din acţiune:(1) Ofiţerii ajung în zona de acţiune ca rezultat al unui telefon, plângere, telegramă, ordin sau

observarea personală şi ei vor fi cei care stabilesc exact dacă este o situaţie cu persoane baricadate.(2) Pentru orice evenimente, ei vor solicita întăriri şi vor face tot posibilul pentru calmarea şi

controlarea situaţiei.(3) Subunităţile antitero vor fi îndrumate să se adune în zona de siguranţă, departe de locul de

deplasare a acţiunilor.(4) Ofiţerul responsabilul cu rezolvarea situaţiei va aprecia situaţia şi va stabili măsurile.(5) Ofiţerul va repartiza sarcinile unităţilor la locul de desfăşurare a acţiunii (cordonul de protecţie

a zonei, evacuarea civililor din zonă, stabilirea unui punct de comandă, dirijarea traficului în zonă, culegerea de informaţii despre subiectul în cauză etc.) şi va cere ca orice unitate suplimentară şi echipament să fie trimis la locul stabilit.

(6) Va fi încercată comunicarea prin voce cu teroristul, pentru a se detensiona situaţia. Pentru comunicarea cu teroriştii se pot lua în calcul preotul, psihologul sau rude (prieteni) ale teroriştilor. Dacă este posibil teroriştii vor fi contactaţi telefonic.

(7) Se cer şi se studiază planurile clădirii sau cu ajutorul unor persoane care cunosc zona şi clădirea, se face o schiţă detaliată. Dacă este necesar se vor stabili alte tactici pentru a determina pe terorişti să slăbească rezistenţa. Echipamentul special cerut este distribuit şi folosit.

(8) Se iniţiază măsuri active de dislocare a teroriştilor baricadaţi.(9) Folosiţi numai forţele minime necesare pentru capturarea sau neutralizarea teroriştilor.NOTĂ:Trebuie făcute eforturi în vederea rezolvării situaţiei în mod paşnic. Măsurile active

imediate sunt luate pentrua proteja viaţa persoanelor nevinovate din zonă.

SECŢIUNEA a 2-aConsideraţii psihologice în situaţii cu luare de ostatici

Art.43.- Cele trei tipuri de terorişti: criminal, psihopat (dezechilibratul mintal) şi teroristul fanatic (politic sau religios) putem să-i întâlnim în toate situaţiile în care se iau ostatici.

Art.44.- Teroristul criminal ia ostatici pentru a preveni arestarea şi pentru a avea obiectul de târguială (negociere) considerând că aşa va scăpa. În astfel de cazuri, mai ales la început, situaţia se poate agrava foarte repede. Dacă situaţia se prelungeşte, ea poate fi controlată şi se va calma puţin. Dacă criminalul stă mai mult cu ostaticul sunt şanse ca cel din urmă să supravieţuiască.

Mişcările echipei antitero, pentru preluarea controlului, trebuie executate în linişte şi în ascuns. Echipele de intervenţie se ţin ascunse pe timpul negocierilor, iar mulţimea îndepărtată din zona acţiunilor.

Cel mai bine pregătit pentru negociere, din subunitate (eventual psihologul sau preotul) trebuie să contacteze atent teroriştii şi să negocieze cu ei. Telefonul este cea mai bună metodă pentru a face aceasta. Negociatorul trebuie să cunoască jusisdicţia şi de aceea când va fi nevoie vor fi solicitaţi negociatori de la structurile specializate (M.I., Forţe Speciale, SRI, SPP). Reţineţi că teroristului îi va fi sigur teamă că va muri sau că va fi rănit. Numai când va accepta gândul acesta se pot froctifica discuţiile şi poate fi manipulat. Când se întâmplă aceasta, teroristul (ti) îşi va da seama de situaţia în care se află şi vor da drumul la ostatici.NOTĂ:

Teroriştii criminali trebuie să fie siguri că dacă vor renunţa nu vor fi ucişi. Normalitatea trebuie să triumfe. Echipele antitero trebuie ţinute ascuns.Teroriştii vor fi probabil mult mai raţionali, dacă o personalitate va fi prezentă în apropierea zonei. Teroriştii criminali pot acţiona si-n stilul Kamikaze.

Art.45.- Teroristul psihopat:

41

Page 42: Manualul Antitero

Acest tip de terorist este mult mai periculos, iar în cazul luării de ostatici este imprevizibil. Ei au o concepţie deformată faţă de societate şi oameni, în general. Nu fac deosebire între bine şi rău, iar propria persoană nu-i interesează, fiindcă nu se gândeşte la consecinţe. Acest tip de terorist suferă de tulburări de personalitate şi nusunt niciodată în situaţia de a-şi putea controla total manifestările.

Teroristul psihopat, odată cu controlul asupra ostaticului va încerca să controleze situaţia, iar încercarea de a exercita un control asupra lui poate constitui o încercare groasnică pentru ostatic.

Comportamentul lui va fi cu predilecţie anormal. În unele cazuri, ostaticul poate reprezenta o şansă pentru a dovedi că este om sau poate însemna ceva. În unele cazuri poate avea tendinţa de sinucidere. El poate face nişte revendicări imposibile, ştiind că nu pot fi rezolvate şi este convins că rezolvarea situaţiei va fi moartea, aceasta fiind distrugerea psihopatului. Folosirea forţei va determina, probabil, creşterea incidentelor şi dau posibilitatea să fie mediatizate tendenţios.

Art.46.- De obicei teroriştii au motivaţii politice, religioase sau sociale. Teroriştii plănuiesc bine o acţiune care are drept scop luarea de ostatici. După alegerea şi reţinerea persoanei vizate, teroriştii pot obţine o audienţă de la ostatici, de cele mai multe ori folosind ostaticul (i) ca pe un instrument de înţelegere. Terorişti fanatici pot lua şi ostatici necunoscuţi, cu scopul de a demonstra vulnerabilitatea omului obişnuit, chiar în condiţiile în care siguranţa acestuia este asigurată de poliţia prezentă pe străzile oraşului.

Art.47.- Teroriştii ce acţionează în grupuri sunt, în general, bine înarmaţi, echipaţi şi pregătiţi tactic. A eştia au convingeri profunde despre cauza lor. Teroriştii dau dovadă de un curaj care le este caracteristic şi de abilitate pentru a manipula situaţia în favoarea (avantajul) lor.Sădirea neîncrederii între grupul de terorişti, crearea de îndoieli cu privire la cauza lor poate duce la prăbuşirea acţiunii de luare de ostatici.

Foarte puţini terorişti fanatici îşi vor da viaţa pentru o cauză despre care nimeni nu ştie nimic.

SECŢIUNEA a 3-aNegocierile în cazul acţiunii de luare de ostatici

Art.48.- În condiţiile luării de ostatici de către terorişti, subunităţile de I., V.M., Cc. şi altele, pregătite în lupta antitero, de regulă, vor bloca zona sau clădirea unde sunt terorişti cu ostatici şi vor aştepta sosirea unui ofiţer specializat în negocieri. Aceştia pot fi de la eşaloanele superioare sau de la alte structuri militare (SRI, M.I., sau din ministerul apărării, pregătite pentru astfel de situaţii).

De regulă, ofiţerul negociator va angaja conversaţia cu teroristul (i) prin intermediul megafonului din apropiere, sau cu telefonul, dar dinapoia unei acoperiri care să-l protejeze. În acest timp lunetiştii vor ocupa poziţii care permit un foc decisiv.

Când teroriştii se află în interiorul unei clădiri, iar lunetistul (ii) nu-l pot observa, ofiţerul conducător de acţiune, va stabili poziţia de flanc cu poziţia teroriştilor, iar aceasta doar în cazul când se angajează negocieri, iar în timpul discuţiilor teroriştii devin neâncrezători, de faptul că forţele antitero le vor rezolva cererile. Lunetiştii din poziţia ocupată trebuie să fie pregătiţi pentru anihilarea teroriştilor.

Art.49.- Dacă dialogul, fumul saugazul au dat greş, teroriştii vor fi anihilaţi cu foc după distragerea atenţiei acestora şi arma lor nu mai este îndreptată spre ostatici. Pentru reuşita aţiunii şi evitarea pierderilor în luptători antitero, aceştia trebuie să aibă vestă antiglonţ şi trebuie să evite a intra în raza de acţiune a armamentului teroriştilor.

Luptătorii antitero nu vor admite teroriştilor să părăsească clădirea, întrucât aceştia pot lua alţi ostatici.

Membrii echipei, grupei sau plutonului nu trebuie să se expună fiindcă astfel dau libertate de mişcare teroristului (lor).

Conducătorul echipei are obligaţia de a linişti teroriştii, pentru a asigura supravieţuirea ostaticilor.Lunetiştii trebuie să fie permanent pregătiţi pentru a avea avantajul anihilării teroriştilor.Este posibil ca teroriştii să elibereze din ostatici, sau să ucidă unul când consideră că a venit

timpul şi deţine în continuare doi-trei sau mai mulţi ostatici.Membrii echipei, grupei, plutonului trebuie să fie antrenaţi în psihologia rezolvării unor astfel de

situaţii. Această pregătire ajută echipa în determinarea următoarei mişcări a teroriştilor şi modul de acţiune pentru a nu pune în primejdie viaţa ostaticilor.

42

Page 43: Manualul Antitero

SECŢIUNEA a 4-aProcedee de acţiune

Art.50.- Echipa (grupa, plutonul) desfăşoară următoarele activităţi:- blocarea teroriştilor şi ostaticilor cu un minim de personal- stabilirea perimetrului interior, ce urmează să-i conţină pe terorişti şi ostatici- informarea comandamentului eşalonului superior şi a instituţiilor abilitate, asupra situaţiei

apărute- dirijarea amplasării ofiţerilor veniţi la faţa locului:- în perimetrul interior- în zona de ansamblu (zona de concentrare a forţelor)- în perimetrul exterior- ţinerea forţelor disponibile (arme, echipe speciale, echipamente) în ascuns- se evacuează personalul civil în afara zonei de acţiune (operaţii)Art.51.- Conducătorul acţiunii antiteroristă în cazul rezolvării unei situaţii cu luarea de ostatici

trebuie să acţioneze astfel încât să nu atragă atenţia.Situaţia cu luare de ostatici este o situaţie explozivă, iar modul de acţiune trebuie să fie ţinut secret

pentru presă şi personalul auxiliar.La început teroriştii au avantajul (domină situaţia), dar cu cât trece timpul teroriştii devin nervoşi

şi îngrijoraţi pentru siguranţa lor. Apariţia mai multor luptători antitero le pot spori nervozitatea, iar aceasta poate constitui momentul în care ostaticul este ucis.

Localizarea completă, liniştirea atitudinii faţă de ostatici şi scurgerea timpului duc la creşterea sanşei ostaticilor de a nufi ucişi.

Conducătorul acţiunii contactează teroriştii, preferabil prin telefon, trage de timp până când obţine planul clădirii, aduce oameni care-l cunosc pe terorişti şi pune bazele planului de acţiune.

Negocierea trebuie făcută de o persoană competentă şi antrenată în negocieri, care trebuie să menţină dialogul cu teroriştii.

Art.52.- Este interzisă furnizarea de armament teroriştilor sau efectuarea unui schimb de ostatici.Negociatorul trebuie să abată atenţia teroriştilor de la astfel de intenţii şi să-i comunice că deciziile

vor fi hotărâte de personal superior.Dacă teroriştii refuză dialogul cu un negociator, se încearcă dialogul cu o altă persoană, iar dacă

au fost aduse rude sau prieteni, vor fi folosite acestea.Presa se ţine cât mai departe de zona de operaţii. Prezenţa acesteia dă teroristului puteri noi.Scurgerea timpului determină pe terorişti să înţeleagă complet poziţia în care se află, vor fi mai

obosiţi şi în multe cazuri devin capabili de raţionament, iar aceasta generează primii paşi spre rezolvarea situaţiei.

Pe timpul negocierii, perimetrul interior se poate strânge discret spre poziţiile teroriştilor, pentru a face posibilă o lovitură decisivă. Tot în acest timp se aduce echipamentul special în zona de concentrare a forţelor (pompieri, ambulanţe, etc.).

Se asigură ca sosirea acestora să se facă fără sirene sau alte semnale sonore.Asaltul se dă la ordin.Dacă teroriştii se mişcă având ostatici sub control, ei vor fi urmaţi de personalul antrenat.

43

Page 44: Manualul Antitero

SCHEMA DE DESFASURARE A PERSONALULUI

Fig.37

SECŢIUNEA a 5-aSituaţii posibile

Art.53.- Dacă teroriştii deţin un număr de ostatici şi ucid unul, este aproape sigur că vor dori să-i omoare şi pe cei rămaşi.

Echipa (grupa, plutonul) va trebui să dea un răspuns imediat printr-un asalt decisiv.

44

X XX

XX

XX X XX

XXX X

X XX XX

XXXXXX

XX X

Unde

- Localizarea teroristilor

- Perimetru interior - Perimetru exterior

- Zona de ansamblu / Zona de concentrare a fortelor si punctul de comanda

Page 45: Manualul Antitero

Comunicarea cu teroriştii se face prin telefon; faţă în faţă (cu un negociator îmbrăcat civil); megafonul sau radioul.

Dacă daţi teroristului o staţie radio pentru a putea comunica cu el, trebuie ca între membri echipei să se folosească o altă frecvanţă sau alte mijloace de comunicaţie.

Art.54.- Paşii de bază pentru rezolvarea unei situaţii cu luare de ostatici sunt:A BLOCA (zona de acţiune a teroriştilor); A LINIŞTI (a stăpâni situaţia); A IZOLA; A

CAPTURA (a aresta).Se realizează o rezervă pentru înlocuirea personalului din zona obiectivului.

Paşi de urmat:- stabilirea perimetrului interior- stabilirea perimetrului exterior de control- limitarea/calmarea reacţiei personalului din pluton de care nu este nevoie- stabilirea unui punct de comandă- evacuarea civililor după necesităţi- solicitarea negociatorilor şi a altor echipe antitero pentru sprijin- obţinerea tuturor informaţiilor folositoare- poziţionarea echipei (echipelor) în cele mai bune zone- înlocuirea personalului de poliţie din perimetrul interior cu personal din subunitatea antitero-obţinerea celei mai bune poziţii tactice- negocierea- pregătirea pentru a reacţiona în caz de necesitate.Art.55.- Negociatorul şi membri subunităţii antitero trebuie să aibă în vedere ca cele trei tipuri de

personalităţi posibile ale unui terorist pot reacţiona după cum urmează:Teroristul Criminal: După confruntarea iniţială de obiecei va raţiona.Teroristul fanatic religios: Nu este dispus să moară fără publicitate, de aceea presa trebuie ţinută la

distanţă, pentru a nu-i spori plăcerea de a ucide.Teroristul dezichilibrat mintal sociopat: Este imprevizibil total, deosebit de periculos, trece rapid

prin toată gama de stării de pa paranoe la schizofrenie – impulsiv, aproape că nu-i pasă ce este bun pentru el (nu se gândeşte la persoana lui).

Art.56.- Negociatorul şi luptătorii antitero trebuie să aibă în vedere că pentru ostatici este posibil să apară:

Sindromul Stockholm: Ostaticii simpatizează cu teroriştii. Din anumite motive, ostaticii care petrec un timp cu teroriştii, încep să se identifice cu aceştia, iar uneori, direct sau indirect, îl asistă. Există situaţii când ostaticii refuză să depună mărturie împotriva teroriştilor care i-au ţinut ostatici.

Art.57.- Adaptarea la întuneric: reprezintă posibilitatea ochilor de a se acomoda cu nivelul scăzut de iluminare. Sunt necesare 30 de minute pentru celulele baston – celule din retina ochiului care produc o substanţă chimică, numită purpură vizuală, care ajută activitatea celulelor dirijatoare şi care înzestrează vederea nocturnă să se adapteze. Pentru a obişnui ochii mai repede este indicat să se poarte ochelari de soare de nuanţă roşcată în zona luminată şi să-i scoată în zona întunecată (durata obişnuirii va fi de 5-10 minute).

După obişnuirea cu întunericul nu trebuie să mai priviţi o sursă de lumină. O secundă de privire în lumină pierde vederea nocturnă. Dacă trebuie să folosiţi lumina, utilizaţi ochelari cu lentile roşii pentru ochi. Dacă sunteţi expuşi la lumină, închideţi un ochi şi lăsaţi pe celălalt deschis. Vă veţi păstra vederea nocturnă într-un ochi (cel director). Se folosesc aparate de vedere pe timp de noapte.

SECŢIUNEA a 6-aOperaţiile în zonă întunecată

Art.58.- Echipele (grupele sau plutoanele) vor efectua apropierea de obiectiv prin salturi sub acoperirea cu foc a lunetiştilor. Pe timp de noapte operaţiile sunt mai lente decât ziua (cu o treime faţă de viteza normală). Se efectuează frecvent opriri de ascultare. Distanţele dintre luptători sunt mai mici decât în cazul operaţiilor diverse pentru a putea controla eventualele probleme. Dispozitivele de iluminat artificiale sunt folosite în interiorul clădirilor pentru localizarea suspecţilor şi pentru a le perturba vederea nocturnă. În exterior, va trebui să utilizaţi iluminarea bruscă a unui eventual suspect.

45

Page 46: Manualul Antitero

Când utilizaţi lumina sau trageţi cu arma în întuneric, ţineţi un ochi închis. Lumina armei voastre va afecta vederea nocturnă. Ţinând un ochi închis când trageţi sau când folosiţi iluminatul, veţi fi capabili să vedeţi după ce opriţi focul.

Ghidaţi-vă după umbra (chiar şi în întuneric).Păstraţi-vă timp pentru a vă adapta ochiul la întuneric.Asiguraţi-vă de faptul că echipamentul vostru este silenţios. Toţi membri echipei trebuie să ştie de

localizarea celorlalţi înainte de a deschide focul.Planurile de acţiune trebuie să fie simple, să nu divizeze echipa. Militarii din echipă trebuie să fie

precauţi la proiecţia siluetei proprii pe ziduri vopsite în culori deschise, uşi deschise, guri de aerisire, canale etc. Este suficienţă lumină pentru a apărea ca o ţintă relativ clară, dacă ochii teroriştilor sunt adaptaţi la întuneric.

Luptătorii echipei trebuie să localizeze precis locul teroristului după flacăra la gura ţevii când acesta execută foc spre unul din luptători.

Dacă are ostatici, revino la procedura pentru cazurile de acest fel.Dacă trebuie să executaţi asaltul – folosiţi lumina.Dacă nu are ostatici şi i-a fost localizat focul la gura ţevii, echipa trebuie să folosească puterea

maximă de foc direct spre lumina văzută.Gazul poate fi utilizat dacă personalul echipei dispune de echipament corespunzător şi este

pregătit să-l folosească.Pe timpul instrucţiei efectuaţi exerciţii şi demonstraţii de obţinere a vederii nocturne, folosirea

luminii artificiale, individual şi nu echipa.În zonele expuse vederii teroristului (alei, străzi, etc.) se vor folosi grenade fumigene iar luptătorii

vor traversa toţi odată în fugă.În clădiri trebuie acordată o atenţie capcanelor explozive de la uşi şi ferestre, sau organizării

apărării acestora de către terorişti.Fiecare luptător trebuie să ocupe o bună poziţie defensivă, să rămână nemişcat 5-10 minute şi să

asculte zgomotele din clădire.Aşteptaţi în linişte zgomotul teroriştilor pentru a-l localiza.Art.59.- Dacă sunteţi împuşcat staţi absolut nemişcat în cazul când vă aflaţi într-un loc unde nu

puteţi cere acoperite. Teroriştii vă pot crede morţ şi aşa vă puteţi afla oarecum în siguranţă.Când folosiţi gaz sau fum afară, verificaţi direcţia vântului. Dacă vântul bate înspre tine, aruncă

grenada mult în spatele teroriştilor. Dacă bate din spatele tău aruncă grenada fumigenă la mijlocul distanţei dintre terorişti şi poziţia sa. Acelaşi lucru trebuie să-l faceţi şi când se foloseşte gazul.

Când desfăşuraţi operaţiuni într-o clădire mare, desemnaţi un luptător pentru a observa tot timpul zona etajelor.

Art.60.- Totdeauna în operaţiuni reale acţionaţi mascaţi pentru a vă proteja identitatea. În clădiri nu atingeţi obiectivele dacât dacă este absolut necesar, deoarece există pericolul să fie mine (bombe) surpriză.

Art.61.- În cadrul antrenamentelor urmăriţi ca lutătorii să-şi formeze deprinderi de a privi obiectivul de 10 ori şi apoi, vă mişcaţi o dată.

Când un luptător se mişcă (deplasează), trebuie ca cel pentru un alt luptător să-l acopere. Antrenamentele pentru tragere trebuie să-i formeze pe luptători să folosească armele cu ambele mâini.

În clădirile mari, pentru determinarea locului teroristului trebuie observată flacăra la gura ţevii, praful împrăştiat în jurul armei, umbra sau silueta profilată la ferestre sau uşi etc.

Fumul şi gazul va fi utilizat, ori de câte ori acestea crează avantaj echipei sau luptătorilor antitero.Dacă este posibil folosiţi simulatoarele şi oglinzile.Verificaţi dacă a-ţi înţeles ordinele primite sau dacă subordonaţii lea-u înţeles complet.Luptătorii antitero vor efectua o instruire specială cu geniştii pentru a fi în măsură să realizeze

mine surpriză sau să le dezamorseze atunci când teroriştii le-au amorsat.Se va pune accent pe amorsarea sau dezamorsarea minelor mecanice, cu ceas, electrice.În cele ce urmează vă prezentăm câteva tipuri de mine sau bombe:

46

Page 47: Manualul Antitero

SECŢIUNEA a 7-aMinarea unei uşi

Art.62.- O capcană pentru o uşă, foarte simplă şi foarte eficientă, poate fi construită folosind o baterie de lanternă, o capsă electrică, explozibil compatibil cu aceasta, fire conductoare şi cuie.

Încărcătura explozivă se lipeşte pe peretele de lângă uşă. Capsa electrică este introdusă. Un fir de la capsă se ataşează la baterie care trebuie să fie şi ea în siguranţă pe perete. De la catodul bateriei, trageţi alt fir şi îl dezizolaţi (la capătul depărtat). Un cui este ataşat la acest capăt.

Art.64.- Un cartus (proiectil) poate fi plasat intr-o piesa metalica atasata unei piese de lemn cu un cui in ea (cuiul actioneaza ca un percutor) de asa maniera incat o mica portiune din cartus depaseste marginile piesei metalice. Apasand pe el se produce detonatia in directia in care tubul este orientat. Poate fi amplasat pe scari, dupa usi, in lemne sau pe camp.

47

4Capsa

Buclă

Cui

Cablu

Expoziv

Baterie

Proiectil

Capsa cu cui

Metal

Lemn

Cui

Acest fir este lipit pe tocul uşii şi se slăbeşte 60-90 cm între acest punct şi uşă. Alt fir vine de la capsă până la tocul uşii. O buclă este făcută la capătul cel mai depărtat. Firul ataşat la baterie trece prin buclă. Doar după ce cuiul este trecut prin buclă şi suspendat la distanţă, dezizolaţi bucla. Când se deschide uşa, cuiul va intra în contact cu bucla, închizând circuitul şi provocând explozia. Art.63.- O grenadă de mână poate fi plasată într-o cutie cu pământ umed (noroi) cu vârful şi cuiul grenadei în afară. Noroiul se va usca în cutie, în jurul grenadei. Când pământul se usucă complet (pământul şi grenada constitue o piesă) sunt scoase din cutie. Cuiul este tras şi pământul cu grenada lăsate pe acoperiş sau în rigolă (şanţ de scurgere). După un număr de ploi, suficient să spele grenada (să umezească pământul) aceasta se va activa prin scăparea pârghiei de armare. Pot trece săptămâni după ce grenada este amplasată Pârghia de armare a grenadei se înfâşoară cu câteva straturi de bandă adezivă. Grenada poate gi landată într-o grămadă de gunoi care va fi arsă. Când gunoiul arde grenada se va activa. De asemenea, grenada poate fi plasată într-un rezervor de combustibil care dizolvă adezivul şi activează grenada.

Page 48: Manualul Antitero

Presiunea exercitata prin apasare cu piciorul va declansa proiectilul

Art.65.- O alta capcana simpla,se construieste plasand un obstacol in fata unei usi care va fi deschisa in timpul cercetarii. Obstacolul este plasat pe o grenada, astfel ca prin greutatea sa, obstacolul apasa parghia de arme a grenadei.Cuiul de siguranta se scoate. Atunci cand obstacolul va fi nutat pentru a avea acces pe usa, grenada se va activa. Majoritatea grenadelor au in constructia lor un percutor cu intarziere. In orice caz, exista grenade care se detoneaza fara intarziere.

Fiti extrem de atent oricand sunteti obligat sa miscati un obstacol Daca este posibil, ocoliti intotdeaunaobstacolul.

Grenada are cuiul de siguranţă scos.

48

Obstacolul aşezat astfelincât apasă pârghia dearmare a grenadei.