UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE ISTORIE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific,

Prof. dr. Petronel ZAHARIUC

Absolvent,

IAŞI

2012

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE ISTORIE

LUCRARE DE LICENŢĂ

MÂNĂSTIREA GALATA

Coordonator ştiinţific,

Prof. dr. Petronel ZAHARIUC

Absolvent,

IAŞI

2012

Cuprins:

Introducere...............................................................................................................4Capitolul I.................................................................................................................7 A.Contextul istoric în care a domnit Petru Şchiopul, ctitorul Mânăstirii

Galata............................................................................................................7 1.Situaţia economică şi politică a Moldovei......................................7 2.Personalitatea ctitorului Mânăstirii Galata.................................10 B. Biserica “Înălţarea Domnului”...........................................................14 1.Istoric...............................................................................................14 2. Aşezare geografică........................................................................17 3. Arhitectura bisericii......................................................................19

a. Evoluţia arhitecturii bisericeşti din Moldova până la zidirea Mânăstirii Galata.........................................................................19b. Cristalizarea sintezei arhitecturale româneşti prin influienţele arhitecturii din Muntenia.............................................................23

4. Iconografia......................................................................................32 5. Odoare şi obiecte de cult ale Mânăstirii Galata..........................37

Capitolul II..............................................................................................................41 A.Anexe.......................................................................................................41 1.Casa domnească din incinta Mânăstirii Galata...........................41 2.Turnul clopotniţă cu zidul de incintă............................................44 B. Mânăstirea Galata - reşedinţă domnească..........................................46

Capitolul III............................................................................................................48 A. Mânăstirea Galata în conştiinţa vremii...............................................48 1. Relatări ale unor călători străini despre Mânăstirea Galata si

ctitorul ei.............................................................................................48 2.Egumeni, călugări şi preoţi care au slujit de-a lungul timpului la

Mânăstirea Galata.............................................................................50 B. Restaurarea mânăstirii.........................................................................52

Concluzii.....................................................................................................58 Bibliografie.................................................................................................62

Introducere

Vizitând de mai multe ori acest

lăcaş de cult, am rămas

impresionat de arhitectura

interioară, de aspectul exterior,

fapt care m-a determinat să

cunosc îndeaproape istoria

acestei mânăstiri şi a

contextului istoric în care a fost

construită.

Decizia mea se bazează şi pe aceea, că istoricii s-au aplecat mai puţin

asupra acestei etape din istoria poporului nostru, domnia lui Petru Şchiopul,

guvernarea căruia părea neînsemnată.

Într-un veac de pasiuni vulcanice, de viţii răspicate, în acest veac al XVI-

lea, aşa plin de viaţă şi de culoare, această figura palidă, fără relief nu e la locul ei.1

Venirea lui la tronul Moldovei a însemnat un moment fară precedent în

istoria noastră, prin faptul că, pentru întâia oară un reprezentant din familia

domnitoare a Basarabilor din Ţara Românească ajunge domn in Moldova.

Nu s-a remarcat prin fapte de vitejie, a avut însă multa omenie şi

bunătate, o aleasă concepţie morală, calităţi pe care - de la înalta poziţie pe care o

ocupa în stat - le-a răsfrânt, ori s-a străduit să le răsfrangă asupra întregii ţări.2

Observând însă că biserica mânăstirii Sf. Sava care, faţă de ceea ce a fost,

astăzi e de nerecunoscut, despre Galata putem afirma că este monumentul

1 Nicolae Iorga, O familie domnească în exil, în Evocări istorice, Bucureşti, 1983, (culegere îngrijită de Ion Rotaru), p. 92.2 Gheorghe David, Petru Şchiopul, Editura Militară, Bucureşti, 1984, p. 8.

4

bisericesc după care putem cunoaşte caracterele şi evoluţia arhitecturii

moldoveneşti de la sfârşitul secolului al XVI-lea.3

Cele două Ţări Române au fost conduse de doi fraţi făcând parte din

aceeaşi familie domnitoare: Alexandru al II-lea în Ţara Românească şi Petre

Şchiopul în Moldova, realizându-se astfel o uniune dinastică.

Lui Petru Şchiopul îi datorăm folosirea pentru prima dată a limbii române

în cancelarie, lăsându-ne multe documente în acest sens.

Conştiinţa latinităţii limbii noastre a determinat încercări, timide, de

adoptare a alfabetului latin atât de necesar în ridicarea culturală şi consolidarea

sentimentului naţional.

Aşezată pe unul din dealurile care încojoară Iaşul, biserica ofera o

imagine impunătoare şi pitorească, care se integrează armonios în complexul

arhitectural al oraşului Iaşi.

Noutatea pe care o arată în concepţia adoptată la această mânăstire,

reflectă evidentele trăsături ale domnitorului, privind intelegerea culturii şi a artei, a

rolului pe care trebuie să-l îndeplinească în arhitectură.

Această ctitorie reprezintă un moment de cotitură în arhitectura

bisericească, fiind prima operă de sinteză, ca rezultat al relaţiilor politice şi

culturale între cele două Ţări Române, contribuind astfel şi prin artă la cristalizarea

conştiinţei naţionale a poporului român.

La baza noii orientări a meşterilor care au lucrat la începutul acestei

epoci au stat pe de o parte elementele împrumutate din experienţa arhitecturii din

Ţara Românească, iar pe de altă parte unele forme decorative cu totul noi de

provenienţă orientală sau de origine occindentală.

Departe de a constitui o ruptură cu dezvoltarea anterioară a arhitecturii,

biserica Mânăstirii Galata preia din arhitectura moldovenească anterioară, tocmai

acele elemente de plastică monumentală care s-au născut în cadrul procesului de

3 Nicolae Grigoraş, Mânăstirea Galata, Tipigrafia “Liga Culturală” Str. Lăpuşneanu 37, Iaşi, 1943, p.9.5

interacţiune dintre arhitectura de lemn şi cea de zid. Totodată sunt continuate

tradiţiile decorative ale goticului transilvănean împletit cu Renaşterea, tradiţii

împământenite în Moldova.

Dacă în acea perioadă realizările în domeniul arhitecturii edificiilor civile

au fost modeste, arhitectura edificiilor religioase este aceea care dă principalele

repere ale dezvoltării arhitecturii medievale.

La aceasta a contribuit, fara îndoială şi rolul important pe care îl juca

biserica în rândul instituţiilor statului medieval, care a făcut, ca o parte însemnată a

fondurilor destinate contrucţiilor monumentale să fie dirijată către construirea şi

restaurarea de edificii religioase. Spre finele secolului al XVI-lea arhitectura din

Moldova a atins limita unei evoluţii unitare realizată pe baza experienţei acumulate

de meşterii locali ai vremii lui Ştefan cel Mare.

Dorinţa domnitorului Petru Şchiopul de a-şi consolida poziţia, de a lăsa o

urmă demnă de predecesorii săi Muşatini, se materializează prin cel mai evident

simbol al personalităţii sale, biserica Galata, prin care se împlineşte astfel una din

primele faze ce duce in mod direct la sinteza culturala, artistică şi arhtecturală,

proprie poporului român.

Dintre toate construcţiile bisericeşti ale lui Petru Vodă Şchiopul,

Mânăstirea Galata este cea mai măreaţă şi impunătoare construcţie din timpul

domniei lui. Această mânăstire, faţă de celelalte ctitorii ale blăndului domn este cea

mai bine păstrată, adică mai aproape de forma ei originală.4

Monumentul pune în evidenţă pentru prima dată trăsăturile caracteristice

ale acestei noi orientări a arhitecturii locale. Biserica aşa cum o avem astăzi

prezintă caractere speciale ne mai întâlnite până la dânsa la nici una din bisericile

zidite în Moldova.5

4 Ibidem p. 9.5 Ibidem.

6

Capitolul I

A.Contextul istoric în care a domnit Petru Şchiopul, ctitorul

Mânăstirii Galata

1.Situaţia economică şi politică a Moldovei

În istoria Ţărilor Române, secolul al XVI-lea se caracterizează prin

accentuarea dominaţiei otomane. Haraciul plătit Porţii sporeşte necontenit, precum

şi celelalte obligaţii, inclusiv daruri de tot felul faţă de demnitarii de la

Constantinopol.

Prevederile stabilite prin acele acte speciale, numite Capitulaţii, care

asigurau autonomia Ţărilor Române şi chiar angajamentul Porţii de a le apăra

împotriva atacurilor străine, în schimbul plăţii unui tribut, numai erau respectate.

Domnii încep să fie numiti direct de către Poartă, iar prestigiul domnilor

prin care ţara işi menţinea deplina autonomie scade, otomanii încercând să

modifice acest echilibru prin transformarea Principatelor Române în paşalâcuri.

Accentuarea dominaţiei turceşti se manifestă şi în pierderi teritoriale suferite de

Moldova.6

Bugeacul este anexat în întregime de turci, iar Tighina devine raia

turcească. Dreptul de a bate monedă proprie este treptat suprimat, comerţul exterior

este orientat spre piaţa otomană. În relaţiile externe voievozii trebuind să urmeze

adesea poruncile primite de la Constantinopol.

În decursul secolelor scurse de la întemeierea celor doua Ţări Române,

Moldova şi Ţara Românească, au existat între ele diferite forme de colaborare, de la

tratate comerciale şi alianţe militare cu caracter defensiv, la legături matrimoniale

şi alte forme de înrudire. Nu au lipsit nici tentativele de a influienţa direct politica

6 Pr. I. Cârciuleanu, Mânăstirea Galata, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1991, p.16.7

unuia dintre principate prin impunerea pe tron a unui voievod devotat protectorului

său.

În secolul al XVI-lea legăturile de rudenie prin căsătorie între cele două

familii dinastice au devenit aproape un obicei. Există însă un obstacol ce împiedică

realizarea unui pas înainte pe calea înfăptuirii unităţii românilor.

Era vorba de principiul dinastic deosebit de puternic atît în Moldova cît şi

în Ţara Românească, care potrivit tradiţiei, pe tronul lor puteau fi aleşi fii legitimi

sau nelegitimi ai unui voievod, fraţi buni sau vitregi ai acestuia îndeplinind doar

două condiţii: integritatea fizică şi dovada descendenţei domneşti, asigurarea că

erau „os sau mădular domnesc”.

La mijlocul secolului al XVI-lea acest principiu începe să se clatine,

Despot Vodă mânat de ambiţiile sale susţinute oarecum şi de curţile europene se

voia domn muntean, aşa cum ajunsese şi pe tronul moldovenesc.

După sfârşitul tragic a lui Ion Vodă, 14 iunie 1475, Poarta otomană a

căutat să-i găsească un urmaş supus, care să-i respecte suzeranitatea.

Turcii deaca ş-au dostoit inimile sale şi omorâră pre Ion Vodă, dederă

domnîia lui Pătru Vodă, pre cariile l-au poreclit Şchiopul şi ei s-au întorsu înapoi.7

În aceste împrejurări politice urmează la tronul Moldovei Petru Şchiopul,

fiul lui Mircea Pribeagul şi al soţiei acestuia Despina.

Instalarea noului domn s’a făcut intr-o ţară în care se vedeau urmele

focului şi jafului si, în care se auzeau suspinele mulţimii jefuite şi prădate.8

El nu era şchiop, ci avea numai un beteşug, care-l împiedica să meargă

călare, şi totuşi el a rămas sub numele acesta de „Petru Şchiopul”.9

Avea ca fraţi pe Alexandru al II-lea ajuns domn al Ţării Romîneşti în

1568 şi cu ajutorul căruia Petru a ocupat tronul Moldovei în 1574, pe Miloş, o

personalitate apropiată de Patriarhul Constantinopolului.

7 Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti 1978, p. 163.8 Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 4.9 Nicolae Iorga, Istoria Românilor prin Călători, Editura Eminescu, Bucureşti, 1981, p. 147.

8

A urcat pe tronul Moldovei la vârsta de 40 de ani, ca şi fratele său

Alexandru pe tronul Ţării Româneşti. Ei au trăit departe de ţară pînă la această

vârstă, în Imperiul otoman.

Petru Şchiopul a stat în închisoare la Constantinopol zece ani, între

sfârşitul lui 1557 si 1568, ca, de altfel, şi fraţii săi, desigur, pentru a nu deranja

domniile lui Mircea Ciobanul şi a fiului său Petru cel Tânăr, din alta ramură a

urmaşilor lui Basarab I10.

De cel mai mare folos le-a fost însă celor doi fraţi prietenia cu Mihail

Cantacuzino, supranumit Şeitanoglu (fiul diavolului) pentru iscusinţa cu care trăgea

sforile diplomatice la Poartă, şi datorită relaţiilor sale pe lângă marele vizir

Mehmed Sokoli.11

Petru Şchiopul s-a căsătorit înainte de a ajunge domn cu Maria Amirali,

iar fratele său Alexandru cu Ecaterina Salvareesse. Ei şi-au asigurat avuţia

necesară, sprijinul neguţătorilor genovezi din Pera şi a unor familii greceşti

influiente la Poartă, având astfel posibilitatea procurării sumelor necesare

dobândirii tronurilor.

Petru Şchiopul a avut un fiu din prima căsătorie cu Maria Amiralli, care

se numea Vlad, mort la vârsta fragedă, pe domniţele Maria şi Despina moartă de

mică. Li se mai născuse încă un fiu Ştefan în 1584 care la numai 5 ani este numit

ca asociat la domnie.

El spera că înscăunarea sa va decurge paşnic fără luptă, lucru care nu s-a

întâmplat. Oştile venite să-l instaleze au fost înfrânte de Ion Vodă la Jilişte, însă a

doua ofensivă otomană la care participau tătarii şi muntenii fratelui său Alexandru

al II-lea înfrange rezistenţa eroică a moldovenilor.

Întreaga domnie a lui Petru Vodă s-a desfaşurat în spiritul respectării

suzeranităţii otomane, explicată într-un fel şi de faptul că familia domnului trăise

10 Ioan Caproşu şi Petronel Zahariuc, Documunte privitoare la istoria oraşului Iaşi, Vol I, Acte Interne (1408-1660), Editura “Dosoftei”, Iaşi, 1999, p. 708.11 Gheorghe David, Petru Şchiopul, Editura Militară, Bucureşti, 1984, p. 28.

9

multă vreme la Constantinopol şi cunoştea îndeaproape puterea din acel moment al

otomanilor. Venirea lui la tronul Moldovei a însemnat un moment fără precedent în

istoria noastră prin faptul că, pentru întîia oara un reprezentant din familia

domnitoare a Basarabilor ajunge domn in Moldova.

Acest eveniment a fost favorizat şi de faptul că familia domnitoare a

muşatinilor traversa o perioadă de decădere care îi va determina şi ieşirea de pe

marea scenă a istoriei.

Cu Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu se încheie dinastia seculară a

muşatinilor.

Cele doua Ţări Române fiind cîrmuite de doi fraţi făcând parte din

aceeaşi familie domnitoare: Alexandru al II-lea în Ţara Românească şi Petru

Şchiopul în Moldova, realizîndu-se şi o uniune dinastică. A avut două domnii în

Moldova – prima între anii 1574-1579 şi a doua între anii 1582-1591.

2.Personalitatea ctitorului Mânăstirii Galata

Şi-a început domnia în condiţii grele, ţara fiind

ruinată în urma jafurilor pe care le-au făcut oştile

tătărăşti şi turceşti, foametea era prezentă peste tot,

atât în palate cât şi în bordee.

La 24 iulie 1574, o însemnare cu slove de aur pe

peretele de sud al naosului bisericii Sfântul

Gheorghe din Suceava arată data la care s+a

desfăşurat, chiar în acel loc ceremonia ungerii şi

încoronării lui Petru Şchiopul.12

Domnindu Pătru Vodă ţara Moldovei, mare secită s-au tâmplatu în ţară,

de au secat toate izvoarăle, văile, bălţile şi unde mai nainte prindea peşte, acolo ara

12 Caproşu şi Petronel Zahariuc, op. cit., p. 710.10

Sursa:http://istoriculzilei.blogspot.com/2010_07_01_archive.html

şi piatră prin multe locuri au căzut, copacii au secat de secită, dobitoacile, n-au

fostu avându ce paşte vara, ci le-au fostu dărâmând frunza.13

Pe lângă tribut şi plocoane pe care domnitorul le avea de plătit, se mai

adăuga şi dorinţa de înavuţire proprie, toate având urmări grele asupra populaţiei.

Cei ce voiau să ajungă domni trebuiau să recurgă la anturajul sultanului,

la intrigile femeilor din harem şi a funcţionarilor superiori cari nu erau

binevoitori decât dacă li se făceau plocoane dese care constau din mari sume de

bani.14

Totodată, acţiona şi nevoia de afirmare a personalităţii sale, dorinţa de

inobilare a etapei pe care o reprezenta domnia sa, prin înscrierea în strălucitul şir al

Muşatinilor marcate de însemnate ctitorii, unde se evidenţiază Mânăstirea Galata.

Era instruit, familiarizat cu monumentele şi cultura bizantină, având

relaţii cu societatea aleasă, greacă şi otomană, soţia sa era descendenta unei familii

cu mare influienţă în cercurile înalte din Constantinopol.

Bun gospodar, Petru Vodă a reuşit să redreseze starea economică precară,

fiind sprijinit mai ales de boerime, iertându-i şi pe cei care au fost apropiaţi lui Ion

Vodă.

A fost salvat însă de sprijinul neprecupeţit al boerimii captată de

bunătatea lui şi de marile avantajii materiale pe care i le-a acordat.15

Nici în a doua domnie el nu a debutat cu mai mult noroc, din cauza unei

mari secete din anul 1585, situaţie care se agravaseră in 1588 prin ravagiile făcute

de o ciumă îngrozitoare, care a secerat mii de vieţi omeneşti. Domnul însuşi şi-a

aşezat curtea în corturi în afara reşedinţei domneşti.16

Trebuiau recuperate sumele enorme cu care fusese “cumpărat” scaunul

domnesc de la Poartă. În pofida acestor dificultăţi interne şi externe, politica

chibzuită a domnului a asigurat Moldovei o oarecare stabilitate.13 Grigore Ureche, op. cit. 174.14 Nicolae Grigoraş, Mânăstirea Galata., p. 3.15 Ibidem, p. 5.16 Pr. Ion Cârciuleanu, op. cit., p. 18.

11

Politica economică a domnului, bine condusă de postelnicul de origine

italiană Bartolomeo Brutti, a făcut ca atenţia cercurilor de afaceri engleze să se

îndrepte spre Moldova, care prin poziţia ei geografică oferea comercianţilor o piaţă

avantajoasă şi posibilităţi de tranzit pentru mărfurile destinate Poloniei şi ţărilor

germane.

Printr-o politică prudentă şi abilă, el s-a străduit să conserve pacea

contribuind şi la menţinerea stabilităţii relaţiilor polono-otomane. Dupa ce a reuşit

să stabilizeze viaţa internă şi să redreseze economia ţării, domnitorul Moldovei a

creat condiţiile necesare dezvoltării culturii.

Domnul, însuşi, a contribuit în acest sens, fiind un om cult interesat de

mai multe domenii. Dar cea mai importantă realizare a domniei lui pe plan cultural

o reprezintă triumful limbii române în cancelarie, atât cea particulară cât şi cea

oficială. El şi-a făcut toate însemnările personale în româneste, fiind intâiul voievod

de la care ne-au rămas multe documente de acest fel: catastife de averi, testamente,

itinerarii de călătorie etc. Tot în timpul lui, Luca Stroici scrie cu alfabet latin textul

rugăciunii “Tatăl nostru”.Atunci s-a redactat pentru prima dată în Moldova în

româneşte “Pravila”, culegere de norme juridice alcătuită de retorul Lucaci de la

Mânăstirea Putna.

Chiar dacă a fost considerat mult timp, ca o personalitate lipsită de

valoare, pus pe căpătuială, supus total boierilor şi turcilor cu ajutorul cărora a venit

pe tronul Moldovei, faptele pe care le-a realizat dovedesc, că această apreciere s-a

făcut pe nedrept, în pripă, şi fără o analiză temeinică a contextului în care a domnit.

El şi-a iubit poporul, încât atunci cînd nu a mai putut suporta exploatarea

turcească, pentru că i s-a cerut să sporească tributul, a preferat să renunţe la domnie

autoexilîndu-se, deşi boierii insistau să rămână.

12

„El era domnu blându, ca o matcă fără ac, la judecată dreptu,

nerăsipitoriu, putem să-i zicem că toate spre izvod, le-au ţinut ca să nu se

zmintească”17

Cronicarii timpului l-au apreciat pozitiv scoţîndu-i în evidenţă

personalitatea.

Dorinţa domnitorului de a-şi consolida poziţia, de a-şi lăsa o urmă demnă

de predecesorii săi muşatini, se materizalizează prin cel mai evident simbol al

personalităţii sale, chiar dacă destinul i-a rezervat un mormânt în pribegie.

Petru Şchiopul a fost un bun creştin ortodox zidind şi reparînd biserici,

îngrijindu-se de impodobirea şi înzestrarea lor cu odoare de cult, cărţi sfinte şi

moşii.

Nu s-a remarcat prin fapte de vitejie, conjunctura istorică fiind potrivnică

acestei afirmări. “Născut şi crescut la Constantinopol, trăind atîta vreme în

atmosfera şi cu sentimentul atotputerniciei Imperiului Otoman, el nu credea, nu

putea crede,în izbanda unei lupte împotriva turcilor”18.

A deschis însă uniunea dinastică a Ţărilor Române, Muntenia şi

Moldova, ce a permis şi pregătit unirea lui Mihai Viteazul din 1600. Domnia lui a

însemnat o perioadă de mare inflorire culturală în care studiile juridice şi cele

istorice s-au împletit, în care arta şi arhitectura din cele două ţări şi-au căutat o

formă originală de expresie comună.

Istoriografia a constuit un domeniu predilect pentru domnitor, astfel că la

sugestia lui călugărul Azarie a reluat cronica Ţării Moldovei din locul unde o lăsase

Macarie ducând relatarea evenimentelor pînă spre sfârşitul anului 1574.

Preocupările istoriografice ale lui Petru Vodă au inclus şi istoria

universală. Din însărcinarea sa şi sub supravegherea ginerelui său Zotu Tzigara,

Ierotei al Monembaziei a copiat cronograful lui Dosoftei al Monenbaziei,

17 Grigore Ureche, op. cit., p.178.18 Gheorghe David, op. cit., p. 139.

13

adăugîndu-i la sfârşit o parte ce cuprinde evenimentele de la 1570 la 1591,

cuprinzînd mai ales date culese de copist la Constantinopol. Efortul de sprijinire a

ortodoxiei în grelele înfruntări pe care creştinismul oriental le avea pe de o parte cu

autoritatea otomană şi pe de altă parte cu ofensiva catolică şi reformată s-a

materializat şi în activitatea arhitectonică pe tărâm religios.

El va rămâne legat de pământul Moldovei prin biserica Galata, prin care

se împlineşte una din primele faze ce duce în mod direct la sinteza culturală

artistică şi arhitecturală proprie poporului român. Unii istorici i-au recunoscut

meritele aşezându-l la locul cuvenit alături de domnii români luptători pentru unire.

Tenacitatea voievodului în ridicarea acestui edificiu era justificată şi prin

dorinţa de a-şi asigura un adăpost sigur, împotriva primejdiilor de tot felul, în

condiţiile în care curtea domnească din Iaşi, nu era întărită decît cu un gard din

bîrne, pe alocuri prevăzute cu zidărie, neoferind în acest fel o protecţie

satisfăcătoare.

Mânăstirile erau exceptate de la decizia turcilor, ele fiind înconjurate de

ziduri de piatră, la adăpostul cărora voievozii au construit şi case domneşti, unele

dintre ele adevărate palate în care se simţeau ca la adăpostul zidurilor unor cetăţi.19

Celelalte cetăţi fusese şi ele distruse din dispoziţia otomanilor, astfel că

voievozii au găsit în mînăstiri soluţia originală pentru a eluda această interdicţie a

turcilor.

B. Biserica “Înălţarea Domnului” 1.Istoric

Biserica Galata este un monument care reflectă voinţa de reprezentare a

personalităţii domnitorului, voinţa sa de a ilustra domnia prin ceea ce înseamnă

preocupări spirituale, culturale şi artistice şi nu în ultimul rând economice.

19 Ibidem., p. 199.14

Arhitectura moldovenească din secolul

al XVI-lea este în linii mari o continuare

a celei din secolul precedent.20

Arhitectura reuşeşte adesea să

mărturisească gândirea şi apartenenţa

spirituală, năzuinţele celui care o

concepe. În cazul de faţă arhitectura

marturiseşte dorinţa domnitorului de a-şi

consolida poziţia, de a lăsa o urmă demnă de predecesorii săi Muşatini pe

pământurile Moldovei.

În prima sa domnie (1574-1579) Petru Vodă construieşte o biserică la

poalele dealului Galata, cunoscută sub denumirea de “Galata din vale”.

Într-aceşti ani au zidit Pătru vodă mânăstirea Galata în vale şi nu după

multă vreme s-au răsipit, care loc şi până astăzi să cunoaşte.21

Această biserică “s-a risipit”

după terminarea şi zugrăvirea

ei, din cauza unei alunecări de

teren. Nu s-a păstrat pisania

bisericii, aşa încît nu ştim cînd

s-au terminat lucrările.

Arhitectul care a condus

lucrările sau cel puţin meşterii

care au zidit biserica

mânăstirii, n’au fost fost Moldoveni, ci Ardeleni, sau Munteni.22

20 Gheorghe Curinschi, Monumente de arhitectură din Iaşi, Editura Meridiane, Bucureşti, 1967, p. 22.21 Grigore Ureche, op. cit., p. 170.22 Gheorghe Balş, Bisericile moldoveneşti din sec. XVII-XVIII, în “Buletinul Comisiei Monumentelor istorice”, Bucureşti, 1933, p. 17.

15

auctions.v3/215_300/2011/10/03/2/6/6214789678133028

S-au păstrat o dveră brodată, găsită la Episcopia Buzăului şi clopotul care

are inscripţionată data 7087 (1579) luna lui martie 25. Acesta este decorat în trei

registre, al treilea avînd un desen cu capete de bour.

Eremia Tranos, patriarhul Constantinopolului afirma că: “ a făcut şi

Mânăstire la locul ce se zice Galata, în faţa cu Iaşul, şi meşterii erau nestatornici şi

au pus temelia ei într-un loc rău şi au aşezat temeliile bisericii şi ale zidului ei de

jur; şi s-a stricat atîta munca, atîta cheltuială, atîta zugraveală şi alte lucruri

frumoase”.

În a doua sa domnie, Petru Şchiopul a construit “Galata din Deal” în anul

1582, după lupta de la Bogdăneşti, sfinţită în 1584. Ctitoria a fost construită ca o

cetate, fiind înconjurat de un zid puternic din piatră, care împreună cu turnul

clopotniţă prin poziţia sa strategică a asigurat un loc de refugiu pentru domn şi

familia sa.

„Într-acestaş an, dacă s-au aşezat Pătru Vodă la domnie, nu vru să lase în

deşert pomana sa carea o zidisă intâi, mânăstirea Galata din vale, care apoi să

răsipisă, ci cu toată nevoinţa au silit şi cu toată osârdia au zidit Galata în deal, carea

trăieşte şi până astăzi.23

Politica de fortificare a mînăstirilor şi crearea prin ele a unui sistem de

apărare nedeclarat, a determinat pe Petru Şchiopul să apeleze la exemplele

anterioare ale cetăţilor distruse din Moldova.

Numele de Galata este probabil adoptat, dupa numele cartierului Galata,

unde erau primiţi domnii din Moldova care mergeau la Poartă şi unde Petru

Şchiopul a locuit mai mulşi ani înainte de a fi domn.

23 Grigore Ureche, op. cit., p. 174.16

Sursa:http://www.campfire.ro/wp-content/gallery/is-vederi-vechi/

2. Aşezare geografică

Mânăstirea Galata este situată în partea de sud-vest a oraşului Iaşi, pe

dealul cu acelaşi nume, Dealul Galata, care are forma unui platou ce se ridică în

pantă lină către sud-vest.

Partea dinspre nord este abruptă şi

domină şesul larg al văii Bahluiului

pînă departe. Acesta fiind şi unul din

elementele care au determinat pe

ctitor să aleagă locul pentru o

biserică fortificată, având o largă

perspectivă şi posibilităţi de

observare asupra oraşului pe care

pare să-l străjuiască. Spre est este

desparţită de Dealul Cetăţuia, prin pârâul Nicolina, care îşi varsă apele în Bahlui

chiar în dreptul mânăstirii.

Între 1579-1584, pe dealul situat la sud de oraş se construieşte

Mânăstirea Galata, iar între 1668-1672, pe dealul situat în faţa celui dintâi,

Mânăstirea Cetăţuia. Cele două ansamble fortificate străjuiau accesul către Iaşi

dinspre sud.24

Aşezată pe unul din dealurile care înconjoară Iaşul, biserica oferă o

imagine personalizată, puternică, cu valenţe care i-au asigurat prezenţa ăn

specificitatea siluetei oraşului până în zilele noastre.25

24 Gheorghe Curinschi, op. cit., p. 13.25 Pr. Ion Cârciuleanu, op. cit., p. 7.

17

Este primul monument de arhitectură bisericească din Moldova ridicat

pe o înălţime dominantă, care aminteşte de cetăţile bizantine moştenitoare a

tradiţiilor elene, acropolice.

Pe culmea dealului ce face faţă Iaşului înspre apus se află vechea

Mânăstire numită Galata în comuna şi târguşorul purtând acelaşi nume.26

Condiţiile climaterice ale acestei regiuni se caracterizează prin variaţii

mari de temperatură în timpul anului şi precipitaţii moderate. Vegetaţia din

împrejurimile Galatei este specifică regimului de silvostepă cu ierburi şi pîlcuri de

pădure.

Amplasamentul Galatei o diferenţiază de mînăstirile anterioare aşezate în

văi ocrotite de dealuri.

Actuala sistematizare a oraşului deschide o privelişte spre biserica

Galata, care în felul acesta participă la alcatuirea imaginii acestui nou complex al

arhitecturii ieşene. Petru Şchiopul alegând greşit locul primei mânăstiri „Galata din

vale”, a ales de data aceasta un loc tare, spinarea de deal a Miroslavei, pe sub care

curge domol Bahluiul şi afluientul său Nicolina. 27

„Mânăstirea Galata se percepe într-o perspectivă favorabilă din interiorul

oraşului. Urmărind păstrarea acestei situaţii caracteristice, sistematizarea actuală a 26 N.A. Bogdan, Oraşul Iaşi, Monografie istorică şi socială, ilustrată, Editura Tehnopress, 1997, p. 449. 27 Pr. Ion Cârciuleanu, op. cit., p. 8.

18

Sursa: http://romaniancoins.org/iasi/html/imagini9.html

pieţei Unirii a fost rezolvată în aşa fel încît, fiind în pantă, de pe gradenele sale

superioare se deschide perspectiva spre Mînăstirea Galata.”28

3. Arhitectura bisericii

a. Evoluţia arhitecturii bisericeşti din Moldova pînă la zidirea

Mânăstirii Galata

Biserica Galata este un monument reprezentativ al arhitecturii

moldoveneşti de la sfârşitul secolului al XVI-lea, care a avut un rol important în

realizarea unităţii naţionale, prin contopirea elementelor de arhitectură din Moldova

şi Ţara Românească, pe lîngă cele gotice, transilvănene deja integrate tradiţiei.

Evoluţia arhitecturii

religioase din Moldova nu

poate fi înţeleasă fără să

ţinem seama de forma de

origine a fondului autohton

prezentă la vechile biserici

de lemn şi la casele ţărăneşti

care au structurat spaţiul

architectural specific

moldovenesc.

Bisericile de plan dreptunghiular îşi au originea în casa ţărănească

preluată la început prin bisericile arhaice de lemn din Moldova, azi dispărute, dar a

căror amintire s-a perpetuat prin bisericile de piatră, chiar dacă la constituirea cultă

a tipului s-au adăugat şi experienţele contemporane europene ilustrate prin biserica

Bogdana din Rădăuţi. Această biserică constituie o sinteză reuşită între arhitectura

28 Gheorghe Curischi, op.cit, p.25.19

populara autohtona, arhitectura romano-gotica si traditia bizantină, prin

compartimentarea spaţiului şi centralizarea lui în naos.

Pornind de la Bogdana, cît şi de la biserica Sfînta Treime din Siret – pe

plan treflat sud-dunărean preluat prin filiera Ţării Romîneşti se dezvoltă lungul şir

al bisericilor lui Ştefan cel Mare. Ctitoriile lui evoluînd ca tipologie, între simplul

lăcaş de la Pătrăuţi, pînă la deosebitele ctitorii, Mînăstirea Putna şi Mînăstirea

Neamţ, care reprezintă perioada de formare şi închegare a unui stil propriu de o

profundă originalitate.

Influienţa bizantină, sau mai bine zis cea sârbească, se observă la însăşi

procedeul de construcţie a zidurilor, care au fost construite din piatră frumos

cioplită şi cărămidă.29

Începând cu această epocă concepţia spaţială proprie Moldovei se

exprimă cu maturitate.

Dacă ne referim la spaţiu, planul autohton dreptunghiular şi fondul

bizantin al planului trilobat şi al boltirilor rămîne cel fundamental, dar cu o tendinţă

spre verticalitate moderată pe care o are arhitectura bizantină. La bisericile cu plan

trilobat alungirea planurilor prin adiţionare crează o ritmare spaţială dezvoltată în

sensul parcurgerii monumentului, care prin analogie cu ritmul deal-vale-deal

ondulează spaţiul, condensîndu-l şi dilatându-l atât pe înăltime cât si pe orizontală

prin pulsaţii laterale.30

Efectele arhitecturale, daca ne referim la plastică, sunt obtinute prin

punerea în valoare a spaţiului şi a materialelor. Alături de materiale ca piatra de

talie, piatră brută şi carămidă, discurile ceramice şi cărămizile smălţuite aduc

discreta bucurie a culorilor. Se modelează arhitectura cu ajutorul luminii, planuri

ieşite sau intrânde, subliniate de umbre, sculptează simplu şi sobru volumele.

29 Nicolae Grigoraş, op cit., p. 10.30 Pr. I. Cârciuleanu, op. cit., p.30.

20

Sursa:http://www.bewed.ro/furnizori/126/manastirea-galata

În analiza evoluţiei arhitecturale din Moldova, în epoca lui Ştefan cel

Mare, un capitol distinct îl constituie arhitectura civilă şi militară, cea din urmă

constituind un pivot al politicii de rezistenţă la expansiunea turcească, un adevărat

sistem de apărare al cetăţilor de piatră la nivelul exigenţelor contemporane.

Această linie arhitecturală, a

continuat şi în prima domnie a lui

Petru Rareş, care reprezintă totuşi o

curbă de creştere deşi climatul şi

condiţiile istorice ale domniei lui nu

mai erau aceleaşi ca ale lui Ştefan.

El va reuşi pentru un timp să

garanteze în continuare, existenţa şi

independenţa Moldovei cu toate

dificultăţile create de noul dezechilibru din estul şi centrul Europei, datorat

conflictului turco-habsburgic în care se va implica.

Contopirea cu năzuinţele de independenţă şi libertate ale poporului din

Moldova i-au asigurat lui Petru Rareş şi preluarea creatoare a mesajului cultural,

mai cu seamă în ceea ce priveşte arhitectura. În căutarea unei rezolvări arhitecturale

noi, stilul devine mai pitoresc, deşi mereu cumpătat.

Suprafeţele, planurile ieşite şi intrate sunt acoperite de frescele

multicolore. Iconografia işi arată şi în exterior înţelesul educaţional care uneori

depăşeşte limitele religioase tinzînd a lămuri sensurile istorice şi a activa dragostea

de glie ca un adevărat îndemn în lupta antiotomană.

Decoraţia, pe langă valoarea sa artistică deosebită, a dat rezultate

deosebite din punct de vedere tehnic, păstrându-se secole de a rândul, în bună stare.

Exemple în acest sens sunt oferite de biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău şi de

biserica Înălţării din Neamţ.

21

În epoca lui Petru Rareş şi în cea imediat următoare, se poate vorbi de

existenţa unui stil închegat şi matur în care forţa tradiţiei pune în evidenţă o

profundă originalitate. Acest stil este ilustrat prin mânăstirile Probota, Humor,

Moldoviţa şi bisericile Sfântul Dumitru din Suceava şi Sfântul Dumitru din

Zăhăreşti.31

Secolul al XVI-lea, în a doua sa jumătate, prin caracterul său politic

economic şi social a dat un ritm încetinit şi arhitecturii bisericeşti.

În vremea lui Lăpuşneanu cetăţile de apărare ale Moldovei sunt distruse

din ordinul turcilor, fapt care determină găsirea unor noi forme de rezistenţă şi

apărare prin fortificarea mînăstirilor. Exemple în acest sens apar chiar sub domnia

lui Alexandru Lăpuşneanu, apoi sub Aron Vodă şi Petru Şchiopul, cînd se

conturează un adevărat sistem de apărare.

Sfîrşitul secolului al XVI-lea, caracterizat prin accentuarea atît a asupririi

turceşti cît şi cea a boerimii locale a determinat schimbări şi în arhitectură. Un

exemplu al acestei etape istorice îl constituie mînăstirea Suceviţa, a cărui biserică

încheie şirul celor mai de seamă monumente ale arhitecturii moldoveneşti, legate

de epoca lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş.

Executată concomitent cu mînăstirea Galata, Suceviţa, ctitoria

Movileştilor, este un monument de sinteză a experienţelor acumulate în cursul

dezvoltării tipului mînăstiresc început la Neamţ şi continuat ulterior.

Concepţia spaţială este cea care determină caracterul unitar şi armonios

al Suceviţei. Frescă îmbracă fatadele în întregime în epoca lui Rareş, pentru ultima

oară în arhitectura romînească.

b. Cristalizarea sintezei arhitecturale româneşti prin

influienţele arhitecturii din Muntenia

31 Ibidem, p. 31.22

După etapa lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, primul fenomen nou în

esenţa arhitecturii, cu repercursiuni de mare importanţă va fi reprezentat de

preluarea unor influienţe din Ţara Romînească, deşi se păstrează trăsăturile

principale ale arhitecturii moldoveneşti.

Legăturile întreţinute de

domnitorii moldoveni cu Ardealul

favorizează aducerea de meşteri

ardeleni, în special pietrari

precum şi transferul de

experienţe, renascentiste, de

factură sobră specifice

Transilvaniei. Venirea la tronul

Moldovei a unor domni de origine

munteană favorizează un transfer direct din experienţa culturală a Ţării Româneşti.

Dacă analizăm monumentele de arhitectură din Moldova secolului al

XVII-lea se poate observa că domeniul arhitecturii religioase este dominat în mare

parte de cele două modele reuşite, care se reiau şi se perfecţionează, Galata şi

Aroneanu. În concepţia adoptată la realizarea Mânăstirii Galata, pe lângă gândirea

novatoare se simte şi prezenţa mâinii de lucru a unor meşteri de formaţie bizantină

din Ţara Românească.

Mânăstirea Galata, zidită către sfârşitul secolului al XVI-lea a beneficiat

de întreaga dezvoltare a plasticii monumentale din Moldova şi Ţara Românească

pînă la acel moment.

Ea păstrează din arhitectura moldovenească ideea creşterii dinamice şi

gradate a volumelor. Din arhitectura muntenească preia silueta mai bogată cu două

turle, o legatură mai strînsă între spaţiile interioare, tratarea faţadelor cu şiruri

alternative de piatră şi cărămidă aparenţa peste care se suprapun două registre de

arcaturi. 23

Este construită din blocuri de piatră

cioplită şi rînduri de cîte trei

cărămizi, este masivă şi

impunătoare.

Deşi în unele privinţe constructorii

Galatei au rupt cu vechea tradiţie a

arhitecturii moldoveneşti, ei au

respectat totuşi ca şi în alte părţi

dispoziţia planului în întregime32.

Acesta este specific moldovenesc, trilobat, cu absidele circulare şi discret conturate,

împartit în pridvor, pronaos, gropniţă, naos şi altar.

Spre jumătatea secolului al XVII-lea se introduc în arhitectura

moldovenească şi alte elemente noi, împrumutate din arhitectura italiană prin

intermendiul polonez, elemente care vor marca trecerea de la arhitectura Renaşterii

la Baroc.33

Spaţiul interior este amplu, care dă un sentiment de măreţie, calm, şi

bucurie. Armonia este cea care uneşte într-o singură rezultantă structură tuturor

compartimentelor bisericii. Intrarea este puternic luminată de înaltele goluri ale

pridvorului, care creeza o subtilă trecere între spaţiul exterior şi cel interior.

Acoperit cu o calotă, pridvorul devine un spaţiu pregătitor în trecerea de

la obişnuit la ceva deosebit.

Pridvorul este lărgit,

boltit semisferic şi are trei

deschideri terminate în arc frînt.

Întrarea se putea face prin două

uşi plasate în pereţii de nord şi

32 Constantin Ciuhodaru, Gheorghe Platon, “Istoria oraşului Iaşi”, Editura Junimea, Iaşi, 1980, op. cit, p. 32333 Ibidem, p. 324

24

sud, decorate cu chenare în segment de cerc, deasupra. În prezent uşa din partea de

nord este zidită din cărămidă. Frîngerea axului din transversal pe sensul

longitudinal se realizează prin portalul înalt al intrării din pridvor în pronaos

încadrat printr-un chenar de piatră cioplită în patru mururi cu baze colorate şi

terminate în arc frînt.

Odată ajuns în pronaos

privirea este atrasă de două directii, cea

a desfăsurarii logitudinale care duce

spre altar şi cealaltă directie spre

înălţime între coroanele de arce

suprapuse, bine armonizate pînă la

izbucnirea verticală a primei turle de

peste pronaos.

Acesta este separat de gropniţă printr-un zid străpuns de o uşă, ca şi la

bisericile anterioare. Prin cea de a doua turlă de peste pronaos, s-a căutat să se

impună un echilibru a siluetei edificiului, oarecum disproportionată prin adaugarea

gropniţei. La bolta pronaosului trecerea de la planul pătrat la cel circular al turlei se

face prin intermediul unor

trompe de colţ sferice,

procedeu unic pînă la Galata

în arhitectura bisericească din

Moldova. Îngustarea

diametrului se operează prin

caturi de cîte patru arce în

consolă, decoltate ca poziţie,

primul cat pieziş, al doilea cu

laturile paralele cu zidurile

bisericii. 25

Gropniţa este marcată de bolţile mai joase transversale prin care se

realizează trecerea în sepulcral, motivaţie arhitecturală care a urmărit sporirea

capacităţii interioare a bisericii prin înglobarea spaţiului gropniţei.

Această cameră sepulcralul, întâlnit în Moldova pentru prima oară, la

bisericile lui Petru Vodă Rareş, însă procedeul de sprijinire al bolţii pe trei arcade e

unic la noi.34

Printr-o uşă fixată în peretele

despărţitor nordic se poate urca

pe trepte din piatră într-o

încăpere-tainiţă deasupra bolţii

sepulcrale. În camera

mormintelor din biserică, se

găseşte mormîntul Mariei, soţia

lui Petre Şchiopul şi cele ale

fiilor Despina şi Vlad.

Una din inovaţiile pe care le conţine biserica Galata constă în

amplificarea spaţiului interior prin înlocuirea zidului dintre gropniţă şi naos cu trei

arcade sprijinite pe două coloane angajate, inovaţie ce va fi preluată la bisericile

Aroneanu şi Hlincea, construite la scurt timp după Galata.

O astfel de

schimbare importantă, nu este

întîmplătoare, ea situîndu-se

pe o anumită treaptă a

evoluţiei concepţiilor

generale, mai puţin închistate

în formule rigide, o eliberare

de modul de gîndire medieval.

34 Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 10.26

Noutatea este reflectată şi în nevoia de lumină pe care o marchează deschiderea

celor trei ferestre la absidele laterale şi chiar la absida altarului.

Acest procedeu este de origine munteană,întîlnit la biserici precum

mitropolia din Târgovişte, biserica Tutana, etc.

Interes, prezintă şi cea de a doua turlă, cea de peste pronaos. Adoptarea ei

are un rol echilibrator în silueta alungită a monumentului de tipul mînăstiresc şi

este precedată în Ţara Românească, doar de cîteva biserici cum sunt cele de la

Snagov, Tismana şi biserica episcopală de la Argeş.

O altă noutate o constituie adoptarea unor trompe de colţ sferice în

rezolvarea boltirii, ca soluţie în trecerea de la planul pătrat la cel circular, procedeu

oriental existent în Muntenia anterior la biserica mînăstirii Argeş.

Naosul, ca o împlinire roteşte şi înalţă privirea,cu zborul larg înaripat al

arcelor etajate şi încrucişate pînă sus, în săgeata turlei”35

Acesta are absidele rotunjite şi discret conturate, iar deasupra o turlă

zveltă înalţată pe doua baze, una pătrată şi alta stelată. În ocniţele de pe cele

douăsprece laturi ale bazei stelate sunt montate discuri ceramice smălţuite de

culoare verde. Naosul este luminat de două grupuri a cîte trei ferestre.

De asemenea acelaşi spirit nou, este reflectat şi în nevoia de lumină pe

care o marchează deschiderea celor trei ferestre la absidele laterale, şi chiar la cele

ale altarului, care astfel este scăldat, în timpul slujbei de lumina răsăritului

procedeu de influienţă munteană.

Uşile sunt cuprinse în chenare dominate

de un arc turtit de marmură; uşa ce dă

din pridvor în pronaos, şi care un profil

gotic şi baze ornate la colonete are o

formă de arc frânt care nu mai este

gotică, ci mai curînd orientală fiind şi

35 Pr. I. Cârciuleanu, op. cit. p. 3727

foarte uşor în acoladă.36 Ferestrele sunt dreptunghiulare în afara de acelea de la

pridvor care sunt în arc frânt.

Dacă ne referim la turlă de pe naos, aceasta se menţine pe un sistem de

arce în consolă, dar se intercalează între tambur şi arcele piezişe formînd o coloană

de opt arce în consola care scot şi mai mult în relief tendinţa spre înălţare şi

dinamica spaţiului monumental al naosului.

Bazele turlelor sunt tradiţionale, compuse din două rînduri de baze

stelate, suprapuse pe o bază prismatică.

Absida altarului este boltită,

semisferică, pereţii sunt netencuiţi cu

apareiaj de piatră cioplită, alternate cu

cîte trei rînduri de cărămizi, procedeu

de tradiţie bizantină preluată din

arhitectura muntenească.

Biserica este construită pe un

soclu înalt, în special în dreptul

naosului şi altarului unde înălţimea se accentuiază datorită şi terenului în pantă.

Este alcătuit din blocuri masive de piatră, păstrîndu-şi o parte din profilul original

cu caracter gotic.

În dreptul zidurilor transversale şi al altarului, sunt amplasaţi nouă

contraforturi de piatră alcătuiţi în trepte pînă la jumătatea zidului, care susţin

trunchiul monumentului. Trecerea de la acesta la cele două turle se face prin

intermediul a cîte trei baze, cele inferioare pătrate, celelalte stelate cu 12 colţuri.

Masivitatea trunchiului, înălţimea mare a bazelor, turlele subţiri şi

elegante fac ca dezvoltarea gradată în înălţime să fie deosebit de evidentă.

36 Dan Bădărău, Ion Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, Editura Junimea, Iaşi, 1974, p. 148.28

Această creştere dinamică şi treptată a volumelor îi conferă bisericii

trăsăturile unui monument de tradiţie moldovenească cu toate că silueta se

complică printr-o a doua turlă, idee preluată din arhitectura bizantină.

Apar elemente noi şi în modul de decorare a paramentului. Aici nu s-a

mai recurs la decorul de ceramică aparentă, nici la pictura exterioară, procedee

specifice arhitecturii timpurilor lui Ştefan cel Mare şi respectiv Petru Rareş.

La Galata, piatra şi cărămida sunt aşezate în şiruri alternative în tocmai

cum se întamplă în arhitectura muntenească din secolul al XVI-lea.

Paramentul lor este alcătuit tot din piatră alternate cu şiruri de cărămizi.

Ferestrele bisericii

sunt toate la fel cu chenare

dreptunghiulare, similare cu

cele din Ţara Românească.

Arhivoltele sunt retrase faţă de

suprafaţa zidului potrivit

tradiţiei bizantine preluate prin

filiera munteană.

Pentru prima oară la

construcţiile bisericeşti din

Moldova, la abside se găsesc trei ferestre în loc de una.37

Brîul torsadă, aşezat între două rînduri de cărămizi profilate, dispuse în

zig-zag, cuprinde faţada, rezultînd o împarţire în doua registre.

Se părăseşte astfel plastica devenită tradiţională a firidelor oarbe pe

înălţimea absidelor şi a şirului dublu sau simplu de ocniţe în friza de la partea

superioară a zidului. De o parte şi de alta a brîului, paramentul exterior este decorat

cu firide oarbe, intrate în raport cu faţa zidului. Registrul superior este subîmpărţit

37 Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 1029

pe înaltime inegală, dînd naştere unui şir mic de ocniţe cu streaşină. În dreptul

pronaosului brîul se frînge şi menţine numai un şir de arcade.

În unele cazuri se remarcă o lipsă de corespondenţă privind poziţia

firidelor între registrul de peste brîu şi registrul inferior, lipsa de corespondenţă

întalnită frecvent în Ţara Romînească de exemplu la Bucovăţ. Daca o arcadă nu

încape întreagă pe faţa unui zid, ea este continuată dupa colţ, soluţia adoptată la

Mînăstirea Dealu de lîngă Tîrgovişte.

Însă elementul muntenesc ce va lăsa urme puternice în arhitectura

perioadei următoare este pridvorul deschis la origine, cu arce sprijinite pe stâlpi de

cărămidă, având arhivoltele intrate în raport cu faţa zidului, asemenea pridvoarelor,

răspândite în arhitectura Ţării Româneşti.38

Dimensiunea cărămizilor este mult mai mică decît cea obişnuită în

perioada anterioară, iar rosturile dintre rînduri sunt modificate, devenind mai mare,

pînă la trei-patru centimetri.

Policromia discretă a zidului apareiat din piatră şi cărămidă, este

îndulcită în plus şi de mortarul colorat deschis, care în acele timpuri era făcut cu

cărămidă pisată.

Soclu înalt în special în dreptul naosului şi al altarului, unde înălţimea se

accentuează datorită terenului în pantă este alcătuit din blocuri masive de piatră şi

şiruri de cărămizi păstrîndu-şi şi o parte din profilul original cu caracter gotic.

Contraforţii se menţin, cu toate că paramentul lor este din piatră alternată

cu şiruri de cărămizi. Alcătuiţi în trepte înalţimea lor se ridică în jurul jumătăţii

zidului, iar amplasarea lor se face în dreptul zidurilor transversale, încadrînd cele

două abside laterale sub fereastra din mijloc a absidei altarului şi la colţurile

exonartexului.

38 Gheorghe Curinschi, op. cit., p. 26.30

Referitor la ferestre, acestea sunt mici cu chenare dreptunghiulare,

influienţa gotică se împleteşte aici cu cea a renaşterii transilvănene în profilatura

lor.

După obiceiul bizantin arhivoltele sunt retrase faţă de suprafaţa zidului.

Se remarcă apariţia unor discuri smălţuite de culoare verde aşezate la bazele

înstelate ale turlelor în ocniţele de pe cele două laturi.

Acoperişul care iniţial avea o pantă închisă a fost înlocuit la restaurare cu

un acoperiş avînd o pantă mai înaltă cu o structură deosebită în zona pridvorului şi

a absidelor laterale.

Biserica mânăstirii Galata şi bisericile Aroneanu, Hlincea şi Barnovschi,

ilustrează într-un fel sau altul modificarea orientării stilistice petrecute în

arhitectura Moldovei. Monumentele care duc până la capăt această cotitură şi, în

parte, îi modifică sensul, sunt bisericile Trei Ierarhi (1639) şi Golia (1650-1660),

ctitoria lui Vasile Lupu.39

4. Iconografia

După cum rezultă din relatările lui Paul de Alep, care în 1653 a vizitat

Mânăstirea Galata, ctitorul n-a reuşit să termine de pictat în întregime biserica pînă

în 1591, cînd s-a autoexilat în Tirol. Acelaşi călător afirmă, că la data respectivă

erau zugrăvite altarul, naosul şi o parte din pridvor aspect confirmat cu ocazia

restaurării monumentului (1961-1971), când au fost recuperate prin îndepărtarea

repictărilor ulterioare, fragmente din frescele originale.

39 Ibidem, p. 29.31

Biserica a fost pictată al fresco, dar din această pictură n’a mai rămas

nimic, ci doar resturi abia vizibile în unele părţi ale bisericii. Toate, atât mobilierul

cât şi pictura au fost distruse de incendiul din 1762.40

Pictura originală a bisericii a

fost distrusă într-un incendiu

din anul 1762 odată cu

catapeteasma şi alte obiecte

bisericeşti. Unele fragmente

din pictura originală s-au

păstrat acoperite de picturile

ulterioare. Pe peretele nordic al

naosului se mai poate observa

un fragment din tabloul votiv,

în care apar portretele ctitorilor: domnitorul Petru Şchiopul, soţia sa Maria şi fiica

sa Despina într-o atitudine solemnă, purtând coroane princiare pe cap.

Se mai păstrează în afară de tabloul votiv şi frescele reprezentînd Sfânta

Treime, un sobor de îngeri, medalioane de sfinţi pe arce şi motive decorative

florale. Stadiul avansat de degradare a picturii originale executată în frescă i-a

determinat pe urmaşi să o refacă parţial sau în totalitate.

Biserica a fost pictată în ulei după 1811 de către zugravul Vasile

Dubrovschi care a încercat să imite pictura orginală, fără însă a reuşi să o egaleze

calitativ.

Armonia suprafeţelor decorative, grafismul liniilor de contur cît şi gama

restrînsă a mijloacelor tehnice care redă psihologia personajelor reprezentate, atestă

priceperea de care au dat dovadă zugravii timpului cînd au pictat scenele care se

pot vedea pînă astăzi.

40 Nicolae Grigoraş, p. 28.32

Nu este întămplător faptul, că biserica Galata prin calităţile ei a constituit

la timpul respectiv sursa de inspiraţie pentru alte ctitorii la care pictura în frescă s-a

păstrat în condiţii mai bune.

Impresionează la prima vedere, gama cromatica de o acurateţe deosebită,

tonurile calde de ocru roşu şi gri puse în lumină prin asocieri valorice cu umbra

naturală şi negru, fac din gama tabloului o pictură deosebită.

Tabloul votiv a fost repictat ulterior, iar la restaurarea din secolul trecut a

fost montat peste acest tablou un amvon care a distrus şi mai mult pictura afectînd

zona cu îngeri şi Sfînta Fecioară.

În naos s-au mai descoperit fragmente de frescă pe cele patru timpane

mari reprezentînd următoarele scene: Sfînta Treime, cu un Sobor de îngeri şi

liturghia cerească.

Pe intradosul arcelor încrucişate sunt reprezentaţi heruvini, pe timpanele

mici, îngeri, iar pe arce sunt medalioane cu sfinţi şi motive decorative florale.

În pridvor s-au descoperit două

fragmente din frescă originală; în

partea stîngă a uşii de intrare este

reprezentat Sfîntul Arhanghel

Mihail, iar deasupra aceleiaşi uşi

este reprezentată Fecioara Maria

cu Pruncul.

Legendele frescelor sunt scrise în

limba greacă. În pronaos există

un fragment de pictură ce constituie o problemă aparte41.

Pictura în ulei a fost executată atît peste suprafeţele pictate în frescă cît şi

în restul bisericii ce nu conţinea o pictură prealabilă. Din punct de vedere

iconografic, pictura în ulei reprezenta pe arcele absidelor medalioane cu sfinţi şi

41 Pr. I. Cârciuleanu, op. cit., p.52.33

motive decorative geometrice, pe intradosul bolţilor arcelor încrucişate, motive

decorative florale, iar pe pandantivi evanghelişti.

Din vechea pictură în fresca originală s-au păstrat doar resturi şi din

această cauză, lipseşte posibilitatea de a fi judecată în ansamblu,. Se pare, totuşi că

pictorii mai noi au copiat şi reprodus, cu alte mijloace pictura mai veche.42

Legendele scenelor erau redate în limba romînă, utilizîndu-se caractere

de tranziţie dintre alfabetul chirilic şi cel latin, fapt caracteristic epocii domniei lui

Mihail Sturdza.

Se presupune, ţinînd seama de valoarea compoziţiei tabloului votiv din

pronaos, a calităţilor plastice în general, că pictorul a văzut această reprezentare

înainte de a fi realizată lucrarea sa în ulei. De asemenea se observă din schema

compoziţională, colorit, şi din grafismul liniilor că la baza acestui tablou votiv a

stat ca sursă de inspiraţie o altă pictură cu aceeasi reprezentare executată aproape

sigur în tehnica fresco.

Se observă acelaşi aspect şi la tabloul votiv din paraclisul cu hramul

Sfîntului Apostol Iacov aflat la parterul casei domneşti din incinta mînăstirii.

De la înfăţişarea documentată a detaliilor de vestimentaţie, pînă la

asemănarea sau redarea cu multă măiestrie a chipului şi psihologiei lor,

reprezentarea ctitorilor nu s-ar fi putut realiza după atîţia ani fără să fi existat un alt

tablou deteriorat în mare parte, ca sursă de inspiraţie pentru pictorul ce a refăcut

ulterior pictura în tehnica uleiului.

Cu aceeaşi minuţiozitate este reprezentată şi macheta bisericii oferită prin

intermediul Maicii Domnului, Mîntuitorului Iisus Hristos, detaliu care a fost

deteriorat din cauze încă neclare.

În urma analizei acestui detaliu în cadrul procesului de restaurare s-a

putut observa că acoperisul bisericii Galata trebuie să fi fost asemănător cu al celor

42 Constatin Cihodaru, Gheorghe Platon, op. cit., p. 326.34

construite anterior, adică fiecare compartiment inclusiv absidele aveau înveliş

separat pentru a etala bazele stelate ale turlelor.

Atrage atenţia pictura executată deasupra uşii de la intrare în paraclis.

În adâncimea zidului, ce constituie un spaţiu ideal pentru protecţie este

pictat Sfântul Iacov, ocrotitorul acestui sfânt lăcaş creştin.

După îndepărtarea picturii în ulei în procesul de restaurare s-a scos la

lumină stratul de pictură original care are asemănări evidente cu pictura în frescă

din biserica Galata.

Din documentele vremii cunoaştem faptul ca locuinţele domneşti de la

Galata au fost dărîmate şi refăcute succesiv, fiind grav deteriorate. Există în acest

sens un ordin dat de domnitorul Grigore Alexandru Ghica la 25 iulie 1765.

Se presupune, că nu toate zidurile au necesitat să fie dărîmate şi refăcute

şi că o parte din ele, inclusiv zidul de la intrare în paraclis au avut o stare bună de

conservare şi nu au fost dărîmate. Se poate afirma că şi paraclisul a fost pictat în

frescă în aceeaşi perioadă în care a fost pictată biserica mare.

Această remarcă este importantă pentru că poate sta la baza concluziei că

şi paraclisul a fost pictat în frescă în aceeaşi perioadă în care a fost pictată biserica

mare.

Spre deosebire de tablourile

votive mai vechi, acesta de la

Galata aduce ca element nou, un

sporit interes pentru modelajul

local, diferenţele de saturaţie,

coloristică sugerînd cu

subtilitate volumele, procedeu

întîlnit în cadrul picturii italiene.

Gama cromatică şi desenul

reuşit contribuie la efectul de 35

calitate al picturilor în frescă de la Galata, în care trebuie să vedem o anticipare a

valorosului ansamblu ce avea să fie realizat cîţiva ani mai tîrziu la Suceviţa.

În prezent mai există pe pereţii bisericii fragmente de pictură în ulei ce

acoperă în mari suprafeţe pictura în frescă, considerăm necesar executarea unor

lucrări de restaurare a picturii în ulei adăugate ulterior şi punerea în valoare a ceea

ce s-a mai păstrat din fresca originală. De asemenea analizele de mortare ale

acestor fragmente, ar putea aduce unele lămuriri în a stabili dacă pictura în frescă

aparţine unei singure etape sau nu. Prin această operaţiune ar putea fi reconstituită

cel puţin o parte din atmosfera de epocă a domniei lui Petru Şchiopul în ceea ce

priveşte măiestria şi nivelul cunoaşterii tehnice de a picta în frescă.

5. Odoare şi obiecte de cult ale Mânăstirii Galata

Petru Şchiopul, dorind să marcheze domnia sa printr-o ctitorie demnă de

epoca pe care a reprezentat-o, a dăruit încă de la început Mânăstirii Galata

numeroase şi valoroase odoare, obiecte de cult şi veştminte, a înzestrat-o cu sate şi

domenii. Puţine din obiectele dăruite initial s-au păstrat, avînd în vedere condiţiile

grele care au urmat marcate de incendii, jaf, epidemii, cutremure, războaie.

Din documentul lui Radu Vodă Mihnea, din 25 martie 1618, se constată

că dintre toate obiectele preţioase care fuseseră dăruite mânăstirii nu se mai găsea

decât o tipsie de argint.43

Constatăm la Petru Şchiopul, un obicei

curios poate şi anume acela de a

reîntări danii mai vechi făcute chiar de

el.44

43 Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 844 Ibidem, p. 17.

36

Mânăstirea a fost reînzestrată în repetate rânduri, dar aproape totul s-a

pierdut ori s-a rătăcit.

Un domn care s’a interesat foarte mult de mânăstirea Galata, a fost

Gheorghe Duca Vodă. De la el sunt patru documente de întărire pentru proprietăţile

Galatei.45

Deosebit de important sub acest aspect este catastihul mânăstirii, alcătuit

chiar de voievod la 25 noiembrie 1588.46

Din relatările secretarului patriarhului Macarie al Antiohiei si ale lui Paul

de Alep, aflăm ca la data vizitelor acestora, biserica era impodobită cu mai multe

icoane, printre care se remarcă în mod deosebit cele ale Sfinţilor Mucenici

Gheorghe şi Dimitrie.

De asemenea se mai găseau obiecte de mobilier mai deosebite : tronul

aurit al domnitorului care avea deasupra o cupolă cu o cruce şi doi vulturi şi

scaunul arhieresc amplasat la dreapta tronului.

Sfânta masă era acoperită cu un baldachin din lemn aurit sprijinit pe

colonete decorate cu flori de crin, frunze şi alte elemete de detaliu.

S-a remarcat existenţa a patru sfeşnice din lemn sculptate de o mare

valoare artistică.

Fragmente ale unuia din cele două sfeşnice descoperite de către

profesorul Tafrali aruncate într-o magazie în curtea mînăstirii, s-au păstrat pînă

astăzi.

Artistul a trebuit să imite un sfeşnic bizantin imperial de pe vremea

ultimilor paleologi cînd renaşterea începuse să imite candelabrele antice.

În actuala incintă a Mânăstirii Galata se păstrează cel mai vechi clopot

dăruit de Petre Şchiopul bisericii „Galata din Vale”. Are o formă deosebită şi

45 Ibidem, p. 37.46 Gheorghe David, op. cit., p. 201.

37

încântă la o examinare mai atentă prin splendidă decoraţie în trei registre, care

împodobeşte partea superioară.

Două registre sunt formate din inscripţia gravată cu simţ decorativ, avînd

următorul cuprins: „Acest chimval l-a făcut Io Petru Voievod şi l-a dat mânăstirii

unde este hramul Înălţării în anul 7087 (1579), luna lui martie 15”. Al treilea

registru este alcătuit dintr-un desen cu capete de bour.

Recent s-a descoperit la episcopia Buzăului o dvera (draperie brodată)

care se aşează în dreptul uşilor împărăteşti mai ales ale iconostasului), ce a

aparţinut Mînăstirii „Galata din vale” căreia i-a fost dăruit de Petru Şchiopul.

Dvera este lucrată cu fir de aur, argint şi mătase în culori gri verzui şi roz

repartizate armonios, iar personajele sunt corect reprezentate.

Inscripţia în limba slavonă este amplasată sub scena brodată a Coborîrii

Mîntuitorului Iisus Hristos în iad. Compoziţia centrală este încadrată de un chenar

marginal brodat cu flori de crin şi cruci în medalioane lobate.

Scena îl reprezintă pe Mântuitorul

care ridică din mormînt trăgîndu-i pe

Adam şi Eva. În jurul Mîntuitorului

la stînga şi la dreapta sunt

reprezentate mai multe personaje

bine conturate şi individualizate, iar

la picioarele Mîntuitorului se pot

distinge două bucăţi din crucea pe

care a fost răstignit, zale, lacăte şi o

cheie, simbolurile deschiderii raiului.

Se presupune că această opera de artă religioasă a fost realizată în

atelierul Mînăstirii Putna în a doua jumătate al secolului al XVI-lea.

38

Dintre cărţile de cult cu care Petru Şchiopul şi-a dotat ctitoria

menţionăm, un Tetraevanghel ferecat, trei psaltiri, un Ceaslov, şapte Liturghii, două

Tetraevanghele neferecate, un Penticostar, două cărţi de cântare s.a.

Se remarcă două chivote, un talger, o tipsie, toate de argint, două cupe,

două sfetnice mari de aramă, numeroase veşminte. În catastihul întocmit de Petru

Şchiopul cu prilejul predării averii mânăstirii, de egumenul Anastasie lui Gervasie,

constatăm că acest bogat patrimoniu cuprindea un inventar voluminos alcătuit din

multe odoare, vesminte bisericeşti, icoane ferecate şi neferecate, multe cărţi de cult.

După autoexilarea sa, Mânăstirea a decăzut datorită proastei administrări

a egumenilor, astfel că după douăzeci şi şapte de ani nepotul lui Petru Şchiopul,

Radu Mihnea se hotărăşte să închine mînăstirea Sfantului Mormant de la Ierusalim.

Spera ca situaţia se va îmbunătăţi, însă şi călugării greci trimişi de la Ierusalim au

avut aceeaşi atitudine ca şi predecesorii săi, exploatînd în continuare toate resursele

mânăstirii.

În decursul timpului

mînăstirea a fost supusă la

numeroase evenimente

devastatoare cum a fost

incendiul din 1762, cînd a

fost distrus iconostasul

împreună cu toate odoarele

şi obiectele de cult.

Mobilierul distrus de

incendiu a fost refăcut, iar

biserica a fost dotată din

nou cu cărti, veşminte, şi obiecte de cult trebuitoare de către domnitorul Grigore

Calimachi, însă nici aceste obiecte de preţ nu s-au păstrat.

39

Capitolul II

A.Anexe

1.Casa domnească din incinta Mânăstirii Galata

În urma studierii

documentelor epocii reiese că Petru

Şchiopul a conceput ctitoria sa de la

Galata ca o cetate întărită, care

cuprindea pe lîngă biserică şi

celelalte construcţii anexe care fac

parte din complexul mînăstiresc,

aceastea sunt: corpul de chilii

destinat locuirii individuale a

călugărilor, stareţia destinată ca locuinţă a stareţului mînăstirii, trapeză (sala de 40

mese), cuhnea (bucătăria), arhondaricul, destinat oaspeţilor, casa domnească şi

ziduri de incintă cu turnuri de intrare.

Urmând tradiţia înaintaşilor săi, Petru Şchiopul a construit casa

domnească cu un program de palat pe care să-l folosească pentru petrecerea

timpului liber, iar in vremuri dificile ca loc de adăpostire pentru el şi familia sa.

Ea nu s-a păstrat şi a fost înlocuită de Grigore Matei Ghica în prima

domnie (1726-1733) cu o nouă construcţie care a durat până la 1765, când fiind

grav avariată şi ameninţând să se prăbuşească, a fost dărâmată din ordinul

domnului Grigore Alexandru Ghica.47

După cum menţionează cronicării, în timpul epidemiilor, al răscoalelor

sau războielor care au avut loc, familia domnitorului părăsea palatul domnesc din

oraş, şi se adăpostea la locuinţa amenajată în incinta mînăstirii.

Locuinţa domnească a fost mărită de către Grigore II Matei Ghica despre

care se scrie că „ a făcut şi casele cele prea frumoase de la Mînăstirea Galata pentru

odihnă şi petrecere” după cum este menţionată în Cronica Ghiculeştilor.

Domnitorul Constantin Ipsilanti a construit la Mînăstirea Galata „curţi cu

două rînduri de case” şi pentru a scurta drumul spre Galata a construit şi un pod de

lemn peste Bahlui.

Incendiul din 1814 a distrus din nou casele domneşti rămînînd pînă la

1874, doar porţiuni de zidărie afumate. Fiind bolnavă şi avînd nevoie de aer curat,

sora domnitorului Mihail Sturdza, Ruxandra a refăcut palatul adăugînd un sir de

case mici dar frumoase în care a locuit pînă la sfîrşitul vieţii sale.

Prin legea secularizării din 1863, Mînăstirea Galata a fost scoasă de sub

tutela patriarhiei Ierusalimului, iar călugarii greci au plecat. Mult timp ea a fost

biserică parohială, aici slujind un preot odata pe lună.

Palatul şi casele, odată cu decăderea accentuată a mânăstirii, au devenit

închisoare militară pînă în anul 1923, apoi penitenciarul principal Iaşi, pînă în anul

47 Constantin Cihodaru, Gheorghe Platon, op. cit., p. 327.41

1944. După această dată clădirile păstrate în incinta mînăstirii au primit destinaţia

de locuinţe.

În perioada restaurării s-au analizat cu mare atenţie probele materiale

păstrate, în încercarea de a reda monumentului atmosfera sa originală. Însă această

nu a fost posibilă din lipsă de informaţii şi s-a optat pentru îndepărtarea clădirilor

construite în timp, considerîndu-le fără o valoare deosebită. S-a rezidit o parte din

casa domnească apelîndu-se la restaurarea de inovaţie pentru a asigura atmosfera

iniţială.

Este de presupus că nu toate zidurile au fost distruse şi o dovadă în acest

sens este faptul că în paraclis a fost descoperit un fragment din fresca iniţială,

relativ bine cunoscută sub stratul de pictură în ulei cu care a fost acoperită.48

A fost integrat în planul casei paraclisul, conceput de către ctitor ca o

capelă particulară a familiei domneşti. În paraclis a fost descoperit un fragment din

frescă iniţială, relativ bine conservată sub stratul de pictură în ulei cu care a fost

acoperită, şi care ne conduce la concluzia că acesta a fost pictat în aceeaşi perioadă

cu biserica Galata.

Aceasta fiind un argument în favoarea afirmaţiei, că domnitorul a

conceput ansamblul Mînăstirii Galata, ca un complex cu toate funcţiunile specifice

acestor lăcaşuri de închinăciune. Un alt argument în sprijinul acestei afirmaţii este

unitatea structurală şi compoziţională a pivniţelor păstrate în subsolul casei

domneşti din construcţia iniţială.

Domnitorul intenţiona ca aceasta să fie necropola sa, chiar dacă timpurile

zbuciumate l-au silit să se autoexileze49. În casa domnească din incinta mînăstirii s-

au organizat în perioada recentă o colecţie care cuprinde obiecte de cult vechi, copii

fotografice după unele documente referitoare la Mînăstirea Galata, stampe vechi,

peceţi etc.

48 Pr. Ion Cârciuleanu, op. cit., p. 64.49 Ibidem.

42

Pe casa scărilor sunt expuse fotografii referitoare la Galata şi texte cu

citate din călători străini despre această mânăstire.

Camera cu fereastră spre paraclis de la etaj cuprinde o strană cu icoane

din 1837, fotografii ale mitropoliţilor Anastasie Crimca, Dosoftei, Veniamin

Costache, Leon Gheucă şi Iosif Naniescu, precum şi peceţile Mitropoliei Moldovei

din timpurile lui Dosoftei şi Veniamin Costache ca şi peceţile episcopiilor

Romanului din 1650 a Huşilor şi Rădăuţilor.

De asemenea sunt expuse fotografii cu tabloul votiv, Petru Şchiopul cu

familia, Petru Şchiopul cu fiul său Ştefan, Zotu Tzigara – ginerele lui Petre

Şchiopul, actul de căsătorie al domnitorului cu Irina Botezat, inventarul Mînăstirii

Galata din anul 1588 şi documente de la Petru Şchiopul legate de mînăstiri.

Încăperea mai cuprinde fotocopii după stampe vechi din secolul XVIII-

XIX reprezentînd Iaşul. Mai sunt expuse pecetea oraşului din 1652 şi harta acestuia

din secolul XVIII precum şi portretele domnitorilor Moldovei care aveau legaturi

cu Mînăstirea Galata, documente emise de aceşti domnitori referitor la daniile lor.

2.Turnul clopotniţă cu zidul de incintă

Există opinii diferite printre

istorici cu privire la zidul

actualei incinte mînăstireşti a

Galatei şi turnul clopotniţă de

la intrare.

Unii istorici susţin că zidul nu

ar fi fost construit de către

Petru Şchiopul, opinie care

pleacă de la afirmaţia lui Paul

43

de Alep care în 1653 cînd a vizitat mînăstirea a găsit-o înconjurată de un gard de

lemn.

Se presupunea că actualul zid de incintă a fost construit în timpul

domniei lui Grigore al II-lea Ghica începînd cu anul 1735.

Recent această presupunere a fost infirmată. În Istoria oraşului Iaşi

editată în 1980 de către Institutul de istorie şi arheologie „A.D.Xenopol” şi

Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi se precizează: „Zidul incintei ca şi turnul de la

poartă au fost construite tot atunci (1582-1591).

Afirmaţia că zidul ar fi fost construit mai tarziu în secolul al XVIII-lea pe

locul unui gard are la bază o traducere eronată a textului sirian al lui Paul de Alep „

În sprijinul acestei ipoteze se pronunţă şi Gheorghe David autorul carţii

„Petru Şchiopul”, care face menţiunea că în urma distrugerii de către turci a

cetăţilor, singurele construcţii exceptate de la decizia turcilor au fost mînăstirile, ele

fiind înconjurate de ziduri de piatră, transformîndu-le în adevărate cetăţi fortificate.

Alt argument poate fi şi faptul că încă din primele sale domnii 1574-1577

şi 1578-1579 cînd a construit „Galata din Vale” el a înconjurat-o cu zid de piatră în

ciuda greutăţilor pe care le-a întîlnit în acele vremuri, după cum afirma patriarhul

Constantinopolului Irimia II Tranos.

Zidurile actualei incinte mînăstireşti a Galatei, de formă ovală şi fără

turnuri de apărare, dar cu turnul clopotniţă de intrare, prevazute cu drum de strajă şi

metereze au fost refăcute începînd cu anul 1735.

În interiorul zidului se găseşte şi azi un mic palat, refăcut în ultimile

vremuri ce servise odinioară atît ca locuinţă pentru călugării mînăstirii cît şi unor

mitropoliţi şi înalţi prelaţi. Văzută din Iaşi, Galata are aspectul unei mici cetăţi.

Turnul clopotniţă ar fi fost

construit tot de Petru

Şchiopul, avînd şi rolul de loc

44

de intrare în mînăstiri, susţin unii istorici, chiar dacă nu există surse cu privire la

anul înălţării.

Iniţial construcţia avea la parter o intrare boltită pe unde se intra în curtea

mînăstirii, o cămăruţă la primul etaj unde se ajungea printr-o scără în spirală şi o

cameră a clopotelor la al doilea etaj.

Turnul de la intrare a fost refăcut de la brîu în jos utilizîndu-se piatra de

talie regulată, în timpul domniei lui Mihail Sturdza cînd s-a executat şi decorul cu

chenar şi stema ţării amplasată deasupra intrării.

Clopotele vechi au fost topite şi returnate în mai multe rînduri, ele

aflîndu-se actualmente în incinta mânăstirii.

B. Mânăstirea Galata - reşedinţă domnească

Urmând tradiţia, Petru Şchiopul a construit case domneşti în care şi-a

petrecut o bună parte din timpul cît a domnit, folosite apoi şi de alţi domni ai

Moldovei, nevoiţi să părăsească uneori palatul domnesc, din cauza epidemiilor

războaielor şi a revoltelor. De aici domnul trimitea ordine slujbaşilor ţării şi redacta

diferite documente.

În 1591, tot aici s-a cununat în taină cu Irina Botezat. Petru Şchiopul se

afla la Galata şi atunci cînd a pus la cale cu boierii săi credincioşi autoexilarea, ne

mai putînd suferi ruinarea ţării şi sărăcia locuitorilor. În casele domneşti de aici s-a

instalat în anul 1653 Timuş Hmelniţchi, care a venit cu oaste în ajutorul socrului

său Vasile Lupu. Timuş a ucis aici pe Cotnarovschi, secretarul domnului pentru

motivul că acesta l-ar fi sfătuit să nu-şi mărite fiica cu el.

Un eveniment deosebit are loc la Galata în decembrie 1659, cînd tătarii

au primit ordin de la turci să aşeze domn în Moldova pe Ştefăniţă, fiul lui Vasile

Lupu. Aflînd despre aceasta, Constantin Şerban şi-a ridicat oastea din tîrg mutîndu-

se la Galata unde îşi organizează tabăra de apărare. Aici este atacat de tătari care 45

simulînd retragerea, atrag oastea domnitorului care părăseşte şanţurile de apărare

ajungînd în lunca Bahluiului unde este înfrîntă de tătari. Năvălitorii au pătruns apoi

în mînăstire şi au aruncat din clopotniţă pe ultimii apărători.

Dupa cum pomeneşte cronica Ghiculeştilor tot el „a făcut şi casele cele

frumoase de la Mânăstirea Galata, pentru odihnă şi petrecere”.

În timpul molimii de ciumă 1675, cînd domnea în Moldova Dumitraşcu

Vodă, acesta s-a mutat împreună cu boierii „în deal la Galata şi acolo şedea” după

cum arată cronicarul Ion Neculce în Letopiseţul său.

Grigore al II-lea Ghica în a doua sa domnie (1735-1739) a locuit cîtva

timp la Galata şi unde a construit case pentru odihnă şi petrecere.

În timpul războiului turco-ruso-austriac 1736, tot el, de frica armatei

austriece şi-a organizat o tabără de apărare la Galata, locuind toata vara acolo. În

iulie 1765 Grigore Alexandru Ghica a poruncit egumenului Mînăstirii Galata să

dărîme vechile case domneşti care ameninţau să se prăbuşească. Constantin

Ipsilanti a construit la Galata în anul 1799 „curţi cu două rînduri de case” care au

ars în 1814.

În timpul revoluţiei de la 1821 conducătorul Eteriei, generalul Alexandru

Ipsilanti, fiul fostului domn Alexandru Ipsilanti, a locuit un timp la Mînăstirea

Galata, unde se instalase cu statul său major.

Fiind la marginea drumului Ţarigradului, ce trecea peste Bordea,

Mînăstirea Galata a servit uneori de popas domnilor Moldovei cînd veneau să se

aşeze în scaun la Iaşi.

Înainte de a intra în oraş în octombrie 1818, Mihai Şuţu, noul domn se

opreşte întîi la Galata şi merge apoi pe neaşteptate la curtea din Iaşi.

La 1822 Ioan Sandu Sturdza fiind în drum spre Iaşi, cîrmuirea a hotărît

ca mînăstirea să fie orînduită drept conac în vederea alcătuirii alaiului cu care noul

domn urma să intre în capitala sa. Multe fapte istorice s-au petrecut în această

46

mînăstire. Atît letopiseţele Moldovei, colecţia Hurmuzache cît şi alte documente şi

scrieri vechi pomenesc de nenumărate ori numele Mînăstirii Galata.50

Capitolul III

A. Mânăstirea Galata în conştiinţa vremii

1. Relatări ale unor călători străini despre Mânăstirea

Galata si ctitorul ei

Această mânăstire a atras atenţia şi admiraţia multor călători străini care

în drumul lor prin Moldova cu diferite ocazii, vizitînd Iaşul, au remarcat prezenţa

acestei mînăstiri.

Iezuitul Giulio Mancinelli care a

vizitat Moldova între anii 1582-

1586, spunea, referindu-se la

Petru Şchiopul că „avea o gardă

de 400 de trabanţi şi 500 de

albanezi care erau catolici şi au

făcut o biserică de piatră frumoasă

(Galata)”.

Negustorul englez John Newberie ne-a lăsat o relatare despre Moldova

din mai 1582, vizitînd curtea lui Petru Şchiopul afirma următoarele: „La nord-

vestul oraşului este un lac mare şi pe ţărmul cel mai îndepartat al lacului se afla o

mînăstire mare (Galata din Vale)”.

Ieremia al II-lea Tranus, patriarhul Constantinopolului a călătorit în

Moldova în 1588 fiind primit de către domnitorul Petru Şchiopul pe care îl descrie

50 N.A. Bogdan, op. cit., Iaşi.47

%3B1606%3B0%3B47362%3B0%3BManastirea-Galata-din-

că era „om dulce la cuvînt, sever la purtări, îndemînatec la fapte. Ii plăcea de

oamenii învăţaţi, de cîntăreţi şi era îndemanatic la toate celelalte”51.

Referindu-se la Galata acelaşi patriarh spunea : „a făcut deci şi mînăstire

la locul şi ce se zice Galata, în faţă cu Iaşul. Şi meşterii erau nestatornici şi au pus

temelia ei într-un loc rău, şi au aşezat temeliile bisericii şi ale zidului ei de jur

împrejur şi s-a stricat atîta munca, atîta cheltuiala, atîta zugraveală şi alte lucruri

frumoase. El nu s-a lăsat ci a făcut altă mînăstire în loc tare şi au făcut-o minunată

şi a sfinţit-o şi a dăruit pe Mitropolit, pe arhierei ce se aflau acolo şi pe toţi preoţi

după rîndul lor.”52

Însă cel care o descrie amănunţit este Paul de Alep, însoţitorul

patriarhului Macarie şi al Antiohiei care o vizitează în 1653. Potrivit acestuia

mînăstirea era foarte mare şi înconjurată cu un zid de lemn. De aici se vedea curtea

şi palatul domnesc iazul şi întregul oraş cu toate mînăstirile lui. Paul de alep afirma

că biserica fusese construită din piatră şi din cărămidă şi avea două cupole înalte,

două uşi de intrare una pe la nord şi alta pe la sud.

El a văzut că înaintea coloanei din dreapta se afla tronul lui Petru Vodă

cu acoperămînt în formă de cupolă, cu o cruce şi doi vulturi încoronati. Pe peretele

din faţă erau pictaţi ctitorii, adică Petru Şchiopul, soţia şi fiica sa, toţi avînd pe cap

diademe. Ei ţin biserica în mînă şi oferă Domnului Iisus Hristos.

Între colonetele din spatele tronului princiar se găseau două icoane

ruseşti ce reprezentau Sfinţii Dumitru şi Gheorghe. Paul de Alep a văzut pictate

altarul, naosul şi o parte din pridvor. Târziu, pe la 1842 călătorul prusian

Ifneigebauer făcea o descriere sumară a mînăstirii: „ Galata este o mînăstire foarte

pitorească aşezată pe malul drept al Bahluiului în faţa oraşului Iaşi.”

51 Pr. I. Cârciuleanu, op.cit., p. 7652 Idem

48

2.Egumeni, călugări şi preoţi care au slujit de-a lungul

timpului la

Mânăstirea Galata

Cel dintîi egumen al mînăstirii atestat în documentele emise de către

ctitorul ei Petru Şchiopul, este Anastasie care apare în hrisovul de la 28 ianuarie

1588 prin care domnul Moldovei „... dă slobozenie Mînăstirii Galata unde este

egumen Anastasie, ca satul Voroveşti să nu lucreze nimic domniei, în schimb să

plătească iliş 50 de aspri mânăstirii”.

În timpul egumeniei sale Mânăstirea Galata a avut o perioadă de înflorire

după cum reiese din inventarul mînăstirii din 15 noiembrie 1588.

Nicolae Iorga credea că acesta ar fi plecat cu Petru Şchiopul în Tirol şi că

ar fi murit în exil. Într-un document de la Simion Movilă din 21 octombrie 1606

apare tot un Anastasie ca „arhimandritul de la Galata”.

Dintre egumenii Galatei s-au mai remarcat Nectarie, care pe la 1735 s-a

străduit să strîngă ceva bani pentru refacerea zidurilor înconjuratoare ale mânăstirii,

dar suma nefiind suficientă a fost nevoit să vîndă şi moşia Prisăcani.

Un alt egumen al Galatei, Procopie este atestat într-un document din

1762 dat de Grigore Vodă Calimachi care s-a străduit să refacă mînăstirea în urmă

unui incendiu, înglodandu-se în datorii.

Dintre egumenii Mînăstirii Galata, care apar în documentele vremii

amintim pe Paisie, din timpul lui Vasile Lupu, care după moartea lui Teofan,

49

patriarhul Ierusalimului a fost ales în locul acestuia53. De asemenea aici a lucrat în a

doua jumătate a secolului al XVII-lea un călugar talentat numit Gherasim, meşter în

confecţionarea diferitelor veşminte preoţeşti, odăjdii comandate şi de ctitorii unor

mânăstiri din Ţara Românească.

Prima lucrare mai cunoscută a lui Gherasim este un omofor brodat cu fire

de aur, argint si mătase. Tot el a executat în 1681 o poală de icoană la comanda lui

Şerban Cantacuzino.

Aici s-a remarcat călugarul Macarie, cînd în anul 1760 a avut loc la

această mînăstire un mare sfat unde s-a pus problema legăturii bisericeşti cu

populaţia satelor din împrejurimi.

Macarie l-a propus pe dascălul mînăstirii, Dumitrache, singurul

moldovean de aici, să facă legătura cu mirenii şi să fie hirotonit preot, ca unul care

cunoaşte regulile slujbei bisericeşti.

Din documentele de familie ne este cunoscută

spita preoţilor din familia preotului Dumitrache,

care apare şi sub numele de „popa Dimitrie cel

bătrân”.

Acesta a păstorit parohiile Galata, Vişani, Valea

Adîncă pînă pe la 1780 singur, apoi împreună cu

fiul său Dimitrie. Popa Dimitrie cel tînăr era un

om învăţat şi respectat chiar de călugarii greci,

care pentru prima dată se uitau cu admiraţie la un

preot moldovean, impunător prin cultura şi prin

curăţenia vieţii.

Un alt preot care s-a remarcat la această mînăstire

a fost părintele Fabian Botnărescu care a depus o

muncă deosebită în timpurile cele mai grele ale primului razboi mondial, cînd

53 Ibidem, p. 72.50

Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Anastasie_Crimca_-

biserica a avut mult de suferit fiind în zona operaţiunilor militare, îngrijindu-se de

mînăstire şi luînd toate măsurile de păstrare şi conservare pînă în momentul

restaurării.

Dacă la plecarea sa în exil mînăstirea avea o stare materială bună şi o

viaţă călugărească activă, cu timpul aceasta a decăzut, în special după închinarea ei

de către Radu Mihnea în anul 1618 Sfântului Mormânt de la Ierusalim. De la

aceasta dată călugării şi egumenii ce se vor instala în mînăstire vor fi greci, care la

plecarea lor înapoi, au luat cu ei din odoarele şi manuscrisele mînăstirii ajungându-

se la golirea şi sărăcirea ei.

B. Restaurarea mânăstirii

În perioada 1961-1971 s-au efectuat lucrări de restaurare a bisericii cu

sprijinul Mitropoliei Moldovei şi a Sucevei şi al statului. Cu această ocazie au fost

consolidate zidul de incintă, turnul clopoţniţă şi cele două turle ale bisericii, a fost

curăţat paramentul bisericii de tencuielile adăugate în decursul timpului şi a fost

reconstituit acoperişul.

De asemenea, a fost

reconstruit din imaginaţie, o

parte din palatul domnesc,

păstrîndu-se unele ruine

conservate la nivelul

parterului şi pivniţa.

În cadrul acţiunilor de

restaurare a monumentului

au existat mai multe etape.

În primul rînd s-a plecat de

la considerarea acestuia ca operă de artă, ca expresie a idealurilor estetice ale unei 51

epoci. Cea dintîi sarcină a restauratorului a fost aceea de a stabili critic valoarea

artistică a diverselor sale componente, obiectivul restaurării a fost acela de a păstra

valoarea artistică a monumentului.

Metoda prin care s-a realizat acel obiectiv a fost aceea de a înlătura fără

ezitare acele suprapuneri sau adăugiri, care chiar dăcă aveau o anumită valoare

stilistică documentară sau un prestigiu moral erau în dauna perceperii expresiei

unitare a operei de arhitectură, alterînd imaginea sa.

Restauratorul a trebuit să acorde prioritate obiectivului atingerii unităţii

plastice a monumentului luînd în considerare toate celelalte caracteristici ale sale,

numai în dependenţa de valoarea sa artistică.

Anticipînd asupra ceea ce va trebui să devină monumentul, restauratorul

suprima mai întîi în mod imaginar, iar apoi în mod practic suprapunerile şi

recompune parţile lipsă sau ascunse ale edificiului reintegrandu-le pentru a reface

unitatea formei sale.

Cercetările, fundamentate pe bază de documente, întreprinse în zona

ansamblului au avut ca punct de pornire documente iconografice.

Amintim în acest sens tabloul votiv pictat pe peretele dinspre nord al

naosului bisericii în care se poate analiza reprezentarea machetei bisericii.

Acest tablou a fost descoperit în timpul lucrărilor de restaurare, în anul

1967, sub stratul de pictură în ulei şi corespunde descrierilor făcute de Paul de

Alep. O atenţie deosebită a fost acordată şi tabloului votiv din paraclisul aflat la

parterul casei domneşti.

Modul de reprezentare al figurilor ctitorilor, detaliile de vestimentaţie, cît

şi a machetei bisericii sugerează faptul că acest tablou votiv a fost executat avînd ca

sursă de imaginaţie tabloul original. Imaginea machetei bisericii, din păcate, a fost

deteriorată în timp prin montarea unui amvon.

Această imagine a fost reconstituită prin analogie cu alte monumente

executate în perioada respectivă.52

Se presupune că acoperişul bisericii ar fi putut fi similar cu al celorlalte

construite anterior, în sensul că fiecare compartiment avea structura acoperişului

distinctă pentru a pune în valoare frumuseţea deosebită a bazelor stelate ale turlelor.

Importante au fost sondajele şi săpăturile care s-au făcut în depozitele din

poduri şi de peste extradosul bolţilor unde s-au găsit urme ale vechilor materiale de

acoperit, probe certe privitoare la natura şi aspectul lor.

Cercetările arheologice, colaborarea între arhitectul restaurator şi

arheolog au furnizat informaţii cu privire la tipologia construcţiei, la tehnica de

execuţie şi la unele aspecte de plastică. Aceste cercetări au condus la concluzii

corespunzătoare privind restaurarea în sensul de a reda componentelor ansamblului

imaginea lor originală.

În acest sens s-a înlocuit acoperişul cu panta redusă, cu un acoperiş cu

panta mai înaltă avînd o structură distinctă în zona pridvorului şi a absidelor

laterale. De asemenea a fost reconstruită cornişa din cărămizi zimţate.

Cercetarea monumentului a continuat cu sondaje pentru a studia starea

fundaţiilor, a zidăriei, a bolţilor a paramentului, a elementelor decorative ceea ce a

condus la o primă părere referitor la etapele de construcţie ale ansamblului

mînăstiresc.

S-a recurs la îndepărtarea

straturilor depuse în jurul

construcţiilor ca urmare a

demolărilor succesive. O

problemă deosebită a fost

aceea a stabilirii nivelului

original de călcare a tuturor

componentelor ansamblului

ceea ce a permis în acelaşi

timp precizarea succesiunilor cronologice.53

Soclu bisericii înalt în special în zona naosului şi a altarului bisericii,

determinat şi de panta terenului este alcătuit din blocuri masive de piatră, orizontale

alternate cu rînduri de cărămizi. Se păstrează la partea superioară porţiuni din

profilul original cu caracter gotic.

Sondajele făcute în zona pridvorului prin decapare parţială, cît şi prin

cercetări fundamentate, pe bază de analogie cu alte monumente, s-a descoperit că

acesta a fost deschis iniţial, aşa cum se obişnuia şi la alte monumente construite

anterior.

Iniţial intrarea în pridvor se făcea pe la sud şi nord pe direcţia

transversală a axului longitudinal al bisericii, astfel încît în parcurgerea traseului,

înainte de frîngerea axului spre dreapta pentru a intra în pronaos se putea vedea

poarta de acces în cimitir practicată în zidul de incintă pe latura nordică.

Golul de la intrare practicat în peretele nord a fost obturat ulterior din

necesităţi de cult.

Pe latura de vest a pridvorului au fost prevăzute iniţial trei deschideri

terminate în arc frînt care au fost reduse în timp la proporţiile unor ferestre

obişnuite prin construirea de parapeţi.

De asemenea s-au făcut sondaje asupra paramentului şi în urma

rezultatelor obţinute s-a procedat la înlăturarea tencuielor adăugate în decursul

timpului asupra paramentului original, în scopul scoaterii acestuia la lumină şi a

întregirii imagini iniţiale a monumentului cu alternanţa de piatră şi cărămidă,

tehnica de construcţie preluată din Ţara Românească.

Au fost analizate în laborator gradul de păstrare a materialelor, cauzele

degradărilor, a umezelii produse asupra zidăriei care au condus la pătarea

paramentului.

S-au elaborat materiale noi înlocuitoare cu calităţi de durabilitate şi

aspect corespunzător.

54

Cercetările arheologice făcute în zona monumentului au descoperit un zid

masiv executat în arc de cerc la aproximativ trei metri distanţa de absidă altarului

sub nivelul fundaţiei, cît şi bolovani de piatră aşezaţi sub zidul absidei.

Aceste măsuri au fost luate de către meşterii constructori pentru a

impiedica eventualele alunecări de teren într- o zona unde sunt frecvente astfel de

fenomene.

Cu prilejul săpăturilor arheologice executate de către Vlad Zirra au fost

descoperite în gropniţa bisericii în număr de şase morminte, dintre care trei aparţin

familiei lui Petru Şchiopul. Singura lespede funerară care s-a păstrat este cea de la

mormîntul fiicei lui Petru Şchiopul, Despina, născută în anul 1588 şi decedată

probabil în acelaşi an.

Pentru celelalte construcţii din incinta monumentului arhitectul

restaurator nu a avut informaţii suficiente pentru a le reda forma iniţială.

Astfel clădirile din apropierea zidului de incintă care fuseseră construite

ulterior şi primiseră diverse destinaţii fără a corespunde funcţional sau estetic

ansamblului mînăstiresc, s-au demolat.

Din clădirile vechi nu s-au păstrat decît turnul de intrare, supraînălţat

ulterior în timpul domniei lui Mihail Surdza şi palatul domnesc modificat în

decursul timpului în urma incendiilor prin adăugirile şi reconstrucţia sa in 1847.

Chiliile, zidurile împrejmuitoare, trapezăriile şi celelalte clădiri construite

în timpul lui Petru Şchiopul nu s-au păstrat.

Actualul zid de incintă a fost reconstruit în timpul lui Ipsilanti Vodă în

1799.

Procesul de restaurare a urmărit revenirea la demnitate a palatului

domnesc, devenit astăzi colecţie, chiar dacă structura planului, a bolţilor, a

intrărilor şi scării, cît şi aspectul exterior de altă data nu a putut beneficia de probe

materiale, de surse de informare posibil de prelucrat.

55

Neavând suficiente repere obiective, restauratorul s-a orientat către

restaurarea de inovaţie bazată pe o oarecare subiectivitate. S-a rezidit o parte din

palatul domnesc lăsînd la nivelul parterului ruinele conservate, pentru a sugera că

planul palatului a fost mai complex.

Unitatea compoziţională a pivniţelor de sub zona reconstituită cu cea a

pivniţelor de sub ruine, arată claritatea unui plan care cuprindea pe de o parte,

locuinţa domnească cu intrare separată compusă din paraclis, săli de protocol şi

locuinţa intimă, iar pe de altă parte încaperile rezervate oaspeţilor cu acces la partea

de recepţie.

Arhitectul restaurator a făcut intervenţiile noi cu discreţie, cu detalii

arhitecturale de factură modernă realizate în relaţii de subordonare faţă de

arhitectura originală.

Turnul clopotniţă şi zidul de incintă s-au păstrat în condiţii bune şi au fost

necesare doar lucrări de consolidare.

Prin acţiunea complexă a direcţiei de restaurare, a direcţiei

monumentelor între anii 1961-1971 coordonată de arhitectul Nicolae Diaconu s-a

conferit ansamblului mînăstiresc de la Galata o unitate compoziţionala şi stilistică.

Lucrările de restaurare scot în evidenţă valoarea deosebită a acestui

monument de artă care a marcat o nouă etapă în istoria arhitecturii romîneşti.

56

Concluzii

Secolul al XVI-lea a întărit considerabil sentimentul identităţii de neam şi

limbă a românilor din cele trei provincii.

Prin intermediul scrierilor unor cărturari apuseni, dar şi bizantini ei au

aflat de existenţa Daciei şi de faptul că principatele romîneşti fuseseră cândva părţi

ale acestei entităţi.

Venirea lui Petru Şchiopul la tronul Moldovei a însemnat un moment fără

precedent în istoria noastră prin faptul, că un reprezentant din familia domnitoare a

basarabilor din Ţara Romînească ajunge domn în Moldova; cele două ţări fiind

cîrmuite de doi fraţi, Alexandru al II-lea în Ţara Românească şi Petru Şchiopul în

Moldova realizandu-se şi o uniune dinastică.

Domnind într-o perioadă de maximă expansiune otomană, Petru

Şchiopul, ctitorul mânăstirii, a păstrat cu mijloacele pe care le-a considerat

eficiente, autonomia ţării precum şi largi atribuţii externe.

Chiar dacă a fost considerat mult timp, o personalitate lipsită de valoare,

supus total turcilor cu ajutorul cărora a venit pe tronul Moldovei, faptele pe care le-

a realizat dovedesc că această apreciere s-a făcut neţinîndu-se seama de contextul

în care a domnit.

El şi-a iubit poporul, încât atunci cînd nu a mai putut suporta exploatarea

turcească, pentru că i s-a cerut să sporească tributul, a preferat să renunţe la

domnie, autoexilîndu-se. Nu s-a remarcat prin fapte de vitejie imprejurările fiindu-i

potrivnice.

57

A avut însă multă omenie şi bunătate, o aleasă concepţie morală, calităţi

pe care, de la înalta poziţie pe care o ocupa în stat, le-a răsfrânt, ori s-a străduit să

le răsfrângă asupra întregii ţări.54

A realizat însă lucruri deosebite în domeniul culturii şi a artei. Efortul de

sprijinire a ortodoxiei s-a materializat şi în activitatea arhitecturală unde Mînăstirea

Galata reprezintă monumentul reprezentativ al domniei sale.

Este o lucrare impresionantă,

care reflectă însuşirile

ctitorului privind înţelegerea

culturii şi a artei, a rolului pe

care să îl îndeplinească

împreună în arhitectură.

Este primul monument de

arhitectură bisericească din

Moldova, construit pe o

înăltime dominantă care

veghează Iaşul şi

împrejurimile sale.

Mânăstirea Galata este una din acele lucrări de artă, care au avut un rol

important în realizarea unităţii naţionale, prin contopirea elementelor de arhitectură

din cele două Ţări Române, pe lîngă cele gotice transilvănene integrate deja în

tradiţie. Deşi în unele privinţe constructorii Galatei au rupt cu vechea tradiţie a

arhitecturii moldoveneţti, au respectat totuşi dispoziţia planului în întregime care

este unul specific moldovenesc, trilobat cu absidele circulare, împărţit în pridvor,

pronaos, gropniţa, naos şi altar.

54 Gheorghe David, op. cit., p. 8.58

Sursa: http://www.bewed.ro/furnizori/126/manastirea-galata

La construcţiile bisericeşti din Moldova, dar mai ales la cele din Iaşi,

după Petru Vodă Şchiopul, se constată inovaţiunile arhitectonice semnalate la

Galata.

Au fost introduse elemente noi, de origine bizantino-munteană cum sunt:

înlocuirea peretelui dintre gropniţă şi naos cu trei arcade susţinute de coloane,

iluminarea absidelor cu trei ferestre, adoptarea trompelor de colţ la trecerea de la

pătrat la cerc prin boltire, apariţia celei de a doua turlă peste pronaos, brîul median,

paramentul de piatră alternat cu şirul de cărămizi, utilizarea tipului de cărămidă

îngustă de mai mici dimensiuni decît în etapa anterioara, şi mărirea rostului de

mortar dintre şiruri.

Spaţiul interior este amplu caracterizat de o mare nobleţe şi armonie.

Dacă ne referim la pridvor acesta este supralărgit, boltit sferic şi are trei

mari deschideri terminate în arc frânt.

Ajunşi în pronaos privirea este captată de două direcţii, cea a desfăşurării

longitudinale a spaţiului şi aceea care ne îndeamnă privirea spre înălţimea verticală

a coroanelor de arce suprapuse, a turlei de peste pronaos.

Naosul ne face să rotim privirea şi totodată o înalţă spre arcele etajate şi

încrucişate pînă în săgeata turlei.

Una din noutăţile cele mai importante pe care le conţine biserica constă

în mărirea spaţiului interior, prin înlocuirea zidului dintre gropniţă şi naos cu trei

arcade sprijinite pe două coloane libere, şi două semicoloane angajate în zidărie.

Absida altarului este boltită semisferic. Pereţii chiar şi cei de la turle sunt

netencuiţi cu apareiaj de piatră cioplită alternate cu cîte trei rânduri de cărămidă.

În dreptul zidurilor transversale şi al altarului sunt amplsaţi nouă

contraforţi de piatră alcătuiţi în trepte până la jumătatea zidului, iar ferestrele sunt

mici cu chenare dreptunghiulare.

Dacă ne referim la pictura bisericii în frescă, aceasta nu a fost complet

terminată, pînă în 1591 cînd ctitorul ei s-a autoexilat în Tirol.59

Datorită gravelor degradări generate de incendiul din 1762, cît şi datorită

condiţiilor de mediu neprielnice, pictura originală în frescă s-a degradat, astfel încît

urmaşii săi au considerat necesar că în etape succesive să fie refăcută parţial sau

întegral.

Zugravul Vasile Dubrovschi, a repictat biserica în 1811, iar apoi ea a fost

refăcută probabil în timpul restaurărilor din vremea domniei lui Mihail Sturza din

secolul al XIX-lea.

Dintre anexele mînăstirii s-au mai păstrat până astăzi doar casa

domnească ce a fost concepută de Petru Şchiopul, pentru a se putea desfăşura aici,

un program de palat pentru petrecerea timpului liber, iar în vremuri grele să-i poată

servi ca loc de adăpostire pentru el şi familia sa.

În cadrul procesului de restaurare din 1961-1971, nu s-a putut reconstitui

arhitectura iniţială apelîndu-se la restaurarea de inovaţie pentru a asigura atmosfera

îniţială.

În schimb s-au păstrat şi conservat părţile de zidărie de la parter şi ruinele

alăturate cu pivniţele boltite de la subsol.

În interiorul casei domneşti se găseşte biserica paraclis cu hramul

Sfîntului Apostol Iacov, care a fost concepută ca o capelă particulară a familiei

domneşti a lui Petru Şchiopul.

Casa domnească adăposteşte în prezent o colecţie a mânăstirii, care

cuprinde obiecte vechi de cult stampe peceţi portrete ale familiei ctitorului şi a unor

domni ai Moldovei care au locuit sau au făcut donaţii mînăstirii.

Zidul de incintă cu turnul de clopotniţă fac din Mînăstirea Galata o

adevarată cetate de apărare.

Lucrările de restaurare a monumentului în perioada 1961-1971 au fost

efectuate pe bază de documente pornindu-se de la tabloul votiv pictat pe peretele

dinspre nord al naosului, unde se poate analiza reprezentarea machetei bisericii.

60

Aceste lucrări au scos în evidenţă valoarea deosebită a acestui monument

de artă care a marcat o nouă etapă în istoria arhitecturii romîneşti, influientînd prin

noile forme şi concepţii structura principalelor monumente moldoveneşti din

secolul al XVII-lea.

În anul 1990, Mânăstirea

Galata a fost reînfiinţată ca

mînăstire de maici.

Pe lângă faptul că este

monument istoric de

arhitectură bisericească,

îndeplineşte şi rolul de

biserică de parohie, pentru

enoriaşii cartierului Galata.

În prezent Mânăstirea Galata

este un important obiectiv turistic pentru vizitatorii.

61

Bibliografie

I. Izvoare

A. Documentare

Caproşu Ioan şi Zahariuc Petronel, Documunte privitoare la istoria

oraşului Iaşi, Vol I, Acte Interne (1408-1660), Editura “Dosoftei”, Iaşi,

1999

B. Narative

Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, Editura Minerva, Bucuresti,

1981

Costin, Nicolae, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Junimea, Iaşi, 1979

Neculce, Ion, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva Bucureşti,

1986

Ureche, Grigore, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Tineretului, Ediţia a

II-a, îngrijită Panaitescu P.P., E.S.P.L.A., 1958

II. Lucrări generale şi speciale

Balş, Gheorghe, Bisericile şi mânăstirile moldoveneşti, în B.C.M.I.,

XXI – 1928

Bădărău, Dan, Caproşu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Casa Editorială

Demiurg, Iaşi, 2007

Bogdan, N.A, Oraşul Iaşi – Monografie istorică şi socială, ilustrată,

Editura Tehnopress, Iaşi, 1997

62

Cihodaru, Constantin, Platon, Gheorghe, Istoria oraşului Iaşi, Editura

Junimea, Iaşi, 1980

Constantinescu-Iaşi, P., Evoluţia stilului moldovenesc, Iaşi, 1927

Curinschi, Gheorghe, Monumentele de arhitectură din Iaşi, Editura

Meridiane, Bucureşti, 1967

David, Gheorghe, Petru Şchiopul, Editura militară, Bucureşti, 1984

Fecheci, Aurora, Monumente arhitectonice ieşene, Editura Cariatide

Giurescu, Costantin C., Giurescu, Dinu C., Istoria romanilor din cele

mai vechi timpuri si pana astazi, Editura Albatros, Bucuresti, 1971

Grigoraş, Nicolae, Biserici şi mânăstiri vechi din Moldova, Bucureşti

1968.

Idem, Mânăstirea Galata, 1943

Iorga, N., Istoria românilor, vol. V, Bucuresti, 1937.

Idem, Istoria Românilor prin Călători, Editura Eminescu, Bucreşti, 1981

Ionescu, Grigore, Arhitectura românească : tipologii, creaţii, creatori,

Bucureşti, 1986.

M., Berza, , Nicolescu, Corina, Voinescu, T., Muzicescu, Marica-Ana,

Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel

Mare, II, Bucureşti, 1958

Pr. Cârciuleanu I., Mânăstirea Galata, Editura Mitropoliei Moldovei şi

Bucovinei, Iaşi, 1991

Vătăşeanu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol I, Bucureşti

1959.

63

III. Site-uri web consultate

http://arch5.okr.ro/

auctions.v3/215_300/2011/10/03/2/6/621478967813302827537485-17454

http://istoriculzilei.blogspot.com/2010_07_01_archive.html 8-215_300.jpg

http://romaniancoins.org/iasi/html/imagini9.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Anastasie_Crimca_-_tablou.JPG

http://www.ziarullumina.ro/articole

%3B1606%3B0%3B47362%3B0%3BManastirea-Galata-din-Iasi-la-1900.html

64