Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

12
Literatura, altfel. Receptarea fantasticului eliadesc din perspectiva TIC Mihaela Chiribău-Albu, Colegiul Naţional ,,Ferdinand I”, Bacău, [email protected] Abstract Proiectul interdisciplinar (literatură, TIC, muzică, educaţie plastică, artă fotografică) a “crescut” din mai multe “rădăcini”, toate la fel de importante: elevul sec. XXI, fascinat de virtualitate şi TIC, cursul IntelTeach care a urmărit familiarizarea cu metoda proiectului, fenomenul informatizării pe scară largă a profesiilor care implicit vizează şi domeniul învăţământului, conştientizarea importanţei valorificării inteligenţelor multiple, participarea la două cursuri de formare continuă Comenius care vizau învăţarea prin investigare şi introducerea tehnologiei, a muzicii şi a filmului în predare, precum şi admiraţia pentru creaţia lui Eliade. 1. Introducere Proiectul a stabilit conexiuni între mai multe arte, valorificându-se inteligenţele multiple. Lucrul în echipe şi utilizarea puterii TIC au favorizat lărgirea graniţelor creativităţii în predare-învăţare şi evaluare. Efectele asupra sintalităţii colectivului s-au concretizat în creşterea coeziunii, a cooperării între elevi. Rezolvarea sarcinilor de învăţare a constat, în primul rând, din aplicarea elementelor de conţinut în diferite contexte interdisciplinare, analiza creaţiei eliadeşti după diferite criterii, compararea creaţiei supuse studiului cu altele similare din literatura română şi universală. Proiectul s-a finalizat cu un portofoliu electronic, atât individual, cât şi de grup. Valorificarea inteligenţelor multiple şi a diferitelor stiluri de învăţare a contribuit la o mai bună însuşire a elementelor de conţinut. 1

Transcript of Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

Page 1: Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

Literatura, altfel. Receptarea fantasticului eliadesc din perspectiva TIC

Mihaela Chiribău-Albu, Colegiul Naţional ,,Ferdinand I”, Bacău, [email protected]

AbstractProiectul interdisciplinar (literatură, TIC, muzică, educaţie plastică, artă fotografică) a “crescut” din mai multe “rădăcini”, toate la fel de importante: elevul sec. XXI, fascinat de virtualitate şi TIC, cursul IntelTeach care a urmărit familiarizarea cu metoda proiectului, fenomenul informatizării pe scară largă a profesiilor care implicit vizează şi domeniul învăţământului, conştientizarea importanţei valorificării inteligenţelor multiple, participarea la două cursuri de formare continuă Comenius care vizau învăţarea prin investigare şi introducerea tehnologiei, a muzicii şi a filmului în predare, precum şi admiraţia pentru creaţia lui Eliade.

1. Introducere

Proiectul a stabilit conexiuni între mai multe arte, valorificându-se inteligenţele multiple. Lucrul în echipe şi utilizarea puterii TIC au favorizat lărgirea graniţelor creativităţii în predare-învăţare şi evaluare. Efectele asupra sintalităţii colectivului s-au concretizat în creşterea coeziunii, a cooperării între elevi.

Rezolvarea sarcinilor de învăţare a constat, în primul rând, din aplicarea elementelor de conţinut în diferite contexte interdisciplinare, analiza creaţiei eliadeşti după diferite criterii, compararea creaţiei supuse studiului cu altele similare din literatura română şi universală. Proiectul s-a finalizat cu un portofoliu electronic, atât individual, cât şi de grup. Valorificarea inteligenţelor multiple şi a diferitelor stiluri de învăţare a contribuit la o mai bună însuşire a elementelor de conţinut.

2. Obiective

Scopurile şi obiectivele educaţionale ale proiectului au vizat însuşirea elementele de conţinut într-o nouă abordare, prin intermediul învăţării bazată pe utilizarea proiectului şi a valorificării TIC în context interdisciplinar, precum şi valorificarea inteligenţelor multiple- lingvistică (literatura), spaţială (pictura), muzicală (muzica), kinestezică (dramaturgia), logico-matematică (informatica şi TIC). Proiectul a fost pregătit pentru ca elevii să îşi însuşească conţinuturi din domeniul literaturii în context interdisciplinar, pentru a descoperi într-un mod plăcut viaţa şi opera unuia dintre cei mai celebri români, Mircea Eliade. Echipa de proiect a sperat că utilizarea puterii tehnologiei informaţiei pentru stimularea inteligenţei elevilor şi pentru transferul achiziţiilor va constitui contextul favorabil pentru lărgirea graniţelor creativităţii în procesul de predare-învăţare-evaluare.

1

Page 2: Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

Obiectivele proiectului au vizat toate disciplinele implicate:

să creeze un portofoliu electronic, conţinând materiale lucrate cu diferite programe;

să precizeze momentele-cheie din viaţa lui Mircea Eliade, pornind de la mărturisirile audio ale lui Mircea Handoca

să identifice trăsăturile fantasticului în nuvela “La ţigănci” să relaţioneze reţeaua de mituri şi simboluri identificate cu personajul

principal; să asocieze colaje muzicale, fotografii, picturi ilustrative, secvenţe de film cu

textul studiat; să dramatizeze episoade semnificative.

3. Stabilirea standardelor curriculare

Standardelor naţionale au în vedere dezvoltarea cunoştinţelor inter- şi trans-disciplinare, dezvoltarea capacităţii de argumentare a perspectivei proprii asupra unui text studiat, performarea vocabularului şi utilizarea adecvată a unui vocabular specializat, receptarea nuanţată a textului literar şi critic ca etapă constitutivă în formarea lectorului avizat şi performarea capacităţilor de identificare a elementelor de structură în opera literară.

Eevii şi-au dezvoltat cunoştinţele interdisciplinare şi transdisciplinare prin asocierea textului literar cu fragmente muzicale, picturi celebre, fragmente de artă cinematografică sau dramatizarea secvenţelor semnificative din nuvela ,,La ţigănci”. Au creat materiale electronice folosind programe ca Power Point, Flash, Movie Maker, Photodex etc în care au folosit elemente de conţinut literare şi lingvistice, muzicale, din domeniul artei fotografice sau al cinematografiei.

Standardele curriculare de performanţă au reprezentat un criteriu de evaluare a proiectului. Specificările de performanţă vizând cunoştinţe, competenţe, comportamente stabilite prin curriculum au evidenţiat progresul elevilor în timpul derulării, precum şi la finalizarea proiectului.

S-au avut în vedere în special acele standarde centrate pe elev, relevante din perspectiva motivării acestuia pentru învăţare.

Obiectivele proiectului au fost adaptate standardele curriculare de conţinut, atât celor naţionale, cât şi în CDS (TIC). Nivelul performanţelor elevilor, aşteptate în achiziţiile acestora prin proiect, a fost stabilit cu ajutorul standardelor de performanţă.

Fiecare obiectiv a fost formulat astfel încât să fie cuantificabil/ măsurabil prin descriptorii de performanţă.

4. Resurse

Resurse umane: elevii clasei a IX-a C, profesorii implicaţi în proiect, analistul programator.

Resurse materiale: computer, scanner, imprimantă, sistem de proiecţie, video camera, aparat foto digital, conexiune Internet, etc.

Resurse spaţiale: laboratorul AEL.Resurse temporale: trei săptămâni, patru ore pe săptămână.

2

Page 3: Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

Resurse software: Microsoft Windows XP Professional, Microsoft Office 2003, Internet Explorer, MovieMaker, Adobe Photoshop, Photodex, GIMP, Paint

Resurse hardware: Computer: Intel Celeron sau Pentium 4, RAM : 192 MB

5. Planificarea şi originea proiectului

Participarea în martie 2006 la cursul “Using Technology, Music & Drama in the EFL Classes” (Plymouth, Marea Britanie) a însemnat conştientizarea importanţei utilizării tehnologiei în predare-învăţare-evaluare, precum şi înţelegerea faptului că elevul va învăţa eficient doar într-un context interdisciplinar care va favoriza transferul de informaţii. Cursul “An Enquiry-Based Approach to Teaching and Learning for Teachers of Subjects Other than English (Literature, History, Geography, etc)” – Limerick, Irlanda, august 2007- a creat contextul necesar pentru a lucra intr-o echipă multinaţională alături de care am descoperit prin investigare conţinuturile necesare realizării unui proiect. Spiritul de echipă, cooperarea, coeziunea de atunci m-au determinat să iniţiez un proiect în care elevii de liceu să descopere aceleaşi valori, atitudini şi să-şi formeze aceleaşi deprinderi de muncă în grup.

În februarie 2008, am participat la cursul IntelTeach-Instruire în societatea cunoaşterii care a avut drept obiectiv şi predarea prin proiecte. Planificarea unei unităţi de învăţare prin metoda proiectului m-a determinat să cooptez şi alţi profesori colegi, cu ajutorul cărora am stabilit etapele implementării unui proiect interdisciplinar, care să le ofere elevilor contextul favorabil unei învăţări integrate şi aplicării de cunoştinţe din diferite arii curriculare în studiul literaturii. Pentru a face un succes din acest proiect a fost necesară cooperarea permanentă între profesorii implicaţi, stabilirea unor strategii comune şi a unor forme de evaluare care să vizeze contextul interdisciplinar în care s-a lucrat. Din punctul de vedere al elevilor, proiectul s-a dovedit a fi unul de succes deoarece a demonstrat eficienţa bibliotecii virtuale, atât de mult contestată de unii specialişti în domeniu. În concluzie, succesul s-a datorat faptului că am conştientizat că, datorită revoluţiei TIC, cine va spune în contextul actual ,,persoană care învaţă”, nu-şi imaginează în contextul actual un elev înconjurat de cărţi, ci unul aşezat în faţa calculatorului.

6. Etape de derulare

a. Realizarea unei publicaţii PowerPoint pentru explicarea proiectului elevilor, părinţilor acestora.b. Planificarea unei unităţi de învăţare prin metoda proiectului care a vizat următoarele rezultate: identificarea competenţelor necesare în secolul XXI care vor fi urmărite în cadrul unităţii de învăţare, identificarea standardelor de performanţă (obiective de referinţă sau competenţe specifice) pentru unitatea de învăţare, formularea obiectivelor operaţionale, formularea întrebărilor-cheie ale curriculumului, identificarea unor strategii eficiente de evaluare şi crearea unei prezentări în vederea evaluării iniţiale a nevoilor de învăţare.c. Introducerea factorului de progres: valorificarea Tehnologiei Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC), a transdisciplinarităţii, a inteligenţele multiple şi a strategiilor didactice active în abordarea nuvelei fantastice.

3

Page 4: Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

d. Evaluarea internă şi externă a proiectului, prin portofoliile electronice ale elevilor şi ale coordonatorului de proiect, prin autoevalaure, interevaluare şi evaluarea realizată de către profesorii formatori IntelTeach de la Casa Corpului Didactic, Bacău.e. Diseminarea informaţiei dobândite prin aplicarea metodei proiectului.

7. Managementul de proiect

În primul rând, s-a stabilit gradul în care aceştia stăpânesc instrumentele TIC, deoarece produsele finale ale activităţii vor fi constituite din portofoliile electronice individuale şi de grup ale elevilor.

Proiectul s-a desfăşurat timp de trei săptămâni, câte patru ore pe săptămână, în clasă, elevii lucrând la proiect şi acasă. Clasa a fost organizată pe grupe.

În primul rând, s-a stabilit gradul în care elevii stăpânesc instrumentele TIC, deoarece produsele finale ale activităţii au fost constituite din portofoliile electronice de grup.

Înainte de începerea proiectului, profesorul de informatică i-a îndrumat pe elevi care au creat pagina personală pe un wiki al clasei, unde au postat ulterior o parte dintre produsele realizare, impresii, etc.

Profesorul coordonator al proiectului a organizat săptămânal o şedinţă de lucru cu ceilalţi profesori pentru a se pune de acord în legătură cu elementele de conţinut transferabile, cu evoluţia proiectului, munca elevilor, etc.

Elevii au realizat sarcinile de învăţare, parcurgând toate elementele de conţinut, dar în acelaşi timp împărţindu-şi în cadrul grupului diferite responsabilităţi. Responsabilul fiecărei grupe a transmis permanent dificultăţile apărute în timpul derulării proiectului. Evaluarea formativă a oferit un feed-back permanent profesorilor în legătură cu realizarea obiectivelor.

8. Descrierea unei aplicaţii realizate în cadrul proiectului

Portofoliul de grup cuprinde mai multe foldere (Viaţa şi opera lui Mircea Eliade, Sacrul şi profan, Structuri narative, Mituri şi simboluri, Caracterizarea personajului, Folder personalizat), fiecare dintre ele conţinând materiale electronice create de către elevi cu ajutorul a diferite programe. Am selectat pentru descriere materialul PowerPoint realizat de către grupa 2 şi inserat în folderul „Structuri narative”. Acesta cuprinde 15 slide-uri. Fiecare slide are esenţializat conţinutul, care este detaliat intr-un document Word, inserat ca object sau hyperlink. De asemenea, elevii au folosit picturi celebre (Renoir, Delacroix, Grigorescu) sau fotografii realizate de către fotografi profesionişti, reprezentative pentru textul propriu-zis. Au asociat elementele de artă plastică şi fotografică cu melodii reprezentative. În folderul ,,Caracterizarea personajului”, elevii au inserat atât documete Word, PowerPoint sau Photodex, cu imagini ale personajelor din dramatizarea realizată în amfiteatrul şcolii sau de la dramatizări celebre, cum ar fi cea a teatrului Odeon, imaginile fiind disponibile pe site-ul http://agenda.liternet.ro/articol/4931/Fotograf-de-teatru/Galerie-foto-La-tiganci.html, cât şi materiale realizate cu programul Movie Maker sau Flash, în care au inserat fragmente filmate în timpul dramatizării.

4

Page 5: Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

Imaginile sunt selectate de pe un panou de prezentare a proiectului.

Figura 1. Imagini din materialele descrise

9. Descrierea unor ativităţi din cadrul proiectului

Activitatea 4 -o oră în cadrul orei de literatura română, o oră în cadrul orei de educaţie plastică, o oră în cadrul orei de muzică.

Elevii identifică miturile şi simbolurile din text, completând o hartă conceptuală după modelul ( pe care l-au avut de studiat ca temă)

http://educate.intel.com/en/ProjectDesign/InstructionalStrategies/GraphicOrganizers/Concept_Maps.htm

Se caută apoi, pe grupe de elevi, informaţii despre fiecare mit şi simbol, şi se relaţionează cu textul nuvelei. Ex : http://lett.ubbcluj.ro/~orma/nr1_an1/03.html

5

Page 6: Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

După identificarea tuturor miturilor şi simbolurilor, precum şi a semnificaţiilor acestora, elevii vor realiza un material PowerPoint pe care îl vor salva în folderul 4 cu titlul Mit şi simbol în nuvela La ţigănci.

Imaginile potrivite fiecărui mit şi simbol, fragmentele muzicale vor fi selectate în cadrul orelor de educaţie plastică, respectiv muzică, care se vor desfăşura tot în laboratorul de informatică. Elevii realizează creaţii personale care ilustreză miturile şi simbolurile; de asemenea realizează colaje muzicale.

Figura 2. Model de hartă conceptuală realizat de către elevi

1959La ţigănci de Mircea Eliade

mirosul şi umbra nucilor

“…Şi deodată, adineauri, intrând aici, la voi, mi-am adus aminte că am cunoscut şi eu o pasiune nobilă, mi-am adus

aminte că am iubit-o pe Hildegard!...”

tramvaiul

căldura

grădina

fata şi baba

casa veche

răcoarea

logica literară logica absurdului

timpul exterior timpul interiornuvelă fantastică

înaintea celui de-al II-lea război mondial amintirea visului

bordeiul

ţiganca, grecoaica,

evreica

Bucureşti

taxatorul, studenţii, doamna Voitinovici, Otilia

structura: 8 episoade = 8 trepte existenţiale patru faze ale aventurii lui Gavrilescu care

comite eroarea alegerii

ca urmare: ceasul devine un instrument inutil, Gavrilescu descoperă şi redescoperă spaţiul

ştiut, nu şi timpul

ghicitul, cafeaua, jocul

Str. Preoteselor, nr. 18 şi Vama Poştei nr. 101

birjarul cu “fire de artist”

ELSA = HILDEGARD

6

Page 7: Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

Activitatea 5 - două oreElevii au identificat trăsăturile personajului principal, lucrând pe grupe de elevi, şi

postând informaţiile pe wiki. Apoi au privit imagini din spectacolul de la Teatrul Odeon, acccesând linkul http://galerie.liternet.ro/slideshow.php?set_albumName=latiganci

Li se oferă link către o caracterizare, pe care eleviii o citesc si identifica punctele forte si punctele slabe http://www.referatele.com/referate/noi/2/1NUVELA%20FANTASTICA%20-%20caracterizarea%20personajului%20principal%20-%20La%20Tiganci%20-%20Mircea%20Eliade.php

Lucrează propria caracterizare pe care o salvează în folederul 5 ,,Caracterizarea personajului”. Caracterizările vor fi evaluate pe baza grilei pentru eseu, notându-se atât elementele de conţinut, cât şi cele de redactare. Materialele electronice pot fi realizate atât sub formă de document Word, fişierul putând fi apoi încapsulat, sau trimis un link către el, cât şi cu alte programe.

Elevii selectează melodii care să ilustreze parcursul existenţial al personajului, fotografii din spectacolul Teatrului Odeon, sau fotografii realizate în timpul dramatizării unui fragment de către colegii de clasă.

De asemenea pot salva în acest folder înregistrarea video a fragmentului dramatizat.

Elevii vor avea ca sarcină de lucru crearea unui folder personalizat în care să insereze materiale create de ei înşişi sau împreună cu colegii, cum ar fi: identificarea unui alt sfârşit nuvelei; o interpretare inedită şi motivată prin text a unor simboluri, gesturi.

Figura 3. Imagini din dramatizarea realizată de către elevi

10. Diseminarea proiectului

Diseminarea în cadrul şcolii s-a desfăşurat astfel: am prezentat în cadrul unei lecţii deschise portofoliile electronice realizate de către elevi; realizarea jocului de rol în amfiteatrul şcolii, invitând alţi profesori colegi, profesorul diriginte şi directorul şcolii; în cadrul Consiliului Profesoral din data de 2 mai 2008.

7

Page 8: Literatura, Altfel. Proiect Interdisciplinar. IntelTeach

Figura 4. Diseminarea proiectului prin panou de prezentare

11. Concluzii

Elevii clasei a IX-a C, profil matematică-informatică (intensiv informatică), au fost motivaţi în studiul nuvelei fantastice, mai mult decât în abordarea altor unităţi de învăţare, deoarece acest proiect le-a oferit posibilitatea de a lucra, de a căuta informaţii, de a le aplica, folosind domeniul de care sunt atraşi în mod deosebit, informatica.

Formele de evaluare diverse au demonstrat o mai bună însuşire a conţinuturilor. Munca pe grupe a determiant creşterea coeziunii la nivel de colectiv, această dezvoltare a cooperării între elevi având rezultate pe termen lung la nivelul sintalităţii colectivului.

Singurul dezavantaj al aplicării proiectului ca metodă de predare-învăţare a fost identificat deopotrivă, de către elevi şi de către profesor, în faptul că e o activitate cronofagă şi energofagă.

Utilizând PROIECTUL ca metodă de predare-învăţare ce valorifică Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC), transdisciplinaritatea, inteligenţele multiple şi strategii didactice active în abordarea textului fantastic, elevii şi-ai însuşit conţinuturile foarte bine, dar şi-au dezvoltat de asemenea şi competenţele specifice secolului în care trăim, crescând astfel nu doar randamentul şcolar, ci şi şansele unei integrări sociale, profesionale reuşite.

12. Bibliografie

[1] Suport de curs, IntelTeach-Instruire în societatea cunoaşterii, Bacău, ianuarie-martie 2007[2] http://www.radio3net.ro/eliade/[3] http://www.intel.com/education/teach/index.htm

8