Lucrare de disertatie

77
INTRODUCERE Artropodele au luat naştere din viermii inelaţi anelizi, fapt dovedit de segmentarea corpului. Cele mai vechi artropode au apărut în era paleozoică. Ele sunt reprezentate prin: trilobiţi, forme înrudite cu crustaceii giganţi (Euripterus), care atingeau dimensiuni de 1 –2 m, şi insecte de asemenea foarte mari (30 cm), asemănătoare cu libelulele. Artropodele reprezintă un grup foarte numeros de specii, al căror număr depăşeşte un milion. Ele se află răspândite pe toată suprafaţa Pământului, fiind întâlnite în toate mediile de viaţă. Araneele fac parte din Clasa Arachnidae, această clasă cuprinde chelicerate, octopode fără antene şi fără aripi ce au cucerit de timpuriu uscatul. Ordinul Araneea, acest ordin este cel mai mare din toate ordinele de arahnide cuprinzand peste 40 000 de specii în lume descrise până în acest moment. 1

Transcript of Lucrare de disertatie

Page 1: Lucrare de disertatie

INTRODUCERE

Artropodele au luat naştere din viermii inelaţi anelizi, fapt dovedit de

segmentarea corpului.

Cele mai vechi artropode au apărut în era paleozoică. Ele sunt

reprezentate prin: trilobiţi, forme înrudite cu crustaceii giganţi (Euripterus), care

atingeau dimensiuni de 1 –2 m, şi insecte de asemenea foarte mari (30 cm),

asemănătoare cu libelulele.

Artropodele reprezintă un grup foarte numeros de specii, al căror număr

depăşeşte un milion. Ele se află răspândite pe toată suprafaţa Pământului, fiind

întâlnite în toate mediile de viaţă.

Araneele fac parte din Clasa Arachnidae, această clasă cuprinde

chelicerate, octopode fără antene şi fără aripi ce au cucerit de timpuriu uscatul.

Ordinul Araneea, acest ordin este cel mai mare din toate ordinele de arahnide

cuprinzand peste 40 000 de specii în lume descrise până în acest moment.

În România araneele citate reprezinta cca. 939 de specii descrise în lista

araneelor din România până în anul 2000, cuprinzând 35 de familii.

Din speciile descrise în România până acum câteva pot fi şi periculoase

pentru om, provocând intoxicaţii, alergii, leziuni cutanate, spasme musculare,

frisoane, moartea survenind doar prin şoc anafilactic.

1

Page 2: Lucrare de disertatie

CAP. I

CARACTERIZAREA ORDINULUI ARAHNIDAE

1.1. SCURT ISTORIC

Denumirea de Arahnide provine de la o legendă Împărăteasa Arahna, din

oraşul antic Calafana, a poftit-o pe zeiţa Afrodita la o întrecere pentru a ţese

covoare, când ţesătoarea Arahna a confecţionat un covor extraordinar de frumos,

care i-a uimit pe toţi oamenii. Afrodita, de mânie, a distrus covorul Arahnei,

rupându-l în bucăţi. Aceasta de scârbă a vrut să se sinucidă, dar zeiţa Afrodita a

transformat-o într-un păianjen (Arahnidae), care veşnic ţese pânze de păianjen

urâte.

1.2. DEFINIŢIA ORDINULUI ARAHNIDAE ŞI PREZENŢA SA ÎN

CLASA ARANEAE

Artropodele se caracterizează prin aceea că au picioare articulare, adică

formate din mai multe segmente, de unde şi denumirea lor: arthron= articul,

pus-podos = picior.

Regnul Animalia

Phylum Artropoda

Clasa Arahnida

Ordinul Araneae

2

Page 3: Lucrare de disertatie

1.3. MORFOLOGIE

Corpul araneelor este alcătuit dintr-un cefalotorace(prosoma) şi un

abdomen(opistosoma),reunite pritr-un pedicel.În urma contopirii segmentelor,

nu se poate recunoaşte vreo segmentare, nici în partea anterioară şi nici în partea

posterioară, însă cele două segmente principale, cefalotoracele şi abdomenul,

sunt bine distincte între ele.

Morfologie externă

3

Page 4: Lucrare de disertatie

Tegumentul este acoperit de peri, care prezintă forme şi structuri diferite: peri

obişnuiţi(cei mai numeroşi), spini(puternic sclerozaţi) situaţi pe segmentele

picioarelor, peri rigizi (intermediari între perii obişnuiţi şi spini).Pe ultimele

segmente ale picioarelor se disting unul sau mai mulţi peri foarte subţiri şi lungi,

trihobotriile, aşezaţi vertical.Un trihobotriu este alcătuit dintru-un păr filiform

lung, având la bază o cupă chitinizată şi conectat cu un filament nervos.

Pe cefalotorace sunt prinse toate apendicele, şi anume: partru perechi de

picioare şi două perechi de maxile. La unele arahnide prima pereche de maxile a

suferit modificări, transformându-se în arme de atac şi apărare, cunoscute sub

numele de chelicere.( imaginea 1)

Chelicere la

Chiracanthium punctorium

4

Page 5: Lucrare de disertatie

Imaginea 1

Chelicerele, care se inseră în partea anterioară a regiunii cefalice sunt

formate dintr-un articol bazal, sau tijă(în care se adăpostesc muşchii şi cel puţin

o parte din glanda cu venin) şi un croşet străbătut de canalul excretor al glandei

cu venin. Articolul bazal are un şanţ apical în care se adăpoşte croşetul, pe

marginele acestui şanţ (externă sau externă) sunt de obicei dinţi. ( imaginea 2)

5

Page 6: Lucrare de disertatie

Imaginea 2

6

Page 7: Lucrare de disertatie

Conformaţia generală a corpului prezintă o oarecare asemănare cu mediul:

- păianjenul care trăieşte în locuri umede are corpul mai voluminos,

cu membrele mai scurte, cefalotorace bombat mult şi înclinat anterior şi

ochii sunt îndreptaţi înainte. Cuticula de pe corp e mai moale, vederea lor

e mai slabă.

- cei care trăiesc în locuri uscate prezintă o cuticulă tare şi cu spini

pentru a-i feri de uscăciune. Au ochii mari şi pot vedea la distantă,

picioare lungi şi subţiri care permit o deplasare rapidă. Pe partea

superioară a cefalotoracelui se află ochi simpli, frecvent în numar de 8.

1.4. CICLUL BIOLOGIC

1.4.1. Ecologie si răspândire geografică

Aranneidele ocupă toate biotipurile terestre, din regiunile ecuatoriale până

în spre poli. Unele s-au adaptat la viaţa acvatică, fie umblând pe suprafaţa apei,

în care nu se scufundă din cauza unor peri de pe picioare, fie intrând chiar în

apă, Argyroneta aquatica

Araneidele constituie o largă şi bogată lume de vieţuitoare, activă şi

prezentă oriunde.Ele îşi iau de obicei culoarea mediului în care

trăiesc(homocromie) şi adesea această culoare este schimbătoare, după cum se

schimbă şi culoarea mediului(homocromie schimbătoare). Uneori iau şi forma

altor animale, de exemplu forma unor furnici, cum este, Myrmecium.

Mai rar sunt araneidele care nu ţes pânză. În general, ele fac un culcuş de

mătase unde stau şi alături îşi fac şi o pânză care serveşte ca plasă de prins

insecte, plasă de care animalul stă legat printr-un fir care simte mişcarea de pe

pânză ca printr-un „telefon”.Forma, structura şi poziţia pânzei sunt foarte diferite

şi caracteristice de la un grup la altul de araneide.

7

Page 8: Lucrare de disertatie

1.4.2. Reproducere

Împerecherea se face în cadrul unor procese de obicei, foarte

complicate.Masculul, devenind sexual matur şi în posesia bulbilor genitali, după

ultima năpârlire, îşi încarcă bulbii cu spermă şi este cuprins de agitaţie în

căutarea femelei. Femela devine sexual matură tot după ultima năpârlire. Ea

elaborează nişte secreţii al căror miros atrage masculii. Dată fiind disproporţia

între masculi şi femele, acestea fiind mai mari şi mai puternice şi dat fiind

instinctul foarte vorace al femelei, există pericolul ca masculii să fie luaţi drept

pradă şi mâncaţi de femelă.Masculul însă beneficiază de unele propietăţi

fiziologice, care în cele mai dese cazuri sunt salvatoare. Ajuns în apropierea

femelei şi sub influenţa acestuia, el intră într-un complex de mişcări reflexe,

felurite de la o specie la alta. Fie că apucă de firul de mătase de care este legată

femela în cuibul său şi-l scutură într-un anumit fel, fie că dansează în fel şi chip,

desigur la distanţă, mai departe de pericol, fie că ridică şi clatină mereu unul din

pedipalpii săi ca un fel de salut.Acesta este preludiul nupţial.Femela este

influenţată de acest preludiu şi instinctul său sexual predomină în acest moment

asupra instinctului de răpire, care este inhibat.Masculul profită de acest moment

şi cu rapiditate îndeplineşte împerecherea. Sunt cazuri când masculul are

chelicere mai puternice decât femela şi atunci cu chelicerele sale le imobilizează

pe ale femelei.În unele cazuri, masculul leagă pur şi simplu femela cu un fir de

mătase şi o face inofensivă.

O dată actul împerecherii îndeplinit, instincul sexual al femelei a dispărut

şi s-a trezit din nou instinctul de răpire.Sunt specii la care masculul este surprins

şi mâncat. În cele mai dese cazuri, masculul fuge cât se poate de iute, căci cea

mai mică întârziere este fatală.

Femela îşi depune ouăle într-un cocon de mătase, rareori într-o substanţă

cleioasă. Ea are un instinct matern foarte dezvoltat, poartă sacul cu sine îl

ascunde bine, uneori îl întoarce pe toate părţile sub razele solare.

8

Page 9: Lucrare de disertatie

CAP. II

GLANDA VENINOASĂ ŞI VENINUL

2.1. Glanda veninoasă a chelicerilor

Glandele cu venin au aspect de saci alungiţi, situaţi în partea anterioară a

prosomei, al căror canal excretor pătrunde în chelicere şi se deschide la vârful

căngilor, subterminal pe faţa lor convexă.Corpul glandei este îmbrăcat într-o

pătură musculară, constituită din fibre lungi dispuse în spirală.

Glandă cu venin

Glandele veninoase ale chelicerelor au o existenţă generală la

araneide.Rare sunt formele la care ele sunt foarte reduse sau poate chiar

inexistente.Dezvoltarea lor este însă foarte diferită.La unele specii sunt foarte

mari, foarte lobate şi umple o mare parte din volumul prosomei.

9

Page 10: Lucrare de disertatie

Eficacitatea acţiunii lor este de asemenea variabilă omului.Unele sunt

complet inofensive, altele produc dureri uşoare, trecătoare, ca o inţepătură de

viespe (Segestria florentina, Dolomedes fimbriatus), altele produc acţiuni grave.

Unele acţionează numai asupra sistemului nervos, cu scădere de temperatură şi

chiar moarte, altele provoacă leziuni şi degenerări celulare locale sub formă de

plăgi, care se întind pe piele şi se vindecă greu.

2.2. Veninul

Păianjenii sunt în general carnivori şi se hrănesc numai cu hrană vie, pe

care o pot strivi cu cleştii, sau îi pot injecta un venin. Muşcătura unor păianjeni

mari poate fi dureroasă, dar majoritatea sunt prea mici pentru a pătrunde prin

pielea umana, şi doar câteva specii sunt periculoase pentru om. Printre acestea se

numară „văduva neagră” şi rudele sale apropiate, care însă nu sunt agresive şi

muşcă oamenii doar în apărare. Muşcătura este dureroasă şi este urmată de leşin,

dificultăti în respiraţie. Ea este doar rareori fatală, mai ales la adulţii sănătoşi.

Totuşi, trebuie acordate îngrijiri medicale cât mai repede cu putinţă.

Veninul este un amestec de substanţe complexe, în compoziţia acestuia

intrând doar un singur tip de toxină. Veninul acţionează în moduri diferite şi

afectează diferite organe.

Principalele tipuri de venin sunt

-Neurotoxins- afectează sistemul nervos

-Myotoxins- afectează muşchii

-Haemorrhagins- afectează vasele de sânge şi produce sângerări

-Haemotoxins- afectează sângele

-Nephrotoxins- afectează rinichii

-Cardoitoxins- afectează inima

-Necrotoxins- afectează ţesuturile şi produce necroză.

10

Page 11: Lucrare de disertatie

CAP. III

METODE DE COLECTARE CONSERVARE ŞI STUDIU

3.1. Colectarea arahnidelor

Araneele se colectează în cea mai mare parte cu mâna, prin căutări active

în diferite biotopuri. Se mai poate folosi pensa, fileul entomologic, şi capcanele

de tip Barber.

3.2. Conservarea

Araneele capturate se conservă în alcool 700, în tuburi mici de sticlă

închise cu dop şi păstrate în alcool, în recipiente mai mari, închise cu dop rodat.

3.3. Metode de determinare

Poziţia si numărul ochilor

11

Page 12: Lucrare de disertatie

12

Page 13: Lucrare de disertatie

Poziţia chelicerelor

13

Page 14: Lucrare de disertatie

Organe genitale

Poziţia şi numărul filierelor

14

Page 15: Lucrare de disertatie

CAP. IV

UNELE SPECII VENINOASE DE ARAHNIDE DIN

ŢARA NOASTRĂ

4.1 LATRODECTUS MACTANS VĂDUVA NEAGRĂ

FAMILIA ARANEAE

GENUL LATRODECTUS

SPECIA mactans.

15

Page 16: Lucrare de disertatie

4.1.1 Morfologie

Indivizii de văduva neagră au o culoare de un negru lucios la maturitate.

Femela are un marcaj sub forma de clepsidră pe partea ventrală a

abdomenului de culoare roşie sau alb—portocaliu ce serveşte ca un avertisment

pentru animalele de pradă. Mai prezintă un punct de culoare roşie în apropierea

filierelor separat de clepsidră. Marimea ei fiind de aproximativ 35 mm.

Masculul de văduva neagră este ca dimensiune jumătate din marimea

femelei sau chiar mai mic.Corpul este străbătut de dungi sau puncte de diferite

culori, spre deosebire de femelă nu prezintă desenul sub formă de clepsidră pe

partea ventrală a abdomenului. Ei se pot deosebi încă din stadiul juvenil

deoarece corpul lor este mai subţire în comparaţie cu cel al femelei care este mai

bombat.

4.1.2. Habitat

Prefera zonele uscate cu o climă caldă ieşind la vânătoare seara, ziua

ascunzându-se în locuri întunecoase aproape de sol. De obicei, păianjenul

văduva neagră îl găsim în găuri, sub diferite pietre, în desişul vegetaţiei, oriunde

îşi poate construi pânza.

Recoltările biologice din ultimii ani au adus dovezi ca văduva neagră s-ar

putea întâlni pe grindul Letea şi pe insula Popina deasemenea a fost găsită şi

între plaja de la Eforie şi Agigea datorită faptului că această zonă este sălbatică

având multă vegetaţie uscată şi rară.

.

16

Page 17: Lucrare de disertatie

4.1.3 Reproducere

Femelele de obicei ajung la maturitate sexuală la vârsta de 90 de zile după

ce au ieăit din ou şi mai trăiesc în jur de un an iar masculii ajung la maturitate

după ce au implinit vârsta de 60 de zile şi de obicei mai trăiesc 1-2 luni.

Dupa ce masculul ajunge la maturitatea sexuală pleacă în cautarea unei

femele iar în acest timp el nu se mai hrăneşte.

Dupa fecundare, femela omoară masculul, mâncându-l şi utilizând

proteinele energizante pentru o dezvoltare mai bună a embrionului, acest fapt a

facut ca femela să fie numită în popor şi văduva neagră.

Femela depune un săculeţ cu circa 400 până la 700 de ouă iar in timpul

verii face aproximativ 9 asemenea săculeţi chiar dacă s-a împerechiat cu un

singur mascul. Incubaţia durează de la 15 până la 30 de zile, iar la maturitate vor

ajunge cca 5-10 păianjeni din fiecare săculet.

4.1.4 Veninul şi muşcătura

Veninul este extrem de puternic, 15 de ori mai puternic decât cea a

crotalului este, de asemenea, raportat a fi mult mai puternic decât veninul de

cobră şi şarpele cu clopoţei. Toxinele acestui păianjen, sunt proteine alcaline a-

latrataxin cu greutate moleculara de aproximativ 130.000 şi poate exista în

configuraţii diferite. O doză de toxine cu concentratia de 0,005-0,1g poate omorâ

un şobolan, iar o doza de toxine extrase din 2-3 femele, poate omorâ o camilă

matură timp de 43-44 de ore. În cazurile în care aceşti păianjeni se înmulţesc

intens se observă o mortalitate mai mare a animalelor din biocenoze. Cele mai

sensibile animale sunt şobolanii, caii şi cămilele. Mai rezistente la toxinele

acestor păianjeni sunt câinii , liliecii, amfibiile, reptilele şi aricii. Sunt date care

confirmă ca de la muşcăturile de caracurt din 173 de camile muşcate, au murit

17

Page 18: Lucrare de disertatie

173; din 218 exemplare de cai muşcati, au murit 36; din 116 vaci muşcate, au

murit 14.

Muşcătura în sine nu este dureroasă în mod special şi adesea nici nu este

observată. Prima durere reală este simţită după 10-60 minute în regiunea

nodurilor limfatice de unde se răspândeşte la muşchi. Puternice crampe

musculare apar şi muşchii abdominali devin foarte rigizi (aceasta este o

importantă trăsătură a diagnosticului!).Un alt simptom tipic este o expresie

facială contorsionată, numită facies lactrodesimi, care se referă la o faţă înroşită,

acoperită cu transpiraţie, pleoape umflate, buze inflamate şi muşchi maseteri

contractaţi. Dacă muşchii respiratori ai toracelui sunt afectaţi, acest lucru poate

conduce în cele din urmă la moarte. Pe lângă puternica durere musculară,

veninul păianjenului văduva neagră (BWSV) generează şi simptome

psihologice care variază de la sentimente de anxietate până la frica de moarte.

În mod aparent toxina poate trece de bariera sânge-creier şi să atace direct

sistemul nervos central.

Spre deosebire de multe alte specii de păianjeni, chelicerele lor nu sunt foarte

mari sau puternice. În cazul unei femei mature, segmentu bazal al chelicerei

care penetrează pielea, este de aproximativ 1.0 mm, suficient de lung pentru a

inocula venin.

Masculul fiind mult mai mic, inoculează mai puţin venin. Cuantumul

efectiv inoculat, chiar şi de către o femelă matură, este foarte mică. Atunci când

această cantitate de venin este inoculat într-un corp sănătos, matur, nu are un

efect letal (deşi se pot produce simptome neplacute de latrodectism - sindrom

clinic cauzat de venin neurotoxice). Decesul indivizilor sunt relativ rare moartea

provenind în urma şocului anafilactic.

Muşcătură poate provoca spasme musculare şi dureri toracice. Durerea

este mai puternică în zona abdomen, producand crampe şi greaţă. Alte

simptome generale includ: agitaţie, anxietate, respiraţie dificilă şi transpiraţie.

18

Page 19: Lucrare de disertatie

Pot fi observate umflături la extremităţi (mâini şi picioare) şi pleoape.

Simptomele de obicei, au un declin după două-trei zile cu toate acestea, unele

simptome uşoare pot continua timp de câteva săptămâni după recuperare.

Muşcătura de

Latrodectus mactans

LD 50 al veninului de la Lactrodectus mactans pentru diferite animale

(după Maroli)

Doza letală 50

Animal mg/animal mg/g greutatea corpului

Broască 2,18 0,145

Găină 0,19 0,002

Şoarece 0,013 0,0009

Gândac de Bucătărie 0,015 0,0027

Muscă 0,000013 0,0006

19

Page 20: Lucrare de disertatie

4.2. CHIRANCANTHIUM PUNCTORIUM

PĂIANJENUL VERDE DE PAJISTE

FAMILIA CLUBIONIDE

GENUL CHIRANCANTHUS

SPECIA punctorium

20

Page 21: Lucrare de disertatie

4.2.1. Morfologie

Chirancanthus punctorium are o talie medie de 6-15mm lungime, de

culoare alb-gălbuie până la galben-brună. Chelicerile sunt robuste, conice, mai

lungi la mascul şi proiectate anterior, prevăzute cu gheare lungi şi cu număr

redus de denticuli mici.Abdomenul marcat sau nu dorsal, cu o bandă mediană

brun-roşcată sau verzuie.

4.2.2. Habitat

În România acest păianjen verde de pajişte este frecvent pe spicele de

graminee şi în coronamentul arborilor, unde ţese o pânză deasă.

4.1.3 Reproducere

Aceasta nu este însoţită de dansuri nupţiale, petrecându-se aproape tot

deuna în pânza de locuit a femelei unde este depus şi coconul, ce urmează a fi

păzit de femelă.Nimfele, proaspăt eclozate, la început trăiesc în cuibul matern,

iar mai târziu se dispersează şi îşi construiesc cuiburi proprii. Fiecare arahnid îşi

caută domeniul de vânat şi devine independet. După ultima năpârlire, se retrag

pentru iernare în cuib, ale cărei deschideri în acest moment se închid. Uneori,

femele mature se întâlnesc şi iarna.

4.1.4 Veninul şi muşcătura

Muşcătura sa este dureroasă, iar simptomele: mâncărime, tremurături,

vomă, febră uşoară dispar în 2-3 zile.

21

Page 22: Lucrare de disertatie

4.3.TARANTULE

Familia Theraphosidae

Un alt reprezentant interesant din clasa Arahnidelor, este păianjenul

Tarantul. Tarantulele fac parte din familia Theraphosidae, şi sunt cunoscute

peste 800 de specii. Arealul lor de răspândire este localizat în zonele tropicale şi

subtropicale.

4.3.1 Morfologie

Sunt păianjeni de dimensiuni mari. O tarantulă are patru perechi de

picioare şi două perechi de apendici.

Au corpul şi picioarele acoperite cu păr şi apar într-o varietate mare de

culori de la maro deschis spre brun roşcat până la maro închis sau negru putând

avea şi dungi sau zone de alte culori (roşu, albastru) pe corp sau pe picioare .

Uneori pe abdomenul tarantulei poate apărea un loc chel, lipsit de păr, ca

rezultat al comportamentului defensiv al acesteia împotriva inamicilor

vertrebraţi. Când este în pericol, păianjenul îşi va freca picioarele din spate de

corp, răspândind în aer perişori iritanţi către ochii inamicului. Aceşti peri se

înlocuiesc la următoarea năpârlire.

Cephalotoracele şi abdomenul tarantulei, partea din faţa şi cea din spate a

corpului, sunt rotunde. Cei 8 ochi sunt grupaţi laolaltă, având o pereche în

mijloc şi 3 pe fiecare parte a feţei. Au colţi lungi, 2 perechi de fante pe partea

interioară a abdomenului care sunt deschiderea organelor respiratorii denumite

book-lungs, un fel de plămâni primitivi. Aceştia au numeroase pliuri precum

paginile unei cărţi prin care trece sângele şi unde se realizează schimbul gazos

oxigen - dioxid de carbon cu aerul de afară.

22

Page 23: Lucrare de disertatie

4.3.2 Habitat

Tarantulele în mediul natural, preferă să trăiască în sol uscat şi afânat.

Dacă solul este adecvat, femela va săpa o vizuină adânca pe care o va închide şi

căptuşi cu pânză. Acest lucru ajută să împiedice nisipul sau murdăria să ajungă

înăuntru. Dacă nu, se ascunde în crăpaturile din butuci sau orice alt loc propice.

Tarantulele pot fi întâlnite de la regiunile tropicale până la cele temperate

din America de Sud, America Centrală, Mexic, Sud Vestul Statelor Unite, Asia,

Sudul Europei, Africa şi Australia.

4.3.3 Reproducere

Tarantulele nu ating maturitatea sexuală decât după câţiva ani. În acest

timp ele trec printr-o serie de năpârliri şi până nu ating maturitatea sexuală nu se

pot deosebi masculul de femelă. Masculul matur este de obicei mai închis la

culoare, aproape negru, în timp ce femela este mai maronie. Varietatea de culori

diferă în funcţie de specie şi localizarea geografică. După atingerea maturităţii

sexuale, masculii abandonează vizuinile şi pleacă în căutarea unei femele.

Toamna, masculii localizează femelele disponibile după mirosul pe care

aceasta îl lasă pe pânză de la intrarea în vizuină, şi după efectuarea unui dans de

curtare, se împerechează. Masculii de obicei mor la câteva luni de la

împerechere, dar femelele pot trăi şi produce ouă timp de 25 de ani sau chiar mai

mult. Masculul poate să moară din cauze naturale sau să fie mâncat de femelă,

uneori chiar înainte să apuce să se împerecheze.

După ce s-a împerecheat, femela de tarantulă înmagazinează spermă în

nişte organe specializate denumite receptaculi seminali. Imediat înaintea

fertilizării şi a depunerii ouălelor, ea construieşte un cocon în interiorul vizuinii.

Odată ce a construit fundaţia de pânza, femela eliberează un amestec de

ouă şi spermă prin deschiderea ei genitală în acel cocon. După ce ouale au fost

23

Page 24: Lucrare de disertatie

depuse, femela sigilează coconul cu pânza apoi stă şi-l păzeşte până cei 500 –

1000 de pui eclozează. Puii de tarantulă ies din cocon după 6 – 9 săptămâni de la

fertilizare, şi se avântă în viaţă pe cont propriu după alte 2-3 săptămâni.

4.3.4 Specii

De mulţi ani tarantula este din ce în ce mai populară printre iubitorii

animalelor de companie. Deşi mulţi le considera respingătoare, alţii

înfricoşătoare (arahnofobie - teama exagerată faţă de păianjeni), există persoane

pentru care traiul alături de aceşti păianjeni a devenit un hobby.

Tarantula de deşert

Tarantula de deşert (Aphonopelma chalcodes) creşte între 5 şi 8 cm şi are

un colorit gri sau maro închis. Este întâlnita în Sonoran, Chihuahuan şi deşertul

Mojave din Arizona, New Mexico şi California de sud.

24

Page 25: Lucrare de disertatie

Acanthoscurria geniculata - (Brazilian Whiteknee Tarantula)

O specie relativ noua în hobby, cu un colorit splendid şi un apetit vorace.

Această tarantulă este o specie terestră de dimensiuni relativ mari, agresivă, dar

care atunci când este deranjată preferă să arunce perişori urticanti în loc să

muşte. Din această cauză este bine să fiţi atenţi când îi deschideţi terariul

deoarece perişorii va pot provoca o reacţie iritantă. Datorită combinaţiei de

colorit şi dimensiune poate fi o specie scumpă, dar preţul este pe deplin meritat.

O specie care nu se îngroapă şi nu ţese multă pânză, A.geniculata este o

tarantulă de ‘display’ excelentă.

Habitat: Pădurile din nordul Braziliei

Tip: Specie terestră

Dietă: Puişorii pot fi hraniţi cu greieri şi alte insecte mici.Adulţii mănâncă

gândaci, insecte mari, şopârle mici şi ocazional un pui de şoarece.

Marime adultă: 17-20 cm

25

Page 26: Lucrare de disertatie

Rata de creştere: Rapidă

Temperatura: 26-29 C

Umiditate: 75-80%. Toate tarantulele cu un diametru ce depaşeşte 7cm

pot bea dintr-un bol plat de apă.

Temperament: Nervos, semi-agresiv.

Terariu: Înăţtimea nu este la fel de importantă ca lungimea. Un substrat

de pământ/turba este suficient iar ca decor puteţi adăuga o bucata de

scoarţă, un lemn, sau alt loc care să îi servească drept ascunzătoare.

26

Page 27: Lucrare de disertatie

Avicularia avicularia - (Pinktoe Tarantula)

O specie comună, docilă dar destul de rapidă. Este printre puţinele specii

de tarantule care pot fi ţinute împreună. Necesită o umiditate mai mare decât

majoritatea speciilor ceea ce face ventilaţia şi aerisirea foarte importantă.

Datorită umezelii ridicate o atenţie deosebită trebuie acordată paraziţilor şi

mucegaiului din terariu care pot provoca moartea tarantulei.

Habitat: Regiunile tropicale din Brazilia, Trinidad, Guyana, Surinam,

Venezuela şi bazinul amazonian.

Tip: specie arboricolă

Dieta: Puişorii pot fi hranţti cu greieri şi alte insecte mici. Adulţii

mănâncă gândaci, insecte mari, şopârle mici şi ocazional un pui de soarece.

Marime adultă: 11-12 cm

Rata de creştere: Medie

27

Page 28: Lucrare de disertatie

Temperatura: 23-30 C.

Umiditate: 78-82%. Toate tarantulele cu un diametru ce depăşesc 7 cm

pot bea dintr-un bol plat de apă.

Temperament: Docil şi activ.

Terariu: În funcţie de numarul de tarantule trebuie ajustată şi

dimensiunea terariului. Dacă sunt crescute în comun trebuie să asigurţi multe

ascunzători. Canibalismul ar trebui să fie redus, mai ales dacă tarantulele au

dimensiuni similare.Substrat de pamant/turba cu un decor de crengi, plante vii

pentru a oferi o bază pentru pânze.

28

Page 29: Lucrare de disertatie

Avicularia versicolor - (Martinique Pinktoe Tarantula)

Este cu siguranţă una dintre cele mai frumoase specii de tarantule din

lume. Coloritul puilor la eclozare este un albastru strălucitor, iar adulţii sunt un

adevarat curcubeu de roşu, verde şi chiar mov. Spre deosebire de Avicularia

avicularia aceste tarantule nu sunt o specie comunală. Este o specie timidă şi

retrasă care va fugi dacă este deranjată.Nu este printre speciile de începători dar

29

Page 30: Lucrare de disertatie

nu este nici o specie ce necesită atenţie deosebită. În sălbăticie aceste tarantule

ţes pânze tari în scoarţa copacilor. Ca multe alte specii arboricole tropicale

ventilaţia este esenţială pentru această specie. Dacă aerul din terariu este închis

şi umed mucegaiul se poate instala ceea ce poate duce la moartea

tarantulei.Pentru motive bine întemeiate această specie este una dintre cele mai

cautate din hobby.

Habitat: Regiunile tropicale din Martinica si Guadalupe, posibil şi

insulele înconjuratoare din Caraibe.

Tip: Specie arboricolă.

Dieta: Puişorii pot fi hrăniţi cu greieri şi alte insecte mici. Adulţii

mănâncă gândaci, alte insecte mari, şopârle mici si ocazional un pui de şoarece.

Marime adultă: 12-15 cm.

Rata de creştere: Medie până la rapidă.

Temperatura: 23-26 C

Umiditate: 75-80%. Toate tarantulele cu un diametru ce depăşeşc 7cm

pot bea dintr-un bol plat de apă.

Temperament: Docil şi nervos.

Terariu: Substrat de pământ/turbă cu un decor de crengi, plante vii pentru

a oferi o baza pentru pânze.

Brachypelma albopilosum - (Curlyhair Tarantula)

30

Page 31: Lucrare de disertatie

O specie ideală pentru începători datorită dimensiunii mari şi

temperamentului docil. La prima vedere pare o simplă tarantulă maronie, dar de

aproape se pot observa perii aurii care îi acoperă corpul şi culoarea de un

maroniu închis a picioarelor ce contrastează cu abdomenul de culoarea

bronzului. Aşa cum spune şi numele perişorii acestei tarantule par creţi. O specie

rezistentă şi trainică, care datorită temperamentului docil poate fi mânuită. Nu

este recomandată mânuirea frecventă a tarantulei datorită riscului de a scăpa

tarantula care poate suferi astfel o ruptura fatală a abdomenului.

Habitat: Regiunile montane din America Centrala

Tip: Specie terestră.

Dieta: Puişorii pot fi hrăniţi cu greieri şi alte insecte mici. Adulţii

mănâncă gândaci, alte insecte mari, şopârle mici şi ocazional un pui de şoarece

sau un şoarece adult.

Marime adultă: 12-14 cm.

Rata de creştere: Înceată.

Temperatura: 21-30 C.

31

Page 32: Lucrare de disertatie

Umiditate: 75-80%. Toate tarantulele cu un diametru ce depaşesc 7cm

pot bea dintr-un bol plat de apă.

Temperament: Docilă şi calmă.

Terariu: Înălţimea nu este la fel de importantă ca lungimea.Un substrat de

pământ/turbă este suficient iar ca decor puteţi adauga o bucată de scoarţă, un

lemn , sau alt loc care să îi servească drept ascunzătoare.

32

Page 33: Lucrare de disertatie

Haplopelma lividum - (Cobalt Blue Tarantula)

Haplopelma Lividum este una dintre cele mai frumoase şi mai agresive

tarantule din hobby. Tarantula poate parea complet neagra la prima vedere, dar

pusă sub o lumină adecvată aceasta specie arată un colorit albastru pe tot corpul.

Sunt tarantule foarte populare dar nu este o specie de începători. Este o specie

33

Page 34: Lucrare de disertatie

foarte iute şi foarte agresivă încă de la o dimensiune redusa. O specie rară în

sălbăticie dar tot mai populară în captivitate, aceste tarantule ţes pânze mari deşi

îşi petrec majoritatea timpului în ascunzătoarea lor. O specie uimitoare pentru

cei ce au curajul să o ţină.

Habitat: Mianmar, Tailanda, Laos, Vietnam, Cambodgia.

Tip: Specie săpătoare.

Dietă: Puişorii pot fi hrăniti cu greieri şi alte insecte mici. Adulţii

mănânca gândaci şi insecte mari.

Marime adultă: 10-13 cm.

Rata de creştere: Rapidă.

Temperatura: 27-32 C.

Umiditate: 78-82%. Toate tarantulele cu un diametru ce depăşesc 7cm

pot bea dintr-un bol plat de apă.

Temperament: Agresiv si nervos.

Terariu: Înalţimea este la fel de importanta ca lungimea. Substrat de

pământ/turbă. Adaugaţi scoarţa sau un lemn pentru decor dar lasaţi loc liber

pentru ascunziş.

34

Page 35: Lucrare de disertatie

Poecilotheria regalis (Indian ornamental)

Poecilotheria regalis este cea mai comuna specie de Poecilotheria şi

totodată una din cele mai frumoase specii arboricole din lume! Poecilotheria

regalis este o specie calmă şi foarte blajină faţă de verişoara ei ornata, ceea ce

face din ea o alegere foarte buna pentru un începător care vrea o tarantulă

adevarată cu personalitate! În concluzie Poecilotheria regalis este o tarantulă

care trebuie să existe în orice colecţie!

Habitat: Sri Lanka.

Tip: Specie arboricolă.

Dieta: Puişorii pot fi hrăniţi cu greieri şi alte insecte mici.Adulţii mănâncă

gândaci, alte insecte mari, şopârle mici şi ocazional un pui de şoarece.

Marime adultă: 20-22.5 cm.

35

Page 36: Lucrare de disertatie

Rata de creştere: Rapidă.

Temperatura: 25-30 C.

Umiditate: 75-80%. Toate tarantulele cu un diametru ce depaşesc 7cm

pot bea dintr-un bol plat de apă.

Temperament: relativ calm/foarte rapidă când este speriată.

Terariu: Substrat de pământ/turbă cu un decor de crengi, plante vii, etc.

36

Page 37: Lucrare de disertatie

Psalmopoeus irminia - (Venezuelan Sun Tiger)

Psalmopeus irminia este una dintre cele mai frumoase specii arboricole.

Pentru mulţi aceste tarantule sunt comoara colecţiei lor. Aceasta tarantulă este

neagră ca tăciunele şi are dungi de un portocaliu intens pe picioare, trăsătura

specifică acestei specii. O specie destinată crescătorilor cu experienţa, deoarece

sunt rapide şi agresive. Sunt o prezenţă necesară în orice colecţie.

Habitat: Venezuela.

Tip: Specie arboricolă.

Dieta: Puişorii pot fi hrăniţi cu greieri şi alte insecte mici.Adulţii mănâncă

gândaci, alte insecte mari, şoparle mici şi ocazional un pui de şoarece.

37

Page 38: Lucrare de disertatie

Marime adultă: 15 cm.

Rata de creştere: Rapidă.

Temperatura: 24-30 C.

Umiditate: 78-82%. Toate tarantulele cu un diametru ce depaseşc 7cm

pot bea dintr-un bol plat de apă.

Temperament: agresivă.

Terariu: Substrat de pământ/turbă cu un decor de crengi, plante vii pentru

a oferi o baza pentru pănze.

38

Page 39: Lucrare de disertatie

4.3.5 Venin şi muşcătura

Toxinele sunt mortale pentru artropode, care sunt atacate de către

Tarantela. Asupra mamiferelor, toxinele actionează mai puţin. Ele pot provoca

tulburări esenţiale numai în cazuri rare, provocând actiuni hemolitice locale. Din

toxinele tarantulei, a fost izolat un peptid, care are o acţiune specifică asupra

muşchilor mamiferelor. Greutatea moleculară a polipeptidului este de 11.000,

care include 104 de acizi aminici cu incluziuni de sulf. La temperaturi mai mari

de 60°C, activitatea substanţei se inactivează complet. Se presupune că, aceste

toxine au o perspectivă pentru obţinerea unor preparate farmaceutice noi.

Glanda lor conţine până la 6mg de venin, cantitate care poate omorâ, 200

de hulubi, 100 de şobolani, 4 iepuri, iar o concentraţie de 0,005mg de toxine

omorâ broştele în timp de 15 min. Aceeaşi concentraţie de toxine omorâ şerpi cu

o lungime de 50 cm. Toxinele păianjenilor ornitofagi, acţionează direct asupra

sistemului nervos central, stopând complet mişcările victimei. Animalele

muşcate de acest păianjen se afla într-o stare de somnolenţă , până la moarte.

Mai întâi , se opreşte respiraţia, apoi bătăile inimii. Se presupune, că toxinele

accelerează eliminarea acetilhalinei din sistemul nervos periferic.

Oamenii muşcaţi de aceşti păianjeni, după aproximativ 15 minute, simt o durere

de cap, apoi apare oboseala şi somnoleţa, slăbeşte respiraţia şi bătăile inimii.

Cazuri de deces sunt rare, dar in majoritatea cazurilor apar halucinaţii şi o stare

de rău. Revenirea organismului uman la starea normală, se petrece în timp de

10-12 ore.

Muşcătura tarantulei NU ESTE MORTALĂ!

Dacă cumva din neglijenţă, aţi reuşit să fiţi muşcaţi de o tarantulă, veninul

inoculat cauzează o uşoară umflătură, urmată de o inflamaţie zonală cu

mâncărimi şi usturimi care dispar într-un timp relativ scurt. Totuşi muşcătura

este pe departe de a fi plăcută, cei care au fost muscaţi declară că este relativ

dureroasă.

39

Page 40: Lucrare de disertatie

Muşcătura de tarantule

Cu toate că şi masculul şi femela sunt capabili să muşte dacă sunt

provocaţi sau se simt ameninţaţi, acest lucru se întâmplă rar şi veninul lor este

considerat foarte toxic pentru om!

Un alt neajuns al tarantulelor sunt perii urticanţi folosţti de unele specii

pentru apărare. Aceşti peri sunt iritanţi pentru om şi pentru alte animale, unul din

mijloacele prin care ele îşi îndepărtează eventualii agresori este lovirea

abdomenului pe partea dorsală aruncând în aer fire de păr iritante pentru ochi şi

căile respiratorii. Ajunse pe piele, firele de păr pot provoca inflamaţii şi diferite

reacţii alergice.

40

Page 41: Lucrare de disertatie

Peri urticanţi

41

Page 42: Lucrare de disertatie

4.4 PHONEUTRIA NIGRIVENTER

PĂIANJENUL DE BANANE

FAMILIA CTENIDAE

GENUL PHONEUTRIA

SPECIA nigriventer

42

Page 43: Lucrare de disertatie

4.4.1. Morfologie

Exemplarul matur atinge dimensiuni de 10-12 cm.

4.4.2 Habitat mod de viată

"Păianjenul de banane", cu numele ştiinţific Phoneutria nigriventer

(păianjenul călător brazilian), se ascunde adeseori în cutiile cu fructe ajunse în

supermarketurile .Phoneutria nigriventer este o specie răspândită. Aria sa de

răspândire e destul de extinsă. Trăieşte în junglele Sud-Americane, dar se

întâlneşte frecvent şi în apropierea zonelor limitrofe ale metropolelor braziliene.

Trăieşte în apropierea omului, intră în locuinţe şi se ascunde în îmbrăcăminte şi

încălţăminte.

În zonele dens populate, specie Phoneutria de obicei caută adăposturi

întunecate şi locuri ferite, pentru a se ascunde în timpul zilei, care o determină

să se ascundă în case, haine, maşini, cizme, cutii, astfel, generează accidente,

atunci când oamenii îl deranjează. Alt nume comun – „paianjenul de banane” -

după cum i se atribuie, pentru că este ocazional găsit ca "pasager clandestin" în

cadrul transporturilor de banane.

4.4.3. Reproducere

Imperecherea păianjenului P. nigriventer este în timpul sezonului uscat

din aprilie-iunie, ceea ce duce la frecvente observaţii ale specii în acest timp..

4.4.4Veninul şi muşcatură

"Păianjenul de banane" este un păianjen vânător (se mai numeşte şi

păianjen vagabond), deoarece nu construieşte capcane (pânze), ci îşi prinde

prada pândind-o.

43

Page 44: Lucrare de disertatie

Atacă rozătoarele şi şopârle, dar în caz că se simte periclitat, se apără,

muşcând şi animale mai mari, sau oameni. Când este deranjat introduce otravă

în victimă prin mai multe muşcături consecutive. Muşcătura sa poate fi mortală

pentru oameni, dar există antidoturi eficiente împotriva veninului acestui

păianjen. Veninul său atacă sistemul nervos central şi provoacă durere puternică.

Phoneutria are o muscatura foarte otravitoare.. Acest gen cuprinde unele

dintre puţinile specii de păianjeni cunoscute ce prezintă un pericol pentru om.

P. nigriventer este responsabil pentru cele mai multe cazuri de intoxicaţie cu

venin în Brazilia, pentru că aici se găseşte în zonele de sud-est a Braziliei, cum

ar fi statele din São Paulo, Minas Gerais, Rio de Janeiro şi Espirito Santo.

Muşcătura acestor păianjeni pot avea ca rezultat doar o durere locală, dar

în toate cazurile, oamenii muşcati de un Phoneutria, sau orice Ctenid, trebuie să

solicite imediat tratament de urgenţă, veninul poate să le pună viaţa în pericol.

Veninul speciei P. nigriventer conţine o neurotoxină, cunoscută sub

numele de PhTx3, care acţionează ca un spectru larg ce blocheaza canalele de

calciu care inhibă glutamatul şi eliberează, asimilarea de calciu şi, de asemenea,

glutamatul asimilat în sinapsa neuronilor. La concentraţii mortale, această

neurotoxină cauzează pierderea controlului muscular, precum şi probleme

respiratorii, ducând la paralizie şi eventual asfixiere. În plus, veninul provoacă

durere intensă şi inflamaţii în urma muşcăturii. Această stimulare senzorială a

nervilor determină o eliberare de neuropeptide, cum ar fi substanţă P, care

determină inflamaţie şi durere.

În afară de dureri intense, veninul de păianjen poate, de asemenea, cauza

priapism – erecţie inconfortabilă, care poate dura mai multe ore şi duce la

impotenţă. O componentă a veninului (Tx2-6), poate fi utilizată în cele din urmă

în disfuncţie erectilă ca tratament.

În ciuda reputaţiei lor, ca fiind cel mai mortal păianjen al lumii, există mai

multe studii care dispută capacitatea lor de agresivitate. Un studiu a sugerat

faptul că numai 2,3% din muşcături (mai ales la copii) au fost suficient de grave

44

Page 45: Lucrare de disertatie

pentru a necesita antivenom. Cu toate acestea, alte surse sugerează acestea sunt

cele mai periculoase sau toxice animale din lume bazându-se pe studii de

toxicologie, cu un studiu care să demonstreze că veninul necesar de Phoneutria

nigriventer pentru a ucide un şoarece de 20 de grame este doar0,006 mg

(intravenos) şi 0,134 subcutanat, comparativ cu 0.110 şi, respectiv, 0.2 pentru

Latrodectus mactans (văduva neagră). Acelaşi studiu a raportat moartea a doi

copii ucişi de aceeaşi păianjen în São Sebastiao identificat ca fiind Phoneutria,

şi identificat de către Bucheral. Acest lucru demonstrează faptul că identificarea

este un element cheie în procesul de precizie, ofensatoarelor specii.

Studii farmacologice sugerează pericolul de a fi muşcat de un Phoneutria

clasândul ca fiind unul din cei mai periculoşi păianjeni!

Muşcătura de Phoneutria nigriventer

45

Page 46: Lucrare de disertatie

4.5 LOXOCELES RECLUSA

PĂIANJENUL PUSTNIC PĂIANJENUL VIOARĂ

FAMILIA SICARIIDAE

GENUL LOXOSCELES

SPECIA reclusa

46

Page 47: Lucrare de disertatie

4.5.1.Morfologie

Adulţii la maturitata ating o dimensiune cuprinsă între 7-12mm.Culoarea

corpului este de un maroniu deschis iar pe cefalotorace sunt dispuse benzi de

culoare mai inchisă formând un desen asemănător unei viori, datorită acestui

fapt i se mai spune popular şi „paiajenul vioară”.Spre deosebire de alte specii de

păianjeni care au 8 ochii, aceste are numai 6 ochii dispuşi în cerc.

4.5.2. Habitat mod de viată

Păinjenul pustnic preferă întunericul, îl putem întâlni atât în natură,

ascunzându-se sub buşteni pietre, dar şi în locuinţe, garaje, depozite.Are obiceiul

de a sta ascuns, liniştit ziua în pânza pe care o construieşte, devine activ noaptea

când iese după hrană.

4.4.3. Reproducere

Repoducerea are loc în luna iunie, iulie.Femela în cursul unui an poate

depune mai multe ponte chiar şi cinci pe an.Numărul de ouă de la o pontă poate

varia, începând de la 31 şi ajungând chiar la 300 de ouă.

4.4.4Veninul şi muşcătura

Muşcătura păianjenului pustnic este destul de dureroasă iar reacţiile

organismuli apar imediat după ce veninul a fost inoculat, prima dată se

instalează un disconfort general, urmată de o durere locală cât şi o inflamare a

zonei unde s-a produs muşcătura.Veninul acestui este necrotoxic şi produce

necroza ţesuturilor din jurul muşcăturii.

47

Page 48: Lucrare de disertatie

Muşcătura de Loxoceles reclusa

48

Page 49: Lucrare de disertatie

4.6. Cazuri de muşcături de păianjeni

Muşcătura de Latrodectus mactans(văduva neagră)

Cazuri semnalate în spitalele de la noi din ţară:

Doi bărbaţi se află internaţi la

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă

din Constanţa, după ce au fost

înţepaţi de un păianjen din specia

„Văduva Neagră”.

Florin Georgescu, de 37 de

ani, din Năvodari s-a prezentat la

camera de gardă a spitalului în cursul

serii de joi, după ce a început să se simtă foarte rău din cauza înţepăturii.

„Am vrut să mă încalţ cu nişte papuci mai vechi pe care nu i-am folosit de

când a venit vara. În acest moment, am simţit o înţepătură la piciorul stâng. Am

văzut un păianjen negru. La vreo 10-15 minute, mi-a amorţit tot corpul de la

picioare până la brâu. Ulterior mi-a amorţit şi restul corpului şi am început să mă

simt din ce în ce mai rău”, a declarat Georgescu, în timp ce acuza dureri

insuportabile.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa,

medicul Florian Stoian, a declarat că pacientul a venit la camera de gardă

prezentând dureri musculare, transpiraţie şi agitaţie psihomotorie. „Pacientul nu

suferă de alte boli şi a fost internat în secţia medicală sub tratament de

specialitate, fiind în prezent în afara pericolului”, a adăugat Stoian.

Medicul a mai spus că bărbatul a adus cu el şi păianjenul care l-a înţepat,

iar medicii au presupus că este vorba despre un exemplar din specia Văduva

Neagră.

49

Page 50: Lucrare de disertatie

Specialiştii de la Facultatea de Biologie din Timişoara, aflaţi în practică la

Institutul de Biologie Marină din Agigea, care au văzut păianjenul adus la

spital, au confirmat că este vorba despre un exemplar din specia Văduva Neagră.

Cel de-al doilea pacient se numeşte Vasile Ştefanca, are 54 de ani şi este

din Agigea.

Bărbatul a declarat pentru „Cuget Liber” că a fost înţepat la mâna stângă,

în timp ce se afla la câmp cu animalele.

„La un minut după ce am fost muşcat, m-a cuprins o durere groaznică la

inimă, apoi o căldură mi-a cuprins tot corpul. Am început să tremur şi să transpir

şi am venit de urgenţă la spital”, a declarat el. Vasile Ştefanca a mai precizat că,

deşi se află de trei zile cu perfuzii, încă mai are picioarele amorţite.

În România nu există antivenin pentru aşa ceva, iar specialiştii spun că

Văduva Neagră are de 15 ori mai mult venin decât o viperă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa,

medicul Florian Stoian, a declarat că, în astfel de cazuri, simptomatologia diferă

de la caz la caz. Totuşi, primele simptome după ce ai fost muşcat de acest

păianjen constau în dureri abdominale, transpiraţie şi palpitaţii la inimă. El

spune că în caz că pacientul suferă de diverse boli, starea se poate agrava mult

mai mult, putând duce chiar la deces.

50

Page 51: Lucrare de disertatie

Muşcătura de Loxosceles reclusa (păianjenul vioară)

Unul dintre cazuri

este cel al lui Georgică

Secreianu, un bărbat în

vârsta de 67 de ani. În urma

cu trei săptamâni, Georgică

Secreianu a fost înţepat de

un păianjen.

Nu ştie cum a ajuns

acesta pe mâna lui. Am

simţit o înţepătură uşoară,

dar n-a bagat-o în seamă.

Apoi, a apărut o

mâncarime, dar nici aceasta

nu i-a dat prea multă bătaie

de cap bărbatului. Până a

doua zi, când pe mica

înţepătura a aparut o pungă cu lichid, mîna a început să se umfle, iar bărbatului

i-a crescut temperatura la 40 grade. Starea de rău a pacientului se intensificase,

braţul se umflase până la umăr, deşi a fost înţepat pe antebraţ, iar în jurul

înţepăturii se formaseră băşici ca în cazul unei arsuri puternice, marile

înţepăturii au ramas însă vizibile.

"Vindecarea ulceraţiei poate dura săptămâni, iar în cazurile grave febra

poate persista câteva zile, putând să apară afecţiuni hepatice, neurologice sau

renale",

Dupa indelungi documentari, s-a constatat că înţepăturile aparţin unui

păianjen denumit Loxosceles reclusa. Ciudat este şi faptul că habitatul acestuia

se află, cel puţin până de curând, pe ţărmurile Mediteranei sau ale Americii.

51

Page 52: Lucrare de disertatie

CAP.V

MĂSURI DE PREVENIRE ŞI TRATAMENT ÎN CAZUL MUŞCĂTURII

DE PĂIANJEN

5.1. Reacţii la muşcătura de păianjen

În ceea ce priveşte reacţiile provocate de muşcătura de păianjen, acestea

pot fi toxice, locale sau generalizate. În cazul în care, în urma muşcaturii de

păianjen, de obicei unică, apar reacţii locale precum roşeaţa la locul înţepăturii,

lasând un mic nodul roşu.

În schimb, dupa muşcătura de păianjen în urma căreia cantitatea de venin

injectată este mare, apar reacţii generalizate toxice cu simptome precum: dureri

puternice de cap, ameţeli, tulburari vizuale, febra, iar in cazul păianjenilor foarte

veninoşi - chiar spasme musculare severe, greţă şi vărsături. Astfel, pacientul

trebuie tratat într-o clinică specializată în tratamentul reacţiilor toxice severe.

Persoanele cu boli cronice, copiii şi vârstnicii pot avea reacţiile cele mai severe

din cauza că sistemul lor imunitar este fie slabit, fie insuficient

dezvoltat.Netratată cu antidot, înţepătura Vaduvei Negre poate duce la paralizii

sau deces.

Daca persoana în cauză are o problemă cardiacă şi îi creşte tensiunea de la

toxină, se poate produce accident vascular cerebral.

5. 2. Prevenire şi tratament

Recomandările făcute în ceea ce priveşte muşcăturile de păianjeni atrag

atenţia persoanelor să nu intre în contact direct cu vietăţile găsite. Atunci când

se fac ieşiri în natură turiştii să nu agaţe hainele, bagajele în copaci şi de

asemenea la plecare să verifice încălţămintea, hainele şi păturile care au fost

lăsate pe spaţiul verde.

52

Page 53: Lucrare de disertatie

Primele măsuri terapeutice necesare sunt: igiena locală cu apă şi săpun.

Dacă muşcătura se află la mână sau la picior, acestea vor fi imobilizate şi

menţinute în repaus. În cazul reacţiilor simple, nu este nevoie de antibiotice,

decât atunci când plaga se infectează. Poate fi administrat un antialergic

(Claritin, Ketotifen, Tavegyl), iar pacientul trebuie supravegheat medical timp

de 24 de ore.

Măsurile generale cuprind: hidratarea corectă, administrarea regulată a

analgezicelor, a gluconatului de calciu (pentru calmarea crampelor musculare),

precum şi administrarea unor medicamente specifice (corticosteroizi sistemici şi

benzodiazepine). Şocurile anafilactice generate de muscatura păianjenilor foarte

veninoşi se tratează numai în unităţile spitaliceşti.

 

53

Page 54: Lucrare de disertatie

CONCLUZII

La noi în ţară, ca şi în alte părţi, există aranee veninoase, mai frecvente

sunt: Latrodectus mactans , Loxosceles reclusa

Este necesară popularizarea morfologiei lor, habitatului ca şi reacţii la

muşcătura de aranee, pentru a preveni efectele nedorite, uneori mortale.

Unele specii de aranee pot fi crescute în captivitate pentru colectare de

venin, important în industria farmaceutică.

Unele arahnide, cu un aspect şi colorit deosebit pot fi crescute în

captivitate ca animale de companie.În acest caz este necesară instruirea celor

neavizaţi.

Datorită legislaţiei în vigoare care permite achiziţonarea de specii exotice

de arahnide, mulţi pasionaţi de creşterea animalelor îşi achiziţionează, mai ales

tarantule, pentru creşterea în captivitate, pentru frumuseţea şi spectaculozitatea

lor.

În cazul păianjenului de banane, care este adus în ţara noastră odată cu

transportul de fructe în general, menţionez că datorită fatului că acest arahnid

preferă mediul casnic, este posibil ca la un moment dat să apară şi în fauna ţării

noastre.

54

Page 55: Lucrare de disertatie

BIBLIOGRAFIE

BREHM, 1967, Lumea animalelor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti

FOELIX RAINER F., 1996, Biology of Spiders, Oxford-New York

FUHN E. ION., NICULESCU-BURLACU F., 1971, Fauna R.S.R. vol.V.

fascicula 3, Ed. Academiei R.S.R. Bucureşti

Fuhn E. Ion., Niculescu-Burlacu F., 1971, Fauna R.S.R. vol.V. fascicula

3, Ed. Academiei R.S.R. Bucureşti

HILLYARD PAUL, 2006, Spiders. From the deadliest to the biggest on

earth, London

ROBERTS MICHAEL, 1995, Spiders of Britain and Northern Europe,

London

STERGHIU CLEOPATRA, 1985, Fauna R.S.R. vol.V. facicula 4, Ed.

Academiei R.S.R., Bucureşti

VARVARA V. RADU, 1967, Zoologia nevertebratelor vol.1, Ed. Didactrică

şi Pedagogică, Bucureşti

VARVARA V. RADU, 1967, Zoologia nevertebratelor vol.2, Ed. Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti

55