licenta buna (Autosaved)

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

SPECIALIZAREA ŞTIINŢE POLITICE

“EFECTUL TRATATULUI DE LA LISABONA ASUPRA ROMÂNIEI”

Coordonator: CONF. PROF. Popescu Liliana

Absolvent:

Nistor Andreea

Bucureşti

2010

3

CUPRINS

LISTĂ ABREVIERI………………………………………………………………………….4

INTRODUCERE……………………………………………………………………………...6

Capitolul I CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE…………………………………………………………..7

1.1 .Premisele apariţiei Comunităţilor Europene…………………………………………...71.2 .Pocesul de formare a Comunităţilor Europene...............................................................81.3 .Dezvoltarea construcţiei comunitare............................................................................111.4 .Tratatele Uniunii Europene înainte de Lisabona..........................................................15

1.4.1 Tratatul de la Paris -1951...................................................................................151.4.2 Tratatele de la Roma – 1957..............................................................................161.4.3 Tratatul de la Bruxelles – 1965..........................................................................171.4.4 Actul Unic European -1986...............................................................................171.4.5 Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene – 1992...............................191.4.6 Tratatul de la Amsterdam – 1997.......................................................................201.4.7 Tratatul de la Nisa – 2001..................................................................................22

Capitolul II TRATATUL DE LA LISABONA....................................................................25

2.1. Premisele elaborării proiectului de Tratat..........................................................................25

2.2.Prevederile Tratatului de la Lisabona.................................................................................30

2.2.1. Valorile şi obiectivele Uniunii Europene............................................................32

2.2.2. Personalitatea juridic ă a Uniunii Europene........................................................33

2.2.3. Cetăţenia Uniunii şi drepturile fundamentale.....................................................34

2.2.4. Repartizarea competenţelor.................................................................................36

2.2.5. Principiile Uniunii Europene ............................................................................38

2.2.6. Apartanenţa la Uniune.......................................................................................40

2.2.7. Instituţiile Uniunii Europene.............................................................................42

2.2.8 Actele juridice ale Uniunii Europene..................................................................54

2.2.9. Politicile Uniunii Europene................................................................................55

2.2.10. Natura juridică a Constituţiei europene..........................................................56

Capitolul III. România şi Uniunea Europeană....................................................................58

3.1 Scurt istoric al relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană.......................................58

3

3.2 Aderarea României la UE..................................................................................................59

3.2.1 Beneficii şi Costuri ale aderării..................................................................................59

3.2.2. Tratatul de aderarea a României la UE.....................................................................61

3.3. România membru al UE...................................................................................................64

Capitolul IV. EFECTELE TRATATULUI DE LA LISABONA ASUPRA STATELOR MEMEBRE – ROMÂNIA......................................................................................................66

4.1. Efecte la nivelul reprezentării la nivelul instituţiilor UE...................................................67

4.2. Efecte la nivelul cetăţenilor...............................................................................................73

4.3. Efecte la nivelul statului.....................................................................................................74

4.4.Efecte la nivelul politicilor europene..................................................................................75

4.5 .Efecte la nivelul legislaţiei.................................................................................................78

CONCLUZII............................................................................................................................79

ANEXE ....................................................................................................................................81

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................134

3

Listă abrevieri

AUE – Actul Unic European

BCE – Banca Central Europeană

CE – Comunitatea Europeană

CECO – Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului

CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CEE – Comunitatea Economică Europeană

CES – Comitetul Economic şi Social

CJUE – Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

CIG – Conferinţă interguvernamentală

COREPER – Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi

CR – Comitetul Regiunilor

Ed. – Editură

Ibidem – în acelaşi loc

ISPA – Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare

NATO – North Atlantic Treaty Organization

OCED – Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare

OECE – Organizaţia Europeană de Cooperare Economică

p. – pagină

PE – Parlamentul European

PESC – Politică Externă şi de Securitate Comună

PHARE – Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstrucţia Economiei

SAPARD – Programul Special de Pre-Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală

3

RRDC – Revista Română de Drept Comunitar

SEBC – Sistemul European al Băncilor Centrale

TA – Tratatul de la Amsterdam

TCE – Tratatul Comunităţilor Europene

TM – Tratatul de la Maastricht

TL – Tratatul de la Lisabona

TUE – Tratatul Uniunii Europene

TFUE – Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene

TPI – Tribunalul de Primă Instanţă

UE – Uniunea Europeană

3

Introducere

În lucrarea de faţă, intitulată “Efectul Tratatului de la Lisabon asupra României”, încearcă să

explice transformările prin care au trecut Uniunea Europeană şi implicit statele membre odată

cu adoptarea “Tratatului de la Lisbona.”

Lucrarea încearcă să puncteze evoluţia Uniunii Europene până la momentul adoptării

Tratatului de la Lisabona, şi efectele pe care le produce acest tratat asupra României. Aceste

demers se realizează în 4 capitole, structurate astfel: primul capitol, este unul dedicat

istoricului Uniunii Europene, în care sunt prezentate toate tratate adoptate pe măsură ce

aceasta se dezvolta căpătând noi dimensiuni şi extinderea către noi state; al doilea capitol se

preocupă de Tratatul de la Lisabona, în amănunt, cum a fost adoptat, ce prevede, cui se

adresează; în al treilea capitol se regăsesc detaliat informaţii despre legătura României cu

Uniunea Europeană, de la începuturi pănă în momentul aderării; ultimul capitol este şi cel mai

important al lucrării, este cel care detaliază efectele Tratatului de la Lisabona asupra

României şi ce înseamnă acesta pentru un stat membru, luat separat.

Uniunea Europeană este un important actor global în contextual noului tratatat.Tratatul de la

Lisabona este un tratat cheie al Uniunii Europene, care pentru a fi adoptat a trebuit să

depăşească multe piedici puse de diferite state membre.

Lucrarea de faţă, prezintă, explică şi dă răspunsuri unei serii de întrebări referitoare la Tratatul

de la Lisabona şi la efectele acestuia asupra Uniunii Europene cât şi asupra statelor member,

la evoluţiu Uniunii Europene pănâ la doptarea acestui tratat, de ce se impunea adoptarea unui

astfel de tratat.

“Efectele Tratatului de la Lisbona” este o invitaţie cu privire la informarea asupra celui mai

nou tratat al Uniunii, care este şi cel mai controversat, şi asupra viitorului Uniunii Europene şi

a statelor membre a acesteia.

3

Capitolul I CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA

COMUNITĂŢILOR EUROPENE

1.5 .Premisele apariţiei Comunităţilor Europene

După un război devastator, Europa a rămas distrusă din punct de vedere material,

frământată de puternice crize politice şi divizată prin „cortina de fier” în 2 părţi: EST şi

VEST. A apărut, astfel, un puternic curent către o politică internaţională care să fie

capabilă să oprească un alt râzboi mondial şi să consolideze Europa din punct de vedere

material.

Astfel, reconstrucţia continentului european s-a realizat sub forma mai multor organizaţii

de cooperare, dintre care menţionez1:

În domeniul de securitate:

-Uniunea Europei Occidentale2 (UEO) a cărei tratat de instituire prevede o clauză

de angajament militar automat în caz de agresiune împotriva unuia dintre membrii

organizaţiei.3

-Organizaţia Atlanticului de Nord4 (NATO) care cuprinde mai multe state

europene, SUA, Canada,într-o alianţă politică pe care s-a grefat o integrare

militară. NATO, a luat fiinţă în anul 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord

semnat la Washington pe 4 aprilie 1949.5Avea ca principal scop prevenirea unui

eventual atac al URSS împotriva aliaţilor europeni ai SUA. În cazul unui atac

armat, orice stat semnatar al tratatului vizat beneficiază de sprijinul celorlalte state

prin orice fel de acţiuni necesare, inclusiv utilizarea foţei armate, în exercitarea

dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din

Carta Naţunilor Unite, potrivit tratatului.

În domeniul economic:

-Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE), constituită la 16

aprilie 1948, ca o condiţie de acordare pentru statele europene a posibilităţii de a

1 Augustin F. 2 2006, p.9-102 Înfiinţată prin Tratatul de la Bruxelles, din 17 martie 1948, revizuit prin Acordul de la Pais, din 23 octombrie 1954.3 Franţa, Regatul Unit, Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia.4 Constituită prin Tratatul de la Washington, din 4 aprilie 19495http://istorie.scienceline.ro/ISTORIA_NATO___ORGANIZATIA_TRATATULUI_ATLANTICULUI_DE_NORD_6308_542_1.html

3

gestiona în comun ajutorul american oferit în cadrul Planului Marshall.Ulterior

această organizaţie a devenit Organizaţia pentru Cooperare Economică şi

Dezvoltare (OCED), prin alăturarea SUA şi a Canadei în anul 1960.

În plan politic:

-Consiliul Europei, reunind în temeiul Tratatului de la Londra, din 9 mai 1949,

statele europene care beneficiuau de un regim democratic pluralist şi erau ataşate

idealurilor de protecţie a drepturilor omului.Cea mai importantă convenţie adoptată

de acest cadru este, Convenţia europeană a drepturilor omului6 care este principalul

instrument al Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În Estul Europei, ca o reacţie la aceste organizaţii constituite de către statele Europei

Occidentale, au apărut:

În materie economică:

-Consiliul de Ajutor Economic Reciproc7

În materie militară:

-Tratatul de la Varşovia8.

1.2. Procesul de formare a Comunităţilor Europene

Pentru a explica evoluţia Uniunii Europene în mod tradiţional se apelează la 2 tipuri de

argumente – realiste, care susţin că Uniunea este rezultatul conştient al negocierii şi

interacţiunii intereselor guvernelor statelor membre, şi funcţionaliste care spun că Uniunea

este rezultatul intereselor statelor memebre, însă are o logică proprie de dezvoltare, adesea

dincolo de voinţa statelor.9 Argumentul realist frecvent adus este în concordanţă cu

interguvernamentalismul pentru care actorii internaţionali sunt statele, care au interese care se

mişcă într-un mediu anarhic, adică nu există nicio autoritate la nivel mondial care să asigure

ordinea internaţională şi statele sunt actori raţionali care-şi cunosc interesele. Teoreticienii

neorealişti consideră că există un oarecare potenţial de ordine pe baza cooperării

internaţionale, iar Uniunea Europeana e una dintre aceste instituţii înfiinţate ca să reducă

nivelul anarhiei în sistemul de state.10 Pe de cealaltă parte, funcţionalismul este cel care a

suscitat cel mai mult interes atât în rândul oamenilor politici cât şi în mediul academic,

6 Semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.7 Apărută în 1949.8 Încheiat la 14 mai 19559 Enciclopedia Uniunii Europene,2005, p.2410 Popescu, Liliana, 2009, p.33

3

furnizând explicaţii pentru evoluţia Uniunii Europene dar şi obiective şi principii în vederea

integrării europene. Inspirat de ideile britanicului David Mitrany, funcţionalismul propune o

abordare non-teritorială a autorităţii politice. Adică, în vederea obţinerii păcii şi securităţii

cetăţenilor, în locul obişnuitei responsabilităţi a guvernelor pentru un anumit teritoriul este

sugerată ideea unei responsabilităţi şi coordonări în anumite sectoare ale vieţii publice,

coordonare ce realizată treptat prin crearea de organizaţii internaţionale şi prin independeţa

generată de acestea stimulează înfiinţarea unor noi structuri de cooperare, proces denumit

spillover.11 Aceasta a fost ideea care a stat la baza înfiinţării celor 3 Comunităţi care în anii

’90 s-au tranformat în Uniunea Europeană.

1. Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului (CECO/CECA12)

Declaraţia Ministrului francez al Afacerilor externe, Robert Schuman, de la 9 mai 195013 a

pus bazele intelectuale şi juridice ale construcţiei comunitare. Robert Schuman a avut meritul

susţinerii politice absolut necesare unui asemenea proiect, însă conceperea sa i-a aparţinut lui

Jean Monnet. Prin această declaraţie, Robert Schumann, propunea înfiinţarea unei pieţe

comune a cărbunelui şi oţelului, care să fie condusă potrivit metodelor tradiţionale ale

relaţiilor între state. Instaurarea acestei pieţe nu a fost considerată un punct final, ci,

dimpotrivă, un prim pas spre dezvoltările ulterioare. Este vorba, de da naştere solidarităţilor

sectoriale, în special în domeniul economic, înainte de a conduce la o unificare politică.

Planul Schumann14,menit să evite o nouă conflagraţie mondială, prin punerea

ramurilor de bază ale industriei de armament sub control internaţional prin intermediul unui

tratat inviolabil, a fost acceptată de Germania, Italia, Belgia,Olanda,Luxemburg, care alături

de Franţa, devin cele 6 state fondatoare a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană.15Aşadar

tratatul de instituire a CECO, a fost semnat de către cele 6 state, considerate a fi fondatoare, la

Paris la 9 mai 1951 ce a intrat in vigoare la 23 iunie 1952. Conform tratatului structura

instituţională a CECO se prezintă astfel16:

Înalta Autoritate – avea 9 reprezentanţi, câte doi reprezentanţi din fiecare

dintre cele 3 ţări mari şi câte un reprezentant din celelalte trei ţări mici, cu un

11 Enciclopedia Uniunii Europene,2005, p.25

12 În limba franceză – La Communauté europédu charbon et l’acier.13 Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la Quai d’Orsay, sediul Ministerului Afacerilor externe al Franţei, în Sala Orologiului.14 Vezi anexa 115 Augustin Fuerea 2, 2006, p.11.16 Popescu, Liliana, 2009, p.38.

3

mandat de 6 ani.Jean Monnet a fost primul preşedinte.Ca şi atribuţii Înalta

Autoritate, putea face recomandări şi decizii obligatoriu, luate cu vot majoritar,

avea drept de intervenţie pozitivă şi negativă şi avea buget propriu.

Consiliul Special al Miniştrilor – avea rolul de a contrabalasa puterea

supranaţională a Înaltei Autorităţi.Era alcătuit din reprezentanţi ai guvernelor

statelor membre.

Adunarea Comună – era instituţia care reunea cei mai mulţi reprezentanţi ai

celor şase ţări membre. În Adunarea Comună se adunau reprezentanţii după

culoarea politică şi nu după apartaneneţa la un stat.Avea 78 de membrii numiţi.

Curte de Justiţie – avea rolul de a verifica legalitatea oricărei acţiuni a Înaltei

Autorităţi, pe baza plângerilor guvernelor sau firmelor europene.

Tratatul constituind CECO a fost încheiat pe o perioadă de 50 de ani, şi astfel acesta a încetat

să mai producă efecte de la data de 23.07.2002.

2.Comunitatea economică europeană (CEE) şi Comunitatea europeană a energiei

atomice (EURATOM/CEEA)

În anu 1957, la Roma au început negocierile pentru înfiinţarea a două noi Comunităţi:

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Comunitatea Economică Europeană.Tratatele

instituind CEE şi CEEA au fost semnate la 25 martie 1957 şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie

1958.17Semnatarele celor două tratae sunt aceleaşi şase state ca şi pentru CECO:Belgia,

Franţa,Germania,Italia,Luxemburg, Olanda.18Scopul primordial al CEE a fost stabilirea unei

pieţe comune, care să se substituie pieţelor naţionale ale statelor membre şi cre să se comporte

ca o piaţă unică.Primul instrument de creare a acestei entităţi economice l-a reprezentat

suprimarea treptată a barierelor vamale şi stabilirea unui tarif vamal comun.Uniunea vamală

trebuia să se realizeze în mai multe etape, finalizarea sa fiind prognozată pentru

1968.Rezultatul imediat a fost liberalizarea comerţului şi a activităţilor economiceîn general,

fapt care a contribuit la reconstrucţia şi dezvoltarea statelor vest-europene.TCEE stabilea

politici comune în agricultură, transport,libera circulaţie a muncitorilor, a bunurior şi a

serviciilor, controlarea şi reprimarea practicilor anticoncurenţiale, comerţul cu statele terţe,

etc.19De asemenea, TCEE a înfiinţat Banca Europeană de Investiţii (BEI) care avea misiunea

să contribuie, recurgând la pieţele de capital şi la resursele proprii la dezvoltarea armonioasă

şi firească a pieţei comune în interesul Comunităţii şi Fondul Social European (FSE) care 17 Augustin Fuerea 2, 2006,p.12.18 Popescu, Liliana, 2009,p.38.19 Groza, A, 2008,p.9.

3

îmbunătăţea oportunităţile de angajare ale cetăţenilor europeni prin promovarea angajărilor şi

creşterea mobilităţii geografice şi ocupaţionale.20

În ceea ce priveşte sistemul instituţional, cele 2 tratate de la Roma înfiinţează pentru

comunitatea pe care o constituie, un sistem propriu21:

o Comisie pentru fiecare – instituţie având atribuţii executive;

un Consiliu pentru fiecare – organismul legislativ al fiecărei Comunităţi;

o Adunare pentru fiecare – principala instituţie cu atribuţii de control politic;

o Curte de Justiţie pentru fiecare – având atribuţii în domeniul jurisdicţional.

Pentru a exista şi pentru a funcţiona cele 3 comunităţi europene au avut, la început, instituţii şi

organe proprii, în cele mai importante domenii de interese. Modificările importante în materie

instituţională au intervenit încă din anul 1958. Odată cu semnarea Tratatelor de la Roma,a fost

semnată şi Convenţia cu privire la unele instituţii comune.Astfel, Conveţia din 25 martie

1957, anexată la Tratatul de la Roma, a înfiinţat căte o singură instituţie pentru cele trei

Comunităţi în domeniul controlului politic şi cel jurisdicţional:Adunarea parlamentară şi

Curtea de Justiţie.22 Deşi primul pas în unificarea instituţională a fost făcută odată cu intrarea

în vigoare a Tratatelor de la Roma, Tratatul de la Bruxeles din 8 aprilie 1965, denumit şi

„Tratatul de fuziune”, a unificat executivele şi legislativele, înfiinţând un singur Consiliu şi o

Comisie unică, pentru a obţine o singură administraţie, un singur buget şi un singur statut al

personalului.Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Bruxelles, se poate vorbi

despre existenţa a trei Comunităţi, fiecare având personalitate juridică distinctă, chiar dacă

dispuneau de instituţii de conducere şi administrare comune.23

1.3.Dezvoltarea construcţiei Comunităţilor Europene

Sistemul creat de cele trei tratate s-a dezvoltat în două direcţii: o primă direcţie a avut în

vedere perfecţionarea instituţiilor comunitare, iar cea de-a doua a urmărit extinderea

Comunităţilor, prin cooptarea de noi membrii. Dincolo de aceste rezultate de ansamblu,

construcţia comunitară s-a confruntat cu dificultăţi şi crize care au stagnat-o.

Prima criză internă a izbucnit in 1965, aşa numită criză a „fotoliului liber”, provocată de

abandonarea Consiliului de către Franţa, consecinţă a deciziei membrilor Comunităţii

Europene de a introduce „majoritatea calificată” în sisitemul de vot. Franţa considera că

20 Popescu, L. ,2009,p.39.21 Fuerea, A. 1, 2006, p.18-1922 Ibidem 2323 Ibidem24

3

sistemul decizional, prevăzut a fi prin majoritate calificată încă din tratatele constitutive,

trebuia să menţină şi unanimitatea în cazul deciziilor considerate „deosebit de importante

pentru un stat membru”.24 În aceeaşi perioadă se căutau soluţii la problema „unificării

instituţionale” şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru perioadele tranzitorii (12 ani pentru

statele fondatoare) din anumite sectoare precum realizarea Uniunii Vamale şi stabilirea unei

Politici Agricole Comune – PAC.25 Aşadar, la 1 ianuarie 1970 Comunităţile Europene şi-au

încheiat perioada de tranziţie, care a fost o perioadă de26:

1. cooperare în materie politică, judiciară şi de securitate,

2. aprofundare a integrării europene,

3. extindere la noi state.

1. Cooperarea în materie politică, judiciară şi de securitate – cooperarea politică a fost

complementară integrării economice. Consolidarea Cooperării Politice Europene s-a

concretizat în proiecte de unitate mai ambiţioase, care propuneau extinderea cooperării la noi

domenii şi intensificarea sa.

- cooperarea în materie de

justiţie şi securitate era necesară pentru a se asigura protecţia drepturilor cetăţenilor în

interiorul pieţei comune, deoarece principalele provocări erau determinate de criminalitatea

transfontalieră şi de necesitatea unei politici comune de azil şi imigrare;cooperarea statelor

memebre în acest domeniu s-a realizat iniţial la nivel interguvernamental, evoluând treptat

către cadru comunitar.27

2. Aprofundarea integrării europene – s-a realizat progresiv, într-un climat caracterizat de

ataşamentul statelor faţă de prerogativele suveranităţii lor şi de concepţii distincte de abordare

a integrării. Aprofundarea politică s-a comcretizat în generalizarea votului cu majoritate

calificată în Consiliu, alegerea prin sufragiu universal direct a parlamentarilor europeni şi

instituirea resurselor proprii ale Comunităţilor, conjugată cu creşterea puterilor Adunării,

denumită oficial prin Actul Unic European, Parlament.Aprofundarea economică este ilustrată

cel mai bine prin caracterul de construcţie cu mai multe etaje al Comunităţilor Europene.

Uniunea vamală reprezintă primul etaj, piaţa comună şi politicile de acompaniament, al doilea

etaj, iar uniunea economică şi monetară etajul sueprior al integrării economice.28

24 Bărbulescu I.Gh, 2008, p.49

25 Ibidem 26.26 Groza, A., 2008, p.11.27 Ibidem 2828 Ibidem 29

3

3. Extinderea la noi state – Art.49 al TUE stabilea că orice stat european care respectă

principiile enunţate în primul paragraf al art.6 poate solicita aderarea la UE.În acest scop, va

depune solicitarea sa la Consiliu care se va pronunţa, prin unanimitatea şi după ce a consultat

Comisia şi a obţinut avizul favorabil al PE.Fiecare stat care solicită aderarea trebuie să

îndeplinească trei condiţii de bază:

-identitatea europeană

-sistem democratic de guvernare

-respect faţă de drepturile omului şi libertăţile cetăţeneşti.29

În primul deceniu după înfiinţatea celor trei Comunităţi30 nu s-a produs nici o modificare în

sensul extinderii Comunităţilor Europene.

Prima extindere: odată cu înlocuirea lui Charles de Gaulle cu Georges Pompidou la

preşedenţia franceză, în anul 1970, au început negocierile cu 4 state candidate la

aderare31, negocieri care s-au finalizat semnarea tratatului de aderare la 22 ianuarie

1972 de către Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nors, Irlanda şi

Danemarca32 care devin membre ale Comunităţilor europene, începând cu 1 ianuarie

1973.33

A doua extindere: este reprezentată de un val mic, alcătuit din aderarea unei singure

ţări, Grecia.Ea ceruse asocierea la Comunităţile Europene din 1959, dar a fost ţinută în

afară datorită faptului că economia sa era net mai puţin dezvoltată faţă de economia

celor 6.Negocierile dintre CE şi Grecia au început în 1976 şi a devenit membră a CE la

1 ianuarie 1981.Astfel, numărul statelor membre ale CE a ajuns la 10.34

A treia extindere şi aderarea Germaniei de Est: un eveniment important din punctul

de vedere al extinderii are loc în anul 1990. Căderea zidului Berlinului reprezintă

dovada triumfului democraţiei şi libertăţii individului.A treia extindere cuprinde două

ţări, Portugalia şi Spania, care au trecut prin regimuri autoritare.Negocierile de aderare

a Portugaliei şi Spaniei au fost demarate în 1978, respectiv 1979.Ele devin membre ale

CE în 1986.O extindere specială a CE a avut loc fără un proces de candidatură ca în

29 Bărbulescu I.Gh ,2006,p.28

30 1951, respectiv 195731 Marea Britanie, Irlanda, Danemarca şi Norvegia32 Norvegia care a participat la negocieri, a decis să nu ratifice Tratatul, ca urmare a rezultatului negativ al referendumului consultativ.33 Augustin F. 2, 2006, p.13.34 Popescu, L. 2009, p.64.

3

celelalte runde ale extinderii, deşi a presupus multă politică şi diplomaţie.Este vorba

despre extinderea CE cu fosta Republica Democrată Germană.Ea a devenit membră a

CE în octombrie 1990 prin unificarea cu Republica Federală Germania, la scurt timp

după căderea Zidului Berlinului.Astfel, CE s-a mărit cu încă trei membrii: Spania,

Portugalia, Germania şi a ajuns la 12.35

A patra extindere: are un caracter aparte faţă de celelalte care au precedat-o, este

vorba despre extinderea UE cu trei ţări afluente, Austria, Finlanda, Suedia, al căror

PIB depăşea semnificativ media PIB-urilor ţărilor comunitare la acel

moment.Negocierile de aderare au durat cel mai puţin din toată istoria extinderilor

CE/UE, au început în februarie 1993 şi au fost încheiate în martie 1994.Cele trei state

au devenit membre ale CE /UEîn 1995, iar numărul statelor a ajuns la 15.36Norvegia,

din nou a trecut prin procesul de negociere între aprilie 1993-martie 1994, dar şi de

această dată populaţia a declinat, prin referendum din noiembrie 1994, intrarea în

UE.37

Extinderea 2004: UE s-a extins în această etapă cu 10 noi state, Cehia, Polonia,

Ungaria,Estonia, Slovenia, Cipru, Lituania, Letonia,Slovacia, Malta.38

Extinderea 2007: în această etapă alte două state din Europa Centrală şi de Est, devin

state membre UE, România şi Bulgaria.39

În prezent, Uniunea Europeană numără 27 de state40:

1951, 6 state – Germania, Belgia, Franţa,Italia,Luxemburg, Olanda.

1973,9 state - Danemarca, Irlanda, Reagtul Unit.

1981,10 state – Grecia.

1986,12 state – Spania şi Portugalia.

1995,15 state – Austria,Finlanda şi Suedia.

2004, 25 state – Cipru, Malta,Ungaria,Polonia,Republica Cehă,Estonia, Letonia,

Lituania, Slovacia,Slovenia.

2007, 27 state – România, Bulgaria.41

35 Popescu, L. 2009,p.65.

36 Ibidem 36, p.66.37 Ibidem 37,p.68.38 Ibidem 38, p.6939 Fuerea, A. 1, 2006, p.14.40 Ibidem 41, p.25-26.41 Anexa 2

3

1.4. Tratatele Uniunii Europene înainte de Tratatul de la Lisabona

1.4.1. Tratatul de la Paris -1951 (intrat în vigoare în anul 1952)

Tratatul constituind CECO/CECA, a fost semnat la Paris în 1951, de către Franţa,

Germania, Italia şi Benelux. Scopul semnării acestui tratat a fost înfiinţarea unei pieţe comune

a cărbunelui şi oţelului. De asemenea tratatul prevedea o Înaltă Autoritate care să

supravegheze piaţa, respectarea principiului concurenţei şi transparenţa preţurilor.Acest tratat

reprezintă baza sistemului de instituţii pe care il ştim astăzi.42

Tratatul era împărţit în patru titluri.Primul dintre ele se referea la Comunitatea Economică

a Cărbunelui şi Oţelului în general, al doilea la instituţiile Comunităţii, al treilea la prevederi

economice şi sociale, iar al patrulea la prevederi generale.De asemenea, tratatul include două

protocoale, unul despre Curtea de Justiţie, şi al doilea despre relaţia CECO cu Consiliul

Europei, şi o convenţie despre prevederi transnaţionale, în ceea ce priveşte implementarea

tratatului şi relaţiile cu ţări terţe.43

Din cuprinsul Tratatului se pot desprinde 4 principii sub forma unui capitol special din

TCEE, preluate din Planul Shumann, care constituie baza edificiului comunitar actual, şi

anume:

1.superioritatea instituţiilor

2.independenţa instituţiilor comunitare

3.colaborarea între instituţii

4.egalitatea între state.

Tratatul CECA dotează Comunitatea cu o strcutură instituţională proprie, originală, ce

cuprinde următoarele instituţii:

A. Înalta Autoritate – ca organism supranaţional chemat să vegeze şi să pună în valoare

interesele proprii ale organizaţiei;

B. Consiliul de Miniştri – constitut ca organism interguvernamental pentru apărarea

intereselor ţărilor membre;

C. Adunarea Comună – reprezintă interesele popoarelor statelor membre;

D. Curtea de Justiţie – organism jurisdicţional care asigură respectarea normelor

juridice ale Comunităţii.44

42 http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_ecsc_en.htm43 http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_ecsc_en.htm44 Fuerea, A. 1, 2006,p.31.

3

1.4.2. Tratatele de la Roma – 1957 (întrate în vigoare în 1958)

Semnarea Tratatelor de la Roma a urmat Conferinţei de la Messina din Italia din 1953, a

miniştrilor de externe, când cele 6 state părţi la Tratatul de la Paris constituind CECA au

hotărât următoarele: extinderea sistemului şi la alte domenii economice (în vederea realizării

unei pieţe comune generale), armonizarea politicilor sociale şi organizarea unei pieţe nucleare

comune.45Astfel, la Roma, au fost două tratate, mai întâi Tratatul instituind Comunittaea

economică europeană, şi Tratatul instituind Comunitatea Europeană a energiei atomice.46

Tratatul de la Roma constituind CEEA

Tratatul prevede ca şi obiective: formarea unei pieţe comune, o uniune a cumpărătorilor şi

politici comune.47Art.2 şi 3 din tratat se ocupă de aceste 3 probleme. Atfel, art.2 prevede ca şi

obiective pentru Comunitate:

instituirea unei pieţe comune şi apropiere progresivă a politicilor economice ale

statelor membre;

promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice în ansamblul

Comunităţii;

o extindere continuă şi echilibrată;

o stabilitate mărită;

o creştere accelerată a nivelului de trai;

relaţii mai strânse între statele membre.48

Art.3 stabileşte măsurile pe care trebuie să le ia instituţiile comunitare pentru a realiza

obiectivele prevăzute în art.2: lit.e se referă la politica comună în domeniul transporturilor,

lit.f stabileşte necesitatea asigurării liberei concurenţe, iar lit i prevede instituirea Fondului

social european.49

Tratatul de la Roma intituint CEE este format din 240 de articole organizate pe 6 părţi,

precedate de un preambul.De asemenea tratatul include 4 anexe, un total de 12 protocoale şi 5

declaraţii anexate Actului final.50

Tratatul de la Roma constituind CEEA/EURATOM

45 Ibidem 32,p.3246 http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_en.htm47 Ibidem 5048 Fuerea, A.1, 2006,p.32-3349 Ibidem 52, p.34.50 http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_en.htm

3

Tratatul constituind EURATOM urmăreşte formarea şi dezvoltarea unei industrii nucleare

europene, impunând sarcini multiple, printre care: dezvoltarea cercetării şi difuzarea

cunoştinţelor tehnice, asumarea unei funcţii de reglementare a aprovizionării statelor cu

combustibili nucleari şi minereuri, înfiinţarea unei pieţe nucleare.51Tratatul cuprinde 234 de

articole care sunt organizate în 6 titluri care sunt precedate de un preambul.Numărul

articolelor a fost redus la 177 prin amendarea de către tratatul privind Uniunea Europeană.De

asemenea tratatul mai cuprinde 4 anexe şi 2 protocoale.

1.4.3 Tratatul de la Bruxelles - 1965

Prin Tratatul de la Bruxelles din anul 1965, statele membre doreau să realizeze o fuziune

de ansamblu a regulilor din cele trei tratate într-unul singur. Tratatul de la Bruxelles a realizat

fuziunea instituţională, fuziune care a dus la crearea unui buget unic al Comunităţilor. În

acelaşi timp s-a creat o administraţie comunitară unică, stabilindu-se un statut unic al funcţiei

publice comunitare şi unificându-se sistemele de imunităţi şi privilegii ale funcţionarilor

comunitari.Unificarea care s-a realizat a avut loc numai la nivel instituţional, cele trei

Comunităţi rămânân distincte.52

1.4.4 Actul Unic European -1986 (intrat în vigoare în anul 1987)

Prin Actul Unic European din 1986, asistăm la geneza modelului de Uniune.Această

primă reformă a Tratatelor constitutive, acceptată de către statele membre, urma să pună în

mişcare piaţa internă, dar şi să producă unele reforme timide ale modeluui de Uniune.AUE a

creat condiţiile materiale necesare naşterii Uniunii.53Este tratatul care stabileşte Piaţa Unică şi

formalizează Cooperarea Politică Europeană.

AUE54 a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. Preambulul AUE se reeră la „transformarea

relaţiilor statelor memebre într-o Uniunea Europeană”. Titlul I comportă dispoziţii comune cu

privire la Comunităţile europene şi la cooperarea politică.Titlul II aduce un anumit număr de

modificări Tratatelor constitutive ale Comunităţilor europene. Titlul III urmăreşte dezvoltarea

51 Fuerea, A. 1, 2006, p.35.52 Ibidem 55, p.35-36.53 Bărbulescu I.Gh ,2005,p.43.

54 Vezi Anexa 3

3

cooperării politice europene. Titlul IV este compus din dispoziţiile generale şi finale, care

consacră, în mod speciaal, separarea ordinii juridice comunitare şi a cooperării politice.55

Principalele prevederi ale AUE în ceea ce priveşte aspectele instituţionale şi politice sunt

următoarele:

- s-a formalizat Consiliul European, care făcea acum parte din structura Tratatelor

Constitutive ;56

- Consiliul European s-a consolidat devenind „categorie de drept internaţional”;57

- au fost acordate noi puteri instituţionale Curţii Europene de Justiţie şi a fost creat

Tribunalul de Primă Instanţă;58

- au fost făcute modificări în procesul decizional :toate deciziile referitoare la libera

circulaţie a mărfurilor şi serviciilor şi realizarea pieţei interne vor fi luate cu vot

majoritar.59

- a fost amplificat rolul Parlamentului European prin introducerea procedurii de

cooperare.60

Un principiu de bază al AUE este cel al „subsidiarităţii”. Acesta se referă la faptul că nici o

hotărâre care poate fi luată la nivel inferior să nu fie luată la nivelul „guvernului” 61 european.

Conform acestui principiu, votul Comunităţilor ar trebui să se limiteze la acele domenii în

care hotărârea trebuie luată în mod colectiv. Toate competenţele care pot fi asumate la nivel

naţional sau regional trebuie să ţină de răspunderea statelor membre.62

1.4.5 Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene – 1992 ( intrat în

vigoare în anul 1993 )

Prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1

noiembrie 1993, se constituie Uniunea Europeană.63

55 Ibidem 55, p.40-4256 Bărbulescu I.Gh, 2008, p.55

57 Ibidem 58.58 Popescu, L., 2009, p.51.

59 Ibidem 60.60 Ibidem 61.61 Comisia Europeană62 Augustin F. 2, 2006, p.14-15.63 ABC-ul Integrării în Unienea Europeană, 2004, p.11.

3

TM este format din VII Titluri, 17 protocoale şi 33 de declaraţii. Titlul I este format din

„dispoziţii comune” celor 3 piloni ai Uniunii: pilonul comunitar, politică externă şi de

securitate comună, cooperare ăn domeniul justiţiei şi al afacerilo interne. Titlul II, III, IV au

modificat Tratatele constituind Comunitatea europeană, Comunitatea europeană a cărbunelui

şi oţelului şi Comunitatea europeană a energiei atomice. Titlul V este consacrat „politicii

externe şi de securitate comună”. Titlul VI se referă la „cooperarea în domeniul justiţiei şi

afacerilor interne”, titlul VII este format din „dispoziţii finale”.

Protocoalele reglemetează chestiuni tehnice sau acordă regimuri derogatorii anumitor

state.Protocoalele au aceeaşi valoare juridică ca şi tratatul însăşi.Declaraţiile conţin indicaţii

de interpretare sau precizează intenţiile statelor, neavând valoare juridică.64

Prin TM s-a instituit cetăţenia europeană, prin art.8, sub forma a patru drepturi supranaţionale

garantate persoanelor care deţin deja naţionalitatea uneia din ţările membre ale U.E.Acest

statut se referă la:

dreptul de mişcare liberă şi rezidenţă în oricare din ţările memebre ale U.E;

dreptul de a alege şi a fi ales în Paramentul European şi alegerile locale;

dreptul la protecţie diplomatică într-o ţară terţă, în care propria ţară nu are

reprezentanţă consulară;

dreptul de petiţie la Parlamentul European şi dreptul de a se adresa Avocatului

Poporului („Ombudsman”).65

Uniunea Europeană , conform TM se ridică pe 3 piloni6667:

a) Comunităţile Europene, pilonul comunitar care reuneşte cele trei Comunităţi fondate în

anii 1950 şi care sunt redenumite cu această titulatură de acum încolo,guvernată de

legislaţia europeană achiziţionată pe parcursul celor 4 decenii de contrucţie europeană.68

b) Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), continuă Cooperarea politică

europeană, instituţionalizată de AUE.Metoda utilizată este cea a cooperării

interguvernamentale, deciziile adoptându-se prin consens.Obiectivele Uniunii constau în

apărarea valorilor comune, a intereselor comune, a intereselor fundamentle şi a

independenţei Uniunii, în consolidarea securităţi Uniunii şi a statelor membre în toate

formele sale, menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale, în conformitate cu

64 Groza, A.,2008,p.31.65 Bârzea,C. 2005,p.49.66 Vezi Anexa 4.67 Ibidem 70, p.34.68 Popescu, L. 2009,p.55.

3

principiile Cartei ONU, promovarea şi dezvoltarea cooperării internaţionale, dezvoltarea

şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept, precum şi respectarea drepturilor omului

şi a libertăţilor fundamentale.

c) Cooperare în materie de justiţie şi afaceri interne, reformulat din JAI69, vizează

formarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în cadrul Uniunii Europene.

TUE a creat Uniunea Economică şi Monetară (UEM) plănuită în anii 1980, şi prevede

următoarele etape70:

I. Liberalizarea circulaţiei capitalurilor până la 31 decembrie 1993.

II. Coordonarea crescândă a politicilor economice pentru a reduce inflaţia, rata

dobânzilor şi fuctuaţiile schimburilor valutare, pentru a limita deficitele şi a reduce

datoria publică a statelor membre, măsuri menite să asigure convergenţa

economică.

III. Crearea monedei unice, 1 ianuarie 1999, şi înfiinţarea Băncii Central Europene.

TUE este considerat a fi „un nou stadiu în procesul de creare a unei legături cât mai strânse

între popoarele Europei”.71

Tratatul este considerat un nou stadiu în procesul de creare a unei legături cât mai strânse între

popoarele Europei.

1.4.6. Tratatul de la Amsterdam – 1997 (intrat în vigoare în 1999)

Prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeană cunoaşte într-o anumită măsură, unele

transformări.Noi sarcini îi sunt încredinţate, rolul cetăţeanului este accentuat, iar caracterul

democratic al instituţiilor este consolidat.Necesitatea adoptării acestui tratat rezultă din faptul

că, deşi el urmează altor două mari modificări privind competenţele şi instituţiile Uniunii,

AUE din 1986 şi TUE din 1992, trebuiau încă date răsounsuri numeroaselor probleme care

au rămas deschise, ce priveau îndeosebi, rolul şi drepturile cetăţenilor europeni, eficacitatea şi

caracterul democratic al instituţiilor europene, ca şi responsabilităţile internaţionale ale

Uniunii.72

69 Justiţie şi Afaceri interne70 Popescu, L. 2009,p.55.

71 Ciocan, V. 2007,p.20.

72 Augustin F. 2, 2006,p.16.

3

Tratatul cuprinde trei părţi, şi anume: modificări ale Tratului UE, simplificarea tratatelor,

dispoziţii generale şi finale.Acestora li se adaugă:Actul final, 13 protocoale şi 58 de declaraţii

comune şi uni sau multilaterale.73

Tratatul de la Amsterdam s-a concentrat pe patru obiective:ocuparea forţei de muncă şi

drepturile cetăţenilor, înlăturarea ultimei bariere în calea circulaţiei libere a persoanelor în UE

şi consolidarea securităţii, consolidarea poziţiei UE pe plan mondial, eficientizarea structurii

instituţionale ale UE în vederea extinderii.74

Aportul TA adus de faţă de cei trei piloni constituiţi prin TUE se prezintă astfel:

1.Comunitatea Europeană – TA consolidează competenţele Comunităţilor în domeniile

„inaugurate” de TUE:politică socială, sănătate publice, securitate socială, egalitatea ăntre

bărbaţi şi femei în câmpul muncii, formarea profesională, protecţia consumatorilor,

etc.Deciziile sunt adoptate în aceste domenii în principal prin procedura codecizională şi votul

cu majoritate calificată în Consiliu.Totodată, este extinsă aria de consultare a Comtetului

economic şi social şi a Comitetului regiunilor.75

2.Politica externă şi de securitate comună – tratatul introduce un nou instrument în cadrul

PESC, strategiile comune.Acestea sunt adoptate de Consiliul European, în domeniile în care

statele membre au interese comune importante, din iniţiativa sa sau la recomandarea

Consiliului. Tratatul creează posibilitatea implementării unei apărări comune, pe baza deciziei

Consiliului, supusă aprobării statelor membre conform regulilor lor constituţionale.Pentru

eficientizarea procesului decizional TA introduce conceptul de abţinere constructivă.Statele

care se abţin de la votul unei anumite decizii pot să-şi însoţească abţinerea de o declaraţie prin

care să recunoască că respectiva decizie angajează Uniunea, chiar dacă aa rămâne inaplicabilă

în privinţa lor.Secretarul general al Consiliului devine Înalt reprezentant pentru politica

externă şi de securitate comună.76

3.Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală – s-a transformat din JAI77 şi se

reduce la cooperarea între forţele de poliţie, autorităţile judiciare şi vamale, precum şi

apropierea normelor naţionale de drept penal.Cooperarea poliţienească se poate realiza direct

între statele membre sau prin intermediul Europol.Cooperarea judiciară în materie penală

vizează procedura şi execuţia deciziilor judiciare, facilitarea extrădării, adoptarea de reguli

minimale vizând infracţiunile penale şi sancţiunile în privinţa rasismului şi xenofobiei,

73 Augustin F. 1, 2006, p.48.74 Popescu, L. 2009,p.58.75 Groza, A., 2008,p.44.76 Ibidem 81, p.48.77 Justiţie şi afaceri interne

3

terorismului, traficului de prsoane, traficului de droguri şi de arme, precum şi corupţiei şi

fraudei.Cooperarea vamalî face obiectul Titlului X, măsurile în acest caz fiind adoptate prin

procedura codecizională.Instrumentele specifice sunt poziţiile comune, deciziile cadru,

deciziile obligatorii şi comvenţiile.78

Principalele schimbări ale TA pot fi sintetizate astfel79:

- o nouă numerotare a articolelor tratatului;

- competenţa elaborării normelor pentru interzicerea discriminării;

- o mai largă utilizare a procedurii a codeciziei atribuind PE mai multa putere;

- pilonul 3 să fie redenumit Cooperare Poliţinească şi Judiciară în materie penală cu

schimbări în conţinut;

- PE cu 700 de membrii iar Comisia cu 20, în procesul pregătirii pentru lărgire;

- modificări instituţionale în scopul pregătirii pentru lărgire.

Tratatului de la Amsterdam i se reproşează în general rezultatele modeste raportat la

aşteptările care au marcat elaborarea sa, iar în anasamblu, lipsa unui proiect

politic.”Acestă absenţă a unui proiect mobilizator exprimă dificultăţile guvernelor

europene de a se pune de acord asupra a ceea ce ar putea reprezenta etapele viitoare de

aprofundare a Uniunii Europene.80

1.4.7. Tratatul de la Nisa – 2001 (intrat în vigoare în anul 2003)

Tratatul de la Nisa semnat în anul 2001 consolidat modelul Uniunii făcând posibilă

extinderea, pe de o parte şi, pe de alta, stabilind continuarea reformei interne.Sensul tare al

acestui tratat l-a constituit efiecienţa politică, iar ca mutaţie importantă numim

încorporarea dimensiunii şi a unui model propriu de extindere (preaderarea-proces de

apropiere şi aderare a statelor candidate prin care acestea devin membre „de fapt” înainte

de a fi „de drept”).TN, nu numai că adapta instituţiile la nevoile noii Europe extinse, dar

făcea posibilă cooperarea întărită, fără de care devenea greu de gândit o Europă în

permanenţă mişcare şi dezvoltare, o Europă mai mare şi diversă, o Europă mai

eterogenă.81

78 Ibidem 82, p.51.79 Ciocan, V. 2007, p.22.80 Groza, A. 2008,p.54.81 Bărbulescu I.Gh ,2005,p.45-46

3

Tratatul de la Nis a rezolvat problemele stringente din perspectiva extinderii Uniunii,

îndeosebi de natură instituţională, rămase restante după intrarea în vigoare a Tratatului de

la Amsterdam.Reponderea voturilor în Consiliu şi reconfigurarea majorităţii calificate,

reducerea numărului efectiv al parlamanetarilor europeni şi stabilirea unei noi limite

maxime, precum li reformarea dimensiunii Comisie s-au încadrat în această

categorie.Tratatul a introdus o nouă formaţiune de judecată în cadrul Curţii de Justiţie,

Marea cameră, şi posibilitatea creării de noi instanţe comunitare:camerele

jurisdicţionale.82

Principalele modificări instituţionle propuse prin Tratatu de la Nisa, sunt83:

- Parlamentul European:

a fost stabilit ca număr maxim de parlamentari europeni să fie 735;

rolul de colegislator al PE creşte prin extinderea domeniilor în care se votează prin

procedura de codecizie;

- Consiliul UE

fost stabilit numărul de voturi ale fiecărei ţări pentru o UE cu 27 de membri;

a fost stabilită o nouă regulă a majorităţii calificate, de aplicat după 2005:o

dublă majoritate va fi necesară (de voturi, minim 255 din 345, şi de state,

minim 14 din 27)

votul cu majoritate calificată se extinde la domeniile:coeziune economico-

socială, cooperarea juridică în materie civilă, semnarea de documente

internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale şi a serviciilor.

- Comisia

din 2005 era prevăzut ca fiecare ţară să aibă câte un comisar, iar pentru

momentul în care UE va fi mai mare decât 27, să se menţină acelaşi număr de

comisari;

puterile Preşedintelui Comisie au crescut – poate cere demisia comisarilor,

printre altele.

Tratatului de la Nisa i-a fost anexată, printre altele şi „Declaraţia privind viitorul

Uniunii”.Reforma de la Nisa a pregătit cadrul instituţional al Uniunii pentru extinderea sa, dar

s-a afirmat şi necesitatea realizării unei dezbateri mai largi şi aprofundate cu privire la viitorul

Uniunii. Temele asupra cărora urma să se poarte discuţii au fost84:

82 Ibidem 86, p.55-5683 Popescu, L. 2009,p.6084 Augustin F.1,2006,p.76-77

3

- simplifiarea tratatelor (regruparea dispoziţiilor fundamentale din cele 4 tratate de bază

într-un singur tratat, care va trebui să fie prezentat într-un mod mai clar şi pe înţelesul

cetăţenilor);

- delimitarea competenţelor (cine şi ce va face în Uniunea Europeană;care sunt

compterenţele ce trebuie exercitate şi la ce nivel – Uniunea sau state membre?)

- statutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, după proclamarea sa la

Nisa;

- rolul parlamentelor naţionale în arhitectura europeană.

Aceste reforme, prevăzute prin toate tratatele ce le-am prezentat în paginile de mai înainte,

sunt legate, una determinând-o pe cealaltă.Astfel85:

- AUE este consecinţa directă a impulsului dat de Proiectul de tratat al PE din anul

1984;

- TUE a fost rezultatul succesului pieţei interne care reclamă „more Europe”, adică un

model politic care să completeze piaţa internă şi o Uniunea Economică şi Monetară

care să potenţeze toate oportunităţile acesteia, dar şi apariţia mai multor politici de

acompaniament;

- Amsterdam şi Nisa dezvoltau, respectiv, consolidau cele începute prin TUE, corectând

unele defecte ale acestuia, aprifundând unele aspecte şi pregătind UE pentru extindere;

- Nisa nu a fost decât un „Amsterdam II” pentru că s-a mulţumit să rezolve doar ceea ce

nu se realizase în anul 1997 şi fără de care nu putea exista extinderea.86

Capitolul II – TRATATUL DE LA LISABONA

2.1. Premisele elabărării proiectului de Tratat

85 Bărbulescu I.Gh, 2005,p.46-4786 Vezi Anexa 5

3

Ordinea constituţională a Uniunii Europene, înainte de Tratatul instituind o Constituţie

pentru Europa, era dată , în principal, de tratatele fondatoare în vigoare: Tratatele de la Roma

(modificate de AUE, TUE, TA, TN). Aşadar proiectul unei Constituţii europene nu decurge

din necesitatea de a acoperi un vid constituţional, ci de a simplifica un cadru legislativ extrem

de complex şi de a rezolva probleme majore pentru funcţionarea instituţiilor şi politicilor

Uniunii.87

Declaraţia privind viitorul Uniunii, anexată Tratatului de la Nisa, anunţă o dezbatere în

acelaşi timp mai largă şi mai aprofundată asupra viitorului Uniunii Europene. Preşedinţiile

suedeză şi belgiană s-au angajat cu acest prilej să încurajeze în 2001, în cooperare cu Comisia

şi cu participarea Parlamentului European, o dezbatere care să asocieze reprezentanţi ai

societăţii civile, parlamentelor naţionale, mediilor politice, economice şi unviersitare, cu

participarea statelor candidate la aderare.88

Constituţia a fost redactată şi negociată de reprezentanţi din 28 de state membre şi candidate,

membri ai parlamentelor naţionale, europarlamentari şi un spectru divers de grupuri politice.

Şefii de stat şi guvern întruniţi la Consiliul European de la Laeken din 14-15 decembrie 2001,

au luat decizia de a constituit o Convenţie al cărei rol a fost acela de a găsi soluţii pentru a

face faţă noilor provocări cu care Uniunea Europeană se confrunta.89 Potrivit Declaraţiei de la

Laeken, Convenţia „va avea drept misiune examinarea problemelor esenţiale pe care le

ridică dezvoltarea viitoare a Uniunii şi căutarea diferitelor răspunsuri

posibile”90.Declaraţia reţine patru teme principale pe care Convenţia trebuia să le examineze,

şi anume:

Repartizarea competenţelor între Uniune şi statele membre;

Simplificarea tratatelor;

Statutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

Rolul parlamentelor naţionale în viitoarea arhitectură instituţională a Uniunii.

Lucrările Convenţiei au fost structurate pe 11 grupuri de lucru – Subsidiaritate, Carta

derpturilor fundamentale, Personalitate juridică, Parlamentele naţionale, Competenţele

87 Enciclopedia Uniunii Europene.2005,p.3688 Groza, A, 2008,p.62.89 http://www.mae.ro/poze_editare/Tratat_Consitutie%20UE.pdf,p.6.90 Augustin F. 1 2006,p.291.

3

complementare, Guvernanla economică, Acţiunea exterioară, Apărare, Simplificarea

tratatelor, Libertate, securitate, justiţie, Europa socială.91

Negocierea acestui proiect de Tratat Constituţional a avut loc în cadrul Conferinţei

Interguvernamentale (CIG) din 2004.

În iunie 2003, în conformitate cu calendarul stabilit, Convenţia a prezentat Consiliului

European de la Salonic, textul integral al Proiectului de Tratat Constituţional.92 Statele

membre au convenit asupra forme finale a Constituţiei, la Bruxelles în iunie 2004.

Semnarea Tratatului , a avut loc la Roma la data de 29 actombrie 2004, loc simbolic din

perspectiva semnării primelor tratate institutive ale Comunităţilor Europene. După semnare,

Tratatul trebuie să fie ratificat de către toate statele membre conform propriilor proceduri

constituţionale . O serie de state vor organiza referendum-uri naţionale.De asemenea textul

tratatului va fi tradus în limbile oficiale ale UE. Dacă Constituţia va trece cu bine de toate

acste probe, va intra în vigoare înecepând cu 1 noiembrie 2006.93

Structura Tratatului Constituţional, este una quadripartită (cele patru părţi fiind precedate de

un Preambul), la care urmează a se adăuga ă serie de Protocoale. De asemenea Carta

Drepturilor Fundamentală, care a fost transpusă în partea a II-a, are un Preambul propriu.94

Astfel, Tratatul se prezintă sub următoarea formă95:

- În prima parte sunt definite Uniunea, obiectivele şi prerogativele sale şi ale instituţiilor

componente, precum şi procedurile de decizie.

- Partea a II-a reia textul Cartei Drepturilor Fundamentale, o proclamaţie solemnă a P.E,

C.E şi C.U.E adptată la Nisa în anul 2000, fără statut de document legal (dar care prin

includerea în Constituţie, capătă acest statut).

- A III-a parte prezintă politicile şi activitatea UE.

- Partea a IV-a conţine clauzele finale, inclusiv procesurile de adoptare şi revizuire a

Constituţiei.

Tratatul Constituţional conţine o serie de modificări instituţionale şi procedurale

importatnte:96

91 Groza, A., 2008,p.6292 http://www.mae.ro/poze_editare/Tratat_Consitutie%20UE.pdf,p.693 Ibidem 100.94 http://www.mae.ro/poze_editare/Tratat_Consitutie%20UE.pdf,p.6.95 Enciclopedia Uniunii Europene,p.36-37.96 Popescu, L. 2009,p.122.

3

Consiliul European urma să fie prezidat de un Preşedinte pentru 2 ani şi jumătate, cu

posibilitatea de reînnoire pentru încă un mandat.

Comisia:

-rămânea aproape exclusiv cu rolul de iniţiativă legislativă;

-rămânea cu funcţia executivă;

-reprezenta UE în exterior, cu excepţia domeniului PESC;

-îşi menţinea câte un comisar din fiecare ţară până în 2014, după care numărul

comisarilor s-ar fi redus la 2/3 din numărul ţărilor membre (poziţiile urmând a fi

deţinute prin rotaţie)

înfiinţarea poziţiei de Ministru de Externe al UE prin contopirea poziţiei de Înalt

Reprezentant al PESC şi al celei de Comisar pe Relaţii Externe, şi care ar fi

reprezentat UE în relaţiile sale politice externe;

numărul parlamentarilor se plafona la 751;

procedura legislativă de co-decizie se extindea la majoritatea copleşitoare a

problemelor de decis:95% din legile europene urmau să fie adoptate de către Consiliul

UE în duet cu PE;

procedura de alcătuire a majorităţii calificate se modifică după cum urmează: 55% din

numărul de state şi 65% din populaţia UE.

votul unanim în Consiliu rămânea valabil doar pentru o mică parte a problemelor de

decis;

cetăţenii UE pot face propuneri legislative cu un minimum de un milion de semnături

şi dacă cetăţenii semnatari fac parte dintr-un număr semnificativ de ţări europene;

rolul parlamentelor naţionale a crescut: dacă 1/3 a acestora consideră că o propunere

legislativă nu e de acord cu principiul subsidiarităţii Comisia va trebui să revizuiască

propunerea;

competenţele exclusive ale UE ţin de domeniile:uniunea vamală, competiţie, politică

monetară pentru zona euro, PCC;

competenţe împărţite între UE şi statele membre:piaţa internă, politica socială. Mediu

înconjurător, aria libertăţii, securităţii şi justiţie.

Tratatul constituţional va intra în vigoare după ratificarea sa de către toate statele membre. Se

avansează, ca ipoteză de lucru, data de 1 noiembrie 2006. O declaraţie anexată Tratatului

precizează că, dacă la doi ani după semnarea acestuia, el a fosr ratificat de 4/5 din statele

membre, însă unul sau mai mulţi din ceilalţi membri au dificultăţi în a face acelaşi lucru,

atunci Consiliul European se va sesiza asupra acestei probleme. Ratificarea Tratatului

3

Constituţional a eşuat datorită Franţei şi Olandei unde nu a trecut de referendum-ul naţional.

Elecorii fracenzi îl resping cu 54,7% la 1 mai 2005, iar electorii olandezi îl resping cu 63,1%

la 28 mai 2009.97 Ca urmare a acestui fapt, Consiliul european din 16-17 iunie 2005 a

considerat că data de 1 noiembrie 2006, care a fost, iniţial, prevăzută pentru intrarea în

vigoare a Tratatului Constituţional, nu mai este de actualitate, deoarece cele două state care nu

l-au ratificat, nu sunt în măsură să ofere un răspuns înainte de jumătatea anului 2007.98

„Europa a ieşit din criza instituţională şi este dispusă să se confrunte cu provocări viitoare”.

A fost prima declaraţie pe care premierul portughez Jose Socrates, în calitate de preşedinte al

Consiliului European, a făcut-o presei internaţionale de dimineaţa zilei de 19 octombrie 2007,

la încheierea reuniunii informale a summit-ului UE de la Lisabona, după ce şefii de stat sau de

guvern ai celor 27 state membre au ajuns la un acord final asupra viitorului Tratat de

Reformă.99

După blocarea ratificării Tratatului Constituţional, în vara anului 2005 de veto-ul francez şi

olandez, s-a impus o „perioadă de reflecţie” de un an, perioadă in care s-au căutat diferite

formule de a ieşi din acest impas politic în care se afla Uniunea Europeană. Se poate pune

întrebarea, legitimă de altfel, de ce este nevoie de un nou Tratat Constituţional, daca cel

anterior nu a fost ratificat? În Documentul Alb despre Tratatul de la Lisbona, se motivează că

UE trebuie să se apropie mai mult de cetăţenii săi, să devină mai responsabilă faţă de nevoile

şi aşteptările pe care le au.100

Procesul prin care s-a ajuns la adoptarea Tratatului de la Lisabona a durat şase ani şi a fost

marcat de multe momente de blocaj, fiind probabil ca în viitor liderii europeni să opteze

pentru semnarea de tratate în domenii specifice şi să evite procesul de obţinere a unui

compromis pentru texte ce cuprind toate aspectele ce ţin de UE.Un rol deosebit în mobilizarea

statelor membre pentru adoptarea unui tratat care să înlocuiască Tratatatul Constituţional l-au

avut preşedinţiile germane şi portugheze ale Consiliului, care au făcut posibil un compromis

care a permis încheierea Conferinţei Interguvernamentale privind reforma instituţională a

Uniunii101, care debutase la Bruxelles, la 23 iulie 2007, în baza manadatului Consiliului

Europen din 21-23 iunie 2007.102 Acordul asupra formei finale a viitorului Tratat a fost obţinut

97 Groza A, 2008,p.6298 Augustin F. 1, 2006,p.30999 I.Jinga, Tratatul de la Lisabona:soluţie sau etapă în reforma instituţională a Uniunii Europene? RRDC, nr.1/2008, p.16.100 http://www.dfa.ie/uploads/documents/EU%20Division/EU%20Reform%20Treaty/white%20paper%20-%20final%20-%20low%20res%20from%20printers%20-%20020709.pdf, p.14101 CIG102 I.Jinga, Tratatul de la Lisabona:soluţie sau etapă în reforma instituţională a Uniunii Europene? RRDC, nr.1/2008, p.16.

http://www.dfa.ie/uploads/documents/EU%20Division/EU%20Reform%20Treaty/white%20paper%20-%20final%20-%20low%20res%20from%20printers%20-%20020709.pdf


3

în noaptea de 18-19 octombrie 2007 de către şefii de stat şi de guverne, reuniţi în Consiliul

European de la Lisabona, după o rundă de negoieri în care s-au operat noi retuşuri pentru a da

satisfacţie celor care formulaseră revendicări. Problema cea mai sensibilă pe care Consiliul

European informal de la Lisabona a trebuit să o soluţioneze pentru a permite finalizarea

lucrărilor CIG a fost solicitarea Poloniei de includere a „mecanismului Ioannina” 103în

viitorul tratat.104

Semnarea noului proiect de tratat are loc la 13 decembrie 2007 la Lisbona, capitala

Portugaliei. Se preconiza că acesta va întra în vigoare de la 1 decembrie 2009 după ce va fi

ratificat de toate statele membre.105

S-a optat pentru ratificarea în Parlament, cu excepţia Irlandei care a organizat referendum în

acest sens, la 12 iunie 2008.Rezultatul referendumului a fost unul de respingere a tratatului cu

53,4% din voturi, considerând că modificările pe care acest tratat de la aduce instituţiilor

europene ar îngrădi activitatea celor naţionale.106Printre alte motive de respingere se mai

regăsesc şi faptul că TR este un document legal impenetrabil, slaba informare a cetăţenilor

privind conţinutul documentului şi mai ale pe dimensiunea de apărare-domeniu în care Irlanda

este mai sensibilă, fiind una dintre puţinele ţări neutre din UE.107 La mai mult de un an

diferenţă pe data de 2 octombrie 2009, Irlanda este din chemată la referedum, cel de-l doilea,

iar acesta a şi trecut cu peste 67% din voturi pentru „Da” şi cira 33% pentru „Nu”.108

Astfel, în urma ratificării de către parlamentele naţionale ale statelor membre UE şi a trecerii

referendumului iraned, Noul Tratat a întrat în vigoare la 1 dembrie 2009 . Evenimentul a fost

marcat de o ceremonie care a avut loc in Lisabona, organizata in comun de catre guvernul

portughez, presedintia suedeza si Comisia europeana. Comisia are convingerea ca noul tratat

ofera noi avantaje semnificative pentru cetateni si ca acesta va solutiona problema

institutionala pentru viitorul apropiat. Acest lucru va permite Uniunii Europene sa se

concentreze deplin pe gestionarea unei iesiri fara obstacole din criza economica si financiara

si sa avanseze strategia privind o crestere mai ecologica pentru anul 2020.

103 Vezi Anexa 6104 Ibidem 112,p.23105 http://www.mae.ro/poze_editare/2009.11.21_Brosura_Tratatul_Lisabona.pdf106 http://www.revista22.ro/irlanda-din-nou-chemat259-s259-se-pronun355e-asupra-tratatului-de-la-l-6685.html107 Popescu, L. 2009,p.122.108 http://www.hotnews.ro/stiri-international-6237637-update-referendum-irlanda-67-13-din-voturi-favoarea-ratificarii-tratatului-lisabona-rezultate-oficiale.htm

3

TL oferă Uniunii instrumentele necesare pentru a funcţiona cu un număr de 27 de state

membre sau chiar mai mult.109

Presedintele Comisiei europene, José Manuel Barroso: „Tratatul de la Lisabona pune cetatenii

in centrul proiectului european. Ma bucur ca, in prezent, beneficiem de institutiile adecvate

care pot sa actioneze si de o perioada de stabilitate, astfel incat ne putem concentra intreaga

energie pe realizarea a ceea ce este important pentru cetatenii nostri.“110

2.2 Prevederile Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisbona este format din două acte juridice de drept internaţional public:

1.tratatul asupra Uniunii Europene

2.tratatul asupra funcţionării Uniunii Europene.

Cele 12 tratte sunt urmate de 12 protocoale,, Carta drepturilor fundamentale şi indicaţiile CIG

în privinţa interpretării tratatelor.

În cee ce priveşte intrare în vigoare, aceasta s-a produs în prima zi din luna următoare celei în

care a fost depus ultimul instrument de ratificare, cu condiţia ca acest eveniment să nu

intervina în ultima parte a lunii.În acest caz intraeea în vigoare s-a produs pănâ în prima zi a

celei de a doua luni.111

Tratatul de la Lisabona este un act modificator al celor doua tratate de baza ale Uniunii, si nu

o constitutie a Uniunii Europene, chiar daca pastreaza mare parte din principiile Tratatului

stabilind o Constitutie a Europei, care a fost semnat in 2004, dar nu a intrat niciodata in

vigoare.

Tratatul de la Lisabona ca şi conţinut şi structură se prezintă după cum urmează112:

Tratatul Uniunii Europene are 6 titluri şi un preambul:

-Preambul

-Titlul I Dispoziţii generale

-Titlul II Dispoziţii privind principiile democratice

-Titlul III Dispoziţii privind instituţiile

109 http://www.dfa.ie/uploads/documents/EU%20Division/EU%20Reform%20Treaty/white%20paper%20-%20final%20-%20low%20res%20from%20printers%20-%20020709.pdf, p.16110 http://www.ccib.ro/afacerea/Stire-3146-.htm111 Groza, A, 2008,p.63112 http://www.europarl.ro/ressource/static/files/publicatii/Lisbon_treaty.pdf



3

-Titlul IV Formele de cooperare consolidată

-Titlul V Dispoziţii generale privind acţiunea externă a Uniunii şi dispoziţii speciale

privind politica externă şi de securitate comună.

-Titlul VI Dispoziţii finale

Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene are 7 părţi divizate în Titluri şi

Capitole şi are de asemenea un Preambul:

-Preambul

-Partea I Principii

-Partea II Nedescriminare şi cetăţenia Uniunii

-Partea III Politicile şi acţiunile interne ale Uniunii

-Partea IV Asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări

-Partea V Acţiuni externe ale Uniunii

-Partea VI Dispoziţii instituţionale şi financiare

-Partea VII Dispoziţii generale şi finale

În cele ce urmează vor fi prezentate cele mai importante inovaţii aduse de Tratatul de la

Lisabona, şi anume:

1.Uniunea Europeană va avea un Preşedinte stabil al Consiliului European cu un mandat de 2

ani şi jumătate, cu posibilitatea de a fi reînnoit o singură dată.

2.Uniunea va avea un Înalt Reprezentat pentru Afaceri Externe şi Politică de securitate, ce îl

va înlocui pe actualul Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate

Comună/PESC.Noul Reprezentant va fi şi vice-preşedinte a Comisiei.

3.Numărul de membrii ai Parlamentului European este fixat la 750 plus preşedintele PE, iar

numărul minim de reprezentare a statelor membre a fost stabilit la 6 şi cel maxim la 96.

4.Carta Drepturilor Fundamentale dobândeşte statut juridic obligatoriu.

5.Se măreşte numărul domeniilor în care Parlamentul European are dreptul de a aproba

legislaţia europeană,împreună cu, Consiliul European (procedură cunoscută sub numele de

„co-decizie”).

6.Votul cu majoritate calificată va deveni moalitatea obişnuită de vot în Consiliul UE.

7.Deciziile luate cu majoritate calificată, vor avea nevoie începând cu 2014, de sprijinul 55%

dintre statele membre reprezentând 65% din populaţia UE.

8.Parlamentele naţionale dobândesc dreptul de a urmări actele legislative ale Uniunii.

9.Uniunea Europeană dobândesşte personalitate juridică.

10.Importanţa relaţiilor de vecinătate ale Uniunii este consacrată la nivel de tratat, ca politică

integrată.

3

11.Tratatul recunoaşte existenţa unor noi provocări la adresa Uniunii, precum combaterea

schimbărilor climatice,promovând totodată solidaritatea statelor membre în domeniul

energiei.

12.Statele membre se pot retrage din UE, urmând procedura prevăzută în acest sens de clauza

de retragere.

În termeni concreţi, noul Tratat a rezolvat problema lupta de putere dintre statele membre şi

instituţiile UE, asupra sistemului de vot, alocarea competenţelor, şi aplicarea practică a

principiului subsidiarităţii.113

2.2.1 Valorile şi obiectivele Uniunii Europene

În ceea ce priveşte valorile Uniunii Europene, aceastea sunt prevăzute în articolul 2, în

numerotarea actuală, care prevede:

„Uniunea se întemeiază pe valorile demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii,

statului de drept, preum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor

persoanelor care aparţin minorităţilor.Aceste valori sunt comune statelor membre într-o

societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidritate şi

egalitate între femei şi bărbaţi.”114

Se poate observa din textul tratatului că acesta stabileşte că UE este o Uniune a cetăţenilor şi a

statelor din Europa.Uniunea este deschisă tuturor statelor europene care respectă valorile sale

şi se angajează să le promoveze în comun.

Următorul articol, cel cu numărul 3 se ocupă de obiectivele Uniunii.Acestea sunt, confom

textului tratatului115:

- fomarea unei Uniuni mai democratice şi mai transparente;

- crearea unei Uniuni mai eficiente, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu

instituţii moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai

bine în domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi;

- construirea unei Europe a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care

promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar

european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor

europeni;

113 http://www.ceps.eu/book/fresh-opportunities-treaty-lisbon,p.1114 Eduard Dragomir, Dan Niţă,2009, p.83.115 Ibidem 122,p.23

3

- promovarea Europei ca actor pe scena internaţională – instrumentele de politică externă de

care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor

politici.116

Se poate spune că obiectivele Uniunii prevăzute de TL pot fi ierarhizate pe 2 nivele, şi

anume117: primul şi cel mai important nivel al obiectivelor Uniunii realizează o mutare a

centrului de greutate de la asigurarea îneplinirii obiectivelor economice şi politice ale Uniunii

la promovarea păcii, a valorior Uniunii – consacrate în art.2 TUE – şi la asigurarea bunăstării

popoarelor sale, oferind cetăţenilor europeni un spaţiu de libertate, securittae şi justiţie, fără

frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circuaţie a persoanelor, prin

aplicarea unor măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil,

imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şi combaterea acestui fenomen.De asemenea,

rolul primordial deţinut de cetăţenii europeni, este potenţat de noul principiu care

reglementează funcţionarea Uniunii şi care se întemeiază pe principiul democraţiei

reprezentative, noul art.10.118 Al doile nivel al obiectivelor Uniunii, se poate că în urma

modificărilor aduse de TL obiectivele socio-economice ale Uniunii urmăresc instituirea pieţei

interne, dezvoltarea unei economii sociale de piaţă şi promovarea progresului ştiinţific şi

tehnic. Uniunea va aduce la îndeplinire aceste 3 obiective prin combaterea excluziunii sociale

şi a discriminărilor, prin promovarea justiţiei, protecţiei sociale şi a egalităţii între bărbaţi li

femei, a protecţiei drepturilor copilului, a coeziunii economice, sociale şi teritoriale, precum şi

prin promovarea solidarităţii între statele membre.

2.2.2 Personalitatea juridică a Uniunii Europene

Tratatul de la Lisabona conferă în mod expres Uniunii Europene, personalitate juridică prin

articolul 47 TUE care prevede, „Uniunea are personalitate juridică.”119.Astfel, Uniunii i se

recunoaşte capacitatea de a intra în nume propriu în raporturi juridice cu alte entităţi, adică va

putea face parte din organizaţii internaţionale, va putea iniţia şi face obiectul procedurilor

derulate de instanţe internaţionale.120 Prevederile art.47 privind personalitatea juridică a UE

trebuie corelate cu prevederile art.1, al 3. „Uniunea se substituie Comunităţilor Europene şi îi

116 Vezi Anexa 7117 T.Savu, Obiectivele şi competenţele Uniunii Europene consacrate de Tratatul de la Lisabona, RRCD, nr.1/2008, p.36-37.118 Anexa 9119 Eduard Dragomir, Dan Niţă,2009, p.110.120 http://www.just.ro/Portals/0/Impactul%20Tratatului%20de%20la%20Lisabona.pdf, p.3.

http://www.just.ro/Portals/0/Impactul%20Tratatului%20de%20la%20Lisabona.pdf

3

succedă acesteia.”121 deoarece, acest articol prezintă o importanţă deosebită. Astfel, conform

teoriei dreptului, succesiunea implică un transfer al funcţiilor şi patrimoniului Comunităţilor

Europene către Uniunea Europeană, ceea ce face ca implicit şi Tratatul instituind Comunitatea

Europeană să fie înlocuit de Tratatul asupra Funcţionării Uniunii Europene.

Un aspect important, în ceea ce priveşte instituirea personalităţii juridice Uniunii, este acela

că se renunţă la structura pe 3 piloni, în cadrul unei perioade de tranziţie de 5 ani.122

După intrarea în vigoare a TL, UE este persoană juridică de drept public, ir în consecinţă

beneficiază doar de prerogativele care sunt necesare atingerii obiectivelor cuprinse în tratate.

2.2.3 Cetăţenia Uniunii şi drepturile fundamentale

Printre dispoziţiile Tratatului de la Lisabon se regăsesc şi cele referitoare la cetăţenia

europeană şi drepturile fundamentale.Astfel, textul tratatului prevede în articolul 20 al. 1.

TFUE că „Se instituie cetăţenia Uniunii.Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are

cetăţenia unui stat membru.Cetăţenia europeană nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se

adaugă acesteia.” 123 Textul tratatului este foarte clar, astfel că cetăţenia Uniunii Europene

este condiţionată de cea naţională a unui stat membru, care le conferă cetăţenilor un plus de

drepturi. Avantajul cetăţeniei europene este dat de posibilitatea exercitării drepturilor din

comţinutul său pe întreg teritoriul Uniunii şi de o consolidare indirectă a drepturilor

fundamentale.

Principalele drepturi ce decurg din conţinutul cetăţeniei europene sunt prevăzute de articolul

20 TFUE124 şi sunt, fără a fi o enumerare exhaustivă, următoarele:

-dreptul de a circula şi a rămâne în mod liber pe teritoriul statelor membre;

-dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile Parlamentului Europen cât şi la alegerile

municipale;

- dreptul de protecţie diplomatică şi consulară;

- dreptul de a adresa petiţii Parlmentului European;

- dreptul de iniţiativă cetăţenească faţă de Comisie pentru a o invita să prezinte o propunere de

act juridic despre un anumit subiect;

- dreptul de a recurge la Mediatorul european;

- dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în una dintre limbile

tratatelor şi de a primi un răspuns în aceeaşi limbă;

121 Ibidem 127, p.83.122 http://www.ccib.ro/afacerea/Stire-3372-.htm123Ibidem 129, p.122124 Anexa 9

3

- dreptul de a îşi face cunoscut şi de a schimba în mod public punctul de vedere faţă de tote

domeniile de acţiune ale Uniunii;

- dreptul de acces la documentele şi instituţiile Uniunii.

Aceste prevederi se completează cu cele din articolul 6 TUE care prevede că:

„(1) Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost doptată la 12

decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.

Dispoziţiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competenţele Uniunii astfel cum sunt

definite în tratate.(...)

(2) Uniunea aderă la Convenţia eurpeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale.Competenţele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de

această aderare.

(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţia europeană pentru

apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi stfel cum rezultă din tradiţiile

constituţionale comune statelor membre constituie principii generale ale dreptului

Uniunii.”125

Din lectura textului se desprinde concluzia că Tratatul de la Lisabona conferă forţă juridică

Cartei drepturilor fundamentale,126 care după cum se poate observa, nu este incorporată în

textul TL, aşa cum se procedase în cazul Tratului instituind o Constituţie pentru Europa.Ea a

fost proclamată în mod solemn de Parlamentul European, Consiliu şi Comisie.127

Carta preia drepturile înscrise în texte deja consacrate precum Convenţia europeană a

drepturilor omului sau alte documente europene , Carta socială europeană, Carta comunitară a

drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor, Convenţiile Consiliului Europei privind

drepturile omului şi biomedicina şi protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a

datelor cu caracter personal. Drepturile menţionate sunt strcuturte într-un preambul şi 6

capitole:demnitate, libertăţi, egalitate, soliaritate,cetăţenie, justiţie.Acestora li se adaugă o

secţiune privind prevederile generale.128

În ceea ce priveşte aderarea la Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a

Libertăţilor Fundamentale,a fost elaborată în cdrul Consiliului Europei fiind deschisă pentru

semnare la Roma pe data de 4 noiembrie 1950 şi intrând în vigoare în septembrie

125 Ibidem 131, p.85-86126 A.Popescu, Tratatul de la Lisabona – modificarea şi reformarea Uniunii Europene, RRDC, nr.2/2008, p.114127 Ibidem 134128 http://www.mae.ro/poze_editare/2009.11.21_Brosura_Tratatul_Lisabona.pdf, p.12

http://www.mae.ro/poze_editare/2009.11.21_Brosura_Tratatul_Lisabona.pdf

3

1953.Obiectivul a fost de a demara implementarea colectivă a unor drepturi enunţate în

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 adoptată de ONU.129

Un alt aspect important legat de cetăţenia Uniunii reglementat de TL, este cel referitor la

iniţiativa cetăţenească. Această prevedere presupune că, un milion de oameni – din populaţia

de 500 de milioane a UE – dintr-un număr de state membre pot cere Comisiei Europene să

înainteze noi propuneri de politici,130 aşa cum se desprinde din articolul 11, al.(4) „La

iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui număr semnificativ

de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale,

o propunere corspunzătoare în materia în care aceşti cetăţeni consideră că este necesar un

act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.”131

2.2.4 Repartizarea competenţelor

O altă realizare a Tratatului de la Lisabona, o constituie reuşita acestuia de a indica, în mod

limpede, domeniile pentru care statele membre au transferat puterea de acţiune Uniunii şi

introducerea unei clasificări a competenţelor Uniunii.

Tratatul de la Lisabona realizează o clasificare a competenţelor în trei categorii, în cadrul

cărora primele două sunt prevăzute expres.Exercitarea competenţelor Uniunii se realizează în

conformitate cu principiul atribuirii-specific sistemului federal de organizare a statelor, iar din

acest principiu decurge un altul, potrivit căruia competenţa reziduală care nu este atribuită

Uniunii revine statelor membre.132

Astfel, TL stabileşte trei mari categorii de competenţe133:

Competenţe exclusive

Competenţe partajate

Competenţe de susţinere, coordonare sau completare

Aceste competenţe sunt prevăzute de articolul 5 TUE şi Titlul I din TFUE134 conform cărora,

competenţele exclusive sunt atunci când numi Uniunea poate legifera şi adopta acte

obligatorii din punct de vedere juridic, competenţele partajate sunt atunci când statele membre

îşi exercită competenţa în măsura în care Uniunea nu şi-a exercitat-o pe a sa şi în cazul când

Uniunea a decis a încet să şi-o exercite, iar competenţele susţinere, coordonare sau completare

129 M.Voicu, 2009, p.172.130 Ghidul dumneavoastră privind Tratatul de la Lisabona, 2009, p.4131 E.Dragomir, D.Niţă,2009, p.88.132 T.Savu, Obietivele şi competenţele Uniunii Europene consacrate de Tratatul de la Lisabona, RRDC, NR.1/2008, P.40.133 http://www.mae.ro/poze_editare/2009.11.21_Brosura_Tratatul_Lisabona.pdf,p.10134 Anexa 10

3

sunt atunci când pentru a conduce acţiuni de sprijinire, coordonare sau completaare a acţiunii

statelor membre, fără a înlocui pe această temă competenţa lor în aceste domenii.

Astfel, conform prevederilor art.3 TFUE, competenţa exclusivă se exercită în următoarele

domenii:

Uniunea vamală;

Stabilire regulilor de concurenţă necesare funcţionării pieţei interne;

Politica monetară pentru statele membre în care moneda de circulaţie este euro;

Conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune a pescuitului;

Politica comercială comună;

Încheierea unui acord internaţionl corespunzător exercitării unei competenţe interne

exclusive.

Conform art.4 TFUE, competenţa partajată cu statele membre se exercită în următorele

domenii:

Piaţa internă;

Politica socială, pentru materiile definite de către tratate;

Coeziunea economică, socială, teritorială;

Agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării;

Mediul;

Protecţia consumatorilor;

Transporturile şi reţelele transeuropene;

Energia;

Spaţiul de libertate, de securitate şi de justiţie;

Problemele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru acţiunile

definite în tratate;

Cercetarea, dezvoltarea tehnologică şi spaţiul;

Cooperarea pentru dezvoltare şi ajutorul umanitar.

Conform art.6TFUE, competenţele de prijin, de coordonare sau completare se găsesc cub

forma unor acţiuni ale Uniunii în următoarele domenii:

Protecţia şi ameliorarea sănătăţii umane;

Industria;

Educaţia, formarea profesională, tineretul şi sportul, cultura şi turismul;

Protecţia civilă;

Cooperarea administrativă.

3

În art 5 TFUE se poate observa că se acordă un regim special politicii economice şi a locurilor

de muncă în care statele membre coordonează în interiorul Uniunii politicile lor naţionale, şi

politicii externe şi de securitate comună (PESC), în cadrul căreia Uniunea dispune de

competenţă pentru a o defini şi a o pune în aplicare, inclusiv conturarea treptată a unei politici

de apărare comună.

Pentru a evita stabilirea unui catalog prea rigid al competenţelor Uniunii TL prevede o

procedură specifică, adevărată clauză de flexibilitate, care permite adecvarea competenţelor

Uniunii la obiectivee stabilite în tratate.135 Astfel, conform art. 5, al 1 Consiliul hotărând în

unanimitate poate adopta măsuri corespunzătoare în cazul în care o acţiune a Uniunii este

necesară pentru a atinge unul dintre obiectivele tratatelor .

2.2.5 Principiile Uniunii Europene

După lecturarea art. 5 TUE136, în ceea ce priveşte competenţele Uniunii despre care s- vorbit

în secţiunea anterioară, se poate trage concluzia că există trei principii de bază pe care se

bazează activitatea UE, şi anume:

(1) principiul atribuirii de competenţe;

(2) principiul subsidiarităţii;

(3) principiul proporţionalităţii.

Scopul acestor principii este de a asigura un echilibru între garantarea personalităţii statelor şi

realizarea obiectivelor Uniunii.137

(1)Principiul atribuirii de competenţe este prevăzut de art 5 al.2 TUE, potrivit căruia

„Uniunea acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost atribuite de statele

membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate.”138 Conform

acestui principiu, statele membre au dotat UE cu mijloacele de acţiune în vederea atingeii

unor obiective, iniţial preponderent economice, dar care s-au diversificat în timp.Uniunea

trebuie să se limiteze la aceste mijloace şi să nu recurgă la instrumentele care nu i-au fost

atribuite de state, şi de asemenea trebuie să îşi justifice fiecare acţiune raportat la ansamblul

acestor mijloace.

(2)Principiul subsidiarităţii este prevăzut de art 5 al.3 TUE, conform căruia „în domeniile în

care nu sunt de competenţa sa exclusiva, Uniunea intervine numai dacaă şi ăn măsura în care

obiectivele acţiunii precpnizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici l

135 http://www.mae.ro/poze_editare/2009.11.21_Brosura_Tratatul_Lisabona.pdf, p.11136 A se vedea Anexa 11137 Groza,A. 2008, p.153.138 A se vedea Anexa 12


3

nivel central, nici la nivel regional şi local, dar datorită dimensiunilor şe efectelor acţiunii

preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.”139 Aşadar, principiul subsidiarităţii

asigură ca decizia comunitară să fie luată cât mai aproape de cetăţean, verificând, constant, ca

acţiunea înterprinsă la nivel comunitar să fie justificată în raport cu posibilităţile pe care le

oferă nivelul naţional, regional sau local.

(3)Principiul proporţionalităţii este consacrat de art.5 al.3 TUE care prevede că „acţiunea

Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşesc ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor

tratatelor.”140 Astfel, aplicarea acestui principiu se face în strânsă legătură cu prevederile

Protocolului nr.7 anexat Tratatului de la Amsterdam, care spune că aplicarea principiului

proporţionalităţii presupune aprecierea necesităţii măsurii, nedepăşirea a ceea ce este necesar

pentru atingerea obiectivului urmărit şi caracterul cât mai puţin constrângător al măsurii

pentru destinatarii săi.141

La aceste trei principii se adaugă şi o serie de principii democratice prevăzute de Titlul II

TUE care prevede în art.9 „În toate activităţile sale, Uniunea respectă principiul egalităţii

cetăţenilor săi, care beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor, organelor, oficiilor

şi agenţiilor sale.”142,iar în art.10.al.1 „funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul

democraţiei reprezentative”, iar al.2 explică acest principiu, „cetăţenii sunt reprezentaţi

direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European.Statele membre sunt reprezentate în

Consiliul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în Consiliu de guvernele lor, care la

rândul lor răspund în mod democratic fie în faţa parlamentelor naţionle, fie în faţa

cetăţenilor.”143 În fine în art. 5.al.3 TUE se prevede că „Orice cetăţean are dreptul de a

participa la viaţa democratică a Uniunii.”144 de unde se desprinde principiul democraţiei

participative.

La toate aceste principii se adaugă un principiu cu aplicaţie generală, şi anume principiul

transparenţei, prevăzut de art.15, al.1 TFUE, „În scopul promovării unei bune guvernări şi

sigurării participării societăţii civile, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiille Uniunii

acţionează respectând în cel mai înalt grad principiul transparenţei.”145

2.2.6 Apartenenţa la Uniune

139 Ibidem 146140 Ibidem 147141 Groza,A. 2008, p.165.142 E.Dragomir, D.Niţă,2009, p.87143 Ibidem 150144 Ibidem 151145 Ibidem 152, p.120

3

Uniunea Europenă prezintă un caracter deschis în privinţa apartenenţei statelor, ceea ce face

posibilă aderarea de noi state şi chiar retragerea unor state membre. În ceea ce priveşte

aderarea, statele candidate trebuie să respecte o serie de condiţii de fond.Referitor la instituţia

suspendării statelor la apartanenţa la UE, aceasta sncţionează violarea gravă şi persistentă a

valorilor şi principiilor Uniunii, şi se prezintă sub forma suspendării anumitor drepturi ale

acestora.O inovaţie a TL este dreptul de retragere unilaterală al unui stat membru din UE.

Aderararea la UE

Procedura aderării este prevăzută de art.49 TUE care prevede că „Orice stat european care

respectă valorile prevăzute la art.2 şi care se angajează să le promoveze poate solicita să

devină membru al Uniunii.Parlamentu European şi parlamentele naţionale sunt informate cu

privire la această cerere.Statul solicitant adresează cerer sa Consiliului, care se pronunţă în

unanimitate după consultare Comisiei şi după aprobarea Parlmentului European, care se

pronunţă cu majoritatea membrilor din care este constituit.Condiţiile admiterii şi adaptările

impuse de aceasta tratatelor pe care se întemeiază Uniunea fac obiectul unui acord între

statele membre şi statul solicitant.Acest acord se supune ratificării de către tote statele

contractante, în conformitate cu normele lor contituţionale.”146

Aşadar, prevederile articolul sunt destul de clare şi explicite în ceea ce priveşte procedura

aderării. Astfel, pe lângă condiţiile respectării valorilor prevăzute la art 2 şi a calităţii de stat

european, pentru a putea adera la UE se mai impun şi altele,şi anume criteriul politic, criteriul

economic şi criteriul legislaţiei comunitare. Conform criteriului politic, statele trebuie să aibă

instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, respectul drepturilor omului, ale

minorităţilor şi protecţia acestora.147 În ceea ce priveşte criteriul economic, statele cndidate

trebuie să prezinte o economie de piaţă funcţională şi să fie capbile să facă faţă concurenţei şi

standardelor pieţei interioare a UE.148 Şi în fine, în ceea ce priveşte criteriul legislaţiei

comunitare, statele membre trebuie să aibă aptitudinea de a-şi asuma obligaţiile care rezultă

din aderare, în concret asimilarea aquis-ului comunitar şi subscrierea la obiectivele Uniunii

politice, economice şi monetare.149

Suspendarea

Suspendarea anumitor drepturi ale statelor membre reprezintă o măsură cu caracter represiv şi

poate să întervină când un stat membru aduce atingere valorilor europene.Suspendarea

146 Ibidem 153, p112-113147 Voicu,M. 2009, p.168.148 Groza,A 2009, p.96.149 Ibidem 155, p.169

drepturilor statelor îmbrcă un caracter excepţional şi nu va fi utilizată decât în cazuri

extreme.150

Se prevăd două tipuri de temeiuro şi proceduri, în funcţie de gravitatea atingerii aduse, şi

anume:151

- Existenţa unui risc clar de violare gravă a valorilor europene de către un stat

membru: la propunere motivată a unuia dintre statele membre, a Parlamentului

European sau a Comisie, Consiliul, statuând în majoritate de 4/5 dintre membri săi

după aprobarea Parlamentului European, poate constata existenţa unui asemenea

risc.Înainte de a proceda la acestă constatare, audiază statul în chestiune şi îi poate

adresa recomandări, statuând în funcţie de aceeasşi procedură.

- Existenţa unei violări grave şi persistente de către un stat membru a valorilor

europene: la propunerea unuia dintre statele membre sau a Comisie şi după aprobarea

Parlamentului European, Consiliul European, statuând în unanimitate, poate constata

existenţa unei asemenea violări, după ce a invitat în prealabil acest stat să prezinte

orice observaţie privind această chestiune.În momentul în care constatarea a fost

făcută, Consiliul, hotărând cu majoritatea clificată, poate să suspende anumite

drepturi care izvorăsc din aplicarea tratatelor statului respectiv.

În ceea ce priveşte procedura de retragere, aceasta este prevăzută de art.50 TUE152 şi este o

inovaţie adusă de TL. Conform prevederilor art.50, orice stat mebru poate să se retragă din

UE, dar în conformitate cu normele sale constituţionale. Procedura de retragere este prevăzută

în al.2 conform căruia, statul care vrea să se retragă trebuie să aducă la cunoştinţă intenţia sa

Consiliului European.Apoi, în urma desfăşurării unor negocieri între cele două părţi, este

încheiat un acord prin care se stabilesc modalităţile de realizare a retragerii din UE .După ce

acordul a fost conceput, negociat şi fixat, acesta trebuie să primescă votul Parlamentului

European pentru ca, în cele din urmă să fie aprobat de Consiliu prin majoritate calificată.Este

prevăzut ca în momentul în care respectivul acord intră în vigoare sau după maximum 2 ani

de la data la care Consiliul l-a aprobat, tratatele Uniunii Europene să înceteze să se mai aplice

statului care a cerut retragerea.153

Totuşi statul care s-a retras din UE, poate să revină, şi poate să depună o nouă cerere de

aderare, şi să urmeze procedura aderării conform art 49.

150 Ibidem 156, p.98151 Ibidem 155, p.169-170152 Vezi Anexa 11153 http://mjm.snspa.ro/uploads/mjm/Revista/Revista%20MJM.%20Nr.%202%20(dec%2007%20-%20feb%2008).pdf, p.14-15.

2.2.7 Instituţiile Uniunii Europene

Conform Titlului III TUE, art.13,al.1 Instituţiile Uniunii sunt154:

1.Parlamentul European;

2.Consiliul European;

3.Consiliul;

4.Comisia Europeană;

5.Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;

6.Banca Centrală Europeană;

7.Curtea de Conturi.

Dispoziţiile privind cadrul instituţionl al UE, trebuie coroborate şi completate cu prevederile

din TFUE.

1.Parlamentul European

Dispoziţiile privind PE sunt prevăzute în Titlul III, art.14 TUE şi în Partea a VI-a, Titlul I,

Cap.1, Sec. 1 art.223-234 TFUE.155

TL aduce o consolidare a puterii legislative, bugetare şi de control politic a Parlamentului

European.Această consolidare este făcută, în primul rând, prin extinderea procedurii

legislative a codeciziei la peste 50 de domenii.În ceea ce priveşte bugetul, Parlmentului i se

conferă un rol egal cu cel al Consiliului în adoptarea bugetului anual, iar în ceea ce priveşte

controlul politic, acesta se manifestă prin alegerea preşedintelui Comisiei şi un rol mai

important în triunghiul instituţional decizional.156

În ceea ce priveşte compunerea PE, conform art.14.al.2 acesta este alcătuit din reprezentanţii

cetăţenilor Uniunii, iar numărul lor nu depăşeşte 750, plus preşedintele, adică un total de 751

de locuri ce se repartizează între statele membre.Aceste locuri se repartizează conform

principiului proporţionalităţii degresive, astfel că, pentru plafonul minim, statul membru

trebuie să atribuie cel puţin 6 locuri, iar pentru plafonul maxim, statul membru nu poate

acorda mai mult de 96 de locuri.

Alegerea PE este prevăzută de art.14.al.3 care stipulează „că membrii PE sunt leşi prin

sufragiu universal direct, liber şi secret, pentru un mandat de 5 ani.” De asemenea

Parlamentul îşi alege şi preşedintele.

154 E.Dragomir, D.Niţă, 2009, p.89.155 A se vedea Anexa 12156 D.Traşcu, M.M.Stoica, Tratatul de la Lisabona:motorul necesar pentru buna funcţionare a vehiculului UE, RRDC, nr.2/2008, p.101-102

Activitatea Parlmentului European se desfăşoară conform art. 229 în:

a. Sesiune anuală – în a doua zi de marţi a lunii martie, la Strasbourg;

b. Sesiune extraordinară – la solicitarea majorităţii membrilor care îl compun, a Consiliului

sau a Comisie, la Bruxelles.

Există şi o excepţie de la acestă regulă, prevăzută de art. 233, şi anume, şedinţa publică a PE

atunci când se dezbate raportul general anual care îi este prezentat de către Comisie.

În ceea ce priveşte organizarea PE, acesta îşi alege dintre membrii săi, preşedintele şi membrii

biroului său, conform art.14.al.4. În art.223, al.2 se prevede că PE fixează statutul şi condiţiile

generale de exerciţiu al funcţiilor membrilor săi, după avizul prealabil al Comisiei Europene

şi cu aprobarea Consiliului. Regulamentul interior şi-l poate decide cu majoritatea membrilor

care îl compun, aşa cum reiese din prevederile art.232. PE determină modalităţile de exerciţiu

ale dreptului său de anchetă, după aprobarea Consiliului şi a Comisiei,conform art. 226.

Art.230 stipuleză că, Comisia, poate asista la toate şedinţele PE şi că este audiată de către PE

la cererea acesteia, şi de asemenea răspunde oral sau în scris la întrebările care îi sunt puse de

către Parlament sau de către membrii săi.

În ceea ce priveşte competenţele PE, acestea se desprind din prevederile tuturor articolelor

referitoare la acesta din TL. Acestea sunt:

- împreună cu Consiliul, exercită puterea legisltivă în cele mai multe cazuri după procedura

legislativă ordinară sau specială, aprobarea sau consultarea;

- constituie autoritatea bugetară alături de Consiliu, care decide bugetul Uniunii Europene;

- alege preşedintele Comisiei Europene;

- votează o moţiune de cenzură asupra gestiunii Comisiei, care dacă trece, duce la demisia

acesteia;

- cu votul majorităţii, solicită Comisiei Europene, să înainteze orice propunere în legătură cu

problemele care îi par că necesită elaborarea unui act, pentru punerea în aplicare a tratatelor;

- discută în şedinţă publică, raportul general anual care îi este înaintat de Comisia Europeană;

- la solicitarea unui sfert din membrii săi, constituie o comisie temporară de anchetă pentru a

examina alegţiile de înfracţiune sau de prostă administrare în aplicarea dreptului Uniunii;

- desemnează mediatorul european.

Se poate spune după cele prezentate, că PE este „golgheterul noului tratat”157 deorece

dobândeşte multe competenţe noi, şi din prevederile tratatului se desprinde concluzia că se

doreşte o mai mare apropiere a Uniunii de cetăţeni, de a-i implica mai mult în procesul

decizional.

157 http://www.revista22.ro/parlamentul-european-golgheterul-noului-tratat-4084.html

2.Consiliul European

Prevederile referitoare la Consiliul European se regăsesc în art.15 TUE şi art.235 TFUE.

Prima şi cea mai importantă modificare adusă de TL referitoare la Consiliul European se

regăseşte în art. 13 TUE, care îl include în rândul instituţiilor Uniunii Europene.Până la

Tratatul de la Lisbona, Consiliul european avea doar caracter politic.Conform, art.15 al.1

TUE, „Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării cesteia şi îi

defineşte orientările şi priorităţile politice generale. Aceasta nu exercită funcţii

legislative.”158 De aici se înţelege rolul Consiliului European. Din alineatul 2 al aceluiaşi

articol se înţelege compunerea Consiliului European, care este: „compus din şefii de stat sau

de guvern al statelor membre, precum şi din preşedintele său şi preşedintele Comisiei.Înaltul

Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate participă la lucrările Consiliul

Europen.”159

Preşedintele Consiliului European „se alege cu majoritate calificată, pentru o durată de 2 ani

şi jumătate , cu posibilitatea reinnoirii mandatului o singură dată.”160, iar atribuţiile acestuia

sunt, conform art.15, al.6:

- de a prezida şi impulsiona acţiunile Consiliului European;

- de a asigura pregătirea şi continuitatea acţiunilor Consiliului Europea în cooperare cu

preşedintele Comisiei şi pe baza acţiunilor Consiliului afacerilor generale;

- să acţioneze pentru facilitarea coeziunii şi consensului în interiorul Consiliului

European;

- să prezinte PE un rport ca urmre a fiecăreia dintre reuniunile Consiliului European;

- să asigure, reprezentarea exterioară a Uniunii pentru materiile care izvorăsc din

politica externă şi de securitate comună, fără a prejudicia atribuţiile Înaltului

reprezentant pentru afacerile străine şi politica de securitate.161

În legătură cu reuniunie şi deciziile Consiliului European, acesta se reuneşte de două ori pe

semestru, la convocarea preşedintelui său în sesiune ordinară dar dacă situaţia o impune, se

poate reuni şi în sesiune extraordinară, aşa cum se deduce din art.15.al.3 TUE. Deciziile

Consiliului European se iau prin mai multe modalităţi conform art 235 TFUE, şi anume:

- majoritate simplă, pentru problemele de procedură căt şi pentru adoptarea

regulamentului său interior;

158Dragomir,E; D.Niţă, 2009, p.90.159 Ibidem 166, p.90160 Ibidem 166, p.90161 http://www.ccib.ro/afacerea/Stire-3372-.htm

- consens adică unanimitate , în cazul prevăzut prin tratate, iar abţinerea membrilor

prezenţi sau reprezentaţi nu împiediecă adoptarea deciziilor Consiliului European care

necesită unanimitatea;

- majoritate calificată, atunci când tratatele o prevăd şi în funcţie de aceleaşi modalităţi

aplicabile în Consiliu;

De asemenea, se precizează că atunci când Consiliul European se prnunţă prin vot, la acesta

nu participă preşedintele său, iar fiecare membru al Consiliului European poate primi

delegaţie de vot a unuia singur dintre ceilalţi membri.

Referitor la competenţele Consiliului European, acestea sunt162:

- să dea impulsurile necesare Uniunii pentru dezvoltarea sa şi să îi definească orientările

şi priorităţile politice generale.

- să identifice interesele strategice ale Uniunii, să fixeze obiectivele şi să defineaasă

orientările generale ale politicii externe şi de securitate comună.

- să propună preşedintele Comisiei;

- să numească Înaltul Reprezentant pentru Afaceri externe şi politică de securitate;

- să decidă trecerea de la votul unanim la votul cu majoritate calificată, în anumite

domenii;

În ceea ce priveşte Înaltul Reprezentant pentru Afaceri externe şi politică de securitate, acesta

este o noutate a TL. Conform, art.18 TUE.al.1. „Consiliul European, hotărând cu majoritate

calificată, cu acordul Comisiei, numeşte Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri

externe şi politică de securitate.”163 Înaltul Reprezentant este numit pentru un mandat de cinci

ani, şi cumulează trei funcţii, conform art.18 TUE, al.2-4:164

- Este reprezentantul Consiliului în politica externă şi se securitate comună;

- Preşedintele Consiliului Afaceri externe;

- Vicepreşedinte al Comisiei.

În ceea ce priveşte Consiliul Afaceri externe, acesta va fi condus de Înaltul Reprezentant, şi va

funcţiona în cooperare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi va cuprinde funcţionari

din cadrul departamentelor relevante ale secretariatului general al Consiliului şi din cadrul

Comisiei precum şi personal detaşat din cadrul serviciilor diplomatice naţionale.165

Principalele responsabilităţi ale Înaltului Reprezentant sunt politica externă şi politica

comună de apărare a Uniunii. Înaltul Reprezentant reprezintă Uniunea la nivel internaţional în

162 http://www.mae.ro/poze_editare/2009.11.21_Brosura_Tratatul_Lisabona.pdf, p.7163 Dragomir,E; D.Niţă, 2009, p.94164 Ibidem 171165 http://www.ccib.ro/afacerea/Stire-3372-.htm


domeniul politicii externe şi de securitate comună. Într-o declaraţie, preşedintele Finlandei, a

declarat că ideea creării Consiliului pentru Afaceri Externe fost aceea ca „UE să joace un rol

proeminent la nivelul politicii mondiale.”166

3.Consiliul ( Consiliul de Miniştrii )

Această instituţie este detaliată de art.16 TUE şi art.237-243 TFUE. 167

Din al.1 al art.16 se desprinde rolul Consiliului care este acela de a „exercita împreuna cu

Paramentul European funcţiile legislative şi bugetare.” Al. 2 al aceluiaşi articol prezintă

alcătuirea Consiliului care se compune dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru la nivel

ministerial, investit să ngajeze guvernul statului membru pe cre îl reprezintă şi să exercite

dreptul de vot. De modul de organizare a Consiliului se ocupă art.16.al.6 TUE, conform

căruia, acesta se prezintă sub două formaţiuni:

- Consiliul afacerilor generale, care asigură coerenţa acţiunilor diferitelor formaţiuni ale

Consiliului; Acesta pregăteşte reuniunile Consiliului European şi asigură

monitorizarea acestora împreună cu preşedintele Consiliului Europen şi Comisia

Europeană;

- Consiliul afacerilor externe, care elaborează acţiunea exterioară a Uniunii în funcţie de

liniile strategice fixate de către Consiliul European şi sigură coerenţ cţiunii

Uniunii.Acesta este prezidat de Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi

politică de securitate.

De asemenea, pregătirea acţiunilor Consiliului este asigurată de către Comitetul

Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre.(COREPER)

Preşedenţia Consiliului, cu excepţia celei a afacerilor externe, este asigurată după cum

urmează: „de către reprezentanţii statelor membre în cadrul Consiliului după sistemul de

rotaţie egal, în conformitate cu art.236 TFUE”, şi anume, pentru o perioadă de 18 luni – de

către grupuri predeterminate formate din trei state membre,şi pentru o perioadă de 6 luni – de

către fiecare membru al grupului.

Consiliul se reuneşte de către preşedintele acestuia sau de către unul dintre membrii săi sau de

către Comisie.Reuniunile Consiliul se desfăşoară în public, iar acestea se desfăşoară în două

părţi: deliberările asupra actelor legislative şi activităţile nelegislative. Trebuie precizat că,

dacă până acum reuniunile Consiliului se desfăşurau cu uşile închise, TL modifică această

prevedere, acestea fiind publice. Prin acestă modificare permite participare societăţii civile şi

166 http://www.iiea.com/events/europe-after-lisbon167 A se vedea anexa 13

a presei, sigurându-se astfel o informare mult mai clară, promptă şi obiectivă a cetăţenilor

asupra dezbaterilor.168

Rolul Consiliului este acela de decizie şi de coordonare, iar competenţele acestuia sunt:

- să exercite competenţa legislativă împreună cu PE;

- să constituie, tot împreună cu PE, autoritatea bugetară, care are rolul de a adopta

bugetul Uniunii Europene;

- să încheie acorduri internaţionale între Uniune şi unul sau mai multe state terţe sau

organizaţii internaţionale;

În ceea ce priveşte modalităţile de luare deciziilor, lucrurile sunt puţin mai complicate decât

la celelalte instituţii ale Uniunii şi sunt prevăzute de TFUE în art.238.Conform acestuia,

deciziile Consiliului se iau cu majoritate calificată a cărei câmp a fost extins.Până la 31

octombrie 2014, deciziile se adoptă cu cel puţin 255 de voturi din 345 care să exprime votul

favorabil al majorităţii membrilor. Din 1 noiembrie 2014 până la 31 martie 2017, atunci când

va trebui să fie luată o decizie cu majoritate califiată, un membru al Consiliului va putea

solicit ca această deliberare să aibă loc în funcţie de modalităţile aplicabile înainte de 1

noiembrie 2014.Începând cu 1 noiembrie 2014, se instituie votul prin dublă majoritatate

calificată, în funcţie de două criterii: statele şi populaţia.Astfel, pentru asigurarea majorităţii,

trebuie să se întrunească votul a 55% din statele membre, adică 15 din 27, reprezentând 65%

din populaţia UE.În acest fel, se pot forma mult mai uşor majorităţi şi luarea deciziioe poate

decurge mai uşor.169

De asemenea s-a luat în considerare şi problema pe care o puneau statele mici de a nu fi luate

în considerare în procesul decizional, precizându-se în TL, minoritatea de blocaj, care pote fi

formată din „numărul minim de membri din Consiliu, care reprezintă mai mult de 35%d din

populaţia statelor membre participante, plus un membru.”170 Dacă se constituie minoritatea

de blocaj , se va încerca negocierea unui compromis cu posibilitatea trecerii la vot în orice

moment. Acest mecanism este cunoscut sub numele de „compromisul de la Ioannina”

conform căruia i se permite unui grup de state apropiate minorităţii de blocaj să solicite

reexaminarea unei decizii doptate cu majoritate calificată.Statele reclamante trebuie să

reprezinte cel puţin 75% din populaţie sau cel puţin 75 din numărul de state membre necesare

pentru a constitui o minoritate de blocaj.171

168 D.Traşcă, M.M.Stoica, Tratatul de la Lisabona:motorul necesar pentru buna funcţionare a vehiculului UE, RRDC, nr.2/2008, p.100169 Ibidem 172170 Dragomir,E; D.Niţă,2009, p.224.171 Voicu,M. 2009, p.182.

În afară de majoritatea calificată, Consiliul mai poate vota şi cu majoritate simpă, atunci când

se votează regulamentul său interior, dacă sunt probleme de procedură sau dăcă solicită

Comisiei să efectueze orice studii pe care acesta le consideră oportune pentru realizarea

obiectivelor comune. De asemenea, Consiliul poate vota şi prin consens, adică în unanimitate

pentru probleme care privesc fiscalitatea, securitatea socială, politica străină, apărarea

comună.

4.Comisia Europeană

Prevederile referitoare la Comisie, se regăsesc în art.17 TUE şi art.244-250 TFUE.172

Conform, art.17 TUE,Comisia:

- promovează interesul general al Uniunii;

- asigură aplicarea tratatelor;

- asigură aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

- execută bugetul şi gestionează programele;

- exerită funcţia de coordonare, de executare şi de administrare, ăn conformitate cu condiţiile

prevăzute în tratate;

- asigură reprezentarea externă a Uniunii, cu excepţia politicii externe şi de securitate comune

şi a altor cazuri prevăzute în tratate.

Modificarea adusă de TL în ceea ce priveşte Comisia, se referă la compoziţia acesteia.Astfel,

în perioada 2009-2014 aceasta va continua în forma actuală, cu un reprezentant pentru fiecare

stat membru, dar din anul 2014, Comisia va fi formată din reprezentanţii a 2/3 din statele

membre, adică vor fi 18 membrii din 27 de state printr-un sistem de rotaţie egalitară, fiecare

stat fiind reprezentat în 2 din 3 comisii.173

Prin reducerea numărului de comisari va creşte eficienţa Comsiei şi va duce la o mai mare

coerenţă politicilor promovate în detrimentul asigurării unei reprezentativităţi corespunzătoare

a statelor membre şi implicit în detrimentul legitimităţii Comisiei.174

Preşedintele Comisiei este ales de Parlament care va investi întreaga Comsie, inclusiv Înaltul

Reprezentant pentru afaceri externe.175 Preşedintele Comsisie este ales cu majoritatea

membrilor care compun Parlamentul European. Acesta are următoarele competenţe aşa cum

sunt prevăzute în art.18 TUE al.6:

172 A se vedea Anexa 14173 D.Traşcu, M.M.Stoica, Tratatul de la Lisabona:motorul necesar pentru buna funcţionaare a vehiculului UE, RRDC, nr.2/2008, p.101174 http://www.just.ro/Portals/0/Impactul%20Tratatului%20de%20la%20Lisabona.pdf, p.6175 http://www.ccib.ro/afacerea/Stire-3372-.htm

http://www.just.ro/Portals/0/Impactul%20Tratatului%20de%20la%20Lisabona.pdf

- defineşte orientările în cadrul cărora Comisia îţi exersează misiunea;

- decide asupra organizării sale interne pentru a aasigura coerenţa, eficacittea şi

colegialitatea acţiunii sale;

- numeşte vicepreşedinţii, alţii deccât Înaltul Reprezetant, dintre membrii Comisie;

- solicită demisia unui membru al Comisiei.

În ceea ce priveşte alegerea membrilor Comisiei, conform art.17 TUE al.4 „sunt aleşi dintre

resortisanţii statelor membre în conformitate cu un sistem de rotaţie strict egal între statele

membre care să reflecte diversitatea demografică şi geografică a tuturor statelor

membre.Acest sistem, se stabileşte de către Consiliul European, care hătărăşte în unanimitate

în conformitate cu art 244 TFUE”. Tot în art.17 TUE dar la al.3 se specifică că, „mandatul

Comisiei este de cinci ani.” Membrii Comisiei sunt aleşi, pe baza sugestiilor făcute de către

statele membre, ţinând cont de competenţa generală şi de angajamentul lor european şi de

garanţiile de independenţă pe care acestea le oferă.

În TL, se menţionează pentru prima dată în mod expres responsabilitatea Comisiei, ca

organism colegial, în faţa PE care conform art.17 TUE al.8 poate formula o moţiune de

cenzură împotriva Comisiei în conformitate cu art.234 TFUE. Astfel, PE nu poate să se

pronunţe asupra acestei moţiuni decât la cel puţin trei zile de la depunerea ei şi numai prin

scrutin public.În cazul în care moţiunea de cenzură este adoptată cu majoritatea de 2/3 din

sufragiile exprimate şi de majoritatea membrilor care compun PE, membrii Comisiei trebuie

să demisioneze în mod colectiv din funcţiile lor şi Înatul Reprezentant din funcţiile pe care le

exerită în cadrul Comisiei.

Comisia, are mai multe competenţe, ce se regăsesc prevăzute în TL în articolele care o

reglementează, şi printre acestea sunt, de a propune acte legislative;asigură aplicarea tratatelor

precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în temeiul acestora; supraveghează aplicarea

dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;asigură reprezentarea

exterioară a Uniunii, cu excepţia politicii străine şi de seuritate comună şi a altpr cazuri

prevăzute de tratate.

5.Curtea de Justiţie

Curtea de Justiţie este reglementată de art.19 TUE şi art.251-281 TFUE.176

TL aduce modificări în ceea ce priveşte organizarea Curţii de Justiţie care va cuprinde trei

instanţe, conform al.1 al art.19 TUE:

1.Curtea de Justiţie;

176 Anexa 15

2.Tribunalul;

3.Tribunalul Funcţiei Publice.

Alcătuirea CJUE:

-un judecător pentru fiecare stat membru;

-8 avocaţi generali.

În ceea ce priveşte modalităţile de numire a membrilor CJUE, TL statuează că judecătorii sunt

numiţi de comun acord de către statele membre pentru 6 ani, cu posibilitatea de reiinnoire dar

după consultarea unui Comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capcitatea

candidaţilor de a exercita funcţiile de judecător şi avocat general la Curtea de Justiţie şi la

Tribunal. În ceea ce priveşte avocaţii generali, o declaraţie anexată TL prevede posibilitatea

de a mări numărul acestora de la 8 la 11, la solicitarea Curţii.177

Avocaţii şi judecătorii se reinnoiesc parţial, l fiecare 3 ani.

CJUE „se întruneşte în camere sau Marea Cameră, în conformitatea cu regulile prevăzute în

acest sens de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.” Conform art.251 TFUE.De

asemenea Curtea „se poate întruni şi în şedinţă plenară atunci când Statutul prevede aceasta.”

Deci, se poate spune că , Curtea se reuneşte în 3 moduri: Camere, Marea Cameră şi Adunări

plenare.

În ceea e priveşte competenţele CJUE, acestea sunt:

- să controleze legalitatea actelor legislative, actelor Consiliului, ale Comisiei şi ale

Băncii Centrale Europene, şi a actelor Parlamentului European şi ale Consiliului

European, precum oficiilor sau agenţiilor Uniunii.( art.263 TFUE )

- să se pronunţe cu privire la interpretarea tratatelor şi validitatea şi interpretarea actelor

doptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.( art.263 TFUE )

- să judece litigii care au ca obiect repararea prejudiciilor menţionate la art.340 al doilea

paragraf şi al treilea paragraf.( art.268 TFUE )

- să se pronunţe în privinţa legalităţii unui act adoptat de Consiliul European sau de

Consiliu, numai la solicitarea statului membru. ( art.269 TFUE )

- să se pronunţe asupra oricărui litigiu dintre Uniune şi agenţii acesteia. ( art. 270

TFUE)

- să se pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii cuprindă într-un contract de drept

public sau de drept privat, încheiat de Uniune sau în numele acesteia. ( art.271 TFUE)

177 http://www.juridice.ro/92440/modificarile-aduse-de-tratatul-de-la-lisabona-in-ceea-ce-priveste-organizarea-si-competentele-curtii-de-justitie-a-uniunii-europene.html

- să se pronunţe asupra oricărui diferend dintre statele membre în legătură cu obiectul

tratatelor, în cazul în care este sesizat cu privire la acest diferend în temeiul unui

compromis. ( art.273 TFUE )

- nu înlătură competenţa instanţelor naţionale cu privire la litigiile rspective. ( art.274

TFUE )

- nu este competentă în ceea ce priveşte dispoziţiile privind politica externă şi de

securitate comună. ( art. 275 TFUE ).

În ceea ce priveşte Tribunalul de Primă Instanţă, prevederile în legătură cu alcătuirea şi

organizarea, sunt aceleaşi ca şi pentru CJUE.În schimb, la capitolul competenţe lucrurile nu

stau la fel.Competenţele TPI sunt:

- să judece în primă instanţă acţiunile menţionate la art. 263, 265, 268, 270, 272, cu

excepţia celor care sunt atribuite unui tribunal specializat, instituit în conformitate cu

art.257 şi a celor rezervate prin statut Curţii de Justiţie.( art. 256 TFUE )

- să judece acţiunile formulate împotriva deciziilor tribunalelor specializate. ( art. 256

TFUE )

- să judece trimiteri preliminare adresate în temeiul art. 267, în domenii specifice

stabilite de statut. ( art.256 TFUE )

Deciziile luate de către Tribunal pot fi verificate de către CJUE, într-o cale de atac limitată la

problemele de drept, într-o cerere de examinare atunci când ele privesc recursuri formulate

contra deciziilor tribunalelor specializate.

Art.257 TFUE statuează că „Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitte cu

procedura legislativă ordinară, pot înfiinţa tribunale speciaizate pe lângă Tribunal, care să

aibă competenţa de a judeca în primă instnţă anumite categorii de acţiuni în materii

speciale.”

Hotărârea înfiinţării tribunalelor specializate se concretizează prin regulamentul de înfiinţate,

care stabileşte normele referitoare la compunerea acestuia şi precizează întinderea

competenţelor care îi sunt atribuie.

Deciziile pe care le iau Tribunalele specializate pot fi obiectul unui recurs la Tribunalul,

limitat la chestiuni de drept, sau dacă regulamentu de înfiinţare a tribunalului specializat

prevede, la chestiuni de fapt.

Membrii tribunalelor specializate sunt aleşi dintre persoanele care oferă depline garanţii de

independenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor funcţii

jurisdicţionale.Aceştia sunt numiţi de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate.

6.Banca Central Europeană

Este reglementată de art.282-284 TFUE.178 Conform TL, BCE şi băncile centrale naţionale

onstituie Sistemul European al Băncilor Centrale. Principalul rol al BCE şi al băncilor

centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro este de a conduce politica

monetară a Uniunii. Pe lângă trecerea BCE în rândul instituţiilor UE, se mai aduce o

modificare, şi anume faptul că BCE are personalitate juridică, şi este singura abilitată să

autorizeze emisiunea de monedă euro. Trebuie spus că, BCE este o instituţie independentă in

exercitarea competenţelor şi în dministrarea finanţelor sale.

Organele de decizie a BCE sunt: consiliul guvernatorilor care se compune din membrii

Comitetului executiv al BCE precum şi din guvernatorii băncilor centrale naţionale ale

statelor membre a căror monedă este euro; comitetul executiv sau directoratul care se

alcătuieşte din preşedinte, un vicepreşedintem şi alţi patru membri. Membrii comitetului

executiv sunt numiţi de Consiliul European care hotărăşte cu majoritate calificată, iar

mandatul pentru care sunt aleşi este de opt ani dar nu poate fi reînnoit.

BCE adoptă măsuri necesara pentru îndeplinirea misiunilor SEBC şi ale Eurosistemului. De

asemenea în art.284 TUE se precizează ca, „BEC prezintă Parlamentului European,

Consiliului şi Comisiei, şi Consiliului European un raport anual privind activitatea SEBC şi

politica monetară din anul precedent şi din anul în curs.”

7.Curtea de Conturi

Este prevăzută de art.285-287 TFUE.179

Rolul Curţii de Conturi „asigură controlul conturilor Uniunii”. Aceasta este formată din câte

un resortisant din fiecare stat membru.Membrii Curţii de Conturi îşi exercită funcţiile în

deplină independenţă, în interesul general al Uniunii. Membrii Curţii de Conturi sunt: numiţi

pentru un mandat de şase ani şi sunt aleşi dintre personalităţile care aparţin sau au aparţinut în

statul rspectiv instituţiilor de control extern sau care au posedat o calificare deosebită pentru

această funcţie şi trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă.

Preşedintele Curţii de Conturi este desemnat de către membrii săi din rândul

acestora.Mandatul acestuia este de trei ani şi poate reînnoit.

Competenţele Curţii de Conturi sunt: să verifice totalitatea conturilor de venituri şi cheltuieli

ale Uniunii; examinează legalitatea şi corectitudinea veniturilor şi cheltuielior şi asigură buna

gestiune financiară; întocmeşte un raport anual după încheierea fiecărui exerciţiu financiar;

îşi prezinte în orice moment observaţiile în special sub forma unor rapoarte speciale cu privire

178 Anexa 16179 Anexa 17

la chestiuni specifice; să asiste PE şi Consiliul în exercitarea funcţiilor lor de control şi a

executării bugetului.

Pe lângă aceste instituţii, mai există o serie de organe consulatative, Comitetul economic şi

social şi Comitetul regiunilor.Acestea sunt reglementate de art.300- 307 TFUE.180

„Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt asistate de un Comitet Economic şi Social

şi de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcţii consultative.”

Comitetul economic şi social

Este compus din reprezentanţii ai organizaţiilor de lucrători, salariaţi şi alţi actori

reprezentativi ai societăţii civile, îndeosebi în domeniul socio-economic, civil,

profesional şi cultural.Atribuţiile CES sunt, să fie consultat de PE, de Consiliu sau de

Comisie în cazurile prevăzute de tratate sau când aceste instituţii consideră acest lucru

oportun; să ia iniţiativa de a emite un aviz în cazurile în care consideră că este necesar.

Comitetul regiunilor

Este alcătuit din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale care sunt fie titulare

ale unui mandat electoral în sânul unei colectivităţi regionale sau locale.Comitetul este

convocat de către preşedintele său la cererea PE, a Consiliului sau a Comisiei sau

poate să se reunească din proprie iniţiativă. Atribuţiile Comitetului sunt, să fie

consultat de către PE, Consiliu sau Comisie în cazurile prevăzute de tratate şi în toate

celelalte cazuri şi în special în care acestea privesc cooperrea transfontalieră sau în

cazul în care una dintre instituţii consideră oportun acest lucru; este informat de PE,

Consiliu sau de Comisie cu privire la cererea de aviz; ia iniţiativa de a emite un aviz

din proprie iniţiativă, în cazurile în care consideră util acest lucru.

2.2.8 Actele juridice ale Uniunii Europene

Sunt reglementate de art.288-299 TFUE.

Deciziile Uniunii Europene se iau prin implicarea în a trei instuţii cheie, cunoscute sub

denumirea de triunghiul instituţional, şi anume, Consiliul, Comisia şi Parlamentul European.

Triunghiul operează că şi legislativul Uniunii181:

- Comisia reprezintă serviciul civil al UE, fiind independentă, imparţială, şi cea care

propune proiecte de legi care prezintă probleme ce trebuie rezolvate în interesul

statelor membre;

- Consiliul este instituţia ce reprezintă guvernul naţional;

180 Anexa 18181 http://www.iiea.com/publications/what-the-lisbon-treaty-means, p.2-3

http://www.iiea.com/publications/what-the-lisbon-treaty-means

- Parlamentul European este direct ales de cetăţenii statelor membreşi fiecare membru

este responsabil faţă de cei care l-au desemnat ca reprezentant.

Uniunea Europeană adoptă legi doar în domeniile în care este competentă să o facă, nu

legiferează când nu este abilitată să o facă.

Art.288 stipulează că „Pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile doptă

regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize.”Aceste acte juridice formează dreptul

derivat.

regulamentul are domeniul de aplicare generală şi este obligatoriu în toate elementele

sale şi aplică direct.

directiva spre deosebire de regulament este obligatorie pentru fiecare stat membru al

cărei destinatar este , cu privire la rezultatul care trebuie atins, mijloacele şi forma la

care să se ajungă la acesta fiind de competenţa autorităţilor naţionale.

decizia este obligatorie în toate elementele sale.Dacă decizia are destinatarii, ea este

obligatorie doar pentru aceştia.

recomandările şi avizele au doar caracter consultativ.

Procedurile de adoptare a actelor juridice sunt, procedura legislativă ordinară şi procedura

legislativă specială. Actele juridice adoptate prin astfel de proceduri constituie acte legislative.

Pe lângă acestea mai sunt actele delegate şi actele de execuţie.

Procedura legislativă ordinară este prevăzută de art 189 TFUE al.1 şi „constă în

adoptarea în comun de către Parlamentul European şi Consiliu a unui regulament, a

unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei.” Această procedură este

detaliată de art.294 TFUE.182

Procedura legislativă specială este conform art.189 TFUE al.2 atunci când

„adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea

Comisiei sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European.

Din prevederile art.290 TUE al.1 care stipulează că „Un act legislativ poate delega Comisiei

competenţa de a adopta acte fără caracter legislativ şi cu domeniu de aplicare general, care

completează sau modifică anumite elemente neesenţiale ale actului legislativ.” rezultă că

există şi acte delegate.

Pe lângă aceste feluri de acte, mai există şi acte de execuţie aşa cum reiese din art.291 TFUE

„În cazul în care sunt necesare condiţii unitare de punere în aplicare a acteor obligtorii din

punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei competenţe de executare

sau, în cazuri speciale şi temeinic justificate, precum şi Consiliului.”

182 Anexa 19

2.2.9 Politicile Uniunii Europene

Politicile Uniunii Europene sunt prevăzute în partea a III-a a TFUE. TL aduce modificări

importante cu privire la politicile Uniunii care privesc spaţiul de libertate, securitate şi justiţie,

energie şi mediu, politica economică, politica europeană de securitate şi de apărare şi politica

socială.

- Politica economică: tratatul oficializează poziţia Băncii Centrale Europene, care

devine astfel o instituţie UE, şi confirmă angajamentul de realizare a Uniunii

Economice şi Monetare având euro ca monedă UE.183

- Spaţiu de libertate, securitate şi justiţie: UE se autodefineşte ca spaţiu de libertate,

securitate şi justiţie.Pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie, cetăţenilor

europeni trebuie să li se asigure şi securitate. În acest scop TL conţine noi dispoziţii în

ceea ce priveşte combaterea criminalităţii transfontaliere internţionale, imigraţia

ilegală, traficul de persoane, arme şi droguri. TL creşte eficienţa procesului decizional

în acest domeniu, prin extinderea votului cu majoritate calificată şi transformarea

acestei proceduri în modalitatea obişnuită de vot.184

- Politica europeană de securitate şi apărare: TL defineşte mai clar rolul UE în sfera

politicii externe şi de securitate comună.Astfel pentru deciziile pe probleme de

apărare, va fi necesară aprobarea unanimă a celor 27 de state membre ale UE. Tratatul

extinde rolul UE, incluzând operaţiuni de dezarmare, consiliere şi asistenţă militară şi

contribuie la refacerea stabilităţii în urma conflictelor. De asemenea tratatul prevede

ca statele membre să pună la dispoziţia UE capacităţile civile şi militare necesare

pentru punerea în aplicare a politicii de securitate şi apărare comune şi stabileşte rolul

Agenţiei Europene de Apărare. Modificarea cea mai importantă adusă de TL este

aceea a introducerii unei clauze de solidaritate , cu caracter voluntar atunci când un

stat membru este victima unui atac terorist sau a unui dezastru natural sau de origine

umană.185

- Energie: TL include pentru prima dată o secţiune specifică dedicată energiei acordând

Uniunii Europene competenţe partajate cu statele membre în privinţa asigurării

funcţionării eficiente a pieţei energiei.186

183 Ghidul dumneavoastră privind Tratatul de la Lisabona,2009, p.6.184 http://www.mae.ro/poze_editare/2009.11.21_Brosura_Tratatul_Lisabona.pdf, p.15185 Ibidem 189, p.7186 http://www.mae.ro/poze_editare/2009.11.21_Brosura_Tratatul_Lisabona.pdf, p.16



- Mediu: TL recunoaşte combaterea schimbărilor climatice drept una din cele mai

importante provocări la nivel global şi identifică măsuri prin care Uniunea să poată

răspunde la acestea.187

- Politica socială: este recunoscut rolul central al serviciilor economice, cum ar fi

transporturile în omun, teleomunicaţiile, serviciile poştae, alimentarea cu gaz,

electricitate. Rolul UE în aceste domenii este limitat, statele membre având un mare

spaţiu de manevră în ceea ce priveşte furnizarea, exploatarea şi organizarea serviciilor

astfel încât încât să răspundă în mod eficient necesităţilor de pe plan intern.188

În ceea ce priveşte cele patru libertăţi de circulaţie ale UE ( a cetăţenilor, bunurilor,

serviciilor, capitalilor ), şi celelalte politicii ale Uniunii, Tratatul de la Lisabona nu aduce

schimbări semnificative.

2.2.10 Natura juridică a Tratului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona mai este denumit şi O Constituţie pentru Europa, de altfel el s-a născut

pe fundamentele Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa, care a creat acel blocaj

instituţional şi decizional. Cuvântul Constituţie provine din latinescul „constitutio” care

înseamnă aşezare cu temei, starea unui lucru.189 Tratatul de la Lisabona, are natură juridică

multiplă190, adică: este un tratat internaţional, supus regulior derptului internaţional public;

este un izvor al dreptului comunitar european;Text constituţional, document ce constituie

fundamentul unei ordini juridice, ordinea juridică comunitară.

187 Ibidem 192, p.17188 Ibidem 191, p.8189 Muraru,I. 1993, p.39190 http://www.mae.ro/poze_editare/Tratat_Consitutie%20UE.pdf, p.7

http://www.mae.ro/poze_editare/Tratat_Consitutie%20UE.pdf

Capitolul III România şi Uniunea Europeană

III.1 Scurt istoric al relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană

Semnarea Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană la 1 februarie 1993 a

însemnat deschiderea drumului României către Uniunea Europeană.191 Astfel, statutul

României era acela de stat asociat UE.192

Doi ani mai târziu, adică în 1995, acest acord întră în vigoare la 1 februarie, iar în luna iunie a

aceluiaşi an, România depune cererea de aderare la Uniunea Europeană193 şi România devine

stat solicitant la UE.

În acelaşi an, dar în luna decembrie, Consiliul European de la Madrid acceptă cererea

României şi decide ca în 1998 să fie începute negocierile de aderare cu aceasta, alături de alte

11 state şi astfel România devine stat candidat la UE. În luna iulie 1997 Comisia Europeană

adoptă Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a României la UE, şi

191 http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=31814&idlnk=1&cat=3192 Ghica,L.A. 2006, p.37193 http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/index_ro.htm,

http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/index_ro.htm

3

anume neincluderea României în primul val al extinderii UE din cauza întârzierilor în reforma

economică şi administrativă.În urma acestui aviz Consiliul European de la Luxemburg decide

deschiderea negocierilor doar cu şase state, printre care România nu se află. 194 În următorul an

1998, în luna noiembrie Comisia Europeană publică primul Raport de ţară privind procesul de

aderare a României la UE.195

Următoarea etapă a fost cea din decembrie 1999 când Consiliul European de la Helsinki a

decis deschiderea negocierilor de aderare cu şase state candidate, între care şi România196,

care devine stat în curs de aderare. Oficial negocierile sunt deschise în luna februarie a anului

2000 în cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale. În anul 2002, în luna

noiembrie Comisia adoptă o „Foaie de parcurs” pentru România şi Bulgaria, , iar în luna

decembrie Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre

şi adoptă foile de parcurs pentru România şi Bulgaria.197 În această perioadă au fost negociate

toate cele 31 de capitole ale acquis-ului comunitar întreg procesul încheindu-se în decembrie

2004 când Consiliul European de la Bruxelles confirmă încheierea negocierilor de aderare la

Uniunea Europeană.198

Astfel, la 25 aprilie 2005, la Luxemburg a fost semnat Tratatul de Aderare a României şi

Bulgariei la UE, de către România şi Bulgaria şi de către reprezentanţii statelor membre ale

Uniunii.199 În urma semnării Tratatului de Aderare, România a devenit stat aderent.

Următorul pas, a fost cel de a deveni membru al UE, moment ce a avut loc începând cu data

de 1 ianuarie 2007, când a intrat în vigoare Tratatul de Aderare.200

3.2. Aderarea României la Uniunea Europeană

Aşa cum s-a prevăzut în secţiunea de mai sus, aderarea României la UE, a presupus mai multe

etape ce s-au desfăşurat pe parcursul mai multor ani. Aderarea României a presupus

îndeplinirea de către aceasta a tuturor cerinţelor impuse de Uniunea Europeană. Astfel,

conform Consiliului European de la Copenhaga „statele asociate la UE din Europa Centrală

194 Ibidem 198195 http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=30194&idlnk=1&cat=3196 http://www.adrnordest.ro/index.php?page=ROMANIA_EU_MEMBER197 http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/index_ro.htm198 Ibidem 203199 http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=31814&idlnk=1&cat=3200 Ghica,L.A. 2006, p.37

3

şi de Est care doresc pot deveni membrii UE.” Tot în cadrul Consiliului de la Copenhaga s-

au stabilit criteriile de aderare ale unui stat la UE, care presupun îndeplinirea de către acesta a

criteriului politic, economic şi legislativ:201

Criteriul politic presupune instituţii stabile, care garantează democraţia, respectul legii,

al drepturilor omului şi respectul faţă de minorităţi;

Criteriul economic presupune o economie de piaţă funcţională capabilă de a face faţă

concurenţei şi forţelor de piaţă din UE;

Criteriul legislativ presupune adoptarea acqui-ului comunitar astfel încât legislaţia

comunitară să fie eficient implementată în legislaţia naţională.

3.2.1 Beneficii şi costuri ale aderării

Principalele avantaje ale aderării la la UE202

Creşterea nivelului de trai – acest lucru este posibil datortă implicaţiilor economice

pe care le are aderarea la UE, prin accesul la cea mai importantă piaţă unică din lume,

care înseamnă oportunităţi de afaceri mult mai numeroase şi eficienţă sporită datorită

codului comun de reguli;

Standarde ridicate – în special în domeniul politicilor sociale, ce au ca scop

reducerea decalajelor economice;

Cetăţenia europeană – un avantaj important al acesteia îl constituie posibilitatea de a

beneficia de protecţie consulară şi diplomtică din partea unui alt stat membru în

momentul efecturării unei călătorii în afara UE. În plus cetăţenii români vor avea

dreptul de a călători şi de a se stabili în orice stat membru.Această libertate de

circulaţie a persoanelor presupune şi accesul la oportunităţi de muncă în toate statele

membre;

Agricultura şi dezvoltarea rurală – este sprijinită financiar şi instituţional în vederea

unei dezvoltări rurarle durabile, care să sigure venituri decente locuitorilor din zonele

rurale, protejând totodată mediul înconjurător;

201 http://www.adrnordest.ro/index.php?page=ROMANIA_EU_MEMBER202 Ghica,L.A 2006, p.19-23.

3

Sprijin financiar – în timpul perioadei de preaderarea a România a fost beneficiarul

celui mai mare volum de finanţate oferit vreodată de UE unui stat din afara sa. Numai

prin fonduri de preaderare, PHARE, ISPA, SAPARD, România a primit, începând cu

2000 aproximativ 700 mld de euro anual.

Principalele probleme ale aderării la UE203

Capacitatea administrativă şi gestionarea fondurilor – din cauza proastei

administrării şi a unor proiecte defectuoase, multe fonduri sunt pierdute şi acest lucru

duce la îndepărtarea posibilităţii creşterii semnificative a nivelului de trai;

Restructurare economică şi administrtivă – pentru a rămâne competitive,

companiile româneşti pot beneficia de fonduri europene prin participarea cu proiecte

la programe de finanţare oferite de UE. Reforma administrativă poate impune

disponibilizări semnifiative în sectorul privat, iar impactul aderării este resimiţit inegal

de actorii economici, cele mai afectate fiind IMM-urile;

Agricultuă şi dezvoltare rurală – impactul cel mai puternic este resimiţit de fermele

de semi-subzistenţă, care produc pentru consum propriu, dar şi pentru vânzare, care cu

greu reuşesc să devină competitive pe piaţă. De asemene multe ferme au dificultăţi să

se adapteze normelor sanitar-veterinare, impuse de acquis-ul comunitar;

Securitate – migraţia este o problemă cu care se confrontă România şi de ademenea

politica externă regională în special în zona Mării Negre, a Balcanilor de Vest şi a

zonei Caucaz.

3.2.2. Tratatul de aderare a României la UE

Tratatul de aderare a României la UE este comun cu cel al Bulgariei şi reprezintă rezultatul

integral al procesului de negociere a celor 31 de capitole.Acest tratat a fost elaborat pe baza

aceloraşi principii şi dup aceeaşi metodă de lucru utilizate la redactarea Tratatului de Aderare

a celor zece noi state membre.

În cazul României şi al Bulgariei prin Tratatul de Aderare se prevede posibilitatea aderării la

Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, dacă acesta ar fi fost ratificat de către

203 Ibidem 208, p.24-25

3

toate statele membre până la data aderării efective a României şi Bulgariei.În consecinţă

având în vedere faptul că Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei trebuia să conţină şi

adaptările necesare aduse Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, s-au

redactat în paralel un Act de Aderare şi un Protocol de Aderare.204

Actul de Aderare cuprinde modificările aduse prin aderarea României şi Bulgariei la UE

tratatelor constitutive în vigore în prezent, iar Protocolul de Aderare adaptează Tratatul

Constituţional pentru a face posibilă aderarea României şi Bulgariei la acest document.205

Intrarea acestora în vigore este prevăzută în formă alternativă, în funcţie de intrarea în vigoare

a Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Dacă Tratatul de instituire a unei

Constituţii pentru Europa ar fi intrat în vigoare înaintea aderării României şi Bulgariei, atunci

ar fi intrat direct în vigoare Protocolul de Aderare. Datorită acestui fapt, a intrat în vigoare

Actul de Aderare.206

Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la UE, se prezintă sub următoarea structură207:

1. Părţile generale, formate din Tratatul de Aderare şi Actul de Aderare, precum şi Protocolul

de Aderare;

2. Anexele;

3. Declaraţiile.

1.Părţile generale:

- Partea I – Principii, care conţine definiţii şi prevederi privind caracterul obligatoriu pentru

România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al actelor adoptate de instituţiile comunitare.

- Partea a II-a – Adaptări ale Constituţiei, care are două Titluri, repectiv Dispoziţii

instituţionale şi Alte adaptări. Astfel, se stipulează participarea României şi Bulgariei la

instituţiile UE.

- Partea a III-a – Dispoziţii permanente, în care sunt prevăzute măsurile negociate permanente

şi se fac referiri la mecanismul efectuării adaptărilor tehnice ale aquis-ului adoptat până la 1

octombrie 2004.

204 http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=25850205 Vataman,D; David,I. 2008, p.145206 http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=25850207 http://www.europeana.ro/comunitar/tratate/tratatul%20de%20aderare%20al%20romaniei%20la%20ue.htm

3

- Partea a IV-a – Dispoziţii temporare, care prevăd măsurile tranzitorii convenite în cadrul

negocierilor, prevederile instituţionale precum şi prevederile financiare cu caracter temporar,

dar şi alte dispoziţii.

- Partea a V-a – Dispoziţii privind implementarea, care conţine prevederi referitoare la

compunerea instituţiilor şi organelor, la aplicabilitatea actelor emise de aceste instituţii, şi

dipoziţii finale.

Actul şi Protocolul de aderare, au acelaşi conţinut, şi de aceea structura lor a fost prezentată în

acelaşi timp.

2. Anexele

Tratatul de aderare a României şi Bulgariei are 9 anexe, care sunt măsurile convenite în cadrul

negocierilor.Astfel:

- Anexa I Lista convenţiilor şi protocoalelor la care România şi Bulgaria devin părţi la

data aderării;

- Anexa II Lista dispoziţiilor acquis-ului Schengen, astfel cum este integrat în cadrul

Uniunii Europene, precum şi actele adoptate în temeiul acestuia sau conexe acestuia,

care urmează să devină obligatorii şi aplicabile pe teritoriul noilor state membre la

data aderării;

- Anexa III Lista menţionată la art.19 din actul de aderare:adaptări ale actelor adoptate

de instituţii;

- Anexa IV Lista menţionată la art.20 din actul de aderare: adaptări suplimentare ale

actelor adoptate de instituţii;

- Anexa V Lista menţionată la art.21 sin actul de aderare:alte dipsoziţii permanente;

- Anexa VI Lista menţionată la art.23 din actul de aderare:măsuri tranzitorii privind

Bulgria;

- Anexa VII Lista menţionată la art.23 din actul de aderare:măsuri tranzitorii privind

România;

- Anexa VIII Dezvoltarea rurală;

3

- Anexa IX Angajamente speciale asumate şi cerinţe acceptate de către România la

încheierea negocierilor de aderare la 14 decembrie 2004.

3. Declaraţiile, care au caracter politic şi care nu produc efecte juridice:

A. Declaraţiile comune ale actualelor state membre;

B. Declaraţia comună a actualelor state membre şi a Comisiei;

C. Declaraţia comună a diferitelor actuale state membre;

D. Declaraţia Republicii Bulgaria.

3.3 România, membru al UE

România a devenit membră a Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2007. Acest statut, implică o

serie de drepturi dar şi de obligaţii care derivă din tratatele şi legislaţia adoptate de UE de la

înfiinţare şi până în prezent.Totalitatea tratatelor şi a legislaţiei adoptate de UE în perioada

existenţei sale, se numeşte acquis comunitar, pe care România trebuie să îl respecte şi să îl

transpună în legislaţia naţională. Aceasta este una dintre obligaţiile pe care le are România,

incepând cu data aderării.

Procesul de adoptare a acquis-ului comunitar vizează două aspecte:208

Transpunerea directivelor comunitare – este stipulată în art. 189 TCE prin care se

prevede că directiva este obligatorie pentru statele membre cărora le este adresată în

ceea ce priveşte rezultatul atins, forma şi metodele pentru obţinerea acestuia rămânând

la latitudinea statelor membre. Potrivit legislaţiei comunitare, România are obligaţia

aplicării în întregime a acquis-ului comunitar şi comunicării către Comisia Europeană

a măsurilor luate pentru transpunerea prevederilor directivelor în vigoare, numite

Măsuri Naţionale de Execuţie. MNE reprezintă actele normative prin care sunt

transpuse în dreptul intern directivele comunitare.Acestea pot îmbrăca toate formele

prevăzute de lege şi trebuie publicate în Monitorul Oficial al României.Pentru ca o

MNE să fie validă trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie oficială, să fie

completă, managerul central, utilizatorii activi, utilizatorii pasivi.

208 Vataman, D; David,I. 2008, p. 156

3

Crearea cadrului juridic necesar aplicării directe a regulamentelor comunitare –

regulamentele nu se transpun, ele produc efect direct în ordinea juridică a fiecărui stat

membru din momentul intrării în vigoare, asemenea unei legi interne, fiin necesară

asumarea acestora ca atare de către instituţiile competente în domeniile acestora de

reglementare. Instituţii din România trebuie să evalueze fiecare regulament, precum şi

actele normative naţionale incidente în domeniul respectiv, iar în urma acestei evaluări

să facă dacă este cazul, următoarele demersuri: să abroge sau să modifice în mod

corespunzător actele naţionale care „dublează”, încalcă sau adaugă nepermis la

prevederile unor regulamente comunitare, sau să iniţieze/adopte măsuri legislative sau

administrative fără de care aplicarea directă a regulamentelor în ordinea juridică

internă nu este posibilă.

Dacă, Comisia apreciază că un stat membru nu a dus la îndeplinire una din obligaţiile ce îi

revin în baza Tratatului instituind Comunitatea Europeană, aceasta emite un aviz motivat cu

privire la acest subiect, după ce a oferit statului posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. În

cazul în care statul nu se conformează avizului, în termenul stabilit de Comisie, acesta poate

sesiza Curtea de Justiţie. O condamnare poate produce consecinţe grave, pentru România, pe

plan politic cât şi pe plan financiar.

3

Capitolul IV Efectele Tratatului de la Lisabona asupra statelor membre – România

Ratificarea Tratatul de la Lisabona, a fots făcută de către Parlamentul României, în data de 4

februarie 2008, prin Legea nr. 13/2008 publicată în Monitorul Oficial nr.107 din 12 februarie

2008. Tratatul de le Lisabona a fost adoptat cu 384 de voturi pentru, unul împotrivă şi o

abţinere.Deputatul PC, Dragoş Dumitru s-a abţinut, iar deputatu PIN Lavinia Şandru a votat

împotrivă.209

Motivaţia deputatului, de a opta pentru un vot împotriva ratificării TL, a fost aceea că „nu

este normal ca România să nu aibă nici o contribuţie la acest tratat (...) acest vot nu

reprezintă un vot în favoarea interesului naţional.”210 Problema pe care a identificat-o

deputatul Lavinia Şandru a fost una destul de importantă, şi anume că acest Tratat se numeşte

Tratatul de la Lisabona,dar el de fapt, în proporţie de 90% este preluat din Tratatul Instituind

o Constituţie pentru Europa, şi va prevala Constituţia României.211

Poziţia României faţă de Tratatul de la Lisabona este un caz atipic, datorită prevederilor

Tratatul de Aderare a României la UE. Întregul proces de aderare a României la UE, a avut şi

s-a bazat pe acest punct - neintrarea în vigoare a Tratatului Constituţional, iar procedura

urmată a fost cea stabilită de Actul de aderare, aşa cum s-a văzut în capitolul precedent al

lucrării.

209 http://www.hotnews.ro/stiri-politic-2287639-romania-ratificat-tratatul-lisabona.htm210 http://www.youtube.com/watch?v=pmIyDUCHtLE211 Ibidem 216

3

Problema pe care o avea România la ratificarea Tratatului de la Lisabona, şi pe care şi Lavinia

Şandru a menţionat-o când şi-a exprimat votul împotrivă, este aceea că în tratat nu se face nici

o menţiune despre Tratatul Constituţional, nici că l-a abandonat şi nici că l-ar fi preluat, deşi

circa 80% din textul acestuia se regăseşte în textul tratatului, dar nu se fac menţiuni asupra

acestui lucru.Omiţându-l rămâne neclarificată situaţia acestuia, care din punctul de vedere al

României, prin efectul dispoziţiei constituţionale, art.11.al.2, „tratatele ratificate potrivit legii

întră în dreptul intern”,şi-a văzut modificată legislaţia sa internă, de îndată ce Tratatul de

Aderare a fost ratificat.Dacă pentru statele membre ale Uniunii Europene, omiusiunea unui

document de o asemenea amploare şi importanţă această atitudine putea fi văzută ca un act

politic, şi nu punea probleme, în cazul României, acest aspect nu ar fi trebuit să fie neglijat şi

în lipsa soluţionării la nivel comunitar, era necesară o menţiune în acest sens, în legea noastră

de ratificaare a TL.212

4.1 Efecte la nivelul reprezentării României în instituţiile UE

Aşa cum au fost prezentate în cap. III al lucrării, instituţiile Uniunii Europene conform

Tratatatului de la Lisabona reglementate de art.12 TUE, sunt:

- Parlamentul European;

- Consiliul European;

- Consiliul;

- Comisia Europeană;

- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;

- Banca Central Europeană;

- Curtea de Conturi.

În ceea ce priveşte efecte pe care le produce TL asupra reprezentării României în instituţiile

UE, acestea se regăsesc la nivelul fiecărei instituţii şi vor fi prezentate pe rând.

Parlamentul European

212 M. Anghel, Scurte consideraţii asupra textului Tratatului de la Lisabona, ratificat de România, RRDC, nr.3/2008, p.64.

3

Conform, art.14 TUE, al.2 „Parlamentul European este formt din reprezentanţii cetăţenilor

Uniunii. Numărul acestora nu poate depăşi şapte sute cincizeci, plus preşedintele.

Reprezentarea cetăţenilor este sigurată în mod proporţional descrescător cu un prag minim

de şse membri pentru fiecare stat membru. Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de

nouăzeci şi şase de locuri.”213 După cum se poate observa, numărul maxim de

europarlamentari va fi cel de 750 indiferent de numărul de state membre, dar în acelaşi timp

se stabileşte şi un număr minim şi maxim de reprezentanţi pentru fiecare stat.

La acest nivel, România nu este afectată, deoarece în prezent numărul europarlamentarilor

este de 33, şi va rămâne aşa pănâ în anul 2014.214

Vorbind tot de Parlament, TL în art.12 TUE, stipulează că „Parlamentele naţionale

contribuie la buna funcţionare a Uniunii215:

(a) Prin faptul că sunt informate de către instituţiile Uniunii şi prin primire de

notificări privind proiectele de acte legislative ale Uniunii în confomitate

cu Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în cadrul Uniunii

Europene;

(b) Prin respectarea principiului subsidiarităţii în conformitate cu procedurile

prevăzute în Protocolul privind apliacarea principiilor subsidiarităţii şi

proporţionalităţii;

(c) Prin participarea, în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie,

mecanismele de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest

spaţiu, în confomitate cu art. 70 din TFUE şi prin implicarea în controlul

politic al Europol şi în evaluarea activităţii Eurojust, în confomitate cu

art.88 şi 85 din respectivul tratat;

(d) Prin participarea la procedurile de revizuire a tratatelor, în confomitate cu

art.48 din prezentul tratat;

(e) Prin faptul că sunt informate cu privire la cererile de aderare la Uniune, în

confomitate cu art. 49 din prezentul tratat;

213 Dragomir,E.; Niţă,D. 2009, p.89-90.214 Anexa 20215Dragomir,E; Niţă.D 2009, p.88

3

(f) Prin participarea la cooperarea interparlamentară dintre parlamentele

naţionale şi cu PE, în confomitate cu Protocolul privind rolul

parlamentelor naţionale în cadrul Uniunii Europene.”

Textul articolul este destul de clar în ceea ce priveşte rolul parlamentelor naţionale în

funcţionarea Uniunii. Desigur că, acest articol trebuie coroborat şi completat cu prevederile

Protocolului privind rolul parlamentele naţionale în cadrul Uniunii Europene.Acesta este

structurat în două titluri, şi anume: informaţii destinate parlamentelor naţionale şi cooperare

interparlamentară.

Referitor la primul titlu, informaţii despre parlamentele naţionale, se stipulează în primul

articol că „documentele de consultare ale Comisie (cărţi verzi, cărţi albe şi comunicări ) se

transmit direct de Comisie parlamentelor naţionale la data publicării acestora.De asemenea,

Comisia transmite parlamentelor naţionale şi programul legislativ anual, precum şi orice alt

instrument de programare legislativă sau de strategie politică, simultan cu transmiterea

acestora Parlamentului European şi Consiliului.”216 Iar în art. 2 se prevede că „ proiectele

legislative adresate PE şi Consiliului se transmit parlamentelor naţionale.” De asemenea

„proiectele de acte legislative emise de Comisie se transmit direct de Comisie parlamentelor

naţionale, în acelaşi timp în care se transmit PE şi Comisie.” Dar şi „proiectele de acte

legislative elaborate de PE se transmit direct de către PE parlamentelor naţionale.”, precum

şi „proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre , de Curtea de Justiţie, de

Banca Centrală Europenă sau de Banca Europeană de Investiţii se transmit de către Consiliu

parlamentelor naţionale.”217

La rândul lor, parlamentele naţionale, în cazul de faţă România, poate adresa, portivit art.3,

„preşedintelui PE, al Consiliului şi, respectiv al Comisiei, un aviz motivat privind

confomitatea unui proiect de act legislativ cu principiul subsidiarităţii, în confomitate cu

procedura prevăzută în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi

proporţionalităţii.”218

Se prevede şi un termen de opt săptămâni între data la care un proiect de act legislativ este pus

la dispoziţia parlamentelor naţionale în limbile oficiale ale UE şi la data la care proiectul în

cauză este înscris pe ordinea de zi provizorie a Consiliului, în vederea adoptării acestuia sau

în vederea adoptării unei poziţii în cdrul unei proceduri legislative. Sunt prevăzute şi excepţii

216 Ibidem 221, p.272-273217 Ibidem 222, p.273218 Ibidem 223

3

în cazuri de urgenţă ale căror motive sunt indicate în actul sau poziţia Consiliului.Cu excepţia

cazurilor se urgenţă, motivate în mod corespunzător nu se poate ajunge la nici un acord asupra

unui proiect de act legislativ în cauză în decursul acestor opt săptămâni.Cu excepţia cazurilor

de urgenţă motivate în mod corespunzător, se respectă un termen de zece zile între înscrierea

unui proiect de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a Consiliului şi doptarea unei poziţii.

De asemenea, ordinea de zi şi rezultatele şedinţelor Consiliului inclusiv procesele verbale ale

şedinţelor în cadrul cărora Consiliul deliberează asupra proiectelor de acte legislative, se

transmit direct parlmentelor naţionale, simultan cu transmiterea acestora guvernelor statelor

membre. Chiar şi dacă Cosiliul European are în vedere să recurgă la art.48 al.7 primul sau al

doilea paragraf din TFUE, parlamentele naţionale sunt informte cu privire la iniţiativa

Consiliului European cu cel puţin 6 luni înainte de adoptarea unei decizii.

În ceea ce priveşte partea a II-a a Protocolului, cea referitoare la cooperarea interparlamentară,

art.9 preizează că Parlamentul European şi parlamentele naţionale definesc împreună

organizarea şi promovarea unei cooperări interparlamentare eficiente şi periodice în cadrul

Uniunii, iar art. 10 dispune că o conferinţă a organelor parlamentare specializate în chestiunile

Uniunii poate supune atenţiei Parlamentului European, a Consiliului, şi a Comisiei orice

contribuţie pe care o consideră adecvată. În plus, o astfel de conferinţă promovează schimbul

de informaţii şi schimbul celor mai bune practici între parlamentele naţionale şi Parlamentul

European, inclusiv între comisiile specializate ale acestora. De asemenea, conferinţa organelor

parlamentare poate organiza conferinţe interparlamentare pe teme specifice, în special pentru

a dezbate chestiuni de politică externă şi de securitate comună. Contribuţiile conferinţelor nu

angajează parlamentele naţionale şi nu aduc atingere poziţiei acestora.

Astfel, se poate observa cum prin Tratatul de la Lisabona, a crescut rolul parlamentelor

naţionale în acelaşi timp cu Parlamentul European, şi se poate asigura o scădere a deficitului

democratic de care suferea Uniunea înainte de adoptarea acestui tratat, şi o mai buna

reprezentare a cetăţenilor.

Consiliul

În ceea ce priveşte Consiliul, efectele asupra României, se regăsesc la procedura de luare a

deciziilor în Consiliu. Conform, art.16 TUE, al.3 „Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată,

cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel.”219 Dispoziţiile TL în legătură cu definiţia

219 Dragomir.E ;Niţă,D. 2009, p.91.

3

majorităţii calificate, vor intra în vigoare la 1 noiembrie 2014. Astfel, Procolul privind

dipoziţiile tranzitorii prevede definiţia majorităţii calificate pănă la 31 octombrie 2014,

precum şi cele care se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2014 – 31 martie 2017.

Pănă la 31 noiembrie 2014

Pentru deliberăril Consiliului, care necesită majoritate calificată, voturile membrilor sunt

ponderate, după cum se poate observa în Anexa 22. România dispune de 14 voturi pănă la 31

noiembrie 2014, iar deciziile se adoptă cu cel puţin 255 de voturi din 345 care să exprime

votul favorabil al majorităţii membrilor. În momentul în care Consiliul nu statuează la

propunere Comisiei, deciziile sunt adoptate dacă acestea au la bază cel puţin 255 de voturi

care să exprime votul favorabil a cel puţin 2/3 dintre membrii.Un membru al Consiliului poate

solicita, atunci când un act este adoptat de către Consiliu cu majoritate calificată, ca acesta să

fie verificat, în cazul în care statele membre care constituie această majoritate calificată

reprezintă cel puţin 62% din populaţia totală a Uniunii.

Din 1 noiembrie 2014 până la 31 martie 2017

În această periodă dacă va trebui luată o decizie cu majoritate calificată, un membru al

Consiliului va putea solicita ca această deliberare să aibă loc în funcţie de modalităţile

aplicabile înainte de 1 noiembrie 2014. Însă, începând cu 1 noiembrie 2014 majoritatea

calificată va fi un sistem cu dublă majoritate, adică: cel puţin 55% din membrii Consiliului,

care reprezintă cel puţin 65% din populaţia Uniunii şi cel puţin 72% din membrii Consiliului

care reprezintă cel puţin 65% din populaţia Uniunii., aşa cum prevede art.238 TFUE. De

asemenea, acelaşi art. Stipulează şi minoritatea de blocaj, şi anume cel puţin 4 membri al

Consiliului reprezentând mai mult de 35% din populaţie, astfel majoritatea calificată se

consideră îndeplinită.

Comisia Europeană

În ceea ce priveşte Comisia, efectele asupra României apar la compunerea acesteia.Astfel,

conform rt.17TUE, al.4 şi 5 Comisia se prezintă sub următoarea formă:

Până la 31 octombrie 2014

Comisia Europeană este compusă dintr-un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv

preşedintele său şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afacerile străine şi politica de

securitate, care este unul dintre vicepreşedinţi.

3

Începând cu 1 noiembrie 2014

Comisia Europeană va fi compusă dintr-un număr de membri, inclusiv preşedintele său şi

Înaltul Reprezentant, corespunzând celor 2/3 din numărul statelor membre, sau 18 într-o

Uniune de 27. Membrii Comisiei vor fi aleşi conform unui sistem rotativ stabilit în

unanimitate de către Consiliul Europen care este fondat pe următoarele principii:statele

membre sunt tratate strict egale pentru determinarea ordinii de trecere şi a timpului de

prezenţă a resortisanţilor lor în cadrul Comisie şi fiecare dintre Comisiile Europene succesive

se constituie în aşa fel încât să reflecte într-o manieră satisfăcătoare evantaiul demografic şi

geografic al ansamblului statelor membre.

Astfel, conform prevederilo, România nu va avea comisar o data la trei comisii.

Curtea de Justiţie

În ceea ce priveşte compunerea, România are un judecător la Curtea de Justiţie Europeană.

Judecătorii şi avocaţii generali sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor

membre pentru un mandat de 6 ani.

Curtea poate fi sesizată de România în cazul în care se consideră că un alt stat membru a

încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor. De asemenea, dacă

România a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, este obligată să

ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii. Dacă România nu a luat aceste

măsuri, Comisia poate sesiza Curtea după ce a dat statului în cauză posibilitatea de a-şi

prezenta observaţiile. În acest caz, România poate fi pus la plata unei amenzi, a cărui cuantum

este stabilit de Comisie.

România poate să sesizeze Curtea în legătură cu legalitatea unui act adoptat de Consiliul

European sau de Consiliu în temeiul art.7 din TFUE, care fae obictul unei constatări a

Consiliului European sau a Consiliului şi numai în privinţa respectării dispoziţiilor de

procedură prevăzută de respectivul articol.

Este precizat, de asemenea că, calitatea de parte a Uniunii nu înlătură competenţa instanţelor

naţionale cu privire la litigiile respective, cu excepţia cazurilor în care prin tratate competenţa

este atribuită CJUE.

Curtea de Conturi

3

În ce priveşte Curtea de Conturi, România are un reprezentant în compunerea acesteia.

Consiliu European

Guvernul sau preşedintele României fac parte din Consiliul European.

Organele consultative: Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor

Conform art.301 TFUE numărul CES nu poate depăşi trei sute cincizeci.Dar până la intrarea

în vigoare a acestei prevederi, repartizarea membrilor în cadrul CES, este prevăzută de

Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii, şi este prezentată în Anexa 23.

Art.305 TFUE,prevede că numărul de membri ai Comitetului Regiunilor nu poate depăşi trei

sute cincizeci, iar pănă la intrarea în vigoare a acestui articol, repartizarea membrilor în cadrul

Comitetului Regiunilor se regăseşte în Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii, conform

Anexei 24.

4.2.Efecte la nivelul cetăţenilor

Tratatul de la Lisabona, se doreşte a fi mai aproape de cetăţeni, de a pune în centrul prederilor

tratatului, cetăţenii europeni. Cetăţenii europeni, sunt cetăţenii statelor membre, iar acestea nu

se exclud reciproc, ci se completează. Aşadar, cetăţenii români vor fi şi cetăţeni europeni şi se

vor bucura de toate drepturile dar şi obligaţiile ce decurg din acest statut, şi anume:

a. dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe terotoriul statelor membre;

b. dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European;

c. dreptul de a se bucura pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru ai cărui resortisanţi

sunt nu este reprezentat, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale

oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat;

d. dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, de a se adresa Ombudsmanului

European.

La toate acestea se adaugă faptul că, Uniunea acordă valoare juridică egală cu cea a tratatelor

Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi de asemenea aderă la Convenţia

3

Europeană pentu apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel se măreşte

sfera drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor europeni.

Orice cetăţean are dreptul să participe la viaţa democratică a Uniunii, iar deciziile se iau cât

mai deschis şi la un nivel cât mai apropiat posibil de cetăţean. În acest sens, Tratatul de la

Lisabona a adus o inovaţie, şi anume iniţiativa cetăţenească. Conform art.11 TUE.al.4 la

iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni au Uniunii, resortisanţiai unui număr semnificativ

de state membre, Comisia poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o propunere

corespunzătoare în materii în care aceşti cetăţeni consideră că este necesr un act juridic al

Uniunii, în vederea aplicării tratatelor. De aici, decurge dreptul cetăţenilor români de a face

propuneri legislative atunci când consideră necesar şi atunci când au sprijinul necesar, adică

un milion de cetăţeni ai UE, nu neapărat doar români.

Un alt drept pe care îl au cetăţenii români, este acela de a dresa petiţii Parlamentului

European, cu titlu individual sau în asociere cu alţi cetăţeni sau alte persoane. Această petiţie

trebuie să privească un subiect care ţine de domeniile de activitate ale Uniunii şi să îl

privească în mod direct. Se produce în acest mod o mai mare implicare a cetăţenilor români în

procesul decizional de la nivelul Uniunii.

De asemenea cetăţenii români se pot adresa Obudusmanului European, formulând plângeri

care privesc cazuri de administrare defectuosă în activitatea instituţiilor, orgnelor, oficiilor sau

agenţiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în exercitrea funcţiilor

acestei.

Cu toate aceste măsuri, creşte rolul cetăţenilor români în cadrul Uniunii Europene şi deci

aceasta devine mai democratică.

4.3. Efecte la nivelul statului

Cele mai important efecte ale Tratatului de la Lisabona, asupra României, sunt:

1. Caluza de solidaritate

2. Retragerea din Uniune

1.Clauza de solidaritate este prevăzută în titlul VII din TFUE art.222. Conform acestuia,

Uniunea şi statele membre acţionează în comun, în spiritul solidarităţii, în cazul în cre un stat

3

membru face obiectul unui act terorist ori a unei catastrofe naturale sau provocate de om.

Uniunea mobilizează toate instrumentele de care dispune, inclusiv mijloacele militare puse la

dispoziţie de statele membre, pentru:

a. prevenirea aminţărilor teroriste pe teritoriul statelor membre;

-protejrea instituţiilor democratice şi a populaţiei civile de un eventual atac terorist;

-acordarea de asistenţă unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitaare autorităţilor sale

politice, în cazul unui atac terorist;

b. acordarea de asistenţă unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităţilor

politice, în cazul catastrofei naturale sau provocate de om.

Astfel, dacă România este victima unui atac terorist sau a unei catastrofe naturale, celelalte

state membre îi oferă asistenţă dacă autorităţile politice o solicită, iar în acest scop statele

membre se coordonează în Consiliu. De asemenea, dacă un alt stat membru este atacat de

terorişti sau este victima unei catastofe naturale, România acordă ajutor alături de celelalte

state membre ale UE, în cazul în care statul respectiv îl solicită.

2.Retragerea din Uniunea Europeană

Această posibilitate este prevăzută în art.50 TUE care stipulează că orice stat membru poate

hotărâ să se retragă din Uniune, în conformitate cu normele sale constituţionale.În consecinţă,

dacă România doreşte să se retragă din Uniune,o poate face. Procedura este următorea:

notifică intenţia sa Consiliului European, iar pe baza orientărilor sale, Uniunea negociază şi

ăncheie în România un acord care stabileşte condiţiile de retragere, ţinând seama de cadrul

viitoarelor sale relaţii cu Uniune. Acest acord se negociază în condiţiile art. 218 al.3TFUE, şi

se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată, după

aprobarea Parlamentului European. Tratatele încetează să se mai aplice României din

momentul în care intră în vigoare acordul de retragere sau dacă un astfel de acord nu există

după doi ani de la notificarea făcută Consiliului European.

Dacă după retragere România doreşte să revină, trebuie să depună o nouă cerere de aderare şi

va urma toată procedura de aderare din nou.

4.4. Efecte la nivelul politicilor europene

3

Tratatul de la Lisabona, păstrează cele patru libertăţi consacrate prin tratatele mai vechi ale

Uniunii, şi anume: libertatea de circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a

capitalurilor. Astfel, orice cetăţean român care doreşte să se stabilească în alt stat membru al

UE, sau doreşte să realizeze activităţi comerciale sau economice, în alt stat membru, cu alt

stat membru, sau cu un stat din afara Uniunii, o poate face dar în condiţiile impuse de tratat.

Efectele cele mai importante, se regăsesc la nivelul, politicii economice, sociale, securităţii şi

apărării, justiţiei şi criminalitate, ajutoare umanitare, protecţie civilă, schimbări climatice,

energie.

Politica economică – România îşi conduce politicile economice pentru a contribui la

realizarea obiectivelor Uniunii definite în art.3 TUE şi în contextul orientărilor generale.

România îşi coordonează politicile economice în cadrul Consiliului. Consiliu,pe baza

rapoartelor prezentate de către Comisie, supravegheză evoluţia economică a României, cât şi

conformitate politicilor econmice cu recomandarea sa fixând marile orientări ale politicilor

economice ale României. În cadrul acestei proceduri de supraveghere multilaterală: Comisia

poate adresa un avertisment României dacă nu consideră că politicile sale sunt conforme

marilor orientări şi Consiliul, la recomadarea Comisie, poate adresa recomandările necesare

României.

De semenea, România trebuie să evite deficitele publice excesive. Comisia supravegează

evoluţia situaţiei bugetare şi a cuantumului datoriei publice a României. Dacă Comisia

estimează că există un deficit excesiv în România sau că un asemenea deficit riscă să se

producă, ea adresează un aviz României. Ea informează şi Consiliul în acestă privinţă, iar

acesta, pe baza porpunerii Comisiei, decide dacă există sau nu un deficit excesiv. Dacă

Consiliul decide că există un deficit excesiv, acesta adoptă, fără termen nejustificaat, la

reomandrea Comsiei, recomadările pe care le adresează României, pentru ca aceasta să

găsească o soluţie la această situaţie într-un termen dat.

În ceea ce priveşte politica monetară, România îţi păstrează competenţa în domeniul monetar

până la intrarea în zona euro.

Politica socială – România acţionează susţinută fiind de UE în domeniile: îmbunătăţirea, în

special, a mediului de muncă,pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor; condiţiile de

muncă; securittaea socială şi protecţia lucrătorilor; informarea şi consultarea lucrătorilor;

condiţiile de muncă pentru resortisanţii din ţările terţe care sunt rezidenţi legali pe teritoriul

3

Uniunii; egalitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte şansele pe piaţa forţei de muncă

şi tratamentul la locul de muncă. De asemenea Comisia, încutajează cooperarea dintre

România şi alt stat membru şi facilitează coordonarea acţiunii acestuia în toate domeniile

politicii sociale, în special în domeniile privind: ocuparea forţei de muncă;dreptul muncii şi

condiţiile de muncă; formarea şi perfecţionarea profesională; securitatea socială; protecţia

împotriv accidentelor şi a bolilor profesionale; igiena muncii.

România trebuie să asigure aplicarea principiului eglităţii de remunerare între lucrătorii de sex

masculin şi cei de sex feminin, pentru aceeaşi muncă sau pentru o muncă de acceaşi valoare.

Egalitatea de remunerare, fără discriminare pe motiv de sex, presupune ca: remuneraţia

acordată pentru aceeaşi muncă plătită la normă să fie stabilită pe bza aceleiaşi unităţi de

măsură; remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă plătită cu ora să fie aceeaşi pentru locurile

de muncă echivalente. De asemenea pentru a se asigura în mod concret o deplină egalitate

între bărbaţi şă femei în viaţa profesională, principiul egalităţii de tratament nu împiedică

România să menţină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să

faciliteze exercitarea unei activităţi profesionale de către sexul slab reprezentat, să prevină sau

să compenseze dezavantajele în cariera profesională. România se obligă să menţină

echivalenţa care există în privinţa regimurilor concediilor plătite.

Consiliul hotărând cu majoritate calificată, după ce se consultă cu Parlamentul, instituie un

comitet de protecţie socială cu caracter consultativ, ca are ca misiune: să urmăreasă situaţia

socială şi evoluţia politicilor de protecţie socială în România şi în Uniune; să faciliteze

schimbul de informaţii, de experienţă şi de bune practici între România şi cu Comisia.

Cooperare judiciară în materie civilă şi penală – Uniunea constituie un spaţiu de libertate,

de securitate şi se justiţie în respectarea drepturilor fundamentale şi a diferitelor sisteme şi

tradiţii juridice ale statelor membre.Ea asigură absenţa controalelor persoanelor la frontierele

interne şi dezvoltă o politică comună în materie de azil, emigrare şi de control al frontierelor

exterioare, care este fondată pe solodaritatea între statele membre şi care este echitabilă cu

privire la resortisanţii ţărilor terţe.Uniunea dezvoltă: o cooperare juridică în materie civilă care

are o incidenţă transfontalieră, fondată pe principiul recunoaşterii reciproce a deciziilor

judiciaore şi extrajudiciare; o cooperare judiciară în materie penală, fondată pe principiul

recunoaşterii reciproce a procedurilor şi deciziilor judiciare. Ea include apropierea

dispoziţiilor legislative şi reglementative ale statelor membre. Atunci când un membru al

Consiliului estimează că un proiect de directivă duce atingere obiectivelor fundamentale ale

3

sistemului său de justiţie penală, el poate cere sesizarea Consiliului European; o cooperare

poliţienească care asociază toate autorităţile competente ale statelor membre, inclusiv

serviciile vămilor şi alte servicii represive, specializate în domeniile prevenirii sau detectării

infracţiunilor penale şi a anchetelor în materie.

Protecţie civilă – Uniunea încurajează cooperarea între statele membre pentru a spori

eficacitatea sistemelor de prevenire a catastrofelor naturale sau provocate de om şi de

protecţie împotriva acestora.Astfel, acţiunea Uniunii urmăreşte să susţină şi să completeze

acţiunea statelor membre la nivel naţional, regional şi local care are ca scop prevenirea

riscurilor, pregătirea factorilor implicaţi în protecţia civilă din statele membre şi intervenţia în

caz de catastrofe naturale sau provocate de om, în cadrul Uniunii şi să promoveze o cooperare

operaţională rapidă şi eficientă, în cadrul Uniunii, între serviciile naţionale de protecţie civilă.

4.5. Efecte la nivelul legislaţiei

În ceea ce priveşte legislaţia Uniunii Europene, o inovaţie a Tratatului de la Lisabona, care se

răsfrânge şi asupra României, o reprezintă procedura de revizuire a tratatelor. Aceasta este de

două feluri: procedura de revizuire ordinară şi simplificată.

Procedura de revizuire ordinară – guvernul oricărui stat membru, PE sau Comisia poate

prezenta Consiliului proiecte de revizuire a tratatelor. Aceste proiecte pot viza, printre altele

fie extinderea, fie reducerea competenţelor atribuite Uniunii în cadrul Tratatelor.Aceste

proiecte se transmit Consiliului European de către Consiliu şi se notifică parlamentelor

naţionale. În vederea adoptării de comun acord a modificărilor care trebuie aduse tratateor,

preşedintele Consiliului convoacă o conferinţă a reprezentanţilor guvernelor statelor membre.

Modificările intră în vigoare după ce au fost ratificate de toate statele membre în conformitate

cu normele lor constituţionale.

Procedura de revizuire simplificată – guvernul oricărui stat membru, PE sau Comisia poate

prezenta Consiliului European proiecte de revizuire, integrală sau parţială a dispoziţiilor părţii

a treia din TFUE, privind politicile şi acţiunile interne ale Uniunii. Consiliul European poate

adopta o decizie de modificare, integrală sau parţială, a dispoziţiilor părţii a treia din

TFUE.Consiliul Europen hotărăşte în unanimitate, după consultarea PE şi a Comisie, precum

şi a Băncii Centrale Europene, în cazul unor modificări instituţionale în domeniul monetar.

3

Această decizie intră în vigoare numai după aprobarea de către statele membre, în

conformitate cu normele lor constituţionale.

Concluzii

„Nimic nu se poate face fără oameni, nimic nu este durabil fără instituţii.”

Jean Monnet

După un război devastator, cu costul a milioane de vieţi, înfiinţarea Uniunii Europene a

marcat începutul unei noi ere în care ţările europene îşi rezolvă problemele la masa discuţiilor

şi nu pe câmpul de luptă.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, s-a completat şi s-a desăvârşit,

procesul de reformă al Uniunii Europene, început cu Tratatul de la Amsterdam şi continuat cu

Tratatul de la Nisa, pentru a se putea depăşi impasul instituţional ce a avut loc după eşecul

ratificării Tratatului Constituţional, în vederea asigurării funcţionalităţii mecanismelor

decizionale ale instituţiilor, obiectiv prioritar determinat de aderarea noilor state membre din

Europa Centrală şi de Est.

Demersul adoptării şi intrării ăn vigoare a Tratatului de la Lisabona, a fost unul foarte

anevoios, datorită în special Irlandei, care a fost singurul stat ce a ratificat tratatul prin

referendum, de două ori. Primul stat ce a ratificat tratatul în Parlament a fost Ungaria, la

câteva zile după semnarea lui.

Printre probleme invocate de diferite state, fost chiar şi denumirea „Constituţie”, care părea

că vrea să înlocuiască legea naţională a fiecărui stat, şi de aceea Tratatul s-a numit „Tratatul

de la Lisabona”, după locul unde a fost semnat.

Tratatul aduce o serie de invoţii printre care, clarificarea relţiilor dintre Uniunea Europeană şi

statele membre, clasificarea explicită a competenţelor de care aceasta dispune în scopul

îndeplinirii obiectivelor şi politicilor prevăzute de tratate, recunoaşterea forţei juridice a

setului de valori şi drepturi fundamentale garantate de Uniune care determină o apropiere de

3

cetăţeanul european, care este chemat de acum înainte să se implice în mod activ în procesul

decizional la nivelul Uniunii Europene, prin dreptul de iniţiativă legislativă.

Mereu se pune întrebarea, „De ce era nevoie de un nou tratat?” şi se dau nenumărate

răspunsuri, diverse şi interesante. Însă explicaţia cea mai des întâlnită este aceea că, Uniunea

Europeană a fost concepută pentru un număr mai mic de stat şi doar cu câteva atribuţii

economice, neavând implicaţii politice. Astfel, probleme noi cu care a început să se confrunte,

extinderea în valuri care a facut ca aceasta să ajungă la un număr de 27 de state precum şi

implicaţiite politice pe care a început să le aibă, sunt câteva din premisele care au dus la

elaborarea unui proiect de tratat, mai complex şi care să le completeze pe cele existente.

Tratatul răspunde unor trei mari întrebări:

Cum să apropiem cetăţeanul de Uniunea Europeană?

Cum ar trebui gestionat spaţiul politic într-o Uniune extinsă?

Ce ar trebui făcut ca Uniunea Europeană să devină un factor de stabilitate, un model

de relaţii în societatea internaţională globalizată?

Printre cele mai importante schimbări sunt, reforma instituţională a Uniunii Europene, Carta

Drepturilor Fundamentale dobândeşte caracter obligatoriu asemenea tratatelor, Uniunea aderă

la Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţii Fundamentale,

crearea unei noi funcţii în ce priveşte polica externă a Uniunii, Înaltul Reprezentant pentru

Afaceri Externe, aplicarea sistemului de vot prin dublă majoritate, recuperarea

„compromisului Ioannina”. Prin toate aceste măsuri Uniunea Europeană şi-a îmbunătăţit

modul de funcţionare şi a încercat să se adapteze noilor realităţi europene şi mondiale.

Acesta este scopul Tratatuui de la Lisabona, iar prin acesta Uniunea Europeană devine mai

democratică, eficientă şi transparentă.

În ceea ce priveşte o priveşte pe România, aceasta a ratificat Tratatul de la Lisabona, prin vot

în Parlamentul României, în data de 4 februarie 2008, prin Legea nr. 13/2008 publicată în

Monitorul Oficial nr.107 din 12 februarie 2008. Tratatul de le Lisabona a fost adoptat cu 384

de voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere. Acesta produce nenumărate efecte asupra

României, dar din păcate aportul ţării la elaborarea proiectului de tratat, nu se regăseşte.

Aşadar, în comparaţie cu ale state europene, Irlanda, Polonia, Franţa sau Regatul Unit,

România nu a avut nimic de obiectat dar nici nu s-a opus ratificării, ceea ce ne duce cu gândul

la un rol destul de scăzut jucat de ţara noastră pe scena europeană.

3

Anexa 1

Extrase din Planul Schumann:220

„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare, proporţionale cu

pericolele care o ameninţă.

Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o uropă organizată şi activă este indispensabilă

menţinerii unor relaţii paşnice.Asumnându-şi, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de

campioană a unei Europe unite, Franţa şi-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am

reuşit să realizâm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie.

Europa nu se va construi dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete

cre vor genera, în primul rând, o solidaritate reală.Alăturarea naţiunilor europene implică

eiminarea vechii opoziţii dintre Franţa şi Germania.

Având în vedere acest obiectiv, guvernulfrancez propune acţiuni imediate întreprinse într-o

direcţie decisivă.

Guvernul francez propune ca producţia fraco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub

incidenţa unei Înalte Autorităţi, în cadrul unei organizaţii deschide şi altor state europene.

Controlul producţiei de cărbune şi oţel ar trebui să conducă imediat la construirea unei baze

comune pentru dezvoltrea economică, ca prim pas în realizarea unei federaţii europene,

schimbând,în acelaşi timp, destinele aceor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării de

muniţie de război, ale cărui victime s-au dovedit a fi în mod constant.

Solidaritatea în producţie va demonstra că orice conflict între Franţa şi Germania devine nu

doar inimaginabil, ci chiar imposibil,(...) această producţie va fi oferită lumii întregi, fără

220 Augustin Fuerea (coord.), Drept comunitar european,Caiet de seminar, ediţia a IV-a, Bucureşti:ed.Universul Juridic, 2009, p.14-15.

3

diderenşe sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova

realizările paşnice.

Prin controlul producţiei de bază şi prin instituirea unei Înalte Autorităţi, ale cărei decizii vor

uni Franţa, Germania şi alte state membre, această propunere va onduce la crearea unei

prime baze concrete a federaţiei europene indispensabile pentru menţinerea păcii.

Înalta Autoritate comună care se ocupă de administrarea aceste scheme va fi alcătuită din

persoane independente numite guverne, acordându-se o reprezentare egală.Guvernele vor

alege, de comun acord, un Preşedinte.Deciziile Autorităţii se vor aplica în Franţa, Germania şi

în alte ţări membre.În cazul în care deciziile Autorităţii vor fi contestate, se vor lua măsuri de

la caz la caz.”

3

Anexa 2 Procesul de extindere de la 6 la 27 de state membre221

221 Augustin Fuerea (coord.), Drept comunitar european,Caiet de seminar, ediţia a IV-a, Bucureşti:ed.Universul Juridic, 2009

3

Nr. Stat 1951 1973 1981 1986 1995 2004 2007

1 Franţa X

2 Germania X

3 Italia X

4 Belgia X

5 Olanda X

6 Luxemburg X

7 Marea

Britanie

X

8 Irlanda X

9 Danemarca X

Norvegia -

10 Grecia X

11 Spania X

12 Portugalia X

13 Austria X

14 Finlanda X

15 Suedia X

Norvegia -

16 Cipru X

17 Estonia X

18 Letonia X

19 Lituania X

20 Malta X

21 Polonia X

22 Rep Cehă X

23 Slovacia X

3

Anexa 3 Actul Unic European222

222 Ciocan, Vasile Drept european.Instituţii europene.Politici europene.Fonduri strcuturale. Oradea:Editura

Grafnet, 2007,p.19.

Actul Unic European

1986

Scopul principal

Accelerarea integrării europene

Principalele schimbării

Consiliul European plasat în cadrul legal;

Tribunalul de Primă Instantă creat pentru a sprijini CEJ;

PE capătă puteri legislative sporite;

Votul majoritar calificat devine normă, când Consiliul votează;

Data fixă pentru finalizarea pieţei interne – 31.12.1992;

Cooperare politică în domeniile politicii externe şi de securitate.

3

Anexa 5 Uniunea Europeană: Pilonii Uniunii Europene223224

223 Stabiliţi prin Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht din anul 1992.224 Ciocan, Vasile Drept european.Instituţii europene.Politici europene.Fonduri structurale, Oradea:Ed.GrafNet, 2007, p.33.

1

Comunitatea Europeană

2

Politică externă şi de securitate comună

3

Cooperare poliţienescă şi judiciară în materie criminală

CEE

CECO EURATOM

Piaţa internă comună încorporată în Uniunea Monetară

Uniunea Economică şi Monetară (schimb monetar în euro şi BCE

Supranaţional, Instituţii comune stabilite şi coordonate de politicile legale comune

Cooperare interguvernamentală

Politici de apărare din NATO şi din Uniunea Europei Occidentale

Droguri,terorism, imigraţie ilegală, reguli de extrădare, etc.

tc

Comunitatea Europeană (CE)

Comunitatea Europeană (CE)

Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală(CPJMP)

Pol Politica externă şi de securitate comună (PESC)

3

Anexa 5 Istoria, structura şi tratatele Uniunii Europene225

1952 1958 1967 1993 1999 2003 __

COMUNITĂŢILE

EUROPENE:

CECO, CEE, EURATOM UNIUNEA EUROPEANĂ (UE)

Tratatul de Tratatul de Tratatul Tratatul de Tratatul de la Tratatul de la Nisa Constituţia

la Paris Roma de fuziune la Maastricht Amsterdam Europeană

225 Ciocan, Vasile Drept european.Instituţii europene.Politici europene.Fonduri structurale. Oradea:Editura Grafnet, 2007,p.27

Comunitatea Europenă a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)

Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM) Comunitatea

Comunitatea Economică Europeană

(CEE)

Justiţie şi Afaceri Interne

(JAI)

3

Anexa 6

Compromisul de la Ioannina226

„Compromisul de la Ioannina” a fost doptat în perioada negocierilor de aderare a Austriei,

Finaldei şi Suediei, când numărul total de voturi în Consiliu crescut la 87.Spania şi Marea

Britanie au insistat atunci ca minoritate de blocaj în Consiliu să rămână l nivelul de 23 voturi

exitent când UE avea 12 membri, în timp ce alte ţări doreau ca acest prag să fie ridicat la 27

voturi.Soluţi s-a tradus într-o decizie din 29 martie 1994 a Consiliul UE, cre prevedea că dacă

un grup de ţări membre ce totalizează un număr de voturi cuprins între 23 şi 25 îşi declara

intenţia de a se opune adoptării unei decizii, Preşedenţia Consiliului va face tot ce-i stă în

putere pentru a se ajunge, într-un interval rezonabil, la o soluţie care să poată fi doptată cu cel

puţin 65 voturi.În toate celelalte cazuri minoritatea de blocaj era e 27 voturi.Compromisul de

la Ioanina a fost menţinut pănâ la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, la 1 ianuarie

2003.

226 I.Jincă, Tratatul de la Lisabona:soluţie sau etapă în reforma instituţională Uniunii Europene?, RRCD, nr.1/2008, p.17-18

3

Anexa 6

Art. 3 Tratatul de la Lisabona227

„(1) Uniunea urmăreşte să promoveze pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale.

(2) Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere

interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor, în corelare cu

măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de ayil, imigrarea, precum şi

prevenirea criminalităţii şi combaterea acestui fenomen.

(3) Uniunea instituie o piaţă internă.Aceasta acţionează pentru dezvoltarea durabilă a

Europei, întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor,pe o

economie socială de piaţă cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea

deplină a forţei de muncă şi spre progres social, precum şi pe un nivel înalt de protecţie şi de

imbunătăţire a calităţii mediului.Aceasta promovează progresul ştiinţific şi tehnic.

Uniunea combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia

sociale, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturiloe

copilului.

Aceasta promovează coeziunea economică, socială şi teritorială, preum şi soliaritatea între

statele membre.

Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi

dezvoltarea patrimoniului cultural european.

(4) Uniunea instituie o uniune economică şi monetară a cărei monedă este euro.

(5) În relaţiile sale cu restul comunităţii internaţionale, Uniunea îşi afirmă şi promovează

valorile şi interesele şi contribuie la protecţia cetăţenilor săi. Aceasta contribuie la pacea,

securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, soliaritatea şi respectul reciproc între popoare,

comerţul liber şi ecitabil, eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului şi, în special, a

drepturilor copilului, precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea drepturilor internaţional,

inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.

(6) Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace corespunzătoare, în funcţie de

competenţele care îi sunt atribuite prin tratate.”

227 Eduard Dragomir, Dan Niţă, Tratatul de la Lisabona, Bucureşti: ed.Nomina-Lex, 2009.

3

Anexa 8

Art.10 Tratatul de la Lisabona

„(1) Funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul democraţiei reprezentative.

(2) Cetăţenii sunt reprezentaţi direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European

Statele membre sunt reprezentate în Consiiul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în

Consiliu de guvernele lor,care la rândul lor, răspund în mod democratic fie ăn faţa

parlamentelor naţionale, fie în faţa cetăţenilor lor.

(3) Orice cetăţean are dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii.Deciziile se iua

în mod cât mai deschis şi la un nivel cât mai apropiat posibil de cetăţean.

(4) Partidele politice la nivel european contribuie la formarea conştiinţei politice europene şi

la exprimarea voinţei cetăţenilor Uniunii.”

3

Anexa 9

Art. 20 TFUE228

(1)Se instituie cetăţeni Uniunii.Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia

unui stat membru.Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia.

(2)Cetăţenii Uniuni au drepturile şi obligaţiile prevăzute în tratate.aceştia se bucură, printre

altele, de:

(a)dreptul la liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre;

(b)dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European, precum şi la alegerile locale în

statul membru unde îşi au reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat;

(c)dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru ai cărui

resortisanţi sunt nu este reprezentat, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi

consulre ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat;

(d)dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, de a se adresa Ombudsmanului

European, precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii

în oricare dintre limbile tratatelor şi de a primi răspuns în aceaşi limbă.

Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi limitele definite prin tratate şi prin măsuri adoptate

pentru punerea în aplicare a acestora.

228 Eduard Dragomir, Dan Niţă, Tratatul de la Lisabona, Bucureşti: ed.Nomina-Lex, 2009,p.122-123

3

Anexa 10

Art.5 TUE şi Titlul I TFUE229

Art.5 TUE

„(1)Delimitarea competenţelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii.Exercitarea

acestor competenţe este reglementată de principiie subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

(2) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acţionează numai ăn limitele competenţelor

care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite

prin aceste tratate.Orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparţine

statelor membre.

(3) În temeiul principiuui subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt de competenţa sa

exclusivă, Uniunea intervine numai dcă şi în măsura în care statele membre nici la nivel

central, nici la nivel regional şi local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii

precnizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.

Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii în conformitate cu Protocolul privind

aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.Parlamentele naţionale asigură

respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul

protocol.

(4) În temeiul principiului proporţionalităţii, acţiune Uniunii, în conţinut şi formă, nu

depăşesc ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.

Instituţiile Uniunii aplică principiul proporţionalităţii în conformitate cu Protocolul privind

aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Titlul I TFUE Categorii şi domenii de competenţe ale uniunii

Art.2

„(1) În cazul în cre tratatele atribuie Uniunii competenţă exclusivă într-un domeniu

determinat, numai Uniunea poate legfer şi adopta acte cu forţă juridică obligatori, statele

229 Eduard Dragomir, Dan Niţă, Tratatul de la Lisabona, Bucureşti: ed.Nomina-Lex, 2009,p85, 116-119

3

membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru

punerea în aplicare a actelor Uniunii.

(2) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţă partajată cu statele membre într-

un domeniu determinat, Uniunea şi statele membre pot legifera şi adopta acte obligatorii din

punct de vedere juridic în acest domeniu.Statele membre îţi exercită competenţa în măsura în

cre Uniunea a hotărât să înceteze să şi-o mai exercite.

(3) Statele membre îşi coordonează politicile economice şi de ocupare a forţei de muncă în

conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul tratat, pentru definirea cărora Uniune

dispune de competenţă.

(4) Uniunea este competentă, în conformitte cu dispoziţiile Tratatului privind Uniunea

Europeană, să definească şi să pună în aplicare o politică externă şi de securitate comună,

inclusiv să definească treptat o politică de apărare comună.

(5) În anumite domenii şi în condiţiile prevăzute de tratate, Uniune este competentă să

interprindă acţiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acţiunii statelor membre, fără

a înloui însă prin aceasta competenţele lor în aceste domenii.

Actele Uniunii obligatorii din punt de vedere juridic, adoptate pe baza dispoziţiilor tratatelor

refertore la aceste domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a

normelor administrative ale statelor membre.

(6) Întinderea şi condiţiile exeritării competenţelor Uniunii sunt stabilite prin dispoziţiile

referitoare la fiecare domeniu.

Art.3

(1)Competenţa Uniunii este exclusivă în următorele domenii:

(a) uniunea vamală;

(b) stabilirea normelor privind concurenţ necesară funcţionării pieţei interne;

(c) politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;

(d) conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul;

(e) politica comercială comună.

3

(2) De asemenea, competenţa Uniunii este exclusivă în ceea ce priveşte încheierea unui acord

internaţional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un act legislativ al Uniunii,

ori este necesară pentru a permite Uniunii să îşi exercite competenţa internă, sau în măsur în

care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar pute domeniul de aplicare a

acestora.

Art.4

(1)Competenţ Uniunii este partjată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o

competenţa care nu se referă la domeniile menţionate la art3 şi 6.

(2)Competenţele partajate între Uniune şi statele membre se aplică în următoarele domenii

principale:

(a) piaţa internă;

(b) politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;

(c) coeziunea economică, socială şi teritorială;

(d) agrcultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării;

(e) mediul;

(f) protecşia consumatorului;

(g) transporturile;

(h) reţelele transeuropene;

(i) energia;

(j) spaţiul de libertte, securitate şi justiţie;

(k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele definite

în prezentul tratat.

(3)În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului, Uniunea dispune de

competenţă pentru a desfăşur acţiuni şi,în special, pentru definirea şi punere în aplicare a

programelor, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect îmăiedicarea

statelor membre de a-şi exercita propria competenţă.

3

(4)În domeniile cooperării pentru dezvoltare şi ajutorului umanitar, Uniunea dispune de

competenşă pentru a interprinde acţiuni şi pentru a duce o politică comună, fără ca

exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect lipsire statelor membre de posibilitatea

de a-şi exercita propria competenţă.

Art.5

(1)Statele membre îşi coordonează politicile economice în cdrul Uniunii.În acest scop,

Consiliul adoptă măsuri şi, în special, orientările generale cestor politici.

Statele membre a căror monedă este euro li se aplică dispoziţii speciale.

(2)Uniunea ia măsuri pentru a asigur coordonarea politicilor de ocupare a forţei de mună ale

statelor membre şi, în special, prin definirea orientărilor acestor politici.

(3)Uniunea poate adopta iniţiative pentru a asigura oordonarea politicilor sociale ale

statelor membre.

Art.6

Uniunea este competentă să desfăşoare acţiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a

acţiunii statelor membre.Prin finalitatea lor europeană, aceste acţiuni au următoarele

domenii:

(a)protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii umane;

(b)industria;

(c)cultura;

(d)turismul;

(e)educaţia, formarea profesională, tineretul şi sportul;

(f)protecţia civilă;

(g)cooperarea administrativă.”

3

Anexa 11

Art.50 TUE230

„(1)Orice stat membru pote hotărî, în conformitate cu normele sale constituţionle, să se

retragă din Uniunea.

(2)Statul membru care hotărăşte să se retragă notifică intenţia sa Consiliului European.În

baza orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază şi încheie cu acest stat un acord

care stabileşte condiţiile de retragere, ţinând seama de cadrul viitorelor sale relaţii cu

Uniunea.Acest cord se negociază în conformitate cu art.218 al.3 din TFUE.Acesta se încheie

în numele Uniunii de către Consiliului care hotărăşte cu majoritate calificată, după

aprobarea Parlamentului European.

(3)Tratatelor încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului

de retragere sau, în absenţa unui astfel de acor, după 2 ani de la notificarea prevăzută la al

2, cu excepţia cazului în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză,

hotărăşte în unanimitate să proroge acest termen.

(4)În inţelesul în al 2 şi 3, membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European şi al

Consiliului statul membru care se retrage nu participă nici la dezbaterile şi nici la deciziile

Consiliului European şi ale Consiliului care privesc statul în cauză.

Majoritatea calificată se defineşte în conformitte cu art.238 al.3lit.b din TFUE.

(5)În cazul în care statul care s-a retras din Uniune depunde o nouă cerere de aderare,

această cerere se supune procedurii prevăzute la art.49.”

230 E.Dragomir, D.Niţă, Tratatul de la Lisabona, Bucureşti:ed.Nomina Lex, 2009, p.113

3

Anexa 12 231

Art.14 TUE

„(1) Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcţiile legislativă si bugetară.

Acesta exercită funcţii de control politic şi consultative, în conformitate cu condiţiile

prevăzute în tratate.

Parlamentul European alege preşedintele Comisiei.

(2) Parlamentul European este compus din reprezentanţii cetăţenilor Uniunii. Numărul

acestora nu poate depăsi sapte sute cincizeci, plus presedintele. Reprezentarea cetăţenilor

este asigurată în mod proporţional descrescător, cu un prag minim de sase membri pentru

fiecare stat membru. Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci si sase de

locuri.

Consiliul European adoptă în unanimitate, la iniţiativa Parlamentului European si cu

aprobarea acestuia, o decizie de stabilire a componenţei Parlamentului European, cu

respectarea principiilor menţionate la primul paragraf.

(3) Membrii Parlamentului European sunt alesi prin vot universal direct, liber si secret,

pentru un mandat de cinci ani.

(4) Parlamentul European îsi alege presedintele si biroul dintre membrii săi.”

SECŢIUNEA 1

PARLAMENTUL EUROPEAN

Articolul 223

(1) Parlamentul European elaborează un proiect pentru a stabili dispozițiile necesare care să

permită alegerea membrilor săi prin vot universal direct în conformitate cu o procedură

uniformă în toate statele membre sau în conformitate cu principii comune tuturor statelor

membre.

Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială si

după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl

compun, stabileste dispoziţiile necesare. Respectivele dispoziţii intră în vigoare după ce au

fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.

(2) După avizul Comisiei si cu aprobarea Consiliului, Parlamentul European, hotărând prin

regulamente din proprie iniţiativă, în conformitate cu o procedură legislativă specială,

stabileşte statutul si condiţiile generale privind exercitarea funcţiilor membrilor săi. Consiliul

231Dragomir.E;Niţă.D,p.89, 218-22

3

hotărăste în unanimitate cu privire la orice regulă si orice condiţie referitoare la regimul

fiscal al membrilor sau fostilor membri.

Articolul 224

Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura

legislativă ordinară, stabilesc statutul partidelor politice la nivel european, menționate la

articolul 10 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special regulile legate

de finanţarea acestora.

Articolul 225

Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, poate cere

Comisiei să prezinte orice propunere corespunzătoare privind chestiunile despre care

consideră că necesită elaborarea unui act al Uniunii pentru punerea în aplicare a tratatelor.

În cazul în care nu prezintă propuneri, Comisia comunică Parlamentului European motivele

sale.

Articolul 226

În îndeplinirea misiunilor sale, Parlamentul European poate constitui, la cererea unei pătrimi

a membrilor care îl compun, o comisie temporară de anchetă pentru a examina, fără a aduce

atingere atribuţiilor conferite prin prezentul tratat altor instituţii, organe, oficii sau agenţii,

pretinsa încălcare a normelor de drept sau administrare defectuoasă în aplicarea dreptului

Uniunii, cu exceţia cazului în care pretinsele fapte sunt examinate de o instanţă

judecătorească si atât timp cât procedura jurisdicţională nu este încheiată.

Comisia temporară de anchetă îsi încetează existenţa prin depunerea raportului său.

Modalităţile de exercitare a dreptului de anchetă se stabilesc de Parlamentul European,

hotărând prin regulamente, din proprie iniţiativă, în conformitate cu o procedură legislativă

specială, după aprobarea de către Consiliu si Comisie.

Articolul 227

Orice cetăţean al Uniunii, precum si orice persoană fizică sau juridică având reşedinţa sau

sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa Parlamentului European, cu titlu

individual sau în asociere cu alţi cetăţeni sau cu alte persoane, o petiţie privind un subiect

care ţine de domeniile de activitate ale Uniunii si care îl priveste în mod direct.

Articolul 228

(1) Ombudsmanul European, ales de Parlamentul European, este împuternicit să primească

plângeri din partea oricărui cetăţean al Uniunii sau a oricărei persoane fizice sau juridice cu

resedinţa sau sediul social într-un stat membru, care privesc cazuri de administrare

defectuoasă în activitatea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, cu excepţia

3

Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în exercitarea funcțiilor acesteia. Acesta investighează

aceste plângeri si întocmeste un raport cu privire la acestea.

Potrivit misiunii sale, Ombudsmanul efectuează investigaşiile pe care le consideră justificate,

din proprie iniţiativă sau pe baza plângerilor care i-au fost adresate direct sau prin

intermediul unui membru al Parlamentului European, cu excepţia cazului în care pretinsele

fapte fac sau au făcut obiectul unei proceduri judiciare. În cazul în care Ombudsmanul

constată un caz de administrare defectuoasă, acesta sesizează instituţia, organul, oficiul sau

agenția în cauză, care dispune de un termen de trei luni pentru a-i comunica punctul său de

vedere. Ombudsmanul transmite apoi un raport Parlamentului European si instituţiei în

cauză. Persoana care a formulat plângerea este informată cu privire la rezultatul acestor

investigaţii.

În fiecare an, Ombudsmanul prezintă un raport Parlamentului European cu privire la

rezultatele investigaţiilor sale.

(2) Ombudsmanul este ales, după fiecare alegere a Parlamentului European, pe durata

legislaturii.

Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la plângerea Parlamentului European,

în cazul în care nu mai îndeplineste condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau a comis

o abatere gravă.

(3) Ombudsmanul îsi exercită funcţiile în deplină independenţă. În îndeplinirea îndatoririlor

sale, acesta nu solicită si nici nu acceptă instrucţiuni din partea vreunui guvern, instituţie,

organ, oficiu sau agenție. Pe durata exercitării funcţiilor sale, Ombudsmanul nu poate

exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu.

(4) Parlamentul European, hotărând prin regulamente din proprie iniţiativă, în conformitate

cu o procedură legislativă specială, stabileste statutul si condiţiile generale de exercitare a

funcţiilor Ombudsmanului, după avizul Comisiei si cu aprobarea Consiliului.

Articolul 229

Parlamentul European se întruneste în sesiune anuală. Parlamentul se întruneste de drept în

a doua zi de marţi a lunii martie.

Parlamentul European se poate întruni în perioada de sesiune extraordinară, la cererea

majorităţii membrilor care îl compun, a Consiliului sau a Comisiei.

Articolul 230

Comisia poate asista la toate sedinŃţele si, la cererea sa, este audiată.

3

Comisia răspunde oral sau în scris la întrebările pe care i le adresează Parlamentul

European sau membrii acestuia.

Consiliul European si Consiliul sunt audiate de Parlamentul European în condiţiile prevăzute

de regulamentul de procedură al Consiliului European si al Consiliului.

Articolul 231

Cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel, Parlamentul European hotărăşte cu

majoritatea voturilor exprimate.

Cvorumul se stabileste prin regulamentul de procedură.

Articolul 232

Parlamentul European îsi adoptă regulamentul de procedură cu majoritatea voturilor

membrilor săi.

Actele Parlamentului European se publică în condiţiile prevăzute în tratate şi de acest

regulament.

Articolul 233

Parlamentul European dezbate, în sedinţă publică, raportul general anual care îi este

prezentat de către Comisie.

Articolul 234

Parlamentul European, sesizat printr-o moţiune de cenzură privind activitatea Comisiei, se

poate pronunţa asupra acestei moţiuni numai după cel puţin trei zile de la depunerea acesteia

si numai prin vot deschis.

În cazul în care moţiunea de cenzură se adoptă cu o majoritate de două treimi din voturile

exprimate si de către majoritatea membrilor care compun Parlamentul European, membrii

Comisiei trebuie să demisioneze colectiv din funcţiile lor, iar Înaltul Reprezentant al Uniunii

pentru afaceri externe si politica de securitate trebuie să demisioneze din funcţiile pe care le

exercită în cadrul Comisiei. Acestia rămân în funcţie si continuă să gestioneze afacerile

curente până la înlocuirea lor în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea

Europeană. În acest caz, mandatul membrilor Comisiei numiţi pentru a-i înlocui expiră la

data la care ar fi trebuit să expire mandatul membrilor Comisiei obligaţi să demisioneze

colectiv din funcţiile lor.

3

Anexa 13

Art.16 TUE şi Art 237- 243 TFUE privind Consiliul de Miniştri232

Articolul 16

(1) Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcţiile legislativă si bugetară.

Acesta exercită funcţii de definire a politicilor si de coordonare, în conformitate cu condiţiile

prevăzute în tratate.

(2) Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat

membru,

împuternicit să angajeze guvernul statului membru pe care îl reprezintă si să exercite dreptul

de vot.

(3) Consiliul hotărăste cu majoritate calificată, cu excepţia cazului în care tratatele dispun

altfel.

(4) Începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se defineste ca fiind egală cu cel

puţin 55% din membrii Consiliului, cuprinzând cel puţin cincisprezece dintre acestia si

reprezentând state membre care întrunesc cel puţin 65% din populaţia Uniunii.

Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puŢin patru membri ai Consiliului, în caz

contrar se consideră a fi întrunită majoritatea calificată.

Celelalte condiţii privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite la articolul 238 alineatul

(2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

(5) Dispoziţiile tranzitorii privind definiţia majorităţii calificate care se aplică până la 31

octombrie 2014, precum si cele care se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2014-31 martie

2017 sunt prevăzute în Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii.

(6) Consiliul se întruneste în cadrul diferitelor formaţiuni, lista acestora fiind adoptată în

conformitate cu articolul 236 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Consiliul Afaceri Generale asigură coerenţa lucrărilor diferitelor formaţiuni ale Consiliului.

Acesta pregăteşte reuniunile Consiliului European si urmăreste aducerea la îndeplinire a

măsurilor adoptate, în colaborare cu presedintele Consiliului European si cu Comisia.

Consiliul Afaceri Externe elaborează acţiunea externă a Uniunii, în conformitate cu liniile

strategice stabilite de Consiliul European, si asigură coerenţa acţiunii Uniunii.

(7) Un comitet al reprezentanţilor permanenţi ai guvernelor statelor membre răspunde de

pregătirea lucrărilor Consiliului.

232 Dragomir.E;Niţă.D, p.91, 223, 225.

3

(8) Consiliul se întruneste în sedinţă publică atunci când deliberează si votează un proiect de

act legislativ. În acest scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două părţi,

consacrate

deliberărilor privind actele legislative ale Uniunii, respectiv activităţilor fără caracter

legislativ.

(9) Presedinţia formaţiunilor Consiliului, cu excepţia celei Afaceri Externe, este asigurată de

reprezentanţii statelor membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotaţie egal, în

condiţiil stabilite în conformitate cu articolul 236 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii

Europene.

3

Anexa 14

Art.18 TUE şi Art. 244-250 TFUE233

Articolul 17

(1) Comisia promovează interesul general al Uniunii si ia iniţiativele corespunzătoare în

acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum si a măsurilor adoptate de instituţii

în temeiul acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii

de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta execută bugetul şi gestionează programele. Comisia

exercită funcţii de coordonare, de executare si de administrare, în conformitate cu condiţiile

prevăzute în tratate. Cu excepţia politicii externe si de securitate comune si a altor cazuri

prevăzute în tratate, aceasta asigură reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă

iniţiativele de programare anuală si multianuală a Uniunii, în vederea

încheierii unor acorduri interinstituţionale.

(2) Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei, cu excepţia

cazului în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte se adoptă la propunerea Comisiei, în

cazul în care tratatele prevăd acest lucru.

(3) Mandatul Comisiei este de cinci ani.

Membrii Comisiei sunt alesi pe baza competenţei lor generale si a angajamentului lor faţă de

ideea europeană, dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă.

Comisia îsi exercită responsabilităţile în deplină independenţă. Fără a aduce atingere

articolului 18 alineatul (2), membrii Comisiei nu solicită si nu acceptă instrucţiuni din partea

niciunui guvern, instituţie, organ, oficiu sau agenţie. Acestia se abţin de la orice act

incompatibil cu funcţiile lor sau cu îndeplinirea sarcinilor lor.

(4) Comisia numită între data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona si 31 octombrie

2014 este compusă din câte un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv presedintele si

ÎnaltulReprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate, care este unul

dintre vicepresedinţii acesteia.

(5) Începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia este compusă dintr-un număr de membri,

incluzând presedintele si Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de

securitate, corespunzător cu două treimi din numărul statelor membre, atât timp cât Consiliul

European nu decide modificarea acestui număr, hotărând în unanimitate.

Membrii Comisiei sunt aleşi dintre resortisanţii statelor membre în conformitate cu un sistem

de rotaţie strict egal între statele membre care să reflecte diversitatea demografică si

233 Dragomir E; Niţă.D, p.92, 225-227

3

geografică a tuturor statelor membre. Acest sistem se stabileste de către Consiliul European,

care hotărăste în unanimitate în conformitate cu articolul 244 din Tratatul privind

funcţionarea Uniunii Europene.

(6) Presedintele Comisiei:

(a) defineşte orientările în cadrul cărora Comisia îsi exercită misiunea;

(b) decide organizarea internă a Comisiei pentru a asigura coerenţa, eficacitatea si

colegialitatea acţiunilor acesteia;

(c) numeste vicepresedinţii, alţii decât Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe

și politica de securitate, dintre membrii Comisiei.

Un membru al Comisiei îsi prezintă demisia în cazul în care presedintele îi solicită acest

lucru. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate îsi

prezintă demisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (1), în

cazul în care presedintele îi solicită acest lucru.

(7) ţinând seama de alegerile pentru Parlamentul European si după ce a procedat la

consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune

Parlamentului European un candidat la funcţia de presedinte al Comisiei. Acest candidat este

ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în care

acest candidat nu întruneste majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate

calificată, propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul

European în conformitate cu aceeasi procedură.

Consiliul, de comun acord cu presedintele ales, adoptă lista celorlalte personalităţi pe care le

propune pentru a fi numite membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectuează, pe baza

sugestiilor făcute de statele membre, în conformitate cu criteriile prevăzute la alineatul (3) al

doilea paragraf si la alineatul

(5) al doilea paragraf.

Presedintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate si

ceilalţi membri ai Comisiei sunt supusi, în calitate de organ colegial, unui vot de aprobare al

Parlamentului European. Pe baza acestei aprobări, Comisia este numită de Consiliul

European, hotărând cu majoritate calificată.

(8) Comisia, în calitate de organ colegial, răspunde în faţa Parlamentului European.

Parlamentul European poate adopta o moŃiune de cenzură împotriva Comisiei, în

conformitate cu articolul 234 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În cazul în

care se adoptă o astfel de moţiune, membrii Comisiei trebuie să demisioneze în mod colectiv

3

din funcţiile lor, iar Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de

securitate trebuie să demisioneze din funcŃiile pe care le exercită în cadrul Comisiei.

SECŢIUNEA 4

COMISIA

Articolul 244

În conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

membrii Comisiei sunt alesi printr-un sistem de rotaţie stabilit în unanimitate de către

Consiliul European, care se întemeiază pe următoarele principii:

(a) statele membre sunt tratate în mod absolut egal în ceea ce priveste stabilirea ordinii de

rotaţie si a duratei prezenţei reprezentanţilor lor în cadrul Comisiei; în consecinţă, diferenţa

dintre numărul total de mandate deţinute de resortisanţii a două state membre date nu poate

fi niciodată mai mare de unu;

(b) sub rezerva dispoziţiilor de la litera (a), fiecare dintre Comisiile succesive este constituită

astfel încât să reflecte în mod satisfăcător diversitatea demografică si geografică a statelor

membre.

Articolul 245

(ex-articolul 213 TCE)

Membrii Comisiei se abţin de la orice act incompatibil cu natura funcţiilor lor. Statele

membre respectă independenţa acestora si nu încearcă să îi influenţeze în îndeplinirea

sarcinilor lor.Pe durata mandatului lor, membrii Comisiei nu pot exercita nici o altă

activitate profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcţie, acestia se angajează

solemn să respecte, pe durata mandatului si după încetarea acestuia, obligaţiile impuse de

mandat si, în special, obligaţia de onestitate şi prudenţă în a accepta, după încheierea

mandatului, anumite funcţii sau avantaje. În cazul nerespectării acestor obligaţii, Curtea de

Justiţie, sesizată de Consiliu, hotărând cu majoritate simplă, sau de Comisie, poate hotărî,

după caz, destituirea persoanei în cauză în condiţiile articolului 247 sau decăderea din

dreptul la pensie ori la alte avantaje echivalente.

Articolul 246


În afara de înlocuirea ordinară si de deces, funcţiile membrilor Comisiei încetează în mod

individual prin demisie sau prin destituire. Membrul Comisiei care a demisionat sau a

decedat este înlocuit pe perioada rămasă până la încheierea mandatului de un nou membru

având aceeasi cetăţenie, numit de Consiliu, de comun acord cu preşedintele Comisiei, după

3

consultarea Parlamentului European si în conformitate cu criteriile menţionate la articolul

17 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea presedintelui Comisiei, poate decide că nu

este necesară înlocuirea, în special în cazul în care durata rămasă până la încheierea

mandatului membrului Comisiei este scurtă.

În caz de demisie, de destituire sau de deces, presedintele este înlocuit pentru restul

mandatului. Pentru înlocuirea acestuia se aplică procedura prevăzută la articolul 17

alineatul (7) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În caz de demisie, de destituire sau de deces, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri

externe şi politica de securitate este înlocuit, până la încheierea mandatului, în conformitate

cu articolul 18 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În cazul demisiei tuturor membrilor Comisiei, acestia rămân în funcţie si continuă, în

perioada rămasă până la încheierea mandatului, până la înlocuirea lor, să gestioneze

afacerile curente în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 247


În cazul în care nu mai îndeplineste condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau în care

a comis o abatere gravă, orice membru al Comisiei poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la

plângerea Consiliului hotărând cu majoritate simplă sau a Comisiei.

Articolul 248

(ex-articolul 217 alineatul (2) TCE)

Fără a aduce atingere articolului 18 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

responsabilităŃile care îi revin Comisiei sunt structurate si repartizate între membrii săi de

către presedinte, în conformitate cu articolul 17 alineatul (6) din respectivul tratat.

Presedintele poate modifica repartizarea acestor responsabilităŃi în cursul mandatului.

Membrii Comisiei îsi exercită funcţiile atribuite de presedinte sub autoritatea acestuia.

Articolul 249

(ex-articolul 218 alineatul (2) si ex-articolul 212 TCE)

(1) Comisia îsi stabileste regulamentul de procedură pentru a asigura funcţionarea sa si a

serviciilor sale. Comisia asigură publicarea acestui regulament.

(2) Comisia publică în fiecare an, cu cel puţin o lună înainte de deschiderea sesiunii

Parlamentului European, un raport general privind activitatea Comunităţii.

Articolul 250


3

Hotărârile Comisiei sunt valabil adoptate cu majoritatea membrilor săi.

Cvorumul este stabilit prin regulamentul de procedură al acesteia.

3

Anexa 15

Curtea de Justiţie

Articolul 19 TUE

(1) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul si

tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea si

aplicarea tratatelor.

Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie

jurisdicţională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.

(2) Curtea de Justiţie este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat membru.

Aceasta este asistată de avocaţi generali.

Tribunalul cuprinde cel puţin un judecător din fiecare stat membru.

Judecătorii si avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, precum si judecătorii Tribunalului

sunt alesi dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă si care

întrunesc condiţiile prevăzute la articolele 253 si 254 din Tratatul privind

funcţionarea Uniunii Europene. Acestia sunt numiţi de comun acord de către

guvernele statelor membre pentru sase ani. Judecătorii si avocaţii generali care îsi

încheie mandatul pot fi numiţi din nou.

(3) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăste în conformitate cu tratatele:

(a) cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie ori de persoane

fizice sau juridice;

(b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoresti naţionale, cu privire la

interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii;

(c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.

SECŢIUNEA 5 TFUE

CURTEA DE JUSTIŢIIE A UNIUNII EUROPENE

Articolul 251


Curtea de Justiţie se întruneste în camere sau în Marea Cameră, în conformitate cu

regulile prevăzute în acest sens de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

3

Curtea de Justiţie se poate întruni si în sedinţă plenară atunci când Statutul prevede

aceasta.

Articolul 252


Curtea de Justiţie este asistată de opt avocaţi generali. La cererea Curţii de Justiţie,

Consiliul, hotărând în unanimitate, poate mări numărul de avocaţi generali.

Avocatul general are rolul de a prezenta în mod public, cu deplină imparţialitate si în

deplină independenţă, concluzii motivate cu privire la cauzele care, în conformitate cu

Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, necesită intervenţia sa.

Articolul 253


Judecătorii si avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, alesi dintre personalităţi care

oferă toate garanţiile de independenţă si care întrunesc condiţiile cerute pentru

exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, sau care sunt

jurisconsulţi ale căror competenţe sunt recunoscute, sunt numiţi de comun acord de

către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de sase ani, după consultarea

comitetului prevăzut la articolul 255.

La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor si avocaţilor generali, în

condiţiile prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Judecătorii desemnează dintre ei pe presedintele Curţii de Justiţie, pentru o perioadă

de trei ani.

Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Judecătorii si avocaţii generali care îsi încheie mandatul pot fi numiţi din nou.

Curtea de Justiţie îsi numeste grefierul si îi stabileste statutul.

Curtea de Justiţie îsi stabileste regulamentul de procedură. Acest regulament se

supune aprobării Consiliului.

Articolul 254


Numărul de judecători ai Tribunalului se stabileste prin Statutul Curţii de Justiţie a

Uniunii Europene.

Statutul poate prevedea ca Tribunalul să fie asistat de avocaţi generali.

3

Membrii Tribunalului sunt alesi dintre persoane care oferă depline garanţii de

independenţă si care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii

jurisdicţionale. Acestia sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor

membre, pentru o perioadă de sase ani, după consultarea comitetului prevăzut la

articolul 255. La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială. Membrii care si-au

încheiat mandatul pot fi numiţi din nou.

Judecătorii desemnează dintre ei pe presedintele Tribunalului, pentru o perioadă de

trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Tribunalul îsi numeste grefierul si îi stabileste statutul.

Tribunalul îsi stabileste regulamentul de procedură în acord cu Curtea de Justiţie.

Acest regulament se supune aprobării Consiliului, care hotărăste.

Cu excepţia cazului în care Statutul Curţii de Justiţie dispune altfel, dispoziţiile

prezentului tratat referitoare la Curtea de Justiţie sunt aplicabile si Tribunalului.

Articolul 255

Se instituie un comitet care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a

exercita funcţiile de judecător si avocat general în cadrul Curţii de Justiţie si al

Tribunalului, înainte ca guvernele statelor membre să facă nominalizările, în

conformitate cu dispoziţiile articolelor 253 si 254.

Comitetul este format din sapte personalităŃi alese dintre fostii membri ai Curţii de

Justiţie si ai Tribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme si din juristi

reputaţi, dintre care unul este propus de Parlamentul European. Consiliul adoptă o

decizie care stabileste regulamentul de funcţionare al acestui comitet, precum si o

decizie prin care sunt desemnaţi membrii comitetului. Comitetul hotărăste la

iniŃiativa presedintelui Curţii de Justiţie.

Articolul 256


(1) Tribunalul are competenţa să judece în primă instanţă acţiunile menţionate la

articolele 263, 265, 268, 270 si 272, cu excepţia celor care sunt atribuite unui tribunal

specializat, instituit în conformitate cu articolul 257 si a celor rezervate prin statut

Curţii de Justiţie. Statutul poate să prevadă pentru Tribunalul competenţe în alte

categorii de acţiuni.

3

Deciziile pronunţate de Tribunalul în temeiul prezentului alineat pot face obiectul unui

recurs la Curtea de Justiţie, limitat la chestiuni de drept, în condiţiile si limitele

prevăzute de statut.

(2) Tribunalul are competenţa să judece acţiunile formulate împotriva deciziilor

tribunalelor specializate. Deciziile pronunţate de Tribunalul în temeiul prezentului

alineat pot face, în mod excepţional, obiectul unei reexaminări de către Curtea de

Justiţie, în condiţiile si limitele prevăzute de statut, în cazul în care există un risc

serios pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii.

(3) Tribunalul are competenţa să judece trimiteri preliminare adresate în temeiul

articolului 267, în domenii specifice stabilite de statut.

În cazul în care consideră că respectiva cauză necesită o decizie de principiu

susceptibilă de a aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii, Tribunalul

poate trimite cauza spre soluţionare Curţii de Justiţie.

Deciziile pronunţate de Tribunalul în trimiteri preliminare pot face, în mod

excepţional, obiectul unei reexaminări de către Curtea de Justiţie, în condiţiile si

limitele prevăzute de statut, în cazul în care există un risc serios pentru unitatea sau

coerenţa dreptului Uniunii.

Articolul 257

(ex-articolul 225 A TCE)

Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă

ordinară, pot înfiinţa tribunale specializate pe lângă Tribunal, care să aibă

competenŃţa de a judeca în primă instanţă anumite categorii de acţiuni în materii

speciale. Parlamentul European si Consiliul hotărăsc prin regulamente, fie la

propunerea Comisiei si după consultarea Curţii de Justiţie, fie la solicitarea Curţii de

Justiţie si după consultarea Comisiei.

Regulamentul de înfiinţare a unui tribunal specializat stabileste normele referitoare la

compunerea acestui tribunal si precizează întinderea competenţelor care îi sunt

atribuite.

Deciziile tribunalelor specializate pot face obiectul unui recurs la Tribunal, limitat la

chestiuni de drept sau, în cazul în care regulamentul privind înfiinŃarea tribunalului

specializat prevede aceasta, si la chestiuni de fapt.

3

Membrii tribunalului specializat sunt alesi dintre persoane care oferă depline garanţii

de independenţă si care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor funcţii

jurisdicţionale. Acestia sunt numiţi de Consiliu, care hotărăste în unanimitate.

Tribunalele specializate îsi stabilesc regulamentul de procedură în acord cu Curtea de

Justiţie. Acest regulament se supune aprobării Consiliului.

Cu excepţia cazului în care regulamentul de înfiinţare a tribunalului specializat

dispune altfel, dispoziţiile tratatelor referitoare la Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene si dispoziţiile Statutului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică si

tribunalelor specializate. Titlul I si articolul 64 din Statut se aplică în orice situaţie

tribunalelor specializate.

Articolul 258


În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre

obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire

la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-si prezenta

observaţiile.

În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de

Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Articolul 259


Oricare dintre statele membre poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în

cazul în care consideră că un alt stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care

îi revin în temeiul tratatelor.

Înainte ca un stat membru să introducă împotriva unui alt stat membru o acţiune

întemeiată pe o pretinsă încălcare a obligaţiilor care îi revin în temeiul tratatelor,

acesta trebuie să sesizeze Comisia.

Comisia emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor în cauză să îsi

prezinte în contradictoriu observaţiile scrise si orale. În cazul în care Comisia nu a

emis avizul în termen de trei luni de la introducerea cererii, absenţa avizului nu

împiedică sesizarea Curţii.

Articolul 260


3

(1) În cazul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată că un stat membru

a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este

obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii.

(2) În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le

impune executarea hotărârii Curţii, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat

statului în cauză posibilitatea de a-si prezenta observaţiile. Comisia indică cuantumul

sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauză

trebuie să le plătească si pe care îl consideră adecvat situaţiei.

În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu a respectat hotărârea

sa, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalităŃţi cu titlu

cominatoriu.

Această procedură nu aduce atingere articolului 259.

(3) În cazul în care sesizează Curtea printr-o acţiune în temeiul articolului 258,

considerând că statul respectiv nu si-a îndeplinit obligaţia de a comunica măsurile de

transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă,

Comisia poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare

sau al penalităţii cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul respectiv si pe

care îl consideră adecvat situaţiei.

În cazul în care constată neîndeplinirea obligaţiei, Curtea poate impune statului

membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi cu titlu cominatoriu,

în limita valorii indicate de Comisie.

Obligaţia de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.

Articolul 261


Regulamentele adoptate de Consiliu si cele adoptate în comun de Parlamentul

European si de Consiliu în conformitate cu dispoziţiile tratatelor pot să confere Curţii

de Justiţie a Uniunii Europene competenţa de fond în ceea ce priveste sancţiunile

prevăzute de aceste regulamente.

Articolul 262

(ex-articolul 229 A TCE)

3

Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Consiliul, hotărând în

unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială si după consultarea

Parlamentului European, poate adopta dispoziţii prin care atribuie Curţii de Justiţie a

Uniunii Europene, în măsura stabilită de Consiliu, competenţa de a judeca litigii

legate de aplicarea actelor adoptate în temeiul tratatelor care creează titluri

comunitare de proprietate intelectuală. Respectivele dispoziţii intră în vigoare după ce

au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.

Articolul 263


Curtea de Justiţie a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a

actelor Consiliului, ale Comisiei si ale Băncii Centrale Europene, altele decât

recomandările si avizele, si a actelor Parlamentului European şi ale Consiliului

European menite să producă efecte juridice faţă de terţi. Aceasta controlează, de

asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii destinate să

producă efecte juridice faţă de terţi.

În acest scop, Curtea are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiunile formulate

de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru

motive de necompetenţă, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de

încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de

abuz de putere.

În aceleasi condiţii, Curtea are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiunile

formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană şi de Comitetul

Regiunilor, care urmăresc salvgardarea prerogativelor acestora.

Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condiţiile prevăzute la primul si

al doilea paragraf, o acţiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o

privesc direct si individual, precum si împotriva actelor normative care o privesc

direct si care nu presupun măsuri de executare.

Actele de constituire a organelor, oficiilor si agenţiilor Uniunii pot să prevadă condiţii

si proceduri speciale privind acţiunile formulate de persoanele fizice sau juridice

împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenţii care sunt destinate să producă

efecte juridice faţă de ele.

3

Acţiunile prevăzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de două luni, după

caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de

la data la care reclamantul a luat cunostinţă de actul respectiv.

Articolul 264


În cazul în care acţiunea este întemeiată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

declară actul contestat nul si neavenit.

Cu toate acestea, Curtea indică, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt

efectele actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

Articolul 265


În cazul în care, prin încălcarea prevederilor tratatelor, Parlamentul European,

Consiliul European, Consiliul, Comisia sau Banca Centrală Europeană se abŃin să

hotărască, statele membre si celelalte instituţii ale Uniunii pot sesiza Curtea de

Justiţie a Uniunii Europene pentru a constata această încălcare. Prezentul articol se

aplică, în aceleasi condiţii, organelor, oficiilor si agenţiilor Uniunii care se abţin să

hotărască.

Această acţiune este admisibilă numai în cazul în care instituţia, organul, oficiul sau

agenţia respectivă a fost solicitată în prealabil să acţioneze. În cazul în care, la

expirarea unui termen de două luni de la data acestei solicitări, instituţia, organul,

oficiul sau agenţia nu si-a precizat poziţia, acţiunea poate fi formulată într-un nou

termen de două luni.

Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea în condiţiile stabilite la

paragrafele precedente în legătură cu omisiunea unei instituţii, organ, oficiu sau

agenţie a Uniunii de a-i adresa un act, altul decât o recomandare sau un aviz.

Articolul 266


Instituţia, organul, oficiul sau agenţia emitentă a actului anulat sau a cărei abţinere a

fost declarată contrară tratatelor este obligată să ia măsurile impuse de executarea

hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Această obligaţie nu aduce atingere obligaţiei care poate rezulta din aplicarea

articolului 340 al doilea paragraf.

3

Articolul 267


Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu

preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea si interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau

agenţiile Uniunii;

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat

membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această

privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe

cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei

instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul

intern, această instanŃă este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei

instanţe judecătoresti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de

libertate, Curtea hotărăste în cel mai scurt termen.

Articolul 268


Curtea de JustiŃie a Uniunii Europene este competentă să judece litigiile care au ca

obiect repararea

prejudiciilor menŃionate la articolul 340 al doilea paragraf și al treilea paragraf.

Articolul 269

Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe în privinţa legalităţii unui act

adoptat de Consiliul European sau de Consiliu în temeiul articolului 7 din Tratatul

privind Uniunea Europeană numai la solicitarea statului membru care face obiectul

unei constatări a Consiliului European sau a Consiliului si numai în privinţa

respectării dispoziţiilor de procedură prevăzute de respectivul articol.

Această cerere trebuie prezentată în termen de o lună de la data respectivei

constatări. Curtea hotărăste în termen de o lună de la data cererii.

Articolul 270


3

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe asupra oricărui

litigiu dintre Uniune si agenţii acesteia, în limitele si condiţiile stabilite prin Statutul

funcţionarilor Uniunii si regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii.

Articolul 271


Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă, în limitele prevăzute în

continuare, să judece litigiile privind:

(a) îndeplinirea obligaţiilor statelor membre care rezultă din Statutul Băncii Europene

de Investiţii. Consiliul de administraţie al Băncii dispune în această privinţă de

atribuţiile recunoscute Comisiei prin articolul 258,

(b) hotărârile Consiliului guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii. Fiecare stat

membru, Comisia si Consiliul de administraţie al Băncii pot formula o acţiune în

această materie, în condiţiile prevăzute la articolul 263,

(c) hotărârile Consiliului de administraţie al Băncii Europene de Investiţii. Acţiunile

împotriva acestor hotărâri pot fi formulate, în condiţiile prevăzute la articolul 263,

numai de către statele membre sau de către Comisie si numai pentru nerespectarea

procedurilor prevăzute la articolul 19 alineatele (2) si (5)-(7) din statutul Băncii,

(e) îndeplinirea de către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care rezultă din

tratate si din Statutul SEBC şi al BCE. În această privinţă, Consiliul guvernatorilor

Băncii Centrale Europene dispune, faţă de băncile centrale naţionale, de competenţele

recunoscute Comisiei prin articolul 258 în raport cu statele membre. În cazul în care

Curtea constată că o bancă centrală naţională nu si-a îndeplinit una dintre obligaţiile

care îi revin în temeiul tratatelor, această bancă este obligată să adopte măsurile

impuse de executarea hotărârii Curţii.

Articolul 272


Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe în temeiul unei

clauze compromisorii cuprinsă într-un contract de drept public sau de drept privat,

încheiat de Uniune sau în numele acesteia.

Articolul 273


3

Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe asupra oricărui diferend dintre

statele membre în legătură cu obiectul tratatelor, în cazul în care este sesizată cu

privire la acest diferend în temeiul unui compromis.

Articolul 274


Calitatea de parte a Uniunii nu înlătura competenţa instanţelor naţionale cu privire la

litigiile respective, cu excepţia cazurilor în care prin tratate competenţa este atribuită

Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Articolul 275

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă în ceea ce priveste

dispoziţiile privind politica externă si de securitate comună, nici în ceea ce priveste

actele adoptate în temeiul acestora.

Cu toate acestea, Curtea este competentă să controleze respectarea dispoziţiilor

articolului 40 din Tratatul privind Uniunea Europeană si să se pronunţe în ceea ce

priveste acţiunile formulate în condiţiile prevăzute la articolul 263 al patrulea

paragraf din prezentul tratat, privind controlul legalităţii deciziilor care prevăd

măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în

temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 276

În exercitarea atribuţiilor sale privind dispoziţiile părţii a treia titlul V capitolele 4 si

5, referitoare la spaţiul de libertate, securitate si justiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene nu este competentă să verifice legalitatea sau proporţionalitatea

operaţiunilor efectuate de poliţie sau de alte servicii de aplicare a legii într-un stat

membru si nici să hotărască cu privire la exercitarea responsabilităţilor care le revin

statelor membre în vederea menţinerii ordinii publice si a apărării securităţii interne.

Articolul 277


Sub rezerva expirării termenului prevăzut la articolul 263 al saselea paragraf, în

cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituţie, un organ,

un oficiu sau o agenţie a Uniunii, orice parte se poate prevala de motivele de drept

3

prevăzute la articolul 263 al doilea paragraf pentru a invoca în faţa Curţii de Justiţie

a Uniunii Europene inaplicabilitatea acestui act.

Articolul 278


Acţiunile cu care este sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu au efect

suspensiv. Cu toate acestea, în măsura în care consideră că împrejurările o impun,

Curtea poate ordona suspendarea executării actului atacat.

Articolul 279


În cauzele cu care este sesizată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate dispune

măsurile provizorii necesare.

Articolul 280


Hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au forţă executorie în condiţiile

stabilite la articolul 299.

Articolul 281


Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se stabileste printr-un protocol separat.

Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă

ordinară, pot modifica dispoziţiile Statutului, cu excepţia titlului I si a articolului 64.

Parlamentul European si Consiliul hotărăsc fie la solicitarea Curţii de Justiţie si după

consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei si după consultarea Curţii de

Justiţie.

3

Anexa 16

Banca Central Europeană

SECŢIUNEA 6

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Articolul 282

(1) Banca Centrală Europeană si băncile centrale naţionale constituie Sistemul European al

Băncilor Centrale („SEBC”). Banca Centrală Europeană si băncile centrale naţionale ale

statelor membre a căror monedă este euro, care constituie Eurosistemul, conduc politica

monetară a Uniunii.

(2) SEBC este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene. Obiectivul

principal al SEBC îl reprezintă menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere

acestui obiectiv, SEBC sprijină politicile economice generale în cadrul Uniunii pentru a

contribui la realizarea obiectivelor acesteia.

(3) Banca Centrală Europeană are personalitate juridică. Aceasta este singura abilitată să

autorizeze emisiunea de monedă euro. Aceasta este independentă în exercitarea

competențelor si în administrarea finanţelor sale. Instituţiile, organele, oficiile si agenţiile

Uniunii, precum si guvernele statelor membre, respectă această independenţă.

(4) Banca Centrală Europeană adoptă măsurile necesare îndeplinirii misiunilor sale în

conformitate cu articolele 127-133 si cu articolul 138 si în condiţiile prevăzute în Statutul

SEBC si al BCE. Statele membre a căror monedă nu este euro, precum si băncile lor centrale,

îsi păstrează competenţele în domeniul monetar, în conformitate cu articolele menţionate.

(5) În domeniile în care are atribuţii, Banca Centrală Europeană este consultată asupra

oricărui proiect de act al Uniunii, precum si asupra oricărui proiect de reglementare la nivel

naţional si poate emite avize.

Articolul 283


(1) Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene este constituit din membrii

Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene si din guvernatorii băncilor centrale

naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro.

(2) Comitetul executiv este constituit din presedinte, un vicepresedinte si alţi patru membri.

Presedintele, vicepresedintele si ceilalţi membri ai Comitetului executiv sunt numiți de

Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea Consiliului si după

consultarea Parlamentului European si a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale

3

Europene, dintre persoane a căror autoritate si experienţă profesională în domeniul monetar

sau bancar sunt recunoscute.

Mandatul acestora este pe termen de opt ani si nu poate fi reînnoit.

Doar resortisanţii statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv.

Articolul 284


(1) Presedintele Consiliului si un membru al Comisiei pot să participe fără drept de vot la

reuniunile Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Presedintele Consiliului poate propune o moţiune spre deliberare Consiliului guvernatorilor

Băncii Centrale Europene.

(2) Presedintele Băncii Centrale Europene este invitat să participe la reuniunile Consiliului

în cazul în care acesta deliberează asupra problemelor referitoare la obiectivele si misiunile

SEBC.

(3) Banca Centrală Europeană prezintă Parlamentului European, Consiliului si Comisiei,

precum si Consiliului European un raport anual privind activitatea SEBC si politica

monetară din anul precedent si din anul în curs. Presedintele Băncii Centrale Europene

prezintă acest raport Consiliului si Parlamentului European, care poate organiza o dezbatere

generală pe acest temei.

Presedintele Băncii Centrale Europene si ceilalţi membri ai Comitetului executiv pot, la

cererea Parlamentului European sau din proprie iniţiativă, să fie audiaţi de comisiile

competente ale Parlamentului European.

3

Anexa 17

Curtea de Conturi

SECŢIUNEA 7CURTEA DE CONTURI

Articolul 285


Curtea de Conturi asigură controlul conturilor Uniunii.

Curtea de Conturi este formată din câte un resortisant din fiecare stat membru. Membrii săi

îsi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al Uniunii.

Articolul 286


(1) Membrii Curţii de Conturi sunt alesi dintre personalităţile care fac parte ori au făcut

parte, în statul lor, din instituţiile de control financiar extern sau care au o calificare

deosebită pentru această funcţie. Acestia trebuie să prezinte toate garanţiile de independenţă.

(2) Membrii Curţii de Conturi se numesc pentru o perioadă sase ani. Consiliul, după

consultarea Parlamentului European, adoptă lista membrilor stabilită în conformitate cu

propunerile făcute de fiecare stat membru. Mandatul membrilor Curţii de Conturi poate fi

reînnoit.

Membrii Curţii de Conturi desemnează dintre ei pe presedintele Curţii de Conturi, pentru o

perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

(3) În îndeplinirea îndatoririlor lor, membrii Curții de Conturi nu solicită si nici nu acceptă

instrucţiuni de la nici un guvern si de la nici un alt organism. Acestia se abţin de la orice act

incompatibil cu funcţiile lor.

(4) Pe durata mandatului lor, membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate

profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcţie, acestia se angajează solemn să

respecte, pe durata mandatului si după încetarea acestuia, obligaţiile impuse de mandat si, în

special, obligaţia de onestitate si prudenţă în a accepta, după încheierea mandatului, anumite

funcţii sau avantaje.

(5) În afară de schimbarea ordinară si de deces, funcţiile membrilor Curţii de Conturi

încetează în mod individual prin demisie sau prin destituire, declarată de Curtea de Justiţie în

conformitate cu alineatul (6).

Persoana în cauză este înlocuită până la încheierea mandatului.

Cu excepţia destituirii, membrii Curţii de Conturi rămân în funcţie până la înlocuirea lor.

3

(6) Membrii Curţii de Conturi pot fi destituiţi din funcţiile lor sau pot fi declaraţi decăzuţi din

dreptul la pensie sau la alte avantaje echivalente numai în cazul în care Curtea de Justiţie

constată, la cererea Curţii de Conturi, că au încetat să corespundă condiţiilor cerute sau să

îndeplinească obligaţiile care decurg din funcţia lor.

(7) Consiliul stabileste condiţiile de încadrare în muncă si, în special, salariile, indemnizaţiile

si pensiile presedintelui si ale membrilor Curţii de Conturi. Consiliul stabileste, de asemenea,

orice indemnizaţie care ţine loc de remuneraţie.

(8) Dispoziţiile Protocolului privind privilegiile si imunităţile Comunităţilor Europene care se

aplică judecătorilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică, de asemenea, membrilor

Curţii de Conturi.

Articolul 287


(1) Curtea de Conturi verifică totalitatea conturilor de venituri si cheltuieli ale Uniunii. De

asemenea, aceasta verifică totalitatea conturilor de venituri si cheltuieli ale oricărui organ,

oficiu sau agenție înființată de Uniune, în măsura în care actul constitutiv nu exclude acest

control.

Curtea de Conturi prezintă Parlamentului European si Consiliului o declaraţie de asigurare

referitoare la veridicitatea conturilor, precum si la legalitatea operaţiunilor si înregistrarea

acestora în conturi, declaraţie care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Declaraţia poate fi completată cu aprecieri specifice pentru fiecare domeniu major de

activitate a Uniunii.

(2) Curtea de Conturi examinează legalitatea si corectitudinea veniturilor si cheltuielilor si

asigură buna gestiune financiară. În acest context, Curtea de Conturi semnalează îndeosebi

orice neregulă.

Controlul veniturilor se efectuează pe baza veniturilor de realizat si a celor realizate efectiv

de Uniune.

Controlul cheltuielilor se efectuează pe baza angajamentelor, precum si a plăţilor.

Aceste controale pot fi efectuate înainte de încheierea conturilor exerciţiului bugetar avut în

vedere.

(3) Controlul se efectuează asupra actelor justificative si, dacă este cazul, la faţa locului, la

celelalte instituţii ale Uniunii, în sediile oricărui organ, oficiu sau agenţie care administrează

venituri sau cheltuieli făcute în numele Uniunii si în statele membre, inclusiv în imobilele

oricărei persoane fizice sau juridice care beneficiază de vărsăminte provenite de la buget. În

statele membre, controlul se efectuează în colaborare cu instituţiile naţionale de control sau,

3

în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, cu serviciile naţionale

competente. Curtea de Conturi si instituţiile naţionale de control ale statelor membre practică

o cooperare bazată pe încredere si pe respectarea independenţei acestora. Aceste instituţii

sau servicii informează Curtea de Conturi în cazul în care intenţionează să

participe la control.

Orice document sau informaţie necesară îndeplinirii misiunii sale se comunică Curţii de

Conturi, la cererea sa, de către celelalte instituţii ale Uniunii, de către orice organ, oficiu sau

agenţie care gestionează venituri sau cheltuieli în numele Uniunii, de către persoanele fizice

sau juridice care beneficiază de vărsăminte de la buget si de către instituţiile naţionale de

control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, de către serviciile

naţionale competente.

În ceea ce priveste activitatea de gestionare a veniturilor si cheltuielilor Uniunii exercitată de

Banca Europeană de Investiţii, dreptul de acces al Curţii la informaţiile deţinute de Bancă

este reglementat printr-un acord încheiat între Curte, bancă si Comisie. În lipsa acestui

acord, Curtea are, cu toate acestea, acces la informaŃiile necesare pentru a efectua controlul

veniturilor si cheltuielilor Uniunii administrate de bancă.

(4) Curtea de Conturi întocmeste un raport anual după încheierea fiecărui exerciţiu

financiar. Acest raport se transmite celorlalte instituţii ale Uniunii si se publică în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene împreună cu răspunsurile formulate de aceste instituţii la

observaţiile Curţii de Conturi.

În plus, Curtea de Conturi îsi poate prezenta în orice moment observaţiile, în special sub

forma unor rapoarte speciale cu privire la chestiuni specifice si poate emite avize la cererea

uneia dintre celelalte instituţii ale Uniunii.

Curtea de Conturi adoptă rapoarte anuale, rapoarte speciale sau avize cu majoritatea

membrilor care o compun. Cu toate acestea, în vederea adoptării unor categorii de rapoarte

sau de avize, aceasta îsi poate înfiinţa camere interne, în condiţiile prevăzute de regulamentul

său de procedură.

Aceasta sprijină Parlamentul European si Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control al

execuţiei bugetare.

Curtea de Conturi îşi stabileste regulamentul de procedură. Acest regulament se aprobă de

către Consiliu.

3

Anexa 18

Organele consultative

ORGANELE CONSULTATIVE ALE UNIUNII

Articolul 300

(1) Parlamentul European, Consiliul si Comisia sunt asistate de un Comitet Economic si

Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcţii consultative.

(2) Comitetul Economic si Social este format din reprezentanŃi ai organizaŃiilor patronale,

salariale si ai altor reprezentanţi ai societăţii civile, în special din domeniile socio-economic,

civic, profesional si cultural.

(3) Comitetul Regiunilor este format din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale si locale

care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul unei autorităţi regionale sau locale, fie

răspund din punct de vedere politic în faţa unei adunări alese.

(4) Mandatul membrilor Comitetului Economic si Social și ai Comitetului Regiunilor nu este

imperativ. Acestia îsi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al

Uniunii.

(5) Normele menţionate la alineatele (2) si (3) referitoare la natura compunerii acestor

Comitete sunt revizuite periodic de Consiliu, pentru a ţine seama de evoluţia economică,

socială si demografică a Uniunii. Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă decizii în acest

scop.

SECŢIUNEA 1

COMITETUL ECONOMIC SI SOCIAL

Articolul 301


Numărul de membri ai Comitetului Economic si Social nu poate depăsi trei sute cincizeci.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabileste

componenţa Comitetului.

Consiliul stabileste indemnizaţiile membrilor Comitetului.

Articolul 302


(1) Membrii Comitetului sunt numiţi pentru un mandat de cinci ani. Consiliul adoptă lista

membrilor stabilită potrivit propunerilor fiecărui stat membru. Mandatul membrilor

Comitetului poate fi reînnoit.

(2) Consiliul hotărăste după consultarea Comisiei. Acesta poate obţine opinia organizaţiilor

3

europene reprezentative pentru diferitele sectoare economice si sociale si ale societăţii civile,

pe care activitatea Uniunii le priveste.

Articolul 303


Comitetul îsi desemnează, dintre membrii săi, presedintele si biroul pentru un mandat de doi

ani și jumătate.

Comitetul îsi adoptă regulamentul de procedură.

Comitetul este convocat de presedinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau

a Comisiei.

Acesta se poate întruni si din proprie iniţiativă.

Articolul 304


Comitetul este consultat de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie în cazurile

prevăzute de tratate. Comitetul poate fi consultat de aceste instituţii în toate cazurile în care

acestea consideră oportun. Acesta poate emite un aviz si din proprie iniţiativă, în toate

cazurile în care consideră oportun.

În cazul în care consideră necesar, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia acordă

Comitetului un termen pentru ca acesta să îsi prezinte avizul, termen care nu poate fi mai mic

de o lună de la data la care comunicarea este adresată presedintelui în acest scop. După

expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică desfăsurarea procedurilor.

Avizul Comitetului, precum si procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului

European, Consiliului si Comisiei.

SECŢIUNEA 2

COMITETUL REGIUNILOR

Articolul 305

(ex-articolul 263 al doilea, al treilea si al patrulea paragraf TCE)

Numărul de membri ai Comitetului Regiunilor nu poate depăsi trei sute cincizeci.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabileste

componenţa Comitetului.

Membrii Comitetului, precum si un număr egal de supleanţi se numesc pentru o perioadă de

cinci ani.

Mandatul acestora poate fi reînnoit. Consiliul adoptă lista membrilor si a supleanţilor

stabilită în conformitate cu propunerile fiecărui stat membru. La încheierea mandatului

menţionat la articolul 300 alineatul (3), în temeiul căruia au fost propusi, mandatul

3

membrilor Comitetului încetează din oficiu si acestia sunt înlocuiţi pentru restul mandatului

respectiv în conformitate cu aceeasi procedură. Acestia nu pot fi în acelasi timp si membri ai

Parlamentului European.

Articolul 306


Comitetul Regiunilor îsi desemnează dintre membrii săi presedintele si biroul, pentru un

mandat de doi ani și jumătate.

Comitetul îsi stabileste regulamentul de procedură.

Comitetul este convocat de presedinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau

a Comisiei.

Acesta se poate întruni si din proprie iniţiativă.

Articolul 307


Comitetul Regiunilor este consultat de către Parlamentul European, Consiliu sau Comisie în

cazurile prevăzute de tratate si în toate celelalte cazuri si, în special, în care acestea privesc

cooperarea transfrontalieră sau în cazul în care una dintre instituţii consideră oportun acest

lucru.

În cazul în care consideră necesar, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia acordă

Comitetului un termen pentru ca acesta să îsi prezinte avizul, termen care nu poate fi mai mic

de o lună de la data la care comunicarea este adresată presedintelui în acest scop. După

expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică desfăsurarea procedurilor.

În cazul în care Comitetul Economic si Social este consultat în conformitate cu articolul 304,

Comitetul Regiunilor este informat de Parlamentul European, Consiliu sau de Comisie cu

privire la cererea de aviz. În cazul în care consideră că sunt în joc interese regionale

specifice, Comitetul Regiunilor poate emite un aviz în acest sens.

Acesta poate emite un aviz din proprie iniţiativă, în cazurile în care consideră util acest lucru.

Avizul Comitetului, precum si procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului

European, Consiliului si Comisiei.

Anexa 19

3

Procedura legislativă ordinară

Articolul 294


(1) În cazul în care, în tratate, se face trimitere la procedura legislativă ordinară pentru

adoptarea unui act, se aplică procedura de mai jos.

(2) Comisia prezintă o propunere Parlamentului European si Consiliului.

Prima lectură

(3) Parlamentul European adoptă poziţia sa în primă lectură si o transmite Consiliului.

(4) În cazul în care poziţia Parlamentului European este aprobată de Consiliu, actul respectiv

se adoptă cu formularea care corespunde poziţiei Parlamentului European.

(5) În cazul în care poziţia Parlamentului European nu este aprobată de Consiliu, acesta

adoptă poziţia sa în primă lectură si o transmite Parlamentului European.

(6) Consiliul informează pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la

adoptarea poziţiei sale în primă lectură. Comisia informează pe deplin Parlamentul

European cu privire la poziţia sa.

A doua lectură

(7) În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii, Parlamentul European:

(a) aprobă poziţia Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunţat, actul respectiv se

consideră adoptat cu formularea care corespunde poziţiei Consiliului;

(b) respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziţia Consiliului din prima lectură,

actul propus este considerat ca nefiind adoptat;

(c) propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificări la poziţia Consiliului din

prima lectură, textul astfel modificat se transmite Consiliului si Comisiei, care emite un aviz

cu privire la aceste modificări.

(8) În cazul în care, în termen de trei luni de la primirea modificărilor Parlamentului

European, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată:

(a) aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat aprobat;

(b) nu aprobă toate modificările, presedintele Consiliului, în consens cu presedintele

Parlamentului European, convoacă comitetul de conciliere, într-un termen de sase

săptămâni.

(9) Consiliul hotărăste în unanimitate cu privire la modificările care au făcut obiectul unui

aviz negativ din partea Comisiei.

Concilierea

3

(10) Comitetul de conciliere, care reuneste membrii Consiliului sau reprezentanţii lor si tot

atâţia membri care reprezintă Parlamentul European, are misiunea de a ajunge la un acord

asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a

reprezentanţilor acestora si cu majoritatea membrilor care reprezintă Parlamentul European,

în termen de sase săptămâni de la data convocării, pe baza poziţiilor Parlamentului si ale

Consiliului din a doua lectură.

(11) Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere si ia toate iniţiativele necesare

pentru promovarea unei apropieri între poziţiile Parlamentului European si ale Consiliului.

(12) În cazul în care, în termen de sase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu

aprobă niciun proiect comun, actul propus este considerat neadoptat.

A treia lectură

(13) În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobă un proiect comun,

Parlamentul European si Consiliul dispun fiecare de un termen de sase săptămâni de la

această aprobare, pentru a adopta actul respectiv în conformitate cu acest proiect,

Parlamentul European hotărând cu majoritatea voturilor exprimate iar Consiliul cu

majoritate calificată. În caz contrar, actul propus este considerat neadoptat.

(14) Termenele de trei luni si sase săptămâni prevăzute la prezentul articol sunt prelungite cu

cel mult o lună si, respectiv, două săptămâni, la iniţiativa Parlamentului European sau a

Consiliului.

Dispoziţii speciale

(15) În cazul în care, în situaţiile prevăzute în tratate, un act legislativ face obiectul

procedurii legislative ordinare la iniţiativa unui grup de state membre sau la recomandarea

Băncii Centrale

Europene ori la solicitarea Curţii de Justiţie, alineatul (2), alineatul (6) a doua teză si

alineatul (9) nu se aplică.

În aceste cazuri, Parlamentul European si Consiliul transmit Comisiei proiectul de act,

precum si poziţiile lor din prima si din a doua lectură. Parlamentul European sau Consiliul

poate solicita avizul Comisiei în orice fază a procedurii, aviz pe care Comisia îl poate emite

si din proprie iniţiativă. Comisia poate, de asemenea, în cazul în care consideră necesar, să

participe la comitetul de conciliere în condiţiile prevăzute la alineatul (11).

3

Anexa 20 Repartizarea mandatelor în Parlamentul European pentru legisltura 2009-

2014234

State membre Mandate

Germania 99

Italia, Regatul Unit, Franţa 72

Polonia, Spania 50

România 33

Ţările de Jos 25

Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă, Ungaria 22

Suedia 18

Bulgaria, Austria 17

Danemarca, Finlanda, Slovacia 13

Irlanda, Lituania 12

Letonia 8

Slovenia 7

Cipru, Estonia, Luxemburg 6

Malta 5

234 http://europa.eu/institutions/inst/parliament/index_ro.htm

3

Anexa 21 Voturile membrilor Consiliului până la 31 octombrie 2014

Sursă:Dragomir, E; Niţă, D. 2009, p.399

State membre Voturi

Germania, Franţa,Italia,Regatul Unit 29

Spania, Polonia 27

România 14

Ţările de Jos 13

Belgia, Grecia, Ungaria, Portugalia, Republica Cehă

12

Austria, Bulgria, Suedia 10

Danemarca, Irlanda, Lituania, Finlanda, Slovacia

Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Slovenia

Malta

7

4

3

3

Anexa 22 Repartizarea membrilor CES

State membre Locuri

Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Suedia, Portugalia, Austria, Ţările

de Jos, Ungaria

12

Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit 24

Spania, Polonia 21

Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia, Finlanda 9

Estonia, Letonia, Slovenia 7

Cipru, Luxemburg 6

Malta 5

Sursa: Dragomir,E; NiţăD. 2009, p.401

3

Anexa 23 Repartizarea membrilor în cadrul Comitetului Regiunilor

State membre Locuri

Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Suedia, Portugalia, Austria,

Ţările de Jos, Ungaria

12

Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit 24

Spania, Polonia 21

Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia, Finlanda 9

Estonia, Letonia, Slovenia 7

Cipru, Luxemburg 6

Malta 5

Sursa: Dragomir,E; Niţă,D; 2009, p.402

3

Bibliografie

ABC-ul integrării în Uniune Europeană, Bucureşti: Guvernul României, Agenţia

pentru Strategii Guvernamentale, 2004;

***Enciclopedia Uniunii Europene, (coordonatoare Luciana-Alexandra

Ghica).Bucureşti, Editura Meronia,2005;

Ghidul dumneavoastră privind Tratatul de la Lisabona, Luxemburg:Oficiul

pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2009;

***„What the Lisbon Treaty Means”

IIEA Factsheets.2009.hhtp://www.iiea.com/publications/what-the-lisbon-treaty-

means;

”The Lisbon Treaty, White Paper”, DFA.2009.

http://www.dfa.ie/uploads/documents/EU%20Division/EU%20Reform%20Treaty/

white%20paper%20-%20final%20-%20low%20res%20from%20printers%20-

%20020709.pdf

Bărbulescu I.Gh, Uniunea Europeană.De la naţional la federal. Bucureşti:Editura

Tritonic,2005;

Bărbulescu I.Gh, Procesul decizional în Uniunea Europeană.Bucureşti:Editura

Polirom, 2008;

Bărbulescu I.Gh, Uniunea Europeană: Politicile extinderii, Bucureşti: Editura

Tritonic, 2006;

Bârzea,Cezar, Cetăţenia europeană, Bucureşti:Politeia-SNSPA, 2005;

Ciocan Vasile, Tăut Liviu, Emil Nuna, Drept european.Instituţii europene.Politici

europene.Fonduri structurale, Oradea: Editura GrafNet, 2007;

Dragomir Eduard, Niţă Dan, Tratatul de la Lisabona, Bucureşti:ed.Nomina-Lex,

2009;

Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene.(ediţia a III-a) Bucureşti:editura

Universul Juridic, 2006 (1);

3

Fuerea, Augustin, Drept comunitar al afacerilor, (ediţia a II-a), Bucureşti:Editura

Universul Juridic, 2006; (2)

Fuerea Augustin, Drept comunitar european, Caiet de seminar, Bucureşti: editura

Universul Juridic, 2009;

Ghica Luciana Alexandra, România si Uniunea Europeana : o istorie cronologica,

Bucureşti:ed.Meronia, 2006;

Groza Anamaria, Uniunea Europeană.Drept instituţional, Bucureşti:ed.C.H.Beck,

2008;

Muraru, Ioan, Drept constituţional şi instituţii politice, vol.1, Bucureşti:Eitura

Proarcadia, 1993;

Popescu, Liliana, Construcţia Uniunii Europene. Bucureşti:C.H.Beck, 2009;

Vataman Dan, David Ion, România si Uniunea Europeana : istorie si actualitate,

Bucuresti: Pro Universitaria, 2008;

M.Voicu,Uniunea Europeană înainte şi după Tratatul de la Lisabona,

Bucureşti:ed.Universul Juridic, 2009.

Articole:

Anghel,M. Scurte consideraţii asupra textului Tratatului de la Lisabona, ratificat de

România, Revista Română de Drept Comunitar, nr.3/2008;

Jinga,I Tratatul de la Lisabona:soluţie sau etapă în reforma instituţională a Uniunii

Europene? Revista Română de Drept Comunitar, nr.1/2008;

Popescu,A. Tratatul de la Lisabona – modificarea şi reformarea Uniunii Europene,

Revista Română de Drept Comunitar, nr.2/2008;

Savu,T. Obiectivele şi competenţele Uniunii Europene consacrate de Tratatul de la

Lisabona, Revista Română de Drept Comunitar, nr.1/2008;

Traşcu,D; M.M.Stoica, Tratatul de la Lisabona:motorul necesar pentru buna

funcţionare a vehiculului UE, Revist Română de Drept Comunitar, nr.2/2008.

3

Micosii, Stefano, Fresh Opportunities from the treaty of Lisbon, 14 december 2009,

http://www.ceps.eu/book/fresh-opportunities-treaty-lisbon

Internet:

http://istorie.scienceline.ro

http://www.mae.ro

http://www.revista22.ro

http://www.hotnews.ro

http://europa.eu

http://www.ccib.ro/

http://www.europarl.ro

http://www.just.ro

http://mjm.snspa.ro

http://www.juridice.ro

http://www.adrnordest.ro

http://ec.europa.eu

http://www.youtube.com

http://www.europeana.ro

Think-tanks

http://www.ceps.eu – Centre for European Policy Studies;

http://www.dfa.ie – Department of Foreign Affairs;

http://www.iiea.com – The Institute of International and European Affairs.

http://www.iiea.com/

http://www.dfa.ie/

http://www.ceps.eu/

http://www.europeana.ro/

http://www.youtube.com/

http://ec.europa.eu/

http://www.adrnordest.ro/

http://www.juridice.ro/

http://mjm.snspa.ro/

http://www.just.ro/

http://www.europarl.ro/

http://www.ccib.ro/

http://www.hotnews.ro/

http://www.revista22.ro/

http://www.mae.ro/

http://istorie.scienceline.ro/

licenta buna (Autosaved)

Documents

Transcript of licenta buna (Autosaved)