1

M O N O G R A F I A

C O M U N E I B E R Z O V I A

,, Pe largul pământului

În bătaia vântului

Fire dulşie omenească

Graiul blând şi cumpătat

Ca în dulşiele Banat

Nu mai cred să se găsească”

Victor Vlad Delamarina

Lucrarea de faŃă se constituie într-o actualizare a unei monografii din anul 1992, întocmită pentru

Biblioteca JudeŃeană Caraş-Severin

INTRODUCERE

În general alcătuirea unei monografii presupune multă documentare şi muncă, de obicei

o asemenea lucrare fiind alcătuită de un colectiv de autori. Tocmai din acest motiv, această

monografie poate fi numită, cu foarte multă înŃelegere o ,, încercare de monografie”, încercare

datorată dorinŃei fireşti de a aduna la un loc ce s-a scris despre Berzovia, după posibilităŃile reduse

de cercetare ce le-am avut la dispoziŃie.

Necesitatea unei monografii nu poate fi pusă la îndoilală, mai ales acum când încercăm

să ne descoperim pe noi înşine precum şi vechile tradiŃii şi obiceiuri.

Despre Berzovia au mai scris şi alŃii, dar încercări de alcătuire a unei monografii au

avut: profesorul Ion Albu- o monografie a şcolii şi multe articole publicate în reviste şi periodice,

un colectiv coordonat de profesorul Borcan şi profesorul Sârbu cu o prezentare a zonei din punct de

vedere geografic şi pedoclimatic. Nu s-a scris încă o monografie completă a comunei Berzovia.

2 Nici această modestă încercare nu poate avea pretenŃia exhaurizării subiectului,

sperând că vreodată, un colectiv de specialişti să alcătuiască o monografie cuprinzătoare.

TRATARE

1.PoziŃia geografică.

Unitate componentă a Ńinutului carpato-danubiano-pontic, judeŃul Caraş-Severin se află în

partea de sud a Banatului, acolo unde lanŃul CarpaŃilor se îndreaptă spre Dunăre, plecându-şi treptat

frunŃile înalte.

În acest spaŃiu geografic se întâlnesc fericit îmbinate toate cele trei trepte clasice ale

pământului românesc. Deşi relieful judeŃului este în primul rând muntos, între puŃinele localităŃi de

câmpie se numără şi comuna Berzovia.

Situată aproape de hotarul cu judeŃul timiş, pe drumul ce leagă Timişoara de ReşiŃa, la trei

sferturi de milă germană de Bocşa şi şase mile şi trei sferturi de Timişoara, după cum afirmă

J.J. Ehrler ( ,, Banatul de la origini până acum – 1774”), Berzovia se desfăşoară pe malul stâng al

râului Bârzava, la intrarea în câmpia MoraviŃei.

Localitatea Berzovia are următoarele coordonate geografice : 45’ 25’’ latitudine nordică şi

21’ 38’’ longitudine estică, fiind cu 33 de minute în urma orei oficiale a României.

Prin aşezarea la răscrucea drumurilor, Berzovia constituie un nod de cale ferată dar şi de

şosele. Astfel, la 3 km. spre Timişoara este satul Gherteniş, la 9 km. spre OraviŃa întâlnim satul

Fizeş, la 4 km. spre Lugoj este aşezată comuna Ramna şi la 12 km. spre Buziaş este comuna

Vermeş. Din acest punct de vedere, Berzovia este o adevărată placă turnantă a comunicaŃiilor din

zonă.

Nici oraşele nu sunt la distanŃe deosebit de mari. Cel mai îndepărtat oraş este Timişoara,

situat la 77 km., iar cel mai apropiat este Bocşa, la numai 6 km. Oraşul reşedinŃă de judeŃ,

municipiul ReşiŃa este situat la o distanŃă de 33 km.

Sintetic, aceasta ar fi poziŃia geografică a localităŃii Berzovia. 1

2.Geologia ( structura rocilor )

Teritoriul comunei Berzovia face parte din marea unitate tectonică cunoscută sub numele

de ,, Depresiunea Panonică”, acoperită cu aluviuni şi depozite cuaternare. FormaŃiunile ,,

holocenului”, răspândite pe cea mai mare parte a Câmpiei înalte a Bârzavei, sunt reprezentate prin

acumulările aluvionare ale terasei joase, acumulări constituite din pietrişuri, bolovănişuri şi nisipuri

1 InformaŃii de la TuŃă Radu , şef StaŃia meteo Berzovia.

3cu grosimi de 5-8 m. precum şi din aluviunile recente ale luncilor, reprezentate prin pietrişuri,

nisipuri şi argile nisipoase.2

3.Relieful.

Aspectul de câmpie, unde este aşezată Berzovia, este tipic pentru toată Câmpia înaltă a

Bârzavei. Câmpia înaltă a Bârzavei corespunde zonei de contact cu dealurile vestice şi MunŃii

Dognecei la est şi continuă cu treapta mai joasă a Câmpiei tabulare a Gătaiei la vest.

Limita nord-estică o constituie contactul cu regiunea deluroasă Dealurile Silagiului şi

piemonturile MunŃilor Arenişului, masiv fragmentat de văi adânci şi alcătuit aproape în întregime

din ,, granogabbrouri”.3 Piemonturile MunŃilor Areniş se întind până în dreptul localitaŃii Bocşa

Montană.

Limita sud-sud-estică este formată la contactul cu Dealurile Tirolului şi MunŃii Dognecei.

Limita nord-vestică este mai puŃin sesizată, deoarece în zonă se dezvoltă cele două bazine

hidrografice : Pogănişul, la nord şi Bârzava la sud.

Limita vestică este mai puŃin evidentă din cauza diferenŃelor mici de altitudine ( plus- minus

50 m.), existente între Câmpia înaltă a Bârzavei, la est şi Câmpia Tabulară a Gătaiei la vest.

Altitudinea medie a reliefului pe care este aşezată localitatea, se situează la 140 m.

4.Clima

Datorită aşezării judeŃului Caraş-Severin în partea de sud-vest a Ńării, nu departe de Marea

Adriatică şi la adăpostul CarpaŃilor, teritoriul său se încadrează climatului temperat-continental

moderat, subtipul bănăŃean cu nuanŃe submediteraneene. 4

După datele la zi ( martie- aprilie 1992), temperatura medie multianuală ( 1982- 1991) la

StaŃia Meteo Berzovia, a fost de 10,56 C ; în timp ce temperatura medie a lunii iulie a fost de 21,3

C, temperatura medie a lunii ianuarie a fost de – 0,3 C.

Din analiza cantităŃilor de precipitaŃii atmosferice pe aceaşi perioadă de referinŃă ( 1982-

1991) rezultă o medie de 558,95 l/ mp., cu limita minimă de 477,9 l/ mp. în 1984 şi limita maximă

de 713,7 l/ mp. în anul 1989. În zonă se manifestă o zonă tipică de câmpie dată fiind deschiderea

Câmpiei MoraviŃei spre Cula vârşeŃului, de unde se manifestă o circulaŃie a aerului destul de

puternică din sectorul vestic.5

5.Apele

2 Prof. Alexandru Sârbu. 3 V. Sencu, I. Bacanaru ,, JudeŃul Caraş-Severin”, Ed. Academiei 1976, p. 28 4 Colectiv coordonat de T. Jurjica ,,Caraş-Severin- Monografie”, Ed. Sport-Turism, 1981, p. 17 5 InformaŃii de la TuŃă Radu.

4 După caracterul genetic, apele din zonă se încadrează în două marii categorii : ape

curgătoare permanente şi ape curgătoare temporare. Colectorul principal al apelor curgătoare este

râul Bârzava, care aparŃine sistemului hidrografic Timiş- Bega.

Cursul inferior, amplasat în câmpie, în aval de Bocşa, are panta sub 1 m / km. şi de aceea

meandrează puternic, suferă despletiri, iar în aval de Şoşdea, intră pe teritoriul judeŃului Timiş.

AfluenŃii Bârzavei la Berzovia sunt mici : Fizeşul, cu o suprafaŃă a bazinului hidrografic de 111

km. pătraŃi şi o lungime de 40 km., precum şi afluentul numit Vornicul .6

Pe cuprinsul zonei de referinŃă există numeroase văi intermitente, care poartă apa numai

temporar, în perioadele ploioase şi după topirea zăpezilor, ca de exemplu : Valea stânca, Valea

Corniş, Valea Popii, Ogaşul Mare, Vâna Neagră, etc.

Izvoarele nu sunt în număr prea mare în zona la care ne referim ci sunt semnalate mai ales în

zona de contact a câmpiei piemontane cu Dealurile vestice şi la zona de contact dintre terasa şi

lunca Bârzavei. După studiile hidrologilor, sub teritoriul comunei există o mare pânză freatică,

exploatată intens de staŃiile hidrotehnice din zona de hotar Bocşa- Berzovia.7

6.VegetaŃia8

Covorul vegetal care îmbracă solul Câmpiei înalte a Bărzavei se încadrează în zona

stejaretelor, subzona pădurilor de cer şi gârniŃă. În zonă se disting trei feluri de vegetaŃie :

VegetaŃia de pădure reprezentată de următoarele specii : cerul, gârniŃa, stejarul şi mai rar frasinul,

jugastrul, arŃarul, carpenul şi teiul.

VegetaŃia pajiştilor naturale este limitată în prezent la suprafeŃe restrânse, păstrându-se pe

terenurile improprii agriculturii, precum şi pe pajişti şi fâneŃe. Se întâlnesc diverse ierburi,

îndeosebi trifoiul alb, trifoi roşu, ghizdei, trifoi mărunt, pirul gras, patlagina, coada şoricelului,

păpădia şi muşeŃelul.

VegetaŃia de luncă. În lungul văilor se dezvoltă o vegetaŃie de tipul zăvoiului, cu specii lemnoase

edificatoare : salcia, plopul, arinul negru, frasin,şi singer. În flora ierboasă predomină plantele

hidrofile cu specii de rogoz, papură, pipirig, trestie, etc.

7. Fauna

Berzovia, prin aşezarea ei în zona de câmpie colinară şi pe valea Bârzavei, are o faună

specifică pădurilor de foioase precum şi silvostepei. Apar aşadar mistreŃul, iepurele, viezurele,

veveriŃa, vulpea, hârciogul, precum şi păsări ca : mierla, raŃa sălbatică, buha, fazanul, etc. Mreana,

cleanul, scobarul reprezintă speciile de peşti ce se întâlnesc în râurile din zonă.

8. Solurile 9

6 V. Sencu, I. Bacanaru, Op.cit. p. 62-63 7 InformaŃie de la ing. V. Ogârlaci, Bucureşti 8 InformaŃie de la prof. Sârbu Alexandru 9 Prof. Sârbu Alexandru

5 În condiŃiile unui climat temperat şi relativ umed, pe substratul argilos sau lutos şi

sub o vegetaŃie naturală de quecinee ( strejar ), s-au format soluri de diferite tipuri podzolite şi

pseudo-gleziate. În funcŃie de factorii de formare ( climă, vegetaŃie, rocă, timp), au fost delimitate

următoarele unităŃi de soluri mai importante : soluri podzolice, argilo-aluvionare, luvisolul albic

tipic, solurile brune podzolite şi solurile aluvionare.

9. RezervaŃii naturale

În zonă nu există nici o rezervaŃie a naturii declarată ca atare în afară de Pădurea

Berzoviei. Este totuşi de amintit că în hotarul cu satul Iersig se găseşte o importantă crescătorie de

fazani, cunoscută în tot judeŃul.

10. PopulaŃia

Cei mai mulŃi dintre locuitorii comunei Berzovia au fost, din cele mai vechi timpuri,

români.

La anul 1776, în Jidovini ( Berzovia ) , într-o situaŃia a localităŃilor propuse să primească

rechizite şcolare gratuite, se amintesc 294 de case locuite.10

În anul 1910 localitatea avea 1787 locuitori, iar în 1920 un număr de 1708 locuitori.

În urma recensământului din 1927 pentru Berzovia rezulta un număr de 1710 locuitori care

erau grupaŃi după naŃionalitate astfel : români 1274, geremani 15, unguri 34, evrei 1, slovaci 251.

După profesiune, locuitorii erau împărŃiŃi astfel : 625 agricultori, 36 meseriaşi, 25

muncitori, 14 comercianŃi, 37 salariaŃi agricoli, 27 funcŃionari, 11 pensionari, 71 zilieri agricoli, 10

alte profesii şi 854 fără ocupaŃie.

În anul 1930 populaŃia Berzoviei era de 1700 de locuitori, iar în 1948 de 1832 de locuitori.

În anul 1956 populaŃia era de 1942 de locuitori, care erau grupaŃi după naŃionalitate astfel: 1399

români, 29 maghiari, 90 germani, 129 slovaci, 210 tigani, şi 15 de alte naŃionalităŃi. Tot din

statisticile comunei rezultă că în anul 1962 Berzovia avea 1954 locuitori, în 1966 avea 2152

locuitori, iar în anul 1976 erau 2289 locuitori.

În urma recensământului din anul 1992 a rezultat următoarea situaŃie statistică : 2351

locuitori, din care 1190 bărbaŃi şi 1161 femei. Din aceşti locuitori doar 2319 sunt stabili în comună,

adică 1170 bărbaŃi şi 1149 femei.

Tot recensământul efectuat în anul 1992 a demonstrat că în berzovia există 568 de clădiri

ce cuprind 686 de locuinŃe, în comună existând şi 9 locuinŃe de necesitate ( vagoane de locuit la

şantier).

Cauzele care au dus la creşterea numărului de locuitori stabili în Berzovia sunt uşor de

10 Victor łîrcovnicu,”Istoria învăŃământului din Banat până la anul 1800”, Ed. Didactică şi pedagogică, 1978, pag. 141

6observat : în primul rând aparŃia unor locuri de muncă prin darea în folosinŃă pe raza comunei a

unor obiective agro-industriale : F.N.C., A.E.I.B.O., I.S.C.I.P., I.I.E.L.I.F., I.A.S., I.T.S.A.I.A., şi

altele, precum şi naveta la uzinele din oraşele apropiate, Bocşa, ReşiŃa sau chiar Timişoara, cel

puŃin până în anul 1990; astfel, în 1968 în Berzovia erau 261 de navetişti, iar la 10 noembrie 1969

lucrau la Bocşa 194 de berzoveni, la ReşiŃa 97 şi la Timişoara 22. Astăzi mai fac naveta 68 de

persoane. Numărul navetiştilor a scăzut pe de o parte datorită pensionărilor intervenite după 1989,

precum şi din cauza reducerii activităŃii uzinelor din Bocşa şi ReşiŃa. Ca urmare a şomajului din

industrie, tot mai mulŃi tineri caută loc de muncă în comună sau în zona apropiată.

O situaŃie a populaŃiei pe grupe de vârstă există doar din 1966 şi se prezintă astfel :

Grupa de vârstă BărbaŃi Femei Total

0 – 5 ani 66 63 129

5 – 10 ani 78 81 159

10 - 15 ani 78 90 168

15 - 20 ani 92 85 177

20 – 30 ani 130 138 268

30 – 40 ani 191 166 357

40 – 50 ani 147 177 324

50 – 60 ani 111 102 213

Peste 60 ani 148 209 357

TOTAL 1041 1111 2152

Recensământul din 1992 a demonstrat următoarea structură a populaŃiei :

- după naŃionalitate :

Români 1793

Maghiari 58

Rromi 255

Germani 72

Ucrainieni 6

Sârbi 4

Slovaci 126

Bulgari 1

Cehi 3

Aromâni 1

7

după religie ( confesiune) :

Ortodocşi 1911

Romano-catolici 286

Greco-catolici 6

ReformaŃi 10

Evanghelici sinodo-

presbiterieni 1

Evanghelici C.A. 1

Baptişti 21

Penticostali 82

Fără religie 1

Din cele expuse rezultă că Berzovia este o localitate multinaŃională şi se înfăŃişează ca un

mozaic de confesiuni, toŃi fiind însă de religie creştină.

11. Industria.

Industria este reprezentată în comună prin câteva intreprinderi agro-industriale, prin câteva

ateliere de întreŃinere şi reparaŃii a utilajelor şi maşinilor agricole, precum şi printr-un complex de

îngrăşare a porcilor. A existat de asemenea o întreprindere de îmbunătăŃiri funciare, care acum este

în reducere de activitate. Zestrea comunei este completată de o moară acŃionată acum cu un motor

Diesel.

12. Agricultura.

Din totdeauna ocupaŃia de bază a berzovenilor a fost agricultura, comuna beneficiind de

pământ bun şi în suprafaŃă destul de mare.

În urma reformei agrare din 1945 pământul a fost reîmpărŃit oamenilor şi în anul 1949 ia

fiin Ńă Întovârâşirea agricolă „ Drum nou” cu un număr de 13 familii, iar în 1955, cu toată reticenŃa

existentă, se înfinŃează G.A.C. cu un număr de 23 de familii, inaugurată la 23 decembrie acelaşi an,

având o suprafaŃă de 76 de hectare. În luna ianuarie 1962 ultimele familii de Ńărani sunt

colectivizate, iar de-alungul vremii şi pământurile celor ce nu au intrat în C.A.P. au fost înglobate

în susnumita instituŃie ( vezi cazul Bisericii Ortodoxe Române).

Intreprinderea Agricolă de Stat ( I.A.S.) a luat fiinŃă la 1 ianuarie 1961 prin dezarondarea

de G.A.S. Măureni, Tirol şi Tormac. În anul 1976 această intreprindere deŃinea o suprafaŃă de 9911

ha. teren agricol. La ora catuală I.A.S. Berzovia are în componenŃă 16 ferme şi sectoare de

producŃie : pomicultură, viticultură, zootehnie, apicultură, cultura cerealelor, etc. Deocamdată

situaŃia suprafeŃei de teren ce o deŃine I.A.S. este incertă.

8 S.M.A. ( AGROMEC ) ia fiinŃă în anul 1956 cu un inventar valoric de 3.000.000 lei, iar

în 1963 ajunge la peste 30.000.000 lei. SituaŃia comparată a creşterii inventarului S.M.A. între 1969

şi 1975 se prezintă rezumativ astfel : tractoare, de la 109 la 120, iar veniturile de la 5.450.000 lei în

1969 la 10.806.000 lei în 1975. La ora actuală ( 1992), AGROMEC Berzovia are în componenŃă şi

ateliere de reparaŃii utilaje, service, investiŃii.

A.E.I.B.O. ia fiinŃă în anul 1972 pentru îngrăşarea tineretului bovin şi ovin, cu o capacitate

de îngrăşare anuală de 2580 capete taurine şi 10.000 capete berbecuŃi ( în 1975 )11

Pe teritoriul comunei mai fiinŃează un centru de protecŃie a plantelor, o Bază de recepŃie

Romcereal, o întreprindere de transporturi I.T.S.A.I.A., o seră de flori d ce aprŃine de S.N. C.F.R.,

două secŃii de mecanizare a agriculturii, iar la hotarul cu Bocşa, o întreprindere avicolă, unde

lucrează mulŃi berzoveni.

În 1947 se deschide un Dispensar veterinar ce are acum încadraŃi un medic şi doi tehniceni

veterinari.

În perioada dinnainte de 1990, şantierul de îmbunătăŃiri funciare a avut o activitate

susŃinută, în zonă executându-se ample lucrări de irigaŃii, desecări, decolmatări şi îmbunătăŃiri

funciare. Acum şantierul este în reducere de activitate şi din cauză că pământul din folosinŃa

C.A.P.-ului a fost împărŃit la proprietari. După anul 1990, în urma aplicării legii fondului funciar, în

comună s-a înfiinŃat AsociaŃia agricolă „ FrăŃia” cu 107 asociaŃi şi cu o suprafaŃă de aprox. 500 ha.

În anul 2000 această asociaŃie a fost desfinŃată deoarece nu a dat randamentul scontat. Din spusele

conducătorului acestei asociaŃii agricole, Ioan Şerban, desfinŃarea asociaŃiei s-a datorat mai ales

faptuluzi că subvenŃiile promise agricultoruilor, în perioada de tranziŃie, nu au fost acordate.

Culturile de bază la individuali sau la asociaŃie sunt : porumb, grâu, orz, ovăz, floarea-soarelui,

sfeclă furajeră, cartofi, precum şi leguminoasele obişnuite.

Creşterea animalelor a luat amploare în sectorul particular, chiar dacă nu mai există

suprafeŃe mari de păşune. La cetăŃeni se găsesc acum aprox. 6.000 ovine, 400 caprine, 150 de vaci,

cca. 60 de cai, precum şi porci şi păsări.

În comună există şi o grupă de vânători, membrii ai A.J.V.P.S., cu un număr de 9

împătimiŃi ai vânătorii. Acum (2003) sunt aproximativ 25 de vânători în grupa Berzovia.

13. Transporturile.

„ Trenul s-a oprit la Berzovia, unde linia se bifurcă spre ReciŃa şi spre OraviŃa. Am intrat

în plin Caraş şi în plină arheologie”, sunt cuvintele lui Virgil Birou,12 cuvinte care ne dau ocazia să

vorbim despre transporturi.

11 Prof. Ioan Albu, Istoricul Şcolii Generale din Berzovia 1976, din Micromonografia comunei Berzovia 1975 ( în manuscris) 12 Virgil Birou, „Oameni şi locuri din Caraş”, Ed. Facla 1982, pag. 24

9 Din anul 1886, când s-a construit staŃia C.F.R. în urma dării în folosinŃă a liniei Voiteni-

Vasiova, Berzovia dispune de legături pe calea de fier cu Timişoara, ReşiŃa şi, cu OraviŃa, astăzi

fiind un important nod de cale ferată. Linia Berzovia-OraviŃa, în lungime de 59 km. este construită

şi dată în exploatare la 10 februarie 1896, pentru a facilita transportul de cărbune de la Anina spre

furnalele ReşiŃei, unde în anul 1864 se inaugurează prima instalaŃie de cocsificare a cărbunilor de

Anina. În urma racordării la transporturile pe calea ferată, Berzovia cunoaşte o puternică dezvoltare

economică.

O apariŃie de scurtă durată în peisajul Berzoviei a constituit-o şi calea ferată îngustă,

forestieră, construită de societatea U.D.ReşiŃa în anul 1924. Linia pornea din gară, traversa izlazul

comunal şi râul Bârzava şi mergea pe drumul Vermeşului până la pădurea dumbrava, în apropierea

satului Valeapai. Linia ferată slujea la transportul lemnelor de la pădure la gara Berzovia. În anul

1929 linia ferată şi-a încetat activitatea, fiind demontată.13

Fiind la răscrucea drumurilor de legătură cu Timişoara, ReşiŃa, Lugoj, Buziaş, cu drumuri

modernizate spre Timişoara şi ReşiŃa , iar din anul 1993 şi cel către Buziaş şi, în curs de

modernizare spre Lugoj, Berzovia beneficiază de toate avantajele unei astfel de situaŃii, fiind

conectată prin linii de autobuze cu toate localitaŃile din zonă.

În localitate există Oficiu poştal din anul 1923, iar Oficiul Telefonic din 1942. După anul

1950 se înfiinŃează Oficiul P.T.T.R., care funcŃionează într-un local nou. La data primei

documentări ( 1992 ) în Berzovia erau 141 de posturi telefonice prin centrală manuală, iar câteva

intreprinderi din comună beneficiau şi de legături interurbane automate. Din anul 2002 Berzovia

beneficiază de o centrală telefonică automată.

14. Turismul.

Obiective turistice importante şi care să se afle în circuitul turistic al judeŃului nu există în

comună. Urmele arheologice ale vechii cetăŃi romane Berzobis nu sunt puse în valoare din punct de

vedere turistic. În sat nu există nici un muzeu de artă populară şi nici o casă memorială.

15. Biserica

Deşi nu este un obiectiv turistiv, Biserica Ortodoxă din Berzovia, având hramul „ ÎnălŃarea

Domnului”, are o vechime destul de mare, atestată de documente şi de scrierile celor ce s-au ocupat

de istoria ei. Dimitrie Cioloca aminteşte de un preot pe nume Jidovar în 1835 14, iar Gheorghe

Cotoşmanu aminteşte de o însemnare din anul 1831 despre Berzovia. Între valorile Galaxiei

Gutemberg este amintită următoarea inscripŃie descoperită la Berzovia :” Ceaslov. Tipărit în timpul

domniei lui Io Constantin RacoviŃă voevod, cu blagoslovenia şi cu toată cheltuiala lui KYR

Grigorie, episcopul Râmnicului, în Sfânta Apiscopie a Râmnicului, diorthorisit de Lavrentie

13 Prof. Ioan Albu, idem, pag. 5 14 D. Cioloca, „ Din cele trecute vremuri- Însemnări de pe cărŃile vechi”, Foia Diecezană, 1945, nr. 9, pag.6.

10Ieromonahul de mânăstirea Hurezi, la 1753”. „ Această cuvântare a ceasurilor de zi şi de

noapte, Rugăciuni iaste a Sfintei Besearici Greceşti ne unite a Caransebeşului, sat Jidovarului în

Proto Prezviteratul Logojului a Eparhiei VeşeŃului. Scris-am în anul 1831 luna lui Ianuarie zioa a

28-lea. Ss. Grigorie Popa, Parohul Jidovarului” ( cu chirile, pe versul foii 108).15

De asemenea, pe „Cazania” de la Bucureşti din anul 1768, carte existentă în parohie şi

inventariată de Valeriu Leu16, există următoarea însemnare :”Această sfîntă Cazanie iaste a satului

Jidovini şi iaste îndreptaarea credincioşilor spre înŃălegerea (…) îndrepta omul, sufletul său în

viaŃa aceia pentru că (…) omul iastă datori el a face pre pămînt şi a îndeplini porunca lui D-zeu ce

porunceşte la zece porunci”. Tot Valeriu Leu a mai inventariat la Berzovia următoarele cărŃi

Vechi : „ Evanghelie”, Bucureşti 1750, „ Antologhion”, Râmnic 1766, „Penticostar”, Râmnic 1767

şi „Triod”, Râmnic 1782.17

Tot Gheorghe Cotoşmanu susŃine ideea că numele Berzoviei vine de la dacicul „ Berz”,

adică „ mesteacăn”.18 Mai mult decât atât, ca dată de primă atestare documentară în sec. XVII,

D. Radu şi D. Onciulescu amintesc anul 1690.19

Într-o statistică a Eparhiei Caransebeşului datată 1 ianuarie 1751,la VârşeŃ, este înregistrată

parohia Jidovina şi numele preotului Ioan,20 iar în statistica bisericilor din Eparhia Caransebeşului

din 15 ianuarie 1757 există următoarea însemnare :” Satul Jidovina, Biserica de lemn, cu hramul

Sf. Ioan Gură de Aur, ridicată sub episcopul Isaia în 1743. Paroh Ioan Albici”.21 Se desprinde

concluzia că, deşi satul este atestat la 1690, parohia este amintită la 1751, dar vechea biserică a fost

ridicată la 1743. De altfel, inscripŃia de pe crucea ridicată pe locul vechii biserici, situată la aprox.

jumătate de kilometru de comună, lângă drumul de legătură cu Timişoara, pe partea dinspre Fizeş,

glăsuieşte :” Această Sfântă Cruce s-a ridicat în locul bisericii ruinate 1812 cu spesele maestrului şi

a familiei sale Roşca A.D. Gheorgie Popovici din Bocşia Munteană cu ajutorul lui Gruia Şiestu

spre memoria 28 Maiu 1849”. Se pare deci, că vechea biserică s-a menŃinut până la anul 1812, când

locuitorii comunei au terminat construcŃia bisericii noi pe actualul amplasament.

Biserica iniŃială a trebuit să fie mărită de încă două ori şi renovată de mai multe ori. În anul

1927 preotul Gheorghe Ogârlaci face primele renovări interioare şi exterioare, schimbând culoarea

galbenă cu care o văruise antecesorul preot . S-a încercat construirea unei biserici noi, în acest sens

preotul Gheorghe Ogârlaci depunând eforturi susŃinute. De altfel, el reuşeşte să adune materialul de

15 Ghe.Cotoşmanu,” InscripŃii şi însemnări”, Rev. „ Mitropolia Banatului” nr. 9-10, 1964, pag. 599 16 Valeriu Leu, “ Carte veche românească din bisericile Eparhiei Caransebeşului” Ed. Banatica, ReşiŃa, 1996, pag. 115 17 Valeriu Leu, idem. 18 Ghe.Cotoşmanu, “Autonomia românilor din Banat pe baza toponimiei”, I Caransebeş, 1946, pag. 22 19 D. Radu, D. Onciulescu , “ ContribuŃii la istoria învăŃământului din Banat până la anul 1800”, Ed. Litera, Bucureşti, 1977, pag. 252 20 Original : Sremski Karlovci, Arhiv Vojvodine, Fond Eparhija Vrsac nr. 2 / 1751, apud I.D.Suciu, R. Constantinescu, “ Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului” Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980, pag. 192 21 idem, pag. 233

11construcŃie între anii 1926 – 1940. Pr. Ghe. Ogârlaci scrie într-o cronică a vremii :” Cu

sârguinŃă de albină preot G.O. a putut din anul 1926 până în anul 1940 să-şi adune materialul

necesar pentru construirea unei noi biserici, şi anume a adunat 36 vagoane piatră brută, 77.000

cărămidă, 18.000 Ńiglă solzi şi 3 vagoane de var, dar în urma izbucnirii celui de al doile război

mondial, zidirea s-a amânat şi când, în anul 1944 s-a hotărât că a 3-a zi de Paşti să ne apucăm de

zidirea bisericii, s-au lansat ( în ziua a doua după Paşti), 12 bombene de avioanele americane în

jurul comunei şi producându-se panică în popor, zidirea s-a amânat. Vremile fiind mai grele pe

urmă din cauza inflaŃiei nu s-a mai putut gândi nimeni la zidirea bisericii.” 22 Vremile au fost

nefaste pentru viitoarea biserică deoarece materialul strâns a fost luat de comuniştii ce conduceau

Sfatul Popular Comunal, ( preotul Ogârlaci scrie că s-a dat sub formă de împrumut, dar care nu a

mai fost înapoiat niciodată), până în anul 1955. Din acest material s-a construit uzina electrică,

pentru „refacerea podului celui mare de peste Bârzava”23 şi pentru zidirea Căminului Cultural.

Pentru că nu s-a mai putut construi o biserică nouă, în prima fază, bisericii construite la 1812

a trebuit să i se prelungească naosul, iar mai apoi, pe pronaos s-a ridicat turnul clopotniŃă. Apoi, în

1961 s-a s-a acoperit în întregime biserica, cu tablă zincată, în 1962 s-a tencuit şi văruit din nou şi

s-a electrificat biserica , iar în anul 1966 s-a refăcut turnul, descoperit de o furtună puternică.

Pictura iniŃială a bisericii s-a şters, doar Iconostasul mai păstrând – în anul 1966 – urmele artei

pictorului Filip Matei. Interiorul bisericii a fost văruit.24

ConstrucŃia se înscrie în forma dreptunghiulară ( corabie ), cu altarul în semicerc şi boltă

semicilindrică pe lungimea lăcaşului.

În anul 1973, sub conducerea vrednicului preot Coriolan Bota s-au făcut reparaŃii capitale,

decapânduse toată tencuiala exterioară şi interioară şi, deoarece biserica a devenit neîncăpătoare,

i s-a prelungit pronaosul cu 5 metri spre turnul zidit în 1881 pe specificul arhitecturii ardelene.

Odată cu decaparea tencuielilor a dispărut şi pictura interioară care era făcută într-o tempera slabă

şi fără valoare artistică. Icoanele catapetsmei, lucrate iniŃial de FILIP Matei, au fost repictate de un

diletant din Gătaia. Nepriceputul anonim le-a stricat.

Probabil că biserica a avut şi obiecte de valoare, dar la data documentării ini Ńiale (1992 )

nu mai existau, ultimele 24 de icoane- prăznicar, pictate pe lemn, fiind predate Muzeului

Protopopiatului ReşiŃa, încă din anul 1981.

Restaurarea bisericii şi repictarea ei în tehnică „frescă” s-a făcut în timpul păstoririi

preotului Coriolan Bota , fiind terminată în 1980.25 Cel care a împodobit biserica cu pictură a fost

22 Pr. Ghe. Ogârlaci, “Istoricul scurt a construcŃiei Bisericii şi anexelor sale din parohia ( Jidovin ) Berzovia, 1966 ( manuscris în colecŃia autorului) ) 23 ibidem. 24 ibidem 25 Deviz pictură Biserica Berzovia, 3 V 1976 ( originalul la Parohie )

12zugravul bisericesc N. Savin, care a dobândit experienŃă prin efectuarea acestei lucrări de o

calitate modestă. La ora actuală ( 2003 ) fresca de pe pereŃi s-a crăpat în multe locuri şi chiar a

căzut..

În anul 1978, prin atelierul de proectare al I.J.G.C.L. Caraş-Severin s-a întocmit o

documentaŃie pentru supraînălŃarea turnului bisericii cu cca. 3 metri, supraînălŃare impusă de forma

necorespunzătoare a turnului şi a disproporŃiei în raport cu mărimea locaşului. Aprobată în 1979,

lucrarea nu a putut fi executată din lipsă de fonduri şi de meşteri calificaŃi în lucrări cu un asemenea

grad de dificultate. În aprilie 1986 această lucrare a fost reluată de preotul Petru Berbentia şi

terminată în luna mai a aceluiaş an. Turnul a fost înălŃat cu 3,20 metri fără a se coborâ cupola

clopotniŃei, ci folosindu-se cricuri hidraulice la înălŃime.

Pentru desfăşurarea în bune condiŃiuni a vieŃii religioase, în parohie s-au avut în vedere şi

lucrări de reparaŃie sau chiar investiŃii noi privind casa parohială, cumpărată în anul 1927 de

vrednicul preot Gheorghe Ogârlaci. Tot prin stăruinŃa lui, în anul 1936 s-a înălŃat în faŃa bisericii

monumentul eroilor din Primul război mondial şi s-a renovat Sfânta Cruce din parcul din faŃa uşilor

de intrare în biserică, Cruce ridicată de locuitorii comunei Jidovini în anul 1891.

De asemenea, după anul 1985 s-a monta o teracotă dublă în biserică, s-a turnat o platformă

betonată în „ avlia „ ( curtea bisericii) pentru desfăşurarea sărbătoririi hramului bisericii ( ruga ).

Deoarece gardul înprejmuitor al cimitirului, pus în 1963 a fost distrus , preotul Berbentia Petru a

făcut împrejmuirea cimitirului cu gard de beton, pe o lungime de 160 metri. Toate aceste lucrări au

fost efectuate până în anul 1995,când preotul Berbentia Petru se transferă din parohie.

Din iunie 1995, parohia este condusă de preotul Mateia Daniel.

16. Moara :

Din vechime, pe Bârzava, în Ńarina către Gherteniş se afla moara lui moş Ion Păun. La

moară mai funcŃiona o presă rudimentară de ulei acŃionată prin forŃă cailor, şi un gater.

Înainte de anul 1900 s-a construit o altă moară, acŃionată de apă, proprietatea lui Blajutti

Huttere din Nichişoara ( astăzi NiŃchidorf – Timiş ). AcŃionari la această moară au fost Nicolae

Ştiopu, Popovici Alexandru şi Fluieraş ( Ivan ). De la Huttere moara a trecut în proprietatea lui

Nicolae Ogârlaci, ( nepotul lui Ion Păun ) şi a lui Wieszentz Gheorghe şi Hantzi Schreoch, toŃi fiind

ginerii lui Huttere. În urma concurenŃei, moara veche şi-a încetat activitatea, fiind demolată. Moara

nouă a fost dotată încă din anul 1928 cu un motor Diesel Lang de 120 cp. şi două rotoare pe apă, iar

astăzi este acŃionată de un motor Diesel de tractor. Moara a fost naŃionalizată la 11 iunie 1948 şi

funcŃionează şi în prezent.

17. Schimburi comerciale.

Virgil Birou vorbeşte plastic despre vocaŃia de comercianŃi a berzovenilor, când scrie :

„…sunt recunoscuŃi drept buni târgoveŃi…Sunt puŃine sate în jur, în care ei să nu-şi fi manifestat

13aptitudinile comerciale. Iar când localnicii s-au dezmeticit, jidovinenŃii erau peste şapte Ńări cu

cumpărături cu tot… cert este că situaŃia geografică a satului favorizează înclinările de ordin

mercantil ale locuitorilor. AşezaŃi la străvechiul nod de căi de comunicaŃie şi în imediată apropiere

de Vasiova, locul celor mai renumite târguri de Ńară din regiune, ei scormonesc neobosit satele de

pe cumprinsul unui judeŃ şi cumpără şi vând tot ce se poate vinde şi cumpăra. Când în părŃile de

jos piatra a zdrobit prunele, ei aduc Ńuică din jurul ReciŃei, iar când inundă Bârzava, ei pleacă la

pustă după grâu. Afară de aceasta, comerŃul de animale spre ReciŃa, Timişoara şi Lugoj mai tot

prin mâna lor trece:”26

Schimburile comerciale actuale se află sub imperiul transformărilor vremii. Marile

complexe de creştere a porcilor, mieilor, viŃeilor, până după anul 1990 mai alimentau pieŃele

publice, în prezent ele fiind desfinŃate. Se manifestă însă iniŃiativa privată, firme agro-alimentare

din ReşiŃa, deschizând puncte de lucru în raza comunei.

Prin lărgirea înŃelesului termenului „ comerŃ „ putem aminti în Berzovia existenŃa unui

„ Institut de economii şi credit << Berzovia >>”, societate pe acŃii ( acŃiuni ), care emitea la 1

ianuarie 1900, acŃii semnate de Alexandru Ogherlaci ca director şi Daniel Popovici. Societatea şi-a

desfăşurat activitatea între anii 1897 – 1947.

În perioada 1910 – 1944 în Berzovia funcŃiona şi Banca de credit „ Dacia”.

În anul 1992 în Berzovia exista un magazin universal, având alimentară, librărie, confecŃii

şi chimicale, cu 6 salariaŃi, restaurant, precum şi 6 unităŃi comerciale private ( baruri, magazine,

sifonării). În anul 2003 magazinul universal a dispărut, fiind deschise mai multe societăŃi

comerciale cu răspundere limitată ( S.R.L. ).

ISTORIE

„ Mult ă cerneală s-a vărsat pentru a se stabili dacă străvechiul Berzobis datează numai din

timpurile invaziei romane în Dacia, sau originea lor se pierde în negura timpurilor dacice sau

agattârşe. În special istoricii unguri au avut mult de furcă cu el. Aceşti mari maeştri ai

mistificărilor l-au aruncat când la cursul superior al râului Bârzava, când în hotarul Caraşovei, ba

s-a găsit unul care l-a coborât tocmai la Sasca”27, spune cel ce se autointitulează cu ironie „ un fel

de reporter, Virgil Birou.

Arheologii şi istoricii sunt mai exacŃi în constatări. Astfel, se afirmă că faza a II-a a culturii

Tisa e atestată şi în Banat, iar în straturile de cultură materială de neolitic tardiv s-au descoperit o

serie de forme ceramice deosebite de ceea ce se cunoştea din alte aşezări. Astfel, numeroasele

26 Virgil Birou, op.cit. pag. 26-27 27 idem, pag. 25

14staŃiuni arheologice bogate în urme – printre care este amintită şi Berzovia -, sunt mărturii ce

dovedesc că „ Sfârşitul neoliticului nu s-a produs în condiŃiile dispariŃiei populaŃiei de pe teritoriul

în care a evoluat cultura Vinca – Turdaş.28 De asemenea s-a identificat şi investigat o aşezare de

tipul CoŃofeni, la est de Berzovia, pe înâlŃimea Gruniul CetăŃii, deal situat pe valea pârâului Smida.

S-au descoperit aici obiecte de ceramică, unelte din piatră şi os.29 Toate aceste dovezi atestă

continuitatea populaŃiei daco-getice pe pământul Berzoviei, unde „… Traian a ridicat un oraş

puternic peste un aşezământ străvechi. La Berzovia au ieşit la iveală şanŃurile castrului şi urmele

întăriturilor, care se întindeau până sub satele vecine. S-a dezgropat vatra oraşului, coridoare,

bolŃi, fundaŃii, scări, apeducte şi canalizări, temple şi vile, ustensile de fier şi vase de pământ…

Edificiile aveau aceaşi împărŃire ca şi cele din Pompei. Cu peristil cu calidarium şi frigidarium,

cu tot confortul unei civilizaŃii avansate”.30

Cert este că în anul 102 d.Hr. pe aceste locuri se afla cetatea Doca, cetate cucerită de

împăratul Traian în timpul primului război cu dacii. AfirmaŃia se susŃine şi pe baza denumirii

cetăŃii, denumire cu rezonanŃă dacică. Într-un studiu din 1974 sunt menŃionate pe cuprinsul

Banatului localităŃile dacice Acmonia, Aizizis, Arcidava, Bacanca, BERZOBIS, Canoniu, Dierna,

Gaganae, Lederata, Potula, Tibiscum, Ziridava şi Zurobara. AbsenŃa terminaŃiei „ dunum”, tipică

aşezărilor locuite de celŃi, e atât de concludentă, încât ne scuteşte de orice alt comentariu.31

Din al doilea război daco-roman ( 105- 106 d. Hr.) ne-a rămas un text clar şi concis :”

Inde Berzobim, deinde(zi)s procesimus” ( De aici am mers la Berzovia, apoi la Aizi(zi)s ). Pasajul

rămas de la Traian, prin intermediul lui Priscian, probează existenŃa unei căi de comunicaŃie

importante în Imperiul roman : drumul Lederata – Tibiscum. De fapt trupele romane croiesc

drumuri, ridică poduri şi înalŃă castre care să le asigure ocuparea fermă a Ńării. Trupele romane

merg spre nord până la Vărădia de astăzi ( Arcidava ), după care se întorc spre est, trecând prin

Berzobis, cu destinaŃia finală Tibiscum ( prin Aizi(zi)s , astăzi Pogoniş ). La Tibiscum se realizează

joncŃiunea cu armatele pornite de la Dierna ( Orşova ). De la Tibiscum, apoi trupele pătrund pe

valea Bistrei, prin PorŃile de Fier ale Transilvaniei, până la Tapae, unde are loc prima confruntare

cu dacii. Cercetând drumurile romane din Banat, O. Raut, O. Bozu, R. Petrovszky spun că :

„ Berzobis poate fi aşezată la nord de Bârzava, pe valea Beranului, la hotarul dintre Ramna şi

Bocşa – Română, toponimul antic putându-şi avea originea nu într-un nume de aşezare ci în

hidronimul Berzobis”.32

28 Liviu Mărghitan, „ Banatul în lumina arheologiei”, vol. I, Ed. Facla, 1979, pag. 58 29 Liviu Mărghitan, op. cit. pag. 62-63 30 Virgil Birou, op.cit. pag. 25-26 31 Liviu Mărghitan, op.cit. pag. 149 32 O.RăuŃ, O.Bozu, R. Petrovszky, „ Drumurile romane în Banat”, Revista „ Banatica”, vol. IV, ReşiŃa 1977, pag. 143-144

15 În urma săpăturilor arheologice de la Berzovia a fost descoperit castrul Legiunii IV

Flavia Felix, din perioada traianică, situat pe un platou din stânga Bârzavei, în intravilan Potrivit

arheologului Alexandru Fluture, este vorba despre” primul mare castru ridicat de armata romană,

în primul război de cucerire a Daciei”. Aici a fost descoperită clădirea Comandamentului, ale cărui

dimensiuni aproximative ar fi de 100/60 metri, asemănător cu forurile din oraşele romane. De

altfel, denumirea în scrierile antice este de „ Forum legiones”. Situl arheologic a fost afectat de-

alungul vremii de căutătorii de comori, deoarece într-una din clădirile de piatră a fost descoperită

„ Camera drapelelor” şi un subsol unde erau păstraŃi banii legiunii. Legiunea avea aproximativ

6.000 de soldaŃi şi, potrivit părerilor arheologilor, ar fi staŃionat în Berzobis în jur de 20 de ani.

Săpăturile arheologice sunt îngreunate şi din cauza gropilor săpate în sec. XVIII şi XIX, când satul

a fost construit pe actualul amplasament.

Au mai fost descoperite Ńigle fragmentare ( 20 de fragmente tegulare ) însemnate cu

ştampila legiunii, cuie, piroane şi resturi ceramice.Cărămizile găsite aici poartă pe ele ştampila

„ Legio IIII Flavia Felix” în prescurtarea „ LEG IIII FF”. Legiunea era condusă de Caius Iulius

Quadratus Baszus, în timpul în care Publius Aelius Hadrianus ( 117-138 d.Hr. ), ca sucesor

desemnat al lui Traian, conducea imperiul.33 Piesa cea mai importantă este o sabie romană de tip

Pompei, specifică infanteriştilor secolelor I-II d.Hr., cu mâner de bronz. Ea a fost restaurată de

arheologul Alexandru Fota.34

Dintre multiplele urme de cultură materială originare din mediul roman, care s-au

conservat până în zilele noastre pe cuprinsul localităŃilor dace, monedele deŃin locul principal.

Elementele semnificative pentru stabilirea perioadei în care denarii republicani au pătruns în

relaŃiile negustoreşti ale dacilor „ bănăŃeni”, ne sunt oferite de succinta reanalizare a monedelor

apărute ocazoinal în diferite puncte ale perimetrului de acum un veac al comunei Berzovia, fond

numismatic publicat în 1871. În cadrul respectivei colecŃii particulare sunt menŃionate exemplare

emise în anii 200, 192, 184, 183, 171, 133-126, 125 şi 120 î.d.Hr. O frecvenŃă şi mai mare se

constată cu privire la monedele imperiale romane emise în timpul împăraŃilor Tiberius ( 14-37

d.Hr.), Nero ( 54-68 d.Hr.) şi al celor trei împăraŃi ai dinastiei Flavia (69-96), monede ce s-au

descoperit şi pe teritoriul comunei Berzovia.35

Scrierile lui Cassius Dio, medicul lui Traian, precum şi sculpturile de pe columna lui

Traian, ne informează despre înaintarea armatelor imperiale prin Banatul românesc. Drumul,

înscris în Tabula Peutingeriana, în segmentul VII aminteşte şi localitatea Berzovia.36

33 Liviu Mărghitan, op.cit. pag.159 şi 173 34 www.ziuadevest.ro 35 Liviu Mărghitan, op.cit. vol. II, Ed. Facla, 1980, pag. 15 36 Ioan Albu. Op.cit. pag. 472, apud Ştefan Pascu, “ Atlas istoric”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1971.

16 Odată cu retragerea romană de după anul 271 d.Hr. Berzovia intră în anonimat

pentru o perioadă ce durează mai mult de un mileniu.

În secolul al XIV-lea este amintită localitatea Jidovini, cu ocazia întocmirii unei diplome,

redactată la Semlac de regele Ludovic cel Mare, la 1366, diplomă prin care regele donează cetatea

Jidovini lui Benedek Neem.37

În secolul XVII Jidovinul este amintit între ani 1690-1711 în notiŃele lui Marsigli, ca

făcând parte din districtul Bocşei. În anul 1699 satul este domeniul fiscului regal, cneazul de aici

depunând mărturie despre meritele lui Petru Macicaş.

În conscripŃia din 1717 satul se numea Schidovina şi avea 57 de case, aparŃinând de

districtul VârşeŃului, iar în primul deceniu al secolului XIX trece în districtul Ciacovei.

În anul 1796 guvernul de la Viena a dispus „ regularizarea „ imediată a satului.

Regularizarea însemna sistematizare, dar pe atunci, în politica guvernului austriac, regularizarea

însemna un mijloc coercitiv de gradul al doilea, aplicat românilor bănăŃeni, cu predilecŃie

uimitoare… Însemna, nici mai mult, nici mai puŃin, mutarea satului din locul lui originar într-un alt

loc stabilit de înalta cârmuire. BineînŃeles că numai din motive „ urbanistice şi de siguranŃă a

locuitorilor…” Însă nici regularizarea nu a mers tocmai după placul celor de sus. Berzovenii

iubitori de glie, au rămas pe loc. A fost necesară o „ persuaziune „ mai energică din partea

guvernului, căci regularizarea începe abia la 1803, deci după şapte ani.38

În 1848, respectiv înaintea revoluŃie, comuna a fost notată ca având locuitori certăreŃi.

AfirmaŃia este legată de evenimentele întâmplate la o alegere de primar, când, desigur, românii

n-au voit să se supună dorinŃei guvernului austro-ungar39.De fapt, cu ocazia alegerilor de primar

din septembrie 1848, au avut loc tulburări deoarece jidovinenŃii nu vor să ia în considerare alesul

impus de stăpânire ci propun pe listă un localnic. Din partea comitatului Caraş este trimis

delegatul Ioan Faur pentru a organiza noi alegeri. Se ştie că urmarea acŃiunii a fost întemniŃarea

pentru 3 ani a noului primar.40

Sub influenŃa mişcărilor revoluŃionare din noiembrie 1918, populaŃia săracă din Berzovia a

trecut la împărŃirea bunurilor ce aparŃineau moşierilor din localitate. Revolta a fost înăbuşită cu

forŃa armată, iar pentru înspăimântarea populaŃiei, Ńăranul Stângu Achim a fost împuşcat în faŃa

primăriei, în prezenŃa cetăŃenilor comunei, adunaŃi cu forŃa.41

În secolul XX, plin de convulsii sociale, este cunoscută activitatea preotului Alexandru

Ogârlaci, care a fost întemniŃat de de autorităŃile austro-ungare între 1914-1918, fiind deportat şi

internat în lagăr în anii primului război mondial.

37 Ioan Albu, Monografia comunei Berzovia, la 12 februarie 1968 38 Ioan Albu, op.cit. pag. 26, apud Virgil Birou 39 Nicolae Corneanu, „Monografia Eparhiei Caransebeşului”V, Caransebeş 1940, pag. 364 40 Ioan Albu, „ Berzovia – file de istorie”, Banatica, vol.Vi, ReşiŃa 1981, pag. 472

17 După Marea Unire, Berzovia nu mai iese în evidenŃă cu fapte deosebite, excepŃie

făcând scandalul provocat cu ocazia alegerilor măsluite din 1946, scandal ce a degenerat într-un

adevărat război cu împuşcături, până au intervenit autorităŃile comuniste şi au înăbuşit revolta.

SĂNĂTATEA

În teza de doctorat în medicină şi chirurgie, prezentată şi susŃinută în ziua de 21 aprilie

1932 de Papp Francisc şi intitulată „Descrierea ciumei 1738-1740 în Banat- după Anton von

Hammer”, se spune că în luna octombrie 1739, chirurgul Lattner a vizitat plasa VârşeŃ, iar în acel

teritoriu, până la 26 octombrie au fost contaminate satele Comorâşte, Cacova, Jidovini, etc. Această

scurtă notă reprezintă o mărturie a nivelului scăzut de viaŃă, precum şi a asistenŃei medicale extrem

de precare.42

Date deosebite despre asistenŃa medicală cât şi despre starea de sănătate, nu exixtă. Pentru

ocrotirea sănătăŃii populaŃiei, în Berzovia a luat fiinŃă în anul 1950 o circumscripŃie sanitară umană,

care a deservit localităŃile Berzovia, Ramna, Gherteniş şi Fizeş. În anul 1992 această unitate era

deservită cu personal medical de specialitate : 2 medici şi patru cadre medii sanitare.

În Berzovia a existat şi un cabinet stomatologic ce a fost desfinŃat din cauza lipsei unui

medic de specialitate.

După anul 1989 a fost deschis în localitate un punct farmaceutic deservit de un cadru de

specialitate.

ÎNVĂłĂMÂNTUL ŞI ŞTIINłA

Capitolul cuprinde în mare măsură date reproduse după lucrarea profesorului Ioan Albu

intitulată : „ Istoricul Şcolii generale din Berzovia, 1776-1976”, în manuscris.

După cum rezultă din Documentul A.V. nr. 334 / 1776 din Arhiva Voivodinei Sremski

Karlovic, printre şcolile din judeŃul Caraş-Severin atestate în anul 1776, figurează şi şcoala din

Berzovia. La această dată, şcoala cu limba de predare română funcŃiona cu 20 de copii, având ca

învăŃător pe Mihai Iancovici. Din documentele existente despre această perioadă rezultă că în Banat

funcŃionaseră şi înainte de 1777 şcoli poporale româneşti. În lista lor se regăseşte şi comuna

Jidovin.43

41 ibidem, pag. 474 42 Papp Francisc, Teza de doctorat, Universitatea „ Regele Ferdinand”, Cluj, 1932. 43 V. łîrcovnicu, „ContribuŃii la istoria învăŃământului românesc din Banat,(1780-1918), Ed.didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1970

18 În luna august 1777 împărăteasa Austriei publică faimosul decret „ Ratio

educationes totiusque rei literariae per Regnum Ungariae et Provincias eidem adnexas”, conform

căruia, învăŃământul din Banat devine o problemă publică şi şcolile sunt considerate instituŃii

publice. Prin el se organiza întregul sistem de învăŃământ : elementar, secundar şi superior. Acest

regulament şcolar cuprinde în mod cert elemente cu orientare progresistă.

În a doua jumătate a secolului XIX s-au constituit în banat mai multe asociaŃii profesionale

ale învăŃătorilor, care au contribuit la îmbunătăŃirea procesului de învăŃământ, la orientarea

progresistă a învăŃătorilor, la creşterea solidarităŃii lor, la promovarea culturii în masă. Printre

acestea, un rol important l-a avut :”Reuniunea învăŃătorilor români de la şcolile confesionale

ortodoxe din dieceza Caransebeşului”.

În anul 1869, Şcoala confesională din Berzovia aprŃinea de cercul şcolar VârseŃ. În tabelul

învăŃătorilor din acest cerc şcolar figurează şi Ioachim Ogîrlaciu din Jidovini, în etate de 55 de ani,

avănd 35 de ani de serviciu ca învăŃător la această şcoală, iar ca studii, o clasă maghiară şi

preparandia. Conform contractului încheiat între învăŃător şi comună, în anul 1869, învăŃătorul era

plătit cu 235 florini pe an.

Clădirile şcolare, mobilierul şi materialele didactice nu corespundeau cerinŃelor

învăŃământului. În cercul şcolar VârşeŃ, în anul 1869, numai 3 şcoli aveau hărŃi, glob pământesc,

planşe pentru ştiinŃele naturii şi tabele cu literele alfabetului, 2 şcoli aveau numai hărŃi şi glob

pământesc, iar în zece şcoli nu se găsea nimic.

După unirea de la 1918 şcoala din Berzovia este transformată din şcoală confesională în

şcoală naŃională de stat. Din acest moment învăŃământul se desfăşoară numai în limba română, în

două localuri de şcoală unde frecventează cursurile şi copiii de altă naŃionalitate : slovaci, grermani,

maghiari. Datele din arhiva şcolii arată că în anul şcolar 1920-1921 au urmat cursurile 35 de elevi,

iar în anul şcolar următor numărul lor creşte la 137, cu 3 posturi de învăŃători. Şi în această

perioadă frecvenŃa lasă mult de dorit. Dintr-un tabel al absenŃelor elevilor din clasa a II-a, în anul

şcolar 1920-1921 s-au înregistrat 4827 ore de absenŃe motivate şi 3665 ore de absenŃe nemotivate.

Într-un proces verbat de inspecŃie, încheiat la 15 decembrie 1923 de Simion Scatasariu,

subrevizor de control din circumscripŃia ReciŃa, reiese că starea localului de şcoală este bună, bine

îngrijită, dar lemnele de foc nu s-au adus la timp şi sunt insuficiente, ceea ce a făcut ca şcoala să

rămână în plină iarnă fără încălzire. Ca material didactic şcoala avea harta României, harta

continentelor, tabla, maşina de socoată. CâŃiva ani mai târziu, şcoala din Berzovia este mai bine

încadrată, mai bine dotată cu mobilier şi material didactic, aşa cum reiese dintr-un proces verbal de

inspecŃie din 25 noiembrie 1940., cân se apreciază că :” această şcoală stăruie cu hărnicie şi

înŃelegere pe planul tradiŃional al bunilui simŃ şi al creaŃiei permanente”.

19 Începând din anul şcolar 1927-1928 şcoala funcŃionează cu 7 clase, cu 147 de elevi,

dintre care 12 au fost înscrişi în clasa a VII-a.

Dintre învăŃătorii care au funcŃionat în primii ani după Unire amintim pe Ioan Chevereşan,

Emil Spindler şi Petru Sfera, ultimul deŃinând şi funcŃia de director al şcolii, până în anul 1936,

când a fost transferat la ReşiŃa. Începând din anul 1932 cadrele didactice au o mai mare stabilitate,

mai ales Grecu Achim şi Grecu Maria, care au funcŃionat la această şcoală, fără întrerupere, până la

ieşirea la pensie. Între anii 1936 - 1959 postul de director este ocupat de învăŃătorul Grecu Achim.

Tot în anul 1936 sunt repartizaŃi la şcoala din Berzovia învăŃătorii Florescu Victor şi Alexandrina,

care stau aici până în anul 1949.

În ciuda greutăŃilor materiale, a sacrificilor umane şi a lipsei de cadre, după cel de-al

doilea război mondial, cadrele didactice rămase la catedră desfăşoară o intensă activitate instructivă

şi educativă. AfirmaŃia este susŃinută de un proces verbal de inspecŃie din 28 noiembrie 1945 : „

Subsemnatul inspector şcolar de circumscripŃie din Regiunea Şcolară Cluj, am ajuns la şcoala din

Berzovia, judeŃul Caraş, unde mi-am început activitatea de supracontrol ordonată prin telegrama

Ministerului EducaŃiei NaŃionale cu nr. 316.637 / 1945. Şcoala din Berzovia cunoscută şi apreciată

din activitatea mea din trecut ca o şcoală de elită a Banatului, este şi azi sub conducerea D-lui

director Achim Grecu şi funcŃionează cu un total de 6 posturi ( patru bugetare şi două fixate), plus

un post de maestră”. După ce se menŃionează numele învăŃătorilor şi repartizarea elevilor pe clase,

inspectorul şcolar Ştefan Tătaru trage următoarele concluzii :” După ce am văzut şi celelalte clase

am rămas cu convingerea că şcoala din Berzovia se menŃine la nivelul ridicat al anilor trecuŃi şi că

se fac eforturi susŃinute pentru progresul cerut de vremi, oricare ar fi greutăŃile prezentului. În

general, Şcoala din Berzovia poate fi considerată astfel : bine înzestrată şi bine păstrată, legată de

trecut, conştientă de prezent şi capabilă să înfrunte viitorul. Calificativul care a fost dat este „Foarte

bine”.

„În această perioadă de legare a învăŃământului de viaŃă, şcoala din Berzovia a fost

apreciată de mai multe ori de organele raionale şi judeŃene de partid şi de stat.”44

Între anii 1959-1961 şcoala din Berzovia este condusă de profesor Biolănescu Florian, a

cărui preocupare a fost pregătirea temeinică a elevilor, optimizarea vieŃii culturale a tineretului şi

elevilor, precum şi a mişcării sportive din localitate.

La 1 septembrie 1961 conducerea şcolii este luată de profesorul Octavian Borcan, care

funcŃionează în acest post până la 1 aprilie 1971. Datorită organizării, coordonării şi controlului

efectuat de către directorul şcolii, învăŃământul din berzovia se ridică pe noi trepte; foarte mulŃi din

absolvenŃii acestor ani reuşesc să termine studii medii şi universitare, devenind învăŃători,

profesori, medici, ingineri, tehnicieni, etc. contribuind apoi la locul lor de muncă la înflorirea Ńării.

20 După 1960 spaŃiul existent în localitate nu mai corespundea cerinŃelor învăŃământului

pentru că s-a marit numărul elevilor. De aceea, la 23 iunie 1964 începe construcŃia unei şcoli noi

reuşindu-se ca până în luna noiembrie a aceluiaş an construcŃia să fie pusă sub acoperiş. Lucrările

au continuat şi s-u încheiat în anul 1965, când , la 15 septembrie s-au dat în folosinŃă primele trei

clase, iar la 7 februarie 1966 s-au dat în folosinŃă toate cele 8 clase. În anul 1966 s-au finalizat

lucrările şi la laboratorul şcolii, precum şi exteriorul întregii clădiri. La construirea şcolii au ajutat

şi cetăŃenii comunei, precum şi organele locale şi judeŃene.

În anul 1992 şcoala dispunea de 12 săli de clasă, laborator, sală de sport şi 3 grupe de

grădiniŃă, fiind încadrate 3 educatoare, 7 învăŃătoare şi învăŃători, 10 profesori, din care 6 titulari şi

4 suplinitori şi un profesor de religie ( preotul ortodox din comună Berbentia Petru ). Conducerea

şcolii era asigurată de D-na Sîrbu Maria, care a fost din 1 septembrie 1980 până în vara anului

2003.

Şcoala avea în anul 1990 aprox 250 de elevi în 13 clase.

DATINI , OBICEIURI , FOLCLOR

a. Arhitectura şi arta populară

Casele Ńărăneşti sunt mai toate la fel, majoritatea fiind construite la stradă. În trecut casele

se construiau de-a lungul curŃii cu o singură cameră la stradă. În ultimul timp s-au ridicat case cu

etaj. Pe lângă cele 3-4 camere de locuit, în clădire mai sunt încadrate cămara, bucătăria, antreul şi

chiar baia. Casele se construiesc din piatră brută sau ciment la fundaŃie, cărămidă arsă sau nearsă la

elevaŃie, iar acoperişul cu Ńiglă. În vechime casele erau ridicare din bârne care mai apoi erau

acoperite cu spoială sau tencuială. Pe fundaŃia din piatră, pentru a-i asigura stabilitate se puneau

nişte „ bulvani” ( grinzi extrem de groase) din lemn de esenŃă tare, bulvani de pe care se pornea cu

„ urşii” ( ni şte stâlpi în care se încastrau bârnele pereŃilor ).â

Majoritatea curŃilor sunt închise cu clădiri anexe : „ştal” ( grajdi), şopron, „cotarcă”

( magazie pt. depozitat porumbul), „ cuina „ ( bucătărie de vară), afumătoare, cocini, coteŃe pt.

păsări. La clădiri nu se folosesc elemente de artă populară ( la ziduri, la porŃi, etc. ).

b. Îmbr ăcămintea

În trecut portul sătenilor din comună era cel autohton, românesc, asemănător strămoşilor

noştri daci. Se purta cămaşa lungă, albă, cu cusături la poale, pe piept, guler şi mâneci cu diferite

motive, predominând culorile alb şi roşu.

BărbaŃii purtau izmene lungi, iar în timpul iernii, cioareci de lână strânşi după picior,

cusuŃi cu şinioare de culoare albastră sau neagră sau în culori combinate : roşu cu negru. Ciorecii

44 Prof. Ioan Albu, op.cit.

21erau confecŃionaŃi din aba Ńesută din lână curată, care apoi se dădea prin văiug, de regulă la

Gârlişte, unde erau văiugari renumiŃi.

În picioare se purtau opinci cu curele, iar piciorul era înfăşurat în obiele Ńesute din lână, în

culori diferite, predominând roşu cu puŃin negru pentru tineret şi negru cu puŃin alb pentru cei mai

în vârstă.

Vara se purta pe cap pălărie care avea de obicei culoarea neagră, iarna purtându-se căciulă

de blană de miel, tot neagră.

În sărbători se mai purta „ chintuşul” sau „ laibărul”, de culoare albastră, făcut din aba şi

împestriŃat cu şnururi ce alcătuiau motive ornamentale simple.

BărbaŃii erau încinşi la mijloc cu „praşchii”, făcute, fie din piele de culoare maro sau

neagră, fie pe fond de stofă albă sau Ńesătură din lână albă cu cusături cu fir de mătase. Această

praşchie înflorată era purtată îndeosebi de tineri.

În timpul verii, pe vreme ploioasă, sau primăvara şi toamna, bărbaŃii purtau „ şuba” făcută

din dimie, iar în timpul iernii se purta cojoc de culoare albă sau roşcată. Cojoacele, îndeosebi la

tineri, erau ornamentate cu diferite motive florale sau geometrice. Tot pe timpul iernii se purta „

păclia” sau „ bunda” din piele de oaie, dar spre deosebire de cojoc, care era lung până sub

genunchi, păclia era lungă până aproape de pământ.

Femeile purtau ciupag cu diferite modele şi în culori diferite şi poale lungi şi largi, cu

cusături. Ele purtau „cotrinŃe”atât în faŃă cât şi în spate, cu deosebirea că, cea din spate era

mai îngustă şi era purtată numai de fete ce depăşeau vârsta de15-16 ani, şi de femei. CotrinŃa din

faŃă era mai lată. CotrinŃele se confecŃionau din lână sau stofă şi erau cusute cu diferite modele,

predominând motivele naŃionale, îndeosebi la cele de sărbătoare.

Pe cap se purta cârpă, având culoarea în raport de vârsta celei ce o purta : deschisă la

culoare pentru femeile tinere şi neagră pentru bătrâne. Cârpele nu se confecŃionau în casă ci erau

cumpărate de la târg sau de la magazinele săteşti. Femeile tinere mai purtau „brăciri”, iar bătrânele

purtau brâie late.

La lucru încălŃările femeilor erau opincile, iar mai târziu s-au purtat Opincile „grinăreşti”

numite „ şlaiche”; în zilele de sărbătoare femeile purtau pantofi.

Azi portul popular a dispărut aproape cu desăvârşire şi rar se mai vede câte o bătrână ce

poartă poale.

c. Jocuri şi petreceri populare

În trecut jocul se făcea în are liber, de obicei în faŃa Bisericii, în fiecare duminică după

masă şi seara şi în fiecare sărbătoare, indiferent de anotimp. Singurele perioade fără joc erau zile de

post. Petreceri mai mari se făceau de Crăciun, la lăsatul postului de Crăciun şi de Paşti, la

22Bobotează, la Paşti şi la ruga de la Ispas ( ÎnălŃarea Domnului). Se juca hora, de doi,

ardelewana, învârtita, măzărichea, iegerea, etc.

Azi predomină discotecile şi muzica modernă, iar mai nou manelele. Jocurile populare se

mai menŃin la nunŃi şi la rugă, dar şi atunci Ńigănismele iau locul frumoaselor jocuri româneşti

vechi.

d. Datini şi obiceiuri

În trecut, la sărbătorile de iarnă se obişnuia să se meargă cu colinda, cu steaua şi cu

pluguşorul. În anii imediat următori evenimentelor din 1989 s-a încercat revitalizarea acestor

obiceiuri, prin copii de la şcoală.

La nunŃi erau obiceiuri interesante şi de aceea cred că este bine să le prezint.

În vechime, la unirea tinerilor nu se cerea consimŃământul lor ci părinŃii erau cei care

hotărau, unirea având drept scop mai ales alianŃe bazate pe proprietate şi avere. Logodnei i se zicea

„ căpară” şi se făcea cu câteva săptămâni înainte de nuntă. La căpară părinŃii tinerilor cădeau de

acord asupra zestrei şi a modului de organizare a nunŃii şi data Ńinerii ei, precum şi asupra

nuntaşilor ce urmau să fie invitaŃi. Uneori căpara se făcea înainte ca unul din tineri - de obicei fata-

să împlinească vârsta admisă ( impedimentul de vârstă ) şi, în acest caz se puneau aşa numitele „

cauziuni”, un fel de garanŃii materiale în cazul în care una din părŃi nu ar respecta angajamentul.

Cu o săptămână înainte de nuntă, cei doi „giveri” – unul din partea fiecărei familii –

colindau satul şi invitau la nuntă persoanele hotărâte de părinŃii mirilor. Giverii mergeau la casa

celui ce urma să fie invitat, fie pe jos, fie călare, fiind împodobiŃi cu chilimuri şi „ şterguri” sau

„ peşchire”( adică ştergare lucrate cu motive tradiŃionale). Aveau la ei „buclia” sau „ plosca” din

lemn sau pământ, buclie plină cu răchie. Aveau de asemenea o sticlă de rezervă pentru

complectarea bucliei. Ajunşi la poarta invitatului, îi făceau o urare din partea celor ce făceau nunta

şi îl invitau la nuntă, specificând data şi locul.

La casa unde se făcea nunta, pregătirile începeau cu 5-6 zile înainte. Se procura „răchia”,

vinul, se făceau „colacii” ( prăjiturile) şi pâinea, iar cu două zile înainte de nuntă se tăiau animalele

şi păsările necesare pregătirii ospăŃului.

În ziua nunŃii sosea muzica, apoi veneau nuntaşii şi se pleca la „nănaş” şi la „socru mare”,

iar apoi toŃi nuntaşii mergeau după mireasă, de unde plecau la „Comună” ( Primărie) unde se oficia

căsătoria legală. De acolo se mergea la Biserică unde se săvârşea Sfânta Taină a Cununiei.

După cele două momente, alaiul se îndrepta spre casă unde se Ńinea nunta. În poartă mirii

erau întâmpinaŃi cu pâine şi sare, erau încinşi cu o brăciră şi, conduşi de cea mai bătrână femeie din

casă, înconjurau o masă plină cu bunătăŃi.

23 După acest moment se servea masa la nuntaşi şi se continua cu jocul la care se aduna

întregul sat, joc ce Ńinea până seara târziu. Spre seară o parte din nuntaşi mergeau cu nănaşul acasă,

ca să-şi schimbe îmbrăcămintea şi când se întorceau se servea cina şi se continua jocul. Pentru cei

plecaŃi acasă se organiza o grupă de nuntaşi care se duceau la casele lor şi îi aduceau din nou la

nuntă, fie pe grapă de spini, fie pe roŃile de la plug.

A doua zi dimineaŃa nuntaşii se adunau din nou şi plecau la Bârzava cu un „şofei” – butoi

de lemn – şi cu „ştergura” – prosop -. La Bârzava fiecare nuntaş era obligat să se spele cu apă

turnată de mireasă, punând în şofei o monedă.

La întoarcerea de la râu, la uşa casei unde se Ńinea nunta se găsea un butoi cu apă în care

era pus un ou şi fiecare nuntaş era obligat să lovească cu o monedă de metal în ou, încercând astfel

să-l spargă.

Urma apoi jocul până la prânz, iar după servirea prânzului se începea „ uratul cinstei”

adusă de fiecare nuntaş drept cadou pentru miri. Uratul se făcea de doi oameni cu mult haz, cel care

aducea darul fiind lăudat şi uneori chiar ponegrit. BineînŃeles că uratul celor doi stârnea hazul

general. După uratul cinstelor nuntaşii începeau să se retragă pe la casele lor.

Astăzi obiceiurile s-au pierdut în mare parte, nunta durând doar o zi, mai ales sâmbăta,

masa servindu-se la miezul nopŃii. Cei care mai încearcă încă să păstreze obiceiurile, le restrâg la o

singură zi.

La „ Joi Mari” – joia din Săptămâna Patimilor – se făceau „Luminişche”. Pentru acestea se

adunau nuiele de alun uscat şi se făceau atâtea focuri câŃi morŃi avea familia respectivă. Lângă

fiecare foc se punea câte o oală de pământ, mai mică, legată cu o floare la mănuşă, un colac şi o

lumânare, apoi erau chemaŃi copiii din casă şi din vecini, li se dădea în mână oala, colacul şi

lumânarea şi cea mai bătrână femeie din casă „le menea” ( le înconjura cu tămâie) şi le dădea de

pomană copiilor.

În ajunul Crăciunului se presărau paie pe jos ca în staulul din Betleem, se punea într-o sită

cucuruz boabe, grâu şi jar. Copiii stăteau pe rând pe un scăunel şi cântau : „ Ciuruseasă, leasă/ pui

moŃaŃi, pui moŃaŃi”, apoi se aruncau pe jos bani şi nuci care erau adunate de copii.

În momentul morŃii unui creştin, i se Ńineau lumânările, apoi îl scăldau, îl îmbrăcau şi îl

puneau pe masă. Sub trupul celui mort se punea un lat de pânză de fuior şi un lat de pânză de

poneavă iar deasupra un lat de pânză de bumbac. Pe faŃa mortului se punea o pânză şi apoi

obrăzarul, obrăzar ce se despica în formă de cruce, înainte de închiderea sicriului. În sicriu se punea

un băŃ legat cu o floare, ca să-l aibă mortul în mână, iar în perna de la cap se punea acul cu care s-a

cusut perna. După înmormântare, timp de nouă zile, femeile din familie merg la groapa celui mort

şi tămâiază mormântul, iar timp de 40 de zile familia mortului dă de pomană un prânz sau altă

mâncare, vreunui creştin sărac.

24 La clacă se adunau femeile mai ales pentru lucru potrivit lor : scărmănat de lână şi

tors, cusut, etc. Se mai făceau clăci la bătut floarea soarelui, la curăŃat porumb sau la diferite munci

prestate în ajutorul cuiva. La clăci bătrâni spuneau poveşti, tinerii cântau, jucau şi se jucau jocuri ce

le numim azi „jocuri de societate”. Un asemenea joc era „fântâna” care se desfăşura stfel : o fată se

aşeza pe un scaun şi spunea că a căzut în fântână. CeilalŃi o întrebau câŃi metri are fântâna şi cine să

o scoată. Ea spunea un număr şi numele celui ales şi cel ales trebuia să o sărute de atâtea ori câŃi

metri avea fântâna, după care locurile se schimbau.

Tot la clacă se mai juca un joc vechi numit „raŃa”, un fel de horă în şir.

Gazda servea pe cei prezenŃi la clacă cu „croafne” ( gogoşi), colac acru cu mere sau cu

nucă ( numit şi „meşpaiŃ”), boabe de porumb fierte, „cocoşi” ( floricele de porumb), colăcei şi alte

asemenea delicatese.

Între naŃionalităŃile existente în comună, slovacii şi nemŃii obişnuiau să pună la începutul

lunii mai : „Maipomul”. BăieŃii mergeau în pădure, tăiau un copac nu prea gros, cu frunze, înalt,

drept, cu vârful cu verdeaŃă, apoi, pe ascuns îl puneau la poarta fetei pe care o simpatizau. Peste

zece zile, fata şi familia ei coborau pomul şi-l împodobeau cu panglici colorate, cu flori şi o batistă

albă, brodată şi cu dantelă şi, bineînŃeles, băutură. În ziua de 10 Mai băieŃii şi fetele din sat se

adunau şi mergeau cu muzică la casa fetei, scoteau pomul, dansau, serveau băutura pusă în el, iar

gazda servea prăjituri şi dăruia batista celui ce a pus pomul. Farmecul sporea când se fura pomul,

noaptea şi în ciuda pazei asigurate de familia ce-l avea la poartă, pentru că în acest caz familia

trebuia să-l înlocuiască.45

VIAłA CULTURALĂ ŞI ARTISTICĂ

În domeniul culturii, sunt de rememorat tradiŃiile muzicale interbelice şi activitatea

scriitorului Gheorghe Croitoru. Neexistând condiŃii materiale pentru desfăşurarea activităŃii în

condiŃii bune, în anul 1954 se toarnă fundaŃia actualului Cămin Cultural. După 8 ani de la turnarea

fundaŃiei, la 23 decembrie 1962, căminul este inaugurat. Înainte de construirea căminului,

activitatea culturală se desfăşura în clădiri închiriate.

Între anii 1950- 1952 ia fiinŃă corul tineretului, condus de dirijorul amator Gheorghe

Gherga, iar în anul 1952 conducerea corului este preluată de învăŃătorul Roşu Ioan, care se

transferă la Gherteniş, iar corul îşi continuă activitatea sub conducerea profesoarei Maria Cristoi,

iar în toamna anului 1960 sub conducerea învăŃătoarei Ofelia Borcan. Din anul 1961 corul este

condus de prof. Dimitrie Cusma din ReşiŃa. Acest cor a activat până în anul 1977, cu o întrerupere

între 1960-1963.

45 InformaŃii culese de la Marcu Iosif şi din însemnările pentru o monografie a comunei, adunate de Dancea LuminiŃa, pt. catedra de Istoria B.O.R. la Institutul Teologic de Grad Universitar Sibiu, în anul 1992.

25 Un alt cor mixt pe 4 voci a fost corul Bisericesc dirijat de Trifu Urlica, cor ce

s-a desfinŃat.

În anul 1949 se înfinŃează în comună fanfara tineretului, dirijată de lt.maj. Untan Ionel,

apoi de Pastusca, până în anul 1950, având 31 de membrii ce se instruiau după note. A participat la

concerte la Bocşa, ReşiŃa şi Bucureşti. Fanfara şi-a încetat activitatea în anul 1954.

Din anul 1965 există în comună şi o formaŃie de muzică uşoară instruită de Dancea Vasile,

născut în Berzovia. În anul 1992 formaŃia încă mai activa. A susŃinut concerte la Măureni, Ramna,

Fizeş, Doclin, Vermeş, Izgar, Bocşa, ReşiŃa şi a obŃinut o menŃiune la faza judeŃeană din 1978,

Ńinută la ReşiŃa. Au activat până în anul 1999 şi cum este desfinŃată.

În anul 1975 se înfinŃează grupul vocal feminin „Berzobis” care s-a firmat pe plan local,

judeŃean şi interjudeŃean, obŃinând premiul I la etapa de masă, ediŃia a II-a, 1978, premiul I în

cadrul etapei judeŃene 1979, premiul al II-lea la concursul de interpretare, etapa interjudeŃeană 1979

şi premiul I la etapa judeŃeană din 1981 a Festivalului naŃional „Cântarea României”. Acum acest

grup vocal nu mai există.

În anul 1982 se înfinŃează cenaclul „Berzobis”, reactivat într-un spirit de o mai largă

deschidere de prof. Călin Chincea. În cadrul cenaclului s-au produs mulŃi oameni talentaŃi ai zonei,

poeŃi îndeosebi. Cenaclul încă îşi desfăşura activitatea, la data documentării din 1992.

Începând din anul 1988 la Biserica Ortodoxă, preotul Berbentia Petru, venit în parohie în

decembrie 1985 a înjghebat un grup vocal de copii, care a prezentat numeroase concerte de muzică

bisericească în cadrul Bisericii până în anul 1990. Începând din anul 1990 şi până în anul 1995 ,

grupul, cunoscut sub numele de „ ColindiŃa”, a susŃinut concerte de colinzi şi alte cântări religioase,

deschizând primele ediŃii ale festivalurilor de muzică religioasă „ Ion Românu „ şi „Iosif

Velceanu” de la ReşiŃa. În anul 1990 era singurul cor bisericesc de copii din judeŃul Caraş-Severin.

Până în anul 1995, când preotul a plecat la parohia ReşiŃa-Govândari I, grupul „ColindiŃa” a

susŃinut concerte pentru oaspeŃi veniŃi din Olanda, Suedia, Republica Moldova şi au făcut

înregistrări video pentru comunitatea grecească din Capetown- Africa de Sud. A participat la mai

multe concerte de colinzi de la Muzeul JudeŃean din ReşiŃa, precum şi la alte instituŃii locale şi

judeŃene. Acum ( 2003) grupul nu mai există.

În ziarul „Flamura” din 13 Mai 1973, profesorul Vasile Mircea Zaberca, scria :”Printre

nucleele muzeale existente pe teritoriul judeŃului Caraş-Severin se află şi cele din Berzovia şi

Ramna, organizate pe lângă şcolile din localitate, fiind chemate astfel să îşi aducă contribuŃia la

fundamentarea cunoştinŃelor dobândite de elevi în cadrul lecŃiilor de istorie. Referindu-ne la

activitatea depusă de unele cadre didactice pentru organizarea de muzee şcolare sau sprijinirea

acŃiunilor ini Ńiate de muzeul de Istorie din ReşiŃa, remarcăm entuziasmul şi pasiunea profesorilor

26Ion Albu şi Viorica Mathyai din localitatea Berzovia…” ceea ce demonstrează că activitatea

culturală nu stagnează.

Din mulŃimea cadrelor didactice care şi-au desfăşurat activitatea pentru dezvoltarea

spirituală a comunei, amintesc pe prof. Poenaru Şerban, instructor al formaŃiei de teatru şi director

nesalariat al Căminului Cultural, înv. Ignat Eleonora, instructoare de teatru şi directoare de cămin,

educatoarea Daniliuc Teofilia, înv. Pană Cornelia şi Borcan Ofelia, instructoarea grupului vocal

„Berzobis”, profesoara Mathyai Viorica, instructoarea Brigăzii de agitaŃie şi alŃii.

La data documentării din 1992 Căminul Cultural nu are nici un fel de formaŃii artistice, nu

are nici chiar aparat de proecŃie pentru filme, iar prof. Chincea Călin, care este şi director al

Căminului, încearcă să revitalizeze viaŃa culturală prin programarea de spectacole, vernisări de

expoziŃii şi alte activităŃi care să atragă cetăŃenii, dar se pare că există o lipsă de interes aproape

totală din partea cetăŃenilor stresaŃi de viaŃa de zi cu zi.

ÎNCHEIERE.

Am încercat în aceste rânduri să adun o parte din informaŃiile existente despre Berzovia, ca

un modest ajutor pentru cei ce, cu mai multă aplecare şi acrivie vor dori să studieze viaŃa comunei

din adâncuri de vremi şi până azi.

Poate că această picătură de informaŃie v-a duce prin scrisul altora la o mare monografie a

Berzoviei.

Iertate să-mi fie inerentele greşeli şi omisiunile ce, omeneşte, le-am comis. LuaŃi aceste

rânduri ca o „încercare de monografie!”.

Berbentia Elisaveta 1992

Pr. Berbentia Petru 1992-2003

Anexe : fotografii

27

COSTUME POPULARE PENTRU TINERE ( 1949)

28

MONUMENTUL EROILOR ( 1936 )

29

BISERICA ORTODOXĂ „ ÎNĂLłAREA DOMNULUI „

30

CASA LUI NICOLAE „COTÂR” CONSTRUITĂ PE LA 1870

31

PIATRA MEMORIALĂ DIN FAłA PRIMĂRIEI.

32

Corul de copii „ COLINDIłA” într-un concert din 6 august 1990

33

PREOT PETRU BERBENTIA, paroh între anii 1985-1995

34

Preot Gheorghe Ogârlaci, primind căpăraşii pentru rugă. Cel mic este Dinel Ogârlaci

35

Preot Gheorghe Ogarlaci

36

Familia preotului Gheorghe Ogarlaci, la nunta fetei.

37

1931.Pr. Gheorghe Ogârlaci la Bocşa –Vasiova cu stareŃul Guşcă