PERIOADA INTERBELICĂ:DIVERSITATE TEMATICĂ, STILISTICĂ ȘI

DE VIZIUNE

Realizat de:

-Apetrei Robert,- Constantin Florentina, -Dinu Adriana,-Iacob Bogdan, -Paunoiu Ioana

,,Conștientă de sine și făcându-se pe sine, poezia modernă nu este doar cea dintâi care are o istorie proprie, ci cea dintâi care rescrie istoria.De aici și nota ei cea mai caracteristică, și anume intoleranța’’(Nicolae Manolescu)

Poezia interbelica

Poezia interbelica are un caracter eterogen, in sensul că s-a manifestat prin mai multe formule estetice, care insa, toate, au generat un nivel creator de exceptie al perioadei.

Lirismul romanesc ajunge la maturitate, dezvăluindu-și complexitatea prin mari poeți precumGeorge Bacovia

Lucian Blaga

Tudor Arghezi

Ion Barbu

Vasile Voiculescu

Simbolismul

Simbolismul este o miscare artistica si literara de la finalul secolului al XIX-lea, care se opune naturalismului si parnasianismului, potrivit caruia valuarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimat si descifrat cu ajutorul simbolurilor.

GEORGE BACOVIA

George Bacovia (George Andone Vasiliu, 17 Septembrie 1881 – 22 Mai 1957), a fost un scriitor roman format la școala simbolismului francez. Este autorul unor lucrari in versuri si proza scris cu o tehnica unica in literature romana, cu vadite influente din marii lirici moderni francezi pe care ii admira.

,,PLUMB’’

Poezia ,,Plumb” deschide volulmul omonim, aparut in 1916, si reprezinta o emblema a universului poetic bacovian. Motivul solitudinii apasatoare este elemtul de recurenta in volumul de debut, ,,Plumb”.Trasaturi simbolisteTextul poetic se inscrie in lirica simbolista prin folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, cromaticii, dramatismul trairii eului liric, sugerat prin corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Instrainarea, impietrirea, izolarea, solitudinea, privirea in sine ca intr-un strain, se circumscriu tehnicii simboliste.

Poezia exploateaza starile si emotiile produse de elementele decorului funerar, care transmit o stare interioara : vidul sufletesc, angoasa existentei.

Poezia exploateaza starile si emotiile produse de elementele decorului funerar, care transmit o stare interioara : vidul sufletesc, angoasa existentei.

Simbolul bacovian (plumb) organizeaza discursul liric si confera ambiguitatea prin plurivalenta semnificatiilor.

Muzicalitatea interioara este conferita de paralelismul sintactic, de repetitia obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale si consoane sau a laitmotivului (,,stam singur”).

Viziunea despre lume

,,Plumb” este poezia unui solitar si aunui prizonier a unei constiinte inspaimantate de sine si de lumea in care traieste. In opera, viziunea este fara iesire, nemetafizica, intrucat textul hiperbolizeaza starea de singuratate, obsesia deplinei izolari si presimtirea mortii, a neantului.

ConcluzieIlustranda sugestia, simbolurile,

corespondentele, dar si stari sufletesti de angoasa, spleen, poezia ,,Plumb” se incadreaza in estetica simbolista, depasind-o insa si apropiindu-se de modernism prin : intuitii metafizice, sentimental de vid, de solitudine, viziunea descompunerii universale.

Modernismul este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana, cunoscut si ca principiul sincronismului.

Modernismul

Modernismul apare în literatura secolului al XX-lea si cuprinde toate acele miscari artistice care exprima o ruptura de traditie, negand, in forme uneori extreme, epoca ori curentul care le-a precedat.

Anul de nastere al liricii moderne, se considera a fi 1857, cand Charles Baudelaire publica Florile raului.

 Particularitati moderniste:

preocuparea pentru o poezie de cunoastere, poezia devenind o modalitate de contemplare a lumii;

se face apel la functia simbolica a limbajului; se cultiva principiul disonantei*; apare fragmentarismul*; se impune estetica uratului(trasatura prezenta in poezia lui

T.Arghezi) apar metafore surprinzatoare,revelatorii*(-//-in poezia lui Blaga) se observa intelectualizarea emotiei(-//-in poezia lui Barbu) o caracteristica dominanta a limbajului ar fi ambiguitatea; se observa folosirea sintaxei eliptice si contorsionata; depersonalizarea*; dezumanizarea*; metamorfoza*; apare principiul fanteziei dictatoriale*; poetii modernisti sunt indiferenti la gustul publicului comun; noul limbaj se caracterizeaza prin:preferinta pentru versul alb,

tehnica ingambamentului

Lucian Blaga Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu - d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate. Debutul A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson(1914). În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de,  filosofie și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări. Propus pentru premiul Nobel În anul 1956 Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Autoritățile comuniste nu au sprijinit în niciun fel aceste gesturi, pentru că Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până la ediția din 1962 îngrijită de George Ivașcu. Rosa del Conte a recunoscut că paternitatea ideii îi aparține lui Mircea Eliade, cel care publicase la moartea lui Blaga, în 1961, un emoționant necrolog intitulat Tăcerile lui Lucian Blaga.

,,EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI LUMII’’ Tema poeziei este cunoasterea,care in conceptia poetului filozof,se poate obtine numai prin iubire: „caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte”.Temei cunoasterii i se adauga si teme conexe,sugerate prin metafoe-simbol:creeatia ,viata ,iubirea ,moartea. In lucrarea „Trilogia cunoasterii” ,filozoful Lucian Blaga distinge doua tipuri de cunoastere: paradiziaca si luciferica.Cunoasterea paradiziaca este specifica oamenilor de stiinta , care, pe baza ratiunii si a logicii,incearca sa dezlege misterele lumii,dar acestea,odata elucidata nu mai prezinta niciun interes si trec in umbra uitarii. Cunoasterea de tip luciferic,numita si teoria minuscunoasterii, este specifica poetilor, care se folosesc de imaginatie si de mituri si ajung la adancirea misterelor. Rolul poetului nu este acela de a strivi tainele, ci de a le spori, pana cand:”se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari”

Titlul reprezinta o propozitie dezvoltata ,negativa care are in incipit pronumele personal de persoana 1: „eu”.Plasarea acestuia in fruntea poeziei si a intregului volum demonstreaza o prima trasatura expresionista- exacerbarea eului.Verbul la forma negativa „nu strivesc” sugereaza relatia dintre creator si miterele lumii, asezand eul liric pe o pozitie privilegiata in univers si sugerand, totodata, refuzul cunoasterii paradiziace in favoarea cunoasterii luciferice.Metafora revelatorie „corola de minuni a lumii” are semnificatia totalitatii tainelor universului si este un simbol al perfectiunii, prin sugestia cercului care aminteste de mitul androgenului.

StructuraPrima secvenţă oferă o definiţie a creaţiei, poezia însemnând pentru Blaga intuirea în particular („eu nu strivesc”) a universalului, a misterului. De asemenea, este prezentată atitudinea poetică faţă de acest mister, exprimată prin verbele la forma negativă: „nu strivesc, nu ucid”. Eul liric refuză cunoaşterea paradisiacă, raţională („cu mintea”) a misterului, care ar duce de fapt la dispariţia acestuia.  A doua secvenţă este construită pe relaţia de opoziţie dintre opţiunea poetului şi opţiunile altor scriitori în ceea ce priveşte revelarea misterului. Această opoziţie semnifică de fapt antiteza dintre cele două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică. Diferenţa dintre cele două atitudini poetice este redată la nivelul textului de către pronumele personal „eu”, adjectivul pronominal posesiv „mea” („lumina mea”) şi adjectivul nehotărât „altora” („lumina altora”).

Tudor Arghezi, poet, prozator şi gazetar cu o carieră literară întinsă şi foarte bogată, unul dintre autorii de prim rang a-i perioadei interbelice. Biografia scriitorului, plină de cotituri, a rămas până astăzi controversată în multe detalii. S-a născut la 23 mai 1880 la Bucureşti, într-o familie originară din Cărbuneşti – judeţul Gorj. Numele său adevărat a fost Ion N. Theodorescu; pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al râului Argeş. Incepând cu 1900 şi până în 1904, poetul este călugăr la Mănăstirea Cernica. Acolo, în liniştea chiliei va învăţa, pe îndelete, taina mânuirii cuvintelor. Prima sa carte de poezie, “Cuvinte potrivite” apare, cu întârziere, în 1927. Poetul avea 47 de ani. Sub direcţia sa, în anul următor, apare ziarul “Bilete de papagal”. Debutul în proză se produce în 1929, odată cu apariţia cărţii “Icoane de lemn”. El este considerat al doilea mare poet roman dupa Mihai Eminescu, creand o opera originala care a influentat literatura vremii.

TUDOR ARGHEZI

,,TESTAMENT’’Poezia ,,Testament" face parte din volumul

intitulat ,,Cuvinte potrivite" si este o arta poetica moderna. Fiind prima poezie din volumul de debut al autorului, ea a fost considerata un manifest literar care sintetizeaza ideile din intregul volum.

Tema poezie este creatia literara vazuta sub doua ipostaze: ca mestesug, punandu-se accent pe efortul creator al poetului, si ca o mostenire, creatie transmisa urmasilor ca o dovada si ca un mijloc de cunoastere.  

Poezia este scrisa sub forma unui monolog sau dialog imaginar adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept mostenire ,,cartea" care simbolizeaza defapt creatia, opera literara.  

Titlul face trimitere la Biblie, la Vechiul Testament si Noul Testament deoarece mostenirea pe care o lasa eul liric urmasilor este una spirituala. Testamentul este unul simbolic in care beneficiarii sunt atat cititorii cat si ceilalti poeti care se vor inspira din ideile transmise.

Poezia este structurata in 5 strofe care au un numar inegal de versuri si sunt construite in jurul elementului central, metafora ,,carte" .

Incipitul este formulat ca o adresare directa a eului liric catre fiul spiritual prin intermediul careia ii lasa o mostenire, simbol pentru creatia poetica si implicit pentru poet. Adresarea directa se realizeaza prin intermediul vocativului ,,fiule” care reprezinta orice cititor, poetul devenind un tata.

Prima strofa incepe cu o dubla negatie ,,nu iti voi lasa decat” ce capata o valoare afirmativa si sintagma ,,un nume adunat pe o carte” definind astfel conditia poetului si misiunea sa de a transmite mai departe creatia literara. Aceasta mostenire este lasata fiului spiritual ce poate fi reprezentat de orice cititor.

Structură

In a doua strofa, cartea capata o semnifiicatie divina. Ea devinde un document important, o carte asemanatoare Bibliei: ,,Ea este hrisovul vostru cel dintai”. Astfel, poetul reprezinta legatura dintre trecut si viitor, preluand suferinta stramosilor si transmitand-o mai departe prin poezie.

In a treia strofa, poezia se materializeaza, se tranforma intr-o lume obiectuala, ideea esentiala fiind transformarea elementelor concrete, in elemente estetice.

In strofa a patra, poetul apare in ipostaza artistului a carei poezie rezoneaza suferinta si durerea inaintasilor. Poezia are rol de a pedepsi, compensand suferintele inaintasilor.

Strofa a cincea este reprezentata de ipostaza poetica ce devine ce a unui rob al creatiei, artistul fiind pus in slujba frumosului, beneficiarul fiind chiar cititorul. Poezia devenind astfel expresia durerii si a suferintei acumulate de-a lungul timpului.

Ion Barbu (Dan Barbilian) a fost un poet și matematician român.

Poezia barbiană este in ansamblul ei o metaforă, poetul utilizând simboluri consacrate și proprii intr-o materie lirică sublimă.

Tudor Vianu clasifica etapele creației lui in trei etape:parnasiană, baladic-orientală, ermetică. Modernismul barbian se definște prin raportare la ermetism, direcție promovată in perioada interbelică prin volumul ,,Joc secund’’

Ca și Paul Valéry sau Stéphane Mallarmé, Ion Barbu consideră că ,,un poem trebuie să fie o serbare a intelectualului, destinat spiritelor alese, rafinate’’ Etapa ermetică din care face parte volumul ,,Joc secund’’ este caracterizată de un limbaj criptic, incifrat, o exprimare abreviată:’’Nu există alt poet român care să spună mai multe in mai puține cuvinte’’

[,,DIN CEAS DEDUS....’’]Volumul ,,Joc secund’’, publicat in 1930, se

deschide cu poezia [Din ceas dedus…]al cărui titlu este inlocuit in 1964, de editori, cu numele volumului.

Lirica modernă a lui Barbu ilustrează după propria mărturiseire relația dintre matematică și poezie:’’Ca in geometri ințeleg prin poezie o anumită simbolistică pentru reprezentarea formelor posibile ale realității’’

TemaPoemul ,,Din ceas dedus’’ este integrat de

Tudor Vianu in tematica mitului oglinzii, pentru că arta inseamna reflectare, ieșirea din lumea experiențelor imediate și intrarea intr-o suprarealitate ideală.

TitluCuvăntul ,,joc’’ din titlu sugerează o

combinație a fanteziei, liberă de orice tendința practică, iar asocierea adjectivului ,,secund’’ plasează jocul in zona superioară a esențelor ideale.

Structura

Textul este organizat sub forma unui monolog liric cu valențe descriptive, structurat in doua catrene.Ele sunt organizate pe doua idei diferite:prima prezintă descrierea realului, iar a doua modalitatea in care acest real se reflectă in actul de creație.Prima strofa este astfel preponderent statica, fiind lipsită de predicate.Procesul de transfigurare a realității in opera de artă este sugerat de ,,oglinda apei’’ care separă cele două lumi:cea a existenței obișnuite și cea a imaginarului poetic.După ce in prima strofă este construit universul premisă al contemplației poetice, in cea de-a doua, discursul liric se concetrează asupra intimității actului creației.

Transparența imaginilor artistice este sugeră de metafora meduzelor, ce schimbă culoarea apei de la suprafața mării, formând ,,clopotele verzi’’ și atăgând astfel privirile pănâ in străfundurile misterioase, așa cum orice creație transpune artistic realitatea.

G.Călinsecu interpreta:,,Poezia…e lumina fosforescentă a meduzelor care sunt văzute numai pe intuneric, adică atunci când ochii pentru lumkea intinsă se inchid’’

Traditionalismul:Este o miscare sau o

ideologie cultural-literara caracterizata printr-un ansamblu de erudinte si conceptii culturale, cu o revista si personalitati care au animat viata culturala romaneasca, atat inaintea Primului Razboi Mondial (1895-1920) cat si in perioada interbelica (1920-1944)

Aceasta miscare cuprinde 3 orientari si anume: samanatorismul, poporanismul si ortodoxismul gandirist. Ele au avut programe diferite, au fost marcate si de afinitati ideologice cum ar fi specificul national, dorinta conservarii folclorului, respingerea civilizatiei si culturii occidentale socotite straine de spiritual romanesc

Originea traditionalismului romanesc se afla in revista Dacia Literara 1840, prin articolul Introductie.

Trasaturi:

-Dorinta conservarii factorului autohton

-Atasamentul fata de valorile trecutului prin redescoperirea spatiului rural si a traditiilo

-Respingerea invitatiei culturii occidentale si a civilizatiei industrial-capitaliste precum si a tehnicismului aglomerarilor urbane

Simbioza dintre factorul etnic si cel religios

Vasile Voiculescu este un poet authentic religios care s-a afirmat in revista ,,Gandirea”, devenind unul dintre cei mai reprezentativi reprezentanti ai traditionalismului romanesc.

Poezia a aparut in volumul ,,Parga” (1921) si accentueaza caracterul religios al liricii lui Vasile Voiculescu. Este o poezie de inspiratie religioasa, autorul siind inclus de George Calinescu in gruparea ,,Ortodoxisti- iconografia mistica. Doctrina miracolului”, alaturi de Nichifor Crainic.

Opera literara apartine traditionalismului, prin tema, fiind inspirata din motivul biblic al Rugii lui Iisus, pe Muntele Maslinilor, dupa Cina cea de Taina, inainte de a fi arestat de garzile imperial. Aceasta scena biblica este redata in Evangheliile dupa Ioan, Luca si Matei, fiind reprezentata iconografic in toate Bisericile crestine. Autorul deplaseaza accentual dintre component divina spre omenescul suferintei.

,,În Grădina Ghetsemani ’’

Tema o reprezinta credinta, ruga lui Iisus, fiind redata prin intermediul lirismului obiectiv lipsind marcile subiectivitatii, totusi remarcandu-se gradarea intensitatii sufletesti prin intermediul punctelor de suspensie, dar si prin propozitia exclamativa.

TitluTitlul reprezinta un reper spatial, gradina in care Iisus se roaga, dar are si o semnificatie spirituala pentru ca reprezinta locul in care Iisus se purifica de patimi.

Tema

StructurăCele patru catrene cuprind 3 secrevente poetice.

Prima secventa corespunde strofei I si prezinta refuzul omului de a-si asuma destinul tragic, misiunea sacra. Gestul ingenucherii nu inseamna infrangerea, ci reprezinta simbolul rugaciunii, al invocatiei divine. Se prezinta fiinta duala a lui Iisus, sugerata prin simbolurile traditionaliste: sangele - epitetul metaforic (,,sudori de sange”) si albul, exemplificat in comparatia (,,chipu-I alb ca varul’’)

A doua secveta cuprinde strofele a doua si a treia, realizata in jurul metaforei simbol ,,grozava cupa”. Dramatismul este accentuat prin superlativul stilistic al epitetelor: ,,mana neindurata”, ,,grozava cupa”. Strofa a treia evidentiaza oximoronul ,,venin-miere” care releva interiorizarea, trecerea la o alta etapa a purificarii de patimi, depasins stadiul luptei cu sinele: ,,Si sub veninul groaznic, simtea ca e dulceata”. Imaginea artistica ,, falcile inclestandu-si” exprima gestul de refuz al jocului duplicitar, halucinant. Ultimul vers: ,,Batandu-se cu moartea, uitase de viata!” concentreaza sensul acestei lupte interioare, deoarece lupta cu moartea depaseste orice drama omeneasca, ea reprezentand alegoric eterna lupta dintre materie si spirit/ trup si suflet.

.

Cea de-a treia secreventa corespunde ultimei strofe care completeaza cadrul traditional evanghelic sugerat in titlu si in incipitul poeziei. Prin personificare si hiperbola se sugereaza intensitatea suferintei lui Iisus care se rasfrange asupra maslinilor: ,,Deasupra fara tihna se framantau maslinii”. Imaginea apocaliptica este sugerata de sintagma ,,vraistea gradinii”, metafora ,,batai de aripi” ofera ambiguitate textului poetic, nestiind daca este vorba deste ingerul mortii sau al mantuirii. Sugestia thanatosului este intarita in ultimul vers al poeziei si prin simbolul uliilor: ,,Si uliii de seara dau roata dupa prada”

1881-1957

1895-1961

1880-1967

1895-1961

1884-1963

George Bacovia

Lucian Blaga

Tudor Arghezi

Ion Barbu

V.Voiculescu