f

Aoul L Ia 23 Octomvrie 1943 Cenzurai

Numărul 43 P R O P R I E T A R - D I R E C T O R

AUGÎISTIN POPA •iedac^a şi administraţia 8LAJ, JUD. TÂRNAVA MiCÂ

I N S E R A T E

Ci. regulamentului de a-jllcare a tarifului comer­

cial, categoria V.

REDACTOR

DUMITRU NEDA

F o a i e ÎDBCRISĂ i u l îeoIaUu) d« f u M l c a ţ l i a l T i i b . T â r a a v * - M i c i

SUB Nr . 2—1938.

ABONAMENTE Pe un an . . . 300 Lei

180 Lei e 900 Lei

xhfrff't$ | A i é Pe 6 l u n i . . . m&» ' *Q0S&%êÊË9 Pentru străinătate

litica — A p a r e in f i e c a r e S â m b ă t ă

Lună de rugăciuni (ivo). De mai bine de patru ani ome­

nirea se zbate neputincioasă în braţele celei mai groaznice convulsiuni: Războiul şi-a pur­tat spectrul săn hidos peste aproape întreaga suprafaţă a pământului, răpunând atâtea vieţi, cele mai multe în floarea tinereţii, distrugând atâtea oraşe şi sate, lăsând atâtea femei în zăbranic, atâţia copii fără tată, semănând atâtea morminte fără cruci pe întinsul câmpiilor.

Se pare că bătrâna noastră Europă, lea­gănul culturii şi al civilizaţiei, e condamnată să ispăşească mari şi nenumărate păcate şi aceasta să o facă chiar acum, în zilele noa­stre, pe care atât de mult le proslăviam ieri, alaltăieri, pentru progresul lor extraordinar în domeniul tehnicei, căci tot ce a avut mai de preţ şi tot ce a putut construi dealungul vea­curilor dispare în fum ca şi cum nici n'ar fi \ast niciodată. Catedrale admirabile, fala ora-/elor europene, ridicate de pietatea medieva­lilor, picturile şi statuile minunate, gloria Renaşterii, bibliotecile îmbogăţite de mecenaţi cu mii şi sute de mii de cărţi, fără să fie câtuş de puţin obiective militare, sunt nimi­cite de bombele ucigătoare sau de dinamita necruţătoare. Distrugerile acestor capodopere sunt executate şi de o parte şi de alta: nu­mai responzabilitatea faptelor e aruncată în spatele altuia.

Am crezut că după câtva timp războiul s'a îndepărtat de Europa şi de ţara noastră. Amarnică înşelăciune, căci dacă pentru un moment de fapt părea alungat din Europa în câmpiile fără de margini ale Rusiei, el s'a reîntors şi mai necruţător îndărăt şi seapro-

' pie tot mai mult de hotarele ţării noastre. Poate că nici odată omenirea şi ţara noastră n'a avut mai mare lipsă de ajutorul ceresc pentru înlăturarea primejdiilor ce ne pândesc să ne nimicească. Nimeni altul, decât Dum­nezeu, nu mai poate împăca neamurile atât de învrăjbite şi atât de orbite de ură. Fur­tuna abătută asupra omenirii e suprafirească. Ea nu poate fi potolită decât de acela care odinioară potolind mareq agitată a mântuit Pe apostoli dela pieire (Luca VIII, 21). Şi acum, ca şi atunci, Isus pare că doarme, lă­sând pe oameni să se agite singuri, căci de et şi-au uitat, l-au scos dintre ei, l-au lăsat singur. De aceea Vicariul lui Hristos a in­sistat şi insistă necontenit ca să se înalţe rugi fierbinţi către Cel de sus pentru a potoli aftltarea zilelor noastre şi pentru a înlătura Primejdiile ce ne pândesc.

Urmând îndemnul Său, Superioritatea n°astră bisericească a dat dispoziţii ca în tot decursul acestei luni, seară de seară să ,Se oficieze Litia pentru vreme de războiu, P^ntruca Domnul să ne păzească de venirea Wor neamuri asupra noastră. Să fim deci tafZen^ c u tot" ^a ^a^one> rugându-ne din

sufletul: Doamne, mântueşte-ne că pierim !

rdine noua încă înainte de începerea războiului ac­

tual s'a aruncat o lozincă: Ordine nouă. Nu a precizat nimeni, în ce, va sta aceasta or­dine nouă şi nici nu ar putea-6 preciza. Fie­care tabără combatantă o vesteşte şi o pro­mite ca pe ceva deosebit, miraculos, aducă­tor de mulţămire şi fericire. In ce va consta însă, nu ne-o spune. Pentruoă ştim, de unde am pornit, dar nu ştim, unde ne vom opri.

Războiu! actual nu e ceva nou. E numai o continuare a războiului din 1914-1918. Din 1918 până în 1939 a fost numai un armistiţiu, sau, ca să vorbim în graiu poporal, focul a fost ascuns numai sub cenuşe, dar nu a îost stins.

Adevăratul izvor al conflictului stă în setea sufletului omenesc după mai multă drep­ta te mai multă omenie, setea după fericire. Şi numai atunci, când aceas ta sete va îi poto­lită, vor înceta cauzele conflictelor.

La sfârşitul războiului se va dicta pacea. Zic, se va dicta, pentrucă se va repeta veş­nicul „Vae victis", orişicât ni se va vorbi despre o pace dreaptă. Preludiile se văd. Din o parte se vorbeşte de împărţirea Ger­maniei, de exterminarea cel puţin în parte a Germanilor, prin mijloace bruta 'e şi de ţine­rea sub tutorat, sub supraveghere, a sa te­liţilor Germaniei. De altă parte se vorbeşte de distrugerea imperiului britanic şi a capi-ta l ismuui anglo-arnerican, prin împărţirea imperiului în componentele lui şi prin alun­garea de pe itronurile lor a puternicilor stă­pâni ai trusturilor feroce, cari ţin în sclavie milioane şi milioane de oameni. Cel învin­gător cu armele va striga: „Vae victis", va dicta pacea „dreaptă*, dupâ principiile sale, dacă nu cumva cei doi uriaşi vor cădea obo­siţi şi Ulise cel modern dela răsărit le va aplica judecata ca odinioară Ulise cel antic Ciclopului.

Dacă ordinea socială, economică şi fi­nanciară, care va urma ordinei politice dic­ta tă de învingător, va fi mulţămitoare, multe generaţii se vor bucura dc pace. Dacă nu va ti mulţumitoare, focul va arde sub spuză şi va izbucni mai curând, sau mai târziu, după cum vor fi de tari cătuşele, cu cari va lega biruitorul manile nu numai ale biruiţilor în războiu, ci şi ale propriilor săi adepţi.

E bine ca neamul nostru să fie luminat asupra acestui adevăr. Sunt mulţi, cari cred, că ordinea socială va rămânea aceeaşi, că ordinea economică şi financiară sunt ceva statornic, imutabil. E o mare greşală. O pri­vire asupra trecutului ne va lumina.

Biblia ne vorbeşte de o epocă patriar­hală. Patriarhul era părintele, conducătorul,

judecătorul tribului şi slugile se împărtăşim de toate bunătăţile', pe cari le producea Intre patriarh şi slugă era un raport de prie-tinie, de frăţietate, de paternitate şi filiaţiune. Pilda lui Avram şi a servitorului Eliezer e grăitoare. Tot aşa între soţia patriarhului şi serv toare. Soţia patriarhului îşi ceda chiar şi bărbatul servitoarelor şi FIII născuţi din aceasta cedare erau socotiţi ca fii ai săi şi ai patriarhului, cum a fost cazul patriarhului Iacob ŞI al soţiilor sale. Patriarhul socotia de ai săi pe toţi cei treisprezece copii, iar Lea şi Rahila socotiau de ai lor şi pe copiii năs­cuţi de .servitoare, pe genunchii stăpânei. Avem de a face cu o eră de înfrăţire şi mul­ţămire.

Cu trecerea timpului însă din patriarhi g'au născut principi, regi şi împăraţi, din con­sângenii lor s'au născut nobili şi aristocraţi, iar servitorii din fraţi şi fii au ajuns sclavi. In decursul veacurilor diferenţierea a devenit tot mai mare, ducând la spolierea de orice drepturi a celor de jos şi la reducerea lor în situaţia animalelor. Când cuţitul ajungea Ia os şi ura era aşa de mare, încât clocotea în piepturi gata la orice act de răzbunare, izbucneau revolte şi revoluţii, retrageri pe Muntele sacru, sau războaie ale sclavilor în frunte cu câte un Spartacus, sau cu un Horia, iar mai târziu în sângeroasele revoluţii, cari au cutremurat Franţa şi a zbuciumat Rusia până în zilele noastre. Aceste revolte şi re­voluţii au adus situaţia din zilele noastre cu mult buciumatele libertăţi sociale şi cu masca egalităţii înaintea legilor. In faptă avem şi azi o robie grea şi o stăpânire crudă.

Vedem, cum capitalismul cu marea sa lăcomie ţine în o grea robie milioane de oa­meni şi dirijază viaţa economică şi financiară aşa încât unora le adună munţi de aur şi stăpânii lor se lefăesc în palate strălucite, trăind în desfrâu şi desmerdări, în vremece mulţimea proletară munceşte din greu, fără a-şi vedea asigurat un cămin modest pentru familie şi o bucată de pâne pentru copiii, cari sunt crescuţi în ură faţă de ferocii ex­ploatatori ai părinţilor lor. — Va zice cineva, că noi am fost feriţi de aceasta năpastă, pentrucă avem puţină industrie mare. Câtă avem e de ajuns sâ nască şi susţină fermen­tul nemulţămirilor şi al urii. Disproporţia cea mare şi strigătoare la cer între preţurile in­dustriale şi ale produselor agricole a dus germenii nemulţumirii şi ai urii şi între mun­citorii agricoli. Cine are ochi şi urechi îşi dă seamă de existenţa acestui clocot.

„Ordinea nouă" promite ameliorare, dreptate, mulţămire, fericire pentru toţi. În­ceputul s'a făcut după armistiţiul din 1918.

La noi prin reforma agrară, prin conversiune şi prin monopoluri tot la asta se ţinteşte, cum acelaş gând l-au avut legiuitorii şi când au statificat averile evreeşti şi diferitele legi pentru sprijinirea personalului românesc în întreprinderi. Regretăm însă, că până acum nu s'a ajuns decât numai aceea, că unde e muncă şi zdroaba e Românul,' unde e bene­ficiu e streinul, afară de cazurile unor Ro­mâni, cari se pretează la rolul de „şabes-goimi".

Biserica catolică îşi dă seamă, că si­tuaţia de azi e nedreaptă şi netolerabilă. Ea caută calea unei aşezări mai drepte, mai o-menoase. Enciclicele papale, caşi conversa­ţiile dela Malines cuprinse în celebrul .Co­dice social", tradus şi în româneşte, ne arată strădania mare a Bisericii Catolice, de a da o înţeleaptă soluţie problemei sociale. Dela data enciclicelor papale şi dela încheierea conversaţiilor dela Malines s'au scurs însă ani, cei mai tulburaţi şi mai zbuciumaţi ani, pe cari i-a trăit ornenimea. De aceea Biserica supune toate unei revizii amănunţite şi caută calea cea mai potrivită pentru o înţeleaptă şi dreaptă soluţie.

Greşala Spartacilor, a Robespierilor şi a Leninilor, ca şi a celorlalţi, din alte strane, a fost şi este, că uegligând partea sufletească, ei caută mulţămiiea şi fericirea numai pe cale socială, economică şi financiară. Ori, nu se poate separa sufletul de trup, şi celce vrea să dea o soluţie întreagă şi mulţămitoare ace­stei probleme, t rebue să ţină seamă nu numai de foamea trupului, ci şi de a sufletului. Ş în privinţa aceasta Biserica trebue să aibă cuvânt hotărîtor. Fără contribuţia ei nu se* poate ajunge la o „ordine nouă" mulţămitoare. Concesiunile făcute de Stalin Bisericii sunt o dovadă strălucilă, că fără Biserică nu se poate ajunge la mult t râmbiţa ta ordine nouă. Cu paliative însă şi cu măsuri numai pe sfert nu soluţionăm nimic. Hristos e unul şi numai întreg poate fi de folos în deslegarea încâl­citei probleme. Toţi, cari îi vreau numai în parte, se vor prăbuşi.

Preoţimea noastră să fie cu ochii în patru. Să nu se lase amăgită de cei cari afirmă, că

ordinea de azi nu se poate schimba. Ordinea socială a fost şi e pasibilă de schimbări şi de — răsturnări. Schimbările, ce vor veni, să nu ne găsească nepregătiţi. Să nu ne fa­cem apărători dârzi ai unei ordine în agonie, dar nici să nu trecem în celalalt extrem. Nu tot ce e azi, e putred şi de mlăturat, nu tot ce e în socialism şi comunism e de condam­nat. Hristos e calea şi adevărul şi vieaţa; şi pe baza învăţăturii lui şi prin practica acestei învăţături, se poate creia ordinea nouă.

Fr. Octavlan Popa

La R o m a b o m b a r d a t ă . Intr 'o zi de Augus t , l u m e a a aflat c u u imi re c ă n ic i Ceta tea E t e r n ă n 'a s c ă p a t de g r o z ă v i a b o m b a r d ă r i l o r . E v e n i m e n t u l a făcut m a r c impres i e în l u m e a în t r eagă . D . George Sbărcea a publ ica t , p e n t r u cititorii r o m â n i , s c e n e şi impre s i i dela faţa locului . A cer­ce ta t ru ine le însoţi t d e p r o p r i e t a r u l h o t e ­lului u n d e t r ă s e s e , pe ca re — scr ie d. S b â r c e a :

„L'am r e g ă s i t î n t r ' o p ia ţe tă t ransfor­m a t ă în r u i n e , î n g e n u n c h i a t în m u l ţ i m e , m u r m u r â n d î m p r e u n ă c u ceilalţi „De p r o -îund is* . Apo i u n p reo t a lb s 'a r id i ca t u n ­d e v a , p r in t r e o a m e n i şi c u f runtea- i îna l t ă , ogl indind o c i u d a t ă sufer in ţă , î nă l ţ a t ă s p r e c e r u l ca re î n c e p u s e s ă s e î n v i n e ţ e a s c ă , a p r i n s să v o r b e a s c ă c u D u m n e z e u . L a m în t r eba t p e t i n ă r u l c a r e p l â n g e a î n c e t l â n g ă mine , c i ne e n e c u n o s c u t u l v o r b i t o r . S 'a ui tat m i r a t p e s u b t s p r î n c e n e , a p o i î n ţ e l e g â n d că s u n t s t r ă i n , mi-a ş o p t i t : — La Sua Sant i tă . . .

Abia a t u n c i l -am r e c u n o s c u t pe P a p a P ius XII. E r a u mâini le- i s t răvez i i , de a sce t , ce le ca re se î m p r e u n a s e r ă r u g ă t o a r e în a-m u r g u l r o m a n , m â i n i c u n o s c u t e de m i n e d in t r ' o a u d i e n ţ ă de a l t ă d a t ă . V o r b e a d e s p r e p a c e , d e s p r e n e c e s i t a t e a de a fi b u n i c r e ­ş t ini şi b u n i i ta l ieni î n cl ipele de g r e a în­c e r c a r e a le r ă z b o i u l u i , de a n u p i e r d e n ă d e j d e a că , d e a s u p r a ru ine lor şi a m o r ­minte lor g r o z a v u l u i m ă c e l , Isus se v a r i ­d ica t r iumfător şi s e n i n , b i ru ind î n t u n e ­c imi le u rc i şi ne în ţ e l ege r i i d in t re o a m e n i .

C i n e v a a p r i n s s ă c â n t e înce t , în mulr „O Chr i s t e P r i n c e p s Pac i î e r " ş j ( î n

l ' . n , e : ce P a p a v o r b e a , c â n t e c u l a î m p â n z i t ' ^ t r e a g a p ia ţă , î n so ţ ind cuv in t e l e blânde Sfântului P ă r i n t e în s u r d i n ă , ca o misr'-i n v o c a ţ i u n e d i n p r ime le t impur i ale ş t in i smulu i , C r e *

S e a r a , la hote l , s i g n o r G a v a r n i mj măr tu r i s i t c ă a a v u t ş i el s ensa ţ i a de r * î n t o a r c e r e în t i m p la e p o c a catacombei I se p ă r e a c ă ce l c a r e s e r o a g ă es te" suşi Pe t ru , i m p l o r â n d mi l a ce ru lu i p e n t r

cei c e s e p r e g ă t e a u de m o a r t e în arenei r o m a n e , că r u i n e l e î u m e g â n d e din piaţeta

d i s t rusă s u n t r ă m ă ş i ţ e din Roma incer, d ia tă de u n î m p ă r a t n e b u n , că imnul rj săr i t p e b u z e l e mu l ţ ime i es te unul din cân t ece l e de ' n c e p u t a l e creştinismul^ P l ângea b ie tu l s i g n o r G a v a r n i şi, înaint de a s e r e t r a g e î n odă i ţ a - i de la ultimul cat, l - am v ă z u t î n g e n u n c h i n d la icoana Fec ioa re i , în b i rou l de l â n g ă in t ra re" .

Preotul — CÂTEVA SPICUIRI ŞI REFLEXII — ... „Preotul" e enigma cea mai mare

pusă de Hristos în mijlocul oamenilor. Şi, d«. rere, aceas tă „enigmă" puţini o pot descifrai...

Preotul, ca şi Stăpânul său, este un „Necunoscut" ... şi, de fapt, mulţi nu văd decât prestigiul acţiunei sale moralizatoare, vorba poetului: Aceasta e cea mai sublima încredinţată unui muritor. Şi această însăr­cinare este a tâ t de necesară, atât de indis­pensabilă la ridicarea societăţii!...

Dar „inima profundă", sentimentele in­time ale Slugii lui Dumnezeu cine le va'\u-ţelege?!... Să 'ncercăm să le- scrutăm, cât decât,

In adâncul inimii adevăratul Preot, i> xistă „un martiriu secret".

A) Acest martiriu provine înainte de toate din pricina funcţiei sale. „Funcţia a-ceasta îl sdrobeşte prin sublimitatea sa.» El se simte prea mic pentru ea... „Funcţia" aceasta e o viziune măreaţă care-1 încântă şi-1 înebuneşte în acelaş timp deoarece el

i R i r ® IS) H i n i n E n B i i f N i H i i i i M i i i E i . r i i i i i n i i i a i i i i i i i . t u r n e u

Patriarhul Nicon In evoluţia religioasă a Rusiei se înscrie

cu caractere mari numele Patriarhului Nicon. Unii l-au numit Luther rus , alţii i-au zis Ras-putin al secolului al XVII-lea, Lipovenii nu încetează a-1 numi al doilea Arie. Istoricii îl numesc autorul unei revoluţii foarte sânge­roase, a Raskolului. E o figură atât de repre­zentativă in evoluţia religioasă a Rusiei, încât C. F. Polter îl înşiră printre marii fondatori de religii (in opera Les fondateurs de religions, Paris, 1930). P. Pascal îi dedică sute de pagini în marea sa operă, Avakum et le Raskole russe (Paris, 1939). II studiază toate tratatele de istorie rusă ca pe o figură epocală în analele Rusiei.

Patriarhul Nicon s'a născut la anul 1605 într 'un cartier periferic al oraşului Nijni Nov-gorod. Descinde dintr'o familie ţărănească foarte săracă. Rămâne orfan de mic. A fost crescut de o bunică. Se zice că odată s'a cul­cat iarna în zăpadă şi a adormit. Bunică-sa voind să se scape de el, a apris lemnele din jurul locului în care dormia. Nicon s'a deştep­tat şi văzându-se în pericol a strigat atât de

tare, încât a venit o vecină, Xenia, şi 1-a scos. A fost foarte rău tratat în casa bunicilor săi, dar fiind bine făcut a rezistat. A ajuns să înveţe carte şi să citească mult. I-a plăcut foarte mult Sfânta Scriptură. Intr 'o zi a fugit de acasă şi s'a dus la mănăstirea Ieltovodsky. Şi-a făcut ucenicia (sau, în termeny latini, no­viciatul) şi a sosit şi ziua îa care urma să primească chipul monahicesc, vine la mănă­stire tatăl său. II căuta de mult, pe la multe mănăstiri. Af!ându-1 îl bate, îl duce acasă şi îl căsătoreşte cu forţa. Se gândeşte şi după căsătorie să se facă monah. Neputându-se că­lugări, se mulţumeşte să fie preot de mir. A fost zece ani preot de mir. A avut mai mulţi copii; dar toţi au murit mici.

In moartea prematură a copiilor, Nicon vede pedeapsa lui Dumnezeu pentrucă nu s'a făcut călugăr. împărtăşeşte şi soţiei sale ace­ste convingeri şi o couvinga şi pe ea să se călugărească. Cei doi soţi se hotăresc să se călugărească. Preoteasa pleacă spre Apus, iar Nicon spre Răsărit îa Mănăstirea Soloveţelui din Nordul Siberiei. I-se pare că e prea puţină asceză în viaţa monahală obişnuită. Fuge din mănăstire şi caută un anahoret cu viaţă austeră şi cu morală prea severii.

Pe vremea aceea era celebru în Siberia anahoretul Eleazar din insula Auger, a Mării Albe, A părăsit pe Eleazar spre a se duce la soţia sa, care nu voia să facă voturile călu­

găreşti. I-a reuşit s'o convingă, că Dumnezeu vrea ca şi ea să fie „înger în t rup" . împreună cu Eleazar se duce la Moscova, ca să adune bani pentru viaţa lor de anahoreţi austeri. Au adunat bani mulţi, dar ajungând n'au ştiut cum să-i împartă. Nicon pretir că şi el e ascet, sau anahoret şi deci are dreptul la jumătate. Eleazar nu admitea cerere3

lui Nicon, deoarece îl considera numai înva-ţăcel. Nemulţumit de părerea lui Eleazar, Ni­con pleacă pentru totdeauna de acolo. Se duce la Mănăstirea Cojeozerschi. îşi f a c e 0

chilioară pe insula de lângă Mănăstire şi duce o viaţă atât de ascetică, încât ajunge să fie

stimat de toţi călugării. Călugării îl iubea" aşa de mult încât l-au ales stareţ. N'a voit sa primească din modestie.

Auzind despre asceza sa, Episcopul Af|e' nie al Nijni Novgorodului îl chiamă în D' e

cezi sa şi îi încredinţează un rol foarte portant. De aci e trimis la Msscova, probat' pe la 1646. Nu s'a mai reîntors, [reuşind & se impună în capitală, unde începe m a r e ' ascensiune.

Tarul Alexie Mihailovici (1645—l 6 7 6 ; stăpân lipsit de autoritate, exploatat

ADEJT de alţii, (Ch. Seignobos, L. Eisenmann, P-lionkow. Histoire de Russie. Vol. I. Paris. 1935'

dornic de reforme religioase, apredeazâ Mv

pe Nicon. II face arhimandrit al măDăstir» ^ care aşteaptă obşteasca înviere Ţarii B u S "

NT. 43 U N I R E A Pag . 3

trâeşte atât de aproape de Dumnezeu încât i s e prea'ncrede şi se cutremură'n acelaş timp.

Inchipuiţi-Vă ceeace reprezintă în mâi-n i | e sale potirul ce-1 ridică la prefacere ... e S l e atât de „mic" şi cu toate acestea atât de „mitre", încât conţinutul întrece toate lu-m i le văzute şi nevăzute.

Gândiţi-Vă ceeace reprezintă „o desle-qare" dată unui sărman păcătos.. . Ea şterge un trecut, reface un om!... Câte vieţi de-ale sfinţilor au început după o deslegare divină! Câte inimi şi-au revenit, s'au renăscut la o viaţă nobilă după o exortaţie ... după o pre­dică auzită! Un orizont imens s'a descoperit, şi aceste suflete încătuşate şi pierdute chiar, au regăsit pe Dumnezeu ... prin mijlocirea sărmanului Preot.

B) Mai există în Preot „martiriul su­netelor*.

El le cunoaşte, fără ca ele să bă­nuiască ceva ! El vede atât de bine planul lui Dumnezeu în ele şi prin ele. Preotul vede bogăţiile imense ce posedă aceste suflete, precum şi defectele care le deîigurează. Dar cât e de greu să le capacitezi, să le con­vingi, căci ele-s atât de independente şi ge­loase de libertatea lori...

Preotul! Cine poate să ghicească grijile iui multiple şi secrete, sforţarea continuă, ce trebuie s'o facă pentru ca s'atingă toate spi­ritele şi să se iacă tuturor toate , înţelegând toate mentalităţile: mentali tatea copilului care nu ştie nimica, care şovăeşte ...; a fetişca­nelor care rezistă la chemarea supremă a Mirelui Ceresc a mamei care caută şi cerşeşte sfaturi pentru fiii săi ...; a mun­citorului amărît şi t r u d i t a intelectua­lului care scrutează după o bază solidă pentru credinţa sa...: a orgolioşilor, mândri-

/or cari critică totul...; a rătăcitului care va bate câmpiile decăderii...; a sufletelor nobile care-şi caută o orientare spre o viaţă mai dem­nă a învăţătoarelor care desnădăjduesc şi-şi uită de chemarea lor nobilă de „luminătoare a inteligenţelor fragede"... Fără a uita că trebue să'nţeleagă şi mentalitatea sufletului de Q-postol care, de-odată e ispitit să lase totul din cauza rezistenţei pe care o întâmpină,

chiar din partea celor cari ar trebui să-1 în­ţeleagă mai bine...

Şi apoi, Preotul t rebue să mai dee niţel gust de viaţă celor desgustaţi de viaţă. . . ; să ridice curajul celor căzuţi în ruină t rebue să fie îngerul păzitor, care eliberează voinţele înlănţuite ş 'acapareze aspiraţiile nobile spre a ie îndrepta în duhul Evan­gheliei să profite de tot c e i stă la înde­mână ca să vadă cu toţii pe Dumnezeu în toate, atât în succese cât şi în insuccese, în bucurii ca şi în durer i ! !

Opera e imensă... Printre suflete se mai găsesc de acelea, cari nu vin la Biserică ... dar pe acelea cum să le atingi?... căci mai există în ele, cât decât, scânte'a Dumne-zeirii, aprinsă oarecândva la Botez sau Ia o Primă-Cuminecare.

Ce să mai zic de lumea care ne îm-prejmueşte, unde există atâţia eroi şi sfinţi în germen, ca şi pe vremea Cezarilor, când creştinismul începea abia să se răspândea­scă... Dar cum să'nvingi prejudecăţile ?...

Mai există în sufletele acestea un gol imens ce singur Dumnezeu poate să-1 umple! Aceste suflete sunt desgustate de toate... Isus stă la uşă, pe prag .,. dar cum să-L faci să î n t r e ? ! Acesta e un gând care-1 roade mereu ... şi o frământare care-1 consumă pe bietul Preot!

Ce să mai zic de suferinţele ascunse?! Oare nu trebue dat' un spirit nou unei co­lectivităţi, un avânt mai puternic unei insti­tuţii sau comunităţi o unitate a operei de care se ocupă. . . ; să creeze o „impulsiune continuă", să facă a t răgătoare serviciile re­ligioase şi reuniunile pii, să predice fără'nce-tare, să mişte pe cei moleşiţi, să mângăie pe cei întristaţi, să ajute pe cei ruinaţi din cauza evenimentelor, să poarte în el, aşa-dară, ecoul tuturor necazurilor! Da, iubiţi cetitori, noi preoţii suferim văzând că binele în loc să crească, descreşte! cu toată iubirea ce-o are Dumnezeu pentru OM, coroana crea­turilor Sale.

(Va urma).

P. Ş t e fan B e r i n d e A A.

P r o b l e m a A r d e a l u l u i . Intr'o convor­bire acordată ziaristului turc Celadedin Ezine, trimis al ziarului „Tasviri Efkar", d. Prim-ministru Minai Antonescu a precizat, între altele, raporturile noastre cu Ungaria, vor­bind cât se poate de clar despre problema cardinală pentru pacea din sud-estul european: problema Ardealului românesc. Spicuim:

„Vi s'a vorbit, aşa cum aţi declarat-o, de eforturile depuse pentru îmbunătăţirea raporturilor ungaro-române. Dar aceste ra­porturi au fost tăiate de istorie".

Am întrerupt pe Primul-ministru, între-bându-1: — Tema desacordului este numai istorică?

Primul-ministru mi-a răspuns: — „Nu, Domnule Ezine.

Dar pentru mine istoria este sinteza vie(ii, istoria este sângele însuşi şi biologia popoarelor. — Veţi înţelege atunci ce ne separă...

Vi s'a vorbit pe când eraţi în Capitala vecină de eforturile depuse pentru îmbună­tăţirea raporturilor cu România şi de piedi­cile întâmpinate. Nu mă îndoiesc de since­ritatea cuvintelor care v'au fost rostite; eu am un profund respect pentru tradiţia sin­cerităţii.

In împrejurările de azi, foarte grave, voind să nu sacrificăm principalul pentru ac­cesoriu, am făcut şi eu sforţări în marginile demnităţii. M'am izbit însă de greutăţi ne-înlăturabile:

1.500.000 români au fost lăsaţi în Tran­silvania de Nord şi au fost supuşi unui regim de intoleranţă care ar face nedemn pe acela care n'ar şti să respecte această suferinţă.

Sute de mii de români au fost izgoniţi. Tineri români premilitari au fost puşi la jug, în unele părţi, ca în Evul Mediu. Copii de 7 ani au fost goniţi de părinţii lor, ca să nu moară înfometaţi.

Nu este suficient să doreşti îmbunătă­ţirea raporturilor; t rebuesc servite legile de civilizaţie.

Veţi înţelege atunci de ce această pro­blemă atinge rădăcinile înseşi ale vieţii na­ţionale".

Muravieff spune că Ţarul discuta adesea cu Nicon probleme religioase şi il iubea foarte mult (Muravieff. Istoria Bisericii ruse. Voi. I.). Nicon a exploatat încrederea Ţarului, ajun­gând să poată face ce vrea, aproape ca Ras-putin la curtea Ţarului Nicolae al I l lea . In 1649 Ţarul îl face Mitropolit al Novgorodului, în locul răposatului Aftenie. A fost hirotonit de Patriarhul Ierusalimului, A ajuns ce! mai iubit arhiereu al Rusiei. Spre deosebire de toţi ceilalţi, ţinea predici în limba poporului (nu in slavona bisericească pe care poporul n'o înţelege). Explica Evanghelia pe înţelesul tu­turor. E cel dintâi predicator al Rusiei. La Moscova se impune prin propunerea fă­cută Ţarului de a se aduce rămăşiţele pămân­teşti ale tuturor Romanovilor la biserica Sfin­tei Adormiri a Maicei Domnului. A adus la Moscova trupul „şi Duhul făcător de minuni" a l ascetului Filip, pomenit în scrierile hagio­grafice ruse ca sfânt naţional.

In 1652 Nicon e numit Patriarh. Avea a i»biţia de a face din Moscova a treia Romă. (Patriarhatul rusesc s'a întemeiat la 1582, iar Primul Patriarh a fost lob). A început să facă c â ' eva reforme rituale, sau mai bine zis tipi-c °nal e . A obligat pe toţi credincioşii să facă C ruce cu 3 degete, iar clerul să binecuvinteze C u 3 degete. Sinodul rus a hotărî t înainte cu c&tiva ani, că creştinii sunt obiigaţi să facă

r u c e cu duuă degete, iar preoţii să binecu-

vinte cu două degete. A adunat cărţi şi ma­nuscrise vechi din toată Rusia. Printr'un ordin al Ţarului toţi preoţii şi toţi călugării au fost obligaţi să trimită la Moscova toate cărţile şi toate manuscrisele vechi. A editat cărţile ri­tuale, cu câteva modificări tipiconale foarte mărunte (sensul în care se va înconjura bise­rica la consacrare, apoi numărul mătă-niilor la începutul Liturghiei, e tc) . Nicon îşi impune părerile, fiindcă Ţarul îi încredinţează şi conducerea politică şi administrativă. In 1654 Ţarul pleacă cu armată în Polonia. Nicon conduce imperiul cu severitate. A trecut prin Moscova Patriarhul Macarie al Alexandriei, care a fost şi în Principatele Române. Maca­rie cerea ajutor pentru Orient. însoţitorul său, Arhidiaconul Pavel din Alep, descrie multe lucruri văzute la Moscova (ne dă şi multe relaţii importante relative la Moldova şi la Muntenia). Răposatul orientalist român Vasile Radu a publicat în originalul arab şi în tra­ducere franceză notele de călătorie ale Arhi-diaconului Paul, note ce servesc şi ca izvor de informaţie pentru trecutul românesc.

Patriarhul Nicon era atât de sever cu supuşii săi, încât a voit să dea canibalilor pe Mitropolitul din Mira, peatru marele păcat al fumării unei ţigări în Moscova. Mitropolitul a evadat din închisoare, aşa că n'a putut fi îndeplinit ordinul dat de Nicon. Intre timp a izbucnit ciuma în Rusia. Nicon s'a îngrijit de

Ţarină şi de fetele şi copiii Ţarului, izolându-i, ca să nu cadă victime. Ţarul s'a arătat foarte recunoscător. Stimat şi încurajat de Ţar, Nicon îşi găseşte mulţi duşmani în rândul nobililor şi al clerului. Credincioşii s'au opus reforme­lor lui Nicon. A început o adevărată revolu­ţie — Raskalub. Conducătorul răsculaţilor, pro­topopul Av&cum a fost ars pe rug, dar ideile sale au supravieţuit. Cele câteva reforme tipi­conale au fost suficiente spre a duce la des-biniiri. Ţarul a ucis pe cei cari nu primeau reformele, dar toată persecuţia a fost zadar­nică. S'a creat o sectă nouă a Stareobreadţilor (adică a creştinilor de lege veche). Ei îşi zic: dreapta credinţă cea adevărată.

In faţa situaţiei grave şi a opoziţiei foarte puternice, Patriarhul Nicon îşi dă demisia. Credincioşii cari ţineau la el n'au voit să-1 ldse. Au închis uşile Catedralei, să nu poată pleca. S'a furişat la o ieşire laterală şi a fugit. Călugării de pe la mănăstiri nu voiau să-1 primeaseă. După multe peripeţii ajunge la mănăstirea Kcestnoi, pe malul Mării Albe. Un prietin din Moscova îi scrio să se reîntoarcă şi să intre în Catedrală ca şi cum nu s'ar fi întâmplat nimic. Nicon, dornic de mărire, vine la Moscova, dar Ţarul nu îndrăsneşte să-1 reabiliteze. Sinodul rus întrunit la 12 Decemvrie 1660 condamnă pe Nicon. E acuzat, printre altele, că a folosit peptenele şi oglinda. După vechia rânduială rusă, ecleziastul depus

Pag. 4 U N I R E A

U n i u n e a M a r i a n ă a F e m e i l o r R o m â n e U n i t e , a adresa t , pentru Ziua Misionară, membrelor sale, şi prin aceasta întregei noa­stre obştii binecredincioase, un inimos şi lu­minat cuvânt ca acesta :

După eclipsa acestei frânturi de veac de decadenţă, de răsboiu şi de renaştere, arborele de muştar care este Biserica lui Hristos va începe să-şi primenească seva dătătoare de viaţă prin care ramurile sale vor creşte şi mai mari şi mai puternice spre a acoperi globul pământesc. Căci promisiunea preasfântă a Mântuitorului se va înfăptui cu toa tă măreţia în ciuda tuturor vrăşmaşilor. Să ne grăbim să se împlinească cu deplina noastră conştiinţă aceas ta operă a mântuirei. Vom dovedi aceasta prin măsura în care vom contribui la ajutorarea misionarilor.

Dacă este cel mai mare noroc al o-mului a fi mlădiţă a Bisericei creştine, să ştim că una dintre datoriile noastre cele mai mari va fi împărtăşirea cât mai multor su­flete de aceasta comoară dumnezeească.

In măsura cu care vom da, nise va măsura! Să alergăm deci să umplem prin con­tribuţia noastră cât mai multe suflete cu strălucirea credinţei creştine.

Biserica ne dăruieşte o săptănurnă în­t reagă pentru ca să desfăşurăm cu toată căldura, un apostolat vrednic de jertfele mi­nunate ale nenumăraţilor misionari din toate colţurile pământului. Şi Reuniunilor de Femei le revine sarcina frumoasă de a dovedi în­ţelegere şi dorinţă fermă ca glasui Bisericei să fie auzit de toţi fiii ei.

Aducând cu toţii contribuţiile noastre, vom întări puterea de jertfă a misionarilor şi vom arăta dragostea noastră pentru cu­vântul lui Dumnezeu.

S t i r i m a r n i a t e

nu avea voie să poarte culion. I se luă culio-nul în public. Nicon avea camilafion luxos. N'a voit să-1 lase, dar i-s'a luat cu forţa. A ieşit ruşinat, cu gând de răsbunare. Ţarul 1-a ajutat cu bani şi i-a făcut multe cadouri. Nouă ani a stat departe de Moscova, în t ro mănăstire sătească. După nouă ani Ţarul îi trimite daruri şi îşi cere scuze. îşi cere scuze şi Nicon. Ţarul îl reabilitează. Tocmai când voia să se reîntoarcă la Moscova, aude că Ţarul a murit. Tinărul Ţar, Feodor, influenţat de Tatiana, sora lui Alexie, vrea să-1 reabili­teze. Nicon prevede că va fi reabilitat. Deşi era de 77 de ani, pleacă spre Moscova. Pe drum se întâlneşte cu trimişii Ţarului. Pe drum îl întâmpinau mii de credincioşi. Bolnavii îi cereau binecuvântarea. Drumul triumfal al lui Nicon se încheie brusc. Moare înainte de a ajunge la Moscova, în 1681. Rămăşiţele pă­mânteşti ale fostului Patriarh Nicon au fost aduse la Moscova. Au fost îumormântate cu fast deosebit. Mulţi îl stimau, îl considerau sfânt, dar foarte mulţi îl considerau al doilea Arie. Ţarii Rusiei au persecutat secole întregi pe stareobreaţi. Unii din ei s'au refugiat în Bucovina, Basarabia şi Moldova. Au un Mitro­polit la Biserica-Albă, în Bucovina, şi un epis­cop la Chişinău. Sont cunoscuţi sub numirea de Lipoveni. Profesorul Q. L. Grondjs dela Universitatea din Utretht, afirmă in lucrarea Basarabia pământ apocaliptic, că numirea de lipovean derivă din forma filipovean, după Filip, conducătorul tradiţional al Strareobrea-ţilor spre plaiurile moldovene.

In Rusia Stareobreaţii au fost persecu­taţi până în 1905. Abia atunci au fost recu­noscuţi.

Iosif E. N a g h i u

Grija de cei mici. Duminecă, 17 Octomvric c. s'a inaugurat, la Beiuş, un patronaj dumineca l pentru copiii de şcoală primară din cele două parohii ale oraşului, înfiinţat de Reuniunea Mariană a Fe­meilor şi pus sub conducerea Surorilor Asumpţio-niste dela internatul de fete. Programul a constat diri jocuri, cântece şi proecţiuni. N'a iipsit nici cu­vântul preotului, transformând curata bucurie a celor peste 60 de copii prezenţi, în laudă Creatorul lui. Reuniunea a fost reprezentată prin d-na Emi­lia Dr. Cosma, preşedinta secţiei de patronaj. (/».)

Misiuni poporale. P. Iosif I. Bal, dela Obreja, din 7 Septemvrie până în 10 Oct. a ţinut sfinte mi­siuni în următoarele parohii: Cetea, tractul Alba-Iulia (7—12. IX.). Deşi fraţii din cealaltă strană, în­deosebi profesorul al cărui nume îl tăcem, au cău­tat să împiedece misiunile, acestea au reuşit, totuşi, apropiindu-se de sf. Taine 225 persoane. S'au primit solemn în sânul Reuniunii Mariane 44 membre. Hărănglab, tractul Târnăveni (13-18 IX.). 230 îm­părtăşanii. Primirea solemnă în Reuniune alor 56 membre. Păucişoara, filie la Rlmş, (18—21 IX.). îm­părtăşanii 130. Membre primite sărbătoreşte în Reu­niunea Mariană 40. Abuş, (21—25 IX.): în această parohie, cea mai mică din arfudieceză, sau apropiat de sf. împărtăşanie 9S şi s'au primit sărbătoreşte In Reuniunea Mariană 2.' membre. Valea Largă, trac­tul Luduş, (26 IX. 10 X.). Cele de întâi misiuni cari au durat 2 săptămâni încheiate. Dacă mai prelun­geau cu o săptămână, succesul ar fi fost desăvârşit,/ S'au apropiat de sf. Taine 1325. S'au primit sărbă­toreşte în Reuniune 145 membre. S'au botezat 2 copii, /iu ajutat la mărturisiri Păr. Vovea şi Herlea.

Din Ceica-Bihor. In noua parohie din târ-guşorul Ceica, viaţa spirituală catolică se inten­sifică. După o prealabilă pregătire, prin câteva predici despre Acţiunea catolică, a luat fiinţă şi aici, în ziua de 19 Septemvrie, Duminecă orele 16 a. c. Reuniunea Mariană „Naşterea Preacuratei Fe­cioare Măria" a femeilor române unite. Iniţiativa s'a luat prin păr. Petru Anca, sub a cărui condu­cere s'a şi ales următorul comitet: Preşedintă: Dna Yeturia Tămaş; Vicepreşedintă: Dna flnaRusneac; Secretară: Dna Letiţia Cmeciu: Casieră: Dna Flo-rica Negreânu; Bibliotecară: Dşoara Stella Olariu! membre în comitet: Dna Sâibu Măria şi Dşoara Livia Domşa. S'au înscris apoi 24 membre active şi s'a intocmit programul pentru cea dintâi şe­dinţă ordinară, iar după cuvântul de îmbărbătare a Părintelui conducător, şedinţa de constituirea a Reuniunii a luat sfârşit, îndreptându-se toată adu­narea, împreună cu părintele, spre biserică unde s'a rostit rozarul în comun. Până în prezent, tâ­năra Reuniune are la activul ei 2 (două) şedinţe ordinare şi un fond de 7000 mii lei. (Obserualor).

Locale. Marţi, la sărbătoarea Sf. mucenic Di-mitrie, va predica în catedrală Păr. Dr. Gavrii Pop> profesor de teologie.

„Astra" la sate . In ziua de 17 Octomvrie c , despărţământul Blaj al Astrei a aranjat o ieşire Ia Şoroştin andc.au descins domnii Dr. Nic. Mohaiu medic, profesoarele A. Tamaş, E. Viciu, profesorii Ioan Popa şi Ioan Vultur cu treizeci eieve din cl. VIII normală de fete Blaj. Au vorbit Pr. Ioan Popa despre „Necesitatea de a trăi intens viaţa creştină" Dr. N. Mohaiu despre „Drepturile Românilor" şi Proî. Ioan Vultur despre „Creşterea copiilor în frica Domnului". Elevele au susţinut declamări frumoase şi cântece din toate ţinuturile româneşti. Serbare frumoasă, cu lume multă din Şoroştin şi jur. — In Bia au descins dl primpretor V. Micu, profesorii Dr. A. Todea şi Dr. A. Leluţiu cu 30 elevi fanfarişti dela liceul „Sf. Vasile". - Au vorbit dl Micu des­pre „Datorinţa de a munci cât mai fhult şi mai bine pentru ţară şi neam"; Dr. Todea „Despre pu­terea vieţii creştine" şi Dr. A. Leluţiu despre „Drep­tatea cauzei noastre". — Şi aici lume multă şi a-leasă. (Coresp.)

Regele Victor Emanuel va abdica? S. P. P. din Bucureşti transmite: Din Elveţia se află ca ziarul „Corriere dela Sera" a publicat o ştire potrivit căreia regele Victor Emanuel a hotărît să abzică în favoarea prinţului Umberto. Abdicarea ar urma să se producă foarte curând, deoarece prinţul Umberto a început lu­crările pentru formarea unui nou guvern. In acest scop contele Sforza a fost chemat în Italia.

De ziua misionară. In Dumineca misionară, (31 Oct.), la sf. Liturghie se va ceti Troparul dela

Tipografia Seminarului Blaj ~"~

Dumineca Rusaliilor, Apostolul 1. Tim i (Dumineca 31 d. Rusalii) şi Evanghelia M 15,-UR,1> (săpt. 3-a d. Rusalii). - Circa 14 parohii că 9 ' 3 4

greşeală lângă Cercular nu li s'a t r i m i s ' . i T * » „Misionarul", Nr. 16 - 17, cu darea de seamă S t j

colectei arhidiecezane din anul trecut să dela Cancelaria mitrop. Blaj. ' 0 C e a tj

f Vasile Smigelski , fost paroh al Sân şi protopop al tractului Bia, s'a stins d i n Y - C e , 1 ) l | , i

Ciufud, Luni, fn 18 Oct. c , într'al 80-lea an â l ^ după mai bine de o jumătate de veac de sl •1'̂ ''' altarul Domnului. Spre veşnică odihnă a fost zat în Blaj, lângă mama sa şi fraţii săi.- Can ^ Victor şi pictorul Octavian. — Odihnească t„°n'

Pace Odihnească înT"0"'

C Ă R Ţ I & R E V I S T E G. LOVINESCU: Antologia scriitorii,

ocazionali, Bucureşti (Casa Şcoalelor) 19/ Pagini: 420. P re ţu l : 300 Lei.

N o u ă s u n t l a n u m ă r p u b l i c i ş t i i d i n a l căror scifc o c a z i o n a l r e p r o d u c e t i c l u i t o r u l aces te i o p e r e iuteresante C e i n o u ă sunt u r m ă t o r i i : P . P . C a r p , T h . Rosetti N F i i i p e s c u , T a k e l o n e s c u , C . D i s s e s c u , I. G . Duca p R î ş c a n u , D . E v o l c e a n u şi C . D i m i t r e s c u - I a ş i . Bucajiii a l e s e ş i p u b l i c a t e i n A n t o l o g i e sunt d i n t i e cele maj isbut i te ş i m a i c a r a c t e r i s t i c e a le au tor i lo r lor.

ŞTEFAN MANClULEA: Aşezările româ­neşti din Ungaria şi Transilvania în secolele XIV—XV. Blaj, 1941. Pagini : 211. (Format 8° mare).

Fo&ttil e l e v al regre ta tu lu i D r . Ioan Ral iu a în­văţat d e l a d a s c ă l u l s ă u m o d e s t i e şi h ă r n i c i e . Fără si facă par te d i n v r e - o tovărăş ie d e t ă m â i e r e împrumu­tată, şi fără să p l a s e z e u n d e v a i n s i n u a ţ i i calomnioase, păr . M a n c i u l e a l u c r e a z ă fără s g o m o t , d e dragul muncii c inst i te , c a r e îş i a r e ş i e a căutarea ş i p re ţu i rea . Dovada ch ia r l u c r a r e a a c e a s t a a Sf. S a l e , care a fost premiată î n m a n u s c r i s d e A c a d e m i a R o m â n ă , în sesiunea gene. ra lă d i n a . 1940 c u Premiul Statului, î n valoare de 50.000 L e i . T e m e i n i c i a c u care e scr isă şi lumina ce o face î n p r o b l e m a d e c a r e se o c u p ă au învrednic i t -o pe d e p l i n d e c i n s t e a a l e a s ă a p r e m i e r i i d i n partea celui m a i îna l t for r o m â n d e judeca ta î n m a t e r i e de ţtiinji

PLUTARH: Alexandru şi Caesar. Trai din greceşte de N. I. Barbu. Bucureşti . (Casa Şcoalelor), 1933. Pagini: 173. Preţul : 150Lei

D o u ă b u c ă ţ i d i n v e ş n i c f r u m o a s e l e Vieţi scrise de P l u t a r h . E v o r b a d e A l e x a n d r u ce l M a r e şi de Iulin Caesar . T ă l m ă c i r e a e în t r 'o r o m â n e a s c ă u ş o a r ă , curgă' toare. — C e b i n e ar f i să a v e m în ed i tu ra „ C a s e i Şcoa­le lor" î n t r e a g ă o p e r a — î n ţ e l e g e m : V i e ţ i l e — l u i Plutarii!

îndreptar tipiconal pe 1943. Bixad, 1943. Pagini: 87. P re ţu l : 1.20 pengo.

E p a r h i a C l u j u l u i care a scos aceas tă ediţie ofi­c ia lă de îndrep ta r t i p i c o n a l s i n g u r au tor i za t , a făcut un bine m a r e s l u j i t o r i l o r a l taru lu i şi a con t r ibu i t mult la rea l i zarea u n e i d o r i n ţ e des e x p r i m a t ă : uniformizarea t rp icona lă . C u v r e m e a d o a r v o m a j u n g e să a v e m ace-laş î n d r e p t a r s i n g u r autor iza t p e n t r u î n t r e a g ă Provin­c i a m i t r o p o l i t a n ă !

D n a v ă d . Dora V. Poruţiu ş i f a m i l i a în­d u r e r a t ă a n u n ţ ă c ă , î m p l i n i n d u - s e a n u l d e

c â n d a t r e c u t l a c e l e v e ş n i c e n e u i t a t u l

D r . V A L E N T I N P O R U Ţ I U u n p a r a s t a s se v a o f i c i a p e n t r u o d i h n a su­f l e t u l u i l u i n o b i l D u m i n e c ă , 31 O c t o m v r i e c , î n b i s e r i c a p a r o h i a l ă d i n Turda, d u p ă L i tu r -g h i a s o l e m n ă . ;

trei c a m e r e , bucătărie, c a n » e * *

pentru alimente, pivniţă, grădi" • BLAJ, Strada Avram lancu 9i>

Inforraaţiuni, Blaj Regele Ferdinand I9'