Legea fertilităţii solului

O seamă de cercetări (Wiliams, 1938, Prianişnicov, 1948, şi alţii) au demonstrat că în cazul aplicării raţionale a îngrăşămintelor, atunci când toţi factorii de vegetaţie sunt în optim,recolta poate creşte relativ continuu, fără ca solul să sufere. Utilizarea unei tehnologii superioare, dar şi a unui potenţial genetic superior al plantei duce la creşterea relativ continua a recoltei prin amplificarea coeficientului de bioconversie energetică a îngrăşămintelor, prin sporirea dozelor. Această lege vine în contradicţie cu legea fertilităţii descrescânde a solului, conform căreia fiecare intervenţie succesivă şi echivalentă (a doua doză de îngrăşământ) are totdeauna un efect mai mic decât intervenţia precedentă (prima doză) (Davidescu V, 2000)1

Fertilizarea organica

Se apreciaza ca la nivel general aplicarea de ingrasaminte, poate duce la o crestere cu 40-60 % a productiei. Tipul de ingrasamant (organic sau chimic) reglementeaza foarte mult calitatea produsului obtinut. Fermierii din toata lumea folosesc ingrasaminte chimice ,dar in ultima perioada se observa o revenire la folosirea ingrasamintelor organice datorita beneficiilor de lunga durata obtinute prin aplicarea lor. Dintre beneficiile aplicarii ingrasamintelor organice amintim:

Mentinerea fertilitatii solului: materia organica inmagazineaza macro si microelemente care sunt eliberate treptat in sol sub influenta microorganismelor si a factorilor de mediu. Pe langa aportul de nutrienti prin aplicarea de ingrasaminte organice se imbunatateste structura solului, aerarea, capacitatea de retinere si infiltrare a apei in sol.

Productie locala: fie in ferma proprie sau la ferme locale. Prin urmare costul cu acestea este mult redus fata de cele chimice;

Reduce eroziunea solului: prin prezenta unei cantitati mai mari de materie organica in sol, in special la solurile nisipoase se reduce eroziunea cauzata de vant;

Permite reducerea dozelor de azot mineral: cu 20 - 50%, fara ca sporul de productie sa scada daca se administreaza impreuna cu ingrasaminte minerale, in special cu cele fosfatice

Mediu sigur: ingrasamintele organice sunt usor bio-degradabile si nu provoaca o poluare a mediului.

1 Gheorghescu Gabriela –Agrochimie-2009

Alimente non-toxice: Utilizarea acestor ingrasaminte creaza premisele ca produsele alimentare obtinute vor avea un continut redus de substante chimice nocive;

Ingrasamintele organice prezinta mai multe avantaje fata de cele chimice dar de asemenea in anumite situatii pot prezenta anumite dezavantaje. Dintre acestea amintim:

Disponibilitatea limitata a nutrientilor: plantele care au nevoie urgenta de nutrienti ar putea fi afectate de timpul mai indelungat de eliberare a nutrientilor, acesta fiind influentat de temperaturile ambientale si de prezenta microorganismelor in sol;

Pot prezenta potential de infestare a culturilor: ingrasamintele organice, in special gunoiul de grajd, pot contine seminte de buruieni care nu au fost distruse daca gunoiul nu a fost pregatit anterior prin fermentare. Aceste seminte pot infesta ulterior terenul pe care s-au aplicat ingrasamintele.

Volumul de munca mai mare: pentru aceeasi cantitate de nutrienti volumul de munca poate fi de cateva ori mai mare la folosirea ingrasamintelor organice fata de cele chimice.

Cererea in crestere fata de aprovizionare: odata cu cresterea cererii pentru ingrasamintele organice satisfacerea cererii incepe sa fie o problema resursele fiind limitate.

Din categoria ingrasamintelor organice fac parte: gunoiul de grajd, gunoiul de pasari, composturile, resturile vegetale, ingrasamintele verzi, gunoiul artificial, mranita, gülee, urina si mustul de gunoi, etc.

Gunoiul de grajdf

Un amestec de asternut si dejectiile solide si lichide ale animalelor. Se foloseste in stare proaspata sau in diferite faze de descompunere si contine in cantitati apreciabile azot, fosfor, potasiu, calciu si diferite microelemente. Pe langa aprovizionare cu substante nutritive, contribuie si la imbunatatirea caracteristicilor solului imbunatatind continutul in humus si structura solului, marind permeabilitatea si capacitatea de retinere a apei si chiar o corectare in o anumita masura a reactiei solului.

Dozele care se aplica se stabilesc in functie de cultura premergatoare si cea la care urmeaza a fi aplicat ingrasamantul, tipul de sol, etc. La culturile de camp se aplica de obicei doze de 20-30 t/ha dar se poate mari cantitatea pana la 40-50 t/ha.

Gunoiul de pasari

Este un ingrasamant cu actiune rapida si cu continut aproape dublu de N, P si K, comparativ cu gunoiul de grajd, Se poate folosi fie in stare uscata, fie sub forma lichida (in amestec cu apa). Are anumite restrictii in ceea ce priveste aplicarea in stare proaspata, avand un efect de crestere al aciditatii solului.

Compostul

Este un ingrasamant rezultat prin fermentarea resturilor vegetale cu sau fara resturi organice pana la o consistenta asemanatoare particulelor de sol. In unele tari se utilizeaza acceleratori ai procesului de fermentare (bacterii sau ciuperci). Compostul se foloseste mai mult in legumicultura dar poate fi folosit si la cultura mare, cantitatile care se aplica fiind de 15-20 t/ha.

Resturile vegetale

Dupa recoltarea culturii resturile ramase pot fi tocate si ingropate sub aratura, reprezentand un ingrasamant ieftin si valoros.

Ingrasamintele verzi

O tehnica tot mai des folosita o reprezinta reinsamantarea terenurilor dupa recoltarea culturii principale cu specii de plante putin pretentioase, cu ritm rapid de dezvoltare si o masa vegetativa mare. De regula plantele folosite sunt din familia leguminoaseleor (mazare, lupin, trifoi) valorificandu-se astfel si capacitatea acestora de fixare a azotului, dar mai pot fi folosite rapita, floarea-soarelui, mustarul, secara etc. Cand plantele sunt in plina vegetatie, se toaca si se introduc sub brazda, efectul lor benefic fiind pe mai multi ani. Pentru o maximizare a efectului se poate aplica si o cantitate de 10 t/ha gunoi.

Gunoiul artificial

Se obtine prin fermentarea resturilor vegetale, de regula paie in combinatie cu ape reziduale, must de grajd sau urina de la animale. Se poate completa cu ingrasaminte chimice in timpul procesului de fermentare iar gunoiul astfel obtinut are valoare calitativa apropiata de a gunoiului de grajd.

Mranita

Rezulta din gunoiul de grajd in urma fermentarii avansate. Se foloseste de obicei in legumicultura si se poate aplica impreuna cu ingrasaminte chimice pentru un maxim de eficienta.

Gülee

Amestecul cunoscut sub aceasta denumire reprezinta dejectiile lichide si solide, rezultate in urma colectarii acestora pe durata exploatarii

animalelor, apa de la igienizarea adaposturilor si apa de ploaie. Acestea se colecteaza in bazine unde fermenteaza, apoi sunt aplicate pe teren.

Urina si mustul de gunoi de grajd

Sunt ingrasaminte lichide bogate in azot si potasiu. Colectarea acestora se face in bazine acoperite. Se folosesc fie ca ingrasaminte suplimentare fie ca ingrasaminte de baza. Se pot aplica si in timpul vegetatiei, fiind foarte eficace la culturile de legume si in livezi.

La aceste ingrasaminte se recomanda incorporarea in sol imediat dupa aplicare pentru a evita pierderile prin volatilizare.

In concluzie, folosirea ingrasamintelor organice este o alternativa demna de luat in considerare de catre toti fermierii. Pe langa avantajele deja enumerate, prin folosirea ingrasamintelor verzi se pot accesa subventii care ajung pana la 130 euro/ha. De asemenea o parcela de teren care a fost fertilizata doar cu ingrasaminte organice, in timp, poate fi certificata eco. Aplicarea tuturor tehnologiilor eco pe suprafetele detinute asigura obtinerea unor produse de o calitate superioara, a caror piata este din ce in ce mai mare.

Pesticidele sunt mijloace chimice de protectia plantelor, obtinute prin formularea si conditionarea unui (unor) ingredint(e) biologic active. Cu foarte putine exceptii (ca de ex. regulatorii de crestere vegetala, folositi pentru controlul cresterii plantelor, sau produsele care actioneaza prin activarea rezistentei manisfestate sistemic în plante, si care sunt un fel de “vaccinuri” pentru plante) ingredientele active biologic ale pesticidelor sunt ingrediente toxice. Acestea toxicitate de fapt impune existenta unui cod al unei bune practici de (distributie si) utilizare a pesticidelor, cod care este elaborat inclusiv la nivel international.In categoria pesticidelor sunt incluse si urmatoarele categorii de substante: regulatorii de crestere, defoliantii, desicantii, activatorii rezistentei manifestate sistemic, substantele de curatire ale legumelor si fructelor, substantele aplicate pentru a preveni caderea fructelor, ca si substantele aplicate înainte sau dupa recoltare pentru combaterea daunatorilor care actioneaza în timpul depozitarii si transportarii recoltei. Sub numele de pesticide se grupeaza o serie de substante chimice toxice, intrebuintate in agricultura in vederea protectiei plantelor fata de boli si diversi daunatori, asigurandu-se astfel obtinerea unor recolte mari si stabile. Preparatele contra daunatorilor au fost cunoscute de foarte mult timp. Datorita progreselor in chimia de sinteza,s-au putut obtine cele mai numeroase si eficace substante. Nu s-a putut realiza dezideratul de a gasi substante nocive numai pentru daunatori si netoxice pentru om sau animale si insecte folositoare. Toate

acest substante sunt periculoase, in diferite grade, unele reprezentand toxici dintre cei mai puternici.

Pentru om riscul de intoxicatie acuta sau cronica, poate fi de natura profesionala, accidentala sau voluntara si prin contaminarea mediului inconjurator – sol, surse de apa, alimente, aer – cu mari implicatii ulterioare.

Compozitia chimica

Pesticidele sunt substante cu actiune biologica deosebit de ridicata, utilizate pentru combaterea bolilor, daunatorilor si buruienilor si prezinta o structura chimica variata. Aceste substante de uz fitosanitar reprezinta substante chimice sau combinatii de substante chimice, care se impart in functie de actiunea lor asupra agentilor fitopatogeni in: bactericide, fungicide, erbicide, insecticide, raticide, acaricide. Tot in categoria pesticidelor intra: produsele care se folosesc pentru tratarea pre si postrecolta a fructelor si legumelor precum si alte asemenea produse care au ca scop cresterea vigorii si rezistentei, reglarea dezvoltarii si fructificarii plantelor. Aceste substante fitofarmaceutice sunt preparate pe baza de sulf, mercur si compusii acestora, fosfor organic cu toxicitate redusa.Tinand cont de toxicitatea cronica a pesticidelor, ca rezultat al insumarii in timp a efectelor unor doze mici repetate, prin reglementari specifice au fost stabilite Limitele Maxime Admisibile de reziduuri in produsele agroalimentare. Limitele Maxime Admise, exprimate in ppm sau mg substanta activa/Kg. produs alimentar, reprezinta concentratiile lipsite de nocivitate si prin aceasta o masura de profilaxie. Pentru incadrarea in aceste limite se impune respectarea cu rigurozitate a dozelor la hectar precum si a timpilor de pauza.

Clasificarea pesticidelor

Clasificarea pesticidelor se face după mai multe criterii: originea lor, acţiunea antidăunătoare, forma fizică de prezentare, structura chimică, etc. Astfel, unele din ele sunt de origine minerală (de exemplu săruri de As, Ba, Cu, Hg, Pb) şi altele sunt de origine vegetală (nicotina, veratrum, stricnină). Majoritatea sunt însă produşi organici de sinteză (esteri organofosforici, derivaţi organohalogenaţi, nitroderivaţi aromatici, derivaţi carbamici, compuşi fenolici şi compuşi organometalici).

După structura chimică, pesticidele se clasifică în:

pesticide organoclorurate; pesticide organofosforice; pesticide organocarbamice, respectiv tiocarbamice; pesticide nitrofenolice.

După natura daunătorului combătut, pesticidele pot fi:

- insecticide (pentru combaterea insectelor dăunătoare, transmiţătoare de boli omului sau animalelor domestice);

- erbicide (pentru distrugerea buruienilor din culturi);

- fungicide (pentru combaterea ciupercilor ce provoacă boli plantelor);

- acaricide;

- nematocide (pentru combaterea viermilor dăunători culturilor);

- algicide (pentru distrugerea algelor);

- rodenticide (utilizate împotriva rozătoarelor).

În funcţie de gradul de toxicitate, pesticidele se grupează în:

grupa I – extrem de toxice, fiind marcate cu etichete roşii; grupa II – puternic toxice, marcate cu etichete verzi; grupa III – moderat toxice, marcate cu etichete de culoare albastră;

grupa IV – toxicitate redusă, marcate cu etichete negre. 2

Măsurile de protecţie aflate în vigoare prevăd că numai pesticidele din grupa III şi IV se pot distribui persoanelor fizice în scopuri agricole.

Bibliografie

 1 .Anghel Gh. Si  colab . ,  1972 –  Buruieni le  d in cul tur i le agr icole  s i combaterea lor .Edi t .  Ceres ,Bucuresti.2.Gus P., Lazareanu A., Sandoiu D., Jitareanu G., Stancu I, 1998 – Agrotehnica. Edit.Risoprint ,Cluj Napoca.3.Onisie T., Jitareanu G., 1999 – Agrotehnica Editura „ Ion Ionescu de la Brad4.Pintilie C., si colab. 1985 – Agrotehnica , Editura didactica si pedagogica , Bucuresti .5 .Sarpe  N. , 1987 –  Combaterea   in tegra ta a  buruieni lor d in cul tur i le  agr icole   .Edi tura  Ceres ,Bucuresti .6.Sandoiu D., 1973 – Araturile, Editura Ceres, Bucuresti

2 Gus P., Lazareanu A., Sandoiu D., Jitareanu G., Stancu I, – Agrotehnica