Lucrare de disertatie
-
Upload
ioan-cristian-nantu -
Category
Documents
-
view
343 -
download
5
Transcript of Lucrare de disertatie
INTRODUCERE
Artropodele au luat naştere din viermii inelaţi anelizi, fapt dovedit de
segmentarea corpului.
Cele mai vechi artropode au apărut în era paleozoică. Ele sunt
reprezentate prin: trilobiţi, forme înrudite cu crustaceii giganţi (Euripterus), care
atingeau dimensiuni de 1 –2 m, şi insecte de asemenea foarte mari (30 cm),
asemănătoare cu libelulele.
Artropodele reprezintă un grup foarte numeros de specii, al căror număr
depăşeşte un milion. Ele se află răspândite pe toată suprafaţa Pământului, fiind
întâlnite în toate mediile de viaţă.
Araneele fac parte din Clasa Arachnidae, această clasă cuprinde
chelicerate, octopode fără antene şi fără aripi ce au cucerit de timpuriu uscatul.
Ordinul Araneea, acest ordin este cel mai mare din toate ordinele de arahnide
cuprinzand peste 40 000 de specii în lume descrise până în acest moment.
În România araneele citate reprezinta cca. 939 de specii descrise în lista
araneelor din România până în anul 2000, cuprinzând 35 de familii.
Din speciile descrise în România până acum câteva pot fi şi periculoase
pentru om, provocând intoxicaţii, alergii, leziuni cutanate, spasme musculare,
frisoane, moartea survenind doar prin şoc anafilactic.
1
CAP. I
CARACTERIZAREA ORDINULUI ARAHNIDAE
1.1. SCURT ISTORIC
Denumirea de Arahnide provine de la o legendă Împărăteasa Arahna, din
oraşul antic Calafana, a poftit-o pe zeiţa Afrodita la o întrecere pentru a ţese
covoare, când ţesătoarea Arahna a confecţionat un covor extraordinar de frumos,
care i-a uimit pe toţi oamenii. Afrodita, de mânie, a distrus covorul Arahnei,
rupându-l în bucăţi. Aceasta de scârbă a vrut să se sinucidă, dar zeiţa Afrodita a
transformat-o într-un păianjen (Arahnidae), care veşnic ţese pânze de păianjen
urâte.
1.2. DEFINIŢIA ORDINULUI ARAHNIDAE ŞI PREZENŢA SA ÎN
CLASA ARANEAE
Artropodele se caracterizează prin aceea că au picioare articulare, adică
formate din mai multe segmente, de unde şi denumirea lor: arthron= articul,
pus-podos = picior.
Regnul Animalia
Phylum Artropoda
Clasa Arahnida
Ordinul Araneae
2
1.3. MORFOLOGIE
Corpul araneelor este alcătuit dintr-un cefalotorace(prosoma) şi un
abdomen(opistosoma),reunite pritr-un pedicel.În urma contopirii segmentelor,
nu se poate recunoaşte vreo segmentare, nici în partea anterioară şi nici în partea
posterioară, însă cele două segmente principale, cefalotoracele şi abdomenul,
sunt bine distincte între ele.
Morfologie externă
3
Tegumentul este acoperit de peri, care prezintă forme şi structuri diferite: peri
obişnuiţi(cei mai numeroşi), spini(puternic sclerozaţi) situaţi pe segmentele
picioarelor, peri rigizi (intermediari între perii obişnuiţi şi spini).Pe ultimele
segmente ale picioarelor se disting unul sau mai mulţi peri foarte subţiri şi lungi,
trihobotriile, aşezaţi vertical.Un trihobotriu este alcătuit dintru-un păr filiform
lung, având la bază o cupă chitinizată şi conectat cu un filament nervos.
Pe cefalotorace sunt prinse toate apendicele, şi anume: partru perechi de
picioare şi două perechi de maxile. La unele arahnide prima pereche de maxile a
suferit modificări, transformându-se în arme de atac şi apărare, cunoscute sub
numele de chelicere.( imaginea 1)
Chelicere la
Chiracanthium punctorium
4
Imaginea 1
Chelicerele, care se inseră în partea anterioară a regiunii cefalice sunt
formate dintr-un articol bazal, sau tijă(în care se adăpostesc muşchii şi cel puţin
o parte din glanda cu venin) şi un croşet străbătut de canalul excretor al glandei
cu venin. Articolul bazal are un şanţ apical în care se adăpoşte croşetul, pe
marginele acestui şanţ (externă sau externă) sunt de obicei dinţi. ( imaginea 2)
5
Imaginea 2
6
Conformaţia generală a corpului prezintă o oarecare asemănare cu mediul:
- păianjenul care trăieşte în locuri umede are corpul mai voluminos,
cu membrele mai scurte, cefalotorace bombat mult şi înclinat anterior şi
ochii sunt îndreptaţi înainte. Cuticula de pe corp e mai moale, vederea lor
e mai slabă.
- cei care trăiesc în locuri uscate prezintă o cuticulă tare şi cu spini
pentru a-i feri de uscăciune. Au ochii mari şi pot vedea la distantă,
picioare lungi şi subţiri care permit o deplasare rapidă. Pe partea
superioară a cefalotoracelui se află ochi simpli, frecvent în numar de 8.
1.4. CICLUL BIOLOGIC
1.4.1. Ecologie si răspândire geografică
Aranneidele ocupă toate biotipurile terestre, din regiunile ecuatoriale până
în spre poli. Unele s-au adaptat la viaţa acvatică, fie umblând pe suprafaţa apei,
în care nu se scufundă din cauza unor peri de pe picioare, fie intrând chiar în
apă, Argyroneta aquatica
Araneidele constituie o largă şi bogată lume de vieţuitoare, activă şi
prezentă oriunde.Ele îşi iau de obicei culoarea mediului în care
trăiesc(homocromie) şi adesea această culoare este schimbătoare, după cum se
schimbă şi culoarea mediului(homocromie schimbătoare). Uneori iau şi forma
altor animale, de exemplu forma unor furnici, cum este, Myrmecium.
Mai rar sunt araneidele care nu ţes pânză. În general, ele fac un culcuş de
mătase unde stau şi alături îşi fac şi o pânză care serveşte ca plasă de prins
insecte, plasă de care animalul stă legat printr-un fir care simte mişcarea de pe
pânză ca printr-un „telefon”.Forma, structura şi poziţia pânzei sunt foarte diferite
şi caracteristice de la un grup la altul de araneide.
7
1.4.2. Reproducere
Împerecherea se face în cadrul unor procese de obicei, foarte
complicate.Masculul, devenind sexual matur şi în posesia bulbilor genitali, după
ultima năpârlire, îşi încarcă bulbii cu spermă şi este cuprins de agitaţie în
căutarea femelei. Femela devine sexual matură tot după ultima năpârlire. Ea
elaborează nişte secreţii al căror miros atrage masculii. Dată fiind disproporţia
între masculi şi femele, acestea fiind mai mari şi mai puternice şi dat fiind
instinctul foarte vorace al femelei, există pericolul ca masculii să fie luaţi drept
pradă şi mâncaţi de femelă.Masculul însă beneficiază de unele propietăţi
fiziologice, care în cele mai dese cazuri sunt salvatoare. Ajuns în apropierea
femelei şi sub influenţa acestuia, el intră într-un complex de mişcări reflexe,
felurite de la o specie la alta. Fie că apucă de firul de mătase de care este legată
femela în cuibul său şi-l scutură într-un anumit fel, fie că dansează în fel şi chip,
desigur la distanţă, mai departe de pericol, fie că ridică şi clatină mereu unul din
pedipalpii săi ca un fel de salut.Acesta este preludiul nupţial.Femela este
influenţată de acest preludiu şi instinctul său sexual predomină în acest moment
asupra instinctului de răpire, care este inhibat.Masculul profită de acest moment
şi cu rapiditate îndeplineşte împerecherea. Sunt cazuri când masculul are
chelicere mai puternice decât femela şi atunci cu chelicerele sale le imobilizează
pe ale femelei.În unele cazuri, masculul leagă pur şi simplu femela cu un fir de
mătase şi o face inofensivă.
O dată actul împerecherii îndeplinit, instincul sexual al femelei a dispărut
şi s-a trezit din nou instinctul de răpire.Sunt specii la care masculul este surprins
şi mâncat. În cele mai dese cazuri, masculul fuge cât se poate de iute, căci cea
mai mică întârziere este fatală.
Femela îşi depune ouăle într-un cocon de mătase, rareori într-o substanţă
cleioasă. Ea are un instinct matern foarte dezvoltat, poartă sacul cu sine îl
ascunde bine, uneori îl întoarce pe toate părţile sub razele solare.
8
CAP. II
GLANDA VENINOASĂ ŞI VENINUL
2.1. Glanda veninoasă a chelicerilor
Glandele cu venin au aspect de saci alungiţi, situaţi în partea anterioară a
prosomei, al căror canal excretor pătrunde în chelicere şi se deschide la vârful
căngilor, subterminal pe faţa lor convexă.Corpul glandei este îmbrăcat într-o
pătură musculară, constituită din fibre lungi dispuse în spirală.
Glandă cu venin
Glandele veninoase ale chelicerelor au o existenţă generală la
araneide.Rare sunt formele la care ele sunt foarte reduse sau poate chiar
inexistente.Dezvoltarea lor este însă foarte diferită.La unele specii sunt foarte
mari, foarte lobate şi umple o mare parte din volumul prosomei.
9
Eficacitatea acţiunii lor este de asemenea variabilă omului.Unele sunt
complet inofensive, altele produc dureri uşoare, trecătoare, ca o inţepătură de
viespe (Segestria florentina, Dolomedes fimbriatus), altele produc acţiuni grave.
Unele acţionează numai asupra sistemului nervos, cu scădere de temperatură şi
chiar moarte, altele provoacă leziuni şi degenerări celulare locale sub formă de
plăgi, care se întind pe piele şi se vindecă greu.
2.2. Veninul
Păianjenii sunt în general carnivori şi se hrănesc numai cu hrană vie, pe
care o pot strivi cu cleştii, sau îi pot injecta un venin. Muşcătura unor păianjeni
mari poate fi dureroasă, dar majoritatea sunt prea mici pentru a pătrunde prin
pielea umana, şi doar câteva specii sunt periculoase pentru om. Printre acestea se
numară „văduva neagră” şi rudele sale apropiate, care însă nu sunt agresive şi
muşcă oamenii doar în apărare. Muşcătura este dureroasă şi este urmată de leşin,
dificultăti în respiraţie. Ea este doar rareori fatală, mai ales la adulţii sănătoşi.
Totuşi, trebuie acordate îngrijiri medicale cât mai repede cu putinţă.
Veninul este un amestec de substanţe complexe, în compoziţia acestuia
intrând doar un singur tip de toxină. Veninul acţionează în moduri diferite şi
afectează diferite organe.
Principalele tipuri de venin sunt
-Neurotoxins- afectează sistemul nervos
-Myotoxins- afectează muşchii
-Haemorrhagins- afectează vasele de sânge şi produce sângerări
-Haemotoxins- afectează sângele
-Nephrotoxins- afectează rinichii
-Cardoitoxins- afectează inima
-Necrotoxins- afectează ţesuturile şi produce necroză.
10
CAP. III
METODE DE COLECTARE CONSERVARE ŞI STUDIU
3.1. Colectarea arahnidelor
Araneele se colectează în cea mai mare parte cu mâna, prin căutări active
în diferite biotopuri. Se mai poate folosi pensa, fileul entomologic, şi capcanele
de tip Barber.
3.2. Conservarea
Araneele capturate se conservă în alcool 700, în tuburi mici de sticlă
închise cu dop şi păstrate în alcool, în recipiente mai mari, închise cu dop rodat.
3.3. Metode de determinare
Poziţia si numărul ochilor
11
12
Poziţia chelicerelor
13
Organe genitale
Poziţia şi numărul filierelor
14
CAP. IV
UNELE SPECII VENINOASE DE ARAHNIDE DIN
ŢARA NOASTRĂ
4.1 LATRODECTUS MACTANS VĂDUVA NEAGRĂ
FAMILIA ARANEAE
GENUL LATRODECTUS
SPECIA mactans.
15
4.1.1 Morfologie
Indivizii de văduva neagră au o culoare de un negru lucios la maturitate.
Femela are un marcaj sub forma de clepsidră pe partea ventrală a
abdomenului de culoare roşie sau alb—portocaliu ce serveşte ca un avertisment
pentru animalele de pradă. Mai prezintă un punct de culoare roşie în apropierea
filierelor separat de clepsidră. Marimea ei fiind de aproximativ 35 mm.
Masculul de văduva neagră este ca dimensiune jumătate din marimea
femelei sau chiar mai mic.Corpul este străbătut de dungi sau puncte de diferite
culori, spre deosebire de femelă nu prezintă desenul sub formă de clepsidră pe
partea ventrală a abdomenului. Ei se pot deosebi încă din stadiul juvenil
deoarece corpul lor este mai subţire în comparaţie cu cel al femelei care este mai
bombat.
4.1.2. Habitat
Prefera zonele uscate cu o climă caldă ieşind la vânătoare seara, ziua
ascunzându-se în locuri întunecoase aproape de sol. De obicei, păianjenul
văduva neagră îl găsim în găuri, sub diferite pietre, în desişul vegetaţiei, oriunde
îşi poate construi pânza.
Recoltările biologice din ultimii ani au adus dovezi ca văduva neagră s-ar
putea întâlni pe grindul Letea şi pe insula Popina deasemenea a fost găsită şi
între plaja de la Eforie şi Agigea datorită faptului că această zonă este sălbatică
având multă vegetaţie uscată şi rară.
.
16
4.1.3 Reproducere
Femelele de obicei ajung la maturitate sexuală la vârsta de 90 de zile după
ce au ieăit din ou şi mai trăiesc în jur de un an iar masculii ajung la maturitate
după ce au implinit vârsta de 60 de zile şi de obicei mai trăiesc 1-2 luni.
Dupa ce masculul ajunge la maturitatea sexuală pleacă în cautarea unei
femele iar în acest timp el nu se mai hrăneşte.
Dupa fecundare, femela omoară masculul, mâncându-l şi utilizând
proteinele energizante pentru o dezvoltare mai bună a embrionului, acest fapt a
facut ca femela să fie numită în popor şi văduva neagră.
Femela depune un săculeţ cu circa 400 până la 700 de ouă iar in timpul
verii face aproximativ 9 asemenea săculeţi chiar dacă s-a împerechiat cu un
singur mascul. Incubaţia durează de la 15 până la 30 de zile, iar la maturitate vor
ajunge cca 5-10 păianjeni din fiecare săculet.
4.1.4 Veninul şi muşcătura
Veninul este extrem de puternic, 15 de ori mai puternic decât cea a
crotalului este, de asemenea, raportat a fi mult mai puternic decât veninul de
cobră şi şarpele cu clopoţei. Toxinele acestui păianjen, sunt proteine alcaline a-
latrataxin cu greutate moleculara de aproximativ 130.000 şi poate exista în
configuraţii diferite. O doză de toxine cu concentratia de 0,005-0,1g poate omorâ
un şobolan, iar o doza de toxine extrase din 2-3 femele, poate omorâ o camilă
matură timp de 43-44 de ore. În cazurile în care aceşti păianjeni se înmulţesc
intens se observă o mortalitate mai mare a animalelor din biocenoze. Cele mai
sensibile animale sunt şobolanii, caii şi cămilele. Mai rezistente la toxinele
acestor păianjeni sunt câinii , liliecii, amfibiile, reptilele şi aricii. Sunt date care
confirmă ca de la muşcăturile de caracurt din 173 de camile muşcate, au murit
17
173; din 218 exemplare de cai muşcati, au murit 36; din 116 vaci muşcate, au
murit 14.
Muşcătura în sine nu este dureroasă în mod special şi adesea nici nu este
observată. Prima durere reală este simţită după 10-60 minute în regiunea
nodurilor limfatice de unde se răspândeşte la muşchi. Puternice crampe
musculare apar şi muşchii abdominali devin foarte rigizi (aceasta este o
importantă trăsătură a diagnosticului!).Un alt simptom tipic este o expresie
facială contorsionată, numită facies lactrodesimi, care se referă la o faţă înroşită,
acoperită cu transpiraţie, pleoape umflate, buze inflamate şi muşchi maseteri
contractaţi. Dacă muşchii respiratori ai toracelui sunt afectaţi, acest lucru poate
conduce în cele din urmă la moarte. Pe lângă puternica durere musculară,
veninul păianjenului văduva neagră (BWSV) generează şi simptome
psihologice care variază de la sentimente de anxietate până la frica de moarte.
În mod aparent toxina poate trece de bariera sânge-creier şi să atace direct
sistemul nervos central.
Spre deosebire de multe alte specii de păianjeni, chelicerele lor nu sunt foarte
mari sau puternice. În cazul unei femei mature, segmentu bazal al chelicerei
care penetrează pielea, este de aproximativ 1.0 mm, suficient de lung pentru a
inocula venin.
Masculul fiind mult mai mic, inoculează mai puţin venin. Cuantumul
efectiv inoculat, chiar şi de către o femelă matură, este foarte mică. Atunci când
această cantitate de venin este inoculat într-un corp sănătos, matur, nu are un
efect letal (deşi se pot produce simptome neplacute de latrodectism - sindrom
clinic cauzat de venin neurotoxice). Decesul indivizilor sunt relativ rare moartea
provenind în urma şocului anafilactic.
Muşcătură poate provoca spasme musculare şi dureri toracice. Durerea
este mai puternică în zona abdomen, producand crampe şi greaţă. Alte
simptome generale includ: agitaţie, anxietate, respiraţie dificilă şi transpiraţie.
18
Pot fi observate umflături la extremităţi (mâini şi picioare) şi pleoape.
Simptomele de obicei, au un declin după două-trei zile cu toate acestea, unele
simptome uşoare pot continua timp de câteva săptămâni după recuperare.
Muşcătura de
Latrodectus mactans
LD 50 al veninului de la Lactrodectus mactans pentru diferite animale
(după Maroli)
Doza letală 50
Animal mg/animal mg/g greutatea corpului
Broască 2,18 0,145
Găină 0,19 0,002
Şoarece 0,013 0,0009
Gândac de Bucătărie 0,015 0,0027
Muscă 0,000013 0,0006
19
4.2. CHIRANCANTHIUM PUNCTORIUM
PĂIANJENUL VERDE DE PAJISTE
FAMILIA CLUBIONIDE
GENUL CHIRANCANTHUS
SPECIA punctorium
20
4.2.1. Morfologie
Chirancanthus punctorium are o talie medie de 6-15mm lungime, de
culoare alb-gălbuie până la galben-brună. Chelicerile sunt robuste, conice, mai
lungi la mascul şi proiectate anterior, prevăzute cu gheare lungi şi cu număr
redus de denticuli mici.Abdomenul marcat sau nu dorsal, cu o bandă mediană
brun-roşcată sau verzuie.
4.2.2. Habitat
În România acest păianjen verde de pajişte este frecvent pe spicele de
graminee şi în coronamentul arborilor, unde ţese o pânză deasă.
4.1.3 Reproducere
Aceasta nu este însoţită de dansuri nupţiale, petrecându-se aproape tot
deuna în pânza de locuit a femelei unde este depus şi coconul, ce urmează a fi
păzit de femelă.Nimfele, proaspăt eclozate, la început trăiesc în cuibul matern,
iar mai târziu se dispersează şi îşi construiesc cuiburi proprii. Fiecare arahnid îşi
caută domeniul de vânat şi devine independet. După ultima năpârlire, se retrag
pentru iernare în cuib, ale cărei deschideri în acest moment se închid. Uneori,
femele mature se întâlnesc şi iarna.
4.1.4 Veninul şi muşcătura
Muşcătura sa este dureroasă, iar simptomele: mâncărime, tremurături,
vomă, febră uşoară dispar în 2-3 zile.
21
4.3.TARANTULE
Familia Theraphosidae
Un alt reprezentant interesant din clasa Arahnidelor, este păianjenul
Tarantul. Tarantulele fac parte din familia Theraphosidae, şi sunt cunoscute
peste 800 de specii. Arealul lor de răspândire este localizat în zonele tropicale şi
subtropicale.
4.3.1 Morfologie
Sunt păianjeni de dimensiuni mari. O tarantulă are patru perechi de
picioare şi două perechi de apendici.
Au corpul şi picioarele acoperite cu păr şi apar într-o varietate mare de
culori de la maro deschis spre brun roşcat până la maro închis sau negru putând
avea şi dungi sau zone de alte culori (roşu, albastru) pe corp sau pe picioare .
Uneori pe abdomenul tarantulei poate apărea un loc chel, lipsit de păr, ca
rezultat al comportamentului defensiv al acesteia împotriva inamicilor
vertrebraţi. Când este în pericol, păianjenul îşi va freca picioarele din spate de
corp, răspândind în aer perişori iritanţi către ochii inamicului. Aceşti peri se
înlocuiesc la următoarea năpârlire.
Cephalotoracele şi abdomenul tarantulei, partea din faţa şi cea din spate a
corpului, sunt rotunde. Cei 8 ochi sunt grupaţi laolaltă, având o pereche în
mijloc şi 3 pe fiecare parte a feţei. Au colţi lungi, 2 perechi de fante pe partea
interioară a abdomenului care sunt deschiderea organelor respiratorii denumite
book-lungs, un fel de plămâni primitivi. Aceştia au numeroase pliuri precum
paginile unei cărţi prin care trece sângele şi unde se realizează schimbul gazos
oxigen - dioxid de carbon cu aerul de afară.
22
4.3.2 Habitat
Tarantulele în mediul natural, preferă să trăiască în sol uscat şi afânat.
Dacă solul este adecvat, femela va săpa o vizuină adânca pe care o va închide şi
căptuşi cu pânză. Acest lucru ajută să împiedice nisipul sau murdăria să ajungă
înăuntru. Dacă nu, se ascunde în crăpaturile din butuci sau orice alt loc propice.
Tarantulele pot fi întâlnite de la regiunile tropicale până la cele temperate
din America de Sud, America Centrală, Mexic, Sud Vestul Statelor Unite, Asia,
Sudul Europei, Africa şi Australia.
4.3.3 Reproducere
Tarantulele nu ating maturitatea sexuală decât după câţiva ani. În acest
timp ele trec printr-o serie de năpârliri şi până nu ating maturitatea sexuală nu se
pot deosebi masculul de femelă. Masculul matur este de obicei mai închis la
culoare, aproape negru, în timp ce femela este mai maronie. Varietatea de culori
diferă în funcţie de specie şi localizarea geografică. După atingerea maturităţii
sexuale, masculii abandonează vizuinile şi pleacă în căutarea unei femele.
Toamna, masculii localizează femelele disponibile după mirosul pe care
aceasta îl lasă pe pânză de la intrarea în vizuină, şi după efectuarea unui dans de
curtare, se împerechează. Masculii de obicei mor la câteva luni de la
împerechere, dar femelele pot trăi şi produce ouă timp de 25 de ani sau chiar mai
mult. Masculul poate să moară din cauze naturale sau să fie mâncat de femelă,
uneori chiar înainte să apuce să se împerecheze.
După ce s-a împerecheat, femela de tarantulă înmagazinează spermă în
nişte organe specializate denumite receptaculi seminali. Imediat înaintea
fertilizării şi a depunerii ouălelor, ea construieşte un cocon în interiorul vizuinii.
Odată ce a construit fundaţia de pânza, femela eliberează un amestec de
ouă şi spermă prin deschiderea ei genitală în acel cocon. După ce ouale au fost
23
depuse, femela sigilează coconul cu pânza apoi stă şi-l păzeşte până cei 500 –
1000 de pui eclozează. Puii de tarantulă ies din cocon după 6 – 9 săptămâni de la
fertilizare, şi se avântă în viaţă pe cont propriu după alte 2-3 săptămâni.
4.3.4 Specii
De mulţi ani tarantula este din ce în ce mai populară printre iubitorii
animalelor de companie. Deşi mulţi le considera respingătoare, alţii
înfricoşătoare (arahnofobie - teama exagerată faţă de păianjeni), există persoane
pentru care traiul alături de aceşti păianjeni a devenit un hobby.
Tarantula de deşert
Tarantula de deşert (Aphonopelma chalcodes) creşte între 5 şi 8 cm şi are
un colorit gri sau maro închis. Este întâlnita în Sonoran, Chihuahuan şi deşertul
Mojave din Arizona, New Mexico şi California de sud.
24
Acanthoscurria geniculata - (Brazilian Whiteknee Tarantula)
O specie relativ noua în hobby, cu un colorit splendid şi un apetit vorace.
Această tarantulă este o specie terestră de dimensiuni relativ mari, agresivă, dar
care atunci când este deranjată preferă să arunce perişori urticanti în loc să
muşte. Din această cauză este bine să fiţi atenţi când îi deschideţi terariul
deoarece perişorii va pot provoca o reacţie iritantă. Datorită combinaţiei de
colorit şi dimensiune poate fi o specie scumpă, dar preţul este pe deplin meritat.
O specie care nu se îngroapă şi nu ţese multă pânză, A.geniculata este o
tarantulă de ‘display’ excelentă.
Habitat: Pădurile din nordul Braziliei
Tip: Specie terestră
Dietă: Puişorii pot fi hraniţi cu greieri şi alte insecte mici.Adulţii mănâncă
gândaci, insecte mari, şopârle mici şi ocazional un pui de şoarece.
Marime adultă: 17-20 cm
25
Rata de creştere: Rapidă
Temperatura: 26-29 C
Umiditate: 75-80%. Toate tarantulele cu un diametru ce depaşeşte 7cm
pot bea dintr-un bol plat de apă.
Temperament: Nervos, semi-agresiv.
Terariu: Înăţtimea nu este la fel de importantă ca lungimea. Un substrat
de pământ/turba este suficient iar ca decor puteţi adăuga o bucata de
scoarţă, un lemn, sau alt loc care să îi servească drept ascunzătoare.
26
Avicularia avicularia - (Pinktoe Tarantula)
O specie comună, docilă dar destul de rapidă. Este printre puţinele specii
de tarantule care pot fi ţinute împreună. Necesită o umiditate mai mare decât
majoritatea speciilor ceea ce face ventilaţia şi aerisirea foarte importantă.
Datorită umezelii ridicate o atenţie deosebită trebuie acordată paraziţilor şi
mucegaiului din terariu care pot provoca moartea tarantulei.
Habitat: Regiunile tropicale din Brazilia, Trinidad, Guyana, Surinam,
Venezuela şi bazinul amazonian.
Tip: specie arboricolă
Dieta: Puişorii pot fi hranţti cu greieri şi alte insecte mici. Adulţii
mănâncă gândaci, insecte mari, şopârle mici şi ocazional un pui de soarece.
Marime adultă: 11-12 cm
Rata de creştere: Medie
27
Temperatura: 23-30 C.
Umiditate: 78-82%. Toate tarantulele cu un diametru ce depăşesc 7 cm
pot bea dintr-un bol plat de apă.
Temperament: Docil şi activ.
Terariu: În funcţie de numarul de tarantule trebuie ajustată şi
dimensiunea terariului. Dacă sunt crescute în comun trebuie să asigurţi multe
ascunzători. Canibalismul ar trebui să fie redus, mai ales dacă tarantulele au
dimensiuni similare.Substrat de pamant/turba cu un decor de crengi, plante vii
pentru a oferi o bază pentru pânze.
28
Avicularia versicolor - (Martinique Pinktoe Tarantula)
Este cu siguranţă una dintre cele mai frumoase specii de tarantule din
lume. Coloritul puilor la eclozare este un albastru strălucitor, iar adulţii sunt un
adevarat curcubeu de roşu, verde şi chiar mov. Spre deosebire de Avicularia
avicularia aceste tarantule nu sunt o specie comunală. Este o specie timidă şi
retrasă care va fugi dacă este deranjată.Nu este printre speciile de începători dar
29
nu este nici o specie ce necesită atenţie deosebită. În sălbăticie aceste tarantule
ţes pânze tari în scoarţa copacilor. Ca multe alte specii arboricole tropicale
ventilaţia este esenţială pentru această specie. Dacă aerul din terariu este închis
şi umed mucegaiul se poate instala ceea ce poate duce la moartea
tarantulei.Pentru motive bine întemeiate această specie este una dintre cele mai
cautate din hobby.
Habitat: Regiunile tropicale din Martinica si Guadalupe, posibil şi
insulele înconjuratoare din Caraibe.
Tip: Specie arboricolă.
Dieta: Puişorii pot fi hrăniţi cu greieri şi alte insecte mici. Adulţii
mănâncă gândaci, alte insecte mari, şopârle mici si ocazional un pui de şoarece.
Marime adultă: 12-15 cm.
Rata de creştere: Medie până la rapidă.
Temperatura: 23-26 C
Umiditate: 75-80%. Toate tarantulele cu un diametru ce depăşeşc 7cm
pot bea dintr-un bol plat de apă.
Temperament: Docil şi nervos.
Terariu: Substrat de pământ/turbă cu un decor de crengi, plante vii pentru
a oferi o baza pentru pânze.
Brachypelma albopilosum - (Curlyhair Tarantula)
30
O specie ideală pentru începători datorită dimensiunii mari şi
temperamentului docil. La prima vedere pare o simplă tarantulă maronie, dar de
aproape se pot observa perii aurii care îi acoperă corpul şi culoarea de un
maroniu închis a picioarelor ce contrastează cu abdomenul de culoarea
bronzului. Aşa cum spune şi numele perişorii acestei tarantule par creţi. O specie
rezistentă şi trainică, care datorită temperamentului docil poate fi mânuită. Nu
este recomandată mânuirea frecventă a tarantulei datorită riscului de a scăpa
tarantula care poate suferi astfel o ruptura fatală a abdomenului.
Habitat: Regiunile montane din America Centrala
Tip: Specie terestră.
Dieta: Puişorii pot fi hrăniţi cu greieri şi alte insecte mici. Adulţii
mănâncă gândaci, alte insecte mari, şopârle mici şi ocazional un pui de şoarece
sau un şoarece adult.
Marime adultă: 12-14 cm.
Rata de creştere: Înceată.
Temperatura: 21-30 C.
31
Umiditate: 75-80%. Toate tarantulele cu un diametru ce depaşesc 7cm
pot bea dintr-un bol plat de apă.
Temperament: Docilă şi calmă.
Terariu: Înălţimea nu este la fel de importantă ca lungimea.Un substrat de
pământ/turbă este suficient iar ca decor puteţi adauga o bucată de scoarţă, un
lemn , sau alt loc care să îi servească drept ascunzătoare.
32
Haplopelma lividum - (Cobalt Blue Tarantula)
Haplopelma Lividum este una dintre cele mai frumoase şi mai agresive
tarantule din hobby. Tarantula poate parea complet neagra la prima vedere, dar
pusă sub o lumină adecvată aceasta specie arată un colorit albastru pe tot corpul.
Sunt tarantule foarte populare dar nu este o specie de începători. Este o specie
33
foarte iute şi foarte agresivă încă de la o dimensiune redusa. O specie rară în
sălbăticie dar tot mai populară în captivitate, aceste tarantule ţes pânze mari deşi
îşi petrec majoritatea timpului în ascunzătoarea lor. O specie uimitoare pentru
cei ce au curajul să o ţină.
Habitat: Mianmar, Tailanda, Laos, Vietnam, Cambodgia.
Tip: Specie săpătoare.
Dietă: Puişorii pot fi hrăniti cu greieri şi alte insecte mici. Adulţii
mănânca gândaci şi insecte mari.
Marime adultă: 10-13 cm.
Rata de creştere: Rapidă.
Temperatura: 27-32 C.
Umiditate: 78-82%. Toate tarantulele cu un diametru ce depăşesc 7cm
pot bea dintr-un bol plat de apă.
Temperament: Agresiv si nervos.
Terariu: Înalţimea este la fel de importanta ca lungimea. Substrat de
pământ/turbă. Adaugaţi scoarţa sau un lemn pentru decor dar lasaţi loc liber
pentru ascunziş.
34
Poecilotheria regalis (Indian ornamental)
Poecilotheria regalis este cea mai comuna specie de Poecilotheria şi
totodată una din cele mai frumoase specii arboricole din lume! Poecilotheria
regalis este o specie calmă şi foarte blajină faţă de verişoara ei ornata, ceea ce
face din ea o alegere foarte buna pentru un începător care vrea o tarantulă
adevarată cu personalitate! În concluzie Poecilotheria regalis este o tarantulă
care trebuie să existe în orice colecţie!
Habitat: Sri Lanka.
Tip: Specie arboricolă.
Dieta: Puişorii pot fi hrăniţi cu greieri şi alte insecte mici.Adulţii mănâncă
gândaci, alte insecte mari, şopârle mici şi ocazional un pui de şoarece.
Marime adultă: 20-22.5 cm.
35
Rata de creştere: Rapidă.
Temperatura: 25-30 C.
Umiditate: 75-80%. Toate tarantulele cu un diametru ce depaşesc 7cm
pot bea dintr-un bol plat de apă.
Temperament: relativ calm/foarte rapidă când este speriată.
Terariu: Substrat de pământ/turbă cu un decor de crengi, plante vii, etc.
36
Psalmopoeus irminia - (Venezuelan Sun Tiger)
Psalmopeus irminia este una dintre cele mai frumoase specii arboricole.
Pentru mulţi aceste tarantule sunt comoara colecţiei lor. Aceasta tarantulă este
neagră ca tăciunele şi are dungi de un portocaliu intens pe picioare, trăsătura
specifică acestei specii. O specie destinată crescătorilor cu experienţa, deoarece
sunt rapide şi agresive. Sunt o prezenţă necesară în orice colecţie.
Habitat: Venezuela.
Tip: Specie arboricolă.
Dieta: Puişorii pot fi hrăniţi cu greieri şi alte insecte mici.Adulţii mănâncă
gândaci, alte insecte mari, şoparle mici şi ocazional un pui de şoarece.
37
Marime adultă: 15 cm.
Rata de creştere: Rapidă.
Temperatura: 24-30 C.
Umiditate: 78-82%. Toate tarantulele cu un diametru ce depaseşc 7cm
pot bea dintr-un bol plat de apă.
Temperament: agresivă.
Terariu: Substrat de pământ/turbă cu un decor de crengi, plante vii pentru
a oferi o baza pentru pănze.
38
4.3.5 Venin şi muşcătura
Toxinele sunt mortale pentru artropode, care sunt atacate de către
Tarantela. Asupra mamiferelor, toxinele actionează mai puţin. Ele pot provoca
tulburări esenţiale numai în cazuri rare, provocând actiuni hemolitice locale. Din
toxinele tarantulei, a fost izolat un peptid, care are o acţiune specifică asupra
muşchilor mamiferelor. Greutatea moleculară a polipeptidului este de 11.000,
care include 104 de acizi aminici cu incluziuni de sulf. La temperaturi mai mari
de 60°C, activitatea substanţei se inactivează complet. Se presupune că, aceste
toxine au o perspectivă pentru obţinerea unor preparate farmaceutice noi.
Glanda lor conţine până la 6mg de venin, cantitate care poate omorâ, 200
de hulubi, 100 de şobolani, 4 iepuri, iar o concentraţie de 0,005mg de toxine
omorâ broştele în timp de 15 min. Aceeaşi concentraţie de toxine omorâ şerpi cu
o lungime de 50 cm. Toxinele păianjenilor ornitofagi, acţionează direct asupra
sistemului nervos central, stopând complet mişcările victimei. Animalele
muşcate de acest păianjen se afla într-o stare de somnolenţă , până la moarte.
Mai întâi , se opreşte respiraţia, apoi bătăile inimii. Se presupune, că toxinele
accelerează eliminarea acetilhalinei din sistemul nervos periferic.
Oamenii muşcaţi de aceşti păianjeni, după aproximativ 15 minute, simt o durere
de cap, apoi apare oboseala şi somnoleţa, slăbeşte respiraţia şi bătăile inimii.
Cazuri de deces sunt rare, dar in majoritatea cazurilor apar halucinaţii şi o stare
de rău. Revenirea organismului uman la starea normală, se petrece în timp de
10-12 ore.
Muşcătura tarantulei NU ESTE MORTALĂ!
Dacă cumva din neglijenţă, aţi reuşit să fiţi muşcaţi de o tarantulă, veninul
inoculat cauzează o uşoară umflătură, urmată de o inflamaţie zonală cu
mâncărimi şi usturimi care dispar într-un timp relativ scurt. Totuşi muşcătura
este pe departe de a fi plăcută, cei care au fost muscaţi declară că este relativ
dureroasă.
39
Muşcătura de tarantule
Cu toate că şi masculul şi femela sunt capabili să muşte dacă sunt
provocaţi sau se simt ameninţaţi, acest lucru se întâmplă rar şi veninul lor este
considerat foarte toxic pentru om!
Un alt neajuns al tarantulelor sunt perii urticanţi folosţti de unele specii
pentru apărare. Aceşti peri sunt iritanţi pentru om şi pentru alte animale, unul din
mijloacele prin care ele îşi îndepărtează eventualii agresori este lovirea
abdomenului pe partea dorsală aruncând în aer fire de păr iritante pentru ochi şi
căile respiratorii. Ajunse pe piele, firele de păr pot provoca inflamaţii şi diferite
reacţii alergice.
40
Peri urticanţi
41
4.4 PHONEUTRIA NIGRIVENTER
PĂIANJENUL DE BANANE
FAMILIA CTENIDAE
GENUL PHONEUTRIA
SPECIA nigriventer
42
4.4.1. Morfologie
Exemplarul matur atinge dimensiuni de 10-12 cm.
4.4.2 Habitat mod de viată
"Păianjenul de banane", cu numele ştiinţific Phoneutria nigriventer
(păianjenul călător brazilian), se ascunde adeseori în cutiile cu fructe ajunse în
supermarketurile .Phoneutria nigriventer este o specie răspândită. Aria sa de
răspândire e destul de extinsă. Trăieşte în junglele Sud-Americane, dar se
întâlneşte frecvent şi în apropierea zonelor limitrofe ale metropolelor braziliene.
Trăieşte în apropierea omului, intră în locuinţe şi se ascunde în îmbrăcăminte şi
încălţăminte.
În zonele dens populate, specie Phoneutria de obicei caută adăposturi
întunecate şi locuri ferite, pentru a se ascunde în timpul zilei, care o determină
să se ascundă în case, haine, maşini, cizme, cutii, astfel, generează accidente,
atunci când oamenii îl deranjează. Alt nume comun – „paianjenul de banane” -
după cum i se atribuie, pentru că este ocazional găsit ca "pasager clandestin" în
cadrul transporturilor de banane.
4.4.3. Reproducere
Imperecherea păianjenului P. nigriventer este în timpul sezonului uscat
din aprilie-iunie, ceea ce duce la frecvente observaţii ale specii în acest timp..
4.4.4Veninul şi muşcatură
"Păianjenul de banane" este un păianjen vânător (se mai numeşte şi
păianjen vagabond), deoarece nu construieşte capcane (pânze), ci îşi prinde
prada pândind-o.
43
Atacă rozătoarele şi şopârle, dar în caz că se simte periclitat, se apără,
muşcând şi animale mai mari, sau oameni. Când este deranjat introduce otravă
în victimă prin mai multe muşcături consecutive. Muşcătura sa poate fi mortală
pentru oameni, dar există antidoturi eficiente împotriva veninului acestui
păianjen. Veninul său atacă sistemul nervos central şi provoacă durere puternică.
Phoneutria are o muscatura foarte otravitoare.. Acest gen cuprinde unele
dintre puţinile specii de păianjeni cunoscute ce prezintă un pericol pentru om.
P. nigriventer este responsabil pentru cele mai multe cazuri de intoxicaţie cu
venin în Brazilia, pentru că aici se găseşte în zonele de sud-est a Braziliei, cum
ar fi statele din São Paulo, Minas Gerais, Rio de Janeiro şi Espirito Santo.
Muşcătura acestor păianjeni pot avea ca rezultat doar o durere locală, dar
în toate cazurile, oamenii muşcati de un Phoneutria, sau orice Ctenid, trebuie să
solicite imediat tratament de urgenţă, veninul poate să le pună viaţa în pericol.
Veninul speciei P. nigriventer conţine o neurotoxină, cunoscută sub
numele de PhTx3, care acţionează ca un spectru larg ce blocheaza canalele de
calciu care inhibă glutamatul şi eliberează, asimilarea de calciu şi, de asemenea,
glutamatul asimilat în sinapsa neuronilor. La concentraţii mortale, această
neurotoxină cauzează pierderea controlului muscular, precum şi probleme
respiratorii, ducând la paralizie şi eventual asfixiere. În plus, veninul provoacă
durere intensă şi inflamaţii în urma muşcăturii. Această stimulare senzorială a
nervilor determină o eliberare de neuropeptide, cum ar fi substanţă P, care
determină inflamaţie şi durere.
În afară de dureri intense, veninul de păianjen poate, de asemenea, cauza
priapism – erecţie inconfortabilă, care poate dura mai multe ore şi duce la
impotenţă. O componentă a veninului (Tx2-6), poate fi utilizată în cele din urmă
în disfuncţie erectilă ca tratament.
În ciuda reputaţiei lor, ca fiind cel mai mortal păianjen al lumii, există mai
multe studii care dispută capacitatea lor de agresivitate. Un studiu a sugerat
faptul că numai 2,3% din muşcături (mai ales la copii) au fost suficient de grave
44
pentru a necesita antivenom. Cu toate acestea, alte surse sugerează acestea sunt
cele mai periculoase sau toxice animale din lume bazându-se pe studii de
toxicologie, cu un studiu care să demonstreze că veninul necesar de Phoneutria
nigriventer pentru a ucide un şoarece de 20 de grame este doar0,006 mg
(intravenos) şi 0,134 subcutanat, comparativ cu 0.110 şi, respectiv, 0.2 pentru
Latrodectus mactans (văduva neagră). Acelaşi studiu a raportat moartea a doi
copii ucişi de aceeaşi păianjen în São Sebastiao identificat ca fiind Phoneutria,
şi identificat de către Bucheral. Acest lucru demonstrează faptul că identificarea
este un element cheie în procesul de precizie, ofensatoarelor specii.
Studii farmacologice sugerează pericolul de a fi muşcat de un Phoneutria
clasândul ca fiind unul din cei mai periculoşi păianjeni!
Muşcătura de Phoneutria nigriventer
45
4.5 LOXOCELES RECLUSA
PĂIANJENUL PUSTNIC PĂIANJENUL VIOARĂ
FAMILIA SICARIIDAE
GENUL LOXOSCELES
SPECIA reclusa
46
4.5.1.Morfologie
Adulţii la maturitata ating o dimensiune cuprinsă între 7-12mm.Culoarea
corpului este de un maroniu deschis iar pe cefalotorace sunt dispuse benzi de
culoare mai inchisă formând un desen asemănător unei viori, datorită acestui
fapt i se mai spune popular şi „paiajenul vioară”.Spre deosebire de alte specii de
păianjeni care au 8 ochii, aceste are numai 6 ochii dispuşi în cerc.
4.5.2. Habitat mod de viată
Păinjenul pustnic preferă întunericul, îl putem întâlni atât în natură,
ascunzându-se sub buşteni pietre, dar şi în locuinţe, garaje, depozite.Are obiceiul
de a sta ascuns, liniştit ziua în pânza pe care o construieşte, devine activ noaptea
când iese după hrană.
4.4.3. Reproducere
Repoducerea are loc în luna iunie, iulie.Femela în cursul unui an poate
depune mai multe ponte chiar şi cinci pe an.Numărul de ouă de la o pontă poate
varia, începând de la 31 şi ajungând chiar la 300 de ouă.
4.4.4Veninul şi muşcătura
Muşcătura păianjenului pustnic este destul de dureroasă iar reacţiile
organismuli apar imediat după ce veninul a fost inoculat, prima dată se
instalează un disconfort general, urmată de o durere locală cât şi o inflamare a
zonei unde s-a produs muşcătura.Veninul acestui este necrotoxic şi produce
necroza ţesuturilor din jurul muşcăturii.
47
Muşcătura de Loxoceles reclusa
48
4.6. Cazuri de muşcături de păianjeni
Muşcătura de Latrodectus mactans(văduva neagră)
Cazuri semnalate în spitalele de la noi din ţară:
Doi bărbaţi se află internaţi la
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă
din Constanţa, după ce au fost
înţepaţi de un păianjen din specia
„Văduva Neagră”.
Florin Georgescu, de 37 de
ani, din Năvodari s-a prezentat la
camera de gardă a spitalului în cursul
serii de joi, după ce a început să se simtă foarte rău din cauza înţepăturii.
„Am vrut să mă încalţ cu nişte papuci mai vechi pe care nu i-am folosit de
când a venit vara. În acest moment, am simţit o înţepătură la piciorul stâng. Am
văzut un păianjen negru. La vreo 10-15 minute, mi-a amorţit tot corpul de la
picioare până la brâu. Ulterior mi-a amorţit şi restul corpului şi am început să mă
simt din ce în ce mai rău”, a declarat Georgescu, în timp ce acuza dureri
insuportabile.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa,
medicul Florian Stoian, a declarat că pacientul a venit la camera de gardă
prezentând dureri musculare, transpiraţie şi agitaţie psihomotorie. „Pacientul nu
suferă de alte boli şi a fost internat în secţia medicală sub tratament de
specialitate, fiind în prezent în afara pericolului”, a adăugat Stoian.
Medicul a mai spus că bărbatul a adus cu el şi păianjenul care l-a înţepat,
iar medicii au presupus că este vorba despre un exemplar din specia Văduva
Neagră.
49
Specialiştii de la Facultatea de Biologie din Timişoara, aflaţi în practică la
Institutul de Biologie Marină din Agigea, care au văzut păianjenul adus la
spital, au confirmat că este vorba despre un exemplar din specia Văduva Neagră.
Cel de-al doilea pacient se numeşte Vasile Ştefanca, are 54 de ani şi este
din Agigea.
Bărbatul a declarat pentru „Cuget Liber” că a fost înţepat la mâna stângă,
în timp ce se afla la câmp cu animalele.
„La un minut după ce am fost muşcat, m-a cuprins o durere groaznică la
inimă, apoi o căldură mi-a cuprins tot corpul. Am început să tremur şi să transpir
şi am venit de urgenţă la spital”, a declarat el. Vasile Ştefanca a mai precizat că,
deşi se află de trei zile cu perfuzii, încă mai are picioarele amorţite.
În România nu există antivenin pentru aşa ceva, iar specialiştii spun că
Văduva Neagră are de 15 ori mai mult venin decât o viperă.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa,
medicul Florian Stoian, a declarat că, în astfel de cazuri, simptomatologia diferă
de la caz la caz. Totuşi, primele simptome după ce ai fost muşcat de acest
păianjen constau în dureri abdominale, transpiraţie şi palpitaţii la inimă. El
spune că în caz că pacientul suferă de diverse boli, starea se poate agrava mult
mai mult, putând duce chiar la deces.
50
Muşcătura de Loxosceles reclusa (păianjenul vioară)
Unul dintre cazuri
este cel al lui Georgică
Secreianu, un bărbat în
vârsta de 67 de ani. În urma
cu trei săptamâni, Georgică
Secreianu a fost înţepat de
un păianjen.
Nu ştie cum a ajuns
acesta pe mâna lui. Am
simţit o înţepătură uşoară,
dar n-a bagat-o în seamă.
Apoi, a apărut o
mâncarime, dar nici aceasta
nu i-a dat prea multă bătaie
de cap bărbatului. Până a
doua zi, când pe mica
înţepătura a aparut o pungă cu lichid, mîna a început să se umfle, iar bărbatului
i-a crescut temperatura la 40 grade. Starea de rău a pacientului se intensificase,
braţul se umflase până la umăr, deşi a fost înţepat pe antebraţ, iar în jurul
înţepăturii se formaseră băşici ca în cazul unei arsuri puternice, marile
înţepăturii au ramas însă vizibile.
"Vindecarea ulceraţiei poate dura săptămâni, iar în cazurile grave febra
poate persista câteva zile, putând să apară afecţiuni hepatice, neurologice sau
renale",
Dupa indelungi documentari, s-a constatat că înţepăturile aparţin unui
păianjen denumit Loxosceles reclusa. Ciudat este şi faptul că habitatul acestuia
se află, cel puţin până de curând, pe ţărmurile Mediteranei sau ale Americii.
51
CAP.V
MĂSURI DE PREVENIRE ŞI TRATAMENT ÎN CAZUL MUŞCĂTURII
DE PĂIANJEN
5.1. Reacţii la muşcătura de păianjen
În ceea ce priveşte reacţiile provocate de muşcătura de păianjen, acestea
pot fi toxice, locale sau generalizate. În cazul în care, în urma muşcaturii de
păianjen, de obicei unică, apar reacţii locale precum roşeaţa la locul înţepăturii,
lasând un mic nodul roşu.
În schimb, dupa muşcătura de păianjen în urma căreia cantitatea de venin
injectată este mare, apar reacţii generalizate toxice cu simptome precum: dureri
puternice de cap, ameţeli, tulburari vizuale, febra, iar in cazul păianjenilor foarte
veninoşi - chiar spasme musculare severe, greţă şi vărsături. Astfel, pacientul
trebuie tratat într-o clinică specializată în tratamentul reacţiilor toxice severe.
Persoanele cu boli cronice, copiii şi vârstnicii pot avea reacţiile cele mai severe
din cauza că sistemul lor imunitar este fie slabit, fie insuficient
dezvoltat.Netratată cu antidot, înţepătura Vaduvei Negre poate duce la paralizii
sau deces.
Daca persoana în cauză are o problemă cardiacă şi îi creşte tensiunea de la
toxină, se poate produce accident vascular cerebral.
5. 2. Prevenire şi tratament
Recomandările făcute în ceea ce priveşte muşcăturile de păianjeni atrag
atenţia persoanelor să nu intre în contact direct cu vietăţile găsite. Atunci când
se fac ieşiri în natură turiştii să nu agaţe hainele, bagajele în copaci şi de
asemenea la plecare să verifice încălţămintea, hainele şi păturile care au fost
lăsate pe spaţiul verde.
52
Primele măsuri terapeutice necesare sunt: igiena locală cu apă şi săpun.
Dacă muşcătura se află la mână sau la picior, acestea vor fi imobilizate şi
menţinute în repaus. În cazul reacţiilor simple, nu este nevoie de antibiotice,
decât atunci când plaga se infectează. Poate fi administrat un antialergic
(Claritin, Ketotifen, Tavegyl), iar pacientul trebuie supravegheat medical timp
de 24 de ore.
Măsurile generale cuprind: hidratarea corectă, administrarea regulată a
analgezicelor, a gluconatului de calciu (pentru calmarea crampelor musculare),
precum şi administrarea unor medicamente specifice (corticosteroizi sistemici şi
benzodiazepine). Şocurile anafilactice generate de muscatura păianjenilor foarte
veninoşi se tratează numai în unităţile spitaliceşti.
53
CONCLUZII
La noi în ţară, ca şi în alte părţi, există aranee veninoase, mai frecvente
sunt: Latrodectus mactans , Loxosceles reclusa
Este necesară popularizarea morfologiei lor, habitatului ca şi reacţii la
muşcătura de aranee, pentru a preveni efectele nedorite, uneori mortale.
Unele specii de aranee pot fi crescute în captivitate pentru colectare de
venin, important în industria farmaceutică.
Unele arahnide, cu un aspect şi colorit deosebit pot fi crescute în
captivitate ca animale de companie.În acest caz este necesară instruirea celor
neavizaţi.
Datorită legislaţiei în vigoare care permite achiziţonarea de specii exotice
de arahnide, mulţi pasionaţi de creşterea animalelor îşi achiziţionează, mai ales
tarantule, pentru creşterea în captivitate, pentru frumuseţea şi spectaculozitatea
lor.
În cazul păianjenului de banane, care este adus în ţara noastră odată cu
transportul de fructe în general, menţionez că datorită fatului că acest arahnid
preferă mediul casnic, este posibil ca la un moment dat să apară şi în fauna ţării
noastre.
54
BIBLIOGRAFIE
BREHM, 1967, Lumea animalelor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti
FOELIX RAINER F., 1996, Biology of Spiders, Oxford-New York
FUHN E. ION., NICULESCU-BURLACU F., 1971, Fauna R.S.R. vol.V.
fascicula 3, Ed. Academiei R.S.R. Bucureşti
Fuhn E. Ion., Niculescu-Burlacu F., 1971, Fauna R.S.R. vol.V. fascicula
3, Ed. Academiei R.S.R. Bucureşti
HILLYARD PAUL, 2006, Spiders. From the deadliest to the biggest on
earth, London
ROBERTS MICHAEL, 1995, Spiders of Britain and Northern Europe,
London
STERGHIU CLEOPATRA, 1985, Fauna R.S.R. vol.V. facicula 4, Ed.
Academiei R.S.R., Bucureşti
VARVARA V. RADU, 1967, Zoologia nevertebratelor vol.1, Ed. Didactrică
şi Pedagogică, Bucureşti
VARVARA V. RADU, 1967, Zoologia nevertebratelor vol.2, Ed. Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti
55