1

Managementul siturilor contaminate

2

1. Inventarul siturilor contaminate-instrument al managementului

solurilor contaminate

Managementul siturilor contaminate este un instrument prin care se pot preveni si ameliora

orice efecte adverse in cazul in care deteriorarea mediului, este suspectata sau a fost dovedita, si pentru

a reduce orice amenintari potentiale (pentru sanatatea umana, corpurile de apa, sol, habitate, produse

alimentare, biodiversitatii etc.)

Conceptul de gestionare a siturilor contaminate, are o semnificatie de integrare a tuturor

elementelor conceptuale si principiilor enuntate intr-o strategie de management, in cadrul multitudinii

de activitati de cercetare, investigare, cunoastere, proiectare, management al autoritatilor statului

activitati ale detinatorilor de situri contaminate si a prestatorilor de servicii, consultanta sau implicare a

publicului, necesare si desfasurate pe intreaga durata de viata a unui sit contaminat, de la identificarea

acestuia pana la redarea lui in folosinta nerestrictiva.

Managementul siturilor contaminate presupune o analiza clara a problemelor de mediu si are

la baza:

- resurse umane si tehnice pentru gestionarea siturilor contaminate in structuri administrative

specializate in cadrul ministerului mediului si agentiile de mediu

- cadrul legislativ specific (strategie, legi, ghiduri, proceduri si norme)

- principii si obiective

- inventar national al siturilor contaminate

- plan de mangement

- instrumente de finantare

- informarea si participarea publicului

3

Resurse pentru managementul siturilor contaminate

Atingerea obiectivelor stabilite intr-o strategie de management a siturilor contaminate este conditionata

de:

1. existenta unui personal specializat care poate fi atras in domeniu si care acopera atat nevoile

specializate pentru investigare cat si cele multidisciplinare pentru refacere;

2. capacitatea de a crea infrastructura de personal necesara domeniului, ca o componenta a

infrastructurii de mediu in formare si consolidare;

3. capacitatea de a asigura un management performant al administrarii si implementarii proiectelor;

4. concepte si principii moderne, corecte, eficiente, performante, adaptate la realizarile si nevoile

Romaniei, componente posibile ale celor mai bune practici in domeniu;

5. experienta tehnica complexa, multidisciplinara, usor adaptabila la domeniu;

6. colaborarea internationala in domeniu.

Dezvoltarea strategica are la randul ei ca tinte principale organizarea, formarea unor noi piloni

de actiune si cunoastere, in jurul carora se vor concepe, organiza si derula obiectivele, programele,

proiectele, masurile, activitatile, cum ar fi:

1. pregatirea unui personal de specialitate atat in structurile administrative competente, cat si in cele ale

beneficiarilor, consultantilor, prestatorilor de servicii, publicului interesat;

2. crearea unor structuri performante ale administratiei de mediu, competente, responsabile, desemnate;

3. atragerea de fonduri financiare si crearea de conditii financiare atractive, pentru derularea de actiuni;

4. mentinerea activa a pietei de lucrari, consultanta, servicii, de specialitate.

Studiu comparativ intre principalele abordari la nivel national si UE privind

managementul siturilor contaminate-legislatia nationala

- Hotararea de Guvern nr. 1408 / 23.11.2007 privind modalitatile de investigare si evaluare a poluarii

solului si subsolului reglementeaza modalitatile de investigare si evaluare a poluarii solului si

subsolului, in scopul identificarii prejudiciilor aduse acestora si stabilirii responsabilitatilor pentru

refacerea mediului geologic.

- Hotararea de Guvern nr. 1403 / 26.11.2007 privind refacerea zonelor in care solul, subsolul si

ecosistemele terestre au fost afectate stabileste cadrul legal pentru desfasurarea activitatilor de curatare,

4

remediere si/sau reconstructie ecologica a zonelor in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost

afectate.

- Ordinul nr.756/03.11.1997 pentru aprobarea Reglementarii privind evaluarea poluarii mediului.

- Ordinul 242/26.03.2005 pentru aprobarea organizarii sistemului national de monitoring integrat al

solului, de supraveghere, control si decizii pentru reducerea aportului de poluanti proveniti din surse

agricole si de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie in zone vulnerabile si

potential vulnerabile la poluarea cu nitrati si pentru aprobarea Programului de organizare al Sistemului

National de Monitoring Integrat al Solului, de supraveghere, control si decizii pentru reducerea

aportului de poluanti proveniti din surse agricole si de management al reziduurilor organice provenite

din zootehnie in zone vulnerabile si potential vulnerabile la poluarea cu nitrati.

- OUG 68/2007 transpunerea Directivei 2004/35/CE- privind raspunderea de mediu cu referire la

prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului

-Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 aprilie 2004 referitoare la

raspunderea de mediu pentru prevenirea si remedierea daunelor aduse mediului, conform principiului

"poluatorul plateste";

-Directivele 676/91/CE privind nitratii si 278/86/CEE privind utilizarea namolului de la statiile de

epurare in agricultura;

-Directivele 2000/60/EC privind apa, 98/83/EEC privind calitatea apei destinate consumului uman cu

modificarile ulterioare si Directiva 2006/118/EC privind protectia apelor subterane;

Dupa identificarea siturilor contaminate cunoscute sau banuite a fi contaminate se recomanda

parcurgerea urmatoarelor etape:

- studiu initial;

- investigarea preliminara;

- investigarea aprofundata/detaliata;

- evaluarea de risc;

- prioritizarea;

-decizia de remediere;

- proiectarea remedierii si implementarea;

- validarea remedierii;

- monitorizarea post-remediere.

5

2. Principii care stau la baza managementului siturilor contaminate

Principiile si elementele strategice care stau la baza protectiei mediului cu aplicabilitate si in

domeniul gestionarii siturilor contaminate, pot fi urmatoarele:

a) integrarea cerintelor de mediu privind identificarea, investigarea, evaluarea si refacerea siturilor

contaminate, in politicile sectoarelor de activitate care detin situri contaminate;

b) ”poluatorul plateste”, acopera toate costurile actiunilor de gestionare a siturilor contaminate, dar si a

prejudiciilor produse de contaminari;

c) conservarea biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural include si

ecosistemele terestre;

d) utilizarea durabila a resurselor naturale se refera si la resursele naturale geologice, la protectia si

conservarea acestora, inclusiv pentru cele cantonate in mediul geologic contaminat;

e) informarea si participarea publicului la luarea deciziilor, precum si accesul la justitie, sunt asigurate

pentru problematicile ridicate de siturile contaminate.

3. Planul de management al siturilor contaminate

Planul de management al siturilor contaminate presupune este un document operational sintetic

si consta in cinci etape principale:

1. Identificarea amplasamentului potential contaminat si inregistrarea intr-o baza de date. Prioritizarea

investigarii siturilor aflate in baza de date.

2. Investigarea preliminara pentru identificarea surselor potentiale de contaminare, a cailor de

transmitere si receptorilor pe baza istoricului zonei, amplasamentului si activitatilor desfasurate de-a

lungul timpului.

3. Investigarea detaliata necesara pentru caracterizarea hidrogeologica si geochimica a

amplasamentului, confirmarea surselor de contaminare, a cailor de transmitere, receptorilor si evaluarea

extinderii contaminarii.

4. Evaluarea riscului la care receptorii sunt expusi la contaminarea confirmata pe amplasament.

5. Optiuni/masuri de remediere: limitarea contaminarii, eliminarea/reducerea contaminarii sau doar

atenuare naturala si monitorizare insotita de modificarea comportamentului receptorilor.

6

Principalele optiuni de managementului siturilor contaminate constau in reducerea/ controlul

riscului prezentat de acestea asupra mediului si sanatatii umane, prin:

- Inlaturarea sau tratarea sursei de poluare;

- Inlaturarea sau modificarea cailor de poluare;

- Inlaturarea sau modificarea comportamentului receptorului.

Riscurile asociate legaturilor de contaminare surse-cai-receptori trebuiesc reduse/controlate prin

metodele cele mai corespunzatoare, tinand cont de constrangerile sitului contaminat, care poate fi atins

prin diferite optiuni:

1. Atenuarea naturala (degradarea contaminantilor prin procese fizice si bio-chimice naturale) si

monitorizare, insotite de masuri de modificare a comportamentului receptorilor;

2. Modificarea/Intreruperea cailor de transmitere;

3. Inlaturarea/tratarea sursei de contaminare.

4. Caracterizarea si prioritizarea siturilor din in ventarul national

Etapele prioritizarii siturilor contaminate sunt:

Etapa 1 Identificarea terenurilor care ar putea fi terenuri potential contaminate

Etapa 2 Evaluarea preliminara a amplasamentului

Etapa 3 Identificarea legaturilor de poluare

Etapa 4 Evaluarea cantitativa detaliata a riscurilor

Etapa 5 Confirmarea legaturilor de poluare sursa-cale-receptor

Etapa 6 Determinarea suprafetelor contaminate de pe amplasamentul studiat

7

5. Caracterizarea siturilor contaminate pe tipuri de folosinte

In contextul siturilor contamintate, exista trei elemente esentiale pentru a caracteriza aceste

amplasamente:

- O sursa – prin care o substanta este introdusa in sol si are potentialul de a provoca daune sanantatii

umane sau mediului;

- O cale - un traseu prin care un contaminant poate ajunge in contact cu un receptor;

- Un receptor - in termeni generali, ceva care ar putea fi afectat negativ de un contaminant cum ar fi

oameni, un sistem ecologic, o proprietate, sau de un corp de apa.

Surse:

- locale

- difuze.

Contaminarea solului din surse locale este adesea cauzata de activitati industriale in functiune

sau trecute (neoperationale), accidente sau depozitari a deseurilor.

Principalele surse difuze de contaminare a solului sunt depunerile atmosferice de compusi sau

substante chimice daunatoare, depunerea de contaminanti pe suprafata solului din precipitatii (ploi

acide), si aplicarea directa de substante, cum ar fi ingrasaminte chimice, pesticide si insecticide,

namolul de epurare, ingrasamintelor si a gunoiului de grajd.

Caracterizarea siturilor contaminate pe tipuri de folosinta a terenului de la un sit contaminat cat

si a terenurilor din vecinatatea acestuia este importanta nu doar pentru caracterizarea geochimica a

acestuia dar si pentru stabilirea obiectivelor de remediere.

Alegerea criteriului prin care se stabileste obiectivul de remediere este un proces complex care

implica luarea in analiza si a tipului de folosinta a terenului curenta si viitoare prin considerarea in

principal a:

- riscului asupra sanatatii populatiei (ce niveluri ale poluarii determina risc asupra sanatatii);

- riscului ecologic (ce niveluri ale poluarii creaza daune asupra ecosistemelor).

Tipurile de folosinte pentru care sunt stabilite criterii de remediere ale unui teren contaminat

(incluzand si apa subterana) sunt:

-folosinte sensibile (terenuri agricole, rezervatii/zone protejate ecologic),

-mai putin sensibile (zone rezidentiale, parcuri) si

-foarte putin sensibile (zone industriale/comerciale).

8

Deoarece nu intotdeauna refacerea unui sit contaminat se poate face integral in multe din situatii,

tipul de folosinta al terenului respectiv va dicta in final nivelul la care se va face depoluarea zonei

contaminate astfel incat sanatatea umana, ecosistemele si mediului natural sa fie protejate impotriva

potentialelor efecte adverse sau probabilitatii de aparitie a efectelor negative datorate prezentei

contaminarii reziduale.

Standardele generice de remediere pana la care se solicita remedierea unui teren contaminat vor

lua in considerare:

a) protectia receptorilor;

b) frecventa si intensitatea expunerii prin cai relevante;

c) caracteristicile fizice si chimice, care afecteaza modul de transport si comportare a poluantilor in

mediul inconjurator;

6. Imbunatatirea caracteristicilor solurilor distru se. Cauzele degradarii

solurilor

Degradarea solului prin pierderea fertilitatii, se produce din diferite cauze si anume:

-prin exportul de elemente nutritive din sol odata cu recolta,

-prin asanarea mlastinilor,

-prin eroziunea cauzata de despaduririle masive sau pasunatul excesiv,

-prin acidifiere,

-prin salinizare,

-prin poluarea cu produse chimice.

O alta cauza a degradarii terenurilor agricole o reprezinta depozitele de cenușa rezultata din

arderea carbunelui in centrale termice.

Aceste depozite prezinta un potential de risc datorat unor fenomene naturale de eroziune

produsa de vant si apa. Spalarile datorate precipitatiilor, in special a torentilor, antreneaza cantitati mari

de cenusa pe care o transporta pe terenuri situate la distante mari. In aceste conditii are loc transportul

unor saruri solubile, metale toxice cu apele care le imprastie in toate directiile.

9

Scurgerile rezultate din spalarea depozitelor de cenusi ajung in apele de adancime din zonele

limitrofe. Astfel se constata o crestere a cantitatilor de Cd, Pb, Fe, Cr, etc. in panza freatica din zone

limitrofe .

In functie de agentul provocator, fenomenele de eroziune se clasifica in:

-eroziunea prin apa,

-eroziunea prin vant,

-eroziunea chimica,

-eroziunea mecanica,

-eroziunea biologica,

-eroziunea prin saratura,

-eroziunea provocata sub actiunea ghetarilor,

-eroziunea provocata sub actiunea valurilor

O alta clasificare a fenomenului de eroziune, dupa perioada de timp in care are loc, este descrisa

ca:

-eroziune normala (geologica),

-eroziune accelerata (antropica).

Eroziunea normala - reprezinta procesul de desprindere, spalare, transport, ce are loc in

conditiile in care, procesele de solificare, de acumulare a materiei organice si procesele de desprindere

si transport (de dislocare a particulelor de sol) include si o discordanta, in sensul ca, procesul de

acumulare, de formare a solului, este predominant fata de procesul distructiv al solului. Acest fenomen

are loc in conditiile in care, factorii de mediu, de vegetatie, nu sunt modificati de interventia omului.

Eroziunea accelerata- reprezinta procesul prin care, intre rata de desprindere, de transport si

rata de formare, de acumulare a materiei organice, se formeaza un dezechilibru. De aceea, fenomenul

de eroziune ce actioneaza asupra terenurilor (a solurilor) reprezinta un proces distructiv, de degradare a

mediului, deoarece in situatia in care, nu se iau masurile corespunzatoare de atenuare a fenomenelor,

poate conduce la disparitia stratului de sol, al aparitiei rocilor si fundamentarii procesului de

desertificare biologica.

10

7. Haldele de zgura si cenusa provenite de la centralele electrice

Combustia carbunelui produce reziduuri solide (zgura și cenușa) care rezulta din fractia

necombustibila. Caracteristicile fizice si chimice ale reziduurilor sunt controlate de natura carbunilor

utilizati la combustie, de conditiile de operare si conditiile de post combustie. Peste 90% din procedeele

de combustie utilizeaza combustia clasica a carbunelui, tehnologie care cere uscarea carbunelui si

pulverizarea in camera de ardere la 1300 – 1700°C.

In anul 1920 apare pentru prima data sesizarea privind cantitatile mari de cenusa care rezulta in

lume si care se ridica la milioane de tone anual. Arderea carbunelui conduce la formarea in timp a unor

depozite deschise, uriase, de cenusa. Aceste deseuri solide includ cenusa zburatoare, cenusa grea si

zguratoare.

Zgura si cenusa reprezinta o parte din subprodusii rezultati din arderea combustibililor in

centrale termo-electrice, 70 – 75 % este reprezentata de cenusa zburatoare. Depozitarea lor este

principala metoda de eliminare a deseurilor. In prezent utilizarea cenușii este in proportie de mai putin

de 30%.

Cenusa se depoziteaza fie pe halde special amenajate, fie in depresiuni naturale sau create, cand

varianta utilizata de combustie este metoda uscata. In cazul cand se utilizeaza metoda umeda, cenusa

este preluata cu jet de apa si transportata prin conducte sub forma unei suspensii care se depoziteaza in

lagune, bazine de sedimentare artificiale sau elestee, de unde apa separata poate fi colectata si

reutilizata pentru un nou transport.

Dupa 1980 campurile de depozitare au fost inlocuite cu bazine de depozitare si aproximativ

80% din productia totala de cenusa zburatoare este depozitata in acest mod (date USEPA 1988).

Aceasta nu este insa o solutie buna datorita spatiului limitat disponibil depozitarii, insotit de valori mari

ale pretului de cost si a faptului ca particulele usoare ocupa mult spatiu si pun totodata serioase

probleme pentru mediul inconjurator.

In tarile puternic industrializate si dezvoltate sub presiunea reglementarilor guvernamentale, a

gruparile ce conduc actiuni de protectia mediului dar si a pretului de cost tot mai ridicat privind

depozitarea acestora, problema managementului acestor produse devine tot mai stringent.

In Romania ca si in celalte tari ale lumii, ponderea cea mai mare a centralelor termice este

ocupata de cele pe combustibil solid, ca urmare problema depozitarii zgurii si cenusii este de mare

actualitate. Odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana exista obligatia conformarii la

11

Directivele Europene, respectiv la Directiva nr.1999/31/EC, care prevede inchiderea tuturor depozitelor

neconforme de zgura si cenusa pana in anul 2013.

Agentiile Pentru Protectia Mediului au emis autorizatii de mediu cu Planuri de actiune pentru

Centralele Electrice pe combustibil solid care se supun din punct de vedere al capacitatii Directivei

IPPC, in care au impus pe langa masuri de reducere a poluantilor din emisiile de gaze de ardere

(montarea de instalatii de desulfurare, electrofiltre,etc) si masuri de inchidere a depozitelor (haldelor de

zgura si cenusa) neconforme si respectiv de construire a unor depozite conforme.

Depozitele de cenușa sunt in general lipsite de vegetatie, au aspect de zona desertica, prezinta

un potential mare de raspandire a materiei sub forma de particule fine in atmosfera si/sau pe sol.

Cenusa produce poluari ale atmosferei, ale solului si subsolului si dezagremente insemnate locuitorilor

din zonele invecinate acestor depozite. Alt inconvenient al acestor halde sau depozite se datoreaza

spalarii acestora de apele din precipitatii, antrenarea particulelor de cenusa si poluarea solului si a

subsolului cu poluanti specifici, cum ar fi metalele grele.

Parametri caracteristici ai cenușii in vegetarea haldelor de steril

Depozitele de zgură şi cenuşă ajung să conţină milioane de tone de materie anorganică lipsită de

nutrienţi, de vegetaţie care să restricţioneze eroziunea, datorată deflaţiei, precipitaţiilor şi variaţiilor de

regim termic în zonele agricole limitrofe. In particular depozitele deschise de zguri şi cenuşi pot elibera

treptat timp de zeci de ani din constituenţii prezenţi : produse toxice de exemplu metale grele: Cd, Cr,

Cu, Zn etc. produşi cancerigeni ca de exemplu HAP-uri.

Condiţiile fizico-chimice şi biologice pot influenţa puternic instalarea şi creşterea plantelor pe

depozitele de cenuşă.

Limitele chimice sunt date de valorile iniţiale prea mari pentru pH, săruri şi alte elemente,

precum şi lipsa nutrienţilor N, P, etc.

Impedimentele fizice includ restricţii privind creşterea rădăcinilor în straturile compactate

natural de particulele fine şi formarea unui strat cementat datorită naturii cenuşii.

Factorii microbieni pot include în general lipsa activităţii microbiene din topsol (lipsa de

microorganisme simbiotice aşa precum Rhizobium şi micoreze).

Eroziunea cauzată de vânt este cel mai adesea, cauza poluării celei mai frecvente provenită de la

haldele de cenuşă. Suprafaţa haldelor de cenuşă poate fi stabilizată cu o emulsie bituminoasă de

12

motorină diesel sau alţi reactivi chimici cu caracteristici de stabilizator. Acoperirea haldelor de cenuşă

cu sol sau încorporarea de sol sau de îngrăşăminte organice în straturile superioare ale haldei pot

preveni pierderile de cenuşă zburătoare. Doar acoperirea haldei de cenuşă cu vegetaţie poate înlătura

riscul semnificativ de eroziune cauzată de vânt.

pH-ul cenuşii este cuprins între valorile: 4,5–12. Uneori poate fi mai mare de 12 fapt ce

limitează creşterea plantelor. Un pH ridicat poate induce o deficienţă de preluare a nutrienţilor esenţiali

ca de exemplu fosforul şi a unor microelemente esenţiale în metabolism: Fe, Mn, Zn, Cu. Un pH ridicat

determină precipitarea acestor elemente în compuşi insolubili neaccesibili pentru plante.

Cenuşa alcalină poate determina însă o acumulare excesivă a unor elemente în plante aşa

precum As, Se, V, etc, deoarece solubilitatea acestora creşte la creşterea de pH şi aceste elemente devin

biodisponibile.

În cazul vegetării depozitului de cenuşă, atunci când se are ca scop formarea unui amestec fertil

(amestec cenuşă + sol fertil sau cenuşă + fertilizator organic) la suprafaţa acestuia, cenuşa care are o

capacitate ridicată de neutralizare, va creşte considerabil pH-ul solului sau fertilizatorului organic

adăugat. Mai mult, cenuşa amestecată cu ingredientele de mai sus are în conținuare rolul de a tampona

reacţiile de acidificare (ca de exemplu nitrificarea).

Se apreciază că este necesară o perioadă de 2-4 ani ca un anumit strat de cenuşă din depozit (de

exemplu pe o adâncime de 1 m) să piardă cantităţi însemnate de săruri pentru a putea fi utilizat ca

amendament pentru soluri sau pentru ca suprafaţa respectivă să poată fi acoperită de vegetaţie.

Metoda cea mai ecologică o reprezintă acoperirea haldelor de cenuşă cu sol sau încorporarea de

sol sau de îngrăşăminte organice în straturile superioare ale haldei pentru a forma un strat de pământ

fertil. Doar acoperirea haldei de cenuşă cu vegetaţie poate înlătura riscul semnificativ de eroziune

cauzată de vânt.

Pentru a veni în sprijinul metodei de înierbare a haldelor de zgură și cenușă a fost necesar a se

iniţia strategii de acoperire cu vegetaţie a acestor halde din mai multe considerente:

- stabilizarea suprafeţelor împotriva deflaţiei şi a eroziunii apelor;

- reducerea cantităţii de apă care rezultă din spălarea acestor depozite și respectiv poluarea pânzei

freatice;

- aspecte estetice.

Cercetările actuale din întreaga lume includ şi încorporarea unei anumite cantităţi de materie

organică în straturile superioare ale haldei de cenuşă, inocularea unui strat microbian şi iniţierea unei

13

vegetaţii rezistente la condiţiile biogeochimice şi climatice care să aibă în vedere adaptarea unor specii

de plante care pot contribui ulterior la fixarea azotului în sol.

In vederea reducerii depozitelor de cenuşă s-au efectuat numeroase studii privind valorificarea

cenuşilor şi anume:

- ca şi component pentru diferite materiale de construcţii - betoane, cărămizi;

- ca material de substituire a unor construcţii de lemn;

- pentru stabilizarea unor terenuri, ca material de bază pentru drumuri, pentru consolidări şi reabilitare a

unor zone distruse;

- ca amendament pentru solurile agricole.

Etapele unei strategii de vegetare a depozitelor de cenuşă sunt:

- stabilirea speciilor de plante rezistente la condiţiile pedoclimatice ale zonei.

- încorporarea în stratul de suprafaţă a unor amendamente organice

- adaosuri de amendamente biotehnologice cu specii adecvate.

În unele cazuri strategia de vegetare are drept scop alegerea speciilor de arbori şi arbuşti pentru

a transforma depozitul într-un spaţiu agreabil atât ca peisaj cât şi ca viitor habitat pentru diferite specii

de animale, păsări sălbatice.

Proceduri de închidere şi urmărire post– închidere a depozitului de zgură şi

cenuşă

Operatorul depozitelor este obligat să anunţe în mod operativ autorităţii competente pentru

protecţia mediului producerea de efecte semnificativ negative asupra mediului, relevante prin

procedurile de control şi să respecte decizia autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului privind

măsurile de remediere impuse în perioada postînchidere.

14

Toate documentele, informaţiile şi instrucţiunile care se referă la activităţile de la un depozit

(începând cu faza de proiect până la reconstrucţia ecologică) se păstrează întrun registru de funcţionare.

Registrul constă din:

1. documentele de aprobare

2. planul organizatoric

3. instrucţiunile de funcţionare

4. manualul de funcţionare

5. jurnalul de funcţionare

6. planul de intervenţie

7. planul de funcţionare/de depozitare

8. planul stării de fapt

Riscurile asupra mediului în perioada post-închidere a depozitului

1. Posibilitatea apariţiei exfiltra ţiilor, datorit ă funcţionării necorespunzătoare a sistemului de

impermeabilitate a suprafeţei depozitului.

Pentru diminuarea acestui risc,-parcurgerea următoarelor etape:

- Impermeabilizarea depozitului cu geocompozit ( greutate > 6000g/m2 ) ;

- aplicarea unui strat geosintetic de drenaj cu materiale PEHD ;

- aplicarea unui strat din pământ argilos nisip/pietriş, necompactat d = 40 / 50 cm ;

- aplicarea unui strat de sol vegetal d >15 cm;

- aplicarea unui strat de gazon

2. Posibilitatea deformării sistemului de etanşare la suprafaţă al depozitului. Orice sistem

impermeabilizat are acţiuni mecanice datorate materialului depozitat, circulaţiei unor utilaje şi

presiunii apei.

Pentru diminuarea acestui risc, se impune împrejmuirea depozitului şi asigurarea pazei

depozitului, precum şi controlul la perioade de un an a sistemului de etanşare la suprafaţă al depozitului.

15

3. Gestionarea incorectă a apei din precipitaţii colectată pe suprafaţa depozitului, care poate

conduce la antrenarea materialului din corpul depozitului

Pentru diminuarea acestui risc, se recomandă executare de rigole pe lângă digul de contur, în

vederea evacuării rapide a apei colectate pe suprafaţa depozitului la emisar. Deasemenea se recomandă

folosirea instalaţiilor de monitorizare a datelor meteorologice: precipitaţii, temperatură, vânt,valorile

măsurate servind la respectarea programului de măsurare pentru întocmirea bilanţului apei în sistem,

precum şi a instalaţiilor de monitorizare a apelor.

4. Deteriorarea sistemului de drenaj şi a stării vegetaţiei de pe suprafaţa depozitului

Pentru diminuarea acestui risc, se recomandă ca pe suprafaţa corpului depozitului să se

însămânţeze ierburi perene( lucernă, graminee), nerecomandându-se plantarea cerealelor prăşitoare,

pentru a evita mobilizarea stratului superficial de pe suprafaţa depozitului odată cu executarea

lucrărilor de prăşire a culturilor. Trebuie să se asigure faptul că vegetaţia şi utilizarea ulterioară

corespund celor admise în documentele de autorizare. Eventualele deteriorări provenite în urma

eroziunii trebuie îndepărtate. Pentru reducerea impactului asupra mediului, se recomandă ca sistemul

de drenare de pe depozitul închis să fie întreţinut permanent (se eliberează de plantele ce au prins

rădăcini şi care împiedică drenarea apei), precum şi efectuare inspecţiilor la intervale de 6 luni, pentru

verificarea stării vegetaţiei şi a sistemului de drenaj.

5. Tasarea corpului depozitului, care poate produce distorsiuni în stratul superficial ce conduc la

apariţia ravenelor şi ogaşelor, cu implicaţii negative asupra dezvoltării şi întreţinerii vegetaţiei plantate

pe suprafaţa depozitului. Deasemenea, tasarea corpului depozitului conduce la apariţia luciului de apă

la suprafaţa depozitului, care afectează structura de rezistenţă a depozitului.

Pentru diminuarea acestui risc , se recomandă controlul la perioade de 6 luni a tasării,

amplasându-se probe martor cu cote topografice, verificate periodic şi folosirea instalaţiilor de

monitorizare a tasărilor şi deformărilor bazei depozitului precum şi a corpului depozitului. Se pot

obţine informaţii şi prin observaţii realizate din avion sau satelit. În cazul constatării tasării corpului

depozitului, pentru reducerea riscului asupra mediului, se recomandă nivelarea suprafeţei depozitului şi

replantarea stratului vegetal.

6. Creşterea nivelului pânzei freatice în zona depozitului, care afectează stabilitatea depozitului ,

vegetaţia plantată pe depozit, existând riscul apariţiei exfiltraţiilor care pot produce inundaţii pe

aliniamentul gospodăriilor din sat.

16

Pentru diminuarea acestui risc , se recomandă controlul la perioade de 6 luni a nivelului

pânzei freatice din zona depozitului şi a compoziţiei apei subterane şi folosirea unui sistem de

monitorizare a apei freatice, în puţuri amplasate perimetral depozitului. Sistemul de monitorizare a apei

freatice, trebuie să conţinã cel puţin un foraj (puţ) în amonte si minimum 2 foraje în aval, amplasate în

perimetrul aferent depozitului. În cazul creşterii nivelului pânzei freatice, pentru reducerea riscului

asupra mediului, se recomandă verificarea sistemului de drenare al depozitului în vederea menţinerii

permanentă a acestuia în stare de funcţionare, la parametrii proiectaţi.

Namol orasenesc-amendament pentru vegetarea haldelor de steril.

Consideratii generale

În conformitate cu O.M. 344/2004 nămolurile orăşeneşti sunt definite ca nămoluri provenite de

la staţiile de epurare a apelor uzate din localităţi, de la alte staţii de epurare cu o compoziţie

asemănătoare apelor uzate orăşeneşti şi de la fosele septice.

În conformitate cu O.M. 1215/2003 nămolurile municipale reprezintă nămolurile rezultate din

tratarea apelor uzate municipale şi industriale similare, ele sunt considerate produse secundare

„reziduuri”, care concentrează poluanţii eliminaţi din apele uzate şi pot reprezenta un pericol pentru

mediul înconjurător .

17

Schema procesului tehnologic de epurare a apelor uzate și tipurile de nămol

- Nămolul neprelucrat - reprezintă nămol netratat şi nestabilizat, care produce miros şi tinde să

fermenteze acid;

- Nămolul primar - este rezultat prin procedeul de tratare mecanică, care include grătarele şi

deznisipatoarele şi conţine contaminanţii apei uzate ca atare. Nămolul care este colectat la partea

inferioară a bazinului de sedimentare primară este de asemenea numit nămol primar. Compoziţia

acestui nămol depinde de caracteristicile suprafeţei de captare. Acest nămol conţine un procent ridicat

de substanţe organice (vegetale, fructe, textile, hârtie) şi are consistenţa unui fluid dens cu un conţinut

de apă între 93 şi 97 %;

Nămolurile din decantoarele primare au o culoare cenuşiu deschis, un miros slab, un conţinut

sub 50% de materii organice, fermentează repede şi după 15 zile pe paturile de uscare, devin lopătabile.

- Nămolul activ – rezultat din treapta de epurare biologică a apelor uzate. Această treaptă de epurare se

caracterizează prin interacţiunea dintre diferite tipuri de bacterii şi microorganisme, care consumă

18

oxigen pentru a trăi, cresc şi se înmulţesc prin consumul de substanţă organică. Nămolul rezultat din

acest proces este numit nămolul activ. Acest nămol care se prezintă în mod normal sub formă de

flocoane, conţine pe lângă biomasa moartă şi vie, constituenţi minerali şi organici, care pot fi adsorbiţi

la suprafaţa biomasei sau înglobaţi în interiorul acesteia. Comportarea la sedimentare a flocoanelor de

nămol activ este de importanţă foarte mare pentru buna funcţionarea a treptei de epurare biologică.

Flocoanele trebuie să fie uşor de îndepărtat, astfel încât biomasa să poată fi separată de apa tratată fără

probleme, iar volumul necesar de nămol activ să fie recirculat în faza de aerare. Caracteristicile

nămolului activ depind de caracteristicile apei uzate supuse epurării.

- Nămolul activ de recirculare - rezultă din bazinul de decantare secundară sau finală şi este recirculat

în bazinul de aerare pentru a reactiva procesul de epurare biologică. Flocoanele de nămol activ se

decantează la partea inferioară a bazinului de decantare şi pot fi separate de apa tratată. Partea

principală de nămol separat, care este transportat înapoi în bazinul de aerare reprezintă de fapt, nămol

activ de recirculare.

- Nămolul în exces, nămol secundar - biomasa nefolosită trebuie să fie îndepărtată din sistemele de

epurare biologică ca şi nămol în exces. Nămolul în exces conţine materiale particulate şi biomasa

rezultată din procesele metabolice.

- Nămolul terţiar - este produsul treptelor avansate ale procesului tehnologic de epurare. Acest nămol a

fost numit şi terţiar deoarece provine din treapta chimică de epurare terţiară (de ex. îndepărtarea

fosforului).

- Nămolul fermentat - provine din procesul de fermentare anaerobă. Are culoare neagră şi miros

pământiu. În funcţie de gradul de stabilizare, acest nămol are un conţinut de substanţe solide organice

cuprins între 45 şi 60 %.

19

Clasificarea nămolurilor după stadiul de prelucrare:

- nămol brut (neprelucrat)

- nămol stabilizat (aerob sau anaerob)

- nămol deshidratat (natural sau artificial)

- nămol igienizat (pasteurizat, tratat chimic sau compostat)

- nămol fixat (prin solidificare în scopul imobilizării compuşilor toxici)

- nămol incinerat (supus operației de incinerare)

Clasificarea nămolurilor după compoziţie:

- nămoluri organice care conţin peste 50% substanţe organice (exprimate în substanţă uscată), acestea

provin din epurarea biologică

- nămoluri minerale cu un conţinut de peste 50% substanţă anorganică (exprimată în substanţă uscată)

care provin din epurarea mecano-chimică

Clasificarea nămolurilor după provenienţa apelor uzate :

- nămoluri de la epurarea apelor uzate menajere

- nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti

- nămoluri de la epurarea apelor industriale

Clasificarea nămolurilor după filtrabilitate:

- nămoluri greu filtrabile cu rezistenţa la filtrare (r) cuprinsă între 1012-1013 cm/g (cuprind nămolurile

urbane brute şi fermentate)

- nămoluri cu filtrabilitate medie, (r) cuprinsă între 1010-1012 cm/g (cuprind nămolurile industriale )

- nămoluri uşor filtrabile, (r) ≤ 1010 cm/g (cuprind nămolurile urbane condiţionate chimic precum şi

unele nămoluri minerale).

Clasificarea nămolurilor active cu proprietăţi de sedimentare nefavorabile:

- nămolul plutitor , apărut în decantoarele secundare, care decantează şi compactează bine, dar care

apoi se ridică (parţial sau total) la suprafaţa apei limpezite, uneori chiar înainte de trecerea a 30 minute.

Ridicarea nămolului se datorează fenomenului de denitrificare şi de înglobare sau aderență a bulelor de

azot gazos în masa nămolului decantat. Fenomenul se întâlneşte mai ales la apele cu concentraţii mari

de nitriţi sau nitraţi;

20

- nămolul septic ce apare în decantoarele secundare în spaţiile “moarte”, în care nămolul sedimentat

stagnează mai mult de 18 ore. În nămolul depus în aceste zone, se dezvoltă germeni anaerobi care

produc gaze (H2S, CO2, CO, CH4 și H2) care desprind nămolul şi îl ridică la suprafaţă;

- nămolul supraaerat, rezultă ca urmare a unei agitări violente în bazinul de aerare ce duce la

formarea unor bule de aer de care se ataşează flocoanelor de nămol activ;

- nămolul defloculat, se formeaza prin fărâmițarea flocoanelor în particule foarte mici (grupe de

bacterii sau bacterii libere) care sedimentează greu sau deloc. Apariţia defloculării se traduce printr-o

turbiditate ridicată a supernatantului deasupra stratului de nămol decantat;

- nămol umflat, se produce în cazul umflării, înmulţirii unor microorganisme filamentoase sau

zoogleale care modifică structura microscopică a flocoanelor de nămol. Aceste nămoluri sunt nedorite

în procesele de epurare, dar existenţa lor ne dă anumite semnale cu privire la deficienţele proceselor de

epurare.

Legislația specifică pentru aplicarea nămolurilor de epurare pe sol

Utilizarea nămolurilor de la staţiile de epurare în agricultură şi în special a solurilor a fost

reglementată prin Directiva 86/278/CCE privind protecţia mediului. Directiva a fost transpusă în

legislaţia românească prin O.M. nr. 49/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia

mediului şi în special a solurilor când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură, modificat în luna

octombrie 2004 prin Ordinul nr. 334/2004 privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se

utilizează nămoluri de la staţiile de epurare în agricultură.

Din conținutul directivei rezultă:

-stabilirea anumitor măsuri comunitare iniţiale privind protecţia solurilor;

-încurajarea valorificării nămolurilor în agricultură, cu condiţia ca acestea să fie utilizate în mod corect;

-stabilirea valorilor limită ale metalelor grele în sol, deoarece acestea pot fi toxice pentru plante şi de

asemenea, pentru om, prin prezenţa lor în recolte;

-nămolurile să fie tratate înainte de a fi utilizate în agricultură

21

Stabilirea normelor tehnice are drept scop următoarele:

-valorificarea potenţialului agrochimic al nămolurilor de epurare;

-reducerea efectelor nocive ale nămolului asupra solurilor, apelor, vegetaţiei, animalelor şi omului,

astfel încât să se asigure utilizarea corectă a acestora în agricultură;

-stabilirea valorile maxime admisibile pentru concentraţiile de metale grele în solurile pe care se aplică

nămoluri;

-stabilirea concentraţiile maxime admisibile de metale grele din nămolurile destinate pentru utilizarea

în agricultură;

-stabilirea valorilor limită pentru cantităţile anuale de metale grele care pot fi introduse în terenurile

agricole pe baza unei medii de 10 ani;

-impunerea ca împrăştierea nămolului să se facă numai în perioadele în care sunt posibile accesul

normal pe teren şi încorporarea nămolului în sol imediat după aplicare.

Ordinul impune ca la aplicarea nămolurilor pe sol trebuie să se ţină cont de următoarele reguli:

a) trebuie să fie avute în vedere necesităţile nutriţionale ale plantelor;

b) să nu se compromită calitatea solurilor şi a apelor de suprafaţă;

c) valoarea pH-ului din solurile pe care urmează a fi aplicate nămoluri de epurare trebuie să fie

menţinută la valori peste 6,5.

Condițiile care se cer a fi îndeplinite la împrăştierea nămolurilor de la staţiile de epurare, sunt în

funcție de următorii factori:

-panta terenului,

-permeabilitatea solului,

-drenajul solului,

-pericolul de eroziune la suprafaţă,

-inundabilitatea, capacitatea de apă utilă,

-adâncimea apei freatice,

-pH,

-capacitatea de schimb cationic și încărcarea cu metale grele.