UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE, SOCIOLOGIE

ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

GHID

privind metodologia de elaborare a lucrărilor de licenţă şi/sau disertaţie

sau

Cum să redactăm o lucrare de licenţă şi/sau de disertaţie în domeniul

psihologiei?

Autori:

Conf.univ.dr. Laura GORAN

Lect.univ.dr. Mihaela ŢUŢU

BUCUREŞTI

2011-2012

1. CUVÂNT ÎNAINTE

Prezentul „Ghid de elaborare a lucrărilor de licenţă şi/sau disertaţie” reprezintă

rezultatul experienţelor personale ale autorilor, pe parcursul mai multor ani, în coordonarea

lucrărilor de licenţă şi/sau disertaţie.

Prin acest Ghid oferim Dumneavoastră, studenţilor şi masteranzilor, etapele pe care să

le parcurgeţi în procesul de elaborare a lucrării, „o bibliotecă” de sfaturi şi comentarii privind

diferitele probleme (organizatorice şi/sau metodologice) cu care vă confruntaţi în procesul

menţionat, oferim consiliere privind modalitatea în care sunteţi nevoiţi să luaţi diferite decizii

privind lucrarea dumneavoastră de licenţă şi/sau disertaţie (cu accent pe criteriile ce trebuie

luate în considerare). De altfel, acest Ghid constituie o sursă de inspiraţie pentru întocmirea

planului lucrării, a calendarului lucrării, pentru realizarea aplicaţiilor practice, toate în

conformitate cu Noul Cod al Educaţiei Naţionale – Legea 1/2011, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 18/10.01.2011

2. ARGUMENT

• Extrase din Legea 1/2011 privind finalizarea studiilor universitare

Examene de finalizare a studiilor

Art. 143. – (1) Examenele de finalizare a studiilor în învăţământul superior sunt:

a) examen de licenţă, pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă

pentru învăţământul din domeniul ştiinţelor inginereşti;

b) examen de disertaţie, pentru ciclul de studii universitare de master;

c) examen de susţinere publică a tezei de doctorat;

d) examen de certificare, pentru programele de studii postuniversitare de tip specializare;

e) examen de selecţie, care precedă examenul de licenţă, în cazul studenţilor/absolcenţilor

care provin de la instituţii de învăţământ superior şi/sau programe de studii care au intrat în

lichidare.

(2) Examenele prevăzute la alin (1) se organizează şi se desfăşoară numai de către instituţiile

de învăţământ superior acreditate, pe baza unui regulament propriu aprobat de senatul

universitar şi care respectă metodologia-cadru, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei,

2

cercetării, tineretului şi sportului, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei

legi.

(3) Absolvenţii programelor de studiu din instituţiile de învăţământ superior autorizate

provizoriu vot finaliza studiile prin examen numai în cadrul instituţiilor de învăţământ

superior care au programe de studiu cu profil similar, acreditate, desemnate de Ministerul

Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(4) Îndrumătorii lucrărilor de licenţă, de diplomă, de disertaţie şi de doctorat răspund în

solidar cu autorii acestora de asigurarea originalităţii conţinutului acestora.

(5) Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către

cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de

doctorat.

• Responsabilităţi

I. Decanii şi Directorii de departamente sunt responsabili pentru elaborarea şi afişarea listei

temelor propuse pentru lucrarea de licenţă şi/sau disertaţie.

II. Persoanele care răspund în solidar de orginalitatea conţinutului tematic al lucrării de

licenţă şi/sau disertaţie:

• autorul: un absolvent al unui program de studii universitare, având toate

examenele din planul de învăţământ promovate sau echivalate prin sistemul

ACTS;

• îndrumătorul ştiinţific: un cadru didactic titular sau asociat la Universitatea

Spiru Haret din Bucureşti, având calitatea de îndrumător ştiinţific aprobată de

Consiliul Facultăţii;

III. Îndrumătorii ştiinţifici sunt responsabili pentru:

• temele propuse sau acceptate la propunerea studenţilor/absolvenţilor;

• îndrumarea studenţilor/absolvenţilor în realizarea lucrării de licenţă

şi/sau disertaţie;

• cunoaşterea şi aplicarea prezentei proceduri;

• menţinerea nivelului de calitate a LFSU fixat prin prezenta procedură;

• asumarea în solidar cu absolventul a originalităţii conţinutului lucrării

de licenţă şi/sau disertaţie.

IV. Studentul-masterandul/absolventul are responsabilitate:

3

• alegerii temei şi înscrierii la cadrul didactic îndrumător până la data

comunicării în momentul afişării listei temelor pentru LFSU;

• realizării LFSU conform normelor prezentei proceduri;

• înscrierii la examenul de licenţă şi predării LFSU la termen.

3. REDACTAREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ ŞI/SAU DISERTAŢIE

a) Structura lucrării de licenţă şi/sau disertaţie va conţine obligatoriu o parte

preliminară, conţinutul propriu zis al lucrării şi o parte finală.

• Partea preliminară va cuprinde:

• Coperta (pagina exterioară) (vezi Anexa 1). Aceasta va conţine:

Universitatea Spiru Haret (pe partea de sus a paginii);

Facultatea de Sociologie – Psihologie, Bucureşti (pe partea de sus a paginii);

Departamentul de Psihologie, Sociologie şi Ştiinţe ale Educaţiei;

Specializarea: Psihologie;

Lucrare de Licenţă/Disertaţie (central – pe mijlocul paginii);

Coordonator ştiinţific: gradul didactic, PRENUMELE şi NUMELE

coordonatorului, – pe partea stângă a paginii, mai jos decât “Lucrare de Licenţă/Disertaţie”;

Absolvent: Numele autorului, identic cu cel înmatriculat la secretariat (sub forma:

„PRENUMELE NUMELE”) – pe partea dreaptă a paginii, mai jos decât numele

coordonatorului;

Anul realizării (pe partea de jos a paginii).

• Pagina de gardă va conţine aceleaşi elemente ca şi coperta, cu precizarea că

aici se va scrie în loc de „Lucrare de Licenţă/Disertaţie”, titlul şi/sau subtitlul lucrării. (vezi

Anexa 2).

• Pagina de dedicaţii şi mulţumiri (opţional)

• Cuprinsul:

Va cuprinde introducerea, capitolele (partea teoretică, partea

practică/aplicată/studii de caz, concluzii etc.), lista de referinţe bibliografice şi anexele,

numerotate cu cifre arabe (1, 2, 3 etc.);

Capitolele vor fi dezvoltate pe două sau, opţional, pe trei niveluri, marcate cu 1.1,

1.2, 1.3; 2.1... ş.a.m.d.;

4

Toate intrările din cuprins vor avea menţionată paginaţia corespunzătoare din text.

• Lista tabelelor (opţional)

• Lista figurilor, graficelor, diagramelor şi schemelor (opţional)

• Lista abrevierilor (opţional)

• Textul lucrării va fi compus din Introducere şi Capitole.

• Pagina de cuprins (vezi Anexa 3) trebuie să aibă obligatoriu următoarea

structură (cu specificarea în partea dreaptă, pe fiecare rând, a paginii unde se regăseşte

conţinutul respectiv – capitolul sau subcapitolul):

Este o grilă orientativă necesară pentru a oglindi structura logică a lucrării de

licenţă/disertaţie (centru şi periferie, subiect central şi ramificările sale);

Este subdivizat şi articulat în capitole, paragrafe şi subparagrafe; cuprinsul este de

dorit să fie cât mai analitic (divizat).

NOTĂ: Nu este necesar ca fiecare capitol al lucrării să cuprindă aceleaşi subdiviziuni

analitice cu a celorlalte. Există exigenţe de discurs care pot cere ca un capitol să fie subdivizat

în mai multe subdiviziuni, în timp ce altele nu necesită acest lucru. Există lucrări care nu

necesită prea multe diviziuni şi în care mai mult, diviziunea foarte minuşioasă fragmentează

şirul discursului.

b) Detalii privind structura lucrării de licenţă/disertaţie.

Introducere

Este firesc ca orice student/masterand, deci şi o lucrare de licenţă/disertaţie să aibă în

debutul său o Introducere în care să prezentaţi tema de cercetare şi să descrieţi, pe scurt,

strategia de investigare la care v-aţi gândit, atingând însă în expunere următoarele puncte:

care este problematica studiată, ce ipoteze aţi format referitoare la problematică, ce implicaţii

teoretice şi practice cere studiul întreprins şi, eventual, conclziile derivate.

Reprezintă comentariul analitic al cuprinsului (sumarului); este chintesenţa lucrării;

Relatează despre ce anume vreţi să faceţi;

Nu trebuie să fie lungă (maximum 2 – 3 pagini).

OBSERVAŢII: Fiecare student trebuie să-şi propună un plan de lucru, care să

cuprindă de la început titlul, cuprinsul şi introducerea. Până nu veţi fi în măsură să scrieţi un

5

cuprins şi o introducere, nu veţi fi siguri că aceea este teza voastră. A scrie Introducerea

înseamnă a avea idei clare despre cum să începeţi; dacă aveţi idei clare despre cum să începeţi

este pentru că „bănuiţi” unde veţi ajunge; astfel, introducerea este ca o recenzie a lucrării deja

făcute. Introducerea şi cuprinsul vor fi rescrise continuu pe măsură ce lucrarea înaintează;

forma finală a cuprinsului şi introducerii pot fi, astfel, diferite de cele iniţiale (pe măsura

elaborării lucrării).

Capitolul 1 – Aspecte general - teoretice

Trebuie să includă stadiul la care se află problema propusă, în literatura de

specialitate;

Nu se face prezentarea teoretică în sine, ci se selectează informaţiile cele mai

relevante pentru temă, ce prezintă un punct important de la care se pleacă.

Se va acorda atenţie aspectelor controversate, în raport cu care

studentul/masterandul poate manifesta o evaluare critică.

Selecţia şi analiza surselor teoretice se va face în aşa fel încât să susţină procesul de

elaborare a ipotezelor care vor sta la baza propriei cercetări. Este important ca

studentul/masterandul să demonstreze capacitatea de a integra diverse contribuţii teoretice în

unităţi tematice cu privire la subiectul studiat şi de a se raporta critic, independent, la acestea.

Greşeli frecvente:

referinţe bibliografice sumare, inconsistente;

atitudine „pasivă”, expozitivă şi necritică asupra literaturii de specialitate;

prezentare nesistematică, lipsită de coerenţă şi fără scoaterea în evidenţă a

aspectelor care susţin formularea ipotezelor cercetării.

Intraţi în profunzimea problematicii studiate, atingând aspectele specifice

problematicii.

Capitolul 2 – Aspecte concrete ale problematicii studiate

Dacă este nevoie, în acest capitol se pot aprofunda noţiunile din cap. I cu specificitatea

aferentă, conform temei stabilite.

Capitolul 3 - Metodologia cercetării (sau designul experimental)

Din punct de vedere metodologic, lucrarea trebuie sa respecte următoarea structură:

3.1. Obiectivele cercetării

6

Obiectivele lucrării reprezintă ghiduri ale întregii cercetării, ele justificând, în mare

parte, însăşi cercetarea.

3.1.1. Obiective teoretice - Au caracter general teoretic- metodologic

3.1.2. Obiective practice - Au caracter ameliorativ

Greşeli frecvente:

absenţa unor obiective clare sau a unor întrebări explicite, cărora cercetarea trebuie

să le găsească un răspuns.

3.2. Formularea explicită a ipotezelor cercetării.

Greşeli frecvente:

ipoteze improprii, care nu au legătură cu obiectivele sau întrebările cercetării

(practic, ipotezele unei cercetări nu trebuie să fie altceva decât răspunsurile pe care le

avansează cercetătorul la aceste întrebări, pe baza literaturii de specialitate şi a propriilor

estimări);

ipoteze generale, care nu fac referire la variabile măsurabile, care să poată fi testate

statistic;

ipoteze care sugerează relaţia cauzală între variabile („ determină”, „influenţează”

etc.), atunci când acestea nu sunt măsurate în context experimental;

ipoteze prea complexe, care fac referire la mai mult de două variabile, în timp de

procedura de testare statistică include numai două variabile;

formularea ipotezelor de nul, alături de ipotezele statistice, ceea ce încarcă în mod

inutil textul (este subînţeles faptul că ipotezele de nul sunt negaţiile ipotezelor cercetării);

ipoteze cărora nu le corespunde o testare statistică adecvată;

enunţarea unor ipoteze care nu preced, ci urmează unei proceduri de testare

statistică.

3.3. Prezentarea lotului de subiecţi supus cercetării. Se referă la: descrierea

eşantionului sau lotului de subiecţi (mod de constituire, criterii de includere sau de excludere,

mărime, populaţie de referinţă, numărul de subiecţi să fie relevant). Opţional, vă puteţi referi

aici şi la descierea variabilelor cercetării.

Greşeli frecvente:

omiterea prezentării variabilelor;

prezentare confuză a variabilelor, fără identificarea explicită a variabilelor

dependente şi a celor independente;

omiterea prezentării modului de constituire a lotului de subiecţi.

7

3.4. Descrierea metodelor şi tehnicilor de cercetare. Instrumentele utilizate în

recoltarea datelor vor fi descrise în mod adecvat. A nu se confunda metoda cu tehnica de

cercetare! Dacă se utilizează teste cunoscute, se va face referire la referinţele care le susţin

din punct de vedere teoretic şi practic-aplicativ. Dacă se utilizează instrumente elaborate de

autorul lucrării, se va dedica un spaţiu corespunzător descrierii procesului de construcţie şi

testare a calităţilor psihometrice ale acestuia (analiză de itemi, consistenţă internă, validitate

de construct).

Orice instrument aplicat, indiferent dacă este cunoscut sau elaborat personal, trebuie să

se regăsească, sub formă de prototip, la sfârşitul lucrării, în ANEXE.

Greşeli frecvente:

utilizarea unor instrumente de investigare ale căror caracteristici psihometrice nu

sunt cunoscute;

omiterea analizei caracteristicilor psihometrice ale instrumentelor create de autorul

lucrării.

Cu referire la metodele şi tehnicile utilizate trebuie avute în vedere următoarele

aspecte:

Într-o cercetare, aplicarea unei singure metode este incompletă, deoarece se

situează şi se finalizează într-un singur nivel analitic (cel mai frecvent descriptiv). Este

suficient să se aplice o altă metodă pentru ca întreaga construcţie teoretică să se clatine; de

aceea se necesită utilizarea combinată a metodelor, pentru a se crea posibilitatea

complementarităţii şi comparării lor. Se pot face combinaţii de gradul I (în cadrul aceleaşi

metode) – combinaţia între concepte, indicatori şi scale de măsurare în cadrul aceluiaşi

instrument de măsurare sau aplicarea repetată a aceluiaşi instrument de cercetare cu scopul de

a verifica gradul de stabilitate în producerea datelor şi nivelul de consistenţă a datelor

empirice culese în studii diferite şi combinaţii de gradul II (între metode diferite) – pentru a

elimina efectele induse de particularităţile fiecărei metode în parte (unele fiind predominant

cantitative, altele predominant calitative, iar un fenomen nu poate fi redus doar la un singur

aspect).

A nu se confunda metoda cu tehnica! Faceţi distincţia clară între metodă şi tehnică

(de exemplu: chestionarul este tehnică sau instrument, iar metoda corespunzătoare acestei

tehnici este metoda anchetei)

A nu se descrie metodele cunoscute! Ele doar se justifică în cadrul lucrării (de ce

le-am aplicat, ce-am urmărit, care este specificul lor în raport cu cercetarea noastră);

descrierea tehnicilor (instrumentelor) de investigaţie se face pe scurt (iar instrumentul ca atare

8

se prezintă la ANEXE). Excepţie constituie cazul în care studentul elaborează personal

metode şi tehnici (atunci se necesită descrierea completă a acestora)

3.5. Analiza datelor, prelucrarea şi interpretarea rezultatelor cercetării

Există 2 modalităţi de prezentare a datelor:

a. Se prezintă datele în funcţie de ipotezele formulate (este cea mai bună

modalitate)

b. Prezentare prin aplicarea fiecărei metode (în funcţie de metode), în final

făcându-se un comentariu.

NOTĂ: Pentru fiecare ipoteză se menţionează şi metodele cu tehnicile aplicate.

OBSERVAŢIE: În cadrul analizei şi prelucrării statistice a informaţiilor se

accentuează pe următoarele elemente:

Corectitudinea aplicării formulelor de calcul statistic;

Analiza statistică a gradului de semnificaţie a rezultatului obţinut prin aplicarea

formulelor (teste de semnificaţie)

Reprezentativitatea datelor obţinute şi semnificaţia psihologică

Acest capitol va trebui să valorifice în mod sistematic, clar şi inteligibil datele

obţinute, în sprijinul testării ipotezelor cercetării. Din acest punct de vedere, se vor avea în

vedere:

a. Prezentarea şi analiza datelor. Datele statistice vor fi supuse unei analize pe două

niveluri: analiza statistică descriptivă (prin indicatori adecvaţi scalei de măsurare a

variabilelor) şi testarea ipotezelor (prin proceduri adecvate fiecărei ipoteze, naturii şi

caracteristicilor variabilelor). În principiu, rezultatele trebuie să acopere cerinţele modelului

cercetării şi să vizeze în mod direct şi explicit ipotezele acesteia. Tabelele şi figurile vor fi

incluse în acest capitol numai în măsura în care sunt cu adevărat justificate.

Greşeli frecvente:

abuzul de grafice (este recomandabil să se apeleze la grafice pentru ilustrarea unor

relaţii între variabile şi nu pentru reprezentarea unor variabile individuale; atunci

reprezentarea unei variabile individuale este absolut necesară, se va apela de preferinţă, la

modalităţi moderne – box-plot, stem and leaf, în locul histogramelor);

grafice sau tabele incluse la Anexe, ceea ce face dificilă înţelegerea lucrării;

tabele excesiv încărcate cu cifre, care fac dificilă înţelegerea acestora;

abuzul de statistică, prin utilizarea unor prelucrări nejustificate sau prin testarea

aceleiaşi ipoteze cu mai multe teste statistice;

teste statistice inadecvate ipotezei sau naturii relaţiei dintre variabile;

9

plasarea rezultatelor la testele statistice în secţiunea Anexe (rezultatele se introduc în

text, acolo unde se şi discută semnificaţia lor psihologică);

prezentarea incorectă a rezultatelor la testele statistice, de ex., se scrie numai

valoarea lui p, fără valoarea testului (se vor respecta recomandările specifice pentru

prezentarea rezultatelor fiecărui test statistic în parte, aşa cum sunt prezentate în cursul de

specialitate);

exces de zecimale (în mod obişnuit, două zecimale sunt suficiente pentru

majoritatea indicatorilor statistici);

exces de valori numerice, prin preluarea nejustificată a tuturor datelor afişate de

programele statistice, deşi cele mai multe nu prezintă un interes direct şi nici nu sunt înţelese

de student/masterand;

absenţa unor etichetări adecvate a valorilor, fapt care face dificilă înţelegerea

rezultatelor; adesea, datele sunt preluate împreună cu texte în limba engleză, emise de

programele de prelucrare;

b. Interpretarea psihologică a rezultatelor se referă la transpunerea rezultatelor

statistice în concluzii cu semnificaţie psihologică. Se vor sublinia relaţiile dintre rezultatele

proprii şi cele raportate în literatura de specialitate.

Greşeli frecvente:

prezentarea doar a rezultatelor numerice şi a semnificaţiei statistice, fără a se discuta

sensul psihologic al acestora;

prejudecata după care neconfirmarea unei ipoteze de cercetare, prin admiterea

ipotezei de nul reprezintă un punct negativ al lucrării (în realitate, dacă modelul de cercetare a

fost bine realizat şi corect aplicat, o infirmare statistică a ipotezei poate fi foarte semnificativă

din punct de vedere psihologic, iar autorul trebuie să fie pregătit pentru a surprinde sensul

acestui rezultat).

Capitolul 4. Concluzii

4.1. Concluzii parţiale ale lucrării

Acestea sunt de tip parţial şi se raportează la obiectivele şi ipotezele cercetării,

cuprinzând o sumară reluare a obiectivelor şi motivaţiei cercetării, urmate de sinteza

rezultatelor obţinute şi a semnificaţiei acestora în contextul literaturii dedicate temei analizate.

În acest capitol (care e bine să nu cuprindă mai mult de 3 pagini) nu se mai dau

informaţii teoretice (ci doar ce s-a obţinut în raport cu obiectivele şi ipotezele cercetării) şi în

10

nici un caz nu se introduc abia acum informaţii teoretice noi! (Toate informaţiile teoretice

trebuie incluse în primul capitol).

Se pot face aprecieri cu privire la dificultăţi întâmpinate pe parcursul cercetării,

eventualele puncte slabe ale acesteia, care vor trebui evitate în viitor, precum şi deschideri,

recomandări către alte direcţii de cercetare legate de subiectul respectiv.

Capitolul va conţine un paragraf distinct dedicat „contribuţiei personale”, în care

vor fi menţionate cele mai relevante aspecte care au constituit contribuţia individuală la

realizarea temei. Dacă este cazul, se va include şi un paragraf în care se menţiona

„contribuţii originale”, acele aspecte care reprezintă o noutate în raport cu tema studiată.

4.2. Concluzii generale şi recomandări pentru cercetările viitoare

Vom identifica şi câteva concluzii de tip generale şi recomandări pentru cercetările

ulterioare posibile.

• Partea finală

În partea finală a lucrării vor fi puse, în ordine, anexele, lista referinţelor bibliografice,

rezumatul în limba română.

Anexe (opţional)

În anexe se introduc informaţii care nu sunt imediat necesare în textul lucrării pentru

ca aceasta să fie înţeleasă sau care, dacă ar fi fost introduse în text, ar fi îndepărtat cititorul de

la cursivitatea ideilor. Aici se pot pune chestionarele utilizate, ilustraţii sau tabele

suplimentare, diverse prelucrări statistice, dacă sunt utile celor interesaţi de analize

suplimentare, precum şi orice materiale sunt considerate relevante pentru temă.

Se va avea în vedere ca numărul de pagini al anexelor să nu fie excesiv.

Rezumatul în limba română: de minim 350 şi maxim 500 de cuvinte. Pentru

lucrările care se bazează pe studii de cercetare, rezumatul va fi structurat astfel: suport

teoretic, obiectivele cercetării, metodologia cercetării, rezultate, concluzii. Pentru tezele care

dezvoltă alte tematici, rezumatul va fi astfel conceput încât să scoată în evidenţă cu precădere

contribuţia personală a autorului.

Bibliografie

11

Lista referinţelor bibliografice ilustrează volumul şi calitatea documentării teoretice a

autorului şi este una dintre componentele importante ale lucrării. Ea este, de asemenea,

expresia atitudinii etice în raport cu sursele de informare utilizate.

Crearea unei liste de referinţe se supune câtorva reguli de bază:

- citarea tuturor surselor, indiferent de natura lor primară (surse scrise de orice natură,

surse electronice sau internet, surse orale, etc.);

- toate sursele citate în textul lucrării trebuie să se regăsească în lista de referinţe;

- toţi autorii din lista de referinţe trebuie să fie citaţi în text;

- utilizarea unui format standard de citare, unic pe tot parcursul lucrării.

Mediul academic şi publicistic promovează reguli foarte stricte în ceea ce

priveşte formatul de citare a surselor. Nu există un standard universal, dar unul dintre cele mai

răspândite, nu doar în mediul psihologic, este cel promovat de APA.(Asociaţia Psihologilor

Americani).

Câteva reguli generale ale formatului de citare:

- În text, citarea se face prin numele autorului urmat de anul publicării lucrării. De

exemplu: „... text... (Ionescu, 2004)”, sau „...aşa cum afirmă Ionescu (2004)”.

- Se utilizează un singur stil de citare pe tot parcursul lucrării.

- Preluarea identică a unui fraze va fi citată cu indicarea paginii din sursa utilizată. De

exemplu: „text citat” (Ionescu, 2004, p. 125).

- În cazul în care sunt mai mult de trei autori, în text se va trece numai numele

primului, urmat de expresia et al. (în lista de referinţe se vor scrie numele tuturor);

- La citarea indirectă, se va scrie numele autorului şi anul publicării, urmate de

expresia cit in., după care se pune sursa directă. De exemplu: „... text... Popescu (2003), cit in.

Ionescu (2004)”

- În text nu se utilizează decât numele autorilor.

- În lista de referinţe prenumele autorilor poate fi limitat la iniţiale.

- Titlul revistei, al cărţii din care este citat un articol sau o secţiune, se vor scrie cu

litere italice. La fel se procedează şi cu titlul comunicării ştiinţifice la un congres.

- La citarea unui articol de revistă sau secţiune de volum, în lista de referinţe se vor

trece şi paginile (sau, cel puţin, pagina de început).

- Pentru sursele preluate de pe internet, se vor nota adresa şi data la care au fost

accesate.

- Lista de referinţe va fi ordonată alfabetic, cu indentarea liniei a doua şi a celor

următoare (dacă există), conform modelelor de mai jos.

12

Exemplificări:

Ahrons, C. R., & Rodgers, R. H. (1987). Divorced families : a multidisciplinary

developmental view. New York: W.W. Norton.

Banderet, L. E., & Burse, R. L. (1991). Effects of High Terrestrial Altitude on Military

Performance. In R. Gal & A. D. Mangelsdorf (Ed.), Handbook of Military Psychology: John

Wiley&Sons Ltd.

Sacco, G. (2002). Errors, mistakes, cultures. Comunicare la 25th EAAP Conference,

Warsaw.

Wilde, G. J. S. (1994). Target Risk, http:\\pavlov.psyc.queensu.ca\target\index.html,

accesat la 25.05.2000

Exigenţe de editare

Lucrarea va fi editată pe computer şi tipărită la imprimantă, într-o formă care trebuie

să respecte următorul set de criterii:

o Formatul de pagină: A4, scrisă numai pe o faţă

o Margini: sus/jos: 2.5 cm, stânga: 3.5 cm, dreapta: 2,5 cm, 12 pct. (pentru text), la 1,5

rânduri, aliniat: stânga-dreapta (justify)

o La tehnoredactarea lucrărilor se utilizează obligatoriu diacriticele

o Tipul fontului: Times New Roman

o Mărimea fontului: 12

o Spaţiere: 1 ½ rânduri

o Numerotare pagini: jos, la mijlocul paginii

o Titlurile capitolelor, cu majuscule şi pe pagină nouă

o Titlurile subcapitolelor sau subpunctelor, în continuarea textului, la două linii

distanţă, cu litere bold

o Forma de prezentare: legată cu arc şi copertată transparentă sau cu copertă cartonată

o Număr de cópii: se depun două exemplare, unul la secretariat odată cu dosarul de

înscriere la examenul de licenţă/masterat, al doilea la profesorul coordonator

Nu este impusă o mărime standard a lucrării. Orientativ, aceasta poate avea între 60 şi

100 de pagini. În mod obişnuit, cele mai multe lucrări cuprind în jur de 60-80 de pagini.

Numărul de pagini în sine, nu reprezintă un criteriu de acordare a notei.

În general, trebuie respectată următoarea pondere din numărul total de pagini:

o 30-40% din lucrare - partea teoretică

13

o 60-70% din lucrare - partea experimentală (de cercetare concretă)

Recomandări stilistice:

Teza va fi scrisă în stil impersonal (nu se va utiliza persoana I). Se va folosi un limbaj

simplu şi clar. Informaţiile vor fi comunicate într-o manieră directă şi inteligibilă, într-o

structurare logică şi coerentă. Se va acorda atenţie eliminării greşelilor gramaticale şi de

editare.

Cerinţe etice:

Citarea corectă vă fereşte de plagiat. A plagia înseamnă „a-ţi însuşi ideile, textele

(integral sau parţial), creaţiile altora, fără a cita”. Plagiatul este o problemă de etică

profesională.

Plagiatul „tradiţional” s-a extins prin apariţia plagiatului „on line” (sau digital sau de

pe Internet). Pentru a-l evita respectaţi regulile citării electronice! Aici sunt indicate a fi

folosite doar adrese de reviste de specialitate, cărţi tipărite în fomat integral (pdf) şi informaţii

postate pe site-uri ale unor instituţii sau institute de cercetare.

Există şi o formă „decentă” de plagiat, care este plagiatul involuntar. Evident, şi el

trebuie evitat! Acest tip de plagiat este „practicat” de cei care nu menţionează cui aparţin

ideile din text, considerându-le „bun comun”. Septimiu Chelcea, în cartea Cum să redactăm

(2003) recomandă câteva reguli pentru evitarea plagiatului involuntar, valabile atât pentru

citarea tipografică, cât şi pentru citarea electronică:

- să închidem între ghilimele orice text care aparţine altora;

- să menţionăm numele, titlul lucrării, locul de apariţie, editura, anul, pagina;

- să fim atenţi la distincţia dintre cunoştinţele comune, care au intrat în

patrimoniul ştiinţei şi informaţiile din sfera dreptului de proprietate intelectuală;

- să reproducem cu cuvintele noastre ideile centrale ale unui text, menţionând

corect autorul şi opera care ne-au inspirat;

- să prescurtăm textul original, exprimând într-o manieră proprie ideile de bază

din opera citată.

Notă suplimentară:

Ciclurile şi etapele cercetării psihologice

14

Elaborarea lucrării de licenţă presupune o anumită procesualitate, desfăşurată

pe parcursul a trei mari cicluri, fiecărui ciclu al cercetării psihologice corespunzându-i

anumite etape:

I. Ciclul preparator (anticipativ) Conţine toate operaţiile intelectuale ale cercetătorului menite a pregăti desfăşurarea

concretă a cercetării, de la formularea problemei de cercetare până la stabilirea anticipativă a

instrumentelor de recoltare a datelor.

Presupune parcurgerea următoarelor etape (demersuri):

1. delimitarea domeniului, temei şi problemei de cercetare;

2. informarea şi documentarea;

3. specificarea obiectivelor sau a scopurilor;

4. formularea ipotezelor şi a variabilelor;

5. definitivarea metodelor, procedeelor şi a tehnicilor de investigare;

6. alegerea şi descrierea domeniului de aplicare a metodelor.

II. Ciclul productiv Vizează acţiunile de aplicare a instrumentelor imaginate în vederea recoltării

datelor şi apoi a prelucrării lor.

„Produce” date, concluzii, idei inovatoare.

Presupune următoarele etape:

7. aplicarea metodelor şi recoltarea datelor;

8. prelucrarea datelor recoltate;

9. formularea concluziilor;

10. validarea concluziilor în vederea generalizării lor.

III. Ciclul final Se referă la finalizarea întregii lucrări de la reluarea ei.

Încheie cercetarea cu două etape:

11. comunicarea sau publicarea rezultatelor şi concluziilor cercetării;

12. reluarea întregului ciclu.

OBSERVAŢII:

15

a. Demersurile intelectuale şi practice întreprinse de cercetător de-a lungul celor 3

cicluri, prin trecerea de la unul la altul, sunt numeroase şi variate. Ele se înlănţuie unele de

altele, după schema logică prezentată, chiar dacă aceasta nu este rigidă şi ireversibilă.

b. Primul ciclu este interactiv- cercetătorul îl poate repeta până când este convins de

fundamentarea sa riguroasă. Pe măsură ce intră în posesia unor noi informaţii, el îşi poate

schimba sau reformula ipotezele, poate renunţa la unele instrumente de investigaţie, poate

concepe altele noi. Din momentul în care a aplicat însă metodele de cercetare şi a recoltat

primele date (deci când a trecut la ciclul productiv), nu mai are voie să se reîntoarcă la primul

ciclu pentru a schimba ipoteza, fundamentarea metodologică. Ele este obligat să-şi aplice

integral proiectul de cercetare, chiar dacă unele date recoltate îi vor invalida ipotezele.

Pertinenţa rezultatelor, a interpretării şi a concluziilor formulate vor justifica ciclul final-

comunicarea şi publicarea lor, iar invalidarea lor va constitui prilejul redeclanşării unui nou

ciclu al cercetării.

Detalii privind etapele cercetării psihologice

1. Delimitarea domeniului, temei şi problemei de cercetare Cu această primă etapă debutează orice cercetare, ea condiţionând într-un fel

derularea întregului ciclu al cercetării.

Pentru elaborarea unei lucrări de licenţă, studentul va trebui să circumscrie mai

întâi domeniul, apoi tema şi în fine problema de cercetare. El trebuie să opereze o serie de

selecţii succesive care îl vor conduce spre formularea precisă a problemei ce urmează a fi

investigată.

„Probleme” de cercetare sunt numai aspectele teoretice sau practice necunoscute

sau neinvestigate până la un moment dat, ci şi cele foarte bine cunoscute, mult investigate şi

teoretizate, însă insuficient, neconvingător sau unilateral abordate. De asemenea, ideile,

punctele de vedere şi conceptele controversate constituie probleme de cercetare.

Cu cât problema de cercetare va fi mai bine şi mai exact circumscrisă, cu atât va

creşte probabilitatea soluţionării ei corecte.

Problema poate avea un grad mare de specificare, chiar de la început, sau îl poate

căpăta pe parcurs, mai ales în urma celui de-al doilea ciclu al cercetării.

2. Informarea şi documentarea

16

Constă mai întâi în localizarea (identificarea) informaţiei utile cercetării problemei

propuse şi apoi, în lecturarea şi asimilarea ei.

Presupune rezolvarea următoarelor aspecte de către cercetător:

a. Care sunt metodele de care dispune pentru recoltarea informaţiilor necesare?

(de exemplu: metoda convorbirii, metoda analizei documentelor etc)

b. De unde recoltează informaţiile? (publicaţii, comunicări ştiinţifice, lucrări de

popularizare)

c. Care sunt formele recenzării informaţiilor?

Contribuie la stabilirea stadiului atins în abordarea şi soluţionarea problemei

respective, la conturarea punctelor „tari” şi „nevralgice”, la identificarea dezacordurilor dintre

cercetători, a căilor posibile de investigare.

3. Specificarea obiectivelor Obiectivele unei cercetări reprezintă ghiduri sau principii călăuzitoare ale întregii

investigaţii, ele justificând, în mare parte, însăşi cercetarea.

NOTĂ:

Cercetarea nu are un scop în sine (cercetez de dragul de a cerceta!), ci este

subordonată fie asigurării avansului cunoaşterii ştiinţifice (scop teoretic), fie optimizării

acţiunilor şi activităţilor umane (scop practic).

Există 2 mari tipuri de obiective:

d. Teoretice (generale)

Au caracter teoretic- metodologic;

Cum ar fi: formularea unor teorii, concepţii, puncte de vedere; stipularea unor

teorii, concepţii deja elaborate de alţi autori; corijarea unor explicaţii avansate în alte

cercetări; analiza comparativă a unor teorii sau soluţii în vederea desprinderii asemănărilor şi

deosebirile dintre ele; sintetizarea concepţiilor şi teoriilor existente cu scopul surprinderii

continuităţii sau rupturii dintre ele, a progresului sau regresului realizat prin trecerea de la

unele la altele; elaborarea unor modele sintetic-integrative; conceperea unor noi instrumente

de investigaţie; descoperirea unor noi variante de prezentare şi prelucrare statistico-

matematică a rezultatelor etc.

e. Practice (aplicative)

Cu caracter ameliorativ

Ţintesc spre intervenţia în realitatea studiată în vederea ameliorării

funcţionalităţii ei.

17

Pot fi propuse programe de intervenţie, menite a contribui la soluţionarea unor

probleme practice.

OBSERVAŢII:

a. Claritatea, exactitatea şi pertinenţa obiectivelor (teoretice şi practice) evidenţiază

ancorarea şi anvergura aspiraţiilor şi demersurilor cercetătorului, capacităţile lui novatoare şi

previzionale.

b. Obiectivele oferă cercetătorului prilejul ca la capătul investigaţiilor sale să se

întoarcă de unde a pornit pentru a vedea dacă ceea ce şi-a propus a fost sau nu realizat.

2. Formularea ipotezelor şi a variabilelor

E Constituie cel mai important demers pentru o cercetare ştiinţifică (ele au fost

considerate ca reprezentând „nucleul” unei cercetări ştiinţifice).

E Rolul lor este acela de a ghida, de a direcţiona întreaga cercetare.

E Câteva definiţii:

f. REBER (1995) – „O ipoteză este o propoziţie sau asumţie care serveşte în

explicarea câtorva fapte”.

g. LENY (1997) – Ipoteza este o „propoziţie teoretică supusă probei faptelor”.

h. KERLINGER (1964) – „O ipoteză este un enunţ conjunctural despre relaţia

dintre 2 sau mai multe variabile”.(rezultă de aici că legătura dintre variabile nu este sigură, ci

probabilă).

i. GALTUNG (1967) – „O ipoteză este o propoziţie despre felul în care un set de

unităţi S este distribuit într-un spaţiu de variabile X1, X2, X3, …Xn.

E Structura ipotezei include:

O unitate (grup, societate, instituţie, persoană etc)

O variabilă (coeziune, inteligenţă, democraţie, ierarhie etc)

Un set de valori ale variabilelor (puternică, autentică, înaltă, excepţională etc)

E Exemple de ipoteze (tipuri de formulări):

Cu cât oamenii sunt mai inteligenţi, cu atât coeziunea grupului din care fac

parte este mai mare.

18

Dacă societatea este autentic democratică, atunci ierarhia organizaţională în

instituţii nu este prea înaltă.

E Pentru a fi valide, ipotezele trebuie să se fondeze pe fapte reale, să fie verificabile

(confirmarea/infirmarea lor) şi specifice (să nu se piardă în generalităţi).

E Cel mai frecvent, ipoteza este formulată în termenii: „dacă”…..”atunci”

E În cadrul unei cercetări, întâlnim ipoteze denumite ipoteze empirice (ipoteze de

lucru): observând faptele şi fenomenele din viaţa cotidiană cercetătorul formulează ipoteze

despre regularitatea probabilă a producerii lor, despre legăturile posibile dintre ele, sau

analizând datele din cercetările empirice anterioare putem intui noi raporturi dintre variabile.

3. tipice:

j. Metodele de cercetare sunt deja elaborate şi disponibile. În acest caz, trebuie

selectate metodele cele mai adecvate cercetării în funcţie de concepţia general-teoretică

împărtăşită, de obiectivele şi ipotezele cercetării.

k. Elaborarea şi constituirea unor metode noi (situaţie în care este strict necesară

validarea instrumentului de cercetare).

4. Alegerea şi descrierea domeniului de aplicare a metodelor

E Cine vor fi subiecţii pe care urmează a se aplica metodele şi tehnicile de cercetare

definitivate în etapa anterioară? Ce caracteristici trebuie să deţină aceştia? De unde vor fi

selecţionaţi?

E Alegerea subiecţilor se va face în funcţie de natura problemei studiate şi de

intenţiile cercetătorului (de a aplica metodele şi tehnicile pe unităţi mai mari sau mai mici de

indivizi).

E Aspecte ce vizează stabilirea eşantionului, mărimea şi reprezentativitatea lui.

E În psihologie, cercetările nu se fac atât pe eşantioane, cât pe grupuri de subiecţi

(grupuri naturale, grupuri experimentale şi de control).

5. Aplicarea metodelor şi recoltarea datelor

E Vizează măsurarea variabilelor şi testarea ipotezelor formulate.

E Se pune problema modului de aplicare al metodelor şi instrumentelor de cercetare

şi locului de aplicare a acestora (laborator sau teren), care vor influenţa calitatea cercetării.

19

6. Prelucrarea datelor recoltate

a. Analiza rezultatelor:

E permite stabilirea gradului de confirmare sau infirmare a ipotezelor de cercetare de

către fapte, precum şi precizarea modului în care orice aspect al datelor recoltate modulează

sau completează primele concluzii referitoare la ipoteze.

E poate fi cantitativă (surprinderea relaţiilor cantitative, numerice dintre variabilele

studiate) şi calitativă (interesate de substanţa fenomenelor, de aspectele psihologice calitative)

b. Interpretarea rezultatelor:

E Constă în corelarea şi integrarea tuturor informaţiilor rezultate în urma analizei,

fie în vederea formulării de noi ipoteze de cercetare, fie a sugerării unor moi direcţii de

cercetare.

E Este dependentă de gradul de confirmare a ipotezei:

Confirmarea completă a ipotezei creează cele mai puţine probleme de

interpretare, deoarece faptul anticipat coincide cu cel măsurat.

Confirmarea parţială (atunci când rezultatele obţinute nu acoperă decât o parte

din ipotezele de la care s-a pornit)

Infirmarea (echivalând cu negarea demersurilor) ipotezelor ridică cele mai

multe şi mai grave probleme de interpretare.

E În aceste două cazuri, cercetătorul trebuie să dea dovadă de mare prudenţă

propunând strategii de cercetare care să fie confirmate în viitor (în cazul confirmării parţiale)

sau întreprinzând analiza erorilor metodologice, chiar a poziţiilor teoretice inexacte de la care

s-a pornit (în cazul infirmării ipotezelor).

7. Formularea concluziilor

E În urma analizei şi interpretării datelor recoltate, a stabilirii semnificaţiei lor în

raport cu problema abordată şi mai ales cu ipotezele elaborate, se recurge la formularea

concluziilor întregii cercetări (concluzii finale).

E Concluziile:

Sunt exprimări sintetice care conţin sau rezumă esenţa rezultatelor obţinute

în cercetare.

Pot avea un caracter mai general sau mai particular în funcţie de

generalitatea sau specificitatea obiectivelor şi ipotezelor iniţiale.

20

Relevă gradul de originalitate a cercetării, dacă s-a ajuns la idei noi care le

depăşesc sau continuă pe cele deja cunoscute sau dacă ideile deja cunoscute sunt doar

confirmate sau întărite.

Conţin uneori implicit sugestii, pentru viitoarele cercetări (este de dorit însă

formularea explicită a acestor sugestii)

Criteriile de evaluare a lucrării de licenţă/disertaţie 1. Îmbinarea dintre cercetarea teoretică şi cea aplicativă (cu pondere pe cercetarea

aplicativă).

2. Noutatea şi actualitatea temei.

3. Capacitatea de formulare clară şi riguroasă a obiectivelor şi ipotezelor.

4. Contribuţii personale:

În plan teoretic: noi puncte de vedere, de abordare, delimitări conceptuale etc.

În plan aplicativ: utilizarea unor metode mai noi sau mai vechi, creaţie de

metodă, de tehnici de investigaţie.

5. Informare bibliografică – recenţa bibliografiei, variaţia, adecvarea la subiect,

selecţia.

6. Aspecte de design a lucrării: structurare, punere în pagină, reprezentare grafică

etc.

7. Modul de susţinere a lucrării .

Bibliografia consultată:

CHELCEA, Septimiu (2010). Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de

doctorat, un articol ştiinţific* în domeniul ştiinţelor socioumane. Ediţia a IV-a revizuită şi

adăugită, Editura Comunicare.ro: Bucureşti.

ECO, Umberto (2006). Cum se face o teză de licenţă: Disciplinele umaniste. Editura

Polirom: Iaşi.

Mult succes!

21

Anexa 1

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE, SOCIOLOGIE

ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENŢĂ/DISERTAŢIE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

(Titlul didactic prescurtat-titlul ştiinţific prescurtat – prenume – nume)

22

ABSOLVENT:

(Nume – iniţiala prenumelui tatălui. – prenume)

BUCUREŞTI

2012

Anexa 2

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE, SOCIOLOGIE

ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENŢĂ/DISERTAŢIE

TITLUL

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

(Titlul didactic prescurtat-titlul ştiinţific prescurtat – prenume – nume)

23

ABSOLVENT:

(Nume – iniţiala prenumelui tatălui. – prenume)

BUCUREŞTI

2012

Anexa 3

Un model de CURPINS

Introducere ................................................................................................................. Pag.Capitolul 1. Aspecte general – teoretice ...................................................................Capitolul 2. Aspecte concrete ale problematicii studiate .......................................Capitolul 3. Metodologia cercetării (sau designul experimental al acesteia) ..... 3.1. Obiectivele cercetării ................................................................. 3.1.1. Obiective teoretice ................................................................. 3.1.2. Obiective practice ................................................................... 3.2. Ipotezele cercetării ....................................................................... 3.3. Prezentarea lotului de subiecţi supus cercetării ......................... 3.4. Metode şi tehnici utilizate ............................................................. 3.5. Analiza datelor, prelucrarea şi interpretarea rezultatelor ........Capitolul 4. Concluzii ................................................................................................

4.1. Concluzii parţiale ale lucrării ........................................................ 4.2. Concluzii generale şi recomandări pentru cercetările viitoare ...Anexe (opţional) .........................................................................................................

Rezumatul lucrării ....................................................................................................

Bibliografie .................................................................................................................

24