Louis-Charles Royer-Amanta neagra.pdf

7/23/2019 Louis-Charles Royer-Amanta neagra.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/louis-charles-royer-amanta-neagrapdf 1/158



LOUIS-CHARLES ROYER

AMANTA NEAGRĂ— ROMAN —

TRADUCERE DE

CONST. A. I. GHICA



A M A N T A N E A G R Ă

I.

IN AJUNUL VERDICTULUI

Cînd în noiembrie 19... am debarcat la Segou, pemalul Nigerului, febra galbenă făcuse ravagii prin-

tre europeni



Şi um ilul cim itir din Segou se îmbogăţi, în douăsăptămîni, cu alţi şap te chiriaşi albi.

Am spus u nsprezece din p atruzeci, căci ceilalţidouăzeci şi nouă emigraseră, la cîteva leghe de port,

pe o colină, departe de fluviu şi de ţîn ţari.în cursul zilei veneau să lucreze cîteva ore în

oraş ; dar la apropierea amurgului şi pînă în zori fu-geau de femela insectei Stegomya fasciata, împărţitoarea virusului ucigător.

Dar Nababul, vasul cu care am venit pe Nigerde la K ulikoro, a ajun s la Segou la iv irea nopţii...

Am rătăcit dea lu ngul u liţelor. D in colibele lorieşeau negri care m ă prive au u imiţi. Casele albilorerau baricadate ca în faţa unei invazii.

Mam dus la poştă să trimit o telegramă. Biroulera închis.Pr etu tind en i dom nea o linişte mor mintală.Voiam să mă întorc din nou pe vas. Mă rătăcisem.

Am luato de'a lungul fluviului lîngă nişte băltoacedea sup ra cărora roia u n val de ţînţari. Am datdrumul pasului.

Atunci am întîlnit pe prim ul alb D rept oricevestmînt avea un palton kaki găurit ca o plasă



— Ah ! făcu Escalaîs, ai în tîln it pe Bob ? — Bie tu l băt rîn îm i face im presia că trăieşte ca

un negru.Căpitanul rîse.

— Are treizeci de ani. — Treizeci de ani ! Atu nci nu se poate să tie el!

Fără se răspundă, căpitanul se duse ca să dea cî-teva ordine, dar un veterinar, care se afla de zeceani în Sudan, rosti încet :

— Ba da, e Bob. — Care Bob ? Cine e, în sfîrşit, acest Bob ?Cu toţii era m vreo cinci, în jur u l une i sticle de

pernod : un preot alb care stătuse treizeci de aniîn Africa occidentală, un căpitan care se ducea înFo rtLam y ; soţia unui fun cţion ar oare se dusese sănască la maternitatea din Bamako, şi veterinarul.

în colonia aceasta toţi se cunoşteau, aşa că tre- buiau săl cunoască pe Bob. Nici unul nu răspunse.Se priviră doar, apoi părură că se adîncesc în con-fecţionarea ap eritivu lui lor



*

* *

Peste pa tru luni, venind de dataaceas ta de laTombuctu, am trecu t din nou pe la Segou.

Acelaşi vas , acelaşi căp itan ; da r pasagerii seschimbaseră. Toată lumea era pe punte . Cu puţinînainte de debarcader, pe ţărm ul de culoarea noro-iului, se aflau vreo treizeci de negri şi o siluetă totatît de goală, dar de culoare mai deschisă.

— Ei, str ig ă Escalaîs, ceo fi făcîn d conte le deCoussan ? Aşteaptă pe Mouk ?

Mam uitat la cei treizeci de negri, întrebîndumă

care din ei putea să fie contele de Coussan ; din trealbi, nu era decît Bob.Sea ra, la ora cînd căpita nu l făcea inspec ţia pe

vas, lam oprit : — Esca laîs, mă cunoşti acum şi nea m făcut des-

tu le destăinu iri. Cine e conttle de C oussan ? Bob,da, Bob ?

Escalaîs mă privi în faţă şi dădu din umeri :

— La urm a urmei săţi spun Da Bob este



Escalaîs tăcu şi răm ase pe gînd uri, apoi : — Uite , zise el, cînd m ă gînjdesc la ce ne asş

teap tă pe toţi, poate, în colonie, îmi vine să fug, sădau dracului vasul, anii de serviciu, toate campani-

ile făcute şi să mă sui în primul vas care pleacăîn F ranţa şi acolo să îndeplinesc orice serviciu , fieşi acela de simplu marinar.

** *

în seara aceea, nam putut afla mai multe. Toatănoaptea, fantoma lui Bob ma urmărit. în zileleurmătoare nu mă gîndeam decît la el.

Şi, în cele din urmă, am dobîndit preciziuni laMopti, la Segou, la Bam ako, pe tot cu rsu l N igerului.D estăinuiri sm ulse după prea m ulte coektailsuri ;

cuv inte scăpate la o pa rtidă de cărţi povestiri îngî



II.

O ARUNCĂTURĂ DE ZARURI

Caii dispăruseră în dosul păduricii. Roger de Co-

ussan lăsă săi cadă binoclul. Mulţimea, în tribu ne ,fremăta încă în tăcere, în vreme ce pe peluză se au-zeau cîteva strigăte.

în spatele diui de Coussan, o voce şopti : „Iatăi“.înainte chiar ca săşi fi reluat binoclul, îşi văzu ca-lul. Calul său? Nu, dar, printre casacele pestriţe cezbu rau deasupra pistei verzi, văzu cazaca albas trudeschis a jocheului lui RobRoy.

RobRoy urca panta de la Longchamp în frunte



— RobR oy ! RobR oy a cîştigat. Totuşi, în spa-tele lui RobRoy, alt cal se apropia tot mai mult.în faţa pavilionului, cele două animale se aflau

unul iîngă altul, iar jocheii, unul albastru şi celă-la lt verde , p ăreau lipiţi.

Robert de Coussan nu mai vedea decît pata aceeaverde. Creştea, se lăţea, stingînd, în cele din urm ă, pata albastră...

Acum se striga mai mult Kasbah decît RobRoy.

O clipă încă, RobRoy păru că învinge : jocheulsău, Howard, îl lovea întruna cu cravaşa. Dar celă-lalt cal o lua m ereu înain te cu c îţiva cen timetri...

— La potou, un strigăt — unul singur, uşură m ul-ţimea : Kasbah !

Robert de C oussan simţi o sudoare rece năpădindui fru nte a. Se smulse din m ulţimea care1 îngh e-

suia şi se avîntă spre scară în vestibul se împiedică



— Unde ? Dar unde vre i, W alter. — La dta ? Nu vre i. Bine, atunci? — La Fouquet. — Voi fi. La ora 6. Ş i dta, nu e aşa ?Inv itaţia era rostită ca o am enin ţare. Ro bert de

Coussan plecă fruntea.Acum păşea încet, dea lungul parterelor, unde flo-

rile pătau smaraldul pajiştii. In buzunarul raglanu-

lui, mînai frămînta şi mototolea, biletele pariuluimutual : douăsprezece tichete de 100 de franci. Cum ina cealaltă, tînăru l pipăi în ves tă pu ţinii banicare îi mai rămăseseră.

RobRoy, condus de un grăjdar, Howard, foartedrep t în şa, trecu pr in faţa lui, fără ca măcar sălvadă.

— Data vii to are veţi cîştiga cursa, dle de Co-

ussan.Er a vocea ascuţită a bookm akeru lui W alter.Robert de Coussan se întoarse, se roşi oarecum,

apoi zîmbi : — Howard a ple cat puţin cam devreme.Bookmakerul ripostă peremptoriu :

— Nu a obţin ut m axim um de la cal. RobR oy nue încă destul de antrenat... Pe diseară.

Plecă fredonînd D de Coussan îl priv i îndepărtîndu se îşi scoase pălăria şi şi şterse fruntea cu



— Bună ziua, dragă prietenă, dămi voie săţi prezint pe contele de Coussan, ataşat pe lingă cabi-netul ministrului de lucrări publice... dra Sonia deBeauval, steaua de la CinesEpisodes.

— Domnişoară...T înăra rîse ta re, oeea ce atrase şi mai m ult atenţia

asupra ei. — O ! steaua ! Bourdier exagerează ! — Deloc, deloc. — Pierre, aş dori săţi spun o vorbă ; îm i dai

voie, dră ?Fa ţa lu i B ourdier se posomori deodată. — Ai pierdut, hai, ai p ierdut ? —• Da, aş vrea... — Ş tiu ce vrei. Nu se poate. — Pierre, te rog : e grav, nu ştii care e situaţia.

In ochii lui Coussan trecu o licărire ciudată: vol i j ă ă i şă î ăi ă



de curioşi veniţi ca să vadă defilînd femeile ele-gante.

Se aflau acolo familii cu copii şi midinete ce pur-tau ciorapi de mătase vegetală.

Cu binoclul său, cu pantofii lui de lac şi pălăriaideschisă, contele de Coussan trebuie să treacă dreptunul din fericiţii lumii.

•* *

Pe malurile Creusei, la Gargilesse, în vîrful uneicoline argiloase, există o ruină feudală căreia i semai sp une încă p rin pa rtea locului, castelul deCoussan.

Hugue s de Coussan, tat ăl lui Rob ert, ultim ulurmaş al seniorilor acelui ţinut, avea 50 de ani cînd, pe tre i sfertu ri ru inat de jocul de cărţi şi de femei,veni să se adăpostească la o leghe de castel, întrunadin ultimele sale ferme.

Se stabili acolo definitiv, vînînd iepuri pe moşiasa şi fete pe acelea ale vecinului.

Totul merse bine pînă în ziua în care noua sacucerire se numi Jeanna Froment



Venea des la moară, se arăta foarte curtenitor.Jean na , măgulită, îl asculta. B ătrînu l From ent se prefăcu că nu ştie nim ic pînă în ziu a în care sur- prinse pe fiica sa în braţele îndrăzneţului vînător.

Cu mîinile sale aspre, obişnuit să mînuiască saciide grîu, îl smulse pe d. de Coussan din braţeleJeannei.

— Dle conte , nu vei părăsi moara decît logodit

sau cu capul spart.Astfel, după im punerea aceasta, se născu, peste

nouă luni, Robert.Contesa de Coussan avea atunci 17 ani. împlinise

20 cînd, întro seară de septembrie, bărbatul ei fuadus în casă pe o targă. Fusese găsit în mijlocul dru-

mului lovit de o congestie după o masă îmbelşu



nul de bacalaureat, Robert trecu traducerea sa luiPierre. Ceea ce Bourdier nu uită niciodată.

Amândoi urmară dreptul la Paris cînd Pierre funumit ataşat de cabinet al unui ministru, prieten cutatăl său. Robert, în vremea aceea, risipea în taver-

nele cartierului latin şi la hipodromuri banii strînşicu economie la moara din Gargilesse.

** *

Robert avea 24 de ani cînd dna de Coussan scriselui Bourdier :

„Trebuie ca Bob să ia un post. Mă ruinează şi seruinează. Dta, care eşti om serios, fă1 să m un -cească".

Bourdier fusese numit şeful de cabinet al minis-trului coloniilor. Reuşi să facă să intre pe prietenulsău la ministerul lucrărilor publice.

Dar fu ncţia ac easta, ale cărei av an taje p ecun iareerau foarte neînsemnate, nu restabilise întru nimic

o situaţie pe care d na de Coussan ret ra să în căsuţaş



Instalat pe o canapea la Touquet, Robert îşi aştep-ta prietena, care trebuia să vină aici, înainte de masă.

— Numai, îşi spunea el, de aş putea term ina cuWalter înainte ca să sosească Vonvon. Şi Bourdier ?Ceo fi av înd săm i spună ? O fi urgent, serios ?...Aşi ! probab il ceva cu m inisterul, und e nam m ai

fost de două zile... — Paris-Sport. Rezultatul curselor.Un vînzător de ziare trecea în goană spre terasă.

Tînărul trimise pe un groom săi cumpere ziarul.RobRoy, care a ieşit plasat, a dat la totalizator

51 la 1. Plecase la 18 contra 1.

Ce nenoro c ! A fost bătu t de o jum ătate lungişi i l b ş i d ii



am sa mă su păr mai târziu, la sfîrşitu l lun ii, dacănai să mă achiţi integral.

— La sfîrşitu l lu nii ? Se poate aşa ceva, W alter ? — O, nam săţi trim it portărelu l ! Ş tiu că dato -

riile la cărţi sînt datorii de onoare, afară doar dacă

nu vei găsi cu cale să te sinucizi... Da r am săţi fac puţin ă reclam ă. Am prie teni, clienţi, la Cam eră...

— Ce, vrei să m ă str îngi de gît , dragă prietene ? — Acum îţi sânt prieten ? Nu, Coussan , n am să

te strîng de gît. Descurcăte. Cum, asta te priveşteşi nu ştiu... Na i serv it pe nici un bog ătaş la lucră-rile publice.

Robert de Coussan păli. — Dle W alter, eu nu fac asem enea afaceri. — Bine. Nu te supăra. Va să zică nu vrei să ta -

pezi pe nici un antr epre nor. A tunci, dragul meu,trebuie să ceri bani la Gargilesse. Sînt la curent.Contesa no să refuze...

— Bine, W alter, am să ia u m ăsuri . Vei fi p iăti t. — Asc ultă, Coussan, am săţi dovedesc că nu sînt

om rău cum spui Dă mi 300 de franci la sfîrşitulacestei luni şi restul la sfîrşitul lui iunie Ne am



— Cine e domnul ? în tr ebă Vonvon, mi se pereca lam văzut la curse.

Fără să aştepte răspunsul, adăugă :

— Cunoşti pe prie tena mea Gaby ? — Fireşte, neam în tîln it de m ulte ori la Potou. — Sîn t o clientă, răspunse pe un to n rece Gaby. — Da, acum, norocoaso, zise Vonvon lîzîmd. Cînd

am să po t să plec şi ea ca tine ? Dar ia spunemi,l'.ob, ai cîştigat azi ?

Vonvon luă repede Paris-Sport.

— Ei drace, calu l tău na ieşit.Robert dădu din cap afirmativ.Gaby zâmbi ironic, în vreme ce ochii albaştri ai

Yvonnei căpătară o expresie aspră : — Şi cei tre i sute de franci pe care ţi iam dat ?Din cauza prezen ţei lui Gaby, R obert de Coussan

ţinu să precizeze :Ca să i joc ? Vai trebuie să i ceri Pariu lui



— Ascultă, draga mea...Dar ea îşi retrase brusc mîna :

— Ai p ierdu t totul ? — Da. — Ş i ce o să facem ?Robert avu un gest de nepăsare.

— O să mă refac. — Dar ştii cum ? Nu cumva tip ul care era cu tine

ţia făgăduit ceva ?Ro bert zîm bi cu tristeţe.

— Da, m ia promis... — Atu nci o să poţi săm i înapoiezi cei S00 da

franci ? Ştii că în luna asta o duc foarte prost.

— In nic i un caz no să pot săţi dau banii azi. — îm i place să cred , însă, că avem bani pentrumasa de diseară ?

In răstimp, Gaby se înapoie. — Unde mîneăm ? repetă Vonvon. Gaby m ia

vorbit de un nou restaurant, avenue d’Antm. Spunecă e foarte elegant.

— Şi foarte vesel, preciză Gaby.Fără să răspundă tânărul luă bancno ta dală de



Atunci, insin uă Gaby, va treb ui ca dom nulsăţi dea voie să mergi cu mine ?

— Yvonna, zise Robert, va face ceea ce va credede cuviinţă.

Ea şovăi. Deodată pe cînd Robert luă maşinaliceşte Paris-Sport, toată supărarea îi reveni : — Merg cu tine, Gaby.Sp un înd acestea se sculă, dar Rob ert o reţinu .

— Te în to rci devrem e ? — Nu ştiu . Adio.Cele două femei plecară, lăsînd în urm a loi, in

sală, o dîră de parfum.*

Robert nunca singur întrun mic restaurant. Nuiera foame şi to t tim pu l defilau pe dinain tea lui :

Rob Roy Walter Vonvon şi cocota aceea de Gaby



în micul său birou, sever mobilai, Doimilor lucraîn smoking.

— Eşti în întî rzie rc cu un .'.fort de ora, llobert. N uţi fac nici o m ustrare, dar nu po t ala mai multde 45 de minute de vorbă eu tino...

— Dar, în sfî rşit, ce e ?... — Vei afla numaidecâ t. Stai jos si ascultămă.

După ce voi fi vorbit, îmi vei spune da sau ba. Numă în tre ru pe şi nu discu ta, căci ar li de prisos şinici nam avea timp.

Iată, deci, despre ce c vorba. Bob. Eu sînt acelacare acum şase luni ţiam găsit o slujbă. Numi mul-ţum i, fiindcă am făcut o prostie. S lujba aceea nu e bună decît să cauţi alta. Tu ţi ai ales jocul şicursele.

— O ! acum am... — Taci, dragă. Ş tii că te iubesc ... — Şi eu te iubesc . — Ş tiu. Ei bine, dragul meu, sîn t neliniştit .P en tru tine ! Ce spun, n elin iştit ? Vai, Robe rt, am

făcu t o mică anc he tă ■— o ! nu pro tes ta. Mama ta, bia ta femeie, m a rugat să veghez asupra ta. Dacăar ştii, Robert, că dacă rămîi la Pa ris eşti un omp ie rd u t!



— Atunci? Dar nu înţelegi oare că Yvonna efoarte elegantă. Ce va spune lumea, ce spune poatechiar acum ?

— P ierre — Robert era nespus de emoţio nat —mă cunoşti şi ştii că niciodată... — Acuma da: dar o iubeşti şi ceea ce e mai pe-

riculos încă, te iubeşte... Unde o să ajungeţi ? Tre- buie să te desparţi de ea.

— O !

— Să te desparţi şi să pleci.Robert de Coussan înălţă capul : — Să plec ? Unde ? — Tocmai de aceea team cău tat ieri şi aş fi ve-

nit azi dimineaţă la tine, dacă naş fi fost sigur căam să te găsesc la Longchamp. Uite : secretarul par-

ti l l t l i di S d it K



E drept că la Bamako sc află un club. dar vreausă cred că, dacă primeşti să te exilezi ca săţi refacio viaţă demnă ide tine, demnă de numele dc Coussanşi al familiei mamei tale, care face parte dintrunneam de ţărani cinstiţi, aşa cum craii şi bunicii mei,no să te apuci să joci cărţi la capătul deşertului.

*

Urmară cîteva clipe de tăcere. — Va tre bui, aşadar, să plec . . . sin gur? întrebă

încet Robert. — Yvonna a r consimţi să te însoţească? Dacă da,

ceea ce e cu putinţă la urma urmei, no lua. Cunosc — îţi în chip ui şi tu că la m in is te r văd destu i coionişti — viaţa unei femei prin părţile acelea... intri-gile, dorinţele . . . Şi apoi e vorba de fem ei m ăritatecare au u n soţ legi tim care să le apere. Şi de aceea,drag ul meu, te sfătuiesc să nu pleci cu Vonvon.Plea că singur, s ing ur şi cu bărbăţie ca la război. DarBamako nu e Verdun de care totuşi amîndoi am

scăpatId “ ă l ă t ăd



i ___

L

Şi apoi, ce naiba, nu te duci la capătul pămîntului. Bamako e la o depărtare de 13 zile de Paris. Cuvap oru l şi cu dru m ul de fier inclusiv. Bamako,

dragul meu, are o gară ca Châteauroux.Peste doi ani, vei avea un concediu de şase luni.Pe de altă parte, vei fi mai aproape de mama taacolo decît trăind la Paris.

— Doi ani !... — Ei, ce vrei...Robert rămase cîteva clipe cu capul în miini.

— Doi ani. — G îndeştete . îţi dau răgaz pînă mîine dimi-

neaţă.Tînărul ridică fruntea. — Mîine? Cînd va trebui să plec? — M iercuri seara, la ora 9 din gara Lyon, aşa că ţi

ă î t 48 d ă t d i l G il



că am so şterg. Ac estea zise, hai să mergem . Tu,du te de în ştiinţează pe blonda Vonvon, şi părâsiţiv ăîn termeni buni. Peste doi ani, ai so regăseşti şi maifrumoasă, în sfîrşit întrun cadru mai frumos. Eiasta e, ai început să plîngi. Aşteaptă cel puţin să fii

cu ea. Nu e nep lăcut să plîng i în doi, pe aceeaşi pern ă. Haide, băiatule . Coborim. Hop! Ş terg eţiochii.

** *

In trăsura carei ducea, Bourdier nu mai făcu nicio aluzie directă la călătoria în Sudan. Vorbi de gu-

vern ul, care nu i părea deloc solid, de curse, deParis, unde orice viaţă lăuntrică era imposibilă. Seved ea cît de colo că voia să dezg uste pe Coussande toate plăcerile şi visele sale.

La Pont Neuf, şeful de cabinet opri trăsura. — Te las aici. Nu eşti departe de casă. Pe mîine

la ora 10.Robert coborî, în vreme ce prietenul său îi strînse

mîna spunîndu i :



Nu, nu voi pleca.Ceea ce nuşi mărturisise însă, e că adevăratul şi

singurul motiv al hotărîrii sale de a rămîne, eranumai Yvonna.

E ra prins, în lănţuit, lega t prin s im ţuri de trupu lacesta de blondă, caid şi parfumat în plăcere. Pusesestăpînire pe ea în chipu l cel mai uşor cu pu tinţăîntro seată de revelion. Se dăduse voioasă. Ar fi

tre bu it să fie un capriciu fără im po rtan ţă ca atîteaaltele ; dar în doi ani de zile iubirea lor devenise o pasiu ne viole ntă şi îm părtăşită, care îi lega in ciudatrădărilor şi a neînţelegerilor o poftă comună pecare nimic no potolea, nici măcar obiceiul; o dra-goste trupească alcătuită din mulţumiri şi care renăştea pururi.

S ă î t î d i l i L î d l ă şi ă



Nici nu se în tr ebă m ăcar ce pute a face to varăşalui în noaptea aceasta; nu era gelos; aştepta doar.

La ora trei din noapte, Vonvon se întoarse. O văzuîn deschizătura uşii, ţinînd în mină o păpuşă uriaşă.

— Teai şi în to rs, zise el cu un zîm bet silit. — Nu cum va te am tu lb u rat ?

— Nu m ai fi tu lb urat, Yvonna, dacă naş fi avutsăţi vorbesc multe astă seară. — Poţi săm i vorb eşti şi mîine. — Mîine, Yvonna, nam să mai fiu aici.Ea îl privi m irată şi îl între bă cu un ton m ai puţin

aspru : — Unde te duci ? — La mam a.

Yvonna se gîndi: „probabil că vrea să caute banila Gargilesse, ca în luna trecută !“ îi fu milă şi reluăaproape cu duioşie :

— Crezi, Bob, că no să găseşti aici? — Te înşeli, Yvonna, vreau săm i iau răm as bun

de la ea, căci plec în Sudan.Ea nu price pea bine ; da r sim ţea, în j u ru l ei, ceva

cei zdrobea sufletul.Ro bert era nespus de calm Nu m inţea N u i vor



Ea se încolăci în ju ru l gîtu lui său. Robert o s Ir în seuşor în braţe şi îi săru tă p ărul bucla t ; pe urină oîndepărtă uşor şi o privi multă vreme. Intrun tîrziu

îi zise: — Nu sînt supărat pe tine, Yvonna, nu caut să te pedepsesc. E mai grav. Trebuie să plec.

— Dar pen tru Dumnezeu, unde vrei să pleci ? — Ţ iam spus, în Sudan, în Africa. — în Africa ?Ea îi căzu la picioare, strîn gîn du i genunch ii cu

braţele ei goale. Păpuşa căzuse pe jos. — Bob, scumpul meu Bob, nu pleca. Nu e aşa că

nu e adevărat că pleci ?...Lacrimile curgeau pe figu ra ei micuţă, care îm bă

trîn ise parcă deodată; da r Robert o găsea şi maifrumoasă astfel.

T b i V ă ţi li V i d şi



Se făcuse ziuă de mult cînd ea adormi în sfîrşitcu capul rezemat de pieptul amantului ei, cu un braţîncolăcit în juru l gîtului său, ca şi cum ar fi voitsăl reţină.

Somnul îi era străbătut de fiori ; inima îi băteareped e şi nere gu lat, şi avea febră. Tîn ărul arun că

cearceafurile şi contemplă acest corp încîntător pecare în curînd nu mai avea săl vadă; privi sînii micişi tari, pîn tecele subţire, coapsele r otu nd e şi pline, şitot astfel corpul ei trandafiriu.

Din trupu l acesta emana un miros parfum at delevănţică pe care R obe rt îl respira cu nesaţ. îm b ătatapoi de mirosul acesta pătrunzător, Coussan îşi lipifaţa de ea, ceea ce făcu pe Yvonna să se trezească.Fără să desch idă ochii, îşi strîn se m înu ţa şi între băcu o voce copilărească:

— Unde eşti, Bob ? — Aici sîn t. micuţo, dorm i !...Atunci, ea adormi din nou şi cînd se deşteptă dea

binelea, Robert era sculat, îm brăcat, gata să iasă înoraş.

Va să ică n isase că Robert o a părăsi Vis l



Ascultă, Robert, dacă pleci, vreau să te urmez.Dacă nu mă iei cu tine, mă sinucid. Acum, dute.

Pe stradă, forfoteala trecătorilor, zgomotul trăsu-rilor, v iaţa ca reşi continua m ersul nepăsător, îl mai

potoli. Dincolo de casă, Robert de Coussan începusă uite şi asista acum la drama sa ca simplu specta-tor... Trecu p rin faţa unei oglinzi, îşi po trivi chiarcravata.

*

•

Nu înştiinţase pe m am a sa că va sosi. O găsi pecontesa de Coussan în grădină dulegînd o salată. Eraîncălţată cu saboţi.

Tî ă l i îi f şi d t fii l i d i l dă i ă



— Tre i mii de franci.Era exact suma pe care o cerea W alter. Contesa

avu un zîmbet de uşurare. Aceşti trei mii de franciîi avea ascunşi în dulap, printre rufe.

— Bine, dragul meu, vei avea banii. Ş i acum, ha ila masă.

Fu o masă frugală şi delicioasă pe care nici o avereno putea oferi la oraş. Ouă proaspete, şuncă de ţară,salată şi fructe tocmai atunci culese.

Pe cînd terminau dejunul, o fată îşi făcu intrarea.E ra mezina ferm ierulu i : 20 de ani, tînără şi vîn joasă, cu braţele p îr lite de soare, venise să cearădnei de Coussan o farfurie :

— Uiteo, M arg areta , pe bufe t.Fa ta ridică braţele, se înalţă în vîrfu l picioarelor

ei goale fără a putea pune mîna pe farfurie. — Am să te a ju t, zise Robert .Ea rîdea, în vreme ce şi el trebuia să se ridice în

vîrful picioarelor. Ea era lingă el şi Robert simţeam irosul ei de ţărancă sănătoasă. Nu era parfu m ulsubtil al Vonvonei, ci un miros de animal, de femelă.

D ă l ă d d C l ă îfi l i i î d ldă î i f î ij



sese el însuşi aceasta v iaţă atît de sănătoasă. Edrept că vînătoarea nui plăcea, în schimb va citi şiavea în sfîrşit posibilitatea să scrie poemele pe care

le simţea cîn tînd în el, şi pe care le tran sc ria la Pa risîn rarele lui clipe de răgaz.Şi ce va face în ţinuturile acelea pustiite, în mij-

locul coloniştilor alcoolici, cu tovarăşele făgăduite deBourdier, negresele acelea grase care m iros a un trînce d şi a peşte usca t ? Ş i el spuse : „Nu trebu ie

să plec.“Şi cînd începu să încred inţeze m am ei sale pro pu -nerea lui Bourdier, era aproape hotărît să rămînă.Dar de la primele cuvinte, doamna de Coussan serevoltă pînă în adîncul inimii. Fiul ei, pentru careîşi jer tfi se tinereţea , re fuzînd pe toţi bărb aţii, soţisau am anţi, pe care sim ţurile ei îi chem au a tît ded î ţil d ăd i C ă ă ă ?



crede că ia fost frică. Şovăielile iul se spulberară ca pe front cînd sold aţii îl priv eau. In trase în foc, nuva dezerta.

Cînd trenul de seară îl duse ia Paris, se afla, pechei, o formă neagră prăbuşită pe o bancă.

** *

O aruncătură de zaruri.Ar mai fi fosi el aici dacă RobRoy ar fi cîştigat ?

Dacă Vonvon n ar fi urm at pe Gaby ? Dacă mamasa nar fi rostit cuvîntul : frică ?

Da. O aruncătură de zaruri...Pînă în ultima clipă, Yvonna sperase să plece cu

el. Puţin cîte puţin o liniştise prin dezmierdări şifăgăduieli ; îi jurase mai tîrziu că în trei luni o vaduce la el. Ea jrimise, socotind că, în ultimul mo-ment, nu va avea curajul să se despartă de ea.

Şi ea îl îmbăta cu voluptatea ei şi tot astfel înî b ăţişă il l î d i i ţ i d fi



vedea pe nimeni. La debarcader trebui săi fie smul-să din b raţe. P asa rela, pe care R obert trecu cel dinurmă, fu ridicată. Ea nu1 mai privea şişi ţinea doarcapul ascuns în batistă. Deodată vaporul „Plata“ şuie-ră. Ţ ipătul ascu ţit al sirenei pălmui pe Yvonne. T re-sări, înălţă capul şi po rni asem enea unei ha luc ina tespre mare.

Robert crezu că va sări în apă. Un marinar o apu-că de mijloc. Disperată, începu să se zbată. Lumease sirînse in jurul ei.

Şi acum Bob nu mai vedea decît o mînă mică şialbă, care agita uşor o batistă.

— Rămîi cu bine, Bob, str igă ea.



III.

EMIGRANTUL

Vap orul luneca pe apă în sun etul armonicelor.Ven ea din Genova, unde îm barcase 300 de em igranţiitalieni care se duceau săşi caute norocul în Ame-rica de Sud.

Pe p un te, un tîn ăr ofiţer de m arină flirta cu douăcălătoare îmbrăcate în sweatere albe :

— Em ig rantu l, explică el, e o făp tură m is tică ce se

t şt ţ şi i ă Fă ă î d i lă ă 1



ţise a tît de sing ur. Prim ele două zile ale călătorieile petrecu în singurătate, fără să vorbească cu ni-meni, nici măcar cu tovarăşul său de cabină.

Prima escală veni la punct ca săl distreze. Searanota în carnetul său de drum :

«11 mai. Am petrecut o zi la Alicante. Un oraşliniştit, la poalele unei coline şi înconjurat de unfort. Am ceru t info rm aţii îritro limbă span iolă str i-cată. Interlocu torul meu m ia răsp un s politicos :

■— Delicios oraş Parisul, senor, s în t m ulte cafe-nele.

La Alicante, a r pu tea să fie m ulte cafenele ; dar

nu mai e loc. Toate prăvăliile sînt „lotelias“. Spa-niolii neraşi nau în adevăr nici o scuză. Cît desprevînzătorii de bilete de loterii nau astâmpăr. Urmă-resc pe trecători pe stradă, oferind biletele ca şi căr-ţile poştale cu urări pe care, din neferic ire, nu leamînţeles. U nul din aceşti vînzători m a aştep tat 20 dem inute la poştă ; m a u rm ărit la resetau ran t, la li-

b şi l f A ă t bil t



în fiecare casă se aude acelaşi cîntec pasional.Totde aun a voi auzi pe aceste cîn tăreţe ne văzu te şicantilena lor necunoscută care se termină întrunsuspin“.

** *

„în ziua a noua a călătoriei, vaporul „Plata“se apropie de coasta Africii. Mai întîi, o stîncă nea-gră insula şerpilor, apoi altă insulă zâmbitoare şi

populată : Coreea. în spate le ei o colină înaltă, roşieşi împodobită cu case albe : Dakar.

Vaporul acostează. O sum edenie de negri dau

asalt vap oru lui ; sînt h am alii, care se iau la în tre -cere spre a lua bagajele călătorilor.„în cinci minute, scria Robert de Coussan priete-

nei sale, mă aflam în fruntea unui grup de cincinegri care miau luat toate bagajele. Un negru vîn jos m ia luat aparatu l fo togra fic. Mă în treb dacă alşaselea nu va veni sămi ia tabachera. Urmat ide

di i tă ă î d t ş



ră : fem eile de aici se încăpăţîne ază să se îng raşe,aşa cum pariziencele sie silesc să rămînă slabe“.

Robert de Coussan scria aceasta pe terasa unei ca-fenele. înăuntru se dansa. Public exclusiv european.Jazzband, şam panie, flori pe feţe de mese. Orches-

tra cînta Valencia.„Haide, zise el, credeam că mă duc în pustiu şi

cînd colo am nim er it la Mont m ar tre “. Plecă. La uşadancingului, se afla următorul afiş :

„C etăţeni din D akar, cium a să nu vă facă să u i-taţi frigu rile galbene . Nu aru nc aţi alimente le, căcile mănîncă şobolanii. Evitaţi bălţile, unde se prăsescţînţarii.“

O adiere caldă se ridica din pămîntul încălzit.Frunzele copacilor stăteau nemişcate, cîteva femeialbe treceau rîzînd. Tocurile lor produceau un zgo-mot ciudat, ce contrasta cu liniştea paşilor feme-ilor negre care se strecu rau dea lungul străzilor în-

t Di ti l i di î d ă t t şi



negru pe jumătate adormit baricadase în urma luiuşa.

Trenul care, din Dakar, se afundă cu 1000 kmîn interiorul Africii, „Expresul din Sudan“, cum ise spune în Senegal, nu pleacă decît o dată pe săp-

tămână. Părăseşte Dakarul la o ra 5 dimineaţa. E de-vreme pretutindeni, dar mai mult aici, unde negriisimt o plăcere grozavă ca să se scoale disdedimineaţă.

In zad ar tînăru l oferise de p atr u ori pr eţul uneicurse obişnuite ca să vină cineva săl ia de la hotelîna inte de a cânta cocoşul. E e xpresia con sacra tă :

negrii se bazează pe cântecul cocoşului.în cele din urmă, un birjar făgăduise, dar totuşiîntîrzia. Robert de Ooussan ar fi pierdut cu sigu-ra n ţă trenu l, dacă trei sub ofiţeri, care v eneau de lachef nu lar fi condus la gară întro caleaşcă, în su-netul zurgălăilor.

Era u oam eni cumsecade. îl îm brăţişaseră, tu tuin du1, fără săl întrebe măcar cine era.

T d i î i i Af i ii ? şi i i d



au fost recom pensaţi de nişte bancheri. Cazul nu e ragrav, totuşi în privinţa aceasta nu glumeşte.

La cafea, după licheur, Robert de Coussan făcîndui cîteva destăinuiri, — era atît de plăcut să vor-

beşti depre Paris, — funcţionarul adăugă : —• îţi plac femeile. înţeleg. E şi v îrsta dta le.

în p riv inţa aceasta o să te înţeleg i cu Kervelen . Şicu un zîmbet şiret : sînt şi cîteva albe la Bamako.

în faţa tînărului, în com partimen t, o doamnă dor-mita, cu bra ţul rezem at de un carton cu pălării. Eraslăbuţă şi avea faţa palidă.

„O să mă distrez de minune“, se gîndi el. în ce priveşte negre sele , avusese una la Dakar. La contac-tul cu ea însă avusese o repulsie nespusă.

Numai la gîndul de a se culca eu o negresă că şisim ţea u n fior rece prin to t corpul.

*

* *



ceaţa aceasta capeţi mai to tdeauna o inso laţie. Ş isînt unele mortale.

Seara ajunseră la TempaCoumda, o mică gară în p lin cîmp, dar bufetu l e ra bogat asorta t şi hotelu lavea camere mari şi curate. Toate acestea aveaueîte un balcon. Rob ert se rezem ă de balcon, Se

înnoptase. Adieri calde urcau din pămînt. Dintrocameră vecină ieşi o femeie. Era tovarăşa sa de că-lătorie.

Cînd trecu prin dreptul uşii cu geamuri, Robertvăzu, p rin capot, corpu l ei gol şi subţire.

Un răcne t înd ep ărtat ajunse pînă la ei adus devînt. Tînărul se gîndi la menajeriile care poposeauodinioară, la Château roux , în piaţa Fontaire. Întreb ă

pe tînăra fem eie care răspunse : — Da, e un leu. Adesea vin pe aici, dar nu sîn t

răi.Ea rîse, dar imediat îşi înăbuşi rîsul.

— în cam erele vecine sîn t pasageri, şi toţi ar

id ă d i d ă f ălă i



In zori, trenul îşi reluă drumul. Peste 200 km,mai departe, la staţia Cutenabe, se opri, definitiv,de data aceasta, căci şinele se opreau şi ele aici.

La vreo 20 de leghe, la Ambidedi, erau construitealte şine, astfel că, între Coutenabe şi Ambidedi,călătorii şi bag ajele era u tra nsporta ţi, din p ricinaterenului, în automobile mici şi uşoare.

Şoseaua era mai degrabă un fel de potecă, înmijlocul unor ierburi uriaşe. Pe alocuri, din lipsa podurilor, m aşina cobora chia r în matca rîu rilor.

Totuşi, rîu l Falem e — care are lăţimea G aronnei,şi desparte la îmbucătura sa cu fluviul Senegal co-

lonia Soudan, — nu poate fi trecut cu piciorul. Mul-ţum ită însă unei pun ţi m anevrate de doi negri, m a-şina dlu i de Coussan pu tu, în cele din urm ă, sătreacă apa.

Pînă să treacă toate maşinile, călătorii mîneară pe ia rbă.

Robert, care nu fusese prevenit, nu luase nimic

l S li b l l i î d d d ă



Am să te prez int la So ud anClub, unde se beauoocktailuri mai bune ca la ChampsElysees. Un pa-har de şam pan ie ? Nu mă costă nimic, fiindcă euvînd această băutură.

Vorbi m ult pînă la plecarea autom obilului. Ca

săşi recâştige tim pu l pierd ut, autom obilul pornirepede.Cîteva păsări minunate înspăimântate de zgomo-

tul motorului zburară, punînld în zare pete meta-lice.

Robert nu mai dădea ascultare •negustorului, carese instalase lângă el şii explica flora şi fauna ţinu-

tulu i ; Coussan privea uim it în ju ru l său. — Uite, exclamă Joachim Chauvinot, ce nosti-

me mai sînt maimuţele acelea.întra de văr, o pereche de m aimuţe coborîse de pe

un copac spre ai privi. Femela, prevăzătoare, în patru labe, se adăpostea îndărătu l masculu lu i, care,

î i i îi i i l



Robert abia făcuse eîţiva paşi pe peron că un bărbat vînjo s cu m ustaţa m are roşca tă înainta spre

el : — D. de Ctoussan ? W eyler, secretar general alreşedinţei. D. Kervelen te aşteaptă.

Fiindcă Robert voia mai întîi să se spele şi săse bărbierească, Weyler rîse zgomotos.

— Nui nevoie . P atronu l nu ţin e la etichetă. Uităte la mine. D. Kervelen poartă sandale. O să te

speli sus.Automobilul guvernatorului aştepta în curtea gă-rii. Un negru salută milităreşte, în vreme ce deschi-dea uşa maşinii.

— Reşed inţa e departe ? —*U n sfe rt de oră cu maşina, pentru că drum ul

e în pan tă. Koulouba — reşedinţa — e c lădită în

î f l i li O i liş i ă Şi i



Pe ste zece m inute se află în faţa gu vern atoru lui.Un breton cu ochii limpezi, cu nările ce palpi-

tau, cu gura m ică şi cu buze cărnoase ; da r ceafalată şi scurtă, bărbia proeminentă şi mai mult încăstrîngerea puternică de mînă cu care primi pe noulvenit, dovedeau o energie nespusă.

— Nu te sim ţi prea obosit ? — O ! domnule guvernator, o călătorie în cîn tă

toare, o călătorie de vis.Kervelen şi Weyler se priviră zîmbind ; apoi, se-

cretarul general plecă.

— Facă Domnul, spuse K ervelen, să păstrezi m e-reu aceeaşi impresie. E o ţară frumoasă Sudanul,dle de Coussan, aspră, fără îndoială, dar numai

pen tru cei slabi. Sforţarea, chia r la 45 grade, nuv. mai e nimic, cînd teai obişnuit.

— Cred că mă voi obişnui.

Sî i Ui i i i i i



Robert de Coussan roşi. — Vai, domnule guvernato r, ce in discreţi mai sîn t

şi prietenii ! — Şi eu, nu e aşa ? Bourdie r a făcut bine că ma

prevenit . E dovada dragoste i pe oare ţio poartă ; pede altă parte, înseamn ă că are încred ere în mine.

Sînt sever, dar sînt drept.Şi apoi aici. dle de Coussan, nai decît patru săr- bători pe an , aşa căţi vor răm în e 361 de zile ca sălucrezi. E mai m ult dec ît îţi trebuie . Iţi vorbescdeschis, aşa cămi place să cred că nu vei fi supă-rat.

Întinse din nou m îna lui Robert, care, la rîndu l

său, io strînse cu putere. — Nai alte defecte ? Bun. Vezi d ta aici ca şi în

toate coloniile, m arele duşman e cocktailul. înF ra nţa n use bea. Aici, ţie sete m ereu. Cîţi namcunoscut care...

Îşi trecu mîna pe ochi. — Acum să vorbim de serv ic iu l nostru. D im ineaţa

l d V b i ă ii ă ă i l



albastre. în dep ărtare, O panglică lată cu râsfrînge riaurii : Nigerul.

— Frum oasă priv elişte, hai ? Ce faci diseară ? Mă prind că ai şi făcut o sum edenie de cunoştinţe laBamako ?

Şi fiindcă tînărul păru mirat : — Ba da, ba da ! Cu cine ai călătorit în tren ?Robe rt de Coussan îi pomeni de ofiţerul carei

vorbise de inso laţie.

— în alt ? bărbos ? A coborît aici ! E Le Gal, un

compatriot al meu. Vei lua masa cu el la prînz. Alt-m inte ri a ltă relaţie în exp res ? — Ba da, un oarecare Chauvin ot, care m ia slu -

jit de călăuză. — A ! da.O umbră uşoară păru că întunecă privirea guver-

l i



—• Cred, dle, zise el, câ aţi fi p referat un om maiiniţiat.

Kerve len îl priv i ; ochiul său limp ede îl scrutaatent.

— Asta ţi sa spus la D akar ? La urm a urm ei edrept, totuşi poate că e mai bine că am aici un om

nein iţiat. Num i p are rău, dle de C oussan, îmi eştifoarte simpatic.

Robert făcu un gest, prea mişcat spre a răspunde :omul acesta brusc şi leal îl cucerise.

Şi emigrantul avea acum impresia că i se arătase păm întul făgăduin ţei.



IV.

NOAPTEA DELFIN EI HELIET

Un vîn t cald mişca storu rile arun cînd în ele cunisip sm uls din munţi.

Vîntul pornise pe neaşteptate. Un vînt uscat careînăbuşea...

Trezit din somnui de după amiază, Robert alergăla ferea stră. D easup ra lui, cerul alba stru e ra in că

i l ăl ii î



Peste o oră, cerul se lumină, şi vântul se potoli de-odată. Soarele lucea din nou, dar cu mai multă pu-tere. Aburi calzi ieşeau din cîmpie. Era mai cald de-cît înaintea furtunii. Robert de Coussan privi termo-

metrul : — 40 de grade ! frum oasă dum in ică ! Ş i cînd măgîndesc că la Paris e marele concurs hipic astăzi.

De 6 săptămîni de cînd sosise la Bamako, era prim a lui clipă de nostalg ie. Trecuseră repede acestesăptăm îni, bine împlinite, în do rinţai de a secondacît mai bine pe d. Kervelen şi totodată de a cunoaşte

acest ţinut.A doua zi de la sosirea sa, după ezpedierea curie-rului, guvernatorul găsise pe secretarul său la bibli-oteca reşed inţei cufu nd at în lec tura catalogului.

— Ah ce zel, dragul meu prie ten, dar la să acestecărţi. Mai întîi, cuprin d destule prostii şi no săgăseşti niciod ată ceea ce cauţi. Cînd vei avea vreo

ă ă şi ţi fi ă ă bi



— Aveţi dr'eptate , dle guvernator, nu le potsuferi din pricina mirosului lor.

— A tu nci ce ai să faci aici ? No să te duci laDakar de fiecare dată cînd vei avea poftă să chefuieşti, aşa cum fac elevii de la şcoala militară de

la SantCyr, care se duc duminica la Paris. Nu cu-noşti negresele. Uite... Era să adauge ceva, dar seabţinu şi nu mai zise nimic.

Coussan făcu apoi cu el o plimbare prin oraş şi înîmprejurimi. Vizitară satul indigen, curat şi foarte

bin e îngriji t. Kervele n in tră în vorbă cu o gospodină,care, în pragul colibei, istătea înconjurată de patru

copii, apoi cu fierarul care lucra nişte brăţări defier şi de ara m ă pe n tru picioarele şi bra ţele indige-nilor.

Întîlniră cîteva fete sumar îmbrăcate, cu ulciorul pe cap.

— Nu te inte resează fata aceea ? Ia priv eşte ce

b ţ şi i i f şi Ş i i i l id



Recepţia a fost străluc ită, dar aproape oficială,căci prez enţa gu ve rna toru lui, care nu prea frecven taclubul, poto li rîse tele obişnuiţilor.

Însuşi Chauvinot, de obicei atît de vorbăreţ, tăceaacum. La plecare, şopti la urechea tînărului :

— Vino sigur, mîine, ne vom distra.

Robe rt de Coussan nu mai ven i a doua zi. LaSoudanClub se juca poker şi baccara, şi îşi jurasesă nu mai pună mina niciodată pe o carte.

Totuşi, în duminica aceea pe Cînd se îmbrăca pen tru masa de seară, îi trecu prin m in te să petreacăseara la Bamako.

— în tro seară în care sa d ispu ta t la Parismarele concurs hipic, am şi eu dreptul să ştiu cinea cîştigat. Radioul trebuie să fi anunţat. Am să măduc să mă opresc o clipă la club. Şi adăugă pentrusine : „Dragul meu, nai să joci“.



mai de aproape . Doamnă Colomba, iţi prez int pe to -varăşul dtale de călătorie.Robert de Coussan recunoscu pe conchista sa

de la TambaCounda. îşi fardase cu îndemînare pieleai galbenă.

Cealaltă femeie era soţia unu i plan tator de bum - bac, d na Heliet ; ofiţerul, lo cote nentu l Jauffret.

Acesta din urm ă voi el oare să epateze pe noulsecretar ? Aduse vorba despre colonizări, chestiuneairigaţiilor — prim ordială pe ntru cultura bum ba-cului — viitoa rea bogăţie a S uda nulu i. Apoi se vorbiliteratură, şi, fiindcă Robert aduse vorba, de curse.

— Se ştie rezu lta tu l concursulu i hip ic ? în tr ebă el. — Da, m arele favorit Ksar a pierdut cursa.

— îţi plac sporturile ? în tr ebă dna Heliet. Ş i te-nisul ? Ei bine, cred cămi vei face plăcerea să vii lamine întruna din aceste zile.

— Cel mai frum os loc de tenis din Bam ako, în tă-ri loco tenen tul ; după cum d na Heliet e cea mai

bună ju cătoare.Soţia planta toru lui de bum bac zîmbi, arătînd uşi

dinţii ascuţiţi. Avea u n ten, străluci to r de b londă,ă ă ş



— Fii pe pace, sîn t discret. De altfel, ştii, în trenoi...

Ş i negu storul începu să înşire o sum edenie deanecdote despre această femeie, în casa căreia ve-neau m ulţi bărbaţi, în timp ce lipsea pla n tato ru l

de bumbac. Predecesorul dlui de Coussan, Beilios, petrecuse cîteva nopţi la ea şi chia r guvernatorul.. . — Ei, asta e, Kervele n ? — Fireşte , dragul meu, toată lum ea o ştie şi gu-

vernatorul a fost chiar foarte plictisit. Se mai spunecă în lipsă de albi ea trăieşte cu negrul acela, Gorko, care stă colo în grădină. No părăseşte niciodată.

De data aceasta Coussan tresări : — Chauvin ot !... — Dar nu vezi cum se u ită la d ta ? De, o in tere-

sezi. A simţit carne de alb... Nuţi dau nici opt zileca să te culci cu ea.

— Ascultă, Chauvin ot, vreau să plec.

ă ţ ţ



— Pârtie carree...Robert de Coussan dădu din umeri. Refuză să ia

parte la pokeru l organizat de negusto r.In vreme ce se întorcea la Coulouba, în trăsura

ale cărei felinare lum inau calea, fredona un cîi tecvoios.

— Isabela ; se num eşte Isabela ! Ia tă un num e pe care am săl tr anscriu în carnetu l meu. Dar cea-laltă, roşcovana cum so fi numind ?

Zîmbi, plin de încredere în norocul său la femei. — Ei, o să aflu în curînd, îşi zise el.

*

* *

Vila „Koukou“ era o căsuţă bască. Acop erişul cuţigle roşii con tras ta p utern ic cu pe reţii albi. In m ij-locul grădinii, un teren de tenis cu asfalt roşu.

Dna H eliet juca îm po triva coaliţiei Isabelei Co-lomba şi a ofiţerului, cînd apăru Coussan adus de



exceptînd aceea cu Robert. Niciodată nu jucase atîtde prost.

La drept vorbind, era distrat. Se uită la tînăra fe-meie care juca frumos cu o graţie de felină.

Din pricina salturilor flanela se strînse pe corpul

ei, şi sub stofa umedă de sudoare, isînii se vedeaumai bine decît în ajun, la SoudanClub.Pe cînd erau împreună, la extremitatea terenului,

Isabela zise lui Coussan : — Aşa înţeleg şi cu... ai u rm at sfatul meu. Nu

mă com promiţi...La ora 7 jumătate, o trăsură a reşedinţei veni să

ia pe secretar. — Plecăm şi noi, nu e aşa, Jau ffre t ?Dna Heliet se întoarse spre Robert :

— Aş vrea să sta u puţin de vorbă cu d. de Co-ussan. Am primit o grămadă de ziare de la Paris, şifiindcă dumnealui soseşte de acolo, trebuie să ştiemulte. Sunt sigură că e admirabil informat în pri-

ţ



— Poate , adăugă el. P rie tena dta îe a observ atînsă că mă uitam m ult la dta, fap t pen tru caie îţicer scuze...

— Cred că no săm i faci curte ?D ar privireai dezm inţea cuv intele. Ea se cam bră

întrun gest familiar pe care Robert îl mai observasela club.

Un ziar căzu ; amîndoi se aplecară ca săl ridice.Ea fu mai rapidă şi, pe cînd se ridica, se lovi uşorîn ceafă, care exala un parfum de mosc.

Ea s imţi respiraţia lui şi to tod ată îşi dădu seam ade dorinţele care îl frăm întau. Totuşi, tînăru l nu segrăbi să se îndepărteze.

— II fac pe şoferul dta le să mă aştepte , zise eaîn s fîrşit ; vrei să sta i la masă cu mine? S oţul m eueste la Dakar. O masă modestă fără ceremonie. Peurmă vom avea tot timpul să vorbim de modă.

— Dar vezi că nam prevenit la Coulouba. — Ş oferu l va face comis ionul. Ncam înţeles,

aşadar.Ea făcu o strîmbătură uşoară cînd secretarul ceru

ă ă ş



brăcat în trun halat negru. Cînd se pleca spre a ser-vi un fel de mîncare, se vedea pe spinarea lui jo-cul armonios al muşchilor.

— Sple ndid bărbat ! riscă Robert.Dna Heliet răspunse indiferentă. — Da ! E un specim en frum os al rasei negre .Mîncară un pui ardeiat şi o mîncare indigenă de

asemenea ardeiată. — Cam sudanez m eniu l meu, nu e aşa ? Să mă

scuzi, te rog, dar credeam că o să mănînc singură

în astă seară. Uite, adăugă ea, te primesc ca prie-ten ; m iam păstrat chiar costumul de tenis.Spunînd acestea dna Heliet vîrî piciorul fără cio-

rapi în pantofii da tenis. — Altfel naş fi răm as, reluă ea ; oare m ă vezi

în costum ul acesta pe p lajă în faţa unei doam ne înrochie de seară ?



ta te goală, cînd deodată apăru Gorko ţinîn d în mînăo tavă de argint.

— Pleacă, zise ea cu o voce aspră.Robert se dăduse la o parte ; dar îl lipi de pieptul

ei şi cu gura lipită de urechea lui şopti :

— Nu te teme. Mă iubeşte ca un cîine. Ca uncîine, tu.El o posedă în grabă, trîntită pe pernele divanului.

Mirosul pielii divanului şi tot astfel mirosul ei deroşcovană, se îmbinau ca să alcătuiască un parfumstraniu, bestial, cum nu cunoscuse niciodată.

Cînd trebui să plece, ea se lipi de el. îşi întinsetalia ca o femelă ce pînde.şte îmbrăţişarea masculu-lui.

— Rămîi, răm îi.. .Totuşi el plecă.în depărtare se auzi uruitul maşinii care îl ducea

spre Coulouba.Delfina Heliet fugi la uşă. Cu tot întunericul din

sală, ghici prezenţa un ui om. în şoap tă, uşor de tot,



Gorko o domina cu un cap, plecat pe această pra-dă pe care nu înd răznea so înlănţuie încă, nem işcatca un cîine de vînătoare la pîndă.

Deodată, dna Heliet îşi lipi sînii de trupul dur,

îşi întoarse gura de la faţa sumbră care se plecaşi îşi oferi corpul.Şi ea fu aceea care se dădu lui Gorko.



SĂLBĂTICIŢI!

Lucrase ră cu rîvnă. Curierul de la Pa ris pleca

a doua zi. La 11 guvernatorul semnă ultimul raport.Secretarul închidea plicurile. Kervelen, întors sprefereastră privea Nigerul, care strălucea în bătaialunii ca o spadă uriaşă aruncată în iarbă.

— Am fum at prea mult , Coussan.Deschise fer e a str a ; un aer îngh eţat p ătruns e în

birou. — Mă prin d că noaptea aceasta de ianuarie nu e



Şi Heliet ţia luat apărarea. Eşti foarte simpatie luiHeliet, Coussan. E clasic.

— D. Helie t este un colonist îndrăzneţ, un om in-

teligent şi instruit. — Ş i care are o soţie delicioasă. Desigur dna Co-

lomba şi dna Heliet sînt certate ? — Nu ştiu... fără îndoia lă.Kervelen dădu din cap :

— Ce de complicaţii ! Team prevenit, dragă p ri-etene. Ascultă, Coussan, îmi vine să te trimit în in-specţie. Nu cunoşti Tom bouctouul ? A m acolo, pem alurile Nigerului un profesor de agricultură,Breşe care nu face absolut nimic. Un nenorocit dealtminteri, de care mie milă. Dar există limite. Artrebui să te duci la el şi săi comunici în mod discret

J



J — E foarte modes t harem ul meu. O sin gură fe-

meie, o neg resă, sau aproape, — o m aură. Intră.Intrară întrun salonaş, slab luminat de o lanternă

ara bă aşeza tă chia r pe jos. Pe o scoarţă o femeietînără şedea turceşte. Se uita la ei fără să se mişte.

— M adju da, zise Kervelen, pregăteşte ceaiul dinţara ta.

Ea se sculă, porni încet spre un cofret şi luă unsac de piele.

Coussan îşi aducea acum aminte că o întrezăriseîntro noapte, pe cînd se întorcea tîrziu de la vilaCousCous. Erau aceleaşi văluri albăstrii care se fu-rişau asemenea unor năluci pe terasa palatului.

Pe o tavă de păm înt, M adjuda aţiţa seînteile pe

jum ătate stinse. Se plecase deasupra lo r şi suflaîncet.Cărbunii se aprinseră în curînd şi culoarea lor

lum ină faţa ei b run ă ; păru l ei lung atingea păm întul.

Coussan admiră cu nesaţ ochii ei mari .şi senini caapa curată a unui lac.

în vreme ce prepara băutura, Kervelen povestea :



tralta, trebuie supusă unui examen sanitar şi săi se ia sînge.

Lancelot jură pe toţi sfinţii că navusese n ici uncontact cu m usca ţeţe, m usca aceea ucigătoare şi me-dicul consimţi săi evite corvoada ; în schimb ser-

vitorul trebui să se supună. I se luă, deci, lui Pancavreo cîţiva cen time tri cubi de sînge, care dădu ră laanaliză un rezultat negativ.

In răstimp, Lancelot îşi continuă călătoria. Pesteopt zile, la Cam erun, o nouă pre ten ţie din parte a se r-viciului sanitar. Acelaşi proces. La sosirea în Su-dan acelaşi lucru.

— La Dakar, îm i spunea Lancelot, servito rulmeu ma întîmpinat plîngînd : „Stăpîne, aici e rostde m uri t14. Ş i el mia spus că tot lu înd u i sînge nuva mai avea deloc, astfel că preferă să moară ime-diat.

Afacerea sa aranjat, şi servitorul meu trăieşte



,

l)aeâ, cel pu ţin, M atjud a te â r împacă dU tas a tteagră.

Şi el conchise cu un zâmbet blînd : — Adun e una din Tombouctou.

** *

O fiinţă roşcată străbătu p ista în tru n salt de doimetri, între gardul gigantic al ierburilor.

— O pante ră, zise Kervelen.Robert de Coussan aruncă o privire la carabina

pe care o avea la pic ioare le sa le, în trăs ură. — Inuti l, adăugă guvernato rul, nu tear aştepta ,

şi nu avem timpul.De două ceasuri în şir, cutreierau un teren mun-

tos năpădit de ierburi uriaşe.M aimuţele roiau p retutind en i atrase de zgomotul

motorului.Plecînd din Bamako trecuseră pe lingă cădeiile

de apă din Kotuba. Acolo, Coussan văzuse Nigerul,



„Nababul44 care făcea serviciul în tre Kulicoco şiKabara, port din Tombouetou, era asemenea unuiadin acele vapoare care fac curse pe Sena.

— Am impresia că plec la Saint Cloud.Vaporaşul fumega, iar pe punte, un flăcău vînjosdădea ordine în gura mare unei armate de negri.

E rau cinci sute r înd uiţi pe flancu ri aştep tînd săse îmbarce în cele patru luntri pe care trebuia săle remorcheze „N ababul44.

Kervelen se întoarse ; — Te uiţi la oamenii aceştia ? Sînt indigeni, re-

cruta ţi p en tru construcţia drum ului de fier TniesCaies şi care se întorc spre satele lor.

Oam enii aceştia fac pa rte din trib u l Bobo. Deaceea nau altă haină pe ei decît sfoara aceasta



— Nu ; după ce iai făcut m ora lă lu i Bresse temai repezi la Tombouetou. Haide, văd că arzi de do-rin ţa să te inapo îezi ca să discuţi in du stria bum oacului cu dna Heliet.

— Dar Tombouetou tr ebuie văzut, dragul meu . BaParis, nimeni na auzit vorbinduse de Bamako, ca-

pitala Sudanulu i, dar to ată lumea cunoaşte Tom bouotou. Dute, ve i fi prim it acolo de colonelul Richen, oare comandă regiunea. E un om ide treabă. Edrept că e cam aspru şi că e convins că Sudanul afost cucerit de militari şi, ca atare, ei trebuie săladm inistreze. B ineînţeles că aceasta nu e părereacelor de la Dakar, de la Paris şi nici măcar a mea.

** *

Flăcăul vînjos eoborîse de pe punte. — Plecăm, dle guvernato r. — Escalaîs, prezenta Kerv elen, înalt comisar pe

„N aba bul41 ; tulonez d in naştere şi sudanez p rin v o-caţie.



care sînt cu mine, se duc la posturile lor în mijlo-cul m ărăeinişului. Cîţiva din ei vor tre bui să meargă30 de zile pe jos pînă să dea de casa unui european.Timp de doi ani vor trebui să trăiască întro colibăsărăcăcioasă, arşi de soare şi prada ţînţarilor.

Singur cu indigenii şi cu amintirile...în fiecare 'zi in tim itatea noastră creşte. F emeia

aceasta care dansează în fiecare seară pe punte, eroaisă de frigu ri. T înărul acela de 26 de ani — v îrsta mea — uită în alcool că pleacă în tro ţară din

care nu te întorci totdeauna. Cel puţin doi din pre-decesorii lui nu s^aiu mai înapoiat.înţeleg, acum, de ce cîntăm a tît de ta re şi de ce

bem atîta şampanie . Veselia aceasta grozavă, ammai văzuto, odinioară, pe front, în cantinele gărilorde unde po rneau tren urile de îm prospătare "...



Mă silesc, răspunse misionarul. Cu aceia caresunt musulmani nu e mare lucru de făcut. Fatalismullui M ahom et se po triveşte prea bine ou lenevia lorcongenitală. La ce bun să încerce să progreseze, devreme ce tdtul e scris !

D ar la fetişişti reuşim. Fem eile îndeobşte, maiinteligente, mai muncitoare, — de altfel, ele mun-

cesc oa vitele p en tru soţii lor — prime sc cuv întulDomnului, ca o reabilitare, ca o înviere...A tras de lum ină, îngh iţit aproape de ea, u n p eşte

uriaş sărise pe vapor. Zece mîini negre se abăturăasu pra lui, şi cu cu ţitul, pe care ,îl p u rta la b rîul cucare îşi încinsese nuditatea, un negru îi tăie capul.

— Ş i apoi, urm ă părintele Doum e, nu sîn t nu -mai negrii. Sîn'teţi şi dvoa stră francez ii, a runc aţi

în pu stiu l acela unde sînte ţi lipsiţi de sp rijin şiadesea de credinţă. Poate că aveţi m ai m ultă nevoiede noi ca negrii.

Urm ă o clipă de tăcere. Pre otul reved ea toatăviaţa lui pe trecu tă în Africa, în vreme ce tîn ăru l segîndea ce va fi viaţa lui.

P ărintele fu cel dinţii care întreru ps e tăcerea. — Am cunoscut la Volta, un adm in is trato r civil.



Nam îndrăznit să l împărtăşesc. Era totu şi da-toria mea, o recunosc ; dar nu voiam săi răpesco ultimă speranţă.

Pe la 2 dimineaţa, bo lnavul m ia spus : — Domnule, spume negresei să plece.Şi după ce aceasta plecă : — Păr inte, m ia spus el, aş vrea să mă spove-

desc.După ce termină, mă privi zîmbind :

— Doamne, e ceva pe care nu ţiam m ărturisito :de şase luni îmi făceam rugăciuni în fiecare seară. — Dar ce faceţi acolo ? în trebă Escalaîs ; părinte

şi dta, dle secretar, se încălzeşte şampania. — Venim , str igă voios m is ionarul ; dar, în

vrem e ce pleca eu Robert, îi strînse prie teneşte



Şi apoi, nu trebu ia numai săl înştiinţeze, da rchia r săi facă o morală straşnică. A ceasta e ra doardorinţa lui Kervelen. Dar cum era să se ducă laTombouetou după plecarea „Nababului ?“

— Nim ic m ai uşor, explică pro fesoru l, eu în sumivoi fi acolo şi la sfîrşitul săptămânii, am să te con-duc la Kabaia.

Iată un om, se gândi secretarul, pentru oare timpul nu e bani. Se vede că face parte din fam ilia ace-lui fun cţiona r careşi um plea pe rne le cu scrisorile — nedesfăcute — pe al căror plic era sc ris „urg ent" .Povestea mi sa părut nostimă ; acum o cred ade-vărată.

Apucî,ndu1 pe Ro bert în mod fam iliar de braţ,Bresse îl conduse la barcă, lungă de 5 pînă la 6 me-tri şi care avea în mijloc două cabine.

— Vom sta aici în modul cel mai plăcut cu pu-tinţă, zise Bresse, care părea încântat de tovarăşul decălătorie pe care i1 trimisese întâmplarea, afirma el :

— Fiecare cu odaia sa, ca pasagerii de lux.Pe mal, două negrese contemplau pe noul venit.Bresse le arătă cu un gest :



U rm au să stea doar cîteva zile îm preun ă ; la ce bun ,deci, săl tu lbu re cu observaţiile.

** *

Fu o zi delicioasă pe care o petrecură discutîndşi evocînd tot felul de amintiri. Bresse vorbea fru-mos şi avea o cultură care produse uimirea secre-tarulu i. în eurînd însă avu exp licaţia acestui fapt.

— Eşti nou venit aici ? în trebă Bresse ; ou sigu-ran ţă că reg reţi Parisul. Şi eu lam reg re tat, daracum nu1 mai regret Colonia este singurul refugiual acelora care nu vor să ceară nimic şi nu vor sădato reze n im ănui nimic. O viaţă largă, fără con fort poate, dar şi fără stăpîn .

Cînd am term inat facultatea, — sînt un lau-rea t al Institutului agronomic, — eram un om plin



— La urm a urm ei, cred că negrii au drepta te .Toate grijile, toate decepţiile noastre nuşi au o bîrşia decît în exig enţele no as tre ; averea, am biţia,mofturi ! Pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce.Iată adevărul, singurul adevăr !

Tăcu. Pe lac era o linişte desăvârşită, întreruptădoar, din cînd în cînd, de ţipătul raţelor.

La masa de seară, Bresse vorbi despre viaţa dela Bamako şi, îndată ce se înseră, ca împins de odor inţă irezistibilă de a se convinge, de a se ju sti-fica, rosti rar :

— Da, negri i au drepta te . Am venit ca să le fiu pro feso r, săi civ ilizez. Civ ilizaţia ! Ce m ai m in ciu -nă ! Le dăm viciile noastre fără săi dezb răcăm deale lor.

Ei mau învăţat cum trebuie să fiu. Am începutsă le luăm fem eile ; eu însumi leam lu at leneviainstinctivă, ascultarea pasivă a acestei legi a efor-tu lui m inim, lege care înseam nă înţelepciunea.

** *



•— Tako şi Dudu, dle de Coussan ; pe care oalegi spre a te distra în clipele pe care vei binevoisă le petreci pe yachtul meu ?

Şi fiindcă secretarul protestă : — Haide, haide, te crezi în că la Paris ; sîntem

pe lacul Debo, în in im a Afric ii, fără altă m oralădecît aceea a na turii, care a crea t femeia pen trudesfătarea masculului.

Alege ! Gredem ă că aleasa va fi m ăgulită. Takoe poiate mai frumoasă, dar Dudu are mai mult tem- peram ent.

Robert de Coussan alese pe Dudu. Era pentru ta-tua oară că avea o negresă. Nu mai simţea însă re-

pulsia fizică ce1 cuprinsese la Dakar la contac-tul rece cu epiderma negresei.



după desmierdările amoroase, să se culce pe scoarţaei, Robert sări jos din pat şi, pînă la zi, o ţinu strînsîn braţe.

** *

La N iafunke, yach tul >întîlni „Na babu l41 care seînapoia.

—■ Escalaîs, zise Bresse comisaru lu i vaporu lu i, nue nevoie să spui la Bamako că mai întîlnit pe laculDebo.

— Am înţele s, răspunse celăla lt rîz înd. Asta armai trebui ca să ne mîncăim între noi.

„Dacă ar şti !“ se gînd i Coussan ; căci secre -

tarul nu îndrăznise încă să vorbească.în tro dim ineaţă, profesorul arătă oaspetelui săustîlpii staţiei de telegrafie fără fir de la Kabara.

— Peste o oră vom aju nge acolo. Miai spus căRichen ştie că vii, astfel că o săţi trimită un ofiţercu un cal ca să te poţi duce la Tombouetou.

Iată te în tors ac um la v iaţa oficială, la civilizaţie.



— A ! în ţeleg acum. Ei, în ciu da afirm aţiilor luiEscalaîs, există şi aici oameni care se îndeletnicesc

cu spionajul. Şi dta ai fost însărcinat, nu e aşa, casă mă chemi la ordine. — Kervelen m a trim is, tocmai ca să nu răm înă

nici o notă ia dosarul dtale. El ar vrea să te întorcila Goundham. ceea ce o să faci chiar fără ordine.A tunci am tot am ânat de la o zi la alta, această

convorb ire. Nam înţeles să te trădez, fiindcă îţisînt prieten.Profesorul se uită o clipă la Robert, apoi îi strînse

mîna : — Te cred, dle de Coussan. Vai, ca să fiu scuzat

trebuie că acela care acuză să trăiască aşa cum



— Tu eşti mai frum os ca el, zise ea arăt înd peBresse.Apoi, lovinduşi pîntecele gol : — Poate m iai făcut şi un copil.Spunînd acestea, izbucni în rK

** *

Peste zece minute secretarul galopa pe un calmic alături de un locotenent trimis de colonelul Ri-chen.

In mai p uţin de două ore ajun se ră la Tombouetou.

*

* *

Colonelul Riichen eria un bărbat souind şi nervos.îi plăcea mult Sudanul şi, după masă, în vreme

ce soţia sa serve a cafeaua, îi ţin u lui Rorb ert uncurs despre viitorul coloniei.

— De sute de ani, explică Richen, bum bacul e



O sută de mii de tone. Gîndeştete, dle secretar ;am avut ocazia să fac o mică excursie pe lacurilePati şi Haro. Acolo sar putea iriga, cu o muncămult mai modestă, 15 mii de hectare.

Tolo şi Faguibine, la nord de Gundham, ar puteaaduce culturii bumbacului 100 mii de hectare.

Secre tarul voi să probeze că chestiunea aceastanui era ou desăvârşire necunosaută.

— Cred, zise el, că se sim t oarecare dificultăţiîn ce priveşte mîna de lucru.

Colonelul ripostă imediat :

— Sau găsit oameni pen tru lin ia D akarNoulikoro. Nu, nu sînt negri care lipsesc, ci albii ener-gici. Ne tre bu ie soldaţi, dle secreta r. îm i pa re răucă treb uie să spun aceasta un ui func ţion ar civil,dar e purul adevăr.

Nevasta colonelu lui, o femeie înaltă şi u rîtă in -



— Încă unu l oare trăieşte cu o negre să. Şi care seafişează ou ea.Dna Richen interveni supărată :

— Şi to tu şi ce băiat drăg uţ era locotenentu l deLignieres, cînd a sosit aici anul trecut !

Coussan se întoarse : — De Lig nie res ? E un num e din Berry. Am avut

un camarad îin liceu cu numele de Jean de Lignieres.

Sînt vreo zece ani de cînd nu neam mai văzut. — El e, zise colonelu l. Mi se pare că e din Indre .

Bun ofiţer, d ar p rea negrofil. Negresa ajunse acum în dreptu l lo r. Înălţă capul

şi Robert,văzu obrazul ei fin şi tot astfel ochii eimari şi frumoşi.

Trecu repede călcând uşor nisipul roşu.

** *

— Ba da, spuse Lignieres, ştiam că era i la B a-mako,

— De ce nu m i ai scris ? — De oe ? Nu neam mai văzut de nu ştiu câţi an i.



— Ţ ia spuso nevasta colonelului. Hai ? t e fe-meie stu pidă ! Ş i geloasă, d ragul m eu. Coloneluluinu iar displace să se intereseze de trupul negrese-lor. Dar soţia lui nu1 părăseşte o clipă.

Da, aim o am antă neagră, urm ă el. Ei şi ? Da,am în văţat m ai m ult cu ea în zece lun i despre n e-grii ca în tim pu l celor p atru ani trecu ţi în mod stu -

pid ca săi dispreţuiesc. Stai m ult aici ? — P a tru zile... — Am săţi fac cunoştinţa lu i Pacouda. — Pacouda ? — U n fost preot alb, însurat cu o negresă de

15 ani. E însurat în lege şi e şi tată. E singurul om,ca re a înţeles în ad ev ăr această ţară. A înţeleso şio iubeşte. E un om care stimează Eu ropa şi pe eu-ropeni după justa lor valoare. Un blazat.

— Ş tii că mă in teresează acest Poyleucte ’ altău ?!

— Nu rîde, Coussan, fi indcă mă m îh neşti. Da,



— Mouck poate sâ răm în â să mănînce cu m ine ?întrebă Aîssatou.

Avea un glas armonios şi vo rbea corect limbafranceză.

Lignieres se uită la prietenul său. — Sper că nu te ai lăsat re chiz iţio nat de colonel.

Da ? Ei bine, nai dec ît săl prev ii. Va înţelege.

Un prieten din copilărie. Aîssatou, pregăteşte masa pen tru patr u . Şi vezi de vin.Robert de Coussan era îneîntat. Prefera să stea

de vorbă cu L ignieres, decît să audă confe rinţelecolonelului. Şi apoi Aîssatou şi Mouck pe oare leîntrezărise, erau mai agreabile de p riv it decîtdoamna Richen.

Fu o masă riguros indigenă. Berbecul fript şi tot

astfel cîm aţii de berbec fu ră delicioşi.Homarul piperat aprinsese cerul gurii secretaru-lui, astfel că bău din belşug.

în tim pu l mesei, locotenen tul se d istră să facă săvorbească pe cele două femei. Aîssatou şi Mouck fu-seseră la şcoală la Tombouetou şi răspunseră foarte

bin e în trebăr ilor pe ca re le punea Lignieres. — Aîssatou, care sîn t cele pa tru m ari fluvii ale



Robert de Coussan, careşi amintise de ospitalita-tea lui Bresse, crezu cu cale săşi permită câteva fa-miliarităţi cu Mouck.

Aceasta nu se clinti, dar aruncă o privire speriatăsurorii isale.

Aîssatou, la rândul ei, se uită la Robert : — Mouck e virg ină, zise ea cu gravitate.

** *

A doua zi, ofiţerul duse pe p rietenu l său la Pa -couda. In timp ul d rum ului, p rintre uliţele Tombouctoului, Lignieres dădu cîteva explicaţii s ecre taru -lui.

— Ţ iam spus că Pacouda este un fost preot alb.Să nu crezi că dai de un popă caterisit, din pricina



Trecură prin mai m ulte odăi, toate goale. I ntr un adin acele odăi, o negresă grasă gătea, înconjuratăde cîini, de pisici şi de găini.

— Doamna Pacouda, prezentă lo cotenentu l, vor- beşte puţin franţuzeşte.

— Pacouda aşteaptă în bib liotecă, zise negre sa.

Fostul preot alb se afla în adevăr în bibliotecă,o odăiţă m od est mob ilată în care erau o masă delemn, cîtev a scaune şi raf tu ri pline de cărţi.

— Iaită, zise Lignieres, vechiu l meu prie te n, Ro- bert de Coussan , secreta rul reşed in ţei, care speră prin dta să aibă idee cum e Tombouetou.

Pacouda se sculă. Era un bătrîn, de 60 de ani,drept şi înalt cu fruntea şi barba uriaşe şi cu nişte

ochi de o viclenie nespusă. — Fii bine venit, domnule, socotesc că Lignierestea prevenit că te duce întro casă de negri.

Vo rbiră de Fran ţa. Pacou da povestea tinereţea lui petrecută ale rgîn d prin cîm piile um ede şi băile pecare le făcea în pîraiele clare ale Vosgilor.

— E altceva aici, zise el în sfîrşit dar naş pă-răsi păm întu l meu cald şi usc at pe n tru colţurile



1 k_

afară, indigenul se scoală, se spală şi se duce lamoschee. Apoi îşi îngrijeşte calul.

Pe urmă se duce să mănânce ; un fel de fiertură

de mei şi lapte acru în care pune ardei mult. Apoistă de vorbă cu vecinii, sau lucrează.E ora cînd întîlneşti măgarii cu sacul de sare în

spinare, sau indigenii cu cofele de apă pe care leumplu la fîntînile din apropiere.

Toţi aceşti oam eni se grăbesc încet. O, foar te în-

cet. Abia îşi cîştigă hra na pe o zi ; ace i care aucîştigato, se înapoiază acasă căci soarele dogoreşte.A do ua m asă : p răji tu ri cu m ei şi cu a rdei, şi un pahar de ceai. Convorbiri . Apoi aşteaptă rugăciu neacătre Alah, care se face la ora 13 după orarulfrancez.

Pe urm ă de junu l propriu zis : orez sau m ei sau



După masă cîntecele reîncep pînâ seara. îarna sedoarme în caisă şi vara pe o scoarţă, pe terasă.

A doua zi, aceeaşi viaţă. — Şi cum se în so ară cineva, Pacouda, la Tom-

bouetou ? — Ei bine, domnule secre ta r, nu tocm ai ca la Pa-

ris. După ce tîlnărul şia ales v iitoa rea soţie, părinţiilui trimit acelora ai fetei nuci de kola. Dacă logod-nicul e ag reat, tatăl fetei înapoiază cîteva din acelenuci. Se discută pe urmă cifra zestrei.

Cou ssan am enin ţă ou degeitul pe Pacouda. — Şi îmi spui că lu crurile nu se petrec ca în

Franţa ? — Aşteaptă, tinere prea grăb it ; to tu l e procurat

aici de soţ. In ziua ceremoniei, după rug ăciune, p ă-rinţi şi invitaţi se adună la locuinţa fetei, îşi aratăzestrea şi darurile trimise de logodnici. Se recită peurm ă Patih a şi toţi se desp art ur îod soţilor toate

bunuri le . îndeobşte, tînăr a căsători tă nu e dusă încasa soţului ei dec ît m ult m ai tîrziu, un eori dupăcîţiva ani.

— Atunci, Pacouda, nu mă voi în sura la Tom-



— Totul nu e decît un sim ulacru ; tînăra fată îşiara tă astfel regre tu l pe care îl are de aşi părăsi

părinţii. In clasa bogată, bărbatul şi prietenii săi,înarmaţi eu puşti, se duc la domiciliul părinţilor săfacă mare tămbălău. De ambele părţi se schimbăfocuri de armă.

— Mai bine înainte decît în urm ă, zise de Cous-san.

— Cu atîit m ai m ult, zise Pacouda, ou cit la negriarmele sînt încărcate cu praf de puşcă.

O tînără mulatră îsi făcu intrarea, îmbrăcată în-trun simplu capot. Sinii goi şi pîntecele erau um-flaţi ca nişte fructe pîrguite.



şi plîng în timpul celor şapte zile după înmormînta re . ^ ■ <

Iată, deci moravurile noastre, domnule secretar.Treb uie săţi pară foar te naive. Crede mă că nusînt mai puţin pure şi mai puţin frumoase oa aledvoastră !

m* *

— Cu m îl găs eşti ? în treb ă locotenente.*! pe Ro - ber t du pă ce plecară. O ! în p ri vi nţa lu i a fo st ne sp usde discr et. Iţi înch ipui că nu e ra săşi spu nă viaţalui din prima zi. Mai ales cînd vizitatorul e secreta-rul guvernatorului.

Dar voiam săl cunoşti, atît pe el, cît şi familiasa.

— N am văzu t de cî t o pa rte. So ţia legi tim ă eravizibilă ; ţi sau a scun s concu binele. Căci are pa tru,

‘dragul meu, pe care lea luat pe măsură ce favoritaîmbătrînea. Numai că e mai elegant oa voi parizi-enii, păstrează pe fostele amante. Chiar după ce nuimai plac, se ocupă de hrana lor. Şi toată lumea, atîtcopiii, cît şi aman tele trăiesc în bu nă înţelegere.

Nu găs eşti şi tu că e ma i fru m os să proc edez iastfel, decît să arunci în stradă pe femeia ai căreisîni sau veştejit ?

— Ah, da ! Bun ul Pa co ud a sa de ga ja t de mo ral aeuropean ă. Ai văzuto pe G eorgetta ? Ai observatcă este însărcinată. Cu un alb, cu un camarad cucare trăieşte de un an de zile, iar fata cea mai marea avut copii cu un negru.

Pacouda nu sa indignat nici atunci.

In noaptea aceea, culcat întrun pat european,Coussan se gîndea la Pacouda. Revedea pe fostul

pr eo t alb în tr e ne ve stele şi cop iii săi în co lib a de pă m în t usc at. — în că un sălbăt ici t. Şi Lign ier es e pe pu nc tu l

de a se sălbătici, dar fără să ştie...Demon ul sudanez îi vrăjise pe toţi. Robert de

Coussan îi compătimea din tot sufletul.Deoda tă, în aţipe ala lui, îi a păru o silu etă sub ţire ;

o faţă încadrată de un păr împletit în cozi ; auzi ovoce muzicală ca un ciripit de pasăre.

Şi Robert nu mai compătimi pe nimeni.



NEGRESA

— Ei bine, mi se pare că ai fost în eîn ta t săl vezi pe Lignieres.

Vocea aspră a dnei Richen smulse pe Robert deCoussan din gîndurile sale. Tocmai îşi sorbea ca-feaua în sufrageria colonelului. Acesta plecase încăîn fa ptul dimineţii.

— în adevăr, sîn t foarte nepolit icos, doamnă.Iertaţim ă cămi con sacru aproape to t timp ul luiLignieres. Dar, în calitatea noastră de prieteni dincopilărie, care am stat ani de zile alături pe bănci-



nosc. Şi coiohelului nui displac. Totuşi, au fostatîţia ofiţeri pe care fem eile acestea lea u cangrena t.

E drept că la început sînt sfioase şi tremură înfaţa stăpînului, dar, pe urmă, îşi iau nasul la purta-re p înă ce reuşesc să pună stăpînire p e am anţii lor,şi aceasta, fireşte, în folosul lor.

Şi Aîssatou o să facă şi ea din Lignieres un omfără voinţă, o cîrpă. Şi fiindcă dta eşti prie ten cuel, caută săl convingi so lase. O să te asculte mai bine decît pe mine, adăugă ea pe un ton dulceag.

** *

Ducînduse la Lignieres pe u liţele n isipoase încăl-



ai observat că e frumoasă. Or, Aîssatou mia spuscă e virgină şi cred. Familia o păstrează, deci, pen-tru destine înalte. P en tru care ? Nu ştiu ; da r dotava fi scumpă. în sfirşit am să vorbesc cu Aîssatou.

— Ş ti i că plec m îine dim in eaţă.Locotenetul se duse la uşă. Prin draperia ridicată,

Robert de Coussan zări pe cele două femei. Mouckera goală şi numai coapsele îi erau înfăşurate în-tro panglică albă, simbolul fecioriei.

Era pentru întîia dată că Robert vedea corpul eifrumos.

Lignieres şi amanta sa vorbeau aoum în dialectul peuhl. A îssato u exam in a pe Robert cu ochii eimari şi frumoşi.

O fiţeru l lăsă să cadă drape ria. — Aîssatou îţi va da răspunsul diseară la masă.

Şi acu m dacă nu ţie frică de soare, hai să mergem

la tîrgul din Tombouetou.*

* *

Soarele ardea cu putere.în piaţa Joffre, Tombouetou avea un tîrg în care

în barăci de lem n ac operite cu scoarţe albe cu de-sene cubiste se aflau expuse produsele industrieişi ale artei Africii occidentale.



** *

La masă, Aîssatou era singură. — Tata nu sa întors încă, spuse ea, m îine va da

răspunsul dacă primeşte.Locotenentul se uită la amanta sa şi, după ce

plecă :

— Minte, zise el, sau mai degrabă repetă ceea cei sa spus să răspundă. Părinţii ei, ştiind că trebuiesă pleci mîine, vor să vadă dacă ţii mult la fiica lor,aceasta, fireşte ca să te facă so plăteşti mai scump.Rămîi deci şi mîine aici.



Pariul mutual era instalat sub un cort şi păzit

de patru tiraliori senegalezi.Pe pistă, opt cai nervoşi aşteptau ordinele starte

rului. La semnalul dat cu fanionul, caii porniră în-tr u n galop fanta stic. C ălăreţii îi loveau cu cravaşeşi cu frînghii.

Primul care ajunsese la potou, salută el însuşivictoria sa cu un gest mare triumfător.

— Ei bin e ! făcu Richen , nu e aşa că e ca laLongchamp ?

— Exact, răspunse secre ta ru l, e m ai puţin ă lumela casă decît la ghişeul unde se iau bilete.

Lignieres sosi la ultima cursă. — Te căutam, spuse el lu i Robert de Coussan,

am primit în, sfîrşit răspunsul.Tînărul era nespus de nerăbdător. — Păr in ţii fe te i consimt, pen tr u că, afi rmă ei,

tu mieşti prieten, iar Aîssatou e fericită cu mine.Cred însă că te agreează, fiindcă eşti secretarul gu-vernatorului. Suma, după cum mă temeam, e foartemare.

— Cît ? — Cinci su te de franci şi dou ă sute dacă plă-

teşti în piese de cinci franci.Lignieres rîdea : — Vezi că negri i noştri sîn t mai deştepţi decît se

crede la Paris, deoarece socotesc francul hîrtie după



** *

Plecară pe înserate. Aîssatou conduse pe Robert pînă la tu ia , unde părinţii ei, sim pli ciobani, trăiauin mijlocul turmelor.

O linişte nespusă domnea peste oraşul adormit.

Departe şacalii urlau.Ajunseră în cîmp. Un cîine se năpusti asupra lor,

da r înd ată ce Aîssatou îi spuse cîteva cuvinte înlimba ei sonoră, animalul îi linse picioarele.

Ajunseseră. Trei colibe de pămînt acoperite cu



tezaurele ei : o ghitară cu două coarde, un pieptenede fier, cîteva văluri şi o oglinjoară de buzunar.

Plecară fără ca mama să iasă din coliba ei.

** *

Cele două femei porniră înainte cu pasul acelamlădios pe care Robert de Coussan îl admirase maiîntîi la Mouck.

Rîdeau şi vorbeau trecînduşi pe rînd ulciorul.Profitîn d de o clipă cînd A îssatou ţinea u lciorul,secretarul apucă de talie pe Mouck.

Simţea sub vestm întu l ei străvez iu sînii tari ai

fetei. O sărută apoi prelung, lăsînd pe Aîssatou soia înainte. Cu puţin mai încoace de Tombouetou;atrase pe Mouck îndărătul unui tufiş.

O întinse pe jos smulgîndui vestmintele.Era goală, pe jumătate cufundată în nisip. îi

căuta buzele, da r fata , care ignora încă îmb răţişă-rile albilor, întoarse capul şi închise buzele. Atunci



** *

Luna se suise su pe cer cînd ajunseră în oraş.

Lignieres îi aşteptă scriind la masa sa de lucru. — Dacă îm i dai voie, îi zise Coussan, M ouck vasta în noaptea asta cu sora ei. Fireşte că miar

plăcea mai m ult să dorm cu ea aici, dar cred că emai corect să mă duc la palatul colonelului.

Locotenentul zîmbi. — Asta e vodevil curat. D espărţiţi în noaptea

nunţii.Dar, după o clipă, adăugă pe un ton serios : — Ai dreptate. Nu trebuie să scandalizezi pe ne-

vasta colonelului, care şi aşa e destul de scandali-zată de mine.

Prec au ţia aceasta nu serv i la nimic, căci adoua zi, dna Richen voi cu o rice pr eţ să însoţească



că tinerii ofiţeri nu sînt călugări. Ce vrei să facăaici ?

La Tombouetou se aflau pînă acum două negresefrumoase şi miai răpit una, urmă ei pe un ton plinde regret.

YacUtul porni, în vreme ce colonelul îi mai striga

lui llobert : — Salu tă te rog pe guvernato r dm partea mea.Apoi, adresînduse lui Lignieres : să vii peste o orăîn biroul meu cu dosarul Provost.

** *

Yachtul pornea uşor.Pe mal se vedea silueta albă a locotenentului şirochia albastră a Aissatouei.

Mouck stătea aşezată turceşte lîngă Robert. El odezmierda cu patimă, în vreme ce ea îl privea cunişte ochi de cîine bătut.

Pe cînd se aflau în apropiere de Cabala, se auzi



se ducă de urgenţă la fortu l Bourem, unde va găsiinstrucţiuni suplim en tare11.

Kervelen

— Mergem la Bourem, zise Coussan dînd in-

stru cţiun i şefului m aşinist al yac htului. Iute, iute. — Bine, domnule comandant, mergem şi noap-tea ?

— Da, rosti secretarul pe un ton aspru .*

* *

Călătoria dură o sută de ore. Yachtul luneca linca un fîşîit de mătase.

în prima noapte, Robert de Coussan nu putu sădoarmă. Cu timpul însă se obişnui. întro seară,luna fiind ascunsă între nori, yachtul din pricinaîntunericului se izbi de o stîncă.



— Nici Aissato u nu este, m urm ură Mouck, mamanoastră e creştină.

Fu în adevăr noaptea lor de nuntă şi din clipaaceea R obe rt înţelese că iubea pe acea stă fetiţă nea-gră pe care o cum părase asemen ea unei jucării.

** *

Peste cîteva ceasuri, pilotu l îşi înălţă arătător ulsău negru spre r ăsărit în direcţia unu i tu rn pătra t.Turnul era portul Bourem.

O privelişte tristă. Nisipul făcuse loc unui pămînt

roşu şi tare, „laterita“ care păstra căldura ca şi me-talul.Sing urul alb care trăia pe acest crate r era o fiţe-

rul care comanda fortul. Un corsican pe nume Cavalleri.

— Sînteţi aşteptat, domnule secreta r. A şi sositcurierul. Şi mă rog este cifrat.



i L.

drept ca să poată trage mai uşor cu arma. Negre-sele acestea erau soţiile tiralio rilor.

Cavalleri îl conduse pe Couissan întro grădină,m odestă e drept, dar a cărei între ţine re cerea mari

sforţări.*

* *

O ! dulceaţa se rilor din Bourem, unde pe p la t-forma fortului, între cer şi nisip, Coussan şi Caval-

leri vorbeau de Marsilia şi Paris, de Franţa însfîrşit, între Mouck atentă şi negresa aghiotantului.La 40 de km nimic care să distreze privirea. La

sud Nigerul şi la nord pustiul întins.O ! pr ivi rea călduroasă şi încrezătoare a bu nu lui

Cavalleri.Secretarul află imediat, cu toate amănuntele, afa-



lui un harem indigen şi o bandă de mici mulatri :copiii săi.

Se încep par lam en tările. Vor săl aducă cu forţa.El scoate arma. Vai, Doamne ! cum se mai schimbăomul în ţara aceasta.

Aghiotantul tăcu. O linişte adîncă împresurase

câmpia.*

* *

A doua zi plecară din Bourem.Soa rele se înălţase d in ierb uri, ia r nisipu l şi flu-

viul căpătaseră o culoare roşiatică.

Drumul trebuia să dureze douăzeci şi cinci dezile... Douăzeci şi cinci de zile ! Şi Robert care erasingurul alb printre aceşti patrusprezece negri şio negresă.

Pe la 10, soarele dogorea cu putere. Robert deCoussan trase la întîm pla re în tru n cârd de raţe s ăl-

batice. Mouck îşi astu pă urechile. Trei păsări că-



1 ^

Ar fi contemplato multă vreme, dar ea se în-toarse în cabină, şi atunci Robert se luă după ea şio posedă cu nesaţ.

** *

Zilele treceau monotone, totuşi tînărul nu se plic-tisea. Dimineaţa, cînd soarele nu dogorea prea tare,se dădea jos şi împuşca vreo pasăre pentru masa de

la prînz. în vreme ce servitorul pregătea deiunul,Robert făcea o baie, iar Mouck îl fricţiona rîzîndcu poftă.

Uneori ea se oprea în m iiloeul acestor fricţiuni. — Ce e Mouck ? o în trebă el atunci. — Eşti frumos, îi zise ea în tro bună zi.



Pe cînd Robert se pregătea să intre în cabina saîncepu să bată deodată un vînt uşor, care smulse vă-lurile negresei.

Şi cît ai clipi din ochi, vîn tu l se dezlănţui cu o putere nespusă, în vrem e ce trăsnete le se succedaufără întrerupere, spre marea groază a amantei luiCoussan.

** *

La Mopti, „Nababul“ trebui să se oprească. Apele Nig eru lu i scăzuse ră m ai m u lt chia r decît prev ăzuseEscalais. Totuşi călătoria putu să se efectueze.

Pe la amiază însă soarele începu să dogorească.Era o căldură nespusă. Călătoria cu vaporul nu mai putu să continue fi indcă apele erau prea joase, ast-fel că fu nevoie să se rechiziţioneze o barcă.

Fu o etapă grea.Lopătarii avură de furcă. Goi cum erau, vîsliră

din greu intonînd un cîntec trist :Lopătari.Mai avem mult pînă să ajungem !



VII.

CĂSNICIA

Trenul sosi în gara Bamako pe la 11. Kervelen,care tocmai se pregătea să plece şi el, îl aştepta îngară. După ce vorbiră de Provost, guvernatorul îi



— Ba da, dar pe lîngă că e miop e şi fo arte na iv.In răstimp sosi şi Weyler. Şi el o examina pe

Mouck : — Felic itări le mele, dom nule secretar genera l.înainte ca Robert să fi putut răspunde, trenul

porn i ; guvern atorul sări din el cu o dexteritate de

tînăr. — Coussan , cred că este inuti l săţi sp un că nute silesc să dormi la Koulouba.

** *

Secretarul instală pe Mouck la bufet. Pe cînd

părăsea gara străb ătînd grădin a umbroasă, auzi pecineva că1 strigă : — Hei, Coussan .Era Ch auvinot, insta lat la o masă cu Heliet.

— Va să zică nuţi m ai re cunoşti prie te nii . Maiadin eau ri ai trec ut p rin faţa no astră fără să ne o b-servi. Nu e aşa, Heliet ?

— E adevărat ?



Chauvinot se uită la plantatorul de bumbac. Şidupă ce plecă :

— Asta 1 Ă sta e regele înco rnoraţilor.

— Mai laso, Chauvin ot. — Dar dacă o afla ceva, o să fie rău de acela pecare lo prinde. Dar ce o să faci cu peuhla dtaleaici ?

— Nici nu m am gîndit. — Doar no so laşi la bufet. Mai întîi o să se

plictisească. Ş i apoi trebuie săi cauţi o colibă. Vreisăţi caut eu una ? Lasă, lasă, zise el pe cînd Cous-san chemă chelnerul, e rîndul meu.

— Se vede că Chauvinot are săm i ceară vreunserviciu, îşi spuse secretarul. în definitiv, treaba lui.

** X



Urmară astfel 16 pagini pline de duioşie...Dar cînd ajunse în locul unde dna de Coussanvorbea de sănătatea ei, Robert amină citirea şi des-chise scrisoarea Vonvonei. Fotografia amantei salecăzu jos.

Sînt tare nefericită, micul meu Bob.Cînd ai plecat, miam închipuit că o să mă sinu-

cid de durere... şi azi dacă nu plîng ca în primele

zile, sînt totuşi mai descurajată ca în trecut. Lunatrecută am fost bolnavă.Abia aştept săţi iei concediul şi, de data aceasta,

îţi ju r că dacă vei pleca te vo i urm a.

Şi apoi, viaţa pentru mine e foarte grea. îţi mul-ţum esc cămi p lăteşti ap artam en tul. D ar, mă simtatît de singură.

Nu mai ies cu nim eni, nici m ăcar cu Gaby,fiindcă şi eu sînt sigură că în mijlocul negreselor,nu vei u ita pe sărm ana V onvon .11

Scrisoarea se termina printro implorare a nefe-ricitei fete. în schimb, scrisoarea lui Bourdier eramai reconfortantă.

„Num i mu lţum i, scria şeful de cabinet, Kerv elen



** *

H otărît, C hauvinot era un om preţios şi expedi-

tiv. Chiar în seara aceea descoperise, spre a adăpostiamorurile secretarului, cuibul visat.

O căsuţă albă m ob ilată gata, în stil jum ătate eu -ropean, jumătate sudanez.

— In ce priveşte preţul, dragul meu, ne vom în -ţelege prieteneşte...

— Dar... — Ceţi pasă.Şi Chauvinot nu voi să spună mai mult.Coussan se duse acolo în fiecare seară, de cele

mai multe ori după masa pe care o lua cu Weyler.



Bansa cînd o ruga, dar dansul ei era un danscast şi oarecum ruşinos cînd Robert o punea să joacegoală.

Intro zi Coussan îi arătă fotografia Vonvonei. Eao privi m ultă vrem e şi citi, cu glas tare , d edicaţia :„Scumpului meu Bob“.

— îm i spui că mă iu beşti, zise ea în cele dinurmă, dar, după ea, cum o să mă mai iubeşti ?

Totuşi, în noaptea următoare, ,pe cînd o ţinea în braţe, îşi lipi buzele de urechea lu i :

— Scum pul meu Bob, şopti ea.*

* *

Intro zi, la ora aperitivului, Heliet spuse secre-tarului :

— Vino să iei masa diseară cu n o i ; soţia mease plînge că nu te mai vede. Se vede că amantadtale Mouck te acaparează.

— Deloc, dra gă Heliet, şi m a ş sim ţi fo arte în-cântat să petrec seara cu dvoastră.

— Şi cu Mouck. Ba da, so ţia mea a văzuto şiarde de dorinţa so cunoască. Vino, aşadar, cu ea,



I w

Mouck vorbea pu ţin ; diipâ fiecare frazâ pîndeao aprobare în ochii amantului său.

— Hai duceţivă să faceţi o partidă de poker laSoudanClub, zise Delfina, şi lăsaţim i pe Mouck

pe care soţul meu o intimidează.Mouck aruncă o privire rugătoare lui Robert, care

consimţi so lase singu ră cu dna H eliet.La ora 1 dimineaţa, Coussan încercă în zadar să

convingă pe Heliet să se scoale de la masa de joc.Plantatorul pierduse o sumă frumuşică.

— Dacă eşti grăbit, iaţi fata, dragul meu şi spunei soţiei mele să nu se neliniştească.

— O ! e obişnuită, spuse Chauvinot cu un zîm betironic.

Robert de Coussan se duse la vila Kouskous.



Aceasta se sculă repede. O clipă Coussan avu înfaţa ochilor pr ive liştea a două femei neru şina te.

Trupul dnei Heliet contrasta puternic cu acela alnegresei.

— îm braeă te , zise Robert am ante i sale, şi, fărăsă mai spună o vorbă, părăsi casa dnei Heliet.

*

* *Acasă, cu toate ru găm inţile, cu toate am en inţă-

rile şi chiar cu complicitatea dezmierdărilor, nu putuobţine de la Mouck relata rea celor pe trecu te cu Del-fina Heliet.

Mouck nu voi să spună nimic. Cu m ult mai tîrziuînsă, întro zi de bun ă dispoziţie, pe cînd R obe rtîi reamintea această întâmplare, ea rosti cu o strâm- bătu ră de dispreţ :

— Albele fac lucruri pe care femeile negre nulear face pentru nimic în lume.

** *



\ ____ _

Zile întregi Mouck nu se mai sătura săl facă săfuncţioneze.

Cîteodată Robert pleca în tovărăşia amantei saleîn tro ba rcă să vîneze raţe.

In timpul acesta, ea îi spunea poveşti din ţara eişil învăţa proverbe :„Dacă minciuna a plecat în cursul zilei şi adevă-

rul seara, adevărul va ajunge totuşi minciuna.“Sau :„R egreţi pe acela cu care teai certat. Mă vei re -

greta tu, cînd ai să m ă părăseşti ?“

— Nu, zise Coussan, de vrem e ce nu nea m cer-tat niciodată.

Dar ea nu înţelegea ironia , şi trebui so liniştească.Ea îi m ai punea şi gh icitori :Ai patru săculeţe de piele, poţi să le goleşti, dar

nu poţi să le um pli, ce este ?



lipiţi unui de aitui asemenea îndrăgostiţilor din Sat.Vîntul rece şi îngheţat biciuia pe Mouck. Şi Robertsim ţea lipite de pieptul său stircurile t ari a le sini-lor ei.

Şi adesea o poseda chiar pe pămînt, ca in ziua„căsătoriei11 lor, acolo departe, la Tombouetou...

*

* ^

Se împliniseră aproape doi ani de cînd Robert deCoussan se afla în Sudan. Şi fiindcă avea drept laun concediu, Kervelen îi spuse întro bună zi :

— Cred că după şase luni no săm i faci festa săceri o prelungire a concediului. Am nevoie de dta.

— Dacă n ar fi m ama, na ş pleca deloc, răs-

punse Robert , mă sim t doar a tît de bine aici.Kervelen fu foarte mişcat.

—• Iţi m ulţumesc, dar trebuie să te în to rc i înF ran ţa să m ai prinz i p uţină energie.

Cînd Robert an un ţă pe Mouck că, în cu rînd, va pleca , ea închiise ochii şi în cepu să plîngă :

— Nai să te m ai în to rc i.Şi fiindcă Robert protesta :



VIII.

PRIMA IUBIRE

Instalat comod pe punte, Robert de Coussan priveacum fuge coasta africană.

Vaporul Pincio spinteca repede valurile. Şi în timpce pornea astfel, Robert se gîndea că acum doi ani



Cun oştinţele se leagă repede pe un v apo r şi, încurîmd, Robert nu mai părăsi pe frumoasa ameri-cană.

Şi întro seară, în mijlocul unei havaiene cîntatăîntrun ritm melodios, Robert de Coussan o sărută

şi o duse în cabina sa, unde frumoasa femeie se lăsă posedată.

Cînd o părăsi, în m ijlocul nopţii, Robert îşi aduseaminte de Vonvon. îmbrăţişarea sa cu această albăîi reap rinse do rinţa pe ntru fosta lui iubită.

îşi scotoci geamantanele şi începu să citească toatescrisorile primei sale amante. Intrun tîrziu, observăcă ultima scrisoare a Vonvonei fusese datată cu pa-tru luni înainte.

In no pţile urm ătoare, peruv iana veni regulat săi



L

Taximetrul porni pe cheiul Tournelle. Robert deCoussan se plecă afară. C atedra la N otreDam e înălţaspre cerul cenuşiu turnurile ei înalte. In schimb, to-tul îi părea luminat.

In co lţul cheiulu i Montebello, la eta ju l al cincilea,două fere stre înch ise ; sec reta ru l recunoştea pe rde-lele galbene.

Portăreasa văzîndu1 rămase uimită.Coussan rîdea, buourînduse de surpriza pe care

o pregătea Yvonnei.

Nu prevenise pe nim eni de sosirea sa şi savuraantic ipat bu cu ria Yvonnei, a mam ei sale şi a luiBourdier cînd îl vor vedea.

în răstimp, portăreasa îi dădu cheile. — Doamna e acasă ? Ce face dînsa , e sănătoasă ?Femeia păru oarecum stînjenită. Şovăia.



„V iaţa nea d esp ărţit. Nu treb uie să te mai revăd.Aş suferi prea mult, poate şi tu...

Dacă mă mai iubeşti — miai scris atît de rar încu rsu l acestui an — să nu cauţi nic ioda tă să mă întîlneşti".

** *

Se înserase. Era ora la care, în singurătatea Afri-cii, se aude urletul şacalilor.

Zilele trecură.Robert revăzuse pe mama sa.

Dna de Coussan, în ciuda veseliei pe care o mani-festa Robert, observă imediat că fiul ei suferea. Şi"intro sea ră pe cînd Coussan ii vorbea de locuinţa sade pe cheiul Montebello, lacrimile îl năpădiseră. Şicu capul lipit de sinul matern, secretarul îi destăinuiîntreaga sa durere.

•— Nu te iubea, sărm an ul m eu copil.— Ba da, mamă, mă iubea.



Cei doi prieteni se plimbau în grădina publică şi pe avemue de Deols pe malul Indrei unde copilări-seră.

La cafenea se întîln eau cu ofiţeri în concediu, foşticamarazi de liceu. Vorbiră de Lignieres. Coussan povesti în trevederea lo r la Tombouetou.

— Jean are o am antă neagră, spuse Robert. E ofată foarte drăguţă şi pe care Lignieres o iubeştefoarte mult.

La auzu l acestei ştiri toţi izbucniră în rîs. în suşi

Robert le ţinu hangul... Şi, fireşte, nu pomeni nimicde Mouck.

** 'Jfi.

După cîteva săptămîni petrecute la Gargilesse,



— Bună seara, Bob. Ş tii că viaţa în colonii îţi prie şte ?!

— Gaby, spune Yvonnei să vin ă aici. — Nu se poate , e cu bărbatul ei.Ro bert îi strînse braţul.

— Vreau săi vorbesc.

— Hai, nu .mai face gălăgie, mă duc so înştiinţez.Peste cîteva clipe, Vonvon se afla în faţa lui Cous-san.

— Fii cuminte , Bob, o să vin mîine dim in eaţă săte văd.

— Unde ?

— La noi. — Cheiu l Montebello ? — Fireşte.

*

* *

Roibert dormi prost în noaptea aceea îşi pregăti



— Bob, zise ea, pe un ton m ustrător, supunîn duse totuşi, învinsă.

Şi Robert o posedă îmbrăcată.

*

M *

Vonvon venea săl vadă apioape în fiecare dimi-neaţă, în vrem e ce bărba tul ei era p lecat după tre - buri în oraş.

în tro 'dimineaţă Yvonna îi spuse pe un ton radios : — Pleacă în America. Vom avea o lună de lib er

tate, în care vom sta împreună.

Fu o lună de dragoste înfocată. Nu se gîndiră la„celălalt11 decît în ultim a noapte.

— No să te mai înto rc i acasă, zise Robert. — Bob, o să mă caute şi o să te ucidă. Mă iu -

beşte foarte mult. — Ei si ? Vei pleca în Africa.



In picioare, la intrarea bufetului, Mouck aşteptaimpasibilă. Cînd trecură, rosti încet :

— Bună ziua . — Bună ziua , Mouck, zise Coussan foarte detaşat.Vonvon se întoarse ; Mouck suportă privirea ei

fără să clintească.

— Bob, cunoşti pe negre sa asta ? — Da... e prie te na unui ca marad.Şi ca să nu m ai continue discuţia Robert într eb ă

pe guvern ato r : — W eyle r nui la Koulo uba ? — Nu, răspunse Kervele n ; sa dus la Dire să

vadă o plantaţie de bumbac.

In vreme ce secretarul vorbea cu şeful său, Von-von întoarse din nou capul.Mouck stătea mereu în acelaşi loc. Privirile celor

două femei se înf ru nt ar ă din nou şi în cele dinurmă, Yvonna fu aceea care îşi plecă ochii.

*

* *



Se instalară în vila oferită de Chauvinot şi în curînd locu inţa lor deveni modelul eleganţei şi al con-fortului sudanez.

Lui Coussan îi plăcea m ult aici. Răsfăţat de am an tasa, pe care clima o făcea şi mai iub itoare, nu se

mai gîndea nici la Delfina Heliet, nici la Mouck, căciaceste două femei îi păreau acum păsări călătoarece străbătuseră calea sa. Prima iubire e singura carecontează totdeauna...

Iubita sa, fem eia inim ii şi a sim ţurilor sale, eraVonvon pe care o smulsese altuia şi pe care o ră-



RIVALELE

Un vînt puternic sufla...Yvonna, întinsă pe un divan, îşi trase înfrigurată

plapum a peste ea. T rem ura toată. Nu mai era făp tu ra sănătoasă şi veselă pe care ex-

presul din Sudan o adusese , cu şase luni mai înain te ,la Bamako.

Frumoasa femeie nu mai avea tenul acela străluci-



Robert de Coussan, la inceput, fusese şi el atinsde această contagiune sexuală. Dar înflăcărarea luise potoli repede.

Mai m ult, obsesia pe rpe tuă care consuma pe

amanta sa, îl îndepărta de ea. O dorea mai puţin de(ind nui mai lăsa timpul so dorească.

Acum, în loc să se întoarcă imediat acasă de lareşedinţă, se ducea dire ct la Soudan Club.

*:jc *

în seara aceea, în vreme ce Vonvon tremura defrig, Robert de Coussan sta la masă cu Chauvinot infaţa unui cocktail.

— Heliet m a ru gat să te în treb dacă ai în treru p torice relaţii cu Mouck ?



— Ai dreptate , replică Chauvinot, mai ales că dtanu iai ceru t au torizaţia ca să te culci cu nevasta lui.

Coussan părăsi clubul prost dispus.Pe pajiştea luminată din preajma clubului, Mouck

drapată întro rochie albă, părea că aşteaptă pe cine-va. Totuşi, cînd îl văzu pe Robert, nui adresă niciun ouviîmt. Secretarul îşi văzu de drum şi nu auzi in

spatele lui, picioarele goale ale negresei ce călcauuşor niisipul.

** *

Yvonna îşi petrecea acum după amiezile la dna

Colomba. Ca so distreze, Robert rugase pe priete-nii săi so invite, iar amanta secretarului era pri-m ită pretu tinde ni ca şi cum a r fi fost soţia lui.

— Nu prea pari bine dispusă, ii zise dna Colombaîntr o zi pe cînd Vonvon părea nem ulţum ită. Sevede că ai neplăceri de ordin sentimental.

Vonvon avu un zîmbet trist.



In ziua în care Yvonna primea aceste destăinuirisupărătoare, secretarul era in misiune la Koulikoco,unde, du pă o m asă bogată, acelaşi funcţionar, care cudoi ani mai înainte îl invitase la dejun pe cînd Ro- bert se îmbarca pe Nababul, îi pofti întrun salon bogat mobilat.

In prag, o negresă frumoasă aştepta dezmierdărilelui Robert. Dar el, amintinduşi de Mouck, refuzăliotărît.

Totuşi, în vreme ce se îniorcea cu trenul la Bama-ko amintirea lui Mouck îi năpădi din nou şi i se pă-rea că o vede în braţele lui Heliet.

** *

Seara, Coussan o găsi pe Vonvon cu lcată şi cuochii plânşi.



Lui Coussan nici nui trecu prin gînd să tăgădu-iască. Era mai mult surprins decît supărat de preci-

zia amănuntelor : — Cum de a în drăznit ? în gîn ă el. — A ! vre i să ştii, exclamă Yvonna fu rioasă. Ei,

bine află că atunci cînd era i am antu l Delfinei, tirîtu ra ace asta îţi punea coarne, cu cine crezi ? CuGorko. Da, dragă, cu un negru. Se poate oare unlucru mai dezgustător.

Spunînd acestea Vonvon începu să plîngă, zgu-

duită de sughiţuri. Cămaşa îi lunecase lăsînd să i sevadă corpul slăbit.O milă imensă îl cuprinse pe Robert, dar în care

nu mai ex ista nici o do rinţă.Şi apoi era plictisit de toate cancanurile acestea

care otrăviseră legătura sa cu Delfina Heliet.Cel puţin cu Mouck era mai liniştit.

** *

Aproape zilnic Robert de Coussan se întâlnea cuMouck. Dar nu cînd ieşea de la club — probabil căatunci era ora lui Heliet, — însă cînd intra, adică laivirea serii.

Ea nu1 privea şi trecea încet pe dinaintea lui. Era

I



/ a

PeuhLa umbla cu paşi repezi, călcîmd uşor, în vre-me ce Yvonna înainta cu greu ou tacurile ei înalte.■Soarele ce dogorea năprasnic scotea în relief chi-

pul sup t de boală al Vonvonei, pe cînd pe carneanegresei razele astrului se răsfrîngeau oa pe o tip-sie de aramă.

Robert o privi şişi văzu îngîndurat de drum...*

* *

12 iulie. Bal la Soudan Club.

între ag a colonie euro pea nă era acolo, afară deYvonna, care era indispusă.Pe cînd orchestra ataca un tai?go, Delfina Heliet,

se duse la Robert. — Nu mai invitat niciodată. Nu crezi că a titud i-

nea dtale o să pară cam ciudată ?



O luă prin cartierele negrilor. Aceştia dansau dezor în juru l u nu i foc, în vederea sărbătorii na ţio-nale.

Cîteva fetiţe goale atraseră a ten ţia lui R ob ert careie mîngîia. Mirosul lor tare îl urmări pînă acasă.

Aici, Vonvon care nu dormea, îl primi supărată : — Fireşte, ai dansat cu Delfina Heliet.

— îţi ju r că o sin gură dată.Ea nu l mai asculta m ulţum induse doar săl m us-

tre cu asprime. :Exasperat, Robert plecă deacasă.In dep ărtare strigăte furioase spintecau, zarea.

Două negrese pe jumătate bete se loveau fără cru-ţare. îşi sm ulseseră ve stm intele şi se lu pta u goale,

p rin tre vociferările tr ibulu i.Voi să le despartă, dar primi cîteva lovituri zdra-vene. Fu prins între cele două luptătoare, strîns în-tre trupurile lor transpirate.

Reuşi să scape, da r m irosul lor îl am eţise. Gr ăbitse îndreptă spre casa lui Mouck.

*



Coussan voi să se scoale. — Rămîi, zise ea. Nu auzea nimic. Mouck închise uşa. In curînd se

înapoie singură.

— Cine e, Helie t ?Ea înclină capul, zîmbi, apoi cu gravitate.

— Iam spus că ai revenit şi că, în condiţiile aces-tea, el nu mai trebuie să vină.

In fiecare seară se ducea acum la ea. Părăsiseclubul, iar toate orele lui libere şi le petrecea ou

Mouck.Venera neagră îşi reluase acum amantul.

*V *

Ora nouă seara. Yvonna aşteaptă în pat întoarcc



In faţa casei lui Mouck, Gorko se opreşte, bate şifuge.

O clipă, care durează o veşnicie. Uşa se deschide.Mouck e în prag. Yvonna se năpusteşte înăuntru.

Am an tul ei se afla acel/’, în tins pe o scoarţă,

foarte mirat.Vonvon se retrage un pas ; — Tu... tu eşti.A şi fugit afară cînd Coussan sa sculat. Mouck îi

strânge în b raţele ei sub ţiri, îl în lănţuie cu pa tim ăşi, cînd în cele din urmă, reuşeşte săl îngenunchedin nou, scoate un strigăt de triumf...

*

Jfc *

Cînd Yvonna îşi reveni în fire, ,se văzu lungită peun divan.

Noapte desăvîrşită ; însăşi candela , făr ă care nu



£ * *

După ce Gorko fugi pe fereastră, asemenea unui

hoţ, o deznădejde adîn că năpădi pe Yvonna .Amantul ei, Bob, prefera >negresă...Şi ea care sim ţise p lăcere cu o brută... Va să zică

aceasta era iubirea ? O îm pre un are animalică, şintîta tot...

** t:

Robert se întoarse în zori. Yvonna se şi îmbrăcase,in mijlocul cuferelor ei, pe jumătate pline.

— Plec, zise ea. Nu pu tu obţin e nim ic altceva de la ea. Luă parte

la toate pre gătirile, strigind , implorînd , plîng înd ;



Vonvon nu apăru în uşa vagonului...Intrun tîrziu văzu doar o fluturare de batistă...Dar fiindcă în compartiment mai erau şi alte fe-

mei, Robert nu ştiu niciodată dacă ea îi aruncase

acest suprem adio.*

* *

Mouck era şi ea în curtea gării. Urm ări pe ceidoi tineri. Cînd Robert trecu pe dinaintea ei, părea

că se interesează de jocul unor copii.Robe rt de Coussan nu înd răzni să se apropie deea ; dar ceva mai departe se întoarse.

D rapa tă în şalul ei de mătase, Mouck dansa înmijlocul copiilor.



X.

FRUCTUL

Guvernatorul primise ştirea plecării Yvonnei culotul altfel decît sperase secretarul său.

Cînd în după amiaza plecării Vonvonei, Robert se'.cuză de lipsa lui explicînd ceea ce o motivase, Ker-velen dădu din cap atrăgîndui atenţia că Yvonna işi



— Vino, zise el.Ea făcu semn că nu, şi începu să cînte un cîntec

trist al cărui refren plictisea pe Robert :„Un amant e bun doar peste noapte...E bun doar peste noapte...Dar ia tă că acum soarele luceşte44.

Tînărul se dădu jos din pat şi se întinse alăturide ea pe scoarţă. Pe cînd voia so înlănţuiască, ea prote stă :

— Nu, aici niciodată.A tunci ea îi ţinu un discurs interm inab il din care

R ob ert în ţelese că ea voia să locuiască, de aici îna-inte, în casa Yvonnei.

Zadarnice fură toate explicaţiile lui, căci Mouckţinea morţiş la ideea ei.Şi, intradevăr, în seara aceea, mica peuhlă dor-

mi în patul Vonvonei.

** *



Coussan, care îşi dădea seama că alunecă pa o pantă prim ejdioasă se în treba chiar cum va face casă se achite de datoriile lui ce creşteau mereu.

Dar cînd Mouck îl vedea îngîndurat se lipea deel şi atunci toate ideile lui negre făceau loc unuivis voluptuos.

** *

Sosind în tro zi la reşed inţă, sec reta ru l zări pe unofiţer, ca re exam ina ha rta Africii atîrna tă în ve sti-

bul.Robert recunoscu imediat pe Lignieres.După efuziunile de rigoare , ofiţeru l îi explică pla -



tu lui m eu. îţi înch ipu i cîtă nevo ie au de mine aceşti parizieni.

** *

In vreme ce cele două peuhle rîdeau vesele întreele, Robert arăta lui Lignieres casa lui.

Acesta se arătă entuziasmat.

A doua zi, ofiţerul plecă lăsînd pe Mouck cu Ai'ssatou în casa secretarului.

Trecură astfel cîteva zile. întro seară pe cînd

secretarul se întoarse acasă o găsi pe Aîssatou sin-gură. Tînăra femeie cînta din ghitară. Robert selapropie de ea şi o îmbrăţişă aşa cum avea obiceiulori de cîte ori venea acasă. De data aceasta însă, poate fi in dcă Mouck nu era acolo, Aîssatou se lipide el şi îl sărută pătimaş.

Scenele acestea se reînnoiră de mai multe ori.întro noapte Mouck îi propuse lui Robert să se



După o îmbrăţişare pătimaşă, Aîssatou îi des tăi-nui lui Robert că1 iubea încă de cînd fusese la Tom-

bouetou.

Coussan răm ase u lu it şi totod ată m ăgulit. îşiaduse aminte de o Aîssatou cuminte, rezervată şichiar pudică. Hotărît, îşi spunea secretarul, pretu-tindeni femeia rămîne aceeaşi. Totuşi purtarea noiisale tovarăşe îl uimi şi ca să fie cu inima împăcatăse adresă lui Mouck.

Aceasta zîmbi ironic : — Aîssatou e stearpă, zise ea.

** *



Lignieres se întoarse mai curînd decît sar fi aş-teptat Robert de Coussan.

— Sora mea, spuse ofiţeru l, nu poate suporta oli

ma şi de aceea medicii au opinat că trebuie să ple-ce în Europa. Voi rămîne, deci, singur cu cumnatulmeu. Din fericire, am pe Aîssatou care mă vaconsola.

Lignieres îşi trecu braţul după talia amantei sale.Aceasta se lăsă îmbrăţişată chiar în faţa lui Robert,care simţi deo dată o oroare bruscă împo triva aces-

tor femei senzuale.Şi, îşi aduse aminte de un proverb negru, primul pe eare1 în văţase debarcîn d la Dakar :

— Iubeşteţi soţia, dar nu te încre de în ea.

** *



- J k

Vălul îi căzu brusc de pe ochi. Da, copilul luiLignieres era chiar al lui.

O amărăciune, un dezgust imens împresurară peRobert. înto rcîn du se acasă, Mouck îi ieşi în în

tîmpinare, arătîodui o scrisoare. — Aîssatou a iscris, zise ea veselă ; va avea un

copil.O clipă Robert se mai îndoi. Fiica aceasta a pus-

tiulu i p ărea doar at ît de inocentă. Voi să ştie : — M iai spus doar că sora ta era stearpă.

Peuhla zîmbi ironic. — Cu prietenul tău, fireşte.Ro bert îi răsuci b raţele şi o bătu cu a tîta putere ,

incit se rvito rii fu giră speriaţi.La începu t, Mouck îndura se lovitu rile fără să sim-

tă ; pe u rm ă cînd se înteţiră, scoase un str igăt gro-



— Sora ta nu va cîştiga nimic, str ig ă el, căci amsăi scriu lui Lignieres.

Mouck îl privi cu un gest, care voia să spună cătotul depinde de soartă.

Trecu o oră. Sîngele se închegase pe trupul ne-gresei. Rob ert simţi u n sen tim en t de com pătim ireşi ruşinat spălă rănile peuhlei. Atunci Mouck vorbi:

— Lig nieres nu te va ierta niciodată.

sV-* i*

Fostul ofiţer nu află nicicînd că făp tu ra b ru nă pe care o îm brăţişa în leagănul său de paie , era fiullui Robert de Coussan.

** *

In tr o noapte cei doi am anţi se împăcaseră



XI.

PLICUL

Drama începuse printrun bridge la aperitiv. Eraora zece seara. Nici unul din cei cinci jucători, în-ve rşun aţi acum la o par tid ă uriaşă de cărţi, n u m încase încă.



' ** *

— Oh ! zise Chauvin ot, să lăsăm cărţile, fi in dcămie foame. Haidem la masă, domnilor.

Heliet primi, fiindcă trebuia să plece disdedimineaţă. Secreta rul p ierd ea o mie de franci.

— Nu am această sum ă la m ine : dacă îm i daţi

voie, voi p lăti m îine d imineaţă.Chauvinot interveni : — Nui nevoie să ai mai m ulţi creditori . Am să

plăte sc to tu l.

In grădina clubului, negustorul luă pe secretar de b raţ şi îi spuse :

— Vre i să mîncăm îm preună, Coussan, am săţi

vorbesc.După o masă bogată stropită cu şampanie, Chau-

vinot se duse la biroul său de unde se întoarse cuun carnet. După ce făcu cîteva socoteli, se adresălui Robert :

— Domnule de Coussan, îm i dato re zi pînă acum paisprezece mii opt sute de franci. Cînd ai de gînd



Ţ iam făcut totuşi cîteva servicii, Chauvinot. — Bine, fie. A tu nci hai să jucăm cu cărţile pe

masă. — Cu cărţile pe masă, Chauvinot ? Ce vrei să

p u i ?Vreau să ştiu preţul cu care a lic ita t casa

Word.lira vorba de o licitaţie de bîrn e de cale ferată.Trei case, două din Dakar, şi una din Conakry, casaWord şi cea ,mai serioasă, făcu seră oferte.

Coussan răsuflă uşurat. I se cerea un lucru impo-sibil.

Nu ştiu nimic, Chauvinot. Şi mă mir cămi puio atare întrebare. Ştii dealtminteri foarte, bine că0 IVrtele se ad resează reşedinţei în plic înch is şi căaceste plicu ri nu se desch id decît la licitaţie.

Pe de altă pa rte, aceasta se va ţine pe cît ştiu,1ieste trei zile.

— Vreau să ştiu suma.Dar plic urile sînt pecetlu ite ţi o repet



plicurile no să mai îm i dato rezi nim ic şi vei maiobţine pe deasu pra încă cinci mii de franc i.

Coussan, care şedea zd robit în trun fotoliu, înălţăcapul.

— Nu voi mai avea nevoie de nim ic, Chauvinot. Negusto rul zîm bi : — Ai to td eauna nevoie de bani, copile.

** *

Era apro ape de miezul nopţii cînd Ro bert sosi laKoulouba. Toată lum ea dorm ea la reşedinţă. Un n e-gru uluit îi deschise uşa. Coussan se duse in biroullui şi din do sarul „ Licitaţii14 luă plicu rile cu oferte.

Peste trei minute se sui iarăşi în automobil.*

* *

Zgomotul motorului deşteptase pe Matjuda. Mauraavea urechea fină. Preveni pe Kervelen.

Guvernatorul era tocmai la fereastră în clipa cîndtrăsura pornea



Pe o lampă de gaz o cană în care fierbe apă.Chauvinot luă plicurile şi privi pe Coussan care

era palid.

Negusto rul le desfăcu cu aju torul aburului şimultă vreme rămase cufundat în calcule.întrun tîrziu, remise plicurile intacte lui Robert,

** *

Coussan sosea de obicei la reşedinţă la ora 9 di-mineaţa. De d ata aceasta sosi la şapte .

Kervelen era în cabinetul secretarului, instalat înfotoliul său, în pijama.

— Dar m atinal eşti, Robert. îm i pare că ai fostaseară aici ?



Ro bert se în dre ptă sp re bibliotecă. A bia se ţinea pe picioare. Scotoci mai m ulte cartoane, apoi zise :

— în chip uiţivă, domnule, că n u le găsesc. Sevede că am clasat prost dosarul. Dar am să vi1 aducodată cu curierul.

— Nenoro citule !Vocea guvernatorului era mîniată :

— Ofe rte le sîn t în buzunarul dta le . Domnulede Coussan, eşti revocat.

Kervelen îi băgă mîna în buzunar şi scoase por-tofelul în care se aflau cele trei plicuri.

— Nen oro citule , mai zise o dată guvernato rul. Tevei duce acasă. Mîine doctorul va veni să te vadă.Ii vei spune că te simţi de mai m ultă vrem e fo arte

slăbit. El nu va insista, fiindcă voi vorbi cu el îna-inte. O săţi acorde mai întîi un repaus de cîtevasăptămîni. Vei sta în casă, şi nu vei ieşi nicăieri.Peste o lună tot nai să te mai însănătoşeşti, şi atuncidocto rul îţi va o rdona să te înto rci în F ran ţa. Vei

pleca. O săm i trim iţi demisia dta le de la Paris.Rob ert plecă. în prag ul uşii, K erve len îi spuse :

— Dacă Chauvin ot îm i tr im ite o ofe rtă mai mică,



XII.

IN VOIA SOARTEI

Amiază. E totuşi noapte în vila secretarului. PeriIelele sînt trase. Doctorul a interzis orice vizită,l’e un pat de campanie, Robert de Coussan doarme.

Mouck îl priveşte cu o dragoste nesfîrşită.Slăbit ? A nem iat ? Doctorul na av ut nevoie să



A doua zitînărul satrezit în br aţele ei.Mouck a întorscapul eifrum os spre el şi i se dădu cu o

patim ă nespusă.

** *

Zilele au trecut. Robert de Coussan face cîteva

mici plimbări în curte. Ar fi ieşit chiar în oraşdacă guvernatorul nu iar fi interzis.In fiecare seară Mouck i se oferă...

Peste o săptămînă Robert va pleca.*

* *

Au trecut opt zile. Ziua plecării a sosit. Roberte în pat cu Mouck.

Serv itoru l îşi face in tra rea şi an un ţă pe Coussancă Weyler vrea săi vorbească imediat.

— Ei, ce în seam nă asta , zise alsacianul enerv at.Trenul pleacă peste un sfert de oră ! Kervelen e lagară.



W eyler citi cu a ten ţie tex tul. — Eşti nebun, repetă el pe un to n tris t.După plecarea lui, Mouck îl sărută lung pe Ro-

be rt şi săru tarea lo r se term in ă, ca de obicei, p rinIr o înlănţuire istovitoare.

*

* *

Vînduseră toate mobilele, toate bijuteriile. Ro- bert nu păs trase decît iinelul de aur cu blazonul fa-miliei de Ooussan pe care tatăl său reuşise odinioară

r>,t'l salveze de la propriile sale dezastre.Căută de lucru. în adm inistraţie, nici gînd. De alt-

fel, de cînd dem isionase, fu ncţionarii toţi fugeau deel.

Ch auv inot fu b ru tal. Să ia pe C oussan la el ?Acum ? Aceasta însemna doar săl recunoască drept



— Bună afacere , zise Delfina. Ţ ii să te cerţi cuguvernatorul, care la dat afară pe nobilul său scă- pătat.

— De dat afară nu cred săl fi dat, prote stă cul-tivatorul. îl cunosc pe Kervelen. Dacă secretarulsău ar fi făcut ceva grav, lar fi revocat. Am impre-sia însă că gu vern atoru l nu prea vedea cu ochi

buni in tim ita tea lu i Coussan cu Chauvinot. — Treaba ta ce crezi. în sfî rşit, dacă ţii morţiş,săl pui în slujbă, trimite1 la Sankoro.

Cultivatorul tresări. Sankoro era un sat de vreosută de negri, la 6 zile de mers de la Bamako. întreSegou si Sansanding. Heliet avea acolo o plantaţie

de bumbac care nu prea dădea o recoltă straşnică, poate din lipsă de direcţie . — Esti nebună, zise el, înşişi sir ienii nu vor să

se ducă. — Tocmai de aceea, reluă ea, nai pu tu t găsi

niciodată un alb ca săţi sup ravegh eze negrii. P rie-tenul tău ar accepta acum orice.



Patruzeci de colibe împrejmuite de un gard decactuşi. Alături, o terasă plată şi brună. E aceea acontelui de Coussan.

Mouck găteşte în curte. în fiecare seară, la ace-eaşi oră, patruzeci de hornuri fumegă aruncînd sprecer un fum des.

în depărtare se zăreşte fluviul Niger, care se aflăla o distanţă de o leghe. La Sankoro e o linişte mormîntală. Funcţionarii nu se opresc niciodată acolo.

Nim eni nu vin e săl vadă pe Coussan.

** *

Totuşi Heliet a venit săl viziteze. A găsit pe di-rectorul său lungit pe jos împreună cu Mouck.

Dar era poate ora siestei şi negrii păreau că în-

* *



îl vei vedea, căci voi pleca în misiune pentrucîteva săptămîni, şi mama sa ţine cu orice preţ casăl vedeţi : tu şi sora ei.“

Scrisoarea aceasta a prietenului său pricinui luiRobert o jenă nesfîrşită.

— Aîs sato u v rea să vină, zise el am ante i sa le , în tinzîndui scrisoarea.

Peuhla o citi şi aruncă lui Robert o privire sfioasă.Se aştepta so bată.

Dar nu, el răsucea calm o ţigară. — Vrei să vin ă ? în tr ebă ea pe un to n sfios. — De ce nu, de vrem e ce o săţi facă plăcere .

*

* *

— Mă rog, aţi putea săm i in dicaţi lo cuin ţa direc-torului ?Ro bert de Coussan înălţă capul. Era trîn tit pe o

sco arţă roasă şi mâncată de te rm ite aşeza tă pe pă-mînt. Ca îmbrăcăminte purta doar o vestă desche-iată, un pa ntalo n de bumbac. E ra desculţ.

Văzu în faţa lui un tînăr înalt şi ras proaspăt şicare purta pe cap o cască colonială.



Apoi, regizorul vorbi de scopul călătoriei sale. — Film ul pe care vreau săl fac, dom nule de Cous-

san, nu trebuie să cuprindă artificii şi vreau să fieluat chiar la faţa locului.

Or, negrii dv., sînt stupizi, şi ceea ce depăşeşte

orice imaginaţie e că negresele fug de aparat ca şicum ar fi o mitralieră. Şi apoi nici nu sînt frumoase.

în răstimp, Mouck sosi. Uimită se opri în pragulcolibei.

Raoul Lab ry o salută, contem plîndo cu adm iraţie. — A m anta mea, o prezentă Coussan.

Regizorul o complimentă întrun dialect care ofăcu să rîdă ; ea îi răsp un se în franţuzeşte, ceea cefu un nou prilej de entuziasm pentru Labry.

** *

Trăiră astfel trei ile în această intimitate pe



Cînd reg izoru l îi spuse câ în curînd toţi oamenii

pe care îi vedea defi lînd pe străz ile capitale i vor ad-m ira fru m useţile ei, Mouck se simţi foarte m îndră.Şi atunci împărtăşi lui Labry intenţia de a dansaspre a fi filmată.

„Nababul", care se întoarce de la Babara, se vaopri astăzi în dreptul satului Sankoro.

In m od excepţional, fireşte, spre a îmba rca pe r e -gizor, care se înapoiază la Bamako.

După o masă îmbelşugată, în care se bău şampa-nie adusă de Labry, R ob ert se simte am eţit. Ba,la un m om ent dat, cade be at m ort pe o scoaiţă.

Şi ca şi cum ar fi aşteptat acest lucru, regizorulo ia la fugă însoţit de Mouck.

** *

Poate că şi ea a băut mult ? Dar nu ! Nu e vinulcare a îmbătato, ci cuvintele lui Labry.

Acesta ia spus că la Paris va locui întrun palatca acelea pe care lea văzut pe ecran.

Mirajul Parisului a atraso şi pe Mouck...*



cînd după o serie de pe ripeţii, căci lu n tre a abia poa-te să înainteze, aceasta ajunse pe Niger, Nababul

pornea...

*:fc *

Raoul Labry povestea tocmai căpitanului succesulsău.

— Sărm anul nenorocit, zise ofiţeru l. No avea de-cît pe ea şi iai răpito !

— De unde, cînd chia r dta miai spus că ea la

pierdut. O săşi vină şi el în fire .*

* *

Sărmanul Bob!...



XIII.

II VEI SPUNE...

Trebuie să reiau acum cuvîntul ca ultim martorînainte de judecata oamenilor.

Doisprezece juraţi din IledeFrance, care naucunoscut niciodată viaţa aspră a coloniilor trebuiesă se rostească întro crimă, care a încolţit şi a prin s rădăcin i în in im a Africii

în sfîrşit !...

înapoindumă la Paris, mam dus săl văd peBourdier. Şeful de cabinet al ministerului coloniilordevenise deputat de Indre. Mam prezentat dreptun prieten al lui Robert de Coussan.

Sărmanul Bob, acolo nici numi ştiuse măcar nu-l Ş i şi i ţi ?



Am început prin aî raporta ceea ce aflasem de-spre fostul secretar al lui Kervelen.

Bourdier mă ascultă, dînd din cap : „Da, da“.Dar cînd iam spus ceea ce am văzut la Segou :

— O ! nu ştiam că decăzuse astfel. — Dna de Coussan nu ştie nimic ? — A m urit.Şi Bourdier adăugă :

— De doi ani nui mai scria . Ce e de făcut ? Săl

repatriem ? Ce o să se facă aici ? — Trebuie săl scoatem de acolo, dle Bourdier,săl aducem în F ra nţa ; pe u rm ă vom aviza.

— Da, îmi spuse el, ai dreptate ; voi face celede cuviinţă.

Sa găsit asupra lui, ascuns intro batistă înno-dată, un inel de a ur cu blazon a c ărui provenienţă

ă ă ă



na pu tut so indice : fără îndoială, produ sul unu ifurt.

** *

Mam dus întins la comisariat. In biroul plin defum, o tînără femeie blondă vorbea cu un inspector.Auzeam o voce întretăiată de suspine.

— îi ve i sp un e că e Yvo nn a, Yv on na Robin ...Vonvon. îi vei spune...

SFÎRŞIT

Tiparul executat la „ROMCART“ S.A. sub od. 769

Louis-Charles Royer-Amanta neagra.pdf

Documents

Transcript of Louis-Charles Royer-Amanta neagra.pdf