LIT MOBIASBANCĂ E GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, 25 DE ANI DE ... · Z ONA DE E LIT MOBIASBANCĂ –...

2
Z ONA DE E LITă MOBIASBANCĂ GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, 25 DE ANI DE ACTIVITATE BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S. A. a sărbătorit 25 de ani de la fondare în cadrul unei petreceri inedite la 3 iunie curent, alături de peste 400 de invitaţi – clienţi și parteneri ai băncii, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice și instituţiilor publice centrale. În cadrul unei ceremonii festive, preşedintele băncii, dl. Ridha Tekaia, a susţinut un discurs de felicitare: „În 25 de ani de prezenţă în Mol- dova, dintre care opt ani sub umbrela Société Générale, am demonstrat zi de zi că putem avea creştere susţinută şi performanţă. Având susţinerea unui grup financiar internaţi- onal și o conduită corectă, am devenit o bancă de referinţă pe piaţa bancară. Datorită valorilor noastre – spirit de echipă, inovaţie, responsa- bilitate și angajament – numele Mobiasbancă este sinonim cu transparenţa și singuranţa. Însă nimic nu ar fi fost posibil fără spiritul de echipă, care este un punct-cheie al eficienţei și entuziasmului nostru. Ca parte a echipei vă consider pe voi, acţionari, clienţi, parteneri şi mai ales colegii din Mobiasbancă”. S-au alăturat celor spuse şi dl Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei UE în R. Moldova, dar şi preşe- dintele ţării, dl Nicolae Timoſti, care a transmis un mesaj de felicitare colectivului băncii. Un moment solemn al serii a fost inaugurarea unei sculpturi metalice, concepută și creată de tânărul sculptor Alexandru Coicev, unul dintre eroii descoperiţi în cadrul proiectului „150 de moldoveni. Descoperă Moldova”, lansat de bancă în anul 2014. Oaspeţii au putut admira colecţia de bijuterii din argint create de absolvenţii Colegiu- lui „Mondostud-Art” din Chișinău, căruia BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S. A. i-a oferit zece standuri pentru participa- rea la diverse expoziţii naţionale și internaţio- nale, reconfirmându-şi în acest fel statutul de bancă social responsabilă. BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S. A. este o bancă comercială universală, care deserveşte peste 118.000 de clienţi activi în sectorul corporativ, al IMM-urilor şi de retail prin intermediul unei reţele de 56 de unităţi. În 2015, Mobiasbancă celebrează 25 de ani de activitate în Republica Moldova. Filip Kotora, Stela Ciobanu, Ridha Tekaia, Elena Guzun, Damien Granier, Nicolae Dorin VIPmagazin Iulie-August 2015 | 51 50 | VIPmagazin Iulie-August 2015

Transcript of LIT MOBIASBANCĂ E GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, 25 DE ANI DE ... · Z ONA DE E LIT MOBIASBANCĂ –...

Page 1: LIT MOBIASBANCĂ E GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, 25 DE ANI DE ... · Z ONA DE E LIT MOBIASBANCĂ – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, 25 DE ANI DE ACTIVITATE BC „Mobiasbancă – Groupe

Zo

na

de e

lit

ă

MOBIASBANCĂ – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, 25 DE ANI DE ACTIVITATE

BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S. A. a sărbătorit 25 de ani de la fondare în cadrul unei petreceri inedite la 3 iunie curent, alături de peste 400 de invitaţi – clienţi și parteneri ai băncii, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice și instituţiilor publice centrale.

În cadrul unei ceremonii festive, preşedintele băncii, dl. Ridha Tekaia, a susţinut un discurs de felicitare: „În 25 de ani de prezenţă în Mol-dova, dintre care opt ani sub umbrela Société Générale, am demonstrat zi de zi că putem avea creştere susţinută şi performanţă.

Având susţinerea unui grup financiar internaţi-onal și o conduită corectă, am devenit o bancă de referinţă pe piaţa bancară. Datorită valorilor noastre – spirit de echipă, inovaţie, responsa-bilitate și angajament – numele Mobiasbancă este sinonim cu transparenţa și singuranţa. Însă nimic nu ar fi fost posibil fără spiritul de echipă, care este un punct-cheie al eficienţei și entuziasmului nostru. Ca parte a echipei vă consider pe voi, acţionari, clienţi, parteneri şi mai ales colegii din Mobiasbancă”.

S-au alăturat celor spuse şi dl Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei UE în R. Moldova, dar şi preşe-dintele ţării, dl Nicolae Timofti, care a transmis un mesaj de felicitare colectivului băncii.

Un moment solemn al serii a fost inaugurarea unei sculpturi metalice, concepută și creată de tânărul sculptor Alexandru Coicev, unul dintre eroii descoperiţi în cadrul proiectului „150 de moldoveni. Descoperă Moldova”, lansat de bancă în anul 2014.

Oaspeţii au putut admira colecţia de bijuterii din argint create de absolvenţii Colegiu-lui „Mondostud-Art” din Chișinău, căruia BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S. A. i-a oferit zece standuri pentru participa-rea la diverse expoziţii naţionale și internaţio-nale, reconfirmându-şi în acest fel statutul de bancă social responsabilă.

BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S. A. este o bancă comercială universală, care deserveşte peste 118.000 de clienţi activi în sectorul corporativ, al IMM-urilor şi de retail prin intermediul unei reţele de 56 de unităţi. În 2015, Mobiasbancă celebrează 25 de ani de activitate în Republica Moldova.

Filip Kotora, Stela Ciobanu, Ridha Tekaia, Elena Guzun, Damien Granier, Nicolae Dorin

VIPmagazin • Iulie-August 2015 | 5150 | VIPmagazin • Iulie-August 2015

Page 2: LIT MOBIASBANCĂ E GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, 25 DE ANI DE ... · Z ONA DE E LIT MOBIASBANCĂ – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, 25 DE ANI DE ACTIVITATE BC „Mobiasbancă – Groupe

Zo

na

de e

lit

ă

VIPmagazin • Iulie-August 2015 | 5352 | VIPmagazin • Iulie-August 2015