Lucrare de Licenta - Turismul de Aventura

Tănăsescu Ioana-Patricia Turismul de aventură

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE din BUCUREŞTI

FACULTATEA DE COMERŢ

LUCRARE DE LICENŢĂ

TURISMUL DE AVENTURĂ

Conducător ştiinţific:

Prof. univ. dr., Gabriela STĂNCIULESCU

Absolvent:

Ioana - Patricia TĂNĂSESCU

BUCUREŞTI2011


CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

TURISMUL DE MASĂ VERSUS TURISMUL DE NIŞĂ – ASEMĂNĂRI ŞI DIFERENŢIERI

1.1 Turismul de masă şi formele sale....................................................................................0

1.2 Forme moderne de turism şi caracteristicile lor...............................................................4

1.3 Câteva statistici referitoare la noile forme de turism.......................................................8

CAPITOLUL 2

CERTITUDINI ŞI INCERTITUDINI PRIVIND CONCEPTUL TURISMULUI DE

AVENTURĂ ŞI CLASIFICAREA FORMELOR SALE

2.1 Este turismul de aventură o formă de turism de nişă?...................................................15

2.2 Studii şi statistici privind turismul de aventură.............................................................18

CAPITOLUL 3

O EXPERIENŢĂ DE SUCCES ÎN TURISMUL DE AVENTURĂ DEDICAT

ELEVILOR DIN ROMÂNIA

3.1 Problematica specifică turismului de aventură dedicat elevilor (7 – 18 ani).................23

3.1.1 Impotanţa jocului şi a activităţilor în dezvoltarea copiilor ....................................

25

3.2 Academia De Munte şi Iniţiative ale Tinerilor „Nae Popescu”.....................................27

3.2.1 Activităţi desfăşurate în tabere ..............................................................................

32

3.2.2 Proiect de tabără – „Montain bike şi aventură” .....................................................

37

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE


INTRODUCERE

Schimbarea reprezintă, cu siguranţă, principiul axiomatic aflat la baza evoluţiei societăţii,

în ansamblu, şi a destinelor individuale. Ea este acea forţă motrice care generează noul, spărgând

tipare şi reaşezându-le în structuri noi, mai potrivite aşteptărilor şi dorinţelor umane. Schimbarea

guvernează nu doar fenomenele sociale ci şi mediul economic în care acestea se produc.

Turismul, privit ca un creuzet al diverselor culturi şi civilizaţii de pe mapamond, nu face o

excepţie de la regula de mai sus. Consumatorii turismului de aventură, indiferent de categoria de

vârstă căreia îi aparţin, pot confirma că plusul de adrenalină, provocările surmontate cu succes,

efortul transformat în satisfacţie, plăcerea de a descoperi locuri noi sau adevăruri ocultate sunt tot

atâtea căi prin care schimbarea le afectează în bine acea parte din viaţa personală reprezentată de

timpul liber, din ce în ce mai limitat şi, pe cale de consecinţă, din ce în ce mai preţios. Ca pe

orice piaţă, cererea şi oferta îşi găsesc calea de întâlnire şi pe terenul turismului de aventură, o

rezultantă necesară a reconfigurării modelelor de viaţă şi muncă din ultimii ani.

Această lucrare îşi propune să dovedească motivele ce stau la baza remodelării tiparelor

comportamentale ale turiştilor către forme noi şi inovative de recreere şi dezvoltare personală,

prin mijloace menite să le stimuleze creativitatea şi să le dezvolte aptitudinile, atât fizice, cât şi

intelectuale. Argumentele extrase din numeroase surse bibliografice precum şi din statistici

oficiale constituie o pledoarie convingătoare privind perspectivele reale de consolidare şi

extindere ale acestei forme de turism de nişă. În ciuda constrângerilor impuse de criza financiară

mondială ce a antrenat un puternic impact negativ asupra turismului, în general, şi a celui de

aventură, în particular, această lucrare oferă suficiente scenarii alternative ce ar putea să conducă

la adăugarea unor noi valenţe acestei forme de turism, conferindu-i astfel şansa de a depăşi

obstacolele impuse de contextul economic adversativ actual.

Din dorinţa de a corela informaţiile teoretice disponibile cu pragmatismul specific zilelor

noastre, în care utilitate şi eficienţa au devenit ţeluri prioritare, un capitol important al lucrării a

fost dedicat unui studiu de caz elaborat în colaborare cu Academia De Munte şi Iniţiative ale

Tinerilor „Nae Popescu”, o organizaţie ce a înţeles să acopere o zonă de turism aproape virgină

în România, până acum. Această asociaţie a răspuns unei nevoi reale de dezvoltare constructivă a

segmentului tânăr, prin instrumente de turism interactiv, dovedindu-şi sieşi şi clienţilor justeţea

acestei abordări noi şi originale în petrecerea timpului liber. Proiectele şi iniţiativele ei,

prezentate în detaliu pe parcursul unei bune părţi a acestei lucrări, au stârnit interesul publicului

intern, dar şi a unor observatori internaţionali care au apreciat faptul că, şi la noi în ţară,

programele de responsabilizare şi educare în domeniul prezervării mediului natural şi dezvoltării

armonioase a tinerei generaţii prind rădăcini tot mai adânci.


CAPITOLUL 1

TURISMUL DE MASĂ VERSUS TURISMUL DE NIŞĂ

– ASEMĂNĂRI ŞI DIFERENŢIERI –

Până în secolul al XIX-lea numai oamenii bogaţi puteau călători; foarte puţini oameni d ela

ţară se puteau lăuda că au văzut marea, fie şi o dată. Dar afluenţa tot mai mare şi noile mijloace

de transport i-au transformat curând pe toţi în turişti.1

Echivalentul englez al cuvântului călătorie (travel) provine din latinescul trepalium, un

instrument de tortură, deoarece până la apariţia trenului orice călătorie era considerată un chin. În

secolul al XV-lea majoritatea călătoriilor efectuate de europeni aveau un scop practic: să

declanşeze un război, să facă comerţ, să obţină mântuire spirituală prin pelerinaj.

În secolul al XVIII-lea staţiuni precum Bath în Anglia şi Baden-Baden în Germania au

început să atragă din ce în ce mai mulţi vizitatori care veneau la băi. La începutul secolului al

XIX-lea staţiunile maritime din Anglia au devenit locuri frecventate, modelul a fost preluat şi în

Franţa, dar călătoriile erau încă un lux pe care majoritatea oamenilor nu şi-l puteau permite.

Trenul, apărut în Anglia, a deschis era călătoriilor ieftine şi convenabile. Primul care a

valorificat posibilităţile de a petrece timpul liber a fost un tipograf din Leicestershire, Thomas

Cook. Acesta a organizat în iulie 1841 o călătorie cu trenul de la Leicester la Loughborough,

luând un grup de 500 de persoane într-o excursie de o zi la Temperance Festival. Excursia a fost

un adevărat succes, iar Cook a început să ofere şi alte excursii, în special la Londra pentru

vizitarea Marii Expoziţii din 1851. Curând a început să vândă excursii peste hotare, extinzând

practica Marelui Tur (Grand Tour) la clasa mijlocie.

În secolul al XIX-lea staţiunile legate prin căi ferate de marile oraşe s-au dezvoltat rapid.

Pe măsură ce muncitorii au fost mai bine plătiţi şi au primit dreptul la concedii, au apărut noi

posibilităţi. Prima tabără de vacanţă a fost deschisă la Billy Butlin în Skegness, Anglia, în 1937,

iar la sfârşitul anilor 1950 europenii au început să călătorească peste hotare în număr mare.

1.1 Turismul de masă şi formele sale

Turismul de masă are o sferă de cuprindere largă, fiind caracterizat de ideea de

democratizare a turismului şi de dimensiunea mare a fenomenului. El s-a dezvoltat odată cu

progresul tehnologic, care a facilitat transportul unui număr mare de oameni, într-un timp scurt,

către staţiuni turistice în care din ce în ce mai multe persoane se pot bucura de petrecerea

1 *** Enciclopedie ilustrată de istorie universală, Ed. Reader’s Digest, Bucureşti, 2006, p. 707


timpului liber. Poon (1993) defineşte turismul de masă1 ca un fenomen de scară largă care

concepe şi vinde servicii de petrecere a timpului liber, standardizate la costuri fixe, către o

clientelă de masă.

De obicei, formele de turism sunt definite prin aspectul concret pe care îl îmbracă

asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul

turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.2

În vederea structurării formelor de turism, la nivel intenaţional, sunt folosite diverse criterii

precum gradul de mobilitate al turistului, motivaţia de călătorie, ţara de origine, frecvenţa

deplasărilor în vacanţă, caracterul vizitei, modalitatea de comercializare etc.

În cartea sa, Economia Turismului, Rodica Minciu identifică şi analizează o serie de

criterii3 care definesc multitudinea formelor de turism.

Astfel, în funcţie de locul de provenienţă, se disting două forme: turismul intern, practicat

de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale, şi turismul internaţional, rezultat al

deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor de reşedinţă şi care se subdivide în turism

emiţător (outgoing – definit de plecările turiştilor autohtoni peste graniţă) şi turism receptor

(incoming – definit de sosirile turiştilor din alte ţări pentru petrecerea vacanţei în ţara receptoare.

După criteriul modalităţii de comercializare a vacanţelor, unul dintre cele mai

importante şi complexe criterii de clasificare, se identifică: turismul organizat – caracterizat prin

angajarea anticipată a principalelor servicii legate de călătorie şi sejur prin intermediul

contractelor sau a altor tipuri de înţelegeri convenite între turist şi agenţia de voiaj sau alţi

organizatori de vacanţe; turismul pe cont propriu – caracterizat prin hotărârea individuală şi

personală a turistului asupra destinaţiei, duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia,

mijlocului de transport, modalităţilor de agrement etc. şi turismul semiorganizat (mixt) –

caracterizat prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor două forme prezentate anterior.

Având în vedere gradul de mobilitate a turistului, se identifică următoarele forme:

turismul itinerant (de circulaţie) – cu un grad de mobilitate ridicat şi şederi scurte (1-2 zile) în

locaţii diverse şi turismul de sejur – cu grad de mobilitate redus şi petrecerea întregii vacanţe în

aceeaşi localitate, care se subdivide în turism de sejur scurt (deplasări ocazionale şi la sfârşit de

săptămână), turism de sejur mediu (durata standard de călătorie de 12-15 zile) şi turism de sejur

lung sau rezidenţial (timpul de rămânere într-o localitate depăşeşte 30 de zile).

Criteriul periodicităţii, sau frecvenţei de manifestare a cererii, dă naştere următoarelor

forme: turism continuu (permanent) – organizat pe întreaga durată a anului calendaristic şi turism

1 Novelli, Marina, Niche tourism: contemporary issues, trends and cases, Ed. Butterworth-Heinemann, Marea Britanie, 2005, p. 22 Minciu, Rodica, Economia Turismului, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005, p.733 Idem, pp. 74 - 79


sezonier – legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente care duc la subdivizarea

sa în: turism de iarnă – pentru practicarea sporturilor specifice sau efectuarea unei cure helio-

terapeutice montane, turism de vară – asociat în principal cu litoralul şi cura helio-marină, dar

putând avea ca destinaţie şi muntele şi turismul de circumstanţă (ocazional) – determinat de

participarea la diverse manifestări ştiinţifice, cultural-artistice, sportive, de tradiţii-obiceiuri etc.

Folosind drept criteriu de clasificare tipul mijlocului de transport folosit în efectuarea

călătoriei, formele de turism pot fi grupate în: drumeţie – deplasare pedestră în zone nepoluate,

cu scop recreativ şi de îngrijire a sănătăţii (excursii montane, alpinism, turism ecvestru,

vânătoarea şi pescuitul); turism rutier – caracterizat de evoluţii spectaculoase datorate creşterii

gradului de motorizare a populaţiei şi dezvoltării şi modernizării reţelei căilor de comunicaţie

(cicloturism, motociclism, automobilism); turism feroviar – preferat de un număr mare de turişti

datorită avantajelor în privinţa comodităţii, siguranţei şi costurilor; turismul naval – întâlnit sub

forma croazierelor şi a turismului nautic sportiv (regate, călătorii solitare); turismul aerian – aflat

în plină ascensiune şi preferat datorită vitezei mare de deplasare şi a confortului călătoriei; o

combinaţie a mijloacelor de transport prezentate anterior (avion+automobil, vapor+avion etc.).

Din punct de vedere al motivaţiei călătoriei, unul dintre cele mai importante criterii de

clasificare, în recomandările recente ale OMT, se identifică următoarele grupe principale de

turism: loisir, recreere şi vacanţă (odihnă) – subdivizată pentru a include şi vacanţe cu tematică

culturală, sportivă, de jocuri de noroc, de cură helio-marină, croaziere; vizite la rude şi prieteni;

afaceri şi motive profesionale – subdivizată pentru a include atât participările la reuniuni, târguri

şi expoziţii, cât şi vizite la obiective industriale şi călătoriile de studii, turismul ştiinţific

(delimitări de rezervaţii, identificări de monumente, explorări speologice); tratamente medicale;

religie/pelerinaje; alte motive.

De asemenea, caracteristicile socio-economice ale cererii şi, respectiv, ale clientelei

constituie un criteriu de grupare a formelor de turism în: turism particular (privat) – întâlnit, în

principal, în cazul celor care călătoresc pe cont propriu şi dispun de venituri ridicate, unele din

formele sale identificându-se, într-un anume sens, cu cele ale turismului de lux şi turism social –

o formă specifică a turismului de masă, care se adresează categoriilor de populaţie cu posibilităţi

financiare modeste (persoane de vârsta a treia, tineri, studenţi, şomeri etc.), serviciile apelate

fiind de nivel mediu din punctul de vedere al calităţii şi într-o gamă mai restrânsă; turismul

pentru tineret constituie o formă particulară a turismului social, adresându-se, cu precădere

categoriilor tinere ale populaţiei şi care apelează la tabere de creaţie, cantonamente, vacanţe la

preţuri medii şi submedii, fiind utilizate mijloace de transport mai ieftine şi forme suplimentare

de cazare1, încurajând călătoriile şi având o contribuţie semnificativă în plan instructiv-educativ.

1 Ioncică, Maria; Stănciulescu, Gabriela, Economia Turismului şi Serviciilor, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005, p. 57


La cele prezentate anterior, se adaugă şi criteriul categoriei de vârstă şi ocupaţiei

turiştilor1 care delimitează următoarele forme: turism pentru tineret, turism pentru populaţia

activă şi turism pentru pensionari.

În cartea Economia turismului şi mediul înconjurător este reliefat faptul că potenţialul

natural şi antropic este „izvorul” unor variate forme de turism. Aşadar, principalele categorii de

resurse turistice din România generează şi formele de bază ale turismului românesc obţinându-

se astfel, în opinia autorilor, cea mai completă clasificare în cadrul căreia se regăsesc

concomitent atât preferinţele turiştilor şi motivaţia deplasării turistice, cât şi resursele

generatoare de turism: turism montan (odihnă, sporturi de iarnă, drumeţie, speoturism, alpinism,

cunoaştere ştiinţifică etc.); turism balnear (cură balneară, climatism, odihnă); turism de litoral

(odihnă, balneo-medical, agrement, sportiv); turism de vânătoare şi pescuit; turism sportiv şi de

agrement; turism cultural (de cunoaştere, educativ-instructiv); turism de afaceri, ştiinţific etc.2

Adrian Bull subliniază în cartea sa, The Economics of Travel and Tourism, importanţa

grupării turiştilor, actori principali aflaţi la baza definirii formelor de turism, în mai multe tipuri.

Bull identifică trei metode principale de grupare a turiştilor: în funcţie de motivaţia de

călătorie (Fig.1.1), după metoda psihografică (sau cognitiv-normativă) şi având în vedere

efectele pe care acţiunile turiştilor le au în locul de destinaţie - metoda interacţională.

Fig.1.1. Tipuri de turişti după motivaţia de călătorie(Sursa: Bull, Adrian - The Economics of Travel an Tourism, p. 12)

Alte două forme de turism sunt3: turismul de cunoaştere (wanderlust) – care nu se bazează

pe factori naturali (resurse naturale), ci pe motivaţia de cunoaştere, de îmbogăţire a orizontului

1 Idem2 Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara, Economia Turismului şi Mediul Înconjurător, Ed. Economincă, Bucureşti, 1998, pp. 143-1443 Stănciulescu, Gabriela (coord.), Lexicon de termeni turistici, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, pp. 179-180


cultural sau profesional şi turismul de soare (sunlust) – care are ca motivaţie a deplasării factorii

naturali: soare, apă, zăpadă, zone verzi etc.

Deşi această formă de turism, anume cel de masă, a adus importante avantaje economice şi

politice multor ţări, ea prezintă şi o serie de dezavantaje (impacte negative asupra mediului

înconjurător şi impacte socioculturale).1

1.2 Forme moderne de turism şi caracteristicile lor

În structura circulaţiei turistice, în funcţie de motivaţia deplasării, în practica turistică

internaţională şi, chiar internă, s-au produs mutaţii importante, în principal, în sensul

diversificării obiectivelor călătoriilor şi al modificării priorităţilor în topul preferinţelor

turiştilor2, acestea determinând consacrarea unor forme moderne de călătorie.

Turismul de afaceri este una dintre noile forme de turism prin care oamenii se deplasează

în cadrul ţării de reşedinţă sau în afara graniţelor sale, în interes de serviciu, pentru a participa la

întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii, conferinţe şi reuniuni.

La rândul lui, turismul de afaceri se subdivide în mai multe forme3:

Turismul de afaceri în general se referă la activitatea persoanelor care lucrează, pentru o

scurtă perioadă de timp, în afara locului de muncă obişnuit (reprezentanţi de vânzări, ziarişti).

Turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul întâlnirilor,

conferinţelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor etc.

Târgurile şi expoziţiile se definesc prin prezentări de produse şi servicii, destinate unui

public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul.

Călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanţe scurte, cu un nivel de confort ridicat,

oferite anumitor categorii de angajaţi şi familiilor acestora, cu accent pus pe distracţie, relaxare.

Turismul urban este acea formă de turism prin care oamenii îşi petrec timpul liber,

vacanţele în oraşe, pentru a le vizita şi pentru a întreprinde diverse activităţi precum: vizite la

rude şi prieteni, vizionarea de spectacole, expoziţii, efectuarea de cumpărături. Avantajul acestei

forme de turism este acela de contribuţie la regenerarea economică şi la crearea de noi locuri de

muncă în localitatea respectivă.

Turismul cultural, constituit din două elemente distincte (cultural – dorinţă, obiectiv, ghid

şi turistic – mijloace de transport, de primire, de găzduire, de alimentaţie) şi integrat turismului

urban, se manifestă prin vizitarea monumentelor de artă şi arhitectură, a locurilor istorice,

muzeelor, galeriilor de artă pentru satisfacerea nevoilor culturale şi spirituale.

1 Stăncioiu, Aurelia-Felicia, Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 2062 Ioncică, Maria; Stănciulescu, Gabriela, op. cit., p. 583 Idem


Turismul durabil1 este un concept care se referă la protejarea mediului înconjurător şi la

problemele socioculturale ale unei zone, ce pot să apară ca urmare a dezvoltării necontrolate a

activităţii turistice. În acest scop, firmele turistice, atât cu capital de stat, cât şi privat, desfăşoară

politici pentru turismul durabil, care conţin linii directoare în avantajul, în principal, al

comunităţilor gazdă, pentru prezentul şi viitorul acestora.

Turismul rural cuprinde toate acele activităţi desfăşurate în perioada de timp petrecută în

mediul rural, structurile de primire turistică putând fi reprezentate atât de gospodăriile ţărăneşti

(pensiune, fermă agro-turistică), cât şi de hanuri, hoteluri rustice sau popasuri.

Agroturismul implică cazarea în gospodăria ţărănească (pensiune, fermă), consumarea de

produse agricole din gospodăria respectivă şi participarea, într-o măsură mai mare sau mai mică,

la activităţile agricole specifice.

Turismul organizat la ferme şi pe plantaţii2 este dezvoltat pretutindeni şi foarte popular

în Europa. Această formă de turism presupune cazarea la ferme sau plantaţii ori în pensiuni

private, asigurarea hranei şi organizarea pentru oaspeţi a unor activităţi specifice gospodăriei,

cum ar fi muncile la ferme şi pe plantaţii. Unele gospodării pot avea dotări pentru campare şi pot

propune pe terenul lor pescuitul, vânătoarea, drumeţiile, călăria. Această formă de turism poate fi

organizată şi în sate pescăreşti, turiştii locuind în casele localnicilor şi participând la activităţile

pescăreşti tradiţionale. În acest caz, este necesară asigurarea standardelor corespunzătoare de

igienă, sănătate şi siguranţă şi introducerea unui sistem centralizat de rezervare. Pot fi incluse în

program vizite la ferme şi plantaţii, în tururi de o zi fără înnoptare.

Ecoturismul3 a fost definit de către Ceballos-Lascurain ca „turism care constă în

deplasarea către zone naturale, relativ sălbatice şi necontaminate, cu obiectivul specific de a

studia şi admira peisajul, cu animalele şi plantele sale sălbatice, şi manifestările culturale

existente (atât în trecut, cât şi în prezent) ale zonei respective.” Cu toate acestea nu există o

definiţie a sa larg acceptată, unii identificând conceptul cu o strategie de marketing care atrage

persoanele ce susţin cauze ecologice, alţii susţinând că acest tip de turism trebuie să contribuie

direct la întreţinerea şi dezvoltarea parcurilor şi zonelor protejate, la bunăstarea comunităţilor

locale şi la educaţia ecologică. Privit de obicei ca o formă alternativă de turism, ecoturismul se

suprapune cu alte forme precum turismul de aventură şi safari. Se face uneori distincţia între

ecoturism dur (în care sunt oferite facilităţi minime şi interacţiunea cu mediul înconjurător e

puternică) şi variante mai blânde, în care accesul la facilităţi este considerabil.

1 Stăncioiu, Aurelia-Felicia, Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 2072 Stănciulescu, Gabriela, Managementul turismului durabil în centrele urbane, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 1023 Jafari, J., Ecyclopedia of Tourism, Ed. Routledge, Londra, 2000, p. 165


Turism de ghetou reprezintă conceptul care ţine de politica de restricţie sau restrângere a

turismului de masă la un număr mic de staţiuni, alese pentru a minimiza impactele socioculturale

într-o zonă, sau la concentrarea zonei turistice la periferia oraşelor din aceleaşi considerente.

Turismul politic1 ia în considerare participarea la evenimente politice însemnate sau la

mari sărbători naţionale, precum şi la atmosfera festivă firească generată de aceste întâmplări

(nunta prinţului britanic de Wales, încoronarea unei anume regine, comemorarea, în 1969, a 200

de ani de la naşterea lui Napoleon). De asemenea, Cosmescu propune tratarea călătoriei

guvernamentale ca o formă a turismului politic, deoarece şi această formă de voiaj presupune

consumarea de bunuri şi servicii pentru turişti.

Turismul nostalgic2 presupune vizitarea de către turişti a zonelor de origine, ancestrale,

unde au locuit, au studiat, au muncit sau au luptat în războaie. O astfel de piaţă turistică poate fi

dezvoltată numai în anumite zone. Turiştii pot folosi facilităţile şi serviciile turistice

convenţionale, dar pot fi găzduiţi de rude sau prieteni. Această formă de turism implică

organizarea de tururi specializate, cu ghizi bine pregătiţi.

Turism etnic este o formă de turism practicată în scopul vizitării unor zone locuite de

populaţii mai puţin cunoscute, pentru observarea stilului de viaţă şi a culturii lor sau reuniuni

etnice.

Turismul tematic3 este o formă larg răspândită care se referă la turismul bazat pe

interesele specifice ale clienţilor şi include teme culturale, naturale, istorice sau de altă natură,

oferite de mediul local. Există mii de astfel de teme cum ar fi, spre exemplu, vizionarea păsărilor

(birding), a orhideelor sălbatice, îmbogăţirea cunoştinţelor de medicină naturistă, studierea

stilurilor istorice şi arhitecturale, participarea la săpături arheologice, studierea meşteşugurilor şi

a muzicii locale. Turismul de acest fel nu cere servicii şi facilităţi de lux, dar trebuie bine

organizat şi trebuie să aibă disponibile informaţii detaliate şi adecvate despre temele incluse. O

bună instruire a ghizilor este esenţială pentru ca acest gen de turism să aibă succes. Existenţa

unor legături cu turoperatori internaţionali este esenţială pentru realizarea obiectivelor de

marketing. În ceea ce priveşte temele naturale sau culturale, trebuie menţionată necesitatea

conservării resurselor incluse în programe, cu sprijinul autorităţilor locale şi al experţilor.

Turismul pentru păturile sărace (pro-poor tourism)4 este un turism potenţial, ce trebuie

să ajute masele foarte sărace din ţările în curs de dezvoltare şi căruia i se acordă o atenţie sporită

de către cei implicaţi în dezvoltare, materializându-se atât prin proiecte mici ale comunităţilor

1 Cosmescu, Ioan, Turismul-Fenomen complex contemporan, Ed.Economică, Bucureşti, 1998, p. 692 Stănciulescu, Gabriela, op. cit., p. 1023 Idem, p. 1014 http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Pro-poor_tourism (accesat 04.01.2011)


locale cât şi prin abordări ale Ministerelor de Turism, care vizează să atragă un număr important

de turişti.

Turismul de recesiune1 este o tendinţă în turism, care a evoluat ca urmare a crizei

economice mondiale. Identificat de antreprenorul american Matt Landau în anul 2007, turismul

de recesiune se defineşte prin low-cost, experienţe de o valoare deosebită, ce iau locul vacanţelor

populare de altă dată. Locuri de interes pentru turismul de recesiune au cunoscut un boom în

timpul recesiunii datorită nivelului de trai relativ scăzut şi pieţei mondiale a muncii în declin.

Turismul medical2 apare atunci când, între ţări, există o diferenţă de preţ semnificativă

pentru o anumită procedură medicală. El apare mai ales în Asia de Sud-Est, India, Europa de Est

şi unde există regulamente diferite, referitor la proceduri medicale particulare, în vederea

obţinerii respectivelor avantaje băneşti sau pentru a beneficia de regulamentele în cauză.

Turismul „negru”3 reprezintă o zonă emergentă, care captează un interes deosebit şi care a

fost identificată de către Lennon şi Foley (2000). Acest tip de turism implică vizitarea unor

locuri cu o istoriografie „neagră”, cum ar fi câmpuri de luptă, locuri unde s-au petrecut crime

oribile sau acte de genocid (lagăre de concentrare). Turismul negru rămâne un turism de nişă,

animat de diferite motivaţii, cum ar fi cel de deplângere a victimelor, comemorare, curiozitate

macabră sau chiar amuzament.

Turisml în spaţiu4 este un fenomen recent, în care turiştii plătesc pentru zboruri în spaţiu.

Acest tip de turism este la început, Agenţia Spaţială Rusă fiind singura care asigură transportul.

Preţul pentru un zbor la bordul navei spaţiale Soyuz este de 20-28 de milioane de dolari.

Turismul de aventură5 se referă la activităţile turistice care solicită turistul din punct de

vedere fizic şi cuprinde unele elemente de pericol real şi perceptibil. Turismul de aventură

include activităţi cum ar fi: navigaţia pe râuri rapide, drumeţiile şi trekking-ul (călătorie pe jos de

lungă durată), escaladă montană, vânătoarea şi studierea animalelor sălbatice pe teritorii cât mai

îndepărtate, scufundări etc. Această formă de turism nu necesită servicii de lux, dar echipamentul

necesar trebuie să fie de calitate foarte bună. De asemenea, este necesară prezenţa unui ghid,

respectarea strictă a normelor de securitate şi a măsurilor de protecţie a mediului.

1.3 Câteva statistici referitoare la noile forme de turism

La nivel internaţional, ca rezultat al recesiunii din anii 2000, sosirile turistice au suferit o

puternică reducere începând cu anul 2008. Creşterea din 2007 – 2008 a fost de numai 3,7% pe 1 http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Recession_tourism (accesat 04.01.2011)2 http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Medical_tourism (accesat 04.01.2011)3 http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Dark_tourism (accesat 04.01.2011)4 http://en.wikipedia.org/wiki/Space_tourism (accesat 04.01.2011) 5 Stănciulescu, Gabriela, op. cit., p. 101


primele 8 luni din 2008. Piaţa asiatică şi cea a Pacificului au fost afectate şi piaţa din Europa a

stagnat în timpul lunilor de vară boreală, în timp ce cea din America a avut rezultate mai bune

deoarece prin reducerea ratei de expaniune şi-a asigurat o creştere de 6% din ianuarie până în

august 2008. Doar Orientul Mijlociu şi-a continuat creşterea rapidă în această perioadă, atingând

o creştere de 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului 20071.

În ceea ce priveşte formele moderne de turism, turismul de afaceri2 deţine circa 20% din

totalul călătoriilor internaţionale şi aproape ¼ din totalul încasărilor turistice, având cote diferite

de la o ţară la alta, în funcţie de dotarea turistică şi nivelul de dezvolatare economică. Turismul

de afaceri este una dintre cele mai dinamice componente ale activităţii turistice, intensificarea

relaţiilor internaţionale economice reflectându-se în creşterea cererilor pentru călătorii de afaceri.

Turismul de reuniuni este şi el în plină expansiune, ca urmare a acutizării necesităţii

schimbului de informaţii în toate domeniile, după cum se poate observa în tabelul 1.1.

Tabel 1.1. Evoluţia şi distribuţia pe continente a turismului de reuniuni

Continent1993-1994 1995-1996 1997-1998 1999-2000

acţiuni % acţiuni % acţiuni % acţiuni %Europa 3.295 61 3.554 60 3.667 59 3.476 60Asia 816 15 996 16 967 16 890 15America de Nord 685 13 702 12 691 11 651 11America Latină 321 5 311 5 383 6 355 6Australia- Pacific 179 3 229 4 275 5 290 5Africa 142 3 162 3 181 3 153 3TOTAL 5.438 100 5.954 100 6.164 100 5.815 100Sursa: Minciu, Rodica - Economia Turismului, 2005

Participările la târguri şi expoziţii se regăsesc atât în zona turismului de afaceri – unde se

prezintă ca un mijloc util de informare profesională, de cunoaştere a potenţialilor parteneri sau

clienţi şi de stimulare a comerţului, cât şi în zona turismului de agrement – oferind oamenilor un

mod plăcut de petrecere a timpului liber şi de informare cu privire la realizările din diverse

domenii. Tocmai pentru a răspunde marii diversităţi de destinatari, tematica târgurilor şi

expoziţiilor este, la rândul ei, foarte variată.

În continuare este prezentată structura tematică a târgurilor şi expoziţiilor, după procentul

de evenimente - figura 1.2.a şi, respectiv, după procentul de vizitatori - figura 1.2.b.

1 http://ro.wikipedia.org/wiki/Turism#Tendin.C8.9Be (accesat 06.01.2011)2 Minciu, Rodica, op. cit., p. 81


17,2%

15,5%

13,7%9,0%

8,2%

7,0%

3,4%

1,5%

20,0%

Industriale

Servicii

Informatice, tehnologice

Locuinţă şi stil de viaţă

Transport şi marină

Prod. alimentare şi utilajede bucătărieÎmbracăminte şi ţesături

Medicale şi sănătate

Artă, cultură, sport

Fig.1.2.a. Structura turistică a târgurilor şi expoziţiilor după procentul de evenimente

(Sursa: adaptare după Minciu, Rodica - Economia Turismului, 2005)

14%

10%

7%

7%

19%

18%

5%

9%

8%3%

Artă, cultură, sport

Industriale

Servicii

Informatice, tehnologice

Locuinţă şi stil de viaţă

Transport şi marină

Prod. alimentare şi utilajede bucătărieAgricultură

Îmbrăcăminte şi ţesături

Medicale şi sănătate

Fig.1.2.b. Structura turistică a târgurilor şi expoziţiilor după procentul de vizitatori

(Sursa: adaptare după Minciu, Rodica - Economia Turismului, 2005)

De asemenea valoarea economică a târgurilor, expoziţiilor şi saloanelor internaţionale

organizate în Europa, în anul 2000, este semnificativă, situându-se la aproximativ 35 mld. €,

înregistrând o participare de aproape 500.000 de expozanţi şi peste 40 de milioane de vizitatori.

Primele cinci cele mai renumite oraşe gazdă, prin numărul mare de vizitatori, sunt: Paris – 6,5

mil. vizitatori, Milano – 3,2 mil. vizitatori, Bruxelles – 2,8 mil. vizitatori, Londra – 2,7 mil.

vizitatori şi Hannovra – 2,3 mil. vizitatori1.

1 Minciu, Rodica, op. cit., p. 84


În cazul călătoriilor stimulent, cea mai bogată experienţă, şi respectiv, cea mai mare cotă

de piaţă, revine continentului american (tabelul 1.2), piaţa europeană, puternic dinamică, fiind în

plină ascensiune. Ţările europene cu cel mai mare număr de călătorii sunt: Germania – 290.000,

Anglia – 277.000, Spania – 178.000, Suedia – 164.000, Belgia – 154.000 şi Franţa – 115.0001.

Tabel 1.2 Dimensiunile pieţei călătoriilor-stimulent

PiaţaNumărul călătoriilor (mil.)

Intern Internaţional TOTALAmerica de Nord 6,2 1,7 7,9

Europa 3,5 3,1 6,6Restul lumii 1,1 0,8 1,9

TOTAL 10,8 5,6 16,4Sursa: Minciu, Rodica - Economia Turismului, 2005

În cadrul turismului urban, după motivul de călătorie, pe primul loc se situează

agrementul şi programele culturale, cu un procent de 35-40%, pe locul al doilea se află întâlnirile

cu familia (cca. 20%), urmate de întâlnirile cu prietenii (cca. 15%), afaceri şi motive personale

(10-15%), la care se mai pot adăuga vizitele cu motivaţie gastronomică, cumpărăturile,

participarea la evenimente cultural-artistice. Per ansamblu, pentru majoritatea ţărilor europene,

deplasările în oraşe reprezintă aproximativ 35% din totalul călătoriilor, proporţia turismului

urban intern fiind superioară celui internaţional. De asemenea, se constată că turismul urban pur

reprezintă circa 80% din vizitele la oraş, în timp ce 20% se constituie din turism complementar.

Cu o creştere în ţările vest-europe, în anul 1995, de 35-50% faţă de anul 1985, şi evoluţii

asemănătoare înregistrate şi în celelalte ţări europene precum şi în SUA sau Japonia, turismul

urban este una dintre cele mai dinamice forme de turism.2

În ceea ce priveşte turismul rural, şi acesta a înregistrat o creştere semnificativă de la

numai 3% din totalul cererilor de vacanţă în anul 1985, la aproximativ 15% în prezent, potrivit

aprecierilor OMT. Ponderi mai mari se regăsesc în ţările cu tradiţie în domeniu precum: Franţa,

Germania, Elveţia, Austria, Belgia, Polonia şi Bulgaria. Sub influenţa unor factori ca sporirea

nivelului de educaţie, creşterea timpului liber, dezvoltarea transporturilor şi comunicaţiilor,

consecinţele pozitive asupra sănătăţii, creşterea interesului pentru tradiţii şi îmbunătăţirea

facilităţilor oferite se preconizează o continuare a creşterii interesului faţă de această formă de

turism în viitor. O influenţă pozitivă în dezvoltarea lui o are faptul că turismul rural este una

dintre cele mai instituţionalizate forme de turism la nivel european, organisme internaţionale sau

inter-regionale care susţin dezvoltarea lui fiind ECOVAST, EUROTER, Anglo-American

Countryside Stewardship-Consortium, FAO; OECD, UE şi multe altele. Tradiţia şi experienţa în

1 Minciu, Rodica, op. cit., p. 84 2 Idem, p. 86


domeniul turismului rural sunt prezente şi în România unde, în anii 1967-1968 au fost organizate

primele sate turistice; activitatea s-a restrâns după anii ’80, dar a fost relansată după 1989 fiind

încurajată prin reglementări interne şi susţinere internaţională. În prezent, formele organizate de

turism rural au o dimensiune redusă, reprezentând sub 1% din totalul circulaţiei turistice.1

Cercetările efectuate de Institutul Internaţional de Dezvoltare (Overseas Development

Institute) în privinţa turismului pentru păturile sărace2 au condus la concluzia că acesta nu

este o metodă bună de a-i ajuta pe cei săraci, pentru că aceştia nu beneficiază de aceste sume

decât în proporţie de 25%, sau, în unele cazuri, chiar mult mai puţin. Exemple de succes, când

banii au ajuns într-adevăr la cei săraci, au existat totuşi: căţărarea pe munţi în Tanzania sau

turismul cultural din Luang, Prabang, Laos. Pentru ca turismul „pro-poor” să-şi atingă scopul şi

ca banii să ajungă într-adevăr în buzunarele celor nevoiaşi, turiştii trebuie să facă efortul de a

utiliza moneda locală. Astfel localnicii îşi vor dezvolta abilităţile şi contractele exclusive nu vor

mai domina sectorul.

1 Minciu, Rodica, op. cit., pp. 90-912 http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Pro-poor_tourism (accesat 06.01.2011)

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Exclusiv&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Moned%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bani


CAPITOLUL 2CERTITUDINI ŞI INCERTITUDINI PRIVIND CONCEPTUL

TURISMULUI DE AVENTURĂ ŞI CLASIFICAREA FORMELOR SALE

Majoritatea populaţiei ce aparţine lumii dezvoltate trăieşte în mediul urban. Munţii,

lacurile, oceanele, junglele, insulele izolate şi alte locuri sălbatice reprezintă posibilităţi de

evadare care oferă emoţii puternice, stimulare şi o potenţială aventură. Această deplasare a

persoanelor din mediul obişnuit către cel extraordinar produce o experienţă plăcută, care

reprezintă un element central al turismului. Studiile teoretice din prezent asupra temei turismului

îşi propun să explice comportamentul turistului în relaţie cu turismul de masă, lăsând scena

contemporană a turismului de aventură prea puţin cercetată şi, prin urmare, slab prezentată în

termeni academici.1

Distincţia dintre numeroase concepte precum turism natural, ecoturism, turism de aventură,

călătorie de aventură, expediţii comerciale, recreere şi educaţie în aer liber nu este clară. Ralf

Buckley delimitează turismul de aventură ca fiind reprezentat de tururi comerciale ghidate în

cadrul cărora atracţia principală este o activitate în aer liber, care se bazează pe atributele

terenului natural, necesită echipament sportiv sau de altă natură, specializat şi este palpitantă

pentru clienţii turului.2

Pentru o mai bună înţelegere, atât a ceea ce priveşte elementele definitorii ale turismului de

aventură în particular, cât şi zonele sale de interferenţă cu alte forme de turism, trebuie cercetat

înţelesul cuvântului „aventură” în contextul turismului.

Acest proces poate începe prin identificarea caracteristicilor şi calităţilor3 esenţiale ale

aventurii: rezultate incerte, pericol şi risc, provocare, recompense anticipate, noutate, stimulare şi

emoţie puternică, evadare şi izolare, explorare şi descoperire, implicare maximă şi concentrare,

emoţii contrastante. Multe dintre aceste calităţi sunt inter-relaţionate şi interdependente. Fiecare

dintre ele, luate separat, nu constituie în sine o aventură, dar atunci când sunt însumate, aventura

este mai mult sau mai puţin garantată.

Aventura este atât un proces când şi o stare de spirit. Pe baza calităţilor enumerate anterior

se poate formula ideea ca aventura apare atunci când participanţii se pun voluntar într-o postură

în care ei consideră că fac un pas către necunoscut, în care vor înfrunta provocări şi vor

descoperi sau câştiga ceva de valoare din experienţa trăită.

Această stare de fapt se bazează pe percepţia individuală asupra situaţiei şi a sinelui,

aventura fiind aşadar subiectivă şi unică fiecărei persoane. Aventura este o construcţie personală,

1 Hudson, S., Sport and Adventure Tourism, Ed. The Haworth Press, Binghamton, 2003, p. 2032 Buckley, R., Adventure tourism, Ed. Biddle Ltd., Marea Britanie, 2006, p. 13 Swarbrooke, J.; Beard, C.; Leckie, Suzanne; Pomfret, Gill, Adventure tourism: the new frontier, Ed. Butterworth-Heinemann, Marea Britanie, 2003, p. 9


bazată mai mult pe mentalitate şi percepţiile emoţionale individuale, decât pe capacităţile fizice.

Aşa cum frumuseţea apare în ochii privitorului, aventura este în mintea şi inima participantului.

Acestea susţin abordarea lui Hopkins şi Putnam (1993), şi anume că „aventura poate aparţine de

minte şi spirit la fel de mult ca o provocare a corpului fizic”.1 Timpul petrecut trăind într-o

comunitate de o religie diferită sau participarea la un curs de dezvoltare personală pot fi o

aventură la fel de mare ca şi escaladarea muntelui Kilimanjaro.

Cu toate acestea, aventura nu este o experienţă pasivă; este un angajament la nivel fizic,

intelectual, emoţional sau spiritual. Din această perspectivă, turismul de aventură este, la nivel

fundamental, o participare activ-recreativă şi necesită noi metafore, bazate mai mult pe „a fi, a

face, a atinge, a simţi şi a vedea”2. Aventura presupune efort şi angajament, deseori fiind nevoie

de pregătire şi antrenament, atât la nivel mental, cât şi fizic.

O parte dintre calităţile esenţiale ale aventurii se află în legătură directă cu principalele

stadii ale procesului de aventură (figura 2.1), în timp ce altele descriu percepţiile şi senzaţiile

participantului. Aceste ingrediente de bază ale aventurii pot fi combinate în proporţii diferite,

oferind nuanţe diferite experienţelor de aventură.

Fig.2.1. Experienţa aventurii – proces şi caracteristici(Sursa: Swarbrooke, J.; Beard, C.; Leckie, Suzanne; Pomfret, Gill - Adventure tourism: the new frontier, 2003)

1 Swarbrooke, J.; Beard, C.; Leckie, Suzanne; Pomfret, Gill, op.cit., p. 152 Idem


Ca o concluzie preliminară, se poate afirma că o experienţă în cadrul turismului de

aventură trebuie neapărat să:

se desfăşoare într-un context stimulativ care să inducă o gamă variată de emoţii

diferite de cele din viaţa cotidiană;

implice riscuri şi provocări la nivel intelectual, fizic sau emoţional, care să îl

absoarbă pe participant în activitate;

genereze recompense intrinseci, furnizând oportunităţi pentru bucurie, învăţare şi

dezvoltare personală.

Diferenţieri în cadrul turismului de aventură apar şi din punctul de vedere al riscului,

gradului de depărtare şi al necesităţii de a stăpâni unele abilităţi înainte de a lua parte la

experienţa de aventură.1 Pentru fiecare activitate există unele variante care se adresează

începătorilor şi altele pentru cei mai experimentaţi sau profesionişti. În unele activităţi,

participanţilor le revine simplul rol de pasageri, în timp ce în cadrul altora este necesară

participarea activă. Pentru acele activităţi care necesită participarea activă, precum scufundările,

surfing-ul, căţărarea pe gheaţă, călăritul sau mountain biking-ul, există posibilitatea antrenării

abilităţilor la un nivel de bază sau avansat în momentul desfăşurării lor, cât şi posibilitatea

oferirii serviciului de ghidaj, la locul activităţii, unor persoane deja antrenate. Există şi activităţi

în care existenţa abilităţilor înaintea demarării acţiunii este esenţială precum heliskiing-ul sau

expediţiile montane. Însă pentru expediţiile de croazieră, paraşutismul în tandem, rafting-ul sau

observarea vieţii în sălbăticie, participanţii nu au posibilitatea antrenării abilităţilor necesare în

prealabil şi participă la activităţi în calitate de pasageri.

Turismul de aventură este un concept atât de amplu, care implică o gamă atât de largă de

produse şi oameni, încât mulţi autori au încercat să creeze categorii sau tipologii în cadrul său.

O astfel de încercare, din partea Millington et al. (2001), s-a finalizat cu împărţirea

turismul de aventură în două categorii: cel centrat pe destinaţie şi cel centrat pe activitate. 2

Fiecare dintre categorii este subdivizată la rândul ei, aşa cum se poate observa în tabelul 2.1.

Tabel 2.1 Subdiviziuni ale tursimului de aventură centrat pe destinaţie, respectiv activitate

Turismul de aventură centrat pe destinaţie Turismul de aventură centrat pe activitateMotorizat Extrem

Ne-motorizat UşorSursa: adaptat după Swarbrooke, J.; Beard, C.; Leckie, Suzanne; Pomfret, Gill, 2003

În cazul turismului de aventură centrat pe destinaţie, aceasta reprezintă cel mai important

aspect al călătoriei, turistul fiind interesat de peisajul, ecosistemul, oamenii sau istoria locală, în

1 Buckley, R. , op. cit., p. 102 Swarbrooke, J.; Beard, C.; Leckie, Suzanne; Pomfret, Gill, op.cit., p. 35


timp ce pentru călătoria centrată pe activitate, activitatea capătă importanţă sporită, în

detrimentul destinaţiei.

O altă demonstraţie a complexităţii subiectului tratat este oferită de o scurtă trecere în

revistă a dihotomiilor care există în cadrul turismului de aventură (tabelul 2.2).

Tabelul 2.2 Dihotomii în cadrul turismului de aventură

Extrem UşorLa distanţă Local

Fizic SpiritualOrganizat Individual

Aventură de grup Aventură personalăLocal Internaţional

Mediu artificial Mediul naturalAventură comercială Aventură voluntară

Sălbăticie UrbanIeftin Scump

Planificat SpontanAltruist Hedonist

Călătorii lungi Pauze scurteAventură 100% Aventură intermitentă

Folosirea facilităţilor turistice Folosirea limitată a facilităţilor turisticeDestinaţii stabile politic Destinaţii instabile politic

Turist aventurier începător Turist aventurier cu experienţăExperienţă cu risc ridicat Experienţă cu risc scăzut

Real FantezieMuncă Joacă

Sursa: adaptat după Swarbrooke, J.; Beard, C.; Leckie, Suzanne; Pomfret, Gill, 2003

Oricât de multe tipologii ale turismului de aventură bazate pe produs sunt formulate, în

industria turistică vor avea o importanţă majoră şi tipologiile bazate pe segmentarea psihografică,

deoarece orice experienţă turistică despre care participantul crede că este o aventură, chiar este o

aventură.

2.1 Este turismul de aventură o formă de turism de nişă?

Turismul de nişă, sau adjectival, se referă la numeroasele forme de turism de specialitate

care s-au afirmat de-a lungul anilor, fiecare fiind definită de propriul său adjectiv. Multe dintre

ele s-au impus datorită industriei turistice şi universităţilor de profil. Altele avansează concepte

care pot fi sau nu acceptate de publicul larg.1

Conceptul de turism de nişă2 a apărut recent ca o idee aflată la polul opus faţă de cea a

turismului de masă. El implică un set de practici mai sofisticate, care disting şi diferenţiază

turiştii. Într-o lume în curs de globalizare, caracterizată din ce în ce mai mult de „asemănare”,

1 http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Adjectival_tourism (accesat 18.03.2011)2 Novelli, Marina, op. cit., p. 1


turismul de nişă reprezintă diversitatea şi calea de marcare a diferenţelor. Aceată formă de turism

mizează pe conotaţiile peiorative care au însoţit evoluţia turismului de masă şi a mult

dezbătutelor sale impacte potenţial negative legate de degradarea mediului înconjurător şi

tulburarea socio-culturală.

Pentru managerii destinaţiilor turistice care caută să utilizeze turismul ca mecanism pentru

dezvoltarea economică, abordarea turismului de nişă pare să ofere mari oportunutăţi şi un turism

mai sustenabil, cu efecte negative mult mai mici şi, foarte important, capabil să atragă turişti cu

posibilităţi materiale sporite.

Pentru turişti, turismul de nişă pare să ofere un set de experienţe cu semnificaţie mai

profundă, aceştia fiind convinşi că nevoile şi dorinţele lor le sunt îndeplinite.

Dezvoltarea turismului de-a lungul ultimei jumătăţi de deceniu poate fi descrisă de

creşterea numărului de staţiuni turistice, aglomerarea unităţilor de cazare, creşterea numărului de

atracţii turistice proiectate pentru un număr semnificativ de vizitatori, avioane mai mari, sporirea

traficului aerian şi expansiunea generală a infrastructurii, toate acestea formând sistemul

complex al turismului de masă.

Atributul de „masă” şi complexitatea implicate în producerea turismului contemporan intră

în contrast cu experienţele individuale şi intime ale consumatorilor. În ultimii ani, s-a accentuat

atenţia producătorilor din turism faţă de acest fenomen, în cadrul căruia consumul nu mai derivă

din producţie, ci este catalizatorul procesului de producţie, consumatorii căutând în obiectele

materiale semne şi simboluri din care să extragă valoare, semnificaţie şi status.

Chiar dacă turismul de masă continuă să domine şi să caracterizeze modelele de circulaţie

turistică, în prezent se conturează din ce în ce mai multe forme de turism specializat. Turiştii

manifestă un interes crescând pentru vizitarea locurilor, dar şi mai mult pentru descoperirea,

experimentarea, participarea în, învăţarea despre şi dorinţa de a fi incluşi în viaţa de zi cu zi a

populaţiei din zona de destinaţie.

Termenul „turism de nişă” este împrumutat, în sens larg, din termenul de „marketing de

nişă”, care la rândul lui a adoptat conceptul de nişă din vocabularul relativ recentei discipline a

ecologiei. Lui Hutchinson (1957) i se acordă creditul de a introduce termenul de „nişă” cu

referinţă la o regiune dintr-un spaţiu multidimensional caracterizat de factori de mediu care

afectează bunăstarea speciilor.1 Aşadar, în termeni generali, nişa este spaţiul optim pe care un

organism îl poate exploata din punct de vedere al resurselor, în prezenţa competitorilor săi.

În termeni de marketing, nişa face referire la două idei inter-relaţionate. Prima este cea

conform căreia pe piaţă există un anume loc pentru un anume produs, iar cea de a doua

1 Novelli, Marina, op. cit., p. 4


argumentează că există consumatori pentru acest anume produs, atât locul, cât şi consumatorii

fiind văzuţi ca entităţi separate.

Dezvoltarea turismului de nişă este larg recunoscută ca o traiectorie majoră în turismul

contemporan şi, de asemenea, este clar că turiştii, în calitate de consumatori, şi-au dezvoltat

niveluri din ce în ce mai ridicate ale expertizei şi experienţei de a fi turişti şi manifestă nevoi şi

preferinţe din ce în ce mai sofisticate, participând activ la procesul asigurării că aceste nevoi le

sunt satisfăcute.

Ca parte în această cultură emergentă a turismului, turiştii îşi recunosc rolul şi influenţa pe

care le au în lume, în calitate de consumatori. Ideea de „a fi turist” este în strânsă legătură cu

problematica identităţii, aşadar alegerea tipului de vacanţă şi a destinaţiei pot fi de asemenea

văzute ca parte componentă a identităţii. Aşa cum subliniază Holden (2000) şi Sharpley şi Telfer

(2002), comportamentul de consumatori al turiştilor a dus la apariţia unei pieţe mai segmentate,

specializate şi sofisticate şi putem percepe dezvoltarea turismului de nişă ca un răspuns la

nevoile consumatorilor; ca o modalitate de a permite dezvoltarea şi exprimarea identităţii prin

activităţi specifice, care se suprapun şi cu alte preferinţe ale consumatorilor.1 Cu alte cuvinte,

dacă ciclismul, ca activitate de petrecere a timpului liber, oferă o individualizare sau diferenţiere

la nivel social, persoana care îl practică îşi va exprima această nevoie în procesul de alegere a

unei vacanţe, căutând destinaţii sau staţiuni care reprezintă un mediu favorabil pentru ciclism.

Scenarii similare se formează în relaţie şi cu alte sporturi precum golful, alpinismul, drumeţia,

raftingul, călăria, înotul, scufundările şi multe altele.

Existenţa unui grup de turişti cu experienţă crescândă care cer vacanţe specializate pentru

a-şi satisface dorinţele specifice este o condiţie necesară pentru dezvoltarea turismului de nişă,

dar este departe de a fi suficient. În sfera afacerilor turistice, formarea turismului de nişă este

văzută ca un element de strategie competitivă, acesta fiind cel care asigură legătura dintre visele,

dorinţele, imaginaţia şi experienţa turiştilor.

În urma acestei analize se poate observa că o importanţă majoră în definirea conceptului de

turism de nişă o are individualitatea turistului, dorinţa sa de a participa într-o experienţă unică,

prin care să îşi mărească orizontul de cunoaştere, să îşi satisfacă nevoile, să îşi îndeplinească

visele; toate aceste caracteristici se regăsesc de asemenea în delimitările conceptuale ale

turismului de aventură. De asemenea, turismul de aventură, cu toate activităţile pe care le

cuprinde, constituie un spaţiu destul de restrâns în marea masă a formelor de turism, spaţiu ce

poate fi exploatat din punct de vedere al resurselor de către operatorii de turism ce oferă astfel de

variante pentru vacanţe. Se verifică şi conceptul de marketing asupra turismului de aventură ca

reprezentant al turismului de nişă, activităţile desfăşurate în cadrul lui având un loc specific pe

1 Novelli, Marina, op. cit., p. 7


piaţă şi, după cum s-a observat anterior, există şi consumatori pentru acest tip de produs. În

cadrul afacerilor turistice, turismul de aventură este deseori folosit ca element de strategie

competitivă, identificându-se, încă o dată, cu noul concept de turism de nişă.

Aşadar, da, turismul de aventură este o formă a turismului de nişă.

2.2 Studii şi statistici privind turismul de aventură

Studiul „Piaţa Turismului de Aventură în anul 2009”1 a fost derulat de Universitatea

George Washington (GW), ATTA (Adventure Travel Trade Association) şi Xola Consulting.

Scopul acestui studiu a fost acela de a câştiga o mai bună înţelegere a dimensiunii şi

caracteristicilor acestui important segment de piaţă.

Zona pe care acest studiu a fost întreprins este delimitată de cele trei pieţe majore: Europa,

America Latină şi America de Nord. Folosind un instrument de chestionare on-line,

zoomerang.com, chestionarul a fost completat de 855 de respondenţi din şase ţări aflate în cele

trei mari zone menţionate: Argentina, Brazilia, SUA, Marea Britanie, Spania şi Germania.

Opţiunile de activitate ale respondenţilor au fost împărţite în aventură extremă (hard) sau

moderată (soft).

Câteva constatări cheie

26% dintre respondenţi au afirmat participarea în activităţi ale turismului de aventură;

16% dintre plecările din cele trei regiuni au fost în scopul călătoriei de aventură;

55% din călătoriile de aventură din cele trei regiuni sunt reprezentate de piaţa de

aventură regională.

Cheltuieli pentru călătoriile de aventură

Turismul de aventură este elastic şi prezintă un trend crescător, chiar şi în timpuri

economice dificile;

Aventura se extinde într-o gamă mai largă de activităţi;

Aventurierul moderat cheltuieşte mai mult per călătorie;

Valoarea pieţei de aventură globale este de $89 miliarde;

Toţi turiştii aventurieri cheltuiesc sume importante de bani pe echipament şi

îmbrăcăminte înainte de a pleca în călătorie.

Comportament, Psihografie şi Demografie

Este la fel de probabil ca turiştii aventurieri să fie singuri sau căsătoriţi, bărbaţi sau

femei. Majoritatea au vârste cuprinse între 35-37 ani.

1 http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf (accesat 20.03.2011)


După „ştirile locale”, cea mai citită publicaţie în rândul turiştilor de aventură din

America de Nord este People Magazine, urmată de National Geographic.

Comparativ cu alţi călători, turiştii de aventură acordă importanţă explorării de locuri

noi şi interacţiunii cu populaţia şi cultura locală în timpul vacanţelor.

Comparativ cu alte metode de cercetare înainte de călătorie, majoritatea turiştilor

aventurieri (35%) apelează la căutări on-line, dar se consultă şi cu prietenii şi familia.

Răspunsurile primite în privinţa deţinerii unui paşaport valid arată că o mare parte din

turismul de aventură se desfăşoară la nivel regional (tabelul 2.3).

Tabel 2.3 Procentajul deţinerilor de paşapoarte valide

Turişti de aventură extremă

Turişti de aventură moderată

Alţi turişti

Am un paşaport valid 75% 56,5% 63,7%Nu am un paşaport valid 25% 41,5% 36,3%

Sursa: http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf (accesat 20.03.2011)

Mărimea Pieţei de Aventură

Luând ca bază de referinţă volumul Turismului de Aventură, se estimează că în anul

următor cercetării o să se întreprindă aproximativ 150 de milioane de călătorii de aventură din

toate cele trei regiuni.

Trendul celor trei ani precedenţi arată că numărul călătoriilor de aventură extremă s-a

menţinut stabil, la circa 2% din populaţie. În Europa s-a constatat o creştere în turismul de

aventură extremă, aceasta provenind în principal de la respondenţii de origine germană.

În toate cele trei regiuni aventura moderată a înregistrat creşteri constante de-a lungul

ultimelor trei călătorii ale turiştilor şi continuă în aceeaşi manieră în ceea ce priveşte intenţiile de

călătorie viitoare. Aproximativ 43% dintre europeni au afirmat că, pentru următoarea vancanţă,

doresc să efectueze călătorii de aventură moderată.

74% 73% 74% 66%

24% 25% 25%30%

3,6%1,4%1,5%2%

0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

3 2 1 Următoareacălătorie

Pro

po

rţia

în

po

pu

laţi

e

Alte călătorii Aventură moderată Aventură extremă

Fig.2.2. Tipuri de turism în ultimele trei călătorii şi intenţia pentru călătorii viitoare(Sursa: http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf - accesat 20.03.2011)


Chiar dacă „Alte călătorii” încă domină peisajul turistic, „Aventura moderată” îşi atribuie

24% din turiştii latino-americani, 18% din turiştii nord-americani şi 23% din turiştii europeni.

Fig.2.3. Tipuri de călătorii pe continente(Sursa: http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf - accesat 20.03.2011)

Cheltuielile şi durata şederii turiştilor de aventură

Călătorii aventurieri au afirmat că, în medie, călătoriile lor durează 7-8 zile. În acelaşi timp,

au indicat că următoarea călătorie pe care o vor face va fi de mai lungă durată şi va include

activităţi cu provocări mai mari ce se vor desfăşura mai departe de casă decât cele precedente.

Cu 82% mai multe persoane au susţinut că următoarea călătorie va implica o

activitate considerată ca aventură extremă;

Cu 10% mai puţine persoane au susţinut că vor porni într-o călătorie încadrată în

categoria „alte călătorii”.

Tabel.2.4. Lungimea medie a unei călătorii

Călătoria precedentă Călătoria viitoare % de schimbareAventurieri extremi 7 zile 8 zile creştere de 82%Aventurieri moderaţi 8 zile 9,5 zile creştere de 22%

Călători de masă 7,5 zile 9,5 zile scădere de 10%Sursa: http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf (accesat 20.03.2011)

În medie, turiştii de aventură extremă cheltuie mai puţin per călătorie decât aventurierii

moderaţi. Tabelele 2.5 şi 2.6 ilustrează diverse aspecte ale cheltuielilor turiştilor.

Tabel.2.5. Cheltuieli medii per călătorie (exclusiv taxele aeriene)

Aventură extremă Aventură moderată Alte călătoriiTurişti europeni $500 $525 $483

Turişti nord-americani $500 $914 $605Turişti latino-americani $375 $861 $835

Total $462 $822 $591Sursa: http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf (accesat 20.03.2011)


Tabel.2.6. Bugetul alocat echipamentelor, ca procent din cheltuielile de călătorie

Costul călătoriei % din cheltuielile cu călătoriaAventurieri extremi $462 87,0Aventurieri moderaţi $822 42,5

Alţi călători $591 43,2Total $646 44,7

Sursa: http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf (accesat 20.03.2011)

Modalităţile de a se pregăti pentru călătorie ale turiştilor de aventură sunt reprezentate în

tabelul 2.7 (procentul reprezintă probabilitatea de a alege respectiva variantă).

Tabel.2.7. Cum se pregătesc turiştii aventurieri pentru călătorie

Cercetare on-line 23,2%Consultare cu familia şi prietenii 17,8%Rezervare bilet de avion/hotel on-line 11,4%Consultarea revistelor-ziarelor 8,7%Vizitarea unei agenţii de turism 8,1%Cumpărarea unui ghid turistic 7,5%Rezervare prin agent de voiaj 5,8%Urmărirea unei emisiuni de călătorie despre destinaţie 5,6%Nu se pregătesc înainte de plecarea spre destinaţie 5,2%Vizitarea unei organizaţii de promovare a turismului 4,1%Rezervarea prin tour operator 2,7%Sursa: http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf (accesat 20.03.2011)

23,2% dintre respondenţi au indicat faptul că înainte de a pleca în călătorie au

efectuat o cercetare on-line pentru a se pregăti. Figura 2.4 arată cum au făcut acest lucru:

Fig.2.4. Modalităţi de cercetare a călătoriilor on-line(Sursa: http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf - accesat 20.03.2011)


Segmentare

Există mai multe metode de segmentare a pieţei turismului de aventură. Observând gradul

din ce în ce mai mare de specializare în industria turismului, împreună cu valorile pe care turiştii

de aventură le împărtăşesc, mulţi specialişti au adoptat metoda psihografică de segmentare.

Asta presupune organizarea turiştilor de aventură după interesele personale cum ar fi

kayaking-ul sau observarea păsărilor. De aici poate porni dezvoltarea unor tactici de marketing

specifice, folosind suplimentar şi segmentarea demografică. Din perspectiva demografică există

două categorii principale de turişti de aventură:

Generaţiile mai tinere, GenY (persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani) şi

GenX (persoane cu vârste cuprinse între 31 şi 44 de ani). Aceste persoane au călătorit

adeseori în timpul tinereţii, au studiat în stăinătate în perioada facultăţii şi sunt adepţi ai

navigării pe internet în scopul identificării de oferte bune şi noi destinaţii. Acest segment se

poate subdiviza în două grupe de interes pentru industria turismului de aventură:

Cei cu venituri disponibile mari, dar puţin timp liber;

Cei cu bugete reduse, dar mult timp liber.

În cazul celor numiţi „baby boomer” (persoane cu vârste de 45-64 ani) spiritul de

aventură se manifestă mai târziu în cursul vieţii. Mulţi dintre aceştia constată că au mai

mult timp, sau mai mulţi bani, ca urmare a plecării copiilor din casa părintească, sau intră

în perioada de pensie cu o stare medicală bună şi o curiozitate de a experimenta noi lucruri

de care nu s-au putut bucura în timpul anilor de muncă. Aceştia dispun de fonduri

financiare considerabile şi pun valoare pe aventura combinată cu experienţa culturală.

Persoanele din acest grup apelează la rezervări prin intermediul operatorilor turistici şi pot

ajunge să întreprindă două sau trei călătorii internaţionale pe an. Din ce în ce mai mulţi îşi

iau şi nepoţii împreună cu ei în vacanţe. Tipul de persoane din această categorie este

insiparat de materialele de lectură şi emisiunile TV („Survivor”, „Amaizing Race”), dar în

special de poveştile auzite de la familie sau prieteni. „Experienţă” şi „autenticitate” sunt

cuvinte şi concepte cheie care rezonează cu acest grup.


CAPITOLUL 3

O EXPERIENŢĂ DE SUCCES ÎN TURISMUL DE AVENTURĂ

DEDICAT ELEVILOR DIN ROMÂNIA

De cele mai multe ori, părinţii ocupaţi ai societăţii zilelor noastre, nu au timp să îşi petreacă

toate vacanţele alături de copiii lor. Alternativa: tabere de aventură montane şi programe

educative pentru copii! Pe grupe de vârste şi tematici multiple, copiii munţilor savurează din plin

experienţele aventurilor la munte. De la orientare turistică, la alpinism, trekking, tabere de corturi

şi ski sportul se îmbină cu educaţia, pasiunea şi prietenia.

Familia şi şcoala au un rol fundamental în formarea tinerelor generaţii, dar adesea viaţa

familială este contradictorie, iar şcoala este obligată să respecte programe rigide. De aceea,

taberele sunt construite pentru a continua şi completa misiunea educativă a familiei şi şcolii.1

Toţi copiii sunt trataţi fără discriminare şi primesc atenţie şi susţinere în funcţie de nevoile

şi dorinţele personale, taberele constituind un spaţiu de dialog, libertate, solidaritate, acţiune şi

realizare a proiectelor pentru şi cu tinerii.

3.1 Problematica specifică turismului de aventură dedicat elevilor (7 – 18 ani)

A trăi în colectiv înseamnă respectarea ritmurilor individuale şi a modurilor de funcţionare

colectivă.2 În tabere, interacţiunea dintre individ şi colectiv este intermediată de animator, care

oferă vieţii colective spiritul de solidaritate, respectarea celuilalt.

Vacanţele reprezintă unul din momentele favorabile în care copiii şi adolescenţii trăiesc în

propriul ritm de viaţă, într-un cadru adaptat nevoilor şi dorinţelor lor, cu animatori care să-i

asculte şi să selecteze permanent activităţi; înseamnă posibilitatea de a actiona şi a se odihni în

cadrul prietenos al taberei, în preajma unor noi prieteni. Fiecare copil are propriul ritm, iar

cunoaşterea acestor ritmuri permite animatorilor din tabere să realizeze că există diferenţe între

copiii participanţi, că fiecare dintre ei are propria formă şi viteză de dezvoltare, propriile

capacităţi de învăţare, că nu este posibil să se răspundă identic tuturor copiilor şi că echilibrul

între activitate şi odihnă este una dintre principalele condiţii de dezvoltare a copilului.

O tabără reuşită se raportează la calitatea relaţiei dintre animatori şi tineri, punerea la

dispoziţie a unor spaţii bine dotate şi o bună organizare, toate acestea adaptate ritmurilor de viaţă

a participanţilor. Trebuie să existe posibilitatea de a se trezi şi de a se culca la anumite ore,

ţinând cont de timpii de odihnă şi organizând activităţile conform principiului echilibrului între 1 Stănciulescu, Gabriela; Jugănaru, I. D., Animaţia şi animatorul în turism, Ed. Uranus, Bucureşti, 2006, p.1902 Idem, p. 199


activitate şi odihnă. Metoda trezirii şi culcării eşalonate este folosită pentru a permite fiecărui

copil să se trezească şi să se culce în propriul său ritm. Dimineaţa şi seara sunt timpi foarte

delicaţi, de aceea pregătirea pentru somn trebuie să fie făcută progresiv şi atent planificată.

Deţinerea informaţiilor privind elementele de bază ale particularităţilor biologice,

psihologice şi sociale ale copiilor şi adolescenţilor şi capacitatea de identificare a principalelor

lor nevoi şi dorinţe permite echipelor de animatori să identifice atitudinile favorabile comunicării

cu tinerii şi facilitează selectarea şi punerea în practică a activităţilor adaptate pentru a

corespunde caracteristicilor fiecărei etape de dezvoltare. Animatorii trebuie să reţină de

asemenea că dezvoltarea fiecărui individ este o tranziţie de la starea de dependenţă absolută, spre

una de dependenţă relativă, până spre maturitate şi că există atât caracteristici comune la copiii

aparţinând aceleiaşi categorii de vârstă, cât şi caracteristici specifice, care ţin de ritmurile

individuale şi de influenţele datorate mediului social şi cultural din care provin.

Copiii aparţinând marjei de vârstă 7 – 12 ani ies dintr-o perioadă de deprinderi de bază şi a

unei mari dependenţe de adulţi. Această nouă fază este marcată de socializare, o mare

sensibilitate spre prietenie şi o dispoziţie particulară spre acceptarea valorilor morale.1 Aceşti

copii dau dovadă de o nemărginită curiozitate intelectuală, aceştia fiind anii marilor achiziţii

cognitive (a citi, a desena, a cânta etc.). Tot în această perioadă încep să se contureze centrele de

interes, copiii începând să colecţioneze, să urmărească diferite seriale la televizor. Apar atitudini

de pudoare şi o înclinaţie spre perfecţiune, dezvoltându-se spiritul critic. În timpul acestei

perioade, corpurile par a se pregăti pentru schimbările pubertăţii care se instalează.

Capacitatea copiilor de a forma grupuri este una dintre caracteristicile acestei vârste. Prin

intermediul grupului ei îşi satisfac dorinţa de independenţă, stabilind noi raporturi sociale. Apare

dorinţa de autonomie; copiii, simţind că aparţin unei lumi, iau cunoştinţă de regulile sociale şi,

pentru a le accepta, îşi construiesc propria personalitate.

Aceşti copii sunt capabili să efectueze operaţii mentale mai complexe şi să admită reguli

sau să le inventeze (reguli de viaţă, reguli de joc). Ei au o mare nevoie de a învăţa, de a şti, de a

cunoaşte, de a înţelege. Activitatea lor rezultă din creaţie şi se manifestă prin mişcare fizică

intensă. În timpul jocurilor, apare concurenţa; ei se întrec cu ceilalţi pentru a-şi cunoaşte

valoarea. Animatorul trebuie să fie atent la eşecul copilului care poate frâna dorinţa de progres.

Adultul trebuie să permită copilului să se pună în valoare, el fiind un sfătuitor tehnic care

favorizează progresul şi îl ajută să reuşească.

Perioada de tranziţie între copilărie şi vârsta adultă este adolescenţa, care debutează cu

pubertatea sau pre-adolescenţa. Această perioadă este caracterizată de mari schimbări biologice

şi psihologice ale individului în raport cu mediul social. Pre-adolescenţii trăiesc schimbarea

1 Stănciulescu, Gabriela; Jugănaru, I. D., op. cit., p. 200


fizică din interior prin senzaţiile şi impresiile noi pe care le încearcă precum şi din exterior prin

imaginea corpurilor, constatarea că aceastea se modifică. Ei îşi caută identitatea şi un loc în

societate. La această vârstă, aceştia preferă grupul mic (gaşca), exclusiv de fete sau băieţi, şi au

un confident personal. Acum, copiii încearcă îndeosebi activităţi sportive, deoarece vor să îşi

cunoască şi depăşească limitele.

Adolescenţii oscilează între dorinţa de singurătate şi apartenenţă la grup.1 Prietenia şi

căutarea de noi experienţe joacă, în această perioadă, un rol esenţial. Adolescenţii sunt uşor

seduşi de situaţii care le stimulează gustul provocării. Ei comunică acest lucru prin limbajul lor,

prin modul de a se îmbrăca sau prin exprimarea sexualităţii lor.

Adolescenţa este caracterizată de exaltarea gândirii creatoare, de sentimente de entuziasm,

proiecte pentru o nouă viaţă şi pentru transformarea societăţii. Ea este marcată de elogierea

modelelor paretale, de accesul la un statut de independenţă mai mare şi, în acelaşi timp, a unei

capacităţi mai mari de a lua cunoştinţă de dezechilibrele sociale, de legi şi de responsabilităţi.

La vârsta adolescenţei, anumite probleme ale societăţii capătă o dimensiune specifică

(fenomenul de bandă, de toxicomenie, SIDA, alcool, violenţă, intoleranţă, discriminare, conflicte

inter-culturale, şomaj etc.).

Energia şi creativitatea adolescenţilor sunt o sursă de proiecte de animaţie bogate şi

inovatoare. Ei sunt antrenaţi uşor în jocuri de societate sau de rol, în discuţii şi dezbateri.

3.1.1 Impotanţa jocului şi a activităţilor în dezvoltarea copiilor

Jocul are o importanţă educativă deosebită contribuind la dezvoltarea creativităţii copiilor,

dobândirea autonomiei, dar şi plăcerii copilului. Jocurile fac parte din „sacul cu resurse” al

animatorilor şi sunt întotdeauna bine venite şi gustate de copii.

Prin notorietatea numelor care le-au acordat atenţie şi prin ceea ce presupune conţinutul în

raport cu dezvoltarea copilului, următoarele citate2 demonstrează importanţa jocului:

„Prin intermediul jocului, copilul poate să îşi elibereze impulsurile agresive într-o

lume în general acceptabilă din punct de vedere social, el învăţând astfel să îşi

stâpânească angoasele şi să-şi dea frâu liber creativităţii.” (Winnicott)

„Ocupaţia preferată şi cea mai intens practicată de către copil este jocul.” (Freud)

„Jocul este o acţiune voluntară dusă la îndeplinire într-un termen anume de timp şi

de loc, urmând nişte reguli liber consimţite şi absolut imperioase, cu un scop bine

1 Stănciulescu, Gabriela; Jugănaru, I. D., op. cit., p. 2012 Suport curs animator - Tabere de aventură pentru copii, EuroTrekking, 2010


conturat în sine, acompaniat de un sentiment de tensiune şi de bucurie şi de o conştiinţă de

a fi altfel decât în viaţa cotidiană.” (R. Spitz)

Din păcate, societatea noastră industrializată şi urbanizată a exclus şi deformat, puţin câte

puţin, funcţia şi importanţa jocului. Industria a făcut din joc o activitate comercială, un produs

standardizat, competiţia fiind substituită spiritului participării, educaţia defavorizând sportul,

oraşul făcând să dispară terenurile virane, spaţiile de aventură, spaţiile ludice. A te juca astăzi

înseamnă a te rezuma prea des la respectarea regulilor instituţionale, a consuma produse a căror

fidelitate a regulilor nu lasă nici un loc de iniţiativă copilului.1

În toate colţurile lumii şi dintotdeauna jocul a fost un element determinant al dezvoltării

personalităţii. În fiecare societate jocurile fac parte dintr-un patrimoniu cultural. Activitatea

motrică, fizică şi intelectuală a jocului favorizează dezvoltarea psihomotorie a copilului. De aici

şi necesitatea ca animatorul să propună jocuri adaptate vârstei şi capacităţilor copiilor. O altă

funcţie a jocului este funcţia socială şi relaţională care este preponderentă, permiţând astfel

integrarea copilului. Aceasta se face cel mai uşor prin intermediul jocului, chiar şi în cazul celor

mai solitari şi mai timizi, deoarece aceştia trebuie să adere la o echipă pentru a lua parte la joc.

Cu cât jocul este mai variat din punct de vedere al relaţionării, cu atât el permite mai multe

interacţiuni sociale, mai multă bucurie.

Regulile jocului trebuie să favorizeze cooperarea, participarea fiecăruia, făcând abstracţie

de spiritul de competiţie, de excludere. Jocul trebuie să permită interschimbarea rolurilor

(conducător, strateg, atacant, apărător), să inverseze alianţele deja create, să multiplice

posibilităţile de colaborare. Este important ca jocul să le permită jucătorilor să propună reguli

între ei şi celelalte echipe, reguli care au rolul de a menţine interesul pentru joc.2

Jocul, activitate caracteristică copilului, este modalitatea prin care acesta îşi exprimă

nevoia de libertate, dar şi pe cea de a creşte. Jocul este un element esenţial în evoluţia fizică,

intelectuală şi socială a copilului. Se conturează două tipuri de joc: cel spontan, al copilului, care

începe din propria lui iniţiativă şi cel organizat de animator.

În dezvoltarea jocurilor organizate, animatorul trebuie să respecte următoarele principii:3

Reguli (explicaţii clare şi precise ale jocului; poziţionarea copiilor în cerc pentru o

mai bună desfăşurare şi audiţie; începerea jocului simplu şi dezvoltarea lui ulterior);

Echipe (echilibrarea echipelor; evitarea frustrărilor);

Cadrul (loc bine definit, adaptat, garantând securitatea; să se ţină cont de timpul

probabil; durata jocului să fie bine definită);

1 Suport curs animator - Tabere de aventură pentru copii, EuroTrekking, 20102 Stănciulescu, Gabriela; Jugănaru, I. D., op. cit., p. 2023 Idem, pp. 202-203


Roluri (exploatarea capacităţilor, talentelor fiecăruia; fiecare loc şi rol în parte trebuie

valorificat; roluri diverse pentru animatori);

Acţiuni (interesante, motivante; variate, evolutive; sigure);

Imaginaţie (adaptată conform temei jocului);

Evaluare (evaluarea pe rând a etapelor R.E.C.R.A.I.E.)

Activitatea, la fel ca jocul, are o importanţă deosebită în dezvoltarea copilului. Afirmarea

de sine, punerea în valoare a propriilor talente ies în evidenţă cel mai adesea prin activităţile

manuale, de expresie, tehnice şi ştiinţifice.1 Astfel, tabăra este locul în care copilul poate alege,

din multitudinea de activităţi, pe cea în care se regăseşte cel mai bine.

Activităţile manuale

Prin posibilităţile de descoperire, cucerire şi stăpânire pe care i le oferă, activitatea

manuală este primordială în dezvoltarea copilului. Ea constituie un suport esenţial pentru

dezvoltarea intelectului. În cadrul taberelor, copii dispun de timpul necesar pentru a înţelege,

încerca, realiza şi finaliza diverse proiecte de activitate manuală.

Activităţile de expresie

Acest tip de activităţi permite exteriorizarea unei multitudini de sentimente, emoţii,

senzaţii, caractere. Fiecare copil ocupă un loc anume, în funcţie de scenariul cunoscut de toţi.

Este foarte important ca activităţile de expresie să respecte câteva reguli: justeţea gestului,

calitatea retransmisiei, adaptarea la imaginea copiilor, respectarea rolurilor de către fiecare, prin

calitatea ascultării şi a interacţiunii dintre personaje.

Activităţile ştiinţifice şi tehnice

Aceste activităţi au fost introduse de curând în cadrul taberelor. Ele se caracterizează prin

apelarea la material sau tehnoligii noi şi fac apel la cunoştinţe şi tehnici inspirate din domeniul

ştiinţific (micro-informatic, video, activităţi utilizând energia solară, electronică etc.)

Jocul, noţiunea de plăcere, aspectul ludic nu trebuie niciodată îndepărtat.

3.2 Academia De Munte şi Iniţiative ale Tinerilor „Nae Popescu”

Academia De Munte şi Iniţiative ale Tinerilor „Nae Popescu” (ADMIT), CIV 26841260,

este o structură asociativă de tineret, fondată în scopul sprijinirii şi promovării educaţiei şi

culturii la toate nivelele sociale, a practicării activităţilor montane cu caracter sportiv, aplicativ şi

de divertisment.

Printre obiectivele pe care asociaţia îşi propune să le atingă se numără realizarea de

proiecte educaţionale şi culturale pentru tineri şi adulţi, promovarea integrării în comunitate a

1 Stănciulescu, Gabriela; Jugănaru, I. D., op. cit., p. 205


copiilor şi tinerilor cu cerinţe educative speciale, susţinerea ecologizării mediului „uman” prin

combaterea rasismului şi xenofobiei, facilitarea şi organizarea schimburilor educaţionale şi

culturale între România şi străinătate, dezvoltarea programelor de parteneriat la nivel local,

naţional şi internaţional, efectuarea de studii pentru identificarea şi definirea nevoilor de educaţie

la nivel local şi naţional, realizarea de proiecte pentru dezvoltarea locală, întreţinerea relaţiilor cu

organizaţii şi instituţii interne şi internaţionale în domeniu, promovarea activităţilor de protejare

a mediului şi eco-turismului, promovarea educaţiei sanitare la toate nivelele sociale, organizarea

de activităţi de formare şi dezvoltare profesională, promovarea activităţilor cultural-artistice,

organizarea de cursuri necesare îndeplinirii scopului asociaţiei.

Atingerea scopurilor şi obiectivelor urmărite de asociaţie se realizează prin intermediul

acţiunilor organizate de conducerea ei, sau iniţiate şi organizate de membrii acesteia, precum şi

prin participarea membrilor săi la acţiuni organizate de alte structuri asociative, instituţii sau

persoane având scopuri comune. Întreaga activitate are caracter permanent, extensiv, educativ,

ecologic, progresist şi ştiinţific, lucrativ şi asociativ.

În asociaţia ADMIT membrii se împart în patru categorii – activi, aderenţi, simpatizanţi şi

de onoare – fiecare având drepturi şi obligaţii corespunzătoare. Conducerea asociaţiei se

realizează prin intermediul Adunării Generale şi a Consiliului de Conducere. Adunarea Generală

(AG) a membrilor asociaţiei este organul suprem de decizie al ADMIT care defineşte, orientează

şi controlează activitatea generelă a asociaţiei. AG hotărăşte în orice problemă de importanţă

majoră privind interesele, activitatea şi bunul mers al asociaţiei. Consiliul de Conducere (CC)

coordonează întraga activitate a asociaţiei între două adunări generale, el fiind alcătuit din:

preşedinte, vicepreşedinte, secretar, şefii de secţii – cu participare consultativă şi membrii.

Acţiunile pe care conducerea asociaţiei se angajează să le susţină şi să le iniţieze sunt:

organizarea de întruniri şi conferinţe periodice, organizarea de acţiuni, tabere şi excursii

colective în tot timpul anului, sprijinirea unor acţiuni individuale deosebite ale membrilor

asociaţiei, organizarea şi coordonarea de cursuri teoretice şi practice, şcoli de iniţiere şi

perfecţionare în domeniile sale de interes sau alte activităţi de profil, salvgardarea integrităţii şi

frumuseţii zonelor montane, crearea prin propagandă (articole, expuneri, publicaţii etc.) a unei

atitudini de respect şi ocrotire a tuturor frumuseţilor naturale, organizarea de testări periodice ale

nivelului de cunoştinţe şi capacităţii de efort a membrilor asociaţiei, dezvoltarea de legături de

colaborare cu asociaţii similare din ţară şi de peste hotare, sprijinirea, organizarea sau

colaborarea la oricare alte activităţi care servesc intereselor asociaţiei.

Între activităţile Academiei De Munte şi Iniţiative ale Tinerilor se disting trei programe

principale cu desfăşurare continuă în timp, dar şi în concordanţă cu planificarea calendaristică

şcolară a activităţilor de învăţare şi a vacanţelor. Astfel, pe toată perioada de activitate şcolară,


asociaţia derulează două cursuri educaţionale extracurriculare – „Educaţie prin ecologie şi

turism” şi „Clubul de Şah şi Jocuri Logice”, iar în perioadele de vacanţă sunt organizate tabere

montane tematice cu durata de câte o săptămână fiecare. Ambele cursuri extra-curriculare se

desfăşoară, în prezent, în cadrul Şcolii nr. 170 „Geo Bogza” care îşi deschide porţile şi în afara

orelor de curs, în fiecare sfârşit de săptămână, pentru a facilita acest parteneriat educaţional.

Cursul de „Educaţie şi ecologie prin turism” include activităţi distractive şi educative prin

care copiii învaţă despre natură, orientare turistică, alpinism şi multe alte activităţi montane,

ascultă poveştile montaniarzilor şi dezvoltă prietenii cu alţi copii care le împărtăşesc pasiunea.

Acest curs a stat la baza formării şi dezvoltării asociaţiei. Istoria acestuia începe când Matei, fiul

fondatorului asociaţiei, Iulian Soare, obişnuit de mic cu muntele, şi-a întrebat tatăl cine o să îl

înveţe, la şcoală, despre acest subiect. Aflând că nu va exista o astfel de persoană, i-a propus

tatălui său să îşi asume el acest rol. Astfel s-a născut ideea care, după o serie de pregătiri şi

formalităţi, s-a conturat într-un curs extracurricular aprobat de Inspectoratul Şcolar al

Municipiului Bucureşti. Prima prezentare a cursului a fost susţinută, în luna octombrie a anului

2006, la Şcoala nr. 171 „Petre Ispirescu”, unde a fost implementat şi modulul pilot al acestuia.

Atât copiii, dar mai ales părinţii au avut o reacţie pozitivă în faţa acestei idei al cărei scop

declarat a fost, şi este în continuare, de a învăţa copiii să comunice între ei, să iubească natura şi

muntele în special, să iasă din faţa calculatoarelor, unde stau zilnic cu orele, şi să formeze din ei

oameni educaţi.

Taberele montane tematice reprezintă, din punct de vedere al vechimii, al doilea program

implementat de ADMIT. Acestea s-au dezvoltat în strânsă legătură cu activitatea din cadrul

cursului de „Educaţie prin ecologie şi turism”, organizându-se ca o urmare firească a acestuia

prin care se puneau în practică informaţiile şi cunoştinţele teoretice acumulate, dar fără ca cele

două activităţi să se condiţioneze reciproc.

Durata unei tabere este de o săptămână – 7 zile şi 6 nopţi, iar numărul minim de

participanţi este de 20 de persoane, maximul putând ajunge la 30 de persoane. Există câteva

condiţii de participare: copiii trebuie să fie clinic sănătoşi şi apţi pentru efort fizic, rezervarea şi

plata trebuie efectuate cu minim 10 zile înaintea plecării şi este solicitat acordul scris al

părinţilor. De asemenea, în organizarea taberelor se ţine seama de trei mari grupe de vârstă: 6-9

ani, 10-14 ani şi 15-18 ani. Fiecarei grupe de vârstă îi sunt asigurate şi îndeplinite condiţiile şi

cerinţele specifice de desfăşurare a activităţilor. Chiar dacă în componenţa unei tabere se pot

regăsi aparţinători la toate cele trei grupe, sunt organizate sub-grupuri care să conţină participanţi

dintr-o singură categorie pentru a putea fi asigurate astfel condiţiile optime de derulare a

programelor.


Taberele sunt construite întotdeauna în jurul unei tematici centrale care se reflectă în

numele pe care le primesc. Spre exemplu, câteva din taberele organizate în trecut poartă titluri

precum: „Misterele şi legendele Bucegilor”, „Străjerii din Carpaţi”, „Aventura Crăişorilor”,

„Urmaşii Dacilor”, „Dezbatere, oratorie şi retorică”, „Crăciun de poveste”, „Ski şi rock”,

„Mountainbike şi aventură”, „Turnul de aur – şah, jocuri logice şi aventură” etc.

Locaţiile alese ca destinaţii în mod frecvent sunt munţii Retezat, munţii Piatra Craiului şi

zona Buila-Vânturariţa. În fiecare din aceste locaţii cazarea şi alimentaţia sunt asigurate optim, în

strânsă corelaţie cu activităţile desfăşurate.

Cazare

După zilele pline de activităţi şi mişcare, vin serile caracterizate de odihnă. Cazarea

copiilor se face numai în hoteluri, pensiuni agroturistice şi turistice şi cabane clasificate după

normele Ministerului Turismului din România. De asemenea pentru cei care optează pentru

pachete turistice la cort, asociaţia oferă, din baza materială proprie, corturi de foarte bună calitate

şi accesoriile necesare efectuării excursiei în bune condiţii. Locaţiile alese pentru desfăşurarea

taberelor au condiţii bune de cazare şi masa, cu facilităţi de igienă personală, băi igenizate, apă

caldă etc. În caz de vreme nefavorabilă locaţiile sunt alese în aşa fel încât să se poată desfăşura

programele indoor pentru jocuri, artă, distracţie şi ateliere cu diverse activităţi. Nici peisajul nu

este uitat, astfel încât taberele sunt localizate în zone cât mai pitoreşti. De asemenea, ele sunt

alese în aşa fel încât ispitele copiilor să fie cât mai mici şi să se evite implicarea localnicilor în

activităţile taberei.

Alimentaţie

Masa copiilor este asigurată şi servită la restaurante, pensiuni agroturistice şi cabane

omologate de Ministerul Turismului din România. În unele cazuri masa este servită sub formă de

picnic sau, în taberele de aventură cu cortul, sunt asigurate elementele necesare desfăşurării şi

organizării meselor în cele mai bune condiţii. Mesele sunt în mod obişnuit compuse din produse

tradiţionale româneşti, dar nu sunt niciodată trecute cu vederea necesităţile speciale ale

vegetarienilor sau exigenţele diferitelor culte. În acest scop, părinţi sunt rugaţi să comunice din

timp condiţiile pe care doresc să le îndeplinească mesele copiilor. Meniurile sunt discutate în

prealabil cu grupul şi în condiţiile în care nu este acceptată alegerea grupului meniu va fi servit

"a la carte". Mesele sunt servite sub diverse forme precum masa clasică, bufet suedez sau picnic.

În preţul pachetelor turistice oferite nu sunt incluse băuturile de nici un fel. Toate mesele au rol

important în dezvoltarea copiilor, din acest motiv fiind asigurată cantitatea de mancare care

acordă energia necesară desfăşurării activităţilor din tabere. Copiii primesc suplimente de fructe

proaspete, lactate şi produse din carne pregătite în mod tradiţional în măsura cantităţilor


disponibile pregătite. Diversitatea meniurilor este o altă componentă de bază a taberelor, în

fiecare zi meniul fiind diferit de cel precedent, pentru evitarea elementului „iar...”.

Resurse umane – Animatori

Toţi copiii au nevoie de o strictă supraveghere şi de o atenţie deosebită. Pentru aceasta,

animatorii Academiei De Munte au urmat cursuri de specialitate, după modelul celor organizate

de Federaţia Naţională „Léo Lagrange” din Franţa, pentru toate activităţile pe care le desfăşoară

cu copiii. Este asigurat numărul optim de animatori şi monitori specializaţi – un animator la

fiecare 5 copii, deoarece siguranţa copiilor este o prioritate în cadrul acestor activităţi. În acest

scop animatorii de tabere asigură permanent mediul în care se găsesc copiii, atât în timpul

activităţilor cât şi în timpul liber sau noaptea, în timpul somnului. Aşadar, asociaţia garantează

pentru sănătatea şi siguranţa copiilor din taberele organizate prin experienţa animatorilor. Unii

dintre aceştia au urmat şi modulul de pregătire pedagogică, fiind cadre didactice cu experienţă.

Elementul siguranţă şi echipamentul folosit

Deşi în tabere sunt organizate şi efectuate activităţi pline de aventură, siguranţa este o

prioritate. În scopul asigurării ei, animatorii sunt instruiţi de monitori în toate activităţile pe care

le conduc, în aşa fel încât să poată anticipa eventualele pericole sau accidente. Acest gând este în

permanenţă prezent în mintea ghizilor animatori. În plus, este meţinută neîntrerupt legatura cu

centrele Salvamont din zonele unde sunt organizate activităţi. De asemenea, animatorii sunt

instruiţi din punct de vedere medical pentru acordarea primului ajutor în caz de accident. În

taberele mari există un medic sau este ţinută legatura în permanenţă cu medici locali din

teritoriu. Toţi animatorii şi personalul care participă în tabere se antrenează personal şi folosesc

tehnici de ultimă oră cu mult timp înainte de începerea taberelor. Directorul de tabără merge din

timp în teritoriu pentru a cunoaşte terenul şi pentru a evita eventualele pericole ce pot apărea. El

alege traseele şi activităţile în funcţie de natura terenului astfel încât să elimine toate pericolele

posibile şi logice. Este folosită tehnologie de ultimă generaţie pentru a evita rătăcirea cum ar fi

GPS-uri şi echipamente de comunicare moderne. De asemenea orice activitate are o variantă de

rezervă în caz de vreme nefavorabilă sau de incidente independente de voinţa organizatorilor.

Echipamentele folosite corespund normelor internaţionale de securitate şi siguranţă. Toate

echipamentele de alpinism sunt omologate conform UIAA (Union Internationale des Association

d’Alpinisme) şi sunt garantate prin numele firmelor fabricante cum ar fi Mammut sau Petzl, iar

echipamentul de campare asigură un confort şi o calitate adecvată scopului folosirii. Tehnologia

GPS este asigurată de liderul pe piaţă în domeniu, respectiv Garmin. Toate materialele şi

echipamentele folosite au fost achiziţionate în scopul garantării siguranţei participanţilor la

activităţi. Au fost alese şi din punctul de vedere al unui începător, prin uşurinţa în exploatare.


Combinaţia perfectă între monitori şi echipament asigură siguranţa şi distracţia copiilor

participanţi.

3.2.1 Activităţi desfăşurate în tabere

Având în vedere importanţa majoră a jocului în dezvoltarea fizică, intelectuală şi socială a

copiilor, toate activităţile din timpul taberelor organizate de ADMIT sunt desfăşurate într-o

atmosferă ludică. Animatorii au rolul de a coordona jocurile bine determinate precum jocuri

mici – menite să stimuleze atenţia şi interesul pentru activităţile de desfăşurat, jocuri mari – cu

întindere temporală de până la o zi întreagă, creând spaţiul de poveste în care se desfăşoară toate

celelalte activităţi şi seratele – organizate după masa de seară, cu rolul de a pregăti copiii pentru

culcare, cât şi de a crea un cadru favorabil jocului liber şi spontan al copiilor.

Comunicare şi relaţionare, construirea încrederii în sine şi în coechipieri

Comunicarea este o parte esenţială din viaţa unui om. Oamenii comunică toată ziua şi în

fiecare zi pentru a duce lucrurile la bun sfârşit. Indivizii au nevoie de comunicare atât la nivel de

bază pentru a-şi asigura hrana, adăpostul, siguranţa, cât şi pentru a-şi dezvolta şi exprima

identitatea proprie. Comunicarea ocupă de asemenea un rol fundamental în educare copiilor şi

menţinerea relaţiilor emoţionale cu semenii. Pentru grupurile de orice mărime sau natură – de la

familie la echipa de fotbal, de la colegii de birou la naţiune – comunicarea este esenţială. Fără

comunicare oamenii nu s-ar putea organiza în grupuri sau nu ar putea forma o societate.

Grupurile folosesc comunicarea pentru a-şi crea şi păstra identitatea şi coeziunea, pentru a-şi

dezvolta cunoştinţele şi a le transfera noilor membrii şi pentru a-şi defini şi structura relaţiile cu

alte grupuri.

Cu toate acestea, în epoca calculatoarelor, există tendinţa să fie ignorată din ce în ce mai

mult importanţa deosebită a acestui proces de relaţionare. Copiii societăţii moderne nu mai

comunică între ei, nu mai ştiu să se joace, nu îşi dau frâu liber imaginaţiei în sensul pozitiv, nu

ştiu să relaţioneze unii cu alţii. Din acest motiv, activităţile Academiei încearcă să readucă în

centrul atenţiei comunicarea prin jocuri, concursuri şi lucru în echipă. Astfel, sunt sparte

barierele impuse de tehnologie şi copiii leagă prietenii şi ajung să îşi dorească să se revadă cât

mai des.

Animatorii din centrele de vacanţă organizate de asociaţie sunt instruiţi în privinţa tipurilor

de jocuri şi activităţi specifice prin care să îi stimuleze şi să îi ajute pe participanţi să

construiască prietenii puternice, bazate pe încredere.


Activităţi artistice (fotografie, pictură, desen, actorie, dans, muzică)

Una din artele contemporane moderne o constituie fotografia. În taberele organizate de

asociaţie copiii învaţă tainele acestei arte. Ei prind gustul pentru frumos, pentru inedit, pentru

culoare şi lumină, pentru natură în forma ei cea mai pură. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă

este să aducă un aparat de fotografiat în taberele la care participă. Prin această activitate copiii

învaţă să respecte mediul înconjurător, să nu ia „suveniruri” ce sărăcesc natura, deoarece

amintirile pe care le imortalizează un aparat de fotografiat îi reprezintă şi sunt mult mai

valoroase. Activităţile de pictură şi desen îi învaţă pe elevii să îşi exprime punctul de vedere, să

îşi dezvolte imaginaţia şi creativitatea prin forme şi culori, iar dansul, muzica şi actoria urmăresc

realizarea aceloraşi obiective de dezvoltare personală, dar prin mişcare.

Orientare turistică, drumeţie (trekking) şi geocaching (vânătoare de comori)

În toate drumurile pe care le face omul trebuie să îşi pună trei întrebări de bază: de unde a

plecat, unde se află şi unde vrea să ajungă.

În taberele organizate de Academie, participanţii învaţă să citească hărţile la fel de uşor ca

orice carte, să citească semnele naturii şi să recunoască împrejurimile – ceea ce îi ajută să se

descurce în orice parte a globului, să folosească busola şi alte echipamente necesare descifrării

tainelor hărţilor. Copiii îşi dezvoltă abilităţile de orientare în teren pe timp de zi sau de noapte, pe

ceaţă, ploaie sau ninsoare. Toate aceste tehnici sunt însuşite prin jocuri şi exerciţii specializate în

aşa fel încât micuţii nu sunt plictisiţi sau stresaţi de procesul învăţării şi la sfârşit au plăcuta

surpriză de a descoperi că au învăţat lucruri noi, practice şi interesante.

Drumeţia, mersul pe munte, înseamnă în mod esenţial a urca, adică a te depăşi cu fiecare

pas şi a căuta calea cea mai bună spre înainte. Drumeţiile întăresc caractere, leagă prietenii, îi

învaţă pe cei care le practică lucruri noi despre natură, mişcare, geologie, geografie şi, cel mai

important, despre ei înşişi. Drumul în viaţă nu este întotdeauna drept şi uşor, astfel încât

drumeţia arată caracterele oamenilor, altruismul, capacitatea de asimilare şi comunicare, dezvoltă

abilităţi de adaptare nebănuite altfel. Participanţii învaţă să se bucure de orice lucru din natură şi

devine, din punct de vedere educativ, nepreţuită. Copiii află, sub atenta îndrumare a ghizilor,

cum să se ferească de pericole, cum să facă un foc eficient, cum să-şi depăşească limitele, cum

să-şi dozeze energia şi multe altele. Cu toţii ajung să aprecieze mâncarea bună la firul ierbii şi

lângă un foc de tabără înconjurat fiind de prieteni.

Geocaching-ul, sau Vânătoarea de Comori, este un sport relativ nou în lume, cu peste 40 de

milioane de practicanţi, ce constă în identificarea şi găsirea unor “comori” – mici containere

ascunse ce poartă denumirea de geocach-uri – cu ajutorul GPS-ului (Global Positioning System).

În taberele organizate de Academie, copiii învaţă să folosească acest tip de tehnologie, GPS-ul


devenind un instrument de joacă, cât şi despre ştiinţe ca geolocaţia, teledetecţia, unde radio şi

altele. În fiecare tabără există cel puţin o temă de găsire de comori cu ajutorul acestei tehnologii.

Tir cu arcul

În acelaşi timp un sport, cât şi o artă, pentru tirul cu arcul participanţii au nevoie de forţă,

dar şi de răbdare. De-a lungul istoriei, tirul cu arcul a fost folosit în vânătoare şi în război; în

zilele nostre însă, a devenit un joc, o activitate recreativă. Este un sport static pentru care ai

nevoie de forţă în mâini şi o poziţie fermă a corpului. Copiii învaţă în tabere atât care este poziţia

corectă, cum să ţină arcul şi săgeata, să întindă coarda şi să ţintească cu acurateţe, cât şi care sunt

regulile de siguranţă impuse pentru practicarea acestui sport. Ţintele sunt poziţionate la distanţe

diferite în funcţie de vârsta şi nivelul de pregătire al participanţilor, fiecare fiind urmărit şi

instruit cu atenţie în timpul desfăşurării acestei activităţi. Această artă impune disciplină, răbdare

şi perseverenţă, dar este şi o modalitate distractivă prin care copiii să îşi folosească energia.

Iniţiere în escaladă şi rapel

Escalada este un balet al înălţimilor. Desprinsă cu câţiva ani în urmă din clasicul alpinism,

escalada îmbină - ca şi acesta - calităţile fizice complexe cu tăria nervilor şi tenacitatea spiritului.

Pentru un căţărător, obiectivul principal nu îl reprezintă cucerirea unui vârf cât mai înalt

sau străbaterea unor lungi şi istovitoare trasee alpine, ci depăşirea unor pasaje cât mai dificile.

Escalada este o disciplină sportivă nouă. Primele concursuri de escaladă au fost organizate

în anul 1985. Deşi apărută relativ recent în pasionantul univers sportiv al verticalelor, escalada a

cunoscut o dezvoltare vertiginoasă, a cărei dinamică a uimit întreaga mişcare sportivă.

Pentru practicanţi riscul, aventura cât şi libertatea de exprimare sunt principalii factori ce

justifică interesul remarcabil de care se bucură acest sport în rândul tineretului de pretutindeni.

Acest tineret, în dorinţa lui aprinsă de emancipare şi originalitate, este avid de sporturile şi

hobby-urile ce reuşesc să spargă tiparele unei societăţi tot mai tehnicizate şi programate.

Îndemnul omului de a urca tot mai sus, impactul cu stânca, concentrarea, prizele abia

vizibile fac din practicanţii acestei discipline nişte învingători. Pentru toate acestea, în schimb,

trebuie multă muncă, atenţie, coordonare, renunţare la confortul de zi cu zi.

Prin rapel se execută o coborâre controlată de pe peretele de stâncă, folosind echipament de

alpinism. Pentru această activitate, participanţii trebuie mai întâi să îşi stăpânească şi depăşească

frica, apoi să îşi coordoneze mişcările pentru a finaliza coborârea. Mecanismele folosite în rapel

sunt simplu de manevrat, copiii asigurându-se atât singuri, dar şi de către monitori specializaţi.

În cadrul centrelor de vacanţă organizate de Academie aceaste activităţi sunt intens

urmărite şi monitorizate de personal calificat astfel încât participanţii să nu fie şi nici să simtă


vreun moment că sunt în pericol, toate devenind o joacă şi o plăcere. Elementul siguranţei este

aici mai pregnant decât în toate celelalte activităţi. Toate echipamentele folosite sunt omologate

internaţional şi garantate de firme cu renume mondial în domeniu.

Jocuri pe corzi (tiroliană, punte indiană şi plasă verticală)

Tiroliana implică traversarea unei zone folosind o coardă întinsă la înălţime şi înclinată din

punctul de plecare spre o zonă mai joasă. Atunci când zona de desfăşurare a activităţii permite,

ea este întinsă peste un râu de mici dimensiuni. Participanţii nu au nevoie de cunoştinţe sau

antrenament special pentru acest sport, care cere doar curaj şi depăşirea fricii de înăţime.

Puntea indiană, sau traversarea pe corzi, se realizează cu ajutorul a două corzi întinse

paralel cu solul, având o distanţă de aproximativ un metru între ele. Coarda superioară este

folosită pentru asigurare şi sprijin în mâini, iar cea inferioară ca suport pentru picioare. Pentru

traversare, copiii sunt echipaţi corespunzător, o dezechilibrare sau alunecare având ca efect doar

emoţii de moment şi distracţie.

Plasa verticală, cunoscută şi ca „plasa piraţilor”, imită sistemul de urcare de pe puntea unei

nave la punctul de observare din vârful catargului. Aşadar, este vorba de o escaladare verticală a

unei plase mobile confecţionate din coardă. Pentru reuşita acestei activităţi, copiii trebuie să îşi

menţină echilibrul şi să îşi depăşească frica de înălţime.

Iniţiere în speologie şi TSA (tehnica speo-alpină)

Speologia, ştiinţa care se ocupă cu studiul peşterilor, este o activitate care presupune multă

curiozitate, dorinţa de a explora necunoscutul, plăcerea aventurii, dar şi capacitatea de adaptare

la situaţii neprevăzute, găsirea soluţiilor optime în depăşirea obstacolelor. În interiorul peşterilor,

copiilor li se dezvăluie o nouă lume, cu o arhitectură specifică, stalactite, stalagmite, coloane,

draperii şi lacuri subterane, cu posibile vestigii rămase din timpuri străvechi şi cu vieţuitoare

specifice mediului carstic. Dotaţi cu căşti de protecţie, surse de lumină şi spirit temerar

participanţii în tabere sunt conduşi într-o incursiune plină de aventură.

Pentru depăşirea în siguranţă a posibilelor obstacole întâlnite în timpul explorărilor

carstice, cum ar fi puţuri, săritori, sau cascade, este necesară cunoaşterea totalităţii elementelor

tehnice care trebuie stăpânite, adică tehnica speo-alpină, sau TSA. Pentru a putea fi aplicată în

subteran, această tehnică trebuie cunoscută şi exersată în exterior. Folosind copaci pentru

simularea pereţilor de stâncă din peşteră, copiii îşi însuşesc, în timpul taberelor, tehnicile de

progresie pe coardă, învaţă să recunoască o echipare corectă şi să realizeze şi folosească nodurile

de bază. Cunoştinţele dobândite de participanţii la tabere corespund nivelului de pregătire TSA 1

ce poate fi obţinut prin stagii de pregătire organizate de Şcoala Română de Speologie.


Mountain biking

Mountain biking-ul este un sport prin care se ralizează trasee pe drumuri de munte sau

forestiere, folosind biciclete mai robuste şi mai rezistente decât cele folosite în oraş. În cadrul

taberelor se aleg trasee de nivel mediu, care nu necesită bicilete profesionale, dar pentru care

abilităţile de mers pe bicicletă trebuie să fie bine stăpânite. Echipaţi cu căşti, cotiere, genunchere

şi veste reflectorizante, copiii fac turul cetăţilor dacice unde, prin jocuri de rol, învaţă istoria

strămoşilor. Pentru preîntâmpinarea oricăror probleme, grupul este însoţit de o maşină de suport,

la care se apelează pentru odihnă, sau în caz de defecţiuni ale bicicletelor.

Schi şi tehnici alpine de iarnă

Schiatul este un sport de iarnă, care s-a extins odată cu dezvoltarea infrastructurii de

echipamente de transport a turiştilor de la baza pârtiilor spre cele mai înalte pante, eliminând

neplăcerea ascensiunilor dificile şi mărind plăcerea dată de numărul sporit de coborâri posibile.

Academia De Munte organizează tabere speciale pentru învăţarea şi practicarea acestui sport.

Copiii învaţă de la monitori acreditaţi cum să abordeze orice fel de pantă şi cum să evite

pericolele de pe pârtie şi participă la competiţii organizate pe vârste şi nivele de pregătire. În

taberele de schi, activităţile secundare sunt patinajul pe gheaţă şi însuşirea noţiunilor elementare

de tehnici alpine de iarnă, care includ cunoaşterea şi operarea echipamentului specific (pioleţi,

colţari, cuie de gheaţă), orientarea în teren şi tehnică de deplasare pe timp de iarnă ţinând cont de

starea zăpezii, traversarea în siguranţă a unei cornişe, evaluarea gradului de risc folosind noţiuni

de bază despre avalanşe, construirea de iglu-uri etc.

Noţiuni de prim ajutor

Indiferent de momentul, locul şi tipul de activitate alese, pe munte pot apărea situaţii de

urgenţă care trebuie depăşite. De aceea, în timpul taberelor, o activitate importantă este cea prin

care participanţii învaţă în primul rând ce măsuri să ia pentru a evita pericolele, dar şi cum

trebuie abordate accidentele, mai uşoare sau mai grave, atunci când ele apar. Atât prin expunere

cât şi prin simulări interactive, copiii învaţă să recunoască o urgenţă a cărei gravitate depăşeşte

pregătirea elementară, pentru care trebuie să facă apel la Dispeceratul Naţional Salvamont şi să

comunice informaţiile de bază pentru a putea fi ajutaţi, dar şi să ia primele măsuri de atenuare a

disconfortului accidentaţilor, sau chiar de tratare a lor în cazul unor probleme minore. De

asemenea le este prezentată şi învaţă să alcătuiască singuri o trusă de prim ajutor care conţine

medicamente şi materiale pentru tratarea urgenţelor minore şi care nu trebuie să lipsească din

echipamentul individual al unui montaniard pregătit.


3.2.2 Proiect de tabără – „Montain bike şi aventură”

Această tabără este organizată de către Academia De Munte şi Iniţiative ale Tinerilor „Nae

Popescu” şi se va desfăşura în perioada 4 – 10 iulie 2011, în masivul Şureanu, localitatea

Costeşti, mărimea grupului fiind de 15 participanţi.

Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani care doresc să

descopere frumuseţea muntelui şi tainele drumeţiei montane de altitudine, să cunoască geologia,

flora şi fauna locale, cât şi să practice mountain biking şi activităţi de alpinism. Se vor desfăşura

de asemenea activităţi şi jocuri de comunicare, relaţionare şi dezvoltare personală.

Transport, cazare şi alimentaţie

Transportul se va realiza cu autocarul, pentru cei care locuiesc în Bucureşti organizându-se

un grup însoţit de doi animatori specializaţi în lucrul cu tinerii. Participanţii cu domiciliul în altă

localitate vor fi aşteptaţi în locaţia de tabără în cursul zilei de 4 iulie, până la ora 13; o hartă

detaliată cu drumul de acces le va fi pusă la dispoziţie în momentul înscrierii.

Cazarea se va realiza la pensiunea agroturistică Cotiso, unde se vor asigura trei mese pe zi,

constând în mâncare gătită conform necesităţilor calorice determinate de vârsta participanţilor. În

unele ocazii, prânzul sau mesele intermediare vor fi luate sub formă de picnic. De asemenea

participanţii vor primi gustări, sucuri, dulciuri şi fructe pentru un aport suplimentar de energie pe

parcursul traseelor mai solicitante.

Echipament minim necesar

Pentru a participa în această tabără, tinerii vor trebui să aibă o bicicletă personală echipată

pentru drumuri de munte (poteci, drumuri forestiere, drumuri pietruite), echipament de protecţie

pentru mersul cu bicicleta (cască, apărători mâini, tibiere, cotiere, genunchere şi mănuşi), un

rucsac de minim 45 l, un sac de dormit personal, saltea Izopren, încălţăminte adecvată (o pereche

de bocanci uşori şi o pereche de adidaşi). În ceea ce priveşte vestimentaţia, sunt necesare: minim

3 tricouri, pulovere sau polartec, pantaloni scurţi , pantaloni lungi, un trening complet, pijama,

minim 5 perechi de şosete, batiste de unica folosinţă şi o caciulă, pentru eventualitatea unor zile

şi nopţi reci. Echipamentul de protecţie cerut include: pelerină sau haină de ploaie impermeabilă,

ochelari de soare şi şapcă. Opţional se poate aduce şi un aparat fotografic.

Echipamentul tehnic necesar activităţilor specifice (corzi, mecanisme de asigurare etc.) va

fi asigurat de către organizatori. De asemenea, în timpul parcurgerii traseelor pe biciclete,

participanţii vor fi însoţiţi de o maşină de suport logistic.


O zi tip de tabără

08.00 - 08.30 Trezirea şi igiena personală

08.30 - 09.30 Mic dejun

09.30 - 13.30 Activităţi în natură, excursii şi aventură

13.30 - 15.00 Prânz şi siesta

15.00 - 19.00 Jocuri, concursuri şi program educaţional sau de artă

19.00 - 20.00 Cina

20.00 - 21.00 Jocuri, concursuri şi program educaţional sau de artă

21.00 - 21.30 Întreţinere biciclete

21.30 - 22.00 Igiena personală şi culcare (ora depinde de vârsta copiilor)

Descrierea programului pe zile

Ziua 1 – 4 iulie 2011În prima zi, la ora 16, se ajunge la destinaţie unde se realizează repartiţia pe camere şi

cazarea. Urmează perioada de acomodare şi desfăşurarea jocurilor de cunoaştere. După cină, serata este bazată pe jocuri de relaţionare.

Ziua 2 – 5 iulie 2011După micul dejun, se porneşte pe biciclete spre primul obiectiv, Cetăţuia, din localitatea

Costeşti. Masa de prânz se serveşte la întoarcere, la pensiune. După aceasta participanţii sunt antrenaţi în jocuri precum: Blocaţi în spaţiu, Picioarele sudate, Toată lumea la bord!, Covorul fermacat şi altele. Cinei îi urmează serata tip spectacol, cu titlul „Istoria muzicii rock”, în timpul căreia se vor proiecta clipuri cu secvenţe din cele mai importante concerte care au marcat evoluţia stilului de muzică rock clasic. Înainte de culcare, organizatorii îi vor învăţa pe participanţi cum să îşi întreţină bicicletele, pentru a fi pregătite pentru următoarea tură.

Ziua 3 – 6 iulie 2011În cea de-a treia zi, între micul dejun şi masa de prânz participanţii vor învăţa câteva

noţiuni de bază despre tehnicile de alpinism, îşi vor exersa îndemânarea şi vor parcuge un atelier de tehnică speo-alpină. În tipul după-amiezei se vor organiza jocuri de echipă, iar după cină, serata va purta titlul „Seara poveştilor fără sfârşit”.

Ziua 4 – 7 iulie 2011Cel de-al doilea obiectiv, spre care se va porni pe biciclete, după micul dejun din cea de-a

patra zi, este Cetatea Blidaru. Bicicletele se vor lăsa lângă maşina de suport, iar traseul până la cetate se va finaliza printr-o drumeţie de aproximativ 3 – 4 ore, dus-întors. În această zi, masa de prânz se va lua sub formă de picnic. Reîntorşi la pensiune, participanţii vor fi antrenaţi în jocuri de strategie precum: Tobago, Carcasone, Coloniştii din Catan etc. După cină, se va organiza o serată tip spectacol, cu tema „Aventura ca o artă”, în timpul căreia se vor proiecta filme de mountain biking extrem. Înainte de culcare se va realiza mentenanţa bicicletelor.

Ziua 5 – 8 iulie 2011În această zi se vor desfăşura activităţi de alpinism atât dimineaţa, cât şi după amiaza. Se

vor întinde două ateliere: tiroliană şi punte indiană. Participanţii vor fi împărţiţi în două echipe. În timpul dimineţii prima echipă va parcurge atelierul de tiroliană, iar cea de-a doua pe cel de


punte indiană. După amiaza echipele vor face schimb de ateliere. Şi în această zi, serata organizată va fi de tip spectacol şi va avea tema „Istoria muzicii pop”.

Ziua 6 – 9 iulie 2011În dimineaţa celei de-a şasea zile se va porni, pe biciclete, către cel de-al treilea obiectiv,

Sarmisegetuza. Biciclete se vor lăsa lângă maşina de suport şi drumul către obiectiv va continua cu o drumeţie de aproximativ 5 km, pe parcursul căreia participanţii vor avea parte de o iniţiere în geologie, observând roci precum milonite, granaţi, grafit, mica, şisturi, amfibolite. După masa de prânz, servită la pensiune, se va organiza o Olimpiadă, care constă într-o succesiune de jocuri de echipă desfăşurate în aer liber. După cină, participanţii se vor aduna în jurul unui foc de tabără, unde vor cânta cântece de munte.

Ziua 7 – 10 iulie 2011În ultima zi, după masa de dimineaţă, participanţii se vor pregăti de plecare, făcându-şi

bagajele şi stângând bicicletele. Din tabără se va pleca după servirea mesei de prânz.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica planificarea iniţială în caz de vreme nefavorabilă sau alte motivaţii, independente de voinţa lor, ce pot apărea în momentul desfăşurării taberei.

Analiza de preţ

În tabelul de mai jos este calculat preţul final al taberei prezentate anterior.

Nr. crt.

Articole de calcul

Elemente de cheltuieli

Elemente de calculValoarea

per turistper total (15 pers.)

1

Cheltuieli directe

Cazare 80 ron * 6 nopţi 480 72002 Masă inclus în preţul de cazare - -3 Transport 3,7 ron * 2000 km 493,33 7400

4Cheltuieli

organizator

1000 ron (papetărie şi materii prime pt. jocuri) + 1000 ron

(amortizare echipament) + 1500 ron (maşină suport logistic) +

500 ron (costuri de promovare)

200 3000

5 Cheltuieli animatori 500 * 3 pers. 100 15006 Cheltuieli şoferi 300 ron * 2 pers. 40 600

7 Alte cheltuieli80*6*5 pers. (transpot + cazare + masă pt. animatori şi şoferi)

160 2400

8 TOTAL CHELTUIELI DIRECTE 1473,33 221009 ROTUNJIRI (+,-) +6,67 -10 TOTAL PREŢ (rd. 12+rd. 13) 1480 22100

Promovarea

Promovarea acestei tabere se realizează prin afişe şi fluturaşi (anexe) distribuiţi în cadrul

şcolilor generale şi liceelor, prin informarea participanţilor la alte activitităţi desfăşurate în

Bucureşti de către asociaţie şi prin anunţarea ei atât pe site-ul Academiei, cât şi în cadrul

mediilor de socializare on-line, precum Facebook sau Twitter.


CONCLUZII

Concept de ultimă generaţie, consacrat cu mai puţin de două decenii în urmă, şi dezvoltat

în aceeaşi dinamică accelerată în care au evoluat tehnologia de vârf, comunicaţiile virtuale şi

schimburile socio-culturale la nivel global, turismul de aventură tinde să-şi adjudece atributele

unei maturităţi atinse în timp record, ca urmare a interesului viu stârnit asupra întregului spectru

de clientelă de pe aproape toate paralelele şi meridianele lumii. O confirmă rezultatele studiului

întreprins în anul 2009 de Universitatea George Washington pe un eşantion de 855 de

respondenţi din şase ţări situate pe trei dintre cele mai importante continente.

Faptul că doar un sfert dintre cei intervievaţi au participat deja la forme de turism de

aventură, şi numai 16% dintre ei şi-au dedicat exclusiv acestui scop călătoriile în vacanţă,

coroborat cu marja de vârstă medie a turiştilor aventuriei (35-37 de ani), precum şi cu irelevanţa

diferenţierilor din punct de vedere al sexului şi statutului social consfiinţesc potenţialul încă

nefructificat al pieţei de aventură globală a cărei valoare se ridică deja la peste $ 89 de miliarde.

Cauzele unui astfel de impact social al turismului de aventură şi ale ascensiunii sale

exponenţiale din punct de vedere al popularităţii, trebuiesc căutate în însăşi psihologia umană, în

instictiul de căutare şi dezvăluire a misterului, în dorinţa nestăvilită de a explora arealuri, încă

nepătrunse de spiritul conchistador al naţiilor dezvoltate. Ele decurg în egală măsură din nevoia

universală de a sparge rutine, de a desfiinţa bariere, de a depăşi limite, de a atinge imposibilul, al

cărui orizont se îndepărtează de căutător cu fiecare pas făcut către cunoaştere şi autocunoaştere.

Lista destinaţiilor turismului de aventură şi a modalităţilor prin care experienţe extreme pot

reformata conştinţa şi capacităţile fizice umane cunoaşte o expansiune şi diversificare fără

precedent, incluzând locaţii şi segmente de clientelă din ţări cu o relevanţă cel puţin limitată în

statisticile mondiale referitoare la această formă de turism, cum ar fi România.

Ce este şi mai important este faptul că, prin intermediul internetul, odată cu lărgirea

accesului rapid la orice tip de informaţii postate în mediul virtual, segmentul primar al turismului

de aventură, respectiv copiii şi tinerii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani, mult mai emancipaţi şi

mai îndrăzneţi decât generaţiile precedente, îşi redescoperă în ei înşişi sămânţa spiritului

inchizitiv şi învaţă de timpuriu să îşi asume riscuri controlate, să-şi proiecteze vacanţe incitante

din care se întorc cu voinţa, rezilienţa şi forţa fizică sporite. La fel de importante sunt spiritul de

echipă, respectul şi încrederea reciprocă care se crează între ei şi animatorii, însoţitorii, ghizii din

cadrul unor astfel de proiecte, valori umane ce depăşesc ca impotanţă, în valoare absolută,

profiturile semnificative realizate din iniţiative similare adresate către segmentul de clientelă cu

statut financiar ridicat şi înclinaţii către excese şi extravaganţă.


BIBLIOGRAFIE

1. Bran, Florina; Marin, D.; Simon, Tamara – Economia turismului şi mediul înconjurător,

Ed. Economincă, Bucureşti, 1998

2. Buckley, R. - Adventure tourism, Ed. Biddle Ltd., Marea Britanie, 2006

(http://www.google.com/books?

id=UZpnOF0u_PgC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepa

ge&q&f=false – accesat 17.03.2011)

3. Bull, A. - The Economics of Travel an Tourism – a II-a ediţie, Ed. Longman, Australia, 1997

4. Cosmescu, I. – Turismul-Fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998

5. Hudson, S. – Sport and Adventure Tourism, The Haworth Press, Ed. Binghamton, 2003

(http://www.google.com/books?

id=xGo6u70tnJkC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepag

e&q&f=false – accesat 17.03.2011)

6. Ioncică, Maria; Stănciulescu, Gabriela – Economia turismului şi serviciilor, Ed. Uranus,

Bucureşti, 2005

7. Jafari, J. – Ecyclopedia of Tourism, Ed. Routledge, Londra, 2000

8. Lascu, C. - Ghidul Peşterilor din România, ediţia a II-a, Ed. House of Guides, Bucureşti,

2008

9. Lascu, C. - Ghidul Turismului de Aventură, Ed. House of Guides, Bucureşti, 2007

10. Minciu, Rodica - Economia turismului, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Uranus, 2005

11. Novelli, Marina - Niche tourism: contemporary issues, trends and cases, Ed. Butterworth-

Heinemann, Marea Britanie, 2005 (http://www.google.com/books?

hl=ro&lr=&id=JCce_AZgRxIC&oi=fnd&pg=PA1&dq=niche+tourism&ots=P0wME4cqXR&sig

=GE3zUsgsrqZtQQbYiXueJPQItaM#v=onepage&q&f=false – accesat 18.03.2011)

12. Stăncioiu, Aurelia-Felicia – Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică, Bucureşti,

1999

13. Stănciulescu, Gabriela (coord.) – Lexicon de termeni turistici, Ed. Oscar Print, Bucureşti,

2002

14. Stănciulescu, Gabriela – Managementul turismului durabil în centrele urbane, Ed.

Economică, Bucureşti, 2004

15. Stănciulescu, Gabriela; Jugănaru, I. D. - Animaţia şi animatorul în turism, Ed. Uranus,

Bucureşti, 2006


16. Swarbrooke, J.; Beard, C.; Leckie, Suzanne; Pomfret, Gill - Adventure tourism: the new

frontier, Ed. Butterworth-Heinemann, Marea Britanie, 2003 (http://www.google.com/books?

id=UeEan0trSUMC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepa

ge&q&f=false – accesat 17.03.2011)

17. *** Raport asupra pieţei turismului de aventură, Şcoala de Business a Universităţii George

Washington, Asociaţia de Aventură, Cătărorie şi Comerţ, Xola Consulting, 2010

(http://www.xolaconsulting.com/Adventure-Market-2010.pdf - accesat 20.03.2011)

18. *** Suport curs animator – Tabere de aventură pentru copii, EuroTrekking, 2010

19. *** Enciclopedie ilustrată de istorie universală, Ed. Reader’s Digest, Bucureşti, 2006

20. http://ro.wikipedia.org/wiki/Turism (accesat 04.01.2011)

21. http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Recession_tourism (accesat 04.01.2011)

22. http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Medical_tourism (accesat 04.01.2011)

23. http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Dark_tourism (accesat 04.01.2011)

24. http://en.wikipedia.org/wiki/Space_tourism accesat (04.01.2011)

25. http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Pro-poor_tourism (accesat 06.01.2011)

26. http://en.wikipedia.org/wiki/Tourism#Adjectival_tourism (accesat 18.03.2011)

27. http://www.academiademunte.ro/ (accesat 12.05.2011)

Lucrare de Licenta - Turismul de Aventura

Documents

Transcript of Lucrare de Licenta - Turismul de Aventura