DANIELA BRIŢA

Procuror Secţia de resurse umane şi documentare

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Jurisprudenţă privind încălcarea drepturilor minorilor infractori şi victime

Cauze soluţionate în anii 2005 – 2006

Pentru identificarea şi evitarea cazurilor de aplicare greşită sau neunitară a unor dispoziţii

legale, formularea unor opinii în problemele de drept ivite în activitatea parchetelor şi evidenţierea jurisprudenţei în domeniul justiţiei pentru minori şi familie, parchetele de pe lângă curţile de apel au comunicat cazurile de încălcare a drepturilor minorilor constatate în activitatea instanţelor şi a parchetelor din raza teritorială, în cursul anului 2006.

Cu acest prilej au fost analizate acte procesuale, cum ar fi: ordonanţe, rechizitorii, sentinţe penale, motive de apel şi recurs şi decizii penale pronunţate în apel şi recurs.

În scopul valorificării şi aplicării unitare, aspectele şi concluziile formulate au fost structurate pe curţi de apel, instanţe şi parchete din raza teritorială a acestora, după cum urmează:

Curtea de Apel Alba-Iulia. Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1. - Greşita soluţionare a laturii civile în sensul încălcării dispoziţiilor art.17 din

C.p.p. şi art. 998 din C.civ. prin neexercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

- Omisiunea pronunţării cu privire la prestaţia periodică datorată minorilor aflaţi în întreţinerea victimei infracţiunii de omor în condiţiile în care inculpaţii sunt obligaţi la daune morale către aceştia.

Prin s.p. nr.151 din 25 mai 2005, pronunţată de T. Sibiu s-a dispus condamnarea inc. minori V.A. şi O.I. şi a inc. major V.I.A, pentru săvârşirea inf. prev. de art.174 alin.1 comb. cu art.175 alin.1 lit.i cu aplic.art.75 lit.a şi art.99 şi 109 C.p. (pentru inc. minori).

În baza art.346 din C.p.p. s-au respins pretenţiile formulate de V.M., reprezentanta legală a minorilor V. A. şi V. N.

În ceea ce priveşte latura civilă, în considerentele hotărârii, se arată următoarele: Mama minorilor, rezultaţi probabil din relaţiile de concubinaj cu victima C.N., a declarat

că nu doreşte despăgubiri. Din oficiu, instanţa a constatat că victima nu figurează ca tată în certificatele de naştere ale celor doi copii şi nici nu s-a dovedit că ar fi contribuit la creşterea şi educarea acestora. Mai mult, din probele administrate a rezultat că şi anterior decesului, copiii au fost crescuţi cu banii primiţi de mamă ca ajutor social din partea statului.

Chiar dacă la primul termen mama minorilor a solicitat 1 milion lunar lei, urmare probatoriilor administrate pretenţiile formulate au fost respinse ca nedatorate şi nedovedite.

Prin d. p. nr.15/A din 5 iulie 2005, pronunţată de C.A. Alba-Iulia Secţia pentru minori şi familie, s-au admis apelurile declarate de procuror şi inc., s-a desfiinţat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art.290

1

C.p.p., referitoare la publicitatea şedinţei de judecată şi art.324 din acelaşi cod, privind obligativitatea, după ascultarea lor, citirii declaraţiilor luate separat celorlalţi inculpaţi.

Prin s. p. nr.55 din 1 martie 2006, pronunţată de T. Sibiu s-a dispus condamnarea inc. la 15 ani închisoare (majorul) şi câte 8 ani închisoare (minorii). S-a constatat că V. M., în calitate de reprezentantă legală a minorilor părţi civile V. A. şi V. N., nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar P.T. Sibiu nu a formulat acţiune civilă în baza art.17 C.p.p. şi 998 C.civ., în favoarea minorilor.

Prin d. p. nr.30/A din 23 mai 2006, pronunţată de C. A. Alba Iulia, Secţia pentru minori şi familie, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat hotărârea atacată numai sub aspectul laturii civile şi rejudecând, în baza art.17 C.p.p. rap. la art.998 şi urm. C.civ., au fost obligaţi în solidar inc., pe minori şi cu părţile responsabile civilmente, la câte 30 milioane lei cu titlu de daune morale în favoarea celor 2 copii minori V. A. şi V. N. S-au menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Hotărârile au rămas definitive prin d.p. nr.4602 din 19 iulie 2006, pronunţată de Î.C.C.J., Secţia penală, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inc. V. A.

În cauză, instanţa trebuia să se pronunţe din oficiu cu privire la obligarea inc. la prestaţie periodică în favoarea minorilor aflaţi în întreţinerea victimei infracţiunii de omor, pentru satisfacerea drepturilor acestora conform prevederilor art.17 C.p.p. Soluţia menţionată se impunea cu atât mai mult cu cât Curtea constată că aceştia sunt pe deplin îndreptăţiţi şi la daune morale.

Prin probele administrate a rezultat că cei doi copii sunt rezultaţi din relaţiile de concubinaj dintre mama lor şi victima infracţiunii de omor, că recunoaşterea paternităţii nu s-a realizat întrucât tatăl nu avea acte de identitate, iar acesta lucra ca zilier, din câştig oferind sporadic copiilor câte 200.000-400.000 lei, haine şi dulciuri (depoziţiile martorei C.M., sora victimei.).

Atât instanţa cât şi procurorul nu au manifestat rol activ în vederea stabilirii în concret a contribuţiei periodice a victimei la întreţinerea minorilor, caracterul sporadic reţinut fiind insuficient pentru a determina o justă soluţionare a laturii civile sub acest aspect.

Oricum, atâta vreme cât din probatoriul administrat rezultă o contribuţie a victimei la întreţinerea celor doi copii, obligarea inc. în consecinţă trebuia să fie corespunzătoare acesteia.

2) - Greşita soluţionare a laturii civile în sensul încălcării dispoziţiilor art.17 C.p.p. şi art.998 C.civ. prin neexercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

- Omisiunea pronunţării cu privire la daunele morale cuvenite minorului prin pierderea unui părinte.

- Prestaţia periodică este menită să acopere prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care victima o făcea pentru întreţinerea lor, astfel încât este nelegală constatarea acoperirii acestei pagube prin obligarea la plata unei sume globale.

Prin s. p. nr.110 din 29 mai 2006, pronunţată de T. Sibiu s-a dispus condamnarea inc. D.V., pentru infr. prev. de art.183 C.p. cu aplic. art.73 lit.b şi 74 a şi b din acelaşi cod, la 3 ani şi 7 luni închisoare.

S-a constatat că pentru minora P.M.M., Ministerul Public nu a exercitat acţiunea civilă în baza art.17 C.p.p., art.45 şi 998 C.civ.

În considerente se arată că inc. a achitat o sumă globală în favoarea minorului P.M.M., reprezentând echivalentul pensiei de întreţinere până la împlinirea vârstei de 18 ani.

2

Soluţia este greşită. Prestaţia periodică este menită să acopere prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea

acestora de contribuţia lunară pe care victima o făcea pentru întreţinerea lor. Aceasta se poate întinde până la majorat sau după, la o dată ulterioară, potrivit legii civile. Totodată cuantumul ei se stabileşte atât în raport de contribuţia prestată cât şi vârsta şi nevoile minorului. Ca atare acoperirea pagubei prin obligarea (sau constatarea) la plata unei sume globale este nelegală, cu atât mai mult cu cât nu s-a hotărât în ceea ce priveşte cuantumul sumei datorate periodic, al cărei calcul să constituie rezultanta globală.

În sensul menţionat s-a pronunţat Î.C.C.J., Secţia penală prin d.p. nr.822 din 8 februarie 2006.

Prin d.p. nr.210/A din 20 iulie 2006, pronunţată de C. A. Alba Iulia, S.pen., s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art.17 C.p.p. potrivit cărora acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Instanţa era datorare să ceară persoanei vătămate, prin reprezentantul său legal, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunei morale şi să se pronunţe în acest sens, independent de atitudinea pasivă a procurorului. Potrivit art.17 alin.2 C.p.p., respectarea principiului oficialităţii îi incumbă şi instanţei de judecată nu numai organului de urmărire penală.

3) Încălcarea dispoziţiilor art. 481 alin.2 C.p.p. potrivit cărora citarea părinţilor şi a delegatului autorităţii tutelare la prezentarea materialului de urmărire penală, când înv. sau inc. este un minor ce nu a împlinit 16 ani, este obligatorie.

Prin s.p. nr.404 din 29 martie 2006, pronunţată de J. Sibiu s-a dispus, în baza art.333 alin.1 rap. la art.481 alin.2 C.p.p., restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale, respectiv prezentarea materialului de urmărire penală inc. minor G.G. cu citarea părinţilor şi a delegatului autorităţii tutelare.

Prin rechizitoriul nr.4142/P/2005 al P.J. Sibiu s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inc. G.G., minor în vârstă de 15 ani şi 11 luni, pentru săvârşirea infr. prev. de art. 208 - 209 alin. 1 lit. a, g şi i cu aplic.art.99 şi urm. C.p. şi art.41 alin.2 din acelaşi cod.

La primul termen de judecată instanţa a pus în discuţia părţilor restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art.481 C.p.p. privind obligativitatea citării părinţilor inculpatului minor şi a delegatului autorităţii tutelare la prezentarea materialului de urmărire penală.

Prin d.p. nr.242 din 17 mai 2006, pronunţată de T.S, Secţia I-a penală, s-a respins recursul declarat de procuror.

În motivare s-a aratat că în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală există semnătura unuia dintre părinţi, fără a se menţiona care dintre părinţi a fost prezent şi fără a se arăta dacă vreunul dintre aceştia a fost în imposibilitate să semneze din moment ce există o singură semnătură a părintelui. În plus, s-a arătat că la dosarul cauzei nu există nici o citaţie care să ateste faptul că părinţii minorului au fost măcar chemaţi la prezentarea materialului de urmărire penală.

Cât priveşte citarea autorităţii tutelare, instanţa a constatat că a fost nelegal îndeplinită, din cuprinsul citaţiei lipsind menţiuni esenţiale.

Soluţia este imputabilă procurorului. 4) Nerespectarea prev. art. 1101 C.p. privind durata termenului de încercare în

cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată minorului.

3

Potrivit dispoziţiilor art.1101 cu trimitere la art. 110 C.p., termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanţă.

Prin s.p. nr.284 din 2 martie 2006, pronunţată de J.Sibiu s-a dispus condamnarea inc. minori M.S.A., M. I. şi R. A.V. la pedepse rezultante de câte 2 ani şi 6 luni închisoare, primii doi, şi 2 ani închisoare, ultimul.

În baza art.861 C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art.862 din acelaşi cod.

În motivarea hotărârii se arată: În privinţa inc. minori nu există nici o interdicţie de a se dispune suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei deoarece în Titlul V – Minoritatea – nu există nici o prevedere în acest sens (cum există de pildă în privinţa aplicării detenţiunii pe viaţă şi a pedepselor complementare – art. 109 alin. 2 şi 3 C.p.). A admite o astfel de ipoteză ar însemna să se creeze infractorilor majori o poziţie privilegiată faţă de cei minori deoarece în cazul aplicării unor pedepse cu închisoare cuprinsă între 3 şi 4 ani, primii ar putea beneficia de această suspendare în timp ce aceştia din urmă nu, fiind nevoiţi să execute întotdeauna pedeapsa în penitenciar.

În ceea ce priveşte termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, acesta este cel stabilit de art.862 alin. 1 C.p., compus din durata pedepsei, la care se adaugă un interval între 2 şi 5 ani, iar nu cel prev. de art.110 C.p., compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval între 6 luni şi 2 ani, deoarece acest text legal se referă strict la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, neputând fi extins prin analogie şi în privinţa suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Prevederile art.1101 C.p. instituie obligaţii suplimentare ce pot fi impuse minorului în vederea îndreptării lui, dar tot în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei (textul legal menţionat începe aşa: „O dată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condiţiile art.110 C.p., instanţa poate dispune…..”).

În cauză s-a declarat apel de către procuror cu privire la durata termenului de încercare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a apreciat că dispunând în baza art.861 C.p. suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de câte 2 ani şi 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate inc. minori pe un termen de încercare de 6 ani, calculat potrivit art.862 C.p., instanţa a pronunţat o hotărâre contrară legii.

Prin derogare de la regimul general, termenul de încercare în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată minorului nu se calculează conform art. 862C.p., ci, potrivit art.110 din acelaşi cod, adăugându-se la pedeapsa aplicată un interval de timp cuprins între 6 luni şi 2 ani.

Ca atare, termenul de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate nu putea depăşi 5 ani.

În sensul de mai sus invocăm dec. nr.2522 din 14 aprilie 2005 pronunţată de Î.C.C.J., S. pen.

Totodată, este greşită motivarea că infractorii majori au o poziţie privilegiată faţă de cei minori deoarece în cazul aplicării unor pedepse cu individualizare cuprinsă între 3 şi 4 ani, primii ar putea beneficia de această suspendare în timp ce aceştia din urmă nu, fiind nevoiţi să execute întotdeauna pedeapsa în penitenciar.

Este adevărat că instituţia suspendării condiţionate şi sub supraveghere a executării pedepsei îşi are sediul în secţiunea a II-a şi III din capitolul intitulat „Individualizarea pedepselor”, în care sunt prevăzute regulile generale care reglementează această materie.

4

Derogând de la acestea, în cuprinsul art.110 şi 1101 C.p. au fost concentrate un mănunchi de reguli speciale, care sunt aplicabile numai infractorilor minori, acolo unde dispoziţiile generale nu făceau distincţii.

Ca atare, au un caracter complementar, specific acestei categorii de infractori. Pe de altă parte, caracterul complementar al măsurii supravegherii minorului nu

lipseşte de conţinut această instituţie ca atare. Chiar dacă măsura este adiacentă suspendării condiţionate, capătă personalitate ca

instrument de individualizare a pedepsei, instanţa putând lua măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control ori de câte ori apreciază că minorul – faţă de caracteristicile sale personale – n-ar putea să-şi exercite un autocontrol eficient.

Prin d.p. nr.230 din 16 octombrie 2006, pronunţată de T. Sibiu s-au admis apelurile declarate de procuror şi inc. minori.

Rejudecând, s-au înlăturat sporurile aplicate urmând ca inc. minori să execute pedepse rezultante de câte 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere timp de 3 ani şi 6 luni (inc. M.S.A şi M.I.A) şi respectiv 3 ani (inc. minor R.A.V.), ultimul în temeiul art.861 rap. la art.862 şi art.1101 rap la art.110 C.p.

Prin d. p. nr.184 din 19 decembrie 2006, pronunţată de C. A. Alba Iulia, s-a admis recursul declarat de procuror, s-au casat sent. şi dec. pronunţată în apel sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor accesorii aplicate inc.

Rejudecând, în baza art.71 alin.5 C.p., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii şi s-au menţinut celelalte dispoziţii.

5) Greşita încadrare juridică a faptei Fapta mamei de a-şi lăsa fără supraveghere fiul minor, în urma căreia acesta a

suferit o vătămare a integrităţii corporale care a necesitat pentru vindecare mai mult de 60 de zile, precum şi o infirmitate fizică permanentă şi sluţire, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2 C.p. şi nu art.184 alin.2 şi 4 din acelaşi cod.

Obligaţia de supraveghere a copiilor de către părinţi nu poate fi încadrată în exerciţiul unei profesii sau meserii ori îndeplinirea unei activităţi.

Prin s.p. nr.670 din 2 noiembrie 2006, pronunţată de J. Mediaş, în baza art.334 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infr. prevăzută de art. 184 alin.2 şi 4 C.p. în infr. prev. de art.184 alin.2 din acelaşi cod.

Hotărârea pronunţată a rămas definitivă prin neapelare. În cauză, prin rechizitoriul nr.2146/P/2005 al P.J. Mediaş, s-a dispus trimiterea în

judecată a inc. M.A. În fapt s-a reţinut că inc., mama minorului P.E. în vârstă de 5 luni, a plecat de acasă la o

vecină, lăsând copilul în cărucior, într-o încăpere insuficient asigurată, timp în care porcul a intrat în casă, a răsturnat căruciorul şi a muşcat mâinile copilului mâncându-i toate degetele de la ambele mâini.

6) - Minorul între 14 şi 16 ani se prezumă că nu are discernământ, cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

Prezumţia prevăzută de art.99 alin.2 C.p. poate fi răsturnată dacă printr-o expertiză de specialitate se dovedeşte contrariul.

- Lipsa asistenţei juridice a inc. minor, obligatorie în tot cursul procesului penal conform dispoziţiilor art. 171 alin.1 şi 2 C.p.p., atrage nulitatea absolută prev. de art. 197 alin.2 din acelaşi cod.

5

- Încălcarea dispoziţiilor legale prev. art.70 şi 73 C.p.p., privind declaraţiile înv. sau ale inc., în sensul obligativităţii organului de urmărire penală de a-i aduce la cunoştinţă înv. sau inc. faptele pentru care este cercetat şi de consemnare a celor declarate de acesta.

Prin Ordonanţa nr.2196/P/2006 a P.J. Petroşani s-a dispus restituirea cauzei la organul care a efectuat urmărirea penală, în vederea completării şi refacerii urmăririi penale.

Astfel, s-a constatat că: - înv. F.C. în vârstă de 15 ani şi 11 luni la data săvârşirii a două dintre faptele reţinute în

sarcina sa, nu avea stabilit discernământul, la data săvârşirii faptelor, printr-o expertiză de specialitate;

- în cauză au fost efectuate mai multe acte de cercetare şi urmărire penală fără a fi asigurată asistenţa juridică, obligatorie, a înv.minor;

- nu i-au fost aduse la cunoştinţă înv. toate faptele pentru care este cercetat şi nu a fost audiat cu privire la unele dintre acestea, iar consemnarea celor declarate a fost deficitară.

7) Lipsa asistenţei juridice a inc. minor, obligatorie în cursul judecăţii conform dispoziţiilor art.171 alin.1 şi 2 C.p.p., atrage nulitatea absolută prev. de art. 197 alin.2 din acelaşi cod.

- Omisiunea aplicării inc. minor a prev. art.99 şi 109 C.p. privind limitele răspunderii penale şi a pedepsei aplicate.

Prin s.p. nr.143 din 6 martie 2006, pronunţată de J.Blaj, s-a dispus condamnarea inc. minor C.D., alături de alţi 2 inc. majori, la câte 1000 lei amendă penală fiecare pentru săvârşirea inf. prevăzute de art. 180 alin.2 C.p., cu aplicarea art. 75 lit.a şi c din acelaşi cod faţă de inc. majori.

Prin d. p. nr.469 din 18 septembrie 2006, pronunţată de T.Alba, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

În cauză nu s-a asigurat asistenţa juridică, obligatorie, a inc. minor în tot cursul judecăţii, nu au fost citate părţile responsabile civilmente şi nu rezultă că pedeapsa aplicată inc. minor este corect individualizată, atâta vreme cât nu există diferenţiere între el şi majori şi nici nu se invocă dispoziţiile art. 99 şi 109 din C.p.

8) Conţinutul expunerii şi dispozitivului hotărârii sunt contrare legii. Potrivit art.356C.p.p., expunerea trebuia să cuprindă, printre altele, descrierea

faptei ce face obiectul învinuirii, arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale şi motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei.

În caz de condamnare trebuie să mai cuprindă fapta reţinută de instanţă, forma şi gradul de vinovăţie şi circumstanţele atenuante sau agravante.

Conform dispoziţiilor art. 357 alin.1 C.p.p., dispozitivul trebuie să cuprindă soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune, indicându-se, în caz de condamnare, denumirea acestuia şi textul de lege în care se încadrează.

Prin s.p. nr.249 din 10 aprilie 2006, pronunţată de J. Blaj, în baza art. 101 lit.a rap. la art. 99 şi urm. din C.p. s-a dispus luarea măsurii educative a mustrării faţă de inc. minori M.Gh.O. şi M.I.M.

Prin d. p. nr.542 din 19 octombrie 2006, pronunţată de T. Alba, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

Expozitivul sentinţei nu cuprindea descrierea faptei, a timpului şi locului unde a fost săvârşită, analiza probelor, indicarea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, a formei şi gradului de vinovăţie.

6

Dispozitivul aceleiaşi hotărâri era contrar legii în sensul că nu s-a menţionat denumirea infracţiunii şi textul de lege în care se încadrează, în raport de care s-a luat măsura educativă a mustrării.

9) - Încălcarea prev. art. 484 alin.1 C.p.p., potrivit cărora judecarea cauzei privind o infr. săvârşită de un minor se face în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când minorul nu s-a sustras de la judecată.

- În conformitate cu prev. art.177 alin.4 C.p.p., dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte inc. şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infr.

Prin s.p. nr.1058 din 3 iulie 2006, pronunţată de J. Alba Iulia, s-a dispus condamnarea inc. minor M.N.C. la o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani în condiţiile art. 81 şi 110 C.p.

Prin d. p. nr.251/A din 4 septembrie 2006, pronunţată de T. Alba, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

La ultimul termen de judecată, organele de poliţie au comunicat instanţei că inculpatul este plecat din ţară. Procesul – verbal astfel încheiat nu face dovada că minorul s-a sustras de la judecată.

Mai mult, în situaţia dată, se impunea amânarea cauzei şi citarea inculpatului prin afişare la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea.

10) Încălcarea dispoziţiilor art. 483 alin.2 şi 484 alin.1 C.p.p. privind prezenţa obligatorie a inc. minor la judecarea cauzei, cu excepţia cazului când minorul s-a sustras de la judecată, indiferent dacă între momentul sesizării instanţei şi judecării cauzei inc. a împlinit vârsta de 18 ani.

Prin s. p. nr.112 din 23 ianuarie 2006, pronunţată de J. Alba Iulia, în temeiul art.11 pct.2 lit.b rap. la art. 10 lit.h din C.p.p. s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate T.L. împotriva inc. minor C.F.A. şi alţii.

Prin d. p. nr.568 din 26 octombrie 2006, pronunţată de T. Alba, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre soluţionare la aceeaşi instanţă.

Inculpatul, minor la data sesizării instanţei dar care în cursul judecăţii a împlinit vârsta de 18 ani, a lipsit de la termenul când s-a judecat cauza, iar dovada de citare cu acesta era viciată.

11) Inadmisibilitatea cererii de contopire a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare cu pedeapsa închisorii, ambele aplicate inc. minor.

Prin s. p. nr.966 din 29 iunie 2006, pronunţată de J. Aiud, s-a respins ca inadmisibilă cererea de contopire a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în condiţiile art.99 şi urm. C.p., formulată de condamnatul R.A.

Prin d. p. nr.329/A din 6 noiembrie 2006, pronunţată de T. Alba, s-a respins ca nefondat apelul declarat de procuror.

În motivarea hotărârilor pronunţate se arată că pedepsele şi măsurile educative sunt deosebite ca natură şi incompatibile.

În căile de atac exercitate, parchetul a solicitat contopirea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată, urmând să se execute aceasta din urmă.

Apreciem că aspectul invocat este nefondat întrucât cele 2 sancţiuni de drept penal nu pot fi aplicate decât alternativ.

În caz de concurs de infr., art.34 şi 35 C.p. stabilesc doar modalitatea de aplicare a pedepselor principale, complementare şi a măsurilor de siguranţă.

7

În speţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 106 în referire la art. 104 C.p., instanţa putea dispune cu privire la durata măsurii educative doar după executarea pedepsei închisorii şi respectiv împlinirea vârstei de 18 ani.

Prin d. p. nr.36 din 13 martie 2007, pronunţată de C.A. Alba Iulia, Secţia pentru minori şi familie, s-a admis recursul declarat de procuror, s-au casat hotărârile atacate şi s-a trimis cauza spre rejudecare la J. Aiud(în prezent soluţia nu este motivată).

Curtea de Apel Braşov Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Minorul între 14 şi 16 ani se prezumă că nu are discernământ, cauză care înlătură

caracterul penal al faptei. Potrivit dispoziţiilor art.99 alin.2 din C.p., minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani

răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. Prezumţia lipsei discernământului poate fi răsturnată dacă printr-o expertiză de

specialitate se dovedeşte contrariul. - Prin înch. nr.11/R/MF din 4 februarie 2006 C.A. Braşov, Secţia pentru minori şi

familie a admis recursul procurorului, a casat înch. nr.8 din 4 februarie 2006 pronunţată de T.M.F.Braşov şi rejudecând a admis propunerea de arestare preventivă formulată de P.T.M.F. Braşov, privind pe inc. minor P.V. şi a dispus arestarea preventivă pe o durată de 15 zile începând cu data de 4 februarie 2006 până la data de 18 februarie 2006, pentru săvârşirea infr. prev. de art. 26 rap. la art.211 alin.1 şi 2 lit.b şi c, alin.2' lit.a cu apli. art.99 şi urm. C.p.

La data săvârşirii faptei inc. avea vârsta de 15 ani şi 7 luni. Dovada discernământului s-a făcut cu o expertiză medico-legală care a constatat existenţa acestuia pentru o perioadă anterioară, urmând a se efectua o astfel de probă şi în prezenta cauză.

- Prin înch. din 7 februarie 2006 T.M.F. Braşov a admis cererea formulată de inc. minor P.V., a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.

În motivare se arată că expertiza medico-legală efectuată a stabilit existenţa discernământului inc. pentru perioada septembrie – octombrie 2005, anterioară săvârşirii faptei reţinută în prezenta cauză, respectiv 3 februarie 2006.

În consecinţă prezumţia legală a lipsei discernământului nu a fost răsturnată, măsura preventivă fiind luată cu încălcarea prevederilor legale invocate.

Potrivit art.139 alin.33 din C.p.p., măsura preventivă se revocă din oficiu şi când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea de îndată în libertate a înv.sau inc., dacă nu este arestat în altă cauză.

Hotărârea a rămas definitivă prin înch. nr.13/R/MF din 10 februarie 2006, pronunţată de C. A. Braşov, Secţia pentru minori şi familie, prin care s-a respins recursul declarat de procuror împotriva încheierii din 7 februarie 2006 pronunţată de T.M.F. Braşov.

În cauză, în mod greşit s-a solicitat de către procuror arestarea preventivă a inculpatului minor cu vârsta între 14 şi 16 ani în lipsa expertizei de specialitate care să dovedească existenţa discernământului la data săvârşirii faptei, iar concluziile formulate în cursul judecăţii, precum şi în căile de atac exercitate, au fost nelegale.

2) Nerespectarea dispoziţiilor art.160h alin.3 C.p.p. potrivit cărora, în mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventivă a inc. minor în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile.

8

Potrivit textului legal invocat durata măsurii preventive luată în cursul urmăririi penale faţă de un inc.minor mai mare de 16 ani, nu poate să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile.

T. M. F. Braşov, prin înch. din 1 aprilie 2006 a dispus arestarea preventivă a inc. G.M. pe o durată de 19 zile începând cu data de 1 aprilie 2006, pentru săvârşirea infr. prev. de art.211 alin.1 şi 2 lit.b şi alin.21 lit. a şi b cu aplic. art. 99 C.p. şi art. 20 rap. la art.211 alin.1 şi 2 lit.b, alin.21 lit.b cu apli. art.99 C.p.

Faptele reţinute în sarcina inc. au fost săvârşite în noaptea de 23 martie şi 30 martie 2006, date la care inc. avea vârsta de 16 ani şi 9 luni.

Arestarea preventivă a inc. în cursul urmăririi penale a fost prelungită succesiv. Prin înch. din 15 iunie 2006 pronunţată de T.M.F.Braşov s-a dispus prelungirea

arestării preventive a inculpatului minor pe o durată de 20 de zile. Prin înch. nr.50/R/MF din 16 iunie 2006, C.A. Braşov, Secţia pentru minori şi familie

a admis recursul inc. G.M., a casat înch. din 15 iunie 2006 pronunţată de T.M.F. Braşov, sub aspectul duratei prelungirii măsurii arestării preventive şi rejudecând cauza, a dispus prelungirea măsurii pe o durată de 10 zile, respectiv cu începere din 19 iunie 2006 până la data de 28 iunie 2006.

În motivare se arată că la data de 28 iunie 2006 se împlinesc cele 90 de zile prevăzute de art. 160h alin 3 C.p.p., ca termen rezonabil al arestării preventive a inc. minor. Situaţia excepţională prevăzută de acelaşi text de lege, în care arestarea preventivă în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile nu este analizată, cu atât mai mult cu cât în cauză deşi s-au mai acordat prelungiri ale arestării preventive, acestea nu au fost valorificate la maximum în vederea finalizării urmăririi penale.

Deşi, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, condiţia prelungirii măsurii preventive peste termenul rezonabil este îndeplinită, caracterul excepţional al acesteia nu este motivat.

Aspectul de nelegalitate invocat nu este imputabil procurorului. Totodată, analiza caracterului excepţional, în lipsa unei abordări exprese, rezultă implicit prin aprecierea în concret a modului de săvârşire a faptei sau datelor privind persoana inc.

Ca atare, chiar dacă prima soluţie nu cuprinde o astfel de motivare, instanţa de control putea aprecia caracterul excepţional, potrivit căruia se impunea sau nu prelungirea măsurii, fiind mai puţin relevantă modalitatea de valorificare la maximum a duratei acestei măsuri de către procuror în vederea finalizării urmăririi penale. Sub acest aspect subliniem: săvârşirea faptelor pe timp de noapte, împreună cu mai mulţi inculpaţi, după înarmarea prealabilă cu răngi metalice şi o coadă de mătură din lemn, obiecte pe care le-au folosit mai mulţi inculpaţi pentru săvârşirea faptelor, concursul de infr. şi atitudinea relativ sinceră adoptată.

3) Interese contrare între părţile responsabile civilmente şi minorul parte civilă, reprezentat tot de către acestea.

Prin s.p. nr.5 din 30.01.2006, T.M.F. Braşov a dispus condamnarea inc. minor T.A.I. pentru săvârşirea în concurs a infr.de viol, perversiune sexuală şi corupţie sexuală, printre părţile vătămate fiind şi fratele său minor T. B. În baza art.346 C.p.p. s-a dispus obligarea inc. în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata despăgubirilor materiale şi morale.

Prin d.p. nr.22 Ap/24 iulie 2006, pronunţată de C.A. Braşov, s-a admis apelul inc., s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

În calea de atac exercitată, s-a constatat că există interese contrare între părţile responsabile civilmente şi minorul parte civilă, reprezentat tot de către acestea, sens în care instanţa a dispus desemnarea unui curator special care să reprezinte partea civilă minoră.

9

Totodată, s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art.305 alin.2 C.p.p, în sensul că încheierea de amânare a pronunţării nu a fost semnată.

Apreciem ca nelegală sentinţa pronunţată şi sub aspectul nerespectării dispoziţiilor art.485 alin.2 C.p.p. privind desfăşurarea judecăţii infractorului minor, în sensul că şedinţa nu este publică.

De asemenea, instanţa de fond a soluţionat cauza în lipsa inc. fără să rezulte dovada sustragerii acestuia de la judecată, încălcându-se astfel dispoziţiile art.484 alin.1 C.p.p.

În cauză, sub aspectele invocate, se impunea declararea apelului de către procuror. 4) - Potrivit art.171 alin.2 C.p.p., asistenţa juridică este obligatorie când înv. sau inc.

este minor; - În conformitate cu art.315 alin.1 C.p.p., procurorul este obligat să participe la

şedinţele de judecată în cauzele în care unul dintre inc. este minor, lipsa procurorului fiind sancţionată cu nulitatea absolută prevăzută de art.197 alin.2 C.p.p.

Prin s.p. nr.477 din 25 octombrie 2006, pronunţată de J. Făgăraş, în baza art. 11 pct.2 lit.b rap. la art.10 alin.1 lit.h din C.p.p. cu aplic. art. 131 alin.2 C.p., s-a încetat procesul penal pornit la plângere prealabilă împotriva inc. minor Coman Daniel ş.a. pentru săvârşirea infr. prev. de art.180 alin.2 C.p.

Prin d.p. nr.6/R din 7 februarie 2007, pronunţată de T.M.F.Braşov, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivare s-a reţinut nulitatea absolută întrucât la judecarea cauzei nu s-a asigurat asistarea de către apărător a inc. minor şi nici participarea procurorului, ambele obligatorii în cauză.

5 şi 6) Minorul între 14 şi 16 ani se prezumă că nu are discernământ. Prezumţia prevăzută de art.99 alin.2 C.p. poate fi răsturnată dacă printr-o expertiză de specialitate se dovedeşte contrariul.

Potrivit art.4 din O.G. nr.1 din 20 ianuarie 2000, privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, acestea sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.

În conformitate cu art. 5 din aceeaşi ordonanţă, activitatea de medicină legală se realizează prin anume instituţii sanitare cu caracter public.

Ca atare nota emisă de un medic specialist psihiatru nu este suficientă pentru a dovedi discernământul la data săvârşirii faptei, aceasta neavând puterea unei expertize de specialitate.

5. Prin înch. nr.87 din 19 septembrie 2006, pronunţată de J. Braşov, în baza art.1491 alin.9 C.p.p. rap. la art.99 alin.2 din C.p.,s-a respins propunerea procurorului de arestare preventivă a inc. minor G.I.

Hotărârea a rămas definitivă prin înch. nr.10 din 20 septembrie 2006, pronunţată de T.M.F.Braşov, prin care s-a respins recursul declarat de procuror.

6. Prin înch. nr.92 din 10 octombrie 2006, pronunţată de J. Braşov, în baza art.1491 alin.9 C.p.p. rap. la art.99 alin.2 din C.p., s-a respins propunerea procurorului de arestare preventivă a inc. minor E.M.D.

Hotărârea a rămas definitivă prin încheierea nr.11 din 10 octombrie 2006, pronunţată de T.M. F. Braşov, prin care s-a respins recursul declarat de procuror.

În ambele situaţii instanţa a apreciat că nota emisă de medicul specialist prin care se stabilea existenţa discernământului inculpatului nu avea puterea unei expertize de specialitate.

10

7) - Celeritatea procesului penal. Potrivit art.21 din Constituţia României, republicată, părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

- Rolul activ. Potrivit art.4 din C.p.p organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.

Prin s.p. nr.909 din 31 martie 2006, pronunţată de J. Braşov, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.b rap. la art.10 lit f C.p.p. şi art.284 alin.1 din acelaşi cod, s-a dispus încetarea procesului penal la plângerea prealabilă a părţii vătămate G.F., pentru săvârşirea infr. prev. de art.193 C.p., privind inc. minoră L.A. şi pentru infr. prevăzute de art.205, 25 rap. la art.193, 180 alin.2 şi 206 C.p. cu privire la inc. majori.

Hotărârea a rămas definitivă prin d. p. nr.94/R din 23 noiembrie 2006, pronunţată de T.M.F. Braşov prin care s-a respins ca tardiv recursul părţii vătămate.

Din expozitivul acesteia rezultă următoarele. Pe data de 2 aprilie 2003 partea vătămată s-a adresat organelor de poliţie pentru

identificarea a 2 dintre făptuitorii faptelor săvârşite împotriva sa toate în aceeaşi dată. La 3 iunie 2003, cu adresa nr.206592/206505/2003, Poliţia Săcele i-a comunicat

identitatea celor doi. La aceeaşi dată partea vătămată a formulat plângere prealabilă la P.J. Braşov, prin care a

solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, mai puţin a celor doi iniţial neidentificaţi. Plângerea înregistrată la data de 3 iunie 2003 la P.J. Braşov sub nr. 1167/VIII-1/2003,

împreună cu completarea prin care s-a indicat şi numele celor 2 autori necunoscuţi iniţial, s-a depus la J.Braşov pe data de 6 august 2003, constituindu-se dosarul nr.2189/2003.

Instanţa de fond, prin s.p. nr.909 din 31 martie 2006, a încetat procesul penal constatând tardivitatea plângerilor formulate, astfel: tardivitatea plângerilor formulate la parchete privind făptuitorii a căror identitate era cunoscută (3 iunie în raport de data săvârşirii faptei – 2 aprilie) şi la instanţă privind făptuitorii a căror identitate nu era cunoscută iniţial (6 august în raport de data la care poliţia a comunicat identitatea – 3 iunie).

Potrivit art.300 alin.1 din C.p.p. instanţa este datoare să verifice, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.

Prin soluţia pronunţată, după un interval de 2 ani şi 6 luni în raport de data investirii, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prev. în art. 21 din Constituţia României, republicată.

Totodată, coroborând dispoziţiile art.279 alin.1 lit.a, teza a II-a cu cele prev. de art.285 C.p.p., în vigoare la momentul judecăţii, apreciem ca formulată în termen plângerea cu privire la care instanţa a constatat tardivitatea.

Astfel plângerea prealabilă de competenţa instanţei se poate adresa organului de cercetare penală, când făptuitorul este necunoscut, pentru identificarea lui.

Plângerea prealabilă greşit îndreptată se trimite organului competent, caz în care se consideră valabilă dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent.

Faţă de cele de mai sus, în baza rolului său activ în desfăşurarea procesului penal, instanţa trebuia să solicite organului de poliţie cererea adresată acestuia. În cazul în care constată că în cuprinsul ei se regăsesc elementele care definesc conţinutul unei plângeri, conforme art.283 din C.p.p., trebuia apreciată ca fiind formulată în termenul prevăzut de lege.

Dispoziţiile art.285 C.p.p. privitoare la trimiterea plângerii greşit îndreptată către organul competent, trebuiau respectate şi de P.J.Braşov investit cu plângerea nr.1167/VIII-1/2003.

11

Pentru considerentele învederate, aspectele de nelegalitate sesizate de către P.C.A. Braşov, în raport de soluţiile pronunţate de instanţe, sunt formale. Devine irelevantă dovada discernământului minorului cu vârsta între 14 şi 16 ani cu privire la fapta săvârşită, lipsa apărătorului precum şi a inc. minor la judecată, în contextul încetării procesului penal pentru tardivitatea plângerii prealabile, cauză care împiedică exercitarea acţiunii civile.

Curtea de Apel Bucureşti. Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Nerespectarea dispoziţiilor art.257 cu referire la art.250 şi urm. C.p.p. şi art.171

din acelaşi cod, în sensul nesemnării procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală de către înv. minor şi apărătorul acestuia.

Textele legale invocate constituie veritabile garanţii ale drepturilor la apărare precum şi la un proces echitabil, instituind obligaţia procurorului, în cazul urmăririi fără punerea în mişcare a acţiunii penale, să îl cheme pe înv. şi să îi prezinte materialul de urmărire penală, iar în cazul în care acesta este minor să îi asigure în mod obligatoriu asistenţa juridică.

Prin rechizitoriul nr.4704/P/2005 din 25.08.2005, P.J. Sect. 3 Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inc. minori N.G. şi S.F. pentru săvârşirea infr. prevăzute de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a,e şi alin.2 lit.b cu aplic. art.99 C.p. şi respectiv art.26 C.p. cu privire la al doilea inc.

În procesele-verbale de prezentare a urmăririi penale din 13.05.2005, nu s-a menţionat dosarul de urmărire penală în care s-a efectuat prezentarea, fapta şi încadrarea juridică a acesteia, ele nu au fost semnate de către avocat deşi prezenţa acestuia era obligatorie, iar ulterior, la datele 1 iunie şi 10 iunie 2005, au fost ataşate la dosar rapoartele de anchetă socială, fără a se proceda la prezentarea din nou a materialului de urmărire penală.

Dacă în ceea ce priveşte forma procedurală a actului, sancţiunea prevăzută este nulitatea relativă, dispoziţiile privitoare la asistarea inc. de către apărător sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.

Prin s.p. nr.1381 din 29 septembrie 2005, pronunţată de J. Sect. 3 Bucureşti, în baza art.197 alin.2 rap. la art. 300 alin.2 C.p.p. s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru a se proceda conform dispoziţiilor art.250 cu aplic. art.171 C.p.p. în vederea refacerii actului de sesizare.

Hotărârea a rămas definitivă prin d.p. nr.75/R din 13 ianuarie 2006, pronunţată de T.Bucureşti S. a II-a, prin care s-a respins, ca nefondat recursul declarat de procuror.

Faţă de considerentele de mai sus, procurorul care a instrumentat cauza în faza de urmărire penală, precum şi cel care a participat în cea de judecată, a procedat nelegal, recursul fiind greşit declarat.

În mod corect însă, în calea de atac exercitată, procurorul a invocat nelegalitatea hotărârii de fond sub aspectul judecării cauzei în şedinţă publică, contrar dispoziţiilor art.485 alin.2 C.p.p. precum şi în lipsa inc. minor, deşi prezenţa acestuia era obligatorie potrivit art.484 alin.1 din acelaşi cod. Totodată, la dosar nu existau dovezi în sensul sustragerii de la judecată. Sub acest ultim aspect sancţiunea este nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin.2 din C.p.p.

Instanţa de control, în considerentele hotărârii, deşi invocă motivele de recurs sus arătate, nu se pronunţă cu privire la acestea şi soluţionează cauza tot în şedinţă publică.

2) Nerespectarea dispoziţiilor art. 171 alin.2 C.p.p. în faza de urmărire penală, în sensul asigurării asistenţei juridice obligatorie a înv.sau inc. minor.

12

Prin rechizitoriul nr.6361/P/1005 al P.J. Buftea s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inc. minor P.C.D. pentru săvârşirea infr. prev. de art.208-209 lit.g şi i C.p. cu aplic. art.41 alin.2 şi 99 şi urm. C.p.

Analizând legalitatea actului de sesizare, în conformitate cu dispoziţiile art.300 C.p.p., instanţa constată că inc. a fost audiat în cursul urmăririi penale fără să fie asistat de apărător, deşi aceasta era obligatorie.

Prin s. p. nr.1201 din 8 mai 2006, pronunţată de J. Buftea, s-a dispus, în baza art.300 rap. la art. 171 alin.2 şi 197 alin.2 C.p.p., restituirea dosarului la parchet.

Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare. Soluţia este imputabilă procurorului care a întocmit actul de sesizare, iar concluziile

procurorului de şedinţă, care lasă la aprecierea instanţei, sunt greşite. Totodată apreciem că judecata s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor art.484

alin.2 şi 485 alin.2 C.p.p., în sensul că nu s-a făcut dovada sustragerii de la judecată a inc. minor a cărei prezenţă era obligatorie, iar şedinţa a fost publică deşi legea prevedea contrariul.

Aspectele de nelegalitate menţionate nu au fost invocate în cursul judecăţii. 3) Nerespectarea prevederilor art.99 alin.2 şi 50 C.p. Potrivit dispoziţiilor legale invocate, minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani

răspundere penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapte cu discernământ. În caz contrar nu răspunde penal, lipsa discernământului reprezentând o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

Prezumţia stabilită de lege poate fi răsturnată dacă printr-o expertiză de specialitate se dovedeşte contrariul.

Prin rechizitoriul nr.297/P/2005 din 29 septembrie 2005 al P.J.Buftea s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inc. Z.G. pentru săvârşirea inf. prev. de art.208 alin.1– 209 alin.1 lit.a, g şi i C.p., cu aplic. art.99 şi urm. din acelaşi cod.

La data săvârşirii faptei, minorul avea vârsta de 14 ani şi 11 luni. Din dosarul de urmărire penală rezultă că inc. s-a sustras urmăririi penale, părăsind ţara,

motiv pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată în lipsă. Apreciind că efectuarea expertizei medico-legale în cursul judecăţii s-ar putea face cu

mare întârziere, prin s.p. nr.2569 din 28 noiembrie 2005, pronunţată de J. Buftea, s-a dispus, în baza art.333 din C.p.p., rap. la art.99 alin.2 C.p. restituirea dosarului la parchet pentru a se stabili dacă inc. avea discernământ la data săvârşirii faptei, prin efectuarea unui raport de expertiză medico-legală.

Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare. Soluţia este imputabilă procurorului care a întocmit actul de sesizare a instanţei. Totodată, se constată că în cazul judecăţii nu s-au respectat dispoziţiile art. 485

alin.2 C.p.p. în sensul judecării cauzei în şedinţă nepublică. 4) Încălcarea dispoziţiilor art.484 alin.2 C.p.p. în sensul că instanţa a soluţionat

cauza fără citarea reprezentanţilor legali ai minorilor parte vătămată şi inculpaţi, precum şi ai autorităţii tutelare

Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face plângere cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă.

Prin s.p. nr.119 din 17 ianuarie 2006, pronunţată de J. Sectorului 2, s-a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h C.p.p. încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate E. G. împotriva inc. M.M., M.C., T.M. şi M.B., pentru inf. prev. de art.213 C.p., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată.

13

Hotărârea a rămas definitivă prin d.p. nr.541 din 27 februarie 2006, pronunţată de T. Bucureşti S. a II-a penală, prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul M. B.

Întrucât atât partea vătămată cât şi inc. M.M. şi M.C. erau minori, conform art.484 alin.4 C.p.p., instanţa trebuia să introducă în cauză reprezentanţii legali ai acestora precum şi autoritatea tutelară.

Hotărârile pronunţate sunt nelegale sub aspectul învederat. În cauză se impunea declararea recursului de către procuror. Totodată, se constată şi încălcarea dispoziţiilor art.222 alin.6 C.p.p. şi art.131 alin.2

Codul penal. Potrivit prev. art.222 alin.6 C.p. plângerea, ca modalitate de sesizare, o poate face o

persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă.

Conform art.9 din Dec. nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui.

În conformitate cu prevederile art.8 alin.1 şi 9 alin.1 din acelaşi decret, capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data când persoana devine majoră (la împlinirea vârstei de optsprezece ani). Minorul, care a împlinit vârsta de paisprezece ani, are capacitatea de exerciţiu restrânsă.

În temeiul art.131 alin.2 C.p., retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.

Potrivit principiului simetriei actelor juridice, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, cine poate face o plângere o poate şi retrage.

Faţă de cele de mai sus, minorul între 14 şi 18 ani, având capacitate de exerciţiu restrânsă, poate face şi respectiv retrage o plângere numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor.

Cum în cauză minorul de 17 ani a formulat şi ulterior retras plângerea, fără încuviinţarea prealabilă menţionată, hotărârea pronunţată, cu încălcarea dispoziţiilor legal invocate, este nelegală, fiind lovită de nulitate.

În speţă se constată că instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art.131 alin.5 C.p. potrivit cărora în cazul în care cel vătămat este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.

Pentru considerentele arătate se impunea declararea recursului de către procuror. 5) Nerespectarea dispoziţiilor art.131 alin.5 C.p. potrivit cărora în cazul în care cel

vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.

În aplicarea dispoziţiilor art.222 C.p.p. privind modul de formulare a plângerii prealabile, practica judiciară a statuat teoria că plângerea prealabilă este legal formulată de reprezentantul legal al minorului cu capacitatea de exerciţiu restrânsă cu condiţia însuşirii ei în termenul legal de 2 luni de la data la care minorul a ştiut cine este făptuitor.

Potrivit art.386 C.p.p organul de urmărire penală are obligaţia să cheme minorul şi să-l întrebe dacă înţelege să-şi însuşească plângerea formulată de către reprezentantul său legal.

Prin s.p. nr.161 din 6 martie 2006, pronunţată de J. Roşiorii de Vede, în baza art. 11 pct. 2 lit.b rap. la art.10 lit. f teza I-a C.p.p., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inc. B.M. pentru infr. prev. de art.193 şi 205 C.p., la plângerea prealabilă a părţii vătămate S.A., minor

14

în vârstă de 16 ani, prin reprezentantul său legal D. V. – mama sa -, pentru tardivitatea introducerii plângerii prealabile de către partea vătămată, peste termenul prevăzut de lege.

În considerentele hotărârii se arată că prin plângerea adresară organului de urmărire penală în octombrie 2005, D.V. a solicitat efectuarea cercetărilor penale privind pe inc. B. M. sub aspectul săvârşirii, la data de 7 octombrie 2005, a infr. de ameninţare şi insultă împotriva fiului său S.A.C.

În noiembrie 2005 plângerea a fost înaintată instanţei. La primul termen de judecată – 20 ianuarie 2006 -, D.V. a precizat că fiul său, în numele

căruia a formulat plângerea, are vârsta de 16 ani, situaţie în care s-a dispus introducerea în cauză a acestuia şi citarea pentru data de 17 februarie 2006.

La acest termen de judecată, minorul – parte vătămată – a precizat că-şi însuşeşte plângerea prealabilă formulată de reprezentantul său legal.

În aplicarea dispoziţiilor art.222 C.p.p., privind modul de formulare a plângerii prealabile, instanţa a împărtăşit practica unitară potrivit căreia plângerea prealabilă este legal formulată de reprezentatul legal al minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă cu condiţia însuşirii ei, în termenul legal de 2 luni, de la data la care minorul a ştiut cine este făptuitorul.

Cum în cauză, faţă de data de 7 octombrie 2005 când minorul a fost ameninţat şi insultat de către inculpatul B. M., partea vătămată şi-a însuşit plângerea formulată de reprezentantul său legal la data de 17 februarie 2006, cu mult peste termenul de 2 luni prevăzut de lege, instanţa a constatat tardivitatea acesteia, ceea ce echivalează cu lipsa plângerii.

Prin d.p. nr.563/R din 15 iunie 2006, pronunţată de T. Teleorman, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivare se arată următoarele : Lipsa plângerii prealabile este reglementată de art.131 alin.1 C.p., în care se arată că în

cazul infr. pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acesteia înlătură răspunderea penală.

Potrivit alin.5 al aceluiaşi articol, în cazul în care cel vătămat este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.

Este adevărat că în cazul minorului care a împlinit vârsta de 16 ani, reprezentantul legal nu poate introduce plângere prealabilă în numele acestuia, dar dacă totuşi a făcut o astfel de plângere ea poate fi însuşită de minor în termenul de 2 luni de la data la care a ştiut cine este făptuitorul.

Faţă de cele de mai sus se constată că organul de cercetare penală avea obligaţia să cheme minorul şi să-l întrebe dacă înţelege să-şi însuşească plângerea formulată de către reprezentantul său legal.

Această omisiune a fost complinită de către instanţa de judecată, partea vătămată neputând fi sancţionată pe motiv că organele de cercetare au omis să-şi îndeplinească obligaţia impusă de art.286 C.p.p.

Curtea de Apel Cluj Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Încălcarea dispoziţiilor art.171 alin.2, 315 alin.1, art.482 şi art.484 alin.2 C.p.p.

potrivit cărora asistenţa juridică este obligatorie când înv. sau inc. este minor, procurorul este obligat să participe la şedinţele de judecată ale judecătorilor în cauzele în care asistenţa juridică este obligatorie, în cauzele cu infr. minori ancheta socială este obligatorie, urmând a se cita în afară de părţi şi autoritatea tutelară.

15

Prin s.p. nr.586 din 8 septembrie 2005, pronunţată de J. Dej, s-a dispus condamnarea inc. C. I. şi R.V. la câte o pedeapsă de 500 RON fiecare, pentru infr. prevăzută de art.180 alin.2 C.p.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit .a şi 10 lit.c din C.p.p., s-a dispus achitaţi inc. C. I. V. şi R. I., aceasta din urmă minoră.

Prin plângerea prealabilă formulată, partea vătămată B.N. a solicitat condamnarea a 4 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de lovire săvârşită la data de 22 iunie 2006, urmare căreia a necesitat un număr de 9 zile de îngrijiri medicale.

Cu toate că prima instanţă a cunoscut faptul că inc. R.I. era minoră, născută la data de 18 septembrie 1987, nu a procedat la judecarea cauzei conform reglementărilor speciale în materie, respectiv nu a fost citată autoritatea tutelară şi nu s-a dispus efectuarea unei anchete sociale.

Totodată, nu s-a asigurat asistenţa juridică, iar la judecată nu a participat procurorul, ambele dispoziţii fiind obligatorii.

De asemenea, în condiţiile în care reprezentanţii legali ai minorei aveau calitatea procesuală de coinculpaţi, instanţa avea obligaţia de a depune diligenţe în vederea desemnării unui curator care să o asiste pe aceasta.

Constatând încălcarea drepturilor procesuale susmenţionate, prin d.p. nr.61/R din 1 februarie 2006, pronunţată de T. Cluj, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat hotărârea atacată, prin extinderea efectelor recursului şi asupra inc. C.I., R.V. şi C.I.V. şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În considerente se reţine că cercetarea judecătorească şi sentinţa atacată sunt lovite de nulitatea absolută prevăzută de art.197 alin.2 C.p.p.

Judecata în recurs s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art.484 alin.1 şi 2 C.p.p. în sensul că s-a făcut în lipsa inc. minore R.I, în condiţiile în care la dosar nu exista dovada sustragerii de la judecată a acesteia.

2) Încălcarea dispoziţiilor art.171 alin.1 şi 2 C.p.p. şi art.99 alin.2 C.p., prin lipsa de apărare a inc. minor la unul din termenele de judecată şi a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică cu privire la inc. minor cu vârsta între 14 şi 16 ani.

Prin s.p. nr.2049 din 23 decembrie 2005, pronunţată de J. Gherla, s-a dispus, în temeiul art.100 alin.1 şi art.103 C.p., aplic. măsurii educative a libertăţii supravegheate pe timp de 1 an faţă de inc. minor B. B., pentru infr. prev. de art. 180 alin.2 cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a C.p. şi art.180 alin. 1 din acelaşi cod, cu aplic. art.33 lit.a C. p.

Prin d. p. nr.128/R din 1 martie 2006, pronunţată de T. Cluj, S. pen., s-au admis recursurile inc., s-a casat hotărârea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivare se arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate pentru următoarele considerente: nu s-a asigurat asistenţa juridică obligatorie inc. minor pentru unul dintre termenele de judecată, cererea apărătorului prin care s-a solicitat amânarea cauzei întrucât acesta nu se putea prezenta din motive obiective a fost trecută cu vederea. Mai mult decât atât, în lipsa apărătorului, instanţa a procedat la audierea unui martor.

Încălcarea dispoziţiilor art.171 C.p.p. atrage nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin.2 din acelaşi cod.

Al doilea aspect de nelegalitate reţinut îl constituie lipsa raportului de expertiză medico-legală psihiatrică a inc. minor B.B., care la data comiterii faptei avea 15 ani, situaţie în care, conform art.99 alin.2 C.p. răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

16

Soluţia pronunţată este imputabilă şi procurorului, care nu a invocat motivele de nelegalitate constatate de instanţa de control judiciar, a formulat concluzii greşite la judecata în fond şi nu a acţionat cu recurs.

3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 171 alin. 1 şi 2 C.p.p. potrivit cărora asistenţa juridică este obligatorie când înv. sau inc. este minor, art. 482 C.p.p. ce prevede obligativitatea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori şi art. 484 alin.2 din acelaşi cod, în sensul că la judecarea cauzei nu s-au citat părţile responsabile civilmente şi autoritatea tutelară.

Prin rechizitoriul nr.110/P/2006 din 31 ianuarie 2006 al P.T. Sălaj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inc. M.D. ş.a. pentru săvârşirea infr. prev. de art. 208, 209 alin.1 lit.a şi g C.p.

La data comiterii faptei (4 ian. 2005 ), inc. avea vârsta de 17 ani şi 4 luni. Prin s. p. nr.170 din 10 martie 2006, pronunţată de J. Zalău, în baza art.333 din C.p.p.

s-a dispus restituirea dosarului la parchet în vederea completării urmăririi penale. Instanţa a constatat, raportat la data săvârşirii faptei, că inc. era minor, fiind obligatorie

asigurarea asistenţei juridice a acestuia şi efectuarea anchetei sociale. În caz contrar legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii absolute.

Prin d.p. nr.51 din 10 mai 2006, pronunţată de T. Sălaj, s-a respins ca tardiv recursul declarat de procuror.

În considerente,faţă de motivele de recurs invocate,se arată că este irelevant că la 31 ianuarie 2006,când s-a întocmit rechizitoriul, inc.avea 18 ani împliniţi atâta vreme cât la data de 6 iunie 2005,când s-a început urmărirea penală, era minor.

Conform art.171 alin.2 C.p.p., asistenţa juridică este obligatorie când inc. sau înv. este minor.

Totodată, se constată lipsa anchetei sociale, obligatorie potrivit art.482 C.p.p. Este adevărat că, ulterior pronunţării hotărârii de către instanţa de fond, primăria a comunicat, la solicitarea parchetului, că minorul nu mai locuieşte în ţară fiind plecat împreună cu familia, motiv pentru care aceasta nu se mai poate efectua, dar aspectele menţionate nu pot înlătura sancţiunea nulităţii absolute prev. de art.197 alin.2 C.p.p. Întrucât datele anchetei sociale servesc la luarea unei măsuri sau la aplicarea unei sancţiuni, în lipsa lor nu există certitudinea că organul de urmărire penală a făcut o justă apreciere în cauză când a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inc. minor.

Chestiunea în discuţie este cu atât mai pregnantă cu cât în actul de sesizare nu s-au reţinut prev. art.99 C.p. şi nici nu s-au introdus în cauză autoritatea tutelară şi părţile responsabile civilmente – sublinierea noastră.

Coroborând acest aspect cu cele reţinute de instanţă rezultă că în cursul urmăririi penale procurorul nu a avut în vedere starea de minorat a inc. precum şi dispoziţiile legale aplicabile acesteia, soluţia fiindu-i imputabilă.

În cauză nu se impunea declararea recursului, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost tardivă.

Atât la judecata în primă instanţă cât şi în apel, se constată încălcarea dispoziţiilor art.484 alin.2 C.p.p. în sensul că nu a fost citată autoritatea tutelară şi părinţii minorului.

Curtea de Apel Constanţa. Instanţe şi parchete din raza teritorială.

17

1) Încălcarea dispoziţiilor art.17 C.p.p. privind exercitarea din oficiu a acţiunii civile când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitatea de exerciţiu restrânsă.

Instanţa este obligată să administreze din oficiu probe pentru stabilirea prejudiciului suferit de copilul minor rămas de pe urma victimei în vederea obligării inc. la despăgubiri în favoarea acestuia.

În lipsa dovezii unor astfel de venituri, întrucât victima contribuia la creşterea şi educarea minorei, instanţa avea obligaţia potrivit art.14 şi 346 C.p. şi art.998 C.civ. de a stabili prestaţia lunară la venitul minim pe economia naţională.

Prin s.p. nr.1459 din 24 iunie 2005, pronunţată de J. Constanţa, s-a dispus condamnarea inc. R.C. la o pedeapsă de 10 luni închisoare cu aplic. art.81 C.p. pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, pentru săvârşirea infr. prev. de art. 178 alin.2 cu aplic. art.74 alin.1 lit.a şi 76 lit.d acelaşi cod.

În baza art.14 şi 346 C.p.p. cu referire la art.998 – 999 C.civ. a fost obligat la daune morale şi materiale.

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de părţile civile, respectiv obligarea inc. la prestaţie lunară periodică în favoarea minorei V.A.L. fiica victimei decedată.

În motivare se arată că nu au fost depuse acte privind veniturile obţinute de victimă. Prin d.p. nr.86 din 9 februarie 2006, pronunţată de T. Constanţa, s-au respins ca

nefondate apelurile declarate de părţile civile. Prin d.p. nr.254/P din 10 mai 2006, pronunţată de C.A. Constanţa, Secţia penală şi

pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-au admis recursurile declarate de părţile civile V.A. şi V.A.L. (soţul şi fiica victimei), s-au casat în parte decizia pronunţată în apel şi sentinţa pronunţată în fond, numai sub aspectul soluţionării acţiunii civile şi s-a trimis cauza spre rejudecare la J. Constanţa în vederea soluţionării numai cu privire la prestaţia perioadei cuvenită minorei V.A.L.

În considerente se arată că în mod greşit instanţele au respins pretenţiile privind acordarea prestaţiei periodice în favoarea minorei, întrucât nu s-a făcut dovada veniturilor obţinute de victimă.

Din probatoriul administrat rezultă că mama era încadrată în muncă şi obţinea venituri cu care contribuia la creşterea şi educarea copilului minor, în vârstă de 6 ani la data săvârşirii faptei: aprilie 2002, iar prin constituirea de parte civilă s-a solicitat echivalentul sumei de 100 € lunar, prestaţie periodică datorată până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Având în vedere dispoziţiile art.17 C.p.p. ce prevăd exercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, instanţa era obligată să administreze din oficiu probe pentru stabilirea prejudiciului suferit de copilul minor rămas de pe urma victimei în vederea obligării inc. la despăgubiri în favoarea acestuia.

În lipsa dovezii unor astfel de venituri, întrucât victima contribuia la creşterea şi educarea minorei, instanţa avea obligaţia, potrivit art.14 şi 346 C.p.p. şi art. 998 C.civ., de a stabili prestaţia lunară la venitul minim pe economia naţională.

Sub aspectul susmenţionat se impunea exercitarea căilor de atac de către procuror. 2) Prin derogarea de la regulile generale privind suspendarea condiţionată a

executării pedepsei, art.1101 prevede posibilitatea instanţei de a dispune, pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani a infractorului minor, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor prev. în art.863 C.p.

În cazul neîndeplinirii lor se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.864 alin.2 din acelaşi cod.

18

Prin s p. nr. 831 din 12 aprilie 2006, pronunţată de J. Constanţa, s-a dispus condamnarea inc. minor B. M. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. din acelaşi cod.

În baza art.81 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 110 din acelaşi cod.

În temeiul art.1101 C.p. s-a încredinţat supravegherea inc. minor Serviciului de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă T. Constanţa, urmând ca, până la împlinirea vârstei de 18 ani, inc. să respecte obligaţiile prev. de art. 103 alin.3 C.p., iar după împlinirea vârstei de 18 ani să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art.863 din acelaşi cod.

Se atrage atenţia inc asupra dispoziţiilor art.83 şi 864 C.p. Împotriva hotărârii s-a declarat apel de către procuror sub aspectul greşitei aplicări a

dispoziţiilor art.863 în condiţiile în care s-a făcut aplicarea prevederilor art.81 C.p., solicitându-se înlăturarea art.1101 teza a II-a, precum şi art.864 C.p.

Prin d.p. nr.400 din 11 septembrie 2006, pronunţată de T. Constanţa s-a respins ca nefondat apelul declarat de procuror, soluţia rămânând definitivă prin nerecurare.

Apreciem soluţiile pronunţate ca legale şi nefondat apelul declarat de procuror pentru următoarele considerente:

Instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei îşi are sediul în secţiunea a III-a din Capitolul intitulat „Individualizarea pedepselor”, art.81-86 C.p.

Prin derogarea de la regulile generale, art.110 C.p. prevede dispoziţii aplicabile numai infractorilor minori.

Pentru a asigura suspendării condiţionate a executării pedepsei o eficienţă deplină, art.1101 C.p. prevede că, odată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, se poate dispune şi încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii.

Ca atare, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o măsură complementară (adiacentă), aplicabilă facultativ de instanţă ori de câte ori apreciază că minorul n-ar putea să-şi exercite un autocontrol eficient.

Împletind dispoziţiile care reglementează suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu acelea care reglementează măsura libertăţii supravegheate, legiuitorul a înţeles să atribuie acestor din urmă dispoziţii un caracter secundar, subordonat celor dintâi. De aceea, nu pot fi luate în considerare decât acele dispoziţii din reglementarea libertăţii supravegheate care înlesnesc atingerea scopului urmărit prin dispoziţiile care reglementează instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei şi sunt compatibile cu aceste din urmă prevederi.

Astfel art.1101 C.p. trimite la dispoziţiile art.103 C.p. care reglementează libertatea supravegheată ca măsură educativă aplicabilă minorului până la împlinirea vârstei de 18 ani şi la dispoziţiile art.863 din acelaşi cod, care reglementează măsurile de supraveghere în cazul suspendării pedepsei sub supraveghere a condamnatului (respectiv minorul devenit major pe durata termenului de încercare aplicat potrivit art. 110 cu referire la art. 81 C.p.).

Totodată, art.1101 alin.3 C.p. prevede măsurile care pot fi luate în cazul sustragerii sau neîndeplinirii obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere dispuse potrivit art. 103 şi respectiv 863 din acelaşi cod.

Aşadar, măsura libertăţii supravegheată, dispusă potrivit art.1101 C.p., are un caracter complementar, ajutător, pe lângă dispoziţiile care reglementează instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Astfel, efectele juridice ale comportării necorespunzătoare a minorului nu pot fi cele prevăzute în art.103 alin.3 C.p., specifice măsurii libertăţii supravegheate când aceasta este aplicată

19

ca sancţiune principală, de sine stătătoare. Efectele juridice trebuie examinate în raport de situaţia infractorului faţă de care s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării ei şi respectiv dispoziţiile care reglementează această instituţie.

În legătură cu acest aspect, întrucât art. 83 C.p. prevede că revocarea are loc dacă în termenul de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infr., cât şi pentru a nu se crea infractorilor minori o situaţie mai grea decât cea a majorilor, numai în ipoteza în care purtarea necorespunzătoare a minorului constă în săvârşirea unei noi infracţiuni este cazul să se revoce suspendarea condiţionată. În celelalte ipoteze – când comportarea necorespunzătoare a minorului nu constituie infracţiune – numai că nu este cazul să se revoce suspendarea condiţionată, dar nici să se ridice măsura supravegherii.

Acest raţionament este valabil şi în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicabilă infractorului minor în condiţiile art. 1101 alin.3, cu aplicarea art. 864C.p.

Faţă de cele de mai sus este necesar ca instanţa să atragă atenţia asupra dispoziţiilor art.83 şi art.864 C.p.

În acest sens menţionăm comentariul din „Codul penal comentat şi adnotat” – Partea generală – T. Vasiliu, V. Papadopol ş.a, Editura Ştiinţifică Bucureşti, 1972, p.569-573.

Pentru considerentele învederate, apreciem ca legală soluţia pronunţată şi nefondat apelul declarat de procuror.

De altfel se constată că într-o cauză similară,(s.p. nr.671 din 31 martie 2006 pronunţată de J.Constanţa), procurorul a apreciat legală soluţia pronunţată sub aspectul laturii penale şi implicit a aplicării prev. art.1101 C.p., cu referire la art.863 şi art.864 din acelaşi cod.

3) Greşita rezolvare a acţiunii civile potrivit art. 14 alin.3 C.p.p. Repararea pagubei, se face potrivit dispoziţiilor legii civile, prioritate având repararea în natură a pagubei prin restituirea bunurilor, faţă de repararea prin despăgubiri băneşti. Când însă, prin repararea în natură nu s-a acoperit integral paguba, atunci se acordă în completare şi despăgubiri băneşti.

Prin s.p. nr.671 din 31 martie 2006, pronunţată de J. Constanţa, s-a dispus condamnarea inc. E.B.G. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a cu aplic. art.41 alin.2 şi 75 lit.c C.p. şi a inc. minor A.M. la 1 an închisoare cu aplic. art.81 C.p. pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni stabilit în condiţiile art. 110 din acelaşi cod.

În baza art. 1101 C.p. încredinţează supravegherea inc. minor Serviciului de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă T. Constanţa, urmând ca până la împlinirea vârstei de 18 ani să respecte obligaţiile prev. de art.103 C.p., iar după împlinirea vârstei de 18 ani să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art.863 C.p.

Atrage atenţia inc. minor asupra dispoziţiilor art. 83 şi 86 4 C.p. În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. şi art. 998 şi urm. C.civ. obligă inc., pe cel minor în

solidar cu părţile responsabile civilmente, la despăgubiri civile. Instanţa a constatat, greşit, întemeiate pretenţiile civile ale părţii vătămate E. B. şi a

obligat inc., pe cel minor în solidar cu părţile responsabile civilmente, la despăgubiri civile, întrucât din probatoriul administrat rezulta că o parte din obiectele sustrase se află depuse la două case de amanet.

Faţă de cele de mai sus, instanţa trebuia să oblige cele două case de amanet să restituie părţii vătămate obiectele respective, inc. urmând să fie obligaţi la despăgubiri numai în completare, până la acoperirea integrală a pagubei produse părţii civile.

Mai mult decât atât – nota noastră – apreciem că bunurile în cauză trebuiau ridicate şi predate părţii vătămate, casele de amanet urmând a fi introduse în cauză ca părţi civile în vederea acoperirii prejudiciului cauzat acestora prin remiterea inc. a unor sume de bani echivalente.

20

Sub aspectul laturii civile, sentinţa a rămas definitivă cu privire la obligarea inc. minor A.M. prin nerecurarea d.p. nr.477 din 23 octombrie 2006, pronunţată de T. Constanţa şi cu privire la inc. major E.B.G. prin d.p. nr.128/MP din 5 decembrie 2006, pronunţată de C.A. Constanţa.

Curtea de Apel Craiova Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Lipsa nejustificată a părţii vătămate, persoană lipsită de capacitate, sau cu

capacitate de exerciţiu restrânsă, la două termene consecutive, în faţa primei instanţe, nu este considerată drept retragere a plângerii prealabile fără citarea reprezentanţilor săi legali.

Potrivit art.222 alin.6 C.p.p., pentru persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu, plângerea se face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face plângere cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă.

În conformitate cu prevederile art.131 alin.2 C.p., retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, iar potrivit art.2841 C.p.p., lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive în faţa primei instanţe este considerată drept retragerea plângerii prealabile.

Faţă de textele invocate, deşi nu există o reglementare expresă, lipsa nejustificată, la două termene consecutive, a părţii vătămate, persoană fără capacitatea de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu este suficientă pentru a fi considerată drept retragere a plângerii prealabile. Într-o atare situaţie este necesară ca alături de această parte aceeaşi poziţie procesuală să o manifeste şi reprezentanţii săi legali.

Prin s p. nr.2524 din 26 mai 2006, pronunţată de J.Craiova, s-a dispus, în baza art.11 lit.b rap. la art.10 lit. h din C.p.p. coroborat cu art.2841 din acelaşi cod, încetarea procesului penal, la plângerea prealabilă a părţii vătămate P.D. asistată de reprezentanţii săi legali P.N. şi P.G., faţă de inc. T.C. şi P.P., pentru săvârşirea infr. prev. de art.180 alin.1 C.p.

Partea vătămată P.D.M., născut la 9 august 1989, era minor la data săvârşirii faptei precum şi la momentul pronunţării hotărârii.

Întrucât la unul din cele 2 termene consecutive, respectiv la 14 aprilie 2006, reprezentanţii minorului parte vătămată nu au fost citaţi, în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art.2841 cu referire la art. 222 alin.6 C.p.p.

Prin d p. nr.2 din 5 octombrie 2006, pronunţată de T. Dolj, Secţia pentru minori şi familie, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

2) - Încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea instanţei, respectiv art.483 teza a II –a C.p.p. potrivit cărora cauzele în care inc. este minor se judecă de judecătorii desemnaţi de către ministrul justiţiei.

- Aplicarea nelegală a măsurii educative a libertăţii supravegheate a minorului, pe timp de 1 an.

Potrivit art.103 C.p., supravegherea minorului cât şi termenul de 1 an în care aceasta are loc, constituie elemente esenţiale de caracterizare a acestei măsuri. Termenul fix de 1 an nu poate fi prelungit sau micşorat, acesta constituind însăşi executarea acestei măsuri. Ca atare, făptuitorul trebuie să-şi păstreze calitatea de minor până la finele acestui termen.

Prin s.p. nr.253 din 31 ianuarie 2006, pronunţară de J. Drobeta Turnu Severin, în baza art. 103 C.p. s-a aplicat inc. minor N.I. măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de 1 an, pentru săvârşirea infr. prev. de art.210 raportat la art.208 C.p. Supravegherea a fost încredinţată părţii responsabile civilmente N. S.

21

Prin d.p. nr.278/R din 24.03.2006, pronunţată de T. Mehedinţi, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivare se arată că au fost încălcate dispoziţiile art.483 alin.1 C.p.p., în sensul că judecătorul care a soluţionat cauza nu era desemnat să judece cauze cu infractori minori.

Hotărârea este lovită de nulitatea absolută prev. de art.197 alin.2 C.p.p., fiind încălcate dispoziţiile relative la compunerea instanţei.

Cu prilejul rejudecării se va avea în vedere şi legalitatea măsurii educative aplicată potrivit art. 103 C.p. minorului N.I, născut la 7 ianuarie 1989 (în vârstă de 17 ani la data pronunţării).

Sub acest aspect menţionăm următoarele : Din ansamblul dispoziţiilor care reglementează măsura libertăţii supravegheate

rezultă, în mod implicit, că aplicarea acestei măsuri este condiţionată ca făptuitorul să nu fi depăşit 17 ani la data pronunţării ei. Durata de 1 an nu poate fi micşorată sau prelungită de instanţă. Ca atare, făptuitorul trebuie să-şi păstreze calitatea de minor până la sfârşitul acestui termen. De altfel aceasta este raţiunea potrivit căreia, dacă înlăuntrul termenului, minorul se sustrage ori săvârşeşte o faptă prev. de legea penală, instanţa revocă măsura şi ia măsura internării într-un centru de reeducare. Astfel se poate constata că însuşi legiuitorii în mod expres se referă la „minori” ceea ce duce la concluzia mai sus enunţată.

Totodată, atât la judecata în fond cât şi în recurs, se constată încălcarea prev. art.485 alin.2 C.p.p. privind procedura în cauzele cu infractori minori. Astfel şedinţele de judecată au fost publice deşi legea prevedea expres caracterul nepublic al acestora.

3) Omisiunea aplicării dispoziţiilor art.99 C.p. privind limitele răspunderii penale a minorului.

Prin reglementarea legală menţionată legiuitorul a înţeles să precizeze cazurile în care, în raport de vârsta şi discernământul minorului, acesta răspunde sau nu din punct de vedere penal, adică este sau nu obligat să suporte o sancţiune de drept penal, ca urmare a săvârşirii unei fapte prev. de legea penală.

Aşadar, pentru aplicarea unei sancţiuni penale minorului infractor, primordial se analizează „limitele” răspunderii penale a acestuia, sens în care instanţa trebuie să facă aplic. art.99 C.p. prin menţionarea acestuia în dispozitiv.

Prin s.p. nr.817 din 14 martie 2006, pronunţată de J. Drobeta Turnu Severin, s-a dispus achitarea inc. minor Ţ. R. D., în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b1 C.p.p. şi art. 181 C.p. pentru infr. prev. de art. 180 alin.2 C.p. Potrivit art.91 alin.1 lit.c din acelaşi cod s-a aplicat inc. o amendă administrativă de 30 RON.

T. Mehedinţi, prin d.p. nr.632/R din 16 iunie 2006, a admis recursul declarat de procuror, a casat în parte sentinţa atacată şi a dispus aplic. art. 99 C.p. inc. minor Ţ. R. D. pentru infr. prev. de art.180 alin.2 din acelaşi cod.

4) Lipsa asistenţei juridice şi a anchetei sociale, obligatorii când înv. sau inc. este minor, sunt încălcări care atrag nulitatea absolută prev. de art. 197 alin.1 C.p.p.

Prin s. p. nr.928 din 22 martie 2006, pronunţată de J. Drobeta Turnu Severin, s-a dispus condamnarea inc. minor M.E.D. la 250 lei RON pentru săvârşirea infr. prev. de art.180 alin.2 rap. la 63 alin.3 cu aplic. art.99 şi urm. C.p. În baza art.110 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 luni, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. S-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi s-a dispus obligarea inc. la despăgubiri civile, precum şi la cheltuieli judiciare către stat.

22

Prin d.p. nr.667/R din 19 iunie 2006, pronunţată de T. Mehedinţi, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În considerente se arată că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a asigura asistenţă juridică, obligatorie potrivit art.171 C.p.p. De asemenea, nu s-a efectuat ancheta socială, obligatorie în cauzele cu infractori minori conform art.482 C.p.p.

Încălcările menţionate sunt sancţionate cu nulitatea absolută prev. de art. 197 alin.2 C.p.p. Din examinarea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi de recurs se constată

următoarele nelegalităţi: Deşi instanţa de control judiciar critică prima instanţă cu privire la lipsa asistenţei

juridice şi a anchetei sociale, nici la judecata în recurs nu dispune asigurarea asistenţei juridice obligatorie inc. minor.

Mai mult, ambele instanţe procedează la judecarea cauzei în lipsa inc. minor, fără a se face dovada sustragerii acestuia, contrar dispoziţiilor art.484 alin.1 C.p.p.

De asemenea, nu s-a citat (la fond şi la recurs) autoritatea tutelară şi părţile responsabile civilmente, contrare prev. art.484 alin.2 C.p.p.

Latura civilă a fost greşit soluţionată, fiind încălcate dispoziţiile art.346 C.p.p. cu referire la art. 1000 C. civ. şi art.191 C.p.p.

Astfel, inc. minor trebuia obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile precum şi a cheltuielilor judiciare către stat.

Aspectele de nelegalitate menţionate nu au fost invocate de procuror în recursul declarat, deşi se impunea.

5) - Potrivit art.485 alin.1 şi 2 C.p.p, şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor nu este publică, încălcare sancţionată cu nulitatea absolută prev. de art.197 alin.2 şi 3 din acelaşi cod.

- Omisiunea instanţei de a dispune cu privire la modalitatea de executarea pedepsei închisorii aplicată inc. minor.

- În conformitate cu art. 357 alin.3 C.p.p. şi art. 71 alin.1 şi 2 C.p. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C.p. se aplică de drept însoţind pedeapsa închisorii în tot timpul executării ei, indiferent dacă inc. este minor sau major.

Este de observat că pedepsele accesorii, în fapt, se aplică inc. minor la data săvârşirii infr., devenit major în intervalul de timp cuprins între momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi acela al terminării executării pedepsei cu închisoarea.

Astfel, dacă a devenit major înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, el va suferi interzicerea drepturilor menţionate de la data definitivării acestei hotărâri, iar dacă a devenit major după această dată, el va suferi interzicerea aceloraşi drepturi de la data majoratului.

- Neconcordanţă între expozitivul şi dispozitivul hotărârii pronunţate, în sensul omiterii din dispozitiv a tentativei la infr. reţinută.

- Conform art.191 alin.3 C.p.p., partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inc. la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Prin s.p. nr.63 din 1 februarie 2006, pronunţată de J. Filiaşi, în baza art. 20 rap. la art.208-209 alin.1 lit. a, g, i, cu aplic art.99 şi 109 şi art.74 lit.c şi 76 lit.d C.p., s-a dispus condamnarea inc. B.C. la 2 luni închisoare.

În baza art. 101 rap. la art.104 şi 106 din C.p. s-a dispus internarea inculpatului minor N.E. într-un centru de reeducare.

23

În baza art.191 C.p.p. s-a dispus obligarea inc. minori, în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Prin d. p. nr.325 din 31 mai 2006, pronunţată de T. Dolj, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

Instanţa de control judiciar a constatat judecarea inculpaţilor minori, de către instanţa de fond, în şedinţă publică, contrar dispoziţiilor art.485 alin.1 şi 2 C.p.p. ce prevăd caracterul nepublic al acesteia, încălcare care atrage nulitatea absolută prev. de art.197 alin.2 şi 3 din acelaşi cod.

Faţă de inc. minor B.C., condamnat la 2 luni închisoare, aceeaşi instanţă a omis a dispune cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate.

Alături de pedeapsa închisorii, de drept, trebuia aplicată inc. minor şi pedeapsa accesorie prev.de art. 71 rap. la art. 64 lit.a-c C.p.

Între expozitivul şi dispozitivul sentinţei există neconcordanţă, în sensul omisiunii din dispozitiv a tentativei la infr. reţinută inc.minor N.E.

În mod greşit s-a dispus obligarea în solidar a inc. minori cu părţile responsabile civilmente, câtă vreme inc. minori nu au fost obligaţi la repararea pagubei.

6) - Aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. - Eroarea materială din dispozitivul hotărârii pronunţate în apel prin greşita

menţionare a art.206 C.p. în loc de 26 din acelaşi cod. Prin s.p. nr.112 MP din 4 mai 2006, pronunţată de J. Craiova, s-a dispus, în baza

art.20 rap. la art.208-209 lit. e, g, i cu aplic. art.99 şi urm. C.p. condamnarea inc. B.F.M. la 8 luni închisoare.

În baza art.83 C.p. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei şi s-a dispus executarea acesteia alături de cea aplicată în cauză.

S-a aplicat art.64,71 C.p. Prin d.p. nr.7 din 17 octombrie 2006, pronunţată de T. Dolj, s-a admis apelul declarat

de procuror, s-a respins apelul declarat de inc. şi s-a desfiinţat în parte hotărârea atacată. În baza art.206 rap. la art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. e,g,i, cu aplic. art.99 şi urm. C.p. s-

a dispus condamnarea inc. la 9 luni închisoare.În baza art.83 C.p. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei

anterioare şi s-a dispus executarea acesteia alături de cea aplicată în cauză. Prin încheierea din 25.04.2007, pronunţată deTribunalul Dolj, s-a dispus admiterea

cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de P.T. Dolj şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale din diapozitivul deciziei penale nr.7/2006, pronunţată de Tribunalul Dolj, în sensul că, în loc de „art.206 rap. la…”, să se menţioneze „art.20 rap. la …”.

S-a aplicat inc. dispoziţiile art. 71 – 64 C.p. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. Prin d.p. nr.3 din 17 ianuarie 2007, pronunţată de C. A. Craiova s-a respins recursul

inc. Instanţa de apel a constatat nelegalitatea pedepsei aplicate de instanţa de fond, majorând

cuantumul acesteia de la 8 luni la 9 luni închisoare. Astfel, minimul pedepsei aplicabilă inculpatului minor pentru infracţiunea de tentativă la

furt calificat este de 9 luni şi nu 8 luni la cât a fost condamnat iniţial. Cu privire la soluţia pronunţată în apel menţionăm sesizarea erorii materiale din

cuprinsul acestuia în sensul încadrării juridice greşite reţinute în sarcina inc, supusă atenţiei P.C.A. Craiova.

Ca atare, conform calculelor de pedeapsă efectuate în expozitivul hotărârii, în mod greşit s-a aplicat art.206 rap. la art. 208-209 C.p. în loc de art.20 din acelaşi cod. Aspectul

24

învederat s-a îndreptat, potrivit dispoziţiilor art.195 C.p.p. prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, formulată de P.T. Dolj.

Totodată, s-a constatat că apelul declarat de procuror sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 64 şi 71 C.p. în raport de pedeapsa cu închisoare la care a fost condamnat inc. minor, este nefondat. În mod greşit s-a apreciat că acestea reprezintă incapacităţile sau decăderile prevăzute de art.109 alin.4 C.p.

De altfel, critica formulată nu a fost susţinută de procuror la judecata în apel şi nici însuşită de instanţa de control judiciar, aceasta rezumându-se doar la inversarea textelor legale aplicabile, respectiv art. 71 – 64 şi nu 64 – 71C.p. , rezultând implicit legalitatea pedepsei accesorii aplicată inc. minor.

Astfel, spre deosebire de pedepsele complementare prev. de art. 64 C.p., care conform art.109 alin.3 din acelaşi cod, nu se aplică minorului, pedepsele accesorii, prev. de art.71 raportat la art.64 C.p., în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, se aplică minorului întrucât acestea din urmă însoţesc pedeapsa închisorii în tot timpul executării ei.

În ceea ce priveşte pedepsele privative de drepturi prev. de art.64 C.p., este de reţinut că acestea fiind temporare nu se confundă cu interdicţiile, decăderile sau incapacităţile care pot decurge din faptul că cineva a suferit o condamnare şi care sunt prevăzute uneori de legi speciale. Aceste interdicţii, decăderi sau incapacităţi sunt, în principiu perpetuu şi nu pot fi stinse decât prin reabilitare, abrogarea legii, dezincriminarea faptei sau alt mod de stingere prevăzut, eventual, în legea specială.

La fel ca şi pedepsele complementare, incapacităţile sau decăderile prevăzute în legile speciale ca urmare a unei condamnări, nu sunt aplicabile minorilor. Potrivit art.109 alin.4 C.p., condamnările pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau decăderi. Ceea ce a determinat precizarea din alin.4 al art.109 C.p. este faptul că incapacităţile sau decăderile nu sunt pronunţate de instanţă şi nici prevăzute în cuprinsul hotărârii de condamnare, ci constatate şi aplicate de alte organe.

În sensul de mai sus menţionăm Codul penal comentat şi adnotat T. Vasiliu, G. Antoniu, V. Papadopol ş.a., Partea generală, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972 pg. 413 şi 567.

Faţă de considerentele de mai sus, în mod corect instanţa a aplicat inc. minor prevederile art.71 – 64 C.p. alături de pedeapsa închisorii, apelul declarat de procuror sub acest aspect, fiind nefondat. Din motivarea lui se constată că se face confuzie între pedepsele complementare şi accesorii pe de o parte şi incapacităţile sau decăderile constatate şi aplicate de alte organe, pe de o altă parte.

Curtea de Apel Galaţi Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Potrivit art.484 alin.2 C.p.p., la judecarea cauzei privind o infr. săvârşită de un

minor se citează şi părinţii acestuia, omisiune sancţionată cu nulitatea prev. de art. 197 alin. 1 şi 4 din acelaşi cod.

- În conformitate cu art. 485 alin. 1 şi 2 C.p.p., şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor nu este publică.

- În temeiul art.71 alin.2 C.p., pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a din acelaşi cod.

În conformitate cu dispoziţiile art.71 alin.5 C.p., pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

- Încălcarea dispoziţiilor art.3851 lit.e C.p.p privind hotărârile supuse recursului.

25

Anterior Legii nr.356/2006, art.3851 lit.e prevedea că deciziile pronunţate, ca instanţele de apel, de tribunale şi curţile de apel pot fi atacate cu recurs, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Textul modificat prin Legea nr.356/2006 prevede că deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale şi curţile de apel sunt supuse recursului.

Menţiunea „definitivă” din decizia pronunţată în apel, prin care s-a desfiinţat hotărârea instanţei de fond şi s-a dispus trimiterea spre rejudecare, după data intrării în vigoare a Legii nr.356/2006 – septembrie 2006 – este contrară legii.

Prin s.p. nr.2451 din 23 octombrie 2006, pronunţată de J. Brăila, s-a dispus condamnarea inc. S.R.G. pentru infr. prev. de art.78 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplic. art.99 alin.3 şi art.76 lit.a şi c C.p. la o lună închisoare cu aplic. art.81 şi 110 din acelaşi cod pe o durată de 2 ani.

Prin d.p. nr.23 din 22 ianuarie 2007, pronunţată de T. Brăila s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare (cu menţiunea „definitivă”).

În motivare s-a reţinut omisiunea instanţei de fond de a cita tatăl inc. minor, contrar prev. art.484 alin.2 C.p.p., caracterul public al şedinţei în care s-a judecat cauza în primă instanţă contrar dispoziţiilor art.485 alin.1 şi 2 C.p.p, neaplicarea pedepsei accesorii şi respectiv suspendarea acesteia pe durata termenului de încercare conform art.71 alin.2 şi 5 C.p.

Din oficiu, menţionăm greşita constatare a caracterului definitiv al deciziei pronunţate în apel, prin care s-a desfiinţat cu trimitere spre rejudecare hotărârea pronunţată în fond, contrar dispoziţiilor art.3851 lit.e C.p.p.

Urmare modificărilor prev. în Legea nr.356/2006, aplicabile în materie din septembrie 2006, toate deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale şi curţi de apel, sunt supuse recursului.

Astfel, o atare hotărâre pronunţată ca instanţă de apel nu este definitivă, ci cu recurs.

Aspectul nu este formal întrucât la instanţele de apel din raza Curţii de Apel Galaţi s-au constatat şi alte soluţii similare, urmând a fi analizată practica judiciară sub acest aspect, în vederea formulării recursului în interesul legii.

2) - Greşit calculat termenul de încercare în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, aplicată minorului, potrivit prev. art.110 C.p.

- Conform art.191 alin.3 C.p.p, partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

- Încălcarea dispoziţiilor art.3851 lit.e C.p.p, privind hotărârile supuse recursului. Anterior Legii nr.356/2006, art.3851 lit.e C.p.p. prevedea că deciziile pronunţate, ca

instanţe de apel, de tribunale şi curţi de apel pot fi atacate cu recurs, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.

Textul modificat prin Legea nr.356/2006 prevede că deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, tribunale şi curţi de apel sunt supuse recursului.

Menţionarea „definitivă” a deciziei pronunţate în apel, prin care s-a desfiinţat hotărârea instanţei de fond şi s-a dispus trimiterea spre rejudecare, după data intrării în vigoare a Legii nr.356/2006, este contrară legii.

Prin s. p. nr.627 din 24 octombrie 2006, pronunţată de J. Panciu, s-a dispus condamnarea inc. minori T.M. şi G.F. la o pedeapsă rezultantă de câte 1 an şi 6 luni închisoare, suspendată condiţionat, în baza art.81 C. p., pe un termen de 1 an.

26

Prin d.p. nr.38 din 2 februarie 2007, pronunţată de T. Vrancea, s-a admis apelul declarat de procuror şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă (cu menţiunea „definitivă”).

S-a dispus obligarea inc. minori în solidar cu părţile responsabile civilmente la cheltuielile judiciare către stat.

Potrivit art.110 C.p., în caz de suspendare condiţionată a executării pedepsei aplicată minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani.

Astfel, în raport de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, termenul de încercare fixat de instanţă putea fi minim de 2 ani şi nu 1 an, aşa cum s-a dispus.

De altfel, instanţa a omis a face menţiunea aplicării dispoziţiilor art.110 Cod penal. Conform art.191 alin.3 C.p.p, partea responsabilă civilmente, în măsura în care este

obligată solidar cu inc. la repararea pagubei este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În cauză, în mod greşit s-a dispus obligarea în solidar a inc. minori cu părţile responsabile civilmente, câtă vreme inc. minori nu au fost obligaţi la repararea pagubei.

Din oficiu menţionăm greşita constatare a caracterului definitiv al deciziei pronunţate în apel prin care s-a desfiinţat cu trimitere spre rejudecare hotărârea pronunţată în fond, contrar dispoziţiilor art.3851 lit.e C.p.

Urmare modificărilor prev. în Legea nr. 356/2006, aplic. în materie din septembrie 2006, toate deciziile pronunţate ca instanţe de apel, de tribunale şi curţi de apel sunt supuse recursului.

Astfel, o atare hotărâre pronunţată ca instanţă de apel nu este definitivă, ci în recurs.

Aspectul nu este formal întrucât la instanţele de apel din raza C.A. Galaţi, s-au constatat şi alte soluţii similare, urmând a fi analizată practica judiciară sub acest aspect, în vederea formulării recursului în interesul legii.

3) Neconcordanţă între expozitiv şi dispozitiv prin omisiunea din dispozitivul hotărârii a prev. art.91 C.p. privind aplic. sancţiunii administrative a „mustrării”, precum şi a temeiului greşit – 181 în loc de 118 lit.b C.p. – în baza căruia s-a dispus confiscarea bunului folosit la comiterea infr.

Prin s.p. nr.498 din 18 septembrie 2006, pronunţată de J. Panciu, în baza art.11 pct.2 lit.a coroborat cu art.10 lit.b1 C.p.p, s-a dispus achitarea inc. V.G. pentru săvârşirea infr. prev. de art.11 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 modificată prin Legea nr.169/2002, cu aplic. art.99 şi urm. C.p.

În temeiul art.181C.p. s-a dispus confiscarea de la inc. a unei săbii artizanale. Prin d.p. nr.35 din 2 februarie 2007, pronunţată de T. Vrancea, s-a respins apelul

declarat de procuror. În cauză s-a declarat recurs de către procuror. Motivele de apel vizau greşita achitare, precum şi încălcarea prev. art.484 alin.1 C.p.p în

sensul că judecarea cauzei s-a făcut în lipsa inc. minor, fără să existe dovada sustragerii acestuia de la judecată.

Sub acest aspect menţionăm că la dosarul cauzei exista un proces-verbal de căutare, întocmit de ofiţerii de poliţie, din care rezulta că minorul lucra la o stână, lângă oraşul Mărăşeşti şi nu a mai venit acasă de câteva luni.

Instanţa de apel nu a împărtăşit motivele invocate.

27

Din oficiu menţionăm neconcordanţa dintre expozitivul şi dispozitivul hotărârii pronunţate de instanţa de fond, sub următoarele aspecte de nelegalitate:

Deşi în expozitiv se menţionează aplic., în temeiul art.91 C.p., a sancţiunii administrative a „mustrării”, în dispozitiv aceasta este omisă.

În expozitiv, în baza art.118 lit.b C.p., s-a dispus confiscarea de la inc. a unei săbii artizanale, ca în dispozitiv confiscarea specială să aibă ca temei art.181 C. p.

Apreciem că motivele de nelegalitate invocate primează faţă de cele formulate de procuror în calea de atac exercitată.

Totodată, potrivit efectului devolutiv al apelului, instanţa era obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Aspectul de nelegalitate mai sus menţionat se va comunica P.C.A Galaţi pentru valorificarea acestuia de către procuror, în calea de atac exercitată, urmând a se raporta soluţia pronunţată.

Curtea de Apel Iaşi Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Greşita încadrare juridică a faptei prin omisiunea aplicării dispoziţiilor art.99 şi

urm. C.p. inc. minor faţă de care s-a reţinut în mod nelegal circumstanţa agravantă prev. de art. 75 lit.c C.p.;

- Nerespectarea prev. art. 171 alin.2 C.p.p., privind asigurarea asistenţei juridice obligatorii în cursul urmăririi penale faţă de inc. minori;

- Încălcarea dispoziţiilor art. 482 C.p.p. privind obligativitatea efectuării anchetei sociale în cauzele cu infractori minori;

- Încălcarea prev. art. 6 C.p.p. prin neprezentarea materialului de urmărire penală pentru toate infr. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată;

- Nerespectarea dispoziţiilor art.33 lit.a C.p.p. cu referire la art.38 din acelaşi cod în sensul trimiterii în judecată a inc. minori pentru complicitate la o infr. cu privire la ai căror autori s-a dispus disjungerea în vederea stabilirii cu claritate a formei de participaţie a acestora din urmă. Întrucât complicitatea constituie caz de indivizibilitate a cauzei nu este posibilă disjungerea autorului pentru stabilirea poziţiei sale procesuale, deoarece cele două forme de participaţie sunt indisolubil legate;

- Încălcarea dispoziţiilor art.484 alin.1 şi 2 C.p.p. în sensul că judecarea cauzei s-a efectuat în lipsa inc. minori, fără a exista dovada sustragerii lor de la judecată, precum şi fără citarea autorităţii tutelare şi a părinţilor celor doi minori.

Prin rechizitoriul nr.57/P/2005 al P.J. Răducăneni s-a dispus trimiterea în judecată a inc.:

- I. I. A. pentru săvârşirea a 3 infr. prev. de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit.a C.p., o infr. prev. de art.32 alin.1-4 lit.a şi c din OUG nr. 96/1998, o infr. prev. de art. 98 alin. 1-4 lit.a şi c din Legea 26/1999 şi complicitate la infr. prev. de art. 98 alin.1 – 4 lit. a şi c din Legea nr.26/1999, toate cu aplic. art.33 lit.a şi art. 99 şi urm. C.p.;

- L. I. T. pentru 2 infr. prev. de art. 208 – 209 alin.1 lit.a C.p., o infr. prev. de art. 32 alin.1 – 4 lit.a şi c din OUG nr.96/1998, o infr. prev. de art.98 alin. 1 – 4 lit. a şi c din Legea nr.26/1996 şi o complicitate la infr. prev. de art. 98 alin. 1 – 4 lit.a şi c din Legea nr.26/1996, toate cu aplic. art.33 lit.a şi art. 99 şi urm. C.p.

Prin s.p. nr.241 din 22 martie 2006, pronunţată de J. Răducăneni, s-a dispus, în baza art.300 alin.2 şi 333 C.p.p. restituirea dosarului la parchet în vederea refacerii actului de sesizare

28

şi a completării urmăririi penale în sensul luării declaraţiilor inc. minori I.I.A. şi L.I.T. cu asigurarea asistenţei juridice obligatorii, efectuarea anchetei sociale pentru inc. minor I.I.A., precum şi prezentarea materialului de urmărire penală inc. şi pentru infr. prev. de art. 26 C.p. rap. la art.98 alin. 1 – 4 lit.a şi c din Legea nr.26/1996.

Soluţia a rămas definitivă prin nerecurare. În considerentele hotărârii se arată următoarele: Inc. L.I.T., născut la data de 16.01.1988, era minor la data săvârşirii faptelor reţinute

(ianuarie - februarie 2005). Astfel, în mod greşit a fost trimis în judecată cu reţinerea agravantei prev. de art. 75 alin.1 lit. c C.p. şi respectiv fără asigurarea asistenţei juridice obligatorii în cursul urmăririi penale.

Mai mult, cu privire la ambii inc., nu a fost asigurată asistenţa juridică, obligatorie potrivit dispoziţiilor art.171 alin.2 C.p.

Cu privire la inc. I.I.A., deşi pentru acesta au fost reţinute dispoziţiile art.99 şi urm. C.p., nu a fost efectuată ancheta socială, cerinţă obligatorie potrivit art. 482 C.p.p. faţă de care operează nulitatea absolută prev. de art. 197 alin.2 din acelaşi cod.

Verificând, la primul termen de judecată, regularitatea actului de sesizare faţă de întreg materialul de urmărire penală dedus judecăţii, instanţa a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

În completare se constată – nota noastră – că cei doi inc. au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea infr. de complicitate la furt, prev. de art.26 C.p. rap. la art. 98 alin.1- 4 lit.a şi c din Legea nr.26/1996.

Deşi s-a disjuns cauza faţă de înv. cercetaţi în calitatea de autori întrucât cu privire la acestea din urmă „nu s-a stabilit cu claritate poziţia în care au acţionat”.

Deoarece complicitatea constituie potrivit dispoziţiilor art.33 lit.a C.p.p. caz de indivizibilitate, nu se putea disjunge cauza. În această modalitate instanţa nu putea aprecia asupra acestei forme de participaţie fără a stabili forma autoratului.

Un alt motiv de nulitate a actelor de urmărire penală constă în încălcarea dreptului la apărare al celor doi inc. trimişi în judecată, drept reglementat de dispoziţiile art.6 şi 250 din C.p.p., prin neprezentarea materialului de urmărire penală pentru infr. de complicitate la furt de arbori, prev. de art.26 C.p. rap. la art.98 alin. 1- 4 lit.a şi c din Legea nr.26/1996.

Totodată, din examinarea hotărârii pronunţate se reţine şi încălcarea dispoziţiilor art.484 alin.1 şi 2 C.p.p., în sensul că judecarea cauzei s-a efectuat în lipsa inc. minori fără a exista dovada sustragerii lor la judecată, precum şi fără citarea autorităţii tutelare şi a părinţilor celor doi minori.

Soluţia de restituire este imputabilă procurorului. Faţă de motivele de nulitate absolută, invocate din oficiu de instanţă, poziţia procurorului de şedinţă care lasă la aprecierea acesteia chestiunile în discuţie este nejustificată.

2) Obligativitatea efectuării anchetei sociale în cauzele cu infractori minori potrivit art.482 C.p.p.

Prin s. p. nr.1999 din 5 decembrie 2005, pronunţată de J. Bârlad s-a dispus condamnarea inc. minor I.V. la 3.000.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infr. prev. de art.180 alin.2 şi art.99 alin.3 C. p.

Prin d. p. nr.118/R din 7 februarie 2006, pronunţată de T. Vaslui, s-a admis recursul inc., s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

În motivare s-a reţinut că inculpatul I.V. era minor la data săvârşirii faptei, situaţie în care instanţa era obligată să dispună efectuarea anchetei sociale.

Potrivit art.482 C.p.p, lipsa acesteia atrage nulitatea hotărârii pronunţate.

29

Sub aspectul invocat se impunea declararea recursului şi de către procuror. 3) În mod greşit s-a evidenţiat d.p. nr.24/A din 18 ianuarie 2006 pronunţată de

T.Vaslui, prin care s-a admis apelul inc. C.I., s-a desfiinţat s.p. nr.401 din 10 octombrie 2005 pronunţată de J. Murgeni şi s-a trimis cauza spre rejudecare, pe considerentul că judecarea cauzei s-a efectuat în lipsa inc.minor, fără dovada sustrageri acestuia şi fără a fi legal citat.

Din examinarea actului de inculpare şi a hotărârilor pronunţate în fond, apel şi după desfiinţare, rezultă că inc. – născut în martie 1982, era major la data săvârşirii faptei – aprilie 2005.

De altfel, instanţa de control judiciar a constatat un viciu de procedură şi nu judecata în lipsa inc. minor, fără dovada sustragerii acestuia, respectiv greşita afişare a citaţiei inculpatului la sediul Consiliului local şi nu la domiciliul acestuia.

Curtea de Apel Piteşti Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Încălcarea dispoziţiilor art.6 şi 17 alin.(2) C.p.p potrivit cărora dreptul de

apărare este garantat înv. şi inc. în tot cursul procesului penal, asistenţa juridică fiind obligatorie când acesta este minor.

Prin s.p. nr.68 din 30 ianuarie 2006, pronunţată de J. Câmpulung, constatând nulitatea absolută a urmăririi penale în temeiul art.333 C.p.p (text în vigoare la data pronunţării) s-a dispus restituirea dosarului nr.2901/2005 la P. J. Câmpulung.

Prin d. p. nr.21/R/MF din 25 mai 2006, pronunţată de T. Argeş, s-a respins recursul declarat de procuror.

Instanţa a constatat că la data de 20.06.2005 s-a luat declaraţia minorului V.A.M, în calitate de înv., de către organul de cercetare penală, doar în prezenţa reprezentantului legal şi fără asistarea de către un apărător ales sau desemnat din oficiu.

În conformitate cu dispoziţiile art.171 alin.2 C.p.p, asistenţa juridică este obligatorie atunci când înv. sau inc. este minor, iar potrivit alin.4 al aceluiaşi articol, în cazul în care asistenţa juridică este obligatorie, dacă înv. sau inc. nu şi-au ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Ca atare, organul de urmărire penală a încălcat atât dispoziţiile art.171 C.p.p cât şi cele ale prevăzute de art.6 din acelaşi cod, acestea din urmă garantând dreptul la apărare al înv. sau inc. în tot cursul procesului penal.

Aspectele de nelegalitate constatate atrag nulitatea absolută a urmăririi penale conform art.197 alin.2 C.p.p.

Curtea de Apel Ploieşti Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Încălcarea pre. art.132 alin. 3 C. p. şi art.64 alin.3 din Legea nr.272/2004, privind

protecţia şi promovarea drepturilor copilului. În conformitate cu prevederile art.132 alin.3 C.p. împăcarea părţilor, pentru

persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, se face numai de către reprezentanţii lor legali. Potrivit Legii nr.272/2004, faţă de copilul abuzat sau neglijat se poate stabili măsura

de protecţie specială a plasamentului în regim de urgenţă. În conformitate cu dispoziţiile art.64 alin.3 din Legea nr.272/2004, pe toată durata

plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt

30

exercitate şi respectiv sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă.

Prin s.p. nr.225 din 28 iunie 2005, pronunţată de J. Pogoanele, în baza art. 181 alin.1 cu aplic. art.37 lit.b C.p. s-a dispus condamnarea inc. O.T la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplic. art.71-64 C.p., faptă săvârşită împotriva părţii vătămate, minor în vârstă de 12 ani.

Prin d. p. nr.89 din 16 martie 2006, pronunţată de T. Buzău, s-a admis apelul declarat de inc. şi s-a desfiinţat hotărârea atacată.

În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h C.p.p în referire la art.181 alin. ultim C.p. s-a încetat procesul penal prin împăcarea părţilor.

Instanţa a luat act de împăcarea intervenită între mama părţii vătămate, minor în vârstă de 12 ani şi inc.

Prin d. p. nr.131 din 2 octombrie 2006, pronunţată de C.A. Ploieşti, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

În motivare s-au reţinut următoarele: Prin hot. nr.2538 din 28 septembrie 2004 a Comisiei judeţene pentru Protecţia Copilului,

minorul – parte vătămată – a fost instituţionalizat în plasament în Complexul de servicii comunitare nr.2 Buzău, urmare agresiunii exercitate asupra sa de soţul mamei – tatăl vitreg.

Victima a fost diagnosticată cu retard cognitiv gradul I şi strabism convergent alternant, împrejurare în care a fost transferat la Centrul de plasament nr.11 Buzău, unde sunt plasaţi copiii cu deficienţe de vedere.

Având în vedere că minorul – parte vătămată – era beneficiarul unei măsuri de protecţie specială în condiţiile Legii nr.272/2004, tribunalul nu putea să dispună încetarea procesului penal prin împăcarea reprezentantului legal – mama acestuia cu inculpatul.

În conformitate cu prev. art.64 alin.3 din Legea nr.272/2004, pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi respectiv sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă.

Faţă de cele de mai sus, împăcarea - pentru minorul lipsit de capacitate de exerciţiu - se putea face de către şeful Complexului de servicii unde acesta era instituţionalizat.

Totodată, întrucât reprezentarea minorului era obligatorie, şeful Complexului de servicii trebuia introdus în cauză şi citat.

Curtea de Apel Suceava Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Lipsa rolului activ al instanţei de judecată în desfăşurarea procesului penal (art.6

şi 287 C.p.p.), omisiunea computării reţinerii şi arestării preventive din durata pedepsei închisorii pronunţate (art.88 C.p.) greşita judecare a infractorului minor în şedinţă publică (art.485 C.p.p.).

Prin s.p. nr.2 din 4 ianuarie 2006, pronunţată de J. Vatra Dornei, s-a dispus condamnarea inc. minori C. A. şi B. A. la câte 1 lună închisoare cu aplicarea art.81 şi 110 C.p., pe un termen de încercare de 6 luni.

Prin d p. nr.266 din 8 mai 2006 pronunţată de T. Suceava, S. pen., s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

31

În motivare se arată că în mod greşit instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei rezumându-se doar la audierea inc. care au recunoscut faptele, fără a insista în audierea martorilor şi a părţilor vătămate.

Lipsa de rol activ în desfăşurarea procesului penal şi în administrarea tuturor probelor, pe baza cărora să stabilească adevărul şi să lămurească cauza sub toate aspectele, a determinat condamnarea inc. doar cu privire la două infr. din cele 10 reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei, aspect care echivalează cu o nesoluţionare a fondului cauzei.

Cu prilejul rejudecării se vor analiza şi celelalte aspecte de nelegalitate invocate de procuror, respectiv omisiunea deducerii din pedeapsa închisorii a perioadei reţinerii şi arestării preventive a celor doi inc. precum şi individualizarea pedepselor aplicate.

Totodată, nota noastră, atât instanţa de fond cât şi cea de apel a procedat greşit la judecarea în şedinţă publică contrar prev. art.485 C.p.p. în care se arată că desfăşurarea judecăţii în cauzele cu infractori minori nu este publică.

De asemenea, termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, calculat la 6 luni potrivit art.110 C.p., era greşit. Acesta se compune din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani. Cum instanţa de fond a aplicat o pedeapsă de câte 1 lună închisoare inc., termenul de încercare a suspendării condiţionate a executării putea fi de minim 7 luni.

Întrucât hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost desfiinţată în totalitate în apelul declarat de procuror în defavoarea inc., cu prilejul rejudecării se va face o nouă individualizare a pedepselor aplicate inc. şi a textelor legale incidente (inclusiv a termenului de încercare calculat potrivit dispoziţiilor art.110 C.p.)

2) Minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani se prezumă că nu are discernământ, cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

Prezumţia prevăzută de art.99 alin.2 C.p. poate fi răsturnată dacă printr-o expertiză de specialitate se dovedeşte contrariul.

- Potrivit art.482 alin.1 C.p.p, în cauzele cu infractori minori ancheta socială este obligatorie.

Prin s.p. nr.3299 din 15 decembrie 2005, pronunţată de J. Botoşani, în baza art.300 alin.2 C.p.p s-a restituit cauza la P.J. Botoşani pentru refacerea actului de sesizare, organele de urmărire penală urmând să aibă în vedere prev. art.99 alin.2 şi art.482 C.p.p.

Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare. În motivare, instanţa a reţinut că organul de urmărire penală nu a stabilit, printr-o

expertiză de specialitate, existenţa discernământului minorului inc., în vârstă de 15 ani, la data săvârşirii faptei.

Cu privire la ancheta socială aflată la dosar se constată că este anterioară cu 8 luni datei săvârşirii faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată (inc. era cercetat pentru comiterea mai multor fapte). Aşadar concluziile acesteia nu evidenţiau date necesare aprecierii cu privire la purtarea minorului, starea fizică şi mentală a acestuia, condiţiile de creştere şi educare de care beneficia la data săvârşirii faptei reţinute în sarcina sa.

Faţă de cele de mai sus s-a apreciat ca lovit de nulitate absolută actul de sesizare a instanţei – dosar nr.2422/P/2004 al P.J. Botoşani.

3) Potrivit art.279 C.p.p punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infr. pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

- în conformitate cu prevederile art.482 alin.1 C.p.p., în cauzele cu infractori minori ancheta socială este obligatorie.

32

Prin s. p. nr.27 din 10 ianuarie 2006, pronunţată de J. Rădăuţi, s-a dispus condamnarea inc. S.M, C.D. şi C.M la pedeapsa administrativă de 500 RON amendă fiecare, pentru săvârşirea infr. prev. de art. 180 alin.2 C.p. cu aplic. art.33 din acelaşi cod.

S-a aplicat inc. minor B.D.C. măsura educativă a avertismentului pentru săvârşirea infr. prev. de art.180 alin.2 şi 205 C.p.

Prin d.p. nr.433 din 19 mai 2006, pronunţată de T. Suceava, s-au admis recursurile inc. prin extinderea efectelor acestora şi cu privire la inc. minor B.D.C., s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

În motivare s-a reţinut că pentru infr. prev. de art.205 C.p., deşi partea vătămată a formulat plângere prealabilă doar împotriva inc. S.M instanţa de fond a dispus condamnarea tuturor inc.

Cu privire la inc. minor B.D.C. s-a constatat lipsa anchetei sociale, necitarea părinţilor şi a delegatului autorităţii tutelare.

Curtea de Apel Târgu Mureş. Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Instanţa de apel soluţionând cauza, nu putea crea o situaţie mai grea pentru cel

care a declarat apel. Principiul „non reformatio in pejus” reprezintă o regulă procesuală aplicabilă în

materia căilor de atac tuturor părţilor care îşi exercită acest drept, indiferent de aspectul că sunt sau nu minori.

Prin d. p. nr.121/A/2005, pronunţată de C. A. Târgu Mureş, s-a admis apelul inc. R.A., s-a desfiinţat s. p. nr.96/2005 pronunţată de T. Mureş şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă reţinându-se că nu s-a soluţionat fondul cauzei, atât sub aspectul acţiunii civile cât şi sub aspectul laturii penale.

Instanţa cu prilejul rejudecării trebuia să respecte limitele reinvestirii în condiţiile reglementate de art.372 C.p.p. (neagravarea situaţiei în propriul apel).

Instanţa de fond, însă a procedat la schimbarea încadrării juridice din infr. de tâlhărie în formă continuată în mai multe infr. de tâlhărie aflate în concurs real.

Întrucât pluralitatea de infr. în forma concursului constituie o agravare a situaţiei inc., în condiţiile în care desfiinţarea hotărârii iniţiale s-a realizat urmare admiterii apelului inc., prin s.p. nr.333 din 30 decembrie 2005, pronunţată de T.Mureş, s-a încălcat principiul „non reformatio in pejus”.

Aspectul de nelegalitate invocat a fost invocat din oficiu de instanţa de control judiciar.

Prin d. p. nr. 27/A din 10 martie 2006, pronunţată de C.A. Târgu Mureş, s-a admis apelul declarat de inc. R.A., s-a desfiinţat în totalitate sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Concluziile procurorului care a participat la rejudecarea în fond au fost greşite. În cauză se impunea declararea apelului.

Curtea de Apel Timişoara Instanţe şi parchete din raza teritorială. 1) Încălcarea dispoziţiilor privind procedura în cauzele cu infractori minori prin:

omisiunea citării autorităţii tutelare şi a părinţilor minorului, judecarea în lipsă s-a efectuat fără a se face dovada sustragerii minorului, şi fără asigurarea caracterului public al acesteia.

33

Prin s.p. nr.1392 din 12 mai 2006, pronunţată de J. Timişoara, s-a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit. d din C.p.p. achitarea inc. minore O. D., pentru săvârşirea infr. prev. de art.180 alin.1 , 205 şi 193 C.p., la plângerea prealabilă a părţii vătămate I. L.

Examinând hotărârea se constată că inc. nu a fost prezentă şi nici nu s-a făcut dovada sustragerii de la judecată, contrar prevederilor art.484 alin.1 şi 2 C.p.p. iar în cauză nu au fost citaţi părinţii minorei şi nici autoritatea tutelară, deşi dispoziţiile alin.3 al aceluiaşi articol prevăd expres aceasta.

- Prin d. p. nr.181/R din 6 martie 2006, pronunţată de T. Timiş, s-a dispus respingerea recursului declarat de procuror împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inc. minor

Judecarea recursului a avut loc în şedinţă publică, contrar prevederilor art.485 C.p.p., care prevăd expres caracterul nepublic al acesteia.

2) Lipsa nejustificată a minorului parte vătămată la două termene consecutive, în faţa instanţei, nu poate fi considerată drept retragerea plângerii prealabile decât dacă este însoţită şi de cea a reprezentantului său legal.

Prin s.p. nr.3011 din 11 noiembrie 2005, pronunţată de J. Timişoara, în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit. h C.p.p. cu aplic. art. 2841 din acelaşi cod, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inc. S.A., minor la data săvârşirii faptei, pentru săvârşirea infr. prev. de art. 180 alin.1 şi 205 C.p., cu aplic. art.99 şi urm. C.p., la plângerea prealabilă a minorei părţi vătămate G. M. M.

În considerentele hotărârii se arată că partea vătămată, deşi legal citată întrucât a semnat personal dovada de citare, a lipsit nejustificat la două termene consecutive, împrejurare care este considerată drept retragere a plângerii prealabile.

În recursul declarat, procurorul a criticat soluţia, deoarece în mod greşit instanţa de fond nu a introdus în cauză şi citat reprezentantul legal a minorei părţi vătămate G. M. M.

Prin d. p. nr.155 din 22 februarie 2006, pronunţată de T. Timiş, s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivare se reţine că minora parte vătămată având capacitate de exerciţiu restrânsă, conform art.222 alin.6 C.p.p. putea face plângere numai cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă.

Prin coroborarea dispoziţiilor art.131 alin.1 şi 2 C.p. privitoare la lipsa plângerii prealabile şi art.222 C.p.p., lipsa nejustificată a minorei parte vătămată la 2 termene consecutive nu poate fi considerată drept retragere a plângerii prealabile în lipsa introducerii în cauză şi citării reprezentantului său legal.

Totodată, se constată că la judecata în recurs, cauza s-a soluţionat în şedinţă publică contrar dispoziţiilor art.485 alin.2 C.p.p. ce prevăd expres caracterul nepublic al acesteia.

3) Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă îşi poate însuşi plângerea formulată în numele său de reprezentantul legal.

Prin s.p. nr.423 din 11 noiembrie 2005, pronunţată de J.Sânnicolau Mare, s-a dispus condamnarea inc. A. M. la 400 RON amendă penală pentru săvârşirea infr. prev. de art. 180 alin. 1 C.p. la plângerea prealabilă a părţii vătămate Ş. S. şi la 600 RON amendă penal pentru săvârşirea infr. prev. de art.180 alin.2 C.p. la plângerea prealabilă a părţii vătămate Ş.I.M.

În temeiul art.14 şi 346 C.p.p., inc. a fost obligat la 400 RON şi respectiv 300 RON, daune morale, către aceleaşi părţi vătămate, constituite părţi civile.

Prin d.p. nr.202/R din 17 martie 2006, pronunţată de T. Timiş, s-a admis recursul inc. A.M., s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

34

În motivare se arată că pentru partea vătămată Ş.I.M., plângerea prealabilă a fost introdusă de tatăl său. Fiind minor, cu capacitate de exerciţiu restrânsă, potrivit art.222 C.p.p., acesta putea face plângere cu încuviinţarea prevăzută de legea civilă.

Întrucât în literatura juridică şi practica judiciară s-a statuat că plângerea formulată de reprezentantul minorului cu capacitate juridică restrânsă în numele acestuia poate fi ulterior însuşită, instanţa de fond avea obligaţia de a lua o declaraţie minorului în sensul menţionat.

4) Acordul inc. minor ca desfăşurarea judecăţii să se facă în şedinţă publică, nu poate suplini caracterul nepublic al acesteia, prevăzut expres de art.485 C.p.p.

Prin s.p. nr.586 din 22 februarie 2006, pronunţată de J. Timişoara s-a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit. b C.p.p. cu aplic. art.181 C.p. achitarea inc. minori G.C.M. şi C.A pentru săvârşirea infr. prev. de art.180 alin.1 C.p. cu aplic. art.99 şi urm. din acelaşi cod, la plângerea prealabilă a părţii vătămate B. G.

În baza art. 181 rap. la art.91 lit.a C.p. s-a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi sancţiunea administrativă a mustrării.

În cuprinsul hotărârii se arată că inc.minori sunt de acord ca dezbaterea cauzei să se facă în şedinţă publică.

Soluţia a rămas definitivă prin nerecurare. Acordul minorului ca judecarea cauzei să se facă în şedinţa publică este irelevant atâta

vreme cât art. 485 alin.2 C.p.p. prevede expres că aceasta nu este publică. 5) Celeritatea procesului. Potrivit art.21 din Constituţia României, republicată,

părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. - Încălcarea prevederilor art.17 C.p.p şi art.998 C. civ. privind greşita soluţionare a

laturii civile prin neexercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

- Prin s. p. nr.26/P din 16 ianuarie 2006, pronunţată de T. Timiş, s-a dispus în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a din C.p.p achitarea inc. C.D.S. pentru săvârşirea infr. prev. de art.203 C.p.

În baza art.197 alin.1 şi 3 cu aplic. art.13 C.p. s-a dispus condamnarea inc. la 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.d şi c C.p.

În baza art.20 rap. la art.197 alin.1 şi 3 cu aplic. art.13 C.p., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inc. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.d şi c din acelaşi cod.

În conformitate cu art.33, 34 şi 35 C.p. inc. va executa pedeapsa rezultată de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.d şi c C.p., cu aplic. art.71-64 din acelaşi cod.

Potrivit art.88 C.p. s-a dedus durata arestării preventive. S-a constatat că partea vătămată, minor în vârstă de 13 ani, prin reprezentantul legal,

nu s-a constituit parte civilă. Soluţia a rămas definitivă prin d.p. nr.4981 din 4 septembrie 2006, pronunţată de

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare respingerii apelului (prin d.p. nr.139/A din 5 aprilie 2006, pronunţată de C.A. Timişoara) şi recursului inculpatului.

Din examinarea hotărârilor pronunţate se constată următoarele: Prin rechizitoriul nr.375/P al P.T. Timiş s-a dispus trimiterea în judecată a inc. în stare de

arest preventiv pentru fapte săvârşite în vara anului 2000, recunoscute de acesta în faza de urmărire penală.

35

Judecata a parcurs trei cicluri procesuale până la soluţionarea definitivă a cauzei, în intervalul iunie 2001 – iunie 2006.

- Astfel, prin d.p. nr.782/R din 18 septembrie 2002, pronunţată de C. A. Timişoara, s-a admis recursul procurorului, s-a casat d.p. nr.209/A din 19 aprilie 2002, pronunţată de T. Timiş şi s. p. nr.3421 din 26 noiembrie 2001, pronunţată de J. Timişoara şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

- Prin d. p. nr.418/A din 18 octombrie 2004, pronunţată de T. Timiş, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inc., s-a desfiinţat s.p. nr.1226 din 7 mai 2003 pronunţată de J.Timişoara şi s-a reţinut cauza spre rejudecare.

Hotărârea a rămas definitivă prin d.p. nr.5/C/R din 24 ianuarie 2005, pronunţată de C.A. Timişoara, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul inculpatului.

- În final, prin s.p. nr.26/PI din 16 ianuarie 2006, pronunţată de T. Timiş, s-a dispus achitarea inc. pentru infr. prev.de art.203 C.p. şi condamnarea la o pedeapsă rezultată de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.71-64 C.p. pentru infr. prev. de art.197 alin.1 şi 3 cu aplic. art.13 C.p. şi art. 20 rap la art.197 alin.1 şi 3 cu aplic. art.13 din acelaşi cod.

Hotărârea a rămas definitivă prin d.p. nr.4981 din 4 septembrie 2006, pronunţată de Î.C.C.J., urmare respingerii apelului (d. p. nr.139 din 5 aprilie 2006 pronunţată de C. A. Timişoara) şi recursului inc.

Faţă de cele de mai sus se constată că pentru corecta încadrare juridică a faptelor supuse judecăţii, cât şi aprecierea probelor în vederea stabilirii vinovăţiei inc. au fost necesare trei cicluri procesuale şi un interval de 5 ani în care instanţele să se pronunţe.

Soluţia definitivă este criticabilă şi sub aspectul încălcării prevederilor art.17 C.p.p şi art.998 C. civ. în sensul neexercitării din oficiu a acţiunii civile având în vedere că partea vătămată, minor în vârstă de 13 ani la data săvârşirii faptelor de către inculpat, prin reprezentant legal nu s-a constituit parte civilă.

În acest sens invocăm următoarele: Activitatea infracţională săvârşită fără acordul părţii vătămate, minoră în vârstă de 13 ani

şi 6 luni, s-a realizat în intervalul dintre vara anului 2000 şi luna decembrie a aceluiaşi an. Potrivit concluziilor raportului de evaluare psihologică, victima prezenta la data

examinării evidente anxietăţi de fond, imaturitate emoţională, lipsa dorinţei de a se întoarce acasă, atitudine de supunere şi frică faţă de reacţia de moment a adulţilor.

Aceasta, la data săvârşirii faptei, avea reprezentarea că infractorul (soţul mamei) este tatăl său natural.

La 6 luni după perioada infracţională, cu prilejul examinării psihologice, minora prezenta simptomele unui copil abuzat psihic şi sexual, insuficient dezvoltată emoţional, fără capacitate de a-şi exprima voinţa.

În timpul urmăririi penale a refuzat să dea declaraţii în prezenţa mamei, făcând acest lucru doar în prezenţa asistentului social şi a psihologului.

Poziţia oscilantă, în cursul judecăţii, a mamei cât şi a minorei, atitudinea acestora de protejare a inc., determinată de diversele influenţe survenite odată cu trecerea timpului, creşterea în vârstă a părţii vătămate, maturizarea brutală a acesteia, dorinţa de a-şi reabilita familia – mama, tatăl şi fratele –, interesul manifestat constant de către mamă pentru eliberarea inc. şi exonerarea acestuia de răspundere, aflarea de către victimă, urmare a testului ADN, că nu este fiica inc., deşi anterior faptelor săvârşite acest lucru i-a fost inoculat de ambii părinţi.

În aceste condiţii neconstituirea de parte civilă prin reprezentantul său legal – mama minorei – justifica exercitarea acţiunii civile din oficiu.

36

6) Prin aplicarea măsurii educative a internării inc. într-un centru de reeducare, prevăzută de art.104 C.p., instanţa nu poate menţine starea de arest a acestuia.

Prin s. p. nr.198/PI din 22 martie 2006, pronunţată de T. Timiş, în baza art.211 alin.1 şi 2 lit.c, cu aplic. art.99 şi 104 C.p, s-a aplicat inc. minor R.G.S. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani.

S-a constatat că inc. a fost reţinut din data de 1 martie 2006 şi s-a menţinut arestul preventiv din 2 martie 2006.

Prin d. p. nr.5 din 12 aprilie 2006 pronunţată de C.A. Timişoara, s-a admis apelul declarat de procuror şi s-a înlăturat menţinerea arestului preventiv.

Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare. 7) Încălcarea prevederilor art.485 alin.2 C.p.p potrivit cărora şedinţa în care a avut

loc judecarea infractorului minor nu este publică. Prin d. p. nr. 181/R din 6 martie 2006, pronunţată de T. Timiş, s-a dispus respingerea

recursului declarat de procuror împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inc.minor P.T.F.

În mod greşit, judecarea recursului a avut loc în şedinţă publică. 8) Potrivit art.191 alin.3 C.p.p, partea responsabilă civilmente în măsura în care este

obligată solidar cu inc. la repararea pagubei, este obligată în mod similar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Prin s. p. nr.407 din 21 iunie 2006, pronunţată de T. Timiş, s-a dispus condamnarea inc. minor N.B, s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă şi a fost obligat inc. minor în solidar cu părţile responsabile civilmente la cheltuielile judiciare către stat.

Prin d. p. nr. 326 din 27 septembrie 2006, pronunţată de C. A. Timişoara, s-a admis apelul declarat de procuror şi s-a înlăturat obligarea în solidar a inc. minor cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

9) a. Criticile formulate de parchet cu privire la s.p. nr.55/P din 20 ianuarie 2006, pronunţată de T. Timiş, definitivă prin d.p. nr.2928 din 9 mai 2006, pronunţată de C.A. Timişoara, în sensul neefectuării referatului de evaluare şi necitarea Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art.II din O.U.G. nr.60/2006 pentru modificarea şi completarea C.p.p, precum şi pentru modificarea altor legi, dispoziţiile art.482 C.p.p, privind efectuarea referatului de evaluare de către Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor în cauzele cu infractori minori şi cele ale art.484 alin.2 Cp.p privind citarea obligatorie a serviciului sus menţionat la judecarea cauzelor cu infractori minori, se suspendă până la 31 martie 2007.

Până la această dată se vor efectua anchetele sociale de către persoane desemnate de autoritatea tutelară a consiliului local în a cărei rază teritorială domiciliază minorul, iar la judecarea cauzelor cu infractori minori citarea Serviciului de protecţie al victimelor şi reintegrare socială a infractorilor este facultativă.

b. - În cauză se impunea însă exercitarea din oficiu a acţiunii civile, conform art.17 C.p.p şi art.998 C.civ, sub aspectul daunelor morale cuvenite victimei, minoră lipsită de capacitate de exerciţiu.

Sub acest aspect menţionăm infr. săvârşite (art.211 alin.1 şi 2 şi art.197 alin.3 C.p), vârsta de 13 ani a victimei, violenţele fizice şi psihice exercitate asupra părţii vătămate, constatarea examinării medico-legale în sensul că aceasta prezenta o deflorare care putea rezulta prin comiterea faptei, precum şi leziunile constatate la nivelul feţei, impactul asupra victimei şi rezonanţa infracţiunilor săvârşite în contextul unei colectivităţi restrânse.

37

În acest sens, simpla constatare a instanţei că partea vătămată, prin reprezentantul legal, nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind restituit prin restituirea în natură a bunurilor sustrase victimei, nu este suficientă.

Aspectul de nelegalitate învederat nu putea fi însă valorificat în căile de atac exercitate de inculpat.

Procurorul, în cursul judecăţii în primă instanţă, sau prin apelarea sentinţei pronunţate, putea invoca cele mai sus menţionate.

Considerentele arătate vor fi avute în vedere şi la analiza următoarelor hotărâri: - S. p. nr.927 din 15 decembrie 2005, pronunţată de J.Lugoj, prin care s-a dispus

condamnarea inculpatei T.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 205 C.p. la 150 RON amendă penală la plângerea prealabilă a părţii vătămate T.L.M.(minoră). În baza art. 11 pct. 2 lit.a şi art.10 lit.a şi respectiv lit. d s-a dispus achitarea aceleiaşi inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 206 şi 193 C.p. Au fost respinse daunele morale solicitate de partea civilă.

Prin d. p. nr. 293/R din 10 aprilie 2006 pronunţată de T.Timiş s-a respins ca nefondat recursul declarat de partea vătămată prin reprezentant legal, formulată atât sub aspectul greşitei achitări cât şi al respingerii daunelor morale solicitate.

- D. p. nr.58/R din 23 ianuarie 2006, pronunţată de T. Timiş, prin care s-a trimis recursul peste termen declarat de inculpata minoră F.A.M. şi s-a casat sentinţa atacată. Rejudecând, s-a aplicat măsura educativă a mustrării pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.210 raportată la art.208 alin.1 C.p., cu aplicarea art.99 şi următoarele C.p., la plângerea prealabilă a părinţilor adoptivi ai părţii vătămate.

38