Liniile directoare OECD pentru întreprinderile...

60
1 Liniile directoare OECD pentru întreprinderile multinaționale Ediția 2011

Transcript of Liniile directoare OECD pentru întreprinderile...

1

Liniile directoare OECD pentru întreprinderile

multinaționale Ediția 2011

2

Această lucrare este publicată sub responsabilitatea Secretarului General al OECD. Opiniile exprimate

și argumentele folosite aici nu reflectă neapărat opiniile oficiale ale Organizației sau ale aguvernelor

țărilor membre.

Vă rugăm să citați această publicație ca: OECD (2011), Liniile directoare OCDE pentru întreprinderile

multinaționale, Editura OECD

http://dx.doi.org/10.1787/9789264115415-en

ISBN 978-92-64-11528-6 (print)

ISBN 978-92-64-11541-5 (PDF)

Rectificări la publicațiile OCDE pot fi găsite on-line pe: www.oecd.org/publishing/corrigenda

© OECD 2011

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Puteți copia, descărca sau imprima conținutul OCDE pentru uz propriu, și puteți include extrase din

publicațiile OCDE, bazele de date și produsele multimedia în propriile documente, prezentari, blog-uri,

site-uri și materiale didactice, cu condiția menționării corespunzătoare a OCDE ca sursă și proprietar

al drepturilor de autor. Toate cererile pentru uz public sau comercial și drepturile de traducere trebuie

să fie trimise la [email protected]. Cererile pentru permisiunea de a fotocopia porțiuni din acest material

pentru uz public sau comercial se adresează direct la Copyright Clearance Center (CCC), la

info@copyright. com sau Centrul français d'exploatarea du droit de Exemplar (CFC) la

[email protected].

3

Prefață

Liniile directoare OCDE pentru întreprinderile multinaționale sunt recomandările adresate de către

guverne pentru întreprinderi multinaționale care operează în țări sau din țări care au aderat. Acestea

oferă principii și standarde fără caracter obligatoriu pentru comportamentul responsabil în afaceri într-

un context global în concordanță cu legislația în vigoare și standardele recunoscute la nivel

internațional. Liniile directoare reprezintă unicul cod multilateral acceptat și complet de comportament

responsabil în afaceri pe care guvernele s-au angajat să îl promoveze.

Recomandările Liniilor directoare exprimă valorile comune ale guvernelor țărilor din care provin o mare

parte din investițiile directe internaționale și găzduiesc cele mai multe dintre cele mai mari întreprinderi

multinaționale. Liniile directoare au drept scop să promoveze contribuțiile pozitive ale întreprinderilor la

progresul economic, social și de mediu la nivel mondial.

Liniile directoare sunt susținute de un mecanism unic de punere în aplicare a Punctelor Naționale de

Contact (PNC), agenții înființate de guvernele care au aderat, pentru a promova și implementa Liniile

directoare. PNC-urile sprijină întreprinderile și părțile interesate ale acestora în luarea măsurilor

necesare pentru a continua punerea în aplicare a liniilor directoare. Ele oferă, de asemenea, o

platformă de mediere și conciliere pentru rezolvarea problemelor practice care pot apărea.

La 4 mai 2010, guvernele celor 42 țări OCDE și țările care nu sunt membre OCDE dar care au aderat

la Declarația OCDE privind investițiile internaționale și întreprinderile multinaționale și a Deciziei

respective, au început să lucreze la actualizarea Liniilor directoare pentru a reflecta schimbările

intervenite în peisajul de investiții internaționale și al întreprinderilor multinaționale, de la ultima

revizuire din anul 2000. Modificările convenite urmăresc să asigure în continuare Liniilor directoare

rolul de instrument internațional principal pentru promovarea unui comportament responsabil în

afaceri.

Liniile directoare actualizate și Decizia aferentă au fost adoptate la 25 mai 2011 cu ocazia celei de-a

50-a Reuniuni aniversare ministeriale a OCDE, de cele 42 de guverne care au aderat. Modificările

Liniilor directoare includ:

• Un nou capitol privind drepturile omului, care este în concordanță cu Liniile directoare privind

întreprinderile și drepturile omului: Punerea în aplicare a cadrului Națiunilor Unite "Protecție, Respect

și Remediere".

• O abordare nouă și cuprinzătoare a diligenței necesare și managementului unui lanț de aprovizionare

responsabil reprezintă un progres semnificativ în raport cu abordările anterioare.

• Modificări importante în mai multe capitole de specialitate, cum ar fi ocuparea forței de muncă și

relațiile industriale; combaterea corupției, solicitarea de mită și extorcare de fonduri, mediu, interesele

consumatorilor, transparența informațiilor și fiscalitatea.

• Îndrumări procedurale mai clare și consolidate pentru a întări rolul PNC-urilor, a îmbunătăți

performanța și a favoriza echivalența funcțională.

• O agendă pro-activă de implementare pentru a ajuta întreprinderile să își îndeplinească

responsabilitățile atunci când apar noi provocări.

Actualizarea Liniilor directoare a fost realizată de către guvernele care au aderat și a inclus consultări

intensive cu participarea multor părți interesate și parteneri.

Toate țările G20 care nu au aderat au fost invitate să participe pe picior de egalitate; acestea au adus

contribuții importante, la fel ca participanții la consultările regionale din Asia, Africa, America Latină și

Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Comitetul consultativ OECD pentru Afaceri și Industrie, Comitetul

4

consultativ al Sindicatelor OCDE și OECD Watch au reprezentat punctul de vedere al mediului de

afaceri, al organizațiilor sindicale și organizațiilor non-guvernamentale (ONG-uri), prin întâlniri

periodice de consultare și participarea lor activă în cadrul Grupului consultativ al președintelui Grupului

de lucru responsabil pentru actualizarea Ghidului de lucru. Reprezentantul special al Secretarului

general al ONU pentru afaceri și drepturile omului, profesorul John Ruggie, Organizația Internațională

a Muncii, împreună cu alte organizații internaționale, au oferit, de asemenea, informații extinse pentru

actualizare.

Comitetele OCDE privind concurența; Politica Consumatorilor; Guvernanța Corporativă; Ocuparea

forței de muncă, munca și afacerile sociale; Politica de mediu; Afaceri Fiscale și Grupul de lucru

privind mita în tranzacțiile comerciale internaționale au contribuit la revizuirile capitolelor de

specialitate relevante ale Liniilor directoare.

Activitatea privind actualizarea a fost susținută de Departamentul de investiții, în calitate de Secretariat

al Comitetului de Investiții al OCDE, în strânsă colaborare cu Direcția Juridică; Centrul pentru politici

fiscale și administrație; Departamentul Anticorupție; Departamentul Concurenței; Departamentul

Corporate Affairs; Departamentul pentru analiza și politicile forței de muncă; Direcția de Integrare a

Economiei și Mediu; Departamentul de informare, comunicații și politica de consum.

5

CONȚINUT

Declarația cu privire la investițiile internaționale și întreprinderile multinaționale............................. 6

Partea I

Liniile directoare OCDE pentru întreprinderile multinaționale

Recomandări pentru comportamentul responsabil în afaceri într-un context global

Prefață .............................................................................................................................................. 8

I. Concepte și principii…… ...................................................................................................... 11

II. Politici generale .................................................................................................................... 13

III. Publicarea informațiilor......................................................................................................... 19

IV. Drepturile omului.................................................................................................................. 22

V. Relațiile industriale si de munca............................................................................................ 25

VI. Mediul inconjurator................................................................................................................ 30

VII. Combaterea luarii si darii de mita, solicitarii de mită și extorcarii de fonduri......................... 33

VIII. Interesele consumatorilor...................................................................................................... 35

IX. Știință și tehnologie................................................................................................................ 37

X. Concurența. ........................................................................................................................... 38

XI. Fiscalitate................................................................................................................................ 41

Partea II

Proceduri de implementare a liniilor directoare OCDE pentru întreprinderile multinaționale

Modificarea Deciziei Consiliului privind Liniile directoare OCDE pentru întreprinderile

multinaționale…………………………………………………………………………………………… 44

I. Puncte naționale de contact............................................................................................. 44

II. Comitetul de Investiții....................................................................................................... 44

III. Revizuirea deciziei………………..................................................................................... 45

Ghid de procedură……………………........................................................................................... 46

I. Punctele naționale de contact............................................................................................ 46

II. Comitetul de Investiții......................................................................................................... 47

Comentarii privind procedurile de implementare…................................................................... 49

I. Comentarii la Ghidul de procedură pentru PNC-uri..................................................................... 49

II. Comentarii la Ghidul de procedură pentru Comitetul de Investiții ………………………............ 56

6

DECLARAȚIA PRIVIND INVESTIȚIILE INTERNATIONALE ȘI COMPANIILE MULTINATIONALE

25 mai 2011

GUVERNELE CARE AU ADERAT1

AVÂND ÎN VEDERE:

- că investițiile internaționale prezintă o importanță majoră pentru economia mondială și au contribuit

în mod considerabil la dezvoltarea țărilor lor.

- că întreprinderile multinaționale joacă un rol important în procesul investițional.

- că o cooperare internațională poate să îmbunătățească climatul de investiții străine, să încurajeze

contribuția pozitivă pe care întreprinderile multinaționale o poate avea pentru progresul economic,

social și de mediu și ajută la minimizarea și rezolvarea dificultăților care pot apărea din activitățile lor.

- că beneficiile cooperării internaționale pot fi îmbunătățite prin abordarea unor aspecte relevante în

domeniul investițiilor internaționale și al întreprinderilor multinaționale printr-un ansamblu echilibrat de

instrumente interdependente.

DECLARĂ

I. Ghid pentru întreprinderile multinaționale

Că vor recomanda în comun întreprinderilor multinaționale care operează pe sau de pe teritoriul țării lor, să respecte Liniile directoare stabilite în Anexa 16 la prezenta declarație, ținând seama de opiniile și precizările cuprinse în Prefață și care sunt parte integrantă a acestora;

II. Tratament național

1. Că, ținând cont de necesitatea de a menține ordinea publică, a-și proteja interesele esențiale de securitate și a-și respecta angajamentele legate de pacea și securitatea internațională, guvernele aderente vor acorda, pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea pe teritoriul lor și aflate în proprietatea sau sunt controlate direct sau indirect de către resortisanți ai altui guvern aderent (denumite în continuare "întreprinderi sub control străin") un tratament conform legislației, reglementărilor și practicilor sale administrative, în conformitate cu dreptul internațional și nu mai puțin favorabile decât cele acordate în situații similare, întreprinderilor autohtone (denumit în continuare "tratament național"). 2. Că Guvernele care au aderat vor avea în vedere aplicarea "Tratamentului național" în ceea ce privește alte țări decât guvernele aderente; 3. Că Guvernele care au aderat se vor strădui să se asigure că subdiviziunile teritoriale ale acestora aplică "Tratament național"; 4. Că această declarație nu se ocupă cu dreptul guvernelor aderente de a reglementa intrarea investițiilor străine sau condițiile de înființare a întreprinderilor străine;

1 La data 25 mai 2011 guvernele aderente sunt cele ale membrilor OCDE, dar si Argentina, Brazilia, Egipt, Letonia, Lituania, Maroc, Peru si

Romania. Comunitatea Europeana a fost invitata sa se asocieze in privinta sectiunii Tratamentului National pe subiecte care sunt in

competenta sa. 2 Textul Liniilor directoare pentru întreprinderile multinaționale este reprodus în partea I a acestei publicații.

7

III Obligații contradictorii

Că vor coopera pentru a evita sau atenua impunerea unor cerințe contradictorii cu privire la întreprinderile multinaționale și vor ține cont de opiniile și condițiile generale și practicile prevăzute în anexa 2 de mai jos2

IV Stimulentele și obstacolele în calea investițiilor internaționale

1. Că recunosc necesitatea de a consolida cooperarea în sectorul de investiții internaționale directe; 2. Că recunosc astfel necesitatea de a ține cont de interesele guvernelor aderente, care ar putea fi afectate de actele cu putere de lege, reglementările și practicile administrative (denumite în continuare "măsuri"), în special pentru investițiile străine directe și care constituie stimulente sau obstacole în calea unor astfel de investiții; 3. Că guvernele vor depune eforturi pentru a lua astfel de măsuri cât mai transparent posibil, astfel încât importanța și scopul lor să poată fi ușor stabilit și că informațiile legate de acestea vor putea fi obținute cu ușurință.

V Proceduri de consultare

Că sunt dispuși să se consulte cu privire la aspectele de mai sus, în conformitate cu deciziile relevante ale Consiliului.

VI. Reexaminare

Că vor revizui periodic subiectele de mai sus, pentru a realiza o cooperare economică internațională mai eficientă în cadrul guvernelor care au aderat, în domenii legate de investiții internaționale și întreprinderi multinaționale.

2 Textul considerațiilor generale și abordărilor practice cu privire la obligațiile contradictorii impuse întreprinderilor multinaționale este

disponibil pe site-ul OCDE www.oecd.org/daf/investment/.

8

Partea I

Liniile directoare OCDE pentru întreprinderile multinaționale

Recomandări pentru comportamentul responsabil în afaceri într-un context global

Text și comentarii

Nota Secretariatului: Comentariile referitoare la Liniile directoare OCDE pentru întreprinderile multinaționale au fost pregătite de către Comitetul de Investiții, în ședință extinsă, inclusiv cei opt non-membri * care au aderat la Declarația privind investițiile internaționale și întreprinderile internaționale, pentru a furniza informații și explicații privind textul Liniilor directoare ale OCDE pentru întreprinderile multinaționale și Decizia Consiliului privind Liniile directoare ale OCDE pentru întreprinderile multinaționale. Ele nu fac parte din Declarația OCDE privind investițiile internaționale și întreprinderile multinaționale sau din Decizia Consiliului privind principiile directoare ale OCDE pentru întreprinderile multinaționale. În această publicație, comentariile se află la capitolul la care se referă și sunt numerotate consecutiv 1-106.

9

Prefață

1. Liniile directoare OCDE pentru întreprinderile multinaționale (linii directoare) se referă la

recomandările adresate de către guverne întreprinderilor multinaționale. Liniile directoare urmăresc

să se asigure că activitățile acestor întreprinderi sunt în armonie cu politicile guvernamentale,

pentru a consolida încrederea reciprocă între întreprinderi și societățile în care își desfășoară

activitatea, pentru a îmbunătăți mediul de investiții străine și a crește contribuția întreprinderilor

multinaționale la dezvoltarea durabilă. Liniile directoare fac parte din Declarația OECD cu privire la

investițiile internaționale și întreprinderile multinaționale, iar celelalte elemente se referă la

tratamentul național, cerințele contradictorii referitoare la întreprinderi, precum și stimulentele și

barierele în calea investițiilor internaționale. Liniile directoare stabilesc principiile voluntare și

standarde pentru comportamentul responsabil în afaceri, cu respectarea legilor în vigoare și a

standardelor acceptate la nivel internațional. Cu toate acestea, țările care au aderat la aceste linii

directoare s-au angajat să le pună în aplicare în conformitate cu Decizia Consiliului privind Liniile

directoare ale OCDE pentru întreprinderile multinaționale. În plus, subiectele abordate în Liniile

directoare pot fi, de asemenea, supuse legilor naționale și angajamentelor internaționale.

2. Mediul internațional de afaceri a cunoscut profunde schimbări structurale și chiar Liniile

directoare au evoluat pentru a reflecta aceste schimbări. Odată cu creșterea industriei serviciilor, a

sectoarelor cu nevoie ridicată de informații și extinderea economiei pe Internet, întreprinderile de

servicii și tehnologii joacă un rol tot mai important în piața internațională. Întreprinderile mari

reprezintă încă o parte importantă a investițiilor internaționale și există o tendință spre fuziuni

internaționale de mare anvergură. În același timp, au crescut și investițiile străine ale întreprinderilor

mici și mijlocii, iar aceste întreprinderi joacă acum un rol important pe scena internațională.

Întreprinderile multinaționale, întocmai ca omologii lor interni, au evoluat pentru a cuprinde o gamă

mai largă de acorduri comerciale și forme de organizare. Alianțe strategice și relații mai strânse cu

furnizorii și contractorii au tendința de a estompa limitele întreprinderii.

3. Evoluția rapidă în structura întreprinderilor multinaționale se reflectă și în activitățile acestora din

lumea in curs de dezvoltare, unde investițiile străine directe au crescut rapid. În țările în curs de

dezvoltare, companiile multinaționale s-au diversificat trecând de la producția primară și industria

extractivă la fabricație, montaj, dezvoltarea pieței interne și a serviciilor. O altă evoluție cheie este

apariția întreprinderilor multinaționale cu sediul în țări în curs de dezvoltare în calitate de investitori

internaționali importanți.

4. Activitățile întreprinderilor multinaționale, prin intermediul comerțului și investițiilor internaționale,

s-au consolidat și au adâncit legăturile care unesc țările și regiunile din lume. Aceste activități aduc

beneficii substanțiale în țările de origine și în cele gazdă. Aceste beneficii cresc atunci când

întreprinderile multinaționale furnizează produsele și serviciile pe care consumatorii doresc să le

cumpere la prețuri competitive și, atunci când se asigură profituri corecte pentru furnizorii de capital.

Activitățile lor comerciale și de investiții contribuie la utilizarea eficientă a capitalului, tehnologiei și

resurselor umane și naturale. Ele facilitează transferul de tehnologie între regiunile lumii și

dezvoltarea de tehnologii care să reflecte condițiile locale. Atât prin instruire formală cât și la locul

de muncă, întreprinderile promovează, de asemenea, dezvoltarea capitalului uman și crearea de

oportunități de angajare în țările gazdă.

5. Natura, domeniul de aplicare și viteza schimbărilor economice au venit cu noi provocări

strategice pentru întreprinderi și părțile interesate. Întreprinderile multinaționale au posibilitatea de a

pune în aplicare politici de bune practici pentru dezvoltarea durabilă, care încearcă să asigure

coerența între obiective economice, sociale și de mediu. Capacitatea întreprinderilor multinaționale

de a promova dezvoltarea durabilă este mult îmbunătățită atunci când comerțul și investițiile sunt

realizate într-un context de piețe deschise, competitive și reglementate în mod corespunzător.

10

6. Multe întreprinderi multinaționale au demonstrat că respectarea unor standarde înalte de

conduită în afaceri poate spori creșterea economică. Forțele competitive de azi sunt intense și

întreprinderile multinaționale se confruntă cu o varietate de modificări juridice, sociale și de

reglementare. În acest context, unele întreprinderi ar putea fi tentate să neglijeze principiile și

standardele de conduită corespunzătoare în încercarea de a obține un avantaj competitiv

necuvenit. Astfel de practici ale celor puțini, pot pune în discuție reputația celor mulți și pot da

naștere la îngrijorări publice.

7. Multe întreprinderi au răspuns la aceste preocupări publice prin dezvoltarea de programe,

sisteme interne de orientare și de management care stau la baza obligațiilor lor de cetățeni

corporatiști, cu respectarea bunelor practici și a bunei conduite a companiei și a angajaților săi.

Unii dintre ei au solicitat servicii de consultanță, audit și certificare, care contribuie la acumularea de

experiență în aceste domenii. Intreprinderile au promovat, de asemenea, dialogul social privind un

comportament responsabil în afaceri și au cooperat cu părțile interesate, inclusiv în contextul

inițiativelor mai multor părți interesate, în a elabora orientări pentru comportamentul responsabil în

afaceri. Liniile directoare clarifică așteptările comune de conduită în afaceri al guvernelor care aderă

la ele și oferă un punct de referință pentru întreprinderi și pentru alte părți interesate. Astfel, Liniile

directoare completează dar și consolidează eforturile private de a defini și implementa un

comportament responsabil în afaceri.

8. Guvernele cooperează între ele dar și cu alți actori pentru a consolida cadrul legal și de politică

internațională în care este condusă afacerea. Începutul acestui proces poate fi datat cu activitatea

Organizației Internaționale a Muncii, de la începutul secolului al XX-lea. Adoptarea de către

Organizația Națiunilor Unite în 1948 a Declarației Universale a Drepturilor Omului a fost un alt

eveniment reper. Acesta a fost urmat de dezvoltarea continuă de standarde importante în multe

domenii legate de un comportament responsabil în afaceri - un proces care continuă și astăzi.

Liniile directoare OCDE au contribuit semnificativ la acest proces prin dezvoltarea de standarde

care acoperă domenii cum ar fi mediul, lupta împotriva corupției, interesele consumatorilor,

guvernanța corporativă și fiscalitatea.

9. Scopul comun al guvernelor care au aderat la Liniile directoare este de a încuraja contribuțiile

pozitive pe care companiile multinaționale le pot avea pentru progresul economic, social și de

mediu și pentru a atenua dificultățile pe care diversele lor activități le pot produce. Acționînd spre

acest obiectiv, guvernele se află în parteneriat cu multe întreprinderi, sindicate și alte organizații

non-guvernamentale care lucrează în felul lor spre atingerea aceluiași scop. Guvernele pot acorda

sprijin prin asigurarea de politici-cadru interne eficiente care includ politici macroeconomice stabile,

tratamentul nediscriminatoriu al întreprinderilor, reglementarea adecvată și supravegherea

prudențială, un sistem imparțial de instanțe și de aplicare a legii și o administrație publică eficientă

și onestă. Guvernele pot acorda sprijin și prin menținerea și promovarea standardelor și politicilor

adecvate în sprijinul dezvoltării durabile și prin implicarea în reformele în curs de desfășurare pentru

a se asigura că activitatea din sectorul public este eficientă și eficace. Guvernele care au aderat la

Liniile directoare s-au angajat la îmbunătățirea continuă a politicilor interne și internaționale, cu

scopul de a îmbunătăți bunăstarea și standardele de viață ale întregii populații.

11

I. CONCEPTE ȘI PRINCIPII

1. Liniile directoare sunt recomandările formulate în comun de către guverne și adresate

întreprinderilor multinaționale. Acestea oferă principii și standarde de bună practică în

concordanță cu legislația în vigoare și standardele recunoscute la nivel internațional.

Respectarea liniilor directoare de către întreprinderi este voluntară nefiind obligatorie legal.

Cu toate acestea, unele aspecte acoperite de Liniile directoare pot fi, de asemenea,

reglementate și de legislația națională sau angajamentele internaționale.

2. Respectarea legilor interne este prima obligație a întreprinderilor. Liniile directoare nu sunt

un substitut la o legislație sau la legislația națională și nici nu le înlocuiesc. Deși Liniile

directoare se extind și dincolo de lege, în multe cazuri, ele nu trebuie și nici nu urmăresc să

pună compania într-o situație prin care să se confrunte cu cerințe contradictorii. Totuși, în

țările în care legile sau reglementările interne sunt în contradicție cu principiile și standardele

stabilite în Liniile directoare, companiile ar trebui să caute modalități de a respecta aceste

principii și standarde cât mai mult posibil pentru a nu încălca legislația națională.

3. Având în vedere că operațiunile întreprinderilor multinaționale se extind în întreaga lume,

cooperarea internațională în acest domeniu trebuie să se extindă în toate țările. Guvernele

care au aderat la Liniile directoare încurajează întreprinderile care operează pe teritoriul lor să

respecte aceste linii directoare oriunde operează, ținând cont de circumstanțele specifice din

fiecare țară gazdă.

4. O definiție precisă a întreprinderilor multinaționale nu este necesară pentru sensul Liniilor

directoare. Aceste întreprinderi operează în toate sectoarele economiei. Acestea sunt, de

obicei, companii sau alte entități înființate în mai multe țări și existând aceste interconexiuni,

acestea își pot coordona operațiunile în diverse moduri. În timp ce una sau mai multe dintre

aceste entități pot fi în măsură să exercite o influență semnificativă asupra activităților altora,

gradul lor de autonomie în cadrul întreprinderii poate varia foarte mult de la o companie

multinațională la alta. Dreptul de proprietate poate fi privat, de stat sau mixt. Liniile directoare

se adresează tuturor entităților din cadrul întreprinderii multinaționale (societățile-mamă și /

sau entitățile locale). În funcție de modul de repartizare a responsabilităților efective între

acestea, diferitele entități pot să coopereze și să își acorde asistență reciprocă pentru a

facilita respectarea Liniilor directoare.

5. Liniile directoare nu sunt destinate introducerii diferențelor de tratament între întreprinderile

multinaționale și cele autohtone; ele reflectă o bună practică pentru toți. În consecință,

întreprinderile multinaționale și autohtone se supun acelorași așteptări în ceea ce privește

comportamentul acestora ori de câte ori Liniile directoare sunt relevante pentru ambele.

6. Guvernele doresc să încurajeze cea mai extinsă respectare posibilă a Liniilor directoare.

Deși este recunoscut faptul că întreprinderile mici și mijlocii nu pot avea aceleași capacități ca

întreprinderile mai mari, guvernele care au aderat la Liniile directoare le încurajează totuși să

respecte recomandările liniilor directoare în cea mai mare măsură posibilă.

7. Guvernele care au aderat la Liniile directoare nu ar trebui să le folosească în scopuri

protecționiste, nici să le utilizeze într-un mod care pune sub semnul întrebării avantajul

comparativ al unei țări în care întreprinderile multinaționale investesc.

12

8. Guvernele au dreptul de a reglementa condițiile în care companiile multinaționale își

desfășoară activitatea în limitele competenței acestora sub rezerva respectării dreptului

internațional. Entitățile unei întreprinderi multinaționale situate în diferite țări se supun legilor

aplicabile din aceste țări. Când întreprinderile multinaționale sunt supuse unor cerințe în

conflict de către țările care au aderat sau de țări terțe, guvernele în cauză sunt încurajate să

coopereze cu bună-credință, în scopul rezolvării problemelor care pot apărea.

9. Guvernele care au aderat la Liniile directoare le-au stabilit luându-și angajamentul că își

vor îndeplini responsabilitățile de a trata întreprinderile în mod echitabil și în conformitate cu

dreptul internațional și cu obligațiile contractuale.

10. Utilizarea de mecanisme adecvate de soluționare a litigiilor internaționale, inclusiv

arbitrajul, este încurajată ca un mijloc de a facilita soluționarea problemelor juridice care apar

între întreprinderi și guvernele țărilor gazdă.

11. Guvernele care aderă la Liniile directoare le vor pune în aplicare și vor încuraja utilizarea

acestora. Ele vor stabili Puncte Nationale de Contact care să promoveze Liniile directoare și

să acționeze ca un forum de discuții pentru toate aspectele referitoare la Liniile directoare.

Guvernele care au aderat vor participa, de asemenea, la procedurile specifice de revizuire și

consultare pentru a aborda aspecte privind interpretarea Liniilor directoare într-o lume în

schimbare.

13

II. POLITICI GENERALE

Întreprinderile trebuie să ia întru totul în considerare politicile stabilite în țările în care

își desfășoară activitatea și să țină cont de punctele de vedere ale altor părți interesate. În

acest sens:

A. Companiile trebuie:

1. Să contribuie la progresul economic, social și de mediu, pentru a realiza o dezvoltare

durabilă.

2. Să respecte drepturile, recunoscute la nivel internațional, ale persoanelor afectate de

activitățile lor.

3. Să încurajeze consolidarea capacităților locale printr-o strânsă colaborare cu comunitatea

locală, inclusiv interesele de afaceri, precum și dezvoltarea activităților întreprinderii pe piețele

interne și externe, în conformitate cu nevoia de practici comerciale loiale.3

4. Să încurajeze formarea de capital uman, în special prin crearea de oportunități de angajare

și facilitarea oportunităților de formare profesională pentru angajați.

5. Să se abțină de la a solicita sau accepta scutiri care nu sunt prevăzute în cadrul statutar

sau de reglementare, referitoare la drepturile omului, mediu, sănătate, siguranță, muncă,

impozitare, stimulente financiare, sau alte probleme.

6. Să sprijine și să respecte principiile de bună guvernanță corporativă și să dezvolte și să

aplice bunele practici de guvernanță corporativă, inclusiv în interiorul grupurilor de

întreprinderi.

7. Să elaboreze și să aplice practicile de autoreglementare și sisteme de management care

favorizează o relație de siguranță și de încredere reciprocă între întreprinderile și societățile în

care își desfășoară activitatea.

8. Să promoveze conștientizarea și respectarea de către angajații companiilor multinaționale

a politicilor companiei prin diseminarea corespunzătoare a acestor politici, inclusiv prin

programe de formare.

9. Să se abțină de la acțiuni discriminatorii sau disciplinare împotriva lucrătorilor care fac

rapoarte de management bona fide sau, după caz, care sunt adresate autoritățile publice

competente, cu privire la practicile care contravin legii, Liniile directoare sau politicile

întreprinderii.

3 Una din definițiile cele mai larg acceptate a dezvoltării durabile a fost formulată în 1987 de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare

(Comisia "Brundtland"). Este vorba de o "dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare

de a-și satisface propriile nevoi."

14

10. Să întreprindă diligențele necesare, bazate pe risc, încluzându-le, de exemplu, în

sistemele lor de gestionare a riscurilor de întreprindere, pentru a identifica, a preveni și a

atenua impacturile negative actuale și potențiale, așa cum este descris în paragrafele 11 și

12, și să țină cont de modul în care sunt abordate aceste efecte. Natura și gradul diligențelor

necesare depind de circumstanțele unei anumite situații.

11. Să evite declanșarea sau contribuția la efectele adverse legate de aspectele reglementate

de Liniile Directoare, prin propriile activități, și să abordeze aceste efecte, atunci când apar.

12. Să încerce să prevină sau să atenueze un impact negativ în cazul în care nu au contribuit

la acest impact dar care totuși este legat direct de operațiunile, produsele sau serviciile lor

printr-o relație de afaceri. Acest lucru nu urmărește să transfere responsabilitatea de la

entitatea care cauzează un impact negativ către întreprinderea cu care are o relație de

afaceri.

13. În plus față de gestionarea efectelor negative în ceea ce privește domeniile acoperite de

Liniile directoare, să încurajeze, unde este posibil, partenerii de afaceri, inclusiv furnizorii și

sub-contractori, să aplice principiile responsabile de conduită în afaceri, compatibile cu Liniile

directoare.

14. Să se implice alături de părțile interesate importante, în oferirea de oportunități

semnificative pentru ca punctele de vedere ale acestora să fie luate în considerare în

planificarea și luarea deciziilor pentru proiecte sau alte activități care pot avea un impact

major asupra comunităților locale.

15. Se se abțină de la orice implicare necorespunzătoare în activități politice locale.

B. Întreprinderile sunt încurajate:

1. Să sprijine, în funcție de propria situație, eforturile de cooperare în cadrul forumurilor

corespunzătoare pentru a promova libertatea pe Internet, prin respectarea libertății de

exprimare, de întrunire și de asociere on-line.

2. Să se angajeze sau să sprijine, acolo unde este cazul, inițiativele private sau ale mai

multor părți interesate precum și dialogul social în gestionarea responsabilă a lanțului de

aprovizionare, garantând în același timp că aceste inițiative țin seama de efectele lor sociale

și economice asupra țărilor în curs de dezvoltare și de standardele în vigoare recunoscute la

nivel internațional.

Comentarii privind politicile generale

1. Capitolul Politici generale este consacrat principiilor generale și este primul care conține

recomandări precise pentru întreprinderi. Ca atare, este important să se contureze orientarea

generală și să se stabilească principiile fundamentale comune pentru recomandările specifice

din capitolele următoare.

2. Întreprinderile sunt încurajate să coopereze cu guvernele în dezvoltarea și punerea în

aplicare a politicilor și a legilor. Având în vedere punctele de vedere ale altor părți interesate

din societate, care include comunitatea locală, precum și interesele de afaceri, se poate

îmbogăți acest proces. De asemenea, este recunoscut faptul că guvernele ar trebui să fie

transparente în relațiile lor cu întreprinderile, și să se consulte cu mediul de afaceri pe

aceleași probleme. Întreprinderile trebuie să fie privite ca parteneri ai guvernului în

dezvoltarea și utilizarea ambelor abordări, voluntare și de reglementare (din care Liniile

Directoare sunt un element) față de politicile care îi afectează.

15

3. Nu trebuie să fie nici o contradicție între activitatea întreprinderilor multinaționale (IMN-uril)

și dezvoltarea durabilă, iar Liniile directoare sunt menite să promoveze complementaritatea în

această privință. Într-adevăr, legăturile dintre progresul economic, social și de mediu

reprezintă un instrument-cheie pentru continuarea obiectivului de dezvoltare durabilă.

4. Capitolul IV dezvoltă, recomandarea generală privind drepturile omului la punctul A.2.

5. De asemenea, Liniile directoare, recunosc și încurajează contribuția pe care IMN-urile o

pot avea la consolidarea capacităților locale, ca urmare a activității lor în comunitățile locale.

În mod similar, recomandarea privind formarea capitalului uman este o recunoaștere explicită

și de perspectivă a contribuției la dezvoltarea umană individuală pe care IMN-urile o poate

oferi angajaților lor, cuprinzând nu numai practici de angajare, dar și de formare și dezvoltare

a angajaților. Formarea capitalului uman include, de asemenea, noțiunea de non-discriminare

în practicile de angajare, precum și practicile de promovare, învățarea pe tot parcursul vieții și

alte acțiuni de instruire la locul de muncă.

6. Liniile directoare recomandă ca, în general, întreprinderile să evite intervențiile pentru a

obține derogări care nu sunt preconizate în cadrul statutar sau de reglementare privind

drepturile omului, mediul, sănătatea, siguranța, forța de muncă, impozitarea și stimulentele

financiare, printre alte probleme, fără a aduce atingere asupra dreptului unei întreprinderi să

caute modificarea cadrului legal sau de reglementare. Exprimarea "sau a accepta", de

asemenea, atrage atenția asupra rolului statului în oferirea acestor scutiri. În timp ce acest tip

de prevedere a vizat, în mod tradițional guvernele, ea prezintă și o relevanță directă pentru

IMN-uri. Cu toate acestea, foarte important, există cazuri în care anumite derogări de la legile

sau alte politici pot fi în concordanță cu aceste legi pentru motive legitime de politică publică.

Capitolele politicii de mediu și concurența oferă exemple.

7. Liniile directoare recomanda ca intreprinderile se aplice bune practici de management

corporativ extrase din Liniile directoare OECD de guvernanță corporativă. Principiile fac apel

la protejarea și facilitarea exercitării drepturilor acționarilor, inclusiv tratamentul echitabil al

acționarilor. Întrerprinderea trebuie să recunoască drepturile stabilite prin lege sau prin

acorduri mutuale ale părților interesate și să încurajeze cooperarea activă cu părțile interesate

în crearea de bunăstare, locuri de muncă, precum și durabilitatea unor întreprinderi

sănătoase din punct de vedere financiar.

8. Liniile directoare fac apel la consiliul de administrație al societății-mamă de a asigura

orientarea strategică a întreprinderii, monitorizarea efectivă a managementului și a răspunde

în fața întreprinderii și acționarilor, ținând seama de interesele părților interesate. Având

aceste responsabilități, consiliul trebuie să asigure integritatea contabilă a întreprinderii și a

sistemelor de raportare financiară, inclusiv auditul independent, sisteme de control adecvate,

în special, de gestionare a riscurilor, controlul financiar și operațional, și respectarea legii și a

standardelor relevante.

9. Liniile directoare se extind la grupuri de întreprinderi, deși consiliile de administrație ale

filialelor ar putea avea obligații ce decurg din legislația țării unde s-au înființat. Sistemele de

conformitate și de control ar trebui să se extindă, dacă e posibil și la aceste filiale. Mai mult

decât atât, misiunea consiliului de administrație de a monitoriza managementul include

revizuirea continuă a structurilor interne pentru a se asigura linii clare de responsabilitate de

management pentru tot grupul.

10. Întreprinderile multinaționale cu capital de stat se supun acelorași recomandări ca

întreprinderile aflate în proprietate privată, dar controlul public este adesea amplificat atunci

când un stat este proprietarul final. Liniile directoare OCDE privind guvernanța corporatistă a

întreprinderilor de stat sunt recomandări utile și în mod special adaptate pentru aceste

16

întreprinderi, iar recomandările pe care le oferă ar putea imbunătăți în mod semnificativ

managementul.

11. Deși responsabilitatea principală pentru îmbunătățirea cadrului legal și instituțional de

reglementare revine guvernelor, și întreprinderile au motive puternice legate de afaceri

pentru ca să pună în aplicare o bună guvernanță corporativă.

12. O rețea tot mai mare de instrumente și acțiuni non-guvernamentale de auto-reglementare

abordează aspecte ale comportamentului corporativ și relațiile dintre afaceri și societate.

Evoluții interesante în acest sens sunt luate în sectorul financiar. Intreprinderile recunosc

faptul că activitățile lor au adesea implicații sociale și de mediu. Instituția cu practici de

autoreglementare și sisteme de management ale unor companii sensibile la atingerea acestor

obiective - contribuind astfel la dezvoltarea durabilă - este o ilustrare în acest sens. La rândul

său, dezvoltarea unor astfel de practici nu poate decît să contribuie la realizarea de relații

suplimentare constructive între întreprinderi și societățile în care își desfășoară activitatea.

13. Deoarece se așteaptă de la întreprinderi practici eficiente de auto-reglementare, se

așteaptă de asemenea, și o conștientizare din partea angajaților față de măsurile pe care

compania le pune în aplicare. Sunt, de asemenea, recomandate mecanisme pentru a proteja

angajații care "dau alarma" cu bună-credință, inclusiv pentru a proteja angajații care, în lipsa

unor măsuri prompte de remediere sau care se confruntă cu un risc rezonabil de consecințe

negative pentru relațiile lor de muncă, semnalează practicile ilegale autorităților publice

competente. Deși o astfel de protecție privește în special măsurile de luptă împotriva corupției

și protecția mediului, ea se aplică și la celelalte recomandări ale Liniilor directoare.

14. În aceste Linii directoare, prin termenul de diligența necesară se înțelege procesul, ca

parte integrantă a sistemelor de luare a deciziilor și de gestionare a riscurilor, prin care

întreprinderea poate identifica, preveni, atenua un impact negativ real sau potențial al

activităților derulate și cum să se raporteze cu privire la modul în care abordează această

problemă. Diligența necesară poate fi integrată în alte sisteme de management al riscului în

cadrul companiei cu condiția ca aceasta să treacă dincolo de simpla identificare și gestionare

a riscurilor materiale ale companiei, pentru a include de asemenea, riscul de impact negativ

în domeniile acoperite de Liniile directoare. Impactul potențial ar trebui să fie abordat prin

măsuri de prevenire sau de atenuare, în timp ce impactul real ar trebui să fie abordat prin

măsuri de remediere. Liniile directoare se referă la acele efecte adverse care sunt fie cauzate

de companii sau la care acestea au contribuit, sau sunt direct legate de activitățile, produsele

sau serviciile lor, printr-o relație de afaceri, așa cum este descris la punctele A.11 și A.12.

Diligența necesară poate ajuta întreprinderile să evite riscul unor astfel de efecte adverse. În

sensul prezentei recomandări, "a contribui la" un impact negativ trebuie să fie interpretat ca o

contribuție substanțială, ceea ce înseamnă o activitate care produce, facilitează sau

stimulează o altă entitate în a provoca un impact negativ și nu include contribuții minore sau

triviale. Termenul "relație de afaceri" include relațiile cu partenerii de afaceri, entități din lanțul

de aprovizionare, precum și orice alte entități de stat sau nu, direct legate de activitățile sale

de afaceri, produse sau servicii. Recomandarea de la punctul A.10 se aplică acelor aspecte

acoperite de Liniile directoare care sunt legate de efectele adverse. Ea nu se aplică

capitolelor Știință și tehnologie, Concurența și Impozitarea.

15. Natura și gradul de diligența necesară, cum ar fi măsurile specifice care trebuie luate,

potrivite pentru o anumită situație, vor fi afectate de factori cum ar fi mărimea întreprinderii,

contextul activităților, recomandările specifice incluse în Liniile directoare, precum și

gravitatea efectelor negative. În capitolul IV se află recomandări specifice privind diligența

necesară referitoare la drepturile omului.

17

16. În cazul în care întreprinderile au un număr mare de furnizori, ele sunt încurajate să

identifice zonele generale în care riscul de efecte adverse este cel mai important și, pe baza

acestei evaluări a riscurilor, să exercite diligența necesară în mod prioritar față de anumiți

furnizori.

17. Pentru a se evita provocarea sau contribuirea la efectele adverse privind aspectele

reglementate de Liniile directoare prin propriile activități, se includ activitățile în lanțul de

aprovizionare. Relațiile din lanțul de aprovizionare pot lua o varietate de forme, inclusiv, de

exemplu, franciză, licențiere sau subcontractare. Entitățile din lanțul de aprovizionare sunt

adesea chiar întreprinderile multinaționale și, în virtutea acestui fapt, cei care desfășoară

activități în sau din țările care au aderat la Declarația, sunt acoperiți și de Liniile directoare.

18. În contextul lanțului de aprovizionare, în cazul în care întreprinderea identifică un risc de a

provoca un impact negativ, atunci trebuie să ia măsurile necesare pentru a înceta sau a

preveni acest impact.

19. În cazul în care întreprinderea identifică un risc de a contribui la un impact negativ, trebuie

să ia măsurile necesare pentru a înceta sau preveni această contribuție și să-și folosească

influența pentru a atenua orice impact remanent, în cea mai mare măsură posibilă. Se

consideră că există influență, în cazul în care întreprinderea are capacitatea de a efectua

schimbări în practicile ilicite ale entității care produce prejudiciul.

20. A se conforma exigențelor de la punctul A.12 înseamnă că o întreprindere, acționând

individual sau în cooperare cu alte entități, după caz, ar trebui să-și folosească influența

pentru a influența entitatea care cauzează impactul negativ, pentru a preveni sau a atenua

acest impact.

21. În Liniile directoare se recunoaște că există limite practice asupra capacității companiilor

de a schimba comportamentul furnizorilor. Această limitare se datorează caracteristicilor

produselor, numărului de furnizori, structurii și complexității lanțului de aprovizionare sau

poziției pe piață a companiei vis-à-vis de furnizorii săi sau de alte entități din lanțul de

aprovizionare. Cu toate acestea, și întreprinderile pot influența furnizorii, prin acorduri

contractuale, cum ar fi contractele de management, cerințele de pre-calificare pentru

potențialii furnizori, înțelegerile privind dreptul de vot, precum și acordurile de licență sau de

franciză. Alți factori relevanți pentru a stabili un răspuns adecvat la riscurile identificate includ

gravitatatea și probabilitatea unor efecte negative și cât de important este furnizorul pentru

întreprindere.

22. Din punctul de vedere al relației de afaceri, răspunsul adecvat poate lua multe forme:

continuarea relației cu furnizorul pe toată durata cât se depun eforturi de atenuare;

suspendarea temporară a relației continuînd însă acțiunile de reducere a riscurilor; sau, în

cele din urmă, încetarea raportului cu furnizorul, fie după ce eforturile de atenuare a riscului

au eșuat, fie pentru că întreprinderea este de părere că atenuarea nu este posibilă, fie din

cauza severității impactul negativ. Compania trebuie să ia în considerare, de asemenea,

posibilele efecte negative economice și sociale, asociate unei decizii de a se retrage.

23. Companiile se pot angaja, de asemenea, alături de furnizori și alte entități din lanțul de

aprovizionare să-și îmbunătățească performanța, în cooperare cu alte părți interesate,

inclusiv prin instruirea personalului sau a altor forme de consolidare a capacităților, și pentru

a-i ajuta să integreze în propriirle practici profesionale, principiile de conduită responsabilă în

afaceri, compatibile cu Liniile directoare. În cazul în care furnizorii au mai mulți clienți și sunt

potențial expuși la cerințele contradictorii impuse de diferiți cumpărători, întreprinderile sunt

încurajate, ținând cont de preocupările legate de concurență, să participe la eforturile de

colaborare la nivel de industrie cu alte companii cu care au furnizorii comuni, pentru a

18

coordona politicile lanțului de aprovizionare și strategiile de gestionare a riscurilor, inclusiv

prin schimbul de informații.

24. Companiile sunt, de asemenea, încurajate să participe la inițiative private, sau ale mai

multor părți interesate și la dialogul social cu privire la gestionarea responsabilă a lanțului de

aprovizionare, cum ar fi cele întreprinse ca parte a agendei proactive în conformitate cu

decizia Consiliului OCDE privind Liniile directoare OCDE pentru întreprinderile multinaționale

și Îndrumări procedurale aferente.

25. Implicarea părților interesate presupune procese interactive de angajare cu părțile

interesate relevante, de exemplu, prin întâlniri, audieri sau proceduri de consultare.

Implicarea efectivă a părților interesate este caracterizată printr-o comunicare în ambele

sensuri și depinde de buna-credință a participanților, din ambele părți. Acest angajament

poate fi deosebit de util în planificarea și luarea deciziilor cu privire la proiecte sau alte

activități care implică, de exemplu, utilizarea intensivă a terenurilor sau a apei, care ar putea

afecta în mod semnificativ comunitățile locale.

26. La punctul B.1 se recunoaște o problemă importantă emergentă. Ea nu creează noi

standarde, nici nu presupune dezvoltarea de noi standarde. Se recunoaște că întreprinderile

au interese care vor fi afectate și că implicarea lor, împreună cu alți factori interesați în

discutarea problemelor ridicate, poate contribui la capacitatea lor dar și a altora de a înțelege

problemele și a veni cu o contribuție pozitivă. Se recunoaște că problemele ar putea avea mai

multe aspecte și se subliniază că această cooperare trebuie să fie realizată prin forurile

adecvate. Aceasta nu aduce atingere pozițiilor adoptate de diferite țări în domeniul

comerțului electronic în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Nu se

intenționează neglijarea altor interese importante ale politicii publice legate de utilizarea

internetului de care trebuie să se țină cont.4 În cele din urmă, așa cum este cazul Liniilor

directoare, în general nu s-a căutat să se impună întreprinderilor obligații contradictorii

conform punctelor 2 și 8 din capitolul "Concepte și principii" al Liniilor directoare.

27. În final, este important să se rețină că măsurile de auto-reglementare și, într-un mod

similar, și alte inițiative, inclusiv Liniile directoare, nu trebuie să limiteze în mod ilegal

concurența, nici nu trebuie să se substituie unei legislații și unor reglementări publice

eficiente. Se înțelege faptul că IMN-urile trebuie să evite orice efect de denaturare a

schimburilor și investițiilor care ar putea rezulta din codurile și practicile de autoreglementare

pe care le elaborează.

4 Unele țări s-au referit în această privință la Agenda de la Tunis din 2005 pentru Societatea Informațională.

19

III. Publicarea informațiilor

1. Întreprinderile trebuie să se asigure că informațiile sunt difuzate în timp util și exact, în

toate aspectele semnificative din activitățile, structura, situația financiară, performanța,

proprietatea și guvernarea acestora. Aceste informații trebuie să fie publicate pentru întreaga

întreprindere, și, dacă este cazul, împreună cu direcții de activitate sau zone geografice.

Politicile de publicare ale întreprinderilor trebuie să fie adaptate la natura, dimensiunea și

localizarea întreprinderii, ținând cont, în mod corespunzător, de costuri, confidențialitatea în

afaceri și alte probleme concurențiale.

2. Politicile de prezentare a informațiilor ale întreprinderilor trebuie să includă, dar să nu se

limiteze la informația materială referitoare la:

a) rezultatele financiare și operaționale ale întreprinderii;

b) obiectivele întreprinderii;

c) drepturile principale de participare la capital și la vot, inclusiv structura unui

grup de întreprinderi și relațiile din interiorul grupului, precum și mecanismele

de consolidare a controlului;

d) politica de remunerare a membrilor consiliului de administrație și a

directorilor-cheie, precum și informații cu privire la membrii consiliului,

inclusiv calificări, procesul de selecție, eventuala apartenență a acestora în

consiliul de administrație al altor companii și aprecierea Consiliului de

Administrație privind independența acestora;

e) tranzacții cu părțile afiliate;

f) factorii previzibili de risc;

g) aspecte privind angajații și alte părți interesate;

h) structurile și politicile de conducere, în special, conținutul fiecărui cod sau

politici de conducere corporativă și procesul de implementare a acestora.

3. Întreprinderile sunt încurajate să comunice informații suplimentare care ar putea include:

a) declarații de principii sau declarații de conduită în afaceri destinate publicării,

inclusiv, în funcție de relevanța pentru activitățile întreprinderii, informații cu

privire la politicile întreprinderii legate de aspectele reglementate în Ghid;

b) politici și alte coduri de conduită la care compania subscrie, data adoptării,

precum și țările și entitățile cărora li se aplică astfel de declarații;

c) performanțele acestora în legătură cu aceste declarații și coduri;

d) informații cu privire la auditul intern, managementul riscului și sistemele de

conformitate legale;

e) informații cu privire la relațiile cu angajații și alte părți interesate.

4. Întreprinderile trebuie să aplice standarde înalte de calitate în contabilitate și în rapoartele

financiare și non-financiare, inclusiv raportarea de mediu și socială, în cazul în care acestea

există. Trebuie să fie raportate standardele și politicile în baza cărora acestea sunt elaborate

și publicate. Auditul trebuie să fie realizat de către un auditor independent, competent și

calificat pentru a asigura o garanție externă și obiectivă în fața bordului și a acționarilor că

situațiile financiare reprezintă fidel poziția financiară și performanțele întreprinderii. din toate

punctele de vedere.

Comentarii privind publicarea informațiilor

28. Scopul acestui capitol este de a încuraja o înțelegere mai bună a operațiunilor

întreprinderilor multinaționale. Informațiile clare și complete despre întreprinderi sunt

importante pentru o gamă largă de utilizatori, de la acționari și comunitatea financiară și la

alte categorii, cum ar fi angajații, comunitățile locale, grupurile de interese speciale, guvernele

și societatea în general. Pentru a îmbunătăți înțelegerea la nivel public a întreprinderilor și

interacțiunii lor cu societatea și mediul înconjurător, întreprinderile trebuie să fie transparente

20

în operațiunile lor și să răspundă cerințelor din ce în ce mai sofisticate de informații ale

publicului.

29. Informațiile evidențiate în acest capitol se adresează publicării informațiilor în două zone.

Primul set de recomandări de publicare este identic cu aspectele de publicare menționate în

Principiile OECD de guvernanță corporativă. Adnotări aferente acestora oferă și alte direcții

iar recomandările din Liniile directoare trebuie să fie interpretate în raport de acestea. Primul

set de recomandări de publicare poate fi completat cu un al doilea set de recomandări de

publicare pe care întreprinderile sunt încurajate să îl urmeze. Recomandările de publicare se

concentrează în principal asupra întreprinderilor cotate la bursă. În măsura în care acestea

sunt considerate aplicabile în funcție de natura, dimensiunea și localizarea întreprinderilor, ele

trebuie să fie și un instrument util pentru îmbunătățirea conducerii corporative în întreprinderi

care nu sunt tranzacționate; de exemplu, cu capital privat sau întreprinderile de stat.

30. Nu se urmărește ca publicarea informațiilor să genereze sarcini administrative sau costuri

nejustificate pentru întreprinderi. Nici nu se urmărește ca întreprinderile să publice informații

care le-ar putea pune în pericol poziția concurențială, ci numai dacă divulgarea este

necesară pentru a informa pe deplin decizia de investiție și pentru a evita inducerea în eroare

a investitorilor. Pentu a stabili ce informații minime trebuie să fie pfăcute publice, Liniile

directoare folosesc conceptul de caracter semnificativ/materialitate. Informațiile semnificative

pot fi definite ca informații a căror omisiune sau declarație eronată ar putea influența deciziile

economice luate de utilizatorii de informații.

31. Liniile directoare menționează și faptul că, în general, informațiile trebuie să fie pregătite

și prezentate în conformitate cu standarde ridicate de calitate privind publicarea informațiilor

contabile, financiare și non-financiare. Acest lucru îmbunătățește semnificativ capacitatea

investitorilor de a monitoriza întreprinderile, prin asigurarea unei încrederi sporite și

comparabilitate a rapoartelor, precum și o perspectivă îmbunătățită a performanțelor

acestora. Auditul anual independent, recomandat de Liniile directoare, trebuie să contribuie la

un control și o conformitate mai bune a întreprinderii.

32. Publicarea este abordată din două perspective. Primul set de recomandări de publicare

solicită prezentarea în timp util și exact cu privire la toate aspectele materiale referitoare la

societate, inclusiv documentele financiare, performanța, proprietatea și conducerea societății.

De asemenea, se așteaptă ca societățile să publice informații suficiente cu privire la

remunerația membrilor consiliului de administrație și a directorilor-cheie (individual sau

global), astfel încât investitorii să poată evalua corect costurile și beneficiile schemelor de

remunerare și rolul stimulentelor în rezultatele companiei, cum ar fi acordarea posibilității de a

cumpăra acțiuni. De asemenea, trebuie să fie, publicate, tranzacțiile cu părțile afiliate și

factorii previzibili de risc semnificativ precum și problemele majore în ceea ce privește

angajații și alte părți interesate.

33. De asemenea, Liniile directoare încurajează un al doilea set de practici de publicare sau

comunicare a informațiilor în zonele în care standardele de raportare sunt încă emergente,

cum ar fi, de exemplu raportarea socială, de mediu și de risc. Este în special cazul emisiilor

de gaze cu efect de seră, deoarece domeniul de aplicare al monitorizării lor se extinde pentru

a acoperi emisiile directe și indirecte, actuale și viitoare, emisiile datorate corporațiilor și

produselor; biodiversitatea este un alt exemplu. Multe întreprinderi furnizează informații cu

privire la un set mai larg de subiecte decât performanța financiară și consideră publicarea

acestor informații o metodă prin care se poate demonstra un angajament de practici

acceptate social. În unele cazuri, această a doua perspectivă de publicare - sau comunicare

cu publicul și cu alte părți direct afectate de activitățile întreprinderii - se poate referi la entități

care se extind dincolo de cele cuprinse în conturile financiare ale întreprinderii. De exemplu,

pot acoperi și informații cu privire la activitățile subcontractorilor, furnizorilor sau partenerilor

21

de joint-venture. Acest lucru este adecvat mai ales pentru a monitoriza transferul către

parteneri a activităților dăunătoare mediului.

34. Multe întreprinderi au adoptat măsuri menite să îi ajute să respecte legea și standardele

de conduită în afaceri și de a-și spori transparența operațiunilor. Un număr tot mai mare de

firme au emis voluntar coduri de conduită corporativă, care sunt expresii ale angajamentelor

față de valorile etice, în domenii precum mediul, drepturile omului, standardele de muncă,

protecția consumatorilor sau fiscalitatea. Sisteme de management specializate au fost sau

sunt în curs de dezvoltare și continuă să evolueze, cu scopul de a-i ajuta să respecte aceste

angajamente - acestea implică sisteme de informare, proceduri de lucru și cerințe de formare.

Intreprinderile cooperează cu ONG-urile și organizațiile interguvernamentale în elaborarea de

standarde de raportare care sporesc capacitatea întreprinderilor de a comunica modul în care

activitățile lor influențează rezultatele unei dezvoltări durabile (de exemplu, Global Reporting

Initiative).

35. Întreprinderile sunt încurajate să asigure un acces ușor și economic la informațiile

publicate și să ia în considerare utilizarea tehnologiilor informaționale pentru a-și îndeplini

acest obiectiv. De asemenea, informațiile care sunt puse la dispoziția utilizatorilor pe piețele

interne trebuie să fie disponibile tuturor utilizatorilor interesați. Întreprinderile pot lua măsuri

speciale pentru a pune la dispoziție informații pentru comunitățile care nu au acces la

mijloacele mass-media tipărită (de exemplu, comunitățile mai sărace, care sunt direct afectate

de activitățile întreprinderii).

22

IV. Drepturile Omului

Statele au datoria de a proteja drepturile omului. Companiile trebuie, în contextul drepturilor omului

recunoscute internaţional, să respecte obligaţiile internaţionale ale drepturilor omului în ţările în care

operează, precum şi legile şi regulamentele interne:

1. Să respecte drepturile omului, ceea ce înseamnă să evite încălcarea drepturilor omului ale altora şi

să gestioneze impactul negativ pe care l-ar putea avea asupra drepturilor omului.

2. În contextul propriilor activităţi, să evite să provoace sau să contribuie la un impact negativ asupra

drepturilor omului şi să remedieze acest impact, atunci când acesta se produce.

3. Să caute modalităţi de a preveni sau minimiza impactul negativ asupra drepturilor omului, care este

legat în mod direct de operaţiunile, produsele sau serviciile activităţilor lor într-o relaţie de afacere,

chiar dacă nu contribuie la acest impact.

4. Să aibă o politică de angajament pentru respectarea drepturilor omului.

5. Să depună eforturi pentru respectarea drepturilor omului, luând în considerare mărimea

companiilor, natura şi contextul operaţiunilor, precum şi severitatea riscurilor unui impact negativ

asupra drepturilor omului.

6. Să ofere sau să coopereze în procesul legitim de remediere a impactului negativ asupra drepturilor

omului, atunci când au constatat că au cauzat sau au contribuit la acest impact.

Comentarii privind Drepturile Omului

36. Acest capitol începe cu stabilirea unui context, care stabileşte cadrul recomandărilor specifice

referitoare la respectarea de către companii a drepturilor omului. Este construit pe baza Cadrului

Naţiunilor Unite pentru Afaceri şi Drepturile Omului ‘Protejează, Respectă şi Remediază’ şi este în

conformitate cu Principiile Directoare pentru Implementarea sa.

37. Acest cadru şi primul paragraf recunosc că statele au datoria de a proteja drepturile omului, iar

companiile, indiferent de mărimea lor, de sector, de contextul în care operează, forma de proprietate

şi structură, trebuie să respecte drepturile omului, oriunde îşi desfăşoară activitatea. Respectul pentru

drepturile omului este standardul global al conduitei companiilor, indiferent de abilitatea şi/sau voinţa

statelor de a-şi îndeplini obligaţiile privind drepturile omului şi acest lucru nu le diminuează obligaţiile

lor.

38. Eşecul unui stat de a impune legile interne relevante sau de a implementa obligaţiile

internaţionale privind drepturile omului sau faptul că ar putea acţiona contrar acestor legi sau obligaţii

internaţionale, nu diminuează aşteptările ca companiile să respecte drepturile omului. În ţările unde

legile şi regulamentele interne vin în conflict cu drepturile omului recunoscute internaţional,

companiile trebuie să caute modalităţi de a le onora cât mai extins, astfel încât să nu fie în situaţia de

a încălca legile interne, în conformitate cu paragraful 2 al Capitolului privind Conceptele şi Principiile.

23

39. În toate cazurile şi indiferent de ţară sau de contextul specific al operaţiunilor companiei, trebuie

făcută referire cel puţin la drepturile omului recunoscute internaţional, exprimate în Carta

Internaţională a Drepturilor Omului, constând în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi

principalele instrumente prin care aceasta a fost legiferată: Convenţia Internaţională privind Drepturile

Civile şi Politice şi Convenţia Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale,

precum şi principiile privind drepturile fundamentale stabilite prin Declaraţia Organizaţiei

Internaţionale a Muncii privind Drepturile şi Principiile Fundamentale la Muncă din 1998.

40. Companiile pot avea un impact virtual asupra întregului spectru al drepturilor omului recunoscute

internaţional. În practică, anumite drepturi ale omului pot fi supuse unui risc mai mare faţă de altele, în

anumite industrii sau contexte şi, de aceea, acestea vor beneficia de o atenţie sporită. Totuşi,

situaţiile se pot schimba, astfel încât toate drepturile trebuie revăzute periodic. În funcţie de

circumstanţe, companiile pot lua în considerare standarde suplimentare. De exemplu, companiile

trebuie să respecte drepturile omului ale persoanelor aparţinând unor grupuri sau populaţii specifice,

care cer o atenţie specială, atunci când ar putea avea un impact negativ asupra drepturilor omului ale

acestora. În acest sens, instrumentele Naţiunilor Unite au dezvoltat prevederi suplimentare asupra

drepturilor indigenilor; persoanelor care aparţin unor minorităţi naţionale sau etnice, religioase sau

lingvistice; femeilor; copiilor; persoanelor cu dizabilităţi; şi muncitorilor imigranţi şi familiilor lor. Mai

mult, în situaţii de conflict armat, companiile trebuie să respecte standardele legii ajutorului umanitar

internaţional, care pot ajuta companiile să evite riscul de a cauza sau contribui la un impact negativ în

asemenea medii dificile.

41. In Paragraful 1, abordarea impactului negativ produs şi a celui potenţial asupra drepturilor omului,

constă în luarea unor măsuri adecvate pentru identificarea, prevenirea şi, pe cât posibil, diminuarea

impactului posibil asupra drepturilor omului, remedierea impactului produs şi maniera în care acest

impact negativ asupra drepturilor omului este gestionat. Termenul ‘încălcare’ se referă la impactul

negativ pe care o companie îl poate avea asupra drepturilor omului ale unei persoane.

42. Paragraful 2 recomandă ca firmele să evite cauzarea sau contribuţia la un impact negativ asupra

drepturilor omului, prin activităţile lor şi să corecteze un asemenea impact atunci când acesta are loc.

‘Activităţile’ pot include atât acţiuni, cât şi omisiuni. Când o companie cauzează sau ar putea cauza

un impact negativ asupra drepturilor omului, trebuie să întreprindă paşii necesari pentru a înceta sau

preveni acest impact. Când o companie contribuie sau ar putea contribui la un asemenea impact,

trebuie să întreprindă paşii necesari pentru a înceta sau preveni această contribuţie şi să-şi

folosească toate pârghiile pentru a diminua impactul remanent, în cea mai mare măsură posibilă.

Pârghiile se consideră că există atunci când compania are abilitatea de a efectua schimbări în

practicile unei entităţi care cauzează efecte negative asupra drepturilor omului.

43. Paragraful 3 tratează situaţii mai complexe, în care compania nu a contribuit la impactul negativ

asupra drepturilor omului, dar acest impact este relaţionat totuşi cu operaţiunile, produsele şi serviciile

din relaţia de afaceri cu o altă entitate. Paragraful 3 nu are intenţia de a muta responsabilitatea de la

entitatea care cauzează impactul negativ asupra drepturilor omului către compania cu care aceasta

are o relaţie de afaceri. Aşteptările paragrafului 3 sunt acelea că o companie, singură sau în

24

colaborare cu alte entităţi, după caz, utilizează pârghiile de care dispune pentru a influenţa entitatea

care cauzează un impact negativ asupra drepturilor omului să prevină sau să diminueze acest impact.

‘Relaţia de afaceri’ include relaţiile cu partenerii de afaceri, entităţile din lanţul de aproviozionare sau

orice altă entitate de stat sau privată, care interacţionează direct cu operaţiunile, produsele sau

serviciile sale. Printre factorii care determină o acţiune potrivită într-o asemenea situaţie se numără

pârghiile de care compania dispune în relaţie cu entitatea în cauză, cât de importantă este relaţia

pentru companie, severitatea impactului şi dacă încetarea relaţiei cu entitatea poate avea efecte

negative asupra drepturilor omului. Paragraful 4 recomandă ca firma să-şi exprime angajamentul faţă

de drepturile omului printr-o declaraţie de politică conform căreia: (i) aceasta este aprobată la cel mai

înalt nivel de conducere al companiei; (ii) este documentată prin expertiză relevantă internă şi/sau

externă; (iii) stipulează aşteptările companiei privind respectarea drepturilor omului de către

personalul său, de partenerii de afaceri şi de alte părţi care sunt relaţionate cu operaţiunile, serviciile

şi produsele sale; (iv) este disponibilă în mod public şi comunicată intern şi extern personalului său,

partenerilor de afaceri şi altor părţi relevante; (v) este reflectată de politicile şi procedurile operaţionale

necesare a fi implementate la nivelul companiei.

45. Paragraful 5 recomandă ca firmele să depună toate eforturile pentru respectarea drepturilor

omului. Procesul presupune evaluarea producerii, precum şi a potenţialului impact asupra drepturilor

omului, integrând şi acţionând în funcţie de constatări, de răspunsurile obţinute, precum şi

comunicarea felului în care acest impact este gestionat. Efortul respectării drepturilor omului poate fi

inclus în sistemul extins al managementului riscurilor al companiei, dat fiind că merge dincolo de

simpla identificare şi gestiune a riscurilor materiale proprii companiei, pentru a include posesorii

drepturilor. Este un exerciţiu continuu, care recunoaşte că riscul privind drepturile omului se poate

schimba de-a lungul timpului, pe măsură ce contextul operaţiunilor şi mediul companiei evoluează. O

orientare suplimentară asupra eforturilor, inclusiv în relaţia cu lanţul de aprovizionare, precum şi

răspunsul adecvat la riscurile din cadrul acestuia, este oferită de paragrafele A.10 până la A.12 ale

Capitolului privind Politicile Generale şi Comentariile asupra lor.

46. Când companiile identifică, prin eforturile lor legate de respectarea drepturilor omului sau prin alte

mijloace, că au generat sau au contribuit la un impact negativ, Liniile directoare recomandă ca

acestea să aibă implementate procese care să permită remedierea. Unele situaţii cer cooperarea cu

mecanismele judiciare sau nejudiciare ale statului. În alte cazuri, mecanismele de prezentare a

plângerilor de la nivelul operaţional pentru aceia care este posibil să fie afectaţi de activităţile

companiei, pot fi un mijloc eficient de a oferi un asemenea proces, când sunt îndeplinite câteva criterii

de bază: legitimitatea, accesibilitatea, predictibilitatea, echitatea, compatibilitatea cu Liniile directoare

şi transparenţa şi acestea se bazează pe dialog şi angajament în vederea găsirii unei soluţii agreate.

Asemenea mecanisme pot fi administrate de companii sau în colaborare cu alte părţi interesate şi pot

reprezenta o sursă de învăţare continuă. Mecanismele de solutionare a reclamațiilor de la nivelul

operaţional nu trebuie utilizate pentru a submina rolul sindicatelor în rezolvarea disputelor de muncă,

iar aceste mecanisme nu trebuie să împiedice accesul la mecanisme de plângere judiciară sau

nejudiciară, inclusiv Punctele Naţionale de Contact prevăzute în cadrul Liniilor directoare.

25

V. Relaţiile industriale şi de muncă

Companiile trebuie, în cadrul legilor aplicabile, a regulamentelor şi a relaţiilor de muncă existente,

precum şi a practicilor privind angajarea şi a standardelor de muncă internaţionale aplicabile:

1. a) Să respecte dreptul angajaților din companiile multinaţionale să stabilească sindicate sau

organizaţii de reprezentare la alegerea lor.

b) Să respecte dreptul angajaților din companiile multinaţionale să stabilească sindicate sau

organizaţii de reprezentare la alegerea lor, recunoscute în vederea negocierii colective şi să se

angajeze în negocieri constructive, fie individuale sau prin asociaţii patronale, cu asemenea

reprezentanţi, pentru a ajunge la acorduri privind termenii şi condiţiile de muncă.

c) Să contribuie la abolirea efectivă a muncii copiilor şi să ia imediat măsuri eficiente pentru a asigura

interzicerea şi eliminarea celor mai grave forme de muncă a copiilor în regim de urgenţă.

d) Să contribuie la eliminarea tuturor formelor de muncă forţată sau obligatorie şi să se întreprindă

paşii necesari pentru a se asigura că munca forţată sau obligatorie nu există în cadrul filialelor lor.

e) Să fie ghidate în cadrul filialelor de principiul egalităţii de şanse şi a tratamentului echitabil la

muncă şi să nu discrimineze angajaţii lor în cadrul muncii pe motiv de rasă, culoare, sex, religie,

opinie politică, naţionalitate, origine socială sau alt statut, dacă selectarea caracteristicilor unui

angajat nu urmează politici guvernamentale stabilite, care promovează o mai mare egalitate a

şanselor la muncă sau când acestea nu au legătură cu cerinţele inerente ale unui loc de muncă.

2. a) Să ofere înlesniri reprezentanţilor angajaților necesare pentru a-i asista în dezvoltarea unor

acorduri colective eficiente.

b) Să ofere informaţii reprezentanţilor angajaților care sunt necesare pentru negocierea corectă

privind condiţiile de muncă.

c) Să ofere informaţii angajaților şi reprezentanţilor lor, care le permit acestora obţinerea unei imagini

adevărate şi corecte a performanţei entităţii sau, după caz, a companiei ca un întreg.

3. Să promoveze consultarea şi cooperarea între angajatori şi angajați şi reprezentanţii acestora în

problemele de interes comun.

4. a) Să respecte standarde de relaţii industriale şi de muncă nu mai puţin favorabile în comparaţie cu

angajatorii similari din ţara gazdă.

b) Când companiile multinaţionale operează în ţări în curs de dezvoltare, unde angajatori similari ar

putea să nu existe, să ofere cele mai bune salarii posibile, beneficii şi condiţii de muncă, respectând

politicile guvernamentale. Acestea trebuie relaţionate cu poziţia economică a companiei, dar trebuie

să fie cel puţin adecvate pentru a satisface nevoile de bază ale lucrătorilor şi familiilor lor.

c) Să întreprindă paşii necesari pentru a asigura siguranţa şi sănătatea la locul de muncă.

26

5. În cadrul filialelor lor să angajeze, în cea mai mare măsură posibilă, angajați locali şi să le ofere

acestora instruire pentru îmbunătăţirea abilităţilor lor, în colaborare cu reprezentanţii angajaților şi,

dacă este cazul, cu autorităţile guvernamentale relevante.

6. Dacă au în vedere schimbări în operaţiunile lor, care au un impact major asupra locurilor de

muncă, în special închiderea unei entităţi care implică concedieri colective sau reducerea

personalului, să ofere o notificare prealabilă într-un timp rezonabil, pentru a comunica aceste

schimbări reprezentanţilor angajaților şi organizaţiilor lor, şi, după caz, autorităţilor guvernamentale

relevante şi să colaboreze cu reprezentanţii lucrătorilor şi autorităţile guvernamentale adecvate,

pentru a diminua la maxim efectele adverse. Luând în considerare circumstanţele specifice fiecărui

caz, ar putea fi adecvat ca managementul să ofere această notificare înainte ca decizia finală să fie

luată. Pot fi utilizate şi alte mijloace pentru a oferi o colaborare cât mai strânsă pentru diminuarea

efectelor unei astfel de decizii.

7. În contextul negocierilor bona fide cu reprezentanţii angajaților asupra condiţiilor de muncă sau

atunci când angajații îşi exercită dreptul de a se organiza, nu vor exista ameninţări de transfer a

întregii sau a unei părţi a operaţiunilor din ţara respectivă, nici nu vor fi transferaţi angajații din

entităţile componente ale companiei în alte ţări, pentru a influenţa injust acele negocieri sau pentru a

împiedica dreptul la organizare.

8. Să permită reprezentanţilor autorizaţi ai angajaților de la locul de muncă să negocieze acorduri

colective sau anumite aspecte de gestiune a muncii şi să permită părţilor să se consulte în

problemele de interes comun cu reprezentanţii conducerii, care sunt autorizaţi să ia decizii în legătură

cu aceste aspecte.

Comentarii privind Relaţiile Industriale şi de Muncă

47. Acest capitol începe cu un cadru care include o referinţă la legile şi regulamentele “aplicable”,

ceea ce înseamnă recunoaşterea faptului că firmele multinaţionale, care operează în jurisdicţia unei

anumite ţări, pot fi supuse unor regulamente naţionale şi internaţionale în domeniul muncii şi relaţiilor

industriale. Termenii “relaţiile de muncă predominante” şi “practicile de ocupare a forţei de muncă”

sunt suficient de largi pentru a permite o varietate de interpretări în lumina diferitelor circumstanţe

naţionale – de exemplu, diferite opţiuni de negociere oferite lucrătorilor în cadrul legilor şi

regulamentelor naţionale.

48. Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) este organismul competent pentru a stabili şi a gestiona

standardele de muncă internaţionale şi care promovează drepturile fundamentale la muncă, aşa cum

au fost recunoscute în anul 1998 de Declaraţia privind Principiile Fundamentale şi Drepturile la Locul

de Muncă. Liniile directoare, ca un instrument neobligatoriu, joacă un rol important în promovarea

respectării acestor standarde şi principii de către companiile multinaţionale. Prevederile capitolului

Liniilor directoare reflectă prevederile relevante ale Declaraţiei din 1998, precum şi ale Declaraţiei

Tripartite a Principiilor privind Companiile Multinaţionale şi Politica Socială din 1977 a OIM, ultima

revizuită în anul 2006 (Declaraţia OIM privind MNE). Declaraţia OIM privind MNE stabileşte principiile

din domeniul muncii, instruirii, condiţiilor de muncă şi relaţiilor industriale, în timp de Liniile directoare

27

ale OCDE cuprind toate aspectele majore ale comportamentului corporatist. Liniile directoare ale

OCDE şi Declaraţia OIM privind MNE se referă la comportamentul aşteptat din partea companiilor şi

intenţia acestora este de a funcţiona în paralel şi de a nu intra în conflict. Declaraţia OIM privind MNE

poate fi de aceea, utilă pentru înţelegerea Liniilor directoare, dat fiind că este dezvoltată mai pe larg.

Totuşi, responsabilităţile pentru procedurile de monitorizare din cadrul Declaraţiei OIM privind MNE şi

Liniile directoare sunt instituţii separate.

49. Terminologia utilizată în Capitolul V este în conformitate cu cea utilizată în Declaraţia OIM privind

MNE. Utilizarea termenilor “lucrători angajaţi de companiile multinaţionale” şi “lucrători la locul de

muncă” este destinată să aibă acelaşi înţeles ca în Declaraţia OIM privind MNE. Aceşti termeni se

referă la angajații care “se află într-o relaţie de muncă cu o companie multinaţională”. Companiile care

doresc să înţeleagă sfera responsabilităţilor lor, vor găsi în cadrul Capitolului V o orientare folositoare

pentru determinarea existenţei relaţiilor de muncă în contextul Liniilor directoare, în lista neextinsă a

indicatorilor prezentaţi în Recomandarea OIM 198 din 2006, paragrafele 13 (a) şi (b). În plus, este

recunoscut că aranjamentele de muncă se schimbă şi se dezvoltă de-a lungul timpului şi că este de

aşteptat ca companiile să structureze relaţiile lor cu lucrătorii, astfel încât să evite sprijinirea,

încurajarea sau participarea la practici de muncă deghizate. O relaţie de muncă deghizată are loc

când un angajator tratează o persoană, altfel decât ca pe un angajat, într-o manieră care ascunde

statutul său juridic corect.

50. Aceste recomandări nu interferează cu relaţiile civile şi comerciale adevărate, ci mai degrabă

caută să asigure că relaţiile de muncă sunt protejate conform contextului din Liniile directoare. Este

recunoscut că în absenţa unei relaţii de muncă, este de aşteptat ca companiile să acţioneze cu toate

eforturile contra riscurilor şi să respecte recomandările pentru lanţul de aprovizionare din paragrafele

A.10 până la A.13 din Capitolul II din Politicile Generale.

51. Paragraful 1 din acest capitol este proiectat să reflecte toate cele patru principii şi drepturi

fundamentale la muncă, ce sunt conţinute în Declaraţia OIM din 1998, în principal: libertatea de

asociere şi dreptul la negociere colectivă, abolirea efectivă a muncii copiilor, eliminarea tuturor

formelor de muncă forţată sau obligatorie, precum şi nediscriminarea la locul de muncă. Aceste

principii şi drepturi au fost dezvoltate sub forma unor drepturi şi obligaţii specifice în Convenţiile OIM,

recunoscute drept fundamentale.

52. Paragraful1c) recomandă ca companiile multinaţionale să contribuie la abolirea efectivă a muncii

copiilor în sensul Declaraţiei OIM din 1998 şi Convenţiei OIM 182 privind cele mai grave forme de

muncă a copiilor. Instrumentele cele mai vechi ale OIM privind munca copiilor sunt Convenţia 138 şi

Recomandarea 146 (ambele adoptate în 1973) privind vârsta minimă pentru angajare. Prin practicile

lor de management al muncii, prin crearea unor locuri de muncă de calitate ridicată, bine remunerate

şi prin contribuţia lor la creşterea economică, companiile multinaţionale pot juca un rol pozitiv în

eradicarea cauzelor sărăciei şi a muncii copiilor, în special. Este important să conştientizăm şi să

încurajăm rolul companiilor multinaţionale privind contribuţia lor pentru găsirea unei soluţii de durată

la problema muncii copiilor. În această privinţă, ridicarea standardelor educaţiei copiilor care trăiesc în

ţările gazdă este demnă de notat.

28

53. Paragraful 1d) recomandă ca companiile să contribuie la eliminarea tuturor formelor de muncă

forţată şi obligatorie, un alt principiu derivat din Declaraţia OIM din 1998. Referinţa la acest drept de

muncă de bază se bazează pe Convenţia OIM 29 din 1930 şi 105 din 1957. Convenţia 29 solicită ca

guvernele “să elimine munca forţată sau obligatorie în toate formele sale în cea mai scurtă perioadă

posibilă”, în timp ce Convenţia 105 le cere să “suprime şi să nu facă uz de nicio formă de muncă

forţată sau obligatorie” pentru anumite scopuri enumerate (de exemplu, ca un mijloc de constrângere

politică sau disciplină de muncă), şi “să ia măsuri eficiente pentru a asigura abolirea completă şi

imediată a acesteia”. În acelaşi timp, este de înţeles că OIM este un organism competent pentru a

gestiona aspectul dificil al muncii în închisori, în special când vine vorba de utilizarea deţinuţilor (sau

punerea lor la dispoziţie) de către persoane private, companii sau asociaţii.

54. Referinţa la principiul nediscriminării în ceea ce priveşte munca şi ocupaţia din paragraful 1e este

considerată a se aplica unor termeni şi condiţii cum sunt angajarea, alocarea sarcinilor de lucru,

concedierea, plata şi beneficiile, promovarea, transferul sau relocarea, încheierea contractului de

muncă, instruirea şi pensionarea. Lista motivelor nepermise pentru discriminare care sunt luate din

Convenţia OIM 111 din 1958, Convenţia Protecţiei Maternităţii 183 din 2000, Convenţia privind

Angajarea (Persoane cu dizabilităţi) 159 din 1983, Recomandarea privind Lucrătorii în Vârstă 162 din

1980 şi Recomandările privind munca bolnavilor de HIV şi SIDA 200 din 2010, consideră că orice

diferenţiere, excludere sau preferinţă din aceste motive reprezintă o violare a Convenţiilor,

Recomandărilor sau Codurilor. Termenul “alt statut” în înţelegerea Liniilor directoare se referă la

activitatea sindicatelor şi la caracteristici personale cum sunt vârsta, dizabilităţile, sarcina, statutul

marital, orientarea sexuală sau statutul de bolnav HIV. În concordanţă cu prevederile paragrafului 1e,

este de aşteptat ca companiile să promoveze şanse egale pentru femei şi bărbaţi, cu un accent

special pe criterii egale în selectarea, remunerarea şi promovarea, precum şi aplicarea egală a

acestor criterii, prevenirea discriminării sau a concedierii pe motiv de stare civilă, sarcină sau statutul

de părinte.

55. În paragraful 2c) al acestui capitol, informaţia oferită de companii lucrătorilor lor şi reprezentanţilor

lor este de aşteptat să ofere o viziune “adevărată şi corectă” a performanţei. Se referă la următoarele:

structura companiilor, situaţia şi previziunile economice şi financiare, tendinţele privind ocuparea şi

schimbările substanţiale ale activităţilor filialelor lor, luând în considerare cerinţele legitime de

confidenţialitate ale afacerii. Considerentele de confidenţialitate ale afacerii pot însemna că

informaţiile privind anumite aspecte pot să nu fie dezvăluite sau nu pot fi oferite fără anumite măsuri

de protecţie.

56. Referinţa la formele de consultare cu participarea lucrătorilor din paragraful 3 al Capitolului este

luată din Recomandarea OIM 94 din 1952 privind Consultarea şi Cooperarea între Angajatori şi

Lucrători la nivel de întreprindere. Aceasta este în conformitate cu o prevedere conţinută de

Declaraţia OIM privind MNE. Asemenea aranjamente de consultare nu trebuie să se substituie

drepturilor lucrătorilor de a negocia termenii şi condiţiile de muncă. O recomandare asupra

aranjamentelor de consultare cu referire la aranjamentele de muncă este parte a paragrafului 8.

29

57. În paragraful 4, standardele relaţiilor industriale şi de muncă includ compensarea şi aranjamentele

orarului de muncă. Referinţa la standardele de siguranţă şi sănătate la locul de muncă implică faptul

că este de aşteptat ca companiile multinaţionale să urmeze standardele de reglementare şi normele

industriale cel mai des întâlnite, pentru a minimiza riscul accidentelor şi afectarea sănătăţii pe care

acestea le implică şi care pot fi legate de locul de muncă. Acest lucru încurajează companiile să ridice

nivelul performanţei cu privire la siguranţă şi sănătate în toate filialele lor, chiar atunci când acestea

nu sunt cerute în mod formal de regulamentele ţărilor în care acestea operează. De asemenea,

companiile sunt încurajate să respecte abilitatea lucrătorilor de a se retrage dintr-o situaţie de muncă,

atunci când există o justificare rezonabilă privind iminenţa unui risc serios pentru sănătatea sau

siguranţa lor. Reflectând importanţa şi complementarităţile acestor recomandări, grija privind

sănătatea şi siguranţa se reflectă în Liniile directoare, mai ales în capitolele privind Interesele

Consumatorilor şi Mediul. Recomandarea OIM Nr. 194 din 2002 oferă o listă indicativă a bolilor

ocupaţionale, ca şi codurile de practică şi ghidurile care pot fi luate în considerare de companii pentru

implementarea recomandărilor acestor Linii directoare.

58. Recomandarea din paragraful 5 al capitolului încurajează multinaţionalele să recruteze forţă de

muncă locală, inclusiv personal de conducere şi să ofere instruire. Limbajul din acest paragraf privind

instruirea şi nivelul de instruire completează textul din paragraful A.4 al capitolului Politicilor Generale

privind încurajarea formării capitalului uman. Referinţa la lucrătorii locali completează textul,

încurajând construirea capacităţii locale în paragraful A.3 al capitolului Politicilor Generale. În

conformitate cu Recomandarea OIM privind Dezvoltarea Resurselor Umane 195 din 2004, companiile

sunt încurajate să investească în cea mai mare măsură posibilă, în instruire şi învăţare de-a lungul

vieţii, în acelaşi timp cu acordarea unor şanse egale de instruire pentru femei şi alte grupuri

vulnerabile, cum sunt tinerii, persoanele cu pregătire redusă, persoanele cu dizabilităţi, imigranţii,

lucrătorii în vârstă şi populaţia indigenă.

59. Paragraful 6 recomandă ca companiile să notifice într-un termen rezonabil reprezentanţii

lucrătorilor şi autorităţile guvernamentale relevante referitor la schimbările din operaţiunile lor, care

pot avea un efect major asupra nivelului de trai al lucrătorilor, în special închiderea unei entităţi care

implică concedieri colective sau reduceri de personal. Aşa cum este menţionat de acest document,

scopul acestei prevederi este oferirea unei şanse de a coopera pentru minimizarea efectelor acestor

schimbări. Acesta este un principiu important, care este reflectat pe larg în legile şi practica relaţiilor

industriale ţărilor aderente, deşi abordările întreprinse pentru asigurarea şansei unei cooperări

eficiente nu sunt identice în toate ţările aderente. Paragraful menţionează de asemenea, că este

adecvat ca, în lumina unor circumstanţe specifice, conducerea să fie capabilă să notifice această

decizie înainte de decizia finală. Într-adevăr, notificarea înainte de decizia finală este o trăsătură a

legilor şi practicilor relaţiilor industriale într-un anumit număr de ţări aderente. Totuşi, acesta nu este

singurul mijloc pentru asigurarea unei şanse de cooperare eficientă pentru minimizarea efectelor unei

asemenea decizii, iar legile şi practicile altor ţări aderente oferă alte mijloace, cum sunt perioadele

definite când consultările trebuie întreprinse înainte ca deciziile să fie implementate.

30

VI. Mediul înconjurător Întreprinderile trebuie, în cadrul legilor, normelor și practicilor administrative din țările în care acestea își desfășoară activitatea și având în vedere contractele internaționale, principiile, obiectivele și standardele relevante, să ia în calcul nevoia de protejare a mediului înconjurător, sănătatea și siguranța publică și, în general, își vor desfășura activitățile astfel încât să contribuie la scopul mai general de dezvoltare durabilă. În special, întreprinderile trebuie: 1. Să stabilească și să mențină un management de mediu corespunzător întreprinderii, inclusiv:

(a) Culegerea și evaluarea informațiilor adecvate și oportune privind impactul asupra mediului, sănătății și siguranțe pe care îl are activitatea acestora;

(b) Stabilirea unor obiective măsurabile și, acolo unde este cazul, a unor obiective privind o performanță de mediu și utilizarea resurselor îmbunătățite, inclusiv revizuiri periodice ale relevanței continue a acestor obiective; acolo unde este cazul, obiectivele trebuie să respecte politicile la nivel național relevante și obligațiile de mediu internaționale; și

(c) Monitorizarea și verificarea frecventă a progresului către obiectivele și normele de mediu, sănătate și siguranță.

2. Luând în calcul preocupările privind costurile, confidențialitatea activității și protecția drepturilor de proprietate intelectuală:

(a) Să asigure publicului și organizațiilor sindicale informații măsurabile și verificabile (acolo unde este posibil) și corespunzătoare asupra impactului posibil asupra mediului, sănătății și siguranței pe care activitatea întreprinderii îl poate avea, care poate să includă raportări asupra progresului în îmbunătățirea performanței de mediu; și

(b) Să se implice în acțiuni de comunicare și consultare adecvate și corespunzătoare cu comunitățile afectate direct de politicile de mediu, sănătate și siguranță ale întreprinderii și de implementarea acestora.

3. Evaluarea și luarea în calcul în cadrul procesului de luare a deciziilor, a impactului asupra mediului, sănătății și siguranței, care poate fi prevăzut, asociat cu procesele, bunurile și serviciile întreprinderii de-a lungul unui ciclu complet de viață cu privire la evitarea, sau, în cazul în care nu poate fi evitat, atenuarea acestuia. În cazul în care activitățile propuse pot avea un impact semnificativ asupra mediului, sănătății sau siguranței și în cazul în care acestea se supun deciziei unei autorități competente, se va elabora o evaluare corespunzătoare a impactului asupra mediului. 4. Având în vedere înțelegerea științifică și tehnică a riscurilor, în cazul în care există amenințări grave de afectare a mediului, se va lua, de asemenea, în calcul și siguranța și sănătatea persoanelor, nu se va folosi lipsa de siguranță științifică deplină ca motiv de amânare a unor măsuri eficiente din punct de vedere al costurilor pentru a preveni sau a reduce această afectare. 5. Se vor menține planuri pentru situații de urgență pentru a preveni, reduce și controla daunele grave aduse mediului și sănătății în urma operațiunilor acestora, inclusiv accidentele și situațiile de urgență; și mecanisme pentru raportarea imediată către autoritățile competente. 6. Vor căuta continuu să îmbunătățească performanța de mediu corporatistă, la nivelul întreprinderii și, acolo unde este cazul, a lanțului său de aprovizionare, prin încurajarea unor activități precum:

(a) Adoptarea unor tehnologii și proceduri operaționale în toate compartimentele întreprinderii care să reflecte standardele privind performanța de mediu în partea de companie cu activitatea cea mai productivă;

(b) Dezvoltarea și prevederea de servicii sau produse care nu au efecte asupra mediului nedorite, care sunt sigure pentru utilizarea acestora avută în vedere, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, sunt eficiente sub aspectul consumului de energie și resurse naturale, pot fi reutilizate, reciclate sau eliminate în condiții de siguranță;

31

(c) Promovarea unor nivele superioare de conștientizare în rândul clienților asupra implicațiilor de mediu rezultând în urma folosirii produselor și serviciilor întreprinderii, inclusiv, prin asigurarea unor informații corespunzătoare asupra produselor lor (de exemplu privind emisiile de gaze cu efect de seră, biodiversitatea, eficienta utilizare a resurselor sau aspectele de mediu);

(d) Explorarea și evaluarea metodelor de îmbunătățire a performanței de mediu a întreprinderii pe termen lung, de exemplu prin dezvoltarea strategiilor pentru reducerea emisiilor, utilizarea eficientă a resurselor și reciclarea, înlocuirea sau reducerea utilizării de substanțe toxice sau strategiile privind biodiversitatea.

7. Asigurarea unei educații adecvate și pregătiri a muncitorilor privind sănătatea mediului și a aspectelor privind siguranța, inclusiv materialele periculoase și prevenirea accidentelor de mediu și a zonelor mult mai generale de management a mediului, cum ar fi procedurile de evaluare a efectelor asupra mediului, relațiile publice și tehnologiile de mediu. 8. Contribuirea la dezvoltarea unei politici publice eficientă pentru mediu și din punct de vedere economic, de exemplu, prin intermediul parteneriatului sau inițiativelor care vor spori conștientizarea problemelor de mediu și protecția acestuia. Comentariu privind mediului înconjurător 60. Textul Capitolului asupra Mediului reflectă în mare principiile și obiectivele cuprinse în Declarația de la Rio asupra Mediului și Dezvoltării, în Agenda 21 (în cadrul Declarației de la Rio). Acesta, de asemenea, ia în calcul Convenția (Aarhus) asupra Accesului la Informații, Participarea publică în cadrul procesului de luare a deciziilor și Accesul la justiție pe probleme de mediu și reflectă standardele cuprinse de aceste instrumente, cum ar fi Standardul ISO asupra Sistemelor de management al mediului. 61. Un management sănătos al mediului este o parte importantă a dezvoltării durabile și este considerat, din ce în ce mai mult atât ca o responsabilitate de afaceri, cât și ca o oportunitate de afaceri. Întreprinderile multinaționale au un rol în ambele privințe. Managerii acestor întreprinderi trebuie, de aceea, să acorde o atenție deosebită aspectelor de mediu în activitatea lor în cadrul strategiilor de afaceri. Îmbunătățirea performanțelor de mediu implică asumarea unei abordări sistematice și o îmbunătățire continuă a sistemului. Sistemul de management al mediului asigură cadrul necesar controlului impactului asupra mediului întreprinderii și integrarea considerentelor de mediu în cadrul operațiunilor comerciale. Acest sistem fiind implementat va ajuta la asigurarea acționarilor, angajaților și comunității asupra faptului că întreprinderea este activ implicată în protejarea mediului față de impactul provocat de acțiunile sale. 62. În plus față de îmbunătățirea performanței de mediu, instituirea unui sistem de management al mediului poate asigura beneficii economice companiilor prin costuri operaționale reduse și de asigurare, conservarea sporită a energiei și a resurselor, costuri reduse de conformitate și răspundere, acces îmbunătățit la capital și competențe, satisfacție a clientului îmbunătățită și relații îmbunătățite cu comunitatea și publicul. 63. În contextul acestor Linii directoare, „un management sănătos al mediului” trebuie interpretat în sensul său cel mai larg, întruchipând activitățile cu scopul de a controla atât impactul asupra mediului direct, cât și cel indirect al activităților întreprinderii pe termen lung și care să implice elemente de management pentru controlul poluării și managementul resurselor. 64. În cele mai multe întreprinderi, un sistem de control intern este necesar în vederea gestionării activităților întreprinderii. Partea de mediu a acestui sistem poate include elemente pentru obiective pentru o performanță îmbunătățită și monitorizare regulată a progresului privind aceste obiective. 65. Informațiile în legătură cu activitățile întreprinderilor și despre relațiile cu sub-contractanții și furnizorii acestora și impactul asociat asupra mediului este un promotor important privind construirea încrederii publicului. Acest promotor este cel mai eficient când informațiile sunt furnizate transparent și când acesta încurajează consultarea activă cu factorii interesați cum ar fi angajații, clienții, furnizorii, contractanții, comunități locale și publicul general astfel încât să se promoveze un climat de încredere pe termen lung și o înțelegere a aspectelor de mediu de interes comun. Raportarea și comunicarea sunt corespunzătoare în special când este vorba despre probleme de mediu rare sau de

32

risc în contextul regional, național sau internațional; standardele de raportare cum ar fi Inițiativa de raportare globală asigură referințe utile. 66. În furnizarea unor informații adecvate asupra produselor sale, întreprinderile au la îndemână câteva opțiuni cum ar fi etichetarea voluntară sau schemele de certificare. În folosirea acestor instrumente, întreprinderile trebuie să ia în calcul adecvat efectele sociale și economice în țările în curs de dezvoltare și standardele recunoscute la nivel internațional. 67. Activitatea economică normală poate implica evaluarea ex ante a impactului asupra mediului posibil asociat cu activitățile întreprinderii. Întreprinderile pot desfășura adesea evaluări corespunzătoare ale impactului asupra mediului, chiar dacă acest lucru nu este necesar, conform legii. Evaluările de mediu realizate de întreprinderi pot conține o privire de ansamblu și de perspectivă a impactului potențial al activităților întreprinderii și al activităților sub-contractanților și furnizorilor, gestionând impactul relevant și examinând alternativele și măsurile de atenuare pentru a evita sau remedia efectele adverse. Liniile directoare, pot de asemenea, recunoaște faptul că întreprinderile multinaționale au anumite responsabilități privind alte aspecte ale ciclului pe durata de viață a produsului. 68. Mai multe instrumente deja adoptate de țările care au aderat la Liniile directoare, inclusiv Principiul 15 al Declarației de la Rio privind Mediul și Dezvoltarea, anunță o „abordare precaută”. Niciunul dintre aceste instrumente nu se adresează explicit întreprinderilor, deși contribuțiile întreprinderilor se regăsesc implicit în toate aceste instrumente. 69. Premizele de bază privind Liniile directoare indică faptul că întreprinderile trebuie să acționeze cât mai curând posibil și într-un mod proactiv, pentru a evita, de exemplu, daunele grave sau ireversibile asupra mediului rezultând în urma activităților sale. Totuși, faptul că Liniile directoare sunt adresate întreprinderilor înseamnă că nici un instrument existent nu este complet adecvat spre a exprima această recomandare. De aceea, Liniile directoare se inspiră, dar nu oglindesc complet un instrument existent. 70. Liniile directoare nu sunt elaborate cu intenția de a reinterpreta orice instrumente existente sau de a crea noi obligații sau precedente din partea guvernelor – acestea au intenția doar de a recomanda cum trebuie implementată o arborare de precauție la nivelul întreprinderilor. Având în vedere că suntem încă la începutul acestui proces, este recunoscut faptul că o oarecare flexibilitate este necesară în aplicarea sa, pe baza contextului specific în care acesta se desfășoară. Este de asemenea, recunoscut faptul că guvernele determină cadrul de bază în acest domeniu și au responsabilitatea de a se consulta periodic cu factorii implicați în cele mai adecvate moduri. 71. Liniile directoare, de asemenea, încurajează întreprinderile să depună eforturi în vederea ridicării nivelului de performanță a mediului în toate aspectele operațiunilor acestora, chiar și în cazul în care este posibil ca acestea să fie nu necesare în mod formal, conform practicii existente în țările în care acestea funcționează. În această privință, întreprinderile trebuie să ia în calcul efectele acestora economice și sociale în țările în curs de dezvoltare. 72. De exemplu, întreprinderile multinaționale au adesea acces la tehnologiile existente și inovatoare sau la proceduri operaționale care pot, dacă sunt aplicate, să ajute la sporirea performanței mediului în general. Companiile multinaționale sunt adesea privite ca lideri în domeniul lor de activitate, astfel încât potențialul privind un „efect de demonstrare” asupra altor întreprinderi nu trebuie trecut cu vederea. Asigurarea că mediul înconjurător din țările în care companiile multinaționale își desfășoară activitatea, de asemenea, beneficiază și de pe urma tehnologiilor și practicilor disponibile și inovatoare, fiind un mod important de a construi un sport pentru activitățile de investiții internaționale, mult mai în general. 73. Companiile dețin un rol important în instruirea și educarea angajaților lor cu privire la aspectele de mediu. Acestea sunt încurajate să își îndeplinească responsabilitățile într-o manieră cât mai cuprinzătoare posibil, în special în zonele care privesc direct sănătatea și siguranța umană.

33

VII. Combaterea luării și dării de mită, solicitării de mită și extorcării de fonduri Întreprinderile nu trebuie, direct sau indirect, să ofere, să promită, să dea sau să solicite mită sau orice alte foloase necuvenite pentru a obține sau a menține activitățile sau alte avantaje necorespunzătoare. Întreprinderile trebuie, de asemenea, să reziste solicitării de mită și extorcării de fonduri. În special, întreprinderile trebuie să: 1. Să nu ofere, promită sau să acorde foloase materiale necuvenite sau alte avantaje oficialilor publici sau angajaților partenerilor de afaceri. În aceeași ordine de idei, întreprinderile nu trebuie să solicite, să fie de acord cu sau să accepte foloase materiale necuvenite sau alte avantaje de la oficialii publici sau angajații partenerilor de afaceri. Întreprinderile nu trebuie să folosească terți sau agenți sau alți intermediari, consultanți, reprezentanți, distribuitori, consorții, contractanți și furnizori și parteneri ai societăților mixte pentru a direcționa foloase materiale necuvenite sau alte avantaje oficialilor publici sau angajaților partenerilor de afaceri sau rudelor acestora sau asociaților în afaceri. 2. Să dezvolte și adopte metodele de control adecvate, programele sau măsurile de etică și conformitate în vederea prevenirii și detectării luării și dării de mită, să dezvolte baza pentru evaluarea riscurilor care să ia în calcul situațiile particulare ale unei întreprinderi, în special riscurile de dare și luare de mită cu care se confruntă întreprinderea (cum ar fi sectorul geografic și industrial de funcționare). Aceste elemente de control interne, programe sau măsuri de etică și conformitate trebuie să includă un sistem de proceduri financiare și contabile, inclusiv un sistem de control intern, elaborate în mod rezonabil spre a asigura menținerea unor înregistrări, jurnale corecte și reale, pentru a se asigura că acestea nu pot fi folosite pentru scopul de a da sau lua mită sau de a ascunde darea și luarea de mită. Aceste aspecte individuale și riscurile privind mita trebuie monitorizate cu regularitate și re-elaborate, în măsura în care este necesar, pentru a se asigura că elementele de control interne ale întreprinderii, programele sau măsurile de etică și conformitate sunt adaptate și că acestea sunt continuare eficiente și pentru a reduce riscul întreprinderilor de a deveni complice la luare/dare de mită, solicitare de mită și extorcare de fonduri. 3. Să interzică sau să descurajeze, prin elementele de control interne ale companiei, programele sau măsurile de etică și conformitate, utilizarea micilor plăți de facilitare, care sunt, în general, ilegale în țările în care acestea se acordă și, când aceste plăți se realizează, să se înregistreze cu corectitudine în registrele contabile și în evidențele financiare. 4. Să asigure, luând în calcul riscurile speciale de luare/dare de mită cu care se confruntă o întreprindere, documentate corespunzător, depunând toate eforturile privind angajarea și supravegherea corespunzătoare și regulată a agenților și asigurându-se că remunerația agenților este corespunzătoare și se aplică doar serviciilor prestate în condițiile legii. Acolo unde este relevant, o listă a agenților angajați în legătură cu tranzacțiile cu corpurile publice și cu întreprinderile deținute de stat trebuie păstrată și se va pune la dispoziția autorităților competente, în conformitate cu cerințele de divulgare publice aplicabile. 5. Să mărească transparența activităților lor în lupta împotriva dării și luării de mită, solicitării de mită și extorcării de fonduri. Măsurile pot include realizarea unor angajamente publice împotriva luării și dării de mită, solicitării de mită și extorcării de fonduri și divulgării sistemelor de management și controalelor interne, programelor sau măsurilor de etică și conformitate adoptate de întreprinderi pentru a îndeplini aceste obligații asumate. Întreprinderile trebuie să promoveze, de asemenea, deschiderea și dialogul cu publicul astfel încât să se promoveze conștientizarea și cooperarea în cadrul luptei împotriva dării și luării de mită, solicitării de mită și extorcării de fonduri. 6. Să promoveze conștientizarea angajaților privind conformitatea cu politicile companiei și controalele interne, programelor sau măsurilor de etică și conformitate împotriva dării și luării de mită, solicitare de mită și extorcare de fonduri prin diseminarea corespunzătoare a acestor politici, programe sau măsuri și prin programe de instruire și proceduri disciplinare. 7. Să nu aducă contribuții ilegale pentru candidații la funcțiile publice sau către partidele politice sau alte organizații politice. Contribuțiile politice trebuie să fie conforme sub toate aspectele cu cerințele publice de divulgare și trebuie raportate managementului superior.

34

Comentariu privind Combaterii luării și dării de mită, solicitării de mită și extorcării 74. Mita și corupția afectează instituțiile democratice și guvernarea corporațiilor. Acestea descurajează investițiile și distorsionează condițiile de competitivitate internațională. În special, devierea fondurilor prin practici corupte subminează încercările cetățenilor de a realiza nivele superioare de bunăstare economică, socială și de mediu și împiedică eforturile de a reduce sărăcia. Întreprinderile trebuie să aibă un rol important în combaterea acestor practici. 75. Proprietatea, integritatea și transparența, atât în domeniul public, cât și în cel privat sunt conceptele principale în lupta împotriva luării și dării de mită, solicitării de mită și extorcării de fonduri. Comunitatea comercială, organizațiile non-guvernamentale, guvernele și organizațiile inter-guvernamentale au cooperat pentru a întări suportul public acordat măsurilor anti-corupție și pentru a intensifica transparența și conștientizarea publică a problemelor privind corupția și mita. Adoptarea unor practici de guvernare corporatiste adecvate reprezintă, de asemenea, un element esențial în promovarea unei culturi etice în cadrul întreprinderilor. 76. Convenția privind combaterea luării și dării de mită a oficialilor publici străini în cadrul Tranzacțiilor comerciale internaționale (Convenția anti-mită) a intrat în vigoare la data de 15 februarie 1999. Convenția anti-mită, împreună cu Recomandările pentru combaterea suplimentară mituirii oficialilor publici străini în cadrul Tranzacțiilor comerciale internaționale din anul 2009 (Recomandările anti-mită 2009), Recomandarea privind Măsurile fiscale pentru combaterea suplimentară a mituirii oficialilor publici străini în cadrul Tranzacțiilor comerciale internaționale din anul 2009 și Recomandările privind Mita și Creditele de export susținute la nivel oficial din anul 2006, reprezintă instrumentele principale ale OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) care vizează partea care oferă mita într-o tranzacție. Scopul acesteia este să elimine „ofertarea” de mită oficialilor publici, fiecare țară având obligația de a-și asuma responsabilitatea privind activitățile întreprinderilor sale și a activităților care se produc în jurisdicția sa. 5 Un program de monitorizare riguroasă și sistematică a implementării din partea țărilor a Convenției anti-mită a fost elaborat în vederea implementării în deplinătate a acestor instrumente. 77. Recomandarea anti-mită 2009 recomandă în special ca guvernele să încurajeze întreprinderile sale să dezvolte și să adopte controale interne adecvate, programe sau măsuri de etică și conformitate pentru a preveni și detecta mita străină, luând în calcul Instrucțiunile privind bunele practici asupra Contoarelor, măsurilor de etică și conformitate, incluse ca Anexa II la Recomandarea anti-mită 2009. Aceste Instrucțiuni privind bunele practici sunt adresate întreprinderilor și organizațiilor comerciale și asociațiilor profesionale și ilustrează bunele practici în asigurarea eficienței controalelor interne ale acestora, programelor sau măsurilor de etică și conformitate pentru a preveni și detecta mita străină. 78. Inițiativele din sectorul privat și societatea civilă, de asemenea, ajută întreprinderile să proiecteze și să implementeze politici anti-mită eficiente. 79. Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției (UNCAC), care a intrat în vigoare la 14 decembrie 2005, stabilește un set larg de standarde, măsuri și norme pentru a lupta împotriva corupției. Conform UNCAC, Statelor Părți li se solicită să interzică oficialilor lor să primească mită și întreprinderilor acestora să ofere mită oficialilor publici interni, oficialilor publici străini și oficialilor organizațiilor internaționale publice și să ia în considerare interzicerea oferirii și primirii de mită de la persoană la persoană. UNCAC si Convenția anti-mită se susțin și se completează reciproc.

5 Pentru scopurile Convenției, „mita” va fi definită ca „… o ofertă, promisiune sau acordare de orice foloase

materiale necuvenite sau alte avantaje, fie direct sau prin intermediari, unui oficial public străin, pentru

respectivul oficial sau unui terț, pentru ca oficialul să acționeze sau să nu acționeze în ceea ce privește

îndeplinirea îndatoririlor oficiale, pentru a obține sau a menține activități de afaceri sau orice alte avantaje

necuvenite în îndeplinirea activităților la nivel internațional.” Comentariile la Convenție (paragraful 9) clarifică

faptul că „o mică plată de 'facilitare' nu constituie plăți realizate în vederea 'obținerii sau reținerii de activități de

afaceri sau alte foloase necuvenite' în cadrul înțelesului paragrafului 1 și, în consecință, nu constituie

contravenție. Aceste plăți, care, în unele țări, sunt realizate pentru a convinge oficialii public să își îndeplinească

îndatoririle, cum ar fi emiterea licențelor sau permiselor, sunt, în general, ilegale în țările străine avute în vedere.

Alte țări pot și trebuie să gestioneze aceste fenomene corozive prin mijloace care să susțină programele unei

bune guvernări. …”

35

80. În vederea abordării părții care solicită mita, practicile de bună guvernare reprezintă elemente importante pentru a împiedica ca întreprinderilor să li se solicite să plătească mită. Întreprinderile pot susține inițiative de acțiuni colective privind rezistența la solicitarea de mită și extorcare de fonduri. Atât guvernele interne, cât și cele din țara gazdă trebuie să susțină întreprinderile care se confruntă cu solicitări de mită și extorcare de fonduri. Instrucțiunile privind bunele practici asupra Articolelor specifice ale Convenției în Anexa I din 2009 Recomandarea anti-mită specifică faptul că această Convenție anti-mită trebuie implementată astfel încât să nu asigure un mijloc de apărare sau excepție în cazul în care un oficial public străin solicită mită. În plus, UNCAC solicită recunoașterea ca infracțiune a solicitării de mită de către oficialii publici interni.

36

VIII. Interesele consumatorilor

Când sunt implicate în activități cu consumatorii, întreprinderile trebuie să acționeze în conformitate cu practicile de afaceri, de marketing și de publicitate corecte și trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a asigura calitatea și fiabilitatea produselor și a serviciilor pe care le oferă. În special, acestea trebuie: 1. Să se asigure că bunurile și serviciile pe care le furnizează îndeplinesc toate standardele convenite sau impuse prin lege pentru sănătatea și siguranța consumatorilor, inclusiv a celor referitoare la avertismentele de sănătate și informații de siguranță. 2. Să furnizeze informații exacte, verificabile și clare care să fie suficiente pentru a permite consumatorilor să ia decizii în cunoștință de cauză, inclusiv informații privind prețurile și, după caz, despre conținutul, utilizarea în condiții de siguranță, atribute de mediu, întreținere, depozitare și eliminare a bunurilor și serviciilor. În cazul în care este posibil, informațiile trebuie furnizate într-un mod care să faciliteze posibilitatea consumatorilor de a compara produsele. 3. Să ofere consumatorilor acces la mecanisme corecte, ușor de utilizat, în timp util și eficiente pentru soluționarea litigiilor non-judiciare și de reparare, fără costuri inutile. 4. Să nu facă declarații sau omisiuni, să nu se implice în orice alte feluri de practici, care induc în eroare, sunt înșelătoare, frauduloase sau abuzive. 5. Să sprijine eforturile de a promova educația consumatorilor în domenii care au legătură cu activitățile lor de afaceri, cu scopul, inter alia, de a îmbunătăți capacitatea consumatorilor de a: i) lua decizii în cunoștință de cauză în ceea ce implică produse, servicii și piețe complexe și, ii) să înțeleagă mai bine impactul financiar, social și de mediu al deciziilor lor și iii) să susțină consumul durabil. 6. Să respecte viața privată a consumatorilor și să ia măsuri rezonabile pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal pe care le colectează, stochează, procesează sau difuzează. 7. Să coopereze pe deplin cu autoritățile publice, pentru a preveni și combate practicile de marketing înșelătoare (inclusiv publicitatea înșelătoare și a fraudei comerciale) și pentru a diminua sau a preveni amenințările serioase la adresa sănătății publice și siguranței sau față de mediul înconjurător care decurg din consumul, utilizarea sau eliminarea bunurilor și serviciilor oferite de aceștia. 8. Să ia în considerare, în aplicarea principiilor de mai sus, i) nevoile consumatorilor vulnerabili și dezavantajați și ii) provocările specifice pe care comerțul electronic îl poate reprezenta pentru consumatori. Comentariu privind Intereselor consumatorilor 81. Capitolul privind interesele consumatorului din Liniilor directoare OECD pentru Întreprinderile multinaționale se inspiră din lucrările Comitetului OECD privind Politica de consum și Comitetul privind piețele financiare și din lucrările altor organizații internaționale pentru Standardizare și Națiunile Unite (adică Liniile directoare ONU privind Politica de consum, cu adăugirile din 1999). 82. Capitolul recunoaște faptul că satisfacția consumatorilor și interesele aferente constituie o bază fundamentală pentru funcționarea cu succes a întreprinderilor. De asemenea, recunoaște că piețele de consum pentru bunuri și servicii au suferit transformări majore în timp. Reforma de reglementare, piețele globale mai deschise, dezvoltarea de noi tehnologii și creșterea serviciilor de consum au fost agenții principali ai schimbării, oferind consumatorilor mai multe opțiuni și alte beneficii care decurg dintr-o concurență mai deschisă. În același timp, ritmul de schimbare și complexitatea crescută a celor mai multe piețe au făcut, în general, mai dificil pentru consumatori să compare și să evalueze bunurile și serviciile. În plus, datele demografice ale consumatorilor s-au schimbat, de asemenea, în timp. Copiii devin, din ce în ce mai mult, forțe importante pe piață, așa cum se întâmplă și cu numărul tot mai mare de adulți in vârstă. În timp ce consumatorii sunt mai bine educați în general, multora încă le lipsesc competențele aritmetice și generale care sunt necesare pe piața din zilele noastre care este mai complexă și cuprinde multe informații. În plus, mulți consumatori sunt tot mai interesați în a cunoaște poziția și activitățile întreprinderii privind o gamă largă de probleme economice, sociale și de mediu și să ia în considerare toate aceste aspecte atunci când aleg bunuri și servicii.

37

83. Partea introductivă solicită întreprinderilor să aplice practici de afaceri, de marketing și de publicitate corecte și să asigure calitatea și fiabilitatea produselor pe care le oferă. Aceste principii, se observă, se aplică atât pentru bunuri, cât și pentru servicii. 84. Paragraful 1 subliniază cât este de important ca întreprinderile să respecte standardele de sănătate și siguranță necesare, precum și cat este de important ca acestea să ofere consumatorilor informații adecvate privind sănătatea și siguranța referitor la produsele lor. 85. Paragraful 2 se referă la divulgarea informațiilor. Se solicită întreprinderilor să furnizeze informații care să fie suficiente consumatorilor, pentru ca aceștia să ia decizii în cunoștință de cauză. Aceasta include informații cu privire la riscurile financiare asociate cu produsele, dacă este cazul. În plus, în unele cazuri, întreprinderile sunt obligate prin lege să ofere informații într-un mod care să permită consumatorilor să facă comparații directe privind bunurile și serviciile (de exemplu, prețul unitar). În lipsa unei legislații directe, întreprinderile sunt încurajate să prezinte informații, atunci când au relații cu consumatorii, într-un mod care să faciliteze comparațiile privind bunurile și serviciile și care să permită consumatorilor să determine cu ușurință care va fi costul total al unui produs. Trebuie remarcat faptul că ceea ce este considerat ca fiind „suficient” se poate modifica în timp și întreprinderile trebuie să răspundă acestor schimbări. Orice produs și cerințe de mediu pe care întreprinderile le prezintă trebuie să se bazeze pe dovezi suficiente și, dacă este cazul, pe teste adecvate. Având în vedere interesul tot mai mare al consumatorilor privind problemele de mediu și de consum durabile, trebuie să se furnizeze informații, după caz, cu privire la atributele de mediu ale produselor. Acest lucru ar putea include informații cu privire la eficiența energetică și gradul de reciclare a produselor și, în cazul produselor alimentare, informații cu privire la practicile agricole. 86. Conduita de afaceri este tot mai mult luată în considerare de către consumatori atunci când se iau decizii de cumpărare. Prin urmare, întreprinderile sunt încurajate să pună la dispoziție informații privind inițiativele întreprinse pentru a integra preocupările sociale și de mediu în operațiunile comerciale ale acestora și să sprijine altfel consumului durabil. Capitolul III din Liniile directoare privind Divulgarea informațiilor este relevant în acest sens. Întreprinderile sunt încurajate să comunice declarații de valoare sau declarații de conduită în afaceri publicului, inclusiv informații cu privire la politicile sociale, etice și de mediu ale întreprinderii și alte coduri de conduită la care compania subscrie. Întreprinderile sunt încurajate să comunice aceste informații într-un limbaj simplu și într-un format atrăgător pentru consumatori. Creșterea numărului de întreprinderi care raportează în aceste domenii și care vizează informarea consumatorilor ar fi binevenită. 87. Paragraful 3 reflectă limbajul care este utilizat în Recomandarea Consiliului 2007 privind soluționarea litigiilor de consum și acordarea de despăgubiri. Recomandarea stabilește un cadru pentru dezvoltarea unor abordări eficiente pentru rezolvarea reclamațiilor consumatorilor, inclusiv o serie de acțiuni pe care industria le poate întreprinde în acest sens. Este de remarcat faptul că mecanismele pe care multe întreprinderi le-au stabilit pentru a rezolva disputele de consum au contribuit la creșterea încrederii consumatorilor și satisfacția consumatorilor. Aceste mecanisme pot oferi mai multe soluții posibile la plângeri decât acțiunile în justiție, care pot fi costisitoare, dificile și consumă timp pentru toate părțile implicate. Cu toate acestea, pentru ca aceste mecanisme non-judiciare să fie eficiente, consumatorii trebuie să cunoască existența lor și să beneficieze de îndrumare cu privire la modul de depunere a plângerilor, mai ales atunci când cererile implica tranzacții transfrontaliere sau multidimensionale. 88. Paragraful 4 se referă la practicile comerciale înșelătoare, care induc în eroare, frauduloase și alte practici neloiale. Astfel de practici pot distorsiona piețele, în detrimentul consumatorilor și al întreprinderilor responsabile și trebuie evitate. 89. Paragraful 5 se referă la educația consumatorilor, care are o mai mare importanță având în vedere complexitatea tot mai mare a multor piețe și produse. Guvernele, organizațiile de consumatori și multe întreprinderi au recunoscut că aceasta este o responsabilitate comună și că acestea pot juca un rol important în această privință. Dificultățile cu care consumatorii s-au confruntat în evaluarea produselor complexe din zonele financiare și de altă natură au subliniat importanța ca părțile interesate să lucreze împreună pentru a promova activități vizând educația pentru a îmbunătăți procesul decizional de consum. 90. Paragraful 6 se referă la date cu caracter personal. Colectarea și utilizarea din ce în ce mai mare a datelor cu caracter personal de către întreprinderi, alimentată în parte de Internet și progresele

38

tehnologice, a subliniat importanța protejării datelor cu caracter personal împotriva încălcării vieții private a consumatorilor, inclusiv încălcarea securității. 91. Paragraful 7 subliniază cât este de important ca întreprinderile să coopereze cu autoritățile publice pentru a ajuta la prevenirea și combaterea mai eficientă a practicilor de marketing înșelătoare. Cooperarea este, de asemenea, solicitată pentru a diminua sau a preveni amenințările la adresa sănătății și siguranței publice și la adresa mediului înconjurător. Aceasta include amenințări asociate cu eliminarea de bunuri, precum și consumul și utilizarea acestora. Acest lucru reflectă o recunoaștere a importanței luării în considerare a întregului ciclu de viață al produselor. 92. Paragraful 8 solicită întreprinderilor să ia în calcul situațiile consumatorilor vulnerabili și dezavantajați atunci când se comercializează bunuri și servicii. Consumatorii dezavantajati sau vulnerabili, se referă la anumiți consumatori sau categorii de consumatori, care, din cauza unor caracteristici sau situații personale (cum ar fi vârsta, capacitatea mentală sau fizică, educație, venituri, limbă sau locație la distanță) pot întâmpina dificultăți deosebite în ceea ce privește perceperea piețelor globalizate și abundând în informații ale zilelor noastre. Paragraful subliniază, de asemenea, importanța crescută a formelor mobile și altor forme de comerț electronic pe piețele mondiale. Beneficiile acestui tip de comerț sunt semnificative și în creștere. Guvernele au dedicat foarte mult timp examinării modalităților de a se asigura că toți consumatorii beneficiază de protecție transparentă și eficientă, care să nu fie la un nivel mai scăzut în cazul activităților de e-comerț decât nivelul de protecție asigurat în cazul formelor de comerț mai tradiționale.

39

IX. Știință și tehnologie

Întreprinderile trebuie: 1. Să depună toate eforturile pentru a se asigura că activitățile lor sunt compatibile cu politicile privind știința și tehnologia (S&T) și planurile din țările în care își desfășoară activitatea și contribuie, după caz, la dezvoltarea capacității de inovare la nivel local și național. 2. Să adopte, în cazul în care este posibil în cadrul activităților lor de afaceri, practici care permit transferul și difuzarea rapidă a tehnologiilor și know-how-ului, cu respectarea protecției drepturilor de proprietate intelectuală. 3. Atunci când este cazul, să efectueze lucrări de dezvoltare științifice și de tehnologie în țările gazdă pentru a răspunde nevoilor pieței locale, precum și a angaja personalul din țările gazdă în activitățile S&T și a încuraja formarea acestora, ținând cont de nevoile comerciale. 4. La acordarea licențelor de utilizare a drepturilor de proprietate intelectuală sau când se realizează sub orice altă formă transferul de tehnologie, să realizeze acest lucru în termeni și condiții rezonabile și într-un mod care să contribuie la perspectivele pe termen lung de dezvoltare durabilă a țării gazdă. 5. Acolo unde este relevant pentru obiectivele comerciale, să dezvolte relații cu universitățile locale, instituțiile publice de cercetare și să participe la proiecte de cercetare în cooperare cu asociații industriale sau industriale locale. Comentariu privind Știința și Tehnologia 93. Într-o economie bazată pe cunoaștere și globalizată, în care granițele naționale contează mai puțin, chiar și pentru întreprinderile mici sau orientate pe plan intern, posibilitatea de a accesa și utiliza tehnologiile și know-how-ul este esențială pentru îmbunătățirea performanțelor întreprinderilor. Acest acces este, de asemenea, important pentru realizarea efectelor la nivelul întregii economii ale progresului tehnologic, inclusiv creșterea productivității și crearea de locuri de muncă, în contextul dezvoltării durabile. Întreprinderile multinaționale sunt principalul canal de transfer al tehnologiei la nivel transfrontalier. Acestea contribuie la capacitatea națională de inovare a țărilor gazdă, prin generarea, difuzarea și chiar permiterea utilizării noilor tehnologii de către întreprinderile și instituțiile autohtonei. Activitățile de cercetare și dezvoltare ale companiilor multinaționale, când sunt bine conectate la sistemul național de inovare, pot contribui la îmbunătățirea progresului economic și social în țările gazdă. La rândul său, dezvoltarea unui sistem de inovare dinamic în țara gazdă extinde oportunitățile comerciale ale companiilor multinaționale. 94. Capitolul urmărește astfel să promoveze, în limitele unei fezabilități economice, probleme de competitivitate și de alte considerente, difuzarea de către întreprinderile multinaționale a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare în țările în care își desfășoară activitatea, contribuind astfel la capacitățile inovatoare ale țării gazdă. În acest sens, promovarea difuzării tehnologiei poate include comercializarea de produse care înglobează noi tehnologii, licențierea inovațiilor de proces, angajarea și instruirea personalului din domeniul știință și tehnologie și dezvoltarea de societăți cooperative în activitatea de cercetare și dezvoltare. În momentul în care comercializează sau licențiază tehnologii, nu doar termenii și condițiile negociate trebuie să fie rezonabili, dar este posibil ca întreprinderile multinaționale să își dorească să ia în considerare dezvoltarea pe termen lung, impactul asupra mediului înconjurător și alte efecte ale tehnologiilor pentru țara de origine și țara gazdă. În activitatea lor, întreprinderile multinaționale pot stabili și îmbunătăți capacitatea de inovare a filialelor internaționale ale acestora și a subcontractanților. În plus, întreprinderile multinaționale își pot îndrepta atenția asupra importanței infrastructurii științifice și tehnologice locale, atât din punct de vedere fizic, cât și instituțional. În acest sens, întreprinderile multinaționale pot contribui în mod util la formularea de către guvernele țărilor gazdă a cadrului de politici care să conducă la dezvoltarea de sisteme dinamice de inovare.

40

X. Concurența

Întreprinderile trebuie să: 1. Să își desfășoare activitatea într-un mod compatibil cu toate legile și reglementările de concurență aplicabile, ținând cont de legislația în domeniul concurenței din toate jurisdicțiile în care activitățile pot avea efecte anti-concurență. 2. Să se abțină de la încheierea sau realizarea de acorduri anticoncurențiale între concurenți, inclusiv acorduri cu privire la:

(a) stabilirea prețurilor;

(b) înaintarea unor oferte trucate (licitații secrete);

(c) să stabilească restricții de ieșire sau cote; sau

(d) împărțirea sau divizarea pieței prin alocarea de clienți, furnizori, teritorii sau linii de comerț. 3. Să coopereze cu autoritățile de investigare a concurenței, printre altele și în funcție de legislația în vigoare și măsurile de protecție adecvate, prin oferirea de răspunsuri cât mai rapide și complete posibil la cererile de informații și luând în considerare utilizarea instrumentelor disponibile, cum ar fi renunțarea la confidențialitate când este cazul, pentru a promova cooperarea efectivă și eficientă între autoritățile de anchetă. 4. Să promoveze în mod regulat conștientizarea în rândul angajaților a importanței respectării tuturor legilor și reglementărilor în domeniul concurenței și, în special, instruirea conducerii superioare a întreprinderii în raport cu probleme de concurență. Comentariu privind Concurența 95. Aceste recomandări subliniază importanța legilor și reglementărilor de concurență pentru funcționarea eficientă atât a piețelor interne. cât și a celor internaționale și pentru a reafirma importanța respectării acestor legi și reglementări de către întreprinderile autohtone și multinaționale. De asemenea, acestea doresc să se asigure că toate întreprinderile sunt la curent cu evoluțiile cu privire la domeniul de aplicare, remediile și sancțiunile legislației în domeniul concurenței și dimensiunea cooperării între autoritățile de concurență. Termenul lege a „concurenței” este folosit pentru a se referi la legile, inclusiv la legile „antitrust”, „antimonopol”, care interzic în mod diferit: a) acordurile anticoncurențiale; b) abuzul de putere de piață sau de dominare; c) dobândirea puterii de piață sau dominare prin alte mijloace decât performanța eficientă; sau d) slăbirea substanțială a concurenței sau împiedicarea semnificativă a concurenței efective prin fuziuni sau achiziții. 96. În general, legile și politicile în domeniul concurenței interzic: a) înțelegerile tip cartel; b) alte acorduri anticoncurențiale; c) comportament anticoncurențial care exploatează sau extinde poziția dominantă pe piață sau puterea de piață; d) fuziuni și achiziții anticoncurențiale. Conform Recomandării Consiliului OCDE din 1998 privind măsurile eficiente împotriva înțelegerilor nejustificate, C(98)35/FINAL, acordurile anticoncurențiale menționate în sub-paragraful a) constituie înțelegeri nejustificate, dar Recomandarea include diferențele dintre legislațiile țărilor membre, inclusiv diferențele în legile privind scutirile sau prevederile care să permită o excepție sau autorizație pentru activitatea care altfel ar putea fi interzisă. Recomandările din aceste Linii directoare nu sugerează că întreprinderile trebuie să renunțe la a se folosi de astfel de scutiri sau prevederi de care dispun. Categoriile din sub-paragrafele b) și c) sunt mult mai generale, deoarece efectele altor tipuri de acorduri și de conduită unilaterală sunt mai ambigue și există mai puțin consens asupra a ceea ce ar trebui să fie considerat anticoncurențial. 97. Scopul politicii concurenței este să contribuie la bunăstarea generală și dezvoltarea economică prin promovarea unor condiții de piață în care natura, calitatea și prețul bunurilor și serviciilor sunt determinate de forțele pieței concurențiale. Pe lângă beneficiul consumatorilor și al economiei de jurisdicție în ansamblu, un astfel de mediu concurențial recompensează întreprinderile care răspund eficient cerințelor consumatorilor. Întreprinderile pot contribui la acest proces prin furnizarea de

41

informații și sfaturi atunci când guvernele au în vedere legi și politici care ar putea reduce eficiența sau altfel ar putea reduce competitivitatea piețelor. 98 Întreprinderile trebuie să fie conștiente de faptul că legislația în domeniul concurenței continuă să fie adoptată și că este din ce în ce uzual ca aceste legi să interzică activitățile anticoncurențiale care au loc în străinătate, dacă acestea au un impact dăunător asupra consumatorilor casnici. În plus, comerțul transfrontalier și investițiile fac tot mai probabil ca un comportament anti-concurențial care are loc într-o jurisdicție să aibă efecte nocive în alte jurisdicții. Prin urmare, întreprinderile trebuie să ia în considerare atât legea țării în care își desfășoară activitatea cât și legile din toate țările în care efectele comportamentului acestora ar putea să se facă simțit. 99. În final, întreprinderile trebuie să recunoască faptul că autoritățile competiționale se angajează în cooperări mult mai vaste și profunde în investigarea și activitatea anti-competitivă. A se vedea în general: Recomandarea Consiliului privind cooperarea dintre țările care au aderat în domeniul practicilor anticoncurențiale care afectează comerțul internațional, C(95)130/FINAL; Recomandarea Consiliului privind revizuirea fuziunilor, C(2005)34. În cazul în care autoritățile de concurență din diverse jurisdicții revizuiesc același comportament, facilitarea întreprinderilor de cooperare cu autoritățile promovează remediile în ceea ce privește luarea deciziilor consecvente și solide și competitive, permițând, de asemenea, economii de costuri pentru guverne și întreprinderi.

42

XI. Fiscalitate

1. Este important ca întreprinderile să contribuie la finanțele publice ale țărilor gazdă prin plata la timp a obligațiilor fiscale. În special, întreprinderile trebuie să respecte atât litera, cât și spiritul legilor fiscale și reglementărilor din țările în care își desfășoară activitatea. Respectarea spiritului legii înseamnă înțelegerea și respectarea intenției legiuitorului. Acest lucru nu înseamnă că o întreprindere trebuie să plătească suplimentar față de suma considerată necesară din punct de vedere legal conform acestei interpretări. Conformitatea fiscală include măsuri, cum ar fi furnizarea către autoritățile competente în timp util a unor informații care sunt relevante sau cerute de lege pentru a determina corect impozitele care urmează a fi evaluate în legătură cu operațiunile acestora și conform practicilor de stabilire a prețurilor de transfer conform principiului deplinei concurențe. 2. Întreprinderile trebuie să considere guvernarea fiscală și respectarea obligațiilor fiscale ca elemente importante ale supravegherii lor și a sistemelor mai largi de gestionare a riscurilor. În special, consiliile de administrație trebuie să adopte strategii de gestionare a riscurilor fiscale pentru a se asigura că riscurile financiare, de reglementare și de reputație asociate cu impozitarea sunt pe deplin identificate și evaluate. Comentariu privind impozitarea 100. O conduită corporativă responsabilă în domeniul fiscal presupune că întreprinderile trebuie să respecte atât litera, cât și spiritul legilor și reglementărilor fiscale în toate țările în care își desfășoară activitatea, să coopereze cu autoritățile și să informeze, în funcție de situațiile relevante sau solicitate conform legii, care le sunt aplicabile. O întreprindere respectă spiritul legilor și reglementărilor fiscale dacă aceasta ia măsurile rezonabile pentru a determina intenția legiuitorului și interpretează aceste norme fiscale în spiritul acestei intenții, în lumina limbajului statutar și relevant și istoricului legislativ contemporan. Tranzacțiile nu trebuie să fie structurate astfel încât să aibă rezultate fiscale care să fie în contradicție cu consecințele economice care stau la baza tranzacției, dacă nu există o legislație specifică concepută pentru a oferi acest rezultat. În acest caz, întreprinderea trebuie să considere în mod rezonabil că tranzacția este structurată astfel încât aceasta să ofere un rezultat de impozitare pentru întreprindere care să nu fie în contradicție cu intențiile legiuitorului. 101. Respectarea obligațiilor fiscale presupune, de asemenea, cooperarea cu autoritățile fiscale și furnizarea informațiilor de care acestea au nevoie pentru a asigura o aplicare eficientă și echitabilă a legislației fiscale. Această cooperare trebuie să includă un răspuns în timp util și complet la solicitările de informații înaintate de o autoritate competentă în conformitate cu prevederile unui tratat fiscal sau contract de schimb de informații. Cu toate acestea, acest angajament de a furniza informații prezintă limite. În special, Liniile Directoare fac o legătură între informațiile care trebuie furnizate și relevanța acestora pentru punerea în aplicare a legislației fiscale în vigoare. Aceasta recunoaște necesitatea de a echilibra sarcina întreprinderilor, în ceea ce privește conformitatea cu legile fiscale în vigoare și necesitatea ca autoritățile fiscale să dețină informații complete, în timp util și exacte are să le permită să pună în aplicare legile fiscale. 102. Angajamentele întreprinderilor pentru cooperare, transparență și respectare a obligațiilor fiscale trebuie să se reflecte în sistemele de gestionare a riscurilor, structuri și politici. În cazul întreprinderilor cu formă juridică de organizare de tip corporație, consiliile de administrație pot supraveghea riscurile fiscale într-o serie de moduri. De exemplu, consiliile de administrație trebuie să dezvolte în mod activ principiile politicii fiscale adecvate și să instituie sisteme de control fiscal intern, pentru ca acțiunile de management să fie în concordanță cu punctele de vedere ale consiliului cu privire la riscurile fiscale. Consiliul trebuie informat cu privire la toate riscurile fiscale potențiale materiale și responsabilitatea trebuie alocată privind îndeplinirea funcțiilor de control intern de impozitare și de raportare către Consiliu. O strategie cuprinzătoare de administrare a riscurilor, care include și impozitarea va permite întreprinderii nu doar să acționeze cu un comportament corporativ responsabil, dar și să gestioneze în mod eficient riscul de impozitare, care poate servi pentru a evita riscuri majore financiare, de reglementare și reputația unei întreprinderi. 103. Un membru al unui grup de întreprinderi multinaționale într-o țară poate avea relații economice ample cu membrii aceluiași grup multinațional de întreprinderi în alte țări. Aceste relații pot afecta obligațiile fiscale ale fiecărei părți. În consecință, este posibil ca autoritățile fiscale să aibă nevoie de informații din afara jurisdicției lor, pentru a putea evalua aceste relații și a determina obligația fiscală a membrului grupului companiei multinaționale în jurisdicția lor. Din nou, informațiile care trebuie

43

furnizate sunt limitate la ceea ce este relevant sau cerut conform legii pentru evaluarea propusă de aceste relații economice pentru a determina obligația fiscală corectă a membrului grupului companiei multinaționale. Companiile multinaționale trebuie să coopereze spre furnizarea acestor informații. 104. Politica de stabilire a prețurilor de transfer reprezintă un aspect deosebit de important pentru comportamentul responsabil in domeniul fiscalitatii corporative. Creșterea dramatică a comerțului mondial și a investițiilor directe transfrontaliere (și rolul important jucat în cadrul acestui comerț și investițiile realizate de întreprinderile multinaționale) înseamnă că prețurile de transfer reprezintă un factor determinant important al obligațiilor fiscale ale membrilor unui grup multinațional de întreprinderi, deoarece acesta influențează sub aspect material divizarea bazei de impozitare între țările în care operează întreprinderea multinațională. Principiul deplinei concurențe, care este inclus atât în Convenția privind Modelul de impozitare a OECD și Convenția ONU Model privind evitarea dublei impuneri între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, fiind standardul acceptat la nivel internațional pentru ajustarea profiturilor între întreprinderi asociate. Aplicarea principiului deplinei concurențe evită transbordarea necorespunzătoare a profiturilor sau pierderilor și reduce riscurile privind dubla impunere. Aplicarea corespunzătoare a acestui principiu implică pentru companiile multinaționale să coopereze cu autoritățile fiscale și să furnizeze toate informațiile relevante sau cerute de lege cu privire la selectarea metodei de stabilire a prețurilor de transfer adoptate pentru tranzacțiile internaționale asumate de acestea și cu părțile afiliate. Este recunoscut faptul că pentru a stabili dacă prețurile de transfer reflectă în mod adecvat standardul valorii de piață (sau principiul deplinei concurențe) este adesea dificil atât pentru companiile multinaționale, cât și pentru administrațiile fiscale și că aplicarea sa nu este o știință exactă. 105. Comisia pentru Afaceri Fiscale a OECD se implică în lucrări cu caracter permanent pentru a dezvolta recomandări pentru a se asigura că prețurile de transfer reflectă principiul deplinei concurențe. Activitatea sa a dus la publicarea în 1995 a Liniilor directoare OECD privind stabilirea prețurilor de transfer pentru întreprinderile multinaționale și administrațiile fiscale (Linii directoare OECD privind prețurile de transfer), care a făcut obiectul Recomandării Consiliului OECD privind Determinarea prețurilor de transfer între întreprinderile asociate (membrii ai unui grup de companii multinaționale, în mod normal s-ar încadra la definiția întreprinderilor asociate). Liniile directoare OECD privind prețurile de transfer și acea Recomandare a Consiliului sunt actualizate în permanență pentru a reflecta schimbările din economia mondială și experiențele administrațiilor fiscale și ale contribuabililor care se confruntă cu prețurile de transfer. Principiul deplinei concurențe așa cum se aplică acesta privind atribuirea profiturilor sediilor permanente pentru a stabili drepturile de impozitare ale statului gazdă în cadrul unui tratat de impozitare a fost obiectul unei Recomandări a Consiliului OECD adoptată în 2008. 106. Liniile directoare OECD privind prețurile de transfer se concentrează asupra aplicării principiului deplinei concurențe în vederea evaluării prețurilor de transfer ale întreprinderilor asociate. Liniile directoare OECD privind prețurile de transfer vizează susținerea administrațiilor fiscale (atât din țări care au aderat la OECD și cât și țări din afara OECD) și a întreprinderilor multinaționale, indicând soluții reciproc avantajoase pentru a transfera cazurile de stabilire a prețurilor, minimizând astfel cazurile de conflict între administrațiile fiscale și între administrațiile fiscale și întreprinderile multinaționale și pentru a evita litigii costisitoare. Întreprinderile multinaționale sunt încurajate să urmeze recomandările din cadrul Liniilor directoare OECD privind prețurile de transfer, cu modificările și completările ulterioare6, pentru a se asigura că prețurile de transfer reflecta principiul deplinei concurențe.

6 Țara care nu a aderat la OECD, Brazilia, nu aplică Liniile directoare OECD privind prețurile de transfer în

jurisdicția sa și, în consecință, utilizarea instrucțiunilor cuprinse în acele Linii Directoare de către companiile

multinaționale pentru a stabili venitul impozabil din activitatea acestora în această țară nu se aplică în lumina

obligațiilor fiscale prevăzute în legislația acestei țări. O altă țară care nu a aderat la OECD, Argentina, subliniază

faptul că Liniile directoare OECD privind prețurile de transfer nu sunt obligatorii în jurisdicția sa.

44

II. IMPLEMENTAREA PROCEDURILOR LINIILOR DIRECTOARE OECD PENTRU COMPANIILE MULTINAȚIONALE Partea II Implementarea procedurilor liniilor directoare OECD pentru companiile multinaționale

45

Modificarea deciziei Consiliului privind Liniile directoare OECD pentru întreprinderile multinaționale CONSILIUL, Având în vedere Convenția privind Organizarea pentru Cooperare și dezvoltare economică din 14 decembrie 1960; Cu privire la Declarația OECD asupra Investițiilor Internaționale și Companiile multinaționale („Declarația”), în care Guvernele din țările care au aderat („țările care au aderat”) recomandă în comun întreprinderilor multinaționale care operează în sau din teritoriile lor să respecte Liniile directoare pentru întreprinderile multinaționale („Liniile directoare”); Recunoscând faptul că, deoarece operațiunile companiilor multinaționale de-a lungul lumii, cooperarea internațională privind aspectele regăsite în cadrul Declarației trebuie să se extindă asupra tuturor țărilor; Având în vedere Termenii de referință ai Comitetului de investiții, în special cu privire la responsabilitățile privind Declaratia [C(84)171(Final), reînnoită în C/M(95)21]; Luând în considerare Raportul asupra primei revizuiri asupra Declarației din anul 1976 [C(79)102(Final)], aportul asupra celei de-a doua revizuiri asupra Declarației [C/MIN(84)5(Final)], Raportul asupra Revizuirii din anul 1991 a Declarației [DAFFE/IME(91)23], Raportul privind Revizuirea din anul 2000 a Liniilor directoare [C(2000)96]; Având în vedere Cea de-a doua decizie revizuită a Consiliului din iunie 1984 [C(84)90], modificată în iunie 1991 [C/MIN(91)7/ANN1] și abrogată la data de 27 iunie 2000 [C(2000)96/FINAL]; Considerând că este oportun a se intensifica procedurile prin care pot avea loc consultațiile asupra aspectelor acoperite prin aceste Linii directoare și de a promova eficiența Liniilor directoare; La propunerea Comitetului de investiții: DECIDE:

I. Punctele naționale de contact

1. Țările care au aderat vor înființa Puncte naționale de contact pentru creșterea eficienței Liniilor directoare prin întreprinderea de activități de promovare, de răspunsuri la cererile de informare, anchete și contribuția la soluționarea problemelor care apar cu privire la punerea în aplicare a Liniilor directoare în cazuri specifice, ținând seama de ghidul de procedură atașat. Comunitatea de afaceri, organizațiile sindicale, alte organizații non-guvernamentale și alte părți interesate trebuie să fie informate cu privire la disponibilitatea acestor facilități. 2. Punctele naționale de contact din diferite țări vor coopera în cazul în care apare această necesitate, cu privire la orice aspect legat de Liniile directoare relevante pentru activitățile acestora. Ca o procedură generală, se vor iniția discuții la nivel național înainte de contactarea altor Puncte naționale de contact. 3. Punctele naționale de contact se reunesc în mod regulat pentru a împărtăși experiențe și a raporta Comitetului de Investiții. 4. Țările care au aderat vor pune la dispoziție resurse umane și financiare disponibile Punctelor lor naționale de contact, astfel încât acestea să își poată îndeplini în mod eficient responsabilitățile, ținând cont de prioritățile bugetare și practicile interne. II. Comitetul de Investiții 1. Comitetul de Investiții („Comitetul”) trebuie să organizeze periodic sau la solicitarea unui stat aderent schimburi de opinii cu privire la aspectele reglementate prin Liniile directoare și experiența dobândită în aplicarea lor.

46

2. Comitetul va invita periodic Comitetul consultativ de afaceri și industrie la OECD (BIAC) și Comitetul consultativ sindical al OECD (TUAC) („Comitetele consultative”), OECD Watch, precum și alți parteneri internaționali să își exprime punctele de vedere cu privire la aspectele reglementate prin Liniile directoare. În plus, la cererea acestora, ar putea avea loc schimburi de opinii privind aceste aspecte. 3. Comitetul se va implica cu țările din afara OECD în aspectele reglementate prin Liniile directoare pentru a promova un comportament responsabil în afaceri la nivel mondial, în conformitate cu Liniile directoare și pentru a crea reguli de joc echitabile. De asemenea, se vor strădui să coopereze cu țările din afara OECD care au un interes deosebit în ceea ce privește Liniile directoare și în promovarea principiilor și standardelor lor. 4. Comitetul este responsabil privind clarificarea Liniilor directoare. Părțile implicate într-un caz specific, care a dat naștere la o cerere de clarificare vor avea posibilitatea să își exprime punctul de vedere oral sau în scris. Comitetul nu va prezenta concluzii cu privire la comportamentul unei întreprinderi individuale. 5. Comitetul va organiza schimburi de opinie cu privire la activitățile Punctelor naționale de contact în vederea sporirii eficienței Liniilor directoare și promovării echivalenței funcționale a Punctele naționale de contact. 6. În îndeplinirea responsabilităților sale pentru funcționarea eficientă a Liniilor directoare, Comitetul trebuie să țină seama de ghidul de procedură atașat. 7. Comitetul va raporta periodic Consiliului cu privire la aspectele reglementate prin Liniile directoare. În rapoartele sale, Comitetul va lua în considerare rapoartele Punctelor naționale de contact și punctele de vedere exprimate de organismele consultative, OECD Watch, alți parteneri internaționali și țări din afara OECD, după caz. 8. Comitetul, în cooperare cu Puncte naționale de contact, va urmări o agendă proactivă care promovează eficient respectarea de către întreprinderi a principiilor și standardelor cuprinse în Liniile Directoare. Acesta, în special, va căuta oportunități de a colabora cu organismele consultative, OECD Watch, alți parteneri internaționali și alte părți interesate, pentru a încuraja contribuțiile pozitive pe care întreprinderile multinaționale le pot aduce, în contextul Liniilor directoare progresului economic, de mediu și social, în vederea realizării unei dezvoltări durabile și pentru a le ajuta să identifice și să răspundă riscurilor privind efecte adverse asociate cu produse, regiuni, sectoare sau industrii specifice. III. Revizuirea deciziei Prezenta decizie va fi reexaminată periodic. Comitetul va face propuneri în acest sens.

47

Ghid de procedură

I. Punctele naționale de contact Rolul Punctelor naționale de contact (PNC-uri) este de a promova eficiența Liniilor directoare. Punctele naționale de contact vor funcționa în conformitate cu criteriile de bază de vizibilitate, accesibilitate, transparență și responsabilitate pentru a promova obiectivul de echivalență funcțională. A. Aranjamente instituționale În concordanță cu obiectivul de echivalență funcțională și promovarea eficienței Liniilor directoare, țările care au aderat au flexibilitate în organizarea Punctelor lor naționale de contact, căutând sprijinul activ al partenerilor sociali, inclusiv din comunitatea de afaceri, organizații sindicale, alte organizații non-guvernamentale și alte părți interesate. În consecință, Punctele naționale de contact: 1. Vor fi formate și organizate astfel încât să ofere o bază eficace pentru tratarea unei game largi de aspecte reglementate de Liniile directoare și care să permită Punctelor naționale de contact să funcționeze într-un mod imparțial, menținând în același timp un nivel adecvat de responsabilitate a guvernului aderent. 2. Se pot folosi diferite forme de organizare pentru a îndeplini acest obiectiv. Un Punct național de contact poate consta din reprezentanți la nivel înalt din unul sau mai multe ministere, poate fi un oficial guvernamental sau un birou al guvernului condus de un oficial de rang înalt, poate fi un grup inter-agenție, sau poate conține experți independenți. Reprezentanții comunității de afaceri, organizațiilor sindicale și altor organizații non-guvernamentale pot fi, de asemenea, incluse. 3. Vor dezvolta și menține relații cu reprezentanți ai comunității de afaceri, organizațiilor sindicale și altor părți interesate care sunt în măsură să contribuie la funcționarea eficientă a Liniilor directoare. B. Informare și Promovare Punctul național de contact va: 1. Va face Liniile directoare cunoscute și disponibile prin mijloace adecvate, inclusiv prin informare on-line și în limbile naționale. Potențialii investitori (interior și exterior) vor fi informați cu privire la Liniile directoare, după caz. 2. Va intensifica gradul de conștientizare privind Liniile directoare și procedurile de implementare a acestora, inclusiv prin cooperarea, după caz, cu comunitatea de afaceri, organizații sindicale, alte organizații non-guvernamentale, precum și cu publicul interesat. 3. Va răspunde solicitărilor în legătură cu Liniile directoare din partea:

(a) altor Puncte naționale de contact;

(b) comunității de afaceri, organizațiilor sindicale, altor organizații non-guvernamentale și ale publicului; și

(c) guvernele țărilor care nu aderă.

C. Punerea în aplicare în cazuri specifice Punctul național de contact va contribui la soluționarea problemelor care apar cu privire la punerea în aplicare a Liniilor directoare în cazuri specifice într-un mod imparțial, previzibil, echitabil și compatibil cu principiile și standardele Liniilor directoare. Punctul național de contact va oferi un forum de discuții și asistență comunității de afaceri, organizațiilor sindicale, altor organizații non-guvernamentale, precum și altor părți interesate în cauză privind gestionarea problemelor ridicate într-un mod eficient și în timp util și în conformitate cu legislația în vigoare. În acordarea acestei asistențe, Punctul național de contact va:

48

1. Asigura o evaluare inițială pentru a stabili dacă problemele ridicate trebuie examinate suplimentar și să răspundă părților implicate. 2. În cazul în care problemele ridicate trebuie examinate suplimentar, își va oferi bunele oficii pentru a ajuta părțile implicate să rezolve problemele. În acest scop, Punctul național de contact se va consulta cu părțile și, dacă este cazul:

(a) va solicita consiliere din partea autorităților competente și/sau reprezentanților comunității de afaceri, organizațiilor sindicale, altor organizații non-guvernamentale și experților relevanți;

(b) va consulta Punctul național de contact din altă țara sau din țările în cauză;

(c) va solicita îndrumarea Comitetului în cazul în care are îndoieli cu privire la interpretarea Liniilor directoare în anumite circumstanțe;

(d) va oferi și cu acordul părților implicate, va facilita accesul la mijloace consensuale și necontencioase, cum ar fi concilierea sau medierea, pentru a asista părțile în rezolvarea acestor probleme.

3 La încheierea procedurilor și după consultarea cu părțile implicate, va dezvălui rezultatele procedurilor, ținând seama de necesitatea de a proteja activități sensibile și alte informații ale părților interesate, prin emiterea:

(a) unei declarații în cazul în care Punctul național de contact decide că problemele ridicate nu trebuie investigate suplimentar. Declarația, ca o condiție minimă, trebuie să descrie problemele ridicate și motivele deciziei Punctului național de contact;

(b) unui raport în cazul în care părțile au ajuns la un acord cu privire la problemele ridicate. Raportul trebuie, ca o condiție minimă, să descrie problemele ridicate, procedurile pe care Punctul național de contact le-a inițiat în asistarea părților și când s-a ajuns la un acord. Informații cu privire la conținutul acordului vor fi incluse doar în măsura în care părțile implicate sunt de acord;

(c) unei declarații, atunci când se ajunge la un acord sau dacă o parte nu dorește să participe în cadrul procedurilor. Această declarație trebuie, ca o condiție minimă, să descrie problemele ridicate, motivele pentru care Punctul național de contact a decis că problemele ridicate trebuie investigate suplimentar și procedurile pe care Punctul național de contact le-a inițiat în asistarea părților. Punctul național de contact va face recomandări cu privire la punerea în aplicare a Liniilor directoare după caz, care trebuie incluse în declarație. Dacă este cazul, declarația va putea include, de asemenea, motivele pentru care nu s-a putut ajunge la un acord.

Punctul național de contact va notifica rezultatele procedurilor privind cazul specific Comitetului în timp util. 4. În vederea facilitării rezolvării problemelor ridicate, va lua măsuri adecvate pentru a proteja afacerile sensibile și alte informații și interesele altor părți interesate implicate în cazul specific. Atâta timp cât procedurile prevăzute la paragraful 2 sunt in curs de desfășurare, se va menține confidențialitatea asupra procedurii. La încheierea procedurilor, în cazul în care părțile implicate nu au convenit asupra unei rezoluții la problemele ridicate, acestea pot comunica și discuta aceste probleme. Cu toate acestea, informațiile și opiniile menționate în cursul judecării cauzei de către una dintre părțile implicate vor rămâne confidențiale, cu excepția cazului în care cealaltă parte este de acord să divulge aceste informații sau acest lucru contravine prevederilor legislației naționale. 5. În cazul în care apar probleme în țările din afara OCDE, se vor lua măsuri pentru a se ajunge la o înțelegere asupra problemelor implicate și se vor respecta aceste proceduri, dacă este cazul și dacă este posibil. D. Raportarea 1. Fiecare Punct național de contact va prezenta un raport anual Comitetului.

49

2. Rapoartele trebuie să conțină informații cu privire la natura și rezultatele activităților Punctului național de control, inclusiv activitățile de punere în aplicare în cazuri specifice. II. Comitetul de Investiții 1. Comitetul va lua în considerare cererile din partea Punctelor naționale de contact privind asistența în desfășurarea activităților acestora, inclusiv în cazul în care acestea au dubii cu privire la interpretarea Liniilor directoare în anumite circumstanțe. 2. Comitetul, pentru a intensifica eficacitatea Liniilor directoare și pentru a promova echivalența funcțională a Punctelor naționale de contact:

(a) va lua în considerare rapoartele Punctelor naționale de contact;

(b) va lua în considerare o prezentare susținută de țara aderentă, un organism consultativ sau OECD Watch dacă un Punct național de contact își îndeplinește responsabilitățile cu privire la gestionarea cazurilor specifice;

(c) va lua în considerare emiterea unei clarificări în cazul în care o țară aderentă, un organism consultativ sau OECD Watch va prezenta un raport fundamentat privind interpretarea corectă de către Punctul național de contact a Liniilor directoare în cazuri specifice;

(d) va face recomandări, după cum este necesar, în vederea îmbunătățirii funcționării Punctului național de contact și punerii în aplicare efectivă a Liniilor directoare;

(e) va coopera cu partenerii internaționali;

(f) se va implica cu țările din afara OECD interesate cu privire la aspectele reglementate prin Liniile directoare și punerea lor în aplicare.

3. Comitetul poate solicita și lua în considerare consilierea din partea experților cu privire la orice aspecte care fac obiectul Liniilor directoare. În acest scop, Comitetul va decide cu privire la procedurile adecvate. 4. Comitetul va îndeplini responsabilitățile într-un mod eficient și în timp util. 5. În exercitarea responsabilităților sale, Comitetul va fi asistat de către Secretariatul OECD, care, sub îndrumarea generală a Comitetului de Investiții și sub rezerva programului de lucru și bugetul organizației, va:

(a) servi ca un punct central de informare pentru Punctele naționale de contact care au întrebări cu privire la promovarea și punerea în aplicare a Liniilor directoare;

(b) colecta și pune la dispoziția publicului informațiile relevante cu privire la tendințele recente și practicile emergente referitor la activitățile de promovare ale Punctelor naționale de contact și punerea în aplicare a Liniilor directoare în cazuri specifice. Secretariatul va elabora formate unificate de raportare pentru a sprijini crearea și menținerea unei baze de date actualizate privind cazurile specifice și va efectua o analiză periodică a acestor cazuri specifice;

(c) facilita activități de învățare reciprocă, inclusiv evaluări voluntare reciproce, precum și consolidarea capacităților și formarea, în special pentru Punctele naționale de contact ale noilor state membre, cu privire la procedurile de implementare a Liniilor directoare cum ar fi promovarea și facilitarea concilierii și medierii;

(d) facilita cooperarea dintre punctele naționale de contact, dacă este cazul; și

(a) promova Liniile directoare în forumuri și reuniuni internaționale relevante și va oferi sprijin Punctelor naționale de contact și Comitetului în eforturile acestora de a creste gradul de conștientizare asupra Liniilor directoare în rândul țărilor din afara OECD.

50

Comentarii cu privire la procedurile de implementare ale Liniilor Directoare OECD pentru întreprinderile multinaționale 1. Decizia Consiliului reprezintă angajamentul țărilor care aderă privind continuarea punerii în aplicare a recomandărilor cuprinse în textul Liniilor directoare. Îndrumări procedurale atât pentru Punctul național de control, cât și pentru Comitetul de Investiții sunt atașate Deciziei Consiliului. 2. Decizia Consiliului stabilește elementele cheie privind responsabilitățile țărilor care aderă privind Liniile directoare referitor la Punctele naționale de contact, rezumate după cum urmează:

• Înființarea Punctelor naționale de contact (care vor ține seama de orientările procedurale anexat la Decizie) și informarea părților interesate cu privire la disponibilitatea facilităților privind Liniile directoare.

• Punerea la dispoziție a resurselor umane și financiare necesare.

• Să permită Punctelor naționale de contact din diferite țări să coopereze, dacă este necesar.

• Să permită Punctelor naționale de contact să se întâlnească periodic și să raporteze

Comisiei. 3. Decizia Consiliului stabilește, de asemenea, responsabilitățile Comitetului privind Liniile directoare, inclusiv:

• Organizarea de schimburi de opinii cu privire la chestiunile legate de Liniile directoare.

• Emiterea de clarificări, dacă este necesar.

• Schimburi de opinii cu privire la activitățile Punctelor naționale de contact.

• Raportarea Consiliului OCDE privind Liniile directoare. 4. Comitetul de Investiții este organul OCDE responsabil pentru supravegherea funcționării Liniilor directoare. Această responsabilitate se aplică nu numai privind Liniile directoare, dar și pentru toate elementele Declarației (Instrumentul de remediere național, iar instrumentele privind Stimulentele internaționale privind investițiile și măsurile de descurajare și cerințele contradictorii). Comitetul urmărește să asigure că fiecare element din Declarație este respectat și înțeles și că acestea se completează și funcționează în armonie. 5. Reflectarea importanței din ce în ce mai mare a comportamentului responsabil în afaceri în țări din afara OECD, Decizia prevede angajamentul și cooperarea cu țările din afara OCDE asupra aspectelor de reglementare acoperite de Liniile directoare. Această dispoziție permite Comitetului să organizeze întâlniri speciale cu țările din afara OCDE interesate în a promova înțelegerea standardelor și principiilor conținute în Liniile directoare și procedurile de implementare a acestora. Conform unor proceduri OECD relevante, Comitetul poate, de asemenea, să le asocieze cu activități sau proiecte speciale privind comportamentul responsabil în afaceri, inclusiv prin invitarea acestora la reuniunile sale și la mese rotunde privind responsabilitatea corporatistă. 6. În urmărirea unei agende proactive, Comitetul va colabora cu Punctul național de contact și va căuta oportunități de a colabora cu organismele consultative, OECD Watch și alți parteneri internaționali. Instrucțiuni suplimentare pentru Punctele naționale de contact în acest sens sunt prevăzute la paragraful 18. I. Comentariu privind Ghidul procedură pentru Punctele naționale de contact 7. Punctele naționale de contact au un rol important în consolidarea profilului și eficacitatea Liniilor directoare. Deși există companii care sunt responsabile privind respectarea Liniilor directoare în comportamentul lor zilnic, guvernele pot contribui la îmbunătățirea eficienței procedurilor de punere în aplicare. În acest scop, acestea au fost de acord că o mai bună îndrumare pentru conducerea și desfășurarea activităților Punctului național de contact este justificată, inclusiv prin reuniuni periodice și supravegherea Comitetului.

51

8. Multe dintre funcțiile Ghidului de procedură ale Deciziei nu sunt noi, dar reflectă experiența și recomandările elaborate de-a lungul anilor. Făcându-le explicite, funcționarea preconizată a mecanismelor de implementare ale Liniilor directoare devine mai transparentă. Toate funcțiile sunt acum prezentate în cele patru părți ale Ghidului de procedură referitoare la Punctele naționale de contact: aranjamente instituționale, de informare și de promovare, implementare în cazuri specifice și de raportare. 9. Aceste patru părți sunt precedate de un paragraf introductiv care stabilește scopul de bază al Punctelor naționale de contact, precum și criteriile de bază pentru a promova conceptul de „echivalență funcțională”. Din moment ce guvernelor li se acordă flexibilitate în modul în care organizează Punctele naționale de contact, acestea trebuie să funcționeze într-un mod vizibil, accesibil, transparent și responsabil. Aceste criterii vor ghida Punctele naționale de contact în desfășurarea activităților acestora și vor asista, de asemenea, Comitetul în discutarea desfășurării activității Punctelor naționale de contact. Criteriile de bază pentru Echivalența funcțională în activitatea Punctelor naționale de contact Vizibilitate. În conformitate cu Decizia, guvernele care aderă sunt de acord să desemneze Puncte naționale de contact și, de asemenea, să informeze comunitatea de afaceri, organizațiile sindicale și alte părți interesate, inclusiv ONG-urile, cu privire la disponibilitatea facilităților asociate cu Punctele naționale de contact în punerea în aplicare a Liniilor directoare. Guvernele trebuie să publice informații cu privire la Puncte naționale de contact și să aibă un rol activ în promovarea Liniilor directoare, care să includă găzduirea de seminarii și întâlniri cu privire la Ghid. Aceste evenimente pot fi organizate în cooperare cu mediul de afaceri, cu organizațiile sindicale, ONG-uri și alte părți interesate, deși nu neapărat cu toate grupurile de fiecare dată. Accesibilitate. Accesul facil la Punctele naționale de contact este important pentru funcționarea eficientă a acestora. Acesta include facilitarea accesului mediului de afaceri,a organizațiilor sindicale, ONG-urilor și alor membri ai publicului. Comunicarea electronica poate reprezenta un suport, de asemenea, în acest sens. Punctele naționale de contact vor răspunde la toate solicitările legitime de informații și, de asemenea, se vor angaja să se ocupe de problemele specifice ridicate de părțile interesate în mod eficient și în timp util. Transparența. Transparența reprezintă un criteriu important în ceea ce privește contribuția la responsabilitatea privind Punctul național de contact și câștigarea încrederii publicului larg. Astfel, ca principiu general, activitățile Punctului național de contact vor fi transparente. Cu toate acestea, atunci când un Punct național de contact oferă „bune sale oficii” în punerea în aplicare a Liniilor directoare în cazuri specifice, acest lucru va fi în interesul eficacității acestora privind luarea măsurilor necesare pentru a stabili confidențialitatea procedurilor. Rezultatele vor fi transparente, cu excepția cazului în care păstrarea confidențialității este în interesul implementării efective a Liniilor directoare. Responsabilitatea. Un rol mai activ în ceea ce privește promovarea Liniilor directoare - și potențialul acestora de a ajuta la gestionarea problemelor dificile între întreprinderi și societățile în care își desfășoară activitatea - vor expune publicului, de asemenea, activitățile Punctelor naționale de contact. La nivel național, parlamentele ar putea avea un rol. Rapoartele anuale și întâlnirile regulate ale Punctelor naționale de contact vor oferi o oportunitate de a împărtăși experiențele și de a încuraja „cele mai bune practici”, cu privire la Punctele naționale de contact. Comitetul va organiza, de asemenea, schimburi de opinii, unde se va face schimb de experiențe și vor fi evaluate activitățile acestor Puncte naționale de contact. Aranjamente instituționale 10. Conducerea Punctelor naționale de contact se va realiza astfel încât acestea să câștige încrederea partenerilor sociali și a altor părți interesate și să favorizeze profilul public al Liniilor directoare. 11. Indiferent de structura pe care Guvernele au ales-o pentru Punctele lor naționale de contact, acestea pot stabili, de asemenea, organisme consultative sau de supraveghere cu mai multe părți interesate pentru a asista Punctele naționale de contact în îndeplinirea obiectivelor acestora.

52

12 Punctele naționale de contact, indiferent de compoziția lor, se pot dezvolta și să mențină relații cu reprezentanții comunității de afaceri, organizațiilor sindicale, altor organizații non-guvernamentale și altor părți interesate. Informare și Promovare 13. Funcțiile Punctelor naționale de contact asociate cu informații și promovare sunt de o importanță fundamentală pentru consolidarea notorietății Liniilor directoare. 14. Punctele naționale de contact sunt necesare pentru a face Liniile directoare mai cunoscute și disponibile online și prin alte mijloace adecvate, inclusiv în limbile naționale. Versiunile în limba engleză și franceză vor fi disponibile de la OECD și sunt încurajate link-urile către website către Liniile directoare. După caz, Punctele naționale de contact vor asigura, de asemenea, potențialilor investitori, atât în interior, cât și exterior, informații despre Liniile directoare. 15. Punctele naționale de contact vor asigura informații cu privire la procedurile pe care părțile trebuie să le respecte atunci când prezintă sau răspund unui caz specific. Aceasta trebuie să includă recomandări cu privire la informațiile necesare privind prezentarea unei anumite probleme, cerințe pentru părțile care participă în cazuri specifice, inclusiv confidențialitatea, precum și procesele și termene indicative care vor fi respectate de Punctele naționale de contact. 16. În eforturile lor de a creste gradul de conștientizare asupra Liniilor directoare, Punctele naționale de contact vor coopera cu diverse organizații și persoane fizice, inclusiv, după caz, comunitatea de afaceri, organizații sindicale, alte organizații non-guvernamentale și alte părți interesate. Aceste organizații au o miză puternică în promovarea Liniilor directoare și rețelele lor instituționale oferă oportunități de promovare, care, dacă sunt utilizate în acest scop, vor spori considerabil eforturile depuse de Punctele naționale de contact în acest sens. 17. O altă activitate de bază a Punctelor naționale de contact este să răspundă unor întrebări legitime. În acest sens, au fost individualizate trei grupuri: i) alte Puncte naționale de contact (reflectând o prevedere din Decizie); ii) comunitatea de afaceri, organizații sindicale, alte organizații non-guvernamentale și publicul; și iii) guvernele țărilor din afara OECD. Agenda proactivă 18. În conformitate cu ordinea de zi proactivă a Comitetului de Investiții, Punctele naționale de contact trebuie să mențină un contact permanent, inclusiv întâlniri, cu partenerii sociali și alte părți interesate, pentru a:

(a) lua în considerare noile evoluții și practici emergente în ceea ce privește comportamentul responsabil în afaceri;

(b) sprijini contribuțiile pozitive pe care întreprinderile le pot aduce privind progresul economic, social și de mediu;

(c) participa, după caz, la inițiative de colaborare pentru a identifica și răspunde riscurilor privind efectele adverse asociate cu produse, regiuni, sectoare sau industrii specifice.

Învățarea reciprocă 19. În plus față de contribuția la activitatea Comitetului de a spori eficacitatea Liniilor directoare, Punctele naționale de contact se vor angaja în activități de învățare reciprocă. În special, acestea sunt încurajate să se implice în revizuiri tematice reciproce și evaluări pe orizontală. Aceste activități de învățare reciproce vor fi realizate prin întâlniri la OECD sau prin cooperarea directă între Punctele naționale de contact. Punerea în aplicare în cazuri specifice 20. Când apar probleme legate de punerea în aplicare a Liniilor directoare în cazuri specifice, Punctele naționale de contact trebuie să ajute la rezolvarea acestora. Această secțiune a Ghidului de procedură oferă îndrumări pentru Punctele naționale de contact cu privire la modul de gestionare a cazurilor specifice.

53

21. Eficacitatea procedurii privind cazurile specifice depinde de comportamentul de bună-credință al tuturor părților implicate în proceduri. Comportament de bună-credință, în acest context, înseamnă a răspunde în timp util, a păstra confidențialitatea dacă este cazul, a se abține de la reprezentarea greșită a procesului și de la amenințarea sau luarea de măsuri împotriva părților implicate în procedură și implicarea cu adevărat în procedurile în vederea găsirii unei soluții pentru problemele ridicate în conformitate cu Liniile directoare. Principiile directoare privind cazurile specifice 22. În conformitate cu criteriile de bază privind echivalența funcțională în cadrul activității Punctelor naționale de contact, acestea trebuie să gestioneze cazurile specifice într-un mod care este: Imparțial. Punctele naționale de contact trebuie să asigure imparțialitatea în rezolvarea unor cazuri specifice. Previzibil. Punctele naționale de contact trebuie să asigure predictibilitate prin furnizarea de informații clare și accesibile publicului cu privire la rolul acestora în rezolvarea unor cazuri specifice, inclusiv asigurarea de bune oficii, etapele procesului cazului specific, inclusiv termene indicative, precum și rolul potențial pe care acestea îl pot avea în monitorizarea implementării acordurilor încheiate între părți. Echitabil. Punctele naționale de contact trebuie să se asigure că părțile se pot angaja în proces în condiții corecte și echitabile, de exemplu, prin asigurarea accesului rezonabil la surse de informații relevante pentru procedură. Compatibil cu Liniile directoare. Punctele naționale de contact trebuie să funcționeze în conformitate cu principiile și normele cuprinse în Liniile directoare. Coordonarea între Punctele naționale de contact în cazuri specifice 23. În general, problemele vor fi abordate de către Punctele naționale de contact din țara în care au apărut problemele. Pentru țările care au aderat, aceste probleme vor fi discutate mai întâi la nivel național și, după caz, urmărite la nivel bilateral. Punctele naționale de contact din țara gazdă trebuie să se consulte cu Punctele naționale de contact din țara de origine, în eforturile sale de a ajuta părțile în rezolvarea problemelor. Punctele naționale de contact din țara de origine trebuie să depună eforturi pentru a furniza asistență corespunzătoare, în timp util la cererea Punctului național de contact al țării gazdă. 24. Când apar probleme din activitatea desfășurată de o întreprindere în mai multe țări din OECD sau din activitatea unui grup de întreprinderi organizat ca și consorțiu, asociație mixtă sau alte forme de organizare similare, cu sediul în diferite țări membre, Punctele naționale de contact implicate trebuie să se consulte cu privire la un acord în care Punctul național de contact va prelua conducerea în asistarea părților. Punctele naționale de contact pot solicita asistență din partea Președintelui Comitetului de Investiții pentru a se ajunge la acest acord. Punctul național de contact conducător trebuie să se consulte cu alte Punctele naționale de contact, care trebuie să ofere asistență adecvată atunci când se solicită de către Punctul național de contact conducător. În cazul în care părțile nu reușesc să ajungă la un acord, Punctul național de contact conducător trebuie să ia o decizie finală în consultare cu celălalt Punct național de contact. Evaluarea inițială 25. În efectuarea unei evaluări inițiale dacă problema ridicată necesită o examinare suplimentară, Punctul național de contact va trebui să determine dacă problema este bona fide și relevantă pentru punerea în aplicare a Liniilor directoare. În acest context, Punctul național de contact va lua în considerare:

• identitatea părții în cauză și interesul său în această problemă.

• dacă problema este semnificativă și justificată.

54

• dacă se pare că există o legătură între activitățile întreprinderii și problema ridicată în cazul specific.

• relevanța legislației și procedurilor aplicabile, inclusiv a hotărârilor judecătorești.

• cum sunt sau cum au fost rezolvate problemele similare prin alte proceduri interne sau internaționale.

• dacă luarea în considerare a problemei specifice ar contribui la scopurile și eficacitatea Liniilor directoare.

26. La evaluarea importanței procedurii privind cazul specific al altor proceduri interne sau internaționale, care abordează probleme similare în paralel, Punctele naționale de contact nu trebuie să decidă dacă problemele nu trebuie luate în considerare în continuare doar pentru că s-au efectuat proceduri paralele, sunt în curs de desfășurare sau sunt disponibile părților în cauză. Punctele naționale de contact trebuie să evalueze dacă o ofertă de bune oficii ar putea aduce o contribuție pozitivă la rezolvarea problemelor ridicate și nu s-ar crea un prejudiciu serios pentru oricare dintre părțile implicate în aceste alte proceduri sau o cauză de sfidare a cazului în instanță. La efectuarea unei astfel de evaluări, Punctele naționale de contact ar putea lua în considerare, printre altele, practica Punctelor naționale de contact și, dacă este cazul, să se consulte cu instituțiile în care proceduri paralele sunt sau ar putea fi realizate. Părțile trebuie să sprijine, de asemenea, Punctele naționale de contact în considerarea acestor probleme prin furnizarea de informații relevante cu privire la procedurile paralele. 27. După evaluarea inițială, Punctul național de evaluare va răspunde părților în cauză. În cazul în care Punctul național de evaluare va decide că problema nu trebuie luată în considerare mai aprofundat, acesta va informa părțile cu privire la motivele deciziei sale. Acordarea de asistență părților 28. În cazul în care problemele ridicate trebuie examinate mai aprofundat, Punctul național de interes va discuta problema cu părțile implicate și va oferi „bune oficii”, într-un efort de a contribui în mod informal la rezolvarea problemelor. Dacă este cazul, Punctul național de contact va urma procedurile prevăzute la paragraful C-2a) - C-2d). Acest lucru va include și consilierea cu autoritățile competente, precum și cu reprezentanți ai comunității de afaceri, ai organizațiilor sindicale, altor organizații non-guvernamentale și experți. Consultările cu Punctele naționale de contact din alte țări sau instrucțiuni orientate spre teme privind interpretarea Liniilor directoare poate ajuta, de asemenea, la rezolva problemei. 29. Ca parte a procesului de punere la dispoziție a bunelor oficii și în cazurile în care este relevant pentru problemele vizate, Punctele naționale de contact vor oferi sau vor facilita accesul la proceduri consensuale și necontencioase, cum ar fi concilierea sau medierea, pentru a ajuta la rezolvarea problemelor vizate. În comun cu practicile acceptate cu privire la procedurile de conciliere și mediere, aceste proceduri vor fi folosite doar cu acordul părților interesate și cu angajamentul acestora de a participa cu bună-credință pe parcursul procedurii. 30. Când își oferă bunele lor oficii, Punctele naționale de contact pot lua măsuri pentru a proteja identitatea părților implicate în cazul în care există motive întemeiate a se considera că prin divulgarea acestor informații s-ar putea aduce prejudicii uneia sau mai multor părți. Acest lucru ar putea include situații în care ar putea exista o nevoie de a refuza declinarea identității unei părți sau părți din întreprinderea în cauză. Încheierea procedurilor 31. Punctele naționale de contact trebuie întotdeauna să dezvăluie rezultatele unui caz specific, în conformitate cu paragrafele C-3 și C-4 din Ghidul de procedură. 32. Când Punctul național de contact, după ce a efectuat evaluarea sa inițială, decide că problemele ridicate în cazul respectiv nu trebuie examinate mai aprofundat, se va face o declarație publică după consultări cu părțile implicate și ținând seama de necesitatea de a păstra confidențialitatea activității sensibile și a altor informații. În cazul în care Punctul național de contact consideră că, pe baza rezultatelor evaluării inițiale, ar fi nedrept să se identifice public una dintre părți în declarația sa cu

55

privire la decizia luată, se poate elabora declarația astfel încât să se protejeze identitatea părții respective. 33. Punctul național de contact poate să facă publică decizia sa dacă problemele ridicate trebuie examinate mai aprofundat și să ofere bune oficii părților implicate. 34. În cazul în care părțile implicate ajung la un acord cu privire la problemele ridicate, părțile trebuie să stabilească de comun acord cum și în ce măsură acordul acestora va fi făcut public. Punctul național de contact, în consultare cu părțile, va pune la dispoziția publicului un raport cu rezultatele procedurii. Părțile pot conveni, de asemenea, să solicite asistență din partea Punctului național de contact în urmărirea punerii în aplicare a acordului, iar Punctul de contact poate face acest lucru în condițiile convenite între părți și Punctul național de contact. 35. În cazul în care părțile implicate nu reușesc să ajungă la un acord cu privire la problemele ridicate sau în cazul în care Punctul național de contact constată că una sau mai multe părți ale cazului specific nu dorește să se angajeze sau să participe cu bună-credință, Punctul național de contact va emite o declarație și va elabora recomandări, după caz, cu privire la punerea în aplicare a Liniilor directoare. Această procedură specifică clar faptul că Punctul național de contact va emite o declarație, chiar și atunci când acesta consideră că nu este necesară o recomandare specifică. Declarația trebuie să identifice părțile interesate, problemele implicate, data la care au fost aduse problemele la cunoștința Punctului național de contact, orice recomandări ale Punctului național de contact și orice observații pe care Punctul național de contact le consideră adecvate pentru a include motivele pentru care procedurile nu au dus la obținerea unui acord. 36. Punctul național de contact trebuie să ofere șansa părților ca acestea să aducă comentarii la proiectul de declarație. Cu toate acestea, declarația este responsabilitatea Punctului național de contact și rămâne la latitudinea Punctului național de contact să decidă dacă modifică proiectul de declarație ca răspuns la observațiile părților. În cazul în care Punctul național de contact face recomandări părților, poate fi adecvat, în condiții specifice ca Punctul național de contact să urmărească cu părțile răspunsul lor la aceste recomandări. În cazul în care Punctul național de contact consideră că este necesar să se urmărească recomandările sale, termenul de urmărire se va specifica în declarația Punctului național de contact. 37. Declarațiile și rapoartele cu privire la rezultatele procedurilor puse la dispoziția publicului de către Punctul național de contact pot fi relevante pentru administrarea programelor și politicilor guvernamentale. Pentru a promova coerența politicilor, Punctele naționale de contact sunt încurajate să informeze aceste agenții guvernamentale asupra declarațiilor și rapoartelor sale atunci când Punctul național de contact consideră că sunt relevante pentru politicile și programele specifice ale agenției. Această prevedere nu se schimbă caracterul voluntar al Liniilor directoare. Transparență și confidențialitate 38. Transparența este recunoscută ca un principiu general pentru desfășurarea activității Punctelor naționale de contact în relațiile acestora cu publicul (a se vedea paragraful 9, secțiunea ”Criterii principale” de mai sus). Cu toate acestea, paragraful C-4 din Ghidul de procedură recunoaște că există situații specifice în care confidențialitatea este importantă. Punctul național de contact va lua măsuri adecvate pentru a proteja informațiile comerciale sensibile. La fel, alte informații, cum ar identitatea persoanelor implicate în proceduri, trebuie păstrate confidențiale în interesul implementării eficiente a Liniilor directoare. Se înțelege că procedurile includ faptele și argumentele prezentate de părți. Cu toate acestea, este important să se găsească un echilibru între transparență și confidențialitate, pentru a construi încrederea în procedurile Liniilor directoare și pentru a promova aplicarea efectivă a acestora. Astfel, în timp ce paragraful C-4 prezintă în linii mari, faptul că procedura asociată cu punerea în aplicare va fi, în mod normal, confidențială, rezultatele vor fi în mod normal transparente. Probleme care apar în țările din afara OECD 39. După cum s-a menționat în paragraful 2 din capitolul Concepte și principii, întreprinderile sunt încurajate să respecte Liniile directoare, indiferent de locul în care acestea își desfășoară activitatea, ținând cont de circumstanțele particulare ale fiecărei țări gazdă.

56

• În cazul în care apar probleme privind Liniile directoare într-o țară din afara OECD, țara de origine a Punctelor naționale de contact va lua măsuri pentru a dezvolta o înțelegere a problemelor implicate. În timp ce acest lucru nu poate fi întotdeauna posibil pentru a obține acces la toate informațiile pertinente sau pentru a aduce toate părțile implicate în consens, Punctul național de control poate să realizeze anchete și să se angajeze în alte activități de constatare a faptelor. Exemple de astfel de măsuri ar putea include contactarea conducerii întreprinderii în țara de origine și, după caz, ambasadei și oficialilor guvernamentali din țară din afara OECD.

• Conflicte cu legile, regulamentele, regulile și politicile țării gazdă pot face punerea în aplicarea

eficientă a Liniilor directoare în cazuri specifice, mai dificilă decât în țările care au aderat. După cum s-a menționat în comentariul la capitolul Politici generale, în timp ce Liniile Directoare se extind dincolo de lege, în multe cazuri, acestea nu trebuie și nu sunt elaborate cu intenția de a pune o întreprindere într-o situație în care se confruntă cu cerințe contradictorii.

• Părțile implicate vor fi informate cu privire la limitările inerente în implementarea Liniilor

directoare în țările din afara OECD.

• Probleme privind Liniile directoare din țările din afara OECD ar putea fi, de asemenea, discutate în cadrul reuniunilor Punctelor naționale de contact în vederea construirii de expertiză în gestionarea problemelor care apar în țările din afara OECD.

Perioada orientativă 40. Procedura specifică cuprinde trei etape diferite: 1. Evaluarea inițială și decizia privind oferirea de bune oficii pentru a asista părțile: Punctele naționale de contact trebuie să încerce să încheie o evaluare inițială în termen de trei luni, cu toate că este posibil să fie nevoie de o perioadă de timp suplimentară pentru a colecta informațiile necesare pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză. 2. Asistență pentru părțile în eforturile lor de a rezolva problemele ridicate: În cazul în care un Punct de contact național decide să ofere bunele sale oficii, acesta trebuie să depună eforturi pentru a facilita soluționarea problemelor în timp util. Recunoscând că progresul prin bunele oficii, inclusiv mediere și conciliere, în cele din urmă depinde de părțile implicate, Punctul național de contact trebuie, după consultarea părților, să stabilească un termen rezonabil pentru discuția între părți pentru a rezolva problemele ridicate. În cazul în care nu reușesc să ajungă la un acord în acest interval, Punctul național de contact trebuie să consulte cu părțile pentru a stabili dacă este cazul să continue asistența acordată părților; în cazul în care Punctul național de contact ajunge la concluzia că o continuare a procedurii nu va fi productivă, acesta va încheia procesul și va proceda la elaborarea unei declarații. 3. Încheierea procedurilor: Punctul național de contact va emite declarația sau un raport în termen de trei luni de la încheierea procedurii. 41. Ca principiu general, Punctele naționale de contact trebuie să depună eforturi pentru a încheia procedura în termen de 12 luni de la primirea cazului specific. Este recunoscut faptul că este posibil ca acest interval să se prelungească în cazul în care acest lucru se justifică, cum ar fi situațiile în care apar probleme într-o țară din afara OECD. Raportarea către Comitetul de Investiții 42. Raportarea va fi o responsabilitate importantă a Punctului de control național, care va ajuta, de asemenea, la construirea unei baze de cunoștințe și competențe esențiale în promovarea eficacității Liniilor directoare. În acest sens, Punctul de control național va raporta Comitetul de Investiții, pentru a include în Raportul anual asupra Liniilor directoare OECD informații cu privire la toate cazurile specifice care au fost inițiate de către părți, inclusiv cele care se află în curs de evaluare inițială, cele pentru care ofertele de bune oficii au fost prelungite și pentru care sunt în curs de desfășurare discuții, precum și cele în care Punctul național de contact a decis să nu extindă o ofertă de bune oficii, după o evaluare inițială. În cadrul raportării cu privire la activitățile de punere în aplicare în

57

anumite cazuri, Punctul național de contact va respecta principiile de transparență și confidențialitate, așa cum este prevăzut.

58

II. Comentariu privind Ghidul de procedură pentru Comitetul de Investiții 43. Îndrumările procedurale privind Decizia Consiliului prevăd instrucțiuni suplimentare de îndrumare a Comitetului în îndeplinirea responsabilităților sale, inclusiv:

• Descărcarea de responsabilități într-un mod eficient și în timp util.

• Având în vedere cererile de la Punctul național de contact pentru asistență.

• Schimburi de opinii cu privire la activitățile Punctului de contact național.

• Asigurarea posibilității de a solicita recomandări din partea partenerilor și experților internaționali.

44. Caracterul neobligatoriu al Liniilor directoare nu permite Comitetului să acționeze în calitate de organ judiciar sau cvasi-judiciar. De asemenea, constatările și declarațiile prezentate de Punctul național de contact (altele decât interpretările Liniilor directoare) nu vor fi puse sub semnul întrebării printr-o sesizare către Comisie. Prevederea prin care Comitetul nu poate trage concluzii cu privire la desfășurarea de activități specifice întreprinderii individuale s-a menținut în Decizie. 45. Comitetul va lua în considerare cererile de la Punctele naționale de contact pentru asistență, inclusiv în caz de îndoieli cu privire la interpretarea Liniilor directoare în anumite circumstanțe. Acest paragraf reflectă punctul C-2c) al Ghidului de procedură privind Decizia Consiliului referitoare la Punctele naționale de contact, în cazul în care Punctele naționale de contact sunt invitate să solicite îndrumarea Comitetului în cazul în care au îndoieli cu privire la interpretarea Liniilor directoare în aceste circumstanțe. 46. Când discutăm despre activitățile Punctelor naționale de contact, Comitetul poate face recomandări, după cum este necesar, pentru a ameliora funcționarea acestora, inclusiv în ceea ce privește punerea în aplicare efectivă a Liniilor directoare. 47. O prezentare fundamentată de către o țară care aderă, un organism consultativ sau OECD Watch prin care se specifică că un Punct de contact național nu și-a îndeplinit responsabilitățile procedurale în punerea în aplicare a Liniilor directoare în cazuri specifice, vor fi, de asemenea, luate în considerare de către Comitet. Aceasta completează dispozițiile din secțiunea privind îndrumările procedurale referitoare la raportarea de către Punctele naționale de contact cu privire la activitățile acestora. 48. Clarificările asupra sensului Liniilor directoare la nivel multilateral reprezintă o responsabilitate cheie a Comisiei pentru a se asigura că înțelesul Liniilor directoare nu variază de la țară la țară. O concluzie motivată a unei țări membre, a unui organism consultativ sau al OECD Watch cu privire la faptul că o interpretare a Punctului de contact național a Liniilor directoare este în concordanță cu interpretările Comitetului vor fi, de asemenea, luate în considerare. 49. Pentru implica țările din afara OECD în aspectele reglementate prin Liniile directoare, Comitetul poate invita țările interesate din afara OECD la întrunirile sale, mese rotunde anuale privind Responsabilitatea corporativă și întâlnirile legate de proiecte specifice cu privire la comportamentul responsabil în afaceri. 50. În concluzie, este posibil ca acest Comitet să facă apel la experți pentru a aborda și raporta cu privire la aspectele mai largi (de exemplu, munca copiilor sau drepturile omului) sau la probleme individuale, sau pentru a îmbunătăți eficiența procedurilor. În acest scop, Comitetul poate apela la expertiza internă a OECD, organizații internaționale, organismele consultative, organizații non-guvernamentale, cadre universitare și alte persoane și instituții. Se înțelege că acesta nu va deveni un Complet de judecată care să soluționeze problemele individuale.

59

ORGANIZAȚIA PENTRU COOPERARE ȘI DEZVOLTARE ECONOMICĂ

OECD este un forum unic în care guvernele colaborează pentru a aborda provocările economice, sociale și de mediu ale globalizării. OECD este, de asemenea, în fruntea eforturilor de a înțelege și de a ajuta guvernele să răspundă la noile evoluții și preocupări, cum ar fi guvernarea corporativă, economia de informare și provocările îmbătrânirii populației. Organizația oferă un cadru în care guvernele pot să compare experiențele politice, să caute răspunsuri la problemele comune, să identifice bune practici și să colaboreze pentru a coordona politicile interne și internaționale. Țările care au aderat OECD sunt: Australia, Austria, Belgia, Canada, Chile, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Coreea, Luxemburg, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Slovacă, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Uniunea Europeană ia parte la lucrările OECD. OECD Publishing difuzează pe scară largă rezultatele statisticilor Organizației de colectare și cercetare pe probleme economice, sociale și de mediu, precum și a convențiilor, Liniilor directoare și standardelor convenite de către membrii săi. OECD PUBLISHING, 2, rue André-Pascal, 75775 PARIS CEDEX 16 (20 2011 10 1 P) ISBN 978-92-64-11528-6 - No. 58231 2011

60

Liniile Directoare pentru întreprinderile multinaționale OECD

EDIȚIA 2011 Cuprins Declarația cu privire la Investițiile Internaționale și Companiile Multinaționale Partea I - Liniile Directoare OECD pentru întreprinderile multinaționale: Recomandări privind comportamentul comercial responsabil într-un context global Prefață (I) Concepte și principii (II) Politici generale (III) Divulgare (IV) Drepturile omului (V) Ocuparea forței de muncă și Relații Industriale (VI) Mediu (VII) Combaterea corupției, solicitării de mită și extorcare de fonduri (VIII) Interesele consumatorilor (IX) Știință și Tehnologie (X) Concurență (XI) Fiscalitate Partea a II-a - Procedurile de implementare ale Liniilor directoare OECD pentru întreprinderile multinaționale Modificarea Deciziei Consiliului privind Liniile Directoare OECD pentru întreprinderile multinaționale Ghid de procedură Comentariu privind procedurile de punere în aplicare Vă rugăm să citați această publicație: OECD (2011), OECD Guidelines for Multinational Enterprises, OECD Publishing. http://dx.doi.org/10.1787/9789264115415-en Această lucrare este publicată în OECD iLibrary, care găzduiește toate lucrările, periodicele și bazele de date statistice ale OECD. Vă rugăm vizitați pagina www.OECD-ilibrary.org și nu ezitați să ne contactați în cazul în care aveți nevoie de informații suplimentare.