LINII DIRECTOARE PRIVIND COOPERAREA ȘI DEZVOLTAREA...

PROIECT COFINANȚAT DIN FONDUL SOCIAL EUROPEAN PROGRAMUL OPERAȚIONAL DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII ADMINISTRATIVE

ÎmbunătăŃirea coordonării interinstituŃionale şi asigurarea coerenŃei procesului decizional la nivel tehnic şi managerial

în domeniul siguranŃei alimentelor SMIS 40024

LINII DIRECTOARE PRIVIND COOPERAREA ȘI DEZVOLTAREA DOMENIULUI SIGURANȚA ALIMENTELOR

UNIUNEA EUROPEANĂ Fondul Social European

GUVERNUL ROMÂNIEI Ministerul Dezvoltării Regionale şi AdministraŃiei Publice

Instrumente Structurale 2007-2013

AUTORITATEA NAłIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANłA ALIMENTELOR

CUPRINS

1. Introducere

2. Factorii care influențează siguranța alimentelor în 2050 în UE

2.1. Economia globală și comerțul

2.2. Cooperarea globală și stabilirea standardelor

2.3. Guvernarea UE

2.4. Demografia și coeziunea socială

2.5. Atitudinea și comportamentul consumatorilor

2.6. Noi tehnologii pe lanŃul alimentar

2.7. Competiția pentru resurse cheie

2.8. Schimbările climatice

2.9. Riscuri și dezastre emergente pe lanțul alimentar

2.10. Noi structuri ale lanțului agro-alimentar

3. Linii directoare privind dezvoltarea domeniului siguranța alimentelor

3.1. Conștientizarea Guvernului României asupra importanței domeniului siguranței

alimentelor

3.2. Managementul inteligent al resurselor implicate în domeniul siguranței

alimentelor

3.3. Strategie unică/Strategii complementare de dezvoltare a domeniului siguranței

alimentelor

3.4. Lărgirea sferei domeniilor conexe

3.5. Dezvoltarea domeniului evaluării riscurilor legate de alimente luând în

considerare multitudinea factorilor și tendințelor expuse

3.6. Managementul riscului – instrumente noi/inteligente privind controlul oficial

3.7. Crearea unui Pol/Centru de Cercetare pentru Siguranța Alimentelor

3.8. Educarea inteligentă/informatizată a consumatorilor

3.9. Operatori – Platformă consultare, implicare acțiuni comune

3.10. Promovarea mentalității – ”despovărarea bugetului”

4. Concluzii

5. Bibliografie

1. INTRODUCERE

Scopul autorităților competente cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor este de a face România un loc mai sănătos și mai sigur, unde consumatorii pot avea încredere că interesele lor sunt protejate. O societate cu risc zero nu poate exista, dar aceste autorități au sarcina de a face cât de mult posibil pentru a reduce și gestiona riscurile privind consumatorii. Autoritățile competente din România cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor sunt: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Ministerul SănătăŃii (MS), Autoritatea NaŃională pentru ProtecŃia Consumatorilor (ANPC), Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), Agenția NaŃională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Vămilor (DGV) și ANSVSA are rolul de coordonator al acestor instituții pe domeniul siguranței alimentelor. În această calitate ANSVSA are responsabilitatea atât a ăntăririi rolului său de coordonator precum și aceea de a susține și dezvolta colaborare cu și între celelalte autorități competente. În acest sens, ANSVSA implementează în perioada 2013-205 proiectul ”Îmbunătățirea coordonării interinstituționale și asigurarea coerenței procesului decizional la nivel tehnic și managerial în domeniul siguranței alimentelor”, codul SMIS al proiectului 40024. Obiectivul general al acestui proiect este ”Dezvoltarea capacităŃii administrative în domeniul siguranŃei alimentelor în România prin îmbunătăŃirea coordonării interinstituŃionale şi asigurarea coerenŃei procesului decizional.” Documentul ”Liniile directoare privind cooperarea și dezvoltarea domeniului siguranța alimentelor” reprezintă unul din rezultatele acestui proiect. Acest document a fost elaborat în cadrul activităților nr. 5, 9 și 14 de către un grup de experți reprezentanți ai ANSVSA, MS, MADR, ANPC, MMP şi DGV. În vederea consultării tuturor părților implicate în domeniul siguranței alimentelor acest document a fost supus dezbaterilor Consiliului Consultativ al ANSVSA în cadrul activității nr. 12 a proiectului menționat anterior. Scopul acestui document este stabilirea unor activități prioritare care pot conduce la dezvoltarea domeniului sigurnața alimentelor în România. Elaborarea acestui document s-a bazat pe experiența dobândită de-a lungul timpului în domeniul siguranței alimentelor de către fiecare instituție în parte, pe experienșa altor State Membre în domeniul siguranței alimentelor, pe liniile directoare stabilite de către Comisia Europeană precum și pe o serie de materiale documentare de importanță majoră din domeniu. Unul dintre aceste materiale este reprezentat de tendințele și incertitudinile din domeniul siguranței alimentelor, previzionate până în anul 2050 și prezentate în documentul Comisiei Europene ”Scoping Study – Delivering on EU Food safety and Nutrition in 2050: Final report DG SANCO Framework Contract on Evaluation, Impact Assessment and Related Services – Lot 3 (Food Chain)”, publicat în decembrie 2013. Documentul cuprinde o parte intoductivă, a doua parte denumită ”Factorii care influențează siguranța alimentelor în 2050 în UE”, a treia parte denumită ”Linii directoare privind dezvoltarea domeniului siguranța alimentelor”, concluzii și bibliografie. Partea introductivă prezintă contextul general în care a fost elaborat acest document și scopul acestuia. Partea doua prezintă o serie de factori, tendințe și incertitudini precum și unele previziuni care pot influența domeniul siguranței alimentelor până în anul 2050. Aceste informații ne-au fost de ajutor pentru putea stabilii și prioritiza căile de dezvoltare a domeniului siguranța alimentelor. Partea a treia prezintă 10 linii de dezvoltare a domeniului siguranța alimentelor denumite ”10 pași spre sănătate” și care reprezintă activitățile prioritare în acest moment ce ar putea contribui la evoluția sistemului de siguranța alimentelor din România către o treaptă superioară de dezvoltare. Documentul se încheie cu o parte de concluzii și bibliografie.

2. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ SIGURANȚA ALIMENTELOR ÎN 2050

Urmare a studierii documentelor elaborate la nivelul Comisiei Europene și a rezultatelor activității grupului de lucru constituit în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea coordonării interinstituționale și asigurarea coerenței procesului decizional la nivel tehnic și managerial în domeniul siguranței alimentelor”, codul SMIS al proiectului 40024 prezentăm în continuare tendințele relevante pentru domeniul siguranței alimentelor. Acestea pot fi considerate ca factori care influențează dezvoltarea domeniului siguranța alimentelor într-un ritm mai alert sau mai ponderat, funcție de manifestarea acestor factori.

2.1. Economia globală și comerțul

2.1.1. Introducere

Tendințele economice globale inclusiv fluxul comerțului cu alimente, influențează puternic măsura în care, în Uniunea Europeană, este furnizată hrană suficient de sigură, de calitate superioară și la un preț pe care populația și-l poate permite. Tendințele relevante și incertitudinile se referă la:

- Globalizarea comerțului cu alimente și furaje;

- Creșterea numărului acordurilor de liber schimb și al țărilor participante la acestea;

- Economiile în curs de dezvoltare care exportă produse cu valoare adăugată din ce în ce mai mare și care sunt angajate activ în stabilirea de standarde;

- Dezvoltarea economică globală, în special a economiilor în curs de dezvoltare, care va conduce la creșterea cererii globale de produse alimentare și proteină animală;

- Creșterea prețurilor la alimente și faptul că rămân volatile;

- Presiunea pe finanțele publice în economiile dezvoltate va continua să crească, cel mai probabil din cauza crizelor și din ce în ce mai mult din cauza cheltuielilor privind sănătatea și pensiile.

2.1.2. Globalizarea comerțului cu alimente și furaje Acest factor este de așteptat să crească în volum, complexitate și diversitate. Industrializarea și globalizarea agriculturii a condus la creșterea volumului producției de alimente și gradului de comercializare a acestora între UE și țările terțe.5 În perioada 2000-2010, importurile din țările dezvoltate către UE au crescut cu o medie anuală de 5,4%, China fiind cel mai important partener.6 Din perspectiva creșterii populației planetei la 9,3 miliarde de locuitori până în anul 20507, este de așteptat creșterea comerțului internațional cu furaje și alimente, astfel încât să asigure nevoia de hrană a acestei populații8. De asemenea, este de așteptat ca rețelele comerciale pentru alimente și furaje să devină extrem de complexe, odată ce produsele și ingredientele trec printr-o serie de țări, în diverse etape ale lanțului alimentar 9. Un studiu arată că șapte țări – 5 țări din UE, SUA și China - formau nucleul rețelei comerțului internațional cu alimente și furaje în anul 2007, fiecare dintre acestea comercializând cu peste 77% mai mult decât oricare țară din lume10. Extinderea globalizării permite comercializarea unor alimente și furaje noi, dar acest lucru implică un risc mai mare de apariție a unor probleme de siguranță a alimentelor, la nivel global, adică crize. De asemenea, globalizarea afectează nutriția, deoarece disponibilitatea alimentelor procesate precum carne, produse lactate, a crescut în țările dezvoltate ca urmare a investiției străine directe a companiilor multinaționale din domeniul alimentar11. În plus, acest lucru conduce la conexiuni din ce în ce mai complexe între alimente, furaje, fibre și lanțurile de furnizare a combustibilului, cu mai mulți furnizori din regimuri de siguranță diferite, care utilizează modalități noi de furnizare a produselor. Aceasta poate reprezenta o provocare privind sustenabilitatea și siguranța alimentelor în

general, de exemplu producția de biocombustibil12. În general, comerțul cu alimente și furaje se va extinde, dar pentru diferite mărfuri 13,14 și în special din și către țările dezvoltate. Referitor la efectivele de animale, importul de carne a cunoscut o creștere importantă în Japonia și Rusia, precum și în câteva dintre țările dezvoltate. În viitor, va continua extinderea comerțului cu carne, cel puțin până în 2050, dar pe termen lung este de așteptat să scadă din cauza scăderii consumului acestui aliment15,16,17. Va crește numărul de acorduri de liber schimb, precum și al țărilor implicate în elaborarea standardelor. Recent, globalizarea a fost caracterizată printr-un declin al costurilor la trecerea granițelor, prentu produsele agricole și alte produse18. Un număr de țări și-au redus subvențiile pentru agricultură și barierele la import ca răspuns la Acordul pentru Agricultură, încheiat în cadrul negocierilor comerciale multilaterale ale rundei Uruguai19. În particular, între anii 2000 și 2009, cantitatea de subvenții pentru agricultură de la nivelul UE, clasificate ca distorsionând comerțul în conformitate cu regulile WTO, descrește anual cu 16,7%20. În plus, la mijlocul anilor 2000, ca incertitudine cu privire la progresele Rundei de la Doha a negocierilor din cadrul OM, numărul de acorduri comerciale regionale semnat a atins niveluri fără precedent. Din 1990 până în 2007, numărul acestor acorduri de liber schimb notificate către WTO au crescut de la 20 la 159. Până la sfârșitul lui 2009, mai mult de 30% din schimburile globale au fost guvernate de peste 250 acorduri regionale și bilaterale21. Exemplele notabile se referă la MERCOSUR, ASEAN și NAFTA22. În anul 2013, UE a avut 28 de acorduri comerciale în vigoare, a finalizat negocierile pentru 9 acorduri comerciale care urmau să intre în vigoare, a avut 9 negocieri comerciale și alte câteva negocieri pentru comerț și dezvoltare (EPA) în derulare și a început procedurile de deschidere a negocierilor comerciale cu SUA, Japonia și țările Africii Mediterane23. Economiile în curs de dezvoltare vor exporta produse cu valoare adăugată mai mare și se vor angaja activ în stabilirea de standarde. Schimburile de putere între principalele națiuni ale lumii din punct de vedere al comerțului, conduc la o schimbare nu numai în ceea ce privește tipul de produse comercializate dar și în ceea ce privește condițiile și standardele în conformitate cu care acestea sunt comercializate. Tiparul comercial curent al Europei, descris în principal de importul de materii prime și exportul produselor cu valoare adăugată mai mare, se poate schimba, în timp ce economiile în curs de dezvoltare vor exporta cantități crescătoare de produse cu valoare adăugată mare. Aceste economii, în America Latină, Africa și China, vor avea o voce mai puternică în ceea ce privește stabilirea de standarde. Complexitatea crescută a rețelelor comerciale ne arată că standardele Europene pot deveni mai puțin relevante la scară globală. Dezvoltarea economică globală, în special a economiilor în curs de dezvoltare, va conduce la creșterea cererii globale de produse alimentare și proteină animală. În perioada 1980-201024, economia globală a crescut cu 3,2% în medie anual. Economiile dezvoltate au crescut anual cu 2,6% în medie în timp ce China și India au crescut cu 10% și 6,2% respectiv, în aceeași perioadă. Conform unei estimări, produsul intern brut mondial real (PIB exprimat în paritatea puterii de cumpărare) ar putea crește cu o medie anuală de 3,6% în perioada 2010-2040. Cele mai rapide rate de creștere sunt pevizionate pentru regiunile în curs de dezvoltare, non-OECD (Organisation of Economic Cooperation and Development), unde PIB-urile combinate ar putea crește cu 4,7% anual25. În conformitate cu o previziune recentă, luând în considerare variația relativă a prețurilor, China ar putea reprezenta 28% din economia lumii în 2050, dominând US (14%), India (12%), UE(11%) și Japonia (3%). În particular, în 2025, dacă nu apar discontinuități majore26,27, China ar putea depăși US și India ar putea depși Japonia. Aceste tendințe au, și vor continua să aibă, impact asupra cererii de alimente și furaje. Pe de o parte, ponderea venitului cheltuit pe produse alimentare în țările în curs de dezvoltare a fost în scădere28. Pe de altă parte, consumul de produse cu valoare mai mare, preum carne, pește și pui, a crescut odată cu

veniturile. Astfel de schimbări în tiparul consumului de alimente alterează situația comerțului țărilor29. Modificările pe termen scurt privind veniturile pot avea un impact relativ modest asupra consumului de alimente. Totuși, un procent de 1% creștere anuală a PIB-ului are un impact considerabil crescut asupra cererii de proteine animale și alimentele cu valoare adăugată mai mare precum, carne de vită, produse lactate sunt subiectele unor reacții puternice30,31. Se estimează că prețurile la alimente vor crește în timp și rămân extrem de volatile. În ultima perioadă, prețurile pentru produsele agricole au devenit mai volatile, atât în UE cât și la nivel internațional32. Prețurile volatile creează incertitudine și risc pentru producători, comercianți, consumatori și guverne și pot avea impact negativ asupra sectorului agricol, securității alimentare și asupra economiei atât în țările dezvoltate cât și în cele în curs de dezvoltare33. Vremea și schimbările climatice, nivelurile stocurilor de produse depozitabile, prețul energiei, ratele de schimb, costurile de producție generate de creșterea prețului energiei, presiunea pe resurse și speculațiile generale sunt factori determinanți pentru volatilitatea prețurilor34. Predictibilitatea volatilității este provocatoare. Dintr-o perspectivă generală, unul sau mai mulți dintre următorii patru factori determină volatilitatea: o creștere a variației șocurilor cererii; o creștere a variației șocurilor furnizării; o descreștere a elasticității cererii și o descreștere a elasticității furnizării35. Pe baza volatilității substanțiale a prețului grâului, porumbului și soiei în trecut (1990-2010), aceste prețuri sunt susceptibile să rămână volatile și în viitor36,37. Presiunea pe finanțele publice în economiile dezvoltate va continua să crească, cel mai probabil din cauza crizelor și din ce în ce mai mult din cauza cheltuielilor privind sănătatea și pensiile. Indicatorii de îndatorare publică au fost, în medie, în creștere pentru țările G7 în utlimii 35 de ani. După cel de al doilea Război Mondial, între 1950-1960, povara datoriei publice pentru țările G7 a decăzut rapid. Punctul cel mai de jos a fost atins cu o medie între datoria publică brută medie și PIB de 35%, în 1974. În 2007, înaintea crizei, rata medie a datoriei ar fi mai mult decât dublu la peste 80% din PIB. Deci, țările G7 au intrat în criză cu un nivel înalt al datoriei publice38. În zona Euro, în 2011, media dintre datoria medie și PIB a atins 88% din PIB – cu 20 de procente mai mare decât la începutul crizei în 2007. Creșterea datoriei așteptată în continuare în 2012 și 2013 a indicat o medie între datoria din zona euro și PIB de 92,6% din PIB, în anul 201339. În ultimele trei decade și jumătate, datoria publică a fost ”absorbantul șoc” în economiile avansate – crescând în timpul recesiunii fără să scadă în timpul perioadelor de creștere40. Ultimele decade au fost de asemenea caracterizate de o creștere a raportului dintre PIB-ul cheltuit și PIB-ul potențial, cea mai mare parte a creșterii având loc în perioada 1965-1985, acest tipar fiind prezent în toate țările G7. Cea mai mare parte a creșterii cheltuielilor publice (peste 80%) se datorează cheltuielilor din sănătatea publică și pensiilor. În particular, cheltuielile de sănătate au crescut în multe dintre țările G7 (reprezentând mai mult de jumătate din creșterea ponderii cheltuielilor primare în Germania și Anglia)41. Structura veniturilor s-a modificat de asemenea de-a lungul timpului. În țările G7, cea mai importantă creștere procentuală a PIB provine din contribuțiile de asigurări sociale și taxele pe venituri personale, cu scopul de a finanța extinderea drepturilor sociale. În aceași timp, taxele pe consum au căpătat un rol important - și-au dublat cota ca procent din PIB în ultimele patru decenii42. În toate economiile G7, finanțele publice s-au deteriorat considerabil din cauza crizei. Balanța fiscală generală a crescut, în medie, cu mai mult de 7 procente între 2007-2010, reprezentând 9,25% din PIB. Ca rezultat, în economiile G7 pot fi necesare modificări mari pentru a menține constantă rata între datorii și PIB, și o și mai mare modificare a fost necesară pentru a scădea datoria publică sub 60% din PIB până în 2030. În absența modificării fiscale, nivelul ridicat al datoriei publice este probabil să aibă efecte macroeconomice adverse43. În plus, presiunea majoră pe finanțele publice provine din cheltuielile cu sănătatea și pensii. Fără o reformă, precum creșterea vârstei de pensionare, este de așteptat ca cheltuielile cu pensiile să crească de la 7 la 10 procente din PIB în economiile G7 până în 2030, în timp ce creșterile prevăzute pentru sănătate în Europa sunt între 0,8 și 3 procente până în 203044. Estimările indică faptul că sub presiunile actuale și viitoare

privind finanțele publice - lacune inițiale primare și creșterea cheltuielilor de sănătate și pensii - datoria publică va scăpa de sub control în lipsa unei ajustări fiscale, cu raportul net între datorie și PIB a economiilor G7 ajungând la 200% până în 2030 și de peste 440% până în 205045,46. Aceste presiuni asupra finanțelor publice se așteaptă de asemenea să aibă un impact asupra serviciilor publice, inclusiv capacitatea de pregătire pentru situații de urgență și inspecție și resurse47. 2.2. Cooperarea globală și stabilirea standardelor

2.2.1. Introducere

Problemele privind siguranța alimentelor pot avea dimensiuni internaționale și chiar globale, precum creșterea comerțului internațional și ponderea tot mai mare a țărilor în curs de dezvoltare la PIB-ul mondial. Cooperarea globală în domeniul alimentelor și al standardelor internaționale sunt de importanță majoră pentru asigurarea comerțului sigur cu alimente. Tendințele relevante și incertitudinile sunt legate de:

• Creșterea cooperării pentru stabilirea standardelor pentru alimente sigure;

• Creșterea cooperării în forurile internaționale și sistemele de informare și avertizare rapidă;

• Creșterea relevanței standardelor alimentare private;

• Creșterea încrederii în organizațiile internaționale și structurile multilaterale, combinate cu provocarea generată de multipolaritatea crescătoare la nivel mondial.

2.2.2. Tendințe și incertitudini

Creșterea cooperării pentru stabilirea standardelor privind siguranța comerțului internațional în domeniul sănătății și produselor animale (OIE), sănătății plantelor (IPPC) și siguranței alimentelor (Codex). Cooperarea internațională în domeniul sănătății animalelor, sănătății plantelor și siguranței alimentelor a existat de mult timp. Organizația Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) a fost creată în 1924 și este organismul de referință al WTO pentru standardele referitoare la sănătatea animalelor și zoonoze și este recunoscut a avea această funcție prin Acordul privind Aplicarea Măsurilor Sanitare și Fitosanitare (SPS). În 1952 a intrat în vigoare Convenția Internațională pentru Protecția Plantelor (IPPC). Standardele IPPC sunt recunoascute ca fiind baza măsurilor fitosanitare aplicate de către membrii WTO sub Acordul SPS. În mod similar, Comisia Codex Alimentar (înființată de către FAO și WTO în 1963), dezvoltă standarde alimentare internaționale armonizate, ghiduri și coduri de bună practică pentru protejarea sănătății consumatorilor și asigurarea practicilor corecte în comerțul cu alimente, inclusiv domeniul etichetării nutriționale și mențiunilor de sănătate. În viitor, este de așteptat ca regulile privind etichetarea alimentelor să fie mai drastice, iar faptul că aceste reguli sunt proactive sau reactive depinde de contextal internațional general, existând sugestii că cerințele pentru reguli mai stricte ar putea veni în conflict cu regulile WTO48. Creșterea cooperării globale în ceea ce privește siguranța alimentelor, securitatea alimentelor, informațiile internaționale și sistemele de avertizare timpurie. Deși sistemele de schimb de informații au existat în UE începând cu câteva decenii în urmă, cooperarea globală privind schimbul de informații și expertiza privind riscurile s-au dezvoltat semnificativ în ultimii 10 ani, complementar sistemului de la nivelul UE. Sistemul UE include Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF), lansat în 1979, TRACES, o rețea trans-europeană pentru sănătate veterinară care notifică, certifică și monitorizează importurile, exporturile și comerțul cu animale, produse de origine animală și ADNS (Animal Disease Notification System) care are ca scop principal înregistrarea și documentarea bolilor infecțioase importante la animale. În domeniul sănătății plantelor, rețeaua EUROPHYT este un sistem de notificare și alertare rapidă pentru interceptarea transporturilor de plante și produse din plante

importate în UE sau fiind comercializate pe teritoriul UE din motive de sănătate a plantelor. În general, din punct de vedere al siguranței alimentelor, IEP (International Exchange Platform) a fost lansată în 2008 de către EFSA pentru a facilita schimburile de concluzii privind evaluarea de risc, elaborate de organismele oficiale din diferite State Membre. Aceste sisteme ale UE sunt complementare celor de la nivel internațional. WAHIS (World Animal Health Information System) este un system computerizat bazat pe internet care procesează datele privind bolile animalelor în timp real și apoi informează comunitatea internațională. În acest mod se realizează baza de data a WAHIS. FAO, WHO și OIE operează împreună sistemul GLEWS (Global Early Warning System for Major Animal Deseases, inclusiv Zoonozele), pentru a combina și coordona mecanismul de alertă a incidentelor de boală, analiza epidemiologică și evaluarea de risc pentru toate cele trei organizații, în acealși timp făcând legătura între rețelele comunității internaționale și alte părți, pentru a contribui la avertizarea timpurie, prevenirea și controlul amenințărilor generate de bolile animalelor. În mod similar, WHO și FAO au stabilit INFOSAN (International Food Safety Authorities Network) care alertează organismele naționale privind apariția unor îngrijorări la nivel regional sau global referitoare la un evenimet privind siguranța alimentelor. De asemenea, WHO a lansat în 2013 FOSCOLLAB, o platformă globală conținând datele și informațiile privind siguranța alimentelor care permit celor ce activează în acest domeniu să acceseze și să schimbe date pe problematica siguranței alimentelor la nivel global. UE joacă un rol cheie în forurile internaționale precum UN, FAO, G8 și G20, promovând cooperarea internațională în domeniul siguranței și securității alimentelor. Până în prezent, rezultatele practice ale acestei colaborări includ AMIS (Agricultural Market Information System), o inițiativă a G20 de a îmbunătății transparența pieței alimentelor și încurajarea coordonării acțiunii politice ca răspuns la incertitudinile pieței și inițiativa AFSI (2012 L’Aquila Food Security Initiative), lansată în 2009 la Summit-ul G8 din Italia. Comitetul pentru Securitatea Mondială a Alimentelor (Committee on World Food Security - CFS) a fost stabilit în 1974 de către FAO ca un organism interguvernamental, forum pentru revizuirea și urmărirea politicilor de securitate alimentară, gestionarea crizelor pe termen scurt și a problemelor structurale pe termen lung. Alte inițative mai noi sunt: stabilirea Grupului de Acțiune la Nivel Înalt al Națiunilor Unite pentru Crizele Globale privind Securitatea Alimentelor (UN High-Level Task Force on the Global Food Security Crisis - HLTF) motivată de creșterea dramatică a prețurilor alimentelor la începutul anului 2008, în timp ce Comitetul Permanent al Națiunilor Unite privind Nutriția (United Nation System Standing Committee on Nutrition - UNSCN) promovează cooperarea între agențiile UN și organizațiile partenere în eforturile acestora pentru eradicarea malnutriției. Datorită dezvoltării rapide și continue a sistemului informatic și de penetrare a internetului la nivel global, se așteaptă să crească schimbul de informații prin astfel de inițiative în viitor și se așteaptă să contribuie la inițiativele globale viitoare ce vizează riscurile relevante, precum ”One Health Initiative”, care promovează o strategie la nivel global pentru extinderea colaborării și comunicării interdisciplinare pentru toate aspectele sănătății umane, animale și mediu. Creșterea relevanței standardelor alimentare private. Mai mult, liberalizarea globală a comerțului a constituit un impuls pentru standarde și gradări private noi (G&S), referitoare la calitate, siguranță, autenticitate (de exemplu: de origine sau procese tradiționale) și aspecte ale proceselor de producție precum sănătatea și siguranța muncitorilor. Numărul standardelor private și influența lor asupra comerțului a crescut în mod constant începând cu anul 1990 și este condus de forțele de globalizare, liberalizare și schimbarea preferințelor consumatorilor49. Un exemplu este industria bananelor, unde companiile multinaționale au utilizat în mod crescător standarde începând cu 1990 pe măsură ce și-au vândut plantațiile50, în timp ce un consorțiu al retailer-ilor Britanici a dezvoltat în 1998 un Standard Tehnic pentru Alimente, la puțin timp după EurepGAP în 199751. Un exemplu mai recent este ISO 22000, standard lansat în 2005. Acest standard este aplicabil pentru întregul lanț alimentar de la producția primară până la comercianți.

Uneori, standardele private au ținut locul standardelor publice absente, în special în țările dezvoltate și de asemenea au diferențiat produsele menținând integritatea mărcii (brandului). Totuși, impactul și viitorul standardelor private pentru alimente sunt aspecte complexe și nesigure. Dezvoltarea standardelor private este adesea criticată ca fiind insuficient participativă, transparentă și bazată pe știință. Conformitatea cu standardele private poate fi costisitoare pentru producătorii și furnizorii mici în țările în curs de dezvoltare, care sunt mai puțin capabile să gestioneze un nivel înalt al controlului birocratic, ceea ce conduce la bariere comerciale de facto. Totuși, ele oferă oportunități crescute pentru piață pentru cei care se conformează acestor standarde52. De asemenea, ele pot conduce la re-focusarea pe aspectele generale nutriționale, mai degrabă decât doar pe siguranța alimentelor atât timp cât standardele publice sunt deficitare în această privință. Este incertă creșterea standardelor private în acealși ritm ca și până acum. Creșterea încrederii în organizațiile internaționale și tructurile multilaterale, combinată cu provocările generate de creșterea multipolarității mondiale. Legat de procesul de globalizare, cadrul legal la nivel internațional a devenit din ce în ce mai stufos. De exemplu, crearea WTO în 1995 a reprezentat o etapă nouă în instituționalizarea cadrului comerțului internațional, prin crearea unui proces formal pentru a judeca disputele internaționale legate de comerț. Prin WTO, standardele internaționale relevante precum Codex Alimentarius, au căpătat autoritate legală. Acest lucru a condus la un sistem de stabilire a standardelor și de guvernare pe mai multe nivele. Totuși, în același timp, guvernarea mondială într-o lume din ce în ce mai multipolară nu se mai învârte în jurul câtorva state mari. În particular, a crescut influența coorporațiilor de la nivel global privind comerțul cu alimente, a lanțurilor de retail și a manufacturierilor mari asupra stabilirii de standarde. Mai mult, de-a lungul ultimelor două decade, liberalizarea comerțului a avut loc cel mai mult la nivelul acordurilor comerciale bilaterale și regionale precum NAFTA (1994) sau MERCOSUR (1995) și acordurilor de liber schimb ASEAN (2010). Aceasta poate conduce la slăbirea structurii internaționale stabilite de WTO, cu un accent mai mare acordat acordurilor bilaterale între diferitele blocuri regionale, precum și standardelor private. Cu toate acestea, pot apare dificultăți chiar și în cadrul acordurilor UE privind standardele, așa cum este de exemplu abordarea diferită a Statelor Membre privind cultivarea culturilor modificate genetic. Pozițiile diferite se datorează voinței politice diferite dar și percepției standardelor acceptabile de risc. Tendințele opuse de mai sus conduc la o predicție dificilă, deoarece multe probleme sunt incerte, inclusiv viitorul acordurilor comerciale globale și regionale, nemulțumirea publică referitoare la globalizarea comerțului, disputele privind evaluarea riscurilor bazate pe știință, echilibrul între standardele publice și private, existența continuă a protecționismului agricol și o tendință spre re-naționalizarea produselor agricole de bază în timpul prețurilor celor mai crescute53.

2.3. Guvernarea UE

2.3.1. Introducere

Guvernarea UE afectează semnificativ viitorul siguranței și nutriției la nivelul UE. Tendințele relevante și incertitudinile sunt legate de:

• Lărgirea spațiului UE cuplată cu o potențială integrare de piață;

• Reforma continuă a Politicilor Agircole Comune (CAP);

• Consolidarea continuă a cadrului legal privind siguranța alimentelor și nutriția;

• Provocarea continuă privind implementarea;

• Creșterea importanței comunicării privind siguranța alimentelor și nutriția.


UE va continua să se extindă, în timp ce extinderea armonizării și integrării pieței interne este incertă. Membrii UE au crescut de la 6 în 1951, la 15 în 1995, 25 în 2004, 27 în 2007 și 28 în 2013. Creșterea numărului de membrii este prevăzută în viitorul apropiat: în 2013 au fost 5 țări candidate și 3 potențial candidate. Concomitent cu extinderea UE s-a dezvoltat și piața internă. Totuși, acest proces a creat tensiuni între viziuinle guvernamentale și federale ale Europei, așa cum s-a ilustrat recent în timpul crizei financiare. Integrarea pieței a fost cerută adesea de armonizarea regimului reglementărilor preexistente sau de crearea cadrului legal European nou care s-au extins peste politicile naționale preexistente. Alimentele și siguranța alimentelor au fost subiectul principal al dezbaterilor privind armonizarea legislativă, având în vedere importanța strategică a producției în cadrul politicii naționale și a UE54. Interesele divergente și liniile greșite au existat atât în domeniul economic cât și în cel al alimentelor (de exemplu: privind OMG), aceasta însemnând că problema subsidiarității spre deosebire de supravegherea crescută a UE și problemele de guvernanță pe mai multe niveluri, va continua să fie relevantă în viitorul apropiat. Este de așteptat ca schimbările viitoare în CAP să aibă un impact asupra comerțului, nivelului producției și inovației. Reformele Politicii Agricole Comune au fost elaborate recent anii de referință fiind 2003 și 2008. Comunicarea Comisiei ”CAP în 2020: Provocări viitoare referitoare la alimente, resurse naturale și teritorii”, prezentată în noiembrie 2010, a lansat o dezbatere instituțională privind viitorul CAP55

și a condus la o serie de propuneri legale pentru reformarea viitoare a CAP, menționate de către Comisie în 2011. Scopul propunerilor a fost reducerea cu aproximativ 12,5% în termeni reali a bugetului CAP, alocând mai multe resurse inovării, încurajând convergența între Statele Membre și reformând plățile directe cu regionalizarea și introducerea plăților ”verzi” pentru a încuraja diversificarea recoltelor, creșterea numărului de pajiști permanente și susținerea fermierilor mici56. Ca urmare a dezbaterilor în Parlamentul European și Consiliu din 16 decembrie 2013, Consiliul Ministerelor Agriculturii din UE a adoptat formal cele patru Regulamente de bază pentru reformarea CAP precum și Reguli de Tranziție pentru 2014, cu scopul de a implementa reforma CAP începând cu 1 ianuarie 201457. Reformele fiind implementate, rămân incertitudinile cheie legate de efectele pe termen lung ale reformei la nivelul producției, îmbunătățirile redistributive și de mediu și efectele asupra comerțului. Cadrul legal privind siguranța alimentelor și nutriția a fost supus unei revizii substanțiale și se așteaptă continuarea consolidării în viitor. Începând cu mijlocul anilor ’90, în special ca urmare a crizei BSE, au fost mai greu de atins modificările apărute în cadrul legislativ din domeniul siguranței alimentelor în UE, decât în alte domenii58. Legislația Europeană privind siguranța alimentelor a fost substanțial refăcută pe baza Cartei Albe privind Siguranța Alimentelor din 2000 și Legea privind Siguranța Alimentelor (R (CE) 178/2002). Transformările esențiale au inclus modificările legislative și instituționale la nivelul UE (înființarea EFSA și punerea accentului pe legislația comprehensivă referitoare la toate etapele lanțului alimentar) și la nivel național (armonizarea standardelor cu legislația UE, responsabilitățile privind controlul oficial) și referitor la lanțul de furnizare a alimentelor (responsabilitatea primară a operatorilor pentru siguranța alimentelor, cerințele de trasabilitate, etc.). Principiul precauției, a fost inclus în legislația și politica UE privind siguranța alimentelor. De atunci, noul cadru legal menționat în Carta Albă, a fost implementat în mare măsură. Legislația orizontală (de exemplu legea privind sănătatea animală și legea privind sănătatea plantelor) sunt în curs de elaborare. Este de așteptat ca revizuirea și consolidarea cadrului legislativ al UE privind alimentele, cu accent pe utilizarea regulamentelor în locul directivelor, să continue pînă în 2020 – în conformitate cu agenda Comisiei privind Reglementarea Inteligentă59, ținând cont în special de faptul că siguranța alimentelor și lanțul alimentar sunt domenii prioritare pentru reducerea administrativă60 și controalele oficiale61. O incertitudine este în ce măsură îngrijorările referitoare la nutriție vor fi mai bine abordate în cadrul legal menționat anterior, în contextul în care

obezitatea și bolile cronice devin din ce în ce mai răspândite62. Influența continuării crizei economice asupra deciziei politice reprezintă, de asemenea, o incertitudine și o amenințare potențială la limitarea resurselor și capacităților existente în sistemul de siguranța alimentelor. Implementarea rămâne o provocare continuă în abordarea adecvată a riscurilor, în special pe timpul crizei economice. Statele Membre trebuie să implementeze sisteme de control care să asigure că operatorii din industria alimentară își îndeplinesc responsabilitatea primară în domeniul siguranței alimentelor. La nivelul UE, responsabilitatea Oficiului Veterinar și pentru Alimente (FVO) constă în a asigura sisteme de control eficiente și în a evalua conformitatea cu standardele UE, inclusiv pentru țările terțe în relație cu exporturile către UE. FVO realizează acest lucru în principal prin organizarea de inspecții în Statele Membre și în țările terțe exportatoare către UE. În ultimii ani, FVO a realizat aproximativ 250 de audituri în fiecare an, acoperind întregul lanț alimentar, precum și domeniul sănătății și bunăstării animalelor și sănătatea plantelor. Auditurile în domeniul siguranței alimentelor reprezintă partea cea mai importantă a programului de lucru a FVO (cel puțin 70% din audituri)63. Extinderea UE, creșterea comerțului cu țările terțe precum și contextul din ce în ce mai larg al lanțurilor de aprovizionare cu alimente din ce în ce mai complexe, înseamnă că implementarea continuă să fie de mare importanță în garantarea siguranței alimentelor și esențială pentru menținerea încrederii consumatorilor, chiar și atunci când siguranța alimentelor nu este afectată (așa cum arată crizele recente de încredere cauzate de etichetarea greșită a cărnii de cal). În plus, Statele Membre trebuie să asigure resursele financiare necesare pentru controalele oficiale. Totuși, informațiile curente din Statele Membre și auditurile desfășurate de FVO semnalează dificultăți în a asigura resursele necesare pentru activitățile de control. Pe durata ultimilor 4 ani, inspectorii UE au raportat că motivul pentru deficiențele identificate în activitățile de control sau pentru nivelul nesatisfăcător sau insuficient al controalelor sunt atribuite lipsei sau diminuării resurselor. Aceste dificultăți sunt accentuate de criza financiară și economică și apare riscul ca presiunea pe fondurile și finanțele publice alocate activităților de control să afecteze negativ capacitatea Statelor Membre de a furniza controale oficiale eficiente și, în consecință, nivelul de protecție asigurat prin legislația UE64. Comunicarea privind lanțul alimentar și nutriția rămân un element central al guvernării UE privind alimentele. Reforma legislației privind siguranța alimentelor ca urmare a temerilor legate de alimente a implicat crearea EFSA, care joacă un rol cheie în comunicarea riscurilor asociate lanțului alimentar. De atunci, Comisia a acordat o importanță crescută comunicării riscului către consumatori/părțile implicate pentru a evita luarea unor măsuri nejustificate sau disproporționate în cazul unei crize, în eventualitatea percepției incorecte a riscului de către consumatori65. Au fost făcute progrese în modalitatea de percepție a riscului de către consumatori, importanța înțelegerii beneficiilor alimentelor, precum și în ceea ce privește strategiile de comunicare66. Dezvoltarea mass-media poate influența abordarea tradițională a comunicării riscului. În SUA, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) utilizează deja mass-media ca parte a procedurilor de comunicare67. În lumina temerilor persistente legate de alimente, creșterea conștientizării consumatorilor legate de siguranța alimentelor și aspectele specifice legate de calitatea alimentelor, utilizarea tehnologiilor noi (de exemplu utilizarea alimentelor modificate gentic, clonarea animalelor, nutrigenomica, nanotehnologiile, inscripționarea 3D a alimentelor) și dezvoltarea mass-media, comunicarea câștigă importanță ca element esential al guvernării referitoare la lanțul alimentar.

2.4. Demografia și coeziunea socială

2.4.1. Introducere

Schimbările demografice și sociale pot aduce câteva provocări noi pentru asigurarea protecției lanțului de furnizare a alimentelor și este garantată distribuția alimentelor către cetățenii Europei. Tendințele relevante și incertitudinile sunt legate de:

• Creșterea populației globale;

• Îmbătrânirea, creșterea predispoziția populației UE la bolile cronice;

• Creșterea migrației;

• Creșterea eterogenității.


Se așteaptă creșterea populației globale pînă la 9,3 miliarde până în 2050. Tendința demografică globală principală care conduce la creșterea cererii de alimente este creșterea populației, creșterea urbanizării și creșterea veniturilor. Conform UN este de așteptat ca populația mondială să crească cu 34%, adică de la 6,9 miliarde la 9,3 miliarde până în 205068,69. Creșterea populației în viitor este puternic dependentă de calea pe care o va urma fertilitatea. În conformitate cu această previziune, fertilittea globală a scăzut de la 2,52 copii/femeie în perioada 2005-2010 la 2,17 copii/femeie în perioada 2045-2050. Încetinirea creșterii populației impusă de scăderea fertilității conduce la îmbătrânirea populației. Global, este de așteptat ca numărul persoanelor de 60 sau peste 60 de ani să fie mai mult decât triplu în anul 2100, crescând de la 784 de milioane în 2011 la 2 miliarde în 2050 și 2,8 miliarde în 2100. Mai mult, 65% din persoanele bătrâne la nivel mondial locuiesc deja în regiuni mai puțin dezvoltate iar până în 2050 acest procent va ajunge la 79%. Până în 2100 acest procent va ajunge la 85%70. Se așteaptă ca populația UE să crească până la 501 milioane în 2010 și pînă la 526 milioane în 2040 (creștere cu 5%). Apoi, populația va suferi un declin constant și va avea loc o scădere cu 2% până în 2060. Astfel, în conformitate cu previziunile, populația UE în 2060 va fi puțin mai mare decât în 2010, 517 milioane71. Nivelul urbanizării la nivel mondial este de așteptat, de asemenea, să crească de la 52% în 2011 la 67% în 2050, deci la nivelul UE va rămâne stabil72. În același timp, populația mai bogată va merge către mediul rural facilitând modalitatea de lucru la distanță. Populația UE va continua să îmbătrânească și prin urmare va crește rata bolilor cronice. Europa combină extremele demografice, respectiv speranța de viață foarte mare și fertilitatea foarte scăzută73. În cele mai multe State Membre, speranța de viață care este în medie 75 de ani pentru bărbați și 82 pentru femei, este previzionat să crească cu 15-20 de ani în cursul acestui secol. Rata fertilității a scăzut dramatic în Statele Membre ale UE de la 2,5 la ”baby boom” de după război la mijlocul anilor 60’ sub nivelul de înlocuire naturală de 2,1. Deși rata totală a fertilității pentru UE ca întreg este previzionată să crească modest de la 1,59 în 2010 la 1,71 în 2060, Populația Europei încă îmbătrânește și forța de muncă indigenă descrește. Până în 2050, speranța de viață la naștere este prevăzut să crească de la 83 (în 2010) la 88 de ani în UE în timp ce resursele de muncă (populația cu vârste între 20-64 de ani) este prevăzut să descrească de la 232 milioane de oameni în 2010 la 208 milioane în 205074,75. O populație UE îmbătrânită va conduce la îmbătrânirea forțelor de muncă, ceea ce va fi problematic în special în sectorul agricol și va putea conduce la descreșterea rezultatelor. Mai mult, deorece va crește prevalența bolilor cronice76, diferența dintre speranța de viață și media anilor de viață sănătoasă poate crește, cu implicații serioase pentru costurile și furnizarea de servicii de asistență medicală77.

Ponderea populației migratoare a UE va crește. Deoarece deficitul de competențe amenință UE din cauza unei populații în scădere și îmbătrânire, va fi tot mai mare nevoia de imigranți calificați78. Pentru UE în ansamblu, numărul net al imigranților care intră în UE anual este previzionat să crească de la 1.018.000 în 2010 (echivalentul a 0,21% din populația UE) la 1.332.500 în 2020 și apoi va descrește la 945.000 până în 2060 (0,18% din populația UE)79. Acest lucru este totuși greu de previzionat deoarece depinde de politicile viitoare în acest domeniu și depinde semnificativ de alți factori, de exemplu schimbările climatice. În perioada 2010-2060, migrația netă cumulată către UE este previzionată la 60 de milioane sau aproximativ 12% din întreaga populație. În funcție de cultura țării de origine și de destinație, aculturația poate avea efecte diferite asupra demografiei, coeziunii sociale, performanței economice, nutriției și dietelor. Migrația din mediul rural către cel urban precum și migrația către alte țări și contexte culturale poate conduce la schimbări ale stilului de viață, schimbări considerabile ale obiceiurilor culinare și tiparelor activităților. În același timp, preferința imigranților pentru hrana de acasă precum și răspândirea preferințelor imigranților în rândurile populației mai largi va altera tiparul consumului în general, într-o măsură care depinde de numărul imigranților. Rămâne o incertitudine măsura în care competiția pentru abilități și problemele politice vor influența numărul și componența imigranților în UE. Diferențele în UE au crescut și continuă să crească. În ultimii 25 de ani venitul disponibil al populației per cap de locuitor a crescut în medie cu aproximativ 70% în țările OECD (3,1% anual), cu o creștere mai mică de-a lungul ultimilor 15 ani. În UE creșterea medie anuală a fost de 2,5%80. Deși sărăcia globală în termeni absoluți a scăzut în ultimele decenii, de creșterea economică în ultimele decenii au beneficiat mai mult cei bogați decât cei săraci81. De asemenea, în anumite țări dezvoltate diferențele dintre bogați și clasa de mijloc au crescut82. Problema îmbătrânirii populației este agravată, de asemenea, de creșterea diferențelor, de faptul că cetățenii în vârstă suferă din cauza vârstei de pensionare în creștere, cu diferite propuneri inclusiv extinderea vieții active în scopul de a de a nu petrece mai mult de o treime din viața de adult la pensie83. În UE, de la mijlocul anilor 80’, 10% din veniturile de top au capturat o parte tot mai mare din venitul generat în economie, în timp ce cele mai sărace 10% pierd teren84. Oricum, previziunea tendințelor viitoare este dificilă. Este prevăzută o descreștere ușoară a diferențelor referitoare la venitul global până în 2050 dar este dependentă de alte prviziuni de bază care au rămas stabile, o creștere este posibilă, de asemenea85.

2.5. Atitudinea și comportamentul consumatorilor

2.5.1. Introducere

Comportamentul consumatorilor este puternic influențat de jucătorii de piață (și de cei care fac politicile), astfel că adesea apar cereri noi care altfel nu ar fi existat. Unele tipare sunt predominant din afara UE și de aceea vor afecta numai indirect lanțul alimentar al UE. Oricum, în interiorul UE tiparelele sunt puternic caracterizate de creșterea polarizării consumatorilor în ceea ce privește atitudinile lor referitoare la alimente și lanțul alimentar. Tendințele și incertitudinile relevante se referă la:

• Creșterea cererii globale pentru carne;

• Diversificarea și polarizarea dietelor și stilurilor de viață;

• Creșterea prevalenței obezității;

• Întărirea valorilor consumatorilor în relație cu alimentele;

• Creșterea îngrijorării privind riscurile referitoare la siguranța alimentelor;

• Stoparea încrederii în autoritățile publice în UE.


Este de așteptat să crească cererea globală pentru produse agricole, dar creșterea va fi mai lentă în următorii 40 de ani decât a fost în anteriorii 40 de ani. În mod specific, este de așteptat ca cererea să crească cu 1,1% pe an în perioada 2005/2007 – 2050, spre deosebire de 2,2% pe an începând cu anul 1970. În 2050, o mare parte a populației mondiale va atinge un nivel de consum per cap de locuitor care ar constitui sațietate. Țările dezvoltate au predominant diete pe bază de produse de origine animală și este posibil să crească cererea globală pentru carne odată cu dezvoltarea țărilor. Este posibil ca în viitor nu toate țările în curs de dezvoltare să treacă la niveluri de consum de carne specifice dietelor vestice (de exemplu India datorită motivelor religioase) și astfel, diferențele referitoare la consumul de carne și lapte față de cele din țările dezvoltate pot rămâne semnificative. Creșterea producției de alimente la nivel mondial care trebuie să satisfacă creșterea cererii de alimente va fi, din acest motiv, mai scăzută decât în trecut, chiar și după creșterea consumului per cap de locuitor și modificările privind dietele. În țările dezvoltate, modificările în consumul per cap de locuitor se va traduce eventual într-o scădere a consumului global la începutul anilor 204086,87. Ultimele previziuni ale UE privind consumul de carne per cap de locuitor în 2022 arată o valoare de 82,6 kg aproximativ egală cu nivelul din 2009 și 1% mai scăzută decât în 2011. Carnea de porc rămâne în topul preferințelor în UE cu 40,8 kg/cap de locuitor în 202288. În UE, tiparul dietelor și consumului de alimente este diversificat și polarizat în mod crescător și depinde de diversitatea în creștere a stilului de viață. În general, consumatorii UE cumpără din ce în ce mai mult alimente porționate, ambalate, preparate/convenabile și de mai multe ori pe zi. Ei petrec mai puțin timp preparând și gătind mesele și astfel crește consumul de alimente în afara casei. Cu toate acestea, majoritatea europenilor asociază încă alimentele și mâncatul cu plăcerea, selectând astfel alimente proaspete și gustoase (58%), și cu bucuria de a mânca cu prietenii și familia (54%)89. De asemenea, europenii caută din ce în ce mai mult alimente diverificate și disponibile indiferent de sezon. Pe de altă parte, consumatorii doresc din ce în ce mai mult alimente uniforme care corespund imaginii lor referitoare la calitatea alimentelor (care poate fi sau nu justificată)90. În final, europenii în medie se implică puțin în activitățile fizice: în 2005 36% dintre europeni au declarat că ei nu fac nicio activitate fizică cum ar fi sport sau activități recreaționale sau pentru timpul liber91, în timp ce în 2010 39% dintre europeni au declarat că ei nu au făcut niciodată sport92. Această polarizare în ceea ce privește dietele și stilul de viață este posibil să continue pe termen scurt. Obezitatea în rândul consumatorilor UE este în creștere cu o viteză alarmantă și devine o problemă serioasă de sănătate publică. În 2010, mai mult de jumătate (50,1%) din populația adultă a UE a fost supraponderală sau obeză. Prevalența supraponderabilității și obezității în rândurile adulților depășește 50% în 15 din cele 27 de State Membre ale UE. Diferențele între rata medie de apariție a obezității la femei și bărbați în UE sunt mici, acestea situându-se în jurul valorii de 15%. Rata obezității a crescut cu mai mult de două ori în ultimele două decenii în majoritatea țărilor UE pentru care au fost disponibile informații. Această creștere a avut loc, indiferent de nivelul de obezitate acum 20 de ani93. Categoriile de populație care crează cea mai mare îngrijorare și pentru care consecințele pot fi în mod particular severe sunt copii și adolescenții. În 2007, în medie, 24% dintre copiii între 6 și 9 ani din UE erau supraponderali sau obezi, acest lucru asociindu-se cu creșterea dramatică a incidenței diabetului de tip 2 la copii și adolescenți în ultimii ani94,95. Mai mult, obezitatea nu este legată numai de diabet dar și de un spectru larg de boli cronice precum afecțiunile cardiovasculare și cancerul. Dacă continuă acest lucru și nu se elaborează politici care să conducă la activități compensatorii, este posibil ca obezitatea să afecteze o pondere din ce în ce mai mare din populația UE în următoarele decenii. În conformitate cu un studiu, previziunile pentru Anglia arată că până în 2050, 47% dintre bărbați și 36% dintre femei vor fi obezi și până în 2050 aceste procente pot ajunge la 60% respectiv 50%96,97.

Unele categorii de consumatori ale UE au cerințe pentru alimente funcție de anumite valori specifice. Aceste valori se referă printre altele la sănătatea animalelor, valori religioase, metode de producție și procesare (de ex. alimente organice, libere de OMG); impactul de mediu și ecosistem (de ex. imprimarea/etichetarea); aspecte legate de sănătate (de exemplu: alimente dietetice sau funcționale, în special dacă prevalența obezității și a bolilor cronice în general continuă să crească); condiții comerciale (de exemplu prețuri corecte pentru producători și furnizori); condiții de lucru (de exemplu standarde de lucru) și capitalul social al comunității fermierilor98. Ca exemple, în 2012, 76% din repondenții la un sondaj al UE au fost îngrijorați despre securitatea alimentară la nivel global; 96% despre calitatea alimentelor; 71% despre originea alimentelor; 67% au verificat alimentele la cumpărare pentru a vedea dacă au etichete de calitate99. De asemenea, o majoritate de 63% a repondenților la un sondaj al UE din 2007 și-au exprimat îngrijorarea în a schimba locul unde își fac în mod uzual cumpărăturile în special pentru a putea să cumpere produse alimentare provenite de la animale pentru care s-a asigurat bunăstarea100. În plus, în 2011, 90% din repondenții la un sondaj UE au fost de acord că este benefică cumpărarea produselor locale și că UE ar trebui să promoveze disponibilitatea lor101. Un indicator important privind evoluția comerțului este notabil în Marea Britanie, unde în perioada 2001-2011, vânzările cu amănuntul de produse certificate Fairtrade a înregistrat o creștere de 26 de ori, de la 50,5 milioane de lire sterline la £ 1,319.3 milioane102. Pentru alimentele organice, în 2009, cifra de afaceri la nivel European pentru piața de produse organice a fost de 18,4 miliarde EUR, din care Germania și Franța au cea mai mare cifră de afaceri pentru alimentele organice (în total 5,8 miliarde EUR, respectiv 3 miliarde EUR) și cea mai mare participațiune de piață a fost înregistrată în Danemarca cu 7,2% din totatlul cifrei de afaceri pentru alimente, urmată de Austria cu 6%103. Cu toate acestea, prețurile rămân un factor important pentru majoritatea europenilor (91%), în special pentru cei în situații dificile104. Modul în care valorile consumatorilor referitoare la alimente vor evolua în viitor este nesigur; tehnologiile noi precum testarea nutrigenetică pot schimba atitudinea consumatorilor în sensul unor alegeri mai sănătoase și reducerii potențialului riscului genetic referitor la ingerarea unor anumite alimente, de exemplu. Europenii sunt din ce mai îngrijorați de riscurile legate de siguranța alimentelor și intrările în lanțul alimentar. Din 2005 până în 2010105, a crescut îngrijorarea europenilor referitoare la o serie de riscuri legate de alimente, în special reziduuri de pesticide, antibiotice și poluanți precum mercur și dioxină; totuși, îngrijorările referitoare la virusurile noi sau BSE a scăzut din 2005. Sprijinul referitor la organismele modificate genetic (OMG) a variat, o scădere generală a sprijinului European pentru OMG a avut loc în perioada 1991-1999, urmată de o creștere în 1999-2005; în 2005 nivelul ”optimismului” referitor la acest tip de tehnologie a devenit identic cu cel din 1991106. De asemenea, majoritatea consumatorilor UE în 2010 nu se simt în siguranță în abordarea riscurilor posibile generate de zoonoze și infecțiile animalelor (52%); problemele posibile privind contaminarea chimică (>60%) și tehnologiile noi (>70%)107. În plus, evidențele arată că îngrijorările privind alimentele influențează percepția privind siguranța alimentelor și are impact asupra prețurilor de vânzare cu amănuntul108. În timp ce evoluŃia viitoare a acestor tendinŃe este dificil de previzionat, este posibil ca acestea să continue pe termen scurt; dezvoltarea pe termen lung depinde, printre altele de transparenŃa în comunicarea naturii riscurilor şi frecvenŃa incidentelor alimentare.

PersistenŃa neîncrederii în abilitatea autorităŃilor de a manageria riscurile alimentare. În anul 2010, europenii care au răspuns unui studiu au relevat în nivel ridicat de încredere în instituŃiile naŃionale şi europene de siguranŃa alimentelor (EFSA) precum şi în instituŃiile europene cu responsabilităŃi în informarea asupra riscurilor legate de alimente, iar pentru guvernele naŃionale acest nivel de încredere a fost mai scăzut. Totuşi istoria recentă a arătat faptul că nivelul de încredere a publicului în instituŃiile responsabile pentru controlul siguranŃei şi standardelor alimentare poate prezenta mari variaŃii negative. În 2010 a fost înregistrat un acord general între

consumatorii europeni ce au răspuns la un studiu efectuat de Eurobarometru şi anume faptul că autorităŃile publice din Uniunea Europeană iau măsuri pentru a realiza siguranŃa alimentelor în Europa, acŃionează rapid, îşi bazează deciziile pe date ştiinŃifice şi au rezultate bune în informarea

publicului asupra riscurilor legate de alimente109. Majoritatea respondenŃilor au considerat că aceste

autorităŃi acŃionează în mod adecvat în ceea ce priveşte posibilele riscuri provenite de la infecŃiile animalelor, contaminarea bacteriană şi rolul anumitor diete în sănătate. Totuşi, tot mai mulŃi repondenŃi de pe tot cuprinsul UE (26% în 2010 faŃă de 23% în 2005) sunt îngrijoraŃi în legătură cu noutăŃile din domeniul siguranŃei alimentelor şi mai puŃin de jumătate din cetăŃenii intervievaŃi consideră că opiniile ştiinŃifice privind riscurile legate de alimente sunt independente de interese comerciale sau politice. Mai mult, o majoritate a respondenŃilor consideră că autorităŃile din UE nu abordează adecvat posibilele riscuri provenite din contaminarea chimică a alimentelor (reziduuri de pesticide sau poluanŃi de mediu precum mercurul în peşte) şi noile tehnologii (clonarea animalelor

şi nanotehnologiile) (42%)110. Aceste tendinŃe opuse indică faptul că încrederea publicului în

autorităŃi şi în calitatea alimentelor nu poate creşte pe termen scurt şi mediu şi rămâne vulnerabilă în faŃa unor crize alimentare neanticipate.

2.6. Noi tehnologii pe lanŃul alimentar

2.6.1. Introducere

Noile tehnologii utilizate în lanŃul alimentar pot duce la creşterea productivităŃii şi calităŃii alimentelor şi pot contribui la soluŃionarea anumitor provocări ale societăŃii cum ar fi o populaŃie în curs de îmbătrânire, efectele schimbărilor climatice şi reducerea disponibilităŃii resurselor. Totuşi există anumite îndoieli referitoare la siguranŃa şi acceptabilitatea acestor tehnologii în lanŃul alimentar şi pot fi de asemenea anticipate inovaŃii concurenŃiale în tehnologiile convenŃionale. Incertitudinile şi tendinŃele se referă la:

• Creşterea utilizării biotehnologiei şi OMG-urilor;

• Creşterea productivităŃii datorată altor tehnologii primare de producŃie (ex: practici de management, acvacultură);

• Creşterea utilizării nanotehnologiilor;

• Creşterea caracteristicilor medicinale ale alimentelor şi noi forme de alimente;

• Creşterea utilizării tehnologiilor de comunicare şi informare;

• Noi tehnologii de procesare şi ambalare.

2.6.2. TendinŃe şi incertitudini

Este aşteptată o evoluŃie ascendentă în ceea ce priveşte utilizarea biotehnologiei pe lanŃul alimentar în contextul unei competiŃii crescute pentru resursele cheie. Biotehnologia încorporează diferite tehnologii; principala sa aplicare în agricultură include selecŃia asistată a markerilor, modificarea genetică, diseminarea, terapia şi diagnosticul. Un exemplu concludent este reprezentat de aplicarea selecŃiei asistate a markerilor asupra programelor

de creştere a animalelor111

. Stimulată de identificarea ADN-ului ca material genetic în 1953, genetica a contribuit determinant la transformarea tehnologiilor de creştere a animalelor şi cultivare

a plantelor112

. Biotehnologiile oferă potenŃial de eficienŃă sporită pentru producători şi procesatori

şi de asemenea beneficii adiŃionale pentru consumatori113

.

Totuşi, introducerea acestora în lanŃul alimentar necesită timp şi resurse semnificative pentru a acoperi costurile de reglementare – aşa cum a fost demonstrat de cei 12-15 ani necesari pentru primele construcŃii ADN pentru introducerea

comercială a plantelor modificate genetic114

. În anul 2013, plantele modificate genetic au fost

cultivate pe 172,5 milioane de hectare, anual înregistrându-se o rată de creştere a acestor suprafeŃe de aproximativ 3%. Astfel, 90% din suprafeŃele cultivate cu plante modificate genetic se regăsesc în Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina, India, Canada şi China. Majoritatea acestor plante

cultivate sunt soia rezistentă la ierbicide şi insecticide, porumb şi bumbac115

. În regiunea OECD,

există o estimare care arată că în 2030 în producŃia primară, biotehnologia poate contribui la

aproximativ jumătate din producŃia agricolă116

. Totuşi, nivelul viitor de acceptare al biotehnologiei

şi clonării animalelor de către consumatori rămâne nesigur117

în contextul în care etica şi

incertitudinile privind siguranŃa vor juca un rol major în adoptarea biotehnologiei118

. Alte tehnologii care sunt aşteptate să îmbunătăŃească productivitatea. Având începuturile în timpul RevoluŃiei Verzi la sfârşitul anilor 1960 şi continuând până astăzi, varietăŃile de cereale cu productivitate sporită, extinderea infrastructurii de irigaŃii, modernizarea tehnicilor de management, distribuŃia seminŃelor hibridizate, fertilizatorii sintetici şi pesticidele au contribuit la o creştere importantă a producŃiei agricole. În timp ce există un grad ridicat de incertitudine cu privire la adoptarea şi succesul acestei noi tehnologii, este de aşteptat să continue evoluŃia ascendentă în următoarele decade. Spre exemplu, referitor la grâu există o previziune ce relevă o creştere de 50% a recoltelor până la aproximativ 13 tone/hectar până în anul

2050.119

În ciuda acesteia rata de îmbunătăŃire a recoltelor pentru producŃia de cereale a fost încetinită de la mijlocul anilor 1980 şi există păreri care susŃin soluŃii alternative de

intensificare/îmbunătaŃire tehnologică care sunt mai puŃin dependente de resursele limitate.120

Au fost înregistrate succese recente provenite din schimbarea managementului plantelor, solului, apei şi nutrienŃilor. Acestea includ inovaŃii agroecologice ce reduc dependenŃa fermierilor de inputurile externe, bazându-se mai mult pe procesele endogene şi potenŃialul existent în sistemele de cultivare

a plantelor şi management al solului121

. Alte îmbunătăŃiri tehnologice ale solului pot include automatizarea. Există două tipuri de sisteme robotice autonome ce au potenŃialul de a se răspândi la scară largă în viitorul apropiat (deşi există incertitudini privind introducerea în practică a acestora): roboŃi de dimensiuni mari ce pot efectua independent diferite sarcini legate de cultură la scară largă şi roboŃi de dimensiuni mici

capabili să efectueze sarcini în mod selectiv122

. Aceştia pot contribui la reducerea costurilor muncii

per unitate de producŃie; automatizarea poate fi aplicată de asemenea pe lanŃul alimentar în industria

de procesare şi distribuŃie123

. De asemenea au fost dezvoltate tehnologii înalt productive în contextul resurselor marine. Pe parcursul ultimelor două decade, au fost realizate îmbunătăŃiri majore în productivitatea acvaculturii prin asigurarea de spaŃii de depozitare ieftine şi sigure şi

gestionarea atentă a mediilor de creştere124

. Totuşi, o mare parte a hranei furnizate în fermele

piscicole derivă din peşti din mediul sălbatic şi din acest motiv este incertă măsura în care

piscicultorii pot atenua presiunea asupra pescuitului în mediu sălbatic125

.

Până în 2015, se preconizează că acvacultura va depăşi pescuitul în mediu sălbatic ca şi cea mai importantă sursă de peşte pentru consum uman iar până în 2020 poate reprezenta aproximativ 45% din producŃia de

peşte (inclusiv pentru utilizări nealimentare)126

.

Utilizarea nanotehnologiei în lanŃul alimentar este în creştere, dar există în continuare incertitudini asupra riscurilor. Deşi este încă la un stadiu incipient de dezvoltare, investiŃiile în nanotehnologie – tehnologia asociată particulelor de dimensiuni 1 – 100 nm – sunt în continuă creştere la fel ca şi numărul de

brevete nanotech127

. PiaŃa globală a nanotehnologiei a fost evaluată la aproape 20.1 milioane $ în

2011 şi există o previziune care arată că totalul vânzărilor va atinge 48.9 milioane $ în 2017128

.

PrezenŃa nanomaterialelor în alimente nu este ceva nou – aşa cum este arătat de exemplele brânzei

ricotta şi anumite sortimente de ciocolată129

– din moment ce anumite produse alimentare ce conŃin

nano-aditivi sunt disponibile comercial130

. Din cele 100 de produse comerciale nanotech, 50 sunt

legate în mod direct de alimente131

. Nanotehnologiile au multiple utilizări în industria alimentară:

prima utilizare este realizată în ambalarea alimentelor. Alte utilizări au rolul de a îmbunătăŃi gustul, sporirea biodisponibilităŃii anumitor ingrediente, reducerea conŃinutului altor elemente precum

zahărul şi sarea şi încetinirea activităŃii microbiene132

. Conform unei previziuni, până în anul 2020,

nanotehnologia poate aduce noi abordări radicale în ceea ce priveşte producŃia şi depozitarea133

. Alte aplicaŃii includ dispozitive senzoriale şi de diagnostic, controlul bolilor şi dăunătorilor şi chiar

agricultura ca potenŃial al producerii de nanomateriale134

. Totuşi, la nivelul UE persistă

incertitudinile privind definirea cu acurateŃe a nanotehnologiilor135

. Această lipsă a unei definiŃii

exacte naşte dificultăŃi în reglementarea tehnologiei. Suplimentar, proprietăŃile unice ale nanomaterialelor nu sunt cunoscute/explorate deplin şi acest fapt dă naştere îndoielilor privind potenŃialele riscuri asupra siguranŃei, mediului şi sănătăŃii. De exemplu, anumite nanomateriale noi, pot avea potenŃialul de a pătrunde în organismul uman prin membranele mucoase sau prin piele şi să migreze prin fluxul sanguin către organe vitale sau creier, interacŃionând cu alte celule în mod

impredictibil ce poate avea efecte potenŃiale cryotoxice sau genotoxice136

. În cazul producerii unui

eveniment major ce implică nanotehnologia, aceasta va influenŃa gradul de incertitudine şi rata de adopŃie, în funcŃie de acceptarea publicului. De asemenea, modul în care prezenŃa nano-ingredientelor este indicată pe eticheta produselor, va determina conştientizarea consumatorilor asupra tehnologiei. Creşterea proprietăŃilor medicinale ale alimentelor, alimente “funcŃionale” şi noi forme de alimente. Dezvoltarea biotehnologiei şi ştiinŃelor nutriŃionale permite producătorilor de alimente să obŃină aşa numitele “alimente funcŃionale” ce au calităŃi de prevenire a bolilor şi presupusă promovare a sănătăŃii. Exemplele curente includ iaurturile şi băuturile din lapte fermentate ce conŃin probiotice (bacterii ce pot conferi beneficii pentru sănătate), margarine ce conŃin fito-chimicale pentru a stimula scăderea nivelului de colesterol şi de asemenea alimente fortificate cu acizi graşi polinesaturaŃi omega-3 şi vitamine. Datorită evoluŃiei rapide în aceste domenii, în viitor pot apare noi produse ce elimină graniŃa dintre aliment şi medicament; există o previziune care arată că piaŃa

mondială a alimentelor şi băuturilor funcŃionale va atinge 130 milioane $ după anul 2015137

. Este de aşteptat ca dezvoltarea alimentelor funcŃionale va continua evoluŃia în Ńările industrializate, bazându-se pe creşterea speranŃei de viaŃă, prevalenŃa mare a bolilor necomunicabile, creşterea

costurilor de sănătate şi acceptarea unei legături puternice între dietă şi sănătate138

. O nouă evoluŃie ce poate avea un impact major asupra decadelor următoare este acela al “cărnii de cultură” – carnea care este produsă in vitro utilizând tehnici de inginerie a Ńesuturilor de obicei prin cultivarea celulelor musculare animale în medii de creştere. Această tehnologie se află încă în stadiul cercetare iar studiile privind impactul asupra mediului în cazul adoptării acesteia arată că emisiile de gaz de seră, utilizarea apei şi solului vor fi reduse semnificativ comparativ cu

practicile curente de producere a cărnii139

. Astfel, o evaluare a unui ciclu de producŃie arată că în comparaŃie cu carnea produsă în Europa cu mijloace convenŃionale, carnea de cultură implică aproximativ 7 – 45% mai puŃină utilizare de energie, 78-96% mai puŃine emisii de gaz de seră, 99%

mai puŃin teren utilizat şi 82-96% mai puŃină apă utilizată în funcŃie de produsul comparat140

. În

cazul în care această tehnologie se va răspândi la scară mare, vor fi necesare noi abordări asupra testării în siguranŃa alimentelor şi a informării consumatorilor. În contextul în care cererea de proteină este în continuă creştere la nivel mondial, va creşte şi exploatarea de noi surse de alimente ce pot deriva din insecte, alge, ierburi marine sau alte surse neutilizate anterior. De asemenea, o creştere a utilizării aromelor artificiale poate reprezenta provocări în legiferarea şi evaluarea riscului.

ÎmbunătăŃirile în comunicaŃii şi tehnologia informaŃiei (CTI) pot fi de asemenea integrate în lanŃul alimentar. ComunicaŃiile şi tehnologia informaŃiei sunt în continuă creştere în ceea ce privește

importanŃa pentru agricultură141

. În UE, principalul rol al CTI este de a furniza fermierilor

informaŃii prin diferite servicii asupra pieŃii, prognozelor meteorologice, bolilor plantelor şi animalelor şi diseminarea bunelor practici şi a avizelor ştiinŃifice. Anumite inovaŃii recente în CTI (ex: GIS şi GPS) permit practicarea unei agriculturi de precizie – calcule exacte ale recoltelor bazate pe nivelul de precipitaŃii şi incidenŃa bolilor şi dăunătorilor – şi în acest fel optimizarea

inputurilor agricole (apă şi fertilizanŃi)142,143

. Alte mijloace de CTI permit monitorizarea/controlul

continuu, automat şi în timp real al producŃiei/reproducŃiei, sănătăŃii şi bunăstării animalelor şi

protecŃia mediului144

. Totuşi, CTI aduc de asemenea practici “la timp” pe lanŃul alimentar care pe

de-o parte minimizează costurile referitoare la depozitarea inventarului şi prospeŃimea produselor, iar pe de altă parte pot face lanŃurile alimentare mai vulnerabile. În ultimul rând, CTI curente furnizează o detectare inteligentă a problemelor, urmărire, ambalare, monitorizare - raportare şi pot

contribui la îmbunătăŃirea proceselor de siguranŃa alimentelor145

. Reducerea lipsei de alimente şi

creşterea securităŃii alimentare până în 2030 pot fi încurajate de îmbunătăŃirile CTI în domeniile de

producŃie, procesare/ambalare, distribuŃie/vânzare şi consum de alimente146

.

InformaŃiile din sistemele alimentare combinate cu o analiză şi un management avansat de date pot reprezenta un instrument pentru previzionarea viitoarelor îmbunătăŃiri în lanŃul alimentar, incluzând răspândirea patogenilor şi pandemiilor. Implementarea acestor sisteme de CTI are variaŃii semnificative în Statele Membre şi lanŃurile alimentare individuale datorită unor factori precum reducerile majore în costul tehnologiei, investiŃiile globale în infrastructurile reŃelistice şi scăderea costurilor de tranzacŃie pentru schimbul de informaŃii şi de aceea este de aşteptat ca utilizarea sistemelor CTI în lanŃul alimentar să crească semnificativ în perioada următoare. Suplimentar, nu poate fi exclus faptul că noile sisteme de CTI ce nu au o legătură specifică lanŃului alimentar pot avea efecte indirecte asupra acestui lanŃ în acelaşi fel în care le-au avut internetul în anii 1990 şi telefoanele inteligente în anii 2000 (ex. Comenzile de alimente pe internet, aplicaŃii şi servicii specifice care să întrunească preferinŃele şi

alegerile consumatorilor)147

.

Tehnologiile de procesare, ambalare şi distribuŃie pot eficientiza lanŃurile alimentare. Este de aşteptat ca noile tehnologii să aibă un impact major asupra procesării, depozitării,

ambalării şi consumului148

. Formele tradiŃionale de procesare şi ambalare a alimentelor au devenit

din ce în ce mai inovative iar acest trend este de aşteptat a continua149

. Este de aşteptat ca senzorii,

automatizarea şi spectroscopia la costuri reduse vor îmbunătăŃii controlul calităŃii în procesarea alimentelor. Tehnologiile low cost de imprimare vor reduce costurile de ambalare iar sistemele de ambalare eficientă vor permite identificarea deteriorării, în timp ce senzorii vor măsura prospeŃimea

şi conŃinutul nutriŃional, contribuind la reducerea risipei alimentare150

. Etichetele de identificare

radio-frecvenŃă în combinaŃie cu sistemele CTI vor îmbunătăŃii managementul lanŃului alimentar din punct de vedere al logisticii şi valorii. Tehnologia de identificare radio-frecvenŃă poate contribui la detectarea calităŃii şi originii bunurilor înainte de punerea pe piaŃă în supermarket, acest lucru

contribuind la eficientizarea şi creşterea transparenŃei fluxului de bunuri151

. Tehnologia identificării

radio-frecvenŃă are o probabilitate de 80% în a fi implementată pe deplin cu un impact relativ mare

asupra lanŃului alimentar până în 2025 în conformitate cu un studiu152

. O altă tendinŃă este de

dezvoltare a aşa-numitelor tehnici “blânde” de procesare în cadrul cărora sunt conservate calitatea, gustul şi prospeŃimea produsului iar siguranŃa microbiologică este asigurată prin tehnici de slab tratament termic, înaltă presiune sau puls intens de lumină sau sunt tratate cu acizi organici sau dioxid de clor. Totuşi, esistă posibilitatea ca astfel de tratamente să nu aibă ca rezultate inactivarea

completă a patogenilor şi pot avea potenŃial de producere a unei mai mari rezistenŃe microbiene153

.

2.7. Competiția pentru resurse cheie

2.7.1. Introducere Europa are cea ma mare cantitate netă de importuri de resurse per persoană și economia sa deschisă se bazează majoritar pe importul de materii prime și energie. Cercetările indică faptul că, în următoarele decenii, pe măsură ce crește cererea, crește și deficitul de resurse cheie necesare pentru agricultură și infrastructura aferentă. Multe dintre aceste deficite pot declanșa concurența între o varietate de factori implicați și prezintă provocări critice pentru siguranț alimentelor în UE și precum și pentru nutriție. Tendințele relevante și incertitudinile se referă la:

• Creșterea cererii pentru resursele de energie neregenerabile;

• Sărăcirea solurilor fertile;

• Creșterea presiunii pentru resursele de apă proaspătă;

• Creșterea deficitului de fosfor pentru fertilizare;

• Diminuarea biodiversității, diversității genetice și a serviciilor ecosistemice;

• Creșterea dificultății privind sustenabilitatea proteinelor animale.


Cererea globală pentru sursele de energie neregenerabile precum petrolul și gazele va continua să crească; dar tendințele privind aprovizionarea în viitor pot fi schimbate de către tehnologiile noi precum fracturarea hidraulică sau explorarea marină a gazului metan. Este de așteptat ca, consumul mondial de energie să crească cu 56% între 2010 și 2040. Consumul mondial total de energie crește de la 524 cvadrilioane de BTU în 2010 la 630 de cvadrilioane BTU în 2020 și la 820 cvadrilioane BTU în 2040154,155. Cea mai mare parte a creșterii în consumul de energie va apărea în țările din afara OECD, unde cererea este dictată de creșterea economică puternică și pe termen lung. Consumul de energie în țările non-OECD este de așteptat să crească cu 90% iar în țările OECD cu 17%156. Ca și consecință este de așteptat ca prețurile să crească pe termen lung, cu prețul petrolului la nivel mondial în 2011 de 106$ per baril și 163$ în 2040 per baril157,158. Combustibilul fosil rămâne principala sursă de energie; în ciuda creșterii rapide în sectorul energiei nucleare și regenerabile, pentru care consumul total de energie poate crește de la 11% în 2010 la 15% în 2040 și respectiv de la 5% la 7%159. În UE, energia regenerabilă va ajunge la o pondere de 20% din consumul de energie al UE până în 2020, în conformitate cu Directiva privind Energia Regenerabilă și până la 12,7% în 2010160. În ceea ce privește furnizarea, câștigurile pot apărea din surse noi, cum ar fi nisipurile petrolifere din Canada, producția de apă adâncă și noile tehnologii, cum ar fi de gazele de șist "fracking" (fracturarea hidraulică).

Metanul ”offshore” este o sursă suplimentară de gaz natural care poate reprezenta de câteva ori cantitatea globală combinată a gazelor de șist. Acest lucru face dificilă previziunea privind rezervele de gaze. Astfel apare posibilitatea ca deficitul de energie să conducă la conflicte internaționale și realinieri și la realizarea mai multor alianțe strategice pentru stabilirea unor oferte energetice regionale. Creșterea deficitului de resurse convenționale de combustibil fosil cuplată cu apariția potențială a unor resurse neconvenționale poate conduce la o renaștere a naționalismului resurselor și amenințările fizice și politice privind alimentarea cu energie va persista pe termen mediu. În acest context, relațiile instabile și generatoare de conflicte dintre furnizori, țările de transit și consumatoare din UE, de exemplu regiunile din Estul Europei și Asia Centrală, vor continua să reprezinte o problemă pentru securitatea energetică Europeană în următorii 20 de ani. În plus, sursele neconvenționale de combustibil fosil pot reprezenta riscuri de mediu neprevăzute161.

Într-o perspectivă globală solurile fertile vor deveni insuficiente. Creșterea cererii în următoarele decade este de așteptat să fie mai scăzută decât începând din 1970 până în prezent, un procent de creștere a producției agricole de 60% până în 2050 este necesar pentru a face față creșterii populației și pentru a crește consumul mediu de alimente la 3070 kcal/persoană/zi162.

Agricultura ocupă deja aproximativ 37% din suprafața globală a pământuli din care mai puțin de o treime (9-10%) este pământ cultivabil, în timp ce două treimi sunt utilizate pentru producția de animale, în special pășunat extensiv. Aceasta reflectă tendința istorică de a aduce mai mult pământ în agricultură ca soluție la creșterea cererii pentru alimente163. Oricum, 78% din creșterea globală a producției de culturi între 1961 și 1999 se datorează creșterii randamentului și numai 22% se datorează extinderii ariei cultivate164. Această creștere a productivității agricole a fost acompaniată de efecte secundare negative sau externalități privind resursele de pământ și de apă, atât către fermă cât și în sens invers165. Din cele 11,5 miliarde de hectare de teren cu vegetație de pe pământ, 24% au fost supuse degradării solului provocate de om, în special prin eroziune166. În plus, producția vegetală va trebui să concureze cu nevoia tot mai mare de terenuri pentru alte utilizări, inclusiv urbanizare. În UE, mai mult de 1.000 de km2 sunt supuse "luării terenurilor" în fiecare an pentru locuințe, industrie, drumuri, sau în scopuri recreaționale167. Există incertitudini considerabile privind intensitatea concurenței pentru terenuri în viitor, precum și distribuția regională a acestei competiții168. Deciziile politice viitoare în agricultură, silvicultură, energie (în special în ceea ce privește biocombustibilii) și sectoarele de conservare ar putea avea efecte profunde, cu cerințe

diferite proiectate să-și intensifice concurența pentru terenuri în viitor169. În Europa, este clară

importanța menținerii unor niveluri suficiente de producție și asigurarea sustenabilității, dar există tensiuni în această relație. De exemplu, chiar dacă agricultura organică are adesea efecte pozitive asupra biodiversității (în termeni de bogăție de specii și abundență), 170 randamentele pot fi cu 20-30% mai mici decât în agricultura convențională, în funcție de cultură, astfel încât crește presiunea asupra pământului171. De asemenea, schimbările climatice ar putea provoca o pierdere semnificativă de terenuri agricole și schimbări imprevizibile în utilizarea terenurilor. Cererea pentru apă proaspătă este în creștere la nivel global. Nivelurile actuale ale cererii de apă la nivel global poate depăși deja aprovizionarea durabilă. Cererea de apă până în 2030 ar putea ajunge cu 40% mai mare decât aprovizionarea172,173. Diferența de aprovizionare variază în funcție de geografie: este cea mai severă din țările în curs de dezvoltare și în tranziție. Până în 2050, 75% din populația mondială s-ar putea confrunta cu lipsa de apă dulce. Agricultura este cel mai mare utilizator de apă: producția de alimente și alte produse agricole utilizează în prezent aproximativ 70% din retragerile de apă dulce din râuri și ape subterane, sau aproximativ 3100 de miliarde de m3174. În condițiile agricole curente, cererea de apă pentru agricultură va crește cu 70- 90% până în 2050, în scopul de a satisface nevoile populației lumii175. Aceasta maschează unele variații regionale. De exemplu, retragerile totale de apă pentru irigații în țările cu venituri mari sunt de așteptat să scadă cu 17% în 2050176. În schimb, retragerile în țările cu venituri mici, cu deficit de produse alimentare, se așteaptă să crească cu 10% - de multe ori anumite zone se confruntă deja cu stresul apei. Este de așteptat ca schimbările climatice să aibă efecte perturbatoare și imprevizibile, inclusiv schimbările masive în distribuția de precipitații și scăderea fluxurilor în bazinele râurilor177.

Producția de fosfor nu poate satisface cererea viitoare. Atât fosforul cât și azotul susțin capacitatea agriculturii de a produce alimente și nu sunt substituibile. Cu toate acestea, în timp ce rezervele de azot atmosferic care sunt, în esență, nelimitate (chiar dacă este necesară o cantitate substanțială de combustibil fosil pentru fixarea azotului)178, rezervele de fosfor sunt relativ limitate. Ele există doar în rocile fosforoase din anumite țări (cum ar fi Maroc). În timp ce estimările "peak fosfor" sunt între 30 și 300 de ani și sunt învăluite de o lipsă de date disponibile publicului și incertitudini considerabile, există un consens general că calitatea și accesibilitatea rezervelor rămase sunt în scădere, iar costurile de extracție vor crește179. Cu toate acestea, în timp ce furnizarea de rocă fosforoasă de înaltă calitate ieftină este probabil să fie constrânsă în viitor, se anticipează creșterea cererii globale de fosfor. Acest lucru ar putea crește riscurile de siguranță alimentară, deoarece rocile fosforoase de grad inferior au în general un nivel mai ridicat de cadmiu, care este un metal toxic 80. Scăderea rezervelor de fosfor a determinat un interes mai mare pentru recuperarea de fosfor din reciclare care închide ciclul de nutrienți181 ceea ce ar reduce astfel presiunea asupra

rezervelor de fosfor. Deși cererea pentru îngrășământ se stabilizează în unele părți ale Europei și America de Nord, unde zeci de ani de supra-aplicare înseamnă că solurile sunt saturate și, prin urmare, necesită doar aplicarea pentru a înlocui ceea ce se pierde în recoltare182 este de așteptat să crească consumul de fosfor în țările în curs de dezvoltare și economiile emergente183. Declinul biodiversității și al diversității genetice destabilizează ecosistemele; serviciile de alimentație și ecosistemice marine pot întâmpina un stres server în următoarele decade, ducând la un declin în domeniul pescuitului.

Producția de alimente ocupă mai mult teren și are un impact mai mare asupra organismelor marine și de apă dulce decât orice alt aspect al activității umane184. Această activitate afectează biodiversitatea și serviciile ecosistemice. Ecosistemele furnizează o gamă de beneficii omenirii, care sunt numite servicii ecosistemice:185 acestea sunt clasificate în servicii de provizionare (bunuri directe, cum ar fi produse alimentare, fibre, sau cherestea), servicii de reglementare (furnizarea de polenizatori, dușmanii naturali ai dăunătorilor, climatul local care să conducă la creștere), servicii suport (procese care produc soluri fertile, apa de reciclare sau substanțe nutritive) și servicii culturale (bunuri mai puțin tangibile cum ar fi peisaje valoroase). Efectele pozitive ale diversității genetice au fost, de asemenea, documentate, de exemplu în cazul în care plantarea soiurilor de culturi variate genetic tinde să producă randamente mai mari, precum și rezistența la ierbivore și boli186. Dar deoarece densitatea populației la nivel mondial a crescut, presiunea asupra mediilor naturale are în mod constant crescut. Acest lucru a dus la epuizarea resurselor (pești, cherestea, apă, solurile fertile, aerul curat, biomasa, biodiversitatea) și a sistemelor de mediu din care acestea fac parte, iar unele resurse sunt deja dincolo de limitele sustenabile187. Aproximativ 60% din bunurile și serviciile ecosistemice din lume au fost degradate sau utilizate nesustenabil188. În absența acțiunii, nu este de așteptat să încetinească rata de pierdere a biodiversității la nivel mondial; se poate înrăutăți odată cu creșterea presiuni în unele regiuni datorită schimbărilor climatice. În Europa, schimbarea modelelor mediteraneene de precipitații va pune mai multe presiune asupra resurselor de apă și, prin urmare, asupra biodiversității. Până în 2050, intensificarea utilizării pământurilor agricole la nivel mondial va fi cauza directă a 4% din pierderea biodiversității (în termeni de abundența medie a speciilor) din 2000 până în 2050 - mai mult decât cea cauzată de schimbările climatice. Aceasta, la rândul său, poate exacerba feedback-ul periculor189. Proiecțiile în care resursele marine ar putea ajuta la reducerea presiunii de la cererea de alimente pe terenuri fertile sunt incerte. În UE, 88% din stocurile de pește sunt pescuite peste randamentele durabile maxime190. Mai general, fără o schimbare drastică în guvernanța în domeniul pescuitului, reducerea drastică a poluării și o stabilizare a concentrației atmosferice de CO2 la sau sub nivelul actual,191 ecosistemele marine se confruntă cu o degradare gravă (în funcție de măsura în care acvacultura poate reduce presiunea asupra resurselor marine).

Furnizarea durabilă a proteinelor animale poate deveni din ce în ce mai dificilă. Cererea mondială de proteine animale (cum ar fi proteine din carne și lapte) este în creștere rapidă. Acest lucru este cauzat de populația mondială în creștere și consolidată de venitul pe cap de locuitor în creștere în țările în curs de dezvoltare. De exemplu, de la 1961/63 la 2005/7 consumul global de carne a crescut de la circa 72 la 258 milioane tonnes192. Consumul de carne poate crește la un nivel de 455 de milioane de tone în 2050. Creșterea cererii de proteine animale va avea ca rezultat o nevoie semnificativ mai mare pentru proteină furajeră, care va fi greu de îndeplinit într-un mod sustenabil și ecologic193.

2.8. Schimbările climatice

2.8.1. Introducere

O mare parte din cercetările existente indică faptul că climatul modial este în schimbare. Câteva tendințe legate de schimbările climatice pot reprezenta provocări critice pentru nutriția și siguranța

alimentelor la nivelul UE și necesită o analiză amănunțită. Tendințele relevante și incertitudinile se referă la:

• Creșterea temperaturilor;

• Modificarea modelului precipitațiilor;

• Modificarea productivității agricole în conformitate cu speciile și regiunile;

• Amenințările biologice emergente;

• Creșterea ‘migrației mediului înconjurător’.

2.8.2. Tendințe și incertitudini Se previzionează creșterea semnificativă a temperaturilor. Temperatura medie, frecvența și lungimea undelor de căldură au crescut în Europa comparativ cu nivelul preindustrial (finalul secolului 19). Temperatura medie a pământului în Europa în ultimii 10 ani a fost cu 1,30C mai mare decât nivelul preindustrial, ceea ce a făcut ca această decadă să fie cea mai caldă din toate timpurile. Se prevede ca temperatura pământului în Europa să crească de la 2,50C la 4,00C în intervalul 2071-2100194, cea mai mare creștere a temperaturii fiind previzionată pentru estul și nordul Europei în perioada de iarnă și în sudul Europei în perioada de vară, în timp ce temperaturile globale este de așteptat să crească între 2.00C și 4.50C195. Este posibil ca, atunci când temperaturile cresc cu 2 - 2,50C, să apară un impact negativ asupra producției de alimente la nivel global și să crească comparativ cu nivelurile de temperatură preindustriale (chiar dacă impactul în Europa este posibil să fie pozitiv)196. Este de așteptat ca modificările temperaturii pe termen lung să conducă la evenimente climtice extreme mai frecvente precum valuri de căldură, secetă și inundații, cu consecințe drastice197. Este de așteptat ca modelul precipitațiilor să se modifice drastic de-a lungul regiunilor. Modificarea precipitațiilor în Europa prezintă o variabilitate spațială și temporală mai mare decât temperatura. De la mijlocul secolului 20, cantitatea de precipitații anuale a crescut în principal în nordul Europei, în special iarna și a descrescut în anumite zone din sudul Europei. În viitor, este posibil ca precipitațiile să crească în nordul Europei (cel mai notabil iarna) și să descrească în sudul Europei (cel mai notabil vara), în timp ce numărul de zile cu cantități de precipitații crescute este posibil să crească198. Totuși, incertitudinea este mai mare la prvizionarea precipitațiilor decât a temperaturii. Mai mult, este posibil ca modificarea modelului prcipitațiilor să fie legată de înmulțirea evenimentelor climatice extreme199. Productivitatea agricolă diferă semnificativ de la o regiune la alta. Sezonul de creștere termică pentru un număr de culturi agricole din Europa s-a prelungit în medie cu 11,4 zile, în perioada 1992 – 2008200. Se previzionează că sezonul de creștere se va extinde în continuare aproape în toată Europa, ceea ce va permite extinderea către partea de nord a culturilor specifice sezonului cald, către zone care în mod obișnuit nu sunt potrivite pentru astfel de culturi. În ultimele decenii, fazele de creștere a culturilor s-au scurtat pentru o serie de culturi; este de așteptat ca acest fenomen să continue, cu efecte variate pe câmp. Unele culturi, cel mai adesea în Europa centrală și sudică, vor avea un randament redus din cauza valurilor de căldură și secetei. Totuși, alte culturi în nordul Europei, vor avea randamente crescute201, în timp ce nevoia de apă pentru irigații va crește predominant în sudul și sud-vestul Europei202. Mai mult, este de așteptat ca modificările climatice viitoare vor afecta în primul rând producția de animale în mod direct prin impactul asupra pășunilor și furajelor, apei, bolilor și diversității genetice203,204.

Este de așteptat să apară amenințări biologice noi ca rezultat al modificărilor climatice205. Intemperiile mai frecvente și de intensitate mărită, precum și temperaturile mai ridicate, favorizează circulația și apariția unor boli ale animalelor și plantelor, a dăunătorilor și a speciilor invazive străine206. Impactul net al schimbărilor climatice este probabil să fie o creștere mare a bolilor infecțioase207. Este de așteptat să se îmbunătățească adecvarea habitatelor în Europa pentru o gamă largă de vectori ai unor boli, ceea ce conduce la o pierdere a biodiversității, deoarece multe habitate de interes european (definite în Directiva privind Habitatele UE) ar putea fi amenințate de schimbările climatice peste arealul lor natural în Europa208. Bolile animalelor sunt setate pentru a deveni mai răspândite: apariția și răspândirea bolii limbii albastre, o boală virală a rumegătoarelor, este considerată a fi asociată în Europa cu tendințele climatice. Aproximativ un sfert din recolta anuală de porumb la nivel mondial este deja contaminat cu micotoxine - care sunt periculoase pentru sănătate, chiar la doze mici - și, pe termen lung, în regiunile tropicale reci și zonele temperate, acest lucru poate crește209. Nu este posibil să se evalueze dacă schimbările climatice au afectat deja apa și toxiinfecțiile alimentare din Europa, dar este previzibil să crească riscul acestora210. În cele din urmă, schimbările climatice vor facilita propagarea dăunătorilor: 67000 de specii de dăunători din întreaga lume au atacat culturile în 2009: 9000 de insecte și acarieni, 50.000 de agenți patogeni și 8000 buruieni211. Dăunătorii au efecte negative semnificative asupra producției de alimente: de exemplu, scăderea randamentelor pentru opt dintre principalele culturi din Africa din cauza bolilor și dăunătorilor conduce la poerderi estimate la 12.8 miliarde dolari SUA pe an212.

Migrarea regiunilor mai puțin afectate ale globului va crește213. Unul din cei mai importanți factori ai migrării sunt schimbările climatice214. În 2009, 17 milioane de oameni au fost mutați din cauza hazardurilor naturale și 42 de milioane în 2010 (acest număr include și acei oameni mutați din cauza evenimentelor geofizice)215. Aceste valori vor crește ca și consecință a inundațiilor, bolilor și foametei induse de schimbările climatice. Acest lucru este considerat, de asemenea, o amenințare privind securitatea. ”Migrarea mediului înconjurător” poate întreține conflictele exitente și poate genera altele, în particular în țările unde există o lipsă a resurselor. Regiunile pot deveni dezechilibrate dacă are loc migrația populației pe scară largă din cauza competiției pentru resursele care se diminuează din ce în ce mai mult (alimente și apă)216. De exemplu, fermierii din regiunile subtropicale sun în mod particular vulnerabili la impactul schimbărilor climatice. Insecuritatea din aceste zone poate conduce eventual la emigrarea către Europa217. Populația migratoare din zonele de rezidență din cauza schimbărilor cliamtice până în 2050 este estimată între 150-300 de milioane218.

2.9. Riscuri și dezastre emergente pe lanțul alimentar

2.9.1. Introducere

De-a lungul ultimelor două decade, UE a experimentat o serie de îngrijorări legate de alimente, care au condos la modificări legislative și crearea de instituții noi precum Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA). Crizele viitoare pot afecta semnificativ sectorul agricol și sănătatea publică în UE și au condus la perturbări ale piețelor și ale economiei în general. Câțiva factori au crescut riscul unor astfel de crize – incluzând globalizarea, creșterea comerțului și interdependența, schimbările climatice și alți factori. Acestea reprezintă provocări pentru evaluarea, managementul și comunicarea riscului. Tendințele relevante și incertitudinile se referă la:

• Creșterea riscurilor de transmitere de la animale la om;

• Poluarea mediului și răspândirea contaminanților de-a lungul lanțului alimentar;

• Consecințele neintenționate ale tehnologiilor lanțului alimentar;

• Posibilitățile multiple privind bioterorismul și sabotajul.

• Riscul continuu reprezentat de mecanismele eșuate sau neglijențele privind siguranța alimentelor.


În viitor se prevede creșterea riscului transmiterii bolilor de la animale la om (zoonozele) ca rezultat al creșterii populației și a efectivelor de animale combinată cu practicile agricole mai intensive, pierderea diversității, creșterea mobilității și deplasarea populațiilor generată de schimbările climatice. Mai mult de două treimi din maladiile infecțioase umane își au originea în animale219 și procentul de pariție a acestora a crescut de-a lungul ultimilor 40 de ani. Acestea sunt responsabile la nivel global de 2,5 miliarde de cazuri de îmbolnăviri și 2,7 milioane de decese pe an220. La nivelul UE, cele mai frecvent raportate afecțiuni zoonotice la oameni au fost campilobacteriozele urmate de salmoneloze221. Pentru multe dintre afecțiuni, frecvența cazurilor în UE a scăzut, reflectând succesul măsurilor de detecție și control. În 2005, au fost raportate un număr total de 177963 de cazuri de salmoneloze umane în timp ce acest număr a scăzut în 2010 la 99020. Totuși, campilobacteriozele umane au avut o creștere semnificativă timp de cinci ani, începând cu 2006222. Previzibilitatea apariției bolii este incertă, iar sistemul alimentelor este foarte sensibil la evenimentele imprevizibile la scară mică. La nivel global, rata de introducere a agenților patogeni cu transmitere prin vectori pentru zone "libere", în prealabil, ale lumii este în creștere, dar momentul și gravitatea evenimentelor viitoare sunt incerte. Răspândirea virusului Bluetongue (BTV) în nordul Europei furnizează un exemplu stânjenitor despre cum un pathogen”exotic” de origine animală cu transmitere prin vector, poate deveni rapid stabil într-o regiune geografică nouă, cu o înțelegere minimă a originii acestuia, și care va prezenta riscuri noi și semnificative pentru producția animalieră223. Bolile cauzate de consumul de materiile prime vegetale prezintă riscuri continue, așa cum am vazut recent în toxiinfecțiile provocate de E. coli în Germania și Franța în 2011 datorate consumului de germeni224; acest eveniment a demonstrat de asemenea dificultatea în a găsi sursa bolii provocată de alimente ce provin de la o varietate de producători. În final, tendința la nivel mondial de creștere a traficului internațional, în special pentru turism225 este de natură să faciliteze toxiinfecții alimentare zoonotice, deoarece agenții patogeni sunt mai susceptibili de a fi transportați în UE de către oamenii din regiunile predispuse la boală.

Riscul poluării mediului și contaminării de-a lungul lanțului alimentar persistă. Legislația UE prevede că alimentele ce conțin un contaminant la un nivel neacceptabil din punct de vedere al sănătății umane – nivelul toxicologic – nu poate fi pus pe piață226. Grupul pentru Contaminanți în Lanțul Alimentar (CONTAM) din cadrul EFSA furnizează managerilor de risc și celor care fac politicile din domeniu sfaturi științifice pentru ca aceștia să ia în considerare la elaborarea deciziilor informațiile privind stabilirea nivelurilor maxime ale contaminanților în alimente și furaje. Incidentele de contaminare recente includ descoperirea semicarbazidei în anumite alimente ambalate în recipiente de sticlă cu capace metalice227, descoperirea dioxinei în carnea de porc din Irlanda în 2008228

și produsele din carne și ouă contaminate cu dioxină în Germania în 2011/2012229. Este dificil de prevăzut cum se răspândesc contaminanții în alimente și furaje; o posibilitate este creșterea deficitului apei în anumite regiuni care conduce la creșterea poluării ce contaminează lanțul alimentar, apa fiind supusă creșterii concurenței pentru agricultură, industrie, precum și utilizările municipale230. Schimbările climatice pot duce la creșterea riscului de contaminare a alimentelor: dacă temperatura a crescut cu 20C, sunt de așteptat niveluri mai mari de contaminare cu aflatoxină în regiunile unde porumbul crește ăn mod curent în timp ce la creșterea cu 50C, nivelul de contaminare este de așteptat să fie mai mic dar mai răspândit231. Mai mult, acumularea poluanților chimici în lanțul alimentar conduce la riscuri mai mari și incertitudini privind impactul acestor asupra sănătății umane, în particular datorită ața numitului ”efect cocktail” al substanțelor chimice ce cauzează efecte cumulative sau interactive.

Scopul consecințelor neintenționate ale tehnologiilor lanțului alimentar rămâne larg. Un număr de tehnologii utilizate pe lanțul alimentar și introduse de-a lungul timpului au consecințe neintenționate serioase, dacă ne referim la siguranța alimentelor. Utilizarea neadecvată a antimicrobienelor terapeutice ăn medicina umană și veterinară, utilizarea antibioticelor pentru

scopuri non-terapeutice precum și poluarea mediului cu antibiotice și antimicrobiene accelerează emergența și răspândirea microorganismelor rezistente232. Rezistența la pesticide este de asemenea în creștere; estimările indică că cel puțin 10% din culturile mondiale sunt distruse în depozite, în timp ce 520 insecte și acarieni, 150 de boli ale plantelor și 113 buruieni au devenit rezistente a pesticide menite a le controla233 sau aproximativ 1000 de specii începând cu 1945 în conformitate cu alt studiu234. Organismele modificate gentic (GMOs) constituie o altă temă de interes pentru autoritățile din domeniul siguranței alimentelor: procesul de autorizare al GMOs la import sau cultivare rămâne controversat și capătă proporții semnificative pentru volumul de muncă al EFSA235. Este nevoie de strategii adecvate de răspuns insecte dăunătoare rezistente și buruieni tolerante la ierbicide. Alte tehnologii care sunt discutate în contextul consecințelor neintenționate posibile, includ clonarea animalelor și utilizarea nanomaterialelor pentru ambalare. De exemplu, unele nanomateriale pot avea potențialul de a intra în corpul uman prin membranele mucoase sau piele și pot migra cu fluxul sanguin către organele vitale, creier, interacționând cu alte celule în mod neprevizibil, ceea ce poate genera efecte citotoxice sau genotoxice236. Riscurile viitoare și tendințele consecințelor neintenționate ale tehnologiilor noi din lanțul alimentar sunt greu de previzionat având în vedere ritmul rapid de dezvoltare și un nivel ridicat de incertitudine științifică cu privire la efectele pe termen lung.

Bioterorismul rămâne o amenințare potențială, în special în lumina dezvoltării bitehnologiilor. Bioterorismul poate fi definit ca terorism prin răspândirea intenționată a agenților biologici (bacterii, virusuri, toxine) într-o formă naturală sau modificată de către om. Armele biologice există de secole, dar utlizarea lor a fost interzisă de către Convenția de la Geneva, precum și de către Convenția Armelor Biologice și Toxine (BTWC). Totuși, agenții biologici pot fi introduși de către actorii non-statali de-a lungul tuturor etapelor lanțului alimentar, de la cultivare la transport. De exemplu, Coxiella burnetti, o foarte binecunoscută zoonoză ce afectează multe specii de animale poate cauza infecții cornice fatale la oameni și este considerată un potențial agent de bioterrorism din cauza accesibilității sale, dozei scăzute ce cauzează infecția, rezistența la degradarea mediului și transmiterea pe cale aerului237. Bioterorismul nu este limitat numai la agenții ce vizează sănătatea umană dar și la cei ce vizează sănătatea animală și a plantelor; de exemplu, agenții patogeni precum febra aftoasă cauzează disturbări masive ale industriei cărnii și laptelui. Multe biotehnologii care pot fi folosite pentru introducerea patogenilor au de asemenea dublă utilizare, însemnând că utilizarea lor științifică recunoscută poate fi utilizată astfel încât să reprezinte o amenințare biologică pentru sănătatea publică238. Aceasta implică faptul că probabilitatea unor evenimente viitoare bioteroriste va crește, datorită dezvoltare bioștiințelor și instabilității geopolitice continue. Riscul continuu al mecanismelor eșuate sau neglijate privind siguranța alimentelor. Neglijențele în domeniul siguranței alimentelor reprezintă un aspect important și se referă la neglijențele au neconformitățile cu sistemul de siguranța alimentelor de-a lungul lanțului alimentar, cu intenția de a face rău sau criminală ca și fraudă. Un exemplu recent pentru acestea este scandalul ”cărnii de cal”, testarea pentru ADN-ul cărnii de cal și pentru fenilbutazonă au arătat că piața internă este afectată de etichetarea frauduloasă pe lanțul cărnii239. O rată medie ridicată de fraudă (aproximativ 5%) a fost găsit în UE, în timp ce mai multe state membre au un procent chiar mai ridicat. Probleme continue în acest domeniu ar putea afecta negativ acceptarea de către consumatori a produselor alimentare și ar putea spori cererea pentru un control și o legislație proactive, mai ales că pe piață intră tehnologii și produse alimentare noi.

2.10. Noi structuri ale lanțului agro-alimentar 2.10.1. Introducere Ca principal factor de aprovizionare, modul în care lanțul alimentar se va dezvolta poate avea efecte profunde asupra a ceea ce este produs și modul în care este produs. În unele sectoare, jucătorii de pe piața alimentară au o influență considerabilă asupra a ceea ce se produce, inclusiv prin influența lor asupra cererii de consum. Tendințele sunt în mare parte caracterizate printr-o schimbare rapidă a sistemelor agricole și a piețelor. Tendințele relevante și incertitudinile se referă la:

• Industrializarea agriculturii, de la agricultura la scară mică și cea de subzistență la agro-întreprinderile la scară mare;

• Creșterea concentrației și integrarea industriilor lanțului alimentar pentru a realiza economii de scară;

• Reducerea forței de muncă agricole;

• Dezvoltarea agriculturii ecologice;

• Creșterea importanței lanțurilor alimentare regionale, locale și alternative;

• Presiunea pentru creșterea reciclării și mai puține deșeuri de-a lungul lanțului alimentar.


Industrializarea agriculturii, de la scară mică și agricultura de subzistență la marile întreprinderi agro-. Structura agriculturii din Statele Membre ale UE variază considerabil, în ceea ce privește dimensiunea și numărul exploatațiilor agricole, suprafața agricolă utilizată, numărul mediu de animale, dimensiunea economică, precum și componența forței de muncă. A existat o tendință generală de scădere a numărului de exploatații în ultimul deceniu240. Suprafața agricolă totală utilizată (UAA) din UE-27 a fost relativ stabilă, dar creșteri mari se observă în unele dintre noile State Membre (de exemplu statele baltice și Polonia), ca urmare a noii situații economice și politice în care stimulentele Politicii Agricole Comune (CAP) intensifică utilizarea terenurilor pentru agricultură și conduc către industrializare. Reflectând consolidarea crescătoare, unitățile medii de animale pe exploatație au crescut, de asemenea, împreună cu dimensiunea medie. Acest lucru este în concordanță cu numărul total de exploatații mici, în cazul în care în UE a existat o scădere treptată (-10% în UE27 2003-2007), a numărului de exploatații cu mai puțin de 1 unitate pe dimensiunea europeana (ESU) și o creștere (10% în UE27 2003-2007), în clasa economic superiora (peste 100 ESU). Această tendință este contrazisă în unele State Membre în care există o evoluție opusă, așa cum este cazul Angliei, Irlandei, Suediei și Danemarcei. Aceste țări au văzut că numărul fermelor mici (de exemplu, cele cu un număr mai mic de ESUs) crește în timp ce numărul celor mai mari a scăzut. Impactul schimbărilor în stimulente prevăzute în reformele PAC propuse, pot schimba aceste dinamici, cu toate acestea, previziunile sunt nesigure241. Tendințele de mai sus reflectă o concentrare generală a industriilor de producție și de prelucrare a produselor alimentare agricole mai mare în regiunile agricole extrem de productive și retragerea agriculturii din zonele de creștere marginale din Europa rurală. O previziune arată că acest lucru va duce la trei tipuri de utilizare a terenului agricol: zone de creștere intensivă în cazul în care conflictele dintre competitivitate și durabilitate nu pot fi ușor rezolvate; zone de creștere extensivă, predominant cu fermieri part-time, implicați în producția extensivă de carne de vită/ovine și producția vegetală, și în zonele marginale unde retragerea agriculturii va duce la înlocuirea peisajelor rurale tradiționale cu arbuști și/sau zone împădurite242.

Creșterea concentrației/integrarea industriilor lanțului alimentar și a comercianților cu amănuntul pentru a reduce costurile și pentru a realiza economii de scară, împreună cu intrarea pe piețele globale ale societăților noi din partea economiilor emergente. Concurența în economia globală din domeniul alimentelor și necesitatea de economii de scară au condus la eficiență și productivitate și au încurajat contopirea multor companii într-un număr mic de corporații mari transnaționale. În general, această consolidare a fost axată pe partea de retail, cu toate că proprietatea funciară din Europa a devenit din ce în ce mai concentrată în timp243,244. În UE, sectorul comerțului alimentar cu amănuntul este foarte concentrat: cota de piață din primii trei retaileri variază de la 30% la 50%. În mod semnificativ, este de peste 70% în Irlanda, Danemarca și Sweden245,246 în timp ce în Finlanda ponderea primilor doi retaileri este de peste 80%247. În plus, începând cu anul 2004, vânzarea cu amănuntul a fost examinată de către un număr de autorități naționale din UE: în total, au fost raportate 36 de acțiuni de supraveghere a pieței, în ceea ce privește structura și funcționarea sectorului248 de retail. S-a pus problema că o astfel de concentrare a permis marilor corporații să obțină o putere considerabilă de piață, împotriva intereselor producătorilor mici și consumatorilor în general249. În următorii 40 se prevede consolidarea în continuare a principalelor companii din sectorul alimentar la nivel mondial, dar, de asemenea, apariția de întreprinderi noi și puternice din partea economiilor emergente, care vor avea un impact major nu numai asupra structurii sistemelor privind alimentele în țările din care acestea apar, dar, de asemenea, sistemul mondial privind alimentele, în general250. Reducerea forței de muncă agricole. Agricultura este încă principala sursă de muncă din lume. Dar, în țările europene și OCDE, forța de muncă sa deplasat de la producția primară către celelalte verigi ale lanțurilor de aprovizionare. În ceea ce privește forța de muncă a UE, un studiu arată că pentru UE27 în 2007, 16,4 milioane de persoane au lucrat în mod regulat în 7,3 milioane de exploatații agricole în exploatații peste 1 ESU. A existat o reducere clară a numărului de persoane care lucrează în agricultură în perioada 2003-2007 (-11.8%)252. În schimb, ocuparea forței de muncă în ansamblu în lanțul alimentar rămâne ridicată: în 2010, aproape 23 de milioane de persoane au fost angajate în lanțul alimentar, adică 10% din totalul ocupării forței de muncă a UE. Privind în perspectivă, structura și interesele agriculturii puternic industrializate au condus la munca calificată și permanentă din agricultură; dar există o cerere în creștere pentru sezonieri, necalificati, muncă temporară, chiar dacă șomerii și orășenii, datorită salariilor mici în agricultură, nu vor să o satisfacă. În consecință, investițiile în automatizare, procesele de producție complexe și reglementări stricte de producție care necesită forță de muncă calificată, se așteaptă să crească254. Creșterea simultană în agricultura ecologică. Spre deosebire de strategiile convenționale de intensificare a agriculturii, agricultura ecologică are ca scop producerea de alimente cu un prejudiciu minim pentru ecosisteme, animale sau oameni. O meta-analiză arată că, în general, randamentele organice sunt de obicei de 5 până la 34% mai mici decât randamentele convenționale, în timp ce un alt studiu arată că randamentele de culturi individuale reprezintă, în medie, 80% din recoltele convenționale, deși aceste diferențe de randament sunt foarte contextuale255,256. În anumite condiții (cum ar fi bunele practici de management, anumite tipuri de culturi și condițiile de creștere) sistemele organice pot avea randamente aproape convenționale257, iar studiile au demonstrat ca în anumite situații, agricultura ecologică poate îmbunătăți calitatea solului258. Alte beneficii ale agriculturii ecologice ar fi creșterea captării carbonului în soluri și reducerea scurgerilor substanțelor nutritive259. Din 2005 până în 2007, suprafața total organică (de exemplu, zona complet convertită plus zona în curs de conversie) a crescut de la 3,6% la 4,1% 260. Această tendință este de așteptat să continue in viitor.

Creșterea importanței lanțurilor alimentare regionale, locale și alternative. O contratendință la tendința spre concentrare și omogenizare sunt lanțurile alternative alimentare pe bază de modele mai durabile și/sau regionale de producție, distribuție și consum. Piețele de valoare înaltă, de multe ori legate de proiecte de marketing regionale, oferă oportunități pentru fermieri astfel încât aceștia să utilizeze metode de producție mai durabile, cu mai puține intrări și dependența scăzută de actorii dominanți pe piață. În ultimii ani au fost dezvoltate mai multe legături directe între consumatori și agricultori, de exemplu, cu piețele fermierilor și comunitatea care susține agricultura, sporirea elasticității sociale privind aprovizionarea cu alimente și care a condus la lanțuri mai scurte de aprovizionare cu alimente261. Aceste tipuri de lanțuri de aprovizionare există în toate Statele Membre ale UE, fiind mai frecvente și diverse în țările din nord-vestul UE (Marea Britanie, Franța, Belgia, etc.), în acestea accentul fiind pus pe inițiative-agricole. Ele sunt adesea întreprinderi mici sau micro cuplate cu alte certificări de calitate, cum ar fi sistemele de producție ecologică sau practici agricole care protejează mediul262. Aceste lanțuri scurte sunt susceptibile să se concentreze pe calitate și valoare intrinsecă, în timp ce lanțurile lungi se concentreaza pe mărfuri în vrac, în cazul în care prețul este factorul cheie. Cu toate acestea, lanțurile alimentare scurte și hrana locală au fost de asemenea asociate cu riscuri specifice de siguranță alimentară și riscuri, legate de, printre altele, de un potențial crescut de contaminare încrucișată în cazul activităților combinate sau învecinate, lipsa cunoștințelor de siguranța alimentară, costurile relativ ridicate ale testărilor microbiene pentru operatori263. Alte lanțuri alternative pot ajunge sub forma de TIC care să permită consumatorilor să se angajeze în mai multe cumpărături on-line, care ar putea duce la o scădere importantă a vânzărilor în supermarketuri. Creșterea presiunii de reciclare a deșeurilor și reducerea de-a lungul lanțului alimentar. Aproximativ 90 de milioane de tone de deșeuri alimentare sunt generate în UE în fiecare an264. O mare parte din aceste alimente sunt încă bune pentru consumul uman. Toate etapele lanțului alimentar sunt responsabile pentru aceste deșeuri, dar cea mai mare fracțiune de deșeuri sunt produse de gospodării (42%), urmate de deșeurilor alimentare rezultate din procesele de fabricație. Pe baza anticipării creșterii populației UE și prosperitatea în creștere, risipa de alimente este de așteptat să crească la circa 126 Mt în 2020 la aproximativ 89 milioane de tone în 2006265. Acest lucru este parțial determinat de prețul scăzut al produselor alimentare în raport cu venitul disponibil, așteptările mari ale consumatorilor, standardele cosmeticii alimentare și deconectarea în creștere între consumatori și modul în care este produs alimentul. În prezent, Comisia analizează modul în care să reducă la minimum risipa de alimente fără a compromite siguranța alimentelor prin platforme ale părților interesate. O foaie de parcurs recentă privind utilizarea eficientă a resurselor în Europa consideră sectorul alimentar ca fiind esențial pentru îmbunătățirea eficienței resurselor și caută stimulente să reducă la jumătate eliminarea deșeurilor alimentare comestibile în UE până în 2020267,268.

3. LINII DIRECTOARE PRIVIND DEZVOLTAREA DOMENIULUI SIGURANȚA

ALIMENTELOR 1. Conștientizarea Guvernului României asupra importanței domeniului siguranței

alimentelor În conformitate cu Constituția României, Capitolul II, art. 34, pct. 1 ”Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat”, pct. 2 ”Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice”. Programul de guvernare al României 2013-2016 menționează că: ”- reflectă şi în acelaşi timp armonizează o serie de principii ce fundamentează guvernarea europeană printre care principiul protejării şi încurajării familiei, ceea ce înseamnă acces la locuinŃe decente, la educaŃie şi sănătate de calitate, la infrastructuri şi comunicaŃii moderne, la mediu sănătos, la timp liber. - Respectăm regulile statului de drept şi drepturile individuale, aşa cum sunt ele prevăzute în

ConstituŃie. Guvernarea este promotorul legalităŃii. - Respectăm angajamentele asumate cu partenerii externi ai României - Comisia Europeană,

Fondul Monetar InternaŃional şi Banca Mondială - urmărind obŃinerea unei creşteri economice inclusive, distribuite echilibrat în rândul populaŃiei, prin implementarea reformelor structurale care să permită creşterea competitivităŃii economiei româneşti.

- Promovăm politici sociale sustenabile care să ofere accesul liber şi egal la educaŃie şi la sănătate şi care să asigure cetăŃenilor români o viaŃă demnă.”

De asemenea, menționăm că în, la capitolul ”Strategii, politici, programe” ale Guvernului României, se regăsesc 22 de categorii (turism, transport, social, sănătate, relații interetnice, protecția mediului, protecția copilului, legislație, justiție, interne, industrie și comerț, fonduri europe, externe, evoluția economiei, energie, educație-cercetare și cultură, comunicații, apărare, agricultură, administrație publică, aderarea la UE și aderarea la NATO) și, după cum putem observa domeniul siguranței alimentelor nu este menționat nici de-sine-stătător nici ca subcategorie la una din categoriile menționate. Așa cum este prevăzut la cap. 1, art. 1, pct.1 din Legea nr. 150 privind siguranța alimentelor (*republicată*), publicată în MO nr. 959 din 29 noiembrie 2006, ”Prezenta lege reprezintă baza pentru asigurarea unui nivel înalt de protecŃie a sănătăŃii publice şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte alimentele, Ńinând cont de diversitatea surselor de alimente, asigurând funcŃionarea eficientă a pieŃei naŃionale”. Prin urmare, domeniul siguranței alimentelor este de importanță majoră pentru asigurarea statusului de sănătate al populației României, precum și pentru respectarea drepturilor consumatorilor. În plus, implementarea legislației specifice precum și dezvoltarea domeniului siguranței alimentelor este responsabilitatea României asumată odată cu dobândirea statutului de Stat Membru al Uniunii Europene, prin Tratatul de Aderare la UE. În acest context, considerăm de importanță vitală pentru cetățenii României, includerea în Strategia Guvernului României a domeniului siguranța alimentelor de sine-stătător și sprijinirea dezvoltării acestui domeniu în consecință. Considerăm, de asemenea, esențială stimularea cercetării – inovării în domeniul siguranței alimentelor, în special cu privire la realizarea produselor alimentare destinate grupurilor vulnerabile şi impactul anumitor produse (aditivi şi ingrediente) asupra sănătăŃii consumatorului. Astfel este necesară includerea în strategiile naționale din domeniul cercetării-inovării a domeniului siguranței alimentelor și finanțarea în consecință a acestor activități. De asemenea, este necesară însuşirea rolului strategic al pieței produselor pentru persoane vulnerabile şi acordarea de facilităŃi fiscale pe filiera alimentului pentru aceste produse astfel încât acestea să fie accesibile. 2. Managementul inteligent al resurselor implicate în domeniul siguranței alimentelor

Autoritatea NaŃională Sanitară Veterinară şi pentru SiguranŃa Alimentelor s-a înfiinŃat în anul 2004, în conformitate cu OrdonanŃa nr. 42 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activităŃii sanitar-veterinare şi pentru siguranŃa alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 94 din 31 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. În conformitate cu OrdonanŃa nr. 42 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activităŃii sanitar-veterinare şi pentru siguranŃa alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 94 din 31 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare şi cu Hotărârea Guvernului nr. 1415 privind organizarea şi funcŃionarea AutorităŃii NaŃionale Sanitare Veterinare şi pentru SiguranŃa Alimentelor şi a unităŃilor din subordinea acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 834 din 3 decembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea NaŃională Sanitară Veterinară şi pentru SiguranŃa Alimentelor (ANSVSA) este constituită şi funcŃionează ca organ de specialitate al administraŃiei publice centrale, cu personalitate juridică, autoritate de reglementare şi control în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranŃa alimentelor, în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru.

În conformitate cu Legea nr. 150 din 14 mai 2004 Legea privind siguranŃa alimentelor şi a hranei pentru animale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 462 din 24 mai 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune Regulamentul CE 178/2002 şi a OrdonanŃei Guvernului nr. 42/2004, ANSVSA are rolul de coordonator al instituŃiilor cu atribuŃii în domeniul siguranŃei alimentelor şi anume Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Ministerul SănătăŃii (MS), Autoritatea NaŃională pentru ProtecŃia Consumatorilor (ANPC), Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), ANAF – Direcția Generală a Vămilor (DGV) şi de reprezentare în faŃa Comisiei Europene-DG SANCO, fiind punct naŃional de contact cu aceasta. Din cele expuse anterior reiese faptul că, în România avem un număr semnificativ de autorităŃi competente cu atribuŃii în domeniul siguranŃei alimentelor (ANSVSA, MADR, MS, MMAP, ANPC şi DGV) care atrage după sine o serie de neajunsuri și disfuncționalități, printre care: - capacitatea scăzută de luare a deciziilor la nivelul managerial și tehnic/teritorial deoarece

luarea deciziilor necesită implicarea personalului de specialitate din mai multe instituŃii; - suprapuneri în activitățile de control din domeniul siguranței alimentelor – legislația în vigoare

privind delimitarea competențelor nu asigură decât într-un anumir procent rezolvarea acestei probleme;

- gestionarea ineficientă a resurselor umane și finanaciare – în contextul descris anterior se crează o ”risipă” de personal neputându-se asigura o instruire uniformă și eficientă a personalului din domeniul siguranței alimentelor. De asemenea, considerăm că există o risipă a fondurilor guvernamentale din acest domeniu generată de bugetare de activități similare, strategii nearmonizate, etc;

- gestioarea cu întârziere a unor situații generatoare de riscuri alimentare cauzată de un lanț decizional și de execuție mult prea lung;

- cadru legal stufos/greoi din cauza faptului că pe lângă legislaâia specifică siguranței alimentelor fiecare dintre instituțiile enumerate anterior are și un cadru legal propriu, proceduri/norme proprii, adesea neunitare;

- cumunicarea greoaie cu celelalte părți implicate în acest domeniu precum operatori, consumatori, structuri naționale, Europene și internaționale – uneori interacțiunea cu aceste structuri necesită consultarea tuturor autorităților ceea ce generează timp de reacție foarte mare și uneori lipsa de consens;

Având în vedere cele de mai sus este imperios necesară gestionarea sistemului de siguranŃa alimentelor din România de către o instituŃie unică de profil, care să reunească specialiștii din domeniu formați până în acest moment și care este unica responsabilă pentru cheltuirea resurselor în scopul eficientizării sistemului de siguranŃa alimentelor. 3. Strategie unică/Strategii complementare de dezvoltare a domeniului siguranței alimentelor

Strategia este definită ca un plan de nivel înalt în scopul atingerii unuia sau mai multor scopuri, în condiții de incertitudine. Strategia este importantă deoarece, în general, resursele pentru atingerea scopurilor propuse sunt limitate. Strategia implică, de obicei, stabilirea scopului/scopurilor, stabilirea acțiunilor pentru îndeplinirea acestora și mobilizarea resurselor pentru exceutarea acestor acțiuni. O strategie descrie cum vor fi atinse scopurile propuse de către resursele existente. O strategie eficientă cuprinde trei părți importante: - diagnoza care definește sau explică natura schimbării; - stabilirea politicii de gestionare a schimbării; - acțiunile coerente menite să îndeplinească politica stabilită. În mod uzual, o strategie implică două procese: - formularea care implică analiza mediului sau a situației, realizarea diagnozei și stabilirea

politicii de ghidare (planificarea strategică și gândirea strategică) și - implementarea care se referă la planurile de acțiune în vederea tingerii scopului stabilit prin

politica de ghidare. Referitor la domeniul siguranței alimentelor, în România, ANSVSA a elaborat ”Strategia de creștere a perfomanțelor și de eficientizare a activității sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din România”, pentru perioada 2014-2015. Această strategie vizează doar instituția proprie, cu toate că ANSVSA deține rolul de coordonator pe domeniul siguranței alimentelor. De asemenea, celelalte instituții cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor, respectiv MS, MADR, MMAP, ANPC și DGV care au elaborat o strategie de dezvoltare, nu au alocat o secțiune distinctă pentru domeniul siguranței alimentelor. În acest tip de documente, apare menționat acest domeniu sporadic, de exemplu: MS – extras din Hotărârea Nr. 1028 din 18 noiembrie 2014 privind aprobarea Strategiei naŃionale de sănătate 2014 - 2020 şi a Planului de acŃiuni pe perioada 2014 - 2020 pentru implementarea Strategiei naŃionale – Anexa I, pag 44 ”Întărirea capacităŃii tehnice la nivel naŃional şi subnaŃional de a răspunde adecvat necesităŃilor formarea personalului pe ariile/tefmele prioritare legate de sănătatea mediului, sănătatea ocupaŃională, siguranŃa alimentelor; creşterea gradului de pregătire şi a capacităŃii de răspuns la problemele şi ameninŃările legate de mediu, inclusiv cele asociate domeniului emergent al schimbărilor climatice.” MADR - Strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung orizont 2020-2030 – ”MADR are ca prioritate elaborarea și implementarea unor politici agroalimentare adecvate pentru cetățenii României în calitate de consumatori, fermieri și procesatori, pentru sprijinirea creșterii competitivității agroalimentare și a dezvoltării durabile a spațiului rural, în condiții de siguranță alimentară și mediu înconjurător protejat.”; ”Dotare insuficientă cu mașini agricole și dificultăți în adaptarea la standardele europene de siguranță alimentară și de calitate la nivelul unui segment reprezentativ al producătorilor și procesatorilor” și ”Este în curs de elaborare Strategia naŃională referitoare la reducerea risipei alimentare şi creşterea eficienŃei lanŃului alimentar în conformitate cu Raportul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, avizat de Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranŃă alimentară precum şi de Comisia pentru piaŃa internă şi protecŃia consumatorilor (A7 – 0430/2011), adoptat în 6.08.2013.” MMAP, ANPC și DGV – nu menționează în strategiile/alte documente strategice domeniul siguranței alimentelor. În România este necesară elaborarea unei strategii pentru domeniul siguranței alimentelor care să cuprindă toate instituțiile cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor și care să urmeze politicile Guvernului României precum și politica de siguranța alimentelor de la nivelul Uniunii Europe și liniile de ghidare elaborate de către Comisia Europeană. Această strategie unică ar trebui să includă: - cooperarea pentru standardizarea produselor pentru consumatorii vulnerabili/cu nevoi speciale

de alimentaŃie;

- elaborarea de strategii de prevenire şi de combatere a unor deficiente nutriŃionale la nivelul populaŃiei;

- strategii de cercetare-inovare in domeniul sigurantei alimentare care sa raspunda noilor provocari aduse de mişcările demografice, noile pericole etc.

4. Lărgirea sferei domeniilor conexe; Sistemul alimentelor este în prezent una dintre cele mai mari realizări ale omenirii. Acesta include milioane de actori din domeniul comercial la nivel mondial care produc, procesează, transportă, depozitează și comecializează alimente zilnic, pentru miliarde de consumatori. Complexitatea, diversitatea și scopul acestui sistem este aproape dincolo de înțelegerea umană – îninzându-se de la producătorii și procesatorii mici care deservesc comunitățile locale până la întreprinderile de nivel mondial care produc alimente pentru milioane de consumatori și gestionează lanțuri de aprovizionare internaționale extinse- toate având ca scop atingerea intereselor consumatorilor în ceea ce privește siguranța alimentelor, nutriția și disponibilitatea hranei. Pentru succesul acestui domeniu trebuie să ținem cont de o serie de provocări. Alături de insecuritatea alimentară și foamete, siguranța alimentelor este una dintre provocările persistente și dinamice ale lumii. De fapt, produsele noi de pe piața alimentelor, tehnologiile noi de fabricație, comportamentul în schimbare al consumatorilor și pericolele noi alături de așteptările mari ale consumatorilor plasează siguranța alimentelor în centrul provocărilor sistemului alimentelor. Domeniul siguranței alimentelor este un domeniul de graniță, pentru gestionarea acestuia fiind nevoie de informații din mai multe domenii conexe. În mod obișnuit, domeniile conexe sunt științele medicale, chimia, biologia, biochimia, fizica, agronomia, etc. Pentru dezvoltarea acestui domeniu, prin lărgirea bazei informative, este necesară identificare domeniilor noi ce pot aduce informații valoroase și utile. Și am putea exemplifica prin matematică, meteorologie, diverse științe de mediu, etc. De asemenea, este necesară cooperarea cu toŃi factorii implicaŃi în gestionarea aspectelor legate de siguranŃa alimentelor şi nutriŃie pentru noile domenii identificate. Un exemplu poate fi cooperarea cu Ministerul Educației în vederea calificării personalului din industria alimentară. 5. Dezvoltarea domeniului evaluării riscurilor legate de alimente luând în considerare multitudinea factorilor și tendințelor expuse; Evaluarea riscului este parte componentă a analizei de risc. Pentru o mai bună înțelegere a acestor termeni redom mai jos câteva definiții în conformitate cu prevederile R (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare: - risc - probabilitatea apariŃiei unui efect nociv pentru sănătate, precum şi severitatea acestui efect, ca urmare a expunerii la un pericol; - analiza riscului - procesul constând din 3 componente intercorelate: evaluarea riscului, managementul riscului şi comunicarea riscului; - evaluarea riscului - procesul ştiinŃific format din 4 etape, şi anume: identificarea pericolului (hazardului), caracterizarea pericolului (hazardului), evaluarea expunerii şi caracterizarea riscului; - managementul riscului - procesul, distinct de evaluarea riscului, constând în aprecierea diferitelor politici alternative, în consultare cu părŃile interesate, Ńinând cont de evaluarea riscului şi de alŃi factori posibili şi, dacă se impune, selectarea opŃiunilor adecvate de prevenŃie şi control; - comunicarea riscului - schimbul interactiv de informaŃii şi opinii, pe parcursul derulării analizei riscului, cu privire la pericole şi riscuri, la factorii corelaŃi riscurilor şi la percepŃia riscului, între evaluatorii riscului, managerii riscului, consumatori, întreprinderi cu profil alimentar, întreprinderi având ca profil hrana pentru animale, comunitatea academică şi alte părŃi interesate, incluzând explicarea rezultatelor evaluării riscului şi a bazei deciziilor de management al riscului;

- pericol - un agent biologic, chimic sau fizic ori o stare a acestuia, prezent în alimente sau în hrana pentru animale, cu potenŃial de a cauza un efect nociv pentru sănătate; La nivelul Statelor Membre ale Uniunii Europene, managementul riscului este realizat de către autoritățile competente cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor. Și deciziile luate de către aceste autorități se bazează pe evaluarea riscului. Până în acest moment nu există o structură dedicată realizării evaluării de risc într-un mod eficient, acest proces având la un nivel incipient. Astfel considerăm că este necesară crearea unei structuri pentru evaluarea riscului în domeniul siguranței alimentelor, stabilită pe baze și după modele Europene și care să reunească specialiști din domeniul siguranței alimentelor precum și din domeniile conexe.

6. Managementul domeniului siguranței alimentelor Această activitate este asigurată, în România, de către autoritățile competente cu atribuții în domeniul siguranței alimentelor, respectiv ANSVSA, MS, MADR, ANPC, MMSC și ANAF-DGV. Pentru dezvoltarea acestui domeniu am identificat două acțiuni importante: - crearea de instrumente noi/inteligente/informatizate privind controlul oficial; - schimbarea comportamentului/motivarea personalului implicat în controlul oficial. 7. Crearea unui Pol/Centru de Cercetare pentru Siguranța Alimentelor; La ora actuală, în Romania, există mai multe structuri care realizează activități de cerecetare în domeniul sau conexe siguranței alimentelor. Și această afirmație este demonstrată dacă ne gândim la câteva instituții de învățământ superior (Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, Academia de Științe Agricole și Medicină Veterinară din diverse centre universitare), Institutul de Bioresurse Alimentare, Institutul de Cercetări Alimentare, alte institute de cercetare, autorități competente cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor, etc. Până în prezent, aceste cercetări din domeniul siguranței alimentelor, nu au urmat o anumită strategie astfel încât să aducă beneficiile maxime pentru acest domeniu. Astfel, considerăm că este imperios necesară coordonarea eficientă a resurselor implicate în cercetarea din acest domeniu precum și promovarea rezultatelor. Pentru aceasta este utilă înființarea unui ”pol” pentru gestionarea cercetării din domeniul siguranței alimentelor și utilizării rezultatelor acesteia. Este utilă, deasemenea, elaborarea unei strategii de cercetare-inovare în domeniul siguranței alimentelor care să răspundă noilor provocări aduse de mișcările demografice, noile pericole etc.

8. Educarea inteligentă/informatizată a consumatorilor; Motivele sau motivarea consumatorilor joacă un rol esențial în procesul comportamental al consumatorilor. Motivele sunt definite ca activitățile de durată care conduc comportamentul consumatorilor către obiective și scopuri specifice. Motivele funcționează în sensul stimulării comportamentului și direcționării acestuia către un anumit sfârșit. Cea mai bună clasificare cunoscută a motivelor a fost prezentată de către Abraham Maslow care a introdus o ierarhizare a motivelor, de la fiziologic, prin siguranță, social și stimă la auto-actualizare. Ideea este că consumatorii vor satisface nivelul motivațional de bază mai întâi înainte de a încerca să satisfacă nivelurile mai înalte în ierarhia motivelor. Von Alvensleben (1997) a furnizat o vedere generală a necesităților majore pivind cererea de alimente. Referitor la comportamentul în alegerea alimentelor, satisfacerea foamei și setei reprezintă nevoile fiziologice de bază. În societatea actuală în care avem o varietate de alimente, nevoia fiziologică este legată de satisfacerea optimă a nevoilor nutriționale, de exemplu evitarea excesului de hrană. Siguranța alimentelor constituie o nevoie de nivel secundar. Consumatorii pot decide să accepte alimentele organice și să respingă alimentele modificate genetic din motive de siguranță. Nevoile fiziologice și de siguranță sunt direct legate de sănătatea consumatorului. Nevoia de nivel trei, nevoia socială, include dragostea, prietenia și afecțiunea. Alegerea unor alimente specifice pentru ocazii speciale sau alegerea alimentelor în conformitate cu importanța persoanei

(norme sociale, motive religioase) sunt incluse în această nevoie. Nevoile politice sau de mediu pentru alegerea alimentelor sunt, de asemenea, legate de nevoia socială. Odată satisfăcute nevoile fiziologice, de siguranță și sociale, consumatorii vor ținti către stimă, prestigiu și statut. Alegerile alimentare în conformitate cu aceste tipuri de nevoi sunt, de exemplu, alegerea unor alimente de lux sau alegerea alimentelor din motive hedonistice. În mod evident, pot apărea conflicte între nevoile legate de stimă și cele legate de siguranță sau sănătate. Ultimul nivel este cel al împlinirii de sine sau actualizării proprii. Într-o oarecare măsură, alegerea alimentelor potrivite de către consumatori corespunde acestei nevoi. Siguranța alimentelor urmărește menținerea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a intereselor consumatorilor referitor la produsele alimentare. O serie de m[suri pot fi realizate pentru informarea/informarea corectă a consumatorilor, respectiv: - crearea de softuri/apps-uri dedicate consumatorilor; - programe/strategii facile de educare a consumatorilor elaborate de către autoritățile competente

din domeniul siguranței alimentelor; - identificarea preferintelor de consum in vederea orientarii productiei si strategiilor de control

oficial.

9. Colaborarea cu operatorii din industria alimentară; - crearea de platforme de consultare şi informare a operatorilor; - organizare de acțiuni comune privind formarea specialiștilor din diverse domenii alimentare; - organizare de acțiuni comune privind instruirea /informarea producatorilor/operatorilor; - sprijinirea operatorilor in vederea unificării sistemelor de stadardizare.

10. Promovarea mentalității – ”despovărarea bugetului” Date fiind nevoile din ce în ce mai mari din domeniul siguranței alimentelor și un buget național care nu crește în ritmul satisfacerii acestora este necesară identificarea unor surse complementare de finanțare a activităților ce vin să satisfacă nevoile specifice, contribuind astfel la dezvoltarea domeniului siguranței alimentelor. Considerăm că cele afirmate mai sus trebuie promovate ca mentalitate la nivelul autorităților competente cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor și trebuie să devină parte a culturii organizaționale a acestor structuri. 4. CONCLUZII Domeniul siguranței alimentelor, în România, este gestionat astfel încât răspunde într-o mare măsură cerinelor legislative specifice. Ca orice alt domeniu este necesară dezvoltarea și eficientizarea acestuia. În cadrul proiectului ”Îmbunătățirea coordonării interinstituționale și asigurarea coerenței procesului decizional la nivel tehnic și managerial în domeniul siguranței alimentelor”, SMIS 40024, au fost elaborați ”10 pași spre sănătate”, reprezentând 10 direcții de dezvoltare a domeniului siguranța alimentelor la nivel național, respectiv: 1. Conștientizarea Guvernului României asupra importanței domeniului siguranței alimentelor 2. Managementul inteligent al resurselor implicate în domeniul siguranței alimentelor 3. Strategie unică/Strategii complementare de dezvoltare a domeniului siguranței alimentelor 4. Lărgirea sferei domeniilor conexe; 5. Dezvoltarea domeniului evaluării riscurilor legate de alimente luând în considerare multitudinea

factorilor și tendințelor expuse; 6. Managementul domeniului siguranței alimentelor 7. Crearea unui Pol/Centru de Cercetare pentru Siguranța Alimentelor; 8. Educarea inteligentă/informatizată a consumatorilor; 9. Colaborarea cu operatorii din industria alimentară; 10. Promovarea mentalității – ”despovărarea bugetului”.

5. Bibliografie 5. Flora, Cornelia Butler, “Foresight Project: SR17: The Social Structure of Food Production,”

Government Office for Science, 2011, p. 6. 6. European Commission, Sustainable Development in the European Union 2011 Monitoring

Report of the EU Sustainable Development Strategy, 2011th ed., European Commission, 2011.p.314.

7. FAO, World Agriculture: Towards 2030/2050 Prospects for Food, Nutrition, Agriculture and Major Commodity Groups, Food and Agriculture Organization of the United Nations, Rome, 2006. p.1

8. European Commission, New Challenges for Agricultural Research: Climate Change, Food Security, Rural Development, Agricultural Knowledge Systems, European Commission, 2009. p.18

9. See figures in Ercsey-Ravasz M, Toroczkai Z, Lakner Z, Baranyi J (2012) Complexity of the International Agro-Food Trade Network and Its Impact on Food Safety. PLoS ONE 7(5): e37810. doi:10.1371/journal.pone.0037810, p.2.

10. Ercsey-Ravasz M, Toroczkai Z, Lakner Z, Baranyi J (2012) Complexity of the International Agro-Food Trade Network and Its Impact on Food Safety. PLoS ONE 7(5): e37810. doi:10.1371/journal.pone.0037810.

11. Thow, A. M. & Hawkes, C. 2009, The implications of trade liberalization for diet and health: a case study from Central America. Global Health 28,5.(doi:10.1186/1744- 8603-5-5).

12. See http://www.fao.org/fileadmin/user_upload/foodclimate/presentations/EM56/Flavell.pdf. 13. See figure in OECD, and FAO, OECD-FAO Agricultural Outlook 2011-2020, OECD/FAO,

2011, p.38. 14. OECD, and FAO, OECD-FAO Agricultural Outlook 2011-2020, OECD/FAO, 2011, p.38. 15. Alexandratos, Nikos, and Jelle Bruinsma, World Agriculture Towards 2030/2050: The 2012

Revision., FAO, 2012.p.9. 16. For details on projected changes in total trade until 2050, see figure in European Environment

Agency (EEA), THE EUROPEAN ENVIRONMENT: State and Outlook 2010 - Assessment of Global Megatrends, 2010.p.56.

17. For more details on projected changes in meat trade, see figure in Alexandratos, Nikos, and Jelle Bruinsma, World Agriculture Towards 2030/2050: The 2012 Revision., FAO, 2012.p.78.

18. Anderson, Kym, “Foresight Project: DR10b: Globalization’s Effects on World Agricultural Trade, 1960-2050.,” Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences, Vol. 365, No. 1554, September 27, 2010, pp. 3007–21. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=2935114&tool=pmcentrez&rendertype=abstract. p.2.

19. Anderson, Kym, “Foresight Project: DR10b: Globalization’s Effects on World Agricultural Trade, 1960-2050.,” Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences, Vol. 365, No. 1554, September 27, 2010, pp. 3007–21. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=2935114&tool=pmcentrez&rendertype=abstract. p.12.

20. European Commission, Sustainable Development in the European Union 2011 Monitoring Report of the EU Sustainable Development Strategy, 2011th ed., European Commission, 2011.p.318.

21. Brückner, G K, “Ensuring Safe International Trade: How Are the Roles and Responsibilities Evolving and What Will the Situation Be in Ten Years’ Time?,” Revue Scientifique et Technique (International Office of Epizootics), Vol. 30, No. 1, April 2011, pp. 317–24. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21809774.p.320.

22. FAO, Safeguarding Food Security in Volatile Global Markets, 2011.p.47. 23. European Commission, “The EU’s Free Trade Agreements – Where Are We ?,” 2013. 24. IMF, 2010,'World Economic Outlook 2010 database'.

25. U.S. Energy Information Administration, International Energy Outlook 2013, 2013.p.1-2. 26. Fouré, Jean, Agnès Bénassy-Quéré, and Lionel Fontagné, The World Economy in 2050: a

Tentative Picture, Vol. December, Vol. December, Paris, 2010.p.4. 27. For more details, see figure in Fouré, Jean, Agnès Bénassy-Quéré, and Lionel Fontagné, The

World Economy in 2050: a Tentative Picture, Vol. December, Vol. December, Paris, 2010.p.48. 28. World Bank, Food Safety and Agricultural Health Standards: Challenges and Opportunities for

Developing Country Exports, Poverty Reduction & Economic Management Trade Unit and Agriculture and Rural Development Department, 2005.

29. Anderson, Kym, “Foresight Project: DR10b: Globalization’s Effects on World Agricultural Trade, 1960-2050.,” Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences, Vol. 365, No. 1554, September 27, 2010, pp. 3007–21.

30. OECD, and FAO, OECD-FAO Agricultural Outlook 2011-2020, OECD/FAO, 2011. p.42 31. For more details, see figure in OECD, and FAO, OECD-FAO Agricultural Outlook 2011-2020,

OECD/FAO, 2011. p.43. 32. European Commission, High Level Forum for a Better Functioning Food Supply Chain, Vol.

2012, Vol. 2012, Brussels, 2012. p.6 33. OECD, and FAO, OECD-FAO Agricultural Outlook 2011-2020, OECD/FAO, 2011. p.52. 34. OECD, and FAO, OECD-FAO Agricultural Outlook 2011-2020, OECD/FAO, 2011. p.55-61. 35. Gilbert, C L, and C W Morgan, “Foresight Project: DR18: Food Price Volatility,” Philosophical

Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences, Vol. 365, No. 1554, September 27, 2010, pp. 3023–34. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=2935118&tool=pmcentrez&rendertype=abstract.p.3028.

36. OECD, and FAO, OECD-FAO Agricultural Outlook 2011-2020, OECD/FAO, 2011. p.53. 37. FAO, PRICE VOLATILITY FROM A GLOBAL PERSPECTIVE, Technical background

document for the high-level event on: “Food price volatility and the role of speculation” FAO headquarters, Rome, 6 July 2012.

38. IMF, Long-Term Trends in Public Finances in the G-7 Economies, IMF Staff position note, September 1, 2010.p.5.

39. European Commission, Report on Public finances in EMU, European Economy 4-2012, 2012.p.2.

40. IMF, Long-Term Trends in Public Finances in the G-7 Economies, IMF Staff position note, September 1, 2010.p.7.

41. Ibid.p.8-9. 42. Ibid.p.11. 43. Ibid.p.11-12. 44. Ibid.p.15-16. 45. Ibid.p.17-18. 46. See figure in IMF World Economic Outlook July 2010 Update, and IMF staff calculations and

estimates. 47. This is elaborated on in the ‘EU governance’ driver section (Section 3.3). 48. Brückner, G K, “Ensuring Safe International Trade: How Are the Roles and Responsibilities

Evolving and What Will the Situation Be in Ten Years’ Time?,” Revue Scientifique Et Technique (International Office of Epizootics), Vol. 30, No. 1, April 2011, pp. 317–24. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21809774.

49. Liu, P., Private standards in international trade: issues and opportunities, Paper presented at WTO’s Workshop on Environment-Related Private Standards, Certification and Labeling Requirements, 2009.

50. Liu, P., Certification in the value chain for fresh fruits, FAO, Rome, 2009. 51. http://www2.globalgap.org/about.html

52. Lee, G., Private Food Standards and their Impacts on Developing Countries, European Commission DG Trade Unit G2, Brussels, 2006.

53. See also Ansell, Christopher, and David Vogel, What’s the Beef: The Contested Governance of European Food Safety Regulation., 2006.

54. Ansell, Christopher, and David Vogel, The Contested Governance of European Food Safety, 2006.p.7.

55. European Commission, ‘The CAP towards 2020: Meeting the food, natural resources and territorial challenges of the future’, COM (2010)672, Brussels, 18.11.2010.

56. At the time of writing; see European Commission, ‘Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL, COM (2013)226, Brussels, 18.4.2013.

57. See http://ec.europa.eu/agriculture/cap-post-2013/ 58. van Zwanenberg, P. and Millstone, E. 2005. BSE: risk, science and governance. Oxford: Oxford

University Press. 59. European Commission, EC COMMUNICATION: Europe 2020 A European Strategy for Smart,

Sustainable and Inclusive Growth, Brussels, 2010.p.19. 60. European Commission, COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT. Action Programme

for Reducing Administrative Burdens in the EU, 2012. 61. European Commission, EC COMMUNICATION: EU Regulatory Fitness, 2012. 62. European Commission, White Paper on A Strategy for Europe on Nutrition, Overweight and

Obesity related health issues, COM(2007) 279, Brussels, 30.5.2007. 63. COM(2012) 122 final, Report of the Commission to the European parliament and the Council

on the overall operation of official controls in the Member States on food safety, animal health and animal welfare, and plant health.

64. European Commission, COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT. Executive Summary of the Impact Assessment accompanying the document ‘Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL, COM(2013)265 final, SWD(2013) 167 final, Brussels 6.5.2013.

65. European Commission (EC) (2007) A new Animal Health Strategy for the European Union (2007-2013) where “Prevention is better than cure” (Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities) p.11.

66. FOODRISC, Bridging Communication Divides on Food Risk and Benefit Issues, 2010. 67. FOODRISC, “PRESS RELEASE: Evaluating new media as a means to communicate food risks

& benefits to consumers across Europe”, 20 December 2010. 68. United Nations, World Population Prospects, the 2010 Revision. At:

http://esa.un.org/unpd/wpp/index.htm 69. For other projections, see figure in Population Division of the Department of Economic and

Social Affairs of the United Nations Secretariat (2011). World Population Prospects: The 2010 Revision. New York: United Nations.

70. Ibid. 71. European Commission, The 2012 Ageing Report: Underlying Assumptions and Projection

Methodologies, 2011.p.19. 72. United Nations, World Urbanization Prospects The 2011 Revision, 2012. 73. Reflection Group on the Future of the EU 2030, PROJECT EUROPE 2030 Challenges and

Opportunities, 2010.

74. All projections from EUROPOP2010. In: DG ECFIN, ‘The 2012 Ageing Report: Underlying Assumptions and Projection Methodologies’, European Commission, Directorate-General for Economic and Financial Affairs, 2011.

75. For age group projections, see figure in UN Population statistics, European Foresight Platform, taken from Leis, Miriam, and Govert Gijsbers, Active and Healthy Ageing – A Long-term View up to 2050, European Foresight Platform, 2011.

76. Dutch National Institute for Public Health and the Environment, Europeans of retirement age: chronic diseases and economic activity, 2012.

77. European Observatory on Health Systems and Policies, Tackling Chronic Disease in Europe: Strategies, interventions and challenges, Observatory Studies Series No. 20, 2010, p.17.

78. Kahanec, M., and Zimmermann, K., High skilled immigration policy in Europe, DIW Berlin Discussion Paper1096, 2011.

79. For more projections, see figure in European Commission, The 2012 Ageing Report: Economic and Budgetary Projections for the 27 EU Member States (2010-2060), 2012.p.52.

80. Fredriksen, K., Income Inequality in the European Union, OECD Economics Department Working Papers No. 952, OECD Publishing, 2012.

81. OECD, 2009. 82. European Commission, New challenges for agricultural research: climate change ,food

security, rural development, agricultural knowledge systems, European Commission, 2009. 83. European Commission, White Paper on an Agenda for Adequate, Safe and Sustainable

Pensions, COM(2012) 55, Brussels, 16.2.2012. 84. Fredriksen, K., supra. 85. Hillebrand, E., Poverty, growth, and inequality over the next 50 years, Expert Meeting on How

to feed the World in 2050, Food and Agriculture Organization of the United Nations, Economic and Social Development Department, 2009.

86. Alexandratos, Nikos, and Jelle Bruinsma, “World Agriculture Towards 2030/2050: The 2012 Revision.,” FAO, No. ESA Working paper No. 12–03, 2012, p. 3.

87. For more details, see figure in Alexandratos, Nikos, and Jelle Bruinsma, “World Agriculture Towards 2030/2050: The 2012 Revision.,” FAO, No. ESA Working paper No. 12–03, 2012, p. 5.

88. European Commission, Prospects for Agricultural Markets and Income in the EU 2012-2022, 2012.p.4.

89. European Commission, Special Eurobarometer 354 - Food-related Risks, 2010. 90. The Government Office for Science, Foresight Project: C1: Trends in Food Demand and

Production, London, 2011.p.13. 91. European Commission, “Special Eurobarometer 246 - Health and Food,” December 2005,

2006.p.65. 92. European Commission, Special Eurobarometer 334 - Sport and Physical Activity, 2010.p.9. 93. OECD/European Union (2010), “Overweight and Obesity among Adults”, in Health at a

Glance: Europe 2010, OECD Publishing. 94. WHO European Childhood Obesity Surveillance Initiative 2008: weight, height and body mass

index in 6–9-year-old children. 95. D’Amario, Rosanna, and Isabelle de Froidmont-Görtz, The Fight Against Obesity Examples of

EU Projects in the Field of Nutrition and Obesity, European Commission, Brussels, 2005.p.3. 96. McPherson, Klim, Tim Marsh, and Martin Brown, Foresight: Tackling Obesities: Future

Choices – Modelling Future Trends in Obesity and the Impact on Health, 2007.p.13. 97. For more details, see figure in McPherson, Klim, Tim Marsh, and Martin Brown, Foresight:

Tackling Obesities: Future Choices – Modelling Future Trends in Obesity and the Impact on Health, 2007, p.14.

98. Transparent Food, Transparency in the Food Chain: Towards 2020, University of Bonn/ILB, 2011.p.30.

99. European Commission, Special Eurobarometer 389 - Europeans’ attitudes towards food security, food quality and the countryside, 2012.

100. European Commission, Special Eurobarometer 270 - Attitudes of EU Citizens Towards Animal Welfare, 2007.p.49.

101. European Commission, Special Eurobarometer 368 - The Common Agricultural Policy, 2011.

102. See http://www.fairtrade.org.uk/what_is_fairtrade/facts_and_figures.aspx.

103. See http://www.sippo.ch/internet/osec/en/home/import/publications/ food.-ContentSlot-98296-ItemList-61735-File.File.pdf/SIPPO_Manual_18.04.2011_final.pdf. See also Kahl, Johannes, Aneta Załęcka, Angelika Ploeger, Susanne Bügel, and Machteld Huber, “Functional Food and Organic Food Are Competing Rather Than Supporting Concepts in Europe,” Agriculture, Vol. 2, No. 4, October 17, 2012, pp. 316–324. http://www.mdpi.com/2077-0472/2/4/316/. P.317.

104. European Commission, Special Eurobarometer 389 - Europeans’ attitudes towards food security, food quality and the countryside, 2012.p.4.

105. See figure in European Commission, Special Eurobarometer 354 - Food-related Risks, 2010, p.23.

106. Gaskell, G., Allansdottir, A., Allum, N., Corchero, C., Fischler, C., Hampel, J., Jackson, J., Kronberger, N., Mejlgaard, N., Revuelta, G., Schreiner, C., Stares, S., Torgersen, H. and Wagner, W. 2006. Europeans and Biotechnology in 2005: Patterns and Trends.

107. European Commission, Special Eurobarometer 354 - Food-related Risks, 2010. 108. Carter, Colin and Aaron Smith, Estimating the Market Effect of a Food Scare: The Case of

Genetically Modified StarLink Corn, 2006. 109. European Commission, Special Eurobarometer 354 - Food-related Risks, 2010. 110. Ibid. 111. European Commission - Standing Committee on Agricultural Research, Sustainable Food

Consumption and Production in a Resource-constrained World. The 3rd SCAR Foresight Exercise, European Commission – Standing Committee on Agricultural Research (SCAR), 2011.

112. The Government Office for Science, Foresight Project: C6: Raising the Limits of Sustainable Production, London, UK, 2011. p.3.

113. The Government Office for Science, Foresight: Technology and Innovation Futures : UK Growth Opportunities for the 2020s – 2012 Refresh, London, 2012. p.21.


115. Kearney, John, “Foresight Project: DR3: Food Consumption Trends and Drivers.,” Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences, Vol. 365, No. 1554, September 27, 2010, pp. 2793–807. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=2935122&tool=pmcentrez&rendertype=abstract.p.2801.

116. Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD), The Bioeconomy to 2030: Designing a Policy Agenda, Paris, France, 2009. p.199.

117. Nowicki, Peter, Chloé Weeger, Hans van Meijl, Martin Banse, John Helming, Ida Terluin, David Verhoog, et al., SCENAR 2020 Scenario Study on Agriculture and the Rural World, European Commission Directorate-General for Agriculture and Rural Development, Brussels, Belgium, 2006. p.93.

118. Freibauer, Annette, Erik Mathijs, Gianluca Brunori, Zoya Damianova, Elie Faroult, Joan Girona i Gomis, Lance O´Brien, and Sébastien Treyer, Sustainable Food Consumption and Production in a Resource-constrained World, European Commission – Standing Committee on Agricultural Research (SCAR), 2011. p. 87.

119. Food and Agriculture Organization (FAO), Looking Ahead in World Food and Agriculture: Perspectives to 2050, Edited by Piero Conforti, Food and Agriculture Organization of the United Nations, Rome, Italy, 2011.p.427.

120. Uphoff, Norman, “Supporting Food Security in the 21st Century Through Resource-conserving Increases in Agricultural Production,” Agriculture & Food Security, Vol. 1, No. 1, 2012, p. 18. http://agricultureandfoodsecurity.com.uat.test/content/1/1/18. p.1.

121. Ibid. 122. European Commission, SCENAR 2020 Scenario Study on Agriculture and the Rural World,

2006. p.66-67.

123. Nowicki, Peter, Chloé Weeger, Hans van Meijl, Martin Banse, John Helming, Ida Terluin, David Verhoog, et al., SCENAR 2020 Scenario Study on Agriculture and the Rural World, Vol. 1, Vol. 1, European Commission Directorate-General for Agriculture and Rural Development, Brussels, Belgium, 2006.


125. FAO, FAO Technical Guidelines for Responsible Fisheries. Supplement 5. Aquaculture Development 5. Use of Wild Fish as Feed in Aquaculture, 2011.p.13.

126. OECD, and FAO, OECD-FAO Agricultural Outlook 2011-2020, OECD/FAO, 2011. p.15. 127. Institute for the Future, Science & Technology Outlook: 2005–2055, Palo Alto, CA, 2005.

p.5. 128. http://www.bccresearch.com/report/nanotechnology-market-applications-products-

nan031e.html 129. http://www.publications.parliament.uk/pa/ld200910/ldselect/ldsctech/22/2204.htm 130. Thornton, Philip K, “Foresight Project: DR5b: Livestock Production: Recent Trends, Future

Prospects.,” Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences, Vol. 365, No. 1554, September 27, 2010, pp. 2853–67. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=2935116&tool=pmcentrez&rendertype=abstract. p.13.

131. Freibauer, Annette, Erik Mathijs, Gianluca Brunori, Zoya Damianova, Elie Faroult, Joan Girona i Gomis, Lance O´Brien, and Sébastien Treyer, Sustainable Food Consumption and Production in a Resource-constrained World, European Commission – Standing Committee on Agricultural Research (SCAR), 2011. p.82.

132. European Commission - Standing Committee on Agricultural Research, Sustainable Food Consumption and Production in a Resource-constrained World. The 3rd SCAR Foresight Exercise, European Commission – Standing Committee on Agricultural Research (SCAR), 2011.

133. Office, Government, and The Government Office for Science, Foresight: Technology and Innovation Futures: UK Growth Opportunities for the 2020s – 2012 Refresh, London, 2012. p.22.

134. Robinson D. K. R. And Morrison M. J. Nanotechnology Developments for the Agrifood Sector - Report of the ObservatoryNANO, May 2009.

135. European Commission, Second Regulatory Review on Nanomaterials, COM(2012) 572 final, 2012.

136. Monteiro-Riviere, N. A., et al. ‘Multi-walled carbon nanotube interactions with human epidermal keratinocytes.’, Toxicology letters 155.3, 2005, pp.377-384.

137. See http://www.reportlinker.com/ci02036/Functional-Food.html. 138. Kearney, John, “Foresight Project: DR3: Food Consumption Trends and Drivers.,”

Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences, Vol. 365, No. 1554, September 27, 2010, pp. 2793–807. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=2935122&tool=pmcentrez&rendertype=abstract.p.2800.

139. Tuomisto, H.L. & Roy, A.G. (2012) Could cultured meat reduce environmental impact of agriculture in Europe? 8th International Conference on LCA in the Agri-Food Sector, Rennes, France, 2-4 October 2012

140. Environmental Impacts of Cultured Meat Production, Hanna L. Tuomisto and M. Joost Teixeira de Mattos, Environmental Science & Technology 2011 45 (14), 6117-6123

141. Freibauer, Annette, Erik Mathijs, Gianluca Brunori, Zoya Damianova, Elie Faroult, Joan Girona i Gomis, Lance O´Brien, and Sébastien Treyer, Sustainable Food Consumption and Production in a Resource-constrained World, European Commission – Standing Committee on Agricultural Research (SCAR), 2011. p.86.

142. The Government Office for Science, Foresight Project: C5: Producing More Food Sustainably, Using Existing Knowledge and Technologies, London, UK, 2011. p.8.

143. U.S. Grains Council, Food 2040 The Future of Food and Agriculture in East Asia, 2011. p.120.

144. European Commission, “International Conference on: Empowering Consumers and Creating Market Opportunities for Animal Welfare,” Brussels, Belgium, 2012, pp. 1–26. p.23.

145. COST, Foresight 2030 Benefitting from the Digital Revolution Workshop on Food Security, 2009. p.8.


147. COST, Foresight 2030 Benefitting from the Digital Revolution Workshop on Food Security, 2009.p.12.

148. Ulmann, Laurent, “Food Safety in Europe: Developments and Prospects,” The European Files, Paris, France, December 2011. p.20.

149. European Commission, “European Research on Traditional Foods,” Brussels, Belgium, 2007. p.11.


151. European Commission, and International Conference, INTERNATIONAL CONFERENCE PERSPECTIVES FOR FOOD 2030, Brussels, 2007. p.16.

152. See tables in COST, Foresight 2030 Benefiting from the Digital Revolution Workshop on Food Security, 2009. p.15.

153. Top Institute Food and Nutrition (TIFN), ‘Safety and preservation issues with mildly processed foods’, Food for thought, Issue no.2, December 2009. http://www.nfia.com/fft/200912/article2.php

154. See figure in U.S. Energy Information Administration, International Energy Outlook 2013, 2013. ‘Btu’: British thermal unit. Source data : http://www.eia.gov/forecasts/ieo/index.cfm

155. U.S. Energy Information Administration, International Energy Outlook 2013, 2013.p.1. 156. Ibid. 157. See figure in U.S. Energy Information Administration, International Energy Outlook 2013,

2013.p.25. 158. U.S. Energy Information Administration, International Energy Outlook 2013, 2013. p.2. 159. Ibid.p.2. 160. http://ec.europa.eu/energy/renewables/reports/reports_en.htm

161. Broomfield, M, Support to the Identification of Potential Risks for the Environment and Human Health Arising from Hydrocarbons Operations Involving Hydraulic Fracturing in Europe, 2012.

162. Alexandratos, Nikos, and Jelle Bruinsma, World Agriculture Towards 2030/2050: The 2012 Revision., FAO, 2012.p.19.

163. FAO, THE STATE OF THE WORLD ’ S LAND AND WATER RESOURCES FOR FOOD AND AGRICULTURE Managing Systems at Risk, Food and Agriculture Organization of the United Nations, Rome, 2011.

164. Bruinsma J. ed. World Agriculture: Towards 2015/2030 An FAO Perspective, 2003. 165. FAO, THE STATE OF THE WORLD ’ S LAND AND WATER RESOURCES FOR FOOD

AND AGRICULTURE Managing Systems at Risk, Food and Agriculture Organization of the United Nations, Rome, 2011, p.103.

166. Bai ZG, Dent DL, Olsson L and Schaepman ME 2008. Global assessment of land degradation and improvement. 1. Identification by remote sensing. Report 2008/01, ISRIC – World Soil Information, Wageningen.

167. Report on best practices for limiting soil sealing and mitigating its effects, Prokop et al, European Communities, 2011.

168. For more details on the drivers and pressures of competition for land, see figure in Smith, Pete, Peter J Gregory, Detlef van Vuuren, Michael Obersteiner, Petr Havlík, Mark Rounsevell, Jeremy Woods, Elke Stehfest, and Jessica Bellarby, “Foresight Project: DR7b: Competition for

Land,” Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences, Vol. 365, No. 1554, September 27, 2010, pp. 2941–57, adapted from Contreras-Hermosilla (2000).

169. Foresight DR7b, competition for land, 2010. 170. Bengtsson J, Ahnström J, Weibull A-C. 2005. The effects of organic agriculture on

biodiversity and abundance: a meta-analysis. Journal of Applied Ecology 42, 261–269 171. Seufert, V., Navin R., and Jonathan A. F. "Comparing the yields of organic and

conventional agriculture." Nature 485, no. 7397, 2012, pp. 229-232. 172. See figure in 2030 Water Resources Group, ‘Charting our Water Future: Economic

frameworks to inform decision making’, McKinsey, 2009. - Global Water Supply and Demand model; IFPRI; FAOSTAT.

173. 2030 Water Resources Group, ‘Charting our Water Future: Economic frameworks to inform decision making’, McKinsey, 2009. - Global Water Supply and Demand model; IFPRI; FAOSTAT.

174. Cosgrove, Catherine E, and William J Cosgrove, The Dynamics of Global Water Futures Driving Forces 2011 – 2050, Paris, 2012.

175. Ibid. 176. FAO, supra, p.103. 177. UNESCO, World Water Assessment Programme, p.6. 178. Dawson, C.J., and J. Hilton, “Foresight Project: SR31: Fertiliser Availability in a Resource-

limited World: Production and Recycling of Nitrogen and Phosphorus,” Food Policy, Vol. 36, January 2011, pp. S14–S22.

179. Cordell, Dana, and Stuart White, “Peak Phosphorus: Clarifying the Key Issues of a Vigorous Debate About Long-Term Phosphorus Security,” Sustainability, Vol. 3, No. 12, October 24, 2011, pp. 2027–2049.

180. See: http://ec.europa.eu/research/agriculture/success_protector_en.htm 181. 181 James R. Mihelcic, Lauren M. Fry, Ryan Shaw, Global potential of phosphorus

recovery from human urine and feces, Chemosphere, Volume 84, Issue 6, August 2011, Pages 832-839, ISSN 0045-6535, 10.1016/j.chemosphere.2011.02.046. (http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0045653511001925)

182. DG Environment, Conclusions of the Expert Seminar on the Sustainability of Phosphorus Resources, Brussels, 2011. http://ec.europa.eu/environment/natres/pdf/conclusions_17_02_2011.pdf.

183. For more details, see figure in IFA DATA, in Cordell, D., and White, S., “Peak Phosphorus: Clarifying the Key Issues of a Vigorous Debate About Long-Term Phosphorus Security,” Sustainability, Vol. 3, No. 12, October 24, 2011, pp. 2027–2049.

184. The Government Office for Science, Foresight Project: C13: Maintaining Biodiversity and Ecosystem Services While Feeding the World, 2011.

185. Millennium Ecosystem Assessment Report, ‘Current State & Trends Assessment’, 2005. Available at: http://www.unep.org/maweb/en/Condition.aspx.

186. FAO, The Second Report on the State of the World’s Plant Genetic Resources, 2010. http://www.fao.org/agriculture/crops/core-themes/theme/seeds-pgr/sow/sow2/en/

187. Ibid. 188. Ibid. 189. TEEB, TEEB Interim Report, The Economics of Ecosystems and Biodiversity (TEEB),

Bonn, Germany, 2008. 190. European Commission, EC COMMUNICATION: Roadmap to a Resource Efficient Europe,

Brussels, 2011. 191. Rockström, J., Steffen, W., Noone, K., Persson, Å., Chapin, F. S., Lambin, E. F., ... &

Foley, J. A. A safe operating space for humanity. Nature, 461(7263), 2009, pp.472-475. 192. Alexandratos, Nikos, and Jelle Bruinsma, World Agriculture Towards 2030/2050: The 2012

Revision., FAO, 2012.p.94.

193. COST, Policy Brief on Sustainable Protein Supply, Brussels, Belgium, 2012. 194. European Environment Agency, Climate Change, Impacts and Vulnerability in Europe

2012, 2012.p.19. 195. IPCC, Climate Change 2007 : Synthesis Report, 2007. 196. EU Climate Change Expert Group “EG Science”, The 2 ° C Target. Background on Impacts,

Emission Pathways, Mitigation Options and Costs, 2008.p.3. 197. For more details, see figures in OECD Environmental Outlook Baseline projections; and

European Environment Agency (EEA), Climate Change, Impacts and Vulnerability in Europe 2012, 2012.p.27.

198. European Environment Agency, Climate Change, Impacts and Vulnerability in Europe 2012, 2012.p.19.

199. For more details, see figures in OECD Environmental Outlook Baseline projections; and European Environment Agency (EEA), Climate Change, Impacts and Vulnerability in Europe 2012, 2012.p.27.


201. Freibauer, Annette, Erik Mathijs, Gianluca Brunori, Zoya Damianova, Elie Faroult, Joan Girona i Gomis, Lance O´Brien, and Sébastien Treyer, Sustainable Food Consumption and Production in a Resource-constrained World, European Commission – Standing Committee on Agricultural Research (SCAR), 2011.


203. Vermeulen, Sonja J., Bruce M. Campbell, and John S.I. Ingram, “Climate Change and Food Systems,” Annual Review of Environment and Resources, Vol. 37, No. 1, November 21, 2012, pp. 195–222. http://www.annualreviews.org/doi/abs/10.1146/annurev-environ-020411-130608.p.204.

204. For projected impacts on crop yields in various EU regions, see figures in European Environment Agency (EEA), Climate Change, Impacts and Vulnerability in Europe 2012, 2012.p.27; and DG Agricultural and Rural development webpages, ENDURE Project (taken from Labussière, E, M Barzman, and P Ricci, European Crop Protection in 2030, ENDURE, 2010).

205. Trends in emerging biological threats in general are further discussed in the driver briefing ‘Emerging food chain risks and disasters’.

206. Nellemann, Christian, Monika MacDevette, Ton Manders, Bas Eickhout, Birger Svihus, and Anne Gerdien Prins, The Environmental Food Crisis – The Environment’s Role in Averting Future Food Crises. A UNEP Rapid Response Assessment., 2009. p.54.

207. FAO, CLIMATE CHANGE: Implications for Food Safety, 2008. 208. European Environment Agency, Climate Change, Impacts and Vulnerability in Europe

2012, 2012. 209. Vermeulen, Sonja J., Bruce M. Campbell, and John S.I. Ingram, “Climate Change and Food

Systems,” Annual Review of Environment and Resources, Vol. 37, No. 1, November 21, 2012, pp. 195–222. http://www.annualreviews.org/doi/abs/10.1146/annurev-environ-020411-130608.




213. Trends in migration in general are further discussed in the driver fact sheet ‘Demography and social cohesion’.

214. The Government Office for Science, Migration and Global Environmental Change Migration and Global Environmental Change Future Challenges and Opportunities, London, UK, 2011. p.38.

215. The Government Office for Science, Migration and Global Environmental Change Migration and Global Environmental Change Future Challenges and Opportunities, London, UK, 2011. p.9.

216. Christian Aid, Human Tide: The Real Migration Crisis, 2007. p.2. 217. Christian Aid, Human Tide: The Real Migration Crisis, 2007. p.42. 218. The Government Office for Science, “Foresight: Migration and Global Environmental

Change Future Challenges and Opportunities,” p.28. 219. IDS, Zoonoses – From Panic to Planning, Rapid Response briefing, Institute of

Development Studies, 2013. 220. ILRI, Zoonoses Project 4: Mapping of poverty and likely zoonoses hotspots, International

Livestock Research Institute, 2012. 221. EFSA, The European Union Summary Report on Trends and Sources of Zoonoses, Zoonotic

Agents and Food-borne Outbreaks in 2010, European Food Safety Authority, 2012. 222. EFSA, EFSA in focus FOOD, European Food Safety Authority, Issue 10, September 2012. 223. Jones K. E., Patel N. G., Levy M. A., Storeygard A., Balk D., Gittleman J. L., Daszak P.,

Global trends in emerging infectious diseases. Nature 451, 2008, pp.990–993.

224. European Food Safety Authority. Shiga toxin-producing E. coli (STEC) O104:H4 2011 outbreaks in Europe: Taking Stock. EFSA Journal 2011;9(10):2390.

225. See figure in Friend M., Disease Emergence and Resurgence: The Wildlife-Human Connection, 2006, p.193.

226. DG SANCO, Factsheet: Food contaminants, European Commission, 2008. 227. EFSA, Risk Communication Annual Review, 2009. 228. EFSA, Statement of EFSA on the risks for public health due to the presence of dioxins in

pork from Ireland, The EFSA Journal 911, 2008. 229. DG SANCO, ‘Feed contamination – Dioxin in Germany’, 2011. At:

http://ec.europa.eu/food/food/chemicalsafety/contaminants/dioxin_germany_en.htm 230. DG Environment, The Fitness Check of EU Freshwater Policy, European Commission,

2012. 231. Robinson T, Altieri A, Chiusolo A, Dorne J-L, Goumperis T, Rortais A, Deluyker H, Silano

V, Liem D; Special issue: EFSA’s approach to identifying emerging risks in food and feed: taking stock and looking forward. EFSA Journal 2012;10(10):s1015.

232. WHO, Guideline for the conduct of food safety assessment of foods derived from recombinant-DNA plants, 2003.

233. FAO, ‘Controlling pests’, Dimensions of need – An atlas of food and agriculture, FAO Corporate Document Repository, 1995.

234. Miller, G.T., Sustaining the Earth, 6th ed. Thompson Learning, Inc. Pacific Grove, California, 2004.

235. Waigmann E, Paoletti C, Davies H, Perry J, Kärenlampi S, Kuiper H.; Special Issue. Risk assessment of Genetically Modified Organisms (GMOs); EFSA Journal 2012;10(10):s1008.

236. Monteiro-Riviere, N. A., et al. ‘Multi-walled carbon nanotube interactions with human epidermal keratinocytes.’, Toxicology letters 155.3, 2005, pp.377-384.

237. EFSA, Development of harmonised schemes for the monitoring and reporting of Q-fever in animals in the European Union, Report developed on the basis of the call for proposal CFP/EFSA/ZOON/2008/01, 2010.

238. National Research Council (US) Committee on a New Government-University Partnership for Science and Security. Science and Security in a Post 9/11 World: A Report Based on Regional Discussions Between the Science and Security Communities. Washington (DC): National Academies Press (US), 2007.

239. See http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+OQ+O-2013-000066+0+DOC+XML+V0//EN

240. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Farm_structure_ evolution#Agricultural_holdings

241. http://capreform.eu/

242. Downey, Liam, Agri-Food Industries & Rural Economies, Competitiveness & Sustainability the Key Role of Knowledge, 2005.

243. The Government Office for Science, Foresight Project: C3: State of Play and Trends: Governance and Globalisation, Government Office for Science, London, 2011.p.5.

244. Transnational Institute (TNI) for European Coordination Via Campesina and Hands off the Land network, Land concentration, land grabbing and people’s struggles in Europe, 2013.

245. See figure in FoodDrinkEurope, Data and trends of the European food and drink industry, 2012, adapted from Europanel, 2012.

246. FoodDrinkEurope, Data and trends of the European food and drink industry, 2012.p.13. 247. See https://www.ifama.org/events/conferences/2011/cmsdocs/2011SymposiumDocs/

365_Symposium%20Paper.pdf; Figures relate to 2010. 248. FoodDrinkEurope, Data and trends of the European food and drink industry, 2012.p.13. 249. The Government Office for Science, Foresight Project: C3: State of Play and Trends:

Governance and Globalisation, Government Office for Science, London, 2011.p.6. 250. The Government Office for Science, Foresight Project: C3: State of Play and Trends:

Governance and Globalisation, Government Office for Science, London, 2011.p.14. 251. ILO, Agricultural workers and their contribution to sustainable agriculture and rural

development, 2007. http://www.fao-ilo.org/fileadmin/user_upload/fao_ilo/pdf/engl_agricultureC4163.pdf

252. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Farm_structure_ evolution#Labour_force

253. FoodDrinkEurope, Data and trends of the European food and drink industry, 2012.p.12. Note that persons employed in more than one economic sector are counted only in the sector of their main activity.

254. European Commission, NEW CHALLENGES FOR AGRICULTURAL RESEARCH: CLIMATE CHANGE, FOOD SECURITY, RURAL DEVELOPMENT, AGRICULTURAL KNOWLEDGE SYSTEMS. 2nd SCAR FORESIGHT EXERCISE, European Commission, 2009.

255. Seufert V, Ramankutty N, Foley J, 2012, Comparing the yields of organic and conventional agriculture.Nature.;485(7397):229-32. doi: 10.1038/nature11069.

256. Tomek de Ponti, Bert Rijk, Martin K. van Ittersum, The crop yield gap between organic and conventional agriculture, Agricultural Systems, Volume 108, April 2012, Pages 1-9, ISSN 0308-521X, 10.1016/j.agsy.2011.12.004.(http://www.sciencedirect.com/science/article/ pii/S0308521X1100182X)

257. Ibid. 258. Delate, K., Cambardella, C., Chase, C., Johanns, A., and Turnbull, R. 2013. The Long-Term

Agroecological Research (LTAR) experiment supports organic yields, soil quality, and economic performance in Iowa. Online. Crop Management doi:10.1094/CM-2013-0429-02-RS.

259. Kramer, SB; Reganold, JP; Glover, JD; Bohannan, BJ; Mooney, HA (2006-03-21). "Reduced nitrate leaching and enhanced dentrifier activity and efficiency in organically fertilized soils". Proceedings of the National Academy of Sciences (United States National Academy of Sciences) 103 (12): 4522–7.

260. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Organic_farming_ statistics 261. IFOAM & ISOFAR (2008) Food, Fairness and Ecology. Vision for an Organic Food and

Farming-Research Agenda to 2025, Report prepared by Urs Niggli, Anamarija Slabe, Otto Schmid, Niels Halberg and Marco Schlüter, IFOAM and ISOFAR, 2nd draft 26 march 2008. http://orgprints.org/13439/

262. See http://ec.europa.eu/dgs/jrc/index.cfm?id=1410&dt_code=NWS&obj_id=17030. 263. Scientific Committee and the Staff Direction for Risk Assessment of the Belgian Federal

Agency for the Safety of the Food Chain (FASFC), ‘Food Safety of the Short Supply Chain’, Symposium SciCom 2012, Brussels, Friday 9 November 2012.

264. http://ec.europa.eu/food/food/sustainability/ 265. European Commission, Preparatory study on food waste across EU27, 2010. 266. Parfitt, Julian, Mark Barthel, and Sarah Macnaughton, “Foresight Project: DR20: Food

Waste Within Food Supply Chains: Quantification and Potential for Change to 2050.,” Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences, Vol. 365, No. 1554, September 27, 2010, pp. 3065–81. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=2935112&tool=pmcentrez&rendertype=abstract.

267. European Commission, EC COMMUNICATION: Roadmap to a Resource Efficient Europe, 2011.

268. For food waste trends in the EU27 from 2006 to 2020, see figure in Eurostat data; AEA.

Titlul proiectului: ÎmbunătăŃirea coordonării interinstituŃionale şi asigurarea coerenŃei procesului decizional la nivel tehnic şi managerial în domeniul siguranŃei alimentelor, SMIS 40024

Proiect cofinanŃat din Fondul Social European

Editor: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Data publicării: martie 2015

ConŃinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziŃia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

LINII DIRECTOARE PRIVIND COOPERAREA ȘI DEZVOLTAREA...

Documents

Transcript of LINII DIRECTOARE PRIVIND COOPERAREA ȘI DEZVOLTAREA...