Managementul Operativ Si Tactic Al Interventiilor Pentru Ris

Managementul operativ şi tactic al intervenţiilor pentru riscuri naturale şi tehnologice

1. Introducere

Strategia de reducere a efectelor dezastrelor constituie o provocare globală, prezentă şi viitoare, care necesită o implicarea a tuturor comunităţilor umane, cu toate eforturile de care acestea sunt capabile. Trebuie abordat aproape orice fenomen fizic cu potenţial distructiv de pe planetă, din înaltul stratosferei şi până în adâncurile abisale.

Provocarea majoră pentru umanitate este de a găsi o cale de a convieţui cu aceste fenomene. Un dezastru natural este generat atunci când oamenii sunt surprinşi de producerea fenomenului potenţial distructiv, din vina lor sau pentru că nu au avut altă alegere şi datorită faptului că nu au fost suficient de pregătiţi în momentul când s-a produs.

Deceniul Internaţional pentru reducerea Dezastrelor Naturale instituit de ONU (IDNDR), pe perioada 1990-1999, a fost dedicat promovării soluţiilor pentru a reduce riscul hazardelor naturale. În pragul noului mileniu, deceniul s-a terminat cu multe victime ca urmare a producerii multor dezastre, pierderi economice enorme, dislocări şi suferinţe umane mai mari ca oricând. Deşi eforturile depuse pentru prevenire, în acest deceniu au fost uriaşe, nu s-au putut elimina consecinţele unor secole de administrare proastă şi pasivitate fatalistă în faţa capriciilor naturii.

Ceea ce a pus IDNDR în mişcare a fost procesul politic şi social, ireversibil şi benefic, bazat pe: sprijinirea mai bine a cunoaşterii, mai mult angajament public, mai multe cunoştinţe şi parteneriat pentru a implementa măsurile de reducere a riscurilor de toate genurile, la toate nivelurile.

Tendinţa generală a arătat o creştere a pierderilor datorate dezastrelor. Raţiunea este pe cât de simplă pe atât de complexă şi are de a face cu mecanismul prin care vulnerabilitatea oamenilor, a comunităţilor umane continuă să crească. Deşi frecvenţa evenimentelor naturale dramatice pare a fi constantă, activităţile umane contribuie la creşterea intensităţii lor, în funcţie de gradul de dezvoltare, activităţile de protecţia mediului, creşterea aglomerărilor urbane, distribuţia geografică a oamenilor şi avuţiei lor în locurile cele mai sigure, şi de capabilitatea structurilor guvernamentale. Se ştie clar acum că activitatea umană are un impact negativ asupra climei planetei, având ca rezultat creşterea nivelului mărilor şi a intensităţii dezastrelor potenţiale.

Deşi teoretic hazardele naturale pot ameninţa pe oricine, practic, a devenit clar că acestea tind să producă suferinţă proporţional cu gradul de sărăcie. Aceasta pentru că săracii depăşesc cu mult numărul celor bogaţi şi trăiesc în comunităţi numeroase în cartiere foarte sărace, locuind în zonele cele mai expuse la dezastre.

- 1 -


În fiecare an speranţa de viaţă şi nivelul de trai cresc în oraşe, unde trăieşte acum jumătate din populaţia planetei. Dar odată cu creşterea oraşelor şi populaţiei se produc schimbări în peisaj şi perturbări în ecosistemele naturale.

În ultimii ani, a existat o schimbare conceptuală majoră în modul cum oamenii au încercat să facă faţă dezastrelor datorate hazardelor naturale. În timp ce capacităţile umanitare de răspuns sunt vitale şi solicită în continuare atenţie, concentrarea spre risc subliniază recunoaşterea că intervenţia umană realizată pentru a reduce vulnerabilitatea comunităţii şi evaluările pot reduce impactul dezastrelor.

Această schimbare a fost concretizată în elaborarea Strategiei Internaţionale pentru Reducerea Dezastrelor.

Scopul Strategiei de la Yokohama şi Planul de Acţiune pentru o Lume mai Sigură (Conferinţa Mondială privind Reducerea Dezastrelor Naturale, Yokohama, 1994) este ca fiecare ţară să aibă responsabilitatea fundamentală şi suverană de a-şi proteja oamenii, infrastructura şi bunurile naţionale sociale şi economice de impactul dezastrelor naturale. Experienţa câştigată a demonstrat că prin angajarea factorilor socio-economici implicaţi, poate fi redusă vulnerabilitatea societăţii la hazarde naturale, la dezastre tehnologice şi de mediu.

Strategia Internaţională pentru Reducerea Dezastrelor (ISDR) adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1999 a avut ca scop furnizarea unui cadru global de acţiune, cu obiectivul de reducere a pierderilor umane, sociale, economice şi de mediu datorate hazardelor naturale şi fenomenelor legate de tehnologie şi de mediu. ISDR promovează dezvoltarea comunităţilor adaptate situaţiilor de dezastre prin promovarea cunoaşterii cat mai bine a importanţei reducerii dezastrelor potenţiale ca o componentă a dezvoltării durabile.

În februarie 2004, Adunarea Generală a Organizaţiei naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia 58/214 în care se decide desfăşurarea Conferinţei Mondiale privind Reducerea Catastrofelor (CMRC). S-a precizat că obiectivele acesteia ar trebui să fie: finalizarea studiului evaluator al Strategiei Planului de Acţiune de la Yokohama, pentru actualizarea cadrului director pentru secolul XXI; identificarea activităţilor care vizează asigurarea punerii în aplicare a dispoziţiilor pertinente ale Planului de Punere în Aplicare de la Johannesburg, adoptat de Summit-ul Mondial pentru Dezvoltarea Durabilă în domeniile de vulnerabilitate şi gestionare a catastrofelor şi creşterea credibilităţii şi disponibilităţii privind catastrofele ale agenţiilor însărcinate cu gestionarea acestora, în toate regiunile, aşa cum s-a stabilit în clauzele Planului de Punere în Aplicare de la Johannesburg.

Conferinţa Mondială privind Reducerea Catastrofelor a avut loc în perioada 18 – 22 ianuarie 2005 la Kobe-Hyogo, în Japonia (detalierea problematicii şi a Hotărârilor adoptate de participanţii la Conferinţă se vor prezenta in cap. 4 pct.4.4).

Diseminarea informaţiei şi experienţei, atât pentru informarea publicului cât şi pentru toate formele de educare şi instruire profesională sunt importante atât pentru

- 2 -


crearea unei culturi a protecţiei şi riscului cât şi pentru acţiunea de implicare crucială a comunităţilor locale prin noi forme de parteneriat de cooperare şi împărţire a responsabilităţilor.

Din fericire, formele moderne de acces la informaţii şi comunicaţii pot uşura expunerea mai largă şi lucrul în reţea conform acestor noi şi eficiente forme de asociere. Mai presus de orice, în ciuda acestor multe contribuţii, funcţiile asociate cu reducerea dezastrelor necesită să fie privite nu ca o cheltuială ci ca o investiţie în viitorul societăţii.

În scopul celor prezentate până acum, municipiul Bucureşti, prin amplasarea sa geografică şi prin concentrarea de forţe economico– sociale pendinte de calitatea sa de capitală a Românie - centru politic, administrativ, economic, financiar, educaţional, ştiinţific şi cultural, reprezintă o zonă cu una din cele mai mari valori ale nivelului vulnerabilităţii din ţară.

Pe teritoriul capitalei, precum şi în zonele de imediată proximitate, sunt prezente surse de risc, atât naturale cât şi surse risc din categoria celor care pot fi declanşate de activităţi antropice. Această primă concluzie asupra vulnerabilităţii trebuie completată cu remarca potrivit căreia orice risc natural manifest poate, în funcţie de intensitate, durată, amploare şi zonă de manifestare, să antreneze după sine manifestarea altor riscuri ale căror efecte pot fi chiar mai distructive decât cele ale factorului declanşator.

Principalele hazarde naturale acoperă practic toată gama care cuprinde fenomenele generate de hazarde climatice, seismice – şi în mai mică măsură – cele geomorfologice. Acestea din urmă practic nu – şi fac simţită prezenţa decât în aria de cuprindere a fenomenelor de eroziune, tasare şi alte asemenea fenomene cu evoluţie lentă şi, deci controlabilă.

2. Risc şi elemente supuse (expuse) riscului

Riscul este de asemenea, o noţiune care în timp a fost abordată într-o multitudine de forme în literatura de specialitate, atât în mediul ştiinţific cât şi în cel al specialiştilor în managementul răspunsului la dezastre. Riscul, în general, este definit ca o probabilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de suportat o pagubă (Dicţionarul explicativ al limbii române, 1984). O altă definiţie se referă la existenţa posibilităţii de producere a unui eveniment sau a unui lanţ de evenimente cu efecte parţial anticipate (Ianoş, 1993).

Expunerea la hazard este relativ constantă într-un areal, vulnerabilitatea implică reacţia societăţii umane, nivelul calitativ şi cantitativ al pregătirii şi reacţiei acesteia faţă de pericol, iar combinaţia dintre cele două defineşte cantitativ riscul reprezintă o

- 3 -


măsură a pierderilor datorate hazardului şi vulnerabilităţii pentru o zonă, localitate sau subdiviziune administrativ - teritorială.

Conform definiţiei date de Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al Naţiunilor Unite (UN-OCHA), în cadrul manualului “Întrebuinţarea Capacităţilor Civile şi Militare în caz de Dezastre” riscul este “nivelul pierderilor prognozate ce vor fi produse de un anumit eveniment. Acesta este funcţie de probabilitatea de apariţie a evenimentului şi pierderile pe care le va produce.”

Alte definiţii folosesc termenul pentru probabilitatea de producere a unui dezastru şi de a atinge un anumit nivel al pierderilor.

Definiţia dată în cadrul ISDR se referă la faptul că riscul este probabilitatea unor consecinţe periculoase sau pierderi aşteptate (de vieţi, oameni răniţi, proprietăţi, nivel de trai, activităţi economice perturbate sau mediu distrus) rezultate din interacţiunea dintre hazardele naturale şi umane induse şi condiţiile vulnerabile/capabile.

Riscul natural este definit prin urmările aşteptate (în sens probabilistic) determinate de incidenţa unor fenomene naturale având potenţialul de generare a unui impact negativ sever (pierderi umane, pagube asupra proprietăţilor, întreruperea sau afectarea activităţilor economice şi culturale ale societăţii). Aceste urmări se pot raporta la anumite perioade de referinţă (perioade de expunere, perioade de observaţie). Riscul natural include riscul corespunzător unor urmări indirecte, determinate de efectele fenomenelor naturale asupra diferitelor activităţi ale omului (exemple: poluare determinată de afectarea unor unităţi industriale, inundaţii determinate de avarierea unor lucrări de retenţie, incendii de masă).

Riscurile naturale sunt determinate de hazardele naturale, de vulnerabilitatea elementelor expuse şi de expunerea acestora.

Riscul are un caracter nedefinit de predicţie, încercând să redea probabilitatea sau posibilitatea reală de producere a unui fenomen, oarecum aşteptat, cu consecinţe grave, faţă de care omul are o poziţie pasivă (Bogdan şi Niculescu, 1999).

Zăvoianu şi Dragomirescu (1994) citând pe Crozier (1988) prezintă riscul ca fiind “gradul aşteptat de pierderi produse în funcţie de hazard şi de vulnerabilitate”.

Riscul poate fi definit, deci, ca fiind posibilitatea de expunere a omului şi a bunurilor materiale create de acesta la acţiunea unui hazard de o anumită mărime” (Bălteanu, 2000). Relaţia matematică a riscului reprezintă produsul dintre hazard, elemente de risc şi vulnerabilitate:

R = H x E x V

în care: R = risc, H = hazard, E = elemente de risc, V = vulnerabilitate.Amploarea riscului este deci proporţională cu magnitudinea şi tipul de hazard

natural produs (cutremur, inundaţie, furtună, etc), elementele expuse (populaţie şi bunuri materiale, elemente de infrastructură) şi nivelul de vulnerabilitate al acestora.

- 4 -


De fapt elementele specifice riscului reprezintă: populaţia, clădirile, instalaţiile, proprietăţile, căile de comunicaţie, activităţile economice, serviciile publice, utilităţile publice şi alte elemente de infrastructură.O posibilă abordare a noţiunii de risc, ca noţiune generală de definire sistemică a evoluţiei şi impactului hazardelor naturale ar putea fi abordarea sa ca noţiune matematic – probabilistică.

Noţiunea de risc este asociată noţiunii de hazard. În timp ce, în esenţă hazardul defineşte ameninţarea ca atare, tipologia acesteia şi caracteristicile ei de manifestare, riscul defineşte probabilitatea ca această ameninţare să se transforme într-un eveniment în derulare.

Având în vedere că orice eveniment din evoluţia sistemică a pământului, luat în ansamblul său ca un conglomerat deosebit de complex de subsisteme interdependente (litosferă, biosferă, hidrosferă, atmosferă etc.) poate fi caracterizat probabilistic pe baza al oricărui parametru, putem afirma că se poate asocia fiecărui tip de ameninţare de etnologie naturală (fără intervenţia direct declanşatoare a omului) ca o funcţie probabilistică de risc natural, cu domeniul de valori în intervalul (0 – 1).

Factorul de pondere “risc” asociat unui tip de hazard se aplică asupra tuturor elementelor potenţial afectabile dintr-un areal dat. Aceste elemente pot face parte din oricare dintre subsistemele constituente sau asociate arealului respectiv:

Subsisteme geo – morfologice (relief, bazine hidrografice etc.) Subsisteme ale biosferei (floră, faună, populaţie) Subsisteme social – economice Infrastructură, etc.

În sensul celor de mai sus putem deduce o formulă estimativ – empirică a riscului într-un areal dat, fără a avea pretenţia unei determinări riguroase a valorii, datorită numărului mare de parametri empirici sau aproximaţi care compun funcţia respectivă. Totuşi, estimarea astfel realizată este suficient de bună pentru determinarea pragului de acceptabilitate a riscului, în vederea stabilirii măsurilor manageriale de prevenire şi protecţie pentru arealul dat.

Astfel, putem spune că :RH = H x (Ev x gv)j j =1, n , unde:RH = riscul asociat unui tip de hazard

H = hazardulEv = elementul vulnerabilgv = gradul de vulnerabilitate al elementului specificatj = numărul curent al unui element vulnerabiln = numărul total de elemente vulnerabile

Prin estimarea valorii RH putem aprecia deci gradul de afectare şi consecinţele unui hazard manifest în arealul pentru care se calculează acesta.

- 5 -


Dincolo de exprimarea unei probabilităţi de producere a unei pagube fizice, este fundamental de apreciat că riscurile există sau au fost întotdeauna create în sistemele sociale. Este important să ţinem seama de contextul social în care se întâmplă riscul şi că oamenii nu au aceleaşi percepţii privind riscul şi nu le produc aceleaşi trăiri în subconştient.

În documentul elaborat în cadrul ISDR – Living with the risk – pentru exprimarea matematică a riscului convenţional este folosită ecuaţia:

Recunoaşterea vulnerabilităţii, ca element cheie în ecuaţia riscului a fost însoţită şi de creşterea interesului legat de capacităţile oamenilor de a face faţă, de a rezista şi de a se reface după impactul hazardelor, vizând aici un sens al potenţialului capabilităţilor manageriale şi operaţionale pentru reducerea pericolelor existente şi a gradului de vulnerabilitate.

Dimensiunile sociale sunt legate strâns de procesul de luare a deciziei în relaţie cu riscul dezastrului, deoarece ele cuprind o serie de percepţii ale riscului şi a cauzelor adiacente.

Concentrarea pe managementul riscului, mai degrabă decât pe producerea dezastrului, reflectă o atitudine pro-activă legată de ameninţările potenţiale la adresa valorilor sociale şi materiale, înainte ca acestea să fie pierdute. Analiza şi lecţiile învăţate din experienţele dezastrelor anterioare ajută la definirea profilurilor riscurilor legate de oameni, activităţi şi locuri care îşi împart atributele, în faţa surselor potenţiale specifice de distrugere. Înţelegerea riscului legat de abilitatea de a defini ce poate să se întâmple în viitor, oferă o serie de alternative posibile de alegere. Evaluarea riscurilor, bazată pe analiza vulnerabilităţii şi hazardului, este un pas necesar pentru adoptarea unor politici şi măsuri adecvate şi de succes pentru reducerea efectelor dezastrelor.

Nivelele de cunoaştere a riscului depind în mare măsură de cantitatea şi calitatea informaţiei disponibile şi de deosebirile în perceperea riscului de către oameni. Oamenii sunt mai vulnerabili când nu cunosc pericolele care produc o ameninţare la adresa vieţii şi bunurilor lor. Cunoaşterea riscului variază printre oameni, comunităţi, agenţii şi guverne, în funcţie de percepţiile lor specifice. Acestea pot fi influenţate de cunoaşterea pericolelor şi vulnerabilităţii precum şi de posibilitatea de a obţine informaţii precise şi la timp despre ele.

Prin evaluarea/analiza riscului se înţelege un proces de a determina natura şi întinderea riscului prin analizarea hazardelor potenţiale şi evaluarea condiţiilor

- 6 -

Risc = Hazard (H) x Vulnerabilitate (V) / Capacitate (C)sau

Risc = funcţie de (H şi V / C)


existente de vulnerabilitate/capacitate care pot pune în evidenţă o ameninţare potenţială sau o afectare a oamenilor, proprietăţii, nivelului de trai şi mediului de care depind.

Prognoza riscului implică posibilitatea precizării cât mai exacte a locului de apariţie a fenomenului respectiv (Bălteanu et al., 1989). Trebuie remarcat în acest context progresul însemnat al capacităţilor de prognoză în cazul multor fenomene, atât în privinţa momentului de producere, cât şi a arealului susceptibil a fi afectat.

Procesul de conducere a unei evaluări a riscului se bazează pe o analiză atât a caracteristicilor tehnice ale dezastrelor cât şi a localizării, intensităţii şi probabilităţii lor dar şi pe analiza dimensiunilor fizice, sociale şi economice a vulnerabilităţii, în timp ce se iau în calcul limita maximă a capabilităţilor pertinente la scenariile riscului.

Evaluările riscului includ informaţii calitative şi cantitative în înţelegerea riscului, factorii şi consecinţele lor fizice, sociale, economice şi de mediu. Este un prim pas necesar care se realizează înaintea oricărei măsuri de reducerea a efectelor dezastrului. Relevanţa sa pentru planificarea şi dezvoltarea strategiilor de reducerea riscurilor a fost adresată explicit pe timpul IDNDR (1989), care a stabilit că:

„În anul 2000, toate ţările, ca părţi ale acestui plan de a realiza o dezvoltare durabilă, ar trebui să realizeze:

a) Evaluări naţionale cuprinzătoare ale riscurilor datorate hazardelor naturale, ţinându-se cont de aceste evaluări la întocmirea planurilor.”

Acesta a fost reiterat ca primul principiu, în Strategia şi Planul de Acţiune de la Yokohama (1994): „Evaluarea riscului este un pas necesar pentru adoptarea unor politici şi măsuri adecvate şi de succes privind reducerea dezastrelor.”

Evaluarea riscului cuprinde folosirea sistematică a informaţiilor disponibile pentru a determina probabilitatea producerii unor evenimente certe şi magnitudinea posibilelor lor consecinţe. Ca proces, în general se acceptă să se includă următoarele activităţi:

Identificarea naturii, locaţiei, intensităţii şi probabilităţii unei ameninţări. Determinarea existenţei şi gradului de vulnerabilitate şi expunere la ameninţare. Identificarea capacităţilor şi resurselor disponibile. Determinarea nivelelor acceptabile de risc. Fazele analitice implicate în evaluarea riscului includ câteva din sarcinile de

bază pentru managementul riscului. Figura 1.4 arată etapele de bază ce trebuie parcurse într-un proces de evaluare a riscului.

- 7 -


Fig. 1.1 - Etapele de evaluare a riscului

Identificarea hazardelor constituie de obicei punctul de plecare pentru procesul de evaluare a riscurilor.

Atât evaluarea hazardelor cât şi evaluarea vulnerabilităţii/capacităţii utilizează proceduri tip care includ colectarea datelor primare, monitorizarea, procesarea datelor şi tehnici de realizare a anchetelor sociale, printre altele. În cazul evaluării hazardelor, unde de obicei este folosită înaltă tehnologie, adaptată pentru monitorizarea şi stocarea datelor proceselor geologice şi atmosferice, activităţile de evaluare sunt de obicei restrânse la o comunitate ştiinţifică. Pe de altă parte, pentru evaluarea vulnerabilităţii şi capacităţii se folosesc tehnologii şi metodologii convenţionale, prin care comunităţile supuse la risc pot juca şi ele un rol activ, precum este realizarea unei hărţi a riscurilor la care este supusă comunitatea.

După aceste particularizări privind evaluarea hazardului şi vulnerabilităţii/ capacităţii urmează un set mai mare sau mai mic de proceduri care în general sunt puse sub conceptul de analiză a riscului. Înţelegând prin aceasta că, analiza riscului constituie o etapă vitală a întregului proces de evaluare a riscului prin metodele de furnizare cu privire la obiective şi informaţia tehnică din care pot fi estimate nivelele de risc.

- 8 -

IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC

HAZARD VULNERABILITATE/ CAPACITĂŢI

Determinarea locaţiei geografice, intensităţii şi

probabilităţii

Determinarea susceptibilităţilor şi

capacităţilor

Estimarea nivelelor de risc

Evaluarea riscurilor

Costuri socio-economice/analizarea beneficiilorStabilirea priorităţilor

Stabilirea nivelelor acceptabile de risc.Elaborarea scenariilor şi măsurilor

ANALIZA

RISCULUI

EVALUAREA

RISCULUI


Informaţia produsă prin analiza tehnică a riscului permite stabilirea unor politici guvernamentale imparţiale, resursele necesare pentru pregătirea dezastrelor şi schemele de asigurare. Dar de la nivelele de risc estimate la determinarea nivelelor acceptabile de risc, este luată, de obicei în calcul, o anumită serie de considerente valorice. Analizele cost socio-economic/profit conduc de obicei la stabilirea priorităţilor care ajută apoi la descrierea nivelelor de risc acceptabil. Aceste nivele vor depinde în mare măsură de guvern, priorităţile comunităţii, interese şi capacităţi. Se ajunge la această situaţie, când neconcordanţe subiective de natură cantitativă şi calitativă, în evaluarea riscului, necesită să fie eliminate.

Distincţia între evaluarea riscului şi percepţia riscului are implicaţii importante pentru reducerea riscului. În unele cazuri, ca de pildă exerciţiile de evaluare a vulnerabilităţii/capacităţii, percepţia riscului poate fi inclusă formal în procesul de evaluare, prin încorporarea ideilor oamenilor şi a percepţiilor privind riscul la care sunt expuşi aceştia. Totuşi, răspândirea şi creşterea folosirii tehnicilor şi metodelor asistate de calculator - precum cele implicate în Sistemul de Informaţii Geografic (GIS) - poate lărgi breşa produsă de informatică între evaluarea tehnică a riscului şi înţelegerea de către oameni a riscului.

Prin urmare, nivelele acceptabile ale riscului pot varia în funcţie de contribuţia relativă a opiniilor privind riscurile obiective versus riscurile percepute, la anumite scări individuale, comunitare şi internaţionale. Tabelul de mai jos descrie diferenţele principale între evaluarea riscului şi percepţia riscului.

Faza de analiză Procese de evaluare a riscului Procese de percepţie a riscului

Identificarea riscului Monitorizarea evenimentuluiConcluzie statistică

Intuiţia individualăCunoaştere personală

Estimarea riscului Magnitudine/frecvenţăCosturi economice

Experienţă personalăPierderi intangibile

Evaluarea riscului Analize cost/beneficiuPolitica comunităţii

Factori personaliAcţiune individuală

Tabelul 1.1 - Diferenţele principale între evaluarea riscului şi percepţia riscului adaptat de: K. Smith, Environmental hazards, 1997

Hazardele şi dezastrele naturale care le pot fi asociate necesită informaţii semnificative despre mediul înconjurător şi modul de utilizare a terenurilor; datorită amploarei zonelor afectate, atât studiile cat şi operaţiunile de intervenţie, căutare şi salvare sunt de mari proporţii.

- 9 -


Diversitatea şi distribuţia spaţială şi temporală a hazardelor naturale sunt determinate de diverşi factori, cum ar fi:

- configuraţia şi alcătuirea reliefului;- factori climatici (precipitaţii abundente, vânturi puternice);- factori seismici (cu efecte asupra formelor de relief, mediului construit,

populaţiei şi funcţiunilor social-economice);- factori antropici care prezintă două aspecte distincte:- modificări de mediu-despăduriri, utilizări necorespunzătoare ale terenurilor,

amplasarea unor obiective economice în locuri inadecvate;- lucrări de împădurire, amenajări funciare, îndiguiri, desecări şi irigaţii.Capabilitatea/capacitatea de a face faţă, a fost definită ca fiind măsura în care

oamenii şi organizaţiile folosesc resursele existente pentru a obţine rezultate benefice pe timpul condiţiilor neobişnuite, anormale şi vitrege ale unui eveniment sau proces dezastruos (ISDR, Living with the risks).

Întărirea limitei maxime a capacităţii obişnuite creează optimismul necesar pentru a rezista la efectele hazardelor naturale şi de altă natură.

Controlul riscului presupune să se efectueze o evaluare a acestuia, riscul fiind considerat acceptabil sau inacceptabil. Dacă este inacceptabil, atunci se organizează măsuri de reducere a riscului şi de reacţie în caz de urgenţă, iar după implementarea măsurilor se reevaluează riscul, aşa cum este prezentat în figura nr. 1.2.

Fig. nr. 1.2 Analiza de risc şi planificarea în caz de urgenţă

- 10 -

Evaluarea riscului

Reducerea risculuiPlanificarea răspunsului în caz de urgenţă

Controlul riscului


Fazele de reducere a riscului sunt prezentate în figura nr. 1.3.

Fig. nr. 1.3 - Fazele reducerii riscului

Elementele la risc sau elementele expuse riscului includ populaţia, construcţiile, dotările industriale, infrastructura, diferitele bunuri sau valori economice şi culturale, activităţile umane (economice, culturale, administrative etc.) expuse riscului de a fi afectate de un hazard natural într-un anumit areal.

Expunerea unor elemente la risc este definită prin fracţiunea din timpul total în care ele sunt expuse în anumite condiţii care le fac susceptibile de a fi afectate de incidenţa unor fenomene naturale. Se deosebesc:

- elemente cu expunere constantă (permanentă), cum sunt construcţiile, infrastructura etc;

- elemente cu expunere variabilă, cum sunt populaţia, unele activităţi etc.Pericolele cresc dinamic şi cu varietatea crescută a impactului potenţial.

Datorită schimbării mediului înconjurător, multe ţări şi organizaţii regionale cheamă la o cunoaştere mai bună a caracteristicilor riscului. Cunoaşterea suplimentară necesită o cercetare mai concentrată pe riscuri şi o înţelegere mai bună a naturii, efectelor şi istoriei lor.Pentru a face distincţie între diverse tipuri de riscuri, multe instituţii au dezvoltat cataloage de riscuri pe diferite tipuri de hazarde.

- 11 -

Evaluarea riscului

Revizuirea măsurilor existente de prevenire/control

Revizuirea pentru acceptabilitate- cât mai mic cu putinţă

Măsuri suplimentare de prevenire/control (Analize

cost/beneficii)

Acceptarea sau implementarea măsurilor suplimentare de prevenire/control

Reducerea riscului


Zonele de risc sunt areale delimitate geografic prin metode fundamentate ştiinţific, în interiorul cărora există elemente expuse importante, care sunt expuse unor riscuri naturale importante.

Alcătuirea unor relaţii puternice între diverse tipuri de riscuri naturale pot da impresia că eforturile de a le cataloga au fost inutile. La ce nivel poate o alunecare de teren, recunoscută ca hazard geografic, deveni o curgere de noroi, care este clasificată şi ca hazard hidrologic? În acest fel, riscurile primare declanşează şi un număr mare riscuri secundare sau colaterale. În multe cazuri, acestea produc comunităţii ameninţări mai mari decât riscurile primare.

Riscul este înrădăcinat în condiţiile vulnerabilităţii fizice, sociale, economice şi de mediu care necesită să fie evaluate şi gestionate permanent. Obiectivul primar este de a minimiza expunerea la riscuri prin dezvoltarea şi flexibilizarea capabilităţilor individuale şi sociale şi a capacităţii instituţionale care pot rezista la pierderile şi stricăciunile potenţiale.

3. Dezastru

„Strict vorbind, nu există ceva palpabil ca dezastre naturale dar există hazarde naturale. Un dezastru este rezultatul unui impact al hazardului asupra societăţii. Astfel efectele unui dezastru sunt determinate de existenţa unei vulnerabilităţi a comunităţii la hazard (sau invers, de abilităţile sau capacitatea acesteia de a-i face faţă). Această vulnerabilitate nu este naturală dar este rezultatul unui întreg şir de schimbări constante, factori fizici, sociali, economici, culturali, politici şi chiar psihologici care alcătuiesc viaţa oamenilor şi creează mediul în care trăiesc. „Dezastrele naturale reprezintă pedeapsa naturii împotriva acelor oameni care au greşit” John Twigy.

Într-o accepţiune extinsă, hazardele reprezintă cauzele potenţiale de impact negativ major, iar dezastrele reprezintă efectele grave ale acestora.

Conform definiţiei date de OCHA/UN şi folosită în acest moment de majoritatea organismelor internaţionale de răspuns în astfel de situaţii, „dezastrul reprezintă producerea unui eveniment nefavorabil şi neprevăzut care duce la perturbarea funcţionării normale a societăţii (comunităţii) umane. Un eveniment sau o serie de evenimente care duc la creşterea numărului victimelor şi/sau a distrugerilor materiale, la nivelul proprietăţii, infrastructurii şi serviciilor esenţiale comunităţii până la un nivel care este peste capacitatea normală a comunităţii afectate de a face faţă fără ajutor din afară”.

Dezastrul natural implică existenţa iniţială a unui risc major, capabil să afecteze componentele mediului dintr-o regiune. Consecinţele produse ca urmare a realizării riscului, fie ele pagube materiale sau umane, ating nivelul de dezastru când sistemul

- 12 -


local nu îşi poate reveni într-un interval rezonabil de timp fără ajutor extern (Blaikie et al., 1994, Etkin et al., 1998, Smith, 2001).

În accepţiunea legislaţiei din ţara noastră (de ex. Ordonanţa Guvernului României nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor), dezastrul reprezintă o noţiune mai largă, utilizată cu sensuri aparent diferite, fie ca o grupare a cauzei şi efectelor, fie ca o urmare a unor fenomene naturale.

Potrivit acestei ordonanţe, dezastrele sunt fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de oameni sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă; în această categorie sunt cuprinse: cutremurele, alunecările şi prăbuşirile de teren, inundaţiile şi fenomenele meteorologice periculoase, epidemiile şi epizootiile.

Terminologia internaţională gradează amploarea situaţiilor de dezastru în funcţie de raportul dintre efecte şi resursele necesare pentru a face faţă situaţiilor create (resursele se refera la sfera materială, financiară, umană, managerială).

Astfel dezastrul apare ca o situaţie neprevăzuta, dar posibilă, cauzata de un fenomen cu potenţial distructiv care afectează întregi colectivităţi şi se caracterizează prin:

- pierderi de vieţi, răniri şi numeroase persoane dispărute, distrugeri, avarieri, efecte economice şi sociale negative deosebite;

- producerea unor lanţuri de evenimente, cu tendinţa de amplificare si de răspândire a acestora de aşa natură încât exista posibilitatea de afectare progresiva şi pierdere temporară a controlului asupra lanţului de evenimente;

- lipsa resurselor pentru a face faţă situaţiei create, a reveni la normal si a reconstrui dotările afectate, fiind necesare resurse de la alte colectivităţi sau autorităţile ierarhic superioare;

- impactul psihologic puternic.După valoarea efectelor produse (după diverse surse citate de Zăvoianu,

Dragomirescu, 1996) hazardele capătă dimensiunea unor dezastre, dacă se produc:- după Sheehan, Hewit: - victime umane: - cel puţin 100 morţi

- cel puţin 100 răniţi - pagube materiale: - cel puţin 1 milion $ SUA

- după Swiss Re: - victime umane: - cel puţin 200 morţi - pagube materiale: - cel puţin 16,2 milioane $ SUA

- după Gares, 1994 (citat de Grecu, 1997): - victime umane – cel puţin 200 morţi

- după Bălteanu, 2000: - victime umane: - 10 morţi - 50 răniţi

- pagube materiale: - 1 milion $SUA.

- 13 -


O noţiune des utilizată de diferiţi experţi este catastrofa care reprezintă o situaţie creată de incidenţa unui eveniment (unui agent, unei acţiuni) de provenienţa naturală sau tehnologică etc. cu caracter de schimbare fizica violenta si brusca a stării normale, cu potenţial de afectare mai puternic decât in caz de dezastru. In catastrofe, pe lângă perturbările specifice la nivelul colectivităţilor umane, instituţiile şi serviciile legal abilitate pentru acţiuni post-dezastru sunt lipsite de posibilitatea de a interveni, dotările, personalul şi funcţionalitatea fiindu-le total afectate. In cazul unor efecte de aceasta amploare la nivel naţional, sunt necesare resurse si asistenta din partea comunităţii internaţionale.

Termenul “catastrofă” nu este deci folosit conform definiţiilor din dicţionarul lingvistic unde dezastru, catastrofă şi calamitate sunt sinonime: “un eveniment tragic, de mari proporţii, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate, tragedie”.

Bogdan şi Niculescu (1999) citând pe Zăvoianu şi Dragomirescu (1994) arată că dezastrul rezultă din interacţiunea spaţială dintre un fenomen extern şi o populaţie care este sensibilă la aceste procese şi probabil la pierderile tangibile şi intangibile. Autorii mai sus menţionaţi, ca de altfel majoritatea experţilor în managementul dezastrelor, susţin că dezastrul care reprezintă consecinţa nu trebuie să se confunde cu hazardul care este de fapt un fenomen cu potenţial distructiv. Deci, un hazard nu presupune întotdeauna un dezastru dacă nu există populaţie vulnerabilă la acest fenomen.

Conform definiţiei folosite în cadrul ISDR – dezastrul este o perturbare serioasă a funcţionării unei comunităţi sau a societăţii ce produce pierderi umane, materiale, economice şi de mediu de mari proporţii care depăşesc posibilitatea comunităţii/societăţii afectate de face faţă folosind resursele proprii. Deci dezastrul natural trebuie privit din perspectiva consecinţelor pe care le are un anumit hazard asupra sistemului economico-geografic, care fac ca acel sistem să nu poată face faţă impactului cu propriile forţe.

Din perspectiva teoriei sistemelor, pagubele produse de riscurile şi dezastrele naturale sunt rezultatul interacţiunii dintre trei sisteme principale şi mai multe subsisteme (Mileti, 1999): mediul fizic terestru (clima, ape etc.), populaţie (clase sociale, rase, culturi etc.) şi mediul construit (clădiri, poduri etc.). Înţelegerea corectă a relaţiilor dintre hazard, vulnerabilitate, risc şi dezastru condiţionează utilizarea corectă a terminologiei. Aceste raporturi sunt sintetizate de Alexander (1993) astfel: “Hazardul poate fi privit ca situaţia predezastru, în care există un anumit risc de producere a unui dezastru, mai ales din cauza faptului că o comunitate umană este situată într-o poziţie de vulnerabilitate”.

În concluzie, termenii definiţi până acum, în diferite modalităţi, nu exprimă în totalitate fenomenele ca geneză, evoluţie, consecinţe şi măsurile ce le impun existând o împletire, o întrepătrundere şi o interdependenţă între aceştia, fapt ce face ca un control exact al acestora să fie practic dificil de executat.

- 14 -


Elementul determinant deci pentru o localitate, zonă, ţară care este afectată ca urmare a incidenţei unui hazard natural pentru a se considera că a atins nivelul unui dezastru trebuie ca impactul să fie grav sau să nu fie capabilă de a reacţiona în suficientă măsură, cu mijloace proprii, la situaţia creată. În situaţiile de dezastru, se solicită ajutor şi resurse de la alte unităţi administrative sau niveluri, de regulă superioare, pentru reacţie de urgenţă, limitarea consecinţelor defavorabile şi recuperare-reabilitare.

Un dezastru este o funcţie a procesului de risc. Rezultă din combinaţia hazardelor, condiţiilor de vulnerabilitate şi capacităţii sau măsurilor de a reduce consecinţele negative potenţiale ale riscului.

Riscul dezastrului face parte din cotidian. Cunoaşterea riscului este deci o condiţie necesară pentru procesul de reducere a efectelor dezastrelor.

Impactul negativ, sau dezastrul, va depinde de caracteristicile, probabilitatea şi intensitatea hazardului, precum şi de sensibilitatea elementelor expuse bazată pe condiţiile fizice, sociale, economice şi de mediu.

În timp ce multe riscuri naturale sunt inevitabile, dezastrele nu sunt inevitabile. Prin încercarea de a înţelege şi de a anticipa riscurile viitoare prin studiul celor care au avut loc şi prin monitorizarea situaţiilor prezente, o comunitate sau o autoritate publică este pusă să minimizeze riscul unui dezastru. Este o măsură de înţelepciune şi una din valorile societăţii dacă o comunitate este capabilă să înveţe din experienţa altora, mai bine decât din suferinţa proprie. Există o abundenţă de cunoştinţe despre natura şi consecinţele unor pericole diverse, frecvenţa aşteptată, magnitudinea şi potenţialul impactului geografic dar mult prea puţine exemple de lecţii învăţate din ele.

În perioada 1990 - 2000, a existat un interes crescut privind legătura dintre dezastre şi dezvoltare. Concentrată, la început, în special pe luarea în considerare a impactului dezastrelor asupra dezvoltării, a fost extinsă şi la adresa impactului dezvoltării asupra procentului de avarii ce se vor produce pe timpul dezastrului.

În paralel cu acest interes crescut privind interdependenţa dintre dezastre şi dezvoltare, pe timpul ultimelor decenii, rolul de participare al comunităţii ca şi capacitatea generală de împotrivire a oamenilor au fost recunoscute ca elemente cheie în explicarea riscului dezastrelor. Legătura creativă dintre condiţiile negative în care trăiesc oamenii şi trecerea cu vederea chiar şi atributelor pozitive pe care ei le au, subliniază importanţa dimensiunilor socio-economice ale riscului. Oricum, rămâne provocarea de a încuraja identificarea forţelor şi capacităţilor locale disponibile necesare pentru reducerea riscului de producere a dezastrelor. Importanţa expunerii capacităţilor ascunse din timp de normalitate devine o sarcină importantă pentru reducerea riscului dezastrelor. Capacitatea se aplică la toate nivelele societăţii şi organizaţiilor sociale unui şir mare de concepte fizice, sociale, economice şi ecologice.

- 15 -


4. Analiza multidimensională a riscului

În decursul timpului, riscul a fost perceput în mod diferit, în funcţie de capacitatea de înţelegere şi de explicare a cauzelor şi efectelor producerii unor evenimente, precum şi de posibilităţile ştiinţei de a identifica şi previziona apariţia şi influenţa unor factori asupra existenţei şi acţiunii umane, asupra mediului în care omul îşi derulează existenţa.

Perceperea riscului, într-o viziune cât de cât structurată şi coerentă, s-a produs odată cu apariţia şi dezvoltarea practicii economice bazată pe elementele de început ale ştiinţei. Riscul este înţeles, astfel, ca produs între probabilitatea de apariţie a pierderilor şi mărimea pierderilor, sub forma consecinţelor unor anumite evenimente posibile. În acest context riscul apare, pentru prima dată în istoria semanticii sale, asociat unei decizii, anume unei decizii raţionale.

Ca atare, în opinia noastră, o decizie raţională implică, firesc, identificarea variantelor posibile şi a consecinţelor lor, de regulă, a celor nedorite. Prin urmare, un proces decizional raţional include şi identificarea şi analiza riscului (riscurilor). De fapt, în acest moment se produce o analiză a ecartului dintre viitorul dorit şi viitorul posibil. Posibilitatea ca aceştia să nu se suprapună reprezintă, de fapt, riscul decizional, adică o formă de relaţionare a unor parametri în raport cu o anumită decizie, prin care se prefigurează un viitor posibil.

Plaja riscurilor, în fiecare domeniu al acţiunii umane, este deosebit de întinsă, ceea ce face ca stadiul lor să se efectueze în cadrul unei teorii ştiinţifice - „teoria riscului“. Specialiştii în acest domeniu de cercetare sunt denumiţi chiar „experţi în incertitudine“1.

Dacă iniţial, studierea riscurilor s-a dezvoltat, cu precădere în domeniul economico-financiar, mai apoi sfera cercetării s-a extins în alte subsisteme ale vieţii sociale. Astfel, în prezent, studiul şi evaluarea riscului nu mai reprezintă doar apanajul unei „elite“, ci sunt abordate în dezbaterile publice, mass-media, învăţământul universitar.

Motivaţia unor astfel de preocupări se regăseşte în tematizarea socială a riscurilor, ameninţărilor şi pericolelor la care omul este expus în societatea modernă. Nu-i mai puţin adevărat că, cele mai mediatizate riscuri sunt cele ce decurg din

1 Roger M.Cooke, Experts în Uncertanity .Opinion and subjective Probability in fince, New York, Oxford, Oxford University Presb, 1991.

- 16 -


activităţile economico-financiare, tehnologice şi militare, precum şi din manifestarea unor factori naturalui.

Tematizarea socială a riscurilor – arată renumitul sociolog german N. Luhmann – „reprezintă simptomul unei raportări a individului şi societăţii la viitorul propriu, viitorul devine dependent de deciziile prezente, în lipsa posibilităţii controlului sau evaluării consecinţelor acestora, caracteristică structurală a societăţii moderne“2.

Percepţia riscului are un puternic caracter psihologic, emoţional. Deseori oamenii pot accepta voluntar riscuri cu consecinţe grave pentru ei, dar pot fi şi reticenţi la riscuri cu consecinţe minore, chiar în condiţiile când posedă cunoştinţe suficiente. Aşadar, există, uneori, un paradox în comportamentul oamenilor faţă de risc.

De regulă însă, oamenii abordează cu mai puţină înţelegere riscurile singulare, dar grave, şi sunt mai toleranţi faţă de riscurile al căror consecinţe sunt mai puţin grave, dar frecvente. Aceste comportamente sunt o reflectare a modului cum este perceput riscul fie de către individ, fie de către societate.

Sunt două moduri, mai caracteristice, de abordare a riscului: unul fatalist (negativist) şi unul raţionalist.

Firesc, în viziunea fataliştilor, riscul se constituie într-o „ameninţare a soartei“, în opinia acestora posibilitatea depăşirii şi prevenirii consecinţelor subsumate respectivului risc fiind nulă.

În schimb, raţionaliştii au emis o serie de norme privind riscul, evidenţiind că, implicaţiile negative generate de un anume risc pot fi depăşite, printr-un comportament adecvat, denumit de către ei „comportament normativ“. Normele sunt definite ca „reflectarea raporturilor din realitatea existentă, la un moment dat, în scopul obţinerii unor efecte viitoare“3, ele instituindu-se prin intermediul unor relaţii într-un domeniu asupra căruia acţionează. Ca atare, comportamentul normativ implică abordarea normativităţii acţiunii, indiferent de specificul acesteia, din perspectiva logicii normelor (logicii deontice), a praxiologiei, sociologiei şi teoriei organizaţionale4.

Dacă acceptăm acest mod de abordare a riscului, considerând că majoritatea acţiunilor umane au la bază norme specifice, atunci se poate aprecia că numai un comportament normativ adecvat poate menţine riscurile, indiferent de scopul acţiunii, între anumiţi parametri (uneori fiind vorba de un anumit comportament) de aşa natură, încât acesta să nu fie afectat.

În literatura de specialitate apare chiar sintagma de „agresiune a riscurilor“, plecând de la ideea că, în general, activitatea umană generează riscuri, că însăşi natura

2 N.Luhmann, Soziologie des Risikos, de Gunter, Berlin/NY, 1993, p.327-328.3 Aron-Liviu Deac, Normele-condiţii ale acţiunii militare, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti 1996, p.19.4 Ibidem, p.19-22.

- 17 -


este generatoare de fenomene care se pot constitui în riscuri pentru om şi umanitate, că războiul generează risc, că eforturilor de menţinere a păcii le sunt asociate riscuri.

Ca urmare, în analiza genezei riscului nu se poate face abstracţie de acţiunea umană propriu-zisă. Chiar dacă apare ca o preliminare gândită de factorii de decizie, riscul se regăseşte în mod intrinsec, în respectiva acţiune. Din această perspectivă riscul apare ca măsură a imprevizibilului. El devine „operativ“ când a început acţiunea şi îşi manifestă prezenţa pe toată durata ei, uneori mult după finalizarea acesteia.

Fără îndoială că riscul poate fi conştientizat în funcţie de cantitatea de informaţii în legătură cu factorii care îl generează: potenţiali (virtuali, posibili, probabili); cinetici (cu acţiune de scurtă durată); dinamici (cu acţiune de medie şi lungă durată); pasivi (de disuasiune, adică de descurajare).

Apariţia unei teorii ştiinţifice (teoria riscului) care să studieze şi să cerceteze riscul şi implicaţiile lui în viaţa socială este de dată recentă. Acest lucru nu înseamnă că au lipsit, în decursul timpului, preocupări pentru stăpânirea a ceea ce omul considera a fi imprevizibil, incert, nesigur.

De pildă, în Evul Mediu, noţiunile de nesiguranţă şi risc s-au dezvoltat, mai ales, în sfera cămătăriei. Cămătarul justifică dobânda percepută – mai mică sau mai mare – prin comensurarea riscului de a nu mai primi banii împrumutaţi. Era, bineînţeles, o modalitate prin care viitorul era luat în calcul, fiind considerat parte componentă a economicului5.

Mai apoi, noţiunea de „risc“ capătă noi conotaţii, regăsindu-se în limbajul asigurărilor maritime, dată fiind nesiguranţa subsumată acestei modalităţi de transport. Raţionalitatea unei astfel de asigurări se întemeia pe convertirea unui sentiment într-o formă contractuală ce oferea posibilitatea manipulării unui viitor perceput ca incert şi chiar periculos. Asigurând aceste bunuri, inclusiv navele, proprietarii şi cei ce le transportau se puneau la adăpost de pericolele potenţiale, asigurarea, în sine, devenind o formă de limitare a pierderilor prin transformarea acestora în ceva calculabil.

Odată cu fundamentarea ,,teoriei probabilităţii", conceptul de risc cunoaşte o dezvoltare aparte. Astfel, el devine element al acestei teorii: probabilităţile de apariţie a unui anumit eveniment sunt asociate cu pierderile şi câştigurile. De asemenea, el este preluat şi de teoria economică, care îl integrează, în baza unei argumentaţii economice raţionale, contractelor economice.

Apariţia în plan economic (secolul XIX) a posibilităţii evaluării raţionalităţii şi rentabilităţii favorizează dezvoltarea conceptului de risc. Riscul se transformă astfel în acel ceva calculabil, fiind definit, ca produsul dintre probabilitatea de apariţie a unui eveniment şi ordinul de mărime al consecinţelor acestuia. Era evident că,

5 Jacques Le Goff, Negustori şi bancherii în Evul Mediu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1994, p.9.

- 18 -


avantajele economice sunt legate nemijlocit şi de curajul de a risca, adică de a accepta probabilităţile mici (probabilităţi care însă sunt calculate) asociate unor câştiguri mari şi probabilităţile mari asociate unor pierderi mici, cu condiţia existenţei unui asemenea comportament.

Pentru ca riscul să poată fi calculat şi apoi asumat au existat (chiar înainte de apariţia teoriei utilităţilor) încercări de a transpune diferitele utilităţi în termenii unei scale prestabilite, adică de a le transforma în măsuri obiective. S-a ajuns chiar la teorii utopice, în sensul că, prin convertirea utilităţilor într-o entitate formală, generalizabilă, riscul va deveni şi el o măsură pretabilă unor calcule formale. Evoluţiile ştiinţifice ulterioare, din acest domeniu, au ponderat astfel de euforii.

Ştiinţa a evoluat, în ultimele trei decenii ale secolului trecut, punând la dispoziţia cercetătorului ce aprofundează problematica riscurilor, multe instrumente viabile. Cu toate acestea, şi în continuare, se pune accent pe simţul de anticipare şi previziune. Apoi, evoluţiile în timp ale acestor cercetări a evidenţiat nevoia de o abordare interdisciplinară a riscului.

Recursul la istorie, în domeniul rezervat riscurilor a scos în evidenţă faptul că, atenţia ce li s-a acordat de către oameni a fost impusă de conştientizarea adevărului potrivit căruia, devenirea lor şi a societăţii, în general, este supusă acţiunii unor legităţi obiective, orice acţiune umană subsumând un anume scop. El se constituie în imaginea mentală a efectului respectivei acţiuni.

Astfel, apare evident că acţiunea, cu scopul ei, este un mod specific de realizare a lanţurilor cauzale în viaţa socială. De fapt, realizarea scopurilor se produce atunci când sunt asigurate condiţiile necesare şi suficiente, constituite din ansamblul împrejurărilor fără de care un proces (fenomen) nu se poate realiza. Eventualele perturbări ce apar pe traiectul scopului pot întârzia, sau chiar modifica, în profunzime, conţinutul prestabilit. Acestea sunt, în fond, riscurile, iar pentru limitarea apariţiei lor, sau, cel puţin, a efectelor lor, se impune, pe de o parte, stăpânirea a ceea ce presupune dialectica certitudinii şi incertitudinii, iar pe de altă parte, se cere aprofundarea experienţei istorice din domeniul de referinţă. Cu alte cuvinte, măiestria de a „balansa“ între incertitudine şi certitudine reprezintă o adevărată artă.

În practica socială această artă semnifică „ a şti cum să faci “ pentru a obţine un rezultat de excepţie în îndeplinirea scopurilor. Ea este considerată o îndemânare în raport cu experienţa, vocaţia, talentul, creativitatea şi imaginaţia celui antrenat într-un domeniu.

Analizele actuale ale unor decizii adoptate de mari conducători, în situaţii cu adevărat inedite, nu se pot argumenta cu instrumentele ştiinţei, sau chiar dacă este posibilă o astfel de argumentare, în prezent, iese în evidenţă că, ceea ce nu a fost posibil atunci prin aprofundări ştiinţifice, era posibil prin mijloacele artei. Aşadar, mecanismele interioare, prin care s-a ajuns la astfel de soluţii, aparţin unei alte sfere

- 19 -


decât a raţionamentului ştiinţific. Acest lucru la făcut pe Jomini să afirme că „…cele mai strălucite operaţii ale lui Napoleon ţin mai mult de domeniul poeziei decât de cel al ştiinţei exacte“6.

Înfruntarea riscului presupune mult curaj şi multă voinţă, acel autoreglaj conştient al omului care îl determină să-şi atingă scopul propus. Voinţa îl face pe om să creadă că imposibilul nu există, imposibil despre care Napoleon spunea că: „nu-i decât refugiul laşilor şi fantoma timizilor. În gura guvernanţilor, el este mărturia neputinţei“7.

La modul general, riscul este definit ca fiind „posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil“8. Dar, fiecărui domeniu al cunoaşterii îi este specifică o anumită terminologie (în cazul problematicii abordate – „teoria riscului“).

Prin urmare, anumiţi termeni, care sunt folosiţi în exprimarea curentă, pot avea o semnificaţie simplă, dar ei pot prezenta semnificaţii diferite când sunt utilizaţi în domenii de specialitate: financiar, economic, social, tehnic, politic, militar, securitate etc. Un astfel de termen este şi cel de „risc“.

Ca atare, de la un domeniu la altul, regăsim definiri diferite ale riscului. Însă, pentru o mare categorie el semnifică expunerea la situaţii nedorite, fiind utilizat, frecvent, în aprecierea consecinţelor negative produse de evenimente nedorite.

Nu încape îndoială că, activităţile desfăşurate, individual sau în grup, sunt însoţite de anume riscuri care, atunci când se întrunesc condiţiile favorizante, se pot produce cu o probabilitate, mai mare sau mai mică.

Pierderile, care afectează omul, comunitatea, mediul sunt frecvente şi în cazuri de normalitate, nu numai de accidente. Asemănător se pune problema în cazul unor fenomene naturale generatoare de risc: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, avalanşe, trăsnete, tornade.

Existenţa riscului implică o pierdere potenţială, care poate fi: omul (individ, grup, societate); proprietatea (bunuri materiale) şi mediul.

Nu de puţine ori, termenii de risc şi pericol, sunt utilizaţi ca fiind sinonimi. Iată de ce, este nevoie de câteva clarificări.

Aşadar, pericolul reprezintă un eveniment sau o situaţie susceptibilă de a produce pierderi entităţilor enumerate mai sus. În schimb, riscul (sau expunerea la pericol) constă dintr-un set de circumstanţe (condiţii) care descriu posibilitatea realizării unor pierderi pentru o anumită entitate. De pildă, pericolului exploziei unei instalaţii tehnice îi corespunde accidentarea persoanelor, dacă sunt surprinse de producerea acestui eveniment şi neaccidentarea, în caz contrar.

6 Emile Wanty, Napoleon strategie, p.365.7,Gheorghe Eminescu, Napoleon Bonaparte, Editura Academiei Române, Bucureşti 1986, p.18.8 Dicţionarul explicativ al limbii române. DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p.929.

- 20 -


Chiar dacă diferitele definiri ale riscului nu sunt convergente, ele conţin totuşi, cel puţin două elemente comune: noţiunea de „incertitudine“ (sau „nedeterminare“) şi noţiunea de „pierdere“.

Trebuie amintit, de asemenea, că mai există o noţiune – „hazardul“ - care, uneori, şi în mod eronat, este considerat sinonim ori cu riscul ori cu pericolul.

Prin urmare, este necesară precizarea potrivit căreia, hazardul reprezintă una dintre condiţiile ce poate caracteriza o situaţie şi care amplifică sau diminueză posibilitatea producerii pierderii rezultată dintr-un pericol. În cazul exemplificat mai sus, eventuala prezenţă întâmplătoare a persoanelor accidentate în raza exploziei constituie hazard, sau altfel spus, hazardul reprezintă o împrejurare sau un concurs de împrejurări, favorabile sau nefavorabile, ale căror cauze rămân, de regulă, necunoscute.

Revenind la relaţia dintre pericol şi risc, trebuie precizat că în mod curent evenimentele, fenomenele generatoare de pierderi, deci pericolele sunt denumite factori de risc. Dacă evenimentul generator de pierderi se produce (are loc pierderea), factorii de risc devin cauze ale pierderilor (cauze ale riscului).9

Exemplificând, se poate spune că pericolului de incendiu la un obiectiv economic de importanţă deosebită îi pot fi asociate riscurile de deces a unui număr mare de persoane, accidente, intoxicări, etc. în caz de incendiu, atât pentru personalul respectivului obiectiv cât şi din serviciile de pompieri, în condiţii de zi şi/sau noapte.

Concluzionând, se poate afirma că unuia şi aceluiaşi pericol sau factor de risc, îi pot corespunde mai multe riscuri având în vedere entitatea supusă riscului, natura consecinţelor care vizează respectiva entitate şi condiţiile de referinţă în care acestea se produc. În exemplul de mai sus, factorului de risc (incendiul) îi corespund: riscul de deces pentru personal; riscul de accidente; riscul de pierderi în interiorul obiectivului; riscul de pierderi în exterior (de bunuri materiale); riscul de deteriorare a mediului (solul, subsolul, vegetaţia, apa, aerul etc.)

Expunerea la risc are trei mari elemente componente:o entitatea supusă pierderii;o pericolele sau factorii de risc;o mărimea şi impactul valoric potenţial al pierderii.

Entitatea supusă pierderii (subiectul căruia îi este produsă pierderea prin modificarea stării sale iniţiale) se regăseşte în trei categorii:

1. omul (individ, grup, colectivitate, societate etc);2. proprietatea (construcţii, terenuri, instalaţii, echipamente, produse, bunuri

mobile, procese de producţie, etc.);3. mediul (solul, subsolul, vegetaţia, apa aerul, etc.).

9 T. Şerbu, Managementul riscului. Elemente de teorie şi calcul, Bucureşti 2002, p.3-10.

- 21 -


Factorul de risc (pericolul) constituie cel de-al doilea element al expunerii de risc. Sunt factori de risc naturali, umani şi economici (de afaceri). Cei naturali includ evenimente precum: alunecări de teren, cutremure, tornade, inundaţii, trăsnete, erupţii vulcanice, uragane, vijelii, grindină etc, iar factorii umani de risc includ următoarele evenimente: furturi, crima, vandalismul, sabotajul, dezordinea, neglijenţa, eroarea, greşeala, incompetenţa, intenţia, terorismul etc.

În fine, factorii economici de risc includ evenimente precum: recesiunea, inflaţia, decizii politice, concurenţa, scăderea consumului, schimbarea preferinţelor consumatorilor, lipsa cunoaşterii cererii, lipsa creditelor etc.

Al treilea element al expunerii de risc – mărimea pierderilor – reprezintă consecinţele suportate de o anume entitate (om şi comunitate, proprietate, mediu) atunci când pericolul se produce. Efectele sunt de natură: socială, fizică, psihică, biologică, ecologică etc.

Pierderile pot fi: directe sau indirecte. Primele neputînd fi evaluate cu certitudine înainte de producerea evenimentului, sunt mai puţin previzibile. În schimb, cele indirecte reprezintă consecinţele neîndeplinirii obiectivelor de către o entitate afectată. De pildă, activitatea minieră din Valea Jiului, producea şi produce pierderi zilnice, datorită proceselor tehnologice depăşite şi nu numai.

Pierderile materiale nu ridică probleme în general pentru evaluare, ele exprimându-se în unităţi monetare. În schimb pierderile umane (răniri, invalidităţi, decese) sunt mai dificil de cuantificat. Se tinde însă, într-o abordare complexă a riscului, a se identifica indicatorii prin care să se estimeze consecinţele unor astfel de pierderi, asupra vieţii sociale.

Un factor de risc, generator de pierderi, poate cauza mai multe tipuri de consecinţe. Iată, spre exemplu, unui incendiu îi pot corespunde, în acelaşi timp, riscuri precum:

- pierderi materiale de bunuri (în toate cazurile o ardere implică un consum de substanţe şi materiale combustibile);

- accidente neletale (răniri);- accidente letale;- poluarea mediului (produsele rezultate din ardere şi degajate cu intensităţi

diferite, cantitatea şi compoziţia chimică a materialelor care ard; durata şi timpul de ardere; substanţele utilizate la stingere etc.).În literatura de specialitate şi în vorbirea curentă sunt utilizate şi alte expresii

care se raportează la risc (detalii în glosar). Ne oprim asupra a trei dintre ele, anume, „risc calculat“, „risc asumat“ şi „riscul acceptat“.

Privind „riscul calculat“, trebuie să ne întoarcem la analiza relaţiei dintre risc şi incertitudine. În principiu, incertitudinea se referă la o sferă mentală caracterizată de îndoială, ea fiind generată de lipsa informaţiilor complete despre un anume eveniment. Tocmai această insuficienţă de informaţii, despre viitor, conduce la conştientizarea

- 22 -


riscului, nu însă de către toate persoanele. Unele pot conştientiza posibilitatea pierderilor, altele nu. Dar, indiferent de opinia respectivelor persoane, de capacitatea sau incapacitatea lor de a conştientiza riscul, aceste comportamente şi capacităţi nu afectează existenţa sa (a riscului). Prin urmare „riscul“ fiind o abstracţie, el nu se poate măsura, precum spaţiul şi masa.

În legătură cu sintagma „risc asumat“, se poate spune că ea defineşte acel risc acceptat în mod voluntar de către un individ, o comunitate, un obiectiv economic etc.

Cel mai relevant exemplu, este cel al individului care cunoscând condiţiile specifice unui obiectiv economic acceptă (pentru că, în multe cazuri, nu are cum să-şi asigure existenţa) să muncească într-un mediu periculos (exploziv, toxic etc.)

În fine, acceptarea riscului („riscul acceptat“) şi stabilirea unui nivel de risc tolerabil pentru individ şi societate diferă de la o comunitate la alta, au un puternic caracter psihologic şi emoţional şi sunt influenţate de o serie de factori psihologici, educaţionali, socio-demografici ş.a.

A tolera un risc reprezintă, de fapt, măsura în care individul şi societatea sunt pregătiţi să o facă, toleranţă însemnând acceptare. Ea se referă la disponibilitatea de a trăi cu un risc pentru obţinerea unor beneficii (sau pur şi simplu pentru a exista) şi cu încrederea că riscul este controlat adecvat.

Această atitudine nu presupune acceptarea riscului ca fiind ceva neglijabil, sau ca pe ceva ce poate fi ignorat, ci ca pe un aspect ce trebuie avut în vedere şi redus, dacă şi când putem.

Mai trebuie precizat că acceptarea unui anumit nivel al riscului are la bază, de regulă, compararea riscului cu beneficiile. Este simplu atunci când consecinţele sunt de natură economică, stabilirea nivelului de acceptabilitate fiind o problemă de opţiune şi de criteriu decizional. Dar, dacă respectivele consecinţe sunt de natură socială, umană, problema stabilirii unui nivel de acceptabilitate este foarte complexă şi are dimensiuni etice şi morale.

Trebuie să facem o diferenţiere între „risc acceptat“ şi „risc acceptabil“. Cel din urmă reprezintă riscul al cărui nivel nu depăşeşte valenţe maxime unanim acceptate. În schimb, primul, deşi are niveluri inacceptabile sunt, totuşi, acceptate deoarece activităţile (procesele) cărora le sunt asociate prezintă o importantă utilitate socială, economică, strategică etc. la care nu se poate renunţa, cel puţin pentru o anumită perioadă.

De pildă, în România sunt multe obiective economice importante – combinate chimice şi petrochimice, centrale termoelectrice, fabrici de ciment etc. – unde emisia de produse (gaze de ardere, gaze toxice, pulberi etc.) deşi au valori mai mari decât cele maxime acceptabile, reprezintă un risc acceptat (şi nu acceptabil).

- 23 -


4.1. Factori naturali de risc

4.1.1. Cutremurele de pământ

Evaluarea efectelor cutremurelor puternice produse în ultimii cincizeci de ani a condus la constatarea că acestea devin din ce în ce mai devastatoare. Numai în perioada 1970-1980 şi-au pierdut viaţa, în timpul cutremurelor de pământ, 450.000 de oameni, iar pagubele materiale au depăşit 19 miliarde de dolari10.

Studiile seismologice arată, însă, că rata de eliberare a energiei seismice la scară planetară se menţine aproximativ constantă în perioade de timp, relativ îndelungate.

Dar, trebuie precizat că dezastrele produse de cutremure sporesc ca amploare, nu neapărat datorită intensificării activităţii seismice, ci altor cauze. Printre acestea sunt de menţionat: creşterea populaţiei, având ca efect extinderea sau apariţia de noi aşezări urbane şi obiective economice în regiuni expuse cutremurelor; deplasarea populaţiei din regiuni rurale spre zone urbane; absenţa sau ignorarea normelor specifice la proiectarea obiectivelor economice, a altor tipuri de construcţii; calitatea slabă a materialelor şi/sau mâinii de lucru etc.

Cutremurele sunt definite drept mişcări puternice sau trepidaţii ale anumitor porţiuni din suprafaţa Pământului, produse de eliberarea neaşteptată a tensiunilor acumulate în scoarţa terestră, de erupţii vulcanice sau alte cauze. Vreme îndelungată aceste fenomene naturale au fost explicate prin folclor, mitologie sau religie. Se considera, spre exemplu, că Pământul se sprijină, fie pe umerii unor fiinţe supranaturale, subpământene (rol care, în mitologia greacă revenea lui Atlas), fie pe spinarea unui peşte enorm (la unele popoare din Extremul Orient) sau a unor broaşte ţestoase gigantice (în credinţa unor triburi de indieni din America de Nord).

Filozofii Greciei antice nu acceptau ideile după care cutremurele, la fel ca şi vulcanii, ar fi produse de comportarea unor fiinţe mitice. Dar, deşi aveau convingerea că acestea se datorau unor cauze naturale, explicaţiile date de ei erau departe de adevăr. Poate cel mai mult s-a apropiat de intuirea cauzelor reale ale cutremurelor, poetul Lucreţiu, care considera că acestea aveau drept cauze prăbuşirea rocilor din interiorul Pământului în goluri sau caverne.

Din punct de vedere istoric cunoaşterea cauzelor cutremurelor este relativ recentă. La mijlocul secolului XIX s-a constatat că distrugerile celor mai multe cutremure sunt concentrate în zone restrânse, fapt ce sugera existenţa unor surse localizate. Existenţa unor fracturi sau falii la suprafaţa terenului a alimentat confuzia cu privire la cauzele şi efectele acestor fenomene naturale, până în anul 1891, când seismologul japonez B.Koto, în urma studiului unui cutremur major afirma că faliera bruscă a fost cauza şi nu efectul.

10 N. Manolescu, Cutremurele de pământ. Editura Tehnică, Bucureşti, 1991.p.3.

- 24 -


De la această dată s-a considerat că deplasarea faliilor reprezintă mecanismul de producere a cutremurelor şi nu rezultatul acestora. Dar cutremurile pot fi provocate şi de erupţiile vulcanice, prăbuşirea tavanelor unor peşteri, grote sau vechi explorări miniere, alunecări masive, precum şi de activitatea umană.

Detaliem această din urmă cauză, evidenţiind că staţiile seismice înregistrează, adesea, cutremure declanşate de explozii nucleare sau de activitatea tectonică superficială din zona marilor lacuri de acumulare.

De pildă, detonarea unui dispozitiv nuclear, într-un foraj adânc, poate produce un adevărat cutremur, datorită energiei enorme pusă în libertate. În fracţiuni de secundă, în locul exploziei, presiunea depăşeşte de mii de ori presiunea atmosferică, iar temperatura poate ajunge la milioane de grade. Rocile înconjurătoare sunt evaporate, creându-se o cavitate sferică având câţiva metri în diametru. Cavitatea creşte pe măsură ce rocile de la suprafaţa acestora se evaporează, în vreme ce rocile din jur sunt fracturate prin şocul produs de explozie. Pe lângă această regiune fracturată, care se poate extinde pe sute de metri, compresiunea rocilor produce unde seismice care se propagă spre exterior în toate direcţiile.

Unele explozii nucleare au fost suficient de mari pentru a fi înregistrate la staţii seismice îndepărtate cu amplitudini echivalente unui cutremur având magnitudinea 7 pe scara Richter. Spre exemplu, explozia denumită „Boxcar“, efectuată în anul 1968 în Nevada, a fost simţită la Las Vegas, aflat la 500 km distanţă, vibraţiile durând 10-12 secunde. Explozia, în sine, a eliberat o energie echivalentă cu cea produsă de 1,2 milioane tone trinitrotoluen.

În ceea ce priveşte influenţa zonelor marilor lacuri de acumulare asupra activităţii tectonice aducem în plin plan exemplul umplerii lacului de acumulare Mead (SUA), din spatele barajului Hoover de pe fluviul Colorado în anul 1935. Atunci s-a semnalat o activitate seismică importantă într-o zonă considerată anterior lipsită de cutremure. Apariţia sau intensificarea activităţii seismice în preajma rezervoarelor mari de apă, aşa numita „seismicitate indusă“ a fost observată şi la alte baraje, printre care: Hsinfengkiang, China (1961); Kariba, Zimbabwe (1963); Kremasta, Grecia (1966); Koyona, India (1967) şi altele.

Cutremurele declanşate pe această cale au avut magnitudini cuprinse între 5,8 şi 6,5 (scara Richter), iar focarele lor s-au aflat la adâncimi de câţiva km.

S-au constatat două cauze, mai importante, datorită cărora s-ar fi declanşat respectivele cutremure. Prima dintre ele constă în creşterea eforturilor la care sunt supuse rocile de pe fundul lacului de acumulare sub acţiunea sarcinii suplimentare reprezentată de coloana de apă, deşi se pare că această încărcare este relativ mică în comparaţie cu energia acestor cutremure. A doua cauză o constituie pătrunderea apei prin fracturile existente sub rezervorul recent umplut. Presiunea apei din porii rocilor creşte în măsură suficientă pentru a reduce rezistenţa la forfecare de-a lungul

- 25 -


fracturilor şi liniilor de minimă rezistenţă, favorizând, astfel, alunecarea unor compartimente.

Analizând efectele celor mai puternice cutremure, produse în ultima perioadă, se poate constata că ele au fost devastatoare, cu numeroase victime omeneşti şi pagube materiale, uneori irecuperabile.

Iată de pildă, cutremurul produs la 31 mai 1970 în partea de nord a Perului, având magnitudinea 7,5 pe scara Richter, a distrus numeroase baraje din zonele montane. O inspecţie aeriană, efectuată la scurt timp, a relevat că multe orăşele şi sate, situate în văile care aveau lacuri de acumulare în amonte, au dispărut complet, luând viaţa a 66.794 de oameni şi lăsându-i fără locuinţă pe alţi 800.000.

În China, cutremurul din 28 iulie 1976 (cu o magnitudine de 7,8) a avut epicentrul la Tangshan, prăbuşind 85% din cele 916 clădiri între 2 şi 8 etaje. Deşi numărul exact al victimelor nu a fost dat publicităţii, s-a apreciat că acesta ar fi fost între 650.000 şi 800.000. Dar, ce este relevant pentru problematica abordată, constituie evaluările privind distrugerile provocate: peste 500 km din reţeaua căilor ferate şi 228 km de autostrăzi au fost scoase din uz; peste 65 % din numărul puţurilor de alimentare cu apă au fost distruse; degradarea totală a culturilor prin aducerea la suprafaţa terenului a unei mari cantităţi de nisip; minele au fost inundate.

În România, la 4 martie 1977 s-a produs cel mai distrugător cutremur care a lovit teritoriul ţării în timpurile moderne. Cutremurul, având magnitudinea de 7,2, a fost declanşat din zona hipocentrală din Vrancea şi a produs importante pagube materiale, reprezentând 1/3 din suprafaţa României. Vibraţiile seismice au fost simţite la Roma şi Moscova, iar pe teritoriul fostei Iugoslavii şi în Bulgaria au produs distrugeri şi chiar victime omeneşti.

Cele mai mari pagube materiale, pe teritoriul românesc, s-au produs în partea de sud, în două arii distrincte:

1. teritoriul Subcarpatic din Muntenia, care cuprinde localităţile Cislău, Vălenii de Munte, Câmpina, Valea Călugărească, Boldeşti, Ceptura, Ceraşul, Drajna;

2. interfluviul Argeş-Colentina, în interiorul căruia se află şi municipiul Bucureşti, cu maxime în localităţile Dărăşti, 1 Decembrie (fostă 30 Decembrie), Adunaţii Copăceni, situate în şesul aluvionar al râului Argeş, precum şi localităţile Mogoşoaia şi Otopeni, aflate pe râurile Colentina şi respectiv Pasărea. În Bucureşti s-au prăbuşit 32 de blocuri având între 6 şi 8 etaje iar altele, peste 100, au fost grav avariate.

În Moldova, cu toate că, efectele cutremurului au fost mai puţin grave, s-au produs importante pagube materiale la obiectivele economice, locuinţe şi construcţii socio-culturale, foarte importante. Avarii mai grave au fost în: Iaşi şi Bârlad, în Deleşti, Micleşti, Plopana, în localităţile din bazinul hidrografic al râului Bârlad şi din şesul aluvionar al Siretului.

- 26 -


În întreaga ţară au fost distruse sau avariate obiective economice importante, hale industriale, instalaţii de alimentare cu energie electrică, apă, gaze naturale etc. De asemenea, s-a pierdut o parte importantă din şeptel datorită prăbuşirii grajdurilor.

Ca atare, acest cutremur a afectat grav economia naţională prin scoaterea din funcţiune a 760 de obiective economice şi avariind total sau parţial 230.000 de locuinţe şi clădiri social-culturale.

Aceste masive distrugeri pe care le-au suferit obiectivele economice de importanţă deosebită, şi nu numai, a avut printre cauze şi lipsa unei concepţii privind protecţia paraseismică.

În proiectarea şi amplasarea obiectivelor economice importante trebuie să se ţină seama şi de modul cum se regăsesc zonele epicentrale pe teritoriul ţării. Astfel se pot produce cutremure crustale (normale) şi cutremure subcrustale (intermediare), datorate conjuncţiei a trei plăci tectonice separate (Est – Europeană, Intra-Alpină şi Moesică), care au creat mai multe zone epicentrale de importanţă zonală (Vrancea, Făgăraş, Banat, dar şi Oradea, Maramureş, litoralul Dobrogei de Sud), precum şi zone epicentrale de importanţă locală (Jibou, Târnave, nordul şi vestul Olteniei, nordul Moldovei, Câmpia Română). De menţionat influenţa zonelor epicentrale din ţările vecine asupra regiunilor din sud (Oltenia şi Dobrogea), din vest (Banat) şi din nord (Maramureş).

Fără îndoială, zonele cu cel mai ridicat nivel de risc, în producerea cutremurelor pe teritoriul ţării noastre, sunt Vrancea şi Făgăraş, aspect de care ar fi trebuit şi trebuie, încă, să se ţină seama la amplasarea obiectivelor economice importante, precum cele chimice şi petrochimice.

4.1.2. Alunecările de teren şi avalanşele de roci

Aceste fenomene naturale constituie procese fizico-geologice distructive care au loc la suprafaţa scoarţei pământului cu manifestări ale activităţii geologice permanente.

Dispunând de un relief foarte variat, condiţiile geologice şi fizico-geografice specifice situează România în categoria factorilor cu potenţial ridicat de producere a alunecărilor de teren.

Astfel, în ţara noastră există peste 10.000 km2 în care s-au produs sau sunt potenţial posibile alunecări de teren datorate:

1. modificării pantei unui versant sub influenţa unor factori fizici sau antropici;2. variaţiei în timp a umidităţii rocilor prin aport sau pierdere de apă;3. acţiunii mecanice a apei din roci;

- 27 -


4. acţiunii hidrodinamice a apei;5. unor solicitări dinamice (şocuri seismice, vibraţii provocate de explozii, trafic

rutier sau feroviar intens etc.)În prezent, pe baza unor criterii clar definite, specialiştii în domeniu au efectuat

zonarea teritoriului, precum şi microzonarea versanţilor muntoşi din punct de vedere al potenţialului de producere a alunecărilor de teren.

Unele din dezastrele de acest tip, care au avut loc în ţara noastră, au fost cu adevărat impresionante şi catastrofale, prin amploarea efectelor lor, cu sute de mii sau milioane de m3 de pământ pus în mişcare pe zeci şi sute de hectare ce se deplasează zeci de metri în câteva ore, cu efecte semnificative asupra obiectivelor economice importante. Au fost afectate, de asemenea, aşezări întregi, terenuri agricole, căi de comunicaţii, cursuri de apă etc.

În urma cutremurului din 1977, datorită vibraţiilor seismice sau produs importante deformări permanente ale terenului: alunecări, lichefieri, crăpături şi fisuri etc. Cele mai multe alunecări şi prăbuşiri de stânci au avut loc în zona subcarpatică, constatându-se, în general, o reactivare a alunecărilor mai vechi, însă au apărut şi altele noi. Unele din ele au fost de o amploare deosebită (Albeşti, Slon, Zăbala, Dumitreşti) dar cele mai multe au afectat suprafeţe de teren, relativ mici.

Majoritatea alunecărilor de teren s-a produs în timpul sau imediat după încetarea cutremurului, şi numai câteva s-au declanşat după un interval mai mare de timp (de la o zi până la 5 săptămâni). În unele cazuri (Slon, Zăbala) materialul alunecat de pe versanţi a barat cursuri de apă (Drajniţa, Zăbala), formând adevărate lacuri de acumulare. Astfel, lacul de pe râul Zăbala, format la aproximativ 20 km în amonte de localitatea Nereju, a avut 2 km lungime şi aproape 40 m adâncime. A fost nevoie de o acţiune rapidă pentru îndepărtarea acestor baraje naturale, evitând pericolul pe care îl reprezenta volumul de apă, din spatele lor, pentru localităţile şi obiectivele economice aflate în aval.

Dar şi în alte părţi ale lumii vibraţiile seismice au produs marile alunecări de teren. Spre exemplu, unele estimări au arătat că aproximativ 60% din valoarea pagubelor produse de cutremurul din Alaska s-au datorat alunecărilor şi lichefierilor declanşate de vibraţiile seismice. În timpul cutremurului din Peru (1970) s-a produs o „avalanşă“ de roci (grohotiş) care a făcut 18.000 de victime.

În cazul alunecărilor de teren nu este obligatoriu ca panta să fie mare. De exemplu în cazul Alaska, s-au produs alunecări pe o pantă având o înclinare ceva mai mică de un grad.

Alunecările şi avalanşele au produs importante pagube materiale şi în Chile (1960), San Francisco (1978), Guatemala (1976), fosta Iugoslavie (1979).

- 28 -


Vibraţiile seismice provoacă şi un alt fenomen, lichefierea depozitelor nisipoase, care poate determina tasarea, înclinarea sau chiar prăbuşirea construcţiilor. Lichefierea se produce atunci când undele seismice de forfecare străbat depozite nisipoase saturate, deranjând structura granulară a acestora. Modificarea, în sine, se realizează prin transferul presiunii existente în punctele de contact dintre granulele de nisip către apa din pori. În general, cu cât depozitele de nisip, sunt mai tinere şi mai afânate, iar nivelul hidrostatic este mai ridicat, susceptibilitatea de lichefiere este mai mare.

Aceasta din urmă precizare vizează, în primul rând, concepţia de proiectare a unor construcţii, a obiectivelor economice şi sociale. Cel mai spectaculos exemplu de cedare a terenului de fundare datorită lichefierii, s-a produs în Japonia, în timpul cutremurului de la Niigata (1964).

4.1.3. Inundaţiile naturale

Prin „inundaţie“, ca factor de risc, se înţelege acoperirea cu un strat de apă stagnant sau în mişcare, care, prin mărime sau durată, poate să provoace pierderi de vieţi omeneşti, distrugeri de bunuri, pagube materiale sau dereglarea activităţilor social-economice din zona afectată.

De regulă, cauzele inundaţiilor naturale sunt:

1. revărsările cursurilor de apă;2. ape provenite din precipitaţii sau topirea zăpezilor, stagnate sau scurse de pe

versanţi;3. ridicarea apelor subterane peste nivelul solului, datorită infiltraţiilor.

Studiile de specialitate au stabilit că suprafaţa totală, potenţial inundabilă din România, este de 2.120.000 hectare şi include 1.890.000 hectare terenuri agricole (aproximativ 20% din suprafaţa agricolă), 2.613 localităţi (54 municipii, 161 oraşe, 2.358 comune), cu circa 367.000 locuinţe, 77.000 km şosele, 14.000 km căi ferate, 1400 km poduri, 1820 obiective economice, 2830 obiective sociale, 1680 obiective zootehnice.

Printre oraşele potenţial inundabile se numără:

Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Arad, Satu Mare, Târgu Mureş, Sighişoara şi altele, iar judeţele cele mai afectate sunt Dolj, Satu Mare, Suceava, Mureş, Botoşani, Harghita, Vâlcea, Mehedinţi, Teleorman, Ialomiţa.

La nivelul întregii ţări, inundaţiile au fost şi sunt destul de frecvente. Spre exemplu, în perioada 1960-1975, au lipsit inundaţiile doar în anii 1968 şi în 1974. Cele mai grave inundaţii au fost în 1970 cu 1.058.376 hectare ocupate de ape, 85.463

- 29 -


locuinţe, 2.843 km şosele, 3.547 poduri şi podeţe, peste 850 obiective, toate afectate de ape.

În mod frecvent aceste inundaţii dereglează grav activitatea obiectivelor economice importante care produc bunuri şi servicii indispensabile populaţiei, industriei şi agriculturii. Sunt multe cauze care concură la această stare de fapt, unele de natură obiectivă, dar multe ţin de managementul defectos, de lipsa voinţei politice, de a rezolva cât de cât complet şi durabil problema inundaţiilor. Este vorba de îndiguiri şi regularizări de albii, de acumulări pentru regularizări de debite.

4.2. Factori antropici de risc

4.2.1. Accidentele şi geneza lor

În literatura de specialitate există mai multe teorii privind cauzele producerii accidentelor. Amintim doar două dintre ele ce aparţin unor specialişti şi securitatea obiectivelor economice industriale („teoria dominoului“, aparţinând lui H.N. Heninrich şi „teoria degajării energiei“ elaborată de N. Haddlon Jr.).

Conform primei teorii, cea a dominoului, accidentul reprezintă un factor, dintr-o succesiune de alţi factori, care poate conduce la pierderi – decese, răniri, pagube materiale. Aceşti factori sunt asimilaţi unor piese de dominou care cad în succesiunea lor, fiecare factor fiind dependent de factorul precedent, astfel că:

- pierderea (căderea dominoului final) are loc numai ca rezultat al unui accident;- accidentul se produce numai ca rezultat al acţiunilor nesigure ale persoanelor,

pericolelor mecanice sau fizice;- pericolele există numai datorită greşelilor (erorilor) umane;- greşelile persoanelor sunt moştenite, inerente sau dobândite ca rezultat al

mediului familial şi social în care trăiesc.Caracteristicile factorilor, din succesiunea evenimentelor care produc pierderi

(„succesiunea pieselor de dominou căzute“), sunt:1. Mediul moştenit şi social (dominoul 1)

- trăsături de caracter: avariţie, încăpăţânare, indiferenţă, egoism etc.- mediul poate dezvolta trăsături de caracter nedorite care pot interfera cu

educaţia;Aceste trăsături moştenite şi cele generate de mediu conduc la comiterea unor

greşeli.2. Greşeli comise de anumite persoane (dominoul 2)- greşeli inerente sau dobândite ale persoanelor: temperamentul nervos şi

violent, excitabilitatea, ignorarea practicilor de siguranţă (măsuri şi conduită)

- 30 -


constituie cauze imediate pentru comiterea actelor de nesiguranţă sau pentru existenţa pericolelor mecanice sau fizice.

3. Acţiuni nesigure (dominoul 3)- acţiuni nesigure ale persoanelor (pericole umane), cum sunt, de exemplu:

neutilizarea echipamentelor individuale de protecţie (centuri de siguranţă) pentru lucru la înălţime, deplasarea şi staţionarea sub sarcini suspendate sau îndepărtarea dispozitivelor de protecţie de la instalaţii şi utilaje etc.

- pericole mecanice şi fizice – neprotejarea locului de muncă, angrenaje mecanice neprotejate, lipsa balustradei de protecţie sau lumină insuficientă etc.

Acţiunile nesigure ale persoanelor şi pericolelor mecanice şi fizice conduc la accidente.

4. Accidentul (dominoul 4)- evenimente precum: lovirea persoanelor şi bunurilor de către obiecte în

mişcare; căderea persoanelor şi a bunurilor de la înălţimi apreciabile; impactul persoanelor şi bunurilor cu jeturi fluide cu temperaturi ridicate şi/sau toxice etc.

Toate acestea (şi altele) produc pierderi.5.Pierderi (dominoul 5)- fracturi, răniri, arsuri, orbiri, invaliditate şi decese, avarieri, distrugeri

totale de bunuri, tehnică, materii prime etc.Toate aceste pierderi sunt produse direct de accidente.

Conform teoriei prezentate, căderea ultimei piese – „pierderile“ – se produce ca urmare a căderii primului dominou care antrenează căderea succesivă şi a celorlalte piese.

Însă, dacă unul din factorii care conduc la accident poate fi îndepărtat, pierderea (căderea dominoului final), nu va mai avea loc. De exemplu, eliminarea celei de-a treia piesă din dominou, respectiv „acţiunile nesigure ale persoanelor“, face ca influenţa factorilor precedenţi, care chiar dacă s-au realizat, să rămână fără finalitate. Altfel spus, accidentul nu va mai avea loc.

O analiză efectuată de către specialiştii occidentali în domeniu, pe o cazuistică formată din 75.000 de accidente din domeniul obiectivelor economice importante, a scos în evidenţă următoarele concluzii:

- 88 % din totalul accidentelor au fost cauzate de erori umane;- 10 % au fost cauzate de pericole mecanice sau fizice;- 20 % au avut cauze neidentificate („acţiuni ale lui Dumnezeu“).

Prin urmare, cauza primară a producerii accidentelor o constituie factorul uman, pericolele fizice şi mecanice (hazardul) având o pondere infimă. Ca urmare, managementul securităţii obiectivelor economice de importanţă deosebită trebuie să aibă în vedere câteva aspecte:

- 31 -


1. dacă o pierdere s-a produs, atunci ea implică, neapărat, acţiunea celor patru factori precedenţi, evidenţiind că întotdeauna este adevărată numai succesiunea inversă: pierdere→accident→acte nesigure ale persoanelor →pericole mecanice şi fizice→greşeli ale persoanelor→mediul moştenit şi social;

2. abordarea evenimentelor în succesiunea directă, respectiv a factorilor de la unu la patru, nu conduce, în mod neapărat, la producerea pierderii. Spre exemplu, greşelile unor persoane nu sunt urmate, întotdeauna, de acte nesigure, sau pericole mecanice şi/sau fizice nu generează, neapărat un accident.

Un astfel de raţionament – ca cel explicitat mai sus – poate fi aplicat în analiza eventualelor pierderi care s-ar putea produce în urma exploziilor, accidentelor chimice şi nucleare, incendiilor etc. Cu siguranţă, însă, el nu poate fi extrapolat în urma pierderilor cauzate de furturi, vandalism, sabotaje, terorism etc. sau de fenomenele naturale.

4.2.2. Accidentele chimice şi nucleare

Accidentul chimic major, este definit ca eliberarea bruscă, necontrolată a unor produse chimice din categoria substanţelor toxice industriale (STI), la concentraţii mai mari decât cele maxime admise, stabilite convenţional, punând astfel în pericol sănătatea oamenilor, animalelor şi mediului înconjurător prin poluare.

Din categoria substanţelor toxice industriale fac parte: substanţele iritante, caustice şi sufocant axfisiante (clorul, acidul clorhidric, acidul azotic, acidul fluorhidric, oxizi de sulf şi de azot, amoniacul, fosgenul, clorcianul etc.) şi cele cu acţiune toxică generală (hidrogenul sulfurat, oxizii fosforului, acidul cianhidric, cianogenul, acrilonitriţii, sulfura de carbon etc.

Toate aceste substanţe toxice industriale pot acţiona asupra organismelor vii prin inhalări, ingerare sau contact. Ele au un efect devastator asupra faunei şi florei, asupra mediului (solul, subsolul, apa şi aerul) din anumite zone care pot infectate.

Mai trebuie precizat, că efectele unei posibile infectări cu astfel de substanţe paralizează complet activitatea economică din spaţii mari ale teritoriului naţional.

Sunt posibile astfel de accidente în industria chimică, petrochimică, alimentară, a bunurilor de consum şi în cazul transportului substanţelor toxice industriale.

Factorul cu un grad mare de risc îl constituie avariile ce se pot produce la obiectivele economice care utilizează instalaţii şi procese tehnologice periculoase pentru sănătatea oamenilor din aglomeraţiile urbane sau din localităţile rurale învecinate, pentru obiectivele economice şi sociale, aflate sub influenţa unui eventual nor chimic cu concentraţii diverse, şi a cărui deplasare depinde, în mod esenţial, de factori meteorologici, topografici, pedologici etc. În această categorie intră două obiective economice cu importanţă deosebită: OLTCHIM Râmnicu Vâlcea şi

- 32 -


ARPECHIM Piteşti. Sunt şi alte multe obiective în această situaţie, dar exemplele sunt reprezentative pentru confirmarea demersului explicativ.

Accidentul nuclear este definit ca situaţia creată de incidenţa unui eveniment de proces la o instalaţie nucleară, sau de lucru cu materiale radioactive asupra amplasamentului, aşezărilor umane şi mediului înconjurător, urmată de afectarea sănătăţii oamenilor şi animalelor, a activităţii obiectivelor economice şi sociale, a factorilor de mediu, prin iradiere şi contaminare radioactivă.

Cauzele care pot provoca accidente nucleare:- răspândirea accidentală în mediul înconjurător a unor preparate radioactive, prin

răsturnare sau distrugerea/avarierea ambalajelor ori a unor instalaţii;- explozii sau incendii în incinte/încăperi unde sunt depozitate sau se lucrează în

cantităţi importante de materiale radioactive, având ca urmare împrăştierea în mediul înconjurător de gaze, vapori sau aerosoli (fum, ceaţă) conţinând şi substanţe radioactive;

- acţiunea distructivă a unor fenomene naturale (seisme, alunecări de teren, avalanşe, inundaţii) asupra instalaţiilor nucleare sau depozitelor de materiale radioactive, urmată de răspândirea acestora în mediul înconjurător şi contaminarea factorilor de mediu (sol, apă, aer, floră faună);

- accidente (pe căile rutiere, feroviare, navale sau aeriene) ale mijloacelor ce transportă materiale radioactive;

- avarii la reactoarele nucleare din instituţiile de cercetare, centrale nuclearo-electrice (CNE), vehicole cu propulsie nucleară, sateliţi, etc.;

- explozii ale dispozitivelor şi armelor nucleare.În România există următoarele surse potenţiale de accident nuclear:

- exploatările şi preparaţiile de minereu uranifer (judeţele Bihor, Caraş Severin, Neamţ, etc.);

- uzinele de tratare şi preparare a uraniului (judeţul Braşov);- reactorul de cercetare de la Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti);- reactorul de cercetare de la Institutul de Cercetare Bucureşti;- uzinele de tratare – activare a combustibilului nuclear judeţul Argeş);- centrala nuclearo-electrică Cernavodă;- laboratoarele de cercetare sau uzinele ce folosesc radio izotopi;- unităţile spitaliceşti care utilizează radioizotopi pentru investigaţii şi tratament.

Există şi surse potenţiale de accident nuclear în proximitatea teritoriului naţional.

- centralele nuclearo-electrice din Rusia;- centralele nuclearo-electrice din Ucraina;- centrala nuclearo-electrică de la Kozlodui (Bulgaria).

În ţara noastră nu au avut loc accidente nucleare semnificative din cauze datorate surselor potenţiale de pe teritoriul naţional. Unele contaminări radioactive,

- 33 -


datorate activităţilor nucleare, care s-au înregistrat în decursul timpului, au avut un caracter strict local, cu urmări nesemnificative.

Dar, în România s-au înregistrat efectele negative transfrontaliere ale experienţelor nucleare din atmosferă (până în 1963), şi începând cu 1986, de efectele accidentului de la centrala nuclearo-electrică de la Cernobâl (Ucraina).

Radioactivitatea naturală înregistrată în anul 1985, ca fiind cea mai mică, este luată drept referinţă pentru analizele ulterioare.

4.2.3. Incendiile

Incendiul reprezintă un proces complex cu evoluţie nedeterminată, incluzând fenomene diverse de natură fizică ori chimică. De fapt, în opinia specialiştilor, nu există două incendii la fel, deci a căror evoluţie să fie similară.

Identificarea riscului de incendiu reprezintă procesul de apropiere şi stabilire a nivelurilor de risc de incendiu (pentru clădiri civile), respectiv a categoriilor de pericol de incendiu (pentru construcţii de producţie şi depozitare), în anumite împrejurări, în acelaşi timp şi spaţiu pe baza următorilor parametri11:

1. densitatea sarcinii termice şi destinaţia/funcţiunea, la clădirile civile;2. proprietăţile fizico-chimice ale materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate,

manipulate sau depozitate, natura procesului tehnologic şi densitatea sarcinii termice, pentru construcţiile de producţie şi depozitare.În raport de aceşti parametri există niveluri distincte de risc de incendiu:

1. risc foarte ridicat (foarte mare) de incendiu asociat pericolului de explozie;2. risc ridicat (mare) de incendiu (densitatea sarcinii termice >840 Mj/mp; spaţii

pentru arhive, biblioteci, multiplicare, parcaje pentru autoturisme etc), având densitatea sarcinii termice >105 Mj/mp;

3. risc mediu (mijlociu) de incendiu ( 420 Mj/mp < densitatea sarcinii termice < 840 Mj/mp), centrale termice, oficii pentru prepararea mâncărurilor calde etc.;

4. risc redus de incendiu (densitatea sarcinii termice < 420 Mj/mp).Aceste niveluri de risc sunt stabilite pe zone, spaţii, încăperi, compartimente de

incendiu, clădiri (civile de producţie şi/sau depozitare, cu funcţii mixte) sau instalaţii tehnologice.

Unui anumit sistem îi corespunde o evaluare şi estimare a riscului de incendiu care este denumit risc de incendiu existent. Acesta din urmă se compară cu riscul de incendiu acceptat (stabilit în baza evaluării probabilităţii de producere a evenimentului şi a condiţiilor acestora). De fapt, riscul de incendiu acceptat reprezintă un nivel limită acceptat.

11 Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, în Monitorul Oficial nr.571/ 13.09.2001.

- 34 -


Analiza condiţiilor (împrejurărilor) care pot determina şi/sau favoriza iniţierea, dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu, scoate în evidenţă implicarea totală a factorului uman. Iată, pe cele mai semnificative:

- instalaţii şi echipamente electrice defecte ori improvizate;- receptori electrice lăsaţi sub tensiune, nesupravegheaţi;- sisteme şi mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate;- reacţii chimice necontrolate, urmate de incendiu;- folosirea unor echipamente neadecvate;- scurgeri de produse inflamabile;- defecţiuni tehnice de construcţii montaj;- nereguli organizatorice;- explozii urmate de incendiu;- acţiune intenţionată („arson“).

Dar, incendiile pot izbucni şi în urma producerii unor fenomene naturale. Numeroase cutremure puternice au fost urmate de incendii catastrofale (Nessina, San Francisco, Tokyo, Niigata etc). Construcţiile din lemn sau alte materiale uşor inflamabile, rafinăriile, fabricile de produse chimice, prezintă cel mai mare potenţial de incendiu. După unele evaluări, distrugeriile provocate de incendiu, în San Francisco, au reprezentat 75 – 80% , şi numai restul sau datorat vibraţiilor seismice. Astfel se explică şi faptul, că incendiul care a mistuit 520 de străzi, a rămas întipărit atât de profund în memoria oamenilor încât, în California se vorbea, aproape în exclusivitate, despre foc, estompându-se cauza reală a catastrofei – cutremurul.

Un alt incendiu, declanşat de cutremurul de la Managua (1972), a transformat în scrum o mare parte a oraşului. Incendiile au fost declanşate şi alimentate prin ruperea conductelor de gaze. Din nefericire, staţia centrală de pompieri s-a prăbuşit făcând victime şi printre aceştia. Conductele de alimentare cu apă au fost rupte, comunicaţiile radio scoase din funcţiune, datorită deteriorării reţelei de energie electrică, astfel că, pentru stingerea incendiilor s-a apelat la pompieri din ţările vecine.

Corelarea nivelurilor de gravitate (1-6), consecinţele directe corespunzătoare acestor niveluri (1-minore, 2-semnificative, 3-grave, 4-foarte grave, 5-catastrofale, 6-dezastroase) evidenţiază existenţa a şase tipuri de incendii:

- început de incendiu;- incendiu potolit sau moderat;- incendiu important sau mare;- incendiu foarte important sau sinistru;- incendiu major sau catastrofal;- incendiu în masă sau dezastru.

- 35 -


4.2.4. Factorii tehnico-organizatorici de risc

În cazul tuturor factorilor naturali de risc, termenul de predicţie este asociat cu precizarea locului, timpului şi dimensiunilor probabile ale respectivului fenomen. Dar, la fel de importantă, pentru concepţia proiectării, amplasării şi construirii obiectivelor economice importante este anticiparea caracteristicilor şi duratei fenomenului.

De fapt, întreaga filozofie a măsurilor preventive se bazează pe cunoaşterea elementelor subliniate mai sus. De pildă, în cazul unui cutremur, clădirile vor rezista vibraţiilor transferate de la teren atât timp cât eforturile nu vor depăşi un anumit punct critic.

Printre factorii care au un rol determinant în comportarea unei clădiri sunt de menţionat: natura şocului la care este expusă, tipul terenului pe care este amplastă, calitatea proiectului, a materialelor şi a mâinii de lucru folosite.

Proiectarea de construcţii, care să reziste sau să evite acţiunea factorilor naturali de risc, se realizează sau ar trebui să se realizeze luându-se în considerare o serie de parametri cuprinşi în codul de norme speciale. Altfel, construcţia este vulnerabilă din faza de proiect.

Prin construcţie vulnerabilă şi care prezintă pericol public se înţelege construcţia amplasată într-o zonă de risc natural cauzat de cutremure de pământ, inundaţii şi/sau alunecări de teren şi care, din punct de vedere al rezistenţei şi stabilităţii, prezintă pericol de prăbuşire/avariere a unor elemente de construcţie şi a instalaţiilor aferente, ce poate produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau răniri grave de persoane, distrugeri de bunuri materiale, culturale şi/sau artistice de valoare.

Iată, de ce, în opinia noastră însăşi concepţia de proiectare, amplasare şi construire o constituie un factor de risc. Situaţia existentă în România la ora actuală, unde s-au construit şi se construiesc, încă, obiective fără a se ţine seama de caracteristicile terenului, este suficient de relevantă. Exemplul cel mai relevant este acela al obiectivelor economice şi sociale, al localităţilor întregi care continuă să se extindă în albiile inundabile ale râurilor.

Revenind la cutremure, trebuie spus că în lumea care conştientizează, cu adevărat, consecinţele factorilor naturali de risc, concepţia care stă la baza proiectării construcţiilor urmăreşte ca acestea să reziste şocurilor mici fără stricăciuni, celor moderate cu unele stricăciuni nesemnificative, celor puternici cu unele stricăciuni semnificative, dară fără a se prăbuşi.

O atenţie aparte trebuie acordată concepţiilor de proiectare, amplasare şi proiectare a obiectivelor chimice şi nucleare, a unităţilor spitaliceşti şi de învăţământ precum şi a serviciilor de utilitate publică – pompieri, salvare, telefoane, poştă etc. Nu în puţine cazuri ele au fost printre primele afectate de

- 36 -


producerea consecinţelor respectivelor fenomene, amplificându-le şi paralizând întregul sistem de intervenţie.

Proiectarea centralelor nuclearo-electrice este supusă unor reguli şi norme stricte, aşa încât viaţa oamenilor, activităţile obiectivelor economice, viaţa socială în general, să nu fie în nici un fel periclitate. Grija faţă de construcţia şi exploatarea în siguranţă a acestor obiective a sporit considerabil după accidentul de la Cernobâl, deşi cauzele acestuia, se pare că au fost de altă natură.

Conform datelor publicate de Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică, în 1999 erau în funcţiune 433 centrale nuclearo-electrice iar 98 se aflau în diferite stadii de construcţie. Dacă mai adăugăm cele 325 de reactoare de cercetare ştiinţifică aflate în funcţiune în 55 de ţări, vom înţelege mai bine de ce grija pentru proiectarea, amplasarea, construirea şi exploatarea acestor obiective în deplină siguranţă nu este delor exagerată, cu cât multe din acestea se află în zone active ale fenomenelor naturale.

Această preocupare se extinde şi asupra concepţiilor de proiectare, amplasare, construire şi exploatare a altor obiective: uzine de tratare, preparare şi activare a combustibilului nuclear; reactoare de cercetare; staţiile de îmbuteliere a gazelor lichefiate; conductele mari de petrol şi gaze naturale; marile baraje de pe cursurile de apă.

În cazul cutremurelor, se impune ca toate aceste obiective să fie proiectate în aşa fel, încât să rămână în funcţiune după producerea a două cutremure ipotetice şi anume: 1)„cutremurul de proiectare“; 2)„cutremurul de exploatare“.

Cutremurul de proiectare este stabilit pe baza evaluării cutremurului maxim potenţial, avându-se în vedere geologia regională şi locală, seismicitatea şi caracteristicile geotehnice din amplasament. Parametri care stau la baza proiectării, respectivului obiectiv, vor fi astfel stabiliţi încât structurile, sistemele şi componentele importante să-şi păstreze integritatea în timpul sau după producerea evenimentului de care s-a ţinut seama la proiectare.

Cutremurul de exploatare este cutremurul care poate fi aşteptat, în mod rezonabil să afecteze amplasamentul în timpul de viaţă, ţinându-se seama, de asemenea, de geologia regională şi locală, de seismicitate şi de caracteristicile geotehnice din amplasament. Cele două tipuri de cutremure, mai precis vibraţiile terenului produse de acestea, sunt exprimate prin acceleraţia orizontală a mişcării terenului, în procente sau fracţiuni din acceleraţia gravitaţiei.

Studiile efectelor acţiunii fenomenelor naturale, studiu premergător elaborării concepţiei de proiectare şi amplasare a unui obiectiv economic, pot arăta care sunt zonele mai expuse distrugerilor. Ele, în mod firesc, trebuie evitate.

- 37 -


4.2.5. Acţiunile umane cu intenţie.

Factorii antropici de risc analizaţi anterior presupuneau acţiuni şi comportamente ale omului manifestate în mod neintenţionat: erori, greşeli, ignoranţă, incompetenţă, lipsă de informare etc. Există însă şi acţiuni concepute, în mod deliberat, şi desfăşurate cu o anumită intenţie: furtul, sabotajul, vandalismul şi în sfârşit terorismul.

În anii 1990 obiectivele economice au suferit adevărate campanii pe timpul cărora au fost ţinta tuturor acţiunilor enumerate mai sus. Unele dintre ele, au fost devastate complet, fiind dezmembrate instalaţii şi echipamente, distruse în întregime hale industriale, furate mijloace de transport, bunuri din stoc şi materii prime.

Treptat, treptat lucrurile au intrat în normal, astfel de acţiuni diminuându-se considerabil, poate şi prin accelerarea procesului de privatizare. Dar, dintre toate aceste acţiuni, terorismul constituie un adevărat flagel care tinde să se extindă în întreaga lume cu o viteză de propagare ce ameninţă întreaga civilizaţia umană.

La 11 septembrie 2001 omenirea a intrat într-o perioadă cu multe convulsii, marcată fiind de terorism şi antiterorism globalizat, sinopticul ameninţărilor teroriste şi al elementelor de specificitate corespondente perioadei de manifestare a acestora, evidenţiază că într-o lume dominată de interese contradictorii, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt deturnate de la sensurile lor fireşti şi utilizate drept motivaţie pentru exacerbarea naţionalismului şi separatismului etnic şi religios, care determină, cotidian acte teroriste soldate cu sute şi mii de victime, pagube materiale irecuperabile, paralizarea vieţii social-economice.

Revenind la evenimentele din 11 septembrie 2001, trebuie menţionat că analiza atacurilor din acea zi a condus la concluzia că, acestea au avut drept ţinte obiectivele social-economice şi militare ce reprezentau simbolurile puterii economice şi militare a Americii.

Participarea României, după această dată, la campania antiteroristă, alăturarea ei coaliţiei internaţionale care urmăreşte democratizarea Irakului constituie premise importante ca ţara noastră să devină o posibilă ţintă a atacurilor teroriste.

De asemenea, evoluţia unor factori interni şi externi care favorizează apariţia şi extinderea fenomenului terorist pe teritoriul României, deşi nu generează îngrijorări majore, este monitorizată strict de instituţiile abilitate ale statului. Iată câţiva dintre aceşti factori:

- dinamizarea ofensivei fundamentalismului islamic extremist în spaţiul de securitate al României, îndeosebi în ţările balcanice, unde se intenţionează crearea unor „capete de pod“ pentru expansiunea în Europa Centrală;

- 38 -


- revigorarea, de către noile curente politice şi sociale a sentimentelor rasiste, antisemite şi xenofobe care pot conduce la acţiuni violente împotriva unor oameni, obiective sociale şi economice, simboluri ale unor comunităţi etnice, etc. ;

- revigorarea conflictelor interetnice din spaţiul fostei U.R.S.S., concretizată în proliferarea şi diversificarea structurii forţelor, mijloacelor şi modalităţilor de acţiune teroristă;

- situarea României pe traseele de tranzitare a reprezentanţilor diferitelor grupări teroriste, cu pericolul evident de a acţiona şi pe teritoriul naţional.

De fapt, în ultima perioadă se constată tendinţa organizării unor acţiuni teroriste împotriva tuturor statelor care fac parte din coaliţia antiteroristă internaţională. Deocamdată, nucleele de reprezentare ale acestor grupări au un potenţial latent de manifestare, corelându-şi activitatea cu ordinele centrelor de apartenenţă, unanim direcţionate spre adoptarea de poziţii rezervate, care să nu determine riposte din partea autorităţilor române sau să le aducă prejudicii de imagine.

Astfel, organizaţiile fundamentalist-islamice, cu reprezentare în România, acţionează pentru:

- crearea şi consolidarea unor puncte de sprijin şi structuri de acoperire de natură culturală, profesională sau religioasă, menite să camufleze şi să faciliteze preocupările de nuanţă teroristă, precum şi să asigure influenţarea opiniei publice în vederea legitimizării cauzei lor;- înfiinţarea de structuri informative şi de baze de date care monitorizează reprezentanţele diplomatice aparţinînd unor state occidentale şi celor din Orientul Mijlociu (în special cele ce aparţin statelor participante la coaliţia antiteroristă internaţională);- intensificarea activităţii de convertire a unor cetăţeni români la Islam şi incitarea la acţiuni de propagandă şi susţinere a organizaţiilor respective, precum şi racolarea unor tineri în vederea trimiterii lor la stagii de instruire în state din zona Orientului Mijlociu, care au pe teritoriul lor tabere de pregătire;- crearea şi consolidarea unor structuri de acoperire, în principal de natură comercială, care asigură condiţiile de legalitate pentru stabilirea în ţara noastră a membrilor acestora;- stabilirea pe teritoriu naţional a unor indivizi cu experienţă şi cu antecedente pe profil, care au activat anterior în centralele respectivelor organizaţii teroriste, asigurînd astfel conspirativitatea acţiunilor clandestine de culegere de informaţii operative despre unele obiective;- efectuarea unor studii, despre oricare obiectiv ce poate deveni ţintă teroristă potenţială;

- 39 -


- preocuparea constantă pentru realizarea unor „depozite“ clandestine de armament, muniţie şi explozivi, în vederea folosirii lor în viitoare acţiuni teroriste;- implicarea într-o serie de activităţi infracţionale, conexe terorismului, prin care se obţin mijloace financiare necesare logisticii respectivelor organizaţii;- tendinţe de realizare a unor conexiuni între reprezentanţii diferitelor organizaţii teroriste sau de sorginte extremistă.

Un aspect important ce caracterizează, în prezent, terorismul, îl constituie trecerea de la acţiunile sporadice ale unor indivizi izolaţi, la acţiunile teroriste de amploare, comise de către grupuri teroriste bine organizate utilizînd un larg evantai de metode şi mijloace (exemplele Istambul, Arabia Saudită, Madrid, Irak şi Rusia, sunt elocvente).

Se pot menţiona: luările de ostateci, ocuparea de instituţii de stat, atacurile împotriva unor obiective economice importante, provocarea unor incendii sau explozii, acţiunile de tip diversionist, infestarea/ contaminarea unor obiective sau a mediului, deturnări ale mijloacelor de transport (terestre, navale, aeriene), atacurile sinucigaşe.

Mai mult, în prezent se aduce în prim plan pericolul unor atacuri teroriste cu recurgerea la mijloace de distrugere în masa (NBC), ipoteză din ce în ce mai puţin contestată.

Cu toate că ameninţarea terorismului nuclear tinde să intre în categoria „risc mare – probabilitate scazută“12, dacă luăm în considerare modalităţile facile prin care se pot obţine substanţe radioactive datorită traficului internaţional cu astfel de produse, opinia mai multor specialişti privind realizarea bombei nucleare cu numai un kilogram de plutoniu, sunt mulţi oameni care conştietizează, în prezent, riscul acestui tip de terorism, ca o realitate inevitabilă.

Dacă fabricarea clandestină a armelor nucleare, chiar miniaturizate, transportul ei la ţintă, sustragerea sau deturnarea unei bombe atomice, sunt acţiuni complexe ce implică eforturi şi resurse importante, pericolul terorismului nuclear poate fi „generat“, mult mai uşor prin „eliberarea surselor nucleare“, în mediul ce prezintă interes, contaminîndu-l. Asemenea surse se pot afla deja în zona de interes, ori pot fi transportate, efectelor lor fiind transfrontaliere, generînd potenţiale catastrofe ecologice.

Dacă ne îndreptăm atenţia către centralele nuclearo-electrice13, trebuie menţionat că ele nu sunt bombe atomice, întrucât în caz de avarie în zona activă, chiar foarte gravă, nu se produce unda de şoc caracteristică exploziei nucleare ai cărei parametrii principali determinanţi sunt suprapresiunea în frontul undei de şoc şi timpul

12 Geoff Williams, Terorist nuclear attacks, Fire International, may 1998, p. 23-2413 Ionel Crăciun, Protecţia împotriva incendiilor la centralele atomo-electrice, Teză de doctorat, Universitatea din Oradea, martie 1999

- 40 -


de acţiune al acesteia. De asemenea, nu se produce nici emisiunea de lumina caracteristică exploziei nucleare şi implicit, impulsurile de iradiere distructive. Nivelul fluxului de radiaţii şi de neutroni eliberat este, de multe ori, mai redus decât în cazul bombei atomice, dar poate avea o durată de emisie mai lungă, până la containerizarea locului accidentului.

Cea mai probabilă modalitate de atac terorist, în situaţia centralelor nuclearo-electrice, este cea a lovirii lor cu arme clasice, dar performante, într-un astfel de scenariu, nivelul de gravitate fiind foarte ridicat. Sunt şi alte modalităţi, însă, de a provoca avarii: bombe artizanale, dinamitare, perturbarea sistemelor automate de comandă şi control etc.

În concluzie, trebuie spus că, pentru terorişti, care vin din cele mai întunecate unghere ale luamii urmărind, în baza unor pretexte inventate de minţi bolnave, să alunge lumina civilizaţiei, societaţile deschise oferă un număr nelimitat de ţinte, uşor de lovit, deoarece riposta rămâne, încă, incapabilă de a preveni şi a eradica acest fenomen.

5. Originea si manifestarea cutremurelor pamant

Seismologia, ramura bine definita a geofizicii, pune la dispozitie date privind identificarea mecanismelor de generare a cutremurelor si date legate de modul de propagare al undelor seismice generate de aceste mecanisme.

In continuare sunt prezentate cateva notiuni de baza ale seismologiei privind originea, tipurile si formele de manifestare ale cutremurelor.

Pamantul, care se afla intr-o permanenta miscare, poseda o structura interna destul de complicata care poatefi redusa schematic Ia modelul reprezentat in fig. 1.

In acest context, continentele se deplaseaza continuu si lent producand modificari ale scoartei terestre in urma acumularilor energetice in roci si a eruptiilor vulcanice, generatoare de rupturi si prabusiri de amploare in interiorul litosferei.

Aceste fenomene se manifesta periodic in crusta terestra prin miscari bruste si violente care sunt inregistrate la suprafata libera a terenului sub forma cutremurelor de pamant.

Cu privire la sursa care genereaza cutremure puternice se admit doua categorii de mecanisme posibile de producere, si anume:

- cutremure vulcanice datorate eruptiilor vulcanice;- cutremure tectonice datorate unor modificari structurale importante ale

scoartei terestre (insotite de fenomene de rupere sau de faliere).Cele mai frecvente cutremure sunt de origine tectonica, iar energia pe care o

elibereaza se extinde pe zone intinse de Ia suprafata terestra. Socul seismic se produce ca urmare a unor fracturi ale scoartei care vin in contact intr-un plan mai slab in care

- 41 -


s-au acumulat in decursul timpului deformarii elastice extrem de mari. Eliberarea brusca a energiei de deformare, transformata instantaneu in energie cinetica, genereaza unde elastice care se propaga radial in toate directiile, iar prin procese de reflexie si de refractie ajung la suprafata Pamantului.

Punctul teoretic in care se produce ruptura initiala (in realitate exista o zona de fractura) se numeste focar sau hipocentru.

Punctul situat la suprafata Pamantului, pe verticala focarului, poarta denumirea de epicentrul cutremurului. Localizarea pozitiei focarului si epicentrului se obtine pe baza prelucrarii inregistrarilor miscarii seismice in statii echipate cu aparatura specifica.

In functie de pozitia focarului, exprimata prin distanta H pana la epicentru numita adancime sau profunzime, cutremurele se clasifica astfel:

- Cutremure crustale (normale), avand focarul situat pana la 70 km adancime, se afla in limitele 0< H<70 km. Aceste cutremure, care reprezinta peste 90 % din cutremurele care se produc in lume, au o durata semnificativa relativ redusa, iar perioadele predominante specifice mecanismului de focar sunt in general scurte. Desi, sunt extrem de violente, cutremurele crustale afecteaza zone destul de limitate la suprafata Pamantului. In aceasta categorie se inscriu toate focarele care apartin centurii circumpacifice, zonelor din Asia de sud-vest, bazinul mediteranean etc.

- Cutremure subcrustale (intermediare) au focarul localizat in limitele 70<H<300 km. Durata acestor cutremure este moderata, iar perioadele predominante mai lungi, in timp ce aria de manifestare este mult mai mare. Focare intermediare identificate pana in prezent, instrumental, pana in prezent sunt destul de reduse ca numar, fiind situate in Afganistan, Columbia, Mexic si Romania.

Perioadele de revenire ale cutremurelor intermediare sunt mult mai mari decat ale celor normale.

- Cutremure de adancime (de profunzime) s-au semnalat in limitele 300<HA<700 km. Experienta acestor categorii de cutremure este mai redusa, existand unele informatii cu privire la durata (care este ceva mai mare) si la perioadele predominante (care sunt lungi).

Cutremurele tectonice au ca origine fie fenomenul de faliere, fie fenomenul de subductie al placilor continentale. Cutremurele violente generate de fractura rocilor se datoreaza miscarilor produse in lungul unui plan de rupere, insotite de eliberarea brusca a unei energii imense. Aceste planuri de rupere se numesc falii, iar in momentul ruperii instantanee, capacitatea rocii respective a atins valoarea limita peste care nu mai este capabila sa mai acumuleze deformatii elastice sau energie elastica de deformatie. In general cutremurele se produc in lungul aceleasi falii, ceea ce caracterizeaza fenomenul de persistenta a genezei miscarilor seismice.

Teoria placilor tectonice de data recenta, sustine ca prin comprimarea puternica, care se manifesta la contactul dintre placile continentale, se produc deplasari mari fie

- 42 -


datorita cedarilor in urma strivirii rocilor, fie datorita fenomenului de subductie (alunecarea relativa a unei placi sub cealalta).

Energia eliberata brusc din focar in momentul producerii unui dezechilibru tectonic se propaga in toate directiile sub forma unor unde elastice, denumite unde seismice. Aceste unde sunt de doua categorii:

- Unde de adancime care pot fi de tip longitudinal sau de dilatatie (numite unde primare SI) si de tip transversal sau de forfecare (numite unde secundare S);

- Unde superficiale, de tip Raylegh (R) si Lowe (O) si unde lungi (L).Undele seismice de adancime se produc in interiorul Pamantului si se transmit

din focar spre suprafata libera a terenului. Vitezele de propagare ale acestor unde depind de caracteristicile geologice ale mediului si cresc cu adancimea.

In cazul undelor primare (SI - longitudinale), particulele materiale oscileaza in directia propagarii, iar in cazul undelor secundare (S – transversale), intr-un plan perpendicular pe directia propagarii. Intrucat directia de propagare devine aproape verticala in vecinatatea suprafetei libere a terenului, undele S (transversale) produc cele mai importante efecte inertiale asupra constructiilor.

Amplitudinile miscarii terenului scad pe masura departarii de epicentru, dar pot creste de la baza pana la suprafata in cazul depozitelor geologice aluvionare si afanate. Energia corespunzatoare perioadelor scurte se disipeaza, iar energia componentelor cu perioade lungi devine predominanta, avand in vedere si rolul de filtru dinamic pe care-l are mediul de propagare.

5.1. Modalitati de apreciere a marimii cutremurelor

Evaluarea miscarilor seismice se face pe criterii obiective (care au Ia baza inregistrari instrumentale) si criterii subiective (prin aprecierea efectelor cutremurelor). O influenta importanta asupra efectelor produse de miscarea seismica o are configuratia miscarii inregistrate (exprimata in termenii deplasarilor, vitezelor sau acceleratiilor), precum si durata semnificativa a evenimentului seismic.

MagnitudineEnergia eliberata in focar in momentul declansarii seismului se masoara prin

magnitudine (M), notiune introdusa in seismologie de catre B. Gutenberg si Ch. Richter. Scara magnitudinilor apartine lui Ch. Richter (1935) si se considera ca valoarea maxima posibila este M = 9 datorita unor limitari tinand de structura globului terestru.

Magnitudinea (Richter) este o marime obiectiva, bazata pe inregistrari instrumentale amiscarilor seismice cu aparatura specifica (seismografe). Magnitudinea M se exprima in numere intregi si zecimale (de ex. M =7,2). Succesiunea acestor valori formeaza

- 43 -


scara magnitudinilor. Datorita exprimarii logaritmice a relatiei matematice dintre energie si magnitudine, o crestere cu o unitate a magnitudinii corespunde unei cresteri de 32 de ori a energiei totale degajata in focarul seismului si o crestere de 10 ori a deplasarilor inregistrate. Daca vom compara doua seisme de magnitudini M 8 si respectiv M 7, amplitudinea miscarii terenului pentru M 8 este de 10 ori mai mare decat pentru M 7 si de 100 de ori mai mare decat M 6.

Daca ne vom referi Ia energia degajata in focar, cri mai mare decat a celui de M = 6. In general durata cutremurului create odata cu magnitudinea. Asadar, magnitudinea reprezinta o caracteristica unica pentru un anumit cutremur, deoarece se refera Ia ceea ce se intampla in focar. Prin asimilare putem compara situatia cu cea a unei statii radio in care magnitudinea este reprezentata de puterea instalata a emitatorului (exprimata in kW), iar intensitatea receptiei in diferite puncte distantate de emitator variaza in functie de traseul parcurs, parametrii de relief, meteorologie etc.

Asemanator, intensitatea miscarii seismice pe diferite amplasamente la care ajung undele seismice variaza in functie de diferiti parametri: distanta epicentrala, mecanismul de focar, conditiile geologice locale, caracteristicile constructiilor si terenului pe amplasamentul analizat.

Intensitatea seismicaPentru a aprecia efectele undelor seismice pe un anumit amplasament,

specialistii au stabilit in mod conventional anumite grade de intensitate seismica in functie de consecintele observate pe un anumit amplasament asupra reliefului, constructiilor si vietuitoarelor.

Pentru un cutremur de o anumita magnitudine, intensitatile specifice in diferite amplasamente vor fi diferite, in timp ce magnitudinea este invariabila.

Scari de intensitateSuccesiunea gradelor conventionale de apreciere a efectelor seismice alcatuiesc

o scara deintensitati. Din punct de vedere al scarilor utilizate in istoria seismologiei mentionam scarile Rossi-Forel (1873), Mercalli (1883), Mercalli-Cancani-Sieberg (MCS 1903-1923), Mercalli Modificata (MAI-1931), Mendvedev-Sponheuer-Karnuk (MSK-1964), scara Japoneza etc.

Acestor scari li s-au adaugat si valori ale unor parametri masurabili instrumentali pentru acceleratii, viteze sau deplasari.

Scari de intensitateGrad MERCALLI-MODIFICATA (MAI) MEDVEDEV-SPONHEUER-

KARNIK (MSK 64)I Cutremurul nu este perceput decat de putine persoane aflate in conditii favorabile Cutremurul este imperceptibil, iar intensitatea se afla sub limita sensibilitatii oamenilor

- 44 -


II Se simte de putine persoane, in special de cele ce se gasesc la etajele superioare ale cladirilor Miscarea foarte slaba, resimtita numai de persoanele care locuiesc la etajele superioare .III Se percepe in interiorul cladirilor, mai pronuntat la etajele superioare. Durata poate fi apreciata. Se produc oscilatii slabe, similare celor produse de circulatia autocamioanelor usoare, fiind sesizat de majoritatea persoanelor din interiorul locuintelor.IV In timpul zilei este resimtit de multe persoane care se afla in interiorul cladirilor. In exterior putin perceptibil. Cutremurul este destul de puternic, vibratii similare celor produse de circulatia autocamioanelor grele. Obiectele suspendate, precum si lichidele din vase oscileaza.V Este simtit aproape de toti oamenii. Usoare degradari ale tencuielilor, iar unele obiecte instabile se rastoarna. Se percepe de toate persoanele din interiorul locuintelor si de majoritatea celor din exterior. Obiectele usoare, nefixate, se rastoarna.VI Miscarea este simtita de toata lumea producand panica. Tencuiala cade, cladirile sufera avarii. Avarii neinsemnate la cladirile slab executate. Miscarea este simtita in intregime producand panica. Obiectele grele se deplaseaza. Degradari moderate in elementele nestructurate ale constructiilor.VII Produce panica, iar oamenii parasesc locuintele. Avarii usoare pana la moderate la structurile de rezistenta obisnuite. Avarii considerabile la constructiile slab executate sau necorespunzator proiectate. Cosurile se prabusesc.Cutremurul produce panica, iar majoritatea oamenilor parasesc locuintele. In cladirile slab executate apar avarii importante sau chiar distrugeri. In constructiile proiectate si executate corespunzator se inregistreaza degradari moderate. Cosurile de fum se disloca puternic sau cad.VIII Avarii usoare la structurile proiectate seismic. Avarii considerabile la cladirile obisnuite. Prabusirea structurilor de rezistenta defectuos executate. Dislocari ale zidariei de umplutura, caderea cosurilor inalte, monumentelor etc. Panica are caracter general. Toate constructiile sunt afectate. Se produc avarii majore si distrugeri la cladirile obisnuite, fara asigurare antiseismica sau defectuos executate. Structurile proiectate in concept seismic pot suferi avarii moderate.IX Avarii insemnate la structurile de rezistent aproiectate antiseismic. Se produc inclinari ale cladirilor cu schelet de rezistenta bine proiectate. Distrugeri ale cladirilor slab executate. Crapaturi in pamant. Conductele subterane se rup. Se produc avarii insemnate in structurile proiectate antiseismic. Constructiile cu asigurare seismica moderata se distrug partial sau se prabusesc. Castelele de apa, turnurile izolate, monumentele etc. se prabusesc. Crapaturi in pamant.X Majoritatea constructiilor proiectate antiseismic se distrug odata cu fundatiile. Pamantul se crapa puternic. E produc alunecari de terenuri. Constructiile proiectate

- 45 -


antiseismic se prabusesc partial sau in totalitate. Degradari importante in baraje sinele de cale ferata se deformeaza. Masive alunecari de terenuri.XI Putine structuri de rezistenta raman nedistruse. Apar falii la suprafata pamantului. Conductele subterane complet distruse. Prabusiri si alunecari puternice ale terenului. Se distrug majoritatea constructiilor corespunzator proiectate si executate (cladiri,poduri, baraje, cai ferate etc.). distrugerea conductelor subterane. Fracturi si deplasari ale terenurilor pe toate directiile.XII Distrugere totala. Obiectele sunt aruncate ascendent in aer. Distrugerea totala a constructiilor. Modificarea radicala a formei suprafetei pamantului.

Zonarea seismica a teritoriuluiIn scopul asigurarii unei protectii antiseismice prin proiectarea constructiilor si

alte masuri specifice, cunostintele, datele seismologice si efectele seismelor precedente sunt cuantificate in grade de intensitate seismica sau parametri de miscare a terenului (acceleratii, viteze, deplasari) si exprimata pe harta teritoriului analizat sub forma unei harti de macrozonare sau microzonare dupa caz.

Liniile imaginare care unesc punctele cu o intensitate seismica apreciata ca egala se numesc izoseisme si ele delimiteaza zonele pe grade seismice. In activitatea de proiectare se utilizeaza harti de zonare seismica aprobate la nivel guvernamental. Fiecare cutremur puternic poate aduce modificari in aprecierea acestei zonari. In mod implicit de la data intrarii in vigoare a unor noi harti de zonare, proiectarea antiseismica a constructiilor viitoare respectiv din teritoriul respectiv se va conforma cerintelor noi aparute.

Se remarca deci o protectie antiseismica a unei zone cu un caracter evolutiv in functie de datele oferite de seismele ce intervin in timp si de progresul inregistrat de metodele de analiza si calcul antiseismic.

5.2. Actiunea cutremurelor asupra mediului natural, constructiilor,ansamblurilor construite, localitatilor si populatiei

Mediul naturalSeismele pot modifica starea de echilibru a structurilor superficiale ale terenului prin:

- ruperi in scoarta (ascendente sau descendente) insotite de prabusiri sau procese de faliere;

- alunecari de terenuri cu antrenarea unor versanti;- tasari si lichefieri de depozite nisipoase saturate.

Constructiile

- 46 -


Oscilatia seismica a terenului se transmite constructiilor care raspund printr-o oscilatie proprie depinzand de caracteristicile lor dinamice-constructive.

Constructiile rezista sau nu in mod corespunzator la miscarea seismica in special in functie de capacitatea lor de a prelua fortele laterale de inertie induse de cutremur. Capacitatea portanta la incarcari verticale (gravitationale) a fost in general bine asigurata inca din etapele initiale de dezvoltare a stiintei constructiilor.

Metodele de constructie traditionale din tara noastra confera, datorita experientei locuirii intr-o zona seismica, un anume nivel de rezistenta Ia forte laterale seismice. Introducerea materialelor moderne (betonul armat) la inceputul secolului nostru a condus si la noi in tara la o incredere excesiva in calitatile structurilor cu schelet portant dar care, in realitate, nu puteau asigura si capacitatea de a prelua forte seismice (laterale) deoarece metodele de calcul antiseismic nu se dezvoltasera. suficient.

Structurile de caramida, metal, lemn, beton armat etc. utilizate in prezent in tara noastrasunt proiectate astfel spre a prelua fortele seismice, aspect asupra caruia vom reveni in capitolele care vor urma.

Ansamblurile construite si localitatileTrecand de la comportarea individuala la cea de ansamblu construit (grup de

cladiri, cartier, zona, localitate) cutremurele pot crea probleme cu caracter de dezastru prin:

- blocarea unor intersectii de strazi principale, ca urmare a colapsului unor cladiri si impiedicarea operatiunilor de salvare-ajutorare;

- distrugerea unor retele utilitare vitale (de alimentare cu apa, gaze, energie electrica, transport, comunicatii) si izolarea unor zone;

- distrugerea sau lipsa de functionalitate a unor dotari spitalicesti si aparitia unor epidemii;

- distrugerea in numar mare a unor cladiri de locuit si lipsa posibilitatii de a acorda cazare temporara pentru mase mari de populatie in zona respectiva.

PopulatiaEfectele seismelor asupra populatiei se pot manifesta prin:- actiune directa (pierderi de vieti si raniri) ca urmare a avarierii si prabusirii

unor constructii sau a unor elemente de constructii, mobilier si obiecte, a incendiilor si inundatiilor postseismice;

- actiunea indirecta (pierderi de vieti si raniri, afectiuni psihice) ca urmare a unor fenomene secundare si tertiare produse de seisme (incendii in lant, panica, zvonurile, reactiile psihice postseismice etc.).

- 47 -


Pe masura dezvoltarii ingineriei constructiilor antiseismice dintr-o tara, efectele directe asupra populatiei se reduc in timp ce unele efecte indirecte, de natura psiho - sociala se mentin. Pentru reducerea ponderii acestora exista preocupari deosebite pentru lansarea unor programe oficiale de educare a populatiei pentru pregatirea antiseismica

Efectele cutremurelor precedenteCutremurele puternice de Vrancea care au produs in acest secol pierderi umane

si materiale considerabile au avut loc in 1940 si 1977. In afara de acestea, in ultimii ani s-au produs si cutremurele de Vrancea din 30/31.08.1986, 30/31.05.1990 si seria de cutremure din zona Banloc-Timis, inceputa la 12.07.1991, care, desi au produs avarieri de cladiri, au implicat un numar foarte redus de pierderi de vieti si raniri de persoane. Cu toate acestea, consecintele social-economice au fost importante desi nu au fost analizate suficient, inca.

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a cauzat cca. 500 pierderi de vieti si un numar considerabil de prabusiri si. avarieri de cladiri joase cu schelet de beton armat, inclusiv prabusirea blocului Carlton cu 14 nivele din Bucuresti.

Cutremurul din 4 martie 1977 a cauzat la randul sau 1570 pierderi de vieti, 11300 raniri(90% din victime in Bucuresti) 32.900 locuinte avariate, a lasat 35.000 familii fara adapost, pagubele in sens general social-economic fiind evaluate oficial la peste 2 miliarde dolari (existand suficiente motive sa le consideram azi ca subevaluate).

In Bucuresti s-au prabusit 28 cladiri inalte din generatia anterioara anului 1940, neproiectate antiseismic o parte din aceste cladiri suferisera si anumite modificari daunatoare spre a fi utilizate ca spatii comerciale.

Din categoria cladirilor construite in perioada 1940-1977 in Bucuresti s-au inregistrat trei cazuri de prabusiri partiale, ceea ce reprezinta un procent redus fata de fondul construit in acest interval.

Situatia se datoreaza aparitiei dupa anul 1940 a unor reglementari privind protectia antiseismica a cladirilor, care dupa anul 1963 au capatat un caracter obligatoriu (standardul SI-13/63 modificat in 1970.). Pe de alta parte, existenta acestor trei cazuri de avariere grava a unor cladiri a determinat modificarea normelor de proiectare antiseismica, modificari efectuate in anii 1973 si 1981.

In anii 1986 si 1990 efectele seismelor respective au redeschis unele fisuri necorespunzator reparate ale cladirilor avariate si in anul 1977 — fara a crea probleme imediate - atragand atentia asupra necesitatii unor actiuni generale de verificare, de evaluare a rezistentei si de reparatii si consolidare.

Aceste actiuni au inceput in 1990, desi sunt inca probleme tehnice si aspecte financiare dificil de rezolvat in conditiile actuale.

- 48 -


Efectele seismelor de dupa 1977 au determinat noi modificari ale normativelor de protectie antiseismica, la care se fac referiri in continuare.

5.3. Conceptia de protectie antiseismica a constructiilor

Incepand cu perioada ce a urmat seismului distrugator din 10 noiembrie 1940, in tara noastra s-au studiat si s-au introdus treptat norme obligatorii de proiectare antiseismica a constructiilor in raport cu evolutia cunostintelor si datelor din tara si strainatate si cu cercetarile stiintifice.

In anii 1963, 1970, 1981 si ce mai recent in anul 1991 s-au introdus in practica noi normative de proiectare antiseismica, standarde, instructiuni si norme de specialitate pentru diferite tipuri de structuri de constructii. Efectele relativ reduse ale seismului din 1977 in tara noastra asupra cladirilor concepute potrivit normativelor din anul 1963 si 1970 in comparatie cu efectele distrugatoare asupra cladirilor inalte executate fara protectie antiseismica anterior anului 1940 sunt concludente in privinta conceptiei de baza corecte a normativelor noastre.

Desigur ca anumite deficiente s-au manifestat si se vor manifesta in anumite cazuri si la cladirile de dupa 1940 deoarece progresul se realizeaza printr-o continua confruntare cu realitatea prin imbunatatirea metodelor de calcul si de control al calitatii.

In acelasi timp de abia dupa 1977 si 1990 au fost obtinute prin reteaua de seismografe INCERC datele ingineresti despre caracteristicile miscarilor seismice puternice pe teritoriul tarii noastre, necesare unei abordari moderne a calculelor.

In noul normativ pentru proiectarea si realizarea constructiilor rezistente la cutremur SI.100/1991 se prevad masuri la nivelul unor norme similare din tari cu seismicitate ridicata. Astfel prin protectia antiseismica a constructiilor se urmareste limitarea degradarilor, a avariilor, precum si evitarea prabusirii elementelor structurale (de rezistenta), ale celor nestructurate (pereti despartitori, alte elemente secundare), ale echipamentelor si instalatiilor, pentru:

- evitarea pierderilor de vieti omenesti sau a ranirii oamenilor;- evitarea intreruperii activitatilor si a serviciilor esentiale pentru mentinerea

continuitatii vietii sociale si economice in timpul cutremurului si imediat dupa cutremur;

- evitarea distrugerii sau a degradarii unor bunuri culturale si artistice de mate valoare;

- evitarea degajarii unor substante periculoase (toxice, explozibile);

- 49 -


- limitarea pagubelor materiale.In practica, aceste deziderate se realizeaza prin proiectarea antiseismica,

executia si exploatarea constructiilor conform unor prevederi tehnice detaliate, riguroase care tin seama de cercetarile recente si constatarile din tara noastra si pe plan mondial, inclusiv in privinta proiectarii antiseismice urbane.

Normele de proiectare acceptate in toate tarile care au probleme legate de actiuni seismice admit urmatoarele tipuri de avarii pentru constructiile solicitate de in cutremur:

- la elemente ale structurii de rezistenta degradari locale, asociate deformatiilor post-elastice previzibile;

- la elementele nestructurale degradari mai extinse dar care nu pun in pericol vieti omenesti sau valori materiale importante.

Aceste aparente “concesii” sunt impuse de limitele dezvoltarii tehnico-economice chiar in tarile super dezvoltate.

Eficienta masurilor de protectie antiseismica, caracteristice unor norme, trebuie corelata, in masura in care cutremurul s-a incadrat in sirul de evenimente seismice care au condus la cuantificarea parametrilor de calcul din norma, cu ponderea statistica a cladirilor care au suferit diverse avarii raportata la fondul construit conform respectivelor norme.

Din aceste motive responsabilitatea pentru protectia antiseismica a constructiilor trebuieevaluata pe baza criteriilor privind respectarea prevederilor prescriptiilor de proiectare, de executie si de exploatare, si nu prin prisma aparitiei, in cazul unor constructii individuale, a unor urmari mai deosebite. De altfel pericolele care il pandesc pe locatar in timpul unui seism nu sunt in intregime determinate de proiectarea antiseismica ci si de modul de utilizare a cladirii.

Pe langa masurile de protectie antiseismica ce privesc realizarea unor viitoare cladiri, probleme specifice ridica si evaluarea nivelului de protectie si punerea in siguranta a acelor cladiri deja construite la proiectarea carora nu erau valabile exigentele normelor actuale; problemele acestea sunt atat de natura tehnica cat mai ales de natura financiara. Normele romanesti in vigoare prevad modalitati tehnice de abordare a acestei probleme.

Exista in acc1asi timp o serie de cauze care nu tin direct de rezistenta structurilor sau care se incadreaza in degradarile admisibile, dar care reprezinta pericole evidente pentru viata si integritatea corporala a populatiei din zone seismice cum ar fi:

- caderea unor obiecte in locuinta;- caderea unor elemente secundare de constructii (zidarii, placaje, tencuieli,

parapeti, cornise, cosuri, ornamente, jardiniere etc.) in afara locuintei;- garduri de zidarie sau beton degradate sau instabile;

- 50 -


- monumente, firme si vitraje;- stalpi si fire electrice;- versanti, rod etc;- efecte seismice secundare (incendii, inundatii);

efecte seismice tertiare (panica si zvonurile) care conduc la dezorganizarea sociala.

5.4. Prognozarea cutremurelor

Cercetarile seismologice cu privire la prognozarea (predictia) cutremurelor au avansat mult in ultimele decenii. In prezent se considera ca spre a putea fi luata in consideratie o predictie pentru un eveniment seismic ar trebui sa se precizeze:

- locul;- timpul- magnitudinea- efecte probabile.Trebuie acordata atentie surselor de informatie privitoare Ia predictia

cutremurelor, avand in vedere ca au existat situatii in care persoane interesate si-au facut capital din raspandirea unor date inexacte de natura sa creeze reactii negative ale populatiei.

Metodele clasice de predictie a cutremurelor sunt cele statistice (aprecierea pe baza datelor istorice a periodicitatii unor evenimente de o anumita magnitudine sau intensitate) aplicabile 5i in cazul zonei Vrancea. Aprecierea caracteristicilor viitoarelor cutremure este cu atat mai exacta cu cat se dispune de mai multe date privind cutremurele anterioare.

Date suplimentare (pe langa cele de natura seismologica), utilizate pentru predictia cutremurelor sunt cele furnizate de fenomenele precursoare de natura geologica, geofizica sau biologica. Astfel de preocupari se intalnesc in tari cu activitate seismica importanta ca: Japonia, SUA, Rusia, China.

O incercare de a utiliza toate aceste fenomene precursoare in avertizarea si evacuarea populatiei unei zone datorita iminentei unui cutremur puternic (care s-a confirmat), s-a petrecut in China, cutremurul Haichen din 4 februarie 1975. Activitati similare nu au putut insa sa aprecieze momentul cutremurului Tansan, China din 28 iulie 1976, care s-a soldat cu sute de mu de morti si raniti.

Din aceste exemple petrecute in aceeasi tara rezulta inca o data caracteristica de probabilitate a predictiei seismice - se intampla ca prognoza meteo sa fie inexacta.

Diferite prognoze seismice false, zvonuri iresponsabile au produs in multe tari efecte mai neplacute chiar decat seismele, au provocat panica, tensiuni sociale, scaderea productiei economice etc.

- 51 -


Specialistii romani studiaza de mult timp in colaborare cu cei din alte tari caracteristicile fenomenelor precursoare ale seismelor de Vrancea, dar pana in prezent nu s-a ajuns la acele concluzii care sa permita transmiterea unor avertizari bine fundamentate catre populatia expusa. De aceea zvonurile. care circula de obicei dupa unele socuri seismice cu privire Ia posibilitatea altor miscari puternice, trebuie tratate cu circumspectia necesara. Atunci cand se va dispune de metode adecvate de predictie vom fi anuntati cu totii, de catre institutiile cu atributii oficiale, nu numai despre seism ci si despre actiunile de protectie ce ar urma sa se intreprinda. Chiar si in situatia in care se dispune de o metoda de predictie exacta, garantia unei reactii publice eficiente o constituie pregatirea individuala si sociala pentru cutremur.

5.5. Factorii care influenteaza reactia si comportarea populatiei in caz de cutremur

In scopul recomandarii catre populatie a unor modalitati de comportare care sa ii asigure o protectie eficienta in caz de cutremur este necesara o analiza a factorilor care conditioneaza reactia si comportarea umana in aceste situatii.

5.5.1. Factorii cauzali – oscilatiile

Comportarea seismica a unei cladiri asa cum o percepe persoana care locuieste in aceasta este rezultatul impactului miscarii terenului asupra structurii. Raspunsul structurii modifica miscarea terenului astfel incat locatarul cladiri va simti diferit oscilatiile in functie de caracteristicile dinamice ale tipului de cladire in cane se afla.

Daca locatarul cunoaste mai multe lucruri despre comportarea cladirii la cutremur, el va fi mai putin socat, iar reactiile sale se vor putea indrepta catre autoprotejare, ceea ce face necesar ca regulile de comportare ale popul4iei in caz de cutremur, sa fie corelate cu tipurile structurale ale cladirii.

Durata miscarii seismice si fazele sale Omul percepe miscarea seismica in mod deformat, emotional, in general cu o durata marita de cateva ori.

In mod real, pe baza analizei cutremurelor crustale si intermediare rezulta urmatoarele faze ale unei miscari seismice:

- faza initiala cu oscilatii de ordinul a = 0,001 g - 0,002 g (0,5 g) cu o durata de 2-18 s (g =acceleratia gravitatiei);

- faza principala, cu oscilatii majore de peste 0,05 g, dar mai ales cu acceleratii a = 0,1 - 0,2 g si o durata de 10 - 50 s (pentru magnitudini M = 5,5 - 8);

- 52 -


- faza finala de amortizare treptata a oscilatiilor, pana sub limita de percepere, cu o durata de 17 - 30s.

Oscilatiile seismice au anumite componente dominante (frecvente dominante) care sunt importante pentru reactia umana din doua puncte de vedere:

- oscilatiile a caror frecventa dominanta coincide cu frecventa proprie a cladirii conducand la fenomene de rezonanta, deci de amplificare a oscilatiei acesteia de 2-3 ori;

- oscilatiile cladirii, datorate miscarii seismice, a caror componente dominante sunt apropiate de frecvente proprii caracteristice corpului uman sau a unor organe umane, influentand organismul pe cale fiziologica sau psihologica.

5.5.2. Factorii fiziologici si psihologici

Omul reactioneaza la vibratiile din domeniul de frecvente 0,1 - 10 Hz (T = 10 - 0,1 s) astfel:

- perceptia vibratiilor a = 0,001 g - 0,01 g- senzatia de deranj a = 0,015 g - 0,02 g- limita de tolerate a = 0,10 g - 0,25 g (0,5 g).Se observa ca primele doua nivele de perceptie sunt caracteristice oscilatiilor

din faza seismica I, in care omul nu este inca lamurit daca este o miscare seismica propriu-zisa sau nu, si este indecis in privinta comportarii sale.

In faza II se ajunge la limita de tolerare in care nu numai acceleratia in sine il determina pe locatar sa ia o hotarare, cat si continutul de frecvente al oscilatiei care il deranjeaza. Corpul uman si organele sale interne, se caracterizeaza prin anumite frecvente proprii de oscilatie.

Astfel s-au determinat experimental urmatoarele frecvente proprii:- f = 3-3,5 Hz (T = 0,33-0,29 s) pentru omul in pozitie culcat si pentru organele

interne abdominale;- f = 4 - 6 Hz (T = 0,25 - 0,16 s) pentru omul asezat;- f = 5 - 12 Hz (T = 0,2 - 0,08 s) pentru omul in picioare;- f = 2 Hz (0,5 s) pentru umeri, f = 3 Hz (0,33 s) pentru cap - la vibratii aplicate

transversal corpului.Frecventele amintite se regaseau intre frecventele componentelor oscilatiilor,

puse in evidenta de analiza accelerogramelor reale, ceea ce conduce la reactii semnificative ale corpului omenesc sau ale partilor sale, datorate fenomenului de siguranta.

Componentele de joasa frecventa conduc Ia senzatii similare raului de mare. Organele interne sunt de asemenea sensibile Ia oscilatii conducand la dezechilibrarea in timpul mersului.

- 53 -


Simtindu-si corpul supus oscilatiilor si cunoscand din propria experienta sau din informatii efectele posibile ale cutremurului asupra unor constructii, locatarul va adopta o decizie legata, in mintea sa, de o posibila salvare din spatiul locuit respectiv, de multe ori prin evacuare.

Faza seismica II este deci faza deciziei si posibil a inceperii evacuarii desi nu este o actiune recomandabila. In functie de anumiti factori de afectiune familiara, educatie, sentiment de responsabilitate sociala si familiara etc. locatarul va antrena sau nu in actiune si pe ceilalti membri ai familiei sau alte persoane invecinate. Exista o dependenta a reactiei si in functie de sex, femeile fiind mai preocupate de copii, de bunurile parasite in locuinta etc. Cei mai multi dintre locatari descriu fantezist deformarilor spatiale ale peretilor camerelor apartamentului sau oscilatiile blocurilor invecinate in raport cu blocul propriu. In acest moment persoanele cu sange rece nu dau curs conexiunilor de idei catastrofale legate de ipoteze negativiste privind sansele de salvare, jar persoanele cu mai psihic labil pot ceda nervos in forme de panica variate. Evacuarea reprezinta o reminiscenta a locuirii in case parter in care acest lucru era posibil. In privinta posibilitatilor fizice de evacuate s-a constatat experimental ca pozitia cea mai instabila este cea in picioare, mergand. Peste o acceleratie de a = 0,2 g este greu de stat si mers in picioare fara a te sprijini, uneori chiar de la a = 0,1 g. De obicei intr-un tren sau autobuz in mers sunt accelerati de acest ordin, pana la a= 0,1 g se poate merge pe coridorul vehiculului. In general, daca persoana ar sta pe mai scaun ea ar putea efectua operatiuni pana la acceleratii de 0,5 - 0,6 g la etaje superioare, ceea ce ar insemna o acceleratie de baza a terenului de a = 0,15 - 0,20 g. adica o intensitate de VII.- VIII grade MM.

Practic sub efectul oscilatiilor viteza sa de deplasare este redusa Ia 0,3 -0,5 m/s iar a copiilor mici si a batranilor sub 0,3 m/s. Datorita unei multitudini de factori, locatarul nu va putea sa se evacueze dintr-o locuinta multietajata in timp util, faza oscilatiilor puternice il va surprinde pe scari, unde exista pericole suplimentare, de accidentare, busculade etc.

Dintre factorii psiho - sociologici teama si panica sunt dominante pe durata seismelor dar si in perioada ulterioara cand intervin si elementele legate de comportamentul individual si colectiv.

5.5.3. Factorii sociali (colectivitate, zvonuri mass media)

Prezenta intr-o colectivitate in cazul unui cutremur duce la o modificare de comportament fie prin unele efecte de influenta in lant (panica), fie prin subordonarea colectivitatii unor lideri conjuncturali.

In functie de natura indemnurilor acestor lideri, colectivitatea se va comporta, cel putin in prima faza de urgenta, in mod variabil, de la haotic pana la solidar si

- 54 -


eficient. Efectul zvonurilor este de obicei evident numai dupa trecerea primei faze de urgenta, dupa o prima perioada de acalmie, odata cu reluarea comunicarii intre grupurile sociale separate de consecintele seismului.

Mijloacele de mass-media pot juca un rol pozitiv sau negativ in functie de maniera in care inteleg sa isi joace rolul social si de existenta unor materiale pregatite anticipat pentru a fi difuzate maselor afectate de seism.

Difuzarea de informatii din surse demne de incredere si competente, de date corecte chiar daca sunt aparent neplacute, pot evita neincrederea opiniei publice in mijloacele de informare si pot stabili consensul social necesar activitatii de salvare, recuperate, reconstructie. Zvonurile si informatiile necontrolate pot conduce la reactii postseismice negative de natura psihica cu consecinte in reglarea vietii sociale.

5.5.4. Factorii care depind de caracteristicile constructive, arhitecturale si urbanistice ale cladirilor si localitatilor

Reactia si comportarea umana la cutremur sunt influentate si de urmatorii factori:

- regimul de inaltime, flexibilitate si modul de comportate al materialelor de constructie si finisaj la seisme — un oras cu cladiri excesiv de flexibile in zona seismica va avea o mare parte din populatie socata o perioada indelungata dupa cutremur: nu este placut sa vezi peste tot in localitate zidarii crapate, rosturi deschise, cosuri cazute, chiar daca specia1istii te asigura ca structurile sunt intacte;

- partiul apartamentelor si spatiilor comune: comandat/decomandat, economic/spatios, luminat/direct /indirect, poate accentua senzatiile neplacute de claustrare pe durata seismului si dupa aceea, mai ales daca in apartament sunt vizibile fisuri despre care locatarul nu cunoaste daca sunt sau nu periculoase pentru rezistenta Ia viitoare seisme;

- aspectul urbanistic general al 1ocaIitatii: strazi inguste in care, Ia seisme, poate sa ploua cu ornamente si caramizi fara a te putea proteja, cartiere cu cladiri vechi, nerezistente, avariate grav produc si mentin impresii si senzatii stresante;

- tipul de partiu plan al apartamentului poate influenta reactia locatarului si in legatura cu usurinta sau dificultatea de a evacua locuinta dupa seisme sau in caz de incendiu post-seismic atunci cand nu exista pericole mai mari in afara locuintei

- modul de mobilare al locuintei, tipul de mobila (zvelta, scunda) intervin in reactia locatarului prin aceea ca il pot impiedica sa se deplaseze: mobilele se pot rasturna si bloca iesirea din camere sau apartament; in apartamentele de la nivelele superioare mobilierul suprapus nesolidarizat cu un element de rezistenta poate crea stare de panica prin pericolul pe care il reprezinta pentru persoanele din apropiere.

- 55 -


5.5.5. Factorii care depind de ora si sezonul producerii seismului

Cutremurele din 1940, 1977, 1986 au survenit noaptea cand, in mod normal, comportarea populatiei trezita din somn este atipica.

Cutremurul intr-un sezon cu clima extrema (de ex. zapada, ger, ploi puternice, furtuni) va crea probleme in special in faza post-seismica, in interventia de salvare-recuperare si in general ar ingreuna revenirea populatiei la o viata normala.

O astfel de situatie a existat in cazul cutremurului din Alaska (1964) -cutremur pe inserate, pe vreme de iarna - si a demonstrat ca fara un minim de dotari medicale sau sociale rezistente la seism, populatia nu ar fi avut unde sa se refugieze si ar fi crescut numarul de imbolnaviri dupa cutremur. Cutremurele la miezul noptii produc cel mai mare numar de victime fiind evident faptul ca datorita somnului locatarii nu mai sunt in masura sa aplice un minim de masuri de autoprotectie sau de salvate.

5.6. Succesiunea si corelatia efectelor seismice, senzatiilor si reactiilor umane in caz de cutremur

Interactiunea factorilor care influenteaza reactia si comportarea umana in caz de cutremur poate fi sintetizata in cele ce urmeaza:

- factorii cauzali - oscilatiile terenului si ale constructiei, care actioneaza fizic sau psihic asupra individului;

- factorii fiziologici si psihologici reprezinta efectul celor cauzali;- factorii de educatie, instruire si sociali conditioneaza atat reactia individului

cat si a familiei si colectivitatilor;- factorii circumstantiali (ora, sezon etc.) reduc sau amplifica actiunea celor precedenti.Pentru locatar si familie este foarte importanta desfasurarea concreta a succesiunii de efectein conditiile de fapt ale propriei locuinte (cladiri).

Locatarul trebuie sa porneasca de la urmatoarele premise:- cladirea in care 1ocuieste a fost realizata intr-o anume etapa de evo1utie a

tehnicii constructiilor, rezistenta sa la actiunea seismica este dependenta de o serie de factori a caror pondere este greu de apreciat, desi exista metode de evaluate si interventie preseismica. In momentul declansarii unui cutremur insa aceste considerente nu mai prezinta interes ci modul sau de interactiune cu mediul locuit;.

- deoarece in momentul inceperii oscilatiei nu se cunoaste marimea, durata si caracteristicile miscarii seismice, nu se justifica o atitudine de panica si de evacuare grabita. In cazul cladirilor inalte acest lucru este dificil si mai riscant decat ramanerea, iar in cazul cladirilor joase ar fi posibil, dar nu se justifica datorita comportarii lor

- 56 -


satisfacatoare. Aceste linii directoare trebuie cunoscute de intreaga familie si inte1ese corect pentru a nu provoca disensiuni tocmai in momentele seismice critice.

- indiferent de experienta seismica a locatarului, acesta sau unii membrii ai familiei vor reactiona negativ (partial sau total) din motive independente de vointa 1or;

- senzatia de teama, panica, agitatie, dorinta de evacuare din locuinta;- blocaj motor sau emotional, plans, isterie etc.- pe masura amplificarii oscilatiei cladirii reactiile membrilor familiei pot fi

influentate de unele efecte ale acestui fenomen fizic (oscilatii laterale, fisurari, caderi de mobilier, obiecte si tencuieli);

Pentru a reduce acest impact toti membrii familiei trebuie sa stie ca:- daca locuiesc la etajele inferioare oscilatiile sunt mai bruste;- daca locuiesc la etajele superioare oscilatiile vor fi in general mai lente,

balansate, ceea ce poate produce un efect similar raului de mare;- cladirile inalte, flexibile, cu structuri in cadre, avand zidarie de umplutura, vor

oscilamai amplu si pot prezenta destul de repede fisuri ale acestor zidarii vizibile pe tencuieli sau intre placile subtiri de beton celular (fara rol de rezistenta);

- cladirile inalte, cu structuri in diafragme de beton armat (pereti monoliti, glisanti sau din panouri prefabricate) precum si cele in diafragme de zidarie, joase, vor oscila mai putin, iar eventualele fisuri pot apare mai tarziu.

- exista zone in care se accepta fisurarea constructiilor la seisme pe care locatarul trebuie si le cunoasca pentru a nu intra in panica vazand pe viu aceste efecte. (de ex. zonele de beton de deasupra usilor, buiandrugi sau rigle de cuplare sau planseele prefabricate din semipanouri, fasii cu goluri etc.)

- desi durata miscarii seismice inregistrate in cladiri este ceva mai mare decat cea a miscarii terenului de baza, senzatia sa subiectiva va fi ca durata se prelungeste extrem de mult, ceea ce ii poate face si aiba reactii disperate tocmai cand oscilatia s-a amortizat;

- o comportare activa optimista, bazata pe cunoasterea tipului de. constructie in care se locuieste si a comportarii specifice a acesteia la seism reduce riscurile in aceste situatii;

- aplicarea masurilor si regulilor privind protectia antiseismica a locuintelor si comportarea in caz de cutremur a locatarilor trebuie facuta de acestia in contextul cunoasterii mediului construit in care traiesc prin adaptarea la conditiile respective.

Astfel, in cazul in care cutremurul il surprinde pe locuitorul unei zone seismice in afara unei constructii, aceeasi factori vor influenta comportarea sa, dar factorii sociali pot deveni predominanti (de ex. prezenta intr-o masa de persoane in locuri aglomerate, intr-o zona centrala urbana, cu cladiri care prezinta surse de accidentare pentru trecatori etc. impune o alta experienta si comportare decat in cadrul familiei).

- 57 -


5.7. Masuri si reguli privind protectia antiseismica a locuintelor si comportarea in caz de cutremur a locatarilor

5.7.1. Recomandari privind protectia antiseismica in incinta si in zona invecinata

A. Masuri de pregatire a locuintei:1. Identificati mobilierul auxiliar si obiectele grele care atarna peste paturi,

canapele, mese, ce pot cadea peste acestea si inlocuiti-le cu altele mai usoare, fixati-le contra detasarii sau mutati-le astfel incat sa nu va pericliteze viata sau integritatea in caz de oscilatii sau cadere (lampi grele, tablouri, oglinzi, vase, boxe, rafturi etc.)

2. Asigurati piesele de mobilier grele, zvelte, suprapuse si inalte intre ele si prin prindere de un perete, grinda-solida, mai ales la etajele superioare, in locurile unde se aglomereaza de obicei familia, copiii etc.

3. Amplasati toate aparatele casnice grele sau cu rotile astfel incat sa nu fie in vecinatatea iesirilor din incaperi sau apartament spre a nu le bloca prin deplasari la seisme.

4.Amplasati obiectele fragile si valoroase intr-un loc mai jos si sigur,. iar vasele cu chimicale, combustibil in dulapuri in care sa nu se poata rasturna, in incaperi in care nu se locuieste si nu exista pericol de contaminare si incendiu.

5. Limitati deplasarile aparatelor casnice mari in asa fel incat in caz de cutremur racordurile sa nu sufere deteriorari.

6. Verificati periodic tavanele, podul, acoperisul, balcoanele, cornise1e, calcanele, cosurile, terasa si invelitoarea blocului/casei dumneavoastra astfel incat la seisme sa nu cada caramizi, placaje, tencuieli, ornamente, tigle, jardiniere, asupra intrarii in bloc, casa, asupra aleilor inconjuratoare, strazii sau la vecini.

Procedati similar fata de elementele care ar putea sa cada dinspre cladirea invecinata, inclusiv din imbinarea cu blocul alaturat sau gardul din zid al vecinului

7. Consultati un specialist in structuri de rezistenta cu privire la tipul si starea peretilor despartitori nestructurali din locuinta spre a nu prinde de acestia obiecte grele sau pentru a preveni caderea lor in spatiile circulate din locuinta.

- 58 -


8. Este recomandabil sa aveti in locuinta cel putin un extinctor amplasat intr-un loc cunoscut si accesibil, langa surse potentiale de incendiu si sa stiti cum sa-l utilizati.

9. Este util sa aveti depozitat grupat, intr-un loc cunoscut din camara, o rezerva speciala de alimente uscate si conserve, apa de baut, o trusa de prim ajutor, lanterne, un radio cu tranzistori si baterii utilizabile in caz de urgenta, de intreruperea alimentarii cu energie electrica etc., pentru 3 zile.

10. Asigurati usile dulapurilor cu inchizatori eficiente la oscilatii, astfel incat deplasarea veselei depozitate sa nu produca accidente.

11. Retineti locul de amplasare al comutatoarelor, siguranta lor, robinetele generale si locale pentru electricitate, apa si gaze si modul lor de manevrare, astfel incat, la nevoie, dupa seism, sa puteti lua unele masuri minime de interventie de urgenta (inchidere/deschidere). Pastrati la indemana o trusa de scule adecvate.

B. Daca locuiti intr-o cladire multifamiliala (bloc) sa va informati personal sau prin administratia asociatiei despre indeplinirea obligatiilor legale ale detinatorilor de cladiri privind:

- evaluarea rezistentei antiseismice actuale a structurii cladirii;- reparatiile si consolidarile necesare;- proiectarea si executarea lucrarilor necesare;- asigurarea pentru daune seismice, forme si taxe necesare.Nu uitati ca timpul actioneaza si asupra cladirilor proiectate si executate spre a

rezista la seisme si ca viata dumneavoastra depinde de masurile ce le veti lua.Verificati daca asociatia de proprietari sau institutia care este proprietara

blocului actioneaza in sensul aratat.Adresati-va numai institutiilor autorizate in acest scop, respectand prevederile si

termenele legale, mai ales daca la seismele precedente structura cladirii a manifestat deficiente sau sensibilitati.

Interesati-va ce despagubiri vi se cuvin de Ia Societatea de asigurari pentru compensarea lucrarilor necesare si in ce termen trebuie solicitate.

Daca locuinta dumneavoastra personala are 1-2 nivele aplicati direct masuri de control, intretinere si reparatii pentru oprirea degradarii unor fundatii, ziduri, acoperisuri, calcane, cornise, cosuri de fum, repararea si ancorarea cu tiranti.

C. Retineti in memoria dumneavoastra, particularitatile localitatii, cartierului si imprejurimilor locuintei dumneavoastra., ale drumului pe care va deplasati zilnic la serviciu, scoala sau cumparaturi avand in vedere eventualele pericole descrise in cele ce urmeaza:

- caderea unor elemente de constructie nestructurale (ziduri, caramizi, tencuieli, placaje,ornamente, cosuri de fum, cornise, parapeti etc.);

- spargerea si caderea unor geamuri, in special la cladirile inalte;

- 59 -


- caderea unor obiecte, mobilier etc.;- caderea unor stalpi si linii electrice;- incendii rezultand din scurtcircuite electrice, conducte de gaz rupte,

rasturnarea unor instalatii de gatit si incalzit etc.;- alunecari de teren, avalanse in zona muntoasa, lichefierea unor terenuri

nisipoase.Obisnuiti-va sa va protejati si atunci cand va aflati intr-o alta situatie (in

concediu, indelegatie, la spectacole, in vizita etc.)

D. Discutati cu toti membrii familiei, vecinii sau colegii un plan despre ce va face fiecare in caz de cutremur si faceti periodic repetitii. Consultati brosura oficiala despre protectia antiseismica.

5.7.2. Ce trebuie sa faceti in timpul unui cutremur puternic

1. Pastrati-va calmul, nu intrati in panica, linistiti-i si pe ceilalti, protejati copii, batranii si femeile.

2. Preveniti tendintele de a parasi locuinta deoarece durata redusa a fazei seismice initiale va face ca faza puternica a miscarii sa va surprinda pe scari, accidentandu-va.

3. Daca va aflati in afara unei cladiri - ramaneti departe de aceasta, feriti-va de tencuieli, caramizi, cosuri, parapete, cornise, geamuri, care de obicei se pot prabusi in strada.

4. Daca va aflati inauntru - ramaneti acolo, departe de ferestre care se pot sparge, stati inspre centrul cladirii, langa un perete structural rezistent.

5. Protejati-va sub o grinda, toc de usa solid, birou, masa sau banca din clasa suficient de rezistenta spre a va feri de caderea unor lampi, obiecte, mobile suprapuse, tencuieli ornamentale.

Consultati in masura posibilitatilor un specialist in structuri de rezistenta.Sprijiniti-va cu palmele de podea sau tineti-va cu mainile de piciorul mesei sau

tocul usii spre a va asigura stabilitatea.In lipsa unei astfel de posibilitati de a va mentine sub soc stabilitatea, va puteti

proteja stand la podea langa un perete solid, pe genunchi si coate, cu fata in jos: cu palmele impreunate va veti proteja capul, iar cu antebratele pe lateral, fata.

Profesorii vor indica elevilor maniera corecta de a aplica aceste masuri si vor inspiraincrederea in eficienta autoprotectie.

5. Inchideti sursele de foc cand si cat puteti de repede, iar daca a luat foc ceva interveniti imediat dupa ce a trecut socul puternic.

- 60 -


6. Daca sunteti la serviciu aplicati imediat dupa caz masurile de protectie specifice locului dumneavoastra. de munca.

7. Nu fugiti pe usa, nu sariti pe fereastra, nu alergati pe scari, nu utilizati liftul, dar daca puteti deschideti usa spre a preveni blocarea acesteia, in vederea unei eventuale evacuari dupa terminarea miscarii seismice si verificarea starii scarilor si a zonei de la iesire. Evitati aglomeratia.

8. Nu alergati in strada sau pe strada, deplasati-va calm spre un loc deschis si sigur, feriti va de versanti de unde pot cadea roci sau unde pot avea loc alunecari de teren.

9. Daca seismul va surprinde in autoturism, opriti-va cat puteti de repede intr-un loc deschis, evitand cladirile prea apropiate de strada, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene si stati inauntru. Feriti-va de firele de curent. electric cazute.

10. Daca sunteti intr-un mijloc de transport in comun sau in tren, stati pe locul dumneavoastra. pana se termina miscarea seismica. Conducatorul trebuie sa opreasca si sa deschida usi1e, dar nu este .indicat sa va imbulziti Ia coborare sau sa spargeti ferestrele.

In metrou pastrati-va calmul si ascultati recomandarile personalului trenului, daca acesta s-a oprit intre statii in tunel, fara a parasi vagoanele.

11. Daca va aflati intr-un loc public cu aglomerari de persoane (teatru, cinematograf, biserici, stadion, sali de sedinte) nu alergati catre iesire, imbulzeala produce mai multe victime decat cutremurul. Stati calm si linistiti-va vecinii de pe rand.

5.7.3. Ce trebuie sa faceti dupa un cutremur puternic

1. Nu plecati imediat din apartament. Acordati mai intai primul ajutor celor afectati de seism. Calmati persoanele speriate si copii.

2. Ajutati-i pe cei raniti sau prinsi sub mobilier, obiecte sau elemente usoare de constructii cazute, sa se degajeze. Atentie! Nu miscati ranitii grav (daca nu sunt in pericol imediat de a fi raniti suplimentar din alte cauze), pana la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat. Ajutati-i pe loc.

Curatati traseele de circulatie de cioburi sau substante toxice, chimicale varsate, alimente etc.

3. Ingrijiti-va de siguranta copiilor, bolnavilor, batranilor, linistiti-i, asigurandu-le imbracaminte si incaltaminte corespunzatoare sezonului in vederea unor eventuale evacuari din locuinta pentru o anumita perioada, de la cateva ore la cateva zile.

4. Nu utilizati telefonul decat pentru apeluri in salvare, pompieri sau organisme cu insarcinari oficiale In privinta interventiei post-seismice, in cazuri justificate, spre a nu bloca circuitele necesare altor actiuni.

- 61 -


5. Ascultati numai anunturile posturilor de radio - televiziune si recomandarile de actiune imediata.

6. Verificati preliminar starea instalatiilor de electricitate, gaz, apa, canal din locuinta, verificati vizual si starea constructiei in interior.

In caz de avanii constatate, inchideti pe masura posibilitatilor alimentarea locala sau generala si anuntati imediat dupa aceea institutia de specialitate pentru interventie. Nu utilizati foc deschis pana nu ati verificat daca nu sunt scapari de gaze. Nu folositi in acest scop chibrituri si brichete.

7. Parasiti calm locuinta dupa seism, fara a duce cu dumneavoastra lucruri inutile. Verificati mai intai scara si drumul spre iesire.

8. Pentru orice eventualitate preveniti ranirea provocata de caderea unor tencuieli, caramizi etc. la iesirea din cladire, utilizand o casca de protectie sau in lipsa acesteia un scaun de bucatarie ori alt obiect protector.

9. Daca la iesire intalniti usi blocate, actionati fara panica pentru deblocare. Daca nu reusiti, iar acestea au vitraj, procedati cu calm la spargerea geamului si curatirea ramei si zonei de cioburi, utilizand un scaun, o vaza etc.

10. Evitati cladirile grav avariate, cu exceptia unor actiuni de ajutor sau salvare, ce trebuie intreprinse cu un minim de masuri de securitate si fara riscuri inutile. Evitati sa fiti confundat cu raufacatorii patrunsi in astfel de cladiri, nu aglomerati zonele calamitate fara rost.

Deplasati-va intr-un loc deschis si sigur (parc, stadion etc.).11. Fiti pregatiti psihic si fizic pentru eventualitatea unor socuri ulterioare

primei miscari seismice (replici), dar fiti constienti ca aceasta se va petrece in mod natural, cu intensitati variabile, fie in cateva ore fie peste zile, saptamani sau luni. Numai intr-un numar redus de cazuri socul ulterior este mai puternic decat primul.

12. Pentru cutremurele de Vrancea, specialistii vor putea aprecia relativ rapid pe baza inregistrarii miscarii respective daca energia consumata indica un eveniment puternic de o anumita magnitudine si veti fi informati este dificil totusi de evaluat probabilistic daca eventuala energie presupus neconsumata se va degaja ulterior brusc sau treptat si in ce succesiune din domeniul timp.

Ascultati in primul rand aprecierile specialistilor seismologi romani, buni cunoscatori aiactivitatii focarului din Vrancea, care vor fi transmise suficient de repede prin mijloacele de informare in masa nationala si care trebuie considerate ca singurele surse de informare credibile.

13. Dupa parasirea locuintei obtineti informatii corecte despre intensitatea miscarii si efectele sale si verificati mai intai pe afara si apoi, cu precautii, si in interior, de regula ziua, starea structurii si a altor elemente si obiecte care ar putea provoca raniri prin caderea lor.

Nu ascultati sfaturile unor asa-zisi specialisti necunoscuti care apar ad-hoc.

- 62 -


Prezenta intre locatari sau in vecini a unui specialist in structuri de rezistenta de a carui competenta nu va indoiti, poate reduce unele incertitudini in acest context si va poate servi de ghid in analiza vizuala a cladirii si decizia finala de evacuare sau revenire.

14. Informati-va cum trebuie sa procedati pentru inregistrarea in termen legal a daunelorcomplete (structurale si nestructurale) produse de cutremur in vederea despagubirii prin sistemul de asigurari, inclusiv pentru evaluarea de catre specialisti a starii post-seismice a structurii cladirii dumneavoastra. si operatiunile de proiectare si executie a reparatiei sau consolidarii.

15. Nu trebuie sa dati crezare zvonurilor privind eventualele replici seismice si urmarile lor, ascultati doar posturile de radio si televiziune, utilizati doar informatiile si recomandarile transmise oficial, receptionate direct de dumneavoastra. si nu din auzite. Dati concursul dumneavoastra organizatiilor de interventie post-seismice la analiza starii constructiilor si la celelalte activitati intreprinse de organele in drept.

6. Managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii

6.1.Prevederi – cadru şi responsabilităţi

Gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale este o activitate de interes naţional având în vedere frecvenţa de producere şi dimensiunea efectelor acestor tipuri de risc.

Tipuri de risc generatoare de situaţii de urgenţă:a) inundaţii, prin revărsările naturale ale cursurilor de apă,

datorate creşterii debitelor sau blocajelor produse de gheţuri, plutitori, aluviuni şi avalanşe de zăpadă şi prin scurgeri de pe versanţi;

b) inundaţii provocate de accidente sau avarii la construcţiile hidrotehnice;

c) fenomene meteorologice periculoase: ploi torenţiale, ninsori abundente, furtuni şi viscole, depuneri de gheaţă, chiciură, polei, îngheţuri timpurii sau târzii, grindină şi secetă (hidrologică).

Sunt expuse direct sau indirect acestor tipuri de risc:a) populaţia, precum şi bunurile sale mobile şi imobile;b) obiectivele sociale;

- 63 -


c) capacităţile productive (societăţi comerciale, platforme industriale, centrale electrice, ferme agrozootehnice, amenajări piscicole, porturi şi altele);

d) barajele şi alte lucrări hidrotehnice care reprezintă surse de risc în aval, în cazul producerii de accidente;

e) căile de comunicaţii rutiere, feroviare şi navale, reţelele de alimentare cu energie electrică, gaze, sursele şi sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, staţiile de tratare şi de epurare, reţelele de telecomunicaţii şi altele;

f) mediul natural (ecosisteme acvatice, păduri, terenuri agricole, intravilanul localităţilor şi altele).

Managementul situaţiilor de urgenţă se realizează prin:

a) măsuri de prevenire şi de pregătire pentru intervenţii;b) măsuri operative urgente de intervenţie după

declanşarea fenomenelor periculoase cu urmări grave;c) măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi

reabilitare.Prin gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de

inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale se înţelege identificarea şi monitorizarea, înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei, evaluarea, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc.

Ministerul Administraţiei şi Internelor coordonează gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel central, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel teritorial, prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene, constituite conform legii.

Activităţi specifice care se îndeplinesc în cadrul funcţiilor de sprijin la inundaţii şi responsabilităţi:

1. Monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi a efectelor negative ale acestora

- 64 -


- monitorizarea fenomenelor hidrologice pe cursurile de apă şi a calităţii apelor acestora: Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor si Administraţia Naţională «Apele Române»;

- monitorizarea principalelor lucrări hidrotehnice: administratorul acestora, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, MEC, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare;

- monitorizarea fenomenelor meteorologice periculoase: Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Administraţia Naţională de Meteorologie.

2. Informarea, înştiinţarea şi avertizareaa) Informarea şi educarea preventivă a populaţiei:

Ministerul Administraţiei şi Internelor/autorităţile administraţiei publice locale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin instituţiile de învăţământ, Ministerul Sănătăţii, mass-media

b) Înştiiţarea autorităţilor Administraţiei Publice:- asupra stărilor potenţial generatoare de situaţii de

urgenţă: autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate cu responsabilităţi de monitorizare a pericolelor şiriscurilor specifice- Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;

- asupra producerii situaţiilor de urgenţă: administratorii obiectivelor sursă de risc, sau, după caz, administratorii proprietăţilor afectate

c) Avertizarea populaţiei- prin sisteme şi mijloace tehnice de avertizare şi

alarmare publică: Ministerul Administraţiei şi Internelor / Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Centrele operaţionale ale Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă;

- prin mass-media.3. Planificarea şi pregătirea resurselor şi serviciilor- pentru intervenţie operativă: Ministerul Administraţiei şi

Internelor / Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;- pentru punere la dispoziţie, conform legii, a unor resurse

materiale şi umane: Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale;

- asigurarea finanţării măsurilor de protecţie a infrastructurilor critice: Ministerul Finanţelor Publuce, Ministerul de resort şi patronatele

- 65 -


4. Comunicaţii şi informatica5. Căutarea, descarcerarea şi salvarea persoanelor6. Evacuarea persoanelor, populaţiei sau bunurilor

periclitate- asigurarea locală a măsurilor pentru evacuare: Ministerul

Administraţiei şi Internelor / Autoritatea administraţiei publice locale- asigurarea primirii şi cazării persoanelor evacuate: Ministerul

Administraţiei şi Internelor / fiecare unitate administrativ-teritorială locală

- instalarea taberelor de evacuaţi: Ministerul Administraţiei şi Internelor / Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;

- recepţia şi depozitarea bunurilor evacuate: fiecare unitate, pentru bunurile proprii

- evacuarea animalelor: Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi autorităţile administraţiei publice locale

- evacuarea valorilor culturale importante şi a bunurilor de patrimoniu: MCC şi autorităţile administraţiei publice locale

7. Acordarea asistenţei medicale de urgenţă8. Prevenirea îmbolnăvirilor în masă9. Neutralizarea efectelor materialelor periculoase10. Asigurarea transportului forţelor şi mijloacelor de

intervenţie, persoanelor evacuate şi altor resurse- asigurarea transportului urban necesar pentru realizarea

evacuării: Ministerul Administraţiei şi Internelor / şi autorităţile administraţiei publice locale

- transportul forţelor şi mijloacelor pentru intervenţie operativă la lucrările de gospodărire a apelor: Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – Administraţia Naţională “Apele Române”, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale-Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare

11. Efectuarea lucrărilor publice şi inginereşti de reabilitare la construcţiile, instalaţiile şi amenajările afectate-deţinătorii de lucrări

12. Asigurarea apei şi hranei pentru persoanele şi animalele afectate sau evacuate

- asigurarea apei şi hranei pentru persoane: - în primele 72 de ore de la evacuare sau la instituirea stării de alertă: Ministerul Administraţiei şi Internelor / autorităţile administraţiei publice locale

- 66 -


13. Asigurarea cazării şi adăpostirii persoanelor afectate sau evacuate Ministerul Administraţiei şi Internelor / autorităţile administraţiei publice locale şi alţii

14. Asigurarea energiei pentru iluminat, încălzire şi alte utilităţi15. Efectuarea depoluării şi decontaminării- supravegherea gradului de contaminare în mediul urban şi

rural, evaluarea efectelor şi realizarea decontaminării: Ministerul Administraţiei şi Internelor / administraţia publică locală

16. Menţinerea şi restabilirea ordiniii publice17. Logistica intervenţiilor- asigurarea bazei materiale pentru realizarea funcţiilor de

sprijin: fiecare organ al administraţiei publice centrale de specialitate pe domeniul lui de activitate, precum şi pentru obiectivele din coordonare/ subordine sau de sub autoritatea acestuia

18. Reabilitarea zonei afectate19. Acordarea de ajutoare de primă necesitate, despăgubiri şi

asistenţă socială şi religioasă - acordarea de ajutoare şi despăgubiri financiare pentru populaţie, agenţi economici, instituţii şi unităţi administrativ teritoriale afectate: MMSSF, Ministerul Administraţiei şi Internelor / autorităţile administraţiei publice locale şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Serviciile de Urgenţă sunt prefesioniste şi voluntare. Activitatea serviciului de urgenţă este coordonată de Preşedintele Consiliului Judetean, şi de Primar.

Serviciile de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au ca scopuri principale: apărarea vieţii, bunurilor şi mediului împotriva dezastrelor, precum şi realizarea măsurilor de protecţie civilă.

Măsurile de limitare, înlăturare sau contracarare a efectelor tipurilor de risc constituie o obligaţie pentru organele administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în acest domeniu şi pentru toate persoanele juridice şi fizice, cu excepţia persoanelor cu handicap, a bătrânilor, copiilor şi a altor categorii defavorizate.

Acţiunile operative de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice se organizează de Comitetele Judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă, care

- 67 -


funcţionează pe lângă prefecturi, şi de comitetele comunale, orăşeneşti şi municipale pentru situaţii de urgenţă, conduse de primari.

Comitetele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă sunt constituite prin ordin al prefectului şi îşi desfăşoară activitatea pe baza planurilor anuale elaborate de secretariatul tehnic permanent.

Centrul operaţional din cadrul Inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă organizează şi asigură secretariatul tehnic permanent al comitetului pentru situaţii de urgenţă.

Evaluarea situaţiilor de urgenţă produse în judeţ, stabilirea măsurilor şi acţiunilor specifice pentru gestionarea acestora şi urmărirea îndeplinirii lor revine Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă.

Elaborarea strategiei şi concepţiei de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale, revine Comitetului Ministerial pentru situaţii de urgenţă din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, care se subordonează Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Monitorizarea situaţiilor de urgenţă, evaluarea informaţiilor, înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea, alertarea la nivel naţional, precum şi coordonarea aplicării unitare a măsurilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă sunt asigurate de Centrul Operativ pentru situaţii de urgenţă, organ tehnic cu activitate permanentă, constituit în cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Aplicarea strategiei şi coordonarea tehnică de specialitate, la nivel naţional, al bazinelor hidrografice şi judeţelor, a acţiunilor preventive şi operative pentru apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţiihidrotehnice şi poluărilor accidentale este asigurată de către Administraţia Naţională „Apele Române” şi unităţile sale teritoriale.

Asigurarea continuităţii activităţilor de prevenire şi coordonare tehnică de specialitate se asigură prin :

- 68 -


- Centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă constituite la nivelul Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Direcţiilor de Ape şi Sistemelor de Gospodărire a Apelor, sub conducerea directă a directorului general şi respectiv a directorilor.

- Grupuri de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale, care se constituie în cadrul fiecărui Comitet judeţean, din specialiştii cooptaţi cu responsabilităţi în acest domeniu, fiind conduse de directorii Sistemelor de Gospodărire a Apelor.

Grupul de suport tehnic din cadrul Comitetului judeţean este numit prin Ordinul prefectului de constituire al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi este alcătuit din reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, Agenţiei de Protecţie a Mediului, Comisariatului judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, unităţilor teritoriale ale Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, ale S.C. HIDROELECTRICA S.A., Regiei Naţionale a Pădurilor, Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, altor deţinători de construcţii hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, Centrelor meteorologice regionale sau Serviciilor regionale de prognoză a vremii, Staţiilor meteorologice judeţene (după caz), cooptaţi în cadrul Comitetului judeţean în calitate de consultanţi.

Deţinătorii, cu orice titlu, de baraje şi de alte construcţii hidrotehnice a căror avariere sau distrugere poate pune în pericol populaţia şi bunurile sale materiale, obiectivele sociale şi capacităţile productive sau poate aduce prejudicii mediului ambiant, sunt obligaţi să le întreţină, să le repare şi să le exploateze corespunzător, să doteze aceste lucrări cu aparatură de măsură şi control necesară pentru urmărirea comportării în timp a acestora, să instaleze sisteme de avertizare-alarmare a populaţiei în caz de pericol şi să organizeze activitatea de supraveghere, intervenţie şi reabilitare conform regulamentelor aprobate prin autorizaţiile de gospodărire a apelor, a planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi accidentelor la construcţii hidrotehnice, planurilor de avertizare-alarmare a localităţilor şi a obiectivelor din aval de baraje, în caz de accidente la acestea şi planurilor de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale.

- 69 -


Coordonarea, îndrumarea şi urmărirea activităţii de supraveghere a barajelor, a lacurilor de acumulare şi a altor lucrări hidrotehnice, în vederea exploatării în siguranţă a acestora, se realizează de către Comisia Naţională pentru Siguranţa Barajelor şi Lucrărilor Hidrotehnice, constituită din reprezentanţi ai ministerelor, ai agenţilor economici interesaţi şi ai instituţiilor publice interesate şi care funcţionează pe lângă Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Evacuarea dintr-un lac de acumulare a unor volume de apă diferite de cele înscrise în regulamentul de exploatare, precum şi efectuarea la mecanismele barajului a unor manevre neprevăzute în acesta se pot face numai cu aprobarea sau din dispoziţia Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Persoanele fizice sau juridice, care au în proprietate sau în folosinţă obiective în zone ce pot fi afectate de acţiunile distructive ale apelor, de fenomenele meteorologice periculoase sau de accidentele la construcţiile hidrotehnice, au obligaţia să asigure întreţinerea şi exploatareacorespunzătoare a lucrărilor de apărare existente.

În cazul distrugerii sau deteriorării lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau a unor construcţii hidrotehnice datorită viiturilor, deţinătorii cu orice titlu ai unor astfel de lucrări au obligaţia să le refacă sau să le repare în cel mai scurt timp posibil, fondurile necesare execuţiei putând fi asigurate din surse proprii, de la bugetul local, bugetul de stat sau din alte surse.

În cazul distrugerii sau deteriorării lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau a unor construcţii hidrotehnice ca urmare a acţiunii persoanelor fizice sau juridice, acestea au obligaţia să le refacă în cel mai scurt timp, din surse proprii.

În scopul asigurării stabilităţii şi integrităţii digurilor, barajelor şi a altor lucrări de apărare împotriva acţiunilor distructive ale apelor, se interzic:

a) extragerea pământului sau a altor materiale din diguri, baraje sau din alte lucrări de apărare, ca şi din zonele de protecţie a acestora;

b) plantarea arborilor de orice fel pe diguri, baraje şi pe alte lucrări de apărare;

- 70 -


c) păşunarea pe diguri sau baraje, pe maluri sau în albii minore, în zonele în care sunt executate lucrări hidrotehnice şi în zonele de protecţie a acestora;

d) realizarea de balastiere sau lucrări de excavare în albie, în zona captărilor de apă din râu, a captărilor cu infiltrare prin mal, a subtraversărilor de conducte sau alte lucrări de artă.

Cu acordul Administraţiei Naţionale „Apele Române” sunt permise:

a) depozitarea de materiale şi executarea de construcţii pe diguri, baraje şi în zona altor lucrări de apărare;

b) circulaţia cu vehicule sau trecerea animalelor pe diguri sau baraje prin locuri special amenajate pentru astfel de acţiuni;

c) traversarea sau străpungerea digurilor, barajelor sau a altor lucrări de apărare cu conducte, linii sau cabluri electrice sau de telecomunicaţii, cu alte construcţii sau instalaţii care pot slăbi rezistenţa lucrărilor sau pot împiedica acţiunile de apărare.

Declararea unui areal ca zona de risc natural se face prin hotarare a Consiliului Judetean in baza hartilor de risc natural avizate.

In zonele de risc natural, delimitate geografic si declarate astfel conform legii, se instituie masuri specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, realizarea constructiilor si utilizarea terenurilor, care se cuprind in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, constituind totodata si baza intocmirii planurilor de protectie si interventie impotriva dezastrelor.

Administratia Nationala “Apele Romane”, in vederea indeplinirii obiectului sau de activitate, are, printre altele, si urmatoarele atributii:

- exploatarea, intretinerea si dezvoltarea infrastructurii Sistemului National de Gospodarire a Apelor, aflat in administrarea sa;

- monitorizarea hidrologica, hidrogeologica si de calitate a resurselor de apa, precum si elaborarea diagnozelor si prognozelor;

- avertizarea si realizarea masurilor de prevenire, combatere si inlaturare a efectelor inundatiilor, prin lucrarile proprii de gospodarire a apelor;

- 71 -


- avertizarea si participarea la aplicarea masurilor pentru prevenirea, combaterea si inlaturarea efectelor inundatiilor si a poluarilor accidentale;

- avizarea, autorizarea si controlul folosintelor de apa, al lucrarilor construite pe ape sau in legatura cu apele, indiferent de detinator, in conditiile legii;

- asigurarea activitatii de inspectie si aplicarea de sanctiuni conform prevederilor legale in domeniu.

- repararea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, care se află în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor şi activităţile operative de apărare împotriva inundaţiilor;

- refacerea şi repunerea în funcţiune a lucărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, care se află în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, afectate de calamităţi naturale sau de alte evenimente deosebite.

Activitatea de protecţie civilă din România este coordonată de primul-ministru, care conduce această activitate prin ministrul administraţiei şi internelor, în calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie civilă este condusă de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă, constituite potrivit legii, iar la nivelul agenţilor economici, de către conducătorii acestora.

La toate nivelurile de competenţă, în structurile cu activitate permanentă sau temporară din Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă se constituie structuri specializate în domeniul protecţiei civile.

La nivelul municipiilor, al oraşelor, al comunelor, al instituţiilor publice şi al agenţilor economici cuprinşi în clasificarea din punct de vedere al protecţiei civile, se încadrează personal de specialitate cu atribuţii în domeniul protecţiei civile.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură stabilirea şi integrarea măsurilor de protecţie civilă în planurile şi programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc realizarea acestora.

Măsurile şi acţiunile de prevenire din planurile de protecţie civilă se planifică şi se execută prioritar de către toate autorităţile

- 72 -


administraţiei publice centrale şi locale, potrivit competenţelor acestora.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale poartă întreaga răspundere pentru asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei afectate de urmările situaţiilor de urgenţă.

Asigurarea condiţiilor se realizează prin serviciile de urgenţă, serviciile publice de gospodărie comunală, instituţii şi agenţi economici, inclusiv prin utilizarea, în condiţiile legii, a bunurilor din rezervele de stat şi a serviciilor şi bunurilor puse la dispoziţie de organizaţii neguvernamentale române sau de comunităţile locale şi populaţia din zonele neafectate, de state şi organizaţii străine ori cu caracter internaţional.

Prefectul este reprezentantul Guvernului si coordoneaza si supravegheaza serviciile publice ale ministerelor si ale celorlalte autoritati ale administratiei centrale organizae in unitatile administrativ-teritoriale.

Prefecţii şi primarii au următoarele atribuţii specifice pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale:

a) asigură condiţiile de funcţionare a permanenţei la primării, oficii poştale şi posturi de poliţie;

b) asigură mijloacele necesare înştiinţării şi alarmării populaţiei din zonele de risc ce pot fi afectate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale;

c) coordonează pregătirea populaţiei pentru realizarea acţiunilor de protecţie şi intervenţie în caz de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale;

d) asigură întocmirea planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale;

e) asigură organizarea acţiunilor de limitare şi de înlăturare a efectelor inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi poluărilor accidentale, pentru salvarea oamenilor, animalelor şi bunurilor materiale, acordarea primului ajutor, evacuarea şi transportul

- 73 -


victimelor, cazarea sinistraţilor, aprovizionarea cu apă şi alimente, asistenţa sanitară a persoanelor afectate, retragerea din consum a produselor contaminate;

f) stabilesc, împreună cu agenţii economici şi unităţile de profil, acţiuni şi măsuri operative pentru identificarea şi înhumarea persoanelor decedate, repunerea în stare de funcţionare a serviciilor şi utilităţilor de gospodărie comunală, transport, telecomunicaţii şi alimentare cu apă, energie electrică şi gaze naturale;

g) centralizează datele privind urmările inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi poluărilor accidentale şi întocmesc rapoarte, pe care le transmit, după caz, Inspectoratului General, Comitetului ministerial, Inspectoratului Judeţean pentru situaţii de urgenţă, Centrului operativ al Sistemului de Gospodărire a Apelor;

h) asigură fondurile necesare pentru constituirea şi completarea stocurilor de materiale şi mijloace de apărare, pentru acţiuni operative de apărare împotriva inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase, întreţinerea şi repararea construcţiilor hidrotehnice proprii şi întreţinerea albiilor cursurilor de apă în zona localităţilor;

i) asigură realizarea şi întreţinerea corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale, îndepărtarea materialului lemnos şi a deşeurilor din albia majoră a cursurilor de apă, din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor;

j) urmăreşte întocmirea hărţilor de risc la inundaţii a localităţilor atât din revărsări de cursuri de apă cât şi din scurgeri de pe versanţi şi introducerea lor în Planurile de Urbanism General şi respectarea regimului de construcţii în zonele inundabile, conform prevederilor Legii nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea V-Zone de risc natural.

În scopul asigurării ordinii şi liniştii publice, cât şi pentru creşterea eficienţei pazei obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat se înfiinţează, la nivelul municipiilor, oraşelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, Poliţia Comunitară pentru ordine publică, ca serviciu public local, specializat.

- 74 -


Politia Comunitara acţionează, împreună cu poliţia, jandarmeria, pompierii, protecţia civilă şi alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente.

6.2. Pregătire – prevenire – planificare

Măsurile de intervenţie operativă se realizează în mod unitar, pe baza planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale, ce se elaborează pe judeţe, localităţi şi de către utilizatorii de apă potenţial poluatori, precum şi la obiectivele care pot fi afectate de astfel de fenomene sau accidente si la nivel bazinal.

Elaborarea planurilor de apărare se va face cu luarea în considerare a planurilor de amenajare a teritoriului şi a restricţionării regimului de construcţii în zonele inundabile.

Se elaborează:- plan de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi poluărilor

accidentale al comitetelor municipale, orăşeneşti şi comunale pentru situaţii de urgenţă prin grija primarilor;

- plan judeţean de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale, al comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă prin grija prefecţilor;

- plan bazinal de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor, secetei hidrologice, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale, întocmit de către Direcţiile de Ape ale Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Conţinutul cadru al Planului judeţean de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice al Comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă este prezentat în Anexa 1.

Totodata, fiecare instituţie sau agent economic trebuie să aibă un plan propriu de apărare în situaţii de urgenţă generate de inundaţii, pentru personalul şi partimoniul individual.

- 75 -


Deţinătorii de baraje a căror avariere poate conduce la pierderi de vieţi omeneşti şi mari pagube materiale întocmesc Planuri de avertizare-alarmare a obiectivelor şi localităţilor situate în aval.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează periodic instruiri ale prefecţilor, subprefecţilor, preşedinţilor Consiliilor judeţene şi primarilor pe probleme de management al situaţiilor de urgenţă.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă organizeaza, periodic, exercitii si aplicatii de protectie civila si de interventii la dezastre. In scopul verificarii sistemului de instiintare si alarmare din localitati, institutiipublice si agenti economici, periodic, se executa exercitii de alarmare publica.

Prevenirea populatiei si protectia acestora si a bunurilor materiale se asigura printr-un ansamblu de masuri, constand din: instiintare si alarmare, evacuare, adapostire, protectie si alte masuri tehnice si organizatorice specifice.

Mijloacele de alarmare specifice se instaleaza in locurile stabilite de inspectoratele de protectie civila.

Evacuarea se executa pe baza planurilor intocmite in acest scop.

Adaposturile de protectie civila, aflate in administrarea organelor administratie publice locale, sunt adaposturi publice gestionate de consiliile locale.

Organizarea, pregătirea şi asigurarea forţelor, mijloacelor şi a materialelor de intervenţie

Comitetele locale, agenţii economici care au obiective ce pot fi afectate de inundaţii şi fenomene meteorologice periculoase, deţinătorii de lucrări hidrotehnice, precum şi utilizatorii de apă potenţiali poluatori au obligaţia de a organiza şi asigura apărarea acestor obiective cu forţe şi mijloace proprii, prevăzute din timp în planurile de apărare, adaptate la condiţiile concrete care pot apărea.

Toti factorii au obligaţia să constituie formaţii de intervenţie nominalizate, înzestrate cu mijloace şi materiale de intervenţie potrivit Normativului-cadru de dotare cu mijloace şi materiale de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi combaterea poluărilor accidentale.

- 76 -


Formaţiile de intervenţie locale vor fi instruite de către specialişti din cadrul comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, pe categorii de risc, pentru cunoaşterea exactă a atribuţiilor ce le revin în diferite situaţii de urgenţă.

Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă au obligaţia să constituie formaţii dotate cu mijloace de intervenţie pentru sprijinirea Comitetelor locale, în cazul în care este depăşită capacitatea de intervenţie a acestora, potrivit legii.

Comitetele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, împreună cu Comitetul ministerial din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor vor organiza anual simulări de fenomene hidrometeorologice periculoase, de avarii la construcţii hidrotehnice şi de poluări accidentale, pentru verificarea modului de funcţionare a fluxului informaţional pentru aceste tipuri de riscuri, vor efectua exerciţii aplicative pentru verificarea pregătirii formaţiilor, funcţionării sistemelor de avertizare-alarmare şi a modului de folosire a mijloacelor şi materialelor de intervenţie, precum şi instruiri ale personalului implicat în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de tipurile de risc specifice.

Deţinătorii de lucrări de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor vor efectua verificări periodice în vederea asigurării condiţiilor tehnice şi funcţionale corespunzătoare ale acestora.

Se va verifica funcţionalitatea dispozitivelor hidromecanice, a aparaturii de măsură şi control, a comportării construcţiilor, precum şi buna funcţionare a sistemelor hidrometrice, de telecomunicaţie şi a surselor de energie de rezervă. De asemenea, se vor verifica existenţa materialelor şi mijloacelor de intervenţie potrivit Normativului-cadru de dotare cu mijloace şi materiale de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi combaterea poluărilor accidentale, modul în care sunt depozitate şi se vor lua măsurile ce se impun în toate aceste direcţii.

Comitetul ministerial, prin Centrul operativ şi Comitetele judeţene, vor efectua annual verificări privind starea tehnică a lucrărilor de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi întreţinerea cursurilor de apă, a rigolelor şi şanţurilor de scurgere în localităţi, dispunând măsuri obligatorii pentru unităţile deţinătoare şi administraţia publică locală.

- 77 -


Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, al instituţiilor publice, al agenţilor economici şi al organizaţiilor neguvernamentale se realizează în raport cu clasificarea acestora din punct de vedere al protecţiei civile şi constă în:

a) constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă;

b) constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenţă;c) încadrarea inspectorilor şi/sau a personalului de specialitate

în domeniul protecţiei civile;d) întocmirea planurilor de analiză şi de acoperire a tipurilor de

riscuri în teritoriul de competenţă sau în domeniul de activitate;e) planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a

populaţiei şi a salariaţilor privind protecţia civilă;f) organizarea evacuării în caz de urgenţă civilă;g) organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă;h) planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor.Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi deţinătorii de

construcţii hidrotehnice au obligaţia să asigure instalarea şi exploatarea dispozitivelor meteorologice, hidrologice sau hidrometrice necesare cunoaşterii şi urmăririi mărimilor caracteristice locale de apărare şi asigurarea corelaţiei acestora cu cele zonale.

Întreţinerea şi exploatarea dispozitivelor se fac în conformitate cu instrucţiunile aprobate de Comitetul ministerial, iar transmiterea datelor şi măsurătorilor se asigură de către deţinători.

Pentru asigurarea transmiterii informaţiilor, prognozelor şi avertizărilor de la unităţile meteorologice şi hidrologice la Comitetele judeţene şi locale şi la Comitetul ministerial, prin planurile operative de apărare se stabilesc mijloacele de telecomunicaţii ce vor fi folosite, la care se va asigura permanenţa.

La judeţe permanenţa va fi asigurată de către Centrele operaţionale din cadrul Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, la municipii, oraşe şi comune permanenţa va fi asigurată prin grija Comitetelor locale, iar la obiectivele sociale şi economice periclitate, prin grija conducătorilor acestora.

Pentru asigurarea fluxului informaţional decizional operativ între Comitetele judeţene şi locale, pot fi folosite şi mijloacele de

- 78 -


telecomunicaţii ale posturilor de poliţie, unităţilor militare şi alte mijloace de telecomunicaţii disponibile.

Rapoartele operative se transmit zilnic de către Comitetele locale (primării) şi de la centrele operative ale unităţilor judeţene ce monitorizează efecte ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase, la Comitetele judeţene (Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă) şi la Centrele operative ale Sistemelor de Gospodărire a Apelor şi de la Comitetul judeţean, prin Grupul de suport tehnic, la Centrul Operativ din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – pe timpul producerii fenomenelor periculoase.

6.3. Înştiinţarea, avertizarea şi alarmarea

Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează printr-un ansamblu de activităţi constând în: înştiinţare, avertizare şi alarmare, adăpostire, evacuare şi alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice.

Înştiinţarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la populaţie sau de la structurile care monitorizează sursele de risc.

Avertizarea populaţiei se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, prin mijloacele de avertizare specifice, în baza înştiinţării primite de la structurile abilitate.

Alarmarea populaţiei se realizează de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, prin mijloacele specifice, pe baza înştiinţării primite de la structurile abilitate.

Mijloacele de avertizare şi alarmare specifice se instalează în locurile stabilite de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi de serviciile de urgenţă profesioniste.

Mesajele de avertizare şi alarmare se transmit obligatoriu, cu prioritate şi gratuit prin toate sistemele de telecomunicaţii, posturile şi reţelele de radio şi de televiziune, inclusiv prin satelit şi cablu, care operează pe teritoriul României, la solicitarea expresă a şefilor structurilor de protecţie civilă.

Folosirea mijloacelor de alarmare în cazul producerii unor dezastre se execută numai cu aprobarea primarului localităţii, a

- 79 -


conducătorului instituţiei publice sau a agentului economic implicat, după caz, ori a împuterniciţilor acestora.

Sistemul de înştiinţare, avertizare şi alarmare la localităţi, instituţii publice şi agenţi economici se verifică periodic prin executarea de antrenamente şi exerciţii.

Folosirea mijloacelor tehnice de alarmare şi alertare cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor tehnice este interzisă.

Stabilirea pragurilor de apărareStarea de alertă generată de inundaţii, fenomene

meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale se declanşează în momentul în care se constată apariţia fenomenului periculos sau când probabilitatea de apariţie este stabilită prin prognoză.

Pe parcursul gestionării situaţiilor de urgenţă se pot deosebi trei etape care diferă între ele prin gradul de pericol prezentat. Ele sunt declanşate la atingerea unor praguri critice (criterii de avertizare), specifice fenomenului analizat (inundaţii, fenomene meteorologice şi hidrologice periculoase, comportarea în timp a construcţiilor hidrotehnice) şi care sunt precizate în instrucţiuni speciale.

a) Situaţia de atenţie are semnificaţia unei situaţii deosebite şi nu reprezintă neapărat un pericol.

Consecinţele intrării în situaţia de atenţie sunt:• îndesirea observaţiilor şi măsurătorilor care se fac pentru urmărirea fenomenului şi pentru prognoza evoluţiei sale;• verificarea construcţiilor cu rol de apărare şi urmărirea asigurării condiţiilor de scurgere a apelor mari;• informarea despre posibilitatea producerii unei poluări accidentale.

b) Situaţia de alarmă este caracterizată printr-o evoluţie a fenomenelor în direcţia în care poate conduce la un anume pericol (de exemplu: creşterea în continuare a nivelurilor pe cursul de apă, creşterea debitelor infiltrate prin construcţiile hidrotehnice de retenţie şi a antrenării de materiale din corpul acestora, creşterea intensităţii precipitaţiilor sau a vitezei vântului, poluări accidentale confirmate care necesită intervenţii şi altele).

Declanşarea stării de alarmă conduce la intrarea în situaţia operativă a comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Activităţile desfăşurate sunt atât activităţi menite să stăpânească

- 80 -


fenomenul, cât şi activităţi pregătitoare pentru eventualitatea declanşării situaţiei de pericol.

c) Situaţia de pericol este declanşată în momentul în care pericolul devine iminent şi este necesară luarea unor măsuri excepţionale pentru limitarea efectelor inundaţiilor (evacuarea populaţiei, a animalelor, a unor bunuri materiale, măsuri deosebite în exploatarea construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, restricţii de circulaţie pe unele drumuri şi poduri, precum şi pe căile navigabile), precum şi pentru combaterea poluărilor accidentale cu efecte grave asupra ecosistemului (modificarea parametrilor de calitate a apei, distrugerea faunei şi ihtiofaunei, a mediului înconjurător şi altele, sau care depăşesc teritoriul de competenţă).

Trecerea şi revenirea de la o stare la alta se pot face în funcţie de evoluţia fenomenelor.

Mărimile caracteristice de apărare împotriva inundaţiilor sunt:

a) mărimi zonale de avertizare, stabilite la staţiile hidrometrice şi la posturile pluviometrice situate în amonte de obiectivele periclitate, după caz, pentru precipitaţii, niveluri sau debite;b) mărimi locale de apărare, stabilite în apropierea obiectivelor, sub formă de niveluri sau debite.

Posturile avertizoare fac parte din reţeaua naţională de hidrologie şi meteorologie şi trebuie să fie amplasate la o distanţă suficientă de obiectivul avertizat, pentru a putea fi luate măsurile necesare prestabilite prin planurile de apărare.Mărimile caracteristice de apărare definite în caz de inundaţii, sunt:

A. Pentru zonele îndiguite ale cursurilor de apă:• cota fazei I de apărare – atunci când nivelul apei ajunge la piciorul taluzului exterior al digului pe o treime din lungimea acestuia;• cota fazei a II-a de apărare – atunci când nivelul apei ajunge la jumătatea înălţimii dintre cota fazei I şi cea a fazei a III-a de apărare;• cota fazei a III-a de apărare – atunci când nivelul apei ajunge la 0,5-1,5 m sub cota nivelurilor apelor maxime cunoscute sau sub cota nivelului maxim pentru care s-a dimensionat digul respectiv sau la depăşirea unui punct critic.

B. Pentru zonele neîndiguite ale cursurilor de apă:

- 81 -


• cota de atenţie – nivelul la care pericolul de inundare este posibil după un interval de timp relativ scurt, în care se pot organiza acţiunile de apărare sau de evacuare;• cota de inundaţie – nivelul la care începe inundarea primului obiectiv;• cota de pericol – nivelul la care sunt necesare măsuri deosebite de evacuare a oamenilor şi bunurilor, restricţii la folosirea podurilor şi căilor rutiere, precum şi luarea unor măsuri deosebite în exploatarea construcţiilor hidrotehnice.

C. Pentru acumulări:a) fazele I, II şi III de apărare sunt stabilite în funcţie de nivelul

apei în lac şi se calculează de proiectant în ecartul cuprins între Nivelul Normal de Retenţie (NNR) şi Cota creastă deversor.

D. Pentru comportarea barajelor:a) pragurile critice sunt stabilite de proiectant pentru fiecare

obiectiv pe baza instrucţiunilor aprobate de Comitetul Ministerial în funcţie de:- nivelul apei în lac, când acesta depăşeşte cota crestei deversorului;- atingerea unor valori limită în comportarea construcţiei astfel:• pragul de atenţie – valorile unora dintre parametrii se apropie sau chiar depăşesc domeniul considerat normal, fără ca starea generală de stabilitate a construcţiei să fie modificată;• pragul de alertă – modificări periculoase ale parametrilor de comportare cu evoluţia spre forme incipiente de cedare;• pragul de pericol – barajul suferă modificări ce pot conduce la avarierea gravă sau la ruperea construcţiei.

În cazul pericolului de inundaţii prin aglomerarea gheţurilor şi revărsarea apelor, se stabilesc următoarele mărimi caracteristice:• faza I – atunci când gheaţa se desprinde şi sloiurile se scurg pe cursul de apă;• faza a II-a – atunci când sloiurile de gheaţă formează îngrămădiri;• faza a III-a – atunci când sloiurile s-au blocat formând zăpoare (baraje de gheaţă).

Mărimile caracteristice zonale şi locale de apărare se stabilesc o dată cu întocmirea planurilor de apărare pentru fiecare obiectiv în parte şi orice modificare survenită în intervalul de valabilitate a planurilor de apărare, se pune de acord cu Direcţiile de Ape din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi se reactualizează în planurile de apărare, la toate nivelurile.

- 82 -


Pragurile critice de apărare pentru fenomenele meteorologice periculoase se stabilesc prin instrucţiuni elaborate de către Administraţia Naţională de Meteorologie şi se aprobă de către Comitetul ministerial al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.

6.4. Interventie – actiuni pe timpul situatiei de urgenta

Măsuri operative de intervenţie în situaţii de urgenţăÎn cazul prognozării atingerii pragurilor critice sau la atingerea

intempestivă a acestora, se iau următoarele măsuri:• Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă:

a) declară, cu acordul ministrului administraţiei şi internelor, starea de alertă la nivelul judeţului sau în mai multe localităţi din judeţ, în zonele periclitate şi verifică asigurarea permanenţei la comitetele locale;

b) asigură prin Centrul operaţional al Inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă, transmiterea avertizărilor şi prognozelor la toate localităţile şi obiectivele din zonele afectabile şi urmăreşte măsurile luate de comitetele locale, deţinătorii de lucrări cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, agenţii economici specializaţi, unităţile poluatoare, etc.;

c) dispune urmărirea permanentă a evoluţiei factorilor de risc specifici şi informează prin rapoarte operative Comitetul ministerial prin Grupul de suport tehnic şi Comitetul Naţional asupra situaţiei concrete din teren;

d) concentrează mijloacele şi forţele de intervenţie în zonele critice pentru consolidarea sau supraînălţarea lucrărilor hidrotehnice, îndepărtarea blocajelor de gheţuri de pe cursurile de apă, combaterea poluărilor accidentale, pentru ajutorarea Comitetelor locale în acţiunile de limitare a efectelor inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale;

e) asigură coordonarea tehnică, prin intermediul Grupurilor de suport tehnic, a acţiunilor de intervenţie operativă;

f) asigură cazarea, aprovizionarea cu alimente, apă şi asistenţă medicală pentru populaţia sinistrată;

g) asigură adăpostirea, hrănirea şi asistenţa veterinară a animalelor evacuate, în cazul depăşirii capacităţii de intervenţie a Comitetelor locale.

- 83 -


• Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă:a) asigură permanenţa la sediul primăriei în vederea

primirii prognozelor şi avertizărilor hidrometeorologice, a deciziilor Comitetului judeţean şi pentru transmiterea informaţiilor privind evoluţia fenomenelor periculoase, efectelor lor, măsurilor luate şi măsurilor suplimentare necesare;

b) folosesc toate mijloacele existente pentru avertizarea cu prioritate a populaţiei şi obiectivelor aflate în zonele de risc la inundaţii din revărsări de cursuri de apă, scurgeri de pe versanţi şi accidente la construcţii hidrotehnice, aşa cum sunt ele delimitate în planurile locale de apărare, precum şi a populaţiei aflate în zonele de risc pentru producereafenomenelor meteorologice periculoase şi a poluărilor accidentale;

c) declanşează acţiunile operative de apărare în zonele periclitate, în conformitate cu prevederile planurilor de apărare aprobate, constând în principal din:• supravegherea permanentă a zonelor de risc;• dirijarea forţelor şi mijloacelor de intervenţie;• supraînălţarea şi consolidarea digurilor şi a malurilor, în funcţie de cotele maxime prognozate;• evacuarea preventivă a oamenilor şi animalelor şi punerea în siguranţă a bunurilor ce nu pot fi evacuate, prin ridicare la cote superioare sau prin ancorare;

d) iau măsuri de evitare sau de eliminare a blocajelor cu plutitori şi gheţuri, în special în zonele podurilor rutiere şi de cale ferată, prizelor de apă, de evacuare a apei din incinte;

e) asigură participarea forţelor de intervenţie alcătuite din localnici la acţiunile operative desfăşurate de specialiştii unităţilor deţinătoare de lucrări cu rol de apărare împotriva inundaţiilor;

f) localizează apele revărsate, precum şi pe cele provenite din infiltraţii şi scurgeri de pe versanţi şi le dirijează în albiile cursurilor de apă, gravitaţional sau prin pompare;

g) asigură surse suplimentare pentru alimentarea cu apă a populaţiei în perioadele deficitare.• Deţinătorii de lucrări de gospodărire a apelor

- 84 -


a) aplică regulile de exploatare a lucrărilor de gospodărire a apelor prevăzute în regulamentele de exploatare la ape mari şi pentru perioadele deficitare;

b) supraveghează continuu barajele, digurile şi instalaţiile de evacuare a apelor mari şi alte lucrări hidrotehnice şi urmăresc aparatura de măsură şi control pentru verificarea comportăriilucrărilor hidrotehnice şi luarea măsurilor preventive care se impun;

c) execută lucrări de intervenţie în scopul prevenirii avarierii sau distrugerii lucrărilor hidrotehnice;

d) limitează extinderea deteriorărilor de diguri sau baraje din materiale locale, prin executarea de lucrări provizorii;

e) anunţă obiectivele social-economice interesate asupra manevrelor ce se efectuează la construcţiile hidrotehnice şi care pot produce pagube în zonele de influenţă;

f) iau măsuri de avertizare-alarmare a obiectivelor situate în zona de influenţă, în caz de pericol iminent de avariere a construcţiilor hidrotehnice, utilizând în acest scop sistemele de avertizare-alarmare;

g) asigură funcţionarea fluxului informaţional decizional de apărare împotriva inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase, mărind frecvenţa transmiterilor de informaţii,prognoze şi avertizări către obiectivele periclitate, conform prevederilor planurilor operative de apărare;

h) transmit informaţii despre efectele inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase şi despre măsurile luate.

La actiunile de limitare si inlaturare a urmarilor participa unitati militare si formatiuni de protectie civila existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza si alte formatiuni, cetateni.

Conducerea activităţilor de intervenţie se realizează prin reţeaua centrelor operaţionale şi operative sau a punctelor de comandă existente la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi la instituţiile publice şi agenţii economici.

Conducerea nemijlocită a operaţiunilor de intervenţie se asigură de comandantul acţiunii, împuternicit potrivit legii, care poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativă şi punctul operativ avansat.

Grupa operativă se constituie, prin ordin al prefectului, din personal cu putere de decizie şi specialişti ai serviciilor de urgenţă

- 85 -


ale autorităţilor publice, ai agenţilor economici şi instituţiilor implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă.

Punctul operativ avansat este mobil şi se asigură de către serviciul de urgenţă profesionist sau de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, printr-o autospecială echipată şi încadrată corespunzător. În funcţie de amplasamentul faţă de zona afectată, rolul punctului operativ poate fi preluat de centrul operaţional.

Până la sosirea la faţa locului a comandantului acţiunii, conducerea operaţiunilor se asigură de comandantul sau de şeful formaţiunii de intervenţie din serviciul de urgenţă, cu sprijinul reprezentanţilor autorităţii administraţiei publice locale sau al patronului, după caz.

Coordonarea elaborării şi derulării programelor de recuperare, reabilitare sau de restaurare pe timpul situaţiilor de urgenţă se asigură de către reprezentanţii autorităţilor, instituţiilor sau ai agenţilor economici stabiliţi de comitetele pentru situaţii de urgenţă competente.

EvacuareaEvacuarea în cazul dezastrelor se execută pe baza planurilor

întocmite în acest scop, conform legislaţiei în vigoare.Trecerea la executarea acţiunii de evacuare în situaţii

de dezastre se hotărăşte de primar sau de prefect, după caz, la propunerea comitetului pentru situaţii de urgenţă competent.

Accesul persoanelor neautorizate în zonele afectate şi periculoase, delimitate şi marcate corespunzător, care intră sub incidenţa situaţiilor de protecţie civilă, este interzis.

6.5. Refacere – remediere

Evaluare si Măsuri de reabilitareDupă trecerea perioadelor de inundaţii, fenomene

meteorologice periculoase, sau după accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale, în vederea restabilirii situaţiei normale,

Comitetele judeţene şi locale şi agenţii economici specializaţi iau următoarele măsuri:

a) repunerea în funcţiune a instalaţiilor de alimentare cu apă, de evacuare a apelor reziduale industriale şi menajere care au fost afectate, precum şi evacuarea apelor din inundaţii şi băltiri de pe

- 86 -


terenurile agricole, prin săparea unor canale de scurgere şi prin instalarea de agregate de pompare mobile;

b) aplicarea măsurilor sanitaro-epidemice necesare;c) stabilirea pagubelor fizice şi valorice determinate de

inundaţii, fenomene meteorologice periculoase şi poluări accidentale şi a măsurilor necesare pentru refacerea obiectivelor afectate;

d) refacerea căilor de comunicaţii şi a podurilor, refacerea instalaţiilor de pompare a apelor;

e) refacerea liniilor de telecomunicaţii şi de transport al energiei electrice;

f) repararea şi punerea în funcţiune a conductelor de apă, aburi, gaze, petrol, avariate sau distruse;

g) repunerea în funcţiune a obiectivelor social-economice afectate;

h) sprijinirea populaţiei pentru refacerea sau repararea gospodăriilor proprietate personală, avariate sau distruse;

i) demolarea lucrărilor hidrotehnice provizorii de apărare, care împiedică desfăşurarea normală a activităţilor şi recuperarea materialelor care mai pot fi folosite, refacerea terasamentelor degradate, remedierea avariilor la lucrările hidrotehnice.

Unităţile de gospodărire a apelor materializează în teren nivelurile maxime înregistrate, pentru reconstituirea undelor de viitură şi reactualizarea valorilor caracteristice de apărare; verifică comportarea lucrărilor hidrotehnice; stabilesc măsurile ce se impun şi fac propuneride lucrări noi de apărare în zonele afectate sau de refacere a construcţiilor grav avariate de viituri.

La sfârşitul fiecărei perioade de inundaţii, fenomene meteorologice

periculoase şi poluări accidentale, comitetele judeţene şi al municipiului Bucureşti întocmesc rapoarte de sinteză.

Limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de protecţie civilă cuprind ansamblul de activităţi şi acţiuni executate în scopul restabilirii situaţiei de normalitate în zonele afectate.

La acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civilă participă structuri de intervenţie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza în timp scurt, unităţi şi formaţiuni militare ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului

- 87 -


Apărării Naţionale, servicii de urgenţă voluntare, formaţiuni de Cruce Roşie şi alte structuri cu atribuţii în domeniu.

Intervenţia se realizează pe baza planurilor de intervenţie şi cooperare întocmite la nivel judeţean şi local prin grija Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi a administraţiei publice locale.

La limitarea şi înlăturarea urmărilor dezastrelor pot participa şi formaţiuni de intervenţie private.

Autorizarea formaţiunilor se execută pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor.

Principiile de organizare, de conducere şi modul de utilizare a serviciilor de urgenţă profesioniste şi voluntare, unităţilor de intervenţie, formaţiunilor de intervenţie specializate şi private în acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civilă, precum şi planurile operative întocmite în acest scop se stabilesc prin regulamente, ordine şi instrucţiuni elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor.

6.6. Asigurarea materiala si financiara

Cheltuielile pentru acţiunile operative, de interes public, de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice, precum şi cele pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de apărare, se prevăd şi se finanţează, după caz, din bugetul de stat, din bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice.

În cazul în care sumele prevăzute în bugetul local al unui judeţ sau al unei localităţi, în care au avut loc inundaţii, fenomene meteorologice periculoase sau efecte negative ca urmare a unor accidente la construcţii hidrotehnice, sunt insuficiente pentru combaterea şi înlăturarea efectelor acestora, ele urmează să fie asigurate din Fondul de Intervenţie prevăzut în bugetul de stat, potrivit legii, la propunerea prefectului şi cu avizul autorităţii publice centrale din domeniul apelor.

- 88 -


De la bugetul de stat, în baza programelor anuale, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în bugetul autorităţii publice centrale din domeniul apelor, se vor asigura cheltuielile pentru:

a) conservarea ecosistemelor şi delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă din domeniul public al statului;

b) întreţinerea, repararea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor şi activităţile operative de apărare împotriva inundaţiilor;

c) refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, afectate de calamităţi naturale sau de alte evenimente deosebite;

d) activitatea de cunoaştere a resurselor de apă, precum şi activităţile de hidrologie operativă şi prognoză hidrologică

De la bugetele locale se vor asigura cheltuielile pentru:a) întreţinerea, repararea, punerea în siguranţă a

lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public de interes local, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, şi activităţile operative de apărare împotriva inundaţiilor;

b) refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public de interes local, afectate de calamităţi naturale sau de alte evenimente deosebite.

Costurile lucrărilor de telecomunicaţii speciale vor fi suportate de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale.Finanţarea cheltuielilor cu protecţia civilă se asigură, potrivit legii, din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetele instituţiilor publice autonome, ale instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi din bugetele proprii ale agenţilor economici, după caz.

Finanţarea serviciilor de urgenţă se asigură de către persoanele juridice care le-au constituit.Obiectivele de investiţii de interes naţional pentru protecţia civilă se finanţează de la bugetul de stat.

Finanţarea ajutoarelor de urgenţă, a despăgubirilor, precum şi a unor lucrări sau cheltuieli neprevăzute se asigură din fondul de intervenţie constituit la dispoziţia Guvernului pentru înlăturarea efectelor unor dezastre.

- 89 -


Pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital privind protecţia civilă pot fi utilizate, potrivit legii, donaţii, sponsorizări, venituri din prestări de servicii, contribuţii ale societăţilor şi ale caselor de asigurare sau de reasigurare, precum şi alte surse legale.

Fundamentarea şi întocmirea documentaţiei tehnice privind investiţiile aferente protecţiei civile se realizează pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.

Cheltuielile pentru dotarea cu aparatură, mijloace tehnice şi materialele necesare centrelor zonale de pregătire în domeniul protecţiei civile se suportă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie. Derularea fondurilor se face prin bugetul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Consiliile judeţene ale judeţelor în care funcţionează centrele de pregătire zonală pentru pregătirea specifică protecţiei civile vor pune la dispoziţie acestora terenul, clădirile, precum şi cheltuielile de întreţinere aferente acestora.

Fondurile băneşti pentru realizarea şi desfăşurarea activităţilor de management al situaţiilor de urgenţă la nivel central şi local se asigură din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale, după caz, precum şi din alte surse interne şi internaţionale, potrivit legii.

Finanţarea acţiunilor de înlăturare a efectelor şi consecinţelor situaţiilor de urgenţă se efectuează potrivit legii.

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Poliţiei Comunitare se asigură din bugetul local şi din veniturile proprii obţinute din serviciile prestate.

6.7. Echipamente

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice şi agenţii economici au obligaţia să planifice şi să realizeze asigurarea materială şi financiară a protecţiei civile, potrivit legii.

Înzestrarea şi dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a structurilor subordonate cu tehnică, aparatură şi materiale specific militare se asigură de Ministerul Administraţiei şi

- 90 -


Internelor, pe baza normelor de înzestrare şi dotare aprobate de ministrul administraţiei şi internelor.

Înzestrarea şi dotarea structurilor de protecţie civilă cu bunuri materiale specifice, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se execută pe baza normelor de înzestrare şi dotare elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor.

Contractarea şi aprovizionarea cu tehnică şi materiale se asigură de fiecare beneficiar, contra cost. Tehnica şi alte categorii de materiale necesare protecţiei civile se asigură şi din donaţii, sponsorizări sau din alte surse legal constituite.

Tehnica şi materialele provenite din donaţii externe sunt scutite de taxe vamale.

Întreţinerea, repararea, depozitarea şi evidenţa mijloacelor tehnice de protecţie civilă, precum şi durata normată de folosinţă a acestora se realizează potrivit normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor.

Montarea, întreţinerea, repararea şi exploatarea sistemelor de alarmare, de comunicaţii şi informatice de protecţie civilă se asigură cu sprijinul operatorilor economici de profil, pe baza contractelor sau a convenţiilor legale încheiate cu aceştia.

Materialele didactice necesare pentru protecţia civilă: filme, diafilme, planşe, manuale, broşuri, pliante, reviste şi altele se realizează de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi se asigură gratuit autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice şi agenţilor economici.

Autorităţile publice, instituţiile publice şi agenţii economici au obligaţia de a realize materiale de popularizare a activităţilor de protecţie civilă, emisiuni de radio şi de televiziune, precum şi alte activităţi cu resurse proprii sau altele legal constituite, cu acordul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al serviciilor de urgenţă profesioniste.

Serviciile de urgenta si Inspectoratul au in inzestrare autospeciale si utilaje de interventie, de descarcerare si acordare a primului ajutor, echipament si aparatura de transmisiuni, gestionare apeluri de urgenta, alertare-instiintare, de informatica, de identificare riscuri si de protectie a personalului, mijloace de

- 91 -


transport, substante ai alte materiale tehnice specifice, precum si animale de cautare-salvare, necesare in vederea indeplinirii atributiilor prevazute de lege.

Lucrările comitetelor pentru situaţii de urgenţă se desfăşoară în spaţii special amenajate prin grija autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale care le-au constituit.

Spaţiile de lucru vor fi echipate cu mobilier, aparatură şi echipament de comunicaţii, echipament de comunicaţii speciale şi de cooperare, informatică şi birotică, corespunzător componenţei comitetului respectiv şi atribuţiilor acestuia.

Aparatura şi echipamentul de comunicaţii şi informatică, exceptând echipamentul de comunicaţii speciale şi de cooperare, se conectează cu centrul operativ corespondent şi fac parte din sistemul de comunicaţii, de prelucrare automată şi stocare a datelor necesare funcţionării Sistemului Naţional.

Comitetele pentru situaţii de urgenţă se asigură cu spaţii destinate conferinţelor şi comunicatelor de presă, de regulă cele utilizate în mod curent pentru astfel de activităţi de către autorităţile şi instituţiile în cauză.

Dotările pentru spaţiile de lucru ale comitetelor şi pentru mass-media se asigură de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale care le-au constituit.

- 92 -

Managementul Operativ Si Tactic Al Interventiilor Pentru Ris

Documents

Transcript of Managementul Operativ Si Tactic Al Interventiilor Pentru Ris