L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal...

45
Proiect PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA L E G E cu privire la gazele naturale Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Prezenta Lege creează cadrul necesar aplicării Directivei 2003/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă a gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 98/30/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Nr. L 176 din 15 iulie 2003. Articolul 1. Scopul Legii (1) Scopul prezentei legi este instituirea cadrului legal necesar pentru desfăşurarea activităţilor specifice sectorului de gaze naturale, în condiţiile de accesabilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, competitivitate, transparenţă şi cu respectarea normelor de calitate, siguranţă şi protecţie a mediului (2) Legea stabileşte principiile fundamentale de organizare şi reglementare a activităţilor în sectorul gazelor naturale: producerea, stocarea, transportul, distribuţia, furnizarea şi consumul gazelor naturale, precum şi sistemul de protecţie a drepturilor consumatorilor. Articolul 2. Domeniul de acţiune al prezentei legi Prezenta lege se extinde asupra: a) producerii şi stocării de gaze combustibile, denumite în continuare gaze naturale; b) transportului, inclusiv a tranzitului gazelor naturale; c) distribuţiei gazelor naturale; d) furnizării gazelor naturale, inclusiv prin import şi export; e) determinării şi aprobării tarifelor reglementate la gazele naturale şi pentru serviciile prestate; 1

Transcript of L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal...

Page 1: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

Proiect

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E cu privire la gazele naturale

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE

Prezenta Lege creează cadrul necesar aplicării Directivei 2003/55/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă a gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 98/30/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Nr. L 176 din 15 iulie 2003.

Articolul 1. Scopul Legii

(1) Scopul prezentei legi este instituirea cadrului legal necesar pentru desfăşurarea activităţilor specifice sectorului de gaze naturale, în condiţiile de accesabilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, competitivitate, transparenţă şi cu respectarea normelor de calitate, siguranţă şi protecţie a mediului

(2) Legea stabileşte principiile fundamentale de organizare şi reglementare a activităţilor în sectorul gazelor naturale: producerea, stocarea, transportul, distribuţia, furnizarea şi consumul gazelor naturale, precum şi sistemul de protecţie a drepturilor consumatorilor.

Articolul 2. Domeniul de acţiune al prezentei legi Prezenta lege se extinde asupra: a) producerii şi stocării de gaze combustibile, denumite în continuare gaze

naturale; b) transportului, inclusiv a tranzitului gazelor naturale; c) distribuţiei gazelor naturale; d) furnizării gazelor naturale, inclusiv prin import şi export; e) determinării şi aprobării tarifelor reglementate la gazele naturale şi pentru

serviciile prestate;

1

Page 2: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

f) desfăşurării activităţilor pe piaţa gazelor naturale; g) licenţierii genurilor de activitate pe piaţa gazelor naturale; h) protecţiei drepturilor consumatorilor; i) siguranţei şi fiabilităţii în alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor; j) funcţionării sistemului gazelor naturale şi asupra pieţei gazelor naturale.

Articolul 3. Condiţii şi principiile de reglementare (1) În vederea asigurării securităţii energetice, intereselor economiei naţionale,

protecţiei mediului, drepturilor şi intereselor consumatorilor, gazele naturale se produc, se stochează, se transportă, se distribuie şi se furnizează în cel mai eficient mod.

(2) Principiile fundamentale de reglementare ale prezentei legi sunt: - asigurarea accesului nediscriminatoriu şi reglementat al persoanelor terţe,

persoane fizice şi juridice, la reţelele de gaze naturale, inclusiv la tarife transparente şi previzibile;

- crearea de condiţii optime pentru excluderea dependenţei, în primul rând din punct de vedere decizional, între unitatea transportatoare, de distribuţie şi întreprinderea de stocare de furnizorii sau producătorii gazelor naturale;

- promovarea şi asigurarea concurenţei pe piaţa gazelor naturale; - efectuarea de investiţii necesare în sistemul de gaze naturale, inclusiv pentru

extinderea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale; - respectarea principiului eficienţei maxime la costuri minime la producerea,

stocarea, transportul, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale; - protejarea intereselor legitime ale consumatorilor.

Articolul 4. Noţiuni generale

În sensul prezentei legi, noţiunile utilizate se definesc după cum urmează:

acces la reţea – drept al persoanelor fizice şi juridice de a racorda reţelele, instalaţiile de producere, depozitele de stocare, instalaţiile GNL şi instalaţiile de utilizare la reţelele de gaze naturale şi de a beneficia de servicii de transport şi de distribuţie a gazelor naturale în condiţiile legii;

calitatea gazelor naturale – caracteristicile fizico-chimice ale gazelor naturale stabilite în standardul naţional GOST 5542;

conductă directă de gaze naturale – conductă de gaze naturale complementară reţelelor de gaze naturale interconectate;

2

Page 3: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

consumator - persoană fizică sau persoană juridică care procură şi utilizează gazele naturale în calitate de combustibil sau de materie primă şi ale cărei instalaţii de utilizare sînt racordate la reţeaua de gaze naturale;

consumator casnic –persoană fizică a cărei instalaţie de utilizare este racordată la reţeaua de gaze naturale şi care procură şi utilizează gazele naturale pentru necesităţi casnice, ce nu ţin de activitatea de întreprinzător sau de cea profesională;

consumator noncasnic – persoană fizică sau juridică a cărei instalaţie de utilizare este racordată la reţeaua de gaze naturale şi care procură şi utilizează gazele naturale în alte scopuri decît pentru necesităţi casnice;

control asupra unei întreprinderi - situaţie în care o întreprindere poate, datorită unor drepturi conferite urmare a contractelor încheiate sau prin orice alte modalităţi, separat sau împreună şi avînd în vedere considerentele de drept sau de fapt implicate, să exercite o influenţă decisivă asupra unei alte întreprinderi, în special prin:

a) deţinerea, cu titlu de proprietate sau dreptul de a folosi toate sau o parte din activele unei întreprinderi;

b) drepturi sau contracte care conferă o influenţa decisiva asupra structurii, drepturilor de vot sau deciziilor luate de organele interne ale unei întreprinderi;

depozit de stocare – instalaţia utilizată pentru stocarea gazelor naturale şi care este deţinuta şi/sau exploatata de o persoană, inclusiv partea instalaţiilor GNL utilizate pentru stocare, dar cu excepţia instalaţiilor folosite pentru producere şi cu excepţia instalaţiilor utilizate în mod exclusiv de operatorul reţelelor de transport la desfăşurarea activităţii licenţiate;

distribuţia gazelor naturale – activitatea de transmitere a gazelor naturale prin reţelele de distribuţie în vederea livrării acestora consumatorilor, fără a include furnizarea;

echilibru între ofertă şi cerere – îndeplinirea cererilor previzibile de utilizare a gazelor naturale de către consumatori, fără a fi necesar să se impună măsuri pentru reducerea consumului;

echipament de măsurare – aparat sau sistem destinat pentru măsurarea volumului de gaze naturale furnizate consumatorului şi, după caz a debitului de gaze naturale, în scopul facturării;

extinderea reţelei de transport sau de distribuţie – majorarea capacităţii reţelei existente de transport sau distribuţie a gazelor naturale sau construcţia unor reţele noi sau porţiuni de reţele de transport sau de distribuţie pentru satisfacerea cerinţelor de gaze naturale ale solicitanţilor;

3

Page 4: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

flux transfrontalier - un flux fizic de gaze naturale într-o reţea de transport a unei ţări, care rezulă din impactul activităţii producătorilor şi/sau a consumatorilor din afara acelei ţări asupra reţelei sale de transport;

furnizare - procurare de gaze naturale, inclusiv din import, şi vânzarea sau revânzarea gazelor naturale, inclusiv a GNL;

furnizor - persoană deţinătoare de licenţă pentru furnizarea gazelor naturale;

furnizor de ultimă opţiune – furnizorul desemnat pentru a furniza gazele naturale în condiţii specifice, reglementate;

gaze naturale comprimate pentru vehicul (GNCV) - gazul natural stocat în butelii, prin comprimare la peste 200 de atmosfere, în scopul utilizării drept combustibil pentru vehicule cu motoare cu ardere internă;

gaze naturale lichefiate (GNL) - gazele naturale care, în urma unor procese specifice, sunt aduse în stare lichidă şi stocate în recipiente speciale;

instalaţie de utilizare - ansamblu de instalaţii şi conducte de gaze naturale ale consumatorului, destinate utilizării gazelor naturale şi situate în aval de punctul de delimitare;

instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea GNL şi include serviciile auxiliare şi depozitele de stocare temporară necesare pentru procesul de re-gazificare şi livrarea ulterioara către sistemul de transport, dar nu include partea terminalelor GNL utilizate pentru stocare;

interconexiune - instalaţiile şi echipamentele prin care se realizează conectarea a două sau mai multe sisteme de gaze naturale;

întreprindere de gaze naturale - persoană care desfăşoară una din următoarele activităţi: producerea, transportul, distribuţia, furnizarea, stocarea gazelor naturale şi care îndeplineşte funcţii comerciale, tehnice şi de întreţinere în legătură cu activităţile menţionate;

întreprindere de stocare - persoană care deţine un depozit de stocare şi care este titular de licenţă pentru stocarea gazelor naturale;

întreprindere integrată pe verticală - întreprindere sau grup de întreprinderi legate prin relaţii reciproce de control, după cum este definit în prezenta lege, şi care efectuează cel puţin una din activităţile de transport, distribuţie, stocare şi, minim, una din activităţile de producere sau furnizare a gazelor naturale;

întreprindere integrată pe orizontală - întreprindere care desfăşoară cel puţin una

din următoarele activităţi: producere, transport, distribuţie sau furnizare a gazelor naturale şi o altă activitate ce nu ţine de sectorul de gaze naturale; 4

Page 5: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

întreprindere înrudită – societate comercială afiliată, întreprinderile care aparţin aceluiaşi/aceloraşi acţionari sau societăţile care, fără a depinde una de alta, sunt reunite sub o conducere unică sau sunt conduse de organe alcătuite majoritar din aceleaşi persoane;

management al eficientei energetice/gestionare a cererii - abordarea, globala sau integrala, destinata influenţării volumului si programării volumului de gaze naturale in scopul reducerii consumului gazelor naturale si a surselor de vârf prin acordarea de prioritate investiţiilor în măsurile de eficienta energetica sau în alte măsuri precum contractele de alimentare cu gaze naturale intreruptibile, investiţiile noi pentru creşterea capacităţii de producere, daca acestea se dovedesc a fi cele mai eficiente si economice opţiuni, având in vedere impactul pozitiv pe care îl are economia consumului gazelor naturale asupra mediului, asupra siguranţei alimentarii cu gaze naturale, precum si asupra costurilor de distribuţie legate de acestea;

monopol natural - situaţie cauzată de împrejurări de ordin natural, economic sau tehnologic în care transportul şi/sau distribuţia gazelor naturale se asigură de către un singur titular de licenţă pe un teritoriu delimitat;

obligaţii de serviciu public – obligaţiile ce incumbă tutularilor de licenţe pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul gazelor naturale şi care se pot referi la securitate, inclusiv securitatea furnizării, regularitate, calitate şi tariful de furnizare a gazelor naturale consumatorilor, precum şi la protecţia mediului, inclusiv eficienţa energetică şi protecţia climei;

operatorul depozitului de stocare – persoană care este responsabilă de exploatarea şi întreţinerea depozitelor de stocare;

operatorul instalaţiei GNCV – persoană care realizează şi îndeplineşte funcţiile de exploatare şi întreţinere a instalaţiei GNCV, comprimînd gazele naturale la presiuni peste 200 de atmosfere şi stocăndu-le în butelii;

operatorul instalaţiei GNL – persoană care îndeplineşte funcţiile de lichefiere a gazelor naturale sau de import, descărcare si re-gazificarea GNL şi este responsabilă de exploatarea şi întreţinerea instalaţiei GNL;

operatorul reţelelor de distribuţie – persoană responsabilă de exploatarea, întreţinerea şi dezvoltarea reţelelelor de distribuţie în anumite zone, şi de interconexiunile cu alte reţele de gaze naturale, dacă este necesar, precum şi de asigurarea capacităţii reţelelor de distribuţie de a satisface pe termen lung cererile rezonabile de distribuţie a gazelor naturale;

operatorul reţelelor de transport – persoană responsabilă de exploatarea, întreţinerea, dezvoltarea reţelelor de transport în anumite zone şi a interconexiunilor cu alte sisteme de gaze naturale, dacă este necesar, precum şi de asigurarea capacităţii reţelelor de transport de a satisface pe termen lung cererile rezonabile de transport a gazelor naturale;

5

Page 6: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

piaţa gazelor naturale – sfera de vînzare-cumpărare a gazelor naturale de către participanţii pieţei în scopul aprovizionării continuie şi fiabile a consumatorilor cu gaze naturale în cadrul sistemului de gaze naturale;

planificare pe termen lung – planificarea necesarului de investiţii în capacităţi de producere, de transport, de stocare şi de distribuţie a gazelor naturale pe termen lung, în vederea satisfacerii cererii de gaze naturale din sistem, a diversificării surselor şi a asigurării livrării gazelor naturale consumatorilor;

plată pentru racordare – sumă de bani achitată de consumator unităţii transportatoare sau de distribuţie pentru acoperirea cheltuielilor necesare racordării instalaţiei de utilizare a consumatorului la reţeaua de gaze naturale, pentru procurarea de instalaţii, dispozitive, conducte necesare racordării instalaţiei de utilizare a consumatorului la reţeaua de gaze naturale şi pentru efectuarea lucrărilor de instalare a acestora la consumator;

producător - persoană care deţine licenţă pentru extragerea gazelor ca zăcămînt natural pe teritoriul Republicii Moldova sau pentru producerea lui artificială;

punct de delimitare - loc în care instalaţiile de utilizare ale consumatorului se racordează la reţeaua de gaze naturale şi în care patrimoniul consumatorului şi patrimoniul întreprinderii de gaze naturale se delimitează în funcţie de dreptul de proprietate sau locul în care se delimitează în funcţie de dreptul de proprietate patrimoniile întreprinderilor de gaze naturale;

punct de distribuţie - instalaţie a reţelei de distribuţie a gazelor naturale destinată transferului gazelor naturale din conducte cu presiune înaltă sau medie în conducte cu presiune medie sau joasă;

racordare – realizarea legăturii permanente dintre instalaţia de utilizare a consumatorului şi reţeaua de gaze naturale;

retehnologizare - ansamblul operaţiunilor de înlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral şi/sau fizic, cu tehnologii moderne, in scopul creşterii eficientei activităţilor desfăşurate de titularii de licenţe;

reţea de distribuţie - sistem format din conducte de gaze naturale de presiune înaltă, medie şi joasă, cu puncte de distribuţie şi alte instalaţii aflate în aval de punctul de racordare la reţeaua de transport şi de punctul de delimitare, care servesc la distribuţia gazelor naturale pînă la punctul de delimitare;

reţea de gaze naturale - reţea de transport sau de distribuţie a gazelor naturale;

reţea de transport - sistem format din conducte de gaze naturale de presiune înaltă, cu staţii de compresare, de distribuţie şi de măsurare, care servesc în ansamblu la transportul gazelor naturale;

6

Page 7: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

servicii auxiliare – servicii adiţionale furnizării, distribuţiei sau transportului gazelor naturale, acordate consumatorilor şi părţilor terţe de către furnizor şi unitatea transportatoare sau de distribuţie;

serviciu de distribuţie - serviciu asigurat de unitatea de distribuţie, care constă în asigurarea transmiterii, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, a gazelor naturale între două sau mai multe puncte ale reţelei de distribuţie şi prestarea serviciilor de sistem, cu respectarea indicatorilor de calitate stabiliţi;

servicii de sistem - servicii necesare pentru funcţionarea şi asigurarea accesului la reţelele de transport şi de distribuţie, la instalaţiile GNL şi/sau la depozitele de stocare, inclusiv pentru asigurarea echilibrului între ofertă şi cerere şi amestec, cu excepţia instalaţiilor destinate cu exclusivitate operatorilor reţelelor de transport pentru îndeplinirea funcţiilor lor;

serviciu de transport - serviciu asigurat de unitatea transportatoare, care constă în asigurarea transportului, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, a gazelor naturale între două sau mai multe puncte ale reţelei de transport şi prestarea serviciilor de sistem, cu respectarea indicatorilor de calitate stabiliţi;

serviciu universal – serviciu prestat întru asigurarea dreptului consumatorilor casnici de a li se furniza gazele naturale de o anumită calitate, la tarife rezonabile, transparente şi uşor comparabile;

securitatea - reprezintă atât securitatea furnizării şi a livrării gazelor naturale, cât si securitatea tehnică;

sistem de gaze naturale - totalitate a utilajelor de producere, a depozitelor de stocare, a reţelelor de transport şi de distribuţie, instalaţie GNL, precum şi a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, care în asamblu formează un sistem unic;

sistem interconectat – serie de sisteme de transport şi de distribuţie legate între ele prin intermediul uneia sau mai multor interconexiuni;

sistem pauşal – metodă de determinare, prin calcul, a volumului de gaze naturale consumat în funcţie de debitul nominal de gaze naturale al aparatelor de utilizare şi numărul orelor de utilizare a acestora sau în funcţie de suprafaţa încălzită;

staţie de distribuţie a gazelor naturale - instalaţie a reţelei de transport destinată transferului gazului în conducte cu presiune înaltă, medie sau joasă;

stocarea gazelor naturale - ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de titularul licenţei de stocare pentru sau în legătură cu rezervarea capacităţii de depozitare în depozitele de stocare şi pentru injecţia, depozitarea în şi extracţia din aceste depozite a unor cantităţi determinate de gaze naturale;

7

Page 8: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

transportul gazelor naturale – activitatea de transmitere a gazelor naturale prin reţeaua de transport în scopul livrării gazelor naturale consumatorilor, fără a include furnizarea;

unitate de distribuţie - persoană care deţine reţele de distribuţie a gazelor naturale şi care este titular de licenţă pentru distribuţia gazelor naturale;

unitate transportatoare - persoană care deţine reţele de transport a gazelor naturale şi care este titular de licenţă pentru transportul gazelor naturale;

utilizator al reţelei de gaze naturale – persoană fizică sau juridică căreia i se prestează serviciul de transport sau de distribuţie a gazelor naturale;

zonă de protecţie a reţelelor de gaze naturale – teritoriul adiacent reţelelor de gaze naturale, cu condiţii deosebite de utilizare, stabilit de-a lungul traseului conductei de gaze naturale şi în jurul altor obiecte ale reţelei de gaze naturale în care se introduc interdicţii privind accesul persoanelor, efectuarea lucrărilor stabilite şi regimul construcţiilor, în scopul asigurării condiţiilor normale de exploatare, excluderii posibilităţilor de deteriorare a reţelelor.

Capitolul II COMPETENŢE ADMINISTRATIVE

ŞI DE REGLEMENTARE

Articolul 5. Competenţa Guvernului Pentru a asigura funcţionarea şi dezvoltarea durabilă a sistemului de gaze

naturale, Guvernul:

a) asigură securitatea energetică a statului;

b) determină politica de explorare şi utilizare a zăcămintelor de gaze naturale aflate pe teritoriul ţării;

c) determină strategia de dezvoltare a conductelor magistrale de gaze naturale, inclusiv în comun cu alte state;

d) elaborează programele de dezvoltare a sistemului de gaze naturale;

e) aprobă construcţia conductelor magistrale de gaze naturale;

f) asigură protecţia mediului;

g) adoptă decizii cu privire la construcţia depozitelor de stocare artificiale de gaze naturale cu capacitatea de peste 0,1 milioane metri cubi, precum şi în vederea adaptării pentru aceste scopuri a rezervoarelor naturale (subterane);

8

Page 9: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

h) aprobă construcţia conductelor de gaze naturale magistrale;

i) asigură cercetarea ştiinţifică, specifică sistemului de gaze naturale şi promovează utilizarea tehnicii noi şi a tehnologiilor avansate în domeniu;

j) promovează şi reprezintă interesele sistemului de gaze naturale pe plan internaţional;

k) aprobă reglementări tehnice specifice sistemului de gaze naturale, inclusiv privind gazele naturale comprimate pentru vehicule (GNCV) şi gazele naturale lichefiate (GNL).

Articolul 6. Competenţa autorităţilor administraţiei publice locale Autorităţile administraţiei publice locale:

- acordă, la solicitare, autorizaţiile de construire a obiectelor sistemului de gaze naturale, inclusiv pentru conductele directe de gaze naturale, în conformitate cu Legea privind calitatea în construcţii;

- elaborează proiectele de extindere a reţelelelor de distribuţie în conformitate cu planurile urbanistice şi planurile de amenajare a teritoriului şi prezintă proiectele respective unităţilor de distribuţie;

- soluţionează problemele privind atribuirea terenurilor pentru obiectele sistemului de gaze naturale, cu respectarea procedurii prevăzută de lege.

Articolul 7. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (1) Sistemul de gaze naturale este reglementat de către Agenţia Naţională pentru

Reglementare în Energetică (în continuare Agenţie).

(2) Agenţia este o autoritate publică centrală de reglementare, are statut de persoană juridică şi nu se subordonează nici unei alte autorităţi publice sau private, cu excepţia cazurilor stipulate la alin. (3) al prezentului articol şi la alin. (3), alin. (5), alin. (6) şi alin. (10) ale art. 10.

(3) Regulamentul Agenţiei se elaborează în conformitate cu prezenta lege şi se aprobă de către Guvern.

Articolul 8. Funcţiile Agenţiei în domeniul gazelor naturale

(1) Agenţia:

a) eliberează, în conformitate cu procedura şi cerinţele stabilite de lege, licenţe pentru producerea şi/sau stocarea de gaze naturale, transportul gazelor naturale,

9

Page 10: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

distribuţia gazelor naturale şi furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate sau la tarife nereglementate;

b) în cazurile prevăzute de prezenta lege, modifică, sistează temporar sau retrage licenţele eliberate;

c) exercită, în modul şi în limitele stabilite de lege, controlul privind respectarea de către titularii de licenţe a condiţiilor stabilite pentru desfăşurarea activităţilor licenţiate şi a prevederilor prezentei legi, inclusiv a celor privind drepturile consumatorilor şi calitatea serviciilor prestate;

d) elaborează şi aprobă, în modul stabilit metodologiile de calculare şi aplicare a tarifelor reglementate la transportul, stocarea, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate, precum şi la gazele naturale furnizate consumatorilor;

e) aprobă tarifele reglementate, calculate în conformitate cu metodologiile indicate la lit. d);

f) supraveghează corectitudinea calculării de către titularii de licenţe a tarifelor reglementate la gazele naturale conform condiţiilor stipulate în licenţă;

g) supraveghează activitatea participanţilor la piaţa gazelor naturale;

h) determină informaţia de ordin economic şi tehnic referitoare la funcţionarea sistemului de gaze naturale, ce urmează a fi dată publicităţii de către titularul de licenţă, respectînd confidenţialitatea acesteia;

i) promovează transparenţa şi asigură concurenţa pe piaţa gazelor naturale;

j) stabileşte condiţiile de import, export şi tranzit al gazelor naturale;

k) stabileşte, în vederea monitorizării separării efective a conturilor titularilor de licenţe pe piaţa gazelor naturale şi pentru a garanta lipsa subvenţiilor încrucişate între activităţile de producere, transport, stocare, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale, metodele de ţinere a contabilităţii în sistemul de gaze naturale, în conformitate cu Standardele naţionale de contabilitate, cerinţele privind rapoartele contabile, precum şi sistemul de informaţii în baza cărora titularii de licenţe prezintă rapoarte Agenţiei;

l) stabileşte, pentru a asigura respectarea de către titularii de licenţe a principiului desfăşurării activităţilor licenţiate cu cheltuieli minime şi la eficienţă optimă, pe piaţa necompetitivă, procedura de achiziţie de către titularii de licenţe a bunurilor şi/sau a serviciilor utilizate la desfăşurarea activităţilor pe piaţa gazelor naturale;

m) aprobă şi monitorizează, cu consultarea autorităţilor de reglementare ale statelor vecine, normele de gestionare şi atribuire a capacităţii interconexiunilor dintre sistemele de gaze naturale;

10

Page 11: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

n) elaborează şi monitorizează aplicarea mecanismelor de soluţionare a problemelor ce ţin de congestiile din reţelele de gaze naturale;

o) aprobă regulile pieţei gazelor naturale, precum şi regulamentele privind condiţiile obligatorii pentru participanţii pe piaţa gazelor naturale cu privire la producerea, stocarea, transportul, distribuţia, furnizarea gazelor naturale şi măsurarea gazelor naturale;

p) determină şi aprobă condiţiile şi modalitatea de schimbare de către consumator a furnizorului;

q) autorizează interconexiunile care se realizeaza prin investiţii private în conformitate cu un regulament aprobat în acest sens;

r) colaborează cu autorităţile de reglementare ale altor ţări pentru dezvoltarea pieţei regionale de gaze naturale şi crearea condiţiilor de concurenţă loială.

(2) În vederea îndeplinirii prevederilor prezentei legi, Agenţia colaborează cu organul central de specialitate, cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, cu ministerele şi cu alte organe ale administraţiei publice centrale sau de reglementare, cu autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu societatea civilă.

Articolul 9. Drepturile Agenţiei (1) În scopul îndeplinirii eficiente a funcţiilor sale, prevăzute de prezenta lege,

Agenţia este în drept:

a) să controleze dacă titularul de licenţă respectă condiţiile stabilite pentru desfăşurarea activităţilor licenţiate şi prevederile prezentei legi, inclusiv cele privind drepturile consumatorilor şi calitatea serviciilor prestate;

b) să controleze aplicarea de către titularul de licenţă a tarifelor reglementate la gazele naturale;

c) să aibă acces la documentele aferente activităţilor practicate conform licenţei, inclusiv la cele care conţin informaţii ce constituie secret de stat, secret comercial sau alte informaţii confidenţiale;

d) să obţină de la titularii de licenţe copii, extrase din documentele menţionate la lit. c), precum şi informaţiile suplimentare necesare;

e) să pună în aplicare principiul eficienţei maxime la cheltuieli minime la producerea, transportul, stocarea, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale;

f) să emită regulamente în domeniul gazelor naturale şi al relaţiilor dintre producător, furnizor, unitatea de distribuţie, unitatea transportatoare, întreprinderea de stocare şi consumatori;

11

Page 12: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

g) să adopte decizii privind desemnarea titularului de licenţă care va desfăşura activitatea licenţiată în locul titularului de licenţă căruia i-a fost sistată temporar sau retrasă licenţa pentru transportul, distribuţia sau furnizarea la tarife reglementate a gazelor naturale;

h) să adopte hotărâri şi decizii în limitele competenţelor prevăzute de lege;

i) să înainteze prescripţii privind lichidarea încălcărilor depistate;

j) să constate contravenţiile administrative în domeniul gazelor naturale şi să remită procesele-verbale cu privire la contravenţiile constatate în instanţa de judecată;

k) să participe la forurile şi evenimentele internaţionale în domeniu.

(2) Agenţia poate avea şi alte drepturi prevăzute de lege.

Articolul 10. Administrarea Agenţiei (1) Agenţia este condusă de Consiliul de administraţie alcătuit din trei directori.

(2) Hotărârile Consiliului de administraţie se adoptă cu votul majorităţii. Fiecare director deţine un singur vot.

(3) Directorii sînt desemnaţi de către Guvern pentru o perioadă de 6 ani În cazul apariţiei, din diferite motive, a locului vacant de director, Guvernul, în termen de o lună, desemnează un nou director. Nici unul dintre membrii consiliului de administraţie nu poate deţine funcţia mai mult de 12 ani.

(4) Directorul Agenţiei trebuie să fie cetăţean al Republicii Moldova, să posede studii universitare în domeniul tehnic, economic sau juridic şi experienţă de lucru în domeniul respectiv, inclusiv de cel puţin 3 ani în funcţie administrativă de conducere.

(5) Directorul poate fi eliberat din funcţie de către Guvern în cazul:

a) demisionării;

b) pierderii cetăţeniei Republicii Moldova;

c) imposibilităţii exercitării funcţiei din motive de sănătate;

d) alegerii sale în altă funcţie;

e) condamnării la privaţiune de libertate prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată;

f) îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor sale de serviciu în mod repetat;

g) existenţei unei sentinţe sau decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată prin care a fost dispusă privarea de dreptul de a ocupa funcţia de director în cadrul Agenţiei.

12

Page 13: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(6) Guvernul desemnează unul dintre cei trei directori în funcţia de director general al Consiliului de administraţie.

(7) Directorul general angajează personalul Agenţiei cu consimţămîntul a cel puţin unui membru al Consiliului de administraţie.

(8) La întreprinderile a căror activitate este reglementată de Agenţie, în corespundere cu prezenta lege, directorul Consiliului de administraţie nu este în drept:

a) să desfăşoare activităţi remunerate, în temeiul contractului individual de muncă sau în baza unui alt contract civil;

b) să deţină acţiuni ale întreprinderilor reglementate;

c) să obţină cîştiguri financiare sau materiale datorită funcţiei pe care o deţine;

d) să întreprindă acţiuni de protecţionism privind angajarea proprie sau angajarea altor persoane în cadrul întreprinderilor reglementate de Agenţie.

(9) Directorul Agenţiei nu poate ocupa funcţii în cadrul întreprinderii a cărei activitate este reglementată de Agenţie timp de 2 ani după eliberarea sa din funcţie.

(10) Directorul general prezintă Guvernului şi Parlamentului un raport despre activitatea Agenţiei în anul precedent.

Articolul 11. Bugetul Agenţiei (1) În fiecare an, pînă la 15 noiembrie, Agenţia îşi formează bugetul pentru anul

următor în baza: a) plăţilor regulatorii aplicate anual de Agenţie titularilor de licenţe; b) plăţilor pentru eliberarea licenţelor; c) altor surse prevăzute de lege. (2) Agenţia stabileşte mărimea plăţilor regulatorii pentru anul următor, la un

nivel suficient să acopere cheltuielile necesare pentru asigurarea activităţii sale în conformitate cu prezenta lege, în baza estimărilor volumelor de gaze naturale prezentate de către titularii de licenţe pînă la data de 1 noiembrie al anului curent. Mărimea plăţilor se determină în modul următor:

a) în cazul producătorului de gaze naturale - pornind de la volumul de gaze naturale livrat în reţeaua de gaze naturale;

b) în cazul unităţii transportatoare - pornind de la volumul de gaze naturale livrat în reţelele de distribuţie şi consumatorilor instalaţiile de utilizare ale cărora sunt racordate la reţeaua de transport ;

13

Page 14: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

c) în cazul unităţii de distribuţie - pornind de la volumul de gaze naturale livrat consumatorilor;

d) în cazul furnizorului de gaze naturale - pornind de la volumul de gaze naturale furnizat.

(3) Plăţile regulatorii se transferă de către titularii de licenţe pe contul curent al Agenţiei. Agenţia are dreptul exclusiv de a utiliza mijloacele de pe contul său. Mijloacele neutilizate în exerciţiul financiar curent se transferă la bugetul anului următor. Dacă pe parcursul exerciţiului financiar curent se formează un deficit de fonduri, Agenţia este în drept să-l recupereze de la bugetul anului următor, corectând corespunzător plăţile regulatorii. Agenţia este în drept să contracteze împrumuturi bancare, la dobânzi rezonabile, pentru acoperirea cheltuielilor curente ce nu pot fi acoperite din plăţile regulatorii colectate. Agenţia rambursează împrumuturile din mijloacele obţinute de la plăţile regulatorii colectate ulterior.

(4) Agenţia aprobă bugetul la nivelul de 0,08 - 0,15 la sută din costul anual al energiei electrice, al gazelor naturale furnizate consumatorilor, al produselor petroliere principale şi al gazelor lichefiate importate. Bugetul Agenţiei se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Articolul 12. Raportul financiar În fiecare an, pînă la data de 1 martie, Agenţia pregăteşte un raport financiar,

care include informaţii privind plăţile regulatorii vărsate pe contul curent al Agenţiei şi privind cheltuielile efectuate de Agenţie de pe acest cont pe parcursul anului precedent. În raportul financiar se indică de asemenea toate împrumuturile bancare contractate şi toate mijloacele utilizate de Agenţie pe parcursul anului precedent. Raportul financiar se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina electronică a Agenţiei www.anre.md.

Articolul 13. Protecţia consumatorilor

(1) În scopul protecţiei consumatorilor, Agenţia:

a) ţine permanent în centrul atenţiei problemele care afectează interesele consumatorilor;

b) elaborează şi aprobă regulamente privind apărarea intereselor consumatorilor;

c) examinează şi soluţionează în limitele competenţei petiţiile consumatorilor;

d) colaborează cu organizaţiile care reprezintă interesele consumatorilor;

14

Page 15: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

e) prezintă organizaţiilor care apără interesele consumatorilor, precum şi consumatorilor, informaţia necesară referitoare la activitatea titularilor de licenţe, cu excepţia cazurilor în care această informaţie este confidenţială;

f) soluţionează în procedură extrajudiciară neînţelegerile dintre consumator şi furnizor survenite în legătură cu procedura racordării la reţeaua de gaze naturale, precum şi cele referitoare la încheierea contractelor de furnizare a gazelor naturale.

(2) Consumatorii sînt în drept să solicite concursul Agenţiei în vederea soluţionării oricăror probleme ce ţin de competenţa acesteia, inclusiv în cazul furnizării de gaze naturale necalitative şi prestării de servicii necalitative. Agenţia examinează petiţiile menţionate şi le soluţionează în limitele competenţei sale, adoptînd decizii obligatorii pentru părţi. La examinarea petiţiilor, Agenţia este în drept să adopte decizii de interzicere a deconectării instalaţiei de utilizare ce aparţine consumatorului pe parcursul examinării petiţiei acestuia.

Articolul 14. Transparenţa activităţii Agenţiei. Deciziile şi hotărîrile Agenţiei.

(1) Transparenţa activităţii Agenţiei este asigurată de către Consiliul de administraţie, care, în acest scop:

a) face publice şedinţele Consiliului de administraţie;

b) anunţă din timp părţilor interesate ordinea de zi a şedinţei consiliului de administraţie şi asigură accesul liber al persoanelor interesate, precum şi al publicului larg, la examinarea chestiunilor incluse pe ordinea de zi. La şedinţele în cadrul cărora vor fi discutate informaţii cu caracter confidenţial, vor fi invitate numai persoanele vizate. Pe lângă acesta, ordinea de zi a şedinţelor de lucru va fi publicată pe site-ul Agenţiei, www.anre.md.

(2) În cazul în care Consiliul de administraţie intenţionează să adopte hotărîri ce pot avea impact asupra pieţelor relevante şi asupra prestării serviciilor publice, Agenţia va respecta procedura de consultare, publicînd pe site-ul său proiectul actului ce urmează a fi aprobat prin hotărîre; la solicitarea părţilor interesate, proiectul actului va fi remis prin poşta electronică. Proiectul va fi comunicat publicului larg cu cel puţin 30 de zile calendaristice mai înainte. Se stabileşte un termen de 15 zile calendaristice pentru prezentarea propunerilor şi un termen de 15 zile calendaristice – pentru discutarea lor.

(3) Toate persoanele care au solicitat înscrierea adresei lor de poştă electronică pe lista de corespondenţă creată de Agenţie vor fi informate referitor la începerea consultărilor.

15

Page 16: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(4) În cazul în care protejarea concurenţei sau a intereselor şi drepturilor consumatorilor impune adoptarea de urgenţă a unui act, termenul de 30 de zile specificat la alin. (2) poate fi redus de Agenţie, dar nu va fi mai mic de 10 zile.

(5) Agenţia face accesibile publicului rezultatele consultărilor, inclusiv motivele pentru care a respins obiecţiile şi/sau propunerile prezentate de părţile interesate, cu excepţia cazurilor în care informaţia este protejată de Legea cu privire la secretul comercial.

(6) Neînţelegerile dintre titularii de licenţă în probleme ce ţin de competenţa Agenţiei, care nu pot fi soluţionate de către aceştia de sine stătător, sînt examinate de Agenţie, care, la sesizarea oricăreia dintre părţi, va emite o decizie, în vederea soluţionării neînţelegerii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data sesizării. În caz de necesitate, Agenţia poate prelungi termenul stabilit cu cel mult o lună, comunicînd acest fapt părţilor interesate.

(7) Agenţia, în termen de 3 zile lucrătoare din data adoptării deciziei asupra neînţelegerii, o remite spre executare părţilor implicate, cu expunerea motivelor pe care se întemeiază decizia respectivă. Deciziile Agenţiei sînt obligatorii pentru părţile implicate şi vor fi executate de acestea.

(8) În cazul unor dispute transfrontaliere, autoritatea de reglementare decisivă va fi autoritatea de reglementare care reglementează activitatea operatorului care a refuzat accesul la sistem.

(9) Hotărârile Agenţiei se adoptă pentru organizarea executării legilor. Hotărîrile Agenţiei care prezintă interes public, precum şi menţiunile cu privire la licenţele eliberate, sînt publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în condiţiile şi în conformitate cu prevederile Legii privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, ale Legii privind procedura publicării şi republicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a actelor normative şi a rectificărilor operate în ele şi ale Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale.

(10) Deciziile se emit de un singur director pentru organizarea executării reglementărilor în domeniul gazelor naturale şi organizarea activităţii interne a Agenţiei şi se adresează unor destinatari individuali.

(11) Deciziile şi hotărîrile Agenţiei emise în temeiul prezentei legi pot fi atacate în instanţa de judecată.

(12) La cererea persoanelor fizice sau juridice, Agenţia furnizează informaţia solicitată, cu excepţia celei cu caracter confidenţial. Informaţia care se conţine în registrele de licenţiere este transparentă.

16

Page 17: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

Capitolul III REGIMUL DE ELIBERARE, MODIFICARE, SISTARE TEMPORARĂ ŞI

RETRAGERE A LICENŢELOR

Articolul 15. Activităţi pentru care se acordă licenţe (1) Producerea şi/sau stocarea gazelor naturale, transportul gazelor naturale,

distribuţia gazelor naturale, furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate sau la tarife nereglementate sînt activităţi pentru care se eliberează licenţe.

(2) Activitatea legată de stocarea gazelor naturale în depozite de stocare cu capacitatea mai mică de 0,1 milioane m3 nu se supune licenţierii.

(3) Desfăşurarea activităţilor de comercializare a GNCV şi a GNL se efectuează în baza licenţelor de furnizare a gazelor naturale la tarife nereglementate. Titularii de licenţă respectivi îndeplinesc atribuţiile operatorilor instalaţiilor GNCV şi GNL şi sunt obligaţi să respecte cerinţele legii şi a documentelor normative obligatorii.

Articolul 16. Condiţiile şi procedura pentru obţinerea licenţelor (1) Licenţele pentru activităţile prevăzute la art. 17 alin.(1) se acordă persoanelor

care:

a) sînt înregistrate în Republica Moldova şi prezintă actul confirmativ în acest sens;

b) prezintă raportul financiar (pentru persoana juridică care activează) sau extrasul de cont bancar în cazul iniţierii afacerii;

c) prezintă documentele, ce confirmă că dispune de reţele de gaze naturale, instalaţii de producere, depozite de stocare, instalaţii GNL, instalaţii GNCV, după caz, precum şi autorizaţia tehnică eliberată de organul abilitat în domeniul securităţii industriale ce confirmă că dispune de personal calificat necesar pentru desfăşurarea activităţii pentru care se solicită licenţă şi că reţelele de gaze naturale, instalaţiile de producere, depozitele de stocare, instalaţii GNL, instalaţii GNCV, după caz, sunt conforme cerinţelor tehnice stabilite prin lege.

(2) Managerul întreprinderii care solicită licenţă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

b) să aibă reşedinţă permanentă în Republica Moldova;

c) să aibă studii superioare şi experienţă practică de cel puţin 5 ani în domeniul energetic;

17

Page 18: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

d) să nu aibă antecedente penale legate de activităţile desfăşurate în domeniul energetic sau antecedente penale pentru comiterea infracţiunilor din intenţie, prevăzute de Codul penal.

(3) Eliberarea, reperfectarea licenţei şi eliberarea duplicatului acesteia pentru activităţile prevăzute la art. 17 se efectuează conform procedurilor stabilite de Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător. Termenul pentru examinarea cererilor privind eliberarea licenţelor pentru desfăşurarea activităţilor pe piaţa gazelor naturale este de 15 zile.

Articolul 17 Tipurile de licenţiere şi sfera de acţiune a licenţei (1) Agenţia este în drept să elibereze următoarele tipuri de licenţe:

a) licenţă pentru producerea şi/sau stocarea gazelor naturale;

b) licenţă pentru transportul gazelor naturale;

c) licenţă pentru distribuţia gazelor naturale;

d) licenţă pentru furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate sau la tarife nereglementate.

(2) La licenţă se anexează, în mod obligatoriu, condiţiile de desfăşurare a activităţii licenţiate, care corespund prevederilor legilor şi constituie parte integrantă a licenţei.

(3) Licenţele pentru producerea şi/sau stocarea gazelor naturale, pentru transportul, distribuţia sau furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate sau la tarife nereglementate se eliberează pe un termen de 25 de ani.

(4) Licenţele eliberate de Agenţie sînt valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în condiţiile specificate în licenţă. Licenţele obţinute în Republica Moldova sînt valabile şi peste hotarele ei, în corespundere cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(5) Titularii de licenţe pentru transport, distribuţie şi furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul specificat de Agenţie.

Articolul 18. Obligaţiile şi drepturile titularului de licenţă (1) Titularul de licenţă este obligat:

a) să îndeplinească condiţiile stipulate în licenţă;

18

Page 19: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

b) să se conducă de principiul eficienţei maxime la cheltuieli minime la desfăşurarea activităţii licenţiate şi să prezinte Agenţiei calcule argumentate ale cheltuielilor suportate;

c) la desfăşurarea activităţii licenţiate să nu admită discriminări faţă de participanţii la piaţa gazelor naturale;

d) să nu întrerupă prestarea de servicii, excepţie făcînd cazurile de neplată, motivele tehnice şi de siguranţă stipulate în licenţă şi în contracte;

e) să ţină contabilitatea în condiţiile şi modul prevăzute de prezenta lege şi să asigure separarea organizaţională pe gen de activitate desfăşurat;

f) să publice informaţiile cu privire la sursele de gaze naturale utilizate pentru acoperirea cererii în anul precedent;

g) să prezinte Agenţiei, în termenele prevăzute, rapoarte anuale, conform criteriilor stabilite, precum şi altă informaţie solicitată de Agenţie, necesară acesteia în exercitarea atribuţiilor sale, conform legislaţiei;

h) să achite în termen plăţile regulatorii.

(2) Titularii de licenţe la desfăşurarea activităţilor, trebuie să respecte obligaţiile referitoare la siguranţa, calitatea, eficienţa şi continuitatea aprovizionării cu gaze naturale, respectând normele de securitate şi sănătate a muncii, de protecţie a mediului, precum şi prevederile din contractele încheiate cu consumatorii.

(3) Informaţiile şi datele obţinute de către titularul de licenţă de la consumator sau de la terţe părţi şi informaţiile referitoare la consumul şi achitările facturilor emise, pot fi dezvăluite de către titularul de licenţă numai după ce este obţinut acordul scris al consumatorului sau terţei părţi în cauză, cu excepţiiile prevăzute de articolul 9 al legii.

(4) Titularul de licenţă nu poate fi obligat să continuie prestarea de servicii persoanei fizice sau persoanei juridice care nu-şi onorează obligaţiile de plată prevăzute de contract sau nu respectă condiţiile aprobate în vederea prestării acestor servicii. Pe durata examinării reclamaţiilor consumatorilor legate de facturare se interzice deconectarea instalaţiilor de utilizare ale acestora de la reţeaua de gaze naturale.

(5) Titularul de licenţă are drept de acces la echipamentele de măsurare de pe teritoriul consumatorului cu care a încheiat contract de procurare, transport, distribuţie sau furnizare a gazelor naturale.

(6) Titularul de licenţă nu are dreptul să procure acţiuni ale altor titulari de licenţe fără acordul scris al Agenţiei. Agenţia informează în scris titularul de licenţă despre acordul respectiv în termen de o lună de la depunerea cererii de către acesta.

19

Page 20: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

Articolul 19. Modificarea, sistarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei

(1) Licenţa poate fi modificată atît din iniţiativa titularului, cît şi din iniţiativa Agenţiei în cazul intervenirii unor circumstanţe esenţiale.

(2) Licenţa se sistează temporar prin hotărîre a Agenţiei, la cererea titularului de licenţă. În celelalte cazuri, licenţa poate fi sistată temporar prin hotărîre judecătorească, adoptată în temeiul legii, la cererea Agenţiei.

(3) În cazurile în care se constată neîndeplinirea de către titularul de licenţă a obligaţiilor sale, care a dus la întreruperea furnizării gazelor naturale consumatorilor pe o perioadă mai mare decît cea stabilită pentru înlăturarea cauzelor motivate, fiind pusă în pericol securitatea naţională, viaţa şi sănătatea oamenilor, sau dacă acţiunile ori inacţiunile titularului de licenţă conduc la încălcarea ordinii publice şi impun remedierea imediată a consecinţelor survenite, licenţa poate fi sistată temporar, cu adresarea ulterioară a Agenţiei în instanţa de judecată. Adresarea în instanţă trebuie să se facă în termen de 3 zile lucrătoare de la adoptarea hotărârii de către Agenţie. În caz de nerespectare a acestui termen, sistarea temporară a licenţei se anulează. Hotărârea Agenţiei privind sistarea temporară activităţii de întreprinzător se aplică pînă la adoptarea de către instanţa de judecată a hotărârii definitive şi irevocabile

(4) Agenţia va sista temporar licenţa, conform procedurii prevăzute la alin.(3), dacă deficienţele identificate nu au fost remediate în termen de 7 zile de la emiterea prescripţiei, în condiţiile prezentei legi.

(5) Drept temei pentru sistarea temporară a licenţei servesc: a) cererea titularului de licenţă privind sistarea temporară a acesteia; b) nerespectarea de către titularul de licenţă a termenului de depunere a cererii de

eliberare a duplicatului licenţei pierdute sau deteriorate; c) nerespectarea de către titularul de licenţă a prescripţiei privind lichidarea

încălcării condiţiilor activităţii licenţiate, în termenul stabilit de Agenţie; d) incapacitatea provizorie a titularului de licenţă de a desfăşura genul de

activitate licenţiat conform prevederilor legii; e) neachitarea plăţii regulatorii, în termenul stabilit de Agenţie. (6) Hotărârea privind sistarea temporară a licenţei se adoptă de Agenţie în

termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărîrii instanţei de judecată şi este adusă la cunoştinţa titularului de licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii. În hotărârea Agenţiei privind sistarea temporară a se indică termenul concret de sistarea temporară, care nu poate depăşi 6 luni.

20

Page 21: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(7) Titularul de licenţă este obligat să informeze în scris Agenţia despre lichidarea circumstanţelor care au condus la sistarea temporară a licenţei.

(8) Termenul de valabilitate a licenţei nu se prelungeşte pe durata de sistare temporară a a acesteia.

(9) Reluarea activităţii licenţiate se efectuează în temeiul hotărârii Agenţiei, după remedierea circumstanţelor care au condus la sistarea temporară a licenţei, sau în temeiul hotărîrii instanţei de judecată care a emis hotărîrea de sistarea temporară a licenţei sau a hotărîrii instanţei ierarhic superioare, în condiţiile legii.

(10) Hotărârea privind reluarea valabilităţii licenţei se adoptă de Agenţie în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii înştiinţării despre înlăturarea circumstanţelor care au condus la sistarea temporară a licenţei sau de la data la care Agenţiei i s-a comunicat hotărîrea judecătorească corespunzătoare. Hotărârea se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării acesteia.

Articolul 20. Retragerea licenţei (1) Licenţa poate fi retrasă prin hotărîre judecătorească, adoptată în temeiul legii,

la cererea Agenţiei, cu excepţia retragerii licenţei conform temeiurilor prevăzute la alin. (2) lit.a) şi b), care se efectuează direct de către Agenţie.

(2) Drept temei pentru retragerea licenţei servesc: a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia; b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă; c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate Agenţiei; d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei

persoane în scopul desfăşurării genului de activitate indicat în licenţă; e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au condus la sistarea

temporară a licenţei; f) nerespectarea, în mod repetat, a prescripţiilor de lichidare a încălcărilor privind

condiţiile activităţii licenţiate. (3) Agenţia adoptă hotărârea privind retragerea licenţei în termen de cel mult 5

zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărîrii instanţei de judecată şi o aduce la cunoştinţa titularului de licenţă, cu indicarea temeiurilor retragerii, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data emiterii hotărârii.

(4) În cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie.

21

Page 22: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(5) Titularul de licenţă căruia i s-a retras licenţa poate să depună o nouă declaraţie privind eliberarea licenţei pentru acelaşi gen de activitate după înlăturarea cauzelor care au condus la retragerea licenţei.

(6) Titularul de licenţă este obligat, în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării hotărârii de retragere a licenţei, să depună la Agenţie licenţa retrasă.

Articolul 21. Fuziunea, asocierea, separarea sau divizarea întreprinderilor de gaze naturale

Fuziunea întreprinderilor de gaze naturale între ele, precum şi cu alţi agenţi economici, asocierea, separarea sau divizarea întreprinderilor de gaze naturale se efectuează doar cu acordul Agenţiei. În acest caz, Agenţia este obligată să-şi prezinte acordul în termen de o lună şi este în drept să modifice condiţiile stipulate în licenţă. Dacă Agenţia nu răspunde solicitantului în termenul indicat, acordul se consideră oferit.

Capitolul IV REGIMUL DREPTURILOR ASUPRA PROPRIETĂŢII ALTUIA

Articolul 22. Principii generale (1) Asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate privată, titularul de licenţă

pentru transportul sau pentru distribuţia gazelor naturale, cu acordul proprietarilor, în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de construire, reabilitare, retehnologizare, respectiv, de exploatare şi de întreţinere a reţelelor de gaze naturale, beneficiază de următoarele drepturi:

a) dreptul de uz (folosinţă) asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare în vedereea construirii, reabilitării sau a retehnologizării reţelelor de gaze naturale;

b) dreptul de uz (folosinţă) asupra terenului pentru asigurarea funcţionării normale a reţelelor prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi a intervenţiilor necesare;

c) servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană asupra terenului pentru executarea lucrărilor la locul de amplasare a reţelelor de gaze naturale cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii şi pentru înlăturarea consecinţelor avariilor şi pentru accesul la locul de amplasare a acestora;

d) dreptul de a obţine restrângerea sau sistarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane, bunuri sau activităţi;

e) dreptul de acces la reţelele de gaze naturale.

22

Page 23: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(2) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia gazelor naturale este obligat să notifice în scris proprietarul terenurilor sau a bunurilor, care poate fi afectat urmare a lucrărilor la reţelele de gaze naturale, cu excepţia cazurilor de avarii, situaţie în care proprietarii sunt înştiinţaţi în termenul cel mai scurt posibil.

(3) La încetarea exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1), titularul licenţei pentru transportul sau distribuţia gazelor naturale este obligat să asigure degajarea terenului şi repunerea lui în situaţia iniţială.

(4) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia gazelor naturale este obligat să se folosească cu bună-credinţă de drepturile prevăzute la alin. (1) şi să plătească proprietarilor terenului sau a altor bunuri, proprietate privată, despăgubirea cuvenită pentru pagubele produse la efectuarea lucrărilor menţionate, inclusiv în cazul înlăturării consecinţelor avariilor.

Articolul 23. Dreptul de uz (folosinţă) asupra terenului altuia (1) Dreptul de uz (folosinţă) asupra terenului pentru executarea lucrărilor

necesare în vederea construirii, reabilitării sau a retehnologizării reţelelor de gaze naturale, se stabileşte prin contract încheiat cu proprietarul terenului şi se întinde pe durata executării lucrărilor. La exercitarea dreptului menţionat, titularul de licenţă pentru transportul sau distribuţia gazelor naturale poate, cu acordul prealabil al proprietarului terenului sau a imobilului:

a) să depoziteze pe terenurile necesare executării lucrărilor materiale, echipamente, utilaje şi instalaţii;

b) să îndepărteze materiale şi să capteze apa, în condiţiile legii;

c) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri şi locuinţe de şantier;

d) să oprească ori să restrângă activităţi ale proprietarului, în măsura strict necesară executării lucrărilor menţionate.

(2) Dreptul de uz prevăzut la alin. (1) încetează înaintea expirării duratei stabilite pentru executarea lucrărilor sau înaintea acestui termen, la data finisării anticipate a lcurărilor sau la data sistării acestora. Oricare din aceste situaţii trebuie notificată de îndată proprietarului.

(3) Dreptul de uz (folosinţă) asupra terenului pentru exploatarea şi întreţinerea reţelelor de gaze naturale, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi a intervenţiilor necesare, în scopul asigurării funcţionării normale a acestora, se stabileşte prin contract încheiat cu proprietarul şi se întinde pe toată durata de funcţionare a reţelelor de gaze naturale, iar execitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcţionării normale a reţelelor de gaze naturale. La exercitarea dreptului

23

Page 24: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

menţionat, titularul de licenţă pentru transportul sau distribuţia gazelor naturale poate, cu acordul prealabil al proprietarului:

a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje şi instalaţii pentru întreţinere, revizii, reparaţii şi intervenţii necesare pentru asigurarea funcţionării normale a reţelelor de gaze naturale;

b) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea; c) să afecteze culturi, plantaţii sau alte amenajări existente şi să restrângă

activităţi ale proprietarului în măsura şi pe durată strict necesară în vederea executării activităţilor de întreţinere, reparaţii, revizii sau intervenţii pentru asigurarea funcţionării normale a reţelelor de gaze naturale.

Articolul 24. Servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană asupra terenului altuia

Servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană cuprinde dreptul la instalare a reţelelor de gaze naturale, precum şi accesul la acestea pentru intervenţii, întreţinere, reparaţii, revizie, retehnologizare şi exploatare, în condiţiile legii.

Articolul 25. Restrângerea sau sistarea unor activităţi şi accesul la reţelele

de gaze naturale (1) Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, bunurilor sau a unor activităţi

desfăşurate în zona de efectuare a lucrărilor de construire, reabilitare, retehnologizare, exploatare şi întreţinere a reţelelor de gaze naturale, titularul de licenţă are dreptul de a obţine restrângerea sau sistarea, pe toată durata lucrărilor, a activităţilor desfăşurate în vecinătate de alte persoane. În acest caz persoanele afectate vor fi înştiinţate în scris despre data începerii şi,respectiv, a finalizării lucrărilor.

(2) Dreptul de acces la reţelele de gaze naturale trebuie exercitat titularul de licenţă pentru transportul sau distribuţia gazelor naturale cu bună-credinţă şi în mod rezonabil, fără a prejudicia accesul altor persoane la reţelele de gaze naturale.

Articolul 26. Exproprierea (1) Terenurile necesare pentru construirea, reabilitarea, retehnologizarea,

exploatarea şi întreţinerea reţelelor de gaze naturale şi care aparţin cu titlu de proprietate unor terţi pot fi expropriate pentru cauză de utilitate publică de autoritatea competentă cu respectarea procedurii prevăzută de lege şi după despăgubirea proprietarului terenului.

24

Page 25: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(2) Exproprierea terenului poate avea loc doar dacă titularul de licenţă nu a reuşit să obţină dreptul de uz sau de sevitute asupra terenului sau dacă demonstrează că lucrările, prevăzute la art. 22, vor împiedica substanţial ori chiar vor exclude folosirea de către proprietar a terenului său.

(3) După trecerea sa în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, imobilul expropriat va fi transmis în folosinţă cu titlu gratuit titularului de licenţă pentru desfăşurarea lucrărilor necesare construcţiei sau exploatării reţelelor de gaze naturale.

Articolul 27. Zone de protecţie a reţelelor de gaze naturale (1) Pentru a asigura protecţia şi funcţionarea normală a obiectelor sistemului de

gaze naturale şi a accesoriilor acestora, inlcusiv a reţelelor de gaze naturale, se stabilesc zone de protecţie a reţelelor de gaze naturale, inclusiv pentru fiecare obiect al sistemului de gaze naturale, în conformitate cu Regulamentul cu privire protecţia reţelelor de gaze naturale, aprobat de Guvern.

(2) Pentru protecţia obiectelor sistemului de gaze naturale, inclusiv a reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale, se interzice persoanelor fizice sau juridice::

a) să efectueze construcţii de orice fel în zona de protecţie a reţelelor de gaze naturale. În cazul în care, în mod excepţional, este necesar ca pe terenul pe care este amplasată reţeaua de gaze naturale să se execute o construcţie, beneficiarul acesteia şi/sau proprietarul va/vor suporta toate cheltuielile de modificare a traseului reţelei, cu condiţia obţinerii acordurilor proprietarilor sau ale deţinătorilor legali ai terenului de pe traseul unde urmează să fie plasată noua conductă, precum şi avizelor autorităţilor competente şi a autorizaţiilor de construire;

b) să efectueze săpături sau lucrări de orice fel sub sau peste reţelele de gaze naturale ori în zona de protecţie a acestora, fără acordul prealabil al unităţii transportatoare sau de distribuţie a gazelor naturale;

c) să depoziteze materiale pe căile de acces la conducte şi în zona de protecţie a acestora;

d) să intervină în orice mod asupra conductelor, echipamentelor, construcţiilor şi instalaţiilor aferente reţelelor de gaze naturale.

25

Page 26: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

Capitolul V PRODUCEREA, STOCAREA, TRANSPORTUL, DISTRIBUŢIA ŞI

FURNIZAREA GAZELOR NATURALE Articolul 28. Serviciile prestate pe piaţa gazelor naturale (1) Titularii de licenţe la desfăşurarea activităţilor, trebuie să respecte obligaţiile

referitoare la siguranţa, calitatatea, eficienta şi continuitatea aprovizionării cu gaze naturale, respectând normele de securitate şi sănătate a muncii şi de protecţie a mediului, precum şi prevederile din contractele încheiate cu consumatorii. (2) Titularii de licenţe trebuie să respecte obligaţiile de serviciu public aferente securităţii, inclusiv securiităţii furnizării, regularităţii, calităţii şi preţului de furnizare a gazelor naturale consumatorilor finali, precum şi protecţiei mediului, inclusiv eficienţei energetice şi protecţiei climei (3) Titularii licenţelor pentru transportul şi distribuţia gazelor naturale îşi desfăşoară activitatea în sistemul de gaze naturale în condiţiile de monopol natural.

Articolul 29. Coordonarea activităţilor în sistemul de gaze naturale (1) Întreprinderile de gaze naturale funcţionează într-un sistem unic.

Producătorii, unităţile transportatoare şi de distribuţie, întreprinderile de stocare şi furnizorii colaborează în baza principiilor economiei de piaţă şi ale dirijării operativ-tehnologice unice.

(2) Conform condiţiilor stipulate în licenţă şi în regulamentele aprobate de Agenţie, întreprinderile de gaze naturale elaborează:

a) regulile de colaborare în sistemul de gaze naturale;

b) condiţiile de aplicare a restricţiilor în relaţiile dintre părţi.

(3) Raporturile juridice dintre participanţii la piaţa gazelor naturale se stabilesc în bază de contract, conform condiţiilor stipulate în licenţă şi în regulamentele aprobate de Agenţie.

Articolul 30. Separarea conturilor contabile şi transparenţa la desfăşurarea activităţilor pe piaţa gazelor naturale

(1) Pentru a fi evitate discriminarea, subvenţionările încrucişate şi distorsionarea concurenţei, titularii licenţelor pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul gazelor naturale sunt obligaţi să ţină în contabilitatea lor internă conturi contabile separate pentru fiecare tip de activitate practicată, inclusiv în cazul în care desfăşoară şi alte activităţi nereglementate prin prezenta lege aşa cum ar trebui dacă activităţile în cauză

26

Page 27: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

ar fi realizate de întreprinderi distincte. Conturile interne vor trebui să conţină bilanţul contabil şi un cont al profitului şi pierderilor pentru fiecare activitate.

(2) Ttitularii licenţelor pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul gazelor naturale sunt obligaţi să ţină în contabilitatea lor internă conturi contabile separate pentru activitatea de transport, distribuţie, activitatea operatorilor de instalaţii GNL şi activitatea de stocare aşa cum ar trebui dacă activităţile în cauză ar fi realizate de întreprinderi distincte. Veniturile obţinute din deţinerea cu titlu de proprietate a reţelelor de transport sau de distribuţie vor fi specificate în conturi.

(3) Întreprinderile care desfăşoară activităţile licenţiate pe piaţa gazelor naturale sunt obligate să supună rezultatele economico-financiare auditului, să întocmească şi să publice anual pe site dările de seamă privind exerciţiul economico-financiar al activităţii desfăşurate.

(4) Rapoartele contabile anuale trebuie să cuprindă în note informaţii cu privire la orice tranzactie de un anumit volum realizată de întreprinderile înrudite.

Articolul 31. Regulile pieţei gazelor naturale (1) Raporturile juridice dintre producători, întreprinderile de stocare, unitatea

transportatoare, unităţile de distribuţie şi furnizorii gazelor naturale se stabilesc, inclusiv, în conformitate cu Regulile pieţei gazelor naturale, aprobate de Agenţie.

(2) Principiile de bază ale Regulilor pieţei gazelor naturale menţionate la alin. (1) sunt următoarele:

a) stabilirea de raporturi juridice între participanţii pieţei gazelor naturale şi entităţile economice din zonele externe de dispecerizare pentru asigurarea funcţionării stabile, fiabile şi sigure a sistemului de gaze naturale al Republicii Moldova. În acest scop, toţi participanţii pe piaţa gazelor naturale vor respecta în activitatea lor principiul dirijării operativ-tehnologice unice a sistemului de gaze naturale.

b) asigurarea siguranţei operaţionale adecvate a sistemului de gaze naturale, inclusiv prin echilibrarea consumului de gaze naturale şi decontarea conturilor, precum şi crearea de condiţii optime pentru efectuarea managementului congestionării reţelelor de gaze naturale;

c) organizarea sistemului de evidenţă a gazelor naturale prin măsurarea exactă a fluxurilor de gaze naturale intrate în reţeaua de transport în fiecare lună şi, corespunzător, repartizarea volumului total al gazelor naturale furnizate, între întreprinderile de distribuţie, consumatorii şi furnizori, conform contractelor bilaterale de furnizare a gazelor naturale încheiate de întreprinderile de distribuţie, furnizori şi consumatorii.

27

Page 28: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

d) asigurarea accesului reglementat, fără discriminare, la reţeaua de transport tuturor producătorilor, întreprinderilor de stocare, unităţilor de distribuţie, furnizorilor şi consumatorilor existenţi sau potenţiali. Totodată, unitatea transportatoare permite unităţilor de distribuţie, al furnizorilor şi producătorilor la toate echipamentele de măsurare care înregistrează volumele de gaze naturale intrate în reţeaua de transport şi ieşite din ea, în conformitate cu regulamentele aprobate de Agenţie, în scopul citirii indicaţiilor.

e) prezentarea de informaţii exacte, actuale tuturor participanţilor pe piaţa gazelor naturale, cu respectarea principiului transparenţei şi imparţialităţii.

(3) În funcţie de tipul de activitate, participanţii pe piaţa gazelor naturale încheie, după caz, contracte de furnizare a gazelor naturale, contracte de asigurare a serviciilor de echilibrare în reţelele de transport şi contracte de stocare a gazelor naturale şi de prestare a serviciilor de transport şi distribuţie a gazelor naturale. Contractele trebuie să asigure acoperirea necesităţilor de gaze naturale în anul calendaristic următor, inclusiv în fiecare oră a anului calendaristic următor. Condiţiile de bază ce trebuie respectate de către participanţii pieţei gazelor naturale la desfăşurarea activităţilor în conformitate cu contractele menţionate se stabilesc de Agenţie prin regulile menţionate.

(4) Calculul lunar al fluxurilor efective de gaze naturale pe piaţa gazelor naturale, al cantităţilor de gaze naturale procurate în conformitate cu contractele bilaterale, evidenţa volumelor de gaze naturale la hotarele externe şi interne ale reţelelor de transport, precum şi calculul şi divizarea valorii efective a consumului tehnologic de gaze naturale în reţelele de transport ţin de competenţa unităţii transportatoare şi se efectuează conform metodei stabilite de Agenţie în Regulile pieţei gazelor naturale.

Articolul 32. Măsurarea gazelor naturale în scopuri comerciale (1) Măsurarea volumelor de gaze naturale în scopuri comerciale se efectuează de

către participanţii pe piaţa gazelor naturale, în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale, aprobat de Agenţie.

(2) Prevederile regulamentului, menţionat la alin. (1), se aplică în mod obligatoriu şi nediscriminatoriu producătorilor, întreprinderilor de stocare, unităţii transportatoare, unităţilor de distribuţie, furnizorilor şi consumatorilor de gaze naturale şi reglementează, în principal, raporturile juridice cu privire la:

a) stabilirea punctelor de măsurare; b) măsurarea volumelor de gaze naturale produse, stocate, importate, exportate,

tranzitate, transportate, distribuite, furnizate sau consumate;

28

Page 29: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

c) definirea funcţiilor şi a obligaţiilor producătorilor, ale întreprinderilor de stocare, ale unităţii transportatoare, ale unităţilor de distribuţie, ale furnizorilor şi ale consumatorilor de gaze naturale în legătură cu măsurarea gazelor naturale;

d) colectarea datelor cu privire la echipamentele de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale şi a datelor de la citirea indicaţiilor echipamentelor de măsurare, în scopul facturării şi pentru menţinerea bazelor de date;

e) prezentarea datelor cu privire la echipamentele de măsurare a gazelor naturale în scopuri comerciale şi a datelor de la citirea indicaţiilor echipamentelor de măsurare, în scopul facturării şi pentru asigurarea transparenţei privind activitatea de măsurare a gazelor naturale;

f) măsurarea valorilor mărimilor specifice serviciilor de sistem, colectarea şi acumularea datelor respective.

Articolul 33. Transportul gazelor naturale (1) Unitatea transportatoarea exercită funcţiile de operator al reţelelor de

transport. Unitatea transportatoare este obligată: a) să exploateze, retehnologizeze, reabiliteze, să extindă reţelele de transport şi

să presteze serviciul de transport al gazelor naturale la destinaţie conform clauzelor contractului încheiat între părţi şi condiţiilor stipulate în licenţă şi în regulamentele aprobate de Agenţie. La exploatarea, retehnologizarea, reabilitarea şi extinderea reţelelor de transport, unitatea transportatoare va aplica în mod obligatoriu metodele moderne de management al eficientei energetice/cererii, respectînd standardele minime privind întreţinerea şi dezvoltarea reţelelor de transport, în special în capacităţile de interconexiune;

b) să asigure capacitatea pe termen lung a reţelelor de transport de a acoperi cererile rezonabile de prestare a serviciului de transport a gazelor naturale, elaborând şi executând planuri de perspectivă privind extinderea şi dezvoltarea reţelelor de transport, ţinînd cont de prognoza consumului de gaze naturale;

c) să contribuie la securitatea furnizării gazelor naturale prin reţelele de transport adecvate şi siguranţă în funcţionarea sistemului de gaze naturale;

d) să gestioneze fluxurile de gaze naturale din reţelele de transport, ţinând cont de schimburile cu alte sisteme interconectate. În acest scop, unitatea transportatoare răspunde de asigurare a unui serviciu de transport sigur, fiabil şi eficient şi, în acest context, de asigurarea disponibilităţii tuturor serviciilor de sistem, în măsura în care această disponibilitate nu depinde de nici o altă reţea de transport cu care este interconectată reţeaua sa;

29

Page 30: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

e) să furnizeze operatorului oricărei alte reţele de gaze naturale interconectate cu reţeaua sa ori întreprinderii de stocare informaţii suficiente pentru a asigura siguranţa şi eficienţa exploatării reţelelor de gaze naturale şi/sau a depozitelor de stocare , dezvoltarea coordonată şi interoperabilitatea reţelelor interconectate;

f) să nu facă discriminare între utilizatorii reţelelor de transport, în special în favoarea întreprinderilor înrudite;

g) să ofere informaţii suficiente necesare utilizatorilor reţelelor de transport pentru accesul eficient la acestea;

h) să răspundă la orice solicitare de serviciu în termen de 15 zile de la data înregistrării acesteia;

i) să prezinte anual Agenţiei spre aprobare planul de investiţii pentru anul calendaristic următor, în termenele stabilite de Agenţie;

j) să prezinte Agenţiei, cel puţin odată la trei luni sau la solcitare, raportul cu privire la volumul gazelor naturale importate pe parcursul lunii/lunilor anterioare.

k) să elaboreze şi să prezente Agenţiei, în termenul stabilit, un raport anual care să cuprindă informaţii cu privire la echilibrul între ofertă şi cerere de pe piaţa gazelor naturale, prognoza cererii şi a volumelor de gaze naturale disponibile pentru furnizare, referitor la capacităţile de producere planificate sau în construcţie, calitatea şi nivelul de întreţinere al reţelei, precum şi măsurile de acoperire a cererii la vârf şi acţiunile în caz de reducere a volumelor furnizate de unul sau mai mulţi furnizori. Raportul urmează a fi publicat ulterior într-un ziar republican şi pe site-ul unităţii transportatoare.

(2) Unitatea transportatoare este independentă în luarea deciziilor şi trebuie să respecte următoarele principii:

a) administratorii unităţii transportatoare nu sunt în drept să facă parte din conducerea întreprinderilor de gaze naturale integrate pe verticală sau pe orizontală, responsabile direct sau indirect de gestionarea de zi-cu-zi a activităţii de producere, distribuţie sau furnizarea gazelor naturale;

b) de a avea drepturi decizionale depline şi efective, independent de întreprinderile integrate pe verticală sau pe orizontală, privind exploatarea, întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea reţelelor de transport, precum şi dreptul de a respinge orice imixtiune în operaţiunile zilnice;

c) de a elabora un program de conformitate, care să conţină măsurile întreprinse pentru a garanta excluderea comportamentului discriminatoriu, precum şi obligaţiile specifice ale salariaţilor în vederea realizării acestui obiectiv; de a prezenta Agenţiei un raport anual privind măsurile luate. Raportul urmează a fi ulterior dat publicităţii pe site-ul unităţii transportatoare.

30

Page 31: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(3) Unitatea transportatoare asigură prestarea serviciilor de sistem şi îndeplineşte funcţiile de dispecerat în vederea gestionării volumelor de gaze naturale transportate prin reţelele de transport în conformitate cu contractele încheiate între participanţii la piaţa gazelor naturale.

(4) Unitatea transportatoare este obligată să nu divulge informaţia confidenţială obţinută la desfăşurarea activităţii licenţiate, precum şi să se abţină de la oferirea în mod discriminatoriu a informaţiei privind propria activitate, care poate fi avantajoasă din punct de vedere comercial utilizatorilor reţelei de transport.

(5) Este interzis unităţii transportatoare să facă abuz de informaţia obţinută de la persoanele terţe la asigurarea sau negocierea accesului la reţelele de transport, în situaţia în care procurarea sau vînzarea gazelor naturale se realizează prin intermediul întreprinderilor înrudite.

(6) Unitatea transportatoare nu poate deţine licenţă pentru producerea, distribuţia sau furnizarea gazelor naturale.

(7) Titularul de licenţă pentru transportul gazelor naturale se conduce, în activitatea sa de exploatare a reţelelor de transport de condiţiile stipulate în licenţă, de regulamentele aprobate de Agenţie şi de documentele normative obligatorii stabilite prin legi.

(8) Unitatea transportatoare asigură accesul la reţelele de transport tuturor utilizatorilor, fără discriminare, şi îndeplineşte funcţia de management al congestionării reţelelor de transport, potrivit prevederilor Regulilor pieţei gazelor naturale şi Normelor tehnice ale reţelelor de transport a gazelor naturale. Unitatea transportatoare poate refuza accesul la reţelele sale în cazul în care se confruntă cu lipsă de capacitate. Refuzul trebuie motivat şi justificat în modul corespunzător. Unitatea transportatoare este obligată să ofere informaţii pertinente privind măsurile necesare pentru extinderea reţelelor de gaze naturale. Unitatea transportatoare este obligată să informeze Agenţia cu privire la orice caz în care unui participant pe piaţă sau solicitant i se refuză accesul la reţelele de transport, precum şi referitor la situaţiile de apariţie a congestiilor, propunând modalităţile de soluţionare a acestora.

(9) Producătorii, întreprinderile de stocare, furnizorii, unităţile de distribuţie şi consumatorii au drept de acces la reţelele de transport în condiţii şi la tarife reglementate, transparente şi nediscrimnatorii. Accesul la reţelele de transport al producătorilor, al întreprinderilor de stocare, al unităţilor de distribuţie, al furnizorilor şi al consumatorilor se efectuează în condiţiile şi în termenele stabilite în Regulile pieţei gazelor naturale, Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale, precum şi potrivit Normelor tehnice ale reţelelor de transport a gazelor naturale, aprobate de Agenţie.

(10) În vederea reducerii/limitării/înlăturării impactului reţelelor de transport a gazelor naturale asupra mediului, unitatea transportatoare va desfăşura activitatea

31

Page 32: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

licenţiată în conformitate cu prevederile normelor de construcţie şi standardele tehnice, precum şi potrivit actelor normative şi standardelor aplicabile în domeniul protecţiei mediului, stabilite prin lege.

Articolul 34. Normele tehnice ale reţelelor de transport a gazelor naturale (1) Cerinţele minime de ordin tehnic pentru participanţii la piaţa gazelor

naturale, menite să asigure transportul gazelor naturale şi funcţionarea sigură şi eficientă a sistemului de gaze naturale se stabilesc printr-un regulament aprobat de Agenţie.

(2) Obiectivele de bază ale Normelor tehnice ale reţelelor de transport a gazelor naturale sunt:

a) stabilirea unui set de reguli pentru asigurarea accesului utilizatorilor la reţelele de transport a gazelor naturale;

b) stabilirea unui set de reguli pentru conducerea prin dispecer a reţelelor de transport a gazelor naturale;

c) stabilirea responsabilităţilor şi a obligaţiilor unităţii transportatoare şi ale tuturor utilizatorilor reţelelor de transport a gazelor naturale;

d) specificarea parametrilor tehnici de calitate în funcţionarea reţelelor de transport;

e) stabilirea procedurilor de conducere prin dispecer a obiectelor sistemului de gaze naturale, în conformitate cu regulile pieţei gazelor naturale;

f) stabilirea cerinţelor tehnice privind racordarea la reţelele de transport a gazelor naturale;

g) stabilirea principiilor pentru dezvoltarea reţelelor de transport a gazelor naturale;

h) stabilirea interfeţelor şi a fluxurilor informaţionale dintre unitatea transportatoare şi utilizatorii reţelelor de transport a gazelor naturale.

(3) Schimbul de informaţii între utilizatorii reţelelor de transport a gazelor naturale se desfăşoară în conformitate cu procedura privind colectarea şi circulaţia datelor între entităţile din sistemului de gaze naturale, cu respectarea celorlalte norme în vigoare.

Articolul 35. Distribuţia gazelor naturale (1) Unitatea de distribuţie îndeplineşte funcţiile de operator al reţelelor de

distribuţie. Unitatea de distribuţie este obligată:

32

Page 33: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

a) să exploateze, retehnologizeze, reabiliteze, să extindă reţelele de distribuţie şi să presteze servicii de distribuţie a gazelor naturale la destinaţie, în condiţii nediscriminatorii pentru toţi utilizatorii reţelelor de distribuţie, în conformitate cu clauzele contractelor încheiate între părţi, condiţiile prevăzute în licenţă, Regulile pieţei gazelor naturale, Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale şi Normele tehnice ale reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, aprobate de Agenţie. La exploatarea, retehnologizarea, reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale unitatea de distribuţie va aplica în mod obligatoriu metodele moderne de management al eficienţei energetice/gestionare a cererii; b) să asigure capacitatea pe termen lung a reţelelor de distribuţie pentru a satisface cererile rezonabile de prestare a serviciului de distribuţie a gazelor naturale, elaborând şi executând planuri de perspectivă privind extinderea şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie, ţinînd cont de prognoza consumului de gaze naturale. c) să contribuie la securitatea aprovizionării prin reţele de distribuţie corespunzătoare, precum şi la siguranţă în funcţionarea sistemului de gaze naturale; d) să gestioneze fluxurile de gaze naturale din reţelele de distribuţie; e) să asigure accesul la reţelele de distribuţie tuturor utilizatorilor, fără discriminare, în special în favoarea întreprinderilor afiliate şi să prezinte utilizatorilor reţelelor de distribuţie informaţiile de care au nevoie pentru accesul eficient la reţele; f) să furnizeze operatorului oricărei alte reţele de gaze naturale interconectate cu reţeaua sa ori întrepinderii de stocare informaţii suficiente pentru a asigura siguranţa şi eficienţa exploatării reţelelor de gaze naturale şi/sau a depozitelor de stocare, dezvoltarea coordonată şi interoperabilitatea reţelelor interconectate; g) să răspundă la orice solicitare de serviciu în termen de 15 zile de la data înregistrării acesteia. Racordarea şi reconectarea instalaţiilor de utilizare ale consumatorilor la reţelele de distribuţie se efectuează, în special, în condiţiile şi în termenele stabilite în Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale şi în Normele tehnice ale reţelei de distribuţie, aprobate de Agenţie; h) să prezinte anual Agenţiei spre aprobare planul de investiţii pentru anul calendaristic următor, în termenele stabilite de Agenţie;

(2) Unitatea de distribuţie este independentă în luarea deciziilor şi trebuie să respecte următoarele principii:

a) administratorii operatorului reţelelor de distribuţie nu sunt în drept să facă parte din conducerea întreprinderilor de gaze naturale integrate pe verticală sau pe orizontală, responsabile direct sau indirect de gestionarea de zi-cu-zi a activităţii de producere, transport sau furnizare a gazelor naturale;

b) de a avea drepturi decizionale depline şi efective, independent de întreprinderile integrate pe verticală sau pe orizontală, privind exploatarea,

33

Page 34: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie, precum şi dreptul de a respinge orice imixtiune în operaţiunile zilnice;

c) de a elabora un program de conformitate, care să conţină măsurile întreprinse pentru a garanta excluderea comportamentului discriminatoriu, precum şi obligaţiile specifice ale salariaţilor în vederea realizării acestui obiectiv şi de a prezenta Agenţiei un raport anual privind măsurile luate. Raportul urmează a fi ulterior dat publicităţii într-un ziar republican şi se afişează la oficiile unităţii de distribuţie.

(3) Unitatea de distribuţie este obligată să nu divulge informaţia confidenţială obţinută la desfăşurarea activităţii licenţiate, precum şi să se abţină de la oferirea în mod discriminatoriu a informaţiei privind propria activitate, care poate fi avantajoasă din punct de vedere comercial utilizatorilor reţelei de distribuţie.

(4) Este interzis unităţii de distribuţie să facă abuz de informaţia obţinută de la persoanele terţe la asigurarea sau negocierea accesului la reţelele de distribuţie, în situaţia în care procurarea sau vînzarea gazelor naturale se realizează prin intermediul întreprinderilor înrudite.

(5) Unitatea de distribuţie nu poate deţine licenţă pentru producerea, transportul sau furnizarea gazelor naturale. Se permite acordarea licenţei pentru furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate întreprinderii de distribuţie a gazelor naturale în cazul în care ultima prestează servicii de distribuţie pentru un număr de până la 100000 consumatori, instalaţiile cărora sunt racordate la reţeaua de distribuţie.

(6) Titularul de licenţă pentru distribuţia gazelor naturale se conduce, în activitatea sa de exploatare a reţelelor de distribuţie, de condiţiile licenţei, de regulamentele aprobate de Agenţie şi de documentele normative obligatorii stabilite prin legi.

(7) Unitatea de distribuţie asigură accesul la reţelele de distribuţie tuturor utilizatorilor, fără discriminare. Unitatea de distribuţie poate refuza accesul la reţelele sale în cazul în care se confruntă cu lipsă de capacitate. Refuzul trebuie motivat şi justificat în modul corespunzător. Unitatea de distribuţie este obligată să ofere informaţii pertinente privind măsurile necesare pentru extinderea reţelelor de distribuţie.

(8) Producătorii, întreprinderile de stocare, furnizorii şi consumatorii au drept de acces la reţelele de distribuţie în condiţii şi la tarife reglementate, transparente şi nediscrimnatorii. Accesul la reţelele de distribuţie al producătorilor, întreprinderilor de stocare, furnizorilor şi consumatorilor se efectuează în condiţiile şi în termenele stabilite în Regulile pieţei gazelor naturale, Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale, precum şi potrivit Normelor tehnice ale reţelelor de distribuţie, aprobate de Agenţie.

(9) În vederea reducerii/limitării/înlăturării impactului reţelelor de distribuţie a gazelor naturale asupra mediului înconjurător, unităţile de distribuţie desfăşoară 34

Page 35: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

activitatea licenţiată în conformitate cu prevederile documentelor normativ tehnice obligatorii, precum şi potrivit actelor normative şi standardelor aplicabile în domeniul protecţiei mediului, stabilite prin legi.

Articolul 36. Normele tehnice ale reţelelor de distribuţie a gazelor naturale (1) Planificarea, proiectarea, dezvoltarea, exploatarea, administrarea şi

întreţinerea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale va fi efectuată în conformitate cu Normele tehnice ale reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, aprobate de Agenţie.

(2) Elaborate în vederea asigurării funcţionării sigure, stabile şi economice a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, normele menţionate sunt obligatorii pentru toţi participanţii pe piaţa gazelor naturale şi reglementează, în special, raporturile juridice cu privire la asigurarea accesului nediscriminatoriu la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, racordarea la reţelele de distribuţie, proiectarea, planificarea, modernizarea şi dezvoltarea (extinderea) reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, exploatarea şi asigurarea întreţinerii reţelelor de distribuţie, dirijarea prin dispecer a reţelelor de distribuţie, precum şi la stabilirea interfeţelor şi a fluxurilor informaţionale, după caz, dintre unităţile de distribuţie şi unitatea transportatoare, precum şi utilizatorii reţelelor de distribuţie.

Articolul 37. Extinderea reţelelor de gaze naturale (1) Unitatea transportatoare şi cea de distribuţie sînt responsabile de extinderea

reţelelor lor în legătură cu creşterea cererii de gaze naturale, astfel încît să fie asigurată fiabilitatea şi continuitatea la aprovizionarea consumatorilor cu gaze naturale.

(2) Unităţile transportatoare şi cele de distribuţie sînt responsabile de racordarea la reţelele lor a altor titulari de licenţă sau a consumatorilor care au depus o cerere corespunzătoare.

(3) Cheltuielile de extindere a reţelelor de transport le suportă unitatea transportatoare. Aceste cheltuieli se iau în considerare la stabilirea tarifelor pentru transportul gazelor naturale în cazul în care cheltuielile respective au fost efectuate în conformitate cu condiţiile stipulate în licenţă şi cu regulamentele aprobate de Agenţie.

(4) Cheltuielile de extindere a reţelelor de distribuţie le suportă unitatea de distribuţie. Aceste cheltuieli se iau în considerare la stabilirea tarifelor pentru distribuţia gazelor naturale în cazul în care cheltuielile în cauză s-au efectuat în conformitate cu condiţiile stipulate în licenţă şi cu regulamentele aprobate de Agenţie.

35

Page 36: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

Articolul 38. Producerea gazelor naturale (1) Producătorii de gaze naturale sînt în drept să participe la piaţa gazelor

naturale dacă respectă cerinţele tehnice de racordare la reţelele de gaze naturale, iar calitatea gazelor naturale furnizate corespunde standardului naţional GOST 5542.

(2) Producătorul este în drept să vîndă gazele naturale furnizorilor sau consumatorilor.

(3) Producătorul de gaze naturale nu poate deţine concomitent licenţă pentru transportul, distribuţia sau stocarea gazelor naturale.

Articolul 39. Procedura de autorizare (1) Autorizaţiile de construire a obiectelor sistemului de gaze naturale se

eliberează, la solicitare, de autorităţile administraţiei publice locale, în baza unor criterii obiective transparente şi nedisciminatorii. Construcţia obiectelor sistemului de gaze naturale de interes naţional va fi autorizată de autorităţile administraţiei publice locale după obţinerea de către solicitant a acordului Guvernului.

(2) Procedura şi temeiurile de eliberare a autorizaţiilor de construire trebuie să fie transparente şi făcute publice.

(3) Este interzis refuzul eliberării autorizaţiilor de construire pe motive subiective şi discriminatorii. Temeiurile refuzului se comunică solicitantului, în mod obligatoriu.

Articolul 40. Stocarea gazelor naturale (1) Întreprinderea de stocare îndeplineşte funcţiile operatorului depozitului

destocare şi este în drept să participe la piaţa gazelor naturale dacă respectă cerinţele tehnice de racordare la reţea, iar calitatea gazelor naturale livrate corespunde standardului naţional GOST 5542.

(2) La desfăşurarea activităţii de stocare a gazelor naturale, trebuie respectate următoarele principii:

a) asigurarea securităţii în alimentarea consumatorilor cu gazele naturale; b) armonizarea variaţiilor consumului sezonier, zilnic şi orar cu sursele de gaze

naturale disponibile; c) asigurarea permanentă a echilibrului fizic al reţelelor de transport a gazelor

naturale; d) realizarea obligaţiilor de serviciu public; e) asigurarea consumului propriu de către consumatorii.

36

Page 37: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(3) Obligaţiile de bază ale întreprinderii de stocare sunt: a) operarea, întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea depozitelor de stocare a

gazelor naturale, în condiţii de siguranţă, eficienţă şi de protecţie a mediului; b) asigurarea accesului terţilor la depozitele de stocare, în condiţii

nediscriminatorii, conform reglementărilor specifice emise de Agenţie; c) furnizarea utilizatorilor a informaţiei necesare pentru a asigura accesul eficient

la depozitele de stocare. (4) Drepturile întreprinderii de stocare sunt următoarele: a) să încaseze tariful aferent prestării serviciului de stocare a gazelor naturale, să

limiteze şi/sau să întrerupă prestarea serviciului în caz de neplată, conform reglementărilor emise de Agenţie;

b) să elaboreze norme tehnice specifice activităţii proprii şi să le supună spre aprobare Agenţiei;

c) să întrerupă funcţionarea instalaţiilor pentru timpul strict necesar, în vederea executării lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege, cu anunţarea prealabilă a participanţilor pieţei gazelor naturale cu care are încheiate contracte;

d) să refuze în mod justificat accesul terţilor la depozitele de stocare. (5) Întreprinderea de stocare de gaze naturale nu poate deţine concomitent licenţă

pentru producerea sau furnizarea gazelor naturale.

Articolul 41. Furnizarea gazelor naturale (1) Furnizorul este obligat să furnizeze consumatorului gaze naturale în

conformitate cu condiţiile stipulate în licenţă, dispoziţiile cap. VI şi actele normative, elaborate în conformitate cu prezenta lege, precum şi cu alte acte legislative.

(2) Dacă Agenţia stabileşte că piaţa gazelor naturale este necompetitivă, titularul licenţei pentru furnizarea gazelor natuarle la tarife reglementate procură gaze naturale la cel mai mic preţ, asigurând, totodată, fiabilitatea furnizării gazelor naturale consumatorilor. În aceste cazuri, contractele privind procurarea de gaze naturale sînt avizate de Agenţie.

(3) Furnizorul poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea standardului naţional GOST 5542 privind calitatea gazelor naturale şi a parametrilor de calitate stabiliţi de Agenţie pentru calitatea serviciilor de transport, distribuţie şi pentru furnizarea gazelor naturale.

(4) Titularul licenţei pentru furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate nu poate deţine concomitent licenţă pentru transportul, distribuţia sau stocarea gazelor

37

Page 38: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

naturale, cu excepţia prevăzută la art. 35. Este interzis titularului de licenţă pentru furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate să desfăşoare actvitatea de furnizare a gazelor naturale la preţuri nereglementate pe teritoriul unde desfăşoară activitatea de furnizare a gazelor naturale la tarife reglementate, conform condiţiilor stipulate în licenţă.

(5) Agenţia desemnează furnizorul de gaze naturale la tarife reglementate drept furnizor de ultimă opţiune.

(6) Furnizorul de ultimă opţiune încheie contracte de furnizare a gazelor naturale cu orice consumator, în conformitate cu prezenta lege şi regulamentele aprobate de către Agenţie. Condiţiile şi termenele ce trebuie respectate la încheierea contractelor de furnizare a gazelor naturale se stabilesc în Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale.

Articolul 42. Conducte directe de gaze naturale (1) Producătorii şi furnizorii de gaze naturale sunt în drept să alimenteze cu

gaze naturale consumatorii, care se află pe teritoriul deservit, prin intermediul conductelor directe de gaze naturale.

(2) Orice consumator are dreptul să fie alimentat cu gaze naturale printr-o conductă directă de gaze naturale de către un producător şi de către un furnizor.

(3) Autorizaţiile de construire a conductelor directe de gaze naturale se eliberează, la solicitare, de către autorităţile administraţiei publice locale în baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii.

Articolul 43. Calitatea serviciilor de transport şi distribuţie a gazelor naturale, precum şi a furnizării gazelor naturale la tarife reglementate.

(1) Calitatea serviciilor de transport şi distribuţie a gazelor naturale, precum şi a furnizării gazelor naturale la tarife reglementate va fi apreciată în baza indicatorilor de calitate stabiliţi de Agenţie, care vor reflecta continuitatea livrării gazelor naturale şi calitatea relaţiilor dintre prestatorii de servicii şi consumatori. Agenţia stabileşte indicatorii generali, care vor fi calculaţi pentru unitatea transportatoare şi cea de distribuţie, şi indicatorii garantaţi, care vor viza consumatorul individual, precum şi valorile minime ale indicatorilor de calitate, care vor fi actualizaţi în funcţie de situaţia obiectivă din sistemul de gaze naturale şi de cerinţele consumatorilor.

(2) Pentru nerespectarea valorii minime a indicatorilor de calitate Agenţia este în drept să reducă tariful la gazele naturale furnizate pînă la 5% şi/sau să stabilească compensaţiile individuale ce urmează a fi achitate unitatea transportatoare, unitatea de distribuţie sau de furnizor consumatorilor, în conformitate cu un regulament aprobat de Agenţie.

38

Page 39: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

Capitolul VI RAPORTURILE JURIDICE DINTRE PARTICIPANŢII LA PIAŢA

GAZELOR NATURALE Articolul 44. Raporturile juridice pe piaţa competitivă şi necompetitivă a

gazelor naturale. (1) Raporturile juridice dintre participanţii la piaţa gazelor naturale, stabilită de

Agenţie ca fiind necompetitivă, se reglementează prin regulamente elaborate şi aprobate de Agenţie.

(2) Raporturile juridice dintre producători, furnizori şi consumatori pe piaţa gazelor naturale, stabilită de Agenţie ca fiind competitivă, se reglementează prin clauzele contractelor încheiate între părţi.

Articolul 45. Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale (1) Raporturile juridice dintre furnizorii şi/sau unităţile transportatoare sau de

distribuţie a gazelor naturale şi consumatorii de gaze naturale sunt reglementate de prezenta Lege, de Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale, aprobat de Agenţie şi de alte acte normative menţionate în lege.

(2) Regulamentul va cuprinde, în special, norme cu privire la proiectarea, montarea, recepţionarea instalaţiilor de utilizare ale consumatorilor, delimitarea instalaţiilor întreprinderii de gaze naturale de instalatiile de utilizare ale consumatorului, exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor de utilizare ale consumatorilor şi prevederi referitor la termenele şi procedura de racordare la reţelele de gaze naturale a instalaţiilor de utilizare ale consumatorilor, încheierea contractelor de furnizare a gazelor naturale, evidenţa consumului de gaze naturale, plata gazelor naturale, deconectarea instalaţiei de utilizare şi întreruperea furnizării gazelor naturale, examinarea reclamaţiilor consumatorilor şi modalitatea de soluţionare a diferendelor şi litigiilor dintre furnizorii şi/sau unităţile transportatoare ori de distribuţie a gazelor naturale şi consumatori.

(3) Furnizorul este obligat să întreprindă măsuri pentru înlăturarea încălcării parametrilor de calitate a gazelor naturale furnizate în termenele şi condiţiile stipulate în Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale.

Articolul 46. Contractul de furnizare a gazelor naturale (1) Furnizarea gazelor naturale se efectuează numai în bază de contract încheiat

între furnizor şi consumator. Contractul stipulează în mod obligatoriu identitatea şi

39

Page 40: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

adresa furnizorului, obiectul contractului, nivelurile de calitate, termenul de racordare a instalaţiei de utilizare a consumatorului, responsabilităţile furnizorului şi ale consumatorului, mijloacele prin care se pot obţine informaţii privind toate tarifele în vigoare, durata contractului, condiţiile de întrerupere a furnizării gazelor naturale, precum şi de deconectare şi reconectare a instalaţiei de utilizare a consumatoruluii de la reţelele de gaze naturale, cazurile şi modalitatea de reziliere a contractului, acţiunile ce trebuie întreprinse în caz de nerespectare a nivelurilor de calitate a serviciilor prevăzute prin contract, cuantumul compensaţiilor sau modalitatea de calcul a acestora în caz de încălcare de către furnizor a obligaţiilor sale modalităţile de soluţionare a neînţelegerilor şi a litigiilor aferente neexecutării sau executării defectuoase a clauzelor contractuale.

(2) Clauzele contractuale pot fi detaliate şi completate în anexe şi în alte acte adiţionale.

(3) Consumatorul poate încheia contract de furnizare a gazelor naturale cu oricare furnizor, inclusiv din străinătate. La schimbarea furnizorului consumatorul nu poate fi obligat la plata vreunei taxe. Condiţiile şi modalitatea de trecere a consumatorului de la un furnizor la altul se stabilesc printr-un Regulament aprobat de Agenţie.

(4) Cererile consumatorilor privind încheierea contractelor de furnizare a gazelor naturale şi modificarea contractelor deja încheiate se examinează şi se satisfac de titularul de licenţă în măsura posibilităţilor sale tehnice şi în termenele stabilite în Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale.

(5) Furnizorul de gaze naturale la tarife reglementate nu poate refuza încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale cu potenţialul consumator care a îndeplinit toate condiţiile impuse prin lege pentru încheierea contractului. Pentru achitarea întârziată a consumului de gaze naturale, consumatorii plătesc penalitate în mărime determinată şi în modul stabilit prin contract, în rezultatul negocierii. Cuantumul clauzei penale este negociabil, dar nu poate depăşi rata de refinanţare stabilită de Banca Naţională a Moldovei.

(6) Furnizorul de gaze naturale este obligat să prezinte consumatorului informaţii suficiente cu privire la preţurile şi tarifele practicate, precum şi privind condiţiile generale aplicabile referitoare la accesul la reţelele de gaze naturale.

(7) Furnizorul este obligat să notifice consumatorului intenţia de a modifica contractul, precum şi faptul că acesta din urmă este în drept să rezilieze contractul în caz de dezacord.

(8) Drepturile şi obligaţiile consumatorilor şi ale furnizorilor de gaze naturale la tarife reglementate se stabilesc în Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale. Drepturile şi obligaţiile consumatorilor casnici, care au încheiat contract de

40

Page 41: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

furnizare a gazelor naturale se extind şi asupra membrilor familiei acestora care locuiesc împreună cu consumatorul.

(9) Consumatorul este în drept să încheie contract de procurare a gazelor naturale cu producătorul şi să organizeze transportul şi distribuţia lor prin reţelele de transport şi distribuţie, încheind contracte pentru prestarea serviciilor de transport şi distribuţie a gazelor naturale.

Articolul 47. Efectele încheierii contractului de furnizare a gazelor naturale (1) Furnizorul este obligat să asigure continuitatea furnizării gazelor naturale la

parametrii prevăzuţi de standarde şi în conformitate cu clauzele contractuale.

(2) Instalaţiile de utilizare ale consumatorilor nu trebuie să pună în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor, să prejudicieze proprietatea, să provoace deranjamente în funcţionarea normală a reţelei de gaze naturale, precum şi destabilizări în furnizarea gazelor naturale altor consumatori.

Articolul 48. Întreruperi şi limitări în livrarea gazelor naturale (1) Unitatea transportatoare sau de distribuţie a gazelor naturale este în drept să

întrerupă prestarea serviciilor pentru o perioadă de timp cît mai scurtă dacă a survenit una din următoarele împrejurări:

a) sînt puse în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor; b) apare pericolul prejudicierii proprietăţii; c) se încalcă echilibrul între ofertă şi cerere în sistemul de gaze naturale; d) se încalcă regimul de funcţionare a obiectelor sistemului de gaze naturale; e) în legătură cu efectuarea de racordări şi alte operaţiuni de exploatare şi

întreţinere care nu pot fi executate în alt mod; f) în legătură cu avariile sau cu lichidarea consecinţelor lor.

(2) Unitatea transportatoare sau de distribuţie a gazelor naturale avizează din timp consumatorul despre data şi durata întreruperii prestării serviciilor dacă întreruperea nu este cauzată de situaţii excepţionale.

(3) Unitatea transportatoare sau de distribuţie a gazelor naturale este în drept să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor în caz de criză de combustibil, survenită la scară naţională, sau în legătură cu unele interese ce ţin de apărarea naţională. La dispariţia circumstanţelor ce au dus la la limitarea sau întreruperea prestării serviciilor, întreprinderea de gaze naturale va relua în termeni cît mai restrînşi livrarea gazelor naturale.

41

Page 42: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(4) Unitatea transportatoare sau de distribuţie a gazelor naturale nu repară prejudiciile cauzate de ea prin limitarea şi întreruperea prestării serviciilor în condiţiile prevăzute la alin.(3), dacă acţiunile sale s-au conformat prevederilor alin.(1) şi (2).

(5) Unităţile transportatoare şi cele de distribuţie sînt în drept să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor în cazul în care consumatorul sau titularul de licenţă nu respectă clauzele contractuale.

Articolul 49. Evidenţa consumului de gaze naturale şi plata pentru gazele naturale

(1) Titularii de licenţe pentru transportul şi distribuţia gazelor naturale sînt responsabili de instalarea, exploatarea, deservirea şi verificarea periodică a echipamentelor de măsurare ale consumatorilor racordaţi la reţelele lor.

(2) Titularii de licenţe pentru transportul şi pentru distribuţia gazelor naturale ţin evidenţa lor, utilizînd numai echipamente de măsurare verificate metrologic, ale căror tipuri sînt incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare al Republicii Moldova.

(3) Părţile, care au încheiat contractul de furnizare sau de procurare a gazelor naturale, pot iniţia verificarea metrologică de expertiză a echipamentului de măsurare în cazul în care una dintre părţi are reclamaţii. Dacă reclamaţia se confirmă, se fac recalculări, iar dacă nu se confirmă, cheltuielile pentru verificare le suportă reclamantul.

(4) Consumatorul:

a) suportă cheltuielile pentru racordare şi pentru reconectare;

b) achită, în corespundere cu indicaţiile echipamentului de măsurare şi clauzele contractuale, costul gazelor naturale consumate;

c) achită consumul gazelor naturale, calculat prin aplicarea sistemului pauşal, în cazul constatării încălcării de către consumator a clauzelor contractuale care au dus la neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a consumului de gaze naturale. Calculul consumului de gaze naturale în aceste circumstanţe se efectuează în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea gazelor naturale.

(5) Consumatorii casnici consideraţi vulnerabili pot primi compensaţii de la bugetul de stat, în condiţiile şi modul prevăzute Legea cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie.

42

Page 43: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

Capitolul VII REGLEMENTAREA TARIFELOR LA GAZELE NATURALE

Articolul 50. Tarifele pentru transportul, stocarea, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale, precum şi tarifele la serviciile auxiliare.

(1) Tarifele la transportul, stocarea, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate se determină şi se aprobă de Agenţie conform unor metodologii prestabilite.

(2) Metodologiile de calculare şi aplicare a tarifelor reglementate la transportul, stocarea, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate, inclusiv la tarife diferenţiate în funcţie de nivelul presiunii din reţelele de gaze naturale la care sunt racordate instalaţiile de utilizare ale consumatorilor se elaborează şi se aprobă de către Agenţie, în modul stabilit, pentru anumite perioade de timp.

(3) Metodologiile de calculare şi de aplicare a tarifelor reglementate la gazele naturale includ:

1) componenţa şi modul de calculare: a) a costului serviciilor prestate; b) a cheltuielilor aferente exploatării eficiente şi dezvoltării întreprinderilor de

gaze naturale; c) a consumurilor aferente procurărilor de gaze naturale primare şi a gazelor

naturale din import; d) a cheltuielilor aferente îndeplinirii cerinţelor de securitate şi de protecţie a

mediului; e) a mărimii rentabilităţii rezonabile aplicate. 2) principiile şi metoda includerii în tarif a uzurii mijloacelor fixe, inclusiv în

cazul reevaluării acestora. 3) modul de determinare şi aplicare a tarifelor diferenţiate în funcţie de nivelul

presiunii din reţelele de gaze naturale la care sunt racordate instalaţiile de utilizare ale consumatorilor.

(4) Metodologiile de calculare şi aplicare a tarifelor reglementate la gazele naturale trebuie să ţină cont de politica statului în domeniul energetic, inclusiv privind importul, exportul şi tranzitul gazelor naturale şi să contribuie la alimentarea fiabilă a consumatorilor cu gaze naturale la cheltuieli minime şi cu utilizarea eficientă a capacităţilor, inclusiv a capacităţilor de producţie.

(5) Titularii de licenţe sunt obligaţi să prezinte Agenţiei toate informaţiile necesare acesteia în activitatea de supraveghere a corectitudinii evidenţei cheltuielilor efective şi a calculării tarifelor reglementate.

43

Page 44: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

(6) Hotărârile Agenţiei cu privire la aprobarea tarifelor reglementate se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(7) Stabilirea, aprobarea şi revizuirea tarifelor la serviciile auxiliare prestate consumatorilor şi terţilor de către titularii de licenţe, inclusiv pentru racordarea instalaţiilor de utilizare ale consuamtorilor la reţelele de gaze naturale, se efectuează conform metodologiei aprobate de Agenţie şi publicate în Monitorul Oficial. Tarifele se coordonează cu Agenţia şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Articolul 51. Soluţionarea litigiilor Litigiile dintre participanţii la piaţa gazelor naturale se soluţionează în instanţă

de judecată, excepţie făcînd cazurile stipulate la art. 13 alin.(2).

Capitolul VIII DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 52. Dispoziţii finale şi tranzitorii (1) Agenţia este în drept, în decursul unui an de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, să facă modificări în licenţă fără acordul titularului ei dacă modificările se fac pentru apărarea intereselor consumatorilor.

(2) Până la 1 ianuarie 2013: - unităţile de distribuţie care deservesc un număr de consumatori ce depăşeşte

100 000 pot fi concomitent şi furnizor de gaze naturale la tarife reglementate; - fiecare din unităţile de distribuţie ce deserveşte un număr de consumatori ce

depăşeşte 100 000 va separa legal şi funcţional activitatea de distribuţie de activitatea de furnizare a gazelor naturale la tarife reglementate, prin reorganizare, creând două întreprinderi: de distribuţie şi de furnizare. Întreprinderile nou create vor fi succesoare a licenţelor pentru distribuţia şi, respectiv, pentru furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate, deţinute de întreprinderea integrată pe verticală la momentul intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) Licenţele eliberate până la intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi valabile pină la expirarea termenului indicat în acestea.

(4) Termenele prevăzute la art. 10, alin. (3) vor fi aplicate directorilor aflaţi în exerciţiul funcţiunii la desemnarea lor pentru o nouă perioadă.

(5) După intrarea în vigoare a Metodologiilor de calculare şi de aplicare a tarifelor reglementate la transportul, distribuţia şi furnizarea gazelor naturale la tarife reglementate, pentru încălcarea indicatorilor prevăzuţi la art. 43, Agenţia este în drept

44

Page 45: L E G E - justice.gov.md de armonizare a legislatiei/Baza de... · instalaţie GNL - terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descarcarea si re-gazificarea

să stabilească separat reduceri la tarif, în mărime de pînă la 5%, pentru activităţile de transport şi distribuţia gazelor naturale la tarife reglementate.

(6) Se abrogă Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.111-113, art. 679).

(7) Guvernul, în termen de două luni:

a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI MARIAN LUPU

45