Manastirea Moreni

80
1 Gheorghe GHERGHE Marin ROTARU Mănăstirea Moreni Editura Sfera Bârlad - 2004

description

Manastirea Moreni, comuna Deleni, judetul Vaslui, monografie, autori Gheorghe Gherghe, Marin Rotaru, editura Sfera - Barlad

Transcript of Manastirea Moreni

Page 1: Manastirea Moreni

1

Gheorghe GHERGHE Marin ROTARU

Mănăstirea

Moreni

Editura Sfera Bârlad - 2004

Page 2: Manastirea Moreni

2

Coperta 1: Poarta de intrare Mănăstirea Moreni

Coperta 4: 1. Imagine de la poarta clopotniţei.

2. Poem biblic pe poarta mănăstirii.

3. Sf. Meletie pe poarta clopotniţei.

4. Botezul, pe poarta clopotniţei.

Corectură: Rodica Gherghe

Teodorina Rotaru

Tehnoredactare: Alina Coman

Bogdan Artene

Această carte a apărut şi cu sprijinul:

- Avocat Dumitru Bouroş

- Inginer Constantin Duluţe

- Ion Stoica - proprietar Petromold

ISBN 973-8399-56-4

© Toate drepturile aparţin autorilor

Page 3: Manastirea Moreni

3

Copiilor noştri: Sidonia-Elena, Georgiana-

Nicoleta,

(n. Gherghe), Larisa (n. Rotaru), Dragoş

Rotaru

Page 4: Manastirea Moreni

4

Lucrarea de faţă nu tratează cine ştie ce locaş, cu un trecut

istoric însemnat, întemeiat de vr-un domn al Ţării, cu sute de

documente la anexe, documente găsite - de-a gata - fie în arhivele

statului din Bucureşti sau Iaşi, fie în arhiva locală a acestui locaş, cu

pagini întregi pline cu intrigi lăuntrice, cu o vieaţă plină d-un traiu

moleşitor, ci tratează despre un modest schit întemeiat de un boier

Moldovean, fără nici o moşie ca danie şi care aproape în toate

părţile au alterat viaţa celor ce numai pentru mântuirea sufletelor

venise acolo, pe cât timp aici mai mult poate ca în alte părţi vieaţa

monahală şi-a atins ţinta: mântuirea sufletelor.

Dacă lucrarea de faţă n-are pretenţia de a fi de cine ştie ce folos

pe terenul istorico-bisericesc, este totuşi o pagină din vieaţa trecută

a mănăstirilor şi schiturilor noastre.

Economul-stavrofor V. Ursăcescu

Page 5: Manastirea Moreni

5

Capitolul I - Introducere

Pentru a studia cât mai bine istoria unui monument feudal,

trebuie cunoscută istoria proprietăţii pe care se află, aceasta deoarece,

de regulă, proprietarul sau proprietarii respectivi sunt şi ctitori, iar

monumentul nu poate fi studiat rupt de la calitatea unde se găseşte1)

.

Realizarea unui studiu aprofundat trebuie să înceapă cu un

studiu arheologic, continuat cu o cercetare interdisciplinară. Neavând

posibilităţi pentru o asemenea cercetare, vom reuşi să realizăm numai

o schiţă monografică, folositoare şi aceasta ca bază de pornire pentru

viitoarele cercetări.

Cercetarea monumentelor istorice a constatat că fondul de

arhitectură medievală al Ţărilor Române cuprinde, în marea sa

majoritate, edificii de cult. Această categorie de monumente

furnizează un cuantum apreciabil de date foarte necesare cunoaşterii

trecutului istoric. Deoarece „Fiecare civilizaţie are un sistem

dominant care serveşte drept cadru oricărei gândiri, acţiuni,

sentiment sau creaţie artistică. În evul mediu oamenii nici nu

gândeau nici nu simţeau ca noi. Nu simţeau şi nu gândeau mai bine

sau mai puţin bine ci, pur şi simplu altfel, printr-o altă prismă, cu

ajutorul unui alt sistem. Exista o sensibilitate feudală, o gândire

feudală, o ambiţie feudală, o artă feudală. Feudalismul este mai mult

decât o stare socială, este un mod de a exista”2)

.

Ca orice fenomen istoric, ţinând seama de spiritualitatea unei

epoci, ctitorirea este direct dependentă de condiţiile economice,

sociale şi politice ale unei societăţi. Pentru cunoaşterea fenomenului

de ctitorire şi evoluţie a edificiului respectiv trebuie recurs la toate

categoriile informaţionale: cercetare arheologică, arhitectură, surse

Page 6: Manastirea Moreni

6

epigrafice (pisanii, inscripţii funerare, pomelnice), surse iconografice

şi documente scrise. Edificiile de cult ortodox care s-au păstrat până

astăzi - biserici, mănăstiri sau schituri, clădite din zidărie, lemn sau

lut, constituie proba materială a preocupărilor ctitoriceşti, dar şi a

nevoii de spiritualitate.

Cercetarea pe baza datelor acumulate a scos în evidenţă patru

aspecte ale fenomenului ctitoricesc: materialele de construcţie şi

tipuri planimetrice, categoriile de persoane din care s-au desprins

persoanele sau grupurile de persoane interesate de actul de ctitorire,

funcţia îndeplinită de lăcaşul de cult, categoriile de hramuri. Unele

edificii de cult din Ţările Române au fost cunoscute numai

arheologic, altele documentar, altele direct existând în prezent.

Existenţa lor pe valea pârâului Ghilahoi este pusă în evidenţă pe baza

documentelor emise de cancelaria Moldovei, completată cu situaţia

existentă în prezent. Pe baza documentelor am constatat că în această

zonă au existat două edificii de cult - mănăstirea lui Bucur Dan şi

schitul lui Lupan. Reiese o continuitate de viaţă spirituală,

concretizată în manifestarea sa materială, dar şi constituirea unei

vetre spirituale.

Existenţa a două edificii de cult, una continuând pe cealaltă în

timp nu este singulară în spaţiul românesc. Sunt multe cazurile în

spaţiul românesc când o mănăstire continuă pe alta pe aceeaşi temelie

sau în spaţiul apropiat. Amintim că legenda Mănăstirii Argeşului

scoate în evidenţă existenţa unor ziduri mai vechi de mănăstire, iar în

judeţul Vaslui ne limităm să amintim că în apropierea Mănăstirii

Bujoreni (Măgaru) a existat mănăstirea de la Lahova (Recea), iar la

izvoarele Elanului, documentele amintesc despre Mănăstirea de pe

Saca, apoi Schitul Cantemireştilor, ambele continuate de mănăstirea

Grumezoaia.

Numărul mare de biserici dispărute este consecinţa normală a

perisabilităţii materialelor de construcţie folosite şi a uzurii lor în

timp la care s-au adăugat factori naturali sau accidentali: incendii

provocate, distrugeri voite, transformări ale structurii edificiilor,

Page 7: Manastirea Moreni

7

înnoiri premeditate. Multe din edificiile actuale au suferit reparaţii,

readaptări şi adăugiri.

Mănăstirea lui Bucur Dan fiind cunoscută numai documentar şi

lipsind o cercetare arheologică, rămâne la nivelul informaţiei, fără a

avea posibilitatea de a preciza: planul, arhitectura, funcţia sau

hramul.

Schitul lui Lupan este mai bine-cunoscut, chiar dacă nu s-a

păstrat în forma iniţială. Cunoaştem ctitorul, hramul, planul şi

credem că şi funcţia îndeplinită ca lăcaş de cult.

În Moldova actul de ctitorire a fost la îndemâna mai multor

categorii sociale: domnitorii, boierii, răzeşii, vârfurile obştilor săteşti,

meşteşugari, negustori, dar şi obştea sătească. Acest fenomen a dus la

apariţia unui mare număr de mănăstiri şi schituri în secolele XV-

XIX, la care s-au adăugat bisericile de mir din toate satele. Din

această cauză nu toate ctitoriile au atins un nivel performant. La 1809

se constată că în Moldova se află o mulţime de schituri..., „făcute de

moştenitorii răzeşi şi alte ipochime, prin munţi, păduri, peşteri şi alte

locuri depărtate”. La această dată se dă o dispoziţie pentru

desfiinţarea schiturilor mărunte, dispoziţie rămasă însă fără urmări3)

.

În acelaşi an existau 26 de mănăstiri şi 74 de schituri numai în

eparhia Romanului4)

.

Într-un memoriu din 1859 se afirma că „multe biserici, mai cu

seamă la ţară, sunt în cea mai proastă stare, făcute de nuele şi

acoperite cu paie”. Pe viitor se interzice a se mai ridica astfel de

biserici şi se cere proprietarilor de moşie „a ţine bisericile în bună

stare, ca pe nişte edificiuri publice”5)

.

Schitul lui Lupan, deşi modest prin arhitectură, a continuat să

existe, depăşind momentele de cumpănă generate de secularizare şi

dictatura comunistă, mai mult, ridicându-se pe o treaptă nouă,

superioară, după 1990 sub o nouă înfăţişare, funcţie, devenind

Mănăstirea Moreni.

Page 8: Manastirea Moreni

8

Note:

1) Cristache Panait I. Şi T. Elian - Bisericile de lemn din

Moldova, p.18.

2) A.Skobeltzine - Arta feudală şi rolul ei social, Buc., 1979,

p.163-164.

3) „Arh.Bas.”, 1930, nr.1, p.65-66.

4) Ibidem, 1931, p.74-90.

5) I.Kalinderu - Episcopul Melkisedec, Buc., 1894, p.85.

Capitolul II - Cadrul natural

Comuna Deleni este aşezată în partea nord-estică a Colinelor

Tutovei şi pe culoarul Bârladului în zona cursului mijlociu, la

aproximativ 14 km sud-vest de municipiul Vaslui.

Relieful comunei este caracteristic Colinelor Tutovei, zonă

geografică situată în partea sudică a Podişului Moldovenesc, între

Podişul Central Moldovenesc (nord), Câmpia Română (în sud), valea

largă a Siretului (în vest) şi Valea Bârladului (în est).

Satele comunei sunt aşezate pe coline, în timp ce satul de

reşedinţă ocupă teritoriul unui platou cu uşoară înclinare spre sud-est,

delimitat spre est de valea râului Bârlad de un versant cu procese

geomorfologice intense. Nota predominantă este dată de coline şi

platouri delimitate de pâraie (Ghilahoi, Nechitoasa, Gherghina,

Giurgea).

Termenul de colină este folosit rar de localnici, denumirea

frecventă fiind „zare” sau „pe zare”. Odinioară, în sistemul de

delimitare a hotarelor aşezărilor, a loturilor, ogoarelor agricole, se

Page 9: Manastirea Moreni

9

avea în vedere criteriul vechi răzeşesc „din zare în zare” şi „de la

pârâu până în zare”. Colinele purtând denumirea şi de dealuri,

semnificative în comuna Deleni sunt: Ciunta, Dinga, Butnariu,

Gheras, Grigoroaia, Ţuglui etc. La acestea, complementare, se

adaugă platourile: Lia, Poiana, Vlamnic, Podiş, Zănoaga, Iveşti,

Bucureşti etc. Înălţimea maximă a reliefului este de 320 m la nord-

vest de satul Deleni, iar cea minimă de 95 m în şesul Bârladului.

Geologic, teritoriul comunei Deleni este aşezat pe depozite

argilo-nisipoase de vârsta sarmaţiului superior şi meoţianului. Pe

culmea dealurilor de la sud de satul Deleni sunt depozitele de

pietrişuri şi luturi-loessoide de vârstă cuaternară (pleistocen). În albia

majoră a râului Bârlad cu o lăţime de 1,5-2 km sunt aluviuni argilo-

nisipoase cuaternare (halocen).

Clima este temperat-continentală cu o medie anuală de 8,5-90C.

Cantitatea medie de precipitaţii atmosferice este de 500-550 mm, iar

vânturile au frecvenţă şi viteză mare aproape tot anul.

Vegetaţia este caracteristică zonei de silvostepă. Pe dealuri şi în

lunca Bârladului sunt câteva păduri de foioase (stejar, carpen, frasin,

tei, jugastru etc.). În lunca Bârladului şi pe văile pâraielor creşte

vegetaţie hidrofilă: sălcii, plop, răchită, cătină, ţipirig, papură, coada

calului, podbal, patlagină, izmă sălbatică etc.

Solurile sunt cenuşii de pădure, cernoziomuri tipice şi levigate

pe dealuri, iar pe văile pâraielor şi în lunca Bârladului sunt soluri

aluviale şi regosoluri.

Resursele naturale sunt puse în evidenţă de gresie nisipoasă,

lenticulară, nisipuri cinergetice, nisipuri de terasă, pietrişuri, luturi

loessoide.

Habitatul uman a beneficiat de platouri, cueste, versanţi, bazine

de recepţie ale văilor secundare, şesuri la contact cu pădurea, izvoare,

pâraie, păduri etc.

Existenţa izvoarelor (şipote, budaie, trifuri) şi pâraiele au

favorizat construirea iazurilor şi morilor de apă. În secolul al XIX-lea

s-a valorificat şi energia eoliană care a dus la apariţia morilor de vânt

Page 10: Manastirea Moreni

10

(Dealul Morilor), care s-au adăugat morilor de apă atestate

documentar în zonă din 1546. Pânzele de apă sunt bogate în debit,

uneori fiind la adâncimi mici ca în zona mănăstirii, oferind condiţii

alunecărilor de teren. Privite pe spaţii restrânse, limitate la hotarele

aşezărilor vechi, colinele au pus la dispoziţia omului pădurea,

versanţii pe care s-au plantat vii şi livezi, coline secundare prelungi

pentru ţarini, surse de apă potabilă pentru vetre, şesuri bune pentru

cultura plantelor, fânaţuri, şi parţial pentru iazuri, versanţi favorabili

pentru păşuni.

În acest context, comuna Deleni este aşezată la intersecţia

paralelei de 46037' latitudine nordică cu meridianul de 27

041'

longitudine estică, având vecine comunele: Lipovăţ, Costeşti,

Muntenii de Jos, cu o populaţie de 2676 persoane şi o suprafaţă de

4292 ha. După legea administrativă din 1968, comuna Deleni

cuprinde satele: Delenii de Sus, Delenii de Jos, Bulboaca, Zizinca,

Moreni.

Zona a fost însă locuită începând din paleoliticul final, cu o

continuitate în principalele perioade istorice: neolitic, epoca

bronzului, epoca fierului, perioada primului mileniu d.H. În perioada

evului mediu zona a oferit vetre pentru un mare număr de sate, unele

dispărute în prezent: Bucureşti, Piteşti, Hăbăşeşti, Deleni, Costeşti,

Ruşi, Buciumi, Rădeşti etc.

Page 11: Manastirea Moreni

11

Capitolul III - Cercetarea arheologică

1. Perieghezele arheologice efectuate în zona mănăstirii Moreni

în luna iulie 2003 au dus la descoperirea unei aşezări omeneşti din

paleoliticul superior.

La circa 1 km sud de mănăstire, pe dealul Ţiclău (320 m) în

apropierea unui izvor aflat pe malul stâng al pârâului Ghilahoi, la 500

m nord de satul Dinga, comuna Costeşti, pe platoul cu o uşoară

înclinaţie spre malul pârâului care-şi adună izvoarele din malurile

abrupte aflate la obârşie, în solul răscolit de lucrările agricole şi

erodat de apele ploilor, s-au descoperit mai multe piese de silex (vezi

harta).

La data vizitei, suprafaţa cercetată era acoperită cu porumb.

Piesele descoperite în solul nisipos sunt în marea lor majoritate din

silex cretacic de Prut.

Dintre acestea amintim gratoarele (cele mai numeroase) de

diferite forme (fig. 1/1, 3-4, 7-8, 17, 19, 22), lamele (fig.1/5-6, 12-13,

16), lame „a bord abattu” (fig.1/18, 21), o lamă cu trunchiere retuşată

(fig.1/2), un vârf „la Gravette” (fig.1/9), un burin (fig.1-/11) şi un

nucleu gratoar (1/20). Se adaugă mai multe aşchii şi nuclee.

Şi pe malul drept al pârâului Ghilahoi s-a descoperit un gratoar

(fig.1/14).

Materialul litic de la Dinga-Costeşti prezintă strânse similitudini

cu aşezările gravettiene din sudul Moldovei de la Puricani,

Măluşteni, Cavedineşti, Bereşti1)

sau cele de la Măluşteni VI şi VII şi

Ghermăneşti-Banca2)

.

Prin poziţia şi materialul litic descoperit este vorba de o locuire

Gravettiană aparţinând etapei finale de tip oriental.

Page 12: Manastirea Moreni

12

Cercetările viitoare vor stabili dacă aşezarea a avut un caracter

sezonier, de viaţă mai îndelungată sau a fost un „popas” în vederea

vânătorii, sau a schimbului de unelte.

Oamenii paleoliticului superior au preferat regiunile înalte, cu

surse de apă din cueste, din zona Delenilor şi Costeştilor, unde

însoţeau turmele de cabaline şi bovine aflate în migraţie, pentru a fi

vânate.

În zonă există cueste cu izvoare şi sigur sunt şi alte aşezări

paleolitice nedescoperite. Cercetările vor scoate la lumină aceste

urme de civilizaţie pe harta judeţului Vaslui, unde în prezent sunt

cartate punctele: Măluşteni (şapte puncte), Arsura, Chirceşti, Dăneşti,

Duda-Epureni, Mirceşti3)

şi Ghermăneşti.

2. O aşezare neolitică s-a descoperit pe interfluviul format de

pârâul Nichitoasa cu Ghilahoiul, în punctul „Lia”, la circa 1,5 km

nord-est de Moreni şi 1 km vest de Deleni, la nord de baraj. De pe

suprafaţa aşezării s-au cules câteva lame şi gratoare (fig.2/2-8), două

topoare de piatră de râu (fig.2/1, 10) (primul întreg, iar al doilea

fragmentar), fragmente de râşniţă şi un percutor. Ceramica este de

factură Cucuteniană, foarte fragmentară, dar nu se poate preciza faza.

Prezentăm un singur fragment de la fundul unui vas (fig.2/9).

Cercetările viitoare vor stabili încadrarea exactă.

La circa 500 m nord de aşezarea prezentată mai sus s-au

descoperit resturi ceramice cucuteniene şi hallstattiene.

În timpul perieghezelor din zonă am intrat în posesia unui topor

de piatră4)

cu gaură de înmănuşare (fig.1/15) descoperit la Chiţcani.

Toporul reprezintă partea superioară cu muchia şi datează din epoca

bronzului - cultura Monteoru, având analogii cu exemplarele

descoperite la Vârteşcoiu5)

.

În jurul mânăstirii Moreni dar şi în curte s-au descoperit două

tipuri de conducte ceramice (fig.3/1, 4): primul este de culoare

cărămizie, pasta având ca degresant nisip. Tuburile erau unite între

ele şi lipite cu un ciment nisipos şi datează din secolul al XVIII-lea.

Page 13: Manastirea Moreni

13

Au lungimea de 31 cm şi diametrul de 11 cm, iar la partea de

înmănuşare 7 cm şi sunt lucrate la roată. Al doilea tip (fig.3/4) este

realizat prin presare, iar pentru îmbinare s-a folosit asfaltul. Au fost

realizate în secolul al XIX-lea. Conductele au fost folosite pentru

aducerea apei de la izvoarele aflate la vest de mănăstire.

S-au recuperat câteva fragmente ceramice din secolele XVII-

XVIII (fig.2/2-3).

3. Cercetările arheologice mai vechi6)

menţionează că în jurul

mânăstirii „până la malul drept al pârâului Ghilahoi se găsesc resturi

ceramice aparţinând culturii Cucuteni A, resturi ceramice

hallstattiene (2), precum şi resturi ceramice feudale (secolele XVI-

XVIII).

Muzeul mânăstirii păstrează mai multe obiecte creştine

provenite de la biserica veche, donate sau descoperite în curtea

mânăstirii, despre care vom aminti la capitolul respectiv.

Note:

1) M.Brudiu, Paleoliticul superior şi epipaleoliticul din

Moldova, Bucureşti, 1974, p.61.

2) Marin Rotaru, Gheorghe Gherghe, Noi descoperiri din

paleoliticul superior în judeţul Vaslui, în „Acta Moldaviae

Meridionalis, XXI”, Anuarul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare”

Vaslui, 1999-2000, p.14-23.

3) M.Brudiu, Paleoliticul superior, p.102-154.

4) Mulţumim şi pe această cale domnului inginer Luculeasa Ioan

din Bârlad care ne-a pus la dispoziţie toporul pentru publicare.

5) V.Bobi, A.Paragină, Şantierul arheologic de la Vârteşcoiu -

Cercetările din anii 1986-1988 în „Studii şi Comunicări”, vol.VIII-X,

p.43-45.

6) Ghenuţă Coman, Statornicie, continuitate. Repertoriul

arheologic al judeţului Vaslui, Bucureşti, 1980, p.106, XXI.6.

Page 14: Manastirea Moreni

14

Capitolul IV - Mănăstirea Bucureşti

Mănăstirea este atestată documentar la 21 aprilie 1546 într-un

uric emis la Huşi de Petru Rareş, domnul Moldovei.

„Din mila lui dumnezeu, noi Petru Voevod, domn al ţării

Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor ce o vor

vedea sau o vor auzi citindu-se, că pe această adevărată slugă a

noastră, Mihăilă, fiul lui Gligor şi vara lui Todosia, fiica Maruşcăi şi

Maria, fiica Nastei, strănepoţii lui Bucur Dan, i-am miluit pe dânşii

cu deosebita noastră milă, le-am dat şi le-am întărit lor, în ţara

noastră Moldova, dreapta lor ocină şi de dedină, un sat anume

Bucureşti şi cu mori la Bilavoiu şi cu mănăstire în Luncă şi din

privilegiul de întărire ce au avut tatăl lor Gligori şi mamele lor,

Maruşca şi Nasta, de la părintele domniei mele Ştefan Voevod, ca să

le fie lor dela noi uric şi cu tot venitul lor şi copiilor lor şi nepoţilor

lor şi strănepoţilor lor şi răstrenepoţilor lor şi întregului lor neam cine

li se va alege lor cel mai apropiat, neclintit niciodată în veci.

Iar hotarul acestui sat mai sus scris, anume Bucureşti, şi cu mori

la Bilavoiu şi cu mănăstire în Luncă, să fie din toate părţile după

hotarul vechi, pe unde au folosit din veac.

Şi dacă se vor afla nişte privilegii dela Ştefan Voevod numit

Lăcustă acele privilegii niciodată să nu aibă lege înaintea privilegiilor

noastre”1)

.

Satul Bucureştii a avut documente mai vechi. Pe toate nu le

cunoaştem. Avem însă informaţii despre două documente, dintre care

una indirectă. În documentul prezentat avem informaţia că neamul

Bucureştilor stăpânea acele pământuri pe baza unui document din

timpul lui Ştefan cel Mare, document pierdut. Avem însă o

Page 15: Manastirea Moreni

15

informaţie directă dintr-un document emis de domnul Moldovei,

Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare, în 20 februarie 1507 (7015).

„Din mila lui dumnezeu «noi» Bogdan voevod, domn al ţării

Moldovei.

Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor

vedea sau o vor auzi citindu-se, că au venit înaintea noastră şi

înaintea tuturor boierilor noştri moldoveni, sluga noastră Gligorie şi

sora lui, Maruşca, fii Anuşcăi, nepoţii lui Bucur Dan, de buna voia

lor, nesiliţi de nimeni, nici asupriţi şi au vândut dreapta «lor» ocină,

două părţi din moara Bucureştilor, care este la Bilavoiu, părţile lor,

slugii noastre Crâstea şi femeii lui, Nastea, surorii mai sus zisului

Grigorie şi a Maruşcăi, pentru 30 zloţi tătărăşti.

Şi s-a ridicat sluga noastră Crâstea şi femeia lui, Nastea, şi au

plătit toţi aceşti 30 zloţi tătărăşti în mâinile slugii noastre Gligorie şi

surorii lui, Maruşca, înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri.

Iar noi, văzând buna voia lor şi tocmeală în plata deplină şi noi

deasemeni şi de la noi am dat şi am întărit slugii noastre Crâstea

şi femeii lui, Nastea, aceste două părţi din Moara Bucureştilor, la

Bilavoiu, ca să le fie lor de la noi uric, cu tot venitul şi copiilor lor şi

nepoţilor şi strănepoţilor şi răstrănepoţilor lor şi cine le va fi cel mai

apropiat, neclintit niciodată în veci”2)

.

Pe baza acestor două documente putem alcătui o spiţă de neam

(posibil incompletă).

Dan (cca.1400-1410)

|

Bucur Dan (cca. 1440)

|

Anuşca (cca. 1475)

|

_______________ 1507 _______________

| | |

Page 16: Manastirea Moreni

16

Gligorie Maruşca Nastea (c. Crâstea)

| | |

| 1546 |

Mihăilă Todosia Maria

După cum vedem, Bucur Dan a fost întemeietorul unui neam,

„al Bucureştilor”, dar şi al unui sat, „Bucureştii”. Toponimul

Bucureştii este un oiconim derivat din antroponimul Bucur, un

derivat cu sufixul -eşti. Bucur a rămas în memoria locuitorilor, o

memorie lingvistică (toponimică) nu şi istorică, fiindcă peste sute de

ani nimeni nu mai ştia nimic despre acest întemeietor de neam şi sat.

Probabil el sau urmaşii săi au ctitorit şi un edificiu de cult, poate o

biserică de familie, numită mănăstire. Atestată documentar în 1546,

ea a fost ctitorită înainte de acest an. A fost cunoscută cu denumiri

diverse: mânăstirea din Luncă, mânăstirea Bucureştilor, mânăstirea

Bilavoi.

Termenul Bilavoi este cunoscut sub mai multe forme: Bilahoi,

Belahoi, Bilava, Belava, Ghilahoi şi numeşte trei realităţi: un pârâu,

un cătun şi o mănăstire.

Pârâul Ghilahoi îşi are izvoarele în comuna Deleni şi după ce

străbate comuna Costeşti devine afluent al râului Bârlad. Hidronimul

îşi are originea în adjectivul slav „bielavyi” cu înţeles de „albâi”,

„albicios”. Toponime, hidronime, antroponime cu „b” prin palatizare

au trecut la „ghi”, Bilahoi devenind Ghilahoi. Modificarea fonetică a

radicalului „bel” devenit „bil”, în Bilava este de origine ucraineană.

La tema „bil” s-a adăugat sufixul slav „ova”, forma feminină de la

„ov”. Există posibilitatea ca hidronimul să fi fost împrumutat de la un

antroponim3)

. Credem, totuşi, că radicalul „bel” întâlnit în

antroponime şi toponime să aibă altă explicaţie în cazul hidronimului

Bilava (Ghilahoi) afluent al râului Bârlad. Mai la sud există un pârâu

cu numele Albia - cunoscut şi cu numele de pârâul Pârveştilor sau

pârâul Mitocului. Termenul Albia desemnează şi valea care începe la

sud de Dinga şi trece prin satele Pârveşti şi Mitoc (vale numită în

Page 17: Manastirea Moreni

17

documente şi Valea Comisoaiei). Hidronimul Albia şi toponimul

Valea Albia îşi au originea în radicalul latin „albus”. Ambele

termene, Albia şi Bilahoi, desemnează aceeaşi realitate în două limbi

diferite; limba română şi limba slavă (ucraineană). În ambele cazuri

termenul desemnează o vale, care are aspectul unei albii (covată).

Vreme îndelungată covata, ca obiect casnic, a fost confecţionată din

lemn, în cele mai multe cazuri din lemn de plop, dând naştere unui

obiect albicios.

Pe valea pârâului Bilahoi a existat şi un sat mic (un cătun),

termenul desemnând în acest caz un toponim. Acest cătun (Bilavoi) a

fost atestat mai târziu (1828) la nord-vest de Costeşti, aparţinând

alternativ celor două mari sate din vecinătate, Deleni şi Costeşti.

Al treilea termen Bilahoi numeşte o mănăstire - mănăstirea

Bilahoi. Această mănăstire a mai fost cunoscută şi cu alte denumiri:

mănăstirea lui Bucur Dan, mănăstirea Bucureştilor, mănăstirea din

Luncă, mănăstirea din Bahnă4)

.

Această mănăstire a dispărut, principala cauză fiind, credem,

perisabilitatea materialelor din care a fost construită.

Biserica Bucureştilor sau biserica mănăstirii Bucureştilor fiind

dispărută, putem preciza că a fost o biserică cu plan necunoscut şi

hram necunoscut. Ştim totuşi că a fost o biserică de mănăstire şi o

ctitorie boierească. A fost construită de neamul lui Bucur Dan pe

proprietatea lor, satul Bucureştilor, „Bucureştii” şi din această cauză

putea fi moştenită sau vândută. A fost mai mult o mănăstire de

familie, care îndeplinea nevoia de spiritualitate a răzeşilor, copărtaşii,

urmaşi ai lui Bucura Dan, al obştii locale. Din această cauză nu a

avut proprietăţi fiind întreţinută de proprietarii pământului, având

funcţia de mănăstire de familie. Este foarte dificilă amplasarea sa în

teren. În acest scop se poate porni de la studiul documentelor, tradiţia

locală şi o cercetare arheologică sistematică. Ştim că a fost pe

teritoriul satului Bucureşti, sat dispărut în prezent, sat al cărui spaţiu

este înglobat în prezent în comunele Deleni şi Costeşti. Pentru

perioada secolului al XV-lea, teritoriul satului Bucureşti este

Page 18: Manastirea Moreni

18

amplasat la izvoarele pârâului Bilahoi (Ghilahoi), vecin cu satele:

Piteşti, Costeşti, Deleni, Lipovăţ, Neacşa (Dinga), Iveşti5)

.

În secolele următoare, satele au avut o evoluţie caracteristică

evului mediu românesc. Boierimea secolelor XIV-XV, în secolul al

XVI-lea, a ajuns în situaţia de răzeşi. Urmaşii foştilor boieri devenind

copărtaşi, uneori au divizat fostul sat în mai multe sate (cazul satului

Harbujii de pe Valea Jigăliei care s-a divizat în satele: Harbuji,

Busteşti, Ivăşcani), alteori au schimbat vatra satului, fiind şi cazuri

când satele s-au cuplat. Schimbarea proprietăţii se făcea pe baza

dreptului de preemţiune, dar aveau loc şi căsătorii între răzeşi. În

urma unei căsătorii a două persoane din sate diferite, putea avea loc o

contopire de proprietăţi sau o înglobare a proprietăţii, situaţie în care

un sat se mărea sau micşora. Probabil că în acest mod a evoluat satul

Bucureştilor, deoarece în secolele următoare, satul se va numi

Bucureştii Lungi şi apare cu hotare până la râul Bârlad. Amplasarea

mănăstirii nu este precis menţionată în documentul din 1546. În

Luncă putea fi pe valea pârâului Bilahoi, dar şi în lunca Bârladului.

Deoarece documentele nu precizează locul mănăstirii, singura

posibilitate pentru a-l depista rămâne o cercetare arheologică, dificilă

însă în condiţiile în care fosta biserică nu a fost zidită din piatră sau

cărămidă; foarte probabil din lemn şi poate pe tălpi fără fundaţie.

Satul Bucureştii continuă să fie menţionat în documentele din

secolele următoare, dar nu se mai menţionează existenţa mănăstirii;

greu, dacă nu imposibil, fiind şi depistarea urmaşilor lui Bucur Dan6)

.

Nu excludem posibilitatea ca Lupan, viitorul ctitor al unei

mănăstiri pe Bilahoi să descindă din neamul Bucureştilor.

Note:

1) DIR, Veacul XVI, A, Moldova, vol.I (1501-1550), doc.430.

2) Ibidem, doc.nr.45.

3) Horia Stamatin - Valea Horăieţii - Istorie şi onomastică de la

origine până în prezent, 2004.

Page 19: Manastirea Moreni

19

4) DIR, Veacul XVI, A, Moldova, vol.I, doc.430. Vezi şi

Th.Hardon, Toponime istorice din împrejurimile Costeştilor, judeţul

Vaslui, în Est, Vaslui, 2001, nr.2.

5) C.Cihodaru, Câteva constatări în legătură cu proprietatea

feudală şi situaţia ţărănimii din Moldova în a doua jumătate a sec. al

XV-lea.

6) Nu intenţionăm să realizăm o monografie a satului Bucureşti

şi din această cauză nu prezentăm evoluţia satului până la dispariţia

sa. Menţionăm că s-au păstrat documentele satului din anii: 1667,

1692, 1697, 1750. În anul 1779 s-a efectuat hotărnicia moşiei

Bucureşti în care se arată că moşia Bucureşti începe din apa

Bârladului spre apus şi merge alături cu moşia Piteşti până în pârăul

Giurgiu, apoi alături cu moşia Deleni peste pârâul Bilahoi şi peste

dealul Ţăclăoanilor până la Izvorul Mare unde se întâlneşte cu moşia

Iveşti (Tezaur arhivistic Vaslui, doc.272, p.89). Această delimitare a

satului se poate compara cu cea efectuată de Constantin Cihodaru

pentru secolul al XV-lea. Vezi harta cu “Schiţa proprietăţilor feudale

între Vaslui şi Bârlad în secolul al XV-lea.

În arhivele statului din Vaslui se găseşte un perilipsis cu

documentele moşiei Bucureşti din anul 1837. Pentru evoluţia satului

după 1772 se poate consulta „Tezaurul toponimic al României”,

Moldova, vol.I, partea întâi.

Page 20: Manastirea Moreni

20

Capitolul V

SATUL DELENI ŞI SCHITUL LUI LUPAN

Pe valea pârâului Bilahoi, cu o activitate seculară a existat

schitul lui Lupan, numit şi mănăstirea lui Lupan, schitul Deleni,

edificiu monahal ce se continuă în prezent prin mănăstirea Moreni.

Terenul pe care şi-a desfăşurat existenţa acest edificiu monahal a

fost proprietatea familiei Lupan şi a aparţinut satului Deleni.

Prima atestare documentară a satului Deleni o avem din 15

octombrie 1491 (6999), dintr-un document emis la Suceava de Ştefan

cel Mare, domnul Moldovei. Documentul a fost emis cu ocazia

hotărniciei târgului Vaslui, în hotarele căruia Ştefan cel Mare a inclus

şi satele cumpărate de el şi adăugate târgului. Documentul a fost

foarte important pentru Vaslui, deoarece stabilea noul hotar al

târgului, şi-l mărea în acelaşi timp, dar şi pentru satul Deleni, care

devenea vecin cu târgul: „............., şi apoi preste Bârlad, în malul

Bârladului, la movila săpată, de acolo drept preste luncă şi preste

drum puţin mai (din gios) de stâlpul Oprii, şi apoi la vârful dealului

ce se numeşte Osoiu, la un stejar însemnat şi movila săpată, apoi

intră în pădure şi apoi dealul prin pădure şi preste drumul ce vine de

la Deleni la Lipovăţ până la un (stejar cu bour) şi apoi iarăşi apucă

dealul prin pădure, pe deasupra Bilavăi, tocmai la vârful dealului

Orgoieştilor, şi apucă iarăşi dealul în pădure la Runcu, şi apoi preste

dealul Horlăleşti, la Stebnic… şi tot pe deasupra dealului, pe din sus

de Fântâna Blindarilor, la capul cel din sus al Runcului”…….1

Satul Deleni este foarte vechi, anul 1491 reprezentând prima sa

menţiune documentară. În lipsa cercetărilor arheologice aprofundate

ne bazăm pe elementele de onomastică şi pe informaţii indirecte din

alte documente.

Page 21: Manastirea Moreni

21

Punem în discuţie două posibilităţi pentru etimologia

toponimului Deleni. Aşezări în această zonă au existat şi în vremea

cumanilor. Primul apelativ al satului a fost Hotineşti.2 Toponimul

Hotineşti este un oiconim de la antroponimul CHOTEN, cu sufixul

românesc, -eşti. Antroponimul Choten probabil a fost des folosit de

cumani, purtat şi de un şef de trib care s-a mutat cu hoarda sa în

Ungaria, pe valea Tisei. Probabil, toponimele formate de la

antroponimul Choten au fost numeroase în Moldova; dacă în cazul

oraşului Hotin (un antroponim toponimizat) s-a păstrat în nordul

Moldovei, o zonă aflată la periferia influenţei cumane. Este posibil ca

şi toponimul Deleni să-şi aibă etimologia în adjectivul „deli”, termen

de origine turcică, cu înţelesul de nebun. Cumanii populaţie de

origine turcică au locuit o perioadă îndelungată în Moldova, alături

de populaţia locală. Popor de păstori, ocupau în special văile apelor

ferindu-se de zonele păduroase. Cum satul actual Deleni este aşezat

pe un platou din Colinele Tutovei, deasupra văii râului Bârlad,

probabil împădurit atunci, zona a fost numită de cumani nebună.

Adjectivul „deli” a dat în limba română: toponime, hidronime şi

antroponime.

Documentele menţionează în apropiere satul Delea3, la sud de

satul Portari, din comuna Zăpodeni, sau la distanţă mai mare, satul

Deleni4 (Deleani, Dilenii) în cotul Hârlăului.

Dacă această supoziţie nu ar fi plauzibilă, credem că nu am

putea demonstra etimologia hidronimelor. Documentele menţionează

pârâul Delea5, dar şi gura Delei

6, cotul Delii.

7

Numeroase sunt şi antroponimele în documentele primelor

secole ale statului medieval, Moldova. În 1443 este consemnată

seliştea lui Delea Albu8, în 1471 apare un Delea, soţul Nastei

9, iar în

1488 este menţionat Danciu Delea10

. Un document din <1619-1620>

o menţionează pe Nastea Deloae11

printre proprietarii actualului sat

Deleni.

Sunt şi toponime, Deleni, care îşi au etimologia în substantivul

„deal”, termen care desemnează forme de relief foarte răspândite în

Page 22: Manastirea Moreni

22

Moldova. Tema este „dĕlŭ” de origine slavă, devenind „deal” în

mediu românesc. Toponimul deleni format cu sufixul, -eni

desemnează pe cei care îşi au originea acolo. Foarte rar se

desemnează şi originea personală. Documentele nu menţionează în

vremea aceea antroponimul Deleanu în Tara Moldovei. Acest

antroponim s-a format mai târziu şi a desemnat pe cel care era

originar din satul Deleni. Documentele menţionează antroponimele,

Delea, Delu, Deloae, care mai degrabă îşi au originea în adjectivul

„deli”. De altfel şi în prezent este foarte răspândit antroponimul

„Deliu”.

În anul 1597 facem cunoştinţă cu satul Delenii şi familia Lupan

din două documente.

În 20 mai 1597 (7105), Ioan Lupan, biv vel medelnicer, a vândut

jumătate din satul Hotineşti, „ci se numesc Delenii, pe pârâul Giurgii

parte despre răsărit ci este în ţinutul Tutovei, cu tot locul şi cu vad de

moară preste Bârlad lui Ghiorghi şi Petru, nepoţii bătrânului Sima

Bica, drept 700 de taleri”12

.

Tot în 1597 (7106) decembrie 17, Lupan biv sulger din satul

Deleni „trupul Ariameşti” a împărţit pământul avut acolo celor opt

feciori avuţi cu două femei, Sohiea şi Busca (Maria), printr-un înscris

în care menţionează şi „codru mănăstirei”13

.

Aceste două documente demonstrează că înainte de 1597 printre

proprietarii satului Delenii se aflau şi doi fraţi, Lupan, unul fost mare

medelnicer, iar celălalt fost sulger. Totuşi documentele ulterioare

aduc informaţii contradictorii.

Următorul document al satului Deleni îl avem din 20 august

1604 (7112) când domnul Moldovei, Ieremia Movilă, întărea lui

Lupan sulger a treia parte din jumătatea de sat din Deleni, care s-a

numit Hotineşti, ţinutul Tutova, cumpărătură de la Ana şi Parasca

fetele lui Bolea şi de la alte neamuri14

.

Dacă luăm în consideraţie documentul din 17 decembrie 1597,

Lupan apare ca fost sulger şi-şi împărţea proprietatea înainte de a o

cumpăra15

. Lupan a cumpărat în 1604 o şesime de sat, partea dinspre

Page 23: Manastirea Moreni

23

apus, acolo unde era sau va construi mănăstirea în calitate de sulger.

Totuşi el era proprietar în zonă, altfel nu putea cumpăra în 1604. În

20 mai 1597 Ioan Lupan vindea partea sa din răsăritul satului, iar

Lupan Buznea, sulgerul, cumpăra în 1604 parte de sat spre apus.

Documentele cunoscute nu ne informează despre strămoşii

familiei Lupan. Fiind cunoscuţi doi proprietari în acelaşi sat cu

numele de Lupan (Ion şi Buznea) îi putem considera fraţi, fii ai unui

Lupan (Lupu), dar care să fi fost legătura lor cu ceilalţi proprietari

din zonă este greu de depistat. Familia era cunoscută în zonă, un

Lupan deţinând funcţia de medelnicer, iar celălalt pe cea de sulger,

aparţinând micii boierimi locale cu acces la slujbele domneşti.

Urmaşii sulgerului s-au dovedit buni gospodari ai proprietăţii

moştenite, dar şi buni creştini, sprijinind aproximativ 200 de ani un

schit, material şi spiritual.

Ion Lupan a vândut în 20 mai 1597 partea sa nepoţilor

„bătrânului Sima Bica”. Peste câţiva ani a fost emis un document de

domnul Moldovei, Gaşpar Graţiani <1619 septembrie 1-1620 august

31> prin care întărea nepoţilor şi strănepoţilor lui Sima Bica jumătate

de sat din Hotineşti. Familia Bica era moştenitoarea Nastei Deloae

care stăpânea, ... , jumătate de sat din Hotineşti ci se numesc Deleni

pe pârâul Giurgii parte despre răsărit ci este în ţinutul Tutovei”16

. A

fost nevoie de o reînoire a actului de proprietate deoarece originalul

se pierduse, …. „în pradă când au venit Alexandru Vodă şi cu un

cumnat al lui Cniazu Corecul”.

Din documentele emise în 1597, 1604 şi <1619-1620> deducem

că la începutul secolului al XVII-lea, satul Deleni avea mai mulţi

proprietari: neamul lui Lupan, neamul lui Bolea şi neamul lui Sima

Bica curgător din Nastea Deloae.

Page 24: Manastirea Moreni

24

Lupan 1604

Bolea

________________________

Ana-Parasca-neamuri 1604

Naste Deloae

Sima Bica

nepoţii,

strănepoţii -1620

1/6 din sat-

spre apus

1/3 din sat-spre apus ½ din sat-spre

răsărit

Este regretabilă pierderea documentului emis de Ştefan cel

Mare, document ce ar fi adus unele clarificări. Să fi fost familia

Deloae stăpână peste tot satul Hotineşti? În acest caz neamul Bolea

era tot coborâtor din acest prim proprietar cunoscut al satului, iar

Lupan înrudit cu ei sau cu proprietarii satelor din zonă.

Delenii (Hotineştii), ca multe sate din zonă, era o aşezare veche.

Urmaşii primilor proprietari au stăpânit în devălmăşie în calitatea lor

de copărtaşi (răzeşi). De-a lungul timpului s-au produs multe

danii, vânzări, cumpărături, dar şi căsătorii. Aceste căsătorii s-au

produs între răzeşii aparţinând mai multor sate din zonă. În acest

context, proprietăţile s-au întrepătruns. În cazul satului Deleni se

găsesc proprietăţi ale răzeşilor în satele din actualele comune:

Olteneşti, Costeşti, Bogdăneşti, sau în satele Sârbi şi Văleni.17

În 6 iulie 1650 (7158) Vasile Lupu, domnul Moldovei, printr-

un uric emis la Iaşi a întărit lui Ignat, Harbuz, Tâgule, Ioan,

Gheorghe şi Petru, răzeşi, stăpânirea asupra jumătăţii de apus a

satului Deleni care s-a numit Hotineşti, pentru că au avut pâră cu

Ionaşcu Zăpodeanu. Mai întăreşte lui Daniil diac şi neamurilor sale

cealaltă jumătate a satului Deleni18

.

Peste 11 ani, 1661 (7169) iulie 17 Ştefăniţă Lupu întărea lui

Grigore şi fraţilor săi, feciori ai lui Lupan, a treia parte din satul

Deleni, ţinutul Tutova, cumpărătură a tatălui lor.19

Page 25: Manastirea Moreni

25

Page 26: Manastirea Moreni

26

Rezultă că în secolul al XVII-lea satul s-a aflat tot timpul în

stăpânirea aceloraşi familii – Lupan, Bolea Bica coborâtoare din

Naste Deloae.

În secolul al XVIII-lea satul era stăpânit de aceleaşi familii.

Răzeşii în calitate lor de copărtaşi se înmulţiseră, mulţi ajungând

„boieri în opinci” şi se simţea nevoia unor delimitări, hotărnicii,

probabil şi ieşirea unora din devălmăşie. În acest sens avem două

documente: din 25 august 1749 (7257) şi 7 august 1750 (7258).

Din primul document suntem informaţi că: „Din porunca

luminatului Domnului nostru Constantin Voievod am avut judecata

înaintea noastră. Preutul Grigoraş Roşca, şi Popa Neculai, i Sămion

Cheşca, i Strătulat Roşca, i Andrii Găluşcă şi alţi neamuri a lor ce zic

că să trag din Lupan pitărel hotnogu cu Dumitraşcu şi Donici şi Ion

Plăcintă şi Ariton Blăniţi şi cu alţi niamuri al lor ce zic că să trag din

Sâma Bâca, trăgând Lupăneştii a treia parte din jumătati de satul

Deleni ot Tutova în partea despre apus, pe care au arătat ispisoc de la

Irimie vodă din leat 7112 în care scrie că Lupan pitărel hotnog au

cumpărat aciastă parti de la Ioana şi soru-sa Parasca, feciorii Balii. Şi

ne-au mai arătat şi alt ispisoc de întăritură de la Ştefan Vasile vodă

din leat 7169 tot pe această parti.

Deci după scrisurile ce ne-au arătat Lupneştii li s-au cerut

judecata, să ţie ei această a treia parti din jumătati de sat parte despre

apus. Iar două părţi de sat să fie moştenii ce se trag din Sâma Bâca.

Dar fiind moşia nehotărâtă, ca să ştie cineşi hliza sa, au socotit să

margă cu toţii la cinstita isprăvniciea ţinutului şi după poronca ce ari

de la Măria Sa Vodă, judeca tot obrazu să le hotărască moşiea dintr-

acea jumătate de satu despre apus, să dea o parte Lupâneştilor, iar

două părţi să dea moştenitorilor ce se trag din Sâma Bâca. Însă într-a

fieştecăruie hlizi: undi s-a venit pământul drept acolo să-i dea şi din

păduri; iar vii părăgini ce ar fi avându, a cui s-ar dovedi că sânt,

acolo le va stăpâni după orânduiala pravilii; însă pe a cărui hliză vor

fi, acela vor avea de jura pe obiceiu. Într-acest chip s-au primit şi o

partie şi alta. Deci dlui Ispravnicul după ce le va hotărî să li dea

Page 27: Manastirea Moreni

27

mărtuira ca să-şi ştie fieştecine hliza sa. Aşisidere ne-au mai arătat

Lupăneştii un ispisoc de la Constantin Movilă vodă leat 7120 în care

scrie că un Tomaca diac au luat feciorii de suflet pe Turce şi pe

Ţiganca feciorii lui Lupan cel bătrân şi le-au dat partea lor din sat din

Deleni din giumătati spre răsărit şi zic că tot ei au stăpânit acea parti.

Ci pentru aceasta dlui Ispravnicu să li ei sama şi aducând dovada

oameni martori, cum că au stăpânit Lupăneştii această parti, iarăşi să

li dea în stăpânirea lor, iar neavând dovada de stăpânire să rabde”20

.

După un an, în 7 august 1750 (7278) a apărut mărturia hotarnică

a lui Gavril Gheuca medelnicer, Constantin Popăscu al treilea armaş

şi Constantin Talpiş care, fiind orânduiţi de ispravnicul ţinutului

Tutova, au făcut alegerea părţilor de moşie din Deleni ale lui Ion,

Stratul, Cozmiţă, Ţugulea, Ariton şi Ion Plăcintă, răzeşi, împreună cu

neamul lor, deoarece au avut pricină de hotar cu Grigorie Roşca

preot, Nicolae preot, Andrei Găluşcă şi alţii din neamul Lupăneştilor,

curgători din Lupan sulger. Astfel, se aleg părţile răzeşilor până la

pârâul Belahoiului şi zona dealului Lipovăţ unde se hotărăsc cu

moşia m-rii Lipovăţ, la Poiana Şchiopului, parte de aici până la

Izvorul Mare ce este în jos de mănăstirea lui Lupan, unde se

întâlneşte cu hotarul Bucureştilor, este aleasă de partea Lupăneştilor;

viile şi livezile pe care le-au avut lângă mănăstioara lui Lupan să fie

stăpânite tot de răzăşi fără a fi dijmuiţi, iar partea din răsăritul satului

Deleni, numită Băcani, n-a putut fi aleasă din lipsă de dovezi, părţile

urmând să se prezinte la judecata Divanului.21

Nu cunoaştem ce a hotărât judecata Divanului, dar aflăm dintr-

un ispisoc din 5 august 1759 (7267) emis de Ioan Toader Calimachi

domnitorul Moldovei că s-a întărit lui Sava Burghele şi neamurilor

sale jumătate din hliza Arămeştilor care era scoasă din moşia

Deleni.22

Urmaşii sulgerului Lupan, copărtaşi în Deleni, după 200 de ani

de stăpânire se judecă pentru părţile din sat.

Page 28: Manastirea Moreni

28

Page 29: Manastirea Moreni

29

Page 30: Manastirea Moreni

30

În 5 februarie 1805, Divanul Domnesc a emis o carte de judecată

în pricina dintre Vasile Focşa preot, Gheorghe, fiul preotului Toader,

Vasile Blăniţa şi alţi răzeşi din Deleni, ţinutul Tutova, curgători din

bătrânul Ignat, cu Gheorghe Talpiş vornic de poartă care a

revendicat părţi din moşia Deleni deoarece se trăgea din Salomia,

fata bătrânului Ignat. Din cercetarea pricinii a reieşit că bătrânul

Igant n-a avut decât doi feciori: Gheorghe şi Tugule; din acesta din

urmă trăgându-se răzeşii. Se hotărăşte că jeluitorii să stăpânească

nesupăraţi jumătatea de apus a satului Deleni, care s-a numit

Hotineşti, întrucât Gheorghe Talpiş n-a prezentat divanului dovezi

concludente că ar fi şi el curgător din bătrânul Ignat. La judecata

divanului au fost prezentate: cartea de judecată din 1749 (7257) aug.

23 a lui Iordache Cantacuzino mare logofăt; mărturie hotarnică din

1750 (7258) august f.z. a lui Gavril Gheuca medelnicer şi Ştefan

Popescu al treilea armaş; ispisocul lui Vasile Vodă din 1650 (7158)

iul. 3. 23

La data de 29 iunie 1806, Alexandru Moruzzi, voievodul

Moldovei, a emis o carte domnească prin care a poruncit

ispravnicilor ţinutului Tutova să cerceteze în urma jalbei preotului

Vasile Focşa şi a altor răzeşi din Arămeşti, neînţelegerile pentru părţi

de moşie din Arămeşti şi Deleni.24

Pentru cunoaşterea satelor şi proprietăţilor din zonă, avem o

mărturie hotarnică din 16 mai 1818. Această mărturie hotarnică a fost

dată de Ion Buţă, căpitan la mâna lui Vasile Focşa preot, Vasile

Blăniţă, căpitan, Vasile Blăniţă postelnicul şi altor răzeşi de pe moşia

Deleni, ţinutul Tutova. Cu această ocazie au fost hotărnicite mai

multe sate şi moşii: Piteşti, Deleni, Hăbăşeşti. Pentru hotărnicie au

fost prezentate mai multe documente:

Hotărnicii din 1491 (6999), 1750 (7258) aug. 1, 1780 (7288)

dec. 2, precum şi cea semnată de Lupu Costache ban care a ales

hlizele Băcani şi Arămeşti.

Ispisoacele de la Bogdan vodă 1507 (7015) febr. 28, de la Petru

vodă din 1546 (7054) apr. 21, de la Ieremia Movilă din 1604 (7112)

Page 31: Manastirea Moreni

31

apr. 20, de la Gaşpăr vodă din 1620 (7128), de la Vasile vodă din

1650 (7158) iul. 5, de la Ştefăniţă vodă din 1661 (7169) iul .17 şi de

la Ioan Teodor Callimachi vodă din 1759 (7267) aug. 5.

Prezentarea documentelor din 1507 şi 1546, acte ale satelor

Bucureşti, dovedeşte posibile relaţii de rudenie, între proprietarii din

Bucureşti şi Deleni, dar şi probabilele contopiri de sate şi moşii.

Hotarele moşiei Piteşti a lui Tănase Mogâlde căpitan şi a

răzeşilor săi: apa Bârladului, moşia Hăbăşeşti a m-rii Lipovăţ,

Fântâna Arămoasa, hliza Arămeştilor, pădurea şi pârâul Giurgei,

Deleni, moşia Bucureşti, pârâul şi capătul Tăclăoanilor, Izvorul Mic,

m-rea lui Lupan şi moşia Iveşti.

Hotarele moşiei Deleni care s-a numit Hotineşti: moşia Iveşti,

Vlamnicul Mare, Vlamnicul mic, zarea şi vale Butnarului, Orgoieşti,

moşia m-rii Lipovăţ, lacul Plăvaia, moşia Hăbăşeşti, Fântâna

Arămoasa.

Hotarele moşiei Hăbăşeşti a m-rii Lipovăţ: moşia Zăzinca, apa

Bârladului, moşia Piteşti, moşia Bucureşti şi Fântâna Arămoasa care

este colţ al moşiei.25

Răzeşii din Deleni încă mai ştiau în anul 1840 că sunt urmaşi ai

sulgerului Lupan. O dovedeşte clar un hrisov din 8 martie 1840 prin

care Mihai Sturza, voievodul Moldovei, hotărăşte în conflictul

dintre: jeluitorii Pascal Ganea stolnic şi vechil şi Blăniţeştii, răzeşi ai

moşiei Deleni numită şi Bălan <ţin. Tutova> şi pârâţii curgători din

Lupan sulgerul.

Hotărârea voievodului a fost ca urmaşii lui Lupan să-şi

stăpânească partea lor de moşie care este deosebită de cea a

Delenilor.26

Informaţiile din secolele XIX-XX despre satul Deleni sunt foarte

numeroase, dar ne interesează numai în măsura în care menţionează

proprietarii, urmaşii lui Lupan sau mănăstirea.27

Deosebit de important este un suret de pe un izvod de neamuri

de la Constantin Talpeş 28

, fără de văleat, izvod scris mai demult, fără

a se specifica data şi transmis la 28 februarie 1801.

Page 32: Manastirea Moreni

32

Page 33: Manastirea Moreni

33

Izvod de feciorii lui Lupan sulgerul de moşia Delenilor să se ştie

anume.

-Ion Turce, ce trage preutu Dumitru cu niamul lui

-Gheorghe Cosăul, ce trage Vasile Haută cu niamul lui

-Mirla, ce trage Ilie Ghiban cu niamul lui

-Ţiganca, ce trage călugărul Enachi cu niamul lui

-Gligori, care au făcut mănăstire, alta dintrânsul nu esti, numai

mănăstirea

-Aniţa, care se trag Vasile Găluşcă cu niamul lui

-Urala, ce se trage Vasile Ciulei cu niamul lui

-Onilă, ce se trage Calistra, păhărnicel cu niamul lui, 8 feciori ai

lui Lupan sulger să se ştie.

Să se ştie moşiea lui Lupan sulgeri Arămeşti baştină a Sohiei, şi

Poiana Delenilor pe din josu ce se hotărăşti cu Blăniţe, căpitan

Mişirea.

Sunt de pe un izvod de niamuri de la Constantin Talpeş făr de

văleat 29

.

Mănăstirea a avut un pomelnic al ctitorilor. Pe la 1750, Popa

Dimitrie, un strănepot al lui Lupan, a aplicat peste el o foaie de hârtie

cu un pomelnic scris de el în care a transcris în frunte pe Lupan şi

Maria30

.

La actuala mânăstire Moreni se găseşte un triptic, care conţine o

copie după un pomelnic mai vechi. Se constată că ne află în faţa

pomelnicul mare în care sunt consemnaţi ctitorii iniţiali, dar şi cei

care, de-a lungul timpului şi-au adus contribuţia la menţinerea acestui

schit. În fruntea pomelnicului sunt trecuţi Lupan, Maria, Sofia şi fiii

lor, după care se continuă cu urmaşii lor.

Sulgerul Lupan a avut două soţii, Maria şi Sofia după cum

menţionează pomelnicul, documentul atribuit anului 1597 şi tradiţia

locală. Cu prima soţie, Maria cunoscută şi cu numele de Busca,

Lupan a avut cinci copii: Onilă, Ţiganca, Merla, Aniţa şi Grigore, iar

cu Sofia, trei copii: Turce, Gheorghe şi Urâta31

. Nu avem alte

informaţii despre Maria, dar ştim despre Sofia că era o reprezentantă

Page 34: Manastirea Moreni

34

a proprietarilor locali, „moşia lui Lupan sulgeri Arămeşti baştină a

Sohiei, în Poiana Delenilor pe din josu ce se hotăreşte cu Blaniţe,

căpitan Misirea.”

Pomelnicul ne demonstrează preocuparea întregii familii, a

urmaşilor celor opt copii ai sulgerului Lupan pentru menţinerea

acestui locaş de cult, dar şi faptul că schitul a fost mixt, că a fost un

schit de familie. În pomelnic, ctitorii şunt trecuţi pe spiţe, curgători

din cei opt fraţi. Sunt consemnaţi mulţi ca preoţi, monahi şi monahii

(zece preoţi, cinci monahi, din care doi ieromonahi şi trei monahii).

Sigur din familia Lupan au fost mai numeroşi cei care s-au retras la

acest schit, ducând o viaţă monahală, dar pomelnicul nu-i

înregistrează în rândul ctitorilor. Este greu de depistat în pomelnic,

fiecare urmaş al lui Lupan, din cauza documentelor insuficiente, dar

şi deoarece înregistrarea este consemnată cu numele de botez sau cu

numele adoptat după călugărie.

Din pomelnic şi izvodul de feciori ai lui Lupan rezultă că

sulgerul a fost întemeietorul unui neam, dar şi ctitor al unei

mânăstiri, care trebuia să îndeplinească nevoia de spiritualitate şi să-i

asigure un anumit statut social în zonă.

Dispariţia primului edificiu, construcţie a lui Lupan a dus şi la

pierderea unor informaţii. Primii ctitori, credem că au fost pictaţi pe

unul din pereţii edificiului, probabil consemnaţi în scris şi în

proscomidie, sigur în pomelnic. Calitatea de ctitori le asigura dreptul

de a fi înmormântaţi în interiorul bisericii sau în preajmă. O cercetare

arheologică în cimitir şi pe locul fostului edificiu ne-ar putea oferi

unele informaţii probabil puţine, deoarece în sute de ani au fost

înmormântaţi mai mulţi acolo, nefiind exclusă posibilitatea unor

morminte suprapuse.

Pomelnicul mare care a ajuns până la noi, cuprinde ctitorii

iniţiali consideraţi ctitori mari, dar şi pe cei secundari care au

contribuit cu timpul la menţinerea edificiului (reclădire, reparaţie,

înzestrare, întreţinere, danie, etc.). Necesitatea existenţei

pomelnicului a determinat retranscrieri ocazii când, probabil, s-au

Page 35: Manastirea Moreni

35

strecurat greşeli (de transcriere, omisiune), dar şi completări.

Pomelnicul actual nu cuprinde numai numele ctitorilor efectivi, ci şi

pe cele ale unora dintre membrii familiei. El a îndeplinit funcţia unui

registru de evidenţă, pentru folosinţa strictă a oficierii serviciului

divin. De altfel, dreptul de moştenire a calităţii de ctitor revenea

descendenţilor ctitorilor iniţiali, ca şi dreptul de a beneficia de slujbe,

de a fi înmormântaţi în biserică sau alături, de a fi consultaţi.

Mânăstirea Bucureşti a avut propriul ei pomelnic. Dacă schitul

lui Lupan ar fi cel consemnat înainte de 1546 ca mânăstirea

Bucureştilor, în pomelnic trebuia să apară şi acei ctitori, ori

pomelnicul începe cu Lupan şi cele două soţii ale sale. Chiar dacă

Lupan a fost un urmaş al neamului Bucureştilor, cele două lăcaşuri

de cult sunt deferite. Pomelnicul nu menţionează nimic despre

Bucureşteni, iar Lupan nu putea fi ctitor între 1507-1546 şi să

trăiască în 1636.

Pomelnicul schitului Ghilahoi (menţiunea titlului) credem că

înregistrează situaţia din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,

premergătoare refacerii edificiului din secolul al XIX-lea. Pomelnicul

mai înregistrează şi familia Palade care ajunsese printre proprietarii

din zonă în secolul al XVIII-lea şi care s-a înscris în rândul cel care

au susţinut acest schit, ca o nouă familie de ctitori alături de celelalte

curgătoare din Lupan. Studiul pomelnicului ne demonstrează evlavia

familiei Lupan care a numărat până la începutul secolului al XIX-lea,

zece preoţi, cinci călugări şi trei monahii. Existenţa în pomelnic a

călugărilor, dar şi a monahiilor ne demonstrează calitatea de schit

mixt, schit de familie al unui neam de pe valea pârâului Ghilahoi.

Pomelnicul schitului Ghilahoi din comuna Deleni, judeţul Vaslui.

LUPAN, MARIA, SOFIEA.

ŞI FII LOR.

TURCE, GHEORGHE, URÂTA, ONILĂ, ŢIGANCA,

MERLA, ANIŢA, GRIGORI.

Page 36: Manastirea Moreni

36

׀

GRIGORI cu jupâneasa lui MONAHA TEOFANA şi cu fiii lor

CONSTANTIN şi GAVRIL

׀

URÂTA, VASILE, Preot GRIGORI, TOADER, ENACHI, ŞTEFAN

/ NECULCEA, Preot IANCU, DUMITRU, IOAN

׀

Monah ILIE, ANITA, MARIN // BUCUR GRIGORI, MIHĂILĂ

׀

Ieromonah AFTANASIE, Ieromonah BARNABA,

Preot GRIGORAŞ şi Preot TOADER, Preot IOAN, Preot

NECULAI, Preot GHEORGHE, Monahia TODOSIA, MARIA,

VASILE, MARIEA, PETREA.

׀

ENACHE, NECULAI, STAVĂR, ENE, AVRAM, ADAM,

SOHIEA, VASILE, PANĂ, ANDRONIC, ILEANA, ZOTA,

GRIGORIE, STANCIU, SIMION, ANCHELINA, EVGHENIEA,

KRISTINA, TĂNASĂ, ION, TĂNASĂ, MARIEA, ION,

VARVARA, TOADER, ANIŢA, KOSTANTIN, MAFTEI,

SÂRGHIE, VASILE, NASTASIEA, GLIGORI, PETREA.

׀

ANIŢA, SAFTA, SANDU, ŞERBAN, TODOSIEA, Monah PAISIE,

NASTASIA, Monahiea SANDA, PAVEL, VASILE,

PARASCHIVA, IOANA, STRATINA, URSU, ILEANA, ŞTEFAN,

IEREMIE, ILIE, MARIEA.

׀

Preot IOAN, KOSTANTIN, KATRINA, GAVRIL, ANIŢA,

TOADER, DUMITRACHE, IOANA, GHEORGHI, IRINA,

PARASCHIVA, AXINTE, VASILIKA.

׀

Preotu DUMITRU cu Preuteasa şi cu fii lor

Page 37: Manastirea Moreni

37

x

x x

MARIEA, KOSTANTIN, NASTASIA, GHIORGHI PALADI

׀

ILINKA, SANDU, TOADER, TOADER, MARIEA, VARVARA,

VASILE, AXINIEA, ION, MARIEA, GAVRIL, NEKULAI,

GHERASIM, BRAN, MĂRIUŢA, ENACHI, Preut IOAN.

׀

ILIE, MARIEA, IOANA, ZANHIRA, TOADER, DĂNĂILĂ.

׀

IORDACHI, MARIEA, NĂSTASĂ, IEREMIA, MARIEA,

VASILKA, MÂRZA, MANOLE, NASTASIA, MANOHIN, PANĂ,

ALIXANDRU, ZANHIRA, IONIŢĂ, BĂLAŞA, DUMITRU,

SAVA, DUMITRU, ION, GHEORGHE, MARIEA,TODOSIEA,

TUDORA.

׀

GRIGORAŞ, VARVARA, GHIORGHI,

RUXANDA, SILVESTRU, SIMION.

׀

NICOLAE, BĂLAŞA, GHEORGHE, SMARANDA, MARIEA,

DUMITRU, IONIŢĂ.

׀

KOSTANTIN KOSMA, ILINKA, LUPAŞCU, TOADER, TUDOR.

׀

KATRINA, IANE, NEKULAI, ALEXE, VASILACHI

׀

Preut IOAN, SAFTA.

Preut VASILE, ELENA, Preut TOADER.32

Familia lui Lupan a rămas în memoria colectivităţii prin ctitoria

unei mânăstiri pe valea pârâului Billavoi (Ghilahoi). Acest lăcaş de

cult a fost cunoscut cu mai multe denumiri: mânăstirea Bilavoi,

Page 38: Manastirea Moreni

38

mânăstirea lui Lupan, mănăstioara lui Lupan, schitul lui Lupan,

mănăstirea Deleni.

Data ridicării acestui locaş de cult nu este cunoscută. În diferite

consemnări apar anii: 1540, 1546, 1586, 1650, 1770, 1801, 1821,

1829. Anul 1546 reprezintă data atestării mănăstirii Bucureşti,

mănăstire construită după 1507, deoarece în documentul emis în acel

an nu apare menţionată. Anul 1540 este o dată fictivă, aproximată.

Pornind de la documentul care menţionează existenţa mănăstirii

Bucureşti în 1546, deci construită ante, s-a ales anul 1540. Anul 1650

reprezintă probabil o refacere, renovare a lăcaşului de către Grigore,

unul din fii lui Lupan şi din această cauză a rămas în tradiţia locală ca

ctitor. În anul 1770 a început o refacere din temelii, vechea

construcţie fiind demolată şi arsă.33

S-a construit o biserică nouă, dar

s-au distrus informaţii preţioase pentru cunoaşterea edificiului şi a

ctitorilor.

Documentele îl arată cu certitudine pe Lupan proprietar în satul

Deleni în anul 1604 (de documentul din 1597 ne îndoim). El era cu

certitudine un proprietar mai vechi din zonă, el sau familia sa, altfel

nu putea cumpăra venind de aiurea. A fost deci un răzeş al zonei, dar

răzeşia a dus la fărămiţarea satelor în acest mod putându-se explica

existenţa satelor mici şi multe. Răzeşia a dus şi la întrepătrunderea

proprietăţilor, căsătoriile mai ales făcându-i pe mulţi, răzeşi în mai

multe sate. Studiul vechilor proprietari şi proprietăţi dintr-o zonă mai

extinsă, a onomasticii (antroponimiei, toponimiei, hidronimiei) va

putea aduce informaţii noi despre această familie, sau despre altele.

Lupan şi familia sa puteau ridica o biserică de mănăstire aici la

sfârşitul secolului al XVI-lea, dar nu înainte de 1546. Din 1546 şi

până în 1636 când Lupan trăia au fost 90 de ani. Dacă luăm anul

1546 ca dată a construirii bisericii, deşi fenomenul s-a petrecut mai

înainte şi am considera că Lupan a avut atunci 20 de ani, deşi la

această vârstă este greu să acceptăm că a fost ctitor, atunci Lupan a

trăit peste 110 ani. Preotul V. Ursăcescu, care, conform spiţei

genealogice menţionată de dânsul, se trăgea dintr-un copil al lui

Page 39: Manastirea Moreni

39

Lupan, a consemnat că în familia sa, s-a păstrat tradiţia că a existat

un strămoş care a trăit 100 de ani şi acesta nu putea fi decât Lupan

sulgerul.34

Chiar şi în această situaţie, timpul nu ar fi permis construirea

primului locaş de către Lupan, şi deci mănăstirea Bucureştilor este

mănăstirea Bucureştilor. Mai mult, tradiţia orală păstrată şi în scris la

consemnat pe unul din fii lui Lupan, Grigorie ca fiind ctitorul

mănăstirii „schitul a fost înfiinţat de un Grigori Sterpu care avea

şapte fraţi şi care s-a dat danie schitului”.35

Aceste informaţii

precizează rolul lui Grigori în ridicarea şi menţinerea schitului, ceea

ce ne face să credem că schitul lui Lupan a fost ridicat la începutul

secolului al XVII-lea. Că Grigori a fost un om credincios ne

demonstrează şi pomelnicul mânăstirii, „Grigori cu jupâneasa lui

Monaha Teofana şi cu fii lor Constantin şi Gavril”. După actul

atribuit anului 1597 (a fost semnat sau nu de Lupan), constatăm că

Grigori avea proprietate în preajma mănăstirii, realitate demonstrată

şi de tradiţie. Grigori a fost o fire mai evlavioasă şi a colaborat mai

strâns cu tatăl său la clădirea schitului, sau poate la renovat în jurul

anului 1650 şi memoria locală l-a înregistrat ca ctitor. A trăit mai

mult timp în preajma schitului (a fost construit pe partea cuvenită lui)

şi prin stingerea neamului a lăsat tot ce a avut lăcaşului printr-o danie

în timpul vieţii sau după moarte. Totuşi el este numit Sterpu în

condiţiile în care pomelnicul menţionează că a avut doi fii Constantin

şi Gavril. Cum că Grigore a avut doi fii s-a constatat şi dintr-o

inscripţie slavonă pe o icoană, „această icoană s-a făcut de Grigori

Lupan cu soţia şi cu fiii săi Constantin şi Gavril pentru schitul

Deleni.36

Că aceşti fii puteau muri de tineri sau au devenit călugări

neavând urmaşi, nu putem da lui Grigore numele de Sterpu. Mai

aproape de adevăr poate fi supoziţia că ei au fost înfiaţi sau au fost

copiii naturali ai soţiei. Pomelnicul nu a mai consemnat alţi membrii

ai familiei Grigore Lupan, demonstrând că spiţa sa s-a oprit aici,

deci numele de Sterpu este convingător.

Page 40: Manastirea Moreni

40

După aproximativ 50 de ani de la ridicarea edificiului de către

Lupan, s-a simţit nevoia unor reparaţii pe la 1650, reparaţii efectuate

de Grigore. Reparată şi consolidată a rezistat până pe la 1770, când a

fost dărâmată lemnăria arsă şi cenuşa aruncată în pârâul Ghilahoi.

Câţiva credincioşi cu munca şi contribuţia lor şi cu milostenia

adunată din satele vecine; Preotul Neculai Burghelea, preotul Vasile

Focşa, ambii din Deleni, Danavici, Matei Hordună, Constantin

Chirvase, Giuşcă, au construit o nouă biserică.37

Lucrarea a fost

executată de lemnarul Constantin Chirvase. Nu ştim cât timp a durat

reconstrucţia bisericii şi nici când a avut loc sfinţirea. Refacerea a

fost opera unor urmaşi ai lui Lupan, locuitori ai satului Deleni, dar şi

a unora care atunci locuiau în satul Ghilahoiu (Matei Hordună,

Constantin Chirvase, Gheorghe Negrea, Ioan Giuşcă şi alţii), sat

format la poalele dealului Ţiclău, în colţul format de pârâul Ghilahoi

şi de pârâul mănăstirii.38

Iniţiativa sulgerului Lupan de a ctitori un schit pe valea pârâului

Ghilahoi a fost continuată de urmaşii săi şi de oamenii pământului.

Valea pârâului a oferit condiţii foarte bune, mai ales zona de la

izvoare, pentru un lăcaş de cult. Depărtarea de „drumul mare” ce

trecea pe valea Bârladului, a oferit condiţii de linişte şi adăpost, un

loc mai ferit de invazii, prădăciuni, războaie, dar şi pentru meditaţii şi

rugăciune. Zona era împădurită în preajma izvoarelor pârâului

Ghilahoi, dar nu lipseau nici poienile pentru păşunat şi agricultură, la

care se adăugau pantele pentru vii şi livezi. Pârâul a mai oferit

condiţii pentru amenajarea morilor şi iazurilor, iar dealurile pentru

morile de vânt.

A fost o ctitorie boierească, moştenită de răzeşii familiei în

calitate de copărtaşi, având funcţie de mănăstire de familie, realitate

demonstrată şi de evoluţia sa ulterioară.39

Mulţi din urmaşii

sulgerului Lupan, cei care erau atraşi de viaţa bazată pe meditaţie şi

rugăciune se călugăreau în propria mănăstire, iar alţii se retrăgeau

acolo la bătrâneţe căutând o comuniune cu Dumnezeu. A fost o

Page 41: Manastirea Moreni

41

mănăstire mixtă timp îndelungat, fiind mănăstire de familie, adunând

mulţi monahi, dar şi monahii dintre urmaşii lui Lupan.

Mânăstirea nu a stăpânit mari suprafeţe de pământ, deoarece

nici ctitorii nu erau mari boieri. Lupan a stăpânit o parte din apusul

satului, Arămeşti, şi Poiana Delenilor după soţia sa Sofia, iar urmaşii

săi au devenit copărtaşi, făcând parte din răzeşimea Moldovei. O

vreme, răzeşii au stăpânit în devălmăşie şi nu puteau face danie

individuală. După ce părţile au fost alese în teren, mulţi monahi şi

monahii îşi păstrau şi averea. Îşi construiau chilii pentru ei şi pentru

soţii, arendau propriile terenuri, aveau anumite ocupaţii productive în

cadrul mănăstirii.40

Credem că în acest locaş monahal de familie,

monahii şi monahiile, duceau o viaţă de sine. Ei îşi construiau

chiliile, practicau ocupaţii productive, sau trăiau din veniturile

realizate prin arendarea propriilor ocine. În acest sens avem

informaţii de la începutul secolului al XIX-lea. „Enachi (Roşca)

călugărul a ţinut în casa lui în mănăstire doi din răzeşii din Băcani, pe

Sandu şi pe Ioan Baba fiind sărmani, săraci şi neputincioşi, putând

pentru aceasta să are în Băcani pe partea acelora, ţiindu-i în casa lui.”

Sau, „Eu Dometie călugăru adiverez cu această danie a mea

precum ştiut să fie că de bună voea mea dau danie………… însă cât

voi fi în vieaţă voesc eu a lucra şi stăpâni”.41

Mulţi din cei veniţi aici făceau danii, uneori contestate. Dania

făcută de Aftănase călugăru atacată de rude a ajuns în cercetarea şi

judecarea protopopului din Bârlad, iar cea făcută de Sevastian

călugăru a ajuns cu judecata până la divanul domnesc.42

Schitul a stăpânit zona din jurul lăcaşului, cuprins între Pârâul

Mănăstirea şi pârâul Ghilahoi şi creasta dealului din partea de apus,

teren donat de sulgerul Lupan şi fiul său Grigore. Panta a fost

stăpânită până pe la 1840 când naceasnica Magdalena Moruzan a dat

vechile documente ale schitului unui răzeş Timircan, care împreună

cu alţi tovarăşi le-a ars. Motivul a fost dorinţa lor de a intra în

stăpânirea acestei coaste plantată cu vie. Bazată pe o „danie” făcută

de un Simion ispravnic de Chişinău şi Sava ispravnic de Suceava,

Page 42: Manastirea Moreni

42

ajutaţi de un inginer, Ion Popov, au luat în stăpânire coasta, stăpânită

iniţial de cei doi fraţi, Grigore şi Onilă.43

Note

1. D.R.H, A, vol. III, p. 191, doc. nr. 96

În multe cazuri, cei care au menţionat atestarea satului Deleni au

interpretat greşit acest document. În acelaşi document, Ştefan cel

Mare mai includea în hotarul târgului Vaslui şi un alt sat Deleni, „ …

şi Deleni în sus de târgul Vaslui cu seliştea Micleşti, de la Toader

Hasnaş”. Aceste două sate Delenii şi Micleştii, au fost la nord de

Vaslui, azi dispărute, în zona actualelor comune: Ştefan cel Mare

(Delenii lângă Mărăşeni) şi Bălteni (Micleştii).

2. Miron Costin, anul IV, doc, nr.5.

D.I.R., A, veacul XVII,

3. D.I.R., A, veacul XV,II, doc. 167.

4. D.I.R., A, XIV-XV, I, p.89, doc. M.244.

5. D.R.H, A, vol.II, doc.26.

6. D.R.H., A, vol III, doc.80

7. Din tezaurul arhivistic vasluian, Catalog de documente, Buc.,

1986, p.32, doc.45

8. D.R.H,A, vol. I, doc.238

9. D.R.H., vol. II, doc.177

10. D.R.H., A, vol. III, doc.43

11. Miron Costin, anul IV, doc. Nr.5, D.I.R, A, veacul XVII

12. Catalogul documentelor moldoveneşti, Addende la

Supliment II( Acte din 1595-1599), Buc., Ed. Acad., 1998, volum

îngrijit de I.Capraşu, L. Şimanschi, Gh. Pungă, (vezi anexele)

13. V. Ursăcescu, Istoria fostului Schit Delenii din judeţul

Vaslui, p.12-13 (vezi şi anexele)

14. Din tezaurul arhivistic vasluian, doc.45, p.32. În 7137<1628

septembrie-1629 august>, Lupan fost sulger hotărniceşte părţile din

satul Orgoeşti, iar în 1636 depune mărturie la o judecată pentru

Page 43: Manastirea Moreni

43

seliştea Măneşti (Vlădeşti), în gura Iadriciului, vezi DRH, A,

XXIII,doc. 492.

15. Documentul din 17 decembrie 1597 pare să fie un fals

dintr-o perioadă ulterioară, când, probabil, anumiţi urmaşi aveau

interese personale.

16. Miron Costin, anul IV, doc. 5. Urmaşii lui Sima (Bâca) au

format satul Băcanii în jumătatea de răsărit a satului Hotineşti.

Toponimul Băcani este un oiconoim derivat din antroponimul Bica

(Bâca), un derivat cu sufixul, -ani. Acest Bica (Bâca), un antroponim

vechi maramureşean, răspândit şi în prezent în Maramureş,

Transilvania, dar şi în Oltenia. Existenţa unui număr mare de

antroponime de origine maramureşeană în primele secole ale statului

moldovenesc demonstrează că nu erau puţini maramure- şeni veniţi

cu descălecătorii Dragoş şi Bogdan. Nordul Maramureşului istoric a

fost aproape golit de populaţia românească. Poate atunci au roit şi

românii din Bereg, Ugocsa şi Slovacia. Aceşti români veniţi de peste

munţi au primit pământ (feude) în Moldova şi au format o mare parte

din prima boierime de slujbă a statului, transformată în răzeşi prin

divizarea proprietăţii.

17. Alexandru Gonţu în Documente privind istoria României.

Indicile numelor de persoane şi în indicile numelor de locuri,

prezentând satele Fântâniţe şi Coteciarii le considera că au existat

lângă Târzii, comuna Olteneşti, sau în comuna Deleni. În acest

context o prezintă pe Nastea, fiica lui Becu, soţia lui Delea ca

aparţinând cu proprietăţi de satul Deleni …….. „Şi de asemenea, s-a

sculat Nastea fiica lui Beca, soţia lui Delea, şi a dat ea, de bunăvoia

ei, un loc < de poiană> la Fântâniţe şi, de asemenea, i-a dat lui

Giurgiu Coteţ, din <uricul> său vechi <pe satul Coteciarii>, şi

prisaca, pentru ca să-i fie deosebit lui Giurgiu Coteţ (DRH., A, VOL.

2, doc.177). Pe aceiaşi linie sunt şi explicaţiile din indicele de nume

de la sfârşitul DRH, dar şi din Tezaurul toponimic al României,

Moldova, vol. 1. Alexandru Gonţu menţionează, „Delea, soţul

Nastei, fiica lui Becu, stăpână la Fântâniţe (Deleni) şi trimiterea,

Page 44: Manastirea Moreni

44

vezi Danciu Delea. În 1488 s-a întărit lui Danciu Delea, … „un sat pe

Bârlad, unde am fost juzi Buda şi Drăgoiu, amândouă judeciile,

slugei noastre Danciu Delea, pentru 170 zloţi tătăreşti (DRH., A. III,

doc.

În 14 martie 1502 urmaşii lui Danciu Delea: Giurgiu Crăciun şi

sora lor, Armeanca, …. „au vândut ocina lor dreaptă, din uricul lor

drept, a patra parte din satul pe Bârlad, anume unde au fost juzi Buda

şi Drăgoiu, partea de jos, partea de la Murgu, slugii noastre Crăciun”

(DRH. A. III, doc. 274”. Autorul menţionează satul lângă Tecuci, dar

există şi satul Buda pe valea Horăieţii, foarte aproape de Deleni, iar

în Delenii există şi pârâul Giurgii (un antroponim topononimizat).

Sima Bica în 1546 era proprietar la Bogdăneşti, satul de pe valea

Horăieţii (DIR., A, veac XVI, vol. I, doc. 488) Lupan Buznea putea

să fie originar din Hotineşti (Deleni) dar şi din fostul sat Bucureşti,

dacă ne gândim că schitul ridicat de el este amplasat în aceeaşi zonă.

Este sugestivă şi onomastica din zona de contact a satelor Buda (de

pe valea Horăieţii), Dinga, Delenii. Prin satul Buda trece valea Buzii,

iar mai sus se găsesc Gura Lupoaiei şi Groapa Lupului (Horia

Stamatin, Valea Horăieţii). Printre bătrânii de pe Valea Horăieţii erau

consideraţi: Toader, Ignat, brat ego, Echim brat tij, Stanca sora lor,

Parasca sor tij, Bâca, şi Bobotina, bez feciorii Bicăi şi a Bobotenei.

(Ibidem, p. 591).

V. Ursăcescu în (Istoria fostului Schit Deleni) îi găseşte urme în

satele din comuna Olteneşti, făcând observaţia că prenumele

locuitorilor Mihăilă ai satului Curteni era Buznea. Mai mult, V.

Ursăcescu originar din satul Curteni consemnează că se trage din

Turce, fiul lui Lupan în următoarea spiţă de neamuri: Turce - Urâta -

Vasile Roşca - Popa Grigoraş - Diaconul Toader Roşca - Enachi

Dascălul – Ştefan – Maria – Vasile. Vezi şi anexele.

18. Din tezaurul arhivistic vasluian, doc. 76, p. 43

19. Ibidem, doc. 86, p. 45.

20. Miron Costin, anul IV, nr. 7, doc. 449.

Page 45: Manastirea Moreni

45

Toma diac, un urmaş al lui Sima Bica, deci şi al Nastei Deloae, a

înfiat doi din copiii lui Lupan. Prin această înfiere neamul lui Lupan

a stăpânit şi o parte din Băcani, partea de răsărit a satului Deleni.

Înfierea ne demonstrează că urmaşii Nastei Deloae din partea de

răsărit a satului erau neamuri cu cei din partea de apus a satului, deci

şi cu neamul lui Lupan.

21. Din tezaurul arhivistic vasluian, doc. 193, p. 72. În acest

document este menţionată „mănăstioara lui Lupan”. Hotărnicia din 7

august 1750 (7278) nu a reuşit să delimiteze proprietatea

Lupăneştilor din Băcani, probabil partea intrată în stăpânirea lor

prin înfierea celor doi: Turce şi Ţiganca. Pentru delimitare se apela

la judecata Divanului.

22. Din tezaurul arhivistic vasluian, doc. 215, p. 77. Hliza

Arămeşti este scoasă din moşia Deleni. Partea de apus a satului

Hotineşti (Deleni) unde stăpâneau Lupăneştii şi se găsea mânăstirea a

format satul Arămeşti. Toponimul Arămeşti este un oiconim derivat

din antroponimul Aramă, un derivat cu sufixul –eşti. Acest Aramă nu

apare în documente, nefiind exclusă posibilitatea unei porecle.

23. Ibidem, doc. 377, p. 111

24. Ibidem, doc. 398, p. 116

25. Ibidem, doc. 477, p. 134. din fostul sat Hăbăşeşti s-au

format satele Bulboaca şi Zâzinca. Cu numele de Bulboaca apare în

1832. La Bauer apare cu numele de Cureluşea. În această situaţie

Cureluşea desemna un trup al moşiei. Toponimul scoate în evidenţă

vechea proprietate răzeşească care se întindea ca o curea cuprinzând

întreg terenul din hotar în hotar. Situaţia este consemnată şi de „

Dicţionarul Geografic al României”, vol. III. Vezi şi „situaţia satelor

din secolul al XV-lea” după Constantin Cihodaru. Câteva constatări

în legătură cu proprietatea feudală şi situaţia ţărănimii în a doua

jumătate a secolului al XV-lea, în S.C.S.I., anul XII, fascicola 1,

1961.

26. Ibidem, doc. 864, p. 211.

Page 46: Manastirea Moreni

46

27. Pentru bibliografie, Din tezaurul arhivistic vasluian şi

Tezaurul toponimic al României, Moldova, vol. I, partea 1 şi partea a

2-a.

28. Constantin Talpeş apare în documentul din 7 august 1750,

iar un Gheorghe Talpeş este menţionat într-un document din 5

februarie 1805 când nu reuşeşte să aducă dovezi suficiente că

aparţine neamului Lupăneştilor. Pentru familia Talpeş cu proprietăţi

pe Valea Horăieţii vezi Horia Stamatin, „Valea Horăieţii”.

29. Miron Costin, anul IV, nr. 4, doc. 411, p. 246.

30. V. Ursănescu, op. cit., p. 14-15.

Deoarece popa Dimitrie menţionează printre ctitori numai pe

Maria, nu şi pe Sofia, rezultă că schitul a fost construit de Lupan cu

prima soţie. De altfel şi Grigore considerat ctitor al schitului era fiul

Mariei numită şi Busca. Popa Dimitrie a fost şi el un urmaş al Mariei,

deoarece, dacă se trăgeau din Sofia, ar fi apărut şi aceasta în

pomelnicul scris de el.

31. Ibidem, p. 15-16

32. Pomelnicul se găseşte într-o copie la actuala Mănăstire

Moreni. În pomelnic, printre ctitori, apare şi familia Palade. Această

familie a ajuns proprietară în zonă prin intermediul familiei Ştefan

Cerchez. Iacov Antonovici, Documente Bârlădene, vol. III, doc.

CLXXIV. În anul 1690 (7198) mai 3, Constantin Vodă Cantemir, în

temeiul a 23 zapise a întărit Comisului Ştefan Cerchez stăpânirea

părţilor de moşie prevăzute în ele printre care şi un loc în Deleni,

„….. alt zapis de la Gheorghe şi de la femeia lui, Sofia, şi de la fetele

lor, Maria şi Urâta, şi de la frati-său Ţugulea, care au dăruit

comisului Ştefan Cerchez a lor driaptă ocină şi moşie, un loc de

prisacă în Deleni pe Bilahoi cu pomet”.

În 1716 (7224) Acşiţa, soţia răposatului Ştefan Cerchez, fost

comis, a dăruit vărului său Ion Palade vel spătar mai multe moşii,

printre care şi părţile din Deleni (doc. CLXXXVIII). Acşiţa a fost

fiica lui Enache Palade şi din această cauză Ion Palade îi era văr.

33. V. Ursăcescu, op. cit. p. 18-19.

Page 47: Manastirea Moreni

47

Voica Puşcaşu, actul de ctitorie, Buc., 2001, la p. 236

consemnează trei mânăstiri Bilahoi: una din secolul al XVIII-lea pe

Valea Mânăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a doua

ante 1546 numită „Mânăstirea din Luncă”, iar a treia din cca. 1586

numită „Mânăstirea lui Lupan”. Mânăstirea atestată ante 1546 este

Mânăstirea Bucureştilor, a familiei lui Bucur Dan. Prima şi a treia

este aceeaşi mănăstire. Atestarea pentru secolul al XVIII-lea este în

conformitate cu atestarea documentului. Credem însă că a fost

construită la sfârşitul secolului al XVI-lea sau mai sigur la începutul

secolului al XVII-lea, Lupan fiind atestată cel mai târziu în 1636.

Anul 1586 nu este atestat documentar, este menţionată de Marele

Dicţionar Geografic al României, care mai greşeşte trecând ctitori pe

preoţii Vasile şi Gheorghe Focşa, preoţi care au trăit mai târziu şi au

fost implicaţi în ctitoria bisericilor din satul Deleni.

Dan Ghinea în Enciclopedia geografică a României consemnea-

ză biserica construită în 1801 de Hordună şi Giuşcă.

Anuarul Eparhiei Huşilor din 1936, p. 41-42 prezintă pe

Hordună şi Giuşcă ca fiind doi buni creştini care au zidit biserica în

1829 din lemn, menţionând că înaintea acestei construcţii au mai fost

două biserici, dintre care prima ridicată de Lupan. În 1816 un

Hordună căpitan poseda uricul din 21 aprilie 1546 şi l-a prezentat lui

Ion Buţă , căpitan, hotarnic.

34. Iacov Antonovici, Documente bârlădene, vol. I, Constantin

Iconomu Cocu sfinţise după 1824 schitul Deleni cu hramul

„Adormirea Maicii Domnului”, după o însemnare făcută de el pe un

Molitveanic apărut la Râmnic în 7290 (1782) şi păstrat la biserica

„Sfântul Dimitrie” din Bârlad. Protopopul Ioan Chirul sfinţise în 2

august 1794 două biserici în Deleni. Aceste biserici au fost clădite de

preotul Vasile Focşa un urmaş al lui Lupan, p. 307. Probabil din

această cauză apare Vasile Focşa ca ctitor şi la schit. Refacerea din

1853 o cunoaştem din informaţiile furnizate de pisania din 1986.

Page 48: Manastirea Moreni

48

Din aceste informaţii ajungem la concluzia că fiind o biserică de

schit modestă, a avut nevoie de reparaţii dese. Modest este şi ultimul

locaş păstrat până în prezent.

35. V. Ursăcescu op. cit., p. 14.

Ibidem, p. 15, vezi şi izvodul de feciori prezentat mai sus, dar şi

pomelnicul mănăstirii.

36. Ibidem, p. 17.

37. Ibidem, p. 18.

38. Ibidem, p. 18-19, 37.

39. Ibidem, p. 8. La începutul secolului al XX-lea, locuitorii

satului Deleni, urmaşi ai răzeşilor de odinioară, conştienţi,

mărturiseau, „mănăstirea a făcut-o părinţii noştri şi-i a noastră”.

40. Ibidem, p. 28. „călugării Sava şi Gherasim ştieau lemnăriea,

iar ierodiaconul Iosif ştiea olăria….”

Spre Valea pârâului, stareţa Magdalena a construit un iaz, vezi p.

26.

41. Ibidem, p. 27-28.

42. Ibidem, p. 27.

43. Ibidem, p. 24.

Page 49: Manastirea Moreni

49

Capitolul VI - BISERICA VECHE

Vechiul edificiu ridicat de Lupan nu s-a păstrat. Biserica s-a

menţinut, reparată şi consolidată în 1650, până la sfârşitul secolului

al XVIII-lea, când urmaşii lui Lupan şi credincioşii din zonă au

ridicat un locaş nou. Edificiul vechi a existat la 6 m spre sud de

biserica ridicată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, locul altarului

vechi fiind marcat în prezent de monahiile actualei Mănăstiri Moreni.

A fost o biserică modestă care a necesitat dese reparaţii (începutul

secolului al XVIII-lea, 1853, 1986).

Ultima intervenţie a avut loc în 1986 când a fost reparată şi

pictată prin străduinţa enoriaşilor din zonă. Despre aceste relatări ne

informează pisania din pronaus în care se menţionează: „Anul

Domnului 1986, luna septembrie 22 cu ajutorul Domnului, cu

binecuvântarea tatălui şi cu sprijinul P.S. Episcop D.D. Eftimie, a

Sfintei Episcopii Roman şi Huşi şi enoriaşilor binevoitori din

parohiile Morăni, Deleni, Dinga, Costeşti, Duda şi din judeţul Vaslui

s-a reparat şi pictat această sfântă biserică cu hramul „Adormirea

Maicii Domnului” ce a fost construită în anul 1853.

Astăzi, data de mai sus, cu contribuţia enoriaşilor a domnilor:

Moşanu Ion, Rusu A.I., Rusu A.V., Chirvase C., Panaite A.I.,

Mocanu V. Şt., Moşanu Şt. Şt., Maftei S., Maftei Sofica, cu

bunăvoinţa enoriaşilor din satele învecinate sus citate sub conducerea

preotului Marinel Ion, ajutat de domnul Giuşcă Emil cântăreţ

bisericesc, Ghiţă Râpa, Mugurel Iancu epitrop s-au terminat aceste

lucrări astăzi 22.09.1986.

Aceste lucrări au fost executate de meşterii: domnul Balint

Martin, ca pictor domnul Constantin Zahiu.

Acestea s-au scris spre lauda şi mulţumirea lui Dumnezeu.

Page 50: Manastirea Moreni

50

Biserica este ridicată pe o fundaţie din piatră. Pe fundaţie se

păstrează o grindă masivă din lemn de stejar, pe care este ridicată

construcţia din lemn şi lut, protejate de o tencuială cu ciment, peste

care s-a bătut şindrilă. A fost construită în formă de navă cu o lăţime

de 6,6 m şi o lungime totală de 12,7m. În prezent este acoperită cu

tablă.

Pridvorul deschis este protejat cu parmalâc şi stâlpi sculptaţi în

lemn de stejar.

Pronaosul este delimitat de naos prin cinci stâlpi de lemn ciopliţi

cu ornament asemănător stâlpilor de la pridvor şi are o lungime de

2,5m. Tavanul este de scândură.

Naosul are o boltă octogonală de lemn şi înlocuitori. Lumina

zilei pătrunde prin două geamuri mici, cu zăbrele de fier forjat. Are o

lungime de 6,5m.

Catapeteasma are icoane pictate pe lemn cu scriere chirilică.

Uşile diaconeşti au pictură pe pânză.

Altarul este arcuit în cinci laturi şi are o lungime de 3,7m.

La vest de biserică se află clopotniţa de lemn căptuşită cu

scândură şi învelită cu tablă. Acum nu mai este folosită, clopotele

fiindu-i transferate la clopotniţa nouă.

Fiind o modestă mănăstire de familie, mănăstire mixtă, viaţa şi

activitatea de aici a decurs în condiţii specifice, oarecum diferit cu

cea de la alte lăcaşuri. Existau chilii, 15 pe la 1840 construite de cei

veniţi, separate pentru monahi şi monahii, în care se ducea o viaţă de

sine, dar duceau şi o viaţă de obşte, respectând o anumită organizare

şi ascultare.1

Pentru perioadele mai vechi nu cunoaştem existenţa

unui stareţ. Totuşi din pomelnic constatăm existenţa unor ieromonahi

şi preoţi. Aceştia, probabil, au avut şi rolul de supraveghere,

organizare, administraţie, etc. În secolul al XIX-lea apare Vasile

Focşa ca naciasnic care, călugărit, a devenit Vichentie, apoi stareţa

Magdalena Moruzan.

Page 51: Manastirea Moreni

51

Preotul V. Ursăcescu a întocmit o listă a vieţuitorilor de la schit

folosindu-se de pomelnic şi de nume răzleţe găsite prin actele

deţinute de răzeşi la începutul secolului al XX-lea.

LITURGHISITORI Anul MONAHI MONAHII Anul

Ieromonahi - Atanasie

Varnava

Ieroschimonahi –

Teodor

Pahomie

Pahmutie

Ieromonahi -

Pimen

Diomid

Popa Dimitrie

Ieromonahi -

Ioanichie

Vichentie

Focşa nacealnic

Preotu C. Patrichie

Ieromonahi - Rubim

Cornelie

Gherasim

1750

1829

1840

1844

Monahi- Ilie

Paisie

Schimonah - Dionisie

Mon. Sevast. Moruzan

Vladimir Chirvase

Teodosie Hordună

Enachi

Pahomie

Aftanase

Iosif

Schimonah Gherontie

Monahi-Simion

-Dometie

-Patraon

-Macarie

-Ionichie

-Chezarie

-Sava

Teodosia

Anastasia

Teofana

Sanda

Epraxia

Xeniea

Aftimia

1650

1809

1810

1814

Lista oficială a vieţuitorilor în 1853 (a)

MONAHII

ISPITELNICE

FRAŢI

Magdalena

Rozan-naciasnicăb

Savastia

Agripina

Agatonica

Evghenia

Elisaveta

Panfilia

Pavlida

Sora Maria, fata

preotului Tăbuşcă

Sora Catrina

Costin

Teodor

Gheorghec

Page 52: Manastirea Moreni

52

a)Lista a fost extrasă din „ Dosarul statistic al vieţuitorilor din

schiturile şi mănăstirile din Eparhia Huşilor din anul 1853

b)Moruzan

c)După călugărire s-au numit: Casian, Gherasim, Gherontie

După 1853 (2)

LITURGHI-

SITORI

Anul MONAHI Anul MONAHII

Pr. Gh.

Patrichie

Ierodiaconul

Iosif

Ieromonah

Nicon Sârbu a

1886

1870

-

1883

Casian

Gherasim

Gheorghe

Vichentie

Veniamin Dandeş

1871

Calistina

Sozonta

Miclescub

(1864)

a) Venit de la Schitul Pârveşti.

Ultima nacisnică a acestui schit ( a fost mutată împreună cu

celelalte monahii la M-rea Adam, la Schitul Deleni rămânând numai

monahii.

După secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1863, schitul

lui Lupan şi-a continuat activitatea modest ca şi până atunci neavând

proprietăţi pe care să le piardă. Au avut loc totuşi transformări

importante, încetând activitatea de schit mixt, rămânând numai schit

de călugări, ultimele monahii cu stareţa lor fiind mutate la mănăstirea

Adam.

Pentru scurt timp a funcţionat ca schit de călugări, având ca

stareţ pe Nicon Sârbu până la 23 februarie 1883, când acesta a murit.

În biserică au continuat să se ţină slujbe religioase, prin grija

preoţilor de mir de la bisericile care funcţionau în comuna Deleni,

deoarece biserica şi satul Moreni au fost alipite la Delenii de Sus şi

apoi la Delenii de Jos. După 1883 de biserică s-a îngrijit preotul

Neculai Focşa, paroh al parohiei Delenii de Sus, iar din 1905 a intrat

Page 53: Manastirea Moreni

53

în grija sachelarului Ioan Cehan. Acesta a acoperit biserica cu tablă

în 1906, a cumpărat obiecte bisericeşti, a plantat pomi, folosind banii

obţinuţi prin arendarea livezii, apoi prin exploatarea ei în cadrul

epitropiei. Din 1897 administrarea averii din jurul schitului

aparţinuse Ministerului Culturii, dar din 1902 la cererea enoriaşilor

trecuse în seama epitropiei care a încasat în cinci ani suma de 1500

lei, bani folosiţi pentru reparaţii şi acoperiş.3

În anul 1934, P.S. Episcop Nifon a dispus reînfiinţarea schitului

şi a fost trimis ca stareţ ieromonah Mihail Mămăligă4, iar 1935 a

încredinţat conducerea schitului unui vrednic monah, protosinghel

Pitirim Tonu. Acesta, în scurt timp, a avut realizări remarcabile.

Mănăstirea a fost populată încât în 1936 era menţionată următoarea

obşte:

- Protosinghel Pitirim Tonu, stareţ al mănăstirii, născut în

1885.

- Ieromonah Filaret Palii, casier, născut în 1894.

- Ierodiacon Tarasie Parfinie, secretar econom, născut în 1910

- Frate Macarie Agapi, econom, născut în 1909.

- Alexandru Ştirbu, cântăreţ, născut în 1916.

- Dumitru Loghin, eclisiarh, născut în 1869.

- Vasile Jomir, citeţ născut în 1920. 5

Protosinghelul Pitirim Tonu, stareţ al mănăstirii a construit o

casă cu 5 camere acoperită cu tablă, o pivniţă, o casă mică cu două

odăi, a plantat 1000 de butuci de viţă americană, 450 pomi şi a

realizat o pepinieră cu 800 puieţi de nuci şi 1400 puieţi de zarzări.

Mânăstirea dispunea în 1936 de 10ha teren de cultură şi livadă.6

La mănăstire schimbările au fost rapide, deoarece în 1938

situaţia se prezenta diferit în cadrul obştii. Noul stareţ era Ilarion

Antohi Ieromonah, născut în anul 1913 la Bârzeşti şi venit de la

Mânăstirea Dobrovăţ, obştea fiind formată din:

- Iuvinalie Axinte, casier, născut în 1870 la Coşeşti, venit de la

Mânăstirea Cucoş.

Page 54: Manastirea Moreni

54

- Ignat Podoleanu, secretar econom, născut în 1885 la Ulmu,

judeţul Lăpuşna, venit de la Mănăstirea Cetate din Ismail.

- Filaret Palii, paraclisier venit de la Susleni, judeţul Orhei.

- Vasile Sirbinic, frate, născut în 1870 la Bârzeşti.7

Din anul 1944 au început greutăţile pentru mănăstirea din Valea

pârâului Ghilahoi, mănăstire ce din secolul al XIX-lea începuse să se

numească Mânăstirea Moreni.8

În acel an, obştea mănăstirii era formată din stareţul Pitirim şi

monahii Ignatie şi Tarasie Porfiri. La 22 octombrie 1944 stareţul

Pitirim şi monahul Ignatie au fost găsiţi împuşcaţi în chiliile lor. În

cimitirul bisericii în partea de sud sunt trei morminte cu cruci de fier

ale călugărilor Pitirim, Ignatie şi Filaret. După tragicul eveniment a

rămas stareţ protosinghelul Tarasie Profiri, urmat de ieromonahul

Sevastian Marcu. După moartea acestuia, schitul a devenit de maici

şi a funcţionat până în 1959 când cele 40 de monahii şi stareţa

Magdalena au fost silite să părăsească mânăstirea.

Note

1. V. Ursăcescu, Istoria fostului Schit Delenii din judeţul Vaslui,

p.27

2. Toate cele trei tabele sunt reproduse după V. Ursăcescu, op.

cit., p.29-30.

3. V. Ursăcescu, op. cit., p. 31-32.

4. A.E.H, 1934, p.40.

5. A.E.H, 1936, p.41-42.

6. Protosinghelul Pitirim Tonu a înţeles că această

mănăstire trebuie să se bazeze pe pomicultură şi viticultură, datorită

reliefului înconjurător dar şi structurii geologice a pământului. În

această zonă, pânza freatică este sus, demonstrată şi de mulţimea

izvoarelor. Este o zonă benefică, dar care poate aduce foarte multe

inconveniente datorită alunecărilor de teren. Din această cauză s-au

plantat foarte mulţi nuci cu beneficii diverse. Actuala obşte a

mânăstirii trebuie să ţină cont de experienţa trecutului şi să refacă

Page 55: Manastirea Moreni

55

plantaţiile de nuci. Tot datorită izvoarelor, la mijlocul secolului al

XIX- lea, a putut fi amenajat aici un iaz.

7. A.E.H., 1938, p. 49-50.

8. Gheorghe Ghibănescu, Vasluiul. Studii şi documente, 1926,

p.246. Tezaurul toponimic al României, Moldova, vol.I, partea 1 şi

partea a 2-a.

Capitolul VII - BISERICA NOUĂ

După evenimentele din decembrie 1989, la 1 noiembrie 1990 cu

binecuvântarea P.S. Eftimie, Episcopul Romanului şi Huşilor s-a

reînfiinţat Mănăstirea Moreni, fiind trimis stareţ ieromonahul Meletie

Mercas.

Locul pentru biserica-paraclis se sfinţeşte în anul 1992. Biserica

cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este construită sub formă

de navă, cu turlă pe naos.

Pe pisania plasată la exterior se poate citi: „Cu voia Tatălui

Ceresc s-a zidit pe aceste plaiuri această mănăstire cu binecuvântarea

Prea Sfinţitului Eftimie în anul 1992-1996.

Dumnezeu Fiul ne-a iubit, ne-a chemat şi ne-a vrednicit de

această sfântă slujire, dându-ne gând şi putere executării acestei

construcţii la iniţiativa şi străduinţa Părintelui Protos Meletie Mercaş,

ctitorul, împreună cu vieţuitoarele acestei Mănăstiri şi prin

contribuţia credincioşilor din întreaga ţară.

Dumnezeu prin Duhul Sfânt pe toate le-a săvârşit prin plinătatea

Harului şi astfel sub arhiereasca păstorire a Prea Sfinţitului Ioachim

s-a sfinţit acest locaş în anul mântuirii 1997, luna septembrie ziua

07.

Page 56: Manastirea Moreni

56

Pictura în tehnica frescă şi iconografie în stil neobizantin s-a

executat de pictorul Zănescu. Catapeteasma şi mobilierul de stejar

sculptat au fost executate de Moldoveanu şi Gafton.

Acest Sfânt Locaş s-a ridicat în cinstea Maicii Domnului spre

slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi, spre veşnica pomenire în

împărăţia Sa, a tuturor celor ce au contribuit şi

s-au ostenit la această zidire. Amin”.

Intrarea în sfântul lăcaş se face printr-un pridvor lateral situat

spre miazăzi şi este încadrat la nord şi la sud de chilii.

Biserica are un sistem de boltire longitudinal, pe direcţia est-

vest, întâlnit la mai multe biserici de zid din Moldova, care-i conferă

monumentalitate. Aspectul general este plăcut. Elementele de artă

plastică (pictura şi sculptura) sunt de bună calitate, trezindu-i

privitorului cele mai alese sentimente, aducându-i liniştea şi

împăcarea.

Catapeteasma este o cortină cu portrete de sfinţi şi scene biblice,

în culori din paleta sufletului, fixată pe coloane cu flori şi viţă de vie

cu struguri, coborâtă din cer, pentru a separa naosul de spaţiul

liturgic (altarul).

În faţa iconostasului, într-o mică raclă, se află moaştele sfinţilor

mucenici Tarahie, Prov şi Andronic, aduse de la Ierusalim de

părintele Meletie Mercaş în anul 1966.

Altarul are în dreapta veşmântarul şi în stânga proscomidia,

spaţii întâlnite la mai toate bisericile, iar pe masa altarului sunt

obiecte de cult noi.

Accesul la cafas se face prin spatele pridvorului, pe nişte scări.

În biserică atârnă două policandre din metal şi sticlă mată.

Pe peretele dinspre apus sunt mai multe portrete reprezentând

înalte feţe bisericeşti: Mitropolitul Moldovei, Înalt Prea Sfinţitul

Daniel, Prea Sfinţitul Eftimie – Episcop al Romanului şi Prea

Sfinţitul Ioachim – Episcop al Huşilor.

Pe peretele dinspre sud este portretul ctitorului bisericii, Stareţ

Protos Meletie şi al sfinţilor: Melania, Lucia, Marina, Paraschiva,

Page 57: Manastirea Moreni

57

Teodora, Veronica, Prina, Sfinţii Constantin şi Elena, Sfinţii

Mucenici Teodor şi Gheorghe.

Pe peretele de la nord sunt redate chipurile sfinţilor: Antonie,

Meletie, Dimitrie şi Sfinţilor Mucenici: Varvara, Pantelimon, Mina,

Nestor şi Dimitrie.

În stânga iconostasului se află icoana Maicii Domnului,

făcătoare de minuni. Icoana provine de la vechea biserică a

mănăstirii şi a fost ferecată cu argint în anul 1999 la Tg. Neamţ. Este

făcătoare de minuni şi adună credincioşi din jur dar şi din ţară.

Din biserică se pot cumpăra icoane, lumânări, cruciuliţe, candele

şi alte obiecte executate în atelierele mănăstirii.

Preotul Meletie Mercaş a croit fundaţia unui schit pe botul

dealului Ţiclău ce se înalţă semeţ în faţa mănăstirii, spre est. Am

urcat pe coama neospitalieră a dealului ars de soare, acoperit cu

ciulini şi mărăcini. Aici, de la 320 metri, lumea este mică, dar

frumoasă. Ideea ridicării schitului este îndrăzneaţă. Nu uşoară le va fi

călugărilor viaţa la răscruce de vânturi, unde nu este apă nici umbră,

dar câştigul este mare – acolo este mai aproape de Dumnezeu.

Mănăstirea Moreni ocupă o terasă joasă a dealului Ţiclău cu

expunere spre est. Prin faţă curge unul din afluenţii Ghilahoiului, pe

care localnicii îl numesc „Vărărie”, „Săcătură”, „Pârâul Mănăstirii”,

care-şi adună izvoarele din zona mănăstirii şi dinspre sud din cuestele

cu izvoare reci şi limpezi.

O poartă mare sculptată în lemn de stejar, cu coloane înfipte şi

unite de o grindă orizontală, sus la acoperişul de şindrilă, opreşte

privirea celor ce-i trec pragul. Cu o dantelărie frumos meşteşugită,

poarta monumentală din fibră de codru secular are elemente şi

simboluri creştine şi este pusă aici nu numai să marcheze o

proprietate, ci să-l pregătească sufleteşte pe cel ce-i trece pragul. Este

sculptată de sculptorul Ionel Bulgaru din Brăila în anul 1996.

Drumul până la clopotniţa mănăstirii urcă pe panta domoală, de

unde începe o terasă naturală a dealului, pe care este construită

mănăstirea. La dreapta se întinde via, iar la stânga este livada şi iazul,

Page 58: Manastirea Moreni

58

o troiţă de lemn completează spaţiul de lângă livadă, iar cişmeaua din

preajmă răcoreşte arşiţa verii. După puţin efort se ajunge la parcarea

din faţa turnului clopotniţei, protejată de umbra deasă şi răcoroasă a

copacilor rămaşi din vechea pădure, care acoperea toată zona. Pe sub

turn se poate pătrunde în curtea mănăstirii, cu un zid de „apărare”.

Turnul clopotniţei, la înălţimea de 23 metri, înţeapă cerul cu

crucea metalică din vârf. Construcţia are o intrare boltită şi o poartă

sculptată în lemn de stejar de meşterul C. Modoranul în 1997.

Impresionează scenele biblice, sfinţii, elementele de decor (florile,

frânghia răsucită, steluţele şi crucile) armonios îmbinate şi înnobilate

de patina stejarului secular.

Pe boltă sunt pictate scene din viaţa mântuitorului şi sfinţii:

Paisie, Antonie, Onofrie, Taras, Eftimie, Macarie, Meletie, Teodosie,

Stelian, Nifon, Leon, Daniel, Pimen, iar la mijloc Pantocratorul. În

turlă sunt trei clopote mari de 800, 600 şi 400 kg turnate la Tg. Mureş

în anul 1993 şi patru clopote mici de la clopotniţa veche.

În curtea mănăstirii te impresionează diversitatea cromatică a

florilor şi spaţiilor verzi bine îngrijite. Spre sud şi spre nord se află

două clădiri cu etaj şi parter.

Mănăstirea adăposteşte „Centrul Scriptoria”, Centrul de

restaurare şi recondiţionare a manuscriselor şi icoanelor bizantine.

Proiect finanţat de către programul Ecos-Ouverture al Uniunii

Europene şi finanţat în cadrul proiectului „Bizantium”.

„Centrul cuprinde ateliere de confecţionare a veşmintelor

liturgice şi un atelier de pictură (tempera pe lemn) în cadrul căruia

este valorificată tradiţia bizantină. Din punct de vedere tehnic sunt

realizate cu mijloace moderne, însă stilul, tipologia şi parţial decorul

reproduc modelele medievale” („Istorie şi cultură” pliant apărut cu

sprijinul Consiliului judeţean Vaslui).

În atelierul de pictură, activ mai mult în anotimpul rece, îşi

desfăşoară activitatea maicile Maria, Andreea, Cristina.

În atelierul de croitorie există o expoziţie cu veşminte preoţeşti.

Aici sunt maşini de brodat cu program pe calculatoare, mânuite de

Page 59: Manastirea Moreni

59

opt maici pricepute. Şi aici vara nu este activitate. Maicile au şi alte

treburi de făcut. La etaj sunt chiliile.

Mănăstirea are un muzeu şi o bibliotecă, în clădirea dinspre

nord, la etaj. Muzeul are în vitrine obiecte arheologice descoperite în

zona mănăstirii: unelte şi arme de silex din paleolitic provenite dintr-

o aşezare situată la 1km sud, aproape de Dinga; unelte şi arme din

neolitic, cultura Cucuteni, din punctul „Lia” afşat la 1,5 km nord-est;

conducte ceramice pentru aducţiunea apei în mănăstire şi ceramică

din secolele XVIII-XIX descoperite în curtea mănăstirii; monede de

argint şi de bronz din secolul al XIX-lea. În colecţia muzeului se mai

găsesc: un clopot de bronz de la biserica veche, un triptic, o troiţă în

miniatură, cununii, candele şi potire de bronz şi argint, sfeşnice, un

chivot, cuţit de împărtăşanie cu crucea decupată, un epitrahil cu fir de

argint, bederniţă, mânicuţe, brâu, metanier, majoritate din secolele

XVIII-XX, păstrate de la biserica veche.

În bibliotecă sunt câteva cărţi mai vechi expuse în vitrinele

muzeului, dar şi în rafturile bibliotecii. Prezentăm câteva dintre

acestea: „Mineiul” tipărit la Sfânta Episcopie a Romanului în anul

1774, în timpul domnitorului Alexandru Ipsilante; „Orologiu” din

1896; „Liturghier” tipărit în anul 1937, donat mănăstirii de Elena şi

Vasile Ropotă; „Ceaslov” tipărit la Iaşi în 1816, donat în 1892 de

Gheorghe Sachelarie; „Aghiazmatar” tipărit în 1914; „Liturghier”

tipărit la Iaşi 1937 donat la 8 octombrie 1943 de preotul C.

Alexandru; „Penticostar” tipărit cu binecuvântarea patriarhului

Miron Cristea şi donat de soţii Gheorghi şi Sofia Lipoviceanu

schitului Moreni în 1941 şi multe cărţi care necesită restaurare.

Biblioteca are circa 1.000 de volume provenite de la vechea

biserică, donate sau cumpărate de maici.

Retras în spaţiul de lectură al bibliotecii printre cărţile şi

exponatele mai vechi şi mai noi, simţi o înălţare spirituală, o linişte

interioară, dorinţa de a fi la înălţimea evenimentelor la care îşi duce

viaţa personalul mănăstirii. De muzeu şi bibliotecă are grijă sora

Cristina.

Page 60: Manastirea Moreni

60

La sud-vest de mănăstire, pe o terasă a dealului Ţiclău este o

stupină cu 70 de familii, aducătoare de profit pentru mănăstire.

La nord de stupină se află o plantaţie de zmeură. Tot în zonă se

află o livadă de nuci, pruni, cireşi, peri şi meri. La nord de mănăstire

se află grădina de legume. Spre sud sunt grajdurile pentru animale.

Aici am auzit de maica Agapia. Toate bogăţiile din acest colţ de rai

binecuvântat de Dumnezeu sunt realizate de hărnicele măicuţe care

au în grijă 13 ha. De asemenea, mănăstirea are în dotare utilaje

agricole, tractoare şi maşini care uşurează munca.

În oraşele Bârlad şi Vaslui mănăstirea are magazine unde

desface produsele şi creaţiile realizate de maici. În anul 2000 obştea

Mănăstirii Moreni numără 40 de maici, rasofore şi surori;

Monahii: Gabriela (Duduman Lăcrămioara), Meletina (Bradea

Lucia), Agapia (Gache Gabriela), Eufimia (Pleşiu Lămâiţa), Irina

(Zalinschi Elena), Melania (Sava Valerica), Isidora (Doroftei

Niculina), Mihaela (Duduman Maria), Maria (Vădănescu Mona),

Tatiana (Barzu Carmenica), Emanuela (Lepădatu Elena), Teodora

(Duduman Mihaela), Fotinia (Popescu Veronica), Teopista (Zanace

Marin ), Filofteia (Bacui Cecilia).

Rasofore: Ana (Chelaru Anişoara), Ecaterina (Duduman

Daniela), Andreea (Costandache Adriana), Tecla (Bărbuţă

Paraschiva), Teofana (Strat Tincuţa), Teodora (Pleşu Gabriela),

Parascheva (Bălan Consuela).

Surori: Gheţiu Liliana, Ignat Lenuţa, Ifteni Elena, Stan Veronica,

Busuioc Maricica, Epure Lenuţa, Epure Livia, Niţucă Loredana,

Crăciun Cristina, Tatomir Daniela, Busuioc Daniela, Bostan Elena,

Lăcătuş Ana, Pârvu Cristina, Panaite Maria, Chisăliţă Luminiţa,

Boicu Elena, Negoiţă Marinela.

Ctitorul actualului complex monahal este cuviosul protosinghel

Meletie Mercaş, născut la 4 noiembrie 1961 din părinţi Petru şi

Frăsina Mercaş din satul Arsura, judeţul Vaslui. În anul 1987, Mihai

Mercaş a început fericitul drum al vieţii monahale la Mănăstirea

Runcu din judeţul Bacău, unde şi-a întâlnit părintele duhovnicesc, în

Page 61: Manastirea Moreni

61

persoana Arhimadritului Emilian, stareţul mănăstirii. La această

mănăstire a fost călugărit şi hirotonit ca preot, sub numele de

Meletie, la 20 februarie 1989. În anul 1990 a fost trimis de P.S.

Eftimie, Episcopul Romanului şi Huşilor pentru a reînfiinţa vechea

Mănăstire Moreni, continuatoarea schitului lui Lupan şi a mănăstirii

lui Bucur Dan. Cu muncă multă, dar cu rezultat fericit, în câţiva ani a

construit o biserică nouă, chiliile, clopotniţa, atelierele, biblioteca,

trapesa, anexele gospodăreşti etc. În prezent este preocupat de

ridicarea unui schit pe dealul Ţuglui unde doreşte să se retragă în

singurătate, meditaţie şi rugăciune şi de unde poate privi fericit viaţa

monahală de jos de la Mănăstirea Moreni. A fost ridicat la rangul de

protosinghel la 15 august 1995 de către P.S. Eftimie, Episcopul

Romanului şi Huşilor. Cunoscut şi respectat în zonă, cuviosul

Meletie Mercaş este un adevărat duhovnic, binecuvântat cu harul de

a răspândi pacea, liniştea şi împlinirea celor din jur.

Capitolul VIII - HRAMUL BISERICII

Pe Valea pârâului Ghilahoi avem o succesiune de edificii de

cult: Mănăstirea Bucureşti, Schitul lui Lupan, Mănăstirea Moreni,

valea constituindu-se într-o vatră spirituală.

Despre primul lăcaş nu se pot spune prea multe. Cu certitudine

putem spune că a fost construită ante 1546 de Bucur Dan sau familia

sa. Nu putem preciza locul, edificiul risipindu-se şi din acelaşi motiv

nici planul. A fost o ctitorie boierească, o biserică de mănăstire.

Certitudine este şi necunoaşterea hramului. Putem numai presupune

că hramul a fost preluat de edificiile următoare, presupunem cu

puţine şanse de certitudine.1

Pentru schitul lui Lupan cunoaştem cu certitudine că hramul

bisericii a fost „Adormirea Maicii Domnului” acelaşi hram avându-l

Page 62: Manastirea Moreni

62

şi Mănăstirea Moreni, mănăstire care continuă cu alt nume vechiul

edificiu.2

V. Ursăcescu, paroh în satul Zizinca între 10 octombrie 1910 - 1

iulie 1911, urmaş al sulgerului Lupan a cunoscut foarte bine viaţa în

această mănăstire pe parcursul secolului al XIX-lea şi începutul

secolului al XX-lea.3

Până la anul 1840 cu ocazia hramului, de la 15 august se făcea

slujbă în biserică urmată de panahida pentru ctitori, după care se

binecuvânta masa aşezată sub pomii grădinii; mâncarea fiind adusă

de participanţii la acest ceremonial.

După 1840 masa a fost completată cu mâncare de la schit.4

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sărbătoarea hramului a

căpătat aspect de bâlci. Mai întâi a apărut un lipovean cu corobca cu

mărunţişuri, apoi un evreu cu alcool şi un taraf de lăutari. Cu timpul,

numărul negustorilor a crescut, crescând şi numărul participanţilor la

hram, interesaţi mai mult de distracţii şi afaceri negustoreşti. Această

situaţie a fost încurajată de primăria comunei Deleni şi chiar de

călugări care văzuseră în aceasta posibilitatea unor câştiguri arendând

terenul cu metru pentru negustori.

Hramul se transformase mai mult în bâlci: zgomot, alcool,

muzică, dansuri, afaceri negustoreşti etc.

Concluzionând, preotul V. Ursăcescu a consemnat cu tristeţe:

„Ce deosebire între trecut şi prezent căci cu trecerea timpului

zgomotul se face tot mai mare şi face ca să devieze de la ţinta acestui

hram, pe cât timp uitându-ne în trecut vom vedea liniştea religioasă

care-i necesară în aseminea ocasiuni.”5

Dorinţa preotului V. Ursăcescu a devenit realitate. După 1990

Mănăstirea Moreni şi-a reluat activitatea. O dată cu ridicarea noului

aşezământ monahal s-a instaurat din nou credinţa, smerenia, liniştea

la izvoarele pârâului Ghilahoi. Hramul este o adevărată sărbătoare

religioasă, la care participă doar cei care caută o comuniune cu

Dumnezeu şi nu sunt puţini aceştia.

Page 63: Manastirea Moreni

63

Note

1. Voicu Puşcaşu în Actul de ctitorie menţionează biserica

Mănăstirii Bucureşti cu hram necunoscut, dar o localizează greşit în

satul Pochidia, comuna Tutova. În acelaşi studiu menţionează

Mănăstirea din Luncă sau Bilavoi în comuna Deleni, tot cu hram

necunoscut. În ceea ce priveşte anul construcţiei, îl considerăm ante

1546 pentru ambele.

2. Pentru această mănăstire, Voicu Puşcaşu face deosebirea între

M. Bilahoi, localizată în Valea Mănăstirii, ridicată în secolul al

XVIII-lea şi M. Bilavoi numită şi Mănăstirea lui Lupan ridicată în

jurul anului 1586, deşi pe ambele le plasează în comuna Deleni.

Confuzia este evidentă. A existat o singură mănăstire cunoscută cu

mai multe denumiri (schitul lui Lupan, mănăstioara lui Lupan, schitul

Ghilahoi, schitul Bilahoi, schitul Deleni). Confuzia porneşte de la

prima atestare documentară a schitului în secolul al XVIII-lea şi de la

greşeala înregistrată în Marele dicţionar geografic al României.

Schitul fiind ctitoria sulgerului Lupan a fost construit la sfârşitul

secolului al XVI-lea sau la începutul secolului al XVII-lea. Începând

cu secolul al XIX-lea acest edificiu de cult a luat numele de Moreni

de la numele satului înfiripat în apropierea lăcaşului şi în apropierea

morilor de pe dealurile Ţiclăoanilor şi Delenilor.

3. V. Ursăcescu, Istoria fostului schit Deleni din judeţul Vaslui, p.

33-36.

4. Ibidem, pagina 33. Ieromonahul Gherasim pentru masa

organizată cu ocazia hramului tăia în fiecare an vaca şi viţelul

proprietate sa. După hram umbla după milostenie pentru cumpărarea

altei vaci cu îndemnul: „Daţi, oameni buni, daţi căci tot voi aveţi s-o

mâncaţi.”

5. Ibidem, p. 36.

Page 64: Manastirea Moreni

64

Capitolul IX - CONCLUZII

Cu voia Domnului şi prin stăruinţa oamenilor locului, valea

pârâului Ghilahoi a devenit o adevărată vatră de sihăstrie a

pământului românesc. În secolul al XV-lea familia lui Bucur Dan a

ctitorit şi întreţinut o mănăstire de familie. Această mănăstire a fost

atestată în 1546 printr-un document emis de voievodul Moldovei,

Petru Rareş, dar ea exista anterior acestei date. Vremurile tulburi de

la sfârşitul secolului au dus la dispariţia acestui locaş de cult, în

împrejurări necunoscute. Credinţa oamenilor locului în Dumnezeu,

nevoia lor de spiritualitate a făcut ca în scurt timp, în aceeaşi zonă să

apară un nou edificiu religios. Ridicarea în aceeaşi zonă a unei noi

case a Domnului demonstrează şi dorinţa de continuitate a românilor

în pământul strămoşesc. Sulgerul Lupan era un boier mic în zonă

stăpânind numai o parte a satului Deleni, numit mai vechi Hotineşti,

în partea de apus, parte ce va deveni satul Arămeşti. Atestat ca unul

din proprietarii satului în 1604, mănăstirea a fost ridicată mai târziu

din propriul impuls sau trudind cu fiul său Gligorie pentru împlinirea

nevoii de spiritualitate a întregii familii, dar şi a credincioşilor din

împrejurimi. Sigur, lăcaşul a fost ridicat în prima jumătate a secolului

al XVII-lea şi a avut un destin fericit cu voia Domnului,

menţionându-se sub diferite forme până în prezent, înflorind după

evenimentele din 1989, prin stăruinţa noului ctitor, cuviosul

protosinghel Meletie Mercaş. Sute de ani a fost o mănăstire mixtă, o

mănăstire de familie, a urmaşilor lui Lupan, dar asigurând ocrotire

spirituală tuturor celor care aveau nevoie sau chemare. Nu a fost o

mănăstire bogată în avere, dar a fost bogată spiritual şi a oferit

spiritualitate. Urmaşii lui Lupan devenind copărtaşi, deci răzeşi, nu

Page 65: Manastirea Moreni

65

erau oameni bogaţi, dar aveau o mare bogăţie sufletească, bogăţie pe

care o împărtăşeau celor din jur.

Mănăstirea lui Lupan a devenit Mănăstire Moreni în secolul al

XIX-lea, dar a rămas un locaş al continuităţii spirituale pe valea

pârâului Ghilahoi. Secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1863

nu a dus la desfiinţarea mănăstirii, averea edificiului nefiind

materială, averea fiind spirituală, sprijinită de evlavia obştii

monahale şi a locuitorilor din împrejurimi.

S-a clădit după 1959 în timpul regimului comunist. Monahiile au

fost silite să părăsească viaţa de obşte şi, implicit şi Casa Domnului

de la izvoarele pârâului Ghilahoi. Vechea biserică a rămas, a fost

chiar reparată în 1986 şi, chiar dacă sporadic, s-au mai ţinut slujbe de

către preoţii de la parohiile din jur. Cimitirul a continuat să

funcţioneze la dimensiuni mici, deservind satul Moreni.

După evenimentele din decembrie 1989 s-a reluat actul de

ctitorie în zonă prin străduinţa cuviosului Meletie Mercaş, care a

ridicat aici un adevărat complex monahal, demn de o vatră spirituală

şi unde alături de noua biserică dăinuie şi va mai dăinui mult timp şi

biserica veche, continuatoare a altora mai vechi, demonstrând

continuitatea din trecut prin prezent în viitor.

Pe toată durata şederii la mănăstire ne-am bucurat de grija şi

ocrotirea părintelui Meletie Mercaş şi a sorei Cristina.

Page 66: Manastirea Moreni

66

Capitolul X - ANEXE

Iaşi, 7105 (1597), mai 20.

«Adică eu, Ioan Lupan, biv vel medelnicer, scriu şi mărturisesc

cu acest zapis al meu precum eu de nime silit nici a suprit, ci de ame

bună voe, am vândut giumătatea de sat Hotineşti ci se numesc

Delenii, pe pârâul Giurgii parte despre răsărit ci este în ţinutul

Tutovii, cu tot locul şi cu vad de moară prestre Bârlad lui Gheorghi şi

Petru, nepoţii bătrânului Sima Bica, drept 700 de taleri.

Şi cându s-au făcut această vânzare, s-au tâmplat de faţă

Anghelina Dărioae din Bârlad, Dumitru ot Costeşti, Trifan ot Bicani,

Procop Negrea, uriadnic din Bârlad, Călin, biv dvornic ot Sârbi şi

alţii oameni buni şi bătrâni.

Catalogul documentelor moldoveneşti, Addenda la Supliment II

(Acte din 1595-1599), Bucureşti, Editura Academiei, 1988, volum

îngrijit de I. Capraşu, L. Şimanschi, Gh. Pungă.

Page 67: Manastirea Moreni

67

Page 68: Manastirea Moreni

68

1619 – 1620

Pre cum au venit înaintea noastră şi înaintea a noştri boeri toţi

nepoţii şi strănepoţii lui Sima Bâca şi s-au jăluit înaintea noastră cu

mare jalbă şi au adus şi oameni mulţi buni şi bătrâni şi împrejuraţi şi

au mărturisit înaintea noastră pentru scrisori ci au fostu avut moşul

lor Sima Bâca danie şi miluiri de la bătrânul Ştefan Vodă, ci au fostu

dat şi le-au miluit moaşa lor Naste Deloae jumătate de sat din

Hotineşti ci se numesc Deleni pe pârâul Giurgii parte despre răsărit ci

este în ţinutul Tutovei, şi ace scrisori le-au perdut-o în prada când au

venit Alexandru Vodă şi cu un cumnat a lui, Cniazu Corecul atunce

au prădat pre dânşii şi le-au luat bucati şi strai; atunce perzându-să şi

acea scrisoari; şi noi văzându-le jalba lor şi atâta mărturii a oameni

buni, am crezut, aşijderea şi de la noi s-au dat întărire sus numiţilor

nepoţi lui Sima Bâca la acea jumătate de sat de Hotineşti ci să

numescu acum Delenii parte despre răsărit, ci esti dată de la noi să fie

dreaptă ocină şi moşii şi întărire cu tot venitul, şi alţii să nu să

amestici. Domnul porunceşti.

Miron Costin, anul IV, nr. 5, mai 1916, doc. 422 (Sunt de pe

ipisocul de la Gaşpăr vodă din vălet 7128

1662 (7170) august 20.

Gavril şi soţia sa vând lui Cosma egumenul, o curătură din

Deleni cu butuci cu tot.

C.D.M, vol. III (1653-1675), doc. 841

1683 (7191) iulie 24.

Gheorghiţă, feciorul Neculii Bădărău, vinde lui Antiohie

cămăraşul o parte de moşie din siliştea Dăneşti, din partea Cozmiţă

călugărul, a patra parte (cu 12 lei). Martori: preotul Miron, David

Cârja şi alţii. Scrie Iane, dascălul.

Pe fila a doua un rezumat în care se spune că vinde din seliştea

Dăneşti, Stolniceni şi Sârbi.

C.D.M., vol. IV (1676-1700), doc.790

Page 69: Manastirea Moreni

69

1684(7192) februarie 14.

Tofana călugăriţa, fata lui Lupan, vinde lui Antiohie Jora, mare

cămăraş, parte ei de moşie din Văleni, cu 8 stupi şi o iapă cu căruţă.

Martori: Apostul Talpeş, Ştefan Corne, Răcilă şi alţii.

C.D.M, vol. IV (1676-1700), doc. 814

1689 (7197) august 14.

Pavel, nepotul lui Lupan dăruieşte lui Antiohie cămăraşul, partea

lui de moşie din satul Sârbi, din ţarină, câmp, vaduri de moară şi

fâneţe, pentru binele ce i l-a făcut.

C.D.M., vol. IV (1676-1700), doc. 1203

1689 (7197)

Maria Mârzoaie, fata lui Onil, nepoata lui Cozmiţă călugărul,

dăruieşte lui Antiohie cămăraşul toată partea sa de moşie ce o are de

la părinţi (în Dănceşti şi Văleni); de asemenea şi surorile ei Tudosia

şi Mălina îi vând părţile lor de la părinţi şi de la moşul lor, din

Dănceşti şi Văleni, Cu 4 lei. Martori: preotul Miron, David Cârja şi

alţii. Scrie Iane, dascălul.

Notă tergală- nu s-a dat toată partea din Dăneşti câtă se înţelege

că a avut Mârzoaia cu surorile ei.

C.D.M., vol. IV (1676-1700), doc. 1206

1749 august 25.

Din porunca luminatului Domnului nostru, Constantin voievod

au avut judecata înaintea noastră Preutul Grigoraş Roşca şi Popa

Neculai, i Sămion Cheşca, i Strătulat Roşca, Andrii Găluşcă şi alti

niamuri a lor ce zic că se trag din Lupan pitărel hatnogul cu

Dumitraşcu şi Donici şi Ion Plăcintă şi Ariton Blăniţi şi cu alti

niamuri a lor ce zic că se trag din Sâma Bâca trăgând Lupăneşti a

treia parte din jumătate de satu Deleni at Tutova în partea dinspre

Page 70: Manastirea Moreni

70

apus, pe care parte au arătat ispisoc de la Irimie vodă din leat 7112 în

car i scrie că Lupan pitărel hatnog au cumpărat aciastă parti de la

Ioana şi soru-sa Parasca, feciorii Bolii. Şi mi-au mai arătat şi alt

ispisoc de întăritură de la Ştefan Vasile Vodă din leat 7169 tot pe

această parti.

Deci după scrisurile ce ne-au arătat Lupăneşti li s-au urmat

judecata să ţie ei acesta a treia parti din jumătati de sat parte despre

apus. Iar două părţi de sat să fie moşteni ce se trag din Sâma Bâca.

Dar fiind moşia nehotărâtă, ca să ştie cine hliza sa, s-au socotit să

margă cu toţi la cinstita isprăvnicia ţinutului şi după porunca ce ari de

la Măriea Sa Vodă, a judecat tot obrazul să le hotărască moşiea dintr-

acea jumătate de satul despre apus, să dea o parti Lupăneştilor, iar

două părţi să dea moştenitorilor ce se trag din Sâma Bâca. Însă într-a

fieştecăruie hlizi undi s-a venit pământul drept acolo să-i dea, şi din

păduri, iar vii părăgini ce ar fi avându, a cui s-or dovedi că sunt,

acolo le va stăpâni după orânduiala pravilii, însă pe a cărui hliză vor

fi acolo va avea de jura pe obiceiu. Într-acest chip s-au primit şi o

partie şi alta. Deci dlui Ispravnicul după ce le va hotărî să li dea

mărturia ca să-şi ştie fieştecine hliza sa. Aşişderea mi-au mai arătat

Lupăneştii un ispisoc de la Constantin Movilă Vodă leat 71020 în

care scrie că un Tomaca diac au luat feciori de suflet pe Turce şi pe

Ţiganca feciorii lui Lupan cel Bătrân şi li-au dat partea lor din sat din

Deleni din giumătati despre răsărit şi zic că tot ei au stăpânit acea

parti. Ci şi pentru aciasta dlui Ispravnicu să li ei sama şi aducând

dovada oameni martori, cum că au stăpânit Lupăneşti această parti,

iarăşi să li dea în stăpânirea lor, iar neavând dovadă de stăpânire să

rabde.

Leat 7257 august 25

Miron Costin, anul IV, nr.7, document 449, p.288-289

Originalul s-a găsit la Ec. V. Ursăcescu

Page 71: Manastirea Moreni

71

Harta cu punctele arheologice din jurul Mănăstirii Moreni.

1 - Dinga, 2 - Lia, 3 - Moreni

Page 72: Manastirea Moreni

72

Fig.1 - Unelte şi arme de silex şi piatră descoperite în zona Moreni

1-14, 16-22 - Unelte şi arme paleolitice de la Dinga-Costeşti.

15 - topor-ciocan din epoca bronzului, cultura Monteoru, de la

Chiţcani.

Page 73: Manastirea Moreni

73

Fig.2 - Descoperiri neolitice din punctul „Lia” situat pe interfluviul

Ghilahoi cu Nichitoasa.

Page 74: Manastirea Moreni

74

Fig.3 - Descoperiri din curtea mănăstirii Moreni:

1, 4 - tuburi ceramice pentru aducţiunea apei;

2, 3 - fragmente ceramice.

Page 75: Manastirea Moreni

75

Schiţa proprietăţilor feudale între Vaslui şi Bârlad în

secolul al XV-lea, după Constantin Cihodaru

1. Ceucani 2. Perieni 3. Pogana 4. Drujeşti 5. Portăreşti 6. Păuleşti 7. Zmeiani 8. Români 9. Băcani 10. Bălăceni 11. Suseni 12. Mânzaţi 13. Iubăneşti 14. Vulpăşeni 15. Bicani 16. Stângăceni 17. Pleşeşti 18. Pătrăşcani 19. Dobromireşti 20. Morăreni 21. Floreşti 22. Greci cu

trupul Vulpeşti

23. Cernaţi cu trupul Cepeşti

24. Rădăeşti 25. Corneşti 26. Tunseşti 27. Bălăşeşti 28. Şerbăneşti 29. Zvâşteleşti 30. Suceveni 31. Horgeşti 32. Bogdăneşti 33. Grijlivi 34. Iapa 35. Mastatici 36. Picegani 37. Borăşti 38. Fruntişeni 39. Onţeşti 40. Scânteeşti 41. Corlăteşti 42. Vlădeşti 43. Orgăeşti 44. Neagomireşti 45. Bogdăneşti

cu trupurile Iveşti, Folteşti

46. Ciorăşti 47. Costeşti 48. Dărăşti 49. Pârveşti 50. Colibani 51. Sârbi 52. Brumăreşti 53. Piscani 54. Puntişeni 55. Stolniceni

56. Tălhăreşti 57. Micodani 58. Hurduzeni 59. Bârgăoani 60. Ruşi 61. Buciumi 62. Costeşti 63. Bucureşti 64. Piteşti 65. Deleni 66. Hăoşeşti 67. Lipovăţ 68. Bujoreni 69. Negoieşti 70. Banca 71. Lăhoveni 72. Ghermăneşti 73. Stoişeşti

(Cojeri) 74. Văleni 75. Coroţeni 76. Olăneşti

(Iugani) 77. Docolina 78. Radoslăveşti 79. Rădeşti 80. Coliceni 81. Fauri 82. Băbiceni 83. Scociubani 84. Balasinău

Page 76: Manastirea Moreni

76

Bibliografie selectivă

Izvoare

*** Anuarul Eparhiei Huşilor (AEH), 1934,1936,1938.

Catalogul documentelor moldoveneşti din direcţia

Arhiva istorică centrală a statului, Buc., vol. II,

1959, vol.III, 1968, vol. IV, 1970, vol. V, 1975,

Supliment I, 1975,Supliment II, 1998

*** Documente privind istoria României(DIR), A,

Moldova, veacul XIV-XV, vol. I, 1959, veacul XV,

vol. II, veacul XVI, vol. I , II, III, IV, veacul XVII,

vol. I, II, III, IV, V.

*** Documenta Romaniae Historica, seria A, Moldova,

vol.I,1975, vol.II, 1976, vol. III, 1980, vol.XIX,

1969, vol.XXI, XXII, vol. XXIII.

*** Din tezaurul arhivistic vasluian, Catalog de

documente(1399- 1877), Buc. 1986.

*** Miron Costin(M.C), anul IV.

*** Tezaurul toponimic al României, Moldova,

Repertoriul istoric al unităţilor administrative

teritoriale, 1772-1988, vol. I, partea 1, partea a-2-a.

Lucrări Generale şi Speciale

Antonovici, Ioan, Documente bârlădene, vol. I-IV, 1915-1924.

Băcăoanu, V., colab., Podişul Moldovei, Buc., 1980.

Page 77: Manastirea Moreni

77

Bobi,V., Paragină, A., Şantierul arheologic de la Vârteşcoiu –

Cercetări din anii 1986-1988 în „Studii şi

Comunicări”, vol. VIII-X, p. 43-45.

Brudiu,M., Paleoliticul superior şi epipaleoliticul din Moldova,

Buc., 1974

Cihodaru,C., Câteva constatări în legătură cu proprietatea feudală

şi situaţia ţărănimii din Moldova în a doua jumătate

a secolului al XV-lea, în SCSI, anul XII,

fasc.1,1961.

Coman, Ghenuţă, Statornicie, Continuitate, Repertoriul arheologic al

judeţului Vaslui, Buc., 1980.

Kalinderu, I., Episcopul Melkisedec, Buc., 1894

Gherghe, Ghe., Mănăstire Bujoreni – Măgaru din judeţul Vaslui în

Cronica Episcopiei Huşilor, VII, 2001, p.617-638.

Ghibănescu, Ghe., Surete şi izvoade(Vasluiul) Studii şi documente

vol., XV.

Ghinea, Dan, Enciclopedia geografică a României.

Gonţa, I., AL., Documente privind Istoria României, Indicele

numelor de locuri, Buc., 1990, Indicele numelor de

persoane, Buc.,1995.

Gugiuman,I., Cârcotă, V., Baican, V., Judeţul Vaslui, Buc., 1973.

Hordon, Th., Toponime istorice din preajma Costeştilor, judeţul

Vaslui, în Est, Vaslui,2001, nr.2.

Ichim, Daniel, Biserici de lemn din Eparhia Huşilor, judeţul Vaslui,

Huşi, 2001.

Istrate , Corneliu, Condica Visteriei Moldovei din 1816, „Anuarul

Institutului de istorie şi arheologic”, Supliment I,

Iaşi, 1979.

Lahovari, Gh. şi alţii, Marele dicţonar geografic al României, Buc.,

1898-1902.

Mutihac, L., Geologia Moldovei.

Panait, Cristache, Elian, T., Bisericile de lemn din Moldova.

Poghirc, Pompiliu, Satul din Colinele Tutovei, Buc., 1973

Page 78: Manastirea Moreni

78

Puşcaşu, Voica, Puncte de vedere cu privire la unele monumente

medievale de pe teritoriul actual al judeţului Vaslui,

în Acta Moldaviae Meridionalis(AMM), II, 1980.,

Actul de ctitorie ca fenomen istoric în Ţara

Românească şi Moldova până la sfârşitul secolului

al XVIII lea, Buc., 2001.

Rotaru, Marin, Paleocreştinism şi creştinism pe Valea Elanului, în

Elanul, nr.6, O altă descoperire la biserica- bordem

de la Şuletea, în Cronica Episcopiei Huşilor, nr. VII,

2001,p. 511-512.

Rotaru, Marin, Gherghe, Ghe., Noi descoperiri din paleoliticul

superior în judeţul Vaslui, în „Acta Moldaviae

Meridionalis, XXI, Anuarul Muzeului

Judeţean„Ştefan cel Mare”, Vaslui, 1999-2000,

p.14-23, Mănăstirea Moreni, în Elanul, 2003, nr.25-

26.

S. Robeltzine, A., Arta feudală şi rolul ei social, Buc., 1979.

Spinei, V., Realităţi etnice şi politice în Moldova meridională în

sec. X-XIII, Iaşi, 1985.

Stahl, H., Henri, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe, Buc., 1958.

Stamatin, Horia, Valea Horlăieţii - Istoric şi onomastică de la origine

până în prezent, Bârlad, 2003.

Stoicescu, N., Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească

şi Moldova, sec. XIV-XVIII, Buc., 1971.

Repertoriul bibliografic al localităţilor şi

monumentelor medievale din Moldova, buc., 1974.

Toderaşcu,I., Unitatea românească medievală, Buc., 1988.

Ursăcescu, V., Istoria fostului Schit Deleni din judeţul Vaslui,

Iaşi,1911.

Vlasie, Mihai, Drumuri spre mănăstiri, Bacău, 1997.

Page 79: Manastirea Moreni

79

CUPRINS

Capitolul I – Introducere ................................................................... 5

Capitolul II – Cadrul Natural. ............................................................ 8

Capitolul III – Cercetarea arheologică a zonei ............................... 11

Capitolul IV – Mănăstirea Bucureşti ............................................... 14

Capitolul V – Satul Deleni şi Schitul lui Lupan ............................... 20

Capitolul VI – Biserica Veche .......................................................... 49

Capitolul VII – Biserica Nouă ......................................................... 55

Capitolul VIII – Hramul Bisericii .................................................... 61

Capitolul IX – Concluzii .................................................................. 64

Capitolul X – Anexe ......................................................................... 66

Bibliografie ...................................................................................... 76

Page 80: Manastirea Moreni

80

Apărut: mai 2004

*

Tipărit la:

S.C. IRIMPEX S.R.L. Bârlad

Str. Republicii nr.85

Tel./Fax: 0235 424170