Management Financiar Bancar Gianita Bleoju

Management financiar bancar 1

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Gianita Bleoju

MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR

ISBN 978-606-8216-20-1

Editura EUROPLUS

Galaţi, 2010


CUPRINS Introducere.....................................................................................................3 Capitolul 1. Decizia de finanţare...................................................................4

1.1 Fundamentarea deciziei de investiţii..................................................................................6 1.2 Elaborarea situaţiilor financiare previzionate ................................................................14

1.2.1 Sisteme alternative de gestiune a costurilor. Metoda Activity Based Costing...16 1.2.2 Contul de profit si pierderi...........................................................................................22 1.2.3 Bilanţul contabil .............................................................................................................26

1.3. Indicatori de evaluare a proiectelor de investiţii...........................................................30 Studiu de caz nr1. Proiect de investitii-studiu de fezabilitate privind construirea unui ansamblu rezidential.....................................................................................................32 Studiu de caz nr 2. Diagnosticarea potenţialului financiar al firmei ............................49

Capitolul 2. Performanta manageriala.........................................................56 2.1 Tabloul de bord.....................................................................................................................56 2.2 Tabloul de bord echilibrat (Balance scorecard) ..............................................................57 2.3. Analiza riscului ....................................................................................................................59 2.4 Tehnici de management al riscului ...................................................................................60 2.5. Ierarhizarea surselor de finantare.....................................................................................64

Studiu de caz nr 3. Poziţia financiară şi rezultatele firmei . ...........................................69 Capitolul 3. Comportamentul investitorului potenţial; Achiziţii si fuziuni76

3.1 Motivaţii economico – financiare ale fuziunilor şi achiziţiilor ................................76 3.1.1 Sinergia de natură operaţională...................................................................................76 3.1.2 Sinergia de natură financiară .......................................................................................81 3.1.3 Controlul firmei ..............................................................................................................83 3.1.4 Analiza integrării postachiziţie ...................................................................................83

Capitolul 4. Atragerea investitorilor potenţiali...........................................87 4. 1 Protecţia investitorilor ........................................................................................................87

4.1.1 Valorile mobiliare ..........................................................................................................87 4.1.2 Furnizarea de informaţii...................................................................................................88 4.2 Politica de dividend .............................................................................................................90 4.3 Rentabilitatea si riscul valorilor mobiliare......................................................................91

4.3.1 Tipuri ale politicii de dividend ...................................................................................91 4.4. Gestionarea acţionariatului ...............................................................................................93

Studiu de caz nr. 4: Finantarea IMM-urilor pe piata bancara .........................................94 7. Model grila de examinare....................................................................................................111

Bibliografie ................................................................................................114

Introducere


Introducere Domeniul de competenţă al Managementului financiar îl reprezintă optimizarea alocării

resurselor financiare ca suport al implementării strategiei generale a companiei. Aria specifica de cunostinte cuprinde : măsurarea performantei managementului firmei

prin prisma deciziilor financiare de susţinere a unui comportamentului strategic. Obiectivele strategiei financiare sunt: creşterea valorii firmei, remunerarea capitalului investit, optimizarea portofoliului investiţional, managementul riscului si măsurarea performantelor, modelarea deciziilor financiare. In cadrul acestui curs ne concentram asupra următoarelor aspecte :Performanţa manageriala si instrumente de măsurare ; Fundamentarea deciziei de investiţii, Planificarea financiara, Structura financiara optima (raportul intre datorii si capitaluri proprii) si valoarea unei firme; Estimarea rentabilităţii , Comportamentul investitorului potenţial, Teoria principal -agent ,Asimetria informaţionala, Politica de dividend.

Domeniile relaţionate sunt: managementul riscului, relevanta indicatorilor economico-financiari din instrumentele economico financiare clasice; modele de anticipare a riscului de faliment; asigurarea si generarea resurselor financiare de suport a intenţiilor strategice ; reproiectarea sistemului informaţional cu scopul creării unui modul de Competitive Intelligence cu rol de mecanism de avertizare timpurie a oricărei schimbări relevante de tip ameninţare sau oportunitate.

Decizia de finanţare


Capitolul 1. Decizia de finanţare Decizia financiară este un proces raţional de alegere a variantei optime în privinţa finanţării

şi a investiţiilor. Importanta deciziei financiare derivă din faptul că obiectivul oricărei decizii luate la nivelul unei întreprinderi, are un caracter financiar care constă în special, în sporirea rentabilităţii, a profitabilităţii pe produs, pe activitate şi pe total întreprindere, asigurarea unei permanente stări de lichiditate şi evitarea riscului, aspecte care aşează întreprinderea pe poziţie de lider pe piaţă.

Decizia de finanţare este cea care face posibilă decizia de investiţii. Dacă în abordarea neoclasică a teoriei managementului financiar internaţional, decizia de finanţare nu adaugă valoare întreprinderii, în varianta existenţei unei pieţe imperfecte a aceleiaşi teorii, se argumentează că există posibilitatea creării de valoare suplimentară pentru întreprindere prin însăşi decizia de finanţare, prin modul în care sunt procurate fondurile şi prin adoptarea altor decizii financiare de suport în acest sens.

Astfel, datorită unor asimetrii de tratament fiscal al veniturilor generate de capitalul acţionarilor şi creditorilor, decizia de finanţare dar şi cea de dividend pot influenţa valoarea întreprinderii şi a investiţiilor ei. Foarte importantă devine astfel posibilitatea obţinerii unei astfel de plusvalori precum şi identificarea riscurilor implicate.

În general, structura financiară a capitalurilor proprii interne şi externe şi a capitalurilor împrumutate determină economii fiscale pe măsura creşterii ratei îndatorării. Teorii mai noi în finanţe (cea de semnal şi cea de agent) argumentează că îndatorarea, cumpărarea de acţiuni noi de către manageri etc. sunt incitante pentru performanţa întreprinderii şi conduc la creşterea valorii acesteia.

Chiar dacă valoarea suplimentară obţinută prin exploatarea imperfecţiunilor de pe pieţele financiare este mai curând un bonus aferent deciziei de finanţare decât un obiectiv primordial pentru întreprindere, putem spune despre această nouă trăsătură distinctivă unică a întreprinderii că valoarea se creează atât prin decizii investiţionale, cât şi prin decizii de finanţare.

La nivel internaţional, deciziile privind procurarea capitalului investiţional se reflectă pe termen lung în eficienţa şi competitivitatea activităţii întreprinderilor. Datorită importanţei acestor decizii, ele sunt înglobate în strategia internaţională a capitalului, mai exact în strategia globală de finanţare a întreprinderilor.

De asemenea, este cunoscut faptul că, deciziile de politică financiară au drept obiect finanţarea adoptată de întreprindere în funcţie de obiectivele de rentabilitate, de creştere şi de risc. După determinarea nevoilor de finanţare stabile ale întreprinderii se decide partea care va fi finanţată prin capitaluri permanente precum şi politica de îndatorare, adică repartiţia între fonduri proprii şi datorii.

Decizia de finanţare reprezintă astfel opţiunea întreprinderii de a-şi acoperi nevoile de finanţare fie prin fonduri proprii interne sau externe, fie prin împrumuturi, fie în participaţie. Actul de decizie asupra finanţării aparţine întreprinderii, întrucât ea este cea mai interesată în folosirea cu eficienţă a fondurilor şi obţinerea unor rezultate bune.

În acelaşi timp, decizia de finanţare nu depinde exclusiv de întreprindere, ci şi de bancă, de facilităţile pe care le poate obţine în negocierea creditelor sau de acţionari şi disponibilităţile acestora pentru a subscrie la creşteri de capitaluri de împrumut, de existenţa sau inexistenţa unor capitaluri libere, posibil de atras etc.

Întrucât decizia de finanţare este în cea mai mare parte asumată de conducerea întreprinderii şi mai puţin de către furnizorii de capitaluri (acţionarii şi împrumutătorii întreprinderii), obiectivul major urmărit de manageri şi de investitorii de capital este acelaşi: maximizarea valorii de piaţă a întreprinderii. Această valoare va fi apoi proporţional partajată între acţionari şi împrumutători. În funcţie de aceeaşi valoare se fixează şi remunerarea managerilor. În această comuniune de interese există însă unghiuri diferite de abordare a maximizării valorii întreprinderii.

Investitorii de capital urmăresc o remunerare a investiţiei lor la o rentabilitate superioară oportunităţilor de investiţii oferite de piaţa financiară. În felul acesta ei obţin o creştere a valorii lor finale mai mare decât aceea posibilă în medie pe piaţa financiară. Managerii întreprinderilor, acţionând în interesul investitorilor de capital, respectiv al creşterii valorii totale a întreprinderii sunt



nevoiţi să urmărească reducerea costului capitalurilor mobilizate. Utilizarea acestui cost redus ca factor de capitalizare a cash-flow-urilor degajate de întreprindere va duce la creşterea valorii acesteia.

Singura cale posibilă de reducere a costului capitalurilor este aceea de a creşte ponderea investitorilor care cer o remunerare mai mică a capitalurilor lor. Aceasta se traduce în mod practic, printr-o creştere a gradului de îndatorare, creditele fiind în general obţinute la un cost mai mic decât capitalurile proprii.

În principiu, decizia de finanţare este cea care se referă la alegerea structurii financiare a întreprinderii dar şi la politica de dividend şi mărimea autofinanţării. Criteriul principal de selecţie al surselor de finanţare îl reprezintă costul procurării capitalurilor, urmărindu-se reducerea acestuia, însă nu este unicul criteriu care trebuie luat în considerare, managerii trebuind să ia în calcul şi alte criterii cum ar fi rentabilitatea financiară, capacitatea de îndatorare, criteriul plăţilor reale, excedentele previzionale ale fluxului de lichidităţi, destinaţia resurselor în alegerea structurii financiare etc.

În general, investiţiile de capital sunt finanţate cu preponderenţă din următoarele surse: emisiune de acţiuni, împrumuturi pe termen mediu şi lung şi finanţare interne prin reinvestirea profitului obţinut. Mai există şi alte surse pe termen mediu şi lung – importantă fiind finanţarea nerambursabilă – însă cele trei menţionate anterior predomină încă. Toate aceste surse de finanţare diferă în funcţie de modul de emitere, de obligaţiile pe care le implică din partea întreprinderii, de modul în care sunt afectate de sistemul fiscal dar şi de riscurile pe care le implică.

În concluzie, în condiţiile economiei de piaţă, finanţarea investiţiilor are drept surse următoarele: fondul de amortizare în cazul investiţiilor de înlocuire şi o parte din venitul obţinut de întreprinderi, în cazul investiţiilor de dezvoltare (investiţii nete), creditele bancare, de la instituţii şi/sau organisme internaţionale specializate din cadrul pieţei de capital, pentru investiţii de dezvoltare sau investiţii noi. În procesul general de finanţare a activităţii economice, participă şi piaţa de capital deşi importanţa acestei pieţe a crescut, ea nu a jucat în general un rol central în sistemul financiar. În multe ţări, politicile de dezvoltare au pus accent pe intervenţia guvernului, alocarea planificată a resurselor, împrumuturi externe şi credinţa că dezvoltarea justifică împrumuturile.

Piaţa de capital, în cadrul unei evoluţii economice normale, oferă condiţii avantajoase solicitanţilor de fonduri pentru investiţii. Mecanismul cererii şi ofertei de capital se realizează în două modalităţi:

• prin concentrarea disponibilităţilor băneşti la bănci şi utilizarea de către acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri - finanţare indirectă;

• prin emisiune de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri, pe piaţa financiară finanţare directă. O altă sursă importantă pentru finanţarea investiţiilor o constituie alocaţiile bugetare.

Alocările de la bugetul de stat reprezintă acele sume de bani pe care agenţii economici cu capital de stat le primesc pentru finanţarea unor cheltuieli privind lucrările de investiţii, retehnologizarea capacităţilor de producţie, cercetare, pregătirea de cadre şi, în mod excepţional, subvenţii. În cazul în care bugetul acordă alocaţii pentru completarea resurselor fondului de dezvoltare necesar investiţiilor, acestea reprezintă, de fapt, o cale de majorare a capitalului propriu.

Subvenţiile se acordă în cazuri justificate şi se administrează de guvern sau de organele locale, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora; subvenţiile pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate (în cazul unităţilor din industria extractivă sau pentru acoperirea unor diferenţe de preţuri şi tarife).

România şi-a propus să contribuie la finanţarea investiţiilor din bugetul de stat pentru menţinerea echilibrului economiei în ramurile strategice ale economiei naţionale, în sectorul regiilor autonome, acolo unde fondurile din surse proprii se dovedesc a fi insuficiente.

Finanţarea investiţiilor de la bugetul de stat, în limitele aprobate de organele de decizie politică ale ţării, va continua în domeniile învăţământ, sănătate, cultură şi artă, protecţie socială, securitate naţională, protecţie ecologică. Totuşi, ponderea acestor investiţii se situează sub 1% în totalul investiţiilor.

O importantă sursă de finanţare sau de cofinanţare o constituie alocările din fondurile internaţionale din ultimul deceniu: PHARE, ISPA, SAPARD. Aceste alocări de capital sunt destinate în principal, pentru achiziţionarea de echipamente şi tehnică de calcul, softuri, utilaje, în scopul creării



unui potenţial tehnic comparabil cu cel al ţărilor din Uniunea Europeană şi pentru lucrări de infrastructură, acestea din urmă fiind impetuos necesare în ţara noastră.

În privinţa deciziei de investiţii trebuie să aibă în vedere riscul ce se poate manifesta atât

pe plan macroeconomic, cât şi pe plan microeconomic, şi consecinţele sale economice [1; pag. 88-89], în sensul că:

la nivel macroeconomic, prin investiţii capitale de mare anvergură şi de lungă durată, se antrenează forţă de muncă salariată ce participă la realizarea viitoarelor capacităţi productive, acesteia distribuindu-i-se venituri sub forma salariilor, fără însă să se aibă în vedere distribuirea, în aceeaşi măsură, şi de bunuri consumabile, aspect ce poate produce dezechilibre pe piaţa bunurilor de consum, între cerere mai mare şi ofertă mai mică;

la nivel microeconomic, consecinţele nefavorabile pot îmbrăca două aspecte, mai ales ca o consecinţă a neprospectării aprofundate a pieţei:

- supraevaluarea pieţei de desfacere şi deci producerea de bunuri – prin investiţia pusă în exploatare – peste posibilităţile reale de absorbţie, situaţie ce va impune majorarea preţurilor de valorificare a produselor pentru ca prin intermediul lor investitorul să obţină o rentabilitate minimă a capitalurilor investite;

- subevaluarea pieţei şi, ca urmare, producerea de bunuri ce nu pot acoperi cererea. Acest aspect va genera creşterea preţurilor de vânzare, ca urmare a ofertei mai mici şi a cererii mai mari.

Nefundamentarea obiectivelor investiţionale avute în vedere din perspectivă obiectivă şi realmente ştiinţifică, atât pe plan macroeconomic cât şi pe plan microeconomic, are repercusiuni asupra echilibrului monetar, în situaţiile prezentate mai sus eroarea de proiectare a investiţiei contribuind la posibilitatea apariţiei sau la accentuarea inflaţiei.

Decidentul trebuie să aleagă varianta ce oferă soluţia de optim, ţinând seama de existenţa şi de variabilitatea factorilor de natură economică, financiară şi socială.

Realizarea de investiţii, în toată întinderea şi diversitatea lor, presupune finanţare, adică resurse necesare care să atragă după sine creşterea capitalului fix, a stocurilor de capital circulant şi, în general, a ceea ce înseamnă avuţie naţională.

În literatura de specialitate, se abordează pe larg probleme ce vizează finanţarea investiţiilor [2; pag. 32-39]. În această perioadă de transformări multiple şi rapide, cererea de investiţii este ridicată, mai ales dacă se are în vedere presiunea pentru obtinerea unei cresteri economice de peste 4% pe an, pentru reînnoirea generală a tehnologiilor, necesitatea restructurării unităţilor economice, ridicarea nivelului calităţii produselor şi serviciilor şi dezideratul mai vechi al României de a reduce decalajele economice şi tehnologice faţă de ţările dezvoltate. Dacă aportul investiţiilor de capital este restrâns, automat acesta va înregistra o curbă descendentă, astfel încât nu mai poate constitui un factor care să dinamizeze sistemul economic al României.

Insuficienţa resurselor financiare proprii [6; pag. 116] determină întreprinderile să apeleze la creditele bancare. Sistemul bancar, totuşi, acţionează astfel încât defavorizează sectoarele economice reale prin practicarea unor dobânzi reale pozitive prea ridicate în care se includ sume foarte mari pentru acoperirea riscului împrumutului alocat solicitantului. Totuşi, se pare că băncile nu au realizat că între ele şi clienţi se impune o relaţie de captivitate reciprocă [4; pag. 254-255]. Astfel, băncile ajung la profituri foarte mari, personalul acestora la salarii foarte mari, iar întreprinderile se ruinează datorită dificultăţilor în a asigura plata împrumuturilor contractate.

1.1 Fundamentarea deciziei de investiţii Secţiunea financiară a planului de fezabilitate are rolul de a documenta, justifica şi

convinge. În cadrul acesteia se va argumenta ceea ce s-a reprezentat în secţiunile anterioare, cu ajutorul situaţiilor financiare demonstrând viabilitatea afacerii. Planul financiar va arăta potenţialul companiei şi va cuantifica estimativ profitul generat de ideea de afaceri. În plus, ar trebui să convingă investitorii că structura activelor şi a capitalului este credibila şi că s-au estimat costurile şi veniturile potenţiale.



pot fi: - reducerea riscurilor financiare

- rezolvarea situaţiilor neprevăzute

- reducerea costului finanţării

- obţinerea de surse de finanţare externe

Dat fiind faptul că în acest caz există tendinţa de supraevaluare a importanţei datelor cunoscute şi, prin urmare, şi a proiecţiilor realizate, este posibil ca examinatorul să-şi conducă propria investigaţie, pentru a stabili realismul previziunilor firmei. Dacă se descoperă că secţiunea financiară deviază de la tendinţele generale ale mediului economic în care va evolua afacerea va trebui ca firma să aibă o explicaţie suplimentara.

Toate elementele cuprinse în planul financiar trebuie sa fie în perfectă corespondenţă cu celelalte secţiuni ale planului de fezabilitate. De exemplu, dacă s-a identificat o evoluţie sezonieră a vânzărilor în planul de marketing, iar în planul financiar este prezentată o cifră de afaceri lunară constantă, atunci, această inadvertenţă ridică semne de întrebare, denotând fie lipsă de atenţie fie o înţelegere incompletă a afacerii.

În multe privinţe, planul financiar reprezintă cea mai puţin flexibilă a planului de fezabilitate, este necesară prezentarea anumitor informaţii într-o formă convenţională, acesta asigurând comparabilitatea în timp şi spaţiu. Gradul de detaliere a informaţiei poate varia, în funcţie anumite circumstanţe, dar niciodată nu trebuie să coboare sub o limită bine definită.

Orice plan de fezabilitate are obiective financiare bine definite. Obiectivele financiare ale planului de fezabilitate

a) Reducerea riscurilor financiare – se realizează prin anticiparea acestora şi prin

stabilirea din timp a măsurilor optime ce se vor lua în caz de necesitate. Printre cele mai importante riscuri financiare ce pot să apară enumerăm:

Lipsa lichidităţilor – ce generează imposibilitatea de plată a furnizorilor şi creditorilor (putându-se ajunge chiar la oprirea producţiei), imposibilitatea obţinerii reducerilor financiare şi comerciale, recurgerea la împrumuturi cu costuri ridicate. O protecţie corectă a cash-flow-ului va anticipa deficitul de trezorerie viitor, vor fi contactaţi din timp eventualii finanţatori – permiţând obţinerea unor condiţii de finanţare acceptabile – şi va fi evitată panica din momentul apariţiei neprevăzute a dezechilibrului monetar.

Obiectivele principale ale planului de fezabilitate

Reducerea riscurilor financiare

Rezolvarea situaţiilor neprevăzute

Reducerea costului finanţării

Obţinerea de surse de finanţare externe

Lipsa lichidităţilor

Împrumuturi supradimensionate

Împrumuturi subdimensionate

Întreruperea producţiei

Introducerea unui produs superior

Dispariţia unui concurent

Dobânzile

Dividendele



Împrumuturi supradimensionate – ce pot duce la alertarea creditorilor şi la solicitarea acestora de a le fi plătite datoriile în momente critice pentru companie, degradarea indicatorilor financiari, creşterea influenţei creditorilor asupra firmei. Calculul indicatorilor financiari pe baza scenariilor financiare previzionate va permite managementului evitarea unor rate de îndatorare alarmante.

Împrumuturi subdimensionate – situaţie de atrage imposibilitatea de investiţie în proiecte fezabile, costuri ale capitalului supradimensionate, diluarea controlului asupra firmei prin aportul de capital din partea altor investitori, înrăutăţirea relaţiilor cu furnizorii prin prelungirea duratelor de achitare a obligaţiilor comerciale.

Previziunile financiare şi analiza unor scenarii alternative vor releva costul suplimentar implicat de evitarea recurgerii la împrumuturi. Cheltuiala cu dobândă este element deductibil din profitul impozabil, pe când dividendele se plătesc din profiturile impozitate.

b) rezolvarea situaţiilor neprevăzute Situaţiile neprevăzute sunt elemente neplanificate, nu obligatoriu neaşteptate ce produc

influenţe (favorabile sau nefavorabile) consistente asupra situaţiei economice a firmei. Unele situaţii pot fi însă cu adevărat neaşteptate. Iată câteva exemple de situaţii neprevăzute:

Întreruperea producţiei – situaţie ce trebuie să apară din diverse motive, eroare în aprecierea stocurilor – tampon şi care poate conduce la apariţia unor dificultăţi de trezorerie antrenate de întreruperea/micşorarea întăririlor de numerar şi continuarea efectuării de plăţi

Introducerea unui produs superior de către un concurent – va genera reducerea încasărilor şi profiturilor, necesitatea alocării unor sume considerabile, pentru activitate de cercetare – dezvoltare, dificultatea achitării obligaţiilor. Estimările financiare bazate pe informaţii de piaţă oportune lăsând la latitudinea managementului selectarea căilor de acţiune care se impun.

Dispariţia unui concurent – reprezintă o oportunitate de a-şi consolida poziţia pe piaţă şi de creştere a cifrei de afaceri.

Secţiunea financiară a planului de fezabilitate va evidenţie resursele ce pot fi alocate pentru a cuceri noul segment de piaţă şi pentru a lupta împotriva competitorilor.

c) reducerea costului finanţării Finanţarea presupune o serie de costuri care secondează intrarea numerarului indiferent

de sursa acestuia. În funcţie de natura finanţatorului şi de dorinţele acestuia apar câteva categorii de costuri ale finanţării:

Dobânzile – reprezintă costul capitalului împrumutat, conţinând rata dobânzii de refinanţare plus prima de risc, o planificare financiară presupune studierea bazei de date şi alegerea acelui finanţator pentru care se minimizează costul.

Dividendele – reprezintă costul capitalului subscris şi se concretizează în plata dividendelor.

Prin intermediul planificării financiare se determină costul de finanţare în diverse ipoteze de finanţare, precum şi influenţele de trezorerie implicate. În final, se va opta pentru un echilibru între finanţarea prin aport la capital şi finanţarea prin împrumuturi.

Obţinerea de surse de finanţare externe – reprezintă de fapt obiectivul cel mai atent urmărit de planificator. Planul financiar constituie de fapt cea mai importanta componenta a planului de fezabilitate. De cele mai multe ori, examinatorul doreşte să fie prezentată o analiză a performanţelor trecute ale companiei în care va investi sau pe care o va credita. Pentru acestea sunt necesare bilanţurile şi conturile de rezultat pentru ultimii trei ani. Analiza acestor documente va fi realizată prin intermediul indicatorilor financiar. Aceştia sunt elemente foarte importante în special pentru creditorii firmei, pe baza lor estimându-se solvabilitatea clientului.

Indicatorii trebuie analizaţi nu numai în individualitatea lor, ci şi în interdependenţa şi corelarea lor.

Practica şi teoria analizei financiare prezintă patru categorii principale de indicatori: a) indicatori de lichiditate b) indicatori de solvabilitate (îndatorare) c) indicatori de gestiune d) indicatori de rentabilitate



a) Indicatori de lichiditate (liquidity ratios) Lichiditatea o reprezintă capacitatea unei organizaţii de a face faţă datoriilor pe termen

scurt prin valorificarea activelor curente în general, datoriile pe termen scurt prezintă o parte importantă din totalul datoriilor unei companii şi depăşesc întotdeauna resursele de numerar. De aceea, primul test al situaţiei financiare a unei companii este dacă va avea suficient numerar pentru a-şi acoperi datoriile pe termen scurt. În această grupă de indicatori intră:

1. Rata lichidităţii generale (current ratio) Indicatorul cel mai des folosit pentru aprecierea gradului de lichiditate este R.L.G. R.L.G.

arată marja conferită firmei de activele sale în respectarea obligaţiilor curente.

Se apreciază că valoarea minimă admisă poate varia între 1,2 – 1,8. La prima vedere s-ar

părea că o rată superioară a lichidităţii generale este de dorit; este adevărat, dar până la un punct. Din perspectiva investitorilor, o rată ridicată ar garanta recuperarea datoriilor în cazul unor pierderi foarte mari sau chiar falimentului companiei. Cu toate acestea, menţinerea nejustificată a unei rate exagerate arată un management slab al capitalului de lucru. Poate fi costisitor ca firma să-şi blocheze banii în stocuri supradimensionate, creanţe neîncasate, şi în disponibil de cont curent. Pe de altă parte, R.L.G. redusă nu trebuie privită neapărat ca o caracteristică negativă. Sunt multe companii care abia reuşesc să-şi acopere nivelul obligaţiilor curente cu activele curente. Ele reuşesc să se descurce în asemenea condiţii deoarece activele lor circulante sunt foarte lichide şi pot fi convertite în numerar imediat ce datoriile devin exigibile. R.L.G. analizată separat, fără a ţine cont de viteza de rotaţie a activelor curente, poate conduce la erori, provenind din faptul că este un indicator static, care măsoară gradul de lichiditate al companiei ca şi cum acesta ar fi în pragul falimentului.

2. Rata lichidităţii intermediare arată posibilitatea de acoperire imediată a obligaţiilor pe termen scurt şi se calculează cu relaţia:

Această rată indică posibilitatea de acoperire imediată, cu activele cele mai lichide, a

obligaţiilor pe termen scurt, adică situaţia în care societatea s-ar afla dacă ar fi obligată să-şi înceteze activitatea imediat şi să-şi plătească datoriile cu scadenţa de sub un an. Ea reprezintă un test mult mai dur al lichidităţii firmei, de aceea mai este denumit şi „testul acid”. O altă denumire este de „quick ratio” deoarece arată capacitatea companiei de a-şi plăti datoriile curente cât mai curând posibil.În cazul în care rata lichidităţii intermediare este prea mică, constituie un semn de nesiguranţă pentru finanţator.

3. Rata lichidităţii imediate (cash ratio) este cea mai bună măsură a capacităţii companiei de a plăti datoriile exigibile.

Diferenţa dintre lichiditatea imediată şi cea intermediară constă în excluderea creanţelor din numărătorul fracţiei, astfel că:

4. Valoarea de lichiditate imediată (quick sales value)

Active curente. . .Pasive curente

R L G =

active curente - stocuri - creanţe îndoielnice disponibilităţi + creanţe curenteR.L.I.=pasive curente pasive curente

=

LimdisponibilităţiR

active imediat exigibile=



este un test mult mai puţin folosit în practică din cauza anumitor estimări pe care le presupune. Acest are rolul de a determina făcând o serie de presupuneri, suma care ar putea fi obţinută în cazul unei lichidări urgente a companiei, prin vânzarea activelor.

b) Indicatori de solvabilitate (îndatorare) Îndatorarea reprezintă măsura în care fondurile folosite de o societate comercială sunt

asigurate de creditori şi nu de proprietari totodată solvabilitatea reprezintă capacitatea unei companii de a-şi onora obligaţiile faţă de partenerii de afaceri din activele sale.

Trebuie făcută distincţie între principalele interpretări referitoare la datoriile unei companii:

1. Împrumuturi pe termen lung 2. Împrumuturi pe termen lung + Împrumuturi pe termen scurt 3. împrumuturi pe termen lung + toate datoriile pe termen scurt Principalii indicatori de solvabilitate sunt următorii: 1. Rata datoriilor (debt ratio) R.D. trebuie să fie mai mică sau egală cu 1. Creditorii preferă o valoare mică deoarece este asociată unui risc mai mic, în timp ce

acţionarii preferă o valoare mare, deoarece rentabilitatea investiţiei lor este mai mare. Această rată este un indicator general al îndatorării.

2. Gradul de îndatorare (debt to equity ratio)

Capitalul propriu se poate obţine scăzând din activul total valoarea datoriilor totale ale

companiei. Creditorii sunt în mod special interesaţi de această rată, ea reprezentând un barometru al

riscului la care se expun creditând firma. Cu cât valoarea sa este mai mare, cu atât afacerea depinde mai mult de creditorii săi şi cu atât mai mare riscul asociat. Un raport mare (>1) implică un risc mare pentru creditori. Aceştia vor ţine cont de normele bancare curente şi de reglementările în domeniu. De regulă, o valoare acceptabilă pentru cea mai mare parte a activităţilor este R.L.<0,5. un raport mic demonstrează capacitatea companiei de a-şi mări volumul creditelor, sub rezerva existenţei unui flux de lichidităţi corespunzător.

3. Rata de solvabilitate

Acest coeficient indică ponderea datoriei pe termen lung în capitalul propriu, mai exact

arată modul de finanţare a capitalului permanent pus la dispoziţia companiei. Totuşi acest indicator nu surprinde situaţiile în care datoriile pe termen scurt (credite tip

revolving) nu pot fi plătite la termen şi vor fi convertite pe termen lung.

4.Rata de acoperire a activelor imobilizate,(Fixed charge coverage)

lung termen pe iînprumuturnete fixe activeRAI =

Unde: active fixe nete= valoarea de intrare a activelor fixe-amortizate Acest indicator arată de

câte ori valoarea activelor fixe nete acoperă suma datoriilor pe termen lung,pentru a avea însă un

total datoriiR.D.=total active

total datoriiR.L.=capital propriu

împrumuturi pe termen lungR.S.=capital propriu



indicator relevant, trebuie ca firma să utilizeze o valoare a activelor cât mai apropiată de valoarea de piaţă.

5. Rata de acoperire a serviciului datoriei (debt coverage ratio/ burden Coverage) Acest indicator trasează solvabilitatea proiectelor de investiţii. În esenţă el indică de câte ori

profitul din activitatea companiei înainte de plata dobânzilor acoperă serviciul datoriei. RAD < 1 arată ca sunt mari şanse ca firma sa nu-şi poată plăti datoriile Acest indicator este

de mare interes mai ales pentru creditori care pot afla în ce măsură îşi vor putea recupera datoriile la data scadenţei.

În practică RAD fi calculată în două variante. a) înainte de impozitare b) după impozitare

a)lung termen peilor inprumutur a rambursare de rata dobanzi

dobanzi amortizare impozitare dupa activitatedin profit RAD+

++=

b)lung termen peilor imprumutur a rambursare de ratadobanzi

rimpozitelo si dobanzilor plata de inainte activitatedin net castigRAD+

=

O tendinţă descrescătoare a RAD poate indica un management ineficient sau previziuni prea

optimiste la momentul contractării creditelor. 6. Rata de acoperire a dobânzilor (interest coverage)

dobanzipentru cheltuielirimpozitelo si dobanzilor plata de inainte activitatedin net castigRADOB =

RADOB este un indicator folosit frecvent în practică şi măsoară gradul în care câştigurile

nete ale unei companii se pot diminua fără a influenţa major capacitatea de a face faţă cheltuielilor cu dobânzi anuale. Indicatorul se mai poate calcula utilizând la numărător cash-flow-lui generat de afacere .Un rezultat ridicat arată că societatea dispune de un interval de siguranţă suficient de mare înainte de a fi pusă în situaţia de imposibilitate de plată a dobânzilor scadente.

Volumul cheltuielilor pentru dobânzi nu cuprinde dobânda inclusă în ratele în ratele aferente activelor cumpărate în leasing.

c). Indicatori de gestiune (Eficiency Ratios) Aceşti indicatori măsoară eficacitatea unei companii în administrarea resurselor stabilite şi

derularea activităţilor. 1).Viteza de rotaţie a activelor circulante prin cifra de afaceri.

365CAcirculante activeRAC ×=

Acest indicator este exprimat în zile şi reflectă : - eficienţa demersurilor conducerii pentru procurarea resurselor necesare plăţii şi

pentru realizarea unei cifre de afaceri corespunzător dimensionate în raport cu volumul activelor antrenate în afacere.

- Politica de dimensionare a valori activelor circulante, structura acestei valori este analizată de indicatorii următorii.

2.Viteza de rotaţie a stocurilor Stocurile reprezintă adesea cea mai mare din capitalul lucru al unei companii. De aceea ca şi

creanţele, trebuie rotite cât mai repede posibil. În caz contrar, compania a investit o mare parte din numerarul disponibil într-un activ greu lichidabil. Costul stocări include finanţarea, înregistrarea,



depozitarea, prezentarea şi pierderea din degradare, uzura normală şi furturile. Spre deosebire de celelalte rate de rotaţie ce utilizează valoarea vânzărilor în formulă, acest indicator foloseşte costul bunurilor vândute, deoarece stocurile sunt înregistrate la cost de producţie, achiziţie.

365vandutebunurilor costul

stocurilor ValoareaRS ×=

RS, exprimă în zile viteza cu care o companie îşi roteşte stocurile necesare susţine o valoare

dată a vânzărilor. De aceea, în practică se foloseşte şi o altă relaţie de calcul ars şi anume:

365prime materiicu cheltuieli

stocurilor valoareaRS ×=

Comparabilitatea în timp a acestei rate e afectată de schimbarea metodei de evaluare a

stocurilor (LIFO, FIFO, UMP) şi de evoluţiile sezoniere. Deoarece o analiză globală a stocului nu releva poziţia la care au apărut probleme,poate şi necesară o defalcare a indicatorului pe categorii de stocuri.

3. Viteza de rotaţie a creanţelor. Exprimă viteza cu care o companie îşi roteşte creanţele deţinute pentru a realiza un anumit

volum al vânzărilor. Ea demonstrează capacitatea conducerii de a determina clienţii să plătească rapid pentru bunurile şi serviciilor deja livrate.

365afaceri de cifra

creanteRCr ×=

Învechirea creanţelor contribuie la mărimea perioadei medii de încasare a acestora. Existenţa

unor creanţe îndoielnice indică posibilitatea apariţiei unor probleme la fluxul lichidităţii. 4. Viteza de rotaţie a furnizorilor prin cifra de afaceri Exprimă gradul de dependenţă al companiei faţă de finalizarea pe baza creditului-furnizor.

365afaceri de cifra

furnizoriRFz ×=

Creşterea numărului de zile poate fi rezultatul deciziei conducerii de a apela la creditul

furnizor pentru a rezolva unele probleme ale fluxului de lichidităţi pe termen scurt sau rezultatul achiziţiei de active imobilizate. Rezultatul obţinut trebuie analizat în raport de viteza de încasare a creanţelor pentru a vedea dacă sursele atrase din partea furnizorilor sunt mai mari decât sumele atrase de clienţii companiei.

5. Productivitatea capitalului de lucru (Fond de rulment) Arată nivelul necesar al capitalului de lucru pentru a putea susţine un nivel dat al vânzărilor.

Se calculează prin formula:

lucru de capitalafaceri de cifraPCL =

Unde capitalul de lucru =active circulante – datorii pe termen lung.



Un nivel prea scăzut al productivităţii capitalului de lucru arată că activitatea firmei este ineficientă,deoarece are un nivel de creanţe prea ridicat şi ,sau prea multe stocuri pentru un nivel dat al vânzărilor. PCL poate fi comparata cu rezultatele concurenţilor pentru a vedea care este gradul de eficienţă al unei firme.

d). Indicatori de rentabilitate (Profitability Ratios) Profitul constituie punctul de interes maxim în majoritatea analizelor financiare. Toate

celelalte rate servesc la luarea unor decizii care să ducă în final la maximizarea profitului. Rentabilitatea reprezintă capacitatea unei companii de a realiza vânzări care depăşesc

costurile,implicate pentru rezolvarea lor,costurile activităţilor. O rată înaltă permite luxul unor greşeli ocazionale, erori care în condiţiile unor afaceri mai

puţin profitabile ar fi dus firma în pierdere. Principalii indicatori sunt: 1. Marja profitului (profit margin) Reflectă procentajul reprezentat de profit în volumul total al vânzărilor. Există două metode

de calcul a ratei profitului a) Marja profitului din exploatare (MPE – gross profit margim) care arată procentajul

reprezentat de profitul activităţii de exploatare în volumul total al vânzărilor,şi se calculează pe baza raportului:

100afaceri de cifra

exploatare deprofit MPE ×=

Acest indicator caracterizează în special sistemul anglo – saxon, ce grupează cheltuielile

firmei pe destinaţii. În analiza dinamică se cere cel puţin menţinerea marjei. Pentru a identifica explicaţia unor modificării e necesară analiza evoluţiei cheltuielilor de

exploatare. 2. Marja profitului net (MPM – profit margin of sales) Constituie cea mai bună metodă de diagnosticare a capacităţii globale a companiei de a

obţine profit,dat fiind faptul că atât cheltuielile financiare, cât si impozitul plătit sunt luate în calcul.

100afaceri de cifra

exploatare deprofit MPN ×=

3. Marja costului bunurilor vândute (MCV) Acest indicator serveşte la compararea activităţii companiei cu firmele concurente, costul

bunurilor vândute variind foarte mult în funcţie de produsul realizat.

100afaceri de cifra

vandutebunurilor costulMUC ×=

4. Rentabilitatea capitalului propriu(ROE- return on equity) ROE este indicatorul a cărui valoare nu depinde de tipul industriei şi reprezintă unul din cei

mai importanţi indicatori ai profitabilităţi,fiind folosiţi de proprietarii unei companii. Sau potenţialii finanţatori în luarea unei decizii de investiţii. Se calculează pe baza raportului:

100propriu capital

netprofit ROE ×=

Un ROE bun facilitează atragerea de capital social nou deoarece demonstrează capacitatea

conducerii de a realiza o afacere rentabilă.



profit netROI 100valoarea investitiei

= ×

5. Rentabilitatea investiţiei (ROI – Return On Investiment) Este un indicator adeseori confundat cu procentul,se calculează pe baza raportului: De multe ori,valoarea investiţiei este considerată a fiind

însuşi capitalul propriu al companiei, de unde şi confuzia între cei doi indicatori. ROI este cea mai simplă formă de exprimare a profitabilităţi activelor folosite într-o afacere şi poate fi folositor la nivel de aproximare,valorile sale nu sunt exacte din cauza estimărilor care intervin în calculul valorii investiţiei.

6. Rentabilitatea activelor totale (ROA – Return On Total Assets) Acest indicator măsoară rentabilitatea unei întreprinderi ca procentaj din ansamblul

activelor angajate de acestea. ROA este o alternativă la ROI, considerându-se că profitabilitatea în sine nu depinde de

metoda de finanţare.

100eimobilizatfixe, active totaldobanzilor plata si impozitare de inainteprofit ROFA ×=

7. Rentabilitatea capitalului permanent (ROCE – Return On Capital) ROCE e un indicator ce caracterizează cel mai bine profitabilitatea capitalului permanent al

firmei, indiferent de sursa de provenienţă. În fond, finanţarea pe termen lung e o decizie la latitudinea managementului.

100permanent capital

netprofit ROCE ×=

Dacă se doreşte ca efectul strategiei de finanţare să fie complet eliminat din analizele făcute se poate folosi următoarea formulă:

100permanent capital

dobanzilor plata si impozitare de inaintenet castigROCZ ×=

1.2 Elaborarea situaţiilor financiare previzionate Din punct de vedere tehnic, previzionarea financiară a activităţii viitoare prezintă cea mai

dificilă sarcină a planului de fezabilitate; în majoritatea cazurilor este suficientă o previziune financiară pentru perioada execuţiei proiectului plus încă 3-4 ani de funcţionare, în funcţie de intervalul de timp în care proiectul atinge gradul maxim de folosire a capacităţii şi de evoluţia serviciului datoriei.

Previziunile trebuie să cuprindă etapa critică incipientă,precum şi intervalul de timp în care proiectul se lansează şi începe să producă la parametrii previzionaţi. În general, într-un plan de fezabilitate, durata totală a previziunii este de 5 ani. Dacă previziunile pe 5 ani de funcţionare indică o situaţie financiară corespunzătoare a companiei, atunci situaţia nu poate decât să se îmbunătăţească în continuare.

Situaţiile trebuie prezentate într-o formă cunoscută de investitorii cât şi de ofiţeri de credit pentru a nu fi nevoiţi să aloce mult timp pentru analiza acestor situaţii.

Alături de formatul de prezentare elaborarea situaţiilor financiare previzionate are ca bază logică un riguros şi bine delimitat program de acţiune. Etapele programului de acţiune pentru elaborarea situaţiilor financiare previzionate sunt redate în felul următor:



1. Estimarea vânzărilor anuale – caracteristică ce influenţează în foarte mare măsură celelalte

valori estimate. Nu trebuie pierdut din vedere elemente precum stabilitatea preţurilor şi capacitatea de producţie existentă.

În practică sunt utilizate diverse metode de previzionare a vânzărilor : a) analiza dimensiunii pieţei şi calculul cifrei de afaceri posibili pe baza cunoştinţelor

acumulate,experienţei şi a cotei de piaţă deţinute. b) Estimarea de către fiecare agent de vânzări a cifrei de afacerii realizabile pe zona sa şi

cumularea acestor valori. Deoarece agenţii sunt adeseori mult prea optimişti, e necesară o „temperare” a răspunsurilor obţinute.

c) determinarea trendului cifrei de afaceri a companiei în ultimii ani, precum şi a trendului industriei respective. Prin exploatarea tendinţelor constante. Şi agregarea celor două elemente se obţine cifra de afaceri previzionată.

d) raportarea numai la vânzările ultimului an şi majorarea sau micşorarea acestora cu un procent obiectiv, în funcţie de aşteptările pentru perioada următoare.

2. Elaborarea programului de producţie pentru fiecare produs în parte – se va face

pornind de la nivelul estimat al vânzărilor şi volumul stocurilor de produse finite disponibile. Formula de determinare a unităţilor ce urmează a fi produse în cursul anului este:

eplanificat produse de final stocfinite produse de initial Stoc estimate vanzariproductie arxarx +−=

Elaborarea programelor de producţie

Estimarea consumului de materii prime şi

materiale Estimarea vânzărilor

actuale

Estimarea achiziţiilor

Estimarea cheltuielilor salariale directe

Estimarea cheltuielilor indirecte

Estimarea cheltuielilor comerciale şi administrative

Estimarea costului bunurilor vândute

Estimarea cheltuielilor de capital

Estimarea programului de rambursare a creditului şi de achitare a dobânzilor

Estimarea programului de încasări Estimarea costului

bunurilor vândute a creanţelor



Este frecvent întâlnită tendinţa de a calcula costurile de producţie numai pentru valoarea cifrei de afaceri previzionate. Nu trebuie uitat că şi stocurile de produse finite existente la sfârşitul anului includ costuri de producţie iar aceste costuri nu sunt incluse în cifra de afaceri a exerciţiului. În cazul afacerilor deja existente, vânzările anuale cuprind şi stocul de produse existent la începutul anului şi care va fi vândut pe parcursul exerciţiului financiar.

3. Estimarea consumului de materii prime şi materiale Acestea se va face pe categorii de materii prime,în funcţie de numărul de produse ce vor fi

lansate în execuţie. Se face precizarea că producţia anuală estimată nu coincide cu producţia ce urmează a fi lansată în cursul anului respective ,ca rezultat al existenţei producţiei în curs de execuţie. Prin urmare:

Np(necesarul pentru productie)=Nr.pr. pl-Nr produse in curs de executie+Nr produse in curs de execuţie În această situaţie,consumul de materii prime va fi diferit în funcţie de stadiul de execuţie în

care se află aceste produse. 4. Estimarea achiziţiilor – se va face ca diferenţă între necesarul anual de materii prime rezultat la produsul anterior şi stocul de materii prime existent la începutul perioadei. Calculele vor fi făcute pentru fiecare categorie de materie primă. Valoarea achiziţiilor astfel determinată, împreună cu programul de achitare a obligaţiilor faţă de furnizori,va fi utilizată în proiecţia Cash – flow-ului şi a bilanţului. 5. Estimarea cheltuielilor salariale direct productive – se va realiza în funcţie de volumul producţiei,numărul de ORE-ON care - este necesar finalizării unei unităţi de produs şi costul unei ORE-ON. 6. Estimarea cheltuielilor indirecte – include obligaţiile salariale privitoare la muncitorii indirect productivi, asigurări amortizări, reparaţii utilităţii, utilităţi indirecte etc. 7. Estimarea costului bunurilor vândute – se face în special pentru rapoartele financiare în sistem Anglo – Saxon prin adunarea costului de producţie al perioadei la costul de producţie al bunurilor existente la începutul perioadei şi scăderea costului de producţie al bunurilor existente la sfârşitul perioadei. 8. Estimarea cheltuielilor comerciale şi administrative presupune anticiparea nivelului anual al:

- cheltuielilor administrative: salariile personalului administrativ, birotică amortizarea cheltuielilor utilizate.

- cheltuielilor comerciale - salariile echipelor de vânzare comisioane, transport, promovare, publicitate etc.

9. Estimarea cheltuielilor de capital – ţine de programul de investiţii avut în vedere de management pentru perioada planificată.

10. Estimarea încasării din vânzarea bunurilor – se va face în funcţie de nivelul vânzărilor şi de politica de acordare a creditului – furnizor de către companie,acest element are un impact decisiv asupra proiecţiei fluxului de numerar. 11. Estimarea programului de rambursare a creditelor şi de achitare a dobânzilor

Acolo unde este cazul, se vor stabili ipotezele de realizare a acestor previziuni şi se vor evalua influenţele asupra contului de rezultat, bilanţului şi Cash – flow- ului.

1.2.1 Sisteme alternative de gestiune a costurilor. Metoda Activity Based Costing - identificarea informationala a surselor de costuri generate in firma pentru un

control mai bun al generarii acestora pe categorii usor manevrabile cu rol orientarea strategiei financiare de suport-REALOCAREA RESURSELOR

Originea metodei pe activitati se afla in SUA si lucrarea de baza se considera a fi „ The Hidden Factory” elaborata de Jeffrey G. Miller si Thomas E. Vollman. Cei doi autori au supus unui studiu critic sectoarele si locurile de costuri comune (indirecte), ajungand la concluzia ca pasul hotarator pentru controlul costurilor indirecte consta in elaborarea unui model care sa detalieze si sa structureze cauzele acestor costuri.



1. Introducere În anii ‘801 a început să se dovedească insuficienţa metodologiilor de calcul al costurilor, folosite pînă atunci datorită gestiunii moderne a întreprinderii care cerea un alt tip de analiză a costurilor. Promotorii acestor schimbări au fost Cooper şi Kaplan care au difuzat pentru prima dată metoda "Activity - Based - Costing" (ABC) iar munca lor a fost considerată ca o revoluţie autentică în cadrul ştiinţelor de gestiune. Ne propunem să expunem principiile de bază ale metodei şi rezultatele aplicării ei în Europa prin compararea experienţelor practice, iar în încheiere expunem schimbările pe care noua metodă şi variantele ei le implică în sistemele informaţionale. 2. Principii de bază Metodologia ABC înseamnă analiza şi calculul costurilor generate de către activităţile care au loc într-o întreprindere. Cum am asimilat întreprinderea unui sistem cibernetic, metoda ABC presupune schimbarea legii de structură a acestui sistem modular; schimbare care este fundamentală în ceea ce priveşte reorganizarea informaţională şi informatică a întreprinderii. Metoda are la bază identificarea adecvată a actiivităţilor diferite dintr-un sistem, şi îşi propune atingerea unor obiective: • eliminarea risipei de factori de producţie; • elaborarea de indicatori pentru evaluarea activităţii de planificare şi control; • evaluarea obiectivă a producţiei; • un proces de calcul bazat pe obiectivitate. Metodologia modelului ABC constă în desfăşurarea a două procese succesive de calcul: a) Repartizarea costurilor pe activităţile care le-au ocazionat prin consumul de factori de producţie;

costurile se consideră a fi consumate de către aceste activităţi. La fel, se propune în model că activităţile sînt provocate şi consumate de către procese tehnologice diferite, de aceea în pasul următor

b) Costurile, prealabil grupate pe activităţi, se vor aplica definitiv produsului corespunzător procesului tehnologic, prin intermediul "generatorilor de cost". Acele consumuri a căror repartizare s-ar putea face în mod arbitrar, sînt încorporate direct la contul de rezultate.

Dezvoltarea celor două faze de calcul se poate realiza numai după ce s-a făcut o clasificare a activităţilor în directe şi indirecte. 3. Identificarea activităţilor Nucleul central al modelului ABC îl reprezintă activităţile, care se constituie în puncte de agregare a costurilor, adică, ele reprezintă un "centru de costuri". În acelaşi sens, definirea activităţilor trebuie să se facă în aşa fel încît toate costurile identificate în acestea să fie directe sau semidirecte, adică, să fie repartizate obiectiv pe fiecare activitate. Activitatea economică desfăşurată de orice întreprindere se poate descompune în nuclee sau tipuri de activităţi, în funcţie de obiectivul unei analize. Din punctul de vedere al analizei şi controlului gestiunii se folosesc următoarele clasificări (relativ generale): • după relaţia pe care activităţile o au cu producţia; • după caracterul repetitiv al activităţilor; • după valoarea adăugată de către activităţi la un produs; • după posibilitatea de a renunţa la unele activităţi.

1 Cooper, R.; Kaplan R.S.,"Measure Cost Right: Make the Right Decisions" Harvard Business Review, (September-October 1988b), p. 96-102.



3.1. După relaţia pe care activităţile o au cu producţia. Această clasificare se realizează avînd ca obiectiv receptorul activităţii. Astfel, se disting patru tipuri de activităţi: a) Activităţi de producţie unitară. Sînt acela carea se efectuează în mod necesar pentru a obţine

fiecare unitate dintr-un produs. Costurile provocate de către aceste unităţi sînt direct proporţionale cu numărul de produs şi sînt identice cu costurile directe din metoda clasică.

b) Activităţi la nivel de lot (se înţelege prin lot un complex identificabil de unităţi dintr-un acelaşi produs, al căror număr poate să fie variabil). Aceste activităţi sînt acelea considerate necesare pentru obţinerea lotului de produse, de aceea costurile generate sînt direct proporţionale cu numărul de loturi, dar independente de numărul de unităţi de produs realizate.

c) Activităţi la nivel de linie. Costurile ocazionate de către activităţile de linie (linia fiind fiecare gamă de fabricaţie) rezultă a fi independente de numărul de loturi şi de numărul de unităţi de produs.

d) Activităţi la nivel de întreprindere. Aceste activităţi nu sînt legate direct cu producţia ci constituie un suport pentru organizarea generală a întreprinderii; costurile sînt dificil de identificat, iau uneori se recurge la folosirea de criterii subiective. Costurile activităţilor secundare se consideră ca şi cost al perioadei de gestiune (se repartizează direct pe contul de rezultate) sau dacă se consideră preferabil să se obţină un cost complet se repartizează pe produs folosind criterii subiective.

3.2. După caracterul repetitiv al activităţilor Acestă clasificare se bazează pe frecvenţa cu care se desfăşoară activităţile; e necesar să se ia drept referinţă o perioadă care poate coincide cu durata unui exerciţiu bilanţier: a) Activităţile repetitive sînt acelea care se execută o dată sau de mai multe ori pe durata perioadei

considerate şi fac parte din ceea ce numim gestiunea curentă. b) Activităţile nerepetitive sînt acelea care au loc sporadic; gestiunea lor implică o analiză atentă

deoarece costurile generate pot fi importante. 3.3. După valoarea adăugată de către activităţi la un produs Această clasificare conduce la două tipuri de activităţi: a) Acelea care generează valoare adăugată; b) Acelea care nu adaugă valoare. După perspectiva din care se face clasificarea costurilor în complete şi incomplete şi după concepţia asumată asupra valorii adăugate, identificarea acestor activităţi este foarte dificilă. Există activităţi (depozitarea produselor) care pot fi strict necesare în anumite ramuri şi care nu adaugă valoare produsului (cu excepţia acelor cazuri în care depozitarea este parte a procesului tehnologic). Un alt caz ar fi o campanie publicitară, ca activitate poate conduce la creşterea atractivităţii unui produs pentru clienţi ceea ce înseamnă creşterea cererii sau a preţului pe piaţă, deci adaugă valaore dar este discutabilă încorporarea acestei valori asupra produsului (printre alte motive, deoarece rezultatul campaniei publicitare va fi cunoscut după momentul repartizării costurilor pe care activitatea de publicitate le-a provocat). Pentru clasificarea corectă a activităţilor conform acestui criteriu se impune ca fiecare întreprindere să-şi clarifice conceptul de valoare adăugată. În mod obiectiv activităţile care adaugă valoare transferă costurile producţiei vîndute sau producţiei stocate. În cazul activităţilor fără valoare adăugată calculul depinde de modelul ales (cost complet sau incomple), adică încorporarea sau nu a costurilor la producţia respectivă. 3.4. După posibilitatea de a renunţa la unele activiăţi Această clasificare conduce la două tipuri de activităţi: a) prescindibile; b) imprescindibile. Modelul ABC oferă posibilitatea recalculării costului pentru a cîştiga în faţa concurenţei prin folosirea acestui criteriu de clasificare a activităţilor; activităţile prescindibile nu vor mai transfera



costuri. În acelaşi timp, în cazul restrîngerii activităţii se păstrează numai activităţile imprescindibile, a căror repartizare de costuri este obiectivă. 4. Conductorii de cost Modelul continuă cu un proces de calcul şi evaluare a costurilor pe produs. Acest al doilea transfer al costurilor de la activităţi la produse trebuie să se facă cu suficientă obiectivitate, renunţîndu-se la metodologia clasică (repartizarea costurilor indirecte pe produs pe baza manoperei directe). Pentru a obţine această obiectivitate se recurge la conceptul de conductor de cost (cost driver), concept pe care îl mai găsim în literatură în accepţiunea de inductor sau generator de costuri. Acest concept face referinţă la o unitate de control şi măsură a consumului pe care fiecare produs îl face din fiecare activitate care a fost strict necesară pentru a –l obţine. 5. Analiza comparativă a experienţelor aplicării modelului Analiza comparativă este structurată pe următoarele patru probleme: • Evaluarea motivelor pentru care întreprinderile studiate au decis să-şi modifice sau să-şi

completeze sistemul de calcul al costurilor; • Convergenţe sau divergenţe între sistemele aplicate; • Gradul de comparabilitate a metodelor adoptate; • Dificultăţi întîlnite. 5.1. Evaluarea motivelor pentru care întreprinderile studiate au decis să-şi modifice sau să-şi completeze sistemul de calcul al costurilor. Scopul propus pentru aplicarea sistemului ABC este schimbarea sau completarea contabilităţii de gestiune a unei întreprinderi. Întreprinderile studiate ca exemplu dispun deja de un sistem de calcul al costurilor; decizia de modificare a contabilităţii de gestiune este suficient de dificilă pentru că schimbarea presupune o ruptură în istoricul datelor din anii anteriori şi adaptarea în dinamică a acestora. Întreprinderile au decis totuşi aplicarea acestui sistem iar în continuare prezentăm motivele pentru care sistemul tradiţional nu mai oferă satisfacţia necesară. a) Un prim motiv este multiplicarea produselor diferite în gama de fabricaţie sau în patela de servicii a

unei întreprinderi. Astfel firma Monarch Mirror ajunsese la o diversificare apreciabilă a liniilor de fabricaţie şi a clienţilor. Această evoluţie a determinat adaptarea analizei economice pentru identificarea produselor rentabile şi a segmentelor de piaţă cele mai interesante. Aceleaşi consideraţii survin şi în cazul societăţii Hett. Sistemele tradiţionale de costuri nu sînt capabile să integreze în mod constant creşterea şi diversificarea produselor / pieţelor.

b) Sistemul tradiţional este depăşit şi datorită componentei excesive de costuri indirecte, care se repartizează pe produse şi servicii pe baza unor criterii arbitrare. În cazul societăţii Farall se constată că manopera directă a scăzut datorită automatizării procesului de producţie, în timp ce au crescut costurile de investiţie (care sînt indirecte pe produs). Sistemul tradiţional de costuri nu face această diferenţiere repartizînd costurile indirecte între produsele fabricate pe baza manoperei directe. Astfel de costuri sînt incorect calculate. În cazul întreprinderii Ordinatrix, a cărei scădere dramatică a vînzărilor a condus la căutarea de noi pieţe pentru valorificarea produselor intermediare, sistemul tradiţional nu oferă posibilitatea de a stabili un preţ de vînzare pentru aceste produse. Toate aceste întreprinderi au încercat să atenueze dezavantajele sistemului tradiţional prin introducerea noului sistem de calcul al costurilor, menţinînd sisteme paralele de calcul, folosind baza de date deja existentă.

c) Al treilea motiv reprezintă un element de analiză economică foarte important şi anume analiza rentabilităţii comparate între clienţi. În cazul întreprinderii Farall responsabilii comerciali cu experienţă intuiesc rentabilitatea scăzută a unui client dar nu dispun de cifre concrete care să demonstreze acest lucru; deci nu pot evalua cu certitudinie costurile specifice asociate gradului de exigenţă a unui client. Problema cheie în acest caz este de a determina acea valoare a costului noilor servicii asociate unui produs (pentru client pretenţios) astfel încît menţinerea acestuia să rămînă eficientă.



d) Al patrulea moitv este derivat din primele trei şi se poate formula astfel: sistemele tradiţionale nu oferă o bază fiabilă pentru direcţionarea politicilor de fixare a preţului de vînzare.

e) O altă preocupare a întreprinderilor a fost necesitatea de a schimba ceva în sistemul informaţional pentru a clasifica posibilităţile de reducere a costurilor. Datorită creşterii concurenţei în anumite sectoare problema principală era identificarea punctelor sau momentelor în care se pot face economii; deci reducerea costurilor trebuie să se facă numai prin suprimarea activităţilor a căror dispariţie nu înseamnă pierdere de valoare pentru produsele şi serviciile oferite clienţilor.

f) Datorită dezvoltării şi introducerii sistemelor de calitate totală întreprinderile au reconsiderat indicatorii care administrează şi gestionează îmbunătăţirii calităţii şi evaluarea costului acestei activităţi.

g) Un alt motiv urmărit este responsabilizarea activităţilor administrative (de serviciu) pe baza nivelului de repartizare a costurilor acestora. În cazul întreprinderii Hett costurile serviciilor funcţionale erau repartizate între centrele operaţionale (de producţie) pe baza unor chei de repartiţie arbitrare. Problema constă în faptul că un asemenea sistem depersonalizează serviciile funcţionale în ceea ce priveşte responsabilitatea acestora în a-şi evalua cheltuielile.

h) Ultimul motiv îl reprezintă necesitatea de a evalua mai bine cheltuielile de lansare a noilor produse şi de modificare a celor existente. Pentru grupul Vario, care are mai multe proiecte în lucru, cheltuielile de cercetare reprezintă 35% din cifra de afaceri şi în consecinţă trebuie să avalueze aceste costuri ex ante astfel încît ele să se refere exact la acele produse finite pentru care s-au făcut cercetările. În prezent cheltuielile de cercetare sînt repartizate pe perioada de gestiune indiferent dacă produsele vîndute au sau nu încorporat un cost de cercetare.

5.2. Convergenţe sau divergenţe între sistemele aplicate În primul rînd trebuie să precizăm că întreprinderile studiate nu se află în aceiaşi fază de aplicare a sistemului ABC, element pe care trebuie să-l avem în vedere cînd comparăm experienţele. În acelaşi timp prezentăm rezultatele cele mai interesante obţinute în intenţia de a schimba contabilitatea de gestiune. Întreprinderile Ordinatrix, Hett, Farall şi Monarch Mirror au aplicat toate metoda ABC, pe cînd grupul Vario a introdus un instrument mai diferit şi anume costul obiectiv, de aceea grupul Vario va reprezenta o analiză separată a) Asemănări în aplicarea metodei.

În ceea ce priveşte identificarea activităţilor, întreprinderea Ordinatrix a identificat patru macro-activităţi de producţie în cadrul unei singure fabrici dintr-o divizie. În continuare s-a extins clasificarea activităţilor şi în următoarele domenii: gestiunea aprovizionării, controlul intern, relaţia cu furnizorii, introducerea noilor produse, codificare şi asamblare. În cazul întreprinderii Monarch Mirror s-au realizat un dicţionar de activităţi pentru producţie şi un altul pentru clienţi; după cum o cere analiza economică sau contextul se procedează la o regrupare a activităţilor cu scopul de a simplifica sistemul de calcul al costurilor (regruparea se face prin combinarea criteriilor de clasificare a activităţilor prezentate la punctul 3).

În ceea ce priveşte evaluarea resurselor consumate de către fiecare activitate se schimbă vechiul sistem cu chei de repartiţie arbitrare prin folosirea inductorilor de cost.

Identificarea inductorilor de cost s-a făcut în mod diferit în funcţie de activităţile definite. În general se foloseşte numărul de ore pentru manopera directă dar există şi activităţi pentru care stabilirea inductorilor de cost cere informaţie foarte strictă; de exemplu pentru activitatea de aprovizionare s-a ales numărul de articole care figurează într-un ordin de cumpărare necesare pentru o linie de fabricaţie. Atunci cînd informaţia lipseşte, se utilizează inductori de substituţie.

În ceea ce priveşte calculul costului şi analiza rentabilităţii pe client, determinarea activităţilor şi a inductorilor de cost permite realizarea unei baze de date cu utilizari multiple, dintre care cea mai importantă este reorganizarea activităţilro pentru diminuarea costului. b) Diferenţe în aplicarea metodei. Analizînd experienţele întreprinderilor prezentate şi datorită stadiului diferit de aplicare a metodei, enumerăm în continuare cîteva deosebiri mai importante:

• Contextul care a servit ca şi cadru de introducere a noilor sisteme; • Gradul de participare a top managementului;



• Gradul de asociere a departamentelor operaţionale în elaborarea noului sistem. 5.4. Gradul de comparabilitate a metodelor adoptate. În toate cazurile s-au înregistrat rezultate pozitive dintre care pe cele comune le enumerăm în continuare: • Costuri unitare mai fiabile şi o evaluare mai bună a rentabilităţii pe produs / client; • Un instrument valoros pentru fixarea preţului de vînzare; • O înţelegere mai bună a originii costurilor şi a factorilor care influenţează rentabilitatea

produselor; • Orientarea alternativelor strategice; • Identificarea punctelor slabe şi fundamentarea economică a reorganizării interne; • Evaluarea costurilor şi a beneficiilor unui proiect de gestiunea calităţii. 5.4. Dificultăţi întîlnite. Aplicarea metodei ABC a generat o serie de dificultăţi care s-au manifestat diferit în întreprinderile unde au fost observate.

Ca dificultate de ordin tehnic se menţionează stabilirea inductorilor de cost şi anume găsirea nivelului de detaliu satisfăcător în vederea agregării şi dezagregării rapide a activităţilor în prealabil clasificate. Un alt tip de dificultăţi sunt cele legate de contextul economic intern; contează foarte mult dacă întreprinderea se află într-o situaţie stabilă sau dificilă în funcţie de care evoluează gradul de încredere în aplicarea unei metode noi. În ultimul rând menţionăm dificultăţile socio-politice; acestea se referă la politica fiscală, măsuri de politică economică care se bazează pe metoda tradiţională de calcul al costurilor, deci dificultatea principală constă în armonizarea ieşirilor informaţionale ale noului sistem cu contextul macro-economic 6. Analiza critică a modelului ABC. Înainte de a face o sinteză a modelului trebuie să ne întrebăm care sînt diferenţele şi gradul de noutate a metodei, deoarece calculul de cost pe activităţi este destul de vechi. Astfel gruparea activităţilor în centre de cost precum şi folosirea indicatorului “cost driver” au aparul pentru prima dată sub denumirea de metoda pe secţii omogene (SH) în 1947. Ca noutăţi identificabile în modelul ABC, în comparaţie cu modelul SH ar fi gradul de detaliere în clasificarea activităţilor în cazul ABC faţă de modelul SH unde avem două categorii de activităţi: principale şi auxiliare. În ceea ce priveşte repartizarea costurilor pe activităţi, diferenţa importantă în cazul ABC o reprezintă creşterea obiectivităţii procesului de calcul a costurilor (există şi aici un anumit grad de subiectivitate, mai redus decît în cazul SH, aşa cum s-a explicat la punctul 4). Repartizarea costurilor pe produs reprezintă diferenţierea principală între cele două modele. Astfel, modelul ABC propune repartizarea pe produs numai a costurilor activităţilor primare (produs, lot şi linie), considerînd costurile activităţilor secundare (la nivel de întreprindere) ca şi costuri ale perioadei de gestiune, adică neîncorporabile pe produs datorită lipsei de obiectivitate în repartizarea acestora. În consecinţă criticii modelului ABC în consideră ca model de cost parţial în comparaţie cu SH care este de cost complet. Se sugerează repartizarea restului costurilor în cazul modelului ABC, pe criterii subiective către producţia finală. Convertirea modelului ABC din model de cost parţial în model de cost complet îl reduce la modelul SH a cărui ineficienţă trebuie eliminată. Prin intermediul unei analize economice extrem de detaliate (pe activităţi primare), modelul ABC aduce idei inovatoare în ceea ce priveşte modernizarea tehnicilor de gestiune şi oferă posibilitatea economisirii resurselor rare materiale şi de orice tip. După părerea noastră opoziţia întimpinată în aplicarea cu rigurozitate a acestui model nu se datorează faptului că este de cost



parţial, ci tocmai obiectivităţii cu care identifică pierderile de timp şi bani pe fiecare activitate şi oferă fundamentare ştiinţifică pentru reducerea unor activităţi.

1.2.2 Contul de profit si pierderi

Contul de profit şi pierderi este documentul contabil de sinteză ce reflectă performanţele activităţii unei companii. Această componentă a situaţiilor de sinteză prezintă o importanţă crescută pentru investitorii şi creditorii societăţii, ea constituind baza de calcul a fluxurilor viitoare de trezorerie ale societăţi.

Profitul reprezintă singurul factor ce motivează investitorul să finanţeze afacerea. Cu ajutorul contului de profit şi pierdere previzionat, investitorii pot estima randamentul companiei la care deţin acţiuni, iar creditorii pot aprecia capacitatea acesteia de a-şi rambursa datoriile contractate.

Gradul de detaliere a componenţei contului de rezultat depinde de necesităţile de informare ale examinatorului proiectului de fezabilitate.

Indicatori valoare

1. Cifra de afaceri netă .Producţia vândută (a) .Venituri din vânzarea mărfurilor .Venituri din subvenţii de exploatare aferentei cifrei de afaceri nete

2. Variaţia stocurilor (+/-)(b) 3. Producţia imobilizată (c) 4. Alte venituri din exploatare

Venituri din exploatare - total

5. a)Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile Alte cheltuieli b)Alte cheltuieli din afara (cu energie şi apa) c)cheltuieli privind mărfurile

6. Cheltuieli cu personalul a) Salarii b) cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială

7. a) Amortizări şi provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale b) Ajustarea valorii activelor circulante

8. Alte cheltuieli de exploatare a) cheltuieli privind prestaţiile externe b) cheltuieli cu alte impozite,taxe şi vărsăminte asimilate c) cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate

Cheltuieli de exploatare – Total

Rezultatul din exploatare profit pierdere

9. Venituri din interese de participare - din care în cadrul grupului

10. Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe care fac parte din activele imobilizate



11. Venituri din dobânzi - din care în cadrul grupului Alte venituri

Venituri financiare – Total

12. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute cu active circulante

13. Cheltuieli privind dobânzile - din care în cadrul grupului Alte cheltuieli financiare

Cheltuieli financiare

Rezultatul financiar profit/pierdere

14. Rezultatul curent profit/pierdere

15. Venituri extraordinare

16. Cheltuieli extraordinare

17. Rezultatul extraordinar profit/pierdere

18. Rezultatul Brut profit/pierdere

19. Impozitul pe profit - cheltuieli cu impozitul pe profit curent - cheltuieli cu impozitul pe profit amânat - venituri din impozitul pe profit amânat

20. Alte cheltuieli cu impozite care nu apar în elementele de mai sus

21. Rezultatul net al exerciţiului profit/pierdere

2.1. Veniturile din exploatare Veniturile aferente activităţii de exploatare au următoarea structură. • Veniturile din producţia vândută includ veniturile din vânzarea de produse finite,

semifabricate, produse reziduale, executarea de lucrări, prestări de servicii, venituri din activităţi anexe. Producţia vândută este evaluată la preţ de vânzare.



• Veniturile din vânzarea mărfurilor sunt întâlnite la afacerile din sfera comerţului, dar şi la alte tipuri de afaceri cu activitate de distribuţie. Vânzările sunt prevăzute la preţ de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată .Trebuie făcută distincţia între marfă – ce se cumpăra pentru a se revinde şi producţie – ce se produce pentru a se vinde.

Însumarea vânzărilor de mărfuri şi a producţiei vândute, evaluate la preţ de vânzare exclusiv reducerile de preţ acordate clienţilor şi TVA, duce la obţinerea indicatorului cifra de afaceri, utilizat în caracterizare a mărimii întreprinderii şi analiza situaţiei economico – financiară a acesteia.

• Venituri din subvenţii de exploatare - reprezintă sume primite cu titlul gratuit pentru finanţarea activităţi de exploatare, sume

alocate din partea din partea statului, colectivităţilor publice sau altor unităţi patrimoniale – sunt foarte

rar /deloc întâlnite în proiecţiile financiare ale planului de afaceri. • Venituri din producţia stocată (variaţia stocurilor )reprezintă Variaţia în plus sau în minus între valoarea la cost de producţie a stocurilor de produse finite

şi producţia în curs de execuţie de la finele perioadei şi valoarea iniţială a acestor stocuri, fără a lua în considerare provizioanele constituite pentru depreciere.

• Venituri din producţia imobilizată reprezintă costul investiţiilor efectuate de compania respectivă şi înregistrate ca active imobilizate corporale şi necorporale – cazul afacerilor ce-şi execută singure construcţiile sau utilajele de producţie.

Veniturile din exploatare

Veniturile aferente activităţii de exploatare din următoarea structură. • Veniturile din producţia vândută includ veniturile din vânzarea din produse

finite,semifabricate,produse reziduale,executarea de lucrări,prestări de servicii,venituri din activităţi anexe. Producţia vândută este evaluată la preţ de vânzare.

• Veniturile din vânzarea mărfurilor sunt întâlnite la afacerile din sfera comerţului,dar şi la alte tipuri de afaceri cu activitate de distribuţie. Vânzările sunt prevăzute la preţ de vânzare,exclusiv taxa pe valoarea adăugată,trebuie făcută distincţia intre marfă – ce se cumpără pentru a se revinde şi producţie – ce se produce pentru a se vinde.

Însumarea vânzărilor de mărfuri şi a producţiei vândute, evaluate la preţ de vânzare exclusiv reducerile de preţ acordate clienţilor şi TVA duce la obţinerea indicatorului cifra de afaceri,utilizat în caracterizarea mărimii întreprinderi şi în a analiza situaţia economico-financiară a acesteia.

o Venituri din subvenţii de exploatare - Reprezintă sume primite cu titlul gratuite pentru finanţarea activităţii de exploatare,sume alocate din partea statului colectivităţilor publice sau altor unităţi patrimoniale sunt foarte rar întâlnite în proiecţiile financiare ale planului de afacere.

o Venituri din producţia stocată (variaţia stocurilor) reprezintă varianta în plus sau în minus între valoarea la cost de producţie a stocurilor de produse finite si producţia in curs de execuţie de la finele perioade şi valoarea iniţiată a acestor stocuri, fără a lua în considerare provizioanele constituite pentru depreciere.

o Venituri din producţia imobilizată reprezintă costul investiţiilor executate de compania respectivă si înregistrate active imobilizate corporale si necorporale-cazul afacerilor ce-şi execute singure construcţiile sau utilajele de producţie.

Producţia stocată şi producţia imobilizată sunt menţiuni care nu generează încasări monetare într-o perioada imediat următoare fiind surse de potenţială îmbogăţire pentru companie. Ele sunt cuantificate la nivelul costurilor de producţie pentru a nu antrena efectele fiscale.

Suma algebrică dintre producţia vândută, producţia stocată şi producţia imobilizată reprezintă producţia exerciţiului.

o Alte venituri de exploatare se referă la veniturile din creanţe reactive şi alte venituri de exploatare,altele decât cele prezentate anterior – element dificil de anticipat şi prin urmare puţin utilizate în previziuni. Pot fi trimise eventual la o continuarea trendului din perioada anterioară.

2.2 Cheltuielile de exploatare. Cheltuielile de exploatare sunt reprezentate de:



•Cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile se preferă la cheltuielile cu consum de materiale prime şi materiale consumabile. Acestea nu sunt egale cu valoarea materiilor prime sau materialelor achiziţionate în perioada respectivă, ci cu valoarea celor lansate efectiv în producţie,care se determină pornind de la bugetarea activităţii de producţie. De asemenea, ele nu coincid nici cu plăţile efectuate pentru materiile prime materialele cumpărate – acestea influenţând numai prognoza CASH FLOW - ului.

• Cheltuieli cu energia şi apa reprezintă costul de achiziţie al energiei şi apei consumate. Pentru prognoza financiară se vor utiliza consumurile specifice ale procesului tehnologic în concordanţa cu programul de producţie prevăzut.

• Cheltuieli privind mărfurile sunt constituite din preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii de achiziţia mărfurilor.

• Salariile personalului reprezintă atât cheltuielile cu remuneraţie cuvenite personalului, în suma brută, cât şi alte cheltuieli de personal suportate de unitate.

• Cheltuielile cu asigurările şi protecţia socială se referă la cheltuielile unităţi referitoare la contribuţia la asigurările sociale şi la constituirea fondului de şomaj.

• Amortizări şi aprovizionare pentru deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale se calculează ca diferenţă dintre cheltuieli şi venituri provenind din amortizări provizioane.

• Cheltuieli privind prestaţiile externe reprezintă cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile redevenţelor, locaţii de gestiune şi chirii, studii şi cercetări inclusiv sumele plătite pentru contractele de cercetare, cheltuieli cu primele de asigurare,cheltuieli cu alte servicii executate de terţi.

•Cheltuieli cu alte impozite,taxe şi vărsăminte asimilate sunt cheltuieli cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate suportate de societate, indiferent de rezultatul exerciţiului de multe ori aceeaşi categorie de cheltuieli este omisă din previziunea contului de rezultat al planului de afacerii.

• Cheltuieli cu despăgubiri,donaţii şi activele cedate sunt cheltuieli care reflectă pierderile din vânzarea de active care nu reprezintă activitatea curentă sau cheltuieli provenite din donaţii sau despăgubirii. În general şi acestea sunt destul de greu de anticipat.

2.3. Venituri şi cheltuieli financiare. Activitatea financiară a firmei generează venituri şi cheltuieli financiare, structurate în contul

de rezultate. Veniturile şi cheltuielile aferente operaţiilor financiare sunt considerate în această categorie, indiferent de caracterul lor ordinar sau excepţional.

Deşi în cadrul planului de afaceri nu vor fi cuprinse toate elementele constitutive ale rezultatului financiar se vor prezenta totuşi specificaţiile sistemului contabil autohton în eventualitatea abordării unor afaceri speciale.

În veniturile financiare sunt incluse: • Venituri din interese de participare indică dividendele generate de participaţiile la

capitolul altor societăţi. În cazul unor estimări vor fi destul de greu de anticipat succesul al societăţilor respective şi politica de alocare a profitului pe care o vor practica acestea.

• Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe care fac parte din activele imobilizate reprezintă veniturile generate de plasamentele pe termen lung ale firmei, inclusiv creanţele imobilizate faţă de firme din cadrul grupului sau din afara lui.

• Veniturile din dobânzi includ dobânzile primite pentru disponibilităţile din conturile bancare şi pentru împrumuturile acordate. Acest post trebuie abordat cu atenţie în situaţia în care din proiecţia fluxului de numerar rezultă un excedent de trezorerie considerabil ce va fi valorificat prin plasarea în depozite la termen.

• Alte venituri financiare includ la conturile obţinute de la furnizori şi alţi creditori cât şi la alte venituri financiare. Sunt dificil de prevăzut într-o prognoză pe termen mediu şi lung.

În cheltuielile financiare sunt incluse: • Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active

circulante, calculată ca diferenţă dintre cheltuieli şi venituri, adică diferenţa nefavorabilă dintre valoarea contabilă a titlurilor de plasament preţul lor de piaţă. Acest element depinde de preţul titlurilor în momentul respectiv şi este dificil de estimat.



• Cheltuielile privind dobânzile, respectiv dobânzile datorate sau plătite. Acest element va fi de maximă importanţă în orice prognoză financiară al unui plan de fezabilitate.

• Alte cheltuieli financiare reprezentate de sconturile acordate clienţilor, debitorilor sau băncilor şi alte cheltuieli financiare sunt dificil de prevăzut intr-o prognoză pe termen mediu şi lung.

Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile financiare reprezintă rezultatul financiar care împreună cu rezultatul exploatării formează rezultatul curent al exerciţiului.

2.4. Venituri şi cheltuieli extraordinare Operaţiunile care nu sunt generate de activitatea curentă a societăţii deci nu au caracter

ordinar şi repetitiv,dau naştere la venituri şi cheltuieli extraordinare şi se referă la operaţiunile de gestiune şi operaţiuni de capital.

Deşi, în general aceste elemente nu sunt prinse în previziunile financiare ale afacerii planificate, se vor prezenta detaliat şi aceste posturi ale contului de profit şi pierdere, pentru a completa imaginea creata până acum prin analiza rezultatului din exploatare şi rezultatului financiar.

Veniturile extraordinare includ veniturile provenind din: • Operaţii de gestiune sunt operaţiuni cu caracter extraordinar, dar care se referă la

activitatea de exploatare societăţii şi includ: primirea de donaţii de active circulante drepturi de personal ridicate şi prescrise, venituri din despăgubiri si penalităţi şi alte venituri excepţionale din operaţii de gestiune.

• Operaţii de capital – generează atât venituri din vânzarea activelor imobilizate exclusiv taxa pe valoare adăugată, subvenţiile pentru investiţii virate la rezultatul exerciţiului, cât şi alte venituri excepţionale din operaţii de capital.

Cheltuieli extraordinare sunt generate de: • Operaţii de gestiune antrenează cheltuieli cu caracter extraordinar dar sunt efectuate în

legătură cu operaţiile de gestiune curentă a firmei. (Pierderi de stocuri datorate calamităţilor, pierderi din debite prescrise sau din debitori insolvabili şi scoşi în evidenţă valoarea despăgubirilor).

• Operaţii de capital – determină activităţile aferente activelor imobilizate corporale,necorporale şi financiare ieşite din patrimoniu (valoarea neamortizată a activelor corporale şi necorporale ieşite din patrimoniu; valoarea contabilă a imobilizărilor financiară ieşite din patrimoniu) cât şi alte cheltuieli excepţionale privind operaţiile de capital.

1.2.3 Bilanţul contabil

Pentru societăţile deja existente, examinatori doresc să fie prezentat trecutul contabil într-un format financiar.

Reprezentarea activelor şi pasivelor companiei ajută la înţelegerea cu repeziciune a istoriei financiare a firmei. Bilanţul previzionat în planul de fezabilitate contribuie la identificarea surselor şi utilizări fondurilor pentru perioada următoare. Bilanţul reflectă situaţia patrimonială a companiei bunurile şi obligaţiile firmei precum şi situaţia netă a acesteia. Informaţiile furnizate de bilanţ corelate cu cele din contul de rezumat pentru calculul indicatorilor.

Lichiditatea, aşa cum reiese ea din bilanţ,este crucială în cazul unei afaceri noi. Un echilibru de trezorerie va face va face posibilă depăşirea unor dificultăţi neprevăzute şi valorificarea oportunităţilor neaşteptate. Totodată proiecţia situaţiei patrimoniale demonstrează modalitatea de structură şi echilibrare a activelor şi pasivelor afacerii precum căile de suportare şi acoperire a pierderilor iniţiale.

Bilanţul previzional trebuie întocmit în concordanţă cu contul de rezultat previzionat şi protecţia CASH-flow-ului.



În continuare vom prezenta modelul românesc de întocmire a bilanţului contabil. Bilanţ la data de…

Denumirea indicatorului SOLD A. Active imobilizate

I. imobilizări necorporale II. imobilizări corporale

III. imobilizări financiare Active imobilizate – total

B. Active circulante I. stocuri II. creanţe III. investiţii financiare pe termen scurt

IV. casa şi conturi la bănci Active circulante – total

C. Cheltuieli în avans D. Datorii ce trebuie plătite într –o perioadă de până la un an E. Active circulante nete,respectiv datorii curente nete F. Total active minus datorii curente G. Datorii ce trebuie plătite intr-o perioadă mai mare de un an H. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli I. Venituri în avans din care - subvenţii pentru investiţii - venituri înregistrate în avans



J. Capital şi rezerve I. capital din care: - capital subscris nevărsat - capital subscris vărsat - patrimonial regiei II. prime de capital III. rezerve din evaluare IV. rezerve V. Rezultat reportat VI. Rezultatul exerciţiului financiar ….soldc ….soldd Repartizarea profitului Capitaluri proprii – total Patrimoniu public Capitaluri total

În cadrul activelor imobilizate sunt incluse acele elemente ale afacerii Care nu se consumă la

prima utilizare, rămânând în societate pe o perioadă mai mare de un an,ele se clasifică în imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.

Imobilizările necorporale se compun din imobilizările fără substanţă materială,dar cu valoare certă,cheltuieli capitalizate în bilanţ şi recuperabile pe durata mai multor exerciţii financiare după cum urmează:

- cheltuieli de constituire – taxele şi cheltuielile de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli cu înfiinţarea societăţii,cheltuieli de prospectare a pieţei etc.

- cheltuieli de cercetare – dezvoltare, cheltuieli realizate cu ocazia dezvoltări unor programe de cercetare fundamentală şi aplicativă precum şi de valorificarea descoperirilor cu această ocazie.

- alte imobilizări necorporale – cuprind concesiunile, brevetele măricele comerciale, licenţele, fondul comercial, programe informatice precum şi alte drepturi şi valori similare.

- imobilizările necorporale ce nu au fost terminate la închiderea exerciţiului financiar. Imobilizările corporale (tangibile) reprezintă acele active ce sunt caracterizate de substanţă

materială şi sunt compuse din: - Terenuri - se referă atât la terenurile propriu-zise cât si la amenajarea acestora. - Mijloace fixe - elemente active cu durată de utilizare mai mare de un an şi valoare de

8.000.000(de actualizat!) lei de tipul clădirilor şi construcţiile speciale, maşinilor şi instalaţiilor de lucru, aparatelor şi instalaţiilor de măsură şi control, mijloacelor de transport, mobilierului, aparatură de birotică.

La acestea se mai adaugă imobilizările corporale în curs, ce reprezintă imobilizările corporale pentru care nu s-a întocmit încă proces verbal de depunere în funcţiune.

Imobilizările financiare - sunt reprezentate de titlurile şi creanţele financiare imobilizate, ele cuprind:

- Titluri de participare – acţiuni sau alte titluri de valoare, în cadrul altor companii ce conferă firmei deţinătoare exercitarea unui control influenţe şi realizarea unui venit financiar.



- Titlurile imobilizate în activitatea de portofoliu - reprezintă acele titluri financiare deţinute pe termen lung,în scopul obţinerii unui randament corespunzător, fără a exista preocuparea de a influenţa activitatea companiei la care sunt deţinute.

- Creanţe imobilizate-reprezintă creanţele legate de participaţii împrumuturile pe termen lung acordate şi garanţiile plătite.

Activele circulante reprezintă acele elemente patrimoniale care prin natura şi destinaţia lor rămân in societate o perioadă mai mică de un an, ele sunt compuse din:

- stocuri şi producţia în curs de execuţie. Acele elemente de active circulante ce intervin in cadrul ciclului de exploatare, fie pentru a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrări ulterioare, fie pentru a fi consumate cu ocazia primei utilizări.

Aici sunt cuprinse stocurile de materii prime, materiale consumabile obiecte de inventar şi baracamente, stocurile aflate la terţi, producţia în curs de execuţie,semifabricatele, produsele finite produse reziduale animale mărfurile şi ambalajele.

- avansuri acordate furnizorilor - reprezintă creanţe generate de virarea unor sume de bani furnizorilor fără a exista o contrapartidă din partea acestora.

- clienţi şi conturi asimilate - cuprind creanţele faţă de clienţi efectele de primit, clienţi incerţi şi litigioşi şi clienţi pentru care nu s-au întocmit încă facturi.

- alte creanţe - cuprind creanţele salariale sociale şi fiscale ca urmare a relaţiilor de decontare cu personalul organismele sociale şi bugetul statului.

- decontări cu asociaţii privind capitalul – constituie creanţa netă a companiei faţă de acţionarii săi în legătură cu capitalul social.

- titluri de plasament – includ titlurile financiare deţinute în scopul revânzării lor într-un termen scurt pentru obţinerea unui profit.

- disponibilitate - cuprind în principal disponibilul bancar (lei, valută) în ţară sau străinătate, disponibilul lei, valută din casieria firmei, acreditive în lei, valută.

Cheltuieli în avans – sunt acele cheltuieli contabilizate în cursul exerciţiului dar care sunt aferente exerciţiilor următoare (abonamente chiri,etc.)

Datoriile ce trebuie plătite într-o perioada de până la un an – sunt datoriile pe termen scurt ale companiei,cu o importanţă deosebită în protecţia trezoreriei, încorporează datoriile faţă de furnizorii companiei efectele de plată şi datoriile faţă de furnizorii de la care nu s-au primit încă facturile. Tot aici intră datoriile faţă de personal, faţă de bugetul statului (taxe şi impozite) faţă de organisme de asigurări şi protecţie socială, faţă de asociaţi şi faţă de creditori diverşi având o scadenţă mai mică de un an.

Datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an includ o gamă largă de datorii financiare.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli – constituie surse destinate acoperiri unor riscuri şi cheltuieli semnalate de evenimente petrecute sau în curs de desfăşurare. Obiectul acestor riscuri şi potenţiale cheltuieli este chiar identificat,dar realizarea evenimentului critic este incertă.

Venituri înregistrate in avans – sunt veniturile contabilizate în cursul exerciţiului curent, dar care sunt aferente exerciţiilor financiare viitoare. Ele includ subvenţiile pentru investiţii – finanţările primite de la bugetul statului pentru realizarea unor activităţi pe termen lung sau pentru procurarea unor bunuri de natura investiţiilor.

Capitalul social – cuantifică aportul în bani sau natură a asociaţilor. Primele de capital – sunt primele de emisiune, de aport sau de fuziune ocazionale de

operaţiuni de mărire a capitalului social de fuziune. Rezervele din reevaluare - cuprind plusurile de valoare generată de operaţiunea de

reevaluare a imobilizărilor corporale sau financiare. Rezervele – Sunt constituite în general din beneficiile anilor precedenţi ce sunt păstrate în

companie până la stabilirea altei destinaţii. Ele pot fi rezerve legale, rezerve statuare sau alte rezerve. Rezultatul reportat - reprezintă rezultatul exerciţiilor anterioare ce nu a fost încă repartizat

(daca e profit) sau acoperit (dacă e pierdere). Rezultatul curent – reprezintă profitul sau pierderea perioadei aşa cum apare în contul de

rezultat.



1.3. Indicatori de evaluare a proiectelor de investiţii

1. Rata medie de rentabilitate Aceasta se calculează ca raport între rezultatul mediu anual şi cheltuielile medii anuale.

anuale medii cheltuielianualmediu rezultat

=MR

Pentru calculul rezultatului mediu anual se poate utiliza suma profiturilor nete sau cash flow-urilor nete, pe toată durata de viaţă a investiţiei raportate la această durată de viaţă,iar cheltuielile medii anuale includ atât costurile de exploatare, cât şi cele de investiţii.

2. Rata de rentabilitate neactualizată Această rată este utilă în compararea proiectelor de investiţii de valoare diferită.

orinvestiţnv al totalcostul...11∑== r

icfR

Unde: CFi = CASH flow-ul net,anual aferent anului i R – Durata de viaţă a proiectului de investiţie Aceste metode bazate pe valori medii,dincolo de avantajele mai sus menţionate aceea că

neglijează termenele la care apar cash-flow-urile şi astfel aplatizează, valoarea –timp a banilor: încasările din primii ani de activitate a proiectului fiind egale ca valoare cu cele din anii finali

3. Termenul de recuperare a investiţiei nominale iniţiale Termenul de recuperare reflectă durata de timp în care se recuperează valoarea neactualizată

a investiţiei,prin cash flow-urile nete anuale generate de proiectul de investiţii

anualmediu Cfiinvestitie al initial costulT =

4.Termenul de recuperare a valorii reale a investiţiei iniţiale Această presupune utilizarea cash flow-urilor actualizate la momentul realizării

investiţiei,iar termenul respectiv reprezintă durata de timp în care cash flow-urilor nete actualizate acoperă valoarea iniţială a investiţiei. Dacă se utilizează o valoare medie al cash flow-ului anual, termenul de recuperare va fi:

actualizatanual,mediu CFiinvestitie al initial costulR =

i 11...

Cf mediu actualizat 1Cf

(1 )unde ra -rata actualizare 2

ii r ra −= +

=∑

Privit unilateral, acest indicator prezintă dezavantajul că se focalizează pe perioada iniţială a funcţionării proiectului de investiţii neglijând performanţa ulterioară a investiţiei. Rolul sau constă în evaluarea riscului şi a lichidităţii proiectului însă trebuie tratat în corelaţie cu indicatorii de rentabilitate a proiectului de investiţii.

Există cazuri însă când termenul de recuperare este esenţial pentru Investitori atunci când sectorul în care se investeşte este unul foarte dinamic din punct de vedere al progresului tehnic,astfel încât ciclul de viaţă al tehnologiei este inferior duratei de viaţă a proiectului sau în cazurile în care barierele de acces pe o piaţă foarte competitivă sunt reduse, investitorii pot fi interesaţi să îşi recupereze cât mai repede investiţia,în condiţiile unei rentabilităţi minime aşteptate, determinată de rata de actualizare, în aceste condiţii termenul de recuperare a valorii reale a investiţiei reprezintă pragul de rentabilitate al proiectului.



Termenul de recuperare constituie un reper pentru sensibilitatea rezultatelor proiectului la variaţiile costurilor şi încasărilor din vânzări. Un termen de recuperare scurt reflectă o sensibilitate mai mică a rezultatelor proiectului,pentru că denotă capacitatea acestuia de finanţare a investiţiilor necesare pentru modernizarea şi adaptarea la progresul tehnic şi tehnologic.

5. Rata de rentabilitate actualizată

aactualizatinvestitie de initiale costurileVANRA =

Unde VAN. reprezintă : valoarea actualizată Dacă este cazul, respectiv atunci când costurile de investiţie apar pe o perioadă mai lungă de

un an,costurile de investiţie trebuie actualizate la momentul iniţial.

i 1i=1...m

1Costurile initiale de investitie actualizate cl(1 )i

ar−=

+∑ Unde:

Costurile de investiţie din anul i =CIi M = numărul de ani în care se înregistrează costurile de investiţie. 6. Rata internă de rentabilitate a proiectului de investiţii Aceasta este acea rată de actualizare care face ca valoarea actualizată netă să fie nulă şi

reflectă rentabilitatea globală, nominală generată de proiectul de investiţii. Se determină prin rezolvarea ecuaţiei [VAN(RIR)]=0

i i-1i 1...r

1CF 0(1 RIR)=

=+∑

CASH flow-urile folosite (CFi)sunt cash flow-rile nete calculate în tabloul cash flow-urilor

anuale actualizate,utilizat în cadrul calculul VAN. 7. Rentabilitatea actualizată raportată la capitalul propriu Indicatorii ce cuantifică rentabilitatea capitalului propriu sunt VAN şi RIR, aplicaţi pentru

sirul Cash flow-urilor din care se deduc cheltuielile cu dobânzile plătite anual. Totuşi se consideră că cea mai relevantă măsură a rentabilităţii capitalului propriu resimţite

de acţionari se obţine prin actualizarea şirurilor de dividende previzionate a fi acordate asociaţiilor şi deducerea investiţiei iniţiale actualizate. Rata de actualizare utilizată trebuie să surprindă costul de oportunitate al capitalului.

Rentabilitatea generată de investiţii similare din punct de vedere al riscului, costul iniţial şi duratei de recuperare a investiţiei VAN pozitiv reflectă capacitatea investiţiei de a genera o rentabilitate superioară costului de oportunitate. Calculul RIR pe baza dividendelor previzionate reflectă rentabilitatea obţinută de asociaţi în urma investiţiei. Pe lângă indicatorii de evaluare a investiţiei bazaţi pe cash flow-uri, pentru evaluarea investiţilor se utilizează rata rentabilităţii anuale aferentă capitalului propriu.

Pentru un proiect de investiţii noi,indicatorul ROA se suprapune cu Indicatorul ROI. Aceşti indicatori prezintă rentabilitatea proiectului într-un anumit an, însă nu permit o

evaluare pertinentă a rentabilităţii de ansamblu a proiectului pentru ca nu ţin cont de valoarea în timp a fondurilor şi neglijează avantajul recuperării rapide acestora.

Totuşi rentabilitatea anuală poate constitui un indicator util pentru evaluare, dacă profiturile previzionate sunt relativ egale între exerciţiile financiare.

Pe lângă criteriile legate de rentabilitatea proiectului de investiţii pentru o evaluare completă, trebuie avute în vedere şi beneficiile externe sau indirecte generate de implementarea



proiectului de investiţii. În acest scop,acestea trebuie cuantificate monetar pe cât este posibil, dacă există semnale că investitorii sunt interesaţi de acestea şi le utilizează drept criterii pentru decizia de investiţii.

Datorită faptului ca proiectele de investiţii importante sunt supuse Politicii investiţionale naţionale obiectivele acestora trebuie să corespundă intereselor şi planurilor de dezvoltare naţională. De aceea este extreme de util ca studiile de fezabilitate şi planurile de afaceri să abordeze evaluarea interdependenţei dintre proiect şi mediu general în care acesta îşi va desfăşura activitatea:

Este necesară, pe de o parte, prezentarea impactului constrângerile de mediu asupra proiectului (ex: gradul de fiscalitate, reglementările vizând protecţia mediului natural, concurenţa la nivelul economiei naţionale) iar pe de altă parte, trebuie prezentate eventualele efecte benefice la nivelul economiei naţionale generate de respectivul proiect de investiţie.

Studiu de caz nr1. Proiect de investitii-studiu de fezabilitate privind construirea unui ansamblu rezidential

4. PROIECTUL Analiza economica are drept scop fundamentarea oportunitatii si eficientei investitiilor, prin compararea efortului necesar pentru realizarea investitiilor si realizarea productiei ( cheltuieli de productie ) cu efectele ce se vor obtine, in conditiile comparabilitatii acestora prin intermediul calculelor de actualizare. Analiza financiara se face din punct de vedere al investitorului, care este interesat sa obtina profituri, in conditii de concurenta loiala, pe o piata data, in conjunctura prezenta si previzibila. Orice proiect este insotit si de o analiza de senzitivitate, care stabileste gradul de viabilitate economica a proiectului respectiv, cit de sensibil este proiectul la unele modificari negative ce pot aparea. In cazul nostru, am specificat in rezumat la ce ne referim. Prin aceasta analiza se abordeaza problema riscului si incertitudinii in cazul realizarii proiectului respectiv, aspecte care sint specifice domeniului investitional, respectiv obiectului de activitate a firmei. 4.1. Indicatori de eficienta economico- financiara a proiectului. Cum acesti indicatori sint extrem de cunoscuti, nu abordam metodologia de calcul a lor, rezumindu-ne direct la evaluarea concreta, dar ii enumeram: - Veniturile brute - Cheltuielile totale - Raportul intre venituri si costuri - Fluxul de numerar ( CASH-FLOW ) - Venitul net actualizat ( VNA ) - Rata interna de rentabilitate a investitiei ( RIR ), cu cele doua forme in functie de nivelul de analiza : rata interna de rentabilitate economica ( RIRE ) si rata interna de rentabilitate financiara ( RIRF ). De asemeni, asa cum este specific metodologiei, toate claculele se fac si se prezinta sub forma de tabele, urmind ca explicatiile si aprecierile sa le prezentam in capitolul 6 si 7. Observatie. De asemeni, s-au efectuat si documentele financiar contabile pe cei 1+5 ani, pe care le prezentam si in anexe. 4.1.1. Variantele si schema de finantare



1. Vinzarea directa, in primul an ( 1999 ), a complexului de locuinte unor clienti, ale caror precontracte de vinzare-cumparare a imobilelor se gasesc in anexe.( Varianta optimista ). 2. Vinzarea vilelor L1 si L2. ( Varianta normal-previzibila ). 3. Vinzarea vilelor L2, L3 si L4 si inchirierea vilei L1 ca centru de afaceri, sedii de banci sau filiale de firme multinationale. ( Varianta optimista ). 4. Exploatarea imobilelor in sistem hotelier, dupa clasificare, pe care o apreciem ca fiind de *****.Dovedim afirmatia prin oferte ferme de mobilare-amenajare-decorare a unor firme de prestigiu. ( Varianta de rezerva ). 5. Vinzarea vilei L1 si inchirierea vilelor L2, L3 si L4 ( eventual in sistem leasing ). ( Varianta normal-previzibila ). Dupa calculele efectuate in fiecare din cele 5 variante, consideram oportuna prezentarea in detaliu a variantei 1, care rezulta viabila si in urma analizei de senzitivitate. Mentionam, ca din punctul de vedere a analizei economice, variantele 3 si 4 pot fi apreciate ca viabile, desi situatia indicatorilor in corelatie duce la un risc mare de realizare, deci analiza financiara le infirma. Ca atare, prezentam aici situatia completa a variantei 1, urmind ca in capitolul 6, sa prezentam si indicatorii semnificativi ai celorlalte variante, care sa justifice cele spuse mai sus. Observatie. Varianta 4 necesita o abordare specifica, avind in vedere tipul de oferta pe piata serviciilor, care insa ni se pare de luat in seama, asa cum rezulta si din indicatorii economico - financiari ai analizei. Varianta1. Vinzarea complexului de locuinte. Cheltuielile pentru investitia de baza ( anexa cu proiectul si devizul de executie ) se prezinta astfel: Imobil Valoare L1 2544286,8 L2 2316396,8 L3 1658414,8 L4 2323806,8 Cheltuielile de mobilare, amenajare, decorare s-au fundamentat in doua variante, dupa cum rezulta din ofertele a foua firme de prestigiu ( anexe ): Cheltuieli de mobilare-amenajare-decorare. Varianta 1 (mii lei , cu TVA inclus in fiecare total)

Demisol 155000 Parter 170000 Etaj1 840000 Mansarda 200000 Terasa 50000 TOTAL L1 1726300



Demisol 60000 Parter 270000 Etaj 1 610000 Etaj 2 520000 TOTAL L3 1207000 Demisol 40000 Parter 220000 Etaj 585000 Mansarda 200000 TOTAL L2 1274000 Demisol - Parter 80000 Etaj 320000 Mansarda 240000 TOTAL L4 780000 Imobil L1 1726300 L2 1274000 L3 1207000 L4 780000 TOTAL din care TVA

4987300 897300

Dupa cum se observa in anexa, la varianta nr.2 exista anumite diferente la cheltuieli, dupa cum urmeaza:



mii lei L1-duplex 1566790 L2 810557 L3 754980 L4 1021882 Total din care TVA

4154209 913925,98

Firma care a facut oferta prevede, conform legislatiei, urmatoarele cheltuieli de amenajare si decorare: - Amenajare ( 2% )- 83084,18 mii lei - Decorare ( 0,5% )- 20771,054 mii lei, deci cheltuielile totale de mobilare , amenajare, decorare se ridica la valoarea de 4258064,5 mii lei. Vinzarea vilelor s-a preconizat la urmatoarele preturi ( milioane lei ): L1 14679 L2 10890 L3 8996 L4 12785 Total 47350 In scopul fundamentarii solutiei propuse se poate observa in bilantul previzional, situatia cash-flow-ului si in contul de profit si pierderi, evolutia principalilor indicatori financiari, a caror interpretare si corelare o facem in 4.1.2.



Calculul veniturilor si al costurilor actualizate pentru analiza financiara ( milioane lei ) Nr.crt

Specificatie

Anul de gratie-n

n+1 n+2 n+3 n+4 n+5 total

1 Valoare investitie din care fonduri proprii -credite

15000 - - - - - 15000

2 Cheltuieli exploatare

15287 150 150 125 140 135 15987

3 Dobinda imprumut

- 8550 6750 4950 3150 1350 24750

4 Alte taxe 150 160 160 170 140 170 950 5 Rambur

sare credit

- 3000 3000 3000 3000 3000 15000

6 Total cheltuieli

15437 11860 10060 8245 6430 4655 56687

7 Incasari - 12000 12500 11500 6500 5100 47600 8 Imprum

ut 15000 - - - - - 15000

9 Total venituri

15000 12000 12500 11500 6500 5100 62600

10 Factor de actualizare

0.76 0.59 0.45 0.35 0.26 0.20 -

11 Costuri totale actualizate

11732 6997.4 4527 2885.75 1671.8 931 28745.07

12 Venituri totale actualizate

11400 7080 5625 4025 1690 1020 30840

13 CASH-FLOW actualizat

-332.12 82.6 1098 1139 19 89 2094.93



Din considerente de analiza prezentam in continuare variantele de calcul cu diferiti coeficienti de actualizare. Motivatia acestor calcule o vom prezenta in 4.1.4. Calculul veniturilor si al costurilor actualizate pentru analiza financiara ( milioane lei Nr.crt

Specificatie

Anul de gratie-n



15000 - - - - - 15000


15287 150 150 125 140 135 15987

3 Dobinda imprumut

- 8550 6750 4950 3150 1350 24750

4 Alte taxe 150 160 160 170 140 170 950 5 Rambur

sare credit

- 3000 3000 3000 3000 3000 15000

6 Total cheltuieli

15437 11860 10060 8245 6430 4655 56687

7 Incasari - 12000 12500 11500 6500 5100 47600 8 Imprum

ut 15000 - - - - - 15000

9 Total venituri

15000 12000 12500 11500 6500 5100 62600


0.83 0.69 0.57 0.48 0.40 0.33 -


12812.71 8183.4 5734.2 3957.6 2572 1536.15 34796.06


12450 8280 7125 5520 2600 1683 37658


-362.71 96.6 1390.8 1562.4 28 146.85 2861.94



Calculul veniturilor si al costurilor pentru analiza financiara ( milioane lei ): Nr.crt

Specificatie

Anul de gratie-n



15000 - - - - - 15000


15287 150 150 125 140 135 15987

3 Dobinda imprumut

- 8550 6750 4950 3150 1350 24750

4 Alte taxe 150 160 160 170 140 170 950 5 Rambur

sare credit

- 3000 3000 3000 3000 3000 15000

6 Total cheltuieli

15437 11860 10060 8245 6430 4655 56687

7 Incasari - 12000 12500 11500 6500 5100 47600 8 Imprum

ut 15000 - - - - - 15000

9 Total venituri

15000 12000 12500 11500 6500 5100 62600


0.71 0.51 0.36 0.26 0.18 0.13 -


10960.27 6048.6 3621.6 2143.7 1157.4 605.15 24536.72


10650 6120 4500 2990 1170 663 26003


-310.27 71.4 878.4 846.3 12.6 57.85 1566.28

Pentru calculul RIR, care reprezinta rata interna de rentabilitate, sau rata de discontare care egalizeaza valorile actualizate ale producriei cu costurile, avem nevoie de stabilirea unui venit net



actualizat pozitiv ( V1 ), are corespunde unei rate minime de actualizare a min, si a unui venit net actualizat negativ ( V2 ), care corespunde unei rate maxime a max. Din considerente de spatiu , nu prezentam toate incercarile de stabilire a raportului optim dintre cele doua rate ,ci numai varianta la care s-a ajuns, necesara calculului RIRF si RIRE. Daca in primele calcule, am folosit ratele de actualizare: 30%, 20% si 40%, pentru ceea ce urmeaza , vom calcula un nou cash-flow la o rata de actualizare de 63%, fundamentata prin metodologie specifica. Calculul veniturilor si al costurilor pentru analiza financiara ( milioane lei ) Nr.crt

Specificatie

Anul de gratie-n



15000 - - - - - 15000


15287 150 150 125 140 135 15987

3 Dobinda imprumut

- 8550 6750 4950 3150 1350 24750

4 Alte taxe 150 160 160 170 140 170 950 5 Rambur

sare credit

- 3000 3000 3000 3000 3000 15000

6 Total cheltuieli

15437 11860 10060 8245 6430 4655 56687

7 Incasari - 12000 12500 11500 6500 5100 47600 8 Imprum

ut 15000 - - - - - 15000

9 Total venituri

15000 12000 12500 11500 6500 5100 62600


0.61 0.37 0.23 0.14 0.08 0.05 -


9416.57 4388.2 2313.8 1154.3 514.4 232.75 18019.22


9150 4440 2875 1610 520 255 18850


-266.57 51.8 561.2 455.2 5.8 22.25 830.18



Pentru stabilirea ratei interne de rentabilitate trebuie calculat un VNA pozitiv, corespunzator unei rate minime si un VNA negativ, corespunzator unei rate maxime. Din ce se observa, atit in analiza economica sit si in cea financiara, VNA este pozitiv, deci ratele de actualizare alese pentru calculul RIR pot fi :a=63% cu a=58%, sau a=40% cu a=45%,etc, calcule prezentate in tabelele de mai sus. In concluzie, s-au obtinut urmatorii indicatori: - pentru analiza economica, RIRE=0.22 - pentru analiza financiara, RIRF=0.19, deci eficienta la nivelul investitorului este acceptabila. In continuare, ni se pare oportun sa prezentam contul de profit si pierderi previzional, precum si bilantul previzional, care vor servi la paragraful urmator.



CONT de PROFIT si PIERDERI PREVIZIONAL- Varianta 1 mil.lei INDICATORI An

gratie(n) n+1 n+2 n+3 n+4 n+5

VENITURI 15,448 47,700 60 23 38 43 VENITURI DIN EXPLOATARE 15,437 47,699 55 20 36 40 Productia vanduta 0 47,600 0 0 0 0 Venituri din alte servicii prestate 0 99 55 20 36 40 CIFRA DE AFACERI 0 47,699 55 20 36 40 Productia exercitiului 15,448 0 0 0 0 0 VENITURI FINANCIARE 0 0 2 2 1 2 Venituri financiare 0 1 2 2 1 2 VENITURI EXCEPTIONALE 0 0 3 1 1 1 Venituri exceptionale 0 0 3 1 1 1 CHELTUIELI 15,448 8,875 7,071 5,257 3,442 1,668 CHELT. EXPL. din care : 15,448 321 321 306 291 316 Cheltuieli cu amotizarile 11 11 11 11 11 11 Cheltuieli de exploatare 15,437 310 310 295 280 305 CHELTUIELI FINANCIARE 0 8,550 6,750 4,950 3,150 1,350 Cheltuieli din diferente curs valutar

Cheltuieli financiare 8550 6750 4950 3150 1350 CHELTUIELI EXCEPTIONALE 0 4 0 1 1 2 Cheltuieli exceptionale 4 1 1 2 PROFIT BRUT 0 38,825 -7,011 -5,234 -3,404 -1,625 IMPOZIT PE PROFIT 0 14,754 0 0 0 0 PROFIT NET 0 24,071 -7,011 -5,234 -3,404 -1,625



BILANT PREVIZIONAL- Varianta 1 S.C. "VANDESPAILDEN" S.R.L.

milioane lei

ACTIV An gratie(n)

n+1 n+2 n+3 n+4 n+5

IMOBILIZARI NECORPORALE

Cheltuieli de constituire si de 10 8 6 4 2 0

cercetare - dezvoltare Alte imobilizari

Imobilari necorporale în curs TOTAL 10 8 6 4 2 - IMOBILIZARI CORPORALE Terenuri Cladiri 15,448 0 0 0 0 0 Constructii speciale Masini, utilaje si mijloace transp.

53 44 35 26 17 8

Alte imobilizari corporale Imobilizari corporale în curs TOTAL 15,501 44 35 26 17 8 IMOBILIZARI FINANCIARE-TOTAL

ACTIVE IMOBILIZAT - TOTAL

15,511 52 41 30 19 8

STOCURI Stocuri de materii prime,materiale

125 11 5 3 1 1

obiecte de inventar, baracamente

Stocuri aflate la terti Productie în curs de executie Semifabricate, produse finite TOTAL 125 11 5 3 1 1 ALTE ACTIVE CIRCULANTE Furnizori-debitori Clienti si conturi asimilate 35,600 23100 11600 6500 5100 Alte creante Conturi la banci în lei 23 26 58 36 15 3 Casa în lei 12 544 6 1060 5 2 Valori de încasat 150 209 50 52 Alte valori TOTAL 35 36,170 23,314 12,905 6,570 5,157 TOTAL ACTIV 15,671 36,233 23,360 12,938 6,590 5,166

PASIV AN GRATIE

N+1 N+2 N+3 N+4 N+5

CAPITAL SOCIAL 2 2 2 2 2 2 capital subscris varsat 2 2 2 2 2 2



patrimoniul regiei Contul întreprinzatorului Prime legate de capital Rezerve - 21,209 12,000 6,852 3,619 REZULTATUL EXERCITIULUI

Profit 24,071 Pierdere 7011 5234 3404 1625 Repartizarea profitului Fonduri Subventii pentru investitii CAPITALURI PROPRII 2 24,073 14,200 6,768 3,450 1,996 Împrumuturi si datorii

asimilate 15,519 12,000 9000 6000 3000 3000 Furnizori si conturi asimilate Clienti-creditori Alte datorii 150 160 160 170 140 170 DATORII - TOTAL 15,669 12,160 9,160 6,170 3,140 3,170 TOTAL PASIV 15,671 36,233 23,360 12,938 6,590 5,166 In continuare prezentam bilantul si contul de profit si pierderi pentru varianta 4: milioane lei

ACTIV An gratie(n)

n+1 n+2 n+3 n+4 n+5

IMOBILIZARI NECORPORALE

Cheltuieli de constituire si de

10 8 6 4 2 0

cercetare - dezvoltare Alte imobilizari Imobilari necorporale în curs

TOTAL 10 8 6 4 2 - IMOBILIZARI CORPORALE

Terenuri Cladiri



Constructii speciale Masini, utilaje si mijloace transp.

53 44 35 26 17 8

Alte imobilizari corporale

Imobilizari corporale în curs

11,423 13291

TOTAL 11,476 13,335 35 26 17 8 IMOBILIZARI FINANCIARE-TOTAL

ACTIVE IMOBILIZAT - TOTAL

11,486 13,343 41 30 19 8

STOCURI Stocuri de materii prime,materiale

125 11 5 3 1 1

obiecte de inventar, baracamente

Stocuri aflate la terti Productie în curs de executie

Semifabricate, produse finite

TOTAL 125 11 5 3 1 1 ALTE ACTIVE CIRCULANTE

Furnizori-debitori Clienti si conturi asimilate

14002 12268 9762 4948 5234

Alte creante Conturi la banci în lei 23 26 58 36 15 3 Casa în lei 12 9 6 7 5 2 Valori de încasat 150 209 50 52 Alte valori TOTAL 35 14,037 12,482 10,014 5,018 5,291 TOTAL ACTIV 11,646 27,391 12,528 10,047 5,038 5,300

PASIV AN GRATIE

N+1 N+2 N+3 N+4 N+5

CAPITAL SOCIAL 2 2 2 2 2 2 capital subscris varsat 2 2 2 2 2 2 patrimoniul regiei Contul întreprinzatorului

Prime legate de capital

Rezerve REZULTATUL EXERCITIULUI

Profit 1938 3366 3875 1896 2128



Pierdere 15,448 Repartizarea profitului

Fonduri 11,942 13291 Subventii pentru investitii

CAPITALURI PROPRII

(3,504) 15,231 3,368 3,877 1,898 2,130

Împrumuturi si datorii

asimilate 15,000 12000 9000 6000 3000 3000 Furnizori si conturi asimilate

Clienti-creditori Alte datorii 150 160 160 170 140 170 DATORII - TOTAL 15,150 12,160 9,160 6,170 3,140 3,170 TOTAL PASIV 11,646 27,391 12,528 10,047 5,038 5,300



Contul de profit si pierderi previzional EXPLICATII An

gratie(n) n+1 n+2 n+3 n+4 n+5

VENITURI 0 12,000 12,500 11,500 6,500 5,100 VENITURI DIN ACTIVIT. DE EXPL.

0 11,999 12,495 11,497 6,498 5,097

Productia vanduta 11900 12440 11477 6462 5057 Venituri din alte servicii prestate 99 55 20 36 40 Cifra de afaceri 0 11,999 12,495 11,497 6,498 5,097 VENITURI FINANCIARE 0 0 2 2 1 2 Venituri financiare 1 2 2 1 2 VENITURI EXCEPTIONALE 0 3 1 1 1 Venituri exceptionale 0 3 1 1 1 CHELTUIELI 15,448 8,875 7,071 5,257 3,442 1,668 CHELT. EXPL. din care : 15,448 321 321 306 291 316 Cheltuieli cu amotizarile 11 11 11 11 11 11 Cheltuieli de exploatare 15,437 310 310 295 280 305 CHELTUIELI FINANCIARE 0 8,550 6,750 4,950 3,150 1,350 Cheltuieli din diferente curs valutar

Cheltuieli financiare 8550 6750 4950 3150 1350 CHELTUIELI EXCEPTIONALE 0 4 0 1 1 2 Cheltuieli exceptionale 4 1 1 2 PROFIT BRUT -15,448 3,125 5,429 6,243 3,058 3,432 IMPOZIT PE PROFIT 0 1187 2063 2368 1162 1304 PROFIT NET -15,448 1,938 3,366 3,875 1,896 2,128 4.1.2. Analiza de senzitivitate Pe linga calculele prezentate mai sus, orice proiect de investitii necesita o analiza de senzitivitate. Acest tip de analiza isi propune sa stabileasca cit de sensibil va fi viitorul obiectiv de investitii la unele modificari, indeosebi negative, ce apar cu siguranta in cursul devoltarii viitoare. Acesti factori de influenta negativa au fost precizati in rezumatul proiectului, acum urmind a-i defalca pe cheltuieli. Aspectele negative pe care cash-flow-ul le semnaleaza prin cresterea cheltuielilor sint contracarate de anumite solutii pe care le prezentam in capitolul 6. Pe parcursul desfasurarii procesului investitional apar unele cauze care influenteaza negativ costurile: - prelungirea duratei de executie; apreciem ca durata prevazuta este de 4-6 luni, noi o luam cu marja de siguranta de 8-10 luni,ceea ce inseamna totusi in cadrul anului de gratie; - depasirea volumului de investitii prevazut initial; in bilant si cash-flow se regasesc anumite marje de siguranta pentru reesalonarea cheltuielilor; - cresterea preturilor la materii prime si materiale; asta ar insemna cresterea cheltuielilor de executie peste 11,7 miliarde ( vezi devizul din anexe ), ceea ce ar insemna, micsorarea cheltuielilor cu mobilarea si amenajarea, sau renuntarea la decorare; - cresterea salariilor si a altor drepturi ; avind in vedere ca salariile s-au stabilit la media ramurii, exista resurse de marire, prin compensarea timpului nefavorabil, prin zile libere; orice crestere rezonabila are marja necesara; Toate aceste schimbari antreneaza modificarea ratei interne de rentabilitate, fapt ce impune o analiza a sensibilitatii proiectului la diferitele modificari prin recalcularea RIR.



Astfel, prin luarea in consideratie a factorilor previzibil-cuantificabili de influenta negativa a costurilor asupra RIR ( total cheltuieli, flux de numerar neactualizat, flux de numerar actualizat la rate diferite fundamentate prin metodologie ), se preconizeaza urmatoarea valoare a ratei inerne de rentabilitate financiara: RIRF=2,28 %. Deci proiectul este suficient de sensibil la modificarea nivelului costurilor de productie, dar se asigura toate posibilitatile pentru a preintimpina influenta negativa a costurilor asupra capacitatii de rambursare a creditului, ori a altor tipuri de blocaje. Alte comentarii asupra RIRF se fac in capitolul 6 dupa ce prezentam si variantele de creditare, in capitolul 5. Observatie. Se impune renuntarea la proiect daca se apreciaza ca solutiile de remediere a influentei negative asupra RIRF recalculate, nu se pot asigura. 4.1.3. Consideratii asupra factorului de actualizare Metodologia actualizarii are la baza proprietatea fundamentala a oricarui proces economic, ca in urma desfasurarii unei activitati productive, rezultatul sa compenseze integral resursele consumate ( indiferent de sursa ) si in plus , sa asigure profit firmei investitoare. Regula generala de stabilire a coeficientului de actualizare este cunoscuta si ea inseamna acoperirea ratei inflatiei, ratei dobinzii si ratei de risc investitional. In cazul nostru, am efectuat actualizari la rate diferite si am retinut singura varianta din cele cinci, care minimizeaza riscul senzitivitatii RIRF la factorii de influenta, tinind cont si de rata dobinzii relativ supraevaluata. De asemeni, prin raportarea marimii profitului anual la marimea investitiei si in corelatie cu durata de funcionare a obiectivului, am estimat corect limita maxima a ratei de actualizare ( Amax ) pentru RIR. De asemeni, diferenta intre Amin si Amax se determinat matematic, adica diferenta intre ratele de discontare minima si maxima sa nu fie mai mare de 0.5. Vezi paragraful anterior pentru calcule. 5. RAMBURSAREA CREDITULUI Desi am preconizat deja continutul acestui capitol, ni se pare oportun sa precizam succint cererea de creditare si s-o fundamentam. 5.1. Dimensiunea. Firma solicita un imprumut in valoare de 15 miliarde de lei pentru executarea obiectivului " Complex de locuinte ", cerere fundamentata din punct de vedere tehnic si tehnologic prin documentele din anexe, iar din punct de vedere economico-financiar prin prezenta analiza. 5.2. Durata . Am abordat doua variante de calcul: - credit pe trei ani ; perioada de gratie de 6 luni. - credit pe cinci ani. Mentionam ca numai din analiza economica am dedus ca perioada de trei ani nu conduce la viabilitatea proiectului, de aceea nu avea rost analiza financiara. Tabel de rambursare a creditului-5ani. Perioada de gratie :1 an - milioane lei Scadenta n+1 n+2 n+3 n+4 n+5 total Suma ramasa

15000 12000 9000 6000 3000 -

Dobinda 8550 6750 4950 3150 1350 24750 Rata 3000 3000 3000 3000 3000 15000 Rambursare

11550 9750 7950 6150 4350 39750



Valoare: 15 miliarde Durata 5 ani I= 60% Numar de rambursari pe an: 1 Rata de rambursat: 3 miliarde lei Numar de rate: 5 Total dobinda de platit= 24,750 miliarde lei Total rate rambursate: 15 miliarde lei Total de plata: 39,750 miliarde lei 5.3. Perioada de gratie. Desi initial se preconiza o perioada de gratie de sase luni, am preferat, din ratiuni de garantare a finalizarii obiectivului, fara costuri suplimentare, o perioada de gratie de un an, in care conditii am facut si calculele : bilantul previzionat, contul de profit si pierderi previzionat si cash-flow-ul. 5.4. Surse de acoperire. Dupa cum se oserva in documentele contabile si in descrierea variantei fezabile, se preconizeaza vinzarea vilelor L1, L2, L3 si L4, la preturile stabilite, astfel incit rata profitului normal sa fie admisibila si necesara pentru aprecierea gradului de fezabilitate a proiectului si de rentabilitate a afacerii firmei. Din calcule rezulta rata profitului la cost de 0,17, sau 17%, iar rata profitului la cifra de afaceri de 0,29, sau 29%. In ceea ce priveste varianta 4-exploatarea in regim hotelier, calculele conduc la urmatoarele rezultate: rata profitulei la cifra de afaceri este de 0.20, iar rata profitului la cost este de 0,14. Apreciem ca preturile de vinzare ale vilelor, considerate in aplicatia numerica ca rezonabile si acoperitoare- ca sursa principala de incasari, a tuturor cheltuielilor, in conditii de profit normal. 6. Riscul afacerii Orice afacere prezinta un risc; scopul acestui proiect este sa incerce o evaluare cit mai aproape de adevar a riscului si sa fundamenteze din punct de vedere tehnico-economic profitabilitatea afacerii. 6.1. Evaluare. In totalitatea ei, analiza economico-financiara bazata pe contextul general, studiul de piata, documentele din anexe si pe experienta autorului, este destinata masurarii riscului. Au fost luate in calcul 5 variante de analiza, in cadrul carora s-au analizat si 2 variante de creditare. Daca asupra acestora din urma, nu putem garanta modul concret de incheiere a contractului de imprumut ( deci am lucrat cu ipoteza fezabila din capitolul 5 ), in ceea ce priveste compararea celor cinci variante, aceasta s-a realizat, in fiecare caz in parte, cu rezultatele urmatoare: - din cele cinci variante din capitolul 4, a ramas ca fezabila varianta 1, iar varianta 4-ca rezerva, datorita obiectiilor prezentate, pentru care am prezentat in detaliu analiza economico-financiara. Acum ne rezumam numai la a aminti citeva rezultate dintre cele prezentate anterior in corelatie: - evolutia cheltuielilor de exploatare se justifica prin durata de dare in functiune- sub durata perioadei de gratie - imprumutul se solicita in valoare justificata de unicitatea obiectivului, valoarea gajului si posibilitatea aplicarii favorabile a legii creditelor ipotecare; - in cazul infuentei nefavorabile a factorilor de risc, prezentati pe larg in capitolul 3, evaluati in analiza de senzitivitate si de care nu putem sa nu tinem seama, propunem o serie de solutii, dupa cum urmeaza:



- reesalonarea creditului concomitent cu obtinerea de venituri din alte activitati ( servicii de proiectare, consulting, agreement, publicitate, etc. ) - transferul gajului ipotecar si asupra imobilelor construite- legea creditelor ipotecare, care va avea instructiuni de aplicare pina la momentul respectv; - deschiderea unui centru de afaceri de inalt nivel si circuit restrins in L1, prin completarea/schimbarea amenajarii si decorarii la preturi sensibil egale; - aplicarea variantei de exploatare in regim hotelier prin clasificare la *****( cinci stele ), prin veniturile obtinute asigurindu-se recuperarea cheltuielilor, cu schimbarea corespunzatoare ( diminuarea ) profitului. Amintim ca VNA, RIR si rata profitului, pot fi diminuati in anumite limite, fara afectarea rambursarii creditului, datorita supraevaluarii ratei dobinzii. Vezi valorile in proiect. 6.2. Oportunitati Obiectivul afacerii are un grad inalt de unicitate, prin amplasament, solutie tehnica si tehnologica si mobilare-amenajare-decorare. Afacerea poate fi efectuata in colaborare, prin realizarea de aliante inter-firme, pe termen scurt si mediu, in vederea derularii in siguranta a investitiei si profitabilitatii reciproce. Prin luarea in calcul a mai multor variante posibile ( dupa aprecierea noastra, a tuturor variantelor posibile ), se poate sublinia ca gradul de risc relativ ridicat al afacerii poate fi asumat de firma constructoare, in conditiile respectarii ipotezelor, solutiilor economico-financiare si a observatiilor 1-3 din rezumat. 7 . Anexe • Situatia terenului • Autorizatie de constructie • Proiecte si devizul general de lucrari • Precontracte de vanzare-cumparare a imobilelor • Oferte pentru utilaje • Tabel de rambursare a creditului • Situatia previzionala a veniturilor si cheltuielilor • Fluxul de numerar previzionat • Bilantul previzionat • Indicatorii financiari ai investitiei • Fluxul de numerar pentru calculul RIR si VNA

Studiu de caz nr 2. Diagnosticarea potenţialului financiar al firmei

Pentru a cunoaşte situaţia economico-financiară a firmei se va apela la instrumentele analizei financiare care servesc la măsurarea eficacităţii pe plan financiar a acţiunilor trecute, de exemplu, rentabilitatea economică şi financiară; aprecierea performanţelor financiare – coeficient de solvabilitate ridicat, viteza de rotaţie a stocurilor ridicată, nivel superior al ratei rentabilităţii economice şi financiare. Pe baza analizei acestor indicatori se pot lua decizii coerente şi se pot evalua consecinţele diferitelor decizii asupra viitorului întreprinderii. Pornind de la datele din bilanţul contabil la 31 decembrie 2005 se pot determina o serie de indicatori semnificativi pentru activitatea firmei. Tabel nr.III.1



Structura activ 2005 TOTAL ACTIV din care: 34811853783 Total active imobilizate 20507604707 Total active circulante din care: 12193330999 Stocuri 8886433180 Alte active circ. 3306897819 Structura pasiv 2005 TOTAL PASIV din care: 34811853783 Capital social 8400000000 Capitaluri proprii 15319186532 Capitalul permanent 18124494471 Datorii 19492667251 Fond de rulment -2383110236 CONT PROFIT ŞI PIERDERE 2005 VENITURI TOTAL din care: 12834021078 Venituri din exploatare - total din care: 12829063178 Cifra de afaceri 8694327114 Venituri din vz. mărfurilor 4559620300 Venituri financiare - total 4957899 Venituri excepţionale - total CHELTUIELI TOTAL din care: 7102285466 Cheltuieli pt. Exploatare din care 6901246665 Cheltuieli privind mărfurile 3174991518 Cheltuieli cu impozite, taxe, vărsăminte

333958355

Cheltuieli cu personalul din care: 829126488 Salarii brute 619282132 Asig.soc şi protectie socială 209844356 Cheltuieli cu amortizarea 181009169 Cheltuieli financiare 188107150 Cheltuieli excepţionale 12931651 REZULTATUL BRUT AL EX. Din care: 5731735612 Rezultatul din exploatare 5927816514 Rezultatul financiar -183149251 Rezultatul excepţional -12931651 IMPOZIT PE PROFIT 0 REZULTATUL NET AL EX. 5731735612 Datorii fianciare 2805307939

Indicatorii de structură ai activului evidenţiază ponderile activelor fixe, activelor circulante creanţelor şi disponibilităţilor în totalul elementelor de activ şi indică compoziţia capitalului măsurând gradul său de lichiditate.

Ponderea imobilizărilor în totalul activului (gi): gi = (Imobilizări/Activ)×100 = 20507604707/34811853783×100 =58,9%

Se observă un grad ridicat de imobilizare a activului ceea ce ne duce la concluzia că firma a investit foarte mult în diferite spaţii de depozitare, mijloace de transport, având o capacitate ridicată. Aceasta dovedeşte faptul că firma nu va avea probleme din acest punct de vedere în satisfacerea cererii de pe piaţă, în schimb, investiţiile se vor recupera într-o perioadă îndelungată ceea ce nu corespunde unei situaţii prea favorabile pentru o întreprindere de distribuţie.



Ponderea creanţelor şi disponibilităţilor în totalul activului (ga): ga = (Alte active circulante/Activ)×100 = 3306897819/34811853783×100 = 9,5%

Ponderea creanţelor şi disponibilităţilor în totalul activelor este destul de mică ceea ce poate arăta pe de o parte o relaţie bună cu clienţii dar pe de altă parte o desfacere în scădere datorită puterii scăzute de cumpărare a consumatorilor, sau altor factori ce influenţează cererea sau procesul de distribuţie.

Indicatorii de structură ai pasivului au aceeaşi modalitate de calcul avându-se în vedere grupele mari ale pasivului. Distingem în acest sens: Ponderea capitalurilor proprii în totalul pasivului (gc): gc = (Capitaluri proprii/Pasiv)×100 = 15319186532/34811853783×100 = 44% Literatura de specialitate subliniază că indicatorii de structură a pasivului oferă o serie de informaţii specifice. Astfel, dacă capitalurile proprii reprezintă peste 2/3 din totalul resurselor, întreprinderea se caracterizează printr-o sănătate financiară bună, prezentând o mare garanţie în ce priveşte acordarea de credite, dacă mărimea este cuprinsă între 30-50%, aceasta încă mai poate recurge la împrumut şi prezintă o oarecare garanţie, inferior acestei limite întreprinderea nu mai prezintă încredere pentru organismele bancare ce acordă credite. În situaţia noastră, capitalurile proprii reprezintă 44% ceea ce se încadrează între 30-50% din totalul resurselor şi înseamnă că firma poate apela la credite bancare prezentând o oarecare garanţie prin situaţia financiară. Ponderea datoriilor pe termen scurt în total pasiv (gds): gds = Datorii pe termen scurt/Pasiv×100 = 19492667251/34811853783×100 = 55,9% Situaţia acestui indicator arată că datoriile pe termen scurt deţin peste ½ din totalul resurselor, ceea ce poate reliefa o situaţie precară a disponibilităţilor şi, deci, o oarecare dificultate în efectuarea plăţilor. Această situaţie poate perturba desfacerile şi implicit rezultatele activităţii. Conjunctura economică este unul din principalii factori căruia i se datorează dificultăţile de plată. Gradul de îndatorare (Gt): Gt = Datorii totale/Pasiv×100 = 19492667251/34811853783×100 = 55,9% Firma prezintă un grad normal de îndatorare ceea ce conferă securitate creditorilor săi. Rata datoriilor financiare (RDF):

RDF=permanentecapitaluri

financiaredatorii_

_= 2805307939/18124494471 = 0,15

Aceasta rată caracterizează gradul de îndatorare al întreprinderii pe termen lung. Rata datoriilor financiare trebuie sa fie mai mică de 0,5. În cazul nostru, firma nu a apelat la

credite pe termen lung, ceea ce este evidenţiat prin valoarea foarte mică de numai 0,15 a ratei datoriilor financiare.

Levierul = propriucapitaltotaledatorii

__

= 19492667251/15319186532 = 1,27

Acesta se interpretează şi ca rata autonomiei financiare a întreprinderii, respectiv dacă angajamentele sale pe termen mediu şi lung sunt suficient garantate prin capitalul propriu al firmei.



Firma Coca Cola Galaţi nu a apelat la credite pe termen lung şi mediu, dar o poate face deoarece prezintă garanţie în faţa unităţilor ce acordă astfel de credite. Rata independenţei financiare (RIF):

RIF=permanentecapitaluri

propriicapitaluri_

_=15319186532/18124494471= 0.84

Această rată este complementară cu rata datoriilor financiare şi măsoară ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente. În general această rată trebuie sa fie superioară sau cel puţin egală cu 0,5 din considerente impuse de norme bancare în relaţiile de credit cu întreprinderea. Din analiza acestui indicator se poate observa că acesta depăşeşte valoarea de 0,5 fiind de 0,84 trecând cu mult peste limita inferioară ceea ce confirmă că nu s-a apelat la credite pe termen lung şi mediu iar eventualele negocieri cu instituţiile bancare pentru acordarea de credite vor fi facilitate de situaţia prezentă. Rata de finanţare a imobilizărilor (Fm): Fm = Capitaluri permanente/Activ imobilizat net = 18124494471/20507604707 = 0,88 Acest indicator prezintă nivelul de acoperire a activelor fixe de către resursele permanente (capital propriu + datorii pe termen lung şi mediu). Dacă valoarea este mai mică decât 1, arată că întreprinderea finanţează o parte din imobilizările sale prin datoriile pe termen scurt. Este şi cazul firmei S.C. VALTIKA S.R.L. Studiul acestui indicator poate fi completat cu cel al raportului dintre capitalurile proprii şi activul imobilizat net. Acest indicator se poate numi: Rata de acoperire a mijloacelor fixe prin capitaluri proprii (Ramf): RAMF = CAPITALUIR PROPRII/ACTIV IMOBILIZAT NET = 15319186532/20507604707 = 0,74 Dacă valoarea acestui indicator este mai mare sau egală cu unu se apreciază a fi o situaţie bună. În acest caz activul imobilizat net este finanţat în totalitate de către capitalurile proprii. În cazul nostru, o parte din activul imobilizat net este finanţat şi din credite pe termen scurt. Raportul dintre Ramf şi Fm reprezintă de fapt, Rata independenţei financiare RIF: RIF = Ramf/Fm Pentru a ne informa în legătură cu trezoreria agentului economic se vor calcula rata lichidităţii generale şi imediate:

Rata lichidităţii generale (RLG):

RLG=active ciculante

datorii termen scurt_

_ _= 12193330999/19492667251 = 0.625

Interpretare: reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-

un termen scurt în lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile. In cazul de fata acest indicator are valori subunitare ceea ce demonstrează că societatea are probleme cu satisfacerea obligaţiilor de plată în timp util. Rata lichidităţii immediate (RLI):

RLI=active circulante stocuri

datorii termen scurt_

_ _−

=(12193330999-8886433180)/19492667251=0,169



Interpretare: această rată exprimă capacitatea unei firme de a-şi onora datoriile pe termen scurt din creanţe şi din disponibilităţi. Calculele arată că firma nu are capacitatea să-şi plătească datoriile pe termen scurt din creanţe sau disponibilităţi. Rata solvabilitatii generale (RSTL):

RSTL=totaledatoriitotalactiv

__

=34811853783/19492667251=1,78

Pe ansamblu, societatea înregistrează valori satisfăcătoare ale ratei solvabilităţii (raport

supraunitar) ceea ce îi permite să-şi onoreze datoriile chiar dacă nu într-un termen scurt.

Rata de imobilizare a activelor fixe Rata de imobilizare a activelor fixe = active fixe / active totale = 20507604707/34811853783 = 0.58

Acest indicator reliefează ponderea activelor fixe în activele totale iar în cazul nostru se constată o tendinţă de creştere lentă a acestei ponderi ceea ce arată că societatea are posibilităţi limitate de a face investiţii în terenuri, clădiri sau utilaje precum şi alte imobilizări. Totuşi această uşoară creştere s-a produs ca o consecinţă a nevoii de adaptare la cerinţele pieţei în limitele strictului necesar.

Rotaţia stocurilor Rotaţia stocurilor = Cifra de afaceri/Stocuri = 8694327114/8886433180 = 0,97

Viteza de rotaţie a stocurilor este una relativ mică ţinând seama de profilul societăţii ce se ocupă cu distribuţia băuturilor răcoritoare (bunuri curente). Rotaţia activului total (Vra): Vra = Cifra de afaceri/Activ total = 8694327114/34811853783 = 0,24 Acest indicator măsoară abilitatea cu care conducătorul ştie să obţină foloase uzând de mijloacele de care a dispus. Rotaţia imobilizăilor (Vri): Vri = Cifra de afaceri/Imobilizări = 8694327114/20507604707 = 0,42 Rotaţia capitalului permanent (Vrcp): Vrcp = Cifra de afaceri/Capitaluri permanente = 8694327114/18124494471 = 0,48 Acest indicator oferă informaţii despre rapiditatea cu care întreprinderea şi-a fructificat resursele permanente pe care le-a avut la dispoziţie.

Pentru conducerea unei întreprinderi indicatorii rotaţiei stocurilor au o mare importanţă, întrucât interesul întreprinderii este de a avea o rotaţie a stocurilor cât mai rapidă posibil. Stocurile constituie o investiţie care trebuie să genereze un anumit randament. Acest randament va apărea în urma vânzărilor de produse şi mărfuri. În cazul firmei studiate rotaţia stocurilor de marfă se poate aprecia cu indicatorii: Vr = Cifra de afaceri(Ca)/Stocul mediu de mărfuri(Sm) Stocul mediu la rândul său se calculează astfel: Sm = (SN-1+SN)/2



Acest indicator arată de câte ori firma intră, în cursul unei perioade de gestiune (1 an) în posesia sumelor investite în stocurile de mărfuri. Activitatea este cu atât mai eficientă cu cât acest număr este mai mare. Numărul de rotaţii se calculează cu relaţia: N = Ca/Sm Durata unei rotaţii se determină cu formula: Dr = (Sm×T)/Ca Cu cât este mai mică durata unei rotaţii, cu atât este mai eficientă activitatea. Rotaţia stocurilor depinde de o serie de factori – interni şi externi. Dintre factorii externi am aminti: conjunctura economică, intervalul de timp acceptat de furnizori pentru plata facturilor. În cadrul factorilor interni includem: politicile de vânzări practicate, durata de viaţă a produsului, caracterul sezonier al vânzărilor, particularităţile produselor stocate (produsele alimentare sunt de regulă perisabile pe când cele de tip industrial se pot păstra pe o perioadă mai îndelungată). Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare şi vânzare) şi mai ales a politicii de preţuri practicate de întreprindere. Rrc = (RE/CA)×100 Rrc =(5353934188/54425407799) ×100 = 6,49% Rrc = (Re/CA)×100=(3228701920/54425407799)×100=5,93%

Creşterea ratei rentabilităţii comerciale aferente activităţii de exploatare are loc atunci când indicii indicatorilor absoluţi ai rentabilităţii devansează indicele cifrei de afaceri. Modificarea ratei rentabilităţii comerciale este determinată de influenţa structurii cifrei de afaceri, a costului mediu pe produs şi a preţului mediu de vânzare pe produs. Rata rentabilităţii economice măsoară performanţele activului total al întreprinderii, pornind de la un rezultat economic (RBE, RE) şi ansamblul mijloacelor utilizate: Re = (RBE/At)×100 = (5353934188/34811853783)×100=15,37% Sau Re = (RE/At)×100 = 15,37% Pentru o mai riguroasă corelare a efectului cu indicatorul de efort corespunzător, analiştii propun determinarea ratei rentabilităţii capitalului economic după relaţia: Re = (RE/Aexpl)×100 Astfel definită, rata rentabilităţii economice este independentă de mecanismul de finanţare, de presiunea fiscală, precum şi de fluxurile excepţionale.

Rentabilitatea financiară este un indicator prin prisma căruia posesorii de capital apreciază eficienţa investiţiilor lor, respectiv oportunitatea menţinerii acestora. Într-un sistem concurenţial dat, o firmă trebuie să se dezvolte, să investească, iar această investiţie trebuie finanţată. Deseori, finanţarea presupune şi consolidarea capitalului propriu, fie prin contribuţia acţionarilor existenţi, fie a unor noi acţionari. Această rată măsoară randamentul capitalurilor proprii, adică al plasamentului financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor firmei.

Rentabilitatea financiară este prin urmare influenţată de modalitatea de procurare a capitalurilor şi de aceea este sensibilă la structura financiară, respectiv la situaţia îndatorării firmei. Este de dorit ca rentabilitatea financiară să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piaţa capitalului de împrumut, pentru a face atractive acţiunile întreprinderii şi a creşte cursul lor bursier. Rentabilitatea financiară se calculează sub două forme:



rentabilitatea financiară a capitalului propriu: Rf = (Re/Cpr)×100=(3228701920/15319186532)×100=21% rentabilitatea financiară a capitalului permanent: Rf = (Re/CP)×100=(3228701920/18124494471)=17,8% Este evidentă dependenţa rentabilităţii financiare de condiţiile de exploatare. Sporirea cifrei de afaceri constituie premisa marjei brute a exploatării, a reducerii relative a cheltuielilor, a creşterii rezultatului net – bază de calcul a rentabilităţii financiare.

Rentabilitatea financiară constituie principalul indicator privind performanţele întreprinderii, care depinde de justeţea politicii comerciale (rentabilitatea comercială), de eficienţa capitalului angajat (rentabilitatea economică) şi de politica financiară a acesteia.

Performanta manageriala


Capitolul 2. Performanta manageriala Măsurarea performantei managementului poate fi definita ca o evaluare a gradului de

îndeplinire a obiectivelor economice si sociale ale strategiilor si politicilor firmei. Deseori, performanţa este considerată o combinaţie între eficienţă şi eficacitate2. În sensul cel

mai general, eficacitatea reprezintă o măsură a gradului în care sunt îndeplinite anumite obiective, în timp ce eficienţa este legată de mărimea resurselor utilizate în acest scop.

Eficacitatea managementului se bazează pe măsurarea performanţei pe diverse direcţii de acţiune3, dintre care:

Clienţii Analiza pieţei, Acţionarii, Partenerii. Personalul , Publicul , Procesele interne şi sistemul calităţii, Sistemul informaţional .

Instrumente de măsurare a performantei a. instrumentele previzionale, care permit aprecierea unei situaţii viitoare (planul strategic, planul operaţional, bugetul, etc.); b. instrumentele care compară rezultatele obţinute cu obiectivele propuse, permiţând identificarea şi interpretarea abaterilor, cu scopul de a adopta decizii corectoare - contabilitatea generală, contabilitatea analitică, controlul bugetar, tabloul de bord etc.; c. instrumentele care constată performanţele şi oferă explicaţii (benchmarking, reengineering etc.).

2.1 Tabloul de bord Tabloul de bord este un instrument informaţional –previzional care oferă o viziune multidimensionala a performantei , atât prin abordarea comparativa a principalilor indicatori sintetici, precum si prin rolul de semnalare asupra managementului a intervenţiilor de corecţie. Tabloul de bord concentrează doar obiectivele cheie ale funcţionării unei întreprinderi. Elaborarea unui tablou de bord presupune parcurgerea mai multor etape: - definirea misiunilor şi obiectivelor întreprinderii; - identificarea variabilelor care permit atingerea obiectivelor; - alegerea indicatorilor care reflectă evoluţia valorilor cheie; - stabilirea unei referinţe pentru fiecare indicator, care determină starea acestuia

Indicatorii pot fi de rezultate (măsoară rezultatele), de mijloace (compară rezultatele cu mijloacele folosite), de mediu (situarea în raport cu mediu pentru orientarea corectă a acţiunilor), etc. Referinţele se pot construi pe baza unor valori ţintă (obiective cuantificate), a datelor înregistrate în trecut, a normelor externe (compararea cu concurenţii sau cu alte unităţi de gestiune similare) etc.

Indicatorii care măsoară performanţa trebuie să se găsească în tabloul de bord al întreprinderii, acesta reprezentând un instrument de conducere. 2 Shim J. K., Operations Management (Business Review Series), Ed. Barron's Educational Series, Inc., New York, 1999, p. 8 3 Magretta J., What Management Is: How It Works and Why It's Everyone's Business, Ed. The Free Press, New York, 2002, p. 131, 135-136



2.2 Tabloul de bord echilibrat (Balance scorecard) Tabloul de bord echilibrat este considerat un veritabil sistem de management, întrucât este în acelaşi timp un instrument de management, instrument de analiză, instrument de măsură şi instrument de comunicare, fiind utilizat în procesul de adoptare a deciziilor strategice. Întemeietorii conceptului sunt 2 profesori americani de la Harvard Business School - Robert S. Kaplan şi David Norton4.

Premisa de la care s-a plecat în crearea tabloului de bord echilibrat a fost aceea că în actuala eră a informaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea firmele doar indicatorii financiari numai sunt suficienţi pentru succesul acestora. Valoarea produsă de întreprinderi pentru clienţi reprezintă o rezultantă a mai multor direcţii: relaţiile cu consumatorii, furnizorii şi angajaţi, investiţiile pe termen lung, dezvoltarea şi perfecţionarea proceselor şi tehnologiilor, capacitatea de inovare, etc. Într-o asemenea accepţiune, avantajul acestui model constă în luarea în considerare şi a indicatorilor nefinanciari, alături de cei financiari în determinarea performanţelor întreprinderii, de aici rezultând caracterul său echilibrat. Metoda are în vedere elaborarea unor indicatori specifici pentru fiecare întreprindere şi nu impunerea unora standard, care în cele mai frecvente situaţii sunt neadaptaţi pentru fiecare firmă în parte.

Balanced Scorecard poate propune elaborarea unei strategii respectând echilibrul a patru perspective: 1. Financiară - care îi are în centrul preocupărilor pe acţionari; 2. Clienţii - care are în vedere valoarea creată pentru consumatori, dar şi imaginea care se doreşte a fi construită în ochii acestora; 3. Procesele interne ale întreprinderii - care este preocupată de performanţa proceselor cheie ale reuşitei în care aceasta trebuie să exceleze; 4.Invăţare şi creştere - care se referă la capacitatea organizaţiei de a progresa pe baza abilităţilor angajaţilor de schimbare şi îmbunătăţire. Din interacţiunea celor 4 perspective rezultă o „hartă strategică"5, care reprezintă punctul central al sistemului. Această hartă strategică reprezintă expresia materializării ipotezelor strategice şi defineşte relaţiile de la cauză la efect între măsurarea rezultatelor reţinute şi factorii determinanţi ai performanţei.

Prezentarea schematică a concepţiei balanced scorecard este redată în figura 5.1.

4 Niven P.R., Balanced Scorecard — Step-by-Step for Government and Nonprofit Agencies, Ed. John Wiley&Sons, Inc., New Jersey, 2003, p. 14 5 Kaplan R.S., Norton D., The Balanced Scorecard - measures that drive performance, Harvard Business Review, nr. 70, 1992, pp. 71-79



Logica schemei pleacă de la ideea potrivit căreia, pentru realiza rezultatele financiare dorite de

către acţionari, organizaţia trebuie să ştie să vândă bine produsele sale şi deci, să-şi satisfacă clienţii, fapt ce nu este posibil dacă organizaţia nu lucrează într-o manieră eficientă -aceasta presupunând ca toate procesele interne să fie clar definite şi bine executate - şi angajaţii nu sunt motivaţi să îndeplinească obiectivele întreprinderii. Norton şi Kaplan6 consideră că perspectiva învăţării şi creşterii conţine mijloacele şi factorii care permit îmbunătăţirea criteriilor celorlalte 3 perspective(axe). Ea trebuie să reflecte motivarea şi competenţele salariaţilor, dar şi calitatea procedurilor şi a sistemului de informare.

6 idem



2.3. Analiza riscului Intensificarea şi analiza riscurilor permit evitarea impactului unor evenimente neprevăzute şi

imprevizibile în evoluţie care apar de obicei în cursul unei afaceri. Se identifică riscurile asociate afaceri ca o cerinţă de credibilitate si responsabilitate de care da dovada firma.

Managementul firmei, prin managerul financiar si echipa sa, trebuie sa demonstreze investitorilor că firma are capacitatea de previziune şi abilităţile necesare pentru a face faţă schimbărilor ce apar , cel puţin pe durata returnării datoriei către creditori.

În situaţia în care investitorii observă că anumite riscuri importante nu au fost luate în calcul. încrederea în planul de afacere prezentat va scădea considerabil. Pentru fiecare acţiune care implică un risc, este foarte importantă prezentarea clară a gradului de risc pe care întreprinzătorul este dispus

să şi-l asume. Acesta poate fi evidenţiat şi justificat prin analiza riscurilor,arătând raportul beneficiiriscuri

,

de ce consideră că anumite riscuri merită asumate şi cum îşi doreşte antreprenorul să contracareze riscurile care nu depind de voinţa lui şi nu implică potenţiale beneficii.

În cazul în care managerul afaceri are experienţă în redresarea unor afaceri, în câştigarea unor noi segmente de piaţă neprezentate ca având potenţial de către concurenţă şi în general în controlarea riscului în avantajul unei companii, atunci aceste aspecte merită menţionate în această secţiune a planului de fezabilitate.

Concret în încercarea de a enunţa potenţiale riscuri, cât mai multe tipuri de factori de risc

trebuie urmăriţi următori de mai sus precum: ◊ Riscul financiar – lipsa de lichidităţi în momente cheie imposibilitatea de rambursare la timp al

unor credite, debitori care întârzie plata, venituri neconforme cu estimările, fraudă financiară din interiorul companiei sau din partea unor terţi.

◊ Riscul uman – randament scăzut din partea angajatorilor capacitatea profesională scăzută,lipsa loialităţii şi scurgerea de informaţii, retragerea din afacere a unor parteneri, angajaţi –cheie.

◊ Riscul de piaţă – răspuns nefavorabil din partea clienţilor la produsele, serviciile lansate de companie, devansarea de către concurenţă prin preţuri mai mici sau produse superioare, pierderea unei categorii de clienţi,modificarea mediului în care firma îşi desfăşoară activitatea din punct de vedere politic şi legislative.

◊ Riscul de marketing, imagine nefavorabilă a companiei din cauza unor procese, reclamaţii eşuarea unor companii de marketing costisitoare informaţii eronate receptate de către clienţi privitoare la produsele, serviciile companiei.

◊ Riscurile fizice-defecţiuni ale unor mijloace de producţie, furtul de produse sau mijloacele de producţie, catastrofe naturale ce acţionează asupra clădirilor şi terenurilor.

Tipuri de riscuri

FINANCIAR

UMAN

DE PIAŢĂ

DE MARKETING IMAGINE

FIZICE



În ceea ce priveşte contracararea riscurilor care sau prezentat mai sus există o serie de măsuri care pot fi luate la nivelul firmei cum ar fi: ◊ Controlul financiar periodic al documentelor şi fluxurilor de bani ◊ Încheierea de contracte cu ajutorul unor profesioniştii, în aşa fel încât să existe măsuri practice de

penalizare a întârzierilor de plată de recuperare a datorilor. ◊ Strategii de vânzare de rezervă pentru cazul în care nu se ating vânzările preconizate. ◊ Un plan de aprovizionare şi gestiune a stocurilor în care să fie evitate stocurile prea mari de

marfă sau aprovizionarea insuficientă. ◊ Angajările salarizarea şi motivarea personalului să fie facute de persoane cu pregătire solidă în

domeniu resurselor umane; ◊ Planificarea produceri şi vânzări unde game de produse conform studiilor de piaţă asupra

duratei de viaţă a acelui tip de produs, raportate la creşterea şi descreşterea cererii şi la comportamentul concurenţei. Nu trebuie presupus că un produs foarte bun se va vinde pe o perioadă foarte lungă,că cererea nu va avea şi o etapă de declin sau că nu va fi depăşit niciodată de produse concurente.

◊ Plan pe termen lung de îmbunătăţire a imaginii companiei, de perfecţionare a relaţiilor cu clienţii.

◊ Încheierea de asigurări pentru bunurile companiei, negocierea unor contracte de garanţie şi service cât mai avantajoase pentru mijloacele de producţie.

În identificarea riscurilor potenţiale, antreprenorii trebuie să ia în considerare mai mulţi factorii, astfel încât unele riscuri care ar putea periclita viitorul afacerii să nu fie trecute cu vederea:

Analiza condiţiilor curente,dar şi a trendurilor pieţei. ◊ Analiza mai multor alternative de acţiune cu determinarea consecinţelor lor ◊ Adaptarea la schimbări ce influenţează planul iniţial, prin replanificarea în funcţie de noii factori.

2.4 Tehnici de management al riscului Chiar dacă riscul înseamnă incertitudine în legătură cu apariţia viitoare a unui eveniment

nedorit şi care are efecte negative asupra companiei, nici un întreprinzător sau manager de succes nu va aborda o atitudine relaxată, considerând ca poate nimic rău nu se va întâmpla. În ciuda aspectului ipotetic, riscul poate fi manageriat, acest lucru presupunând o analiză atentă a acţiunilor prezente ale companiei şi a evoluţiei sale viitoare. În felul acesta întreprinzătorul poate observa la ce riscuri este expusă firma şi analiza cele mai bune metode de a acţiona pentru a fi sigur că nu va fi luat prin surprindere. Pentru a demonstra că managerul are calităţile necesare pentru a înfrunta situaţiile neprevăzute trebuie să prezinte finanţatorilor cât mai transparent: gradul de risc pe care-l acceptă pentru fiecare obiectiv vizat si strategiile pe care doreşte să le adopte pentru a răspunde situaţiilor neprevăzute

1. Gradul de risc Este bine de ştiut că orice investiţie există o relaţie directă între gradul de risc asumat şi

câştigul dorit. Fiecare afacere este expusă la anumite riscuri, cu un grad mai mare sau mai redus de servitate, în funcţie de natura sa şi de mediul în care operează. Dacă unele riscuri sunt inerente afacerii, unele pot fi însă evitate sau asumate doar pentru a obţine profit sau o cotă de piaţă mai mare. Înainte de a se decide care este traseul optim pe care trebuie afacerea să-l urmeze, trebuie analizat mai întâi riscurile la care este expusă afacerea. Pentru a vedea dacă va face fată, precum şi dacă investitorii consideră că merită asumate pentru obţinerea unui anumit rezultat. Când este prezentat în planul de fezabilitate, gradul de risc trebuie exprimat în unităţi de măsură şi ierarhizate în funcţie de necesităţile specifice activităţii.

Gradul de risc este alcătuit din două elemente: amploare probabilitate



Prin îmbinarea acestor două elemente se pot distinge şi alege trei tipuri de management al riscului.

1. Necontrolat - pentru riscurile identificate ca neglijabile,cu şanse mici de realizare şi cu consecinţe scăzute.

2. Controlat – pentru riscuri cu şanse mici, medii de realizare şi consecinţe medii. 3. Asigurat - pentru riscuri cu şanse medii, mari de realizare şi consecinţe grave. Desigur, în cazul unor riscuri cu probabilitate foarte mare realizare şi consecinţe

considerabile se pune problema replanificării, şi nu a unui management de risc. De asemenea şi în cazul riscurilor ca nu pot fi controlate sau asigurate se impune

replanificarea afacerii şi astfel evitarea lor. 2. Strategia de abordare a riscului Identificarea riscurilor nu presupune o simplă prezentare a acestora pentru a demonstra

finanţatorilor că sunt conştienţi despre natura afaceri în care acţionează firma. Strategiile de abordare a riscului sunt variate,în funcţie de specificul activităţii, capacitatea

financiară a companiei, obiectivele urmărite sau mediul înconjurător. În general în alegerea celei mai bune strategii, întreprinzători sau managerii urmăresc severitatea şi frecvenţa riscului pentru a vedea cum va fi afectată compania în cazul în care evenimentul nedorit are loc. Aspectele financiare şi siguranţa că firma va putea opera cu succes în continuare sunt obiectivele principale ale oricărei strategii abordate:

• Evitarea – reconceperea activităţii pentru a evita un risc eminent şi netolerant. O anumită activitate este abandonată sau nu va fi începută,deoarece riscul asociat este mult prea mare şi ar putea distruge compania. ”The fundamental rethinking and radical redesign of business processes to achieve dramatic

improvements in critical, contemporary measures of performance, such as cost, quality, service and speed. Reengineering (or re-engineering)is the radical redesign of an organization's processes, especially

its business processes. Rather than organizing a firm into functional specialties (like production, accounting, marketing, etc.) and looking at the tasks that each function performs, we should be looking at complete processes from materials acquisition, to production, to marketing and distribution. The firm should be re-engineered into a series of processes”.

• Diversificarea – distribuirea riscului în mai multe sarcini şi activităţi pentru a reduce riscul în ansamblu, a evita pierderile sau eşecul total al unui obiectiv.

• Controlul – planificarea de acţiuni de prevenire, depistare şi eliminare a activităţilor dăunătoare şi promovarea a celor promiţătoare.

• Împărţirea – dirijarea unei părţi de risc către un partener cum ar fi un asigurator sau un prestator de servicii.

• Transferul – transferul riscului în totalitate către o parte contractată, cum ar fi un partener care instalează, întreţine şi asigură un utilaj.

• Acceptul – acceptarea existenţei unui risc pentru a evita o cheltuială mai mare decât ar putea cauza producerea riscului.

3. Abordarea riscurilor de către creditori. După cum sa observat abordarea riscurilor afaceri reprezintă un element de importanţă

financiară capitală pentru finanţatorii afacerii. Creditorii, precum băncile vor studia cu atenţie sporită riscurile împrumutate şi dobânzile aferente a acestora. În ceea ce priveşte investitorii, aceştia sunt mai dispuşi să accepte riscuri mai mari, luând în considerare posibilitatea unor câştiguri considerabile, pe măsura riscurilor asumate. Prin urmare, analiza riscurilor afacerii nu este făcută în mod unitar de toate categoriile de finanţatori, fiecare categorie având o abordare proprie. Deoarece creditori vor fi mai interesaţi în abordarea riscurilor, se supune atenţiei un model de evaluare a riscurilor unei afaceri,adaptat după lucrarea „analiza creditului” - Richard Lloyd, Hanns Peter Munth şi Frederic H.



Gerlacan. În viziunea autorilor, cele patru elemente ce pot influenţa nivelul riscului de creditare a afacerii sunt:

a) calitatea managementului firmei debitoare b) dinamica industriei in care se încadrează afacerea c) situaţia financiară a debitorului d) nivelul garanţiei oferite. a). Calitatea managementului firmei debitoare.

Evaluare Integritate Competenţă Încredere pe piaţă

Risc inacceptabil

- nu îşi respectă angajamentele asumate - oferă informaţii necorespunzătoare şi incerte - nu e preocupată în cultivarea relaţiilor de afaceri.

- lipsa experienţei şi competiţiilor profesionale - lipsa unei viziuni manageriale clare - organizare inadecvată şi incapacitatea de influenţare

- reputaţia proastă in rândul creditorilor - adversitate din partea guvernului la putere

Risc mare

- în majoritatea cazurilor îşi respectă angajamentele asumate - oferă informaţii cu grad redus de credibilitate - e preocupată în mică măsură de cultivarea relaţiilor de afacere

- experienţă redusă - viziune managerială destul de clară - organizarea necorespunzătoare şi capacitate redusă de influenţare - sisteme slabe de control - îşi asumă riscuri inutile

- declinul reputaţiei pe piaţă

Risc moderat

- în majoritatea cazurilor îşi respectă angajamentele asumate - oferă informaţii de calitate rezonabilă în general demne de încredere - e preocupată de menţinerea relaţiilor de afaceri

- experienţă şi competiţie profesionale de nivelul mediu - viziune managerială destul de clară - structură organizatorică adecvată şi capacitate medie de influenţare - sistemul adecvat de control - îşi asumă puţine riscuri inutile

Reputaţie de nivel mediu

Risc scăzut

- îşi reflectă întotdeauna angajamentele asumate - oferă informaţii de calitate şi credibile - manifestă o preocupare susţinută

- experienţă şi calităţi profesionale excelente - vizionar - structură organizatore buna şi capacitate mare de influenţare



pentru menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de afaceri

- controlul excelent - nu îşi asumă riscuri inutile

Bună reputaţie

b) Dinamica industriei Evaluare Mediu industrial Situaţia societăţii Risc inacceptabil

- restrângerea pieţei - probleme structurale serioase - mediu nefavorabil reglării

- poziţie concurenţială defavorabilă - lipsa unei strategii credibile pentru rezolvarea problemelor - excluderea societăţii comerciale din alianţe, cea ce duce la slăbirea poziţiei pe piaţă

Risc mare - nu există o creştere a pieţei - probleme structurale - înrăutăţirea capacităţii de reglare a mediului

- slăbiciunea societăţii comerciale în ceea ce priveşte „factori principali de succes” - strategie necorespunzătoare pentru rezolvarea problemelor - alianţe care slăbesc poziţia societăţii comerciale pe piaţă

Risc moderat

- încetinirea creşterii, semn de creştere a ciclicităţii - apariţia unor probleme structurale - capacitatea medie de reglare

- uşoară diminuare a forţei „factorilor principali de succes” - strategia planificată realizează numai o parţială acoperire a punctelor slabe - alianţe constante şi neutre

Risc scăzut - piaţă în expansiune - structură corespunzătoare - capacitatea mare de reglare, nu se prevăd modificări

- poziţie concurenţială avantajoasă - strategie realistă, corect dimensionată şi direcţionată - alianţe favorabile

c) Situaţia financiară

Evaluare Lichiditate Rentabilitate Îndatorare Risc inacceptabil

- lichiditate generală sub 0,75 - lichiditate imediată mult sub media industriei şi în curs de deteriorare

- indicatori de rentabilitate negative şi în continuă deteriorare - costurile unitare cresc în termeni reali

- gradul de îndatorare peste 2 - proprietarii nu mai doresc să mărească capitalul social - imobilizările finanţate mai des prin datorii pe termen scurt

Risc mare - lichiditate generală între 0,75 – 1,20 - lichiditate imediată sub 0,15 - tendinţă de scădere şi submedia industriei

- indicatorii de rentabilitate negativi - tendinţa de a rămâne aproape la fel - costurile unitare sunt mari, dar nu cresc în termeni reali

- gradul de îndatorare între 1 şi 2 - proprietarii nu intenţionează să suplimenteze capitalul social - o parte importantă a imobilizărilor sunt



Risc moderat

- lichiditate generală între 1,20 – 1,80 - lichiditate imediată între 0,15 – 0,25 - indicatori uşor sub media industriei

- indicatorii de rentabilitate sunt pozitivi , dar sub media industriei sau în curs de deteriorare - costuri unitare acceptabile, dar în creştere

- gradul de îndatorare între 0,5 şi 1 - proprietarii sunt dispuşi să suplimenteze capitalul social - activele circulante finanţate prin obligaţii pe termen scurt

Risc scăzut - lichiditate generală peste 1,80 - lichiditate imediată peste 0,25 - indicatori peste media industriei

- indicatori de rentabilitate pozitivi peste media industriei cu tendinţă constantă sau de creştere - costuri de menţinere sub control

- gradul de îndatorare sub 0,5 - proprietarii acordă un sprijin puternic - o parte rezonabilă a activelor circulante este finanţată prin surse proprii

d) Nivelul garanţiei Evaluare Control Valoare netă de

lichidare Risc inacceptabil

- dreptul asupra garanţiei nu a fost constituit - capacitatea de a exercita drept este serios afectată

- acoperirea garanţiei este sub 75% adică valoarea garanţiei este sub jumătate din valoarea datoriei

Risc mare - dreptul asupra garanţiei nu este susţinut - capacitatea de a-şi exercita acest drept este îndoielnică

- acoperirea garanţiei este între 75% şi 100%

Risc moderat

- există o certitudine rezonabilă privind acest drept - există unele probleme legate de exercitarea dreptului

- acoperirea garanţiei este între 100% şi 150%

Risc scăzut - dreptul asupra garanţiei este indiscutabil - capacitatea de a-şi exercita dreptul este dincolo de orice îndoială

- acoperirea garanţiei este peste 150%

2.5. Ierarhizarea surselor de finantare Pecking Order Theory Pecking Order Model Poziţionarea teoriilor finanţării ierarhice în contextul teoriilor structurii financiare examinarea deciziilor financiare nu lăsa să se presupună eventualitatea unui clasament între diversele modalităţi de finanţare. cele două categorii de modele conduc, în general, la soluţii contradictorii nu a fost realizat nici un test cu adevărat decisiv pentru a permite aprecierea pertinenţei teoriilor de finanţare. Principalele concepte privind finanţarea ierarhică



Teoriile de finanţare ierarhică convin în stabilirea unui clasament între modalităţile de finanţare: de exemplu, privilegierea autofinanţării, punerea pe un rang secund a îndatorării şi alegerea în ultimă instanţă a creşterii de capital [1]. Contrar modelelor precedente, aceste teorii nu sunt centrate pe problema structurii financiare optimale. Obiectiv=cea mai buna in rata de indatorare Putem să ne întrebăm, pe de o parte, dacă o firmă - stabilind un clasament între modalităţile de finanţare pentru realizarea unei investiţii - ia o decizie financiară optimă, adică alege cea mai bună combinaţie de mijloace de finanţare şi, pe de altă parte, ne putem întreba dacă aplicarea principiului ierarhiei nu ar conduce la definirea structurii financiare optimale în mod diferit, dar vizând acelaşi obiectiv (cea mai bună rată de îndatorare). Teoriile compromisului şi teoriile finanţării ierarhice se bazează pe alte fundamente: Teoriile de finanţare ierarhică aduc o explicaţie cu adevărat nouă pentru structura de finanţare a firmelor? Divergenţele pe care le constatăm între cele două categorii de modele sunt oare minore sau indică o ruptură în raţionamentul financiar? Sunt oare pertinente explicaţiile aduse de către teoriile de finanţare ierarhică? Principiul clasamentului între modalităţile de finanţare - "principiul ierarhiei" este o formă a "compromisului" în măsura, în care, într-o situaţie particulară, o modalitate de finanţare nu ar prezenta decât profituri sau costuri. De exemplu, presupunând că, într-un context dat, îndatorarea nu prezintă decât profituri iar creşterea de capital nu prezintă decât costuri, aplicarea principiului compensării între profiturile şi costurile modalităţilor de finanţare (cu alte cuvinte, aplicarea principiului compromisului) ar conduce la privilegierea împrumutului şi la stabilirea unui clasament între aceste două moduri de finanţare externă. eliminarea unora din situaţiile următoare: - aplicarea principiului ierarhiei este un alt mijloc de decizie asupra modalităţii de finanţare decât compromisul şi permite, în aceeaşi măsură, atingerea unui optim pentru situaţii particulare ; În aceste două cazuri, teoriile finanţării ierarhice permit obţinerea unui optim. - principiul ierarhiei este o decizie asupra modalităţii de finanţare diferită de compromis; aceste teorii bazându-se pe raţionamente diferite. Aceste raţionamente derivă din situaţiile particulare în care se pot găsi firmele la un moment dat. nu există un grad de îndatorare optim aplicarea principiului ierarhiei conduce la aceiaşi concluzie ca şi modelele lui Modigliani şi Miller din 1958: Principiului ierarhiei îi lipseşte la origine o justificare teoretică Managerii doresc să se sustragă astfel disciplinei pieţelor financiare Donaldson (1963) ajunge la concluzia că firmele se abţin de regulă de a emite acţiuni şi nu împrumută decât dacă investiţia reclamă fonduri superioare la cash-flows existente. În mod indirect, Donaldson a pus în evidenţă existenţa unui clasament între finanţări: autofinanţare, împrumut pe termen lung, sporirile de capital. Conceptul de clasament între finanţări se bazează pe câteva observaţii Câteva modele fondate pe ipoteza de asimetrie a informaţiei - Myers şi Majluf (1984), Narayanan(1988) - au format un corpus teoretic care permite justificarea comportamentului managerilor descris de către Donaldson. Să notăm şi faptul că principiul ierarhiei poate fi justificat chiar dacă ipoteza de asimetrie a informaţiei acţionează mai mult. Principalelor modele a teoriei finanţării ierarhice O primă prezentare a acestor teorii constă în separarea lor în funcţie de obiectivele exprimate de manager. I)- Managerul decide sporirea bogăţiei câtorva membri ai organizaţiei în mod prioritar (de exemplu, acţionarii existenţi); obiectiv pe care-l întâlnim de altfel în modelele lui Myers şi Majluf şi a lui Narayanan. Managerul maximalizează bogăţia aflată sub controlul său şi, în mod indirect, îmbogăţeşte anumiţi parteneri ai firmei (modelul lui Myers (1990).



II)- Managerul decide scăderea costurilor contractelor în vederea maximizării valorii firmei: modelele lui Cornel şi Shapiro (1987), Fama (1990), Williamson (1988). Modelele după care managerii acţionează pentru interesul anumitor membri ai firmei În modelul lui Myers şi Majluf (1984), ipotezele comportamentale sunt: pentru manager: a acţiona în interesul acţionarilor existenţi; pentru acţionarii existenţi: ei sunt inactivi şi nu modifică prin portofoliul lor funcţionarea deciziilor luate de manager; pentru noii acţionari (presupunând că au anticipaţii raţionale): ei nu sunt informaţi în ce priveşte speranţa matematică a valorii titlurilor vechilor acţionari. În comparaţie cu noii acţionari, managerii cunosc acest lucru. Managerul, având obiectivul de a spori bogăţia acţionarilor existenţi, poate fi constrâns să renunţe la a realiza o investiţie rentabilă - dacă situaţia de moment este favorabilă - ce ar atrage după sine o scădere a valorii firmei. Informatie-valoare Datorită informaţiei de care dispun, noii investitori - având anticipaţii raţionale -calculează valoarea medie a titlurilor vechilor acţionari. Ei deduc faptul că emisiunea pentru sporirea capitalului (şi realizarea investiţiei care o acompaniază) este un semn a stării defavorabile a unei societăţi. În consecinţă, aceasta va atrage o scădere a valorii firmei şi, în definitiv, o reducere a valorii titlurilor acţionarilor existenţi. În ciuda acestei scăderi, vechii acţionari pot să se îmbogăţească întrucât valoarea titlurilor lor va fi superioară celei ce rezultă dintr-o situaţie în care investiţia nu a fost întreprinsă. Interpretarea lui Harris şi Raviv (1991) este diferită de cea a lui Myers şi Majluf Altfel spus, Harris şi Raviv arată că un echilibru al semnalizării "total revelator" este obţinut în cadrul ipotezelor modelului lui Myers şi Majluf în măsura în care "imitaţia" nu este interesantă. Un echilibru nerevelator (toate firmele investesc) nu este posibil dacă rentabilitatea proiectului este foarte ridicată După Myers sau Majluf, realizarea unei creşteri de capital este un semnal al unei stări defavorabile sau a unei firme neperformante. Narayanan (1988) conchide aceeaşi ierarhie între finanţări ca şi modelul precedent pentru o firmă având proiecte rentabile Ipotezele comportamentale ale modelului lui Narayanan completează modelului precedent: pentru manager - creşterea bogăţiei acţionarilor existenţi. Managerul şi vechii acţionari sunt mai bine informaţi de rentabilitatea oportunităţilor de investiţii decât noii acţionari pentru noii investitori - ei nu cunosc calitatea oportunităţilor investiţiilor şi le apreciază la o valoare mijlocie ţinând cont de modul de finanţare ales pentru a le întreprinde. Creşterea de capital este un semn al unei stări defavorabile a societăţii (ca şi pentru modelul lui Myers şi Majluf). Ipoteze comportamentale Narayanan arată că atât piaţa creditului cât şi a capitalului nu pot să evalueze firmele la justa lor valoare. Deci, o firmă nerentabilă poate fi finanţată - datorită unor disfuncţionalităţi - de pe aceste două pieţe. El demonstrează că o firmă rentabilă, pentru a sublinia adevărata sa valoare, are interesul să finanţeze investiţia prin îndatorare, mai degrabă decât prin creştere de capital. Alegerea între finanţările unei firme performante este explicată şi prin mecanismul selecţiei adverse Nu întotdeauna, pe piaţa capitalului şi a îndatorării se cunoaşte valoarea firmelor la care se canalizează fonduri, evaluându-le în consecinţă la o valoare mijlocie. În consecinţă, firmele având proiecte mai bune exclud posibilitatea de a finanţa firmele cotate la o valoare mijlocie, pentru că această valoare este mult mai puţin interesantă pentru piaţa capitalului. În concluzie, acest comportament conduce la diminuarea "valorii mijlocii" a firmelor finanţate de pe piaţa capitalului. Obiectivul managerului este de a minimiza costurilor anumitor contracte ipotezele comportamentale sunt :



- pentru manager: de a maximiza valoarea firmei; - pentru ceilalţi parteneri ai firmei (prestatori, dar mai ales clienţi): de a minimiza riscul de a cumpăra sau de a finanţa investiţii specifice. Aceştia din urmă au anticipaţii raţionale. Ierarhia între finanţări : creştere de capital în primul rând şi apoi îndatorare Pentru a-şi realiza obiectivul, managerul alege finanţarea acestor proiecte prin creştere de capital (mai degrabă decât prin îndatorare), pentru a minimiza costurile contractelor particulare ale acestor investiţii (contracte implicite sau explicite). În consecinţă, aceasta va permite creşterea valorii firmei. Dacă obiectivul managerului este minimizarea costurilor contractelor implicite Contractele implicite se referă în general la calitatea bunului vândut. Shapiro şi Stiglitz rezumă caracteristicile comune ale contractelor implicite în următoarea manieră: - în primul rând, ele nu pot fi redactate la un cost rezonabil: aceasta implică faptul că firma, chiar dacă nu-şi respectă în totalitate angajamentele asumate, nu este pusă în faţa unor costuri suplimentare legate de procedura de faliment; - în al doilea rând, ele sunt inseparabile de un contract explicit (contractul de muncă, de vânzare, de fabricaţie); - în sfârşit, ele au totuşi o valoare pentru că nerespectarea lor antrenează o diminuare a valorii firmei O firmă respectă câteodată o ierarhie între finanţări având raţionamentul următor: dorind vânzarea la un preţ ridicat a unui contract implicit (prin care se angajează să-l onoreze ulterior), ea trebuie să aducă garanţii contractanţilor. De aceea, ea va trebui să fie finanţată cu prioritate prin creştere de capital în momentul în care contractul implicit va fi executat. Minimizarea costurilor contractelor explicite Teoriile următoare sunt centrate pe contractele explicite a căror caracteristici pot fi identificate la un anume cost (contrar unui contract implicit). Totuşi, aceste contracte explicite pot fi şi incomplete. Diferenţa arătată de Knight (1993) între risc şi incertitudine, permite distingerea contractelor complete de cele incomplete. Riscul se caracterizează prin faptul că dă posibilitatea - în mod relativ - de a specifica etapele unei stări viitoare şi de a determina distribuţiile de probabilităţi. În acest cadru, contractele pot fi complete. Din contră, imposibilitatea de a exprima etapele unei stări viitoare care se va putea produce după semnarea contractului, este trăsătura distinctă a conceptului de incertitudine. În acest caz, contractele sunt incomplete. Selectie contracte o serie de lucrări în care autorii lor arată cum se selecţionează contractele finanţărilor în scopul reducerii costurilor. În schimb, aceste obiective i-au obligat pe teoreticieni să distingă activitatea firmei de natura activelor sale. Ca şi în modelele precedente, ei stabilesc aceeaşi ierarhie între finanţări. Fama şi Jensen Fama şi Jensen arată cum minimizarea costurilor fixe ale ansamblului contractelor organizaţiei (contracte cu clienţii, salariaţii, furnizorii) determină, în mod indirect, structura financiară. Costurile fixe au o pondere însemnată în costurile totale, iar supravieţuirea firmei depinde de capacitatea sa de a le reduce. Firma va trebui să fie mai puţin îndatorată, dacă activele sale au o valoare scăzută de vânzare şi dacă veniturile sale sunt incerte. Preponderenţa fondurilor proprii constituie oarecum o garanţie pentru parteneri de a întreţine relaţii contractuale durabile atât timp cât riscul falimentului este redus. Dacă activitatea firmei o obligă să investească în active având o valoare de (re)vânzare ridicată, aceste investiţii joacă acelaşi rol ca şi fondurile proprii, fiind o garanţie de plată pentru parteneri. Fama Fama consideră că structura financiară va fi mai puţin îndatorată când valoarea de vânzare a activelor este scăzută. În acest caz, firma poate obţine o structură de financiară în care să privilegieze finanţarea prin fonduri proprii (clasament între finanţări), sau prin examinarea avantajelor costurilor marginale ale diferitelor



surse de finanţare (compromis între finanţările în care îndatorarea ar prezenta costuri mai mari, decât avantaje). Fama nu face referinţă nici la conceptul clasamentului între finanţări şi nici la cel al raţiei optime de îndatorare şi, în acest caz, ambele interpretări par a fi luate în considerare. Williamson (1988) Williamson (1988) aduce argumentul de "specificitate" a investiţiilor. Totuşi, abordarea sa este diferită de cea a lui Fama, în măsura în care el nu studiază structura financiară care va permite diminuarea costurilor ansamblului contractelor între firmă şi partenerii săi. În reflectia lui Williamson, nici contractele firmelor cu salariaţi, clienţi, furnizori, nici impactul structurii financiare asupra costurilor acestor contracte nu sunt abordate în mod direct [4]. Williamson presupune că părţile semnatare ale contractului au o raţionalitate limitată. Când contractele sunt incomplete, contractanţii îşi pot modifica comportamentul lor chiar după semnarea contractului. Într-adevăr, contractanţii caută să profite de faptul că toate eventualităţile posibile şi sancţiunile corespondente nu pot fi prevăzute în mod integral în contract. "Poziţia de negociere" ocupată de fiecare dintre părţile contractante poate deci varia, atât înainte , cât şi după semnarea contractului. Williamson rezumă această idee prin termenul de "transformări fundamentale". Investiţiile sunt specifice Williamson dă soluţia cum pot fi reduse aceste costuri. Aplicând această teorie contractelor finanţării, el conchide că îndatorarea şi creşterea de capital nu sunt considerate singurele surse de finanţare însă, le acordă o contribuţie, mai mare sau mai mică, la realizarea acestor argumente ex-post. Investitii specifice Atunci când investiţiile sunt specifice, ele sunt obiectul contractelor incomplete între firmă şi furnizorii de capital, iar "transformarea fundamentală" constituie un pericol major. În acest caz, firma are o probabilitate ridicată de a nu respecta angajamentele sale. Un activ va fi specific dacă el nu va putea fi utilizat decât pentru firma în cauză. În măsura în care investiţiile specifice sunt obiectul contractelor incomplete între firme şi furnizorii de capital, finanţarea adaptată pentru întreprinderi trebuie să aibă capacitatea să realizeze aceste ajustări la venituri mai scăzute. Majorarea de capital În acest sens, considerăm că majorarea de capital (cu o difuziune de titluri care nu este prea importantă) este mai bine adaptată decât îndatorarea pentru finanţarea investiţiilor specifice pentru următoarele motive: acţionarii au interesul constant de a supraveghea politica de investiţii a managerului. Aceasta pentru că acţionarii au un statut de "creanţieri reziduali" asupra beneficiilor firmei, în caz de lichidare a activelor, iar fondurile sunt aduse pe întreaga durată a vieţii firmei; -managerii sunt aleşi de către acţionarii care au puterea de a-i înlocui sau de a decide asupra remuneraţiei lor, au acces la documentele contabile şi pot să ceară audit aprofundat asupra unor aspecte particulare; creşterea de capital conduce la o structură "mai suplă" decât îndatorarea. De exemplu, dacă o investiţie specifică este reprezentată de un proiect de cercetare-dezvoltare, acţionarii tolerează mai mult decât împrumutătorii faptul că el nu degajă rentabilitatea scontată. Structura flexibila de gestiune Hyafil (1993) Hyafil (1993) califică această "structură de gestiune" drept flexibilă: "...în caz de dificultate, adunarea acţionarilor hotărăşte dacă firma trebuie să fie lichidată sau dacă se vor pune în aplicare măsuri de redresare financiară. În schimb, îndatorarea nu permite realizarea în aceeaşi măsură a adaptărilor ex-post [5]. Dacă investiţia este specifică, împrumutătorii vor să profite în mod particular de una din aceste slăbiciuni, ajustând în acest fel preţul tranzacţiei. Dacă activele posedă caracteristici contrare (nu sunt specifice), îndatorare este mai apropiată de probabilitatea de realizare a ajustărilor ex-post, atât timp cât aceste investiţii vor degaja venituri.



Fiind o formulă de finanţare mai "simplă", indatorarea va fi mai puţin costisitoare şi deci mai bine adaptată. Concluzie minimizarea costurilor contractelor particulare a acestor investiţii permite creşterea valorii firmei. În acest caz, ne putem întreba dacă reducerea costurilor contractelor particulare(specifice) reduce posibilitatea finanţării investiţiilor prin creştere de capital şi dacă aceasta este contrară intereselor acţionarilor ? Într-adevăr, dacă această politică de finanţare este împotriva intereselor acţionarilor, putem conchide că aceste modele ignoră constrângerea pe care aceştia o au în legătură cu obiectivul de maximizare a valorii globale a firmei. Astfel, teoriile fondate pe acest raţionament nu au ca obiectiv explicarea în mod global a structurii financiare, ci constau în a da sfaturi pentru a lua o decizie financiară în situaţii precizate. Aceste teorii diferă deci de modelele bazate pe principiul "compromisului". Aplicarea principiului ierarhiei pune, în mod direct, problema costului mediu ponderat al capitalului? O teorie a finanţării ierarhice, în care aplicarea unui clasament între finanţări nu este preconizată decât pentru investiţii precise, ca modelul lui Narayanan, va putea să nu pună problema conceptului de cost mediu ponderat al capitalului [6]. Pentru alte proiecte - aceasta însemnând, de exemplu, investiţii a căror rentabilitate este aleatoare, nu există indicaţii asupra demersului financiar de urmat. Dacă aplicarea principiului ierarhiei între finanţări este rară, problema costului mediu ponderat al capitalului nu va fi abordată în mod real, în măsura în care, utilizarea principiului compromisului va fi preponderent, iar raţia îndatorării optime va trece pe un plan secund. Ca regulă generală, preţul de acceptare sau de respingere al unui proiect va fi costul mediu ponderat al capitalului. problema costului mediu ponderat al capitalului În schimb, teoriile finanţării ierarhice, preconizând în mod constant o ordine între finanţări, pun în discuţie acest aspect. Acesta este cazul teoriilor în care un clasament între finanţări este preconizat dacă investiţia prevăzută prezintă o anumită caracteristică. Conceptul costului mediu ponderat al capitalului nu este adoptat atât timp cât factorii săi de ponderare nu au nici un sens, caz în care nu va exista o raţie optimă a îndatorării. În concluzie, prezentarea principalelor teorii ale finanţării ierarhice releva o mare diversitate ipotezelor raţionamentului participanţilor la gestiunea financiară a firmei.

Studiu de caz nr 3. Poziţia financiară şi rezultatele firmei .

Orice sistem de management ar fi implementat, acesta trebuie să-şi regăsească efectele în consolidarea patrimoniului şi capitalurilor firmei, precum şi în creşterea eficienţei de ansamblu. Analiza poziţiei financiare şi a rezultatelor, tendinţa pe care se înscriu în timp, perspectivele pe care le creează reprezintă cel mai bun indicator de apreciere a competenţei sistemului managerial. Tabel nr. Indicatori economico-financiari - RON -

Anul Nr. crt.

Indicatorul

2004 2005 2006 Variaţia 05/06%

1 Capital social 3.696.087 3.696.087 3.696.087 - 2 Capital propriu 4.375.789 4.894.848 5.170.348 106 3 Capital împrumutat 661.665 372.861 1.040.801 279 4 Capital angajat (2+3) 5.037.454 5.267.709 6.211.150 118 5 Datorii mai mici de

un an) 1.051.368 938.303 1.988.520 212

6 Active fixe 4.140.538 44.063.628 52.196.560 118 7 Mijloace fixe active 955.856 1.341.090 3.878.020 289 8 Active circulante 1.790.244 1.819.350 3.221.648 177



9 Stocuri 871.852 1.149.707 2.288.659 199 10 Creanţe 565.124 501.764 1.055.120 210 11 Disponibilităţi 3.403.267 167.878 537.815 320 12 Cifra de afaceri 5.357.044 7.599.863 13.181.318 173 13 Rezultat net 393.173 864.390 1.272.302 147 14 Producţia marfă

fabricată 5.370.239 7.550.157 10.679.277 141

15 Cost producţie fabricată

4.881.256 6.442.906 11.909.016 185

16 Număr personal 346 346 252 73 17 Fond salarii 904.770 1.352.850 1.523.483 113 18 Salariul mediu 309.534 379.394 565.927 149 19 Productivitatea

muncii 15.483 21.195 52.307 238

20 Rata rentabilităţii veniturilor

7,33 11,37 9,65 85

21 Rata rentabilităţii economice

7,81 16,41 20,48 125

22 Rata rentabilităţii financiare

8,99 17,66 24,60 139

23 Cheltuieli la 1000 lei CA

911,18 847,76 903,47 107

24 Lichiditatea curentă 0,864 0,7136 0,801 112 25 Solvabilitatea 86,86 92,92 83,24 90

Analiza tendinţelor de evoluţie relevă următoarele aspecte: 1. Capitalul social s-a menţinut la nivel constant, pe cei trei ani, dar capitalul propriu a crescut

în proporţie de 106% datorită reevaluării mijloacelor fixe. Nivelul actual satisface nevoile de finanţare şi nu a mai fost necesară o nouă majorare de capital.

2. Capitalul împrumutat a crescut în proporţie de 279%, ceea ce reflectă un aspect favorabil dat de o valoare superioară a rentabilităţii financiare faţă de cea economică prin efectul pozitiv de îndatorare. Trebuie acordată atenţie totuşi nivelului de îndatorare pentru ca în perioada următoare să nu se pericliteze o eventuală posibilitate de dezvoltare a firmei.

3. Datoriile sub un an au crescut în proporţie de 212% pe seama creşterii termenelor de decontare cu furnizorii ca urmare a bunelor relaţii şi a încrederii reciproce. Resursele atrase sunt destinate finanţării ciclului de exploatare. Aceasta arată o mai bună coordonare a nivelului producţiei cu cererea de piaţă care a fost stimulată printr-o promovare ofensivă.

4. Activele fixe au crescut la 118%, iar în cadrul acestora cele direct productive la 289% ceea ce indică un volum ridicat al investiţiilor în tehnologii şi renunţarea la o serie de imobilizări neproductive. Vânzarea unor spaţii (hale, depozite) a constituit o sursă importantă de finanţare pentru noile investiţii.

5. Activele circulante au crescut la 177% ca urmare a cerinţelor nevoilor capacităţii de producţie şi a politicii comerciale adoptate. Cel mai mare ritm de creştere s-a înregistrat la disponibilităţile băneşti (320%), ceea ce semnifică o ameliorare puternică a trezoreriei şi a posibilităţilor de rambursare a creditelor contractate. Creanţele s-au dublat (210%) prin crearea de facilităţi clienţilor în ceea ce priveşte termenele de plată cu scopul de a stimula creşterea cifrei de afaceri. În aceste condiţii atenţia trebuie îndreptată spre bonitatea clienţilor şi încasarea creanţelor, deoarece s-a accentuat riscul de nerecuperare a contravalorii mărfurilor. Stocurile au crescut la 199% în concordanţă cu noul nivel al producţiei, dar şi datorită creşterii preţurilor de achiziţie. Sub aspect financiar s-a obţinut un echilibru prin coordonarea termenelor de acordare a creditului client cu cele ale creditului furnizor.



6. Cifra de afaceri a înregistrat o creştere spectaculoasă la 173% ca urmare a efortului de retehnologizare şi a noii politici a creditului client. Noul raport calitate/preţ a creat un avantaj competitiv ridicat, care dacă se va menţine şi în perioada următoare va asigura firmei o poziţie solidă pe piaţă. Diminuarea cifrei de afaceri datorată reducerii numărului de salariaţi a fost compensată şi s-a obţinut o creştere substanţială pe seama dotării tehnice superioare şi a consolidării poziţiei de piaţă.

7. Rezultatul net a crescut la 147% ca urmare a creşterii cifrei de afaceri.

0

2000000

4000000

6000000

8000000

10000000

12000000

14000000

2004 2005 2006

Evoluţia CA şi a rezultatului net

Cifra de afaceri Rezultatul net

8. Producţia marfă fabricată a crescut la 141% dar are o valoare inferioară producţiei vândute ca urmare a faptului că în 2006 s-au lichidat stocurile constituite în anii anteriori. Aceasta arată o mai bună coordonare a nivelului producţiei cu cererea de piaţă care a fost stimulată printr-o promovare ofensivă.

9. Costurile de producţie au cunoscut un ritm de creştere superior cifrei de afaceri (185%), ceea ce reprezintă un aspect nefavorabil. Aceasta se datorează lipsei de experienţă în utilizarea noilor tehnologii şi creşterii preţurilor materiilor prime şi energiei.

10. Personalul firmei s-a redus ca urmare a trecerii la tehnologii performante în condiţiile creşterii volumului de activitate. Fondul de salarii a crescut la 113% şi coroborat cu reducerea de personal a condus la creşterea salariului mediu de 149% ca măsură de stimulare şi cointeresare a angajaţilor. Productivitatea muncii stimulată de noile tehnologii a crescut la 238% cu mult peste ritmul de creştere a fondului de salarii.

Urmărirea corelaţiei normale între indicatorii de rezultate, arată următoarea situaţie: 113%) (238% I I FSW >> indică o situaţie favorabilă; )73 113 (173 I II NFSCA >>>> care este benefic pentru activitatea firmei. 11. Analiza rentabilităţii confirmă îmbunătăţirea semnificativă a rezultatelor, ca urmare a

mutaţiilor de substanţă operate în activitatea firmei. Ratele rentabilităţilor economice şi financiare au tendinţe crescătoare ca urmare

a creşterii rezultatelor Rf > Re indică faptul că rentabilitatea economică este superioară ratelor

dobânzilor la împrumuturile contractate şi firma beneficiază de efectul pozitiv de îndatorare. În condiţiile actuale de pe piaţa bancară este oportun a se apela într-o mai mare măsură la capitaluri împrumutate.



Evoluţia rentabilităţii economice şi rentabilităţii financiare

0

5

10

15

20

25

2004 2005 2006Rentabilitatea economică Rentabilitatea financiară

Având în vedere investiţiile realizate este important a se cuantifica influenţa acestora asupra cifrei de afaceri. Pentru aceasta am selectat modelul de analiză corelată cifră de afaceri-resurse umane-productivitatea muncii-gradul de înzestrare tehnică:

fa

fa

QCA

×MfQ

×MfMf

×NMf

×N=CA în care: N = nr. salariaţi

Mf = mijloace fixe totale aMf = mijloace fixe direct productive fQ = producţia fabricată �influenţa numărului de salariaţi:

-2.064.703=1,74×3,41×0,34×15614,33×(-130)=QCA×

MfQ

×MfMf

×N

Mf×)N-(N=ΔN00

00

f

0

a

f

0

a

0

001

Cifra de afaceri a scăzut datorită reducerii numărului de salariaţi. � influenţa gradului de înzestrare al forţei de muncă

3.457.884=1,74×3,41×0,34×3775,17×2692=QCA×

MfQ

×MfMf

×N

Mf-N

Mf×N=N

Mf

00

00

f

0

a

f

0

a

0

0

1

11 ⎟⎟

⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛Δ

CA a crescut deoarece s-a îmbunătăţit gradul de înzestrare al forţei de muncă

� influenţa mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe

11.831.770=1,743,41××0,4×19389,5×2692=QCA×

MfQ

×MfMf

-MfMf

×N

Mf×N=MfMf

00

001

f

0

a

f

0

a

1

a

1

11

a⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛Δ

CA a crescut deoarece s-a îmbunătăţit compoziţia tehnologică, a crescut ponderea mijloacelor

fixe direct productive, în totalul mijloacelor fixe. �influenţa gradului de valorificare a producţiei

2.456.2340,09×0,74×1,95×19389,5×2692=QCA-

QCA×

MfQ

×MfMf

×N

Mf×N=

QCA

011

11

f

0

f

1

a

f

1

a

1

11

f

=⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛Δ

CA a crescut deoarece s-a îmbunătăţit poziţia firmei pe piaţă. 12. Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri deşi au scăzut faţă de primul an al perioadei, au

cunoscut o creştere de 7% în ultimul an. Intrarea în exploatare la întreaga capacitate va permite reducerea acestora în următorii ani.

13. Ratele de lichiditate şi solvabilitate deşi s-a obţinut o ameliorare a trezoreriei se situează încă la valori subunitare. Cauza o constituie efectul investiţional de 2006.



În concluzie poziţia financiară utilizează eficient, se regăseşte în rezultate economico-financiare cu tendinţe de creştere. Strategia managerială este unul dintre cele mai importante elemente care contribuie la creşterea competitivităţii firmei. Sintetic, aspectele pozitive şi negative ale activităţii firmei, se prezintă astfel: Nr. crt.

Aspecte pozitive Aspecte negative

1. Creşterea producţiei marfă fabricată 2. Reducerea numărului de personal

Creşterea volumului de capital împrumutat

3. Creşterea disponibilităţilor băneşti 4. Creşterea lichidităţii firmei 5. Îmbunătăţirea gradului de înzestrare al

forţei de muncă Creşterea volumului datoriilor totale

7. Îmbunătăţirea poziţiei firmei pe piaţă Creşterea cheltuielilor la 1000 lei CA 8. Creşterea duratei creditului furnizor 9. Realizarea unei calităţi conform

Standardelor Reducerea solvabilităţii firmei

2.2.3. Analiza SWOT (strengths, weaknesses, opportunities and threats)

Modelul SWOT pune în evidenţă punctele tari, cele slabe, oportunităţile şi riscurile unei afaceri fiind utilizat frecvent în analiza diagnostic. Se utilizează un sistem de punctaj de la 1 la 5 şi coeficienţi de importanţă. Domeniile vizate sub aspectele esenţiale sunt:

piaţa; managementul firmei; resursele umane; tehnologiile utilizate; starea financiară.

Sursele de finanţare pentru aplicaţie sunt situaţiile financiare, bugetele pe termen mediu şi operative, statistica producţiei şi studiile de piaţă. 1. Puncte forte Nr. crt.

Criteriul Nota acordată

Cauze Efecte induse

1. Creşterea CA cu 73%

4 creşterea producţiei marfă fabricate; îmbunătăţirea strategiei firmei; îmbunătăţirea compoziţiei tehnologice

îmbunătăţirea poziţiei firmei pe piaţă

2. Creşterea profitului cu 47%

3 creşterea CA; creştere mai redusă a preţurilor de aprovi-zionare comparativ cu preţurile de vânzare

îmbunătăţirea capacităţii de autofinanţare şi remu-nerare a acţionarilor

3. Creşterea productivităţii

5 reducerea nr. de salariaţi; creşterea gradului de

creşterea eficienţei cu care a fost utilizată forţa de



muncii într-un ritm superior faţă de salarii

înzestrare tehnică a muncii

muncă

4. Creşterea ratei rentabilităţii economice

5

ritmul de creştere al profitului a depăşit ritmul de creştere al capitalului permanent

îmbunătăţirea performanţei economice a firmei

5. Creşterea ratei rentabilităţii financiare

4 ritmul de creştere al profitului net a fost mai mare decât ritmul de creştere al capitalului propriu

îmbunătăţirea capacităţii de plată a firmei

6. Creşterea lichidităţii curente

3 ritmul de creştere al disponibilităţilor şi al creanţelor certe a devansat ritmul de creştere al datoriilor pe termen scurt

creşterea gradului de siguranţă pentru acordarea de noi credite

Media ponderată a notelor pentru punctele forte este 4. 2. Puncte slabe Nr. crt.

Criteriul Nota acordată

Cauze Efecte induse

1. Creşterea cu 85% a costurilor de producţie superior creşterii cifrei de afaceri (73%)

2 creşterea cheltuielilor cu materii prime, materiale, energie, salarii; creşterea inflaţiei

diminuarea profitului firmei, situaţia este temporară

2. Creşterea valorii stocurilor cu 99%

3 creşterea preţurilor de producţie

reducerea vitezei de rotaţie a activelor circulante

3. Diminuarea ratei rentabilităţii veniturilor cu 85%

3 ritmul de creştere al CA a depăşit ritmul de creştere al profitului

scăderea beneficiilor firmei

4. Creşterea cheltuielilor la 1000 lei CA

3 ritmul de creştere al costului a depăşit ritmul de creştere al CA

reducerea profitului firmei

5. Reducerea solvabilităţii patrimoniale, cu 10%

4 scăderea eficienţei de folosire a capitalului propriu cât şi a creditelor contractate

creşte gradul de îndatorare, situaţie temporară

Nota medie ponderată a punctelor slabe este 3. Pe total firma se situează în segmentul 3-4, apreciat cu calificativul „bine”. Pe termen mediu există un potenţial ridicat de creştere. Recomandări:

Remodelarea sistemului de management şi a componentelor sale;



Găsirea unor modalităţi de reducere a costului prin: reducerea normelor de consum, reducerea duratei ciclului de fabricaţie, reducerea cheltuielilor cu materiile prime, energie;

Informatizarea proceselor de execuţie şi de management; Reducerea perioadei de imobilizare a activelor circulante; Creşterea eficienţei în utilizarea capitalului propriu şi a creditelor contractate; Îmbunătăţirea sistemului motivaţional prin elaborarea şi operaţionalizarea unor politici

motivaţionale, axate pe gradul de realizare al obiectivelor şi gradul de implicare în realizarea lor; Dimensionarea corespunzătoare a structurii organizatorice; Elaborarea de politici şi strategii realiste Orientarea mai activă spre piaţa externă atât în ceea ce priveşte desfacerea producţiei cât şi

pentru procurarea de materii prime. Concluzii: Firma cunoaşte un proces de creştere important prin noua orientare strategică.

Trebuie acordată o mai mare atenţie modului de aplicare a obiectivelor propuse.

Comportamentul investitorului potenţial; Achiziţii si fuziuni


Capitolul 3. Comportamentul investitorului potenţial; Achiziţii si fuziuni

3.1 Motivaţii economico – financiare ale fuziunilor şi achiziţiilor

Raţionalitatea îşi pune desigur amprenta asupra justificărilor economico – financiare ale tranzacţiilor cu companii, dar ea este de cele mai multe ori dublată de intuiţie şi instincte investiţionale ale celor implicaţi. Din punctul de vedere al firmei achizitoare, tranzacţiile cu firme sunt privite ca decizii de maximizare a valorii firmei şi a profitului, decizie fundamentată pe analizarea alternativelor de creştere externă a firmei, pe considerentele că opţiunile de creştere internă ar antrena costuri superioare. Toate acestea cu scopul de a potenţa forţa economică a companiei şi de a o încadra pe traiectoria succesului în concurenţa pe o piaţă globală tot mai dinamică.

Schimbările de mediu au implicat un ritm accelerat al liberalizării şi globalizării pieţelor şi le-au oferit companiilor motive multiple pentru a se uni. Astfel evitau să rămână în urmă, pe măsură ce frontierele naţionale se erodau, pe măsură ce tehnologia avansa într-un ritm ameţitor şi numărul operatorilor de piaţă creştea, contribuind la creşterea concurenţei şi la necesitatea asigurării supravieţuirii. Pentru consolidarea poziţiei lor pe piaţă, companiile caută să achiziţioneze sau să fuzioneze cu alte companii, partenere în afaceri sau chiar rivale.

3.1.1 Sinergia de natură operaţională

Valorificarea avantajelor sinergiei. Specificităţile activităţii diferitelor companii deschid desigur paleta motivaţiilor spre cele mai nebănuite interese în jocul concurenţial. Dar motivaţia principală a celor mai multe tranzacţii cu firme este de a creşte valoarea firmei rezultate sau combinate, prin valorificarea oportunităţilor din noul mediu de afaceri, cu scopul creşterii competitivităţii şi a performanţelor economice prin reducerea costurilor, diversificarea riscurilor, precum şi prin valorificarea unui mozaic vast de alte avantaje specifice. Toate acestea însumate pot fi rezumate la valoarea suplimentară care rezultă din tranzacţia respectivă, aşa – numitele beneficii sinergice (vezi Figura 10. Efectele sinergiei operaţionale). Termenul de sinergie defineşte procesul prin care valoarea unei combinaţii este mai mare decât suma părţilor sale. Părţile vizibile ale efectelor sinergiei sunt: economiile de scală, economiile de gamă, inovaţiile de scală, diversificarea, creşterea economică, adaptarea mai eficientă la nevoile consumatorilor, tinzând spre optimul în balanţa stabilităţii veniturilor şi a asumării unui anumit grad de risc.

Alături de aceste câştiguri de eficienţă realizate la nivelul producţiei, extinderea portofoliului de activităţi se poate justifica şi prin avantajele legate de internalizare. Astfel, mai degrabă decât să se bazeze pe anumite pieţe pentru achiziţionarea anumitor bunuri sau servicii, firma poate să-şi manifeste interesul de a organiza schimburile sale de o manieră internă, asigurând o integrare a activităţilor prin preluarea controlului asupra furnizorilor, a reţelelor de distribuţie sau a unor societăţi care dispun de un know – how particular, de un capital de notorietate etc.



Figura 10. Efectele sinergiei operaţionale

Nu trebuie să pierdem însă din vedere că sinergia nu este în mod obligatoriu pozitivă. Ea poate fi şi negativă, adică combinarea a două sau mai multe firme valorează mai puţin decât suma valorilor fiecăreia dintre ele. Pe de altă parte, dimensiunea mare a companiei ridică numeroase probleme de gestiune: lentoare, rigiditate, inerţie, dispersarea eforturilor etc. De fapt există un prag al eficienţei combinării a două sau mai multe firme din perspectiva mărimii portofoliului, care dacă este depăşit, dezavantajele vor anula beneficiile.



Creşterea externă. Fuziunile şi achiziţiile sunt parte integrantă a strategiilor de internaţionalizare şi de redesfăşurare strategică a grupurilor, atunci când acţiunea rapidă de creştere externă poate aduce firmei avantaje faţă de concurenţă sau când trebuie dobândite cunoştinţe noi, în materie de tehnologie, cercetare – dezvoltare, marketing sau management. Pentru unele companii strategia de diversificare a portofoliului de activităţi sau de produse vizează surmontarea barierelor puternice la intrarea pe anumite pieţe, pentru altele creşterea externă este un scop în sine.

Indiferent de scopurile creşterii externe prin fuziuni sau achiziţii, avantajele pe care le conferă sunt multiple: • accelerarea ritmului de creştere al companiei prin preluarea unor active existente cu randamente

vizibile, imediate, în opoziţie cu investiţiile noi, pentru care perioada de maturitate este implicit mai mare;

• reducerea riscurilor prin creşterea forţei economice a companiei, evitând să suporte incertitudinile căutării unor noi nişe de piaţă sau de creştere a unor capacităţi adiţionale;

• reducerea costurilor creşterii, atât prin cumpărarea unor firme subevaluate, cât şi prin dobândirea controlului asupra firmei ţintă printr-o participare redusă la capital.

Creşterea cotei de piaţă şi penetrarea unor noi pieţe. Dincolo de economiile legate de dimensiunea companiei, achiziţiile şi fuziunile, îndeosebi cele orizontale, constituie mijlocul cel mai sigur şi direct de a controla pieţele, prin reducerea numărului concurenţilor, exercitarea unui control mai mare asupra produselor substituibile şi, în general, prin comportamente care-i permit companiei creşterea preţurilor şi, implicit, a ratelor profiturilor. Fuziunile şi achiziţiile sunt motivate de creşterea cotei de piaţă în special în situaţiile în care: • scăderea cererii duce la excesul capacităţilor şi la o creştere a concurenţei, ca urmare a reducerii

costurilor; • concurenţa se intensifică şi ameninţă cu penetrarea de către firme terţe a pieţelor tradiţionale; • rigorile legislaţiei nu permit înţelegerile între firme, companiile fiind nevoite să recurgă la

investiţii sub forma achiziţiilor.

Siguranţa aprovizionărilor şi desfacerilor. Această motivaţie este adeseori promotoarea fuziunilor şi achiziţiilor verticale, îndeosebi în industriile foarte sensibile la relaţiile cu furnizorii sau clienţii, ca de exemplu industria petrolieră în care activităţile de aprovizionare, producţie şi desfacere sunt controlate de un singur grup. Desigur, integrarea verticală conduce la noi riscuri, cum ar fi alocarea costurilor şi profiturilor, în condiţiile în care activitatea unei părţi a grupului este constrânsă de interesele celorlalte părţi7.

Complementaritatea. Numeroase companii care caută să fuzioneze sunt motivate de existenţa resurselor complementare, ca de exemplu: o companie deţine un produs nou, original, iar cealaltă dispune de resursele umane, know-how-ul şi forma necesară producerii şi realizării politicii de marketing pentru respectivul produs. Aceste companii sunt adeseori de talie mică, cărora le-ar fi extrem de greu să valorifice avantajul unic deţinut fără suportul altor companii cu resurse adiţionale.

Diversificarea operaţională. Strategiile corporative de diversificare s-au dezvoltat din considerentele asigurării unui flux relativ stabil de venituri şi reducerea riscurilor firmei, beneficiarii finali fiind desigur acţionarii. Riscul global al unui proiect de investiţii este un cumul de riscuri de ţară, riscuri de firme şi riscuri de proiecte, care, la fiecare nivel, pot fi surmontate prin diversificare.

7 Sabine, M., Corporate Finance: Flotation, Equity, Issues and Acquisitions, The Free Press, Ediţia a 2-a,Butterworth, London, 1993



Fuziunile şi achiziţiile constituie forme organizaţionale superioare de gestionare a riscurilor. Managementul riscului impune analiza tridimensională: risc - cost – beneficiu, fiind o componentă de bază a strategiei de internaţionalizare care să consolideze succesul operaţiunilor internaţionale ale unei firme. Identificarea riscului este fundamentală pentru stabilirea unui nivel optim de protecţie pentru o anumită afacere internaţională. Dacă riscul este subevaluat, nivelul protecţiei va fi insuficient pentru acoperirea pierderilor, iar dacă este supraevaluat, costul protecţiei în exces va diminua câştigul obţinut din afacerea respectivă.

Astfel, în teoria modernă a deciziei nu se mai operează cu certitudini absolute, ci decidenţii recurg tot mai des la estimări probabile, incerte, la noţiuni ca risc şi incertitudine. Insuficienta cunoaştere a riscului, evaluarea sa greşită, lipsa unei protecţii adecvate împotriva acestuia vor afecta în mod direct rentabilitatea proiectului de investiţii8.

Gestionarea impactului probabil al factorilor de risc la nivel internaţional ridică managerilor firmelor multinaţionale o serie de probleme legate de oportunităţi de afaceri, de poziţia (actuală şi viitoare) ocupată pe diferite pieţe, de selectarea pieţelor cu perspectivele cele mai bune (risc scăzut, oportunităţi şi câştiguri potenţiale ridicate). În esenţă, decizia managerului constă în gradul de risc la care este dispus să se expună pentru un nivel al profitului preconizat a fi realizat.

Incertitudinile legate de evoluţia unui produs, a unui sector industrial sau a unui portofoliu de active vor fi gestionate eficient cu condiţia diversificării lor. Riscul generat de evoluţiile imprevizibile ale unui sector în ţara gazdă este un risc de proiect care se adaugă riscului de ţară, crescând nivelul riscului general. Tot în categoria riscului de proiect sun incluşi şi anumiţi factori structurali şi manageriali care pot fi direct influenţaţi de firmă şi pot fi adaptaţi condiţiilor locale în vederea raportului risc-rezultat (vezi

Figura 11. Elementele ce stau la baza materializării riscurilor unui proiect internaţional de investiţii).

Riscul operaţional ţine de specificul operaţiunilor şi de condiţiile concrete de administrare a activităţii în ţara gazdă. Ca forme de materializare pot fi amintite9: • riscul de produs - poate apărea ca urmare a neadaptării produsului la cerinţele şi standardele

8 Vass, A., Gestionarea riscului unui proiect internaţional de investiţii, Tribuna Economică, nr. 21, 2001 9 Păun, C. şi L. Păun, Riscul de ţară, Editura Economică, 1999



fiecărei pieţe, a comercializării/producerii unor bunuri aflate în faza de declin etc.; riscurile asociate acestui risc pot fi: riscul de distribuţie (reţea de distribuţie ineficientă), riscul de cost (costuri prea ridicate pentru producerea/comercializarea bunurilor comparativ cu preţurile sau creşteri la preţurile materiilor prime) etc.; • riscul de sector - care ţine de caracteristicile proprii ale sectorului economic în care operează firma şi de trăsăturile particulare ale acestui sector în ţara gazdă; pot fi menţionate ca forme de risc: riscul tehnologic, costul de operare ridicat pe acest segment, concurenţă ridicată, deficienţe în asigurarea surselor de aprovizionare, bariere de intrare ridicate, etc.; • riscul de neasigurare a resurselor care constă în disponibilitatea limitată a resurselor necesare - preţ prea ridicat, volum redus, calitate şi structură necorespunzătoare a resurselor, absenţa lor la momentul oportun, absenţa resurselor alternative etc.; o formă particulară de materializare a acestui risc este riscul de personal generat de posibilitatea ca personalul selectat să nu se ridice la nivelul aşteptărilor; • riscul tehnologic determinat de uzura morală a tehnologiei utilizate de firmă comparativ cu nivelul tehnologic al sectorului economic în care operează (la nivel internaţional sau al ţării gazdă) şi de performanţele activităţii de cercetare dezvoltare la nivelul firmei străine;

• riscul de public relations depinde de politica de comunicare şi de promovare a imaginii firmei în ţara gazdă şi în lume; reputaţia de care se bucură firma este un element important al succesului;

• riscuri specifice cum sunt: întârzieri în derularea plăţilor şi decontărilor, dificultăţi în procurarea de informaţii specifice (asimetria de informaţie) etc.

Riscul de afacere vizează gradul de incertitudine asociat cu profiturile unei anumite investiţii; este dependent de domeniul în care se realizează investiţia. Deşi se consideră că investiţiile într-un domeniu au acelaşi nivel de risc, totuşi diferenţele dintre sistemul de management utilizat, costuri şi localizare determină variaţii semnificative de risc de la un domeniu la altul, de la o firmă la alta şi de la o afacere la alta.

Reducerea riscurilor de proiect şi de afacere depinde de modul cum managementul acesteia valorifică resursele interne de care dispune şi abilitatea de a "negocia " cu mediul, respectiv de a adopta măsuri prin care să obţină avantaje din orice modificare a mediului extern firmei. Diferitele forme de fuziuni şi achiziţii au capacitatea de a satisface cerinţele specifice, fiind modalităţi eficiente de diversificare a riscurilor de proiect şi de afacere. Diversificarea operaţională internaţională ridică însă noi clase de factori de risc: • Factorii legaţi de sectorul economic. Este un fapt recunoscut că diferite sectoare economice

reacţionează diferit la schimbările intervenite în mediul economic şi politic naţional sau diferit de la ţară la ţară în cazul unor modificări la nivel internaţional. Factorii de risc derivă din: natura sectorului economic (caracterizată prin tipul şi dimensiunea sectorului şi proiectului, importanţa relativă, priorităţile sectoriale naţionale, cererea, oferta şi preţurile manifestate în domeniu); nivelul tehnologic (trebuie corelat cu preocuparea pentru activitatea de cercetare dezvoltare, posibilitatea de a alege dintre mai mulţi furnizori, nivelul general al calităţii, cerinţele firmei); diferenţierea produselor (respectiv necesitatea asigurării unor materii prime şi materiale "specializate", a serviciilor adiacente, diferenţierea propriu-zisă a produselor de la o firmă la alta); nivelul concurenţei (cele două extreme - o concurenţă slabă aproape inexistentă sau o concurenţă puternică -sunt mari generatoare de riscuri).

• Factorii specifici firmei. Un număr relativ ridicat de caracteristici proprii firmei sunt de natură să modifice nivelul de risc al proiectului: naţionalitatea firmei (este un factor ce poate creşte sau reduce riscul activităţii în ţara gazdă în funcţie şi de relaţiile diplomatice şi comerciale dintre aceasta şi ţara de origine); sfera de cuprindere a operaţiunilor firmei în străinătate (trebuie privită sub forma distribuţiei geografice a subsidiarelor şi a sectoarelor de activitate); imaginea firmei în ţara gazdă (o imagine favorabilă va reduce riscul şi nu trebuie ca firma să se implice în activitatea politică internă şi să evite scandalurile de orice tip). Modul cum este văzută firma pe piaţa străină



are un rol important pentru asigurarea succesului operaţiunilor sale.

• Factorii structurali, respectiv modul de fundamentare şi structurare a proiectului, a viitoarei activităţi, vor avea un impact major asupra mărimii riscului. În această categorie se includ: transferurile intra-firmă (respectiv ponderea transferurilor între subsidiarele locale şi gradul de integrare a activităţilor firmei - riscul este amplificat de un grad de integrare mai ridicat); relaţiile cu partenerii din ţara gazdă; incompatibilitatea cu mediul extern (mai ales cu mediul cultural şi social). Totodată, trebuie evaluat şi impactul activităţii societăţii multinaţionale asupra economiei locale. Aceste efecte sunt pozitive (crearea de locuri de muncă, influx de capital, asigurarea unor venituri din taxe, stimularea creşterii economice, reinvestirea profiturilor) sau negative (scurgerea de capital, preţurile de transfer, generarea de importuri suplimentare, plăţi periodice legate de transferul de tehnologie, etc.). Important pentru firmă rămâne realizarea unui raport cost -beneficiu favorabil desfăşurării unor operaţiuni profitabile.

• Factorii manageriali, în cele din urmă, pot conduce la o diminuare semnificativă a riscului operaţiunilor externe ale firmei. Astfel, managementul firmei poate adopta o politică de natură să limiteze expunerea activităţii internaţionale la risc concomitent cu realizarea obiectivelor propuse şi cu asigurarea compatibilităţii acestora, pe cât posibil, cu interesele naţiunii gazdă. Dacă apar divergenţe între obiectivele celor două entităţi, firma dispune de patru factori care, în funcţie de modul cum sunt utilizaţi, pot diminua sau creşte riscul: managementul local, cultura companiei şi modul de conducere (în special compatibilitatea acestora cu specificul local), implicarea în viaţa politică locală şi promovarea contactelor cu ţara de origine şi a imaginii firmei, politica financiară. De calitatea managementului corporaţiei depinde calitatea estimărilor privind evoluţia mediului şi implicit adoptarea unor măsuri viabile de reducere a riscului.

3.1.2 Sinergia de natură financiară

Finanţarea. Adeseori, când fondurile necesare creşterii interne sunt indisponibile, finanţarea unei achiziţii sau fuziuni este posibilă prin diferite tehnici de combinare a companiilor, cum ar fi schimbul acţiunilor. Vânzătorii acceptă acţiunile cumpărătorului mai degrabă decât investitorii cărora li s-ar face o ofertă publică, iar utilizarea acţiunilor reduce necesarul de numerar pentru achiziţionarea activelor.

Creşterea lichidităţilor firmei. Companiile cu surplus de lichidităţi şi cu perspective slabe de investire optează adeseori pentru fuziuni sau achiziţii finanţate prin fonduri proprii, ca metodă de delocalizare a capitalului propriu. Dar aceste companii devin şi veritabile ţinte pentru alte firme, care urmăresc delocalizarea acestor surplusuri.

Creşterea câştigurilor pe acţiune. Companiile urmăresc să fuzioneze sau să achiziţioneze acele firme – ţintă care duc politici de îndatorare sau de dividende suboptimale. O companie independentă care are o rată de îndatorare foarte scăzută urmăreşte să şi-o modifice, obţinând avantajele subvenţionării prin îndatorare, cu efectul creşterii valorii de piaţă a acţiunilor sale. Dacă o companie plăteşte dividende foarte mici şi investeşte profiturile în numerar şi titluri pe termen scurt, astfel încât preţul acţiunilor este mic, atunci ea reprezintă un candidat serios la o achiziţie avantajoasă. O fuziune sau achiziţie potenţială va conduce la modificarea acestor politici şi implicit la creşterea câştigurilor pe acţiune. Beneficiile potenţiale ale firmelor partenere pot să se reducă pe termen scurt, dar nu sunt eliminate.

Diversificarea internaţională a portofoliului de active financiare. Orice afacere poate fi privită ca un portofoliu de active financiare (acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri de creanţă) şi/sau active reale (mijloace fixe). Plasarea capitalului în active localizate în afara ţării de origine (investiţii străine noi, fuziuni şi achiziţii, investiţii de portofoliu) prin intermediul pieţelor organizate presupune



asumarea unui risc mult mai mare. Investitorii, ce deţin simultan portofolii de active pe mai multe pieţe, se confruntă cu niveluri diferite de risc, care la rândul lor pot cunoaşte puternice oscilaţii în timp. Prin cunoaşterea nivelului de risc şi prin înţelegerea cauzelor ce stau la baza modificării lui în timp, investitorii vor putea derula operaţiuni în mediul internaţional în condiţii de siguranţă ridicată.

În contextul în care o piaţă internaţională de capital integrată rămâne încă aproape imposibil de realizat, o strategie de diversificare aduce investitorilor internaţionali profituri potenţiale mai mari, în timp ce riscul total al portofoliului scade. Cu alte cuvinte, diversificarea internaţională are ca efect creşterea performanţei unui portofoliu intern, ajustate cu riscul10.

Necesitatea diversificării riscului de piaţă a apărut datorită corelaţiei pozitive puternice existente între evoluţia activelor de pe o piaţă; altfel spus, cursurile bursiere reacţionează similar la condiţiile interne, la şocuri create de anunţuri privind modificarea masei monetare, modificarea ratelor dobânzii, deficite bugetare sau creşteri economice. Investitorii au, însă, posibilitatea să-şi diversifice riscul, prin achiziţionarea unor titluri străine. Diversificarea internaţională are o serie de avantaje puternice, demonstrate academic şi empiric, dar şi dezavantaje.

Avantajele ce le prezintă diversificarea internaţională a unui portofoliu de acţiuni sunt: • creşterea profiturilor potenţiale – în abordările tradiţionaliste (CAPM) rentabilitatea unui portofoliu

creşte, dacă riscul asumat este mai mare, şi invers. Spre deosebire de teoria pieţelor eficiente, diversificarea internaţională infirmă această regulă. Diversificarea internaţională implică reducerea riscului total, prin eliminarea riscului nesistematic al volatilităţii, fără a atrage după sine o reducere a rentabilităţii. Desigur, în anumite perioade, performanţa portofoliului străin poate să fie situată sub nivelul celui intern, dar pe termen lung, media riscului potenţial de pierderi este redusă.

• diversificarea riscului de piaţă - are loc pe fondul comportamentului independent al cursurilor bursiere pe diverse pieţe de capital; dacă acestea ar oscila în paralel, desigur că oportunităţile de diversificare ar dispărea.

Dezavantajele diversificării internaţionale sunt: • creşterea volatilităţii portofoliului - pe termen lung, volatilitatea unui portofoliu internaţional este

mai mică decât volatilitatea componentelor sale, însă, rentabilitatea totală este egală cu media rentabilităţilor componentelor sale. Aceasta avantajează, din punct de vedere al rentabilităţii, diversificarea internaţională a portofoliului pe investitorii de pe pieţele care se situează sub media mondială, cum ar fi cazul americanilor, dar nu şi cel al japonezilor. Aceştia din urmă pot beneficia de reducerea riscului unui portofoliu global.

• confruntarea cu riscul de curs – cursul de schimb constituie una din componentele riscului total al unui portofoliu internaţional. Fluctuaţia cursului de schimb are impact, atât asupra rentabilităţii totale a portofoliului, cât şi asupra volatilităţii sale. Pe termen lung, însă, riscul de curs nu a fost niciodată componenta majoră a rentabilităţii totale a unui portofoliu diversificat. Aceasta se explică prin faptul că o depreciere a unei valute echivalează cu o apreciere a altei valute. Riscul de curs este sursa majoră a riscului în investiţiile cash, parte semnificativă în riscul total al unui portofoliu format din obligaţiuni şi o componentă mică a riscului total al unui portofoliu format din acţiuni. Performanţele economice diferite ale statelor lumii permit diversificarea riscului de curs, iar noile instrumente financiare permit înlăturarea completă a acestora11. Contribuţia riscului de curs la riscul total trebuie evaluată cumulat, pentru toate valutele în care sunt denominate

10 Vass, A., Optimizarea unui portofoliu prin diversificare internaţională, Tribuna Economică, nr. 34, 2001

11 Riscul de curs al valutelor poate fi acoperit prin vânzarea future sau forward a contractelor pe valute (hedging), cumpărând opţiuni pe valute sau chiar împrumutând valută pentru finanţarea investiţiei. Desigur că, costul tranzacţiei nu trebuie să depăşească riscul ce-l acoperă.



titlurile, astfel încât prin diversificare, riscul de curs total scade. Unii specialişti au evaluat contribuţia riscului de curs la riscul total ca fiind mai mare în cazul unui portofoliu mondial, cu o pondere mare a titlurilor străine. Devine necesară, aşadar, abordarea unei strategii optime de acoperire a riscului de curs.

• alte dezavantaje ce decurg din impactul cu mediul extern: diferenţe culturale, reglementări diferite ale pieţelor de capital, percepţii diferite ale riscurilor, costuri mai mari de tranzacţionare etc.

Considerente fiscale. Valorificarea avantajelor fiscale prin fuziuni şi achiziţii este adeseori contrabalansată de legislaţiile fiscale şi de intervenţia autorităţilor pentru interzicerea acelor tranzacţii cu firme care urmăresc ocolirea plăţii impozitelor prin obţinerea unor deduceri la care nu ar fi avut dreptul în condiţii normale. Este vorba, desigur, de acele situaţii în care o firmă profitabilă care ar avea o cotă mare a impozitului pe profit ar putea achiziţiona o firmă care a acumulat pierderi mari şi ar putea folosi aceste pierderi pentru reducerea propriului impozit pe profit sau viceversa. În cea mai mare parte a cazurilor sunt preferate tranzacţiile neimpozabile, adică cele efectuate prin schimbul de acţiuni. Totodată, există şi situaţii în care lichidităţile sunt valorificate prin achiziţionarea de alte companii tot din considerente fiscale, căci celelalte alternative (plata unor dividende suplimentare, investiţia în titluri de plasament, răscumpărarea propriilor acţiuni etc.) ar fi supuse impozitării.

3.1.3 Controlul firmei

Managerii utilizează fuziunile şi achiziţiile ca pe un mod de a creşte dimensiunea economico – financiară a firmei pentru că remuneraţiile managerilor sunt strâns legate de mărimea firmei sau ca pe un mod de diversificare a propriului lor risc de pierdere a slujbei în cazul preluării companiilor lor.

Într-o fuziune sau achiziţie ostilă, managerii firmei achiziţionate îşi pierd de regulă, slujbele sau cel puţin autonomia. De aceea, managerii(? )care deţin pachetul majoritar al acţiunilor firmei vor căuta să apeleze la mecanisme prin care să reducă riscul preluării. Fuziunile reprezintă un astfel de mecanism, căci atunci când o companie devine ţintă potenţială, atunci îşi sporeşte dimensiunea şi forţa economică prin combinarea cu o altă companie, fuziune sau achiziţie prin îndatorare. De asemenea, nivelul mai mare de îndatorare rezultat va face dificilă finanţarea achiziţiei de către cumpărătorul potenţial.

Acestea constituie adesea fuziuni defensive, care sunt greu de argumentat prin motivaţii economico – financiare. În mod invariabil, managerii acestor companii vor invoca sinergia ca motiv de achiziţie şi nu dorinţa de protejare a slujbelor. De aici şi concluzia că fuziunile sunt construite mai degrabă pe beneficiile pe care le aduc managerilor şi nu neapărat pe cele ale acţionarilor.

3.1.4 Analiza integrării postachiziţie

Importanţa abordării cu maximum de atenţie a integrării celor două companii după încheierea tranzacţiei de unificare sau achiziţie este evidentă, deoarece multe tranzacţii care s-au derulat cu succes intră în dificultate datorită eforturilor de integrare insuficiente, inadecvat implementate sau inconsecvente.

Adesea, tranzacţii de firme care par a fi extrem de profitabile pe hârtie, din punct de vedere financiar şi strategic, se dovedesc a fi dezamăgitoare pentru companii: firmei care face achiziţia îi trebuie prea mulţi ani pentru a ajunge la sinergia dorită sau nu este capabilă să mobilizeze personalul pentru a lucra împreună în mod productiv. Uneori, achiziţia este gestionată atât de neîndemânatic, încât atuurile companiei care a fost achiziţionată dispar pur şi simplu. Integrările bine planificate, dar greşit executate pot conduce şi ele la insuccesul unei tranzacţii. Apoi, mult prea des managementul companiei achizitoare îşi concentrează atenţia mai degrabă asupra următoarei achiziţii ce trebuie făcută, în defavoarea optimizării resurselor necesare absorbirii noii firme achiziţionate.



Desigur că abordarea corectă a integrării depinde de natura companiei achiziţionate, de cultura sa internă, forţa şi slăbiciunile sale, care neanalizate cu precauţie vor conduce la insuccesul tranzacţiei. De asemenea, dificultatea integrării depinde de gradul de control pe care achizitorul vrea să-l aibă asupra operaţiilor firmei ţintă. Dacă este necesar doar un control minim, ca în cazul achiziţiilor orizontale, integrarea se restrânge probabil la sistemul de raporturi financiare ale componentelor companiei. Dacă se impune însă o integrare completă a activităţilor celor două firme, atunci gradul de complexitate este mult sporit.

Integrarea depinde, totodată, şi de tipul de achiziţie: la o extremă se situează achiziţiile de tip orizontal, ce presupun preluarea unei companii cu un obiect de activitate apropiat de cel al achizitorului, la cealaltă extremă o achiziţie pură, de tip conglomerat, în care suprapunerea de funcţii este mică sau lipseşte. Relaţiile între tipurile de achiziţii, tipurile de activităţi suprapuse – împărţite în activităţi financiare, de producţie şi marketing – şi gradul de complexitate al integrării sunt prezentate schematic în figura următoare.

Figura 12. Relaţiile între tipurile de achiziţie şi gradul de complexitate al integrării

Limitele guvernării corporative: între centralizare şi descentralizare

În ciuda beneficiilor rezultate în urma creşterii forţei economice a unei fuziuni sau achiziţii, nu toate s-au bucurat de un succes real, problemele de coordonare a unor pieţe atât de diverse dovedindu-se uneori imposibil de depăşit. Stabilirea de legături între firmele rivale sau potenţial rivale aparţinând nu numai aceleiaşi industrii, dar şi unor industrii diferite, lărgeşte câmpul de relaţie. Aceste interconexiuni măresc gradul de interdependenţă între participanţi la economia globală, iar un asemenea sistem complex se dovedeşte extrem de greu de gestionat, pe fondul dificultăţilor în anticiparea noilor evoluţii şi asimetriei de informaţie. Pe de altă parte, aceste considerente stau şi la baza creşterii gradului de concentrare a firmelor. Noi blocuri de firme cu structuri eterogene devin adevăraţii actori ai economiei globale, iar competiţia globală are în prezent



un pronunţat caracter colectiv (oligopol de reţea12). O trăsătură paradoxală a acestui oligopol constă în faptul că, deşi este spaţiul unei concurenţe acerbe între participanţi, în interiorul său pot fi detectate relaţii de dependenţă mutuală faţă de piaţă.

Noua economie se caracterizeazã prin schimbarea acceleratã a paradigmelor proceselor de

producţie, a organizãrii şi managementului întreprinderilor: • de la centralizare la descentralizare - şi invers, la fuziuni şi alianţe; • de la "companiile-structuri" la "companiile-proiect" şi reţele flexibile de întreprinderi virtuale,

orientate spre noi modele de afaceri;

REALIZAREA UNUI PROIECT ÎN REŢEA

Aporturile şi rezultatele unei cooperări

Mod de organizareMateriale şi echipamentePrestigiul organismelor

Resursele umaneExperienţă/CompetenţăMotivare, Lucrul în echipă

PROIECT

Schimb de practici şi de “savoir-faire”, Metode de muncă, Experienţă, Contacte

Noi produse , Noi clienţi,Reţea consolidată,Finanţare, Visibilitate

Beneficii pentru organizaţie

Figura 13. Realizarea unui proiect in reţea • de la conceptele bazate pe conlocuirea, prezenţa, vizibilitatea şi continuitatea spaţialã, la noile

modele de organizare: re-ingineria organizãrii („re-engineering) şi redimensionarea întreprinderilor („downsizing”);

• de la "succesul pe o piaţã naţionalã" la "succesul pe o piaţã globalã", prin delocalizare şi relocalizare, pe baza avantajului competitiv. Firmele tradiţionale, structurate pe baza forţei de muncã centralizate, se schimbă în firme cu o

structurã variabilã, dinamicã, dispersatã geografic, conectatã la reţele naţionale şi internaţionale. Iar noua economie se bazeazã pe întreprinderea virtualã, flexibilã şi mobilã.

Companiile evoluează între centralizare şi descentralizare. John Naisbitt afirma că: "cu cât economia mondialã este mai mare, cu atât sunt mai importanţi micii jucãtori". O problemã specificã noii economii este nevoia crescândă a companiilor de a fi în acelaşi timp mari şi mici, centralizate şi descentralizate. Cea mai importantã consecinţã a descentralizãrii în noua economie este firma virtualã. Companiile virtuale se construiesc pentru un anumit proiect, se bazeazã pe echipe relativ independente, situate de obicei la distanţã, pe reţelele de alianţe care se formeazã, iar apoi se reconfigureazã şi nu au nevoie de un spaţiu fizic unic, de dimensiuni mari.

În acelaşi timp, noua economie poate amplifica unele avantaje ale marilor afaceri şi ale centralizãrii. Trebuie sã combinãm atributele micilor companii - receptivitatea, viteza şi rãspunsul la

12 Voinea, Liviu, Corporaţiile transnaţionale şi economiile naţionale, Editura IRLI, 2001



cerinţele clientului - cu avantajele dimensiunilor, cum ar fi nivelul ridicat de investiţii în R&D şi capacitatea de dezvoltare a noilor afaceri pe noi pieţe. Este vorba de concentrarea pe "competenţele esenţiale" şi pe "capabilitãţile-forţe" ale firmei -capital, profit, marcã, goodwill - asigurând în acelaşi timp o mai mare flexibilitate în modul de funcţionare al acesteia.

Soluţia este sã fii mic din unele puncte de vedere şi mare din altele, centralizat uneori şi descentralizat de cele mai multe ori. In acest cadru, asistãm la un proces

accelerat de fuziune a marilor companii, cu sute de milioane de clienţi, pentru care lucreazã mii de angajaţi din zeci de ţãri având acelaşi patron. Cuvintele de ordine sunt fuziune, preluare, absorbţie. Se poate vorbi de o nouã paradigmã caracteristicã noii economii: de la mastodonţii vechii economii – marile combinate şi uzine integrate, cu producţie de masã, la "mastodonţii" noii economii - firmele transnaţionale şi companiile virtuale.

Mai mare înseamnã mai ieftin, mai cunoscut, mai prezent în orice loc de pe glob. Fuziunile şi preluãrile, la scarã continentalã şi globalã, vor continua atât timp cât pieţele de desfacere, dispariţia concurenţilor mai slabi şi instituţiile antimonopol vor permite aceste procese şi se vor opri atunci când corporaţiile vor începe sã resimtã efectele negative specifice operaţiunilor la scarã mare - dificultatea coordonãrii, impedimentele legislative, expunerea în întregime la riscurile şi perioadele de recesiune sau crizele care pot apărea. Noua economie este economia firmelor competitive, inovatoare, flexibile, cu geometrie variabilã.

Atragerea investitorilor potenţiali


Capitolul 4. Atragerea investitorilor potenţiali

4. 1 Protecţia investitorilor Protectia investitorilor are valoarea de principiu atat prin dispozitiile Legii nr. 297/2004 privind valorile mobiliare si bursele de valori, cat si prin reglementarile emise in baza legii de catre Comisia Nationala de Valori Mobiliare (C.N.V.M.). Protectia investitorului se realizeaza in principiu prin reglementarea pietei de capital, prin controlul acestei piete si prin informare corecta si completa a investitorilor.

4.1.1 Valorile mobiliare

Valori mobiliare sunt acţiuni emise de societăţi comerciale şi alte valori mobiliare echivalente ale acestora, obligaţiuni şi alte titluri de creanţă, inclusiv titlurile de stat cu scadenţă mai mare de 12 luni, negociabile pe piaţa de capital, orice alte titluri negociate în mod obişnuit care dau dreptul de a achiziţiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb dând loc la o decontare în bani, cu excepţia instrumentelor de plată.

a) Analiza caracteristicilor valorilor mobiliare. În cadrul acestei activităţi clientul primeşte informaţii despre tipurile de valori mobiliare existente pe piaţă. Valorile mobiliare pot fi :

-clasice (de bază) cum ar fi acţiunile şi obligaţiunile sau -derivate cum ar fi contractele futures sau de opţiuni.

În funcţie de raporturile stabilite în investiţiile de capital, valorile mobiliare se pot grupa pe: -categorii (în funcţie de drepturile şi obligaţiile fundamentale), -tipuri (în funcţie de clauzele generale a posibilităţilor legale ale emitentului de a face în anumite condiţii apel la capitalul public în vederea finanţării sale), -clase (după clauzele specifice privind măsura, intensitatea şi varietatea relaţiilor stabilite între emitenţi şi investitori), -subclase (după diversitatea clauzelor particulare ataşate) şi - serii (au toate clauzele identice).

b. Analiza in dinamica a valorilor mobiliare Activitatea de analiză a caracteristicilor pieţei valorilor mobiliare într-o anumită perioadă de timp, presupune o analiză tehnică pe o perioadă de cel puţin cinci ani, dar se folosesc şi date de pe o perioadă mai mare căutând ciclicităţi ce generează estimări mai exacte.

Pentru o analiză cât mai riguroasă trebuie avut în vedere o serie de informaţii ca: factorii externi, nivelul investiţiilor în perioada dată, politica guvernamentală, declaraţiile guvernatorului B.N.R., indicatorii macro-economici, compararea datelor statistice ale anului curent cu cele din anii precedenţi, cursul valutar, valoarea inflaţiei, preferinţele consumatorilor, nivelul dobânzilor, consumul şi preferinţele populaţiei, nivelul de angajare şi al şomajului, etc.

Pieţele valorilor mobiliare sunt influenţate de creşterea economică, în măsura în care aceasta are impact asupra profiturilor, dar valoarea acţiunilor mai depinde şi de situaţia dintr-o anumită companie sau ramură a industriei. În plus, schimbările ratei dobânzilor vor avea impact asupra pieţei de capital, în măsura în care aceste schimbări pot determina investitorii să fie mai mult sau mai puţin atraşi de acţiuni sau de obligaţiuni. Un element important îl constituie şi Ministerul de Finanţe care prin emiterea de bonuri, bancnote şi obligaţiuni pe piaţă, influenţează cererea şi oferta de unităţi monetare.

c) Analiza eficienţei investiţiilor (plasamentelor) într-o anumită valoare mobiliară, Se analizează fiecare tip de valori mobiliare evidenţiind avantajele şi dezavantajele utilizării acestui instrument.

În cazul obligaţiunilor se menţionează calitatea de creditor şi dreptul de a încasa dobânzile aferente sumei date cu împrumut emitentului, dobânzile plătite periodic, scadenţa sau maturitatea, faptul că clientul îşi redobândeşte întreaga sumă dată cu împrumut.



În cazul acţiunilor, caracteristicile cele mai importante privesc dividendele plătite, variaţiile suferite şi cauzele ce le-au generat, măriri de capital, splitări, drepturile de a dispune liber de investiţie, de a încasa profit, de a fi informat, de a vota şi dreptul de preemţiune.

Analiza eficienţei se adânceşte prin compararea datelor cuprinse în bilanţurile emitentului şi valoarea de piaţă, nominală sau contabilă a emitentului.

Analiza fundamentală pe o anumită acţiune presupune calculul matematic al sumelor şi ecuaţiilor specifice domeniului financiar, al unor rapoarte, rate şi marje ce pot previziona o anumită evoluţie ulterioară a acţiunilor.

În cazul titluri de stat pe termen lung negociabile pe piaţa de capital (obligaţiunilor municipale, comunale, etc.) se analizează dobânzile practicate în acest caz, istoricul evoluţiei şi a plăţilor lor.

Pentru piaţa futures şi de opţiuni este important să se explice funcţionarea acestor instrumente, având în vedere şi posibilităţile de protejare a investiţiei. Posibilitatea asigurării investiţiei (hedging), vânzării în lipsă sau în marjă sunt numai unele din avantajele pe care aceste instrumente le aduc şi constituie o alternativă adesea luată în considerare de investitori.

Pentru toate valorile mobiliare se verifică corelarea cu evoluţia principalilor indici ai pieţei şi concordanţa cu evaluările anterioare, dar şi al altor evenimente critice, pentru a estima momentul cel mai prielnic investiţiei.

Analiza asupra valorilor mobiliare scoate în evidenţă randamentele investiţiei, volatilitatea preţului, în cazul obligaţiunilor datele scadente şi perioadele de primire a dobânzii.

d) Recomandări cu privire la dobândirea sau înstrăinarea unor valori mobiliare. Cumpărarea sau vânzarea unor valori mobiliare se face numai pe pieţele organizate în acest sens. Tranzacţiile bursiere se realizează prin intermediul unor societăţi de servicii de investiţii financiare. Unui potenţial cumpărător sau vânzător de instrumente financiare, trebuie să i se furnizeze informaţii cu privire la condiţiile în care poate face asemenea operaţii. De asemenea consultantul trebuie să aducă la cunoştinţa clientului, modul de verificare a calităţii de acţionar, prin înscrierea în registrul acţionarilor a acţiunilor cumpărate. În urma analizei caracteristicilor unor valori mobiliare se pot înainta recomandări cu privire la circulaţia adică dobândirea sau înstrăinarea unor valori mobiliare.

4.1.2 Furnizarea de informaţii Informaţia este o variabila strategica de prima importanta, nu este gratuita si nu este distribuita uniform in rândul “actorilor” vietii financiare. Manageri intreprinderii, datorita pozitiei pe care o detin, dispun de informatii privilegiate, in raport cu actionarii sau cu potentialii investitori finanziari (Vezi Asimetria informationala si comportamentul oportunist din Teoria principal-Agent-Cursul Management strategic!) . Aceastia din urma primesc informatii necesare cu o anumita intarziere si la un anumit cost al comunicarii lor ( Vezi teoria Costurilor de Tranzactie). In plus, anumite informatii nu convin actionarilor care asteapta prima ocazie pentru a contesta decizia managerilor. Intre timp, concurenta poate profita de aceste informatii si poate “strecura”, prin filiera de comunicatie, semnale false. In consecinta, asimetria de informatii este generatoare a doua categori de risc: - riscul de hazard moral; - riscul proceselor de selectionare adversa; Investitorii au dreptul de acces la informatie certa, corecta, suficienta si facuta public la momentul oportun privind valorile mobiliare, emitentii lor si activitatea acestora pe piata.

Din punct de vedere al momentului ales pentru dobândirea sau înstrăinarea valorilor mobiliare, respectiv cumpărarea sau vânzarea lor putem stabili o regulă, dar ea nu este valabilă în orice condiţii. De obicei se vinde când preţul este mare şi se cumpără când preţul este mic, dar aceasta este o abordare simplistă, de aceea este necesar sfatul unui specialist, adică a consultantului de investiţii.

Piaţa de capital poate reacţiona la diverse informaţii (vesi Signaling theory si Mecanismele avertizarii timpurii din Competitive Intelligence Cursul de Management strategic!) şi puteţi cumpăra într-un moment defavorabil (acţiunea a scăzut din cauza unor deficienţe manageriale proprii şi nu va



creşte curând) sau puteţi vinde înainte de inversarea trendului de creştere (lipsa unor informaţii), astfel şi într-un caz şi în celălalt veţi pierde. 4.1.3 Furnizarea iniţiala de informatii Pentru autorizarea sau acordarea dispensei unei oferte publice de valori mobiliare, ofertantul are obligatia expresa de a prezenta C.N.V.M. un prospect de oferta cuprinzand elementele esentiale ale tranzactiei in functie de titlurile ce-i fac obiectul si toate informatiile relevante cu privire la ofertant si la valorile mobiliare ce urmeaza a fi facute public. Aceasta obligatie deriva din necesitatea de a asigura o informare corespunzatoare a investitorilor potentiali, necesara luarii unei decizii rationale de a investi in valori mobiliare oferite public. Informatiile pe care trbuie sa le cuprinda prospectul de oferta vor fi certificate de ofertant, care este raspunzator pentru realitatea, exactitatea si integralitatea lor. Orice prezentare eronata a faptelor a faptelor materiale in prospect da dreptul cumparatorului sa urmareasca in justitie pentru daune-interese ofertantul de valori mobiliare. Informatiile minime continute de prospectul de oferta, sunt: a. informatii despre emitent. b. informatii privind activitatea emitentului. c. elemente informationale privind oferta publica. 4.1.4 Furnizarea continua de informatii Furnizarea continua de informatii se refera, fara a se limita, la: a. orice hotarare a Adunari Generale a Actionarilor subiect al publicari in Registrul Comertului si in Monitorul Oficial, asa cum prevede Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale. b. orice decizie luata cu privire la achizitionarea, vanzarea, inchirierea sau ipotecarea de active, insotita de o descriere concisa a potentialului de risc aferent, atunci cand aceste operatii sunt considerate a avea o valoare considerabila care poate afecta pretul sau alte aspecte in tranzactiile cu valori mobiliare ale emitentului, societatilor comerciale asociate sau ale acelor societati comerciale in care emitentul detine o pozitie majoritara. c. orice schimbare in detinerea de actiuni ale membrilor de conducere ale emitentului. d. orice decizie de schimbare in structura emitentului, cum ar fi fuziunea sau reorganizarea. e. orice decizie de preluare , rascumparare facuta de o persoana implicata . f. orice diviziune, consolidare, reclasificare a valorilor mobiliare sau orice schimbare referitoare la drepturile legate de valorile mobiliare emise. g. orice decizie referitoare la o noua emisiune de valori mobiliare. h. primirea sau acordarea unui imprumut de o valoare semnificativa, valoare ce urmeaza a fi stabilita de catre bursa de la caz la caz. i. realizarea unui probleme sau serviciu nou, sau orice alt proces de dezvoltare ce poate afecta resursele emitentului. 4.1.5 Furnizarea periodica de informatii Furnizarea periodica de informatii de catre emitenti se refera la rapoartele anuale, semestriale si curente. Societatea comerciala “deschisa” este obligata sa intocmeasca si sa transmita un raport curent in cazul aparitiei unui “eveniment important”. In intelesul legii, eveniment important inseamna aparitia oricarei imprejurari privind unul sau mai multi emitenti de valori mobiliare ori referitoare la una sau mai multe emisiuni sau tipuri de valori mobiliare care, fiind facute publice ar putea influenta semnificativ asupra pretului ori asupra altui aspect al evolutiei de piata a respectivelor valori mobiliare. Informatiile solicitate semestrial trebuie sa contina, cel putin: - formularul rezultatelor financiare.



- orice alte cerinte prevazute de Lege Contabilitatii Informatiile solicitate anual trebuie sa contina, cel putin: a. situatia financiara anuala certificata de catre cenzori externi independenti si insotita de anexele cerute de legea contabilitatii. b. descrierea concisa a activitatii emitentului in perioada precedenta, impreuna cu declararea profitului sau a pierderi. c. schimbarile importante intervenite in contractul si statutul emitentului in perioada precedenta si date despre inregistrarea acestora in Registrul Comertului si publicarea acestora in Monitorul Oficial. d. data si suma platii dividentului sau a dobanzii. e. procesul verbal al ultimei Adunari Generale a Actionarilor. f. lista imputernicitilor la vot pentru perioada precedenta. i. orice decizie de schimbare a personalului de conducere. k. orice convocare a Adunari Generale a Actionarilor, ordinare sau extraordinare, problematica ce va fi abordata, precum si hotararile luate cu aceasta ocazie. l. orice hotarare judecatoreasca cu privire la inghetarea conturilor emitentului, la initierea procesului de lichidare sau de faliment, sau orice act al unui organ de stat care ar avea o influenta majora asupra activitatii emitentului. m. orice actiune in justitie care ar putea influienta pretul sau alte aspecte in tranzactiile cu valori mobiliare ale emitentului, societatilor comerciale asociate sau ale a acelor societati in care acesta detine pozitie majoritara. n. orice schimbare semnificativa in structura personalului, si orice conflict major de munca. o. toate situatiile de neplata legate de finantari sau alte contracte sau intelegeri, care pot sau nu reprezenta sursa unui potential conflict. p. orice schimbare importanta in planurile de investitii sau in obiectivele de dezvoltare. r. orice contract avand o valoare semnificativa. s. orice alte acte sau fapte ce pot completa cazurile enumerate anterior si care pot avea ca efect influentarea preturilor respectivelor valori mobiliare sau da nastere altor aspecte in tranzactiile cu valori mobiliare ale emitentului, societatilor comerciale asociate sau a acelor socitati in care emitentul detine o pozitie majoritara.

4.2 Politica de dividend Politica de dividend reprezinta un instrument de informare. Permite managementului firmei sa arate pieţei financiare ca ea aplica in natura de finante si dezvoltare o politca transparenta, ca ea anticipeaza anumite rezultate. Modul de repartizare a profitului net, trebuie sa raspunda unor cerinte multiple, variabile in timp si spatiu, dar care sa satisfaca in acelasi timp si dezideratul “profitul bine utilizat”. Politica de dividend priveste decizia de a distribui profitul net, ce a rezultat la incheierea exercitiului financiar, forma dividendelor si/sau de a le reinvesti in dezvoltarea intreprinderii. Decizia de dividend completeaza inaginea unei firme rentabile si remuneratorii pentru capitalurile sale proprii. Reinvestirea din profitul net conduce la cresterea autonomiei financiare, la cresterea capacitatii de autofinantare, la imbunatatirea structurii financiare a capitalurilor intreprinderii. Formele sub care se distribuie dividendul sunt: 1. Dividend anual in numerar, determinat ca rezultat al politicii de dividend 2. Dividend fix in numerar –pentru acţionarii privilegiaţi 3. Dividend repartizat sub forma de acţiuni noi repartizate acţionarilor înregistraţi, la o anumita data stabilita de AGEA.



4.3 Rentabilitatea si riscul valorilor mobiliare Rentabilitatea unei actiuni este determinata de doua componente ale castigului, intr-o astfel de investitie: - dividende; - cresterea valori de piata. Motivatia investitorului, de a cumpara o actiune imediat dupa emisiunea ei este dividendul net pe care-l aduce aceasta actiune. Dar orice actiune suscita interesul investitorului si pentru o alta componenta a rentabilitatii si anume cresterea valorii de piata, in raport cu pretul ei de achizitie. Acesta ultima motivatie este cea care determina o circulatie bursiera mai mult sau mai putin activa a actiunilor, in functie de castigul scontat prin speculatia bursiera. Rata rentabilitatii unei actiuni se poate determina cu relatia:

R1 = 1 + 1 0

0D P - P

P *100 ,

unde: D - dividendul net la sfarsitul anului; P - pretul de piata al actiunii; P - pretul de achizitie al actiunii. Rentabilitatea unui activ este data de remunerarea D1/P0 pe care emitentul o poate asigura investitorului de capital si de cresterea, in timp, a valorii activului, respectiv P1-P0/P0 . In termeni investitionali, ceea ce intereseaza este rentabilitatea scontata, cea asteptata prin detinerea activului financiar respectiv. Determinarea ei presupune o estimare a fluxurilor viitoare de venituri ce vor fi degajate de societatea emitenta. Cel mai adesea se apeleaza, insa, la extrapolarea statica o rentabilitabilitatilor anterioare pornindu-se de la ipoteza ca in viitor se vor pastra, relativ, in aceeasi parametri. De aceea, cea mai buna masura a rentabilitatilor inregistrate anterior. Pentru definirea riscului sunt acceptate mai multe variante: a. sacrificiul unui avantaj imediat sau absenta unui consum imediat cu scopul unor avantaje viitoare; b. pierderea unui avantaj cert si imediat din achiziţia si stăpânirea unui bun real sau din consumaţia unui serviciu contra unui avantaj viitor si incert din investiţia in valori mobiliare; c. incertitudinea asupra unui bun financiar ce se va înregistra la o data viitoare. Atitudinea investitorului vis-a-vis de risc poate fi: * neutra, accepta riscul implicat de valori mobiliare, cu condiţia încasării unei prime de risc corespunzatoare; * adversa, nu accepta decat valori mobiliare performante care au: - cea mai mare rentabilitate pe unitatea de risc; - care au cel mai mic risc pe unitatea de rentabilitate scontata; * preferabila, accepta valori mobiliare cu dispersie cat mai mare fiind încredinţat ca va câştiga o rentabilitate superioara mediei.

4.3.1 Tipuri ale politicii de dividend



Modelarea politicii de dividend porneste de la ideea ca marimea dividendului promis si platit este un semnal eficace pentru discrimina intreprinderile performante de cele neperformante. De asemenea se considera ca acest semnal este dificil sa fie limitat de managerii intreprinderilor neperformante, intrucat, in managementul platii dividendelor acesta nu va dispune de trezoreria necesara unei astfel de iesiri de lichiditate. Modelele elaborate in aceasta problematica sunt mai putin robuste din cauza ipotezelor prea restrictive, privind comportamentul “insiders”-ilor si “outsiders”-ilor. Intre aceste ipoteze citam: cash-flow-ri perpetue reinvestibile rational, diferente mari de impozitare a dividendelor fata de cresterile de capital, marimea dividendelor influenteaza valoarea intreprinderii, managementul optimizeaza marimea dividendelor in raport cu fiscalitatea actionarilor. In functie de marimea dividendelor, intreprinderile se pot inscrie in unul din cele trei tipuri de plitici de dividend: Politica de participare directa (la profit), sau politica ratelor intemeiata pe asigurarea unei rate “d” relativ constante de distribuire a dividendelor DPA= d*BPA. In care: DPA- Dividend Per Actiune BPA- Beneficiu Per Actiune Marime dividendului este functie de marimea profitului obtinut. Actionarii vor avea deci, o cota “ d ” de participare directa la profit. Politica de stabilitate sau prudentiala in care intreprinderea isi propune un dividend constant sau, mai mult, o rata “ g ” constanta de crestere anuala a dividendului indiferent de variatiile marimii profitului. Marimea dividendului pentru anul curent “ t ” este in functie de dividendul distribuit in anul anterior “ t-1 ”. DPAt= f( DPAt-1) Politica reziduala sau oportunista in care marimea dividendului este determinata de decizia de investitie si de finantare. Daca sunt oportunitati de investitii rentabile, atunci acestea vor fi acoperite, in primul rand, prin autofinantare, iar dividendul de distribuit va fi sursa de profit ramasa neinvestita: DPA= f(INV+ PIM)t Se porneste de la ideea ca noile proiecte de investitii vor conduce la cresterea valorii actiunii, si ca actionarii vor fi remunerati, in primul rand prin castigurile din cresterea valorii actiunilor si numai in al doilea rand, prin dividendele distribuite. Aceasta situatie determina in fapt o separare intre proprietarii asupra capitalului social si gestiunea afacerii, cu alte cuvinte intre masa acţionarilor si echipa ei de management. Contributia politicii de dividend la valoarea de piata a firmei13 Utilizarea unei politici de dividend stabilizatata duce la o diminuare a volatilităţii cursului actiunii, prin confirmarea asteptarilor investitorilor in marimea dividendului ce va fi alocat , chiar in cazul unor turbulente in mediul de afaceri.

13 Adrian Danciu-Bursa on-line 14.04.2008



4.4. Gestionarea acţionariatului Drepturile si obligaţiile actionarilor Calitatea de actionar confera drepturi si obligatii, in cinditiile Legii nr. 31/1990,modificata de legea nr.302 din 24.10.2005. Vom infatisa, in continuare, principalele drepturi si obligatii ale actionarilor. Drepturile actionarilor. Actionarii au anumite drepturi, acestea putand fi impartite in drepturi patrimoniale sau nepatrimoniale. * dreptul de a participa la adunarea generala a detinatorilor de valori mobiliare. Acest drept il au toti actionarii, chiar daca, din anumite motive, legea le interzice sa participe la deliberarii si luarea hotararilor. * dreptul de vot. In temeiul actiunilor lor, actionarii au drept de vit in adunarea generala, exercitandu-si dreptul de vot proportional cu numarul de actiuni pe care le poseda. * dreptul la dividende * dreptul asupra partilor cuvenite din lichidarea societatii comerciale. Obligatiile actionarilor. Principala obligatie a actionarilor este de a efectua plata varsamintelor datorate. Relaţia acţionar societate comerciala De la un numar limitat de actionari cunoscuti, societatea comerciala devine proprietatea unui numar nedeterminat de actionari necunoscuti. De aici necesitatea organizarii unui sistem eficient de legaturi intre actionarii si societatea comerciala. Societatea comerciala trebuie sa cunoasca structura actionariatului, cel putin la anumite momente: Adunarea Generala a Actionarilor, datele de plata a dividendelor, datele cand trebuie transmise anumite informatii catre actionari, etc. Pe de alta parte actionarilor trebuie sa li se confirme inregistrarea in Registrul Actionarilor, transferul de proprietate asupra actiunilor tranzactionate, pentru ca acestea sa-si poata exercita toate drepturile legale derivate din calitatea de actionar. Chiar daca aceste servicii pentru actionarii/ societatea comerciala vor fi asigurate de registrul pietei pe care tranzactioneaza actiunile emise de catre societate respectiva, la nivelul societatii comerciale, trebuie sa se organizeze un birou/ serviciu de actionariat care sa se ocupe de rezolvarea tuturor problemelor care pot aparea din schimbarea de structura a actionariatului, precum si de asigurarea legaturilor cu mecanismele pietei, cu organismele de reglementare a pietei valorilor mobiliare. Societatea comerciala trebuie sa asigure un sistem informatic care sa permita utilizarea acestor informatii de catre cei ce le detin, pana la momentul publicarii, pe de o parte, si, pe de alta parte, care sa permita accesul egal si simultan la respectivele informatii pentru cei interesati. Relaţia acţionar manager Transformarea societatii comerciale din societate deschisa in societate inchisa impune o serie de transformarii in cea ce priveste modul de gestiune al afacerii, de separare intre proprietarii actiunilor si echitpa ei de management (fig. 2.3).



Adunarea Generala a Actionarilor

-ordinara -extraordinara

Consiliul deAdministratie

-se intalneste in sedinteori de cate ori este nevoie - face un proces verbalpentru fiecare sedinta

Comitetul deDirectie -sunt membrii aiconsiliului de administratie - delibereaza -se intalnesc cel putinodata pe saptamana

Comisia de cenzori -sunt actionari -prezinta zilnic rapoartescrise -sunt in numar de trei -participa la toate sedinteleconsiliului de administratie -nu au drept de vot insedintele consiliului deadministratie

Directorii executiviai firmei -nu sunt membrii aiconsiliului de administratie -se ocupa cu executiadeciziilor

Studiu de caz nr. 4: Finantarea IMM-urilor pe piata bancara

Surse de informatii Pentru cunoasterea si evaluarea situatiei economico-financiare prezente si de perspectiva a clientilor, precum si pentru aprecierea riscului bancar in activitatea de creditare, banca trebuie sa-si asigure baza de informatii asupra fiecarui client, pe care trebuie sa o actualizeze periodic. Principalele surse de informatii sunt :

a) Informatii obtinute de la clienti : - din cererea de deschidere a contului; - din contractul si statutul societatii; - din bilanturile contabile, raportarile trimestriale, balantele de verificare lunare si din alte situatii

financiare. b) Informatii din evidentele bancii privind :

- volumul total de credite aprobat si acordat pe naturi de credite si durate de rambursare; - volumul de incasari si plati lunare; - incidente aparute in derularea operatiunilor de plati si rambursari de credite, precum si volumul si

frecventa acestora. c) Informatii din surse exterioare care pot fi obtinute de la :

- Banca Nationala a Romaniei; - Registrul Comertului; - alte banci; - comisiile judetene de statistica; - camerele de comert, judecatoriile, notariatele, primariile locale; - mijloacele mass-media.

In vederea acordarii de credite, banca trebuie sa faca investigatii pentru cunoasterea clientilor sai urmarind in principal urmatoarele elemente:

Capacitate manageriala Experienta in domeniul de activitate; Existenta in echipa de conducere cel putin a unei personae calificate pe probleme financiar-contabile

care sa asigure organizarea si desfasurarea corespunzatoare a acestei activitati; Caracterul, integritatea si comportamentul conducerii.



De retinut ca erorile obisnuite ale noilor conducatori includ : Cresterea exagerata a afacerilor fara un suport real; Cresterea salariilor si drepturilor assimilate acestora necorelata cu cresterea productivitatii muncii

si a veniturilor; Lipsa unei previziuni financiare.

Relatiile si reputatia pe piata

Se stabileste reputatia clientului in cadrul ramurii, subramurii si al localitatii; Se verifica modul in care clientul isi onoreaza obligatiile fata de terti, analizandu-se situatia platilor; se

discuta cu clientul cautandu-se raspuns la urmatoarele intrebari : - care sunt conditiile normale de aprovizionare ale firmei; - daca are acces la conditii si programe speciale de aprovizionare (date fixe, reduceri de preturi la aprovizionari in cantitati mari, etc.); - daca aprovizionarea se face neconditionat si furnizorii ofera garantii; - care este modalitatea de plat ape care o solicita clientului furnizorii (dispozitie de plata, acreditiv, cec cu limita de suma); - daca sunt plati intarziate fata de furnizori, frecventa lor si pe ce perioade. - se ia contact cu principalii furnizori la care platile au fost intarziate, dupa caz, pentru a se obtine aprecierea acestora despre client. Aceasta verificare furnizeaza o imagine clara a nivelului obligatiilor catre furnizori si dorinta acestora de a continua sa vandal clientului respectiv. - se face evaluarea prezentei pe piata a produselor si a serviciilor prestate, dupa caz cautandu-se raspunsul la urmatoarele intrebari: - de cat timp clientul desface pe piata produsele sale, respectiv presteaza servicii si daca sunt bine primate de cumparatori; - care este gradul de acoperire cu contracte si comenzi ferme a ofertei clientului; - produsele, respectiv serviciile, au o viata rezonabila pe piata; - produsele, respectiv serviciile, pot fi vandute, prestate separat sau depend si de alte produse sau srvicii; - produsele noi au o piata pregatita si care ar putea fi valoarea lor de valorificare pe piata; - care este ponderea valorica a produselor si serviciilor noi in totalul veniturilor clientului pe ultimul an de activitate.

Rezultatele financiare Analiza bilantului contabil

se vor examina bilanturile pe ultimii 3 ani si situatiile financiare cumulate de la inceputul anului incurs ,comparative cu aceeasi perioada a anului trecut . Bilanturile trebuie sa fie certificate decomisia de cenzori .

se vor analiza stocurile, cheltuielile si veniturile, precum si decontarile, prelevarile,varsamintele,datoriile si obligatiile fata de terti.

Se vor analiza costurile. Analiza contului de profit si pierderi

se vor analiza pe ultimii trei ani si pe anul in curs rezultatele activitatii si profiturile obtinute. se vor analiza pierderile inregistrate si perspectiva eliminarii lor. se va analiza repartizarea profitului net.

Analiza fluxului de incasari si plati fluxul de incasari si plati trebuie sa furnizeze informatii din perioada respective atat pentru

activitatea de productie cat si pentru cea de investitii . permite evaluarea posibilitatii de a genera disponibilitati in viitor. permite evaluarea capacitatii clientului de a-si respecta obligatiile de plata.



Analiza bonităţii clientului

Investigarea activitatii clientului in vederea cunoasterii acestuia este continuata si completata cu analiza bonitatii, care permite conturarea imaginii asupra clientului si luarea hotorarii de continuare a analizei situatiei clientului. Bonitatea clientului se stabileste cu ajutorul indicatorilor ce o definesc si exprima capacitatea acestuia de a-si achita obligatiile care urmeaza sa si le assume prin semnarea contractului de credit. Elementele de baza utilizate in determinarea si cuantificarea indicatorilor bonitatii se regasesc in principalele situatii financiar-contabile intocmite periodic de agentii economici; “bilantul”, “contul de profit si pierderi”, “balanta de verificare”, “situatia patrimoniului”, “rezultatele financiare”, “incasari si plati in valuta”. Cand analiza se efectueaza in cursul trim. I, in calculul indicatorilor se vor utiza elementele din bilantul anual, contul de profit si pierderi si ultima balanta de verificare, iar pentru analizele effectuate in cursul celorlalte trimester se vor utilize elementele din balata de verificare, situatia patrimoniului si din rezultatele financiare. SOLVABILITATEA PATRIMONIALA* -arata gradul in care capitalul social varsat al clientului asigura acoperirea creditelor si imprumuturilor. Se determina cu ajutorul relatiei : C.P. K.S.P. = ——————— X 100 C.P. + C.I. K.S.P. – indicatorul solvabilitatii patrimoniale; C.P. – capitaluri proprii; C.I. – volumul total al creditelor pe termen scurt, mediu si lung si al imprumuturilor si datoriilor assimilate. O solvabilitate buna este atunci cand indicatorul este cuprins intre 40% si 60%, limita minima fiind de 30%. GRADUL DE INDATORARE -arata cat din volumul total al activelor clientului este acoperit din credite bancare si datorii catre terti. Sedetermina cu ajutorul relatiei : Σ C.I.D. K.G.I. = ———— X 100 , in care Σ Ap. K.G.I. – indicatorul gradului de indatorare; C.I.D. – volumul total al datoriei; Ap. – totalul activelor patrimoniale. Indicatorul este optim cand rezultatele obtinute sunt pana la 50%. O valoare relative apropiata de zero arata caagentul economic are datorii minime sau acestea sunt inexistente si activele patrimoniale sunt acoperite cusursele sale. LICHIDITATEA TOTALA - arata capacitatea clientului de a acoperi obligatiile de plata exigibile sau cu scadenta imediata prin mijloacelesale banesti si/sau prin elementele patrimoniale active care se pot transforma in scurt timp, de regula pana la 12luni, in mijloace banesti. Se determina astfel: Σ A.pst. K.lt. = ————— X 100, unde Σ P.E.



K.lt. – indicatorul lichiditatii curente; A.pst. - active patrimoniale bilantiere lichide (numerar in casa, disponibilitati, carnete cec, etc) sau care pot fitransformate in scurt timp in lichiditati (materii prime, materiale, productie in curs de executie, produse, animale,marfuri, etc.); P.E. – passive bilantiere,reprezentand obligatii de plata in termene scurte: credite pe termen scurt si rateleaferente creditelor pe termen mediu si lung scadente in cursul anului, dobanzi, datorii, imprumuturi, furnizori,salarii si assimilate ale acestora, impozite etc. Nivelul optim al indicatorului este atunci cand acesta este mai mare de 100%. In calculul lichiditatii totale nu se vor lua in considerare urmatoarele avtive:

- valoarea materiilor prime, materialelor, productiei neterminate si semifabricatelor, inutilizabile si faraposibilitati de valorificare, comenzi sistate, contracte reziliate etc.

- valoarea produselor fara comenzi sau contracte ferme care nu au desfacere asigurata, servicii, lucrari,produse facturate, marfuri cu character litigios sau fara posibilitati certe de incasare.

- debitori litigiosi greu de incasat. LICHIDITATEA IMEDIATA -reflecta posibilitatea clientului de a-si achita imediat datoriile, creditele si imprumuturile in termen scurt sise determina cu ajutorul relatiei : Σ A.l

K.li. = ————— X 100, in care Σ P.E.

K.li – indicatorul lichiditatii immediate; A.l - active patrimoniale bilantiere lichide sau usor lichidabile (numerar in casa, disponibil in cont, carnete cec, acreditive, titluri de credit, clienti); P.E. – pasive bilantiere, reprezentand obligatii de plata in termene scurte: credite pe termen scurt si ratele aferente creditelor pe termen mediu si lung scadente in cursul anului, dobanzi, datorii, imprumuturi, furnizori, salarii, impozite, etc. Pentru clientii care inregistreaza pierderi, valoarea activelor luate in calcul se va diminua cu valoarea pierderilor inregistrate. Nivelul optim al indicatorului este atunci cand tinde catre 100%. RENTABILITATEA - exprima capacitatea clientului de a valorifica elementele patrimoniale si de a genera un castig net. Se determina in functie de capitalul social sau cifra de afaceri. Rentabilitatea capitalului social exprima rata profitului net in raport cu capitalul social utilizat plus reserve si se determina cu ajutorul relatiei : P.N. R.cs = ———— X 100, unde C.S. + R R.cs – rentabilitatea capitalului social; P.N. – profitul net obtinut de client; R. – rezerve;

Deoarece marimea capitalului social este relative constanta, iar cea aprofitului net evolueaza de la o luna la alta in cadrul anului calendaristic, ceea ce influenteaza in mod corespunzator marimea rentabilitatii, pentru ca



cele 2 elemente de calcul sa fie comparabile si sa permita obtinerea unei marimi cat mai reale a indicatorului, acesta se determina prin luarea in calcul a profitului net estimat a se realize in intregul an. Rentabilitatea in functie de cifra de afaceri exprima capacitatea clientului in functie de conditiile concrete de productie, tehnologie, management, sa obtina un anumit nivel de profit la un anumit volum de vanzari. Indicatorul se mai numeste si “marja de profit la vanzari”. Se determina prin raportul :

P.N. R.r. = ————— X 100, unde C.A. P.N. – profitul net; R.r. – rata rentabilitatii; C.A. – cifra de afaceri. Un nivel bun al rentabilitatii este peste 100%. GRADUL DE ACOPERIRE AL CHELTUIELILOR DIN VENITURI -exprima gradul in care veniturile realizate acopera chltuielile aferente acrstora. Se determina prin raportul: V.m.l. K.G.C.Vt.= ————— X 100, in care Ch.m.l. K.G.C.Vt. – indicatorul gradului de acoperire a cheltuielilior din venituri; V.m.l. – venituri medii lunare; Ch.m.l. – cheltuieli medii lunare. Nivelul bun al indicatorului este peste 100%. GRADUL DE ACOPERIRE AL CHELTUIELILOR DIN VANZARI - se determina astfel : C.Aml. K.G.C.vn. = —————— X 100, unde Ch.m.l. K.G.Cvn. – indicatorul gradului de acoperire a cheltuielilor din vanzari; C.Aml. – vanzari medii lunare; Ch.m.l. – cheltuieli medii lunare. GRADUL DE ACOPERIRE A NECESARULUI DE CAPITAL CIRCULANT DIN CREDITE - care exprima proportia in care este utilizat creditul in raport cu necesarul de capital circulant. Se calculeaza ca raport intre creditul pe termen scurt acordat pentru activitatea de aprovizionare, productie, desfacere si necesarul de capital circulant stabilit in perioada creditata astfel : Σ C.t.s. K.G.N.C. = ————— X 100, in care Σ N.C.C. K.G.N.C. – indicatorul gradului de acoperire a necesarului de capital circulant; C.t.s. – credite pe termen scurt acordate pentru activitatea de aprovizionare, productie desfacere; N.C.C. – necesarul de capital circulant stabilit in perioada creditata.



Produse si servicii financiare pentru IMMuri

În general, finanţarea afacerilor unei firme se poate realiza din două mari categorii de surse: cele proprii, respectiv cele rezultate din activitatea economică a acesteia şi cele atrase, respectiv împrumuturile contractate pentru realizarea sau dezvoltarea afacerii, în acest caz, finanţarea este întemeiată pe o relaţie de creditare. Finanţarea reprezintă totalitatea mecanismelor, tehnicilor şi a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele băneşti necesare pentru realizarea unor activităţi economico-sociale, în particular, a afacerilor. Când în acest proces este implicat elementul de extraneitate, vorbim de finanţare internaţională. Principiile generale care ghidează decizia de finanţare sunt aceleaşi pentru mediul internaţional, ca şi pentru mediul intern. Totuşi, finanţarea internaţională se distinge printr-o serie de elemente care-i măresc gradul de complexitate Finanţarea investitiilor Dacă societăţile doresc achiziţionarea de echipamente mai performante sau au nevoie de un nou sediu, în funcţie de proiectele lor de dezvoltare, utilizarea creditului poate fi pentru : -realizarea de noi obiective sau capacităţi de producţie -extinderea, modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor existente -procurarea de maşini, utilaje, mijloace de transport sau alte mijloace fixe; cumpărarea de alte active fixe; -realizarea de investiţii publice de interes local; -cumpărarea de acţiuni Creditul de investiţii vine în completarea fondurilor proprii, pentru derularea în bune condiţii a afacerilor societăţii implicate. Durata de acordare a creditului este corelată de regulă cu dimensiunea şi complexitatea proiectului, volumul creditului precum şi capacitatea societăţii de a rambursa datoriile. Poate fi accesat în lei sau valuta valoarea lui se stabileşte în funcţie de amploarea proiectului de investiţii (în general pană la o limita de 60-75% din valoarea totală; pentru cumpărarea de acţiuni, maxim 75% din valoarea contractului de vânzare- cumpărare). Garantarea acestui credit se va face cu: ipotecă asupra bunurilor imobile proprietatea societăţii sau a unui girant, scrisori de garanţie/contragaranţie, şi prin cesionarea drepturilor din încasări. Finanţarea acivitatii curente

Necesitatea de finanţare a cheltuielilor de aprovizionare, producţie şi/sau desfacere aferente contractelor comerciale , sau finanţarea operaţiilor cu destinaţii precise şi bine delimitate în timp, ce decurg din activitatea curenta, se poate faceîin condiţiile unei lipse temporare de fonduri prin contractarea creditelor de trezorerie. În dezvoltarea activităţii, existenţa unei garanţii bancare poate relaxa situaţia trezoreriei şi a cheltuielilor financiare, permitând amânarea unei plăţi, evitarea imobilizării unor fonduri sau accelerarea încasărilor. Credite de trezorerie Sunt destinate finanţării operaţiunilor societăţilor precis identificate în timp, care nu pot fi acoperite prin formule de mobilizare creanţe-client. 1. Credite pe contract Credit pe termen scurt - maxim 12 luni - destinat finanţării unui contract comercial de desfacere, inclusiv la export. Se pot asigura cheltuielile de aprovizionare, producţie, desfacere aferente contractului creditat rambursarea lui fiind corelată cu programul de încasare a creanţelor . Permite desfăşurarea activităţii curente fără întreruperi . 2. Credit sezonier



Credit pe termen scurt - maxim 12 luni - destinat finanţării activităţilor cu caracter sezonier. Dacă societăţile îşi desfăşoară activitatea într-un sector de activitate particular, care impune constrângeri sezoniere în derularea ciclului de producţie, pot susţine afacerea printr-un credit sezonier. 3. Descoperit de cont Destinat finanţării situaţiei globale a trezoreriei societăţii care este prin natura ei fluctuantă şi uneori insuficientă pentru a acoperi singură nevoile legate de desfăşurarea activităţii curente. 4. Descoperire de cont temporar Este destinat nevoilor legate de acoperirea lipsei temporare de numerar generate de decalajul temporar / accidental intervenit între încasări şi plăţi, întârzieri în încasarea mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate, acest credit este acordat pe un termen de până la 30 de zile .Cu ajutorul lui, se poate realiza acoperirea unor nevoi temporare de fonduri, justificate pe baza unor documente (facturi, ordine de plată în lei, ordine de cumpărare-vânzare de valută, mesaje SWIFT). Finanţarea tranzactiilor internaţionale

Finanţarea tranzacţiilor internaţionale implică utilizarea a două sau mai multe monede naţionale. Un factor în decizia de finanţare internaţionala este cursul de schimb, respectiv nivelul şi variaţiile preţului monedei naţionale în alte monede, rezultând necesitatea luării în considerare a riscului valutar şi implicit, a utilizării diferitelor clauze şi metode de acoperire a cursului. Tehnicile de finanţare internaţionala sunt adaptate diferitelor forme de realizare a tranzacţiilor internaţionale. În acest sens putem vorbi de finanţarea exportului, a importului, a proiectelor de cooperare internaţională, a investiţiilor internaţionale, a filialelor în străinătate. Finanţarea internaţională cuprinde un ansamblu de modalităţi pentru asigurarea mijloacelor de plată necesare efectuării operatiunilor comerciale, investiţiilor internaţionale, acţiunilor de cooperare economică internaţională. Ea se poate realiza din surse interne sau din surse externe. La rândul ei, finanţarea externa poate să aibă la bază surse publice sau surse private. Din punct de vedere al duratei finanţării, există finanţare pe termen scurt( 12-18 luni ), pe termen mediu ( 5-7 ani ) şi pe termen lung ( peste 7 ani ).. Creditele de prefinanţare Finanţarea curentă a activităţii de producţie pentru export se poate realiza, ca orice afacere, din fondurile proprii ale firmei producătoare-autofinanţare- sau prin apelarea la avansuri bancare- avansurile şi creditele în cont curent. Creditele de prefinanţare specializate se particularizează prin aceea că acordarea lor este legată de fabricarea şi pregătirea pentru export a unui produs strict determinat. Astfel de credite se acordă pentru produse de valori mari, cu ciclu lung de fabricaţie. Sunt cazuri în care creditele de prefinanţare specializate se acorda şi unor producători-exportatori cu flux continuu şi ridicat de exporturi. Deseori, acordarea creditului este condiţionată de mărimea exportului, astfel încât, producătorii-exportatori nu pot beneficia de aceste credite decât dacă valoarea produselor exportate atinge un nivel valoric minim prestabilit de bănci. Rolul creditelor de prefinanţare specializate este de a acoperi necesarul de lichidităti la producător atunci când avansul primit de la cumpărător la semnarea contractului nu este acoperitor sau când apar probleme de acoperire a cheltuielilor pe parcursul fabricaţiei. Mărimea creditului este stabilită pe baza unui plan lunar de finanţare, în care se trec toate avansurile primite de exportator la semnarea contractului şi în timpul perioadei de fabricaţie, ca şi cheltuielile de producţie ale produsului la export. Creditul de prefinanţare poate să ajungă la 100% din descoperitul lunar astfel determinat, iar durata acestuia corespunde cu cea a descoperitului. Creditele de prospectare au ca scop facilitarea activităţii de descoperire a noi pieţe de desfacere de către exportatori. Creditul poate acoperi valoarea integrală a bugetului de prospectare, iar durata acestuia este de pană la un an.



Creditele de export prezintă ca o formă particulară , creditul pe bază de warant. Firma exportatoare, pe baza gajului de mărfuri dă băncii un înscris,(warant)- care reprezintă un titlu de proprietate asupra mărfurilor şi este negociabil; ca atare, băncile comerciale pot sconta titlul la banca centrală. Creditul de scont constituie una dintre cele mai utilizate tehnici în finanţarea pe termen scurt a exporturilor. De regulă, vânzarea pe credit este însotită de emiterea unui titlu de credit-cambie, bilet la ordin- prin care importatorul este obligat să plătească, la scadenţă, contravaloarea mărfurilor. Scontarea reprezinta o forma de mobilizare a creditelor pe termen scurt şi constă în vânzarea unui titlu de credit unei bănci înainte de scadenţă. Scopul scontării este ca beneficiarul unei cambii sau al unui bilet la ordin să transforme creanţa pe care o are asupra unui terţ într-o suma lichidă, fără să mai aştepte scadenţa. Forfetarea exportului( engl. forfaiting ) pe credit constă în transmiterea creanţelor provenite din operaţiunile de comerţ exterior efectuate pe credit unei instituţii financiare specializate care le plăteşte imediat, urmând să recupereze contravaloarea acestora, la scadenţă, de la debitorul importator. Spre deosebire de scontare, această tehnică nu dă instituţiei drept de recurs asupra vânzătorului creanţei în cazul defecţiunii de plata a debitorului. Costul forfetării este mai ridicat decat cel al scontării şi constă într-o rată fixă de dobandă, la care se adaugă comisionul instituţiei de finanţare, stabilit diferenţiat în funcţie de bonitatea debitorului, de măsura în care cambia ( creanţa ) este sau nu avalizată, de riscul estimat al operaţiunii, de modalitatea de plată. Forfetarea, ca şi scontarea, permite recuperarea sumelor înainte de scadenţă sau transformarea unei vânzări pe credit într-o vânzare pentru exportator. Factoringul (engl. factoring) este operaţunea desfăşurată pe baza contractului încheiat între factor si aderent (exportatorul),prin care primul, în schimbul unui comision, preia în proprietatea sa creanţele aderentului prin plata facturilor acestuia (ce poartă semnătura cumpărătorului) reprezentând dovada efectuării tranzacţiei care are ca obiect bunuri sau servicii livrate pe credit. Leasingul s-a afirmat în ultimile decenii că metoda de finanţare pe termen mediu şi lung, şi prin aceasta ca factor de promovare a vânzărilor, în particular a exporturilor. În esenţă, leasingul este o forma de închiriere realizată de societăţi financiare specializate (societăţi de leasing) a unor bunuri de echipament către firme (beneficiari) care nu dispun de fonduri proprii ori nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora de la producători. Leasingul presupune, în principiu, două contracte: unul de vânzare-cumpărare, încheiat între producător, ca vânzător, şi societatea de leasing, care creditează operaţiunea de leasing în calitate de cumpărător şi un contract de locaţie încheiat între societatea de leasing şi un terţ beneficiar. Operaţiunea este iniţiată de firma care doreşte închirierea produsului şi care se adresează în acest sens societăţii de leasing cu o cerere de ofertă. Societatea de leasing, în urma acceptării cererii, procedează la stabilirea contractului cu producătorul bunului solicitat, în vederea achiziţionării acestuia; în acest proces este implicat direct şi viitorul beneficiar. Urmează încheierea contractului de leasing şi cumpărarea bunului de către societatea de leasing în vederea punerii lui la dispoziţia beneficiarului. Pentru utilizarea bunului, beneficiarul va plăti societăţii de leasing costul, sub forma de rate eşalonate pe perioada de valabilitate a contractului. De regulă, la sfârşitul perioadei de închiriere, beneficiarul are o tripla opşiune: să prelungească contractul; să-l abandoneze; să cumpere bunul la valoarea reziduală. În tranzacţiile internaţionale se cunosc mai multe forme ale leasing-ului.Dacă se ia în considerare poziţia furnizorului în contractul de leasing, se disting următoarele forme: - leasing direct, realizat prin încheierea contractului între producătorul exportator şi utilizatorul bunului care face obiectul operaţiunii, finanţarea fiind făcută de către furnizor; - leasing indirect, ce presupune existenta societăţilor specializate de leasing, care preiau funcţia de creditare, pe cea de prestare de servicii, precum şi asumarea riscurilor ce decurg din aceste operaţiuni. În funţtie de conţinutul ratei de leasing raportată la preţul de export, în practică s-au individualizat operaţiunile de leasing financiar şi cele de leasing funcţional. Garanţiile bancare Tranzacţiile comerciale internaţionale se caracterizează prin intensitatea aparte a riscului contractual, care se manifestă în egală măsură pentru exportator, cât şi pentru importator. Ca atare pe de o parte,



cumpărătorul de mărfuri şi servicii este interesat să se acopere împotriva riscului de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiei pe care şi-o asumă prin contract vânzătorul prin solicitarea unei garanţii de prestaţii din partea unei bănci. Pe de altă parte, vânzăţorul va solicita o garantie de securitate a plăţii, pentru acoperirea riscului de neefectuare a plăţii de către cumpărător, atunci când modalitatea de plată utilizată nu oferă, ea însăşi, o astfel acoperire. Scrisoarea de garanţie bancară este un angajament scris asumat de o bancă în favoarea unei persoane, denumită beneficiar, de a plăti acestuia o suma de bani, în cazul în care o altă persoană, denumită ordonator, în contul căreia se emite garanţia, nu a onorat o anumită obligaţie asumata printr-un contract fata de beneficiarul garantiei. Obligatia garantata de banca se poate referi la livrarea de marfă, prestarea de servicii sau efectuarea de plăti. Mai putem regăsi aici deşi foarte puţin utilizate Avansul pe documente de mărfuri, Avansul în valută, Avansul bancar prin cesiunea de creanţe. Economii si plasamente Pe piaţa financiară o societate comercială are acces la o serie de produse de economisire şi plasamente ce îi oferă posibilitatea de a-şi valorifica resursele la un nivel superior contului curent. Economiile şi plasamentele sunt de fapt fonduri plasate la termen , sau la vedere, cu avantajul garantării lor , în limita plafonului stabilit de lege, de Fondul de Garantare a depozitelor constituite de persoanele juridice. Regăsim aici o serie de produse cum ar fi : Depozitul la termen- ce poate fi constituit pe o durată de la 30 zile la 3 ani cu dobânzi plătibile la scadenţă în lei sau valută (EUR, USD, GBP, RON), cu posibilitatea reânnoirii automate sau la cerere. Certificatul de depozit- poate proteja economiile împotriva inflaţiei, produs ce este achiziţionat la un pret de cumpărare, şi valorificat după o perioadă de timp stabilită, la cerere. Trebuie remarcat faptul că aceste produse sunt mai puţin solicitate şi achiziţionate pe piaţa financiară de o întreprindere din categoria IMM-urilor cu o vechime relativ mică de funcţionare. Accesarea fondurilor structurale Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România a beneficiat de 19,7 miliarde EURO, prin instrumentele structurale. Datorită faptului că aceste fonduri sunt de aproape 4 ori mai mari decât cele furnizate de fondurile de preaderare, propunerile de proiecte depuse au şanse mult mai mari să fie finanţate. Condiţia pentru acestlucru o reprezintă promovarea unor proiecte de bună calitate, care să rezolve problemele economice sau culturale ale societăţii , propuneri de proiecte eligibile pentru aceste fonduri. Programele de finanţare ce au fost accesate înainte de aderarea la Uniunea Europeană şi nu au fost folosite integral pot fi finalizate conform proiectului prezentat la început. Putem regăsi proiecte de finanţare, de programe cum ar fi FERMIERUL , cofinanţări SAPARD, cofinanţări FGCR. Un rol important îl ocupă aici şi ANIMMC, FNGCIMM, FGCR, FEI, BEI . Gama de produse în sectorul persoane juridice OPERATIUNI CURENTE CONTUL CURENT Un produs bancar de bază care oferă acces la toate produsele şi serviciile din portofoliul BRD-Groupe Société Générale şi care permite accesul la: * Transferuri între conturile deschise la BRD * Transferuri către conturi deschise la o altă bancă din România sau din străinătate * Operaţiuni de schimb valutar * Depunere de numerar la oricare dintre ghişeele băncii . CARDUL Pentru plata cheltuielilor de deplasare şi protocol efectuate în România sau în străinătate, BRD vă propune o gamă de carduri alături de un întreg pachet de servicii gratuite de asistenţă şi asigurare pe parcursul călătoriilor:



Asigurare medicală obligatorie în cazul călătoriilor în străinătate; asigurare în caz de accident pe parcursul deplasărilor, în România sau în străinătate, cu mijloace de transport public (avion, tren); asigurare în cazul întârzierii bagajelor sau a cursei aeriene Asistenţă în timpul voiajului : asistenţă medicală, transport medical de urgenţă, repatriere medicală după spitalizare sau tratament, asistenţă legală în cazul unui accident petrecut pe durata deplasării în străinătate. VISA BUSINESS - card bancar de debit ataşat unui cont curent în RON sau USD , emis sub însemnele VISA INTERNATIONAL poate fi folosit pe teritoriul României sau în străinătate. MASTERCARD BUSINESS în EUR-carduri de debit destinate persoanelor juridice sau persoanelor fizice autorizate, utilizabile în ţară şi străinătate. Cardurile oferă independenţă şi libertate de mişcare prin accesul la reţeaua naţionala şi internaţională de bancomate şi comercianţi acceptanţi; siguranţa şi confort prin eliminarea grijilor legate de transportul de numerar prin utilizarea unui mijloc de plată practic şi modern; informare permanentă asupra situaţiei contului de card; pot oferi confortul unei rezerve de sume sub formă de limită de creditare (în baza semnării unui contract). Permit : -cumpărare de bunuri şi servicii de la comercianţii acceptanţi ; -retragere de numerar de la reţeaua de bancomate, 24 de ore din 24, 7 zile din 7 , sau de la ghişeele comerciale ; -plata facturilor pentru utilităţi :telefonie mobilă: Orange, Vodafone, Cosmote; energie electrică, gaze naturale ; -transferuri de sume la orice ghişeu al băncii ; -consultarea soldului de card la ATM-uri BRD_GSG ; -consultarea soldurilor prin accesarea serviciului VOCALIS ; -transmiterea lunară a extrasului de cont ; -serviciu de asistenţă telefonică ; - opţional servicii de tip mobile banking prin MOBILIS :plata facturilor de utilităţi pentru acei facturieri cu care banca are încheiate acorduri de debitare directă a conturilor ; ACCEPTARE DE CARDURI-presupune încasarea contravalorii produselor sau serviciilor într-un mod cât mai sigur şi mai modern , oferă clienţilor societăţilor comerciale posibilitatea de a efectua trazacţii prin intermediul cardurilor VISA şi MASTERCARD în lei sau în devize la terminale POS BRD instalate în propriile locaţii comerciale, lucru ce atrage o serie de avantaje: *O modalitate automatizată şi securizată de încasare a veniturilor din vânzări *Creşterea volumului de vânzări prin atragerea de noi clienţi care nu îşi vor mai limita cumpărăturile la banii din portofel, ci la disponibilul din cont. În prezent în România existã peste 5 milioane de posesori de carduri *Atragerea de noi clienţi (angajaţi ai firmelor care au încheiat convenţii de plată a salariului pe card, oameni de afaceri, turişti străini etc.) şi fidelizarea acestora prin oferirea unor servicii suplimentare înaintea concurenţei. *Campaniile promoţionale organizate de bancî pe tot parcursul anului, în scopul promovării acestui instrument de plată în rândul posesorilor de carduri *Tarife competitive adaptate obiectului dumneavoastră de activitate *Desfăşurarea tranzacţiilor în condiţii de maximă siguranţă (eliminarea banilor falşi, furtului etc.) *Reducerea costurilor legate de gestionarea numerarului (transport, manipulare, securitate etc.) *Creşterea gradului de operativitate în procesul de vânzare *Procesarea rapidă a operaţiunilor *Un întreg pachet de servicii gratuite: instalarea/ întreţinerea echipamentului ; acces permanent, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la centrul de autorizări vocale; sprijin din partea unor echipe specializate, responsabile pentru buna funcţionare a acestui serviciu; asistenţă telefonică pentru orice informaţii suplimentare referitoare la acest servici Cu ajutorul unui terminal electronic de plată adaptat şi a unui imprinter manual (echipament de rezervã) societăţile comerciale pot beneficia de o modalitate automatizată şi securizată de încasare a veniturilor din vânzări E-COMMERCE



Un terminal virtual de plata adaptat nevoilor comertului modern on-line, reprezintă o modalitate automatizată şi securizată de încasare a veniturilor din vânzări , compatibilă cu standardele 3-D Secure recomandate de VISA şi MasterCard - Verified by VISA şi MasterCard SecureCode. Asigura reducerea riscurilor de fraudă şi neplată a comenzilor, ofera acces la sistemul de acceptare a plăţilor online şi procesarea completă a tranzacţiilor de comerţ electronic achitate prin card E-PAYMENT Asigură acces la sistemul de acceptare a plăţilor online, procesarea completă a tranzacţiilor de comerţ electronic achitate prin card, asistenţă pentru implementarea soluţiei de comerţ electronic, verificare comenzi prin aplicare de filtre antifraudă. Asistenţa 24 ore din 24, 7 zile din 7 prin e-mail şi telefon pentru cumpărătorii dumneavoastră pe teme legate de plăţi online oferă în acelaşi timp un suport profesionist pentru asigurarea desfăşurării într-un mod optim a afacerii societăţilor comerciale online . PLATA SALARIILOR IN CONT Optând pentru serviciul de plată a salariilor în conturile curente deschise la BRD compania oferă angajaţilor săi posibilitatea accesării salariului lunar prin intermediul cardurilor Maestro şi Visa Classic ataşate conturilor. Societatea elimină riscurile pe care le presupun transportul şi manipularea numerarului şi câştiga timp. Întregul proces de gestionare a salariilor angajaţiilor companiei devine mai rapid şi mai simplu. Astfel, drepturile salariale ale fiecăruia dintre angajaţi vor putea fi transferate în conturile curente ale acestora printr-o singură operaţiune necesitând un efort minim din partea întreprinderii. Se transmite un ordin de plată global şi sei remite băncii un borderou centralizator cu sumele pentru fiecare posesor, banca va efectua operaţiunea de alimentare a conturilor salariaţilor firmei în aceeaşi zi. În acelaşi timp creşte gradul de confidenţialitate al salariilor angajaţilor firmei, aceştia putând intra în posesia banilor în condiţii de maximă discreţie şi siguranţă. PLATILE PROGRAMATE reprezintă o modalitate simpla şi comodă de efectuare a transferurilor periodice astfel: *Transferul unei sume constante *Transferul integral al soldului unui cont curent *Transferul excedentului faţă de o anumită limită a soldului unui cont curent *Periodicitatea cu care se efectuează transferurile poate fi : zilnică, săptămânală, bilunară, lunară. Se caracterizează prin operativitate banca ocupându-se de operaţiunile societătii efectuând automat transferurile, în termenii stabiliţi, conform contractului încheiat; economie de timp scutindu-se din timpul necesar deplasărilor succesive la ghişeele băncii pentru efectuarea de ordine de plată periodice şi eventualele inconveniente ce pot apărea (aglomeraţie, trafic...); comoditate firma fiind scutită de grija plăţilor sistematice. SIMPLIS FACTURI-serviciul de încasare a facturilor prin intermediul canalelor bancare. Simplis Facturi este o modalitate ce permite societăţii în calitate de facturier-furnizor de servicii, utilităţi sau societăţii de asigurare/reasigurare- să dea posibilitatea abonaţilor săi persoane fizice sau juridice ce sunt concomitent şi clienti ai BRD să-şi achite facturile emise. Pentru societatea FACTURIER acest lucru are avantajul de a: -dezvolta canalele alternative de încasare a facturilor -fideliza abonaţii prin oferirea unor modalităţi simple şi comode de plată a facturilor de servicii/utilităţi Modalităţi de plata a facturilor: La ghişeele băncii dotate cu cititoare de cod de bare prin : numerar sau ordin de plată . Prin reţeaua de ATM-uri a băncii 24 ore din 24 prin două modalităţi: cu cod abonat tastat de client sau cu cod abonat predefinit (necesită aderarea abonaţilor în prealabil la bancă. La POS-urile instalate la comercianţii acceptanţi şi/sau la unităţile băncii, dotate cu cititoare de cod de bare care permit plata prin : card sau numerar Prin serviciul Simplis Debit din contul curent . Prin Mobilis – abonaţii firmei au posibilitatea plăţii facturii prin intermediul telefonului mobil conectat pe baza de abonament la Orange, dintr-un cont curent în lei deschis la BRD. Prin BRD-NET - clienţii societăţii cu cont curent în lei îşi pot plăti facturile printr-un ordin de plată electronic via internet.



Prin VOCALIS - printr-un ordin de plată verbal dat de către client consilierului telemarketing prin intermediul telefonului fix . Avantajele pe care le ofera acest produs persoanaei juridice sunt: încasarea globală a facturilor emise, o mai bună gestiune a trezoreriei, accesibilitatea în timp scurt la ansamblul fondurilor încasate, elminarea costurilor de gestiune şi manipulare a numerarului ,degrevarea propriilor ghişee de aglomeraţia inerentă fidelizarea clientelei prin oferirea unor canale alternative de plată . BANCA LA DISTANTA BRD NET Prin BRD-NET, serviciul de Internet Banking destinat persoanelor fizice autorizate PFA se pot realiza operaţiuni bancare fără a mai cheltui banii pe benzină până la bancă şi fără a mai pierde timpul necesar deplasării la bancă sau ghişeele furnizorilor de utilităţi. Soluţia pe care BRD o propune este complet mobilă, accesul fiind posibil de pe orice calculator, fără a fi nevoit să se realizeze instalarea unor programe suplimentare.Comunicaţia cu banca se realizează folosind protocolul de securitate SSL 128 biţi, acesta fiind în prezent cel mai puternic standard de securitate ce asigură confidenţialitatea şi integritatea datelor vehiculate prin Internet. Brd-net ofera urmatoarele avantaje : -se pot realiza transferuri între conturile proprii; plăţi către beneficiari; -se pot obtine informaţii referitoare la soldul conturilor personale; se pot consulta detaliile operaţiunilor efectuate pe conturi consultarea soldurilor conturilor este gratuită; -majoritatea viramentelor beneficiază de comisioane reduse; -banca furnizează informaţii utile despre produsele şi serviciile sale şi reţeaua de unităţi ; BRD OFFICE Prin inermediul acestui serviciu se poate beneficia de facilităţile BRD NET combinate cu complexitatea operatiunilor oferite de MULTIX. Astfel se pot astfel : -realiza transferuri între conturile proprii, indiferent de valuta în care sunt deschise; -realiza plăţi în lei şi valută către beneficiari cu conturi deschise la orice bancă din România sau din străinătate; -crea depozite la termen cu capitalizarea dobânzii în LEI, EURO, USD sau GBP; -transmite ordine de schimb valutar la un curs afişat pe site-ul www.brdoffice.ro; -consulta informaţii referitoare la soldul conturilor societăţii; -consulta detaliile operaţiunilor efectuate pe conturi; -defini beneficiarii operaţiunilor direct de pe site; -consultarea soldurilor conturilor este gratuită ; -majoritatea viramentelor beneficiază de comisioane reduse ; -se pot plăt electronic obligaţiile vamale simplificând procesul de vămuire a mărfurilor; -angajaţii societăţii pot dispune de serviciul BRD@ffice în cadrul aceluiaşi abonament; putând acorda drepturi de acces şi de semnătură diferenţiate ; -banca furnizează informaţii utile despre produsele şi serviciile sale şi reţeaua de unităţi ; -societatea beneficiaza gratuit de consiliere avizată din partea unui interlocutor BRD specializat, care stă la dispoziţia clientilor pentru asistenţă tehnică, apelând Help Desk, serviciu disponibil permanent ; CASH MANAGEMENT DOMESTIC MULTIX Multix -instrument de gestiune a conturilor bancare, ce permite stabilirea unei legături permanente cu banca şi efectuarea unei game diverse de operaţiuni fără a mai fi nevoie de deplasarea la sediile BRD, beneficiind de un ansamblu complet de servicii de cash management. Acest serviciu permite: -Exportul / Importul de datele în/din format MultiX pentru ordine de plată simple şi multiple ; -Schimbul de informaţii mult mai rapid în comparaţie cu cel efectuat pe suport de hârtie ; -Gestiunea facila a informaţiilor; -Reducerilor aplicate asupra comisioanelor bancare; -Emiterea de ordine de plată în valută; -Crerea de ordine de plată în aşteptare pe staţia de lucru ; -Folosirea de ordine de plată deja completate şi crearea altor noi printr-o simplă modificare ;



-Utilizarea bazelor de date pentru beneficiari ; PACHET DE BAZA-MULTIX-START include: Extrase de cont: vizualizarea extraselor de cont şi detaliile operaţiunilor, imprimarea extraselor dorite, existenta unei baze de date cu toate operaţiunile desfăşurate prin conturile deschise la BRD (din momentul instalării) ,listarea tranzacţiilor conform unei selecţii stabilite de către societate (în funcţie de sumă, beneficiari, dată, număr cont etc.), vizualizarea soldurilor conturilor, precum şi totaluri ale încasărilor şi plăţilor, căutarea rapida şi uşoara a unor anumite operaţiuni, în baza de date Informaţii bancare : cursuri de schimb BNR, BRD, rate dobânzi, comunicate ,analize. Ordine de plată în lei :emiterea de ordine de plată simple în le, efecturea a mai multor tipuri de plăţi: pentru bugetul de stat, transferuri şi plăţi urgente ;trimiterea la bancă a unor viramente post-datate (ce se vor efectua doar în ziua indicată ), crearea de ordine de plată în aşteptare pe staţia de lucru, folosirea unor ordine de plată deja completate şi crearea de noi ordine de plată printr-o simplă modificare, utilizarea bazelor de date pentru beneficiari. Semnatura electronica securizată : operaţiunile bancare se derulează în condiţii de maximă securitate,cinci nivele de semnătură electronică fiind concepute pentru a asigura o conexiune fără riscuri cu banca. Modulul de baza poate fi suplimentat cu încă doua module opţionale şi atrage dupa sine gratuitatea pentru orice alt modul atasat ulterior. OPŢIUNI SUPLIMENTALE LA PACHETUL DE BAZĂ OP IN VALUTA-transmiterea de ordine de plata in valuta ORDINE DE PLATA MULTIPLE-gruparea mai multor ordine de plata intr-unul singur LIMITA DE SEMNĂTURA-parametrizarea limitelor pentru sumele autorizate, ntroducerea de utilizatori diferiţi, stabilirea de valori diferite, ca limită de semnatură, pentru utilizatori diferiţi . FOREX- efectuarea de schimburi valutare prin MULTIX : iniţierea de operaţiuni de schimb valutar la cursuri standard sau negociate, efectuarea de operaţiuni de schimb la vedere şi la termen, preluarea cursurilor de schimb actualizate direct de la server, economie de timp şi costuri reduse, fiind eliminată deplasarea la bancă . E-VAMA-confirmarea electronică a obligatilor vamale, plata electronica a obligaţiilor vamale, simplificarea procesului de vămuire, prin eliminarea deplasării la bancă, reducerea timpului şi a costurilor legate de operaţiunile de vămuire, coordonarea momentului plăţii cu cel al intrării mărfurilor în vamă . INTRADAY ORAR- reactualizarea extraselor de cont pe timpul zilei( actualizarea rapidă a informaţiilor de cont, aferente tranzacţiilor de ultimă oră) DPE PRINT-listare şi gestionare (arhivare, selecţie, etc) a formularelor DPE (Dispoziţie de Plată Externa) SOGECASH INTERNATIONAL INFOSWIFT SI ORDERS RECEIVED Cu Sogecash International InfoSWIFT se poate urmări şi gestiona rapid şi eficient, de la un sediu situat în afara ţării, operaţiunile efectuate în conturile deschise la BRD-Groupe Societe Generale. Societatea dispune de ansamblul de informaţii necesare derulării activităţii,recepţionarea zilnică a extraselor pentru conturile deschise la BRD-Groupe Societe Generale. BRD poate transmite aceste informaţii la orice bancă din lume conectată la reţeaua SWIFT. Ramâne la latidunea societătii să aleagă banca unde doreste să recepţioneze tipurile de mesaje standard : -transmiterea viramentelor (MT101) -soldul conturilor (MT950) -soldul şi rulajele conturilor (MT940) Cu Sogecash International Orders Received firma poate transmite, de la un sediu aflat în afara ţării, instrucţiunile de plată în format standardizat SWIFT (MT101). Se recepţioneaza zilnic extrase pentru conturile deschise la BRD-Groupe Société Générale. BRD poate transmite aceste informaţii la orice bancă din lume conectată la reţeaua SWIFT. FINANTAREA ACTIVITATII CURENTE Nevoi de Trezorerie CREDIT PE CONTRACT



Credit pe termen scurt - maxim 12 luni - destinat finanţării unui contract comercial de desfacere, inclusiv la export. Acoperă cheltuielile de aprovizionare, producţie, desfacere aferente contractului creditat beneficiind de :- flexibilitate de rambursare corelată cu programul de încasare a creanţelor -desfăşurarea activităţii curente fără întreruperi -o analiză rapidă a dosarului de credit CREDIT SEZONIER Credit pe termen scurt - maxim 12 luni - destinat finanţării activităţilor cu caracter sezonier. Dacă activitatea într-un sector de activitate particular, care impune constrângeri sezoniere în derularea ciclului de producţie, BRD susţine aceasta afacere printr-un credit, menit să asigure finanţarea stocurilor de materii prime, a activităţilor specifice. DESCOPERIT DE CONT Destinat finanţării situaţiei globale a trezoreriei societăţii care este prin natura ei fluctuantă şi uneori insuficientă pentru a acoperi singură nevoile legate de desfăşurarea activităţii curente. Prin intermediul descoperitului de cont se poate asigura finanţarea necesarului de capital de lucru. DESCOPERIT DE CONT TEMPORAR (TEHNIC) Special adaptat nevoilor legate de acoperirea lipsei temporare de numerar generate de decalajului temporar/accidental intervenit între încasări şi plăţi, întârzieri în încasarea mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate, acest credit este acordat pe un termen de până la 30 de zile. Cu ajutorul lui, se poate realiza acoperirea unor nevoi temporare de fonduri, justificate pe baza unor documente (facturi, ordine de plată în lei, ordine de cumpărare-vânzare de valută, mesaje SWIFT). GARANŢII BANCARE Puternică datorită expertizei sale recunoscute şi parteneriatului său cu o reţea importantă de factori corespondenţi din străinătate. BRD-Groupe Société Générale poate sprijini relaţiile comerciale cu partenerii clientilor ei persoane juridice, prin emiterea tuturor tipurilor de scrisori de garanţiei bancară. Scrisorile de garanţie bancară pe care le oferă relaxează situaţia trezoreriei şi a cheltuielilor financiare, permiţând amânarea unei plăţi , sau evitarea imobilizării unor fonduri. Scrisori de garanţie bancarã de bunã platã şi/sau executie- Garanţiile solicitate la eliberarea acestor SGB-uri pot fi depozite în lei/valută constituite şi/sau ipoteci, gaj, titluri de valoare, de o valoare egală cu valoarea scrisorii de garantie. Atât valoarea SGB cât şi durata ei de valabilitate este aceea care reiese din documentele de contract ( durata de execuţie a lucrărilor, respectiv a livrărilor şi perioada de garanţie a lucrărilor; durata proiectării şi durata executiei investiţiei prevăzute prin proiectele de contracte; durata de restituire a avansului prevăzută în contract şi în graficul de eşalonare a restituirii avansului. Scrisori de garanţie bancarã de participare la licitaţii –Garanţiile solicitate la eliberarea acestei scrisori de garanţie bancară pot fi depozite în lei/valută şi/sau cesiuni de creanţe. Termenul de valabilitate este egal cu durata de valabilitate a ofertei care este prevazută în documentele licitaţiei. Valoarea SGB este stabilită conform cererii de ofertă. Scrisori de garanţie bancară pentru dezvoltarea unei activităţi reglementate- Garanţiile solicitate la eliberarea acestor SGB-uri pot fi depozite în lei/valută constituite şi/sau ipoteci, gaj, titluri de valoare, de o valoare egală cu valoarea scrisorii de garantie. Pot fi Scrisori de garanţie bancarã de bună execuţie a licenţelor de export la produse supuse regimului de contingentare ; Scrisori de garanţie bancarã privind instituirea licenţei de turism ; Scrisori de garanţie bancarã pentru plata taxelor vamale şi a celor aferente importurilor temporare sau în tranzit ; Scrisori de garanţie bancarã de returnare a avansului Scrisori de garanţie bancarã de bunã platã a unui credit Scrisori de garanţie bancarã de bunã platã în favoarea Sogelease CREDITE PENTRU EXPORT



Credit de Export - asigura finantarea cheltielilor de aprovizionare productie si desfacere pentru prodctia destinata exportului, putand finanta in procent de 100% valoarea cheltuielilor aferente contractului de export creditat in conditii de dobanda atractive. Credit pe termen scurt - maxim 12 luni - în funcţie de durata ciclului de producţie, de data scadenţei prevăzută în contractul de export sau de durata de livrare a mărfurilor. Creditul pentru export vă asigură împreună cu celelalte fonduri pe care le deţineţi resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de aprovizionare, producţie şi desfacere a mărfurilor destinate exportului şi pentru încasarea contravalorii produselor exportate SCONTAREA CREANTELOR SCADENTE LA TERMEN SI SECURIZATE PRIN Acreditive irevocabile Scontarea acreditivelor irevocabile cu plata la termen este o operaţiune de finanţare pe termen scurt, prin care banca plateste, contra documentelor acceptate la plată, valoarea netă (valoarea nominală minus scont şi comision de aranjament) a creanţelor rezultate din acreditive irevocabile cu plata la termen. Exportul dumneavoastră pe bază de credit devine tranzacţie cash pentru că banca finanţează tranzacţia în proporţie de 100%; eliminand operaţiunile legate de administrarea şi încasarea creanţelor; Nu este necesară constituirea de garanţii reale. ACREDITIV DOCUMENTAR Pentru a proteja contra diferitelor tipuri de riscuri (comerciale, financiare, politice) care pot interveni într-o tranzacţie comercială (de export/import), banca recomandă societăţilor comerciale cel mai sigur instrument de plată şi garantare, care oferă o protecţie echilibrată exportatorilor şi importatorilor: acreditivul documentar pentru importator, acreditivul asigură primirea mărfurilor şi/sau prestarea serviciilor în conformitate cu documentele solicitate în cadrul acreditivului. acreditivul documentar pentru exportator, acreditivul garantează că se va încasa plata contravalorii mărfurilor livrate/serviciilor prestate, dacă se prezentă documente strict conforme cu cerinţele acreditivului. acreditiv documentar irevocabil, care asigură:- acoperirea riscurilor comerciale acreditiv documentar irevocabil şi confirmat, care asigură : -acoperireariscurilorcomerciale - acoperirea riscului de insolvabilitate a băncii emitente - acoperirea riscului de ţară - politice şi de transfer, în cazul în care banca confirmatoare se află în altă ţară decât cea a băncii emitente În funcţie de prevederile contractuale, puteţi opta pentru acreditivul utilizabil prin:plată la vedere, plată la termen (diferată), acceptare, negociere. Acreditiv Stand-by- un instrument de protecţie contra riscurilor potenţiale ale comerţului internaţional, care îmbină avantajele unei scrisori de garanţie bancară cu cele ale unui acreditiv documentar. Pentru importator, acreditivul stand-by asigură restituirea avansului de către exportator, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor sale contractuale. Pentru exportator există garanţia că va încasa plata contravalorii mărfurilor livrate / serviciilor prestate, dacă importatorul nu plăteşte. Acreditiv stand-by irevocabil Acreditiv stand-by irevocabil şi confirmat GARANTII BANCARE INTERNATIONALE Un instrument de garantare a îndeplinirii obligaţiilor contractuale, scrisoarea de garanţie bancară, putând reduce riscurile legate de tranzacţiile internaţionale şi putând optimiza fluxurile de trezorerie (prin amânarea unei plăţi, obţinerea unui avans înainte de livrare, deblocarea unor fonduri sau contractarea unui credit). In aceasta gama se regasesc: Scrisori de garanţie bancarã de participare la licitaţie Scrisori de garanţie bancarã de bună execuţie



Scrisori de garanţie bancarã de returnare a avansului Scrisori de garanţie bancarã de restituire a reţinerilor monetare Scrisori de garanţie bancarã de bună plată (a unui contract, inclusiv de leasing; a ratelor la un credit FINANŢAREA CREANŢELOR DIN ACTIVITATEA DE EXPORT Transformarea unei încasări la termen într-o încasare la vedere, eliminarea riscului privind fluctuaţia ratei dobânzii şi îmbunătăţirea cash-flow-ul societăţii, se poate realiza prin utilizarea serviciile specializate de finanţare a vânzărilor externe cu plata la termen materializate în acreditive irevocabile sau în efecte de comerţ avalizate (cambii şi bilete la ordin) şi BRD GSG poate să finanţeze exportul, în proporţie de 100%, fără a solicita garanţii reale societaţilor. Sunt modalităţi simple de finanţare pe termen scurt, prin care banca plăteşte, contra documentelor acceptate la plată, valoarea netă (valoarea nominală minus scont şi comision de aranjament) a acestor creanţe Scontare Efecte de Comerţ Avalizate Dacă firma deţine în portofoliu o creanţă materializată printr-un efect de comerţ avalizat de către o bancă, scontarea este modalitatea cea mai directă de finanţare a acesteia. Scontarea este operaţiunea de finanţare pe termen scurt, prin care BRD plateşte, în momentul primirii confirmarii autentificarii avalului, valoarea netă (valoarea nominală minus scont si comision de aranjament) a creanţelor rezultate din efecte de comerţ în valută avalizate. Avantaje : exportul societăţii pe bază de credit devine tranzacţie cash pentru că BRD finanţează tranzacţia în proporţie de 100%; gestionarea eficienta a trezoreriei prin mobilizarea creanţelor din export; eliminarea operaţiunile legate de administrarea şi încasarea creanţelor; nu este necesară constituirea de garanţii reale. Factoring de export cu regres În calitate de membru Factors Chain International (FCI), BRD - Groupe Société Générale poate apela la o reţea vastă de societăţi de factoring corespondente din întreaga lume şi în baza colaborării cu acestea vă pune la dispoziţie un pachet de servicii înglobat în produsul factoring de export cu regres-Factorul de import corespondent implicat alături de BRD - Groupe Société Générale în derularea operaţiunilor se ocupă de colectarea creanţelor de la importatori. Finanţare Facturi Nu se mai aşteaptă scadenţa facturilor, ci se poate beneficia imediat de lichidităţile necesare reluării ciclului de producţie. BRD – Groupe Societe Generale finanţează la cerere, în maxim 24 de ore, în general 85% din contravaloarea facturilor în cadrul limitelor aprobate pentru fiecare relaţie comercială, mai puţin comisioanele cuvenite băncii. Diferenţa se restituie în momentul încasării integrale a facturilor de catre bancă. Disponibilităţile astfel obţinute pot fi utilizate fără a se indica o destinaţie anume a sumelor. Administrare Creanţe Presupune gestionarea facturilor societăţii printr-un management eficient al creanţelor care să poată permite reducerea cheltuielilor şi timpului alocat acestui scop prin preluarea creanţelor în contabilitatea BRD - Groupe Société Générale, urmărirea acestora pe fiecare debitor şi realizarea, pentru firma a unor raportări în care se reflectă creanţele în sold, situaţia periodică a facturilor şi modul de stingere al acestora. Avantaje :economie în cheltuielile cu personalul ,reducerea cheltuielilor administrative(poştă, telefon, fax ),reducerea timpului acordat de dumneavoastră acestor probleme Colectare Creanţe Colectarea mai bună respectiv încasări mai rapide şi implicit costuri de finanţare mai reduseutilizând serviciul de colectare a creanţelor, procedură prin care se urmăreşte încasarea creanţelor de la debitori (atenţionări scrise sau/şi telefonice). Oferă posibilitatea de a se putea focaliza atenţia pe producţie şi vânzări şi nu pe urmărirea încasării creanţelor. Preluarea Riscului de Neplată a Debitorilor Pentru a putea asigura împotriva neplăţii facturilor emise şi să elimine pierderile din creanţe nerecuperate, BRD - Groupe Societe Generale poate prelua pentru firma în cadrul Contractului de factoring, riscul de neplată a debitorilor (cu excepţia litigiilor comerciale), despăgubind integral pentru creanţele acoperite la risc, după un anumit număr de zile de la data scadenţei facturilor.



În felul acesta, societăţile se pot baza pe siguranţa încasărilor pentru facturile acoperite la risc de neplată şi nedisputate comercial . Finanţarea activităţii curente agricole Credit pe termen scurt dedicat producatorilor de floarea soarelui, rapita si/sau soia In cazul unei companii de depozitare sau fabrică de ulei şi în cazul existenţei unor contracte de cumpărare a seminţelor oleaginoase de la producătorii agricoli deja încheiate sau un producător de plante oleoproteaginoase ce are încheiat un contract de valorificare a seminţelor cu una din marile companii de depozitare sau fabrici de ulei ,pentru ca lipsa temporară de fonduri să nu mai constituie o problemă pentru activităţile curente, BRD oferă în condiţii flexibile şi avantajoase credite pentru finanţarea culturii plantelor oleoproteaginoase cu avantaje ca :posibilitatea alegerii perioadei de creditare şi a tipului de rambursare ,posibilitatea de a obţine garantarea de către FGCR în proporţie de până la 50% din credit, posibilitatea de a beneficia de o alocaţie bugetară de 10% din valoarea creditelor contractate pentru finanţarea culturilor de floarea soarelui, respectiv de 5% pentru culturile de soia nemodificată genetic Credit pe termen scurt pentru campaniile agricole Se acordă pentru campanile agricole atât pentru cereale, fructe, legume, cât şi pentru plante tehnice. O companie de depozitare sau fabrică de prelucrare cu contracte încheiate de cumpărare a recoltei de la producătorii agricoli, sau un producător agricol cu contract de valorificare a recoltei cu una din marile companii de depozitare sau fabrici de prelucrare, încheiat deja, pentru ca lipsa temporară de fonduri să nu mai constituie o problemă pentru activităţile curente, BRD poate oferi în condiţii flexibile şi avantajoase credite pentru finanţarea culturilor agricole, cu posibilitatea alegerii perioadei de creditare şi a tipului de rambursare, cu posibilitatea de a beneficia de o amânare la plată a ratei şi a dobânzii de până la 10 luni şi de a obţine garantarea de către FGCR în proporţie de până la 50% din credit* , sau cu posibilitatea de a beneficia de o alocaţie bugetară de până la 15% din valoarea creditelor contractate pentru finanţarea culturilor . FINANTAREA INVESTITIILOR Credite pentru Investiţii Achiziţionarea de echipamente mai performante sau de un nou sediu, în funcţie de proiectele de dezvoltare ale firmei, aceasta poate alege finanţările avantajoase şi flexibile prin BRD, între mai multe variante de finanţare în funcţie de profilul firmei, natura proiectului pe care îl aveţi în vedere şi garanţiile de care dispune.14

14 www.intranet.brd



Tematica de aprofundare: numai format ppt

1. Comportamentul investitorului potential a. Modelul clasic al lui Markovitz; b. Modelul diagonal de selecţie al lui W. Sharpe (CAPM); c. Teoria arbitrajării pieţelor (APT) a lui S. Ross.

2. Teoria Principal Agent –Financial Agency Theory 3. Ierarhizarea surselor de finantare 4. Modele de diagnostic fnanciar;

a. Cantitative: Metoda scorurilor;Modelul lui Altman, Conan Holder b. Calitative:Sisteme expert si retele neruonale in diagnostic financiar

7. Model grila de examinare 1. O companie-tinta potentiala a unei preluari ostile recurge la FUZIUNEA PRIN… …,pentru a mari riscul cumparatorului potential. 2. Identificati Avantajele/Dezavantajele diversificării internaţionale : -creşterea profiturilor potentiale A/D -creşterea volatilităţii portofoliului A/D -diversificarea riscului de piaţă A/D - confruntarea cu riscul de curs A/D - diferentele culturale A/D 3. Asociati urmatoarele itemuri( a, b si 1,2,3): Firma Achizitoare-Firma Tinta din dilema cumparatorului in cazul unei achizitii : a.FT de succes la pret ridicat b.FT cu oportunitati ,dar dificultati financiare

1.FA detine Know how si nu dispune de Market Knowledge 2.FA doreste intrarea si expansiunea pe piata tinta a FT

3.FA detine resurse financiare suficiente 5. Structura financiară a capitalurilor proprii interne şi externe şi a capitalurilor împrumutate determină economii fiscale pe măsura creşterii/scăderii ratei îndatorării. 6. Decizia de finanţare depinde exclusiv de firma A/F 7. Singura cale posibilă de reducere a costului capitalurilor este aceea de a creşte ponderea investitorilor care cer o remunerare mai Mică/ Mare a capitalurilor lor 8. Costul procurării capitalului este unicul criteriu de selecţie al surselor de finanţare A/F 9.Asociati următoarele noţiuni a. finantare indirecta. b. finantare directa c emisiune de titluri d. creditare . 10. Împrumuturi supradimensionate conduc la creşterea/reducerea influenţei creditorilor asupra firmei. 11. Asociaţi notiunile : a. Dobânzile b. Dividendele c. capital împrumutat d. capital subscris



12. Lichiditatea o reprezintă capacitatea unei organizaţii de a face faţă datoriilor pe termen scurt/lung. 13. Rata lichidităţii generale trebuie analizata împreuna cu viteza de rotaţie a ………….. 14. Pentru creditori, raportarea datoriilor la capital propriu este/ nu este mai semnificativa dacit raportarea la total active. 15. Rata de solvabilitate indică ponderea datoriei pe termen lung/scurt în capitalul propriu 16. Capitalul propriu este sinonim cu valoarea investiţiei A/F 17. Cea mai relevantă măsură a rentabilităţii capitalului propriu resimţite de acţionari se obţine prin actualizarea şirurilor de Dividende previzionate / Venituri/ Cheltuieli actualizate.

18. Rata de discontare utilizată în ecuaţia VAN ia în calcul dimensiunea financiară a investiţiei A/F

19. Precizaţi semnificaţia următoarelor noţiuni economice:Eficacitatea si eficienţa gradul în care sunt îndeplinite anumite obiective E/e; mărimea resurselor utilizate E/e 20. Identificaţi următoarele strategii de abordare a riscului cu semnificaţia acestora: a. Controlul, b. Transferul, c. Diversificarea, d. Împărţirea, e. Evitarea, f. Acceptul

• Diversificarea – distribuirea riscului în mai multe sarcini şi activităţi pentru a reduce riscul în ansamblu, a evita pierderile sau eşecul total al unui obiectiv.

• Controlul – planificarea de acţiuni de prevenire, depistare şi eliminare a activităţilor dăunătoare şi promovarea a celor promiţătoare.

• Împărţirea – dirijarea unei părţi de risc către un partener cum ar fi un asigurator sau un prestator de servicii.

• Transferul – transferul riscului în totalitate către o parte contractată, cum ar fi un partener care instalează, întreţine şi asigură un utilaj.

• Acceptul – acceptarea existenţei unui risc pentru a evita o cheltuială mai mare decât ar putea cauza producerea riscului.

• Evitarea – reconceperea activităţii pentru a evita un risc eminent şi netolerant. O anumită activitate este abandonată sau nu va fi începută,deoarece riscul asociat este mult prea mare şi ar putea distruge compania.

1. reconceperea activităţii pentru a evita un risc eminent 2. distribuirea riscului în mai multe sarcini şi activităţi 3. planificarea de acţiuni de prevenire, depistare şi eliminare a activităţilor dăunătoare şi

susţinere a celor promiţătoare. 4. dirijarea unei părţi de risc către un partener 5. transferul riscului în totalitate către o parte contractată, 6. evitarea unei pierderi mai mari decât ar putea cauza producerea riscului.

21. Identificaţi efectele sinergice Operaţionale/Financiare din cele enumerate mai jos: creşterea lichidităţilor firmei, O/F creşterea câştigurilor pe acţiune, O/F economiile de gamă, O/F diversificarea internaţională a portofoliului de active financiare O/F economiile de scală, O/F inovaţiile de scală, diversificarea, O/F creşterea economică, O/F



finanţarea, O/F adaptarea mai eficientă la nevoile consumatorilor, O/F potenţarea lanţului de valoare O/F 25. Tabloul de bord echilibrat conţine numai indicatori financiari A/F 26. Singura cale posibilă de reducere a costului capitalurilor este aceea de a scădea ponderea investitorilor care cer o remunerare mai Mică/ Mare a capitalurilor lor 27. Finanţarea achiziţiei de către cumparatorul potenţial devine dificila când compania ţinta este 29. Rata de discontare utilizată în ecuaţia VAN nu ia în calcul dimensiunea financiară a investiţiei A/F

Bibliografie


Bibliografie Altman, E.I. – “Financial Rations, Discriminant Analysis and Prediction of Corporale Bankruptcy”, Journal of Finance, 1968 Altman, E. I. (1993): Corporate Financial Distress and Bankruptcy, Second Edition, John Wiley&Sons, Inc.-USA. Foster, G. (1986): Financial Statement Analysis, Prentice-Hall, Englewood Cliffs (N.J.) Gabas Trigo, F. (1990): Técnicas actuales de análisis contable. Evaluación de la solvencia empresarial. Instituto de Contabilidad y Auditoría de Cuentas, Madrid. Jones, F.J. (1987): Current techniques in bankruptcy prediction, Journal of Accounting Literature. Laffarga , J.; Pina, V ( 1995): La utilidad del análisis multivariante para evaluar la gestión continuada de las empresas, Revista Española de Financiación y Contabilidad, vol. XXIV, nº 84, abril-junio. Lee, Ch. F. (1985): Financial Analysis and Planning: Theory and Application, Addison-Wesley, Reading (Mass.). Ana, Gh. – Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001 Bacicore J., Boquist J., Milbourn T., Thakor A. - The Search for Best Financial Performance Measure, Financial Analyst Journal, 1997; Basno C., Dardac N., Floricel C. – “Monedă, Credit, Bănci”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1995; Bran Paul – “Relaţii valutar – financiare internaţionale”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1990; Diaconescu Mariana – “Bănci, Sisteme de Plăţi, Riscuri”, Editura Economică, Bucureşti, 1999; Bruhn, Manfred, Orientarea spre clienţi. Temelia afacerii de succes, Editura Economică, Bucureşti, 2001 Cateora, Ph., „International Marketing, seventh edition”, Richard Irwin Inc., SUA, 1990. Cetina, Iuliana, Marketing financiar-bancar, Editura Economica, Bucureşti, 2005 Channon, D. F. (1991): Strategia bancara globala, Editura Diaz de Santos, Madrid Chirca Valentin Titus Managementul relaţiei cu clienţii în sistemul bancar din România Editura Economică Bucureşti,2006 Dedu, V. : -„Managementul bancar”, Editura Sildan 94, 1996 Dumitrescu Luigi, Marketingul serviciilor, Editura Imago, Sibiu, 1998 Demetrescu M. C., Modelul consumatorului şi decizia de cumpărare, Marketing nr. 1, 1998.

Bibliografie


Dobrescu, E. - Tranziţia în România: abordări econometrice, Editura Economică, Bucureşti, 2002; Eldenburg, Leslie G., and Susan K. Wolcott. Cost Management:Measuring, Monitoring, and Motivating Performance. John Wiley & Sons, 2004. Freixas, X. J.C. Rochet, “Economía Bancaria”, Antoni Bosch editor, 1999. Fabozzi, F.J.; Modigliani, F. y Ferri, M.G. (1996): Mercados e instituciones financieras. Editorial Prentice Hall. Hitt, Michael, Stewart Black, and Lyman Porter. Management. Prentice Hall. 2005. Horngren, Charles T., Gary L. Sundem, and William O. Stratton. Introduction to Management Accounting. Prentice Hall, 2005. Hurduzeu, Gh., Achiziţiile de firme pe piaţa de capital, Editura Economică, 2002 Lumby, S., Jones, C. – Corporate Finance: Theory and Practice, 7th edition, Thomson High Holborn House, London, 2003; Imireanu Mihai-Gheorghe 1995: Tehnica şi practica operatiunilor bancare,Ed Tribuna economica Isărescu Mugur – “Sistemul bancar în România; Evoluţii recente şi perspective. Reforma sistemului financiar şi integrarea europeană, Banca Naţională a României”, Bucureşti, iunie 1996. Mishkin, F. “Prudential Supervision: Why is it Important and what are the Issues?”, Working Paper 7926, National Bureau of Economic Research, 2002. (www.nber.org/papers/w7926) Mishkin, F. y E. Eakins, “Financial Markets and Institutions”, Addison-Wesley Longman Inc. 3rd. edition, 1999. Rasmussen, Nils H., and Christopher J. Eichom. Budgeting: Technology, Trends, Software Selections, and Implementation. John Wiley & Sons, 2004. Robbins, Stephen P., and David A. DeCenzo. Fundamentals of Management. Prentice Hall, 2005. L. Roxin : -„Gestiunea riscurilor bancare” , Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2004 Saunders , A., “Financial Institutions Management”, 3rd. Ed., McGraw-Hill, 2000. Robinson, S. (1995) : Financial Management, Pitman Publishing, London.

Bibliografie


Schneider, Susan C.; Barsoux, Jean-Louis, „Managing across cultures”, Pretice Hall, 1997. Weygandt, Jerry J., Donald E. Kieso, and Paul D. Kimmel. Managerial Accounting: Tools for Business Decision Making. John Wiley & Sons, 2005. Whitten, David A., and Kim Cameron. Developing Managemen Skills. Prentice Hall, 2005. Managing Risk to Enhance Stakeholder Value. This booklet was prepared by the Financial Management Accounting Committee (FMAC) of IFAC. Copies of this paper may be downloaded free of charge from the IFAC website at www.ifac.org and from the CIMA website at www.cimaglobal.com. Hard copies are available from CIMA Publishing on: 0208 849 2277/2229/2270 or www.cimapublishing.com Copyright © November 2002 by the International Federation of Accountants and the Chartered Institute of Management Accountants. Value Creation, Risk Management and Real Options. The Burgundy Reports are written by CIRANO© 2003 Marcel Boyer, Peter Christoffersen, Pierre Lasserre et Andrey Pavlov

Management Financiar Bancar Gianita Bleoju

Documents

Transcript of Management Financiar Bancar Gianita Bleoju