MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL -...

86
UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINȚE ECONOMICE CONSTANŢA PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs Conf. univ. dr. Laura PATACHE

Transcript of MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL -...

Page 1: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINȚE ECONOMICE CONSTANŢA

PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT

MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT

ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018

MANAGEMENT ANTREPRENORIAL

- Suport de curs –

Conf. univ. dr. Laura PATACHE

Page 2: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

2

Cuprins

Introducere 3

1. Antreprenoriatul şi antreprenorul 5

1.1 Conceptele de antreprenor şi antreprenoriat

1.2 Mituri despre antreprenori

5

11

2. Identificarea şi analiza oportunităţilor 14

2.1 Factorii mediului extern care influenţează antreprenoriatul

2.2 Surse pentru o bună idee de afacere

2.3 Recunoaşterea şi analiza oportunităţilor existente. Ocean roşu; ocean albastru

15

17

21

3. Caracteristici ale IMM-urilor şi particularităţile funcţiilor managementului

3.1 Întreprinderea ca sistem

3.2 Obiectivele întreprinderii

3.3 Dimensiunea întreprinderilor şi tipologia acestora

3.4 Particularităţile funcţiilor managementului în IMM-uri

27

28

30

32

34

4. Constituirea şi formalităţile necesare înmatriculării societăţilor comerciale

4.1 Forme juridice de organizare a afacerii

4.2 Formalităţile necesare înregistrării persoanei fizice autorizate, întreprinderii

individuale şi întreprinderii familiale

4.3 Regimul juridic al persoanelor fizice autorizate, al întreprinzătorilor titulari ai

întreprinderilor individuale şi al întreprinderilor familiale

4.4 Constituirea societăţilor comerciale şi formalităţile necesare înmatriculării

acestora

37

37

42

48

5. Planificarea afacerii

5.1 Planul de afaceri

5.2 Necesitatea unui studiu de fezabilitate pentru materializarea ideii de afaceri

63

63

72

6. Marketingul antreprenorial şi planul de marketing

6.1 Marketingul antreprenorial

6.2 Conceperea planului de marketing

74

74

79

Bibliografie 84

Page 3: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

3

Introducere

Importanţa procesului antreprenorial într-o ţară este foarte mare prin prisma efectelor pe

care acesta le are asupra economiei ţării respective. În ţările în care fenomenul antreprenorial

este puternic, acest lucru este reflectat într-o bunăstare mai mare pentru cetăţenii acelei ţări.

Antreprenoriatul este o sursă de inovare şi schimbare, şi ca atare stimulează creşterea

productivităţii şi a competitivităţii economice. Antreprenoriatul este strâns legat de cunoştinţe

şi flexibilitate, doi factori care au câştigat o nouă semnificaţie ca sursă a competitivităţii într-o

economie mondială din ce în ce mai globalizată. Odată cu schimbările tehnologice şi cu

intensificarea concurenţei mondiale aduse de globalizare şi de liberalizarea economică,

ipoteza că încurajarea spiritului antreprenorial reprezintă încurajarea competitivităţii unei ţări,

azi pare mai valabil decât oricând.

La nivel european și nu numai, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt considerate

ca reprezentând un factor cheie pentru creștere economică, inovare, ocupare a forței de muncă

și integrare socială. Flexibilitatea și adaptabilitatea sectorului IMM sunt trăsături esențiale

pentru depășirea perioadelor de criză economică. Recunoscând importanța crucială a IMM în

dezvoltarea economică, Uniunea Europeană a adoptat în 2008 inițiativa Small Business Act,

prin care se conturează o agendă strategică menită să creeze un climat propice IMM şi să

permită potenţarea energiilor antreprenoriale la nivel european. Accentul pe antreprenoriat şi

pe rolul IMM este reluat în strategia Europa 2020, prin care se doreşte deschiderea corectă a

pieţei unice pentru micii antreprenori. În cazul României, politica publică recunoaşte

importanţa IMM, existând instrumente variate de sprijin, atât direct, prin fonduri naţionale şi

europene, cât şi indirect, prin conturarea unui cadru de reglementare favorabil.

În orice economie, încurajarea apariţiei şi dezvoltării de noi afaceri, de IMM-uri, este

importantă, deoarece:

generează cea mai mare parte a produselor şi serviciilor necesare consumatorilor din

cadrul unei ţări;

oferă un număr însemnat de locuri de muncă pentru locuitorii ţării respective;

contribuie semnificativ la valoarea adăugată brută a economiei UE;

reprezintă peste 90% din numărul total de întreprinderi din foarte multe ţări;

în economiile dezvoltate, în care nivelul de trai al populaţiei este ridicat, numărul şi

puterea economică a IMM-urilor este mare;

nivelul de trai al cetăţenilor depinde de nivelul rezultatelor obţinute de IMM-urile din

ţara respectivă;

contribuie la susţinerea mecanismului concurenţial. IMM-urile creează premise de

dezvoltare de noi produse şi servicii, de calitate mai bună şi la preţuri mai mici;

răspund rapid nevoilor consumatorilor. Datorită flexibilităţii şi adaptabilităţii mai mari

a IMM-urilor, acestea se îndreaptă rapid spre nişele pieţei;

spiritul creativ-inovativ se manifestă în condiţii optime în cadrul IMM-urilor;

ritmul de dezvoltare a IMM-urilor, este mai rapid decât cel al firmelor mari. In special

dinamismul firmelor mici create de întreprinzători inovatori imprimă un ritm rapid de

dezvoltare a IMM-urilor;

contribuie, uneori în proporţii mari, la realizarea de produse destinate exportului;

Page 4: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

4

au o contribuţie importantă la obţinerea veniturilor bugetare prin impozitele şi taxele

pe care IMM-urile alături de celelalte organizaţii le plătesc;

sunt esenţiale pentru existenţa şi funcţionarea firmelor mari cărora le furnizează o

parte importantă din subansamblele necesare realizării producţiei. Legătura există şi în

sens invers, adică multe din produsele finite realizate sau serviciile prestate de marile

întreprinderi au clienţi din zona IMM-urilor.

Mediul de afaceri s-a îmbunătățit, dar prezintă în continuare o serie de deficiențe, astfel că

deși între 2011 și 2016 competitivitatea României s-a îmbunătățit în mod semnificativ, țara

noastră se află pe locul 36 în clasamentul Băncii Mondiale privind climatul favorabil

afacerilor („Doing Business”) pentru 2017 și a căzut de pe locul 53 pe locul 62 în Raportul

privind competitivitatea la nivel mondial („Global Competitiveness Report”).

Page 5: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

5

1. ANTREPRENORIATUL ŞI ANTREPRENORUL

Antreprenoriatul este o sursă de inovare şi schimbare, şi ca atare stimulează creşterea

productivităţii şi a competitivităţii economice.

Majoritatea cercetărilor economice, psihologice şi sociologice punctează faptul că

spiritul antreprenorial este un proces şi nu un fenomen static.

Antreprenorul este acea persoană capabilă să învingă obstacolele pentru punerea în

practică a unei idei inovatoare în sectorul noilor produse şi al noilor servicii.

Întreprinzătorul este persoana care iniţiază o nouă afacere, fie în cadrul unei afaceri

desfăşurate, fie iniţiază un proces de schimbare radicală.

1.1 Conceptele de antreprenor şi antreprenoriat

Conceptul de antreprenor reprezintă, în sens larg, numele dat în teoria economică

proprietarului-manager al unei firme. Webster’s Third New International Dictionary (1961)

defineşte antreprenorul ca fiind „cel care deţine, organizează, conduce şi îşi asuma riscul

afacerii”.

Jean Marie Toulouse, o specialistă canadiană, afirmă că antreprenorul sau

întreprinzătorul este o persoană care creează o nouă întreprindere.

Prima folosire a termenului de întreprinzător într-un context economic este atribuită lui

Richard Cantillion. Cantillion într-o carte publicată în 1755 defineşte întreprinzătorul ca fiind

agentul care cumpără factori de producţie pentru a-i combina în produse destinate vânzării pe

piaţă, în condiţiile în care cheltuielile sunt cunoscute şi certe, iar veniturile necunoscute şi

incerte. Incertitudinea venitului rezidă în faptul ca nu poate fi cunoscută pe deplin cererea

pieţei.

Un alt om de ştiinţă care aduce o contribuţie importantă în dezvoltarea conceptului de

întreprinzător este Jean Baptiste Say. Acesta a fost şi întreprinzător, ceea ce i-a permis o mai

bună înţelegere a acestei activităţi. El consideră că antreprenorul trebuie să posede judecată,

perseverenţă, precum şi o înţelegere a lumii şi a afacerilor. El trebuie să estimeze cu o precizie

tolerabilă importanţa produselor, nivelul probabil al cererii şi factorii de producţie necesari la

un moment dat; pe de altă parte, el trebuie să cumpere materii prime, să-şi asigure forţa de

muncă, să-şi identifice clienţii, acordând o atenţie deosebită economiei şi ordinii; într-un

cuvânt, el trebuie să posede arta controlului şi administraţiei. Say insistă asupra necesităţii

afirmării simultane a acestor calităţi ca o condiţie a succesului în afaceri. Dacă oricare din

calităţile de mai sus ar lipsi, atunci activitatea întreprinzătorului ar putea eşua.

O altă mare contribuţie în aprofundarea conceptului de antreprenor şi a rolului acestuia

a fost realizată de Schumpeter (1954). Cuvântul cheie în opera acestuia referitoare la

antreprenor este inovaţia, cele două concepte practic suprapunându-se în opera sa. El

consideră că antreprenorul este persoana care realizează un nou produs sau un nou proces de

producţie, printr-o nouă combinaţie a factorilor de producţie, în esenţă, printr-o inovaţie.

În “Inovaţia şi sistemul antreprenorial” (l986) Peter Drucker afirmă: “Întreprinzătorii

inovează. Inovaţia este instrumentul specific al sistemului antreprenorial. Este actul care

înzestrează mijloacele cu o nouă capacitate de a crea bogăţie...Întreprinzătorii de succes,

oricare ar fi motivaţia lor individuală – fie bani, fie putere, fie curiozitate sau dorinţă de faimă

Page 6: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

6

şi recunoaştere -, încearcă să creeze valoare şi să aducă o contribuţie. ... Ei încearcă să creeze

valori noi şi diferite şi satisfacţii noi şi deosebite, să transforme un material într-un mijloc, sau

să contribuie la mijloacele existente într-o configuraţie nouă şi mai productivă.”

Un demers interesant încearcă şi Marius Ghenea în cartea „Antreprenoriat”, carte

apărută, în 2011, la Editura Universul Juridic, Bucureşti. El încearcă să definească

antreprenoriatul pornind de la explicaţiile prezentate în DEX.

Termenul antreprenorial provine din cuvântul francez care se scrie la fel iar antreprenor,

conform DEX-ului, reprezintă „persoana care conduce o antrepriză”.

Autorul constată cu surpriză că termenul nu este explicat la înţelesul lui complet şi

corect. Autorul concluzionează “iată cât de puţin este cunoscut acest concept în România,

dacă nu îl găsim (cu o definiţie corectă) nici măcar în dicţionar.“

Calităţile unui antreprenor de succes în concepţia lui Marius Ghenea sunt:

- viziune;

- inteligenţă şi creativitate;

- cunoaşterea domeniului de activitate;

- perseverenţă şi determinare;

- charismă şi persuasiune;

- să poată lua decizii rapid şi eficient;

- să găsească soluţii acolo unde sunt probleme;

- fler antreprenorial;

- gândire pozitivă;

- pasiune pentru propria afacere;

- etică profesională;

- încredere în oameni;

- atitudine.

Pe lângă toate aceste calităţi, întreprinzătorii de succes trebuie să posede şi o mare

putere de muncă precum şi o stare de sănătate care să le permită realizarea unor eforturi

substanţiale în ceea ce priveşte consolidarea afacerii, mai ales în perioada de început a

acesteia.

Într-o lume a schimbărilor extrem de rapide ca cea din zilele noastre, în care lupta

pentru supravieţuire pe piaţă este atât de acerbă, există o caracteristică deosebit de importantă

care trebuie să fie specifică organizaţiilor. Aceasta este flexibilitatea. Numai având o mare

flexibilitate o organizaţie poate face faţă cu succes ritmului tot mai accelerat al schimbărilor

din mediul ambiant.

Micile afaceri create de antreprenori au demonstrat în timp că sunt mult mai flexibile

decât întreprinderile mari.

Antreprenorii sunt cei care reuşesc prin calităţile lor personale, prin capacitatea lor

creativă şi inovativă, prins multele schimbări implementate să facă ca ritmul de dezvoltare al

întreprinderilor mici şi mijlocii să fie atât de rapid în întreaga lume.

Trei dintre cele mai frecvente roluri funcţionale menţionate ale antreprenorilor sunt

asociate cu principalele şcoli de gândire cu privire la antreprenoriat1:

1 United Nations Conference on Trade and Development, Entrepreneurship and Economic Development: The

Empretrec Showcase, Geneva 2005, http://unctad.org/en/Docs/webiteteb20043_en.pdf , pag. 4.

Page 7: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

7

�Căutarea riscului: antreprenorii descrişi de Cantillon sau Knight doresc să-şi asume

riscurile asociate cu incertitudine

€ Inovare: antreprenorii descrişi de Schumpeter grăbesc generarea, diseminarea şi

punerea în aplicare a ideilor inovatoare

€ Căutarea oportunităţii: antreprenorii descrişi de Kizner identifică oportunităţi şi

reuşesc să obţină profit din acestea.

O definiţie operaţională a antreprenoriatului care sintetizează cu succes rolurile

funcţionale ale antreprenorilor este cea a lui Wennekers şi Thurik (1999): “... capacitatea şi

voinţa manifestată a indivizilor, pe cont propriu, în echipe din interiorul şi din afara

organizaţiilor existente, de a percepe şi de a crea noi oportunităţi economice (produse noi, noi

metode de producţie, noi scheme de organizare şi noi combinaţii produs-piaţă) şi de a

introduce ideile lor pe piaţă, în ciuda incertitudinii şi a altor obstacole, prin luarea deciziilor

cu privire la amplasarea, forma şi utilizarea resurselor şi instituţiilor.”2

Incertitudinea este expresia caracterului incomplet, aproximativ, al informaţiilor cu

privire la factorii de influenţă conjugată şi la consecinţele acţiunii lor în timp şi spaţiu.

Care ar fi o definiţie, cât mai exactă, a conceptului de incertitudine? În ciuda faptului că

incertitudinea a primit o atenţie considerabilă din partea cercetătorilor ştiinţelor sociale,

gradul de conceptualizare şi operaţionalizare diferă pe fiecare segment al ştiinţelor sociale.

Statutul conceptului de incertitudine în cadrul ştiinţelor sociale este mai degrabă unul

ambiguu. Ambiguitatea acestui concept are mai multe surse.

O primă sursă este faptul că fiecare sector al ştiinţelor sociale a dezvoltat o definiţie şi

un aparat conceptual pentru caracterizarea incertitudinii specifice ştiinţei respective. De aceea

nu există o definiţie unitară a conceptului de incertitudine. Se poate vorbi mai degrabă despre

o serie de incertitudini definite în mod specific în cadrul diferitelor ştiinţe: economie,

psihologie, sociologie, teoria organizaţiilor, administraţie publică.

A doua sursă de ambiguitate este poziţia acordată incertitudinii în cadrul diverselor

teorii sau studii empirice provenite din ştiinţele sociale. Astfel, se disting abordări care

plasează incertitudinea ca variabilă independentă (explicativă), abordări care plasează

incertitudinea ca variabilă dependentă (de explicat), sau abordări care plasează incertitudinea,

simultan, ca variabilă dependentă şi independentă.

Incertitudinea ca variabilă dependentă a primit relativ puţină atenţie în cadrul ştiinţelor

sociale.

În cazul ştiinţei economice, incertitudinea este considerată o variabilă independentă,

deoarece în modelarea comportamentelor agenţilor economici incertitudinea este considerată

o variabilă dată, care influenţează în mod obiectiv deciziile producătorilor şi consumatorilor

privind nivelul investiţiilor de capital, plasarea economiilor, formarea instituţiilor specifice

pieţei, etc..

Al doilea economist, după Richard Cantillon, care a adus o contribuţie însemnată în

şcoala de gândire antreprenorială în lucrarea sa „Tratat de economie politică”(publicat în

1803), J.B. Say, poziţionează antreprenorul în centrul tuturor activităţilor economice, atât

poducţie cât şi distribuţie a bunurilor şi serviciilor destinate consumului, suprapunând

2 Wennekers, Sander, and Roy Thurik (1999). Linking entrepreneurship and economic growth. Small Business

Economics13: 27–55, pag.46-47.

Page 8: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

8

funcţiile antreprenorului cu cele ale managerului. Riscul este adus în atenţie în opera lui Say :

Orice activitate antreprenorială are în sine probabilitatea eşecului. Antreprenorul îşi poate

pierde averea şi într-o anumită măsură reputaţia.

Schumpeter, spre deosebire de Say, nu îl consideră pe antreprenor ca fiind şi directorul

întreprinderii. De asemenea, pune accentul pe inovare şi combinarea resurselor scriind că

antreprenorul trebuie să fie suficient de puternic pentru a înota împotriva curentului societăţii

în care trăieşte.

Ceea ce îl deosebeşte pe Schumpeter de înaintaşii lui este ideea conform căreia nu este

necesar ca întreprinzătorul să posede şi avere, punând accentul pe inovaţie, ţine cont de

abilitatea organizaţiei de a se susţine singură. El face o diferenţă între antreprenor şi

management şi între antreprenoriat şi funcţiile managementului.

În ceea ce priveşte antreprenorul, sunt prezentate în continuare câteva definiţii:

Definiţia 1: Antreprenorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, îşi

asumă responsabilitatea iniţierii acesteia şi obţine resursele necesare pentru începerea

activităţii.

Definiţia 2: Antreprenorul este persoana care îşi asumă riscurile conducerii unei afaceri.

Definiţia 3: Antreprenorul este cel care gestionează resursele necesare funcţionării unei

afaceri bazate pe inovaţie.

Definiţia 4: Antreprenorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care,

în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice,

organizează o societate comercială în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ, în

scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din

vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă.

Astfel, antreprenorul este o persoană care iniţiază şi derulează un set de activităţi

caracterizate de risc şi inovare cu scopul de a obţine satisfacţii materiale şi personale.

Termenii de „întreprinzător” şi „întreprindere” au fost explicaţi, definiţi şi prin Legea

nr.133/19993 pentru a fi corect utilizaţi în compararea întreprinderilor, atât în aplicarea actului

respectiv, cât şi în statistici şi alte reglementări legale. Astfel: „Întreprinzătorul este o

persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu

alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială,

denumită în continuare întreprindere, în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ.”

„Prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice,

autonomă patrimonială şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ,

în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii,

din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă”.

3 Legea privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi

mijlocii, publicată în Monitorul Of. al României nr. 349/1999

Page 9: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

9

Cea mai menţionată lucrare din literatura de specialitate vizând antreprenoriatul este

articolul publicat în 1947: „The Creative Response in Economic History4” (Răspunsul creativ

în istoria economică) a lui J. A. Schumpeter, deşi autorul a analizat antreprenoriatul încă din

1911 în cartea intitulată „The Theory of Economic Development: An Inquiry Into Profits,

Capital, Credit, Interest, and the Business Cycle” (Teoria dezvoltării economice: o anchetă

asupra profiturilor, capitalului, creditului, dobânzii şi ciclului economic). J.B. Say este cel

care a făcut pentru prima oară distincţia între abilitatea „ştiinţifică” şi spiritul/abilitatea

„antreprenorială”.

Antreprenorul trebuie să-şi conducă propria afacere. Aşadar, toate calităţile şi abilităţile

unui manager de succes îi sunt necesare. Numărul specialiştilor care au identificat şi au

descris calităţile şi abilităţile necesare unui antreprenor de succes de-a lungul timpului este

foarte mare.

Considerăm că un antreprenor de succes ar trebui să aibă următoarele calităţi şi

abilităţi:5

1.Dorinţa de realizare. Persoana care doreşte să-şi creeze propria firmă este un om de

acţiune. El doreşte să exploateze orice ocazii i se oferă, este atras de provocări şi doreşte să

muncească din greu pentru a reuşi în viaţă. Cel ce doreşte să reuşească, face acest lucru din

dorinţa de a demonstra pe de o parte sieşi că poate să facă ceva mai bun decât altcineva, iar pe

de altă parte să arate celorlalţi valoarea lui, pentru a câştiga respectul şi recunoaşterea lor. Cei

care au psihologia antreprenorului îşi stabilesc obiective pe care să le poată duce la

îndeplinire, care să le dea satisfacţie şi să le ofere posibilitatea de a arăta celor din jur că au

reuşit. Desigur, din totalul populaţiei numai o mică parte simt o atracţie pentru provocările

vieţii, simt dorinţa de a face ceva nou, inedit, de a crea ceva.

2.Autocontrolul. Când o persoană reuşeşte într-o acţiune, aceasta consideră că rezultatul

se datorează fie forţelor proprii, fie capacităţii şi stăruinţelor lor, fie ajutorului pe care l-a

primit de la cei din jur, fie norocului. Când un om crede că poate cu propriile forţe, capacităţi

şi stăruinţe să determine în mare măsură obţinerea succesului, adică când crede în autocontrol,

el dispune de o calitate importantă pentru a fi un antreprenor de succes. De obicei, oamenii

care cred în autocontrol uită mai repede nereuşitele lor.

3.Rezistenţa la greutăţi. Antreprenorul este un optimist şi orice obstacol pe care-l

întâlneşte îl consideră o provocare pentru calităţile şi capacităţile sale. Obstacolele îl fac să-şi

mărească eforturile pentru a le putea depăşi.

Antreprenorii cred în puterea lor de a influenţa mersul evenimentelor. Astfel, o trăsătură

importantă a antreprenorilor de succes este că au o mare rezistenţă la greutăţile pe care le

întâmpină, dovedind perseverenţă în urmărirea realizării obiectivelor pe care şi le-au stabilit.

Desigur, uneori perseverenţă poate deveni încăpăţânare în a realiza ceea ce ţi-ai propus în

ciuda tuturor piedicilor. Cu toate acestea, antreprenorul nu trebuie să-şi fixeze obiective

superioare forţelor sale. Foarte multe cazuri de eşec în afaceri se datorează acestui lucru.

Evaluarea obiectivă a posibilităţilor şi capacităţilor personale este un factor important pentru

succesul în afaceri.

4 Schumpeter A. Joseph (1947), The Creative Response in Economic History, The Journal of Economic History,

vol.7, nr.2, pag.149-159 5 Son Liana, Bazele procesului antreprenorial, URL:http://bcomm.ro/elgg/file/download/339

Page 10: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

10

4.Responsabilitatea. Persoana care dispune de calităţile prezentate mai sus este o

persoană responsabilă. Antreprenorul are un puternic simţ al responsabilităţii faptelor sale. El

răspunde de toate deciziile luate în legătură cu înfiinţarea afacerii, cu dezvoltarea ei viitoare,

răspunde de eventualele lipsuri sau greşeli care vor apare în funcţionarea firmei.

Un antreprenor dă dovadă de responsabilitate şi în situaţia în care ajunge la concluzia că

nu poate găsi nici o soluţie la problemele care au apărut în firma sa. Când antreprenorul, în

urma unor eforturi considerabile de rezolvare a problemelor cu care se confruntă, consideră că

este necesar să solicite ajutorul specialiştilor, dă dovadă şi de o bună autocunoaştere. Nu este

un dezastru să nu poţi rezolva o problemă. Trist este când nu te străduieşti să o rezolvi şi când

nu admiţi că nu o poţi rezolva singur. În asemenea cazuri trebuie să te adresezi şi să ceri

ajutorul unui specialist în problematica respectivă.

5.Capacitatea de comunicare. O importantă calitate a unui antreprenor e succes este

deţinerea unei bune capacităţi de comunicare cu cei din jur.

Antreprenorul trebuie să fie amabil, să aibă capacitatea de a-i asculta pe ceilalţi şi de a

putea să le accepte caracterul şi capriciile. Nu se poate obţine sprijinul angajaţilor şi

colaborarea lor la rezolvarea rapidă a problemelor ce apar în firmă, cu atât mai mult

stimularea spiritului lor creator-inovator, dacă atitudinea antreprenorului este una de

superioritate, independenţă şi lipsă de comunicare. Autoritatea excesivă şi insultarea

angajaţilor contribuie, de asemenea, la tensionarea relaţiilor cu angajaţii. Deţinerea unei bune

capacităţi de comunicare de către antreprenor este necesară şi relaţiilor cu furnizorii, cu

clienţii, cu bancherii, cu alte persoane din exteriorul organizaţiei.

6.Asumarea riscurilor medii, calculate. Antreprenorul nu este un jucător al jocurilor de

noroc. El este dispus să preia riscuri medii pe care se străduieşte să le micşoreze cât poate.

Preferă să-şi stabilească obiective realiste pe care le poate îndeplini. Dacă îşi asumă anumite

riscuri preferă pe cât posibil să fie riscuri care să poată fi calculate şi reasigurate.

Antreprenorii de succes sunt realişti, nu-şi supraestimează posibilităţile. Desigur, ceea

ce pentru un antreprenor, care şi-a evaluat cu grijă riscurile, reprezintă un risc acceptat şi

controlat, pentru cei din jurul său, lipsiţi de evaluarea făcută de antreprenor, acesta poate

apărea ca un aventurier care riscă totul, asumându-şi riscuri considerabile. Cercetările

efectuate pe antreprenori de succes arată că aceştia, departe de a risca nebuneşte, sunt nişte

persoane care evaluează cu mult discernământ riscurile implicate de acţiunile lor. Deşi de

multe ori, ei nu pot explica cu claritate cum fac acest lucru, invocând uneori inspiraţia, acelaşi

cercetări arată că, în realitate, ei şi-au dezvoltat o anumită paradigmă cu privire la afacerea lor

şi la mediul în care se desfăşoară activităţile lor de afaceri. Această paradigmă este cea care le

permite să evalueze mult mai realist decât ceilalţi situaţia în care se află ei şi firma lor, şi să ia

decizii de acţiune care apar ca riscante unui outsider.

7.Adaptabilitatea. Antreprenorul, când întâmpină greutăţi pe care nu le-a anticipat, nu

renunţă la planul său şi încearcă să se adapteze din mers noilor condiţii. În special în zilele

noastre, când ritmul schimbărilor din mediu ambiant este deosebit de accelerat, nici nu mai

putem vorbi de succes în afaceri dacă antreprenorul nu dispune de o mare capacitate de

adaptare. Mai mult decât atât, antreprenorul trebuie să aibă capacitatea de a anticipa tendinţele

mediului de afaceri. Adaptabilitatea alături de viziune reprezintă ingrediente preţioase în

alcătuirea profilului unui antreprenor. Subliniem că adaptabilitatea se referă atât la căile de

Page 11: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

11

atingere a obiectivelor proprii, şi-sau ale firmei, cât şi la natura şi nivelul obiectivelor

respective.

8.Insistenţa. Antreprenorii de succes sunt ambiţioşi, nu renunţă la luptă cu uşurinţă,

sunt deosebit de insistenţi. Îşi mobilizează exemplar eforturile pentru depăşirea greutăţilor şi

reuşita scopului propus, în special când sunt în competiţie cu alţi antreprenori. În special la

începutul afacerii, dorinţa antreprenorul de a-şi dezvolta afacerea îl face să muncească mai

mult şi să fie mai insistent.

9.Capacitatea de organizare. A fi un bun organizator şi un bun manager sunt calităţi

absolut necesare întreprinzătorului de succes. Aceste calităţi sunt necesare deoarece,

antreprenorului:

- stabileşte obiectivele firmei;

- organizează şi conduce activitatea angajaţilor, astfel încât să se ajungă la atingerea

obiectivelor stabilite;

- selecţionează angajaţii;

- numeşte managerii ce conduc diferitele funcţiuni ale firmei;

- se preocupă de dezvoltarea propriei afaceri.

1.2 Mituri despre antreprenori

Mitul 1 – Antreprenorii se nasc, nu se fac.

Realitatea - În timp ce antreprenorii se nasc cu o anumită inteligenţă nativă, un fler pentru a

crea, şi energie, prin ele însele aceste talente sunt ca şi ceramica neformată sau pânza

nepictată. Crearea unui antreprenor se face prin acumularea de abilităţi relevante, know-how,

experienţe, şi contacte pe o perioadă de ani şi include şi doze mari de dezvoltare de sine.

Capacitatea creativă de a imagina şi apoi urmărirea unei oportunităţi este un descendent direct

a cel puţin 10 sau mai mulţi ani de experienţă care conduc la recunoaşterea tiparului.

Mitul 2 – Oricine poate începe o afacere.

Realitatea - Antreprenorii care fac diferenţa între o idee şi o oportunitate, şi care tind destul de

sus, încep afaceri care au o şansă mai bună de succes. Norocul, în măsura în care este

implicat, necesită o bună pregătire. Şi cea mai uşoară parte este să începi. Ceea ce e mai greu

este supravieţuirea, susţinerea, şi clădirea unei afaceri astfel încât fondatorii ei să “culeagă

roadele”. Probabil doar una din 10 până la 20 de afaceri noi care supravieţuieşte cinci ani sau

mai mulţi oferă un câştig de capital pentru fondatori.

Mitul 3 – Antreprenorii sunt jucători de noroc.

Realitatea - Antreprenorii de succes îşi asumă riscuri calculate şi au mare grijă. Ei încearcă să

influenţeze sorţii, de cele mai multe ori prin a-i face pe alţii să împartă riscurile împreună cu

ei şi prin evitarea sau minimalizarea riscurilor dacă au de ales. De cele mai multe ori împart

riscul în părţi mai mici, doar atunci îşi alocă timp sau resurse pentru a determina dacă vor

merge mai departe. Ei nu încearcă în mod deliberat să îşi asume mai multe riscuri, de care

adesea nu este nevoie, nici nu se intimidează în faţa riscurilor care nu pot fi evitate.

Mitul 4 – Antreprenorii vor tot spectacolul pentru ei.

Realitatea - Deţinerea şi derularea întregului spectacol pune efectiv o limită superioară

dezvoltării. Antreprenorii individuali de obicei reuşesc să supravieţuiască. Este extrem de

dificil să creşti o afacere cu potenţial mai mare prin munca unul singur om. Antreprenorii cu

Page 12: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

12

potenţial mai mare îţi creează o echipă, o organizaţie, o companie. De asemenea, 100% din

nimic este nimic, deci, în loc să se ia o bucată mare din tort, ei depun eforturi pentru a face

tortul mai mare.

Mitul 5 – Antreprenorii sunt proprii lor şefi şi sunt complet independenţi.

Realitatea - Antreprenorii sunt departe de a fi independenţi şi trebuie să servească mulţi

stăpâni. Aceste părţi implicate (stakeholders) includ parteneri, investitori, clienţi, furnizori,

creditori, angajaţi, familii, şi aceia fără de care există obligaţii sociale şi comunitare.

Antreprenorii, totuşi, pot face singuri alegeri de care se angajează să răspundă. Este foarte

dificil, şi rar, să se clădească o afacere cu vânzări de peste 1 milion de lei de unul singur.

Mitul 6 – Antreprenorii lucrează mai mult şi mai greu decât managerii din companiile

mari

Realitatea - Nu este nici o dovadă că toţi antreprenorii lucrează mai mult decât substituţii din

corporaţii. Unii da, alţii nu. Unii chiar spun că lucrează mai puţin.

Mitul 7 – Antreprenorii au de a face cu un stres imens şi plătesc un preţ mare pentru

succes.

Realitatea - Nu este nici o îndoială în asta. A fi un antreprenor este stresant şi solicitant. Dar,

nu este nici o dovadă că ar fi mult mai stresant decât numeroase alte roluri profesionale foarte

solicitante, şi antreprenorii îşi găsesc slujba mai satisfăcătoare. Au un sentiment de reuşită,

sunt mai sănătoşi, şi sunt mult mai puţin înclinaţi să se pensioneze decât cei care lucrează

pentru altcineva. De trei ori mai mulţi antreprenori decât manageri de corporaţii au spus că nu

vor să se pensioneze niciodată.

Mitul 8 – Începerea unei afaceri este riscantă şi deseori se termină cu eşec.

Realitatea - Antreprenorii talentaţi şi cu experienţă - deoarece ei urmăresc oportunităţi

atractive şi sunt capabili să atragă persoanele potrivite şi finanţarea necesară şi alte resurse

pentru a face afacerea să meargă - deseori dezvoltă afaceri de succes. În plus, unele afaceri

pot eşua, dar antreprenorii pot merge mai departe. Eşecul este deseori focul care căleşte oţelul

experienţei de învăţare al unui antreprenor.

Mitul 9 – Banii sunt ingredientul cel mai important în demararea unei afaceri.

Realitatea - Dacă talentul şi celelalte ingrediente sunt acolo, banii vor veni, dar nu este sigur

ca dacă un antreprenor are destui bani, el sau ea va reuşi. Banii sunt unul dintre cele mai puţin

importante ingrediente într-o nouă afacere de succes. Banii sunt pentru antreprenor ceea ce

pensula şi vopseaua sunt pentru artist - o unealtă, care, în mâinile bune, poate să creeze

minunăţii. Banii sunt mai degrabă o cale de a ţine scorul, decât un scop în sine. Antreprenorii

se bucură de fiorul competiţiei, şi de fiecare dată, chiar şi după ce a făcut câteva milioane de

lei sau mai mult, un antreprenor va lucra fără răgaz pe baza unei noi viziuni la crearea unei

noi companii.

Mitul 10 – Antreprenorii ar trebui să fie tineri şi energici.

Realitatea - În timp ce aceste calităţi ajută, vârsta nu este o barieră. Vârsta medie a

antreprenorilor care încep afaceri cu potenţial ridicat este de circa 30 de ani, şi sunt

numeroase exemple de antreprenori care încep afaceri la vârsta de 60 de ani. Ceea ce este

critic este să posezi know-how-ul relevant, experienţa, şi contactele care facilitează foarte

mult recunoaşterea şi urmărirea oportunităţii.

Page 13: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

13

Mitul 11 – Antreprenorii sunt motivaţi doar de căutarea succesului financiar.

Realitatea - Antreprenorii care caută afaceri cu potenţial sunt mai atraşi de construirea de

întreprinderi şi realizarea unui câştig de capital de lungă durată decât de bucuria imediată

oferită prin salarii mari şi bonusuri. Un sentiment de reuşită şi realizare personală, de control

al propriului destin, şi realizarea viziunii şi visurilor lor sunt de asemenea motivatori

puternici. Banii sunt văzuţi ca un instrument şi un mod de a ţine socoteala.

Mitul 12 – Antreprenorii vor să aibă control şi putere asupra celorlalţi.

Realitatea - Antreprenorii de succes sunt motivaţi de căutarea responsabilităţii, reuşitei, şi

rezultatelor, şi mai puţin de putere în sine. Ei tind spre un sentiment de reuşită şi de depăşirea

concurentei, şi nu spre o nevoie personală pentru putere exprimată prin dominare şi controlul

asupra celorlalţi. Prin virtutea realizărilor lor, ei pot fi puternici şi influenţi, dar acestea sunt

mai mult rezultate ale procesului antreprenorial decât o forţă motivatoare.

Mitul 13 – Dacă un antreprenor este talentat, succesul va apărea într-un an sau doi.

Realitatea - O maximă veche printre oamenii de afaceri capitaliste spune totul: Lămâile se coc

în doi ani şi jumătate, dar pentru perle este nevoie de şapte sau opt ani. Rareori o afacere nouă

se stabileşte solid în mai puţin de trei sau patru ani.

Mitul 14 – Orice antreprenor cu o idee bună poate să strângă capital pentru o afacere.

Realitatea - Din afacerile antreprenorilor cu idei bune care caută capital pentru afacere, doar 1

până la 3 din 100 sunt finanţate.

Mitul 15 – Dacă un antreprenor are destul capital de început, el sau ea nu poate da greş

Realitatea - Opusul este de regulă adevărat; asta fiind, prea mulţi bani la început deseori

creează euforie şi sindromul copilului răsfăţat. Lipsa de disciplină şi cheltuielile impulsive de

obicei duc spre probleme serioase şi spre eşec.

Page 14: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

14

2. IDENTIFICAREA ŞI ANALIZA OPORTUNITĂŢILOR

Nici o afacere nu poate supravieţui dacă produsele realizate sau serviciile prestate nu

interesează pe nimeni. Ideea de afaceri trebuie găsită pornind şi de la analiza mediului de

afaceri în care viitoarea afacere urmează să funcţioneze.

Orice afacere de succes trebuie să se deruleze în armonie cu mediul de afaceri în care

aceasta funcţionează. Organizaţiile, indiferent de mărimea lor, de complexitatea activităţilor

lor, de particularităţile lor, sunt influenţate de un număr impresionant de factori din mediul de

afaceri. Desigur, influenţa factorilor de mediu asupra organizaţiilor este diferită atât ca mod

de manifestare cât şi ca intensitate. Aceeaşi factori din mediului de afaceri dintr-o zonă şi într-

o anumită perioadă pot exercita o influenţa pozitivă asupra unor organizaţii la fel cum pot

genera influenţe negative asupra altora. Nici intensitatea acţiunilor nu este aceeaşi asupra

tuturor organizaţiilor la fel cum nici măsura în care aceste acţiuni şi influenţe pot fi prevăzute.

Viitorii antreprenori care doresc să creeze o afacere într-un domeniu, într-o zonă,

trebuie să înţeleagă în primul rând mediul de afaceri local, şi apoi pe cel naţional. Mediul

local este format din agenţi economici, (diverşi ca mărime, dimensiune, mod de organizare,

putere financiară), persoane fizice autorizate, instituţii ale statului, gospodării ale populaţiei,

locuitori cu o anumită cultură, şi legăturile care se stabilesc între aceştia.

Mediul de afaceri trebuie înţeles atât înainte cât şi după începerea unei afaceri.

Înainte de a începe o afacere, pentru viitorul antreprenor, mediul este o sursă de

oportunităţi dar şi de constrângeri. În mediu, la un moment dat, există oportunităţi care

aşteaptă să fie descoperite şi valorificate. De ce unii oameni le descoperă şi alţii nu? Pentru că

oamenii diferă în funcţie de:

- nivelul şi posibilităţile de informare;

- cunoştinţele pe care le deţin;

- caracteristicile psihologice;

- nivelul de creativitate;

- abilităţi în abordarea problemelor şi găsirea soluţiilor;

- strategiile folosite pentru a judeca rapid şi eficient.

După crearea afacerii, mediul de afaceri trebuie în continuare analizat şi înţeles

deoarece:

numai cunoscând ansamblul factorilor din mediul de afaceri care influenţează o

organizaţie şi înţelegând mecanismul lor de acţiune putem să identificăm oportun

anumite oportunităţi pe piaţă sau putem să ne ferim de influenţele nefavorabile ale

acestor forţe;

putem să realizam anumite schimbări în cadrul organizaţiei prin care să mărim

capacitatea de adaptare la mediu a acesteia. Aceste schimbări se numesc schimbări de

adaptare sau schimbări reactive. Numai afacerile care reuşesc să se adapteze la

caracteristicile mediului de afaceri pot să se dezvolte în viitor.

cunoscând maniera de exercitare a forţelor din mediu de afaceri putem să anticipăm

evoluţia acestora în viitor şi în acest fel să identificăm posibile schimbări proactive

care odată realizate ar putea să ne confere o mulţime de avantaje;

contribuie la creşterea flexibilităţii micilor afaceri şi automat la creşterea eficienţei lor.

Page 15: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

15

Este important să înţelegem mediul de afaceri şi pentru că prin afacerile care se creează

viitorii antreprenori pot contribui la dezvoltarea economico-socială la nivel local, la

îmbunătăţirea funcţionării unor componente ale mediului, la generarea de noi oportunităţi

pentru afacerile locale. Impactul noilor afaceri asupra dezvoltării locale este deosebit de

puternic judecând după efectele pe care le generează pe plan economic, socio-cultural şi de

mediu:

­ contribuie la valorificarea resurselor locale, unele dintre afaceri valorificând produsele

secundare ale marilor companii;

­ determină schimbări în structura internă a localităţilor urbane sau rurale,

(modernizarea infrastructurii, apariţia/dezvoltarea serviciilor, înnoiri edilitare, etc.);

­ creează locuri de muncă şi stabilizează populaţia, mai ales în mediul rural;

­ contribuie la creşterea nivelului de trai pentru o parte a populaţiei locale, prin creşterea

veniturilor.

2.1 Factorii mediului extern care influenţează antreprenoriatul

Specific perioadei actuale este faptul că mediul ambiant în care trebuie să-şi desfăşoare

activitatea organizaţiile moderne este deosebit de complex şi dinamic. Pentru a putea cunoaşte

şi înţelege maniera prin care acesta influenţează organizaţiile trebuie să cunoaştem fiecare

factor de influenţă

După natura lor, factorii mediului ambiant pot fi grupaţi în şapte categorii:

1) factori economici;

2) factori tehnici şi tehnologici;

3) factori naturali sau ecologici;

4) factori demografici;

5) factori politici;

6) factori juridici;

7) factori socio-culturali.

1) Factorii economici sunt consideraţi ca fiind una din categoriile cele mai importante

ale factorilor de mediu. Includem în această grupă următoarele categorii:

- piaţa internă şi internaţională;

- ritmul de dezvoltare al economiei;

- nivelul de dezvoltare economică cu principala sa componentă puterea de cumpărare a

cetăţenilor;

- potenţialul financiar;

- factori legaţi de infrastructura economiei, cum ar fi: sistemul bancar sau sistemul de

asigurări.

Piaţa internă şi internaţională este un factor decisiv pentru că dacă o afacere nu se

adaptează la piaţă, în final poate fi pusă în discuţie însăşi existenţa ei. Orice afacere trebuie să

fie orientată spre piaţă. De la cerinţele pieţii interne şi internaţionale trebuie să pornească

întreaga activitate de management a unei afaceri. Este total greşit conceptul: “produc şi apoi

încerc să vând”. Abordarea corectă trebuie să fie: “produc ceea ce se cere pe piaţă ca să pot să

vând”. Este dificil pentru o afacere să fie performantă în cazul în care abia după ce a produs

Page 16: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

16

anumite bunuri încearcă să fie interesată să le vândă. Varianta recomandată este acea de a

produce ceea ce se cere pe piaţă pentru ca bunurile respective să poată şi vândute.

Ritmul de dezvoltare al economiei. În momente diferite se pot identifica următoarele

stări ale economiei:

- o stare marcată de creştere economică;

- o stare de stagnare economică;

- o stare de criză.

Influenţe favorabile manifestă asupra afacerilor prima stare, cea de creştere economică.

În starea de declin şi criză influenţele mediului devin nefavorabile şi foarte puţine afaceri pot

să se dezvolte. Cele mai multe încearcă în această perioadă să îşi menţină constant nivelul

cifrei de afaceri, însă altele sunt nevoite să-şi restrângă activitatea. Important este ca

antreprenorii să identifice care sunt afacerile care se dezvoltă şi în perioade de criză.

Nivelul de dezvoltare economică (puterea de cumpărarea cetăţenilor).Cu cât puterea

de cumpărarea a cetăţenilor este mai mare cu atât se exercită o influenţă favorabilă asupra

afacerilor din zona respectivă.

Potenţialul financiar include nu numai resursele financiare proprii ci şi pe cele ce

există în economie şi sunt oferite de diverse instituţii specializate spre împrumut

organizaţiilor. Cu cât nivelul de dezvoltare economic este mai ridicat, cu atât şi potenţialul

financiar este mai mare, fapt ce influenţează pozitiv afacerile care au astfel acces la resursele

necesare pentru propria dezvoltare.

Legat de infrastructura economiei este evident că un sistem bancar şi de asigurări care

funcţionează bine va influenţa pozitiv dezvoltarea unei afaceri.

2) Factorii tehnici şi tehnologici manifestă o puternică influenţă asupra afacerilor prin:

- nivelul tehnic al maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor disponibile pentru cumpărare;

- calitatea tehnologiilor ce pot fi achiziţionate;

- calitatea cercetărilor tehnice la care organizaţia are acces;

- nivelul licenţelor şi brevetelor înregistrate;

- capacitatea creativ-inovativă a sistemului de cercetare proiectare.

Antreprenorii pot să achiziţioneze noi tehnologii, noi utilaje, licenţe de producţie care să

le asigure posibilitatea realizării de produse mai bune calitativ, mai fiabile şi/sau la costuri

mai mici.

3) Factorii naturali sau ecologici care acţionează asupra afacerilor sunt:

- resursele naturale ale solului şi subsolului;

- vegetaţia, fauna, resursele de apă, relieful, clima.

În condiţiile actuale când criza de materii prime, materiale şi resurse energetice îmbracă

noi dimensiuni şi în condiţiile în care păstrarea echilibrului ecologic este o necesitate, un rol

deosebit trebuie acordat acestor factori de către managerii organizaţiilor economice.

Cunoaşterea influenţelor factorilor naturali sau ecologici asigură posibilitatea identificării

oportune de noi materii prime, materiale care să înlocuiască vechile materiale deficitare şi

care au ajuns extrem de scumpe. De asemenea, pot să conducă la noi idei de afaceri care să

exploateze tendinţele la nivelul populaţiei privind orientările ecologice (alimentaţie, trai,

poluare, protecţia mediului).

Page 17: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

17

4) Factorii demografici manifestă un impact puternic asupra afacerilor prin: numărul

populaţiei, structura acesteia pe sexe, vârstă, structura socio-profesională a acesteia, ponderea

populaţiei ocupate, rata natalităţii şi a mortalităţii, durata medie a vieţii.

Importanţa acestor factori asupra organizaţie decurge din faptul că resursele umane

ocupă un loc prioritar în orice afacere, de calitatea lor depinzând nivelul rezultatelor obţinute

de aceasta.

5) Factorii politici se regăsesc în:

- politica economică, socială, politica externă pe care o duce statul;

- politica pe care o duc alte state;

- politica organismelor politice internaţionale.

Factorii politici exercită influenţe asupra afacerilor prin programele pe care diferite forţe

politice interne sau internaţionale le au vis a vis de promovarea şi susţinerea spiritului

antreprenorial prin politici fiscale adecvate, măsuri de încurajare a tinerilor să demareze noi

afaceri, prin asigurarea de fonduri de garantare pentru asigurarea creditării micilor afaceri.

6) Factorii juridici sunt legaţi de cei politici şi reflectă concepţiile politice. Ei sunt

constituiţi din ansamblul reglementărilor juridice, unde includem: legile, decretele, hotărârile

sau ordonanţele guvernamentale, ordinele miniştrilor, deciziile prefecturilor şi ale primăriilor.

Importanţa acţiunii acestor factori asupra afacerilor decurge din faptul că ansamblul

activităţilor desfăşurate într-o organizaţie trebuie să fie în conformitate cu prevederile

legislative. În cazul în care aceste prevederi nu sunt respectate, organizaţiile şi administratorii

acestora sunt sancţionaţi.

7) Factorii socio-culturali pot fi grupaţi în:

- factori ce ţin de învăţământ şi educaţie;

- factori ce ţin de ocrotirea sănătăţii;

- factori care privesc ştiinţa şi cultura, mentalitatea.

Un rol important revine învăţământului care contribuie atât la îmbunătăţirea structurii

socio-profesionale a populaţiei cât şi la creşterea nivelului cultural al acesteia, la formarea

unei mentalităţi, a unei atitudini pozitive faţă de muncă şi pregătirea profesională.

2.2 Surse pentru o bună idee de afacere

Pentru fiecare persoană există o mulţime de posibilităţi de a-şi exploata spiritul

antreprenorial într-o anumită afacere proprie. Aceasta poate alege între o mare diversitate de

servicii pe care le-ar putea oferi potenţialilor clienţi, sau s-ar putea orienta spre o activitate de

producţie. Esenţial însă în alegerea obiectului de activitate al unei firme, de către un

antreprenor, considerăm că trebuie să fie:

- aptitudinile pe care le are, în special în domeniul de activitate al firmei;

- resursele de care dispune;

- interesul pe care-l manifestă pentru un anumit domeniu;

- cunoştinţele şi experienţa acumulată într-un anumit domeniu;

- motivaţia de a realiza ceva anume.

Sursele pentru o idee bună de afacere sunt multiple. În primul rând acestea pot fi

identificate pornind de la abilităţile pe care le are antreprenorul, de la profesia acestuia, de la

cunoştinţele lui profesionale, de la interesele şi pasiunile, hobby-urile acestuia. Cele mai mari

Page 18: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

18

şanse de reuşită există atunci când afacerea este iniţiată într-un domeniu în care antreprenorul

are deprinderi şi în care îi face plăcere să muncească.

Pentru a găsi o idee bună de afacere, un viitor antreprenor poate folosi următoarele

recomandări:

1. În fundamentarea deciziei de a investi într-un anumit domeniu, este bine să se

pornească de la pasiuni, interese şi aptitudini. Pornind de la o înşiruire a pasiunilor, a

intereselor, corelate cu aptitudinile pe care potenţialii antreprenorii le au se poate ajunge la

câteva idei interesante de afaceri. De exemplu, dacă o persoană îndrăgeşte foarte mult

drumeţiile, poate să se gândească la înfiinţarea unei afaceri în domeniul turistic.

Se poate apela la diverse publicaţii. În foarte multe reviste, ziare, alte publicaţii se

prezintă numeroase idei de afaceri. Există astfel publicaţii/ site-uri/ reviste economice sau de

altă natură în care sunt prezentate, cu lux de amănunte, informaţii despre paşii de urmat

precum şi o estimare a resurselor necesare pentru demararea unei afaceri.

2. Inspiraţi-vă din ideile de succes ale altor persoane. Afirmaţia că o afacere poate

avea succes doar dacă se bazează pe o idee nouă şi originală este o mare eroare. De fapt, cu

cât ideea a fost mai puţin încercată şi verificată de alţi întreprinzători, cu atât riscul este mai

mare. Pentru acesta, se recomandă să se realizeze o inventariere a afacerilor apreciate ca

având succes, urmând să se identifice cele care sunt considerate potrivite profilului

întreprinzătorului.

Desigur, afacerea ce se dezvoltă nu trebuie să fie întocmai cu afacerea din care s-a

inspirat întreprinzătorul. Acesta, beneficiind de un dezvoltat spirit creativ şi inovativ, va

putea să îmbunătăţească afacerea din care s-a inspirat. De asemenea, antreprenorul poate să

identifice oportunităţi noi de afaceri şi să realizeze astfel o combinare a două idei de afaceri.

Un exemplu de astfel de afacere este “Body Shop”. Firma este cunoscută în întreaga lume

pentru produsele sale. Este vorba de produse cosmetice realizate din ingrediente naturale,

obţinute fără a fi testate pe animale. “Body Shop” este, în esenţă, o combinaţie între tradiţia

plantelor medicinale şi firmele producătoare de cosmetice. Aceste două laturi au fost integrate

într-o manieră care a permis atât valorificarea recentei orientări a oamenilor spre un stil de

viaţă mai sănătos, cât şi exploatarea atitudinii opiniei publice cu privire la cruzimea faţă de

animale.

3. Identificaţi o nişă în cadrul pieţei. Aceasta înseamnă identificarea unor cerinţe din

anumite segmente de piaţă care nu sunt satisfăcute în prezent de produsele, serviciile oferite

de firmele active pe aceea piaţă. Acest demers nu este deloc unul uşor. Se poate porni de la a

identifica tendinţele care se manifestă la nivel local şi naţional, apelând la diverse buletine de

informare (Institutul Naţional pentru Statistică), la presă, la emisiunile economice, la ştiri, la

ceea ce spun cetăţenii.

După ce tendinţele au fost identificate se poate încerca identificarea nevoii cu care

acestea sunt corelate şi astfel, se poate ajunge la una sau mai multe idei de afaceri care să

satisfacă acea nevoie. De exemplu, dacă se identifică tendinţa de înmulţire a delictelor

împotriva persoanei, se poate ajunge la identificarea nevoii unei securităţi sporite. De la

această nevoie se poate ajunge cu uşurinţă la idei de afaceri cum ar fi: producerea, importul

sau comercializarea de produse pentru securitatea locuinţei sau a persoanelor, prestarea unor

servicii de asigurare a securităţii locuinţei sau persoanei.

Page 19: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

19

4. Achiziţionarea unei francize. Franciza este o relaţie de afaceri între un francizor

(deţinătorul unei mărci sau al unei metode de afaceri) şi un francizat (un operator local al

acelei firme). Francizatul se obligă să plătească francizorului o anumită sumă de bani în

schimbul dreptului de a utiliza marca sau metoda de afaceri sau pe amândouă. Plata se face de

obicei sub forma unei taxe iniţiale, urmată de procente cuvenite din volumul vânzărilor sau

dintr-un alt indicator economic similar.

Principalul avantaj al lansării în afaceri prin achiziţionarea unei francize este acela că

metoda de afaceri este una verificată. Aceasta înseamnă că şansele de reuşită sunt mai mari

decât în cazul pornirii afacerii de la zero. Amestecul francizorului în afacere se limitează la

instruirea francizatului cu privire la gama de produse şi servicii, politica de preţuri, mărimea

şi arhitectura spaţiilor, dotărilor, dar, uneori acesta poate impune până şi uniforma angajaţilor.

De asemenea, se mai pot oferi sfaturi cu privire la management, instruirea angajaţilor, politica

de servicii post-vânzare, contabilitate, etc.

Francizorii mari oferă, de obicei, sprijin sub formă de campanii publicitare şi de

promovare a vânzărilor. Dezavantajul major al francizei este că firma nu va aparţine niciodată

cu adevărat antreprenorului. Prin inflexibilitatea francizorului care nu ia în considerare

schimbările din mediul de afaceri caracteristic zonei în care operează afacerea, vă poate afecta

negativ firma. Faptul că profitul obţinut nu vă aparţine în totalitate, reprezintă un alt

dezavantaj major al francizei.

5. Cumpărarea unei firme deja existentă. Nu se poate apela la această cale doar

atunci când ideea de afacere se referă la un produs sau serviciu complet nou. Principalul

avantaj al cumpărării unei firme deja existente este operativitatea. Astfel, nu mai este necesar

să căutăm un spaţiu şi nici dotările potrivite. Toate acestea există. De asemenea, avem

furnizori şi clienţi, iar afacerea se derulează din prima zi a achiziţiei. În cazul înfiinţării unei

firme, nivelul veniturilor care să egaleze costurile, (pragul de rentabilitate) se obţine numai

după o perioadă de timp situată, de obicei, în intervalul de la trei până la şase luni. Un alt

avantaj este acela că există o bază pentru dezvoltările ulterioare. Nu numai avantaje putem

avea când decidem să achiziţionăm o firmă deja existentă. Dezavantajele potenţiale se referă

la următoarele:

- uneori este mai ieftin să pornim de la zero şi să achiziţionăm exact ce spaţii şi dotări dorim;

- este posibil ca situaţia financiară viitoare a firmei să nu mai fie identică sau măcar apropiată

de cea trecută, pe care am analizat-o la achiziţie;

- este posibil să nu cunoaştem toate informaţiile cu privire la dezvoltarea locală şi să nu ştim

că în viitor se vor construi noi magazine, chiar lângă cel achiziţionat de noi, acest lucru

afectând desigur nefavorabil cifra noastră de afaceri.

Dacă în urma studiului multiplelor surse de idei de afaceri s-au identificat mai multe

astfel de idei, este necesar ca întreprinzătorul să le analizeze iar în final să decidă care va fi

linia viitoare de acţiune. O serie de factori pot fi astfel identificaţi ca având influenţă asupra

acestei decizii. Factorii decizionali pot fi grupaţi în două mari categorii:

- considerente personale;

- considerente de afaceri.

Includem în categoria considerentelor personale:

- aptitudinile;

- interesele;

Page 20: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

20

- obligaţiile personale.

Aptitudinile personale ale întreprinzătorului în domeniul în care afacerea va funcţiona

sunt deosebit de importante pentru succesul acesteia. Un întreprinzător va depune un efort

mult redus dacă activează într-o afacere în care are aptitudini decât unul care nu deţine

cunoştinţe şi nici deprinderi pentru domeniul respectiv. În aceste condiţii este lesne de înţeles

că şanse mai mari de reuşită în afaceri are întreprinzătorul care deţine aptitudinile necesare

afacerii.

Interesele. Este indicat ca lansarea într-o afacere să se facă într-un domeniu în care

întreprinzătorul are aptitudini şi în care îi place să muncească. Dacă pentru fiecare potenţială

idee de afacere se încearcă identificarea activităţilor zilnice necesare şi se conştientizează

incompatibilitatea dintre acestea şi personalitatea întreprinzătorului, se recomandă orientarea

spre alte afaceri. În condiţiile în care se ştie că, în special la începutul fiecărei afaceri, volumul

necesar de muncă din partea întreprinzătorului este impresionant este necesar pentru ca acesta

să poată face faţă solicitărilor să îndrăgească ceea ce trebuie să facă în firmă. În caz contrar

toată mobilizarea sa nu va reuşi să conducă la rezultate acceptabile.

Obligaţiile personale. În acţiunea de identificare a unei idei de afaceri trebuie să ţină

seamă şi de măsura în care întreprinzătorul este sprijinit de familie şi prieteni în dificilul

demers în care se angrenează. Fără o susţinere reală din partea celor apropiaţi, orice iniţiativă

de lansare într-o nouă afacere are mari sorţi de eşec. De aceea, în fundamentarea deciziei de a

investi într-o anumită afacere trebuie să se ţină seama de volumul de activitate pe care aceasta

o impune şi de modul în care întreprinzătorul poate face faţă acestuia ţinând cont de

obligaţiile sale familiale.

Includem în categoria considerentelor de afaceri:

- existenţa pieţei pentru produsul sau serviciului oferit;

- capitalul disponibil;

Existenţa pieţei pentru produsul sau serviciului oferit. Nici o afacere nu este viabilă

dacă ceea ce se produce nu se poate valorifica pe piaţă. Este deosebit de important ca în

decizia referitoare la ideea de afaceri ce va fi pusă în aplicare, întreprinzătorul să se gândească

la posibilităţile de valorificare a bunurilor sau serviciilor noii afaceri. Acestea aspecte sunt

subiect de analiză şi studiu, iar informaţiile obţinute se prezintă într-o parte distinctă a

planului de afaceri, aceea în care se analizează piaţa produsului sau a serviciului în cazul în

care se utilizează un astfel de instrument pentru evaluarea unei idei de afaceri.

Capitalul disponibil reprezintă un mare obstacol în alegerea unei anumite idei de

afaceri. În acest sens este necesar ca să se estimeze cât mai realist resursele necesare pentru

fiecare idee potenţială de afacere. În urma comparării acestui necesar cu resursele disponibile

ale întreprinzătorului se poate decide care din ideile de afaceri pot fi puse în practică cu şanse

reale de succes şi care nu. Estimarea resurselor disponibile ale întreprinzătorului trebuie să

ţină seama atât de bunurile în natură care pot participa la afacere cât şi de disponibilităţile

proprii ale acestuia sau care pot fi atrase în afacere. Aici pot fi incluse eventualele credite sau

împrumuturi la care întreprinzătorul are acces.

După ce un întreprinzător s-a autoanalizat şi a ajuns la concluzia ca deţine un minim

necesar de calităţi şi abilităţi personale pentru a demara o afacere, că are o motivaţie puternică

pentru a fi propriul patron, după ce a analizat mai multe opţiuni de afaceri şi s-a oprit asupra

Page 21: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

21

unei idei pe care doreşte să o dezvolte într-o afacere, este necesar ca să evalueze în detaliu

ideea de afaceri aleasă, înainte de a porni la drum.

Instrumentul care permite întreprinzătorului o bună evaluare a unei idei de afaceri este

planul de afaceri. După ce s-a întocmit un astfel de instrument şi informaţiile culese au

confirmat că există şanse reale ca noua afacere să reprezinte un succes, se poate proceda la

autorizarea funcţionării afacerii sub forma unei societăţi comerciale. În capitolele următoare

sunt prezentate informaţii cu privire la posibilităţile pe care un întreprinzător le are în a-şi

autoriza funcţionarea şi informaţii cu privire la întocmirea unui plan de afaceri de calitate.

2.3 Recunoaşterea şi analiza oportunităţilor existente. Ocean roşu; ocean albastru

Să ne imaginăm un univers al pieţei alcătuit din două feluri de oceane: unele roşii,

celelalte albastre. Oceanele roşii reprezintă toate domeniile de activitate existente astăzi.

Aceasta este zona de piaţă cunoscută. Oceanele albastre semnifică toate domeniile care astăzi

încă nu există. Aceasta este zona de piaţă necunoscută. 6

În oceanele roşii, limitele fiecărei activităţi economice sunt definite şi acceptate, iar

regulile concurenţiale ale jocului sunt cunoscute. În această situaţie, companiile încearcă să-şi

surclaseze rivalii, pentru a acapara o porţiune mai mare din cererea existentă. Pe măsură ce

zona de piaţă se aglomerează, aşteptările privind profiturile şi creşterea se reduc. Produsele

respective devin obiecte de uz curent, iar concurenţa acerbă însângerează oceanele.

Prin contrast, oceanele albastre sunt definite ca zone de piaţă virgine, cu o cerere care

trebuie creată şi cu o mare probabilitate de creştere economică profitabilă. Cu toate că unele

oceane albastre sunt create foarte departe de limitele domeniilor existente, cele mai multe se

ivesc din cadrul oceanelor roşii prin extinderea graniţelor activităţilor existente. Este

important să înoţi performant în oceanele roşii, depăşindu-ţi competitorii. Oceanele roşii vor

conta întotdeauna şi vor fi mereu o realitate în lumea afacerilor. Dar atunci când oferta

depăşeşte cererea în tot mai multe ramuri economice, iar lupta se duce pentru o cotă dintr-o

piaţă în scădere, deşi necesar, totuşi nu va fi suficient să menţii înalta performanţă.

Companiile au nevoie să evolueze dincolo de simpla concurenţă, iar pentru a lua în stăpânire

profiturile potenţiale şi a beneficia de oportunităţile de creştere, ele au nevoie să-şi creeze

oceane albastre.

Din nefericire, oceanele albastre sunt, în mare măsură, neexplorate, în ultimii douăzeci

şi cinci de ani, preocuparea principală în elaborarea strategiei organizaţionale s-a concentrat

asupra oceanelor roşii, bazate pe ideea de concurenţă. Rezultatul a constat într-o înţelegere

destul de bună a modului în care pod să concurezi abil în ape roşii, începând cu analizarea

structurii economice fundamentale a unui domeniu de activitate deja existent, mergând până

la alegerea unei poziţii strategice bazate pe costuri reduse ori pe un avantaj competitiv sau pe

o nişă de piaţă si ajungând până la evaluarea concurenţilor. Anumite discuţii referitoare la

oceanele albastre există. În orice caz, se găsesc puţine îndrumări concrete legate de crearea

lor.

6 Kim W. Chan, Mauborgne Renée, Strategia oceanului albastru „Cum să creezi zone de piaţă inedite, astfel

încât concurenţa să devină irelevantă”, Editura Curtea veche, 2007

Page 22: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

22

Pentru a cuantifica impactul creării oceanelor albastre asupra dezvoltării unei firme,

vom lua în considerare veniturile şi profiturile în cadrul unui studiu privind lansarea în afaceri

a unui număr de 108 companii.

S-a constatat că 86% dintre lansări reprezentau extinderi liniare, adică îmbunătăţiri şi

dezvoltări în cadrul oceanului roşu ale unei zone de piaţă existente.

Deşi acestea au înregistrat 62% din veniturile totale, au avut totuşi numai 39% din

profiturile totale.

Celelalte 14% firme rămase au reprezentat afaceri care ţinteau crearea oceanelor

albastre.

Acestea din urmă au generat 38% din veniturile totale, dar 61% din profiturile totale.

Figura 2.1 Consecinţele creării oceanelor albastre

Ceea ce îi separă în mod vizibil pe învingători de învinşi — când vine vorba de crearea

oceanelor albastre — este abordarea strategică.

Creatorii oceanelor albastre nu îşi iau concurenţa ca reper ci se bazează pe o logică

strategică diferită, denumită inovaţie de valoare.

Inovaţia de valoare pune accent, în mod egal, pe valoare şi pe inovaţie.

Valoarea fără inovaţie tinde spre crearea de valoare fără a evidenţia compania în cadrul

pieţei. Inovaţia fără valoare tinde spre tehnologizare exagerată, pionierat pe piaţă sau

futurism, trecând adesea dincolo de ceea ce sunt cumpărătorii pregătiţi să accepte şi să

plătească. În acest sens, este important să facem diferenţa între inovaţia de valoare şi opusul

acesteia, adică inovaţia tehnologică şi pionieratul pe piaţă.

Page 23: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

23

Figura 2.2 Inovaţia de valoare

Inovaţia de valoare apare atunci când companiile combină inovaţia cu utilitatea, preţul

şi nivelul costului.

Inovaţia de valoare este creată în zona în care acţiunile unei companii afectează

favorabil atât structura costului, cât şi nivelul valorii oferite cumpărătorilor.

Economiile sunt realizate prin eliminarea şi reducerea factorilor pentru care concurează

jucătorii de pe piaţă.

Valoarea oferită cumpărătorului creşte prin includerea şi dezvoltarea unor elemente care

nu au mai fost oferite niciodată în domeniul respectiv.

Inovaţia de valoare este ceva mai mult decât o simplă inovaţie. Ea se referă şi la

strategia care are în vedere întregul sistem de activităţi organizaţionale.

Tabelul 2.1

Page 24: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

24

Ideea centrală a cărţii lui Kim şi Mauborgne e următoarea: nu are rost să continui lupta

în "oceanele roşii" cu feroce atacuri concurenţiale asupra cotei de piaţă şi profiturilor, ci

trebuie să cauţi sau să creezi "oceanele albastre", neatinse de concurenţă, unde poţi creşte

rapid şi profitabil. In oceanele roşii îţi desfăşori activitatea în piaţa existentă şi te lupţi să fii

mai bun decât concurenţii exploatând cererea existentă şi alegând între diferenţiere şi cel mai

mic cost. În oceanele albastre, creezi o piaţă nouă în care concurenţii sunt irelevanţi, dezvolţi

cererea şi reuşeşti să obţii şi diferenţiere şi cel mai mic cost.

Autorii critică teoria potrivit căreia companiile pot crea valoare pentru client la un preţ

mai mare (strategia de diferenţiere) sau obţine o valoare rezonabilă la un cost mai mic

(strategia celui mai mic cost) şi propun calea "valorii prin inovare"("value innovation") în

care creezi valoare şi reduci costul în acelaşi timp.

Vrei performanţe strălucite? Inovează, creează ceva nou sau măcar orientează-te

către un domeniu nou, către un ocean albastru.

E riscant? Desigur, dar poţi micşora riscurile urmărind cele şase principii ale strategiei

oceanului albastru.

În primul rând, ai riscul de căutare sau alegere greşită a domeniului de oportunitate

comercială. Nu şi dacă rămâi în domeniul de excelenţă şi încerci să lărgeşti cele şase graniţe

ale competiţiei: industria, grupul strategic, grupul de achiziţii, utilizarea produsului sau

serviciului, orientarea emoţional-funcţională a industriei, timpul.

În al doilea rând, te poţi încurca în planificări pentru că nici o acţiune nouă nu are

precedent şi nu poate fi previzionată financiar corect. Nu şi dacă uiţi de numere şi te

concentrezi pe vizualizarea strategiei. Sunt patru paşi:

1. trezirea vizuală în momentul în care construieşti prima diagrama a strategiei (pe axa

orizontală factorii concurenţiali, pe axa verticală nivelul ofertei pentru toţi

competitorii).

Figura 2.3 Evoluţia a 2 afaceri bazate una pe strategia oceanului roşu, cealaltă pe strategia

oceanului albastru, pe modelul de afaceri Canvas

Sursa: Kim şi Mauborgne, op. cit.

Page 25: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

25

Caseta 1

Business Model Canvas, se referă la un mod simplu şi rapid de a construi modelul de business

pentru orice tip de afacere.

Este util pentru ca stimulează creativitatea şi generează posibilitatea comparării între diferite

variante ale aceleaşi afaceri şi între afaceri diferite.

Elementele componente care trebuie identificate la o afacere conform cu teoria Business Model

Canvas, sunt :

- Grupurile de clienţi ţintă

- Canalele de marketing

- Tipul de relaţie cu clientul

- Valoarea creată

- Resursele necesare

- Activităţile pentru crearea valorii

- Partenerii

- Resursele financiare consumate

- Fluxurile de intrări de capital în firmă.

Plecând de la elementele componente ale modelului de afaceri Canvas în figura 2.3 sunt

prezentate evoluţia unei afaceri în oceanul roşu comparativ cu evoluţia unei afaceri în

oceanul albastru.

2. explorarea vizuală - analiza celor şase graniţe ale competiţiei şi moduri de inovare, a

avantajelor fiecărei alternative. Cum poţi obţine o nouă curbă a valorii? Prin patru tipuri de

acţiuni: reducerea unor factori neesenţiali, eliminarea celor dăunători sau inutili, creşterea

celor cu impact pozitiv şi crearea altora noi.

3. prezentarea strategiilor vizuale - le desenezi şi ceri feedback de la clienţii tăi, ai

concurenţilor şi non-clienţilor

4. comunicare vizuală - distribuie profilurile strategice de înainte şi după şi sprijină numai

proiectele care te aduc la situaţia ţintă

În al treilea rând, există riscul de scară: afacerea nu va atinge dimensiunea care îi

asigură profitul. Pentru a contracara acest risc, trebuie să se ţintească dincolo de cererea

existentă. Cei care nu sunt clienţi pot fi clasificaţi în trei categorii: categoria 1 - cei care

aşteaptă să devină consumatori, să încerce produsul, categoria 2 - cei care refuză produsul,

categoria 3 - cei care nu s-au gândit niciodată la produs. Regula este să îi atragi pe cei care

sunt în numărul cel mai mare.

În al patrulea rând, există riscul modelului de business. Acesta e diminuat dacă

urmezi corect secvenţa strategică punând cele patru întrebări:

1. Există utilitate excepţională pentru cumpărător?

2. Este preţul accesibil pentru masa cumpărătorilor?

3. Poţi ajunge la costul ţintă pentru a avea profit la preţul ales?

4. Poţi să rezolvi problemele de adoptarea a produsului?

Dacă răspunsurile sunt toate da, atunci te afli în faţa unei idei viabile din punct de

vedere comercial.

În al cincilea rând, apare un risc organizaţional care poate fi depăşit prin prevederea şi

tratarea problemelor organizaţionale: problema cognitivă (nu se înţelege necesitatea),

Page 26: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

26

problema resurselor, problema motivării, problema politică (există interese opuse). Cea mai

bună metodă de a depăşi aceste probleme este prin "tipping point leadership", adică acţionând

în puncte cheie cu resurse mici pentru a obţine prin răspândire epidemică o schimbare uriaşă.

În loc să acţionezi asupra maselor, acţionezi asupra extremelor: oponenţi şi susţinători, îi faci

vizibili şi îi motivezi. Acţiunile lor vor avea influenţă disproporţionată asupra

managementului schimbării.

În al şaselea rând, avem riscul de management. Pentru acesta trebuie vegheat ca

strategia să fie executată. Autorii recomandă un proces onest bazat pe cei trei E: engagement

(angajament), explanation (explicaţii), clarity of expectation (claritatea aşteptărilor).

Strategiile bune pentru oceanul albastru au trei caracteristici:

- Concentrare pe obiective

- Unicitate, divergenţă faţă de tendinţa generală în industrie

- O intenţie, un slogan grozav

Marea problemă a oceanelor albastre este sustenabilitatea lor: de cât timp e nevoie

pentru ca strategiile să fie imitate de concurenţi? Soluţiile pot fi căutate printre barierele

pentru imitaţie şi aici avem o listă interesantă care începe cu atitudinea celorlalte companii de

a ridiculiza noua ofertă, dimensiunea mică a pieţei care nu mai suportă un al doilea jucător,

etc., dar adevărata soluţie este tot inovarea, să fii gata din nou să cauţi un nou ocean albastru.

Strategia oceanului albastru devine şi mai interesantă în contextul următoarelor

observaţii:

- Nu există industrii excelente permanent. Atractivitatea creşte sau scade după o perioadă de

timp.

- Nu există companii excelente permanent. Companii cresc şi scad în timp.

- Crearea unui ocean albastru e un catalizator al companiei sau industriei.

- Oceanele albastre pot fi create de jucători vechi sau de nou veniţi.

- Oceanele albastre nu apar numai prin inovaţii tehnologice, ci prin inovaţii în valoare.

- Crearea oceanelor albastre este corelată cu creştere puternică şi profitabilă.

Page 27: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

27

3. CARACTERISTICI ALE IMM-URILOR ŞI PARTICULARITĂŢILE

FUNCŢIILOR MANAGEMENTULUI

Peter Drucker spunea că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creşterii

economice”. Aceste mici afaceri contribuie intens la realizarea obiectivelor fundamentale ale

oricărei economii naţionale, devenind „forţele motrice” ale progresului economico-social."

Întreprinderile sunt organizaţii cu scop economic care în urma desfăşurării unei

activităţi eficiente şi eficace pot obţine profit. Prin întreprindere înţelegem în fapt orice unitate

economică producătoare de bunuri şi servicii, capabilă de a se organiza din punct de vedere

funcţional şi tehnologic în vederea desfăşurării unor activităţi specifice. Întreprinderea

modernă este o componentă de bază a economiei naţionale, producând bunurile şi serviciile

necesare existenţei. La nivel microeconomic, întreprinderile sunt promotoarele iniţiativelor

economice de satisfacere a nevoilor manifestate în societate. Regiile autonome, societăţile

comerciale, societăţile cooperatiste, asociaţiile familiale, asociaţiile proprietarilor de pământ,

micii întreprinzători autorizaţi să-şi desfăşoare anumite activităţi reprezintă exemple de

întreprinderi.

Deci, întreprinderea:

va fi organizată: va avea verigi de producţie, birouri, laboratoare, unităţi de cazare

etc.;

fiecare clădire va fi destinată unei/unor funcţiuni: producţie, comercializare etc.;

va avea drept obiect: producerea de bunuri şi/sau servicii;

îşi va procura resurse materiale, umane (laboranţi, cofetari, ospătari, vânzători,

funcţionari etc.), financiare (capital propriu, credite de la bănci) şi informaţionale;

îşi va forma o cultură organizaţională care se va dezvolta astfel încât să susţină

strategia întreprinderii şi atingerea obiectivelor stabilite (o anumită cifră de afaceri,

crearea de locuri de muncă, o anumită cotă de piaţă etc.).

Întreprinderile prezintă caracteristicile unui organism economic tehnico – productiv şi

psiho-social:

- întreprinderile interacţionează între ele, în calitate de clienţi sau furnizori, cu

instituţiile financiare pentru obţinerea de resurse financiare sau cu organele statului prin plata

de taxe şi impozite, solicitarea şi obţinerea de autorizaţii etc. având astfel un caracter

economic, fie el naţional sau internaţional;

- organizarea şi funcţionarea oricărei întreprinderi depind de suportul asigurat de

ansamblul tehnic şi tehnologic deţinut, adică de resursele materiale, de starea de depreciere

morală şi fizică a utilajelor şi de performanţele şi competitivitatea tehnologiilor utilizate.

Întreprinderea este astfel un tehnico-productiv;

- dotările unei întreprinderi, potenţialul său tehnic şi tehnologic, sunt valorificate prin

intermediul personalului întreprinderii. Salariaţii întreprinderii, fie că au funcţii de conducere,

fie că sunt executivi, constituie resursele umane sau de personal ale întreprinderii, însumând

personalităţi diverse, iar în cadrul relaţiilor interpersonale prezentând diferenţieri importante,

Page 28: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

28

conform competenţelor şi abilităţilor personale, precum şi a rolului, statutului şi importanţei

activităţilor fiecăruia. Întreprinderea este astfel şi un organism cu caracter psiho-social.

În realitatea economică se regăsesc două tipuri de IMM-uri:

mica întreprindere tradiţională (care, de regulă, nu are o strategie pe termen lung,

dispune de o piaţă restrânsă de desfacere, iar procedeele de realizare a bunurilor sunt

transmise din generaţie în generaţie);

IMM-urile moderne (care utilizează tehnologii de vârf, sunt în căutare continuă de noi

pieţe şi, prin competenţă, urmăresc maximizarea eficienţei activităţii lor).

IMM-urile, în special cele tradiţionale, au puncte forte şi puncte slabe care se manifestă

în strânsă legătură cu implicarea conducătorilor şi cu dimensiunea lor umană. Ele se

înfiinţează, de regulă, datorită curajului şi talentului fondatorilor lor. Conducătorii acestor

întreprinderi sunt veritabili „antreprenori”, care îşi riscă averea şi destinul. Acest risc este

susţinut de următoarele date statistice: în ţările cu economii de piaţă dezvoltate, 20% dintre

noile întreprinderi mici şi mijlocii nu trec de primul an de viaţă, alte 20 de procente nu reuşesc

să împlinească doi ani, iar 50% nu ajung la cea de-a cincia aniversare. Aşadar, statistic, doar

10% dintre IMM-uri au şanse să supravieţuiască mai mult de cinci ani pe piaţă.

3.1 Întreprinderea ca sistem

Abordate într-o concepţie sistemică, întreprinderile:

prezintă o anumită finalitate - aceasta vizează orientarea activităţii întreprinderii spre

patru obiective fundamentale:

• profit;

• supravieţuire;

• dezvoltare;

• responsabilitate socială.

prezintă o anumită barieră care o separă de mediul său specific.

asigură, în permanenţă, fluxuri materiale, financiare, informaţionale prin însăşi

organizarea sa procesuală şi structurală.

Astfel, dintr-o perspectivă structurală, putem considera întreprinderea ca fiind un sistem

compus din elemente structurale interdependente (subsisteme) aflate în relaţii de

intercondiţionare şi care sunt astfel organizate încât să constituie un întreg. Întreprinderea este

deci un sistem dinamic şi deschis, adică un sistem care interacţionează şi răspunde la stimulii

mediului, procesând o serie de resurse diverse şi realizând ieşiri sub formă de produse,

servicii sau informaţii. Practic finalitatea demersului uman în întreprindere trebuie să vizeze

adaptarea rapidă la schimbările din mediul ambiant, pentru a spori şansele de menţinere a

viabilităţii organizaţiei.

Intrările în sistem – fluxul real de intrări - sunt constituite din resursele financiare,

materiale, umane şi informaţionale, pentru care corespunde un flux financiar de ieşiri (plăţi).

Ieşirile din sistem – fluxul real de ieşiri - constau din produse, servicii şi informaţii, depind de

calitatea intrărilor şi de parametrii de procesare a sistemului şi sunt generatoare de flux

financiar de intrări (încasări). Evaluarea modului de funcţionare a sistemului are la bază

criterii multiple cum ar fi crearea de valoare pentru proprietari, rentabilitatea, regularitatea

achitării obligaţiilor către terţi, eficienţa proceselor interne, gradul de atingere a obiectivelor

Page 29: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

29

organizaţionale (eficacitate), protecţia socială şi de mediu, investiţiile realizate, măsura în care

întreprinderea este percepută ca „un bun cetăţean” etc.

Funcţionarea şi succesul sistemului sunt date de parametrii interni, cum ar fi calitatea

activelor deţinute (proprietăţi, tehnologii etc.) şi a resurselor umane (manageri, personal,

colaboratori), modul de organizare, modul de gestionare a aspectelor legate de mediu, poluare

şi regenerarea resurselor epuizabile, dimensiunea întreprinderii etc. dar şi de parametrii

externi, cum ar fi factori socio-culturali, tehnologici, economici, de mediu, politici, legislativi,

mediul concurenţial, clienţii, furnizorii, existenţa produselor de substituţie, acţiunile

eventualelor grupuri de presiune etc.

Întreprinderea ca sistem7:

(a) un sistem complex pentru că încorporează resurse umane (variate din punct de

vedere al nivelului de pregătire, al vârstei, sexului, specializării, vechimii etc.),

resurse materiale (materii prime, materiale, utilaje, clădiri, combustibili etc.) şi

resurse financiare (disponibilităţi băneşti în numerar sau în conturi bancare), între

aceste resurse stabilindu-se multiple şi profunde legături;

(b) un sistem economic autonom, în cadrul căruia are loc ansamblul activităţilor de

gestionare a patrimoniului propriu al întreprinderii.

Ca subiect al gestiunii economice, întreprinderea îndeplineşte cumulativ

următoarele condiţii: are un patrimoniu propriu, pe care îl valorifică şi îl dezvoltă;

are autonomie decizională cu scop lucrativ, de producţie şi execuţie de lucrări;

dispune de o relativă independenţă în gestiune şi de autonomie deplină în luarea

deciziilor de implicare în circuitul economic naţional; îşi organizează sistemul

informaţional astfel încât să poată măsura veniturile, cheltuielile şi rezultatele

obţinute din gestionarea patrimoniului; îşi achită datoriile fiscale.

(c) un sistem tehnico-productiv caracterizat prin existenţa ansamblului de mijloace

materiale tehnice şi tehnologice, care reprezintă suportul desfăşurării activităţilor

umane în cadrul întreprinderii. Acestea dau în foarte mare măsură conţinutul

activităţilor desfăşurate în întreprindere, îi determină profilul acesteia. Funcţia

principală a întreprinderii este producerea de bunuri sau servicii destinate vânzării

pe piaţă. Prin această caracteristică întreprinderea se delimitează de alţi agenţi

economici cum ar fi administraţiile publice.

(d) sistem organizatoric-administrativ – în momentul înfiinţării întreprinderea obţine

statutul de persoană juridică, are o denumire precisă, un sediu şi un obiect de

activitate bine determinat. Întreprinderea îşi defineşte propria structură

organizatorică şi dispune de un regulament propriu de organizare şi funcţionare;

(e) un sistem social, care se prezintă sub forma unui complex de relaţii structurale

interpersonale sau pluri-personale, în care indivizii sunt identificaţi în funcţie de

activitate, statut, rol, şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise. Exercitarea

puterii este bine definită, cu responsabilităţi precizate prin diviziunea muncii şi a

funcţiilor sale. Salariaţii întreprinderii se constituie în colectivităţi sau structuri

7 Vezi Bărbulescu C., Gavrilă T. (coord.), Economia şi gestiunea întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti,

1999, pag. 30-32 citat în Patache L., Economia şi gestiunea întreprinderii. Note de curs, Ed. Ex Ponto,

Constanţa, 2011, pag. 8-11.

Page 30: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

30

psiho-sociale distincte, în interiorul cărora apar relaţii într-o varietate de forme care

dau viaţă întreprinderii;

(f) un sistem deschis, această proprietate fiind specifică tuturor sistemelor care au

legături cu mediul prin cel puţin o intrare şi o ieşire. Întreprinderea ca sistem

deschis are elemente distincte (obiect de activitate, statut, corp decizional,

executanţi) care interacţionează între ele şi cu mediul extern (piaţa de desfacere,

concurenţa, piaţa capitalului, piaţa forţei de muncă, etc.), care realizează un schimb

de energie şi de materie cu mediul, atinge o stare de stabilitate prin mecanismele

conservatoare (de menţinere) şi adaptative (de schimbare) şi realizează procese de

creştere prin transformări interne.

Întreprinderile se află în relaţii cu mediul lor ambiant şi, ca şi componente ale

sistemelor mai mari: economia şi societatea, manifestă relaţii continue cu acestea.

Ca expresie a adâncirii diviziunii internaţionale a muncii asistăm astăzi la o

amplificare a dimensiunii internaţionale a caracterului deschis al întreprinderilor.

În calitate de sistem deschis, întreprinderea se dovedeşte a fi un sistem organic

adaptativ, în sensul că modificările produse în structura şi funcţionarea sa sunt un

rezultat al transformărilor produse în mediu, şi activă, în sensul că la rândul ei

influenţează acest mediu prin produsele şi serviciile sale, potenţialul său

inovaţional, mutaţiile pe care le produce în cadrul socio-economic în care este

plasată.

(g) un sistem autoreglabil, ca urmare a faptului că întreprinderea are capacitatea,

oferită de autonomia sa funcţională, de a-şi modifica activitatea în scopul realizării

obiectivelor propuse;

(h) un sistem probabilistic, sub permanenta influenţă a unor factori perturbatori;

(i) un sistem cu finalitate, care îşi realizează obiectivele stabilite.

Prin procesul de transformare, cele patru categorii de resurse (materiale, financiare,

umane şi informaţionale) sunt valorificate ca ieşiri materiale de bunuri şi/sau servicii.

Sistemul nu are ca scop doar vânzarea integrală a produselor şi serviciilor rezultate vizând şi

obţinerea unei valori adăugate cât mai consistente, de natură să permită remunerarea

satisfăcătoare a tuturor celor implicaţi în operaţiunile întreprinderii sau afectaţi de activitatea

acesteia.

3.2 Obiectivele întreprinderii

Obiectivele întreprinderii reprezintă caracterizări cantitative şi/sau calitative ale

scopurilor întreprinderii.

În funcţie de sfera lor de cuprindere şi importanţa pentru întreprindere există

următoarele 5 tipuri de obiective:

Obiective fundamentale care exprimă scopul principal urmărit de întreprindere în

ansamblul său (spre exemplu: realizarea unei anumite cifre de afaceri).

Obiective derivate de gradul I (principale) se deduc din obiectivele fundamentale, iar

realizarea lor implică o parte din procesele de muncă desfăşurate în întreprindere (spre

exemplu: extinderea gamei de produse)

Page 31: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

31

Obiective derivate de gradul II (secundare) se deduc din obiectivele de gradul I şi

sunt caracterizate prin procese de muncă restrânse, cu aceleaşi caracteristici esenţiale

(spre exemplu: schimbarea ambalajului la un produs).

Obiective specifice sintetizează utilitatea unor lucrări care contribuie la realizarea

obiectivelor derivate (cum ar fi: stabilirea tipului de material utilizat la ambalarea

produsului).

Obiective individuale reprezintă obiective specifice pentru fiecare persoană din cadrul

întreprinderii (cum ar fi: stabilirea normei de muncă a strungarului Popescu).

Obiectivul de maximizare a valorii întreprinderii este adesea sprijinit şi de alte

obiective financiare intermediare care ajută întreprinderea să-şi îndeplinească obiectivul

general, dar prezintă unele neajunsuri asupra cărora trebuie acţionat:

- maximizarea profitului, este un obiectiv valoros dar care tinde să se concentreze

numai asupra rentabilităţii capitalului, fără a considera riscul relativ al investiţiilor care se

angajează; riscul excesiv, chiar dacă profitabil, tinde să reducă valoarea firmei pentru

acţionari;

- maximizarea profitului pe termen scurt este un obiectiv important pentru firmă

deoarece firmele care nu au un profit bun pe termen scurt riscă adesea să nu supravieţuiască

pe termen lung; totuşi, unele acţiuni care conduc la creşterea profitului pe termen scurt (de

ex. scăderea cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare, sau a celor pentru întreţineri şi reparaţii),

reduc valoarea pe termen lung a firmei;

- maximizarea preţului acţiunilor este un obiectiv important în cazul unor pieţe de

capital eficiente care permit determinarea valorii adevărate a întreprinderii; cum însă pieţele

nu sunt complet eficiente, deciziile managementului care maximizează preţul pe termen scurt

al acţiunilor, poate să deterioreze sănătatea financiară pe termen lung a firmei;

- maximizarea valorii activelor, realizată adesea prin achiziţionarea de firme

concurente, de furnizori sau clienţi industriali, poate duce uneori (când costul achiziţiei

depăşeşte beneficiile obţinute) la slăbirea financiară a firmei, chiar dacă ea devine mai mare;

- asigurarea de acces continuu la pieţe de capital reprezintă un obiectiv important în

măsura în care firma doreşte a-şi finanţa cu împrumuturi externe realizarea activităţilor

curente sau noile proiecte de investiţii; concentrarea însă excesivă asupra accesului la pieţele

de capital ar putea duce la restricţii suplimentare asupra activităţilor sale sau la îngheţarea

capitalului propriu în firmă.

Deoarece fiecare din aceste obiective financiare intermediare are atât aspecte pozitive,

cât şi negative, folosirea unui obiectiv compus, format din mai multe obiective secundare

limitate, este probabil calea cea mai bună. Astfel avantajele fiecărui obiectiv sprijină creşterea

bogăţiei acţionarilor, fără a deteriora sănătatea financiară pe termen lung a firmei.

Întreprinderile pot să-şi propună şi alte obiective ale activităţii: independenţă financiară,

putere, prestigiu, satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor consumatorilor prin produsele

create şi oferite, calitatea relaţiilor cu personalul, etc. acestea sunt posibil de atins doar dacă

sunt realizate profituri corespunzătoare. Pe termen lung, dacă întreprinderea nu obţine profit,

nici un alt obiectiv nu poate fi urmărit şi ea dispare din circuitul economic. În condiţiile

formulării altor obiective, căutarea profitului (chiar şi minim) este întotdeauna un obiectiv

pentru întreprindere.

Page 32: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

32

Întreprinzătorii care îşi fixează alte obiective sunt determinaţi de către concurenţă spre

căutarea profitului maxim. Pe piaţă, întreprinzătorii care caută maximum de profit vor avea

productivitatea cea mai mare, costurile cele mai scăzute, un acces mai facil la finanţările

externe. Ele vor putea practica preţuri mai joase decât întreprinderile care nu acordă prioritate

profitabilităţii şi vor putea atrage spre produsul lor o parte crescândă a clientelei. Pe termen

lung, singurele care vor supravieţui vor fi întreprinderile care au dat prioritate căutării

profitului.

Finalităţile întreprinderii, deci obiectivele sale fundamentale rămân, însă profitul,

creşterea sau dezvoltarea sau supravieţuirea precum şi securitatea şi responsabilităţile

sociale şi acestea sunt condiţionate atât de calitatea şi structura climatului intern, cât şi de

calitatea şi amploarea relaţiilor cu mediul extern. Mediul exterior al întreprinderii include un

ansamblu de elemente de natură foarte diferită - politică, socială, economică, ştiinţifică,

tehnologică, juridică, culturală, psihologică, geografică, ecologică etc. - manifestat pe plan

naţional şi internaţional, care acţionează asupra întreprinderii nu în mod izolat, ci în strânsa

lor interdependenţă.

3.3 Dimensiunea întreprinderilor şi tipologia acestora

Configuraţia structurală şi dimensiunea organizatorică a unei întreprinderi pot fi

influenţate de următoarele dimensiuni primare:

a) specializarea - diviziunea muncii în cadrul întreprinderii;

b) standardizarea - procedurile de formalizare ale întreprinderii;

c) formalizarea - gradul de extindere a procedurilor;

d) configuraţia - organizarea generală a întreprinderii;

e) tradiţionalismul - ponderea procedurilor standardizate, dar nescrise.

Combinarea diferitelor dimensiuni primare ale structurii conduce la dimensiunile

fundamentale ale întreprinderii, care pot fi:

- structura activităţilor;

- concentrarea autorităţii;

- controlul fluxului muncii;

- dimensionarea relativă a activităţilor auxiliare şi funcţionale din cadrul întreprinderii.

Dimensiunea optimă a întreprinderii presupune cunoaşterea şi aprecierea cât mai

exactă a capacităţii pieţei, ţinând seama, în primul rând, de mărimea cererii, de mărimea şi

volumul vânzărilor.

Dimensiunile diferite ale întreprinderilor conduc la obţinerea de bunuri la costuri

diferite, ceea ce prezintă interes pentru analiza comparativă a factorilor de competitivitate şi

rentabilitate.

Într-o economie modernă poate şi trebuie să coexiste întreprinderi mari, mijlocii şi

mici, fiecare cu avantajele şi dezavantajele lor.

Întreprinderile se pot grupa după un sistem complex de criterii:

I. După forma de proprietate:

- întreprindere particulară:

- individuală, personală sau familială;

- în asociaţii.

Page 33: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

33

- întreprindere publică:

- întreprindere a administraţiei centrale;

- întreprindere a administraţiei locale.

- întreprindere mixtă (particulară şi publică, autohtonă şi străină).

Unităţile economice proprietate publică se organizează şi funcţionează sub forma de

regii autonome, societăţi sau companii naţionale.

Regia autonomă/ Societatea naţională reprezintă acea formă de întreprindere care se

organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale (energetică,

telecomunicaţii, industria de armament etc.), este persoana juridică şi funcţionează pe bază de

gestiune economică şi autonomie financiară.

Societatea comercială, ca întreprindere, reprezintă o entitate economică colectivă unde

se combină şi se utilizează factorii de producţie cu eficienţa cât mai ridicată. Rezultatele

obţinute sunt împărtăşite între membrii societăţii sub diferite forme (dividende, prime).

Societatea comercială reprezintă forma principală de întreprindere. Ea poate fi:

A. Societate comercială de persoane, care, la rândul ei, poate fi:

- în nume colectiv;

- în comandită simplă.

B. Societate comercială de capitaluri poate fi:

- în comandită pe acţiuni;

- societăţi de capitaluri pe acţiuni.

Societatea cu răspundere limitată este o societate comercială care este o formă

combinată a celor de persoane şi a celor de capitaluri. Ea este forma de organizare cea mai

larg răspândită.

II. În raport cu domeniile de activitate, întreprinderile pot fi:

- întreprinderi agricole;

- întreprinderi industriale;

- întreprinderi comerciale;

- întreprinderi prestatoare de servicii;

- întreprinderi financiare, de credit, de asigurări etc.

III. În raport cu apartenenţa la una din ramurile industriale de activitate, întreprinderile se

pot clasifica astfel:

- după caracterul materiei prime consumate:

- întreprinderi extractive;

- întreprinderi prelucrătoare.

- după destinaţia economică şi caracterul producţiei finite:

- întreprinderi producătoare de bunuri de capital;

- întreprinderi producătoare de bunuri de consum.

- după continuitatea procesului tehnologic:

- întreprinderi cu procese tehnologice continue;

- întreprinderi cu procese tehnologice discontinue.

IV. În raport cu timpul de lucru în cadrul anului calendaristic, întreprinderile pot fi:

- întreprinderi care funcţionează tot timpul anului;

- întreprinderi sezoniere.

V. În raport cu nivelul de specializare, se deosebesc:

Page 34: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

34

- întreprinderi specializate;

- întreprinderi universale;

- întreprinderi mixte.

VI. În raport cu tipul de producţie sunt:

- întreprinderi cu producţie de serie (mică, mijlocie, mare);

- întreprinderi cu producţie de masă.

VII. În raport cu metodele de organizare a producţiei se deosebesc:

- întreprinderi cu producţia organizată în flux;

- întreprinderi cu producţia organizată după modelele specifice producţiei de serie şi

unicate.

VIII. În funcţie de amploarea factorilor de producţie utilizaţi, de mărimea rezultatelor

economico-financiare, întreprinderile pot fi:

- întreprinderi mici;

- întreprinderi mijlocii;

- întreprinderi mari;

- grupuri de conglomerate de întreprinderi.

3.4 Particularităţile funcţiilor managementului în IMM-uri

Esenţa managementului este dată de funcţiile acestuia, ca însuşiri esenţiale ale activităţii

de conducere. Trăsăturile caracteristice ale funcţiilor managementului sunt următoarele:

(Nicolescu O., 2001)

- ele sunt specifice managerilor;

- se exercită în toate organizaţiile şi la toate nivelurile ierarhice;

- se diferenţiază ca formă de manifestare şi conţinut;

- au pondere diferită pe verticala piramidei ierarhice;

Funcţiile managementului sunt următoarele:

• Previziunea. Reprezintă ansamblul eforturilor de gândire şi acţiune al managerilor în

scopul anticipării problemelor cu care se va confrunta în viitor organizaţia şi de a găsi soluţii

pentru acţiunile viitoare. Previziunea presupune stabilirea misiunii organizaţiei, a obiectivelor,

a mijloacelor necesare şi a strategiilor. Realizarea acestei funcţii presupune o permanentă

preocupare a managerului pentru a anticipa viitorul, a-l prefigura şi a asigura din timp

condiţiile realizării lui. Previziunea se materializează în prognoză, prin intermediul căreia se

pot prefigura condiţiile în care va evolua organizaţia într-un anumit interval de timp.

Problemele care trebuie soluţionate de către manageri apar sub forma: ce se va face, când se

va face, cum se va face, de ce se va face şi cât se va face? Activităţile integrate funcţiei de

prevedere pot fi grupate în două categorii, şi anume: previziune şi decizie. Managerii de nivel

superior vor consuma cel mai mult din timpul lor pentru previzionarea activităţilor viitoare.

Funcţia de previziune este slab reprezentată în cadrul IMM-urilor. Slaba reprezentare a

funcţiei de previziune se referă la faptul că orizontul de timp vizat e redus iar strategiile

adoptate sunt preponderent cele de menţinere si/sau supravieţuire.

• Organizarea. Aceasta constă în stabilirea cadrului organizatoric optim care permite

desfăşurarea activităţilor organizaţiei în condiţii de maximă eficienţă şi profitabilitate.

Realizarea funcţiei vizează o definire clară a elementelor ce determină cadrul organizatoric

Page 35: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

35

prin stabilirea structurii corespunzătoare activităţilor sistemului, a subsistemelor sale,

precizarea necesarului de resurse şi armonizarea lor în vederea asigurării unei funcţionalităţi

maxime, potrivit profilului organizaţiei. În exercitarea acestei funcţii se vor succeda activităţi

precum: informare a situaţiei existente, analiza critică a sistemului de organizare existent,

iniţierea unui sistem îmbunătăţit şi pregătirea mijloacelor economice şi apoi aplicarea propriu

zisă a acţiunii de organizare.

Pentru IMM-uri tipul de structură organizatorică predominant e cel organic caracterizat

printr-un număr redus de reguli si proceduri, prin obiective si sarcini definite vag precum si

prin criterii subiective de selecţie a personalului.

Specializarea (pe post) funcţiilor e relativ scăzută ceea ce prezintă totuşi si avantajul că

favorizează diversificarea activităţilor fiecărui salariat.

Flexibilitatea organizatorică favorizează adaptabilitatea ridicată la modificarea pieţei si

la modificările survenite în comportamentul consumatorilor. Sistemul informaţional joacă un

rol vital, el condiţionează raţionalizarea distribuţiei mărfurilor, configuraţia lui e simplă cu

circuite scurte si foarte scurte, fluxurile informaţionale oscilează ca volum si conţinut în

funcţie de nevoile curente si concrete.

• Coordonarea. Are ca ţintă armonizarea şi sincronizarea activităţilor organizaţiei

privind direcţionarea unitară a eforturilor în scopul atingerii obiectivelor propuse.

Pentru asigurarea unei coordonări eficace este obligatorie existenţa unei comunicări

adecvate între nivelurile manageriale, mai exact transmiterea de informaţii şi perceperea

integrală a mesajelor conţinute. Coordonarea poate fi bilaterală (implică comunicarea între un

manager şi un subordonat) şi multilaterală (implică o comunicare concomitentă între un

manager şi mai mulţi subordonaţi). Coordonarea depinde în mare măsură de latura umană a

potenţialului managerilor. Capacitatea conducătorului de a-şi înţelege colaboratorii şi de a se

face înţeles de către aceştia este o condiţie esenţială a coordonării.

Sunt create condiţii favorabile de exercitare a funcţiei de coordonare. Managerul doreşte

armonizarea intereselor individuale cu cele generale ale întreprinderii. Comunicarea

se realizează intens în toate direcţiile, atât în plan formal cât si informal ceea ce

contribuie la creşterea vitezei de reacţie când apar modificări de mediu.

Comunicarea poate întâlni anumite bariere concretizate în:

- Ignorarea informaţiilor

- Înţelegerea diferită a conţinutului mesajului transmise

- Refuzul de a recepţiona anumite mesaje

•Antrenarea. Aceasta include activităţi orientate spre transmiterea şi transformarea

deciziilor în acţiuni şi materializarea lor prin sarcini ce revin executanţilor.

Cuprinde două activităţi distincte. Comanda ca drept al conducătorului de a da dispoziţii

subordonaţilor săi, cu caracter de obligativitate, în virtutea autorităţii cu care a fost investit.

Este posibilă doar printr-un proces permanent de comunicare. Motivarea ca activitate ce

urmăreşte corelarea satisfacerii necesităţilor şi intereselor colaboratorilor cu realizarea

obiectivelor şi sarcinilor atribuite.

Motivarea poate fi pozitivă (se bazează pe amplificarea satisfacţiilor colaboratorilor ca

urmare a realizării sarcinilor) sau negativă (bazată pe ameninţarea colaboratorilor cu

reducerea satisfacţiilor în cazul nerealizării obiectivelor). Funcţia de antrenare înglobează

ansamblul proceselor de muncă prin care personalul unei organizaţii este determinat să

Page 36: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

36

contribuie la realizarea obiectivelor prevăzute. Antrenarea trebuie concepută pe baza unor

scări motivaţionale, ca elemente ce prezintă interes pentru membrii organizaţiei. Motivarea

trebuie să fie complexă şi diferenţiată.

Funcţia de antrenare găseşte în IMM-uri un mediu favorabil de manifestare.

Dimensiunea redusă a IMM precum si specificul activităţii favorizează si determină o

serie de inter-relaţionări frecvente, strânse în special în ceea ce priveşte relaţia dintre

manager-angajat. Această personalizare a relaţiilor creează premisele unei evaluări eficiente a

personalului subordonat în strânsă corelaţie cu gradul de implicare si cu contribuţia reală a

fiecăruia la atingerea obiectivelor propuse.

Problematica resurselor umane e deosebit de importantă în cadrul IMM-urilor pentru că

acestea nu-si pot permite erori în privinţa numărului si a pregătirii angajaţilor, cheltuielile cu

salariile având o pondere însemnată.

• Funcţia de evaluare şi control. Acesta constă într-o verificare permanentă şi

completă a modului de desfăşurare a activităţilor, comparativ cu programele şi standardele

propuse, în măsuri corective pentru înlăturarea lor. Dreptul control aparţine atât organelor

colective de conducere, cât şi fiecărui manager, în virtutea autorităţii cu care a fost investit.

Trăsăturile de bază ale controlului sunt: caracterul preventiv; trebuie să fie general,

permanent, complet şi aprofundat; trebuie executat de organe competente şi în drept; trebuie

realizat cu tact şi măsură; trebuie să fie eficient.

Încheie ciclul managerial si prezintă particularităţi în cazul IMM-urilor. Volumul redus,

dimensiunile acesteia facilitează controlul care în acest fel se realizează nemijlocit de

manageri fără intermediari si se evită deformarea realităţii. Controlul poate să devină riguros,

permanent, managerul având posibilitatea să intervină operativ pentru corectarea abaterilor.

Cunoaşterea si înţelegerea corectă particularităţilor manageriale din cadrul IMM-urilor are o

contribuţie esenţială în optimizarea activităţii.

Page 37: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

37

4. CONSTITUIREA ŞI FORMALITĂŢILE NECESARE ÎNMATRICULĂRII

SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

4.1 Forme juridice de organizare a afacerii

În concepţia Codului comercial român, numai săvârşirea de fapte de comerţ obiective,

prevăzute enunţiativ în art. 3, conferă calitatea de comerciant persoanei fizice. Prin abrogarea

Codului comercial de noul Cod civil, acesta prevede la art. 2 obiectul și conținutul acestuia,

stipulând că acesta reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane,

ca subiecte de drept civil incluzându-se aici, pe lângă persoane fizice și juridice, și

profesioniștii/comercianții și neprofesioniștii/necomercianți. Se menționează totodată că acest

cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate

domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale, adică Codul civil constituie

dreptul comun și pentru întreaga materie comercială la care se referă. Art. 3 din Codul civil se

referă la aplicarea generală a acestuia, în sensul că el se aplică şi raporturilor dintre

profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. Această

prevedere are menirea să abroge concepția concretizată de fostul art. 56 din Codul comercial

care supunea legii comerciale și actele de comerț unilaterale, adică dacă un act era comercial

numai pentru o parte, se aplica legea comercială și celeilalte părți.

Sunt incapabili de a fi comercianţi minorii şi persoanele puse sub interdicţie (cu anumite

excepţii şi precizări).

Potrivit art. 8 din Legea 71/2011 capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data când

persoana devine majoră, respectiv 18 ani.

Unele persoane îndeplinesc anumite profesii, sau funcţii care le fac incompatibile cu

calitatea de comerciant cum ar fi procurorii, judecătorii, funcţionarii publici, ofiţerii,

diplomaţii, avocaţii, medicii, arhitecţii (profesii liberale).

Alte persoane sunt decăzute din dreptul de a desfăşura activităţi comerciale prin hotărâri

judecătoreşti.

Anumite activităţi nu se pot exercita pe baza liberei iniţiative datorită ocrotirii

intereselor generale ale societăţii devenind virtuale interdicţii pentru dobândirea calităţii de

comerciant.

De asemenea, pentru desfăşurarea de către persoanele fizice în mod independent sau în

forme asociative, a unor activităţi comerciale permise iniţiativei private, este condiţionată

existenţa unei autorizaţii administrative eliberate de autorităţi în condiţiile legii (O.U.G. nr.

44/2008).

Societăţile comerciale, ca şi toate celelalte instituţii ale dreptului, îşi datorează apariţia

unor cauze economice şi sociale. Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile

economice şi sociale au crescut, oamenii şi-au dat seama că energiile individuale, oricât de

mari ar fi fost, nu mai erau suficiente.

Astfel s-a născut ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători pentru astfel de

activităţi. O astfel de colaborare s-a materializat şi în domeniul dreptului în conceptul de

societate comercială care implică asocierea a două sau mai multor persoane cu punerea în

comun a unor resurse, în vederea desfăşurării unei activităţi economice şi împărţirii

beneficiului rezultat.

Page 38: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

38

Principalele forme juridice în care poate fi lansată o afacere de o persoană fizică sunt

următoarele:

A. persoană fizică autorizată;

B. întreprindere individuală;

C. întreprindere familială.

La alegerea formei juridice pentru afacerea pe care întreprinzătorii doresc să o înceapă

este necesar să se aibă în vedere anumite aspecte, cum ar fi:

● natura activităţii care urmează a fi desfăşurată;

● volumul activităţii şi posibilităţile de extindere ale acesteia;

● numărul partenerilor de afaceri;

● gradul de implicare şi de răspundere asumat de fiecare partener;

● capitalul social disponibil în comparaţie cu cel necesar;

● ponderea participaţiei fiecărui partener la constituirea capitalului social.

A. Persoana fizică autorizată reprezintă acea persoană autorizată să desfăşoare orice

formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă.

Persoana fizică autorizată este cea mai simplă formă de manifestare a iniţiativei particulare în

domeniul economic.

B. Întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără personalitate

juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.

C. Întreprinderea familială este reprezentată de întreprinderea economică, fără

personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa.

În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de

stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii

Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe

teritoriul României.

Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau

profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă.

Pot desfăşura activităţi economice în una dintre cele trei forme de mai sus, persoanele

fizice care:

■ au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru

desfăşurarea de activităţi economice ca persoană fizică autorizată sau întreprindere

individuală şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul

membrilor întreprinderii familiale;

■ nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc

disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

■ au un sediu profesional declarat, având asupra imobilului un drept de folosinţă;

■ declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de

legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei

muncii;

■ în cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activităţi

economice este necesară îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională şi/sau de atestare

a pregătirii profesionale, persoanele fizice trebuie să facă dovada îndeplinirii acestora.

Avantajele din punct de vedere fiscal al înfiinţării unei persoane fizice autorizate,

întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale se referă la:

Page 39: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

39

Documentaţia pentru obţinerea Certificatului de înregistrare este mult mai

simplă;

Costurile cu înfiinţarea sunt mai mici decât cele pentru înfiinţarea unei societăţi

comerciale;

Nu este nevoie de capital social;

Declaraţii fiscale sunt mai puţine;

Fiscalitate minimă, nu se plătesc dividende;

Cheltuieli mai mici cu îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată. Ca

PFA/II/IF, se poate ţine contabilitatea în partidă simplă, neavând nevoie neapărat

de serviciile unei persoane autorizate, deci cheltuielile de funcţionare sunt

considerabil mai mici;

Nu este nevoie de capital social;

Stabilirea impozitului pe bază de încasări şi plăţi;

Acces neîngrădit şi imediat la veniturile realizate. Doar alegând PFA/II/IF se va

putea dispune de banii realizaţi din activitate, oricând şi fără costuri

suplimentare.

Alegând SRL, se poate beneficia de dividende abia în anul următor celui în care profitul

a fost realizat, şi doar cu aprobarea Adunării generale a asociaţilor.

Societatea comercială (indiferent de tipul în care s-a alcătuit) are o finalitate unică, se

constituie în scopul de a desfăşura o activitate comercială.

Societatea este considerată comercială numai atunci când obiectul său de activitate

prevăzut obligatoriu în actul constitutiv constă în săvârşirea uneia sau mai multor fapte de

comerţ obiective (art. 1, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată).

Pentru a-şi realiza rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un

organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.

În România societăţile comerciale sunt reglementate de:

■ Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;

■ Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată;

■ Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii

autonome şi societăţi comerciale;

■ Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor.

Toate aceste acte normative se completează cu prevederi din Codul Civil şi Codul

Muncii.

Potrivit art. 1881 Cod civil, prin contractul de societate se înţelege „două sau mai multe

persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la

aceasta prin aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a

împărţi beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta”. „Fiecare asociat

contribuie la suportarea pierderilor proporţional cu participarea la distribuţia beneficiului,

dacă prin contract nu s-a stabilit altfel.” „Societatea se poate constitui cu sau fără personalitate

juridică.”

Conform aliniatelor 2 şi 3 ale art.1882 Cod civil, “orice societate trebuie să aibă un

obiect determinat şi licit, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.” şi ”Fiecare asociat

trebuie să contribuie la constituirea societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau

cunoştinţe specifice”.

Page 40: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

40

Din cele două texte de lege, de mai sus, se desprinde următoarea definiţie:

Societatea comercială este o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de

societate care poate beneficia de personalitate juridică şi în care asociaţii se înţeleg să pună

în comun aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii pentru exercitarea

unor fapte de comerţ în scopul realizării şi împărţiri beneficiilor rezultate.

În ceea ce priveşte elementele şi caracteristicile specifice societăţii comerciale, asociaţii

realizează o triplă înţelegere, şi anume:

a) în privinţa aporturilor - aportul este reprezentat de obligaţia pe care şi-o asumă

fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială care poate fi

orice bun cu valoare economică al asociatului şi care prezintă interes pentru activitatea

societăţii.

Aportul poate în numerar, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice.

Aporturile formează capitalul social al societăţii şi implicit sunt elemente ale

patrimoniului societăţii comerciale.

Capitalul social este expresia valorică a totalităţii aporturilor asociaţiilor care participă

la constituirea societăţii comerciale.

Patrimoniul societăţii comerciale îl constituie totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu

valoare economică aparţinând societăţii comerciale.

b) în privinţa intenţiei de a exercita în comun o activitate comercială - intenţia

asociaţiilor de colaborare în desfăşurarea activităţii comerciale presupune o colaborare intensă

şi suportarea tuturor riscurilor activităţilor comerciale.

c) împărţirea beneficiilor - realizarea şi împărţirea beneficiilor reprezintă de fapt

scopul societăţii comerciale.

Cota parte din beneficiul societăţii comerciale ce se plăteşte fiecărui asociat se numeşte

dividend.

Societăţile comerciale se constituie ca persoane juridice distincte de persoana

proprietarilor în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale republicată, prin

asocierea între două sau mai multe persoane fizice sau juridice. Ele desfăşoară activităţi în

nume propriu, au conducere, respectiv sediu propriu.

Cea mai importantă clasificare a societăţilor comerciale se realizează potrivit art. 2 din

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale; astfel societatea comercială are următoarele

forme juridice:

► societate în nume colectiv (S.N.C.) – poate fi înfiinţată de către doi sau mai mulţi

asociaţi, pe baza unui contract, fără a depune vreun capital social iniţial; asociaţii contribuie,

conform înţelegerii libere dintre ei, la constituirea patrimoniului social al societăţii, prin

aporturi în bani şi/sau natură; proporţiile contribuţiilor determină ponderile veniturilor;

obligaţiile sociale ale S.N.C. sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată

şi solidară a tuturor asociaţiilor;

► societate în comandită simplă (S.C.S.) - este o asociere între unul sau mai mulţi

asociaţi principali (care participă la administrarea societăţii şi răspund împreună, nelimitat cu

averea lor), numiţi comanditaţi şi unul sau mai mulţi asociaţi cu drepturi limitate, numiţi

comanditari; obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul societăţii şi cu răspunderea

nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor comanditaţi; comanditarii răspund normal până la

concurenţa aportului lor;

Page 41: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

41

► societate pe acţiuni (S.A.) - este o societate cu un capital social mare, având cel puţin

2 acţionari; acţiunile emise pot fi la purtător sau nominative; o societate pe acţiuni poate fi

constituită prin asociere sau prin subscripţie publică; obligaţiile sociale ale S.A. sunt garantate

cu patrimoniul social; acţionarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor;

► societate în comandită pe acţiuni (S.C.A.) - este o formă mai rar întâlnită a

societăţilor în comandită; ea reprezintă o asociere între investitori/comanditari a căror

răspundere se limitează la plata acţiunilor şi comanditaţi care participă la conducerea

societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru datoriile şi obligaţiile societăţii; capitalul social

este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu

răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; comanditarii sunt obligaţi numai

la plata acţiunilor lor;

► societate cu răspundere limitată (S.R.L.) - trebuie să aibă cel puţin un asociat şi

maximum 50 de asociaţi; capitalul social se poate constitui din maximum 60% aport în natură,

iar restul în numerar; mărimea capitalului social subscris iniţial trebuie să corespundă

obiectului de activitate cu care se înmatriculează firma; obligaţiile sociale sunt garantate cu

patrimoniul social; acţionarii sunt obligaţi numai la plata părţilor sociale.

În fundamentarea deciziei de alegere a uneia din cele 5 tipuri de societăţi comerciale,

întreprinzătorul trebuie să aibă în vedere mai multe criterii:

◘ mărimea capitalului disponibil pentru a fi plasat în firmă;

◘ sfera diferită de responsabilitate materială şi personală a antreprenorilor;

◘ complexitatea şi durata diferită a înfiinţării diferitelor tipuri de societăţi;

◘ variaţia costurilor manageriale şi de funcţionare în funcţie de tipul firmei;

◘ structurile manageriale obligatorii;

◘ variaţia rolului şi puterii reale a antreprenorului în funcţie de tipul de societate;

◘ gradul de acceptabilitate şi prestigiul diferit în cadrul comunităţii de afaceri naţionale

şi/sau locale;

◘ cutumele sau uzanţele privitoare la tipurile de societăţi predominante în sectorul de

activitate al viitoarei firme;

◘ variaţia uşurinţei obţinerii şi a amplorii viitoarei finanţări;

◘ gradul diferit de dificultate a transferării cotelor de piaţă, de proprietate deţinute în

firmă, urmaşilor;

◘ avantajele şi dezavantajele fiscale ale fiecărui tip de societate comercială;

◘ diferenţele apreciabile între tipurile de societăţi comerciale, privitoare la viteza de

adoptare a deciziilor şi flexibilitate managerială;

◘ compatibilitatea dintre intenţiile şi perspectivele de dezvoltare ale afacerii;

◘ cerinţele exprese ale eventualilor parteneri privind forma juridică de societate.

Societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă prezintă următoarele

avantaje:

- lipsa unui capital minim obligatoriu de subscriere;

- costurile de constituire sunt mai reduse;

- posibilitatea utilizării unui sistem simplificat de contabilitate, respectiv de impozitare

pe venitul anual, în cazul când sunt întrunite condiţiile legale pentru microîntreprinderi.

Principalele dezavantaje ale societăţii în nume colectiv şi ale societăţii în comandită

simplă sunt:

Page 42: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

42

- răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor pentru obligaţiile societăţii;

- asociaţii nu pot lua parte ca asociaţi cu răspundere nelimitată în alte societăţi

concurente fără consimţământul celorlalţi asociaţi.

Societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni au următoarele avantaje:

- răspunderea acţionarilor pentru obligaţiile sociale numai până la concurenţa capitalului

subscris;

- acces mai uşor la credite, datorită credibilităţii mai mari;

- posibilităţi multiple de dezvoltare a afacerii.

Principalele dezavantaje sunt:

- costurile de constituire, înregistrare şi autorizare a funcţionării sunt mai mari, în medie

500-600 de lei. Înfiinţarea unui S.A. cuprinde, aproximativ, aceleaşi etape ca şi în cazul

unui SRL, cu deosebirea ca o societate pe acţiuni poate avea minim 2 acţionari, care pot fi

persoane fizice sau juridice române sau străine, iar capitalul social minim este echivalentul

a 25.000 Euro.

- sistemul de conducere, administrare şi control a societăţii este mai complicat.

Societatea cu răspundere limitată are următoarele avantaje:

- se poate constitui ca unic asociat;

- costurile de constituire, înregistrare şi autorizare a funcţionării sunt mai mici,

aproximativ 400-500 de lei;

- răspunderea întreprinzătorilor este numai cu capitalul subscris, capitalul social minim

este de 200 lei.

Principalele dezavantaje sunt:

- posibilităţi mai limitate de acces la credite;

- nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată înfiinţată de către

un asociat unic.

4.2 Formalităţile necesare înregistrării persoanei fizice autorizate, întreprinderii

individuale şi întreprinderii familiale

Actele necesare pentru înfiinţarea celor trei forme de organizare, prevăzute în Anexa

Ordonanţei de Urgenţă nr. 44/2008 sunt următoarele:

Firmele vor fi scrise cu caractere latine, în primul rând în limba română (art. 30 alin. (3)

din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

Firmele vor cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute de art. 31-37 din Legea nr.

26/1990, republicată sau de legile speciale.

Este interzisă înscrierea unei firme care conţine cuvintele "ştiinţific", "academie",

"academic", "universitate", "universitar", "şcoală", "şcolar" sau derivatele acestora (art. 39

alin. (2) din Legea nr. 26/1990, republicată).

Înscrierea unei firme care conţine cuvintele "naţional", "român", "institut" sau derivatele

acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice autorităţilor şi instituţiilor publice centrale se

realizează numai cu acordul Secretariatului General al Guvernului.

Înscrierea unei firme care conţine cuvinte sau sintagme caracteristice autorităţilor şi

instituţiilor publice locale se realizează numai cu acordul prefectului judeţului, respectiv al

municipiului Bucureşti, în circumscripţia teritorială în care solicitantul şi-a stabilit sediul

Page 43: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

43

social. Procedura de obținere a acordului prevăzut de art. 39 din Legea nr. 26/1990,

republicată şi înscrisurile în susţinerea acesteia, menţionate în opisul anexat la cerere, se

depun la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal în a cărui

rază teritorială se află sediul social al persoanei juridice solicitante.

Firmele radiate din registrul comerţului nu sunt disponibile pentru o perioadă de 2 ani

de la data radierii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 41 din Legea nr. 26/1990,

republicată.

Firma se înstrăinează numai împreună cu fondul de comerţ (art. 42 din Legea nr.

26/1990, republicată).

În vederea rezervării, firma este supusă operaţiunii de verificare a îndeplinirii

cumulative a condiţiilor generale şi speciale de legalitate, de disponibilitate şi de

distinctivitate faţă de firmele înregistrate în registrul comerţului sau rezervate în vederea

înregistrării (art. 29 alin. (1) din Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor

comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor).

Nu reprezintă elemente de distinctivitate, fără ca enumerarea să fie limitativă (art. 29

alin. (4) din Normele metodologice):

articularea cuvintelor;

inversarea ordinii cuvintelor care au intrat în componenţa unei firme înregistrate sau

rezervate;

dublarea uneia sau mai multora dintre literele ori cifrele care au intrat în componenţa

unei firme;

adăugarea sau eliminarea adverbelor, prepoziţiilor, conjuncţiilor, numerelor, semnelor

de punctuaţie şi a altor particularităţi similare, având o semnificaţie vagă, precum şi a

abrevierilor care nu sunt de natură să schimbe înţelesul denumirii;

utilizarea unor cuvinte diferite din punct de vedere semantic, dar identice fonetic;

folosirea unor prescurtări ale cuvintelor care intră în componenţa unei firme

înregistrată sau rezervată;

utilizarea simbolurilor echivalente literelor şi cuvintelor (ex.: @, #, % etc.);

utilizarea/neutilizarea diacriticelor;

adăugarea, eliminarea sau înlocuirea unei părţi din denumire, dacă adăugarea,

eliminarea sau înlocuirea nu schimbă înţelesul firmei sau utilizarea cuvintelor „grup”,

„holding”, „company”, „trust”, „com”, „trans” etc.;

adăugarea cuvântului „România” indiferent de limba în care este redat.

Verificarea şi rezervarea firmei se realizează la nivel naţional înainte de întocmirea

actelor constitutive sau, în cazul schimbării denumirii, a actelor modificatoare ale acestora.

Rezervarea firmei este valabilă pentru o perioadă de cel mult 3 luni de la data

înregistrării cererii.

Verificarea disponibilităţii firmei, efectuată de oficiul registrului comerţului prin

personalul său, are caracter administrativ şi prealabil.

În final, asupra legalităţii se va pronunţa directorul oficiului registrului comerţului de pe

lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnate cu ocazia soluţionării cererii de

înregistrare în registrul comerţului.

Page 44: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

44

Documentele se depun la ORC în raza căruia firma îşi stabileşte sediul social, la ghişeu,

prin corespondenţă sau în formă electronică, situaţie în care va avea incorporată, ataşată sau

logic asociată semnătura electronică extinsă.

Formularele se distribuie la sediul ORC.

1. Cererea de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă (original), completată cu 3

denumiri, în ordinea preferinţelor;

2. Dovada privind plata taxei de registru:

45 lei – taxa de registru;

27 lei, reprezentând un procent aplicat taxei de registru - 50% Fondul de lichidare şi

10% Fondul de buletin prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Firma unui profesionist, persoană fizică autorizată/ titular al unei întreprinderi

individuale, se compune din numele acestuia scris în întregime sau din numele şi iniţiala

prenumelui acestuia, la care se adaugă sintagma "persoană fizică autorizată"/„Întreprindere

individuală”.

Firma unui profesionist, întreprindere familială, se compune din numele familiei sau

a reprezentantului acesteia, la care se adaugă sintagma „Întreprindere familială”.

Înregistrare

1. Cererea de înregistrare, original

2. Anexa 1 privind înregistrarea fiscală

3. Declaraţia-tip pe propria răspundere a persoanei fizice autorizate /întreprindere

individuală/a reprezentantului întreprinderii familiale, care să ateste că nu desfăşoară

activitate la sediul profesional, sedii secundare sau în afara acestora sau care să

ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din

domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;

4. Cartea de identitate sau paşaportul titularului persoanei fizice autorizate/

întreprindere individuală/ fiecărui membru în cazul întreprinderii familiale (fotocopie

certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);

5. Documentele care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional/

punctelor de lucru (copie legalizată);

Documentele care atestă drepturile de folosinţă asupra spaţiilor cu destinaţie de sediu

social/ profesional şi/ sau de sedii secundare pot fi: extras de carte funciară, în termen de

valabilitate la depunere, dar nu mai vechi de 30 de zile, contract de vânzare-cumpărare,

contract de donaţie în formă autentică, certificat de moştenitor, act notarial de ieşire din

indiviziune sau de delimitare a proprietăţii, hotărâre judecătorească definitivă privind

proprietatea sau folosinţa/uzufructul, hotărârea judecătorească definitivă de ieşire din

indiviziune, proces verbal de recepţie a construcţiei, act de adjudecare a imobilului vândut în

cadrul executării silite, contract de schimb, contract de închiriere (înregistrat la Administraţia

Finanţelor Publice, în cazul proprietarului/locatorului persoană fizică), contract de

subînchiriere, contract de concesiune, contract de leasing imobiliar, contract de comodat,

contract de uz, contract de uzufruct, certificat de rol fiscal/ rol agricol în termen de valabilitate

sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă, la alegerea solicitantului. Extrasul de

carte funciară şi certificatul de rol fiscal/ rol agricol se depun în original, celelalte documente

urmând a fi depuse în copie certificată de parte sau în copie legalizată.

Page 45: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

45

Pentru sediul profesional al PFA, II şi IF, actul care atestă dreptul de folosinţă trebuie

prezentat în original sau copie legalizată.

În cazul în care, cheltuielile aferente sediului social/profesional sunt suportate de

beneficiarul contractului şi deduse înainte de plata impozitului pe profit/venit, este

recomandată înregistrarea la Ministerul Finanţelor Publice şi a celorlalte contracte prin care se

acordă dreptul de folosinţă.

6. Specimenul de semnătură al persoanei fizice autorizate/titular al întreprinderii

individuale/al reprezentantului întreprinderii familiale (original);

Specimenul de semnătură al persoanei fizice autorizate/titularului întreprinderii

individuale/reprezentantului întreprinderii familiale se depune la oficiul registrului

comerţului odată cu cererea de înregistrare şi poate fi dat în faţa notarului public, în formă

legalizată, ori în faţa directorului ORC sau a înlocuitorului acestuia, care va certifica

semnătura.

7. Acordul de constituire încheiat de membrii familiei pentru întreprindere familială

(original);

Prin acordul de constituire a întreprinderii, membrii acesteia pot stipula constituirea

unui patrimoniu de afectaţiune. Prin acordul de constituire se vor stabili cotele de participare a

membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune, care pot fi diferite de cele prevăzute

pentru participarea la veniturile nete sau la pierderile întreprinderii.

Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele

întreprinderii în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată.

Procura specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de

exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

8. Procura specială pentru reprezentantul întreprinderii familiale desemnat prin

acordul de constituire (înscris sub semnătură privată);

9. Dacă este cazul:

avizul asociaţiei de proprietari/locatari privind schimbarea destinaţiei imobilelor

colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 230/2007;

precizare din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate înţelege să afecteze

folosinţa spaţiului în vederea stabilirii sediului profesional al persoanei fizice autorizate

(declaraţie etc.);

declaraţia privind desfăşurarea activităţii de către soţ/soţie (PFA, II);

documentele doveditoare pentru patrimoniul de afectaţiune (declaraţie pe proprie

răspundere);

documentele care atestă pregătirea profesională (fotocopii certificate olograf) şi/sau

documentele care atestă experienţa profesională (fotocopii certificate olograf);

diplomă;

certificatul sau adeverinţa prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de

învăţământ;

certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire

profesională, organizată în condiţiile legii în vigoare la data eliberării acestuia;

certificatul de competenţă profesională (cartea de meşteşugar, carnetul de muncă

al solicitantului, declaraţie de notorietate cu privirea la abilitatea de a desfăşura

Page 46: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

46

activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective

în mod gratuit, în cazul meseriilor tradiţionale artizanale);

atestatul de recunoaştere şi/sau echivalare pentru persoanele fizice care au

dobândit calificarea în străinătate;

atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului

de învăţământ;

orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

10. Dovezile privind plata taxelor/ tarifelor legale:

Taxa legală poate fi achitată în numerar sau cu card bancar la casieriile ORC, precum

şi cu mandat poştal, ordin de plată etc.

Dacă s-a optat pentru transmiterea documentelor, care atestă înregistrarea în registrul

comerţului, prin poştă, se percepe un tarif de 8 lei.

90 lei – taxa de registru;

54 lei, reprezentând un procent aplicat taxei de registru - 50% Fondul de lichidare şi

10% Fondul de buletin prevăzute de Legea nr. 85/2006;

20 lei /persoană - cazier fiscal.

Specificaţii:

Copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate olograf pentru conformitate cu

originalele de către persoana fizică autorizată.

În cazul persoanelor fizice nerezidente, se depun copii certificate şi traducerea

realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public. Dacă

doreşte înregistrarea o persoană fizică, care desfăşoară activitate economică autorizată şi

recunoscută într-un alt stat membru al UE sau al Spaţiului Economic European, va depune

documentaţia care atestă funcţionarea legală, obţinută în celalalt stat (fotocopie şi traducere în

limba română certificată olograf).

Soluţionarea cererii revine în competenţa directorului oficiului registrului comerţului

de pe lângă tribunal care poate dispune prin rezoluţie motivată administrarea şi a altor acte.

Redactarea actelor, acordarea de îndrumări pentru completarea corectă a cererii de

înregistrare, efectuarea formalităţilor de depunere a documentelor şi de reprezentare a

persoanei fizice la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal pot fi efectuate prin

birourile de asistenţă şi reprezentare care funcţionează în cadrul primăriilor.

Formularele se distribuie la sediul ORC.

Documentele se depun la ORC în raza căruia persoana fizică autorizată îşi stabileşte

sediul profesional, la ghişeu, prin corespondenţă sau prin biroul de asistenţă şi reprezentare

din cadrul primăriilor.

Obţinerea certificatului de cazier fiscal pentru persoanele fizice autorizate se

efectuează de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, cu plata taxelor şi

tarifelor legale.

Etape

Pentru a putea desfăşura activităţi economice pe baza liberei iniţiative - persoană fizică

autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială - este necesară obţinerea unei

autorizaţii de funcţionare.

În acest sens, conform art. 10 din Ordonanţa de urgenta nr. 44/2008, la registrul

comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul

Page 47: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

47

profesional, se depune o cerere de înregistrare în registrul comerţului şi o cerere de autorizare

a funcţionării.

Aceste cereri vor fi însoţite de documentaţia prevăzută mai sus.

Înregistrarea în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii

individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului

oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.

Dacă socoteşte îndeplinite toate condiţiile, directorul oficiului registrului comerţului de

pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării

persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale.

Prin aceeaşi rezoluţie directorul va dispune şi înregistrarea în registrul comerţului a

declaraţiei-tip pe propria răspundere dată conform prevederilor Legii nr. 359/2004, cu

modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 359/2004, referitoare la transmiterea declaraţiilor-tip

către autorităţile publice competente, prevede că în vederea efectuării controlului de către

autorităţile publice competente privind conformitatea celor declarate pe proprie răspundere,

oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal transmite acestora copiile declaraţiilor-tip

şi, pe cale electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice, în termen de 3 zile de la

data înregistrării în registrul comerţului.

Autorităţile publice competente sunt: direcţiile de sănătate publică teritoriale din

subordinea Ministerului Sănătăţii sau ministerele cu reţea proprie de sănătate publică;

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau ministerele cu

reţea sanitară veterinară proprie; autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din

subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor; inspectoratele teritoriale de muncă

din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Dacă documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete, directorul oficiului

registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată acordarea unui

termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora.

Termenul va fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin scrisoare

recomandată cu confirmare de primire.

În toate cazurile se vor indica documentele care urmează să fie depuse până la termenul

acordat. La cererea motivată a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit.

În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale, directorul oficiului registrului

comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată respingerea cererii de

înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării pentru persoana fizică

autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială solicitantă, precum şi a

înregistrării declaraţiei-tip pe propria răspundere.

Rezoluţiile directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu privire la

înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, se execută de îndată, în baza lor

efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nici o altă formalitate.

Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal se

poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz.

Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al

solicitantului şi se judecă în condiţiile dreptului comun.

Page 48: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

48

Aplicarea rezoluţiilor directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu

privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, nu se suspendă în

cursul judecăţii.

Cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de

timbru judiciar.

În urma înregistrării în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării persoanei fizice

autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale, oficiul registrului

comerţului de pe lângă tribunal va elibera certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de

înregistrare, certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum

şi alte acte prevăzute de lege.

Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului de

înscriere de menţiuni este de 3 zile lucrătoare, respectiv 5 zile lucrătoare, calculat de la data

înregistrării cererii sau, după caz, de la data completării cererii cu documentele solicitate.

Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul care

atestă înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionarii, precum şi luarea în

evidenţă de către autoritatea fiscală competentă.

Întrucât o persoană nu poate avea decât un singur certificat de înregistrare pentru

statutul juridic deja autorizat (PFA, titular de întreprindere individuală sau membru al unei

întreprinderi familiale), orice modificare cu privire la sediul profesional, la obiectul principal

de activitate, la punctele de lucru, sau desfăşurarea unei activităţi pentru care nu s-a cerut

înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării trebuie cuprinse într-o nouă

cerere. Cererea pentru efectuarea modificărilor, însoţită de declaraţia pe propria răspundere,

se depune la Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, care va elibera un nou

certificat de înregistrare.

În caz de modificare a acordului de constituire a întreprinderii familiale, aceasta se

declară în termen de 15 zile de la încheierea actului adiţional, la registrul comerţului în care

este înregistrată întreprinderea familială.

Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va înregistra modificările şi va elibera

certificatul de înscriere de menţiuni, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

4.3 Regimul juridic al persoanelor fizice autorizate, al întreprinzătorilor titulari ai

întreprinderilor individuale şi al întreprinderilor familiale

OUG nr. 44/2008 reglementează accesul la activitatea economică, procedura de

înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi regimul juridic al

persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi al întreprinderilor

individuale şi familiale.

Acest act normativ nu se aplică profesiilor liberale, precum şi acelor activităţi

economice a căror desfăşurare este organizată şi reglementată prin legi speciale, precum şi

acelor activităţi economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite

restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii.

Persoanele fizice prevăzute mai sus pot desfăşura activităţile economice după cum

urmează:

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;

Page 49: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

49

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Regimul juridic al persoanelor fizice autorizate

În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, persoana fizică autorizată

poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca persoana fizică autorizată, întreprinzători

persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi

familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice,

fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic deja dobândit.

PFA îşi poate desfăşura activitatea individual sau independent, sau poate angaja în

calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă

Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea

de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt

domeniu de activitate economică, decât cel pentru care PFA este autorizată.

PFA nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează,

prevăzute anterior, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are

dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru

şomaj.

PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale

profesionale.

Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei

întreprinderi individuale.

În schimb, PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea

ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.

PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost

constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său.

În caz de insolvenţă, PFA va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr.

85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare.

Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor

persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii

familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune

distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau

membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai

acestora.

Creditorii îşi vor executa creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are

calitatea de comerciant.

Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant în cadrul procedurii

insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.

PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele

cazuri:

► prin deces;

► prin voinţa acesteia;

Page 50: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

50

► în caz de prejudiciere ca efect al unei înmatriculări ori a vreunei menţiuni în registrul

comerţului, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată în acest fel, are dreptul să ceară

radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia,

în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau

modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicita radierea, dacă

prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a

actelor doveditoare, după caz, se depune şi se menţionează în registrul comerţului la care s-a

făcut înmatricularea comerciantului.

În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează cererea

tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor

înfiinţate în alt judeţ, tribunalului din acel judeţ.

Tribunalul se pronunţă asupra cererii cu citarea oficiului registrului comerţului şi a

comerciantului.

Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, iar

termenul de recurs curge de la pronunţare, pentru părţile prezente, şi de la comunicare, pentru

părţile lipsă.

Oficiul registrului comerţului va efectua radierea şi va publica hotărârea judecătorească

irevocabilă în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părţii care a introdus

cererea.

În acest scop, instanţa va comunica oficiului registrului comerţului hotărârea

judecătorească, în copie legalizată, cu menţiunea rămânerii irevocabile.

Soţia/Soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se poate

asigura în sistemul public de pensii pe bază de contract de asigurare socială, în sistemul

asigurărilor pentru şomaj, prin încheierea unui contract de asigurare de şomaj în condiţiile

prevăzute la art. 22 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi

stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în

sistemul asigurărilor de sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.

Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale

Aşa cum se precizează în reglementările legale, întreprinderea individuală nu

dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.

De la data înregistrării în registrul comerţului, întreprinzătorul persoană fizică titular al

întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică.

Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în

calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contract individual de

muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte

PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau

reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea

unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va fi

considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este

exclusivă.

Page 51: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

51

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi

calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-

un alt domeniu de activitate economică, decât cel în care şi-a organizat întreprinderea

individuală.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în

sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în

sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.

Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu

patrimoniul de afectaţiune, daca acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg

patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea

nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează

activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:

► prin deces - în această situaţie, moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi

manifesta voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii

succesiunii; când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în

vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială; activitatea va putea fi

continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de

succesor;

► prin voinţa acesteia;

► în caz de prejudiciere ca efect al unei înmatriculări ori a vreunei menţiuni în registrul

comerţului, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată în acest fel, are dreptul să ceară

radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia,

în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau

modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicita radierea, dacă

prin hotărârea judecătoreasca nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.

Demersurile şi procedurile pentru radiere sunt aceleaşi ca la PFA şi sunt prevăzute în

capitolul anterior.

Regimul juridic al întreprinderii familiale

Potrivit art. 28 din O.U.G. 44/2008, întreprinderea familială este constituită din doi sau

mai mulţi membri ai unei familii.

Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor

întreprinderi individuale.

De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care

funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică, decât

cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.

Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte

drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de

sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.

Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.

Conform art. 29 alin. 1 din O.U.G. 44/2008, întreprinderea familială se constituie printr-

un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de

validitate.

Page 52: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

52

Acordul de constituire va stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data

întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele

procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii

întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii

familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată.

Procura specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de

exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, întreprinderea familială, prin

reprezentantul său, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători

persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi

familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice,

fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.

Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate

juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.

Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula

constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.

Astfel, prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili

cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune.

Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite

de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii.

Dacă deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către

reprezentantul desemnat, actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii

familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca

această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului.

Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se

încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu

privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate

întreprinderii, şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului.

Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în cotele prevăzute în acordul de

constituire sau în actul adiţional la acesta.

Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în

următoarele cazuri:

► când mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;

► mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se

retrag din întreprindere;

► în caz de prejudiciere ca efect al unei înmatriculări ori a vreunei menţiuni în registrul

comerţului, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată în acest fel, are dreptul să ceară

radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia,

în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau

modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicita radierea, dacă

prin hotărârea judecătoreasca nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.

Demersurile şi procedurile pentru radiere sunt aceleaşi ca la PFA şi sunt prevăzute în

capitolul anterior.

Page 53: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

53

În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de

afectaţiune sau au dobândit bunuri, acestea se împart conform cotelor prevăzute în acordul de

constituire sau printr-un act adiţional la acesta.

Dacă ei nu au constituit un patrimoniu de afectaţiune, doar bunurile dobândite se împart

conform cotelor prevăzute.

Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale sunt

plătitoare de impozit pe venit în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi

completările ulterioare.

4.4 Constituirea societăţilor comerciale şi formalităţile necesare înmatriculării

acestora

La baza constituirii oricărei societăţi comerciale se află voinţa asociaţilor, manifestată în

condiţiile legii, aceştia înţelegându-se să pună în comun anumite bunuri, să desfăşoare o

activitate comercială şi să împartă beneficiile.

Societatea comercială fiind în esenţa sa un contract şi totodată, o persoană juridică,

aceasta dobândeşte personalitate juridică prin îndeplinirea unor formalităţi cerute de lege, care

se întemeiază pe actul constitutiv sau, după caz, pe actele constitutive.

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, reprezintă legea de bază care stabileşte

constituirea, funcţionarea, modificarea şi încetarea persoanei juridice denumită societate

comercială.

Numai legea este cea care aşează voinţa asociaţilor într-un act juridic menit să producă

efecte juridice în sensul constituirii unei societăţi comerciale, materializată în actul constitutiv

al acesteia.

În art. 5 al Legii nr. 31/1990 se precizează ce acte constitutive trebuie să întocmească

asociaţii atunci când aleg una din formele juridice prevăzute în lege:

La societăţile de persoane al căror capital social este împărţit în părţi sociale cum este

cazul societăţii comerciale în nume colectiv şi în comandită simplă, legea prevede

elaborarea unui contract de societate care are rolul de act constitutiv.

La societăţile de capitaluri al căror capital social este divizat în acţiuni, cum este cazul

societăţii comerciale pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată (care are

părţi sociale), legea prevede elaborarea unui contract de societate şi a unui statut care pot fi

separate sau incluse într-un singur act constitutiv.

Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei

singure persoane care va avea un asociat unic, situaţie în care se întocmeşte numai statutul.

Elaborarea contractului de societate

Actul de bază în constituirea unei societăţi comerciale, privită ca o asociere a două sau

mai multe persoane, îl reprezintă un contract prin care părţile îşi pun de acord voinţa şi

clauzele lor cu scopul desfăşurării unei activităţi comerciale.

Acest act juridic – contractul de societate – pentru a fi considerat valabil, este necesar să

îndeplinească anumite condiţii pe care legea le impune astfel:

Page 54: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

54

■ contractul de societate trebuie să cuprindă unele elemente generale ale oricărui tip de

contract, dar şi unele elemente speciale, care să îl particularizeze faţă de celelalte contracte

cum ar fi: aporturile asociaţilor, împărţirea beneficiilor etc.

■ contractul de societate, ca orice contract, trebuie să îndeplinească anumite condiţii esenţiale

pentru validitatea unei convenţii cum ar fi condiţiile de fond şi condiţiile de formă cerute de

lege.

Condiţiile de fond ale contractului de societate

Legislaţia în vigoare cuprinde dispoziţii cu privire la condiţiile de validitate ale unui

contract cum ar fi:

a) Consimţământul părţilor

Principiul care generează constituirea societăţilor comerciale, în condiţiile legii nr.

31/1990 este cel al libertăţii de asociere a persoanelor fizice sau juridice, consacrat şi în

Constituţia României, în art. 40.

Legea poate aduce unele limitări acestui principiu, dar acestea sunt de strictă

interpretare şi privesc cazuri izolate.

Pentru a fi valabil încheiat un contract şi în speţă un contract de societate este necesară

manifestarea expresă a voinţei părţilor cu scopul încheierii acestui tip de contract care, tot

legea prevede ca, în cazul asocierii să existe cel puţin două persoane (fizice sau juridice) care

încheie convenţia cu singura excepţie în cazul societăţii cu răspundere limitată unde poate fi

un singur asociat, precum şi în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni unde

legea cere existenţa a cel puţin doi asociaţi pentru constituirea persoanei juridice. (art.10

Legea nr. 31/1990 modificată şi completată)

Pentru a produce efecte juridice, voinţa părţilor contractante trebuie să fie declarată, să

fie făcută cu intenţia de a produce efecte juridice şi să nu fie alterată de vicii:

a1) Intenţia de a încheia contractul – spre deosebire de alte contracte, în contractul de

societate, consimţământul părţilor are o semnificaţie aparte, o natură specifică prin aceea că

voinţa fiecăreia din părţile contractante trebuie să cuprindă intenţia de a desfăşura în comun o

activitate comercială, să existe un element psihologic care să-i anime la încheierea

contractului de societate, element care dacă ar lipsi nu ne-am afla în prezenţa unui contract de

societate.

a2) Părţile contractante (fondatorii) – Părţile care se ocupă de constituirea societăţii

comerciale poartă denumirea de membrii fondatori în lumina prevederilor art. 6 din Legea nr.

31/1990, aceştia sunt cei care se ocupă de redactarea, încheierea şi semnarea contractului de

societate la care se pot adăuga şi alte persoane care au un rol determinant în constituirea

societăţii.

O societate comercială poate fi constituită de persoane fizice, de persoane juridice şi de

persoane fizice împreună cu persoane juridice, care pot fi comercianţi sau necomercianţi,

aceste persoane fizice sau juridice putând fi române sau străine.

a3) Viciile de consimţământ. Consimţământul dat la încheierea contractului de societate,

pentru a fi valabil, trebuie să nu fie alterat de eroare, dol, violenţă sau leziune. (art. 1.206 Cod

Civil şi următoarele)

Eroarea nu produce nulitatea când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară de

cazul când consideraţia persoanei este cauza determinantă pentru care s-a încheiat contractul.

Page 55: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

55

Dolul duce la anularea contractului numai când manoperele dolosive emană de la

cealaltă parte contractantă.

Violenţa este un viciu de consimţământ care nu se poate întâlni în practica constituirii

societăţilor comerciale.

Leziunea există atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de

experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte

persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât

valoarea propriei prestaţii.

b) Capacitatea părţilor

Societăţile comerciale fiind persoane juridice constituite din persoane fizice sau

juridice, este necesar ca cei care vor să desfăşoare activităţi comerciale să aibă capacitatea

juridică de a încheia acte juridice şi de a-şi asuma obligaţii, capacitate care poate fi dobândită,

în cazul societăţilor comerciale, în mod deplin, numai la împlinirea vârstei de 18 ani a

persoanelor fizice.

Excepţie de la principiul capacităţii o reprezintă situaţia în care minorul ce moşteneşte

un fond de comerţ (o afacere comercială), poate continua comerţul dobândind calitatea de

comerciant. Continuarea comerţului se realizează cu ajutorul părintelui sau a tutorelui, cu

aprobarea instanţei de judecată, cu efectuarea publicităţii corespunzătoare şi cu condiţia ca

această continuare a comerţului să fie mai avantajoasă pentru minor, faţă de lichidarea

afacerii.

Această capacitate este denumită în dreptul comun, capacitate de exerciţiu (Legea nr.

71/2011).

c) Obiectul contractului

În dreptul comercial, contractele încheiate care sunt calificate ca fiind comerciale cum

este şi contractul de societate, au un obiect specific comercial dat de faptele juridice care sunt

săvârşite, precum şi de calitatea părţilor de a fi comercianţi, obiect care în cazul de faţă are

două sensuri, unul al dreptului comun şi unul de obiect al societăţii.

c1) În sensul dreptului comun, obiectul convenţiilor este acela la care părţile se obligă (art.

1.882 Cod civil), adică în cadrul contractului de societate, obiectul îl constituie prestaţiile la

care se obligă asociaţii şi care se materializează în aporturile lor care pot fi în natură, în

numerar sau prestaţii sau cunoştinţe specifice.

Obiectul contractului trebuie să fie determinat, licit, moral, posibil şi personal.

c2) În sensul ca obiect al contractului de societate, această noţiune desemnează activitatea

societăţii, adică faptele de comerţ pe care le va săvârşi societatea comercială.

Obiectul societăţii trebuie să fie comercial, adică să privească săvârşirea de fapte de

comerţ, altfel ar fi societate civilă.

Obiectul societăţii comerciale este convenit de asociaţi şi trebuie arătat expres în

contractul de societate.

d) Cauza contractului

Cauza este şi ea o cerinţă obligatorie, o condiţie a contractului de societate, este scopul

concret în vederea căruia se încheie actul juridic (contract).

Cauza constituie elementul psihologic care determină consimţământul părţilor şi explică

motivul încheierii actului juridic.

Cauza trebuie să fie licită şi morală.

Page 56: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

56

În situaţia în care aceste patru condiţii de fond ale contractului de societate

(consimţământ, capacitate, obiect şi cauză) nu sunt respectate, consecinţa juridică imediată

este aceea că actul juridic respectiv este lovit de nulitate absolută, nulitate ce produce efecte

specifice în dreptul comercial, faţă de dreptul comun.

Condiţiile de formă ale contractului de societate

Conform art. 1.884 Cod Civil contractul prin care se înfiinţează o societate cu

personalitate juridică trebuie încheiat în forma scrisă şi trebuie să prevadă asociaţii,

aporturile, forma juridică, obiectul, denumirea şi sediul societăţii.

Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, prevede în art. 5 alin. 6 că actul constitutiv

trebuie să fie încheiat în formă autentică atunci când: printre bunurile subscrise ca aport la

capitalul social se afla un imobil; se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită

simplă sau când societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.

Forma autentică a contractului de societate este justificată prin aceea că acest act este de

o deosebită importanţă pentru societatea comercială, este actul de naştere al societăţii prin

care sunt asumate obligaţiile asociaţilor şi stabilite relaţiile juridice dintre ei, formă care

asigură toate garanţiile pentru părţi şi pentru terţi.

Contractul de societate este actul în temeiul căruia se îndeplinesc celelalte formalităţi

legale pentru ca societatea să dobândească personalitate juridică.

Forma autentică/ scrisă a contractului de societate este cerută atât pentru validitatea sa

(ad validitatem) (alin.2), cât şi pentru proba sa (ad probationem) (alin.1) conform art. 1.884

Cod Civil.

Nerespectarea acestei forme autentice a contractului de societate este sancţionată cu

nulitatea societăţii.

Cuprinsul contractului de societate.

Ca act constitutiv al societăţii, contractul de societate trebuie să cuprindă anumite clauze

(elemente) care să stabilească relaţiile dintre asociaţi, clauze care sunt prevăzute în mod

diferenţiat de Legea nr. 31/1990 în funcţie de forma juridică a societăţii (art. 7 şi 8).

Majoritatea clauzelor sunt comune tuturor formelor juridice de societate comercială, ele

privind:

a) Clauzele de identificare a părţilor. Părţile contractante se determină potrivit

dispoziţiilor dreptului comun referitoare la identificarea persoanelor fizice (şi juridice) care

constau în numele şi prenumele, locul naşterii, data naşterii, domiciliul şi cetăţenia asociaţilor

iar la persoanele juridice se va arăta denumirea, sediul şi naţionalitatea acesteia.

b) Clauzele privind identificarea viitoarei societăţi comerciale constă în denumirea,

forma juridică, sediul societăţii şi emblema acesteia.

b1) Denumirea sau firma societăţii este un atribut de identificare şi se stabileşte cu

respectarea condiţiilor legale referitoare la formele societăţilor comerciale cuprinse în Legea

Oficiului Registrului Comerţului nr. 26/1990 (art. 30-36).

b2) Forma juridică a societăţii este aleasă din formele prevăzute de lege (art. 2 Legea nr.

31/1990) de către asociaţi.

b3) Sediul societăţii, denumit şi sediul social, ca atribut de identificare, este locul care

situează în spaţiu societatea comercială, ca subiect de drept.

El este stabilit de părţile contractante şi acolo îşi va desfăşura activitatea societatea

comercială sau vor funcţiona organele sale.

Page 57: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

57

b4) Emblema societăţii, tot ca element de identificare al său, are caracter facultativ şi constă

în semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen (art. 30 alin. 2

din Legea nr. 26/1990).

c) Clauzele privind caracteristicile societăţii. Aceste clauze constau în obiectul, durata

societăţii şi capitalul social:

c1) Obiectul societăţii. În contract este obligatoriu să se scrie obiectul acestuia sau, obiectul

social cu precizarea domeniului şi a activităţii principale.

Obiectul societăţii nu trebuie formulat generic, ci trebuie stabilit concret, prin arătarea

activităţilor ce urmează a fi desfăşurate de către societate.

c2) Durata societăţii. Asociaţii trebuie să hotărască, prin contract, asupra duratei societăţii în

timp care poate fi nedeterminată sau determinată ori pe durata executării unei lucrări.

Precizarea duratei societăţii prezintă interes practic în ceea ce priveşte dizolvarea

acesteia de drept sau prin hotărâre judecătorească.

c3) Capitalul social trebuie precizat integral în contractul de societate, dacă şi cât din el este

subscris şi/sau vărsat, şi care să fie în limitele minime cerute de lege şi nelimitat în formă

maximă.

Se va menţiona aportul fiecărui asociat, în numerar sau în bunuri, valoarea lor şi modul

evaluării, precum şi modul în care a fost divizat în numărul şi valoarea acţiunilor sau părţilor

sociale.

d) Clauzele privind conducerea şi gestiunea societăţii. Legea societăţilor comerciale

nr. 31/1990 cere ca în contractul de societate să se prevadă de către asociaţi, unele elemente

referitoare la conducerea, administrarea şi controlul societăţii.

e) Clauzele privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor. Aceste clauze trebuie stabilite

în contract de către asociaţi în funcţie de forma juridică în care este constituită societatea care

va avea particularităţi specifice privind partea fiecărui asociat la beneficii sau pierderi; modul

de distribuire a profitului, dacă a fost subscris sau vărsat întreg capitalul social, termene etc.

f) Clauzele privind dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale.

Contractul de societate trebuie să cuprindă şi asemenea clauze care în concret sunt

reglementate de lege, în vederea încetării existenţei societăţii, a modului cum societatea se va

dizolva sau lichida.

Pe lângă aceste clauze comune, contractul de societate poate să cuprindă şi anumite

clauze specifice, dar cele expres prevăzute în lege este obligatoriu să fie însemnate în

contractul de societate, altfel societatea nu va putea fi înmatriculată.

Elaborarea statutului societăţii comerciale

Legea nr. 31/1990 în art. 5 prevede că societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi

cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi acte de

constituire distincte sau pot fi încheiate şi sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv,

posibilitate lăsată la îndemâna asociaţilor pentru a alege.

Potrivit Legii nr. 31/1990 care nu defineşte în concret contractul de societate şi statutul,

dar are prevederi referitoare la aceste două acte juridice, se apreciază că statutul are acelaşi

cuprins ca şi contractul de societate, fiind conceput ca un act constitutiv dezvoltator al

contractului de societate, menit să-i întregească cuprinsul acestuia.

Page 58: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

58

Rezultă, de asemenea, din lege, că statutul este un act juridic de natură contractuală

reprezentând o înţelegere a asociaţilor.

Obiectul statutului îl reprezintă stabilirea regulilor de organizare, conducere şi

funcţionare a societăţii, fiind de fapt, o convenţie care trebuie să îndeplinească aceleaşi

condiţii de fond (consimţământ, capacitate, obiect şi cauză), precum şi condiţiile de formă

(autentică/ scrisă).

Statutul va trebui să cuprindă, în mod obligatoriu, anumite clauze (elemente) care

trebuie să fie concordante cu ale contractului de societate şi să se refere la:

● organizarea, conducerea şi funcţionarea societăţii comerciale;

● modul de constituire şi funcţionare a organelor deliberative şi de administrare a

societăţii;

● condiţiile de adaptare a hotărârilor;

● organele de control asupra gestiunii societăţii;

● întocmirea bilanţului şi a contului de profit şi pierderi;

● repartizarea beneficiilor şi pierderilor etc.

Întocmirea actelor constitutive

În prezent ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 32/1997 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, procesul constituirii societăţii comerciale

implică două formalităţi:

► întocmirea actului sau a actelor constitutive;

► înmatricularea societăţii.

Prima formalitate se realizează de către asociaţi, cu ajutorul notarului public, iar cea de a

doua formalitate este îndeplinită de către organele competente ale societăţii.

Oricare ar fi forma în care se constituie o societate comercială, primele activităţi care se

vor îndeplini pentru acest scop sunt şi trebuie să fie, întocmirea actelor constitutive.

Prin întocmire se înţelege redactarea şi autentificarea actelor respective, care sunt

diferite: contract şi statut, contract sau statut.

Verificarea disponibilităţii firmei (denumirii) societăţii, a emblemei, şi rezervarea

acestora la Oficiul Registrului Comerţului. Această etapă procedurală se realizează prin

depunerea unei cereri la Oficiul Registrului Comerţului unde societatea va avea sediul social,

plătindu-se o taxă.

În urma verificării disponibilităţii firmei şi, după caz, a emblemei, Oficiul Registrului

Comerţului va elibera o dovadă care va fi prezentată notarului public cu ocazia autentificării

actului constitutiv.

Este bine ca societatea să fie constituită imediat după rezervarea denumirii ori emblemei

firmei la Oficiul Registrului Comerţului întrucât această rezervare este valabilă doar trei luni.

În caz contrar, rezervarea îşi pierde valabilitatea şi va trebui reînnoită, plătindu-se o taxă

suplimentară.

Redactarea înscrisurilor actelor constitutive. Această operaţiune este de un interes

deosebit pentru societatea comercială şi legiuitorul a prevăzut în art. 44 din Legea nr. 36/1995

a notarilor publici şi a activităţii notariale că înscrisurile pentru care legea prevede forma

autentică să fie redactate numai de notarii publici, de avocaţii părţilor sau de consilierul

Page 59: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

59

juridic al persoanei juridice, iar dacă una din părţi are pregătire juridică poate redacta

înscrisul.

Autentificarea înscrisurilor constitutive. Înscrisurile constitutive sunt prezentate

notarului public în vederea autentificării de către persoanele desemnate de societate, de regulă

de către cei desemnaţi ca administratori sau de un asociat anume împuternicit.

Pentru a se efectua autentificarea înscrisurilor constitutive, Legea nr. 31/1990 în art. 5

alin. 6, impune ca toţi asociaţii să fie prezenţi personal în faţa notarului cu actele de identitate,

pentru semnarea actului constitutiv, ocazie cu care vor fi autentificate şi celelalte acte impuse

de procedura constituirii societăţii comerciale, respectiv:

procură de reprezentare în faţa celorlalte autorităţi publice prin care asociaţii

împuternicesc o persoană să îi reprezinte şi să semneze în numele lor toate actele necesare

procedurii de constituire a societăţii;

declaraţie de asociat unic în cazul societăţii cu asociat unic;

declaraţie privind cazierul judiciar făcută de fiecare asociat;

declaraţie din partea proprietarului sau coproprietarului locului sau spaţiului unde va

fi sediul societăţii;

dovada eliberată de Oficiul Registrului Comerţului privind faptul că firma şi emblema

alese sunt disponibile şi nu se suprapun cu ale altor societăţi deja existente.

Prin întocmirea în formă autentică a acestor acte constitutive, societatea comercială

dobândeşte o capacitate juridică restrânsă în mod anticipat.

Înmatricularea societăţii comerciale

Competenţa privind înmatricularea societăţii comerciale este dată prin Legea nr.

31/1990 art. 36, Oficiului Registrului Comerţului din raza teritorială unde va fi stabilit sediu

societăţii respective.

Pentru efectuarea înmatriculării este necesar a se îndeplini şi respecta atât prevederile

Legii nr. 31/1990, cât şi cele ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, care impun

prezentarea unor acte şi îndeplinirea unor formalităţi dintre care principale sunt:

■ cererea de înmatriculare cu anexele sale;

■ avizele şi actele de autorizare.

Cererea de înmatriculare. Înmatricularea societăţii în registrul comerţului se face în

temeiul unei cereri întocmită în formă scrisă pe un formular tip, cerere efectuată şi semnată de

reprezentanţii legali ai societăţii (fondatorii sau persoanele desemnate).

Cererea de înmatriculare trebuie să cuprindă datele necesare care în esenţă sunt

elementele cuprinse în actul constitutiv conform art.14 din Legea nr. 26/1990.

O dată cu prezentarea cererii de înmatriculare se vor depune şi unele documente care

sunt considerate anexele cererii, acte prevăzute obligatoriu de lege astfel:

● actul sau actele constitutive, autentificate;

● dovada efectuării vărsămintelor, în condiţiile stabilite în actul constitutiv;

● actele privind proprietatea asupra bunurilor care fac obiectul aportului în natură;

● actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi;

● declaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a cenzorilor că

îndeplinesc condiţiile legale;

● dovada existenţei sediului social;

Page 60: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

60

● actele de identitate ale asociaţilor în copii xerox;

● timbrul judiciar;

● dovada plăţii taxelor pentru înregistrarea societăţii în registrul comerţului.

Înmatricularea societăţii trebuie cerută de către persoanele obligate să îndeplinească

această formalitate în termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv.

Avizele prealabile necesare obţinerii autorizării constituirii societăţii. În anumite

cazuri prevăzute de lege, pentru constituirea societăţii comerciale sunt necesare unele avize

sau acte de autorizare din partea autorităţilor publice competente.

Toate aceste avize şi acte de autorizare vor fi solicitate de către Oficiul Registrului

Comerţului în termen de 5 zile de la depunerea cererii de înmatriculare, solicitare ce va fi

făcută autorităţilor publice competente în funcţie de obiectul de activitate al societăţii.

Controlul legalităţii înmatriculării societăţii se face în temeiul art. 37 din Legea nr.

31/1990 de către justiţie prin judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului şi poartă

asupra actelor sau faptelor care, potrivit legii se înregistrează şi sunt cuprinse în actele

constitutive.

Judecătorul delegat (de Tribunalul Comercial) examinează actul sau actele constitutive

în privinţa condiţiilor de fond şi de formă impuse de lege.

În continuare, judecătorul delegat verifică cerinţele legale privind cuprinsul actului

constitutiv (numărul asociaţilor, capitalul social subscris şi vărsat, aporturile asociaţilor,

obiectul societăţii).

De asemenea, se verifică existenţa sediului societăţii, care este esenţial pentru existenţa

societăţii ca persoană juridică, apoi verifică existenţa şi valabilitatea actelor anexate cererii de

înmatriculare.

Judecătorul delegat are dreptul să dispună administrarea de dovezii şi efectuarea de

expertize.

Autorizarea înfiinţării societăţii sau încheierea de înmatriculare. Dacă sunt

îndeplinite toate cerinţele şi condiţiile legale pentru constituirea societăţii comerciale în forma

aleasă de asociaţi sau acţionari, judecătorul delegat va da o încheiere, prin care va autoriza

constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în Registrul comerţului conform art. 40

din Legea nr. 31/1990.

Încheierea pe care o face judecătorul delegat trebuie pronunţată în termen de 5 zile de la

data îndeplinirii cerinţelor legale privind înmatricularea societăţii care va cuprinde menţiunile

actului constitutiv prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990.

Dacă cerinţele legii cu privire la constituirea societăţii comerciale nu sunt îndeplinite,

nici după ce s-a dat un termen pentru completarea lor, judecătorul delegat va respinge, prin

încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, încheiere care este supusă numai recursului care

se poate exercita în termen de 15 zile de la data pronunţării.

Recursul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea

cererii de înmatriculare, care are obligaţia ca în termen de 3 zile de la data depunerii

recursului să îl înainteze tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul societăţii, recurs

care poate fi motivat cu cel puţin 2 zile înaintea termenului de judecată.

Efectuarea înmatriculării societăţii în registrul comerţului. Înmatricularea dispusă

prin încheierea judecătorului delegat se efectuează în termen de 24 de ore de la data la care

Page 61: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

61

încheierea a devenit irevocabilă, adică la expirarea termenului pentru exercitarea recursului

sau de la data respingerii recursului de către tribunal.

La data înmatriculării în registrul comerţului societatea se consideră constituită, având

ca prim efect dobândirea calităţii de persoană juridică.

Publicitatea privind constituirea societăţii

După ce s-au epuizat toate formalităţile de înmatriculare şi societatea s-a constituit

persoană juridică, legea şi practica comercială impun ca societatea să fie adusă la cunoştinţa

publicului pentru a garanta eventualele raporturi juridice în care aceasta va deveni parte.

Se va efectua publicitatea actelor societăţii comerciale respective în Monitorul Oficial al

României, din oficiu, pe cheltuiala societăţii dintre care: încheierea judecătorului delegat,

actul constitutiv integral sau în extras, vizat de judecătorul delegat.

Neîndeplinirea cerinţelor legale privind publicitatea constituiri societăţii comerciale

duce la ridicarea excepţiei de inopozabilitate faţă de terţi a înmatriculării.

Înscrierea fiscală a societăţii

Legea are prevederi exprese şi obligatorii ca, o dată cu efectuarea înmatriculării,

încheierea judecătorului delegat să fie comunicată din oficiu şi administraţiei financiare în

raza căreia se află sediul societăţii, pentru evidenţă fiscală, comunicându-se şi numărul de

înmatriculare a societăţii în registrul comerţului.

Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor societăţii comerciale

Asociaţii sau acţionarii, concomitent sau ulterior constituiri societăţii comerciale, pot

aprecia şi pot decide ca societatea să aibă o arie mai cuprinzătoare de activitate, adică o

extindere în spaţiu a activităţilor sale.

Legea permite acestor societăţi de a-şi înfiinţa sucursale sau filiale proprii.

Sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică a societăţii comerciale şi

ca subunitate a acesteia este dotată cu anumite fonduri cu scopul de a desfăşura o activitate

economică care intră în obiectul de activitate al societăţii dispunând de o autonomie proprie în

limitele stabilite de societate.

Societatea comercială poate înfiinţa una sau mai multe sucursale care potrivit legii nu au

personalitate juridică, neputând participa în nume propriu la circuitul juridic.

Filiala este o societate comercială cu personalitate juridică care este constituită de

societatea mamă care deţine majoritatea capitalului său motiv pentru care, deşi este subiect de

drept distinct, totuşi filiala este dependentă şi se află sub controlul societăţii primare.

Ca persoană juridica, filiala participă la raporturile juridice în nume propriu, prin actele

juridice ale reprezentanţilor săi, ea dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii cu angajarea unei

răspunderi proprii.

Filiala se constituie în una din formele de societate reglementate de art. 2 din Legea

31/1990 şi va avea regimul juridic al formei de societate în care s-a constituit. (art.42 Legea

31/1990 republicată)

Page 62: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

62

Atributele de identificare şi patrimoniul societăţii comerciale

Societatea comercială, ca orice subiect de drept se identifică prin trei elemente: firma,

sediul şi naţionalitatea, la care putem adăuga şi forma juridică de organizare a ei.

a. Firma societăţii - societatea comercială trebuie să poarte un nume, acesta fiind

denumirea de firmă.

Art. 30 din Legea 26/1990 privind registrul comerţului, dispune că „firma este numele

sau după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează”.

Firma trebuie precizată obligatoriu în contractul de societate. Diferenţiat, după forma de

organizare la societăţile de persoane, firma constă într-un nume, iar la cele de capitaluri, firma

constă într-o denumire.

Emblema - în afară de firmă, legea reglementează şi emblema care este semnul sau

denumirea care deosebeşte o societate de o altă societate care desfăşoară acelaşi fel de

activitate.

b. Sediul societăţii este un atribut menit să situeze societatea în spaţiu, în cadrul

raporturilor juridice la care participă şi pentru al distinge mai bine de domiciliul asociaţilor

este denumit şi sediul social.

Potrivit legii, asociaţii sunt obligaţi să arate sediul societăţii în contractul de societate.

Sediul societăţii este elementul care stabileşte naţionalitatea societăţii, este locul unde se

trimit actele de procedură sau actele de natură comercială, unde organele fiscale pot efectua

controalele etc.

c. Naţionalitatea societăţii - această noţiune nu este folosită în înţelesul ei tehnic de

apartenenţă la un anumit stat, ci în sensul de statut juridic, adică de lege aplicabilă constituiri,

funcţionării, dizolvării şi lichidării societăţii.

Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 stabileşte că societăţile comerciale „cu sediu în

România sunt persoane juridice române”.

Patrimoniul societăţii comerciale

Societatea comercială are, pe lângă organizarea de sine-stătătoare, un anumit scop şi un

anumit patrimoniu care cuprinde activul şi pasivul social.

În activul social sunt cuprinse drepturile patrimoniale reale sau de creanţă, cum ar fi

bunurile aduse de asociaţi ca aport la constituirea societăţii sau dobândite ulterior constituirii

ei, precum şi beneficiile nedistribuite. În pasivul social sunt cuprinse obligaţiile patrimoniale

ale societăţii, contractuale şi extra-contractuale (obligaţii sociale).

Patrimoniul societăţii este distinct de patrimoniul asociaţilor şi este denumit patrimoniu

social. Bunurile aduse ca aport de asociaţi ies din patrimoniul lor şi intră în patrimoniu

societăţii.

Bunurile aduse ca aport de asociaţi, care sunt cuprinse în activul social formează gajul

general al creditorilor sociali. Obligaţiile societăţii faţă de terţi nu se pot compensa cu

obligaţiile terţilor faţă de asociaţi.

Aplicarea procedurilor falimentului faţă de societate priveşte numai patrimoniul

societăţii.

Page 63: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

63

5. PLANIFICAREA AFACERII

Planificarea afacerii este una din cheile succesului ce permit definirea exactă a

scopurilor şi a activităţilor ce trebuiesc efectuate pentru atingerea lor, precum şi repartizarea

judicioasă a resurselor necesare pentru obţinerea beneficiului aşteptat.

Planificarea ne ajută să vedem afacerea pe termen lung, fiind importantă nu atât lansarea

ei, cât mai ales menţinerea şi dezvoltarea, ne ajută să vedem dacă ideea este fezabilă şi va

avea succes, să derulăm afacerea într-un mod organizat şi în cunoştinţă de cauză.

Şi nu în ultimul rând, ne ajută să obţinem finanţări sau să creăm parteneriate.

Planificarea are ca scop soluţionarea principalelor probleme cu care se confruntă o

firmă:

Probleme de constituire (în primii doi ani de activitate) – găsirea de clienţi,

dezvoltarea de produse;

Probleme de consolidare – găsirea de personal competitiv, delegarea autorităţii,

controlul întreprinderii;

Probleme de expansiune – găsirea de finanţări, concurenţa cu firme.

5.1 Planul de afaceri

Planul de afaceri este o schemă de acţiuni logic construită, indispensabilă oricărui

întreprinzător, dar fără a avea rolul de panaceu universal, cum greşit i se atribuie uneori

această calitate.

El se constituie de fapt într-unul din factorii de succes al unei afaceri, dar reprezintă şi o

necesitate absolută.

“Planul de afaceri este un instrument al prezentului, elaborat prin aproximaţii succesive

….. El are drept scop cel mai avantajos şi realizabil compromis între ceea ce doreşte şi ceea ce

poate să facă firma respectivă” spunea Alan West.

Conceperea planului de afaceri necesită timp şi efort, în funcţie de natura afacerii şi de

cantitatea de informaţie avută la dispoziţie.

Planul de afaceri este în primul rând un document scris ce reflectă activitatea companiei

pe un anumit interval de timp,

În al doilea rând este un instrument de lucru ce se foloseşte pentru începerea şi derularea

unei afaceri care necesită resurse financiare, materiale şi umane.

Astfel planul reprezintă pe de o parte instrumentul intern prin care întreprinzătorul

conduce şi controlează, pentru sine, întregul proces de demarare a firmei sale.

În egală măsură planul de afaceri reprezintă şi un instrument extern, fiind şi un

instrument excelent de comunicare cu mediul economic.

Acesta „transmite” tuturor celor din jurul tău, clienţi, furnizori, parteneri strategici,

finanţatori, acţionari, că întreprinzătorul ştie cu certitudine ce are de făcut, iar într-o economie

de piaţă funcţională, partenerii săi de afaceri serioşi apreciază acest lucru şi îl vor percepe ca

pe un actor pertinent al mediului economic.

Prin intermediul său se valorifică experienţa şi realizările din trecut cu scopul de a

proiecta viitorul cu ajutorul metodelor de estimare şi aproximare.

Page 64: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

64

Planul de afaceri nu este o formă de clarviziune prin care se prezice ce anume se va

întâmpla cu firma în viitor – este un instrument bine elaborat şi fundamentat, este un ghid al

evoluţiei viitoare a afacerii.

Întocmirea planului de afaceri are rolul de a prezenta afacerea, de a ghida, dar şi de a

demonstra că afacerea merită finanţată.

Planul de afaceri poate fi comparat cu o hartă rutieră pentru vehiculul „afacere” – arată

unde se află firma în momentul întocmirii acestuia şi unde vrea să ajungă.

În evoluţia unei firme este foarte importantă planificarea corectă – bazată pe informaţii

corecte.

Planificarea corectă aduce succes firmei. O planificare bună se inspiră după o regulă

simplă: permite luarea celor mai bune decizii la momentul oportun.

Oricare ar fi planul de afaceri trebuie să îndeplinească trei criterii:

o să fie simplu;

o să fie riguros;

o să fie util.

O redactare confuză sugerează o gândire confuză. Limbajul folosit trebuie să fie direct,

clar, să se evite stilul pasiv şi detaliile excesive.

Rezultatele bune ale unei planificări valoroase pot fi compromise printr-o prezentare

necorespunzătoare.

Astfel, planul de afaceri nu se foloseşte pentru a arăta cât de multe știe viitorul

antreprenor despre afacerea lui; planul nu trebuie să fie lung, întrucât nici bancherii, nici

investitorii nu citesc planuri de afaceri voluminoase.

Dacă cu ani în urmă aceștia erau impresionați de planurile lungi, astăzi nici cele mai

complexe afaceri nu au planuri mai mari de 50 de pagini.

Planul de afaceri trebuie să aibă obiective concrete, responsabilităţi şi termene de

execuţie care să ghideze afacerea.

Un plan de afaceri practic alocă 10 părţi pentru implementare unei părţi de strategie. Un

plan de afaceri trebuie supus în permanenţă revizuirii şi corecţiilor, în funcţie de contextul

pieţei.

Un plan de afaceri se bazează pe următoarele elemente:

un întreprinzător (omul de afaceri), care îşi asumă conştient anumite riscuri şi doreşte

să obţină un anumit profit

mai multe activităţi care consumă resurse şi care generează profit (ideea de afacere)

un mediu în care se desfăşoară aceste activităţi (mediul de afaceri).

Nu există două afaceri la fel. Nu există două organizaţii la fel. Şi, de asemenea, nu

există formule magice pentru elaborarea planurilor de afaceri.

Planul de afaceri trebuie să fie un instrument de lucru simplu, sugestiv şi pragmatic.

Anumite aspecte tipice este bine să fie atinse în elaborarea planului de afaceri. Prin

abordarea acestora, întreprinzătorul demonstrează că are o percepţie globală asupra afacerii,

că înţelege toate aspectele ei, atât cele tehnice cât şi cele financiare sau de resurse umane.

Întreprinzătorul demonstrează mediului exterior (dar şi celui interior) că stăpâneşte

situaţia.

Structura planului de afaceri nu se confunda neapărat cu punctele cheie ale planului.

Structura planului are în vedere forma de prezentare.

Page 65: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

65

Punctele cheie au în vedere conţinutul planului, şi anume:

1) Viziune şi strategie

Cuvinte pretenţioase, dar în esenţă atât de simple. Totul pleacă de la viziune. Fiecare

întreprinzător are o viziune.

Joel Barker afirma ’’Viziunea fără acţiune este doar un vis. Acţiunea fără viziune este

doar timp pierdut. Viziunea însoţită cu acţiunea poate schimba lumea.’’

Principala viziune este să vrei să întreprinzi ceva. Această viziune e de fapt obiectivul

final către care se va îndrepta afacerea. Calea care trebuie urmată pentru a atinge şi împlini

viziunea este strategia firmei.

Noţiunea de strategie trebuie să dea răspuns la următoarele întrebări:

• Care este esenţa afacerii ? Ce anume va genera bani şi profit ?

• Cum trebuie să arate produsele/serviciile realizate ?

• Există un model sau un model sau un prototip ?

• Cine vor fi clienţii firmei ?

• Există o ofertă comparabilă pe piaţă ?

• Unde vrea întreprinzătorul să ajungă într-un interval de 5 ani? Fixarea unor obiective

cuantificabile!

• Care este punctul forte care determină succesul afacerii ?

2) Obiective şi concept

Această secţiune explică motivul pentru care se elaborează un plan de afaceri.

În această secţiune se va expune pe scurt care este scopul afacerii; expunerea nu trebuie

să fie laborioasă, dimpotrivă clară şi concisă.

De exemplu: pentru a găsi un investitor pentru un proiect nou sau pentru a creşte cota de

piaţă.

Prin stabilirea obiectivelor trebuie să existe siguranţa ca ele să fie concrete şi

măsurabile. Nu se vor folosi generalităţi de genul „să fim cei mai buni” sau „să avem o

creştere rapidă”.

Obiectivele sunt specifice atunci când urmăresc:

un anume nivel al vânzărilor şi profitului

un anume procent de creştere

o anume rată de creştere sau

atingerea unei anume cote de piaţă

„A fi cel mai bun” sau „a maximiza satisfacţia clienţilor” nu sunt considerate drept

obiective serioase ale unui plan de afaceri, întrucât nu sunt măsurabile în mod obiectiv, ci

doar la nivel de percepţie.

În timp ce „o creştere a vânzărilor de 25%”, „o rată a profitului de 10%” sau „vânzări de

1.000.000 de bucăţi” sunt obiective cuantificabile.

Cu cât obiectivele sunt mai tangibile în evaluare, cu atât planul de afaceri este mai

concret şi realist.

Stabilirea conceptului afacerii nu trebuie să aibă în vedere numai obţinerea de profit, ci

şi beneficiile în sens larg pe care afacerea le oferă consumatorilor şi pieţei.

Conceptul unei afaceri nu se referă doar la produsul sau serviciul vândut, ci şi la

beneficiile care revin şi pieţei şi consumatorilor utilizând acel produs sau serviciu.

Page 66: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

66

Satisfacţia consumatorilor. Experţii atrag atenţia asupra necesităţii ca satisfacţia

consumatorilor să fie un obiectiv prioritar definit de misiunea companiei.

Filosofia de la locul de muncă. În definirea misiunii companiei, un loc important revine

asigurării unui mediu de muncă creativ şi inovativ, cu respectul diversităţii.

Marketing bazat pe valoare. Teza fundamentală a acestui concept presupune o

propoziţie de valoare, care afirmă ce beneficii oferă afacerea, cui le oferă şi la ce preţ, cu

avantaje atât pentru firmă, cât şi pentru oameni şi întreaga societate în ansamblu ei.

3) Sumarul planului

Sumarul întregului plan de afaceri trebuie să definească:

piaţa, produsul sau serviciul;

avantajul pe care îl are întreprinzătorul în raport cu concurenţa;

investiţia necesară şi

rezultatele previzionate pe o anume perioadă de timp.

Sumarul permite, atât celor care pun planul în aplicare, cât şi potenţialilor investitori

externi să înţeleagă întregul plan în câteva paragrafe.

La fel de important, îi permite destinatarului să vadă dacă proiectul merită atenţie fără

să citească planul cu totul.

Deşi este foarte succint în exprimare, sumarul planului este pe cât de simplu de citit, pe

atât de complicat de realizat.

Sumarul trebuie scris cu un ton pozitiv şi autoritar, fără „dacă” sau „s-ar putea”. Se scrie

pur şi simplu „vom face”. Cititorul trebuie să-şi formeze o idee clară asupra proiectului doar

din simpla lectură a acestui sumar.

4) Analiza pieţei

În această secţiune antreprenorul trebuie să definească:

Piaţa care este formată din totalitatea oamenilor şi entităţilor care participă la procesul

de vânzare şi cumpărare de bunuri şi servicii, sau care folosesc aceste bunuri şi servicii.

Aria geografică se referă la tipul sau gama de produse şi servicii prezente pe un anume

teritoriu, ex. piaţa detergenţilor din România sau la nivel european.

Nevoile şi comportamentul consumatorilor. Cine sunt aceştia? De ce ar avea nevoie de

produsul sau serviciul firmei? Care sunt nevoile? Care sunt factorii ce determină

comportamentul consumatorilor?

Segmentarea pieţei. Diferitele grupuri de consumatori au nevoi diferite.

Piaţa fiecărui produs poate fi divizată în segmente individuale, fiecare segment

descriind consumatori cu nevoi similare, gusturi, caracteristici, interese sau stil de viaţă.

Segmentarea indică anumite breşe într-o piaţă anume şi subliniază nevoile specifice

fiecărui tip de consumator. Aceasta permite ca produsele sau serviciile să fie poziţionate astfel

încât să corespundă acelor nevoi.

O prejudecată des întâlnită este aceea că nereuşita unei afaceri se datorează unei

insuficiente finanţări sau angajării unor persoane nepotrivite.

În realitate, multe afaceri dau faliment din cauza unei insuficiente explorări a ideii de

afacere şi a viabilităţii sale pe piaţă.

La identificarea nevoilor consumatorilor trebuie ţinut cont de comportamentul şi

obiceiurile existente pe fiecare piaţă şi de identificarea acelor nevoi ale consumatorilor pe care

concurenţa nu le poate satisface.

Page 67: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

67

Pentru a stabili viabilitatea unei afaceri trebuie avute în vedere următoarele criterii:

Produsul/serviciul satisface sau creează o nouă nevoie pe piaţă?

Se pot identifica potenţialii consumatori?

Produsul/serviciul poate supravieţui trendurilor trecătoare sau poate capitaliza în

timpul lor?

Este produsul/serviciul original, diferit sau superior celui oferit de competitori?

Ce concurenţă va înfrunta produsul/serviciul oferit – pe plan local, naţional şi

internaţional?

Este produsul neprimejdios? Respectă produsul/serviciul toate normele legale de

siguranţă şi protecţie?

Poţi vinde produsul/serviciul la un preţ care să aducă suficient profit?

5) Analiza cererii

În această secţiune trebuie să se realizeze o evaluare cantitativă a pieţei şi segmentelor

definite, pe următoarele coordonate:

Cererea potenţială are în vedere maximul pe care consumatorii îl pot cumpăra într-o

perioadă determinată de timp.

Cererea actuală se referă la cererea de produse şi servicii din anul curent sau, dacă nu

sunt date disponibile, de anul trecut. Se vor utiliza preponderent resurse statistice disponibile.

Dacă nu există astfel de date, sunt necesare estimări.

Pentru a stabili cererea viitoare, trebuie să se estimeze creşterea cererii pentru anul

următor sub formă de procentaj aplicat cererii actuale.

Pentru a observa posibila evoluţie a cererii, este necesar un grafic al istoricului

vânzărilor într-un sector specific, pentru a se vedea un anume trend sau a se observa fazele

unui ciclu.

Folosind datele referitoare la cererea actuală, potenţială şi viitoare, cu aplicare la

segmentele de piaţă identificate anterior într-o arie geografică, se pot face revizuiri ale

obiectivelor.

Analiza cererii presupune obţinerea de informaţii prin investigarea surselor statistice,

observare, cercetare, mini-anchete şi sondaje de opinie:

Discuţii informale în grupul de apartenenţă sau cu persoane de specialitate;

Chestionarea publicului cu privire la folosirea produsului/serviciului, la îmbunătăţirile

care trebuie aduse;

Organizarea de focus grupuri pentru a testa produsul/serviciul;

Monitorizarea activităţii competitorilor;

Cercetarea pieţei respective şi a mediului economic şi demografic.

Trebuie multă prudenţă în previziunea cererii şi trebuie definit cu claritate ciclul de

viaţă al produsului/serviciului, ţinând cont de faptul că faza de lansare a multor produse este

destul de înceată şi de faptul că de multe ori este preferabil a se intra pe piaţă după ce au intrat

alţii şi cererea este deja creată.

6) Analiza mediului de afaceri

Există o serie de factori ai mediului de afaceri (variabile, agenţi de mediu) care

afectează comportamentul din piaţă, cu influenţă directă atât asupra consumatorilor, cât şi

Page 68: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

68

asupra viitoarei afaceri: factorii economici, factorii culturali, factorii tehnologici, factorii

juridici, factorii demografici, factorii politici şi religioşi.

Variabilele prezentate sunt importante în măsura în care determină deciziile pe care

trebuie să le ia un antreprenor, precum şi deciziile pe care le iau consumatorii.

Se va avea în vedere rata şomajului, nivelul mediu al veniturilor, gradul de îndatorare al

consumatorilor, accesul la tehnologie şi infrastructură, schimbările socio-culturale din

societate.

Mass media şi internetul sunt surse foarte bune de interpretare sistematică a acestor

variabile, dar şi observaţia directă sau sondajele asupra publicului ţintă pot fi metode

aplicabile.

Prezentarea într-un plan de afaceri a acestor variabile depinde de tipul afacerii şi de aria

de răspândire a acesteia

7) Analiza companiei (mediul intern al firmei)

o Echipa de conducere

o Istoricul companiei

o Capacităţile tehnice şi tehnologice

o Produsele şi serviciile

o Punctele tari şi slăbiciunile

o Obiectivele strategice

o Infrastructura, birourile, parcul auto etc.

Prezentarea trebuie să fie optimistă, dar realistă, să scoată în evidenţă punctele tari ale

companiei, calităţile şi abilităţile echipei de conducere şi ale personalului.

8) Analiza concurenţei

Are în vedere descrierea competitorilor de pe piaţă, istoricul pieţei, produsele şi

serviciile concurenţei, resursele competitorilor şi modul în care operează concurenţa.

Analiza concurenţei trebuie să fie cel puţin la fel de laborioasă ca analiza propriei

companii.

9) Strategia de marketing

Odată stabilită piaţa, concurenţa şi factorii care influenţează evoluţia pieţei, se vor

detalia:

Strategiile firmei (strategia de intrare pe piaţă, strategia de menţinere şi creştere a

cotei de piaţă, strategia de ieşire de pe piaţă etc.);

Cele 4 elemente ale mix-ului de marketing: produsul/serviciul, preţul, distribuţia şi

promovarea;

Principalele obiective strategice: obiectivul de vânzări, numărul de clienţi câştigaţi,

obiectivul de profit, cota de piaţă, poziţionarea pe piaţă, lansarea de noi produse şi servicii şi

eliminarea unor produse şi servicii;

Produsul/serviciul - 3 categorii de decizii:

– Crearea unui nou produs/serviciu

– Modificarea unui produs/serviciu existent

– Retragerea de pe piaţă a unui produs/serviciu

Preţul – principalele obiective ale preţului sunt:

- Obţinerea de profit din vânzări şi capitalul investit

- Obţinerea unei anumite cote de piaţă

Page 69: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

69

- 3 strategii de preţ: preţ scăzut pentru pătrunderea pe piaţă, preţ în acord cu

concurenţa, preţ ridicat

- Aplicarea strategiilor de preţ (pentru toate produsele, corespunzător structurii de

preţ a diferitelor categorii de produse, independent, pentru fiecare produs în parte,

pe arii geografice)

Distribuţia înseamnă mutarea produselor de la locul de producţie la consumatorul

final, cu sau fără intermediari.

Vânzarea produselor se poate face – uniform, pentru toate produsele, pe categorii de

produse, pe segmente de piaţă şi pe arii geografice.

Principalele canale de distribuţie sunt:

– Vânzarea directă: de la producător la consumatorul final (prin telefon, prin pagina de

web, la domiciliul clientului sau prin magazin propriu).

– Vânzarea prin intermediari: prin agenţi de vânzări sau retail.

Pe lângă un plan de marketing foarte bun, o echipă de management competentă, capital

suficient şi un produs veritabil, următorii factori fac diferenţa:

– Promovarea puternică a produsului

– Capacitatea de a oferi preţuri scăzute

– Calitatea produselor şi serviciilor

– Asigurarea unor canale şi volume de distribuţie chiar înainte de începerea

afacerii

– Capacitatea de modificare rapidă a caracteristicilor produsului

– Canale de distribuţie multiple şi/sau exclusive.

10) Analiza costurilor de operare

Acest capitol este dedicat înţelegerii şi evidenţierii costurilor de funcţionare curentă a

activităţii.

Realizarea lui demonstrează deopotrivă înţelegerea aspectelor tehnologice, economice şi

manageriale ale activităţii curente.

Demonstrează că înţelegerea fluxul tehnologic, a infrastructuri de utilităţi, a necesarului

de angajaţi şi disponibilitatea lor.

Trebuie avute în vedere următoarele costuri de operare:

Costuri de înfiinţare a firmei:

• Autorizaţii

• Înscrierea în Registrul Comerţului.

Costuri curente:

• Materii prime

• Materiale consumabile, materiale auxiliare,

• Costuri de personal (salarii, costuri sociale), salarii personal de conducere, prime şi bonusuri

• Costuri de training şi formare personal

• Impozite şi taxe locale

• Servicii externe: contabilitate, consultanţă fiscală, consultanţă juridică, consultanţă în

management, consultanţă IT, consultant PR

• Costuri de spaţiu: birouri, producţie, vânzări, depozitare

• Cheltuieli de încălzire, gaz, curent, curăţenie, reparaţii, asigurare, apă/canal, gunoi

• Costuri cu echipamentele

Page 70: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

70

• Reparaţii

• Întreţinere

Costuri cu mijloacele de transport

• Combustibil

• Revizie

• Întreţinere/Reparaţii

• Asigurare de răspundere civilă, alte tipuri de asigurări

• Impozite

Costuri legate de procesul de vânzare

• Deplasări

• Materiale de prezentare

• Participări la târguri

Costuri administrative

• Deplasare

• Materiale de birou

• Comunicaţii: telefon, fax, mobil, e-mail

• Copiere documente

• Evidenţă primară şi calculul salariilor

• Abonamente (ex. reviste, legislaţie, întreţinere echipamente birou etc.)

• Literatură de specialitate

Impozite şi taxe

11) Investiţii

De foarte multe ori planul de afaceri este necesar la începutul unei noi activităţi. Şi, de

cele mai multe ori, o nouă activitate presupune o investiţie nouă.

Din acest motiv, în acest capitol trebuie fundamentată în mod pragmatic, onest şi realist

investiţia.

A diminua sau a ignora aspecte conexe investiţiei (de. ex. infrastructura de utilităţi) sau

de a o supradimensiona nejustificat (introducerea unor echipamente foarte scumpe, de lux)

sunt greşeli frecvente care ridică imediat semne de întrebare (justificate) în mintea

acţionarilor, partenerilor, finanţatorilor.

Astfel pot apărea:

- Costuri de investiţii: clădiri, echipamente, maşini, alte bunuri de capital;

- Costuri conexe investiţiei: infrastructura, apă, gaz, curent, canalizare, drum de acces,

reabilitări, amenajări, asigurarea normelor de protecţia muncii, de protecţia mediului;

- Alte costuri: cheltuieli de proiect/ investiţie management, cheltuieli pentru iniţializare

în scopul utilizării noilor echipamente, cheltuieli pentru probe tehnologice.

12) Analiza economico – financiară

Are în vedere capitalul de care ai nevoie pentru demararea şi/sau dezvoltarea afacerii.

Pentru a decide sursa potrivită de finanţare se consultă un expert contabil sau cu consultantul

de afaceri sau consultantul bancar.

Proiecţiile financiare nu sunt altceva decât anticipări/planificări pe viitor ale situaţiilor

financiare ale afacerii.

Page 71: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

71

Proiecţiile financiare sunt modelări matematice viitoare ale bilanţului, contului de profit

şi pierdere şi ale calculului de lichidităţi (cash-flow) pe baza cărora se pot calcula şi anumite

rate de profitabilitate ale afacerii:

– Prognoza costurilor fixe şi variabile, împreună cu volumul de vânzări, determină punctul în

care afacerea începe să producă profit.

– Prognoza vânzărilor pentru următorii 3–5 ani se determină în deplină corespondenţă cu

istoricul şi trendul pieţei.

– Analiza fluxului de lichidităţi pentru următorii 3–5 ani se analizează prin compararea

sumelor lichide la începutul şi finalul fiecărui an, având în vedere toate sumele de bani care

circulă în afacere.

– Prognoza contului de profit şi pierdere pentru următorii 3–5 ani se realizează prin cumularea

proiecţiilor de vânzări şi cheltuieli.

– Prognoza balanţei contabile pentru următorii 3–5 ani prezintă interes pentru fondurile care

trebuie atrase pentru dezvoltarea afacerii.

Sursele de finanţare pot fi:

• împrumuturi bancare,

• împrumuturi private,

• asocierea cu alţi investitori,

• descoperit de cont/ overdraft,

• fonduri de garantare.

13) Anexe

Evident că nu pot fi propuse formate-cadru, limitative, pentru planul de afaceri. Însă în

cazul anumitor programe de finanţare pot fi puse la dispoziţia solicitanţilor formate cadru

specifice.

Ca manager – întreprinzător trebuie să-ţi alcătuieşti planul afacerii tale. Se pot introduce

acele materiale care pot ajuta pentru o prezentare mai bună a afacerii, ca de exemplu:

certificate de studii/calificări ale echipei manageriale şi ale resurselor umane, certificate de

calitate, aprecieri de la clienţi, aprecieri de la bancă, detalii tehnologice sau constructive şi

orice alte materiale sau documente pe care managerul - întreprinzătorul le consideră relevante

în prezentarea propriei afaceri.

În loc de concluzii:

Greşeli frecvente la înfiinţarea unui firme

Aptitudinile şi pregătirea profesională ale întreprinzătorului sunt insuficiente;

Nu există o strategie clară de piaţă;

Insuficientă cunoaştere a competitorilor;

Cunoştinţele cu privire la organizarea internă a firmei sunt insuficiente;

Dependenţă excesivă de anumiţi furnizori;

Capacitate insuficientă de recrutare şi selecţie a personalului;

Necunoaşterea reglementărilor legale;

Resurse financiare insuficiente;

Evaluare greşită a cheltuielilor operaţionale;

Incapacitate de rambursare din profit a creditelor;

Supraestimarea capacităţii de a realiza profit;

Page 72: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

72

Politică imprudentă în domeniul investiţiilor;

Planificare eronată a lichidităţilor;

Calculaţie greşită a costurilor;

Contabilitate necorespunzătoare şi incompletă;

Necunoaşterea obligaţiilor fiscale;

Alegere neadecvată a partenerilor de afaceri;

Alegere necorespunzătoare a amplasamentului.

5.2 Necesitatea unui studiu de fezabilitate pentru materializarea ideii de afaceri

Un studiu de fezabilitate ar trebui să cuprindă şapte componente esenţiale8: descrierea

generală a afacerii, fezabilitatea produsului/serviciului, fezabilitatea de marketing,

fezabilitatea tehnică, fezabilitatea factorului uman, fezabilitatea financiară, riscuri şi probleme

majore.

Descrierea generală a afacerii presupune descrierea afacerii în care se doreşte să se

intre şi a produselor/serviciilor care se vor vinde, utilizările eventuale ale produsului, motivele

pentru care clienţii vor cumpăra produsul/serviciul şi părerile a câtorva consumatori despre

produsul/serviciul propus.

Descrierea detaliată a produselor sau serviciilor (fezabilitatea

produsului/serviciului)

Stadiul de elaborare (idee, prototip, licenţă sau comercializare);

Fotografii şi specificaţiile aferente;

Puncte tari şi slabe :

a. Puncte tari (patente sau secrete comerciale, caracteristici de proiectare

distincte sau alte avantaje competitive)

b. Puncte slabe (posibilităţile de învechire rapidă datorită ritmului accelerat de

introducere a progresului tehnic, modificarea stilului sau capriciilor de

marketing)

După această primă evaluare produsul poate fi abandonat, dacă riscul învechirii este

foarte mare, iar costul şi timpul cerut pentru realizarea unui produs vandabil nu satisfac

cerinţele întreprinzătorului şi trebuie încercată o altă idee de produs.

Evaluarea preliminară a pieţei (fezabilitatea de marketing) presupune determinarea

dimensiunilor pieţei privitoare la potenţialul total al pieţei, volumul de vânzări trecute şi

prezente şi estimarea vânzărilor viitoare în unităţi fizice şi valorice, determinarea cotei de

piaţă.

În cadrul evaluării concurenţei se poate avea în vedere:

a. Identificarea tuturor competitorii direcţi şi indirecţi (nume, adresă, parte de piaţă,

potenţial de creştere, politică de marketing, puncte tari şi slabe pe care le are);

b. Modalităţile prin care se pot depăşi avantajele competitive ale concurenţilor.

În ceea ce priveşte utilizarea tacticilor de marketing se vor avea în vedere:

a. Metodele şi tehnicile folosite pentru a vinde şi distribui produsul sau serviciul;

8 Sasu Constantin, Iniţierea şi dezvoltarea afacerilor. Ediţia II –a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Bucureşti,

2003

Page 73: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

73

b. Efortul promoţional necesar pentru susţinerea metodei de vânzări aleasă;

c. Serviciile oferite şi garanţiile post-vânzare.

Dacă piaţa potenţială a afacerii este mare şi nu există o concurenţă foarte puternică,

chiar şi o parte mică de piaţă poate aduce vânzări semnificative. De asemenea, produsul poate

fi vândut la un preţ care să aducă un profit corespunzător. Dacă aceste condiţii nu sunt

îndeplinite, iar aspectele referitoare la evaluarea pieţei ridică serioase semne de întrebare, este

mai bine să se abandoneze ideea de afaceri în acest moment.

Evaluarea procesului de producţie (fezabilitatea tehnică) conduce la studierea

următoarele aspecte :

Specificaţii de producţie/ modalităţi de prestare a serviciilor

Cantităţi de materiale necesare şi furnizorii

Timp necesar şi structura calificării

Echipamente necesare

Spaţii de producţie necesare.

Chiar dacă piaţa este atractivă, dacă nu se pot rezolva problemele legate de realizarea

produsului sau prestarea serviciului, ideea trebuie abandonată.

Un loc important îl ocupă evaluarea factorului uman (fezabilitatea factorului uman),

realizându-se un tablou despre:

Fondatorii firmei, pregătirea şi experienţa lor;

Situaţia principalelor calificări necesare;

Cerinţele manageriale necesare şi responsabilităţile managerilor;

Relaţiile organizaţionale şi potenţialul de dezvoltare organizaţională.

Dacă nu se poate forma o echipă de conducere care să aibă calităţile manageriale

necesare şi nici nu poate fi angajat personal specializat pentru realizarea produsului sau

prestarea serviciului respectiv, este mai bine să se abandoneze în acest punct ideea de

produs/serviciu sau să fie reconsiderată.

Evaluarea financiară (fezabilitatea financiară) presupune estimarea mărimii

fondurilor necesare, compararea cu alternativa cumpărării unei afaceri şi estimarea surselor

posibile de finanţare.

Dacă suma necesară este considerabilă, şansa de intrare în afaceri pe cont propriu va fi

foarte redusă şi trebuie renunţat la idee sau aceasta poate fi vândută unei firme mari.

Dintre riscuri şi problemele majore care pot fi identificate în urma studiului de

fezabilitate putem identifica:

Piaţa foarte mică, pe care nu se poate supravieţui, deşi produsul este unic;

Incapacitatea de a produce la un preţ competitiv;

Imposibilitatea de a introduce şi alt produs pe lângă cel existent;

Lipsa controlului producţiei, dacă produsul este doar o componentă a unui produs

complex realizat de altă firmă;

Imposibilitatea realizării unei creşteri rapide în primii doi ani, ceea ce poate reduce

eficienţa produsului.

Dacă aceste riscuri şi probleme sunt mult mai mari în comparaţie cu recompensele ce se

vor obţine, este mult mai înţelept ca întreprinzătorul să se gândească la o altă idee de afaceri.

Page 74: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

74

6. MARKETINGUL ANTREPRENORIAL ŞI PLANUL DE MARKETING

6.1. Marketingul antreprenorial

„Marketingul antreprenorial este comportamentul unui individ şi/sau al unei organizaţii

care adoptă o filosofie de a provoca convenţiile existente pe piaţă în procesul de dezvoltare a

unor noi soluţii” (Chaston, 2000).

Termenul de marketing antreprenorial este din ce în ce mai folosit pentru a face referire

la două dimensiuni diferite ale managementului unei firme: marketingul şi antreprenoriatul.

Cele două dimensiuni sau funcţii se condiţionează reciproc. Astfel, antreprenoriatul utilizează

marketingul ca pe un element esenţial al firmei care poate ajuta la realizarea inovării şi la

manifestarea creativităţii. Pe de altă parte, antreprenoriatul ajută marketingul în realizarea

obiectivelor, în determinarea strategiilor şi în desfăşurarea activităţilor necesare unei firme

pentru supravieţuire şi performanţă.

Există diferenţe între marketingul tradiţional care operează într-un mediu în care

condiţiile de marketing sunt continue, preferinţele şi nevoile clienţilor fiind foarte clare, şi

antreprenoriat, care operează într-un mediu nesigur, în care condiţiile pieţei sunt discontinue

și nevoile nu pot fi determinate cu precizie.

Collinson (2001) consideră că există trei elemente care realizează interfaţa dintre

marketing şi antreprenoriat: orientarea spre schimbare, atitudinea oportunistă faţă de mediu şi

inovativitatea procesului managerial. Astfel, marketingul de succes este realizat de firme care

identifică noi oportunităţi, folosesc tehnologii inovative pentru a aduce noi produse/servicii pe

piaţă şi satisfac nevoile pieţelor ţintă. Se poate observa că aceste capacităţi reflectă anumite

dimensiuni ale orientării antreprenoriale, precum: inovativitatea, proactivitatea şi agresivitatea

competitivă. Legătura dintre marketing şi antreprenoriat are rolul de a eficientiza rezultatele

unei firme care apelează la marketing antreprenorial.

Marketingul antreprenorial s-a dezvoltat în ultimele două decenii, primele studii având

în vedere legătura teoretică dintre marketing şi antreprenoriat. Ulterior, sfera preocupărilor s-a

extins prin studierea implicaţiilor pe care marketingul antreprenorial le are asupra firmelor.

Este de reţinut că marketingul antreprenorial nu vizează doar domeniul firmelor mici şi

mijlocii, chiar dacă pe măsură ce o firmă se dezvoltă, este din ce în ce mai dificil pentru

management să-şi coordoneze atât activitatea de zi cu zi, cât şi să-şi concentreze eforturile

asupra abordării antreprenoriale a pieţei.

Planificarea de marketing necesită timp, iar dacă durează prea mult, rezultatele acesteia

şi căile de acţiune pe care le propune nu vor mai corespunde realităţii actuale datorită

modificărilor suferite de condiţiile pieţei. În schimb, managementul marketingului

antreprenorial implică un proces de luare a deciziilor care este adesea precedat de o

planificare care nu necesită prea mult timp, evitând riscul ca realitatea să nu mai corespundă

planurilor.

În organizaţiile antreprenoriale, marketingul este adoptat din ce în ce mai des ca o

filosofie, chiar dacă există şi cazuri în care aceste organizaţii nu au un compartiment de

marketing bine delimitat. De asemenea, în organizaţiile antreprenoriale se regăsește mai

degrabă o abordare informală a managementului marketingului decât una formală.

Page 75: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

75

Carson (1995) a identificat următoarele caracteristici ale managementului unui marketing

antreprenorial:

Experienţă atât în industrie, cât şi în management;

Cunoştinţe despre piaţă şi produs;

Abilităţi de comunicare;

Inteligenţă pentru a identifica oportunităţi.

Provocarea pe care o întâlnesc firmele care vor să adopte o abordare antreprenorială în

realizarea marketingului este cum să dezvolte aceste caracteristici.

Un alt element esenţial în înţelegerea marketingului antreprenorial este că inovativitatea

şi creativitatea nu trebuie să caracterizeze doar personalul din departamentele de cercetare-

dezvoltare, ci toţi membrii organizaţiei respective, din toate departamentele şi posturile.

Marketingul poate fi privit din două perspective: una socială şi una managerială. Din

punct de vedere managerial, „marketingul este procesul de planificare şi realizare a

concepţiei, preţului, promovării şi distribuţiei de idei, produse şi servicii pentru a realiza

schimburi şi a satisface obiectivele individuale şi organizaţionale” (AMA 1985). Prin urmare,

marketingul reprezintă un departament din cadrul unei organizaţii, alături de cel financiar-

contabil şi cel de resurse umane.

Relaţia marketing-antreprenoriat este importantă din următoarele motive:

1. Marketingul este o funcţie a afacerii care trebuie utilizată corespunzător de un

antreprenor atunci când lansează şi dezvoltă noi afaceri. Cele mai întâlnite probleme în

dezvoltarea de noi afaceri sunt legate de marketing şi de partea financiară. Problemele

financiare includ: capitalul iniţial, creşterea economică, generarea de cash-flow şi controlul

financiar. Problemele legate de marketing, chiar dacă par independente de cele financiare, în

fond, pot ajuta la depăşirea lor, atâta timp cât există un plan de marketing şi o determinare

corectă a dimensiunii pieţei.

2. Al doilea motiv este faptul că unii antreprenori nu înţeleg foarte bine marketingul ca

proces. Ei consideră că a aduce pe piaţă un produs inovativ şi serviciile adiţionale este

suficient pentru a vinde.

3. Antreprenorii nu au abilităţi de planificare sau manageriale, adesea subestimând

timpul şi eforturile necesare pentru a ajunge la rezultatele propuse.

Atât marketingul, cât şi antreprenoriatul trebuie să abordeze o orientare asupra

clientului. De asemenea, ambele sunt orientate pe comportament, fiind influenţate de

caracteristicile şi dinamica mediului.

Un antreprenor care încorporează eficient marketingul în afacerea sa va identifica mai

uşor nevoile, preferinţele şi caracteristicile segmentelor ţintă şi va induce schimbările

necesare pentru a deservi aceste segmente. Aceste abilităţi contribuie la supravieţuirea pe

piaţă şi la atingerea unui nivel de performanţă mai înalt decât concurenţii, fiind caracteristice

marketingului antreprenorial, cheia succesului în mediu concurenţial complex şi dinamic în

care operează firmele de azi.

Marketingul antreprenorial sintetizează aspectele critice ale marketingului şi

antreprenoriatului, într-o conceptualizare comprehensivă în care marketingul devine un proces

pe care firmele îl pot folosi pentru a acţiona în mod antreprenorial. Eforturile de marketing

antreprenorial afectează atât rezultatele financiare, cât şi pe cele non-financiare.

Page 76: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

76

Funcţia de marketing are un rol de iniţiator şi de contribuitor la proiectele

antreprenoriale. Marketingul se poziţionează astfel în vederea recunoaşterii ameninţărilor şi

oportunităţilor externe, ajutând la transformarea lor în schimbări inovative asupra

portofoliului de produse şi pieţe ale firmei.

Cea mai importantă responsabilitate a funcţiei de marketing este de a prospecta

schimbările de pe piaţă şi de a induce schimbare atât în organizaţie, cât şi în mediul extern.

Marketingul a devenit o funcţie a companiei care răspunde de elementele-cheie ale mediului

pentru a ajuta la realizarea tranzacţiilor. Pe de altă parte, antreprenoriatul se concentrează în

primul rând pe crearea unor discontinuităţi în mediul extern, având ca scop final realizarea de

noi produse, noi pieţe, noi forme de organizare şi noi surse pentru mărirea valorii oferite

clientului.

Pentru a evidenţia implicaţiile pe care le are antreprenoriatul asupra funcţiei de

marketing, vom prezenta principalele diferenţe între marketingul convenţional şi cel

antreprenorial.

Tabelul 6.1 Diferenţe între marketingul convenţional şi marketingul antreprenorial

„Marketingul este o funcţie a unei organizaţii şi cuprinde un set de procese de creare,

comunicare şi distribuire a valorii pentru către clienţi, precum şi de manageriere a relaţiilor cu

clienţii astfel încât să se aducă beneficii atât clienţilor cât şi acţionarilor” (AMA, 2004), iar

„Antreprenoriatul este un mijloc prin care se creează valoare superioară pe piaţă, prin inovare

de produs, de proces şi inovare strategică astfel încât să se satisfacă nevoile clienţilor la un

nivel superior faţă de concurenţi” (Miles şi Covin, 2002). Dacă o firmă are o poziţie

superioară pe piaţă în raport cu concurenţii, rezultatele financiare ale acesteia vor fi mai bune

decât ale concurenţilor. Aşadar, pentru a-şi reînnoi avantajul competitiv, o firmă trebuie să

Page 77: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

77

caute continuu noi oportunităţi pentru satisfacerea clienţilor, prin inovare de produs, proces

şi/sau strategică.

Există mai multe modalităţi prin care marketingul se poate implica în procesul

antreprenorial, dintre care, cele mai importante sunt:

1) Cercetare/analiză: reuneşte inteligenţă şi potenţial şi evaluează factori-cheie ai pieţei.

2) Strategie: identifică trenduri şi dezvoltări viitoare cu implicaţii asupra proiectelor.

3) Viziune: oferă creativitate, intuiţie şi judecată în recunoaşterea oportunităţilor şi în

modalităţile de materializare a acestora.

4) Conducere: motivează materializarea proiectelor.

5) Spirit de echipă: colaborare cu persoane din alte arii de specialitate.

6) Resurse: oferă informaţii, capital uman şi financiar pentru exploatarea oportunităţilor.

7) Rezolvarea problemelor: răspunde unei anume întrebări sau provocări pe care o

întâlneşte echipa.

8) Coordonare: în toate activităţile necesare.

9) Negociere: realizează o pasarelă între părţile implicate cu privire la ceea ce ar trebui să

conţină un proiect , scopul acestuia, durata şi resursele necesare.

10) Comunicare: ajută la depăşirea rezistenţei interne şi la obţinerea sprijinului

managerial.

11) Manager al schimbării: supraveghează direcţiile strategice, modificarea infrastructurii

şi antrenarea angajaţilor, precum şi reorientarea necesară pentru a implementa noi

iniţiative.

12) Misionar: motivează şi inspiră managementul.

13) Oportunism: reacţionează rapid la dezvoltări urgente şi oferă noi direcţii de acţiune

dacă este necesar.

Aceste modalităţi prin care marketingul poate interveni în cadrul procesului

antreprenorial se pot combina, rezultând cinci roluri ale marketingului în cadrul acestui

proces:

- rolul de iniţiator - marketingul chiar atrage un eveniment antreprenorial, fie prin

recunoaşterea unei ameninţări sau oportunităţi din exterior, fie prin identificarea unei

nevoi interne.

- rolul de sponsor - marketingul este principalul sponsor al iniţiativei, ajutând la

acceptarea şi implementarea acesteia, precum şi la procurarea resurselor necesare.

- rolul de manager - marketingul direcţionează proiecte, adaptând aspecte-cheie pe

parcursul derulării acestora, susţinându-le şi ajutând la implementarea lor.

- rolul de suporter - marketingul pune la dispoziţie capital uman cu experienţă, precum şi

planuri de marketing adecvate strategiilor firmei.

- rolul de reactor - ajută la identificarea punctelor slabe în ideile antreprenoriale,

posibilităţi de revizuire a planurilor şi oferă motivele necesare acceptării sau respingerii

unei idei.

Desigur că marketingul poate îndeplini mai multe din aceste roluri în cadrul proceselor

antreprenoriale. Aceste roluri variază în funcţie de structura, cultura şi situaţia în care se

găseşte fiecare firma.

Pe pieţele concurenţiale, clienţii au o mare varietate de oferte de bunuri şi servicii din

care să aleagă. Schimbul în aceste condiţii se bazează doar pe percepţia consumatorilor asupra

Page 78: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

78

beneficiilor pe care le vor obţine în urma alegerii uneia din oferte, în raport cu costurile pe

care le suportă. Alegerea va fi în favoarea firmelor care oferă o valoare superioară costurilor

suportate şi satisfac cel mai bine nevoile tot mai complexe ale consumatorilor.

Pentru ca o firmă să-şi reînnoiască şi să-şi susţină pe piaţă avantajul competitiv odată

obţinut, ea trebuie să-şi stabilească şi să-şi întreţină relaţiile cu clienţii pe termen lung.

Marketingul antreprenorial este cu siguranţă o metodă prin care firmele pot realiza acest

lucru.

Firmele care se angajează în procese de marketing antreprenorial vor avea un avantaj în

ceea ce priveşte procesul de identificare, evaluare şi exploatare a oportunităţilor. Totodată, o

firma nu trebuie să inoveze doar pentru a satisface nevoile explicite ale clienţilor actuali, ci

trebuie să-şi lărgească sfera procesului de inovare astfel încât să descopere, să creeze, să

evalueze şi să exploateze noi oportunităţi de piaţă care să permită satisfacerea unor nevoi

latente ale clienţilor actuali şi potenţiali.

Problema cu care se confruntă firmele care se orientează spre client este că pierd din

vedere inovarea, pe o piaţă dinamică şi din ce în ce mai complexă. Astfel, o firmă care

practică cu succes marketingul antreprenorial are capacitatea de a construi şi păstra relaţii pe

termen lung cu clienţii prin intermediul unui proces de inovare eficient.

O firmă care încorporează procese de marketing antreprenorial în activitatea sa:

poziţia competitivă prin orientarea spre inovare şi clienţi;

Un proces de marketing antreprenorial implică următoarele elemente:

1. Clienţii – firmele care folosesc procesele de marketing antreprenorial conştientizează că

motivul pentru care se află încă pe piaţă este clientul satisfăcut. Clienţii se pot însă plictisi

repede de produsele curente ale firmei de aceea este necesară introducerea periodică pe piaţă a

unor noi produse.

2. Valoarea oferită – firmele trebuie de asemenea să înţeleagă importanţa creării de valoare

pentru client, adică nevoia de a oferi clienţilor şi acţionarilor o valoare superioară în raport cu

concurenţii. Propunerea de valoare se poate face fie prin oferirea anumitor beneficii (produse,

servicii, asistenţă, avantaje legate de imagine) sau prin reducerea costurilor totale.

3. Resursele – este necesară o abordare oportunistă nu doar în ceea ce priveşte examinarea

mediului extern, ci şi în examinarea mediului intern din punct de vedere al disponibilităţii

resurselor.

4. Riscul – firmele care utilizează marketingul antreprenorial îşi asumă riscuri calculate,

raţionale şi măsurate. Aceste firme acceptă riscul şi înţeleg că inovarea în mediul actual este

un proces nesigur care necesită asumarea unor riscuri.

5. Inovarea – o firmă antreprenorială este o firmă dinamică şi inovativă. Provocând afacerea

existentă şi depăşind barierele prin intermediul inovării, firmele care apelează la procesele

marketingului antreprenorial folosesc inovarea ca o metodă de a se focaliza pe oportunităţi

care le permit să ofere valoare superioară clienţilor lor şi să rămână competitive pe piaţă.

6. Oportunitatea – o firmă de succes îşi cunoaşte poziţia pe piaţă şi se foloseşte de ea pentru a

filtra oportunităţile întâlnite. O astfel de firmă este de asemenea deschisă la oportunităţi care

pot apărea ca fiind irelevante din punct de vedere strategic.

Page 79: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

79

7. Pro-activitatea – viziunea asupra oportunităţilor pe care alte firme nu le disting pe piaţă

este de asemenea foarte importantă şi este un atu al firmelor antreprenoriale. Aceste firme

sunt primele care identifică noi oportunităţi în ceea ce priveşte produsele, serviciile sau

tehnologiile de pe piaţă şi sunt aşadar primele care le exploatează. Beneficiul principal în

acest caz este cel al pionierului.

În concluzie, motivul pentru care un client optează pentru o firmă în favoarea alteia este

abilitatea acelei firme de a face o propunere de valoare superioară prin diferenţierea

produselor, costuri, pro-activitate sau orice combinaţie ale acestora care poate fi o sursă de

avantaj competitiv. Baza avantajului competitiv sunt veniturile pe care firma le investeşte în

inovarea ofertei sale.

Firmele care creează avantaj competitiv pot să-şi îmbunătăţească activitatea prin

experienţa câştigată, prin cunoştinţele acumulate care, în timp, pot fi sursa unor noi

competenţe distinctive pe piaţă.

5.2 Conceperea planului de marketing

Planul de marketing este rezultatul procesului de analiză şi planificare a activităţii de

marketing a unei firme. În cadrul acestui proces: se identifică oportunităţile de marketing şi

resursele necesare pentru a le valorifica, se determină obiectivele de marketing şi se dezvoltă

un program pentru implementarea şi controlul activităţilor de marketing.

Strategia la nivelul întreprinderii rezultă în urma stabilirii obiectivelor generale, analizei

oportunităţilor şi resurselor organizaţionale. Obiectivele de marketing trebuie astfel stabilite

astfel încât îndeplinirea lor să contribuie la realizarea strategiei generale şi să permită o

utilizare eficace şi eficientă a resurselor.

Planul de marketing este un document scris în care se precizează toate activităţile de

marketing ce vor fi realizate precum şi modalităţile de implementare şi control al activităţilor

respective. În funcţie de orizontul temporal avut în vedere, distingem planuri de marketing pe

termen scurt (până la 1 an), pe termen mediu (1–5 ani) şi pe termen lung (peste 5 ani). Un

plan de marketing poate fi fundamentat pentru o unitate strategică de afaceri, pentru o linie de

produse, un produs, o marcă sau o anumită piaţă.

Planul de marketing trebuie să:

să poată anticipa care va fi situaţia sa la

sfârşitul perioadei;

fundamentat un buget;

precizeze responsabilităţile;

Utilitatea unui plan de marketing este pusă în evidenţă de următoarele aspecte:

oerent pentru implementarea strategiei de marketing;

uie responsabilităţi, sarcini şi precizează termenele de realizare a activităţilor;

Page 80: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

80

întreprinderea se confruntă.

Structura unui plan de marketing

Componentele unui plan de marketing sunt prezentate în tabelul următorul:

Tabelul 6.2 Structura planului de marketing

Sumarul managerial (1–2 pagini) este un rezumat al întregului plan, incluzând punctele

principale ale acestuia, strategia propusă şi elementele principale ale mix-ului de marketing.

Capitolul ,,Obiective” precizează misiunea întreprinderii, obiectivele generale şi

obiectivele de marketing specifice liniei de produse sau mărcii. Obiectivul de marketing

precizează elementul de performanţă care urmează a fi realizat prin intermediul activităţilor

de marketing, nivelul de performanţă vizat şi perioada de timp în care urmează a se îndeplini.

Obiectivele de marketing se referă la următoarele elemente: lansarea pe piaţă a unui nou

produs, volumul vânzărilor, cota de piaţă, notorietatea mărcii, profitabilitate, cotă de linear,

gradul de acoperire a pieţei, rata de încercare, atitudinile consumatorilor, preferinţa faţă de

marcă, fidelitatea consumatorilor etc..

Page 81: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

81

Analiza situaţiei permite identificarea activităţilor necesare pentru implementarea

strategiei de marketing. Se face o analiză a structurii segmentelor de piaţă vizate, a

obiectivelor de marketing anterioare, a strategiei actuale de marketing, a tendinţelor pieţei, a

evoluţiei vânzărilor şi profitabilităţii produsului. Analiza punctelor forte şi slabe ale

întreprinderii examinează poziţia întreprinderii, respectiv a produsului, faţă de clienţi,

concurenţi, tendinţele mediului şi resursele întreprinderii.

Mediul constituie o sursă de oportunităţi şi situaţii nefavorabile şi afectează mărimea şi

structura resurselor pe care firma le poate atrage. Există diverse abordări privind efectul

variabilelor de mediu asupra planului şi strategiei de marketing. În cazul unei strategii de tip

adaptiv, întreprinderea trebuie să reacţioneze la condiţiile externe şi să adapteze structura şi

strategia astfel încât să facă faţă acestora. În cazul unei strategii pro-active, se consideră că

întreprinderea poate influenţa mediul, alegând pieţele pe care urmează să concureze,

schimbând structurile industriei, angajându-se în fuziuni şi achiziţii, în activităţi de creare şi

dezvoltare a cererii, precum şi în inovarea tehnologică.

Componentele mediului influenţează strategia de marketing în două direcţii:

asupra obiectivelor generale, resurselor şi oportunităţilor percepute la nivelul

organizaţiei;

influenţează nevoile şi dorinţele consumatorilor de care trebuie să se ţină cont în

fundamentarea strategiei de marketing.

Este important ca firma să aibă capacitatea de a identifica (recunoaşte), a analiza şi

selecta oportunităţile de marketing. O oportunitate de marketing există atunci când anumite

circumstanţe permit firmei să întreprindă o acţiune îndreptată spre un grup de consumatori,

generându-se astfel vânzări şi profituri.

Selecţia oportunităţilor este influenţată de o serie de factori organizaţionali (obiectivele

firmei, resursele financiare, competenţele manageriale, punctele forte şi slabe, structura

costurilor) şi de mediu (demografic, economic, tehnologic, concurenţial, politic, social,

ecologic). Selecţia oportunităţilor trebuie să aibă în vedere obiectivele pe termen lung.

Resursele financiare disponibile trebuie să fie suficiente astfel încât proiectele începute

să poată fi finalizate. În cazul în care se pătrunde pe o nouă piaţă care nu îi este familiară este

necesară dobândirea unor noi capacităţi manageriale şi atragerea unor persoane cu experienţa

adecvată.

Atractivitatea oportunităţilor de piaţă este determinată de factori de piaţă (dimensiune şi

rată de creştere), precum şi de factori de competitivitate, financiari, economici, tehnologici,

sociali, ecologici, legali şi politici.

Scanarea (monitorizarea) mediului este procesul de colectare a informaţiilor despre

mediul de marketing astfel încât să poată fi sesizate oportunităţile. O schimbare în mediu

poate induce o modificare în oportunităţi şi în resursele la care firma apelează. Informaţiile

obţinute permit realizarea unor previziuni şi simulări ale evoluţiilor mediului care sunt

utilizate în procesul planificării strategice.

Strategia de marketing identifică segmentele de piaţă atractive cu un potenţial ridicat,

asupra cărora sunt focalizate eforturile întreprinderii, sursele avantajului concurenţial şi

poziţionarea produsului/mărcii pe segmentele respective.

Piaţa ţintă reprezintă un grup de persoane pentru care firma creează şi menţine un mix

de marketing care să răspundă nevoilor şi preferinţelor acestuia.

Page 82: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

82

Evaluarea unui segment de piaţă are în vedere:

disponibilitatea resurselor necesare satisfacerii nevoilor şi exigenţelor specifice;

a cu obiectivele întreprinderii.

Strategia de marketing orientează întreprinderea în relaţiile cu clienţii şi concurenţii,

precizează modul în care mix-ul de marketing contribuie la crearea unei poziţionări a

produsului/mărcii şi la satisfacerea nevoilor pieţei obiectiv.

Pentru a se justifica propunerile privind strategia şi mix-ul de marketing, este necesară

realizarea unor previziuni şi estimări ale volumului vânzărilor şi cotei de piaţă.

Pe baza analizelor anterioare se prezintă în detaliu structura programului de marketing,

acţiunile concrete prevăzute în legătură cu fiecare element al mix-ului, contribuţia acestora la

realizarea obiectivelor şi implementarea strategiei. În cazul în care sunt selectate mai multe

segmente de piaţă, se realizează câte un program de marketing pentru fiecare dintre acestea.

Analiza de marketing presupune focalizarea atât asupra firmei şi a ofertei acesteia cât

şi asupra pieţei şi condiţiilor de afaceri. Principalele elemente urmărite în analiza internă de

marketing efectuată sunt: firma, gama de produse comercializată, condiţiile de vânzare şi

distribuţia.

Astfel, activitatea firmei trebuie analizată prin prisma următoarelor elemente:

odul de organizare şi funcţionare,

– dacă există, dacă sunt exprimate, dacă ele se referă la un orizont de

timp scurt, mediu sau lung,

piaţă, la profit?);

În ceea ce priveşte produsul, analiza efectuată vizează în primul rând caracteristicile

fizice şi istoricul produsului:

– care este utilizarea principală şi dacă mai are şi alte utilizări, care este durata

medie de utilizare, dacă utilizarea sa este dependentă de utilizarea unui alt produs

roduselor

concurenţilor

Condiţiile de vânzare se referă la:

– competitivitatea sa, metoda de stabilire (pe baza costurilor, a preţurilor

concurenţilor, preţului psihologic);

– în rate sau cu plata la cumpărare, cu avans sau fără;

concurenţi;

Distribuţia este o componentă esenţială a firmei, analizându-se următoarele aspecte:

ngrosiştilor, detailiştilor, prin intermediul

supermagazinelor, hiper-magazinelor?

Page 83: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

83

care au condus la alegerea canalelor şi magazinelor respective şi dacă

au fost încercate şi altele;

– calitate, preţuri,

facilităţi de plată, ambalare, livrare, componenţa gamei

Analiza pieţei presupune investigarea fenomenelor ce se manifestă pe piaţă, analiza

concurenţei şi a consumatorilor de pe piaţă.

Principalele firme concurente trebuie analizate din perspectiva structurii lor

identificându-se caracteristicile lor referitoare la mărimea forţei de vânzare, la canalele de

distribuţie folosite, la zonele în care sunt bine implantate, la opiniile clienţilor faţă de ele).

Avantajele şi dezavantajele concurenţiale ale unei firme pot fi: calitatea, aspectul, imaginea,

preţul de vânzare .

Concurenţa indirectă este formată din produsele de substituţie, urmărindu-se

posibilitatea de a pătrunde pe piaţă a unor noi concurenţi.

Piaţa este analizată din perspectivele de dezvoltare a acesteia: dimensiune, potenţial,

dispersia geografică a clienţilor, segmentele de piaţă. Evoluţia pieţei analizate este apreciată

prin: rata de creştere a pieţei şi evoluţia segmentelor de piaţă

Este necesară culegerea unor date de identificare şi de caracterizare a cumpărătorilor:

mator?

– securitate, economie, dorinţa de afirmare, de punere în

evidenţă a statutului social, confortul, obiceiurile;

rarea produsului;

– frecvenţa, ocaziile de cumpărare, sezonalitatea cumpărării.

Pentru fundamentarea strategiei de marketing se impune o scurtă caracterizare a

consumatorilor:

– vârsta, clasa socială, nivelul de educaţie, zona şi

mediul de reşedinţă;

Analiza macromediului presupune identificarea:

le consumatorilor, sistemul lor de valori;

Page 84: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

84

Bibliografie

Alexandrova, M. (2004),”Entrepreneurship in a Transition economy: The Impact of Environment on

Entrepreneurial Orientation”, Problems and Perspectives in Management 29(2): 140 – 148.

Ajzen, I. (2011), “The Theory of Planned Behavior: Reactions and Reflections”, Psychology & Health

26(9): 1113-1127.

Bacq, S. and Janssen, F. (2011), “The Multiple Faces of Social Entrepreneurship: A Review of

Definitional Issues Based on Geographical and Thematic Criteria”, Entrepreneurship and

Regional Development 23(5-6): 373-403.

Bygrave, W. and Hofer, C. (1991), “Theorizing about Entrepreneurship”, Entrepreneurship: Theory

and Practice 16(2): 13–23.

Berglann, H., Moen, R.E., Roed, K. and Skogstrom, J. F. (2011), „Entrepreneurship: Origins and

Returns”, Labour Economics 18: 180–193.

Burja, V., Morariu, C. and Rusu, O. (2008), “Sustainable Development of the Romanian Rural Areas”,

Annales Universitatis Apulensis Series Oeconomica 2(10), 27 pag.

Carson, D., (1989), Marketing planning in small enterprises: a model and some empirical evidence,

Journal of Marketing Management, Vol.5/ No.1

Castrogiovanni, G.J. (1991),”Environmental Munificence: A Theoretical Assessment”, Academy of

Management Journal 16(3): 542 -565.

Chaston, I., 2000, Entrepreneurial marketing, Ed.MacMillan, pag.1-19;147-151

Cohen, J., Levinthal, D.A., (1990), Absorptive capacity: A new perspective on learning and

innovation, Administrative Science Quarterly, vol.35/ no.1

Collinson, E., (2002), The marketing/entrepreneurship interface, Journal of Marketing Management,

No.18

Collinson, E., Shaw, E., (2001), Entrepreneurial marketing-a historical perspective on development

and practice, Management decision, vol.9/ no.39

Covin, J.G. and Slevin, D.P. (1989),”Strategic Management of Small Firms in Hostile and Benign

Environments”, Strategic Management Journal, 10(1): 75 -87.

Dacin, P., Dacin, M.T. and Matear, M. (2010), "Social Entrepreneurship: Why We Don't Need a New

Theory and How We Move Forward from Here", Academy of Management Perspectives 24(3): 37-

57.

European Commission (2013a), Europe 2020 in Romania. Brussels, URL:

http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-your-country/romania/index_en.htm.

European Commission (2013b), Entrepreneurship 2020 Action Plan: Reigniting the Entrepreneurial

Spirit in Europe. Brussels, URL: http://eur-

lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2012:0795:FIN:EN:PDF.

Freel, M. (2005), ”Perceived Environmental Uncertainity and Innovation in Small Firms”, Small

Business Economic 25(1):49 – 64.

Gibb, A., Haskins, G. and Robertson, I. (2013), “Leading the Entrepreneurial University: Meeting the

Entrepreneurial Development Needs of Higher Education Institutions”. Chapter 2 in University in

change, Managing Higher Education Institutions in the Age of Globalization Series, New York:

Springer: 9-45.

Jones, G. and Wadhwani, R.D. (2006), “Schumpeter’s Plea: Rediscovering History and Relevance in

the Study of Entrepreneurship”, Harvard Business School Working Paper, No.06-036, February,

URL: http://www.hbs.edu/faculty/Publication%20Files/06-036.pdf.

Kennedy, J., Drennan, J., Renfrow, P. and Watson, B. (2003), “Situational Factors and Entrepreneurial

Intentions”, 16th Annual Conference of Small Enterprise Association of Australia and New Zealand,

Ballarat, 28 September – 1 October: 12 pages.

Page 85: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

85

Kim W. Chan, Mauborgne Renée, Strategia oceanului albastru „Cum să creezi zone de piaţă inedite,

astfel încât concurenţa să devină irelevantă”, Editura Curtea veche, 2007.

Krueger, F.N. and Brazeal, V.D. (1994), “Entrepreneurial Potential and Potential Entrepreneurs”.

Entrepreneurship: Theory and Practice 18(3): 91-104.

Krueger, F.N., Reilly, D.M. and Carsrud, L.A. (2000), “Competing Models of Entrepreneurial

Intentions”, Journal of Business Venturing 15 (5-6): 411-432.

Kuratko, D.F., (2000), Corporate entrepreneurship and the marketing function, Journal of Marketing

Linan, F. (2004),” Intention-based Models of Entrepreneurship Education”, Piccolla Impresa/ Small

Business 3: 11-35.

Malebana, J. (2014), “Entrepreneurial Intentions of South African Rural University Students: A Test

of the Theory of Planned Behavior”, Journal of Economics and Behavioral Studies 6(2): 130-143.

Mateoc-Sîrb, N., Toma, I.I., Mănescu, C., Peţ, E. and Mateoc, T. (2010), “Education and Health: Main

Factors of Rural Communities’ Development”. Annal, Economics Science Series XVI: 931-934.

Miles, M.P., Covin, J.G., (2002), Exploring the practice of corporate venturing: some common forms

and their organisational implications, Entrepreneurship Theory and Practice, vol.26/ no.3.

Mitran, P.C, Guni, C.N. and Neacșu, G., (2012), ”Approaches of the Entrepreneurship Development in

South-East and South-West Regions”. Ovidius University Annals, Economic Sciences Series XII

(1): 604 – 609

Mitran P. C., Pârvu I., Ipate D. M., Guni C., Patache L., Ionescu E. (2014), Ghidul întreprinzătorului

persoană fizică, Ed. Enter Media, Constanța,

Mitran P. C., Pârvu I., Ipate D. M., Guni C., Patache L., Ionescu E. (2014), Ghidul întreprinzătorului

persoană juridică, Ed. Enter Media, Constanța.

Mohd, W, Idris, S., and Momani R.A. (2013), ”Impact of Environmental Dynamism on Marketing

Strategy Comprehensiveness and Organizational Performance”, International Journal of Business

and Management 8(9): 40 – 49.

Nicolescu O. (2001), Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Ed. Economică, Bucureşti.

Nijkamp, P. (2003), Entrepreneurship in a Modern Network Economy”, Regional Studies 37(4): 395-

405.

Nga, J.K.H., Shamuganathan, G. (2010), "The Influence of Personality Traits and Demographic

Factors on Social Entrepreneurship Start Up Intentions", Journal of Business Ethics 95(2): 259-

282.

Patache L. (2011), Economia şi gestiunea întreprinderii. Note de curs, Ed. Ex Ponto, Constanţa.

Parker, C.S. (2011), “Intrapreneurship or Entrepreneurship?”, Journal of Business Venturing 26: 19-

34.

Parker, C.S. (2006), The Economics of Self-Employment and Entrepreneurship. Cambridge:

Cambridge University Press.

Salerno, J. (2008), “The Entrepreneur: Real and Imagined”, The Quarterly Journal of Austrian

Economics 11(3-4): 188-207.

Son Liana, Bazele procesului antreprenorial, URL:http://bcomm.ro/elgg/file/download/339

Schumpeter, J.A. (1947), “The Creative Response in Economic History”, Journal of Economic History

7(2): 149–159.

Stevenson, H.H. and Jarillo, J.C. (1990), “A Paradigm of Entrepreneurship: Entrepreneurial

Management”, Strategic Management Journal 11(Corporate Entrepreneurship, Summer): 17-27.

United Nations Conference on Trade and Development, Entrepreneurship and Economic

Development: The Empretrec Showcase, Geneva 2005,

http://unctad.org/en/Docs/webiteteb20043_en.pdf

Van der Zwan, P., Verheul, I., Thurik, R. and Grilo, I. (2013), “Entrepreneurial Progress: Climbing the

Entrepreneurial Ladder in Europe and the United States”, Regional Studies 47(5): 803-825.

Page 86: MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs...ANUL UNIVERSITAR: 2017-2018 MANAGEMENT ANTREPRENORIAL - Suport de curs – Conf. univ. dr. Laura PATACHE 2 Cuprins Introducere 3 1. Antreprenoriatul

86

Wennekers, Sander, and Roy Thurik (1999). Linking entrepreneurship and economic growth. Small

Business Economics13: 27–55

Zaman, G. (2014), “Some Theoretical and Practical Lessons to Be Learnt from the Economic Crisis

Challenges in Romania”, Annals of Spiru Haret University. Economic Series 3(1): 9-28.

*** (2011), “Social Entrepreneurs Offer Different Model: But All Wealth Creators Must Look Beyond

Self-Interest and the Bottom Line”, Strategic Direction 27(6): 15-18.