Lia Bugnar Femeia

8/16/2019 Lia Bugnar Femeia

1/36


2/36

2

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar

Editura LiterNet2005

Redactori: Răzvan Penescu [email protected], Anca Şerban

Editor format .pdf Acrobat Reader şi coperta: Anca Şerban

Desene: © 2005 Sylviane Canini.

Text: © 2005 Felicia Sanda Bugnar.Toate drepturile rezervate autoarei.

© 2005 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat ReaderEste permisă descărcarea liber ă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită acăr ţii prin intermediul altor situri, modificarea sau comercializarea acestei versiuni f ăr ă acordul prealabil,

în scris, al Editurii LiterNet sînt interzise şi se pedepsesc conform legii privind drepturile de autor şidrepturile conexe, în vigoare.

ISBN: 973-7893-26-3

Editura LiterNethttp://[email protected]

mailto:[email protected]:[email protected]://editura.liternet.ro/mailto:[email protected]:[email protected]:[email protected]://editura.liternet.ro/mailto:[email protected]


3/36

3

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Motto: „Dac ă nu-ţ i pasă unde eşti, n-ai cum să te r ăt ăceşti .”

Personaje:FemeiaScriitorulOdette – soţia scriitoruluiFilip – fiul lorSebastian – patronul unui magazin de antichităţiNuria – o ţigancă Un comisionar


4/36

4

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Actul I


5/36

5

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Femeia:

Întotdeauna am crezut că am un destin cu totul şi cu totul deosebit. Şi când spun deosebit,n-are rost să vă simţiţi ofensaţi: „încă una care se crede mai brează ca toţi ceilalţi...". Nu un destindeosebit de-al vostru, ci unul deosebit chiar de-al meu. Tot timpul am avut senzaţia ciudată că suntaşteptată în altă parte. Chiar şi acum, la vârsta pe care o am - şi-am să vă rog să aveţi gentileţea de anu-mi cere să v-o mărturisesc - încă mai am convingerea că s-a produs o încurcătur ă la naşterea meaşi astfel am ajuns în casa acelor doi oameni care au insistat, mult timp după aceea, să le spun „mamă”şi „tată”. Erau oameni foarte cumsecade şi de o simplitate comparabilă doar cu aceea a unei ploimărunte... Nu zâmbiţi, o să vă obişnuiţi cu comparaţiile astea ale mele! Comparaţiile mele suntcomparabile doar cu o lebădă în căutarea unei eşarfe pe care, evident, n-o va găsi niciodată...

Copilăria mea? „Cea mai banală”, „Cea mai ternă” sunt expresii insuficiente ca s-o descriuexact. Aşa că mă văd nevoită să apelez la una din incomparabilele mele comparaţii: o copilăriecomparabilă cu interesul pe care îl citeşti în ochii unei vaci ce paşte de o or ă şi jumătate. Singurul lucrupe care merită să-l ştiţi şi voi este: cum am pus eu capăt, la vârsta de 11 ani şi cinci luni, acesteiinutilităţi care era copilăria mea.

Când vrei să începi o viaţă nouă, nu trebuie decât să iei trenul potrivit.

Tren... tren... muzica roţilor... comparabilă cu ce? Da, ştiu... cu respiraţia întretăiată a unuibărbat ce î ţi spune „te iubesc”, ştiind că nu vei fi niciodată a lui... (Se aude zgomot de roţ i de tren.)Mâna controlorului încleştată de gulerul meu... drumul dintr-un compartiment în altul: „O cunoaşte

cineva pe copila asta?”.Compartimentele de tren! Nu există ceva mai frumos! Sunt atât de provizorii! „Acesta e locul

meu”, spunem cu seninătate, ştiind că peste câteva ceasuri sau o zi vom păr ăsi locul acela şi nu-l vommai vedea, poate, niciodată! Dar, până atunci, compartimentul ne soarbe mirosurile, ne găzduieşteobiectele şi aude cele mai fascinante poveşti ale noastre.

„O cunoaşte cineva pe copila asta?”


6/36

6

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Dantele, cutii de bomboane, cufere cu cele mai frumoase lucruri... întotdeauna ne luăm cele maifrumoase lucruri într-o călătorie... într-unul din compartimentele astea se află şi locul meu...

„O cunoaşte cineva pe copila asta?”

Când ajungi în dreptul locului tău, nu ai cum să nu-l recunoşti! Şi-atunci, nu trebuie decât să daidrumul şuvoiului de lacrimi pe care îl aveai pregătit de când te-ai suit în tren...

Victor! Cine ar putea descrie eleganţa lui Victor? Nimeni în afar ă de mine, bineînţeles. Deşi înalt, subţire şi frumos, eleganţa lui Victor se poate compara cu cea a unui pian, în clipa în care o mână deschide capacul, lăsând clapele să zâmbească.

- Domnule, eşti o brută. Nu vezi cât de speriată e mititica?

- E cu dumneavoastr ă?

- N-ai voie să tratezi aşa o fiinţă neajutorată!

- Iertaţi-mă domnule, dar dacă până la următoarea staţie nu-i plăteşte nimeni biletul, o predaupoliţiei...

Victor mi-a plătit biletul de intrare în noua mea viaţă. N-a putut s-o lase pe micuţa fugar ă de laorfelinat să fie trimisă înapoi în mizerie...

Cei patru ani ce au urmat sunt complet neinteresanţi. Am primit o educaţie şi am aflat că amtalente despre care oricum eram foarte sigur ă că le am: muzică, dans, pictur ă, literatur ă... Oamenii cares-au ocupat de mine au fost cei mai insipizi, anoşti şi inutili pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc... Sigurcă ştiau lucruri minunate, dar ei nu erau decât nişte recipiente care nu se armonizau în nici un fel cupropriul conţinut. Ca şi când ai bea şampanie dintr-o ulcică de lut.

Imaginea fetiţei neajutorate din tren trebuie să-l fi urmărit în aceşti patru ani pe Victor, astfel că atrimis banii pentru educaţia mea cu regularitate de ceasornic.


7/36

7

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Bănuiam că sunt frumoasă. Dar abia în ochii lui Victor am văzut cât de frumoasă sunt. „Un chipde înger desfrânat”. Comparaţia nu-mi apar ţine, deşi mi-ar fi plăcut să mă gândesc eu la ea. Victor îmispunea aşa: „Chip de înger desfrânat”. Mi-a luat trei zile lungi şi frumoase din viaţa mea să-l fac peVictor să uite de conştiinţa ce-i spunea că sunt de trei ori mai tânăr ă decât el şi n-ar trebui să profite defaptul că soarta mea se află, în totalitate, în mâinile lui.

Victor ar fi putut să facă orice pe lume şi i-ar fi ieşit minunat. Paradoxul era că avea atât de mulţibani încât singura treabă de care se ocupa era să-i cheltuiască. Dar lucrul acesta îl f ăcea cunaturaleţea şi uşurinţa unei frunze purtate de vânt. Pluteşte lin, se aşează, se rostogoleşte şi zboar ă mai departe, de fiecare dată altfel... în căutarea unui alt loc...

Educaţia mea s-a desăvâr şit abia după ce Victor m-a învăţat să fac dragoste. A durat mai multdecât disciplinele pe care le deprinsesem în anii plicticoşi de pension. Victor era o enciclopedie lacapitolul dragoste. Despre mine, spunea că sunt un talent înnăscut şi tind să cred că aşa e. Dar el eramai mult de-atât. Dacă eu eram o vioar ă atinsă de arcuşul unui artist, Victor era însăşi muzica.

Când l-am păr ăsit, după şapte ani, am fost uimită să constat că tot ce învăţasem de la el nu-mifolosea la nimic, pentru că bărbaţii ceilalţi aveau nevoie de infinit mai puţin. Bogăţia de nuanţe, pe careştiam s-o conţin într-o îmbr ăţişare, a devenit chiar un balast supăr ător de care nu mi-a fost chiar atât deuşor să mă descotorosesc.

- Hai, boierule, să-ţi ghicesc, să-ţi zic câţi copii o să faci cu prinţesa de lângă tine.

- N-o să fac nici unul, pentru că prinţesa nu vrea copii.

- Aoleo, boierule, o avea vr ă ji f ăcute, dă-mi doi poli şi i le iau cu mâna. Să-ţi facă un băiatfrumos ca tine.

- Ia doi poli să ne laşi în pace. Suntem fericiţi.

Aşa era. Victor şi cu mine eram fericiţi. Pentru el era ultima zi de fericire. Am aflat că, la un ande la plecarea mea, s-a împuşcat, iar pentru mine era începutul unei noi fericiri.


8/36

8

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Şatra de ţigani, cu care am plecat, era alcătuită din nouă bărbaţi, cincisprezece femei şinenumăraţi puradei al căror nume nu am reuşit niciodată să le reţin, în ciuda faptului că am tr ăit patruani alături de ei.

Kajar era cel mai puternic şi râvnit ţigan din şatr ă, aşa că am fost privită de ţigănci ca onenorocire picată din senin, inexplicabilă, cu tot darul ghicitului pe care susţin ele că îl au.

Nuria, ghicitoarea atât de hotărâtă să-l uşureze pe Victor de câţiva poli, n-a văzut cum Kajar, doipaşi mai încolo, mi-a aruncat o privire. Una singur ă. Privirea asta mi s-a r ăspândit prin tot trupul, în

toate direcţiile şi mi-au trebuit patru ani să o pot smulge de acolo.Pe cât de perplecşi au r ămas ceilalţi ţigani când am descins în şatr ă, noaptea, cu trei cufere şi

două cutii de pălării - îmi luasem doar strictul necesar -, pe atât de firesc i s-a părut lui Kajar să mă ia demână şi să mă ducă în cortul lui. O uitătur ă scurtă şi întunecată i-a fost de ajuns Nuriei ca să î şi iaboarfele şi să se căr ăbănească de acolo.

Toată noaptea, urletele ei, acompaniate de toţi câinii din şatr ă, au fost ecoul încleştării dintremine şi Kajar.

Ţigăncile, f ăr ă nici o excepţie, mă urau. Dacă un timp am reuşit să-mi câştig traiul în şatr ă,vânzându-mi rând pe rând toate lucrurile pe care le aveam, până la urmă tot a trebuit să şterpelesc deprin târguri, să fur găini noaptea şi să prezic viitorul unora; tocmai eu care eram, clipă de clipă,surprinsă de propriu-mi prezent. Toate astea mi-au ieşit cu mare uşurinţă; în special, la chestia cughicitul eram neîntrecută.

Aceste „reuşite profesionale” ale mele nu-l împiedicau pe Kajar să mă bată crunt. Bătăile neerau de folos tuturor: lui, îi confirmau faptul că îi apar ţin; mie, îmi aminteau cine e stăpânul, iarconşătrenilor le ar ătau cât de mult ne iubim. Când mă ridicam, clătinându-mă de pe jos, vedeam privirile

încărcate de invidie ale ţigăncilor. Nuria nu m-a iertat niciodată.

- Kajar, ne-am îndepărtat prea mult. N-o să mai ştim să ne întoarcem.


9/36

9

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


- Nu-ţi fie frică. Putem merge până unde vrem noi. Vrei să ne oprim?

- Nu, nu te opri.Mâinile lui Kajar pe pielea mea incolor ă... ochii lui despicându-mă până în creier... miracolul

desprinderii noastre de noi, de şatr ă, de lumea asta ştiută... Locurile pe care le-am văzut în nopţile„Kajariene”...

- Kajar, să nu-mi dai drumul.

- De ce ţi-e frică?- Să nu cad! Nici măcar nu ştiu dacă înotăm sau zbur ăm!

- Amândouă...

- Kajar, tu ai mai fost aici...

- Niciodată...

- Atunci, poate eu... am mai fost... aici... mi-e aşa de cunoscut şi... necunoscut...

- Tot ce ni se întâmplă... eşti tu... Şi dacă tu vrei, n-o să ne mai găsească nimeni, niciodată...

- Să ne întoarcem, Kajar...

Şi ne întorceam, pentru că aşa vroiam eu... Până la urmă, Nuria a reuşit să se r ăzbune. Nu i-a

trebuit mult ca să-şi dea seama că sunt cel puţin la fel de şireată ca ea. Aşa că, după un timp, arenunţat la planul de a mă sluţi cu apă clocotită... de a-mi arde măruntaiele cu otr ăvuri numai de eaştiute sau alte lucruri de felul ăsta...

Am f ăcut aceeaşi greşeală ca a ei. L-am scăpat din ochi pe Kajar. M-am gândit, mult timp după ce l-am păr ăsit, ce anume i-o fi f ăcut Nuria, de l-a f ăcut din neom, om.

În noaptea aia, Kajar mi-a f ăcut ceva ce f ăceau, probabil, toţi ceilalţi ţigani în corturile lor. S-a


10/36

10

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


suit peste mine... mi-am auzit oasele troznind sub greutate... şi a început să se mişte absurd, într-undu-te-vino dureros... M-a năpădit un miros iute... Dumnezeule! Omul ăsta s-a spălat vreodată în viaţalui? Calvarul a durat doar câteva minute, din fericire... Din noaptea aia, mi-au r ămas în urechisfor ăiturile crâncene ale lui Kajar şi hohotele Nuriei care se auzeau de afar ă.

Când, a doua zi, au văzut că dispărusem f ăr ă urmă, Nuria a fost, probabil, singura care nu s-amirat.

Magazinul de obiecte de artă şi antichităţi, în care m-am angajat ca vânzătoare, se află într-un

or ăşel de provincie, cu al cărui nume nu am să vă plictisesc.Sebastian era proprietarul acelui magazin ceea ce îi conferea un statut de om relativ bogat.

Adăugând aspectul lui plăcut şi vârsta numai bună de însurat, era vânat de toate fetele mai mult saumai puţin bătrâne din zonă.

A fost dragoste şi milă la prima vedere. Dragostea din partea lui şi mila din partea mea. Celedouă sentimente creşteau direct propor ţional. Cu cât îmi era mie mai multă milă de el, cu atât era el mai

îndr ăgostit.Dacă aş fi spus „da”, toate obiectele din magazin, cu Sebastian în fruntea lor, mi-ar fi apar ţinut.

„Băiatul ăsta va muri curând”, m-am gândit de cum l-am văzut.

- Tu vei muri în curând. Dacă î ţi doreşti ceva, mult de tot, ar fi bine să te gr ăbeşti că nu prea maiai timp...

- Ce lucruri ciudate spui tu... Totuşi, nu mă pot supăra pe tine...

- De ce?

- Pentru că te iubesc.

- Cât de mult?


11/36

11

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


- Cât viaţa.

- Asta, în cazul tău, nu mai înseamnă prea mult...- Atunci, fii soţia mea! Nu poţi refuza o ultimă dorinţă unui muribund...

- Tu nu eşti muribund! Doar că ţi-a mai r ămas puţin timp de tr ăit. Şi nu te iubesc.

- Mă vei iubi! Hai să ne căsătorim!

Nu m-aş fi măritat cu omul pe care nu-l iubeam, dacă n-aş fi ştiut cu certitudine că va fi ocăsnicie scurtă. În fond, toţi avem dreptul la o ultimă dorinţă.

Ca o ironie a sor ţii, Sebastian î şi risipea viaţa f ăcându-şi planuri de viitor. Nu faptul că urma să moar ă îmi stârnea milă, ci incapacitatea lui de a-şi tr ăi prezentul. Toate verbele lui erau la viitor: „Vom fifericiţi, vei vedea!”, „Voi ajunge foarte bogat”, „Vom călători prin toată lumea”. Î şi tr ăia viaţa ca pe operioadă de tranziţie. Viaţa lui era ca un hol de trecere pe care nimeni nu-l observa, gr ăbindu-se să ajungă în camera somptuoasă de după el.

Am să trec sub tăcere ce înţelegea Sebastian prin a face dragoste, pentru că, aşa cum mă asigura după fiecare episod erotic, urma să văd, abia pe viitor, ce amant desăvâr şit va fi el: „Cu timpul,va fi mai bine... va fi o nebunie a simţurilor!”.

Ca orice om cu planuri măreţe de viitor, Sebastian a avut o moarte perfect stupidă. S-a înecatcu un sâmbure de măslină care i s-a dus pe partea cealaltă, în timp ce spunea: „Peste trei zile, vei fi

foarte mândr ă de mine... Nu-ţi povestesc încă... Va fi o surpriză...”Peste trei zile, îl îngropam.


12/36

12

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Actul II


13/36

13

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Magazinul de obiecte de art ă şi antichit ăţ i. Femeia st ă aşezat ă pe un scaun foarte neobi şnuitcare pare, mai degrabă, să o ţ ină prizonier ă decât să-i dea posibilitatea să se odihneasc ă.

Se aude clopoţ elul care anunţă intrarea unui client.

Un comisionar: - Bună seara, doamnă.

Femeia: - Bună seara!

Comisionarul: - Domnul Sebastian e aici?

Femeia: - Nu este.

Comisionarul: - Aş putea cumva să vorbesc cu el? E ceva important.

Femeia: - Numai dacă vă pricepeţi la spiritism. L-am îngropat azi dimineaţă.

Comisionarul: - Nu se poate! Acum câteva zile am vorbit cu el...

Femeia: - Credeţi-mă, domnule... A murit sub ochii mei... S-a înecat...Comisionarul: - Dar era un înotător minunat...

Femeia: - ... cu un sâmbure de măslină. I s-a dus pe partea cealaltă.

Comisionarul: - Îngrozitor! Să înţeleg că dumneavoastr ă sunteţi...

Femeia: - Îndurerata văduvă.Comisionarul: - Şi magazinul...

Femeia: - Îmi apar ţine...

Comisionarul: - În cazul ăsta... şi coletul, pe care l-am adus eu, vă apar ţine... Bietul domnSebastian... şi l-a dorit atât de mult... Îl urmărea de ani de zile...


14/36

14

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Femeia: - E plătit?

Comisionarul: - Oh, da!Femeia: - Cât valorează?

Comisionarul: - Doar nu vă gândiţi să-l vindeţi...

Femeia: - Ba exact la asta mă gândeam. Eu sunt aici ca să vând obiectele astea... nu să lecolecţionez!

Comisionarul: - Oh! Bietul domn Sebastian! Ştiu sigur că-l vroia pentru dânsul! Poate şi pentrudumneavoastr ă!

Femeia: - Bine, domnule. Iertaţi-mă, am avut o zi grea şi nu cred că mai sunt în stare să încheiafaceri pe ziua de azi.

Comisionarul: - Da, da, sigur. E de înţeles. Am să-l pun aici. Vă las acum... Condoleanţe,

scumpă doamnă... Şi... Noapte bună...Bărbatul îi sărut ă mâna ceremonios şi iese. Auzim clopoţ elul la închiderea uşii.

Femeia se apropie de colet, care a r ămas în mijlocul înc ă perii. Întinde mâna să-l ating ă, când seaude o voce:

Vocea: - Nu pune mâna pe el!Femeia: - Poftim?

Femeia se întoarce şi scruteaz ă cu atenţ ie fiecare col ţ i şor al înc ă perii. Aproape de aceeaşiculoare, parc ă din perete direct, se desprinde un bărbat.

Bărbatul: - Am spus să nu-l atingi.


15/36

15

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Femeia: - Cine mai eşti şi tu? Î ţi dai seama în ce hal m-ai speriat?

Bărbatul: - Iartă-mă, trebuia să vin pe uşă.

Femeia: - Cum adică pe... (Realizând sensul vorbelor lui, dat fiind c ă în înc ă pere nu se afl ă ferestre.) Adică... pe unde-ai vrea să cred c-ai intrat?

Bărbatul: - Pe-aici, pe undeva...

Femeia: - De fapt, nici nu-mi pasă. Cert e că am închis. Reveniţi mâine.

Bărbatul: - Nu există mâine.Femeia: - Pardon?

Bărbatul: - Tu nu ai mâine.

Femeia: - Încerci să-mi spui, printr-un calambur, că eşti un ucigaş?

Bărbatul: - Nu sunt un ucigaş. Decât metaforic, dacă vrei.

Femeia: - Nu-mi plac metaforele. Prefer comparaţiile. Sunt mai clare.

Bărbatul: - Da... Ştiu... incomparabilele tale comparaţii...

Femeia îl priveşte straniu... Tac amândoi.

Bărbatul: - Da' ştiu... Parcă mă cunoşti de undeva.Femeia: - Semeni cu cineva... Dar nu îmi dau seama cu cine.

Bărbatul: - Priveşte-mă mai bine!

Femeia (Îl cerceteaz ă atent ă.): - Cu... mă rog... o cunoştinţă din trecutul meu...


16/36

16

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Bărbatul: - Victor?

Femeia (Uluit ă.): - Îl cunoşti pe Victor? El te-a trimis? Dar nu se poate... doar ştiu că...Bărbatul: - S-a împuşcat la un an de la plecarea ta...

Femeia (Tace, privindu-l cu atenţ ie.): - Bine, ai reuşit să mă faci curioasă. Cine eşti?

Bărbatul: - Priveşte-mă mai atentă... Eşti sigur ă că semăn cu Victor?

Femeia: - Leit. (După o pauz ă.) Dar ai şi ceva din... Hai, că asta-i chiar o tâmpenie... Spune-mi

ce vrei şi lăsă-mă. Sunt obosită.Bărbatul: - Kajar. Asta ai vrut să spui... nu? Am ceva şi din Kajar, aşa-i?

Femeia: - Exact. (Înspăimântat ă.) Cine eşti şi de unde mă cunoşti aşa de bine? Şi, mai ales, cevrei?

Bărbatul: - Dacă te-ai linişti puţin şi ai avea r ăbdare să te uiţi bine la mine, ai vedea că semăn

şi cu Sebastian, r ăposatul, ba chiar şi cu tipul de adineauri, care ţi-a adus coletul.Femeia (Se lasă să cad ă pe scaun, aproape plângând.): - Am observat... şi cu mulţi alţi bărbaţi

din existenţa mea... Am înnebunit? Sau am aţipit, doar?

Bărbatul: - Nu, n-ai înnebunit şi nici nu visezi. Doar că... mă rog, ce ţi se întâmplă ţie, acum, eun miracol. Cam cum ar fi pentru mine să coboare însuşi Creatorul, să stăm la o tacla.

Femeia: - Ascultă, domnule... Faptul că ai aflat, nu ştiu de unde şi nici nu-mi pasă, nişte bârfedin existenţa mea... şi faptul că ai o faţă cât se poate de comună... nu înseamnă că am să-ţi înghitaberaţiile...

Bărbatul: - Ştiu totul despre tine... Fiecare gând al tău mi-a trecut mai întâi mie prin cap... şifiecare acţiune a ta... a fost pentru că aşa am vrut eu...


17/36

17

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Femeia: - Eşti mai nebun decât credeam!

Bărbatul: - Da? Ai plecat de acasă la 11 ani şi cinci luni, cu trenul, l-ai întâlnit pe Victor, te-aiplictisit la pension, după care i-ai sucit minţile binef ăcătorului tău, ca să-l păr ăseşti pentru Kajar, care

s-a dovedit, după patru ani, a duhni groaznic a transpiraţie, în ciuda „nopţilor Kajariene” pe care ţi ledăruise. Pot să-ţi descriu fiecare senzaţie pe care ai tr ăit-o din clipa în care te-ai născut... Pentru că eşticreaţia mea...

Femeia: - Eşti Dumnezeu? Iartă-mă, Doamne, dar mi te închipuiam altfel...

Bărbatul: - Să nu exager ăm... Să ne oprim la denumirea de „creator”.Femeia: - Doamne! Iartă-mă! Să te servesc cu ceva? O cafea? Un coniac? Măcar un pahar cu

apă?

Bărbatul: - Aş bea o cafea. Deşi, e a treia pe ziua de azi... Se poate fuma aici?

Femeia (Triumf ătoare.): - Ha! Te-am prins, şarlatanule! Nu eşti Dumnezeu. N-oi fi eu cine ştie

ce bisericoasă, da' atâta lucru ştiu şi eu: că pe Dumnezeu îl enervează fumatul. E nefumător înr ăit.Pentru că tutunul e „iarba...” ştii tu cui, a adversarului său numărul unu.

Bărbatul ( Amuzat.) - Evident că nu sunt Dumnezeu. Asta mi-ar mai lipsi. Am destulă bătaie decap şi aşa. Sunt doar creatorul tău. Sunt scriitor. Î ţi spune ceva chestia asta?

Femeia: - Da! Îmi spune că mori de foame! Un artist! Ai venit să-mi înşiri minciunile astea

sfruntate ca, la sfâr şit, să-mi ceri bani cu împrumut, aşa-i?Bărbatul: - Întâmplarea face că sunt un scriitor de succes şi că, slavă Domnului, până acum

căr ţile mele s-au vândut ca pâinea caldă.

Femeia: - Atunci ce vrei de la mine?

Bărbatul: - Să te anunţ că nu te mai scriu mai departe.


18/36

18

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Femeia: - Reformulează, te rog.

Bărbatul: - N-am să scriu mai departe povestea ta. Îmi scapă din mâini. A început să mă conducă ea pe mine.

Femeia (Neîncrez ătoare.): - Ce încerci tu să-mi spui, e că n-aş fi o fiinţă adevărată? Că suntdoar o... invenţie de-a ta?

Bărbatul: - Tu eşti o fiinţă adevărată, pentru că eu te-am scris foarte bine. Făr ă falsă modestie,pot spune că eşti la fel de vie ca mine.

Femeia: - Dacă eşti aşa grozav şi atotputernic, de ce nu faci tu o minune ca să-mi închizi gura?

Bărbatul: - Ca de exemplu?

Femeia: - Nu ştiu! O minune! Să r ăsar ă un copac, aici, în mijlocul magazinului...

Bărbatul: - Aşa, din senin?

Femeia: - Exact! Dacă eşti ce pretinzi că eşti... ar trebui să fie floare la ureche pentru tine.Bărbatul: - Nu ştiu de ce stau atâta la discuţii cu tine... În fond, aş fi putut să te bag pur şi

simplu într-un sertar şi să încerc să te scriu peste câţiva ani... Poate că ar trebui să faci parte din operamea de la maturitate...

Femeia: - Ha! Te fofilezi! Susţii că m-ai creat pe mine cu toată lumea mea şi nu eşti în stare să

plantezi un amărât de copac într-un magazin de antichităţi. Halal creator!Bărbatul: - Bine! Dă-mi o foaie şi ceva de scris.

Femeia: - Cu plăcere.

Bărbatul (Se aşeaz ă şi scrie, vorbind cu voce tare.): - „Femeia privi uluită cum, exact în mijloculmagazinului de antichităţi, r ăsărea nici mai mult nici mai puţin decât un lămâi...”


19/36

19

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Femeia priveşte uluit ă l ămâiul.

Bărbatul: - Mulţumită?Femeia: - Fantastic! Deci, chiar mi se întâmplă... ce mi se întâmplă... întotdeauna am crezut că

am un destin deosebit...

Bărbatul: - Ştiu. Scuză-mă, dar, cum poţi observa din propria-ţi poveste, sunt un scriitor realistşi nu ai idee cât mă enervează copacul ăla suprarealist din mijloc, de acolo. Pot să-l tai?

Femeia: - N-ar fi păcat? E minunat. Şi oricum, nu avem cu ce să-l tăiem.Bărbatul (T ăind fraza pe care o scrisese înainte.) - Ba avem. Uite că l-am şi tăiat. (Copacul

intr ă înapoi, în podea.)

Femeia se uit ă câteva clipe la locul unde a fost l ămâiul, apoi îl studiaz ă atent ă pe bărbat. Chiarocoleşte de câteva ori scaunul pe care acesta e aşezat.

Femeia: - Eşti frumos.

Bărbatul: - Nu începe cu lucruri din astea. Te anunţ dinainte că farmecele tale nu au nici unefect asupra mea.

Femeia: - Şi de ce spui că ai venit?

Bărbatul: - Să-ţi zic că... te las baltă. Povestea asta mă depăşeşte...Femeia: - Cum aşa? Parcă te lăudai că eşti un scriitor bun...

Bărbatul: - Tocmai de-asta. Nu-mi place cum evoluezi. Te foloseşti de bărbaţi, după care îiarunci. E dezgustător. Nici nu ştiu cum ai ajuns aşa.

Femeia: - Aşa mi-a fost scris! Crezi că eu înţeleg de ce am plecat de la Victor? Era perfecţiunea


20/36

20

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


întruchipată...

Bărbatul: - Mă călca pe nervi...

Femeia: - Poftim?

Bărbatul: - Genul f ăr ă cusur! Sunteţi înnebunite toate când întâlniţi câte unul din ăsta! Vă fascinează rafinamentul ăla, pervers! Şi bogat pe deasupra!

Femeia: - Nu banii m-au atras la el!

Bărbatul: - Ştiu. Da' stau aşa şi mă-ntreb, dacă n-ar fi fost aşa de bogat, i-ar mai fi dat mâna să aibă atâta farmec? Î ţi spun eu: Nu! Oamenii ca Victor sunt obişnuiţi să le vină totul pe tavă. Habar n-auce e grija zilei de mâine. Şi din cauza asta nu sunt obişnuiţi să piardă. De fapt sunt nişte oameni slabi.La primul eşec se împuşcă.

Femeia: - Erai gelos pe el. De-asta mi l-ai scos în cale pe Kajar.

Bărbatul: -

Nici ăla nu era mai breaz! Te-ai îndr ăgostit ca o proastă de un... o brută...Femeia: - Eşti gelos. Nu supor ţi să mă vezi fericită. Şi pe Sebastian ai fost gelos.

Bărbatul: - Era şters. Nu te merita.

Femeia: - Eşti îndr ăgostit de mine (Pauz ă.)

Bărbatul: - De ce ai tu senzaţia că fiecare bărbat care te întâlneşte, nu mai poate tr ăi f ăr ă tine?

Uite că am să-ţi dau o veste tristă: nu mă atragi în nici un fel. Ba chiar mă calci pe nervi cu stilul ăsta altău de femeie fatală pentru care nimeni nu e suficient de bun.

Femeia: - Şi eu te iubesc. (Pauz ă lung ă la amândoi.)

Bărbatul: - De unde până unde?

Femeia: - Ştii că pe mine dragostea mă loveşte ca un tr ăznet.


21/36

21

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Bărbatul: - La fel de brusc î ţi şi trece.

Femeia: -

De data asta nu va fi aşa. Tu eşti toţi bărbaţii pe care i-am iubit sau pe care i-aş puteaiubi vreodată...

Bărbatul: - Trebuie să plec.

Femeia: - Şi cu mine cum r ămâne?

Bărbatul: - Am să încerc să te continui peste un timp. O lună, un an, nu ştiu. Acum nu mai pot.

Sunt... prea implicat!Femeia: - Şi eu r ămân ca o stană de piatr ă aici până te hotăr ăşti tu să...

Bărbatul: - Nu! Tu nu vei simţi nimic! Va fi ca atunci când cazi pe gânduri preţ de o clipă, uitândunde eşti şi ce vroiai să faci! Pentru tine va fi doar o clipă!

Femeia: - Şi n-am să te mai văd niciodată?

Bărbatul: - Nu. Dar nici nu o să suferi din cauza asta pentru că ai să mă uiţi în momentul încare viaţa ta o să meargă mai departe.

Femeia: - Viaţa mea! Nu va fi viaţa mea! Va fi o păcăleală! N-am să fiu niciodată cu adevăratfericită! Şi nici tu!

Bărbatul: - Nu ştim asta. Aşteptăm toată viaţă să întâlnim fericirea. Aşa suntem f ăcuţi.

Femeia: - Dar eu nu vreau să aştept. Eu vreau să tr ăiesc din plin. Şi n-ai să mă poţi opri, nici tuşi nici toţi Creatorii în pană de inspiraţie din lumea asta. Rămâi aici! Magazinul îmi aduce suficienţi banica să putem tr ăi amândoi. Tu ai să-ţi vezi de scrisul tău în continuare.

Bărbatul: - Nu e aşa simplu cum crezi tu! În primul rînd sunt un om însurat!

Femeia: - Nu te cred.


22/36

22

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Bărbatul (Scoate o poz ă din buzunarul de la piept.): - Uite-i. Fiul meu şi soţia mea, Odette.

Femeia:

(Uimit ă.): - Dar asta sunt eu.Bărbatul: - Nu eşti tu. E doar acelaşi chip. Ţi-am dat chipul soţiei mele.

Femeia: - Cum ai îndr ăznit să-mi dai un chip care să nu fie numai al meu?

Bărbatul: - Am vrut să fii frumoasă. Soţia mea e cea mai frumoasă femeie pe care am întâlnit-o!Dar în rest, nu semănaţi deloc. Tu eşti pătimaşă şi nebună, Odette e raţională, liniştită şi foarte timidă.

Femeia: - Ştie de mine?Bărbatul: - Da! Obişnuiesc să-i citesc ce scriu pentru că e cel mai bun critic al meu. Îi placi

foarte tare. Moare de curiozitate să-i citesc ce-ai mai f ăcut. Zice că eşti total imprevizibilă.

Femeia: - S-ar putea să nu mă mai placă!... Mai repede decât crezi... Ce e în colet?

Bărbatul: - Care colet?

Femeia: - Ăsta de-aici.

Bărbatul: - A! Coletul! Sincer, habar n-am. Exact în momentul ăla mi-am dat seama că nuvreau să mai scriu povestea asta.

Femeia se duce la un patefon şi pune muzic ă, aprinde o lampă şi stinge lumina.

Femeia (Începând să se dezbrace.): - Mă cunoşti suficient de bine ca să ştii că n-am să te lassă mai pleci niciodată de-aici, pentru că te iubesc. Nici măcar nu ştiu dacă ce fac eu, acum, (Î şi scoaterochia.) e ideea mea sau a ta şi, sincer, nici nu-mi pasă. Căr ţile tale nu înseamnă nimic pentru minedecât dacă au un final fericit. (Ia foaia de hârtie pe care scrisese el înainte.) Şi pentru că tu eşti în criză de inspiraţie ai să scrii ce-ţi dictez eu. După care o să facem dragoste.


23/36

23

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Bărbatul: - Eşti nebună de-a binelea!

Femeia: -

Exact. De-asta mă şi iubeşti. Scrie: „Femeia se duse la colet (În timp ce el scrie, ea,vorbind, execut ă ceea ce spune pe gur ă.), îl deschise şi privi nedumerită conţinutul acestuia: o maşină de scris şi un superb inel cu diamante”. Ai scris?

Bărbatul d ă din cap.

Femeia: - Perfect. Acum ne putem iubi.

Se stinge lumina.

Bărbatul: - Dar nu ne e scris aşa şi-atunci nu poate exista.

Femeia: - Puţin îmi pasă.

Lumina se aprinde pe o por ţ iune din faţă a scenei. Pe un balansoar se afl ă femeia care citeşteceva. După un timp, r ămâne cu ochii în tavan, gândindu-se. Ia telefonul aflat pe o măsuţă lâng ă ea şiformeaz ă un număr.

Femeia: - Robert, sunt eu, Odette. Iartă-mă că te deranjez la ora asta, dar simţeam nevoia să vorbesc cu cineva şi ai fost singurul la care... (Pauz ă.) Da. La asta m-am gândit şi eu... Tu ai fost cel

mai bun prieten al lui... Astăzi... L-am vizitat după-amiază. Nu-şi mai revine, Robert. Mi-a spus-o şidoctorul dar acelaşi lucru îl simt şi eu. E într-o lume a lui. Nu mă pot abţine să nu plâng când îl văd câtde fericit e... A trecut deja un an de când e internat şi... uite, nici o schimbare. Astăzi l-am dus şi pe Filipsă-l vadă. Mi-a spus că nu mai vrea să vină niciodată, că „Tata e nebun. Ar trebui să găsim alt tată.”.L-am plesnit şi dup-aia mi-a părut r ău. (Pauz ă.) Da... Pare fericit! Robert, de fapt nu te-am sunat încalitate de prieten al lui, ci în calitate de editor. Mă obsedează o poveste la care lucra el când... când...


24/36

24

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


s-a declanşat boala... Mă punea să citesc cu voce tare ca să î şi dea seama cum sună... Da... e...interesantă... Problema e că nu mă pot gândi decât... la femeia din manuscris. Şi... să nu râzi, Robert,

ştiu că sună aiurea, aş vrea să continui povestea... Simt că dacă nu fac asta înnebunesc şi eu...(Pauz ă.) Mă bucur că gândeşti aşa!... Mulţumesc, Robert! Noapte bună!

Închide telefonul, ia din nou în mână foile pe care le citea.

Odette: - „ Femeia se duse la colet, îl deschise şi privi nedumerită conţinutul acestuia: o maşină

de scris şi un superb inel cu diamante.” La ce te-ai gândit tu, iubitul meu, când ai scris asta?Se stinge lumina.


25/36

25

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Actul III


26/36

26

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Beznă total ă în scenă, după care o vedem pe Femeie în pozi ţ ia în care era înainte ca omul cucoletul să iasă, în momentul în care acesta îi sărut ă mâna. După care, ca într-un film dat înapoi perepede, acesta merge câţ iva paşi (ca atunci când dai la video înapoi pe imagine), cu spatele, până înlocul în care a purtat dialogul cu Femeia.

Întuneric o secund ă. Din nou lumină o frac ţ iune de secund ă, apuc ăm să-l vedem pe Comisionarspunând două trei silabe, iar întuneric, iar lumină.

Comisionarul: - În cazul ăsta... şi coletul pe care l-am adus vă apar ţine... Bietul domnSebastian şi l-a dorit atât de mult... Îl urmărea de ani de zile...

Femeia: - Îmi apar ţine.

Comisionarul: - Şi magazinul...

Femeia: - Îndurerata văduvă.

Comisionarul: - Îngrozitor! Să înţeleg că dumneavoastr ă sunteţi...Femeia: - ... cu un sâmbure de măslină. I s-a dus pe partea cealaltă.

Comisionarul: - Dar, era un înotător minunat.

Femeia: - Credeţi-mă, domnule, a murit sub ochii mei... S-a înecat…

Comisionarul: - Nu se poate! Acum câteva zile am vorbit cu el...

Femeia: - Numai dacă vă pricepeţi la spiritism. L-am îngropat azi dimineaţă.

Comisionarul: - Aş putea cumva să vorbesc cu el? E ceva important.

Femeia: - Nu este.

Comisionarul: - Domnul Sebastian e aici?


27/36

27

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Femeia: - Bună seara!

Comisionarul: - Bună

seara, doamnă...

Iese cu spatele şi clopoţ elul, care anunţă intrarea unui client, se aude invers. Replicile trebuiespuse cu aceeaşi intonaţ ie ca în actul II, deşi sună ilogic.

Întuneric.

Se aprinde lumina şi, în magazinul de antichit ăţ i, a apărut o masă cu farfurii pe ea - de altfel ea

poate exista dinainte în magazin - la care sunt aşezaţ i Femeia şi Sebastian (care e acelaşi actor carel-a jucat şi pe scriitor). Amândoi mănânc ă în t ăcere.

Sebastian: - Peste trei zile, vei fi foarte mândr ă de mine... Nu-ţi povestesc încă... va fi osurpriză...

În timp ce spune asta, mănânc ă măsline. Se îneac ă dintr-o dat ă şi începe să tuşeasc ă puternic,aproape se sufoc ă. Femeia se uit ă în alt ă direc ţ ie un timp, spre public eventual. Dintr-o dat ă, caîmpinsă de un arc, sare de pe scaun şi începe să-i care pumni în spate lui Sebastian, până când acestaî şi revine.

Sebastian: - Mulţumesc! Doamne, am crezut că mor.

Întuneric.Se aprinde lumina şi ne afl ăm în acelaşi spaţ iu, dar tr ăsăturile magazinului de antichit ăţ i sunt

estompate de lumină. Pe scenă se afl ă un bărbat – Sebastian – care, din când în când, va intra în zonamai întunecoasă a scenei, pentru a aranja un obiect sau altul din magazin.


28/36

28

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Sebastian: - Am avut cei mai buni părinţi din lume. Ştiu, veţi zice, încă unul care are senzaţiacă nimeni n-a avut o copilărie fericită ca a lui! Aveţi dreptate! Chiar asta e senzaţia mea: că nimeni nu a

avut norocul pe care l-am avut eu, născându-mă în casa acelor oameni cărora mult timp după aceeale-am spus cu dragoste „mamă” şi „tată” şi le-aş mai spune şi azi, dacă n-ar fi murit.

Alt col ţ al scenei, total neluminat până acum, se lumineaz ă brusc şi vedem un bărbat aşezatîntr-un scaun cu rotile, cu spatele la spectatori, învelit într-un pled. De la spate, el trebuie să arate exactca Sebastian. Lâng ă el, pe un sc ăunel - taburet, st ă Odette care are în mână ni şte foi de pe care

citeşte.Odette (Vorbind cu omul de pe scaun.): - „...dacă n-ar fi murit.” (Pronunţă aceste cuvinte în

acelaşi ritm cu Sebastian.)

Sebastian s-a dus deja, undeva, în zona semiîntunecat ă şi aranjeaz ă obiecte prin magazinul deantichit ăţ i.

Odette: - Ştii, iubitule, m-am gândit să spun povestea şi din punctul lui de vedere. De multe orine încăpăţânăm să privim lucrurile dintr-un singur unghi şi începem să vedem totul deformat. Ni se

împăienjeneşte privirea. Nici nu ştii ce bine mi-ar prinde să ştiu că mă auzi, că înţelegi ce spun...Doctorul zice că e ca şi când aş vorbi singur ă dar eu sunt sigur ă că se înşeală... Aşa... hai că m-am

întrerupt (Continuă să citeasc ă.)... deci... „dacă n-ar fi murit.”.

Sebastian revine în faţă, lumina se stinge pe Odette.

Sebastian (Simultan cu Odette.): - ... dacă n-ar fi murit. Pot spune că am fost un copil ascultătorşi de care părinţii au fost foarte mândri. Şi acum, de câte ori am de luat o hotărâre importantă, mă gândesc ce sfat mi-ar da ei, dacă ar mai tr ăi. Şi acţionez întotdeauna conform sfatului pe care cred eu


29/36

29

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


că mi l-ar da ei. Deci, una peste alta, aproape că acţionez după cum mă taie capul.

De la tata am un sac de amintiri plăcute pe care sper că le voi povesti nepoţilor într-o zi şimagazinul de antichităţi pe care sper că-l voi lăsa nepoţilor într-o zi, alături de alte magazine pe care levoi deschide dacă mă va ajuta Dumnezeu, bineînţeles.

Spre deosebire de alţi copii, ai căror părinţi se întreabă ce profesie vor alege aceştia când vor fimari, eu şi părinţii mei am ştiut cu exactitate ce voi face eu. Voi vinde antichităţi. Vreau să spun că astanu-i deloc o treabă simplă, în caz că v-aţi gândit vreo clipă că ar fi. Trebuie să te cam pricepi la toatepentru că, altfel, poţi fi foarte uşor păcălit. Făr ă falsă modestie, recunosc că pe mine nu m-a păcălitnimeni până acum şi-i mulţumesc lui Dumnezeu. Sper că părinţii mei, de undeva de acolo, de sus, mă privesc şi dau aprobator din cap.

Sebastian se duce spre fundul scenei şi o vedem pe Odette, în aceeaşi ipostaz ă ca şi datatrecut ă, citindu-i soţ ului ei.

Odette: - Acum, dac-ai putea vorbi, presupunând că înţelegi ce zic eu aici, m-ai dezaproba. O,ce bine ar fi să ne contrazicem puţin, ca pe vremuri! (Plânge.) Iubitule, mi-e aşa de dor de tine... Ţi separe prea în banca lui, Sebastian ăsta? Ştii, mă gândeam că nimeni nu scrie, niciodată, despre oameniicuminţi şi la locul lor... şi, sincer, mi se pare o nedreptate... Să ştii că m-am fr ământat mult cu coletul ălaal tău... ştii tu... din actul II... cu maşina de scris şi cu inelul... N-am reuşit să-i dau de cap... Şi fiindultima frază pe care ai apucat să o scrii în seara aia... seara de dinaintea bolii... Nu ştiu... M-am gânditcă, poate, erai deja bolnav când ai scris-o... O ma

şină de scris... Nu! N-are nici un sens! Cred c

ă

începuseşi deja să amesteci realitatea cu povestea... Maşina de scris ştiai că e cadoul pe care urmasă-l primeşti de la mine, de ziua ta, iar inelul era ceea ce vroiai să-mi oferi tu, probabil. Am tăiat totepisodul cu coletul (Râde încet.) Vorba ta: „Ce se taie nu se fluier ă!”. Şi l-am salvat pe Sebastian. Ştiucă nu eşti de acord. Ţi se pare banal. Ei bine, mie mi se pare necesar. Dacă toată lumea ar fi ca eroinata din carte, nimic pe lume n-ar mai fi la locul lui. „Singurul regret pe care îl am..."


30/36


31/36

31

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


un avertisment... Poate, dacă o salvez pe femeia asta de la pierzanie... cineva... ne va salva şi pe noi!

Se aude clopoţ elul de la intrarea în magazin şi pe uşă intr ă Nuria, ţ iganca.

Nuria: - Hai, boierule, să-ţi ghicesc. Dă-mi doi poli şi te fac să te iubească domniţa lu' matale, cape lumina ochilor ei.

Sebastian (îndreptându-se spre ea): – Te rog să ieşi imediat de aici... N-am nevoie de ghicitultău...

Nuria: - Stai boierule, că nu ţi-am dat în cap... De ce ţi-e frică? Hai să-ţi zic dacă te gândeştenumai pe tine sau mai suspină şi după altu'.

Sebastian: - Pleacă odată, î ţi spun. Dacă te vede soţia mea, sigur va face o criză... Nu suportă ţiganii... (o împinge cu mâna stâng ă de umăr)

Nuria îi înşfac ă mâna stâng ă şi îi arunc ă iute o privire în palmă.Nuria: - Olele, boierule, ai nevastă ascunsă. Venită de departe. Tu o iubeşti cu inima curată şi

ea se usucă de alte doruri lângă mata. Da' ce vrea ea, nu e de pe pământu' ăsta. Are-o foame-n ea, pecare nu i-o potoleşte nici un bărbat. Dă-mi doi poli, s-o fac să-ţi pupe şi tălpile.

Sebastian (Perplex.): – Piei de-aici, femeie!

Nuria: - De-aia nu prinde sămânţa ta. O chinuie alte doruri. Nu te zgârci la doi poli, boierule! Ailuat femeie rea... şi n-o să ai trai bun cu ea dacă nu mă laşi să o dezleg.

Sebastian: - Nu cred în lucrurile astea.

Nuria: - Atunci de ce ţi-e frică? Sau te face doi poli pe tine, boierule?

Sebastian (Scoate bani din buzunar şi îi arunc ă pe jos.): – Ia-i şi pleacă de aici!


32/36

32

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Nuria: - Aoleu! Ţi-a venit dracii pe mine!

Nuria se apleac ă să ia banii de pe jos, chiar de lâng ă picioarele lui. Când să se ridice, r ămâne oclipă în genunchi, în faţ a lui, cu ochii pironi ţ i în ai lui Sebastian.

Nuria (Cu o voce şoptit ă, ciudat ă.): – Da' nici tu, boierule, n-ai curaj s-o iubeşti de să i sedesprindă carnea de pe trup... (Îi pune mâna la şli ţ , f ăr ă să-şi desprind ă privirea din a lui.) Şi e marepăcat, că ai avea cu ce...

Sebastian (F ăr ă să se mi şte.): –Ţi-am dat bani, pleacă!Nuria (Tot în genunchi.): – Zău că aş pleca, boierule, da' tu ai nevoie de mine şi uite, d'aia pe

mine nu mă lasă inima să plec.

Nuria se ridic ă încet şi nu î şi desprinde ochii din ai lui. Porneşte uşor, prin magazin, mergândmai mult cu spatele.

Nuria: - Mă doare sufletul că trece viaţa pe lângă tine şi tu n-ai curaj să o apuci.

Găseşte masa la care mâncaser ă Sebastian şi Femeia şi se întinde pe ea, ridicându-şinenumăratele fuste.

Nuria: - Hai să vezi cum e dragostea cu o ţigancă. Şi, de câte ori o s-o iubeşti pe cucoana ta, osă-ţi aduci aminte de mine şi o să te miri ce putere te-apucă. Şi cucoana o să se mire. Taina ta o să vă-nfierbânte sângele la amândoi. Hai, boierule, să te iubesc.

Dispar în partea mai neluminat ă a scenei. Se lumineaz ă col ţ ul cu Odette.


33/36

33

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Odette: - „Hai, boierule, să te iubesc.” Acum, chiar că mă bucur că nu-ţi poţi da cu părerea,iubitul meu. Cred că ai fi uluit: „Timida mea Odette! Pudica mea Odette! Cum a produs creieraşul ei

cuminte asemenea grozavii?”. Am să-ţi r ăspund, deşi nu m-ai întrebat: foarte uşor. Al naibii de uşor.Femeia asta, pe care ai scris-o tu, creaţia asta, a ta, n-are pic de originalitate, iubitul meu soţ. Ce ştii tudespre mine după toţi anii ăştia? „Buna mea Odette!”, „Îngerul meu!”... M-ai închis în nişte cuvinte şim-ai obligat să mă învârt în interiorul lor, cu grija să nu r ăstorn vreo liter ă. Am toate femeile din lumeaasta închise înlăuntrul meu. Strigă toate în mine... Şi din tot ce ţi-ai fi putut alege, tu ai ales atât depuţin: „Buna Odette!”. Fiecare om de pe lumea asta scrie, într-un fel sau altul, viaţa omului de lângă el.Şi descoperi că, la un moment dat (când iubeşti, bineînţeles), tr ăieşti rolul în care te-a distribuit omuliubit. Am urât-o pe Femeia asta a ta din prima clipă. Ei i-ai dat tot ce mi-ai refuzat mie. Ştiu sigur că te-ai îndr ăgostit de ea. Te-a fascinat neputinţa ei de a iubi. Cum ai putut? E atât de uşor să nu iubeşti! Ecel mai uşor lucru. (Plânge.) Iubitul meu! Vino înapoi! Şi Filip plânge după tine...

Se stinge lumina. Se lumineaz ă magazinul de antichit ăţ i. Sebastian intr ă în magazin şi se uit ă lace e în jur, de parc ă l-ar vedea prima oar ă. După un timp, î şi drege vocea şi spune cu glas sc ăzut:

Sebastian: - Iubito, am venit. (Realizând c ă a vorbit prea încet.) Iubito, am venit.

Femeia intr ă în magazin, de undeva, din spate. R ămâne în picioare şi-l priveşte pe Sebastian,care n-o vede din clipa în care intr ă ci puţ in mai târziu.

Femeia: - Ţi-e foame?Sebastian (Uitându-se spre masă.): - Nu, deocamdată.

Femeia (Privindu-l ciudat.): – Eşti schimbat. Ce e cu tine?

Sebastian: - Nimic. Poate oboseala de pe drum...

Femeia (Se apropie de el şi aproape c ă-l adulmec ă.): – Nu... e altceva...


34/36

34

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Sebastian: - Sunt nebărbierit. Nu eşti obişnuită să mă vezi aşa...

Femeia (Î şi trece degetele peste obrazul lui.): – Nu... nici asta nu e...

Femeia îi trece degetele prin păr, apoi revine pe barba, pe gura lui Sebastian. El î şi trece, uşorîncurcat, palma peste obraz.

Sebastian: - Nu ştiu ce ţi se pare...

Femeia ( Apucându-l de palma stâng ă şi încercând s-o întoarc

ă spre ea.): - Nici eu...

Sebastian (Î şi smulge palma dintr-a ei şi o apuc ă de păr, dându-i capul pe spate.): - Mi-a fostdor de tine...

Femeia: - Unde-ai fost toată noaptea?

Sebastian: - Î ţi spun eu (O sărut ă pe gât, respirând tot mai precipitat.), mai târziu... E osurpriz

ă. (O aşeaz ă pe masă.)

Femeia începe să-i dea haina jos cu mi şc ări repezite. Lumina se stinge pe ei şi se aprinde peomul din scaunul cu rotile care e singur. Bărbatul se deplaseaz ă cu scaunul în cerc, oarecum în jurulcelor doi, ale c ăror mi şc ări nu se disting exact, pare un balet al mâinilor, picioarelor, pe muzic ă derespiraţ ie pripit ă. Lumina se stinge.

Lumina se aprinde. În scenă, intr

ă un copil cu o minge în mân

ă, pantaloni scur

ţ işişosete pân

ă

la genunchi.

Copilul: - Eu sunt Filip şi am doi părinţi: o mamă şi un tată. Tata e nebun, dar eu n-am voie să spun asta şi, dacă totuşi o spun, sunt pleznit imediat. Am auzit de la un coleg de la mine, de la şcoală,că nebunii ţipă foarte mult şi m-am mirat deoarece tata nu a ţipat nici măcar o dată. Tata zâmbeşte

într-una şi nu clipeşte deloc. L-am urmărit odată o zi întreagă şi nu a clipit. Cred că mă iubeşte încă şi


35/36

35

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


ne distram foarte bine când nu era nebun. Când nu era nebun tata era scriitor şi mama era „buna luisoţie”. După aceea mama a fost scriitoare şi tata a fost „bietul ei soţ”. Mama îl iubeşte pe tata şi din

cauza asta plânge când e singur ă cu el. Dar eu stau ascuns şi o văd. E puţin obositor ca părinţii unuicopil să fie mereu la fel. Adică unul să plângă tot timpul şi unul să zâmbească într-una. Nu ştiu sigur,dar cred că mama plânge şi când nu plânge. Cred că î şi adună lacrimile în cap şi, după ce plec eu, leplânge şi pe alea. Mama a scris o carte şi toată lumea a lăudat-o şi a vorbit despre ea. Un băiat de laşcoală mi-a spus că a auzit-o pe mama lui zicând că e o carte cu prostii. Da' mama mi-a zis că nu eracu prostii. Era cu o fetiţă care a fugit de acasă şi un nene, aşa, ca tata a găsit-o şi a dat-o la şcoală şidup-aia nenea ăla a murit. Aşa... şi atunci ea a plecat mai departe, cu o şatr ă de ţigani care cântau şidansau, şi a mers cu ei până şi-a găsit să lucreze undeva, că obosise de atâta cântat şi dansat toată ziua. Aşa... şi acolo era un nene care s-a însurat cu ea şi dup-aia i-a f ăcut o surpriză foarte mare, că s-adus el şi i-a găsit pe părinţii ei. Şi s-au bucurat toţi foarte tare pentru că ea, acuma, trebuia să aibă uncopil şi-i era frică să nu fugă şi copilul ei de acasă când o să înveţe să meargă.

Nenea Robert vindea căr ţile pe care le scria tata, aşa că şi pe asta tot el a vândut-o. Mama numai vorbeşte cu nenea Robert pentru că într-o zi nenea Robert i-a rupt rochia de pe ea şi i-a zis că tatae nebun. Mama l-a pleznit şi pe el. Mama plezneşte pe oricine zice că tata e nebun. Un băiat de laşcoală mi-a rupt haina la joacă, dar eu totuşi mai vorbesc cu el.

Înainte stăteam într-o casă mare şi cu multe căr ţi, dar mama a vândut-o şi a cumpăratmagazinul ăsta de antichităţi. Noi locuim deasupra. Mie îmi place foarte mult să mă joc în magazin şi să vorbesc cu oamenii care intr ă la noi. Când intr ă cineva, se aude un clopoţel. Mă distrez foarte bine aici.Cred că, atunci când o să fiu mare, o să vând antichităţile astea de pe aici. Sau, mă rog, altele noi.Sfâr şit.

Odette intr ă în scenă de undeva, din spate.

Odette: - Filip! Ţi-ai f ăcut lecţiile?


36/36

36

Femeia dinmanuscris

Lia Bugnar


Filip: - Da. Chiar acum am terminat. Pot să mă joc cu sfeşnicele din secolul XV?

Odette ( Apropiindu-se de masă şi aşezându-se.): – Nu schimba vorba, că nu mă păcăleşti.Ce-ai avut de scris pentru mâine?

Filip (Vine la masă şi ia caietul deschis de pe masă.): – Compunere: „Ce vreau să mă fac cândvoi fi mare”. Vrei să ţi-o citesc?

Odette: - N-am timp acum. Trebuie să livrez o statuetă unui client. O să i-o citeşti tatălui tău.

Se ridic ă şi, de undeva din dreapta scenei, îl aduce pe scriitor, care e în c ărucior, învelit cu un pled. Zâmbeşte.

Odette (Ieşind.): – Să fiţi cuminţi!

Filip apuc ă scaunul cu roţ i şi d ă câteva ture cu el, ca şi când ar fi o trotinet ă. Apoi îl plaseaz ă înmijlocul scenei, cu fa

ţ a la public,

şi-şi aduce caietul din care începe s

ă citeasc

ă neastâmp

ărat,

fâţ âindu-se de colo-colo:

Filip: - Eu sunt Filip şi am doi părinţi: o mamă şi un tată. Tata e nebun, dar eu n-am voie să spun asta şi, dacă totuşi o spun, sunt pleznit imediat.

Bărbatul zâmbeşte într-una. Pe direc ţ ia privirii lui, r ăsare încet un l ămâi. Copilul nu observ ă şi,

punând caietul pe spatele tat ălui, iese - stil trotinet ă - în timp ce citeşte mai departe.

Filip: - Am auzit de la un coleg de la mine, de la şcoală...

În scenă, r ămâne doar l ămâiul.

Lia Bugnar Femeia

Documents

Transcript of Lia Bugnar Femeia