Litera noastră

Litera noastră

Evenimente, oameni, idei

Margareta Pâslaru sprijină deficienţii de vedere

La începutul verii, colega noastră Ioana Şeremet, secretar general al Asociaţiei Nevăzătorilor din România, a răspuns la un telefon, a stat câteva secunde ascultând înmărmurită, apoi, entuziastă cum îi e şi firea, a întrebat: "Sunteţi acea doamnă Margareta Pâslaru?" Şi uite aşa am aflat de intenţia îndrăgitei artiste de a dona banii proveniţi din vânzarea noului său album "Providenţa", la care lucrează în prezent, oamenilor cu deficienţe de vedere. Ioana i-a mulţumit doamnei Margareta Pâslaru pentru acest gest caritabil deosebit şi pentru faptul că este, nu numai cu sufletul, alături de oamenii cu deficienţe de vedere din România, iar emoţiile au reapărut la fiecare nouă melodie lansată de artistă. Cititorii noştri pot asculta deja, accesând internetul, piesele "Providenţa" (care dă şi titlul albumului), "Nani Făt-Frumos", "Time Is a Monster" şi "Avantaj-dezavantaj", lansarea CD-ului urmând să aibă loc anul viitor la sfârşitul lunii februarie.

Cu siguranţă, fiecare dintre noi avem în minte, dacă nu o melodie, măcar un vers dintr-un cântec interpretat de Margareta Pâslaru. Şi, de ce nu, o întrebare pe care am dori s-o adresăm îndrăgitei artiste. Vă invităm, aşadar, să ne scrieţi pe adresa de e-mail a redacţiei - literanoastra@anvr.ro - sau să ne transmiteţi telefonic, sunând la numărul 0762.223.409, ce aţi dori să aflaţi de la Margareta Pâslaru. Ne puteţi, de asemenea, povesti o amintire legată de artistă, rândurile voastre urmând să se regăsească în materialul pe care îl vom pregăti.

Aşteptând întrebările şi amintirile voastre, notăm în continuare câteva date şi întâmplări din biografia Margaretei Pâslaru.

Margareta Pâslaru a debutat în muzica uşoară la Casa de Cultură Griviţa Roşie în 1958. Prima apariţie în public, la vârsta de 4 ani şi jumătate, a avut loc pe scena Operei în rolul copilului din Madame Butterfly de Puccini. Descoperită de Ileana Pop în 1959 ca artist amator, apare pe 10 iulie 1960 în emisiunea lui Valeriu Lazarov "Toată lumea face sport" dedicată câştigătorilor români la Olimpiada de la Roma. Artista a interpretat cu acea ocazie "Piccolissima serenata" în limba italiană. În următoarea emisiune, în duet cu Marina Voica, lansează versiunea românească a piesei "Pe aripa vântului". În 1961, Margareta Pâslaru obţine Premiul I la faza orăşenească a celui de-al VI-lea concurs al artiştilor amatori.

Impresionat de timbrul aparte al Margaretei, tânărul George Grigoriu din "Trio Grigoriu" compune special pentru ea, în 1959, "Chemarea mării". În interpretarea originală a talentatei cântăreţe, piesa devine mare şlagăr la Radio România. Ca urmare a succesului, în 1960 şi Casa de Discuri Electrecord înregistrează cântecul pe primul disc al Margaretei, nr. 3002, care bate recordul vânzărilor de muzică uşoară în anul următor. Discul de aur primit în 1968 o catapultează la Cannes în 1969, unde i se decernează Trofeul MIDEM şi apare pe aceeaşi scenă cu mari artişti precum Dalida, Mireille Mathieu, Amalia Rodrigues, Adriano Celentano. Margareta Pâslaru a studiat pian, balet, pictură şi a urmat cursurile Facultăţii de Drept. Sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad a fost bunicul artistei. Încununând o carieră de excepţie, Margareta Pâslaru a fost sărbătorită la Uniunea Compozitorilor în 2008 cu prilejul aniversării a 50 de ani de la debutul său. În 2010, la împlinirea unei jumătăţi de secol de la primul disc, artista lansează CD-ul "Lasă-mi toamnă, pomii verzi" şi i se oferă Trofeul Electrecord. Fundaţia Radio România editează, în 2013, CD-ul aniversar "Margareta 70" - 55 de ani de activitate artistică.

Luiza Dumitrescu-Stavrositu

"Viitorul prin ochii noștri" - o șansă în plus pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale

de Aurel Pătru şi Toma Sorin Sauliuc

Profesorii Liceului Special "Sfânta Maria" din Arad înțeleg cât de important este să se perfecționeze neîncetat, pentru a putea să facă față tuturor provocărilor pe care le întâlnesc în demersul didactic.

Astfel, în anul școlar 2016-2017 s-a derulat proiectul Erasmus+ "Viitorul prin ochii noștri" finaţat de Comisia Europeană prin A.N.P.C.D.E.F.P. România, prin intermediul căruia elevi şi cadre didactice au avut posibilitatea de a-şi perfecţiona competenţele profesionale şi personale. În luna mai, 12 cadre didactice au participat la un program de formare în Barcelos, Portugalia, prin intermediul Associacao Intercultural Amigos Da Mobilidade, iar în luna iunie a avut loc a doua mobilitate, de data aceasta în Salonic, Grecia, implicați fiind 16 elevi din clasele

a X-a și a XI-a și profesorii lor însoțitori.

Profesorii selectați pentru a participa la programul de formare din Portugalia au îndeplinit câteva condiții: sunt formatori, buni profesionişti în domeniul educaţiei speciale și, mai ales, oameni dedicați cu tot sufletul copiilor cu nevoi speciale, care învață în această instituție.

Elevii care au ajuns pe meleaguri elene, la Salonic, sunt copii cu deficiențe, care studiază la Liceul Special "Sfânta Maria" în diverse domenii: industria alimentară, mecanică și protecția mediului. Aici au fost primiţi cu braţele deschise de reprezentanţii Centrului de învăţare IPODOMI - A.SINANIS & SIA O.E., oameni desoebiţi şi buni profesionişti, care le-au facilitat accesul spre agenţii economici de profil. Această experiență de două săptămâni le-a oferit pe lângă un vis îndeplinit, pentru care se vor bucura mult timp de acum înainte, și o mulțime de oportunități profesionale: și-au putut aprofunda cunoștințele devenind mai buni brutari-patiseri, lăcătuși-mecanici sau tehnicieni ecologi; au învățat să comunice mai bine, să utilizeze tehnologii de ultimă generație, lucru care le va facilita găsirea unui loc de muncă; și-au dezvoltat competențele lingvistice și culturale, fapt de loc de neglijat într-o lume în care e extrem de important să ştii să îţi pui în valoare competenţele şi să vorbești fluent o limbă străină.

Câştigătorii ediţiei a XI-a a Festivalului concurs de muzică populară şi romanţe

"Ion Blăjan"

Asociația Nevăzătorilor din România (ANR) a organizat în premieră la Brașov, împreună cu Filiala județeană din localitate, pe data 20 iunie a.c., cea de a XI-a ediţie a Festivalului de Folclor și Romanțe ”Ion Blăjan”, concurs național destinat interpreților amatori cu deficiențe de vedere din România.

Evenimentul, care a beneficiat de sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și al Lions Club Brașov, a avut loc la Sala Operei din localitate, începând cu ora 10.00.

Au încântat publiculul numeros atât concurenţii - artiști amatori cu deficiențe de vedere din 20 de județe ale țării, cât şi invitaţii speciali - Asociația Culturală Kids Music Production Brașov și Ansamblul Folcloric al Casei de Cultură a Studenților din Brașov, care au susţinut recitaluri.

Juriul, format din personalități de prestigiu ale muzicii din Brașov, a votat următorii câştigători:

Secţiunea formaţii

- locul I - Formaţia Filialei Suceava;

- locul al II-lea - "Entuziaştii", Filiala Botoşani;

- locul al III-lea - "Pescăruş", Filiala Constanţa.

Secţiunea grup vocal

- locul I - Grupul vocal al Filialei Bacău;

- locul al II-lea - Grupul vocal folcloric al Filialei Vrancea;

- locul al III-lea - "Crizantema", Filiala Argeş;

- locul al III-lea - Grupul vocal al Filialei Botoşani.

Secţiunea solişti muzică populară

- locul I - Iacobescu Maria, Filiala Bucureşti;

- locul al II-lea - Gămălan Gabriel, Filiala Constanţa;

- locul al III-lea - Ilie Dorina, Filiala Vrancea;

- locul al III - Pântescu Vasile, Filiala Suceava.

Secţiunea solişti vocali romanţe

- locul I - Avădanei Petrică, Filiala Bacău;

- locul al II-lea - Iacobescu Maria, Filiala Bucureşti;

- locul al III-lea - Grecu Adrian, Filiala Brăila.

Secţiunea solişti instrumentişti

Instrumente de suflat

- locul I - Toma Eusebiu, Filiala Botoşani (parada instrumentelor de suflat);

- locul al II-lea - Ruxandari Vasilică, Filiala Suceava (trompetă);

- locul al III-lea - Paic Valentin, Filiala Bacău (muzicuţă);

- locul al III-lea - Pavelescu Ion, Filiala Vâlcea (saxofon).

Instrumente cu coarde

- locul I - Chesei Vasile, Filiala Maramureş (vioară);

- locul al II-lea - Surugiu Constantin, Filiala Botoşani (vioară);

- locul al III-lea - Dinu Ion, Filiala Constanţa (ţambal);

- locul al III-lea - Rusu Nicolae, Filiala Constanţa (contrabas).

Instrumente cu clape

- locul I - Dafin Marcel, Filiala Suceava (acordeon);

- locul al II-lea - Cioană Victor, Filiala Bucureşti (acordeon);

- locul al III-lea - Păunete Florian, Filiala Constanţa (acordeon).

Secţiunea satiră şi umor

- locul I - Grupul satiric cuplet al Filialei Bacău;

- locul al II-lea - Sceneta comică a Filialei Constanţa;

- locul al III-lea - Monolog Ioniţa Lilica, Filiala Buzău;

- locul al III-lea - Momentul vesel al Filialei Brăila.

Trofeul "Ion Blăjan"

- Iordache Florian (acordeon), Filiala Buzău.

Asociaţia Nevăzătorilor din România a primit manuale

de yoga în braille de la Ambasada Indiei

Ambasada Indiei în România a oferit Asociaţiei noastre, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc joi, 14 septembrie a.c., manuale de yoga în braille în limba engleză (în scriere abreviată). Ca urmare, am trimis prin poştă fiecărei filiale câte un exemplar din cadoul primit, pentru a-l încredinţa spre lectură utilizatorilor alfabetului braille care cunosc limba engleză şi sistemul de abreviere al acesteia.Am fost onorat să particip la manifestarea culturală organizată de ambasadă şi am convingerea că implicarea organizaţiei noastre în astfel de colaborări este benefică pe termen lung pentru comunitatea nevăzătorilor.

Preşedinte, Tudorel Tupiluşi

Puteţi afla mai multe despre acest eveniment consultând comunicatul de presă de mai jos.

Reprezentanţi ai Asociaţiei Nevăzătorilor din România au primit joi, 14 septembrie, mai multe cărţi despre yoga în sistem braille de la Ambasada Indiei. Volumul se numeşte "Yogikasparsh" şi este semnat de Nivedita Joshi, iar cu prilejul evenimentului ambasadorul Indiei în România, Ramesh Chandra, a precizat că alte câteva sute de exemplare vor fi oferite Asociaţiei Nevăzătorilor din România.

"Pentru oamenii care nu pot citi, acesta este un instrument foarte util să rămână sănătoşi, fericiţi şi să fie împăcaţi cu ei înşişi, pentru că yoga înseamnă într-adevăr armonie, acesta este adevăratul înţeles al yoga. Din nefericire, astăzi sunt multe tipuri diferite de yoga, dar adevărata yoga este pentru pace şi armonie", a declarat ambasadorul Indiei în România. El a spus că nu îi vede pe nevăzători drept persoane cu handicap, ci ca pe nişte oameni care au alte capacităţi. "Sunt de părere că ce trebuie să faceţi este să-i luaţi împreună cu dumneavoastră, să le spuneţi: Sunteţi ok, sunteţi absolut ok (...) cu doi ochi nici măcar eu nu am acele capacităţi şi capabilităţi pe care ei le au", a spus Ramesh Chandra.

Preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Tudorel Tupiluşi, a mulţumit Ambasadei Indiei. "Din câte ştiu, avem un număr important de nevăzători care practică astfel de tehnici. Sper să le vină în ajutor un astfel de manual. Îl vom promova, îl vom transmite la cele 34 de filiale teritoriale din România", a adăugat Tupiluşi.

De asemenea, Ambasada Indiei la Bucureşti a marcat joi Ziua Mondială Hindi, care, potrivit lui Ramesh Chandra, este sărbătorită mondial pe 14 septembrie, începând din anul 1959. La sediul ambasadei au cântat melodii în hindi mai mulţi copii îmbrăcaţi în veşminte indiene. Totodată, Loredana Groza a încântat audienţa. Nu în ultimul rând, ambasada a pus la dispoziţia participanţilor la eveniment preparate culinare indiene.

Ramesh Chandra a declarat că hindi este cea de-a patra mare limbă a lumii raportat la numărul de vorbitori. Mai mult, el a spus că poezia hindi este printre cele mai bune din lume. El a menţionat că este importantă marcarea Zilei Hindi pentru că această limbă este parte a culturii indiene. "E important să-ţi păstrezi cultura pentru posteritate, pentru copii (...) să înţeleagă bucuria muzicii, poeziei hindi, filosofia. (...) Limba e un mijloc foarte important de a proteja şi promova propria ta cultură şi filosofie", a adăugat ambasadorul Indiei în România.

(comunicat preluat de pe agerpres.ro,

autor - Iulia Carciog, editor - Florin Marin)

Viaţa filialelor

Arad

Vineri 16 iunie, la sediul filialei, tinerii din organizaţia noastră au avut plăcerea să fie gazdele unei serate interculturale italiene. Aceasta a fost organizată de prieteni ai asociaţiei din Italia, tinerii Valentine, Sebastian, Giulia şi Danielle, care, pe lângă descrierea ţării lor au răspuns şi curiozităţilor exprimate de cei prezenţi. Momentul cel mai savurat a fost cel culinar, în care s-au servit specialităţi italiene pregătite de organizatori. La această reuniune au mai participat, invitaţi fiind, tineri din Spania, Franţa, Grecia, Turcia. A fost o seară plină de antren şi voie bună.

Pe data de 25 iunie a avut loc prima acţiune pe acest an din ciclul "La scăldat", la vecinii şi prietenii noştri din Ungaria. La destinaţie - Băile din oraşul Mako, am fost şi de această dată bine primiţi. Pe lângă scăldatul de rigoare şi băile de soare, am avut parte şi de câteva ore de divertisment cu ocazia "Festivalului familiei", organizat în incinta ştrandului.

Fiecare din cei 52 de participanţi şi-au exprimat, pe drumul de întoarcere, mulţumirea vis-a-vis de această ieşire şi, bineînţeles, dorinţa de a participa cât mai curând la o viitoare "escapadă".

În data de 19 iulie a avut loc, la sediul filialei Arad a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, un atelier culinar spaniol, unde am gătit Tortilla de patatas! Tortilla de patatas este un fel de mâncare spaniolă care se prepară din cartofi, ceapă, ouă şi ulei. Se face extrem de uşor şi rapid şi este foarte gustos şi săţios. Mulţumim pentru experienţă!

***

Joi, 31 august, a avut loc o nouă ediţie a acţiunii "Biblioteca Vie", locaţia fiind cunoscuta cafenea literară Joy's. De această dată formatul a fost puţin diferit. Membrii asociaţiei noastre au constituit cărţile vii, fiecare făcându-şi în prealabil o scurtă prezentare. Cititorii care au trecut pragul bibliotecii au avut ocazia să îşi aleagă una sau mai multe "cărţi" în urma parcurgerii autodescrierilor făcute de membrii noştri. Ulterior, cititorii, legaţi la ochi, au fost conduşi de "bibliotecari" (voluntarii proiectului Visually Impaired Persons in Action) în "sala de lectură" unde au intrat în dialog cu "cărţile" alese.

În acest mod cititorii au avut posibilitatea să afle lucruri necunoscute pentru ei din viaţa şi activitatea deficienţilor vizual. În final, dezlegaţi la ochi fiind, au putut să îşi cunoască pe deplin "cărţile", fiind destul de surprinşi de ce şi-au imaginat şi de ce au aflat.

Sâmbătă, 16 septembrie, a avut loc prima ediţie a concursului de pescuit. La balta din apropierea localităţii Pecica, s-au aşezat la start, cu ustensilele necesare, şase concurenţi. Beneficiind de o vreme deosebită de vară târzie şi de asistenţa voluntarilor de la Ofensiva Tinerilor, cei prezenţi s-au bucurat de o experienţă plăcută, chiar dacă rezultatele nu au fost cele sperate de către concurenţi. Acţiunea s-a încheiat cu o masă, la care concurenţii împreună cu însoţitorii lor au servit un gulaş de porc, socotind că peştele are prea multe oase.

(preluări de pe pagina de facebook a ANR filiala Arad)

Argeş

Şi în luna iunie 2017 s-au desfăşurat, în cadrul filialei Argeş a ANR, mai multe activităţi culturale şi sportive.

În ajunul Zilei Internaţionale a Copilului - 1 iunie -, parohia "Sfinţii Arhangheli "Mihail şi Gavriil" a nevăzătorilor din Piteşti, prin mijlocirea părintelui Gabriel Radu Constantin şi a enoriaşilor Elena Matei (preşedinta Comisiei de Femei Argeş), Tudor Gheorghe, Cimpoi Gheorghe şi Victor Jitea, a donat haine şi alimente Şcolii Ajutătoare din Valea Mare Ştefăneşti - Argeş. La acţiune au mai contribuit Andrei Bogdan şi familia Udrescu - Diana Udrescu. Delegaţia a fost întâmpinată cu mare bucurie de către doamna director Elena Sârbu, angajată doar de o lună, care ne-a impresionat mult prin ataşamentul ei faţă de copiii cu probleme, copii cu vârste între 5 şi 20 de ani. Am convenit să mai organizăm astfel de acţiuni şi am promis că le vom oferi şi un spectacol de colinde în preajma sărbătorilor de Crăciun.

Cu ocazia Festivalului de folclor, romanţe şi momente vesele "Ion Blăjan", ediţia 2017, desfăşurat la Braşov, un grup de 35 de nevăzători a însoţit formaţia noastră "Crizantema" într-o excursie de o zi. Această galerie a noastră ne însoţeşte în toate competiţiile şi ne sprijină indiferent de rezultat.

La iniţiativa doamnei Elena Matei, în data de 24 iunie, cu ocazia naşterii Sf. Ioan Botezătorul, după oficierea Sf. Liturghii, membrii filialei Argeş au sărbătorit Ziua universală a Iei româneşti. A fost pregătit un material despre originea iei româneşti şi a costumelor noastre naţionale, material ascultat cu multă atenţie de cei prezenţi, printre ei şi multe persoane fără deficienţe de vedere. S-au cântat cântece patriotice şi cântece despre ie.

Şi în acest an, ca şi în cei precedenţi, conducerea filialei Argeş a premiat elevii nevăzători cu rezultate foarte bune la învăţătură. Astfel, Alexandra Onoleaţă, Mădălina Udrescu, Alex Pârvu şi Delia Moise au primit fiecare, ca răsplată pentru eforturile depuse, câte 500 de lei. Îi felicităm şi menţionăm că filiala va stimula întotdeauna elevii merituoşi.

Pe data de 29 iunie a avut loc la clubul filialei Concursul trimestrului II, cu tema "Viaţa şi opera marelui savant român Titu Maiorescu", la care au participat 11 nevăzători.

A fost o temă destul de dificilă, după finalizarea concursului clasamentul fiind următorul: locul I - Dina Vasile, 100 de puncte, locul II - Udrescu Mădălina, 90 de puncte, locul III - Olteanu Alexandru, 80 de puncte, menţiune - Olteanu Constantina, 60 de puncte.

În domeniul sportiv menţionăm că pentru campionatul de şah din acest an s-a calificat domnul Constantin Iulian, căruia îi dorim mult succes în continuare.

Victor Jitea

Bacău

Doamna Elena Popa a organizat un sejur de vis la Sulina membrilor filialei care au dorit să revadă locuri minunate din Delta Dunării. Vremea a ţinut cu noi aşa încât în fiecare zi ne-am bucurat nu numai de mare şi soare, ci şi de excursiile la care au participat aproape toţi membrii grupului.

Pe 20 iulie s-a organizat o ieşire în Pădurea Letea, spre care ne-am deplasat cu şalupele. Acolo am fost preluaţi de vehicule şi ca într-un mic safari am parcurs distanţa de la Dunăre până la Pădurea Letea. Ghidul ne-a informat asupra florei şi faunei din această pădure tropicală, pe care e păcat să o ratezi dacă ajungi în Deltă. Singurele animale pe care le-am întâlnit au fost caii semi-sălbatici care trăiesc în număr mare în această zonă. Ospitalitatea localnicilor a fost confirmată de prânzul alcătuit din bucate de peşte.

A doua zi am făcut o plimbare pe Dunăre la ieşirea acesteia din mare, prilej cu care am trecut pe lângă insule locuite de colonii de pelicani, cormorani, chire, păsări care trăiesc în număr foarte mare în aceste locuri. Organizatoarea vacanţei noastre nu ne-a dezminţit nici de această dată aşteptările şi săptămâna petrecută la Sulina s-a încheiat cu o seară festivă ce a avut loc la restaurantul Marea Neagră. Am convingerea că toată lumea s-a simţit bine şi speranţa că vom mai avea parte de asemenea vacanţe! Mulţumim organizatoarei şi întregului grup pentru efortul depus astfel încât totul să decurgă perfect.

Luminiţa Târlungeanu

Botoşani

Ioan Stoica, bulibaşa rromilor din Botoşani, este membru al Asociaţiei Nevăzătorilor Botoşani. Nu o dată am colaborat în acţiuni umanitare. Pe data de 12 iulie, a primit haine şi încălţăminte pentru copii şi adulţi, preluate din containerul Asociaţiei Happy de lângă Biserica Roset, donaţie ce va ajunge la Bădiuţi-Ştefăneşti, unde este o comunitate mare de rromi. Să le fie de folos!

Pe data de 4 iulie a avut loc lecţia de art-terapie predată de artistul plastic Aida Şuster oaspeţilor de la Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani. Ideea întâlnirii i-a aparţinut psihologului Laura Dănilă, preşedinte al Comisiei de femei a ANR. Pe 26 iulie a.c. va fi o întâlnire mai amplă, cu incursiuni în concretul artistic, în Clubul ANR Botoşani.

Carmen Moraru

Buzău

La pas prin Apuseni

Tradiţiile şi obiceiurile la români reprezintă un simbol al identităţii naţionale şi se împletesc cu istoria neamului. În mod cert, există o poveste fascinantă a acestui neam şi a acestui pământ care s-au aflat permanent într-o strânsă legătură unul cu celălalt şi această conexiune se poate traduce prin noţiunea de statornicie. Din vremurile primordiale, omul a fost prieten cu natura. El a vorbit despre lună, soare şi stele, ape şi flori, moarte şi viaţă. Şi mai apoi, le-a transformat în simboluri ce s-au transmis din generaţie în generaţie, asemeni codului genetic transmis de la părinţi la copii.

Acesta a fost punctul de plecare, dar şi tema proiectului ce avea ca scop cunoaşterea şi promovarea tradiţiilor culturale româneşti, eliminarea factorului izolare, de socializare a persoanelor cu deficienţe de vedere, membre ale

ANR - Filiala Judeţeană Buzău. Facem precizarea că acest proiect a fost finanţat de către Consiliul Judeţean Buzău, din fonduri publice, finanţări nerambursabile în valoare de 8.000 lei pentru 20 de persoane. Mulţumim pe această cale pentru sprijinul acordat.

Desfăşurarea activităţii a început odată cu deplasarea grupului către localitatea Albac din judeţul Alba, în perioada 30 august-4 septembrie 2017, cazarea fiind asigurată la Perla Arieşului, pensiune aflată în imediata apropiere a râului cu acelaşi nume, unde condiţiile au fost deosebite.

Natura a creat aici un peisaj mirific desprins parcă din poveşti, iar oamenii locului ne-au impresionat prin ospitalitate, modestie şi bunătate, calităţi întâlnite din ce în ce mai rar în aceste părţi.

Cum proiectul s-a numit "La pas prin Apuseni - Ţara Moţilor, ţinut de legendă, istorie şi tradiţii", a doua zi, dimineaţă, am pornit în călătoria noastră prin Ţara Moţilor sau Ţara de Piatră a dacilor, căci moţii sau ţopii, cum se mai numesc, sunt urmaşii direcţi ai dacilor şi romanilor colonizaţi după războiul din 105-106.

Roşia Montană sau Alburnus Maior este primul obiectiv pe care-l vizităm. Roşia Montană este o localitate minieră care a generat unul dintre cele mai controversate subiecte ale României din ultimii ani. Motivul a fost Proiectul Minier al Companiei Miniere Româno-Canadiene - Roşia Montană Gold Corporation, RMGC. Ghidul de aici ne surprinde prin frumuseţea explicaţiilor şi mirarea este şi mai mare când aflăm că dintr-o tonă de rocă se obţine infima producţie de 1,5 grame de aur.

Ne deplasăm apoi către Casa memorială a lui Avram Iancu. Muzeul este adăpostit de casa părintească construită în anul 1800, acum în satul Inceşti. Este o casă specific moţească şi cuprinde armele, obiectele personale, certificatele şcolare, documentele referitoare la desfăşurarea răscoalei, testamentul lui Iancu.

Urmează, apoi, Cascada Pişoaia şi Dealul cu Melci, două rezervaţii aflate în comuna Vidra. Cascada Pişoaia sau Cascada Miresii se află pe un prag stâncos de calcare cristaline de vârstă paleozoică. Căderea de apă se face de la 18 m cu un front de despletire de 25 m. Vis-a-vis de această cascadă se afla Dealul cu Melci, o altă rezervaţie paleontologică, cu o vechime de 65 milioane ani, care se întinde pe o suprafaţă de 4,3 ha.

Următoarea zi atingem două obiective interesante, dar şi foarte spectaculoase: Peştera Poarta lui Ionele, aflată în Cheile Ordâncuşei - localitatea Gârda de Sus, unde se află protejate două colonii de lilieci şi Peştera Scărişoara sau Gheţarul de la Scărişoara. Această peşteră are cel mai mare gheţar subteran din România. Accesul se face printr-un aven cu o adâncime de 48 de m şi 60 m în diametru. La sfârşit vizităm biserica din lemn de la Gârda de Sus, un lăcaş de cult ce a fost construit în anul 1792.

Sâmbătă, cea de-a treia zi a şederii noastre în acest loc deosebit, a fost una deosebită, deoarece localitatea Albac din Munţii Apuseni a găzduit "Târgul Naţional de Turism Rural" - ediţia a XIII-a, cel mai important târg de acest fel din România, unde este promovat turismul rural. Este organizat pe parcursul a trei zile şi se bucură de o prezenţă numeroasă a zonelor rurale şi agenţiilor de turism. Costumele populare din diferite zone, cântecul şi jocul, concursul cântatului din tulnic, simbolul tradiţional al moţilor au încântat spectatorii. Un moment emoţionant a fost întâlnirea cu Mariana Gligor, cea mai vestită tulnicăreasă din ţară.

Această zi s-a încheiat într-un mod deosebit. Prin intermediul gazdelor noastre de la pensiune, am mers la biserica ortodoxă din Albac unde ne aştepta preotul care slujeşte în acest lăcaş de cult. Cu multă pasiune, ne-a vorbit despre aceste locuri încărcate de istorie, căci Albacul este locul naşterii lui Horea. În 1760 a fost construită bisericuţa din lemn a lui Horea, care acum se află la Olăneşti. Clopotul de la care s-a anunţat începerea răscoalei, două sfeşnice şi zece icoane se află în actuala biserică din Albac, ceea ce face ca spiritul marelui revoluţionar să planeze asupra acestor locuri, amintind cele mai simple, dar celebre cuvinte: "No, gata! No, merem! No, hai!"

La fel de plăcută a fost şi întâlnirea cu doamna profesoară care ne-a vorbit despre aceste locuri, de legende, despre tradiţii şi obiceiuri care s-au păstrat nealterate, despre importanţa lor şi cât de mult înseamnă pentru noi. Căci, privite din exterior, par nişte manifestări folclorice fabuloase, dar cei care le cunosc ştiu că aceste obiceiuri şi tradiţii ascund înţelesuri profunde ce vorbesc despre relaţiile interumane şi relaţiile oamenilor cu natura. Tradiţiile şi obiceiurile sunt fapte culturale complexe menite, înainte de toate, să organizeze viaţa oamenilor, să marcheze momente importante ale trecerii lor prin lume. Tot în această ultimă seară petrecută la minunatele noastre gazde, familia Popa, am avut prilejul să vorbim cu domnul preşedinte al ANTREC - Alba, domnul Emil Comşa, despre ce înseamnă turismul rural şi cât de mult s-a dezvoltat în ţara noastră.

Ne-am pregătit apoi pentru următoarea zi, care era şi ultima. A fost ziua când am tras linie şi am văzut rezultatele, organizând un concurs de verificare a cunoştinţelor acumulate în această călătorie fascinantă prin Ţara Moţilor. Rezultatul a fost uimitor, pentru că toată lumea a făcut faţă întrebărilor destul de complexe. Am primit felicitări, am transmis mulţumiri gazdelor, dar şi organizatorilor acestui proiect care s-a desfăşurat conform programului.

Şi dacă-l parafrazăm pe Shakespeare, putem să spunem că totul este bine când se termină cu bine şi,

într-adevăr, a fost bine şi foarte frumos. Mulţumim!

P.S.: Cu siguranţă, Albacul şi întreg ţinutul moţesc merită vizitate măcar o dată în viaţă.

Dorina Oancea

Dolj

În luna iunie 2017, în viaţa nevăzătorilor craioveni a avut loc un eveniment demn de semnalat. Astfel, la mijlocul lunii, la Clubul nevăzătorilor din localitate, a avut loc o întâlnire a nevăzătorilor din cadrul filialei Dolj cu o parte dintre membrii Clubului Lions din Craiova. Cu ceva timp în urmă, revista "Litera noastră" publica articolul "Luna bastonului alb la Craiova", în care, printre alte solicitări, era şi aceea de a ni se facilita posibilitatea procurării unor bastoane albe, indispensabile nevăzătorilor, mai ales acum când se circulă haotic, se construieşte peste tot, iar cei lipsiţi de vedere se pot lovi de diverse obiecte în drumul lor sau pot cădea în gropi sau şanţuri, aşa cum s-a mai întâmplat.

Încă o dată s-a adeverit proverbul "Prietenul la nevoie se cunoaşte". Prietenii noştri de la Lions Club Craiova n-au venit cu mâna goală. Au adus 50 de bastoane nemţeşti pentru nevăzătorii din Craiova, pe care domnul doctor Diaconescu, preşedintele clubului amintit, le-a înmânat gratuit celor prezenţi în sala clubului.

La această acţiune au fost prezenţi şi câţiva elevi voluntari, care au dat o mână de ajutor acolo unde a fost nevoie. Cu această ocazie am aflat de participarea solistei nevăzătoare de muzică uşoară Diana Cazan din Craiova la concursul internaţional de la Varşovia (Polonia), organizat de Lions Club. Diana Cazan va participa cu melodia "Întrebări", compoziţie proprie.

În încheiere au luat cuvântul subsemnatul şi Leontin Mladinescu, preşedintele filialei Dolj, care, după ce au mulţumit prietenilor noştri de la Lions pentru gestul lor nobil, au subliniat importanţa basonului alb în viaţa de zi cu zi a nevăzătorilor. Prin intermediul revistei "Litera noastră" le mulţumim încă o dată prietenilor de la Lions. Nevăzătorii craioveni le vor rămâne recunoscători pentru tot ce au făcut şi fac pentru noi.

Marin Sandu

***

Două excursii pentru nevăzătorii din filiala Dolj a ANR

O dimineaţă caldă de început de august 2017. Un grup de nevăzători de pe raza filialei noastre a venit la sediul acesteia din Craiova, unde s-au îmbarcat într-un microbuz şi au pornit într-o excursie pe un traseu cunoscut multora dintre noi: Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Porţile de Fier, Cladovo. Prima oprire a fost la Porţile de Fier, unde, după obişnuitele formalităţi la vamă, am trecut graniţa în ţara vecină, la Cladovo. Aici, am luat prânzul la un restaurant cunoscut de unul dintre însoţitorii noştri, după care am făcut mici cumpărături de la magazinele din apropiere. După o mică plimbare prin Cladovo, ne-am întors pe teritoriul României, pe unde venisem. După trecerea graniţei, am pornit spre comuna Dubova, situată la 15 km vest de Orşova, pe malul stâng al Dunării. Aici se găseşte mănăstirea Mraconia, ridicată pe locul unui fost punct de observare a vaselor pe Dunăre. Prin îngustarea din loc în loc al defileului Dunării nu puteau trece simultan două vase. Aceste îngustări şi lărgiri ale Dunării din loc în loc au primit numele de "Cazanele Dunării". Mănăstirea a fost cunoscută şi ca Mănăstirea din Valea Dunării sau de la Ogradena Veche, comună din apropiere. Mraconia înseamnă loc ascuns sau apă întunecată. Mănăstirea este atestată documentar din anul 1453. A fost distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc dintre anii 1787-1792, fiind demolată şi refăcută în 1968. În 1823 s-au găsit între ruinele ei sigiliul vechiului lăcaş, care prezintă o inscripţie slavonă a vechii mănăstiri, şi o icoană a Maicii Domnului. Apoi, mănăstirea a fost lăsată în paragină, fiind inundată de Dunăre. După 1989, Mitropolia Olteniei a avut iniţiativa reînfiinţării ei. În 1991 se pune piatra de temelie a noii construcţii, iar în 1995 se reînfiinţează acest Aşezământ. Din biserica iniţială, care e sub apele Dunării, se păstrează uşile împărăteşti şi o candelă. Pe drumul spre casă, ne-am împărtăşit unii altora impresiile culese şi am promis, fiecare în gând, să mai participăm şi la alte excursii pe care le va organiza filiala noastră.

A doua excursie a avut loc pe 21 august 2017, de această dată pe Valea Jiului. Era o dimineaţă ploioasă, care, însă, nu i-a împiedicat pe nevăzători să se adune în curtea filialei, să urce în microbuz şi să pornească la drum, de data asta pe Valea Jiului. Prima oprire a fost la Târgu Jiu, unde, după vizitarea celebrelor opere ale lui Brâncuşi, drumeţii au făcut cumpărături din magazinele apropiate.

Următoarea oprire a fost la Haţeg, unde am vizitat rezervaţia de zimbri, înfiinţată în 1958. În prezent ea numără opt exemplare. Rezervaţia se întinde pe 40 de hectare şi se găseşte în apropierea oraşului Haţeg, în pădurea Slivuţ. Am pornit spre Prislop, unde am aprins lumânări şi ne-am închinat la mormântul lui Arsenie Boca. Întăriţi în credinţa noastră în Dumnezeu, ne-am îndreptat spre Castelul Huniazilor. Castelul datează din secolul al XV-lea şi este construit de Iancu de Hunedoara pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. Ne-am amintit cu emoţie excursia din 2008, când am vizitat în Castel Camera Domniţelor, Sala Cavalerilor, Sala de Arme, Turnul Buzduganelor, Bastionul Alb, Sala Dietei; în curte, alături de castel, se găseşte o fântână adâncă de 30 de metri.

Ultimul punct al excursiei noastre a fost Sarmizegetusa Regia. Se găseşte în Munţii Orăştiei şi este foarte bine situată din punct de vedere strategic. Romanii aveau doar un singur drum de acces către această cetate. A fost cel mai important centru militar, religios şi politic al statului dac. A fost nucleul unui sistem defensiv, strategic, format din nouă fortăreţe dacice. Situl arheologic este situat în satul Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara. După cucerirea Daciei şi înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala este mutată la Ulpia Traiana. Vom povesti urmaşilor despre excursiile în care am fost cu filiala nevăzătorilor şi sunt atâtea şi atâtea de povestit.

Marin Sandu

Hunedoara

După o întrerupere de un an, timp în care Filiala Alba-Hunedoara s-a reorganizat administrativ, divizându-se în Filiala Alba, respectiv Filiala Hunedoara, iată că în 2017 acest eveniment a revenit în actualitate şi în perioada 21-23 iulie s-a desfăşurat a VII-a ediţie a amicalei de popice şi şah "Cupa Prieteniei", în aceiaşi locaţie - complexul turistic sportiv Cinciş Casa Albă din judeţul Hunedoara, situat pe malul lacului Cinciş. Un loc încărcat de legende şi mister, Lacul Cinciş a fost amenajat pe amplasamentul satului Cinciş, sat care a fost mutat undeva... mai la deal. Din negura vremilor, povestea spune că denumirea de Cinciş vine de la cei cinci inşi, primii oameni care şi-au aşezat gospodăriile în această vale. Mai aproape de vremurile noastre, bătrânii povestesc cum că Părintele Arsenie Boca, trecând prin acel sat, când a ajuns în vârful unui deal şi-a înfipt toiagul în pământ lângă un prun şi le-a spus celor care îl însoţeau:" Până aici va fi apa peste satul ăst". Nimeni nu l-a crezut atunci, dar din 1963 au început lucrările la lacul de acumulare, iar satul a fost strămutat. Astăzi, peste aşezarea de altădată, întemeiată de cei cinci inşi, s-a aşternut o întindere imensă de apă care, atunci când razele soarelui se oglindesc în ea, pare a fi ochiul strălucitor al unui dragon uriaş ce-şi veghează dealurile milenare îmbrăcate în păduri de fag şi brad. Sub lac zace acoperită de ape temelia unei vechi biserici, monument istoric din secolul al XVI-lea, despre care se presupune că a fost ridicată pe fundamentul unui vechi lăcaş de cult datând din anul 130. În acest cadru de poveste se desfăşoară an de an amicala de popice şi şah pentru nevăzători "Cupa Prieteniei". Chiar dacă Filiala

Alba-Hunedoara s-a reorganizat din punct de vedere administrativ, aşa cum am menţionat mai sus, şi anul acesta competiţia a fost organizată de Hunedoara ca filială organizatoare şi gazdă totodată, al cărei preşedinte este domnul Szekely Csaba şi de Filiala Alba, ca filială coorganizatoare, al cărei preşedinte a rămas domnul Ioan Buţu.

Ca şi în anii precedenţi, numărul de participanţi a fost mare, 61 de persoane, dar pentru prima dată în mijlocul nostru s-a aflat preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România domnul Tudorel Tupiluşi, a cărui prezenţă ne-a făcut o adevărată onoare. Ne-a bucurat mult prezenţa domnului preşedinte al ANR, dar ne-a bucurat şi mai mult prezenţa omului Tudorel Tupiluşi, o persoană deschisă spre dialog, cu suflet frumos şi apropiat de toţi colegii şi care, surprins fiind de amploarea evenimentului, a dorit să acorde din partea ANR-ului premii în bani ocupanţilor locurilor I, II şi III de la fiecare structură şi categorie.

Da, participarea a fost la fel de numeroasă ca şi în anii precedenţi şi nu ştiu cât de mult ne leagă competiţia sportivă atunci când ne revedem anual la acest eveniment, dar cu siguranţă prietenia care s-a legat între noi toţi este lucrul cel mai important; şi cred că prietenia este cea care cu adevărat ne aduce împreună în fiecare an. Şi uite aşa ne revedem mereu, noi cei ai casei, adică Filiala Hunedoara, cu colegii din Filiala Vâlcea, cu cei din Filiala Alba, Sibiu şi anul acesta şi cu cei de la Satu Mare. Şi au mai fost şi alte filiale în ceilalţi ani: Harghita, Gorj, Buzău-Vrancea. Dar pentru că tocmai am amintit de Satu Mare, am fost de asemenea onoraţi de prezenţa domnului Sorin Podină, preşedinte al Filialei Satu Mare şi Vicepreşedinte cu probleme sportive în Consiliul Naţional Director.

Cât întrecere sportivă, cât prietenie…, dar totuşi întrecere sportivă; iar întrecere sportivă fără festivitate de premiere nu se poate, pentru că cei mai buni dintre concurenţii care s-au înscris în competiţie trebuiau să fie premiaţi. Şi astfel, cei mai buni dinte cei buni au fost următorii:

- Popice B1: locul I

- Trobă Albert, Satu Mare; locul II - Tudor Titus, Vâlcea; locul III - Poienaru Octavian, Alba;

- Popice B2: locul I - Bala Florin, Alba; locul II - Şamu Paraschiva, Satu Mare; locul III - Blăgeanu Constantin, Alba;

- Popice B3: locul I - Popescu Gheorghe, Vâlcea; locul II - Sibişan Emil, Alba; locul III - Miclea Dorin, Alba.

La şah a participat şi domnul preşedinte al ANR şi am rămas plăcut impresionată de atitudinea dumnealui. Deşi a ocupat locul I la şah, a cedat locul următorului concurent şi astfel la şah locul I a fost ocupat de Andronie Doru - Satu Mare, locul II de Grozav Emil - Alba şi locul III de Cociobea Emil - Alba.

La festivitatea de premiere a fost prezent şi domnul Ştefan Berecsazi, profesor antrenor emerit, Director al Academiei Olimpice Române Filiala Hunedoara şi preşedinte al Clubului de Popice Siderurgica. Domnul profesor nu a venit cu mâna goală şi, pe lângă cupele şi diplomele pe care le-am primit din partea Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Hunedoara, a adus şi dumnealui medalii şi diplome din partea Comitetului Olimpic Român şi tricouri.

Domnul preşedinte Tudorel Tupiluşi a oferit premiile în bani, iar domnii preşedinţi ai Filialei Hunedoara şi Filialei Alba au împărţit premiile din partea DJST Hunedoara. Nici gestul de fair-play la şah al domnului Tudorel Tupiluşi nu a rămas nerăsplătit de către domnul profesor Berecsazi, ci i-au fost înmânate diploma şi medalia din partea Comitetului Olimpic, pe care le merita din plin.

O zi plină ziua de 22 iulie, zi pe parcursul căreia s-a desfăşurat competiţia. O zi destul de grea, dar la sfârşitul căreia toţi ne-am cules roadele… fiecare în felul lui. Şi parcă nu voiam nicicum să ne gândim la ziua de mâine, la ziua plecării. Nici nu era cazul. Cina festivă de-abia începea. Şi totuşi ce e frumos trece repede. De duminică dimineaţă colegii şi prietenii noştri au început să plece rând pe rând şi după ora 17, Casa Albă era goală. Mă încerca un sentiment de pustiu, dar şi unul de satisfacţie. Toţi au plecat mulţumiţi de la această nouă întâlnire şi cu promisiunea de a ne revedea de acum încolo, an de an, în cea de-a doua jumătate a lunii iulie, la Cinciş. Şi am rămas singură cu gândurile mele, depănând firul anilor la începutul poveştii. Eram în vara anului 2009. Patru persoane la o masă depănam amintiri despre finala de şah din 2008 care s-a desfăşurat tot la Hunedoara. Printre noi era domnul Mihai Dima, în prezent prim-vicepreşedinte al ANR. Şi spun eu:

- Am un loc frumos aici, aproape de Hunedoara, cu tot ce trebuie: cu cazare, restaurant, piscină în curte şi sală de popice, poate face ceva.

Pe vremea aceea Filiala Alba-Hunedoara nu avea nici un concurent la popice şi cu toate acestea domnul Dima a spus:

- Hai să facem la anul finala de popice…

Atunci, acolo, de la două fraze şi de la susţinerea domnului Mihai Dima să organizăm Finala de Popice din 2010 la Cinciş a început povestea. Şi uite aşa, Cinciş, vatra întemeiată de cei cinci inşi a ajuns să ne găzduiască trei zile pe an, zile în care ne întâlnim la Sărbătoarea Prieteniei.

Simona Ciuncanu

Prahova

ANR Prahova a organizat un sejur de 7 zile cu 8 nopţi în Croaţia - insula KRK, staţiunea Omilsaj, hotel Adriatic -, cu membri nevăzători din Ploieşti, Bucureşti, Focşani, Craiova, itinerarul fiind destul de complex. S-a plecat din Bucureşti pe ruta Ploieşti-Braşov-Nădlac, cu prima noapte de cazare în Budapesta la hotel Kelemen. A doua zi ne-am îndreptat spre Croaţia, vizitând minunatul oraş Zagreb, după care, seara, am ajuns în staţiunea Omilsaj. În această staţiune am dormit cinci nopţi. A treia zi am vizitat renumitul Parc Naţional Plitvice, care are o suprafaţă de 19.000 ha, unde am rămas uimiţi de renumitele cascade.

În următoarea zi am vizitat oraşul Porec şi Pola. Din oraşul Pola ne-am îmbarcat pe vaporaş, deplasându-ne circa trei ore spre insula Brujini. De pe vaporaş am admirat vila unde a locuit fostul conducător Tito. Pe ambarcaţiune am fost întâmpinaţi cu vin, apă şi suc, aranjate frumos în coşuleţe. Ne-am deplasat apoi spre Italia, vizitând romanticul oraş Veneţia. Am fost în Piaţa San Marco, am putut vedea Palatul Dogilor, ne-am plimbat pe canale cu vaporul, admirând minunatul oraş plutitor. În următoarea zi s-au vizitat staţiunile Opatija şi Rijeka din Croaţia. Îndreptându-ne spre ţară, am vizitat Ljubljana (din Slovenia, o ţară cu influenţă austriacă), un minunat oraş care îţi rămâne la suflet, şi staţiunea Trajone. În ultima noapte spre ţară am revenit la acelaşi hotel din Budapesta. Dar până la hotel am avut o croazieră nocturnă pe Dunăre, cu masă festivă. La intrarea pe vas am fost întâmpinaţi cu câte un pahar de vin, am servit gulaş şi câte o prăjitură. Pe Valsul Vienez am admirat de pe puntea vasului oraşul Budapesta (podurile, Palatul Parlamentului, Teatrul etc.). După acest program încărcat şi obositor, toţi au rămas fără cuvinte şi cu impresii minunate.

Gabriela Cristina Neagu

Tulcea

Stimaţi cititori, am onoarea să vă împărtăşesc câteva aspecte de la primul eveniment care a avut loc la sediul Filialei Tulcea, în data de 5 august 2017, şi care poate constitui începutul activităţilor din cadrul acestei filiale, desfăşurate pe cont propriu, după despărţirea de Constanţa.

Cu toate că era weekend, iar meteorologii sugerau ca oamenii să rămână acasă sau la umbră, fiind cod roşu de caniculă, membrii noii filiale Tulcea s-au îndreptat spre sediu, într-un număr semnificativ.

Acest eveniment a avut ca scop principal un concurs de cultură generală (o mică incursiune prin geografie, literatură, istorie şi sport), la care s-au înscris 13 persoane. Concurenţii au avut un public destul de numeros, aşa că emoţiile nu au lipsit, dar eforturile lor au fost răsplătite cu premii substanţiale constând în obiecte de firmă (din sponsorizări aduse de ANR) şi bani din bugetul filialei, sume completate de domnul preşedinte Tudorel Tupiluşi din buzunarul propriu. Fiind începători, am beneficiat în mod exclusiv de sprijinul şi prezenţa domniei sale, prezenţă care a bucurat mult întreaga filială. Concursul s-a finalizat cu o masă festivă şi dans, datorită sponsorilor pe care am reuşit să îi angrenez în desfăşurarea evenimentului.

În urma discuţiilor avute cu cei prezenţi, vă pot spune că aceştia s-au simţit minunat, au avut ocazia de a socializa, de a ieşi din cotidian şi, de ce nu, de a face planuri pentru următorul eveniment pe care sperăm să îl avem cât mai curând.

Doresc pe această cale să mulţumim domnului preşedinte Tudorel Tupiluşi pentru efortul de a fi prezent pe parcursul întregului eveniment, referentei Claudia Beidaut, premiantului Liviu Serea pentru participare şi revenire în Asociaţie, prietenului meu Feodor Constantin, care a fost mereu printre participanţi, a ajutat la jurizare, s-a ocupat de partea foto şi sunet şi care cu siguranţă ne va fi alături şi pe viitor. Nu în ultimul rând, mulţumesc tuturor membrilor care au avut plăcerea de a participa la această acţiune, pe care îi aşteptăm să fie alături de noi, să vină cu sugestii, propuneri şi chiar să se implice în toate activităţile filialei.

Daniela Mihai

(preşedintă)

Voyage, voyage

La drum prin Maramureş

de Iosif Kovacs

În dimineaţa zilei de 3 iulie, la Oradea, un grup de nevăzători s-a adunat în parcarea de la magazinul Bila. Unii dintre ei au început deja vacanţa din acest an, întorcându-se nu demult din Grecia, dintr-o excursie de zece zile la malul Mării Egee. Ceilalţi abia acum pornesc în prima lor călătorie din 2017... Ca destinaţie, de data asta a fost ales, dacă nu cel mai frumos loc, cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase locuri ale patriei, şi anume o parte din Maramureş. Ştim cu toţii că turismul în acest colţ de ţară este unul din motoarele economiei locale, susţinut de obiective specifice maramureşene precum arta culinară, cea vestimentară tradiţională şi arhitectura locului. Obiectivele principale de vizitat fuseseră alese - Valea Vaserului, Mănăstirea Bârsana şi zona de agrement de la Ocna Şugatag, dar, din motive obiective, ulterior s-a renunţat la vizitarea staţiunii.

Imediat după ce autocarul a părăsit parcarea, domnul preşedinte ne-a anunţat că din nou avem deosebita plăcere să fim însoţiţi de prietenul nostru Mihai Vlaicu, iar siguranţa călătoriei va fi garantată tot de un bun amic al nevăzătorilor, conducătorul autocarului, domnul Sorin Morar de la firma Acular.

A urmat un minut de reculegere în amintirea soţiei colegului nostru Ioan Ţenţ (prezent şi el), Viorica. "Un ajutor necondiţionat al nevăzătorilor, o persoană nelipsită de la toate excursiile noastre. Un animator permanent al veseliei, un izvor nesecat al glumelor şi al cântecelor, al excursiilor organizate de filiala noastră. Dragă Viorica, nu te vom uita niciodată şi ne vei lipsi la toate ieşirile noastre de acum înainte". Acestea au fost cuvintele cu care Puiu Boiţ a încheiat acest moment trist. Şi fiindcă viaţa merge înainte, după câteva picături de lacrimi în ochii celor mai sensibili, ne-am întors atenţia la ghidul nostru. Pornind la drum, vom străbate o parte a câmpiei de vest prin localităţile Diosig, Săcuieni de Bihor, Carei, străbătând o parte din bazinul Someşului şi lăsând în urma noastră oraşul Satu Mare.

Drumurile sunt bine întreţinute, doar unele reparaţii şi câte o căruţă trasă de cai mai încetineşte mersul autocarului. Traversând oraşul Baia Mare, imediat ajungi în cele mai frumoase zone maramureşene. Trecând prin pasul Gutâi şi îndreptându-te spre munţii Rodnei, ajungi pe valea Izei, iar dacă tot ai ajuns aici nu poţi să nu te opreşti pentru o clipă de rugăciune în localitatea Bârsana. Se ştie despre aceasta că este o aşezare străveche, situată pe malul drept al râului Iza, la o depărtare de 20 de kilometri spre sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei. Dacă săpăturile arheologice au scos la iveala relicve care arată că aici au existat aşezări omeneşti încă din epoca hallstattiană, în izvoarele scrise localitatea Bârsana este atestată începând cu 1326, când, la 26 septembrie, regele Carol Robert emite o diplomă prin care sunt întărite drepturile de posesiune asupra moşiei Bârsana pentru cneazul Stanislau Bârsan, care avea această moşie cu drept de moştenire. Una din cele mai vechi mănăstiri din ţară a fost complexul monahal de aici, unde găsim şi o veche biserică din lemn.

O primă biserică modestă de lemn a avut Mănăstirea Bârsana în timpul când se afla în Valea Slatinei. Aceasta a dispărut, probabil în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, când mănăstirea a fost mutată din Valea Slatinei în locul numit de atunci înainte Podurile Mănăstirii. Aici a fost construită alta, tot din lemn, care a durat, în această formă, până în timpul năvălirii tătarilor din 1717.

La 2 septembrie 1717, după prădarea localităţii Sighet, tătarii au ajuns în Bârsana, unde au fost atacaţi de 300 de miliţieni şi ţărani. Drept răzbunare pentru noul atac, tătarii "au nimicit totul în calea lor până la Borşa". Atunci au dat foc Mănăstirii Bârsana, bisericilor din Cuhea, Dragomireşti, Moisei şi la multe case de prin satele maramureşene.

Curând, credincioşii maramureşeni şi-au construit în locul celor distruse biserici noi: cei din Cuhea în 1718, cei din Dragomireşti în 1722. În 1720 cei din Bârsana au construit şi ei o biserică de lemn de stejar adus din pădure de pe Dealul lui Filip, deal care se afla aproape de mănăstire. Această biserică există şi astăzi.

La 12 iulie 1791, când mănăstirea a fost desfiinţată, iar călugării alungaţi, atunci aşezământul a fost devastat, chiliile şi clădirile anexe distruse, averea confiscată. Pe vatra mănăstirii au mai rămas doar biserica şi stăreţia. Pentru a feri biserica de profanare şi distrugere, credincioşii din Bârsana au mutat-o, în 1806, mai aproape de sat, în locul numit Podurile Jbarului. Acolo se află şi în ziua de astăzi.

Vechea biserică, având hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică, face parte din grupul bisericilor de tip maramureşean. Este unica biserică din cele opt aflate pe lista monumentelor UNESCO care, în 1806, a fost mutată pe actualul amplasament.

A doua zi după micul dejun am pornit spre Vişeul de Sus, unde ne-a aşteptat legendara Mocăniţă, cu care am făcut o călătorie nostalgică pe valea Vaserului, dar, ca să vă fac să nu rataţi o călătorie prin aceste frumuseţi de basm, am să vă prezint pe scurt istoria acestei Mocăniţe. Numită adesea "Mocăniţa de pe Valea Vaserului", Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 de kilometri distanţă circulă - pe lângă locomotive Diesel - până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur.

Exploatarea feroviară este realizată din anul 2003 de firma română R. G. Holz Company SRL, căreia îi aparţine de asemenea şi suprafaţa depoului şi majoritatea vagoanelor şi locomotivelor. Ca şi înainte, calea ferată şi o mare parte din pădurile de pe Valea Vaserului sunt în proprietatea statului. În ultimii ani calea ferată forestieră este sprijinită şi din străinătate prin fundaţia "Wassertalbahn". Cu ajutorul acesteia s-au repus în funcţiune locomotive care fuseseră retrase, s-au procurat noi vagoane de persoane şi s-au restaurat depoul şi clădirea istorică a gării. În jurul gării din Vişeu de Sus există o infrastructură importantă care poate fi folosită pentru dezvoltarea turismului.

Din anul 2005 circulă pentru vizitatori vagoane de persoane, conform unui program, tractate de locomotive cu abur, iar din 2007 Valea Vaserului face parte din Parcul Natural "Munţii Maramureşului", fiind sub protecţie europeană. Încă mai există probleme la calea ferată de pe Valea Vaserului, dar ea are astăzi mulţi prieteni în toată lumea. Din distanţa totală de 64 km, turiştii pot vizita numai 35 km, pe care Mocăniţa îi parcurge cu o pauză de 15 minute cam la trei ore. La destinaţie te aşteaptă un spectacol muzical şi o gustărică, poţi admira frumuseţi fermecătoare, te poţi răcori în apa curată ca lacrima a Vaserului. Îţi vine greu să te desparţi de aceste locuri, dar fluierul lung al Mocăniţei te trezeşte la realitate şi începi coborârea înapoi cu bucuria că aici încă n-a ajuns mâna nimicitoare a duşmanului naturii.

Ziua a treia am petrecut-o în staţiune, unii cu plimbări prin împrejurimi, iar o parte dintre noi la piscina pensiunii Roman. O adevărată zi de odihnă şi relaxare. Cei care au ales să servească prânzul s-au bucurat de o masă cu păstrăvi proaspeţi din bazinul de lângă hotel.

A patra zi, dimineaţa, am pornit spre Oradea. Până în valea Izei, ne-am îndreptat spre Salva şi Beclean pe Someş, pe valea râului Sălăuţa care, împreună cu valea Izei, sunt, după unii turişti, cele mai frumoase zone ale României. Nu îi contrazic. Sălăuţa se varsă în Someşul Mare la Salva, iar noi am continuat drumul prin Beclean pe Someş, făcând o pauză unde am luat şi prânzul. De acolo până la Oradea n-a mai rămas timp decât să mulţumim din nou organizatorilor, ghidului şi, nu ultimul rând, şoferului, pentru această reuşită excursie, cu gândul la cea din septembrie la Praga. Să fim sănătoşi şi la pungă groşi, cum zice românul!

Tabără pentru nevăzători

la Bacău

de Constantin Surugiu

Un grup de 100 de nevăzători şi însoţitorii lor din România şi Republica Moldova ne-am întâlnit în tabăra de la Valea Budului, judeţul Bacău, la iniţiativa domnului Vasile Diaconu, fostul preşedinte al filialei ANR Bacău, în perioada 14-17 septembrie 2017. Această locaţie este situată la 10 kilometri de oraşul Bacău şi se află într-o pădure care aparţine de comuna Mărgineni, fiind administrată de Consiliul Judeţean Bacău.

La sosirea în tabără, joi, 14 septembrie după-amiază, am fost întâmpinaţi cu prietenie de domnul Vasile Diaconu şi de soţia dumnealui, care a organizat transportul celor veniţi cu trenul la Bacău, cu maşini sau taxiuri. După ce am fost cazaţi în căsuţe cu două sau trei paturi şi cu baie, am ieşit în curte şi am socializat cu colegii din diverse zone ale ţării şi din Chişinău. Pe unii îi cunoşteam, iar pe alţii i-am întâlnit aici pentru prima dată. Am aflat că de la Galaţi a venit cu microbuzul un grup compact de 21 de persoane, de la Neamţ au venit 21 de persoane cu un microbuz, de la Chişinău au venit 5 persoane cu un autoturism şi restul au venit cu diverse mijloace de transport din filialele: Baia Mare, Bacău, Bihor-Sălaj, Botoşani, Buzău, Constanţa, Giurgiu, Ploieşti, Suceava, Vaslui.

Vremea a fost minunată pe tot parcursul şederii noastre în această tabără. Vineri, pe 15 septembrie, după micul dejun, a început o zi extrem de bogată. Jocul de popice a fost primul la care s-au înscris multe persoane, iar restul erau spectatori. Popicăria a fost amenajată cu două piste de domnul Vasile Diaconu pe un teren din curtea taberei care se potrivea mai bine. La un capăt a instalat o bucată de linoleum care să le arate nevăzătorilor în ce direcţie să lanseze bila, iar la celălalt s-a marcat cu cretă locul unde se aşezau popicele, care erau sticle de 1,5 litri pline cu apă.

Următorul joc s-a numit petanque şi se joacă pe un teren cu două piste. De la un capăt se aruncă o bilă cu greutatea de 0,5 kilograme, din dur-aluminiu, iar la celălalt sunt desenate cu cretă 5 cercuri concentrice. Dacă bila ajunge pe primul cerc cu diametrul de 1 metru, se obţine un punct, dacă ajunge în al doilea, două puncte şi aşa mai departe, până în cercul din mijloc unde se obţin 5 puncte. Este foarte dificil să nimereşti traiectoria corectă, ca bila să ajungă în cerc şi mai greu este să imprimi viteza potrivită pentru ca bila să se oprească în unul din cele 5 cercuri. Acest joc a fost găsit de domnul Vasile Diaconu în Franţa, l-a adaptat pentru nevăzători şi se cumpără. Un set constă din 8 bile de dur-aluminiu şi o bilă mai mică, cam cât o nucă, care constituie ţinta pentru persoanele văzătoare.

Am continuat pe un alt teren cu jocul "aruncarea maimuţoiului". Este o păpuşă făcută dintr-un costum pentru bebeluşi, umplut cu cârpe, capul este umplut cu nisip, pentru a avea un punct de greutate şi are o mască de maimuţoi din cauciuc. Trebuia prins în mână aşa cum dorea sportivul şi aruncat cât mai departe, iar distanţa făcea diferenţa. La toate jocurile am avut aruncări de acomodare şi pe urmă cele pentru concurs. Fireşte că au fost persoane care au aruncat mai bine şi care au aruncat mai slab. Rezultatele contează mai puţin, dar bucuria de a face mişcare în aer liber a fost mare. După-amiază s-a jucat în stil eliminatoriu şah, table şi rummy. Am fost invitaţi la o plimbare prin pădure şi am constatat că a fost o vară cam uscată şi nici acum nu prea era umezeală. Într-o zonă mlăştinoasă se mai vedea o epavă a unui avion prăbuşit în cel de-al doilea război mondial. Pentru nevăzători nu era accesibil.

După plimbarea prin pădure, ne-am întors la tabără şi am mers la masă. O invitată de-a domnului Diaconu, profesoară de geografie, ne-a vorbit despre judeţul Bacău, trecut şi prezent. Era afectată de faptul că bogăţiile acestei ţări sunt vândute străinilor şi noi nu ne alegem cu mare lucru. Pe urmă a intervenit şi o referentă de suflet pe care a avut-o filiala Bacău până prin anul 2002, doamna Maria Bratosin. Dumneaei a regretat că lumea nu mai citeşte şi nu mai memorează poezie. A pregătit un concurs la care s-au înscris cinci persoane care trebuiau să recunoască versurile poeţilor: Mihai Eminescu, George Coşbuc, George Topârceanu, Ion Minulescu şi George Bacovia. Adela Tirizică, o colegă din oraşul Zalău, a recitat toată poezia "Mama" de George Coşbuc. Am câştigat cu toţii, pentru că am ascultat versuri frumoase din literatura română.

La ora 20.30 a fost un foc de tabără. Mulţi dintre noi am participat pentru prima dată la un astfel de eveniment. S-a montat un stâlp metalic de peste 2 metri în pământ, apoi s-au clădit lemne în jurul lui sub formă de piramidă. Aceste lemne au fost legate cu două cercuri metalice. Peste ele s-a pus rumeguş, care s-a stropit cu motorină. S-au aprins mai întâi cele două cercuri, apoi, încet, au luat foc lemnele de jos până sus; se auzea pocnind şi săreau scântei în toate părţile. Pentru că cerul era înstelat, a fost o adevărată feerie, aşa cum ne spunea o persoană văzătoare. Am ascultat în acele momente "Noi suntem români", celebra noastră melodie patriotică şi am trăit sentimente înălţătoare. Imediat au pornit muzica şi dansul şi va rămâne o seară de neuitat pentru noi.

Sâmbătă, pe 16 septembrie, gazdele noastre ne-au oferit o excursie. Unii dintre colegi au mers cu maşinile cu care au venit, iar cea mai mare parte a mers cu un autocar. Prima oprire a fost la Tescani. Casa Memorială Rosetti Tescanu - George Enescu este conacul renumitei familii boiereşti Rosetti Tescanu. Aflată în comuna Tescani, în vestul municipiului Bacău, într-o armonie perfectă cu natura, casa este o oază de cultură ce ne conduce pe urmele lui George Enescu, la vârsta maturităţii creative. Marele muzician a fost prezent la acest conac mai întâi ca invitat la serile muzicale, iar apoi ca soţ al Marucăi Rosseti Tescanu. Cei doi s-au cunoscut în 1909 şi s-au căsătorit în 1937. În această perioadă şi până la plecarea definitivă din ţară, în 1946, Enescu îşi petrecea timp de câteva luni pe an la acest conac, unde se inspira din frumuseţea locului. Se spune că aleea cu plopi a parcului i-a inspirat marelui muzician finalul apoteotic al capodoperei sale "Oedip". A terminat la Tescani şi o serie de lucrări simfonice sau camerale, reprezentative pentru stilul de maturitate al compozitorului, între care: Simfonia nr. 2 în La major, op. 17 (1914), Cvartetul de coarde în Mi bemol major, op. 22, nr. 1 (1920), Sonata pentru pian şi vioară nr. 3, în la minor, în caracter popular românesc, op. 25 (1926).

Următoarea noastră destinaţie a fost salina de la Târgu Ocna. Aceasta este situată în perimetrul oraşului Târgu Ocna din judeţul Bacău, acces rutier pe DN12 A. Principalul domeniu de activitate îl constituie extracţia, prepararea şi comercializarea sării. Noua şi moderna bază de agrement, amplasată în mina Trotuş, la 240 m adâncime, oferă condiţii optime pentru relaxare, mişcare, tratarea afecţiunilor respiratorii, reculegere în lăcaşul sfânt al bisericii ortodoxe "Sfânta Varvara" şi cunoaştere în cadrul muzeului sării.

Ne-am continua drumul spre Slănic Moldova, care a fost ultimul nostru obiectiv din această excursie. Odată ajunşi aici, am mâncat de amiază la restaurantul Cascada, apoi am făcut o plimbare pe jos prin staţiune şi am vizitat izvoarele care mai erau deschise, de unde am gustat apa folosită de bolnavi pentru mai multe afecţiuni şi care dă rezultate bune. Aceste bogăţii nu mai sunt controlate de primăria staţiunii şi de asta nici nu mai pot fi folosite pentru binele oamenilor.

Staţiunea Slănic Moldova este aşezată pe râul Slănic (un afluent al Trotuşului), la poalele Munţilor Nemira (Carpaţii Orientali), altitudine 530 m,

într-o vale înconjurată de păduri de fagi şi brazi, la 84 km sud-vest de Municipiul Bacău. Este o staţiune cu sezon permanent, cu o climă intramontană-depresionară temperată, cu un aer pur, lipsit de praf şi particule ce pot provoca alergii şi bogat în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi. Temperatura medie anuală este de 7,4 grade C. Staţiunea este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonate, bicarbonatate, uşor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice şi oligominerale, izvoare descoperite încă din anul 1801. În 1852 s-au efectuat primele teste chimice, iar în 1877 au apărut primele instalaţii balneare. Seara ne-am întors în tabără şi s-a organizat o masă festivă la care dansul şi voia bună au fost pe primul loc. Ne-am distrat până târziu în noapte.

Duminică, pe 17 septembrie, s-au terminat concursurile de popice, petanque, aruncarea păpuşii, precum şi cele de şah, table şi rummy, partidele care au mai rămas de vineri. Galeria a fost şi de data asta la mare înălţime. S-au schimbat numere de telefon, e-mail-uri şi adrese poştale. La masa de amiază au fost premiaţi toţi câştigătorii cu premii distractive.

În final am regretat cu toţii că această întâlnire, extrem de binevenită, s-a terminat. Oamenii s-au bucurat de o socializare ca în vremurile bune, mai ales că nu am avut niciun fel de semnal pentru telefonia mobilă şi comunicarea pe viu a fost totală. Mulţumim domnului Vasile Diaconu, fostul preşedinte al filialei Bacău şi tuturor celor care l-au ajutat pentru ca această tabără minunată să fie posibilă.

Revista presei

Doi arădeni, binecuvântaţi de

Papa Francisc!

de Diana Duţu

S-a întâmplat pe 13 septembrie 2017, chiar în Piaţa Sf. Petru din Vatican. Norocoşii sunt Vera şi Adi Benchea. Au plecat în vacanţă la rude, în Italia, iar miercuri, 13 septembrie, şi-au propus să fie prezenţi în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. E vorba de Vera şi Adi Benchea, doi tineri nevăzători din Arad, despre a căror poveste Jurnalul arădean - Aradon a scris în urmă cu câţiva ani. Însoţiţi de Max (câinele-ghid care le e alături tot timpul) şi de o mătuşă (călugăriţă la o congregaţie catolică, stabilită de 25 de ani în Italia), Vera şi Adi aveau să trăiască una dintre cele mai importante zile din viaţa lor. A fost ziua în care au fost binecuvântaţi de Papa Francisc!

Momente copleşitoare

"A fost ceva unic pentru noi. Ca în fiecare miercuri, în Piaţa San Pietro era audienţă generală. Au participat aproximativ 5.000 de oameni, iar noi am reuşit să ajungem să fim binecuvântaţi! A fost un moment foarte emoţionant, a fost sublim, ne-am simţit atât de spirituali! Pentru mine, ca şi catolic, a fost un moment foarte important. E ceva ce doar o dată în viaţă poţi simţi", a mărturisit Adi Benchea. Cum de a fost posibil un asemenea privilegiu? "Fiind persoane cu handicap, la intrarea în Piaţa San Pietro, cei de la Securitate ne-au ghidat,

ajutându-ne să ajungem în faţă, alături de persoane cu alte dizabilităţi. Sfântul Părinte are o afinitate pentru persoanele cu dizabilităţi; la fiecare dintre cele prezente acolo, Papa se oprea şi oferea o atenţie deosebită", a povestit Adi Benchea. Când a ajuns în dreptul arădenilor noştri, Papa Francisc i-a întrebat de unde sunt şi aşa au început să converseze… Vera i-a vorbit în spaniolă, Adi în engleză, iar Papa i-a răspuns fiecăruia în limba lui. Sfântul părinte a zăbovit aproximativ trei minute alături de nevăzătorii din Arad, mărturisindu-i tinerei familii că se bucură că a avut ocazia să-i spună câteva cuvinte, spunându-le celor doi soţi să se roage pentru el că şi el se roagă pentru ei. Mult timp din întrevederea cu Suveranul Pontif, acesta a ţinut mâna pe umărul lui Adi, subliniind că sunt cu toţii o mare familie, iar înainte de plecare i-a ajutat pe tinerii noştri să se aşeze, după care s-a îndepărtat de ei zâmbind…

Privilegiu

Întâlnirea cu Sfântul Papă a fost un moment la care mătuşa lui Adi, călugăriţa, visa de 25 de ani. Binecuvântarea primită din partea Suveranului Pontif e un privilegiu de care nu are parte prea multă lume. Vera şi Adi Benchea se numără printre cei puţini. Iar trăirile lor sunt cu adevărat memorabile.

Fără discriminare

Dincolo de întâlnirea cu Papa Francisc, Adi Benchea a ţinut să mai remarce ceva: "În Italia, persoanele cu dizabilităţi sunt percepute altfel decât în România. Noi ne-am simţit ca nişte oameni normali. Indiferent unde am fi fost - în metrou, la mare, în vizită la diverse obiective turistice -, niciunde nu ne-am simţit ca nişte persoane cu dizabilităţi. Toată lumea ne-a privit ca şi cum am fi fost persoane valide. Nu am fost nicio clipă discriminaţi."

(articol preluat de pe site-ul aradon.ro)

Povestea românului cu deficienţe de vedere care a câştigat jocul de şah al vieţii

de Constantin Pescaru

Dacian Pribeanu este singurul jucător de şah român cu deficienţe de vedere care ne-a reprezentat ţara cu succes la multe competiţii internaţionale. El susţine că şahul i-a fost cel mai bun profesor - căci l-a ajutat să-şi organizeze gândirea, să ia deciziile cele mai bune, să anticipeze consecinţele acţiunilor sale, să fie perseverent, să ştie să piardă sau să câştige într-un mod firesc.

Dacian Pribeanu este multiplu campion naţional şi singurul jucător român cu deficienţe de vedere maestru al Federaţiei Internaţionale de Şah, fiind cooptat de două ori în selecţionata mondială a jucătorilor cu deficienţe de vedere pentru a-i înfrunta pe Gary Kasparov, Vishi Anand şi mulţi alţi mari campioni ai lumii.

El a reprezentat cu succes România, în ultimii 15 ani, la cele mai importante competiţii internaţionale individuale şi pe echipe (olimpiade, campionate mondiale şi europene).

În plus, de peste 10 ani lucrează ca psiholog şi se ocupă, în mod special, de programe ce vizează educaţia prin intermediul şahului. A pregătit elevi de performanţă, campioni naţionali, elevi ai şcolii Montessori şi un mare număr de pasionaţi ai "sportului minţii", copii de toate vârstele şi adulţi. Acum face un training inedit pentru angajaţii unei multinaţionale. Folosind şahul ca pe un "instrument educaţional", Dacian Pribeanu îi va ajuta să înveţe tacticile jocului, dar şi să facă analogii cu elemente din viaţa de zi cu zi, în aşa fel încât să îşi dezvolte autocunoaşterea, autostăpânirea, empatia şi gestionarea relaţiilor şi a resurselor.

Revista Cariere a stat de vorbă cu campionul de şah pentru a-i afla povestea, care începe cu "a fost odată..."

"Deşi nu am împlinit încă 40 de ani, când încep să vorbesc despre primele amintiri legate de şah, încep şi eu să mă exprim ca persoanele vârstnice. Acum 35 de ani, scoteam în fiecare dimineaţă, dintr-o cutie de lemn, nişte piese de şah, cu care mă jucam toată ziua. Mai târziu, ele aveau să mă plimbe prin toată lumea" - aşa începe Dacian Pribeanu depănarea amintirilor. Tatăl său este cel care i-a făcut cunoştinţă cu regulile jocului încă de mic. Şi că tot veni vorba de copilărie, această perioadă a fost plină de provocări pentru cel care avea să devină un virtuoz al artei şahului.

"Pe la vreo 6 ani, am înţeles de la un medic oftalmolog că şcoala mea va fi foarte, foarte departe de casă. Locuiam în Lupeni şi cea mai apropiată şcoală pentru copiii cu probleme vizuale era la Timişoara. Această ştire m-a maturizat într-o secundă cu vreo 5-6 ani faţă de vârsta pe care o aveam. Din acel moment a început adevărata mea călătorie prin viaţă", povesteşte Dacian Pribeanu. Vestea l-a marcat, dar şi-a dat seama că a fost norocos până la urmă, căci la şcoala din Timişoara se juca şah, iar educatorul său, "domnul Anucuţa", era un bun profesor de şah dar, mai ales, un fin psiholog, după cum şi-a dat seama mai târziu Dacian Pribeanu.

Când visele se transformă în realitate

O altă întâmplare încărcată de sens, din copilăria lui, reprezintă încă o dovadă că niciun vis nu e imposibil. Dacian Pribeanu îşi aminteşte că era prin anul 1985.

"Stăteam toţi elevii în clasă, ascultându-l pe domnul Anucuţa, care ne explica o partidă jucată între Kasparov şi Karpov, la Linares, undeva în centrul Spaniei, prin anii .80. La un moment dat, ne întreabă dacă noi am putea să descoperim o mutare decisivă, făcută de Kasparov. Eu, pentru a nu mi-o lua alţi copii înainte, am răspuns primul şi s-a întâmplat să dau răspunsul corect. Am fost lăudat de educatorul nostru şi, în acel moment, mintea mea a fabricat pe loc un vis: cum ar fi să mă întâlnesc cu Kasparov şi Karpov?", spune jucătorul de şah. Dacian Pribeanu îl citează mai apoi pe Murphy ("Nu credeţi în minuni, bazaţi-vă pe ele"), iar apoi ne spune că i-a întâlnit pe cei doi jucători legendari după aproximativ 20 de ani de la acel moment din sala de clasă. Iar întâlnirea nu a avut loc oriunde, ci chiar în Linares! "L-am prins pe Kasparov jucând ultimul său turneu ca profesionist. Dacă vă voi spune că am stat cu el la masă, veţi spune că deja exagerez. Dar a fost chiar aşa!", susţine cu entuziasm Dacian Pribeanu.

Şcoala l-a dezamăgit; cel mai bun profesor i-a fost şahul

Dacă ar fi să stea de vorbă cu un copil ca să îl convingă să se apuce de şah, Dacian Pribeanu i-ar spune că nu cunoaşte niciun manual care să îl fi învăţat despre viaţă măcar 10% din ceea ce a învăţat jucând şah. El mărturiseşte că şcoala l-a dezamăgit şi că şi-a pierdut interesul pentru învăţătura clasică de la vârsta de 10 ani. Un episod relevant în acest sens a avut ca temă o dispută cu un profesor pe tema tacticilor de război. "Unul dintre profesorii de atunci încerca să ne explice că Ştefan cel Mare ataca cel dintâi armata Otomanilor, pentru a da un exemplu de curaj ostaşilor săi. Eu am încercat să-i explic că, la fel ca la şah, regele trebuie bine păzit, că dacă cineva începe să atace de la început cu regele, e ca şi cum şi-ar semna sentinţa. Am ajuns să mă contrazic cu acel profesor, însă, pe atunci, dascălilor le plăcea să fie "autoritatea supremă", aşa că eu am pierdut acel duel de idei, iar şcoala m-a pierdut pe mine", explică Dacian Pribeanu. Astfel, el şi-a căutat ghidarea în altă parte şi a descoperit că şahul îi poate fi un antrenor mai bun pentru viaţă.

Dacian Pribeanu susţine că s-a dezvoltat ca autodidact, nu pentru că şi-ar fi dorit neapărat acest lucru, însă în jurul lui nu a reuşit la acea vreme să găsească modele adecvate. "Eram, într-un fel, supărat pe mine că nu apreciez mai mult şcoala, însă, când i-am descoperit pe Mircea Eliade sau Alvin Toffler, am avut o adevărată revelaţie. Şahul, călătoriile, literatura şi lungile discuţii cu oameni remarcabili au fost izvoare de inspiraţie în formarea personalităţii mele", mărturiseşte acesta.

Un şahist pasionat de psihologie

După ce a încheiat socotelile cu liceul, s-a orientat către Facultatea de Sociologie (pe care a şi terminat-o cu succes), fiind singura care i-a suscitat cu adevărat interesul. Motivul? Era curios să înţeleagă două lucruri:

- care sunt acele resorturi ascunse care pot modifica traiectoria socială a unui om, scoţându-l din determinismul socio-educaţional;

- care sunt adevăratele resorturi care pot optimiza viaţa socio-economică a unei societăţi.

Şi de data aceasta consideră că a avut noroc. În timp ce era student, pentru a se putea întreţine, trebuia să şi muncească. A lucrat, timp de 7 ani, în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, ca asistent medical BFT-Masaj. Teoria pe care o învăţa la facultate o punea în practică la cabinetul de masaj, susţine acesta, căci avea pacienţi cu diverse probleme şi de toate felurile: agricultori, mineri, electricieni, comandanţi de vapor, aviatori, episcopi sau miniştri.

"Acest loc a fost, pentru mine, cel mai bogat câmp de cercetare psiho-socială. Mă împrieteneam repede cu pacienţii mei şi, în timp ce le făceam masaj, le puneam întrebări despre viaţa lor socio-profesională. În timpul masajului, pacienţii erau perfect relaxaţi şi îşi deschideau foarte uşor sufletul. Mai târziu, am aflat cu satisfacţie că şi Sigmund Freud le făcea un masaj uşor pacienţilor săi, atunci când îi psihanaliza", spune Dacian Pribeanu.

Prin contrast, atunci când mergea - ca orice student - să pună întrebări oamenilor pe stradă prin "metoda chestionarelor", el susţine că nu obţinea informaţie relevantă, ci doar frustrare. "Făcând, totuşi, legătura între teoriile lui Karl Marx, Max Weber sau Vilfredo Pareto, învăţate la cursuri şi istoriile pacienţilor mei, am primit răspunsuri mulţumitoare la cele două întrebări pe care le aveam în minte, atunci când m-am înscris la facultate", punctează Dacian Pribeanu. Din 2006 s-a ocupat din nou serios de şah, devenind maestru al Federaţiei Internaţionale şi participând la numeroase competiţii în ţară sau în străinătate. În ultimii ani, pe lângă şah, ca ocupaţie de bază, a activat pe plan social în cadrul câtorva ONG-uri care apără şi promovează drepturile persoanelor cu deficienţe vizuale.

Training inedit pentru tinerii angajaţi din multinaţionale. Şi nu numai

Dacian Pribeanu vrea acum să le arate şi altora că şahul e mai mult decât un joc de strategie, căci te poate învăţa foarte multe despre "strategiile" vieţii. Aşa că a pus la cale un training pentru angajaţii din multinaţional (şi nu numai), iar prima companie înscrisă în program e CGS România.

"Sunt, de acum, 30 de ani de când analizez legăturile dintre şah şi viaţă. Vă pot spune cu toată încrederea că învăţând şi practicând şahul poţi obţine un tip de inteligenţă convertibilă în foarte multe domenii de activitate. Elevii mei parcurg o călătorie fascinantă în lumea şahului. La sfârşitul acestei călătorii, îi aşteaptă, ca răsplată, autocunoaşterea, autostăpânirea, creşterea nivelului de empatie, o superioară gestionare a relaţiilor şi a resurselor. În plus, pot avea obiective individuale de creştere în domenii precum time-management, leadership, educaţia financiară etc. Rolul meu este de a transforma şahul într-un mijloc educaţional, care să se plieze cât mai bine pe obiectivele de creştere ale elevilor mei. Am avut privilegiul de a trăi o viaţă care mi-a pus în faţă tot felul de obstacole pe care a trebuit să le depăşesc. Astfel, pot rezona cu aproape orice tip de personalitate putând să fac un transfer rapid de idei şi informaţii", a spus Dacian Pribeanu despre programul numit "Training brain skills".

(articol preluat de pe site-ul cariereonline.ro)

File de jurnal

Laurenţiu Crişan - Mărturii din închisoare

de Modest Amariei

Unul dintre cei mai longevivi salariaţi ai Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Laurenţiu Crişan a lucrat ca referent social la filiala Cluj a asociaţiei timp de 37 de ani, cu o întrerupere de cinci ani (1958-1963), când a suportat rigorile închisorilor comuniste pentru credinţa care i-a condus şi susţinut moralul vieţii de-a lungul celor 89 de ani împliniţi în această vară. L-am cunoscut pe când eram elev la Cluj, la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din localitate. Din inflexiunile glasului său, din vorba domoală şi aşezată, din sufletul cald şi deschis, din mâna de ajutor pe care a întins-o tuturor nevăzătorilor pe care i-a cunoscut, se desprinde personalitatea unui om discret, calm şi răbdător, atât la vitregiile vieţii, cât şi la asprimea vremurilor şi oamenilor care l-au nedreptăţit. Din anii de temniţă a ieşit călit şi hotărât să-şi urmeze până la sfârşit preceptele morale insuflate de credinţa sa. Zâmbetul său senin ne întâmpină şi azi cu aceeaşi prospeţime ca în anii tinereţii. La masa unde l-am revăzut în această vară s-a aşezat după o cursă prin oraş care, chiar pe un tânăr, l-ar fi lăsat fără suflu. Ne-am revăzut ca nişte prieteni vechi şi a prins a-mi vorbi timp de două ceasuri ca un bunic sfătos care povesteşte nepoţilor o poveste cu zâne şi zmei.

Nu mă mai săturam să-l ascult şi i-am promis solemn că în cel mai scurt timp îl voi provoca la o confesiune lungă, care să formeze o mărturisire vie pentru cei mai tineri, care trec prin viaţă cu o inocentă inconştienţă, fără să ştie că aici, lângă noi, sunt şi oameni de esenţă tare, care nu numai că sunt capabili să înfrunte cu seninătate orice încercare de a li se anihila personalitatea, de a li se răpi credinţa, dar se pun la dispoziţia celor din jurul lor cu toate puterile de care dispun.

Aceste rânduri dezvăluie doar câteva episoade din viaţa domnului Laurenţiu Crişan, dar îmi propun să completez informaţiile oferite de domnia-sa şi în alte materiale.

Laurenţiu Crişan: M-am născut în 9 august 1928, în comuna Suatu, judeţul Cluj, într-o familie cu opt copii (dintre care mai suntem în viaţă patru), din care cel mai mare are 92 de ani, iar cel mai mic 82. Studiile elementare le-am făcut în sat, cele liceale la liceul Sfântul Vasile din Blaj, poate cel mai vechi liceu din ţară, pe care l-am terminat în 1947. Urma să plec la studii la Roma în toamna anului 1947, dar, din cauza instalării regimului comunist, am fost oprit, iar atunci am căutat o altă cale de a ajunge la studii, prin mânăstirea Bazilicanilor de la Bixad, care - în toamna anului 1948 - şi-a încetat activitatea din ordinul partidului comunist, care a interzis biserica Greco-catolică. Pentru activitatea mea religioasă am tras şi unele consecinţe. După terminarea liceului m-am încadrat în muncă, la început ca secretar la şcoala generală din comună, apoi am fost încorporat în armată în 1950, unde am făcut 3 ani de muncă şi am lucrat la construcţia aeroportului de la Otopeni, care - pe timpul acela - se construia pentru sovietici. Făceam parte dintr-o categorie care nu era considerată demnă să pună mâna pe armă, fapt pentru care am prestat doar muncă manuală. Deşi proveneam dintr-o familie greco-catolică, cei 3 fraţi ai mei au făcut armată la Ministerul Apărării Naţionale, dintre care unul a devenit chiar ofiţer, (pilot aviator). În timpul armatei am făcut şi o şcoală de normator şi am lucrat ca normator la construcţia Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti, care - pe atunci - se numea Teatrul Muzical. Într-o zi am pus o cărămidă acolo - ştiu şi locul precis unde am pus-o - ca să am conştiinţa că am făcut şi eu ceva pentru această instituţie.

Revenind din armată, trebuia să-mi caut un serviciu (intrarea la facultate fiindu-mi blocată din motive religioase) şi m-am angajat ca normator la Întreprinderea de Transport Auto.

Între timp, am aflat de la domnul Ion Blăjan, pe care îl cunoşteam de la Biserica greco-catolică din Blaj, că se înfiinţează Asociaţia Nevăzătorilor din România, care căuta un instructor social, adică o persoană care avea rolul de a identifica nevăzătorii din nordul Transilvaniei pentru şcolarizare şi angajare în muncă. M-am angajat la Asociaţia Nevăzătorilor din Cluj la 1 ianuarie 1956, unde am rămas până la pensionare, dar cu o întrerupere de cinci ani, când am fost arestat din motive religioase. Postul meu presupunea foarte multă muncă de teren, adică să vizităm la domiciliu pe toţi membrii asociaţiei. Din judeţele arondate primeam o evidenţă - destul de sumară - asupra persoanelor cu probleme de vedere de pe cuprinsul fiecărui judeţ, după care ne deplasam la domiciliul fiecăruia, pentru a-i cunoaşte mediul de viaţă, familia şi situaţia sa medicală. Unii medici de ţară ne obstrucţionau munca, deoarece considerau că problemele medicale ale sătenilor reprezintă exclusiv domeniul lor de activitate, dar, cu răbdare şi diplomaţie, am reuşit să-i convingem că scopul final al activităţii noastre este remedierea problemelor nevăzătorilor şi nu imixtiunea în domeniul lor de specialitate.

Pe data de 11 mai 1958 am fost ridicat de la domiciliul din Cluj, unde locuiam cu încă doi tineri greco-catolici, în timpul nopţii şi condus la sediul securităţii. În celula în care am fost încarcerat mai era un individ care avea un regim special, adică rolul de informator al eventualelor mărturisiri pe care le-aş fi putut face în timpul detenţiei. Din fericire eu eram informat de la părintele Silviu Augustin Prunduş, care fusese arestat pentru a treia oară, despre scopul acestei prezenţe şi am fost atent la fiecare cuvânt pe care îl spuneam colegului meu de celulă. O lună de zile a durat ancheta, după care am fost aduşi la penitenciarul Tribunalului din Cluj, unde eram douăsprezece persoane în şase paturi, fără grup sanitar, doar cu un vas pentru necesităţi fizice numit "tinetă", timp în care am suferit şi o pedeapsă cu carceră la izolare timp de şapte zile, deoarece, într-un buzunar mi s-a găsit un fragment dintr-un imprimat de la asociaţie, lucru absolut interzis de regulamentul penitenciarului. Acest regim însemna că timp de două zile nu am primit nimic de mâncare, apoi una cu pâine şi apă, după care urmau alte două zile fără mâncare, doar apă. La proces nu a avut acces nici un membru al familiei sau prieten. Capetele de acuzare administrate erau pe cât de false, pe atât de fantasmagorice: duşman al clasei muncitoare, a studiat o religie clandestină, a dat examene cu profesori suspendaţi pentru activităţi duşmănoase, a colindat cântece interzise împreună cu alţi membri ai unei religii interzise, a întreţinut legături cu persoane care aveau rude în închisoare etc. etc. etc.

După proces am fost urcaţi într-o dubă - cei şaisprezece membri ai grupului şi debarcaţi la penitenciarul Gherla. În camera 13, unde am fost cazaţi, erau circa 90 de persoane, cu o aerisire minusculă, iar unul dintre colegi care suferea de astm, a fost scos din celulă ca un sac. În luna septembrie am fost duşi în colonia de muncă din Balta Brăilei; dacă la început am fost fericiţi să respirăm aer curat, umezeala, insectele şi hrana insuficientă ne-au provocat multe suferinţe. Acolo trăiam ca într-o junglă, cărând pământ cu roaba, folosind lopeţi şi hârleţe, având norme foarte greu de atins. A venit apoi iarna, cu apă îngheţată, barăci neîncălzite, fără condiţii minime de igienă. Timp de cinci ani nu am avut drept de vorbitor sau corespondenţă, doar câte o carte poştală pe an, care, nu ştiam niciodată dacă ajunge la familii sau nu. În tot acest timp am primit doar câteva pachete cu alimente, strict controlate de gardieni. Pe parcurs am fost cazaţi şi pe un bac, numit pe vremuri Gironde, primit cu multă vreme în urmă de la francezi, unde eram înghesuite cam 200 de persoane. Am lucrat, în condiţii precare, la orezării, îndurând căldură şi umezeală greu de suportat. În timp ce eram la colonia din Giurgeni ne-am îmbolnăvit de febră tifoidă, iar în spitalul Constanţa eram trataţi cu cea mai simplă medicaţie, dar noi eram fericiţi că puteam dormi într-un pat cu lenjerie curată. După munca din colonii am fost aduşi din nou la Gherla, unde am lucrat ca lustruitor de mobilă la fabrica din localitate, dar, din cauza efortului, am făcut o hernie de disc.

Modest Amariei: După '90, când

s-au deschis dosarele securităţii, nu aţi încercat să cereţi dosarul dumneavoastră?

Laurenţiu Crişan: Nu, pentru că

mi-a fost teamă de surprize în legătură cu prietenii şi colegii. De unde au ştiut anchetatorii amănuntele care au stat la baza capetelor de acuzare? Din confruntările din timpul anchetei, reţin o declaraţie a unei cunoştinţe numită Elena Lazăr, fiica secretarului lui Iuliu Maniu, Ilie Lazăr, care amintea faptul că am făcut parte din grupul de colindători greco-catolici. În timpul procesului mi-a fost teamă că unul dintre cumnaţii mei, care era judecător la Tribunalul Militar Suprem, ar putea suporta consecinţe neplăcute din cauza gradului nostru de rudenie. Totuşi, nefiind vorba de acuzaţii strict politice şi ideologice, cumnatul meu nu a avut nimic de suferit.

La eliberare am primit acelaşi costum cu care am fost arestat şi am văzut că avea rosături de şoareci, după care am fost trimis la Miliţia din Gherla, unde am semnat o declaraţie precum că nu am să spun nimănui cum am trăit în închisoare şi nici un fel de amănunte de la proces şi detenţie, după care am găsit un camion care m-a dus până în comuna natală.

Apoi, am luat viaţa de la început. Datorită experienţei din detenţie ca lustruitor de mobilă, m-am angajat pe un astfel de post la un atelier de tapiţerie din Cluj, unde am lucrat aproape un an de zile. Între timp, am aflat că la Asociaţia Nevăzătorilor din Cluj devenise vacant un post de instructor cultural, prin plecarea domnului Fernea Vasile la şcoala din localitate. Eu, ca fost deţinut politic din motive religioase, nu puteam ocupa un asemenea post, dar, datorită bunăvoinţei domnului Ilie Furtună, s-a făcut rocada cu postul de instructor social şi am putut fi angajat la asociaţie.

Relaţiile cu foştii colegi şi prieteni au fos