LUNA• Repere generale• Relieful Lunii

• Alcătuirea petrografică• Structura

• Proprietăţi fizice• Originea Lunii• Fazele Lunii• Eclipsele

Luna este singurul satelit natural al Pământului şi cel mai apropiat corp ceresc de Pământ-Distanţa medie P – L este de 384 403 km (60,13 raze medii terestre); -Masa de 7,3X1022 kg reprezintă 0,012 mase terestre; este al cincilea satelit în Sistemul Solar;- Volumul este de 2,2X1016 km3 (0,02 din cel terestru);- Raza medie este de 1738 km;- Suprafaţa este de 3,79X107 km2;-Are o mişcare de rotaţie egală cu cea de revoluţie; ca urmare, Luna va expune permanent spre Terra aceeaşi emisferă; - Planul Ecuatorului face cu cel al orbitei sale un unghi care variază între 6°31' şi 6°49'; unghiul dintre planurile orbitelor Pământului şi Lunii variază între 5°şi 5°18'. Ca urmare de pe Pământ suprafaţa vizibilă a satelitui este de 59%.

Este destul de accidentat rezultând în urma impactului cu meteoriţii. Discul lunar privit de pe Terra se remarcă prin zone închise la culoare - mări, depresiuni şi zone strălucitoare -continente, munţi.

• Mările sunt suprafeţe joase, circulare (diametre între 400 şi 1600 km), plane, cu denivelări regionale. - Sunt alcătuite din bazalte. - La margini sunt culmi şi creste alungite, sisteme de munţi f de mai mulţi kilometri, înalte de 100 – 300 m. - Cele mai importante mări sunt: Imbrium, Crisium, Orientală, Nectaris, Smithi, Humorum, Tranquillitatis, Serenitatis, Fecunditatis, Nubium, Humboldtianum, Grimaldi.

• Bazinele sunt depresiuni mari (diametre de peste 3000 km) rezultate prin impact cu asteroizii. Cele mai mari sunt: Procellarum (în emisfera vestică) şi Polul Sud-Aitkins (în emisfera invizibilă).

• Şanţurile au desfăşurare arcuită, fund plat, versanţi abrupţi (înalţi de 50-230 m) şi drepţi. Au rezultat în bazine prin presiuni generate în timpul impactului cu meteoriţii.

• Munţii reprezintă formele cele mai înalte, au lungimi de 700 – 9000 km şi se desfăşoară în jurul mărilor şi craterelor mari. Sunt alcătuite din roci bazice. Poartă numele unor sisteme terestre – Alpi, Apenini, Carpaţi, Caucaz.

• Craterele sunt rezultate din impactul cu meteoriţii sau au origine vulcanică. Au dimensiuni variate. Craterele mari prezintă cratere secundare.

Din punct de vedere geologic se deosebesc:- Roci magmatice rezultate din primele faze ale

evoluţiei Lunii. Impactul cu meteoriţii au dus la topituri noi, dar şi la metamorfozarea celor prezente. În zona „mărilor” există bazalte, iar pe continente gabbrouri.

- Roci sedimentare au rezultat din acumularea fragmentelor din meteoriţi şi a celor smulse şi împrăştiate din scoarţa lunară în timpul impactului cu meteoriţii.

- Roci metamorfice sunt roci primare modificate prin creşterile temperaturilor provocate de şocurile impactelor.

- Regolitul reprezintă o pătură formată din materiale dezagregate şi din elemente acumulate din dezintergrarea meteoriţilor. Are grosimi de mai mulţi metri (în jur de 10 m).

Structura Lunii

Au fost distinse următoarele învelişuri:- scoarţa cu o grosime medie de 60 km; - mantaua superioră ţine până la 500 km;- mezomantaua se dezvoltă între 500 şi 1000 km şi

are elemente grele, feroase;- mantaua inferioară este la peste 1000 km şi conţine

elemente grele.- în centrul Lunii există un nucleu alcătuit dintr-o

topitură de Fe.

Proprietăţi fizice• Acceleraţia gravitaţională este de 162,2 cm/s2 fiind de peste şase ori mai mică decât cea terestră.

• Magnetismul este slab şi variabil. Originea sa: procese interne de la începutul evoluţiei, când avea un nucleu în stare de topitură; influenţa câmpului magnetic terestru sau impactului cu meteoriţii.

• Albedoul are o valoare mică (0,07); este mai mare în regiunile cu roci deschise la culoare (pe continente) în raport cu cele care abundă bazaltele (mări).

• Seismicitatea este mică întrucât scoarţa lunară este consolidată, iar activitatea tectonică a încetat după aproape un miliard de ani de la începutul evoluţiei Lunii.

• Densitatea medie de 3,34 g/cm3 (0,6 din cea terestră). Apar diferenţe regionale în funcţie de categoria de roci din care este alcătuită scoarţa.

Originea Lunii

- Originea terestră este presupusă de astronomul G. Darwin (1879).

A rezultat prin desprinderea Lunii din Pământ la începutul evoluţiei acestuia când avea o rotaţie rapidă.

E. Suess a indicat ca loc al desprinderii Oceanul Pacific, dar acesta are o vechime de cca 200 mil. ani, pe când Luna are 4,5 mild. ani.

Wise (1960) şi O. Keefe (1960 – 1970) presupun apariţia unei protuberanţe terestre la începutul evoluţiei sale în condiţiile unei variaţii a vitezei mişcării de rotaţie. Ulterior, protuberanţa s-a rupt iar o parte din materie s-a concentrat dând satelitul.

- Originea extraterestră este presupusă în două variante:• Corp ceresc (asteroid) captat de Pământ (explică

deosebirile de alcătuire geologică dintre Lună şi Pământ), care avea o orbită apropiată de Pământ, iar acesta o forţă de atracţie mai mare. Se opune faptul că, masa tuturor asteroizilor cunoscuţi nu depăşeşte 50% din aceea a Lunii.

• Aglomerarea materiei (O. Schmidt) dintr-un nor de particule existente în discul de acreţie, din care a rezultat şi Pământul. Ipoteza nu explică diferenţele în alcătuirea chimică a rocilor şi ale densităţii celor două corpuri.

Etapele evoluţiei Lunii- Etapa Pre-Nectariană - Etapa Nectariană - Etapa Imbriană - Etapa Eratostheniană - Etapa Copernicană

Fazele Lunii• Luna gravitează pe o orbită în jurul Pământului, iar acesta împreună cu

satelitul său descrie o orbită în jurul Soarelui. • Cele trei corpuri cereşti se află permanent în poziţii diferite de unde rezultă

modificarea formei şi mărimii suprafeţei selenare receptată de pe Pământ. Acestea se înscriu într-un ciclu (revoluţie sinodică) cu o durată de 29,2 zile.

• Faza de Lună nouă – corespunde alinierii celor trei corpuri cereşti în poziţia Soare-Lună-Pământ (conjuncţie). Soarele şi Luna răsar în acelaşi timp.L una va expune spre Pământ o suprafaţă neluminată; razele puternice ale Soarelui vor împiedica distingerea discului lunar.

• Faza de Crai Nou – se produce după cca 3 ¾ zile, când între Lună şi Soare există o diferenţă de poziţie pe boltă de cca 450. Forma sub care apare Luna este de corn sau seceră. Ea va fi văzută seara, după apusul Soarelui, când va avea o poziţie ridicată pe boltă.

• Faza primului pătrar – se realizează după cca. 7½ zile când între direcţiile Pământ-Soare şi Pământ-Lună există o diferenţă de 90gr. Când Soarele apune Luna se va găsi în poziţia maximă pe boltă, dar conturul ei va fi slăbit de lumină. În orele următoare va deveni mai luminoasă şi se va observa tot mai bine jumătatea din dreapta discului lunar.

• Faza de Lună convexă – se înregistrează după 11¼ zile, când unghiul dintre direcţiile de la Pământ la Soare şi Lună este de 1350, între trecerea lor la meridianul locului este o diferenţă de 9 ore. Luna se va vedea în poziţia maximă în jurul orelor 21, expunând cca 2/3din suprafaţa expusă.• Faza de Lună plină – se produce după 14½ zile, când cele trei corpuri cereşti sunt din nou pe aceeaşi linie numai că Pământul se va afla între Lună şi Soare. Seara, la apusul Soarelui, se produce răsăritul Lunii; punctul maxim pe boltă are loc la miezul nopţii, iar apusul ei va fi dimineaţa. Întreaga emisferă orientată spre Pământ va fi luminată de Soare şi va apărea ca un disc ce va străluci întreaga noapte.•Cea de-a doua fază de Lună convexă – are loc după 18¼ zile când între direcţiile de la Pământ la Soare şi Lună există un unghi de 225gr. Ca urmare, Luna va răsări în timpul nopţii (în jurul orei 21) şi va atinge punctul maxim în a doua parte a nopţii. Imaginea ei va fi biconvexă.•Faza ultimului pătrar – se produce după cca 21½ zile când între direcţiile de la Pământ la Soare şi Lună unghiul este de 270gr. Luna va răsări la miezul nopţii, se va situa la meridianul locului la orele dimineţii şi va fi văzută doar jumătate din discul său lunar (cel din stânga).

• Faza de corn – seceră – cu coarnele orientate spre dreapta se relizează după 25¼ zile. Luna răsare în a doua parte a nopţii, iar punctul maxim îl atinge la câteva ore după răsăritul Soarelui. Imaginea ei (destul de slabă) nu apare decât înainte de zori şi se va menţine doar câteva ore.

Eclipsa de Luna şi SoareOrice corp luminat dintr-o direcţie lasă în partea opusă o umbră. Dacă corpul este sferic umbra va căpăta forma unui con al cărui dimensiuni depind de distanţa dintre aceasta şi sursă şi de diametrul celui expus luminii. El va fi mic dacă distanţa şi diametrul vor fi reduse şi invers. Dacă un al treilea corp trece prin conul de umbră atunci, pentru perioada traversării acestuia, corpul care produce lumina va dispare observaţiei. Acest fenomen a fost denumit eclipsă.• corpul care lumineză este Soarele;• corpurile care produc conuri de umbră sunt planetele şi sateliţii acestora (Pământul cu Luna, Jupiter, Marte cu sateliţii lor);• producerea eclipselor se realizează în cazurile în care aceste corpuri se află pe aceeaşi direcţie cu Soarele:

- când între Soare şi satelit se interpune planeta; satelitul se va afla în conul de umbră al planetei, el nemaiputând fi observat de pe acesta (eclipsa satelitului);

- când între Soare şi planetă se interpune satelitul şi ca urmare, observatorul de pe planetă (aceasta trece prin conul de umbră al satelitului), nu va observa Soarele sau părţi din acesta (eclipsa de Soare).

Eclipsa de SoareSe produc în condiţiile în care Pământul intră în conurile de umbră şi penumbră ale Lunii. Acestea se întâmplă când cele trei corpuri cereşti se află pe aceeaşi direcţie în poziţia Pământ-Lună-Soare (faza de Lună nouă) .

- eclipsa totală durează efectiv în zona ecuatorială cca 8 minute, iar la latitudinile medii 6 minute; - eclipsa inelară durează la Ecuator 12 minute, iar la latitudinile medii 10 minute

La eclipsa parţială, faza maximă va coincide cu acoperirea unui sector din discul solar; la eclipsa inelară faza maximă va coincide cu acoperirea unui sector din discul solar, iar în jurul porţiunii acoperite de umbra Lunii, rămâne un inel luminos.

La eclipsa totală de Soare se disting: - faza în care Luna începe să acopere discul solar (se dezvoltă forme cu concavitate orientată spre Lună); - faza de acoperire totală; -faza de restrângere treptată a suprafeţei acoperite până la revenirea la forma generală a disculu solar.-fazele posterioare, lumina şi temperaturile cresc treptat.

Evoluţia în timp a eclipsei totale de Soare din 29 martie 2006

Eclipsa de LunăO eclipsă de Lună se produce când aceasta intră în conul de umbră al Pământului. Poziţia Soare-Pământ-Lună, pe aceeaşi direcţie, corespunde fazei de Lună plină, când este luminată întreaga emisferă a Lunii orientată spre Pământ.Axa conurilor de umbră şi penumbră se află în planul orbitei terestre. Pentru ca eclipsa să aibă loc, trebuie ca faza de Lună plină să coincidă cu o poziţie a Lunii cât mai apropiată de acest plan. Momentul optim se realizează când cele trei corpuri sunt pe aceeaşi linie. Când corpurile se află în acelaşi plan, Luna intrând în întregime în conul de umbră se produce eclipsa lunară totală. Cu cât poziţia Lunei va fi mai depărtată de acest plan cu atât posibilitatea realizării unei eclipse totale scade - eclipsă parţială.

La o eclipsă totală se pot separa fazele:•de la intrarea în conul de penumbră şi până la începutul pătrunderii în cel de umbră (cca o oră);• între intrarea în conul de umbră (ştirbirea circulară a conturului discului lunar) şi până la ieşirea completă din aceasta (dispariţia ştirbirii) cu o durată de 2 ore;• străbaterea în timp de o oră a restului conului de penumbră.

În intervalul de timp când Luna se află în întregime în conul de umbră ea totuşi poate fi zărită. Apare ca un disc slab luminat roşiatic. Acest efect se datoreşte luminării ei de către razele solare reflectate de atmosfera terestră, ceea ce duce la diminuarea efectului de umbră totală.O eclipsă de Lună se manifestă la aceeaşi oră şi în aceleaşi faze pentru toate punctele de pe Glob care au Luna deasupra liniei orizontului.