UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

JURNALISM INVESTIGAȚIE

Lect. univ. dr. Viorel Nistor

2020

Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj Napoca

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării

Departamentul Jurnalism

Forma de învăţământ: la distanţă

JURNALISM DE INVESTIGAȚIE

Suport de curs

Anul 2010/2021

I. Informaţii generale

1. Datele de identificare ale cursului

Date de contact ale titularului de curs:

Nume: lect. univ. dr. Nistor Viorel\

Telefon: 0744.204682,

Fax:

E-mail: nistor.jurnalism@gmail.com

Consultaţii:

Date de identificare curs şi contact tutori:

Numele cursului: Jurnalism de investigaţie

Codul cursului:

Anul III, Semestrul: 2020/2021, semestrul II

Tipul cursului: obligatoriu

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Înscrierea la cursul de Jurnalism de investigație solicită însușirea cursului de Genuri

jurnalistice, a Atelierului de Presă Scrisă și a celorlalte ateliere. Buna înţelegere şi

asimilare a cursului de Jurnalism de investigaţie ar solicita o minimă experienţă

jurnalistică în materie de redactare a textului jurnalistic (ştiri, relatări) şi de lucru cu

sursele de informare. Aceasta poate fi satisfăcută prin exercitarea efectivă a profesiei în

cadrul unei instituţii de presă şi prin lecturarea critică a cât mai multor anchete

jurnalistice publicate în presă română sau străină. Pe lângă experienţă, pentru un

randament optim, se cer calităţi (native sau cultivabile în timp) precum curiozitatea,

curajul, tenacitatea, spiritul de comunicare, dorinţa de afirmare.

Descrierea cursului

Cursul de Jurnalism de investigaţie are drept obiective însuşirea de către student a

elementelor teoretice definitorii ale jurnalismului de investigaţie precum şi crearea

deprinderilor şi abilităţilor practice necesare exercitării profesiei de jurnalist de

investigaţie. De asemenea, cursul îşi propune iniţierea studentului în înţelegerea şi

desluşirea mecanismelor, fenomenelor şi sistemelor complexe cu care jurnalistul de

investigaţie intră în interacţiune. Conţinutul şi structura cursului presupun parcurgerea,

într-o succesiune logică şi cronologică, a paşilor necesari realizării unei anchete

jurnalistice şi, implicit, a etapalor necesare însuşirii profesiei de jurnalist de investigaţie.

Prin parcurgerea celor 14 cursuri, pornind de la definirea jurnalismului de investigaţie, de

la identificarea subiectului anchetei și formularea ipotezei, trecând prin sursele de

informare, metode de documentare, tehnici de investigare şi ajungând la redactarea

materialului, studentul va primi suportul teoretic elementar (definiţii, clasificări, reguli

etc.), un îndreptar de sfaturi practice şi recomandări precum şi numeroase exemplificări.

În acelaşi timp, într-un mod interactiv, studenţii vor fi angrenaţi în realizarea efectivă a

unor proiecte practice, de parcurs sau finale, respectiv anchete jurnalistice reale sau

virtuale.

Organizarea temelor în cadrul cursului

Cursul este structurat în cinci module, răspunzând unei succesiuni logice de întrebări: mai

întâi, ce trebuie să ştim despre jurnalismul de investigaţie, apoi ce şi cum trebuie să

facem pentru a obţine informaţiile dorite, în sfârşit, cum selectăm, organizăm şi

utilizăm informaţiile obţinute. Noţiuni privind definirea jurnalismului de investigaţie,

locul şi rolul său în sistemul presei vor fi regăsite în modulul I al cursului. Tot aici se

regăsesc elemente referitoare la subiectul anchetei, ce este acesta, cum, unde şi când

poate fi identificat. Suportul de curs propriu-zis va cuprinde dezvoltarea şi detalierea

acestor teme. Modulul II este dedicat în exclusivitate surselor de informare, un capitol

esenţial al jurnalismului de investigaţie. Ce este o sursă, care este importanţa ei, cum

poate fi identificată şi racolată, diferite tipuri de surse de informare vor fi chestiunile

dezvoltate în acest modul. Următorul modul priveşte aprofundarea subiectului anchetei şi

extinderea metodelor de investigare. Pe de-o parte, este vorba de înţelegerea subiectului

prin cercetarea unor surse materiale (presă, internet, documente scrise, cărţi, studii,

reviste, sondaje, etc.), toate cu referire la subiectul în cauză. Pe de altă parte, utilizarea

observaţiei directe a jurnalistului ca sursă de informare sau utilizarea, ca metodă de

informare, a investigaţiei sub acoperire. Modulul IV cuprinde o evaluare a anchetei, dar şi

noţiuni privind interviul ca metodă investigativă, în general, şi mai ales interviul de

confruntare, considerat ca un moment final şi o încununare a anchetei jurnalistice. Va fi

vorba, într-un mod detaliat, despre pregătirea interviului, reguli, tactici şi tipuri de

interviuri. Ultimul modul este rezervat prelucrării informaţiilor obţinute, selectării,

corelării şi contextualizării şi, nu în ultimul rând, redactării textului anchetei. În

complementar, se va prezenta campania de presă, din perspectiva definiţiei acesteia, a

câtorva reguli şi recomandări. Ultimul curs este destinat evaluării şi analizei critice a

temelor finale (anchetă jurnalistică) realizate de către studenţi.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Cursul este conceput într-un format ce implică o componentă teoretică şi o componentă

practică, de interactivitate. Pas cu pas, pe măsura iniţierii unor noţiuni de bază, studentul

va avea de efectuat o tema sau mai multe corespunzătoare. Temele ataşate cursurilor vor

fi postate pe platforma moodle sau expediate prin email titularului de curs, prin gruparea

a 4-5 teme odată. În cursul semestrului sunt planificate două întâlniri directe, de câte două

ore, cu studenţii cursanţi în scopul aprofundării şi clarificării unor probleme legate de

curs. Pe de altă parte, studentul cursant are posibilitatea, pe tot parcursul semestrului, ca

săptămânal, în fiecare zi de joi, să pună întrebări sau să solicite clarificări legate de curs,

de temele de parcurs sau de tema finală sau orice altă problemă ce ţine de materia

disciplinei. Pe parcursul semestrului, se organizează cel puțin o activitate tutorială la

distanță (ATD), o întîlnire online, pe platforma moodle, între cursanți și titularul de curs,

dedicată clarificărilor, întrebărilor, explicațiilor și altor probleme privind buna

funcționare a cursului. Întâlnirea este programată și anunțată din timp. Comunicarea se va

face prin e-mail sau în cazuri deosebite prin telefon.

Materiale bibliografice obligatorii

Coman, Mihai, Manual de jurnalism, Genurile jurnalistice, vol. II, Ediţia a III-a revăzută,

cap. Ancheta, Editura Polirom, Iași, 2009,

Grosu, Cristian; Avram, Liviu, Jurnalismul de investigaţie – Ghid practic, Editura

Polirom, Iaşi, 2004, integral

De Burgh, Hugo (coordonator), Jurnalismul de investigaţie, Context şi practică,

Traducere din limba engleză, cuvânt introductiv şi note de Mihaela Mudure, Editura

Limes, Cluj, 2006

Hunter, Mark, Story- Based Inquiry: A manual for investigativ journalists,

https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000193078 eng.

http://markleehunter.free.fr/documents/SBI_french.pdf fr.

Nistor, Viorel, ALTER-MEDIA, Provocări vechi și noi ale jurnalismului, Editura Școala

Ardeleană, Colecția Școala ardeleană de jurnalism, Cluj-Napoca, 2018

Stoicescu, V., Vanghele, O., Jurnalismul de investigație, de la teorie la practică,

http://s9.ro/jr9

Nistor, Viorel, Documentarea „pe surse” în jurnalismul românesc, din volumul colectiv

Ilie Rad (coordonator), Documentarea în jurnalism, Editura Tritonic, București, 2011, p.

163-179

Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Suportul de curs va fi postat pe platforma moodle în format pdf, pentru accesare fiind

necesar un calculator dotat cu pachetul Windows – office și conexiune la internet. Ar fi

util, pentru diverse aplicaţii, programul Adobe Reader, care poate fi downloadat gratuit

de pe internet. De asemenea, conexiunea la internet necesară pentru o bună comunicare,

pentru schimbul de informaţii prin e-mail.

Calendarul cursului

În programul de desfăşurare al activităţii didactice sunt prevăzute două întâlniri directe cu

studenţii în cursul semestrului. Din punct de vedere organizatoric, la prima întâlnire,

studenţilor le va fi prezentat cursul și vor fi inițiați în materia primelor teme ce

fundamentează disciplina. Pentru întâlnirea a doua, se vor pune la curent cu materia

întregului curs, fiind capabili să pună întrebări, să solicite lămuriri, să inițieze subiecte de

discuție și dezbatere. Studenţii pot să solicite clarificări, să formuleze întrebări, despre

curs sau despre teme, inclusiv prin e-mail, pe toată durata semestrului. Studenţii nu vor

omite să-şi rezolve temele şi să le expedieze după calendarul propus. Datele exacte de

desfăşurare ale celor două întâlniri, ca şi datele de predare ale temelor, vor fi precizate în

anexa calendarului disciplinei. În perioada de început al semestrului, va fi programată

prima ssiune ATD (activități tutoriale la distanță), pentru care cusranții trebuie să se

pregătească cu întrebări și probleme de clarificat.

Evaluarea şi analizarea temelor finale

Temele solicitate studenţilor se regăsesc explicit în suportul de curs, iar termenele de

predat, aşa cum s-a precizat, sunt următoarele: la alegere, fie săptămânal, în formula o

temă pe săptămână, fie lunar (de preferat), prin postarea pe moodle (expedierea prin e-

mail) a unui pachet de 4-5 teme odatăm până cel târziu la sfârşitul lunii. Temele de

parcurs decurg firesc din conţinutul curent al cursurilor, urmărind îndeaproape tematica

acestora. Efectuarea acestora presupune studiul individual al bibliografiei şi, în egală

măsură, studiul practic al tematicii jurnalismului de investigaţie, aşa cum apare el în presa

la zi. Tema finală, imperativă și importantă în economia notei finale, constă în realizarea

unei anchete jurnalistice proprii, iar abordarea ei presupune o strânsă colaborare cu

titularul de curs în ceea ce priveşte alegerea subiectului, modul de realizare, stadiul şi

finalitatea acesteia.

Politica de evaluare şi notare

Fiind vorba despre un curs practic, evaluarea activităţii studentului implică, în egală

măsură, însuşirea pachetului teoretic prezentat în curs şi implicarea în rezolvarea

problemelor practice ce sunt solicitate. Astfel, nota finală va avea două componente: una

teoretică şi una practică. 15% vor reprezenta rezultatele obţinute în urma evaluării

temelor curente şi implicarea studentului în efectuarea acestora pe tot parcursul

semestrului. Rezolvarea temelor va avea, după caz, forma unui eseu, referat, test, proiect

aplicativ sau de cercetare, acolo unde va fi cazul. Postarea pe platforma moodle sau

expediarea (prin e-mail) a temelor se va face în termenele stabilite, cu precizarea tuturor

datelor de identificare ale studentului. Neexpedierea la timp sau tratarea expeditivă şi

superficială a temelor atrage diminuarea corespunzătoare a notei. Un procent de 35% va

reprezenta rezultatul obţinut la tema finală, care este o anchetă jurnalistică originală,

realizată cu resurse proprii de către cursant. Aceasta trebuie realizată exclusiv de către

student, declanşată din timp şi realizată prin consultarea permanentă a titularului de curs.

Sunt admise şi anchetele jurnalistice publicate sub semnătura studentului, precizându-se

clar publicaţia şi data apariţiei, cu menţiunea că data apariţiei trebuie trebuie să fie

cuprinsă în intervalul de desfăşurare al semestrului. De preferat ca ancheta să fie una

reală, fiind apreciate originalitatea şi anvergura subiectului, modul de realizare şi

documentare precum şi felul în care este scrisă. Acolo unde, din diverse motive,

documentarea reală pe un anumit segment este imposibil de făcut, prin consultare cu

titularul de curs, se pot admite şi componente virtuale ale anchetei, fiind apreciate în acest

caz modul concepere al acesteia. Predarea anchetei este obligatorie și se va face până cel

târziu la data susținerii examenului scris, iar lipsa acesteia atrage imposibilitatea

studentului de a se prezenta la examinarea teoretică. 50% din nota finală reprezintă

rezultatul obţinut la examinarea orală ce va avea loc la sfârşitul semestrului şi va testa

însuşirea componentei teoretice a cursului. Pentru mărire de notă, se acceptă refacerea

temei finale şi prezentarea la o nouă examinare teoretică în aceleaşi condiţii cu cele

iniţiale.

Elemente de deontologie academică

Cazurile de fraudă, în timpul examinării teoretice, de plagiat în elaborarea diverselor

teme şi de rezolvare a contestaţiilor se vor rezolva potrivit uzanţelor facultăţii. În

principiu, examinarea teoretică se va desfăşura fără utilizarea vreunei surse exterioare,

orice tentativă de acest fel fiind asimilitată unei încercări de fraudare a examenului. Pe de

altă parte, în rezolvarea temelor solicitate, studentul va trebuie să ţină seamă de o serie de

reguli deontologice ce ţin de achitarea sarcinilor primite şi de redactarea propriu-zisă a

textului. Astfel: temele primite, incluzând şi tema finală, vor fi rezolvate potrivit cerinţei,

studentul solicitând lămuriri, dacă este cazul; în utilizarea unor informaţii, date, concepte,

idei, cu obligativitate se va indica explicit sursa utilizată, în caz contrar tema nefiind luată

în considerare; temele se rezolvă individual, munca în grup fiind acceptată justificat, cu

acordul titularului de curs; temele identice sau vădit asemănătoare vor fi considerate ca

inacceptabile; cum la fel vor fi considerate preluările necritice, masive, superficiale,

neconcordante sau neadaptate cerinţei; tema finală va fi obligatoriu pe un subiect

original, iar rezolvarea ei va aparţine exclusiv studentului, în colaborare cu titularul de

curs.

Studenţi cu dizabilităţi

Pentru studenţii cu dizabilităţi, se va identifica o soluţie de comun acord în vederea

asigurării egalităţii de şanse. Comunicarea va fi telefonică sau prin e-mail.

Strategii de studiu recomandate

Pentru o bună asimilare a informaţiilor şi de rezolvare optimă a temelor, propun

studenţilor următoarea strategie de studiu: mai întâi, va fi parcurs integral suportul de

curs, urmat, la nevoie, de solicitarea unor lămuriri de principiu în privinţa cursului.

Înclusiv în cadrul sesiunilor ATD (activități tutoriale la distanță). Studiul aprofundat, ce

susţine şi rezolvarea temelor, se va face prin gruparea mai multor module (4-5), într-o

cadenţă de 4-5 teme pe lună, expediate la pachet, în condiţiile expuse mai sus. Subiectul

temei finale trebuie identificat din timp, iar rezolvarea acesteia sau dificultăţile

întâmpinate trebuie aduse la cunoştinţa titularului de curs, pentru a stabili împreună o

strategie de lucru. În paralel, se va studia şi bibliografia recomandată.

II. Suport de curs

MODUL I

I. Cuprinsul modulului:

1. Definitia jurnalismului de investigație

2. Subiectul anchetei: identificare, plan de lucru, verificare preliminară

3. Metoda ipotezei

II. Obiectivele modulului

1. Înțelegerea și însușirea de către cursant a definiției jurnalismului de

investigație

2. Însușirea conceptului de identificare a subiectului anchetei și a

etapelor de desfășurare

3. Înțelegerea, însușirea și aplicarea metodei ipotezei

III. Cuvinte cheie

Jurnalism de investigație, anchetă jurnalistică, subiectul anchetei, plan de lucru,

verificarea preliminară, metoda ipotezei

UNITATE 1

Curs 1 Definiţia jurnalismului de investigaţie.

Distincţii, delimitări, clasificări. Ce condiţii trebuie să îndeplinească o anchetă

jurnalistică? Ce nu este ancheta jurnalistică. Beneficiile jurnalismului de

investigaţie.

Scop:

introducere într-un domeniu aparte al jurnalismului, cu exigenţe şi responsabilităţi

specifice ;

însuşirea de termeni proprii jurnalismului de investigaţie;

delimitarea de alte specii jurnalistice

Exista în gazetărie un curent pentru care sintagma “jurnalism de investigaţie” n-ar

avea relevanţă, pornind de la premisa că toate formele de jurnalism presupun o anume

forma de investigare. Experienţa arată că, practic, în unele produse jurnalistice

investigaţia lipseşte cu desăvârşire, iar în altele este vorba despre o investigare doar în

sensul cel mai elementar. De aceea, este justificat a spune că jurnalismul de

investigaţie este o specie jurnalistică distinctă, cu asemănări, dar şi mari deosebiri, cu

reguli proprii şi cu exigenţe care nu-l fac accesibil oricăruia dintre practicanţii de

rând.

Deosebirile esenţiale ţin de:

interesul public sporit.

timpul şi costul de documentare

spaţiul editorial

cantitatea şi calitatea informaţiilor

complexitatea fenomenelor, mecanismelor şi sistemelor descrise

gravitatea faptelor prezentate

Jurnalismul de investigare presupune ieşirea din rutina zilnică.

Printr-o distincţie globală, dincolo de specii (ştiri, reportaje, relatări, etc.) sau de forme de

manifestare (scrisă, audio, TV, etc.), se identifica trei tipuri de jurnalism:

de reflectare,

de cercetare

de investigaţie.

Presa de reflectare sunt ştirile, care răspund clasicelor întrebări Cine, Ce, Unde, Când şi

câteodata Cum, lăsând deoparte, din lipsa de spaţiu, timp, interes şi informaţie, întrebarea

fundamentală De ce.

Presa de cercetare aprofundează subiectul, îl plasează sub mai multe unghiuri şi face o

tratare completă (documentarul, analiza, reportajul), dar temele sunt la accesibile oricui,

iar informaţiile şi sursele sunt publice.

Jurnalismul de investigatie – ancheta jurnalistica, în schimb, satisface patru exigenţe

majore:

Subiectul anchetei se naşte din iniţiativa jurnalistului, care investigează,

documentează şi îl susţine cu probe specifice.

Subiectul este de mare interes public, iar informaţiile publicate denunţă un

fenomen, mecanism, sistem.

Ţinteşte, mai ales, aspecte de corupţie, abuzuri, nedreptaţi, erori ale sistemului

social, politic, economic, administrativ.

Informaţiile prezentate sunt necunoscute publicului şi, foarte important, ţinute

ascunse de către persoane, grupuri, autoritaţi, instituţii interesate.

Jurnalismul de investigaţie presupune prezentarea de informaţii şi subiecte ascunse

publicului – fie în mod intenţionat, de către cineva capabil să o facă, fie din întâmplare, în

spatele unei mase aleatorii de fapte şi de circumstanţe care ascund sensul real al

lucrurilor. Jurnalismul de investigaţie solicită deci stăpânirea cercetării şi utilizării de

surse şi documente confidenţiale, mai mult decât a surselor deschise.

Altfel spus, ancheta jurnalistica este acel produs care rezultă dintr-o cercetare şi

un efort personal al jurnalistului, nu din scurgeri judiciare, abordează o problemă într-un

context general, ce implică o colectivitate, îndreaptă, pe cât posibil, nedreptăţile create,

prezintă şi explică probleme sociale complexe şi dezvăluie fapte de corupţie, abuzuri şi

delicte ale puterii.

Așadar:

Cine-le nu este doar un simplu nume şi un titlu, este mai ales o personalitate, cu

trăsături de caracter şi stil propriu

Ce-ul nu este doar un simplu eveniment, ci un fenomen având cauze şi consecinţe

Când-ul nu mai este doar prezentul ştirilor, ci este un continuum istoric - o

poveste

Unde-le nu mai este o simplă adresă, ci un loc specific în care unele lucruri devin

mai mult sau mai puţin posibile

Jurnalism convenţional vs. Jurnalism de investigaţie

Jurnalism convenţional

Informaţia este primită şi transmisă într-un ritm periodic (cotidian, lunar etc.)

Cercetarea se face cu rapiditate. Odată subiectul publicat, cercetarea încetează

Subiectul se bazează pe un minimum necesar de informaţii şi acesta poate să fie

chiar foarte scurt

Declaraţiile surselor fac continuarea documentării inutilă

Jurnalism de investigaţie

Informaţia nu poate fi difuzată înainte ca ea să fie coerentă şi completă

Cercetarea continuă atâta timp cât subiectul nu este confirmat şi poate continua şi

după publicare

Subiectul se bazează pe un maxim posibil de informaţii şi acesta poate să fie chiar

foarte extins

documentare este necesară pentru a confirma sau infirma declaraţiile surselor

Nu este investigaţie jurnalistică:

1. Prezentarea detaliată şi documentată a unor anchete făcute de oricare instituţie a

statului: Poliţie, Parchet, Curte de Conturi, Gardă Financiară, etc., despre fapte pe

care ziaristul nu le-a verificat personal.

2. Prezentarea unor dosare dezgropate peste noapte. Ex.: FNI, Caritas, Bancorex,

RAFO, fără o contribuţie proprie a jurnalistului.

3. Prezentarea unor dosare scoase la comandă de persoane şi instituţii interesate în

scopul compromiterii unui adversar politic sau în scop de presiune sau diversiune.

Beneficiile jurnalismului de investigaţie:

determină ridicarea standardelor jurnalistice şi dezvoltarea abilităţilor în obţinerea

de informaţii

măreşte tirajul şi audienţa instituţiilor care îl practică

extinde câmpul libertăţii jurnalistice

măreşte capacitatea de supraveghere a mass-media

produce informaţie esenţială necesară în procesul electoral

aduce prestigiu și notorietate jurnalistului

Noţiuni de bază

Investigaţie jurnalistică – cercetarea jurnalistică, efectuată printr-o abordare amănunţită şi

de profunzime a diverselor sisteme sociale, în vederea obţinerii de informaţii, făcută de

jurnalist cu mijloace specifice profesiei în scopul publicării, menită să demonstreze un

fapt, mai ales negativ şi ascuns vederii, prin strângerea de probe.

Probele jurnalistice – sunt dovezile, sub formă de informaţii publicabile obţinute de

jurnalist prin documentare, ce susţin afirmaţiile, acuzaţiile, dezvăluirile etc. sale

referitoare la un subiect anume. Pot fi probe:

materiale (acte, documente, rapoarte, comunicate, date statistice, expertize, cărţi,

reviste, benzi audio-video, fotografii, corpuri delicte etc.) si

testimoniale (mărturii, declaraţii, dezvăluiri, etc.).

TEMĂ UNITATE 1:

EFECTUATI O MONITORIZARE A PRESEI LOCALE SI CENTRALE, TIMP DE O

SĂPTĂMÂNĂ, IN SCOPUL IDENTIFICARII UNOR ANCHETE JURNALISTICE SI

A INSTITUȚIILOR CARE LE PUBLICĂ/DIFUZEAZĂ

UNITATE 2

Curs 2 Subiectul anchetei: identificare, plan de lucru, verificare preliminară

De unde provine subiectul ?

Adeseori şi publicul, dar şi jurnaliştii de linie (ştiriştii), cad pradă prejudecăţii că

anchetele jurnalistice trebuie neapărat să pornească de la informaţii secrete sau furnizate

de servicii speciale. Chiar dacă şi acest lucru este posibil, subiectul se afla cel mai adesea

sub „ochii noştri”, ascuns sub o formulare sau comunicat oficiale, prezent în ziare sau în

jurnalele de ştiri, în frânturi de discuţii întâplătoare, în spaţiile publice, sau, pur si simplu,

plutind in aer. El poate să apară în orice moment pentru cine vrea, este pregătit şi are

predispoziţia să-l înţeleagă.

Jurnalistul de investigaţie va căpăta deprinderea şi abilitatea de „a nu crede” în

nimic (mai ales în coincidenţe), de a pune totul la îndoială, de a fi sceptic şi de a

„cerceta” continuu. Astfel, pentru el nu vor trece neobservate:

De ce numai anume firme sau grup de firme câstigă sistematic licitaţii din bani

publici?

De ce unele lucrări de anvergură sunt acordate prin încredinţare directă şi nu prin

licitaţie?

Calitatea proastă a apei potabile din reţeaua publică sau a oricărui serviciu public

De ce guvernul alocă o însemnată suma de bani pentru un anume proiect, pentru o

locaţie anume?

De ce lista marilor datornici şi a societăţilor iertate de datorii la bugetul de stat

este ţinută secretă?

Cum au fost distribuite fondurile europene pentru anumite proiecte?

Investiri sau destituiri neaşteptate din funcţii

Faptul că primarul, prefectul, un ministru sau oricare alt demnitar sau funcţionar

public important îşi construieşte o vila luxoasă, fără ca veniturile normale să pară

a justifica cheltuielile etc.

1. Subiectul apare din iniţiativa jurnalistului

Jurnalistul va găsi din proprie iniţiativă subiecte de anchetă dacă face din asta o

preocupare constantă, cu o atitudine potrivită. Jurnalistul de investigaţie este sceptic,

pune totul la îndoială şi mizează pe experienţă şi fler. Uneori nu sunt necesare decât o

întrebare bine pusă şi câteva conexiuni, alteori subiectul se lasă mai greu citit şi necesită

un efort de predocumentare.

2. Subiectul provine de la o victimă

Subiectul anchetei poate veni de la o victima a sistemului care generează faptele

incriminante, dispusă, chiar asumându-şi anumite riscuri, să facă dezvăluiri. O treime

dintre subiecte provin din plângerile oamenilor. Datorită frecvenţei lor şi a

subiectivismului sursei, aceste subiecte trebuie primite cu precauţie şi discernământ,

pentru ca pot fi viciate de dorinţa victimei de a-şi vedea rezolvată problema. Nu trebuie

uitat că, de multe ori, aceste persoane recurg la presă ca ultimă soluţie, după ce au eşuat

pe alte căi. Mai trebuie văzut dacă subiectul este de interes general, nu un fapt izolat,

nereprezentativ pentru un public mai larg.

Exemple: o victimă a Poliţiei, Parchetului, Jandarmeriei, Primăriei sau a oricărei

instituţii de stat; o victimă a unor cămătari, bande de escroci şi speculanţi financiari sau

imobiliari;

o victimă a unui accident; o victimă a unei persoane influente (politicieni, miniştri,

preşedinţi, primari, directori, diverşi şefi de instituţii, oameni de afaceri sau oameni

foarte bogaţi etc.)

3. Subiectul provine de la o sursă

Punctul de plecare al anchetei poate să fie informaţii primite de la o sursă bine

plasată şi care are o relaţie statornică cu jurnalistul. Aceasta se întamplă, mai ales, în

cazul jurnaliştilor cu experienţă. şi în acest caz, sursa trebuie bine «descusută», pentru a

obţine cât mai multe informaţii şi a contura cât mai bine subiectul anchetei.

Exemple: un lucrător din Poliţie sau din serviciile de informaţii, un angajat bine plasat

dintr-o instituţie importantă a statutului (guvern, minister, direcţie descentralizată sau

agenţie guvernamentală), angajaţi ai instituţiilor regionale ţi locale (Consilii Judeţene,

Primării), lucrători din instituţii care gestionează informaţii publice sau bani publici,

surse din mediul de afaceri, secretare, şoferi, portari etc. aflaţi în poziţii cheie.

Amintiţi-vă bine: atunci când începeţi, nu există anchete mici. Capacitatea

necesară pentru a face o anchetă într-un sat îndepărtat este aceeaşi cu cea de care aveţi

nevoie mai târziu pentru capitală. Pentru sesizarea subiectelor de anchetă important este

ceea ce se cheamă „sindromul piciorului rupt”. Îi spunem aşa pentru că, până la

momentul în care unul dintre noi nu-şi rupe picioarul, nu vede numărul surprinzător de

mare de oameni care şchiopătează. Dar în general, nu prea remarcăm unele lucruri şi

fenomene cel puţin până nu suntem sensibilizaţi de acel lucru.

Pe orice cale ar veni informaţia, jurnalistul de investigaţie trebuie să-şi facă o bază

de date, cuprinzând “ponturi”, zvonuri, observaţii personale, expresii, impresii, păreri,

întrebări, concluzii, nume, funcţii etc., la care poate recurge în orice moment. Unele

subiecte se vor transforma automat în anchete. Altele, mai târziu. Unele informaţii şi

concluzii ar putea servi la alte anchete.

Puneţi deci întrebările care urmează pentru a aprecia dacă un subiect merită

efortul:

Câte persoane sunt afectate? (Vom numi răspunsul „dimensiunea fiarei”)

Câtă suferinţă rezultă din această situaţie? (Calitatea contează tot atât cât

cantitatea. Dacă cineva moare sau dacă viaţa sa este ruinată, subiectul este de luat

în seamă)

Dacă impactul situaţiei este pozitiv, se poate face ca alţii să beneficieze? Există

victime? Suferinţa lor putea fi evitată? Cum putem să arătăm? Există responsabili

pe care ar trebui să-i împiedicăm să acţioneze înainte de face şi alte victime?

Este important, indiferent de rezultat, să povestim ceea ce s-a întâmplat pentru ca

aceasta să nu se mai producă?

Paşii de urmat în conturarea subiectului anchetei:

1. bănuiala – este declanşată de «ponturi», zvonuri, bârfe, frânturi de discuţii, reclamaţii,

contradicţii, miscări supriză, informaţii incomplete, fenomene similare, experienţă,

scepticismul şi flerul jurnalistului.

2. ipoteza, presupunerea – este ideea care dă un punct de plecare şi o posibilă direcţie

spre care s-ar putea îndrepta investigaţia;

Poate viza:

- posibilele interese ascunse

- cine, ce, cât şi cum câştigă dintr-o anumită afacere, tranzacţie, contract,

înţelegere ?

- cum ar trebui să funcţioneze sistemul în mod normal/legal, care este anomalia şi

cum funcţionează acesta în mod real.

3. planul de lucru – urmează formulării problemei şi deciziei de a declanşa investigaţia;

reprezintă o schiţă, o trecere în revista a şintelor şi a obiectivelor de unde se pot

obţine informaţii referitoare la subiect.

4. verificarea preliminară – inventarierea informaţiilor primare şi încercarea de

verificare a lor; este o acţiune de palpare şi tatonare a subiectului

ce valoare au informaţiile şi cine le poate confirma?

ce tangenţă, ce implicare şi ce credibilitate are sursa care face acest lucru?

Se vor separa informaţiile reale şi utile de cele false şi inoportune.

5. evaluarea primară – se va estima maximum pe care ancheta îl poate obţine,

minimum la care jurnalistul poate spera;

Este subiect de ancheta sau doar un zvon?

Este un lucru ascuns sau îl ştie toată lumea?

Este de interes general sau doar un fapt izolat?

Aceasta evaluare poate conduce către continuarea anchetei sau către renunţarea la

subiect.

Motive ale publicaţiei de a renunţa la un subiect :

importanta şi miza subiectului, raportate la spaţiul editorial;

exigenţe de documentare,

existenţa unor dovezi neconvingătoare;

interese economice ale publicaţiei,

nepotrivire cu profilul acesteia

TEMĂ UNITATE 2:

IDENTIFICATI 3 SUBIECTE DE INVESTIGAŢIE JURNALISTICA, PREZENTÂND

SUCCINT SUBIECTUL ŞI PRECIZÂND PUBLICAŢIA CARE LE-A DIFUZAT

UNITATE 3

Curs 3 Metoda ipotezei

Toți jurnaliștii, iar cei de investigație cu atât mai mult, se află într-o continuă goană după

subiecte noi, consistente, interesante, asta facând parte din fișa esențială a postului lor.

Dar până a ajunge să realizeze ancheta și să o publice, deci să primească resurse,

jurnaliștii de investigație au de trecut un prag important: ei trebuie să convingă că

subiectul ales este îndeajuns de interesant, că se va putea finaliza, că va avea un impact

care să justifice capitalul de încredere și de resurse umane și materiale cheltuite pentru

realizarea lui. Căci orice subiect, înainte de a fi realizat, nu-i altceva decât o simplă

promisiune. A spune „vreau să fac anchete despre corupţie” nu este o propunere care să

deschidă toate ușile redacției, cu toate că există corupţie pretutindeni în lume. Dacă,

dimpotrivă, spuneţi: „Corupţia din interiorul sistemului şcolar a distrus speranţele

părinţilor de a-şi vedea copiii îndrumaţii spre o viaţă mai bună”, vă referiţi deja la un

subiect specific. Sau „corupția din sănătate afecteză grav calitatea actului medical” sau

„există scurgeri de bani cu iz politic din toate instituțiile publice”. Punând lucrurile în

acest fel, conștient sau nu, formulați o ipoteză despre un posibil adevăr, fără încă să fi

demostrat nimic. În fond, ipoteza numeşte câteva probleme specifice care trebuie să-şi

găsească răspunsul dacă doriți ca subiectul să rămână în picioare.

Avantajele folosirii metodei ipotezei:

1. Metoda ipotezei cere verificarea unor supoziții și nu descoperirea unor secrete

Sursele nu-şi dezvăluie singură secretele dacă nu au un foarte bun motiv să o facă.

O ipoteză vă permite să cereţi confirmarea a ceva, în loc de a cere direct o informaţie.

2. Sporesc șansele de a descoperi informații secrete

Multe așa-numite secrete nu sunt altceva decât lucruri de care nu se interesează

nimeni niciodată. Ipoteza produce efectul psihologic de a vă face mai sensibili la unele

fapte, astfel încât să vă puneţi întrebări. “Dacă vrei să găseşti ceva, trebuie să-l cauţi”,

spune o vorbă valabilă în acest caz,. iar dacă vei căuta ceva cu adevărat, s-ar putea să

găseşti altceva mult mai important.

3. Facilitează gestionarea realizării subiectului

Prin elaborarea unui plan se poate estima numărul de ore necesare etapelor iniţiale

ale anchetei. În acest fel, practic, transformăm ancheta în proiect, în care autorul

controlează buna desfăşurare a acestuia.

4. Ipoteza este un instrument reutilizabil de-a lungul carierei

Subiectele se schimbă, situațiile se schimbă, jurnaliștii, la rândul lor, evoluează

de-a lungul carierei, metoda utilizată de investigare poate rămâne aceeași, cu

aplicabilitate la orice nouă anchetă.

5. Ipoteza garantează că totul se va finaliza cu o anchetă şi nu doar cu o simplă masă

de date

O ipoteză măreşte considerabil probabilitatea ajungerii la un rezultat. Ea permite

evalurea unui rezultat minim şi maxim al investigaţiei, iar în cel mai rău caz, determină

oprirea anchetei.

cel mai rău caz: verificarea ipotezei arată rapid lipsa subiectului, iar ancheta poate

fi oprită cu pagube minime.

Rezultat minim pozitiv: ipoteza iniţială este reală şi poate să fie repede verificată

Rezultat maxim: ipoteza deschide calea către alte subiecte care decurg din el sau

fac loc revelării unui subiect major.

În esenţă, procesul se bazează pe un joc mental, deoarece se crează un model

despre cum credeţi că realitatea ar trebui să fie, bazându-vă pe informaţii şi pe propria

părere, iar apoi căutaţi informaţii suplimentare capabile să confirme sau să infirme

ipoteza. Dacă aceasta este confirmată, este perfect, dacă nu, se revine la poziția inițială și

se face o altă ipoteză, fapt ce ar putea conduce către un subiect mai bun. Ipoteza trebuie

să fie bine structurată și succintă și ar trebui să conţină trei fraze maximum, cu două-trei

motive foarte bine întemeiate.

Se pot identifica patru chei pentru a face ipoteza veridică și funcțională:

imaginația (creativitate în reconstruirea realității), precizia (facilitează verificarea),

experiența (în crearea de ipoteze), obiectivitatea (atâta câtă este posibilă).

Versiunea oficială într-o situație, mai mult sau mai puțin conflictuală, poate fi

luată și ea ca o ipoteză. Nu trebuie uitat că cele mai multe investigaţii ţintesc diferenţa

dintre o promisiune, explicită sau implicită, şi realitate. Aşadar, poziţia oficială poate

adesea fi luată ca ipoteză, iar verificarea va arăta dacă ea se susţine sau nu.

Este necesar a construi o strategie de investigare, a stabili ordinea în care vor fi

îndeplinite diferitele sarcini şi cum se vor înlănţui acestea. În acest fel se economisește

mult timp. Aceasta cere o primă listă cu întrebări la care va trebui să se răspundă.

Fiecare ipoteză propusă de un jurnalist trebuie concepută ca o poveste care ar

putea să fie adevărată. Ea conţine o situaţie, o cauză şi o soluţie. Aceasta înseamnă că,

ţinând ipoteza ferm la vedere, jurnalistul se concentează asupra subiectului şi nu doar

asupra unor simple fapte. Fapt ce-i procură o viziune și un atuu. Acesta este unul dintre

aspectele cele mai dificile ale investigaţiei - a şti să păstrezi subiectul la vedere pe

măsură ce faptele și detaliile se adună.

TEMĂ: FORMULAȚI CÂTEVA IPOTEZE DE LUCRU ÎN PERSPECTIVA ALEGERII

SUBIECTULUI DE ANCHETĂ PENTRU TEMA FINALĂ

MODUL II

I. Cuprinsul modulului:

1. Folosirea surselor deschise.

2. Înţelegerea subiectului. Cercetarea documentaţiei. Lanţul de probe.

II. Obiectivele modulului

1. Înțelegerea de către cursant a importanței și rolului surselor de

informare în jurnalismul de investigație

2. Înțelegerea conceptului de sursă deschisă în documentarea

jurnalistică

3. Înțelegerea rolului documentației materiale și a Internetului în

jurnalismul investigativ

4. Înțelegerea, însușirea și aplicarea conceptului de probă jurnalistică

și a rolului acestuia în susținere anchetelor jurnalistice

III. Cuvinte cheie

sursă de informare, tipuri de surse, sursă deschisă, surse materiale, înțelegerea

subiectului, cercetarea documentației, probă jurnalistică, lanțul de probe

UNITATE 1

Curs 4 Folosirea surselor deschise. Tăietura de ziar. Dosarul de presă. Folosirea

internetului.

Adeseori şi publicul, dar şi jurnaliştii de linie (ştiriştii), cad pradă prejudecăţii că

anchetele jurnalistice trebuie neapărat să pornească de la informaţii secrete sau furnizate

de servicii speciale. Chiar dacă şi acest lucru este posibil, subiectul se afla cel mai adesea

sub „ochii noştri”, ascuns sub o formulare sau comunicat oficiale, prezent în ziare sau în

jurnalele de ştiri, în frânturi de discuţii întâplătoare, în spaţiile publice, sau, pur si simplu,

plutind in aer. El poate să apară în orice moment pentru cine vrea, este pregătit şi are

predispoziţia să-l înţeleagă.

În materie de „secrete”, profesioniştii domeniului folosesc o abordare diferită, bazată

pe prezumpţii diferite:

Cele mai multe din ceea ce numim „secrete” nu sunt decât fapte cărora nu le-am

acordat suficientă atenţie

Majoritatea acestor fapte – să spunem în jur de 90% - sunt la îndemână prin

intermediul surselor „deschise”, adică surse la care putem avea oricând liber

acces.

Nu presupuneţi că, prin simplu fapt că este accesibilă tuturor, o informaţie este lipsită

de valoare, perimată, datată. Foarte adesea, aceasta poate avea implicaţii explozive pe

care nimeni nu le-a remarcat niciodată. Nu căutaţi doar informaţii specifice: este semn de

amatorism. Cercetaţi mai degrabă genul de surse şi arhive pe care le puteţi folosi în mai

multe reprize. Capacitatea de a folosi aceste materiale va fi elementul crucial pentru

reputaţia voastră.

Sursele de informare pot să fie umane şi materiale. Tot sursă pentru documentarea

anchetei poate să fie observaţia directă şi personală a ziaristului. O categorie importantă

de surse materiale sunt sursele deschise.

Tipuri de surse deschise:

Diverse:

Actualităţi (jurnale de ştiri, reviste, televiziuni, radio, internet)

Publicaţii instituţionale (ale sindicatelor, partidelor politice, asociaţii profesionale,

etc.)

Publicaţii academice (literatură ştiinţifică)

Mass-media interesate (forumuri on line, rapoarte de analiză financiară, site-uri

ale activiştilor etc.)

Bibliotecile şcolare – dispun de materiale noi, resurse informative proaspete, dotări

tehnice corespunzătoare, baze de date actualizate, personal calificat

Organizaţiile guvernamentale – permit acces la rapoarte de control, de incidente,

plângeri, petiții etc.

Bibliotecile guvernamentale și arhivele parlamentare

Administraţiile la nivel naţional, județean, municipal sau local şi, mai ales,

parlamentarii şi miniştrii au în general propriile lor fonduri de documentare şi arhive.

Buletinele oficiale şi procesele verbale ale dezbaterilor la diferite niveluri sunt două surse

principale din biblioteci.

Tribunalele, instanțele

Tribunalele păstrează, cel puţin, urmele propriilor sentinţe, probe, mărturii,

dezbateri. Există și posibilitatea de a asista ca jurnalist la ședințele de judecată deschise

pentru a obține o mărturie directă.

Literatură promoțională

Camerele de Comerţ, asociațiile profesionale locale și chiar firmele editează

documente despre regiune sau municipalitate, furnizând informaţii despre angajări, tipuri

de industrii şi activităţi comerciale etc.

Birourile cadastrale, cartea funciară – dețin informaţii despre proprietatea asupra

bunurilor imobiliare şi, câteodată, chiar despre credite nerambursate.

Rapoartele anuale şi comunicatele intreprinderilor cotate la bursă. Aceste documente

conţin informaţii numeroase şi „notele” explicative sunt adesea revelatorii. Nu ignorați

comunicatele de presă care transmit raţiunile societăţii de justificare a acţiunilor

strategice.

Registrele Comerţului

În fiecare ţară există o instituţie (Camera de Comert) care păstrează documentele

ce dovedesc proprietatea firmelor, cotate sau nu la bursă. Cantitatea sau calitatea

informaţiilor poate să varieze, dar ele sunt categoric mai bogate decât cred jurnaliştii care

nu le-au folosit niciodată.

Sursele materiale

Nu există opoziție între sursele deschise și cele materiale. Ba chiar cele mai multe

dintre sursele deschise sunt materiale, de tipul documente, acte, rapoarte etc. sau

fotografii, casete, CD-uri, DVD-uri, probe ce au o anume materialitate.

Generic, prin surse materiale înțelegem:

documente de specialitate

rapoarte guvernamentale

lucrări de referinţă

teze de doctorat

Când scrie o anchetă, ziaristul trebuie să fie bine familiarizat cu subiectul. De aceea,

e obligatoriu să caute, să solicite şi să folosească toate tipurile de surse care îi pot servi la

înţelegerea deplină a subiectului investigat.

Acestea pot fi:

tăietura din propriul ziar

tăieturi din alte ziare

documente originale (contracte, acte adiţionale, autorizaţii, sentinţe judecătoreşti,

acte de urmarire în justiţie etc.)

comunicate de presă

cărti, reviste şi reviste de specialitate

internetul, CD-uri, dischete

buletine de informare

rapoarte bursiere etc.

Este o etapa indispensabilă pentru familiarizarea cu subiectul şi stabilirea unui plan care

conduce către alte cercetări.

Articolele de investigaţii arată adeseori de ce şi cum un sistem functionează prost.

Jurnalistul trebuie sa înţeleagă el mai întâi şi să găsească un termen de comparaţie, să

arate cum funcţionează un sistem care merge bine. Exemplul pentru comparaţie poate fi

luat dintr-o instituţie similară, dintr-un alt oraş, judeţ sau din alta ţară.

Noţiuni de bază

1. Tăietura de ziar – tăietura de ziar referitoare la acelaşi subiect sau la subiecte

asemănătoare este un instrument foarte util jurnalistului. Oferă avantajul că se află la

îndemâna, oferă o relativă certitudine în privinţa veridicităţii informaţiilor găsite.

Tăieturile din alte ziare sunt un instrument util prin raza mare de cuprindere, în timp şi

spaţiu. Regula este că, in oricare dintre cazuri, informaţiile legate de subiect trebuie

verificate prin alte surse în cursul anchetei.

2. Dosarul de presa – conține toate informaţiile referitoare la subiect:

comunicate de presa

documente originale

tăieturi de ziar, articole din reviste,

cărţi de vizită

alte documente, care vor face uşoară găsirea rapidă a unui fapt, semnificaţie, dată,

nume, funcţie etc.

Jurnalistul va caştiga experienţă pe masură ce dosarele se vor îmbogăţi. Aceste

dosare nu trebuie aruncate la finalizarea anchetei, putând servi la alte investigaţii. Din

aceste dosare pot face parte şi documente cu regim special, cu anume grad de

accesibilitate, interceptări telefonice, baze speciale de date.

3.Internetul - Internetul este o sursă de informaţii uşor accesibile, pentru cine are un

calculator. Este o sursa utilă, dar şi nesigură pentru că adună documente originale, dar şi

simple bârfe. Jurnaliştii trebuie să selecteze informațiile solide, fiabile, originale şi să

verifice tot ce găsesc on line.

Site-uri româneşti utile

Informaţii utile despre firme:

http://roleg-db.ccir.ro sau http://roleg.ccir.ro cu varianta http://recom.onrc.ro, care

sunt site-uri ale Registrului Comertului din Romania, aflat sub egida Ministerului

de Justitie.

site-urile bursei, respectiv www.bvb.ro, pentru Bursa de Valori si RASDAQ.

www.mfinante.ro, site-ul Ministerului de Finanţe

Pentru identificare de persoane se pot folosi cunoscutele pagini aurii, pe site-urile

www.paginiaurii.ro, www.paginialbe.ro.

Pentru legi si alte informatii: www.indaco.ro, www.dsclex.ro etc.

Pentru informaţii de orice fel site-urile: guvernului, ministerelor, agențiilor

guvernamentale, institutiilor publice (Primarie, Prefectură, Consiliu Județean, regii locale

sau naționale, direcții, departamente etc.)

Pentru presă, se pot folosi site-urile principalelor ziare româneşti sau străine:

Cotidiane nationale: www.evz.ro, www.adevarul.ro, www.cotidianul.ro,

www.jurnalul.ro, www.roamnialibera.ro, www.gandul.info etc.

Ziare economice www.zf.ro, www.bursa.ro, www.capital.ro , www.baniinostri.ro,

www.standard.ro, www.financiarul.com, etc.

alte site-uri de presa: www.ziare.com, www.anchete.ro, www.revistapresei.ro,

www.euractiv.ro.

Posturi de televiziune: www.protev.ro, www.realitatea.ro, www.antena.ro, etc.

Motoare de căutare:

www.google.com, www.google.ro, www.altavista.com, www.yahoo.com,

www.opera.com, www.bing.com

TEMĂ UNITATE 1

DESCHIDEȚI DOSARUL DE PRESĂ (CONȚINÂND SURSE MATERIALE)

PENTRU SUBIECTUL ALES LA TEMA FINALĂ

UNITATE 2

Înţelegerea subiectului. Cercetarea documentaţiei. Lanţul de probe.

Pentru a-şi putea duce până la capăt demonstraţia, jurnalistul va uza de mai multe

tipuri de probe, pe care le va pune cap la cap, combinând citate cu afirmaţii anonime sau

semianonime, cu informaţii oficiale, documentele scrise şi fotografii. Acestea se pot

ierarhiza ca valoare şi folosi la locul şi la momentul potrivite, în funcţie de organizarea

materialului la redactare.

O buna demostraţie se poate face prin confruntarea informaţiilor oficiale - publice,

găsite în comunicate de presă, site-uri sau obţinute prin solicitare directă (licitaţii, lucrări,

investiţii, firme executante în proicte publice, declaraţii de avere, intervenţii în presă,

etc). Un simplu dosar însă nu ajunge pentru a scrie un articol. Acesta trebuie animat cu

ajutorul interviurilor şi al observaţiilor directe.

Pe de altă parte, obţinerea unui document nu este acelaşi lucru cu înţelegerea lui.

Limbajul rapoartelor oficiale din sectorul public sau privat este adesea foarte specific şi

cere o interpretare. Aceasta se aplică surselor deschise, tot atât de diverse ca rapoartele

anuale sau procesele verbale ale adunărilor generale. Când vă vedeţi confruntat cu un

asemenea obiect, trebuie să identificaţi un interpret expert al jargonului specific şi al

conținutului său. Căutaţi deci pe cineva care este implicat în sectorul de activitate pe

care-l anchetaţi, care va găsi subiectul demn de interes, dar care n-are niciun conflict de

interese în cazul care vă preocupă.

E bine ca ancheta să înceapă cu informaţiile cele mai ușor de obținut, pornind de

la sursele cele mai deschise. Nu contează că cercetarea se complică şi devine mai

fierbinte pe măsură derulării sale. În particular, dacă niciun element al ipotezei nu este

susţinut de surse deschise, este un semn că: fie ipoteza este eronată, fie cineva lucrează

foarte serios pentru a ascunde subiectul. Invers, dacă primele verificări sunt reuşite, este

semn că puteţi accelera cercetarea şi lărgi subiectul. Când acest elan demarează,

exploataţi-l. Mergeţi până la capăt din ceea ce puteţi afla de la sursele deschise. Deduceţi

semnificaţia faptelor şi adăugaţi-le ipotezei voastre.

Sunt de reţinut câteva sfaturi:

Documentele nu sunt întotdeauna suficiente. Un jurnalist ce anchetează conturile

unei societăţi fără a şti nimic despre bilanţurile contabile va avea nevoie de

ajutorul unui contabil pentru a interpreta datele deţinute

Informaţiile pot să fie vechi şi trebuie actualizate, fie solicitând unei surse date

mai recente, fie căutând publicarea de documente noi.

Rapoartele financiare şi alte documente emise de societăţi dau piste noi de căutare

şi de interviuri.

Daca cineva vă propune informaţii confidenţiale, nu ezitaţi a-l întreba cum aţi

putea să-l citaţi şi să-i cereţi ajutorul: dacă el vorbeşte, este bine, pentru că vrea ca

informaţiile sale să fie făcute publice.

Oricât de puternică ar fi convingerea sa asupra unui subiect, jurnalistul de investigaţii

trebuie să se “armeze” cu probe, scrise, audio sau video, documente, copii, înregistrări

sau fotografii. Acestea îi sunt necesare pentru propria lui convingere, ca suport moral în

redactarea materialului, pentru a evita întoxicările, buna sau reaua credinţă a surselor.

In plus, probele sunt necesare pentru a câştiga credibilitate în faţa cititorului.

Noţiuni de bază

1. Actele originale – sunt cele mai valoroase probe jurnalistice. In acest caz, citarea şi

atribuirea se fac în mod direct, fără a mai cere acordul cuiva. Se pot prezenta fragmente

sau acte întregi în facsimil. Cu toate că, de cele mai multe ori, sunt documete publice,

acestea nu sunt întotdeauna foarte uşor de procurat şi e nevoie, adeseori, de ajutorul unei

surse foarte bine plasate pentru a intra în posesia lor. Dar, cele mai bune documente nu

sunt neapărat rapoartele secrete sau cvasisecrete, obţinute graţie unei împrejurări anume.

Multe dintre acestea sunt accesibile publicului:

registre ale comerţului, conţinând data înfiinţării societăţii, bilanţuri, numele şi

adresa administratorilor, istoricul societăţii;

rapoarte ale CNVM privind societăţile cotate la bursă

rapoarte anuale ale societăţilor, conţinând declaraţii certificate de comisarii Curţii

de Conturi asupra pierderilor şi beneficiilor

date ale Ministerului de Finanţe

broşuri și prezentări de relaţii publice ale societăţilor, care conţin nume, adrese,

proiecte, angajamente ale societăţii

proiecte de legi supuse Parlamentului

date de recensamânt

dosare medicale

procese verbale de justiţie şi poliţie

documente personale (carte de identitate, certificate de naştere sau de deces,

jurnale intime, scrisori, fotografii, etc.).

Pentru evitarea intoxicarilor sau capcanelor, este bine a se face, pe cât posibil, şi

verificarea actelor oficiale, mai ales când e vorba despre copii.

2. Declaraţii oficiale - este modul prin care o persoană îşi prezintă poziţia oficială faţă de

o problemă, situaţie, stare de lucruri. Sigur că este de preferat a obţine declaraţii oficiale

din partea unor surse care îşi asumă responsabilitatea funcţiei şi a vorbelor spuse, acceptă

să fie înregistrate şi citate. Pot fi obţinute din:

comunicate

declaraţii de presă (scrisă, audio, TV)

la solicitarea expresă a jurnalistului

postarea pe site-ul instituţiei.

3. Înregistrări audio-video – posibilitatea de înregistrare pe suport magnetic a

declaraţiilor, mărturisirilor, dezvăluirilor, mărturiilor unor persoane reprezintă unul dintre

cele mai utile instrumente din muncă a jurnalistului de investigaţie. Când acestea vor fi

publicate, integral sau fragmentar, se va preciza neapărat acest lucru. Prezintă cateva

avantaje indiscutabile:

citarea prin transcrierea înregistrării va fi de cea mai mare acurateţe

poate constitui probă în instanţă

cel înregistrat nu va putea să retracteze afirmaţiile făcute anterior.

Cu toate acestea, înregistrările nu sunt întotdeauna foarte uşor de obţinut, deoarece

trebuie cerut acordul celui în cauză. Pe de altă parte, pentru oamenii nu foarte familiari cu

aceste practici, prezenţa unui aparat şi conştientizarea faptului că este înregistrat, s-ar

putea să-l inhibe, să nu-şi găsească cuvintele potrivite, să spună altceva sau să retracteze

ce afirmase înaintea înregistrării.

TEME UNITATE 2

STABILIŢI UN INVENTAR AL ACTELOR OFICIALE CARE EXISTĂ, CARE VĂ

SUNT NECESARE ŞI CARE SUNTEŢI ÎN DREPT SĂ LE OBTINEŢI LA

SUBIECTUL ALES. FACEŢI O LISTĂ CU PRIVIRE LA DECLARAŢIILE OFICIALE

DE CARE AVEŢI NEVOIE ŞI ÎNCERCAŢI SĂ LE OBTINEŢI.

MODUL III

I. Cuprinsul modulului:

1. Sursele umane (I). Importanţa şi necesitatea surselor de informare în

jurnalismul de investigaţie. Identificarea şi racolarea surselor

2. Sursele umane (II). Relaţia cu sursele. Motivarea surselor

3. Observaţia directă. Investigaţia sub acoperire

II. Obiectivele modulului

1. Definirea surselor umane și a tipologiei acestora din perspectiva

jurnalismului de investigație

2. Înțelegerea importanței utilizării surselor umane în documentarea

jurnalistică investigativă și a cultivării acestora

3. Însușirea unor reguli comportamentale în raport cu sursele umane

folosite în anchete jurnalistice

4. Înțelegerea relației de factură specială dintre jurnalistul de

investigație și sursele utilizate în anchete

5. Înțelegerea rolului observației directe în documentarea de tip

investigativ

6. Înțelegerea și însușirea regulilor și riscurilor unei investigații sub

acoperire

III. Cuvinte cheie

Surse umane, surse anonime, surse semianonime, surse explicite, surse ostile, surse

binevoitoare, relația cu sursele, investigație sub acoperire, observația directă

UNITATE 1

Sursele umane (I)

Importanţa şi necesitatea surselor de informare în jurnalismul de investigaţie.

Identificarea şi racolarea surselor

A avea bune surse de informare, în cazul jurnalismului de investigaţie, înseamnă a

avea subiecte de ancheta şi a-şi spori şansele de a reuşi să le duci până la capăt. Practic,

sursele de informare sunt principalul instrument al jurnalistului pentru găsirea

informaţiilor şi dovedirea cu probe jurnalistice a afirmaţiilor sale. Aşadar, orice persoană

sau obiect care furnizează informaţii referitoare la un anumit subiect poate constitui o

sursa. Cum s-a arătat, sursele de informare pot să fie umane şi materiale. Tot sursă

pentru documentarea anchetei poate să fie observaţia directă şi personală a ziaristului.

Sursele umane

Informaţiile cele mai incitante nu se găsesc întotdeauna în sursele deschise, ele se

află, cel mai adesea, în mintea oamenilor. Dar cum găsim noi asemenea persoane? Cum îi

facem să ne spună ceea ce ştiu? Nu subestimaţi valoarea acestor capacităţi investigative.

Sursele umane de informare sau „informatorii” trebuie identificate, câstigate/racolate

şi cultivate. Se pot clasifica după mai multe criterii :

1. Dupa confidenţialitate, sursele pot fi:

anonime (confidențiale, conspirate)

semianonime

explicite

2. In funcţie de atitudinea faţă de subiect, sursele sunt:

obiective

subiective

de interes uman

Noţiuni de baza.

Sursele anonime (conspirate, confidenţiale) – sunt acele surse al căror nume nu va

apărea niciodată explicit şi nu va fi citat niciodată. Relaţia cu această sursă se bazează pe

încrederea reciprocă. Se spune că, în jurnalismul de investigaţie, sursa de informare

trebuie să fie mai mult decât un prieten, dar niciodată să nu fie prieten. Orice jurnalist de

investigaţie va trebuie să aibă cel puţin câteva surse de acest fel, al căror nume, poziţie

sau semnede identificare nu le va dezvălui sub nici o formă şi cu nici un preţ.

Pot fi : ofiţeri ai serviciilor speciale sau de poliţie, înalţi funcţionari din ministere,

angajaţi ai serviciilor publice (Finante, Garda Financiara, Curte de Conturi, parchete,

instanţe, Primarie, Prefectura, Consiliu Judetean, sistemul şcolar sau sanitar, Armata,

regii locale sau nationale), foşti lucrători ai acestor instituţii, avocaţi, notari etc.

Pot face:

să ofere subiecte de anchetă, din proprie iniţiativă sau la cererea jurnalistului

verificarea informaţiei brute

verificarea oricărei alte informaţii in cursul investigaţiei, sub rezerva confirmării

acesteia prin alte două surse independente

Relaţia cu o astfel de sursă cere timp, răbdare şi tact şi se cere câştigată şi întreţinută.

Unele dintre acestea pot fi persoane active şi riscă chiar acceptând o simplă întâlnire.

Informaţiile de interes sunt rareori spuse explicit, pot apărea pe neaşteptate, lăsate printre

rânduri sau «scăpate» ca din întâplare. Pentru a întreţine o bună relaţie cu o astfel de

sursă, trebuie evitată, în text, orice aluzie la provenienţa informaţiei, iar dacă aceasta nu

se poate confirma prin alta sursă, se poate merge până la eliminarea ei. Sursa trebuie

protejată şi pentru asta se va negocia fiecare amănunt.

Pentru a vă proteja sursele, puteți folosi următoarele metode:

Nu sunați niciodată sursa la locul ei de muncă. Asemenea apeluri pot fi urmărite.

Pentru a maximiza confidențialitatea apelurilor voastre, folosiți două telefoane

mobile cu cartelă preplătită.

Nu folosiți niciodată e-mailul său de serviciu. Făcând-o, este ca și cum i-ai trimite

o carte poștală. Securizarea e-mailului necesită criptare, o metodă vizibilă care

poate atrage o nedorită atenție.

Întâlniți-vă sursa în locuri unde riscul ca unul dintre voi să fie recunoscut sunt

minime.

Dați sursei un nume de împrumut sau un nume codat (sursa A, sursa B). Nu

folosiți niciodată numele real al sursei voastre în timpul unei discuții sau în

notițele voastre.

Păstrați toate materialele cu privire la sursă într-un loc închis cu cheie, ideal ar fi

un loc care să nu fie identificabil ca aparținându-vă.

Sursele semianonime (semiconspirate, semoconfidențiale) - pot fi citate, dar sub o formă

generică.

De exemplu: “un reprezentant al Poliţiei”, “un oficial”, “un funcţionar din cadrul…”, “un

reprezentant al Primăriei….”, etc. Posibilitatea de a-i cita este extrem de importantă,

pentru că dă credibilitate informaţiilor dintre ghilimele, chiar sub formă de semi-

anonimat. Dacă nu devine regula materialului şi alternează cu citări explicite, creează

impresia de veridic şi nu abuzează de bunavoinţa cititorului, care va înţelege că unii

oameni preferă să nu-şi dezvăluie identitatea în situaţii delicate sau periculoase pentru ei.

Citatul generic nu trebuie acceptat în orice situaţie, ci numai acolo unde nu există altă

soluţie şi după ce jurnalistul şi-a epuizat mijloacele de persuasiune pentru a obţine citatul

în clar. Dar, respectând dorinţa sursei, jurnalistul ar putea cere/obţine un plus de

informaţie şi o posibilă colaborare viitoare. Complicitatea de acest fel poate duce la

sudarea unei relaţii de încredere şi de lungă durata între ziarist şi sursă. Aceasta este, de

fapt, cea mai frecventă modalitate de racolare a surselor, prin cimentarea unei platforme

de încredere: o dată are nevoie sursa de jurnalist, o data are nevoie jurnalistul de sursă.

Sursele explicite – sunt cele pot fi citate cu numele, funcţia şi orice alte date de

identificare. Este bine ca jurnalistul să facă orice efort posibil pentru a le obţine. Citatul

explicit dă greutate informaţiei, oferă cea mai mare credibilitate şi e cea mai bună formă

de protecţie pentru autorul anchetei, în cazul unui proces. De aceea, e recomandat ca

discuţiile şi interviurile importante să fie înregistrate pe suport magnetic şi păstrate cât

mai mult timp posibil, ca eventuale probe în instanță. In aceste cazuri, e obligatoriu ca

interlocutorul să fie anunţat că va fi înregistrat pentru a fi pregătit să-şi asume declaraţiile

făcute.

Inregistrarea fără ştirea celui în cauză este ilegală, nu se poate constitui ca probă

în instanţă şi va fi folosită doar în cazuri de forţă majoră, pentru protecţia jurnalistului.

Inregistrarea audio mai are avantajul că da maximă acurateţe citatului, textul reproducând

întocmai vorbele celui în cauză, care nu mai poate retracta vorbele spuse sau invoca

inexactitatea.

In funcţie de atitudinea faţă de subiect, sursele de informare sunt:

obiective

subiective

de interes uman

Sursele obiective – din aceasta categorie face parte specialistul sau expertul şi reprezintă

sursa cu cea mai mare greutate şi credibilitate, deoarece:

deţine un bagaj temeinic de cunostinţe în domeniu

prezintă o anume autoritate şi reputaţie în materie

expertiza lui este neutră

prezintă un punct de vedere obiectiv

nu este implicată în problema aflată în dispută

Când se citează specialişti, limbajul tehnic al acestora trebuie făcut accesibil publicului

larg, de aceea citatele nu trebuie să fie, pe cat posibil, foarte încărcate cu acest fel de

termeni.

Sursele subiective - interesate sau partizane - sunt acele persoane implicate direct în

subiect; respectiv:

sunt punctul de plecare al subiectului

sunt victime sau victime colaterale

sunt personajele principale ale anchetei - ţintele

sunt persoane care ar avea de pierdut de pe urma publicării anchetei

Informaţiile transmise de aceste surse sunt, prin forţa imprejurărilor, subiective şi

partizane. De aceea, jurnalistul trebuie să primească faptele relatate cu mult discernamânt

şi susceptibilitate, pentru a nu greşi.

Sursele subiective sau implicate sunt de doua categorii, în funcţie de care parte a

baricadei se pozitionează faţă de subiect:

surse binevoitoare în raport cu subiectul - vor încerca să “pluseze”, să spună cât

mai mult şi să prezinte perspectiva ce le este favorabilă. Acestea pot fi persoane

cunoscute jurnalistului, ceea ce uşurează sarcina acestuia de evaluare a

informaţiilor primite, a exactităţii şi subiectivităţii lor. Dar pot fi persoane

întâlnite prima oară, oameni care au suportat o traumă, care au suferit o pierdere

materială sau morală, victime ale unui sistem, instituţii, autoritaţi sau persoane, a

căror subiectivitate este mai greu de evaluat la prima vedere.

surse ostile ce fac tocmai obiectul anchetei (sau au ceva de pierdut sau sunt

solidare cu cele dintâi) - vor încerca să ascundă pe cât posibil adevărul.

Informaţiile primite, sau lipsa acestora, trebuie tratate cu luciditate, încercând a

umple golurile cât mai corect. In acest caz, poate fi analizată şi folosită şi

atitudinea sursei: un refuz, răspunsuri ocolite sau parţiale, starea psihică,

agresivitatea etc.

Sursele de interes uman - sunt persoane neimplicate direct, dar care au avut de suferit

într-un mod similar sau de pe urma aceloraşi persoane. Prezentarea experienţei lor oferă o

imagine în oglindă a faptelor, dă concreteţe materialului, îl umanizează, oferă un termen

de comparaţie faptelor prezentate.

UNITATE 2

Sursele umane (II)

Relaţia cu sursele. Motivarea surselor

Relaţia cu sursele

Oamenii care deţin informaţii interesante pot să aibă motive întemeiate de a nu

răspunde la întrebările jurnaliștilor. Într-un sens general, ei nu ştiu dacă jurnalistul e bun

profesionist, responsabil sau un om corect. Apoi, ei nu pot să anticipeze ce se va întâmpla

cu informaţiile pe care ei le furnizează. În sfârşit, versiunea jurnalistului asupra

informaţiilor furnizate de surse poate să le distrugă acestora cariera, raporturile cu ceilalţi

sau chiar securitatea fizică. În principiu, sursele au două motive principale pentru care

vorbesc şi care se numesc mândrie şi suferinţă. Jurnaliștii trebuie să ofere surselor ocazia

de a vorbi despre una sau despre alta dintre acestea. Există, de asemenea, un motiv

specific pentru care cineva ar vorbi: dacă această persoană este convinsă că nu se expune

unui pericol.

Primele contacte: pregătirea şi invitaţia

Modul cel mai sigur de comunica cu o sursă este o întâlnire față în față. Scopul

primului contact este de a face în aşa fel încât întâlnirea să aibe loc. Înainte de a suna o

sursă pentru prima oară, trebuie să faceţi cercetări atât despre persoana sa, cât şi despre

subiectul anchetat, utilizând pentru asta sursele deschise. Minimum cerut ar fi o căutare

pe „google”, consultarea CV-ului, a carierei, întocmirea unui dosar de presă. De

asemenea, trebuie actualizat domeniul în care activează sursa în privința știrilor, a

noutăților, a persoanelor, a situațiilor și evoluțiilor acestuia. Contactul direct se va pregăti

printr-un telefon dat acasă sau pe o linie privată și nu va avea loc la serviciu sau într-un

spațiu expus din motive de confidențialitate. Dacă nu puteţi contacta sursa pentru a

solicita o întâlnire sau dacă aceasta refuză să vă întâlnească sau cere o amânare

nerezonabilă, plănuiţi să vă prezentaţi într-un loc de unde sursa nu poate pur şi simplu să

plece. Dacă sursa este dispusă să vă întâlnească, mergeţi într-un loc în care el se simte în

largul său.

În lumea de azi, relaţiile cu sursele seamănă adesea cu iubirile trecătoare care-i

lasă dezgustaţi pe unul sau pe altul dintre parteneri. Jurnaliștii de investigație nu încearcă

să fie amanți ideali - și, în trecere zicând și foarte serios, a te culca sau numai a flirta cu

sursele este întotdeauna o ideea foarte proastă –, ci caută cu siguranță o relație stabilă și

de durată cât mai lungă. Astfel că debutul relației devine deci un moment cheie, care

determină în mare parte ceea ce va urma.

Sursele pot să întrebe de ce faceți această anchetă și ce sperați să obțineți din acest

lucru. Oricare ar fi răspunsul, el trebuie dat pe loc și cu sinceritate. Propunem să urmați

cele trei reguli ale diplomației britanice:

nu mințiți - nu furnizați informații false, cel puțin cât aveți altă alegere

nu spuneți niciodată tot adevărul

dacă nu puteți răspunde la o întrebare, spuneți explicit acest lucru, precizând când

veți avea răspuns la această întrebare

Și jurnalistul, în relație cu sursa, se poate întreba: Cu ce gen de persoane are de-a

face? Ce tip de fapte îi pasionează? Care le este scopul acceptând să vorbească? Dorește

ea să ne vorbească doar pentru a ne spune povestea ei sau speră să se folosească de noi

pentru propriile scopuri? Serviciile de informații britanice folosesc o diagramă triangulară

care se potrivește și investigatorilor:

MOTIVAȚIE: Răzbunare? Justiție? Ambiție? Dorință de recunoaștere?

ACCES: Sursa are accesul necesar pentru a obține informația? Cine altcineva mai

are acces? Informația poate să fie folosită fără ca sursa să fie identificată?

CALITATEA INFORMAȚIEI: Sursa a văzut-o sau a înțeles-o direct? Are ea

documente sau numele altor surse care să confirme informația? Informația se

lipește de alte date? Sursa are ceva de ascuns, cum ar fi legături cu alți actori? A

furnizat ea deja informații valabile?

Relaţia cu sursele: Jurnalismul convențional vrs. Jurnalismul de investigație

Jurnalismul convențional

Buna credinţa a surselor este prezumată, adesea fără nicio verificare

Sursele oficiale oferă de bunăvoie informaţii jurnaliştilor, pentru a-şi promova

obiectivele sau pe ei înşişi

Jurnalistul trebuie să accepte versiunea oficială a unui subiect, la limită opunându-

i comentarii şi informaţii provenind de la alte surse

Jurnalistul dispune de mai puţine informaţii decât toate sursele sale

Sursele sunt aproape întotdeauna identificate

Jurnalismul de investigație

Buna credinţă a surselor nu poate să fie prezumată; toate sursele pot să dea

informaţii false, nicio sursă nu poate fi folosită fără verificare.

Informaţia oficială este ascunsă jurnaliştilor, pentru că dezvăluirea ei poate să

compromită interesele autorităţilor şi instituţiilor

Jurnalistul poate arunca la coş versiunea oficială, prezentând informaţii provenind

din surse independente sau documentare.

Jurnalistul dispune de mai multe informaţii decât oricare sursă şi mai mult decât

toate sursele sale împreună

Câteodată, sursele nu sunt dezvăluite pentru a le proteja

Există două roluri de bază pe care jurnalistul le poate juca în timpul discuțiilor:

Expertul, adică cel care cunoaște dinainte cele mai multe dintre răspunsuri și

poate să aprecieze din plin informațiile câteodată ocolite pe care o sursă

specializată le poate furniza

Inocentul, cel care se adresează unei surse pentru că știe foarte puțin și vrea să fie

luminat la minte, ipostază care permite formularea unor întrebări simple și, la fel

de bine, întrebări foarte complexe. Câteodată, investigatorii încep o discuție ca

Inocent și se dezvăluie ca Expert pe măsură ce conversația progresează. Ceea ce

contează este autenticitatea jurnalistului într-un rol dat, la un moment dat.

Informații produc nu doar vorbele. O eroare frecventă a jurnaliștilor formați în spiritul

„obiectivității” sau chiar a jurnaliștilor grăbiți este de a asculta sursele doar pentru a afla

informații și nu pentru a simți emoția. Ei tind a considera emoția (inclusiv cea proprie) ca

un fel de bruiaj. Experiența arată că informații furnizează și emoțiile. La minimum,

emoția vă arată că ceva se întâmplă, de o importanță certă. La maximum, ea arată direcția

de urmat. De exemplu, primele surse umane în aproape toate anchetele sunt victimele

care au motive întemeiate să caute ajutor și descătușare. În măsura în care jurnaliștii se

arată deschiși spre problema lor, ei vor putea absorbi cu folos durerea și furia acestora. Pe

de altă parte, jurnalistul însuși ce lucrează la o anchetă prelungită dezvoltă o

hipersensibiliate pentru subiectul în lucru, ceea ce face să simtă aluzii și sugestii despre

subiectul său în știrile de actualitate, ceea ce nu remarcase înainte. De asemenea,

jurnalistul poate fi cuprins de sentimentul de neîncredere (în fapte foarte grave și că

anumite persoane le-ar fi săvârșit), de teamă (uneori justificată) și de neputință într-o

posibilă rezolvare.

Există o metodă simplă de a trata aceste reacții emoționale:

Transcrieți-vă emoțiile trăite în cursul anchetei. Notați ceea ce simțiți și ceea ce a

provocat acest sentiment. Cu cine să vorbim? Ce au spus? Ce gânduri îți trec prin

minte?

Transcriind aceste sentimente, le-ați transformat în material, un obiect pe care îl

puteți manipula

Așadar, acest material poate să fie verificat ca oricare altul. Folosiți-l pentru a

identifica modele în interacțiunile cu sursele și, în particular, punctele periculoase

ale anchetei. Neliniștea și teama tind să apară în momente specifice. Aceste emoții

pot să arate o nevoie de noi cercetări. Sau pot să indice că vă simțiți singur, fără

apărare. Oricare ar fi motivul, puteți acționa – căutând aliați sau confirmând

informațiile ce le aveți.

Jurnaliștii nu trebuie să întrerupă relația cu sursele după finalizarea subiectului.

Dimpotrivă, dacă se păstrează legătura, se va putea stabili o rețea de surse pentru

viitoarele subiecte.

Sursele trebuie tratate cu precauţie şi simţ critic. In relaţia cu ele, așadar nu trebuie

scăpat din vedere:

care este motivaţia reală a sursei de a furniza informaţii;

dacă sursa nu este sigură şi nu există confirmare, iar informaţia e necesar să apară,

se va publica, dar acest lucru trebuie precizat

sursele ce fac obiectul anchetei trebuie convinse că este in interesul lor să prezinte

un punct de vedere, oricare ar fi el. Unii nu-şi dau seama de asta;

sursele care, din diferite motive, nu-şi dau seama că se expun/riscă apărând într-un

context anume, trebuie protejate;

informaţia, provenind de la o sursa preţioasă, care poate “lega de mâini”

jurnalistul, neputând-o folosi, chiar dacă poate fi obţinută de o alta sursă, trebuie

refuzată

trebuie pus în vedere tuturor că la mijloc într-o anchetă se află un interes public,

unul profesional, nu unul personal

sursele trebuie tratate cu loialitate

sursele trebuie motivate moral sau material, acolo unde este cazul

nu se fac niciodată acuzaţii directe, mai ales celor vizaţi de anchetă, indiferent cât

de evidentă este vinovaţia lor

Studenții în jurnalism se întreabă adesea: „Nu ne vom face dușmani cu anchetele

noastre?”. Ba da, cu siguranță. Dar dacă vă faceți treaba corect și faceți proba respectului

pentru drepturile oamenilor, veți câștiga respectul chiar și al dușmanilor voștri. Mai mult,

vă veți face mai mulți prieteni decât dușmani, dar calitatea prietenilor va fi probabil mai

mare decât a dușmanilor.

UNITATEA 3

Observaţia directă.

Investigaţia sub acoperire

Observaţia directă este o sursă principală de informare din arsenalul jurnalistului

de investigaţie. Jurnalistul părăseşte biroul, calculatorul şi vraful de documente pentru a

observa direct, cu ochiul liber, o stare de lucruri privitoare la subiectul tratat. Este un

instrument extraordinar de util, din păcate unul dintre cele mai puţin folosite.

A fi prezent la faţa locului înseamnă a explica, cu propriile cuvinte, ceea ce s-a

intamplat şi de a descrie protagoniştii şi locurile de desfăşurare a evenimentelor. Tocmai

din acest motiv, jurnaliştii au avut privilegiul de a fi martorii unor evenimente pe care

puţini oameni le-au văzut.

Este uneori suficientă, pentru a fi convingător, descrierea unor copii înfometaţi,

modul cum arată un spital prost întreţinut, imobilele distruse de un cataclism sau o piaţă

dintr-un oraş sărac: aceste evocări pot avea un mai mare impact decât declaraţiile oficiale.

Descrierile detaliate de calitate transpun cititorul într-un loc şi într-o poveste. Dar pentru

a-l putea transpune, jurnalistul înşusi trebuie să fie prezent, să vadă lumea cu proprii lui

ochi şi să se întâlnească direct cu cei pe care vrea să-i intervieveze.

Avantajele observaţiei directe:

se pot aduna foarte multe informaţii într-un timp scurt, despre locuri, oameni și

evenimente, atunci când martorii scenei sunt încă marcaţi şi amintirile lor sunt

încă precise

fiind prezent la faţa locului, jurnalistul nu mai trebuie să ţină cont de poveşti și

surse la mâna a doua

observaţia directa poate servi la confirmarea sau aprofundarea altor informaţii

este deseori indispensabilă pentru înţelegerea faptelor investigate

în anchetele despre clădiri, terenuri, diverse investiţii, observaţiile aduc detalii

care îmbogăţesc articolul, îi dau viaţă şi măresc interesul.

Noţiuni de baza

1. Informaţia la prima mână – este informaţia nemijlocită, obţinută direct de către

jurnalist la faţa locului. El nu mai trebuie să se documenteze de la alte persoane, martorii

putând fi deseori nesiguri şi, probabil, mai puţin obiectivi. In acelaşi timp, este dificil

pentru oricine a nega observaţii la prima mână.

2. Descrierea – este o prezentare amanunţită a unui loc, fapt, scenă, imobil, personaj,

vestimentaţie etc. Chiar dacă pare un procedeu imprumutat de la alte specii (jurnalistice

sau literare), poate fi utilizat şi în jurnalismul de investigaţii. Descrierea evocă o scenă:

cititorul vede, aude, atinge, simte, gustă chiar ceea ce se povesteşte. Detaliile şi

descrierile adaugă culoare şi ambianţă şi dă povestitorului credibilitate. In timpul

interviurilor, se va observa locul în care se găsesc persoanele întâlnite, expresia lor, tonul

vocii şi chiar starea de linişte sau nelinişte. Descrierea vizualizează lucrurile şi dă

concreteţe articolului.

In cazul observaţiei directe şi a descrierii, este important:

modul de selectare al detaliilor

a nu abuza de adjective sau, dimpotriva, de descrieri prea seci

descrierea să nu fie afectată de comentarii personale, implicare, amintiri proprii.

Investigaţia sub acoperire. Reguli. Riscul investigaţiei sub acoperire

Noţiuni de bază

1. Investigaţia sub acoperire – este acea metoda de investigare prin care jurnalistul

pătrunde într-un mediu, sau în preajma unor persoane, care fac obiectul anchetei, fără a-şi

declara intenţiile şi fără a-şi dezvălui adevărata identitate, făcând din acel mediu şi din

personajele care-l populează sursele sale de informare.

Este o soluţie extremă, la care se recurge dacă nu există o alta cale de obţinere a

informaţiilor dorite. Nu se recomandă începătorilor, deoarece este metoda cea mai grea şi

cea mai periculoasă, faptul de a fi prins şi deconspirat putând duce la urmări

imprevizibile şi incontrolabile. Practic, investigaţia de acest fel seamănă cu o acţiune de

spionaj şi necesită o pregătire anume.

2. Regulile investigaţiei sub acoperire – reprezintă un set de cerinţe pe care jurnalistul nu

trebuie să le piardă nici o clipa din vedere, fiind în joc reuşita anchetei, dar, uneori, şi

propria viaţă.

Jurnalistul care lucrează sub acoperire trebuie:

să se asigure că nu face nimic ilegal, deşi unele anchete de acest tip pot ajunge la

marginea legii, putând fi asimilate unei instigări la comiterea unor fapte

să-şi stabilească cu precizie scopul şi ţinta, adunând, din diverse surse (presă,

filme, cărţi, dosare, prieteni, politişti, etc) cât mai multe detalii despre aceasta

să evalueze corect riscurile expunerii într-o astfel de situaţie şi pericolul

deconspirării, atât în timpul investigării, cât şi după publicarea anchetei.

să-şi însuşească temeinic regulile mediului în care vrea să patrundă, pentru a nu se

trădă, dar si pentru a-l înţelege mai bine din punctul de vedere al documentării; la

nivel de limbaj, argou, obiceiuri, ierarhii, etc.

să anticipeze persoanele cu care va intra în contact, dialogurile posibile cu acestea

şi ce anume ar putea obţine de la fiecare;

să se asigure în privinţa adunării probelor (înregistrări, fotografii, probe materiale,

documente, etc.)

să păstreze continuu şi discret o legătura cu cineva din redacţie sau cineva

apropiat, la care să poata cere ajutor în caz de nevoie;

în planul său să cuprindă şi soluţii de ieşire din cele mai nepravăzute situaţii.

2. Riscul investigaţiei sub acoperire – reprezintă un factor important, de luat în calcul

în situaţii de acest fel. Pentru jurnalist, riscul se regăseşte în următoarele situaţii

posibile:

să fie simţit ca intrus în mediul respectiv şi ocolit, fapt ce i-ar bloca accesul la

informaţiile dorite şi provoca, cel mult, situaţii penibile sau hazlii.

să-i fie descoperite intenţiile, nu şi identitatea, ceea ce i-ar atrage excluderea din

mediul sau grupul ţintă şi ratarea anchetei, cu repercursiuni strict profesionale. De

exemplu: investigaţia pentru a demonstra că şpaga este necesară pentru a obtine o

autorizaţie; într-un anume local se consumă droguri; controalele se lasă cu cadouri

şi şpăgi, traficul de influenţă în diferite instituţii publice, etc.

să-i fie deconspirate identitatea şi ocupaţia, ceea ce i-ar putea provoca nu numai

eşecul anchetei, ci poate sa-i pericliteze viaţa. Exemple: infiltrarea printre traficanţii de

droguri sau în lumea interlopa a celor care practică taxa de protectie sau a

recuperatorilor; a demonstra tratamentele aplicate bolnavilor din sanatoriile de boli

mintale sau în casele de copii, infiltrarea în reţele de trafic de persoane (cu copii sau

femei), reţele de prostituţie, etc. Fiind vorba despre lumea interlopă, regulile sunt foarte

dure, iar o posibilă deconspirare ar pune în pericol viaţa jurnalistului sub acoperire.

Pentru a face faţă unor astfel de situaţii, jurnalistul care lucrează sub acoperire trebuie

să aibă o bună stăpânire de sine, capacitatea de a improviza şi putere de disimulare,

pentru a nu trăda.

TEME UNITATE 3

MENTIONATI CELE MAI REUSITE ACTIUNI SUB ACOPERIRE PE CARE LE-ATI

INTALNIT, IN ANCHETE JURNALITICE, CARTI DE PROFIL SAU FILME

VIZIONATE.

MODUL IV

I. Cuprinsul modulului:

1. Evaluarea. Harta ideilor. Inventarul surselor posibile

2. Interviul (I). Definiţie. Pregătirea interviului. Reguli generale

3. Interviul (II). Regie, tehnici, strategii si reguli de urmat

II. Obiectivele modulului

1. Însușirea unui mod temeinic de documentare a anchetei care să

includă verificarea informațiilor și evaluarea intermediară a

anchetei

2. Înțelegerea rolului contacteleor umane ale jurnalistului de

investigație și al interviului de documentare

3. Însușirea definiției interviului jurnlistic și a regulilor de desfășurare

a acestuia

4. Însușirea unor tehnici de desfășurare a interviului și a unor strategii

de urmat

III. Cuvinte cheie

harta ideilor, inventarul surselor posibile, interviul, interviul deschis, interviul

semideschis, interviul de confruntare,

UNITATE 1

Evaluarea. Harta ideilor. Inventarul surselor posibile

Realizarea unei anchete poate să dureze mult timp, mai ales dacă este un proiect

complex, ambiţios şi dificil. Investigaţia poate să devină prea vastă, prea vagă sau prea

difuză, iar jurnalistul poate sfârşi prin a se pierde în hăţişul foarte multor detalii. A evalua

sistematic, la acest moment, munca sa îl poate ajuta în regăsirea firului pierdut sau în

regăsirea firului principal. Trebuie urmărit proiectul, trebuie duse mai departe cercetările?

Trebuie publicat acum? Trebuie abandonat definitiv?

Jurnalistul care lucrează la un subiect trebuie periodic să se întrebe: care e

maximum pe care îl va putea obine la sfârşitul cercetărilor şi care este, în cel mai rău caz,

minimum care ar putea face materialul publicabil.

Evaluare, la acest moment, al anchetei înseamnă a avea un plan desfăşurat, care

cuprinde persoanele care trebuie abordate, documentele necesare şi locurile ce trebuie să

fie văzute personal de către ziarist, relevante pentru materialul său. Folosind modelul

propus de profesorul danez Lars Moller, se poate vorbi de doua instrumente de lucru: o

hartă a ideilor şi un inventar al surselor posibile.

Noţiuni de bază

1. Harta ideilor – a face o hartă a ideilor legate de un subiect seamănă cu un

brainstorming (furtună pe creier). Practic, înseamna a provoca şi aduna pe hârtie toate

ideile posibile legate de acest subiect, oricât ar parea neverosimile, abstracte sau absurde,

după regula procedeului. Apoi se va face o triere şi o ierarhizare a acestora în funcţie de

plauzabilitate şi capacitate de utilizare. Mai pe înţeles, la toate întrebările posibile, se vor

da toate răspunsurile posibile, după care acestea se clasifică şi se utilizează, fiecare la

locul ei.

Unde este rădăcina răului? Cine este autorul real? Unde pot găsi anume informaţii? Unde

se află cutare document? Cine l-ar putea procura? Ce persoane mai deţin informaţia

cutare? etc.

2. Inventarul surselor posibile - este o trecere în revista exhaustivă a întrebărilor

posibile. Fiecare răspuns dat de ziarist poate însemna o posibilă sursă a anchetei lui.

Cine este:

1. Direct implicat în problemă?

2. Afectat de problemă?

3. Direct implicat în rezolvarea problemei?

4. Neimplicat, dar cunoaşte problema?

5. Institutia/persoana cu drept de control asupra subiectului?

Cine ar putea fi:

1. Afectat de problemă în viitor?

2. Implicatîin soluţionarea problemei?

3. Institutia/persoana care ar putea influenţa deciziile privind problema?

4. Cel care ia deciziile?

Cine au fost:

1. Cei afectaţi de aceasta problemă sau de o problemă similară?

2. Parţile care au negociat şi au luat deciziile?

3. Cei care au influenţat deciziile?

4. Cei care au avut de înfruntat probleme similare?

5. Cei care au cercetat problema din punct de vedere ştiintific?

6. Cei care au comentat, înainte, asupra acestei probleme sau a unora similare?

Cine ar putea fi în spatele:

1. Persoanelor sau grupurilor direct implicate în luarea deciziilor?

2. Persoanele sau grupurile direct afectate?

Cine are cunostinte la prima mână asupra problemei:

1. Ca experienţă personală?

2. In calitate de cercetător, din punct de vedere ştiintific, sau de supraveghetor al

problemei?

Cine stie:

1. Care sunt legile/regulile/cutumele?

2. Cum se aplică acestea în realitate?

Cine are de câştigat:

1. Dacă problema este expusă public?

2. Dacă problema este rezolvată?

3. Dacă lucrurile rămân ca şi până acum?

Cine are de pierdut:

1. Dacă problema este expusă public?

2. Dacă problema este rezolvată?

3. Dacă lucrurile rămân ca şi până acum?

Întrebările fundamentale rămân : Cine câştigă? Cine pierde? Care este traseul banilor?

De fapt, banii sunt ţinta predilectă a celor mai multe abuzuri/ilegalităţi/fapte de corupţie

etc. Jocul de interese este de cele mai multe ori o bătălie pentru bani, iar acest lucru nu

trebuie pierdut nici o clipă din vedere.

TEME UNITATE 1

INTOCMITI HARTA IDEILOR LA SUBIECTUL ALES, ASA CUM ESTE

PREZENTAT ACEST PROCEDEU IN CURS

FACETI INVENTARUL SURSELOR POSIBILE LA ACELASI SUBIECT, DUPA

MODELUL PREZENTAT IN CURS

UNITATEA 2

Interviul (I). Definiţie. Pregătirea interviului. Reguli generale

Prin interviu, în sensul clasic al cuvântului, se înţelege acea discuţie, cel mai

adesea înregistraăa sau stenografiată, dintre un jurnalist şi o persoană anume, de obicei o

personalitate, programată la o anumită oră, cu o tematică, în mare, prestabilită, şi care are

toate premisele de a aduce informaţii şi lucruri noi, de interes pentru public.

Dincolo de aceste reguli de protocol, este asimilată interviului orice discuţie dintre

un ziarist şi un interlocutor, în care unul pune întrebări, celălalt oferă răspunsuri,

jurnalistul încercând să obţină informaţii privind un subiect anume. De fapt, pentru orice

ziarist, cea mai mare parte a timpului de lucru este ocupată de diferite discuţii sau

interviuri. Dar, în acelaţi timp, interviul este şi principala armă de atac a acestuia.

Dezvăluirile unor anchete nu sunt întotdeauna bine primite, cu siguranta, niciodata

de către cei afectaţi în mod direct. Jurnaliştii trebuie deci să convingă persoanele

implicate să vorbească înainte de publicarea anchetei. E posibil ca acest lucru să nu se

întâmple de la prima încercare. Pentru aceasta, trebuie să dea mai multe telefoane, să

insiste pentru a obţine o întrevedere, să trimită scrisori recomandate, dacă nu reuşeşte să

obţină un răspuns telefonic, câteodată chiar să se prezinte direct acasă, neanunţat, la

persoana cu care vrea să stea de vorba.

Aceste diligenţe, supărătoare şi agasante uneori, sunt necesare, din mai multe motive:

mai întâi, este o chestiune de curtoazie şi de echitate. Dacă ancheta dezvăluie

informaţii negative despre cineva, este corect de a da o şansă acestuia de a

prezenta propria versiune asupra subiectului.

discutia cu personajul cheie sau cu cel acuzat ar putea aduce o cu totul altă

perspectivă, neaşteptată, asupra afacerii sau îndrepta informaţiile inexacte.

persoana interogată ar putea să dea jurnalistului mai multe informaţii şi de mai

buna calitate decat cele pe care el le avea.

răspunsul poate fie o tăcere deplină fără comentarii, lucru care trebuie de

asemenea, menţionat din nevoia de echitate

Fiecare jurnalist are tehnicile proprii de interogare, iar unii nu le schimbă niciodată,

Cele mai bune tactici de interviu reflectă personalitatea reporterului. Iată câteva din

aceste tehnici generale de intervievare:

1.Treceți în revistă știrile apărute despre subiect – revista presei e necesară mai ales

când subiectul a fost deja mediatizat de către presa de știri, dar nu numai. Aceste știri sunt

adesea pline de greșeli, iar pentru a începe un interviu și o relație, faceți ordine în aceste

date.

2. Preluați controlul - ceea ce se întâmplă în cursul unui interviu este, la propriu, o

înfruntare de forțe. Încercați să alegeți locul unde vă așezați ca să vă simțiți confortabil.

Păstrați controlul asupra propriilor unelte, nu permiteți niciodată unei surse să se atingă

de propriul reportofon sau de carnetul de notițe.

3. Păstrați distanța – o butadă spune că „dacă un investigator are nevoie de un prieten,

atunci să-și cumpere un câine”. Dacă deveniți prietenul surselor voastre, veți sfârși prin a-

i trăda. Victimile bănuite nu sunt tot timpul atât de inocente pe cât par, oamenii politici

vizionari sunt câteodată niște șarlatani, capii industriei pot îneca propriul echipaj. Nu fi

prieten cu ei, ca să poți scrie despre ei

4. Folosiți stratagemele sursei - fiți asemenea ei: n-aveți milă pentru cei puternici, mai

ales când ei nu joacă loial. Dacă le observați slăbiciunele, folosiți-le! De exemplu, dacă

trecutul unei personalități publice dovedește că ea preferă declarațiile pompoase faptelor

reale, invocați cât mai multe fapte despre el care-i contrazic discursurile.

5. Surprindeți-vă sursa - dacă intervievați o personalitate publică, există mari șanse ca

aceasta să fi fost intervievată frecvent pe exact același subiect. Puteți trece peste acest

imperdiment cu un interviu care sparge tiparele. Foarte simplu, treceți în revista tot ceea

ce au făcut concurenții și faceți ceva diferit.

6. Lăsați sursa să vă surprindă - Jurnaliștii de știri sunt mereu grăbiți, astfel că

formulează întrebările încât sursa nu poate să spună ce crede că este important. Ce vă

poate deosebi de ceilalți reporteri abonați la această practică este de a acorda atenție la

ceea ce sursa vrea să spună. Răspunsul poate fi câteodată un subiect complet diferit și

mult mai important decât subiectul pe care l-ați vizat inițial.

7. Puneți sursa la treabă - oamenii își amintesc arareori despre un eveniment într-un

mod exact sau complet și de prima dată când vorbesc despre el. Sursa trebuie stimulată și

sprijinită, amintirile lor trebuie actualizate, experiențele dureroase trebuie să fie eliberate.

Nu fiți șocați când poveștile lor par modificate datorită acestui lucru.

8. Captați sugestia - în jargonul teatral american, „textul” este dialogul explicit, cel care

este enunțat pe scenă; „subtextul” descrie emoția și sensul din spatele dialogului, sugestia

sa. Fiți atenți ca în timpul unui interviu să nu ignorați sugestia, intenția implicită. În

particular:

Remarcați momentele când apar schimbrări de registru ale vocii, semnele

explicite ale unei tensiuni interne

Acordați atenția momentelor în care vocabularul sursei devine vag sau repetitiv,

tot mai sărac în informații suplimentare (repetiția poate ajuta memoria, dar ar

trebui să aibă ca și consecință revelarea unor detalii noi)

În sfârșit, luați seamă când sursa răspunde unei întrebări pe care nu ați pus-o.

Sursa încearcă să vă spună ceva mai important decât subiectul aflat în discuție sau

ar vrea să evite un anume teritoriu? Dacă este vorba de acest din urmă caz, acest

teritoriu este probabil cel pe care trebuie să-l explorați. Dacă aveți la dispoziție un

reportofon, fiți atenți la aceste incidente și ascultați cu atenție înregistrarea

9. Implicați sursa - relația cu o sursă poate să valoreze mai mult decât orice informație

pe care aceasta ar furniza-o într-un interviu. Cu timpul, această relație creează legături și

angajamente implicite. Anchetatorii debutanți pot, la modul inconștient, să se simtă

vinovați de a fi pătruns atât de adânc în experiența surselor lor și să evite mai târziu sursa

respectivă. Este exact lucrul care nu trebuie făcut. În loc de-a fugi, fiți în contact

permanent cu sursa. Sunați-l pentru a selecta informațiile, pentru a cere ultimele noutăți

sau pentru a solicita un comentariu despre ceva ce sursa cunoaște foarte bine. Nu așteptați

momentul când veți avea nevoie de o informație crucială pentru a resuna sursa pe care o

știți. Procedând așa, veți face ca sursa să fie tot mai mult implicată în acest proiect.

10. Recitiți imediat notițele - rezervați puțin timp după interviu pentru a reciti rapid

notițele și a vedea dacă există ceva ce ați uitat să înregistrați. Impresiile voastre despre

starea de spirit a sursei, ambiguitățile și alte detalii vor ieși la suprafață chiar la

finalizarea interviului. Notați-le imediat.

11. Luați pauză când este posibil - jurnaliștii obișnuiți cu dialogurile scurte, tipice

știrilor, pot avea dificultăți la angajarea unor conversații prelungite cu sursa. N-ar fi

neobișnuit ca acești jurnaliști, chiar experientați, să nu fi purtat niciodată o discuție mai

mult de o oră. Interviurile de investigație pot să dureze ore întregi, chiar zile. Trebuie să

vă păstrați controlul în tot acest timp, căci oboseală sau tensiunea angajată în discuție

poate să vă facă agresiv.

UNITATE 3

Interviul (II)

Regie, tehnici, strategii si reguli de urmat

Pentru jurnalistul de investigaţii, există schematic trei tipuri de interviuri: interviul

deschis, interviul discret şi interviul de confruntare (cheie).

Noţiuni de bază

1. Interviul deschis - În acest tip de discuţie sau interviu, jurnalistul va avea un

interlocutor dispus să ofere informaţii, fie că este direct implicat sau a generat subiectul

(oameni nemulţumiţi sau victime), fie că este neutru (specialist de ex.) şi nu ar avea nimic

de ascuns din ceea ce ştie referitor la subiect. Atitudinea ziaristului este neagresivă,

neameninţătoare, el încercând doar, prin şirul întrebărilor, să obţină cat mai multe

informaţii.

Discuţia este destinsă, atmosfera de colaborare, preocuparea jurnalistului fiind de

a înţelege cât mai bine subiectul, mecanismele, sistemele, etc. Nu e obligatoriu să fie

înregistrată în întregime, ci doar notat esentialul, acele lucruri ce urmează a fi publicate

sau se constituie în probe.

Interlocutorii pot fi: victima unei escrocherii de proportii, un participant la o

licitaţie aranjată, orice alt nemulţumit care generează o anchetă. Pe de altă parte, poate

fi un contabil, un expert financiar, un poliţist, un comisar al GF, un jurist, etc., oricine

altcineva cunoscător al mediului în care se desfăşoară ancheta.

2.Interviul discret - face parte din „arsenalul” jurnalistului de investigaţii, deoarece el

trebuie să obţină informaţii, chiar dacă se schimbă pozitionarea celui intervievat faţă de

subiect. Interlocutorul, în acest caz, nu mai este un binevoitor. E posibil ca acesta să nu

dorească să vorbească din motive ca:

prejudecata că „nu e bine să te încurci cu presa”, chiar dacă nu are nici o legatură

cu subiectul

Inchipuindu-şi că, având o oarecare tangenţă cu subiectul, este el ţinta anchetei

anticipând un anume pericol prin ricoseu

solidaritate umană, de breasla etc. cu cei anchetaţi

situaţia existentă îi convine şi lui.

Măiestria ziaristului este de a-l face să vorbească, uzând de toate tertipurile profesionale

şi legale care-i stau la îndemână. Aici, chestiunea esenţială este modul de abordare.

Formula de preferat este de a-l lua pe ocolite, cu toate precauţiile de rigoare:

că înţelege precis care este scopul,

că înţelege care este ţinta reală sau lipsa unei ţinte,

motivând că este vorba despre o verificare de rutină.

Importante sunt şi locul (la o „bere”, la o „cafea”) şi sugestia păstrării discreţiei asupra

acestei întâlniri. Ideea este de a-l convinge că nu participă la o întâlnire oficială, cu

reportofon şi aparat de fotografiat.

Jurnalistul nu trebuie, şi în nici un caz la inceputul discutiei, să-şi trădeze ţinta

anchetei, numele persoanelor implicate direct sau faptele de care sunt acuzate. El poate

arăta prin întrebări că ştie şi înţelege chiar mai puţin decât stau lucrurile în realitate. Cu

un singur scop, de a-l face să vorbească.

Interlocutorii pot fi: membrii ai sistemului investigat, colegi de instituţie ai

reclamantului şi ai celui anchetat (acuzat), subordonaţi, prieteni, duşmani ai acestora

etc.

3.Interviul de confruntare - reprezintă unul din momentele cheie al investigaţiei şi nu

trebuie să lipsească „probatoriul” jurnalistului de profil. Este chiar momentul în care

acuzaţiile sau faptele sunt date pe faţă în faţa persoanei ce face obiectul anchetei, iar

acesta este ales, de obicei către finalul documentării. Avantajul confruntării la începutul

anchetei poate fi doar elementul supriză, atunci când interlocutorul nu ştie că este

investigat. Dar, în acest caz, interviul ar putea fi irelevant, jurnalistul nefiind suficient

documentat şi familiarizat cu subiectul anchetei, neavând probe puternice cu care să-şi

susţină temele de discuţie şi neavând nici convingerea pe deplin formată asupra faptelor

discutate. Interviul intempestiv poate să fie însă şi benefic, atunci când provoacă, mizând

pe elementul şoc, reacţii, atitudini, dezvăluiri neaşteptate.

Ca să fie o reuşită, interviul de confruntare trebuie să urmeze o anume regie,

adaptată în funcţie de interlocutor.

Primul succes este ca interviul să aibă loc. Nu puţine sunt cazurile în care subiecţii

anchetei refuză dialogul, considerând că aşa este mai bine pentru ei. Depinde de

modul în care este solicitat, ce şi cât se spune în această solicitare, de atitudinea

neutră, neagresivă, raţională a jurnalistului şi de puterea de convingere a acestuia.

Atitudinea cea mai potrivita este declararea intenţiei de a lămuri în amănunt

lucrurile, a face solicitarea pentru a nu fi refuzat.

La extrem, se situează jurnalistii „tupeişti”, care încearcă să-şi intimideze şi

domine interlocutorul prin regia întrebărilor puse. Ei vorbesc răspicat, pentru a-i testa

reacţiile interlocutorului, interesaţi doar de a pune formal întrebările şi nu neapărat de

conţinutul răspunsurilor şi de influenţa lor asupra anchetei. La polul opus sunt jurnaliştii

(aparent) timizi, disimulaţi, care vor evita întrebările şi acuzaţiile directe, fie pentru că n-

au curajul de formulării directe, fie pentru că nu doresc ca răspunsurile să le dărâme

eşafodajul construit pe alte probe.

a doua reusită a interviului ar fi să pui întrebările cele mai incomode şi dificile

fără urma de agresivitate, pe tonul cel mai firesc şi cu zâmbetul pe buze. O

atitudine inocentă, aparent neştiutoare, lasă loc pentru întrebări suplimentare, în

acelaşi registru firesc, al dorinţei de a înţelege „cum stau lucrurile”. Nu trebuie

însă uitată nici o întrebare şi scăpat nici un detaliu din răspunsurile primite.

O reusită deplină a interviului ar fi să obţii exact ceea ce te interesează:

recunoaşterea vinovaţiei, a faptelor comise, a acuzaţiilor aduse. Ceea ce se va

întampla foarte rar. Important este să-l faci să vorbească, să-l asculţi şi, în acelaşi

timp, să-i araţi că nu iei de bune tot ce auzi. Dar la fel de important este să

foloseşti la maxim fiecare informaţie primită, să-i găseşti locul şi contextul

potrivit, să evaluezi critic tot ceea ce ai reuşit să obţii, locul fiecărui detaliu în

economia anchetei, în logica şi cursul evenimentelor.

Reguli:

Formulaţi întrebările în detaliu la faţa locului, având notate doar câteva

cuvinte cheie; va crea impresia de firesc; va lăsa câmp deschis unor întrebări

suplimentare

Puneţi întrebările cu naturaleţe, privindu-şi interlocutorul în ochi, pe un ton

calm, dar cu o atitudine fermă. Lasă-l să înţeleagă că nu esti nici prieten, nici

duşman şi că nu te vei lăsa înşelat de răspunsurile sau strategiile lui.

Intrebările, cel putin la început, să fie de tip deschis, pentru a nu putea

răspunde cu „da” sau „nu”. De exemplu: „cine”, „ce”, „unde”, „cand”, „cum”,

‚de ce”.

Pune întrebări simple pentru a nu lăsa loc la divagaţii şi deturnări de la subiect

Foloseşte arma tăcerii, care poate fi la fel de redutabilă ca oricare întrebare.

Tăcerea, după un răspuns nesatisfăcător, creează interlocutorului un

disconfort, o dificultate, un gol, pe care simte nevoia să-l umple cu ceva şi ar

putea spune lucruri la care nu s-a gândit şi pe care n-ar fi vrut să le spună

Nu puneti două întrebări într-una singură; oferiţi posibilitatea de a răspunde la

una singură, de obicei la cea mai uşoară sau convenabilă

Nu emiteţi judecăţi de valoare, opinii, păreri personale legate de subiect

Nu puneţi întrebări cu răspuns cunoscut sau previzil

Nu încărcaţi întrebarea cu amănunte pentru a arăta că sunteţi documentat, s-ar

putea să oferiţi interlocutorului o cale de scăpare

Evitaţi expresiile dure, acuzaţiile directe, invectivele. Nu trebuie folosite

cuvinte precum: „hoţ”, „escroc”, „acuzaţie”, „dosar penal”, „evaziune”,

„înşelăciune”, „spălare de bani”, „fraudă”, „anchetă”, etc. S-ar putea să aveţi

surprize, interviul să se termine brusc, să fiţi poftit afară

Pregăteşte cu atenţie şi precauţie întrebările dure, stânjenitoare, pune-le la

momentul şi în contextul potrivite, pentru a le face suportabile şi a obţine un

răspuns, oricare ar fi acesta

La sfârşit, întreabă interlocutorul dacă nu are ceva de adăugat.

TEMĂ: REALIZAȚI UN SCENARIU PENTRU INTERVIUL DE CONFRUNTARE

PENTRU TEMA FINALĂ

MODUL V

I. Cuprinsul modulului:

1. Organizarea materialelor

2. Redactarea. Contextualizarea. Reguli de construcţie şi redactare

3. Atribuirea. Finalul

II. Obiectivele modulului

1. Însușirea de către cursant a unor reguli de gestionare a

informațiilor obținute și de organizare a materialelor deținute

2. Înțelegerea de către student a contextului anchetei și a necesității

prezentării lui în forma finală

3. Însușirea și aplicarea unor principii de redactare a anchetei

4. Însușirea și aplicarea și aplicarea unor reguli de construcție,

redactare și editare a anchetei

5. Însușirea și respectarea unor reguli de atribuire a informațiilor în

economia anchetei

III. Cuvinte cheie

Gestionarea informațiilor, organizarea materialelor, context, redactarea anchetei,

principii de redactare și editare, reguli de redactare și editare, atribuirea, finalul

anchetei

UNITATE 1

Organizarea materialelor

Ancheta generează mult mai multe informații decât un articol obișnuit, iar aceste

informații trebuie gestionate și cer o organizare continuă. Munca de organizare face parte

integrantă din procesul de cercetare, scriere și publicare. Experiența arată că, dacă nu se

rezervă timp pentru organizare, va fi nevoie de două ori mai mult timp pentru finalizarea

proiectului, iar produsul anchetei va fi mai greu de compus, de explicat și de apărat.

Înafară de asta, jurnalistul nu va simți aceeași plăcere să muncească, pentru că va fi mai

neliniștit, dezorganizat, panicat și chiar frustrat în lipsa unor certitudini.

Mai întâi, trebuie făcută ordine în documente, ceea ce presupune:

Să știți ce documentație ați găsit și ce informații conține aceasta („activele”)

Să știți unde se găsește fiecare „activ” și să-l aveți tot timpul la îndemână (în 30

de secunde maximum)

Să puteți stabili legături între fapte pornind de la „activele” deținute

Acest proces presupune două părți:

Partea vizibilă constă în crearea unei baze de date – o arhivă care vă permite

regăsirea ușoară a faptelor printre propriile documente

Mai puțin evident, organizând baza de date, structurați subiectul și construiți

încrederea că acesta e bun

Crearea bazei de date

Construirea unei baze de date sau a unei arhive se poate face cu ajutorul dosarelor

de hârtie, a datelor electronice sau o combinație dintre cele două. Nu merită totuși să faci

asemenea construcții dacă nu vor fi folosite, ceea ce presupune că structura trebuie să

îmbine robustețea cu rapiditatea.

Construirea unei asemenea structuri solicită următoarele tipuri de activități:

A/ Adunarea documentelor – cărți de vizită, acte, documente, note, transcrieri etc.

B/ Analiza documentului pentru a evaluarea conținutului – se subliniază pasajele mai

importante sau se pun semne pe pagină

C/ Fiecare document primește un nume sau un număr – numele să fie sugestiv pentru

conținut. Dacă sursa este confidențială, primește un nume de cod

D/ Arhivarea documentelor - Puneți totul în ordinea care vi se pare naturală. Sunt de

preferat documente în ordine alfabetică, în dosar fizic sau în fișier electronic. Sau pe

subiecte: un fișier pentru un subiect dat, apoi subfișiere pe măsură ce apar elemente în

plus. În interiorul fișierelor, documentele se vor organiza în ordine cronologică, pornind

de la cel mai recent

E/ Consultarea cu regularitate a documentelor – cel puțin o dată pe lună, nu pentru a

le ține la zi, ci pentru a nu uita ce conțin

F/ Transferarea de documente între fișiere cu legături între ele - tehnică folosită de

FBI: când un document se raportează la un altul (de exemplu, dacă două documente

conțin numele aceleiași persoane), copii ale fiecăruia dintre documente sunt deversate în

fiecare din cele două dosare

G/ Crearea de dubluri - dacă documentele sunt confidențiale, se fac copii și se pun într-

un loc sigur (ceea ce exclude propria locuință sau birou). Nu se pun date confidențiale,

precum nume ale unor surse personale, în calculator personal. Niciun dosar de pe

computerul tău nu poate, niciodată, a fi considerat în siguranță.

Structurarea datelor: crearea fișierului „dispecer”

Activele nu servesc la nimic dacă nu conduc la un subiect. Ipotezele ajută la

păstrarea nucleului subiectului și ghidează cercetarea. Dar ele nu sunt suficiente pentru a

compune o poveste legată și bine structurată. Pentru a face asta, e nevoie de un

instrument principal: fișierul dispecer. Fișierul dispecer este la bază un hipermarket de

date – un loc unde se adună toate activele adunate. Dar nu este un bazar fără nume și

identitate, pentru că va fi ordonat. Ideea este de a avea toate informațiile de care ar putea

fi nevoie într-un singur loc și sub o formă unică.

Crearea fișierului dispecer

A/ Se creează un fișier nou – de tip Word sau Excel, care este mai familiar

B/ Se transferă datele în acest fișier

„date” înseamnă toate faptele care servesc scrierii anchetei: nume și date despre

sursele folosite (mai puțin sursele confidențiale sau cu risc), transcrierea

interviurilor, extrase din documente etc.

Datele electronice se îndosariază, cele pe hârtie se scanează și se arhivează după

regula impusă

Fiecare dată se arhivează împreună cu sursa ei, pentru sursele materiale se dau

toate informațiile bibliografice posibile.

Fișierul dispecer trebuie să conțină informații precum data primului contact cu

ținta, ce a spus aceasta, când și dacă jurnalistul a făcut o promisiune unei surse și

alte asemenea

nu se pun niciodată în fișierul dispecer informații care ar putea compromite

securitatea sursei

C/ Când se transferă date, acestea se pun într-o ordine preliminară. Ordinea cea mai

simplă și cea mai puternică din punctul de vedere al organizării este ordinea cronologică

D/ Relațiile revelatorii dintre date descoperite pe parcurs se trec în fișierul dispecer,

marcându-le cu o notă distinctivă

E/ Date se transcriu folosind același format (z/l/a, de exemplu). În plus, trebuie scrise

corect numele proprii de fiecare dată. Dacă nu, căutarea lor poate da greș

Avantajele calculatorului

La momentul scrisului, datele sunt gata pregătite și în bună ordine, excluzînd

posibilitatea omiterii unora sau altora

La momentul verificării faptelor înaintea publicării, având datele și sursele într-un

singur loc, se face economie de timp și de angoase

Pe scurt, se va lucra mult mai repede și mai bine

Principii și mijloace folosite în procesul de organizare a documentelor

1. Organizați documentele, tăieturile de ziar etc., într-un fel care să ușureze

accesul imediat la datele specifice.

2. Dați un nume (și eventual un număr) documentelor și clasați-le chiar de când

intră în posesia voastră.

3. Creați un fișier dispecer care regrupează informațiile și referințele acestora într-

o ordine unică.

4. Folosiți procesul de organizare pentru a identifica datele lipsă în anchetă și

punctele care cer în continuare cercetări.

5. Intersectați datele din dosare specifice cu date conținute de alte dosare,

consultându-le și rearanjându-le.

.

UNITATE 2

Redactarea. Contextualizarea. Reguli de construcţie şi redactare

O anchetă jurnalistică nu este o simplă prezentare de fapte. Dincolo de

surprinderea unor fenomene, abuzuri, acte de corupţie etc., oricât de bine documentate,

important este ce se afla în spatele acestora, ce anume le generează, ce se întamplă în

culisele acestora. O anchetă trebuie să explice mecanismul prin care acestea devin

posibile, lacuna legislativă, proasta functionare a justiţiei, complicitatea, toleranţă sau

interesul autorităţilor sau ale factorilor politici.

Scrierea unei anchete nu este deloc același lucru cu scrierea unei știri. Cum s-a

arătat deja, organizarea muncii și a datelor joacă un rol crucial, pentru că aceasta leagă

munca de investigare de procesul de scriere. A compune versiunea finală a unei anchete

solicită capacitați altele decât cele cerute pentru scrierea știrilor și implică principii

creative diferite. Aici se face apel la regulile narațiunii la modul cel mai complex.

Jurnalistul trebuie să folosească simultan regulile de scriere ale unei ficțiuni, evitând

totuși să compună o ficțiune. În plus, starea propriei emoții se inserează în text, fie

conștient, fie, nu.

Publicul nu vrea doar și nu are nevoie numai de informație. El cere semnificarea

faptelor și cineva trebuie să creeze această semnificație. Povestiți subiectul într-un fel

care să rețină atenția, cu condiția ca faptele să o susțină.

Faptul descris trebuie să aibe o anume anvergură şi să prezinte datele unui

fenomen (social, economic, politic), cu influenţă nefastă în viata comunităţii. De aceea,

înainte de a începe redactarea propriu-zisa a anchetei, jurnalistul trebuie să-şi mai pună

câteva întrebări privind:

gradul de generalitate al faptelor prezentate,

conjunctura,

factorii favorizanti – legistativi, politici, economici, sociali,

mecanismul sau sistemul

„victimele” directe şi colaterale ale anchetei,

datele statistice revelatorii la subiect,

date comparative, la nivel local, naţional sau internaţional.

Prin asta, jurnalistul îşi ridică ochii din datele şi probele sale imediate pentru a căpăta o

vedere de ansamblu şi a putea panorama câmpul investigaţiei lui.

Jurnalismul convențional vrs. Jurnalismul de investigație

Jurnalismul convențional

Articolul este conceput ca o oglindă a lumii, acceptată aşa cum este. Jurnalistul nu

doreşte alt rezultat decât de a informa publicul.

Reportajul nu cere angajarea personală a reporterului

Reporterul va încerca să fie obiectiv, fără prejudecăţi sau resentimente faţă de

personajele unie anchete

Structura dramatică a reportajului nu are o mare importanţă. Subiectul nu are un

sfârşit, căci actualitatea nu se stă pe loc.

Reporterul poate face greşeli, el sunt inevitabile şi, în general, fără mare

importanţă.

Jurnalismul de investigație

Jurnalistul refuză să accepte lumea aşa cum este. Subiectul său vizează să

pătrundă sau să expună o situaţie dată pentru a o schimba, a o denunţa sau a

promova exemplul unei soluţii mai bune

Fără angajarea personală a reporterului, subiectul nu se va finaliza

Reporterul încearcă să fie drept şi riguros în raport cu faptele, putând însă indica

călăii şi victimele. Reporterul ar putea, de asemenea, să ofere o judecată sau un

verdict

Structura dramatică a anchetei este esenţială pentru impactul ei şi se încheie cu o

concluzie care dă sens faptelor

Greşelile expun jurnalistul la sacţiuni formale sau informale şi ar putea afecta grav

sau chiar distruge credibilitatea reporterului sau a instituţiei .

Redactarea în cazul anchetelor este mai dificilă decât la alte specii jurnalistice din

cauza cantităţii informaţiei, complexităţii acesteia, intinderii materialului, nevoii de

logică, claritate şi coerenţă. Seamănă cu a face un puzzle fără poza finală. Practic, trebui

să treci în revistă toată informaţia deţinută, să decizi în privinţa naturii ei, să obţii un

ansamblu şi efectul dorit, să decizi care sunt piesele necesare şi care inutile, ce formă şi

ce mărime trebuie să aibă şi cum trebuie privite la un loc.

Anchetele scrise abundă în structuri tipice articolelor de actualitate, axate pe cine,

ce, când sau unde. O anchetă conține aceste elemente, dar sub o formă mai profundă și

mai complexă. O anchetă presupune personaje care au motivații, trăsături, o poveste

proprie și alte însușiri care nu pot fi rezumate într-un titlu sau un citat. Întâmplarea se

petrece într-un loc care are propriul specific, arată un trecut, un prezent în care subiectul

se dezvăluie și un viitor care va rezulta din desfășurarea faptelor. Pe scurt, este o poveste

complexă. Pentru a fi funcțională, aceasta trebuie să fie structurată.

1. Două moduri de a structura textul anchetei

O structură cronologică, unde evenimentele sunt dictate de derularea timpului,

fiecare acțiune succesivă schimbând derularea celei care urmează.

O structură picarescă, unde ordinea evenimentele este determinată de un anumit

loc, iar actorii se mișcă traversând acest peisaj. Fiecare pasaj poate să se citească

sau să se vadă separat, deoarece conține toate elementele necesare ale unei o

mini-povești logice.

Alegerea se face în funcție de împrejurări. Unele subiecte prezintă desfășurarea

implacabilă a destinului și a timpului și acestea trebuie să fie structurate cronologic.

Altele dau sens unei lumi pline de locuri surprinzătoare și o structură picarescă se

potrivește cel mai bine aici.

Un posibil model de construcţie este a imagina articolul ca alcătuit din blocuri,

identificate ca şi componente esenţiale ale materialului, cu care şi în jurul cărora se

clădeste edificiul.

Alte reguli de constructie si redactare

La redactarea materialului se va urmări respectarea câtorva reguli:

Fiecare parte a subiectului trebuie tratată pe rând şi separat, cât mai clar cu

putinţă, fără sărituri şi reveniri, pentru a evita confuziile.

Legatura dintre blocuri trebuie făcută cât mai natural. Evitaţi, pe cât posibil,

folosirea conjuncţiei de genul „dar”, „totuşi”, „între timp”, „cu toate acestea”, ce

introduc o informaţie contradictorie în raport cu ce s-a spus mai înainte.

Informaţia de acest fel trebuie plasată către sfârşit, dupa argumentaţia ce

demonstrează o anume direcţie

Unde este cazul, se vor folosi intro-urile, pentru a rezuma conţinutul şi a trezi de

la început interesul cititorului.

Evitaţi fundăturile şi blocurile care nu conduc către blocul următor. Eventual,

acestea vor fi lăsate către final

Folosiţi construcţia cronologică, acolo unde este posibil, care este simplă şi uşor

de urmărit

Dezminţirile, negările, contrazicerile trebuie să urmeze imediat după acuzaţii. Prin

asta se evită confuzia şi se face economie de spaţiu, acuzaţiile nemaitrebuind

reamintite/reformulate în altă parte.

Explicaţi cât mai mult şi cât mai clar, pentru a fi sigur că vă face şi înţeles. Există

situaţii complicate, profesii, termeni tehnici unde explicaţiile nu vor prisosi

niciodată.

Folosiţi cu măsură construcţia consecutivă, prea des uzitată. Asta înseamnă că

începeţi cu o descriere scurtă, incitantă, a deznodamantului, fără a dezvălui totuşi

ultima finalitate a poveştii. Apoi urmează numele, timpul, locul şi povestea în

ordine cronologică.

Evitaţi citatele lungi şi combinaţi citatele directe cu citatele indirecte şi cu citate

ale altor personaje, pentru a evita monotonia.

Citatele din intro vor fi susţinute cu alte citate, mai ample, din text.

Evitaţi formulările juridice, nu faceţi încadrări specifice Justitiei, articolul nu e un

rechizitoriu;

Evitaţi excesele de limbaj, acuzaţiile directe, invectivele, întrebările retorice, tonul

revoltător, indignarea şi părerile personale; este treaba şi plăcerea cititorului de a

judeca şi a-şi face o părere. Când e vorba de o părere personală, necesară în

context, trebuie precizat acest lucru;

Folositi subtitlurile şi intertitlurile, ce articulează textul, îl fac mai accesibil şi mai

uşor de înţeles;

Poţi folosi desene, scheme grafice, ce clarifică într-un mod vizibil încrengături,

reţele, relaţii, lanţuri de firme, care ar necesita foarte multe cuvinte pentru a le

face pe deplin înţelese;

Folosiţi casetele pentru anumite detalii: portrete, CV-uri, evenimente paralele,

date comparative sau statistice, date cronologice, liste, etc.

Se vor folosi fotografii relevante şi facsimile (fragmente), în limita spaţiului

disponibil;

În jurnalism, redactarea este arta sporirii forței unui text reducând lungimea acestuia.

Redactarea trebuie să servească țelului de a face rezultatul mai clar și mai ritmat. Textul

final va trebuie să răspundă la trei criterii principale:

Este coerent?

Adică, țin toate detaliile de același ansamblu? Au fost rezolvate toate contradicțiile care

au ieșit la iveală dintre fapte?

Este complet?

S-a răspuns la toate întrebările ridicate de subiect? Sursele citate pentru fiecare fapt sunt

cele mai potrivite?

Se mișcă bine?

Dacă povestea încetinește sau revine mereu în urmă, publicul este pierdut.

UNITATEA 3

Atribuirea. Finalul

Un aspect important de redactare este atribuirea informaţiilor, urmărind prin asta a da

cititorilor elementele necesare pentru a-şi forma o părere despre informaţiile pe care le

conţine articolul. Cititorul nu trebuie să se întrebe „cum a obţinut ziarul aceste

informaţii”. Acest lucru nu se întamplă dacă sunt respectate câteva reguli despre când,

unde şi cum să se citeze sursele.

Exista cazuri când atribuirea nu este necesară; este cazul unor date geografice,

evenimente de anvergură locală sau natională, cataclisme, incendii, inundaţii,

evenimente cunoscute de toata lumea;

Se va atribui unei surse clare informaţia care este sau poate deveni controversată;

Este de evitat atribuirea pasivă, de genul „s-a înţeles”, „se spune”, „se zice”, „se

consideră”, „s-a anunţat”.

Lămuriţi modul în care a fost obţinută informaţia, specificând „printr-un

comunicat”, „printr-o declaratie”, „într-o conferinţă de presă”, „într-o declaraţie în

exclusivitate” etc.

Daţi cât mai multe detalii despre sursă, precum nume, funcţie, grad, vechime,

experienţă, dacă a fost martor ocular, etc.

Dacă sursa este anonimă, daţi cât mai multe referinţe posibile despre ea, fără a o

trăda. Dacă este unică, se va preciza acest lucru, iar pluralul se va folosi dacă se

justifică.

Atribuirea trebuie făcuta la început, eventual în intro, fără a mai marca toate detaliile

privind sursa (funcţii, titulaturi, etc). In interiorul textului, atribuirea se va face discret, la

sfârşitul frazelor. Daca există o singură sursă, acest lucru nu trebuie repetat, devenind

subînţeles.

On, off sau anonim?

Categoriile de atribuire sunt următoarele:

Off: Jurnalistul promite de a nu se servi de informațiile furnizate de sursă, cu excepția

cazului în care găsește aceleași informații în altă parte. Sursa nu poate interzice

jurnalistului, în aceste condiții, să dezvăluie informațiile

Fără atribuire („pe surse”): Jurnalistul se poate servi de informații, dar nu le poate

atribui direct sursei. O identificaree de genul „o sursă din apropierea ierarhiei judiciare”

poate să fie convenită între jurnalist și sursă.

On the record: Jurnalistul poate folosi informațiile și le poate atribui sursei.

Sursa decide dacă vrea să rămână anonimă sau nu. Nu putem cere oamenilor să ne

furnizeze informații sub propria identitate dacă pun în pericol potențial cariera sau

securitatea lor sau a celor apropiați. Este în întregime responsabilitatea jurnalistului de a

asigura că alegerea sursei este respectată. Faptele trebuie să fie dezvăluite de felul în care

să nu poată duce la identificarea sursei care dorește să rămână anonimă. În plus, este

recomandat ca jurnalistul să nu pună întrebări altor surse pe baza unor fapte care nu pot

proveni decât de la o sursă unică.

A folosi sursele anonime înseamnă a transfera riscurile inerente de la sursă la

jurnalist. Credibilitatea lui va fi în joc dacă informația este eronată. Dacă este dat în

judecată, el nu are nicio probă și nici informații exacte. Din acest motiv, este recomandat

să nu se fondeze anchetele pe surse anonime, mai puțin în următoarele condiții:

Puteți accede la probe materiale provenind de la alte surse

Informația furnizată de sursa anonimă este în concordanță cu alte informații

verificate sau verificabile

Sursa s-a arătat credibilă în alte împrejurări

Dacă sursa își bazează informația pe un document și acest document nu permite

ajungerea la sursă, cereți-l, să-l aveți la voi. Nu vă permiteți să citați extrase dintr-

un document confidențial fără a cunoaște întreg contextul în care se inserează

citatul.

Finalul

Arta narativă cere un final satisfăcător, dar, din păcate, jurnaliștii nu au dreptul de să-l

inventeze. În loc de a scrie un final de anchetă, ei trebuie, pur și simplu, s-o închidă.

Diferența este semnificativă. Un final rezolvă toate misterele unei povești. Închiderea

marchează simplu punct în care subiectul ia sfârșit.

Finalul materialului nu trebuie ignorat, pentru ca lasă ultima impresie, care contează.

Nu trebuie să conţină sentinţe/verdicte şi articolul nu trebuie încheiat brusc. O anecdotă,

o scenă semnificativă de final, un fapt amuzant sau o dată statistică revelatoare, un citat

bun sau o întorsătură neaşteptată a firului principal pot fi câteva sugestii de pentru

încheiere potrivită. Asta dacă nu se recurge la obişnuitul logos de final al jurnalistului.

O recomandare spune că adesea este bine de a lăsa sursei, cuiva implicat în subiect,

ultimul cuvânt. O alta este de a aduna conștient momentele potrivite pentru închidere,

încă din timp anchetei. Oricum ar fi, ultimul cuvânt trebuie să fie autentic. Multe

investigații sunt sabotate de autor în ultimele rânduri, pentru că autorul nu vrea să audă

ceea ce ancheta spune sau pentru că, inconștient, îi este frică să o spună.

„Acceptați adevărul a ceea ce ați descoperit. Este mai greu de făcut decât de crezut și

aceasta face noblețea muncii voastre. Dacă munca v-a dat dreptul să rostiți un

rechizitoriu, faceți-o. Păstrați măsura, fiți drept, rămâneți în limitele a ceea ce știți că este

absolut adevărat. Dar nu negați, sub nicio formă, ceea ce ați dovedit” (Mark Hunter).

TEME UNITATE 1

REDACTATI ANCHETA PENTRU TEMA FINALA, URMAND REGULILE DE

CONSTRUCTIE ȘI RDACTARE MENTIONATE IN CURS

SUMAR

Sarcini şi teme ce vor fi notate

Modul I

Temă UNITATE 1:

Efectuaţi o monitorizare a presei locale şi centrale în scopul identificării unor anchete

jurnalistice și a instituțiilor care le publică/difuzează

Temă UNITATE 2:

Identificaţi trei subiecte de investigaţie jurnalistică, prezentând succint subiectul şi

precizând publicaţia prin care au fost difuzate

Modul II

Temă UNITATE 2

Realizaţi dosarul de presă pentru subiectul pentru tema finală (corespunzător etapei în

care se găseşte investigaţia)

Modul III

Temă UNITATE 2

Selectaţi două anchete din presa locală şi naţională, indicând tipurile de surse umane

utilizate de jurnalist. Încercaţi să identificaţi dacă/unde au fost utilizate surse conspirate

Temă UNITATE 3

Menţionaţi cele mai reuşite acţiuni sub acoperire pe care le-aţi întâlnit, în anchete

jurnalistice, cărţi de profil sau filme vizionate

Modul IV

Teme UNITATE 1

1. Întocmiţi harta ideilor la subiectul ales pentru tema finală

2. Faceţi inventarul surselor posibile la acelaţi subiect, după modelul prezentat în curs

Temă UNITATE 3

Prezentaţi planul pentru interviul/interviurile de confruntare necesar anchetei pentru tema

finală. Ar fi recomandat ca acesta să cuprindă: strategia de abordare, lista temelor de

discuţie, întrebările esenţiale şi cele dificile

Modul V

Temă UNITATE 3

Redactaţi ancheta pentru tema finală (asupra acestei forme titularul de curs va putea face

observaţii, iar studentul îi va putea aduce îmbunătăţiri)

Temele trebuie efectuate şi expediate titularului de curs în condiţiile şi la termenele

precizate mai sus. Recomand expedierea temelor grupate pe module (Modul I – 2 teme,

Modul II – 2 teme, Modul III – 4 teme, Modul IV – 3 teme, Modul V – 2 teme), cu

precizarea că, pentru primele două module, temele pot fi trimise odată. Lămuriri din

partea titularului de curs se pot solicita în fiecare zi de joi, prin e-mail, în mod obişnuit,

sau telefonic, în mod excepţional.

Glosar

Investigaţie jurnalistică - cercetarea, printr-o abordare amănunţită şi de profunzime, în

vederea obţinerii de informaţii, făcută cu mijloace specifice profesiei de jurnalist şi în

scopul publicării, menită să demonstreze un fapt, mai ales negativ şi ascuns vederii, prin

strângerea de probe.

Ancheta jurnalistică - produsul specific al investigaţiei jurnalitice, ce capătă o formă

publicabilă scrisă, audio sau video, care îşi atinge scopul de a demonstra public, prin

informaţiile prezentate, într-un mod convingător, ceea ce şi-a propus.

Probele jurnalistice - sunt dovezile, sub formă de informaţii publicabile/publicate,

obţinute de jurnalist prin documentare, ce susţin afirmaţiile, acuzaţiile, dezvăluirile, etc.

sale referitoare la un subiect anume

Sursa de informare - orice persoană sau obiect care furnizează informaţii referitoare la

un anumit subiect constituie o sursă

Investigaţia sub acoperire - metoda de investigare prin care jurnalistul pătrunde în

mediul ce fac obiectul anchetei fără a-ţi declara intenţiile şi fără a-şi dezvălui identitatea,

făcând din acel mediu sursa sa de informare

Harta ideilor - un brainstorming (furtună pe creier) legat de un anumit subiect; a

provoca şi aduna toate ideile posibile legate de acest subiect, a tria şi ierarhiza a aceste

idei în funcţie de plauzabilitate şi capacitate de utilizare

Inventarul surselor posibile - o trecere în revistă exhaustivă a întrebărilor posibile

legate de un subiect, fiecare răspuns indicândo sursă de informare

Interviul - o discuţie dintre un ziarist şi un interlocutor, în care unul pune întrebări,

celălalt oferă răspunsuri, jurnalistul încercând să obţină informaţii privind un subiect

anume

Campania de presă - seria de investigaţii jurnalistice de-a lungul cărora ziaristul

urmăreşte un subiect şi în care ziarul îşi foloseşte toate resursele în urmărirea unei cauze