1

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi

Facultatea de Zootehnie

Învăţământ la distanţă

ŞEF LUCR. DR. STEJĂREL BREZULEANU

MANAGEMENT AGROTURISTIC

Material de studiu I.D.

Specializarea Zootehnie Anul de studiu VI

IAŞI, 2006

2

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL

1.1 Definirea şi scopul turismului rural

1.2 Definirea şi scopul agroturismului

1.3 Interferenţe între turism rural şi agroturism

1.4 Conţinutul activităţilor de turism rural şi agroturism

CAP. II EVOLUŢIA AGROTURISMULUI ŞI AGROTURISMULUI

2.1 Turismul rural şi agroturismul pe plan mondial

2.2 Turismul rural şi agroturismul în ţările europene

2.3 Turismul rural şi agroturismul în România

2.4 Forme de cooperare în domeniul turismului rural şi agroturismului

CAP. III DEZVOLTAREA, PERFECŢIONAREA ŞI DIVERSIFICAREA

AGROTURISMULUI

3.1 Dezvoltarea activităţii de agroturism

3.2 Condiţiile necesare pentru practicarea agroturismului

3.3. Sprijinul statului în dezvoltarea şi diversificarea agroturismului

3.4. Efectele economico-sociale ale dezvoltării şi perfecţionării

agroturismului

CAP.IV. FORMELE ŞI PARTICULARITĂŢILE AGROTURISMULUI

4.1. Formele agroturismului

4.2.Particularităţile agroturismului

4.3 Factorii care influenţează circulaţia turistică în mediul rural

4.4 Tipuri de gospodării cu destinaţie agroturistică

CAP. V. AGROTURISMUL –FACTOR DE DEZVOLTARE ECONOMICO-

SOCIALĂ

5.1. Agroturismul ca activitate generatoare de venit în mediul rural

5.2. Utilizarea resurselor prin intermediul agroturismului

5.3. Căile şi mijloacele folosite pentru practicarea eficientă a agroturismului

CAP. VI. LEGISLAŢIA SPECIFICĂ AGROTURISMULUI

6.1. Cadrul juridic privind agroturismul în România

6.2. Legislaţia specifică turismului rural şi agroturismului în Europa

CAP. VII. POTENŢIALUL AGROTURISTIC AL UNEI ZONE

7.1. Noţiunea de potenţial agroturistic

7.2. Resursele turistice naturale şi obiective turistice

7.3. Vocaţia turistică a unor localităţi rurale

7.4 Direcţiile şi formele de dezvoltare în perspectivă ale agroturismului

BIBLIOGRAFIE

3

INTRODUCERE

Practicarea agroturismului s-a extins din ce în ce mai mult în a doua

jumătate a secolului al XX-lea, în aproape tot continentul european. O vacanţă la

ţară a intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natură, spaţii pur ecologice.

Căutarea mediului rural, pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în

practica mondială a turismului actual. De aceea, regiunile rurale ale Europei

înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.

Turismul integrat în zonele şi localităţile rurale reprezintă o alternativă de

a rezolva, în acelaşi timp, probleme ce privesc, pe de o parte, satul, iar pe de altă

parte oraşul. Prin turism rural se vor putea rezolva probleme ale politicii

amenajării teritoriului, ale echilibrului oraş-sat, conturându-se astfel o schimbare

socială ce oferă posibilitatea populaţiei de la oraş să-şi regăsească rădăcinile,

valorile culturale, destinderea fizică, liniştea şi calmul pierdute sau uitate.

În ţările Uniunii Europene, agroturismul nu este un fenomen nou. De-a

lungul timpului, pentru majoritatea ţărilor U.E. – timpul însemnând câteva

decenii – cazarea turiştilor s-a practicat de o manieră mai mult sau mai puţin

spontană ori organizată.

Noul în acest domeniul se manifestă prin expansiunea fenomenului turistic

în spaţiul rural. Această expansiune se explică, pe de o parte, prin relansarea

dezvoltării regiunilor rurale şi, pe de altă parte, prin diversificarea formelor de

practicare a turismului de masă. De aceea, ţările U.E. înscriu turismul în cadrul

politicilor de dezvoltare locală pe viitor, sub denumirea specifică de turism rural.

Intrat în obişnuinţa vacanţelor multora dintre turiştii lumii, agroturismulnu

mai este o noutate. Pentru marea majoritate a locuitorilor Europei, celor două

Americi, Noii Zeelande, Australiei, vacanţele la ţară sunt preferate din ce în ce

mai mult, atât de utilizatori (turişti) cât şi de prestatori (amfitrioni/proprietari ori

angajaţi ai acestora). Activitatea s-a dovedit a fi rentabilă - mai ales ca urmare a

schimbării preferinţelor şi obişnuinţelor turiştilor către turismul individual - în

dauna turismului de masă sau a celui de tip “industrial”.

Pe de altă parte, migrarea către oraş, modernizarea muncii în sectorul

agricol, schimbările provocate de creşterea concurenţei în lumea rurală prin

lărgirea pieţei libere comunitare1, au o contrapondere în agroturismul. Activităţile

din sfera turismului pot relansa economic satele, dacă atitudinea binevoitorare a

locuitorilor acestora - de a primi şi accepta în mijlocul lor valul risipitorilor şi

pretenţioşilor oaspeţi – este receptată favorabil.

4

CAP. I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL

1.1 DEFINIREA ŞI SCOPUL TURISMULUI RURAL

Turismul rural este o activitate economică complexă, cu o largă sferă de

cuprindere, care pune în evidenţă, printr-un mecanism propriu, circulaţia turistică

rurală. Căutarea mediului rural pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală

în practica mondială a turismului. Venind în întâmpinarea acestei tendinţe,

numeroase organizaţii de turism, lucrative sau obşteşti, din diverse ţări europene

se preocupă, de mai mulţi ani, de organizarea şi instituţionalizarea turismului în

spaţiul rural.

Astfel, în ţările cu un grad ridicat de urbanizare şi industrializare a apărut

necesitatea de a recrea sau crea ambiantul rustic-rural sub multiple forme: sate de

vacanţă, ferme de vacanţă, sate club sau pentru tineret, staţiuni rurale de odihnă,

precum şi satul turistic care, în ultimii ani, deţine un loc prioritar.

Prin deschiderea graniţelor europene „Anul turistic“ – 1990 – a fost

înfiinţat EUROGITES, organizaţie care acoperă întreaga Europă geografică.

Programul de acţiune al C.E. pentru perioada 1990-1992 a oferit acestei

organizaţii mijloacele necesare pentru a putea transpune obiectivele stabilite prin

statut, în acţiuni concrete. (26)

Din anul 1993 România este membră EUROGITES. În condiţiile de astăzi,

când EUROGITES nu primeşte fonduri pentru a putea pune în aplicare obiectivele

stabilite prin statut şi pentru a avea succes, turismul din toate ţările Europei şi

implicit din România trebuie să valorifice iniţiativa, pasiunea şi curajul

întreprinzătorilor particulari.

Fiind un fenomen socio-economic nou în evoluţia turismului, preocupările de

a defini turismul rural sunt sporadice şi pot fi întâlnite în literatura de specialitate

diferite definiţii conform unor orientări de moment a specialiştilor.

Astfel, după unele abordări psihologice (107), turismul rural este definit ca o

formă particulară de turism, ca un domeniu şi o artă a primirii turistului şi a unui

comportament ce diferă de alte forme de turism. Putem aprecia că turismul rural

este o stare de spirit specifică locuitorilor rurali, care implică foarte mult respect

faţă de oaspeţi. Ca urmare, turistul nu este un anonim, ci un oaspete de seamă, un

5

prieten al familiei, care revine mereu cu plăcere la pensiune. Ca atare, se poate

observa o mare diversitate a schimbului de impresii între turişti şi gazdă,

cultivându-se continuu relaţii care duc în cele din urmă la intensificarea fluxului

turistic din zonă.

Privit prin prisma abordării sociologice, turismul rural, poate fi definit ca o

activitate specifică mediului rural, în care turiştii descoperă viaţa la ţară,

gospoăria proprietarului, mediul rural cu tradiţiile şi obiceiurile sale. Din acest

motiv se impune ca turismul rural să rămână un produs al societăţii rurale,

respectiv amenajarea spaţiului rural, implementarea echipamentelor de recreere şi

odihnă. Este necesar să fie o contribuţie a întregii societăţi rurale, având grijă să se

păstreze originalitatea mediului rural. În acest fel se produce inserţia turistului,

dornic de a se integra unui mod de viaţă autentic, inedit, în societatea rurală. (35).

Din punct de vedere al abordării geografice, turismul rural este apreciat în

raport cu existenţa spaţiului rural corespunzător, respectiv, turismul rural se

manifestă în spaţiul rural indiferent de caracteristicile fizico-geografice şi

demografice ale spaţiului rural.

Dezvoltarea turismului rural apare ca o consecinţă a restrângerii mediului

natural în condiţiile urbanizării planetei, a poluării, a aglomeraţiei umane, a

stresului fizic şi psihic specifice unei existenţe moderne. Astfel, turismul rural

poate fi considerat ca o terapie necesară pentru relaxarea şi „reîncărcarea

bateriilor“ omului modern, într-un spaţiu adecvat şi plăcut şi la un preţ rezonabil.

Practicarea turismului rural presupune existenţa următoarelor elemente: (20)

existenţa unui spaţiu rural bogat în tradiţii cu un mediu natural deosebit;

oamenii interesaţi să practice o astfel de activitate;

serviciile oferite de aceşti oameni: cazare şi masă;

existenţa unei baze materiale (care implică mijloace de transport şi căi de

acces) şi a unui cadru legislativ adecvat, care să impulsioneze oamenii în

vederea practicării unei astfel de activităţi.

În ansamblul economiei locale, (70) turismul rural se defineşte ca fiind “o

formă de valorificare turistică a spaţiilor rurale prin exploatarea resurselor

naturale, a valorilor şi tradiţiilor culturale şi istorice, a produselor agricole, a

produselor de marcă cu identitate regională, şi specific etnografic şi cultural,

menite să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentaţie,

activităţi recreative, divertisment şi diverse servicii”.

6

Turismul rural, în ansamblul său include o paletă largă de modalităţi de

cazare, de activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate

desfăşurându-se într-un mediu tipic rural.

Agroturismuleste un concept care cuprinde activitatea turistică organizată

şi condusă de populaţia locală şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul

ambiant natural şi uman.

Această definiţie de ordin general şi care poate fi doar parţial acceptată

pune în evidenţă agroturismulfaţă de activitatea turistică tradiţională, în care în

mod constant, turiştii exclud orice relaţii semnificative cu populaţia.

Turismul ruraleste privit, în general, ca un ansamblu de o largă varietate de

activităţi, evenimente, servicii de cazare, alimentaţie publică şi agrement,

dezvoltate într-un spaţiu caracterizat drept rural.

Totuşi, când este vorba de a defini exact turismul rural, apar o serie de

probleme.

Conform unei definiţii (1), „turismul rural este un concept care include

toate activităţile turistice din zonele rurale”. Această definiţie pare a fi unanim

acceptată şi necontestată. Se pune mereu întrebarea: ce se înţelege prin „zone

rurale”. În unele ţări din Europa, cum ar fi Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg

şi Franţa, termenul de zonă rurală reprezintă zone diferite de oraşe, zone de litoral

sau zone montane. În Italia, de exemplu, termenul de zonă rurală se referă la zone

care nu sunt nici urbane, nici de litoral, dar include şi regiunile montane. În

Irlanda şi Marea Britanie, zonele rurale sunt practic toate zonele care nu sunt

urbane. În Spania, Portugalia şi Grecia, există tendinţa de a înţelege prin zone

rurale acele părţi, regiuni, utilizate pentru producţia rurală. (8) Se poate observa

astfel că acest concept nu are acelaşi înţeles în toate ţările europene. Trecând peste

această chestiune geografică, termenul de turism rural implică prezenţa anumitor

trăsături ale produsului turistic. De exemplu, o vizită la o fabrică dintr-o zonă

rurală sau o zi petrecută într-un parc tematic dintr-o zonă rurală nu reprezintă

turism rural în accepţiunea actuală a acestei noţiuni. În acest context, Bernard

Lane, Directorul Programului de Dezvoltare a Agroturismului de la Universitatea

Bristol (88), consideră că turismul rural nu este sinonim cu turismul într-o zonă

rurală, ci trebuie să aibă anumite trăsături specifice, cum ar fi: deschiderea spre

natură, absenţa aglomeraţiei, linişte, medii nemecanizate, contacte personale în

antiteză cu anonimatul urban, sentimente de stabilitate şi istorie naţională,

posibilitatea unei mai bune cunoaşteri a zonei şi a locului.

7

Turismul rural poate fi definit, pentru a evita controversa geografică, drept

un concept care acoperă activităţile organizate şi conduse la nivel local şi bazate

pe atracţiile mediului natural şi uman.

Alături de noţiunea de turism rural, termenul de turism verde este adesea

utilizat, distingându-se de turismul alb (sporturi de iarnă), turismul albastru

(vacanţe pe litoral) şi turismul de lumini (turismul urban).

Motivaţia principală a unei asemenea forme de turism este de integrare a

turiştilor în mediu natural şi uman şi pe de altă parte implicaţia populaţiei locale în

furnizarea de servicii pentru turism.

Turismul rural este o formă de turism care “se desfăşoară în mediul

rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, economice, culturale şi

umane) ca şi dotările şi echipamentele turistice, inclusiv pensiunile şi fermele

agroturistice, utilizează diverse spaţii de cazare: hanuri şi hoteluri rurale,

adăposturi, sate de vacanţă şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg

de motivaţii: de tranzit sau itinerant cu valenţe cultural-cognitive etc.” (72)

Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic,

desfăşurat în staţiuni şi centre turistice, precum şi la oferta „standard” de tip

industrial

1.2 DEFINIREA ŞI SCOPUL AGROTURISMULUI

În ceea ce priveşte definirea agroturismului, ea are la bază necesitatea

găsirii de soluţii pentru gospodăriile rurale, în sensul creşterii veniturilor prin

valorificarea potenţialului economic al acestora, dezvoltând serviciile de găzduire

şi de valorificare a produselor proprii şi locale.

De la această necesitate fundamentală se pot formula diferite concepte sau

definiţii derivate care să caracterizeze agroturismul pe segmente specializate.

Din punct de vedere al spaţiului de cazare (al asigurării bazei

materiale), agroturismul poate fi definit ca o activitate capabilă să valorifice

excedentul de cazare existent în gospodăria ţărănească, pregătit şi amenajat

special pentru primirea de oaspeţi.

Din punct de vedere al activităţilor care gravitează în jurul gospodăriei

ţărăneşti, agroturismul poate fi definit ca un ansamblu de bunuri şi servicii oferite

de gospodăria ţărănească spre consumul persoanelor care, pentru o anumită

perioadă determinată, vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă, agrement, cure

terapeutice, tranzacţii sau afaceri, precum şi multe alte activităţi specifice.

8

Din punct de vedere al divertismentului, agroturismul este o formă de

turism cu multă varietate şi unicitate în realizarea serviciilor ce se oferă oamenilor

care iubesc natura, cultura şi arta ţărănească.

Agroturismul reprezintă o formă particulară de turism rural cu un grad de

complexitate mai ridicat, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă (cazare,

pensiune, prestări de servicii, sport, distracţie etc.), cât şi activitatea economică,

de regulă agricolă practicată de gazdele turiştilor (activităţi de producţie, de

prelucrare a produselor agricole în gospodărie şi de comercializare a

acestora).(95)

Agroturismul este o componentă a turismului, în general şi a

agroturismului , în special şi prezintă în principal următoarele caracteristici:(120)

o prezintă un grad de complexitate ridicat;

o reprezintă o activitate economică ce valorifică excedentul de spaţii de

cazare existent în gospodăria ţărănească;

o oferă servicii turistice (cazare, pensiune, agrement);

o proprietarul desfăşoară, în paralel şi activităţi cu profil agricol (cultivarea

plantelor, creşterea animalelor etc.);

o turiştilor li se oferă posibilitatea, în scop de recreere, să participe la

activităţile gospodăriei (uscatul fânului, culegerea fructelor, mulsul

vacilor, pescuit, prelucratul produselor agricole, prepararea hranei);

o are o durată determinată de timp (vacanţe de vară sau iarnă, weekend);

o are scopuri diferite: recreere, iniţiere în arta meşteşugurilor tradiţionale,

studii şi documentare;

o de regulă, reprezintă o activitate secundară, activitatea agricolă în

gospodăria proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit;

o constituie un mijloc de valorificare integrală a spaţiului rural cu potenţialul

său natural, agricol, economic, turistic, cultural, socio-uman

o contribuie la dezvoltarea durabilă a spaţiului rural, prin: menţinerea

echilibrului ecologic; folosirea durabilă a resurselor turistice; menţinerea

diversităţii naturale, culturale, etnografice, sociale etc, favorizează

dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, edilitare etc; favorizează

dezvoltarea economică a localităţilor rurale; turistul beneficiază de un

mediu nepoluat, ecologic; turistul are acces la atracţii turistice naturale,

lipsite de factori de stres; ambianţa întâlnită de turist este familială, cu un

puternic caracter ospitalier; permite realizarea unui turism adecvat

9

diferitelor categorii de vârstă sau statut social: persoane de vârsta a treia,

persoane cu dizabilităţi, familii cu copii mici; tineri căsătoriţi etc.(135)

o turistul are acces la meniuri tradiţionale de sărbători, specifice diferitelor

zone geografice;

o agroturismul se realizează în strânsă corelaţie cu economia locală, existând

o strânsă corelaţie în special cu ramurile agricole

1.3. INTERFERENŢE ÎNTRE TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISM

Evoluţia socială, tendinţele privind necesitatea petrecerii timpului liber

într-un mod cât mai plăcut şi divers creează premisele dezvoltării organizate a

turismului rural şi a agroturismului. La acest nivel cele două forme de turism

trebuie să dispună de un management capabil să armonizeze cadrul natural şi

gospodăria ţărănească în scopul satisfacerii cerinţelor turistului modern.

Deşi acţionează în spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două

concepte care pentru unii autori reprezintă acelaşi lucru (Braşoveanu N., 1995,

Nistoreanu P., 1999), iar pentru alţii sunt două noţiuni diferite (Florina Bran,

1997, Vasile Glăvan, 1999, Ion Talabă, 1997).

Practica a arătat că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel,

au un numitor comun care scoate în evidenţă elementele de identitate, de

incluziune, cât şi elemente diferite care le conduc la departajare, la diferenţiere.

Oferta de „Turism rural” defineşte toate ofertele turistice din mediul rural,

care nu sunt legate de gospodăria ţărănească: vacanţe în gospodării, care şi-au

pierdut în mare parte funcţia de bază, sejururi în case de vacanţă, locuinţe de

vacanţă, case particulare. Turiştii doresc să cunoască tradiţiile rurale, cultura şi

natura, vor să-şi petreacă vacanţa într-un mediu rural intact, să li se ofere produse

şi specialităţi regionale. Ei caută liniştea, aerul curat şi doresc să poată practica

sportul şi drumeţia (32).

În literatura existentă, inclusiv în cea din ţările Comunităţii Europene, apar

frecvent termenii de turism rural şi agroturism.

În clarificarea acestor termeni şi stabilirea interferenţelor există două

tendinţe de definire a acestor noţiuni.

În prima categorie, criteriul de definire utilizat este ponderea veniturilor

realizate din activitatea de turism de care beneficiază comunitatea rurală sau

numai o parte a acesteia.

10

În cea de-a doua categorie, criteriul de diferenţiere se bazează pe ponderea

diferitelor elemente constitutive ale ofertei turistice. Sub acest aspect, termenul de

turism rural cuprinde şi cultura, istoria, tradiţiile existente în spaţiul rural, care

împreună cu cele specifice din gospodăria ţărănească constituie componente ale

ofertei turistice.

În comparaţie cu agroturismul, turismul rural este acela care a scos la

iveală mai ales în ultima perioadă un aspect deosebit de interesant şi anume

cerinţe crescândă pentru turismul din regiunile rurale şi reorientarea unor aspiraţii,

gusturi, tendinţe către folclor, tradiţie şi puritate a naturii şi a necesitat un

comportament turistic special.

Unele din motivaţiile posibile care au dus la apariţia şi dezvoltarea

turismului rural sunt: reîntoarcerea în natură, cunoaşterea şi adeziunea temporară

la grupurile de apartenenţă specifică zonelor rurale, cunoaşterea şi înţelegerea

creativităţii populare, motivaţiile estetice, curiozitatea, odihna, cura de aer sau de

fructe, consumul de alimente, proaspete, sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv,

ascensiunile şi drumeţiile, cadrul de compensare fizică şi spirituală, prezentarea

puternică a elementelor patriarhale, fragmentarea vacanţelor, acceptarea alegerii

ca destinaţii de vacanţă a ţărilor învecinate, turismul cultural şi de cunoaştere,

sporirea gradului de solicitare pentru spaţii de cazare cu un confort mai redus,

formele de agrement şi animaţie etc.

Prin conţinutul său, turismul rural, se interferează în mare măsură cu

agroturismul, cu care se completează şi se stimulează reciproc.

Astfel, principalele categorii de servicii, cele de cazare, de alimentaţie, de

transport trebuie să se situeze la nivelul calitativ întâlnit în orice formă de turism.

În plus, serviciile de alimentaţie în turismul rural se bucură de condiţii speciale

prin varietatea, calitatea şi mai ales prin prospeţimea produselor oferite chiar de

către gazdă care are în gospodărie animale şi păsări.

Vizitatorii pot participa activ, dacă doresc, în activitatea de agroturism, la

activităţile gospodăreşti, gustând din senzaţiile noi oferite de un mediu total diferit

de cel în care trăieşte în mod curent.

Agroturismul este şi va rămâne o activitate complementară sezonieră,

limitată în cele mai fericite cazuri la circa 100 zile turistice anual, greu de atins în

majoritatea pensiunilor agroturistice. (16)

Agroturismul, ca formă complementară a turismului rural, contribuie, pe

lângă obţinerea unor venituri complementare pentru populaţia locală şi la

11

realizarea unor obiective sociale cum ar fi: continuitatea activităţilor agricole într-

un mediu slab-productiv, mobilizarea unui număr însemnat de gospodării şi de

persoane, ridicarea nivelului general de civilizaţie a unei categorii de populaţie

care trăieşte izolat, ameliorarea comportamentului social în relaţiile umane,

cultivarea relaţiilor umane şi chiar ameliorarea situaţiei igienico-sanitare din multe

localităţi rurale.

1.4. CONŢINUTUL ACTIVITĂŢILOR DE TURISM RURAL ŞI

AGROTURISM

Începând cu anii 1970, turismul ruralîn Europa a resimţit puternic impactul

schimbărilor importante în atitudinile şi preferinţele consumatorilor, rezultând un

ritm accentuat de schimbare în conţinutul produsului turistic rural. Deplasarea

dinspre turismul de masă către turismul individual şi modificarea preferinţelor

privind tipul de vacanţă, i-a determinat pe producătorii de voiaje turistice să

găsească alternative pentru destinaţiile spre litoral şi munte. Interesul crescut

pentru sport, sănătate, peisaje, căutarea autenticului, locuri de mici dimensiuni, au

stimulat dezvoltarea agroturismului .

Turismul rural se bazează pe trei elemente principale: spaţiu, oameni şi

produse (61).

Aceste elemente ale activităţii de turism rural sunt variate în funcţie de

regiune sau ţară, deoarece descriu realităţi foarte diferite.

Spaţiul rural s-a format prin juxtapunerea mai multor entităţi care au, fiecare

în parte, prezent şi viitor propriu, iar exploatarea lor în interes turistic nu se face pe un

teren uniform, pe aceeaşi bază geografică, socială, economică sau culturală.

Zonele geografice, atracţiile turistice diverse, condiţiile economice variate,

resursele umane diferite din punct de vedere cantitativ şi calitativ fac ca ceea ce

este de dorit sau posibil într-un anumit loc să nu fie la fel în alt loc; ceea ce este

benefic sau tolerat într-un loc sau pentru un anumit grup uman poate deveni nociv

sau intolerabil într-un alt loc sau pentru un alt grup uman.

Satul a ocupat încă de la începuturile activităţilor umane un loc dominant

în ansamblul reţelei de aşezări care s-a organizat în cadrul unui anumit peisaj

geografic.

Prin istoria, continuitatea şi prezenţa sa permanentă în teritoriu, el a

contribuit din plin la transformarea mediului geografic.

12

Toate schimbările apărute în structura social-economică în decursul

timpului sunt reflectate în viaţa cotidiană a satului, care a păstrat în interiorul său,

elemente valoroase ce marchează principalele trăsături istorice şi culturale.

Aşezările rurale prin principalele lor componente – vatră moşie, populaţie,

ocupaţii, tradiţii, obiceiuri prezintă importante valenţe turistice.

Turismul rural deşi are o istorie mai veche, practic a luat un mai mare avânt în

ultimul deceniu, cu sprijinul a numeroase asociaţii de profil, multe la nivel de judeţ.

Pentru început, turismul rural se axează pe servicii turistice de bază, fiind

influenţat şi de dotările de infrastructură pe care le deţine habitatul rural.

Un element definitoriu care alcătuieşte structura turismului rural îl

constituie dezvoltarea susţinută a serviciilor de divertisment şi agrement rural. În

condiţiile în care se vor crea premisele de suport pentru agrementul rural şi

numărul turiştilor care vor prefera asemenea vacanţe va creşte. Locuitorii din

mediul rural trebuie să fie principalul element în activitatea de turism rural pentru

a fi principalii beneficiari.

Ospitalitatea tradiţională a ţăranului trebuie să fie însoţită de o pregătire

specifică activităţii de cazare turistică, iniţiativa privată trebuie să se integreze

într-un plan colectiv de dezvoltare globală, iar aportul fiecăruia trebuie să

contribuie la montajul produselor turistice, oferind vizitatorului – consumator

satisfacţia unei cazări civilizate, însoţită de serviciile corespunzătoare şi, în acelaşi

timp, posibilitatea descoperirii unor locuri şi oameni noi.

Ferma, satul, spaţiul rural sunt imagini sau motive pentru care turiştii vin

să-şi petreacă vacanţele la ţară.

Ferma, rămâne un simbol foarte puternic pentru locuitorul din mediul

urban, fiind casa fermierului, a ţăranului, a celui care cunoaşte secretele naturii,

locurile cele mai bune de pescuit, de cules ciuperci apreciate de consumatori, este

locul în care se cresc animale domestice cu care orăşeanul a pierdut contactul, este

locul unde se pot mânca fructe proaspete, locul unde se succed generaţii, este

locul cu un mod natural de viaţă .

Satul ocupă un rol deosebit de important în imaginaţia orăşeanului,

semnificând dimensiunea umană, animaţia locală specifică, evocă primăria,

cafeneaua, şcoala, biserica, locuri care au marcat viaţa oamenilor secole de-a rândul.

Satul grupează artizani comercianţi, mici întreprinzători, activi locali care

fac viaţa mai uşoară la ţară.

13

Satul reprezintă de asemenea, locul de baştină, a celor mai frumoase

sărbători, a celor mai frumoase obiceiuri de nuntă, botez sau de iarnă.

Spaţiul rural reprezintă întregirea activităţii de cazare la fermă sau

gospodăria ţăranului şi a vieţii satului în slujba agroturismului . Turiştii doresc să

parcurgă acest spaţiu rural sau să acţioneze în slujba acestuia.

Spaţiul rural reprezintă simbolul libertăţii, respiraţiei, apei nepoluate,

verdeţei, a locurilor pline de flori, a parfumurilor şi cânturilor, invitând la

contemplaţia peisajelor, dar şi la activităţi fizice de-a lungul potecilor, pe malul

râurilor şi lacurilor, traversând dealurile, munţii etc. Toate aceste activităţi în plină

natură constituie un criteriu important în alegerea petrecerii vacanţelor la ţară.

Ferma, satul şi spaţiul rural, împreună sau separat constituie farmecul

turismului rural prin atractivitate. Turismul rural trebuie înţeles ca o formă de

activitate care asigură populaţiei urbane cele mai adecvate condiţii de terapie

împotriva stresului determinat de tumultul vieţii cotidiene.

Această formă de turism este puternic influenţată de factorii psihologici şi

se adresează prin excelenţă iubitorilor de natură, celor care ştiu să o folosească în

avantajul sănătăţii şi reconfortării lor fără să o distrugă.

Principalele categorii de servicii oferite: de cazare, de alimentaţie trebuie

să se situeze la un înalt nivel calitativ. În plus, serviciile de alimentaţie în

agroturismulse bucură de condiţii speciale prin varietatea, calitatea, dar mai ales

prin prospeţimea produselor oferite de către gazdă, care dispune şi de capacitatea

de producţie respectivă.

Se cunoaşte că turismul rural, prin funcţia lui de consumator, aduce o

creştere a veniturilor în locurile unde aceşti turişti se deplasează temporar, datorită

faptului că agroturismul, pe lângă serviciile de cazare solicitare, recurge şi la

serviciile de alimentaţie, achiziţionează amintiri, articole cu specific local, diferite

bunuri etc.

Agrementul reprezintă un element esenţial care contribuie la reuşita

vacanţelor la ţară. El poate îmbrăca diferite forme, plimbări, escaladări pe versanţi,

coborâre cu pluta, studiul sau observarea naturii, a vieţuitoarelor, participarea la

festivaluri rurale, la sporturi care cer mediu rural obligatoriu, fotografiere, filmat,

drumeţie, ciclism, echitaţie, vânătoare, pescuit, cunoaşterea zonelor etc.

Ca formă a turismului de masă, turismul rural se pretează atât turismului

individual cât şi de grup (în special grupurilor mici, familiale) şi este practicat

îndeosebi la sfârşit de săptămână sau în timpul vacanţelor.

14

În ceea ce priveşte limitele de vârstă, pentru liniştea şi bogăţia cadrului

natural, pentru confortul oferit de locuinţele săteşti modern amenajate, pentru

alimentaţia sănătoasă şi bogată în vitamine, ca şi pentru multiplele posibilităţi de

practicare a sportului în aer liber, turismul rural vine în întâmpinarea dorinţelor

tuturor categoriilor de vârstă, fiind practicat atât de persoane de vârsta a treia cât şi

de către generaţia tânără.

Intensitatea de continuă creştere a activităţii turistice în diferite regiuni

determină un impact puternic asupra comunităţilor locale ale acelor regiuni. De

cele mai multe ori, impactul este unul pozitiv, dar nu trebuie neglijate nici

situaţiile în care efectele au fost negative.

În cadrul acestui impact, o dimensiune importantă, în afara celei

economice, o constituie dimensiunea social-culturală.

Impactul turismului rural asupra comunităţilor locale se evidenţiază prin

dimensiunea extensivă, (77) care face referire la caracteristicile localităţii, cum

ar fi: rolul ei ca destinaţie turistică, natura activităţii turistice, raportul turişti /

rezidenţi, tipurile de turişti, sezonalitate, etc.

În regiunile turistice, comunităţile locale trec printr-o secvenţă de reacţie,

ca urmare a dezvoltării turismului în zonă, schimbându-şi percepţiile pe măsura

experienţei.

Raportul turişti/rezidenţi oferă informaţii asupra intensităţii fluxului

turistic.

În ultima vreme se cunoaşte o creştere a acestui raport pe măsură ce o

anumită destinaţie turistică trece prin stagii succesive de dezvoltare.

Sezonalitatea îşi pune amprenta asupra reacţiilor comunităţii prin fluxurile

accentuate de turişti în perioade de vârf, fiind şi motivul pentru care vacanţele

localnicilor sunt adesea stabilite ţinând cont de sezonalitate.

Dimensiunea intrinsecă se referă la caracteristici ale membrilor

comunităţii gazdă care afectează variaţiile impactului turismului asupra

respectivei comunităţi: grad de implicare, caracteristici economico-sociale,

apropiere de casă, perioadă de şedere etc.

Relaţiile dintre oaspeţi şi localnici sunt privite ca o balanţă între costuri şi

beneficii, pentru ambele părţi. Gradul de implicare a indivizilor şi industria

turistică este importantă pentru echilibrul acestei balanţe, deoarece influenţează

măsura în care beneficiile sunt percepute ca fiind mai mari decât costurile.

15

Persoanele care îşi bazează existenţa pe activităţile turistice sunt înclinate

fie să supravegheze impactul pozitiv al turismului, fie să accepte mai uşor

impactul negativ al acestuia asupra comunităţii în care trăiesc.

Activităţile de turism rural şi agroturism se bazează pe o mulţime de

elemente specifice, larg utilizate în limbajul curent şi cel de specialitate cum ar fi:

motivul sejurului, durata sejurului, recreere, călătorie, vizită, excursie etc.

Motivul sejurului este un criteriu care conduce la structurarea călătoriilor

dintr-o localitate sau ţară în două mari categorii şi anume: cei care intră şi cei care nu

intră în categoria turiştilor. Potrivit celor enumărate mai sus nu pot face parte din

categoria turiştilor următoarele tipuri de călători: lucrătorii veniţi din afară, imigranţii

temporari sau permanenţi, nomazii, pasagerii în tranzit, refugiaţii, membrii forţelor

armate, reprezentanţii consulari, diplomaţii etc., respectiv persoanele care urmează

să exercite în spaţiul avut în vedere, unele activităţi remunerate (86).

Pot face parte din categoria turiştilor toate persoanele care călătoresc într-o

serie de scopuri cum ar fi: petrecerea timpului liber, recreere, sport, misiuni,

congrese, studii, vizitarea rudelor şi prietenilor, efectuarea de afaceri sau alte

motive profesionale, realizarea de tratamente medicale, pelerinaje religioase sau

de alt ordin. Pot fi incluşi, de asemenea, în rândul turiştilor: străinii nonrezidenţi,

naţionalii rezidenţi în afară de membrii echipajelor mijloacelor de transport străine

aflate în reparaţii sau în escală şi care apelează la serviciile de cazare – masă, din

acea ţară, pasagerii aflaţi în croazieră în care debarcă pentru a vizita ţinutul etc.

Durata sejurului (criteriul cazării peste noapte), serveşte la identificarea

altor două categorii de vizitatori: excursioniştii sau vizitatorii de o zi care nu îşi

petrec noaptea în localitatea sau ţara respectivă şi turiştii care vor rămâne acolo

cel puţin o noapte. Maximum de timp pe care o persoană îl poate petrece într-o

ţară pentru a fi considerată vizitator este de 1 an.

Prin recreere (lat. recreare – refacere sau reîmprospătare) se înţelege tot

ceea ce un individ întreprinde în timpului liber pentru revitalizare. În acest context

prin timp liber, desemnăm timpul asupra căruia omul dispune absolut liber,

utilizându-l aşa cum doreşte el. Pentru a fi vorba de recreere, acţiunile angajate în

timpul liber trebuie să fie constructive şi plăcute.

Călătoria este o noţiune care presupune deplasarea unei persoane cu sau

fără un vehicul, între cel puţin două puncte, de plecare şi de destinaţie, situate în

locuri diferite cel care o efectuează purtând denumirea de călător.

16

Vizita este noţiunea cu înţelesul cel mai apropiat de turism, indicând orice

călătorie care se face cu un motiv anume, autorul ei fiind vizitatorul.

Excursia este o vizită având durata de cel mult o zi, în timp ce turismul

este o vizită în care persoana petrece cel puţin o noapte într-un loc special de

găzduire (colectiv sau privat) situat în locul vizitat.

Oferta turistică ca element al agroturismului şi agroturismului, se

exprimă pornind fie de la un sejur, fie de la o activitate de petrecere a timpului

liber, de la un circuit pe o anumită temă sau într-o anumită regiune, în funcţie de

sezonul ales, clientela potenţială, reţelele folosite etc.

În cazul excursiilor de aproximativ o zi, produsul turistic include

întotdeauna cazarea la un locuitor, într-un han sătesc, într-un camping rural sau

într-un sat de vacanţă familial, unde se pot distinge elementele primii şi cazării

turiştilor în cadrul rural.

Astfel, motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată de

cadrul natural nealterat, de tradiţii şi obiceiuri de activităţile practicate în aceste

areale. Ca urmare, procesul de amenajare turistică a spaţiilor rurale vizează

crearea condiţiilor pentru prezenţa turiştilor şi pentru satisfacerea nevoilor lor, pe

de o parte, şi pentru desfăşurarea nestigherită, chiar pentru stimularea activităţilor

economice, specifice pe de altă parte (103).

Dezvoltarea ofertei de cazare conduce la apariţia unui cadru construit de

calitate, care are ca efect îmbunătăţirea aspectului arhitectonic al satului. Astfel se

consolidează gospodăria ţărănească. În acelaşi timp, realizarea ofertei de cazare

conduce la creşterea veniturilor întreprinzătorilor respectivi. Ca urmare a

circulaţiei turistice se dezvoltă activităţi economice pe plan local (prelucrarea unor

materii prime din producţia proprie de carne, lapte) pentru a satisface o cerere

sporită de produse agricole şi neagricole.

Satul sau zona agroturistică reprezintă spaţiul real de atracţie, în care se

întrepătrund toate elementele de dezvoltare locală. Între activitatea de agroturism

şi dezvoltarea economico-socială a zonelor rurale există o relaţie de

corespondenţă şi reciprocitate: astfel creşterea circulaţiei turistice se face prin

dezvoltarea generală a zonelor rurale, dezvoltare care la rândul ei se realizează

prin intensificarea activităţii turistică.

Dezvoltarea ofertei de cazare conduce la apariţia unui cadru constant de

calitate, care are ca proprietate principală îmbunătăţirea aspectului arhitectonic al

satului. Apar, de asemenea şi schimbări în concepţia celor ce vor construi. Ei vor

17

accepta existenţa unui arhitect în vederea realizării unor construcţii funcţionale, cu un

grad de confort mai ridicat, de acest lucru beneficiind atât proprietarul cat şi turistul.

Ca urmare a intensificării circulaţiei turistice se dezvoltă activităţi

economice pe plan local menite să satisfacă cererea sporită de produse agricole şi

neagricole. Indirect se va realiza o creştere a numărului de locuri de muncă atât în

activitatea turistică cât şi în activitatea de producţie şi în servicii.

Ca urmare a dezvoltării activităţii agroturistice se înregistrează

transformări fundamentale la nivelul satelor, atât în ceea ce priveşte numărul

activităţilor desfăşurate cât şi a calităţii lor, după cum urmează:

apar centre de informare, agenţii şi dispecerate turistice ca urmare a

necesităţii reglementării şi organizării circulaţiei turistice la nivelul

localităţii. Acest segment organizaţional are menirea de a capta şi emite

informaţii, atât în relaţiile cu exteriorul sistemului local, cât şi cu interiorul

acestuia. Activităţile acestor unităţi este desfăşurată de persoane

specializate în turism: manageri turistici, operatori, agenţi, etc.

se dezvoltă şi sistematizează activităţile de prestare a activităţilor

complementare agroturismului, concretizate în unităţi cum ar fi: brutării şi

ateliere de patiserie, unităţi de prelucrare a laptelui, laboratoare de

carmangerie, ateliere de croitorie şi spălătorie, magazine de desfacere de

produse de artizanat şi de suveniruri, ateliere foto (comercializare filme

foto şi casete video, developare de filme etc).Sectorul meşteşugurilor şi

artizanatului ocupă un loc aparte deoarece aceste activităţi au o conotaţie

de ordin artistic şi cultural fiind totodată diferite de la o localitate la alta.

Ele au fost practicate şi s-au transmis din generaţie în generaţie suportând

influenţele economico-sociale ale zonelor respective. Particularităţile

acestor activităţi determină un avantaj în cadrul pieţei suvenirurilor cu

influenţe evidente asupra veniturilor meşteşugarilor.

organizarea de centre culturale împreună cu instituţiile deja existente în

cadrul satelor: şcoala, biserica şi alte unităţi culturale. În aceste centre se

organizează şi se constituie săli de spectacole, muzee locale, ansambluri

folclorice, tarafuri şi fanfare, coruri, şi altele.

Astfel dezvoltarea tuturor acestor activităţi duce la creşterea gradului de

prosperitate a zonei precum şi al modernizarea infrastructurii locale.

18

CAP. II EVOLUŢIA TURISMULUI RURAL

ŞI AGROTURISMULUI

2.1 TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL PE PLAN MONDIAL

Turismul rural poate fi delimitat din punct de vedere geografic numai după

ce se defineşte ruralitatea şi se determină gradul de urbanizare şi ruralizare. Pentru

stabilirea gradului de ruralizare se folosesc trei criterii şi anume: densitatea

populaţiei şi caracteristicele gospodăriilor, utilizarea solului şi raportul dintre

agricultură şi silvicultură şi structurile sociale tradiţionale şi aspectele identităţii

comunitare şi de patrimoniu.

Anumite surse bibliografice (63,80,109) fac referire asupra aşezărilor

rurale din câteva ţări şi anume:

în Australia sunt aşezări cu mai puţin de 1000 de locuitori, cu

excepţia zonelor din staţiunile de vacanţă;

în Canada, teritoriile cuprind mai puţin de 1000 de locuitori, având

o densitate a populaţiei sub 400 loc/kmp

Danemarca şi Norvegia cuprind aşezări sub 200 de locuitori ;

în Austria comunele au sub 5000 de locuitori ;

Franţa are comune sub 2000 de locuitori, gospodăriile fiind

distanţate la cel puţin 200 m unele de altele ;

Portugalia şi Elveţia au comune cu mai puţin de 10000 de

locuitori ;

În România, aşezările rurale de tipul satelor au un număr de locuitori care

variază între 500 şi până la 5000 de locuitori, chiar mai mult în cazul satelor foarte

mari.

Majoritatea specialiştilor definesc zonele rurale ca fiind cele care au 10-

20% din suprafaţa totală ocupată în construcţii, activitatea dominantă este în

agricultură sau silvicultură, conservă în mare măsură mediul natural şi oferă

turistului senzaţia existenţei unei economii naturale, tradiţionale, neindustrializate.

Specificul rural tradiţional, conjugat cu interesul pentru peisaj şi cu

posibilităţile de recreere pe care le oferă mediul sătesc, sunt principalele motivaţii

care atrag turiştii în mediul rural. Complexitatea mediului rural a determinat o

19

serie de autori să întoducă noţiunea de continuu rural şi urban, prin care se iau în

considerare acele zone rurale care se detaşează de ruralul propriu zis.

Conceptul rural-urban se foloseşte pentru a desemna atît diverse peisaje,

moduri de viaţă, specificitate demografică cât şi schimbările datorate mutaţiilor

social economice şi politice. În evoluţia lor, aşezările omeneşti se pot deplasa de-

a lungul acestei scări, tendinţa fiind orientată către polul urban.

Din cele menţionate rezultă că stabilirea unei definiţii complexe, valabile

pentru toate zonele rurale, indiferent de ţară este dificilă deoarece turismul urban sau

de staţiune nu se limitează doar la zonele urbane ci se prelungeşte şi în zonele rurale,

zone care sunt dificil de definit, întrucât criteriile folosite variază de la o ţară la alta.

Astfel, în cadrul ţărilor europene, ruralul echivalează cu spaţiile care nu se

includ în categoria celor urbane, litorale sau uneori montane.

Prin istoric şi conţinut, turismul este prin excelenţă un concept urban,

deoarece marea majoritate a turiştilor provin din mediul urban, ceea ce face ca

turistul să influenţeze urbanizarea zonelor rurale, încurajând modificările

economice, edilitare, culturale, etc.

În concepţia economiştilor francezi (13,63,89,97,114,141) turismul

reprezintă “ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi

desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin

intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont

propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care concură la

satisfacerea nevoilor turistice.” Potenţialul turistic este influenţat de o serie de

factori: factori naturali (care rămân, în general, neschimbaţi) şi factorii

economici, demografici, politici, psihologici (ce sunt caracterizaţi printr-o

dinamică accentuată dar şi cu posibilităţi de dirijare în sensul dorit).

Factorii naturali au rol hotărâtor în practicarea turismului; formele de

relief, reţeaua hidrografică, clima, flora, fauna diferenţiaza turismul în: turism

montan, turism de litoral, de schi, de vânătoare etc.

Unii factori influenţează turismul pe perioade lungi de timp. Aceşti factori

sunt: creşterea populaţiei globului, creşterea veniturilor populaţiei, creşterea

timpului liber, modernizarea mijloacelor de transport şi comunicaţii.

După provenienţa turiştilor, deosebim turism intern şi turism extern, iar

în funcţie de sensul circulaţiei turistice deosebim turism emitent sau receptor.

În funcţie de provenienţa turiştilor, curentele turistice şi durata de sejur,

turismul se poate clasifica:

20

– turism naţional - Acest turism se subdivide în: de sejur (de lungă

durată (peste 30 zile); de durată medie (4-30 zile); de scurtă durată (1-

3 zile); de circulaţie (itinerant); de circumstanţă.

– turism internaţional: receptor: de sejur (de lungă durată, de durată

medie şi de scurtă durată); de circualţie; de tranzit;

– emitent: de sejur (de lungă durată, de durată medie şi de scurtă

durată); de circulaţie; de tranzit şi vizite de o zi.

În funcţie de potenţialul turistic şi baza de servire sunt organizate diferite

tipuri de turism: turism montan şi de schi (drumeţii, turism climateric, sporturi de

iarnă); turism maritim-balnear (cură climaterică, helioterapie, băi de mare, nămol

terapeutic); turism balnear (ape minerale, termale); turism de vânătoare (safari) -

răspândit mai ales în Africa, dar şi în Canada, SUA, unele ţări europene; turism

cultural (monumente istorice, arhitectonice, muzee); turism sportiv (legat de

marile competiţii sportive); turism festivalier; turism comercial (târguri,

expoziţii).(23,24,25,55)

Amploarea fenomenului turistic este ilustrat şi de faptul că, anual, peste

1,5 miliarde persoane, reprezentând aproape o treime din populaţia globului,

efectuează călătorii în scopuri turistice, cheltuind peste 2000 miliarde $ SUA (din

care peste 10 % pentru călătorii turistice în străinătate).(7,126) Turismul

internaţional reprezintă 25-30 % din comerţul mondial de servicii. Principalele

ţări furnizoare de turişti sunt: SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada,

Olanda, Italia, Suedia, Japonia şi altele, iar dintre ţările primitoare amintim:

Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia şi altele. Cele mai mari

încasări din turism au fost înregistrate în 2004 în Italia, urmată de Spania, Franţa,

Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia si altele. (57)

Potenţialul turistic si fluxurile turiştilor înregistrează valori diferite de la o

regiune la alta. Potenţialul turistic al Europei şi Americii de Nord şi Centrale este

intens valorificat, aici înregistrându-se un număr mare de turişti şi încasări

apreciabile din turism. În alte regiuni, cum sunt cele din Africa, Australia sau

America de Sud, potenţialul natural nu este valorificat în întregime.

În funcţie de importanţa ofertei turistice (stabilite în general după numărul

de turişti primiţi în spaţiul turistic), distingem mai multe categorii de localizări

concentrate ale ofertei turistice.

Arcul Alpin situat în centrul Europei concentrează cea mai mare parte a

turismului montan (în special în timpul iernii, pentru sezonul de schi).

21

Anual, această zonă înregistrează 12-13 mil. turişti, neuniform răspândiţi

între zonele amenajate. Pe lângă resursele naturale, staţiunile au si tradiţii vechi,

ele fiind construite şi amenajate înaintea celui de-al II-lea război mondial în

Elveţia (Cras Montana şi Davos), Franţa (Chamonix, Megeve şi Axles Bains),

Austria (Innsbruck) sau Italia (Cortina d'Ampezzo). Totodată, staţiunile din

aceasta zonă dispun de facilităţile deosebite cum ar fi: căi ferate şi şosele

moderne, amenajările de agrement deosebite care dau un plus de atractivitate

zonei. (53)

În această zonă staţiunile cu flux mare de turişti şi amenajări turistice

importante se întâlnesc în: Franţa (Grenoble, Chamonix), Italia (Cortina

d'Ampezzo, Vale d'Aosta, Courmayeur), Germania (Garmisch Partenkirchen,

Berchtesgaden, Mittenwald) şi Austria (Kitzbuhal, Innsbruck, Bad Gastein).

Europa de Est - s-a deschis cu adevărat pentru diferitele forme de turism

abia în anii '90. Înainte de aceasta dată turismul internaţional în zonă se limita

numai la anumite teritorii restrânse şi nu îndeajuns dezvoltate. De un interes

deosebit sunt staţiunile de la Marea Neagră, atât de pe litoralul românesc,

(Mamaia, Eforie Nord, Mangalia) cât şi de pe cel bulgăresc (Varna, Burgas,

Nisipurile de Aur) şi cele din Carpaţii Româneşti. (51)

2.2 TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL ÎN ŢĂRILE EUROPENE

Practicarea turismului în general, inclusiv a agroturismului, se realizează

în mod diferenţiat de la o ţară la alta şi în interiorul fiecărei ţări, în funcţie de

condiţiile specifice locale şi tradiţii, de interesul manifestat de ofertanţi şi

consumatori, de interesul şi sprijinul pe care îl acordă statul, de existenţa şi

activitatea unor organizaţii specializate etc.

Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepţie)

existente pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietate privată a

locuitorilor din spaţiul rural, practicanţi (în calitate de prestatori) ai activităţilor

turistice.

Reţeaua turismului rural reprezintă cea mai bună organizare în cadrul

statelor Comunităţii Europene. Aceasta datorită condiţiilor de organizare create, a

organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente.

Sprijinul primit din partea statelor (credite pe temen lung, cu dobânda de 3-4

%- Franţa, Germania, Austria - scutire de impozit pe activitatea turistică

desfăşurată, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare, ş.a.), a U.E. prin

22

intermediul programelor PHARE (primul instrument financiar nerambursabil,

conceput de Uniunea Europeană pentru a sprijini Europa Centrală şi de Est în

evoluţia către societatea democrată şi economia de piaţă, este destul de substanţial.

În cele ce urmează prezentăm succint unele aspecte recente care caracterizează

agroturismuldin câteva ţări europene în care această activitate este mai extinsă, în

care s-a creat o tradiţie în care s-au conturat diferite tipuri sau modele ce pot servi

ca exemplu pentru cei care doresc să iniţieze afaceri în acest domeniu.

2.2.1. Austria

Turismul rural în Austria reprezintă o activitate care contribuie în bună

măsură la dezvoltarea aşezărilor rurale. Practicarea acestui gen de activitate a fost

determinată de necesitatea obţinerii unor venituri extraagricole. Ceea ce este

interesant mai ales în anumite regiuni, cum este cea a Tirolului, este faptul că

tânăra generaţie a transformat activitatea turistică într-un mod de viaţă,

alăturându-se eforturilor celor în vârstă. Turismul a devenit astfel o profesie şi

stopează în anumite regiuni exodul către oraş.

Turismul austriac este dominat de două modele (concepte): (8) „satul

turistic de recreaţie“ şi „staţiunea de odihnă“, concepte care au amplificat

mişcarea turistică din această ţară. Elaborarea acestor două concepte este strâns

legată de necesitatea turiştilor de a petrece o vacanţă departe de vacarmul citadin.

În conceptul de „sat turistic de recreaţie“ este inclusă aşezarea turistică cu caracter

predominant ţărănesc, în care turistul poate să-şi petreacă concediul în izolare şi

linişte şi în acelaşi timp să cunoască obiceiurile şi bogăţia folclorică a zonei.

Pentru ca o localitate să fie recunoscută ca „sat turistic de recreaţie“ ea

trebuie să îndeplinească anumite condiţii: (59)

izolarea aşezării, de exemplu în văi, în regiune păduroasă, muntoasă sau

deluroasă, amplasând-o la o distanţă corespunzătoare de căi de

comunicaţie mai puţin frecventate, ca de exemplu şosele principale, căi

ferate, terase aeriene sau piste de aterizare;

aşezarea să corespundă, prin numărul şi structura populaţiei, caracterului unui

sat; ea ar putea fi chiar numai o porţiune izolată, circumscrisă dintr-o localitate;

arhitectura trebuie să se integreze în stilul ţinutului; satul nu trebuie să fie

o aglomerare de blocuri iar orice fel de întreprindere industrială va fi

amplasată la periferia localităţii; în acelaşi timp este recomandabil ca noile

construcţii să nu depăşească două nivele;

23

pentru cazarea vizitatorilor sunt de preferat unităţi modeste; dotarea

acestor unităţi nu va depăşi preţurile medii;

în amenajarea restaurantelor din zonă se va pune accentul pe caracterul

ţărănesc în ceea ce priveşte aspectul exterior şi mobilarea încăperilor; vor

fi servite, de preferinţă, mâncăruri cu specific local; la felurile de mâncare

se vor servi fructe şi legume din regiune; mâncărurile specifice vor avea

denumirea locală iar personalul de serviciu va purta costum naţional

tradiţional; pentru a corespunde nevoii de odihnă a vizitatorilor în

concediu, se vor exclude zgomotele şi agitaţia produse de localurile de

petrecere, localuri de noapte, săli de dans etc. şi orice zgomot mecanic;

instalarea de automate muzicale va fi interzisă, iar la cele existente se vor

reduce timpul şi intensitatea de folosire;

totala lipsă de zgomot în satele turistice de recreaţie este una din condiţiile

sine qua non ale acestui gen de localităţi; se va reduce zgomotul produs de

circulaţie, de petreceri şi de orice fel de manifestări care ar putea tulbura

liniştea oaspeţilor, aprovizionarea localităţilor prin mijloace motorizate se

va limita la anumite zile şi ore; pentru eliminarea cauzelor care provoacă

zgomot sau emis anumite „Directive pentru combaterea zgomotului în

satele de recreaţie şi staţiuni de odihnă“;

păstrarea datinilor, a portului popular, prezentarea de obiecte de artă

populară, manifestări sportive locale sunt responsabilităţile organizatorilor

locali; acolo unde asemenea organizaţii nu există, ele se vor crea şi vor fi

sprijinite în desfăşurarea activităţilor respective;

„Staţiunile de odihnă“ se deosebesc de satele turistice de recreaţie doar prin

numărul de vizitatori, instalaţii şi tarifele mai mari. Ele reprezintă o treaptă

superioară la categoria acestor tipuri noi de localităţi turistice.

Acordarea calităţii „de sat turistic de recreaţie“ sau „staţiune de odihnă“ se

realizează de către Uniunea Comunală (GEMEINDE BUND), în baza unei

proceduri prevăzute de lege, la cererea localităţii respective.

Această cerere se va înainta numai în urma deciziei preşedintelui Sfatului

comunal, de a deveni sat turistic de recreaţie. Această decizie atrage obligaţia

acestui for local administrativ de a asigura păstrarea caracterului acestui tip de

localitate. La cerere se anexează şi un formular foarte detaliat, ce se completează

de autorităţile locale. Examinarea şi aprobarea unei astfel de cereri se realizează

pe baza unor criterii severe.

24

Examinarea localităţilor respective se face, de regulă, prin vizitarea la faţa

locului şi consultarea cu organele locale privind interesul turistic al localităţii.

Aprobarea obţinută (fie ca sat turistic de recreaţie, fie ca staţiune de odihnă) poate,

desigur, să fie retrasă localităţilor care nu mai corespund cerinţelor cerute.

Şi în această ţară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, a

dezvoltat noi preocupări – devenite în timp profesii - care au contribuit la evoluţia

aşezărilor săteşti. Formele de manifestare ale agroturismului sunt: pensiunea

ţărănească (case ţărăneşti cu camere de închiriat) şi turismul în hanuri. Analizând

statistic realizările domeniului se remarcă poziţia de fanion a regiunii Tirolului.

Vechimea acestor preocupări - în 1979 s-au împlinitt 100 de ani - au condus la

realizarea tradiţiei. Totul a pornit de la poziţia geografică a Tirolului, aflat la

intersecţia rutelor nord-sud şi est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat.

Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elveţiei şi devine

zonă de interes turistic. Deşi trecută prin încercarea celor două războaie mondiale,

zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. Cu începere din anii ‘50 au fost

reatinse condiţiile de dinainte de război, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai

rapidă, ci şi foarte puternică. (181)

Creşterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creşterea economică a

întregii regiuni, creşterea populaţiei, creşterea bugetului de timp liber, creşterea

transportului şi infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de

comunicaţie, a sporturilor de iarnă şi nu în ultimul rând a urbanizării.

Rezultatele obţinute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului

iniţiat de Ministerul Agriculturii şi al Comerţului, sugestiv intitulat „Planul

Verde”, prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o

durată de rambursare mare (15 ani) şi o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au

condus la: omologarea şi funcţionarea a 25 de comune turistice, în care o familie

din două primeşte turişti la fermă, în medie existând - la fiecare fermă-6 paturi.

Astăzi în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriază

spaţii de cazare.

Corelerea eforturilor şi necesitatea desfăşurării unei activităţi calitative - în

condiţiile creşterii concurenţei - au contribuit la înfiinţarea Organizaţiilor Turistice

Săteşti (OST), şi a Centrelor de Administraţie a Organizaţiilor Turistice Săteşti

(CAOST) la nivelul judeţelor. În întâmpinarea acestor iniţiative au venit

„Sindicatele de iniţiativă sătească”, „Oficiul de turism al landului” şi „Oficiul

pentru promovarea turismului austriac”. (8)

25

Promovarea activităţilor turistice rurale este realizată prin: camera de Comerţ

Exterior, instituţiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din ţările

emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio şi televiziune,

afişe în locurile publice, prospecte, pliante, firme, participarea la târguri şi

expoziţii.

Animaţia staţiunilor nu depinde numai de echipamentele create ci, în egală

măsură, de valoarea oamenilor, de bunăvoinţa lor. Graţie bogăţiei capitalului

uman, staţiunile din Tirol sunt în măsură să propună oaspeţilor lor distracţii

gratuite sau foarte ieftine, capabile să intereseze un public larg în tot cursul anului,

cum ar fi plimbările în jurul staţiunilor pe rute deszăpezite şi balizate, lecţii de

ecologie pe un drum forestier.

În Austria, promovarea turismului rural se realizează atât pe plan local cât şi la

nivelul provincial şi federal. Pe plan local intervin „Sindicatele de Iniţiativă

Săteşti“ care utilizează pentru promovarea produsului turistic o parte importantă a

bugetului de care dispun. Aceste organisme dispun de venituri considerabile

provenind din taxele de sejur plătite de turişti şi din contribuţiile membrilor săi

(personale care cotizează sunt membri ai comisiei care beneficiază direct sau

indirect de practicarea turismului), ceea ce permite utilizarea unor mijloace

multiple promoţionale.

La nivel provincial acţionează „Oficiul de turism al Landului“ care încasează

o taxă pentru dezvoltarea turismului din care finanţează propaganda turistică şi

care interesează ansamblul zonei (pliante, prospectarea pieţei, participarea la

târguri internaţionale etc.).

La nivel federal funcţionează „Oficiul pentru Promovarea Turismului

Austriac“ care are ca scop intensificarea efortului publicitar pentru creşterea

fluxurilor turistice internaţionale. Bugetul de care dispune este utilizat pentru

realizarea studiilor de piaţă, conceperea unei politici publicitare, desemnarea

priorităţilor, angajarea de multiple operaţiuni promoţionale. În afara colaborării cu

reprezentanţii intereselor turistice din toată lumea (camere de comerţ exterior,

instituţii culturale, birouri ale liniilor aeriene), organizarea exterioară cuprinde

birouri oficiale în principalele ţări emitente de turişti.

Ca urmare a preocupărilor susţinute pentru promovarea turismului rural,

cataloagele marilor firme de turism din lume oferă informaţii tot mai amănunţite şi

mai atractive privind oferta turistică austriacă în mediul rural. În aceste cataloage se

utilizează însemne standardizate în vederea alegerii locului de vacanţă preferat,

26

alături de fotografia fiecărei case care oferă spaţii de cazare pentru turişti şi numele

proprietarului. Tarifele practicate variază în funcţie de zonă, de perioadă, de gradul

de confort şi de posibilităţile de hrană oferite turiştilor.

2.2.2 BELGIA - ţara lui Tintin, a berii, a lui „Mauneken Pris” şi a altor

câteva bine cunoscute repere, din 1973 - când se constituie prima asociaţie -

devine renumită şi în agroturismul . Belgia federală (compusă din: Vallonia,

Flandra şi regiunea Bruxellesului) propune 260 de gituri rurale şi 245 camere „de

oaspeţi” în regiuni bogate în patrimoniul artistic şi tradiţii populare. (175)

Echipamentele sunt omologate, controlate şi rezervate prin „Les Gîtes de

Walonie” fiind situate mai ales în jumătatea de sud a Belgiei. Wallonia este o

zonă a pădurilor, rezervaţiilor naturale, a râurilor, dar - în acelaşi timp al muzeelor

- a construcţiilor vechi bine conservate şi a echipamentelor de vacanţă

confortabile.

Acest mic paradis veritabil este locuit de oameni veseli şi mereu gata să facă o

serbare, pragmatici, eficienţi pentru a proba şi a demonstra buna lor reputaţie de

gazde deosebit de ospitaliere.

2.2.3 DANEMARCA - este locul unde produsul turistic rural poartă un

nume atractiv: „vacanţe active”. Prin intermediul organizaţiei „Landsforeningen

for Landboturisme” din Skandenborg sunt puse la dispoziţia doritorilor 22 de

aşezăminte cu circa 3 000 de paturi.

Serviciile sunt oferite în demipensiune sau pensiune completă; cazarea

este oferită în locuinţe la fermă, apartamente independente sau campinguri. Sunt

acordate reduceri între 40-50% pentru copii sub 12 ani, iar în extrasezon se

practică preţuri speciale.

2.2.4 Elveţia- este una din ţările europene cu o bogată tradiţie în

practicarea turismului, inclusiv a turismului rural şi agroturismului . Statul

încurajează şi sprijină această activitate în interesul său şi a celor care-l oferă şi

care-l consumă. Aşa se explică tendinţa de a transforma unele sate obişnuite în

sate turistice.

Ulterior a început stimularea creării unor „mici colonii de vacanţă“ în

imediata apropiere a centrelor turistice (sate de vacanţă bine dotate). „Casa de

economii pentru călătorii“ apreciază că micile colonii pentru vacanţă par a fi o

27

soluţie mai raţională decât construirea unor noi sate de vacanţă, fapt pentru care

Touring Club Suisse promovează realizarea acestui gen de turism – mici colonii

de vacanţă situate în imediata apropiere a centrelor turistice.

Concomitent cu studierea posibilităţilor de dezvoltare şi modernizarea

satelor turistice se experimentează şi forme de exploatare raţională a acestora. În

acest scop, conducerea administrativă a cantonului Tessin, spre exemplu, a

elaborat un nou sistem de organizare a vacanţelor.

Pe baza aşa-numitelor „certificate de vacanţă“ eliberate în condiţii speciale

de plată (cumpărarea de acţiuni) şi clasificate pe categorii, se poate deţine pe o

perioadă de 10-20 de ani sau pe un timp nelimitat, o vacanţă anuală de o

săptămână într-una din casele de vacanţă dispersate pe teritoriul Elveţiei de sud, în

Graubunden. Casele de vacanţă sunt mobilate corespunzător şi dotate cu lenjerie

şi obiecte de uz casnic.

Programarea vacanţelor se realizează în serii, în 4 perioade – în mod

eşalonat – într-un sistem de evidenţă foarte uşor de urmărit. Posesorii

certificatelor pot să-şi aleagă în fiecare an o altă localitate pentru a-şi petrece

vacanţa. Certificatul este transmisibil. În cazul în care sejurul se amână pentru

următorul an, proprietarul certificatului are dreptul la două săptămâni de vacanţă,

această „cumulare“ a vacanţelor fiind posibilă în mod nelimitat.

2.2.5. Franţa

În această ţară turismul în spaţiul rural are vechi tradiţii şi realizează cote

maxime de diversificare, organizare şi promovare. Mare parte a echipamentelor

franceze pot fi numite case rustice şi sunt controlate, omologate şi rezervate prin

federaţia naţională „Gîtes Ruraux”, ce cuprinde circa 37 000 de aşezăminte. (8)

În Franţa, agroturismulare vechi tradiţii şi este foarte diversificat în ceea ce

priveşte organizarea şi promovarea. În această ţară funcţionează numeroase

organizaţii turistice rurale nelucrative care, începând din anul 1970, s-au constituit

într-o asociaţie generală, denumită „Tourisme et Espace Rural“ (T.E.R.). (13)

Una din formele sub care se manifestă turismul rural francez sunt aşa

numitele „les gîtes rureaux“ (adăposturi rurale). Aceste adăposturi rurale sunt de

fapt case sau apartamente renovat, amenajate şi mobilate corespunzător, pe care

proprietarii le închiriază turiştilor.

O astfel de asociaţie de turism rural denumită „Gîtes de France“ oferea

clienţilor săi în anul 2004, lista a 50000 de adrese la ţară, munte şi mare. (161)

Spaţiile de cazare prezentau următoarea clasificare:

28

„Gîtes rurales“ reprezintă amenajări respectând stilul local, fiind o casă

sau o locuinţă independentă, situată la ţară, mare sau munte; se poate

rămâne în week-end una sau mai multe săptămâni, în toate sezoanele; la

sosire, proprietarii rezervă o primire personalizată.

„Chambre d’hotel“ (camere de hotel sau bed & breakfast - BB) este o altă

modalitte de a descoperi miile de feţe ale Franţei. Turiştii sunt primiţi „ca

prieteni“ la particulari care deschid casele lor pentru una sau mai multe

nopţi, cu ocazia unei deplasări sau a unui sejur. Reprezintă modalitatea de a

redescoperi supravieţuirea în spaţiul rural, traiul bun şi bucătăriile regionale.

„Gîtes d’enfant“ (cuiburi/culcuşuri pentru copii) este forma în care în

timpul vacanelor şcolare, copii sunt primiţi de familii agreate de „Gîtes de

France“ şi supravegheaţi de o persoană competentă. Ei împart împreună cu

alţi copii viaţa la ţară şi profită de odihnă în aer curat.

„Champing a la ferme“ (camping la fermă) reprezintă terenuri situate, în

general, în apropierea unei ferme, pe care poate fi instalat cortul sau rulota,

este amenajat pentru a primi aproximativ 20 de persoane; turiştii petrec

aici un sejur profitând de linişte şi de natură.

„Gîtes d’etape“ este destinat primirii de călători (pedeştri, călare, ciclişti

etc.) care doresc să facă o mică oprire înainte de a continua drumul pe care

şi l-au propus să-l parcurgă; este amplasat în imediata apropiere a traseelor

de călătorie.

„Gîtes de group“ sunt adăposturi rurale de mare capacitate, prevăzute

pentru a primi familii sau grupuri (în jur de 20 de persoane) cu ocazia

sejurului sau a unui week-end.

„Chalets-loisirs“ – reprezintă popasuri de recreere – odihnă; sunt situate

într-un spaţiu natural şi formate din 3-25 grupuri, fiecare având amenajări

pentru circa 6 persoane, iar ca activităţi se practică: pescuit, ciclism, tir cu

arcul etc.

Aceste spaţii de cazare sunt situate în comune cu mai puţin de 5000 de

locuitori, ele beneficiind de un standard de 1 sau 2 stele.

În ciuda vechimii sale, turismul rural francez s-a afirmat mult mai greu

decât celelalte forme de turism existente cum ar fi turismul balnear şi montan.

Una din cauzele acestei situaţii ar putea fi rentabilitatea scăzută a capitalului

investit faţă de cel din turism balnear şi montan.

29

Reuşita, deşi târzie, a turismului rural francez a avut ca principal motor

iniţiativa privată încurajată şi susţinută de autorităţile publice. Implementarea

turismului în spaţiul francez rural reprezintă o serie de inegalităţi de la o regiune

la alta, datorită diferenţelor de atracţie climatică istorică, culturală.

Spaţiile rurale franceze, care au fost integrate în circuitul turismului rural,

au fost selecţionate în funcţie de anumite criterii, cum ar fi: atracţiile naturale,

culturale, umane, tipul de agricultură practicat, mentalitatea locuitorilor faţă de

fenomenul turistic, poziţia geografică faţă de centrele emitente, infrastructura de

primire a turiştilor etc.

Cei care au elaborat proiectul de implementare a turismului în spaţiul rural

au urmărit organizarea acestuia într-un tot unitar organizat şi structurat pe două

concepte: „staţiune verde“ şi „sat de vacanţă“. În acest proiect de creare a

infrastructurii turismului rural au fost implicate categoriile de agricultori cu

venituri medii şi mari care posedau spaţii corespunzătoare, capital şi timp liber.

În cadrul turismului rural francez trebuie să observăm faptul că s-au

dezvoltat două mişcări pline de originalitate: agroturismulpedestru şi ecvestru.

Evoluţia turismului rural francez a fost determinată de ideea de a surprinde plăcut

pe turişti şi de a veni în întâmpinarea dorinţelor acestora. Astfel, turismul rural

pedestru oferă turiştilor o imagine personală asupra spaţiului unde îşi petrec

vacanţa în timp ce turismul ecvestru implică practicarea unor activităţi diverse şi

antrenante (de exemplu: călăritul).

În turismul rural francez toate acţiunile sunt precedate de studii amănunţite

asupra situaţiei actuale a pieţei şi, în principal, a segmentului de piaţă asupra căruia

se exercită acţiunea de promovare ca şi a normelor de promovare a concurenţei.

Finanţarea studiilor pentru crearea, dezvoltarea şi promovarea produsului

turistic se face în general apelându-se şi la ajutoare din partea statului (subvenţii,

împrumuturi cu dobânzi avantajoase). Ajutoarele oferite variază în fiecare an şi

conţin precizări riguroase cu privire la modul lor de utilizare. Aceste ajutoare pot

proveni de la Consiliul Regional, de la Consiliul General sau direct de la alt stat.

În plus nu trebuie neglijat raportul preţ-calitate care constituie o

preocupare majoră pentru fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a

adăuga “un puternic ataşament pentru regiunea natală şi o oarecare aversiune de a

schimba o regiune cu alta”, precum şi grija autorităţilor de a sprijini toate aceste

intreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor)

pe termen lung (până la 15 ani) şi cu dobândă mică (3.5%).

30

2.2.6 FINLANDA - ţara „făcută” parcă în întregime din ape, aer şi arbori.

Cele mai bine de 188 000 de lacuri şi peste 65% suprafeţe acoperite cu păduri

realizează aici paradisul amatorilor de natură şi aer pur, proaspăt dar mai răcoros.

Ţară în acelaşi timp al fiordurilor şi al lui Moş Crăciun, Finlanda posedă

un popor calm, modest, pacifist şi foarte disciplinat. La toate cele prezentate până

acum trebuie să mai adăugăm lungile nopţi albe din perioada verilor arctice,

sauna, barca pentru peşte şi echipamentul din lemn.

Echipamentele turistice par a veni din lumea poveştilor, aceste mici cabane

sau „castele” din lemn se găsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor şi în

jumătatea sudică a Finlandei. Sunt omologate peste 50 000 de aşezăminte cu un

număr de peste 10 000 de paturi. (176)

Turiştii pot locui singuri în ferme sau gospodării ţărăneşti. De asemenea, în

vacanţele lor pot participa la viaţa aşezărilor ruruale, pot munci în cadrul

gospodăriilor sau pot practica sportul - cel cel mai adesea echitaţia sau schiul. Sunt

acordate reduceri de 50% copiilor între 2 şi 11 ani, ca şi pentru sejururile lungi.

2.2.7. Germania. Agroturismul în Germania este o îndeletnicire cu

tradiţie, dar din anul 1965, două mari organizaţii care reprezintă interesele

agricultorilor - „Societatea germană pentru agricultură“ (D.L.D.) şi „Organizaţia

pentru stimularea opiniei publice“ (I.M.A.) – au început să colecteze adresele

acelor ferme care s-au declarat dispuse să primească turişti şi să le facă cunoscute

publicului sub diferite forme. (8)

În martie 1967, spre exemplu „D.L.D.“ a editat o broşură cuprinzând peste

900 de adrese. De regulă, proprietarii acestor ferme oferă camere şi mic dejun.

Prânzul şi cina se puteau servi la restaurantul unui han. Organizatorii acestui

proiect de turism apreciau că pentru asigurarea succesului se cere o strânsă

legătură între gazde şi administraţia comunală. Organele competente din

Germania au acordat o atenţie deosebită valorificării – din punct de vedere turistic

– a unor zone rurale unde există sate şi ferme ţărăneşti bine întreţinute.

„Vacanţele la fermele ţărăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie

apreciată şi bine cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice):

”un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decât orice altă activitate în cursul

unui an întreg”. Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare „De la

Marea Nordului până la Alpi”, ce-şi propune realizarea a 2000 de locuinţe de vacanţă

cu circa 10 000 de camere (cu unul şi două paturi). (29)

31

Regiunile cele mai dezvoltate în activitate a de turism rural sunt:

Schwarzwald şi Messen.

Cele mai de sus pot fi conjugate cu legislaţia anti-trust, cu încurajarea

permanentă a afacerilor „mici şi mijlocii” cu capital familial şi nu în ultimul rând

cu un foarte vechi concept german (81)asupra vieţii de familie şi în special legat

de poziţia femeii în societate („kinder, kuche und kirche”= „copil, bucătărie şi

biserică”) - care au condus la obţinerea unor rezultate deosebite şi o promovare

ascendentă a agroturismului .

În momentul de faţă turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din

spaţiul rural german. Poziţionând geografic, vom întâni dotări începând din

Rhemania de Nord, Wastfalia, continuând apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden

Wurtemberg.

Sejururile oferite în turismul rural german poartă parfumul serbărilor berii,

culoarea Dunării şi căldura copilăriei din poveştile fraţiilor Grimm. Şi chiar dacă

aparent precizia, promptitudinea şi stilul german vă fac să credeţi că atmosfera

este mai sobră, veţi afla căldura şi înţelegerea gazdelor germane, mai ales atunci

când le veţi aduce la cunoştiinţă că nu îndrăgiţi lichiorul de ou crud..

Ambianţa rurală este angrenată cu multe iniţiative de petrecere a clipelor

de vacanţă şi situează la loc de frunte animaţia turistică.

Pe plan naţional, s-a lansat acţiunea „Vacanţa în gospodăriile ţărăneşti“.

Statul a acordat împrumuturi speciale acelor gospodării care ofereau turiştilor

locuinţe corespunzătoare. Potrivit statisticilor, în urma acţiunii „vacanţa în

gospodării ţărăneşti“ au fost puse la dispoziţia turiştilor, numai în regiunea

Schwarzwald şi partea de nord a landului Messen, peste 7500 de paturi iar numărul

acestora a crescut an de an. (182) În cadrul acestei acţiuni, în Germania au fost

organizate de la începutul anului 1980, posibilităţile convenabile de cazare şi masă

de la Marea Nordului până în Munţii Alpi. În acest scop au fost amenajate peste

2000 de locuinţe de vacanţă de diferite mărimi şi aproximativ 10000 de camere cu

unul, cu două sau mai multe paturi. În aceste spaţii se permite cazarea familiilor cu

copii mici şi cu câini, copii beneficiind de reduceri importante de preţuri.

Odată cu conturarea Europei Unite, promovarea „Agroturismului “ şi a

„Vacanţei în gospodării ţărăneşti“ la nivel regional şi de land, din Germania, nu

mai este eficienţă datorită concurenţei sporite. Pentru promovarea ofertelor, în

1990 a luat fiinţă „Grupul de lucru pentru vacanţă în gospodărie ţărănească şi

agroturismul “ din Germania (A.M.G.). Acest grup vizează promovarea turismului

32

în gospodăria ţărănească şi a agroturismului , cu scopul de a contribui la

îmbunătăţirea situaţiei economice a unităţilor de primire. A.M.G. încearcă prin

măsurile adoptate în funcţie de condiţiile de piaţă, să sporească avantajele în

rândul tuturor celor interesaţi pe plan naţional şi în cadrul U.E.

Noile programe de dezvoltare a turismului rural în Germania urmăresc

promovarea ofertelor rurale, angajând în acest scop presa, radioul, televiziunea,

diverse societăţi etc. Astfel, A.M.G. colaborează cu „Societatea de marketing în

Agricultură“ din Germania pentru prezentarea ofertelor turistice prin organizarea în

magazinele din marile oraşe a unor acţiuni de prezentare a prospectelor şi cataloagelor

de reclamă pentru „Turismul în gospodării ţărăneşti“ şi „Agroturismul“.

Comisia de calitate elaborează criterii de calitate şi un model de

categorisire a ofertelor de „Agroturismul “ şi „Turism în gospodăria ţărănească“.

De 22 de ani, în cadrul „Societăţii Germane pentru Agricultură“ (S.D.A.) există

marca de calitate „Turism în gospodăria ţărănească“. Această marcă s-a impus de-

a lungul timpului, iar calitatea se adaptează mereu la cerinţele actuale. A.M.G.

sprijină măsurile de promovare a „Vacanţei în gospodăria ţărănească“ şi a

„Agroturismului “ şi prin mijloace financiare. De asemenea, împreună cu

Ministerul Agriculturii al Germaniei efectuează cursuri de perfecţionare pentru

consiliile de administraţie ale Uniunilor. (87)

2.2.8 IRLANDA - are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce

oferă în mod tradiţional formula „bed & breakfast” (cazare şi mic dejun), dar la

cerere şi demipensiune sau chiar pensiune completă. Numărul oaspeţilor într-un

astfel de aşezământ variază între 6 şi 10 persoane. (67,162)

Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitaţie), instrumentar

pentru practicarea pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane există

posibilităţi pentru drumeţii sau escaladă, iar în zona litorală sunt numeroase plaje

cu nisip şi se poate înota. Multe din ferme au amenajate locuri de joacă pentru

copii şi se pot asigura la cerere servicii de „baby sitter”. În general copiilor li se

acordă 25% reducere. În numeroase rânduri cazarea este oferită în apartamente

independente sau rezidenţe rurale rezervate în edificii antice.

Zonele renumite în turismul rural rlandez sunt litoralul vestic şi partea centrală

între Galway şi Dublin. Regiunile care se constituie în zonele tradiţionale sunt:

Ballyhourra Country (în apropiere de Shannon), Joyce Coountry, Irishawen,

Unabhan şi Carlow Country.

33

2.2.9. Italia. Turismul rural cunoaşte ca formă de manifestare „vacanţele

verzi” şi are ca principală componentă agroturismul. L’Asociazione Nazionale per

l’Ambiente e il Territorio s-a construit la Roma în 1965. Ghidul ospitalităţii rurale

– editat periodic - conţine informaţii, adrese pentru vacanţe la fermă, descrieri ale

echipamentelor, echipamente, produse tipice etc., despre dotările din 20 de regiuni

ale Italiei. (154)

În cele peste 500 de pagini ale ghidului editat în 1995 de AGRITURIST se

regăsesc informaţiii diverse despre aproxomativ 15 000 de echipamente (ferme,

locuinţe antice renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case traditionale,

castele şi fortificaţii).

Pe lângă descoperirea diversităţii tradiţionale culturale şi a peisajelor,

turismul italian atrage prin: tradiţiile culinare ale bucătăriei italiene; renumitele

vinuri; dansurile şi cântecele folclorului sau muzicii culte; arhitectura diverselor

monumente istorice; poezia şi legenda fiecărei aşezări în parte.

Renumite sunt regiunile: Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia

Romagna, Liguria, Toscana, Lazio, Ambruzzo, Umbria, Campania, Puglia,

Calabria, Sicilia şi nu în ultimul rând Alto Adige.

Interesant de remarcat este faptul că italienii sunt receptori de fluxuri turistice,

dar şi unii dintre cei mai mari emiţători în cadrul mişcării turistice rurale.

Potrivit celor mai recente publicaţii, (154,167) în Italia turismul şi

agroturismul reprezintă activităţi care angajează un număr tot mai mare de

persoane, ofertanţi şi consumatori, largi spaţii de cazare, activităţi anexe, mari

investiţii şi beneficii. Specialiştii în domeniu afirmă că deşi încercarea de a

cuantifica aşa-numitul turism rural (RT) este complicată şi poate şi riscantă, ea

reprezintă o parte sănătoasă şi tot mai mare a turismului, mai ales de când durata

medie şi frecvenţa fiecărei „vacanţe“ sunt invers proporţionale (unei mai mari

frecvenţe îi corespunde o durată mai mică a vacanţei). Aşa, spre exemplu, se

extimează că în vara anului 1999 au existat peste 9000 de amenajări agroturistice

având, în medie, 13-14 paturi fiecare, iar în 7% din cazuri au fost oferite servicii de

masă cu produse autohtone, cu o cifră de afaceri de 80 milioane euro (176).

Creşterea an de an a numărului de turişti beneficiari ai agroturismului este

considerată ca o consecinţă a îngustării spaţiului rural, astfel că adevărata „vacanţă

la ţară“ devine replica cea mai potrivită dată depersonalizării mediului urban.

Un alt criteriu de apreciere a nivelului de dezvoltare a turismului rural în

Italia îl constituie numărul de paturi turistice (oferta) raportată la populaţia rurală.

34

În anul 1998, spre exemplu, la nivel naţional oferta era de 5,4 paturi la 100

locuitori din rural. (167)

Există multe alte criterii de apreciere a dezvoltării şi calităţii

agroturismului în Italia. Referitor la preferinţele turiştilor, constatăm că

majoritatea (peste un sfert) preferă forma de drumeţie, în cadrul căreia turistul nu

apelează sau apelează sporadic la serviciile turistice organizate. Este desigur

forma cea mai economică pentru turist dar presupune tinereţe, sănătate perfectă,

temeritate, antrenament. A doua mare preferinţă (aproape un sfert) o reprezintă

căsuţele (aproape un sfert) o reprezintă căsuţele (bungalourile), probabil datorită

amplasării lor în locuri atractive din punct de vedere al peisajului natural, grijii

proprietarilor de a oferi condiţii cât mai bune şi nu în ultimul rând preţurilor care

corespund marelui consumator. În ordine descrescândă se situează casele de

vacanţă (circa 16,0%), având în vedere aceleaşi criterii, apoi stabilimentele

hoteliere cu 13,5% care au în vedere solvabilitatea financiară a turiştilor şi

rafinamentul mai accelerat. Urmează apoi alte forme ca preferinţă, cum ar fi

pensiunile, fermele de vacanţă, cabanele alpine etc.

Făcând corelaţia între diferitele aspecte privind turismul în general şi

agroturismul în special, un studiu de caz ne conduce la concluzia că activitatea de

turism se corelează direct cu preţurile pentru serviciile turistice şi cu solvabilitatea

financiară a turiştilor.

Toate eforturile de investiţii în domeniul rural, suportate şi de fondurile

Uniunii Europene, au drept scop reechilibrarea economică a zonelor

dezavantajate, având ca prioritate aceleaşi tipuri de zone rurale. Acestea au fost

asigurate cu infrastructură şi cu servicii minime de ospitalitate, pregătire

profesională pentru resurse umane, înnoirea bogăţiei culturale şi ambientale etc.

Acest model de consum include dorinţa turistului de a găsi, pentru

vacanţele ideale, servicii de „confort“ de înaltă calitate şi pe care el le consideră

indispensabile, spaţii deschise în contact cu natura şi tradiţiile locului, legate de

diverse activităţi pentru timpul liber (de la gătit până la ciclism montan). În Italia

se consideră ca turism rural cel făcut în zone cu următoarele caracteristici: mai

puţin de 10.000 locuitori şi 150 de locuitori pe km pătrat; mediu înconjurător

natural; activităţi de timp liber personalizate; afaceri mici de turism, afaceri de

artizanat; de punere în valoare a tradiţiilor gastronomice şi de valorificare a

resurselor locale; relaţiile cu clienţii sunt directe şi „personale“; administrarea

35

empirică a afacerilor este foarte răspândită; filosofia aplicată este aceea a

dezvoltării sustenabile.

Evoluţia turismului rural, a turismului în general, a dat naştere şi la ideea

de a optimiza această activitate. Ideea are la bază faptul că deşi consumul de

turism rural este în creştere, avem totuşi de-a face cu consumatori „ maturi“ în

sensul că ei sunt consumatori vechi, iar sistemul trebuie să le înţeleagă

preferinţele pentru a le putea „interpreta“ cererea în mod original. De aceea, dacă

vrem să discutăm despre optimizarea activităţilor de turism pe plan local, trebuie

să avem în vedere noile deprinderi antreprenoriale necesare progresului: acelea ale

administrării afacerilor mici prin participarea la o reţea, acolo unde schimbările

interne le susţin pe cele externe.

Un studiu efectuat de UE a indicat trei tipuri de produse de turism rural. (153)

Produsele clasice, generale, de exemplu, nevoia omului de a consuma

imagine, necesită o imagine puternică, o celebritate a zonei şi de aceea sunt

necesare investiţii masive în comunicaţii (clientul alege mai degrabă o destinaţie

decât o activitate). Acesta este un produs relativ simplu, poate fi valorificat şi

interesează mai ales organizatorii de circuite turistice.

Produsele specializate: necesită un real potenţial local (nu toate zonele,

de exemplu, sunt la fel de potrivite pentru excursii sau pentru turism ecvestru);

acest tip de produs cere atingerea unui anumit tip de clientelă şi necesită o

strategie de piaţă sofisticată, care să faciliteze comercializarea directă sau prin

agenţi specializaţi.

Produse de consum curent: acestea ţintesc clientela individuală, se

comercializează pe pieţele conexe, prin vânzări directe.

Toate acestea implică abilităţi specifice din partea producătorilor pentru a

crea calitate în acest sens, este urgentă şi necesară o dezvoltare profesională a

resurselor umane implicate în procesele de producţie şi de antrepriză. Este de

asemenea necesar celor care intenţionează să se dedice activităţilor de turism rural,

deoarece acestea sunt complicate, ele reinterpretează contextele culturale

tradiţionale în lumina celui de-al treilea mileniu şi complexe la nivelul administrării

afacerilor, odată ce se ocupă cu furnizarea produselor personalizate de calitate.

2.2.10 PORTUGALIA - 800 km de coastă (ţărm-tărâm de vis), 12 insule,

o pasiune ancestrală pentru ocean - căci aici Atlanticul întâlneşte Europa - patrie a

unui popor de cuceritori şi descoperitori (Vasco da Gama şi Magellan au fost

36

portughezi), şi nu în ultimul rând locul de unde se „fabrică” vinul de Porto şi se

cântă fadoul.

Turismul rural este reglementat prin lege din anul 1986. El poate fi practicat

de familii de agricultori sau de rezidenţi din mediul rural posesori a unor rezidenţe de

interes particular, arhitectonic sau istoric. „Turismo no Escapo Rural” (TER) propune

case particulare, care pot fi frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul

XVII, case rustice sau ferme în plină activitate. Sectorul turismului este cordonat de

Ministerul Comerţului şi Turismului, care acordă şi autorizaţiile pentru exercitarea

acestei activităţi. În acelaşi timp se acordă un ajutor material deosebit celor care

doresc să practice agroturismul. Se acordă credite pe perioade lungi şi nerambursabile

în procent variabil, 40-60%, cu condiţia de a desfăşura această activitate în timp de

minim 10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se împarte în opt zone

promoţionale: Costa de Lisboa, Costa Verde, Costa de Prata, Montanhas, Planicies,

Algarve, Azorele şi Madeira. (8)

Tturismu rural uneşte peste 100 de echipamente cu peste 1 500 de paturi,

la: ferme (quinta), conace (casa), castele (castelo), mori (moinh), vile (vila).

Există de asemenea numeroase campinguri în toată ţara, care oferă posibilitatea

petrecerii unei vacanţe economice şi în plin contact cu natura. Pentru tineri se

înşiră în lungul ţării un lanţ de 18 hanuri.

„Vacanţele la ţară” în Portugalia oferă un mod deosebit de animaţie,

posibilitatea practicării sportului (înot, tenis, echitaţie, vânătoare, golf) sau a

participării la viaţa fermei -vacanţe active. Gazdele vorbesc în marea majoritate a

cazurilor 1-2 limbi de circulaţie internaţională (franceză, engleză, germană,

italiană). Deviza lor: „Un turist=un prieten. Zâmbeşte!”

2.2.11 Spania. Pentru economia spaniolă, turismul, inclusiv agroturismul,

este un segment de vârf, o activitate economică care se impune ca un model de

petrecere a timpului liber, cu o uimitoare capacitate de a dinamiza piaţa turistică.

Astăzi, turismul nu priveşte Spania numai ca destinaţie turistică

tradiţională, centrală mai ales pe coastele sale şi bunele condiţii climatice, ci ca pe

teritoriul unde se află mai mult de jumătate din spaţiile protejate ale vechiului

continent.

Spania are o varietate unică de peisaje şi vegetaţie, iar oraşul Madrid cu

împrejurimile sale este probabil singura zonă europeană care dispune de peisaje de

o mare frumuseţe, importante monumente artistice, sărbători populare străvechi şi

37

o inegalabilă ofertă gastronomică, toate constituind mari privilegii pentru

practicarea turismului.

Spania este ţara în care marii întreprinzători, inclusiv statul s-au convins

de efectul benefic al agroturismului şi de aceea s-au implicat în dezvoltarea

acestuia contribuind pe multiple planuri la: elaborarea de proiecte, construcţii,

literatură de specialitate, studiu şi cercetări, financiar etc.

În prezent, întreprinderile hoteliere rurale existente nu sunt încă grupate în

lanţuri voluntare regionale, nici naţionale, totuşi, câteva mici grupuri locale de

hoteluri sunt astfel constituite (de exemplu, Catalonia) în scopul desfăşurării unor

acţiuni de promovare colective, ce presupun un parteneriat lărgit. Au fost, de

asemenea, realizate contracte între grupuri profesionale hoteliere spaniole şi cele

apraţinând de „Logis de France“ în perspectiva realizării unui lanţ de hoteluri

rurale spaniole.

Se are în vedere ameliorarea condiţiilor de viaţă ale agricultorilor prin

combinarea activităţilor de bază cu altele complementare – turism, artizanat etc.

În acest context, o sinteză a activităţii de agroturism din Spania şi impactul

acestuia cu dezvoltarea economică din rural, ne conduce la unele concluzii deosebit

de interesante şi valoroase, între care următoarele se impun după părerea noastră:

politica economică generală sprijină prin măsuri specifice (finanţări,

proiecte, training etc.) comunităţile rurale mai puţin dezvoltate şi le

încurajează să se ajute singure prin finanţarea în totalitate sau în parte a

proiectelor iniţiate pe plan local, care vizează consolidarea agroturismului;

implementarea şi consolidarea agroturismului în teritoriu este

instituţionalizată la nivel guvernamental, aşa cum rezultă din organizarea

prezentată în figura 2.23;

informaţiile din ultimii ani (1994-1998) ca investiţiile medii în agroturism,

ce revin pe un muncitor pe an au fost de 56.000 Euro, din care ajutoarele

guvernamentale au fost de peste 40%;

rata anuală de creştere, în aceeaşi perioadă, a persoanelor ocupate în

agroturism este de 12%;

factorii care influenţează întreprinzătorii spanioli să investească în

agroturism, în ordinea priorităţilor, ar fi următorii:

motivele personale;

menţinerea şi creşterea valorii proprietăţii;

ajutoarele regionale;

38

noile oportunităţi create de piaţa agroturismului;

concluziile rezultate din planurile de afaceri (ex.: recuperarea investiţiilor

într-un timp scurt – 2-3 ani, rata de creştere cantitativă şi calitativă a

turiştilor cazaţi, sustenabilitatea canalelor agroturistice etc.).

Concluzia generală care se poate formula în legătură cu agroturismul din

Europa cuprinde, după părerea noastră, următoarele aspecte principale:

este benefic pentru viaţă întrucât oferă un mediu mai puţin poluat sau

nepoluat;

contribuie la dezvoltarea economică a zonelor rurale;

asigură un însemnat număr de locuri de muncă şi prin aceasta contribuie la

diminuarea sau chiar stoparea fenomenului de depopulare în spaţiul rural;

în condiţiile când este bine organizat asigură rezultate economice care

rivalizează cu activităţi economice tradiţionale;

este o activitate care deţine încă mari rezerve de dezvoltare, constituind o

invitaţie tentantă pentru marii investitori;

se impune implicarea statului în activitatea de agroturism pentru a acorda

ajutor micilor întreprinzători pentru elaborarea de proiecte strategice

pentru tentativa de a optimiza această activitate etc.

2.3 TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL ÎN ROMÂNIA

În România, care-aşa cum afirmă Geo Bogza în reportajul „Sate şi oraşe”- la

început a fost o ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el acasă

întotdeauna. Mai mult, „viaţa la ţară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre,

culminând cu manifestarea unui puternic curent literar; similar, în operele plastice

din perioadele de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secollului XX satul fiind

cadrul, obiectul, subiectul şi inspiratorul unui număr însemnat de pictori români.

În ceea ce priveşte manifestările ce pot fi catalogate drept începuturi ale

circulaţiei turistice rurale din ţara noastră amintim: obiceiurile de Sânzâiene când,

conform tradiţiei maramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova;

pelerinajele către locaşurile de cult; vacanţele de sărbători în lumea satului sau la

mănăstire, dar mai ales obiceiul retragerii către sat în timpul verilor călduroase,

locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu creşterea frecvenţei circulaţiei turistice au evoluat şi

echipamentele turistice: de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de

schimb ale cailor - „poştele” care încă mai revin şi astăzi în poveştile sătenilor, ca

39

şi denumirile unor localităţi legate de această activitate - exemplu Poşta Câlnău) la

cele care asigurau în norme profesioniste cazarea şi masa (vestitele hanuri în toate

cele trei ţări române).

Dintre cei ce au apreciat şi preţuit vacanţele în spaţiul rural putem enumera

personalităţi ale culturii româneşti ca: Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale,

Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Ştefan

Luchian, Calistrat Hogaş, Nestor Urechia, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George

Enescu, Ştefan Ciobotăraşu şi mulţi alţii.

Cele prezentate mai sus ne determină să afirmăm că turismul rural s-a

derulat în ţara noastră până în a doua jumătate a secolului al XX-lea doar în mod

spontan.

După anii ‘60, omenirea a început să fie tot mai preocupată de ţinta

(destinaţia) vacanţelor sale, turismul devenind una din cele mai importante

activităţi economice din lume. Simultan cu manifestarea primelor tendinţe de

petrecere - tot mai fracventă - a vacanţelor în mijlocul naturii, din ce în ce mai

mulţi turişti şi-au dorit petrecerea clipelor de relaxare în mediul (spaţiul) rural.

În mod firesc s-au conturat următoarele avantaje: valorificarea bogatului

potenţial rural, economisirea de investiţii pentru crearea de capacităţi de cazare,

alimentaţie publică şi agrement, reducerea la minim a personalului de servire,

decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate, îmbunătăţrea nivelului de trai

în zonele utilizate ca bază materială a turismului, surse suplimentare de venituri

pentru populaţia rurală, înviorarea tradiţiilor populare, dorinţa de perpetuare a

unor meşteşuguri tradiţionale.

Cercetările înteprinse la începutul deceniului opt al secolului trecut (5) au scos

în evidenţă că cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic

influenţate de formele de agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de

poziţie şi accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio-economic, etnografia şi

folclorul local

Teritoriul României prezintă o mare varietate de valori culturale istorice -

arta populară, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural

armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc, toate acestea sunt

valenţe ale agroturismului românesc în mod special.

Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea

traco-dacilor, aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună

măsură datinile şi obiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente

40

originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei

strategii de organizare şi dezvoltare a agroturismului .

Agroturismulîn ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan,

sporadic, întâmplător, şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o

reprezintă, începând cu deceniul al treilea al secolului trecut, cazarea la cetăţeni a

vizitatorilor ocazionali în unele aşezări rurale.

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968,

pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că a

fost un început promiţător, căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează

ordinul 297/1972, urmare căruia Centrul de Cercetare pentru Promovarea

Turistică Internţională procedează la identificarea şi selectarea unor localităţi

rurale reprezentative pentru satele româneşti ce urmau a fi lansate în turism. În

urma acestor studii, de comun acord cu Oficiile Judeţene de Turism şi organele

administraţiei locale s-a atabilit că pot fi introduse în turismul intern şi

internaţional circa 118 localităţi rurale. (15)

Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinul Ministerului Turismului

numărul 744/1973 se declarau, experimental, sate de inters turistic, denumite

“sate turistice”, următoarele 14 localităţi: Lereşti (Argeş), Fundata şi Şirmea

(Braşov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Murighiol, Sfântu Gheorghe şi Crişan

(Tulcea), Racoş (Timiş), Bogdan Vodă (Maramureş), Vatra Moldoviţei (Suceava),

Poiana Sărată (Bacău), Vaideeni (Vâlcea).

În anul următor, prin decretul 225/1974 s-a interzis cazarea turiştilor

străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru

turismul internaţional.

Scurta perioadă de „oficializare” a turismului nu a făcut posibilă organizarea

activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe

localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr,

Vatra Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea turiştilor români se făcea în mod

neorganizat şi fără o evidenţă (Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici

excepţii, această situaţie a dăinuit până în annul 1989.

Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaşte. Iau naştere diverse asociaţii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una din acestea este Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană (1990), care îşi propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea şi

41

dezvoltarea agroturismului. Urmează Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC) – 1994 -, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGÎTES) şi Agenţia Română pentru Agroturism (1995) ce îşi propune racordarea agroturismului românesc la sistemul internţional

Preocupări din ce în ce mai concrete au manifestat pentru acest domeniu: Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Ministerul Educaţiei Naţionale (Învăţământului) şi însuşi Guvernul României. Urmarea firească a interesului general a fost Legea nr. 145/1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre (Ordonanţa Guvernului nr. 62/24 august 1994) şi Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995 referitor la normele şi criteriile de clasificare a pensiunilor şi fermelor agroturistice. Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), reunea la sfârşitul anului 1995 peste 2 000 de membri, în 15 filiale. Activitatea turistică s-a desfăşurat în cadrul a 1240 echipamente (ferme, pensiuni sau gospodării ţărăneşti), care au atras 18 500 de turişti – din care 3 500 turişti străini – cu un sejur mediu de 4 zile/turist. Urmare a dinamismului activităţii desfăşurate de către ANTREC, săptămânalul economico-financiar „Capital” a acordat asociaţiei premiul Oskar – Capital pentru anul 1995, recunoscând şi confirmând prin aceasta „iniţiativa cu cel mai mare impact social”. Legat de strategia dezvoltării turismului rural în ţara noastră ANTREC şi Ministerul Turismului au optat mai mult pentru calitate şi nu atât pentru cantitate. Pentru soluţionarea cu operativitate a problemelor privind organizarea, dezvoltarea şi promovarea agroturismului în România a fost constituită, prin ordinul Ministerului turismului 59/ iulie 1995, Comisia tehnică pentru dezvoltarea agroturismului . Din acestă comisie făceau la acea dată parte specialişti de la ministerele şi instituţiile care-şi pot aduce o contribuţie în acest domeniu: Ministerul Agriculturii Pădurii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul Naţional de Formare Managerială în Turism, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Pe lângă cele prezentate până acum, considerăm că nu lipsită de importanţă este existenţa, în momentul de faţă, a peste 25 de firme ce desfăşoară activitate de touroperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintim doar câteva: „Branimex” şi „Ovidiu Tour” Bran (Braşov), „Trans Tour” Praid (Harghita), „Dublion” Câmpulung (Argeş), „Daruguş” Balvanyos (Covasna), „Montana Service” Vidra (Vrancea).

42

CAP. III DEZVOLTAREA, PERFECŢIONAREA ŞI

DIVERSIFICAREA AGROTURISMULUI

3.1 DEZVOLTAREA ACTIVITĂŢII DE AGROTURISM

Numeroase zone din România au valori naturale şi culturale, care pot fi

integrate în turismul naţional şi internaţional. Ca o completare de venituri pentru

gospodăriile din mediul rural, s-au dezvoltat, ca activităţi complementare,

agroturismulşi agroturismul. Deşi între aceste două forme de turism există

deosebiri semnificative, ambele pun accentul pe o intercondiţionare a laturii

tradiţionale cu cerinţele turismului modern şi presupun o valorificare superioară a

valenţelor economice, naturale şi antropice ale zonei.

În ultimii 10 ani s-au construit mereu case noi în mediul rural. Multe din

noile construcţii pot constitui suportul de susţinere a unor activităţi turistice.

Turismul în spaţiul rural reprezintă o cale de dezvoltare şi poate participa la

creşterea nivelului vieţii locale, în primul rând datorită faptului că pune în mişcare

un vast evantai de resurse locale prin câteva acţiuni prioritare: modernizarea

reţelei stradale existente; asigurarea alimentării cu apă prin conducte; canalizare

pentru perimetrele cu o densitate mai mare a locuinţelor, realizarea unor mijloace

de termoficare (microcentrale termice care să utilizeze resturi vegetale (1 ha paie

grâu = 1200 litri motorină = 13.000 KWH); (19) dezvoltarea activităţilor de

prelucrare a produselor agricole, de comercializare; asigurarea de servicii şi

mărfuri industriale şi de bunuri de consum necesare locuitorilor; îmbunătăţirea

activităţilor de igienă, sănătate, învăţământ, culturale şi de informare. Realizarea

unor astfel de lucrări va satisface şi cerinţele populaţiei locale, dar vor constitui

factori decisivi în câştigarea mai multor segmente de turişti. Pe de altă parte, toate

dotările de agrement care se realizează la nivelul unei comunităţi rurale devin

bunuri de care pot beneficia şi membrii populaţiei locale, cu condiţia să nu aducă

influenţe negative asupra elementelor de bază ale culturii tradiţionale. Întâlnirea

dintre acest mediu fragil şi noul dinamism impus de fenomenul turistic pune

problema apariţiei riscurilor de destructurare şi presupune alegerea unei strategii

de evoluţie. În acest context, se poate afirma că dezvoltarea turismului în spaţiul

rural, legat de evoluţia agriculturii îmbracă două forme:

43

Turismul şi agrementul rural care substituie activităţi agricole

nerentabile şi ca atare se cer exploatate la maximum toate resursele

turistice existente. Această concepţie a stat la baza apariţiei şi

dezvoltării multor staţiuni montane şi de litoral;

Turismul şi agrementul rural ca activităţi complementare agriculturii,

ceea ce presupune păstrarea cu orice preţ a activităţilor agricole, iar

potenţialul turistic trebuie să fie pus în serviciul acestei activităţi

dominante.

Din acest punct de vedere, bogăţia patrimoniului meseriilor constituie o

invitaţie la sejururi mai lungi în regiune şi la utilizarea structurilor de primire.

Prin cererea pe care o manifestă pentru o gamă variată de articole de

artizanat, turismul oferă noi perspective de deschidere pentru meseriile satului.

Astfel, artizanii din Bucovina sunt integraţi în strategia de dezvoltare turistică a

satelor membre ale Asociaţiei Bucovina – Moldova Reţeaua Verde, strategie care

se bazează pe valorizarea patrimoniului, consolidarea competenţelor manageriale

ale artizanilor şi identificarea circuitelor de promovare/comercializare. Exemplele

pot continua: în Maramureş, Asociaţia Ţara Maramureşului şi Fundaţia Agro-Tur

din Vadu Izei se disting prin orientarea lor în favoarea meseriilor satului:

orientarea şomerilor către meseriile tradiţionale şi turism, circuite ale micului

patrimoniu, finanţarea unor mici proiecte de ateliere, promovarea meseriilor

tradiţionale. Prin activităţile enumerate, meşteşugarii, precum şi prestatorii de

servicii de cazare îşi văd interesele convergând. Meseriile satului contribuie la

dezvoltarea turismului şi prin declanşarea şi retenţia unor fluxuri turistice în

anumite zone. Este vorba în special despre centrele ceramice, expoziţiile cu

vânzare, colecţiile de etnogratie şi folclor, lecţiile demonstrative prezentate în faţa

turiştilor etc., care determină distribuţia spaţială a fluxurilor turistice, dar şi

popularizarea unor obiective turistice. Astfel, Asociaţia Izvoarele Arieşului

(Apuseni) pregăteşte un mare proiect de revigorare a cătunelor de munte prin

itinerarii turistice în care meşteşugarii ocupă un loc important.

Meseriile tradiţionale răspund, de asemenea, dorinţelor de autenticitate ale

turiştilor, motiv pentru care unii meşteşugari conjugă de acum meseria tradiţională

şi cazarea turistică. Menţionăm, 9 asemenea situaţii în Bucovina, 8 pe Valea

Arieşului, mai mult de 10 în Maramureş. Majoritatea dispun şi de o mică

exploataţie agricolă în scop familial şi/sau de un loc de muncă salarizat. Sunt

exemple care ilustrează avantajele îmbinării acestor activităţi pentru că

44

diversificarea producţiei (şi a clientelei), precum şi pluriactivitatea condiţionează

supravieţuirea majorităţii acestor activităţi. (178)

Procesul de dezvoltare complexă a localităţilor rurale presupune, după

părerea noastră, o abandonare a noţiunii de sat, cu toate caracteristicile sale socio-

economice şi dar nici generalizarea noţiunii de urban. Acest proces va determina,

în viitor, ca noţiunea de rural să nu mai semnifice o stare de dezvoltare inferioară

faţă de urban, ci o stare socială egală a celor două tipuri de habitat. Pentru ca satul

să supravieţuiască, trebuie căutate, uneori, noi orientări, noi modalităţi de

dezvoltare sau trebuie cultivate complementarităţile şi de aceea, toate direcţiile de

antrenare a nivelului microeconomic sătesc – exploataţiile agricole, micile firme

industriale meşteşugăreşti, artizanale, agroturistice etc., reprezintă căi importante

de creştere a gradului de ocupare a forţei de muncă şi a stabilităţii acesteia. În

acest scop este nevoie însă, pe de o parte, de perceperea corectă a schimbărilor

oportunităţilor oferite de economia de piaţă, iar pe de altă parte de modificările

intervenite în statutul social al ţăranului, al muncitorului navetist devenit

proprietar de pământ şi şomer, precum şi al specialiştilor care, indiferent de

statutul profesional, încetează de a mai fi simpli executanţi, trebuind să devină

întreprinzători, putând să se afirme ca oameni de afaceri capabili să-şi valorifice

roadele muncii familiale, a exploataţiilor agricole sau a diferitelor tipuri de firme

din care fac parte, în condiţiile concurenţiale oferite de piaţă.

Într-o asemenea abordare se are în vedere necesitatea înlăturării unor

obstacole de ordin fizic, condiţional, psihologic şi instructiv, care considerăm că

împiedică sau diminuează posibilităţile de apariţie a întreprinderilor mici şi

mijlocii pe piaţa rurală.

În acest sens, subliniem faptul că fenomenul nu trebuie circumscris doar

procesului concurenţial de piaţă privind cererea şi oferta, ci trebuie să facă apel la

întregul complex de elemente ce particularizează spaţiul rural, incluzând aici atât

structurile sale interne, cât şi aspectele ce conturează cadrul larg al dezvoltării

economice – mediul legislativ, instituţional, demografic, social, tehnic, nivelul

educaţional, gradul de instruire şi profesionalizare al agenţilor economici etc.

Dintre acestea, considerăm că cele mai greu de evitat sunt obstacolele de

ordin psihologic, ele fiind prezente doar în mintea oamenilor, referindu-se la lipsa

de încredere în propriile forţe şi cantonarea în rolul de simpli executanţi.

Dezvoltarea agroturismului, ea are la bază necesitatea găsirii de soluţii

pentru gospodăriile rurale, în sensul creşterii veniturilor prin valorificarea

45

potenţialului economic al acestora, dezvoltând serviciile de găzduire şi de

valorificare a produselor proprii şi locale.

De la această necesitate fundamentală se pot formula diferite concepte sau

definiţii derivate care să caracterizeze agroturismul pe segmente specializate.

Din punct de vedere al spaţiului de cazare (al asigurării bazei materiale),

agroturismul poate fi definit ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de

cazare existent în gospodăria ţărănească, pregătit şi amenajat special pentru

primirea de oaspeţi.

Din punct de vedere al activităţilor care gravitează în jurul gospodăriei

ţărăneşti, agroturismul poate fi definit ca un ansamblu de bunuri şi servicii oferite

de gospodăria ţărănească spre consumul persoanelor care, pentru o anumită

perioadă determinată, vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă, agrement, cure

terapeutice, tranzacţii sau afaceri, precum şi multe alte activităţi specifice.

Din punct de vedere al divertismentului, agroturismul este o formă de turism cu

multă varietate şi unicitate în realizarea serviciilor ce se oferă oamenilor care

iubesc natura, cultura şi arta ţărănească.

Agroturismul reprezintă o formă particulară de turism rural cu un grad de

complexitate mai ridicat, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă (cazare,

pensiune, prestări de servicii, sport, distracţie etc.), cât şi activitatea economică, de

regulă agricolă practicată de gazdele turiştilor (activităţi de producţie, de prelucrare a

produselor agricole în gospodărie şi de comercializare a acestora).(95)

Dezvoltarea agroturismului este o componentă a turismului, în general şi a

agroturismului , în special şi prezintă în principal următoarele caracteristici:(120)

prezintă un grad de complexitate ridicat;

reprezintă o activitate economică ce valorifică excedentul de spaţii

de cazare existent în gospodăria ţărănească;

oferă servicii turistice (cazare, pensiune, agrement);

proprietarul desfăşoară, în paralel şi activităţi cu profil agricol

(cultivarea plantelor, creşterea animalelor etc.);

turiştilor li se oferă posibilitatea, în scop de recreere, să participe la

activităţile gospodăriei (uscatul fânului, culegerea fructelor, mulsul

vacilor, pescuit, prelucratul produselor agricole, prepararea hranei);

are o durată determinată de timp (vacanţe de vară sau iarnă, weekend);

are scopuri diferite: recreere, iniţiere în arta meşteşugurilor

tradiţionale, studii şi documentare;

46

de regulă, reprezintă o activitate secundară, activitatea agricolă în

gospodăria proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit;

constituie un mijloc de valorificare integrală a spaţiului rural cu

potenţialul său natural, agricol, economic, turistic, cultural, socio-uman

contribuie la dezvoltarea durabilă a spaţiului rural, prin: menţinerea

echilibrului ecologic; folosirea durabilă a resurselor turistice;

menţinerea diversităţii naturale, culturale, etnografice, sociale etc,

favorizează dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, edilitare etc;

favorizează dezvoltarea economică a localităţilor rurale; turistul

beneficiază de un mediu nepoluat, ecologic; turistul are acces la

atracţii turistice naturale, lipsite de factori de stres; ambianţa

întâlnită de turist este familială, cu un puternic caracter ospitalier;

permite realizarea unui turism adecvat diferitelor categorii de

vârstă sau statut social: persoane de vârsta a treia, persoane cu

dizabilităţi, familii cu copii mici; tineri căsătoriţi etc.(135)

turistul are acces la meniuri tradiţionale de sărbători, specifice

diferitelor zone geografice;

agroturismul se realizează în strânsă corelaţie cu economia locală,

existând o strânsă corelaţie în special cu ramurile agricole

3.2 CONDIŢIILE NECESARE PENTRU PRACTICAREA

AGROTURISMULUI

România are potenţialul necesar, aici existând munţi, păduri şi o populaţie

rurală care trăieşte încă din agricultură, fapt care a ajutat la menţinerea unor

tradiţii şi moşteniri culturale. Totodată, această zonă este mai accesibilă dintre

toate centrele importante ale Europei de Vest şi Nord, şi va deveni şi mai

accesibilă datorită noii infrastructurii rutiere, care se va dezvolta aici.

Un alt element care favorizează dezvoltarea agroturrismului în România

este cererea din ce în ce mai mare de pe piaţa occidentală. Turiştii din Vest se

orientează tot mai vizibil spre ţările Europei de Est, atraşi de oferta din ecoturism.

A treia condiţie care contribuie la dezvoltarea agroturismului în România

este posibilitatea transferului de cunoştinte dinspre vestul spre estul Europei o

dată cu aderarea la Uniunea Europeană (UE).

Aderarea României la UE va avea o contribuţie esenţială în dezvoltarea

turismului şi prin asigurarea accesării unor fonduri pentru modernizare şi

extinderea infrastructurii de transport.

47

De asemenea, este nevoie de asigurarea unei capacităţi de cazare care să

acopere cererea, dar să permită şi dezvoltarea unor puncte de agrement.

Această ofertă primară potenţială, alcătuită din componente naturale de

peisaj, reprezintă potenţiale resurse agroturistice naturale şi joacă un rol

determinant în dezvoltarea agroturismului în general.

Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt: (136)

- valoarea recreativă, estetică şi peisagistică, nu în puţine rânduri

deteriminată de alegerea destinaţiei (munte, deal, câmpie, litoral sau deltă);

- valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor

naturali ai zonei;

- cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobbyuri

(oglinzi de apă, masive muntoase, peşteri, torente, resurse cinegetice, strat

de zăpadă etc);

- valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini

botanice sau zoologice, rezervaţii ştinţifice sau monumente ale naturii etc:

Toate asceste elemente se află într-o strânsă interdependenţă, formând „natura

mamă” şi cadrul de viaţă pentru tot ce „mişcă-n ţară” şi pe planeta albastră.

Prezentarea generală a resurselor turistice naturale. Aşezat la

răspântia dintre părţile estică, vestică şi meridională a Europei, teritoriul ţăriii

noastre este fomat din proporţii egale din munţi (31%), dealuri şi podişuri (36%),

câmpii şi lunci (35%), respectând şi din acest punct de vedere regulile echilibrului

şi armoniei. (38)

Clima temperat-continentală, reţeaua radiară de râuri ce izvorăsc din lanţul

carpatic, apele minerale şi termale cu proprietăţi curative, păşunile şi fâneţele,

pădurile de răşinoase şi foioase, lacurile şi iazurile, Dunărea şi Delta sa, luncile şi

câmpiile constituie separat sau la punctul de întâlnire peisaje cu puternică

personalitate, pline de căldura oamenilor ce le însoţesc.

Spaţiul rural românesc este denumit carpato-danubiano-pontic deoarece

este carpatic prin relief, dunărean prin reţeaua lui hidrografică şi pontic prin

deschiderea sa la Marea Neagră, implicit la Oceanul Planetar. Indiscutabil, această

„personalitate geografică” trebuie să fie dublată în timp şi de vocaţia turistică.

Lanţul Munţilor Carpaţi reprezintă un rol deosebit pentru climă, ape,

bogăţii, vegetaţie faună, soluri etc. El are poziţie centrală şi formă de cetate sau

inel, din preajma acestuia succedându-se celelalte forme de relief. Dar ceea ce îi

conferă locul de frunte în patrimoniul turistic al ţării sunt peiasjele: impresionante,

48

dantelării de basm în forme carstice din regiunile calcaroase, circuri şi văi

glaciare, piscuri golaşe, forme inedite sau ciudate ale stâncilor.

La adăpostul acestora apar vechile vetre de locuire – ţările:

Maramureşului, Bârsei, Făgăraşului, Haţegului, Vrancei, Almaşului etc. Pe firul

râurilor carpatice, în văile acestora se înşiră deasemenea aşezări pitoreşti, din

rândul cărora unele sunt vestite pentru climatul sau apele lor minerale.

Porţiunea vestică este reprezentată de lanţul eruptiv unde manifestările

post-vulcanice au contribuit la apariţia localităţilor balneare în preajma mofetelor,

apelor hipotermale sau izvoare bicarbonate. Lanţul vulcanic a condus la apatiţia

unor depresiuni, în cadrul cărora s-au dezvoltat numeroase aşezări: numim aici

Depresiunea Maramureşului, cea a Dornelor, a Gurghiului, a Ciucului.

Carpaţii Orientali sunt marcaţi în deosebi de mulţimea trecătorilor naturale:

Bratocea, Oituz, Ghimeş, Bicaz, Rotunda, Prislop, Gutâi, care au făcut posibilă

circulaţia de o parte şi de alta a lanţului carpatic încă din vremuri îndepărtate.

Porţiunea cea mai spectaculoasă şi impunătoare a Carpaţilor Româneşti o

constituie, fără urmă de dubiu, Carpaţii Meridionali- între culoarul Timiş-Cerna

(la vest) şi Valea Prahovei (la est). Supranumiţi şi Alpii Româneşti, ei ating câteva

vârfuri peste 2500 de metri: Omu (2505 m) în masivul Bucegi, Moldoveanu (2544

m) şi Negoiu (2535 m )în munţii Făgăraş, Parâng (2518 m), Peleaga (2529 m ) în

munţii Retezat etc. În Carpaţii Meridionali au sălăşluit şi au fost protejate o serie

de alte „ţări” dintre cele mai vestite sunt ale Oltului, Loviştei şi Haţegului-situată

în inima vechii Dacii. Jiul şi Oltul au ferestruit în acestă catenă văi transversale la

fel ca şi Prahova împreună cu Dâmboviţa. Aici, între masivii muntoşi ai Bucegilor

şi Pietrei Craiului, între Transilvania şi Muntenia legate de Culoarul Rucăr-Bran

se află leagănul turismului românesc şi începuturile agroturismului şi

agroturismului din ţara noastră. (39)

A treia latură a Cetăţii Carpaţilor se deschide între Defileul Dunării şi

Valea Şomeşului, este numită de geografi Carpaţii Occidentali. Caracterizată prin

platforme netede, doar în zona centrală vom întâlni vârfuri de peste 1800 de metri

(Curcubăta, Bihor, Vlădeasa, Muntele Mare). Prăbuşirile tectonice au creat aici un

aspect insular şi largi culoare; în acelaşi timp o mare variaţie a peisajului şi

reliefuri spectaculoase. Bazaltele de la Detunat, Cheile, abrupturile, dolinele şi

peşterile (Cetăţile Ponorului, Peştera Urşilor, Peştera Scărişoara, Peştera Meziad

etc) sunt doar câteva dintre atracţiile turistice al zonei.

49

Depresiunea şi Podişul Transilvaniei este porţiunea aflată în interiorul

arcului carpatic, cu relief ce variază între 700-800 m şi respectiv 350-500 m. În

estul Depresiunii Transilvaniei întâlnim o centură de dealuri înlate, care închid

mici depresiuni ce seamănă cu Subcarpaţii aflaţi în exteriorul arcului carpatic.

Subcarpaţii sunt dispuşi în exteriorul lanţului carpatic, dublând parcă zidul

de apărare al „cetăţii”. Formaţi din trei subdiviziuni-Subcarpaţii Moldovei,

Subcarpaţii Curburii şi Subcarpaţii getici, ei sunt o asociere de culmi înlate,

brăzdate de ape, bine pupulate şi cultivate cu cereale sau livezi; tot în acestă zonă

viţa de vie este la ea acasă şi a făcut renumite localităţi ca: Odobeşti, Panciu,

Pietroasele, Ştafăneşti, Valea Călugărească etc. (139)

În străfundul lor, culmile subcarpatice păstrează bogăţia „aurului negru”,

cărbunilor, sării şi a izvoarelor de ape minerale. Populaţia se ocupă cu

pomicultura, creşterea vitelor, prelucrarea lemnului, extragerea minereurilor şi,

mai nou, cu agroturismul .

În estul României şi a dealurilor subcarpatice relieful coboară domol de la

nord spre sud Podişul Moldovei, ce se învecinează în sud-est cu Podişul

Dobrogei, iar la sud-vest are o altă rudă mai distantă Podişul Getic.

Pe cuprinsul acestor locuri o anumită agricultură -pomi şi viticultură- se

află la mare cinste; drept urmare de renume sunt viile de la Cotnari, Iaşi şi Huşi

sau cele de la Niculiţel, Murfatlar şi Ostrov, cum nu mai puţin vestite sunt cele din

preajma Piteştiului, Drăgăşaniului sau Strehaiei.

Dată fiind bogăţia şi frumuseţea zonelor de podiş, acestea sunt bine

populate, iar tradiţiile, obiceiurile populare transmise din generaţi în generaţie, ca

şi legendele şi poveştile localnicilor sunt tot atâtea atracţii-alături de vinuri,

rachiuri ori preparate gastronomice tradiţionale -ca şi chemări, cărora cel ce a avut

şansa de a le cunoaşte, ca şi neofitul, nu le poate rezista.

Litoralul Mării Negre reprezintă un loc nepereche şi cu o puternică

personalitae. Între Chilia şi capul Midia prezintă plaje şi grinduri întinse, iar

întreaga zonă este foarte scundă. În schimb, la sud vom întâlni o faleză de

15-20 m lăţime ce adăposteşte plaje cu nisip fin.

Delta Dunării constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul ţării noastre,

o câmpie în formare prin aluvionare. Porţiunile de uscat, la cotele obişnuite ale

fluviului, reprezintă circa 13%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperită de

mlaştini, lacuri, gârle şi ape permanente. O atracţie deosebită pentru turism o

constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevărat

50

sanctuar pe care 280 de specii de păsări şi l-au ales ca lăcaş, cum aprecia şi

celebrul savant farncez Jacques Ives Cousteau.

Principalele resurse ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicolă, stuful şi

pădurile în deosebi de esenţe moi. Pentru a conserva şi păstra această lume

uimitoare, teritoriul prezentat constituie în momentul de faţă Rezervaţia Biosferei

Delta Dunării.

Câmpiile se întind în sudul şi vestul ţării noastre. Cea mai mare -Câmpia

Română-se află la nord de Dunăre, de la Drobeta Turnu-Severin până la Galaţi. Ea

asigură aproximativ 40% din producţia agricolă a României. Partea sa estică se

numeşte Bărăgan şi prezintă prin lacurile sale sărate: Lacul Sărat (în apropiere de

Brăila), Lacul Amara (lângă Slobozia), Movila Miresei, Balta Albă interes nu

numai agricol ci şi turistic (utilizarea apelor în scopuri terapeutice).

Câmpia de Vest este o altă zonă agricolă importantă; ea îşi are limitele

fixate de Valea Someşului şi cea a Timişului.

Dunărea străbate ţara noastră pe o lungime de 1075 km, fiind naviagbilă

pe întreg parcursul şi colecând, direct sau indirect, prin intermediul Tisei, toate

râurile româneşti. Apele colectate sunt vărsate prin cele trei braţe în Marea

Neagră, care întregeşte astfel hidrografia patriei şi permite legătura cu toate ţările

riverane Oceanului Planetar. Având o salinitate de 17-21% şi o temperatură medie

de 25-27oC vara, sectorul românesc al Mării Negre are un potenţial balnear cu

excepţionale calităţi. (17,53)

Izvoarele şi lacurile. Izvoarele minerale, aflate în număr de peste 2000,

munte fiind termale, sunt cunoscute şi apreciate de peste 2000 de ani (Herculane sau

Geoagiu-Băi). Cele mai multe izvoare se află de-a lungul Carpaţilor şi Subcarpaţilor,

iar valoarea terapeutică a apelor a condus la apariţia de peste 160 de staţiuni.

Lacurile din ţara noastră deţin, 1,2 % din suprafaţa României, cele mai

mari fiind lagunele Razim şi Sinoe. Numeric lacurile sunt peste 3400, dintre care

2300 sunt naturale; marea majoritate se găsesc în zonele de câmpie şi prezintă atât

importanţă piscicolă cât şi de agrement.

Deosebite sunt lacurile de munte formate în circurile glaciare aflate în

masivele muntoase Rodna, Făgăraş, Parâng, Retezat, ca şi lacurile unicat: Lacul

Roşu -lac de baraj natural şi Lacul Sfânta Ana-adăpostit în craterul unui vulcan.

Celor prezente anterior li se adaugă lacurile artificiale realizate pentru

valorificarea potenţialului energetic: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Fântânele,

Văliug Bicaz etc.

51

Vegetaţia şi fauna, împreună, formează potenţialul biogeografic. În forma

ei actuală, vegetaţia ţării noastre este relativ recentă şi prezintă trăsături

caracteristice ale Europei Centrale.

Astfel, vom observa diferenţieri generate de altitudine ca şi de etajele

climatice, ce însumează peste 400 de specii. Dintre aceste predominante sunt

pădurile de stejar, în mare parte în zonele de câmpie, de fag în Subcarpaţi şi pe

munţii mai scunzi, conifere-molidul, bradul, pinul etc, la limita superioară a

altitudinilor. Urmare a interferenţelor, în zonele de tradiţie a reliefului, rezultă

prezenţe juxtapuse, ale diferitelor specii care generează toamna o bogată paletă

coloristică care permanentizează peisajul românesc. În urma marilor defrişări

efectuate de-a lungul timpului, pe teritoriul României pădurile mai ocupă

aproximativ 26% din suprafaţa totală.

Din punct de vedere turistic, trebuie să consemnăm existenţa, în diferite

zone din ţara noastră, a unor plante rare-endemice sau relicte ori tipuri specifice

altor zone ale planetei.

Fauna cinegetică-reprezentată prin ursul brun, capra neagră, căpriorul,

râsul, cerbul carpatin, mistreţul, iepurele etc.-reprezintă o importanţă deosebită.

Nu trebuie să uităm a aminti nici păsările: cocoşul de munte, cocoşul de

mesteacăn, egreta mare, lopătarul, pelicanul creţ şi pelicanul comun, călifarul alb,

raţa sălbatică şi altele.

Factori naturali de cură. O schiţare a principalilor factori de cură scoate

în relief: apele minerale lacuri terapeutice, nămolurile, mofetele, salinele, factorii

climatici, aeroionizarea, plante minerale. Aceşti factori sunt răspândiţi pe întreaga

suprafaţă a ţării, unii necesită instalaţii sau amenajări pentru utilizare, alţii impun

recoltarea sau captarea, dar absolut toţi cer păstrarea, conservarea, şi protejarea

pentru o cât mai îndelungată utilizare.

Revenind la izvoarele minerale dispuse în spaţiul rural, majoritatea nu sunt

captate şi protejate corespunzător. Aceste resurse sunt cantonate mare parte în

catena vulcanică Oaş – Călimani - Harghita, zona dealurilor subcarpatice şi de

podiş, şi nu în ultimul rând în câmpie. Apele sunt: oligominerale, alcaline

(bicarbonate), alcalino-feruginoase, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase,

sulfatate, carbogazoase, arsenicale, radioactive, termale etc. Sursele minerale sunt

cel mai puţin similare cu sursele de peste hotare şi pot fi utillizate în terapia

profilactică, curativă şi recuperatorie. (66)

52

Mai puţin puşi în valoare în ţara noastră sunt factorii climatici ce pot fi

utilizaţi în menţinerea, ameliorarea sau recuperarea stării de sănătate a

organismului uman prin: aeroterapie, helioterapie sau cure de teren-prin ceea ce

generic este numită climatoterapie. Maladiile ce pot fi tratate sunt: anemiile,

nevrozele astenice, afecţiunile respiratorii, stresul, surmenajul fizic şi intelectual.

Identificarea, punerea în valoare şi utilizarea în cunoştiinţă de cauză a

acestor factori naturali vor contribui la dezvoltarea şi promovarea turismului

balnear în cadrul agroturismulromânesc sau agroturismului.

Transformările socio-economice din ultimii 15 ani, datorate tranziţiei de la

un sistem centralizat la altul, de piaţă, au influenţat şi agricultura românească. Din

datele statistice ale ultimilor trei ani rezultă că agricultura contribuie în medie cu

circa 20% din PIB (171) şi ocupă circa 35% din forţa de muncă activă. Sfera de

acţiuni orientate spre dezvoltarea ruralului ocupă un larg areal, cuprinzând atât

existenţa resurselor materiale şi umane, cât şi sistemul de instrumente politice şi

legislative care îşi fac simţită din ce în ce mai mult prezenţa în acest spaţiu.

Implementarea industriei în activităţile specific agricole pune satul

românesc în faţa unor probleme diverse, care determină mari transformări. O serie

de variabile ale vieţii economico-sociale a satelor, cum ar fi: natura ocupaţiilor,

sursa şi mărimea veniturilor, structura cheltuielilor, tradiţii, standard de viaţă,

considerente morale etc., capătă alte valori, odată cu atragerea ruralului în sfera de

influenţă a relaţiilor industriale.

În ţările cu un înalt grad de dezvoltare din Europa, diferenţele dintre

aşezările urbane şi cele rurale au fost treptat estompate, devenind neglijabile; cele

două medii aproape s-au contopit din punct de vedere al variabilelor expuse mai

sus. În fiecare zonă urbanizată diferenţierea se face în funcţie de condiţiile

specifice şi de activităţile agricole din arealele suburbane limitrofe. În ţara noastră,

procentul ridicat din populaţie care locuieşte în mediul rural, marea dispersare a

localităţilor, precum şi varietatea resurselor naturale, fac posibilă implementarea

industriei şi prestărilor de servicii în acest mediu.

Dezvoltarea activităţilor industriale în mediul rural nu poate fi făcută

oricum şi în orice domeniu conex al agriculturii, deoarece condiţiile concrete nu

permit acest lucru, iar adaptarea activităţii industriale la specificul fiecărei zone

rurale atrage după sine crearea unei multitudini de variante de implementare.

Cele mai importante activităţi industriale, care se pretează la grefarea pe

profilul agricultură, sunt cele legate de sporirea gradului de prelucrare a producţiei

53

agricole, atât a celei principale, cât şi a celei secundare, pentru care România

dispune de un însemnat potenţial de dezvoltare. Prelucrarea industrială a

producţiei agricole este un domeniu cu aplicaţii vaste în mediul rural: industria

morăritului, a laptelui, a zahărului şi produselor zaharoase, a băuturilor

răcoritoare, a conservelor din legume şi fructe sau carne, toate acestea au premise

favorabile în vederea permanentizării activităţii industriale în zonele rurale din

ţara noastră. Zonele montane oferă, în plus, produse accesorii pădurii, perisabile

dar cu preţuri stimulatoare, necesitând o prelucrare şi condiţionare imediată.

Atragerea activităţilor industriale în mediul rural va transforma satul românesc

într-un mediu poliprofesional, înlesnind apariţia gospodăriilor mixte, în care venitul

este obţinut atât din surse agricole cât şi din surse neagricole. De asemenea, studierea

evoluţiei balanţelor agricole, a balanţei forţei de muncă, a balanţei veniturilor şi

cheltuielilor realizate pe ramuri ale economiei naţionale, a modului de formare a

preţurilor produselor agricole brute şi prelucrate, cercetarea modului de organizare a

pieţelor de desfacere, testarea acestora prin studii de marketing, vor arăta calea de

urmat în procesul de dezvoltare complexă a mediului rural.

Meşteşugurile au constituit multă vreme forma de bază a pluriactivităţii în

satele româneşti. În cadrul economiei rurale există o diferenţiere între meşteşuguri şi

industrii rurale, ceea ce permite separarea industriei casnice (ce produce ţesături,

covoare, costume populare, obiecte din lemn sculptat etc.) de micile unităţi unde se

valorifică sau se prelucrează anumite resurse locale (întreprinderi de prelucrare a

produselor agricole, producţia de materiale de construcţie, mici fabrici de hârtie,

vărării, ateliere de ceramică, mori de vânt sau de apă, joagăre pentru cherestea etc.).

În prezent, în literatura de specialitate (14,90,98,99,102,104) are loc o

dezbatere aprinsă asupra definiţiei meşteşugurilor. Astfel, pentru unii autori

meşteşugurile se limitează la artizanatul de artă. Termenul de meşter popular este

de asemenea folosit, chiar dacă abordarea etnografică a meseriilor tradiţionale

oferă acestora un statut „elitist“, în timp ce autorii vorbesc despre meseriile

satului, în care includ toate meseriile manuale practicate în afara meseriilor legate

de pădure, agricultură, administraţie, activităţi industriale. Aceste meserii

reprezintă, de asemenea, un ansamblu de activităţi necesare colectivităţii sau pur

şi simplu de producţii în scop domestic şi adesea decorative. Printre aceste

meserii, unele pot avea o ambiţie artistică, iar altele se mulţumesc să fie utilitare.

O interpretare mult mai largă şi mult mai apropiată de definiţia cuvântului

meşteşugar este redată în unele ţări occidentale. Astfel, meşteşugar este: cel care

54

montează instalaţia electrică, faianţarul, sobarul, brodeza, sculptorul în lemn,

tâmplarul, bijutierul, croitoreasa, geamgiul, dulgherul, sticlarul, cel care realizează

stucaturi, cizmarul, coafeza, brutarul, zugravul, zidarul, fierarul etc. Această

interpretare non restrictivă a meşteşugarilor pare să fie mult mai aproape de

obiectivele dezvoltării locale.

Se pot distinge astfel trei grupe de meşteşuguri sau meserii artizanale: (71)

Meşteşugarii tradiţionali care fabrică şi comercializează obiecte

tradiţionale cu folosinţă domestică sau agricolă (rotari, dogari,

împletitori, olari, şelari, meserii legate de îmbrăcăminte etc.). Meseria

lor este cel mai adesea o tradiţie familială sau comunitară; clientela se

găseşte în sat sau în satele învecinate. Printre aceşti meşteşugari

tradiţionali, unii au lucrat în cadrul sistemului cooperatist de artizanat

cu administraţie centralizată, de la care primeau materia primă şi

sugestii de design şi care asigura distribuţia produselor finite.

Meşteşugarii (artizanii) de artă, adesea de origine urbană şi cu

pregătire specializată (de ex. Academii de artă). În cazul acestora

creativitatea se uneşte cu tehnicile tradiţionale iar clientela este urbană

şi de categorie socio-profesională ridicată.

Lucrătorii manuali care nu fabrică obiecte, ci propun servicii mai mult

sau mai puţin complexe: coafor, instalator, reparator de aparate electro-

menajere, zidar, tâmplar, electrician, brutar, mecanic auto etc. Clientela

se găseşte în sat şi în satele vecine.

Asemeni întregii societăţi rurale, meşteşugurile tradiţionale cunosc

transformări profunde, în urma cărora anumite activităţi vor dispărea, ceea ce

reprezintă o pierdere pentru patrimoniul cultural al unei ţări, iar altele se vor

menţine cu preţul unor adaptări uneori dificile (mai ales la nivelul investiţiilor).

Apar nevoi noi, tehnici noi, iar meseriile tradiţionale se transformă: este cazul

meseriilor din construcţii şi din alimentaţie. Acele meserii care erau până nu

demult meserii obişnuite devin meserii rare: odată cu pierderea pieţelor

tradiţionale, dispare şi motivaţia existenţei lor. Meşteşugarii bătrâni continuă să-şi

exerseze meseria, dar, după ei, activitatea riscă să se stingă deoarece nimeni nu

preia ştafeta. Şi totuşi, în momentul în care aceste meserii devin rare, apare o nouă

cerere. În consecinţă, meşteşugul este reevaluat şi chiar supraevaluat: ţesutul,

broderia, confecţionarea bundiţelor din piele brodate şi îmblănite etc.

55

În meseriile tradiţionale, pluriactivitatea reprezintă o regulă: meşteşugarul

este în acelaşi timp agricultor sau tăietor de lemne sau angajat. Dealtfel,

pluriactivitatea a permis menţinerea până în zilele noastre a majorităţii meseriilor

tradiţionale. Cea mai mare parte a noilor meserii impun mai multe investiţii şi mai

mult profesionalism iar dacă răspund unei cereri în creştere, ele pot deveni treptat

activitatea principală. În contextul actual al dezvoltării rurale, au apărut unele

probleme specifice meşteşugarilor, din rândul cărora reţinem următoarele: izolarea

şi lipsa accesului la informaţie, statutul juridic şi fiscal; aprovizionarea cu materii

prime, piaţa de desfacere, adaptarea la mutaţiile actuale ale societăţii rurale.

În general, activitatea meşteşugărească poate fi comparată cu o mică

întreprindere familială. Indiferent care est volumul de muncă, fie că este vorba

despre o activitate cu normă redusă sau cu normă întreagă, desfăşurarea activităţii

ţine de logica unei mici întreprinderi în care trebuie respectate: legile pieţei,

necesitatea unei gestiuni, chiar dacă foarte simplificată, necesitatea de a planifica,

de a se proiecta în viitor. Se cunoaşte, de asemenea, faptul că majoritatea

meşteşugarilor nu au un statut juridico-fiscal propriu.

3.3 SPRIJINUL STATULUI ÎN DEZVOLTAREA ŞI DIVERSIFICAREA

AGROTURISMULUI

Deşi recunoaşterea internaţională devenise o certitudine, atingerea

standardelor oferite turiştilor necesita anumite amenajări interioare şi exteriorare

ale gospodăriilor-gazdă (intrarea separată pentru turişti, grupuri sanitare pentru

aceştia, parcări acoperite etc.). Pentru realizarea acestora erau şi mai sunt şi acum,

necesare importante sume de bani. Din fericire, intervenţiile şi memoriile la

Guvern nu au rămas fără un răspuns, din contră, când acesta a venit, a fost chiar

mulţumitor. Astfel că, Ordonanţa de Guvern 63/1997, privind stabilirea unor

facilităţi pentru dezvoltarea agroturismului , venită în completarea Legii nr.

145/1994, a mai uşurat din problemele proprietarilor de pensiuni turistice şi, în

general, a practicanţilor de turism rural din România.(165) Conform acestei

ordonanţe, „persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care

au ca obiect unic de activitate asigurarea serviciilor turistice în pensiuni turistice

şi pensiuni agroturistice beneficiază de scutire de plata impozitului pe venit,

respectiv pe profit, pe o perioadă de 10 ani.” În varianta adoptată de Camera

Deputaţilor, ordonanţa prevede că persoanele fizice şi juridice menţionate pot

beneficia de credite cu dobândă preferenţială, acordate pe o perioadă de maximum

56

zece ani. Pentru astfel de credite, acordate pentru dezvoltarea şi amenajarea

capacităţilor de cazare, dobânda va fi stabilită la un nivel reprezentând 50% din

valoarea dobânzilor practicate pe piaţa bancară. Asigurarea sumelor necesare

acordării de credite preferenţiale se face din Fondul special pentru dezvoltarea şi

promovarea turismului, în limitele prevăzute de Ministerul Turismului.(174)

Potrivit prevederilor aceleiaşi ordonanţe, pensiunile turistice şi cele

agroturistice vor plăti energia electrică şi gazul metan consumate la tariful stabilit

pentru consumul casnic, iar serviciile de telecomunicaţii la tariful pentru persoane

fizice. Pensiunile au beneficiat, de asemenea, de acordarea de priorităţi la

instalarea de linii pentru telecomunicaţii, la racordarea la reţeaua electrică, de

alimentare cu apă şi gaz metan, precum şi la sistemul de canalizare.

Din păcate aceste oportunităţi nu au fost menţinute în totalitate, astfel că

de la începutul anului trecut s-a reintrodus impozitarea întreprinzătorilor pe

veniturile/profiturile obţinute, iar obţinerea creditelor a fost destul de dificilă. De

asemenea, se consideră, drept ridicată, taxa de autorizare solicitată deţinătorilor de

pensiuni de către Oficiul de Autorizare şi Control în Turism din cadrul Autorităţii

Naţionale de Turism.(189)

Cu toate aceste greutăţi, datele privitoare la fluxul de turişti în mediul

rural, cu sprijinul agenţiilor de turism afiliate ANTREC, semnalează o expansiune

a cazărilor la pensiuni în ultimii ani.

Sprijinirea dezvoltării activităţii de turism rural şi agroturism de către

organele locale trebuie să se concretizaze în îmbunătăţirea dialogului cu

partenerii sociali, prin prezentarea transparentă a legislaţiei şi procedurilor

fiscale, furnizarea informaţiilor de interes public, atitudine şi comportament

profesional şi civic, urmărindu-se crearea şi consolidarea unor relaţii publice

pozitive şi, în acelaşi timp, realiste. Pe lângă sprijinul acordat de stat, producătorii

agricoli beneficiază şi de fonduri nerambursabile prin Programul SAPARD,

Măsura 3.4- «Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice generatoare

de activităţi multiple şi venituri alternative» – în care se pot dezvolta proiecte

pentru finanţarea agroturismului ;

Proiectele derulate co-finanţate din fondurile europene nerambursabile

şi/sau fonduri guvernamentale au vizat domeniile: îmbunătăţirea performanţelor

profesionale ale operatorilor de turism, inclusive pentru proprietarii de pensiuni

agroturistice, îmbunătăţirea infrastructurii de afaceri, ameliorarea serviciilor

sociale, îmbunănăţirea infrastructurii in localităţile rurale pentru un acces mai uşor

57

a turiştilor şi nu numai, promovarea imaginii ţării şi a infrastructurii de turism.

Astfel la licitaţiile organizate prin programele SAPARD, PHARE (cu

subcomponentele sale), ISPA, RICOP sau programe de finanţare ale guvernului,

administraţiile locale în parteneriat cu operatori din domeniul privat sau din

sectorul neguvernamental au obţinut finanţări care au permis rezolvarea unor

priorităţi din programele de dezvoltare.

3.4 EFECTELE ECONOMICO-SOCIALE ALE DEZVOLTĂRII

ŞI PERFECŢIONĂRII AGROTURISMULUI

Dezvoltarea agroturismului, va conduce la o dezvoltare economică

durabilă a localităţilor rurale, datorită efectului multiplicator al acestei activităţi.

Se vor resimţi influenţe pozitive asupra mediului ambiant, agriculturii,

transporturilor, construcţiilor, industriilor de prelucrare şi alimentare, serviciilor

din cele mai diverse domenii.

Pentru a putea diversifica oferta turistică, pe de o parte, şi a intensifica

comerţul cu suveniruri, pe de altă parte, se aşteaptă că o dezvoltare importantă o

vor înregistra meşteşugurile şi artizanatul, caracteristice pentru mediul rural în

trecut. În calitate de componente ale produsului turistic rural se vor realiza

influenţe pentru punerea în valoare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare precum şi

pentru diversificarea gamei activităţilor cu caracter cultural-educativ.

Şomajul este astăzi unul din fenomenele cele mai puţin acceptate, care

afectează economiile tuturor ţărilor şi totodată este problema centrală a societăţii

contemporane, la scară mondială. Astfel confruntările cu probleme de ordin

demografic vor provoca guverne, ţări, comunităţi responsabile de drepturile

omului, la căutarea soluţiilor eficace şi eficiente.

Una din soluţii, fără îndoială, este agroturismul. Dacă la toate acestea

adăugăm faptul că la fiecare 26 de secunde apare în turismul mondial un nou loc

de muncă, trebuie să concluzionăm că turismul mondial a devenit cea mai mare

“industrie”.

România poate participa în această dezvoltare a agroturismului din

întreaga lume şi, în special, din Europa, dacă va profita de posibilităţile ce i se

oferă - se are în vedere o politică adecvată creditar-bancară şi fiscală de încurajare

şi facilitare a acestei activităţi, cu produsele sale complementare.

Activităţile turistice şi agroturistice îndeplinesc un rol important cu referire

la: progresul economico-social şi ridicarea calităţii vieţii, ţinând seama de

contribuţia pe care acestea o aduc la utilizarea mai eficientă a resurselor umane,

materiale şi financiare, satisfacerea nevoilor populaţiei şi societăţii în ansamblu;

58

stimularea creşterii, înnoirii şi diversificării procesului bunurilor materiale;

asigurarea condiţiilor pentru facilitarea procesului de distribuţie şi consum; sporirea

eficienţei economico-sociale a muncii; folosirea mai eficientă a timpului de muncă

şi a timpului liber; asigurarea unor condiţii mai bune pentru formarea profesională,

culturală şi ştiinţifică a membrilor societăţii; asigurarea condiţiilor pentru ridicarea

stării de sănătate a populaţiei etc. În acest context se pot sintetiza următoarele:

a) Rolul activităţilor turistice şi agroturistice este ilustrat, în primul rând,

prin contribuţia la procesul creşterii economice.

b) În condiţiile rapidelor transformări care au în permanenţă loc în ştiinţă

şi tehnică, trebuie să crească şi posibilitatea individului de adaptare la aceste

schimbări.

c) În afara contribuţiei pe care o aduc la creşterea calitativă a forţei de

muncă, aceste activităţi participă la menţinerea echilibrului în repartizarea

factorului uman, prin crearea condiţiilor pentru folosirea deplină şi raţională a

acesteia în toate ramurile de activitate, prin ``oferirea`` de noi locuri de muncă în

cele mai numeroase domenii.

Totodată, se poate sublinia rolul activităţilor turistice şi agroturistice în

atragerea într-o măsură din ce în ce mai mare a femeilor în activitatea economico-

socială.

Construirea unei economii moderne presupune nu numai creşterea şi

modernizarea acesteia, ci şi repartizarea raţională a forţelor de producţie pe întreg

cuprinsul localităţilor de pe Valea Slănicului.

d) Rolul serviciilor turistice creşte considerabil şi datorită implicaţiilor tot

mai largi pe care le au asupra calităţii vieţii. Este cunoscut că dezvoltarea economică

şi socială a impus apariţia unui mod de viaţă specific civilizaţiei industriale.

Dezvoltarea activităţilor de agroturism în mediul rural vor contribui la

fixarea tinerilor în vetrele satelor, la motivarea lor şi în special a populaţiei

feminine pentru a participa la aceste activităţi, astfel ele nu vor mai fi nevoite să

plece din propriile comunităţi în căutarea unor locuri de muncă bine plătite.

Se vor crea noi locuri de muncă atât direct – în sfera producerii şi

distribuţiei de servicii turistice – cât şi indirect, prin efectul multiplicator asupra

ramurilor conexe.

Din punct de vedere economic, agroturismul se caracterizează printr-un

larg evantai de activităţi, are sarcini multiple pe linia creşterii eficienţei sale

economico-sociale, a sporirii aportului la produsul intern.

59

În mod inevitabil efectele utile ale activităţii de agroturism vor avea

caracter multidimensional. Astfel, eficienţa economică a agroturismului este

asociată cu eficienţa socială ce rezidă din asigurarea condiţiilor pentru refacerea

capacităţilor de muncă, petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, creşterea

nivelului de cultură generală şi pregătire profesională, diversificarea serviciilor,

realizarea unor motivaţii psihice, intelectuale sau spirituale. Se poate considera că

eficienţa socială reprezintă aportul bazei materiale turistice în antrenarea unui

număr cât mai mare de indivizi la practicarea agroturismului, în vederea asigurării

celor mai bune condiţii de recuperare a capacităţii de muncă sau la antrenarea, în

special a tinerilor, în odihna educativă şi activă, cu multiple efecte educaţionale.

Se poate afirma că agroturismul va contribui la recreere, refacere şi

reconfortare, îmbogăţind cunoştinţele şi înflorind personalitatea umană, realizând

în acelaşi timp un climat de comunicare între diferitele tipuri de personalităţi şi

comportamente umane.

Lansarea satelor turistice în toată ţara va conduce la efecte deosebite

privind legăturile ce se vor realiza între gazde şi turişti, raporturile între modul de

a aprecia valorile şi nivelul de trai dintre cei doi participanţi la actul de turism,

modul de rezolvare a unor situaţii inedite, comunicare şi schimburi de idei, relaţii

ce se stabilesc între prestator (gazdă) şi beneficiar (oaspete/turist).

Comunitatea civilă din mediul rural va răspunde prompt comenzii sociale

de refacere în mijlocul unui cadru natural nepoluat, echilibrat şi benefic.

Ineditul agroturismului, condiţiile existente, cultura şi puritatea oamenilor

şi locurilor, dublate de ospitalitate, interes, motivaţie şi aspiraţia spre mai bine,

vor impune şi consacra agroturismul în toate localităţile cu potenţial natural

dezvoltat.. Toate acestea vor contribui la dezvoltarea durabilă şi responsabilă a

satului, producând inevitabile mutaţii care îi vor diminua dependenţa de oraş.

Localităţile rurale unde se va practica agroturismul, vor deveni spaţii unde

se vor asambla toate elementele de dezvoltare durabilă locală. Va apare interesul

de îmbunătăţire a infrastructurii, de constituire a unei vieţi spirituale a localităţilor

rurale. Se va crea astfel suportul îmbunătăţirii serviciilor publice. Se va observa că

agroturismul exercită o influenţă complexă asupra mediului extern (economic,

social, cultural, ambiant), punându-şi amprenta asupra nivelului general de

dezvoltare economică a localităţilor respective. Se vor realiza obiectivele

strategice ce au în vedere asigurarea şi protejarea factorului uman, dotările tehnice

şi conservarea patrimoniului, grupate în următoarele direcţii de acţiune astfel şi

60

anume: stoparea migraţiei populaţiei din mediul rural şi stimularea revenirii, cel

puţin parţiale, a populaţiei din localităţile urbane spre cele rurale; asigurarea

condiţiilor de trai şi de civilizaţie în mediul rural, stimulând stabilirea populaţiei

active în mediul rural; conservarea şi protecţia mediului rural – factor de atracţie a

populaţiei autohtone şi a străinilor spre mediul rural.

Importanţa serviciilor turistice rezultă şi din faptul că ele au un rol deosebit în

crearea condiţiilor pentru folosirea raţională a timpului liber. Acesta din urmă,

component al calităţii vieţii, asigură individului posibilităţi multiple pentru

lărgirea orizontului de cunoştinţe, pentru ridicarea competenţei profesionale, a

gradului de cultură generală.

f) Un rol important îl are asigurarea mijloacelor de informare în masă.

Nevoia de informare este o caracteristică a omului modern, iar serviciile turistice

reprezintă un mijloc de satisfacere a acestei nevoi, prin creşterea şi diversificarea

formelor de circulaţie a informaţiei (radioul, televiziunea, presa).

Luând drept element de referinţă funcţiile turismului, este evidentă

prezenţa efectelor sale pe o multitudine de planuri, manifestarea eficienţei într-o

varietate de forme şi exprimări. De asemenea, structura internă complexă a

fenomenului turistic, cu posibilitatea descompunerii lui în turism rural,

agroturism, etc sau a prestaţiei turistice alcătuită din servicii de transport, cazare,

alimentaţie, agrement etc., care imprimă o serie de particularităţi criteriilor de

apreciere, sistemului de indicatori şi modalităţii lor de calcul al eficienţei.

În aprecierea eficienţei turismului trebuie pornit de la contribuţia sa la

crearea de venit naţional şi, în consecinţă, comensurarea acesteia prin prisma

mărimii venitului net (beneficiului) realizat. Exprimat ca şi în celelalte cazuri prin

masa beneficiului sau prin rata rentabilităţii (în raport cu volumul încasărilor,

mărimea cheltuielilor, volumul fondurilor consumate etc.) acesta asigură

caracterizarea cea mai completă a calităţii activităţii desfăşurată în turism sau a

gradului de utilizare a diferitelor categorii de fonduri.

Agroturismul prin efectele sale va deveni un instrument constant şi nu

costisitor – de progres social al satului, şi anume: continuitatea activităţilor

agricole într-un mediu slab productiv; prevenirea, respectiv decompresarea

oraşelor de creşterea ratei şomajului; ridicarea gradului general de civilizaţie a

unei mari categorii de populaţie, locuitorii din mediul rural, care sunt mai izolaţi,

mai ales prin ameliorarea condiţiilor igienico- sanitare, a comportamentului social

şi cultivarea gustului estetic.

61

CAP.IV FORMELE ŞI PARTICULARITĂŢILE

AGROTURISMULUI

4.1 FORMELE AGROTURISMULUI

Agroturismul, este un concept relativ de dată recentă, care face referire la

diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu

construcţiile având destinaţii, rol, funcţiuni în domeniul agriculturii. Această

formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea în cadrul gospodăriei

ţărăneşti, a serviciilor de cazare, masă, agrement şi altele complementare acestora.

Această formă de turism rural este practicată de micii proprietari din

zonele rurale, de obicei ca activitate secundară; activitatea desfăşurată în

gospodăria/ferma proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit.

Este bine să precizăm, că în două dintre ţările europene cu vechi stagi de

activitate pe tărâmul agroturismului – este vorba de Franţa şi Anglia – se încearcă

a se realiza o distincţie între “agroturism” şi “turismul la fermă” pentru a

evidenţia simplu şi din capul locului utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de

cazare pentru turişti. Închirierea gosodăriilor drept case de oaspeţi, case de

sănătate, cabane de vânătoare, etc. este considerat a nu fi agroturism, datorită

pierderii unei părţi din încărcătura/funcţia agricolă, ele ne fiind ocupate de ţăranii

reali/activi. Trebuie precizat că în majoritatea cazurilor amfitrionii/gazdele pun la

dispoziţia turiştilor spaţiu locuibil excedentar, cel dezafectat şi amenajat ori

construit special pentru astfel de activităţi.

În ciuda acestor consideraţii este evident că ambele forme fac parte din

sfera agroturismului . Practicarea adiacentă de către ţărani a turismului conduce la

realizarea unei dezvoltări superioare a zonelor săteşti, atât prin aportul adus de

încasările din cazare cât mai ales prin valorificarea unor produse agricole locale,

prin includerea lor în consumul turistic. Este bine de precizat că o parte dintre

veniturile realizate din activităţile de agroturism sunt utilizate pentru investiţii şi

modernizare, în acest fel activitatea turistică contribuind nemijlocit la dezvoltarea

şi susţinerea gospodăriei ţărăneşti şi a zonei însăşi.

Agroturismul, formă specifică de turism rural, utilizează pentru cazare şi

servirea mesei numai pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice, beneficiind de

62

un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural-

istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural, de ospitalitatea

fermierului.

Agroturismul este una din ramurile economiei naţionale, care îşi propune

dezvoltarea turismului în mediul rural, în strânsă corelaţie cu economia locală,

existând o strânsă legătură între turism şi celelalte ramuri ale economiei locale şi

în special agricultura.

În dezvoltarea sa, agroturismul favorizează apariţia câtorva forme de

organizare.

Forma cea mai simplă a agroturismului constă în a oferi o cameră de

găzduire, la solicitarea unui turist ocazional (în trecere, care trebuie să înnopteze

în localitatea respectivă sau se află în zonă cu afaceri sau pur şi simplu face o

drumeţie). Această formă s-a dezvoltat mai mult în jurul staţiunilor

balneoclimaterice datorită capacităţii de cazare insuficiente a acestora şi este

sezonieră, uneori ocazională; proprietarul gospodăriei pune la dispoziţia turiştilor

doar spaţiul de cazare, fără a oferi şi alte servicii (pensiune, agrement etc.).

Avantajul acestei forme este că satisface cererea turistică şi asigură un venit

suplimentar gospodăriei. Dezavantajul constă în lipsa unui program care să

răspundă cerinţelor turiştilor.

O altă formă de organizare se întâlneşte la nivelul agenţilor economici

autorizaţi, atestaţi şi agreaţi de organismele de resort. Agentul economic poate fi o

persoană fizică ce dispune de o gospodărie amenajată în scopul primirii turiştilor,

o asociaţie familială sau o societate comercială care îşi valorifică, la un moment

dat, excedentul de cazare şi care dispune de un program agroturistic. La nivelul

acestei forme se asigură protecţia consumatorului, prin dobândirea autorizaţiei de

funcţionare.

Organizarea agroturismului şi a agroturismului în cadrul agenţiilor de

turism, operează cu programe proprii sau cu programe puse la dispoziţie de alte

persoane (fizice sau juridice) şi de către solicitanţii de servicii. Ele prestează

anumite servicii pe bază de comision. Serviciile constau în promovarea

programelor oferite de organizatorii de turism rural sau în organizarea de excursii

pe baza programelor oferite de gospodăriile şi fermele din mediul rural.

Alte forme de organizare ale agroturismului sunt reprezentate de fundaţii,

asociaţii şi federaţii, create ca organisme neguvernamentale care să promoveze

dezvoltarea activităţilor de economie rurală şi turism rural, prin sprijinirea

63

pregătirii şi valorificării potenţialului satelor româneşti. Aceste forme asociative

reunesc toate iniţiativele locale şi izolate, pentru a crea entităţi capabile să

reprezinte anumite aspecte din segmentele vieţii economico-sociale rurale.

Agroturismul, mult dezvoltat în economia montană a ţărilor occidentale

(29) trebuie să devină treptat o direcţie nouă de acţiune pentru realizarea

obiectivelor strategice în special în zona montană din ţara noastră şi o nouă

dimensiune sau funcţie a gospodăriei montane în vederea asigurării unor venituri

suplimentare pentru acestea.

Agroturismul este determinat de un ansamblu de factori care influenţează

dezvoltarea lui, cum ar fi: cunoaşterea limitelor sociale, economice şi culturale ale

agroturismului, cunoaşterea situaţiei exacte a capacităţii şi a disponibilităţii

exploataţiilor agricole de a primi turişti în gospodăria lor, proiectarea

modernizărilor ce trebuie aduse caselor şi gospodăriilor montane pentru a se

asigura condiţii civilizate tuturor turiştilor şi crearea unor microcomplexe

agroturistice în zona montană.

Agroturismul montan, este parte a agroturismului, organizat şi desfăşurat

în zonele submontane şi montane de către gospodăriile ţărăneşti ca o activitate

complementară.

Agroturismul se poate desfăşura şi în zonele de deal sau de şes dar cu

îndeplinirea condiţiilor de agroturism minime.

Dacă agroturismul de şes este mai rar întâlnit şi nu are ca motivaţie

principală completarea veniturilor familiei cu venituri suplimentare, agroturismul

montan este determinat de nevoia de a completa veniturile agricole cu venituri

neagricole (minerit, silvicultură, industrie, economie forestieră) inclusiv cu

venituri din turism.

Pentru agricultorul din zonele de deal sau de munte, cadrul natural

reprezintă importanţa practicării agroturismului montan iar condiţiile create în

gospodăria sa factorul materializării acestui suport.

Atracţia pentru practicarea agroturismului are o semnificaţie mai mult

efectivă decât economică.

În ţările dezvoltate din vestul Europei, agroturismul ocupă un loc foarte

important. Acest loc este asigurat de tendinţa practicării pe scară largă a

agroturismului , a turismului de agrement şi de participare tot mai activă la

comerţul extern, atât în mod direct, cât şi ascuns sub forma turismului.

64

Una din problemele deloc de neglijat pentru reuşita agroturismului este

acea triere exigentă a gospodăriilor, nu atât din punctul de vedere al cadrului

construcţiilor cât mai ales din punctul de vedere al gradului de civilizaţie, de

educaţie şi de deschidere al celor care se angajează în această activitate.

4.2 PARTICULARITĂŢILE AGROTURISMULUI

Încadrându-se în sfera serviciilor, agroturismul va prezenta toate

particularităţile acestora, având şi unele caracteristici proprii, cum ar fi:

sezonalitatea, amploarea, intensitatea sa fiind foarte diferite de la o perioadă la

alta, interdependenţa produselor turistice (turistul fiind de cele mai multe ori

beneficiarul mai multor bunuri materiale şi servicii care se leagă cronologic şi

cauzal unele de altele), precum şi nivelul ridicat al costurilor fixe (determinat de

caracterul rigid al ofertei şi de caracterul nestocabil al serviciilor).

Agroturismul este expresia orientării unei părţi însemnate din turiştii către

natură, ca urmare a implicaţiei civilizaţiei post-industriale. Astăzi, natura devine

pretext de reflexie, pentru descoperire, pentru educaţie dar şi pentru tratament,

performanţe sportive şi implicit pentru o viaţă nouă.

Prin conţinutul său, agroturismul prezintă o serie de particularităţi care se

întrepătrund în mare măsură cu alte forme de turism cu care se completează şi se

stimulează reciproc. În acest sens, avem în vedere turismul cinegetic şi de pescuit,

turismul legat de Delta Dunării sau turismul în zonele de munte.

Drept urmare, cercetătorii disting mai multe tipuri de sate turistice:

etnografice–folclorice, de creaţie artistică şi artizanală, climaterice şi peisagistice,

pescăreşti, de interes vînătoresc, viti-pomicole etc. (78).

Dezvoltarea acestor sate turistice, oferă posibilităţile deosebite de

echilibrare a pieţei turistice în profil teritorial, cu numeroase incidenţe pozitive

asupra agroturismului .

O altă particularitate a agroturismului constă în aceea că prin prezenţa

condiţiilor favorabile de desfăşurare în peste 60 % din cuprinsul ţării

contribuie la introducerea în circuitul intern şi internaţional a unei părţi

însemnate a potenţialului turistic al ţării noastre. Se poate afirma că şansa

turismului românesc, depinde în mare măsură de dezvoltarea corespunzătoare a

agroturismului .

Faţă de alte forme, agroturismul , nu necesită, investiţii prea mari pentru

amenajările de infrastructură sau pentru alte dotări şi nu produce aglomerări care

65

creează diverse probleme pentru localităţile urbane. Pentru structurile de primire

pe lângă gospodăriile unor săteni, se pot folosi fermele şi pensiunile agricole.

Agroturismul începe să-şi constituie în timp o piaţă proprie, definită prin

factori de manifestare specifică şi determinanţi de natură economică, socială,

politică, geografică şi motivaţională.

Agroturismul este practicat în prezent de persoanele care au obligaţia de a

se deplasa la ţară, având case sau proprietăţi în aceste localităţi şi trebuie să

participe activ la gospodărirea lor, precum şi de persoane urbanizate stabilite de

mai multe generaţii la oraş şi care simt nevoia ca la sfârşit de săptămână să

petreacă câteva ore în aer liber, curat, nepoluat, consumând produse de la ţară.

Acest turism va avea în viitorul apropiat o mai mare răspândire mai ales în

zonele montane şi premontane, datorită în primul rând climei şi frumuseţii naturii.

Agroturismul constituie un rezultat dar şi o premisă a dezvoltării

economiei rurale. El poate contribui din plin la echilibrarea dezvoltării teritoriale

a ţării. În acest sens, avem în vedere următoarele: posibilitatea de a deveni un

suport pentru noi afaceri şi locuri de muncă; încurajarea activităţior tradiţionale

locale, cu precădere artizanatul, dar şi cele care pot determina dezvoltarea unui

comerţ specific şi crearea de noi locuri de muncă; creşterea veniturilor locuitorilor

aşezărilor rurale rezultate din valorificarea resurselor locale şi a produselor

agroalimentare ecologice pentru consumul turiştilor.

În raport cu agricultura, care rămâne activitatea principală a satelor,

agroturismul constituie o activitate complementară şi nu o alternativă sau o

substituţie a acesteia.

În condiţiile specifice tranziţiei României la economia de piaţă;

agroturismul prezintă particularitatea că îndeplineşte o funcţie de protecţie

socială, oferind populaţiei cu venituri reduse posibilitatea realizării unui concediu

de odihnă, de petrecere a timpului liber în peisajul pitoresc al mediului rural din

zona muntoasă, de pe litoralul Mării Negre sau Delta Dunării.

Agroturismul este o prezenţă activă pentru 207 localităţi şi în peste 1100

de gospodării, în special în zona montană şi premontană a României dar nu numai

(42). Astfel în special pentru lunile iulie şi august şi, în mai mică măsură de Anul

Nou, multe din localităţile montane primesc turişti care sosesc aici pentru a-şi

petrece timpul liber.

Prin specificul său de turism estival, agroturismul trebuie privit ca o

modalitate de absorbţie a surplusului de turişti, din anumite perioade ale unor

66

renumite staţiuni turistice sau din acela al marilor aglomerări urbane. Sunt foarte

numeroase cazurile în care unii turişti ajung în mediul rural ca urmare a

imposibilităţii de a-şi găsi locuri convenabile de odihnă în staţiuni cunoscute.

Agroturismul poate fi analizat şi ca factor de determinare a dezvoltării

unor activităţi conexe, cu efecte pe linia veniturilor pentru multe familii, decât

acelea care dispun de pensiunea turistică.

Agroturismul dacă nu este practicat corect, prezintă şi particularităţi

negative, prin afectarea tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţilor locale şi prin

stimularea unor activităţi care sunt numai pe planul turiştilor în detrimentul altora

care vin din trecutul istoric (fig. 1).

Fig. 1.1 Efectele negative ale agroturismului (95)

În măsura în care efectele pozitive ale agroturismului sunt stimulate şi

ajustate în dezvoltarea lor, iar cele negative sunt controlate şi diminuate , atunci

poate fi găsită o soluţie optimă a unui echilibru care să ducă la o dezvoltare

durabilă a agroturismului (fig. 2).

Agroturismul prezintă unele trăsături sau particularităţi care îl diferenţiază

de turismul tradiţional şi anume:

Costuri mari Venituri reduse,

sezoniere şi nesigure

Accentuarea kitsch-urilor de orice fel

Poluarea mediului natural, a zonelor ocrotite,

alimentaţiei, solului, apei

Alterarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale

AGROTURISMUL

Modificarea structurii sociale şi demografice a

satelor

67

LOCALITĂŢILE TURISTICE MONTANE

VALORIFICAREA RESURSELOR

LOCALE (ARTIZANAT

FACTOR EDUCAŢIONAL

NOI PROFESII ŞI LOCURI DE MUNCĂ

EFECT MULTIPLICATOR

DEZVOLTARE LOCALĂ

AGROTURISM

PRIMA FORMĂ DE TURISM PRACTICATĂ

CARACTER SPONTAN

PERIOADE DE ASCENSIUNE -CĂDERE

PESTE 207 LOCALITĂŢI ŞI 1075

MEDIU FAVORABIL PENTRU NOI AFACERI

ELEMENT DE ABSORBŢIE A TURIŞTILOR

Rentabilitate

MOBILIZAREA ACTIVITĂŢILOR

LOCALE

– consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt calitatea

pensiunii şi serviciilor de primire la familii, cunoaşterea mediului natural,

uman şi cultural, precum şi originalitatea produselor turistice;

Fig. 2 Efectele pozitive ale agroturismului(95)

– oferta turistică este autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa,

organizată şi condusă de fermieri, deci de oamenii satului;

– este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o

alternativă sau o substituţie a acesteia;

– oferă populaţiei turistice cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi

reconfortare, de petrecere a timpului liber, din vacanţe, week-end-uri, în

peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative şi cu o

ospitalitate specifică;

68

– nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi

suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil;

– este un turism „difuz” prin specificul ofertei sale diversificate şi de mare

diseminare în spaţiu; astfel aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului

natural şi al celui construit. Pentru ca această particularitate să-şi înscrie foarte

bine în conceptul de agroturism, trebuie avută în vedere „capacitatea de

primire” a satului şi a arealului limitrof, mai ales în condiţiile unui turism de

sejur, în lunile de vară: dotări, amenajări, servicii conexe, raportul cu

populaţia autohtonă;

– nu este compatibil cu turismul de masă;

– agroturismul are cele mai mari implicaţii în valorificarea resurselor turistice

locale şi în ridicarea nivelului de viaţă al locuitorilor, în dezvoltarea socio-

economică a localităţii rurale şi nu în ultimul rând în protejarea şi conservarea

mediului natural şi construit, în contextul unei activităţi economice pe

principii ecologice;

– agroturismul este o formă de turism unde omul reprezintă elementul esenţial

şi central;

– asociaţiile locale şi fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism

prin calitatea primirii, cunoaşterii mediului local natural, cultural şi istoric,

precum şi autenticitatea produselor;

– asocierea fermierilor înlesneşte alcătuirea ofertelor, urmărirea pieţei,

promovarea şi comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură

persoană;

– agroturismul poate contribui la dezvoltarea durabilă la nivel local, regional şi

naţional prin: folosirea durabilă a resurselor turistice, menţinerea diversităţii

naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural şi dezvoltarea ofertei şi a

infrastructurii generale şi tehnico-edilitare.

4.3 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CIRCULAŢIA TURISTICĂ

ÎN MEDIUL RURAL

Literatura turistică de specialitate conţine numeroase referinţe cu privire la

factorii care influenţează dezvoltarea turismului.(26,81,146) Una dintre aceste

clasificări grupează factorii de influenţă în următoarele categorii: factori

economici, factori psihologici, factori demografici, factori naturali, factori politici,

factori conjuncturali.

69

• Referitor la factori economici, două aspecte ni se par a avea o importanţă

mai mare şi anume: venitul personal sau familial şi tarifele percepute pentru

serviciile turistice şi agroturistice. Este relativ uşor de imaginat intensificarea

circulaţiei turistice pe măsură ce veniturile cresc şi ajung să depăşească acel nivel

critic până la care mijloacele financiare disponibile într-o gospodărie sunt dominate,

în totalitate, de necesitatea satisfacerii cerinţelor elementare de consum, cum ar fi

alimentele, îmbrăcămintea produsele industriale de folosinţă îndelungată etc.

Cât priveşte tarifele, este clar că acestea pot avea un efect inhibant dacă

vor creşte sau vor favoriza fluxurile turistice dacă scad.

•Factorii psihologici sunt cel mai greu de estimat, deoarece, aşa cum am

văzut, exprimă preferinţe individualizate foarte diverse. Ne confruntăm, în acest

caz, cu acea motivaţie turistică, adică cea care-l determină pe om să se deplaseze

din localitatea sa de reţedinţă spre o altă localitate sau zonă geografică.

Sigur, pot fi aduse în discuţie numeroase cauze, printre ele figurând nevoia

de relaxare, de odihnă fizică, de reconfortare, de divertisment sau distracţie,

dorinţa de a cunoaşte cultura, arta şi tradiţiile altor popoare, nevoia de a-ţi îngriji

sănătatea ş.a.m.d. După cum se vede, motivaţia turistică se referă, în esenţă, la

trebuinţe, impulsuri, intenţii, dorinţe cu caracter personal, toate acestea fiind la

rândul lor, influenţate de numeroşi alţi factori care acoperă un evantai larg, de la

cei cognitivi (necesitatea de a şti, de a cunoaţte, de a înţelege, de a descoperi),

până la cei estetici (tendinţa spre frumos şi civilizaţie).

•Factorii demografici pot provoca un complex de efecte pozitive asupra

principalelor curente turistice, ca rezultat al creşterii populaţiei, a modificărilor

intervenite în structura de vârstă şi structura profesională, sporirii populaţiei urbane ş.a.

De pe acum aşa-numita ``civilizaţie a timpului liber`` a început să capete

dimensiuni nebănuite, ridicând o mulţime de aspecte economice şi sociale.

Un fenomen care se conturează tot mai pregnant în evoluţia turismului îl

constituie intrarea în circuitele turistice a unor noi grupe de vârstă - tinerii şi

vârstnicii.

•Factorii naturali ocupă un loc extrem de important în alegerea traseelor,

localităţilor de popas şi durata sejurului. În această ordine de idei nu putem face

abstracţie de faptul că preferăm litoralul sau muntele, preferăm zona însorită, sau

vom practica sporturi de iarnă.

Într-adevăr, sezonalitatea constituie una din caracteristicile turismului

modern. Acest fapt se traduce prin diferenţe notabile în volumul ofertei şi cererii

70

turistice în decursul unui an, ca urmare a schimbării condiţiilor climaterice în

cursul diferitelor anotimpuri.

Realmente, fluctuaţiile turistice ca urmare a influenţei factorilor naturali au

început să preocupe tot mai mult pe toţi cei ce se ocupă de acest fenomen. Aceasta,

deoarece fluctuaţiile sezoniere ridică numeroase probleme economice atât pentru

turişti, cât şi pentru organizatori. Întrucât durata sezonului turistic într-o zonă (sau o

staţiune) este determinată, aşa cum menţionam mai sus, de condiţiile climaterice şi

meteorologice, turistul se vede nevoit să se deplaseze şi să-ţi petreacă sejurul într-o

anumită perioadă în condiţii incomode de aglomeraţie, ceea ce îl împiedică să-ţi

găsească satisfacţii în relaxarea şi odihna pe care şi le-a dorit atât de mult. În plus,

datorită suprasolicitărilor în perioadele de vârf de sezon, posibilităţile turiştilor de a

putea alege nivelul de confort prevăzut se diminuează foarte mult.

Sezonalitatea pronunţată în turism generează o serie de inconveniente şi

pentru industria turismului.

Fireşte, preocuparea de bază a prestatorilor de servicii turistice este de a

rezolva această contradicţie care apare între oferta turistică rigidă (care nu este

condiţionată de factorul vreme/sezon) şi cererea turistică mult mai elastică

(condiţionată de urgenţa ei, de posibilităţile de substituire şi sezonalitate). Trecând

în revistă măsurile menite să atenueze, pe cât posibil, vârfurile sezoniere,

literatura de specialitate (26) pune în evidenţă trei posibilităţi mai importante:

a) prelungirea sezonului de vârf prin oferirea unor facilităţi de tarife şi de

preţuri atractive. În perioadele de exploatare redusă, tarifele diminuate constituie

un stimulent major pentru impulsionarea cererii;

b) mărirea eforturilor de a menţine un nivel acceptabil al cererii turistice în

tot cursul unui an, astfel încât turistul să găsească întotdeauna posibilităţi adecvate

de petrecere agreabilă a timpului său liber (îndeosebi în zilele ploioase, fără soare,

fără zăpadă);

c) diversificarea ofertei turistice în perioadele de extrasezon prin oferirea

de tratamente, excursii spre alte zone de interes turistic ş.a.

Trebuie să subliniem, totuşi, faptul că eforturile de activizare a cererii în

perioadele din afara sezonului nu pot fi absolutizate. Sezonalitatea provocată de

factorii naturali nu poate fi complet eliminată, dar poate fi atenuată, de la o zonă la

alta, de la o staţiune la alta, în funcţie de condiţiile concrete în care se înscrie

activitatea turistică.

71

•Factorii conjuncturali au, de regulă, un efect temporar asupra

expansiunii turistice spre anumite zone sau regiuni geografice. Printre aceşti

factori menţionăm fenomenul inflaţionist, crizele economice, proporţiile

şomajului, modificări intervenite în sistemul valutar, criza energetică ş.a.

Din analiza conjugată a tuturor acestor factori şi din urmărirea evoluţiei de

până acum a turismului şi agroturismului, cu deosebire în zonele montane, se

desprind câteva tendinţe caracteristice fluxurilor turistice şi anume:

- tendinţa de dezvoltare continuu ascendentă, care se pare că va fi de lungă

durată;

- tendinţa de diversificare continuă a cererii turistice ca o consecinţă a

motivaţiei turiştilor, modificărilor intervenite în categoriile de vârstă şi a

transformării turismului, pe alocuri, într-un fenomen de masă;

- înregistrarea unor diferenţe apreciabile în circulaţia turistică de la o zonă

la alta;

- tendinţa creşterii cheltuielilor pentru serviciile turistice în totalul

bugetelor de familie, pe măsură ce cresc veniturile populaţiei, produsul intern brut

pe locuitor şi nivelul de dezvoltare economică;

- creşterea duratei şi a distanţei pentru care se efectuează o călătorie, ca

urmare a dezvoltării transporturilor şi a infrastructurii.

Agroturismul este o industrie a cărei materie primă o reprezintă mediul

ambiant, iar gradul de atractivitate al zonelor generează o paletă largă de forme,

capabile să răspundă unor variate motivaţii turistice. Susţinerea dezvoltării

agroturismului are ca o altă motivaţie şi faptul că prezintă multiple valenţe pentru

practicarea unui turism variat şi complex, favorizat de existenţa unui relief deosebit

de interesant, propice pentru practicarea drumeţiei, a sporturilor de iarnă pentru

odihnă şi recreere pentru turismul balnear- de tratament; pentru turismul de sfârşit

de săptămână, practicabil în toate localităţile din zona montană. (43, 44, 48, 50).

4.4 TIPURI DE GOSPODĂRII CU DESTINAŢIE AGROTURISTICĂ

În România există mai multe tipuri de stabilimente de primire turistică,

particularizate după modul în care au fost construite iniţial. Astfel putem deosebi:

a) Gospodării realizate pentru satisfacerea nevoilor proprii care nu au

fost construite pentru ofertă turistică dar care permit amenajări

suplimentare care să ofere condiţii minime pentru practicarea

agroturismului sau agroturismului. Astfel de gospodării se întâlnesc în

72

multe din localităţile montane din Moldova, fiind proprietatea

rezidenţilor sau a unor persoane provenind din marile centre urbane ale

ţării şi care au vrut să-şi construiască o casă (vilă ) la ţară. (105)

b) Gospodării construite pentru nevoile proprii şi pentru alternativa

agroturismului şi agroturismului. Acestea sunt întâlnite, în general

în zonele limitrofe marilor staţiuni (montane, de pe litoral,

balneoclimaterice) sau în zonele cu tradiţie turistică. În general

gospodăriile păstrează arhitectura locală şi asigură condiţiile minime

de confort pentru practicarea agroturismului iar turiştii apreciază

autenticitatea găzduirii şi ambianţei.

c) Gospodării construite special, cu destinaţie agroturistică. La

construirea lor sunt asistate de specialişti (arhitecţi); dispun de toate

echipamentele şi utilităţile necesare pentru a răspunde cerinţelor

agroturistice. De regulă sunt proiectate pentru o anumită clasificare şi

permit modernizări pentru creşterea acesteia.

d) Pensiuni turistice şi agroturistice. Pensiunile turistice sunt structuri

de primire turistice având o capacitate de cazare de până la 10 camere,

totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural, şi până la 29 de

camere în mediul urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în

clădiri independente , care asigură în spaţii special amenajate cazarea

turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei.

Criteriile de funcţionalitate pentru atragerea turiştilor se referă în general la:

forma şi aspectul pensiunii, modul de aşezare a construcţiilorunele faţă de altele,

poziţia faţă de drumul de acces (şosea), poziţia faţă de pădure, poziţia faţă de o

apă curgătoare, poziţia faţă de vecini, organizarea generală a pensiunii pe zone

funcţionale, zona locuinţei, zona anexelor, grădinele cu flori, grădina cu legume

fructe, pergola pentru asigurarea umbrei (viţă de vie etc.);

Relaţia între spaţiile destinate turiştilor şi cele în folosinţă privată este un

important element în ceea ce priveşte clasificarea pensiunilor agroturistice. Se pot

întâlni mai multe variante. Una dintre aceasta este ca spaţiile pentru turişti să fie

amplasate în aceeaşi clădire cu spaţiile private ale proprietarului. Se pot întâlni

mai multe situaţii în cadrul acestei variante şi anume:

intrarea comună pentru turişti şi proprietari: este situaţia cel mai des

întâlnită în cazul amenajării unor construcţii existente la care s-au adus

modificări funcţionale. Această situaţie generează un anumit disconfort

73

determinat de intersectarea activităţilor de întreţinere, cu fluxul de

circulaţie al gazdelor.

intrare separată şi exclusivă a turiştilor; prezintă avantajul că elimină

disconfortul generat de intersectarea traseelor de activitate a proprietarului

cu cele ale turiştilor, asigură un grad de intimitate mai mare pentru turişti,

spaţiile destinate turiştilor sunt amplasate într-o clădire independentă faţă

de locuinţa proprietarului şi anexele gospodăreşti şi se asigură condiţii

optime de confort pentru turişti.

Serviciile suplimentare oferite turiştilor au ca scop satisfacerea solicitărilor

acestora, diversificarea ofertei pentru atragerea unor noi clienţi şi realizarea

fidelizării clienţilor.

Conţinutul unor astfel de servicii supimentare poate fi următorul:

organizarea de ascensiuni montane pe trasee interesante adaptate vârstei şi

nivelului de antrenament al turiştilor;

organizarea de drumeţii (montane sau la orice nivel de altitudine) cu o

durată limitată;

realizarea unor deplasări cu autovehicule de teren pe drumuri forestiere

sau circuite de interes turistic;

închirierea de biciclete, sănii, schiuri, bărci, pentru a crea experienţe

deosebite şi a da vacanţei un plus de varietate, divertisment şi aventură;

organizarea unor ore de agrement ecvestru (în manej sau pe anumite

trasee);

organizarea unui perimetru pentru practicarea sporturilor (tir cu arcul,

volei, baschet, tenis, săniuş, schi etc.);

comercializarea de produse din propria gospodărie; turiştii preferă

autenticitatea produselor naturale (prospeţimea, gustul deosebit) mai ales

când au văzut la faţa locului modul de obţinere şi de preparare;

antrenarea turiştilor în activităţile desfăşurate de gazde în gospodărie

(activităţi agricole, de artizanat); aceste activităţi constituie atracţii inedite

pentru oaspeţii ce provin, mai ales din mediul urban:

Avantajele unor astfel de servicii complementare sunt bilaterale în sensul că

pentru gazde întrucât constituie o mână de ajutor suplimentar iar pentru

turişti:reprezintă varietate în petrecerea timpului liber; însuşirea unor îndemânări

suplimentare, ofertă (bonus) de produse obţinute în gospodărie.

Acest aspect creează legături sentimentale şi determină fidelizarea clienţilor.

74

Conform prevederilor Ordinului Ministrului Turismului nr 512/2002,

amplasarea pensiunilor agroturistice rurale trebuie să fie realizată în locuri ferite

de poluare şi de orice elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viaţa

turiştilor.

Construcţia unei pensiuni agroturistice presupune obţinerea autorizaţiilor

prevăzute de Legea nr 50/1991 privind regimul juridic al construcţiilor şi

Hotărârea Guvernului nr. 31/1996.

Pentru desfăşurarea de activităţi de turism o pensiune turistică trebuie să

aibă următoarele utilităţi:(13): alimentare cu apă curentă, racord la reţeaua de

canalizare sau canalizare în sistem propriu, alimentare cu energie electrică, sistem

de încălzire (prin utilizarea de combustibil lichid sau gaz metan) care să asigure

temperatura în spaţiile destinate cazării turiştilor de cel puţin 18 grade C în

sezonul rece, sistem de evacuare a deşeurilor menajere.

75

CAP.V AGROTURISMUL-FACTOR DE DEZVOLTARE

ECONOMICO-SOCIALĂ

5.1 AGROTURISMUL CA ACTIVITATE GENERATOARE DE VENIT

ÎN MEDIUL RURAL

Mediul rural cu comunităţile sale, cu o bogată cultură şi tradiţii populare,

desfăşurând activităţi agricole specifice, reprezintă elemente esenţiale pentru

dezvoltarea agroturismului. În România practicarea acestei forme de turism poate

să aducă beneficii directe comunităţilor rurale, unde salariile populaţiei sunt sub

nivelul mediu, creând noi locuri de muncă şi venituri suplimentare pentru

producătorii agricoli.

Sătenii pot oferi servicii de cazare în gospodăriile proprii. De menţionat,

însă, ca nu există nici o evidenţă exactă a acestor structuri de cazare şi nu se

respectă întotdeauna cadrul legislativ necesar pentru a încuraja dezvoltarea

agroturismului .

Pornind de la cele două deziderate care definesc agroturismul , respectiv:

producţia şi valorificarea producţiei proprii prin intermediul gospodăriei

agroturistice şi promovarea valorilor tradiţionale putem afirma că la ora actuală

acest gen de turism se găseşte încă într-o fază incipientă de consituire a sa.

Zonele deluroase şi montane ale ţării sunt zonele care prezintă potenţialul

cel mai ridicat pentru practicarea agroturismului , datorită calităţii aerului şi apei

şi a peisajelor de o frumuseţe rară. Ţinând cont de faptul că datorită condiţiilor

climatice şi prin natura factorilor de relief zonele deluroase si montane se

confruntă deseori cu probleme în exploatarea agricolă vegetală, dezvoltarea

agroturismului în aceste zone ar reprezenta alături de zootehnie un pas important

pe calea dezvoltării economice a acestora.

Problema majoră cu care se confruntă acest sector de activitate nu o

reprezintă facilităţile pentru investitori, ci stadiul precar al infrastructurii fizice

fără de care potenţialul acestor zone nu poate fi valorificat. Astfel multe localităţi

din zonele deluroase si montane nu se confruntă doar cu probleme de

infrastructură mare (accesul dificil în unele zone, drumuri greu practicabile), ci şi

cu probleme ale infrastructurii de utilităţi cum ar fi : lipsa gazului, curentului

electric, lipsa apei curente, canalizării etc.

76

Există totuşi şi o serie de factori favorizanţi care dau o undă de optimism

în dezvoltarea acestui sector de activitate, cum ar fi :

• densitatea sporită a populaţiei şi a numărului de case faţă de alte zone

deluroase şi montane

• frumuseţea zonelor deluroase şi montane, şi calitatea aerului deosebit de

curat

• existenţa unei faunei şi flore bogate, cu multe specii pe cale de dispariţie;

existenţa celor două parcuri naturale.

• monumentele istorice cu valoare naţională şi internaţională.

• calitatea deosebită a produselor ecologice obţinute în aceste zone.

În mediul rural, se desfăşoară o serie de activităţi neagricole (turism rural,

agroturism, prelucrarea unor materii prime agricole, comerţ, transporturi etc.),

care au un impact pozitiv asupra comunităţilor rurale, contribuind la asigurarea de

venituri complementare şi la creşterea gradului de utilizare a forţei de muncă.

În anul 2004, în mediul rural funcţionau 363.377 de agenţi economici având

preocupări în domeniul activităţilor neagricole, din care 355.958 exploataţii

agricole individuale (97,9% din total) şi 7.419 unităţi cu personalitate juridică

(2,1% din total).

Dintre agenţii economici individuali, ponderea cea mai mare o deţin cei cu

activităţi de comerţ, respectiv 33,2%, urmaţi de cei cu activităţi de prelucrare a

laptelui - 17,7%, prelucrarea strugurilor - 17,1%, prelucrarea fructelor şi

legumelor - 9,3% şi prelucrarea cărnii - 7,9%.

Agenţii economici individuali care desfăşoară alte activităţi neagricole

decât cele menţionate deţin o pondere foarte redusă (morărit, prelucrarea furajelor,

prelucrarea lemnului, agroturism, piscicultură, meşteşugărie, transporturi–livrări

ş.a.).

Agroturismul cunoaşte, din punctul de vedere al numărului de pensiuni şi

al infrastructurii, un trend ascendent. Din analiza evoluţiei agenţilor economici şi

a activităţii economice a acestora rezultă următoarele:

faţă de 1998, când existau 600 de pensiuni, numărul acestora a ajuns în

2003 la 3.500, rezultand o creştere semnificativă de peste 5,8 ori;

pensiunile dispuneau, în anul 2003, de 28.000 de locuri de cazare,

comparativ cu 3.776, câte existau în anul 1998;

distribuţia teritorială a pensiunilor turistice şi agroturistice reflectă o

dezvoltare a acestora în toate regiunile de dezvoltare; o concentrare mai

77

mare a pensiunilor este întâlnită în regiunile Centru, Nord – Est şi Nord –

Vest;

la nivel judeţean distribuţia teritorială a pensiunilor turistice şi

agroturistice a fost mai intensă în 27 de judeţe.

Analizând informaţiile referitoare la evoluţia pensiunilor turistice şi

agroturistice existente la nivelul regiunilor de dezvoltare ale ţării, în perioada

1998-2003, se constată următoarele:

în regiunea de Nord-Est există un trend crescător al numărului pensiunilor

agroturistice, dar pensiunile turistice rurale înregistrează o evoluţie

descrescătoare de la un an la altul;

în zona de Sud se manifestă o tendinţă de creştere puternică a numărului

pensiunilor agroturistice (o creştere de 420% în 2003 faţă de 1999);

această creştere este intensă în judeţele Buzău şi Tulcea;

în regiunea de Vest creşterea numărului pensiunilor agroturistice este de

300% în 2000 faţă de 1999;

Popularitatea agroturismului a crescut în ultimii ani.De la iniţiative cu caracter

individual s-a ajuns la o adevărată alternativă de petrecere a timpului liber. Motivul

dezvoltării agroturismului ca activitate economică, este conştientizarea de către

micii agricultori a necesităţii diversificării activităţii atât în cadrul fermei agricole

cât şi în afara acesteia, prin angrenarea în agroturism, sau apelând la activităţi pe

timp determinat, în slivicultură sau în interiorul economiei locale. Conform

specialiştilor (N. Braşoveanu, Economia zonei montane) prosperitatea nu este de

partea agricultorului pur, ci a agricultorului muncitor, artizan, forestier, în finalitatea

acţiunilor generatoare de venituri, în condiţiile unor combinaţii de activităţi

complexe. Numai în condiţiile în care, pe lângă creşterea animalelor se adaugă

activităţi complementare- meşteşuguri, artizanat, turism, cultura pomilor, a

legumelor, a plantelor de câmp, se poate sconta pe un venit acoperitor.

În aceste condiţii este necesar ca agroturismul să fie apreciat ca o bază de

plecare pentru un nivel superior economic şi pentru noi perspective ale

dezvoltăriii economice în acest spaţiu. El trebuie încurajat inclusiv prin punerea în

valoare a proiectelor care urmăresc pretecţia şi valorificarea patrimoniului natural,

istoric şi cultural, care constituie sursele principale de interes turistic.

Trebuie să menţionăm faptul că deosebit de importante pentru agroturism

sunt două opinii şi anume dezvoltarea rurală integrată prin agroturism echilibrat.

78

Dezvoltarea rurală integrată prin agroturism presupune participarea activă

a populaţiei la operaţiunile turistice de primire şi agreement, care trebuie efectuate

conform unor proiecte colective de dezvoltare locală.

Evitarea daunelor şi păstrarea avantajelor unui agroturism echilibrat pot fi

asigurate printr-o concepţie clară referitoare la dezvoltarea turistică locală, care

constă în necesitatea obţinerii unor produse alimentare de bază direct de la

producătorii agricoli, adaptarea industriilor locale şi arizanale la tradiţia culturală

a zonei, evitarea rutelor de transport agglomerate, asigurarea calităţii produselor şi

serviciilor din mediul rural, sau a oricăror iniţiative menite să creeze avantaje

financiare durabile populaţiei din mediul rural.

Deşi agroturismul reprezintă o oportunitate de multiplicare a veniturilor

populaţiei din mediul rural, printer condiţiile sale de reuşită se numără: nivelul şi

rentabilitatea investiţiilor din zonă, profesionalismul în materie de ospitalitate,

integrarea în reţelele locale şi naţionale de comercializare şi promovare a

produsului turistic, dezvoltarea noilor activităţi turistice în legătură cu alte

structuri locale.

Pe lângă avantajele economice şi financiare, agroturismul se constituie

într-un adevărat liant de coeziune socială între locuitorii din mediul rural,

pregătirea pentru primirea oaspeţilor putând determina reevaluarea trecutului,

imprimarea sentimentului de apartenenţă istorică la comunitate, şi dezvoltarea

spiritului antreprenorial.

Ca orice activitate economică, agroturismul, reprezintă o combinaţie a

elementelor negative şi pozitive care trebuie estimate şi dirijate în sensul dorit.

Agroturismul manifestă şi dezvoltă spiritul de întreprinzător şi o dinamică

de creaţie, de programare a unor activităţi viitoare, de rentabilitate, o etichetă

prorie muncii, economiei locale, investiţiilor.

Efectele sociale, culturale şi economice ale agroturismului au loc însă

etapizat. În prima etapă, are loc un process de imitaţie a unor activităţi incipiente

realizate în alte locaţii, îar în cea de-a doua etapă se realizează o încorporare şi o

absorbţie, unde agroturismul devin obiective de industrie şi comerţ ca orice

activitate.

Agroturismul trebuie să fie înţeles şi ca o consecinţă a tuturor proceselor

de industrializare, urbanizare şi de trecere la o economie a serviciilor. Efectele

agroturismului se intind asupra întregii structuri complexe a sistemului social, fără

a le putea izola.

79

Din punct de vedere economic, agroturismul poate avea o serie de efecte

pozitive, manifestate în primul rand prin cererea sporită de produse alimentare

care poate duce la dezvoltarea producţiei locale, învăţarea unor noi tehnici în

domeniuşi poate duce la intensificarea aprovizionării cu aceste produse şi deci la

autonomia zonelor în acest sens.

Acest fenomen poate avea ca efecte secundare apariţia unei industrii noi de

conservare a alimentelor, şi de asemenea un sistem de aprovizionare cu aceste

produse.

De asemenea, creşterea numărului de turişti cxare vin în mediul rural, şi

interesul crescut al acestora pentru anumite produse proaspete şi naturale, poate

duce la o intensificare a cererii pentru acestea şi şi implicit la o creştere a producerii

lor, sporind astfel veniturile producătorilor, care va permite modernizarea

instalaţiilor profesionale proprii (sere, solarii, amenajări piscicole, etc.)

Satele turistice situate în special în zonele montane sau premontane, reţin

populaţia, în special tânără, şi contribuie la perpetuarea activităţii forestiere, a

creşterii animalelor, sau a diferitelor meşteşuguri. În astfel de localităţi, prezenţa

turiştilor permite crearea unor fonduri de dezvoltare a noilor infrastructure, prin

taxele şi tarifele plătite pentru anumite utilităţi (muzee, parcări cu taxă, campări, etc).

De asemenea, prin noile condiţii cerute de clasificarea şi autorizarea

pensiunilor agroturistice, în localităţile rurale se dezvoltă activitatea de

gospodărire a apelor, modernizarea sistemelor de captare şi tratare a apei şi a

reţelei aferente, precum şi a sistemului de canalizare în mediul rural.

Ca activităţi economice, agroturismul modern, impune de asemenea

dezvoltarea reţelei automate de comunicaţii, şi servicii de telefon, fax, telegraf

puse la dispoziţia turiştilor la orice moment.

Efectele sociale ale agroturismului asupra localităţilor din mediul rural se

manifestă prin diferenţierea structurii sociale, deoarece multe persoane, în special

femeile, vor trece de la munca din agricultură la activităţile din sfera serviciilor,

manufactură şi artizanat, permiţând în acelaşi timp şi o mică diferenţierea

veniturilor familiale.

Pe lângă efectele economice şi sociale ale agroturismului, putem face

referire şi la unele efecte culturale, cum ar fi îmbunătăţirea activităţii de conservare

a monumentelor naturii, arhitectonice şi istorice, prin venituri specifice.

Prin veniturile superioare pe care le realizează persoanele implicate în

activitatea de agroturism, se manifestă fenomenul de creştere a capacităţii de

80

cazare sau de renovare a unor construcţii care se realizează prin valorificarea în

aceste construcţii a arhitecturii locale şi a materialelor de construcţie tradiţionale.

O altă incidenţă a agroturismului asupra culturii turistului venit în mediul

rural, este cea de socializare, dând posibilitatea cunoaşterii directe a realităţii vieţii

de la sat şi formarea unei anumite atitudini. În acelaşi timp, devine un factor de

formare a emoţiilor, şi în anumite condiţii, facilitează activităţi cu caracter creator.

5.2 UTILIZAREA RESURSELOR PRIN INTERMEDIUL

AGROTURISMULUI

Agroturismul este acea activitate care se desfăşoară în mediul rural,

valorificând resursele turistice locale (naturale, economice, culturale şi umane) ca

şi dotările şi echipamentele turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice.

Această activitate utilizează diverse spaţii de cazare: hanuri şi hoteluri rurale,

adăposturi, sate de vacanţă etc, şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru

larg de motivaţii: de tranzit sau itinerant cu valenţe cultural-cognitive, etc..

Agroturismul este o activitate susţinută de către micii proprietari de la ţară,

de obicei ca activitate secundară, activitatea desfăşurată în gospodăria proprie

rămânând deci principala ocupaţie şi sursă de venit.

Spaţiul rural prin componentele şi resursele sale, satisface un evantai larg

de motivaţii pentru turist: odihnă, recreere, sport, cură de aer sau balneară, oferind

agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de loisir.

Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a

resurselor mediului rural, cu potenţialul său agricol, silvic, turistic, uman, şi

tehnico-economic.

Agroturismul poat contribui la valorificarea resurselor şi la dezvoltarea

durabilă la nivel local sau regional prin folosirea durabilă a resurselor turistice,

menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural, integrarea

activităţilor de profil de prestări de servicii în planificarea şi strategia de

dezvoltare locală, sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a

comunităţii dar şi în protejarea naturii şi a valorilor culturale.

Utilizarea integrală a resurselor naturale, economice şi umane a unei zone

cu un bogat potenţial turistic se poate realiza prin implicarea comunităţilor locale

în sectorul turistic, prin sprijinirea grupurilor de iniţiativă pentru dezvoltarea şi

promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului înconjurător şi a

bunurilor culturale.

81

Din cele prezentate, putem afirma cu certitudine că agroturismul, are cele mai

mari implicaţii în valorificarea resurselor turistice locale şi în ridicarea nivelulu de trai

al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localităţii rurale şi comunităţii în

general, şi nu în ultimul rând în protejarea şi conservarea mediului natural şi construit,

în contextul unei activităţi economice bazate pe principii ecologice.

De aceea, interesul comunităţii locale în valorificarea resurselor este să

elaboreze o strategie de organizare, dezvoltare şi promovare a agroturismului cu

concurenţa tuturor agenţilor economici împlicaţi în desfăşurarea acestei activităţi.

Participarea comunităţii locale la promovarea acestor activităţi cu profil

turistic în mediul rural se poate realiza pe baza unui parteneriat între autorităţi şi

unele forme de asociere a proprietarilor de structuri de primire turistică, agenţii

economici din turism sau alte domenii conexe, care să ducă la o mai bună

organizare, dezvoltare şi promovare.

Aceste parteneriate de valorificare a resurselor se pot realiza doar printr-o

contribuţie financiară pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare economică

generală a localităţii cum ar fi: căi de acces, alimetare cu apă, încălzire,

telecomunicaţii, dotări tehnico-edilitare, dezvoltarea reţelei comerciale e

aprovizionare şi prestări de servicii, dezvoltarea şi diversifiacrea dotărilor de

agrement şi divertisment adaptate la specificul local, diversificareaactivităţilor

culturale, târguri, sau alte nanifestări, realizarea de microcomplexe de producţie

agroalimentară pentru aprovizionarea populaţiei şi a turiştilor cu produse locale.

Agroturismul ca activitate de economică este fundamental integrat în

cadrul mijloacelor rurale de primire unde pune în valoare potenţialul natural

cultural şi uman pe baza căruia se elaboreează şi promovează produsele turistice

la nivel local.

Principala caracteristică a agroturismului cu care se impune acest produs

turistic în faţa consumatorilor este gradul de compensare fizică şi spirituală a

deficienţelor ce însoţesc în multe situaţii viaţa din aglomeratele centre urbane. În

acest sens, considerăm că satele prezintă calităţi deosebite, care coincid şi generează

perspective pentru valorificarea bogatelor resurse pe care le înfăţişează în prezent

peisajul rural românesc. Se cunoaşte în prezent o întreagă tippologie de sate

turistice, în funcţie de situarea lor în teritoriu, accesibilitate, teritoriu condiţii fizico-

geografice, economice, sociale, culturale, istorice, care exprimă şi posibilităţile de

dezvoltare a agrementului rural. Sunt numeroase cazurile în care, cererea turistică

este influenţată în alegerea destinaţiei de formele de agrement şi animaţie sau

82

resursele prezentate de ofertanţi. În această direcţie, numeroase sate turistice oferă

câteva modalităţi originale de petrecere a timpului liber. Din acest punct de vedere,

cele mai solicitate sunt comunităţile rurale situate în spaţiul rural montan, colinar,

de litoral, care se bucură de prezenţa unor resurse naturale şi culturale deosebite,

care pot organiza activităţi recreative diversificate. Cu cât sunt mai originale aceste

manifestări, cu atât sunt mai atractive şi mai frecventate de turişti.

Toate dotările de agrement care se realizează la nivelul unei comunităţi

rurale devin bunuri de care pot beneficia şi populaţia locală, cu condiţia să nu

aducă influenţe negative asupra elementelor de baza ale culturii tradiţionale.

Dincolo de aceste măsuri de impulsionare a valorificării tuturor resurselor

prin activitatea de agroturism, trebuie să luam în considerare şi anumite programe

agricole şi susţinerea exploataţiilor agricole prin noi acşiuni sau desfăşurarea de

noi activităţi generatoare de venituri: culturi legumicole de trufanda, horticultură,

creşterea cailor sau a animalelor de agrement, artizanat, etc.

Se poate afirma că agroturismul trebuie să contribuie într-o primă etapă la

valorificarea tuturor resurselor şi dezvoltarea exploataţiilor agricole, iar apoi, prin

consolidarea şi dezvoltarea sa, ca o premisa de a asigura dezvoltarea socio-

economică în plan local şi regional.

În prezent, ospitalitatea, calitatea primirii şi calitatea mediului sunt punctele

forte ale agroturismului românesc. Putem afirma cu certitudine că reuşita dezvoltării

agroturismului depinde de valorificarea corespunzătoare a patrimoniului cultural şi

de diversificarea structurilor de agrement destinate turiştilor.

Tinerii locuitori, dar şi turiştii vor aprecia mai mult spaţiul rural, cu cât

viaţa culturală va fi mai diversă, mai animată, fără însă a conduce la pierderea

unui mod de viaţă autentic.

Turistul de astăzi caută înainte de toate un loc plăcut, unde poate întâlni un

stil de viaţă agreabil şi unde nu lipsec mijloacele de recreere şi divertisment.

5.3 CĂILE ŞI MIJLOACELE FOLOSITE PENTRU PRACTICAREA

EFICIENTĂ A AGROTURISMULUI

Punctul de plecare în definirea formelor organizatorice de dezvoltare ale

agroturismului îl constituie oportunităţile create de cadrul legislativ existent.

Prin efectul Legii nr. 21/1994, se pot crea şi organiza forme asociative cu

personalitate juridică de tipul organismelor neguvernamentale, care pot avea drept

scop dezvoltarea societăţii rurale în ansamblul său şi promovarea agroturismului.

83

Organizaţiile non-profit pot sprijini, la rândul lor crearea de agenţi economici

specializaţi care să fie îndrumaţi şi sprijiniţi în realizarea unei strategii de

dezvoltare a agroturismului la nivel local, regional, naţional şi internaţional.

Decretul Lege nr. 54/1990 privind libera iniţiativă pune în evidenţă

materializarea atuurilor unei persoane sau a asociaţiilor familiale de a dezvolta

activităţi de anvergură mai mică pe linia agroturismului. Formele de organizare a

agroturismului prin intermediul agenţilor economici rezultaţi în baza prevederilor

Decretului Lege nr. 54/1990 şi a Legii nr. 31/1991 (privind organizarea şi

funcţionarea societăţilor comerciale), sunt specifice zonelor cu vocaţie turistică,

care dispun de multe avantaje în realizarea de activităţi turistice rurale. Scopul

principal al acestor agenţi este profitul, prin valorificarea resurselor locale,

specifice activităţii de turism.

Nivelul actual al dezvoltării agroturismului din România este determinat,

în principal, de acţiunile întreprinse de aceste organizaţii neguvernamentale care

au început să activeze după 1990. Dimensiunile în timp şi spaţiu ale dezvoltării

coordonatelor agroturismului sunt foarte mari, fapt care creează premisele

multiplicării coeziunii tuturor formelor de organizare, câteva din realizările unora

dintre aceste forme asociative, care au contribuit la dezvoltarea şi implementarea

agroturismului în România.

Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană (FRDM) s-a înfiinţat în

anul 1991 şi a elaborat un vast program privind dezvoltarea şi implementarea

agroturismului în România. În cadrul acestui program au fost iniţiate şi susţinute

propuneri legislative care au contribuit la înlăturarea vidului legislativ care exista

până la momentul respectiv în domeniul agroturismului. FRDM a promovat un

proiect de lege pentru susţinerea agroturismului , a derulat un program PHARE şi

a asigurat o bază de date necesară editării unui ghid agroturistic cu primele 2000

de gospodării atestate în perioada 1991-1994.

Acţiunile promoţionale în domeniul turismului vizează atât atragerea unor

noi clienţi, cât şi păstrarea celor vechi adresându-se, direct, sau prin reţelele de

intermediari, fie întregului public, fie unor categorii bine identificate de clienţi.

Date fiind legăturile foarte strânse dintre promovare şi vânzări, literatura de

specialitate (Gherasim T, Gherasim D., 1999, Marketing turistic, Ed. Economică,

Buc.) menţionează că în agroturismul se poate acţiona în două direcţii:

promovarea imaginii, având în centrul atenţiei destinaţiile turistice pe care

urmăreşte să le facă cunoscute şi promovarea vânzărilor, care implică nemijlocit

operaţiunile de comercializare.

84

De asemeni, promovarea pensiunilor turistice şi agroturistice se realizează

prin mai multe forme şi mijloace publicitare ( Glăvan V.,2002 Agroturism,

Ecoturism, Ed. Alma Mater, Sibiu, ) şi anume:

• înscrierea în cataloagele de promovare a ofertei agroturistice

specifice:

• tipărirea de către prestatorii de servicii turistice (fermieri sau

asociaţii turistice locale) de pliante, hărţi, ghiduri etc.;

• promovarea prin mass-media (audio-vizuală, presa scrisă);

• promovarea prin intermediul unor agenţii turistice

touroperatoare sau detailiste, interne sau străine, alţi agenţi

economici interesaţi;

• prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziţii şi burse de

turism; prin Legea nr. 187/1998 privind aprobarea OUG nr.

63/1997, art. 2, alin. D, Ministerul Turismului oferă

„Prezentarea gratuită a ofertei turistice a pensiunilor turistice

şi agroturistice în materiale de promovare turistică şi în acţiuni

de promovare întreprinse de birourile de informare turistică din

ţară şi din străinătate ale ministerului“;

• colaborarea cu diverse organisme specializate interne (OVR,

ANTREC şi filiale judeţene) sau internaţionale (EUROGÎTES,

alte asociaţii europene de profil);

• promovarea ofertei agroturistice prin reţeaua INTERNET.

Pentru a fi eficientă, acţiunea de promovare trebuie să fie prezentă la toate

nivelurile.

La nivelul gospodăriilor aceasta se poate realiza prin editarea de ghiduri

proprii sau pliante în care să fie prezentată atât gospodăria respectivă cât şi

împrejurimile, cu zonele de atracţie. În materialul publicitar respectiv se

recomandă a fi prezentat pe scurt şi satul, comuna din care face parte gospodăria,

avându-se în vedere următoarele elemente(Mitrache Şt. Şi colab):

• situarea gospodăriei în vatra satului;

• terenuri de sport şi agrement în apropiere sau în zonă;

• câte mese pot fi asigurate (mic dejun, prânz, cină) şi felul meselor

ce pot fi asigurate (aniversări, banchete, mese în familie, mese

oficiale, mese pentru evenimente familiale – nunţi, botezuri etc.);

85

• informaţii despre bucătăria familiei (mâncăruri şi produse

specifice);

• pajişti pentru jocuri, şezlonguri;

• dacă sunt admise animalele turiştilor;

• informaţii despre gospodărie;

• condiţii de cazare şi confort;

• informaţii privind preţul cazării, al mesei şi al serviciilor etc.;

• schiţă cu amplasarea gospodăriei faţă de şosele, drumuri şi căi

de acces, cu toate informaţiile necesare pentru identificarea

gospodăriei în funcţie de mijloacele de transport cu care se

deplasează turistul;

• alte elemente specifice de reclamă a gospodăriei (artizanat,

meşteşuguri, produse agroalimentare specifice).

În situaţia în care o gospodărie nu dispune de resursele financiare necesare

realizării unui astfel de material, care va întocmi o fişă, însoţită de o prezentare

grafică sugestivă, incluse ulterior într-un material de promovare mai amplu, la

nivel de zonă, judeţ etc.

La nivel de sat, comună, zonă agroturistică, promovarea se poate face prin

intermediul unui material publicitar scris – ghid turistic de exemplu, sau sub

forma unei casete video, care să prezinte imagini sugestive din zona respectivă.

Indiferent de prezentare, materialul trebuie să inventarieze totalitatea

gospodăriilor care sunt amenajate pentru turism dar va include şi informaţii

referitoare la ansamblul teritoriului, elemente de inedit care pot fi întâlnite etc.

La nivel regional se va avea în vedere elaborarea unui material mai amplu,

care să surprindă mai multe elemente caracteristice ale ansamblului respectiv (de

exemplu: turism rural în Ţara Oaşului, agroturism în Bucovina, agroturism în

Oltenia).

În fine, la nivel naţional, se poate concepe un ghid, un îndrumar

agroturistic, ce poate orienta un potenţial turist. La acest nivel, informaţiile oferite

vor fi de ordin general, urmând ca amănuntele să fie oferite de agenţiile

specializate, prin lucrătorii acestora. Acest ghid poate cuprinde lista agenţiilor

teritoriale, cu adresele şi numerele lor de telefon.

După caracterul informaţiilor pe care le conţin, materialele publicitare

elaborate se pot clasifica în: materiale ce conţin informaţii de detaliu şi materiale

ce conţin informaţii generale.

86

Dacă în privinţa materialelor cuprinzând informaţii generale, creativitatea,

inventivitatea, originalitatea, pot fi avute în vedere pentru ca alături de elementele

concrete să contribuie la realizarea unui material atractiv şi interesant, în cadrul

materialelor incluzând informaţii de detaliu, situaţia este diferită. Acest gen de

materiale publicitare trebuie să fie foarte concrete şi cât mai sugestive. Se

recomandă ca ele să conţină în mod obligatoriu:

• prezentarea cât mai amănunţită a gospodăriei: număr de

camere, număr de locuri de cazare în fiecare cameră,

amplasarea gospodăriei, posibilităţi de alimentare cu apă (caldă

şi/sau rece), dotări amenajări, posibilităţi de încălzire, alte

informaţii despre gospodărie (număr de animale, felul acestora,

suprafaţa de teren a gospodăriei) etc.;

• prezentarea modului în care se poate ajunge în satul, zona

respectivă: mijloace de transport, felul acestora, durata

călătoriei, distanţa faţă de cele mai apropiate oraşe;

• prezentarea celor mai interesante elemente ale programului

agroturistic (acele aspecte care pot trezi interesul turiştilor).

La acestea se adaugă o serie de modalităţi de promovare specifice

agroturismului:

• organizarea de mese, pe anumite trasee turistice frecventate

(hanuri, moteluri), cu mâncăruri tradiţionale sau degustări de

vinuri, fructe sau alte produse specifice, prilej cu care vor putea

fi distribuite şi pliante prezentând zona şi posibilităţile de

practicare a agroturismului;

• publicitatea făcută cu prilejul unor târguri, sărbători locale,

manifestări prilejuite de anumite obiceiuri (agricole îndeosebi);

• organizarea unor expoziţii cu imagini din diferite gospodării

care, la rândul lor, pot fi considerate expoziţii în miniatură

pentru că dispun de o varietate de produse de artă populară

tradiţională (cusături, împletituri, vase de lut etc.).

Difuzarea materialelor publicitare poate fi făcută prin intermediul

agenţiilor de turism specializate sau prin participarea unui agent de agroturism la

târgurile zonale ce au loc în diferite momente ale anului şi cu diverse prilejuri.

În cadrul activităţii de promovare a agroturismului, un rol important poate

fi jucat de promovarea unor produse agricole. Presupunând, de exemplu, că într-o

87

zonă este bine reprezentată producţia pomicolă, se pot constitui două-trei grupe de

gospodării care se vor specializa într-o anumită direcţie de valorificare: una dintre

grupe se va specializa în efectuarea curelor de fructe, agenţiile care se ocupă de

agroturism preocupându-se să facă reclamă acestor gospodării, în vederea

degustării fructelor; o altă grupă de gospodării va fi sprijinită în prelucrarea

industrială, cu reţete tradiţionale, tipice zonei respective (peltea, gem, dulceaţă),

pentru care se vor obţine preţuri corespunzătoare unui produs obţinut în condiţii

manufacturiere; în fine, alt grup de gospodării, ce dispun de o suprafaţă mai mare,

va fi sprijinit în organizarea prelucrării mecanizate a fructelor cu mici maşini

frigorifice. Vor fi ambalate mici cantităţi de fructe proaspete, aspectuoase, care

vor face, indirect, prin vânzare, publicitate zonei respective.

Totuşi, promovarea nu se referă numai la imagine, text şi sunet. Casele,

vitele, fermele, gospodăriile, mediul natural sau elemente ale acestuia prezentate

într-un pliant, nu sunt suficiente pentru a asigura calitatea politicii de promovare.

Reuşita promovării depinde, într-o măsură destul de mare şi de continuitatea ei.

Ideea de bază a promovării agroturismului este aceea a prezentării unei

„promisiuni“, potrivit căreia clienţii care vor veni vor beneficia de facilităţile

enumerate, având ca rezultat obţinerea satisfacţiei dorite. Câştigarea unui nou

client trebuie să fie urmată de păstrarea acestuia, revenirea lui la destinaţia

respectivă. În aceste condiţii, ambianţa, ospitalitatea, atitudinea gazdelor, sunt

factori importanţi care influenţează rezultatele politicii de promovare, mai ales

datorită faptului că nu pot fi redate cu uşurinţă de mijloace şi suporturi tehnice,

oricât de performante ar fi ele şi oricât de adecvat ar fi mesajul comunicat.

Site-urile Web reprezintă un instrument excelent pentru a furniza

informaţii de calitate şi pentru a promova într-un mod profesionist toate atracţiile

turistice şi etno-culturale de care dispune românia, turismul fiind una din afacerile

care pot exploata Internet-ul la maxim.

Agenţiile de turism au fost printre primele întreprinderi care au sesizat şi

valorificat potenţialul Internet-ului, şi şi-au realizat pagini de prezentare – pagini

web – prin care şi-au apropiat ofertele de potenţialii clienţi, aflaţi la mii sau zeci

de mii de kilometri depărtare. Aceste pagini web pot fi considerate „pliante

electronice“, care pot fi procurate şi citite de către orice persoană conectată la

Internet, din orice colţ al lumii.

În acest „pliant“ pot fi descrise serviciile oferite, infrastructura existentă

etc. într-un mod extrem de tentant pentru potenţialul client, cu ajutorul unor

88

prezentări grafice, video şi audio. Printre facilităţile oferite de acest mijloc de

promovare se numără şi posibilitatea introducerii unor formulare pentru rezervare

şi a unor chestionare interactive pentru a putea studia direcţiile de orientare ale

pieţei turistice rurale. De asemenea, consultarea de către un prestator de servicii

turistice a paginilor firmelor concurente îi face cunoscutp în orice moment situaţia

în care se află în raport cu concurenţa.

Prezenţa pe Internet a unei firme impune promovarea unui anumit tip de

imagine: aceea a unei firme serioase şi puternice, prospere şi moderne, pentru a

putea fi considerată un partener de afaceri cu statut şi drepturi egale de către

potenţialii furnizori sau beneficiari.

În ultimii ani, această metodă de promovare a serviciilor turistice a căpătat

amploare şi în ţara noastră, acum fiind utilizată de câteva zeci de mii de firme

româneşti.

www.RoTravel.com este primul site românesc de promovare turistică a

ţării, care în scurt timp a reuşit să adune la un loc ofertanţi de produse turistice şi

clienţi potenţiali, fiecare având posibilitatea de a se prezenta sau de a alege într-un

mod civilizat, fără a face eforturi de căutare sau financiare pentru a-şi putea

procura informaţiile dorite. Acest site este realizat de firma Norbert Computer, o

firmă specializată în dezvoltarea de servicii de promovare a turismului românesc

pe Internet.

89

CAP VI LEGISLAŢIA SPECIFICĂ AGROTURISMULUI

6.1. CADRUL JURIDIC PRIVIND AGROTURISMUL ÎN ROMÂNIA

Dezvoltarea impetuoasă a turismului, inclusiv a agroturismului, a impus

elaborarea unor norme juridice care reglementează condiţiile, formele, teritoriile,

relaţiile, precum şi alte aspecte care caracterizează această activitate. Aceste

norme se constituie într-un pachet de legi, hotărâri, instrucţiuni etc., într-un număr

mai mic sau mai mare, mai ample sau mai restrânse, cu influenţă mai mare sau

mai redusă asupra activităţii turistice şi cu conţinut specific fiecărei ţări iar în

cadrul acestora diferenţiat pe zone, în funcţie de factorii naturali, economici,

sociali, de tradiţie şi efectul asupra celor care practică turismul (ofertanţi şi

beneficiari).

Cadrul juridic al activităţii de turism şi agroturism, sub toate formele, are,

în principal, menirea să stimuleze şi să protejeze această activitate, să promoveze

studiile şi cercetările în domeniu, să reglementeze relaţiile dintre solicitanţi şi

ofertanţi şi în interiorul acestora, precum şi obligaţiile ce revin participanţilor la

activitatea de turism faţă de mediul înconjurător şi faţă de stat.

În România, unde agroturismul se manifestă mai modest ca fenomen şi se

practică de dată mai recentă, comparativ cu ţările cu tradiţie în acest domeniu şi

legislaţia aferentă este, de asemenea, mai săracă şi mai puţin cuprinzătoare.

Este cunoscut faptul că agroturismul reprezintă un fenomen care datează

din timpuri străvechi, concretizat în acordarea de masă şi cazare de către ţărani

drumeţilor care parcurgeau drumuri mai lungi şi înnoptau în diferite localităţi.

Această activitate nu era încă reglementată prin acte juridice şi nici îndrumată,

sprijinită sau controlată. Ea se realiza ad-hoc pe baza înţelegerii dintre cei doi

parteneri. De multe ori, gazda nu percepea nici o plată pentru serviciile oferite,

manifestând în acest fel tradiţionala bunătate a românului.

Odată cu extinderea turismului, inclusiv a agroturismului, a apărut

necesitatea elaborării unor studii şi cercetări, precum şi a unei legislaţii

corespunzătoare. pentru mediul rural, respectiv agroturism, primele acţiuni s-au

întreprins în deceniul al şaptelea al secolului trecut pentru turiştii aflaţi pe litoralul

românesc al Mării negre şi în Delta Dunării.

90

În anul 1972, în baza Ordinului Ministerului Turismului nr. 297, Centrul

de Cercetări pentru Promovarea Turismului Internaţional selectează şi introduce în

circuit 118 localităţi rurale din România iar în anul 1973, prin Ordinul nr. 774 al

aceluiaşi minister sunt declarate experimental 13 localităţi rurale: Bogdan Vodă,

Fundata, Hălmagiu, Lereşti, Murighiol, Răşinari, Rucăr, Sibiel, Sfântul Gheorghe,

Şirnea, Tismana, Vatra Moldoviţei şi Văideni. Dar aceste acte normative n-au fost

de bun augur pentru că în anul 1974 prin decretul 225 este interzisă cazarea

turiştilor străini în locuinţele persoanelor particulare, fapt care a însemnat

nefuncţionalitatea localităţilor agroturistice stabilite prin OMT nr. 774. Au mai

rămas valabile doar unele sate în care ONT Carpaţi transporta turişti pentru a

participa la diferite manifestări cultural-folclorice.

Abia în deceniul trecut se reia activitatea turistică în mediul rural şi chiar

în anul 1990 apare Hotărârea de Guvern nr. 438 privind înfiinţarea Comisiei

Zonei Montane, precum şi Hotărârea de Guvern nr. 688 care stabileşte atribuţiile

acestei comisii. În anul 1993 comisia se reorganizează şi atribuţiile ei sunt

preluate de Federaţia Română pentru dezvoltare Montană. Ulterior, prin

Ordonanţa de Guvern nr. 62/1994 şi Legea 145/1994 apar noi reglementări în

domeniul practicării turismului în România.

Normele juridice de bază pentru practicarea agroturismului în ţara noastră

sunt reprezentate de Ordonanţa guvernului nr. 63/1997, privind stabilirea unor

facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural şi Legea nr. 187/1998, pentru

aprobarea Ordonanţei de guvern, care prevede şi unele modificări ale ordonanţei

de guvern.

Din conţinutul lor rezultă că statul român sprijină persoanele fizice,

asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care au ca obiect de activitate

prestarea de servicii în pensiuni turistice şi agroturistice.

Persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale menţionate

beneficiază de următoarele înlesniri: comisiile locale pot pune la dispoziţie terenuri

necesare construirii, dezvoltării şi exploatării de pensiuni turistice şi agroturistice;

acordarea de priorităţi pentru instalarea de linii de telecomunicaţii, racordarea la

reţeaua electrică, de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi la reţeaua de gaz

metan; asistenţă tehnică de specialitate, sub toate formele de către Ministerul

turismului; prezentarea gratuită de către Ministerul Turismului a efectelor

pensiunilor turistice şi agroturistice privind promovarea, prin birourile de informare

turistică din ţară şi din străinătate; includerea în programele instituţiilor de

91

învăţământ cu profil turistic şi agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice şi

agroturistice, scutirea de la plata impozitului pe venit sau profit, pe o perioadă de 10

ani din momentul punerii în funcţiune a pensiunii turistice sau agroturistice; plata în

tariful de uz casnic a consumurilor de energie electrică şi gaz metan, respectiv a

tarifelor pentru persoane fizice a serviciilor de telecomunicaţii utilizate de pensiunile

turistice şi agroturistice; arendarea de credite cu dobândă preferenţială pe o perioadă

de maximum 10 ani pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de cazare,

dobânda reprezentând 50% din cea practicată pe piaţa bancară.

Potrivit aceloraşi norme juridice, pensiunile agroturistice sunt amplasate în

mediul rural, cu o capacitate de cazare de până la 10 camere şi maximum 30

locuri (paturi) şi care funcţionează în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri special

construite pentru a asigura condiţii de cazare şi servirea mesei cu produse proprii

din gospodăria agricolă. Pe lângă activitatea de cazare şi servire a mesei,

pensiunile turistice şi agroturistice oferă turiştilor servicii de agrement, excursii,

distracţii, activităţi culturale şi sportive etc.

Legea prevede, de asemenea, ca pensiunile turistice şi agroturistice să-şi

menţină obiectul de activitate pe toată durata cât beneficiază de scutiri de impozite

şi celelalte facilităţi. În caz contrar, dacă activitatea este întreruptă pe o perioadă

mai mică decât dublul perioadei de scutire, ele sunt obligate să verse la bugetul de

stat sau la bugetele locale impozitul pe venit, respectiv profit, raportat la întreaga

perioadă de scutire.

Pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de prestările de servicii gratuite

şi asigurarea sumelor necesare acordării de credite cu dobândă preferenţială, legea

prevede constituirea unui fond special pentru dezvoltarea şi promovarea

turismului, inclusiv a agroturismului.

Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului are la bază

Ordonanţa de Guvern nr. 8 din 30 I. 1998. În perioada care a urmat, această ordonanţă

a suferit numeroase intervenţii de modificare şi completare concretizate în Ordonanţa

de guvern nr. 43 din 27 iulie 1998, Hotărârea de Guvern nr. 511 din 27 august 1998,

Hotărârea de Guvern nr. 712 din 2 septembrie 1999, Legea nr. 23 din 27 martie 2000,

Hotărârea de Guvern nr. 296 din 8 martie 2001, Hotărârea de Guvern nr. 423 din 25

aprilie 2001 şi Hotărârea de Guvern nr. 619 din 27 iunie 2001.

Din aceste acte normative rezultă că Bugetul Fondului special pentru

promovarea şi dezvoltarea turismului, inclusiv a agroturismului, se aprobă anual

ca anexă la legea bugetului de stat şi se gestionează de către ministerul turismului.

92

Constituirea fondului special are la bază numeroase surse, între care

contribuţia pentru turism de 3% plătită de agenţii economici, persoane fizice şi

juridice, cu unele excepţii şi contribuţia din veniturile turistice (veniturile din

cazare, din alimentaţia publică, din activitatea de agrement, din transporturi,

comisioane, alte venituri) sunt esenţiale, venitul net al Institutului Naţional de

Formare şi management pentru turism etc.

Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului are ca scop

asigurarea întregii activităţi turistice iar sumele alocate pentru diferite activităţi au

în vedere importanţa acestora şi efectul final al activităţii respective. De

asemenea, Fondul special se redistribuie ţinând seama de anumite priorităţi în

activitatea turistică, cum ar fi de exemplu: finanţarea programelor de creare şi

dezvoltare a produselor turistice interne şi internaţionale; acordarea de credite pe

termen mediu, cu dobândă preferenţială, pentru proiecte de investiţii în turism;

acţiuni de conştientizare, educare şi formare a turiştilor şi a populaţiei cu privire la

turism; protecţia şi conservarea mediului înconjurător; programe de informatizare;

programe pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor în turism şi testarea calităţii

acestora; programe şi acţiuni de instruire şi de formare profesională de

specialitate; alte acţiuni.

În cadrul scopului principal se mai înscriu creşterea calităţii serviciilor

turistice, crearea de noi locuri de muncă în turism, creşterea veniturilor valutare

din activitatea turistică, crearea şi reabilitarea de programe turistice pentru

România, sprijinirea componentelor turistice de dezvoltare locală şi regională,

stimularea parteneriatului dintre sectorul public şi particular în turism, creşterea

eficienţei utilizării resurselor turistice, naturale şi antropice.

Accesul la Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului în

vederea realizării de proiecte destinate acestui scop îl pot avea, conform legislaţiei

în vigoare, persoane juridice române care au în obiectul lor de activitate turismul

sau al căror scop îl constituie promovarea şi dezvoltarea turismului, precum şi

persoane fizice sau asociaţii familiale cu domiciliul în România, autorizate în

activitatea de turism, conform legislaţiei în vigoare.

Aceleaşi acte normative precizează că nu pot fi finanţate proiecte propuse

de persoane juridice române autorizate dar care sunt declarate, conform legii, în

incapacitate de plată, care au plăţile/conturile blocate conform unei hotărâri

judecătoreşti rămase definitivă, care nu au achitat la termen contribuţia pentru

turism de 3% la Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, care

93

au restanţe la plata impozitelor şi taxelor datorate la bugetul de stat, bugetul

asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi la fondurile speciale, precum şi

persoanele fizice care se fac vinovate de declaraţii false cu privire la situaţia lor

economică, care au încălcat, cu bună ştiinţă, prevederile unui alt contract finanţat

din fonduri publice sau au fost condamnate pentru furt, abuz de încredere,

gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, dare sau luare de mită, mărturie

mincinoasă, fals, uz de fals, deturnare de fonduri şi alte încălcări legale.

Ministerul Turismului, în calitate de ordonator principal de credite, are

responsabilitatea directă de a cheltui in exclusivitate, a tuturor fondurilor, în

scopul pentru care au fost create iar controlul respectării acestei prevederi se face

potrivit legislaţiei în vigoare.

Actele normative menţionate prevăd, de asemenea, ca disponibilul

fondului existent la finele omului să se raporteze în anul următor, având aceeaşi

destinaţie.

Au apărut organisme neguvernamentale interesate de dezvoltarea

turismului rural şi agroturismului, cum sunt: Federaţia Română pentru

Dezvoltare Montană (1991), Asociaţia turistică Botiza (1993), Fundaţia

turistică „AGRO-TUR”, OSR (1994), Asociaţia „Operaţiunea Satele

Româneşti”, 1991, Asociaţia de Turism Montan Prahova, Agenţia Română

pentru Agroturism (1993) (95).

După anul 1990, au manifestat interes pentru dezvoltarea turismului rural

şi unele organisme guvernamentale cum sunt: Autoritatea Naţională pentru

Turism, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Apelor, Ministerul Tineretului şi

Sportului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, institutele de cercetări: Institutul de

Cercetare-Dezvoltare în Turism, Institutul de Geografie, Institutul de Economie

Agrară), Centrul de Informare Economică Bucureşti, instituţii de învăţământ

superior, liceal, postliceal, din reţeaua de stat şi particulară, fundaţii şi asociaţii

preocupate de comunitatea rurală şi de viitorul acesteia.

Dintre societăţile comerciale cu activitate în domeniul turismului rural

amintim: Fundaţia „Ţara Dornelor” din Vatra Dornei, „Branimpex” din Bran,

„Trans Tour” SRL Praid, jud. Harghita, S.C. „Drăguş” Covasna, „Dublian”

SRL – Câmpulung, „Ovidiu Tour” Bran etc., în total circa 25 de tour-operatori.

Dintre acestea se remarcă activitatea S.C. „Branimpex” SRL din Bran, jud.

Braşov, care închiriază circa 150 de case în satele Bran, Moieciu, Sirnea şi

Fundata, turiştilor din Germania, SUA, Franţa, Marea Britanie etc.

94

În scopul promovării turismului rural, al informării profesionale a celor ce

vor să se orienteze spre acest nou domeniu a luat fiinţă, încă din 1994, Asociaţia

Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).(192)

ANTREC este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, nonprofit,

membră a Federaţiei Europene de Turism Rural EUROSITES. Asociaţia

Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural, a luat fiinţă în anul 1994, având

în prezent o reţea de 30 de filiale din tot atâtea judeţe, cu un număr de aproximativ

2300 membri, peste 2500 de pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice omologate,

însumând circa 7500 camere.

Scopul ANTREC este de a identifica şi promova potenţialul turistic rural,

de a organiza cursuri de pregătire profesională pentru gazde, agenţii de turism

rural prin seminarii, cursuri de scurtă şi lungă durată, schimburi de experienţă şi

de a organiza campanii de publicitate pentru unităţile clasificate şi omologate.

În anul 1994 apar şi primele reglementări legale în turismul rural

românesc: Ordonanţa Guvernamentală nr. 62/1994 şi Legea nr. 145/1994 care au

introdus unele facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism, rural în zona

montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre.

Pensiunile şi fermele agroturistice, indiferent de amplasament se clasifică

potrivit normelor aprobate prin Ordinul Ministrului turismului nr. 20 din aprilie

1995, publicat în Ministerul Oficial al României, partea I, nr. 101, din 25 mai

1995.

Acest ordin este completat cu Ordinul nr. 56 din 27 iunie 1995 pentru

aprobarea Normelor metodologice şi a criteriilor privind clasificarea pe stele şi

categorii a structurilor de primire turistice, publicat în M.O. al României nr. 220

din 25.09. 1995.

În temeiul Hotărârii de Guvern nr. 77/1996, "staţiunea turistică este

definită ca fiind „localitatea cu funcţie turistică specificată, dotată cu resurse

naturale şi cu structuri necesare valorificării şi practicării turismului” care

îndeplineşte anumite condiţii privind cadrul şi calitatea mediului, accesul în

staţiune, utilităţi, structurile de primire turistice.

Referindu-ne la eforturile care s-au făcut în Bucovina putem prezenta

câteva rezultate pozitive şi anume (186) – înfiinţarea în 1992 în cadrul grupului

şcolar Dorna Condrenilor – a primei şcoli postliceale de tehnicieni în agroturism

montan din România la iniţiativa fostei Comisii a zonei Montane, din cadrul

Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.

95

- 1994, înfiinţarea Federaţiei Agricultorilor de Munte – Dorna.

- 1998, a început activitatea de formare şi pentru agroturism în cadrul

Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi

(CEFIDEC), cu un laborator practic de agroturism, respectiv artă

culinară şi servire.

Începând cu anul 1997 prin Ordonanţa Guvernului nr. 63/1997, publicată

în Monitorul Oficial al României nr. 226 din 30.08./1997 se stabilesc anumite

facilităţi privind dezvoltarea turismului rural.

Conform acestei ordonanţe, persoanele fizice, asociaţiile familiale şi

societăţile comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii

turistice în pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice clasificate, beneficiază de

anumite facilităţi acordate potrivit legii întreprinderilor mici şi mijlocii şi de

anumite facilităţi cum ar fi: suprafeţe de teren pentru construirea şi dezvoltarea

pensiunilor agroturistice, priorităţi la instalarea de linii de telecomunicaţii,

asistenţă tehnică de specialitate, cuprinderea ofertei pensiunilor agroturistice în

materialele de promovare turistică editate de Ministerul Turismului, scutirea de

plata impozitului pe venit pe o perioadă de 10 ani, în situaţia în care capacitatea de

cazare este de maximum 10 camere.

Prin H.G. nr. 522 din 22 iunie 2000, Guvernul României aprobă Programul

special pentru zonele defavorizate, intitulat „Sprijinirea activităţilor agricole din

mediul rural”, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 314 din 6 iunie 2000,

care are ca obiective printre altele şi dezvoltarea spiritului antreprenorial şi creşterea

nivelului de pregătire a întreprinzătorilor din mediul rural.

Prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 61/1999 se elaborează omologarea

pensiunilor turistice şi clasificarea acestora.

În contextul sprijinirii de către stat a dezvoltării turismului rural, Guvernul

României a emis o serie de hotărâri şi ordonanţe, cum ar fi: Hotărârea nr. 296 din

8 martie 2001 pentru aprobarea Programului de marketing şi promovare turistică

pentru anul 2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 140 din 21 martie

2001 şi Hotărârea nr. 619 din 27 iunie 2001 privind completarea anexei la

Hotărârea Guvernului nr. 286/2001.

Programul avea ca obiective: îmbunătăţirea imaginii produsului turistic

românesc pe pieţele externe, stimularea parteneriatului dintre sectorul public şi

conştientizarea rolului, importanţei turismului în economia naţională şi stimularea

cererii turistice interne şi internaţionale.

96

Dincolo de cadrul legal care reglementează, într-o oarecare măsură

modestă şi puţin detaliată, se impune un efort susţinut din partea administraţiilor,

la nivel central şi mai ales local, în sprijinirea iniţiativei dezvoltării potenţialului

turistic regional şi local.

La sprijinirea cu resurse financiare şi logistice a unor programe de

dezvoltare a turismului rural trebuie să se implice atât guvernul, dar mai ales

organele administraţiei locale, cât şi organizaţiile neguvernamentale.

Comunităţile locale cu potenţial turistic trebuie susţinute prin investiţii

economice, facilităţi financiare şi suport de consiliere, măsuri de conservare a

ecosistemelor naturale, companii de marketing turistic şi oportunităţi de training

în evidenţierea iniţiativelor de dezvoltare a fermelor agroturistice.

Deşi recunoaşterea internaţională devenise o certitudine, atingerea

standardelor oferite turiştilor necesita anumite amenajări interioare şi exteriorare

ale gospodăriilor-gazdă (intrarea separată pentru turişti, grupuri sanitare pentru

aceştia, parcări acoperite etc.). Pentru realizarea acestora erau şi mai sunt şi acum,

necesare importante sume de bani. Din fericire, intervenţiile şi memoriile la

Guvern nu au rămas fără un răspuns, din contră, când acesta a venit, a fost chiar

mulţumitor. Astfel că, Ordonanţa de Guvern 63/1997, privind stabilirea unor

facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural, venită în completarea Legii nr.

145/1994, a mai uşurat din problemele proprietarilor de pensiuni turistice şi, în

general, a practicanţilor de turism rural din România.(165) Conform acestei

ordonanţe, „persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care

au ca obiect unic de activitate asigurarea serviciilor turistice în pensiuni turistice

şi pensiuni agroturistice beneficiază de scutire de plata impozitului pe venit,

respectiv pe profit, pe o perioadă de 10 ani.” În varianta adoptată de Camera

Deputaţilor, ordonanţa prevede că persoanele fizice şi juridice menţionate pot

beneficia de credite cu dobândă preferenţială, acordate pe o perioadă de maximum

zece ani. Pentru astfel de credite, acordate pentru dezvoltarea şi amenajarea

capacităţilor de cazare, dobânda va fi stabilită la un nivel reprezentând 50% din

valoarea dobânzilor practicate pe piaţa bancară. Asigurarea sumelor necesare

acordării de credite preferenţiale se face din Fondul special pentru dezvoltarea şi

promovarea turismului, în limitele prevăzute de Ministerul Turismului.(174)

Potrivit prevederilor aceleiaşi ordonanţe, pensiunile turistice şi cele

agroturistice vor plăti energia electrică şi gazul metan consumate la tariful stabilit

pentru consumul casnic, iar serviciile de telecomunicaţii la tariful pentru persoane

97

fizice. Pensiunile au beneficiat, de asemenea, de acordarea de priorităţi la

instalarea de linii pentru telecomunicaţii, la racordarea la reţeaua electrică, de

alimentare cu apă şi gaz metan, precum şi la sistemul de canalizare.

Din păcate aceste oportunităţi nu au fost menţinute în totalitate, astfel că

de la începutul anului trecut s-a reintrodus impozitarea întreprinzătorilor pe

veniturile/profiturile obţinute, iar obţinerea creditelor a fost destul de dificilă. De

asemenea, se consideră, drept ridicată, taxa de autorizare solicitată deţinătorilor de

pensiuni de către Oficiul de Autorizare şi Control în Turism din cadrul Autorităţii

Naţionale de Turism.(189)

Conform prevederilor Ordinului Ministrului Turismului 510/2002,

amplasarea pensiunii turistice rurale trebuie să fie realizată în locuri ferite de

poluare şi de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viaţa

turiştilor.

Construcţia unei pensiuni turistice presupune obţinerea autorizaţiilor

prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind regimul juridic al construcţiilor şi

Hotărârea Guvernului nr. 31/1996.

Pentru desfăşurarea de activităţi de turism, o pensiune turistică trebuie să

aibă următoarele utilităţi: (70)alimentare cu apă, racord la reţeaua de canalizare

sau canalizare în sistem propriu, alimentare cu energie electrică, sistem de

încălzire (prin utilizarea de combustibil lichid, solid sau gaz metan), care să

asigure temperatura în spaţiile destinate cazării turiştilor, de cel puţin 180 C în

sezonul rece, sistem de evacuare a deşeurilor menajere.

Dotările din camerele şi grupurile sanitare destinate turiştilor trebuie puse

în exclusivitate la dispoziţia turiştilor. În interiorul acestor spaţii nu se admit

lucruri personale ale proprietarului pensiunii (articole de îmbrăcăminte sau

încălţăminte, bibelouri, alte obiecte personale care ar stânjeni turiştii).

Structura spaţiilor de cazare poate fi: camere, garsoniere, apartamente,

căsuţe.

Camera trebuie să asigure turistului odihnă şi posibilitatea de a desfăşura

diferite activităţi. De asemenea, în acest spaţiu, turistul trebuie să-şi depoziteze

bagajul în condiţii decente. Astfel în cameră trebuie să existe în mod obligatoriu

un pat sau mai multe paturi.

Începând cu 4 margarete, este obligatoriu ca peste somieră sau peste

salteaua relaxa să se pună o saltea de lână cu grosimea minimă de 5 cm.

98

Pentru fiecare loc de dormit, trebuie să existe o plapumă, pled sau pătură,

câte două pentru fiecare persoană, cearşaf pentru pat şi cearşaf plic pentru pled /

pătură / plapumă.

Începând cu 2 margarete, este obligatoriu cuvertura pentru acoperirea

patului, iar la 4 margarete este obligatorie husa de protecţie.

Patul poate fi: pat simplu, cu lăţimea minimă de 0,90 m, pat matrimonial,

cu lăţimea minimă de 1,40 m saupat dublu, cu lăţimea de 1,60 m.

Lungimea minimă a patului este de 1,90 m pentru 1 şi 2 margarete şi de 2

m pentru categoriile superioare.

Camera de cazare poate avea: noptiere sau etajere, veioze sau aplice la

capul patului (obligatorii începând cu 2 margarete), o masă sau măsuţă, scaune

(câte unul pentru fiecare loc de cazare), pahare (câte două bucăţi pentru fiecare loc

de cazare), scrumiere (opţional), oglindă sau masă de toaletă, televizor, aparat de

radio, vaze cu flori, începând cu 3 margarete; cuier, spaţii amenajate pentru haine

sau dulap cu umeraşe (cel puţin câte 4 pentru fiecare loc de cazare), suport pentru

bagaje (opţionale), prosoape pentru faţă, perdele obturante sau alte mijloace de

obturare a luminii, perii pentru haine şi pantofi, prosoape pluşate pentru baie,

perdele transparente, halat de baie (începând cu 4 margarete).

Garsonierele/apartamentele sunt spaţii de cazare în care zona de odihnă,

lucru şi alte activităţi este bine delimitată şi de mai mare amploare. În cazul

garsonierei cele două zone sunt separate prin amplasarea mobilierului sau printr-o

draperie, glasvand, în timp ce în cazul apartamentului acestea sunt despărţite

printr-un perete despărţitor.

Aceste spaţii se dotează suplimentar, în funcţie de categoria de clasificare,

cu demifotolii, canapea, fotolii, frigider, set de pahare pentru apă, băuturi

spirtoase etc.

Suita este compusă din două camere standard care pot funcţiona împreună

sau separat, ce pot fi despărţite printr-o uşă.

Pensiunile turistice rurale trebuie să deţină spaţii pentru prepararea şi

servirea mesei diferenţiate în funcţie de categoria de clasificare acordată, conform

normelor prevăzute în Ordinul Ministrului Turismului nr. 510/2002.

Spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei, în cazul în care sunt destinate şi

pentru consumatori din afară, numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de

cazare, dar nu mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifică ca unităţile de alimentaţie

pentru turism, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Turismului.

99

Pensiunile turistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de

cumpărare vor respecta pentru montarea corturilor şi rulotelor, criteriile privind

echiparea sanitară şi dimensiunea parcelelor..

Categoria de clasificare a pensiunii turistice este determinată de îndeplinirea

în totalitate a criteriilor şi de realizarea următorului punctaj minim, rezultat din

evaluarea criteriilor suplimentare prevăzute la prezentele norme metodologice.

Punctajul minim rezultat din evaluarea criteriilor suplimentare este

următorul:

1) pentru pensiuni urbane:

de 5 stele – 150 puncte;

de 4 stele – 120 puncte;

de 3 stele – 80 puncte;

de 2 stele – 40 puncte.

2) Pentru pensiuni turistice rurale:

de 5 margarete – 150 puncte;

de 4 margarete – 120 puncte;

de 3 margarete – 80 puncte;

de 2 margarete – 40 puncte.

Tabelul 1

Criterii de clasificare a pensiunilor turistice rurale (132)

Pensiuni turistice rurale Flori (margarete) Criterii obligatorii 5 4 3 2 1 1. Criterii generale: – clădirile, inclusiv anexele gospodăreşti, să fie în stare: – foarte bună x x x - - – bună - - - x x – să se încadreze în stilul arhitectural cu specific local x - - - - – căile de acces proprii şi spaţiile înconjurătoare

întreţinute x x x x x

– curte proprie, cu spaţii verzi x x x x x – împrejmuiri estetice şi eficiente x x x x x – curte cu amenajările florale x x x - - – amenajări în aer liber pentru odihnă şi relaxare

(chioşcuri, pavilioane, terase acoperite etc.) x - - - -

– suprafeţe de joacă pentru copii x x - - - – garaj sau adăpost acoperit x - - - - – parcare proprie x x - - - 2. Organizarea spaţiilor: – accesul în camerele de dormit şi în grupurile sanitare

să fie direct, fără a se trece prin alte camere x x x x x

– holul de primire, în suprafaţă minimă de 12 mp, să fie mobilat şi decorat x x - - -

100

– spaţii corespunzătoare şi igienice, pentru prepararea mesei, dotate cu echipamente de preparare şi conservare

- - x x x

– sufragerie dotată cu mobilier adecvat, de calitate superioară şi cu inventar de servire de calitate x x - - -

– salon cu suprafaţa minimă de … mp 20 - - - - – elemente decorative de bun gust în interior x - - - - – spaţiu pentru servirea mesei, dotat cu mobilier (mese,

scaune, banchete) şi inventar de servire - - x x -

– camere cu grup sanitar propriu x x x - - – grup sanitar comun (la pensiunile turistice de 1 stea se

admit în WC uscate şi spălătoare exterioare alimentate la surse naturale din rezervoare)

- - - x x

3. Instalaţii: – încălzire centrală sau cu gaze la sobă de teracotă, mai

puţin la unităţile sezoniere estivale x x x - -

– încălzire cu sobă de teracotă sau cu alte echipamente admise de normele PSI - - - x x

– sursă de încălzire în camerele de baie (încălzire centrală sau alte mijloace admise de normele PSI) x x x - -

– instalaţie cu apă curentă caldă/rece la bucătărie x x x x - – instalaţie de apă curentă rece la bucătărie x - - - - – aer condiţionat - - - - - – racord la reţeaua publică de canalizare sau la mijloace

proprii de colectare şi epurare x x x x x

– clădirea să fie racordată la reţeaua electrică publică x x x x x 4. Suprafaţa minimă a camerelor (mp): – cameră cu 1 pat 16 15 10 9 8 – cameră cu 2 paturi 20 18 13 12 11 – cameră cu 3 paturi - - - 16 11 – cameră cu 4 paturi - - - - 16 – dormitorul din apartamente 20 18 13 12 11 – salonul din apartamente 20 18 14 12 11 5. Număr maxim de paturi simple într-o cameră: 2 2 2 3 4 6. Echipare sanitară: – camerele dispun de grup sanitar propriu (cadă sau

cuvă cu duş, lavoar şi WC) x x x - -

– grup sanitar comun compus din: – 1 cabină WC la 10 locuri*) - - - x x – 1 spălător cu un lavoar cu apă curentă caldă/rece la

10 locuri**) x x x - -

– 1 cabină duş cu apă caldă/rece la 15 locuri - - - x x *) La pensiunile turistice rurale de o stea poate exista şi WC uscat **) Spălătorul poate fi şi în aer liber

7. Dotarea camerelor: – pardoseli acoperite cu covoare sau mochetă de

bună calitate (pardoselile din parchet, marmură şi alte materiale similare pot fi acoperite şi parţial)

x x - - -

– pardoseli acoperite integral sau parţial cu covoare sau carpete - - x x -

101

– mobilier uniform ca stil şi de calitate superioară x x x - - – pat cu somieră cu saltea sau pat cu saltea relaxa x x x - - – pat cu saltea - - - x x – saltea de lână cu o grosime de 5 cm x x - - - – plapumă, pled sau pături (câte două bucăţi de

persoană) x x x x x

– perne mari x x x x x – cearşaf pentru pat şi cearşaf plic pentru pled,

pătură sau plapumă x x x x x

– cuvertură de pat x x x x - – husă de protecţie x x - - - – masă şi scaune x x x x x – dulap sau spaţii amenajate pentru haine, cu

umeraşe x x x x -

– cuier x x x x x – oglindă sau toaletă la dispoziţia turiştilor x x x x x – veioză sau aplică la capătul patului x x x x - – prosoape pentru faţă (1 buc/pers.) x x x x x – prosoape pluşate pentru baie (1 buc/pers) x x x x - – halat de baie x x - - - – perdele transparente x x x - - – perdele obturante sau alte mijloace de obturare a

luminii x x x x x

– peri pentru haine şi pantofi x x x x x – scrumiere (opţional) x x x x x – pahare (2 buc/pers.) x x x x x – vaze cu flori x x x - - – TV şi aparat de radio în cameră, garsonieră sau

apartament x x x - -

– TV şi aparat de radio în spaţii comune x - - x - Garsonierele şi apartamentele vor avea în plus: – fotolii sau canapea x x x - - – demifotolii, scaune - - - x x – masă sau măsuţă x x x x x – frigider x x x - - – set de pahare pentru apă, vin, coniac x x x - - – perdea, covor de calitatea celor din dormitor x x x x x

8. Dotarea bucătăriilor: – plită electrică sau cu gaze x x x - - – maşină de gătit sau reşou electric cu minim două

ochiuri - - - x x

– cuptor cu microunde x x - - - – vase şi ustensile de bucătărie din inox x x - - - – vase şi ustensile de bucătărie - - - x x – echipamente pentru păstrarea prin frig a alimentelor x x x x x

9. Telefon la dispoziţia turiştilor x x x - - 10. Alte criterii:

– anexele gospodăreşti pentru creşterea animalelor şi păsărilor vor fi amplasate şi întreţinute astfel încât să nu creeze disconfort pentru turişti

x x x x x

102

– animalele de la care provin produsele lactate să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar

x x x x x

– minim 20 % din alimente să provină din surse locale x x - - -

– minimum o persoană să fie absolventă a unui curs de formare în domeniu (în cazul unităţilor de 5 flori criteriul este obligatoriu pentru cele cu peste cinci camere)

x x x - -

– asigurarea posibilităţilor turiştilor de a achiziţiona suveniruri sau produse alimentare sau nealimentare cu specific local

x x - - -

Criterii suplimentare facultative Punctaj 1. Construcţii, aspect general şi echipare exterioară

– drum carosabil până la poarta pensiunii 3 – semnalizare de la şoseaua principală 2 – situarea într-o zonă nepoluată fonic, vizual sau olfactiv 6 – iluminat exterior 3 – încadrarea în stilul arhitectural cu specific local 7 – izolarea fonică a clădirii 6 – ambianţa generală a exteriorului: • aspectul construcţiilor 10

• aspectul anexelor gospodăreşti 10 • amenajarea spaţiilor exterioare (curte, grădină, livadă, spaţii

amenajate în aer liber pentru divertisment) 10

2. Dotarea camerelor – izolarea fonică între camere şi spaţiile comune 8 – salon de primire – living cu spaţiu amenajat pentru deconectare,

lecturare, conversaţie 10

– perdele obturante 3 – şemineu 9 – bibliotecă (cărţi, reviste, ziare, albume etc.) 8 – dotare cu jocuri de societate (şah, table, remy, cărţi de joc etc. 4 – biliard 8 – tenis de masă 8 – aer condiţionat 10 – telefon în fiecare cameră 10 – decorarea de ansamblu a interiorului 10 – calitatea mobilierului, armonia culorilor 10

3. Dotarea bucătăriilor 8 – adaptarea suprafeţei şi a dotărilor la numărul de camere 8 – veselă şi ustensile de bucătărie de bună calitate, nedesperechiate, în

număr corespunzător capacităţii de cazare 6

– aparatură electrică: 3 • robot-mixer 3 • cafetieră 3 • cuptor cu microunde 6 • hotă 8 • maşini de spălat vase 10

103

4. Alte dotări şi amenajări – masă şi fier de călcat 2 – maşină automată de spălat rufe 10 – feon 3 – grătar în aer liber 3 – locuri de joacă amenajate pentru copii 10 – sală de fitness 10 – saună 10 – piscină în aer liber 8 – piscină acoperită 10 – terenuri de sport proprii sau intermediare la terţi 8 – obiecte şi echipamente pentru practicarea sporturilor (schiuri, sănii,

biciclete, ambarcaţiuni etc.) 8

– aparat-video 2 – antenă satelit sau cablu 2 – posibilităţi de participare ca divertisment la unele activităţi

gospodăreşti 8

Nu lipsit de importanţă în ceea ce priveşte cadrul legislativ al turismului

rural şi agroturismului este ORDINUL nr. 143 din 4 martie 2005 privind

definirea şi caracterizarea spaţiului rural.

În baza Notei nr. 87.236 din 6 octombrie 2004, întocmită de Direcţia de

dezvoltare rurală, privind necesitatea definirii şi caracterizării spaţiului rural în

România în acord cu prevederile Reglementării Consiliului Europei nr.

1.296/1996 privind Carta Europeană a spaţiului rural, în temeiul art. 9 alin. (6) din

Hotărârea Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea şi funcţionarea

Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările

ulterioare, şi al art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003

privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor,

aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările

ulterioare, la Art. 1 se precizează: “Prin spaţiu rural, în înţelesul prezentului

ordin, sunt definite zonele aparţinând comunelor, precum şi zonele periurbane ale

oraşelor sau municipiilor, în care se desfăşoară, cu respectarea prevederilor

legislaţiei în vigoare, activităţi încadrate în următoarele domenii economice:

a ) producţie agricolă vegetală şi/sau zootehnică, silvică, de pescuit şi acvacultură;

b) procesarea industrială a produselor agricole, silvice, piscicole şi de

acvacultură, precum şi activităţi meşteşugăreşti, artizanale şi de mică industrie;

c )servicii de turism şi de agrement rural.”

Conform Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi

al ministrului administraţiei şi internelor nr. 143/610/2005, publicat în Monitorul

104

Oficial al României, toţi cei interesati de iniţierea/dezvoltarea unui proiect în

cadrul Programului SAPARD trebuie să ceară de la primărie o adeverinţă din care

să reiasă că proprietatea imobiliară este amplasată în zonă rurală.

6.2 LEGISLAŢIA SPECIFICĂ TURISMULUI RURAL

ŞI AGROTURISMULUI ÎN EUROPA

În ţările în care turismul participă în mod substanţial la realizarea avuţiei

naţionale, ca de exemplu Spania, Italia, Franţa, Elveţia, Austria, Suedia şi altele,

întâlnim şi o legislaţie bogată menită să evidenţieze importanţa, modul de funcţionare

şi efectele practicării turismului în general, a diferitelor forme în particular.

Activitatea de agroturism din Italia, spre exemplu, are la bază, în prezent,

Legea nr. 730 din decembrie 1985, la nivel naţional, precum şi o serie de alte legi

care consfinţesc activităţi în timp sau se referă la teritorii restrânse strict

delimitate, respectiv diverse regiuni.

Legea generală menţionată cuprinde un număr de 15 articole: generalităţi

(1), definirea activităţii de agroturism (2), folosirea condiţiilor locale pentru

activitatea de agroturism (3), stabilirea criteriilor şi limitele activităţii agroturistice

(4), normele igienico-sanitare necesare în activitatea de agroturism (5), lista

regională (6), disciplina administrativă (7), autorizarea de către organele locale de

stat (primării) (8), stabilirea tarifelor (9), programa regională a activităţii de

agroturism şi de revitalizare a spaţiului rural (10), activitatea de studii şi cercetări

şi formarea profesională (11), popularizarea ofertei agroturistice (12), intervenţia

organelor locale şi planuri integrate ale intervenţiei extraordinare (13), iniţiativa

întreprinzătorilor agricoli şi toate iniţiativele care vizează activitatea de agroturism

(14), regiuni cu statut special şi provincii autonome în care se practică

agroturismul (15).

Referitor la ultimul articol al Legii 730, menţionăm Legea nr. 9 din

18.IV.1997 care se referă la Regiunea Veneto, care cuprinde normele specifice

practicării agroturismului, în această regiune sau Legea Regională nr. 28 din iunie

1994 care se referă la regiunea Emilia Romagna etc.

Menţionăm, de asemenea, Legea nr. 32/31 mai 1994 care aduce

îmbunătăţiri substanţiale în activitatea de agroturism, confirmând preocuparea

statului de a ţine pasul în probleme de agroturism, cu tot ceea ce se schimbă, se

prefecţionează în ansamblu pe întreaga economie.

105

Noile reglementări juridice au ca scop să creeze facilităţi superioare în

activitatea de agroturism din Italia, facilităţi care stimulează deopotrivă activitatea

ofertanţilor cât şi a beneficiarilor, urmărindu-se ca între cei doi parteneri să se

menţină o cât mai bună armonie şi adecvată schimbării condiţiilor în care se

practică agroturismul. Statul italian se implică într-o măsură mare în activitatea de

agroturism, începând cu elaborarea normelor juridice, continuând cu acordarea de

subvenţii în condiţii avantajoase pentru solicitanţi iar în final prin publicaţii de o

calitate ireproşabilă care reprezintă un îndrumător serios şi corect pentru turişti.

Exemplificăm acest din urmă aspect prin „Guida all’AGROTURISMO in Italia“

pe anul 2002/2003 care conţine toate unităţile agroturistice din Italia. În mod

sugestiv, fiecare unitate este prezentată într-o reclamă care cuprinde: denumirea,

amplasarea geografică în cadrul celor 20 de regiuni turistice, perioada în care îşi

desfăşoară activitatea (permanent sau sezonier), produsele locale şi tradiţionale pe

care le oferă patronul pensiunii agroturistice, preţurile pentru masă şi cazare,

obiective naturale, istorice, culturale din localitatea respectivă şi din împrejurimi,

precum şi anexe ca piscine, cluburi, discoteci, cinematograf, terenuri pentru

practicarea diferitelor sporturi, ,călărie etc. De asemenea, fiecare unitate este

prezentată şi cu fotografia pensiunii.

Consultând acest ghid, turistul îşi poate alege după preferinţă zona, localitatea,

perioada şi pensiunea care-i oferă satisfacerea cât mai deplină a dorinţelor.

Asemenea Italiei şi în celelalte ţări menţionate, activitatea de agroturism se

desfăşoară pe baza unor norme juridice corespunzătoare.

În Italia cea mai recentă lege privind activitatea agroturistică este Legea

Agroturismului aprobată şi publicată la data de 8 februarie 2006. Această lege

este foarte simplă şi clară fiind structurată doar pe 16 articole. Prezentăm în

continuare câteva elemente care prezintă înteres şi pentru activitatea agroturistică

din România.

La articolul 1 este prezentat faptul că Republica Italiană, în concordanţă cu

programele de dezvoltare ale U.E., ale statului italian, şi ale diferitelor regiuni,

susţine agricultura şi prin diferitele forme de promovare ale turismului rural şi

agroturismului.

La articolul 2 se prezintă o definiţie a activităţii agroturistice şi anume: ”

prin activitate agroturistică se înţelege activitatea de primire şi ospitalitate

exercitată de producătorii agricoli individuali, nominalizaţi la articolul 2135 din

Codul civil italian, dar şi de diferite forme de societăţi de persoane sau de capital,

106

sau asociaţii ale acestora, utilizând propriile gospodării sau stabilimente, în

raport de conexiune cu activităţile agricole de cultivare a terenului, activităţile

silvice sau creşterea animalelor”.

Printre activităţile agroturistice care se pot desfăşura alături de cele clasice,

această lege enumeră la acelaşi articol aliniatul 3 următoarele: oferirea de spaţii de

cazare în stabilimente speciale sau spaţii deschise, vinderea de produse alimentare

ori de băuturi răcoritoare sau alcoolice de marcă recunoscută, obţinute în

gospodăria proprie, dar care să fie cuprinse în lista naţională a produselor

agroalimentare tradiţionale, organizarea de degustări pentru diferite produse sau

mâncăruri obţinute în pensiune, organizarea de activităţi recreative, didactice,

culturale, sportive, care să pună mai bine în valoare patrimonial rural. Toate aceste

activităţi snt însă limitate pentru un număr nu mai mare de 10 persoane.

La art. 13 se prezintă înfiinţarea Obsrvatorului naţional pentru agroturism,

la care participă asociaţii ale operatorilor în agroturism cei mai reprezentativi la

nivel territorial, care va fi în subordinea Ministerului pentru politici agricole şiu

silvice, şi care are ca scop culegerea şi interpretarea informaţiilor provenite de la

diferite regiuni şi asociaţii, publicând annual un raport naţional asupra activităţilor

agroturistice, formulând şi diferite soluţii pentru dezvoltarea acestui sector.

Legislaţia turistică în Spania.

Administratia de stat in domeniul turismului in Spania este reprezentată de

următoarele institutii: Instituţiile Centrale de Stat şi Administraţia locală. Din

prima categorie fac parte: Secretariatul de Stat pentru Turism-Comerţ,

componentă a Ministerului Industriei Turismului şi Comerţului; Direcţia Generala

de Turism, subordonată Secretariatului de Stat pentru Turism şi Comert, şi

Institutul de Turism (TURESPAÑA), subordonat aceluiaşi Secretariat.

Secretariatului de Stat pentru Turism şi Comert îi revine misiunea de a

pune în practică, prin cele două instituţii subordonate, politica guvernului în

domeniul turismului.

Directia Generală de Turism are următoarele funcţii: elaborarea planurilor

generale care să permită stimularea produselor turistice şi să contribuie la

ridicarea calităţii şi nivelului tehnic al întreprinderilor turistice şi cooperării dintre

acestea, identificarea de noi resurse turistice, elaborarea de noi strategii în

domeniul turismului naţional, punerea în practică a politicii guvernului în

domeniul turismului, cooperarea cu comunităţile autonome în elaborarea strategiei

107

şi planificării generale a sectorului, dezvoltarea relaţiilor cu organisme

supranaţionale, internaţionale, publice şi private, în domeniul turismului.

Institutul de Turism (TURESPAÑA) este un organism autonom, cu

caracter comercial, având personalitate juridică şi îndeplinind următoarele funcţii:

planificarea, dezvoltarea şi promovarea turismului şi agroturismului spaniol pe

piaţa internaţională; sprijină comercializarea produselor turistice şi agroturistice

spaniole în străinătate şi cooperează cu comunităţile autonome, organisme locale

şi cu sectorul privat în promovarea şi comercializarea produselor agroturistice ale

acestora pe piaţa externă.

Administraţia locală este reprezentată de instituţiile din domeniul

turismului şi agroturismului, aparţinând celor 17 comunităţi autonome.

Conform Constituţiei spaniole, comunităţile autonome au competente în

ceea ce priveste promovarea şi coordonarea agroturismului la nivel teritorial.

Astfel, ca o consecinţă a transferului de competenţă în domeniul turismului de la

nivel central la nivel local, administraţiei locale îi revin următoarele atribuţii:

realizarea de campanii publicitare pentru promovarea produselor agroturistice

locale, autorizarea, coordonarea şi controlul activităţii birourilor de informaţii

turistice situate pe teritoriul comunităţii, initiativa în privinţa declarării zonelor

agroturistice preferenţiale şi a centrelor şi zonelor de interes agroturistic naţional,

aprobarea planurilor de promovare agroturistică, a centrelor de interes turistic

naţional, aprobarea planurilor de promovare agroturistică a centrelor de interes

agroturistic naţional, studii asupra infrastructurii existente, în vederea susţinerii

dezvoltării zonei, planificarea activităţii agroturistice în comunitate, licentierea şi

controlul activităţii agenţilor economici din agroturismul local.

Organismul teritorial abilitat sa coordoneze activitatea de agroturism şi

care depinde de primăriile locale este Consiliul pentru Turism al Comunităţii.

La nivelul fiecărei comunităţi autonome se elaborează planuri strategice de

acţiune integrată, planuri ce definesc modelul şi strategia de dezvoltare turistică a

zonei şi trebuie să se integreze în acţiunile de dezvoltare regională, asigurând

interacţiunea şi integrarea în politica turistică a statului şi a Uniunii Europene în

domeniul agroturismului.

Legat de cadrul legislativ al funcţionarii sectorului agroturism în Spania,

nu există o lege a turismului cu caracter naţional, ci fiecare comunitate autonomă

îşi are propria legislaţie în domeniu.

108

Clasificarea structurilor de primire este diferită de la o comunitate la alta;

cele mai multe comunităţi autonome clasifică structurile de primire astfel:

- unităţi turistice hoteliere

- unităţi turistice extrahoteliere

Din prima categorie fac parte: hotelurile, hostalurile şi pensiunile. Din grupul

hotelurilor fac parte hotelurile şi hotelurile-apartament. Hotelurile pot fi clasificate

de la 5 la 1 stea, apartamentele şi hostelurile de la 4 la 1 stea, iar pensiunile de la 3

la 1 stea.

Din cea de-a doua categorie fac parte: apartamentele turistice, campingurile,

zonele de campare municipale, vilele de vacanţă, unitatile agro-turistice, hanurile,

taberele şcolare şi similare.

În Suedia, Autoritatea Suedeză pentru Turism este o instituţie

guvernmentală independentă şi are in special ca obiect de activitate efectuarea

de analize, studii, statistici pe care le pune la dispoziţia agenţilor de turism

interesaţi.

Finanţarea se face atat de la bugetul de stat, cât şi cu contribuţia directă a

industriei turistice. Costurile pentru funcţionarea birourilor precum şi pentru

promovarea generală a Suediei ca destinaţie turistică se face numai cu suport

guvernamental, pentru proiecte separate contribuind toţi cei care pot avea

potenţiale beneficii (firme, organisme zonale si locale, etc).

O altă organizaţie foarte importantă este Swedish Travel and Tourist Industry

Federation. Ea reprezintă organizaţiile de turism în contactul cu Parlamentul,

Guvernul, autorităţile publice şi alte organisme oficiale.

Pentru sustinerea propriei industrii turistice, Suedia se bazează în special pe

măsuri de natura promoţională. Măsurile de stimulare de natură financiar-fiscală

sau valutara sunt inexistente. TVA-ul care se percepe este la nivelul maxim de

25%, cu excepţia serviciilor de alimentaţie din cadrul pensiunilor pentru care este

de 12%. Băncile acordă credite în condiţii foarte avantajoase, cu dobânzi foarte

mici (2-3%), dar asta este valabil pentru toate sectoarele economiei, atâta timp cât

investiţiile se fac pe teritoriul Suediei.

Suedia este organizată în 21 de regiuni şi 289 municipalităţi. Fiecare regiune

sau municipalitate este liberă să ăşi organizeze activităţile din domeniul

turismului, având organizaţii turistice locale care îşi au propriile obiective şi

diferite structuri organizaţionale. Cele mai multe au denumirea generică de

Regional Tourist Board, cu referire la numele regiunii. În anumite regiuni

109

organizaţia este condusă de către industria turismului de pe plan local, cu suport

financiar de la organizaţia guvernamentală regională şi de la comunitatea

regională. De asemenea pot fi organizate şi de către organizaţiile guvernamentale,

comunitatea regională sau de catre municipalităţile din regiune.

Principalele legi care stau la baza cadrului legal al desfăşurarii activităţii de

turism rural sunt: Legea pentru constituirea fondului de garanţie, Legea pentru

pachetele turistice, Legea pentru desfăşurarea activităţii din cazinouri, etc. Legea

pentru constituirea fondului de garanţie prevede contribuţia fiecărei firme care are

activitate de turism internaţional pentru formarea unui fond de garanţie. Din acest

fond se suportă cheltuielile legate de sejurul si repatrierea celor care şi-au

cumparat programe turistice din Suedia, în cazul în care firma vânzătoare ajunge

in imposibilitatea de a-şi respecta obligaţiile faţă de aceştia. Firmele suedeze care

au activitate de turism international nu platesc TVA. În ce priveste hotelurile

acestea nu sunt clasificate, însă există reglementări care prevăd cine are dreptul să

lucreze în acestea, ce evidenţe trebuiesc păstrate şi ce condiţii de securitate

trebuiesc îndeplinite.

Alte asociaţiî sunt: Asociaţia Hotelurilor şi Restaurantelor, Asociaţia

Propietarilor de Camping-uri, Asociaţia Transportatorilor Turistici Internaţionali,

Asociaţia Birourilor Naţionale de Turism, etc.

110

CAP VII POTENŢIALUL AGROTURISTIC AL UNEI ZONE

7.1 NOŢIUNEA DE POTENŢIAL AGROTURISTIC

Într-o accepţiune generală, (137) potenţialul turistic al unui teritoriu este

definit ca ansamblul elementelor naturale, economice şi cultural-istorice, care

reprezintă anumite posibilităţi de valorificare turistică, dar o anumită

funcţionalitate pentru turism şi deci constituie o premisă pentru dezvoltarea

activităţii de turism. Un teritoriu interesează sub aspectul potenţialului turistic, în

măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale sau antropice, a căror

valorificare, pe fondul unor amenajări complexe, poate determina o activitate de

turism şi includerea acelui teritoriu în circuitul turistic intern şi internaţional.

Elementele care concură la crearea produsului turistic includ următoarele

categorii:

patrimoniul turistic, cu factorii naturali (aşezare geografică, climă, relief,);

diverse elemente naturale de atracţie specifică (cursuri de apă, izvoare,

lacuri);

factorul uman (ospitalitatea, obiceiuri şi datini, folclor, istorie, artă, cultură etc.);

infrastructura generală a zonei incluzând dezvoltarea economică generală

(industrie, agricultură, transporturi, comerţ); dezvoltarea demografică

(populaţie şi aşezări umane);

infrastructura generală edilitară,

infrastructura cu specific turistic;

cadrul general privind pregătirea şi perfecţionarea personalului din turism;

cadrul instituţional legat direct sau indirect de turism.

În mod sintetic, noţiunea de potenţial turistic, cuprinde ansamblul resurselor

turistice naturale şi turistice antropice care generează diverse forme de turism.

7.2 RESURSELE TURISTICE NATURALE ŞI OBIECTIVE TURISTICE

Noţiunea de „resursă“ turistică este mai completă şi defineşte mai concret

implicaţiile acesteia asupra activităţii de turism ca domeniu economic. Prin

specificul, conţinutul şi valoarea lor, resursele turistice naturale reprezintă, pe de o

parte, atracţii turistice pretabile pentru vizitare, iar pe de altă parte, ele pot fi

111

valorificate direct în activitatea de turism ca „materie primă“, constituind sau

intrând în componenţa diferitelor produse turistice şi generând anumite forme de

turism (factori naturali de cură în turismul balnear, grosimea şi durata stratului de

zăpadă în turismul montan ş.a.).

Resursele turistice naturale sunt cele oferite de cadrul natural al zonei prin

componentele sale: relief, condiţii climatice, râuri, lacuri, ape subterane, izvoare

minerale vegetaţie şi faună etc.

Aceste componente naturale de peisaj se impun ca resurse turistice potenţiale,

au un rol principal în dezvoltarea turismului şi constituie oferta primară

potenţială. Ele prezintă importanţă pentru activitatea de turism prin următoarele

elemente:

valoarea peisagistică, estetică şi recreativă, indiferent de locul unde se află

(uneori aceasta este determinată de motivaţia turistică: peisaj montan, etc );

valoarea balneoclimaterică a unor componente, considerate ca factori

naturali de cură, inclusiv bioclimatul;

suport al unor activităţi turistice, generând forme de turism specifice

(stratul de zăpadă, oglinzile de apă, resursele cinegetice etc.);

valoarea cognitivă, în general, dar mai ales în cazul componentelor

desemnate ca rezervaţii ştiinţifice şi monumente ale naturii etc.

După cum se poate observa din aspectele prezentate mai sus, resursele

turistice naturale ale Văii Slănicului reprezintă o însumare a capacităţilor de

potenţial oferite de toate componentele fizico-geografice.

7.3 VOCAŢIA TURISTICĂ A UNOR LOCALITĂŢI RURALE

Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi

abordată ca o chestiune de natură operaţională, însă decizia aplicării ei în practică,

determinarea tipului atuului turistic, este de natură obiectivă. Pentru aceasta, este

necesar ca, alături de dorinţa şi intenţia organizatorilor, satul turistic respectiv să

întrunească un cuantum de condiţii naturale şi istorice, social-economice

obiective, care să fie definitorii şi caracteristicile pentru fiecare tip de sat turistic.

Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului

localităţilor şi gruparea lor în câteva tipuri fundamentale, în vederea promovării, în

fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism în funcţie atât de

principalele caracteristici geografice, sociale şi economice, cât şi de principalele

motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care frecventează localitatea respectivă.

112

Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului

turistic este cu atât mai necesară, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate,

cu particularităţi proprii şi activităţi specifice, care nu trebuie decât să fie

identificate şi valorificate, cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.

De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de

selecţionare a turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în

funcţie de principalele lor motivaţii şi opţiuni turistice. Aceasta permite o mai

bună cunoaştere şi funcţionare a mecanismului economic cerere-ofertă şi, ca

urmare, organizarea spaţiilor de cazare şi a celorlalte servicii, în funcţie de

principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice; în sfârşit,

stabilirea de sate turistice permite realizarea unei publicaţii concrete şi specifice în

funcţie de particularităţile fiecărui tip de sat turistic.

Într-o concepţie larg adoptată, satele turistice sunt „aşezări rurale situate

într-un cadru pitoresc şi nepoluat, care prezintă următoarele avantaje: tradiţii

etnofolclorice nealterate şi case cu arhitectură specifică unei zone etnografice:

gospodării ţărăneşti (cu un anumit grad de confort) ce se închiriază turiştilor;

monumente cultural-istorice, muzee şi atracţii naturale şi culturale, ce pot fi

utilizate în dezvoltarea agrementului; dotări de infrastructură generală

(alimentare cu energie electrică în întreaga localitate), apă şi canalizare (circa

80% din gospodării); dotări comerciale, sanitare şi de telecomunicaţie;

accesibilitatea uşoară la drumurile naţionale şi căile ferate; reţeaua rutieră,

parţial modernizată“.(66)

Întrucât caracteristicile care pot lua în considerare tipologia satelor

turistice sunt numeroase şi variate de la zonă geografică la alta, chiar de la o

localitate la alta, ne vom rezuma doar la prezentarea unei tipologii generale a

satelor turistice. (76)

Sate turistice etnografice – folclorice.

Această categorie grupează satele în care portul tradiţional, arhitectura,

mobilarea şi decorarea interioară, muzica şi coregrafia populară predomină şi se

impun ca însuşiri esenţiale ale satului: Curtişoara (Gorj), Avram Iancu (Alba),

Răşinari (Sibiu), Vama (Suceava), Năruja (Vrancea) etc., respectiv, în aceste sate

pot fi oferite turiştilor servicii de cazare şi masă în condiţii autentice (mobilier,

decor, echipament de pat în stil popular, meniuri tradiţionale servite în veselă şi

tacâmuri specifice – farfurii şi străchini de ceramică, linguri de lemn, ceea ce nu

exclude, desigur, şi posibilitatea utilizării, la cerere, a tacâmurilor moderne).

113

În aceste sate, se pot organiza expoziţii artizanale permanente (cu

vânzare), iar pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, se pot

amenaja una sau mai multe gospodării, un muzeu etnografic în aer liber. De

asemenea, în aceste sate, pot fi identificaţi şi stimulaţi rapsozii populari (vocali

sau instrumentali), permanentizare horele duminicale şi la sărbători, alte obiceiuri

şi tradiţii locale la care să participe efectiv şi turiştii.

Este de ştiut că păstrarea şi perpetuarea folclorului şi, îndeosebi, a

etnografiei (portul, tehnicile de lucru, arhitectura, mobilarea şi decorarea

interioarelor etc.) reprezintă, în formele lor originale şi tradiţionale, puncte tot mai

izolate pe harta etnofolclorică a ţării, aflate în declin. Formele şi conţinutul

modului de viaţă citadin au pătruns şi continuă să pătrundă, impetuos şi

ireversibil, şi în mediul rural.

Abordând viitorul unor localităţi rurale din perspectivă turistică şi

adaptându-le acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate şi trebuie

să fie conservat şi perpetuat (în forme adecvate), în caz contrar, interesul actual al

turiştilor pentru satul românesc, pentru mediul rustic în general, va scădea treptat.

Cu mai multă receptivitate şi cu puţin interes din partea organelor administrative

şi de specialitate, se poate perpetua, chiar şi în condiţiile civilizaţiei

contemporane, specificul etnografic şi spiritual al unor sate româneşti. Acest

deziderat trebuie urmărit cu atât mai mult, cu cât numeroşi săteni din unele

localităţi manifestă vădit interes pentru menţinerea stilului lor tradiţional de viaţă,

aceste localităţi având şanse să devină baze turistice permanente, de popularitate

internaţională, deosebit de rentabile.

Sate de creaţie artistică şi artizanală

Sunt cunoscute interesele numeroşilor turişti pentru creaţia artistică

artizanală, ca şi dorinţa lor pentru achiziţionarea unor astfel de creaţii direct de la

sursă, de la producătorul însuşi. Până în prezent, în aceste localităţi (Oboga,

Margina, Corund, Humuleşti, Târpăceşti, Săcel, Săpânţa) se practică doar turismul

de circulaţie, în cel mai bun caz, unele din ele sunt incluse în itinerarele turistice.

Aceste sate oferă, însă, posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul

căruia, în atelierele special amenajate şi cu îndrumarea unor artişti şi meşteri

populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în artă şi tehnici populare arhaice:

icoane pe sticlă, pictură naivă, sculptură în lemn şi piatră, ţesătorie populară,

confecţii şi cusături populare, ceramică, muzică şi dansuri populare etc. Avem în

vedere identificarea posibilităţilor de practicare a unora dintre aceste activităţi

114

chiar în cadrul gospodăriilor găzduitoare. Există numeroase sate în care

preocupările de bază ale gospodăriilor sunt ţesutul la războaie ţărăneşti, cusăturile

sau broderiile populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin

urmare, caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să

fie producţia lor artistică şi artizanală valorificată turistic complex şi eficient.

Sate turistice climaterice şi peisagistice

Caracteristicile predominante ale acestor sate, adecvate turismului de sejur

(pentru amatorii de linişte, de plimbări solitare într-un cadru natural pitoresc) sunt

cadrul natural şi poziţia izolate de centrele aglomerate şi de marile artere de

circulaţie. Aşezările turistice de acest tip, situate în zonele de deal şi de munte, cu

casele răspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele faţă de altele, cu

pajişti, fâneţe sau livezi, dar şi în zona litorală (oarecum izolată de marile artere de

circulaţie) sunt adecvate turismului de sejur, oferind posibilităţi de plimbare în aer

liber, băi de aer, helioterapie, drumeţie: Fundata, Şirnea (în Culoarul Rucăr-Bran),

Tismana (Gorj), Brădet (Argeş), Botiza (Maramureş), Vama-Veche, 2 Mai

(Constanţa) etc.

Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc

În afara posibilităţilor de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinar-

gastronomice, pescăreşti şi vânătoreşti. De asemenea, populaţia locală poate

organiza, pentru turişti, unele forme de agrement specifice – pescăreşti şi

vânătoreşti (vânătoare, pescuit, safari): satele de pe văile Vişeului şi Bistriţei,

Gurghiu şi din Delta Dunării.

Sate turistice viti-pomicole

În aceste localităţi predomină activităţile de cultivare a pomilor fructiferi şi

a viţei de vie; activităţile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în

perioada recoltării, cât şi după aceea prin oferirea fructelor, strugurilor şi a

preparatelor pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în vedere multe alte preparate

culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracţie

deosebită şi, în acelaşi timp, o sursă principală de venituri poate să o constituie

băuturile răcoritoare şi reconfortante, preparate din fructe: Recaş, Giarmata, Şiria,

Agapia, Vânători-Neamţ etc.

Sate turistice pastorale

În această grupă pot fi incluse, în general, sate de munte, în care

preocuparea de bază a localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor şi care pot atrage

turiştii prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu

115

ouă, carne de pasăre, ovine şi bovine, iar pentru divertisment, pot fi organizate

ospeţe ciobăneşti (batal la proţap, berbec haiducesc, balmuş, urdă şi jintiţă),

petreceri specifice şi tradiţionale: Prislop, Vaideeni, Jina.

Sate turistice pentru practicarea sporturilor

Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru practicarea

sporturilor de iarnă (sate montane şi de deal) şi nautice pe râurile interioare, lacuri

de acumulare, fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip de sat poate să

atragă două categorii de turişti, în general din rândul tineretului: sportivi amatori,

iniţiaţi în practicarea sporturilor respective; turişti iniţiati sau mai puţin iniţiati, dar

dornici să se iniţieze şi să le practice. Pentru această categorie, pot exista

instructori de schi, bob, înot, recrutaţi din rândul populaţiei locale. De asemenea,

în aceste sate, pot funcţiona puncte de închiriere a echipamentului sportiv

(Fundata, Moeciu, Şirnea, Murighiol, Mila 23 etc.).

Satele balneare susţin turismul balnear de importanţă locală şi mai rar

regională, bazându-se pe o serie de resurse turistice exploatate şi

valorificate: ape minerale carbogazoase, mofete, izvoare sau lacuri

sărate, nămol etc.: Zizin, Covasna, Bala (Mehedinţi), Oglinzi şi

Bălţăteşti (în Subcarpaţii Moldovei), Coştiui (Maramureş), Călacea

(Timiş), Săcelu (Gorj) etc.

Satele cu obiective de interes ştiinţific dispun de diferite tipuri de

rezervaţii naturale care, prin inedit, unicitate, frumuseţe, atrag spre vizitare

numeroşi turişti străini şi autohtoni: Andrieşeni (Vrancea), Cireşu

(Mehedinţi), Bosanci şi Sadova (Suceava), Chiuzbaia (Maramureş) etc.

Sate cu monumente istorice, de artă şi arhitectură, cu valoare de

excepţie, renumite pe plan naţional şi internaţional, sunt specifice

Moldovei, cu o salbă impresionantă de mănăstiri, rezultatul renaşterii

moldave din secolele XV-XVII (Suceviţa, Putna, Dragomirna, Agapia,

Văratec etc.), Subcarpaţilor Getici (Aninoasa, Cotmeana, Cozia, Horezu,

Polovragi, Tismana), sudului Transilvaniei, cu renumitele biserici

fortificate (Hărman, Prejmer, Biertan, Feldioara, Cristian etc.). (9)

Este evident că multe din tipurile de sate prezentate anterior nu au

caracteristici tranşante, acelaşi tip putând cuprinde caracteristici specifice

celorlalte tipuri, delimitarea realizată fiind mai mult teoretică.

În organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în satele turistice, un rol

important îl ocupă abordarea acestei activităţi într-un sistem de management –

116

marketing, pornind de la formarea „produsului turistic“ pe componente şi în

ansamblu, până la stabilirea tarifelor, a căilor şi mijloacelor de promovare şi

publicitate.

Formarea produsului turistic implică atât analiza potenţialului turistic

(natural şi cultural-istoric, poziţie geografică, forţa de muncă, trăsăturile

psihosociale ale populaţiei etc.), material uman şi financiar (surse şi mijloace de

finanţare), cât şi a posibilităţilor de valorificare şi constituire într-o ofertă turistică

competitivă. Prin studii de conjunctură se aleg pieţele cele mai favorabile, căile şi

mijloacele de promovare şi publicitate.

În realizarea acestui demers, trebuie să se ţină seama şi de: valoarea şi

varietatea resurselor turistice, ocupaţiile agropastorale şi tradiţiile etnofolclorice

din zonă, poziţia favorabilă pe o arteră turistică importantă sau în apropierea unor

centre turistice şi staţiuni renumite, apropierea de masive montane de mare

atractivitate şi circulaţie turistică, dezvoltarea socio-economică ridicată a satelor

care conduce la un nivel de trai confortabil al gospodarilor, cu efecte benefice

pentru primirea şi găzduirea turiştilor, inclusiv din străinătate, trăsăturile

psihostructurale ale populaţiei, care îi conferă un grad mare de ospitalitate, cinste

şi moralitate, gradul mai înalt de emancipare a locuitorilor din sate (cunoscători şi

de limbi străine).

Este necesară, de asemenea, inventarierea resurselor turistice naturale şi

socio-economice, care trebuie continuată cu analiza detaliată a posibilităţilor de

valorificare şi de construire a produsului turistic. Este vorba, în principal, de:

amenajări pentru dezvoltarea infrastructurii generale (alimentare cu apă, încălzire,

epurarea apelor uzate, repararea şi modernizarea drumurilor de acces la obiective

sau de legătură cu magistralele rutiere), ridicarea gradului de confort al

gospodăriilor primitoare de turişti, dotări tehnico-edilitare şi comerciale, dotări

pentru agrement sportiv (pârtii de schi, transport cu cablu, terenuri de sport, poteci

turistice, echitaţie) etc. (68)

Urmează analiza tehnico-economică a fiecărui program în parte şi

soluţionarea financiară a propunerilor, urmărindu-se realizarea în etape şi în

funcţie de eficienţa economică a fiecărei investiţii. Realizarea investiţiilor, pe

programe, se poate face cu forţe proprii, prin credite de la bancă, prin asociere cu

societăţi comerciale româneşti şi străine, fie prin sprijin financiar de la anumite

fundaţii din ţară sau din străinătate, sau de către anumiţi agenţi economici (este

vorba mai ales despre dotările de agrement).

117

Pentru organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului din spaţiul rural,

trebuie avute în vedere două tipuri de implementări: cele datorate activităţii

agroturistice şi cele de turism rural.

Astfel, baza materială a agroturismului este formată din totalitatea

gospodăriilor ţărăneşti amenajate pentru primirea turiştilor, atestate şi racordate la

o anumită formă de organizare. Gospodăriile ţărăneşti pot fi clasificate după mai

multe criterii: (77)

1) Din punct de vedere al utilităţii şi destinaţiei gospodăriei, se deosebesc

trei grupe, şi anume:

a) gospodării pentru satisfacerea nevoilor proprii;

b) gospodării construite pentru nevoile proprii şi pentru alternativa

turistică;

c) gospodării nou construite, asistate de specialişti şi prevăzute cu

echipamente şi utilităţi necesare pentru a răspunde cerinţelor turistice.

2) Din punct de vedere al serviciilor oferite turiştilor, gospodăriile

ţărăneşti turistice pot fi clasificate astfel:

a) gospodării turistice de găzduire (gospodarul oferă turiştilor, în afară de

cazare şi mic dejun şi mesele de prânz şi seară);

b) gospodării turistice de găzduire şi sejur pentru copii (gospodarul oferă

copiilor turişti şi însoţitorilor acestora cazare, mic dejun, mesele de

prânz şi seară, cu alimente de bază produse şi preparate în propria

gospodărie, în proporţie de peste 50%).

În ceea ce priveşte modul de organizare al unei gospodării, în componenţa

acesteia se includ mai multe zone: zona locuinţei şi a spaţiilor auxiliare (cuprinde,

de regulă, locuinţa propriu-zisă, o bucătărie de vară, o magazie în imediata

apropiere a locuinţei); zona anexelor gospodăreşti (adăpost pentru animale mari,

saivane de oi şi capre, coteţe cu padocuri pentru porci şi păsări); zona grădinii de

legume şi zarzavat; zona pomilor fructiferi.

În ceea ce priveşte turismul rural, acesta dispune de o structură funcţională

de servicii şi cazare eterogenă.

Entităţile organizaţionale ale turismului rural sunt structuri special

amenajate, în scopul realizării funcţiunilor pentru care au fost concepute atât din

punct de vedere al utilizării cadrului construit, cât şi din punct de vedere al

serviciilor. În jurul acestei entităţi se desfăşoară activităţi de turism specializate,

veniturile obţinute au un caracter permanent, iar serviciile sunt oferite de un

118

personal specializat. Activitatea de bază a acestor structuri este caracteristică

prestaţiilor de servicii turistice şi au caracter permanent.

În satele turistice, servirea mesei pentru turişti se poate realiza în mai

multe modalităţi: pensiunea completă la gospodarul-gazdă; demipensiune, mic

dejun inclus în tariful de închiriere al camerei (casei); pensiune completă sau

demipensiune acordată de o familie unui grup mai mare de turişti, care locuiesc în

gospodării diferite; pensiune completă sau demipensiune la o unitate de

alimentaţie publică din localitate (restaurant, pensiune etc.); pregătirea mesei de

către turişti, cu produsele lor sau ale gospodarului şi cu utilajele acestuia. (124)

Animaţia şi agrementul au un loc important în ocuparea timpului liber

într-un sejur turistic. Resursele turistice variate ale unui sat turistic pot genera

numeroase forme de petrecere a timpului, prin amenajarea sau organizarea a

diverse dotări şi acţiuni turistice corespunzătoare unora dintre cele mai diferite

motivaţii şi segmente de clientelă. În zonele montane se pot amenaja astfel, pârtii

de schi (alpin şi de fond) dotate cu mijloace de transport cu cablu (baby-schi,

teleschi şi chiar telescaune), terenuri de sport multifuncţionale (tenis, volei),

patinoare, lacuri pentru agrement nautic, plajă şi înot, locuri de picnic, poteci

marcate pentru drumeţie etc.

Acolo unde condiţiile naturale o permit, se pot amenaja piscine, saune

adiacente caselor de vacanţă, se pot organiza programe pentru speoturism,

alpinism, turism de cunoaştere etc. Toate aceste posibilităţi de agrement, acţiuni şi

programe turistice presupun amenajări cu investiţii mici sau de mai mari proporţii,

realizarea unor programe de mare eficienţă dar şi atractive, precum şi o bună

organizare.

Dotările de agrement general se pot realiza de către asociaţia turistică

locală dar şi de către anumiţi agenţi economici. În ţările cu tradiţie, agenţii

economici ce organizează sporturile de iarnă, agrementul nautic, alte sporturi sau

programe de speoturism sau alpinism, drumeţii montane, cooperează cu

deţinătorii de baze de cazare, formând asociaţii mixte ce pot suporta mai bine

concurenţa, contribuind, cu cote-părţi, la amenajarea unor dotări în satul sau zona

respectivă. (145)

În ceea ce priveşte baza de servicii comerciale, satele turistice trebuie să

dispună de produse agroalimentare locale (lactate, carne, legume, fructe etc.), care

pot fi cumpărate de către turiştii sosiţi pentru sejur sau cei aflaţi în tranzit prin

localitate. Totodată, după experienţa altor ţări, în unele sate turistice se pot

119

amenaja şi dezvolta şi unele complexe industriale agroalimentare, care să

comercializeze produsele proprii.

Activitatea turistică în spaţiul rural românesc a evoluat, într-o perioadă

relativ scurtă de timp, din faza de promisiune cu perspective de dezvoltare, la

stadiul unei activităţi socio-economice clar conturate, care beneficiază de

pârghiile legislative şi instituţionale corespunzătoare.

7.4 DIRECŢIILE ŞI FORMELE DE DEZVOLTARE

ÎN PERSPECTIVĂ ALE AGROTURISMULUI

România are mari posibilităţi de dezvoltare a agroturismului în multe zone, iar

practicarea acestuia este necesară în etapa actuală. Veniturile realizate din aceasta

activitate - urmare a cointeresării sătenilor pentru practicarea agroturismului prin

închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor naturale sau antrenarea

turiştilor la activităţi agricole ori casnice pot contribui substanţial la ridicarea

nivelului de trai şi civilizaţie, la fixarea tineretului în localităţile rurale.

Configuraţia geografică a României, oferă condiţii ideale atât pentru

agroturismul propriu-zis, în perioada actuală, cât şi pentru practicarea sporturilor

de iarnă, constituind o reală rezervă ca potenţial valorificat încă la scară redusă, cu

atât mai importantă cu cât reprezintă o posibilă sursă de venituri suplimentare,

care, bine influenţată şi gospodărită, poate fi pusă în valoare în termen relativ

scurt şi cu investiţii minime.

Considerăm deci că agroturismul în general, trebuie să-şi evalueze mult

mai riguros şansele de relansare şi, în acelaşi timp, să redevină una din susrsele

complementare de venituri în special în zonele defavorizate din punct de vedere

agricol. Prin aceasta s-ar realiza o serie de efecte pozitive remarcabile, dintre care

amintim: crearea de noi locuri de muncă, transferul geografic de resurse,

amenajarea şi sistematizarea teritoriului, echilibrarea bugetelor locale, integrarea

mai rapidă, prin turism, a ţării noastre în structurile Uniunii Europene.

Luând în calcul şi faptul că industria turismului are un impact mai mare decât

orice altă industrie, considerăm că este necesar a realiza o analiză succintă pentru o

bună determinare a priorităţilor dezvoltării turismului rural în judeţul Bacău.

Numărul celor care practică activităţi de turism rural este totuşi mare, o

bună parte dintre echipamente nefiind omologate, clasificate sau desfăşurând

activitatea în mod nelegal.

120

În România, confruntată în ultimii ani cu profundele mutaţii impuse de

procesul de tranziţie la economia de piaţă, agroturismul s-a dovedit sectorul cel

mai sensibil la stimulii economico-sociali, fenomen resimţit atât în domeniul

cererii cât şi în cel al ofertei de produse turistice.

Agroturismul s-a aflat şi se află în rezonanţă cu întreaga mişcare turistică

românească, însă prin plusurile lor încearcă să-şi domine lipsurile şi să convingă.

Pentru turist, calitatea produsului este deosebit de importantă. Ţinând cont

de aceasta este cunoscut faptul că introducerea în circuitul turistic a unor structuri

/ echipamente ce oferă – prin personalul său - servicii de proastă calitate poate

compromite, pe termen lung, un produs sau o destinaţie. Din literatura de

specialitate şi din practică rezultă că odată compromis un produs turistic, refacerea

acestuia necesită eforturi şi cheltuieli deosebite pe durata a mai mulţi ani.

În concluzie, un agroturism de calitate presupune servicii şi prestaţii de

calitate. Se subînţelege că echipamentele agroturismului trebuie să dispună de o

dotare sanitară modernă; de condiţii de confort atât pentru găzduire (primire), cât

şi pentru alimentaţia publică; de căi de acces şi comunicaţie civilizate.

Considerăm că nu în ultimul rând, trebuie acordată o deosebită importanţă

promovării produsului turistic rural care necesită: publicarea unor buletine

informative; înfiinţarea unui ziar (revistă) de profil; editarea anuală a unui catalog

la standardele europene; elaborarea unor programe de media; realizarea unui

oficiu de informare şi difuzare.

În altă ordine de idei, se impune:

formarea - în cadrul asociaţiilor profesionale - unui corp de experţi

capabili a acorda asistenţă tehnică;

organizarea unor cursuri de marketing, amenajare şi compartimentare a

spaţiilor de primire, pregătire şi servire a mesei (catering şi reguli de

servire a mesei), clasificare, omologare, standarde de calitate;

desfăşurarea unor acţiuni de instruire în igienă şi ecologie;

realizarea unui sistem informaţional competitiv (evidenţă operativă,

sistem de rezervări);

iniţierea în comportamentul şi relaţiile cu turiştii (comunicare).

La nivel regional se va avea în vedere elaborarea unui material mai amplu,

care să surprindă mai multe elemente caracteristice ale ansamblului respectiv

Localităţile rurale unde se va practica agroturismul şi turismul ecologic,

vor deveni spaţii unde se vor asambla toate elementele de dezvoltare durabilă

121

locală. Va apare interesul de îmbunătăţire a infrastructurii, de constituire a unei

vieţi spirituale a localităţilor rurale. Se va crea astfel suportul îmbunătăţirii

serviciilor publice. Se va observa că agroturismul exercită o influenţă complexă

asupra mediului extern (economic, social, cultural, ambiant), punându-şi amprenta

asupra nivelului general de dezvoltare economică a localităţilor respective. Se vor

realiza obiectivele strategice ce au în vedere asigurarea şi protejarea factorului

uman, dotările tehnice şi conservarea patrimoniului, grupate în următoarele

direcţii de acţiune astfel şi anume: stoparea migraţiei populaţiei din mediul rural şi

stimularea revenirii, cel puţin parţiale, a populaţiei din localităţile urbane spre cele

rurale; asigurarea condiţiilor de trai şi de civilizaţie în mediul rural, stimulând

stabilirea populaţiei active în mediul rural; conservarea şi protecţia mediului rural

– factor de atracţie a populaţiei autohtone şi a străinilor spre mediul rural.

Turismul rural, ecologic şi cultural prin efectele sale vor deveni un

instrument constant şi nu costisitor – de progres social al satului, şi anume:

continuitatea activităţilor agricole într-un mediu slab productiv; prevenirea,

respectiv decompresarea oraşelor de creşterea ratei şomajului; ridicarea gradului

general de civilizaţie a unei mari categorii de populaţie, locuitorii din mediul

rural, care sunt mai izolaţi, mai ales prin ameliorarea condiţiilor igienico- sanitare,

a comportamentului social şi cultivarea gustului estetic.

Agroturismul, ecoturismul şi turismul durabil oferă cetăţenilor din spaţiul

rural oportunităţi şi mecanisme pentru a-şi trăi viaţa pe care şi-o doresc cu un

viitor sigur pentru ei înşişi şi copiii lor.

Dezvoltarea antreprenoriatului rural, inclusiv şi a turismului rural, în baza

cunoştinţelor manageriale şi tehnologiilor nonpoluante în armonie cu principiile

dezvoltării durabile – cu siguranţă va deveni un stimulant material serios pentru

locuitorii satelor, asigurându-le un trai decent şi un loc de muncă la ei acasă.

122

BIBLIOGRAFIE

1. Alecu I, şi colab. 2004- Funcţiile turismului rural, în Turismul rural

românesc. Potenţial şi valorificare, Editura Pan Europe, Iaşi,

2. Apetroaie Camelia, 1996 – Valorificarea resurselor locale prin activitatea de

turism rural, comuna Vama, judeţul Suceava. Turismul rural românesc.

3. Acatrinei Marilena, 2002– Tendinţe în dezvoltarea turismului rural.

Turismul rural românesc.

4. Beteilee R. 1996-L”agritourisme dans les espace ruraux europeens. Annales

de Geeographie nr. 592. Edit Armand Colin Paris

5. Bălinişteanu Domniţa, Honciat Doiniţa, Matei Daniela, 2002- Influenţa

turismului asupra meseriilor satului., în volumul Turismul rural românesc,

Ed. Pan Europe, Iaşi

6. Berbecaru, I., Botez, M 1977. – Teoria şi practica amenajării turistice,

Editura Sport-Turism, Bucureşti.

7. Biji, E.M., Roşca E., Şerban, D. 1999– Unele probleme cu privire la

indicatorii resurselor materiale din turismul rural, în volumul „Turismul

rural românesc. Actualitate şi perspectivă“, Editura Pan Europe, Iaşi.

8. Botez G., Lupu N., Miron A., Penciu A., Stoian M. , 1998 – Îndrumar pentru

turismul rural, Editura Rentrop & Straton, Bucureşti.

9. Bran Florina, Istrate I., Manole V. 1996– Agroturism şi turism rural, Editura

Economică Bucureşti,.

10. Bran Florina şi colab., 1997 – Turismul rural. Editura Economică, Bucureşti

11. Bran Florina şi colaboratorii, 1997 – Turismul rural – modelul european,

Editura Economică.

12. Bran, Florina 1997– Ecoturismul: turismul durabil şi turismul rural, în

„Tribuna economică“, Bucureşti,nr. 18-19.

13. Bran Florina,. Marin D, Şimon Tamara 1997– Turismul rural. Modelul

european, Editura Economică, Bucureşti,.

14. Bran Florina, Marin D., Simon Tamara. 1998– Economia turismului şi

mediul înconjurător, Editura Economică, Bucureşti,.

15. BREZULEANU S. , 2004 - MANAGEMENT AGRICOL - TEORIE ŞI PRACTICĂ.

EDITURA PERFORMANTICA, IAŞI.

16. Brezuleanu S., Brad I. 2001- Consideraţii privind activităţile agroturistice

din landul Baden - Wurttemberg, Germania. Universitatea de Ştiinţe

123

Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi, Facultatea de Agricultură, Lucrări

Ştiinţifice.

17. Brezuleanu S., Ciurea I. V., Ştefan G, Brezuleanu Carmen Olguţa 2001.

Tendinţe privind orientarea structurilor de producţie în agricultura zonelor

defavorizate din Moldova. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină

Veterinară Bucureşti, Facultatea de Management, Inginerie Economică în

Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

18. Brezuleanu S., Ciurea I.V., Ungureanu G., Mereu Nicoleta, 2002- Aspects du

dévéloppement rurale du Departement de Bistriţa-Nãsãud - Universitatea de

Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Facultatea de Agricultură, Lucrări

Ştiinţifice.

19. Brezuleanu, S. Ciurea I., Brezuleanu Carmen-Olguţa, 1999 -Agriculture in

mountain and submountain areas of Moldavia. Present and Development

prospects. Revista Cercetări Agronomice în Moldova, vol 3-4, S.C.A. Podu-

Iloaiei, Iaşi.

20. Buciuman E., 1999 Economia turismului şi agroturismului, Editura ALE ,

Bucureşti

21. Burkhart A., J, 1999. - The management of tourism, London.

22. Cîndea Melinda, Bran Florina - Spaţiul geografic românesc 2001. Editura

Economică, Bucureşti.

23. Ciurea I, Vasilescu N., Vrânceanu S., Brezuleanu S.,. Popa E. 1995-

Organizarea activităţilor economico-sociale în sistem agroturistic, a

localităţilor montane de pe Valea Oituzului, judeţul Bacău.- Lucrări

ştiinţifice, Universitatea Agronomică Iaşi, vol. 38, seria Agronomie.

24. Ciurea I. V., Brezuleanu S., Ungureanu G. -Posibilităţi de dezvoltare a

spaţiului rural din zona Oituz – judeţul Bacău, sat Poiana Sărată, 1998,

Lucrări ştiinţifice, U.A.M.V. Iaşi, seria Agronomie, vol. 41.

25. Ciurea I. V., Chiran A., Brezuleanu S., Gîndu Elena, Ungureanu G. 1998 -

Researches regarding the efficiency of technical-economic activities of some

mountain farms from western carpathians. Programul TEMPUS-PHARE –

Contributi allo studio dell’a transizione dell agricoltura rumena verso il

mercato: aspetti strutturali, economici ed estimativi. Editione Conquiste,

Bologna.

26. Ciurea I.V., Brezuleanu S., Bodescu D., Mihalache Roxana 2004 - Studii

privivnd valorificarea potenţialului agroturistic în zona Caşin-Oituz, judeţul

124

Bacău. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Facultatea de

Horticultură, Lucrări Ştiinţifice.

27. Cosmescu, I. 1998– Turismul, fenomen complex contemporan, Editura

Economică, Bucureşti,.

28. Csosz I., 1996 - Agroturismul montan. Editura Mirton, Timişoara.

29. Diaconu C, 2004 –O pensiune agroturistică cu atmosferă ”La Izvor km

256”, Orbeni, jud Bacău. Revista Romanian SMEs building a strong

future, Programul RICOPO, octombrie .

30. Drand, H., Gounirard, P., Spindler, J. 1994– Economie et politique du

tourisme, L.G.D.J., Paris,.

31. Erdeli, G., Istrate, I 1996. – Amenajări turistice, Editura Universitatea

Bucureşti,.

32. Ferenţ E., 2001 Oportunităţi pentru dezvoltarea turismului rural în

perspectiva integrării europene a României , în Turismul rural românesc.

Potenţial şi valorificare, Editura Pan Europe, Iaşi,

33. Gheorghiu O şi colab, 1998- Îndrumător pentru turismul rural, Bucureşti.

34. Glăvan V., 1995– Agroturismul – factor determinant în dezvoltarea

economico-socială a satului românesc, în Revista Română de Turism nr. 4.

35. Glăvan V., 1999 – „Criterii de omologare şi tipuri de sate turistice”, în

volumul „Turismul rural. Actualitate şi perspective”. Editura Pan Europe,

Iaşi.

36. Glăvan V., 2002 – „Agroturism, Ecoturism”. Editura Alma Mater, Sibiu

37. Iftime Elena, Irina Bilanseac, 2002– Cadrul juridic al activităţii de turism în

„Turismul Rural Românesc”, Editura Pan Europe, Iaşi.

38. Ionescu I., 2000, Turismul fenomen socio-economic şi cultural. Editura

Oscar Print.

39. Luntraşu Mariana, 2002– Turismul rural şi dezvoltarea regională – Editura

T.R.R., , Iaşi.

40. Matei Daniela 2005 – Turismul rural. Teorie şi realitate. Editura Terra

Nostra Iaşi

41. Magazin P, Diaconu C., 2000 – Aspecte ale agroturismului în unele ţări

din U.E. Analele USAMV , Seria Agricultură, Vol 43, Iaşi.

42. Mitache, Şt. 1996– Turismul rural şi agroturismul, Editura Fax Press,

Bucureşti,.

125

43. Mitrache Şt., Manole V., Stoian M., Bran Fl., Istrate I., 1996– Agroturism şi

turism rural, Ed. Fax Press, Bucureşti,

44. Neacşu, N. 1999– Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert,

Bucureşti,.

45. Nistoreanu, P. 1998– Îndrumar pentru turismul rural, Editura Rentrop and

Straton, Bucureşti,.

46. Nistoreanu, P. 1999– Turismul rural, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti.

47. Petrea Rodica, Petrea D, 2000, Turismul rural, Editura Presa universitară

Clujeană..

48. Petrescu, Carmen 1978– Modelul turistic Chamonix Mont Blanc, Editura

Sport-Turism, Bucureşti..

49. Popa C., 2004 – Oportunităţi de dezvoltare a turismului rural şi

agroturismului în Regiunea Nord-Est a României. Universitatea de Ştiinţe

Agricole şi Medicină Veterinară, Facultatea de Horticultură, Lucrări

Ştiinţifice.

50. Popa C., 2004 – Pensiunea agroturistică – prezent şi perspective, în

contextul integrării României în Uniunea Europeană. Universitatea de

Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Facultatea de Horticultură, Lucrări

Ştiinţifice.

51. Py Pierre 1996– Le tourisme – Un phénomène économique. II Edition,. La

Documentation Française, Paris.,.

52. Răducu, V., Raducu, N. 1988– Amenajarea locuinţelor rurale, Editura Ceres,

Bucureşti,.

53. Răducanu, V. 2000.- Economia resurselor naturale, Bucureşti, Editura ALL

BACK,

54. Rey R., 1979- Viitor în Carpaţi. Editura Scrisul Românesc, Craiova

55. Rey R. 1999– Agroturismul – o şansă pentru dezvoltarea agriculturii în

zonele de munte. În „Turismul rural – actualitate şi perspective, Lucrări

Ştiinţifice USAMV-Iaşi.

56. Stoian Maria, 2005 – Managementul pensiunii – manual şi supliment

legislativ. A.N.T.R.E.C., Bucureşti.

57. Tacu Al. P. şi colab 2002 - Turismul rural românesc. Metode şi tehnici de

cercetare, Editura Pan Europe, Iaşi,

126

58. Tacu Al P , Talabă I. 1999-Crearea pensiunii turistice rurale, mijloc de

evidenţă a activităţii economico-financiare, in vol în „Turismul rural,

actualitate şi perspective, Iaşi.

59. Talabă I., 1999 – Turismul rural între mit şi realitate – în „Turismul rural,

actualitate şi perspective, Iaşi.

60. Talabă I. Agroturism sau turism rural? Între teorie şi practică, în Anuarul

Centrului de Cercetări Economice „Gh. Zane“ Iaşi, Tom 6/1997.

61. Talabă I. – Turismul rural între mit şi realitate, în volumul Turismul rural.

Actualitate şi perspective, Editura Pan Europe, Iaşi, 1999

62. *** – Anuarul Turistic al României (Romanian Touristic Yearbook) –

Descriere bazată pe anul 2003, Ministerul Turismului şi Comisia Naţională

pentru Statistică, Bucureşti, 2003.

63. *** Anuarul UCECOM, 2002, Bucureşti

64. *** Buletine informative ANTREC – Bucureşti, 2000-2005

65. *** – Contribuţii ale cercetării ştiinţifice la dezvoltarea socio-economică a

zonei rural-montane: Simpozionul din 15-16 mai 1998, Comitetul de redacţie

Mariana Rusus, Doina Popa, Florin Prica, Sibiu, Editura Roprint, 1998,

66. *** Europeans and their Holidays, Comission of the European

Communities, 1985.

67. ***Guida all’AGROTURISMO in Italia 2002/2003

68. *** – Hotărârea Guvernului României nr. 58 din 10 martie 1997 privind

organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului.

69. *** L’Ordre juridique communitaire – J.V. Louis, 5-e edition. Revue et mise

a jouer, 1992.

70. *** Legea pentru organizarea turismului, în România, Monitorul Oficial nr.

50 din 26 februarie 1936.

71. *** Legea privind înfiinţarea Ministerului Turismului nr. 27/1971

72. *** Les villages de vacances familiales en Frances – material publicitar,

1995.

73. *** Logis of Great Bretain, 1992.

74. *** Muntele- Buletin informativ. CEFIDEC, Ministerul Agriculturii,

Alimentaţiei şi Pădurilor, nr. 1, 2001

75. *** – Ordonanţa Guvernului României nr. 62 din 24 august 1994 privind

stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona

montană.

127

76. *** – Prognoze privind turismul – Ministerul Turismului, Centrul de Studii şi

Proiectare pentru promovarea turismului, Bucureşti, 1972 (2 volume).

77. *** Revista Terra Miskhuna nr. 12/1991.

78. *** Revista Română pentru Turism, 2003-2005.

79. *** Strategia dezvoltării turismului rural, 1995- F.R.D.M. Bucureşti

80. *** – Sustainable integrate rural development and the role of the rural

tourism, Tempus Phare, Cluj-Napoca, Cartea Cărţii de Ştiinţă, 1999.

81. *** – Turismul secolului XXI, Ministerul Turismului, Institutul de Cercetare

pentru Turism – Materiale prezentate la sesiunea ştiinţifică jubiliară,

Bucureşti, 8.11.1996.

82. *** w.w.w.agriturist.it

83. *** w.w.w.antrec.ro

84. ***www. agrotour.ro

85. ***www.agrotourism.sv.ro

86. ***www.ecovalahia.ro

87. *** www.geocities.com

88. *** w.w.w. landtourismus.de

89. *** www.picturesofplaces.com

90. ***www.RoTravel.com

91. *** www. sapard.ro

92. www. turism.ro/rural