Licenta Andrada

SECȚIUNEA I

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND SERVICIILE PUBLICE

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Separația puterilor în stat.

Sistemele de drept contemporane consacră, în marea lor majoritate, separația puterilor

în stat, înțeleasă ca delimitarea, în cadrul activității statale, a funcțiilor legislativă,

executivă și judecătorească. Funcția legislativă este îndeplinită de Parlament și constă

în adoptarea legilor. Funcția executivă are ca obiect organizarea aplicării în concret a

legilor și asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și este îndeplinită de

administrația publică (președinte, guvern, ministere, autorități locale, instituții publice,

etc), iar funcția judecătorească are ca obiect soluționarea conflictelor ce se nasc în

societate în legătură cu activitatea de aplicare a legilor și este îndeplinită de instanțele

judecătorești în frunte cu Înalta Curte de Casație și Justiție1.

1.2. Noțiunea de administrație publică are două sensuri:

a) Ansamblul autorităților sau organelor administrative care aplică legea (președinte,

guvern, primar, prefect, consiliu local, politia, jandarmeria, etc).

b) Activitatea de aplicare a legii, în regim de putere publică, în vederea satisfacerii

intereselor generale ale societății (emiterea de acte administrative cum ar fi autorizațiile,

respectiv efectuarea de operațiuni administrative cum sunt adeverințele, certificatele,

colectarea gunoiului, furnizarea apei potabile, etc.)2

1.3. Serviciul public este înțeles în doctrina de drept administrativ ca fiind o activitate

organizată sau autorizată de o autoritate a administrației publice, pentru a satisface nevoi

sociale de interes public. Într-un prim sens, serviciul public desemnează organul

administrativ însărcinat cu realizarea unei activități de interes general, iar în al doilea sens

se referă la activitatea de interes general desfășurată de acel organ administrativ. Prin

urmare, spre exemplu, prin serviciul public de “poliție” înțelegem atât poliția ca instituție,

1 Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ, Partea a II-a, Universul Juridic, 2013.2 Negulescu. P, Tratat de drept administrativ, vol. I, București, 1934.

6

cât și activitatea de asigurare a ordinii și liniștii publice, prevenirea și urmărirea

infracțiunilor.

Singura definiție legală a serviciului public o regăsim în Legea nr.554/2004 a

contenciosului

administrativ (art.2): activitatea organizată său autorizată de o autoritate publică, în scopul

satisfacerii, după caz, a unui interes public3.

2.DEFINIȚII ACCEPTATE ALE SERVICIULUI PUBLIC

Noțiune complexă și esențială a dreptului administrativ, acest concept a suportat

modificări importante de-a lungul timpului, care l-au făcut să își piardă claritatea inițială.

În doctrina occidentală s-au conturat până în prezent trei definiții care coexistă și care au

fost preluate în legislație.

2.1 Definiția clasică

A fost conturată la începutul secolului al- XX- lea și consideră că serviciul public este

acea activitate de interes general prestată numai de o persoana publică. În această

accepțiune subzistă definiția lui Duguit potrivit căruia serviciul public este ,, activitatea pe

care guvernanții sunt obligați să o presteze în interesul celor guvernați ”. Este evident că

definirea serviciului public se face după natura juridică a organului care îl prestează și care

trebuie neapărat să fie persoană publică, adică statul, colectivitate locală sau altă instituție

publică4.

2.2 Definiția interbelică

A apărut ca o necesitate impusă de dezvoltarea economică spectaculoasă a societății care

solicită servicii publice variate, flexibile și operative. Până în anul 1939, aceste servicii

erau apanajul statului și instituțiilor sale care nu mai puteau face față cerințelor sociale,

astfel încât s-a văzut nevoit să încredințeze unele servicii publice către alte persoane

private. Astfel, a apărut ideea prestării unui serviciu public prin intermediul unei firme

private. Laubodere arăta în 1964 că : ,,serviciul public este activitatea de interes general,

3 Tudor Drăganu, Drept constituțional și instituții politice, tratat elementar, vol. II, Editura Lumina Lex, 1998, p. 239 și urm; Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale, vol. II, Editura Servo Săt, Arad, 2001, p. 333 și urm; Cristian Ionescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. II, editura Lumina Lex, 2001, p. 340 și urm; Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a X-a, Editura Lumina Lex, 2002, p. 489 și urm.4 A. Iorgovan, Drept Administrativ, Tratat elementar, vol. III, București, Ed. Proarcadia, 1993.

7

prestată de o persoană privată având prerogativele puterii publice sub control

administrativ”5.

2.3 Definiția actuală

S-a conturat la sfârșitul anilor 1980, ca urmare a evoluției democrației. Ideea

democratismului și descentralizării a impus in practică sistemul preluării gestiunii

serviciilor publice din mâna statului și predării lor către persoane private.

În jurisprudență s-a răspândit astfel sintagma ,,servicii private de interes general” care nu

corespunde însă pe deplin celor trei condiții stabilite în practica administrației publice.

3. NOȚIUNEA DE SERVICIU PUBLIC ÎN DOCTRINA TRADIȚIONALĂ

Noțiunea de serviciu public a apărut și s-a dezvoltat treptat în contextul sporirii nevoilor

generale ale societății omenești. Termenul de serviciu public a apărut pentru prima dată în

doctrina juridică franceză, în prima ediție a Tratatului de drept administrativ, apărut sub

redacția prof. Maurice Haurion (1892). De la nașterea sa termenul de „serviciu public” a

putut fi întâlnit sub diverse aspecte, cum ar fi de exemplu „interes public”, „utilitate

publică”, „interes general”6.

Doctrina franceză susține existența a două accepțiuni asupra noțiunii de serviciu public.

Conceptul de serviciu public trebuie conceput, în primul rând, ca o activitate desfășurată de

autoritățile publice în vederea satisfacerii intereselor generale, pentru că serviciul public nu

apare decât atunci când colectivitatea scoate în evidență o anumită nevoie generală.

Această definiție comportă două componente: o componentă materială și o componentă

formal – organizatorică.

Administrația publică urmărește satisfacerea interesului public, a utilității publice (hrană,

locuință, transport, cultură, sănătate, etc.), în mod dezinteresat, prin realizarea de servicii

publice.

Noțiunea de serviciu public este definită din mai multe puncte de vedere, existând o mare

varietate de servicii publice. Mircea Djuvara considera noțiunea de serviciu public ca fiind

o noțiune relativ recentă în dreptul administrativ, care a apărut pentru satisfacerea

cerințelor membrilor unei colectivități umane.

Trebuie făcută precizarea că nu este suficientă existența interesului unei persoane sau grup

restrâns de persoane pentru apariția unui serviciu public, fiind nevoie de interesele unei

5 Tofan, D.A, Drept Administrativ, vol. II, Ed. All Beck, București, 2004.6 Elena Emilia Stefan, Drept administrativ, Partea a-II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 151-154.

8

colectivități pentru anumite cerințe.

Dezvoltarea rolului administrației publice în furnizarea bunăstării sociale a impus

descentralizarea serviciilor publice, pentru a permite o mai bună apropiere a cetățeanului

de serviciile oferite. Serviciul public este acel serviciu scos din subordinea autorităților

centrale și organizat în mod autonom, atribuindu-li-se un patrimoniu și o gestiune proprie

în unitatea administrativ-teritorială.

Literatura din perioada interbelică fundamentează noțiunea de serviciu public pornind de la

nevoile sociale pe care le satisface statul, serviciul public fiind mijlocul prin care

administrația își exercită activitatea. În această optică, profesorul Paul Negulescu, prin

serviciu public înțelegea un organism administrativ, creat de stat, județ sau comună, cu o

componență și puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general

al administrației publice care l-a creat, pus la dispoziția publicului pentru a satisface în

mod „regulat și continuu o nevoie cu caracter general, căreia inițiativa privată nu ar putea

să-i dea decât o satisfacțiune incompletä și intermitentă”7.

În opinia profesorului Anibal Teodorescu, care se înscrie în teoria lui G.Jeze, serviciile

publice se întâlnesc pretutindeni unde este o activitate de stat. În orice caz, se susține că

funcția executivă a statului se exercită prin serviciile publice, iar totalitatea serviciilor

publice formează administrația.

În acest sens, autorul se oprește la următoarea definiție: „Serviciul public este serviciul

înființat și organizat de către stat sau sub împărțirile sale administrative pentru îndeplinirea

atribuțiilor lor executive”.8

Profesorul Tarangul, la rândul său, pune accentul pe activitate, criticându-i pe acei care

prin serviciul public o înțeleg nu numai în interesul general dar și organul care o exercită.

În consecință serviciul public este definit ca fiind orice activitate a autorităților publice

pentru satisfacerea unor nevoi de interes general care este atât de importantă, încât trebuie

să funcționeze în mod regulat și încontinuu (poliția, justiția, învățământul, asistența socială,

transporturile pe cale ferată)9.

7 P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, București, 1934, p. 123.8 A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, Edițiunea III a, Ed. Institutul de Arte Grafice, București, 1929, p. 256, citat Studiul lui G.Jeze, din Revista de Drept public, 1926.9 E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Editura Tipografiei Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1944, p. 15.

9

După ce în alin(1) al art.1 din Constituție sunt precizate atributele iminente ale statului

român (național, suveran, independent, unitar și indivizibil) și în alin(2) se statuează

republica drept formă de guvernământ, în alin(3) sunt menționate trăsăturile caracteristice

ale statului român, faptul că el este un stat de drept, un stat democratic și un stat social care

garantează următoarele valori, ca valori supreme: demnitatea omului, drepturile și

libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul

politic. Această ordine nu este deloc întâmplătoare, dimpotrivă, simpla enumerare dorește

să scoată în evidență că în ancestrala ecuație stat-cetățean, autoritate-demnitate, în sfârșit,

accentul cade pe om, pe demnitatea sa, pe drepturile sale, pe necesitatea dezvoltării libere

a personalității umane, pe dreptate. Dezvoltarea liberă a personalității umane nu înseamnă,

evident, liber arbitru și nici lipsă de receptivitate față de cei defavorizați. Liberul arbitru

este contracarat de exigențele statului de drept, iar obligația statului de a adopta măsuri de

protecție socială este impusă de exigențele statului social, ceea ce conduce la necesitatea

organizării de servicii publice10.

4.NOŢIUNI GENERALE PRIVIND SERVICIILE PUBLICE

4.1 Generalități privind serviciul public:

Etimologic, cuvântul „serviciu” provine din latinescul servitum care are semnificația de

sclav, de unde interpretarea de a fii in serviciul cuiva, a face un serviciu, sau a pune in

serviciul, ceea ce evocă ideea de utilitate publică sau serviciu public11.

Marele profesor Antonie Iorgovan, definește serviciul public ca fiind forma acțiunii

administrative prin care o persoană publică își asumă satisfacerea unei nevoi de interes

general.

O altă definire a serviciului public este cea dată de Rodica Narcisa Petrescu, care arată că,

ne aflăm în prezența unui serviciu public dacă:

„- o activitate de interes general sau public este desfășurată de o autoritate a administrației

publice sau o persoană juridică publică organizată de aceasta;

- dacă o persoană juridică privată este autorizată de administrația publică să presteze

anumite activități de interes general”.

Într-un alt studiu al profesorilor interbelici P. Negulescu și A. Teodorescu, serviciul

10 Constituția României, 2003, revizuire majoră a Constituției din anul 1991.11 I. Nicola, Managementul serviciilor publice locale, Editura ALL Beck, București, 2003, p. 63.

10

public este definit ca fiind: „acel organism administrativ înființat prin lege sau pe baza

legii, de către stat, județ sau comună pentru satisfacerea în mod continuu a unor interese

specifice ale membrilor societății”.

Alte definiții încearcă să pună în evidență faptul că serviciul public reprezintă în primul

rând o activitate. Nu orice activitate întreprinsă pentru satisfacerea unor necesități ale

populației reprezintă o activitate de prestare a serviciilor publice, ci doar acele activități

care sunt necesare pentru satisfacerea unor nevoi sociale apreciate de puterea publică ca

fiind de interes public.

Profesorul Ioan Alexandru definește serviciul public ca fiind „acea organizație de stat sau

a colectivităților locale, înființată de autoritățile competente, cu scopul de a asigura

satisfacerea unor cerințe ale membrilor societății, în regim de drept administrativ sau civil,

în procesul de executare a legii”12.

Prin natura sa, administrația publică este chemată să satisfacă interesul general, nevoile

societății, iar atingerea acestui scop se poate înfăptui prin înființarea unor organisme care

să acționeze în scopul dorit. Acestea sunt serviciile publice menite să dea viață

administrației și să realizeze nevoile oamenilor. Modalitatea curentă concretă de realizare a

acestor nevoi, ca sarcini asumate, se realizează cu ajutorul serviciului public13.

Statul, cea mai importantă instituție a societății, este privit ca „suma” a trei elemente:

teritoriul, populația (națiunea) și suveranitatea, dar și ca formă organizată a puterii

poporului, adică mecanismul sau aparatul statal. Statul are nu numai putere de comandă

sau în principiu de coeziune și de durată, ci este un instrument de organizare constituit

dintr-un ansamblu de servicii ce acționează prin organele (autoritățile) sale în vederea

atingerii, în interes public a „binelui comun”. Deci o colectivitate umană nu poate trăi

decât dispunând de o administrație ce are ca obiectiv general satisfacerea nevoilor

importante ale vieții acestei comunități, viața implicând administrarea.

A administra reprezintă o activitate executivă pusă sub semnul comenzii sau a delegării de

atribuții, iar când această activitate realizează obiectivele slujindu-se de puterea publică

prin derogarea de la regulile dreptului comun, ea dobândește atributele administrației

publice.

Administrația publică, în orice societate, reprezintă „aparatul de gestiune al problemelor

12 Drept Administrativ, Ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2007, p. 98.13 I. Corbeanu Drept administrativ, Ed. a II-a revăzută și completată, Editura Lumina Lex, 2010, p. 38.

11

publice”, este un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor

obiective majore determinate de elemente de realizare a unor valori politice stabilite prin

acte juridice în scopul satisfacerii interesului general, prin acțiunea puterii publice.

Administrația reprezintă, de altfel, organizarea oricărui grup social evoluat, instrumentul

de coeziune și de coordonare indispensabilă, fără de care societatea se dezintegrează.

Ideea esențială a administrației este aceea de organizare, ceea ce relevă un sens al noțiunii,

acela de organizare ierarhică, în virtutea căreia organul care ordonă sau organizează este

superior organelor care execută.

În concluzie, noțiunea de administrație și accepțiunea de administrație publică desemnează

ansamblul de organe care înfăptuiesc, conduc și execută treburile publice.

Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, definește serviciul public ca fiind

„activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui

interes public”14.

Noțiunea de serviciu public trebuie privită din două puncte de vedere:

1. În sens organic (formal) prin serviciul public se desemnează un ansamblu de agenți și

mijloace, pe care o persoană publică sau un agent privat autorizat de o persoană publică le

afectează realizării unei nevoi de interes public. Noțiunea de serviciu public se identifică

cu ansamblul instituțiilor, organelor, structurilor afectate realizării unui interes general.

Aceste organe sunt definite în Constituție sau lege, fie servicii publice deconcentrate ale

ministerelor fie servicii publice locale, instituții publice, stabilimente publice și regii

autonome15.

2. Sensul funcțional (material) evocă o activitate de interes general, realizată de

administrație, care are ca misiune satisfacerea unui interes general. Acesta din urmă sens

este cel mai des reținut de jurisprudența tribunalelor administrative, care vorbește despre

misiunea serviciului public, raportată la satisfacerea unui interes general ceea ce impune un

regim juridic derogatoriu de la dreptul comun16.

În ceea ce privește componenta formal-organizatorică, aceasta este strâns legată de

componenta materială, pentru că nu poate fi conceput un serviciu public fără ansamblul de 14 Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1154 din 07/12/200415 I. Corbeanu, Drept administrativ, Ed. a II-a revăzută și completata, Editura Lumina Lex, 2010, p. 138.16 A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Ediția IV, Editura ALL Beck, București, 2001, p. 179-180.

12

agenți și de mijloace materiale, alocate în vederea împlinirii intereselor specifice.

Paul Negulescu accentuează caracterul formal al serviciului public, definindu-l ca fiind un

„organism administrativ creat de stat, județ sau comună, cu o competență și puteri

determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administrației

publice creatoare, pus la dispozițiunea publicului pentru a satisface în mod regulat și

continuu o nevoie cu caracter general, căreia inițiativa privată nu ar putea să-i dea decât o

satisfacție incompletă și intermitentă”.

Din punct de vedere material, prin serviciul public înțelegem activitatea sau misiunea pe

care administrația înțelege să o execute, altfel spus, obiectul de activitate pe care îl va

realiza instituția publică, serviciul, stabilimentul public creat17.

Constatăm astfel că între serviciul public și interesul general există o strânsă și necesară

interdependență. Aceasta nu trebuie însă să ducă la concluzia, care nu se mai poate susține

în prezent, că interesele generale sunt realizate exclusiv prin servicii prestate de agenți

publici. Distincția care a fost întotdeauna reținută între modalitatea publică și cea privată

de satisfacerea unui interes general este următoarea: dacă pentru întreprinderile private

scopul lor principal îl reprezintă satisfacerea intereselor proprii, respectiv obținerea de

profit și numai în subsidiar a celor publice, întreprinderile publice au ca scop determinat

satisfacerea intereselor publice, ceea ce nu exclude și urmărirea unor foloase materiale, a

unor beneficii din activitatea prestată, necesară menținerii și perfecționării serviciului

public însuși18.

Cât privește definirea serviciului public, acesta reprezintă activitatea desfășurată sau

autorizată de un organ administrativ prin care se realizează nevoi sociale de interes public.

Trebuie avut în vedere și faptul, remarcat în literatura de specialitate, că serviciul public nu

mai poate fi privit în epoca contemporană dintr-un punct de vedere exclusiv intern.

Internaționalizarea dreptului, fenomenele integrative ale lumii au produs, într-un timp

relativ scurt mutații profunde și efecte de substanță asupra noțiunii, sferei și regimului

juridic aplicabil serviciului public19.

17 I. Corbeanu, Drept administrativ, Ed. a II-a revăzută și completată, Editura Lumina Lex, 2010, p. 138-140.18 Jean Rivero, Jean Walinne-Droit administrative, 14-Eme Edition, Precis Dalloz, 1992, p. 9-10.19 D.M. Veșmaș, Considerații privind noțiunea și regimul juridic al serviciului public european, articol apărut în lucrarea Reformele administrative și judiciare în perspectiva integrări europene, Secția pentru științe juridice și administrative, Caietul științific, nr. 6/2004, Institutul de Științe Administrative ”Paul Negulescu”, p. 460.

13

Tot în literatura de specialitate se apreciază că pentru a fi în prezența unui serviciu

public este necesară îndeplinirea mai multor condiții:

- Satisfacerea cerințelor membrilor societății.

- Înființarea lui să se facă prin acte de autoritate. Astfel, organele centrale de specialitate

ale administrației publice se pot înființa prin lege, hotărâre de guvern sau ordin al

ministrului, iar autoritățile administrației publice locale, potrivit Legii nr. 215/2001 a

administrației publice locale, pot înființa, în subordinea lor, diferite regii autonome sau

societăți comerciale prestatoare de servicii publice.20

- Activitatea serviciului să se desfășoare în realizarea autorității publice, iar personalul lor

să fie, de regulă, funcționari publici.

- Serviciul public este prestat de persoane juridice, care dispun de drepturi și obligații

pentru exercitarea competenței lor.

- Mijloacele materiale se asigură fie prin subvenții bugetare, fie din venituri proprii21.

SECȚIUNEA a II – a

FUNDAMENTE CONSTITUȚIONALE ACTUALE PRIVIND

SERVICIUL PUBLIC ÎN ROMÂNIA

20 Legea nr. 215/2001 legea administrației publice locale, publicată in Monitorul Oficial, nr.204, 2001.21 I. Alexandru, I.V. Ivanoff, C. Gilia, Sisteme politico- administrative europene, Ed. Biblioteca, Târgoviște, 2007, p. 86.

14

1. LEGIFERAREA SERVICIULUI PUBLIC

Noțiunea de serviciu public o întâlnim în primul rând în Constituție și în secundar o

regăsim și în alte acte, precum legi, ordonanțe de guvern22.

Considerăm că prevederile constituționale aplicabile serviciului public pot fi grupate în

mai multe categorii:

a. Reglementări prin care se consacră principii generale așezate de legiuitorul constituant

român la baza funcționării tuturor autorităților publice, inclusiv a celor care prestează

servicii publice. Exemplu: egalitatea în fața legii și autorităților publice, fără privilegii

și discriminări art. 16, alin.1, coroborat cu acela că „nimeni nu este mai presus de lege”

art. 16, alin 2 din Constituția României; egalitatea în drepturi fără nicio discriminare,

de nicio natură art. 4, alin.2 din Constituția României; obligația autorităților publice de

a respecta și ocroti viața intimă, familială sau privată, art. 26, alin.1 din Constituția

României; garantarea autonomiei universitare art. 32 alin.6 din Constituția României, a

autonomiei serviciilor publice de radio și televiziune.

b. Reglementări care consacră principii care guvernează organizarea și funcționarea

administrației publice, în general, sau în mod expres a serviciilor publice. Astfel, art.

120 din Constituția României, consacră cele trei principii care guvernează administrația

publică locală, respectiv autonomia locală, deconcentrarea serviciilor publice și

descentralizarea.

c. Reglementări prin care se consacră autoritățile publice care au competență în prestarea

serviciilor publice sau exercită anumite raporturi față de autorități care prestează

servicii publice. Astfel consiliul județean reprezintă, potrivit art. 122, din Constituția

României , autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor

comunale și orășenești în vederea realizării serviciilor publice de interes județean; art.

123 din Constituția României, consacră instituția prefectului, reprezentantul în teritoriu

al Guvernului, care „conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale”.

d. A patra categorie de reglementări o constituie cele cuprinse în capitolul II, consacrat

drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățeanului, unde, odată cu

acestea, regăsim reglementate și serviciile publice pe care ele le implică. Exemplu:

dreptul la învățătură, garantat de art. 32 din Constituția României, este realizat prin

22 R.N. Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2009. p. 12.

15

instituții de învățământ publice sau private, art. 34 din Constituția României, privind

dreptul la ocrotirea sănătății prin serviciile publice de asistență socială. Dreptul la

informație se realizează prin mijloace de informare în masă, care de asemenea pot fi

publice sau private. Practic, fiecărui drept, libertate sau îndatorire îi corespunde un

serviciu public prin care este transpus în practică23.

Din interpretarea tuturor acestor prevederi constituționale, care sunt dezvoltate prin legi

sau ordonanțe de Guvern, rezultă concluzia că valorile serviciului public sunt susținute

legal, serviciul public fiind guvernat de principii stabilite atât la nivel constituțional cât

și prin legi, cum ar fi cele referitoare la administrația publică locală, la diferite servicii

comunitare și la concesiuni24.

2.TRĂSĂTURILE SERVICIILOR PUBLICE

Serviciul public ca dimensiune a administrației publice se caracterizează prin:

continuitate; egalitatea tuturor în fața lui; un regim juridic dominat de regulile dreptului

public în spatele cărora se află o autoritate a administrației publice.

Serviciul Public se definește prin următoarele trăsături:

a. Scopul serviciului public este reprezentat de satisfacerea unei nevoi de interes

general (public). Nu orice nevoie exprimată la un moment dat în societate poate fi

catalogată drept o nevoie de interes public. Pentru a dobândi un asemenea statut,

trebuie ca respectiva nevoie socială să fie valorizată de clasa politică.

b. Realizarea serviciului public se poate face de agenți publici (stabilimente publice)

sau de agenți privați autorizați de un agent public (stabilimente de utilitate publică).

În această din urmă situație agenții privați își desfășoară activitatea sub

supravegherea unui agent public. Prin stabilimentul de utilitate publică se înțelege

„aceea persoană juridică privată, autorizată de administrația publică să presteze un

serviciu public prin exercitarea unei activități de interes general”25.

23 V. Vedinaș, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 244-245.24 D. Popescu, Principiile Legii administrației publice și standardele serviciului public, articol apărut in lucrarea Reformele administrative și judiciare din perspectiva integrării europene, Secția pentru științe juridice și administrative, Caietul științific, nr. 6/2004, Institutul de Științe Administrative ”Paul Negulescu”, p. 411-420.25 D.A. Tofan, Drept administrativ, vol. I, Editura ALL Beck, București, 2003, p. 6.

16

Putem conchide astfel că, indiferent de forma care se realizează, publică său

privată, prestarea unui serviciu public implică existența unei autorități publice, care

fie prestează, serviciul public respectiv, fie exercită un drept de supraveghere

asupra persoanei publice pe care a autorizat-o pentru prestarea serviciului public

respectiv.

c. Continuitatea serviciului public care este considerat în doctrină ca unul dintre cele

mai importante principii care guvernează serviciul public, ca o consecință firească a

permanenței statului și a necesității de a asigura satisfacerea nevoilor de interes

general fără întreruperi26.

Rațiunea de a fi a acestui principiu rezultă din faptul că, prin definiție, serviciul

public are menirea de a răspunde unei nevoi de interes general, iar satisfacerea

interesului general nu poate fi discontinuă, întreruperea putând cauza grave

tulburări în viața statală sau a colectivităților locale27.

d. Egalitatea în fața serviciului public a beneficiarilor acestuia. Acest principiu

derivat din principiul mai larg al egalității în fața legii, presupune, în viziunea

specialiștilor, următoarele coordonate:

- Tratament egal și nediscriminatoriu pe baza niciunui criteriu, față de cei care

folosesc serviciile publice.

- Exigențe comune pentru toate categoriile de beneficiari, din punctul de vedere al

cadrului general de exercitare a serviciului public.

Principiul egalității mai este evocat în doctrina de specialitate și prin sintagma

principiul echității, care se explică prin faptul că, într-un stat democratic, toți

cetățenii sunt egali în fața legii și au aceleași obligații, ceea ce înseamnă că ei trebuie

să beneficieze în aceeași măsură de servicii publice, indiferent că sunt organizate de

stat sau de unitatea administrativ teritorială28.

e. Regim juridic de drept administrativ care poate fi exclusiv administrativ, în cadrul

serviciilor publice prestate prin agenți publici sau în regim mixt combinație între

regimul de putere și cel de drept comun (ca regulă comercială), pentru serviciile

publice prestate de agenți privați autorizați de o persoană publică.

26 G. Dupuis, J.M. Guedon-Droit administratif, 3-eme edition, A. Colin, Paris, 1991, p. 444.27 I. Nicola, Managementul serviciilor locale, Editura ALL Beck, București, 2003, p. 94.28 V. Vedinaș, Drept administrativ, ediția a VII-a, revăzuta și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 275.

17

f. Competența instanțelor de contencios administrativ care considerăm că trebuie să

vizeze toate serviciile publice indiferent de modalitatea publică sau privată sub care

se realizează29.

3. CLASIFICAREA SERVICIILOR PUBLICE

Există o multitudine de categorii prin care pot fi clasificate serviciile publice, dar cele

mai importante sunt următoarele:

a. Din punct de vedere al formei de realizare identificăm:

- Servicii publice realizate exclusiv de agenți publici, statul sau unitatea

administrativ- teritorială deținând un monopol asupra acestora (apărarea

națională, justiția, ordinea și liniștea publică).

- Servicii publice realizate de agenți privați autorizați de agenți publici exclusiv sau

alături de cele prestate de agenți publici (sănătate, transporturile în comun).

b. Din punct de vedere al interesului activității prestate se identifică:

- Servicii publice de interes național (transporturile în comun de interes național,

apărarea, justiția, reprezentanță diplomatică).

- Servicii publice de interes local (turism local, alimentația publică, salubrizare,

gospodărie comunală).

- Servicii universale (poștă și telecomunicații).

c. Din punct de vedere al naturii serviciului public, pot fi identificate:

- Servicii publice administrative (justiția, armata).

- Servicii publice sociale (îngrijirea la domiciliu, burse școlare).

- Servicii publice culturale (teatre, muzee, galerii de artă, case memoriale).

- Servicii publice religioase (așezăminte monahale, mânăstiri, biserici).

- Servicii publice industriale (exploatări miniere, societăți de gaze și electricitate).

- Servicii publice comerciale (licitațiile publice)30 .

Serviciile publice comunitare au fost înființate relativ recent în țara noastră,

organizarea lor înscriindu-se în cadrul procesului de descentralizare administrativă, al

apropierii administrației de cetățeni. Serviciile publice comunitare se deosebesc de 29 A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Ediția a 4 a, Editura ALL Beck, București, 2005, p. 188-189.30 V. Vedinaș, Drept administrativ, Ediția a II a, revăzută și actualizată, Ed. Universul juridic, București, 2006, p. 217.

18

serviciile publice de interes local sau județean prin faptul că, pe de o parte, sunt

subordonate consiliilor locale și județene, iar pe de altă parte, se află sub coordonarea

și controlul unor organe ale administrației publice de specialitate31.

Astfel, s-au înființat serviciile comunitare pentru cadastru și agricultură, servicii

publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și servicii

publice comunitare - regim permise de conducere și înmatriculare ale vehiculelor;

servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor32.

4.CONCESIUNEA DE SERVICII ȘI LUCRĂRI PUBLICE

Din punct de vedere al modului de gestionare a serviciilor publice putem distinge:

administrarea printr-o regie autonomă sau o instituție publică; contract de concesionare

pentru punerea în valoare a unui bun proprietate publică, fie pentru efectuarea unor lucrări

publice, fie pentru satisfacerea altor nevoi colective, ca de pildă transportul public;

contractul de închiriere; locația de gestiune; contractul civil; contractul comercial.

Contractul de concesiune de lucrări publice poate fi definit ca fiind acel contract care

are aceleași caracteristici ca și contractul de lucrări, cu deosebirea că în contrapartida

lucrărilor executate, contractantul în calitate de concesionar, primește din partea autorității

contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor pe o

perioadă determinată sau acest drept este însoțit de plata unei sume de bani prestabilite.

Definiția contractului de lucrări o regăsim în Ordonanța de Urgență a Guvernului, nr.

34/2006, prin care se înțelege acel contract care are ca obiect atât execuția unei lucrări sau

proiectarea sa, cât și execuția unor asemenea lucrări ori realizarea, prin orice mijloace, a

unei construcții care corespunde necesității și obiectivelor autorității contractante,

construcția reprezentând în sensul art.4. alin. 2, Ordonanța de Urgență a Guvernului, nr.

34/2006, rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcții, de clădiri sau lucrări de genul

civil destinat să îndeplinească prin el însuși o funcție tehnică sau economică33.

31 A. Trăilescu, Drept administrativ, Ed. III, Ed. C.H. Beck, București 2008, p. 103.32 R.N. Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2009. p. 17.33 Ordonanța de Urgență a Guvernului, nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 15 mai 2006 , art. 4, alin.2.

19

Contractul de concesiune de servicii reprezintă contractul care are aceleași caracteristici

ca și contractul de servicii, cu deosebirea că în contrapartida serviciilor prestate,

contractantul în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în

calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o perioadă determinată sau acest

drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilită.

Contractul de servicii este, potrivit art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului, nr.

34/2006, acel contract de achiziții publice, altul decât contractul de lucrări sau furnizare,

care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt

prevăzute În unele din anexele legii34.

SECȚIUNEA a III – a

CLASIFICAREA SERVICIILOR PUBLICE

1.CLASIFICAREA GENERALĂ A SERVICIILOR PUBLICE:

Amenajarea teritorială

Apa (furnizarea apei și apa reziduală)

Armata

34 Ordonanța de Urgență a Guvernului, idem 33, art. 6.

20

Asistență socială

Deșeurile menajere (gestionarea lor)

Electricitatea (furnizarea de energie electrică)

Gazul natural (furnizarea de gaze naturale)

Poliția

Pompierii

Protecția consumatorilor

Radioul (canalele de radio) național

Sănătatea (asistența sanitară)

Telecomunicațiile

Televiziunea națională

Transportul public

Serviciile publice pot asigura servicii precum aprovizionarea cu apă, electricitate, gaz,

telecomunicații, considerate esențiale pentru economie, în ansamblu. Sunt situații în care

activitățile de interes nu aparțin serviciului public. Sunt considerate servicii publice numai

activitățile care satisfac nevoi sociale apreciate de puterea politică ca fiind de interes public

(furnizate ca servicii în rețea). De multe ori, guvernele acordă facilități grupurilor

dezavantajate. Aceste servicii impun investiții inițiale mari conducând la tendințe

monopoliste. Prin natura lor, aceste servicii pot avea un impact politic. Controlul susținut

prin reglementări asigură coordonarea instituțiilor publice. Există riscul, din cauza

gestionării defectuoase a resurselor financiare, ca bugetele să aibă de suferit.

Dintre toate domeniile menționate mai sus consider că spitalele, poliția comunitară,

asistența socială, pompierii, transportul public, armata și protecția consumatorului sunt

cele mai importante servicii publice, deoarece acestea satisfac nevoile generale ale

societății urmărind satisfacerea interesului public, a utilității publice, (sănătate,

siguranță, asistență socială și protecția vieții și a bunurilor în general), în mod

dezinteresat.

Aceste servicii au fost înființate și funcționează în baza hotărârilor de guvern, a legilor

și a regulamentelor cadru specifice fiecărui domeniu în parte. Emitentul acestora este

21

Guvernul României și au fost aprobate de Parlamentul României, prin vot în cele două

Camere, Camera Deputaților și Senat. La momentul emiterii este important ca acestea

să nu contravină Constituției României, legea fundamentală a țării.

Ele intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României.

SECȚIUNEA a IV – a

PREZENTAREA SERVICIILOR PUBLICE

1.PREZENTAREA SERVICIILOR PUBLICE

1.1 SĂNĂTATEA (asistența sanitară)

1.1.1 Reglementarea serviciului- sănătate

22

Sănătatea este reglementată în primul rând de Constituția României, art. 34 „Dreptul la

ocrotirea sănătății” și de Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 „Privind reforma în domeniul

sănătății”, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/28 apr. 200635.

Conform Constituției României, în baza art. 34, alin.1 „dreptul la ocrotirea sănătății este

garantat”. În alin. 2, este stipulat că „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea

igienei și a sănătății publice”. Iar în alin. 3, se menționează următoarele „Organizarea

asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate

și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și activităților paramedicale,

precum și alte măsuri de protecție, a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc

potrivit legii”36.

1.1.2 Obiectivul serviciului- sănătate

Sănătatea publică este un obiectiv de interes social major. Asistența de sănătate

publică reprezintă efortul organizat al societății în vederea protejării și promovării sănătății

populației. Asistența de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico -

legislative, al programelor și strategiilor adresate determinanților stării de sănătate, precum

și prin organizarea instituțiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare. Scopul

asistenței de sănătate publică îl constituie promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor

și îmbunătățirea calității vieții.

Asistența de sănătate publică este garantată de stat și finanțată de la bugetul de stat,

bugetele locale, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte

surse, după caz, potrivit legii.

Conform legii menționate, prin sănătatea publică se înțelege starea de sănătate a populației

în raport cu determinanții stării de sănătate: socio- economici, biologici, de mediu, stil de

viață, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea și accesibilitatea serviciilor de sănătate.

Promovarea sănătății este procesul care oferă individului și colectivităților posibilitatea de

a-și controla și îmbunătăți sănătatea sub raport fizic, psihic și social și de a contribui la

reducerea inechităților în sănătate.

1.1.3 Atribuțiile serviciului- sănătate35 Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 ”Privind reforma în domeniul sănătății”, publicată in Monitorul Oficial nr. 372/28 apr. 2006.36 Constituția României actualizată și republicată în Monitorul oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, art.34.

23

Conform art.5, din lege, funcțiile principale ale asistenței de sănătate publică vizează:

a) Dezvoltarea politicilor, strategiilor și programelor vizând asigurarea sănătății

publice.

b) Monitorizarea și analiza stării de sănătate a populației

c) Planificarea în sănătatea publică.

d) Supravegherea epidemiologică, prevenirea și controlul bolilor.

e) Managementul și marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică.

f) Reglementarea domeniului sănătății publice, aplicarea și controlul aplicării

acestei reglementări.

g) Asigurarea calității serviciilor de sănătate publică.

h) Cercetarea-dezvoltarea și implementarea de soluții inovatoare pentru sănătatea

publică.

i) Prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică.

j) Protejarea populației împotriva riscurilor din mediu.

k) Informarea, educarea și comunicarea pentru promovarea sănătății.

l) Mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea și rezolvarea problemelor de

sănătate.

m) Evaluarea calității, eficacității, eficienței și accesului la serviciile medicale.

n) Dezvoltarea și planificarea resurselor umane și dezvoltarea instituțională pentru

sănătate publică.

o) Integrarea priorităților de sănătate publică în politicile și strategiile sectoriale de

dezvoltare durabilă.

p) Asigurarea capacităților de răspuns la dezastre sau la amenințările la adresa vieții

și sănătății populației, inclusiv prin introducerea de restricții de circulație a

persoanelor și bunurilor37.

În capitolul II, al legii, sunt definite principiile care guvernează sănătatea publică. Acestea

sunt:

a) Responsabilitatea societății pentru sănătatea publică.

b) Focalizarea pe grupurile populaționale și prevenirea primară.

37 Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 ”Privind reforma în domeniul sănătății”, art. 12-20, publicată in Monitorul Oficial nr. 372/28 apr. 2006.

24

c) Preocuparea pentru determinanții stării de sănătate: sociali, de mediu,

comportamentali și servicii de sănătate.

d) Abordarea multidisciplinară și intersectorială.

e) Parteneriat activ cu populația și cu autoritățile publice centrale și locale.

f) Decizii bazate pe cele mai bune dovezi științifice existente la momentul respectiv

(sănătate publică bazată pe dovezi).

g) În condiții specifice, decizii fundamentate conform principiului precauției.

h) Descentralizarea sistemului de sănătate publică.

i) Existența unui sistem informațional și informatic integrat pentru managementul

sănătății publice38.

Asistența medicală profilactică și curativă se asigură prin:

a) Cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie și de alte specialități,

centre de diagnostic și tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare,

precum și prin alte unități sanitare publice și private.

b) Unități sanitare publice și private cu paturi.

Conform Legii spitalelor „Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu

personalitate juridică, proprietate publică său privată, care asigură servicii medicale”.

Serviciile medicale acordate de spital sunt: preventive, curative, de recuperare și paleative,

de îngrijire în caz de graviditate și maternitate, precum și a nou-născutului.

Spitalul participă la asigurarea stării de sănătate a populației, potrivit competențelor

stabilite de Ministerul Sănătății.

Spitalele sunt obligate să dețină sau să obțină autorizația sanitară de funcționare.

Conform art. 4 „Spitalul asigură condiții de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a

infecțiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

Spitalul răspunde, potrivit legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea

condițiilor de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale, conform

normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății și familiei, ce determină prejudicii

cauzate pacienților, stabilite de către organele competente. Pentru prejudicii cauzate

pacienților din culpă medicală, răspunderea este individuală”.


25

În baza art. 5, a aceleași legi, „Orice spital are obligația de a acorda primul ajutor și

asistență medicală de urgență oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea

sănătății persoanei este critică. După stabilizarea funcțiilor vitale, spitalul va asigura, după

caz, transportul obligatoriu medicalizat la o altă unitate medico-sanitară de profil. Spitalul

va fi în permanență pregătit pentru asigurarea asistenței medicale în caz de război,

dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale și alte situații de criză și este obligat să participe

cu toate resursele la înlăturarea efectelor”39.

1.1.4 Clasificarea spitalelor

În funcție de teritoriu, spitalele se clasifică în:

a) Spitale județene;

b) Spitale municipale și orășenești;

c) Spitale comunale.

În funcție de specificul patologiei, spitalele se clasifică în:

a) Spitale generale;

b) Spitale de urgență;

c) Spitale de specialitate;

d) Spitale pentru bolnavi cu afecțiuni cronice.

În funcție de regimul juridic al proprietății, spitalele se clasifică în:

a) Spitale publice, care sunt spitale proprietate publică sau privată a statului sau a unităților

administrativ-teritoriale, organizate ca instituții publice.

b) Spitale private, care sunt spitale proprietate privată a persoanelor juridice de drept

privat.

c) Spitale mixte.

În funcție de modul de finanțare, spitalele se clasifică în:

a) Spitale cu finanțare din fonduri publice;

b) Spitale cu finanțare din fonduri private;

c) Spitale cu finanțare mixtă.

39 Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 ”Privind reforma în domeniul sănătății”, art.4-5, publicată in Monitorul Oficial nr. 372/28 apr. 2006.

26

Din punct de vedere al învățământului și al cercetării științifice medicale, spitalele se

clasifică în:

a) Spitale clinice;

b) Spitale universitare.

Toate spitalele trebuie să funcționeze în baza unei structuri organizatorice care cuprinde

după caz: „secții, departamente, laboratoare, servicii de diagnostic și tratament,

compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice și administrative, serviciu de

asistență prespitalicească și transport urgențe, structuri de primiri urgențe și alte structuri

aprobate de Ministerul Sănătății și Familiei.”

Formele de spitalizare prevăzute de lege sunt:

a) Spitalizare continuă;

b) Spitalizare de zi;

c) Spitalizare de o zi40.

Spitalele pentru a putea funcționa au nevoie de acreditare din partea Comisiei Naționale de

Acreditare a Spitalelor, conform prevederilor art. 15 din lege:

„(1) Procedurile, condițiile de acreditare și ierarhizare a spitalelor, standardele de calitate

medicală și indicatorii corespunzători se aprobă prin hotărâre a Comisiei Naționale de

Acreditare a Spitalelor.

(2) Prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al președintelui Comisiei

Naționale de Acreditare a Spitalelor, lista cu unitățile spitalicești acreditate se publică în

Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Personalul medical care deține cabinete sau clinici particulare nu va putea ocupa funcții

în conducerea spitalelor publice. Membrii Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nu

pot ocupa funcții în consiliul de administrație și în conducerea spitalelor”.

O dată la 5 ani spitalele sunt supuse reacreditării.

În ceea ce privește „Înființarea sau desființarea spitalelor publice se face prin hotărâre a

Guvernului, inițiată de Ministerul Sănătății și Familiei, cu avizul consiliului local, respectiv

județean. Spitalele private se înființează sau se desființează cu avizul de oportunitate al

Ministerului Sănătății și Familiei, prin hotărâre judecătorească”.


27

Spitalele se înființează în baza unui act de înființare și conform art. 20, din lege, trebuie să

cuprindă următoarele elemente: denumirea, tipul de spital, tipul de finanțare, numărul de

paturi și categoria de servicii medicale spitalicești acordate. Conținutul actului de înființare

pentru spitalul privat se va stabili printr-o lege specială.

Organele de conducere a spitalelor publice sunt:

a) Consiliul de administrație;

b) Comitetul director;

c) Directorul general41.

În ceea ce privește răspunderea conducerii spitalelor, acestea, conform art. 29, răspunde în

fața direcției de sănătate publică și/sau a Ministerului Sănătății, respectiv în fața

ministerului de resort, pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin.

Revocarea membrilor comitetului director, și anume a directorului general, a directorului

general adjunct medical, a directorului economic, a contabilului șef sau a directorului de

îngrijire, în cazul nerealizării indicatorilor de performanță a activității stabiliți în contractul

de administrare sau în cazul săvârșirii de abuzuri sau abateri se face de către consiliul de

administrație, la propunerea Ministerului Sănătății, a direcției județene de sănătate publică,

în funcție de subordonare, și/sau a ministerului de resort.

Principiul care guvernează funcționarea spitalelor este principiul autonomiei financiare, pe

baza sumelor prevăzute în contractele pentru furnizarea de servicii medicale, precum și din

sume obținute, în condițiile legii, de la persoane fizice și juridice și își elaborează, aprobă

și execută bugetele proprii de venituri și cheltuieli.

1.1.5 Concluzii privind serviciul sănătății

În programul de guvernare actual, sănătatea este considerată un domeniu vital pentru

menținerea stării de sănătate a populației.

Concluzionând funcția de sănătate, aceasta reprezintă un serviciu public, expresie a acțiunii

sociale.


28

Odată cu dezvoltarea rolului economic și social al statului, activitatea sanitară a devenit un

adevărat serviciu public. De exemplu, riscul legat de epidemii, periodic apărut, întărește

nevoia de securitate sanitară și este justificată intervenția publică accentuată.

Trebuie menționat că pot coexista, o funcție sanitară publică și una privată, care se

completează reciproc atâta timp cât există relații mutuale caracterizate prin acord, cât și o

funcție de asistență socială publică, susținută și din sectorul privat.

2.1 ASISTENȚA SOCIALĂ

2.1.1 Reglementarea serviciului- asistența socială

Un al doilea domeniu important din punctul meu de vedere este reprezentat de asistența

socială și protecția copilului care se află în strânsă legătură cu domeniul sănătății. În urma

serviciilor medicale prestate de spitale, rezultă și cazuri sociale care necesită servicii de

asistență socială la domiciliu sau de protecție a copilului.

Acestea sunt reglementate în primul rând de Constituția României în art. 49: „Copiii și

tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.

Statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu

handicap. Alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege.” și

in art. 50 privind protecția persoanelor cu handicap „Persoanele cu handicap se bucură de

protecție specială. Statul asigură realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor de

prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu

handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și

tutorilor”42.

Acest domeniu este reglementat și de Hotărârea de Guvern nr. 1434 din 2 septembrie 2004,

privind atribuțiile și Regulamentul cadru de organizare și funcționare ale Direcției

Generale de asistență socială și protecția copilului, publicată in Monitorul Oficial nr. 869

din 23 septembrie 2004.

Asistența socială se realizează prin Direcția generală de asistență socială și protecția

copilului.

42 Hotărârea de Guvern nr.1434 din 2 septembrie 2004, privind atribuțiile și Regulamentul cadru de organizare și funcționare ale Direcției Generale de asistență sociala și protecția copilului.

29

Conform art. 2, din hotărâre „Direcția generală este instituția publică cu personalitate

juridică, înființată în subordinea consiliului județean, respectiv a consiliului local al

sectorului municipiului București, prin comasarea serviciului public de asistență socială și

a serviciului public specializat pentru protecția copilului de la nivelul județului, respectiv al

sectorului municipiului București, prin preluarea, în mod corespunzător, a atribuțiilor și

funcțiilor acestora”43.

2.1.2 Obiectivul serviciului- asistență socială

Direcția generală se adresează protecției copilului, familiei, persoanelor singure,

persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a oricăror persoane aflate în

nevoie.

2.1.3 Clasificarea serviciului public - asistență socială

În cadrul Direcției Generale de asistență socială și protecția copilului regăsim următoarele

servicii:

1. Serviciul Protecția Copilului;

2. Serviciul Anchete Sociale;3. Serviciul Protecția Persoanelor Adulte;4. Serviciul Complex de Servicii Socio-Medicale; 5. Serviciul Cantine Sociale.

2.1.3.1 În cadrul serviciului Protecției copilului sunt furnizate următoarele servicii

sociale: consiliere socială, psihologică și juridică, informare, mediere socială comunitară,

identificarea și evaluarea nevoilor sociale, suport și sprijin pentru familiile și copiii aflați în

dificultate, îngrijire și educație timpurie.

Beneficiarii acestor servicii sociale sunt: copiii care provin din familiile defavorizate,

familiile acestora; copiii instituționalizați.

43 Hotărârea de Guvern nr.1434 din 2 septembrie 2004, privind atribuțiile și Regulamentul cadru de organizare și funcționare ale Direcției Generale de asistență sociala și protecția copilului, publicată in Monitorul Oficial nr. 869 din 23 septembrie 2004.

30

2.1.3.2 În cadrul serviciului Anchete sociale se efectuează anchete sociale, ca

modalitate de testare a mijloacelor socio- economice de care dispun persoanele și familiile

care se adresează Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București în

vederea acordării diferitelor tipuri de servicii sociale.

Beneficiarii acestor servicii sociale sunt toți cetățenii.

2.1.3.3 În cadrul serviciului Protecția persoanelor adulte se acordă următoarele

servicii44:

- Inițiază și aplică programe de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și

excludere socială.

- Urmărește dezvoltarea strategiilor de intervenție pentru protecția familiei și a tinerilor, de

prevenire a situațiilor de marginalizare și excludere socială, în sprijinul persoanelor

vârstnice cât și a persoanelor cu dizabilități.

- Asigură consiliere și informare privind problematica socială.

- Acordă asistență psihologică vizând optimizarea dezvoltării personale și autocunoașterea,

promovarea sănătății și a unui stil de viață sănătos.

- Acordă consiliere psihologică persoanelor aflate în situații de risc crescut de

marginalizare, victimelor violenței domestice în vederea depășirii situațiilor de criză, cât și

pentru optimizarea proceselor de cuplu și familie.

- Identifică situațiile de risc și stabilește măsuri de prevenție și de reinserție a persoanelor

cu dizabilități în mediul familial natural și în comunitate, în colaborare cu alte servicii din

cadrul Direcției Generale de Asistență Socială.

- Colaborează cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor și instituțiilor care au

responsabilități în domeniul asistenței sociale, cu serviciile publice locale de asistență

socială, precum și cu reprezentanții societății civile implicați în derularea programelor/

proiectelor/ acțiunilor sociale.


31

Beneficiarii acestor servicii sociale sunt: femei, persoane adulte cu dizabilități, persoane

vârstnice, persoane adulte fără adăpost, victime ale violenței domestice, tineri cu risc

crescut de marginalizare socială.

2.1.3.4 În cadrul Serviciul complex de servicii socio- medicale se acordă următoarele

servicii: asistență socio-medicală; consiliere psihologică; îngrijire personal.

Beneficiarii acestor servicii sociale sunt: persoane adulte cu handicap.

2.1.3.5 În cadrul Serviciului cantine sociale se acordă servicii sociale gratuite sau

contra cost persoanelor aflate în situații economico- sociale sau medicale dificile, în

condițiile prevăzute de Legea nr. 28/1997 privind cantinele de ajutor social.

În vederea realizării atribuțiilor prevăzute de lege Direcția generală îndeplinește, în

principal, următoarele funcții:

a) De strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de asistență socială, a planului de

asistență socială pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și a

programelor de acțiune antisărăcie, pe care le supune spre aprobare consiliului județean,

respectiv consiliului local al sectorului municipiului București.

b) De coordonare a activităților de asistență socială și protecție a copilului la nivelul

județului, respectiv al sectorului municipiului București.

c) De administrare a fondurilor pe care le are la dispoziție.

d) De colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și instituțiilor care

au responsabilități în domeniul asistenței sociale, cu serviciile publice locale de asistență

socială, precum și cu reprezentanții societății civile care desfășoară activități în domeniu.

e) De execuție, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale și financiare necesare

pentru implementarea strategiilor cu privire la acțiunile antisărăcie, prevenirea și

combaterea marginalizării sociale, precum și pentru soluționarea urgențelor sociale

individuale și colective la nivelul județului, respectiv al sectoarelor municipiului București.

f) De reprezentare a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului sau

municipiului București, pe plan intern și extern, in domeniul asistenței sociale și protecției

copilului45.

2.1.4 Atribuțiile serviciului public - asistență socială


32

Conform art. 2 al Regulamentului, Direcția generală îndeplinește următoarele atribuții

principale:

a) În domeniul protecției persoanei adulte:

1. Completează evaluarea situației socio -economice a persoanei adulte aflate în

nevoie, a nevoilor și resurselor acesteia. Asigură furnizarea de informații și servicii

adecvate în vederea refacerii și dezvoltării capacitaților individuale și ale celor

familiale necesare pentru a depăși cu forțe proprii situațiile de dificultate, după

epuizarea măsurilor prevăzute în planul individualizat privind măsurile de asistență

socială.

2. Acordă persoanei adulte asistență și sprijin pentru exercitarea dreptului său la

exprimarea liberă a opiniei.

3. Depune diligențe pentru clarificarea situației juridice a persoanei adulte aflate în

nevoie, inclusiv pentru înregistrarea tardivă a nașterii acesteia.

4. Verifică și reevaluează trimestrial și ori de câte ori este cazul modul de îngrijire a

persoanei adulte în nevoie pentru care s-a instituit o măsură de asistență socială într-o

instituție, în vederea menținerii, modificării sau revocării măsurii stabilite.

5. Asigură măsurile necesare pentru protecția în regim de urgență a persoanei adulte

aflate în nevoie, inclusiv prin organizarea și asigurarea funcționării în structura proprie

a unor centre specializate.

6. Depune diligențele necesare pentru reabilitarea persoanei adulte conform planului

individualizat privind măsurile de asistență socială.

7. Îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege46.

b) În domeniul protecției drepturilor copilului:

1. Întocmește raportul de evaluare inițială a copilului și familiei acestuia și propune

stabilirea unei măsuri de protecție specială.

2. Monitorizează trimestrial activitățile de aplicare a hotărârilor de instituire a

măsurilor de protecție specială a copilului.

3. Identifică și evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul.

4. Monitorizează familiile și persoanele care au primit în plasament copii, pe toată

durata acestei măsuri.


33

5. Identifică, evaluează și pregătește persoane care pot deveni asistenți maternali

profesioniști, în condițiile legii; încheie contracte individuale de muncă și asigură

formarea continuă de asistenți maternali profesioniști atestați; evaluează și

monitorizează activitatea acestora.

6. Acordă asistență și sprijin părinților copilului separat de familie, în vederea

reintegrării în mediul său familial.

7. Reevaluează, cel puțin o dată la 3 luni și ori de câte ori este cazul, împrejurările

care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune, după caz,

menținerea, modificarea sau încetarea acestora.

8. Îndeplinește demersurile vizând deschiderea procedurii adopției interne pentru

copiii aflați în evidența sa.;

9. Identifică familiile sau persoanele cu domiciliul în România care doresc să adopte

copii; evaluează condițiile materiale și garanțiile morale pe care acestea le prezintă și

eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii.

10. Monitorizează evoluția copiilor adoptați, precum și a relațiilor dintre aceștia și

părinții lor adoptivi; sprijină părinții adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligației de

a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta și gradul de maturitate ale

copilului o permit.

11. Îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

c) alte atribuții:

1. Coordonează și sprijină activitatea autorităților administrației publice locale din

județ în domeniul asistenței sociale și protecției copilului.

2. Coordonează metodologic activitatea de prevenire a separării copilului de părinții

săi, precum și cea de admitere a adultului în instituții sau servicii, desfășurate la

nivelul serviciilor publice de asistență socială.

3. Acordă asistență tehnică necesară pentru crearea și formarea structurilor

comunitare consultative ca formă de sprijin în activitatea de asistență socială și

protecția copilului.

4. Evaluează și pregătește persoane, identificate de serviciul public local de asistență

socială, care pot deveni asistenți personali ai persoanei cu handicap și supraveghează

activitatea acestor asistenți47.


34

5. Colaborează cu organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în

domeniul asistenței sociale și protecției copilului sau cu agenți economici prin

încheierea de convenții de colaborare cu aceștia.

6. Dezvoltă parteneriate și colaborează cu organizații neguvernamentale și cu alți

reprezentanți ai societății civile în vederea acordării și diversificării serviciilor sociale

și a serviciilor pentru protecția copilului, în funcție de nevoile comunității locale48.

7. Colaborează pe bază de protocoale sau convenții cu celelalte direcții generale,

precum și cu alte instituții publice din unitatea administrativ- teritorială, în vederea

îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, conform legii.

8. Asigură la cerere consultanță de specialitate gratuită privind acordarea serviciilor,

măsurilor și prestațiilor de asistență socială și protecția copilului; colaborează cu alte

instituții responsabile pentru a facilita accesul persoanelor la aceste drepturi.

9. Propune consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului

București, înființarea, finanțarea, respectiv cofinanțarea instituțiilor publice de

asistență socială, precum și a serviciilor pentru protecția copilului.

10. Prezintă anual sau la solicitarea consiliului județean, respectiv a consiliului local

al sectorului municipiului București, rapoarte de evaluare a activităților desfășurate.

11. Asigură acordarea și plata drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu

handicap.

12. Sprijină și dezvoltă un sistem de informare și de consultanță accesibil

persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap și oricăror

persoane aflate în nevoie, precum și familiilor acestora, în vederea exercitării tuturor

drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare.

13. Acționează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecția

instituționalizată a persoanelor în nevoie, inclusiv îngrijirea la domiciliu.

14. Organizează activitatea de selectare și angajare a personalului din aparatul

propriu și instituțiile/serviciile din subordine, de evaluare periodică și de formare

continuă a acestuia.

15. Asigură serviciile administrative și de secretariat ale comisiei pentru protecția

copilului, respectiv ale comisiei de expertiză medicală a persoanelor adulte cu

handicap.

16. Îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în acte normative sau stabilite prin


35

hotărâri ale consiliului județean, respectiv ale consiliului local al sectorului

municipiului București.

2.1.5 Organizarea serviciului- asistență socială

Direcția generală trebuie să funcționeze în baza unei structuri organizatorice care

cuprinde, conform art. 3, din Regulament, următoarele:

1. Compartimentul pentru îngrijire de tip familial în domeniul asistenței sociale a

persoanelor adulte.

2. Compartimentul pentru îngrijire de tip familial în domeniul protecției copilului.

3. Compartimentul pentru îngrijire de tip rezidențial în domeniul asistenței sociale a

persoanelor adulte.

4. Compartimentul pentru îngrijire de tip rezidențial în domeniul protecției

copilului.

5. Compartimentul de intervenție în regim de urgență in domeniul asistenței sociale

a persoanelor adulte; în cadrul acestuia se organizează și funcționează telefonul pentru

semnalarea cazurilor de urgență ale persoanelor adulte.

6. Compartimentul de intervenție în situații de abuz, neglijare, trafic și migrație.

7. Compartimentul de intervenție în regim de urgență în domeniul protecției

copilului; în cadrul acestuia se organizează și funcționează „telefonul copilului”.

8. Compartimentul de evaluare a copilului care săvârșește fapte penale și nu

răspunde penal.

9. Compartimentul de evaluare complexă a copilului cu dizabilități.

10. Compartimentul de evaluare și monitorizare în domeniul asistenței sociale și

protecției copilului.

11. Compartimentul strategii, programe, proiecte în domeniul asistenței sociale și

protecției copilului.

12. Compartimentul antisărăcie și prevenire a marginalizării sociale.

13. Secretariatul comisiei pentru protecția copilului.

14. Secretariatul comisiei de expertiză medicală a persoanelor adulte cu handicap.

15. Compartimentul resurse umane.

16. Compartimentul economic și financiar-contabil.

17. Compartimentul tehnic, achiziții publice și administrativ.

18. Compartimentul juridic și contencios.

36

19. Compartimentul audit.

20. Compartimentul de relații cu publicul.

Conform art. 4, în ceea ce privește conducerea Direcției generale, aceasta este

asigurată de directorul general, în cazul în care acesta este funcționar public, sau, după

caz, de directorul executiv și de colegiul director. Directorul general sau, după caz,

directorul executiv al Direcției generale este ajutat de cel puțin doi directori adjuncți,

dintre care unul coordonează activitățile din domeniul protecției persoanelor adulte, iar

unul coordonează activitatea de protecție a drepturilor copilului49.

2.1.6 Concluzii privind serviciul asistență socială

În opinia mea, consider că asistența socială este la fel de importantă ca și sănătatea,

ambele având scopuri asemănătoare în ceea ce privește populația țării. Acest serviciu

este menit a veni în ajutorul categoriilor de persoane defavorizare așa cum sunt: copiii,

persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanele cu handicap, precum și a

oricăror persoane aflate în nevoie.

3.1 POLIȚIA COMUNITARĂ

3.1.1 Reglementarea serviciului- Poliția Comunitară

Un al treilea domeniu important din punctul meu de vedere este reprezentat de siguranța

și protecția populației, activități realizate de către Poliția Comunitară.

Acest domeniu este reglementat de Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 (actualizată)

privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată în Monitorul

Oficial nr. 878 din 27 septembrie 2004.

49 Hotărârea de Guvern nr.1434 din 2 septembrie 2004, privind atribuțiile și Regulamentul cadru de organizare și funcționare ale Direcției Generale de asistență sociala și protecția copilului, publicată in Monitorul Oficial nr. 869 din 23 septembrie 2004.

37

Conform art.1 din lege, Poliția Comunitară a fost înființată „în scopul asigurării ordinii și

liniștii publice, precum și pentru creșterea eficienței pazei obiectivelor și a bunurilor

aparținând domeniului public și privat al unităților administrativ- teritoriale, se poate

înființa, la nivelul municipiilor, orașelor și sectoarelor municipiului București, Poliția

Comunitară, ca serviciu public de interes local, specializat. Poliția Comunitară se poate

înființa și la nivelul comunelor. Poliția Comunitară se poate constitui, după caz, prin

reorganizarea corpurilor gardienilor publici existente la data intrării în vigoare a prezentei

legi, la nivelul unităților administrativ- teritoriale50”

Acest domeniu este important deoarece „activitatea Poliției Comunitare se realizează în

interesul persoanei, al comunității, al asigurării pazei și protecției obiectivelor de interes

public local și privat, precum și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în

executarea legii. În îndeplinirea misiunilor care îi revin, Poliția Comunitară cooperează cu

Poliția Română și Jandarmeria Română cu alte instituții ale statului și colaborează cu

asociațiile și organizațiile neguvernamentale, precum și cu persoanele fizice și juridice, în

limitele legii”.

3.1.2 Organizarea și funcționarea serviciului- poliția comunitară

Organizarea și funcționarea Poliției Comunitare este stipulată în capitolul al II- lea al

legii, art. 4, astfel: „Poliția Comunitară se înființează prin hotărâre a consiliilor locale ale

municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, după caz, și se

subordonează primarilor acestora. La nivelul municipiilor, sectoarelor municipiului

București, orașelor și comunelor Poliția Comunitară se organizează, după caz, ca serviciu

public sau structură fără personalitate juridică - direcție, serviciu, birou sau compartiment -

în cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliilor locale, în condițiile legii. Nivelul

de organizare, structura organizatorică și categoriile de personal se stabilesc anual de

consiliile locale, cu consultarea unităților teritoriale ale Poliției Române, în funcție de

bugetul alocat, numărul populației, întinderea fiecărui municipiu, oraș, comună, respectiv

sector al municipiului București, și de starea infracțională și contravențională înregistrată

pe raza lor51.

3.1.3 Atribuțiile serviciului- poliția comunitară

50 Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 (actualizată) privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată in MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 27 septembrie 2004.51 Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Lazăr Cârjan, Editura Vestala, 2000.

38

Conform art.7, din lege, atribuțiile principale ale Poliției Comunitare sunt următoarele:

a) Asigură ordinea și liniștea publică în zonele și locurile stabilite prin planul de pază și

ordine publică, previne și combate încălcarea normelor legale privind curățenia localităților

și comerțul stradal, precum și alte fapte stabilite prin hotărâri ale consiliului local.

b) Asigură paza obiectivelor și a bunurilor de interes public și privat stabilite de consiliul

local, conform planurilor de pază și ordine publică

c) Asigură însoțirea și protecția reprezentanților primăriei ori a altor persoane cu funcții în

instituțiile publice locale la executarea unor controale sau acțiuni specifice.

d) Participă, după caz, la asigurarea fluenței traficului rutier, cu ocazia efectuării unor

lucrări de modernizare și reparații ale arterelor de circulație.

e) Asigură supravegherea parcărilor auto, a unităților școlare, a zonelor comerciale și de

agrement, a piețelor, a cimitirelor și a altor locuri stabilite prin planurile de pază și ordine

publică.

f) Constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, conform legii, pentru

încălcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, curățenia

localităților, comerțul stradal, protecția mediului înconjurător, precum și pentru faptele

care afectează climatul social, stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziții

ale primarului.

g) Participă la asigurarea măsurilor de ordine, cu ocazia adunărilor publice, mitingurilor,

manifestărilor cultural-artistice și sportive organizate la nivel local.

h) Intervine, împreună cu organele abilitate, la solicitarea cetățenilor, pentru aplanarea

stărilor conflictuale, prinderea unor făptuitori, rezolvarea unor cazuri sociale, stabilirea

situațiilor de fapt sesizate și rezolvarea acestora.

i) Acționează, împreună cu poliția, jandarmeria, pompierii, protecția civilă și alte autorități

prevăzute de lege, la activitățile de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor periclitate

de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamități naturale și catastrofe, precum și

de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente.

j) Controlează modul de depozitare a deșeurilor menajere, industriale sau de orice fel și de

respectare a igienizării zonelor periferice și a malurilor cursurilor de apă, sesizând primarul

cu privire la situațiile de fapt constatate și la măsurile ce trebuie luate în vederea

îmbunătățirii stării de curățenie a localității.

k) Comunică, în cel mai scurt timp posibil, organelor abilitate datele cu privire la aspectele

de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competența sa, despre care a luat la

cunoștință cu ocazia îndeplinirii misiunilor specifice.

39

l) Însoțește, în condițiile stabilite prin regulament, funcționarii primăriei la executarea unor

controale și la punerea în executare a unor hotărâri ale consiliului local sau, după caz, ale

Consiliului General al Municipiului București, asigurând protecția acestora și prevenirea

oricăror acte de tulburare a ordinii publice.

m) Verifică și soluționează, în limitele legii, sesizările asociațiilor de proprietari sau

locatari privind săvârșirea unor fapte prin care se încalcă normele legale, altele decât cele

cu caracter penal52.

n) Sprijină Poliția Română în activitățile de depistare a persoanelor care se sustrag

urmăririi sau executării pedepselor, precum și a persoanelor dispărute;

o) În localitățile de frontieră sprijină unitățile Poliției de Frontieră Române în activități de

prevenire și combatere a migrației ilegale.

p) Îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege53.

3.1.4 Organigrama serviciului- poliția comunitară

Conform capitolului IV din lege, personalul Poliției Comunitare „se compune din

funcționari publici și personal contractual. Funcționarilor publici din Poliția Comunitară li

se aplică reglementările prevăzute în Statutul funcționarilor publici, iar personalului

contractual, reglementările din legislația muncii. În timpul serviciului funcționarii publici

din Poliția Comunitară poartă obligatoriu uniformă și exercită atribuțiile stabilite prin

prezenta lege”.

Personalul Poliției Comunitare este dotat cu uniformă, însemne distinctive, arme de foc,

bastoane de cauciuc sau tomfe, pulverizatoare iritant- lacrimogene, cătușe și alte mijloace

de apărare și intervenție autorizate prin lege, conform normelor stabilite prin regulament.

3.1.5 Drepturile și obligațiile funcționarilor serviciului- poliția comunitară

Drepturile și obligațiile funcționarilor publici din Poliția Comunitară sunt stipulate în

capitolul V, art. 14 și sunt următoarele:

a) Să legitimeze persoanele care au încălcat dispozițiile legale ori despre care au indicii că

se pregătesc să comită sau au comis o faptă ilicită.

52 Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 (actualizată) privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată in Monitorul Oficial nr. 878 din 27 septembrie 2004.53 Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 (actualizată) privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată in Monitorul Oficial nr. 878 din 27 septembrie 2004.

40

b) Să solicite sprijinul cetățenilor pentru urmărirea, prinderea, identificarea și conducerea

la unitățile teritoriale ale poliției a persoanelor care au comis fapte penale.

c) În cazul infracțiunilor flagrante, conduce și predă unităților locale ale Poliției Române

pe făptuitori, bunurile și valorile rezultate ca urmare a încălcării legii și ia măsurile ce se

impun pentru conservarea și paza locului faptei, dacă este cazul, până la sosirea

autorităților abilitate.

d) Să constate contravențiile și să aplice, în condițiile legii, sancțiunile pentru

contravențiile privind ordinea și liniștea publică, curățenia localităților, regulile de comerț

stradal sau alte contravenții pentru care li se stabilesc asemenea competențe, prin legi,

hotărâri ale Guvernului sau ale consiliilor locale.

e) Să poarte și să folosească, în condițiile legii, numai în timpul serviciului armamentul și

muniția, precum și celelalte mijloace de apărare și intervenție.

f) Să conducă la sediul poliției locale orice persoană care, prin acțiunile ei, periclitează

viața altor persoane, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte

de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii, și

să prezinte un raport scris în legătură cu motivele conducerii persoanei respective la sediul

poliției; în cazul nerespectării dispozițiilor pe care le-a dat, este îndreptățit să folosească

forța, în condițiile legii.

g) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, este obligat să poarte la uniformă insignă cu

număr distinctiv de identificare și să prezinte legitimația de serviciu, cu excepția situațiilor

în care lipsește timpul necesar pentru această formalitate; după încheierea oricărei acțiuni

sau intervenții, acesta se legitimează și își declară funcția pe care o deține în unitatea din

care face parte.

h) Să folosească gratuit mijloacele de transport local aflate în proprietatea primăriei, pentru

executarea, în timpul serviciului, a unor misiuni în zona de competentă.

În exercitarea drepturilor conferite de prezenta lege, funcționarul public din Poliția

Comunitară are obligația să respecte întocmai drepturile fundamentale ale omului,

prevăzute de lege și de Convenția europeană a drepturilor omului.

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege, funcționarul public din Poliția

Comunitară își exercită competența pe raza unității administrativ-teritoriale unde își

desfășoară activitatea.

Poliția Comunitară poate deține în folosință imobile, mijloace de transport, armament,

muniție, echipamente și aparatură tehnică specifică, necesare pentru îndeplinirea

atribuțiilor prevăzute de lege.

41

Imobilele, armamentul, muniția, aparatura tehnică specifică și mijloacele de transport

necesare dotării Poliției Comunitare se preiau, acolo unde este cazul, de la Corpul

gardienilor publici, iar necesarul suplimentar se asigură în condițiile legislației referitoare

la achizițiile publice54.

3.1.6 Concluzii privind serviciul poliția comunitară

Consider că acest al treilea domeniu este important deoarece asigură ordinea și siguranța

tuturor cetățenilor, ceea ce ajută la prevenirea și combaterea unor fapte reprobabile.

Prin acțiunile sale, Politia Comunitară și-a câștigat locul in societate, iar sloganul

„Siguranță și încredere”, o definește pe deplin.

4.1 PROTECȚIA CONSUMATORILOR

4.1.1 Reglementarea serviciului- protecția consumatorilor

Un al patrulea domeniu important din punctul meu de vedere este reprezentat de

serviciul privind protecția consumatorilor realizat de Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor.

Această activitate este reglementată de Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor

incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii și armonizarea reglementarilor cu

legislația europeana privind protecția consumatorilor, publicată in Monitorul Oficial,

Partea I nr. 899 din 28.12.2007.

Protecția consumatorilor a fost legiferată cu scopul de a exista „o mai bună funcționare a

pieței și asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor, prin reglementarea

practicilor comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor”55.

Cele două părți care participă la activitatea de comerț sunt comerciantul și consumatorul,

definite în lege astfel:

54 Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 (actualizată) privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată in Monitorul Oficial nr. 878 din 27 septembrie 2004.55 Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii și armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorilor, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din 28.12.2007.

42

a) Consumator - orice persoana fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații,

care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acționează în scopuri din afara

activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

b) Comerciant - orice persoană fizică sau juridică care, în practicile comerciale ce fac

obiectul prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de

producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop,

în numele său pe seama acesteia.

c) Produs - orice bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi și obligații.

d) Cod de conduită - acordul sau ansamblul de reguli care nu este impus prin legislație

sau dispoziții administrative și care definește comportamentul comercianților care se

angajează să le respecte cu privire la una sau mai multe practici comerciale ori la unul sau

mai multe sectoare de activitate.

În relațiile comercianților cu consumatorii, nu ar trebui să existe practici incorecte.

Prin practici incorecte se înțelege:

a) Este contrară cerințelor diligenței profesionale.

b) Deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul

economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al

membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit

grup de consumatori.

4.1.2 Competența și sesizarea serviciului- protecția consumatorilor

În vederea stopării și combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau

organizațiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie să sesizeze Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte

pentru ca aceasta să decidă asupra reclamațiilor, fie să inițieze acțiuni în justiție împotriva

comercianților care au săvârșit sau sunt susceptibili să săvârșească practici comerciale

incorecte. Operatorii economici concurenți pot informa Autoritatea Națională pentru

Protecția Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte.

Comercianții trebuie să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmațiilor în legătură cu

practica comercială întreprinsă și sunt obligați, la solicitarea Autorității Naționale pentru

Protecția Consumatorilor sau a instanțelor judecătorești, să le pună acestora la dispoziție

43

documente care să probeze cele afirmate. În cazul în care documentele nu sunt furnizate în

termenul stabilit de solicitanți sau dacă sunt considerate insuficiente, afirmațiile în cauză se

consideră inexacte56.

4.1.3 Răspunderi și sancțiuni ale serviciului- protecția consumatorilor

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor poate dispune măsuri conform

prezentei legi, prin ordin emis de conducătorul Autorității Naționale pentru Protecția

Consumatorilor sau prin decizie emisă de conducătorii unităților cu personalitate juridică

din subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Ordinul sau decizia emise trebuie motivate. Acestea pot fi atacate la instanța de contencios

administrativ, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare. Contestarea în instanță nu suspendă de drept executarea

măsurilor dispuse57.

În măsura în care se consideră necesară, ținând cont de toate interesele implicate și, în

special, de interesul public, instanțele judecătorești competente sau Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor vor dispune, în procedură de urgență, chiar fără a exista o

dovadă a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intenției sau a neglijenței

comerciantului, una dintre următoarele măsuri în baza art. 13:

a) Încetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea

practicilor comerciale incorecte.

b) Interzicerea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea

practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au fost încă puse in practică, dar

acest lucru este iminent.

c) Transmiterea de către Consiliul National al Audiovizualului, în termen de 5 zile

lucrătoare de la primirea solicitării, a datelor de identificare a persoanelor fizice sau

juridice implicate în realizarea publicității audiovizuale, considerată a fi o practică

56 Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii și armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorilor, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din 28.12.2007.57 Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii și armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorilor, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din 28.12.2007.

44

comercială incorectă, precum și o copie a materialului publicitar difuzat.

Prezenta lege nu exclude controlul pe care responsabilii codurilor de conduită îl pot

efectua, în conformitate cu prevederile din codurile de conduită pe care comercianții s-au

angajat să le respecte. Efectuarea controlului nu exclude și nu limitează dreptul

consumatorilor, al asociațiilor sau al concurenților de a sesiza responsabilul de cod și nici

dreptul consumatorilor sau al asociațiilor de a se adresa Autorității Naționale pentru

Protecția Consumatorilor ori instanței judecătorești competente.

În cazul în care comercianții utilizează practici comerciale incorecte, constituie

contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei. Odată cu

aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate propune ca

sancțiune complementară suspendarea activității până la încetarea practicii comerciale

incorecte58.

4.1.4 Concluzii privind serviciul protecția consumatorilor

Activitatea depusă de Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor este importantă

deoarece în goana comercianților de a realiza un profit cât mai mare și mai repede, ei au

tendința să eludeze legile și astfel aduc prejudicii consumatorilor și implicit statului.

Această autoritate are rolul de a garanta exercitarea practicilor corecte și de a diminua

practicile incorecte întreprinse de comercianți. Această autoritate reprezintă un mediator

între cerere si oferta, respectiv prestatorii de servicii/ comercianții și consumatorii.

5.1 TRANSPORTUL PUBLIC

5.1.1 Reglementarea serviciului- transportul public

Un al cincilea domeniu important din punctul meu de vedere este reprezentat de

transportul public de persoane și mărfuri realizat de autoritatea competentă.

Această activitate este reglementată de Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport

public local, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.2007.

58 Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii și armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorilor, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din 28.12.2007.

45

Respectiva lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înființarea, autorizarea,

organizarea, exploatarea, gestionarea, finanțarea și controlul funcționării serviciilor de

transport public în comune, orașe, municipii, județe și în zonele asociațiilor de dezvoltare

comunitară. Această lege stabilește cadrul juridic privind înființarea, organizarea și

funcționarea compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul

autorităților administrației publice locale, județene și ale municipiului București.

Transportul local de persoane și de mărfuri poate fi transport public sau transport în cont

propriu, așa cum acestea sunt definite în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006,

cu modificările ulterioare59.

5.1.2 Principiile de organizarea a serviciului- transportul public

Serviciul de transport public local de persoane și de mărfuri se organizează de către

autoritățile administrației publice locale, pe raza administrativ- teritorială respectivă, cu

respectarea următoarelor principii:

a) Promovarea concurenței între operatorii de transport, respectiv transportatorii autorizați,

cărora li s-a atribuit executarea serviciului.

b) Garantarea accesului egal și nediscriminatoriu al operatorilor de transport și al

transportatorilor autorizați la piața transportului public local.

c) Garantarea respectării drepturilor și intereselor utilizatorilor serviciului de transport

public local.

d) Rezolvarea problemelor de ordin economic, social și de mediu ale localităților sau

județului respectiv.

e) Administrarea eficientă a bunurilor aparținând sistemelor de transport proprietate a

unităților administrativ- teritoriale.

f) Utilizarea eficientă a fondurilor publice în activitatea de administrare sau executare a

serviciului de transport public local.

g) Deplasarea în condiții de siguranță și de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a

mărfurilor și a persoanelor transportate, precum și a bunurilor acestora prin polița de

asigurări.

h) Asigurarea executării unui transport public local suportabil în ceea ce privește tariful de

transport.

59 Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.2007.

46

i) Recuperarea integrală a costurilor de exploatare, reabilitare și dezvoltare prin tarife/ taxe

suportate de către beneficiarii direcți ai transportului, denumiți în continuare utilizatori și

prin finanțarea de la bugetele locale, asigurând-se un profit rezonabil pentru operatorii de

transport și transportatorii autorizați.

j) Autonomia sau independența financiară a operatorilor de transport și a transportatorilor

autorizați.

k) Susținerea dezvoltării economice a localităților prin realizarea unei infrastructuri de

transport moderne60.

l) Satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populației, ale personalului

instituțiilor publice și ale operatorilor economici pe teritoriul unităților administrativ-

teritoriale prin servicii de calitate.

m) Protecția categoriilor sociale defavorizate, prin compensarea costului transportului de la

bugetul local.

n) Integrarea tarifară prin utilizarea unui singur tip de legitimație de călătorie pentru toate

mijloacele de transport public local de persoane prin curse regulate.

o) Dispecerizarea transportului public local de persoane realizat prin programe

permanente.

p) Consultarea asociațiilor reprezentative ale operatorilor de transport și/ sau ale

transportatorilor autorizați, precum și ale utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și

strategiilor locale privind transportul public local și modalitățile de funcționare a acestui

serviciu61.

Statul sprijină prin măsuri legislative și economice dezvoltarea cantitativă și calitativă a

serviciilor de transport public local, precum și a infrastructurii tehnico- edilitare aferente

sistemului de transport public local.

5.1.3 Obiectivele serviciului- transportul public

Principalele obiective urmărite de autoritățile administrației publice locale în domeniul

serviciului de transport public local sunt:

a) Înființarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru transportul public local,

cu sau fără personalitate juridică, după caz, denumite în continuare autorități locale de

60 Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.200761 Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.2007.

47

transport.

b) Asigurarea finanțării necesare dezvoltării componentelor sistemului de transport public

local, în condițiile în care acestea aparțin domeniului public sau privat al autorităților

administrației publice locale.

c) Asigurarea transparenței în procedurile de achiziție publică.

d) Informarea și consultarea periodică a populației asupra politicilor de dezvoltare durabilă

din domeniul serviciului de transport public local.

e) Acordarea unor facilități de transport anumitor categorii de persoane.

f) Corelarea capacității mijloacelor de transport de persoane cu fluxurile de călători

existente.

g) Asigurarea continuității serviciilor de transport prin programele de transport sau de

funcționare, după caz, corelate cu fluxurile de călători sau de mărfuri existente.

h) Atribuirea serviciilor de transport public local operatorilor de transport rutier și

transportatorilor autorizați, în funcție de nivelul efortului investițional al acestora realizat

în mijloacele de transport și în infrastructura de transport.

Serviciile de transport public local se desfășoară cu respectarea reglementărilor în vigoare

privind legalitatea transportului, condițiile de lucru, de exploatare a vehiculelor și de

exploatare a infrastructurii, precum și condițiile privind siguranța circulației.

În toate raporturile generate de executarea serviciilor de transport public local, protecția

vieții umane și a mediului este prioritară.

5.1.4 Tipurile de transport public

În capitolul II al Legii 92/2007, regăsim definite serviciile de transport public local de

persoane astfel:

5.1.4.1 Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate

Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate

transportul public care îndeplinește cumulativ următoarele condiții62:

a) Se efectuează de către un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit și

licențiat conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, sau de către


48

un transportator autorizat, așa cum acesta este definit și autorizat conform prevederilor

prezentei legi63.

b) Se efectuează numai pe raza teritorial-administrativă a unei localități, în cazul

transportului local, sau numai între localitățile unui județ, în cazul transportului județean.

În cazul în care traseul transportului pe șină depășește limita localității, acesta va fi

considerat transport public local.

c) Se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite de către consiliul local,

consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București.

d) Se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu

mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou,

deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, înmatriculate sau înregistrate,

după caz, în județul sau localitatea respectivă. În condițiile prezentei legi, transportul

realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizează de către transportatorii autorizați.

e) Persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite,

denumite stații sau autogări, după caz.

f) Pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat

percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de legitimații de

călătorie individuale eliberate anticipat, al căror regim este stabilit de Ordonanța de

Urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

102/2006, cu modificările ulterioare.

g) Transportul cu autobuzele se efectuează numai pe bază de licențe de traseu și caiete de

sarcini, elaborate și eliberate în condițiile stabilite prin normele de aplicare elaborate de

Ministerul Afacerilor Interne și aprobate prin ordin al ministrului, denumite în continuare

Norme.

Conducătorul mijlocului de transport în comun este obligat să prezinte la controlul în trafic

următoarele documente, după caz:

a) Licența de traseu și caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenței.

b) Programul de circulație.

c) Copia conformă a licenței de transport, în cazul autobuzelor.

d) Alte documente stabilite de legile în vigoare.

5.1.4.2 Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale

63 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 398 din 09/05/2006.

49

Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate speciale

transportul public efectuat tur- retur, pe rute și cu programe de transport prestabilite de

către beneficiarul serviciului de transport sau de către cel care a angajat serviciul privind

transportul unor persoane sau al unor grupuri de persoane și anume: transportul copiilor,

elevilor și studenților la/ și de la instituțiile de învățământ, transportul salariaților la/ și de

la instituțiile la care sunt salariați sau transportul angajaților unui operator economic la/ și

de la locul de muncă.

Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale se poate desfășura pe

teritoriul localității de autorizare sau între aceasta și orice altă localitate de pe raza

județului respectiv64.

Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale locale sau județene se

realizează de către operatorii de transport rutier cu autobuze deținute în proprietate sau în

baza unui contract de leasing pe bază de licențe de transport și caiete de sarcini elaborate și

eliberate de primărie sau de consiliul județean, după caz, în condițiile stabilite prin norme.

Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale trebuie să

întrunească cumulativ următoarele condiții:

a) Se execută cu autobuze deținute în proprietate, înmatriculate în județul respectiv, sau în

baza unui contract de leasing, pe baza unor programe de circulație stabilite de către cel care

a angajat transportul cu operatorul de transport rutier.

b) Se execută de către un operator de transport astfel cum este definit și licențiat conform

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare.

c) Persoanele transportate se îmbarcă și se debarcă în stații stabilite special, în locul unde

își desfășoară activitatea sau la domiciliu/ reședința.

d) Operatorul de transport rutier încasează de la beneficiarul transportului sau de la cel care

a angajat transportul contravaloarea serviciului stabilită în conformitate cu prevederile

contractului de transport încheiat între aceștia.

e) Persoanele transportate se legitimează pe baza legitimației de serviciu valabile.

Conducătorul autobuzului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele

documente:

a) Contractul de transport încheiat între beneficiarul transportului sau persoana care a

angajat transportul și operatorul de transport rutier.


50

b) Lista persoanelor transportate, ca anexă la contractul de transport.

c) Licența de traseu și caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenței;

d) copia conformă a licenței de transport.

e) Alte documente prevăzute de legile in vigoare.

5.1.4.3 Serviciul de transport cu autoturisme în regim de taxi și de transport cu

autoturisme în regim de închiriere:

Serviciul de transport public de persoane realizat în regim de taxi sau transportul public de

persoane realizat cu autoturisme în regim de închiriere se organizează ca serviciu de

utilitate publică care asigură nevoia de deplasare a populației din localitate sau a celei

aflate în tranzit.

Transportul în regim de taxi se efectuează în localitatea de autorizare și, ocazional, între

aceasta și orice altă localitate, cu obligația revenirii autoturismului în localitatea de

autorizare după efectuarea fiecărei curse.

Transportul cu autoturisme în regim de închiriere se efectuează în localitatea de autorizare

sau între aceasta și orice altă localitate, cu obligația revenirii autovehiculului în localitatea

de autorizare după efectuarea transportului conform contractului.

Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se efectuează de către

transportatorii autorizați, precum și de compartimentele sau serviciile de specialitate ale

primăriei.

Serviciul de transport public local de persoane în regim de taxi, precum și serviciul de

transport public local de persoane cu autoturisme în regim de închiriere sunt reglementate

prin lege specială, ținând-se seama de prevederile prezentei legi, de prevederile Legii

serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și de prevederile Ordonanței de

Urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

102/2006, cu modificările ulterioare65.

5.1.4.4 Serviciul de transport public local de persoane pe cablu:

Serviciul de transport public local de persoane pe cablu se organizează pentru a satisface

nevoia de mobilitate a populației în scop turistic, sportiv sau de agrement.

Serviciul de transport public local de persoane pe cablu se realizează cu îndeplinirea

cumulativă a următoarelor condiții:

a) Transportul se realizează cu mijloace de transport specifice, cuplate la un cablu aflat în

65 Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 254 din 21/03/2006.

51

mișcare.

b) Transportul se efectuează de către transportatorii autorizați pe baza programelor de

transport întocmite de aceștia, aprobate de către consiliul local, consiliul județean sau

Consiliul General al Municipiului București, în a cărui rază de autoritate se găsește stația

de plecare.

c) Persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în stațiile de plecare sau sosire,

după caz.

d) Pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat percepe și încasează de la

persoanele transportate un tarif de transport pe baza de legitimații de călătorie, aprobat prin

hotărâre de către autoritatea administrației publice respective.

Serviciul de transport public local de persoane cu vehicule pe cremalieră și altele asemenea

se asimilează cu serviciul de transport public local de persoane pe cablu.

5.1.4.5 Serviciul de transport public local de persoane și mărfuri pe căile navigabile

interioare:

Serviciile de transport public local de persoane și mărfuri pe căile navigabile interioare,

considerate servicii publice subvenționate de transport, sunt reglementate în conformitate

cu prevederile art. 2, cu prevederile Legii nr. 51/2006, precum și ale altor reglementări în

vigoare.

Serviciul de transport public local de persoane pe căile navigabile interioare se poate

realiza prin servicii de transport prin curse regulate, considerate servicii publice

subvenționate de transport și prin servicii de transport ocazionale.

Programele de transport public de persoane pe trasee la nivel local sau la nivel județean se

realizează cu aprobarea consiliului local, consiliului județean sau a Consiliului General al

Municipiului București, după caz.

Serviciile de transport public local conform art. 14 din lege „se realizează prin intermediul

unei infrastructuri tehnico- edilitare specifice care, împreună cu mijloacele de transport

formează sistemul de transport public local”.

Infrastructura tehnico- edilitară cuprinde66:

a) Construcții, instalații și echipamente specifice pentru întreținerea, repararea și parcarea

mijloacelor de transport, precum: depouri, autobaze, garaje, ateliere, stații de spălare și


52

igienizare etc..

b) Dispecerate și dotări speciale de urmărire și coordonare în trafic a vehiculelor de

transport, de intervenție și de depanare.

c) Calea de rulare a tramvaielor și a metroului.

d) Echipamente, mijloace specifice de transport, cabluri și elemente de susținere, în cazul

transportului pe cablu.

e) Rețele electrice de contact pentru tramvaie, troleibuze, metrou și pentru transportul pe

cablu.

f) Sistemul energetic de alimentare a rețelelor de contact electrice, stații de transformare-

redresare, sisteme de conectare, racorduri de alimentare aferente rețelelor de contact.

g) Rețeaua de drumuri, tuneluri, căi navigabile, galerii și stații de metrou, precum și

construcții și instalații aferente.

h) Amenajări stradale, precum: stații de îmbarcare-debarcare, puncte de vânzare a

legitimațiilor de călătorie.

i) Autogări și terminale pentru îmbarcare, debarcare sau schimb de călători.

j) Gări fluviale67.

Prin mijloace de transport destinate serviciului de transport public local de persoane se

înțeleg:

a) Autobuze - autovehicule destinate și echipate pentru transportul de persoane și al

bagajelor acestora, așa cum sunt definite în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.

109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările

ulterioare.

b) Tramvaie.

c) Troleibuze.

d) Trenuri de metrou.

e) Mijloace specifice de transport, în cazul transportului pe cablu.

f) Autoturisme.

g) Nave de transport de pasageri sau mărfuri pe căile navigabile interioare.

Componentele infrastructurii tehnico- edilitare aferente transportului public local se pot

afla în proprietatea publică sau privată a statului, a unităților administrativ- teritoriale ori în


53

proprietatea unor persoane juridice de drept privat. Conform prevederilor legale,

componentele infrastructurii tehnico- edilitare se evidențiază și se inventariază în

cadastrele imobiliar- edilitare ale unităților administrativ-teritoriale, în condițiile legii.

5.5 Autorități și competențe- transport public

În articolul 16 al legii sunt descrise obligațiile autorităților competente, astfel:

„Consiliile locale, consiliile județene, precum și Consiliul General al Municipiului

București sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să

controleze prestarea serviciilor de transport public desfășurat pe raza administrativ-

teritorială a acestora, precum și să înființeze societăți de transport public dacă acestea nu

există”.

Autoritățile administrației publice locale au obligația de a stabili și de a aplica strategia pe

termen mediu și lung pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor de

transport public local, ținând seama de planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, de

programele de dezvoltare economico- sociale a localităților și de cerințele de transport

public local, evoluția acestora, precum și de folosirea mijloacelor de transport cu

consumuri energetice reduse și emisii minime de noxe.

Consiliile județene sunt obligate să înființeze autorități județene de transport prin care să

asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea

serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate desfășurat între localitățile

județului, inclusiv în cazul în care acestea au înființat o asociație de dezvoltare comunitară,

precum și să înființeze societăți de transport public județean de persoane prin curse

regulate necesare, dacă acestea nu există.

Consiliile județene coordonează și cooperează cu consiliile locale cu privire la asigurarea

și dezvoltarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate de interes

județean și pentru corelarea acestuia cu serviciile de transport public local de persoane la

nivelul localităților.

Unitățile administrativ- teritoriale se pot asocia între ele, conform legii, în vederea

asigurării și dezvoltării serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate,

precum și pentru exploatarea în interes comun a sistemului de transport public local de

persoane prin curse regulate în condiții stabilite prin prezenta lege și prin Legea nr.

51/200668.

68 Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.2007.

54

5.6 Atribuțiile autorităților competente în transportul public

În baza art 17, Consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului

București au următoarele atribuții:

a) Evaluarea fluxurilor de transport de persoane și de mărfuri și determinarea pe baza

studiilor de specialitate a cerințelor de transport public local, precum și anticiparea

evoluției acestora.

b) Stabilirea traseelor principale și secundare și a programelor de transport privind

transportul public de persoane prin curse regulate și atribuirea acestora odată cu atribuirea

în gestiune a serviciului, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

c) Actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de necesitățile

de deplasare ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, internațional,

feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum și corelarea între modalitățile de

realizare a serviciului de transport public local de persoane cu autobuze, troleibuze,

tramvaie, metrou și în regim de taxi, după caz.

d) Întocmirea și urmărirea realizării programelor de înființare, reabilitare, extindere și

modernizare a sistemelor de transport public local, în condițiile legii.

e) Aprobarea studiilor de fezabilitate privind înființarea, reabilitarea, modernizarea și

extinderea unei părți sau a întregului sistem de transport public local, aflat în proprietatea

publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităților

administrației publice locale, precum și a asociațiilor de dezvoltare comunitară.

f) Proiectarea și executarea lucrărilor de investiții în infrastructura tehnico- edilitară

aferentă sistemelor de transport public local într-o concepție unitară, corelată cu

programele de dezvoltare economico- socială a localităților/ județelor, cu planurile de

urbanism și de amenajare a teritoriului, de protecție a mediului, cu modalitățile de realizare

a serviciilor respective și în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

g) Asocierea intercomunitară în condițiile legii, în vederea realizării unor investiții de

interes comun în domeniul infrastructurii tehnico- edilitare aferente sistemului de transport

public local, precum și administrarea acestuia.

h) Concesionarea, precum și încheierea contractelor de atribuire a gestiunii serviciului de

transport public local de persoane și a infrastructurii tehnico- edilitare aferente din

proprietatea publică sau privată a localităților.

i) Acordarea de facilități și subvenții operatorilor de transport rutier și transportatorilor

55

autorizați care efectuează transport public local de persoane, pentru asigurarea

suportabilității costurilor de către utilizatori, susținerea și încurajarea dezvoltării

serviciului, cu respectarea legislației fiscale in vigoare69.

j) Autorizarea transportatorilor, denumiți transportatori autorizați, astfel cum au fost

definiți prin prezenta lege, pentru realizarea de către aceștia a serviciului de transport

public local, respectiv:

1. Transportul public de persoane prin curse regulate executate cu tramvaie, troleibuze,

trenuri de metrou.

2. Transportul public local de persoane sau de mărfuri în regim de taxi.

3. Transportul public local de persoane cu autoturisme în regim de închiriere.

4. Transportul public local de mărfuri în regim contractual.

5. Alte servicii de transport public local, cu excepția transportului de mărfuri și persoane pe

căile navigabile interioare care se realizează pe bază de licențe de transport emise de

Autoritatea Navală Română.

k) Finanțarea sau, după caz, contractarea ori garantarea, în condițiile legii, a

împrumuturilor pentru realizarea programelor de investiții vizând dezvoltarea și

eficientizarea serviciilor de transport, precum și înființarea, reabilitarea, dezvoltarea,

modernizarea și extinderea sistemului de transport public local aparținând patrimoniului

unităților administrativ-teritoriale.

l) Elaborarea și aprobarea normelor locale și a regulamentelor serviciilor de transport

public local, cu consultarea asociațiilor reprezentative profesionale și patronale ale

operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați, precum și a organizațiilor

sindicale teritoriale din domeniu.

m) Stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport

public local de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de

gestionare a serviciului.

n) Stabilirea subvenției acordate de la bugetul local sau județean, după caz, pentru

acoperirea diferenței dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier sau

transportatorul autorizat, după caz, pentru efectuarea serviciului și sumele efectiv încasate

ca urmare a efectuării transportului.

o) Asigurarea resurselor bugetare pentru susținerea totală sau parțială a costurilor de

transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, stabilite prin


56

hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al

Municipiului București, după caz, ori prin lege.

În exercitarea atribuțiilor ce le revin, autoritățile administrației publice locale adoptă

hotărâri sau emit dispoziții, după caz70.

Împotriva hotărârilor sau dispozițiilor autorităților administrației publice locale,

persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ,

în condițiile legii71.

5.7 Drepturile autorităților competente în transportul public

Conform art. 18, din lege, autoritățile administrației publice locale, în raporturile cu

operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați care efectuează serviciile de

transport public local, au următoarele drepturi:

a) Să convoace pentru audieri operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați, în

vederea stabilirii măsurilor necesare pentru remedierea unor deficiențe apărute în

executarea serviciilor respective.

b) Să analizeze, să verifice și să aprobe documentațiile justificative de ajustare a tarifelor

de călătorie propuse de operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați în corelare

cu reglementările în vigoare vizând asigurarea ratei suportabilității costurilor pentru

utilizatori.

c) Să verifice și să controleze periodic modul de realizare a serviciului de transport public

local.

d) Să actualizeze programele de transport public de persoane prin curse regulate, în

conformitate cu cerințele de transport.

e) Să sancționeze operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați în cazul în care

aceștia nu prestează serviciul la parametrii de performanță, eficiență și calitate la care s-au

obligat prin contractul de atribuire a gestiunii și caietul de sarcini.

În cazul unor abateri grave ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor

autorizați, autoritățile administrației publice locale pot, după caz, rezilia contractul de

atribuire a gestiunii serviciului și/ sau pot solicita motivat emitentului retragerea licenței de

transport sau a autorizației, după caz.

70 Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.2007.71 Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.2007.

57

Autoritățile de reglementare competente la nivel central pentru domeniul serviciilor de

transport public local sunt Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Navală Română și

Autoritatea Feroviară Română din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii,

denumite în continuare A.R.R., A.N.R. și respectiv, A.F.E.R., precum și Autoritatea

Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în

continuare A.N.R.S.C.

5.8 Utilizatorii serviciului de transport public local

Conform articolului 35: „Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor de transport

public local persoane fizice sau juridice”.

Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt următoarele:

a) Utilizatorii au dreptul de a beneficia, liber și nediscriminatoriu, de serviciul de transport

public local, ceea ce trebuie să se prevadă expres în regulamentul serviciului de transport

public local care a fost aprobat de consiliul local, consiliul județean și Consiliul General al

Municipiului București sau de asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz.

b) Utilizatorii au dreptul de acces la informațiile publice cu privire la serviciul de transport

public local. Autoritățile administrației publice locale au obligația de a comunica informații

cu privire la indicatorii de calitate a serviciului, la structura tarifară și la clauzele

contractuale care sunt de interes public.

c) Hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor județene sau ale Consiliului General al

Municipiului București cu privire la transportul public local vor fi aduse la cunoștință

utilizatorilor.

d) Utilizatorii au dreptul să conteste hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor județene sau

ale Consiliului General al Municipiului București, după caz, în vederea prevenirii sau

reparării unui prejudiciu direct ori indirect, provocat de acestea, în condițiile legii.

e) Să solicite și să primească, în condițiile legii, despăgubiri sau compensații pentru

daunele provocate lor de către operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați

prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii.

f) Să sesizeze autorităților administrației publice locale orice deficiențe constatate în

efectuarea serviciilor de transport public local și să facă propuneri vizând înlăturarea

acestora.

g) Să renunțe, în condițiile legii, la serviciile contractate.

h) Să fie consultați, direct sau prin intermediul unor organizații neguvernamentale

58

reprezentative, în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, strategiilor și

reglementărilor privind serviciul de transport public local72.

i) Pentru plata serviciului de transport public local, anumite categorii de utilizatori,

persoane fizice, beneficiază, în condițiile legii, de facilități73.

5.9 Principalele obligații ale utilizatorilor sunt:

a) Să dețină legitimații de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin

lege.

b) Să achite costul legitimațiilor de călătorie valabile pentru călătoriile pe care le

efectuează, conform tarifelor menționate lizibil pe acestea.

c) Să achite, în termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza

contractelor.

d) Să nu aducă prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat.

e) Să aibă un comportament civilizat în raport cu personalul prestatorilor de servicii,

precum și cu ceilalți utilizatori”

Conform legii, în baza articolului 36, „Acordarea autorizațiilor de transport pentru

executarea transportului public local se face de către autoritatea de autorizare, cu

respectarea regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor”.

5.10 Concluzii privind serviciul de transport public

Din materialul prezentat mai sus privind serviciul de transport public reiese că acest

domeniu este foarte important și util pentru societate, deoarece ajută la buna desfășurare a

activităților cotidiene. Serviciul privat de transport vine in completarea și eficientizarea

transportului public de persoane și mărfuri.

6.1 ARMATA

6.1.1 Reglementarea serviciului- armata

72 Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.2007.73 Legea nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.2007.

59

Un al șaselea domeniu important din punctul meu de vedere este reprezentat de armată,

în vederea garantării suveranității și integrității țării.

Acest domeniu este reglementat de Legea nr. 45/1994 (actualizată), publicată în Monitorul

Oficial, partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994.

În lege, „Apărarea Națională cuprinde ansamblul de măsuri și activități adoptate și

desfășurate de statul român în scopul de a garanta suveranitatea națională, independența și

unitatea statului, integritatea teritorială a țării și democrația constituțională”.

Activitățile privind apărarea națională sunt asigurate și duse la îndeplinire de către

autoritățile publice, potrivit competențelor stabilite prin Constituție și legile țării.

Măsurile adoptate privind apărarea națională sunt obligatorii pentru toți cetățenii țării,

pentru autoritățile și instituțiile publice și private și pentru toți agenții economici,

indiferent de forma de proprietate.

Reglementările privind apărarea națională se întemeiază pe respectarea prevederilor

Constituției și ale legilor țării, pe principiile doctrinei militare a statului român și normele

general- admise de dreptul internațional, precum și pe prevederile tratatelor la care

România este parte74.

6.1.2 Structura sistemului național de apărare:

Structura sistemului național de apărare este legiferată în capitolul al doilea al legii

astfel:

„Sistemul național de apărare cuprinde: conducerea, forțele, resursele și infrastructura

teritorială”.

Conducerea sistemului național de apărare este un atribut exclusiv și inalienabil al

autorităților constituționale ale statului și se realizează de către: Parlament, Președintele

României, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Guvernul României, Ministerul Apărării

Naționale și autoritățile administrației publice cu atribuții în domeniul apărării naționale.

74 Legea nr. 45/1994 (actualizată) privind apărarea națională a României, publicată în MONITORUL OFICIAL , partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994.

60

Pentru conducerea acțiunilor militare la nivel strategic se înființează, pe timp de război,

Marele Cartier General, subordonat direct Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Numirea

în funcție a șefului Marelui Cartier General se face de către Președintele României, la

propunerea ministrului apărării naționale.

Structura organizatorică și atribuțiile Marelui Cartier General se stabilesc din timp de pace

prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la propunerea ministrului apărării

naționale.

Pentru asigurarea conducerii unitare pe timp de război, în fiecare județ și în municipiul

București se înființează, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, funcția de

comandant militar, subordonat Marelui Cartier General. Atribuțiile comandantului militar

se stabilesc din timp de pace de către Statul Major General și se aprobă prin hotărâre a

Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Numirea comandanților militari ai județelor și al municipiului București se face de către

șeful Marelui Cartier General.

Forțele destinate apărării se compun din forțele armate și forțele de protecție.

1. Forțele armate cuprind armata, mari unități și unități din subordinea Ministerului

Afacerilor Interne, cele ale serviciilor de informații ale statului și alte formațiuni de apărare

armată organizate potrivit legii.

2. Forțele de protecție cuprind: unitățile și formațiunile de protecție civilă, formațiunile

sanitar-voluntare ale Crucii Roșii și alte formațiuni ce se vor stabili prin lege.

Forțele destinate apărării desfășoară activități de pregătire specifice, în limitele spațiului

național terestru, aerian, maritim și fluvial, cu respectarea normelor de protecție a

mediului.

Pentru desfășurarea acestor activități, forțele destinate apărării folosesc poligoanele și

celelalte amenajări din dotare, precum și terenurile, aeroporturile, aerodromurile, porturile,

spațiile și alte bunuri imobiliare stabilite împreună cu autoritățile administrației publice sau

persoanele fizice ori juridice respective.

După efectuarea activităților prevăzute la alin. 1 și 2, bunurile imobiliare respective se

restituie în starea în care au fost preluate.

61

Resursele apărării naționale se constituie din totalitatea resurselor umane, financiare,

materiale și de altă natură, pe care statul le asigură și le angajează în susținerea eforturilor

de apărare a țării75.

Resursele umane se constituie din întreaga populație aptă de efort pentru apărarea

națională. Pregătirea populației pentru apărare se realizează potrivit legii.

Infrastructura teritorială se constituie din ansamblul lucrărilor și amenajărilor teritoriului

care pot fi folosite în scopul apărării naționale.

La proclamarea stării de asediu sau de Urgență, la declararea mobilizării ori a stării de

război pot fi rechiziționate bunuri aparținând agenților economici, instituțiilor publice,

celorlalte persoane juridice și persoanelor fizice și pot fi chemați cetățeni apți de muncă

pentru prestări de servicii, în condițiile prevăzute de lege.

În situațiile prevăzute la alin. 1, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării,

agenții economici a căror activitate este nemijlocit legată de asigurarea resurselor necesare

apărării pot fi militarizați. Organizarea și funcționarea acestora se stabilesc prin hotărâre a

Guvernului.

Forțele armate vor acumula din timp de pace, în rezervele proprii, armament, tehnică de

luptă și materiale care să asigure îndeplinirea misiunilor ce le revin, compensarea

consumurilor și a pierderilor probabile la război.

Instituțiile și autoritățile administrației publice, agenții economici, indiferent de forma de

proprietate, au obligația de a satisface comenzile necesare apărării naționale, integral și în

termenele stabilite prin contract în timp de pace și cu prioritate în timp de război76.

6.1.3 Organizarea armatei este legiferată în capitolul al treilea al legii, astfel:

75 Legea nr. 45/1994 (actualizată) privind apărarea națională a României, publicată în MONITORUL OFICIAL, partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994.76 Legea nr. 45/1994 (actualizată) privind apărarea națională a României, publicată în MONITORUL OFICIAL , partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994.

62

„Armata este componenta de bază a forțelor armate, care asigură, pe timp de pace și la

război, integrarea într-o concepție unitară a activităților tuturor forțelor participante la

acțiunile de apărare a țării”.

Armata are în organizare: organele centrale ale Ministerului Apărării Naționale,

categoriile de forțe și organele militare teritoriale.

Organele centrale ale Ministerului Apărării Naționale sunt stabilite prin lege.

Categoriile de forțe ale armatei sunt: trupele de uscat; aviația și apărarea antiaeriană;

marina militară. Ele au în compunere state majore, comandamente de armă, mari unități și

unități luptătoare, de învățământ și de instrucție, precum și unități și formațiuni de

asigurare de luptă și de logistică.

Organele militare teritoriale au în compunere: centre militare zonale, centre militare

județene și centre militare ale sectoarelor municipiului București.

6.1.4 Atribuțiile autorităților publice privind apărarea națională:

Atribuțiile autorităților publice privind apărarea națională se regăsesc în capitolul IV al

legii astfel:

„Parlamentul, Președintele României, Guvernul României și Consiliul Suprem de Apărare

a Țării își exercită atribuțiile privind apărarea națională potrivit prevederilor constituționale

și legilor țării”.

Guvernul României răspunde de organizarea activităților și de aplicarea măsurilor ce

privesc apărarea națională și are următoarele atribuții:

a) Coordonează activitatea ministerelor și a celorlalte autorități ale administrației publice

pentru realizarea măsurilor de asigurare a capacității de apărare a țării.

b) Asigură alocarea și utilizarea, potrivit legii, a resurselor financiare și materiale necesare

organizării, înzestrării și mobilizării forțelor armate, întreținerii și instruirii efectivelor,

menținerii în stare de operativitate a tehnicii și armamentului, precum și realizării lucrărilor

de investiții pentru apărare.

63

c) Stabilește obligațiile ce revin ministerelor și agenților economici din planul de

mobilizare a economiei naționale pentru primul an de război.

d) Asigură, din timp de pace, constituirea rezervelor materiale necesare pe timp de război,

atât pentru nevoile apărării, cât și ale populației.

e) Conduce, prin prefecți, activitățile specifice din județe și din municipiul București77.

Ministerul Apărării Naționale răspunde de înfăptuirea concepției fundamentale de apărare

a țării în domeniul militar, în care scop:

a) Analizează nevoile de apărare a țării și propune autorităților competente stabilite prin

Constituție și alte legi, măsurile privind organizarea și înzestrarea armatei, pregătirea

populației și a teritoriului.

b) Asigură pregătirea comandamentelor și instruirea efectivelor active și din rezervă.

c) Organizează, din timp de pace, pregătirea de mobilizare a armatei și populației; face

propuneri pentru declararea mobilizării generale sau parțiale și conduce desfășurarea

acesteia.

d) Îndrumă și controlează, prin Statul Major General, în colaborare cu alte autorități

abilitate, măsurile de pregătire luate de ministere, agenții economici și instituțiile publice,

în scopul realizării producției și a prestărilor de servicii pentru forțele armate, întocmirii

lucrărilor de mobilizare la locul de muncă și pregătirii teritoriului pentru apărare.

Autoritățile administrației publice locale, potrivit competenței, au în timp de pace și în caz

de mobilizare și de război, în raza lor teritorială, următoarele atribuții:

a) Asigură îndeplinirea de către agenții economici, instituțiile publice și persoanele fizice a

dispozițiilor și măsurilor privind pregătirea populației, economiei și a teritoriului pentru

apărare.

b) Urmăresc și intervin pentru satisfacerea cererilor prezentate de unitățile militare

existente în raza lor teritorială pentru nevoile de mobilizare.

c) Îndeplinesc măsurile necesare pentru efectuarea de rechiziții și chemări pentru prestări

de servicii potrivit legii.

77 Legea nr. 45/1994 (actualizată) privind apărarea națională a României, publicată în Monitorul Oficial , partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994.

64

d) Întocmesc, actualizează și pun la dispoziția centrelor militare județene și ale sectoarelor

municipiului București monografia economico- militară a unităților administrativ-

teritoriale respective.

e) Asigură centrelor militare zonale, județene și ale sectoarelor municipiului București

terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, dotările și fondurile necesare

desfășurării activității acestora, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

f) Îndeplinesc orice alte atribuții referitoare la apărarea națională, potrivit legii78.

6.1.5 Concluzii privind serviciul- armata

În opinia mea, armata a jucat, joacă și va juca un rol hotărâtor în societatea românească

și nu numai. Forțele armate au fost și sunt garantul independenței, integrității teritoriale a

țării noastre, lăsată moștenire de înaintașii noștri.

Concluzii și lege ferenda

78 Legea nr. 45/1994 (actualizată) privind apărarea națională a României, publicată în Monitorul Oficial , partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994.

65

În opinia mea serviciile publice au luat naștere în vederea satisfacerii intereselor

generale, unor nevoi ale societății moderne. Ca regulă generală un serviciu public este

menit să dea viață administrației publice și să satisfacă nevoile indivizilor sau colectivității.

Așa cum este definit de doctrină, serviciul public este „o activitate organizată sau

autorizată de o autoritate a administrației publice pentru a satisface nevoi sociale de interes

public”, reprezentand modalitatea concretă, curentă de realizare a nevoilor societății

moderne.

Între interesul general al societății și serviciile publice există o strânsă și necesară

interdependență, dar de asemenea este fals să afirmăm că interesele generale sunt realizate

exclusiv prin servicii prestate de agenți publici. Orice serviciu public are drept scop

satisfacerea intereselor publice, ceea ce include și obținerea de anumite foloase materiale,

anumite beneficii, necesare dăinuirii și perfecționării ori îmbunătățirii serviciului public.

Într-o primă idee consider că serviciile publice sunt imperios necesare într-o societate

modernă aflată într-o continuă dezvoltare, deoarece acestea trebuie să satisfacă nevoile

sociale de interes public. Din punctul meu de vedere în această lucrare m-am concentrat

asupra celor mai importante servicii publice și anume: armata, transportul public, poliția

comunitară, asistența socială, sănătatea și Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor.

Din analiza efectuată rezultă că armata este un serviciu public important unei țări, atât în

vreme de pace cât și în vreme de război ori alte situații limită. Este un serviciu

indispensabil societății românești deoarece în cazul oricărei situații menționate mai sus

acesta reușește să ia toate masurile în vederea normalizării situațiilor.

În ceea ce privește poliția comunitară, acest serviciu public face parte din categoria

serviciilor fără de care într-o societate modernă nu se poate asigura ordinea și liniștea

publică, precum și creșterea eficienței pazei obiectivelor și a bunurilor aparținând

domeniului public și privat al unităților administrativ- teritoriale.

Sănătatea și asistența socială în opinia mea se afla într-o strânsă legătură, astfel sănătatea

are rolul de profilaxie, vindecare și menținerea stării de sănătate a populației iar asistența

socială are rolul major de a veni în completare având ca obiectiv protecția copilului,

familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a

oricăror persoane aflate în nevoie.

66

În ceea ce privește transportul public de persoane și mărfuri în regimurile analizate în

lucrare, consider că acesta are un factor hotărâtor în desfășurarea activităților cotidiene,

astfel acestea ușurează viața locuitorilor unei societăți moderne.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, de la înființare și până în prezent s-

a dovedit a fi utilă, fiind un factor de mediere între prestatorul de servicii, pe de o parte și

consumator, pe de alta parte. Această autoritate are rolul de a garanta exercitarea

practicilor corecte și de a diminua practicile incorecte întreprinse de comercianți.

Odată cu internaționalizarea dreptului în general, într-un timp destul de scurt, serviciile

publice au suferit modificări majore în ceea ce privește noțiunea de serviciu public, sfera

de aplicare a serviciilor publice și regimul juridic aplicabil.

Propun de lege ferenda existența în strânsă legătură a serviciilor publice cu cele private.

Existența amândurora diminuează excesele din mediul public și lasă la aprecierea

populației dreptul de a alege ceea ce ei consideră a fi optim și benefic pentru menținerea

factorilor de stabilitate și o dezvoltare armonioasă.

Concluzionând o societate modernă nu poate evolua decât într-un mediu concurențial,

având la bază o legiferare corectă și stabilă.

BIBLIOGRAFIE:

Tratate, cursuri, articole

67

Alexandru, I., Ivanoff.I.V., Gilia.C, Sisteme politico- administrative

europene, Ed. Biblioteca, Târgoviște, 2007.

Cârjan, L., Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Editura

Vestala, 2000;

Cliza, Marta Claudia, Drept Administrativ, Partea a II-a, Universul Juridic.

Corbeanu, I., Drept administrativ, Ed. a II-a revăzută și completată, Editura

Lumina Lex, 2010.

Deleanu, I., Instituții și proceduri constituționale, vol.II, Editura Servo Sat,

Arad, 2001.

Drăganu, Tudor., Drept constituțional și instituții politice, tratat elementar,

vol.II, Editura Lumina Lex, 1998.

Drept Administrativ, Ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2007.

Dupuis,,G. J.M., Guedon-Droit administratif, 3-eme edition, A. Colin, Paris,

1991.

Ionescu, Cristian, Drept constituțional și instituții politice, vol. II, editura

Lumina Lex, 2001.

Iorgovan, A., Drept Administrativ, .Tratat elementar, vol. III, București, Ed.

Proarcadia, 1993.

Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I, Ediția IV, Editura ALL

Beck, București, 2001.

Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. II, Ediția a 4 a, Editura ALL

Beck, București, 2005.

Muraru, Ioan, Tănăsescu, Simina, Drept constituțional și instituții politice,

ediția a X-a, Editura Lumina Lex, 2002.

Negulescu, P., Tratat de drept administrativ, vol. I, București, 1934.

Nicola, I., Managementul serviciilor publice locale, Editura ALL Beck,

București, 2003.

Petrescu, R.N., Drept administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2009.

Petrescu, R.N., Drept administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2010.

Popescu, D., Principiile Legii administrației publice și standardele

serviciului public, articol apărut in lucrarea Reformele administrative și

judiciare din perspectiva integrării europene, Secția pentru științe juridice și

administrative, Caietul științific, nr. 6/2004, Institutul de Științe

Administrative ”Paul Negulescu”.

68

Rivero, Jean, Walinne Jean -Droit administrative, 14-Eme Edition, Precis

Dalloz, 1992.

Ștefan, Elena Emilia, Drept administrativ, Partea a-II-a, Ed. Universul

Juridic, București, 2013.

Tarangul, .E.D., Tratat de drept administrativ român, Editura Tipografiei

Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1944.

Teodorescu, A., Tratat de drept administrativ, vol. I, Edițiunea III a, Ed.

Institutul de Arte Grafice, București, 1929, citat Studiul lui G.Jeze, din

Revista de Drept public, 1926;

Tofan, D.A., Drept administrativ, vol. I, Editura ALL Beck, București,

2003.

Tofan, D.A, Drept Administrativ, vol. II, Ed. All Beck, București, 2004.

Trăilescu, A., Drept administrativ, Ed. III, Ed. C.H. Beck, București 2008.

Vedinaș, V., Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2009.

Vedinaș, V., Drept administrativ, Ediția a II a, revăzută și actualizată, Ed.

Universul juridic, București, 2006.

Vedinaș, V, Drept administrativ, ediția a VII-a, revăzuta și actualizată, Ed.

Universul Juridic, București, 2012.

Veșmaș, D.M., Considerații privind noțiunea și regimul juridic al serviciului

public european, articol apărut în lucrarea Reformele administrative și

judiciare în perspectiva integrării europene, Secția pentru științe juridice și

administrative, Caietul științific, nr. 6/2004, Institutul de Științe

Administrative ”Paul Negulescu”.

Legislație și practica instanțelor judecătorești

Constituția României, 2003, revizuire majoră a Constituției din anul 1991;

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea

contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări

69

publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul

Oficial nr. 418 din 15 mai 2006;

Hotărârea de Guvern nr.1434 din 2 septembrie 2004, privind atribuțiile și

Regulamentul cadru de organizare și funcționare ale Direcției Generale de

asistență socială și protecția copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 869

din 23 septembrie 2004;

Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 ”Privind reforma în domeniul sănătății”,

publicată în Monitorul Oficial nr. 372/28 apr. 2006;

Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 (actualizată) privind înființarea,

organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată în Monitorul

Oficial nr. 878 din 27 septembrie 2004;

Legea nr. 363 din 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale

comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu

legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicată în

Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din 28.12.2007;

Legea nr. 92 din 2007, Legea serviciilor de transport public local, publicată

în Monitorul Oficial, Partea I nr. 262 din 19.04.2007;

Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, publicată în

Monitorul Oficial, Partea I nr. 254 din 21/03/2006;

Legea nr. 45 din 1994 (actualizată) privind apărarea națională a României,

publicată în Monitorul Oficial , partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994;

Legea contenciosului administrativ nr.554 din 2004, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I nr. 1154 din 07/12/2004;

Legea nr. 215 din 2001 legea administrației publice locale, publicată în

Monitorul Oficial, nr.204/ 2001;

Site- uri oficiale consultate:

www.monitoruloficial.ro

www.just.ro

www.euroavocatura.ro

http://opinii.juridice.ro

70

http://www.just.ro/

http://www.monitoruloficial.ro/

www.mpublic.ro

http://www.juridice.ro

www.avocat.net

www.humanrights.coe.int

71

Licenta Andrada

Documents

Transcript of Licenta Andrada