Lectura poeziei romantice

Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu

Mişcare culturală apărută în ultimele decenii ale sec. XVIII Apare ca o reacţie la clasicism, combătând şi transformând radical deviza acestuia

(În lupta dintre raţiune şi simţire domină raţiunea) cu sloganul: În lupta dintre raţiune şi afect domină afectul, simţirea, sentimentul, subliniind descătuşarea imaginaţiei, a fabulaţiei

În artele plastice – se insistă pe subiectivizarea lumii exterioare, prin idealizarea realităţii, vârtejuri de forme, căutarea de “exotic, neprimitor şi sălbatic”; reprezentanţi: Eugene Delacroix, William Turner

În muzică – apar sau suferă transformări anumite specii comune cu cele literare şi / sau plastice: nocturna (Frederic Chopin), sonata (Robert Schumann, Johannes Brahms, Franz Liszt)

În literatură – curentul este anunţat de mişcarea germană “Sturm und drang” (Furtună şi avânt)

Teme predominante şi surse de inspiraţie: natura, iubirea, istoria, folclorul, mitul Motive literare specifice: visul, noaptea, aştrii celeşti, apa , titanul etc Specii literare romantice: elegia, meditaţia, poezia erotică, poezia filosofică etc Reprezentanţi: Johann Wolfgand von Goethe, Lordul Byron, Novalis, Alphonse de

Lamartine, Victor Hugo, Lermontov, Mihai Eminescu etc Procedee specifice:

◦ Antiteza (înger – demon etc)◦ Witz-ul (ironia dulceagă)

1. Romantismul

A avut trei etape:◦ Preromantismul (al scriitorilor paşoptişti sau de tip Bidermaier)

Imagini idilice, conservatoare, ale plăcerilor simple sau ale naturii aşa – zis domestice

Specie consacrată: pastelul, termen preluat din artele plastice Reprezentanţi: Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu

◦ Romantismul propriu – zis (epoca eminesciană) Dezvoltarea dimensiunii cosmice, misticismul, crearea de universuri

imaginare Reprezentant: Mihai Eminescu

◦ Romantismul întârziat sau neoromantismul Reactualizează teme şi mijloace romantice Ton profetic, vizionar Reprezentant: Octavian Goga

2. Romantismul în literatura română

3. Pastelurile lui Alecsandri

Pastel – termen provenit din it. pastello = culoare; în pictură, termenul desemnează “un desen în creion moale, colorat”

Preia din poezia descriptivă ideea corespondenţei dintre sentiment şi tabloul de natură

Se apropie de operele artei plastice prin tendinţa de obiectivizare a perspectivei, reprezentând un tablou realizat prin cuvinte; manifestă preocupare pentru satisfacerea unor exigenţe specifice: compoziţie, colorit, echilibru

Pastelurile lui Alecsandri evocă: natura domestică, aceasta fiind o “cutie de rezonanţă a sentimentelor” (T. Vianu) şi sunt dedicate ciclurilor naturii (Dimineaţa, Malul Siretului, Sfârşit de toamnă, Miezul iernii), dar şi unor spaţii exotice (Mandarinul, Pastel chinez)

În dreapta, reproducerea:Pastel arădean, Mihai Takacs

Pastelurile lui Alecsandri Cele mai multe pasteluri descriu anotimpul iarna:Miezul iernii, Gerul, Bradul, La gura sobei etc

“(...)Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteiosCa înaltele coloane unui templu maiestos,Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintiiÎn nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoareUnde crivăţul pătrunde, scoţând note-ngrozitoare.(...)”

(Miezul iernii)

În dreapta, reproducerea:Iarnă peste Arad, Mihai Takacs – a se observa predominanţa culorilor alb şi albastru deschis, culori reci, care în text sunt sugerate prin epitete cromatice diverse (fumuri albe, văzduhul scânteios, bolta senină,

stele argintii)

Imagini artistice◦ Imagini vizuale: Fumuri albe se ridică, bolta cerului senină (Miezul iernii)◦ Imagini auditive: codrii - organe sonoare , crivăţul pătrunde, scoţând note-ngrozitoare Miezul iernii) ,

Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare, / Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc (Noaptea)

◦ Imagini tactile, senzoriale: Lunca-n juru-mi clocoteşte; o şopârlă de smarald /Cată ţintă, lung la mine, părăsind nisipul cald (Malul Siretului)

◦ Imagini gustative: Iar drumeţul după dânsa bea, fugarul îşi adapă /Şi se jură că pe lume nu-i aşa de dulce apă. (Fântâna)

Predominanţa anumitor părţi de vorbire: substantive, adjective, verbe descriptive Figuri de stil:

◦ Repetiţii: Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară! (Iarna)◦ Personificări: norii fug (Iarna)◦ Comparaţii: O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii / În nemărginitul templu ard ca vecinice

făclii. (Miezul iernii) Soarele rotund si palid se prevede printre nori ca un vis de tinereţe( Iarna)◦ Epitete: văzduhul scânteios (Miezul iernii)

Procedee artistice în Pasteluri

Supratema: TIMPUL Teme şi motive romantice

◦ Universul Cosmogonia (Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac)

◦ Natura şi iubirea Codrul (Povestea codrului, La mijloc de codru...) Teiul (Făt – Frumos din tei, Dorinţa) Plopul (Pe lângă plopii fără soţ) Salcâmul (Sara pe deal) Floarea albastră (Floare-albastră, Călin) Lacul (Lacul, Crăiasa din poveşti) Aştrii celeşti (Luceafărul, La steaua, Stelele-n cer) Somnul (Dorinţa, Sara pe deal) Visul (Dorinţa, Mortua est Demonul (Înger şi demon) Îngerul (Înger şi demon, Înger de pază)

◦ Meditaţia filosofică Fortuna labilis (Epigonii, Glossă) Viaţa ca vis (Scrisoarea I, Împărat şi proletar) Lumea, clipă suspendată între trecut şi viitor (Scrisoarea I) Identitatea indivizilor prin moarte (Scrisoarea I)

◦ Poezia istorică şi socială Sensul istoriei, bătălia (Scrisoarea a III-a) Revolta (Împărat şi proletar)

4. Romantismul eminescian

Romantismul eminescianFloare-albastră

Semnificaţii ale florii albastre în literatură:- La Novalis – infinitul La Leopardi – femeia, iubita La Eminescu – iubirea, viaţa, efemeritateaStructura tematică a poeziei: Cunoaşterea filosofică (“câmpiile asire”, “întunecata mare”, “nu căta în depărtare /fericirea ta, iubite”) Cunoaşterea terestră, prin iubire (“hai în codrul cu verdeaţă / und-izvoareplâng în vale”) – ritualul iubiriiIdeea centrală: Totul e trecător, efemer, fortuna labilis:

Şi te-ai dus, dulce minune, Ş-a murit iubirea noastră � Floare-albastră! floare-albastră!... Totuşi este trist în lume!

Procedee: antiteza etern – trecător imagini vizuale, auditive, tactile, figuri de stilÎn pictură – imaginea efemerităţii în naturi moarte (vezi în dreapta Natură moartă cu flori de câmp – Flory Takacs)

Romantismul eminescianFloare-albastră

Tema: trecerea timpului“S-a stins viaţa falnicei Veneţii,N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,Pătrunde luna, înălbind pereţii.

Okeanos se plânge pe canaluri...El numa-n veci e-n floarea tinereţii,Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,Izbeşte-n ziduri vechi, sunând din valuri.”

Procedee: ◦ Antiteza măreţie – decădere◦ Imagini artistice:

vizuale (nu vezi lumini de baluri; pe scări de marmură) auditive (sunând din valuri) senzoriale (miresei dulci)

◦ Figuri de stil: enumeraţii (N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;Pe scări de marmură, prin vechi portaluri) metafore (floarea tinereţii, miresei dulci ) aliteraţie (luna, înălbind)

În pictură, raportul mărire – decădere e sugerat prin contrastul de culori calde şi reci (vezi în dreapta sus reproducerea Veneţia, de Mihai Takacs)

Romantismul eminescianVeneţia

este un POEM ALEGORIC CU MĂŞTI, FILOSOFIC SURSA - poemul pleacă de la basmul muntenesc „Fata în grădina de aur”,

versificat de Eminescu după versiunea Das Madchen im goldenen Garten, culeasă de germanul Richard Kunisch în Muntenia, alături de Die Jungfrau ohne Korper, de asemenea versificat de Eminescu: „Miron şi frumoasa fără corp”

„Fata în grădina de aur” – basm în versuri (488 versuri, 56 strofe inegale, rimă încrucişată) – finalul este modificat faţă de cel al basmului, în care zmeul nu se poate resemna şi îi blestemă pe cei doi : “Fiţi fericiţi, cu glasu-i stins a spus/ Atât de fericiţi cât viaţa toată / Un singur chin s-aveţi: / De-a nu muri deodată.” În finalul poemului eminescian, geniul încheie antitetic: “Trăind în cercul vostru strâmt, / Norocul vă petrece, / Ci eu, în lumea mea, mă simt / Nemuritor şi rece.”

TEMA poemului – DESTINUL OMULUI DE GENIU (preluat de la Schopenhauer), ideea obiectivităţii şi a detaşării lucide a acestuia

alte interpretări: basm al fiinţei (Constantin Noica), atracţia lui a fi (Edgar Papu), expresia unei „vagi” filozofii a fiinţei şi neantului (Alain Guillermou)

indiciu asupra temei- în ms. 2275, p. 56: „Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pământ nici e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de-a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.”

Romantismul eminescianLuceafărul

COMPOZIŢIA ŞI STRUCTURA POEMULUI. PROCEDEE ARTISTICE Din basm poemul a păstrat doar schema epică, cadrul. Formula iniţială, specifică basmului,

tot de epic. Lirismul este obiectiv, un lirism al măştilor, sugerând fiecare câte o ipostază existenţială, dar şi idei filosofice, atitudini morale, stări sufleteşti şi o anumită viziune cosmogonică.

Această interferenţă de genuri este caracteristică romantismului şi dau poemului mare profunzime. Compoziţional, poemul e structurat pe patru tablouri, construite pe antiteza celest - teluric:

1) Spaţiul teluric cu deschidere spre cel celest - dragostea dintre fata de împărat şi Luceafăr – chemările acesteia (“Cobori în jos, luceafăr blând”) şi ipostazierile antitetice ale acestuia: angelică şi demonică

2)Spaţiul teluric - Idila dintre Cătălin şi Cătălina, omonimie de nume, sugerând egalitatea condiţiei umane – regulile jocului iubirii

3) Spaţiul celest – Tabloul cosmogonic - călătoria Luceafărului spre Demiurg pentru a cere dezlegare de nemurire

4) Spaţiul teluric, cu deschidere spre cel celest: pădurea narcotizantă, în care iubirea dintre Cătălin şi Cătălina se împlineşte, reîntoarcerea Luceafărului în spaţiul celest şi concluzia amară a “cercului strâmt” al omenirii

Procedee: - figuri de stil: epitete ( o preafrumoasă fată), comparaţii (cum e fecioara între sfinţi / şi luna între stele), metafore (cercul vostru strâmt), antiteze etc- imagini artistice: vizuale (din umbra falnicelor bolţi), motorii (ea pasul şi-l îndreaptă), olfactive şi tactile (miroase florile-argintii / şi cad, o dulce ploaie, / pe creştetele-a doi copii) etc

Romantismul eminescianLuceafărul

Romantismul eminescianLuceafărul

Procedeu specific literaturii şi artei plastice,caligrama surprinde ideea unui text în forma sugerată de aceastaÎn dreapta, Caligrama Eminescu – de Mădălina Sabin, C. N. “Moise Nicoară”

Caligramă EminescuFloare-albastră, Luceafărul