C A P I T O L U L I

PRECIZĂRI DE ORDIN TERMINOLOGIC

Potrivit legii în vigoare, 1producerea, exportul, importul, şi comercializarea armelor şi

muniţiilor constituie monopol de stat şi sunt supuse dispoziţiilor legale stabilite în acest

scop.

Prin MONOPOL DE STAT privind exportul, importul şi comercializarea armelor şi

muniţiilor militare se înţelege dreptul de a efectua aceste operaţiuni numai de către

agenţii economici autorizaţi în acest sens de MINISTERUL FINANŢELOR cu avizul

MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE sau după caz, al MINISTERULUI

ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR2.

Pentru o mai bună înţelegere, putem afirma că, la regimul armelor şi muniţiilor ne

confruntăm cu trei noţiuni generale şi anume: noţiunea de armă, proiectil şi muniţie,

noţiuni de care nu putem să ne lipsim.

Astfel prezenta lege, 3defineşte ARMELE DE FOC ca fiind acele arme a căror

funcţionare determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, substanţe aprinse sau

luminoase ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Principiul de

funcţionare are la bazăforţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse

ori prin explozia unei încărcături.

Potrivit terminologiei militare, noţiunea de PROIECTIL desemnează acel corp

metalic de formă cilindroogivală, aruncat de o armă de foc pentru neutralizarea, nimicirea

sau distrugerea unei ţinte. În termeni de specialitate mai putem întâlni noţiunea de

„proiectil racheta”, ce reprizintă o racheta compusă dintr-un proiectil obişnuit continuat la 1 Legea nr.295/2004 privind regimul armelor si munitiilor, art. 2 alin.1.2 Idem art.2 alin 23 Ibidem art.3 alin1

1

partea inferioară cu un motor-rachetă cu combustibil solid pentru asigurarea propulsiei1.

Aceste proiectile rachetă sunt aruncate cu ajutorul unor lansatoare – care pot fi

individuale sau multiple şi care sunt montate pe autovehicule. În afară de aceste proiectile

speciale, în arta militară se folosesc diferite tipuri de proiectile printre care amintim:

exploziv, mină, perforant, ruptură-beton, cumulator fumigen, incendiator luminos

ş.a.m.d.

Noţiunea de MUNIŢIE desemnează cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel,

care pot fi întrebuinţate la armele de foc.

În afară de aceste noţiuni generale, în Regulamentul armelor de foc şi muniţiilor

precum şi în Legea 295/2004, apar şi alţi termeni cum ar fi: „operaţiuni cu arme şi

muniţii”, „uz de armă”, „permis de armă”, termeni a căror cunoaştere este indispensabilă

pentru elucidarea faptelor săvârşite la acest regim.

Astfel, prin noţiunea de OPERAŢIUNI CU ARME ŞI MUNIŢIE înţelegem

producerea, confecţionarea, prelucrarea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea,

comerţul, închirierea, importul, exportul, transportul, depozitarea, sau repararea armelor

de tir, de vânătoare, de împrăştiere a gazelor nocive, iritante,de neutralizare ori de

recuzită, a muniţiilor pentru, acestea şi a armelor de panoplie.2

În regulamentul armelor de foc şi al muniţiilor apare termenul de „acte de

provenienţă ale armelor de foc” prin care se înţelege: factura, chitanţa de achitare a

taxelor vamale, act de vânzare-cumpărare, act de donaţie, certificat de moştenitor, ordin

de recompensare, după caz.

La regimul acestor operaţiuni cu arme şi muniţie întâlnim, în prezenta lege, noţiunea

de „uz de armă”, noţiune prin care se înţelege executarea tragerii cu arma de foc asupra

persoanelor sau bunurilor. Acestei noţiuni i se adaugă aceea de „permis de armă”, permis

în posesia căruia intră persoana autorizată să deţină şi după caz, să poarte şi să folosească

arme şi muniţii. Permisul cuprinde numele de familie şi prenumele, domiciliul, fotografia

şi semnătura titularului, numărul şi data eliberării, denumirea, ştampila şi semnătura

organului emitent, felul şi seria armei pentru care s-a obţinut autorizarea de a fi deţinută,

cantitatea de muniţie care poate fi deţinută, precum şi rubrici pentru vizele periodice şi

menţiunile de schimbare a domiciliului titularului. Modelul permisului se stabileşte de

1 V. Bercheşan - Metodologia ivestigării criminalistice Ed. Paralela 45 Bucureşti pag 1102 Regulamentul armelor de foc si al munitiilor art. 8 alin. 2

2

Inspectoratul General al Poliţiei. În sensul prezentei legi1, înscrierea în permis a armelor

se face numai de către organele competente, pe baza actelor de provenienţă şi cu

menţionarea elementelor necesare identificării fiecărei arme.

C A P I T O L U L II

1 Regulamentul armelor de foc si al munitiilor art. 7 alin. 1,2

3

CLASIFICAREA ARMELOR DE FOC ŞI A MUNIŢIILOR ÎN

CONFORMITATE CU LEGISLAŢIA ÎN VIGOARE.

În doctrina şi literatura de specialitate putem întâlni mai multe criterii de

clasificare a armelor de foc şi a muniţiilor. În conformitate cu legislaţia în vigoare, 1în categoria armelor de foc întâlnim:

ARMELE MILITARE

confecţionate pentru dotarea forţelor armate folosite în acţiuni de neutralizare sau

nimicire a personalului şi tehnicii de luptă a inamicului, precum şi orice alte instrumente,

piese sau dispozitive destinate a imobiliza, a răni, a ucide, sau a distruge dacă prezintă

caracteristicile unei arme militare.

ARMELE DE VÂNĂTOARE

cu glonţ, cu alice, sau mixte, destinate practicii vânătorii.

ARMELE DE TIR

cu glonţ sau cu alice, special fabricate sau confecţionate pentru practicarea tirului

sportiv, omologate sau recunoscute ca atare de Federaţia Română De Tir.

ARMELE CONFECŢIONATE SPECIAL

pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare.

ARMELE ASCUNSE

astfel fabricate sau confecţionate încât existenţa lor să nu fie vizibilă ori bănuită.

ARMELE DE PANOPLIE

1 Legea nr.295/2004 privind regimul armelor de foc si al munitiilor

4

făcute inofensiv, dacă, prin valoarea lor istorică, ştiinţifică sau care constituie daruri,

recompense ori amintiri, sunt destinate a fi păstrate în instituţii de cultură şi artă, asociaţii

cultural-artistice sau sportive sau în panoplii culturale. În această categorie se includ şi

acele arme de foc, în stare de funcţionare, care constituie rarităti sau prezintă valoare

istorică, documentară, ştiinţifică ori artistică deosebită, recunoscute ca atare de instituţii

de specialitate.

Pasionaţii acestor superbe realizări ale tehnicii fabricării armelor, de-a lungul

secoleleor, le-au împărţit în patru mari categorii:

ARMELE DIN PERIODA VECHE (secolul al XVII-lea)

Armele de panoplie din această periodă se deosebeau prea puţin de armele militare

ale vremii, cele mai adesea ele erau cu rotiţă (un dispozitiv similar brichetelor actuale)

sau cu fitil.

Cele mai preţuite sunt cele fabricate pentru casele regale ale vremii, un record în

materie fiind, până astăzi, puşca regelui Franţei Ludovic al XIII-lea1.

ARMELE CLASICE (secolul al XVIII-lea)

Specific acestei perioade este faptul că armele confecţionate erau mult mai zvelte,

ţevile erau din oţel selecţionat, filigranate sau damaschinate, prezentau mecanisme

elegante, cu cocoaşe de cremene; paturile erau confecţionate din lemn scump- mahon,

abanos, lamâi sau rădăcină încrustată cu sidef, prezentau calibre diferite, 2iar ţeava

acestor arme era, cel mai adesea, lipsită de ghinturi. Proiectilele de plumb erau fabricate

manual, fiind turnate într-un cleşte special şi numerotate după un sistem utilizat până în

zilele noastre.

realizare de excepţie caracteristică acestei perioade era carabina regelui Ferdinand I al

Suediei (tară în care asociaţiile de vânători numără astăzi peste un sfert de milion de

membri).

ARMELE ROMANTICE (secolul al XIX-lea)

Sunt arme cu percuţie centrală sau cu tijă şi, începând cu a doua jumătate a veacului

trecut, folosesc cartuşe gata confecţionate, încărcate pe la chiuloasă. Deşi construite

1 Adjudecata in urma cu 2 deenii la preul de 1.500.000 franci2Cal. 20, cal.18 (de dama), cal16, sau cal.12

5

artizanal, armele confecţionate în această perioadă sunt exemplare de lux, construite de

armurieri faimoşi, precum Purdley van Holand & Holand.

ARMELE CONTEMPORANE

Sunt mai discret ornamentate, în schimb mai perfecţionate tehnologic, mecanisme

fără cocoş, ţevi suprapuse (book), ”oţel Nitro”, mecanisme de extracţie sau ejecţie a

tubului cartuş, uneori ţevi suprapuse (mixte) de calibre diferite, mecanisme de repetiţie.

Cel mai adesea aceste arme sunt de fabricaţie industrială, iar mărcile sunt de renume:

Remington, Browning, Mauser, Benelli, Winchester.

ARMELE DE RECUZITĂ

făcute inofensive, destinate a fi foosite în actvitatea artistică sau de producţie

cinematografică a teatrelor, circurilor, studiourilor de film ori a altor asemenea instituţii

cultural-artistice.

O anexă a prezentei legi, 1consideră ca fiind arme de foc ANSAMBLURILE,

SUBANSAMBLURILE ŞI DISPOZITIVELE care se pot constitui şi funcţiona ca arme

de foc.

Bazându-se pe alte criterii decât cele prezentate de lege privind regimul armelor şi

muniţiilor, literatura de specialitate a consacrat clasificarea armelor de foc după

următoarele criterii:

- după construcţia canalului ţevii;

- după lungimea ţevii;

- după modul de funcţionare;

- în funcţie de calibru;

- după muniţia folosită.

1 Legea 295/2004 art 3 alineat ultim.

6

În opinia unor autori1, pe lângă aceste criterii de clasificare a armelor de foc, acela al

numărului de cartuşe ce se pot înmagazina, precum şi după modul de fabricaţie sau după

numărul ţevilor şi armelor cu aer comprimat.2

Pentru o mai bună înţelegere şi cunoştere, prezentăm în cele ce urmează o scurtă

clasificare a armelor de foc şi a muniţiei după criteriile amintite mai sus.

Primul criteriu des folosit în literatura de specialitate, 3la clasificarea armelor de

foc este acela după CONSTRUCŢIA CANALULUI ŢEVII.

Potrivit acestui criteriu armele de foc se împart în:

- arme cu ţeava ghintuită;

- arme cu ţeava lisă;

- arme cu ţevi combinate.

După LUNGIMEA ŢEVII putem distinge următoarele tipuri de arme:

- arme cu ţeava lungă – lungimea ţevii variază între 50 – 80 cm. Din

această categorie fac parte: carabine, puşti-mitralieră, arme de vânătoare şi tir;

- arme cu ţeava mijlocie – lungimea ţevii variază între 20 – 50 cm: pistoale

mitralieră;

- arme cu ţeava scurtă - lungimea ţevii variază între 3 – 20 cm: revolvere, pistoale.

O altă clasificare a armelor de foc este aceea după MODUL DE FUNCŢIONARE:

- Arme cu încărcătură simplă – operaţiunile de încărcare se repetă la fiecare foc;

- Arme cu repetiţie – alimentarea cu cartuşe se face din încărcător;

1 V. Macelaru- Balistica judiciara, Ministerul de Interne, Bucuresti 1972 p.542 C.Suciu – Criminalistică Editura Didactică şi Pedagoică Bucureşti 1972 p. 3373V.Bercheşan – Metodologia investigării criminalistice – Editura Paralela 45 Bucuresti p.114

7

- Arme semiautomate – acest tip de arme se constituie pe principiul încărcării

descărcării cu ajutorul presiunii gazelor.

- Arme automate – sunt prevăzute cu încărcător şi cu sisteme perfecţionate ce

permit utilizarea gazelor provenite prin deflagraţia pulberii şi închiderea-

deschiderea automată a chiulasei.

În funcţie de CALIBRU armele se împart în:

- arme de calibru mic – până la 6,35 mm;

- arme de calibru mijlociu – între 6,35 mm şi 9 mm;

- arme de calibru mare – peste 9 mm.

După MUNIŢIA folosită, armele s eîmpart în:

- arme cu glonţ – din această categorie fac parte armele militare;

- armele cu alice – armele de vânătoare;

- arme mixte.

La acest criteriu trebuie să amintim că muniţia a fost clasificată în raport cu

destinaţia dată şi anume:

CARTUŞE PENTRU ARMELE MILITARE

aceste tipuri de cartuşe se pot clasifica în :

- cartuşe cu glonţ greu;

- cartuşe cu glonţ uşor;

- cu gloanţe trasoare;

- cartuşe incendiare.

CARTUŞE PENTRU ARMELE DE VÂNĂTOARE;

CARTUŞE PENTRU ARMELE SPORTIVE;

CARTUŞE PENTRU ARMELE SPECIALE;

CARTUŞE PENTRU ARMELE DE PANOPLIE;

8

CARTUŞE PENTRU ARMELE ASCUNSE, DEGHIZATE1

După MODUL DE FABRICAŢIE, armele de foc se clasifică în:

- arme de fabricaţie industrială – aceste tipuri de arme prezintă caracteristici

tehnice pentru fiecare tip şi model

- arme vechi, de fabricaţie meşteşugărească

- arme de foc rudimentare – aceste tipuri de arme sunt confecţionate din materiale

improvizate

- arme de foc modificate, prin retezarea ţevii şi a patului

O ultimă clasificare pe care o putem da armelor de foc este aceea făcută după

NUMĂRUL ŢEVILOR. Astfel armele de foc pot fi grupate în ;

- arme cu o singură ţeavă

- arme cu două ţevi

- arme cu trei ţevi – aceste tipuri de arme sunt cunoscute în literatura de

specialitate sub denumirea de ”Drilling” şi caracteristic acestora este faptul că

prezintă două ţevi lise şi una ghintuită

- arme cu patru ţevi – denumite ”Vierlling” şi caracteristic acestora este faptul că

prezintă două ţevi lise şi două ghintuite

C A P I T O L U L III

1 V.Măcelaru – Balistica judiciară Ministerul de Interne Bucureşti 1972 p. 54

9

SECŢIUNEA 1

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A INFACŢIUNILOR LA

REGIMUL ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR

Armele sunt mijlocul cel mai fregvent folosit de către infractori, nu numai pentru a

săvârşi fapte incriminante de legea penală, dar şi pentru a-şi asigura o posibilitate de

scăpare în cazul în care sunt surprinşi în momentul săvârşirii faptelor. De aceea,

permiterea nelimitată de a deţine şi de a purta arme şi muniţii ca şi de a efectua alte

operaţiuni cu acestea ar constitui o încurajare şi o incitare la activităţi infracţionale.

Menţinerea ordinii publice, precum şi apărarea vieţii şi a securitătii persoanelor impun ca

deţinerea , portul şi folosirea de arme şi muniţii precum şi funcţionarea atelierelor de

reparat arme să fie supuse unui regim prevăzut de lege. Nerespectarea regimului arme

lor şi muniţiilor este fapta persoanei care deţine, poartă, confecţionează, transportă sau

efectuează orice operaţiuni privind circulaţia armelor şi muniţiilor ori punerea în

funcţiune de ateliere de reparat arme, fără drep. Constituie de asemenea nerespectare a

regimului armelor şi muniţiilor fapta persoanei care, respingându-i-se cerea pentru

prelungirea valabilităţii permisului de armă rau de muniţie, nu depune arma sau muniţia

la termenul prevăzut de lege la organul competent.

Legea privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor prevede numai sancţiunile de

natură contravenţională pentru faptele care aduc atingerea regimului instituit, atrăgând

după caz răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.

Se desprinde astfel concluzia că faptele de natură penală sunt numai cele incriminate

în Codul Penal, sub denumirea generică de ”Nerespectarea regimului armelor şi

10

muniţiilor”. Legea penală incriminează două infracţiuni de nerespectare a regimului

armelor şi muniţiilor respectiv:

FAPTA TIPICĂ DE NERESPECTARE A REGIMULUI ARMELOR ŞI

MUNIŢIILOR poate fi săvârşită prin una din următoarele acţiuni: deţinerea,

portul, confecţionarea, transportul precum şi oricare operaţie privind circulaţia

armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme ş.a.m.d.

Elementul material al VARIANTEI ASIMILATĂ FORMEI TIPICE constă în

nedepunerea armelor sau muniţiei în termenul fixat de lege, la organul

competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii

permisului.

Pentru existenţa elementului material al infracţiunii este suficientă săvârşirea uneia

dintre aceste acţiuni: dacă făptuitorul a comis două sau mai multe acţiuni alternative nu

săvârşeşte mai multe infracţiuni ci una singură potrivit legii1 – deţinerea şi, după caz,

portul şi folosirea.

Deţinerea armelor şi muniţiilor, de către persoane fizice, sunt permise numai cu

autorizaţia organelor competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor în a căror

rază teritorială îşi are domiciliul cel în cauză.

Organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pot autoriza

persoanele fizice să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii în condiţiile legii

ţinând evidenţa acestora2.

____1Legea 295/2004 art. 10 alin. 12Idem alin.

11

Organele competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor stabilesc numărul

armelor ce pot fi deţinute precum şi folosirea de către aceeaşi persoană a cel mult două

arme de acelaşi calibru, precum şi cantitatea de muniţie corespunzătoare acestora. 1trebuie reţinut că potrivit legii în vigoare, 2deţinerea, portul şi folosirea armelor militare

şi muniţiilor corespunzătoare de către persoanele fizice străine pe teritoriul României

sunt interzise.

Însoţitorii delegaţiilor străine la nivelul şefilor de stat ori de guvern precum şi

militarii care fac vizite în România pot deţine, purta şi folosi arme militare şi muniţia

corespunzătoare, în timpul şederii lor în ţară, cu avizul organelor competente3.

De asemenea sunt scutite de obligarea de a obţine autorizaţia pentru a deţine arme şi

muniţii, membrii personalului misiunilor diplomatice , ai oficiilor consulare şi ai

reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România.

Introducerea şi scoaterea din ţară a armelor de foc de către aceste categorii de

persoane sunt permise numai cu avizul organelor competente.3

În sensul actelor normative, 4sunt autorizate să deţină, să poarte şi să folosească arme

militare, pistoale sau revolvere persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică

exerciţiul autorităţii publice, dacă pentru paza şi autoapărare este necesar să deţină şi să

poarte o asemenea armă.

Reglementate de această lege 5– persoanele juridice române, iclusiv cele al căror obiect

de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul protecţiei şi pazei, pot fi

autorizate să deţină arme de foc şi muniţia corespuzătoare, pentru înarmarea paznicilor

proprii şi a altor angajaţi care mânuiesc bunuri sau alte valori, dacă aceasta se justifică

pentru asigurarea pazei sediilor, imobilelor sau obiectivelor ce le aparţin sau cărora le

asigură protecţie precum şi a transportului de valori importante. Persoanele juridice

străine nu pot fi autorizate să deţină arme militare şi muniţii corespunzătoare acestora.

La rândul lor organele de control ale Regiei Autonome a Pădurilor ”Romsilva” şi

1 Ibidem alin. 32 ? Legea nr. 295/2004 art. 12 alin. 1

3 Legea nr. 295/2004 art. 12 alin. 14 Idem art. 145 Ibidem art. 3

12

subunităţile aparţinând acesteia pot deţine şi folosi în exercitarea atribuţiilor de servici şi

pistol.

Ministerul Apelor, Pădurilor, Protecţiei Mediului, unităţile din subordinea sa, Regia

Autonomă a Pădurilor ”Romsilva” şi subunităţile acesteia, precum şi asciaţiile de

vânători sportivi, legal constituite, au dreptul să deţină şi arme de vânătoare pentru a

înarma personalul propriu însorcinat cu ocrotirea, recoltarea planificată şi combaterea

animalelor dăunătoare vânatului pe fondurile de vânătoare pe care le gospodăresc.

Unităţile piscicole din subordinea Ministerului Agriculturii stabilite de acestea împreună

cu Minsterul Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţia

Mediului au dreptul să deţină şi arme de vânătoare cu alice, pentru înarmarea

personalului propriu însărcinat cu îndepărtarea păsărilor dăunătoare cu menţiunea ca

armele de vânătoare nu pot fi folosite decât cu cartuşe oarbe – fără alice sau glonţ.

Federaţia Română de Tir, asociaţiile şi cluburile sportive care au secţii afiliate pot

deţine şi folosi arme de tir şi muniţie corespunzătoare. Numărul armelor , felul lor şi

cantiatea de munitie necesară efectuării antrenamentelor şi participării la concursurile

sportive se stabilesc de către fiecare unitate prin norme elaborate de Federaţia Română

de Tir.

În condiţiile legii precum şi a regulamentelor militare, cadrele militare pot deţine,

purta şi folosi armele şi muniţiile cu care sunt dotate de către unităţile din care fac parte.

În baza instrucţiunilor şi osdinelor date , militarii pot deţine, purta şi folosi arme şi

muniţii cu care sunt dotaţi de către unităţile din care fac parte, în condiţiile legii, precum

şi a regulamentelor militare, instrucţiunilor şi ordinelor date în baza acestora.

Cadrele militare active au dreptul să poarte pistolul din dotare şi ca armament

destinat pentru paza şi autoapărarea, fără a fi necesară eliberarea unui permis de arma de

către organele de poliţie.

Referitor la confecţionarea armelor şi muniţiilor în conformitate cu prevederile legale, 1persoanele juridice în a căror obiect de activitate intră producţia de arme şi muniţii

pentru tir, vânătoare, de înprăştiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare , ori de

recuzită vor solicita avizul organelor de poliţie competente , în vederea autorizării de

către instanţele de judecată, în care scop vor depune la acestea următoarele acte: copie de

1 Regulamentul armelor de foc şi al muniţiilor art. 24

13

pe statutul societăţii comerciale, din care să rezulte că au ca obiect de activitate

producerea de arme şi muniţii, precum şi copie de pe autorizatia de depozitare a capselor,

pulberii şi cartuşelor, eliberată de organele de protecţie a muncii; în cazul în care

societatea comercială funcţionează într-o clădire special construită, va prezenta şi copii

de pe autorizaţia de construcţie şi de pe certificatul de urbanism. În acelasi sens, 1persoanele juridice autorizate să producă arme de foc sunt obligate să ţină, în registre

numerotate şi înregistrate la organele de poliţie competente, evidenţa materialelor din

care se confecţionează piesele metalice ale armelor, a pieselor finite şi a pieselor rebut,

menţionând numărul acestora.

Persoanele juridice care se ocupă cu repararea armelor, sunt obligaţi să ţină o evidenţă

strictă în registrele stabilite şi aprobate de către organele de poliţie. Nu pot fi primite spre

a fi reparate decât armele pentru care se poate face dovada că provenienţa şi deţinerea lor

este legală.

Pentru cea de-a doua infracţiune de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor –

varianta asimilată formei tip – legea specială în materie 2statuează ca în cazul anulării

autosizaţiei şi retragerii permisului de armă, titularul sau reprezentantul legal este obligat

ca în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă, să doneze sau să depună spre

vânzare, la unităţile specializate, armele şi muniţiile, cu excepţia acelora care potrivit

legii sunt supuse confiscării şi se ridică de către organele de poliţie.

În cazul în care titularul a decedat ori a fost declarat dispărut, urmaşii săi sunt

obligaţi, ca în termen de 15 zile de la deces, sau după caz, de la data rămînerii definitive a

hotărârii judecătoreşti, să depună la organele de poliţie armele, muniţiile şi permisul de

armă al defunctului sau dispărutului.

Aceste arme şi muniţii, cu excepţia acelora care urmează a fi casate sau confiscate, în

cazul în care urmaşii nu solicită autorizaţia de a le deţine, se depun de către organele de

poliţie la unităţile specializate, pentru a fi vândute la preţurile stabilite de urmaşii

defunctului sau dispărutului. Sumele rezultate din vânzare sunt înmânate celor în drept să

le primească, de către unitatea prin care s-a făcut vânzarea.

1 Idem art.252 Legea nr. 295/2004 art. 28 alin. 1, 2

14

Dacă defunctul sau dispărutul are urmaşi minori, care doresc să deţină armele care au

aparţinut persoanei pe care o moştenesc, acestea vor putea fi păstrate în custodie, până la

împlinirea vârstei de 18 ani, a unuia dintre urmaşi, la asociaţia de vânători sportivi al

cărei membru a fost defunctul sau dispărutul ori la o altă asociaţie de vânători sportivi

legal constituită.

In termen de 10 zile de la încetarea funcţiei care a justificat autorizaţia deţinerii, portul

şi folosirea pentru pază sau apărare personală, cel în cauză este obligat să depună arma şi

muniţia spre vânzare la unităţile specializate ori să le doneze ori, după caz, să le restituie

organului de la care le.a primit în dotare.

Pentru ca acţiunile de nerespectare a regimului armelor foc şi al muniţiilor, varianta

tip asimilata formei tip, să se întregească latura obiectivă a infracţiunii se cere ca ele să

fie înfăptuite ”fără drept”. Astfel, dacă armele şi muniţiile nu au fost predate, ori după

caz, vândute, donate, sau depuse la organele de poliţie ori spre vânzare la unitătile

specializate, în termenele prevăzute de lege, se consideră că ele sunt deţinute fără drept.

În afară de forma tip şi varianta asimilată, legea penală prevede şi trei variante

agravante ale formei tip, respectiv:

Elementul material al variantei agravante constă într-o acţiune de deţinere,

înstrăinare sau port, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum şi a

muniţiei pentru astfel de arme.

Obiectul material al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor

îl formează deţinerea, înstrăinarea sau portul fără drept a mai multor arme –

precum şi armele de panoplie, ori a muniţiei respective în cantităţi mari. Prin

”mai multe arme” se înţelege cel puţin două arme pentru care nu există

autorizare. ”Muniţiile respective în cantităţi mari” înseamnă muniţii pentru arme

neexceptate, în cantităţi neobiţnuite, deci suspecte.

Elementul cicumstanţial de agravare îl constituie locul săvârşirii acţiunii şi

anume portul de arme, fără drept, în localul organizaţiilorbdebstat sau publice, la

întruniri publice ori în localuri de alegeri.

15

Potrivit legii 1, în localurile organelor sau instituţiilor de stat pot purta arme şi

muniţii numai persoanele cu atribuţii de mentinere a ordinii si linistii publice ,cele

dotate cu arme pentru a executa paza in aceste localuri ,insotitorii care gardeaza

persoanele oficiale ori care asigura protectia unor personalitati romane sau

straine ,precum si alte cadre militare aflate in aceste locuri pentru indeplinirea

misiunilor ordonate, cu aprobarea forurilor competente.

Prin ’’localul organizatiilor de stat sau publice „ se intelege imobilul sau partea din

imobilul in care isi are sediul sau in care isi desfasoara activitatea asemenea

organizatii.

Prin „ localuri de alegeri „ se intelege spatiile din cladirile in care se efectuieaza

alegeri in cazurile stabilite de legea electorala si care sunt determinate de organele

care pregatesc operatiile electorale.

Prin ” întrunire publică” se înţelege o adunare de persoane într-un număr mare, ca

răspuns la o convocare publică.

În legătură cu madalitatea agravantă de săvârşire a infracţiunilor de nerespectare a

regimului armelor şi munişiilor se cuvin a fi făcute câteva precizări, şi anume:

Împrumutul sau înstrăinarea armelor şi muniţiilor se poate face numai

persoanei autorizată să le deţină, cu respectarea destinaţiei acestora şi a

scopului pentru care s-a făcut autorizarea.

Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţia Mediului, unităţile din subordinea sa ,

Regia Autonomă a Pădurilor ”Romsilva” şi subunităţile aparţinând acesteia,

precum şi asociaţiile de vânători sportivi legal constituite pot închiria arme de

vânătoare şi se pot vinde muniţii pentru acestea, străinilor veniţi temporar în

România care doresc să participe la vânătoare în condiţii legale, precum şi

cetăţenilor români membri ai asociţiilor de vânători sportivi. Condiţiile de

închiriere a armelor şi tarifele practicate sunt cele stabilite de către unităţile

respective.2

11Legea nr. 17/1996 art. 20, alin. 1

2 1Legea nr. 295/2004 art. 65 alin 4

16

Armele şi muniţiile deţinute de persoane fizice nu pot fi folosite decât în

scopul pentru care s-a dat autorizarea. Armele de tir se folosesc numai în

poligoane special amenajate pentru acest tip de armă. Armele de panoplie nu

pot fi purtate, iar pentru ele nu pot fi deţinute muniţii în stare de folosinţă. În

localurile organelor sau instituţiilor de stat pot purta arme şi muniţii numai

persoanel cu atribuţii de menţinerea a ordinii şi liniştii publice, cele dotate cu

armă pentru a executa paza în astfel de localuri, însoţitorii care gardează

persoanele oficiale ori care asigură protecţia unor personalităţi române sau

straine, precum şi alte cadre militare aflate în aceste locuri pentru îndeplinirea

misiunilor ordonate, cu aprobarea forurilor competente. În localurile publice,

de desfacere a mărfurilor, săli de aşteptare, mijloace de transport în comun,

gară, aerogări, târguri, pieţe, drumuri publice şi alte locuri aglomerate, armele

de tir şi de vânătoare se poartă numai introduse în toc şi neincărcate cu

munitie. La adunările publice pot purta arme şi muniţii numai organele de

poliţie, jandarmerie, ale Serviciului de Protecţie şi Pază şi de poliţia militară,

însărcinate cu menţinerae ordinii şi linştii publice, precum şi alţi militari aflaţi

în aceste locuri pentru îndeplinirea misiunilor ordonate.

Persoanele autorizate să deţină şi să folosească arme şi muniţii pentru paza şi

apărarea personală sunt obligate să le depună la intrarea în localurile organelor

sau instituţiilor publice, la personalul însărcinat cu paza sediilor; armele şi

muniţia predate se păstrează în locuri special amenajate şi păzite şi sunt

restituite persoanelor care le-au predat, la ieşirea acestora din sediu.

Persoanele fizice autorizate să deţină, să poarte şi să folosească arme de

vânătoare cu alice îşi pot confecţiona muniţia necesara, în limita cantităţii pe

care au dreptul să o deţină. Detinerea muniţiilor în număr mai mare decât cel

înscris în permis sau în autorizaţie este interzisă.

În concluzie , pentru aprecierea şi încadrarea ca infracţiune a unor fapte de lezează

regimul armelor şi muniţiilor, organele de urmărire penală trebuie să ţină cont deopotrivă

atât de prevederile legii speciale în materie, cât şi de Regulamentul armelor de foc şi al

17

muniţiilor pentru a fi înlăturate eventualele erori de interpretare şi pentru a se putea face

aprecierea corectă a faptelor în discuţie.

SECŢIUNEA 2

18

ASPECTE DE DREPT PROCESUAL PENAL PRIVITOARE

LA INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR SĂVÂRŞITE LA

REGIMUL ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR

În explicarea conceptului fiecărei infracţiuni trebuie să se pornească de la conceptul

”faptei prevazute de legea penală”, adică, conceptul faptei incriminatorii care face

obiectul examinării. Fapta va fi privită ca manifestae umană cu rezonanţă socială, adică

va fi privită ca faptă care prezintă pericol social şi care în condiţiile legii penale poate

căpăta caracter penal, deci implicit poate deveni infracţiune.

În literatura de specialitate, 1incriminarea oricărei fapte care prezintă pericol social

constituie un mijloc de luptă împotriva acelei fapte şi o măsură corespunzătoare pentru

ocrotirea societăţii. În explicaţiile teoretice, s-a arătat pentru fiecare infracţiune, care sunt

relaţiile sociale ce formează obiectul juridic al ocrotirii penale şi deci al infracţiunii

respective şi care sunt valorile sociale prin apărarea cărora poate fi asigurată ocrotirea a

celor relaţii sociale.

Legea penală română este aplicabilă oricărei persoane – chiar dacă este cetăţean străin

sau persoană fără cetăţenie – dacă aceasta a săvârşit un act de executare a infracţiunii -

principala derivată, sau, în modalitate agravantă – ori numai rezultatul acesteia sa produs

pe teritoriul statului român.

Despre savârşirea infracţiunilor la regimul armelor şi muniţiilor , organele de urmărire

penală vor fi anunţate prin toate modurile de sesizare 2recunoscute de legea penală

română: plângere, denunţ sau din oficiu. În conformitate cu Codul Penal Român, în cazul

unor astfel de fapte, 3urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către

procurorul de la Parchetul corespunzător completului care judecă în primă instanţă cauza.

Indifernt în ce modalitate normativă sau faptică, fapta a fost săvârşită pe teritoriul

1 V.Dongoroz – ”Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român” – P. Specială Vol. 4 1972 p. 32 Codul Penal al României art.3; vezi şi Trib.Mun.Buc. Sect. 2, privind Decr.Nr.2493/1983 cit. din V.Papadopol, St. Danes, Repertoriul alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1981 - 1985

3 R.M. Stanoiu Asistenta Juridioca internationala in materie penala Ed. Academiei Romane Buc.1975

19

României, aceasta atrage competenţa de cercetare a organelor judiciare române, fiind

lipsit de relevanţă faptul că cetăţeanul străin ori persoana fără cetăţenie are sau nu

domiciliul ori reşedinţa pe teritoriul ţării. Conform Codului Penal dacă in fracţiunea s-a

comis în străinătate dar autorul este cetăţean străin ori persoană fără cetăţenie cu

domiciliul în România, organele de urmărire trebuie să facă aplicarea prevederilor

privitoare la personalitatea legii penale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi

se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general.1

În literatura de specialitate şi practică judiciară s-au pronunţat anumite opinii conform

cărora legea penală română se aplică faptelor săvârşite în strainătate – de un cetăţean

român sau de către o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român –

dacă aceste fapte sunt incriminate şi de legea noastră, 2şi există un tratat pe teritoriul

căruia s-a consumat activitatea infracţională. Existenţa unui astfel de tratat implică şi

obligaţia ca fiecare stat – la solicitarea celuilalt – să pornească acţiunea penală, împotriva

unui cetăţean al său – atunci când există probe că acesta a comis pe teritoriul celuilat stat

o infracţiune ce atrage extrădarea1. În astfel de situaţii trebuie avute în vedere şi

convenţiile internaţionale la care este parte România ori la care a aderat. 3Aceasta nu este,

de fapt, altceva decât o reflectare în plan juridic, o consecinţă a considerării acestor fapte

antisociale ca făcând parte din categoria infracţiunilor ’’juris gentium’’ .

În situaţia actuală, toate ţările europene incriminează prin intermediul legislaţiilor lor

infracţiunile săvârşite la regimul armelor şi muniţiilor – sub diverse forme şi denumiri – a

pericolului social deosebit pe care îl reprezintă astfel de fapte, atât pe plan naţional cât şi

în relaţiile dintre state.

Codul Penal Român4, incriminează şi faptele care au fost săvârşite în totalitate în

străinătate, iar autorul este cetăţean străin sau persoană fără cetăţenie – care nu

domiciliază în România – organele judiciare române trebuie să ţină seama de dispoziţiile

privitoare la legea penală şi convenţiile internaţionale, în măsura în care acestea conţin

prevederi derogatorii de la dispoziţiile privind realitatea şi universalitatea legii penale.5

1 V.Vochescu, V.Bercheşan – Bancnota şi falsificatorii de bancnote Ed. Şansa Bucureşti 1996 p. 1702 Codul Penal Roman art.5 alin. ultim3 Conv. ptr protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, Haga, 14 mai 19544 Codul Penal Român – art. 75 Idem art. 5 şi 6

20

Introducându-ne la competenţa de cercetare statuată în legea procesual penală – în

practica organelor judiciare au fost semnalate frecvent situaţii în care primul sesizat

despre comiterea unor astfel de fapte nu este procurorul ci alte organe, în special cele de

cercetare penală şi anume organele de poliţie.

Sesizate de săvârşirea unor fapte de această natură, oraganele de cercetare penală ale

poliţiei sunt obligate să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea

în vederea sesizării procurorului competent să efectueze urmărirea penală şi să sesizeze

instanţa de judecată.

Când anumite acte de cercetare penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale

în care se face cercetarea, organul organul de cercetare penală poate să le efectueze el

însuşi sau să dispună efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare. 1În cazul în care

organul de cercetare penală înţelegesă procedeze el însuşi la efectuarea actelor,

înştiinţează în prealabil organul corespunzător din raza teritorială în care va efectua

aceste acte. Organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu

suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză ce nu este de competenţa lui. Lucrările

efectuate în astfel de cazuri se trimt, de îndată, prin procurorul care exercită

supravegherea organului ce le-a efectuat, procurorul competent.

Colaborarea dintre organele de cercetare penală ale poliţiei şi cele ale procuraturii

durează până la sfârşitul cercetărilor în cauza instrumentata, numai în acest mod putându-

se asigura identificarea tuturor făptuitorilor, stabilirea legăturilor infracţionale, înlăturarea

consecinţelor produse ş.a.. 2Pe lângă aceste necesităţi de ordin practic, asemenea

colaborare este impusă şi de scopul comun – constatarea la timp în mod complet a

faptelor care constituie innfracţiuni – precum şi de dispoziţiile imperative ale legii. 3În

acest sens, potrivit Codului de Procedură Penală al României1, procurorul poate da

dispoziţii cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală, acestea fiind obligatorii

pentru organul de cercetare penală.

În afara organelor de cercetare a poliţiei existente si anume organe instituite de lege

care pot fi sesizate şi sunt obligate să ia primele măsuri – luarea declaraţiilor de la

1 Codul de Procedura Penala al Romaniei – art. 210, 211, 2132 V. Vochescu V. Berchesan- Bancnota si falsificatorii de bancnote- Ed. Sansa Buc.1996 p.853 Codul Penal al Romaniei art.1

21

făptuitor şi de la martorii care au fost de faţă precum şi întocmirea procesului verbal

despre împrejurările concrete, ale săvârşirii infracţiunii şi anume:

Sunt obligate să procedeze la luarea de declaraţii de la făptuitor şi de la martorii

care au fost de faţă la săvârşirea unei infracţiuni şi să întocmească proces verbal

despre împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia; organele aflate mai sus au

dreptul să reţină corpurile delicte, să prosedeze la evaluarea pagubelor, precum şi

să efectueze orice alte acte când legea prevede aceasta.1

În caz de infracţiuni flagrante, aceleaşi organe au obligaţia să inainteze de îndată,

procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele

materiale de probă.2

Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă. Prin

intrarea în vigoare a legii privind frontiera de stat a României, în zona de frontieră,

grănicerii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au dreptul să controleze actele de

identitate ale persoanelor şi să procedeze – la nevoie – la identificarea acestora, să

oprească şi să controleze mijloacele de transport, să cerceteze suprafeţele de teren, căile

de comunicaţii şi construcţiile izolate , să oprească, să reţină şi să cerceteze persoanele

despre care există informaţii sau probe că au săvârşit fapte de natură penală3.

Principiul legalităţii impune ca toate normele juridice să fie respectate şi aplicate

întocmai; nerespectarea dispoziţiilor legale atrage pentru cei ce le-au încălcat sancţiuni

juridice corespunzătoare. 4Încălcarea prezentei legi, 5atrage, după caz, răspunderea civilă,

materială, disciplinară, contravenţională sau penală.

Potrivit legii, 6constatarea contravenţiilor se face de către ofiţerii şi subofiţerii de

poliţie, care aplică şi sancţiunea. Împotriva procesului verbal de constatare a

1 Idem art. 2142 Ibidem art. 2153 Legea nr 56 /1992 privind frontier de stat a Romaniei art 144 N. Volonciuc Tratat de procedura penala P. Genala Vol. I. p.4725 Legea 295/2004 art.726 Idem art. 77, 78

22

contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la

comunicarea acesteia. Plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contarvenţiei

şi de aplicare a sancţiunii se soluţionează de către Judecătoria în a cărei rază teritorială a

fost săvârşită contravenţia.

Un ultim aspect de ordin procedural care trebuie atins se referă la faptul potrivit

Codului de Procedură Penală, 1ordonanţa prin care s-a dispus arestarea preventivă şi

rechizitoriul sunt dispuse confirmării prin procurorul Parchetului, iar când urmărirea este

făcută de către aceasta, de procurorul ierarhic superior.

SECŢIUNEA 3

ACTIVITATEA INFRACŢIONALĂ1 Art 209 alin Ultim

23

DESFĂŞURATĂ

Aşa după cum am arătat, infracţiunile săvârşite la regimul armelor şi muniţiilor,

îmbracă mai multe modalităţi normative – forma asimilată şi forma agravantă – precum şi

mai multe modalităţi faptice. Legiuitorul a lăsat la latitudinea organelor de urmărire

penală şi a instanţei să evalueze gradul de pericol social în raport cu modalitatea faptică

de săvârşire în fiecare cazconcret. Tot sub aspectul activităţii ilicite desfăşurată de către

făptuitor, organul de urmărire penală trebuie să stabilească dacă acţiunile menite să

întregească conţinutul constitutiv al ifracţiunii au fost duse la capăt, ori au rămas în faţa

tentativei. Altfel spus, infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţilor în

varianta tip este susceptibilă de toate formele: act pregătitor, tentativă, fapt consumat. În

varianta asimilată, infracţiunea nu este susceptibilă de tentativă fiind vorba de o

infracţiune omisivă. În ambele variante fapta este incriminată numai sub forma

consumată. Consumarea are loc în momentul în care s-a executat acţiunea ce constituie

elementul material şi s-a creat starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.

Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor atât în varianta tip cât şi

în cea agravantă are uneori caracter de infracţiune continuă – deţinerea şi portul de armă

– iar alteori caracter de infracţiune continuată – transport, confecţionare. În asemenea

împrejurări fapta se epuizează la încetarea acţiunii prelungite în timp ori odată cu

săvârşirea ultimului act din componenta activităţii infracţionale continuate, moment în

raport de care se face aplicarea legii penale.

Investigarea criminalistică trebuie să lămurească în care din modalităţile concrete a

fost săvârşită infracţiunea, respectiv dacă aceasta s-a materializat în una sau mai multe

acţiuni prohibitive. 1 Este de reţinut faptul că pentru existenţa infracţiunii este suficientă

săvârţirea numai a uneia dintre acţiunile menţionate, după cum în cazul comiterii mai

multor acţiuni – deţinerea şi transportul de arme şi muniţii, deţinerea şi vânzarea de arme

şi muniţii, confecţionare şi reparare de arme – va exista tot o singură infracţiune, nefiind

aplicabile regulile referitoare la concursul de infracţiuni.2

1 V.Bercheşan – Metodologia ivestigării criminalistice Ed. Paralela 45 Bucureşti pag. 122 2 V.Dongoroz – Explicaţii teoretice ale Codului de Procedură Penală pag. 33

24

În cele ce urmează vom analiza activitatea ilicită desfăşurată pentru fiecare infracţiune

în parte:

În sensul actelor normative în vigoare, prin DEŢINEREA armelor şi muniţiilor

trebuie înţeles că acestea au fost primite şi păstrate de către făptuitor. Pentru reţinerea

infracţiunii în această modalitate normativă de săvârţire nu prezintă nici un fel de

relevanţă nici împrejurarea ca cel care deţine arme şi muniţii le deţine pentru sine sau

pentru altul, după cum nu prezintă relevanţă nici modul în care a cestea au fost dobândite:

cumpărarea, donaţie, împrumut, etc. Sub aspectul existenţei infracţiunii este irelevantă

împrejurarea ca autorul faptei deţine numai o singură armă şi muniţia aferentă în cantitate

mică. Este adevărat că pe parcursul investigării criminalistice organele de urmărire penală

trebuie să clarifice şi astfel de aspecte, dar nu pentru a dovedi existenţa sau inexistenţa

infracţiunii, ci pentru a documenta alte laturi ale activităţii infracţionale.1

Potrivit legii în vigoare, 2vânzarea armelor şi muniţiilor de către persoane fizice se

face numai prin unităţiile autorizate să efectueza asemenea operaţiuni. Trebuie adaugat ca

infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor subzistă şi în situaţia în

care se constată că persoana în cauză a intrat în posesia unei arme de foc şi muniţiei

aferente, încălcând astfel prevederile legale.

Indiferent de timpul cât o persoană ’’deţine’’ o armă, pentru a putea reţinea comiterea

feptei în modalitatea ’’portului’’ de armă, organele de urmărie penală trebuie să clarifice

dacă în momentul surprinderii făptuitorului avea sau nu avea asupra sa respectiva armă şi

muniţia aferenată. Practica judiciară reţine noţiunea de PORT DE ARMĂ în situaţia în

care arma este încărcată ori făptuitorul are asupra sa muniţie. Potrivit literaturii de

specialitae ”deţinerea” constituie şi se reţine ca infracţiune chiar în situaţia când este

vorba de o armă neâncărcată.

O problemă care trebuie clarificată pe parcursul cercetării activităţii ilicite desfăşurate

este lămurirea a ceea ce se înţelege prin ”confecţionarea de arme şi muniţii”. În sensul

prezentei legi2 prin CONFECŢIONAREA DE ARME ŞI MUNIŢII se înţelege

producerea acestora, fie de către de către o singură persoană fie de către mai multe

1 V. Bercheşan – Metodologia ivestigării criminalistice Ed. Paralela 45 Bucureşti pag. 1232 Legea nr. 17/1996 art. 19 alin 3

25

persoane. În situaţia dată nu prezintă importanţă dacă arma în cauză a fost realizată de o

singură persoană sau dacă mai multe persoane au executat diferite piese componente,

care au fost ulterior asamblate, iar sub aspectul tratat se va reţine săvârşirea infracţiunii în

modalitatea confecţionării de arme şi muniţii. Confecţionarea, ca activitate ce constituie

elementul material al infracţiunii, presupune producerea armelor sau muniţiilor printr-un

proces complex, avand drept finalitate realizarea unui produs finit.

Pentru a se putea reţine comiterea faptei prin acţiunea de TRANSPORT atât în cazul

armelor cât şi în cel al muniţiilor, investigarea trebuie să lămurească dacă acestea au fost

deplasate dintr-un loc în altul. În acest sens deplasarea poate fi făcută în una din

următoarele situaţii: în afara clădirii, a locului împrejmuit unde au fost depozitate armele

şi muniţiile în cauză, în aceeaşi localitate ori dintr-o localitate în alta. Din economia

textului de lege observăm că acţiunea de transport presupune întotdeauna deţinerea

armelor şi muniţiilor ce formează elementul material al infracţiunii şi nu portul acestora. 1Cu toate acestea o anumită precizare textul de lege face, şi anume modul şi condiţiile în

care se desfăşoară astfel de transporturi. Astfel în conformitate cu prevederile juridice se

efectuează numai de către persoane care au avizul organelor de poliţie, în calitate de

delegaţi şi înoţite de paza armată, pebaza ordinului de transport care cuprinde:

1. numele şi prenumele delegatului şi ale paznicilor

2. numărul şi felul armelor şi muniţiilor

3. locul unde sunt transportate

4. traseul folosit

5. numărul autorizaţiei

6. denumirea organului de poliţie care a eliberat autorizaţia

1 Idem art. 67 alin. 1

26

Persoanele juridice care transportă arme şi muniţii sunt obligate să înştiinţeze, în

prealabil, în scris organul de poliţie în raza căruia îşi are sediul, prezentând documentele

eliberate de unităţile competente, din care să rezulte că starea tehnică a mijloacelor de

transport folosite este corespunzătoare. Paza armelor şi muniţiilor pe teritoriul României

se asigură prin grija şi răspunderea persoanelor juridice care efectuează transportul sau

expediţiile internaţionale. În sensul prezentei legi antrenorii şi instructorii de tir sunt

obligaţi să însoţească pe sportivii români minori care se deplasează cu arme şi muniţii,

asigurând deplina securitate a acestor materiale.

În conformitate cu Regulamentul armelor de foc şi al muniţiilor, persoanele juridice

române care efectuează transporturi internaţionale de mărfuri, asigură paza armelor şi

muniţiilor, aflate în tranzit prin România, cu personal propriu specializat, sau prin

intermediul societăţilor comerciale române al cărui obiect de activitate îl constituie

prestarea de servicii în domeniul protecţiei şi pazei.

O altă noţiune cu care ne întâlnim în regimul armelor şi muniţiilor este aceea de

”operaţiuni cu arme şi muniţii”, noţiunea prin care înţelegem producerea, confecţionarea,

prelucrarea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, comerţul, închirierea, importul,

exportul, transportul, depozitarea sau repararea armelor de tir, de vânătoare, de

împrăştiere a gazelor nocive, iritante sau de neutralizare ori de recuzită, a muniţiilor

pentru acestea şi a armelor de panoplie. Potrivit legislaţiei actuale, persoanele fizice nu au

dreptul să deţină ateliere particulare de reparat arme.

În afară de această precizare făcută expres de legea privind regimul armelor şi a

muniţiilor, atelierele de reparat arme au obligaţia de a ţine evidenţa acestora în registre

stabilite şi vizate de organele de poliţie, precum şi să se conformeze unor dispoziţii

oblogatorii cum ar fi:

nu pot fi primite spre reparare decât arme pentru care se face dovada că sunt

deţinute legal. În cazul în care posesorul armei nu face dovada ca o deţine legal,

cel căruia i s-a prezentat arma spre a o repara este obligat să inştiinţeze, de îndată,

organul de poliţie cel mai apropiat.

27

în cazul cumpărării – de la persoane fizice sau juridice – de piese refolosite de la

armele ce urmează a fi casate, atelierele sunt obligate să obţină factura ori, după

caz, să intocmească contract de vânzare – cumpărare. Factura sau contractul

trebuie să cuprindă caracteristicile de identificare a pieselor cumpărate, iar un

exemplar al acestora rămâne la vânzător, care are obligaţia să-l predea organului

de poliţie, odată cu celelalte părţi ale armelor ce urmează a fi casate.

restituirea armelor încredinţate spre cumpărare persoanelor juridice autorizate sa

se ocupe de repararea lor sunt obligate să restituie armele încredinţate spre

reparare celor de la care le-au primit, în termen de 10 zile de la data când, în mod

legal, au încetat să mai desfăşoare asemenea operaţiuni. Armele neridicate de

proprietarii acestora în termen de 10 zile, deşi ei au fost încunoştiinţaţi în acest

scop de către cei cărora le-au încredinţat spre reparare, se depun de către aceştia

din urmă la organul de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are sediul, care va

proceda, după caz, la restituirea lor către proprietari sau la luarea altor măsuri,

potrivit legii.

La aceste observaţii adăugăm menţiunea că potrivit legii1, exportul, importul şi

comercializarea armelor şi muniţiilor constituie monopol de stat. În consecinţă efectuarea

acestor operaţiuni de către persoanele fizice constituie infracţiune, indiferent de

modalitatea în care s-au desfăşurat acestea.

Unităţile care fac comerţ cu arme şi muniţii – organizate sau autorizate de Ministerul

Administraţiei şi Internelor au următoarele obligaţii:

Să primească în consignaţie, spre vânzare arme şi muniţii de la persoanele şi

unităţile care, potreivit dispoziţiilor legale, au dreptul să le vândă. Primirea în

consignaţie a armelor şi muniţiilor se face, după caz, pe baza permisului de armă,

a comunicării eliberată de organele de poliţie, a actului de donaţie în forma de

donaţie sau a certificatului de moştenitor.

28

Se eliberează deponentului o dovadă de primire a armelor şi muniţiilor, iar după

vânzare o copie de pe factură.

Să înscrie în comunicarea eliberată de organele de poliţie şi prezentată de

cumpărător, datele necesare identificării armei vândute, numărul facturii şi

poziţia din registrul de evidenţă a armelor expuse spre vânzare.

Să ţină evidenţa operaţiunilor efectuate cu arme şi muniţii în registrele stabilite ţi

vizate de organele de poliţie nşi să le prezinte pentru control ofiţerilor şi

subofiţerilor anume desemnaţi.

O situaţie specială 1o prezintă membrii personalului misiunilor diplomatice, ai oficiilor

consulare şi ai reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale şi interguvernamentale

acreditate în România care sunt scutiţi, pe bază de reciprocitate, de obligaţie de a obţine

autorizaţia pentru a deţine arme de foc şi muniţii. Introducerea şi scoaterea din ţară a

armelor de foc de către aceste categorii de persoane sunt permise cu avizul Ministerului

Afacerilor Externe

Vânzarea de arme şi muniţii se face cu avizul prealabil al Ministerului Afacerilor

Externe din care să rezulte că pot deţine arme şi muniţii, fiind scutite de autorizaţia pe

bază de reciprocitate. În situaţia în care nu beneficiază de reciprocitate, persoanele în

cauză li se pot vinde arme şi muniţii pe baza comunicării eliberate de organele

competente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, însoţite de adresa din partea

Ministerului Afacerilor Externe, din care să rezulte calitatea pe care o au1.

1 Legea nr. 295/2004 art. 61 lit. a - d

29

Persoanele juridice care au obţinut autorizaţii pentru deţinerea de arme şi muniţii nu le

pot încredinţa decât personalului propriu de pază care au avizuldat, în acest scop, de către

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Poliţia emite avize numai dacă

persoanele în cauză nu se află în vreuna din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de

lege2 şi au serviciul militar satisfăcut ori au urmat un curs de pregătire pentru mânuirea

armei, autorizat de poliţie.

Obligaţia prevăzută mai sus revine persoanelor juridice şi în cazul personalului

propriu care urmează să gestioneze, să mânuiască ori să transporte arme şi muniţii.

Persoanele juridice autorizate să deţină şi să foloseascăarme şi muniţii sunt obligate ,

potrivit legii3 :

Să înainteze autorizaţia pentru viză, în perioada şi la datele stabilite de organul

de poliţie;

Să anunţe schimbarea sediului cu cel puţin 10 zile înaintea producerii acestei

schimbări, la organul de poliţie în a cărui rază teritorială este situat noul sediu,

pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în autorizaţie;

Să anunţe în scris, imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore din momentul când a

luat la cunoştinţă despre pierderea, furtul ori distrugerea autorizaţiei de a deţine

arme şi muniţii, la organul de poliţie care a eliberat autorizaţia, solicitând

eliberarea unui nou document;

____________1Legea nr. 295/2004 art. 13 alin. 12Idem art. 41 alin. 1,23Ibidem art. 40 lit.a - e

Să comunice în scris, în termen de 10 zile, organului de poliţie competent,

despre încetarea activităţii care a determinat eliberarea autorizaţiei pentru

deşinerea de arme şi muniţii. La adresa de comunicarese anexează autorizaţia

care urmează a fi retrasă;

30

Să prezinte, în termen de 10 zile, la organul de poliţie competent, actelecare

dovedesc dobândirea sau înstrăinarea de arme, pentru a se face menţiunile

corespunzătoare în autorizaţie.

În afara armelor confecţionate manual, actele normative în vigoare cuprind anumite

menţiuni şi cu privire la armele ascunse cum, ar fi, de exemplu, aşa.numitele pistoale –

stilou, pistoale – cuţit, pistoale – baston etc., arătând ca persoanele fizicenu pot dobândi,

nu pot deţine şi nu pot folosi armele de foc fără pat sau cu pat rabatabil şi nici pot

modifica în acest sens armele deţinute legal. De asemena tot în această categorie intră şi

vânătorii autorizaţi, care nu sunt antrenori sau sportivi de categoria I, deoarece nu pot

deţine pistoale sau revolvere de tir.

În concluzie, pentru a se putea constitui acţiunea prin care se săvârşesc fapte de natură

penală, la regimul armelor şi muniţiilor, modalităţile normative prezentate în această

secţiune terbuie să fie realizate fără drept, altfel spus acţiunile făptuitorului să încalce

prevederile actelor normative în vigoare.

Cerinţa esenţială pentru intregirea laturii obiective în cazul ifracţiunilor de nerespectare a

regimului armelor şi muniţiilor, constă în efectuarea uneia sau alteia dintre activităţile

mai sus manţionate ”fără drept”.

Astfel lipsa autorizaţiei şi implicit permisului de armă semnifică deţinerea, portul şi

folosirea fără drept, deoarece aşa cum rezultă din lege 1deţienerea, portul şi folosirea de

armelor şi muniţiilor sunt permise persoanelor fizice care prezintă autorizaţia organelor

de poliţie. În mod similar, aceesşi cerinşă este cerută şi în cazul depăşirii obiectului

autorizaţiei. Persoanele fizice care doresc să poarte arme militare, lege restrânge 2sfera

acestora, permiţând celor interesaţi să poată deţine, purta şi folosi numai pistoale ori

revolvere, cu muniţia aferentă.

Cerinţa esenţială cerută în cazul variantei asimilate a infracţiunii de narespectare a

regimului armelor şi muniţiilor este îndeplinită dacă făptuitorul a continuat să deţină ori

să poarte armele şi muniţiile după expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei. O

1 Regulamentul armelor de foc şi al muniţiilor art. 32 Legea 295/2004

31

altă variantă cerută de varianta asimilată a infracţiunii este prezentă în situaţia în care

celui în cauză i s-a retras, a încetat activitatea care a justificat autorizaţia precum şi în

cazul când a survenit decesul tirularului de permis ori când acesta a fost declarat dispărut.

Prevăzut expres de lege, termenul de 10 zile curge din momentul în care titularul

permisului a luat la cunoţtinţă despre faptul că i s-a respins cererea de prelungire a

valabilităţii permisului.

Potrivit legii1, autorizaţia se anulează şi permisul de armă se retrage când titularul:

renunţă să mai deţină arma sau armele înscrise în permis;

după obţinerea permisului, se află în una din situaţii prevăzute de lege;

a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea cu

intenţie a unei infracţiuni la care pedeapsa închisorii este mai mare de 3 ani;

a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni la

săvârşirea cărora s-a folosit arma ori pentru săvârţirea oricăreia dintre infracţiunile

la regimul armelor de foc şi al muniţiilor;

nu are calitatea prevăzută de lege care a condiţionat eliberarea permisului;

pleacă definitiv din ţară;

nu se prezintă, fără motive întemeiate, la viza permisului de armă, în perioda

stabilită de către organele competente ale Ministerului Administraţiei şi

Internelor;

a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă

definitivă;

a săvârşit una sau mai multe contravenţii pentru care legea prevede anularea

autorizaţiei şi retragerea permisului de armă.

În cazul persoanelor care au fost condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă

pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni la care pedeapsa închisorii este mai mare

de 3 ani, ori în cazul persoanelor care au fost condamnate prin hotărâre judecătorească

definitivă pentru săvârşirea uneia din infracţiunile privind regimul armelor de foc şi al

1 Idem art. 25 lit. a – j

32

muniţiilor, permisul de armă nu se retrage dacă în el sunt înscrise şi alte arme în afara

aceleia pe cae titularul nu o mai poate deţine. În asemenea situaţii, precum şi atunci când

titularii vând sau donează unele dintre armele pe care le deţin, se anulează din permis

numai menţiunile referitoare la aceste arme.

În afara armelor din dotare, cadrele militare active pot deţine, purta şi folosi arme

militare primite ca recompensă sau în dar, în condiţiile prezentei legi. Pe baza ordinului,

organele de poliţie eleberează cadrelor militare active permise de armă. La trecerea în

rezervă sau direct în retragerea acestei persoane, dacă doresc să rămână în posesia

armelor respective, în stare de funcţionare sau ca arme de panoplie, trebuie să solicite

prelungirea autorizaţiei de la organul de poliţie competent. În situaţia în care nu solicită

prelungirea autorizării pentru deţinere, portul şi folosirea armelor primite ce recompensă

sau dar, militarii în cauză sunt obligaţi să le predea, de îndată, unităţilor militare de la

care le-au primit sau inspectoratului de poliţie al judeţului sau Direcţiei Generale de

Poliţie al Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul.

În cazul anulării autorizaţiei şi retragerii permisului de armă, titularul sau

reprezentantul său legal este obligat, ca în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă,

să doneze sau să expună spre vânzare, la unităţile specializate, armele şi muniţiile, cu

excepţia acelora, care, potrivit legii, sunt supuse confiscării sau se ridică de către organul

de poliţie.

În cazul în care titularul a decedat ori a fost declarat dispărut, urmaşii săi sunt obligaţi ca

în termen de 15 zile de la deces sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătoreşti să depună la organele de poliţie, muniţiile şi permisul de armă ale

defunctului sau dispărutului.

Armele şi muniţiile prevăzute anterior cu excepţia celor care urmează a fi casate

sau confiscate în situaţia în care urmaşii nu solicită autorizaţiea de a le deţine, se depun

de către organele de poliţie la unităţile specializate spre a fi vândute la preţurile stabilite

de urmaşii defunctului sau dispărutului.

Sumele rezultate din vânzare se înmânează celor în drept să le primească, de către

unitatea la care s-a făcut vânzarea.

Dacă defunctul sau dispărutul are urmaşi minori, care doresc să deţină armele care au

aparţinut persoanei pe care o moştenesc, acestea vor putea fi păstrate în custodie, până la

33

împlinirea vârstei de 18 ani a unui dintre urmaşi, la asociatia de vânători sportivi al cărei

membru a fost defunctul sau dispărutul ori la o altă asociaţie de vânători sportivi legal

constituită.

În termen de 10 zile de la încetarea funcţiei care a justificat autrizarea deţinerii,

portului şi folosirii armei pentru pază sau apărare personală, cel în cauză este obligat să

depună arma şi muniţia spre vânzare la unităţile specializate ori să le doneze sau, după

caz, să le restituie organului de la care le-a primit în dotare.

Armele şi muniţiile care în termenele prevăzute de lege 1– 10 zile – nu au fost vândute,

donate sau depuse la organele de poliţie ori spre vânzare la unităţile specializate sau,

după caz, nu au fost restituite organului de la care au fost primite în dotare, se consideră

ca fiind deţinute fără drept.

Cerinţa ca muniţiile să fie deţinute sau purtate fără drept este îndeplinită şi atunci când

acestea depăşesc felul şi numărul, stabilite – după fiecare caz în parte – de către organele

competente. Legat de acest aspect, trebuie reţinut faptul că pentru armele cu alice se

acordă 200 – 400 bucăţi cartuşe, iar pentru armele cu glonţ se autorizează deţinerea a 20

– 60 de cartuşe. Excepţie de la această regulă fac armele cu calibru redus, de exemplu

pentru armele cu calibru de 5,60 mm se acordă 100 – 200 de cartuşe.2

În această ordine de idei, menţiunea înscrisă în permisul de armă ”. . . sau

componenetele necesare confecţionării acestei cantităţi . . .” nu trebuie înţeleasă în sensul

ca o atare menţiune, cantitatea de capse sau pulbere deţinută în plus faţă de numărul

cartuşelor le care are dreptul – şi pe care trebuie să le confecţioneze – precum şi depăşirea

limitei cantităşii de muniţie echivalentă numărului de cartuşe aprobat pentru armele de

vânătoare îl situează pe deţinător în afara cadrului legal instituit. Sub aspectul încadrării

juridice, literatura de specialitate 3precum şi practica judiciară s-au pronunţat în sensul că

deţinerea unei arme sau a unei cantităţi mari de muniţie adică peste cantitaea de muniţie

autorizată, îmbracă elementele constitutive ale celei de-a doua modalităţi agravante.

1 Legea nr. 295/2004 art. 292 V.Bercheşan Metodologia investigării infracţiunilor Ed. Paralela 45 Bucureşti pag. 128

3 V.Dongoroz – Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român P. Specială vol. IV pag. 289

34

În sensul aceleiaşi legi 1sunt considerate ca fiind efectuate fără drept confecţionarea,

transportul ori operaţiunile privind circulaţia armelor şi muniţiilor în una din următoarele

situaţii:

dacă sunt urmarea acţiunii unei persoane fizice, în cazul confecţionării de arme, în

orice condiţii;

dacă transportul este efectuat de către o persoană fizică fără a posead ordinul de

transport emis de unităţile ori în alte condiţii decât cele stabilite prin actele

normative în vigoare;

înstrăinarea ori împrumutul de arme şi muniţii persoanelor care nu posedă

autoizaţie de deţinere, port şi folosire a acestora;

itroducerea sau scoaterea din ţară de către cetăţeni români sau străini – domiciliaţi

ori aflaţi temporar în România – a altor arme decât cele de vânătoare, de tir,

muniţiile pentru acestea, armele de panoplie înscrise în documentele de trecere a

frontierei de stat române. În mod similar, se cosideră infarcţiune introducerea sau

scoaterea din ţară a armelor şi muniţiilor aferente în alt număr şi în altă cantitate

decât aveau dreptulsă deţină persoanele respective;

vânzarea de muniţii confecţionate manual ş.a..

În concluzie, clasificarea prezentată pe parcursul investigării criminalistice a

problemei actvităţii ilicite desfăşurate de către făptuitor prezintă importanţă deosebită,

deoarece:

asigură încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise;

organizarea şi efectuarea acestor acţiuni specifice este utilă pentru administrarea

probelor;

este necesară pentru stabilirea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au

generat ori au furnizat sau facilitat comiterea unor fapte infracţionale;

1 Legea 295/2004 privind regimul arnelor de foc şi al muniţiilor

35

prezintă efect pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional săvârşit la

regimul armelor şi muniţiilor.

C A P I T O L U L IV

36

ARMELE DE FOC ŞI MUNIŢIILE CARE FAC OBIECTUL

ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE

Depistarea rapidă a traficanţilor implică identificarea operativă a armelor şi muniţiilor

care au făcut obiectul activităţii infracţionale precum şi clasificarea acestora în sensul

prevederilor legale în vigoare. Pe langa aceste aspecte, organele de urmarire penala

trebuie sa clarifice si anumite particularitati cum ar fi:

caracteristicile de fabricatie-confectionare si de functionare;

daca indeplinesc conditiile pentru a fi considerate arme de foc;

se deosebesc de armele de tir sau panoplie;

cantitatea de arme deţinută, purtată ori înstrăinată;

felul, cantitatea şi starea muniţiilor etc.

Altfel spus, organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă armele

descoperite întrunesc caracteristicile armelor militare. Referitor la acest aspect trebuie

făcută precizarea că deşi baionetele şi săbiile din dotarea forţelor armate sunt destinate

pentru a imobiliza,răni sau ucide ele nu pot fi considerate – separat – ca fiind arme

militare nefiind incluse în categoria armelor de foc.

Asemenea arme, denumite generic –”arme albe”- baionete, săbii, şişuri, pumnale, cuţite,

boxuri, casete – nu formează obiectul ifracţiunilor la regimul armelor, deţinerea şi portul

lor făcând obiectul altor reglementări.1

Cercetarea ARMELOR DE TIR cum ar fi: arma sport, arma liberă calibru mare,arma

standard, armele de talere, pistol sportiv, pistol liber – precizie, pistol viteză şi pistol

calibru mare – trebuie să lămurească dacă ele sunt în numărul şi cantităţile strict nacesare

efectuării antrenamentelor şi participării la concursuri sportive de tir, precum şi dacă

asociţiile sau cluburile sportive autorizate respectă prevederile legale privind greutatea 1 Legea nr.61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a odihinii

37

maximă, rezistenţa trăgaciului, forma patului ş.a. Această precizare este necesară a fi

făcută deoarece orice armă de acest fel care nu se încadrează în caracteristicile aprobate şi

omologate nu poate fi considerată armă de tir, ea fiind inclusă în categoria altor tipuri de

arme.

Referitor la ARMELE DE VÂNĂTOARE trebuie spus că în raport cu destinaţia pe

care o au prin actul de autorizare, pot fi utilizate şi în concusurile sportive; de exemplu

armele de calibru 12 mm deţinute de cluburile sportive care au secţii de talere.

Cu excepţia celor care constituie rarităţi ori prezintă o valoare istorică, documentară,

ştiinţifică sau artistică deosebită – ARMELE DE PENOPLIE – se fac inofensive prin

perforarea camerei cartuşului, diametrul orificiului fiind de 5 mm.

La aceste tipuri de arme, organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă

persoanele care le deţin sunt autorizate să le păstreze, în calitate de colecţionari. În

situaţia în care armele de panoplie sunt în stare de fucţionare cercetarea trebuie să

stabilească dacă există acte, eliberate de organele competente , care să ateste valoarea lor

deosebită fie faptul că se constituie în rarităţi fiind exceptate din rândul armelor ce sunt

făcute inofensiv.

Trebuie menţionat că există şi anumite dispozitive care fucţionează la fel ca foc, pe

principiul forţei de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse, dispozitive

care fac parte din categoria armelor supuse autorizării. Din această categorie fac parte

pistoalele de implantat bolţuri, 1pistoale de start, pistoale folosite în abatoare pentru

sacrificarea animalelor ş.a.

Cu toate acestea nu constituie obiect material al infracţiunii la acest regim anumite părţi

de armă, separate, ci numai arma în integritatea ei. Prin urmare , deţinerea unei arme care

îi lipseşte una din părţile esenţiale. În concluzie, pentru existenţa infracţiunii şi implicit a

vinovăţiei, armele în cauză trebuie să fie în stare de funcţionare.

Literatura de specialitate şi practicăjudecătorească au reţinut în legătură cu

MUNIŢIILE ca tuburile, burele, rondelele sau alicele, luate separat, nu pot fi considerate

în sensul legii muniţii decât în situaţia în care se constituie în cartuşe, proiectile sau

1 Capsele folosite sunt considerate însă materie explozivă şi prin urmare sunt supuse regimului prevzut de Legea nr. 126/1995

38

încărcături şi care împreună cu pulberea formează muniţia ce se foloseşte la armele mai

sus menţionate.

Cu toate acestea, deţinerea de pulbere pentru confecţionarea cartuşelor de vânătoare, fără

autorizaţie ori în cantităţi mai mari decât cele aprobate, nu constituie deţinere – fără drept

– de materiale explozive, ci infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi

muniţiilor.

Pentru a se putea reţine săvârşirea faptei în a doua variantă agravantă ce priveşte

cantitatea de arme şi muniţii – ” mai multe arme ” – sau ”muniţie în cantităţi mai mari”

– trebuie să existe cel puţin două arme albe pentru care nu ezistă autorizare, respectiv

muniţie în cantităţi neobişnuite, suspecte.1

SECŢIUNEA 1

1 Codul Penal al Romaniei art.279 alin. 3 lit.b

39

NECESITATEA STABILIRII PROVENIENŢEI ARMELOR DE FOC

ŞI A MUNIŢIILOR

Stabilirea concretă a provenienţei armelor de foc şi a muniţiilor prezintă o importanţă

deosebită, asigurând pe de o parte relizarea unei îcadrări juridice corespunzătoare, iar pe

de altă parte, evidenţierea cauzelor care au generat şi favorizat comiterea unor astfel de

fapte, cu posibilitatea extinderii cercetărilor cu privire la alte infracţiuni săvârşite cu

ocazia procurării acestora.

Practica judiciară în materie a reţinut o multitudine de modalităţi prin care făptuitorii

intră în posesia armelor şi muniţiilor cum ar fi:

sustrageri de arme şi muniţii din locurile de depozitare amenajate defectuos, fără

grile metalice la uşi şi la ferestre şi fără sisteme de alarmare;

sustragerea de arme şi miniţii din poligoanele de tir aparţinând unor asociaţii ţi

cluburi sportive; dacă armele sunt sustrase din magaziile amenajate

necorespunzător, muniţiile sunt însuşite fraudulos fie prin nefolosirea întregii

cantităţi distribuite pentru antrenament, fie prin atestarea nereală a prezenţei unor

sportivi care în realitate au lipsit de la antrenamente. Referotor la acest ultim

aspect, cantitatea de muniţie ridicată în contul acestor sportivi este valorificată de

către cei în cauza persoanelor interesate;

sustragerea din magaziile cluburilor sau asociaţiilor sportive cu secţii de tir a unor

piese rămase de la armele predate la casare, urmate de vânzarea lor unor persoane

care le pot folosi pentru confecţionarea unor arme de tip artizanat;

nefolosirea şi înstrăinarea muniţiei primite de la filialele Asociaţiei Generale a

Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România sau magazinele de specialitate, în

vederea practicării vânătorii;

substituirea de arme din magazinele de comercializare a acestora prin

introducerea altora, provenite din furt;

40

sustragerea de la invetariere, cu prilejul modificării unor preţuri, a cartuşelor de

vânătoare, ulterior cei în cauză valorificându-le la noile preţuri, diferenţa de bani

fiind însuşită de gestionar;

împrumutarea de arme şi muniţii, situaţie în care cercetarea trebuie să lămurească

dacă atât cel care a împrumutat, cât şi persoana căreia i-a fost încredinţată arma şi

muniţia aferentă în drept să le deţină, precum şi verificarea existenţei autorizării

organelor competente;

introducerea în ţară de arme şi muniţii, în alte condiţii decât cele prevăzute de

lege;

confecţionarea de arme artizanale, atât pentru uzul propriu, cât şi pentru

valorificarea către cei interesaţi ş.a.

SECŢIUNEA 2

41

LOCUL ŞI TIMPUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII ŞI

IMPORTANŢA STABILIRII ACESTORA PENTRU

INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ

Potrivit legii penale, locul şi tipul comiterii, nu influenţează asupra încadrării juridice

infracţiunea fiind considerată pretutindeni şi în tot timpul cât făptuitorul a efectuat acte de

punere în executare a rezoluţiei infracţionale.

Indiferent de modalitatea în care fapta a fost comisă, infracţiunea de nerespectarea a

regimului armelor şi muniţiilor nu este condiţionată de vreo cerinţa privitoare la locul

comiterii infracţiunii. Totuşi, data săvârşirii faptei trebuie avută în vedere atunci când se

pune în discuţie problema răspundirii făptuitorului ori a implinirii termenului de

prescripţie răspunderii penale, amnistia sau graţirea.

Practica judiciară a stauat ca sunt aplicabile prevederilor legale 1privind infracţiunea

contiunuată chiar dacă le executarea unora din acţiunile componente au participat şi alte

persoane. În mod similar, în cazul în care unele acţiuni componente se încadrează în

formă simplă a infracţiunii, iar altele în varianta agravantă a aceleiaşi fapte ori în situaţia

în care pentru anumite acţiuni executarea s-a consumat în timp ce pentru altele a rămas în

faza tentativei.2

Pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii în cea de-a treia modalitae agravantă, în

sarcina făptuitorului, investigarea criminalistică trebuie să probeze ca acesta a purtat arma

în localul unei organizaţii de stat sau publice cu prilejul unei întruniri publice ori în

localuri unde se organizează alegeri, stabilite prin legea electorală şi nominalizate expres

de organele desemnate să pregătească operaţiunule de votare. 3Pentru ca infracţiunile

săvârşite la regimul armelor şi muniţiilor să întregească latura obiectivă a infracţiunii se

cere ca ele să fie înfăptuite ”fără drept”.

Potrivit actelor normative în vigoare4, în aceste locuri pot purta arme şi muniţii numai

organele dotate cu arme pentru paza unor asemenea localuri, precum şi alte persoane care 1 Codul Penal Român art. 41 alin. 22 C.Bulai op. cit. pag. 1903 V.Bercheşan – Metodologia investigării infracţiunilor Ed. Paralela 45 Bucureşti pag. 1334 V. Dongoroz, op. cit. pag. 335

42

au dreptul să deţină arme, în situaţia în care au îndeplinit asemenea obligaţii legale în

legătură cu armele şi muniţiile pe care le deţin, iar la întrunirile publice, numai organele

de menţinere a ordinii publice. Indiferent de calitatea persoanei 1ori atribuţiile care îi

revin pe linie organizării şi desfăşurării alegerilor, portul de armă intr-un asemenea local,

conform prevederilor lagale este interzis.

Precizăm că prin LOCALUL ORGANIZAŢIILOR DE STAT SAU PUBLICE, se

înţelege imobilul sau partea din imobil în care îşi are sediul sau în care îşi desfăşoară

activitatea asemenea organizaţii.

Pe cale de consecinţă, localurile descrise 2nu pot fi asimilate localurilor şi deci, după

săvârşirea faptei în perimetrul acestora nu atrage aplicarea agravantei; evident când portul

armei şi muniţiei se face ” fără drept ”. Amintim că prin ÎNTRUNIRE PUBLICĂ se

înţelege o adunare de persoane, într-un număr mare, ca răspuns la o convocare publică.

Pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de ” omisiunea depunerii armelor şi

muniţiilor ”, organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă sunt îndeplinite potrivit

legii două cerinţe, şi anume:

omisiunea depunerii armelor şi muniţiilor s-a produs după respingerea cererii de

prelungire a valabilităţii permisului;

termenul fixat de lege pentru depunerea armelor şi muniţiilor la organul

competent sa fi expirat.

Referitor la acest ultim aspect, potrivit legilor în vigoare, retragerea permiselor de

armă şi a autorizaţiilor de deţinere poate surveni în următoarele cazuri:

când titularulpermisului comite infracţiuni ori are comportări ce pun în pericol

statul, ordinea publică, itegritatea fizică sau sănătatea persoanelor;

când titularul permisului a contractat anumite afecţiuni care pun în pericol propria

sa viaţă şi a altora;3

când a avut calitatea de militar şi după trecerea în rezervă nu i s-a aprobat să mai

deţină armele primite drept recompensă;

când din motive neântemeiate, nu se prezintă pentru viza permisului în perioada

stabilită;

1 Chiar organele de pază au obligaţia de a rămâne în afara localului (N.A.2 curte, grădină, teren de sport etc3 V.Bercheşan – Metologia investigării infracţiunilor Ed. Şansa Bucureşti pag. 133

43

în cazul plecării definitive din ţară;

când titularul renunţă să mai deţină arme de foc înscrise în permis şi prezintă

actele din care rezultă înstrăinarea acestora;

în caz de deces al titularului ori de declararare a dispariţiei pe cale judecătorească.

Raportând la toate cazurile mentionate 1mai sus situaţia concretă a săvârşirii

infracţiunii, titularii permiselor sau urmaşilor celor decedaţi sau dispăruţi sunt obligaţi să

predea armele şi muniţiile în termenele stabilite de lege. În raport cu actele normative în

vigoare putem întâlni la regimul armelor şi muniţiilor următoarele situaţii când factorul

timp joacă un rol decisiv în raport cu acestea existând sau nu infracţiunea:

în cazul anulării sau retragerii permisului, titularului ori reprezentantul său legal

este obligat ca în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă să depună arma

la unitatea specializată ori să o doneze;

în caz de deces al titularului sau de declarare judecătorească a morţii, pentru

persoanele dispărute, urmaşii acestora sunt obligaţi să depună armele, muniţiile şi

permisele de armă în termen de 15 zile de la data decesului ori de la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;

de asemenea, în termen de 10 zile de la data când a încetat funcţia care a justificat

autorizarea deţinerii, portului şi folosirea armei pentru pază sau aparare personală,

persoana în cauză este obligată să predea arma şi muniţia sau să o doneze.

Dacă într-unul din aceste cazuri armele 2sau muniţiile nu au fost predate în termenele

stabilite de lege se consideră, asa cum am mai aratat că sunt deţinute fără drept, aflându-

se astfel în faza unei infracţiuni consumate.

Referindu-ne la modul de calculare a termenelor, practica judecătorească a

înregistrat opinii contradictorii cu privire la aceasta. Astfel, potrivit dispoziţiilor

1 Legea 295/2004

2 Legea 295/2004

44

procesuale penale, 3termenele de 10 zile sau de 15 zile, se calculează neluandu-se în

calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta se implineşte.

Din acest motiv, organele de urmărire penală trebuie să stabilească în mod cert data de la

care titularul a luat la cunostiinţă despre una din urmatoarele situaţii:

faptul că i-a fost respinsă cererea de prelungire a valabilităţii permisului;

i-a fost anulată autorizaţia;

încetarea funcţiei care a justificat autorizarea;

cazurile de deces precum şi cele de declarare judecătorească a morţii.

Singura excepţie de la această regulă o constitue străinii veniţi temporar în România

pentru a participa la concursurile oficiale de tir ori pentru practicarea vânătorii. Aceştia,

pot deţine arme de tir sau de vanătoare, precum şi muniţia corespunzătoare numai până la

expirarea vizei de şedere în ţară şi numai dacă acestea au fost menţionate în paşaport sau

în alte acte valabile de trecere a frontierei. Din cele expuse rezultă ca, deşi locul şi timpul

cu excepţiile menţionate, nu condiţionează celelalte acţiuni prin care se încalca regimul

armelor şi muniţiilor, necesitatea stabilirii celor doi factori.

Este utilă atât în ceea ce priveşte latura penală, dar mai ales prezintă relevanţa sub

aspectul aplicării dispoziţiilor legii procesuale în cursul instrumentării cauzei. Dar

stabilirea locului şi timpului săvârşirii infracţiunii prezintă importanţa deosebită şi din

punct de vedere al tacticii criminalistice, organele de urmărire penală trebuind să ţină

cont de aceste elemente, pentru a stabili împrejurările în care s-au comis faptele,

contribuţia fiecărui participant la consumarea activităţii ilicite, locurile de ascundere,

persoanele care cunosc despre fapta savârşită, verificarea şi interpretarea unor probe

administrate, etc.

CAPITOLUL V

3 Codul de Procedura Penala

45

FĂPTUITORII, CALITATEA SI CONTRIBUTIA ACESTORA

LA DERULAREA ACTIVITATII INFRACTIONALE. FORME

DE VINOVATIE.

Autor- subiect nemijlocit al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi

muniţiilor, poate fi orice persoană. Singura excepţie de la această regula este prezenta în

situaţia nepredării armei şi muniţiei la termenul stabilite de lege, când autorul nu poate fi

decât o persoană care a posedat permis ori, după caz este urmaş al unei astfel de persone.

Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor este susceptibilă de

a fi savârşită în toate formele de participare. Totuşi, faptele de deţinere, port, instrăinare

şi nepredare a armelor şi muniţiilor nu poate avea ca autor decât o singură persoană, iar la

fapta de nepredare a armei şi muniţiei nu poate exista act de complicitate.

Subiect pasiv general al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi

muniţiilor este statul, ca titular al valorilor sociale puse în pericol prin savârşirea acelei

infracţiuni. Săvârşirea oricăreia dintre acţiunile care constitue elementul material al

infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, deţinerea, portul,

confecţionarea, orice operaţiuni.

Privind circulaţia armelor şi muniţiilor, are ca urmare imediată creare unei stări de

pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de lege1.

foşti condamnaţi pentru infracţiuni contra persoanei prin folosirea armei

de foc;

persone despre care exista semnării că se ocupă cu braconajul;

foşti armurieri ori persoane care s-au ocupat cu repararea armelor în mod

ilegal.

persoane cărora li s-a anulat autorizaţia şi li s-au retras permisele de arme

despre care se deţin date ca încearcă să procure arme şi muniţii, eludând

prevederile legale;

1 V. Dongoroz- Explicatii teoretice ale Codului Penal Roman P. Speciala Vol. IV pag.334

46

foşti deţinători de arme şi muniţie care au sesizat furtul şi pierderea

acestora;

dezertori sau evadaţi cu arme şi muniţii asupra lor;

persoane ce săvârşesc infracţiuni de contrabandă, trafic de stupifiante s.a.

persoane care se pregătesc să treacă fraudulos frontieră;

persoane care confecţionează arme în mod artizanal.

Pot exista situaţii în care faptele săvârşite prin nerespectarea regimului armelor şi

muniţiilor sunt făcute de către cei care administrează aceste arme şi muniţii ce

formează obiectul material al infracţiunii persoanele care au în primire armele şi

muniţiile de la acest regim pot fi:

antrenorii de tir de la secţiile şi cluburile sportive;

gestionarii ori personalul etnic din magazinele specializate pentru

comercializarea armelor ori din cadrul filialelor de vânătoare;

persoanele care lucrează în cadrul atelierelor de reparat arme;

pădurarii şi personalul pentru pază şi verificarea vânatului.

Indiferent de modalităţile normative faptice de comitere, calitatea acestor

persoane nu are nici o relevanţă sub aspectul infracţiunii de nerespectare a regimului

armelor şi miniţiilor. Totuşi, sub acest aspect trebuie reţinut pentru conturarea

infracţiunilor concurente: delapidare, abuz sau neglijenţă în serviciu, fals şi uz de fals,

etc.

Aşa cum am arătat infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor

îmbracă mai multe modalităţi normative, forma principală, infracţiunile derivate şi forma

agravantă, comună primelor două, precum şi numeroase modalităţi faptice. In concluzie,

infracţiunile la acest regim pot fi săvârşite în toate formele de participare.

Sub aspectul activităţii ilicite desfăşurate de către făptuitor, organul de urmărire

penală trebuie să stabilească dacă acţiunile menite să întregească conţinul constitutiv al

infracţiunii au fost duse până la capăt ori au rămas în faza tentativei.

Altfel spus, organului de cercetare penală îi revine sarcina de a clarifica pe

parcursul investigării activitatea concretă desfăşurată de către fiecare făptuitor şi

contribuţia adusă la pregătirea, desfăşurarea şi consumarea activităţii infracţionale.

47

In literatura de specialitate s-au exprimat numeroase opinii în legatură cu

participarea penală, opinii valabile şi în cazul nerespectării regimului armelor şi

muniţiilor, indiferent de modalităţile normative de desfaşurare. Regula generală pe care

literatura de specialitate o consacră este aceea potrivit căreia este autor al infracţiunii

acela care comite nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

Cu toate acestea trebuie precizat ca în cazul participării penale există excepţii de

la regula generală. Astfel, deţinerea, portul, instrainarea şi nepredarea armelor şi

muniţiilor în termenul stabilit de lege , 10 zile nu avea ca autor decât o singură persoană.

In deplin consens cu literatura de specialitate , practica judiciară a statuat ca nepredarea

armelor şi muniţiilor nu poate fi săvârşită în complicitate.

In ceea ce priveşte intenţia cu care trebuie să acţioneze făptuitorul, trebuie

precizat ca infracţiunile la regimul armelor şi muniţiilor se săvârşesc numai cu intenţie,

comiterea acestora din culpă nefiind posibilă.

Tot în legătură cu făptuitorul nu trebuie emise nici stabilirea modului de

organizare, întelegerile care au survenit între aceştia privind pregătirea, executarea şi

valorificarea produsului infracţiunii, scopul constituirii în grup, perioada cât au acţionat

în grup s.a.m.d., în funcţie de acesta putându-li-se reţine în sarcina şi infracţiunea de

asociere în vederea comiterii de infracţiuni.1

Stabilirea scopului urmărit de către făptuitor prezintă importanţă deosebită pentru

caracterizarea pericolului social, precum şi pentru stabilirea altor infracţiuni concurente.

Cu alte cuvinte, sustragerea de arme şi muniţie poate fi săvârşită în scopul

folosirii ulterioare a acestora pentru suprimarea vieţii uneia sau mai multor persoane,

săvârşirii unor tâlhării, comiterea infracţiunii de contrabandă, etc.

Semnalele din păcate, din ce în ce mai des, cazurile de braconaj, sunt comise cu

arme şi muniţii deţinute ilegal. Introducerea în ţară de arme şi muniţii ori deţinerea mai

multor arme şi muniţii, în cantităţi mari, pot avea drept scop săvârşirea unor infracţiuni

contra siguranţei statului. Tinând cont de starea de pericol pe care o creează prin

atingerea valorii sociale şi lezarea relaţiilor sociale, a căror ocrotire este asigurată prin

apărarea acestora , organele de urmărire penală trebuie să depună toate diligenţele pentru

1 Codul Penal al Romaniei art. 323

48

dovedirea scopului activităţii ilicite, procedând la extinderea cercetărilor altor fapte şi

făptuitori şi asigurând soluţionarea cauzei sub toate aspectele.

CAPITOLUL VI

49

CAUZELE SI CONDIŢIILE CARE AU GENERAT SI

FAVORIZAT SĂVÂRSIREA ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE

Cu prilejul instrumentării cauzei, organelor de urmărire penală le revine sarcina

de a evidenţia alături de cauzele care au generat comiterea acestor fapte cu profound

caracter antisocial, şi factorii care au înlesnit şi favorizat într-un fel activitatea ilicită.

Astfel, organele de urmărire penală trebuie să evidenţieze cauzele care au generat

încalcările la regimul instituit pentru arme şi muniţii, condiţiile favorizatoare de care au

profitat infractorii, persoanele cu atribuţii pe linia asigurării, conservarii, manipularii şi

ţinerii evidenţelor, care nu şi-au îndeplinit ori şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de

serviciu, luând, după caz, măsurile legale ce se impun1. Relevarea aspectelor de ordin

criminologic vizează, în primul rând, stabilirea măsurilor de profilaxie şi combatere a

criminalităţii în domeniu. Pe de altă parte, deschiderea României către toate ţările lumii

precum şi trecerea la economia de piaţă au evidenţiat în ultimii ani o crestere

considerabilă a fenomenului infracţional, în sensul creşterii tentaţiei de a realiza pe căi

ilicite avantajele de ordin material, cel mai adesea infracţiunile săvârşite la regimul

armelor şi muniţiilor fiind asociate conceptului de “ crimă organizată”.

Din practica judiciară se desprind câteva cauze şi condiţii favorizatoare, cum ar fi:

neluarea măsurilor de asigurare a armelor şi muniţiilor, depozitarea cu

neglijenţă a acestora în spaţii inadecvate, fără grile metalice, la uşi şi la

ferestre, fără sisteme de incuietoare corespunzătoare şi fără sisteme de

alarmare;

neţinerea evidenţei la zi într-un registru tip avizat de către organele de

poliţie a armelor aduse la reparat în atelierele specializate;

modul defectuos de distribuire a muniţiei la asociaţiile şi cluburile sportive

, filialele de vânătoare, magazinele de comercializare şi ocoalele silvice,

1 V. Berchesan Metodologia investigarii infractiunilor Ed. Paralela 45 Bucuresti 1998 pag.137

50

lipsa de control şi întocmirea actelor justificatoare precum şi modul de

returnare a muniţiei nefolosite sunt numai câteva din condiţiile care pot

înlesni şi uşura activitatea infracţională.

In concluzie, plecând de la pericolul social deosebit al acestor fapte pentru

relaţiile sociale ocrotite de legea penală şi de modalităţile faptice de comitere,

organele de urmărire penală sesizate în legatură cu deficientele constatate ar

trebui să facă propuneri corespunzatoare de modificări ale legislaţiei, astfel încât

politica penală să fie pusă de acord cu dinamica criminalităţii în domeniu, cât şi

cu legislaţia tărilor cu tradiţie în lupta pentru prevenirea săvârşirii în viitor a unor

fapte de acest gen.

CAPITOLUL VII

51

PARTICULARITATILE CONSTATARII

INFRACTIUNII FLAGRANTE

Folosit de multă vreme în vocabularul juridic, termenul de

FLAGRANT/FLAGRANTA derivă din participiu flagrans-tis al verbului latin flagro-

are(a arde). Acest termen, raportat la savârşirea unei infracţiuni, exprimă o anumită

relaţie între momentul comiterii infracţiunii şi momentul descoperirii ei şi a făptuitorului.

In acest sens, noţiunea de flagrant semnifică prinderea făptuitorului în “focul” acţiunii

sale sau imediat după săvârşirea infracţiunii.

In legislaţia noastră se face deosebire între infracţiunile flagrante şi cele

neflagrante, criteriul de distincţie fiind însă numai de ordin procesual. Aşadar , sub

aspectul dreptului substanţial, între cele două categorii de infracţiuni nu sunt deosebiri,

limitele pedepselor fiind aceleaşi atât în cazul infracţiunilor flagrante cât şi în cazul

infracţiunilor flagrante. Evidenţiem faptul că 1, în istoria dreptului au existat perioade în

care diviziunea infracţiunilor în flagrante şi neflagrante avea relevanţa şi pe planul

dreptului substanţial, prevăzându-se o înăsprire a sancţiunii. Astfel, în Codul lui

Hammurabi se arată că cel prins în flagrant delict se pedepseşte cu moartea. O asemenea

dispoziţie conţinea şi Legea calor XII Table. Inăsprirea sancţiunilor penale în cazul

infracţiunilor flagrante poate fi întâlnită şi în vechiul drept englez sau francez unde,

totodată, erau instituite şi proceduri urgente de urmărire şi judecată.

Infracţiunile la regimul armelor şi muniţiilor , indiferent de modaliăţile normative

faptice de comitere, sunt susceptibile de a fi constatate în flagrant. Organizarea acestei

activităţi presupune o temeinică pregătire , orice omisiune putând duce la incidenţe din

cele mai grave. Poate mai mult decât în cazul altor infracţiuni, constatarea infracţiunilor

de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor capată o importanţă deosebită cu totul

aparte atunci când produsul infracţiunii constitue punerea în pericol a vieţii şi integrităţii

sociale.

După cum este cunoscut, în practica judiciară este flagrantă infracţiunea

descoperită în momentul săvârşirii ori imediat după săvârşire, adică prinderea

1 I. Neagu – Teoria dreptului procesual penal pag.210

52

făptuitorului în timpul şi în locul comiterii sau cât mai aproape de acest loc. 1Având în

vedere acest lucru, importanţa constatării infracţiunii flagrante rezidă, în primul rând,

împiedicarea consumării activităţiii licite ori, după caz, de limitare a proporţiilor

pagubelor pricinuite.

Pe de altă parte, 2prinderea în flagrant contribuie decisiv la apropierea

momentului tragerii la răspundere penală a infractorului, acesta fiind de natură sa

realizeze, latura preventivă şi totodată să sporească rolul educativ al pedepselor aplicate .

privită din alt punct de vedere , constatarea infracţiunilor flagrante cum ar fi infracţiunile

constatate spontan, face ca locul şi timpul comiterii faptei să fie cunoscute înca din faza

iniţială a cercetărilor ne mai fiind necesare alte activităţi pentru stabilirea acestora, cu

efect direct pe linia operativităţii şi a economisirii de forţe.

Organele de urmărire penală, sesizate prin mijloacele procedurale cunoscute,

trebuie să obţină pentru uşurarea anchetei penale cât mai multe informaţii cum ar fi:

date despre fătuitori;

modul de operare folosit;

persoanele participante;

timpul când acţionează;

locul unde ascund armele şi muniţiile;

locul şi data când intenţionează să le folosească;

modul în care este acoperită activitatea infracţională s.a.

Referitor la primul aspect, date despre făptuitori, organele de urmărire penală

trebuie să stabilescă pe lânga datele de identificare ale acestora şi dacă au mai fost

cercetaţi, judecaţi pentru asemenea fapte ori pentru infracţiuni săvârşite cu violenţa şi în

care au folosit arme de foc, infracţiuni cum ar fi: contrabanda, infracţiuni la regimul

fondului cinegetic şi al protecţiei vânatului etc.

Din verificările făcute de organele de urmărire penală asupra făptuitorilor trebuie

să rezulte:3

tipul de armament deţinut şi caracteristicile acestuia;

data şi împrejurările în care au procurat armele şi în ce scop;

1 Codul Penal Roman art.4652 V.Vochescu V. Berchesan Bancnota si falsificatorii de banknote Ed. Sansa- Bucuresti index 158.3 Plangere, denunt sau din oficiu

53

dacă au adus modificări - natura acestora, cănd şi unde s-au făcut

modificările respective;

persoane care l-au văzut;

locul unde sunt ascunse muniţiile s.a.

Constatarea în flagrant a infracţiunii trebuie să se facă numai atunci când

întreruperea acţiunii ilicite nu poate fi făcută în alt mod, surprinderea făptuitorului în

momentul săvârşirii uneia dintre acţiunile prohibitive fiind unica modalitate de dovedire a

existenţei faptei şi vinovaţiei. Din acest considerent, alegerea momentului intervenţiei se

constitue în condiţia de bază pentru asigurarea reuşitei unei acţiuni. Consumarea faptei

are loc în momentul în care făptuitorului a adus până la capăt acţiunea ce constitue

elementul material al infracţiunii şi a creat starea de pericol pentru relaţiile sociale

ocrotite.1

Ţinând cont de datele ce rezultă din sesizare privind condiţiile de loc şi de timp,

activitatea ilicită desfăşurată, făptuitorii şi numărul acestora etc.organele de urmărire

penală trebuie să intervină astfel:

ÎN MOMENTUL ÎN CARE FĂPTUITORUL ARE ARMA ASUPRA LUI-în

această situaţie, arma poate fi încărcată sau cu muniţie separată, dovedindu-se

astfel atât portul cât şi deţinerea fără drept a armei şi muniţiei în cauza. Se ştie că

acţiunea de deţinere se consumă în momentul în care făptuitorul a intrat în posesia

armei şi muniţiei;

DUPĂ CONFECŢIONAREA ARMEI SI MUNITIEI- care poate fi, după caz,

momentul în care s-a realizat asamblarea armei din piesele componente procurate

sau confecţionate;

ÎN MOMENTUL TRANSPORTĂRII ARMELOR SI MUNIŢIEI- această situaţie

putând fi realizată în următoarele feluri:

o In momentul în care armele şi muniţiile sunt deplasate în afara clădirii sau

împrejmuiri în care se aflau, fără ordinul de transport emis de unitatea

deţinătoare ori în alte condiţii decăt cele prevăzute în actele normative în

vigoare;

1 Contrabanda, infractiuni la regimul fondului cinegetic si al protectiei vanatului s.a.

54

o Surprinzând făptuitorul în momentul transportării armelor şi muniţiilor,

făcându-se astfel dovada deţinerii acestora.

DUPĂ EFECTUAREA OPERAŢIILOR DE COMERŢ: VANZARE-

CUMPĂRARE: cu acestă ocazie se face dovada:

o deţinerii şi portului fără drept;

o efectuării de operaţii cu acesta.

Problema se pune în mod similar şi pentru armele şi muniţiile împrumutate ori înstrăinate

de către persoanele care nu sunt în drept să le deţină.

DUPĂ EFECTUAREA OPERAŢIILOR VAMALE când s-a constatat că

persoanele în cauză sunt cetăţeni străini sau români domiciliaţi în România sau

veniţi temporar în ţară, au încercat să scoată sau să introducă alte arme decât cele

de vanătoare sau de tir precum şi muniţiile aferente acestora. O altă situaţie

semnalată de către practică penală este aceea în care persoanele menţionate au

încercat să introducă în ţară arme şi muniţii în alt număr şi în altă cantitate decât

cele pe care aveau dreptul să le deţină;

IN MOMENTUL INTRĂRII FĂPTUITORULUI fără drept în locul unde se

desfăşoară o întrunire publică ori în spaţiul destinat alegerilor având asupra sa

arme şi muniţii. In această situaţie se face dovada atât a portului de armament fară

drept în locurile mai sus menţionate cât şi deţinerea acestuia;

DUPĂ SĂVÂSIREA ACTELOR DE BRACONAJ asupra făptuitorului s-au

descoperit atât armele cât şi muniţiile deţinute ilegal cât şi produsul infracţiunii

concurente.

După constatarea infracţiunii flagrante în vreuna dintre madalităţile de mai sus

menţionate, organele de urmărire penală au obligaţia:

o Să i-a măsurile necesare pentru impiedicarea dispariţiei făptuitorului;

o Se va proceda de îndată la identificarea armelor şi muniţiilor ce au făcut

obiectul infracţiunii flagrante;

o Percheziţia corporală, a bagajelor, precum şi percheziţia mijlocului de

transport folosit.

Dacă făptuitorul a fost prins în momentul în care încearcă să treacă peste frontiera

arme şi muniţii, percheziţionarea are ca scop şi descoperirea locurilor special amenajate

55

în care au fost ascunse armele şi muniţiile a căror scoatere sau introducere în ţară s-a

încercat.

Potrivit legii, 1organul de urmărire penală sesizat întocmeşte un proces verbal, în

care consemnează cele constate cu privire la fapta săvârşită, declaraţia invinuitului şi a

celorlalte persoane ascultate precum şi, dacă este cazul, organul de urmărire specială

poate strânge şi alte probe.

O ultimă obligaţie a organelor de urmărire penală este aceea a conservării armelor şi

muniţiilor descoperite, după care, dosarul este trimis spre rezolvare organelor competente

după regulile procedurale cunoscute.

In concluzie, în opinia noastră, importanţa constătarii infracţiunii flagrante îşi găseşte

expresia în însăşi dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun:

posibilitatea efectuării percheziţiei fără aprobarea instanţei, în cazurile urgente;

posibilitatea luării măsurii reţinerii şi arestării preventive fără îndeplinirea altor

formalităţi;

dreptul fiecarei persoane de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l conduce în faţa

autorităţilor.

SECTIUNEA 1

ASPECTE SPECIFICE PE CARE LE RIDICĂ

CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

1 Codul de Procedura Penala al Romaniei art.467

56

Intre procedeele de descoperire şi ridicare a mijloacelor de probă un loc aparte îl

ocupă cercetarea la locul săvârşirii infracţiunii, prin LOCUL FAPTEI întelegându-se

locul unde s-au descoperit urmele infracţiunii ori în care s-au extins urmările ei.

Importanţa acestui act procedural este relevată prin obiectul său complex fixat de legea

penală, 1unde se arată că se poate efectua această activitate când este necesar să se facă

constatări şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor

de probă şi împrejurările în care au fost făcute. In anumite cazuri, cercetarea la faţa

locului, poate clarifica anumite împrejurări privind săvârşirea infracţiunii, poate implica

ridicarea unor obiecte sau înscrisuri de la instituţii sau persoane fizice sau efectuarea de

percheziţii.

In accepţiunea de loc al faptei, în cazul infracţiunilor săvarşite la regimul armelor

şi muniţiilor intră, după caz, urmatoarele:

o împrejurarile şi locurile în care au fost ascunse armele şi muniţiile ce fac

obiectul infracţiunii;

o atelierele de reparat arme ce funcţionează în afara prevederilor legale;

o mijloacele folosite în transportul armelor şi muniţiilor;

o locurile şi împrejurimile lor, în care au fost săvârşite fapte de natura

penală sau, după caz, contravenţională prin folosirea armelor de foc.

o locurile unde a fost efectuate trageri cu armele şi muniţiile care au făcut

obiectul activităţii ilicite.

Cu toate că cercetarea la faţa locului se efectuează întocmai după regulile de

tactică criminalistică, la regimul armelor şi muniţiilor trebuie făcute unele precizari şi

anume:

o în faza statică, ca primă fază a cercetării penale după fotografierea sau

video-filmarea aspectului locului faptei, a armelor şi muniţiilor

descoperite, precum şi fixarea urmelor de împuşcare şi de ricoşeu de pe

obiectele şi suprafeţele din jur, trebuie ca în paralel să se treacă la

stabilirea mirosului specific tragerii recente, procedându-se altfel la

recoltarea probelor de aer;1 Codul de Procedura Penala al Romaniei art.129

57

o atunci când condiţiile permit, folosirea câinelui de urmărire pentru

preluarea urmei de miros poate duce la rezultate deosebit de utile pentru

cauză.

Examinând locul faptei, organele de urmărire penală trebuie să clarifice următoarele

probleme:

să acorde o importanţă deosebita poziţiei în care au fost găsite

armele şi muniţiile;

starea armelor şi muniţiilor ce fac obiectul cercetării penale;

constatarea urmelor existente pe armamentul în cauză.

Ridicarea şi ambalarea armelor trebuie să se facă cu cea mai mare precauţie, având în

vedere, pe de altă parte, necesitatea păstrării lor intacte, pentru a fi valorificate din punct

de vedere ştiintific, iar pe de altă parte pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente

nedorite, cu consecinţe privind viaţa, integritatea corporală sau sănătatea membrilor

echipei sau altor persoane.1

Manavrarea armei trebuie făcută în aşa fel încât să se elimine riscul oricărui

accident iar inainte de a se trece la examinarea ei, adică în faza dinamică a cercetării se va

stabili dacă aceasta este încarcată, se va nota seria ei şi se vor efectua fotografiile şi

filmările de detaliu pentru identificarea acesteia.

In situaţia în care sunt descoperite arme ruginite sau blocate, pentru stabilirea existenţei

cartuşelor în detonator se solicită, dacă este posibil, efectuarea unei gamagrafii.

Pe armamentul şi cartuşele descoperite pot fi observate, după caz, diferite urme

cum ar fi: papilare, de placare, pulbere arsă, fum, vaselină, sânge,urme textile, vopsea,

particule de sol şi noroi s.a.

Arma ridicată trebuie ambalată într-o cutie care să o protejeze de eventualele

şocuri pe timpul transportului iar fiecare cartuş descoperit se va ambala separat.

In cazul descoperirii de piese de dimensiuni mici, fragmente de arcuri, şuruburi,

etc, acestea se vor ambala, tot separat, pe cât posibil în cutii căptuşite cu vată, în felul

acesta evitându-se distrugerea eventualelor microurme existente.

1 V. Berchesan – Metodologia investigarii infractiunii Ed. Paralela 45, 2000, pag.141

58

Ţinându-se cont că se pot distruge eventualele microurme, este total cantraindicat să se

percuteze arma chiar dacă este descărcată ori să se înlature anumite impurităţi de pe ţeavă

sau alte piese.

O altă problemă de care organele de cercetare penală trebuie să ţină seama în

desfăşurarea investigaţiei, este temperatura mediului ambiant, mai ales dacă cercetarea la

faţa locului se efectuează pe timp de iarnă. In acest caz este recomandat ca arma şi

muniţia să fie examinate după ce au fost depuse într-o încăpere cu temperatur constantă.

Tinând cont de regulile de tactică criminalistică, toate constatările făcute cu ocazia

cercetării la faţa locului vor fi consemnate într-un proces verbal. In afara celor amintite

mai sus, procesul verbal de constatare mai cuprinde informaţii despre suporturile din care

s-au extras proiectilele, diametrele orificiilor create de acestea, greutatea armei, lungimea

tuburilor şi greutatea cartuşelor descoperite astfel încât să se ofere un tablou complet al

locului faptei.

SECŢIUNEA 2

EVALUAREA SI VALORIFICAREA REZULTATELOR

PERCHEZIŢIEI

59

In cele mai multe cazuri, săvârsirea unei infracţiuni este marcată şi prin urmele

lăsate pe anumite obiecte la locul faptei; prin însăşi lăsarea unor obiecte la locul săvârşirii

infracţiunii sau în apropierea acestui loc. Potrivit legii1, organul de urmărire penală sau

instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi inscrisurile ce pot servi ca mijloace

de probă în procesul penal.

Percheziţia, ca mijloc de probă, poate contribui la rezolvarea cauzelor penale prin

obiectele şi înscrisurile pe care le poate da la iveală şi care pot avea relevanţă în

elucidarea unor aspecte ale cauzei penale. Pentru ca percheziţia să ducă la rezultate

scontate, se impune ca ea să aibă o anumită planificare şi să fie realizată prin mijloace

tehnice adecvate.

La regimul armelor şi muniţiilor, percheziţia, fie domiciliară, fie la locul de

muncă are drept scop descoperirea anumitor informaţii cum ar fi:

arme sau muniţii deţinute ilegal;

arme şi muniţii confecţionate clandestine;

anumite piese ce urmau să fie ansamblate într-o armă;

ateliere de reparat arme ce funcţionează prin încălcarea prevederilor legale;

diferite instrumente, aparte, utilaje, etc. folosite la confecţionarea armelor sau

destinate să servească acestui scop;

provenienţa armelor şi muniţiilor;

produsul infracţiunii săvârşite cu ajutorul armelor de foc; de exemplu speciile de

vânat obţinute prin braconaj.

Pentru a nu viola prevederile CEDO potrivit cărora:” orice persoană are dreptul la

respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau a corespondenţei sale”,

în cazul acestor infracţiuni, percheziţia, trebuie efectuată numai în baza autorizaţiei,

exceptând cazurile infracţiunilor flagrante.

De asemenea, este necesar ca organele de urmărire penală să cunoască în prealabil

locurile sau posibilile locuri de ascundere a armelor şi muniţiilor, tinând cont de toate

particularităţile cauzei şi caracteristicile imobilului de percheziţionat.

1 Codul de Procedura Penala al Romaniei art 96

60

Un alt aspect de care organele de cercetare penală trebuie să ţină seama este

modul în care au fost ambulate şi conservate armele şi muniţiile descoperite. Referitor

la acest aspect, dacă armele au fost ambulate în ziare, se va menţiona denumirea

publicaţiei, data apariţiei şi alte elemente de individualizare, toate acestea constituind

un indiciu cu privire la data când făptuitorul a intrat în posesia lor.

In desfăşurarea activităţii penale, organele de cercetare penală trebuie să ţină

seama că ambalajele ridicate cu ocazia cercetării să fie conservate cu grijă, deoarece

pe ele putând fi relevate urme papilare provenind de la persoana la care au fost găsite,

în felul acesta, înlăturându-se eventualele susţineri ale faptuitorului cu privire la

faptul că nu avea cunostinţă despre existenţa armelor ori muniţiilor descoperite.

Cât priveşte locurile unde trebuie căutate obiectele şi înscrisurile ce interesează

cauza, organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat să ţină cont de:

tocurile uşilor, pereţii, duşumeaua, obiectele de mobilier, scările şi balustradele

acestora, grupurile sanitare, instalaţia electrică precum şi anexele imobilului: pod,

garaj, şură, hambar şi terenul inconjurat.

Regulile privind descrierea, manipularea şi transportul armelor şi muniţiilor

trebuie respectate cu stricteţe, cele precizate cu ocazia cercetării la faţa locului 1găsindu-şi aplicabilitatea şi în cazul percheziţiei. Alături de percheziţia domiciliară

legea reglementează2 şi percheziţia corporală, care se efectuează în vederea căutarii

de obiecte şi de înscrisuri aflate asupra unei persoane, aceasta fiind condiţia esenţială

pentru trecerea la desfăşurarea percheziţiei propriu-zise.

SECTIUNEA 3

VERIFICAREA SI RIDICAREA DE INSCRISURI

1 C. Aionitoaiei, V. Berchesan, I. Botoc- Perchezitia in Tratat de tactica criminalistica “ Ed. Carpati Craiova 1992 pag.225-231; vezi si V. Berchesan op.cit.pag. 3422 Codul de Procedura Penala al Romaniei art.106

61

Este posibil ca anumite obiecte sau îcrisuri ce pot servi ca mijloace de probă în

procesul penal să se găsească în posesia unor persoane fizice sau juridice, cazuri în

care organele judiciare trebuie să le ridice pentru folosirea lor la rezolvarea cauzelor

penale. Potrivit legii, 1organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are

obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloace de probă în

procesul penal.

La regimul armelor şi muniţiilor, organele de poliţie vor verifica următoarele:

REGISTRUL TIP DE EVIDENŢĂ a persoanelor fizice care deţin arme, seria

permisului şi data eliberării, domiciliul şi locul de muncă, marca, seria şi

calibrul armelor, data când s-a efectuat viza permisului. La rubrica

“Observaţii” se menţionează numerele de înregistrare ale lucrărilor prin care

titularul a solicitat să se facă menţiuni în evidenţa privind compararea şi

vânzarea armelor, inclusiv seria facturilor în baza cărora s-au efectuat aceste

operaţii.

EVIDENŢA PERMISELOR DE ARMĂ intrate la formaţiunea de specialitate-

ţinută într-un registru separat-cuprinzând:seria permisului, numărul de

înregistrare căruia i s-a eliberat permisul, numărul de înregistrare al cererii

prin care a solicitat eliberarea permisului şi data depunerii acestuia. Permisele

retrase ca urmare a deteriorării, anulării, să se păstreze 1 an la formaţiunea de

profil, fiind apoi distruse prin ardere, tocare, întocmindu-se despre acestea un

proces verbal.

REGISTRUL TIP PENTRU EVIDENŢA PERSOANELOR JURIDICE din

care trebuie să rezulte următoarele: numărul autorizaţiei de deţinere, data

eliberării, denumirea unităţii autorizate şi sediul, numele şi prenumele

gestionarului, marca, seria şi calibrul armelor, data când s-a efectuat viza

autorizării s.a. tot în acest registru se vor menţiona numerele de înregistrare a

lucrărilor prin care s-au solicitat fie înregistrarea, fie radierea armelor.

REGISTRUL TIP ÎN CARE SUNT EVIDENŢIATE ARMELE SI

MUNIŢIILE ÎN VEDEREA CONFISCĂRII SAU CASĂRII ori după caz, de

la persoanele aflate în curs de cercetare. Acelaşi registru va cuprinde felul,

1 Codul de Procedura Penala al Romaniei art.96

62

marca, calibrul armei, cui a aparţinut, motivul ridicării, deţinerea ilegală,

casare, abandonare, unde a fost trimisă arma sau muniţiile şi numărul lucrării.

In cazul în care s-a constatat că infracţiunea de nerespectare a regimului armelor

şi muniţiilor prin nepredarea armei şi muniţiei în termenul prevăzut de lege ori când a

survenit decesul titularului ori când acesta a fost declarat dispărut prin hotărâre

judecătorească, în toate aceste situaţii este necesar să fie ridicate, după caz, comunicarea

de retragere a permisului, copia certificatului de deces, precum şi o copie a hotărârii

judecătoreşti de declarare a morţii.

In situaţia în care, făptuitorul având autorizarea să deţină arma militară, pistol şi muniţia

aferentă, dar între timp a pierdut calitatea de a purta aceste arme pentru aprobare, se va

verifica şi actul din care rezultă pierderea calităţii şi odată cu acestea se va obţine data de

la care începe să curgă termenul de predare.

Când obiectul infracţiunii a constituit deţinerea, fără drept, de arme de panoplie

trebuie ridicate următoarele arme:

actele de provenienţă, factura;

actul de vânzare-cumpărare;

actul de donaţie;

certificatul de succesiune;

certificatele din care să rezulte valoarea documentară, istorică, ştiinţifică ori

artistică deosebită.

Organele de cercetare penală vor verifica la asociaţiile şi cluburile sportive cu secţii de tir

următoarele:

situaţiile în care sunt evidenţiate normele fixate pentru antrenamentul sportivilor;

graficele antrenamentelor şi prezenţa sportivilor;

cantitatea de muniţie consumată, cea rămasă şi returnată etc.

La atelierele de reparat arme se va verifica şi registrul tip de evidenţă a tuturor armelor

intrate pentru reparaţii putându-se dovedi dacă se introduce pentru reparat şi arme

deţinute ilegal.

Filialele de vânătoare şi magazinele specializate trebuie să prezinte la cerere organelor de

anchetă, dupa caz:

63

actele privind repartizarea paznicilor de vânătoare ori a altor persoane cu atribuţii

în domeniu;

numărul de cartuşe alocate;

data când li s-a repartizat muniţia respectivă .

Pe lângă aceste aspecte, la ocoalele silvice se vor verifica înscrisurile ce atestă

repartizarea armelor şi muniţiilor pădurarilor sau altor persoane abilitate pentru pază,

conservarea şi administrarea fondului forestier naţional, modul de distribuire, folosire şi

justificare a muniţiei s.a.

SECTIUNEA 4

DISPUNEREA CONSTATĂRILOR TEHNICO-

STIINŢIFICESI A EXPERTIZELOR

64

In cazul unor infracţiuni îndreptate împotriva persoanei, organele judiciare penale au

nevoie de aportul unor specialişti care să lămurească anumite aspecte legate de fapte sau

împrejurări de fapt cu relevanţă asupra rezolvării cuzei penale. Complexitatea

problemelor ce se pot ivi în rezolvarea cauzelor penale, reclamă, uneori, prezenţa unor

specialişti dintre cele mai diverse domenii de activitate.

Potrivit legii, 1în legislaţia noastră procesual penală se arată că, în cazurile în care,

pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului sunt

necesare cunoştintele unui expert.

Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele criminalistice deţin un rol important

pentru dovedirea existenţei infracţiunilor la regimul armelor şi muniţiilor precum şi

pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorilor.

Respectând regulile de tactică criminalistică, pot fi dispuse constatării tehnico-

ştiinţifice sau expertize dactiloscopice, grafoscopice, traseologice, examenul ethnic al

documentelor. Genurile de constatări şi expertize diferă de la cauză la cauză, în raport cu

particularităţile acesteia şi urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu prilejul

diverselor activităţi de urmărire penală cum ar fi: cercetarea la faţa locului, constatarea

infracţiunii flagrante,percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri s.a.2

Specifice însă pentru acest gen de infracţiuni sunt constatările tehnico- ştiinţifice sau

expertizele balistice lămurind astfel următoarele probleme:

dacă dispozitivul prezentat pentru examinare constitue sau nu arma de foc, în

sensul legii;

tipul şi modelul armei de foc;

starea şi funcţionarea armei de foc;

posibilitatea de tragere cu o armă defectă;

posibilităţile de declanşare a focului fără a se acţiona asupra trăgaciului ;

existent pe ţeava armei a urmelor factorilor suplimentari ai tragerii;

datele care atestă o tragere recentă;

distanţa şi direcţia din care s-a tras, eventual poziţia victimei şi a trăgătorului;

dacă ţinta a fost lovită printr-un foc tras direct sau prin ricoşeu;

1 Codul de Procedura Penala al Romaniei art. 1162 Cercetarea la fata locului, constatarea infractiunii flagrante, perchezia, ridicarea de obiecte si inscrisuri etc. (N.A.)

65

relevarea seriei armei de foc, în cazul acesta a fost înlaturată;

dacă tulburările şi gloanţele ridicate de la faţa locului au fost trase sau nu cu arma

în litigiu pus la dispoziţia sa s.a.

In ceea ce priveşte muniţiile, organele de cercetare penală trebuie să lamurească

următoarele probleme;

seria de fabricaţie;

modelul;

felul glonţului şi a tubului;

dacă au fost confecţionate industrial sau artizanal;

asemenea dintre cartuşe;

dacă alicele sau cartuşele cu care s-au tras prezintă asemănări cu modelele de

comparaţie;

Literatura de specialitate1 aduce în atenţie expertiza fonobalistică denumită şi

fenocriminalistică, expertiza ce are ca obiect identificarea urmelor de foc după urmele

sonore ale împuşcăturii.

SECTIUNEA 5

ALTE ACTIVITĂŢI NECESARE PENTRU

DOVEDIREA EXISTENŢEI INFRACŢIUNII SI A

VINOVAŢIEI(ASCULTAREA MARTORILOR, ASCULTAREA

INVINUIŢILOR SAU INCULPAŢILOR, EFECTUAREA

1 I. Anghelescu – Cercetarea mijloacelor materiale de proba in cadrul laboratoarelor Institutului de Criminalistica- in P.C.C. nr.1/1983 pag.29

66

CONFRUNTĂRILOR SI A PREZENTĂRII PENTRU

RECUNOASTERE SI RECONSTITUIREA)

In mod practic nu există cauza penală în care la aflarea adevărului, să nu-şi aducă

o contribuţie esenţială declaraţiile martorilor, fapt ce a determinat pe unii autori să atribue

probei testimoniale în procesul penal caracterul de probă firească, inevitabilă, de

instrument necesar de cunoaştere a împrejurărilor săvârşirii infracţiunilor1. Din dorinţa de

a sublinia importanţa acestui mijloc de probă în procesul penal, unii autori au denumit

martorii ca fiind “ochii şi urechile justiţiei”.

Din considerente pe care nu ne propunem să le învederăm ca martori constitue

regula în procesul penal şi excepţie în procesul civil.

Definind martorul, legea 2arată că este persoana care are cunoştiinţă de vreo faptă sau de

vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.

Tinand cont de specificul infractiunilor savarsite la regimul armelor şi muniţiilor

precum şi de particularităţile cauzei investigate, martorii pot fi identificaţi în rândul celor

mai diverse categorii de persoane cum ar fi:

persoane din cadrul filialelor de vânătoare şi din magazinele specializate în

comercializarea armelor şi muniţiilor;

pădurarii şi personalul operativ angajat pentru paza şi valoroificarea vânatului;

salariaţii atelierelor de reparat arme;

sportivii, antrenorii, conducătorii de cluburi şi asociaţii sportive ca secţii de tir;

persoane care au participat la transportarea armelor dintr-un loc sau dintr-o

localitate în alta;

persoanele care i-au văzut pe făptuitori purtând armele sau muniţiile în incinta

unităţilor publice sau în locurile unde se desfăşurau alegeri;

persoanele care cunosc împrejurările în care au fost confecţionate diverse piese,

sub ansamble ce au fost ulterior ansamblate de către faptuitor într-o armă de foc.

1 I. Anghelescu – Cercetarea mijloacelor de proba in cadrul laboratoarelor Institutului de Criminalistica- in P.C.C. nr.1/1983 pag.292 Codul de Procedura Penala al Romaniei art. 78

67

Aprecierea declaraţiei martorului se face în funcţie de numeroase elemente, ca:

împrejurări referitoare la persoana martorului, sursa din care provine mărturia, în modul

în care a avut perceperea faptelor şi a împrejurărilor de fapt, etc.

Din declaraţiile martorilor identificaţi pe parcursul cercetării trebuie să rezulte

următoarele:

tipul, marca şi caracteristicile armamentului văzut asupra făptuitorului;

sursa de aprovizionare a infracţiunilor cu arme şi muniţii;

data, locul şi condiţiile în care au fost folosite armele şi muniţiile;

locul unde sunt ascunse acestea;

când l-au văzut ultima oară pe făptuitor cu armamentul şi muniţiile asupra lui;

persoanele care au confecţionat diverse piese componente ale armei, locul

unde au fost executate, precum şi locul unde a fost asamblată arma;

persoanele care au cumpărat astfel de arme;

persoanele care au adus astfel de arme la reparat, data, tipul, modelul şi marca

acestora şi motivul pentru care şeful atelierului nu le-a regăsit în registul tip;

numărul de cartuşe distribuite pentru antrenamente, zilele în care anumiţi

sportivi au lipsit de la pregătire, eventual motivul absenţei, dacă s-a ridicat

muniţie şi pentru cei absenţi şi care a fost destinaţia acesteia;

persoanele care au cunoştiinţă despre activitatea infracţională desfăşurată şi

împrejurările în care au luat cunoştiinţa despre aceasta s.a.

In raport cu modalităţile normative şi faptice de comitere a infracţiunii,

problemele arătate mai sus sunt pur orientative, urmând ca cercetarea să fie axată pe

lămurirea naturii faptei, împrejurărilor de loc şi timp ale săvârşirii, participaţia penală,

scopul activităţii ilicite s.a.

Un alt aspect de care organele judiciare trebuie să ţină cont sunt DECLARAŢIILE

INVINUITULUI SAU INCULPATULUI. Pornind de la faptul că invinuitul sau

inculpatul cunoaşte cel mai bine împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea, legea 1a înscris declaraţiile invinuitului sau inculpatului între mijloace de probă în procesul

penal.

1 Codul de Procedura Penala al Romaniei art.64

68

Declaraţiile invinuitului sau inculpatului constitue un drept al acestuia şi nu o

obligaţie. Acest mijloc de probă are o dublă funcţionalitate în procesul penal: pe de o

parte, furnizarea informaţiilor necesare aflării adevărului, iar pe de altă parte, constitue

prima modalitate prin intermediul căreia cel ce urmează să fie tras la răspundere penală

işi exercită dreptul la aparare.

Importanţa acestui mijloc de probă este subliniată prin obligaţia pe care o au

organele judiciare de a-l asculta pe invinuit sau inculpat în cele mai importante momente

ale desfăşurării procesului penal.

Ascultarea invinuitului va fi facută ori de câte ori este necesar pe parcursul

cercetării şi raportată la împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunilor va trebui să

lamurească următoarele aspecte:

de când deţine arma şi muniţia ce a fost găsită asupra sa;

felul, tipul, marca, modelul, seria şi calibrul armei deţinute;

împrejurările în care a împrumutat arma şi muniţia;

persoanele care au confecţionat piesele componente, locul unde a fost asamblată

arma şi cine a executat această operaţie ;

dacă persoana care a confecţionat piesele respective avea cunoştiinţă despre

faptul că acestea urmează să facă parte dintr-o arma de foc;

motivul pentru care au încercat ori au introdus sau scos din ţară alte arme decât

cele prevăzute în paşaport ori în alte acte valabile de trecere a frontierei de stat

române sau în cantităţi mari;

în ce împrejurări a primit arma la reparat şi motivul pentru care nu a înregistrat-o

în registrul tip;

modul cum a efectuat transportul, scopul acestei activităţi şi considerentele

pentru care nu s-a conformat dispoziţiilor legale;

alte fapte de natură penală comise cu arme de foc, natura acestora, data şi locul

comiterii, urmările şi persoanele care mai cunosc acesta;

ce persoane mai deţin sau folosesc ilegal arme şi muniţii, provenienţa acestora,

data şi locul folosirii;

motivele pentru care nu a făcut demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei

şi a permisului de armă;

69

ce alte persoane mai cunosc despre activitatea infracţională pe care au desfăşurat-

o şi în ce condiţii sau împrejurări au luat la cunoştiinţă despre acestea s.a.;

Incălcarea dispoziţiilor legale privind ascultarea invinuitului sau inculpatului atrage

sancţiunea nulităţii, deoarece prin acesta este violat dreptul său de apărare.

CONCLUZII

Schimbarea fundamentală a legalităţii internaţionale, săvârşite în secolul nostum şi

realizată pe planul documentar, a însemnat trecerea dintr-un drept care recunoştea statelor

dreptul de a dezlănţui război-jus ad bellum-într-un drept care le interziceau o asemenea

70

acţiune, calificând-o şi sancţionând-o ca pe o gravă crimă de drept internaţional: războiul

de agresiune. Cât timp li se recunoştea statelor un jus ad bellum, nu era logic să le ceri

sau nu dispună de arme. Dar devreme ce astăzi dezlănţuirea războiului este încriminată,

cum se va mai justifica fabricarea şi deţinerea de arme şi de forţe armate? Pentru a se

menţine ordinea înăuntrul statului?

Revenind pe plan naţional, schimbările produse în România după decembrie 1989 în

toate planurile vieţii economice, sociale şi politice, precum şi deschiderea către toate

ţările lumii, inclusiv posibilitatea cetăţenilor români de a călători liber pe alte meleaguri

ale planetei, benefice şi absolut normale într-un stat de drept au fost urmate, din nefericire

şi de proliferarea fenomenului infracţional în domeniul armelor şi muniţiilor.

Necesitatea cunoaşterii prevederilor legale în domeniu se constitue într-un instrument

eficace de lupta şi combatere a acestui flagel al zilelor noastre, la aceasta contribuind în

egală măsură şi ultimele modificări aduse codului penal.

O altă problemă, amplu dezbătuta în lucrarea de faţă, este respectarea cu stricteţe a

regulilor de tactică criminalistică utile în efectuarea cercetării penale de descoperire şi

încriminare a infracţiunilor săvârşite la regimul armelor şi muniţiilor. Datorită pericolului

social pe care îl prezintă infracţiunile săvârşite la acest regim, organele de urmărire

penală trebuie să dea dovadă de o pregătire temeinică şi riguroasă în prevenirea şi

descoperirea acestor fapte. Admiţând că amploarea fenomenului de nerespectare a

regimului armelor de foc şi al muniţiilor constitue o ameninţare la adresa ordinii

economice şi sociale, este unanim acceptată ideea conform căreia în lupta dată împotriva

acestui “flagel” trebuie coroborate eforturile mai multor factori cum ar fi:

puterea legislativă;

puterea executivă(poliţia);

puterea judecătorească(instanţele,parchetele);

persoanele juridice de orice natură;

marea masă a cetăţenilor.

O altă măsură, ce ar fi trebuit luată, este înăsprirea regimului sancţionator legal

actual.

Dar, după cum spune francezul, ce qui va sans, dire va encore niex en le dissant,

este nevoie ca prin documente internaţionale să se precizeze, răspicat caracterul criminal

71

din punct de vedere al dreptului internaţional, atât al acţiunilor de continuare şi

accentuare a cursei înarmărilor, cât şi al fabricării, stocării, şi folosirii de arme de foc şi a

muniţiilor aferente acestora.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

A. ACTE NORMATIVE

1. Constituţia României

2. Codul Penal al României

72

3. Codul de Procedură Penală al României.

4. Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească

5. Legea nr. 56/1994 privind frontiera de stat a României

6. Legea nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române

7. Legea nr.26/1996 (Codul Silvic al României )

8. Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului

B. AUTORI, LUCRĂRI, PUBLICAŢII

1. Aionitoaie C., Sandu I.E., Berchesan V., Butoi T., Marcu I., Palanceanu

E., Pletea C., Stancu E. – Tratat de tactica criminalistica Ed. Carpati,

Craiova 1992.

2. Aionitoaie C., Berchesan V., Dumitrascu I.N., Pletea C. , Sandu I.E. –

Tratat de metodica criminalistica Ed. Carpatii Craiova.

3. Aionitoaie C., Berchesan V., Botoc I., Pletea C. , Marcu I.- Curs de

criminalistica Anexa Academia de Politie “ Al I. Cuza”Bucuresti 1985

4. Aionitoaie C., Bulai C., Chivulescu Gh.- Dictionar juridic penal Ed.

Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti 1976

5. Antoniu C., Bulai C., Stanoiu R.M., Filipas A., Mitrache C. Papadopol V.

Filisanu C., - Practica judiciara penala vol. 1 Ed. Academiei Romane

Bucuresti 1988.

6. Bercheseanu V.- Metodologia investigarii infractiunilor, Ed. Paralela 45

2000

7. I. Vochescu, V. Berchesan- Bancnota si falsificatorii de bancnota, Ed.

Sansa Bucuresti 1996

8. Berchesan V., Dumitrescu I.N – Probele si mijloacele de proba ( Mic

indrumar de cercetare penala) Ed. Ministerul Administratiei si Internelor,

Bucuresti 1994

9. Colectiv- Tactica criminalistica Ministerul Administratiei si Internelor

Bucuresti 1989.

73

10. Colectiv- Dictionar de criminalistica Ed. Stiintifica si Enciclopedica

Bucuresti 1984.

11. Colectiv- Dictionar Enciclopedic Roman Ed. Politica Bucuresti 1962

12. Dongorez V. Kahane S., Fodor., Iliescu N., Bulai C., Stanoiu R.M., Rosca

V.- Explicatii teoretice ale codului penal roman vol III p. Speciala Ed.

Academiei Romane Bucuresti 1972

13. Fitzgerald M.J. – Handbook of Criminal Investigation

14. Ionescu L., Sandu D. Identificarea criminalistica Ed. Stiintifica Bucuresti

1990.

15. Kustanovici .S.D. – Balistica juridical Moscova 1956.

16. Macelaru V. – Balistica judiciara Ministerul de Interne Bucuresti 1979.

17. Minovici M., Kernbach M. – Tehnica autopsiei medico-legale Tip. Lepage

Cluj 1926

18. Neagu I. –Tratat de procedura penala Ed. ALL 1997

19. Stancu E. – Criminalistica vol. I-II Ed. Actami Bucuresti 1995

20. Stancu E. – Criminalistica Vol I-II Ed Actami Bucuresti 1998

21. Suciu C. – Criminalistica Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti 1972

22. Schiopu D. – Contributii la etiologia si morfologia leziunii de impact in

impuscarea cu pistolul in P.C.C. nr. 1/1993

23. Volonciu N – Tratat de procedura Ed. Paideia Bucuresti 1993

24. Lazar Cirjan – Tratat de Criminalistica- Ed. Pinguin, Bucuresti 2005.

74