Liviu Rebreanu

Naştere –27 noiembrie 1885comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud

Deces –1 septembrie 1944 (58 ani)Valea Mare, judeţul Argeş

Profesiune – romancier şi dramaturg

Naţionalitate – român

Genuri – nuvelă, roman, teatru

Operă de debut –

1 noiembrie 1908, în revista Luceafărul (Sibiu) apare povestirea Codrea (Glasul inimii).

Influenţe – Ion Creangă, Anton Cehov

Semnătură –

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, judeţul Argeş) a fost un romancier, dramaturg şi academician român.

Biografie

Primii aniLiviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlişua (din fostul comitat

Solnoc Dăbâca - azi judeţul Bistriţa-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinereţe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.

În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someşului. Potrivit afirmaţiei scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, şi apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deşi localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic şi onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

Studii

A început cursurile şcolii primare în 1891. Autorul va rememora aceasta epoca:Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite şi ale ştiinţei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveştile ardeleneşti ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.

A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Şcoala de băieţi din Bistriţa ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei clase.

În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebuneşte), scrie un vodevil după modelul celui văzut.

În 1900 a început să urmeze Şcoala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La sfârşitului anului I, a obţinut calificativul "eminent". Ca şi la Bistriţa, a manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine. La Braşov, a apărut povestea Armeanul neguţător şi fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecţie pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul şcolii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al doilea an de şcoală reală, a primit doar distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deşi s-a simţit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincţia de eminent.

La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 şi 16 mai, 1, 2 iulie).

La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea

unor încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).

A revenit în Prislop, spre disperarea părinţilor, care l-au ştiut domn: Aici am luat contact cu ţăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferinţele şi visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea ...

Detenţia la Văcăreşti şi Gyula

La începutul anului 1910 era funcţionar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului. În februarie Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un Memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. În închisoarea Văcăreşti, a terminat nuvela Culcuşul.

După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este întemniţat la Gyula. Aici scrie Golanii şi începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale, Budapesta, 1908) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten şi – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la 7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier kepek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la Bucureşti, în paginile Universului literar (1913) şi în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula. La 16 august, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispăşit după cele şase luni de temniţă.

Greutăţile financiare

S-a angajat ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea. Din Bucureşti a primit vestea că piesa Osânda va fi pusă în citire, ulterior, însă, a fost respinsă.În toamna anului 1910 se afla într-o situaţie materială precară.

La Bucureşti a întâmpinat greutăţi financiare: Am sosit cu 300 de lei în buzunar... Şi aici... aici... aici începe un capitol întunecat al vieţii mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria şi pasiunea de scriitor. [...] Am venit în contact cu toţi corifeii literaturii de atunci. Gârleanu mai ales era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înţeles de gingaşii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic.

A fost angajat la Ordinea unde redactor-şef era Ştefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. Anul 1911 şi l-a dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoţii de Schiller şi Ofiţerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul.

În data de 15 ianuarie 1912, presat de acute nevoi materiale, începe să publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Şaban-Făgeţel.

"Dezangajarea" soţiei de la Teatrul Naţional din Craiova pe data 1 mai 1912 (cf. Registrul de procese-verbale, 25 aprilie 1912) l-au determinat să părăsească localitatea, stabilindu-se la Bucureşti. Artista a fost angajată la Teatrul Naţional, la intervenţia lui Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare şi reviste, fiind copleşt de greutăţi

materiale. Familia rămasă in Prislop îi cere ajutorul cu disperare ("acasă suntem 9 oameni"), deşi învăţătorul Vasile Rebreanu mai lucrează "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.

Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul (la sfârşitul războiului a fost concediat).

Războiul

În data de 27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofiţer s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie armatele germane ocupă Bucureştiul. "Fugarul" se află într-o situaţie dificilă. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.

Între 12/13 mai1917, fratele său Emil Rebreanu, ofiţer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare şi spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraţilor). În primăvara anului 1918 a fost arestat şi anchetat de autorităţile de ocupaţie, dar Liviu a reuşit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialişti, a trecut în Moldova şi a locuit o vreme la Iaşi. În luna noiembrie a revenit în Bucureşti. În vacanţa din vara anului 1918 a călătorit cu soţia în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârşitul tragic al lui Emil. Reîntors la Bucureşti, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea spânzuraţilor, fără să reuşească să finalizeze romanul.

În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcţiei Educaţiei Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului. A cumpărat o casă şi o vie la Valea Mare, lângă Piteşti, unde au fi scrise majoritatea cărţilor sale de acum încolo.

La începutul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Naţional. A acceptat numirea de director al cotidianului Viaţa (fără o participare esenţială). În luna ianuarie 1942, a luat parte la un turneu de conferinţe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie a călătorit la Zagreb şi Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societăţii culturale pan-europene. Aici a susţinut că nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură.

Sfârşitul

La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureştiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică.” La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Debutul

Debutul în presa românească

La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga şi O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeaşi revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) şi Nevasta (16 iunie 1911). A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se în mod deosebit asupra paginilor de critică şi istorie literară din Viaţa românească, aparţinând, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influenţa lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune germană, romanul Război şi pace de Tolstoi.În traducerea lui, revista Ţara noastră a publicat poemul Moartea şoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunându-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mâna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influenţa lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.

16 octombrie – Prima datare pe o proză originală, după sosirea în Bucureşti: Volbura dragostei Cântecul iubirii.

În 19 octombrie 1910 a participat pentru prima oară la o şedinţă a cenaclului literar condus de Mihail Dragomirescu, din care mai făceau parte Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul. A dus cu el o nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească.

Debutul în Bucureşti

La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala ţării: în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura dragostei [Cântecul iubirii]. Ea a deschis şirul unei însemnate colaborări: Proştii, Culcuşul, Golanii, Dintele (1910). A început să primească scrisori de încurajare de la Mihail Dragomirescu care se interesa îndeaproape de ce scrie, l-a invitat acasă şi s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar.A fost angajat la Ordinea unde redactor-şef era Ştefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacţie la Falanga literară şi artistică, condusă de Mihail Dragomirescu, funcţie pe care a deţinut-o şi la Convorbiri critice (funcţii mai mult onorifice).

Debutul editorial

Debut editorial: la Orăştie, apare volumul de nuvele Frământări, la "Librăria naţională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producţii literare tipărite în revistele Luceafărul şi Convorbiri critice: Dintele, Lacrima Glasul inimii, Culcuşul, Ofilire, Răfuiala, Nevasta, Golanii, Cântec de dragoste [Cântectul iubirii], Proştii, Filibaş [Ocrotitorul].

Activitatea literară

Nuvelistul

Înainte de a scrie şi de a-şi publica romanele scriitorul şi-a desăvârşit talentul de prozator scriind povestiri şi nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Iţic Ştrul Dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai târziu.

Romancierul

Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acţiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica ţărănească în centrul atenţiei lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era „Blestemul pământului, blestemul iubirii” şi anunţa principalul conflict din text, şi a dat unul dintre dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.

După această experienţă literară autorul a scris mai apoi romanul Răscoala , supranumit de G. Călinescu „roman al gloatei”. El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.

Un al treilea roman, Pădurea spânzuraţilor, a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent în Armata Austriacă, fiind condamnat la moarte şi executat pentru o tentativă de a dezerta din armata Austro-ungară şi a trece în tranşeele românilor în timpul Primului Război Mondial. Tema fusese schiţată iniţial în nuvela Catastrofa.

Etapa romanelor târzii

Spre sfârşitul vieţii prozatorul a scris mai multe romane, poliţiste sau cu subiecte care ţin de zona paraliteraturii, cum ar fi Adam şi Eva, bazat pe tema metempsihozei. Un cuplu se reîncarnează în şapte momente istorice diferite, iar textul e închis într-o povestire cu ramă.

Alte două romane, Gorila şi Jar, care descriau mediul intelectual şi redacţiile unor ziare interbelice deşi s-au bucurat de succes de public au fost veritabile căderi la critică, iar Crăişorul, o biografia romanţată a lui Horia, care fusese poreclit de locuitorii munţilor Apuseni „Crăişorul munţilor”, a însemnat un alt mare eşec literar. După Răscoala , Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise ulterior fiind caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale.În Amândoi Rebreanu a încercat să scrie un roman poliţist, descriind o crimă comisă de o servitoare cu instincte criminale. Evident scriitorul cunoştea romanele naturaliste.

Liviu Rebreanu, a fost unul dintre puţini autori români care s-a bucurat de succes de librărie şi a avut o situaţie stabilă din punctul de vedere financiar, s-a bucurat şi de onoruri publice şi de recunoaşterea valorii sale, atât din partea publicului cititor cât şi a criticii literare, încă din timpul vieţii. Postum această recunoaştere avea să se transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii şi comentarii.

Rebreanu a fost şi autorul unui jurnal intim, foarte interesant pentru datele inedite pe care cititorii le pot afla din biografia autorului. Postum au fost editate şi alte opere, inclusiv o carte de călătorii în Franţa şi Germania, Metropole, tradusă şi în limba franceză.

În decembrie 1906 a început redactarea suitei de amintiri din copilărie (portrete din Maieru), scrise la început în maghiară, reluate, mai târziu, în româneşte, proze nepublicate. A început să scrie un Journal de lector, cu maxime, cugetări, conspecte din literatura universală: William Shakespeare, Oscar Wilde, Friedrich von Schiller, Tolstoi, Victor Hugo, din creaţia

românească Anton Pann, precum şi cu însemnări de cultură generală în limbile limba germană, limba maghiară, limba franceză şi limba română - limbi în care citea şi scria curent.

A reluat vechi proiecte (piese de teatru), precum Ghighi, şi a adăugat altele inspirate din viaţa ţărănească: Traiul, Osânda. A citit multe cărţi româneşti, urmărind îndeosebi îmbogăţirea vocabularului, şlefuirea limbii literare. A început să scrie un caiet de Schiţe, între care unele au anticipat eroi şi episoade din proza matură. Multe subiecte au fost dezvoltate, la început, în cadrul nuvelisticii. Datările ating limita 28 aprilie 1909.

A scris povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeaşi toamnă, a terminat şi povestirea Domnul Ionică, reluare a unei proze mai vechi, din ciclul Szamárlétra. Cu aceste pagini se va adresat mai multor reviste literare de peste munţi (trimiţând scrisori lui Garabet Ibrăileanu la Viaţa românească din Iaşi, lui Mihail Dragomirescu la Convorbiri critice din Bucureşti, precum şi din Transilvania, corespundând cu Octavian Tăslăuanu de la Luceafărul din Sibiu).La 1 octombrie la Blaj, în Revista politică şi literară a apărut povestirea Talerii, ultima tipărită în Ardeal, înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala ţării. A terminat nuvela Ofilire, sub impulsul unor lecturi sadoveniene.

Teatru

Anul 1911 şi l-a dedicat teatrului. Astfel pe 15 septembrie/ianuarie 1911 împreună cu dramaturgul Mihail Sorbul, scoate revista Scena dar aceasta rezistă doar 10 numere. În luna aprilie a aceluiaşi an a fost numit secretar al Teatrului Naţional din Craiova, şi devine un colaborator de bază al lui Emil Gârleanu, la acea dată directorul instituţiei. Până în 1912, va avea îndeletniciri diveerse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoţii de Schiller şi Ofiţerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul.O lună mai târziu la teatrul din Craiova soşeşte şi Ştefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soţie a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).

Alte proiecte

Golanii şi alte nuvele

În anul 1916, aprilie – La Bucureşti apare volumul Golanii (Nuvele şi schiţe), cu o prefaţă semnată de Mihail Dragomirescu, în editura H. Steinberg. Volumul reia majoritatea pieselor incluse în Frământări (1912), adăugând trei inedite. Sumarul: Golanii; Cuceritorul; Ocrotitorul; Proştii [inedită]; Dintele; Cerşetorul [inedită]; Culcuşul; Nevasta; Strănutarea; Pozna [inedită]. Între 9 mai/24 iulie – Scrie şi transcire comedia Cadrilul. În nr. 13 din "Biblioteca Căminului" (Bucureşti, H. Steinberg) apare volumaşul Mărturisire (Nuvele şi schiţe).

Calvarul

La editura "Universala-Alcalay" apare volumul Calvarul, confesiune literaturizată despre propriile avataruri din timpul primului război mondial (singura ediţie antumă). În vacanţa de vară călătoreşte cu soţia în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârşitul tragic al lui Emil. Reîntors la Bucureşti, prozatorul încearcă să scrie la Pădurea spânzuraţilor, fără să izbutească să finalizeze romanul.

Cadrilul

Pe 29 decembrie are loc premiera comediei Cadrilul.

Răfuiala

Un nou volum de nuvele (edite şi inedite): Răfuiala, apărut la "Universala-Alcalay". În sumar: Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari [inedită]; Cântecul iubirii; Norocul; Talerii; Cearta; Glasul inimii; Soacra Sfântului Petru; Idilă de la ţară: Ofilire; Barba (imitaţie); Ţăranul şi coasa (imitaţie); Răfuiala. (Cele două imitaţii se publică pentru prima oară în volum.)

Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii

Pe 14 august 1917, autorul termină prima versiune a romanului Ion. În noiembrie 1919 începe să transcrie romanul Ion. Pe data 20 noiembrie 1920, – Apare romanul Ion, prima capodoperă din monumentala creaţie rebreniană (în timpul vieţii scriitorului, va fi retipărit în 1921, 1923, 1925, 1927, 1930, 1939, 1941, 1943). Romanul poartă subtitlul Blestemul pământului, blestemul iubirii. Academia Română îi acordă pentru romanul Ion prestigiosul Premiul Năsturel-Herescu.

Catastrofa.

Îm 1921 la editura Viaţa românească apare volumul Catastrofa (Trei nuvele). În sumar: Iţic Ştrul, dezertor [inedită]; Hora morţii; Catastrofa [inedită]. Autorul va publică în revista Viaţa românească şi mai multe cronici dramatice .

Pădurea spânzuraţilor

Începe prima versiune integrală a romanului Pădurea spânzuraţilor (pe care o va termina la 27 iunie 1922). Între 5 iulie/17 noiembrie 1922 va ranscrie romanul Pădurea spânzuraţilor. Apare Pădurea spânzuraţilor. Cartea va primi "Marele premiu al romanului". Va fi reeditat în 1922, 1925, 1926, 1928, 1929, 1932, 1940.

Adam şi Eva

Pe data de 2 iulie 1924 Începe prima versiune a romanului Adam şi Eva. În 14 ianuarie 1925, scriitorul sfârşeşte prima versiune a romanului Adam şi Eva iar în luna martie încheie şi versiunea pentru tipar. În luna mai apare romanul Adam şi Eva.

Ciuleandra

La sfârşitul anului 1926, plecând de la proiectul unei nuvele (Nebunul), plănuieşte volumul Ciuleandra. între 2/10 martie 1927, scrie prima versiune a nuvelei sau miniromanului Ciuleandra. Din 9 iulie/8 august datează cea de a doua versiune manuscrisă. Apare Ciuleandra (reeditări în 1927, 1928, 1934, 1941, 1942).

Metropole

În anul 1931 scrie şi editează (25 iulie) volumul Metropole, conţinând însemnări de călătorie din (Berlin, Roma, Paris). Pe data de 20 februarie 1932, tipăreşte, la Bucureşti, România literară (apare până la 6 ianuarie 1934). O nouă reeditare: Iţic Ştrul, dezertor (Trei nuvele cu 30 gravuri în lemn de Paul Konrad Honich), la "Cartea românească". În sumar: Iţic Ştrul, dezertor; Catastrofa; Fapt divers [Hora morţii].

Răscoala

Din 12 august/28 septembrie datează o variantă abandonată din Răscoala. Între 8 mai/11 decembrie scrie versiunea definitivă a romanului Răscoala. La sfârşitul anului 1933, apare romanul Răscoala. Tot pe 25 decembrie 1933, publică în ziarul Cuvântul, o nuvelă inedită: Umbre.

Jar

Între 22 ianuarie/30 aprilie 1934, scrie versiunea pentru tipar a romanului Jar, ce se va tipări până la finele anului la editura Adevărul (reeditări în 1939, 1941, 1942, 1944).

Gorila

Din 1 martie/11 iulie 1937, datează prima versiune, abandonată, a romanului Gorila. Pe 18 iulie reia lucrul la carte de la început. În luna iunie, 1938, apare romanul Gorila la editura Universala Alcalay. După multe tergiversări pe 26 mai 1939 este ales membru al Academiei Române, la propunerea lui Mihail Sadoveanu.

Amândoi

În luna martie 1940, Apare la editura Socec & co romanul Amândoi.

Opera literară

Nuvele Teatru

Catastrofa (1921) Norocul (1921) Cuibul visurilor (1927) Cântecul lebedei (1927) Iţic Ştrul, dezertor (1932) Golanii

Romane sociale

Ion (1920) Crăişorul (1929) Răscoala (1932) Gorila (1938)

Romane psihologice

Pădurea spânzuraţilor (1922) Adam şi Eva (1925) Ciuleandra (1927) Jar (1934)

Romane poliţiste

Amândoi (1940)

Cadrilul (1919) Plicul (1923) Apostolii (1926)

Note de călătorie

Métropoles , 1931, editee par Paralela 45 et Editions Autres Temps, traduction et preface de Jean-Louis Courriol, 2001. Versiunea în limba română a rămas inedită.

Jurnal intim

Liviu Rebreanu, Jurnal I, text ales şi stabilit de Puia Florica Rebreanu, note şi comentarii de Nicolae Gheran, Bucureşti, Minerva, 1984

Liviu Rebreanu, Jurnal II, text ales şi stabilit de Puia Florica Rebreanu, note şi comentarii de Nicolae Gheran, Bucureşti, Minerva, 1984

Demnităţi publice

În decembrie, Este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care o va deţine vreme de un an. În nr. 1150 - 1150 bis din colecţia "Biblioteca pentru toţi", apare volumul Cântecul iubirii (Nuvele şi schiţe), la editura "Universala-Alcalay". În sumar: Cântectul iubirii; Bibi; Vrăjmaşii; Pozna; Catastrofa. În 1929 La însărcinarea primului ministru, lucrează la proiectele de organizare a Direcţiei Educaţiei Poporului, al cărei conducător va deveni la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, În urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu demisionează din conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului. Cumpără o casă şi o vie la Valea Mare, lângă Piteşti, unde vor fi scrise majoritatea cărţilor sale de acum încolo.

Ecranizarea romanului "Ion", de Liviu Rebreanu

Ion (Şerban Ionescu), un ţăran sărac din satul Prislop, vrea să intre şi el în rândul celor bogaţi. Planul său este de a-l sili pe Vasile Baciu (Petre Gheorghiu), unul dintre bogătaşii satului, să i-o dea de soţie pe fiica sa, Ana (Ioana Crăciunescu), şi, o dată cu ea, şi pământurile. Ana rămâne însărcinată, iar Ion aşteaptă momentul tocmelii. În acelaşi timp, Ion e îndrăgostit pătimaş de Florica (Sorina Stănculescu), o fată frumoasă, dar săracă. Ion ar dori şi zestrea Anei şi iubirea Floricăi. Până la urmă, Ion se căsătoreşte cu Ana, care, dispreţuită de toţi, se va sinucide, iar Florica se căsătoreşte cu un fecior bogat, Gheorghe Buluc (Valentin Teodosiu), pe care însă nu-l iubeşte. Ion, încercând într-o noapte să se strecoare în patul ei, va cădea răpus de loviturile lui Gheorghe.

"Traiectoriile personajelor se inscriu si se topesc intr-o fresca lucrata cu simtul masurii, cu accentele atenuate sau reliefate intr-o remarcabila fluenta." - Valerian Sava - 1980 (Cinema).

"In aceasta ecranizare a romanului Ion s-au intalnit doi cineasti atat de legati prin antecedentele lor de opera lui Liviu Rebreanu, incat nu puteau sa ne ofere un film infidel fata de literatura inspiratoare, dar nici o simpla ilustrare a ei. Prea buni cunoscatori ai acestei literaturi si prea apropiati de ea structural (...) atat unul, cat si celalalt au pornit incarcati intr-un asemenea grad de datele prozei in cauza, incat s-au dovedit in masura sa sustina o dubla tentativa: reintalnirea cu locurile obligatorii de trecere ale romanului, dar si o anume eliberare de sub tutela prototipului literar." - Valerian Sava - 1980 (Cinema)

Filmul este realizat în 2 serii "autonome": "Blestemul pământului" şi "Blestemul iubirii". Pentru a se crea autonomia celor două părţi s-a creat special un început pentru partea a doua cu montarea unor secvenţe din prima parte. În 1980 s-a realizat un serial TV în 5 episoade intitulat "Ion", prin remontarea materialului filmat şi adăugarea unor secvenţe noi. În 1984 s-a realizat o versiune scurtă a filmului (în 11 acte) pentru a fi difuzată în America. "Traiectoriile personajelor se înscriu şi se topesc într-o frescă lucrată cu simţul măsurii, cu accentele atenuate sau reliefate într-o remarcabilă fluenţă." - Valerian Sava - 1980 (Cinema) 

Costume: Nelly MerolaOperator: Ion MarinescuScenarist: Titus PopoviciScriitor: Liviu RebreanuActor: Ioana Craciunescu, Serban Ionescu, Valentin Teodosiu, Leopoldina Balanuta, Ion Besoiu, Tamara Buciuceanu, Costel Constantin, Octavian Cotescu, Catrinel Dumitrescu, Valeria SeciuRegizor: Mircea Muresan

Citate de Liviu Rebreanu

„Numai o pasiune puternică, unică, nezdruncinată dă preţul adevărat vieţii.” (Ion)

„Numai cel ce-şi poate păstra visurile în ciuda cruzimilor vieţii, numai acela nu va pierde încrederea niciodată.” (Ion)

„Niciun paradis nu e frumos ca acela pe care şi-l zugrăveşte omul în sufletul său. Raiul unuia poate să fie iadul altuia. Fericirea e clădită de închipuirea fiecăruia şi fiecare şi-o potriveşte ca o haină. Poate eu sunt croitor prea neîndemânatic. Şi poate că, din pricina aceasta, niciodată n-o să-mi găsesc haina râvnită...” (Ion)

„Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului.” (Adam şi Eva)

„Cine vrea să explice "totul" prin cuvinte, ajunge curând să nu poată explica nimic! Eroarea începe din clipa când vrem să identificăm cuvântul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege.” (Adam şi Eva)

„Iubire şi Dumnezeu, conştient sau inconştient, trebuie să alcătuiască suprema preocupare a sufletului omenesc. Fără de ele omul nici n-ar putea exista!” (Adam şi Eva)

„Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.” (Jar)

„Mi-ai otrăvit sângele şi nu mai pot trăi fără otrava ta.” (Jar)

„Gelozia e sentimentul care te face ridicol şi te înjoseşte. Gelozia este umbra iubirii.(Jar)

„Iubirea nu a ucis niciodată. Numai oamenii ucid în numele ei.” (Pădurea spânzuraţilor)

„Pedeapsa crimei n-are nevoie de justificare, căci crima poartă în pântecele ei pedeapsa.” (Pădurea spânzuraţilor)

„Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până-n sânul nemărginirii... dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură.” (Pădurea spânzuraţilor)

„Inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor şi de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima.” (Pădurea spânzuraţilor)

Adam si Eva - Rezumatul romanului

Romanul tratează mitul reîncarnării, conform căruia sufletul omului îşi alege un trup de 7 ori până va ajunge la purificare. Toată această purificare constă, în romanul lui Rebreanu, în găsirea sufletului pereche, adică împlinirea pe parte sentimentală.

Romanul debutează cu „Începutul” şi se termina cu „Sfârşitul”, două capitole care dezvaluie intriga şi deznodământul. Pe lângă cele două capitole, cel introductiv şi cel final, romanul mai cuprinde încă 7 capitole, fiecare dintre ele purtând un nume de fata. Primele 6 capitole prezintă o poveste de dragoste care nu are parte de un final fericit, iar cel de-al 7 capitol, la rândul lui prezintă o poveste de dragoste care deşi e foarte frumoasă, are parte tot de un sfârşit tragic. Cele 7 povesti aparţin de fapt aceluiaşi cuplu, care caută fericirea, deşi se apropie

foarte mult unul de celălalt nu reuşesc să rămână împreună. În ultima viaţă le este permis să se apropie, dar nici aici nu au parte de fericire eternă. Deşi nu se cunosc şi nu ştiu niciunul de existenţa celuilalt ei se caută întotdeauna, iar când sunt la un pas soarta îi pedepseşte despărţindu-i din nou. El este pe rând bărbatul din cele 7 poveşti: Mahavira, Unamonu, Gungunum, Axius, Adeodatus, Gaston şi Toma Novac, iar ea este visul lui : Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne şi Ileana. Deşi simt atracţia de fiecare dată, le este dat să se întâlnească în împrejurări foarte periculoase care îi pune în situaţii limită. Atracţia rămâne vie, însă imaginile şi împrejurările în care cei doi se cunoscuseră în cealelalte vieţi le rămân necunoscute. Ei suferă de un fel de amnezie. Îşi amintesc de locurile în care trăiseră în trecut, însa nu realizează ce reprezintă acele lucruri pentru ei, şi astfel ajung să trateze aceste lucruri cu indiferenţă. Iubirea lor nu ajunge la împlinire în niciuna din cele 6 vieţi, viaţa unuia dintre ei fiind curmată crunt. Nici chiar în cea de-a 7 viaţă nu au parte de o fericire deplină, deşi reuşesc să se întâlnească şi să-şi vorbească, faptul ca ea avea un soţ foarte gelos pe care nu-l putea părăsi uşor îi pune în dificultate şi în situaţia de a-şi ascunde relaţia şi a-şi asuma riscul de a fi prinşi într-o bună zi. Fiind prinşi de soţ, Toma Novac este împuşcat de 4 ori. Rana este mult prea gravă pentru a putea fii vindecată şi va muri, însă nu înainte de a-şi aduce aminte de cele 7 vieţi. În toate vieţile, Toma Novac reprezintă bărbatul cult, căruia norocul îi surâde, dar uneori nici chiar norocul nu-l poate salva de faptele lui. Ileana reprezintă idealul feminin. Ea este foarte frumoasă în fiecare dintre poveşti, poate chiar mult prea frumoasă, ceea ce duce la atragerea nenorocirilor.

Pădurea spânzuraţilor

Pădurea spânzuraţilor este un roman din categoria prozei de analiză psihologică, scris de Liviu Rebreanu. Inspirat de un eveniment real, condamnarea la moarte şi apoi executaţia prin spânzurare a fratelui lui Liviu Rebreanu, Emil, ofiţer în armata Austro-ungară, care a încercat să dezerteze şi să ajungă în liniile româneşti. “Pădurea spânzuraţilor” configureaza un univers dominat de război, şi pândit de perspectiva morţii prin spânzurare, prezentată chiar din primele scene ale romanului. Evident titlul cărţii are o valoare simbolică. Personajul principal, Apostol

Bologa, este un intelectual confruntat cu mai multe drame de conştiinţă. Identitatea sa etnică şi naţională este pusă în discuţie pe fondul prăbuşirii Imperiului Austro-ungar care închisese într-o celulă mai multe popoare. Un personaj simbolic e locotenentul ceh Svoboda, de la care Apostol Bologa învaţă reţeta libertăţii. Formula narativă se schimbă, naratorul investighează impactul evenimentelor în conştiinţa personajului.

Ecranizarea romanului „Ciuleandra”, de Liviu Rebreanu

Ciuleandra este un film românesc realizat în 1985 în regia lui Sergiu Nicolaescu. Este adaptarea cinematografică a romanului cu acelaşi nume scris de Liviu Rebreanu. Filmul a fost propunerea României la premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.

Sinopsis

Prins în hora frenetică a Ciulendrei, Puiu Faranga se îndrăgosteşte de Mădălina cu care se va căsători, smulgând-o din satul ei natal şi transformând-o în Madelaine Faranga. Mădălina i-a cucerit inima, dar l-a adus în pragul nebuniei datorită barierei pe care a ridicat-o între ei, datorită diferenţei sociale. Astfel, într-un moment de rătăcire, Puiu îşi arată adevărata personalitate, şi în delirul său îşi ucide soţia. Ca să scape de închisoare, Puiu Faranga este internat de tatăl său, Policard Faranga, ministru de justiţie, într-un sanatoriu. Pacientul mărturiseşte pasiunea pentru Mădălina şi crima comisă psihiatrului Aioanei, care, printr-o coincidenţă, originar din satul fetei, a fost şi el îndrăgostit de ea cândva. Cu toate că prin internarea în sanatoriu ministrul Faranga a sperat într-o liniştire sufletească a fiului său, locul se dovedeşte a fi calea fără întoarcere spre nebunie. Prin discuţiile cu doctorul Aioanei, Puiu analizează evenimentele importante ale vieţii sale, ambiţiile tatălui său de a-şi vedea realizat singurul fiu şi numele Faranga să fie dus mai departe. Alunecând ireversibil spre nebunie, cuprins obsesiv de jocul Ciuleandra, Puiu Faranga exersează paşii într-un ritm dezlănţuit sub privirile neputincioase ale tatălui său.

„Filmul este adaptarea cinematografică a romanului omonim al lui Liviu Rebreanu. La vremea respectivă romanul nu a prea fost primit cu entuziasm de critici şi de presă, fapt ce l-a nemulţumit pe autor. Totuşi, subiectul a atras un producător german de film, care a adus în ţară un regizor (Martin Berger) şi o echipă de filmare, realizând prima coproducţie româno-germană (1930). Se pare că nici filmul nu a fost un succes, contribuind astfel la nemulţumirile marelui scriitor, care era un mare iubitor de film. Am abordat cu tot curajul subiectul şi sunt convins că am realizat un film deosebit, care l-ar fi mulţumit pe Liviu Rebreanu. Prin relaţiile mele, filmul a fost o coproducţie româno-germană şi a reprezentat România la festivalul de la Karlovy-Vary în 1986.Anca Szönyi-Ion Riţiu (Mădălina şi Puiu Faranga) a fost, cred, cel mai frumos cuplu al anului” —Sergiu Nicolaescu

Distribuţie:

Ion Riţiu -Puiu Faranga Anca Szönyi -Mădălina Gheorghe Cozorici -Policard Faranga

Ştefan Iordache -Aioanei Cornel Gârbea -Poliţist