MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE UMANISTE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator ştiinţific:

Lect. univ. dr. Iulian Oncescu

Lect. univ. dr. Marian Cosac

Absolvent:

Niță Costin Bogdan

Târgovişte, 2014

Curtea Domnească din

Târgovişte – valorificarea sa

ca element de patrimoniu

naţional în perioada modernă

a României

2

CUPRINS

1. CURTEA DOMNEASCĂ ......................................................................................................... 41.1. Gruparea maselor construite în incintă. Axe de compoziţie ................................................. 121.2. Trăsăturile generale ale ansamblului .................................................................................... 132. FAZEOLOGIE ......................................................................................................................... 172.1. Faza 1 .................................................................................................................................... 172.2. Faza 2 .................................................................................................................................... 192.3. Faza 3, Petru Cercel, 1584, până la Matei Basarab .............................................................. 222.4. Faza 4, Matei Basarab ........................................................................................................... 222.5. Faza 5, Constantin Brâncoveanu .......................................................................................... 23CONSTRUCŢIILE CURŢII ........................................................................................................ 243.1. Zidurile de incintă ................................................................................................................. 243.2. Casa 1 .................................................................................................................................... 263.3. Casa 2 .................................................................................................................................... 283.4. Centura de fortificaţii CI ....................................................................................................... 323.5. Biserica Curţii lui Mircea cel Bătrân .................................................................................... 333.6. Turnul Chindiei ..................................................................................................................... 353.7. Şanţul mare de apărare .......................................................................................................... 383.8. Casa Petru Cercel (casa 3) .................................................................................................... 393.9. Biserica mare domnească (Biserica Petru Cercel, hramul Adormirea Maicii Domnului) .................................................................................................................................... 423.10. Turnul de la SV de casa 2 ................................................................................................... 463.11. Turnul din faza 1 ................................................................................................................. 463.12. Două turnuleţe, la S şi E ..................................................................................................... 463.13. Construcţia aflată la V de turnul Chindiei, alipită acestuia ................................................ 483.14. Două elemente situate lângă zidul de incintă de la E ......................................................... 483.15. Baia domnească .................................................................................................................. 494. CONSTRUCŢIILE DIN ZONA SFÂNTA VINERI ............................................................... 504.1. Biserica Sfânta Vineri ........................................................................................................... 504.2. Casa doamnei Bălaşa ............................................................................................................ 514.3. Alte construcţii în zona casei Bălaşa .................................................................................... 514.4. Cele două clădiri de la SE de Biserica domnească din 1584 ................................................ 514.5. Cele două ziduri de la SE de Biserica domnească din 1584 ................................................. 524.6. Zidul de incintă ..................................................................................................................... 525. ALTE CONSTRUCŢII ............................................................................................................ 535.1. Blocul intrării ........................................................................................................................ 535.2. Zidării în faţa porţii ............................................................................................................... 536. PORŢI SECUNDARE ............................................................................................................. 54

3

6.1. Poarta de acces în grădinile domneşti ................................................................................... 546.2. Poarta aflată la S de biserica Sfânta Vineri ........................................................................... 546.3. Poarta brâncovenească de la V de biserica Sfânta Vineri ..................................................... 547. CONSTRUCŢII ÎN EXTERIORUL INCINTEI ..................................................................... 557.1. Foişorul din grădinile domneşti ............................................................................................ 557.2. Două turnuri exterioare ......................................................................................................... 557.3. Un turn în faţa blocului intrării ............................................................................................. 55BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................... 56

4

1. CURTEA DOMNEASCĂ

Despre existenţa unei curţi domneşti la Târgovişte nu se poate vorbi decât de la sfârşitul

secolului al XIV-lea sau cel mai târziu de la începutul secolului al XV-lea. Prima menţiune

documentară a reşedinţei domneşti este cuprinsă în privilegiul comercial din 1403, acordat

liovenilor de Mircea cel Bătrân.1

La 1417-1418, Mihai voievod, fiul lui Mircea, făcea o danie „din însăşi casa domniei

mele” (din Târgovişte), după cum s-a văzut mai înainte.

Din această epocă datează primul zid de incintă, biserica cu planul treflat, din partea de

nord a curţii, şi vechea casă domnească, din care astăzi se păstrează numai zidurile beciurilor şi,

parţial, ale parterului.

În timpul lui Vlad Ţepeş (1456-1462, 1476) curtea domnească din Târgovişte se

amplifică prin noi construcţii. Cercetările arheologice efectuate în ultimii ani2 au demonstrat că,

în această vreme (a doua jumătate a secolului al XV-lea), a fost ridicat turnul numit mai târziu

Chindia, prin restructurarea construcţiei primei biserici a curţii.

Observaţiile arheologice sunt confirmate de unele date documentare. Astfel, la 11

noiembrie 1476, comitele Ştefan Bathory, care lupta alături de Vlad Ţepeş pentru alungarea lui

Laiotă Basarab din scaunul Ţării Româneşti, scria sibienilor că la Târgovişte a fost înălţat un

„bun castel”3 (acesta este, foarte probabil, turnul numit mai târziu Chindia).

Peste câteva zile, la 17 noiembrie 1476, într-o scrisoare adresată braşovenilor, pârcălabul

Cârstian cerea să i se trimită doi dulgheri cu câte trei calfe fiecare, pentru zidirea unei case

domneşti în Târgovişte4. Este vorba, probabil, de intenţia de a mări sau repara „casa domnească”

din vremea lui Mircea cel Bătrân, avariată probabil în timpul evenimentelor din prima domnie a

lui Vlad Ţepeş.

La fel de puţin clară încă pentru noi este şi o altă ştire de la sfârşitul secolului al XV-lea;

este vorba de un document care atestă prezenţa unui artilerist sas, Michel, la 1494, în Ţara

Românească, unde domnul de atunci, Vlad vodă Călugărul, dorea să-l pună să ridice, la

Târgovişte, „un castel sau un palat”5. Nu ştim sigur ce va fi ridicat acest meşter la curtea

domnească; în orice caz, neputând fi vorba de o nouă curte domnească, cercetătorul Paul

1 P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1944, p. 102. Cât priveşte menţiunea din 1396 a celor două capitale ale ţării, Târgovişte şi Curtea de Argeş, ea nu cuprinde şi amintirea curţii domneşti construite pentru Mihail, fiul lui Mircea cel Bătrân şi asociatul său la domnie. După Dionisie Fotino, Istoria Daciei, II, p. 21, curtea domnească şi prima biserică au fost construite de Mircea cel Bătrân, care „vara petrecea la Târgovişte” .2 N. Constantinescu, Contribuţii arheologice asupra Curţii domneşti din Târgovişte (sec. XIV-XVII) (S.C.I.V., XV, 1964, nr. 2, p. 225-238).33 E. Hurmuzaki - N. Iorga, Documente, XV/l, p. 95. În textul original se spune: „errecto uno bono castello in Thergavischya”.4 I. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi ara Ungurească în sec. XV-XVI, (1413-1508), Buc, 1905, p. 357-358. În document se spune: „ultra eos ducet solum in Tergovistia, mittet edificare domum”.55 Paul Cernovodeanu, Ein săchsischer Stilckmeister in der Walachei (U94) („Forschungen zur Volksund Landeskunde”, II, 1968, nr. 1, p. 53-61); Idem, Un meşter constructor sas lu Tirgovişte, în 1494 („Studia Valachica”, 1970, p. 225-236).

5

Cernovodeanu înclină să creadă că „ar trebui să ne gândim cel puţin la ridicarea sau nu a unui

turn ce a reclamat consultarea artileristului sibian”. Este foarte probabil, de fortificarea curţii

domneşti.

În secolul al XVI-lea nu avem ştiri despre noi construcţii la curtea in Târgovişte. Este

totuşi posibil ca unele lucrări să fi fost efectuate de Neagoe Basarab, care a dat o mare atenţie.

Din acest secol datează primele descrieri ce ne-au rămas spre curtea domnească din

Târgovişte. Astfel, la 1532, Francese Valle vedea „castelul... În care locuieşte domnul ţării” cu

pari de stejar foarte groşi6, iar Pierre Lescalopier scria că „palatul principelui era împrejmuit

numai cu garduri mari7.

Către sfârşitul secolului al XVI-lea la curtea domnească învechită de cele două secole ce

trecuseră peste ea - se iniţiază o serie de construcţii şi fortificaţii. Iniţiatorul acestor lucrări a fost

Petru Cercel (1583-1585), care construieşte un nou palat şi biserică a curţii. Francezul Jacques

Bongars arăta, la 1585, că „Petru Cercel a făcut la Târgovişte un palat mic, dar frumos şi măreţ”,

iar de acesta o biserică „astfel încât pe un pod acoperit voievodul intra din apartamentele sale

fără să fie văzut”8.

Din relatările lui Franco Sivori, secretarul voievodului, aflăm că la vechiul palat, „clădit

de strămoşii săi”, care era „de proporţii mari şi de o arhitectură îngrijită”, domnul adăugase

„camere frumoase şi mândre”; palatul era înconjurat de grădini frumoase „alia italliana”, cu trei

fântâni alimentate cu apa adusă prin ţevi groase de pin, de la o distanţă de 4-5 mile9. Cronica ţării

menţionează şi ea că Petru Cercel „au făcut biserica ce ieste în cetatea Târgovişte”10.

Se pare că voievodul, admirator al Renaşterii, care se înconjurase de artişti francezi şi

italieni, a folosit un arhitect străin pentru clădirea palatului, dorind să transforme oraşul său de

scaun într-o capitală de tip apusean11. O dată cu aceste construcţii, a fost înălţat şi zidul interior al

incintei, precum şi turnul de la intrare care, refăcut, se vede şi astăzi.

În timpul luptelor din 1595 turcii, ajunşi la Târgovişte, „oraş mare, dar fără ziduri şi fără

fortăreaţă”12, construiră în jurul palatului domnesc „un val foarte gros umplut cu pământ şi

traverse de lemn, întreţesute între două rânduri de pari băgaţi în pământ, asemenea unor

copaci”13. În timpul campaniei de eliberare conduse de Mihai Viteazul, la 8 octombrie 1595,

întăriturile şi curtea domnească au fost incendiate, dar palatul nu a suferit stricăciuni prea mari14,

astfel încât a putut fi locuit în continuare. Cu ocazia cercetărilor arheologice, s-au găsit în

cuprinsul curţii domneşti numeroase ghiulele de tun şi vârfuri de lance din această vreme. După

tradiţia locală, şi ghiuleaua aflată în peretele de nord al bisericii domneşti provine de la asediul

6 Călători străini, 1, p. 3227 Ibidem, II, p. 42888 Hurmuzaki, Documente, XI, p. 192.9 Călători străini, III, p. 1210 Istoria Ţării Româneşti, p. 5311 N. Iorga, La France dans le Sud-Est de l’Europe, Paris, 1936, p. 45-46.12 Cronico lui Baltazar Walther (S.M.I.M., III, 1959, p. 80).13 În relaţia lui Pigafetta, din 1595, se spune: „il palazzo del vaivoda, maso intero con la chiesa” („Analele Acad. Rom., III, t. IV, 1925, p. 120).14 Istoria Ţării Româneşti, p. 87

6

amintit.

La sfârşitul anului 1610, trupele lui Gabriel Bathory, principele Transilvaniei, venite să-l

prindă pe voievodul Radu Şerban, au ocupat timp de trei luni Târgovişte, pe care au jefuit-o

cumplit. Printre monumentele care au avut de suferit se numără probabil şi curtea domnească14.

Nu ştim însă în mod sigur în ce au constat aceste stricăciuni.

În urma acestor pustiiri nu mai rămăsese aproape nimic din strălucirea curţii lui Petru

Cercel, astfel încât, la 1619, un călător francez vedea la Târgovişte o curte „bien miserable”15.

De abia în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) se înregistrează o noua

perioadă de înflorire a curţii târgoviştene, unde domnul a locuit adeseori. Casele domneşti au fost

reparate, iar zidul de incintă dublat. Pentru nevoile curţii, în imediata apropiere a incintei dinspre

lunca Ialomiţei, a fost ridicată clădirea unei băi „turceşti”.

O inscripţie din 1645 de la schitul Clocociov menţionează ca ispravnic al lucrărilor

efectuate de Matei Basarab pe Dinicu Buicescu16. Lucrările întreprinse din porunca domnului,

încheiate la 1645, sânt amintite şi în cronica ţării: „Şi s-au îndemnat Matei vodă de au făcut ce-

tatea din Târgovişte de iznoavă, leatul 7153 (1645)”17.

Din timpul lucrărilor executate din ordinul lui Matei Basarab ni s-a păstrat un fragment

de placă de ceramică ce poartă data 1645, adică aceeaşi dată din cronica ţării, ceea ce ne întăreşte

convingerea că data este exactă18.

Peste circa un deceniu şi jumătate, la 1653-1658, diaconul de Alep, care a însoţit pe

patriarhul Macarie de Antiohia în călătoria întreprinsă prin ţările române, remarca amploarea

curţii din Târgovişte: „este mare şi înconjurată de un zid de piatră. Înăuntru este o prea frumoasă

biserică de mari dimensiuni iar în mijlocul curţii e un turn de piatră foarte înalt (Chindia)19. În

aceeaşi relatare sânt menţionate şi „băile turceşti ridicate de voievod pe malul râului Ialomiţa

La 1657, călătorul suedez Clas Ralamb era şi el impresionat de eleganţa interioarelor

palatului, unde văzuse boierii îmbrăcaţi în blănuri preţioase de jderi şi râşi. După ce a parcurs 8-9

camere, Ralamb a pătruns în sala de recepţii, care era tapisată cu damasc si avea ferestre

luminoase din sticlă21.

Curtea din Târgovişte devine apoi teatrul evenimentelor între anii 1653-1658, legate de

cele două răscoale ale slujitorilor şi moartea lui Matei Basarab, iar apoi de jaful turco-tătar din

anul 1658, cu prilejul instalării în scaunul ţării a lui Mihnea al III-lea Radu 1659) - conducătorul

răscoalei antiotomane din 1659. Aici au fost şi câţiva boieri care se opuneau ideii răscoalei,

printre care şi bunicul voievodului Constantin Brîncoveanu22.

După încercarea de răzvrătire a lui Mihai Radu (Mihnea al turcii - considerând că

Târgoviştea devenise centrul rezistenţei antiotomane, turcii au poruncit domnului Ţării

Româneşti Grigore Ghica (1659) să dărâme clădirile curţii domneşti.15 Hurmuzaki, S.I/1, p. 185.16 I. Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente din Olt, I, Craiova, 1934, p. 4.17 Istoria Ţării Româneşti, p. 106.18 Barbu Slătineanu, Plăci de ceramică românească din sec. XVII’ („Rev. română”, 1938, p. 61). Vezi şi N. Constantinescu, op. cit., p. 236-237.19 Paul de Alep, p. 78.

7

În timpul domniei lui Şerban Cantacuzino (1678- 1688), un emisar catolic ce ne-a vizitat

ţara vedea curţile domneşti, „unde puteau rezida mai înainte 4 sau 5 mii de militari”, stricate,

deşi zidurile şi turnurile se aflau încă în picioare.

Curtea domnească a cunoscut o ultimă perioadă de înflorire în timpul domniei lui

Constantin Brîncoveanu, care a luat o serie de măsuri pentru restaurarea vechii reşedinţe

domneşti, dărâmate la 1659 în împrejurările amintite.

În cronica logofătului Radu Greceanu se spune că, în al patrulea an de domnie (deci în

1692), vara, domnul, venind la T. „ne mai putând lăsa un scaun ca acela vechiù dupre la

strămoşii mării sale să stea pustiu, pus-au de au curăţit casele domneşti din Târgovişte şi s-au

apucat a le drege, ispravnic făcând pre Mihai Cantacuzino vel spătar şi toată orânduiala făcând

ca să să apuce de lucrul caselor să le facă”.

Lucrările au durat şi în anul 1693; în august 1693, ducându-se domnul la T., a constatat

că lucrările se terminaseră „iar nu de tot”. Cu acest. prilej, „mergând sus în case”, domnul a

îmbrăcat cu „ca-baniţa sa cea domnească” pe Mihai Cantacuzino, „pentru căci fusese ispravnic

pre case dinceput până s-au isprăvit”.

În această vreme s-au refăcut parţial vechile case domneşti - împodobite cu covoare şi

perdele aduse de la Ţarigrad, în ianuarie 1695 - cele două corpuri de case au fost unite între ele,

s-au construit; un foişor din piatră şi cărămidă (1697-1698) cu piatră adusă de la Albeşti, casa

„iazagiului” (secretarul de limba turcă al domnului), casa doctorului, casa „sudărilor”

(trâmbiţaşilor domneşti), un slomn şi un grajd.

Refacerea curţii a durat circa şapte ani. La 1695 s-au încheiat lucrările de refacere a

palatului, iar în 1699 cele de la biserica lui Petru Cercel, care a fost împodobită cu o tâmplă şi o

pictură nouă, păstrate până astăzi. In acelaşi interval au fost reparate clopotniţa şi paraclisul.

Refăcut şi înfrumuseţat în „stilul brâncovenesc”, palatul a adăpostit an de an, până la

moartea voievodului, curtea sa, în timpul verii şi toamnei, până la culesul viilor, pe are domnul îl

petrecea de regulă în viile sale de la Doiceşti sau Piteşti.

În 1702 arheologul englez Edmond Chishull găsea palatul „comparabil cu cele din

creştinătatea civilizată”. În schimb, lui La Motraye, care-l vizitează la 1714, nu i-a plăcut acel

„castel zidit a l’antique”, dar aprecia partea palatului înnoit de Brîncoveanu, precum şi pictura „a

la grecque” a frumoasei biserici a curţii. Un alt străin, italianul Anton Maria del Chiaro, vedea

curtea din Târgovişte „înconjurată cu o centură întărită, din pământ şi pietroaie”.

După moartea cumplită a voievodului si a feciorilor săi, la Constantinopol, în 1714,

curtea domnească fiind părăsită, se ruinează. Unele stricăciuni a suferit curtea domnească în

timpul epocii fanarioţilor. Astfel, la 1737, ea a fost arsă, de oştirile turceşti, aflate în război cu

austriecii. În această vreme „prea frumoasa şi marea curte” din T. era „cu totul pustie”, iar

grădina era „plină de spini şi mărăcini”, după cum ne informează Chesarie Daponte.

Din ansamblul de clădiri s-a reparat numai biserica mare domnească. La începutul

secolului al XIX-lea, Dionisie Fotino afirmă că „palaturile domneşti” - aflate pe vremea sa în

ruină - au fost „restaurate şi înfrumuseţate” de Grigore al II-lea Ghica.

8

Ţinând seama de starea de ruină a curţii domneşti şi de faptul că domnia putea „dărui”

boierilor sau mănăstirilor locuri din vatra oraşelor sau chiar a-ceastă vatră în întregime, la 23

VIII 1813, Isac Ralet mare vornic a cerut domnului „să i se hărăzească aceste surpături de ziduri

cu locul lor”. El îşi motiva cererea pe faptul că aceste „surpături de ziduri erau cu totul

netrebuincioase” şi că „nici odinioară nu au fost de trebuinţă, nici pentru prea luminaţii domni ce

au stătut după vremi, nici pentru vreo trebuinţă a locului, fiind de tot dărăpănate şi de nici o

treabă, ca un lucru netrebuincios, care nici a adus, nici poate aduce vreun folos”. Ţinând seama

de aceasta, el considera că locul „poate să fie de oareşce trebuinţă, însă nu fără grea cheltuială,

spre a se curaţi mai tatii şi apoi să se facă vreo zidărie din nou”.

Domnul a încredinţat cererea marilor boieri, care, constatând şi ei că „aceste surpături de

ziduri nu sunt de nicio trebuinţă nici domniei, nici ţării”, au arătat domnului că, „după pilda altor

trecuţi luminaţi domni”, poate să dea lui Ralet „aceste surpături de ziduri cu locul lor, unde să-şi

poată face şi dumnealui vreun lăcaş pentru trebuinţa familiei, la întâmplări de vremi ca acestea”.

Pe baza anaforalei marilor săi boieri, la 3 septembrie 1813, Ioan vodă Caragea a dăruit

„surpăturile” şi locul lui Isac Ralet „ca să-i fie moşie stătătoare şi ohabnică dumnealui şi

clironomilor dumnealui în veci”. Din suprafaţa curţii domneşti rămânea „slobod” doar un loc „de

patru stânjeni în lat de jur împrejurul bisericii domneşti”.

În felul acesta curtea domnească a ieşit temporar de sub stăpânirea domniei - pe care nu o

interesa conservarea relicvelor trecutului - şi a intrat în proprietatea unui mare boier, care căpăta

„dreptul” să cureţe locul de „surpături” şi să construiască clădiri noi pentru el şi familia sa.

La 1843 ruinele curţii au fost desenate de pictorul francez Michel Bouquet, desenul său

fiind singura mărturie păstrată despre aspectul turnului Chindia înainte de reparaţiile iniţiate de

Gheorghe Bibescu (1842-1848) şi de Barbu Ştirbei (1849-1853), reparaţii care i-au modificat

înfăţişarea iniţială.

În secolul al XIX-lea ruinele palatului domnesc din Târgovişte au impresionat puternic pe

cei care le-au vizitat, unii dintre aceşti vizitatori lăsându-ne şi interesante descrieri. Printre

aceştia se află şi francezul I. Vaillant, care a văzut aci subterane ruinate, bolţi dărâmate şi

coridoare astupate prin năruirea zidurilor.

O altă descriere aparţine generalului P. Kiselev, care a vizitat curtea domnească în anul

1832. Iată ce ne spune acest vizitator: „Lingă biserică (e vorba de biserica mare domnească) se

află zidurile fostului palat domnesc, sub care există şi acum o pivniţă; in apropierea acestor

ziduri se află temelia unei biserici numite „Biserica Doamnei”, adică biserica principesei; în faţa

ei se afla un turn înalt, pe care îl numesc Chindie. Palatul domnesc a fost uriaş, mai ales prin

zidurile sale”.

În august 1844 ruinele au fost vizitate de domnul şi a se preînnoi îndată aceste falnice

ziduri, ca să scape de ghearele vremii şi să slujească de pomenire mângâietoare pentru ţarina

vitejilor ce le-a întemeiat şi de îndemn puternic urmaşilor ca să-şi aducă a-minte ce au fost şi

ceea ce pot fi”. Urmarea acestei vizite a fost restaurarea turnului Chindia, executată de arhitectul

I. Schlatter.

9

Ruinele vechii curţi domneşti au fost demolate în mare parte de arhitectul Freiwald, care,

la 1852, arăta: „cărămida de care voi avea trebuinţă la arătatele lucrări (de la mănăstirea Dealu)

să am a o lua din ruinele cele vechi ale curţii domneşti din oraşul Târgovişte”.

La 1863 ruinele palatului domnesc au fost descrise de G. Misşail: „din toată mulţimea

aceia de odăi..., de încăperi, d-abia stau astăzi în picioare duo odăiţe despre poarta bisericei în

care şede preotul de servici. Grosimea păreţilor caselor domneşti astăzi încă este de nouă

decimetre. Curmezişul palatului este de 24 paşi. Lungimea faciadei despre apus e de 80 paşi.

Nălţimea zidurilor acestui palat, pre cit a rămas astăzi, tot este încă de 6 stînjeni domnesci (circa

12 m)... Lumina ferestrelor fu de un stat de om. Încă există mai toate beciurile vechi de sub casă,

în stare foarte bună, uscate şi putând încă servi ca în zilele de alte daţi, numai de ar fi îngrijite...

Curtea palatului domnesc este astăzi de uă întindere aproape de 480 stînjeni cuadraţi... Mari

împresurări s-a făcut de către vecini dice-se din locul domnesc”.

Ruinele curţii domneşti au devenit în secolul trecut o sursă importantă de material de

construcţii, de unde locuitorii oraşului îşi procurau cărămidă pentru clădirile ridicate chiar pe

teritoriul fostei reşedinţe domneşti.

În sfârşit, în anul 1899, marele scriitor Alexandru Vlahuţă ne-a lăsat o descriere

memorabilă a ruinelor palatului domnesc. O redăm mai jos pentru frumuseţea sa: „curţile

domneşti, mândrele curţi de pe malul Ialomiţei, înlăuntrul cărora s-a urzit o parte aşa de

însemnată din istoria patriei noastre, au rămas părăginite, un morman de ruini înecate de bălării,

bolţi surpate, grămezi de moloz sprijinind câteva ziduri afumate, în cari se văd, ca nişte răni,

spărturile ferestrelor, lărgite de ploi. O singură odaie îşi păstrează cei patru pereţi lăturalnici: din

mijlocul ei se-nalţă doi salcâmi”. Mai departe scriitorul îşi exprimă regretul că palatul nu s-a

păstrat întreg, in aşa fel încât el să devină un punct de pelerinaj pentru locuitorii întregii ţări care

ar fi venit aici să asculte „şoapta zidurilor sfinte” şi să trăiască „o parte vie din istoria neamului

nostru... Dar a bătut ne-mu’os viforul vremii, mai aprig decât războaiele şi decât focul, ş-a pustiit

mândrele curţi, ş-a surpat zidurile falnicului palat în încăperile căruia n-a stai nici un domn

fanariot”.

După alte câteva intervenţii de mică importanţă, biserica domnească a fost restaurată

conform concepţiilor vremii de către Comisia Monumentelor Istorice, care a executat lucrările

între anii 1907-1910.

Între cele două războaie mondiale, Virgil Drăghiceanu, sub îndrumarea lui Nicolae Iorga,

a condus lucrările de degajare parţială a molozului din zona de nord a curţii, dezvelind şi zidurile

bisericii-paraclis. Tot în acea vreme au fost consolidate şi protejate sumar zidurile băii şi ale

palatului, operaţii repetate şi după cutremurul din 9/10 noiembrie 1940.

În anii din urmă s-au luat măsuri de protejare a ruinelor curţii şi de restaurare a clădirilor

păstrate, care alcătuiesc acum un important punct turistic. Prima informaţie despre aceste case o

“datorăm lui Franco Sivori care afirmă că, după ce Petru Cercel s-a mutat la Târgovişte şi a

clădit o aripă nouă a palatului domnesc, „toţi boierii cei mari s-au apucat apoi, urmând pilda

principelui, să ridice o clădire. Astfel că iute, iute s-a mărit mult oraşul care este capitala întregii

10

ţări”. După opinia aceluiaşi, la Târgovişte se găseau „locuinţe mult mai bune şi mai mândre”

decât la Bucureşti. Afirmaţia - sa este confirmată la 1595 de Petru Pellérdi, care vedea aici

„multe case frumoase de piatră”, care fuseseră incendiate de turci.

După cum rezultă dintr-un document mai târziu, din anul 1808, la Târgovişte exista un

cartier boieresc, în care erau grupate casele boierilor-dregători; în documentul amintit se spune

că aceste case erau „pe marginea uliţei celei mai vechi a Târgoviştei”, pe malul Ialomiţei. La

data amintită, uliţa era „astupată”.

În afară de aceste case boiereşti, din piatră, existau în oraş, în mod firesc, numeroase

locuinţe mai modeste ale târgoveţilor, amintite în documente şi în descrierile de călătorie.

Cele câteva descrieri de călătorie ce ne-au rămas din sec. XVII ne dovedesc că

majoritatea caselor din oraş erau locuinţe modeste, construite din lemn. Astfel, la 1641, italianul

Locadello nota: „Aceste case sunt de lemn, acoperite cu şindrilă sau cu stuf, unele împrejmuite

cu gard, iar altele fără îngrăditură”. Aceste case de lemn nu se vor fi deosebit, foarte probabil, de

casele ţărăneşti de lemn din regiunea de deal a judeţului Dâmboviţa.

Cu un an mai devreme, la 1640, misionarul catolic P. Baksic, vorbind de mutarea

slujitorilor domniei de la Bucureşti la Târgovişte, afirma că aceştia „nu fac prea mare cheltuială

cu construirea caselor; o mică împrejmuire de gard, de jur împrejur, lipit pe dinafară şi pe

dinăuntru cu lut frământat şi cu o portiţă, şi atâta tot”.

Ar rezulta din cele două relaţii că, pe lângă casele din lemn, se construiau şi case din gard

lipit cu lut, acestea din urmă ca locuinţe provizorii ale slujitorilor domniei care se mutau dintr-o

capitală în alta.

Pentru cunoaşterea condiţiilor de locuit din trecut cercetările arheologice ar avea un

cuvânt de spus dar, din păcate, asemenea cercetări sistematice şi pe plan mai larg nu s-au

efectuat. Rezultatele cercetărilor de până acum nu sunt încă concludente. Vom aminti aici că

aceste cercetări au descoperit temeliile unor locuinţe din secolul al XVII-lea în zona Casei de

Cultură a Sindicatelor sau din secolele XVII-XVIII în regiunea străzilor Maior E. Brezişteanu,

Pârvan Popescu, C. Brîncoveanu şi N. Bălcescu, unde s-au descoperit şi resturile unor bordeie

din secolele XIV-XV, cu un bogat material ceramic.

Cât priveşte casele boiereşti existente în oraş în secolele XVI-XVII, acestea s-au dărâmat

mai întâi din pricina deselor jafuri şi incendieri ale oraşului, iar apoi datorită faptului că boierii-

dregători le-au părăsit când domnia s-a mutat la Bucureşti. Din aceste cauze, străinii care au

vizitat oraşul în secolele XVIII-XIX constatau existenţa a numeroase ruine de case mari în

Târgovişte.20

Astăzi, ansamblul curţii domneşti din Târgovişte se înfăţişează ca o incintă de plan

neregulat, de formă alungită pe direcţia NV - SE, situată între Calea Domnească şi cornişa terasei

a doua a râului Ialomiţa. În afara acestei incinte se mai află elemente ale Curţii: - foişorul din

grădina domnească, situat în terasa inferioară a râului, acolo unde, de la Petru Cercel, se ştie că

20 Pentru casele vechi păstrate vezi Cristian Moisescu, Târgovişte. Monumente istorice şi de artă.

11

se găseau grădinile domneşti.21 De asemenea, în exterior s-au mai aflat, la Curtea Domnească,

trei turnuri. Zidurile dinspre râu ale împrejmuirii se găsesc în terasa inferioară: mergând spre sud

ele urcă şi se plasează pe cornişă. Împrejmuirea este formată din două ziduri paralele aflate la

distanţa medie de 2,50 m unul de altul. Intrarea în incinta Curţii se face prin poarta situată pe

latura de sud, într-o şicană a zidurilor de incintă Aceasta era singura intrare în Curtea Dom-

nească, în perioade târzii au mai fost amenajate trei porţi secundare: una spre grădinile domneşti,

pe latura de est, în terasa inferioară a râului Ialomiţa, una pe latura de sud, în extremitatea sud a

Curţii, în dreptul bisericii Sfânta Vineri şi a treia, tot pe latura de sud, la vest de biserica Sfânta

Vineri. Nici una dintre cele trei porţi nu pot fi socotite şi nu au fost intrări în Curtea

Domnească.22 Ele au fost amenajate târziu: prima, pentru acces din Curte în grădinile domneşti, a

doua - nu se cunoaşte motivul, iar a treia, în perioada brâncovenească, pentru asigurarea legăturii

cu Casa Coconilor domneşti, - copiii lui Constantin Brâncoveanu, casă aflată la Sud de Curtea

Domnească

Curtea Domnească a avut deci, o singură intrare, aceea aflată sub turnul de poartă, flancat

de cele două aripi ale corpului de gardă. Celelalte trei au fost practicate pentru asigurarea unor

accese de serviciu, una la grădinile domneşti, celelalte pentru legăturile de serviciu cu zonele

adiacente Curţii şi aflate în dependenţa funcţională de Curtea Domnească.

Intrarea în Curte era un element fortificat, alcătuit din turnul menţionat şi corpul de gardă

format din cele două aripi situate dreapta-stânga faţă de turn.23

La întâlnirea dintre latura de est şi cea de nord a incintei, cele două ziduri au o schimbare

de direcţie faţă de restul traseului laturii de nord. In timp ce zidul dinspre interior are pe această

porţiune traseul paralel cu axa bisericii vechi, zidul exterior are direcţia paralelă cu axa est-vest a

caselor domneşti din faza 2.

Latura de nord face cu latura de vest un unghi obtuz. Latura de vest are la aproximativ

jumătatea lungimii ei, o uşoară frângere. În zona frângerii se află baza unui turn ale cărui laturi

pornesc din zidul de incintă dinspre interior.

Latura de sud pe care se găseşte blocul intrării face de asemenea un unghi obtuz cu latura

de vest. Această porţiune a incintei este continuată spre sud cu încă un segment aflat şi el în

unghi obtuz faţă de latura intrării, apoi coteşte spre est, de asemenea în unghi obtuz până ce

ajunge aproximativ în axul bisericii Sfânta Vineri. Aici prezintă o şicană scurtă, după care, îşi

continuă drumul spre est, dar pe o direcţie uşor deviată faţă de precedentul segment. În dreptul

bisericii Sfânta Vineri traseul incintei descrie o linie poligonală formată din segmente scurte,

după care, ajunsă pe linia comişei, traseul o urmăreşte pe aceasta până în dreptul băii domneşti.

Apoi, printr-o schimbare nouă de direcţie, devine paralelă cu axa nord-sud a caselor domneşti 21 C.S.T.R. 3, p. 12.22 Stoicescu, Moisescu / 1976, p. 98; Moisescu / 1979, P. 61.23 Cr. Moisescu socoteşte această intrare mai târzie, prima apreciind a fi fost prin turnul de la Vest. Socotită de el a fi fost o poartă, desfiinţată la un moment dat (Stoicescu, Moisescu / 1976, p. 98, Moisescu / 1979, p. 61). Deşi nu se poate exclude această ipoteză, este mai probabil având în vedere caracterul fortificat al Curţii, ca respectivul element a fost un turn, amplasat în acest punct de frângere a direcţiei zidului, pentru asigurarea supravegherii şi apărării eficiente a celor două sectoare al zidului. N. Constantinescu socoteşte că este vorba de o intrare târzie (Constantinescu / 1964, p. 231).

12

din faza 2 (Vlad Dracul). Se uneşte cu latura de Nord în colţul menţionat mai sus.

Pe direcţia NV-SV, lungimea maximă a incintei este de 305,0 m. pe direcţia E-V lăţimea

maximă a incintei este de 125,0 m, în dreptul caselor domneşti din faza 2. Latura de E şi laturile

de V ale incintei, în zona caselor domneşti, din faza 2 (casa 2) sunt paralele între ele (pe lungimi

diferite şi paralele cu axa N-S a casei 2.

În rezumat: latura de S a incintei conţine două şicane, iar cea de V una, în zona intrării.

Restul este o linie poligonală convexă, având un mic accident în colţul de NE. Se întâlneşte o

concentrare de mase construite, pe latura de S, alcătuită din blocul intrării.

1.1. Gruparea maselor construite în incintă. Axe de compoziţie

În incintă se găseşte o concentrare de mase desfăşurată pe direcţia N-S amplasată în

jumătatea de E a acesteia şi uşor în stânga axului E-V al Curţii. Sunt construcţiile principale:

casele domneşti, bordate la N şi la S de bisericile domneşti. În spate se găsesc băile domneşti,

precum şi diferitele foişoare, scări, etc. Se mai află o a doua concentrare de mase, dar mică, deci,

secundară, în capătul de S, zona bisericii Sfânta Vineri, concentrare compusă din biserica Sfânta

Vineri şi clădirile civile, din care se păstrează casa Doamnei Bălaşa. La SE de biserica

domnească se mai găsesc două clădiri ce formează un unghi între ele.

Zona caselor şi bisericilor domneşti constituie cea mai mare şi mai importantă con-

centrare de mase construite din întreaga Curte Domnească, precum şi o concentrare şi complexi-

tate de axe de compoziţie. Totul a fost supus unei concepţii generale asupra organizării planului

general şi a diferitelor componente ale acestuia, în aşa fel încât, centrul de greutate şi centrul de

interes al întregii compoziţii, să îl constituie casele domneşti împreună cu bisericile domneşti.

Zona Sfânta Vineri este o compoziţiei de sine stătătoare, alcătuită dintr-o casă simplă

andosată curtinei şi biserica Sfânta Vineri în faţa ei.

Cele două clădiri aflate la SE de biserica mare domnească îmbinate între ele, una

constituind o extindere a celeilalte, sunt construcţii secundare, de mică amploare.

Sub raportul alcătuirii generale, pe toată desfăşurarea planului general al Curţii, construc-

ţiile au o dispunere ce urmează în mare linia cornişei. Aceasta a fost părăsită în zona caselor

domneşti, unde problema cornişei a fost subordonată intereselor compoziţionale.

Venind dinspre poartă, gruparea principală, a caselor domneşti şi bisericilor domneşti, se

află la oarecare depărtare, în dreapta accesului, întâi se află biserica domnească ridicată de Petru

Cercel, apoi casa domnească făcută de acelaşi, ca extindere a celei vechi, apoi casa domnească 2,

apoi biserica domnească din timpul lui Mircea cel Bătrân: biserica-paraclis, sau „biserica

Doamnei” (cum aflăm de la Pavel Kiselef)24. Peste pridvorul acesteia se găseşte turnul Chindiei.

Toată această grupare alcătuieşte o desfăşurare amplă orientată către strada principală spre care

priveşte, desfăşurare ce începe cu biserica Petru Cercel şi se încheie cu Turnul Chindiei, care,

constituie şi accentul vertical al compoziţiei. Această zonă principală a complexului este

24 Paul Cernovodeanu, Alvina Lazea, Monumente istorice din Oltenia şi Muntenia vizitate de generalul Kiselev la 1832 (II), SCIA, - Ap, t. 20, nr. 2, Bucureşti 1973, p. 344.

13

înzestrată cu o anumită măreţie şi cu un aer maiestuos.

Alcătuirea planului general este rezultatul unor procese istorice, care, au determinat

schema, principiile de compunere, procedeele compoziţionale, traseele şi perspectivele, soluţiile

sistemelor defensive, zonificarea ansamblului şi ponderea diferitelor zone în cadrul lui,

selecţionarea şi reconsiderarea diferitelor elemente componente în vederea utilizării lor în

continuare în decursul timpului, precum şi îmbogăţirea ansamblului cu elemente noi, în acord cu

evoluţia necesităţilor funcţionale, a ideilor, gustului, culturii şi preferinţelor artistice ale

diferitelor epoci istorice pe care le-a traversat Curtea Domnească, de la întemeierea ei în preajma

anului 140025 şi până la părăsirea şi dezafectarea ei în anul 1714.

Examinarea ansamblului Curţii Domneşti din Târgovişte pune în evidenţă măreţia acestei

opere a vechilor domnitori ai Ţării Româneşti, oameni ai timpului lor, la curent cu ideile epocilor

lor, evident informaţii asupra culturii şi artei timpurilor lor, produse în diferitele zone ale lumii în

mijlocul căreia se afla Ţara Românească, cultură şi artă pe care le-au utilizat în chip creator, într-

o îmbinare, plină de originalitate, cu elementele culturii şi artei autohtone. Rezultatul a fost un

ansamblu ilustru, conţinând o densitate apreciabilă de idei arhitectural-artistice, reunite într-o

sinteză supusă conştiinţei cultural-artistice integratoare locale.

În diferitele etape istorice ideile directoare care au stat la baza configurării ansamblului

au cunoscut unele variaţii şi ca atare, înfăţişarea lui în acele etape, a fost uşor diferită. Un fir roşu

a străbătut însă întreaga istorie a arhitecturii acestei Curţi. Acest fir roşu se distinge şi azi.

1.2. Trăsăturile generale ale ansamblului

O caracteristică de bază a ansamblului Curţii Domneşti din Târgovişte este aceea că el a

fost un ansamblu aulic fortificat, atunci când au fost interzise fortificaţiile, el şi-a păstrat sistemul

defensiv construit anterior, dar, evident, nu a mai ţinut pasul cu evoluţia armamentului şi tehnicii

de luptă. Astfel, împrejmuirea nu este o simplă împrejmuire, ci, în primul rând este o centură de

fortificaţii.

A doua caracteristică de bază este: de la început ansamblul, inclusiv zona Sfânta Vineri,

care, în primele timpuri a fost un ansamblu de sine stătător, separat, diferit şi despărţit de Curtea

Domnească, dar, legat de familia domnitoare, a fost apoi inclus în Curtea Domnească,

ansamblul, deci, a avut aceeaşi formă şi întindere pè care o vedem astăzi.

A treia caracteristică importantă este: ansamblul Curţii Domneşti din Târgovişte este un

unicat sub raport arhitectural. Unicitatea lui provine din modul iscusit în care, pe un teren dat,

conţinând servituti topo-urbanistice importante, au fost concepute şi realizate succesiv complexe

arhitecturale din care, fiecare a constituit o sinteză creatoare a unor idei, programe şi forme

arhitectural-artistice născute în mai multe teritorii culturale care s-au întâlnit aici şi, topite în

creuzetul conştiinţei culturale creatoare autohtone au dat naştere unui produs arhitectural-artistic

înzestrat cu originalitate şi armonie, servind precis scopurilor în care a fost realizat, şi

reprezentând strălucit capacitatea creatoare a neamului care l-a produs şi pe care a l-a servit.

25 Constantinescu / 1976, p. 15; idem 1978-1981, p. 4; idem 1986, p. 9.

14

Complexul arhitectural al Curţii Domneşti din Târgovişte este deci, şi o oglindă a circulaţiei ide-

ilor, a fluxurilor de idei din diferitele zone şi teritorii, o expresie a prezenţei vii şi active a domni-

torilor Ţării Româneşti şi a artiştilor şi meşterilor lor, în aceste fluxuri care se intersectau aici, a

capacităţii de pătrundere şi prelucrare a acestor idei, în primul rând de sesizare şi receptare a lor,

dar, şi de formulare a unui răspuns de înaltă factură, reprezentativ şi de înaltă ţinută arhitectural-

artistică precum şi de calitate tehnică ireproşabilă.

Caracterul fortificat al Curţii Domneşti a fost evidenţiat de N. Constantinescu şi Cr.

Moisescu încă din anul 1965; „Curtea domnească a fost împrejmuită încă de la început cu ziduri

înalte, care să o ferească de eventualele atacuri din afară26. Cr. Moisescu a numit-o „aşezare

domnească fortificată”27. N. Constantinescu arată că, „în raport cu reşedinţa voievodală

nefortificată de la Argeş, Mircea cel Bătrân „a procedat altfel cu reşedinţa sa de la Târgovişte,

obligat de experienţa”28 şi: „noul aşezământ voievodal de la Târgovişte a avut de la început

caracterul unei Curţii întărite, spre deosebire de patriarhala alcătuire de la Argeş”29. Gh. I.

Cantacuzino o numeşte: „unul din elementele de seamă ale sistemului defensiv al Ţării Româ-

neşti”30. Mai nou, fără a menţiona explicit caracterul fortificat al Curţii, Cr. Moisescu, îl

sugerează, vorbind despre diferite lucrări de fortificare existente sau plănuite aici31. Asupra

caracterului fortificat şi a diferitelor elemente de fortificaţie din cadrul Curţii ne-am pronunţat şi

noi în raportul asupra cercetării de arhitectură la Curtea Domnească din Târgovişte, din anul

1986.

Problema formei şi întinderii ansamblului. Pornind din prima fază de existenţă a acesteia,

a putut fi analizată şi apreciată mai exact numai după ce s-au făcut cercetări arheologice în

cantitate mai cuprinzătoare32. Acestea au evidenţiat două categorii de situaţii: una, pe teritoriul

unde au fost construite casele domneşti şi biserica domnească - locul ocupat de acestea şi

împrejurimile lui şi a doua, zona aflată la S de ele, până la zidurile de incintă de la S. Dacă în

prima zonă, după incendiul lui Baiazid, se amplasează, fără alt intermediar, construcţiile Curţii,

în cea de a doua, se înregistrează o serie de complexe arheologice din secolele al XIV-lea şi al

XV-lea: clădiri de lemn sau chirpici, platforme, cuptoare, deşeuri industriale, vetre, care atestă

viaţă şi activitate omenească. Aceste complexe au fost interpretate ca locuinţe de târgoveţi şi

meşteşugari, şi oameni de rând, „poate, în slujba Curţii”33 precum şi ca „tabere provizorii ale

armatei şi meşteşugarilor Curţii domneşti, până la sfârşitul secolului al XV-lea34.

Corespunzător acestor două feluri de situaţii arheologice, teritoriul Curţii aşa cum se

prezintă astăzi în interiorul zidurilor de incintă existente, se împarte în două categorii: una, la

26 Constantinescu, Moisescu, / 1965, p. 44; idem, 1969, p. 36.27 Moisescu / 1979, p. 39.28 Constantinescu / 1981, p. 53.29 Ibidem, p. 64; chiar dacă în acea lucrare aprecierea era asupra fazei Vlad Dracul, despre care la vremea respectivă se credea că aparţine lui Mircea cel Bătrân, observaţia îşi menţine valabilitatea.30 Cantacuzino / 1981, p. 166-169; în anul 2001 reia analiza, în care include şi elementele cercetate în campania din 1986 (Cantacuzino / 2001, p. 226-232).31 Moisescu / 2001, p. 103-104.32 Constantinescu / 1964, p. 230-234; idem 1976; idem 1981, p. 4-5; idem 1987, p. 9.33 Constantinescu / 1976, p. 14, 17.34 Diaconescu / 1979, p. 4.

15

Nordul incintei, unde şi-au avut amplasamentul de la început grupul construcţiilor domneşti

împreună cu amenajările lor, şi una la S, a cărei identitate de până la anul 1584 este confuză.

Bazaţi pe această realitate, ca şi pe faptul dovedit că partea dinspre S a caselor domneşti,

împreună cu biserica mare domnească au fost construite la 1584 de către Petru Cercel, s-a

afirmat că incinta Curţii domneşti a cunoscut în timp, un proces de extindere de la N spre S,

împreună cu procesul de amplificare a caselor domneşti şi apariţia bisericii mari domneşti35.

Acestei interpretări îi ridică semne de întrebare prezenţa unor elemente construite încă

din primele timpuri ale existenţei Curţii, precum şi din secolul al XV-lea, amplasate în extremi-

tatea S a acesteia, în zona blocului intrării şi a zidului de incintă de pe latura de S unde s-au găsit

urmele unei împrejmuiri databile în secolul al XV-lea36. Aceste elemente, care, nu pot fi decât ale

Curţii domneşti, înfăţişează într-un fel diferit aspectul întinderii şi formei iniţiale a teritoriului

acesteia. Totodată, se pune în evidenţă o segmentare a incintei, prin intermediul unui element de

împrejmuire, dar, în primul rând, de fortificaţie, intermediar, ceea ce ar însemna o altă organizare

a suprafeţei Curţii, decât cea avută în vedere până astăzi şi o viziune mai complexă asupra

apărării şi, ca atare, a soluţionării planului general. Anume, planul general alcătuit din două curţi:

curtea în care se află casele domneşti şi biserica domnească, cu eventuale amenajări aferente, şi,

o curte dispusă la S de prima, în care, s-au aflat funcţiuni secundare, de deservire, etc.

Acest mod de organizare ne plasează în orizontul alcătuirilor de tip „castel”37. El se află

în concordanţă şi cu aprecierile lui N. Constantinescu şi P. Diaconescu, prin care vedeau com-

plexele din această parte a teritoriului, legate de Curtea Domnească, chiar dacă nu le socoteau

aflate în incinta Curţii.

Atelierul descoperit în 2006 sub biserica mare domnească - poate, o monetărie

domnească - situat în exteriorul incintei constituită din şanţul mare de apărare, atelier vizibil

legat de domnie, trebuia să fie amplasat într-o incintă a Curţii, dar, în exteriorul curţii principale.

In exteriorul curţii principale („curtea interioară”, „curtea de sus”) se afla şi atelierul metalurgic

şi de fierărie din timpul lui Mircea cel Bătrân, legat de Curtea Domnească, şi, aflat, evident, într-

o incintă, poate incinta exterioară a Curţii Domneşti („curtea de jos”). Nu există nici o probă

arheologică în opoziţie cu această soluţie. Din contră, ea este susţinută de ideea Curţii fortificate,

35 Constantinescu, Moisescu / 1965, p. 24; idem 1969, p. 17; Stoicescu, Moisescu / 1976, p. 61; Moisescu / 1979, p. 37; Constantinescu / 1987, p. 8.36 În campania de cercetări din 1986 şi în 1991.37 D. Not: Castelul (lat. Castrum, Castelum - germ. „burg” din lat.; Castelum diminutiv al latinescului Castrum; - germ.; Burg din lat. Burgus - Burgi, care însemna acelaşi lucru. Noţiunea desemnează un ansamblu fortificat, care este în acelaşi timp fortăreaţă, reşedinţă, locuinţă, centru de guvernare şi simbol al autorităţii şi puterii (Gardelles, 1988, p. 7). Castelul cuprinde două curţi: curtea în care se afla clădirea reşedinţă şi locuinţă, plus o biserică, fortificată puternic - „curtea de sus” sau „curtea interioară”, înconjurată de „curtea de jos” sau „curtea exterioară”; dacă pe o latură sau două curtea de sus este înconjurată de elemente defensive naturale, curtea de jos nu se întinde şi în acele părţi. Curtea de jos este o primă incintă ce trebuie cucerită de inamic, pentru a putea accede la asedierea curţii de sus. (Conti, Perogalli, Calvino, 1995, p. 11, Planat, f. a. DI/1, p. 118, 146, Gardelles, 1988, p. 84). Luckenbach, 1909, p. 43, Fig. 88; în „curtea de jos” sunt amplasate funcţiuni şi construcţii secundare (Planat vol. III, f.a., p. 146, Gardelles, 1988, p. 129,132) ateliere, bucătării, case de slujitori, magazii; Curtea de jos e fortificată, iar Curtea de sus e fortificată mai puternic, este reşedinţa aulică şi locuinţa domnului. În faţa intrării din exterior în curtea de jos se afla de regulă o barbacană (element de apărare a intrării). Curtea de sus cuprinde reşedinţa conducerii - locuinţa şi sediul puterii, biserica, un turn mare - cel mai înalt punct al ansamblului şi ultimul refugiu, puţul de apă şi depozitul de apă. În curtea de sus se accede numai prin curtea de jos.

16

idee afirmată de cercetători. O curte exterioară („curtea de jos”), necesară, constituie o primă

centură de fortificaţii spre exteriorul unei incinte, în acele zone unde lipsesc elementele naturale

de fortificaţii (râpe, prăpăstii, văi, ape).

Curtea de jos avea rolul pe care îl aveau aceste elemente naturale de fortificaţie, acolo

unde existau38. Ea era locul funcţiunilor şi construcţiilor secundare: ateliere, magazii, bucătării,

case de slujitori, etc.39. In părţile mărginite de cornişa terasei râului Ialomiţa, curtea exterioară

(„curtea de jos”) nu era necesară şi nu a existat. Din examinarea pantei vechi a taluzului de la

baza acesteia, s-ar părea că ea a fost însă mărită în vremurile vechi, tocmai pentru a servi fortifi-

cării, căci, este mai mare decât panta taluzului natural pentru tipul de sol din zonă40. O dată cu

desfiinţarea şanţului mare de apărare această structură a planului general dispare, fără a reapărea

în vreun fel, până la părăsirea Curţii.

38 Planat, f.a., III/l, p. 118-146; Gardelles, 1988, p. 84; Conti, Perogalli, Calvino, 1995, p. 11.39 Planat, op. cit. p. 146; Gardelles, 1988, p. 129, 132.40 Ionescu / 1986, p. 12.

17

2. FAZEOLOGIE41

Istoria arhitecturii de la Curtea Domnească din Târgovişte, cuprinde două grupe de faze.

Grupa I, numărând două faze, este cea a Curţii fortificate. Gradul de fortificare este diferit la

fiecare din ele. Grupa a II-a cuprinde trei faze. Ele se întind pe perioada interzicerii fortificării.

Ca atare, fortificaţiile existente la sfârşitul primei grupe de faze se demodează, se părăsesc (cazul

şanţului mare). Primesc alte funcţiuni (cazul turnului Chindiei). În cuprinsul acestor faze capătă

pondere aspecte ale vieţii, diferite de cele din primele faze, legate mai ales de confort şi de ideea

reprezentării.

Grupa I cuprinde fazele: Mircea cel Bătrân - faza I; şi Vlad Dracul - faza 2. Grupa a Il-a

cuprinde fazele Petru Cercel, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.

2.1. Faza 1

Prima curte domnească din Târgovişte alcătuind faza 1, ridicată în jurul anului 1400 a

fost o Curte secundară, ajutătoare a adevăratei Curţi Domneşti a Ţării Româneşti, care era la

Argeş.

La întemeierea ei nu s-a pus problema părăsirii Argeşului, Noua Curte de la Târgovişte

era menită ca, împreună cu adevărata Curte de la Argeş, să alcătuiască o linie domnească, aulică,

răspuns la noile condiţii externe.

Pentru aceasta amploarea ei nu este deosebită. Dar se distinge prin concepţia nouă de

organizare şi de fortificare. Această concepţie nouă nu apare azi decât parţial, căci, marele şanţ

de apărare executat în faza a 2-a, având o lăţime de peste 20,0 m la gură şi cea 5,0 m adâncime

de la cota de săpare, a eliminat cu siguranţă, o serie de elemente esenţiale ale acestei faze.

Astfel că din această primă Curte se păstrează beciul şi gârliciul casei domneşti, biserica

domnească zisă „a lui Mircea cel Bătrân”, bazele unui turn de intrare, două turnuri pe latura de S,

continuate mai târziu, infrastructuri sub corpul de gardă actual aripa Vest (turn), un şanţ de

apărare aflat în faţa corpului de poartă actual, în exteriorul lui şi o suprafaţă de teren la S de Casa

domnească pe care oraşul n-a mai construit niciodată nimic, ceea ce înseamnă că ea s-a aflat în

orbita şi sub controlul Curţii, o zonă păzită, cu funcţie militară defensivă, legată de Curtea

Domnească.

Alături de câteva principii de la Curtea din Argeş, le numim „principiul tip Argeş” se

utilizează şi alte principii de organizare, preluate de la obiective militare, aşa cum vom vedea.

O primă constatare este lipsa actuală a unei fortificaţii, măcar a unei împrejmuiri simple.

Deoarece şanţul mare de apărare ocupă o suprafaţă de cea 3.000 mp în jurul grupului casă-

biserică, nu este greşit, să luăm în considerare varianta, foarte plauzibilă, că în cuprinsul acestei

suprafeţe s-a putut afla o fortificaţie pe care şanţul a evacuat-o: şanţ, palisadă, şanţ cu palisadă42.41 Datările, pa baza cărora este stabilită această fazeologie sunt cele din cercetările arheologice, pentru elementele cercetate. Există componente necercetate arheologic. La acestea datarea am efectuat-o pe baze stilistice, prin analogii şi similitudini arhitecturale. Mai este o categorie de elemente cercetate, cu rezultate neconcludente. Acestea necesită continuarea cercetărilor.42 În terasa inferioară în apropierea zidului de incintă, o situaţie observată de dr. arh. Cr. Moisescu sugerează prezenta unui şanţ vechi (informaţie Cr. Moisescu, căruia îi mulţumim şi pe această cale).

18

Deoarece Curtea era prevăzută cu turnuri - chiar dacă două dintre ele, cele de la S de

Casă, de dimensiuni mici în plan, avem de a face deci cu o curte fortificată, iar centura propriu-

zisă era mai mult decât justificată şi necesară.

În epocă şi mai demult avem sate fortificate cu şanţ, (cazul Coconi)43. Avem sate

fortificate cu palisade, eventual şi şanţ, din secolele XI - XI, la Popina Bogdănească - judeţul

Ialomiţa44, avem Târgoviştea ante secolul XIV înconjurată cu şanţ45, la turnul-locuinţă cnezială

de la Răchitova, Ţara Haţegului, secolul al XIII-lea - şanţ46 etc.

Cu atât mai mult astfel de elemente erau necesare, dacă nu chiar obligatorii şi indispen-

sabile, aici, la un ansamblu izvorât nu din simpla dorinţă de a mai avea o Curte, ci din comanda-

mente grave care impuneau măsuri severe şi cereau prudenţă şi precauţie sporite. Cu atât mai

mult cu cât există deja un şanţ în faţa porţii47.

Prezenţa turnului de poartă la SV de Casă48, arată nu numai că intrarea era pe acolo, dar şi

faptul că ea se afla pe sub un turn care, evident, avea şi funcţie militară şi era de mari

dimensiuni.

De notat că acest turn aflat pe marginea interioară a şanţului din faza 2 era într-o linie de

împrejmuire fortificată - şanţ, palisadă, şanţ cu palisadă, pe care le-a desfiinţat şanţul mare.

Existenţa celor două turnuri mici T1 şi T2 - unul la S de casă49 şi unul la SE, ambele

având părţile superioare refăcute în faza 2, spune că suntem într-un ansamblu fortificat.

Deoarece arealul Curţii se întinde mult spre Sud, dar în interiorul lui exista o centură de

fortificaţie, înseamnă că ansamblul avea două curţi: o „curte exterioară” („curtea de jos”) şi o

„curte interioară” („curtea de sus”). Curtea exterioară trebuia să aibă cel puţin o împrejmuire

păzită, dacă nu o fortificaţie veritabilă - palisadă, şanţ (prezenţa unui şanţ s-a arătat mai sus, deşi

nu cunoaştem şi alte puncte ale traseului.

Curtea interioară cuprindea clădirea locuinţă a domnului şi birourile respective, biserica

şi sursa de apă cu depozitul de apă (acestea două din urmă nedepistate, trebuiau să existe dacă nu

sunt chiar cele două lângă turnul Chindiei, spre Vest). Între Curtea interioară şi curtea exterioară

se afla turnul de intrare, care era şi elementul cel mai înalt al ansamblului.

În curtea exterioară nu se găseau decât construcţii de deservire.

Curtea exterioară ţinea până în zona corpului de gard actual, în partea de V până la uliţa

domnească şi până la zidul de incintă de la S de biserica domnească a lui Petru Cercel.

Sub aripa de V a Corpului de gardă actual se afla infrastructura unui turn de intrare

(depistat în 1986). În faţa acestuia în exteriorul Curţii se mai află nişte zidării din aceeaşi fază50

43 Constantinescu /1972.44 Corbu, Trofem / 2006, p. 397. Val cu palisadă în secolele XIII-XIV şi două valuri de pământ cu şanţuri sec. XIV la Orheiul Vechi (Nesterov, 2003, p. 14); palisadă în secolul al XVlI-lea la Potlogi - aşezământul brâncovenesc (Beldie, 1971), etc.45 Ionescu / 2001.46 Popa / 1988, p. 219 şi fig. 37.47 Descoperit în 198648 Tumul situat pe malul dinspre interior al şanţului mare din faza 2.49 Aflat azi în prima cameră a casei Petru Cercel.50 Cercetări P. Diaconescu şi C. Ionescu, 1991.

19

mutilate de intervenţii ulterioare, ceea ce face greu de descifrat topografia lor. Este posibil ca

aceste zidării să fi făcut parte dintr-o fortificaţie de tip barbacană.

În ceea ce priveşte structura planului general, ea este de tip Argeş numai în privinţa

poziţiei reciproce casă-biserică, în cadrul căreia, casa priveşte spre biserică. In rest nu are nici o

analogie. Curtea de la Argeş corespunde unor timpuri în care pericolele nu erau atât de

înspăimântătoare ca acum. Ca atare, Argeşul este o reşedinţă fortificată slab. Curtea are întindere

mare, e o singură curte, între casă şi biserică e distanţă mare, în cadrul curţii clădirile sunt

presărate.

La faza 1 de la Târgovişte avem o Curte unde problema defensivă şi legat de ea fortifica-

rea, s-a pus într-un chip cu totul nou. A fost adoptat planul general tip castel, cu două curţi;

„curtea de sus” sau „curtea interioară” are dimensiuni mai mici, cele două construcţii principale:

casa şi biserica se află la distanţă mică una de alta, pentru reducerea lungimii frontului şi

suprafeţei de apărat ca şi a numărului de apărători - principiul planului înghesuit, pentru a face

mai uşoară problema apărării cu personal mai puţin numeros şi a asigura în chip mai simplu

protecţia ansamblului.

Problema apărării şi fortificării sunt problemele de bază ale organizării planimetrice a

Curţii fazei 1.

Pentru aceste motive, Casa domnească de la Târgovişte este mai mică (cel puţin beciul)

decât la Argeş şi pereţii mai subţiri (chiar dacă parterul casei depăşea - ceea ce este cu totul

plauzibil - perimetrul beciului), într-o arhitectură diferită de cea de la Argeş; ea nu este făcută

pentru a prezenta şi reprezenta puterea şi autoritatea domnească ci pentru a realiza acea „linie

domnească” menţionată mai sus, necesară în tehnologia nou elaborată de domnitor în vederea

asigurării apărării ţării.

2.2. Faza 2

Ansamblul fazei 2 păstrează schema Curţii din faza anterioară, dar, îmbrăcată în haina

arhitecturală necesitată de momentul istorie.

Este rodul unei gândiri mature, la curent cu situaţia europeană a problemei şi, realizată,

evident, în limitele costurilor posibile.

Ctitorul ei, domnitorul Vlad Dracul a conceput-o desăvârşind schema de castel croită în

faza 1.

Structura planului fazei 2 este formată din: a) „curtea de sus”, curtea unde se află casele

domneşti, biserica domnească, locul cel mai întărit - turnul Chindiei, puţul de apă, prima centură

de fortificaţii, a doua centură de fortificaţii: şanţul mare; b) „curtea de jos”, „curtea exterioară”

prin care se ajunge la prima. Aceasta a avut o împrejmuire şi o intrare, desigur, fortificată. In

„curtea de jos” („curtea exterioară”) se aflau toate acele complexe arheologice menţionate mai

sus, provenite de la construcţii şi amenajări auxiliare ale Curţii; între acestea se numără şi

atelierul metalurgic (de bătut monede) descoperit în anul 2006 sub naosul bisericii mari dom-

neşti. „Curtea de jos” avea, evident, o împrejmuire fortificată, care acum scapă cercetării,

20

alcătuită din zidul - astăzi, interior - de incintă51 care încingea toată curtea, având înăuntrul

conturului ei şanţul mare de apărare, care alcătuia incinta curţii de sus.52

În această fază se încorporează, probabil, zona Sfânta Vineri în Curtea Domnească.

Planul general al „curţii de sus”

Organizarea planului urmează schema anterioară: casa la S, biserica la N. Casa însă, nu

mai priveşte spre biserică, ci, spre stradă. Prin acest procedeu compoziţional, de organizare a lor

în linie, procedeu prin care s-au schimbat şi axele de compoziţie, prin prezentarea desfăşurată a

arhitecturii, se scotea în evidenţă ideea aulică, autoritatea, prestigiul şi măreţia instituţiei

conducerii Statului53. In dreapta casei se afla turnul Chindiei, peste pridvorul bisericii. La baza

turnului pe latura de V se găseşte un puţ, puţul castelului, ocolit de o construcţie, casa puţului54.

Două turnuri din faza 1 au fost restructurate, reparate şi refolosite: turnul aflat în prima cameră

din casa Petru Cercel şi turnul de pe pantă, la SE de casa 1, devenit la S de casa 2. Se utilizează

în continuare de asemeni, turnul de intrare din faza 1.

Dar planul „curţii de sus” mai conţine un element ce apare pentru prima oară în

arhitectura noastră: prima centură de fortificaţii din jurul casei domneşti, un zid de piatră aflat la

2,0 m de baza zidului exterior al casei 2, centura 1 de fortificaţii. Acest zid, care avusese aproape

6,0 m înălţime de la nivelul terenului din timpul lui Vlad Dracul, când a fost construită, care

înconjura casa 2 şi biserica aproape complet, are pe latura de E trei contraforturi pătrate sub

forma unor turnuleţe, pe colţul N-E: un turn rotund la interior şi poligonal la exterior şi bate în

turnul Chindiei în care se opreşte. Pornirea o are imediat de lângă intrarea la beciul casei 2.

Pe latura de V mai are un turn, lipit de zidul casei 2, către colţul de SV ala acesteia.

Prin această primă centură de fortificaţie, presărată cu turnuri, dintre care, cel mai

puternic este Turnul Chindiei, casa 2, care mai avea spre N, peste ea un turn, din care pornea

accesul din casă spre turnul Chindiei (poate mai avea unul şi la S), casa 2 domnească este o

51 Cercetat de N. Constantinescu / 1964, p. 231.52 La exteriorul lui mai putea fi o palisadă şi un şanţ. Şanţul a fost sesizat în anul 1997 (a se vedea p. 76). Amintim că fortificaţiile Constantìnopolului - modelul fortificaţiilor europene medievale (Lîbal / 1993, p. 10) erau alcătuite din două pânze de ziduri şi un şanţ (Choisy / 1943, II, p. 43 şi fig. 29 A; PLANAT, I, f. a., p. 368, fig. 8).53 Acest procedeu de distribuţie a edificiilor principale trăsătură a Curţilor Imperiale, regale , domneşti se întâlneşte la mai multe ansambluri aulice europene: Mistra, faza veche (Coche de la Ferie, Ostuni 1981, p. 513, Fig. 822) la palatele împăraţilor germani: la castelul imperial Kaiserburg de la Nurnberg, sec. XI-XII (Ebhardt 1939, p. 526, 528 şi Fig. 637); Brockhaus, 1932, p. 543, la Glosar cca. 1230 (Luckenbach 1909, p. 41 şi Fig. 85; Ebhardt 1939, p. 512, 514 şi Fig. 623), Toman, Bednorz, 2004, p. 71, Altet, 2001, p. 97, Karlstejn 1348-1357 (Lîbal / 1993, p. 105), Ebhardt, partea 2/1958, p. 408-413 şi fig. 466, Grand Palais Bruges sec. XII-XIII (FOSSIER, 1982).54 Puţul este necercetat. Ca dotare de primă importanţă în viaţa Curţii, el trebuia să se bucure de toată atenţia din partea domnului, deci făcut temeinic şi solid pentru a avea o existenţă şi o funcţionare sigură mai ales la vreme de restrişte când nu se puteau utiliza surse exterioare de apă. In aceste condiţii, până la cercetarea lui poate fi atribuit oricărei epoci, inclusiv faza 2 sau chiar fazei 1; în castelele occidentale el constituia piesa de bază şi era amplasat, construit şi proiectat în consecinţă. Sunt bine cunoscute mai multe astfel de puţuri. Unul, puţul castelului imperial Kaiserburg de la Nurnberg, adânc de 53 m, este adăpostit într-o construcţie proprie de piatră (Tiefen brunnen, Brunnenhaus). Are în faţă, spre exterior, protecţia constituită din marele turn de apărare, tumul principal al castelului, Sinwellturm (Calore, 2000, p. 126, 127 şi figura; Schilgen, Hoffmann 1995, p. 7; Alten 2000, p. 70, 71): alt exemplu este fântâna cu construcţia care o adăposteşte, de la castelul Marienburg (Luckenbach 1909, p. 46 şi Fig. 95, 96). Fântâna casteluilui imperial Kaiserberg Karlsjten de lângă Praga, ridicat de împăratul Germaniei, Carol al IV-lea de Luxemburg, între 1348-1357, are fântâna în parterul unui turn: Brunneturm (Ebhardt, H, partea 2/1958, p. 408-413 şi fig. 467).

21

fortificaţie de maximă securitate. Are un perimetru de piatră de 4 m grosime pe o înălţime de 6 m

de la solul contemporan, un donjon greu de cucerit. Avea desigur un depozit de apă în beci, dacă

nu chiar un puţ. Iar beciul, în suprafaţă cât toată casa, putea adăposti cantităţi însemnate de

alimente, care îi punea pe asediatori în situaţii grele.

Toate această alcătuire era încinsă cu şanţul cel mare, care punea probleme oricărui

asediator.

În cursul secolului al XV-lea la SV de casa 2 a fost construit şi un turn pătrat cu cursă de

şoareci.55

Prezenţa cursei de şoareci îl defineşte ca un turn de intrare. Zidul de la E de el, prin care

se leagă de centura 1 de fortificaţii, era o măsură de apărare a casei 2.

Planul general al „curţii de jos”

Acest plan poate fi apreciat în mare. Toate complexele arheologice depistate la S de

şanţul mare de apărare indică pe acel teritoriu o folosinţă densă şi activă, destinată activităţilor

secundare ale Curţii, specifice „curţii de jos”.

Curtea Domnească a fazei 2, prin toate soluţiile şi măsurile de fortificare (prezentate şi ce

se vor prezenta), cuprinzând şi zona Sfânta Vineri şi alcătuită din casa fortificată, biserica

fortificată, turnuri interioare, perimetrale şi exterioare, ziduri, şanţuri, palisade, ateliere de

producţie, desigur, de multe profiluri necesare pentru timp de pace şi de război, sursă şi depozit

de apă, moară, râşniţe, brutărie, sursă şi depozit de alimente, constituia o fortăreaţă de mare

securitate, de maximă capacitate defensivă, dar şi primejdioasă pentru un inamic, prin însuşi

potenţialul ei ofensiv ridicat - putea adăposti un număr de patru-cinci mii de militari, apreciază

raportul din 1679-168856.

Ea putea face faţă unui asalt brutal, cât şi unui asediu în care „rumeni intră, nimeni nu

iese”57 şi într-o atmosferă încremenită, fiecare aşteaptă cedarea celuilalt.

In această fază, chiar la începutul ei, mica curte feudală constituind zona Sfânta Vineri -

formată din casă, biserică, zid, şanţ - (o curte a Dăneştilor?!), trebuia în mod necesar înglobată în

Curtea Domnească. Separată, ea era ocupată de un inamic şi transformată într-o primejdie pentru

Curtea Domnească. Inserarea ei în Curtea Domnească într-un moment mai târziu nu-şi mai avea

raţiuni imperioase, determinante. N-ar fi fost decât un fapt întâmplător, secundar.

55 O soluţie de întărire a zidurilor exterioare, diferită în oarecare măsură, a fost utilizat în Europa Occidentală în sec. XI-XIII. Prezentăm aici exemple nu ca analogii şi surse posibile, d ca „paralele anistorice”, „paralelism rezultat din acţiunea unor condiţionări similare” (Curinschi, 1991, p. 29, 37) Exemple instructive sunt: Marea Britanie, Tumul Londrei (Wlute Tower, 1070, Castles, 2005, p. 52, Castelul Dover (1181-1187), Toy 1939, p. 79-80; Ebhardt, I, 1939, Castelul Coucy (1220-1230) în Franţa, (Planat, HI fa., p. 118-121 şi Kg. 2, 4, Lîbal, 1993, p. 4844 şi Fig. 50; Denizeau, 2005, p. 102-105). În Tratatul despre arta militară şi maşinile de război. Codex Latinus Parismus 7239, compus de Paulus Sanctus Ducensis, puţin înainte de perioada pe care o analizăm, aflat la Biblioteca Naţională din Paris, în capitolul: „Despre pregătirea războiului”, sunt enumerate peste cincizeci şi trei de lucruri, şi încă altele multe nemenţionate, de care trebuie să dispună din belşug partea respectivă. La începutul enumerării sunt alimentele (Snagov, 1979, p. 199-2001). Despre importanţa puţului şi depozitului de apă: acelaşi, p. 215. v Cantacuzino / 2001, p. 231 şi fig. 31.56 Magazin Istoric pentru Dacia, 1847, t. V, p. 59-60,69.57 Denizeau/2005, p. 27, cu ilustr. - “Asediul Ierusalimului de către Godefroi de Bouillon, miniatură sec. XIV, Londra, British Museum.

22

Momentul constituirii Curţii Domneşti din Târgovişte într-un sistem defensiv coerent,

raţional, riguros, la nivelul avangărzii gândirii militare, pandant al situaţiei internaţionale de o

asprime neegalată până atunci, generată de fenomenul nou al amplificării fără precedent a puterii

şi agresiunii otomane, era momentul Vlad Dracul.58

2.3. Faza 3, Petru Cercel, 1584, până la Matei Basarab

Ansamblul din faza 2 este completat cu o casă domnească şi o biserică nouă, precum şi

cu alte elemente. Deşi cea mai mare parte a fortificaţiilor din faza anterioară se păstrează,

ansamblul îşi diluează aspectul de fortăreaţă, îmbogăţindu-se treptat cu o serie de elemente de

confort, destindere şi reprezentare

În această fază este părăsit definitiv şanţul mare de apărare51.

Acest fapt modifică radical înfăţişarea Curţii, deşi restul componentelor de bază rămân. A

doua operaţiune radicală este lichidarea grupului construcţiilor şi amenajărilor secundare,

auxiliare, care mobilau zona de S a Curţii („curtea exterioară” sau „curtea de jos”).59

Prin aceste două operaţiuni şi construirea noii case domneşti (casa 3) şi a bisericii mari

domneşti, structura de tip „castel” a Curţii primeşte lovitura de graţie. De acum încolo Curtea

capătă trăsături noi, locul principal căpătându-l tema reprezentării, a fastului, a luxului, a

afirmării autorităţii, prestigiului şi puterii domneşti, exprimată prin mijloacele arhitecturii. Un

semnal al acestei noi atitudini îl constituie între altele prezenţa cafasului în biserica nou

construită de domnitor60. Această nouă concepţie, hrănită de cultura şi mentalităţile occidentale,

(la noua casă domnească de pildă, pe faţada principală, spre curte şi spre fântâna de care vorbeşte

Franco Sivori61, a făcut două turnuleţe, cum găsim la castele regale franţuzeşti pentru apărarea

intrării)62 se vădeşte şi prin amenajarea unor grădini domneşti (un parc) şi a unei grădini

zoologice, pe terenurile din lunca Ialomiţei, în spatele Curţii Domneşti63.

2.4. Faza 4, Matei Basarab

Această fază nu produce modificări structurale. Se repară Curtea în urma stricăciunilor

anterioare şi se fac la E de casele domneşti mici completări şi modificări, se dublează zidurile la

casa Petru Cercel, pentru asigurarea rezemării unor noi planşee, e posibil să se fi făcut baia

domnească. Unii cercetători susţin că zidul de incintă exterior aparţine acestei faze. Se ridică o

clădire în partea de S a Curţii.

2.5. Faza 5, Constantin Brâncoveanu

58 Şi în alte zone se iau acum măsuri de precauţie. În, 1430 despotul sârb Djurdje Brankovic ridică pe malul Dunării, la Semendria (Smederevo) castelul (cetatea), unde şi-a instalat reşedinţa (Deroko/1964, p. 22 şi pl. 42,43; Trifunovic/1969,2, p. 372.). În Italia se fortifică coastele prin construirea unei reţele de turnuri (DE VITA/2001, p. 233-280.). Şi restul Europei reacţionează (Lîbal /1993, p. 134)59 Constantinescu / 1987; v. infra, 5.60 Ionescu / 2006, p. 131-14561 C.S.T.R.3,p. 1262 La castelul medieval Louvre. Prelucrate, şi la palatul papilor din Avignon (Gardelles, 1988, p. 168,174,207,243, 249; Gazelles / 1988, p. 50, 52-53; Mesqui / 1997, p. 279-282; Denizeau / 2005, p. 72-75).63 Constantinescu, Moisescu / 1965, p. 26, 29, 30, 33-34; idem 1969, p. 22,23; Moisescu / 2002, p. 28-30

23

Este o fază de reparaţii şi înfrumuseţări64. Se fac completări în zona de E, se face un acces

nou la beciurile din faza anterioară65. Se extinde clădirea dinspre biserica Sfânta Vineri ridicată

în faza anterioară66 şi se ridică zidul din spatele bisericii mari domneşti prin care incinta a fost

segmentată67.

Fazele Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, în care se fac completări şi prelucrări

ale ansamblului moştenit, sunt importante pentru forţa, complexitatea şi expresivitatea

arhitecturală-artistică nouă, excepţională, pe care o imprimă ansamblului intervenţiile respective,

de volum mic, dar, majore pentru înfăţişarea Curţii. Amprenta croielii iniţiale îşi păstrează pre-

dominanţa.

64 CONSTANTINESCU, MOISESCU / 1965, p. 34-35; idem 1969, p. 23-24; STOICESCU, MOISESCU / 1976, p. 5465 CONSTANTINESCU, MOISESCU / 1965, p. 30; idem 1969, p. 2166 CONSTANTINESCU /197667 CONSTANTINESCU / 1976, p. 17. În legătură cu unele lucrări pe care le-ar fi făcut C. Brâncoveanu la zidul de incintă şi la odăile seimenilor, (MOISESCU / 1979, p. 61 şi CONSTANTINESCU, MOISESCU / 1969, p. 36) potrivit informaţiei lui Radu Greceanu, trebuie menţionat că din textul acestuia nu rezultă fără echivoc că e vorba de Curtea Domnescă din Târgovişte ci, mai degrabă, de cea din Bucureşti. După pasajul în care vorbeşte despre lucrările la zid şi la odăile seimenilor, are o completare marginală care trimite la Curtea din Bucureşti, după care vorbeşte din nou despre activitatea domnului la Târgovişte (Cronica lui Radu Greceanu în Cronicari munteni, n, 1961, p. 211).

24

3. CONSTRUCŢIILE CURŢII

3.1. Zidurile de incintă

Incinta Curţii este mărginită de două ziduri concentrice. Doi călători străini vorbesc de o

împrejmuire cu pali-sade: Francesco della Valle în 1532-153468 şi Pierre Lescalopier în 157469;

primul vorbeşte de ziduri Petru Bogdan Baksic la 164070. Ar însemna că cele două ziduri de

incintă au fost construite în perioada 1574-1640. Aceste relatări au contribuit într-o măsură

însemnată la formarea opiniei din literatura dedicată Curţii Domneşti din Târgovişte referitor la

aceste elemente şi neglijarea aspectului arheologic. În acelaşi timp, s-a semnalat existenţa unui

zid vechi, „care a fost scos cu totul iar pe locul lui s-a înălţat zidul nr. 1, foarte probabil în timpul

lui Petru Cercel”71.

Traseul şi forma zidurilor au fost descrise la începutul acestei prezentări. Zidul dinspre

interior, cu grosimea de 1-1,20 m este alcătuit din casete de piatră şi cărămidă. Pe partea spre

Calea Domnească este prevăzut spre exterior cu contraforturi de secţiune triunghiulară aflaţi unul

de altul la distanţă variind între 14,0 şi 19,0 m. După colţurile de la N şi de la S mai au câte un

contrafort triunghiular, după care, pe tot traseul nu mai are nici unul, cu excepţia laturii de la S,

cu patru contraforturi. Câteva contraforturi de secţiune dreptunghiulară se găsesc pe latura de E.

Zidul se păstrează pe înălţimii variind între câţiva zeci de centimetri, la stradă şi peste patru metri

pe latura de S.

La distanţa de cca. 2,50 m spre exterior de zidul precedent se găseşte un al doilea,

executat din zidărie de cărămidă. Spre Calea Domnească este simplu, iar pe toate celelalte laturi

este prevăzut cu contraforturi triunghiulare de secţiune identică cu ai primului zid şi repetându-se

la aceleaşi distanţe. Zidul se păstrează pe înălţimi variind între câţiva centimetri, până la cca. 5,0

m pe latura de S. Blocul porţii, cu turnul de intrare şi corpul de gardă ţin de zidul interior.

O particularitate prezintă zidul interior pe porţiunea de la S şi E de biserica Sfânta Vineri,

unde el este executat din lespezi din piatră de râu, semn al ridicării lui într-o altă fază, probabil

anterioară restului traseului, eventual faza 1.

În unele zone, unde s-a putut cerceta, ca de pildă, în faţa bisericii mari domneşti, pe faţa

interioară a zidului exterior se văd urme de cofraj întipărite în tencuială.

Zidurile au fost tencuite. Suprafeţe însemnate de tencuială, într-o stare avansată de

degradare, se păstrează pe zidurile laturii de E.

Zidul dinspre interior este alcătuit din zidărie mixtă în casete de piatră şi cărămidă, iar cel

dinspre exterior, numai din cărămidă. Porţiunea din dreptul bisericii Sfânta Vineri este numai din

piatră (lespezi de râu), contrastând frapant cu restul. În zona din spatele casei Bălaşa şi la N de

ea, pe o lungime de 36 m zidul exterior a fost stabilizat la un moment dat cu un număr de şapte

contraforturi din zidărie de cărămidă, groase de cca. 2,0 m şi lungi de cca. 3,0 m, la distanţe

68 C.S.T.R. 1, p. 322.69 Idem, 2, p. 428.70 Idem 5, p. 213.71 Constantinescu / 1964, p. 231. (fără demonstraţie arheologică a acestei acrobaţii constructive ipotetice).

25

variind între 2,40 m şi 7,90 m, unul de altul. Prezenţa acestor contraforturi, prin intermediul

cărora a fost blocată la momentul respectiv tendinţa de răsturnare a zidului, ce, avea în spatele

lui, spre Curte, taluzul de pământ, care, dădea împingeri (toată latura de E are în spatele ei

taluzul, dar numai aici a apărut necesitatea de a construi contraforturi) arată că în acest loc, în

afară de taluz mai era ceva; o săpătură, un şanţ, o groapă, o denivelare, care antrena construcţiile

de pe malul ei.

Este, desigur, un şanţ vechi ce înconjura zona Sfânta Vineri în prima fază a acestui

ansamblu adiacent Curţii Domneşti la începuturile ei şi care a coexistat cu ea, încă din faza 1 a

Curţii Domneşti (şi Curţii de la Sfânta Vineri).

Zidul de incintă exterior

Grosimea 1,20 m din cărămidă de 28,5x15 - 15,5x4 cm, pe alocuri - mortarul cu nisip

mult, rosturi orizontale: 2-4 cm, rosturi verticale mici. Se păstrează pe înălţimea de cca. 1,10-

1,20 m de la nivelul de construcţie pe o lungime de cca. 20,0 m. Pe faţa exterioară se găsesc

contraforturi de plan triunghiular construite o dată cu zidul, - baza 1,55 m înălţime, - 85 cm.

Paramentul - deteriorat.

Zidul de incintă interior

Grosimea: 1,20 m, din bolovani de râu şi cărămidă de 26,5x14x4, în casete. Dimensiunile

bolovanilor: 20-22 cm, înălţime - 12-13 cm.

Fundaţia - din bolovani de râu.

Liant: mortar de var gras dur.

În capătul de nord zidul este curs datorită unei umpluturi anterioare (eventual o pivniţă

din veacul al XIV-lea), sau un şanţ de fortificare vechi.

La cca. 22,0-25,0 m de colţul unde latura se intersectează cu latura N, zidul dispare ca şi

cum nu ar fi fost construit niciodată (constatare în secţiunea arheologică practicată în zonă)

pentru a reapare în zona secţiunilor din 1978.

Pe latura nordică coama ambelor ziduri coboară până la cota - cca. +50 cm deasupra cotei

trotuarului străzii, de la cca. 1,30 m.

In apropierea părţii superioare păstrate, se află, de asemenea - un strat de arsură prăfoasă

roz-portocalie, precum şi câţiva bulgări mari cca. 50 cm - latura, de var pastă. Aceste elemente

au fost datate aparţinând momentului Sinan-Paşa - 1595.

Observaţiile de teren, situaţia lor, tehnicile şi materialele de construcţie, soluţia de

alcătuire, orientează datele de construire a acestor ziduri: cel dinspre interior: cândva în cursul

secolului al XV-lea, iar, cel dinspre exterior, în vremea domniei lui Petru Cercel.72

Este posibil ca primul zid, dinspre interior, să fi coexistat cu o palisadă ridicată anterior,

72 Zidării identice ca tehnică de construcţie, materiale şi reţete precum şi stilistice, cu cele utilizate la zidul dinspre interior al părţii de S a incintei ca şi din alte zone, se găsesc la casa ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea, din care, o parte a fost înglobată în Schola Graeca et Latina în 1645, la mănăstirea Stelea (Ionescu / 1985, p. 44). Astfel de zidării datate sec. al XV-lea au mai fost depistate în Târgovişte, în special la beciuri.

26

amplasată la interior faţă de primul zid, cu care să fi format o incintă dublă, până la construirea

zidului dinspre exterior, când, ar fi fost demolată, incinta dublă fiind alcătuită acum din cele

două ziduri. Principiul pânzelor multiple are o motivaţie istorică temeinică. A fost instituit de

fortificaţiile Constantinopolului73 şi utilizate apoi în toată Europa74 (evident, în limita

posibilităţilor financiare).

N. Constantinescu şi Cr. Moisescu consideră, fără demonstraţie arheologică, aceste ziduri

ridicate: cel interior - în timpul lui Petru Cercel şi cel exterior, în timpul lui Matei Basarab75.

Citându-i pe aceştia Gh. I. Cantacuzino face aprecieri asemănătoare76.

3.2. Casa 1

Are axele rotite faţă de ale casei 2, în sens invers acelor de ceasornic cu 11°.

Din această casă a fost descoperită pivniţa dreptunghiulară şi gârliciul de acces.

Dimensiunile la exterior ale construcţiei sunt cca. 15,90x7,50 m şi gârliciul de 8,0 m în afara

conturului casei şi lat de 3,40 m, zidăria de bolovani mici cu mortar de var. Grosimea zidurilor:

cca. 60 cm la pivniţă şi 67 cm la gârlici. Din zidurile pivniţei se păstrează baza, cu o înălţime de

40-60 cm de la talpa fundaţiei. Se păstrează 3 rânduri de pietre, pe alocuri: 4 rânduri (în zidul E

şi în colţul de NE). Primul rând de pietre de la bază este ieşit în general cu până la 8 cm spre

interiorul construcţiei. În spatele zidului se află balastul natural. Primul rând de pietre stă pe

balastul natural, direct, Pietrişul natural are aici piatra cu granulaţie mică, în general: 2-3 cm,

maximum 4 cm, numai arareori câte una mai mare.

Zidăria este exclusiv din bolovani de râu (nu şi din alt fel de piatră).

Drept pardoseală a pivniţei este însuşi pietrişul natural, aşa cum a rămas de la săpare; în

unele zone acesta este acoperit cu un strat de pământ castaniu-cafeniu, bătut, în grosime de cca. 4

cm şi care pare să fi fost depus numai pe o fâşie de cca. 50 cm lată în lungul pereţilor, şi având

către aceştia o grosime mai mare, până la 72 cm.

Faţa exterioară a zidăriei se termină incert, zdrenţuită, parcă pentru a se ţese cu pietrişul

natural din spate. In colţul SE, la latura S şi pe o porţiune din latura E se află presăraţi câţiva

bolovani pe care, probabil, stăteau paturi de lemn.

În gârlici se găsesc două perechi de pilaştri de cărămidă, de 17,5x70, executaţi din

cărămidă de dimensiuni 35x17,5x5,5 neţesuţi cu zidăria gârliciului. Unul din pilaştri are în spate

o umplutură unde s-a aflat probabil o firidă (au fost executaţi ulterior).

În umplutură, în afară de cărămidă se găseşte şi o lespede de calcar provenită eventual de

la un lintel al firidei.

Gârliciul este din zidărie de bolovani mici de râu înecaţi în mortar de var, executată în

73 Ebersolt / 1934, p. 101-103 şi Fig. 73; Choisy / 1943, p. 65-66 şi Fig. 29; PLANAT, 1, f.a., p. 368, fig. 8.74 Lîbal / 1993, p. 1075 Constantinescu / 1964, p. 231; îl arată a fi din sec. al XV-lea, conform datelor săpăturii arheologice. Con-stantinescu, Moisescu/ 1965, p. 36; idem 1969, p. 45; Stoicescu, Moisescu/1976, p. 98; Moisescu/ 1979, p. 60-61.76 Constantinescu / 1987, p. 4-6; Cantacuzino, Rădulescu 1986, p. 4-6; IONESCU / 1986, p. 18-22. În 1991 am menţionat planul acestei case ca pe o sursă de inspiraţie pentru casa din sec. al XV-lea de la mănăstirea Stelea. (R.M.M. - M.I.A. / 1991)

27

cofraj, probabil, deoarece dimensiunile bolovanilor, rotunzi, determină o anumită instabilitate a

zidăriei până la întărirea mortarului. Paramentul este ondulat uşor, datorită aceleaşi instabilităţi a

lucrării proaspete.

Pe alocuri apar şi asize de cărămidă, alternate cu asize de piatră: cărămida: grosime = 5

cm, lăţime 17 cm şi 5,5x17 cm.

Cărămida din umplutura presupusei firide are grosimea de 6 cm, 5 cm, lăţimea: 15 cm, 16

cm. În umplutura respectivă se găseşte şi câte o cărămidă cu aspectul cunoscut din locuinţele

târgoviştene distruse la 1394: aspect untos-prăfos, culoare maronie-gălbuie-vineţie, grosime 4,7

cm, 5,5 cm.

Cel puţin gârliciul a avut acoperire cu arce sau bolţi, căci în dărâmăturile de pe fund au

fost găsite bucăţi de mortar de var în pană, rezultate de la rosturi în pană, caracteristice arcelor şi

bolţilor. În colţul de SV din elevaţie se păstrează două asize.

Interiorul este tencuit cu o tencuială de var întinsă neregulat, în strat subţire, rezultată din

zidărie. În pivniţă întâlnim o tencuială subţire uşor verzuie, drişcuită după neregularitatea

paramentului la o distanţă de 100 cm de la colţ, pe lungimea de 60 cm şi înălţime 30 cm. Faţa ei

este drişcuită brut aşa cum a ieşit din drişca de lemn.

La intrarea în gârlici din exterior, zidul se păstrează pe o înălţime de patru asize de

bolovani, h = 48 cm. Se păstrează locaşurile pragului de lemn dreptunghiulare. La un moment

dat s-a executat o pardoseală de mortar, împărţită în segmente cu trunchiuri de lemn, care au

generat un soi de trepte înclinate, acoperite de un strat subţire din acelaşi mortar.

Fundaţia retrasă faţă de planul elevaţiei cu 13 cm, are o înclinaţie spre interiorul său de

10%.

Faţa laterală a fundaţiei este foarte netedă, perfect plană executată din bolovani aleşi, de

aceleaşi dimensiuni, bine amestecaţi cu mortar între ei.

Colţurile sunt rotunjite (observat în colţul de SV), raza = 10 cm.

Această planeitate perfectă a feţei fundaţiei şi rotunjirea aproape perfectă a colţului,

exprimă o săpătură executată foarte atent şi îngrijit.

La limita dintre partea superioară a fundaţiei şi partea inferioară a elevaţiei, se găseşte

scursă la exterior o cantitate de mortar, din timpul executării zidului.

Mortarul este căzut pe un caldarâm din bolovani de râu existent la data când se construia

casa şi care provenea dintr-o fază de construcţie anterioară acesteia.

La capătul exterior al gârliciului adâncimea fundaţiei este de 38 cm de la cota de săpare.

Pe o fâşie la exteriorul laturii de V a gârliciului se găseşte o pardoseală din cărămidă de

290x200x43 mm pozată pe un strat de 3-4 cm de mortar de var. O asemenea cărămidă este zidită

şi în elevaţia gârliciului. Zidul de V al gârliciului are grosimea de 78 cm, spre deosebire de cel de

E care are 67 cm.

În zidul de V se găseşte, la o parte superioară a zidăriei păstrate (cota 284,82 m) un şliţ în

care se afla un tirant de lemn. Secţiunea şliţului are lăţimea 19-20 cm, înălţimea de 16 cm şi se

găseşte la 9 cm de la faţa interioară a peretelui. O altă centură de lemn se găseşte deasupra cotei

28

pardoselii pivniţei la cca. 1,00 m h = 12 cm, b = 10 cm şi încă una la 15 cm deasupra cotei

pardoselii, b = 15 cm, înălţime cca. 11 cm. La colţ tiranţii sunt îmbinaţi în cheotoare drepte.

Tiranţii au fost ciopliţi, la secţiunea dreptunghiulară.

La pivniţă, ca şi la fundul gârliciului, fundaţia se găseşte cu cca. 5-10 cm sub cota

pardoselii.

La gârlici, ca şi la pivniţă, mergând în jos, dimensiunile bolovanilor cresc, ajungând până

la diametre de 30 cm.

Cota pardoselii pivniţei = 281,48 faţă de cca. 282,50 - cota pardoselii (restaurate de DMI)

a pivniţei casei 2 (Fig. 30,43-45) (cote geodezice).

Zidul de S este ciuruit de constructorii casei 2. Zidul de E al gârliciului este de asemenea

deteriorat de aceştia. Casa 1 a fost descrisă şi analizată de membrii colectivului de cercetare: N.

Constantinescu, Gh. I. Cantacuzino, Venera Rădulescu, arh. Corneliu Ionescu77. A fost reluată de

Gh. I. Cantacuzino în 1999 şi 200178. Analizată de arh. Cr. Moisescu. Thereza Sinigalia o

analizează în contextul general istoric care producea curţile domneşti în epocă şi în care erau

generate anumite tipologii arhitecturale. Autoarea face o analiză amănunţită a întregii

problematici legate de această casă şi subliniază importanţa ei, atât pentru ansamblul din care

face parte, cât şi în cadrul complexului de probleme ce privesc Curtea Domnească din

Târgovişte.

3.3. Casa 2

Această casă se află la S de biserica domnească veche, la distanţă mică, foarte mică de

aceasta. Nu considerente topografice au determinat această apropiere, nici considerente de

compoziţie arhitecturală, ci condiţii de ordin defensiv, crearea unei alcătuiri de suprafaţă minimă,

în vederea asigurării unor posibilităţi satisfăcătoare de apărare. Pentru acest motiv, al realizării

unui complex posibil de apărat cu mijloacele pe care le avea domnul la îndemână şi care să

elimine în cea mai mare măsură locurile vulnerabile, care, în cazul unui atac ar fi permis

atacatorului câştig de cauză, pentru obţinerea unei apărări eficiente, grupul casă-biserică a fost

încins într-o centură de fortificaţie, centura CI, din zidărie de piatră. Prin acestea, trei construcţii

distincte se îmbinau într-un tot, în care era realizat un circuit fluent al apărătorilor şi condiţii

optime pentru apărare, în care elementele fortificaţiei se sprijineau unul pe altul, asigurau

cooperarea şi se eliminau suprafeţele şi elementele inutile sau chiar păgubitoare pentru apărare.

Casa 2 era rodul, unei alte viziuni arhitecturale, nu atât formale, stilistice, cât mai ales,

ale unei problematici noi, prin care se formula un conţinut arhitectural de idei, nou şi infinit mai

bogat decât fusese necesar posibil şi realizat până atunci. Casa 2 era concepută ca o cetate, casa 1

era făcută pentru un aşezământ de ordin secundar, dar şi în condiţii în care nu se formulase încă

răspunsul corespunzător în faţa pericolului care creştea implacabil. Cu atât mai puţin casa de la

Argeş nu conţinea astfel de însuşiri.

77 Lîbal / 1993, p. 1078 Constantinescu/ 1964, p. 231; îl arată a fi din sec. al XV-lea, conform datelor săpăturii arheologice. Con-stantinescu, Moisescu/ 1965, p. 36; idem 1969, p. 45; Stoicescu, Moisescu/1976, p. 98; Moisescu/ 1979, p. 60-61.

29

Casa 2 este o clădire de plan aproape pătrat, cu beci, şi măsurând la exterior 31,45 m pe

direcţia N-S şi 29,05 m pe direcţia E-V. Din ea se păstrează beciurile, cărora le lipsesc în parte

bolţile . Se mai păstrează, în partea de sud, o mică parte din zidurile parterului. Beciurile ocupă

toată suprafaţa construită la sol a clădirii. Beciurile sunt alcătuite din patru deschideri, din care

cele două dinspre V sunt mai mari, iar cele dinspre E, mai mici. Primele două deschideri dinspre

V precum şi deschiderea a doua - de cea de a treia, sunt separate prin două şiruri de stâlpi de

palan pătrat - câte patru stâlpi - şi cinci goluri. Cele două deschideri dinspre E sunt separate de

un şir de trei stâlpi, de secţiune pătrată dar, de dimensiuni mult mai mici (1,0 m faţă de 1,90 m la

ceilalţi). Grosimea zidurilor de contur este de 2,90 m până la 2,50 m.

Intrarea în beci se face pe latura de vest, la cca. o treime distanţa de la colţul de NV spre

SE. După un palier orizontal în beci, după intrare, spre dreapta, în lungul bolţii şi deschiderii de

V se desfăşoară scara de acces la beci, cu trepte de piatră şi având lăţimea cât toată deschiderea.

Beciul este luminat de un număr de douăsprezece ferestre înguste şi înalte: trei pe latura de E,

cinci pe cea de S şi patru pe cea de V, acoperite cu arc în segment de cerc. In pereţii de V, S şi N

se mai află câteva firide.

Beciul este acoperit cu bolţi semicilindrice, cele de V şi de E au naşterile dinspre exterior

la cote mai ridicate decât cele dinspre interior (un fel de bolţi în sfert de cerc).

Bolţile au înălţimea la cheie de 6,15 m de la pardoseala actuală (identică cu cea

medievală). Înălţimea la cheie a arcelor dintre stâlpi este de 2,00 m, iar la naştere de 1,10 m.

Între palierul de intrare şi scară se află un perete de piatră, din care se păstrează fragmente la

partea inferioară, în stânga intrării se află un compartiment a cărei funcţiune nu poate fi

precizată. Traveea ocupată de palierul de pornire a scării, precum şi cea din stânga ei, din colţul

clădirii, au pardoseala pe care se calcă intrând de afară, rezemată pe bolţile de cărămidă, care, în

beci formează două mici încăperi întunecoase, neluminate prin nici o fereastră. Totuşi, în această

travee se află un gol de fereastră, astupat la o dată ulterioară. Acest gol răspunde însă şi în

compartimentul din colţ. Ferestrele au o anumită grupare şi o anumită dispunere, dictată de

motive azi necunoscute.

Arcele şi bolţile sunt din zidărie de cărămidă. Stâlpii, până la naşterea arcelor dintre ei,

precum şi zidurile exterioare sunt din lespezi de piatră de râu, având o anumită alternanţă.

Parterul. Din parter se păstrează doar un mic fragment în colţul de SV şi pe latura de S,

anume patru încăperi şi o sală. Grosimea pereţilor interiori variază între 60 cm şi 1,00 m, iar cei

exteriori sunt de 1,20 m. Dimensiunile

Încăperilor sunt de 4,85x5,80 m, 8,20x5,80 m, 7,70x5,70 m, 3,80x5,85 m, 1,50x6,70 m.

Între ele se află uşi. Zidurile sunt din cărămidă. Până la cutremurul din 1940 în capătul de S al

laturii V s-a păstrat un fragment de perete cu două ferestre de tip brâncovenesc. Pe fragmentul

păstrat din peretele interior N-S se păstrează golurile capetelor de grinzi ale planşeului peste

parter. Au interaxul la cca. 1,25 m, sunt pe direcţia E-V. Peste ele se ridică pereţii etajului,

despre care se crede că a fost adăugat mai târziu.

În peretele de S se păstrează golurile unor uşi şi nişte firide. În deschiderile doi şi trei se

30

află două arce de zidărie executate mai târziu în vederea susţinerii unui planşeu peste parter, sau

a întăririi zidurilor.

Problema intrării în casă. Nu există, sau, nu a fost depistată până acum urma intrării din

exterior în casa 2. Desigur, că, o astfel de urmă s-ar fi putut observa mai bine înainte ca edificiul

să ajungă în starea de ruină în care se află astăzi. Totuşi, se pot avansa ipoteze, cunoscând carac-

terul Curţii şi casei acestei faze, în care, constatăm, s-a căutat fortificarea într-un grad cât mai

înalt. Avem în vedere două ipoteze: 1) şi parterul şi beciul au avut aceeaşi intrare din exterior,

cea pe care o vedem acum. În vestibulul din spatele intrării pornea o scară care ducea la nivelul

de deasupra beciurilor. Uşa exterioară era una singură, blindată; 2) - a fost o singură intrare,

situată la nivelul superior. La ea se ajungea pe o scară exterioară mobilă sau, în orice caz, uşoară.

In spatele intrării se află un vestibul similar celui din varianta 1), de unde, o sacră coboară în

vestibulul de unde pornea spre beciuri scara de acces la acestea.

În această variantă, intrarea actuală din exterior a fost executată mai târziu. În ambele

variante scara de acces la beci a fost, dacă nu cea actuală, una amplasată tot unde se află şi

aceasta. Ca urmare, infrastructura din beci aflată în colţul de NV, despre care se crede că a fost

executată în secolul al XVII-lea pentru diferite folosinţe, nu este decât infrastructura pe care

reazemă podestul de pornire al scării, de la nivelul solului, spre nivelul beciurilor.

Puteau fi şi două intrări distincte.

Axele casei erau dispuse în corelaţie directă cu axul străzii amintite şi retrasate după

evenimentele dramatice din octombrie 1394.

Materialul de construcţie nu mai era materialul local a cărei procurare era cea mai ieftină,

bolovani de râu, aflaţi în zonă aşa cum era la casa veche, ci lespezile de piatră de râu ce se

găseau la cel puţin patruzeci de kilometri depărtare, începând, pe râul Dâmboviţa de la Malul cu

Flori, şi pe râul Ialomiţa, de la Pietroşiţa - Moroieni. Descoperirile din 1986 au confirmat

utilizarea acestui material începând de la fundaţie şi până la cota extradosului bolţilor pivniţei,

cel puţin.

S-a constatat existenţa a două praguri la ziduri, unul la fundaţie, şi unul la cota nivelului

de călcare în curte în momentul în care se construia casa. Pragurile au lăţimea variabilă între 5 şi

40 cm în special cel de la cota terenului, datorită neregularităţilor peretelui săpăturii, care a fost

umplută cu zidărie. Paramentul exterior al pereţilor are o serie de ondulări din execuţie, în zona

gârliciului vechi, unde rămânea în pământ. Suprafaţa decapată în coridorul de racord cu Casa

Petru Cercel a dezvăluit o zidărie ireproşabilă, executată la un nivel calitativ excepţional, în care

asizele de piatră mare alternau cu altele subţiri, o alternanţă minunată de pietre mari şi pietre

mici, aliniate perfect, umplând spaţiul zidului fără a rămâne locuri goale sau locuri umplute la

întâmplare cu colţuri. Rosturile erau bine umplute cu mortar, care nu era nici prea puţin pentru a

rămâne scobituri goale, nici nu fusese în exces, ca să curgă şi să murdărească, pe alocuri fusese

întins cu mistria. De asemenea, grosimea lor este bine dozată în raport cu volumul de piatră.

Menţionăm că această latură de S, aflată astăzi în coridorul de racord, destinată iniţial să

fie vizibilă, pe toată înălţimea, a fost acoperită după executarea ei, pe o înălţime de cca. 1,00 m,

31

de pământ pus între acest zid şi zidul de piatră constituind centura 1 de fortificaţie, CI.

În coridorul de racordare cu casa Petru Cercel s-a înregistrat situaţia următoare: de la cota

pavajului actual executat de către DMI în coridor, până la pragul soclului de la cota terenului

vechi sunt şaptesprezece rânduri de piatră-lespezi de râu. Primele douăsprezece de jos sunt

groase şi lungi, astfel: înălţimea: 12-13 cm, 17 cm, lungimi: 70 cm, 35 cm, 42 cm. Rosturi

orizontale: de 1-2 cm, rosturi verticale sub lemn. Pragul are lăţimea variabilă neregulată, între 12

şi 21 cm. Toată zidăria este executată din acelaşi material - lespezi de râu. Pe prag este mult

mortar curs de sus în timpul executării zidăriei. Se văd urme de tencuială ce par a fi mortarul din

zidărie în surplus, întins pe faţadă.

La colţul de SV zidăria subsolului are şi blocuri de calcar cioplite, bolovani de râu şi

lespezi de râu. Ieşitura pragului soclului este variabilă, latura V pleacă cu 17 cm, latura S cu 5

cm.

În acest punct, nivelul de construcţie al acestei case se află la 40 cm deasupra nivelului de

construcţie al casei 1 şi la 15 cm peste nivelul de demolare al aceleia; această situaţie se află

peste tot.

În colţ, la 20 cm deasupra nivelului de construcţie al casei 2 aproximativ pe diagonala

colţului, se găsea un pat de lespezi mari şi sub ele un strat de var gros de 1,5 cm grosime.

Semnificaţia acestuia rămâne necunoscută (patul dislocat în 1986).

Latura V, în zonele decopertate este executat numai din lespezi de râu.

Cunoscând situaţia terenului din secţiunile executate la E de altarul bisericii vechi şi cea

executată în 1976 pe pantă în prelungirea laturii de N a casei, unde s-a văzut că muchia naturală

a terasei era mai spre V cu aproape 10,0 m şi că terasa fusese extinsă prin depunerea unei mari

cantităţi de pământ de împrumut precum şi moloz şi materiale de construcţii, se constată că

partea de E a pivniţei a fost pozată aproape de suprafaţa terenului natural (era un fel de parter).

Volume de lucrări. Dimensiunile în plan ale casei sunt: 31,45 m - laturile V şi E şi 29,05

m - laturile N şi S, adică, o suprafaţă de 914,0 mp. Adâncimea de săpare este, în medie 2,80 m.

S-a săpat deci un volum de pământ de 914,0x2,80 = 2560,0 m3, din care se scade volumul

pivniţei vechi, de 250,0 m3 şi se adaugă volumul fundaţiilor de: 121,0 m perimetrul x cca. 3,70 m

lăţime, de cca. 60 cm adâncime = 270,0 m3 plus, cele ale stâlpilor: 8 buc x 2,50x2,50x0,60 = 30

m3, plus, stâlpii mici 3x2,00x0,6 = 7,0 m3. Rezultă un volum total mediu, de material excavat de

2560+270+30+7-250=2617,0 rotund = 2620,0 m3. Acest volum a pus desigur probleme serioase

la săpat, dar şi mai serioase după ce a fost săpat: transportul şi depozitarea. Rezolvarea s-a găsit

în cadrul Curţii cel puţin parţial, întreaga sau aproape întreaga cantitate de pământ şi balast a fost

întinsă în toată curtea Curţii Domneşti, rezultând un strat, de grosime variabilă, pe care l-au

intersectat toate secţiunile arheologice practicate până astăzi, cu excepţia celor de la E.

Subliniem că o parte din acest strat provine şi din materialul excavat din şanţul de săpare.

Pentru edificarea pivniţei, până la cota pardoselii nivelului de locuit s-a utilizat o cantitate

de piatră de 2,55 x (31,45 + 24,00 ) x 2 x 6,00 + 1,00 x 2,00 (31,45 + 24,00) x 2 = 1693 + 222 =

1951 m3.

32

Se adaugă stâlpii: 8 x 2,00 x 2,00 x 2,00 = 64,0 m3.

Rezultă un total de 2015,0 m3, rotund = 2020,0 m3 de piatră în zidărie, exclusiv bolţile şi

cca. 600 m3 de var adică, total var plus piatră, aproximativ 2600 m3.

Prin împrăştierea în curte a materialului provenit din excavaţiile pivniţei, a rezultat o

înălţare sensibilă a terenului în Curte în raport cu zonele înconjurătoare.

Intrări. Intrarea la etajul de locuit rămâne necunoscută, intrarea la pivniţă a fost de la

început aceea care se vede şi astăzi, pe scara păstrată şi astăzi. In ipoteza unei alte intrări, în

vremurile vechi, trebuie să ne imaginăm cum au spart, cei ce voiau s-o facă în alte parte, un zid

de piatră de 2,55 m grosime, să arătăm urmele cele vechi, precum şi urmele refacerii şpaleţilor

deterioraţi prin spargere la cea nouă. De asemenea, o scară veche în prelungirea intrării actuale,

perpendiculară pe direcţia bolţilor, este un nonsens şi o imposibilitate, deoarece cota intradosului

arcului ce reazemă pe stâlpi se află la 1,50 m deasupra pardoselii şi ar fi presupus şi un alt sistem

de boltire a beciurilor, căci acea scară ar fi intersectat bolţile.

Singura posibilitate de scară la pivniţă este numai în lungul bolţilor. Accesul trebuie

socotit deci, a fi fost de la început cel actual, sau cel puţin, scara spre beci.

Nici o altă latură a casei nu a fost aptă pentru a primi o intrare: latura de V este înghesuită

în biserică, iar, celelalte două laturi sunt blocate de zidul de fortificaţie „centura CI”. O intrare pe

latura de S ar fi fost posibilă, dar, cu accesul la ea dinspre V, pe coridorul de 2 m, lăţime format

de zidul casei şi de centura CI, ceea ce este puţin probabil.

3.4. Centura de fortificaţii CI

După construirea casei 2, dar, în cadrul aceluiaşi efort constructiv şi aceleiaşi concepţii

asupra ansamblului, nu mult după construirea casei, s-a realizat o centură de fortificaţii - un inel

trapezoidal, incomplet, din zidărie de piatră. Această centură, aflată la o distanţă de cca. 2 m de

zidurile casei şi foarte aproape de biserică, pe care o ocoleşte pe la N, are grosimea de 1,90 m,

iar, pe latura de E, de 1,60 m.

Mica distanţă dintre casă şi biserică ar sugera o înălţime iniţială a acestei centuri, până la

parapetul ferestrelor clădirilor pe care le încingea, adică, de cca. 5-6 m de la nivelul de călcare

din momentul construirii.

În cercetările efectuate asupra acestei centuri, la N şi E de altarul bisericii vechi, precum

şi în coridorul de racord, şi în alte zone, s-a constatat că zidul este executat din piatră spartă, pe

alocuri - ghips (acesta se găseşte în zona Lăculeţe - Priboiu, între Târgovişte şi Pucioasa) cu

paramentul uşor ondulat din neregularităţile pietrei precum şi din execuţie, care, nu a avut în

obiectivele ei realizarea planeităţii paramentului zidului.

În colţul de NE se află un turn poligonal la exterior şi rotund la interior. Pe latura de Vest

zidul se opreşte venind dinspre S, în apropierea golului intrării la beci, spre care se şi închide,

unindu-se cu zidul casei 2. Pe latura de N, zidul intră în baza turnului Chindiei. Zidul se

păstrează până la înălţimea de cca. 1 m.

Casa 2, socotită până la ultimele cercetări a fi fost ridicată de către Mircea cel Bătrân, a

33

constituit subiect al atenţiei multor cercetători. Grigore Ionescu o considera edificată în secolul al

XV-lea79, Cristian Moisescu o analizează, face ipoteze asupra planului parterului, identificând

elementele etajului, elementele dispărute ale bolţilor beciurilor etc.80 Cr. Moisescu este primul

cercetător care a studiat arhitectura acestei case, Casa a fost cercetată şi datată de către Nicolae

Constantinescu, în prima etapă de cercetări, publicate în 1964, unde se prezintă primele datări81.

O primă prezentare a arhitecturii se face însă de N. Constantinescu şi Cr. Moisescu în 1965,

reluată în 196982. Thereza Sinigalia face o trecere în revistă a cunoştinţelor şi interpretărilor

asupra Curţii domneşti, în speţă a Casei 2, conchizând: „ceea ce a fost deja câştigat este faptul

că odată construit palatul din Târgovişte, prin însăşi statura sa aulică el devine un model şi

astfel pot fi mult mai bine înţelese construcţiile secolului al XVI-lea din mediul voievodal, dar şi

din cel boieresc, laice şi chiar religioase”83.

O descriere sumară a ceea ce credea, face Emil Lăzărescu84.

3.5. Biserica Curţii lui Mircea cel Bătrân

Este o biserică de plan triconc, la care, retragerea absidei altarului faţă de zidurile

naosului este abia perceptibilă, confundându-se cu rezaliturile de pe faţade. Este alcătuită din

altar, naos, pronaos dreptunghiular cu axa transversală mare, pridvor cu doi stâlpi, plan

dreptunghiular. Naosul este de tip Cozia, cu două perechi de pilaştri angajaţi zidurilor de N şi S.

Are o uşă pe latura de S a pronaosului şi una pe latura de S a naosului. Are uşă din pridvor în

pronaos şi din pronaos în naos.

Absida altarului este poligonală cu şapte laturi la exterior şi curbă la interior. Ea este

prevăzută la E cu o banchetă de zid - sintronul, ce închipuie tronul împăratului Ceresc şi scaunele

celor doisprezece Apostoli. Totodată el reprezintă şi jilţul arhiereului şi scaunele preoţilor. În

peretele de E al pronaosului, de-a stânga uşii de intrare în naos se află două firide acoperite cu

arc în semicerc. Atât golul uşii de intrare din pridvor în pronaos, cât şi cel al uşii dinspre pronaos

şi naos au cât un falţ care arată că aceste uşi au avut ancadramente de piatră.

Faţadele au fost decorate cu o succesiune de pilaştri cu arcaturi, care pornesc de la o

înălţime de cca. 70-80 cm deasupra solului actual. Nu există urma nici unei ferestre, ceea ce

înseamnă că acestea au avut parapetul foarte înalt (zidurile se păstrează pe o înălţime de cca. doi

metri).

Pridvorul are trei goluri şi doi stâlpi dispuşi pe colţurile de V, de plan pătrat. Aceştia au

fost înglobaţi în zidăria bazei turnului Chindiei. Pridvorul este acoperit cu o boltă semicirculară

aplatizată, având generatoare paralele cu axa bisericii. În pridvor se păstrează întregi două arce

rezemate pe pilaştri angajaţi. Arcele sunt simple de zidărie de o jumătate de cărămidă, fără vreo 79 Ionescu / 1963, p. 147; idem 1982, p. 174.80 Moisescu / 1970, p. 11; idem 2001, p. 102-104 şi Fig. 117. Tot aici (p. 103) prezintă zidul de centură CI.81 Constantinescu / 1964, p. 229-230, 232. Acesta prezintă situaţia presupusă atunci. Multe prezentări fanteziste, înflăcărate de noaptea neştiinţei au fost avansate în lungul timpului. Numai cercetarea arată adevărul. Menţiune specială: părinţii cercetării la Curtea Domnească din Târgovişte sunt: Nicolae Constantinescu şi Cristian Moisescu.82 Constantinescu, Moisescu / 1965, p. 26-30.83 Sinigalia / 2000, p. 62-72.84 Istoria artelor plastice în România, sub îngrijirea acad. prof. George Oprescu, 1, 1968, p. 149.

34

decoraţie.

Înălţimea pridvorului este foarte mare. Aceasta sugerează că în fapt pridvorul era baza

unui turn clopotniţă, sau, mai degrabă, turn de apărare.

În desenul din 1843 al lui M Bouqet se vede biserica păstrată până la aproximativ cota

cosoroabei, iar partea superioară a zidurilor, ieşite în consolă. Consola ar sugera un drum de

strajă, cu un fel de „hourds”.

Pardoseala bisericii a fost din cărămidă de formă paralelogram, dispuse în spic.

La joncţiunea cu absida N, în dreptul proscomidiei, s-a văzut fundaţia bisericii, executată

din bolovani mici de râu înecaţi în mortar, adâncime = 1,40 m. La talpă, se află un bolovan mare

cca. 1,0 m cioplit, din calcar.

La exterior, în axul altarului, la E, fundaţia bisericii este din piatră spartă de carieră şi din

lespezi de râu cu mortar de var, are adâncimea de 1,70 m.

Pe latura de N a altarului fundaţia din bolovani mici de râu înecaţi în mortar.

Prima asiză este executată din două blocuri mari din piatră cioplită, executate din zidărie

uscată.

Între ele şi prima asiză de zidărie cu mortar, aflată deasupra, se află un strat subţire de

pământ, mortarul nu atinge aceste blocuri.

Partea de răsărit a bisericii este fundată pe umplutura cu care la un moment dat a fost

extinsă terasa către E. Nivelul de construcţie al bisericii actuale a dispărut cu ocazia decapărilor

efectuate de către DMI - în deceniul 1960-1970.

Prezenţa blocurilor de piatră, separate de fundaţia cu mortar, poate pune problema

existenţei a două faze, sau a două biserici diferite, succesive, cu acelaşi plan, dintre care prima

poate să fi fost eventual de lemn. (O construcţie de lemn, pe fundaţia de piatră uscată, nu

generează nivel de construcţie), împotriva acestei ipoteze ar pleda blocul de pe latura de N, aflat

în săpătură în şanţ, care face din el element al unei fundaţii, nu al unei temelii sau tălpi, decât

dacă această primă ipotetică construcţie a fost executată pe fundaţia din zidărie uscată din

blocurile de piatră, din care unele au rămas in situ, pentru a fi descoperite acum.

Dacă nu a fost aşa şi aceste blocuri aparţin construcţiei bisericii actuale, s-ar putea

întrevedea varianta executării unui pat al tălpii fundaţiei cu un rol de egalizare a presiunilor pe

un teren cu structuri diferite - o parte sănătos, o parte umpluturi, dar aici ne izbim de pământul

aflat între partea superioară a acestei prime asize şi restul fundaţiei. În această variantă, alegerea

blocurilor de mari dimensiuni, în opoziţie cu pietrele de mărime obişnuită din care s-a executat

restul fundaţiei, poate fi rezultatul unei gândiri, care să fi socotit necesară prevederea unui radier

din blocuri mari, modificarea soluţiei pe parcurs, etc.

Stratul de pământ interpus poate reprezenta, fie pământ pus anume de către constructor,

peste această asiză de bază, cu rolul de stabilizare şi împănare a blocurilor în şanţul de fundaţie,

pentru a asigura în măsură mai mare rolul de radier, fie rezultatul unei pauze între operaţia 1:

pozarea asizei de blocuri şi operaţia 2: fundaţia din zidărie de piatră.

Problema aceasta, ca şi aceea a materialului diferit întâlnit în fundaţia laturii de N, zidărie

35

din bolovani mici înecaţi în mortar, necesită cercetări în continuare.

Variaţia materialului în fundaţie poate, la rândul său să însemne a) aprovizionarea cu

material din două surse; b) prelungirea duratei de execuţie - după ce s-a executat o parte,

execuţia a fost întreruptă, şi, reluată după un timp a fost însoţită de schimbarea viziunii asupra

materialelor de construcţie.

Umplutura de la E a continuat să se taseze şi, preventiv, la un moment dat s-a executat un

contrafort fundat tot pe umplutură, la aceeaşi cotă cu fundaţia bisericii, având deci eficienţă zero.

Adâncimea fundaţiei - contrafort este de 1,00 m, are 160x113 cm, este amplasat la S de

axul bisericii, latura sa de S filează cu muchia S a laturii de E a altarului bisericii.

Dăm alături cotele intrărilor la gârliciul pivniţei casei vechi: 284,53; la gârliciul pivniţei

Vlad Dracul (pivniţa 2) 284,54; la pardoseala bisericii Curţii lui Mircea cel Bătrân: 284,60 m.

Cota pragului fundaţiei bisericii este mai jos decât cea a zidului pivniţei Casei 2.

In exterior, la E de altar, la partea superioară, a fost descoperit un pachet de cărămidă de

format special, necunoscut până acum în Ţara Românească, format dreptunghiular o categorie, şi

format trapezoidal, cealaltă categorie, cu falţ pe toate laturile, grosimea 5 cm, lungimea 28-29

cm, lăţimea 16,5-17 cm. Cărămizile provin de la o construcţie din veacul al XIV-lea Mircea cel

Bătrân, şi sunt cărămizi de pardoseală. Faţa superioară, cu deosebire muchiile, sunt tocite prin

uzură mecanică (călcare).

Poziţia lor, lângă biserică, presupune funcţionarea lor în pardoselile bisericii.

Biserica a fost datată de N. Constantinescu, care a investigat şi raporturile ei cu turnul

Chindiei85. Cr. Moisescu a cercetat evoluţia situaţiei în zona pridvorului, legat de apariţia

turnului Chindiei86, iar Gh. I. Cantacuzino a continuat cercetările privind datarea87, N. Constanti-

nescu şi Cr. Moisescu au prezentat biserica, datarea, diferitele refaceri88. Biserica a fost pre-

zentată apoi, de Cr. Moisescu, care, în ultima lucrare, apărută în anul 2001, face şi un studiu de

reconstituire89.

3.6. Turnul Chindiei

Deşi ridicat deasupra pridvorului bisericii vechi şi înlocuind vechiul turn al acesteia,

turnul Chindiei este o entitate separată şi ca atare, el trebuie prezentat separat de biserică.

Tunul Chindiei este o construcţie cilindrică pe un registru inferior trunchi de piramidă.

Plecarea de pe sol a turnului este paralelipipedică cu pereţi verticali. Racordarea cu cilindrul se

face cu un alt trunchi de piramidă ale cărui feţe au o pantă mai mică decât a trunchiului de

piramidă. Terminaţia la partea superioară se face printr-un element în uşoară consolă rezemată

pe arce frânte la cheie, mimând „machicoulis”-uri având deasupra arcelor un brâu şi încheindu-

85 Constantinescu / 1964, p. 232-23486 Moisescu / 1970, p. 11-1587 Cantacuzino / 1970, p. 146-15188 Constantinescu, Moisescu / 1965, p. 35-36;idem 1969, p. 24-2689 Stoicescu, Moisescu / 1976, p. 66-70; Moisescu/ 1979, p. 117-121; Moisescu / 2001, p. 140-142. Despre pridvorul acestei biserici scrie şi Mircea Iliescu (Mircea Iliescu, Pridvorul în arhitectura Ţării Româneşti din sec XIV-XV, în „Studia Valachica”, Târgovişte, 1970, p. 90-92 (despre Sf. Vineri, p. 92).

36

se sus cu un număr de creneluri mărunte. Turnul are azi o înălţime de 27 m şi un diametru

exterior de 8,50 m. In interior cilindrul este împărţit în trei nivele, prin intermediul unor planşee

de lemn. În axul turnului este o scară în colimason, cu stâlpul axial şi treptele de lemn. Are o

balustradă metalică. Parterul este constituit din pridvorul bisericii. In turn se intră din exterior pe

o uşă situată în zidul de S al bazei tronconice, se urcă pe o scară curbă, îngustă, cu pantă mare,

până la etajul 1, unde se află pornirea scării colimason.

La etajul 1 se află spre casa 2 o uşă cu trei ferestre înguste, toate descoperite cu ocazia

restaurării din deceniul şapte al secolului al XX-lea.

Etajele doi şi trei sunt prevăzute cu ferestre, uşi şi balcoane de factură romantică, dispuse

într-o aliniere nefirească şi având dimensiuni mari, arce frânte la cheie şi profile de tip neogotic.

Cilindrul este din cărămidă, baza este placată cu piatră. Placajul a fost executat la 1847 de către

arhitectul Schlatter ca şi golurile de uşi şi ferestre. El porneşte de la nivelul unde se afla solul la

aceea dată; sub această cotă zidăria este numai din cărămidă, ca şi la cilindru.

În interior acoperirea la partea superioară a cilindrului se face prin intermediul unei

cupole aplatizate, străpunsă în ax de scară. Actualmente grosimea peretelui cilindrului este de

1,85 m (inclusiv cămăşuirea executată în ultimul deceniu al secolului al XX-lea cu plase sudate

şi mortar de ciment).

Turnul, aşa cum apare astăzi, este rezultatul lucrărilor executate în anul 1847 de către

arhitectul Schlatter la comanda domnitorului Gh. Bibescu. În desenul lui M. Bouqet executat în

anul 1840 şi publicat în 1843, cu patru ani înainte de acele lucrări, turnul are o înfăţişare diferită

de aceea de astăzi, care, este rezultatul lucrărilor din 1847. Nu se poate preciza dacă este mai

scund (verificarea proporţiilor celor două ipostaze ale rumului şi compararea lor ar arăta că chiar

dacă l-a înălţat Schlatter, supraînălţarea nu e semnificativă).

Partea superioară avea o terminaţie diferită de cea de azi cu creneluri mai simple şi mai

puţine şi cu „machicouli-uri”. Pe partea de N se vede o mică încăpere în consolă; o

„echauguette”, element utilizat în arhitectura militară pentru supravegherea bazei zidurilor şi

turnurilor. Restauratorul de la 1847 a înlăturat elementul respectiv şi i-a şters definitiv urmele.

De asemenea, în desenul lui Bouquet se văd ferestrele originare descoperite la restaurarea de

acum treizeci şi cinci de ani.

În înfăţişarea pe care i-a conferit-o arhitectul Schlatter în 1847 şi în care se prezintă azi,

turnul este un element de promenadă şi distracţie, un „belvedere”, apt să primească pentru a

cânta în el meterhaneaua, cum se petrecea în secolul al XVII-lea. Altul a fost turnul pe care l-a

făcut Vlad Dracul şi pe care Schlatter nu l-a înţeles.

Turnul lui Vlad Dracul a fost un element fundamental al fortăreţei care era Curtea

Domnească din Târgovişte. Era un rezultat al experienţei occidentale a „castelelor”, pe care,

domnitorul muntean a avut prilejul s-o cunoască personal90. Acestea aveau în componenţă un

turn care constituia ultimul refugiu, era cel mai întărit şi cel mai greu de cucerit 91. Litografia lui

90 Vezi în acest volum, N. Constantinescu, 2.91 Lîbal / 1993, p. 13.

37

M. Bouquet este de folos pentru cunoaşterea unor elemente pe care Schlatter le-a eliminat, cum

este elementul în consolă de pe partea de N: o „echauguette”, destinat să apere această regiune a

turnului mai expusă inamicului, căci, limita incintei era aproape şi nu era susţinută de nici un

element: turn sau altceva în raza de acţiune a căruia să se afle. Alte elemente au fost (dacă au

existat), cele patru turnuleţe - „săcăluşe”, de care vorbeşte Giuseppe Pisculo la 1595. Acestea nu

apar în desenul lui Bouquet, poate dispăruseră urmele lor, se prezentau într-o stare de conservare

care excludea orice posibilitate de identificare. Oricum partea superioară a turnului este

prezentată confuz de Bouquet, chiar dacă el reprezintă acolo trei creneluri masive. Cele patru

turnuleţe ar fi fost obligatorii pentru apărarea celor patru colţuri ale bazei turnului, vizibile de sus

doar din nişte elemente în consolă, care, dacă lipseau, acele patru colţuri erau imposibil de

apărat, căci nu se vedeau. Schlatter a ascuns şi uşa de legătură cu casa domnească 2. Prin acea

uşă nu se asigura numai intrarea în turn din casă la vreme de primejdie, ci şi circuitul complet al

apărării, format din turn, elementele defensive ale bisericii, eventual drum se strajă, turnuri, dar,

în primul rând un turn necesar chiar accesului în turnul Chindiei, căci, nivelul pragului uşii

respective este cu aproape şapte metri mai sus ca acela al pardoselii nivelului principal al casei 2.

Apoi, se realizează legătura cu drumul de strajă aflat la partea superioară a zidurilor bisericii

vechi, vizibil în desenul lui Bouquet şi, probabil, legătura cu centura de fortificaţii CI, un alt

element fundamental al fortăreţei. Tot acest complex: casa 2, turnul Chindiei, centura de zid CI

şi biserica veche, din punct de vedere militar erau un tot, un organism, o fortăreaţă de maximă

securitate.

Totodată turnul Chindiei era un element de apărare a intrării în casa 2, spre care era

vederea liberă de sus, alt element de apărare a ei aflându-se dincolo de intrare, turnurile de la S

de ea.

De asemenea, din Turnul Chindiei se asigură supravegherea şi apărarea marelui şanţ de

apărare. Forma rotundă a turnului împiedica incendierea elementelor de lemn de la partea

superioară a turnului, cu un foc aprins la baza lui, metodă utilizată în epocă, prin care se obţinea

uşor capitularea inamicului aflat în turn rectangular.92

Turnul a fost datat de N. Constantinescu93, a fost prezentat de acesta împreună cu Cr.

Moisescu94, analizat şi încadrat tematic tot de acesta95. Despre turnul Chindiei s-a pronunţat şi

Gh. I. Cantacuzino, subliniind importanţa lui în sistemul defensiv al Curţii.96

3.7. Şanţul mare de apărare

Este o construcţie grandioasă, impresionantă, exprimă forţă, dar, este şi o oglindă a

timpului care a născut problema construirii unei asemenea lucrări. Împreună cu nucleul domnesc

alcătuit din casa 2, biserica veche, turnul Chindiei şi centura CI de fortificaţii, formează 92 C.S.T.R. 1, p. 95-96, 98,108, 109; nu a putut fi incendiat Turnul, „deoarece tumul era pe de-a-ntregul rotund, focul se rotea doar în jurul turnului şi nu aducea nici o vătămare celor dinăuntru, căci nu se ridica în sus, din care fapt s-a văzut şi s-a înţeles îndeajuns că prin acest mijloc nu va putea fi cucerit turnul” (idem, p. 117). Tereza Sinigalia semnalează şi comportarea superioară a acestei forme, în faţa artileriei (Sinigalia 2000, p. 79)93 Constantinescu / 1964, p. 234; idem 1976, p. 2; idem 1978-1981, p. 2,5, 6,8,10.94 Constantinescu, Moisescu / 1965, p. 42-44; idem 1969, p. 34-35.95 Moisescu / 1970, p. ...; Stoicescu, Moisescu / 1976, p. 77-80, Moisescu / 1979, p. 54-56; idem 2001, p. 103.96 Cantacuzino / 1981, p. 166-167; idem 2001, p. 229-231.

38

complexul curţii principale (curţii interioare, curţii de sus).

Elementele geometrice: adâncimea 4,70 m de la nivelul de săpare, deschiderea la gură:

20-24 m, lăţimea la fund cca. 4 m, lungimea cca. 220 m, traseu într-un fel de potcoavă, cu

segmentele extreme perpendiculare pe cornişa terasei, iar segmentul median, paralel cu strada

existentă la data săpării lui şi, în acelaşi timp, paralel cu faţada casei 2. La mijloc prezintă o

gâtuitură, unde, probabil, s-a aflat o amenajare legată de punctul de traversare a şanţului.

Segmentele sunt racordate între ele prin curbe.

Suprafaţa secţiunii transversale: cca. 90 m. Volum = cca. 19 sau 20 mii m3. Şanţul este o

construcţie militară cu totul impozantă, prin deschiderea şi adâncimea lui, prin soluţia de

împiedicare a ieşirii din şanţ în Curte, versantul dinspre Curte având o pantă foarte mare. Marea

deschidere reducea simţitor posibilităţile de utilizare de către inamic a unui pod mobil pentru

traversare, obligându-l pe acesta să intre în şanţ şi să poarte lupta în condiţii dificile, contra

apărătorilor aflaţi cu aproape 5 m mai sus, pe malul interior al şanţului. Această construcţie a fost

concepută şi realizată având în vedere un agresor deosebit de periculos, aşa cum era puterea

otomană în creştere, la acea dată.

Soluţii constructive: întrucât lăţimea la partea superioară este de aproape cinci ori mai

mare decât adâncimea, iar pereţii lui trebuia să fie cât mai abrupţi, fundul şanţului este o fâşie

aproape plată de cca. 14 m lăţime, prevăzută cu o uşoară pantă transversală. Versanţii sunt

îmbrăcaţi în trunchiuri de lemn înfipţi în fundul şanţului, având înălţimea corespunzătoare

stratului de balast aluvionar secţionat de şanţ. Această îmbrăcăminte a avut menirea de a sprijini

şi a împiedica curgerea balastului natural, material total necoeziv, în condiţiile unei pante a

versantului, mult mai mare decât panta taluzului natural. Astfel, aceşti pereţi sunt pereţi de

sprijin, un fel de palplanşe, prin intermediul cărora se asigură stabilitatea versantului.

Desigur că acest perete-palplanşă avea legături transversale în planul lui, cel puţin două

pe înălţimea secţiunii (pe lungimea trunchiului) şi, eventual şi diagonale. El trebuia să realizeze o

suprafaţă relativ continuă şi netedă, chiar dacă, dintr-un material combustibil.

Şanţul conţine în sine şi problema traversării lui pentru intrarea în Curtea Domnească -

„nucleul domnesc”, sau „Curtea interioară”, „Curtea de sus”. În legătură cu aceasta s-au păstrat

două elemente: primul este amenajarea pentru care, pe latura de V, aproximativ în faţa intrării în

casa 2, s-a făcut o săpătură puţin adâncă, constituind pe direcţia perpendiculară pe şanţ, o treaptă.

Întrucât cercetarea arheologică a arătat că această treaptă face parte organică din

elementul „şanţ”, şi nu se întâlneşte decât aici97, ea trebuie legată de problema traversării

şanţului. Ea putea fi amenajarea pregătitoare pentru un eşafodaj de lemn construit aici, în

vederea rezemări unui pod ridicător, construit din lemn. Podul trebuia să fie comandat, evident

de pe malul interior al şanţului şi să aibă şi o zonă fixă, în şanţ, având în vedere marea lăţime a

şanţului.

O asemenea soluţie este în concordanţă cu două realităţi. Una: poziţia în teren este într-un

97 Constantinescu / 1987. O asemenea soluţie se întâlneşte în Germania la şanţul descoperit la Hunnenschans am Uddeler Meer, în Olanda, datând din perioada Normandă /Schuchhardt / 1931, p. 190-191 şi fig. 176).

39

punct bine apărat din exteriorul ei: pe de o parte - turnul Chindiei, aflat la distanţa de 55 m spre E

şi turnul din faza 1, refolosit în faza 2 şi aflat în punctul unde şanţul face cotul spre E, situat la 40

m distanţă spre S.

A doua: inamicul pătruns în incintă prin poarta aflată la S, venea spre această traversare

având şanţul, deci apărătorii, în dreapta. Partea dreaptă a atacatorilor este întotdeauna descope-

rită, căci el ţine în mâna dreaptă, ridicată, spada. Stânga este apărată de scut, ţinut pe lângă corp.

Aceasta este o strategie comună utilizată în vechile fortificaţii: obligarea atacatorului să vină spre

intrare dinspre stânga şi să meargă o bucată de traseu în lungul fortificaţiei aflate pe dreapta,

expuşi tirului apărătorilor.

Al doilea element ce trebuie pus în legătură cu intrarea în curtea „nucleului domnesc” îl

constituie turnul cu „cursa de şoareci” din secolul al XV-lea98 aflat la SV de colţul din această

direcţie al casei 2 şi legat cu un zid de piatră de centura de fortificaţie CI.

„Cursa de şoareci” este o componentă a turnurilor de intrare. Înseamnă că la un moment

dat, în cursul secolului al XV-lea99 pe aici se traversa şanţul, era deci, un acces în „curtea

interioară”, bine păzit şi supravegheat.

În punctul de racordare la terasa inferioară secţiunea şanţului era închisă cu ziduri dispuse

perpendicular pe axul acestuia.

Şanţul a fost cercetat şi prezentat de N. Constantinescu100. Ulterior el a fost menţionat de

Gh. I. Cantacuzino101 şi Cristian Moisescu102.

3.8. Casa Petru Cercel (casa 3)

Alipită feţei S a zidului de la punctul 3.4 se găseşte casa despre care se ştie că a fost

ridicată de Petru Cercel. Este o clădire de plan dreptunghiular, lungă de 32,50 m pe direcţia N-S

şi lată de 15,50 m, pe direcţia E-V formată dintr-un beci de plan pătrat, un parter şi un etaj (v.

Fig. 15-16 bis/8).

În spate spre E are două prelungiri unde s-au aflat anexe sanitare.

Parterul. În capătul de N are trei încăperi de plan pătrat, de dimensiuni apropiate. In

capătul de S are două încăperi inegale, obţinute prin împărţirea cu un zid a sălii iniţiale. Între

acestea se găsesc şase încăperi de dimensiuni aproximativ egale, dispuse în două şiruri despărţite

printr-un zid longitudinal axial.

În capătul de N încăperea mediană are o uşă ce dă spre casa 2. Cele şase încăperi

simetrice au în pereţii transversali câte o uşă, dispusă o dată spre faţadă, iar în peretele opus, spre

axul clădirii. Cele trei încăperi de la N comunică şi între ele. Cele două de la S, de asemenea;

peretele de V, se păstrează pe înălţimea de câţiva zeci de cm, dar peretele de E, păstrat mai bine,

are la fiecare cameră câte două ferestre acoperite cu arc în mâner de coş.

98 Moisescu / 1970, p. 12; Cantacuzino / 1981, p. 168 ; idem, 2001, p. 231.99 Cantacuzino / 1981, p. 168; idem, 2001, p. 231.100 Constantinescu /1987.101 Cantacuzino / 2001, p. 228.102 Moisescu / 2001, p. 103.

40

În axul faţadei de V se află, la o distanţă între ele de 3,60 m două turnuleţe andosate

faţadei, de plan uşor dreptunghiular, având laturile de V teşite şi cu câte o ferestruică în ax.

Dimensiuni: 2,50 m şi cel de S: 2,70 m perpendicular pe faţadă şi 3,00 m - în lungul faţadei.

Pe latura de S, paralel cu biserica, se găsesc cinci baze pătrate de zidărie de cărămidă.

Acestea alcătuiesc bazele stâlpilor pe care rezema podul acoperit de care vorbeşte Sivori şi care

ducea la uşa aflată în peretele de N al bisericii, în zona cafasului. Pe latura de V se mai află

bazele a trei stâlpi de zidărie de cărămidă, doi la S şi unul la N de cele două turnuleţe.

În spatele faţadei de E, la distanţa de doi metri de faţada clădirii, se găsesc două latrine,

una cu trei, una cu două cabine. Distanţa de doi metri de clădire era un coridor. Grupul dinspre S

se prelungeşte spre vale cu un canal de zidărie boltit, care duce la o hazna îngropată. Cele două

grupuri având fiecare 6x6 m măsuraţi de la faţada corpului principal dau un relief faţadei de E.

Mai spre E de acestea se găsesc: un foişor şi infrastructura unor scări.

Etajul. Este aproape identic cu parterul, cu deosebirea că încăperea de la S cuprinde toată

lăţimea clădirii aşa cum a fost iniţial şi la parter. Din faţa acestora pornea galeria pe stâlpi de zid

ce ducea la biserică. Etajul se păstrează pe jumătatea de răsărit a clădirii.

În parter nu există urma nici unei scări de acces la etaj. Acestea înseamnă, ori o scară de

lemn, dispărută fără urmă, fie, o scară exterioară dispărută fără urmă.

Beciul. Este amplasat în axul transversal al clădirii.

Este de plan pătrat împărţit în patru compartimente printr-un stâlp central în cruce şi

patru stâlpi pătraţi andosaţi zidurilor şi ocupă toată lăţimea clădirii. Dimensiunile fiecărui

compartiment pătrat sunt în jur de 5,50x5,50 m aproximativ cât camerele de deasupra. Este

acoperit cu patru bolţi semicilindrice de zidărie de cărămidă. Pereţii perimetrali şi stâlpul central

precum şi cei andosaţi sunt de piatră.

Înălţimea la cheie a bolţilor este de 6,00 m.

Beciul are trei accese, care au fost construite şi au funcţionat succesiv. Accesul actual,

aflat la E, pe direcţia N-S, cu trepte de cărămidă, a fost practicat mai târziu, deoarece deasupra

golului prin care se intră din gârlici în el se află o fereastră astupată cu ocazia executării

gârliciului103. Un gârlici, tot pe direcţia N-S, dar pornind de la N către S, spre deosebire de cel

menţionat, care porneşte de la S la N, de la exterior la interior, şi ajunge în colţul exterior de SV

al beciului, a fost practicat după o perioadă de funcţionare a beciului, căci el nu pătrunde direct

în beci, ci, în capătul de la sosirea jos a unui alt gârlici, care a fost primul gârlici executat la acest

beci. În timp ce celelalte două, târzii sunt mai scurte, şi având trepte, primul are panta mică,

planul în L şi n-a avut trepte104 Casa 3 constituind şi o extindere a Vechilor case domneşti, este

nu numai atât. Prin ea se asigurau la Curtea Domnească din Târgovişte spaţii noi,

corespunzătoare sub aspect arhitectural noilor timpuri. Casele vechi, construite cu cca. 150 de

ani mai devreme corespundeau timpurilor în care fuseseră ridicate ele şi aveau, desigur, un aer

care nu convenea întru totul domnului trăitor la 1583. Este de presupus că Petru Cercel a

103 Constantinescu, Moisescu / 1969, p. 24; Constantinescu / 1964, p. 230-231.104 Constantinescu/1964, p. 230. Gârliciul din lungul faţadei a fost realizat în vremea lui Matei Basarab (op. cit., loc. cit.).

41

intervenit şi acele case. Starea de ruină în care se află ele exclud posibilitatea oricărei cunoaşteri

în această privinţă; nu se poate cunoaşte azi nici arhitectura casei ridicate de către Petru Cercel.

Câteva observaţii sunt însă posibile.

Casa este distanţată la 4 m de latura S a caselor vechi. Această distanţă rezultă din faptul

că autorul a amplasat-o dincolo de centura 1 de fortificaţii (centura CI) având grosimea de 2 m şi

aflată la rândul ei, la 2 m de casa veche care o înconjoară. Acest procedeu practic, prin care se

scuteau lucrări de spargere de ziduri şi fundaţii solide, avea şi avantajul că se eliminau în bună

măsură dificultăţile provenite din alipirea a două arhitecturi, desigur mult diferite între ele. Ar

mai putea fi şi un considerent de pioşenie faţă de înaintaşii săi iluştri şi faţă de opera lor.

Din acest punct de vedere putem nota că Petru Cercel şi-a conceput opera cu nobleţe,

eleganţă şi fineţe a spiritului.

Prin ridicarea casei şi bisericii domneşti celei mari însă, se produceau şi modificările

radicale din sectorul de S al Curţii, căci, sectorul gospodăresc şi al funcţiunilor secundare, de

deservire, aflat odinioară în această zonă a teritoriului, era reconsiderat şi reamplasat.

De asemenea, prin aceasta, vechea temă a fortificării era abandonată, şanţul mare de

apărare era desfiinţat şi suprafaţa era reorganizată, cu esplanade, fântâni şi alte amenajări

posibile.

Apoi, se petrece şi o reconsiderare şi o reinterpretare a modelelor şi a autorităţii acestora.

Trei categorii de modele trebuie avute în vedere. Prima a fost, desigur, ceea ce constituia un

element organic, constitutiv, al sufletului său românesc, fondul autohton local. A doua trebuie

socotită cea a modelului bizantin, autoritatea filonului imperial bizantin. A treia, a fost, fără

îndoială, modelul occidental pe care îl percepea domnitorul, umblat. Nu numai diferitele amena-

jări, ce constituiau premieră la Curtea Domnească, sunt expresii ale acestui model, ci, chiar în

arhitectura casei 3 găsim unul păstrat pe care îl alcătuieşte perechea de turnuleţe de pe faţada de

vest. Motivul turnurilor, mai bine zis turnuleţelor

În mijlocul faţadei cu intrarea, se găseşte la castele regale franţuzeşti printre care castelul

medieval Louvre105 şi palatul Papilor din Avignon106.

Până la vremea lui Constantin Brâncoveanu cele două case domneşti au stat separate,

formând un sistem pavilionar107.

105 Castelul medieval Louvre, un inel pătrat cu latura de 70 m ridicat de regele Philippe Auguste în deceniul 1190, terminat în 1202, modernizat începând cu anul 1364 de regele Charles V, din 1546 a început să fie treptat înlocuit cu palatul Renaissance existent azi. La data când Petru Cercel putea vizita Parisul, rămăseseră în picioare aripile de N şi E. In axul aripii de E se găsea o intrare în clădire, flancată de două turnuri andosate (una similară fusese în axul aripii de S). La acea dată cele două turnuri îşi pierduseră funcţia, nu mai aveau decât un rol decorativ, accentuat de noul palat Renaissance apărut de curând în acord cu pompa regală, începând din 1983 vestigiile lui au fost restaurate (Les trés riches heures du Duc de Beny, 1988, p. 50, 52-53, le mois d’octobre; Parmantier / 1898, p. 66-67 şi fig. 307; Denizeau / 2005, p. 72-75; Mesqui / 1997, p. 279-282). Situaţia putea inspira pe viitorul domn român. O copie a castelului medieval Louvre din Paris a ridicat începând din 1344 la Praga, pe locul actualului Hrad, împăratul Germaniei, Carol al IV-lea de Luxemburg (PLANAT / fa., vol. II, ,p. 139).106 La palatul Papilor din Avignon, faza 1 - Palatul vechi, ridicat în perioada 1338-1342 de papa Benedict XII, urmată începând din 1342, de faza a 2-a, - Palatul Nou, de către papa Clement des Champeaux, are, deasupra ei, numai la etaj, două turnuleţe de plan poligonal (Mesqui / 1997, p. 38-41; Denizeau / 2005, p. 142-143; Gardelles / 1988, p. 196,243,246,249).107 Palatul imperial cel mare din Constantinopol „Palatium Magnum” a fost o compoziţie pavilionară (Coche de la Ferie, Ostuni, 1981, p. 471-473)

42

Acest domnitor construieşte o boltă cu care acoperă spaţiul dintre ele, care, în felul acesta

devine un spaţiu interior - coridorul de racord - iar cele două clădiri devin una singură cu două

faze. În faţa coridorului se construieşte şi un mic foişor108.

Fără îndoială că Petru Cercel, construind această casă, a prevăzut-o şi cu o intrare, despre

care astăzi nu avem nici un semn. Intrarea, care, dacă a fost executată, a fost pe faţada de V, spre

curte, trebuia să fie undeva în axul faţadei, sau, în zona axului, poate legată şi de gârliciul de

acces la beci, al cărui început este întors la 90 de grade, cu faţa spre poartă. El putea primi alături

o scară, sau o rampă, care, după întoarcerea gârliciului spre casă, putea să se fi aflat chiar peste

gârlici, mergând într-o rampă dulce până la etajul casei. Astfel, scara sau rampa monumentală,

era orientată spre poartă, cum e normal la o clădire aulică, şi se îndrepta spre casă , îngăduind un

mers fără efort, în pas elegant, potrivit cu o faţă domnească. În faţa casei între cele două

turnuleţe, s-ar fi aflat o mică terasă, unde domnul, înainte de a intra în casă, arunca o privire

asupra Curţii şi slujitorilor.

Scara, monumentală alipită faţadei numai în zona gârliciului executat de Matei Basarab, e

mai greu de presupus, căci nu are loc de desfăşurare şi este fără amploarea necesară. Cei trei

stâlpi din zona turnuleţelor pot fi resturi ale infrastructurii scării. O intrare cu o scară pe faţada de

V a fost presupusă şi de N. Constantinescu şi Cristian Moisescu109.

De casă s-au ocupat în primul rând N. Constantinescu, care a datat-o şi Cristian

Moisescu, care i-a cercetat arhitectura, precum şi N. Stoicescu110.

3.9. Biserica mare domnească (Biserica Petru Cercel, hramul Adormirea Maicii

Domnului)

Este o biserică cu naosul de plan în cruce greacă înscrisă în pătrat. Are altar, naos,

pronaos, pridvor.

Altarul, ca la toate bisericile de acest tip, are absida principală, în ax şi două abside

secundare, la N şi la S de aceasta. Absidele sunt poligonale la exterior şi curbe la interior,

exteriorul cu cinci laturi la cea principală şi câte trei laturi, cele secundare. Cele două laterale,

serveau, probabil, drept proscomidiar şi diaconicon.

În cea principală se mai află un proscomidiar, executat se pare, mai târziu, căci, este

prevăzut cu elemente de provenienţă orientală obişnuite pe timpul lui Constantin Brâncoveanu111.

108 Constantinescu, Moisescu / 1969, p. 23; Moisescu / 1979, p. 50-51.109 Ibidem, p. 21. Un sistem de rampe e la Avignon (vezi nota 106, bibliogr). În Parisul străbătut de Petru Cercel se aflau atunci două scări regale monumentale: una circulară, la castelul medieval Louvre şi una la palatul regilor Franţei - Palais de la Cité - dreaptă (Mesqui / 1997, p. 281-283; M. Wtteley, „Deux escaliers royaux du XIV-e siede: Ies „grands degrez” du palais de la Citè et la „grand viz” du Louvre, Buletin Monumental, t. 147, 1989, p. 133-154; Parmentier / 1898, p. 67 şi fig. 308. Evident, scări monumentale aflau şi la palatele imperiale bizantine.) Un sistem de rampe este utilizat la Palatul Papilor din Avignon (Gardelles / 1988, p. 174, 243, 248-249; Denizeau / 2005, p. 142-143), apud Mesqui / 1997 (2000), p. 38-43110 Constantinescu / 1964, p. 230-231; Constantinescu, Moisescu / 1965, p. 30-34, idem 1969, p. 20-24; Stoicescu, Moisescu / 1976, p. 80-83; Moisescu / 1979, p. 47-52.111 Şi în altar, şi la balustrada scării din naos ce urcă la cafas este utilizat motivul medalionului sau al mandorlei, întâlnit încă în secolul X în Irak-Iran (Islam/2007, p. 203) în Persia încă din secolul al XII-lea (Christie’s, London, 1997, p. 96, 97, nr. 240 p. 102, 103, nr. 246); larg răspândit apoi în Imperiul Otoman (Yerasimos 2005, p. 298-301, 317-325; Christie’s, London 1996, nr. 73, 74, 89, 90, 93, 567; Rogers/2002, nr. 8 p. 40-41, nr. 20 p. 57, nr. 28 p. 67,

43

In mijlocul altarului se află Sfânta Masă, de piatră. Pe curba de E a absidei se află un sintron de

piatră, care aici, are şi Tronul împărătesc, tot de piatră112. Lateralele sintronului sunt decorate cu

aceleaşi motive orientale şi cu discul solar. Absidele secundare sunt prevăzute cu firide.

Naosul. Este de plan pătrat, cu patru stâlpi interiori, de secţiune octogonală şi baze

pătrate. Pe aceştia rezeamă intersecţiile bolţilor care alcătuiesc crucea greacă şi arcele pe „care

reazemă turla Pantocratorului. Pe latura de E a naosului se găseşte un balcon, cafasul, cu acces

direct din exterior pe o uşă situată în peretele de N şi cu o scară ce coboară în naos. În cafas

domnul şi doamna participau la Sfintele Slujbe113. Cafasul stă pe un sistem de arce şi bolti ce

reazemă pe peretele de E al naosului, pe cel de N şi S, precum şi pe cei doi stâlpi octogonali

dinspre V. Naosul este luminat prin câte trei ferestre pe fiecare din pereţii de N şi de S.

În partea de sus a laturii de S se mai găsesc patru ferestre uşor dreptunghiulare. In

lunetele de N şi de S ale bolţii transversale de peste naos se află două grupe de câte trei ferestre

nr. 155 p. 220, nr. 156 p. 221, nr. 168 p. 231; utilizat în textile, ceramică, arhitectură la monumentele sultanilor (Moscheea cea Mare a lui Baiazid I (1391-1400), Moscheea Verde şi Mausoleul Verde (1419-1424), Mausoleul lui Cern Mustafa (sf. sec. XV) de la Brusa, Topkapi Serayi (1463-1468 şi secolul al XVI-lea), Istanbul, Selimiye Mosque - Adrianopol, etc. (Yerasimos 2005, p. 164-181, 215-225, 242, 245, 249, 277-279); Denny, Ertug /1998, p. 20-161; Islamische Kunst, 2003, inv. No. 1:7/56, 1:1383, p. 168-169). În medalion, dar şi în exteriorul lui se află o decoraţie florală în care este utilizat motivul „regula sau principiul celor patru flori”: măceşul, garoafa, zambila şi laleaua, generalizată din a doua jumătate a secolului al XVI-lea (Yerasimos 2005, p. 335-336 şi nota 62), creat în Studiourile Imperiale de Arte Decorative, Nakkashane din Istanbul, înfiinţate de către Soliman Magnificul în 1526 (idem, p. 299 şi bibliografia de la paragraful precedent). Aceleaşi motive se află pe placajul executat în secolul al XVIII-lea (din plăci de faianţă fabricate la Damasc), la pereţii Capelei Rugului Aprins, din biserica mănăstiri Sf. Ecaterina de la muntele Sinai (Rossi, De Luca/2006, p. 80-83; Calazia, Marcoccolo/2001, p. 118-121). Motivele se află pictate în faza brâncovenească, în pronaosul şi pe stâlpii dintre naos şi pronaos din biserica mănăstirii Stelea din Târgovişte pe faţadele bisericii lui C. Brâncoveanu de la Doiceşti, pe bolţile şi arcadele foişorului de la palatul Mogoşoaia, la foişorul brâncovenesc din grădinile Curţii Domneşti din Târgovişte. O decoraţie florală de factură orientală asemănătoare a fost descoperită şi pe faţadele bisericii Colţea din Bucureşti.112 Sintronul (jilţul) de piatră şi banchetele de piatră din dreapta şi din stânga lui „este soclu, loc şi tron, întru care împăratul a toate, Hristos, şede împreună cu Apostolii Săi, precum spune către ei că „voi veţi şedea pe cele douăsprezece tronuri, ca să judecaţi cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (Matei 19,28). „Sintronul mai indică şi cea de a doua venire a Domnului Hristos, în care (sintron) va veni întru slavă să judece viii şi morţii, dând fiecăruia după fapta sa şi judecând toată lumea, precum spune Profetul, că „acolo au şezut scaune pentru judecată, scaune peste casa lui David” (Sf. Gherman al Constantinopolului, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, traducere şi note pr. prof. Nic. Petrescu, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2005, p. 35); Idem, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 17-18.113 Cafasul, galeria, tribuna, este elementul prevăzut în bisericile imperiale, regale, domneşti din care suveranul (împăratul, regele, domnul), cu doamna, împărăteasa şi eventual suita restrânsă participă la sfintele slujbe. Galeriile, tribunele, au fost prevăzute întâi de către împăratul Constantin cel Mare la Catedrala Sfânta Sofia şi la biserica învierii de la Sfântul Mormânt din Ierusalim, 326-330 (Odhal / 2006, p. 213), proiectate apoi la toate bisericile ridicate de împăraţii Bizanţului şi de membri ai familiei imperiale. Sistemul a fost preluat de împăraţii germani - Carol cel Mare, Frederic I Barbarosa ş.a. (Aix-la-Chapelle, Nurnberg, Goslar, Gelnhausen, Ingelheim, etc) de regele Franţei Ludovic cel Sfânt la palatul regilor Franţei - Palais de la Cité (biserica La Saint-Chapelle) din Paris (Parmentier / 1898, p. 67 şi fig. 308; Mesqui / 1997, p. 282-283). A existat la prima biserică Negru-Vodă din Câmpulung (Moisescu / 1998, p. 52). A se vedea Gardelles / 1988, p. 129; IONESCU / 2006, p. 131-145. În tribuna bisericii Aix-la- Chapelle din Achen există încă, pe locul lui, tronul lui Carol cel Mare (Lassus / 1967, p. 92, fig. 53; Altet / 1997, p. 134, 138-139.). Împăratul, regele, domnitorul, erau păziţi de garda înarmată, în tribune (galerii, cafas), în timpul sfintelor slujbe. In tabloul votiv din biserica San Vitale din Ravenna, în spatele împăratului Justinian se vede şi garda înarmată, în stare de alarmă (A. Grabar, La Peinture byzantine, Skira, Geneva, 1953, p. 35-36 şi fig. de la p. 62). În Ţara Românească era la fel. Paul de Alep descrie situaţiile de la Curtea Domnească din Târgovişte, pe durata participării lui Matei Basarab la Sfânta Liturghie, în cafasul bisericii domneşti: „După „Axion” domnul a coborât şi a stat în picioare lângă jilţul său” (p. 107)... „când domnul coboară în biserică să se roage, paznicii stau mereu de strajă la uşi cu halebardele lor; nimeni nu poate fi de faţă în afară de boierii lui şi ei nu lasă pe nimeni altul să se apropie” (p. 111)... „la „Axion” el coboară şi postelnicul cu toiagul său de argint stătea în faţa sa, spătarul încins cu sabia şi cu buzduganul în mână stătea în picioare îh spatele jilţului lui” (p. 111-112)... (C.S.T.R., VI, p. 107,111-112). Din necunoaştere, unii cercetători occidentali fac afirmaţia greşită că tribunele (galeriile) sunt destinate femeilor (cel dintâi este A. van Millingen în: Byzantine Churches in Constantinople, London, 1912).

înalte şi înguste, cele din ax acoperite cu arc în semicerc, cele laterale cu arc în sfert de cerc.

La intersecţia braţelor crucii de peste naos se află turla Pantocratorului, circulară la

interior (cilindrică) şi poligonală cu opt laturi, la exterior, acoperită cu cupolă. Acoperirea

naosului se face cu cele două bolţi în cruce, cu cupola de peste turlă şi cu patru cupolete în

spaţiile dintre braţele crucii şi pereţii laterali.

Pronaosul. Este de plan dreptunghiular, cu axa lungă, perpendiculară pe axa bisericii.

Deasupra lui se află două turle. Are câte o fereastră în pereţii de S şi de N. Atât uşa dinspre naos,

cât şi cea dinspre pridvor cu ancadramente de piatră.

Pridvorul. Este de plan dreptunghiular, cu acces axial, cu câte trei goluri şi doi stâlpi pe

fiecare din laturile de N şi de S, cu câte trei goluri şi patru stâlpi pe latura de E, simetrice faţă de

golul intrării. Acoperirea este cu boltă semicilindrică cu axa transversală. Pe laturile de N, S, şi

V, este prevăzut cu o banchetă de piatră.

Exteriorul. Astăzi exteriorul este din zidărie aparentă. Are un soclu din zidărie de piatră

din lespezi de râu, peste care se află o profilatură. Deasupra acesteia se află un registru de

panouri dreptunghiulare, încadrate de benzi din cărămizi în semicerc. Peste acest registru se află

un brâu din cărămizi în dinţi de ferăstrău, peste care se găseşte un registru superior de arcaturi,

de asemenea, de benzi din cărămizi în semicerc.

Bazele pătrate ale turlelor au o cornişă asemănătoare, precedată de un brâu.

În zona altarului se mai află câteva ferestruici la partea superioară a zidurilor.

Pardoselile. Sunt din cărămidă. În altar se află peste pardoseala de cărămidă, pardoseala

brâncovenească, din lespezi de piatră.

În exterior se exprimă boltirea naosului. Bolţile transversale, mergând până la faţa exteri-

oară a zidurilor longitudinale, sunt acoperite direct peste extrados, cu acoperiş semicilindric.

Lunetele, sunt terminate cu o cornişă curbă alcătuită din două rânduri de cărămidă în dinţi de

ferăstrău Cornişa bisericii, formată din trei rânduri de cărămizi în dinţi de ferăstrău, merge

continuu şi pe zonele de sub lunetele menţionate. Bazele turlelor au cornişă de asemenea din trei

rânduri de zimţi.

Cornişa pridvorului este mai jos decât a restului bisericii.

Faţadele sunt împărţite în două registre prin intermediul unui brâu intermediar alcătuit

dintr-un tor orizontal, încadrat sus şi jos de două benzi de zimţi cu vârfurile în planul faţadei. O

asemenea bandă de zimţi se află şi sub cornişa turlei Pantocratorului.

Registrul superior este format dintr-o succesiune de arcaturi (panouri dreptunghiulare cu

latura mică pe orizontală, terminate la partea superioară în semicerc). Registrul inferior este

format dintr-o succesiune de panouri dreptunghiulare.

Ambele se opresc la întâlnirea dintre pridvor şi pronaos.

De remarcat că registrul superior se termină cu jumătate de arca tură spre pridvor.

În acest punct brâul median face un salt în sus peste pridvor, pentru a primi sub el

golurile şi stâlpii pridvorului.

La partea de jos a bisericii se află un soclu din lespezi naturale de râu, terminat la partea

superioară cu un profil complex realizat din cărămizi de format special.

Înălţimea soclului este proporţionat în raport cu înălţimea şi volumetria bisericii.

Naosul este luminat cu câte trei ferestre dreptunghiulare alungite, pe fiecare din laturile

de S şi de N.

Pe latura de S se află şi în registrul superior cele patru ferestre menţionate, deschise, pare-

se, mai târziu.

Un ultim registru de ferestre, atât pe faţada de S, cât şi pe cea de N, îl constituie cel din

lunetele bolţilor transversale ale naosului.

Pronaosul este luminat cu câte o fereastră pe laturile de S şi de N.

Absida altarului este luminată şi prin trei ferestre, iar absidele mici din dreapta şi din

stânga, cu câte o fereastră dispusă în ax.

Altarul mai este luminat şi prin câteva ferestre situate în registrul superior, acoperite cu

arc şi în interior şi în exterior. Se remarcă pe faţada S-E a absidei principale, una situată cu axul

pe muchia dintre feţele dinspre S ale absidei.

Ferestrele din registrul inferior au rame de piatră decorate cu câte două ciubuce spre

exterior, de jur împrejur. Ferestrele din registrul superior de la naos au rame de piatră nedecorate,

iar cele de la altar au o retragere de jumătate de cărămidă lăţime, de la planul faţadei.

Uşile sunt prevăzute cu lintouri de piatră în acoladă, şi cu rame laterale de piatră. Fiecare

din cele trei intrări de afară în pridvor din pridvor în pronaos şi din pronaos în naos, au fiecare o

compoziţie decorativă diferită de celelalte. Prima are două benzi de profile orizontale de tip

ciubuc, a doua are motivul împletiturii triple formate din segmente drepte, îmbinate în unghi, iar

a treia, borduri profilate pe margini, iar în câmp, diferite variante ale motivului solar.

Golurile pridvorului sunt acoperite cu arce semicirculare subliniate de arhivolte retrase.

Stâlpii, din zidărie de cărămidă, de secţiune octogonală, au imposte de piatră pătrate, pe care

rezeamă arcele.

Fundaţiile, din lespezi de piatră de râu au adâncimea 1,40 m de la cota de săpare şi sunt

ieşite faţă de planul soclului cu până la 20-25 cm.

Acoperişul, refăcut după imaginea din tabloul votiv, poartă o învelitoare de ţiglă

smălţuită în verde, brun, galben, după martori descoperiţi în săpăturile arheologice.

Pe faţada de N se găseşte golul vechii uşi prin care domnul şi doamna intrau în biserică

venind din palat. Ei intrau în cafas, de unde se putea coborî în naos, pe o sacră. Cafasul are forme

de arhitectură şi soluţii constructive deosebit de preţioase.

Cele trei turle, fiecare având câte opt feţe sunt luminate prin tot atâtea ferestre. Ele au un

aspect plăcut - de mare uşurime, aproape dematerializate, graţie alcătuirii plinurilor de zidărie în

retrageri în trei trepte, în axul plinului aflându-se câte o colonetă de zidărie. Fiecare retragere,

precum şi golul dintre colonete, sunt acoperite cu arce, tot în retragere.

Biserica a fost cercetată şi datată de Nicolae Constantinescu114, şi a fost analizată de

114 Constantinescu / 1964, p. 230.

Cristian Moisescu115 care îi precizează şi unele legături cu biserica Mitropoliei Vechi din

Târgovişte. Este analizată şi de Emil Lăzărescu, care face aceleaşi constatări şi care sugerează o

filiaţie a pridvorului pornind de la biserica bofniţei de la mănăstirea Bistriţa. Dânsul crede că

pridvorul bisericii domneşti din Târgovişte este o transpunere în zidărie, sub influenţe athonite, a

vechilor pridvoare româneşti de lemn116.

3.10. Turnul de la SV de casa 2

La o mică distanţă de colţul de SV al casei 2 se află subsolul unui turn de plan pătrat. Din

el porneşte un zid care îl leagă de zidul centură din jurul casei 2. Turnul se păstrează până la

nivelul terenului. Dimensiunile în plan: 3,51x3,50 m, dimensiuni care făceau posibilă intrarea

numai a persoanelor pedestre sau călare. Este vorba de un turn de intrare în incinta din jurul casei

2, căci subsolul lui este o cursă de şoareci - capcană pentru vizitatorii inoportuni - precum şi un

avanpost. A fost cercetat şi prezentat de Cr. Moisescu şi Gh. I. Cantacuzino117.

3.11. Turnul din faza 1

La oarecare distanţă V de turnul de la poziţia 3.11 se află o parte din parterul unui alt turn

de intrare. Acesta nu avea cursă de şoareci. Nu se păstrează decât jumătatea de E formată din

peretele de E şi cele două capete de la N şi S care constituiau marginile golului intrării. Turnul a

fost realizat din zidărie de cărămidă, latura păstrată are lungimea de 7,50 m, grosimea zidului:

1,40 m. ar fi avut dimensiunile în plan de cca. 7,50x7,50 m. A fost prezentat de N.

Constantinescu şi C. Ionescu118.

3.12. Două turnuleţe, la S şi E

În camera din colţul de NV al casei Petru Cercel, precum şi la E de colţul de SE al casei 2

se află două turnuleţe de mici dimensiuni, care, privite de deasupra par a avea subsoluri. Nu sunt

subsoluri, căci examinate cu atenţie se vede că partea lor inferioară are axele rotite faţă de cele

ale părţilor de sus. În timp ce acestea de sus au axele paralele cu ale casei 2, părţile inferioare au

axele paralele cu ale casei 1. aceasta înseamnă că este vorba de două turnuleţe construite în faza

1, în sistemul de axe ale acesteia, reutilizate în faza 2 când au fost supraînălţate, dar în sistemul

de axe al casei 2.

Primul turnuleţ, aflat pe coastă, la SE de casa 2, are două faze, cu axele rotite una faţă de

cealaltă. Axele fazei 1 sunt paralele cu ale casei 1. laturile: cca. 2,50 m lungime. Tehnica de con-

strucţie: zidărie mixtă în casete mici. Peste el se află o supraînălţare executată în aceeaşi tehnică,

dar, având axele paralele cu ale Casei 2.

Supraînălţarea arată că se ridicase cota terasei; prin umpleri intenţionate - ne aflăm în

115 Constantinescu, Moisescu / 1965, p. 38-12, idem 1969, p. 29-34; Stoicescu, Moisescu / 1976, p. 83-94; Moisescu / 1979, p. 190-215.116 Istoria Artelor Plastice în România, 1968, p. 259-261; Moisescu/1970, p. 12.117 Cantacuzino / 1981, p. 168; idem 2001, p. 231.118 Constantinescu /1987, p. 73; Ionescu /1986, p. 40.

orizontul Vlad Dracul - şi se construise şi Casa 2, căci turnuleţului i s-au rotit axele, pentru a fi în

concordanţă cu noua casă domnească.

În prima încăpere de la N din casa Petru Cercel se află o construcţie de plan aproximativ

pătrat, ce astăzi poate fi luată, şi a şi fost luată, drept puţ, hazna, etc. Examinând tehnica de

construcţie a acesteia precum şi rostul lui posibil în fiecare din fazele ansamblului, constatăm că

el nu are nici o apropiere faţă de tehnica construcţiilor lui Petru Cercel şi a celor posterioare,

precum nu are nici o explicaţie funcţională (cel puţin din punctul de vedere actual).

În lipsa cercetării arheologice necesare, atribuirea lui fazei 1 sau unei alte faze vechi

ansamblului este posibilă şi îndreptăţită.

El este un inel pătrat de zidărie mixtă în casete. Pare acum puţ, deoarece cota sub

pardoseala casei Petru Cercel se află la cca. 3,0 m peste cota terenului vechi de unde presupunem

că s-a construit acest turn. Adâncimea lui de la această ultimă cotă este de 4,50 m.

Este un turn de apărare dintr-o fază veche: faza 1.

Pereţii de S şi V au fost refăcuţi în vechime în casete cu bolovani mici de râu.

Refacerea s-a executat pe fund, unde pereţii au suferit împingerea pământului. Con-

strucţia originară - pereţi de N şi de E integral, cel de S şi V - deasupra reparaţiilor, sunt din

benzi alcătuite din 1, 2, 3 şi 4 rânduri de cărămidă şi un rând de bolovani de râu mici (ca în casa

1).

În casa 1 se vedeau urme din asize de cărămidă (dintr-o asiză) în zidăria de piatră din

bolovani de râu.

În peretele de S într-un colţ jos în faza refacere, se găseşte un fragment dintr-un

ancadrament din calcar, spart.

Dimensiunile cărămizilor în pereţii de N şi E: 25,5x13x3 cm; 13,5x26x3 cm; 26-26,5x3,5

cm, rar 27x3, xl 3x3,2 cm; 26x3,5 - 3,7 cm.

Dimensiunile bolovanilor, înălţimea curentă: 7 cm, uneori 10 cm, mai rar 8 cm; lungimea

bolovanilor 12 cm, 11,5 cm, 16 cm, 11 cm.

În faza refacere: cărămizi 26x4x13 - 13,5 cm, 26x13 - 13,5x3,5 cm.

Acest turn a durat până la 1583 când Petru Cercel, construind casa domnească cea nouă,

l-a retezat până la cota pardoselilor lui, şi interiorul l-a umplut.

Analiza materialelor din interiorul turnului ar fi furnizat date importante, dar acestea au

fost evacuate fără nici o cercetare. Este necesară cercetarea arheologică. Nu a intrat în atenţia

cercetătorilor, nici unul, nici celălalt.

3.13. Construcţia aflată la V de turnul Chindiei, alipită acestuia

Este o construcţie în stare de ruină, se păstrează la nivelul solului, cub nivelul de

construcţie. Are două încăperi, una lipită de turn în care se află un puţ circular de piatră, una la

distanţă de el. ambele au plan aproximativ pătrat. Destinaţia: necunoscută.

Descoperită şi investigată pentru prima oară în anul 1976, această construcţie a fost

decapata integral în anul 1986. A fost dezafectată din vechime. Se păstrează fundaţia şi prima

asiză119 .

Această construcţie ridică probleme care reclamă cercetarea ei în continuare; poziţia pe

care o ocupă în plan faţă de tumul Chindiei, materialele şi tehnica de construcţie, poziţia axelor

ei în raport cu axele turnului Chindiei şi a altor construcţii din ansamblu, grosimea zidurilor, de

1,40 m.

Direcţiile axelor sale sunt diferite de cele ale turnului Chindiei, şi ale casei 1 descoperită

în 1986, dar fundaţiile din bolovani mici de râu, tot ca ale acestei case şi ea ale turnului de la V.

Axele sale sunt aproximativ paralele cu cele ale casei 2 - dar nu sunt contemporane,

pentru că aceasta din urmă este executată din lespezi de râu şi nu din bolovani mici ca aceea în

discuţie. Grosimea mare a zidurilor este şi ea un indicator preţios.

Socotită a fi fost ridicată în secolul al XVII-lea, analiza stilistică o arată mai apropiată de

faza 1. Într-adevăr, fundaţia casei 1, şi fundaţiile celorlalte construcţii care „merg” cu casa 1 simt

bolovani mici înecaţi în mortar de var negru dur. Faţa fundaţiei este executată foarte îngrijit.

Această acurateţe a execuţiei provine în primul rând din execuţia foarte îngrijită a săpăturii,

plană aproape perfectă. Din planeitatea săpăturii a rezultat planeitatea feţei fundaţiei. Fundaţia

aceasta are un aspect identic cu a casei 1, bolovani mici înecaţi în mortar, planeitatea feţei

fundaţiei. În plus, în interiorul camerei dinspre turnul Chindiei se află puţul de apă, menţionat.

Prezenţa puţului trebuie legată de a casei, acre a fost, probabil, construcţie de protecţie a puţului.

Puţul de apă era un element fundamental al ansamblurilor fortificate, era închis în

construcţii speciale, pentru a fi bine apărat, atât el, cât şi cisternele (depozitul) de apă120.

Din nefericire decapali până sub nivelul de construcţie fac dificile cercetările în

continuare.

3.14. Două elemente situate lângă zidul de incintă de la E

Unul din ele este un puţ de plan uşor dreptunghiular, la care vine un canal de zidărie de

cărămidă, boltit. Este vorba de o hazna. La S de el se află un mic masiv de zidărie, care ar putea

fi tot baza unui turnuleţ din faza 2.

3.15. Baia domnească

Este amplasată în faţa jumătăţii de N a casei Petru Cercel, la E de aceasta, mai aproape de

zidul de incintă de la E decât de casă. Este o construcţie de plan dreptunghiular, cu axa lungă pe

direcţia N-S, cu dimensiunile de 14,0x5,0 m, din zidărie de cărămidă. Are două nivele: în nivelul

superior se află sălile de baie şi una sau două încăperi de serviciu (acest nivel cuprinde patru

încăperi). Din exterior se intră în prima dinspre N, din care se intră apoi în a doua; se mai intră

din exterior în prima dinspre S, pe latura de S. Peretele dintre această sală şi următoarea are o

îngroşare pe o mare parte din lungimea lui. Sub acest nivel se află un altul cu planul de acelaşi

perimetru cu al nivelului superior, are două încăperi identice cu cele două corespunzătoare de

sus, cu o intrare din exterior pe S şi o comunicare între ele. Cea de-a doua încăpere este împărţită

119 Constantinescu / 1987, p. 74120 Pătrunderea unui om al inamicului la puţ ar fi fost fatală pentru tot personalul din incintă. În legătură cu puţuri păstrate, a se vedea mai sus de la Kaiserburg - Niirnberg, Karlstein, Marienburg. p. 53, nota 45, p. 54 nota 46.

în două compartimente cu un zid în capătul ei de E, rezultând un mic compartiment având o

legătură cu exteriorul.

În compartimentul mai mare se află o infrastructură circulară de zidărie, legată de

instalaţia de preparare a apei calde şi aburului. Sub celelalte două încăperi ale nivelului de sus se

află o reţea de canale boltite, din zidărie, prin care circula fumul, încălzind pardoseala. În pereţi

se află canale verticale circulare, de olane, prin care circula aburul care ieşea în sala de baie -

cameră fără acces din exterior, prin guri circulare, de asemenea din olane. Nivelul superior are

pardoseala din dale de piatră şi în rosturi - mortar de var. construcţia se păstrează până la

înălţimea de cca. 1,60 m de la pardoseala nivelului de sus.

A fost prezentată de N. Constantinescu şi Cristian Moisescu care o numesc „baia tur-

cească”121, în 1967 N. Stoicescu şi Cristian Moisescu o numesc „baia domnească”122. Baia nu a

fost cercetată arheologic. Datarea ei s-a făcut pe baze stilistice, prin analogie cu un pridvor

bănuit a fi fost construit de către Matei Basarab123. Asemenea băi, au, desigur, o origine

bizantină. Se întâlnesc la o serie de mănăstiri în Grecia124.

Sunt necesare cercetări arheologice.

121 Constantinescu, Moisescu / 1965, p. 44; idem 1969, p. 34-35.122 Stoicescu, Moisescu / 1976, p. 34. A se vedea şi Cristian Moisescu şi Gabriel Mihăescu, „Câteva consideraţii asupra băii Curţii Domneşti din Târgovişte”, în: „Monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare”, Bucureşti, 1969, p. 153-155. Băile au fost utilizate larg în lumea musulmană. Un studiu asupra băilor orientale, a se vedea la Nesterov / 2003, p. 56-63 şi 101-111, cu bibliografia.123 Stoicescu, Moisescu / 1976, nota 142 de la p. 113; Moisescu / 1979, nota 42 de la p. 79.124 Anastasios K. Orlandos, Monasteriki arhitektoniki, Tipografia Estia, Atena, 1927, p. 57-65.

4. CONSTRUCŢIILE DIN ZONA SFÂNTA VINERI

4.1. Biserica Sfânta Vineri

Este o construcţie de plan tricorne, cu naosul de tip Cozia - cu două perechi de pilaştri

angajaţi zidurilor de N şi “de S cu absidele laterale mai înguste şi adânci, absida altarului având

terminaţia de la E aplatizată, absida - scurtă în raport cu lăţimea, pronaos dreptunghiular, pridvor

pătrat cu doi stâlpi în L la colţuri şi două amorse de zidărie angajate la zidul de V al pronaosului.

In naos se află intrarea din pronaos, în axul naosului, şi două intrări laterale, una la S, alta la N,

amplasate între zidul dintre naos şi pronaos şi perechea de pilaştri de la V de naos. Peste naos se

ridică o turlă zveltă, cu opt feţe, pe o bază paralelipipedică. Aceasta are o cornişă în dinţi de

ferăstrău şi un brâu orizontal format din zimţi, care, în dreptul acoperişurilor absidelor ocolesc

coamele acestora printr-un arc de cerc. Feţele turlei: terminate în arc şi formate din trei rânduri

de zimţi. Peste pridvor s-a aflat un turn clopotniţă, care putea avea şi funcţie de apărare, turn

prăbuşit de mult timp.

Boltirea bisericii. Turla este acoperită cu cupolă. Ea stă pe patru arce. Zona dinspre V

este acoperită cu un fragment de boltă semicilindrică, tot aşa ca şi cea de la E, de până în absida

altarului. Pronaosul este acoperit cu o boltă semicilindrica cu generatoare în lungul bisericii.

Pridvorul are planşeu drept de lemn. A avut deasupra un turn.

Exteriorul. Azi din zidărie aparentă, este decorat cu o succesiune de arcaturi

independente ale căror arhivolte sunt subliniate cu ciupercuţe smălţuite în verde, galben şi brun.

Dimensiunile în lăţime ale arcaturilor variază uşor. Firidele din axul absidelor şi cele de la uşile

de la N şi S din naos sunt mai înalte. Arcul din axul altarului este dublu, fiecare din cele două

arce componente fiind subliniat de discuri smălţuite (ciupercuţe).

Golurile arcelor pridvorului sunt consolidate prin câte un al doilea arc, rezemând pe

pilaştri, prin care se realizează aripile L-ului la stâlpii de colţ şi amorsele la partea de E. Golurile

pridvorului nu sunt subliniate în partea de deasupra arcelor, cu discuri smălţuite.

Soclul bisericii este realizat din zidărie de lespezi de râu.

Biserica a fost cercetată arheologic de către Gh. I. Cantacuzino125. A fost prezentată de N.

Constantinescu şi Cristian Moisescu126, de N. Stoicescu şi Cr. Moisescu127, separat de Cr.

Moisescu128. Problema pridvorului a fost prezentată de către Rodica Mănciulescu şi Ştefan

Balş129.

De remarcat că în biserică se află o nişă acoperită cu arc trilobat de factură gotică.

Elemente gotice în plastica de detaliu a edificiilor din Ţara Românească au fost utilizate în

125 Gh. I. Cantacuzino, „Aspecte ale evoluţiei unui vechi monument din Târgovişte: biserica Sf. Vineri”, în „Valachica”, „Studii şi materiale de istorie a culturii, Târgovişte 1969, p. 61-70.126 Constantinescu, Moisescu / 1965, p. 36-37; idem 1969, p. 27-29.127 Stoicescu, Moisescu / 1976, p. 70-77.128 Moisescu / 1979, p. 121-128.129 Rodica Mănciulescu, Ştefan Balş, „Un tip neobişnuit de pridvor în arhitectura veche din Muntenia, B.M.I., anul XL, nr. 3/1971, p. 75-78.

ultimele decenii ale secolului al XIV-lea şi primele decenii ale secolului al XV-lea130. Arcele

pridvorului au, de asemenea, o alură gotică. Ele sugerează un arc frânt la cheie, căruia i s-a

îndulcit vârful.

Cei ce s-au ocupat de această biserică au subliniat originalitatea turnului şi pridvorului şi

au făcut diferite legături cu alte pridvoare din Ţara Românească, aici, ca şi la biserica Curţii lui

Mircea cel Bătrân. După socotinţa noastră ele ar trebui legate de problema fortificării. Nu sunt

simple turnuri, ci, au şi o funcţie defensivă (militară).

4.2. Casa doamnei Bălaşa

Este o clădire de plan dreptunghiular, alcătuită din două unităţi de tindă (sală) şi două

camere, tinda având uşi în ambele capete. Ambele ziduri de capăt au două ante spre E. Camerele

sunt de plan pătrat, acoperite cu bolţi cu muchii ieşite. Sălile sunt acoperite cu bolţi

semicilindrice. Actualmente casa este tencuită. Fiecare cameră are câte două ferestre mici,

acoperite cu arc cu arhivoltă retrasă.

A fost prezentată de N. Constantinescu şi Cristian Moisescu de N. Stoicescu şi Cr.

Moisescu şi separat de Cristian Moisescu.

4.3. Alte construcţii în zona casei Bălaşa

Dincolo de capătul de S al casei doamnei Bălaşa, către biserica Sfânta Vineri se mai află

partea inferioară a zidurilor unei alte unităţi formată din tindă şi două camere, păstrate pe

înălţimea de cca. 60-70 cm, din zidărie de cărămidă, posterioară casei Bălaşa.

Dincolo de capătul de N al aceleiaşi case, în zidul de incintă ce trece prin spatele casei

respective, se mai află un număr de şase amorse de zidărie, ce par a fi inserţiile unor ziduri

perpendiculare pe zidul de incintă, aparţinând unei clădiri dispărute (încă necercetată).

Sub casa doamnei Bălaşa, în spate, către zidul de incintă, se disting în iarbă ziduri ale

unei clădiri anterioare casei doamnei Bălaşa. Aceasta ar putea fi vestigii ale clădirii sau clădirilor

contemporane cu biserica Sfânta Vineri, clădire sau clădiri dispărute încă din vechime.

4.4. Cele două clădiri de la SE de Biserica domnească din 1584

Ambele sunt de plan dreptunghiular. Una are axa lungă E-V, una E-N. Prima are

dimensiunile de 20,0x9,0 m, a două, de 23,0x10,0 m. Prima a avut în capătul de E, o mică

încăpere ieşită din conturul planului. De aceasta s-a legat cea de a doua, care este ulterioară

celeilalte. Prima are un zid longitudinal care desparte cele patru camere aflate la S de el, de

cealaltă parte care se vede că a fost o logie, o prispă, mărginită la capete de două mici încăperi. A

doua a avut un zid median longitudinal şi trei transversale, ce dădeau naştere la opt camere.

Amândouă au fost din zidărie de cărămidă. Un perete prăbuşit din cea de a doua, avea în el o

fereastră de tip brâncovenesc. Au fost descoperite în 1976 şi prezentate în raportul de cercetare

130 Rodica Mănciulescu, Ştefan Balş, „Un tip neobişnuit de pridvor în arhitectura veche din Muntenia”, B.M.I., anul XL, nr. 3/1971, p. 75-78.

4.5. Cele două ziduri de la SE de Biserica domnească din 1584

În jumătatea de S a incintei se află două ziduri care au fragmentat cândva suprafaţa

Curţii. Unul porneşte din colţul de SE al casei Petru Cercel spre S şi bate zidul de incintă de la S,

este din casete de piatră şi cărămidă şi are aproximativ la mijloc o poartă acoperită cu un arc în

semicerc, unde s-a aflat un mic pavilion cu două încăperi. În cea de N se găseşte un parapet

scund din zidărie de cărămidă, de plan circular. A fost datat în faza C. Brâncoveanu.

Al doilea zid de compartimentare se află spre Sfânta Vineri, pleacă aproximativ perpendi-

cular pe zidul de incintă de la E şi bate în cel opus imediat după poarta brâncovenească, partea

spre biserică. Aceasta se păstrează la nivelul ierbii. Necesită cercetare.

4.6. Zidul de incintă

Incinta este închisă de două ziduri ale căror traseu şi formă au fost descrise la începutul

acestei prezentări.

Zidul dinspre interior, cu grosime de 1,0 m este alcătuit din casete de piatră şi cărămidă.

Pe partea spre Calea Domnească este prevăzut spre exterior cu contraforturi de secţiune

triunghiulară aflate unul de altul la distanţe variind între 1,40 şi 19,0 m. După colţurile de la N şi

S mai au câte un contrafort triunghiular, latura de Sud are patru contraforturi, după care, pe tot

traseul nu mai are nici unul. Câteva contraforturi de secţiune dreptunghiulară se găsesc pe latura

de E. Zidul se păstrează pe înălţimi variind între câţiva zeci de centimetri la stradă şi peste patru

metri pe latura de S.

La distanţa de cca. 2,50 m spre exterior de zidul precedent se găseşte un al doilea,

executat din zidărie de cărămidă. Spre Calea Domnească este simplu, iar pe toate celelalte laturi

este prevăzut cu contraforturi triunghiulare de secţiune identică cu ai primului zid şi repetându-se

la aceleaşi distanţe. Zidul se păstrează pe înălţimi variind între câteva zeci de centimetri, până la

cca. 5,0 m pe latura de S. Blocul porţii, cu turnul de intrare şi corpul de gardă ţin de zidul

interior.

O particularitate prezintă zidul interior pe porţiunea de la S şi E de biserica Sfânta Vineri,

unde el este executat din lespezi din piatră de râu (acesta pare contemporan cu biserica Sf.

Vineri).

Necesită cercetări. Este posibil ca o vreme să fi fost două pânze: una de zid şi o palisadă,

la interiorul zidului (dinspre interior).

5. ALTE CONSTRUCŢII

5.1. Blocul intrării

Este o construcţie aproape simetrică, alcătuită din turnul de intrare şi două aripi dreapta -

stânga, cu câte două încăperi, unde era corpul de gardă. Din turn se păstrează numai parterul. Pe

latura de E, înainte de aripa respectivă a corpului de gardă, o scară conducea la nivelele

superioare ale turnului.

Dimensiunile la exterior ale complexului sunt: 29,0x7,0 m.

Materialele de construcţie: zidărie de cărămidă şi zidărie mixtă în casete de piatră şi

cărămidă.

Cele două aripi ale corpului de gardă au acoperişul într-o apă spre interiorul curţii,

alipindu-se zidului de incintă mai jos de coama acestuia, fiind astfel apărat de zid dinspre

exterior.

Face parte din construcţiile secolului al XV-lea. A fost socotit opera lui Petru Cercel .

5.2. Zidării în faţa porţii

La nivelul soclului se găseşte un conglomerat de zidărie. El pare a fi aparţinut fazei

anterioare porţii actuale

6. PORŢI SECUNDARE

6.1. Poarta de acces în grădinile domneşti

Pe latura de E a incintei, la S de baia domnească se află o poartă ce dădea în grădinile

domneşti. Are o amenajare între cele două ziduri de incintă, cu un al treilea zid executat în curte

prin care se realiza încă un filtru, un corp de gardă secundar. Totul, zidărie de cărămidă.

6.2. Poarta aflată la S de biserica Sfânta Vineri

Între cele două ziduri de incintă este realizat un mic corp de gardă, format dintr-o

încăpere situată în dreapta accesului, cum se iese din curte. Accesul este boltit, este un mic

coridor boltit spre exterior ce iese la înălţime faţă de teren. Legătura se făcea probabil printr-o

scară mobilă, probabil deasupra se afla un turn.

6.3. Poarta brâncovenească de la V de biserica Sfânta Vineri

În punctul unde, pe latura de S incinta face şicana scurtă menţionată în prima parte a

prezentării de faţă, se află o poartă de tip brâncovenesc, simplă deschizătură în zid, acoperită cu

un arc, poarta mai scundă decât zidul.

Porţile au fost discutate de N. Constantinescu şi Cr. Moisescu.

7. CONSTRUCŢII ÎN EXTERIORUL INCINTEI

7.1. Foişorul din grădinile domneşti

Situat în grădinile domneşti din lunca Ialomiţei, are un plan special. O încăpere de plan T

se află spre V. Aceasta pare să fi fost foişorul propriu-zis, de unde se privea apusul de soare.

Spre E, o cameră pătrată, unde poate se afla o bibliotecă, între această cameră şi foişorul propriu-

zis, un mic hol. O mică infrastructură de zidărie alcătuia probabil baza scării de acces în foişor.

Foişorul a avut coloane de piatră sculptate şi stucaturi colorate.

A fost cercetat şi prezentat de către Răzvan Theodorescu şi Cr. Moisescu133 şi reluat apoi

în lucrările dedicate Curţii Domneşti134.

7.2. Două turnuri exterioare

Cu ocazia unor lucrări edilitare în faţa Curţii Domneşti în anul 1997, la distanţa de 17 m

de colţurile de NV şi SE ale incintei au fost descoperite două turnuri din zidărie de cărămidă, de

plan pătrat, cu laturile de cca. 3,50 m, zidăria groasă de cca. 80 cm, lucrate în tehnica zidăriei de

la casa 2. Turnul dinspre S era prăbuşit în ceva adânc aflat între el şi stradă, probabil un şanţ de

apărare. Îşi aflaseră sfârşitul într-un cutremur, cu santinelele în ele, căci, în dărâmătura ce

mergea în jos pe un versant, se afla, amestecat cu molozul, un schelet omenesc.

La cca. 2 m spre S de turnul de la S se afla un al doilea turn, posterior primului, de

dimensiuni asemănătoare, demolat de mâna omului. Formau un sistem de turnuri exterioare de

apărare, avanposturi ce asigurau apărarea curtinei dintre ele şi turnul de la frângerea direcţiei

zidului. Totodată ele supravegheau uliţa pe zona din dreptul Curţii.

7.3. Un turn în faţa blocului intrării

În punctul unde, în faţa blocului intrării, în strada Calea Domnească intră strada Lt.

Pârvan Popescu (artera de penetraţie dinspre Câmpulung), lucrări de canalizare executate în anii

‘80 au interceptat în axul terminaţiei străzii Pârvan Popescu, infrastructura unui turn din zidărie

de piatră şi cărămidă, grosimea zidurilor - peste un metru şi lungimea laturilor de peste 5m.

Acesta era un turn, pe de o parte, pentru apărarea de vizavi a intrării în Curtea

Domnească, pe de altă parte - pentru controlul şi supravegherea circulaţiei şi accesului dinspre

Câmpulung şi Argeş în zona Curţii Domneşti.

BIBLIOGRAFIE

I. Monografii :

1. Călători străini despre Ţara Românească. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

1976.

2. Târgovişte cetate a culturii româneşti: lucrările sesiunii ştiinţifice din 21-23 decembrie

1972, Studii şi cercetări de bibliofilie/ Muzeul Judeţean Dâmboviţa. Bucureşti: Editura

Litera, 1974.

3. DRĂGUŢ, V. Arta brâncovenească. Bucureşti: Editura Meridiane, 1972.

4. IORGA, N. Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, 2 vol. Bucureşti:

Editura Ministerului Culturii şi Instrucţiunii Publice, 1928-1930

5. MANOLESCU, C.; OPROIU, M.; PETRESCU, V. Târgoviştea culturală: Studii, articole,

note. Târgovişte: Editura Bibliotheca, 2000.

6. OPROIU, M. Târgovişte: 1600-1848. vol.1. Târgovişte: Editura Bibliotheca, 1999.

7. GRECEANU, R. Logofătul-Istoria domniei lui Constantin Brâncoveanu voievod(1688-

1714), ed. Critică Aurora Ilieş, Bucureşti, Editura Academică, 1970.

8. HAŞDEU, B.P. Arhiva Istorică a României, I-III (1865-1867)

9. URECHIA, V.A.-Istoria românilor, vol. I-XIII, Bucureşti , 1891

II. Lucrări speciale

10. ARAMĂ, N.Gr. Târgoviştea în trecut, Târgovişte, 1911.

11. CANTACUZINO, Gh.I.- Aspecte ale evoluţiei unui vechi monument din

Târgovişte: Biserica Sfânta Vineri, în „Valachica", an I (1969), Târgovişte.

12. CANTACUZINO, Gh.I., Diaconescu P., Cercetări arheologice în zona

centrală a oraşului Târgovişte, în M.C.A., Bucureşti, 1986.

13. CANTACUZINO, Gh.I., Diaconescu P., Mihăescu G., Date arheologice

asupra unor vestigii medievale din zona centrală a oraşului Târgovişte, în

R.M.M. - M.I.A., XV, 1982.

14. CONSTANTINESCU, E. - Scurt istoric al oraşului Târgovişte, în

„Târgoviştea", an I, 1940, nr.5.

15. CONSTANTINESCU, N. - Contribuţii arheologice asupra Curţii Domneşti

din Târgovişte (sec.XIV-XVII), în S.C.I.V., an XV (1964), nr. 2.

16. DIACONESCU, P.V. - Târgovişte. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti, în

Valachica, nr.19, Târgovişte, 2006.

17. ERICH, A. , OPROIU, M.- Cultura Medievală Târgovişeană; Târgovişte, 2008,

Editura Transversal

18. STOICESCU, N. Moisescu ,C. Târgoviştea şi monumentele sale, Bucureşti, 1976,

Editura Litera

19. Ecaterina Negoescu, Monografia orașului Târgovişte, Institutul de Arte Grafice și

Editura ”Îndreptarea”, 1929

III. WEBGRAFIE

20. http://opengis.unibuc.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=478:evoluia-

spaio-temporal-a-municipiului-targovite&catid=35:articole

21. http://tzigara-samurcas.uauim.ro/arhitectura-asezare/33/

22. http://35mm-si-multe-tigari.blogspot.ro/2009/08/romania-la-1900.html

ANEXE

Fig.1. Fragment din harta lui F. Fried (1829)

Fig.2 (Ruinele Palatului Domnesc şi Biserica Domnească), fotografie

Titlul original: Târgovişte. Ruinele palatului

Fig.3 Ruinele Palatului Domnesc, Turnul Chindiei şi Biserica Domnească), fotografie

Titlul original: Curtea Domnească Târgovişte

Fig 4 Turnul Chindia (Targoviste)

Fig 5. Târgoviste. Evoluţia aşezării 1400-1545

Fig 6. Târgoviste. Evoluţia aşezării 1545-1714

Fig.7 Cercetari arheologice 1961

Fig. 8 Curtea Domneasca . Plan la nivelul parterului

Fig. 9 Curtea Domneasca . Plan la nivelul beciurilor