Libera circulatie a persoanelor [1][1]

Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Drept

Master Relatii Internationale si Diplomatie

LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI A

FORTEI DE MUNCA

Indrumator,

Prof Univ. Dr. Voiculescu Nicolae

Masterand,

Catana ( Verde ) Ruxandra

Bucuresti

2010

Cuprins

A. Introducere……………………………………………………………………………4

B. Capitolul I – Uniunea Europeana si integrarea Romaniei in structurile acesteia – repere istorice................................................................................................................5

1.1. Evolutia istorica a Uniunii Europene…………………………….……..5

1.2. Scurt istoric al relatiilor dintre Romania si UE………………………...9

1.3. Evolutia negocierilor de aderare a Romaniei la UE…………………...10

1.4. Efectele integrarii Romaniei in UE……………………………………14

C. Capitolul II - Libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca……………...16

2.1. Libera circulatie a persoanelor…………………………………………...16

2.1.1. Cadrul legal in Romania……………………………………….16

2.1.2. Cadrul legal la nivelul Uniunii Europene………………………20

2.1.3. Scurt istoric privind legislatia liberei circulatii a persoanelor….22

2.1.4. Ingradirea dreptului la libera circulatie a personalor…………...25

2.1.5. Dreptul de acces si sejur………………………………………..25

2.2. Libera circulatie a fortei de munca…………………………………….…26

2.2.1. Liberul acces la angajare si egalitatea de tratament……………26

2.2.1.1. Principiul platii egale pentru munca egala……………30

2.2.1.2. Plata egala pentru munca de valoare egala…………...30

2.2.1.3. Principiul egalitatii de tratament intre barbati si femei31

2.2.2. Restrictii ale dreptului de intrare si dreptului de sedere pe motive de ordine publica, securitate si sanatate publica………………………32

2.2.3. Legislatie interna amornizata privind libera circulatie a pesoanelor si afortei de munca………………………………………..33

2.2.4. Conditiile de munca…………………………………………….35

2.2.4.1. Securitatea si sanatatea la locul de munca……………35

2.2.4.2. Salariile si timpul de munca………………………….37

2.2.5. Formarea profesionala si recunoasterea stagiilor de formare profesionala…………………………………………………………..38

D. Capitolul III - Studiu de caz.................................................................................41

E. Concluzii………………………………………………………………………….49

Bibliografie..................................................................................................................53

A. Introducere

În 50 de ani, Europa s-a schimbat mult - la fel ca întreaga lume.

Astăzi, mai mult ca niciodată, într-o lume în evoluţie constantă, Europa trebuie să facă

faţă unor noi provocări: globalizarea economiei, evoluţia demografică, schimbările climatice, nevoia de surse durabile de energie şi noile ameninţări la adresa securităţii. Iată provocările secolului al XXI-lea.

Iar acestea nu ţin cont de frontiere. Statele membre nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor, este necesar un efort colectiv la nivel european. Europa trebuie să se modernizeze, să dispună de instrumente eficiente şi coerente, adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni recent extinse de la 15 la 27 de state membre, ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi. Prin urmare, regulile care stau la baza cooperării dintre ţări trebuie revizuite.

Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007. Liderii europeni au convenit asupra unor noi reguli ţinând cont de schimbările politice, economice şi sociale şi dorind, în acelaşi timp, să răspundă aspiraţiilor şi speranţelor europenilor. Tratatul de la Lisabona stabileşte care sunt competenţele UE şi mijloacele pe care aceasta le poate utiliza şi modifică structura instituţiilor şi modul de funcţionare a acestora. În consecinţă, caracterul democratic şi valorile fundamentale ale Uniunii sunt consolidate.

Tratatul este rezultatul negocierilor între statele membre, reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale, la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. Toate cele 27 de state membre l-au ratificat urmând proceduri variate, în funcţie de constituţia naţională.

Piata unica este componenta esentiala a integrarii economice internationale si, totodata, mijlocul principal de realizare a scopurilor commune tarilor care o compun. Piata unica se concretizeaza in: lichidare tarifelor vamale in interiorul comunitatiilor integrate, libera circulatie a capitalurior si fortei de munca.

Libera circulatie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a acestui concept larg de piaţă internă – ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor.

Lucrarea de fata isi propune sa analizeze evolutia Comunitatii Economice Europene de la originea sa pana la forma actuala de organizare a Uniunii Europene, iurmarind cu precadere una din cele mai importante libertati fundamentale ale omului, si anume libera circulatie a persoanelor, tratand din punct de vedere juridic implicatiile care le are aceasta si urmarind, in principal, efectele economice, sociale, politice si culturale care le emana la nivelul Uniunii Europene, ca intreg, si in secundar, implicatiile la nivelul Romaniei, ca stat membru.

B. Capitolul I – Uniunea Europeana

si integrarea Romaniei – repere istorice

Uniunea Europeana – familia de tari europene democratice care s-au angajat sa

colaboreze pentru pace, stabilitate si prosperitate – s-a impus, in ultimii ani, ca o forta

importanta in lume, iar activitatile sale infleuenteaza din ce in ce mai mult viata cetatenilor.

Statele member ale Uniunii Europene au pus bazele unor institutii comune carora le-au delegate partial autoritatea pentru ca hotararile de interes comun sa fie luate in mod democratic la nivel European.

1.1. Evolutia istorica a Uniunii Europene

Tentative de unificare a notiunilor europene au existat inca dinaintea aparitiei statelor nationale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominate de alti, iar mai tarziu a fost cucerita si condusa de Imperiul Roman, centrat in Mediterana. Aceste Uniuni timpurii au fost create cu forta. Imperiul franc al lui Carol cel Mare si Sfantul Imperiu Roman au unit zone intinse sub o singura administratie pentru sute de ani. Uniunea vamala a lui Napoleon si mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii `40 au avut doar o existenta tranzitorie.

Inceputul celei mai importante constructii economice, sociale si juridice ale Europei si anume Uniunea Europeana, a constat in “Declaratia din 9 mai 1950 a lui Robert Schuman” 1, ministrul francez al afacerilor externe, care prezenta planul pe care il elaborase in vederea unificarii industriei europene a carbunelui si otelului. Era, cu adevarat, o initiative istorica in favoarea unei “Europe organizate si vii”, care este “indispensabila civilizatiei” si fara de care “ pacea in lumen u ar putea fi salvata”. Acest plan a devenit o realitate odata cu incheierea tratatului ce a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CEDO), semnat la 18 aprilie 1951 la Paris.

Planul CEDO presupunea o autoritate tutelara, un organism supranational care sa detina un oarecare control direct al industriilor carbunelui, fierului si otelului din statele membre.

Marea Britanie a fost invitata sa adere la CEDO insa a refuzat. La mijlocul anilor ’50, aceasta era preocupata de administrarea si dezvoltarea Commonwealth-ului, comertul britanic era orientat spre coloniile sale, iar guvernul punea accent pe relatiile cu Statele Unite.2

Primele succese ale CEDO au determinat ministrii de exetrene ai celor sase tari fondatoare sa opteze pentru continuarea procesului de integrare in domeniul economic, unde

1 Conform declaratiei lui Schuman „Europa nu se va construi dintr-odata sau conform unui plan unic, ea va lua nastere din realizari practice care vor crea mai intai o solidaritate reala, menita a fi fermentul unei comunitati mai largi si mai profunde“.

2 Weber Florentina Iuliana in Elemente de drept comunitar, Editura Paralela 45, Pitesti 2007, pag. 10;

pasiunile nationale erau mai putin intense si sansele de gasire a unui teren de ineterese comune erau mai mari.

Reuniunea de la Messina din iunie 1955 a ministrilor de externe ai “Celor sase” a avut ca scop proiectarea unei piete comune deschise economiei si energiei nucleare. Raportul pe aceasta tema, prezentat de ministrul Belgian de exeterne Paul Henry Spaak, in 1956, a servit drept baza de negociere a Tratatului Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Euratom) semnat in 1957. In acelasi an, s-a semnat la Roma, Tratatul de Constituire a Comunitatii Economice Europene (CEE sau Piata Comuna). Acestea au intratin vigoarea la 1 ianuarie 1958.

Cele trei comunitati: CEDO, Euratom si CEE au fuzionat la 1 iulie 1967 (dupa semanrea, in 1965, la Bruxelles, a Tratatului de uniune a executivelor acestora), fiind cunoscute sub denumirea de Comunitatea Europeana.

In primii ani dupa 1958, Comunitatea Europeana a cunoscut o evolutie impresionanta, pe fondul intelegerii franco-vest-germane, al cresterii economice inregistrate de toate cele sase state membre si al incurajarii din partea Statelor Unite ale Americii. Astfel comertul comunitar a crescut annual, in primii zece ani cu 28% fata de cresterea cu numai 10% in cazul altor tari.

Anii ’70 au marcat numeroase progrese ale constructiei comunitare. La 30 iunie 1970 au inceput negocierile de aderare ale Marii Britanii, dupa ale doua tentative intrerupte de presedintele francez de Gaulle. La 22 ianuarie 1972, a fost semnat Tratatul de aderare al Marii Britanii (odata cu Danemarca, Irlanda si Norvegia). Ulterior, populatia Norvegiei a votat, in cadrul unui referendum, impotriva aderarii, dar celelelate tari: Marea Britanie, Danemrca si Irlanda au aderat la UE la 1 ianuarie 1973.

Tot in aceasta perioada are loc elaborarea Planului Werner privind Uniunea Monetara, de stabilire a unui program de actiune vizand ajutorul pentru regiunile nedezvoltate si participarea partenerilor sociali la deciziile economice si sociale.3

Anii ’80 au fost din ce in ce mai deschisi la idea uniunii politice europene. Cele trei tari care iesisera recent de sub regimuri dictatoriale sau militare (Grecia, Spania, Portugalia) au cerut, in 1975, respective 1977, sa devina state membre cu drepturi depline.

Negocierile cu Grecia s-au realizat fara probleme, in parte datorita faptului ca guvernul grec considera ca trebuie sa intre in Comunitate cu orice prêt, astfel ca in 1981 a devenit tara membra.

Negocierile cu Spania si Portugalia (care au aderat in 1986) au fost mult mai dificile datorita opozitiei din cadrul Comunitatii, in special din partea Frantei, deoarece fermierii din sudul Frantei, dar si cei din Italia sau Grecia, se temeau de concurenta rivalilor spanioli.3 Uniunea Monetara propusa de Planul Werner nu a devenit realitate in anii ’70 datorita prabusirii acordului de la Bretton Woods prin care presedintele Nixon a decis san u mai mentina ratele de schimb fixe, intrucat Statele Unite ale Americii isi riscau rezervele de aur.

Comunitatea avea insa si alte probleme: contributii disproportzionat de mari ale Marii Britanii la buget, amenintarea epuizarii resurselor bugetare, necesitatea de a raspunde provocarii tehnologice lansate de SUA si Japonia s.a.

Noile orientari economice ale CEE au fost regrupate prin Actul Unic European (1987), prin care se voia deschiderea unui spatiu fara frontiere, care sa permita libera circulatie a marfurilor, a serviciilor, a capitalurilor si a persoanelor.

In anul 1989, se intocmeste Raportul Dellors (dupa numele presedintelui Comisiei Europene) care a recomandat crearea monedei EURO in trei etape:

- Inlaturarea barierelor din calea circulatiei b unurilor, serviciilor, fortei de munca si capitalurilor;

- Crearea Institutului Monetar European;

- Aparitia “monedei de cont” euro.

Un moment de maxima importanta al istoriei comunitare este semnarea in 1992, a Tratatului de la Maastricht (denumit si tratatul de Constituire a Uniunii Euroepe) privind integrarea, finalizat pe baza ideilor planului Dellors.

Cele mai importante elemente ale noului tratat sunt:- Infiinatarea unei uniuni economice si monetare, pana la 1 ianuarie 1999;

- Un cadru consolidate pentru noile politici comune;

- Sporirea puterilor instantelor comunitare;

- Introducerea cetateniei europene;

- Crearea a doi piloni extracomunitari: politica externa si de securitate comuna (PESC),

cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne (JAI) pe langa pilonul principal care este

considerat a fi Comunitatea Europeana (CEE)4.

Prin intrarea in vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului de la Maastricht au fost schimbate o serie de denumiri. Astfel, in loc de “Comunitatea Europeana” s-a folosit tot mai frecvent termenul de “Uniune Europeana” (UE), “Consiliul CE”, devine “Consiliul UE” – fiind desemnat astfel in special in continutul actelor adoptate in domeniile PESC si JAI, iar Comisia CE, aceasta a devenit “Comisia Europeana”.

Amploarea fenomenului comunitar este reflectata de aderarea la Uniunea Europeana in 1995, a altor trei state: Austria, Finlanda, Suedia.

4 Uniunea Europeana are la baza un ansamblu de trei „piloni“: Comunitatea Europeana (primul si cel mai consistent “pilon”), Politica externa si de securitate comuna (PESC) si cooperarea in domeniile Justitiei si afacerilor interne (JAI).

In ultimii ani constructia comunitara a avut o evolutie rapida. Anul 2004 a reprezentat deschiderea extraordinara a Uniunii Europene catre tarile din Centrul si estul Europei, prin aderarea a zece tari: Ungaria, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia, Estonia, Malta si Cipru.

Romania si Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007. Cele doua state au indeplinit criteriile de aderare. Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei, semnat de reprezentantii statelor membre UE si de cei ai Romaniei si Bulgariei la Abatia Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de parlamentele nationale ale tuturor statelor membre ale UE.

Uniunea Europeana numara astazi 27 membri, si, sunt in curs de desfasurare negocieri de aderare cu alte trei tari din Europa: Turcia, Croatia si Macedonia. Negocierile de aderare a Turciei constituie inca un punct de discutie pe agenda Consiliului European.

Dupa o perioada agitate din punct de vedere al confruntarilor de opinii privind viitorul Uniunii, si dupa renuntarea la Tratatul ce stabileste o Constitutie pentru Europa in urma neratificarii sale de doua state membre, a fost adoptat, la 13 decembrie 2007, Tratatul de la Lisabona. Obiectivele Uniunii Europene definite in acest tratat dovedesc o concentrare notabila asupra directiei de actiune, ce sunt menite sa concretizeze ceea ce s-a numit “modelul social European”5, si anume:

- “Economia sociala de piata”;

- Lupta impotriva excluzimii sociale si a discriminarii, justitie sociala, solidaritate intre generatii;

- Coeziunea teritoriala;

- Promovarea progresului tehnic si stiintific;

- Respectul pentru diversitatea culturala si lingvistica, salvarea si dezvoltarea patrimoniului cultural;

- In relatiile externe, “protectia” cetatenilor Uniunii Europene, dezvoltarea durabila, solidaritatea intre popoare, comertul liber si echitabil, eliminarea saraciei si protectia drepturilor omului.

1.2. Scurt istoric al relatiilor dintre Romania si UE

Romania este prima tara din Europa Centrala si de Est care a stabilit relatii oficiale cu Comunitatea Europeana. In 1967, au fost initiate negocierile pentru incheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agro-alimentare, respective branzeturi, oua, carne de porc, cu scopul de a scuti produsele romanesti de taxe suplimentare, dar si de a oblige partea romana sa resoecte un anumit nivel al preturilor pentru a nu crea dificultati pe

5 Voiculescu NIcolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2009, pag. 115.

piata statelor membre. In 1974, prin semnarea unui tratat bilateral, Romania intra in sistemul generalizat de preferinte al Comunitatii Europene. De asemenea, un alt Acord cu privire la produsele industriale este semnat in 1980.

In 1990, imediat dupa caderea zidului Berlinului, Romania stabileste relatii diplomatice cu Uniunea Europeana, semnand in acelasi an, un Acord de Comert si cooperare.

La 1 februarie 1993, Romania semneaza Acordul European care instituie o asociere intre tara noastra, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte. Acest acord care crea o zona de liber schimb intre Romania si statelel membre recunostea obiectivul Romaniei de a deveni membru al Uniunii Europene si prevedea asistenta financiara si tehnica din partea UE.

In 1993, la Copenhaga, statele membre au decis ca statele associate din Europa Centrala si de Est pot deveni state membre al Uniunii Europene in momentul in care indeplinesc criteriile economice si politice necesare. Acest lucru a dus la depunerea de catre Romania a cererii de aderare la Uniunea Europeana la 22 iunie 1995, la cateva luni dupa intrarea in vigoare a Acordului European (1 februarie 1995).

In iulie 1997, Comisia Europeana adopta Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a Romaniei la uniunea Europeana. In martie 1998, Uniunea Europeana lanseaza, in mod official, procesul de extindere, iar in luna noiembrie a aceluiasi an Comisia Europeana publica primul raport cu privire la progresele inregistrate de Romania in indeplinirea criteriilor de aderare.

Prin decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999 de a deschide negocierile de aderare cu Romania, urmata de lansarea oficiala, in februarie 2000, a procesului de negociere a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, se face trecerea la o noua etapa de consolidare a relatiilor dintre Romania si uniunea Europeana. Consiliile Europene pentru finalizarea negocierilor in 2004, semnarea Tratatului de Aderare cat mai curand posibil in 2005 si aderarea efectiva in ianuarie 2007.

Incheierea negocierilor de aderare are loc in dcembrie 2004, confirmandu-se totodata in cadrul Consiliului European de la Bruxelles calendarul de aderare. In acelasi timp, Romaniei i se recomanda sa constituie reformele si sa implementeze angajamentele asumate in negocieri referitoare la acquuis-ul comunitar, in special in ceea ce priveste justitia si afacerile interne, politica in domeniul concurentei si mediu. Uniunea Europeana va continua monitorizarea pregatirilor de aderare si considera ca Romania va fi capabila sa-si assume obligatiile de membru de la 1 ianuarie 2007.

La 13 aprilie 2005, Romania primeste avizul conform al Parlamentului European, urmand ca semnarea Tratatului de Aderare sa aiba loc la 25 aprilie 2005. Incepand cu aceasta data, Romania are statutul de observator la activitatea institutiilor europene, fiind implicate in procesul de elaborare a legislatiei comunitare, dar neavand drept de vot.

La 25 octombrie 2005, Comisia Europeana publica primul Raport Comprehensiv de Monitorizare pentru Romania care confirma progresele importante in pregatirea interna si masurile ce urmeaza a fi luate in continuare pentru asigurarea aderarii la 1 ianuarie 2007.

1.3.Evolutia negocierilor de aderare a Romaniei la UE

Negocierile de aderare a Romaniei la UE au fost lansate official in 15 februarie 2000.

Totalitatea normelor juridice care reglementeaza activitatea institutiilor Uniunii Europene, actiunile si politicile comunitare, respective ansamblu de drepturi si obligatii comune ce se aplica tuturor statelor membre ale Uniunii Europene poarta denumirea de acquis comunitar.

Acquis-ul comunitar este structurat in 31 de capitole de negociere, astfel:

Capitol 1: Libera circulatie a marfurilor

Capitol 2. Libera circulatie a persoanelor

Capitolul 3: Libera circulatie a serviciilor

Capitolul 4: Libera circulatie a capitalului

Capitolul 5: Dreptul societatilor comerciale

Capitolul 6: Politica in domeniul concurentei

Capitolul 7: Agricultura

Capitolul 8: Pescuitul

Capitolul 9: Politica in domeniul transporturilor

Capitolul 10: Impozitare

Capitolul 11: Uniunea economica si monetara

Capitolul 12: Statistica

Capitolul 13: Politici sociale si ocuparea fortei de munca

Capitolul 14: Energie

Capitolul 15: Politica industriala

Capitolul 16: Intreprinderi mici si mijlocii

Capitolul 17: Stiinta si cercetare

Capitolul 18: Educatie, formare profesionala si tineret

Capitolul 19: Telecomunicatii si tehnologia informatiilor

Capitolul 20: Cultura si politica in domeniul audiovizualului

Capitolul 21: Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale

Capitolul 22: Protectia mediului inconjurator

Capitolul 23: Protectia consumatorilor si a sanatatii

Capitolul 24: Justitie si afaceri interne

Capitolul 25: Uniunea vamala

Capitolul 26: Relatii externe

Capitolul 27: Politica externa si de securitate comuna

Capitolul 28: Control financiar

Capitolul 29: Dispozitii financiare si bugetare

Capitolul 30: Institutii

Capitolul 31: Diverse

In primul semestru al anului 2000, Romania a deschis si a inchis provizoriu cinci capitole, considerate usoare: cap. 16 – Intreprinderi mici si mijlocii, cap. 17 - Stiinta si cercetare, cap. 18 - Educatie, formare profesionala si tineret, cap. 26 – Relatii externe, cap. 27 – Politica externa si de securitate comuna.

In cadrul celei de a doua reuniuni care a avut loc in 14 iunie 2000, Romania a aratat ca este pregatita sa inceapa negocieri pentru inca opt capitole. Consiliul UE, la propunerea Comisiei Europene, a decis insa deschiderea a numai patru capitoile de negociere cu Romania: cap. 6 – concurenta, cap. 12 – Statistica, cap. 19 – telecomunicatii si tehnologia informatiei si cap. 20 – Cultura si politica in domeniul audio-vizualului.

Dintre cele patru capitole, numai cap. 12 – Statistica, a fost provizoriu inchis, pentru celelalte trei capitole fiind solicitate informatii suplimentare din partea autoritatilor romane.

Astfel, in 2000, Romania a deschis negocierile pentru 9 capitole de negociere si a inchis provizoriu negocierile pentru 6 capitole de negociere.

Noua Strategie de negociere a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana a noului Guvern, rezultat in urma alegerilor din toamna anului 2000, s-a bazat in mod special, pe abordarea globala a procesului de negocieri. Acesta a urmarit accelerarea si intensificarea pregatirilor pentru aderarea la uniunea Europeana printr-o modificare institutionala care a

vizat insusi nucleul sistemului de coordonare la nivel national a activitatii de integrare europeana, prin infiintarea Ministerului Integrarii Europene si a delegatiei Nationale pentru Negocierea Aderarii Romaniei la UE. Accentul s-a mutat de la capitolelel usoare pe capitole cu impact economic si social.

Astfel, Romania a orientat pregatirile negocierilor spre capitolele esentiale legate de cele patru libertati fundamentale (Libera circulatie a persoanelor, Libera circulatie a marfurilor, Libera circulatie a serviciilor, Libera circulatie a capitalului), capitole care nu fusesera abordate deloc pana la sfarsitul anului 2000. Pentru a contribui la structurarea functionala a economiei de piata au fost elaborate de catre Delegatia Nationala, documente de pozitie la celelalte capitole referitoare la piata unica, la principalele ramuri economice, precum si la coeziunea economica si sociala. De asemenea, au fost abordate capitolele deosebit de dificile, precum Protectia Mediului, Agricultura, Politici regionale, Control financiar si Prevederi financiar-bugetare.

Elementele definitorii ale strategiei de negociere pentru anul 2001 au constat in abordarea preponderant cantitativa a acestui process, concentratat fiind pe analizarea intregului acquis comunitar, precum si orientarea preponderant interna catre desfasurarea negocierilor inter- institutionale in cadrul Delegatiei Nationale si catre consultari cu partenerii sociali, partidele politice si comisiile parlamentare. De asemenea, Romania a adaugat si alte dimensiuni procesului de elaborare a documentelor de pozitie si negociere, respective un amplu process de consultari tehnice cu Comisia Europeana, cu statele membre si cu echipele de negociere ale statelor candidate.

Noua abordare strategica si institutionala a permis o avansare substantiala in pregatirea procesului de negocieri. Astfel, in 2001, Romania a elaborate si trimis official Uniunii Europene un numar de 31 de documente de pozitie (17 documente de pozitie, 8 documente de pozitie complementare, 4 documente de pozitie revizuite si 2 documente referitoare la acquis-ul pe 2000).

Pana la sfarsitul anului 2001, au fost communicate official Uniunii Europene documentele de pozitie pentru toate cele 29 de capitole de negociere.

In cursul presedintiei suedeze si belgiene (la Conferintele Interguvernamentale de Aderare Romania – UE din martie, iunie, iulie, octombrie, noiembrie si decembrie) au fost deschise negocierile pentru 8 capitole (cap. 4 – Libera circulatie a capitalului, cap. 5 – Dreptul societatilor comerciale, cap. 8 – Pescuitul, cap. 9 – Politica in domeniul transporturilor, cap. 10 – Impozitarea, cap. 13 – Politica regionala si ocuparea fortei de munca, cap. 23 – Protectia consumatorului si a sanatatii, cap. 25 – Uniunea vamala) si au fost inchise provizoriu negocierile pentru 3 capitole (cap.8 – Pescuitul, cap. 23 – Protectia consumatorului si a sanatatii, cap. 5 – Dreptul societatilor comerciale).

Astfel, pana la sfarsitul anului 2001, Romania a deschis negocierile pentru 17 capitole de negociere dintre care 9 capitole au fost provizoriu inchise.

Pentru anul 2002, principalul obiectiv al negocierilor a fost deschiderea tuturor capitolelor de negociere, inchiderea provizorie a cat mai multor capitole de negociere, bazata pe avansul pregatirilor de aderare, precum si indeplinirea angajamentelelor asumate in negocieri.

Avand in vedere faptul ca avansarea negocierilor a fost bazate exclusive pe pregatirea interna, Guvernul Romaniei a intensificat masurile necesare pentru indeplinirea criteriului de economie de piata functionala si a aplicat in intregime Programul de Actiune pentru Intensificarea Pregatirilor pentru Aderare, adoptat in ianuarie 2002.

Prioritate a avut intarirea capacitatii administrative a Romaniei, bazata pe planurile de actiune pentru capacitatea administrative si PHARE, aprobate de catre Comisia Europeana si prezentate statelor membre.

In consecinta, 13 capitole de negociere (cap. 1 – Libera circulatie a marfurilor, cap. 2 – Libera circulatie a persoanelor, cap. 3 – Libera circulatie a serviciilor, cap. 7 – Agricultura, cap. 11 – UEM, cap. 14 – Energia, cap. 15 – Politica Industriala, cap. 21 – Politica regionala, cap. 22 - Protectia mediului, cap. 24 – Justitia si afaceri interne, cap. 28 – Control financiar, cap. 29 – Prevederi financiar bugetare, cap. 30 – Institutii) au fost deschise in cadrul Conferintelor de Aderare Interguvernamentale din martie, aprilie, iunie, iulie, octombrie, noiembrie si decembrie 2002, iar cap. 11 – UEM, cap. 13 – Politica sociala, cap. 15 – Politica Industriala, cap. 19 – Telecomunicatii si tehnologia informatiei, cap. 20 – Cultura si politica in domeniul Audio-vizualui, cap. 25 – Uniunea vamala si cap. 30 – Institutii au fost inchise provizoriu.

In 2003, cap. 4 – Libera circulatie a capitalului a fost inchis provizoriu in cadrul Conferintei de Aderare Interguvernamentale din aprilie. De asemenea in luna iunie au mai fost inchise provizoriu cap. 1 – Libera circulatie a marfurilor si cap. 10 – Impozitarea.

Si tot in 2003, capitolele 2 – Libera circulatie a persoanelor, respective 9 – Politica in domeniul transporturilor au fost inchise provizoriu la Conferinta de Aderare Romania – UE la nivel ministerial care a avut loc la Bruxelles, marti, 9 decembrie, si de asemenea, s-a confirmat inchiderea capitolului 28 - Controlul financiar.

In cursul presedintiei irlandeze, la Conferinta de Aderare Romania – UE din 04 iunie 2004 au fost inchise provizoriu cap. 7 – Agricultura si cap. 29 – Prevederi financiare si bugetare. Capitolul de negociere 14 – Energia, a fost inchis provizoriu, in cadrul Conferintei de Aderare Romania – UE, care a avut loc la Bruxelles, miercuri, 30 iunie 2004.

Romania a finalizat negocierile pentru capitolele 3 – Libera circulatie a serviciilor si cap 21 – Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale in cadrul Conferintei de Aderare Romania – UE, desfasurata la Bruxelles, miercuri, 23 septembrie 2004.

La Conferinta de aderare din 16 noiembrie 2004, Romania a inchis preovizoriu capitolele 22 – Mediu si Cap. 31 – Diverse.

Romania a finalizat negocierile de aderare, prin in chiderea ultimelor doua capitole de negociere: cap. 6 – Concurenta si cap. 24 – Justitie si afaceri interne. Inchiderea celor doua capitole a avut loc cu prilejul conferintei de aderare Romania – UE care a avut loc la Bruxelles, in seara zilei de 8 decembrie 2004.

Rezultatul negocierilor este cuprins in Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana.

1.4. Efectele imediate ale integrarii Romaniei la UE

Amplasarea geopolitica a Romaniei va influenta politica UE cu privire la relatiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia si Asia. Pin Initiativa de Cooperare in Sud – Estul Europei (SECI), Romania are o oportunitate de a-si demonstra suprematia in regiune.

Integrarea in Uniunea Europeana a influentat si relatiile regionale ale Romaniei. In consecinta, Romania a impus un regim de vize pentru cateva state este-europene, precum: Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus, Turcia.

Oficialii considera ca tara face parte atat din Europa Centrala, cat si din Balcani. Acest lucru reflecta ambitiile dualiste ale guvernului roman care doreste imbunatatirea integrarii euro-atlantice a tarii, concomitant cu crearea unei zone de satbilitate la Marea Neagra.

Foarte multi dintre cei din domeniul afacerilor sau din interiorul administratiei de stat si-au pus problem ace anume ne asteapta dupa aderare in materie fiscala si daca Legea 343/2006 privind modificarea si completarea Codului Fiscal ar putea fi pasaportul nostrum de trecere la fiscalitatea proprie unui stat membru al uniunii Europene. Aderarea este cea care scoate la iveala taote “bubele”6 legislative, iar statul va trebui sa plateasca, la propriu, pentru greselile sale, atat in ceea ce priveste legiferarea in materie fiscala, cat si in ceea ce priveste aplicarea legislatiei.

Dupa integrarea in Uniunea Europeana, practice toata lumea s-a confruntat cu noutatea in domeniul fiscalitatii. Organele administratiei fiscale, care nu sunt obisnuite sa tina cont nici macar de putina jurisprudenta a Inaltei Curti de Casatie si justitie si a Curtilor de Apel teritoriale, vor trebui sa tina cont de jurisprudenta europeana. Instantele judecatoresti vor trebui sa inteleaga si sa trimita dosare la Curtea Europeana de Justitie, pentru ca lor le revine aceata obligatie, si nu petentului care solicita interventia instantei europene. Autoritatile sunt obligate sa respecte anumite cerinte ale dreptului European in materie fiscala cum ar fi: cota principala de TVA de minimum 15% sau anumite restrangeri legate de modul de stabilire a impozitelor directe in idea unui viitor “sarpe fiscal european”, menit sa stabileasca cel putin marjele minime de impozitare pentru fiecare categorie de impozit. Nu in ultimul rand, oamenii de afaceri trebuie sa inteleaga si sa se integreze intr-un system evoluat, in acre vor


trebui sa renunte la metodele copilaresti legate de societatile off-shore si sa inteleaga faptul ca e nevoie de spirit civic si participare proportioanala la efortul financiar public al comunitatii.7

C. Capitolul II - Libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca

Una dintre libertatile fundamentale ale dreptului comunitaro constituie libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca.

Prin Actul Unic European s-au statuat patru libertati fundamentale ale Pietei Interne:

- Libera circulatie a marfurilor;

- Libera circulatie a serviciilor;

- Libera circulatie a persoanelor;

- Libera circulatie a capitalului.

Asadar, piata interna este vazuta ca un spatiu fara frontiere interne care trebuie sa

functioneze in aceleasi conditii ca o piata nationala: marfurile, persoanele, capitalurile si serviciile trebuie sa circule in cadrul ei fara niciun control la frontierele dintre statele membre, dupa exemplul absentei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat.8

7 Idem 6, pag. 54;


2.1. Libera circulatie a persoanelor

Libera circulatie a persoanelor urmareste, d.p.v. economic, sa creeze , in primul rand, o piata unica a fortei de muinca, iar d.p.v. politic sa realizeze o mai mare coeziune a popparelor ce compun Uniunea Europeana prin eliminarea barierelor privind migratia si promovarea unei “cetatenii comunitare”.9

2.1.1. Cadrul legal in Romania

In acest subcapitol se va prezenta baza legala in materie de libera circulatie a persoanelor din Romania. Iar ca prim aspect de pornire vom analiza cadrul legislative supreme al unui stat si anume, in cazul nostrum, Constitutia Romaniei.

In primul rand in Constitutia Romaniei la art. 4 este prevazuta unitatea poporului si egalitatea intre cetateni in sensul ca:

“Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai. Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, le limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala”10.

Luand la cunostinta de aceste prevederi putem in continuare sa analizam ceea ce ne intereseaza in mod direct in aceasta lucrare si anume prevederile care fac referire la libera circulatie a persoanelor.

Astfel, in cadrul art. 25 din Constitutia Romaniei se face referire directa la libera circulatie a persoanelor prin urmatoarele aliniate:

“Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile exercitarii acestui drept.

Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara”.11

Totusi pe langa aceste enunturi as dori sa mai adaug cateva articole ale Constitutiei pentru a intari aceste prevederi si a veni in sprijinul acestora.

In Constitutie exista un articol special si anume articolul 7 in care se vorbeste despre romanii din strainatate:

9 Voiculescu NIcolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2009, pag. 115;

10 Constitutia Romaniei, publicata in M.O. Partea I, nr. 767 din 31.10.2003;

11 Idem 10;

“Statul sprijina intarirea legaturilor cu romanii din afara frontierelor tarii si actioneaza pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor entice, culturale, lingvistice si religioase, cu respectarea legislatiei statului ai carui cetatean sunt”12, iar pentru intarirea acestora urmeaza articolul 10 in care se prezinta situatia relatiilor internationale, dupa cum urmeaza:

“Romania intretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele si, in acest cadru, relatii de buna vecinatate, intemeiate pe principiile sip e celelalte norme general admise ale dreptului international”13.

In completarea acestui articol vine urmatorul, articolul 11, care prezinta relatia care exista intre dreptul international si dreptul intern astfel:

“Statul roman se oblige sa indeplineasca intocmai si cu buna credinta obligatiile cei revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei”.14

Mai departe, tot in Constitutie, in titlul doi sunt prezentate drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale diferitelor categorii de cetateni, astfel:

- Art. 16 prevede egalitatea in drepturi:

“Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara

discriminari. Nimeni nu este mai presus de lege.”15

- Art. 17 prevede drepturile, libertatile si indatoririle cetatenilor romani in strainatate:

“Cetatenii romani se bucura in strainatate de protectia statului roman si trebuie sa-si

indeplineasca obligatiile, cu exceptia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din tara.”16

- Art. 18 se refera la cetatenii straini si apatrizii:

“Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia

12 Idem 11;

13 Idem 12,


15 Idem 14;

16 Idem 15;

generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi.”17

- Art. 19 prevede extradarea si expulzarea cetatenilor:

“Cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania. Prin derogare de

la prevederile alineatului (1), cetatenii Romania pot fi extradati in baza conventiilor internatioanle la care Romania este parte, in conditiile legii sip e baza de reciprocitate. Cetatenii straini si apatrizii pot fi extradati numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate. Expulzarea sau extradarea se hotareste de justitie.”18

Pentru a lega acest subcapitol de subcapitolul urmator, doresc sa mai prezint cateva prevederi ale Constitutiei, in ceea ce priveste legatura dintre legea interna si prevederile acesteia si legile comunitare si modul in care acestea relationeaza si se subordoneaza, astfel in articolul 20 se precizeaza ca:

“Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista necorcondante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omunlui, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”.19

Un alt exemplu de legislatie in domeniu este “Acordul din 09.04.2003 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind desfiintarea reciproca a obligatiilor vizelor” prin care Guvernul romaiei si Guvernul Republicii Ungare, avand in vedere obiectivele Tratatului de intelegere, cooperare si buna vecinatate dintre Romania si Republica Ungara, semnat la Timisoara la 16 septembrie 1996, luand in considerare stadiul actual si evolutia relatiilor dintre cele doua tari, in dorinta de a dezvolta si consolida in continuare relatiile bilaterale in toate domeniile, in privinta desfiintarii reciproce a< obligatiilor vizelor, au convenit urmatoarele:

“Cetatenii statului uneie dintre partile contractante, titulari ai unui document de calatorie valabil dintre cele enumerate in anexa care face parte integranta din prezentul acord, pit intra si iesiin/de pe teritoriul statului celeilalte parti contractante, de mai multe ori, prin punctele de trecere a frontierei deschise traficului international, si pot ramane pe teritoriul statului celelilalte parti contractante, pentru o perioada de pana la 90 (nouazeci) de zile intr-un interval de 6 (sase) luni de la data primei intrari, fara viza”.20

17 Idem 16;

18 Idem 17;


20 Acordul din 09.04.2003 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungaria privind desfiintarea reciproca a obligativitatii vizelor;

Acest Acord prevedea mai multe conditii in ceea ce priveste libera circulatie a persoanelor, insa nu se vor prezenta mai multe, deoarece in subcapitolul urmator se va prezenta legislatia la nivel international care este mai de actualitate si care va modifica si o parte din prevederile Acordului in baza principiului subsidiaritatii.

Dar putem prezenta inca un exemplu, “Acordul din 20 mai 2003 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii San Marino privind colaborarea in domeniile invatamantului, culturii, turismului si sportului”, prin care Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii San Marino, in dorinta de a promova si dezvolta legaturile de prietenie si de colaborare intre cele doua state, inspirandu-se din principiile exprimate de Carta Organizatiei NAtiunilor Unite si din documentele Consiliului Europei si ale Organizatiei pentru Securitate si cooperare in Europa, au hotarat de comun acord sa incheie prezentul acord de colaborare in domeniile invatamantului, culturii, turismului si sportului.

2.1.2. Cadrul legal la nivelul Uniunii Europene

In preambulul din “Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” se mentioneaza faptul ca popoarele Europei, au stabilit intre ele o uniune tot mai stransa, au hotarat sa impartaseasca un viitor pasnic intemeiat pe valori comune si ca uniunea este intemeiata pe valorile indivizibile si universale ale demnitatii umane, libertatii, egalitatii si solidaritatii; aceasta se intemeiaza pe principiile democratiei si statului de drept.

Uniunea situeaza persoana in centrul actiunii sale, instituind cetatenia uniunii si creand un spatiu de libertate, securitate si justitie. Uniunea Europeana contribuie la pastrarea si la dezvoltarea acestor valori comune, respectand diversitatea culturilor si traditiilor popoarelor Europei, precum si identitatea nationala a statelor membre si organizare echilibrata si durabila si asigura libera circulatie a persoanelor, serviciilor, marfurilor si capitalurilor, precum si libertatea de stabilire.

In acest scop, este necesara consolidarea protectiei drepturilor fundamentale, facandu-le mai vizibile prin Carta, in spiritual evolutiei societatii, a progesului social si a dezvoltarii stiintifice si tehnologice. Prezenta Carta reafirma, cu respectarea competentelor si sarcinilor Uniunii, precum si a principiului subsidiaritatii, drepturile care rezulta in principal din traditiile constitutionale si din obligatiile internationale comune statelor membre, din Conventia Europena pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, din Cartele Sociale adoptate de Uniune si de catre Consiliul Europei, precum si din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si a Curtii Europene a drepturilor Omului. In acest context, Carta va fi interpretata de catre instantele judecatoresti ale Uniunii si ale Statelor membre, acordand atentia cuvenita explicatiilor redactate sub autoritatea prezidiului Conventiei care a elaborate Carta si actualizate sub raspunderea prezidiului Conventiei europene. Beneficiul acestor drepturi implica responsabilitati si indatoriri atat fata de terti,

precum si fata de comunitatea umana, in general, si fata de generatiile viitoare. In consecinta, Uniunea recunoaste drepturile, libertatile si principiile.

Tot in cadrul aceluiasi document la art. 45 este prevazuta “Libertatea de circulatie si de sedere” in care se mentioneaza ca:

“Orice cetatean al Uniunii are dreptul de circulatie si de sedere libera pe teritoriul statelor membre. Libertatea de circulatie si sedere poate fi acordata, in conformitate cu tratatele, resortisantilor tarilor terte stability legal pe teritoriul unui stat membru”.21

Mergand si analizand pe rand articolele din aceasta Carte vom putea deduce cu usurinta ca atat libera circulatie a persoanelor cat si libera circulatie a serviciilor nu este ingradita, totusi, ca in orice societate civilizate, ea se desfasoara dupa niste reguli stricte, bine conturate pentru a mentine o anumita stare de ordine.

La acest articol 45 se aduc mai inainte anumite completari legate de dreptul de azil, drepturi legate de stramutare, expulzare sau extradare astfel:

- in articolul 18 este prevazut dreptul de azil:

“Dreptul de azil este garantat cu respectarea normelor prevazute de Conventia de la

Geneva din 28 iulie 1951 si de Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiatilor si in conformitate cu tratatul privind Uniunea Europeana si cu Tratatul privind functionarea Uniunii Europene”.22

- in articolul 19 sunt prezentate drepturile privind protectia in caz de stramutare,

expulzare sau extradare, astfel:

“Expulzarile colective sunt interzise. Nimeni nu poate fi stramutat, expulzat sau

extradat catre un stat unde exista un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inhumane sau degradante”.23

Alte articole prevad in continuare ca si in Constitutia Romaniei: egalitatea in fata legii, nediscriminarea, diversitatea culturala, religioasa si lingvistica.

Articolul 46 prevede protectia diplomatica si consulara, astfel:

21 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, actualizata la zi;


23 Idem 22;

“Orice cetatean al Uniunii beneficiaza, pe teritoriul unei tari terte in care statul membru, al carui resortisant este, nu este reprezentat, de protectia autoritatilor diplomatice sau consulare ale oricarui stat membru, in aceleasi conditii ca si resortisantii acelui stat”.24

Iar in final, articolul 53 prevede o concluzie foarte interesanta legata de nivelul de protectie, dupa cum urmeaza:

“Nici una dintre dispozitiile prezentei Carte nu poate fi interpretata ca restrangand sau aducand atingere drepturilor omului si liberatatilor fundamentale recunoscute, in domeniile de aplicare corespunzatoare, de dreptul Uniunii si Dreptul International, precum si de conventiile internationale la care Uniunea sau statele membre sunt parti, si in special Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, precum si prin constitutiile statelor membre”.25

2.1.3. Scurt istoric privind legislatia liberei circulatii a persoanelor

Primele prevederi privind libera circulatie a persoanelor apar in cadrul Tratatului de la Roma (1957), prin care s-a statuat “eliminarea intre statele membre a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului”.26

Libera circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatilor Europene a fost definita in Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne.

Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna – ce nu poate fi realizata in conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionarii circulatiei indivizilor.

Esenta acestei liberati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau isi desfasoare activitatea si cetatenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminari se pot referi la conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.27

Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la libera circulatie asupra unor noi categorii de personae (studenti, personae ce nu depun activitati economice, dar au resurse suficiente de trai).

24 Idem 23;

25 Idem 24;

26 www. mie.ro

27 www. Infoeuropa.ro

Conceptul de “cetatenie europeana” a fost prima data introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a adoptat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in inateriorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe si politica referitoare la imigratie.

Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte in Tratatul de la Roma (Titlul IV – vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor) si a prevazut o perioada de 5 ani pana la momentul in acre se vor aplica procedurile comunitare si in aceste domenii.

Prin politica sa, Uniunea Europeana are in vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate si justitie in care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indifferent de nationalitate. In acelasi timp, se desfasoara un amplu process de implementare a unor standarde comune in ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie.

Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia parte la masurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar in cadrul masurilor referitoare la politica de vize.

Dupa cum am mai mentionat, libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a capitalurilor.

Cetatenii Europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat in avnatajul tuturor, libertatea de circulatie a persoanelor trebuie insotita de un nivel coerspunzator de securitate si justitie. La Amsterdam, aceasta dubla cerinta a fost inscrisa in Tratat sub forma infiintarii progressive a unei zone de liberate, securitate si justitie.

Cea mai importanta etapa in evolutie a constituit-o incheierea celor doua acorduri Schengen: Acordul Schengen, semnat la 14 iunie 1985 si Conventia de implementare Schengen, semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995.

Implementarea Conventiei Schengen a avut ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele, incluzand bineinteles masuri de intarire a controaleor la frontierele externe. Aceste masuri au implicat o politica de vize comunca, posibilitatea procesarii cererilor de azil, cooperare judiciara si politieneasca, precum si un schimb efficient de informatii. La frontierele externe ale spatiului schengen, cetatenii UE trebuie doar sa prezinte un document de identificare valid, iar cetatenii tertelor tari cuprinse in lista comuna a atrilor ai caror cetateni au nevoie de viza de intrare trebuie doar sa posede o viza unica valabila in intregul spatiu Schengen. Totusi, fiecare stat membru are libertatea de a cere viza in cazul cetatenilor altor terte tari.

Daca un stat membru ia decizia de indepartare a unui cetatean de pe teritoriul sau, decizia este aplicabila in intregul Spatiu Schengen 28

Abolirea controalelor la frontiere nu a fost insa pe deplin infaptuita in cadrul Uniunii.29

Obiectivul a fost realizat doar de cateva state membre in baza Conventiei de Implementare a Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995).

In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE, Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, document ce adduce intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale, stipulate intr-o serie de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetateni, intrunind – pentru prima data – in cadrul unui document unic, drepturile tuturor persoanelor care se gasesc in mod legal pe teritoriul Uniunii Europene.

Articolul 15, alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricarui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii in orice stat membru.30

Romania a fost prima tara din Europa centrala si de est care a avut relatii oficiale cu Comunitatea Europeana. In 1974, o intelegere a inclus Romania in Sistemul Generalizat de Preferinte al Comunitatii, iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat in 1980. Relatiile diplomatice ale Romaniei cu Uniunea Europeana dateaza din 1990, urmand ca in 1991 sa fie semnat un Acord de Comert si Cooperare. Acordul European a intrat in functiune in februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse insa in aplicare incepand din 1993 printr-un “Acord interimar”. In iulie 1997, Comisia si-a publicat “Opinia asupra solicitarii Romaniei de a deveni membra a Uniunii Europene”. In anul urmator, a fost intocmit un “Raport privind progresele Romaniei in procesul de aderare la Uniunea Europeana”. In urmatorul raport, publicat in octombrie 1999, Comisia a recomandat inceperea negocierilor de aderare cu Romania (cu conditia imbunatatirii situatiei copiilor institutionalizati si pregatirea unei strategii economice pe termen mediu). Dupa decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu Romania au inceput la 15 febraurie 2000.

Obiectivul Romaniei a fost de a obtine statutul de membru cu drepturi depline in 2007. La summit-ul de la Salonic (Thessaloniki) din 2004 s-a declarat ca Uniunea Europeana sprijina acest obiectiv.

In raportul de tara din 2003, intocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentara europeana in grupul popularilor crestin – democrati, se mentioneaza ca “Finalizarea 28 Rudareanu Mariana in Drept comunitar, Note de curs, editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007, pag. 64;

29 www.infoeuropa.ro


negocierilor de aderare la sfarsitul lui 2004 si integrarea in 2007 sunt imposibile daca Romania nu rezolva doua probleme structurale endemice: eradicarea coruptiei si punerea in aplicare a reformei”.

Recomandarile destinate autoritatilor romane privesc: masurile anticoruptie, independenta si functionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.31

Amendamentul 19 al aceluiasi raport a dat cele mai multe emotii la Bucuresti, deoarece in acesta se propunea initial suspendarea negocierilor cu Romania. “Parlamentul European cere Comisiei o analiza detaliata si o monitorizare permanenta a problemelor mentionate in raport si raportarea acestora catre parlament. Prin urmare, recomanda Comisiei si Consiliului sa reorienteze strategia de aderare a Romaniei, pentru a indruma aceasta tara catre un stat de drept. (…) Cere Comisiei sa stabileasca de urgenta un plan pentru o monitorizare mai buna si mai eficienta a implementarii acelei parti a lesislatiei europene deja adopatate de Romania, in special in ceea ce priveste justitia si afacerile intrene”, se arata in amendament.

Dupa dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat castig de cauza, insa s-au realizat cateva schimbari care au moderat tonul acestuia. Romania a reactionata imediat prin realizarea unui plan de actiune pentru anii dinaintea aderarii. Pana la sfarsitul anului sip e parcursul anului 2004, Uniunea Europeana a dat semnale bune in privinta Romaniei iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii largite, Romania a primit asigurari ca face parte din primul val al extinderii alaturi de Bulgaria si celellate 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune si ca Uniunea Europeana are in vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, confofrm planului.32

2.1.4. Ingradirea dreptului la libera circulatie a personalor

In primul rand, aceasta ingradire nu se aplica angajarilor cu serviciul public. Astfel sunt eliminate o serie de locuri de munca.

In al doilea rand, libera circulatie a lucratorilor poate fi limitata pentru motive de ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica. Aceste prevederi se aplica si celuilalt set si membrilor de familie care se incadreaza in prevederile regulamentelor si directivelor adoptate in acest domeniu conform Tratatului.33

2.1.5. Dreptul de acces si sejur31 www. Infoeuropa.ro

32 www.infoeuropa.ro

33 Weber Florentina Iuliana in Elemente de drept comunitar, Editura Paralela 45, Pitesti 2007, pag. 64.

Asa cum am vazut, libera circulatie a persoanelor implica, in primul rand, posibilitatea resortisantilor unui stat membru de a intra si a ramane fara nicio restrictie pe teritoriul oricarui alt stat membru.

Dreptul de acces si sejur pe teritoriul statelor membre reprezinta o conditie prealabila a liberei circulatii a persoanelor.

Aceasta libertate de acces si sejur pe teritoriul unui stat membru a fost initial rezervata lucratorilor salariati sau independenti, resortisanti comunitari, pentru ca ulterior sa fie extinsa si la alte categorii, cum ar fi membrii familiilor acestora.

In mod progresiv, s-a ajuns ca aceasta libertate sa fie recunoscuta tuturor resortisantilor statelor membre si chiar anumitor categorii de resortisanti ai statelor terte.

Instituirea in Tratatul de la Maastricht a dreptului “oricarui cetatean al Uniunii de a circula si de a se stabili in mod liber pe teritoriul Statelor membre”34 a pus capat, oarecum, controverselor si tensiunilor privind libera circulatie.

Combinatia de cooperare interguvernamentala (consacrata in special prin Acordurile Schengen) cu integrarea comunitara, precum si persistenta refuzului unor state de a elimina controlul la frontierele interioare au facut “aproape ilizibil Tratatul de la Amsterdam”,35 care a incercat o punere in ordine a materiei.

Cetatenii din tarile si teritoriile de peste mari care au cetatenia unui stat membru (in cazu Frantei este vorba de: Noua Caledonie, Polinezia Franceza, Wallis si Futuna, Mayotte, Saint-Pierre si Miguelon; pamanturile australe si antarctice franceze nelocuite) sunt intr-o situatie mai complexa. Ei nu se pot preleva de un drept de intrare si de sedere pentru a exercita o activitate salariata, cid oar pentru a exercita o activitate independenta. Acest fapt rezulta din aplicarea facuta dispozitiilor articolului 135 (noul art. 186) si art. 132.5 (noul art. 183) din TCE.36

2.2. Libera circulatie a fortei de munca

Libera circulatie a fortei de munca trebuie sa permita tarilor care se confrunta cu un anumit nivel al somajului sa exporte din surplusul sau catre tarile in care se inregistreaza o penurie a mainii de lucru.37

34 TCE, art. 8A, alin 1, in Tratatul de la Maastricht, noul art. 18, alin 1;

35 Droit materiel communitaire, editia a VIII- a, Editura Armand Collin, Paris, 2001, pag. 47;

36 Voicu Marin, Sabau Mirela Georgiana in Drept Comunitar General, Editura Fundatia Romania de Maine, Bucuresti, 2009, pag. 114;


Tratatele comunitare disting intre salariatii (lucratori) si persoanele precum liber-profesionistii, oamenii de afaceri, care include atat persoanele fizice, cat si cele juridice.

2.2.1. Liberul acces la angajare si egalitatea de tratament

Libera circulatie a lucratorilor se defineste prin dreptul de a raspunde la oferte privind locuri de munca, de a se deplasa in acest scop pe teritoriul statelor membre, de a ramane pe teritoriul acestora pentru a desfasura activitati salarizate, precum si de a ramane pe teritoriul unuia din aceste state dupa ce o persoana a desfasurat o activitate.38

Tratatul de la Roma in art. 48-49 prezinta libera circulatie a lucratorilor.39

Libera circulatie a lucratorilor reprezinta in fapt o concretizare in domeniul fortei de munca. In acelasi timp, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in mai multe randuri asupra prevederilor ce au instituit libertatea de miscare a fortei de munca.

Pentru a obtine eliberarea unui permis de rezidenta, salariatul va aduce dovada ca el este beneficiarul unui contract de munca printr-o declaratie de angajare sau un certificate de munca furnizat de angajator. Acesta este, de fapt, regimul liberului acces la angajare.

Pentru a se mari eficacitatea Regulamentului nr. 1612/68/CEE, acesta a fost completat prin Regulamentul nr. 2434/92/CEE, care oblige serviciile specializate din fiecare stat membru sa trimita in mod periodic serviciilor specializate din celelalte state membre, precum si Biroului European de Coordonare40, informatii privind:

a. ofertele de locuri de muinca susceptibile sa fie ocupate de resortisantii altor state membre;

b. ofertele de locuri de munca adresate statelor membre;

c. cererile de locuri de munca depuse de persoanele ce au declarat in mod formal ca doresc sa lucreze in alt stat membru;

d. informatii, pe regiuni si ramuri de activitate, privind solicitantii de locuri de munca in alta tara.


39 In versiunea consolidata, incluzand modificarile aduse de tratatele ulterioare, cum sunt Tratatul de la Maastricht sau Tratatul de la Amsterdam, numerotarea articolelor a fost schimbata. Pentru a se evita eventualelel confuzii, s-a optat pentru trimiterea la numerotatia originala a diverselor norme pe care le vom prezenta in urmatoarele subcapitole.

40 Conform Deciziei Comisiei nr. 2003/8/CE, Biroul European de Coordonare (redenumit „Biroul de coordonare EURES“) supervizeaza respectarea dispozitiilor partii a II-a din Regulamentul nr. 1612/68/CEE si ajuta reteaua europeana de servicii de ocupare EURES sa-si indeplineasca activitatile;

Titlul II al Regulamentului nr. 1612/68/CEE (art. 7-9) contine dispozitii privind

angajarea si egalitatea de tratament, care se refera la:

- conditiile de munca;

- avantajale sociale si in legatura cu taxele;

- accesul in scolile de pregatire profesionala sau in casele de pensionari;

- drepturile sindicale; drepturile de reprezentare si management;

- locuinte.

Titlul III al regulamentului (art. 10-12) contin dispozitii privind membrii de familie ai

lucratorului migrant, cum sunt:

- rezidenta;

- angajare;

- accesul copiilor la cursurile de pregatire profesionala si ucenicie.

Art. 43 alin. (3) lit. d al Tratatului CEE recunoaste dreptul de a ramane pe teritoriul

unui stat dupa ce un lucrator a fost angajat in acesta, in aczul pensionarii, incapacitatii sau , pentru familie, al mortii lucratorului. Sunt incluse, de asemenea, dispozitii speciale pentru lucratorul “frontalier”, adica acela care traieste intr-un stat si lucreaza in altul adiacent.

Directiva nr. 2004/38/CEE cuprinde in cadrul Capitolului IV, dispozitii referitoare la dreptul de sedere permanenta. Astfel, regula generala pe care o introduce pentru cetatenii Uniunii Europene si membrii familiilor lor este aceea conform careia, cetatenii Uniunii care si-au avut resedinta legala in statul membru gazda pe o perioada neintrerupta de cinci ani au dreptul de sedere permanenta in statul respective (Art. 16 alin. 1). Dispozitia amintita se aplica si in cazul membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru si care si-au avut resedinta legala neintrerupta cu cetateanul Uniunii in statul membru gazda, pe o perioada neintrerupta de cinci ani.

Continuitatea sederii nu este afectata de absente temporare care nu depasesc un total de sase luni pe un an sau de absente de durata mai lunga datorate serviciului militar obligatoriu ori de o absenta de maxim douasprezece luni consecutive determinata de motive importante, precum sarcina sau nasterea, boli grave, studio sau formare profesionala, mutare in interes de serviciu in alt stat membru su intr-o tara terta. Odata dobandit, dreptul de sedere permanenta se üpierde numai in cazul unei abesente din statul membru gazda pe o perioada care depaseste doi ani consecutive (art. 16, alin. (3) si (4)).

In mod extensive, perioadele de somaj involuntary, inregsitrate coresounzator la oficiul de plasare a fortelor de munca competent, perioadele in acre persoana nu a lucrat din motive independente de vointa sa, precum si absentele de la lucru si incetarea lucrului datorita unei boli sau accident se considera perioade de munca.41

Toti cei care in temeiul Directivei nr. 2004/38/CE isi au resedinta pe teritoriul unui stat membru gazda beneficiaza de tratament egal cu cel al resortisantilor statului respective.

Totusi, nu exista obligatia statului gazda de a acorda dreptul la asistenta sociala in timpul primelor trei luni de sedere si nici nu este obligat ca, inainte de dobandirea dreptului de sedere permanenta, sa acorde ajutoare pentru studii, inclusive pentru formare profesionala, constand in burse studentesti sau credite studentesti unor personae aletele decat lucratorii, persoanele care exercita o activiatate independenta, persoanele care isi mentin acest statut si membrii familiilor acestora (art. 24).

Din punct de vedere administrative, statele membre urmeaza sa elibereze, la cerere, cetatenilor Uniunii indepatatiti la sedere permanenta un document care sa ateste sederea permanenta.42

In schimb, pentru membrii de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, dar sunt indreptatiti la sedere permanenta, se elibereaza un permis de sedere permanenta, care se reinnoieste automat la fiecare zece ani (art. 20).

Conform art. 48 alin (4) al Tratatului CEE, statele membre pot refuza sau restrange accesul la locurile de munca din domeniul administratiei publice pe temeiul cetateniei lucratorului.

Datorita gradului mare de generalitate al acestei prevederi, Curtea de Justitie a fost nevoita sa se pronunte in mai multe randuri asupra sa.

Avand in vedere practica raspandita printer statele membre de a exclude pe cei ce nu-I sunt cetateni de la un numar mare de profesii in administratia de stat, Comisia Europeana a publicat in 1988 o Nota prin care a propus anumite sectoare de angajare ce urmeaza a fi considerate “suficient de indepartate de activitatile specifice sferei publice astfel cum le-a definit Curtea Europeana si care nu ar putea fi acoperite decat in cazuri rare de exceptia din art. 48 alin. (4)”.43Acestea cuprind:

- serviciile privind ingrijirea sanatatii publice;

- predarea in institutiile de invatamant ale statului;

- cercetare in domenii nemilitare in institutiile publice;

41 Voiculescu Nicolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2009, pag. 174;


43 Nota a Comisiei Europene publicata in anul 1988, sursa:http://ec.europa.eu/eures;

- organisme publice responsabile cu prestarea serviciilor comerciale.

2.2.1.1. Principiul platii egale pentru munca egala

Curtea Europeana de Justitie a recunoscut dreptul de tratament egal ca un drept fundamentaln in dreptul comunitar.

Art. 119 al tratatului CEE privind constituirea Comunitatii Europene (art. 141 in versiunea consolidata) instituie principiul platii egale pentru munca egala intre barbati si femei.

In intelesul acestui articol, plata “inseamna salariul minim sau obisnuit, fie in numerar, fie in bunuri, pe care lucratorul il primeste, direct sau indirect, pentru munca sa de la angajatorul sau”.

Totodata, plata egala fara discriminare bazata pe sex inseamna:

- ca acea plata pentru aceeasi munca in unitati de produse va fi calculate pe baza aceleiasi unitati de masura;

- ca acea plata pentru munca in unitatea de timp va fi aceeasi pentru aceeasi activitate.44

In sensul art. 119, notiunea de “remuneratie” cuprinde toate avantajele in numerar sau in natura, actuale sau viitoare, cu conditia sa fie consimtite, chiar indirect, de catre angajator lucratorului in considerarea angajarii acestuia, fie in temeiul unui contract de munca, al dispozitiilor legislative sau cu titlu voluntar.45

2.2.1.2. Plata egala pentru munca de valoare egala

Art. 3 si 4 ale Directivei nr. 75/117/CEE imoun statelor membre sa aplice egalitatea in lege, regulamente, conventii collective si contracte individuale.

Ele prevad totodata nulitatea sau corectia obligatory a contractelor individuale sau collective, contrare principiului egalitatii.

Principiul platii egale pentru munca de valoare egala a fost introdus in Codul muncii roman de catre OUG nr. 55/2006. In formalarea alin. (3) al art. 6 introdus prin acest act normative prevede:


45 Idem 44, pag. 211;

“pentru munca egala sau de valoare egala este interzisa orice discriminare bazata pe criteriul de sex cu privire la toate elementele si conditiile de remunerare”.

2.2.1.3. Principiul egalitatii de tratament intre barbati si femei

Directiva nr. 76/207/CEE privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre barbate si femei in ceea ce priveste accesul la angajare, la formare si promovare profesionala si conditiile de munca stabileste obligatia statelor membre de a insera in legislatiile lor nationale dispozitiile necesare pentru a asigura egalitatea de tratament intre barbate si femei in ceea ce priveste accesul la locurile de munca, formare, promovare profesionala, ca si in ceea ce priveste conditiile de munca.

Principiul egalitatii de tratament este definit in art. 2 in care se dispune ca: “nu va fi nici un fel de discriminare pe baza de sex, direct sau indirect, prin referire in particular la statutul material sau familial”.

Art. 2 alin. (2) prevede o derogare de la principiul egalitatii de tratament pentru activitatile in care: “datorita naturii lor sau mediului in care sunt desfasurate, sexul lucratorului constituie un factor determinant”.

Cu privire la derogarea de la principiul egalitatii de tratament pentru activitatile in care datorita naturii lor sau mediului in care sunt desfasurate, sexul muncitorului constituie un factor determinant, Curtea Europeana de Justitie a stabilit, cu aceeasi ocazie, ca derogarea poate fi aplicata numai la sarcini specifice sin u activitatilor in general.

Directiva nr. 2002/73/CE a Parlamentului Europeana si a Consiliului modifica Directiva nr. 76/207/CEE privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre barbate si femei in ceea ce priveste accesul la locurile de munca, la formare si la promovare profesionala si la conditiile de munca.

Conform art. 3 al directivei, aplicarea principiului egalitatii de tratament implica inexistenta oricarei discriminari directe sau indirecte, pe criterii de sex, in sectoarele public sau privat, inclusive in institutiile publice, in ceea ce priveste:

a. conditiile de acces la incadrarea in munca, la activitati independente sau la munca, inclusive criteriile de selectie si conditiile de recrutare, indifferent de ramura de activitate, si la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusive promovarea;

b. accesul la toate tipurile si toate nivelurile de orientare profesionala, formare profesionala, perfectioanre si recalificare, inclusive exeprienta practica de munca;

c. conditiile de incadrare in munca si de munca, inclusive de concediere, precum si de remunerare, prevazute de Directiva nr. 75/117/CEE;

d. afilierea si implicarea intr-o organizatie a lucratorilor sau a angajatorilor sau orice organizatie ai carei membri exercita o profesie specifica, inclusive avantajele procurate de acest tip de organizatie.46

Directiva accentueaza dreptul pe care il are femeia aflata in concediu de maternitate

sau la terminarea acestuia de a-si relua locul de munca sau unul echivalent in conditii care san u-I fie mai putin favorabile sis a beneficieze de orice imbunatatire a conditiilor de lucru la care ea ar fi avut dreptul in timpul absentei sale.

2.2.2. Restrictii ale dreptului de intrare si dreptului de sedere

pe motive de ordine publica, securitate si sanatate publica

Art. 48 alin (3) si art. 56 ale Tratatului CEE prevad posibilitatea limitarii liberei circulatii a lucratorilor.

Dup ace defineste libertatea de circulatie, art. 48 alin. (3) precizeaza ca ea “implica dreptul, sub rezerva limitarilor justificate de ratiuni de ordine publica, securitate publica si sanatate publica, de a raspunde la oferte de munca efectiv facute”.

Art. 56 este mai complet, el precizand ca “prescriptiile referitoare la libertatea de stabilire nu prejudiaciaza aplicabilitatea dispozitiilor legislative regulamentare si administrative prevazand un regim special pentru cetatenii straini si justificat de ratiuni de ordine publica, securitate publica si sanatate publica”.

Alin. (2) dispune ca “inaintea expirarii perioadei de tranzitie, Consiliul adopta directive pentru coordonarea dispozitiilor legislative, regulamentare si administrative precitate”.

Aceste articole au stat la baza adoptarii Directivei nr. 64/221/CEE privind coordonarea masurilor speciale aplicate strainilor in domeniul deplasarii si rezidentei, justificate de ratiuni de ordine oublica, securitate publica si sanatate publica, abrogate de catre Directiva nr. 2004/38/CE, care, la Capitolul VI instituie noile standarde in materie.

Directiva are un scop dublu: pe de o parte, ea stabileste principiile pe baza carora un stat poate refuza intrarea sau rezidenta acelora care, in alte conditii ar fi eligibili, pe temeiul ordinii publice, securitatii publice sau sanatatii publice. In al doilea rand, ea stabileste o serie de garantii procedurale care trebuie sa fie respectate de autoritatile competente atunci cand se pune problema excluderii unor straini pe baza unuia din motivele amintite.47



Daca notiunile de securitate publica si sanatate publica nu au ridicat probleme de interpretare, intelesul si scopul notiunii de “ordine publica” au necesitat interpretarea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.

Restrictiile sunt deci subiectul principiului proportionalitatii.48 Astfel, s-a precizat faptul ca expresia “limitari justificate de ratiuni de ordine publica” din art. 48 al Tratatului C.E.E. priveste nu numai dispozitiile legale si regulamentele care fiecare stat membru trebuie sa le ia pentru a limita, pe teritoriul sau, libera circulatie, dar si deciziile individuale luate in aplicarea unor astfel de dispozitii legale sau regulamentare.49

Astfel de limitary si garantii rezulta in special din obligatia, impusa statelor membre, de a intemeia exclusive masurile luate pe comportamentul individual al persoanelor care fac obiectul acestora, de a se abtine de la toate masurile care ar fi utilizate unor scopuri straine nevoilor de ordine publica sau ar adduce atingere drepturilor sindicale, de a comunica de indata, oricarei personae afectata de masuri restrictive – si sub rezerva cazurilor sau motivelor privind siguranta statului – ratiunile care sunt la baza deciziei luate, si, in sfarsit, sa asigure exercitiul efectiv al cailor de recurs.

2.2.3. Legislatie interna armonizata privind

libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca

Directiva nr. 38/2004 a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulatie si sedere a cetatenilor Uniunii Europene si membrilor de familie pe teritoriul statelor membre a fost transpusa in dreptul intern prin intermediul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European50, act normative de o deosebita impoartanta in ceea ce priveste integrarea pietei fortei de munca autohtona in cea europeana.

Astfel, cetatenii uniunii Europene, precum si membrii familiilor lor care intra si locuiesc legal in Romania, beneficiaza de o serie de drepturi si libertati, printer care si acela al unui acces neingradit pe piata fortei de munca din Romania, sub rezerva aplicarii masurilor tranzitorii prevazute in Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, precum si la desfasurarea altor activitati de natura economica, in conditiile legii aplicabile cetatenilor romani (art.3, lit. e).

48 Idem 44;

49 Este vorba despre urmatoarele drepturi: respectul vietii private si familiale, libertatea gandirii, constiintei si religiei, libertatea de opinie;

50 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 646 din 21 iulie 2005;

Urmarind structura directivei europene, OUG nr. 102/2005 cuprinde prevederi referitoare la aspecte cum sunt:

- Intrarea, sederea pe/de pe teritoriul Romaniei a cetatenilor Uniunii Europene, precum si a membrilor familiilor lor;

- Restrangerea dreptului la libera circulatie pe teritoriul Romaniei, a cetatenilor Uniunii Europene si a membrilor familiilor lor.

La randul sa, Codul Muncii prin art. 5, a inclus ca principiu fundamental al

relatiilor de munca principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii,

interzicand orice fel de dicriminare, fie ea directa sau indirecta.

In plus, la nivel international, Romania a asimilat deja, prin ratificare, multe din standardele adopatate in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, al Organizatiei Internatioanale a Muncii sau al Consiliului Europei, alaturi de standardele comunitare.

Codul Muncii roman interzice orice discriminare fata de un salariat, fie ea discriminare directa, in care include actele si faptele de deosebire, excludere, restrictie sau preferinta care au ca scop sau ca effect neacordarea, restrangerea sau inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii, fie indirecta, prin care intelegem actele si faptele intemeiate in mod aparant pe alte criterii decat cele prevazute de lege, dar care produc efectele unei discriminari directe.51

Prevederile cu valoare de principiu ale Codului Muncii sunt insa tratate pe larg in Ordonanta Guvernului nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctinarea tuturor formlor de discriminare.52 Aceasta contine imporatnte definitii ale notiunilor de discriminare, hartuire si victimizare.

Legea nr. 324/2006 pentru modificarea si completarea OG nr. 137/2000 privind

prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare53 a adoptat principiul partajarii sarcinei probei in cauzele avand ca obiect fapte de discriminare.

Un alt act normativ, Legea nr. 202/19 aprilie 2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati54 vizeaza armonizarea legislatiei interne cu normele comunitare referitoare la promovarea egalitatii de sanse intre femei si barbati.

Prin aceasta lege se introduce pentru prima data in dreptul roman notiunea de hartuire sexuala la locul de munca, in concordanta cu prevederile legislatiei comunitare. Si se


52 Republicata in M.Of. nr. 99 din 8 februarie 2007;

53 Publicata in M.Of. nr. 626 din 20 iulie 2006;

54 Republicata in M.Of. nr. 150 din 1 martie 2007;

infiinteaza Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati (ANES), ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridical, in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, care, printre alte atributii, primeste reclamatii/plangeri privind incalcarea dispozitiilor normative referitoare la principiul egalitatii de sanse si tratament intre barbati si femei si al discriminarii dupa criteriul de sex, de la personae fizice, personae juridice, institutii publice si private si le transmite institutiilor competente in vederea solutionarii si aplicarii sanctiunii (art. 24).

Trebuie sa subliniem ca legislatia romana urmeaza sa fie analizata si prin luarea in considerare a prevederilor Directivei nr. 2006/54/CE55, pentru a fi in consonanta cu prevederile actului normative comunitar.

2.2.4. Conditiile de munca

De la inceputul crearii pietei interne comunitare s-a resimtit importanta dimensiunii sociale a acesteia. Aceasta nu inseamna numai libertatea de miscare a oamenilor, bunurilor, serviciilor si capitalului, ci si alte elemente care ajuta la cresterea bunatatii cetatenilor Uniunii, dar mai ales, a celor ce muncesc in interiorul granitelor acesteia.

In aces scop, normele comuniatre reglementeaza in mod detaliat aspectele referitoare la conditiile de munca, cum sunt securitatea lucratorilor, salariile si durata de lucru, relatiile de munca etc.

2.2.4.1. Securitatea si sanatatea la locul de munca

Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE din 12 iunie 1989 privind introducerea de masuri de incurajare a imbunatatirilor in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor in munca 56

constituie documentul cadru in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca.

Obiectivul acestei directive este acela de a imbunatati sanatatea si securitatea lucratorilor, la locurile lor de munca, in toate sectoarele de activitate, private sau publice (cu exceptia anumitor activitati specifice din cadrul functiei publice, cum ar fi fortele armate, politia sau protectia civila).

In acest scop, ea cuprinde principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale si la protectia securitatii si sanatatii, eliminarea factorilor de risc si accident, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legislatiilor si/sau practicilor nationale, formarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora, precum si linii generale pentru transpunerea in practica a principiilor mentionate.

55 Publicata in JO L 204 din 26 iulie 2006, pag. 23-26;

56 Publicata in JO L 183 din 29 iunie 1989, pag. 1-8;

Legea – cadru instituie in sarcina angajatorului obligatia sa ia masurile necesare pentru:

- asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor;

- prevenirea riscurilor profesionale;

- informarea si instruirea lucratorilor;

- asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in munca.

Angajatorii trebuie sa adopte urmatoarele principii generale de prevenire:

- evitarea riscurilor;

- evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

- combaterea riscurilor la sursa;

- adoptarea muncii la om, alegerea echipamentelor de munca, a metodelor de munca si de productie, in vederea reducerii monotoniei muncii si a diminuarii efectelor asupra sanatatii;

- adaptarea la progresul ethnic;

- inlocuirea a cea ce este periculos cu ceea ce nu este pericuilos sau cu ceea ce este mai putin periculos;

- dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprinda tehnologiile, organizarea muncii, conditiile de munca, relatiile sociale si infleunta factorilor din mediul de munca;

- adoptarea, in mod prioritar, a masurilor de protectie colectiva fata de masurile de protectie individuala;

- furnizarea de instructiuni corespunzatoare lucratorilor.57

Capitolul IV al Legii nr. 319/2006 precizeaza obligatiile lucratorilor:

- sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport si alte mijloace de productie;

- sa utilizeze corect echipamentul individual de productie acordat si, dupa utilizare, s ail inapoieze sau s ail puna la locul destinat pentru pastrare,


- san u procedeze la scoaterea din functiune, modificarea, schimbarea sau inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, in special, ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si cladirilor sis a utilizeze corect aceste dispozitive;

- sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca, despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitate si sanatate, precum si orice dificienta a sistemelor de protectie;

- sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si / sau angajator accidentele suferite de propria persoana;

- sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar, pentru a face posibila realiazrea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;

- sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca si masurile de aplicare a acestora;

- sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau lucratorii desemnati, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate, in domeniul sau de activitate;

- sad ea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.

2.2.4.2. Salariile si timpul de munca

Aceste aspecte sunt reglementate la nivelul Uniunii Europene prin urmatoarele acte legislative :

- Regulamentul (CE) nr. 2744/95 al Consiliului din 27 noiembrie 1995, privind statisticile referitoare la structura si repartizarea salariilor ;

- Directiva nr. 96/71/CE a PArlamentului European si a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detasarea lucratorilor efectuata in cadrul unei prestari de servicii ; aceasta a fost transpusa in dreptul intern prin Legea nr. 344/2006 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale58 ;

- Regulamentul nr. 23/97/Ce al Consiliului din 20 decembrie 1996 relativ la statisticile privind nivelul si structura costului fortei de munca ;

- Directiva nr. 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru asupra muncii cu timp partial incheiat intre Uniunea Confederatiilor din Industrie si a Angajatorilor din Europa (UNICE), Confederatia Europeana a Sindicatelor (CES) si Centrul European al Intreprinderilor cu Participare Publica (CEEP) ;

58 Publicata in M.Of. nr. 636 din 24 iulie 2006.

- Directiva nr. 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul cadru CES, UNICE si CEEP asupra muncii cu durata determinata ;

- Regulamentul nr. 530/1999/CE al Consiliului din 9 martie 1999 referitor la statisticile structurale privind salariile si costul rtei de muca ;

- Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr. 2003/88/CE din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de munca ;

- Regulamentul CE nr. 450/2003 al Parlamentului european si al consiliului din 27 februarie 2003 relativ la indicele costului fortei de munca ;

- Directiva nr. 2008/104/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de munca temporara .

Un obiectiv mai larg, avut in vedere in ultimii ani de catre institutiile comunitare, este acela al promovarii unui grad cat mai inalt de ocupare a fortei de munca.

2.2.5. Formarea profesionala si recunoasterea stagiilor

de formare profesionala

Domeniul formarii profesionale este unul dintre cele mai dinamice ale dreptului comunitar, el facand obiectul a o serie de acte normative comunitare, precum si al unei interesante jurisprudente.

Un capitol distinct privind acest domeniu se regaseste in Tratatul de la Maastricht, care vizeaza :

- Sa faciliteze adaptarea la mutatiile industriale, in special prin formarea si reconversia profesionala ;

- Sa amelioreze pregatire profesionala iinitiala si formarea permanenta, cu scopul de a facilita insertia si reinsertia profesionala pe piata muncii ;

- Sa faciliteze accesul la formarea profesionala si sa favorizeze mobilitatea formatorilor si persoanelor in formare, si, in special, a tinerilor ;

- Sa stimuleze cooperarea in materia formarii intre institutii de invatamant sau de formare profesionala si intreprinderi ;

- Sa dezvolte schimbul de informatii si de experiente asupra problemelor comune sistemelor de formare ale statelor membre.

Educatia si formarea profesionala adaptate la societatea bazata pe cunoastere este unul

dintre componentele fundamentale ale modelului social european, astfel cum a fost el structurat la Consiliul European de la Lisabona. Cu acest prilej s-a subliniat ca o crestere economica echilibrata cu locuri de munca moderne presupune o educatie de nivel inalt, care sa contribuie la diminuarea discrepantelor, inechitartilor si excluziunii sociale.59

De fapt, este vorba de accentuarea cooperarii intre statele membre ale Uniunii Europene, nu de o politica comuna comunitara in aceste domenii, cu pastrarea responsabilitatii fiecarui stat pentru continutul invatamantului si organizarea sistemului educatiei.60

Potrivit Tratatului, actiunea Comunitatii are in vedere :

- Dezvoltarea dimensiunii europene in educatie, in special prin insusirea si difuzarea limbilor statelor membre ;

- Favorizarea mobilitatii studentilor si profesorilor, inclusiv prin recunosterea academica a diplomelor si a perioadelor de studii ;

- Promovarea cooperarii intre institutiile de invatamant ;

- Dezvoltarea schimbului de informatii si experienta privind principiile comune sistemelor de educatie ale statelor membre ;

- Favorizarea dezvoltarii schimburilor de tineri si de animatori socio-educatioanli ;

- Incurajarea dezvoltarii educatiei de la distanta.

Pentru aceasta, Consiliul a adoptat Decizia nr. 94/819 din 6 decembrie 1994 prin care

se stabileste un program de actiune pentru implementarea unei politici de formare profesionala « Programul Leonardo da Vinci ».

Pentru recunoasterea stagiilor de formare profesionala exista la Nivelul Uniunii o serie de reglementari, cum ar fi :

- Directiva Consiliului nr. 89/48/CEE din 21 decembrie 1988, relativa la un sistem general de recunoastere a diplomelor de invatamat superior care recunosc formari profsionale cu o durata minima de trei ani ;

- Directiva nr. 92/51/CEE a Consiliului, din 18 iunie 1992, privind un al doilea sistem general de recunoastere profesionala, care completeaza Directiva nr. 89/48/CEE ;

- Directiva nr. 1999/42/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 iunie 1999 ce instituie un mecanism de recunoastere a diplomelor pentru activitatile profesionale acoperite


60 Idem 59;

de directivele de liberalizare ce cuprinde masuri tranzitorii, si care completeaza sistemul general de recunostere a diplomelor ;

- Directiva nr. 2001/19/CEE a Parlamentului European si a Consiliului din 14 mai 2001 care modifica Directivele nr. 89/48/CEE si nr. 92/51/CEE ale Consiliului privind sistemul general de recunoastere a calificarilor profesionale ;

- Directivele nr. 77/452/CEE, nr. 77/453/CEE, nr. 78/686/CEE, nr. 78/687/CEE, nr. 78/1026/CEE, nr. 85/433/CEE si nr. 93/16/CEE ale Consiliului privind profesiunile de asistent medical, medic dentist, medi veterinar, moasa, arhitect, farmacist si medic ;

- Directiva nr. 2005/36/CEE privind recunoasterea calificarilor profesional.

D.Capitolul III - Studiu de caz

Hotararea CEDO in Cauza Rosengren impotriva Romaniei

Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 83 din 08/02/2010

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josef Casadevall, presedinte, Elisabet Fura – Sandstrom, Corneliu Barsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, Grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 27 martie 2008, pronunta urmatoarea hotarare.

La originea cauzei se afla o cerere (nr. 70.786/01) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean cu dubla cetatenie, romana si suedeza, domnul Julian Rosengren (reclamantul), a sesizat Curtea in data de 17 august 2000, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

La data de 4 mai 2006, Curtea a declarat cererea admisibila in ceea ce priveste durata procedurii penale incepute impotriva reclamantului si pretinsa incalcare a dreptului sau la libertatea de circulatie prin interdictia de a nu parasi orasul Bucuresti. Restul cererii a fost declarat inadmisibil.

Reclamantul s-a nascut in anul 1954 si locuieste in Visby, Suedia. La data evenimentelor locuia in Romania.

La datele de 4 februarie, 20 si 29 martie1993, politia romana i-a luat o declaratie reclamantului cu privire la plangerea penala formulata impotriva sa de catre partenerii sai de afaceri, referitoare la o presupusa frauda.

La data de 13 aprilie 1993 a fost inceputa urmarirea penala impotriva reclamantului si a fost retinut de politie sub acuzatia de frauda in tranzactiile sale comerciale.

In ziua urmatoare, procurorul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a dispus arestarea preventiva a reclamantului.

La data de 1 noiembrie 1993, procurorul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a dispus trimiterea in judecata a reclamantului in fata Tribunalului Bucuresti.

La data de 5 decembrie 1993, Tribunalul Bucuresti a tinut primul termen de judecata in cauza. Avocatul reclamantului a solicitat o amanare in vederea pregatirii apararii. Au fost acordate mai multe termene in vederea administrarii de probe in cauza. In mai multe randuri, Tribunalul Bucuresti a amanat judecarea cauzei viciilor procedurii de citare.

La data de 15 noiembrie 1994 a fost audiat un martor in prezenta reclamantului si a avocatului sau.

Prin Sentinta din data de 29 noimbrie 1994, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe reclamant la 4 ani de inchisoare pentru inselaciune si a dispus acordarea de daune civile partilor vatamate. De asemenea, instanta a dispus expulzarea reclamantului, dupa executarea pedepsei, avand in vedere nationalitatea sa suedeza.

La data de 11 mai 1995, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul introdus de reclamant si a trimis cauza la Tribunalul Bucuresti pentru rejudecare. Instanta superioara a constatat ca instanta de fond nu clarificase toate faptele relevante si ca nu examinase toate acuzatiile aduse impotriva reclamantului, astfel cum au fost formulate de procuror la data de 1 noiembrie 1993.

In perioada 27 iunie 1995 – 21 ianuarie 2000 au avut loc aproximativ 40 termene de judecata in fata Tribunalului Bucuresti, cauza fiind in mod repetat amanata din cauza viciilor

in procedura de citare, din cauza lipsei partilor sau a lipsei dosarului de urmarire penala. La data de 30 aprilie 1997, cauza a fost amanata pentru a-i permite reclamantului sa isi angajaze un nou avocat.

La data de 21 ianuarie 2000, Tribunalul Bucuresti, dupa reexaminarea probelor administrate in cauza, l-a condamnat din nou pe reclamant la 4 ani de inchisoare, cu obligatia de a plati daune civile.

La data de 16 octombrie 2000, ca urmare a apelului reclamantului, Curtea de Apel Bucuresti a dispus incetarea procesului penal ca urmare a prescriptiei raspunderii penale, deoarece plangerile penale impotriva reclamantului se prescrisesera. Dupa reexaminarea probelor si pe baza constatarilor sale, Curtea de Appel Bucuresti a recalculat cuantumul daunelor civile pe care urma sa le acorde victimelor.

In data de 12 martie 2002, curtea Suprema de Jusrtitie, dupa reexaminarea probelor, a pronuntat decizia definitiva in cauza si a respins recursul reclamantului impotriva Deciziei din data de 16 octombrie 2000.

La data de 25 octombrie 2002, procurorul general a formulat recurs in anulare impotriva Deciziei definitive din data de 12 martie 2002 cu privire la anularea ordinului de expulzare.

Prin Decizia ramasa definitiva din data de 07 aprilie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare, a casat partea din Decizia definitiva din data de 12 martie 2002 referitoare la ordinul de expulzare si a anulat ordinul cu motivarea ca reclamantul nu si-a pierdut niciodata cetatenia romana, ceea ce ar face ca expulzarea sa sa fie neconstitutionala.

Interdictia de a nu parasi orasul Bucuresti

La data de 19 decembrie 1995, Tribunalul Bucuresti, la cererea reclamantului, a revocat arestarea preventiva, insa i-a impus obligatia de a nu parasi orasul, masura preventiva prevazuta de Codul de procedura penala al Romaniei (CPP).

La data de 27 februarie 1996, reclamantul a depus la Tribunalul Bucuresti o cerere de revocare a acestei interdictii. El a argumentat ca, daca i s-ar permite sa calatoreasca in strainatate in scopuri de afaceri, fondurile necesare pentru plata daunelor ar putea fi procurate mai repede. Prin decizia pronuntata in aceeasi zi, Tribunalul Bucuresti a respins cererea. Acesta a retinut ca pentru derularea afacerilor sale nu era necesar ca reclamantul sa calatoreasca in starinatate sau intr-un alto ras, deoarece ar putea numi un reprezentant.

La data de 29 martie 1996, Curtea de Apel Bucuresti a respins un recurs introdus de reclamant impotriva acestei decizii. Aceasta a retinut ca, in conformitate cu CPP, reclamantul

nu poate contesta interdictia decat odata cu apelul pe fond declarat impotriva hotararii primei instante.

La datele de 5 si 26 iunie, 11 septembrie si 16 octombrie 1996, Tribunalul Bucuresti a respins cererile ulterioare primite de la reclamant in vederea ridicarii masurii, insa fara a specifica motivele. La data de 18 decembrie 1996, tribunalul Bucuresti a respins o cerere similara pe motivul de circumstantele care au dus la luarea masurii nu s-au schimbat.

La data de 22 octombrie 2001, reclamantul a parasit Romania din propria initiativa si s-a stabilit in Suedia.

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 A § 1 din Conventie

Reclamantul se plange de faptul ca durata procedurii penale pornite impotriva sa a fost incompatibila cu cerinta : « termenului rezonabil » stipulata la art. 6 A § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele :

« Orice persoana are dreptul la judecarea…intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta…. care va hotari… asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa ».

Guvernul a considerat ca aceasta cauza a fost complexa si ca reclamantul a contribuit semnificativ la tergiversarea sa, in special prin neprezentarea sa la cateva termene de judecata. O mare parte din intarzieri au fost produse prin faptul ca martorii nu s-au prezentat in fata instantelor. Pe de alta parte, nu au existat perioade lungi de inactivitate care sa poata fi imputate autoritatilor.

Perioada care trebuie luata in considerare a inceput abia la data de 20 iunie 1994, cand a intrat in vigoare recunoasterea de catre Romania a dreptului la petitie individuala in fata Curtii. Cu toate, acestea, in evaluarea caracterului rezonabil al perioadei de timp care s-a scurs dupa aceasta data, trebuie luata in considerare starea procedurii la data respectiva. Prin urmare, la acea data, dupa 16 luni de la plata primei notificari a cercetarii penala pornite impotriva reclamantului, cauza s-a aflat pe rolul instantei de fond.

Perioada in discutie s-a incheiat la data de 12 martie 2002. Procedura recursului in interesul legii formulat ulterior de catre procurorul general si care avea drept scop casarea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei ramase definitiva din data de 12 martie 2002 nu ar trebui sa fie luata in considerare la stabilirea perioadei relevante pentru durata totatla a procedurii, deoarece nu se referala « acuzatiile penale » formulate impotriva reclamantului, in masura in care calea de atac s-a referit numai la masura expulzarii, si nu la fondul acuzatiilor aduse impotriva reclamantului (vezi, mutatis mutandis, Raimondo impotriva Italiei, Hotararea din 22 febraurie 1994, seria A nr. 281 A, p. 20, A § 43).

Astfel, procedura a durat 9 ani pentru 3 grade de jurisdictie, dintre care 8 ani intra in competenta « ratione temporis » a Curtii. In toata aceasta perioada cauza a fost analizata de 5 instante.

Curtea reitereaza faptul ca, pentru stabilirea caracterului rezonabil al duratei procedurii, evaluarea trebuie sa se faca in lumina circumstantelor cauzei si cu luare in considerare a urmatoarelor criterii :

- complexitatea cauzei ;

- conduita reclamantului si

- conduita autoritatilor competente.

Curtea a constatat in mai multe randuri incalcari ale art. 6 A § 1 din Conventie in

cauze care ridicau probleme similare cu cea din cauza de fata.

Mai mult decat atat, Curtea a constat deja, ca, desi nu este de competenta sa sa

analizeze calitatea juridica a jurisprudentei instantelor interne, deoarece retrimiterea cauzelor spre rejudecare este dispusa de obicei in urma unor erori comise de instantele inferioare, repetarea acestor dispozitii in cadrul aceluiasi set de proceduri denota o deficienta majora a sistemului judiciar. Ba mai mult, aceasta deficienta le este imputabila autoritatilor, si nu reclamantilor.

Dupa analizarea tuturor elementelor aflate in posesia sa, Curtea considera ca Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care sa o poata convinge sa ajunga la o alta concluzie in cauza de fata. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea considera ca in cauza de fata durata procedurilor a fost excesiva si nu a respectat cerinta 2termenului rezonabil ».

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 2 din Protocol nr. 4 la Conventie

Reclamantul s-a plans de faptul ca interdictia de a parasi orasul Bucuresti ce i-a

fost impusa de Tribunalul Bucuresti la data de 19 decembrie 1995 i-a incalcat dreptul la libertatea de circulatie garantat de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie, care prevede urmatoarele :

« 1. Oricine se gaseste in mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul sa circule in

mod liber si sa-si aleaga in mod liber resedinta sa.

2. Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa.

3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care,

prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.

4. Drepturile recunoscute in paragraful 1 pot, de asemenea, in anumite zone determinate, sa faca obiectul unor restrangeri care, prevazute de lege, sunt justificate de interesul public intr-o societate democratica ».

III.Aprecierea Curtii

Curtea observa inca de la inceput ca partile nu contesta faptul ca interdictia de a

parasi orasul Bucuresti impusa reclamantului a constituit o ingerinta in libertatea sa de

circulatie.

Aceasta ingerinta incalca art. 2 din Protocol nr. 4, cu exeptia cazului in care este « in conformitate cu legea », urmareste unul dintre scopurile legitime prevazute la art. 2 A § A § 3 si 4 din Protocolul nr. 4 si este, in plus, necesara intr-o societate democratica pentru a atinge scopul sau scopurile in discutie. Curtea reitereaza ca nu este o chestiune discutabila in sine faptul ca statul poate aplica diferite masuri preventive ce limiteaza libertatea unui acuzat pentru a asigura realizarea eficienta a unei cercetari penala, in masura in care o astfel de masura – in special durata sa – este proportionala cu scopurile urmarite.

In speta, ingerinta a fost in conformitate cu legea « art. 136 C.P.P ; pentru un rezumat

al legislatiei in materie, vezi Rosengren impotriva Romaniei (dec.), nr. 70.786/01, 4 mai

2006 » si a urmarit scopurile legitime stipualate la art. 2 A § 3 din Protocolul nr. 4, in mod

special prevenirea infractiunilor si protectia drepturilor si libertatilor altora.

In cererea de fata, interdictia de a parasi orasul Bucuresti i-a fost impusa reclamantului la data de 19 decembrie 1995 si a durat pana la finalul procedurii, la data de 13 martie 2002, desi acuzatiile aduse reclamantului s-au prescris la data de 16 octombrie 2000.

Mai mult chiar, desi din dosar rezulta ca reclamantul nu a intampinat dificultati la parasirea orasului Bucuresti la data de 22 octombrie 2001 el nu a fost in nici un moment informat de catre autoritati despre revocarea interdictiei.

De asemenea, Curtea reitereaza ca in cauza Raimondo impotriva Italiei a constatat o

incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 4 cu privire la o amanare de 5 luni in formularea motivelor

unei decizii prin care instanta interna a revocat o masura ce viza drepturile reclamantului

prevazute de acest articol, precum si o intarziere de 18 zile in comunicarea deciziei respective

reclamantului.

Astfel, masura din cauza de fata a durat 6 ani si 3 luni, o durata ce poate constitui in

sine o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 4.

Mai mult chiar, Curtea observa ca instantele interne nu au precizat motivele de luare sau de prelungire a masurii, desi reclamantul a contestat aceasta masura in mod repetat.

Curtea considera ca lipsa motivarii in deciziile instntelor interne aduce atingere tot mai mult drepturilor reclamantului, intrucat necesitatea de a impune restrictia se va diminua odata cu trecerea timpului.

Pentru toate aceste motive, Curtea constat ca nu a fost pastrat un just echilibru intre cerintele de interes general si drepturile reclamantului.

« Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si

daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inalaturare incompleta a

consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie

echitabila. »

A. Prejudiciul

Reclamantul solicita urmatoarele sume pentru daunele materiale si morale :

- 850.000 dolari americani (USD) reprezentand creditele pe care a trebuie sa le contracteze pentru a-si acoperi cheltuielile zilnice in timpul procedurilor ;

- 3.000.000 USD reprezentand daunele produse afacerii sale prin obligatia de a nu parasi orasul Bucuresti ;

- 800.000 USD pentru compensarea suferintelor fizice si mentale (inclusiv pentru bolile contractate) in timpul detentiei pe perioada procedurilor judiciare ;

- 4.000.000 USD pentru daunele morale suferite din cauzale arestului sau ilegal si atingerea adusa reputatiei sale de om de afaceri in Romania ;

- 100.000 USD pentru daunele morale suferite din cauze imposibilitatii de a-si vedea familia din Suedia pe timpul interdictiei de a parasi localitatea ; si

- 637.500 USD pentru daunele ce i-au fost cauzate, in aclitatea sa de cetatean strain, prin limitarea libertatii sale de circulatie.

Guvernul contesta aceste pretentii. Acesta considera ca nu exista nicio legatura de

cauzalitate intre reparatia echitabila pretinsa si masurile luate de stat impotriva reclamantului.

In orice caz, el considera ca reclamantul nu si-a sustinut pretentiile si ca a cerut sume

exorbitante cu titlu de daune morale.

Curtea reitereaza faptul ca a constatat deja incalcarea art. 6 din Conventie cu privire la

durata procedurii penale si a art. 2 din Protocolul nr. 4, in masura in care interdictia de a

parasi localitatea i-a incalcat reclamantului, in mod netemeinic, dreptul la libertatea de

circulatie. Aceasta nu distinge nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile constate si daunele

materiale pretinse ; prin urmare, respinge aceasta cerere. Pe de alta parte, aceasta ii acorda

reclamantului suma de 3000 Euro cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecata

Reclamantul nu a formulat pretentii cu privire la cheltuielile de judecata angajate

in fata instnatelor interne sau in fata Curtii. Curtea reaminteste ca avocatul a primit déjà suma

de 701 Euro pentru asistenta juridica.

Tinand cont de situatia expusa mai sus, Curtea nu acorda reclamantului cheltuielile de judecata.

C. Dobanzi moratorii

Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii

facilitatii de imprumut marginal a Bancii Central Europene, majorata cu 3 puncte

procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate, CURTEA

1. Hotaraste ca a avut loc, incalcarea art. 6 A § 1 din Conventie ;

2. Hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 2 din Protocol nr. 4 la Conventie ;

3. Hotaraste :

a. Statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult trei luni de la data ramanerii

definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 a §2 din Conventie, suma de 3.000 Euro (trei mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru daunele morale, sume ce vor fi convenite in moneda nationala a statului parat la cursul de schimb valabil la data platii ;

b. Ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea

platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dabanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii

de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in acesta perioada, majorata cu 3

puncte procentuale ;

4. Respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.Intocmita in limba engleza, ulterior comunicata in scris la data de 24 aprilie 2008, in conformitate cu art. 77 A § A § 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall, Santiago Quesada

Studiul de caz a fost preluat de pe pagina de internet www.juristprudentaCEDO.ro

http://www.juristprudentaCEDO.ro/

E.Concluzii

Dupa analiza juridica atent desfasurata de-a lungul lucrarii prezentate privind libera

circulatie a persoanelor in cadrul tratatelor care au marcat evolutia Uniunii Europene, putem

formula urmatoarele concluzii.

Asa cum am vazut, libera circulatie a persoanelor în cadrul Comunitatilor Europene a

fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertati fundamentale

ale Pietei Interne.

Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne

constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna ce nu poate fi realizata in

conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionării circulatiei indivizilor.

Esenta acestei libertati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe

teritoriul caruia se află acestia sau isi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre

ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de

intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim

nediscriminatoriu se realizează libera circulatie a persoanelor in spaţiul comunitar.

Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la libera

circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activităti

economice, dar au resurse suficiente de trai).

Conceptul de „cetatenie europeana“ a fost prima oara introdus prin Tratatul de la

Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in

interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult,

Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre şi politica referitoare la azil,

problematica trecerii frontierelor externe şi politica referitoare la imigratie.

Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte în Tratatul

de la Roma (Titlul IV - vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a

persoanelor) si a prevăzut o perioadă de 5 ani pana la momentul in care se vor aplica

procedurile comunitare si în aceste domenii.

Prin politica sa, Uniunea Europeana are în vedere crearea unei zone europene de

libertate, securitate si justitie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele

interne, indiferent de nationalitate. In acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de

implementare a unor standarde comune în ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale

Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie. Marea Britanie şi Irlanda nu au acceptat sa ia

parte la măsurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa

doar in cadrul măsurilor referitoare la politica de vize.

Dupa cum am mai mentionat, libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele

patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene,

alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a

capitalurilor.

Cetătenii europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili

unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat în avantajul tuturor, libertatea de circulatie a

persoanelor trebuie insotita de un nivel corespunzator de securitate si justitie. La Amsterdam,

aceasta dubla cerinta a fost inscrisa in Tratat sub forma infiintarii progresive a unei zone de

libertate, securitate si justitie.

Abolirea controalelor la frontiera nu a fost insa pe deplin infaptuita in cadrul Uniunii.

Obiectivul a fost realizat doar de cateva state membre in baza Conventiei de Implementare a

Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995). Libera

circulatie a persoanelor sau fortei de munca este una dintre cele patru libertati fundamentale

care cade mai mult sub incidenta pilonului I (Comunitatile Economice).

Este usor de observat ca, totusi, aceasta libertate fundamentala are multe tangente cu

pilonul III, întrucât ea implica aspecte legate de respectarea drepturilor omului, dar si de

asigurarea securitatii si accesului la justitie în spatiul European.

In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE,

Parlamentul European şi Comisia Europeană au semnat Carta Drepturilor Fundamentale,

document ce aduce intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale stipulate

intr-o serie de documente internationale, europene si nationale.

Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre

cetateni, intrunind „ pentru prima data „ in cadrul unui document unic drepturile tuturor

persoanelor care se gasesc in mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul

1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricărui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea

libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii in orice stat

membru.

Suntem la inceputul anului 2010 si putem spune ca suntem direct conexati la

toate aceste mari transformari, ca traim zi de zi si pas cu pas aceasta mare transformare care a

marcat si va marca istoria omenirii sub toate aspectele sale.

Astfel, vedem ca pentru cetateni ai Statelor Membre al UE, libertatea de miscare prin

Uniune a fost atinsa in principiu si acestia au dreptul de a trai, munci si circula liber. Carti de

identitate sau pasapoartele sunt cerute pentru a calatori în afara unui Stat Membru, nici o viza,

permis de munca sau alt document / permisiune nefiind ceruta. În majoritatea Statelor

Membre, totusi, sederea mai lunga decat o vacanta necesita inregistrare.

Atunci cand angajeaza, angajatorilor nu le este permis sa discrimineze vis-a-vis de

potentialul angajatilor pe baza de nationalitate (cu exceptia unor arii sensibile cum ar fi

securitatea naţionala). Acestia pot, totusi, sa ceara angajatilor sa fie fluenti in anumite limbi

straine in perioada cat lucreaza. Aceasta poate actiona ca o „bariera de a nu intra”.

Una dinte cele mai mari bariere fata de lucrul in afara tarii de origine este

recunoasterea calificarilor profesionale. Fie în cazul profesiilor care cer cativa ani de studii

superioare, sau comercianti care iti cer un anumit training, muncitorii gasesc uneori destul de

greu un loc de munca in alte tari decat cele unde si-au obtinut calificarile profesionale. Chiar

si atunci cand abilitatile de baza sunt asemanatoare, astfel de oameni afla ca trebuie sa urmeze

pregatiri intensive spre a se „recalifica” in vederea unui loc de munca in noul Stat Membru.

Pentru a rezolva aceasta problema, UE a pus în functiune un sistem de recunoastere

reciproca a diplomelor, astfel incat cei calificati pentru a munci într-un anumit domeniu într-

un Stat Membru pot intra în aceeşi profesie in orice alt Stat Membru, în aceiasi termeni ca si

cei locali. In anumite profesii, cum ar fi medicina, intelegeri speciale au fost facute pentru a se

asigura cele mai inalte standarde ale serviciilor in intreaga Uniune.

Pentru persoanele care lucreaza, o bariera majora este „portabilitatea”drepturilor de

pensie, somaj si asigurarile de sanatate, precum si alte aspecte ale securitatii sociale.

Sistemele nationale au fost stabilite in asa fel incat oamenii sa contribuie de-a lungul intregii

perioade de munca si sa-si poata retrage pensia la momentul retragerii din activitate.

Cei care lucreaza in State Membre diferite se poate sa fie acumulat beneficii partiale

intr-unul sau doua sisteme nationale diferite. Desi regulile UE dicteaza ca aceste contributii

facute in state diferite sunt adunate de-a lungul activitatii profesionale, cu beneficiile

prevazute la nivel nationale, complexitatea sistemului ramane o bariera fata de libertatea de

circulatie a celor dornici de a munci. Cei aflati in pozitii mai bine platite isi pot aranja singuri

schema de pensie şi de sanatate, astfel încât o astfel de barierã este probabila de a afecta mai

mult munca platita cu mult mai puţin.

Lucrãtorii din cele zece State Membre (excluzând Cipru şi Malta) care au aderat în

2004 încã întâmpinã restricţii când cautã locuri de muncã în anumite State Membre. Aceste

mãsuri tranzitorii sunt detaliate în Tratatele de aderare : o perioadã de tranziţie pentru 2 pânã

la 7 ani se aplicã, drept pentru care un permis de muncã specific este cerut pentru a lucra în

„vechile” State Membre. Germania şi Austria sunt singurele state care intenţioneazã sã

blocheze accesul la piaţa lor de muncã pentru maximum 7 ani, pânã în 2011.

De la 1 ianuarie 2007, dupa o perioada de aderare, Romania devine, alaturi de

Bulgaria, stat membru al Uniunii Europene.

Pentru cetãţeni ai României şi Bulgariei, membri UE din 2007, restricţiile pe piaţa de

muncã vor trebuie ridicate pânã la 1 ianuarie 2014. Când şi dacã Turcia va adera, se aşteaptã

ca unele State Membre sã cearã o perioadã de tranziţie semnificativ mai lungã.

Din observatiile de mai sus, este usor sa ne dam seama ca la nivelul de organizare al

Uniunii Europoene exista inca carente serioase, chiar daca fundamentul de constructie al

acesteia devine pe zi ce trece mai solid si mai sigur, spre o Europa Unita, o Europa de

neclintit si de neinvins.

O data cu intrarea in vigoare la 1 decembrie 2009 a Tratatului de la Lisabona speram

ca aceste neajunsuri vor fi treptat, treptat eliminate pentru ca sa putem incheia prezenta

lucrare in termenii optimisti ai marilor peronalitati care si-au pus amprenta la faurirea Marii

Europe.

Asa cum se remarca inca din primele randuri ale Tratatului de la Roma, acest lucru era

exprimat în termeni specifici: „Comunitatea are ca misiune, prin realizarea unei piete comune

si prin apropierea treptata a politicilor economice ale statelor membre, sa promoveze o

dezvoltare armonioasa a activitatilor economice în ansamblul Comunitatii, o expansiune

continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, ridicarea accelerata a nivelului de viata si

stabilirea unor relatii mult mai apropiate între tarile care le formeaza”.

Bibliografie :

Rudareanu Mariana – “ Drept Comunitar – Note de curs “, Editura Fundatia Romania de maine, Bucuresti, 2007;

Voicu Marin, Sabau Mirela Georgiana – “ Drept comunitar general “, Editura Fundatia Romaniei de Maine, Bucuresti, 2009;

Tinca Ovidiu – “ Drept comunitar general “ – Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005

Voiculescu Nicolae – “ Drept commercial al muncii “ – Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2009;

Weber Florentina Iuliana – “ Elemente de drept comunitar “, Editura Paralela 45, Pitesti, 2007;

*** Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( actualizata la zi );

Constitutia Romaniei;

Droit materiel communitaire, editia a VIII-a, Editura Armand Collin, Paris, 2001;

Monitorul Oficial al Romaniei;

Tratatul de aderare al Romaniei la UE;

Tratatele constitutive (CECO; CEE, CEEA), Tratatele de la Maastricht, Amsterdam, Nisa, Tratatul Constituţional, Tratatul de la Lisabona.

**** www.mie.ro

www.infoeuropa.ro

http://www.infoeuropa.ro/

http://www.mie.ro/

www.juristprudentaCEDO.ro

http://www.juristprudentaCEDO.ro/

Libera circulatie a persoanelor [1][1]

Documents

Transcript of Libera circulatie a persoanelor [1][1]