Procedura insolvenţei – închidere procedură. Atragerea răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere în temeiul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006. Condiţii.Conform art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, răspunderea materială a administratorului poate fi atrasă dacă a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, însă fapta prevăzută în această dispoziţie nu este aptă prin ea însăşi să provoace starea de insolvenţă, neputându-se stabili o relaţie de necesitate între aceasta şi insolvenţă, context în care sarcina probei revine celui care o invocă, prezumţiile legale fiind expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin sentinţa comercială nr. 4/2008 – judecătorul sindic – Tribunalul Suceava, a dispus închiderea procedurii insolvenţei faţă de debitorul S.C. „T.C.” S.R.L. şi s-a respins cererea de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator T.A.

În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 322/2006 Tribunalul Suceava a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. „T.C.S.” S.R.L. Breaza, fiind desemnat administrator judiciar S.C. „L.C.” S.R.L. Suceava. Întrucât nu s-au identificat posibilităţi de reorganizare, prin sentinţa comercială nr. 60/2007 Tribunalul Suceava a deschis procedura falimentului şi a desemnat lichidator judiciar pe S.C.„L.C.” S.R.L. Suceava, societate transformată în Cabinet Individual de Insolvenţă C.O.

Prin încheierea nr. 533/2007 a Tribunalului Suceava a fost autorizată creditoarea D.G.F.P. Suceava să formuleze cererea de atragere a răspunderii materiale.

La data de 16.10.2007 lichidatorul judiciar a depus raportul de activitate cu propunerea de închidere a procedurii conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, întrucât bunurile societăţii au fost valorificate cu ocazia executării silite fiscale şi nu s-au identificat alte bunuri.

La data de 31.11.2007 creditoarea D.G.F.P. Suceava a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator T.A., conform art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 susţinând că acesta a condus o contabilitate fictivă, deşi notificat nu a depus situaţiile financiare pentru a se verifica modul de înregistrare, fapt care conduce la prezumţia că acestea au fost incorect întocmite ori nu s-au întocmit pentru a se evita verificarea lor, fapt care impune suportarea consecinţelor.

Art. 138 lit. „d” din Legea nr. 85/2006 permite atragerea răspunderii materiale a organelor de conducere a societăţii debitoare care se fac vinovate de apariţia sau creşterea stării de insolvenţă prin ţinerea unei contabilităţi fictive, dispariţia unor documente contabile ori nu au ţinut contabilitatea conform legii.

Prin urmare, creditoarea trebuie să dovedească faptul descris mai sus şi legătura de cauzalitate cu apariţia sau mărirea stării de insolvenţă.

Conform rapoartelor lichidatorului judiciar pârâtul a depus o parte din documentele contabile astfel că prezumţia invocată de creditoare poate fi reţinută în sensul că pârâtul nu a ţinut contabilitatea conform

1

legii, însă în lipsa unor probe concludente care să susţină că prin aceste acte pârâtul a cauzat ori mărit starea de insolvenţă, nu s-a putut reţine incidenţa dispoziţiilor de atragere a răspunderii materiale.

Mai mult, s-a observat că stare de insolvenţă, conform actelor de executare silită, a apărut după valorificarea în cursul procedurii executării silite fiscale a patrimoniului societăţii, iar titlurile executorii privesc perioada 2004 – 2005, deci după vânzarea patrimoniului societăţii, astfel că judecătorul sindic în lipsa dovedirii legăturii de cauzalitate a constatat că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 138 lit. „d” din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea ca nefondată.

Asupra raportului lichidatorului, judecătorul sindic a reţinut că în lipsa identificării altor bunuri în afara celor supuse executării silite de creditoare sunt întrunite dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, astfel că a dispus închiderea procedurii, cu consecinţa radierii societăţii din registrul comerţului.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs D.G.F.P. Suceava, arătând că:

În conformitate cu dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. „d” din Legea nr. 85/2006, conducerea unei evidenţe contabile fictive sau neconforme cu legea, precum şi provocarea dispariţiei unor documente contabile atrage răspunderea materială a foştilor administratori ai societăţii debitoare.

În speţă, deşi notificat de către lichidatorul judiciar, fostul administrator al societăţii nu a depus situaţiile financiar contabile pentru a se verifica modul în care s-a efectuat activitatea economică şi înregistrările contabile, fapt ce duce la prezumţia că operaţiunile contabile nu au fost corect întocmite ori nu s-au întocmit pentru a se evita verificarea lor, culpa pentru această situaţie revenindu-i în mod exclusiv reprezentantului legal al debitoarei.

Acest aspect rezultă din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, care a arătat faptul că nu au fost predate documentele financiar contabile care să permită analizarea cauzelor ce au generat starea de insolvenţă.

Prin modul defectuos în care administratorul societăţii a înţeles să fie ţinută evidenţa financiar contabilă este evidentă legătura de cauzalitate dintre comportamentul culpabil a reprezentantului legal şi starea falimentară a debitoarei.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 138 lit. „d” din Legea nr. 85/2006, poate fi atrasă răspunderea materială a administratorului, dacă a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Se mai cere condiţia expresă, potrivit art. 138 al. 1, ca fapta să fi cauzat stare de insolvenţă. Este subliniată astfel una dintre condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate dintre faptă şi starea de insolvenţă.

Fapta prevăzută la art. 138 lit. „d” nu este aptă prin ea însăşi să provoace o stare de insolvenţă, neputându-se stabili o relaţie de necesitate între această faptă şi insolvenţă.

În aceste condiţii îi revine recurentei sarcina de a dovedi că fapta a produs insolvenţa.

2

Caracterul special al răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează printr-o enumerare exhaustivă categoria faptelor considerate nelegitime, prejudiciul – care este acela al provocării sau contribuirii la ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă – şi cere o cauzalitate tipică între faptă şi prejudiciu.

Instanţa nu a subscris argumentului recurentei care arată că art. 138 lit. „d” instituie o prezumţie a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi insolvenţă întrucât aceasta ar însemna o îndepărtare nejustificată de litera şi spiritul art. 1169 Cod Civil care instituie sarcina probei asupra celui care invocă o anume stare de fapt. Prezumţiile legale sunt expres şi limitativ prevăzute de lege (art. 1200 Cod Civil) şi doar ele răstoarnă sarcina probei, or rezultă cu îndestulătoare evidenţă că art. 138 lit. „d” nu instituie o prezumţie ci doar limitează faptele ilicite cerând însă expres condiţia existenţei raportului de cauzalitate dintre aceste fapte şi starea de insolvenţă.

Aşadar, chiar dacă ar fi dovedită fapta de la art. 138 lit. „d”, aceasta nu înseamnă că, pe cale de consecinţă imediată, a produs şi insolvenţa, întrucât aceasta se poate datora a numeroase şi diverse cauze (nepriceperea comerciantului, situaţia economică generală, piaţa financiară etc.).

În plus, nu s-a făcut dovada că pârâtul a făcut să dispară documente contabile şi nici că nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. S-a dovedit doar, pe baza rapoartelor întocmite de lichidator, că nu a depus documentele contabile. Se poate reţine pe calea unei prezumţii judiciare (art. 1203 Cod Civil) că prin nedepunerea documentelor contabile este dovedită fapta ilicită de la art. 138 lit. „d” însă acelaşi tip de prezumţie nu poate constitui un instrument al dovedirii insolvenţei întrucât neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea nu este aptă prin ea însăşi să provoace insolvenţa. Prezumţiile nu înlocuiesc nici probele, nici sarcina probei, având doar un caracter complementar şi subsidiar.

Instanţa a mai notat că şi lichidatorul judiciar a consemnat în raportul său că nepredarea documentelor nu i-a permis să determine cauzele care au generat starea de insolvenţă. Aşadar, nici lichidatorul nu a reţinut că fapta administratorului ar fi putut provoca insolvenţa.

Mai mult, din cuprinsul raportului final a rezultat că starea de insolvenţă a apărut mai probabil datorită unei executări silite în baza Codului de Procedură Fiscală, în anul 2005, procedura insolvenţei fiind deschisă ulterior, în anul 2006.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a respins ca nefondat recursul.

Sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii personale a administratorului SC SRL In motivarea recursului intemeiat pe disp art 304 pct 9 si

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂDECIZIA COMERCIALĂ NR.1710Ședința Publică de la 07.12.2009PREȘEDINTE: Cristina ScheauaJUDECĂTOR 2: Izabela DolacheJUDECĂTOR 3: Alina Pănescu

3

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.2500 din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar I " " și intimatul pârât.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.Procedura legal îndeplinită.S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare.

CURTEAAsupra recursului de fata:La data de 23.02.2009 a fost inregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei SC SRL, formulata de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 si intemeiata pe dispozitiile art. 138 alin.1 lit. d) din Legea nr. 85/2006,

In motivarea cererii, creditoarea a invocat incalcarea de catre reprezentantii debitoarei a prevederilor Legii nr. 82/1991, prin nedepunerea declaratiilor privind obligatiile de plata la bugetul de stat, a deconturilor TVA si bilanturilor contabile incepand cu anul 2001 si nedepunerea la dosarul cauzei, in termenul prevazut de lege, a actelor si documentelor prevazute la art. 28 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 85/2006.

S-a mai aratat ca sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru angajarea raspunderii speciale reglementata de legea insolventei, fiind dovedite faptele ilicite, prejudiciul si raportul de cauzalitate dintre acestea, constand in dezinteresul aratat de administratorul societatii in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii debitoare, culpa acestuia fiind prezumata, in virtutea raportului juridic contractual de mandat comercial pe care il are cu societatea.

II. Prin sentinta comerciala nr.2500 din 11.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins, ca neintemeiata, cererea creditoarei. Totodata, s-a dispus inchiderea procedurii insolventei fata de debitoare, in baza art. 131 din Legea 85/2006, precum si radierea acestei societati.

Sub aspectul cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere, judecatorul-sindic a retinut ca raspunderea reglementata de Legea nr. 85/2006 reprezinta o specie a raspunderii civile delictuale, dar ca, prin derogare de la dreptul comun, pentru angajarea acestei raspunderi este necesara intrunirea cumulativa a doua conditii: starea de insolventa a societatii debitoare si savarsirea de catre persoanele vizate a uneia din faptele expres si limitativ prevazute de lege. In plus, art. 138 nu

4

instituie o prezumtie de culpa a administratorilor societatii, ci trebuie sa se probeze ca faptele culpabile ale acestora au condus la starea de insolventa.

S-a constatat ca in cauza de fata nu sunt incidente disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006. Astfel, nedepunerea tuturor actelor prevazute de art.28 la dosar, in termenul prevazut de art. 35 sau a tuturor raportarilor contabile la organele fiscale sau la Oficiul registrului comertului nu se incadreaza in sensul dat de legiuitor obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe.

Judecatorul-sindic a retinut, pe de o parte ca pentru fapta de nedepunere la dosarul cauzei, in termenul prevazut de lege, a actelor si documentelor prevazute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul a stabilit sanctionarea administratorului in conditiile art. 147 si nu in conditiile art. 138. Pe de alta parte, netinerea contabilitatii in conformitate cu legea trebuie sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa, pentru ca, in cazul in care platitorul nu isi indeplineste aceasta obligatie, organele fiscale pot stabili, din oficiu, obligatia de plata, folosind metoda estimarii sau platitorul va fi supus de indata unui control fiscal.

III. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea, solicitand modificarea acesteia in parte, in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii personale a administratorului SC SRL.

In motivarea recursului, intemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 si 304 pr.civ. recurenta a reiterat sustinerile din fata instantei de fond, subliniind ca, in opinia sa, nedepunerea de catre debitoare a actelor contabile prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 instituie o prezumtie relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea si a legaturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societatii in incetare de plati.

De asemenea, recurenta considera ca nedepunerea cu regularitate a documentelor financiar-contabile prevazute de legislatia in vigoare instituie o prezumtie a intentiei de sustragere a societatii de la declararea obligatiilor datorate bugetului general consolidat, existand posibilitatea ca debitele reale sa fie mai mari decat cele cu care s-a inscris la masa credala.

Recurenta apreciaza ca administratorul raspunde, in virtutea raportului juridic contractual de mandat comercial stabilit cu debitoarea, nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executare, printr-o actiune sau o omisiune. de cauzalitate intre fapta culpabila si prejudiciu consta, astfel, in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii debitoare.

Recursul nu este fondat.1. Creditoarea nu a probat savarsirea cu vinovatie a faptei, afirmand, in mod gresit, ca opereaza prezumtia de culpa, pornind de la sustinerea ca raporturile juridice deduse judecatii sunt guvernate de contractul de mandat.

5

Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Astfel, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. caracterul special al reglementarii invocate in cauza constand in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa raspunda este facuta in concreto, cerandu-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in masura in care au fost savarsite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in masura sa contribuie la ajungerea societatii debitoare in insolventa.

In cazul in care se solicita antrenarea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii, chiar daca raporturile juridice stabilite intre acesta si societate sunt guvernate de dispoziiile art. 71 -72 din Legea 31/1990, raspunderea, in temeiul art. 138 alin.1 din lege nu se circumscrie raspunderii civile contractuale. In consecinta, raspunderea administratorului societatii debitoare va fi analizata ca raspundere delictuala pentru fapta proprie, situatie in care se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta prejudiciului, a faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul reprezentat de cauzarea starii de insolventa, iar fapta sa fi fost savarsita cu vinovatie.

2. In cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr.85/2006, aspect retinut in mod corect de instanta de fond. Potrivit acestor dispozitii se poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei sa fie suportata de membrii organelor de conducere, care au contribuit la starea de insolventa, prin faptul că au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documentele contabile sau au tinut contabilitatea conform legii.

Imprejurarea ca la dispozitia administratorului judiciar si, ulterior, a lichidatorului nu au fost puse documentele contabile nu valoreaza proba netinerii contabilitatii, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci, cel mult, poate crea o prezumtie in acest sens, insuficienta insa, in lipsa dovedirii in concret, in conditiile art. 1169.civ. a instalarii starii de insolventa ca efect al netinerii contabilitatii ori al distrugerii ei.

Mai mult, Legea nr. 85/2006 consacra, pe de o parte, sanctiuni penale pentru persoana care, desi avea obligatia de a pune la dispozitia judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, in conditiile art. 35, documentele si informatiile prevazute la art. 28 alin. 1 lit. a-f (art. 147 din Legea nr. 85/2006), iar, pe de alta parte, mecanisme de remediere a unei asemenea situatii, statuand in sarcina administratorului judiciar si lichidatorului obligatia de a intocmi actele prevazute la art. 28 alin. 1, in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva inlauntrul termenelor legale, precum si sanctiuni pentru debitorul care impiedica cu rea-credinta, intocmirea documentatiei respective.

6

Nici nedepunerea declaratiilor fiscale nu este de natura sa determine atragerea raspunderii patrimoniale, pe de o parte pentru ca omisiunea inregistrarii situatiilor contabile la organele fiscale nu constituie, in sine, o dovada a neindeplinirii obligatiei de organizare si conducere a contabilitatii si, pe de alta parte, nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul constand in contribuirea la ajungerea în insolventă a societății. Recurenta s-a limitat la a formula afirmatii generale, nesustinute prin dovezi concludente si pertinente. Or, sarcina probei, conform art. 1169 Cod civil, ii incumba celui ce face o sustinere in fata judecatii.

3.Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumte legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii.

Asa cum s-a retinut in mod judicios si de catre judecatorul-sindic, recurenta nu a dovedit in concret ca nedepunderea bilanturilor sau a declaratiilor la organele fiscale sau nedepunerea actelor prevazute la art. 28 alin. 1 reflecta, in fapt, o alta realitate, respectiv aceea ca societatea debitoare a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, imprejurari care sa fi contribuit la ajungerea in stare de insolventa.

In concluzie, recursul va fi respins, ca nefondat, in temeiul disp. art. 312.pr.civ. cu consecinta mentinerii, ca legala si temeinica, a hotararii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVEIN NUMELE LEGII

DECIDERespinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.2500 din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar I " " și intimatul pârât, ca nefondat.Irevocabila.Pronuntata in sedinta publica, azi, 07.12.2009.PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,GREFIER,Red. jud. /2 ex./ 18.12.2009Jud. fond -Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Atragerii răspunderii numai în baza art 138 lit c din lege motivat de împrejurarea că i-au fost predate actele contabile ale societății debitoare iar

7

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.523Ședința Publică de la 6.04.2009PREȘEDINTE: Cristina ScheauaJUDECĂTOR 2: Alina Sekely PopaJUDECĂTOR 3: DianaPe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și - GRUP SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5414 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, - -EX SRL, - SA, - B SA, - LEASING SA și - SRL.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, prin consilier juridic, recurenta - GRUP SRL, reprezentată de avocat dna., lipsă fiind celelalte părți.Procedura legal îndeplinită.S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:Recurentele prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri noi de solicitat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 1, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea în tot, a sentinței recurate și, pe fond, admiterea cererii de antrenare a răspunderii, în sensul obligării celor doi intimați și la plata în totalitate a obligațiilor fiscale cu care s-a înscris în tabelul definitiv al creanțelor.

Recurenta - GRUP SRL, prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea în tot, a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori potrivit art.138 lit.c din Legea nr.85/2006; fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:Asupra recursului de față, deliberând, constată:Prin sentința comercială nr. 5414/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială au fost respinse cererile formulate de creditorii Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B, Sector 1, Grup și lichidatorul judiciar împotriva pârâților, ca neîntemeiate. În baza art. 132 alin 2 din Legea nr. 85/2006 s-a

8

dispus închiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei S, precum și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin sentința comercială nr. 2378/23.11.2005, s-a dispus intrarea în procedura falimentului a societății debitoare, fiind desemnat lichidator judiciar. La data de 12.04.2006 creditoarea Sector 5 formulat cerere pentru atragerea răspunderii administratorilor societății debitoare și, în temeiul dispozițiilor art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995. De asemenea, și creditorii Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B și Grup au formulat cereri de atragere a răspunderii împotriva acelorași pârâți, cereri întemeiate pe dispozițiile art. 137 lit. c,d și e din Legea nr. 64/1995 republicată. Creditorii au arătat că pârâții, în calitate de administratori ai societății debitoare, au făcut să dispară unele documente contabile și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect rezultat din nedepunerea bilanțurilor și raportărilor contabile la instituțiile abilitate și prin nepredarea actelor prevăzute de art. 33 din Legea nr. 64/1995. S-a mai precizat că pârâții se fac vinovați și de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la insolvența societății și pentru nedepunerea unei cereri la tribunal în termen de 30 de zile de la încetarea plăților.

La termenul de judecată din data de 16.04.2008, lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii pârâților administratori ai debitoarei, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. a și c din Legea nr. 85/2006. Ulterior și-a precizat cererea în sensul solicitării atragerii răspunderii numai în baza art. 138 lit. c din lege, motivat de împrejurarea că i-au fost predate actele contabile ale societății debitoare, iar din analiza efectuată nu a constatat încălcări ale dispozițiilor Legii nr. 82/1991, cu modificările ulterioare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că din relațiile emise de Oficiul Registrului Comerțului B rezultă că la data constituirii, calitatea de asociați o dețineau Marketing și pârâtul, acesta din urmă având și funcția de administrator în cadrul societății debitoare. Prin contractul de cesiune nr. 484/21.06.2004, asociatul Marketing a cesionat către pârâtul cele 19 părți sociale pe care le deținea la societatea debitoare, cesionarul dobândind și funcția de administrator în cadrul societății.În rapoartele de activitate depuse, lichidatorul judiciar a arătat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 138 lit. c din Legea insolvenței, întrucât pârâții au dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit la ajungerea în incapacitate de plăți. Din analiza indicatorilor economico-financiari reflectați în bilanțurile contabile depuse la Administrația Financiară a rezultat că la data de 31.12.2004, societatea înregistra datorii curente de 1.856.631 lei la o cifră de afaceri netă de 6.794.956 lei, pierderile înregistrate fiind de 617.908 lei.

Referitor la răspunderea administratorilor potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, s-a arătat că evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea nr. 82/1991, se

9

referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor declarații cu privire la obligațiile de plată către bugetul de stat care au doar rolul de a stabili cuantumul obligațiilor de plată. Prin nedepunerea actelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 se poate deduce că administratorii debitoarei nu au ținut contabilitatea acesteia cu respectarea dispozițiilor legale, însă potrivit prevederilor art. 147 din lege, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale codului d e procedură civilă, în măsura compatibilității lor. Faptul nedepunerii tuturor actelor contabile la dosarul cauzei nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității.Judecătorul sindic a analizat prevederile art. 137 din Legea nr. 64/1995, dar a reținut că în cauză, nu s-a dovedit faptul contribuției la ajungerea debitoarei în stare de încetare de plăți.S-a apreciat că, chiar în situația în care nedepunerea actelor contabile ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că fapta nedepunerii declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat a condus (cauzat) la starea de insolvență.

Mai mult s-a arătat că, la termenul de judecată din data de 10.09.2008, lichidatorul judiciar a arătat că i-au fost puse la dispoziție majoritatea actelor contabile ale societății, iar din analiza acestora nu a constatat abateri de la prevederile Legii nr. 82/1991.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995, s-a arătat că nu a fost probată împrejurarea că pârâții ar fi dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare.

S-a reținut că nu s-a probat nici incidența faptei prevăzute de art. 137 lit. e din Legea nr. 64/1995 (actual art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006), deoarece lipsa actelor contabile ale societății nu creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor sau creditelor societăți în alte scopuri. Nu poate fi primită afirmația creditorilor că potrivit art. 1082.civ. și art. 374.com. cupa pârâților este prezumată, mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros, deoarece doar în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, în raporturile cu terții nefiind aplicabile regulile referitoare la mandat. Natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute la articolul menționat este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, ceea ce înseamnă că trebuie să fie îndeplinite condițiile art. 998-999.civ.

S-a concluzionat că nu se poate angaja răspunderea administratorilor societății debitoare, în temeiul art. 138 lit. c,d și e din Legea nr. 85/2006, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

10

După inventarierea bunurilor din patrimoniul debitoarei, acestea au fost evaluate și valorificate, obținându-se suma de 42.400 lei. După încasarea prețului vânzării a fost întocmit planul de distribuire, fiind distribuite fondurile obținute din vânzarea bunurilor, respectiv suma de 33345 lei către creditori, diferența de 9.055 lei reprezentând cheltuieli de lichidare. Bunurile mobile cu grad de uzură mare au fost casate potrivit hotărârii adunării generale a creditorilor din data de 03.11.2008. La termenul de judecată din data de 10.12.2008 s-a aprobat raportul final de activitate întocmit de către lichidatorul judiciar.

Constatând îndeplinite condițiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, respectiv judecătorul sindic a aprobat raportul final, toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și fondurile nereclamate au fost depuse la bancă, s-a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Împotriva sentinței comerciale nr. 5414/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială au declarat recurs în termen legal recurenții Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B și Grup

În recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile art. 137 lit. c și d din Legea nr. 64/1995 (art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006) pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorilor societății.S-a arătat că administratorii se fac vinovați de săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, deoarece au continuat activitatea societății în condițiile în care aceasta nu obținea nici un venit, acumulând datorii pe care nu le puteau achita la termenele legale. În acest sens s-a precizat că cei doi administratori au acționat în baza unui mandat comercial, intrând în zona răspunderii civile contractuale, iar potrivit dispozițiilor art. 1082.civ. culpa este prezumată. Au fost invocate și prevederile art. 1540.civ. conform cărora mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și pentru culpa în executarea mandatului. În cazul în care mandatul are caracter oneros, nu este necesară dovedirea raportului de cauzalitate dintre faptele ilicite ale administratorilor, în calitate de mandatari, și prejudiciul creat bugetului de stat, prin intrarea în faliment a debitoarei. În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041pr.civ. și art. 304 pct. 9.pr.civ.

Recurenta Grup susținut că pârâții și au făcut să dispară unele documente contabile, nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect rezultat din nedepunerea bilanțurilor și rapoartelor contabile la instituțiile abilitate și din nedepunerea actelor prevăzute de art. 33 din Legea nr. 64/1995 republicată. De asemenea, s-a invocat faptul că pârâții se fac vinovați de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la insolvența societății și pentru nedepunerea la tribunal a unei cereri în termen de 30 de

11

zile de la încetarea plăților. administratori ai debitoarei au determinat cu bună știință falimentul societății, întrucât în perioada în care au condus nu au luat măsurile adecvate pentru funcționarea normală a acesteia, lichidatorul judiciar apreciind că sunt incidente prevederile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006. Au fost expuse prevederile legale care instituie obligativitatea administratorului statutar al societății comerciale de a organiza și conduce contabilitatea potrivit legii. S-a menționat că în raportul de activitate al lichidatorului judiciar s-a făcut dovada raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă, a administratorilor, constând în dezinteresul în ceea ce privește funcționarea normală a societății și în condiții de legalitate și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor acestora. S-a mai arătat că, fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa este prezumată, potrivit art. 1082.civ. iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de recurs expuse și care vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. se constată că nu sunt fondate.

Nu este întemeiată afirmația recurentei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B în sensul că intimații administratori ai debitoarei se fac vinovați de săvârșirea faptei prevăzute de art. 137 lit. c din Legea nr. 85/2006, deoarece au continuat activitatea societății în condițiile în care aceasta nu obținea nici un venit. Condiția prevăzută de textul de lege arătat este ca intimații să fi continuat activitatea societății debitoare spre starea de insolvență a acesteia în interesul lor personal. Însă, în cauză, nu s-a făcut vreo dovadă a existenței unui interes personal al intimaților-pârâți cu privire la continuarea activității debitoarei, deși, în mod vădit, acesta conducea la starea de insolvență.

Teoria mandatului comercial, prevederile art. 1082.civ. referitoare la prezumția de culpă și cele ale art. 1540.civ. ce privesc gradul de vinovăție sunt aplicabile în domeniul răspunderii contractuale, întemeiată pe contractul de mandat dintre societatea debitoare și administratorii acesteia. Nu sunt aplicabile în cadrul răspunderii bazate pe prevederile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, întrucât acestea reglementează o răspundere specială care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale. Ca urmare, trebuie dovedită îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de dispozițiile art. 998-999.civ. respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția.

De asemenea, nu s-a probat susținerea că administratorii societății au determinat cu bună știință falimentul acesteia, iar împrejurarea că nu au luat măsurile adecvate pentru funcționarea normală a debitoarei, ceea ce echivalează cu un management defectuos nu se încadrează în vreuna dintre faptele enumerate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

12

În ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, nedepunerea la dosar a tuturor actelor contabile solicitate de lichidatorul judiciar și nedepunerea la instituțiile abilitate a bilanțurilor și rapoartelor contabile poate conduce la prezumția că administratorii societății debitoare nu au ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale. Însă, pentru antrenarea răspunderii prevăzute de articolul de lege arătat, nu este suficientă numai dovedirea săvârșirii faptei ilicite și a prejudiciului, ci este necesară dovedirea și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în speță a faptului că neținerea culpabilă a evidenței contabile conforme cu legea a cauzat starea de insolvență a Cum o astfel de legătură de cauzalitate nu a fost probată în cauză, și cum culpa administratorilor debitoarei nu poate fi prezumată, se constată că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a fi atrasă răspunderea administratorilor în temeiul art. 138 lit. din Legea insolvenței.

Neîndeplinirea obligației de a depune la tribunal o cerere pentru constatarea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la apariția acesteia, obligație prevăzută de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 64/1995 (actual art. 27 din Legea nr. 85/2006), nu constituie vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 (art. 137 din Legea 64/1995), de natură să atragă răspunderea persoanelor prevăzute lege. Ea este sancționată ca fiind infracțiunea de bancrută simplă de dispozițiile art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere aceste considerente, se apreciază că recursurile nu sunt fondate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și - GRUP SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5414 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, - -EX SRL, - SA, - B SA, - LEASING SA și - SRL.Irevocabilă.Pronunțată în ședința publică din data de 06.04.2009.PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Atragerea răspunderii personale materiale a pârâtului până la concurența sumei În motivarea de fapt a acțiunii reclamanta a menționat că în raportul lichidatorului

CURTEA DE APEL BRAȘOVSecția Comercială

13

DECIZIA NR.168/ DOSAR NR-Ședința publică din 2 aprilie 2009PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa- - - JUDECĂTOR 3: Laura

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 82/Sind din 12 ianuarie 2009, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.Procedura îndeplinită.Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 martie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 2 aprilie 2009.

CURTEAPrin acțiunea înregistrată, în urma casării cu trimitere spre rejudecare a sentinței civile nr. 992/sind/23.11.2006 a Tribunalului Brașov, sub nr-, la această instanță reclamanta DGFP B, în calitate de creditor al debitoarei - în faliment, a chemat în judecată pârâtul, în calitate de administrator social al debitoarei, solicitând atragerea răspunderii personale materiale a pârâtului, până la concurența sumei de 13561 lei.

În motivarea de fapt a acțiunii reclamanta a menționat că în raportul lichidatorului judiciar numit în dosarul de faliment aflat pe rolul Tribunalului Brașova arătat că sunt conturate condițiile prevăzute de art. 137 alin. 1 pct. d din Legea nr. 64/1995 republicată. Astfel, aceasta nu a organizat și nu a condus evidența contabilă. Chiar dacă societatea debitoare nu a desfășurat activitate, exista obligația depunerii rapoartelor contabile lunare, trimestriale și anuale. Tocmai pentru acest motiv societatea a fost amendată în conformitate cu prevederile legale, născându-se astfel creanța datorată bugetului de stat în sumă de 13561 lei.

Prin sentința civilă nr. 82/12.01.2009 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de către reclamantul DGFP B, în calitate de creditor al debitorului - în faliment, în contradictoriu cu pârâtul, în calitate de administrator social al debitorului, întemeiată pe prevederile art.138 al.1 lit.d din Legea nr. 85/2006 și în consecință a obligat pârâtul să suporte din averea personală suma de 13561 lei, aceasta urmând să intre în averea debitorului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Față de debitoarea s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului în baza Legii nr. 64/1995, procedura fiind în faza de aprobare a raportului final.

14

Reclamanta are calitatea de creditor al debitoarei. În consecință aceasta justifică calitate procesuală activă, având în vedere dispozițiile art.138 al.1 din Legea nr. 85/2006.

Pârâtul are calitatea de administrator social al debitoarei, deci face parte din categoria persoanelor la care se referă art.138 al.1 din Legea nr.85/2006.

Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile aflate la dosarul de faliment și lipsa nejustificată a pârâtului la interogatoriu, rezultă că pârâtul nu s-a preocupat de ținerea unei contabilități în conformitate cu legea, astfel încât acesta a comis fapta prevăzută de art.138 al.1 lit. d din Legea nr.85/2006.

Astfel se constată că procedura reorganizării judiciare și a falimentului a fost deschisă față de debitoare în baza Legii nr.64/1995. În tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei a fost înscris creditorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu o creanță de 13561 lei. Această creanță reprezintă amenda aplicată debitoarei pentru nedepunerea la termenele legale a situațiilor financiare obligatorii prevăzute de lege.

Obligația de a organiza și conduce contabilitatea unei societăți comerciale și de a depune la autoritățile statului competente (ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B) situațiile financiare periodice (bilanțul contabil de semestru, bilanțul contabil anual, precum și alte declarații) îi revine administratorului social, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr.82/1991.

Debitoarea nu a înregistrat o situație financiară obligatorie la ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE

Rezultă că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de lege specifice administratorului social al unei societăți comerciale. Ca urmare a încălcării acestor obligații debitoarea a înregistrat datorii la bugetul statului respectiv amenzile aplicate debitoarei de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B pentru neîndeplinirea acestor obligații de către pârât.

Având în vedere căci creanța DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE înscrisă în tabelul creditorilor reprezintă amenzi aplicate debitoarei, iar procedura insolvenței s-a deschis la cererea acestui creditor se constată că fapta pârâtului de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea a cauzat și starea de insolvență a debitoarei.

Față de aceste constatări rezultă că pârâtul a comis fapta prevăzută de art.138 al.1 lit. din Legea nr.85/2006.

15

Judecătorul sindic apreciază că în cauză s-a dovedit existența săvârșirii unei fapte ilicite și a vinovăției pârâtului.

Referitor la prejudiciu judecătorul sindic apreciază că acesta este egal cu valoarea creanței reclamantei înscrisă în tabelul creditorilor debitoarei, dat fiind că faptele pârâtului au cauzat insolvența acesteia.

De asemenea există raport de cauzalitate între fapta ilicită comisă de pârât și prejudiciul cauzat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se stabili cuantumul prejudiciului.

În motivarea recursului se arată următoarele:

Suma de 13561 lei este reprezentată de amenzile aplicate conform proceselor-verbale 1197/5.11.2003, 1904/5.11.2003, 1197/5.11.2003, 49066/27.04.2004, 59339/7.05.2004 și 71637/27.08.2004.

În perioada 25.04.2003-31.10.2007 recurentul a executat o pedeapsă privativă de libertate, astfel încât era imposibil să poată conduce contabilitatea, ceea ce rezultă din biletul de liberare nr. K 16928/31.10.2007 eliberat de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Art. 138 din Legea nr. 85/2006 impune cerința ca starea de insolvență să se datoreze faptei personale a pârâtului și trebuie să se limiteze la prejudiciul adus societății. Instanța de fond nu a analizat în ce măsură suma de 13561 lei este imputabilă activității comisive sau omisive a pârâtului. Raportat la perioada 25.04.2003-31.10.2007 pârâtului nu-i poate fi imputată fapta reținută de art. 138 alin. 1 lit. din Legea nr. 85/2006.

Starea de insolvență a debitoarei nu se datorează ținerii contabilității nelegale, ci amenzilor aplicate chiar de creditoarea DGFP.

Intimata DGFP Bad epus întâmpinare. Din rapoartele lichidatorului rezultă că pârâtul nu a depus diligențe în vederea conducerii evidenței contabile a debitoarei conform legii.

Creanța DGFP se compune în principal din amenzi aplicate debitoarei pentru nedepunerea la termenele legale a documentelor de raportare contabilă și a declarațiilor fiscale.

Potrivit art. 73 și art. 198 din Legea nr. 31/1990 obligația ținerii evidenței contabile revine administratorului fiscal. Nedepunerea declarațiilor privind obligațiile fiscale la

16

organele financiare a generat aplicarea de amenzi care au dus la inițierea procedurii insolvenței.

Debitoarea nu a depus la unitatea fiscală bilanțurile contabile și declarațiile de la înființarea societății din anul 1997. Astfel nu se poate reține susținerea recurentului cu privire la faptul că în perioada 25.04.2003-31.10.2007 a fost privat de libertate și nu a putut conduce evidența contabilă conform legii, atâta timp cât și în perioada anterioară privării de libertate nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de legea contabilității și codul fiscal.

Susținerea recurentului conform căreia nu sunt dovedite elementele răspunderii delictuale și a raportului de cauzalitate între amenda și insolvența societății este infirmată de probele dosarului, respectiv nota de prezentare, titlurile executorii, procesele-verbale de constatare a contravențiilor, fișa sintetică privind evidența pe plătitor, conform cărora se constată că pârâtul s-a sustras de la plata obligațiilor bugetare cu intenție, aspect dovedit și de conduita lui culpabilă manifestată prin nepăsare și lipsa de diligență pentru situația fiscală a debitoarei.

Curtea constată fondat recursul declarat de pârât.răspunderii administratorilor presupune îndeplinirea următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege, raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților, culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează sub forma intenției sau a culpei.

Fiind o răspundere civilă delictuală cauzele de nerăspundere sunt forța majoră, cazul fortuit, fapta celui prejudiciat, fapta terțului pentru care administratorii nu sunt ținuți a răspunde.

Fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. din Legea nr. 85/2006 se poate săvârși prin ținerea unei contabilități fictive, constând în înregistrarea în contabilitate a unor date false, de natură să denatureze situația financiară a debitorului, prin neținerea contabilității în conformitate cu legea contabilității și cu alte legi speciale sau prin dosirea unor documente contabile, în scopul denaturării situației financiare.

Din raportul lichidatorului judiciar rezultă că nu a desfășurat activitate, nu a depus documentele contabile cerute de lege la organele fiscale de la înființarea societății în anul 1997.

Creanța DGFP se compune în principal din amenzi aplicate debitoarei pentru nedepunerea la termenele legale a documentelor de raportare contabilă și a declarațiilor fiscale pe care debitoarea avea obligația să le depună la B conform legii contabilității și ale Codului fiscal.

17

Nedepunerea declarațiilor privind obligațiile fiscale la organele financiare a generat aplicarea de amenzi care au dus la inițierea procedurii insolvenței.

Suma de 13561 lei este reprezentată de amenzile aplicate conform proceselor-verbale 1197/5.11.2003, 1904/5.11.2003, 1197/5.11.2003, 49066/27.04.2004, 59339/7.05.2004 și 71637/27.08.2004.

Astfel prin procesul-verbal 1197/5.11.2003 i s-a aplicat debitoarei amendă pentru nedepunerea declarațiilor aferente anului 2003.

Prin procesul-verbal nr. 1904/5.11.2003 s-a aplicat debitoarei amendă pentru nedepunerea bilanțului la 31.12.2002, și a bilanțului la 30.06.2003

Prin procesul verbal nr. 59339/7.05.2004 debitoarea a fost amendată pentru nedepunerea bilanțului la 31.12.2003.

Prin procesul-verbal nr. 49066/27.04.2004 a fost sancționată debitoarea pentru nedepunerea raportărilor contabile la 30.06.2004, iar prin procesul-verbal 71637/27.08.2004 pentru nedepunerea raportărilor contabile pentru luna martie 2003.

Analizând procesele-verbale de mai sus se constată că amenzile au fost aplicate pentru nedepunerea situațiilor financiare pentru perioada 31.12.2003-30.06.2004. Potrivit art. 36 din Legea nr. 82/1991 termenul de depunere a situațiilor financiare anuale este de 120 zile pentru societățile comerciale, deci termenul de depunere a acestora expira după ce pârâtul a intrat în penitenciar și a fost în imposibilitate obiectivă de întocmire și depunere a documentelor contabile.

În perioada 25.04.2003-31.10.2007 recurentul a executat o pedeapsă privativă de libertate, astfel încât era imposibil să poată conduce contabilitatea, ceea ce rezultă din biletul de liberare nr. K 16928/31.10.2007 eliberat de Administrația Națională a Penitenciarelor, aceasta fiind un caz fortuit exonerator de răspundere.

Susținerea intimatei în sensul că și anterior privării de libertate pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile este întemeiată, însă având în vedere că amenzile care au stat la baza prezentei acțiuni în atragerea răspunderii privesc obligații care puteau fi îndeplinite după intrarea pârâtului în stare de detenție, acestea nu pot fi considerate cauze ale intrării debitoarei în stare de insolvență existând un caz de forță majoră, iar pentru perioade în care pârâtul ar fi trebuit să-și îndeplinească obligațiile nu s-au aplicat amenzi.

Pentru aceste considerente în baza art. 304 pct. 9 Curtea va admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței Tribunalului Brașov care a fost modificată în tot, în sensul respingerii acțiunii.

18

ÎN NUMELE LEGIIDECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 82/12.01.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot, în sensul că:Respinge acțiunea formulată de reclamanta DGFP B împotriva pârâtului.Irevocabilă.Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.

In practica judiciara s-a decis ca fapta prev.de art.138 alin.1, lit.d din legea ...nu este apta prin ea insasi sa provoace starea de insolventa, neputandu-se stabili o relatie de necesitate intre aceasta si starea de insolventa, context in care sarcina probei revine celui care o invoca. " In aceasta speta, fostul admin. al debitorului, desi a fost notificat, nu a depus situatiile financiare pentru a se stabili cauzele insolventei. Insa, chiar daca sunt retinute unele nereguli privind organizarea si tinerea contabilitatii, fiind astfel probata conditia existentei faptei ilicite, este necesara si conditia ca insolventa (incetarea platilor( sa fi fost consecinta acestei fapte ilicite." (C.A. Suceava, sectia com., de cont. admin.si fiscal, dec.nr.406/08, in B.C.A nr.2/08,p.28)

In practica judiciara , in mod frecvent, printre neregulile ref.la tinerea conta, in special de catre organele financiare, este invocata nedepunerea bilanturilor sau a doc. cerute de lege, insa instantele nu considera ca asemenea neregularitati se incadreaza in continutul art.138 lit.d."Instanta a considerat ca nedepunerea doc. cerute de lege la A.F.P. nu poate angaja raspunderea admin., deoarece nu s-a probat ca prin aceasta omisiune a fost determinata insolventa." (C.A. Bucuresti, sectia a V-a com., dec.nr.645/2004, in P.J.C.2003-2004, p.276)

19