Managementul Transportului Auto(Ciclu de prelegere 30 ore)

Introducere

Transport din latină „transporto” – deplasare în spaţiu. Transportul rutier este o ramură de producere, ce are un caracter comercial ce asigură necesitatea vitală a societăţii în transportul de mărfuri şi călători. Procesul de transport reprezintă totalitatea operaţiilor efectuate de mijloacele de transport la deplasarea în spaţiu şi timp a bunurilor materiale şi a pasagerilor.

Obiectul transportului rutier constituie bunurile materiale (marfa) şi pasagerii.Orice marfă din momentul amplasării în caroserie până la descărcarea ei în

punctul de destinaţie reprezintă sarcina sau încărcătura. Prin activitatea de transport nu se creează bunuri materiale, ci se efectuează

prestaţii la deplasarea mărfurilor, cheltuielile pentru transportare fiind incluse în valoarea lor. De aceea în economia naţională, transportul rutier ocupă un sector terţar.

Transportul uneşte toate ramurile economiei naţionale într-un organism ce asigură funcţionarea sistemei bani – marfă – bani ce stă la baza dezvoltării economiei oricărei ţări.

Evoluţia civilizaţiei umane este strâns legată de posibilităţile de transport ale produselor activităţilor economice şi pentru realizarea relaţiilor tot mai strânse între diferite grupuri de oameni, s-a născut necesitatea perfecţionării continue a mijloacelor de transport şi crearea unor reţele rutiere vaste de transport. Odată cu inventarea automobilului şi trecerea la producţia de masă a diverselor tipuri de autovehicule, s-a realizat dezvoltarea reţelelor rutiere, care asigură posibilitatea deplasării între marile aglomeraţii urbane şi practic toate localităţile unei ţării.

Circulaţia rutieră reprezintă mişcarea generală de vehicule şi persoane, concentrată pe suprafeţe de teren amenajate special în acest scop, respectiv drumurile. Fenomenul circulaţiei rutiere sau a traficului rutier se manifestă tot atât de clar pe distanţe mari, în teritorii largi, cît şi în zone restrânse (oraşe şi alte tipuri de aşezări). Ca urmare a perfecţionării continue a autovehiculelor, s-a ajuns astăzi la ritmuri ridicate şi proporţii foarte mari de evoluţie a circulaţiei rutiere, practic are loc o „explozie rutieră”.

Parcul mondial de autovehicule a ajuns la cifre impresionante. În întreaga lume circulă în prezent peste 700 milioane de autovehicule de toate tipurile şi categoriile şi an de an sunt produse din ce în ce mai multe astfel de mijloace de transport. Această situaţie a adus la atingerea limitei de saturaţie a gradului de motorizare, în special în ţările puternic industrializate. Gradul de motorizare are tendinţa continuă de creştere şi în Republica Moldova la finele anului 2006 erau înregistrate aproximativ 0,5 mln. de autovehicule de toate tipurile (autoturisme, autocamioane, autobuze, microbuze, motorete, motociclete), tendinţa de creştere a parcului se menţine şi în prezent. Nu există indici ca acest proces să se oprească. Este cunoscut faptul că limita de saturaţie a gradului de motorizare a unei ţări este în jur de 2,5...3 persoane la un autoturism convenţional. Or, la noi în ţară, mai sunt multe de făcut în acest domeniu. În primul rând este necesară dezvoltarea puternică a infrastructurii rutiere şi modernizarea celei existente.

Tema 1. Noţiuni generale ale teoriei managementului

La începutul secolului XX ca răspuns la necesităţile impuse de practica socială şi economică a apărut managementul ca ştiinţă.

Termenul este englezesc de origine franceză derivat de la cuvântul „manager” cu semnificaţia de organizare, de gospodărire a unei case.

El cuprinde următoarele elemente: procesul de coordonare a resurselor umane, materiale, financiare şi informaţionale în vederea realizării obiectului de activitate al organizaţiei.

Resursele managementului sunt:1. umane – munca, talentul şi priceperea oamenilor;2. materiale – terenuri, clădiri, echipamente tehnice;3. financiare – capital financiar (bani);4. informaţionale – ansamblul datelor necesare luării deciziei.Managementul este asociat organizaţiei care reprezintă diverse entităţi (valori)

socio-tehnice, ce antrenează forţa de muncă şi tehnologia, realizează şi distribuie produse şi servicii membrilor societăţii.

Distribuirea pe verticală a procesului conducerii respectă regula piramidei ierarhice, una din legile fundamentale ale managementului determinată ca număr de niveluri şi anume:

Strategic – amploarea obiectivului angajează întreaga organizaţie – se definesc pe un termen lung.

Tactic – se urmăreşte realizarea obiectivelor derivate din obiectivul global, sunt urmărite sarcinile specifice şi se iau decizii de corectare a abaterilor – are caracter periodic.

Operativ – are loc conducerea nemijlocită a proceselor şi activităţilor – are caracter curent.

Reprezentarea nivelurilor de management (fig. 1.1):

Figura 1.1. Piramida ierarhică a managementului

Funcţiile managementului după H. Fayol sunt:- previziunea – presupune estimarea proceselor şi fenomenelor viitoare, a

efectelor negative şi pozitive;- organizarea – ansamblul proceselor de producere, prin intermediul cărora se

divizează activitatea organizaţiei;- comanda – se exercită prin decizii – efortul de menţinere a personalului în

acţiune prin intermediul liderului;- coordonarea – ansamblul proceselor prin care se sincronizează deciziile şi

acţiunile personalului organizaţiei;- controlul – ansamblul proceselor de urmărire a modului, în care se desfăşoară

diferite acţiuni sau întregul proces.Managementul tipurilor de transport în mişcare este reprezentat printr-o

“organizaţie”, care pe de o parte antrenează forţa de muncă şi tehnologia, iar pe de altă parte realizează şi distribuie produse şi servicii în transport membrilor societăţii.

Mediul ambiant al organizaţiei;- Factorii economici: ansamblul elementelor de natură economică din mediul

ambiant cu acţiune directă asupra activităţilor organizaţiei (piaţa internă, piaţa externă, pârghiile economico-financiare).

- Factorii de management: mecanismul de planificare macroeconomică, sistemul de organizare a economiei naţionale, modalităţile de coordonare, mecanismele de control.

- Factorii tehnici şi tehnologici: nivelul tehnic al utilajelor şi calitatea tehnologiilor ce pot fi achiziţionate, numărul şi nivelul licenţelor, capacitatea şi calitatea sistemului de corecţie.

- Factorii demografici.Managementul general de mişcare (fig. 1.2) – prezintă procesul prin care se coordonează, se conduce, se planifică şi se controlează activităţile desfăşurate a procesului de transportare în structuri juridice, organizaţii, astfel încât să se asigure atingerea scopurilor cu minimum eficienţă. El are un caracter universal, putându-se aplica oricărui tip de organizaţie de transport: privată, publică, militară, socială.

Funcţiile principale ale managementului de mişcare sunt:- previziunea – activitatea în funcţie de surse;- organizarea – stabilirea necesarului în muncă fizică, intelectuală şi mijloace de

transport;- coordonarea – armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului, organizaţiei şi

sistemelor;- antrenarea – procesul prin care personalul organizaţiei este mobilizat să

participe la stabilirea şi realizarea sarcinilor;- controlul – evaluarea prin care rezultatele efective sunt măsurate şi comparate

cu cele aşteptate în vederea depistării deficienţelor şi eliminărilor.Managementul general de mişcare are un caracter multidisciplinar în care sunt

incluse: matematica, economia, psihologia, sociologia, statistica, etc.

Figura 1.2 Schema managementului

Managerul – specialist în domeniul managementului, conducător de întreprindere, persoana care aplică principiile tehnice ale managementului, adică este implicată în administrarea unei organizaţii cu autoritate în folosirea, combinarea şi coordonarea resurselor umane, financiare, materiale şi informaţionale în scopul obţinerii rezultatelor urmărite.

Managerii sunt de trei niveluri:• strategic: conducerea;• funcţional: de grup;• operaţional: şef de secţie, maistru.

Managerul general

Departamentultehnic şi deexploatare

Director adjunct

Departamentuleconomic

Director generaladjunct

Direcţia resurse umane, asistenţă socialăDirector

Biroulprotecţiamuncii

Centrul de

calcul

1.1 Serviciul exploatare; 1.2 Secţia dirijare - dispecerizare trafic; 1.3 Serviciul proiectare - cercetare.

2. Direcţia tehnicăMecanico – energetică

2.1 Serviciul tehnic; 2.2 Serviciul mecanico - energetic; 2.3 Serviciul electronică şi automatizare; 2.4 Biroul ecologic.

1.1 Serviciul contabilitate; 1.2 Serviciul buget, analize economice, preţuri , tarife; 1.3 Serviciul salarii, state, debitori.

2. Direcţia comercială(Director)

2.1 Serviciul aprovizionare-depozitare; 2.2 Serviciul marketing; 2.3 Serviciul comercial.

1. Serviciu personal - salarizare; 2. Servicii învăţământ; 3. Serviciu social; 4. Birou relaţii publice; 5. Complexul de sănătate

Dezvoltarea economică a oricărui stat măreşte considerabil volumul de bunuri economice create şi accentuează mobilitatea populaţiei în cadrul aşezărilor urbane.

Transportul prezintă prelungirea proceselor de producţie în sfera circulaţiei. Cheltuielile de muncă măresc valoarea bunurilor economice prin valoarea adăugată de muncă depusă de lucrătorii din domeniul transportului.

Principal în activitatea transporturilor este managementul general de mişcare. Rolul şi importanţa transporturilor nu pot fi evidenţiate decât prin analiza următoarelor relaţii la baza cărora se află:1. Relaţiile dintre transporturi şi activităţile economice atât între membrii societăţii, cât şi între aceştia şi natură. Lipsa transporturilor ar fi determinat ca producţia de bunuri economice să se limiteze strict la resursele existente pe plan local. Dezvoltarea transporturilor, prin apariţia de noi mijloace de transport perfecţionate, a eliminat izolarea economică, a permis specializarea şi schimbul de activităţi, formarea pieţei naţionale şi mondiale, dezvoltarea comerţului pe plan intern şi internaţional.2. Relaţiile dintre transporturi şi activităţile sociale:

- deplasarea liberă a oamenilor;- activitatea de turism pentru odihnă, necesară atât pe plan intern, cât şi

internaţional;- locuitorii din zonele slab populate nu mai sunt izolaţi de serviciile medicale.

3. Relaţiile dintre transporturi şi activităţile politice:- dezvoltarea economiei naţionale prin diminuarea limitelor impuse de distanţa dintre centrele economico-sociale şi circulaţia rapidă şi operativă a mărfurilor şi persoanelor;- implementarea politicii de amplasare a factorilor de producţie pe teritoriul ţării.

Managementul transporturilor

Managementul general al transporturilor în Republica Moldova îl deţine Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, în baza legislaţiei Republicii Moldova. Ministerul Transporturilor este organul central de specialitate al administraţiei publice, care se subordonează Guvernului.

Ministerul elaborează, promovează şi realizează în limitele competenţelor sale, strategia şi politica de dezvoltare şi armonizare a ramurii în asigurarea dezvoltării economiei naţionale conform legilor, decretelor preşedintelui, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului.

Ministerul este persoană juridică, dispune de ştampilă de stat şi cont trezorerial. Execută atribuţiile în următoarele domenii:- transporturilor;- transportul feroviar;- transportul rutier;- transportul naval;- în domeniul gospodăriei rutiere;

Ministerul în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale:- elaborează şi promovează politica Guvernului în domeniul transporturilor şi gospodăriei rutiere.- reprezintă interesele statului în cadrul organismelor internaţionale pe baza convenţiilor, acordurilor şi strategiilor stabilite.

Exercită şi următoarele funcţii:

1. Autorizează intrarea în ţară şi ieşirea din ţară a mijloacelor de transport, precum şi traficul de tranzit pe teritoriul republicii.2. Promovează politica tehnică în vederea creării parcului naţional. - Managementul întreprinderilor de transport este următorul:

Managementul de vârf:- managerul principal;- managerul financiar;- managerul comercial;- managerul tehnic.

Managementul operaţional:- managerii pe exploataţie;- managerii pe deservirea tehnică şi reparaţii;- managerii în finanţe şi contabilitate.

Managementul executiv:- conducătorii de vehicule;- lăcătuşii;- etc.

Managementul transportului rutier- Ministerul Transporturilor;- Direcţia Transportului a Municipiului Chişinău;- Persoanele fizice şi juridice deţinătoare de automobile;- Operatorii mijloacelor de transport - conducătorii auto;

Orice S.A., S.R.L. are managementul compus din:- Managerul principal;- Managerul pe exploatare;- Managerii operaţionali.

Operatorii mijloacelor de transport sunt apreciaţi în trei moduri:1. Şofer angajat (lucrător pe un mijloc de transport al unei firme);2. Şofer cu automobil închiriat (acesta a închiriat automobilul şi plăteşte

chiria);3. Şofer proprietar (mijloc de transport propriu şi îndeplineşte comenzi

de transport în regim taxi).Regimul de lucru clasic este de 8 ore zilnic sau pe schimburi.Conducerea circulaţiei constă în :

- întocmirea graficelor de circulaţie, astfel ca fluxul de pasageri să fie preluat la timpul necesar;

- supravegherea respectării graficelor de circulaţie de întreprindere sau colaboratorii municipiului;

- supravegherea se petrece mai des prin sistemul dispecerat:• la punctele intermediare;• la punctele finale;• la substaţii;• la locul de parcare;

Ele pot fi:- teritoriale;- pe trasee.

MANAGEMENTUL TRANSPORTULUI URBAN

În mun. Chişinău de organizarea transportului de pasageri este responsabilă Primăria municipiului. Scopul de bază a Primăriei în organizarea transportului public de pasageri este satisfacerea necesităţilor de deplasare a cetăţenilor în mun. Chişinău în condiţii de maximă siguranţă şi confort la un cost integrat minim. Costul integrat este format din cheltuielile transportatorului, costurile legate de protecţia mediului, asigurarea securităţii şi utilizarea reţelei de drumuri.

Managementul nemijlocit a transportului public este executat de Direcţia generală de transport public şi căi de comunicaţie al Primăriei mun. Chişinău. Dirijarea operativă şi organizarea circulaţiei pe rută este efectuată de către dispeceratele fiecărui operator separat. Direcţiei îi revine rolul de control al siguranţei traficului, respectării actelor normative din domeniu, asigurarea coordonării şi conlucrării operatorilor între ei şi menţinerii standardelor de transport stipulate în paşapoartele rutelor, planurile comandă şi alte acte. La moment lipsesc contracte bilaterale a întreprinderilor municipale de transport şi restul operatorilor cu Primăria, care ar stabili principiile şi mecanismele de conlucrare.

Principalele probleme cu care se confruntă Primăria vizavi de transportul de pasageri sunt: asigurarea securităţii pasagerilor şi calităţii serviciilor, tarifele, protecţia mediului, dezvoltarea reţelei de drumuri, echilibrarea intereselor operatorilor de transport.

Principalii factori ce caracterizează calitatea serviciilor de transport sunt: viteza de deplasare din orice punct, în orice punct al Municipiului într-o perioadă de timp acceptabilă pentru călători şi confortul călătoriei. Viteza de deplasare include timpul necesar ajungerii la staţie, aşteptării mijlocului de transport şi transportul propriu – zis. Aproape pentru toate rutele există dificultăţi cu asigurarea calităţii, care este legată de discrepanţele semnificative dintre cererile de transport în orele de vârf şi rest. Din cauza creşterii cererii de transport în perioada orelor de vârf, operatorii de transport scot la rută toate capacităţile de transport, ce creează supraaglomerarea arterelor de transport şi staţiilor. Fapt care la rândul său duce la blocaje a transportului urban si supraaglomerarea unităţilor de transport. Rezolvarea acestei probleme cere o abordare complexă a lucrurilor din partea întregii comunităţi, şi nu numai a operatorilor şi organelor responsabile de organizarea transportului de pasageri. Confortul oferit de către mijloacele de transport lasă de dorit la toţi operatorii. Această situaţie se datorează în primul rând de parcul învechit, reutilările ne corespunzătoare a mijloacelor de transport existent.

Securitatea pasagerilor în timpul călătoriei cu mijloacele publice de transport se asigură prin menţinerea stării tehnice a unităţilor de transport la un nivel ce ar exclude crearea situaţiilor de accident din motive tehnice, menţinerea reţelei de drumuri într-o stare bună şi a disciplinei conducătorilor auto participanţi la trafic.

După cum se observă din datele Tabelei 3 numărul de accidente cu implicarea unităţilor de transport de pasageri este destul de mare. După numărul de victime raportat la volumul de pasageri transportaţi în cea mai rea situaţie apare taxi, după care urmează microbuzele, PUA şi RTE. În acelaşi timp dacă comparăm numărul de

accidente raportat la numărul de unităţi de transport aflate în exploatare, atunci situaţia este exact inversă la ceea de mai sus. Deocamdată şi problema recuperării prejudiciului cauzat în rezultatul accidentelor nu are o reglementare clară. Nici un transportator nu asigură pasagerii.

Politica tarifară în transportul public, promovată de către Consiliul Municipal, are un caracter preponderent social. Actualmente sunt eliberaţi de plata pentru călătorie în transportul public municipal (autobuze şi troleibuze) următoarele categorii ale populaţiei: (1) invalizii de gradul I şi II, (2) copiii invalizi, (3) persoanele care însoţesc un invalid, (4) pensionarii, (5) colaboratorii poliţiei, (6) pensionarii din rândul ministerelor de forţă. Conform deciziilor Consiliului municipal întreprinderilor trebuie să li se compenseze cheltuielile suportate la transportarea persoanelor eliberate de plată, reieşind din numărul stabilit de 50 călătorii lunare pentru o persoană. De asemenea Consiliul Municipal acordă un sir de reduceri la costul unui abonament pentru elevi şi studenţi.

Una din sursele principale de poluare a mediului în municipiu îl constituie transportul. Din aceste considerente limitarea utilizării mijloacelor de transport care au un aport semnificativ la poluarea fonică şi poluarea aerului devine o necesitate. Datorită parcului învechit de transport nivelul specific de poluare în municipiu este mai ridicat decât permite nivelul tehnologic existent. Desigur, din acest punct de vedere prioritate are dezvoltarea transportului electric. În prezent transportul cu microbuzele are ponderea cea mai mare de poluare.Fără dezvoltarea reţelei de drumuri traficul rutier desigur se va înrăutăţi şi odată cu el şi transportul urban de pasageri va deveni tot mai anevoios. Întreţinerea drumurilor, amenajarea parcajelor, desconcentrarea zonelor suprasolicitate, dirijarea cu fluxul de circulaţie sunt provocările permanente cu care se confruntă Primăria. La toate aceste capitole din lipsa mijloacelor financiare s-a înregistrat o rămânere în urmă de la necesar.

Echilibrarea intereselor operatorilor de transport este una din cele mai dificile sarcini, care stă în faţa Primăriei. Transportul pasagerilor este un proces complex. O schimbare a regimului de transport pe o rută duce inevitabil la modificări a fluxului pe alte rute. În goana după călători trebuie de exclus concurenţa ne loială şi promovată competiţia transparentă. În prezent există o tensiune între microbuze pe de o parte, şi RTE şi PUA pe de altă parte. În linii mari ea este determinată de existenţa rutelor paralele şi transportul persoanelor cu facilităţi.

Caracteristica materialului rulant

Actualmente complexul de transport public de călători este constituit din trans-portul electric (troleibuze), transportul auto (autobuze, microbuze, autoturisme taxi). Transportul cu troleibuze şi autobuze este efectuat de două companii municipale iar cel cu microbuzele şi taxiurile este efectuat de transportatori privaţi. Sistemul de înlesniri pentru categoriile de persoane defavorizate funcţionează numai în transportul efectuat de companiile municipale, adică cu autobuze şi troleibuze.Caracteristica parcului rulant.

Structura „Direcţiei generale transport publicşi căi de comunicaţie”

În mun. Chişinău cu transportul urban de călători dirijează sau coordonează „Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie”, (mai jos) care reprezintă o subdiviziune cu personalitate juridică a Consiliului municipal Chişinău, înfiinţată cu dreptul de beneficiar în domeniul dezvoltării şi exploatării transportului public şi căilor de comunicaţie. Regulamentul stabileşte sarcinile, funcţiile, precum şi drepturile şi obligaţiile Direcţiei, care este administrată de către un Director şi desemnat de Consiliul municipal Chişinău, la propunerea primarului general. Iar Directorul general desemnează: vice-directorul răspunzător de transportul public şi vice-directorul cailor de comunicaţii.

Direcţia economico - financiară are următoarele funcţii: evidenta contabila, controlul utilizării mijloacelor financiare si materiale; coordonarea problemelor de planificare si de finanţare; evidenta contabila analitica si sintetica a mijloacelor băneşti alocate din buget pentru construcţii capitale, reparaţia si întreţinerea obiectelor de amenajare in municipiul Chişinău, si a mijloacelor băneşti alocate la întreţinerea instituţiei; elaborarea proiectelor de preturi.

Direcţia administrativa are următoarele funcţii: asigurarea Direcţiei generale cu resurse umane; supravegherea respectării legislaţiei; evidenta militara si asigurarea in medicina a colaboratorilor; casarea mijloacelor fixe ale întreprinderilor subordonate, activitatea gospodărească; starea anti-incendiară.Direcţia marketing are următoarele funcţii: organizarea si petrecerea achiziţiilor publice; pregătirea si controlul îndeplinirii contractelor de locaţiune a pasajelor pietonale subterane; coordonarea si supravegherea activităţii parcărilor amplasate pe teritoriul mun. Chişinău, indiferent de apartenenţa juridica si forma lor de proprietate; formularea registrului de evidenta a parcărilor amplasate in mun. Chişinău,

Organigrama „Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie”

Sursa: „Direcţiei generale transport public si cai de comunicaţie”

Direcţia management in transport are următoarele funcţii: patronarea si coordonarea activităţii întreprinderilor municipale de transport public si administratorilor de rute; elaborarea proiectelor de dispoziţii si decizii Primăriei si Consiliului municipal Chişinău; elaborarea actelor normative referitoare la transportul public; examinarea actelor, demersurilor si petiţiilor parvenite; efectuarea reviziilor tehnice ale unitarilor de transport care activează pe rutele municipale; coordonarea amplasării staţiilor transportului public; controlul la linie a activităţii transportului public; elaborarea reţelei de rute deservite de autobuze, troleibuze si

Directorul direcţiei generale transport public

şi căi de comunicaţie

Vice-director (transport)

Vice-director (căi de comunicaţie)

Direcţia comunicaţii inginereşti

Direcţie lucrări edilitare

Direcţia Economică-financiară

Direcţia Administrativă

Direcţia marketing

Direcţia managementîn transport

Întreprinderea mun. „Regia transport electric”Chişinău

Întreprinderea municipala „Parcul urban de autobuze”

Întreprinderea municipala

„Prim Trans”

Parcul de trolebuze Nr. 1

Parcul de trolebuze Nr. 2

Parcul de trolebuze Nr. 3

Regia exploatare a drumurilor si

podurilor „ExDrupo”

Întreprinderea mun. Reţelele electrice de

iluminat „LUMTEH”

Societate pe acţiuni Firma de construcţie

a drumurilor „Edilitate”

microbuze; elaborarea masurilor referitoare la ameliorarea activităţii transportului public; examinarea fluxurilor de calatori; controlul activităţii serviciilor de securitate a circulaţiei rutiere a întreprinderilor si companiilor de transport public din mun. Chişinău; efectuarea in conlucrare cu Secţia politiei rutiere controalelor la trafic privind respectarea regulilor circulaţiei rutiere, starea tehnica a autovehiculelor, controlul medico – narcologic a şoferilor;

Direcţia control tehnic are următoarele funcţii: asigura suportul profesional al Direcţiei generale transport public si cai de comunicaţie in supervizarea tehnica a prevederilor proiectelor si autorizaţiilor referitor reparaţiei, reconstrucţiei, reabilitării reţelelor tehnico-edilitare si amenajarea teritoriului in mun. Chişinău; organizarea si controlul activităţii agenţilor economici la construcţia, reconstrucţia si reparaţia comunicaţiilor inginereşti si edificiilor in municipiul Chişinău.

Direcţie lucrări edilitare are următoarele funcţii: organizarea si coordonarea lucrărilor de construcţie, reconstrucţie reparaţie si întreţinere a cailor de comunicaţie ale municipiului (străzi, construcţii artificiale, mijloace de reglare a circulaţiei rutiere, canalizare pluviala, iluminare publica, etc.); coordonarea activităţii secţiei, efectuarea controlului activităţii întreprinderilor subordonate : “Exdrupo”, ”Lumteh”, “Edilitate” si altor antreprenori la construcţia, reconstrucţia, reparaţia si întreţinerea cailor de comunicaţie, mijloacelor de reglare a circulaţiei rutiere, iluminării publice.

 

Tema 2. IMPORTANŢA TRANSPORTULUI

În condiţiile economie: transporturilor auto li se acordă o mare importanţă, dezvoltarea lor fiind privită ca una dintre cele mai însemnate sarcini de stat.

Transporturile auto au rolul ca, împreună şi în colaborare cu celelalte categorii de transporturi (cale ferată, transportul pe apă şi aerian), să asigure deplasările de persoane şi materiale necesare deservirii popu-

Trebuie menţionat că transporturile auto se dezvoltă în mod armonios şi în deplină colaborare cu celelalte categorii de transporturi, pe baza planului de stat, în scopul asigurării la timp, în condiţiile cele mai adecvate şi mai economice a deplasărilor de persoane şi materiale.

Transporturile auto au o deosebită importanţă pentru economia naţională pentru că aduc o contribuţie însemnată la satisfacerea nevoilor economiei naţionale şi ale populaţiei.

Supleţea transporturilor auto concretizată în posibilitatea de manevrare, viteza apreciabilă de circulaţie şi aptitudinea de a circula pe drumuri mai puţin amenajate, fac ca transportul auto să fie aplicabil pe întreg cuprinsul ţării şi îndeosebi indicat pentru distanţe scurte.

Dezvoltarea economică deosebită a tuturor ţărilor europene - în a doua jumătate a secolului al XX-lea - precum şi inevitabila creştere a volumului legăturilor economice - schimburilor comerciale - între aceste ţări au condus la o dezvoltare corespunzătoare a transporturilor, în general, şi a transporturilor auto, în special.

Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii economico-sociale pentru ca prin intermediul lor se efectuează deplasarea in spaţiu a bunurilor si oamenilor in scopul satisfacerii necesitaţilor materiale si spirituale ale societăţii omeneşti.

Dezvoltarea, diversificarea si modernizarea transporturilor au fost determinate de extinderea si intensificarea producţiei si a circulaţiei mărfurilor, de adâncirea diviziunii internaţionale a muncii.

Avînd in vedere necesitatea realizării legăturilor dintre producţie si consum, transporturile sunt acelea care deplasează bunurile obţinute in celelante ramuri ale producţiei materiale din locul in care au fost produse la cel in care urmează a fi consumate in cadrul pieţei interne si internaţionale.

Obiectul activităţii de transport îl constituie deplasarea in spaţiu a calatorilor si mărfurilor.

Insa nu toate deplasările in spaţiu constituie obiectul activităţii de transport supuse contractului de transport. Astfel, transportul informaţional, transportul de lichide si gaze prin conducte si alte activităţi asemănătoare nu pot forma obiectul contractului de transport. Aceste activităţi se realizează prin instalaţii proprii si nu necesita operaţiunile specifice pe care le presupune activitatea de transport, cum ar fi: preluarea de către transportator a mărfurilor, obligaţia de paza si preluare a lor la destinaţie.

Considerata sub aspectul conţinutului sau economic, activitatea de transport constituie mijlocul prin care se înlesneşte schimbul de bunuri si deplasarea oamenilor, spre deosebire de deplasarea gîndirii (transportul corespondentei, faxul, transmisiunile telefonice), transport ce este supus altor reguli.

De asemenea, rămîne in afara sferei noastre de preocupare transportul poştal care, deşi se realizează pe baza unor raporturi juridice intre transportator si unitatea de posta, nu se integrează in contractul de transport. Mai mult, nici expeditorul, nici destinatarul nu au legături juridice cu unitatea de transport ce realizează activitatea de corespondenta.

Astfel, activitatea de transport poate fi definita ca acţiunile prin care se organizează şi se realizează deplasarea calatorilor si mărfurilor în spaţiu si timp.

Un rol important il are transportul in sfera producţiei unde, printr-o mai buna organizare, poate contribui la: reducerea ciclului de producţie, accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante, îmbunătăţirea indicatorilor economico-financiari.

Producţia unei întreprinderi este deservita nu numai de transportul intern, ci si de transportul care realizează legăturile externe ale acesteia cu celelante întreprinderi si cu întreaga economie naţionala.

De aici decurge funcţia importanta a transporturilor de a susţine legăturile de producţie intre întreprinderi, comunicaţiile intre marile centre industriale, intre cele industriale si agricole, etc. Acest rol este îndeplinit de transporturile rutiere şi transportul de calatori. Acesta din urma deserveşte procesul de producţie prin deplasarea muncitorilor la si de la locul de munca.

Rolul transporturilor este evident, prin intermediul acestora asigurîndu-se procesul de producţie cu mijloace de producţie si forţa de munca.

Importanta transporturilor consta nu numai in funcţia pe care o au in dezvoltarea complexului socio-economic naţional, ci si in rolul important exercitat asupra amplificării relaţiilor dintre state. Astfel, transporturile internaţionale reprezintă mijlocul material ce sta la baza relaţiilor economice cu celelante tari ale lumii. Acestea continua procesul de producţie in sfera circuitului economic mondial si reprezintă un sistem tehnico-economic complex prin intermediul căruia o parte din produsul social este realizat pe pieţele externe in schimbul unor mărfuri necesare economiei naţionale, contribuind astfel la modificări de structura, calitate si cantitate in produsul intern brut, produsul naţional brut si produsul naţional net.

Tema 3. Cererea de transport

1. Cererea de transport.

Cererea reprezintă cuantumul dintr-un serviciu economic care se poate cumpăra intr-o perioada de timp, in funcţie de preţul.

Mărimea cererii pentru un anumit serviciu economic depinde, in special de nivelul preţului serviciului cerut si de cuantumul venitului cumparatorului dinamica generala a cererii, atât a celei individuale cat si a celei de piaţa, este una descrescătoare: la o scădere a preţului, cererea creste in cantitate.

Aceasta este dependenta de cererea de mărfuri fiind considerata a fi o cerere derivata.

Influenta costurilor de transport asupra cererii unui produs, intr-un anumit loc, este legata de costul produsului la destinaţie.

Acesta include 2 componente costul produsului la sursa de origine si costul transportului la destinaţie. Influenta se concretizează in doua aspecte:

a. avantajul competitiv ( suma dintre costuri);b. aria pieţei in care e competitiva o firma. Exemplu

Elasticitatea cererii de transport fata de preţ:

- La nivel agregat per ansamblul economiei cererea este inelastică;- La nivel dezagregat cererea este elastica

Elasticitatea cererii in funcţie de preţ se exprima prin coeficientul elasticităţii cererii la preţ, ce reprezintă raportul dintre modificarea relativa (in procente) a cantităţii cerute dintr-un serviciu şi modificarea relativa (in procente0 a preţului:

In funcţie de elasticitatea cererii la preţ, serviciile se clasifica in trei categorii:- serviciile cu cerere elastica, unde coeficientul elasticităţii cererii este, in

valoare absoluta, superior lui 1. - serviciile cu cerere elastica unitara, unde coeficientul elasticităţii cererii

este, in valoare absoluta, egal cu 1.- serviciile cu cerere inelastică, unde coeficientul elasticităţii este, in valoare

absoluta, mai mic ca 1.

2. Structura costurilor de transport.

Criteriul variaţiei:- Costuri fixe- Costuri variabile

Criteriul separabilităţii:- Costuri separabile- Costuri asociate- Costuri comune

a. Economii datorate unei bune utilizări a capacitaţii mijlocului de transport;b. Economii datorate utilizării unor mijloace de transport mai mari;c. Economii de scara in infrastructura – cost mai mic in porturi mai mari;d. Economii din creşterea parcului de mijloace de transport.

Conform criteriului separabilităţii:

a. Costuri specifice separabile – sunt cele ce pot fi alocate unui anumit output sau altul;

a. Costuri asociate - + un serviciu de exemplu costul cursei de intoarcere;a. Costuri comune

Cost Total

Cost fix

Cost variabil

Distanţa

Tema 4. Întreprinderea de transport

Întreprindere – un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinţe juridice, economice, tehnologice, care folosind anumite mijloace de muncă, desfăşoară procese şi servicii în scopul de a obţine venit net sau profit mare.

ÎTA efectuează transporturi şi prestează servicii de transport al călătorilor şi mărfurilor pe bază de contracte şi comenzi.

Transportul de mărfuri cu autovehicule din cadrul organizaţiilor, în care stau la evidenţă, este determinat ca transport departamental, de exemplu:- Ministerul de exploatare şi reparaţie a drumurilor;- Ministerul alimentaţiei;- Ministerul industriei uşoare;- etc.

Toate mijloacele de transport din aceste subdiviziuni sunt exploatate numai în transportarea mărfurilor, necesare în cadrul acestor departamente şi instituţii.

Transportul de utilizare publică este determinat ca acel parc de autovehicule, ce se utilizează în toate sferele economiei naţionale şi la îndeplinirea cerinţelor populaţiei. Efectuarea transportului de mărfuri departamental şi de utilizare publică poate fi organizat pe sectoare sau regiuni, în cantităţi ce pot fi transportate cu mijloace de transport aflate pe teritoriul acestui sector sau cu implicarea mijloacelor de transport deplasate din alte localităţi.

Domeniul de activitate este determinat prin licenţă, eliberată pentru genurile de activitate de către MTC a RM (aprobat prin Ordinul nr. 162 din 24.XI. 2000). Relaţiile dintre ÎTA şi agenţii economici, care apar la transportare, se bazează pe principiile economiei de piaţă (avantajul reciproc, eficienţa maximă, răspundere egală şi deplină etc.).

În Republica Moldova, potrivit legislaţiei în vigoare, există:1. Regii autonome – care se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale (poşta, transportul urban electric, etc.). Regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, trebuind să-şi acopere integral, prin activităţile desfăşurate, cheltuielile şi să obţină profit.2. Societăţi comerciale – care se pot constitui de către persoane fizice sau juridice în următoarele forme: - Societăţi în nume colectiv;- Societăţi pe acţiuni – la care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, acţionarii fiind obligaţi numai la plata acţiunilor lor;- Societăţi cu răspundere limitată – obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii sunt obligaţi numai la plată părţilor sociale.

Clasificarea întreprinderilorStructura şi clasificarea întreprinderilor este reprezentată în fig. 4.1.

Întreprinderea de transport auto

Forma deproprietate

Apartenenţanaţională

Obiectulmuncii

Gradul demărime

După forma de proprietate

PRIVATEÎNTREPRINDERI

DE STAT

Al căror patrimoniu aparţine unei persoane sau unui grup de persoane:1. Întreprinderi individuale;2. Întreprinderi în grup:

Întreprindere familială(patrimoniul aparţine unei familii);Întreprindere cooperatistă(pe baza participării în condiţii egale a mai multor persoane);Societăţi pe acţiuni

(patrimoniul este împărţit într-unnumăr mare de părţi cu o anumită valoare nominală, numite acţiuni. Deţinerea uneiasau a mai multor acţiuni reprezintă temeiul juridic deproprietate a cotei date).

Definite prin faptul că patrimoniul aparţine statului.

1. Întreprinderi publice – patrimoniul este al statului, dar au o autonomie;2. Întreprinderi mixte –funcţionează ca societăţi pe acţiuni, în care statul este unul din acţionarii principali.

Figura 4.1 Structura şi clasificarea întreprinderilor

Criteriile care stau la baza acestei clasificări:- cifra de afaceri (lei);- profitul (lei);- numărul de salariaţi;- valoarea capitalului social.

Exemplu 1. Organizarea în cadrul companiilor mici (SRL.)O companie mică are în general până la 15 autovehicule şi un personal de

aproximativ 24 persoane, într-o astfel de companie, directorul/patronul poate avea controlul asupra tuturor activităţilor. Liniile de comunicare sunt scurte, directorul are contact direct cu toţi membrii echipei.

Fiecare angajat ştie ce are de făcut, instrucţiunile sunt scurte şi liniile de comunicare neformale. Existenţa unor linii de comunicare scurte nu exclude existenţa documentelor şi a înregistrării. Controlul companiei constă în urmărirea costurilor, realizărilor şi veniturilor.

După apartenenţalor naţională

1. Naţionale 2. Multinaţionale 3. Mixte

În acest caz, bunurile se află în proprietatea unor per -soane fizice sau juridice din statul, în care funcţionează în - treprinderea.

Întreprinderea este alcătuită din mai multe unităţi care îşi desfăşoară activitatea cel puţin în două ţări şi sunt proprietatea unui grup economic privat, cu caracter internaţional.

La constituireaacestui tip de întrep-rindere participă per-soane din mai multe ţări.

Gradul demărime

ÎNTREPRINDERIMARI

ÎNTREPRINDERIMIJLOCII

ÎNTREPRINEDRIMICI

Supravieţuirea companiei se bazează pe câştigarea unui loc în cadrul pieţei. Acest lucru se poate face prin marketing activ, incluzând dezvoltarea pieţei, îmbunătăţirea calităţii serviciilor precum şi extinderea lor.

Organizarea se face în funcţie de tipul serviciilor de transport oferite, pieţele deservite şi numărul de clienţi. Structura organizatorică a unei companii cu 15 autovehicule arată astfel:

Contabilul este practic întotdeauna prezent. Preferinţele personale ale directorului şi abilitatea contabilului (aşa cum sunt recunoscute de către director) determină într-o mare măsură autoritatea contabilului, în multe firme contabilul este o persoană cheie, angajată direct sau ca şi consilier al directorului. Ca o regulă, contabilul este secondat de către o firmă de contabilitate care încheie balanţa contabilă şi calculul profiturilor şi pierderilor, controlează dosarele şi consiliază în probleme de impozitare şi administrare al afacerilor în general.

Dispecerul este în cadrul companiilor mari, un fost şofer care are o viziune din interior a problemelor din transporturi, iar în cazul când volumul de muncă este mic, directorul este cel ce face dispecerizarea. Această funcţiune include stabilizarea zilnică a orarului şoferilor, stă în centrul operaţiunilor zilnice ale firmei, necesită combinarea know-how-ului din practica transporturilor, este în contact direct cu activitatea de marketing şi vânzări şi ţine evidenţa disponibilităţilor din punct de vedere al parcului auto şi al şoferilor.

Mecanicul are drept sarcini - în Europa de vest - doar întreţinerea autovehiculelor şi mici reparaţii. De reparaţiile mai complicate se ocupă atelierele din afara companiei, acestea fiind mai bine echipate pentru munca respectivă, în Europa de est, sarcinile mecanicului sunt mai importante, întrucât drumurile sunt foarte proaste, autovehiculele neadaptate condiţiilor locale, iar disponibilitatea serviciilor oferite de firmele de reparaţii este redusă.

Şoferii sunt deseori închiriaţi pe anumite perioade de timp. Cu excepţia curselor lungi care trebuie efectuate în cadrul unei perioade de timp stabilite (ex.: transportul de flori, fructe sau legume), autovehiculele sunt întotdeauna însoţite de un singur şofer. Co-şoferii sunt folosiţi în general în activităţile de descărcare. Restricţia referitoare la numărul de ore pe săptămână, concedii de odihnă şi de boală, arată că numărul de ore disponibil pentru autovehicul > numărul de ore disponibil pentru şofer, ceea ce duce la angajarea mai multor şoferi decât autovehicule.

Serviciul de exploatare în Întreprinderile de Transport Auto Dirijarea dispecerială cu traficul. Sarcinile şi metodele de realizare. Serviciul dispecerial liniar, mijloacele tehnice de legătură dispecerială (fig. 5.2).

Figura 5.2 Structura serviciilor a ÎTA

Şeful serviciului exploatare reprezintă conducătorul secţiei de exploatare a întreprinderii auto, în funcţia căruia intră organizarea şi îndeplinirea transportării mărfurilor cu transportul auto conform planului şi sarcinilor primite la întreprindere.

Dispoziţiile lui sunt obligatorii pentru toţi lucrătorii secţiei de exploatare şi pot fi anulate numai de către director.

Responsabilitate:1. de ieşire a transportului auto pentru îndeplinirea procesului de

transport conform contractelor sau ofertei primite;2. prezenţa şi îndeplinirea corectă a orarului de ieşire a autovehiculelor

la linie;3. îndeplinirea corectă a foilor de parcurs şi bonurilor de livrare date

în secţia exploatare.Dispecerul:

1. îndeplinirea lucrului operativ cu autovehiculele – asigură îndeplinirea sarcinilor primite pentru transportarea mărfurilor;

2. sigură dirijarea conducătorilor auto în procesul de deplasare;3. se supune şefului secţiei de exploatare şi îndeplineşte toate comenzile

planificate în zi şi alte perioade.Obligaţiile:

să primească de la şefii coloanelor informaţii despre ieşirea autovehiculelor la linie;

să îndeplinească şi să elibereze foile de parcurs şi să le primească îndeplinite conform legislaţiei stabilite la finisarea transportului;

să instruiască şoferii despre condiţiile sarcinii în cursă; să menţină legături operative cu clienţii în îndeplinirea sarcinilor de

încărcare – descărcare şi transportare a mărfurilor;

să primească telefonograme în privinţa defectării autocamioanelor la linie;

să primească măsuri operative cu autovehiculele ce staţionează la încărcare;

corect şi la timp să primească şi să prelucreze foile de parcurs conform instrucţiunilor.

Responsabilitate:a) de eliberat la timp actele normative la autocamioanele

planificate la ieşire conform sarcinilor puse la transportarea mărfurilor;

b) de a evidenţia şi de a păstra foile de parcurs;c) de trimitere a transportului la linie fără a controla existenţa

mărfurilor la obiect;d) de primire a foilor de parcurs şi celorlalte acte normative după

întoarcerea şoferilor de pe rută în conformitate cu legislaţia în vigoare.La întreprinderi cu volum sporit se introduc dispeceri pe linie. În funcţiile

dispecerului pe linie intră: să asigure şi să dirijeze procesul de lucru, asigurând coordonarea lucrului conducătorului auto conform planului transportării, comenzile clienţilor şi capacitatea mijloacelor de transport.

În activitatea sa dispeceratul utilizează următoarele sistemede legătură:

1) telefonice pe linii continue unice între dispecerat şi obiectele de transportare;2) telefonice prin staţii – telefonice automate;3) radio, legătură mobilă.

Tema 5. Planificarea organizaţiei de transport

Pentru planificarea activităţii de transport este necesar să se rezolve următoarele probleme:a) determinarea cantităţilor de marfă ce vor fi transportate între diferite puncte;b) determinarea distanţelor medii de transport;c) determinarea capacităţii medii de transport pe diferite grupe de transport;d) determinarea cantităţilor de produse care circulă.

Planificarea activităţii întreprinderii

Deci dacă întreprinderea este societate pe acţiuni, planificarea activităţii se efectuează de către Consiliul Societăţii. Iar pentru elaborarea strategiilor manageriale, în cadrul întreprinderii a fost creată Secţia Plan – Producţie.

Secţia plan-producţie este o subdiviziune structurată de sine stătătoare a aparatului de conducere şi se subordonează numai Directorului general al întreprinderii. Secţia este condusă de şef de secţie, în subordonarea căruia se află inginer pe organizare a muncii, inginer pe producţie şi economistul. Activitatea secţiei plan-producţie este reglementată de deciziile şi hotărârile Ministerului Muncii, legislaţia Republicii Moldova, instrucţiunile şi alte acte normative a conducerii întreprinderii.

Sarcina principală a secţiei de planificare este organizarea şi perfecţionarea sistematică a activităţilor de planificare strategică la întreprindere, care asigură controlul succint asupra îndeplinirii planurilor şi strategiilor curente şi de perspectivă, pe bază de mobilizare a rezervelor creşterii productivităţii întreprinderii. Eficienţa cît mai înaltă de folosire a mijloacelor fixe şi circulante, tuturor resurse de care dispune întreprinderea; ridicarea nivelului de productivitate a muncii; introducerea noilor tehnologii avansate; mecanizarea şi automatizarea proceselor de producere; specializarea secţiilor, luând în consideraţie majorarea volumului de producţie; creşterea calităţii producţiei fabricate conform cerinţelor consumatorilor deserviţi – iată numai câte-va din strategii care sunt elaborate şi vizate de secţia plan-producţie.

În competenţa secţiei plan-producţie întră următoarele activităţi:

Întocmirea planurilor de producţie curente şi de perspectivă, aprobarea preţului de cost producţiei fabricate, în conformitate cu indicaţiile metodice organelor superioare de conducere;

Coordonarea activităţilor subdiviziunilor structurate a întreprinderii în domeniile de planificare şi organizare a muncii, salarizare şi dirijare a proceselor de producţie;

Întocmirea planurilor de muncă anuale, semestriale, lunare şi zilnice de muncă după specificul activităţilor şi altor criterii tehnico-economice;

Întocmirea planului financiar al societăţii pe acţiuni, elaborarea strategiei de micşorare a preţului de cost a producţiei fabricate;

Analiza şi controlul proceselor de producţie cu scopul identificării posibilităţilor de majorare a volumului de producţie şi creşterii productivităţii;

Analiza îndeplinirii tuturor indici economici lunare, semestriale şi anuale;

Elaborarea şi îndeplinirea planului de cheltuieli pentru materii prime, necesare pentru fabricarea articolelor protetice şi încălţămintei ortopedice;

Îndeplinirea controlului asupra normelor de consum a materiei prime şi materialelor în secţiile de producere;

Asigurarea consecutivităţii şi ritmicităţii procesului de producţie; Întocmirea schemei de state a întreprinderii; 4

9 1 3 2 9

8 7 5

6

Schema 5.1 Procesul de planificare a activităţii de transport

Ca să pătrundem mai adânc în esenţa procesului de planificare a activităţii întreprinderii, ne vom folosi de Schema 5.1. După cum am menţionat mai sus, în centrul planificării strategice se află secţia plan-producţie. Procesul porneşte de la colectarea informaţiei de la secţiile de producere (expluatare şi tehnică) cu privire la folosirea resurselor economice, şi materiale, datelor privind folosirea efectivă a timpului de muncă şi propuneri de la muncitori. De asemenea se ia în consideraţie fluxul de călători, date statistice cu privire la deservirea rutelor, gradul de calificare a muncitorilor, numărul solicitărilor la deservirea tehnică şi reparaţie, etc. Informaţia şi datele colectate sunt transmise de către şeful secţiei la inginerul pe producţie, inginerul pe normare a muncii şi economist. Ei, la rândul său, folosind date din anul trecut şi comparând cu cele primite elaborează proiectul de plan a activităţii întreprinderii de transport auto. Planul este adus la cunoştinţă Directorului general de către şef secţiei plan-producţie (SPP).Directorul general analizează cu şefii de secţie şi întroducînd corectările necesare le transmite pentru aprobare Consiliului societăţii.. După aprobare proiectul este întors şi prin intermediul şefului SPP este implementat şi adus la cunoştinţă angajaţilor. Este necesar de menţionat că, planificarea activităţii întreprinderii se elaborează pe un termen strict determinat – de obicei pe un an.

Tema 6. Organizarea transportului

1.Secţia expluatare

2. secţia tehnică

Şef SPP

Inginer de producţie

Inginer pe normare a muncii

Economist

Director generalConsiliul Societăţii

Organizarea circulaţiei auto a unei societăţi de transport vizează întreaga activitate: programarea, lansarea, urmărirea procesului de transport. De aceea organizarea circulaţiei se concentrează:

1. Programele de lucru al circulaţiei;2. Graficele şi orarele de circulaţie.

Programele de lucru au rolul:a) de a asigura utilizarea raţională a resurselor tehnice;b) de a asigura utilizarea raţională a resurselor umane.

La baza întocmirii programelor şi graficelor de lucru sau fluxurilor de mărfuri.Pentru ridicarea eficienţei transportărilor, fluxul de transporturi (expedieri),

necesită a fi organizat şi dirijat. Aici este necesar de concretizat unde se termină tehnologia şi se începe organizaţia. Numai în aşa fel se va putea determina undepierdem în timp şi în cheltuieli.

Organizarea – repartizarea detaliată şi efectivă a operaţiilor în procesul de transport (fig. 5.1). De exemplu: A + B < A + B, unde A+ B este suma pierderilor de timp şi cheltuielilor. În cazul organizării A + B > A + B sau organizarea unui complex de transport, mărind numărul de autovehicule la îndeplinirea unuia şi aceluiaşi proces de transport, ridică capacitatea de transport, dar aduce la scăderea productivităţii muncii în parte la vehicul, din cauza aşteptării la încărcare – descărcare.

Figura 5.1 Schema principală de organizare atransportului de încărcături

La întocmirea programelor şi graficelor de circulaţie un rol important au:1. Dimensionarea capacităţii de transport oferită;2. Stabilirea distribuţiilor;3. Excluderea supraaglomerărilor de vehicule, în special în punctele de încărcare – descărcare.

Activitatea în traseu a unui vehicul este influenţată de:1. factorul uman;2. durata de încărcare – descărcare;3. viteza comercială;

Elemente constructive ale transportului auto

Elementele constructive ale transportului auto sunt: drumurile şi autovehiculele.Drumul reprezintă calea de comunicaţie terestră, special amenajată pentru

circulaţia autovehiculelor şi a pietonilor.Constructiv, orice drum este alcătuit din:infrastructură – cuprinde totalitatea lucrărilor care susţin suprastructura,

asigurând legătura cu terenul şi transmiterea către acesta a eforturilor statice şi dinamice. Infrastructura cuprinde: terasamentele sau lucrările de pământ şi lucrările de artă (poduri, viaducte, tunele, etc.);

suprastructura – cuprinde mai multe componente, care alcătuiesc corpul propriu-zis al drumului. Suprastructura este alcătuită din mai multe straturi diferite, a căror compoziţie şi tehnologie de execuţie depind de importanţa şi de destinaţia drumului.

Drumurile pot fi clasificate după mai multe criterii:1. După folosinţă:1.a. drumuri publice – destinate cerinţelor de trafic rutier ale întregii populaţii şi

ale economiei naţionale. Acestea se împart în: drumuri de interes vital şi drumuri de interes local.

În categoria drumurilor de interes vital sunt incluse autostrăzile şi drumurile naţionale.

Autostrăzile sunt drumuri de mare capacitate, rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor, prevăzute cu benzi unidirecţionale, separate printr-o bandă mediană, intersectează denivelat orice altă cale de comunicaţie şi evită, pe cât posibil localităţile. Accesul şi ieşirea pe şi din autostradă este permis numai prin locuri special amenajate. Drumurile naţionale asigură legătura cu punctele de frontieră.

În categoria drumurilor de interes local sunt incluse drumurile judeţene, drumurile comunale şi străzile.

1.b. drumuri de exploatare – satisfac cerinţele de trafic rutier ale unor agenţi economici din industrie, agricultură, etc.

2. După influenţa pe care o au asupra exploatării autovehiculelor, drumurile se împart în 6 categorii:

categoria M – cuprinde drumurile asfaltate, în stare bună, cărora li se atribuie un coeficient de drum = 0.9;

categoria K – include drumurile private, în stare bună, cărora li se aribuie un coeficient = 1;

categoria T – cuprinde drumurile asfaltate, pavate şi pietruite, în stare mediocră, cărora li se atribuie un coeficent = 1.1;

categoria L - cuprinde drumurile pietruite cu piatră spartă, pietriş şi bolovani râu, cărora li se atribuie un coeficient = 1.2;

categoria E – include acele drumuri care impun schimbări de viteză pe circa 70% din parcus şi cuprinde: drumurile de pământ cu terasamente în stare mediocră şi dumurile pavate cu bolovani de râu, în stare rea, a căror coeficient de drum este = 1.4;

categoria H – cuprinde toate celelate categorii de drumuri, a căror stare nu permite viteze mai mari de 15km/h pe toată lungimea lor şi care au un coeficient de drum = 1.6Coeficienţii de drum sunt folosiţi pentru a corecta parcursul efectiv, în vederea obţinerii parcursului echivalent.

Autovehiculul este principalul mijloc de transport rutier, reprezentat de orice vehicul care se poate deplasa pe un teren amenajat sau nu, prin propriile mijloace, în

care scop este înzestrat cu un motor cu care produce sursa de energie pentru propulsie.

Autovehiculele se pot clasifica după mai multe criterii:După destinaţie:

autovehicule pentru călători – acestea se împart în: autovehicule uşoare (capacitate de 4-6 locuri); autovehicule medii (capacitate de 10-14 locuri); autovehicule grele (capacitate de 35-100 locuri).

autovehicule pentru marfă – foarte diverse şi se pot clasifica după modul de construcţie în: autovehicule cu şasiul simplu şi autovehicule cu şasiul articulat, care pot fi: detaşabile sau cu semiremorcă.

După sarcina utilă, autovehiculele de marfă pot fi: până la 1.5 tone; între 3-5 tone; între 5-8 tone; între 8-12 tone; peste 12 tone.

După felul suprastructurii şi destinaţia ei: autocamioane ladă; autocamioane izoterme; autocamioane frigorifice; cisterne, etc.

Din punctul de vedere al mecanismului de încărcare/descărcare: autovehicule cu suprastructură fixă; autovehicule cu suprastructură basculată.

Aceste clasificări au rol important pentru stabilirea modalităţilor de organizare a parcului de autovehicule, a activităţii de întreţinere şi reparaţii, de aprovizionare cu materiale, piese de schimb, de stabilire a cheltuielilor de exploatare.

Procesul de transport auto; noţiune, structură, clasificare

Procesul de transport auto, în modul cel mai general, constă în efectuarea deplasării mărfurilor sau călătorilor dintr-un loc în altul, cu autovehiculele. El rezidă în prestaţiile ce se efectuează cu mijloacele de transport auto şi este echivalent cu procesul de producţie din acest domeniu de activitate.Pocesul de transport este format din mai multe cicluri de transport.Dcta = Tc + Td + Tî

Dpta = Tp + Dcta + Tpd

Tc = t1 + t2 + t3 + t4 + t5 = 2L/V + Tîd + Tas

unde:Dcta = durata ciclului de transport auto;Tc = timpul cursei;Td =timpul de deplasare de la locul de garare la primul punct de încărcare;Tî = timpul de întoarcere de la locul de descărcare la locul de garare;Dpta = durata procesului de transport auto;Tp = timpul de pregătire a autovehiculului în vederea plecării în cursă;Tpd = timpul de garare a autovehiculului şi de predare a documentelor la

întoarcerea din cursă;t1 = timpul de încărcare ;t2 = timpul de deplasare de la punctul de încărcare la punctul de descărcare;t3 = timpul de descărcare;t4 = timpul de deplasare de la puncul de descărcare înapoi la punctul de

încărcare;t5 = alte staţionări;L = lungimea traseului;V = viteza de deplasare a autovehiculului;Tîd = timpul de încărcare/descărcare;

Tas = timpul afectat altor staţionări;Tg = timpul de garare.Prin ciclu de transport auto se înţelege activitatea de transport a unui

autovehicul, de la plecarea din punctul de garare, până la întoarcerea lui în acelaşi loc.

Durata ciclului de transport constă în timpul care se scurge din momentul plecării autovehiculului din garaj la locul de încărcare a mărfurilor sau de îmbarcare a călătorilor şi până în momentul sosirii acestuia la garaj.

Organizarea ciclului de transport se bazează pe cunoaşterea: volumului traficului de mărfuri şi călători, a intensităţii şi frecvenţei curenţilor de mărfuri şi de călători. Ciclul de transport se compune din una sau mai multe curse, care se pot efectua pe durata acestuia.

Prin cursă se înţelege efectuarea unui singur transport, adică deplasarea încărcăturii la destinaţie şi revenirea autovehiculului la locul iniţial de încărcare sau în alt loc. Durata cursei este egală cu timpul care se scurge din momentul începerii efectuării primei operaţii necesare încărcării şi până în momentul încheierii ultimei operaţii ce precede o nouă încărcare sau garare. Cursa reprezintă activitatea autovehiculului între două încărcări succesive.

În traficul urban de călători însă, cursa reprezintă activitatea autovehiculului între capetele traseului, în ambele sensuri, în timp ce în traficul urban cursa semnifică activitatea autovehicului între capetele traseului, într-un singur sens.

În cadrul procesului de transport auto se pot efectua 3 tipuri de parcursuri:- parcurs cu încărcătură;- parcurs fără încărcătură;- parcurs zero (de la garaj la locul de încărcare sau de la locul de descărcare la

garaj).Efectuarea unei curse se face pe baza unui itinerar stabilit care trebuie respectat

de fiecare automobil şi care cuprinde drumul pe care acesta urmează să-l parcurgă între două puncte, ţinând seama de viteza de parcurgere a distanţei şi de staţionările pe parcurs. La stabilirea itinerarului trebuie să se ţină seama de:

- lungimea drumurilor şi starea tehnică a acestora;- intensitatea traficului;- declivităţile drumului.

Clasificarea proceselor de transport auto1. Din punct de vedere al conţinutului încărcăturii: transport de mărfuri;

transport de călători; transport de bagaje; transport de poştă, etc.2. Din punct de vedere al ariei de desfăşurare: transporturi locale; transporturi

interurbane; transporturi internaţionale.3. Din punct de vedere al locului şi numărului manipulărilor: transporturi

directe (deplasarea mărfurilor se efectuează între două puncte fără alte operaţii); transportri de colectare (încărcarea se face succesiv din mai multe locuri, iar descărcarea într-un singur loc); transporturi de distribuţie (încărcarea se face într-un singur loc, iar descărcarea în mai multe puncte succesiv); transporturi de colectare şi distribuţie.

Tema 11. Dirijarea cu timpul de muncă

1. Organizarea lucrului conducătorilor de autovehicule

Crearea condiţiilor rutiere pentru asigurarea lucrului productiv al automobilelor la rută, organizarea lucrului conducătorului auto este o condiţie importantă în asigurarea unei productivităţi înalte pentru satisfacerea necesităţilor întransportul de mărfuri şi călători.

Organizarea are următoarea sarcină:a) Ridicarea eficienţei utilizării mijlocului de transport.b) Utilizarea raţională a timpului de lucru al conducătorului auto conform

legislaţiei R.M. şi A.E.T.R.c) Asigurarea perioadelor de odihnă şi altor necesităţi, prevăzute de către

legislaţia în vigoare.Lucrul conducătorului auto este alcătuit din următoarele:

1) Timpul de deplasare la transportarea încărcăturilor.2) Timpul necesar pentru efectuarea lucrărilor la ieşire şi întoarcere.3) Timpul pentru controlul medical la plecare şi întoarcere.4) Timpul de staţionare la punctele de încărcare-descărcare.5) Timpul staţionărilor neprevăzute ale autovehiculului (care nu au contravenit din cauza şoferului).6) Timpul lucrărilor la lichidarea defectelor apărute la autovehicule pe parcurs.7) Timpul asigurării pazei încărcăturilor la locul de sosire.8) Timpul aflării la lucru înainte de plecare în cursă sau la rută.9) Alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.

Se permite admiterea la locul de lucru şi plecarea la linie după susţinerea instructajului securităţii muncii la întreprindere şi la locul de muncă cu înregistrarea subsemnatului în registru. Pe parcursul activităţii conducătorul auto este obligat să îndeplinească obligaţiile de lucru în conformitate cu contractul de muncă, ordinele şi graficele emise la întreprindere.

2. Regimul de muncă şi odihnă

Conducătorul auto este încadrat la lucru conform Codului Muncii al RM intrat în vigoare la 1 octombrie 2003 şi este admis la locul de lucru (volanul autovehiculului) în bază şi conform ordinului pe întreprindere. Urcând la volanul vehiculului şoferultrebuie să posede permis de conducere cu categoria corespunzătoare categoriei mijlocului de transport. Pe parcursul întregii sale activităţi trebuie să ştie că vehiculul este o sursă de pericol sporită. Aici nu se admit nici un fel de îngăduinţe în privinţa vârstei, stării sănătăţii sau stării psihologice. Este una din puţinele profesii, unde în procesul activităţii, omul se află sub influenţa permanentă a unui complex de sarcini: fizică, mentală şi emoţională. Principiile de organizare a lucrului pe parcursul zilei este determinat de 2 etape principale:

1. Pregătirea mijlocului de transport de lucru (10 – 25 min).2. Conducerea mijlocului de transport.

Primirea la lucru, conform art. 57 al Codului Muncii al RM se efectuează la prezentarea următoarelor documente:

1. Buletin de identitate;

2. Carnet de muncă;3. Livret militar;4. Document de calificare;5. Certificat medical.

Se interzice cererea altor documente ce nu sunt prevăzute prin legislaţie.Concedierea, eliberarea de la lucru poate avea loc prin ordin în 2 cazuri:- din propria voinţă, conform cererii depuse de angajat, reglementată prin

legislaţie;- din iniţiativa administraţiei (art.86), ce include necorespunderea, expirarea

termenului de probă, reducerea statelor, încălcarea repetată a disciplinei, absenţa de la locul de muncă mai mult de 4 ore, prezentarea în stare de ebrietate.

Timpul de muncă şi odihnă, este reglementat prin articolele:1. art.35 – durata săptămânii 40 ore.2. art. 38 – repartizarea: 5 zile lucrătoare, 2 repaos.3. art. 100 – durata zilnică 8 ore, durata zilnică maximă nu poate depăşi 10 ore;

în limita săptămânii – de 40 ore. Se poate stabili pentru o anumită categorie nu mai mult de 12 ore, urmată de un repaos de 24 ore. Durata de muncă zilnică poate fi împărţită în 2 segmente: 1 - cu perioadă fixă, 2 - cu perioadă variabilă (diferite ore de sosire şi plecare).

4. Munca în schimburi – art. 101: durata între schimburi nu poate fi mai mică decât durata dublă a schimbului.

5. Munca suplimentară – art. 104: la solicitarea angajaţilor, în afara orelor de program, în limita a 120 ore pe an; în cazuri excepţionale - până la 240 ore.

6. Timpul de odihnă – art. 107: pauza de masă mai mare de 30 minute, durata repaosului zilnic nu mai mică decât dubla durată a timpului de lucru.

7. Repaosul săptămânal – art. 109: se acordă 2 zile.8. Zilele de sărbătoare – art. 111: în RM 12 zile.9. Concediu – art. 112: garantează concediul anual pentru toţi lucrătorii:

- durata concediului – art. 113: durata concediului plătit este de 28 zile calendaristice cu excepţia zilelor de sărbătoare;

- modul de acordare – art. 115: concediul anual se acordă pentru primul an după expirarea a 6 luni de muncă, şi conform reglementărilor prevăzute prin legislaţie;

- programarea concediului – art. 116: programarea concediului pe anul viitor se face aproximativ cu 2 săptămâni înainte de sfârşitul fiecărui an calendaristic.

10. Disciplina – art. 206: prevede sancţiunile disciplinare pentru încălcarea disciplinei de muncă, şi anume:• avertisment;• mustrare;• mustrare aspră;• concediere – art. 86 (din iniţiativa administraţiei).

Fiabilitatea conducătorului de vehicul este determinată de trei factori generali: aptitudinea, gradul de pregătire şi capacitatea de muncă.

Aptitudinea se determină de către comisia medicală, însă în această împrejurare se stabileşte doar aptitudinea profesională fiziologică, dar examinarea psihologică nu este prevăzută, deşi particularităţile calitative ale personalităţii au o influenţă

semnificativă asupra predispoziţiei conducătorilor de vehicule faţă de accidentele rutiere.

Gradul de pregătire influenţează în mare măsură asupra nivelului de siguranţă, fiind condiţionat de deprinderile profesionale şi pregătirea psihologică. Indicatorii deprinderilor acumulate în procesul de instruire şi dirijare a vehiculului sunt, în primul rând, calitatea şi viteza executării acţiunilor.

Capacitatea de muncă este un factor important ce determină siguranţa conducătorului şi este garantat de starea celui, ce se află la volanul vehiculului. Regulile de circulaţie rutieră interzic conducătorului să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influenţa drogurilor, a preparatelor medicinale care scad reacţia, atunci când este bolnav, traumatizat sau obosit, deoarece în aceste cazuri el pune în pericol securitatea.

Una din cele mai importante probleme este cea a micşorării şi evitării oboselii. Cu cât mai obosit este omul, cu atât mai scăzuţi sunt indicii săi de producţie şi mai mare este probabilitatea accidentelor rutiere grave. Oboseala reprezintă un proces natural al scăderii temporare a capacităţii de muncă, cauzată de un efort îndelungat sau mare, dar starea aceasta dispare după o odihnă corespunzătoare, după ce capacitatea de muncă se restabileşte pe deplin.

Periculoasă este starea de supra oboseală, surmenaj, adică de acumulare a oboselii, care se poate manifesta brusc printr-o stare bolnăvicioasă.

3. Regimul de lucru al echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale – AETR

Acordul A.E.T.R. a intrat în vigoare la 5 ianuarie 1976. Prevederile lui sunt obligatorii în toate ţările care l-au acceptat.

Regimul de muncă al conducătorului auto în trafic internaţional este reglementat prin acordul european, AETR care prevede regimul de lucru şi odihnă al echipajului vehiculului, şi anume:1. Perioada de conducere a vehiculului. Conducătorul auto poate continua conducerea autovehiculului cu durata de până la 4 ore, urmată de un repaos cu durata de la minimum 30 minute până la 2 ore. Conducerea zilnică trebuie să fie de 8 ore şi să nu depăşească mai mult de 9 ore. Timpul conducerii săptămânal nu poate depăşi 48 ore, iar în 2 săptămâni 90 ore. Durata de lucru zilnică poate fi mărită până la 10 ore de 2 ori în săptămână;2. Pauzele de conducere. După 4 ore de conducere continuă se va lua o pauză de o oră sau 2 a câte 30 minute fiecare, repartizată pe perioada de conducere zilnică.3. Perioadele de odihnă zilnică. Odihna zilnică va fi minimum 11 ore timp de 24 ore. Dacă autovehiculul este condus de echipaj din 2 şoferi şi este dotat cu o cuşetă ca un şofer să se odihnească în timpul circulaţiei, perioada zilnică va fi de 8 ore consecutiv în timp de 30 ore. Perioadele zilnice de odihnă pot fi petrecute în cuşetă cu condiţia ca autovehiculul să staţioneze.4. Perioadele săptămânale de odihnă. Fiecare membru al echipajului trebuie să aibă o zi întreagă (24 ore) de odihnă la fiecare perioadă de 7 zile de lucru.5. Evidenţa programului de lucru (odihnă). Această evidenţă se urmăreşte prin înregistrarea pe diagrama tahografului, şi pe carnetul de evidenţă a timpului zilnic de lucru (odihnă) a activităţii autovehiculului.

În scopul asigurării lucrului productiv al conducătorului auto la linie administraţia întreprinderii organizează următoarele:

a) controlul medical preventiv la ieşire şi întoarcere;b) asigurarea cu schema cursei şi itinerarul deplasării a conducătorului auto;c) controlul stării actelor normative aflate în posesia conducătorului auto;d) determinarea vitezelor de deplasare pe traseul de mişcare în dependenţă de

condiţiile rutiere, climaterice şi specificul încărcăturii;e) controlul utilizării capacităţii prevăzute de parametrii tehnici ai

autovehiculului;f) controlul medical periodic la locul de lucru, la punctele de încărcare-

descărcare şi pe traseu.În dependenţă de caracteristica încărcăturilor, durata procesului de transport şi

lungimea curselor sunt determinate următoarele forme de organizare a lucrului conducătorilor auto întăriţi pe autovehicule:

1) echipaje – 1 conducător – 1 autovehicul2) echipaje – 2 conducători – 1 autovehicul3) echipaje – 3 conducători – 1 autovehicul

TacticaDeterminarea regimului de deplasare cu siguranţă şi economie înaltă pe diferite

sectoare:a) în dependenţă de condiţiile rutiere;b) existenţa sectoarelor periculoase;c) starea psiho-fiziologică a conducătorului de vehicul.

Rolul principal în ridicarea productivităţii îl au doi factori:1. utilizarea intensivă a forţei de muncă;2. utilizarea intensivă a autovehiculului.

În primul caz productivitatea este determinată de:1. starea psiho-fiziologică şi oboseala;2. folosirea completă a timpului de lucru;3. ridicarea gradului de calificare a forţei de muncă;4. perfecţionarea organizării muncii.