Johann Sebastian Bach si epoca barocului

Barocul muzical a fost un curent din muzica clasică europeană ce s-a manifestat aproximativ între 1600 și 1750.Barocul a format o punte de legătură între renaștere și clasicism. Termenul de "baroc" derivă din cuvântul portughez barroco ce înseamnă "perlă deformată", o descriere negativă a muzicii puternic ornamentate din această perioadă. Muzica barocă reprezintă o porțiune importantă din istoria muzicii clasice iar astăzi este frecvent studiată, interpretată și ascultată. În perioada barocă a fost creată tonalitatea. În această perioadă compozitorii și interpreții au folosit ornamentare muzicală mult mai elaborată, au realizat modificări în notația muzicală și au dezvoltat noi tehnici de interpretare instrumentală. Muzica barocă a dezvoltat dimensiunea, diversitatea și complexitatea ansamblurilor instrumentale. Tot în această perioadă s-au dezvoltat genuri muzicale precum opera, cantata, oratoriul, concertul și sonata. Mare parte dintre conceptele și termenii muzicali din această perioadă sunt utilizate și astăzi. Barocul este divizat în trei perioade importante: timpuriu, mijlociu și târziu. Deși se suprapun în timp, sunt datate convențional din 1580 până în 1630, din 1630 până în 1680 și din 1680 până în 1730. Muzica barocului permitea improvizaţii, întrucât adeseori notatia se reducea doar la prezenta basului cifrat, ca atare, interpreţii realizau adevarate improvizatii pornind de la reperele sugerate de aceasta scriitura. Dinamica muzicii era "terasată," în sensul că adesea intensitatea sonoră se schimba neaşteptat. Muzica avea un tempo relativ constant, iar tonalitatea sa era majoră (considerată a sugera veselie) sau minoră (considerată a sugera tristeţe). Dintre forme muzicale ale muzicii baroc instrumentale amintim: * Dansuri -- bourreé, menuet, hornpipe, air, allemande, courante, sarabande, gigue* Suite de dansuri -- melodii în aceeaşi cheie armonică, care sunt "împletite" împreună* Basso Continuo -- o armonie unificatoare de tip omofonic, realizat de către următoarele instrumente: lăută, clavecin, violoncel şi contrabas. Are o melodie curgătoare de tip soprano şi fundal solid de tip bas.* Fugă -- Un instrument porneşte o melodie cu o temă şi este imitat de un altul ce cântă o piesă polifonică. Are doar un mod, dar mai multe părţi (tema, contrasubiectul şi expunerea).* Preludiu -- o introducere muzicală la o piesă muzicală bine structurată.* Concerto grosso -- Are dinamică "terasată" pentru că acesta este tipul de melodie; un grup restrâns cântă cu un grup mare.* Tutti -- Fiecare instrument participă la acea bucată muzicală.* Sonată -- Piesă în mai multe parţi cântată de unul sau două instrumente. Cele trei parţi sunt, de obicei, repede/încet/repede.* Concerto -- Piesă muzicală complexă cântată de un instrument solo şi orchestră.

Câteva exemple de compozitori consideraţi reprezentativi ai barocului în muzică şi operele lor :* Arcangelo Corelli (1653-1713) -- Concerti grossi* Johann Sebastian Bach (1685 - 1750) -- Arta fugii* François Couperin

* Georg Friedrich Händel (1685 - 1759) -- Suita Muzica apelor* Jean-Baptiste Lully* Claudio Monteverdi* Jacopo Peri* Jean-Philippe Rameau* Domenico Scarlatti (1685 - 1757) -- Sonate pentru clavecin* Georg Philipp Telemann (1681 - 1767) -- Der Tag des Gerichts (Ziua Judecăţii), 1762* Antonio Vivaldi (1678 - 1741) -- Inspiraţie armonică

“Dacă ni-i imaginăm pe marii compozitori sub forma unui lanţ de munţi, atunci Bach îşi înalţă culmea departe, deasupra norilor, unde toate razele arzătoare ale soarelui alunecă pe suprafaţa de o albeaţă orbitoare a învelişului ei de gheaţă Aşa este Bach, limpede şi strălucitor ca si cristalul.”  Gorki

Johann Sebastian Bach ( 31 martie 1685 - 28 iulie 1750) Compozitor german, violonist, constructor si reparator de orgi-ca si Handel, de altfel-, Johann Sebastian Bach s-a nascut la 21 martie 1685, in orasul Eisenach din tinutul Turingiei – Germania, intr-o familie a caror inaintasi au fost muzicanti de profesie. Membrii familiei Bach se intruneau o data pe an in una din localitatile turingiene in “concerte" familiale, pentru a-si comunica repertoriul si noile creatii. Tatal lui Bach, vestit violonist, l-a invatat sa cante la vioara. La varsta de 10 ani micul Johann ramane orfan. De educatia si pregatirea sa muzicala s-a ocupat fratele sau mai mare, Johann Christoph Bach, care l-a invatat sa canta la clavecin si orga. A inceput sa compuna la varsta de 15 ani, fiind in acelasi timp si violonist, clavecinist, organist. Ca muzician de curte, Bach a cunoscut bine muzica franceză, printru-un elev al lui Lully, prezent la curtea de la Celle. Curţile numeroşilor principi germani, oricât de neînsemnaţi ar fi fost ei, se întreceau în a imita fastul şi strălucirea curţii regale franceze. Versailles-ul dădea tonul modei în Europa şi micii principi germani căutau să-l imite, organizând serbări şi recepţii somptuoase, în care muzica avea un rol însemnat. Cei mai înstăriţi îşi permiteau să ţină chiar un teatru de operă. A studiat si activat in mai multe centre culturale ale Germaniei, stabilindu-se in cele din urma la Leipzig, ca organist si director muzical al scolii de pe langa catedrala Sf. Toma, unde a ramas pana la sfarsitul vietii(1750). Desi nu a compus opera, Bach se situeaza, prin creatia sa, printre cei mai mari maestri ai stilului polifonic. Omul Bach este mereu prezent în creaţia sa, fie ea destinată unui moment al serviciului divin sau ca piesă concertantă pentru salonul vreunui principe, fie ea exerciţiu didactic sau demonstraţie tehnică. Aşa ne explicăm faptul că un anumit coral sau cantată circulă dintr-o lucrare într-alta, indiferent de caracterul şi scopul piesei. Constrâns de obligaţiile cotidiene ale funcţiilor sale, Bach trebuia să producă la comandă piese ocazionale. Deşi poseda un imens rezervor creator, în unele lucrări găsim fragmente inedite ce alternează cu altele utilizate anterior. Cu toate acestea, în muzica sa nu găsim nimic artificial, ci întotdeauna transpare un autentic suflu artistic, realizat cu melodii de adâncă vibraţie emoţională şi robusteţe ritmică, care străbat construcţii polifonice grandioase. Chiar şi atunci când foloseşte procedeul variaţional, utilizat uneori în scop figurativ, el creează imagini de o uimitoare diversitate. „Passacaglia în do minor” (1716) pentru orgă este o dovadă impresionantă a modului cum configurează imagini contrastante pe aceeaşi temă. Ca muzician de curte la Weimar şi Köthen şi în calitate de conducător al “Collegium musicum” studenţesc de la Leipzig, Bach a fost nevoit să scrie şi muzică instrumentală de cameră, gen în care regăsim concepţia sa şi pregnant imagini ale vieţii omului. În muzica de orgă Bach face sinteza artistică între stilul tradiţional al organiştilor

germani, cunoscut prin Böhm şi Buxtehude, şi cel al organiştilor italieni, al căror reprezentant de frunte este Frescobaldi. De la primii preia formele ample (toccate, fantezii, preludii), cu desfăşurări polifonice încărcate şi expresii grave, iar de la italieni, cantilena, de o puternică vibraţie emoţională, şi o formă mai limpede, mai puţin încărcată. La baza muzicii sale de orgă stă coralul, prezent sub forma coralului variat sau a fanteziei pe temă de coral. În volumul Orgelbüchlein(Cărticică de orgă), destinat predării artei organistice, găsim şi Choralvorspielen (preludii ale coralelor), improvizaţii pe teme de coral. În corale, în sonatele şi concertele pentru orgă predomină ţesătura vertical armonică. Cele „Opt mici preludii şi fugi”, ca şi „Passacaglia”, au fost scrise pentru clavecin cu două claviaturi şi pedală. În celebra „Toccată şi fugă în re minor”, toccata este o concisă piesă improvizatorică, urmată de severa construcţie a unei fugi la patru voci. În canzone, el este influenţat de stilul luminos al italienilor. În schimb, în toccate şi fugi, cu imagini atât de variate şi de puternice, a îmbinat gravitatea şi patosul organiştilor germani cu suavitatea şi sugestiva cantilenă italiană. Şi în muzica de orgă, ca şi în creaţia vocal-simfonică, îmbină stilul somptuos şi solemn cu efuziunea lirică intensă. Cea mai subiectivă este muzica de orgă, întrucât ea îşi are rădăcinile în improvizaţie, în muzica spontană izvorâtă fără premeditare din sufletul creatorului. De fapt, renumele său printre contemporani nu se datora atât compozitorului, ci inegalabilului improvizator. În genul muzicii de cameră, instrumentul sau preferat a fost clavecinul. În timpul vieţii sale, pe lângă clavecin şi clavicord, ce mai supravieţuiau, a apărut în practică acel „Hammerklavier„, pianul cu ciocănele, denumit mai târziu pianoforte (în româneşte: pianoforte sau şi pian), pentru faptul că mecanismul lui dădea posibilitatea realizării unor nuanţe pe care clavecinul le producea doar cu registre de octaviere. În muzica de clavecin distingem trei categorii de lucrări: de cameră, concertante şi didactice. Lucrările sale de cameră sunt Suitele, piese în care duce la perfecţiune lucrările provenite din muzica de dans. Deşi părţile component ale suitei poartă titlurile dansurilor, măiestrita lor tratare polifonică face să dispară orice urmă de finalitate coregrafică, încât piesele apar ca exprimând meandrele vieţii omului. Suitele, denumite mai târziu franceze, engleze, conţin părţi provenite din dans, la fel şi Partitele (suitele germane, 1726-1731). Suitele franceze (1706-1722) vădesc influenţa elegantului stil francez şi conţin, ca şi cele engleze (1706-1725), piese provenite din dansuri, ca şi partitele. Dar Bach nu se rezumă numai la cele patru dansuri tipice: allemanda, couranta, sarabanda, giga, ci amplifică suita, introducând şi alte dansuri, ca menuete, gavote, poloneze sau chiar „arii”. Interesantă este „Fantezia şi fuga cromatică”, cu un suflu nou şi îndrăzneţ prin frecvente cromatisme, dar şi Goldberg-Variationen (1742), o arie cu 30 de variaţiuni, care marchează un moment important din istoria temei cu variaţiuni. Compuse pe tema unei arii, variaţiunile nu sunt numai prezentări succesive ale temei, ci imagini foarte diverse, realizate prin diferite mijloace: canon, fugato, ariete lirice, piese de dans, iar la sfârşit, un quodlibet, un joc de improvizaţie muzicală, construit din suprapunerea polifonică a unor cântece diferite. Simultan cu tema ariei, se cântă două melodii, una de un naiv şi rustic lirism, alta umoristică. Numele acestor variaţiuni vine de la primul interpret al lucrării, clavecinistul Goldberg, aflat în slujba contelui Kayserling, ambasadorul Rusiei la Dresda. Şi „Capriciul la plecarea fratelui iubit” (scris pentru fratele său Johann Jakob, plecat în Suedia, în anul 1704), este un jalon important în istoria muzicii de clavecin, fiind o suită ale cărei părţi au sensuri programatice: Arioso - îndemnurile duioase ale prietenilor, care-l sfătuiesc să rămână în patrie, Andante – diferite întâmplări, care pot avea loc printre străini, Adagissimo – jalea generală a prietenilor, Un poco largo – prietenii îşi iau rămas bun şi „Aria di postaglione”, urmată de „Fuga all imitazione della cornetta di postiglione”.

Invenţiunile (15 la două voci şi 15 la trei voci), piesele destinate soţiei sale A. Magdalena, ca şi „Clavecinul bine temperat” (primul volum în 1722, al doilea în 1742) sunt lucrări didactice pentru clavecin. Pentru clavecin şi orchestră a scris şapte concerte, şi 16 transcrieri (după Vivaldi, Marcello şi Telemann), dar şi trei Concerte pentru două clavecine şi orchestră; două Concerte pentru trei clavecine şi orchestră şi un Concert (transcris după cel pentru patru viori de Vivaldi) pentru patru clavecine şi orchestră. Un triplu Concert pentru flaut, vioară, clavecin şi orchestră completează seria lucrărilor concertante cu clavecin principal, de fapt un concerto grosso prin numărul mare de solişti. Concertul în re minor şi cel în fa minor pentru clavecin şi orchestră au deosebită frumuseţe tematică, variate efecte timbrale şi bogăţie expresivă, fiind construite în tiparul clasic al timpului. În afară de pasajele solistice din Concertele brandenburgice (1721), Bach a utilizat vioara ca instrument solistic în două Concerte şi în Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorată şcolii italiene, precum şi cultivarea virtuozităţii de către maeştrii germani au pregătit drumul creaţiei violonistice bachiene. Cele şase Sonate pentru clavecin şi vioară, ca şi Sonata în sol minor (transcrisă 166 după sonata de clavecin), valorifică calităţile expresive ale viorii ca instrument de monodie. Şi Sonatele pentru vioară, fără acompaniament (trei Sonate şi trei Partite din 1720), sunt lucrări ce solicită instrumentistului maximum de expresie. Preludiul Sonatei în sol minor are la bază o monodie liberă, marcată cu jaloane armonice, ca nişte acorduri ale unei lăute acompaniatoare, iar fuga este construită polifonic, implicând o deosebită virtuozitate. Bach scrie 48 de Preludii şi fugi în toate tonalităţile treptelor din gama cromatică, reprezentând o demonstraţie pentru acordarea clavecinului în sistemul temperat. Aceste două volume verifică teoretic acest sistem, dar constituie şi un îndrumar pentru pianişti şi compozitori. Fugile sunt exemple de tratare liberă a schemelor formale, modele de exprimare artistică a unui bogat conţinut de trăiri şi, totodată, lucrări lipsite de ornamentaţia încărcată şi greoaie a stilului baroc. Simplitatea severă, dinamismul dezvoltării şi măiestria formei sunt notele caracteristice ale noului stil polifonic bachian. Clavecinul nu mai era capabil să răspundă aspiraţiilor muzicii lui Bach. În domeniul didactic, Bach a lăsat şi două importante creaţii pentru tehnica scriiturii polifonice: „Ofranda muzicală şi „Arta fugii” (1750) – o colecţie de 14 fugi şi patru canoane pe aceeaşi temă. Ca şi în „Ofranda muzicală”, fugile şi canoanele din „Arta fugii” au ca ţel demonstrarea tehnică, ele fiind strălucite exerciţii de măiestrie polifonică. Comparând fugile din „Arta fugii” cu cele două Clavecine temperate, găsim la primele o formă perfectă şi un conţinut auster, în timp ce la fugile din a doua lucrare ne surprinde tratarea liberă a formei fugii. Ca toate geniile umanităţii, Bach se ridică deasupra epocii sale, creaţia sa fiind atotprezentă, depăşind timpul şi spaţiul, ca orice permanenţă a spiritului uman. “Nu pârâu, ci ocean trebuia să se numească” (în limba germană, Bach=pârâu) - Ludwig van Beethoven

„Muzica este ceva admirabil şi totuşi omul este atât de puţin capabil să-i pătrundă secretele…”E. T. A. Hoffmann

MATEESCU LAVINIA FLORENTINA

MASTER ANUL II - ACTORIE