LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

1

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA FACULTATEA DE INGINERIE HUNEDOARA

DEPARTAMENTUL DE INGINERIE ŞI MANAGEMENT

LUCRĂRI DE LABORATOR

CHIMIE GENERALĂ 1

- pentru uzul studenţilor din Anul I IIND/IEC

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

2

LUCRĂRI DE LABORATOR

INTRODUCERE „Nu este nevoie de un chimist care să înţeleagă această ştiinţă din simpla citire a cărţilor, ci de unul care s-o experimenteze folosind propria sa măiestrie.”

M.V. LOMONOSOV Cunânt înainte despre folosul chimiei, 1751 Lucrările de laborator din acest material, fac parte integrantă din cursul de CHIMIE GENERALĂ. Materialul se adresează studenților din anul 1 de la Facultatea de Inginerie Hunedoara, Universitatea Politehnica Timișoara.

Studenţii trebuie să se familiarizeze cu regulamentul de ordine interioară a laboratorului şi să se conformeze întocmai. În timpul desfășurării lucrului în laborator, fiecare student are locul lui determinat. Studentul trebuie să-şi controleze locul în care își desfășoară activitatea practică de laborator, la începutul şi sfârşitul lucrării de laborator pe care o are de executat.

Efectuarea în bune condiţii a lucrărilor de laborator este posibilă numai în urma aprofundării problemelor teoretice, care sunt indicate ca lectură pregătitoare la începutul fiecărei lucrări.

Pentru notarea rezultatelor experienţelor, fiecare student trebuie să aibă un caiet de laborator, pe coperta căruia se va scrie numele studentului şi grupa din care face parte.

Toate lucrările de laborator se execută individual (sau în echipă) de către studenţi, sub stricta supraveghere a cadrului didactic și a inginerului laborant. La începutul fiecărui laborator studentul trebuie să aibă tema de laborator listată și citită, iar după executarea acesteia va da un test din partea teoretică și practică a lucrării respective. La toate întrebările puse în cadrul testului, răspunsurile vor fi scurte şi concise. Înainte de a trece la efectuarea următoarei lucrări de laborator, se semnează în caiet rezultatele experienţei efectuate și se va nota lucrarea efectuată. Nu se va părăsi laboratorul fără semnătura și notarea lucrării efectuate de către cadrul didactic. Înainte de a părăsi laboratorul, studentul trebuie să facă ordine la locul de muncă şi să-şi spele mâinile. PROGRAMA ANALITICĂ DE LABORATOR cuprinde următoarele lucrări (teoretice şi practice):

L0 Norme de tehnica securităţii muncii în laboratoarele de chimie. L1 Prepararea soluţiilor. L2 Determinarea pH-ului cu ajutorul electrodului de sticlă. L3 Determinarea constantei de aciditate a unui acid slab prin metoda potențiometrică. L4 Determinarea conductometrică a constantei de aciditate a acidului acetic. L5 Determinarea vitezei de reacție. L6 Încheierea situației de laborator.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

3

TEHNICA SECURITĂŢII ÎN LABORATORUL DE CHIMIE

În laboratoarele de CHIMIE, specificul lucrărilor practice determină posibilităţi diferite de accidentare (chimice, termice, electrice, mecanice). Aceste accidente trebuie şi pot fi evitate prin respectarea normelor de tehnica securităţii.

Majoritatea accidentelor în laboratoarele de chimie provin din manipularea incorectă a reactivilor chimici și a aparaturii/vaselor de laborator. Pentru a nu se ajunge la arsuri sau otrăviri cu substanţe caustice sau toxice şi pentru a se evita pericolul de explozie sau de incendiu trebuie respectate următoarele reguli de bază:

≡ sticlele de reactivi să fie etichetate, chiar dacă sunt folosite în mod trecător; ≡ în toate cazurile, înainte de a trece la lucru cu un reactiv necunoscut, trebuie să se

cunoască în prealabil proprietăţile lui; în cazul unor inscripţii neclare pe etichete sau când etichetele s-au pierdut, trebuie să se verifice neapărat dacă conţinutul borcanului sau sticlei de reactiv corespunde cu reactivul sau cu produsul presupus;

≡ să nu se impurifice reactivii (la deschiderea sticlelor de reactivi dopurile trebuie puse cu capătul inferior în sus sau ţinute în mână; să nu se schimbe dopurile, pipetele sticlelor de reactivi; sticlele de reactivi nu trebuie lăsate deschise);

≡ pentru luarea reactivilor trebuie folosite linguri, spatule de sticlă sau porţelan, pipete curate şi uscate (soluţiile concentrate de acizi şi alcalii (hidroxizii metalelor alcaline) nu trebuie sub nici un motiv luate cu pipeta prin aspirare cu gura!);

≡ cântărirea sau măsurarea reactivilor trebuie făcută în vase şi ustensile curate, uscate. ≡ când se toarnă lichide care reacţionează violent cu apa vasul trebuie să fie perfect

uscat, în caz contrar lichidul va fi împroşcat în jur; acidul sulfuric concentrat se toarnă întotdeauna peste apă, nu invers, încet şi sub agitare, în vase rezistente la căldură, reacţia fiind puternic exotermă (degajare de căldură)!! În general reacţiile puternic exoterme să se facă cu multă atenţie!

≡ să nu se toarne restul de substanţă nefolosită înapoi în borcanul sau în sticla de reactiv din care s-a luat;

≡ să nu se arunce la canal acizi concentraţi, substanţe periculoase sau substanţe care reacţionează cu apa; dacă totuşi s-a întâmplat: să se dea drumul la apă multă!!!

≡ să se folosească substanţele în cantităţi mici, să nu se amestece la întâmplare, să nu se guste!

≡ să nu se arunce în chiuvetă sticle sparte, hârtie!! ≡ lucrările cu substanţe toxice, acizi tari volatili, cu amoniac, cu substanţe care au

miros neplăcut, trebuie efectuate numai sub un bun tiraj, sub nişe de laborator!! Mirosirea substanţelor toxice se face cu grijă, prin ţinerea vasului la distanţă şi apropierea prin mişcarea mâini a vaporilor care se degajă. Aceste substanţe trebuie manipulate cu multe precauţii!!

≡ astăzi marea majoritate a laboratoarelor chimice folosesc încălzirea cu gaze naturale, aragaz, combustibili lichizi gazeificaţi. Pentru a evita accidentele trebuie consultate instrucţiunile de manipulare!!

≡ pentru a aprinde flacăra de gaz, se aprinde întâi chibritul ţinându-l în dreptul orificiului de ieşire a gazului şi se deschide apoi treptat robinetul de gaz. La sfârşitul lucrării trebuie închis becul de gaz!!

≡ încălzirea substanţelor trebuie realizată în vase rezistente (sticlă specială, porţelan); încălzirea directă la flacără se face treptat, agitând vasul pentru a nu provoca supraîncălziri; la încălzirea unui lichid într-o eprubetă, gura eprubetei nu trebuie să fie îndreptată spre cel care o ţine sau spre persoanele din jur, deoarece pot avea loc împroşcări de lichid!

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

4

≡ lichidele inflamabile trebuie încălzite cu grijă. Lichidele nemiscibile cu apa şi inflamabile ne se vor arunca la canal. Solvenţii organici se vor colecta pentru recuperare! Pentru evitarea accidentelor în laborator este necesară păstrarea ordinei şi a

disciplinei la locul de muncă. Lucrând neatent, superficial, studentul se poate accidenta cu uşurinţă. Masa de lucru trebuie ţinută în ordine!

Manipulările de substanţe şi operaţiile de laborator să fie făcute corect, cu atenţie şi folosind un halat de protecţie!!!

VASE ŞI USTENSILE FOLOSITE ÎN LABORATOR

În laboratoarele de chimie se utilizează vase şi ustensile rezistente la acţiunea agenţilor chimici şi la variaţiile mari de temperatură. Sticla ocupă primul loc în şirul materialelor din care sunt confecţionate majoritatea vaselor de laborator. Dintre vasele confecţionate din sticlă, întrebuinţate în laboratoare, menţionăm:

≡ paharele de laborator (pahare Berzelius) şi flacoanele conice (flacoane sau baloane Erlenmayer);

≡ baloanele: cu fund rotund sau plat, cu tub lateral (baloane Wurtz); baloanele cotate, etc.;

≡ cilindrii gradaţi, pipetele, biuretele; ≡ piseta, pîlniile; ≡ fiola de cântărire, creuzetul filtrant; ≡ exicatorul, cristalizoarele; ≡ sticla de ceas, linguri, spatule de laborator, baghete, etc. ≡ sticlele de reactivi: borcane pentru reactivi solizi; sticle cu dop şlefuit; sticle

picurătoare cu dopuri, pipete din sticlă pentru reactivi lichizi, etc. În afară de sticlă, pentru confecţionarea vaselor de laborator se mai utilizează porţelanul. Sunt folosite în acest scop tipurile de porţelan care prezintă porozitate mică, rezistente la acţiuni mecanice şi la variaţiile de temperatură. Din porţelan se confecţionează creuzete, capsule, mojare, pâlnii, etc. În laboratoarele de chimie întâlnim şi ustensile metalice. Des folosite sunt: cleştele metalic, lingura de laborator, stativele, clemele, mufele, inelele metalice, băile de apă, băi de nisip şi de ulei, etc. La efectuarea multor experienţe este nevoie de căldură. Pentru încălzire se folosesc aparate electrice sau becuri de gaz. Cele mai utilizate becuri de gaz sunt becurile Teclu şi Bunsen. Datorită admisiei circulare a aerului în becul Teclu, aceasta se face mai uniform decât prin orificiile becului Bunsen. Debitul de gaz determină mărimea flăcării, iar cel de aer natura flăcării: oxidantă (albastră, ardere completă) sau reducătoare (galbenă, ardere incompletă). Prin reglarea becului: a admisiei aerului şi gazului se poate obţine o flacără cu caracter dorit. Pentru a evita spargerea vaselor de sticlă, acestea nu se încălzesc direct la flacără, ci pe o sită de azbest. Vasele se aşează fie pe trepiede, fie pe inele montate pe stative. Vasele din sticlă se spală de obicei, cu apă şi săpun, detergent, folosindu-se periile. Pentru o curăţire mai bună se foloseşte spălarea cu alcool, eter, acizi concentraţi, soluţii alcaline, amestec cromic (soluţie saturată de K2Cr2O7 în H2SO4 conc.). După spălarea vaselor cu reactivi, acestea se spală cu multă apă, apoi se clătesc cu apă distilată şi se usucă. Pentru uscarea vaselor se folosesc ori stative speciale, ori trecerea unui curent de aer rece sau cald, după clătirea prealabilă a vasului de mai multe ori cu apă distilată, cu alcool şi apoi cu eter sau acetonă. Uscarea vaselor negradate se poate face şi în etuve. Buna organizare a muncii într-un laborator de chimie este strâns legată de dotarea acestuia cu materiale şi ustensile de laborator precum şi de cunoaşterea modului de manipulare a acestora.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

5

Într-un laborator se efectuează operaţii simple utilizând doar eprubete şi pahare dar şi operaţii mai complexe. La confecţionarea ustensilelor de laborator pe lângă sticlă se utilizează şi materiale ceramice cum ar fi: porţelanul, faianţa şi şamota. Pe lângă ustensilele confecţionate din sticlă sau material ceramic, se mai utilizează un număr foarte mare de ustensile din alte materiale ca: lemn, metal etc. Din lemn se utilizează mai frecvent următoarele:

≡ stative pentru eprubete; ≡ stative pentru pipete; ≡ stative de filtrare ; ≡ stative pentru uscat vasele; ≡ cleşte pentru eprubete etc.

Pentru montarea unor aparate sau pentru susţinerea unor ustensile din sticlă este necesar să se utilizeze o serie de obiecte metalice din care se menţionează: stative de metal, trepiede de metal, mufe, cleme, creuzete etc. Înainte şi după utilizare vasele de laborator este necesar să fie spălate. Operaţia de spălare nu este întotdeauna atât de simplă, deoarece substanţele utilizate, în reacţii pot să depună cruste pe pereţii vaselor de sticlă care nu se îndepărtează uşor prin simplă spălare cu apă.

Spălarea vaselor şi a aparatelor de laborator este bine să se facă imediat după utilizare pentru că, îndepărtarea precipitatelor şi a crustelor rezultate se face mult mai uşor. Spălarea cu apă se face utilizând perii de forme şi dimensiuni adecvate vaselor respective, până la îndepărtarea completă a crustei sau precipitatului. În unele cazuri se utilizează şi detergenţi sau carbonat de sodiu. La spălarea cu apă se va folosi multă apă.

OPERAŢII GENERALE DE LABORATOR

Mărunţirea

Prin mărunţire înţelegem operaţia de modificare a dimensiunilor particulelor de substanţă solidă. Gradul de mărunţire este impus de scopul în care se utilizează substanţa respectivă. Operaţia de mărunţire se efectuează în mod diferit şi aceasta în funcţie de natura materialului, structura lui şi de alţi factori. În laborator mărunţirea se efectueză în mori cu bile şi în mojare cu pistil. Mojararea este operaţia de mărunţire fină, executată manual şi numai pentru cantităţi mici. Mojarul este confecţionat din porţelan, sticlă, agat sau fontă cu pereţi foarte groşi. Pentru mărunţire se foloseşte un pistil din acelaşi material ca mojarul . Materialul de mărunţit se introduce în mojar până la maximum 1/3 din înălţimea mojarului apoi cu ajutorul pistilului se presează materialul. Pulberea aglomerată pe pereţii mojarului sau pe pistil se curăţă cu ajutorul unei spatule. La mărunţirea prin mojarare trebuie să se ţină cont de următoarele:

≡ sfărâmarea bulgărilor nu se face prin lovire; ≡ mojararea substanţelor explozibile (clorat de potasiu, permanganat de potasiu etc.),

se face în cantităţi foarte mici şi utilizând pistil din material plastic. Sortarea este operaţia de separare a amestecului în fracţiuni granulometrice. În laborator această sortare se face prin cernere pe site cu ochiuri de diferite dimensiuni. În mod convenţional dacă dimensiunile ochiurilor sitelor sunt mai mari de 1 mm sunt denumite ciururi, iar dacă sunt sub 1 mm sunt denumite site. În laborator se utilizează seturi de site cu dimensiunea ochiurilor într-o gamă foarte largă, pentru analize granulometrice. Acestea constau în cernerea unei cantităţi de material pe un set de site, ordinea sitelor putând fi de la mic la mare sau invers. Fracţiunile

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

6

granulometrice se cântăresc şi se stabileşte procentul din fiecare sort în amestecul de analizat. Cernerea se poate face manual sau cu un dispozitiv mecanic care execută o mişcare de dute-vino.

Dizolvarea şi amestecarea Dizolvarea este un proces fizico-chimic care are loc între moleculele unei substanţe solide, lichide sau gazoase. În procesul de dizolvare nu trebuie să se producă reacţii chimice propriu-zise. Procesul de dizolvare înseamnă de fapt răspândirea moleculelor substanţei dizolvate în dizolvant, deci se presupune existenţa unui component care se dizolvă şi un component în care se dizolvă − dizolvant sau solvent. Sunt situaţii când dizolvarea este însoţită de degajare de căldură cum este cazul dizolvării acidului sulfuric în apă, când se eliberează o cantitate de căldură şi soluţia se încălzeşte. Dizolvarea substanţelor constituie una dintre operaţiile principale în laboratoarele de chimie şi în analiza chimică în special. Pentru aceasta se poate utiliza un număr mare de dizolvanţi, apa fiind solventul cu cea mai mare răspândire. Capacitatea substanţelor de a se dizolva în alte substanţe se numeşte solubilitate şi este o caracteristică de bază a fiecărei substanţe. Solubilitatea substanţelor este influenţată de mai mulţi factori între care: puritatea substanţei are o mare influenţă. Amestecarea este o operaţie ce are loc între două sau mai multe substanţe sub formă solidă, lichidă sau gazoasă. În tehnică amestecarea dintre două sau mai multe fluide, precum şi între lichide şi solide se numeşte agitare. În laborator se foloseşte termenul de amestecare când asupra conţinutului de substanţe, ce se găsesc într-un vas, se execută un lucru mecanic. Amestecarea se realizează în mod diferit, în funcţie de natura substanţelor participante astfel:

≡ amestecarea substanţelor solide sau păstoase se realizează manual; ≡ amestecarea unui gaz, ce reacţionează chimic cu un lichid, se realizează prin

barbotarea gazului în lichid; ≡ amestecarea a două sau mai multe lichide se realizează cu ajutorul unor baghete de

sticlă, cu forme diferite. Precipitarea, decantarea şi filtrarea Precipitarea este operaţia de transformare a unui component solubil într-o

combinaţie insolubilă, care se separă de lichidul în care s-a obţinut. Precipitarea este un fenomen complex cauzat de reacţii chimice între diferite substanţe aflate în stare lichidă. În lucrările de laborator şi de chimie analitică se urmăreşte ca precipitarea să fie cantitativă. Pentru micşorarea solubilităţii unui precipitat se adaugă un mic exces din reactivul de precipitare. În practică se consideră că precipitarea este cantitativă când cantitatea de precipitat ce rămâne în soluţie este sub 0,0001 g. Particulele de precipitat reţin pe suprafaţa lor o cantitate de soluţie şi aceasta este cu atât mai mare cu cât dimensiunile particulelor sunt mai mici. Pentru îndepărtarea sărurilor reţinute de precipitat este necesară spălarea acestora. Spălarea se face cu soluţii care conţin fie un ion comun cu precipitatul, fie soluţii ale unui electrolit ce poate fi îndepărtat prin operaţii ulterioare. Pentru o spălare eficientă este necesar ca aceasta să se execute de mai multe ori cu cantităţi mici de lichide. Întreruperea spălării se va face numai după o verificare printr-o reacţie sensibilă la prezenţa substanţei precipitate.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

7

Filtrarea este operaţia de separare a fazei solide de faza lichidă sau gazoasă. Din acest punct de vedere operaţia se distinge şi poată denumiri diferite: filtrarea lichidelor, filtrarea gazelor etc. Ceea ce se urmăreşte prin filtrare este ca, gradul de separare a celor două faze să fie cât mai mare. Filtrarea se realizează folosind diferite materiale şi ustensile. Între acestea se amintesc:

≡ hârtie de filtru de diferite porozităţi (dimensiuni ale porilor). Ea poate să fie de două calităţi: calitativă sau cantitativă. Din punct de vedere al porozităţii, hârtia de filtru este marcată diferit, astfel: cu bandă neagră când are porozitate mare, cu bandă albă când dimensiunile sunt medii şi cu bandă albastră cu dimensiuni foarte mici;

≡ plăci din sticlă poroasă ce se găsesc montate în diferite dispozitive de filtrare. Dimensiunile între 5-100 microni;

≡ plăci din porţelan sau argilă cu dimensiunile porilor de 0,5-0,2 microni. Filtrarea se poate face în două moduri:

≡ la presiune normală, când filtrarea se realizează datorită presiunii hidrostatice proprii a lichidului care trece prin filtru;

≡ în vid, când în vasul de prindere se realizează o presiune mai scăzută decât cea normală. Pentru filtrare se folosesc pâlnii din sticlă sau porţelan în care se aşează hârtia de

filtru. Modul în care se aşează hârtia de filtru poate să fie diferit. În general se folosesc rondele de hârtie de diametre potrivite pentru pâlniile respective şi acestea prin împăturire, filtrul poate să fie neted. Filtrarea se începe de fapt printr-o decantare, când se toarnă lichidul limpede, apoi se adaugă o parte din soluţia de spălare şi apropiind bagheta de sticlă de ciocul paharului, lichidul de filtrat se toarnă încet, pe hârtia de filtru de-a lungul baghetei. La turnarea lichidului se va avea în vedere ca nivelul lui din pâlnie să fie sub 10 mm de la marginea superioară a hârtiei. O bună filtrare trebuie să asigure:

≡ absenţa totală a fazei solide în filtrat; ≡ umiditate cât mai scăzută a precipitatului; ≡ consum cât mai redus de apă de spălare.

Decantarea este separarea particulelor solide dintr-o suspensie, prin depunerea acestora şi apoi scurgerea lichidului de deasupra. Decantarea se mai poate aplica şi la separarea a două substanţe solide care însă au greutăţi specifice diferite. În acest caz este important să se utilizeze un lichid care menţine în suspensie unul dintre cele două componente solide.

Uscarea şi calcinarea În urma spălării, precipitatele conţin apă sau soluţie de spălat şi acest lucru impune operaţiile de uscare şi calcinare.

Uscarea precipitatelor se poate face la temperatură obişnuită de 20-25 0C sau la temperatură de 100-150 0C. Primul procedeu se poate aplica în cazul precipitatelor cristaline şi care nu conţin apă de cristalizare. Uscarea, în acest caz, se face într-un creuzet uscat după ce precipitatele au fost spălate cu o substanţă lichidă care extrage apa, exemplul alcoolul. Cel de-al doilea procedeu se aplică unor substanţe complexe dar se poate aplica în majoritatea cazurilor pentru a grăbi procesul de uscare. Pentru uscarea la 100-150 0C se utilizează etuvele. Calcinarea este o operaţie care conduce la compuşi bine definiţi, obţinuţi prin precipitare. Prin calcinare se obţine îndepărtarea apei de cristalizare şi de constituţie precum şi îndepărtarea compuşilor volatili care eventual au rămas în precipitat din apele de spălare. Calcinarea se realizează în creuzete. Creuzetul care conţine precipitatul poate fi calcinat la un bec de gaz sau într-un cuptor cu rezistenţă electrică, cu încălzire indirectă.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

8

În cazul calcinării la bec de gaz se ulizează un inel metalic fixat de un stativ şi pe acesta se aşează un triunghi de porţelan, iar sub inel se aşează becul de gaz. Se începe încălzirea uşoară a creuzetului şi apoi se ridică temperatura până la cea necesară calcinării.

Distilarea Distilarea este operaţia care constă în separarea a două lichide, a două substanţe care au puncte de fierbere diferite sau mai bine zis volatilităţi diferite. Lichidele pure, în condiţii de presiune normală, fierb întotdeauna la aceeaşi temperatură şi aceasta rămâne neschimbată în tot timpul fierberii. La amestecurile lichide temperatura de fierbere se modifică şi aceasta pentru faptul că, compoziţia, atât a lichidului, cât şi a vaporilor se schimbă în timp datorită volatilităţilor diferite. După gradul de solubilitate al componentelor lichide, amestecurile de lichide se împart în:

≡ lichide nemiscibile, care formează amestecuri azeotrope şi separarea lor se poate face cu vapori de apă;

≡ lichide parţial miscibile, care formează două faze; ≡ lichide miscibile, care se amestecă în orice proporţie.

Procesul de distilare cel mai simplu îl reprezintă fierberea lichidului şi îndepărtarea continuă a vaporilor printr-o serpentină în care, prin răcire sunt condensaţi. Dacă separarea componentelor unui amestec de mai multe lichide se realizează printr-o singură evaporare şi condensare, avem distilare simplă.

Aparatura constă dintr-un balon Wurtz cu un termometru, un refrigerent, vas de colectare a distilatului şi un bec de pentru încălzirea gazului.

Cîntărirea Determinarea greutăţii unui corp sau a unei substanţe se face prin comparare cu

greutăţi etalon. Operaţia denumită cântărire se efectuează cu ajutorul balanţelor. În laboratoarele de chimie se utilizează obişnuit balanţele tehnice şi analitice. Oricum

ar fi construite, o balanţă trebuie să fie stabilă, justă şi sensibilă, proprietăţi cunoscute din fizică.

La balanţa tehnică se execută cântăriri cu precizie de ordinul centigramelor. O astfel de balanţă este compusă dintr-o pârghie cu braţe egale montate pe un picior central. La extremităţile pârghiei sunt talerele balanţei. De pârghie este fixat rigid un ac indicator care arată devierile balanţei la cântărire.

Pentru a determina greutatea unui obiect, după verificarea echilibrului balanţei, obiectul respectiv se aşează pe platanul stâng şi pe cel drept se adaugă – cu ajutorul pensetei – greutăţile în ordine descrescătoare până la stabilirea echilibrului. Greutatea corpului, substanţei, este dată de suma greutăţilor de pe platan. Pentru balanţa tehnică obişnuită se întrebuinţează o cutie de greutăţi cu multiplii şi submultiplii gramului.

Balanţa analitică permite să se efectueze cântăriri cu precizie de ordinul zecimilor de miligram. Este cel mai important instrument pentru analiza chimică cantitativă.

Substanţele solide nevolatile, stabile se cântăresc pe sticla de ceas, cele volatile, higroscopice în tubuşoare cu dop rodat sau în fiole de cântărire. Lichidele se cântăresc în fiole, baloane, flacoane conice. Pentru cântărirea substanţelor pot fi utilizate şi creuzete, capsule, pahare de laborator, având în vedere însă ca dimensiunile acestor vase să nu fie prea mari.

Măsurarea volumelor Alături de cântărire, măsurarea volumelor este o altă operaţie importantă la orice

lucrare de laborator chimic. Vasele de măsurat volume se pot împărţi în două categorii: 1. Vase gradate, al căror semn indică volumul pe care-l măsoară; 2. Vase gradate pentru golire, al căror semn indică până unde se va umple vasul, ca

apoi la golire să măsoare volumul indicat de gradaţia corespunzătoare.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

9

Cilindrii gradaţi sunt vase pentru umplere, cele mai puţin precise şi de aceea se folosesc numai pentru măsurători aproximative (de ex. prepararea unor soluţii cu concentraţii aproximative). Baloanele cotate se folosesc pentru pregătirea soluţiilor de concentraţii exacte, plecând de la substanţe stabile, etalon. Pipetele sunt vase pentru golire şi sunt de două categorii şi anume: a) pipete fără gradaţii intermediare cu care se poate măsura volumul înscris; b) pipete cu gradaţii intermediare, care pot măsura volume mai mici decât acela înscris şi sunt gradate în mililitrii şi în fracţiuni de mililitru. Pentru a măsura cu pipeta un anumit volum, se introduce vârful pipetei în lichid şi se aspiră până când lichidul întrece gradaţia corespunzătoare. Se astupă repede cu degetul arătător umezit în prealabil şi apoi se lasă să se scurgă lichidul până când marginea inferioară a meniscului este tangentă la semn. Se aduce apoi pipeta cu vârful atingând peretele interior al vasului în care urmează să se introducă lichidul măsurat şi se lasă să se scurgă liber (fără a sufla lichidul care rămâne final în pipetă). Când nu se lucrează pipetele se păstrează în stative cu vârful în jos. Biuretele sunt tot vase pentru golire alcătuite dintr-un tub gradat şi care la partea inferioară au un dispozitiv (clemă, robinet) cu ajutorul căruia se poate închide sau la scurgerea lichidului. Titrarea este operaţia de măsurare a volumelor de soluţii de reactivi cu ajutorul biuretei, des întâlnită în orice laborator chimic la determinările cantitative volumetrice. Biuretele sunt fixate vertical în stative. Pentru umplerea biuretelor se toarnă soluţiile de lucru cu ajutorul unei pâlnii. După umplere, pâlnia se scoate pentru a se preîntîmpina scurgerea unor picături de soluţie, ceea ce ar aduce erori la determinarea volumelor folosite. După umplere până peste semn, prin deschiderea robinetului sau apăsarea clemei, se scurge lichidul până când meniscul inferior va fi tangent la gradaţia zero (pentru cele incolore), iar pentru cele colorate până când meniscul superior va fi tangent la gradaţia zero. După ce s-a lucrat cu o biuretă, conţinutul ei se va goli şi biureta se va spăla final cu apă distilată. Uscarea biuretelor nu este necesară dacă se vor clăti de 3-4 ori cu soluţia cu care urmează a se umple.

BALOANE COTATE CILINDRII GRADAȚI CILINDRII CU DOP

BIURETE DREPTE BIURETE ATUTOMATE BIURETA SCHILLING

PICNOMETRE PIPETE GRADATE PIPETE VOLUMETRICE

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

10

STAND PENTRU PIPETE PAHARE BERZELIUS REFRIGERENȚI

FLACOANE ERLENMAYER BALOANE CU ȘLIF

PÂLNII ANALITICE PÂLNII DE SEPARARE CILINDRII

EXICATOR FĂRĂ VID EXICATOR CU VID

FIOLE DE CÂNTĂRIRE STICLE DE CEAS

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

11

PÂLNII BUCHNER CREUZETE FILTRANTE VASE DE FILTRARE CU VID

STICLUȚE PICURĂTOARE STICLE CU CAPAC FILETAT FLACOANE DE STICLĂ CU BRAȚ

EPRUBETE DE STICLĂ STATIVE PENTRU EPRUBETE PIPETE PASTEUR

PLĂCI DIN STICLĂ CREUZET DE PORȚELAN CAPSULE DE PORȚELAN

MOJAR CU PISTIL DE PORȚELAN TERMOMETRU ELECTRONIC TERMOMETRE

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

12

STAND BAZĂ+TIJĂ TREPIED CRONOMETRE/CEASURI

CLEȘTI DE LABORATOR CLEMĂ CU 4 DEGETE SPATULE

BĂI ȘI BALANȚE ANALITICE

CENTRIFUGE

ETUVE

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

13

pH-METRE

SURSE DE ÎNCĂLZIRE

VAS PENTRU APĂ DISTILATĂ VAS PENTRU REACTIVI

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

14

Lucrare de laborator Nr.1 PREPARAREA SOLUȚIILOR Numele studentului/Grupa:

Data efectuării:

Nota primită: Semnătura cadrului didactic:

1. CONSIDERAŢII TEORETICE 1.1. Definiţie Soluţia este un amestec omogen de două sau mai multe componente. Părţile componente ale unei soluţii sunt: - solventul (dizolvantul) = componenta care dizolvă şi care se găseşte în cantitate

mai mare; - solventul (dizolvatul, solutul) = componenta care se dizolva şi care se găseşte în

cantitate mai mică. 1.2. EXPRIMAREA CONCENTRAŢIEI SOLUŢIILOR Concentraţia unei soluţii exprimă raportul dintre substanţa dizolvată şi soluţie sau

solvent. Există numeroase moduri de exprimare a concentraţiei soluţiilor, în funcţie de unităţile de măsură în care se exprimă cele două componente (dizolvatul şi soluţia sau solventul)

1.2.1. Concentraţia procentuală 1.2.1.1. Concentraţia procentuală de masă: reprezintă cantitatea de substanţă

dizolvată, exprimată în grame din 100 grame de soluţie.

100% ⋅=S

dm m

mc (1)

mS = md + mSolv. (2) Unde: c%m – concentraţia procentuală de masă [%] md – masa solutului[g]; mS – masa soluţiei [g]; mSolv. – masa solventului. 1.2.1.2. Concentraţia procentuală de volum: exprimă numărul de litri de dizolvat din

100 l de soluţie.

100% ⋅=S

dV V

Vc (3)

VS = Vd + VSolv Unde: c%V – concentraţia procentuală în procente de volum; Vd – volumul solvatului [l]; VS – volumul soluţiei [l]; VSolv – volumul solventului [l]. Acest mod de exprimare a concentraţiei se aplică atunci când componentele soluţiei

sunt gaze. 1.2.1.3. Concentraţia procentuală volumetrică: reprezintă grame de solut la 100 l

soluţie. 1.2.2. Concentraţia molară (molaritatea) Reprezintă numărul de moli de substanţă dizolvată într-un litru de soluţie. Deci: 1l soluţie....................Md………………..1 M

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

15

VSl soluţie…………..md………………….m

Sd

d

VMmm⋅

= [mol/l] (4)

unde: m – concentraţia molară [mol/l]; Md – masa molară a solvatului [g]; 1.2.3. Concentraţia normală (normalitatea) Reprezintă numărul de echivalenţi-gram de solut dintr-un litru soluţie. Deci: 1l soluţie……………Ed g…………………1N VS soluţie…………...md g…………………n

Sd

d

VEmn⋅

= [val/l] (5)

unde: n – concentraţia normală, [val/l]; Ed – echivalentul gram al solutului, [g]; VS – volumul soluţiei [l]. 1.2.4. Concentraţia molală (molalitatea) Este definită ca fiind moli de solut la 1000 grame de solvent md ∕ Md…………………….mSolv g solvent a………………………….1000 g solvent

Solvd

d

mMma

⋅⋅

=1000

[moli/1000 g solvent]

(6) unde : a - concentraţia molală, [moli/1000 g solvent]; Md – masa molară a solutului,[g]; md – masa solutului,[g]. 1.2.5. Fracţia molară În cazul unei soluţii compusă din na moli de substanţă a, nb moli din substanţa b, nc

moli din substanţa c etc., se defineşte fracţia molară a substanţei a:

...+++

=cba

aa nnn

nX (7)

Suma fracţiilor molare ale tuturor componentelor soluţiilor este egală cu unitatea: Xa + Xb + XC + … = 1 1.2.6.Titrul soluţiei Reprezintă cantitatea de substanţă dizolvată, exprimată în grame, într-un milimetru de soluţie:

S

d

VmT = [g/ml] (8)

unde: T - titrul soluţiei, [g/ml]; md - masa de substanţă,[g]; VS – volumul soluţiei,[ml].

1.3. MODIFICAREA CONCENTRAŢIEI SOLUŢIILOR

Se realizează prin: - adăugare de apă (rezultă o scădere a concentraţiei soluţiei); - adăugare de soluţii de aceeaşi natură dar de concentraţii diferite (se poate obţine

atât scăderea cât şi creşterea concentraţiei soluţiei). Calculele referitoare la soluţiile implicate în amestecul respectiv au la bază regula

amestecului, care este un sistem de două ecuaţii:

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

16

m1c1 + m2c2 +…+mncn = mfcf (9) m1 + m2 +…+ mn = mf (10) unde:

mi - cantităţile de soluţii care se amestecă. [g]; ci - concentraţiile procentuale de masă ale soluţiilor care se amestecă, [%]; i = 1,2,3, … ,n cf - concentraţia procentuală de masă a soluţiei finale, [%]; mf – masa soluţiei finale obţinute [g]. Ecuaţia (9) reprezintă bilanţul dizolvantului din soluţie iar ecuaţia (10) reprezintă

bilanţul soluţiei. Concentraţile ci şi cf se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură. La fel şi cantităţile de

soluţii mf şi mi se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură. Corelarea dintre modul de exprimare a concentraţiei şi unităţile de măsură ale cantităţilor de soluţii care se amestecă este redată în tabelul următor:

ci,cf mi,mf

c%m Unităţi de masă m Unităţi de volum n Unităţi de volum

Dacă modificarea concentraţiei unei soluţii se face cu apă distilată. Din ecuaţia (9) se

anulează termenul corespunzător apei, deoarece concentraţia ei este 0. 2. PARTEA EXPERIMENTALĂ 2.1. Prepararea soluţiei de NaCl din NaCl solid 2.1.1. Aparatură şi reactivi - balanţă farmaceutică; - densimetru; - cilindrii gradaţi; - flacoane Erlenmayer; - baloane cotate; - spatulă metalică; - sticlă de ceas; - apă distilată; - NaCl. 2.1.2. Modul de lucru Se vor prepara două soluţii NaCl: - soluţia nr. 1 – concentraţia c1%m, volum V1; - soluţia nr. 2 – concentraţia c2%m, volum V2. În vederea obţinerii unui anumit volum de soluţie de NaCl, de concentraţie

procentuală dată, se calculează masa de NaCl solidă necesară, conform relaţiei (1). Masa soluţiei care se prepară se calculează cunoscând densitatea ρ a soluţiei respective. Masa apei distilate necesară dizolvării NaCl solid se calculează cu relaţia (2) iar volumul de apă corespunzător acestei mase se obţine admiţând că ρapă= 1g∕ cm3 la 200C.

Masa de NaCl se cântăreşte la balanţa farmaceutică şi se introduce într-un balon cotat de capacitate adecvată. Volumul de apă distilată se măsoară cu un cilindru gradat şi se adaugă peste NaCl solid. Se agită soluţia până la dizolvarea completă a NaCl solid.

Concentraţia soluţiei finale se verifică prin măsurarea densităţii acesteia cu ajutorul unui densimetru şi compararea valorii obţinute cu cea din Anexa 1, corespunzător concentraţiei care s-a impus a fi preparată.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

17

2.2. Modificarea concentraţiei soluţiei a) Prin amestecarea a două soluţii de concentraţii cunoscute: Se vor utiliza cele două soluţii obţinute anterior (c1>c2) pentru a prepara un anumit

volum Vf de soluţie de NaCl de concentraţie procentuală dată cf. Se utilizează regula amestecului (relaţiile 9 şi 10) pentru calculul maselor necesare

din soluţiile 1 şi 2. Cunoscând densităţile celor două soluţii, se determină volumele necesare pentru amestecare din cele două soluţii. Se măsoară volumele cu câte un cilindru gradat, se introduc într-un flacon Erlenmayer agitându-se bine pentru omogenizare.

Se verifică concentraţia soluţiei finale de NaCl (cf) prin măsurarea densităţii ei cu un densimetru şi compararea valorii măsurate cu cea găsită în Anexa 1, corespunzător concentraţiei finale preparate.

b) Prin diluare cu apă distilată Se foloseşte una din soluţiile preparate anterior. Utilizând regula amestecului, se va

calcula masa soluţiei de NaCl, respectiv masa apei distilate necesare diluării. Apoi se va proceda ca la punctul a).

Se calculează volumul de apă distilată necesară diluării; cunoscând densitatea soluţiei de NaCl care se va dilua, se va calcula volumul acesteia. Cele două volume se vor măsura cu ajutorul cilindrilor gradaţi şi se vor introduce într-un flacon Erlenmayer, unde se vor agita pentru omogenizare.

Concentraţia soluţiei finale (cf) se verifică prin măsurarea densităţii ei şi compararea valorii ei cu valoarea densităţii corespunzătoare concentraţiei finale preparate, din Anexa 1.

3. PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE Se vor completa următoarele tabele: 1.1. Prepararea soluţiei de NaCl din NaCl solid:

1.2. Modificarea concentraţiei finale: a) Prin amestecarea a două soluţii cunoscute:

Soluţia c% Densitatea

soluţiei [g/cm3]

Volumul soluţiei [cm3]

Masa soluţiei [g]

Soluţia finală

Teoretic

Experimental

b). Prin diluare cu apă distilată:

Sol

Masa NaCl [g]

Masa apă dist. [g]

Vol. apă

[cm3]

Masa sol.fin.

[g]

Vol. sol.fin. [cm3]

Densitate c%m

Teore- tică Exp. Teore-

tică Exp.

1.

2.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

18

Soluţia c%m

Densitatea soluţiei [g/cm3]

Volumul soluţiei [cm3]

Masa soluţiei [g]

Apă

1

Soluţia finală

Teoretic

Experimental

Dependenţa între concentraţia procentuală, în g∕l şi densitatea relativă la 200C a soluţiilor de NaCl C[%m] C[g/l] ρ[g/cm3] C[%m] C[g/l] ρ[g/cm3]

1,0 10,072 1,0072 8,5 90,34 1,0622 1,5 15,181 1,0108 9,0 96,00 1,0659 2,0 20,290 1,0145 9,5 101,67 1,0696 2,5 25,471 1,0181 10,0 107,33 1,0733 3,0 30,651 1,0217 11,0 119,21 1,0809 3,5 35,905 1,0254 12,0 131,09 1,0886 4,0 41,160 1,0290 13,0 142,97 1,0962 4,5 46,526 1,0328 14,0 154,85 1,1039 5,0 51,891 1,0366 15,0 166,72 1,1115 5,5 57,256 1,0403 16,0 179,42 1,1194 6,0 62,622 1,0440 17,0 192,12 1,1273 6,5 68,136 1,0476 18,0 204,82 1,1352 7,0 73,651 1,0513 19,0 217,52 1,1430 7,5 79,165 1,0549 20,0 230,22 1,1511 8,0 84,679 1,0585

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

19

Lucrare de laborator Nr.2 DETERMINAREA pH-ului CU AJUTORUL ELECTRODULUI DE

STICLĂ Numele studentului/Grupa:

Data efectuării lucrării:

Nota primită: Semnătura cadrului didactic:

1. CONSIDERAŢII TEORETICE Anumite sticle speciale, sub forma unor membrane fine care separă două solutii, au proprietatea de a prezenta între cele doua feţe ale sale o tensiune electrica (de membrană) a cărei valoare depinde de diferenţa de pH a celor două soluţii. Pe această proprietate se bazează utilizarea electrozilor de sticlă ca indicatori de pH. Figura de mai jos redă secţiunea printr-un asemenea electrod.

Fig.1. Electrod de sticlă

El constă dintr-un balonas de sticlă având proprietatea mai sus mentionată, ataşat

unei tije de sticlă obişnuită. În acest fel acţiunea ionilor H+ este restrânsă doar la membrana din sticla specială, ceea ce elimină toate variaţiile cauzate de adâncimea de imersie, cu condiţia ca balonaşul sa fie complet introdus în soluţie. În interiorul balonaşului se află soluţie diluată de HCl şi un electrod de referinţă (intern) în contact cu aceasta soluţie, de obicei un electrod de argint-clorură de argint sau un electrod de calomel. Spaţiul interior al electrodului fiind închis ermetic, soluţia de HCl va asigura o concentraţie constantă de ioni de H+ şi Cl-. Ansamblul unui electrod de sticlă poate fi reprezentat prin:

Ag / AgCl, HCl 0,1 M // Soluţia de studiat

1 2 3

Electrod de referinţă intern Membrană

Tensiunea electrică de membrană (considerând neglijabilă apariţia unei tensiuni electrice datorită difuziunii prin membrană) va avea în conformitate cu relaţtia (1)

(1)

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

20

expresia:

(2)

din care:

εM - tensiunea electrică de membrană; R - constanta universală a gazelor = 8,314 J·K-1·mol-1; F - constanta lui Faraday = 96500 C/mol; T - temperatura absoluta, în K;

- activitatea medie a cationilor H+ din soluţia de studiat;

- activitatea medie a cationilor H+ din soluţia HCl 0,1 M.

Înlocuind şi tensiunea electrică pentru electrodul de Ag/AgCl şi ţinând cont că este constant, tensiunea relativă a electrodului de sticlă (potenţial de electrod) va avea expresia:

,

unde se referă la soluţia de cercetat. Pentru 25 °C, vom avea relaţia:

(3) relaţie ce permite calcularea pH-ului soluţiei de cercetat în urma determinării experimentale a lui ε (prin asociere cu un electrod de referinţă extern). Valoarea lui ε0 depinde de natura membranei de sticlă şi a electrodului de referinţă intern folosit. Dacă electrodul de sticlă se introduce într-o soluţie identică cu cea aflată în interiorul său, iar electrodul de referinţă extern este identic cu electrodul de referinta intern, ar trebui ca tensiunea electrică măsurată să aibă valoarea zero. De obicei însă, ea prezintă o valoare diferită de zero numită potenţial de "asimetrie", a cărui valoare depinde de natura membranei de sticla, de pregătirea electrodului, fiind în general direct proporţională cu grosimea membranei de sticlă. Cauza apariţiei acestui potenţial de asimetrie se atribuie în general tensiunilor mecanice diferite la care este supusă faţa internă şi externă a membranei de sticla. Din cauza acestui potenţial de asimetrie şi a faptului că panta nu corespunde valorii teoretice, fiecare electrod de sticlă trebuie în prealabil etalonat faţă de o serie de soluţii etalon de pH. Etalonarea constă în trasarea unui grafic reprezentând potenţialul electrodului (sau tensiunea electrică de element faţă de un electrod de referină) în funcţie de pH. pH-ul unei soluţii necunoscute se determină apoi din grafic, dupa ce în prealabil s-a determinat potenţialul de electrod, respectiv tensiunea electrică de element. Dată fiind rezistenţa extrem de ridicată a membrenei de sticla (de zeci sau sute de MΩ) determinarea tensiunii electrice de element necesită folosirea unui voltmetru electronic. Electrodul de sticlă poate da indicaţii eronate în soluţii ce conţin proteine sau alte substanţe coloidale care au tendinţa de a adera la membrana de sticla. De asemenea nu poate fi folosit în soluţii de HF. Pentru determinarea pH-ului la temperaturi mai ridicate este nevoie de sticle mai speciale. În soluţii neapoase, indicaţiile pot fi eronate din cauza unei deshidratări parţiale.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

21

În pofida acestor limitari, electrodul de sticlă a înlocuit practic toate celelalte tipuri de electrozi indicator de pH. El este adaptabil unei înregistrări şi control automat. Echilibrul său se stabileşte imediat, ceea ce permite realizarea unor măsuratori rapide.

2. APARATURĂ sI REACTIVI ≡ electrod de sticlă; ≡ milivoltmetru electronic; ≡ pahare Berzelius; ≡ soluţii tampon de pH cunoscut; ≡ apă distilată; ≡ soluţie tampon de pH necunoscut.

3. MODUL DE LUCRU Practic pentru determinarea pH-ului cu electrodul de sticlă, se va proceda în felul următor:

În prealabil electrodul de sticlă se etalonează. El se introduce pe rând în paharul Berzelius 4-5 soluţii tampon de pH cunoscut

(spălând intermediar) şi asociindu-l cu un electrod de referină (de calomel) se determină tensiunea electrică de element, U (respectiv potenţialul de electrod) folosind un milivoltmetru electronic.

4. PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE Măsurătorile experimentale se trec în tabelul următor:

Soluția 1 2 3 4 5 6 x pH - 3,8 4,0 4,6 4,8 5,0 5,5 ε mV

Cu datele din tabel se construiește graficul de etalonare ε = f(pH), de forma celui de

mai jos, iar prin interpolare se determină pH-ul soluției necunoscute, după determinarea prealabilă a lui εx.

Fig.2. Graficul de etalonare ε = f(pH)

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

22

Lucrare de laborator Nr.3 DETERMINAREA CONSTANTEI DE ACIDITATE A UNUI ACID SLAB

PRIN METODA POTENȚIOMETRICĂ Numele studentului/Grupa:

Data efectuării:

Nota primită: Semnătura cadrului didactic:

1. CONSIDERAŢII TEORETICE

Dacă potenţialul unui electrod este în funcţie de activitatea (concentraţia) unei specii de ioni, atunci el poate fi folosit, drept indicator în titrarea ionului respectiv. O astfel de metodă de dozare care foloseşte drept indicator potenţialul unui electrod reversibil cu ionul de dozat, se numeşte titrare potenţiometrică (sau electrometrică).

Punctul de echivalenţă se determină de obicei din graficul reprezentând variaţia potenţialului în funcţie de volumul de reactiv adăugat sau - mai precis - din graficul reprezentând raportul Δε/ΔV ( variaţia potenţialului raportată la variaţia volumului) în funcţie de volumul de reactiv adăugat. Se poate uşor demonstra că la echivalenţă, variaţia de potenţial în funcţie de volumul de reactiv adăugat este maximă (salt de potenţial) ducând la un punct de inflexiune (fig. a), iar graficul reprezentând Δε/ΔV în funcţie de volumul de reactiv adăugat prezintă un maxim în acest punct (fig. b).

Determinarea constantei de aciditate prin metoda potenţiometrică constă în titrarea potenţiometrică a unui acid slab cu o bază tare, urmărind modificarea pH-ului în cursul titrării cu ajutorul unui electrod de sticlă.

Considerăm un acid slab HA, a cărui constantă de aciditate este dată de expresia:

Fig.1. Curba pH=f(V) Fig.2. Curba ∆pH/∆V=f(V)

În momentul în care jumătate din acid este neutralizat avem şi considerând că ne aflăm în cazul unei soluţii diluate pentru care activităţile pot fi echivalente cu concentraţiile:

Acest punct, ce corespunde la neutralizarea jumătăţii din acid, poate fi determinat din

graficul pH în funcţie de v (volumul de bază adăugată). Pentru determinarea mai precisă a

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

23

punctului de echivalenţă este mai indicat a trasa curba diferenţială ΔpH/Δv funcţie de v, când punctul corespunzător neutralizării totale este indicat de un maxim (pic), după care pH-ul corespunzător la neutralizarea jumătăţii de acid se citeşte din primul grafic pH=f(v).

2. APARATURĂ ȘI REACTIVI

≡ electrod de sticlă; ≡ electrod de calomel; ≡ milivoltmetru electronic; ≡ biuretă; ≡ agitator magnetic; ≡ acid acetic 0,1 N; ≡ soluţie NaOH 0,1 N; ≡ apă distilată.

3. MODUL DE LUCRU Practic pentru determinarea constantei de aciditate prin metoda titrării

potenţiometrice se va proceda în felul următor: În prealabil se etalonează un milivolmetru pentru citirea directă a pH-ului folosind un

electrod de sticlă; În paharul de titrare se introduce un anumit volum din soluţia de acid (10-50 ml, în

funcţie de concentraţia acidului) şi se completează cu apă până la un volum total de circa 100 ml. Se introduce electrodul de sticlă şi cel de calomel şi se citeşte pH-ul iniţial;

Titrarea se realizează sub agitare continuă, determinându-se pH-ul pentru diferite valori ale volumului de reactiv adăugat. Acestea se aleg în funcţie de valoarea ΔpH/Δv, mai mari la începutul titrării (câte 0,5 ml) apoi mai mici, pe măsura apropierii de punctul de echivalenţă (0,2 si 0,1 ml).

4. PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMETALE

Datele experimentale se trec în tabelul următor:

V pH ΔV ΔpH ΔpH/ ΔV

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

24

Se trasează pe hârtie milimetrică, graficele pH=f(v) și ΔpH/Δv=f(v). Din cel de-al doilea grafic se determină punctul de echivalenţă (volumul de echivalență), iar din primul, pH-ul corespunzător neutralizării jumătăţii din acidul iniţial.

Pentru acidul analizat se determină constanta de aciditate Kac, știind că

pKac = -logKac

Constanta de aciditate se calculează utilizând valoarea pH1/2 citită din primul grafic:

Kac = 10-pH1/2

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

25

Lucrare de laborator Nr.4 DETERMINAREA CONDUCTOMETRICĂ

A CONSTANTEI DE ACIDITATE A ACIDULUI ACETIC

Numele studentului/Grupa: Data efectuării:

Nota primită: Semnătura cadrului didactic:

1. CONSIDERAȚII TEORETICE

Dacă R este rezistența electrică a unei soluții de electrolit cu rezistivitatea ρ, având secțiunea S și distanța l între electrozii de măsură, atunci conductanța acestei soluții K poate fi exprimată:

(1) unde k este conductivitatea sau conductibilitatea specifică. K se măsoară în Ω-1 sau mho sau Siemens, k se măsoară în Ω-1cm-1 iar S/l caracterizează geometria celulei conductometrice. Prin rearanjarea termenilor, se poate scrie:

(2) unde C = S/l se numește constanta celulei și se măsoară în cm-1. Conductivitatea depinde de concentrația ionilor din unitatea de volum, mărimea sarcinii ionilor, mobilitatea ionilor, temperatură, vâscozitate, etc.

Se definește conductivitatea molară Λm ca fiind conductanța unei soluții care conține o moleculă-gram de electrolit în V cm3 de soluție. Conductanțele molare nu pot fi comparate între ele, decât în situația în care electroliții dizolvați conțin ioni de aceeași valență. În caz contrar sarcina transportată nu este aceeași. De aceea se preferă conductivitatea echivalentă Λe care este conductanța unei soluții care conține un echivalent-gram de substanță dizolvată în V cm3 de soluție.

Dacă ce este concentrația echivalentă (normală), atunci:

(3) este diluția soluției, exprimată în cm3 echiv-1. Prin urmare:

(4) ce se măsoară în echiv./dm3 și Ʌe în Ω-1cm2echiv-1.

Conductivitatea echivalentă crește odată cu crelterea diluției. La diluții foarte mari Λe atinge la un moment dat o valoare limită, numită conductivitate echivalentă la diluție infinită, notată cu Λe

0 , mărime care nu mai depinde de concentrație. Acizii slabi fac parte din categoria electroliților slabi, a căror disociere parțială în soluție

este guvernată de stabilirea unui echilibru. În soluție apoasă diluată de acid acetic se stabilește următorul echilibru:

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

26

CH3COOH + H2O = CH3COOH- + H3O

având constanta de aciditate:

Dacă cHA c este concentrația molară inițială a acidului acetic, x concentrația de acid ionizată, atunci constanta de aciditate poate fi scrisă astfel: Gradul de ionizare definit:

va avea în acest caz forma:

Înlocuind în ecuația scrisă mai sus, se obține:

Această ecuație este cunoscută sub numele de legea diluției a lui Ostwald.

Conform teoriei lui Arrhenius:

unde Λe

0 reprezintă conductivitatea echivalentă limită și Λe conductivitatea echivalentă. Atunci constanta de aciditate poate fi exprimată în termeni de conductivitate astfel:

Conductivitățile echivalente la diluție infinită pentru mulți electroliți sunt trecute în

tabele. Pentru acidul acetic la 25 0C, Λe0 = 390 S·cm2·echiv-1. Conductivitățile echivalente la

diferite concentrații cHac se determină pe baza conductanței măsurată experimental.

Scopul lucrării este de a determina constanta de aciditate a acidului acetic prin metoda conductometrică.

2. APARATURĂ ȘI REACTIVI

≡ conductometru prevăzut cu celulă conductometrică tip clopot. Conductometrul permite măsurarea directă a conductivității dacă se reglează aparatul astfel încât să țină cont de constanta celulei conductometrice, conform relației (2);

≡ vas de măsură (pahar Berzelius); ≡ balanță analitică, baloane cotate; ≡ apă distilată; ≡ soluție etalon de KCl, de concentrație 0,1 echiv./ℓ; ≡ soluții de acid acetic.

3. MOD DE LUCRU Se calibrează în prealabil conductometrul și celula conductometrică folosită. Pentru

aceasta se introduce într-un pahar Berzelius o soluție de KCl de concentrație cunoscută (c = 0,1 echiv./ℓ) a cărei conductivitate este cunoscută.

Se alimentează conductometrul la tensiunea necesară și se așteaptă aproximativ 5 minute.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

27

Se introduce celula conductometrică în soluția de KCl și se comută conductometrul pe măsurarea conductivității. Din butonul de reglare a constantei celulei se rotește până când instrumentul de măsură indică valoarea conductivității corespunzătoare soluției etalon de KCl, citită din anexa 6.

Se deconectează butonul de măsură, se golește soluția de KCl și se spală bine paharul Berzelius și celula conductometrică cu apă distilată.

Se măsoară conductivitatea apei distilate kapă pentru că această valoare se va scădea din valorile conductivităților tuturor soluțiilor apoase de acid acetic măsurate.

Pentru aceasta se spală celula conductometrică cu apă distilată până când conductivitatea măsurată rămâne constantă. Se notează această valoare (exprimată în S·cm-1) în tabelul 1.

Se prepară si se aduc la 25 0C șase soluții de acid acetic în apă, cu concentrațiile normale 1/10, 1/20, 1/40, 1/80, 1/160 și 1/320 echiv.g/ℓ. Se măsoară conductivitățile acestora, ksoluție și rezultatele măsurătorilor se trec în tabelul 1.

4. PREZENTAREA REZULTATELOR Rezultatele măsurătorilor se vor prezenta într-un tabel de forma tabelului 1:

Pentru fiecare soluție în parte se determină conductivitatea k = ksoluție-kapă și se trece în

tabelul 1. Cunoscând concentrația și conductivitatea se calculează pentru fiecare soluție în parte

conductivitatea echivalentă. Se calculează constanta de aciditate Ka pentru fiecare soluție știind că pentru acid

acetic, la temperatura de 25 0C, conductivitatea echivalentă la diluție infinită este Λe0 = 390 S·

cm2· echiv-1. Valoarea constantei de aciditate măsurată, pentru acidul acetic este media celor șase valori, Ka mediu.

Se compară valoarea constante de aciditate determinată experimental cu valoarea constantei de aciditate prezentată în tabelul de mai jos:

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

28

Lucrare de laborator Nr.5 DETERMINAREA VITEZEI DE REACȚIE

Numele studentului/Grupa: Data efectuării:

Nota primită: Semnătura cadrului didactic:

1. CONSIDERAȚII TEORETICE

Considerăm o reacție chimică simplă scrisă sub forma generală:

A → produși de reacție

Se definește ca viteză de reacție, variația concentrației subtsanței A în unitatea de timp:

𝑣 = −𝑑[𝐴]𝑑𝑑

Semnul minus apare, deoarece în timpul reacției, concentrația substanței A scade. După cum se știe, două molecule pot reacționa doar în urma unei ciocniri. Într-un

sistem format din doi componenți, A și B, numărul de ciocniri între moleculele lor, depinde de concentrația componenților A și B. Probabilitatea ciocnirilor, adică viteza reacției chimice, depinde de produsul concentrațiilor substanțelor A și B.

Pentru reacția:

A + B → produși expresia vitezei va fi deci:

𝑣 = 𝑘 ∙ [𝐴]𝛼 ∙ [𝐵]𝛽 unde k este constanta de viteză, [A] și [B] reprezintă concentrațiile componențiilor A și B, iar 𝛼 și 𝛽 sunt indicii ce reprezintă ordinele parțiale de reacție. Suma lor se numește ordin total de reacție. Viteza reacțiilor chimice depinde foarte mult de temperatură. De obicei, când temperatura crește cu 100C, viteza crește de 2 ÷ 3 ori. Scopul lucrării este de a analiza dependența vitezei de reacție a unei reacții chimice de concentrațiile reactanților și de temperatură.

2. APARATURĂ ȘI REACTIVI ≡ Stativ de eprubete; ≡ Biurete sau pipete gradate (3 bucăți); ≡ Pâlnii (3 bucăți); ≡ Cronometru; ≡ Încălzitor electric; ≡ Pahar Berzelius (600 ÷ 800 ml); ≡ Termometru; ≡ Soluție de tiosulfat de sodiu (75g/L); ≡ Soluție de acid sulfuric (75g/L).

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

29

3. MODUL DE LUCRU 3.1. Influența concentrației asupra vitezei de reacție În 5 eprubete, numerotate de la 1 – 5) se introduce soluția de tiosulfat de sodiu și apă

distilată conform tabelului 1. Volumul total în fiecare eprubetă trebuie să fie 5 ml. În alte 5 eprubete se introduc câte

5 ml de acid sulfuric. Se notează temperatura camerei. Simultan cu pornirea cronometrului se toarnă lichidul din eprubeta de acid sulfuric în

eprubeta nr. 1. Se omogenizează și se cronometrează timpul de apariție a tulburelii (formarea sulfului). Reacția chimică este următoarea:

𝑁𝑁2𝑆2𝑂3 + 𝐻2𝑆𝑂4 = 𝑁𝑁2𝑆𝑂4 + 𝑆𝑂2 + 𝑆 + 𝐻2𝑂

La fel se procedează și cu celelalte probe. Datele obținute se trec în tabelul 1, iar pe hârtie milimetrică se reprezintă grafic v =

f(1/t) în funcție de concentrația tiosulfatului de sodiu, ca în figura 1:

Fig.1 Curbele de variație a vitezei de reacție, funcție de concentrația Na2S2O3 sau H2SO4

Tabelul 1

Nr. eprubetă

Volumul Na2S2O3

a

Volumul H2O b

Concentrația Na2S2O3 𝑁𝑁 + 𝑏

Timpul t

Viteza relativă

𝑣 =1𝑑

Temperatura T

- ml ml - s s-1 0C 1 5 0 1.0 2 4 1 0.8 3 3 2 0.6 4 2 3 0.4 5 1 4 0.2

Pentru a studia influența concentrației de acid sulfuric, se face un nou set de determinări, conform tabelului 2. În acest caz, în 5 eprubete se iau câte 5 ml de soluție de tiosulfat de sodiu, care se adaugă la conținutul eprubetelor 1 ÷ 5. Datele obținute se trec în tabelul 2 și pe graficul anterior, dar cu altă culoare, se reprezintă viteza de reacție în funcție de concentrația H2SO4.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

30

Tabelul 2

Nr. eprubetă

Volumul Na2S2O3

a

Volumul H2O b

Concentrația Na2S2O3 𝑁𝑁 + 𝑏

Timpul t

Viteza relativă

𝑣 =1𝑑

Temperatura T

- ml ml - s s-1 0C 1 5 0 1.0 2 4 1 0.8 3 3 2 0.6 4 2 3 0.4 5 1 4 0.2 3.2.Influența temperaturii asupra viteza de reacție Se introduc câte 2 ml de tiosulfat de sodiu și 3 ml de apă distilată în 5 eprubete

numerotate de la 1 ÷ 5 și câte 5 ml de acid sulfuric în câte 5 eprubete. Se ia eprubeta nr.1 și o eprubetă cu acid sulfuric și ce introduce în paharul Berzelius în

care se găsesc circa 200 ml apă încălzită la 200C și după 10 minute, se amestecă conținutul celor două eprubete. Se cronometrează timpul de apariție al tulburelii. Cu celelalte perechi de eprubete se procedează în mod identic, făcând determinări la 300C, 400C, 500C, 600C. Datele obținute se trec în tabelul 3 și se reprezintă grafic, într-un sistem de coordonate viteză de reacție – temperatură, ca în figura 2.

Tabelul 3

Nr. eprubetă

Volumul Na2S2O3

a

Volumul H2O b

Concentrația Na2S2O3 𝑁𝑁 + 𝑏

Vol. H2SO4

c

Timpul t

Viteza relativă

𝑣 =1𝑑

Temperatura T

- ml ml - ml s s-1 0C 1 2 3 0.4 5 20 2 2 3 0.4 5 30 3 2 3 0.4 5 40 4 2 3 0.4 5 50 5 2 3 0.4 5 60

Fig.2 Curba de variație a vitezei de reacție

funcție de temperatura de reacție.

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

31

ANEXA

Simbol Nume Etimologie Număr atomic Masă atomică Grupă Perioadă

Ac Actiniu aktinos (greacă) 89 [227] 7

Ag Argint argentum (latină) 47 107.8682(2) 11 5

Al Aluminiu alumen (latină) 13 26.9815386(8) 13 3

Am Americiu America 95 [243] 7

Ar Argon argon (greacă) 18 39.948(1) 18 3

As Arsen arsenikos (greacă) 33 74.92160(2) 15 4

At Astatiniu astatos (greacă) 85 [210] 17 6

Au Aur aurum (latină) 79 196.966569(4) 11 6

B Bor borax 5 10.811(7) 13 2

Ba Bariu barys (greacă) 56 137.327(7) 2 6

Be Beriliu beril 4 9.012182(3) 2 2

Bh Bohriu Niels Bohr 107 [264] 7 7

Bi Bismut wiss + Muth (germană) 83 208.98040(1) 15 6

Bk Berkeliu Berkeley, California 97 [247] 7

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

32

Br Brom bromos (greacă) 35 79.904(1) 17 4

C Carbon carbo (latină) 6 12.0107(8) 14 2

Ca Calciu calx (latină) 20 40.078(4) 2 4

Cd Cadmiu kadmia (greacă) 48 112.411(8) 12 5

Ce Ceriu Ceres 58 140.116(1) 6

Cf Californiu California 98 [251] 7

Cl Clor chloros (greacă) 17 35.453(2) 17 3

Cm Curiu Pierre și Marie Curie 96 [247] 7

Co Cobalt Kobold (germană) 27 58.933195(5) 9 4

Cr Crom chroma (greacă) 24 51.9961(6) 6 4

Cs Cesiu caesius (latină) 55 132.9054519(2) 1 6

Cu Cupru Cuprum (latină) 29 63.546(3) 11 4

Db Dubniu Dubna, Rusia 105 [262] 5 7

Ds Darmstadtiu Darmstadt, Germania 110 [271] 10 7

Dy Disprosiu dysprositos (greacă) 66 162.500(1) 6

Er Erbiu Ytterby, Suedia 68 167.259(3) 6

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

33

Es Einsteiniu Albert Einstein 99 [252] 7

Eu Europiu Europa 63 151.964(1) 6

F Fluor fluo (latină) 9 18.9984032(5) 17 2

Fe Fier ferrum (latină) 26 55.845(2) 8 4

Fm Fermiu Enrico Fermi 100 [257] 7

Fr Franciu Franța 87 [223] 1 7

Ga Galiu Gallia (latină) 31 69.723(1) 13 4

Gd Gadoliniu gadolinit 64 157.25(3) 6

Ge Germaniu Germania 32 72.64(1) 14 4

H Hidrogen hydrogenes (greacă) 1 1.00794(7) 1 1

He Heliu helios (greacă) 2 4.002602(2) 18 1

Hf Hafniu Hafnia (latină) 72 178.49(2) 4 6

Hg Mercur hydrargyrum (latină) 80 200.59(2) 12 6

Ho Holmiu Holmia (latină) 67 164.930 32(2) 6

Hs Hassiu Hesse, Germania 108 [277] 8 7

I Iod ioeides (greacă) 53 126.904 47(3) 17 5

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

34

In Indiu indigo 49 114.818(3) 13 5

Ir Iridiu iris (greacă) 77 192.217(3) 9 6

K Potasiu kalium (latină) 19 39.0983(1) 1 4

Kr Kripton kryptos (greacă) 36 83.798(2) 18 4

La Lantan lanthanien (greacă) 57 138.90547(7) 6

Li Litiu lithos (greacă) 3 6.941(2) 1 2

Lr Lawrenciu Ernest Lawrence 103 [262] 3 7

Lu Lutețiu Lutetia (latină) 71 174.967(1) 3 6

Md Mendeleeviu Dimitri Mendeleev 101 [258] 7

Mg Magneziu Magnesia, Grecia 12 24.3050(6) 2 3

Mn Mangan magnes (latină) 25 54.938045(5) 7 4

Mo Molibden molybdos (greacă) 42 95.94(2) 6 5

Mt Meitneriu Lise Meitner 109 [268] 9 7

N Azot nitron (greacă) 7 14.0067(2) 15 2

Na Sodiu natrium (latină) 11 22.98976928(2) 1 3

Nb Niobiu Niobe 41 92.906 38(2) 5 5

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

35

Nd Neodim neos + didymos (greacă) 60 144.242(3) 6

Ne Neon neos (greacă) 10 20.1797(6) 18 2

Ni Nichel Kupfernickel (germană) 28 58.6934(2) 10 4

No Nobeliu Alfred Nobel 102 [259] 7

Np Neptuniu Neptun 93 [237] 7

O Oxigen oxys (greacă) 8 15.9994(3) 16 2

Os Osmiu osme (greacă) 76 190.23(3) 8 6

P Fosfor phos + phoros (greacă) 15 30.973762(2) 15 3

Pa Protactiniu protos + actinium (greacă) 91 231.03588(2) 7

Pb Plumb plumbum (latină) 82 207.2(1) 14 6

Pd Paladiu Pallas (asteroid) 46 106.42(1) 10 5

Pm Promețiu Prometeu 61 [145] 6

Po Poloniu Polonia 84 [210] 16 6

Pr Praseodim prasios (greacă) 59 140.90765(2) 6

Pt Platină plat (greacă) 78 195.084(9) 10 6

Pu Plutoniu Pluto 94 [244] 7

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

36

Ra Radiu radius (latină) 88 [226] 2 7

Rb Rubidiu rubidus (latină) 37 85.4678(3) 1 5

Re Reniu Renania, Germania 75 186.207(1) 7 6

Rf Rutherfordiu Ernest Rutherford 104 261 4 7

Rg Roentgeniu Wilhelm Conrad Röntgen 111 [272] 11 7

Rh Rodiu rhodon (greacă) 45 102.905 50(2) 9 5

Rn Radon radium + emanation 86 [220] 18 6

Ru Ruteniu Ruthenia (latină) 44 101.07(2) 8 5

S Sulf sulfur (latină) 16 32.065(5) 16 3

Sb Stibiu stibium (latină) 51 121.760(1) 15 5

Sc Scandiu Scandinavia 21 44.955912(6) 3 4

Se Seleniu selene (greacă) 34 78.96(3) 16 4

Sg Seaborgiu Glenn T. Seaborg 106 [266] 6 7

Si Siliciu silex (latină) 14 28.0855(3) 14 3

Sm Samariu samarskit 62 150.36(2) 6

Sn Staniu stannum (latină) 50 118.710(7) 14 5

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

37

Sr Stronțiu Strontian (galeză) 38 87.62(1) 2 5

Ta Tantal Tantalos (greacă) 73 180.94788(2) 5 6

Tb Terbiu Ytterby, Suedia 65 158.92535(2) 6

Tc Tehnețiu technetos (greacă) 43 [98] 7 5

Te Telur tellus (greacă) 52 127.60(3) 16 5

Th Toriu Thor 90 232.03806(2) 7

Ti Titan Titan 22 47.867(1) 4 4

Tl Taliu thallos (greacă) 81 204.3833(2) 13 6

Tm Tuliu Thule 69 168.93421(2) 6

U Uraniu Uranus 92 238.02891(3) 7

Cn Coperniciu Nicolaus Copernic 112 [285] 12 7

Uuh Ununhexiu uni + uni (latină) + hex (greacă) 116 [292] 16 7

Uuo Ununoctiu uni + uni + oct (latină) 118 [294] 18 7

Uup Ununpentiu uni + uni (latină) + pent (greacă) 115 [288] 15 7

Uuq Ununquadiu uni + uni + quadr (latină) 114 [289] 14 7

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

38

Uut Ununtriu uni + uni (latină) + tri (greacă) 113 [284] 13 7

V Vanadiu Vanadis (Freya) 23 50.9415(1) 5 4

W Wolfram Wolf (germană) 74 183.84(1) 6 6

Xe Xenon xenos (greacă) 54 131.293(6) 18 5

Y Ytriu Ytterby, Suedia 39 88.90585(2) 3 5

Yb Yterbiu Ytterby, Suedia 70 173.04(3) 6

Zn Zinc Zink (germană) 30 65.409(4) 12 4

Zr Zirconiu zircon 40 91.224(2) 4 5

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

39