James White - Procesul Timpuriu Al Canonului Noului Testament

25
Procesul timpuriu al canonului Noului Testament de James White http://www.voxdeibaptist.org/procesul_canonului.htm Conceptul tradiţional Protestant al Scripturi este dificil de a fi obţinut din conceptul de canon, atât de apropiate sunt cele două în legătură cu gândirea Protestantă. Pentru Reformaţi şi cei care-şi urmează căile lor, Biblia ca o unitatea alcătuieşte singura bază de autoritate – Sola Scriptura a fost strigătul Reformei. Şi Calvin a adăugat corect, Scriptura tota la acea frază. Cu toate acestea ambele crezuri presupun un grup din Scriptură la care apelul se poate face pentru autoritate. Dar pe ce bază spune Biserica „aceasta este Scriptură şi aceasta nu este”? De ce protestanţii au doar 66 de cărţi în canonul lor, în timp ce Romano-Catolicii au mai multe, şi anumite grupări mai mici (în principal în tradiţiile „Monofisite”) au şi mai puţine? Conceptul de canon este vital, deci, pentru Protestanţii care privesc la revelaţia completă a lui Dumnezeu în Biblie ca singura lor sursă de informare şi autoritate în domeniul spiritual. Dacă toate celelalte faţete de experienţă trebuie să fie subjugate de judecarea atentă a Bibliei, atunci extinderea acelei cărţi – canonul ei – se va dovedi a fi un subiect foarte important de discuţie. De la început este clar că conceptul de canon este relatat îndeaproape de alte concepte teologice – conceptul de „inspirare” precum şi cel de „revelare” trebuie să-şi aibă spusele sale în revizuirea canonului. Relaţia dintre Biserica şi Biblie este şi ea vitală. Nimeni nu poate izola complet discuţia procesului de canonizare fără să discute subiectele relatate, deşi ar trebui să se aibă atenţie în încercarea de a se diferenţia între aceste lucruri pe un nivel de bază. Unii văd o despărţire distinctă corectă între discuţiile de „Scriptură” şi „canon”. Dar se pare a fi dificil a se discuta de una fără de cealaltă, aşa cum canonul presupune Scriptura, şi orice discuţie a Scripturii presupune o culegere de scrieri care sunt inspirate – un canon 1 . La aceasta se adaugă doctrina

Transcript of James White - Procesul Timpuriu Al Canonului Noului Testament

Procesul timpuriu al canonului Noului Testamentde James Whitehttp://www.voxdeibaptist.org/procesul_canonului.htmConceptul tradiional Protestant al Scripturi este dificil de a fi obinut din conceptul de canon, att de apropiate sunt cele dou n legtur cu gndirea Protestant. Pentru Reformai i cei care-i urmeaz cile lor, Biblia ca o unitatea alctuiete singura baz de autoritate Sola Scriptura a fost strigtul Reformei. i Calvin a adugat corect, Scriptura tota la acea fraz. Cu toate acestea ambele crezuri presupun un grup din Scriptur la care apelul se poate face pentru autoritate. Dar pe ce baz spune Biserica aceasta este Scriptur i aceasta nu este? De ce protestanii au doar 66 de cri n canonul lor, n timp ce Romano-Catolicii au mai multe, i anumite grupri mai mici (n principal n tradiiile Monofisite) au i mai puine?Conceptul de canon este vital, deci, pentru Protestanii care privesc la revelaia complet a lui Dumnezeu n Biblie ca singura lor surs de informare i autoritate n domeniul spiritual. Dac toate celelalte faete de experien trebuie s fie subjugate de judecarea atent a Bibliei, atunci extinderea acelei cri canonul ei se va dovedi a fi un subiect foarte important de discuie.De la nceput este clar c conceptul de canon este relatat ndeaproape de alte concepte teologice conceptul de inspirare precum i cel de revelare trebuie s-i aib spusele sale n revizuirea canonului. Relaia dintre Biserica i Biblie este i ea vital. Nimeni nu poate izola complet discuia procesului de canonizare fr s discute subiectele relatate, dei ar trebui s se aib atenie n ncercarea de a se diferenia ntre aceste lucruri pe un nivel de baz.Unii vd o desprire distinct corect ntre discuiile de Scriptur i canon. Dar se pare a fi dificil a se discuta de una fr de cealalt, aa cum canonul presupune Scriptura, i orice discuie a Scripturii presupune o culegere de scrieri care sunt inspirate un canon1. La aceasta se adaug doctrina protestant a Scripturii, care vede ca parte a scopului ei comunicarea unei cunoateri suficiente i complete a lui Dumnezeu i a voii Lui fa de om. Din moment ce Dumnezeu nu se schimb, nsi Scriptura se bazeaz n acesta aspect pe fiina lui Dumnezeu i se pare a fi, n forma sa actual, static sau nchis. Dumnezeu nu are nevoie s-i editeze Cuvntul Su pentru a-l actualiza cu vremurile moderne, i nici nu are nevoie s adauge la acesta n mod continuu. Venirea lui Isus i rolul Su n calitate de revelaia final i deplin a lui Dumnezeu (Evrei 1:1-2) ofer de asemenea form pentru concepia protestant a canonului cu excepia oferirii autoritii vitale la ambele Testamente ale Scripturii, una n retrospectiv i una n scriere viitoare. Cnd Reformatorii s-au gndit la Scriptur ei s-au gndit la aceasta n mod concret adic Scriptura. Meniunea termenului ar aduce aminte de o colecie particular de cri. Rareori se crede despre abstract ca fiind scriptur n afara crilor Bibliei. Reformatorii nu au gndit c ei, de exemplu, scriau Scriptura ei nii. i tot lucrul acesta presupune canonul.Este important s notam, n trecere, c aceasta nu nseamn c Dumnezeu nu este implicat n mod activ n oferirea nelegerii i iluminrii credincioilor individuali sau Bisericii n mod colectiv astzi ntr-adevr, s-ar prea c El cel mai dornic s fac astfel. Dar exist o diferen ntre relaia nivelului Scripturii i iluminarea la nivelul nelegerii. S-ar prea c teologia Reformei, ca un ntreg, este cu mult mai Biblic dect a multora dintre Prinii timpurii (mrturisete Origen!) n ciuda pasajului timpului. S-ar prea c avantajele unui text biblic completat, precum i conducerea Duhului Sfnt n minile i vieile brbailor i femeilor dedicai Cuvntului lui Dumnezeu, rezult ntr-o mare chestiune de iluminare a textului, fr nevoia unei revelaii ulterioare. Aceasta este pur i simplu pentru a se afirma suficiena a ceea ce s-a revelat deja nu are nevoie de nici un supliment, doar de explicaia Duhului Sfnt ctre Biserica i ctre individ.TEMELIILE NOULUI TESTAMENT PENTRU PROCESUL CANONULUIAm ales s ntitulez aceast lucrare Procesul timpuriu al canonului Noului Testament datorit faptului c acesta s-a dezvoltat n decursul timpului n contiina Bisericii. Aceasta nu este a spune c, ntr-o privin, canonul nu a fost nchis sau completat cnd ultimul scriitor i-a pus jos stiloul din scriere, cci din acea perspectiv canonul fusese ntr-adevr nchis la acea vreme. Dar va fi evident din ultima revizuire a Prinilor timpurii faptul c lista canonului s-a dezvoltat n timp nimeni, de exemplu, n secolul al 2-lea nu avea lista exact a crilor Noului Testament pe care o avem noi astzi (dei, aa cum vom vedea, lista a fost foarte aproape de a noastr). Ceea ce vedem la Prinilor timpurii este procesul uman (cred c era cluzit de Duhul Sfnt) prin care canonul completat al Scripturii Noului Testament a fost recunoscut de ctre nsi Biseric. Nu numai aceasta, dar este evident c dei acolo a existat o contiin a autoritii scrierilor apostolilor Domnului chiar devreme (chiar evideniat n cadrul Noului Testament) relaia exact dintre nsi Scripturii (hei graphai) adic, Vechiul Testament i scrierile Noului aa cum sunt descoperite n Pavel sau Evanghelii, nu au fost ncheiate n mod complet.Cnd vorbim de canonul Noului Testament, este importat s notm unele din fundamentele pentru conceptul unei lucrri colectate de scrieri care ar fi, eventual, egale n autoritate cu Vechiul. Aici suntem confruntai din nou cu inter-relatarea canonului i Scripturii. De exemplu, se pare c avem o indicare a recunoaterii lui Isus a ceea ce azi s-ar numi canonul Palestinian al Vechiului Testament n Matei 23:34-36 unde Isus cheam ca martor mpotriva acelei generaii pe toi martirii de la Abel la Zaharia fiul lui Berechia. Povestirea despre Abel este descoperit, de sigur, n Geneza, i este probabil c aluzia este la uciderea cu pietre a lui Zaharia fiul lui Iehoida n 2 Cronici 24. Dac aceasta este aa, atunci ar fi o referin la ntregul coninut al canonului evreiesc, cci Geneza sttea n capul listei i 2 Cronici la final. Se mai poate nota de asemenea c nu este nici o aluzie la o controvers dintre Isus i oponenii Su referitor la ceea ce a fost i ceea ce nu a fost Scriptur canonic. Cu siguran c Isus a atacat tradiiile liderilor care au fost ridicate pn la punctul de luarea locului Scripturilor, dar chiar i aceasta presupune un trup de Scripturi care puteau fi eclipsate de tradiiile oamenilor. Propria lucrare i nvtura lui Isus, prin urmare, ofer un punct de vedere fundamental a faptului c Scriptura a existat n acel timp ca un trup de scrieri.n 2 Petru 3:16 descoperim avertizarea lui Petru pentru cititorii si c oamenii nenvai i instabili aveau s denatureze scrierile fratelui nostru drag Pavel precum i restului Scripturilor n mod clar Petru este familiar cu un trup de scrieri al lui Pavel (scrisoarea sa), i el le plaseaz ntr-o paritate cu restul Scripturilor. Am putea afirma, pe baza acestui text (i acest text a funcionat ca parte a argumentului pentru o dat foarte trzie pentru anumitele crezuri de presupunere ale 2 Petru), c Petru avea un concept destul de clar c Scriptura ulterioar a fost scris a fost la fel de autoritar ca i Vechiul Testament vom vedea, totui, c aceast claritate de gndire a durat ceva timp s se poat dezvolta n decursul Bisericii.Pavel se pare s ofere un exemplu n plus de inter-autentificare de ctre autorii Noului Testament. n 1 Timotei 5:18 Pavel leag dou citaii una din Deuteronom 25:4 i a doua ori din Luca 10:7 or din Matei 10:10 (depinznd de varianta textual din Matei). Aceasta se pare a fi similar cu legtura lui Petru cu scrierile lui Pavel cu alte Scripturii i este dificil s descoperim o subordonare n domeniul autoritii citatului din Luca fa de citatul Vechiului Testament. S-ar putea argumenta, de sigur, c autoritatea pasajului din Luca nu a fost aa de mult datorit crii lui Luca aa cum este fa de faptul c aceasta este o citare direct a lui Isus Hristos, i cuvintelor Lui i erau acordate autoritate egal fa de Vechiul Testament de ctre credincioii timpurii.Dei acestea sunt doar cteva pasaje, ele ofer impresia c nsi scriitorii, dei nu afirm n mod direct statutul Scriptural pentru propriile lor scrieri, au neles ntr-adevr c Dumnezeu aduga acest capitol nou la revelaia Sa din vechime. Aceast nelegere va oferi fundamentul pe care Prinii vor cldi mai trziu.VECHIUL TESTAMENTCA O PARADIGMCnd privete cineva procesul canonului Noului Testament, este lovit de similaritate dintre aceasta i procesul Vechiului. De aici, ceva ca o digresiune, vom privi la procesul canonului Vechiului Testament ca o paradigm pentru ceea ce vom vedea n Noul. Ne simim justificai n a face aa pe baza faptului c toat Scriptura este n mod egal inspirat i autoritar, i de aici metoda pe care o alege Dumnezeu s o foloseasc pentru a produce canonul Vechiului Testament (i noi adugm un canon pentru care simim c Isus i-a dat autoritatea Sa) ar trebui s ne ofere o bun direcie i mult lumin asupra Noului.Primul lucru pe care-l notm este ncetarea activitii profetice. Cnd Josephus scriempotriva lui Apion(1.8)2el listeaz cele 22 de cri ale canonului Vechiului Testament de parc ele ar fi exista pentru sute de ani. El noteaz de asemenea,Este adevrat, istoria noastr a fost scris de la Artaxerxes, n mod foarte particular, ns nu a fost stimat de aceiai autoritate cu cea dinti de ctre strmoii notri, deoarece nu a existat o succesiune exact a profeilor din acel timp;Opinia lui Josephus nu a fost doar a sa. n Talmudul Babilonian, regiunea Sanhedrin citim,Rabinii notri au nvat: De la moarte ultimilor profei, Hagai, Zaharia i Maleahi, Duhul Sfnt [al inspiraiei profetice] s-a deprtat de la Israel; totui ei mai puteau s mai profite de Bath-kol3.Isidore Epstein ofer o not de subsol la acest pasaj care indic faptul c Bath-kol este o voce divin, de rang secundar fa de profeie. De aici, vedem faptul c nsi poporul evreiesc, poporul lui Dumnezeu, a simit c o er a trecut i c una nou s-a ivit. Ei au fcut deosebirea dintre autoritatea profeilor anteriori i scrierile figurilor religioase curente.n al doilea rnd, a exista un proces de colectare i rspndire a materialelor biblice. Felul exact n care forma evreiasc a Vechiului Testament a aprut este o chestiune de mult speculaie. Canonul ntreit al Legii, Profeilor i Scrierilor (de unde deriv termenul comunTanakhdin ebraic) ar putea indica ordina canonizrii sau poate ar putea indica altceva nu putem fi siguri aa de simplu. Muli indic spre biblicul Ezra ca fiind primul care s fi nceput procesul de colectare i rspndire al crilor Vechiului Testament. Punctul important de notat este c listarea crilor nu a fost imediat, ci a fost subiectul de discuie i gndire din partea poporului lui Dumnezeu. Nu existau indicii cereti transmise de mesagerul angelic din partea divinului scriitor din cer mai degrab, Dumnezeu a lucrat prin oamenii Si i circumstanele istoriei pentru a da form i a forma Cuvntul Su.Rolul poporului lui Dumnezeu n formarea canonului Vechiului Testament nu poate fi supra-accentuat. Acesta nu a fost un grup simplu de btrni scoroi care au stat jos odat naintea unei grmezi de scrieri ce ar deveni canonice i s fi decis, prin vot sau prin sori, care va fi inclus i care nu. Poporul lui Dumnezeu, pe msur ce ei au experimentat conducerea i providena lui Dumnezeu n cursul istoriei, au recunoscut inspiraia inerent i autoritatea crilor Bibliei. Cu siguran c exista disensiune i discuii cu privire la anumite cri aa numitele anti-legomena. ns totul este ntr-o examinare corect, de exemplu, Estera, dac s fie canonic sau nu, poporul lui Dumnezeu, nu se puneau pe ei nii, prin a face aa ceva, drept judectori peste aceste materiale. Mai degrab ei cutau s recunoasc ceea ce a fost deja fcut n providena lui Dumnezeu. Ei au cutat s fie paznici ai oracolelor lui Dumnezeu i prin urmare, pentru a fi ispravnici buni n a nu transmite restului lumii scrieri care nu erau la standardele i coninutul Scrierii inspirate. Vom vedea un proces foarte similar care are loc n Noul Testament.ELEMENTE ISTORICE CHEIE N FORMAREA CANONULUI CRETINn istoria timpurie a bisericii au existat evenimente i oameni care au dat impuls i ascensiune spre formarea listei canonului. Aceste lucruri puteau fi privite ca fiind folosite de Dumnezeu s i stimuleze pe poporul Su, Biserica, s acorde o consideraie serioas spre a oferi tuturor celor preocupai o list a crilor pe care Biserica, sub cluzirea Duhului Sfnt, a primit-o ca autoritar. S notm din nou c nu se afirm c aceste cri, prin a fi considerate canon, au primit autoritate. Mai degrab, acesta a fost procesul prin care biserica a recunoscut autoritatea deja inerent n cri prin virtutea inspiraiei autorului lor. Aa cum spunea Bruce,Trebuie afirmat un lucru autoritar. Crile Noului Testament nu au devenit autoritate pentru Biseric deoarece ele erau incluse n mod formal ntr-o list canonic; din contra, Biserica le-a inclus n canonul ei deoarece ea le-a privit deja ca fiind divin inspirate, recunoscnd valoarea lor nnscut i autoritatea apostolic general, n mod direct sau indirect4.Una dintre cele mai importante micri care au dat natere la o preocupare crescnd pentru o list canonic a fost cea naintat de Marcion. Cnd Marcion a prsit comuniunea cu biserica din Roma, el a promulgat o list de cri autoritare care a fost croit cu atenie pentru a se potrivi nevoilor lui teologice. Deducnd din anumite forme de Gnosticism, Marcion a plasat ideea c Vechiul Testament era revelaia unui demiurg, i desigur c nu lucrarea Tatlui iubitor al lui Isus Hristos. Marcion a predat o desprire ntre poporul evreu i lucrarea lui Dumnezeu prin Isus Hristos n cadrul bisericii cretine. De aici, canonul su al Scripturii a reflectat teologia sa. Stiloul su de editor ascuit au eliminat o mare parte din toate referinele la poporul evreiesc, sau orice indicaie (i sunt multe) prin care cretinii timpurii s-au privit pe ei nii ca motenitori ai promisiunilor i a neamului Vechiului Testament. Aceasta a rezultat ntr-o ediie mai degrab schilodit a Evangheliei lui Luca, precum i poriunile editate cu atenie din Fapte i epistolele Pauline. Dar chiar i Pavel, cnd Marcion a luat n considerare singurul motenitor al adevratului mesaj al Evangheliei (opus ucenicilor care au euat s se rup de vechile tradiii ale trecutului lor), nu a scpat de cuitul editorului, precum i seciunea referitoare la Israele a disprut din scrisoarea ctre Romani de asemenea.i adevraii gnostici au fcut o contribuie la recunoaterea formal a crilor canonice. Valentinus, a crui nume este ataat de acel sistem cunoscut ca gnosticismul Valentinian, a prezentat i el o provocare bisericii. Nu a fost prea mult c Valentinus a ales cri diferite, de felul cum le-a interpretat el n feluri foarte variate. ntrebarea de aici era una de autoritate fa de interpret precum i de coninutul Scripturii.n jurul aceluiai timp vedem ridicarea Montanismului. Chiar i Tertulian, care a luptat att de puternic mpotriva lui Marcion, a fost preluat de natura carismatic a micrii Montaniste. i Montanismul a adus ntrebri referitoare la autoritate, ns aici ntrebarea a fost pus despre un aspect al naturii micrii n sine. Montanus i prorocia care cltorea cu el din Phyrgia pretindea c primete revelaie direct de la Dumnezeu. Cum se relateaz aceasta fa de Scripturi? Oare spuselor acesteia care se pretinde a fi un profet al lui Dumnezeu s li se acorde statur egal alturi de scrierile apostolilor i profeilor? Cine trebuie s decid i pe ce baz?Aceste micri i nvturi au stimulat gndirea serioas din partea Prinilor timpurii pentru care aceste subiecte erau o preocupare. Ei s-au simit mpini s poat s ofere o replic pentru cei pe care ei i-au vzut c atacau credina cretin istoric. Tertulian, de exemplu, s-a ocupat att de conceptele lui Marcion ct i de nvturile lui Valentinus:Un om denatureaz Scripturile cu mna sa, altul nelesul lor prin expunerea sa. Dei Valentinus se pare s foloseasc ntregul volum (integro instrumento) cu toate acestea i-a pus minile violente pe adevr doar cu o minte mai istea i mai ndemnatic dect Marcion. Marcion a folosit n mod expres i deschis cuitul, nu stiloul, din moment ce el a fcut o astfel de excizie a Scripturilor dup cum se potriveau materiei de subiect a sale. Valentinus, totui, s-a abinut de la o astfel de excizie, deoarece el nu a inventat Scripturile pentru a se potrivi cu materia sa de subiect, ci i-a adaptat materia sa Scripturilor5;Irineu, de asemenea, s-a luptat cu problemele prezentate de aceste micri variate. Unele dintre aceste lupte au dat natere la conceptul succesiunii apostolice i a tradiiilor care o nsoesc. Dar cel mai important fa de aceast investigaie este preocuparea rezultat n scrierea patristic pentru promulgarea unei liste corespunztoare de cri autoritare. Creterea ereziei a dat impuls i trie examinrii crilor care erau citite n biseric (un idiom echivalent cu a spune canonic) sau care ptau minile (un concept evreiesc care se refer la sfinenia sulurilor sau manuscriselor care conineau Scripturile). n acest timp au existat alte cri care au fost n acea vreme incluse n canonul Noului Testament, cum ar fi scrisoarea lui Clement, Didache (numit i nvtura celor Doisprezece Apostoli), Pstorul lui Hermas i Epistola lui Barnaba. Cum rmne cu aceste cri? Procesul de colaionare i colectare era nceput, la fel ca i n Vechiul Testament, i circumstanele istorice au grbit procesul spre completare.SEMNE TIMPURII ALE PROCESULUI CANONULUILudovico Antonio Muratori a publicat textul unei liste de canon, care a fost probabil scris n ultima parte a secolului al 2lea, n 1740. Cunoscut astzi drept Fragmentul Muratorian, aceast list ne ofer cele mai timpurii exemple de acest fel de literatur dintr-un context cretin.Fragmentul Muratorian dateaz de la puin timp dup vremea lui Marcion, i ne poate oferi punctul de vedere al canonului din vecintatea Romei. Este interesant s notm faptul c acest canon este aproape identic (cu posibila excepie a lui 1 Petru) cu canonul crilor acceptate ca autoritare de ctre Irineu, un contemporan al acestei listri.Dei lista este mai degrab foarte lung, eu o prezint n ntregime aa cum este coninut n cartea lui F. F. BruceCanonul ScripturiiThe Canon of Scripture de dragul terminrii:A treia carte a evangheliei: dup Luca.Dup nlarea lui Hristos, Luca medicul, pe care Pavel l-a luat cu el ca expert legal, a scris (nregistrarea) n numele su n conformitate cu prerea (lui Pavel). El nsui, totui, nu l-a vzut niciodat pe Domnul n carne i prin urmare, pe ct putea el s urmeze (cursul evenimentelor), a nceput s o spun de la naterea lui Ioan.A patra evanghelie este dup Ioan, unul dintre ucenici.Cnd tovarii si ucenici i episcopi l-au ncurajat, Ioan a spus, Postii mpreun cu mine trei zile de azi, i orice ni se va revela la fiecare, s l relatm unul la altul. n aceiai noapte i s-a descoperit lui Andrei, unul dintre apostoli, c Ioan n propriul s nume ar trebui s scrie toate i c ei ar trebui s revizuiasc. Prin urmare, dei la fiecare carte a evangheliei se crede a fi avut nceputuri diferite, nu face nici o diferen spre credina credincioilor, din moment ce n fiecare dintre ele a fost declarat de ctre un Duh primar, referitor la naterea, suferina i nvierea, nlarea lui cu ucenicii, care a trecut; a doua sa strlucire n putere regal, revenirea sa. Nu este de mirare, deci, c Ioan ar trebui s prezinte aa de constant detaliile separate i n scrisorile sale, spunnd despre sine: Ceea ce am vzut cu ochii notri i au auzit cu urechile noastre i minile noastre au pipit, aceste lucruri le-am scris. Cci n acest fel el pretinde nu numai un spectator dar i un asculttor, precum i un scriitor n ordinea faptelor minunate despre Domnul nostru.Faptele tuturor apostolilor au fost scrise ntr-o singur carte. Adresndu-se excelentului Teofil, Luca include unul dup altul lucrurile care au fost fcute n prezena sa, aa cum spune n mod clar prin omiterea suferinei lui Petru precum i plecarea lui Pavel cnd pleca din Ora nspre Spania.Referitor la scrisorile lui Pavel, ele insele arat acelora care vor s neleag din care loc i pentru care cauz au fost ele direcionate. Mai nti de toate (el scrie) corintenilor interzicnd schismele i ereziile; apoi galatenilor (interzicnd) circumcizia; romanilor el le scrie la o lungime mai mare despre ordinea scripturilor i insist ca Hristos s fie tema lor primar. Este necesar ca noi s oferim o socoteal argumentat a tuturor acestora, din moment ce nsi binecuvntatul apostol Pavel, urmnd ordinul predecesorului su Ioan, dar fr s-l numeasc, scrie la apte biserici n urmtoarea ordine: corintenilor, efesenilor, filipenilor, colosenilor, oslatianilor, tesalonicenilor, romanilor. Dar dei (mesajul) este repetat la corinteni i la tesaloniceni prin intermediul reproului, cu toate acestea o biseric este recunoscut ca fiind mprtiat n ntreaga lume. i pentru Ioan, n timp ce el scrie la apte biserici n Apocalipsa, cu toate aceste le vorbete tuturor. n plus (Pavel scrie) o (scrisoare) lui Filimon, una lui Tit, i dou lui Timotei n dragoste i afeciune; ns ele au fost sfinite pentru onoarea bisericii catolice n cadrul regulamentului disciplinei eclesiastice.Se mai spune c ar mai fi o scrisoare n numele lui Pavel ctre laodiceni, i alta ctre alexandrinieni, (ambele) falsificate n conformitate cu erezia lui Marcion, i multe altele care nu pot fi primite n biserica catolic, din moment ce nu e adecvat ca otrava s se amestece cu mierea.Dar scrisoarea lui Iuda i dou semnate cu numele lui Ioan sunt acceptate n catolica (biseric); nelepciunea de asemenea, scris de prietenii lui Solomon n onoarea sa. Apocalipsa lui Ioan o mai primim i pe cea a lui Petru, [Bettenson ofer o mbuntire probabil aici ca, singura i unica epistol a lui Petru, o a doua este existent care, etc.]6care unii din oamenii notri nu ar vrea s fie citit n biseric. Dar Pstorul a fost scris de Hernias n oraul Romei chiar recent, n vremurile noastre, cnd fratele lui Pius ocupa scaunul de episcop n biserica din Roma; i prin urmare se pateu citi ntr-adevr, ns nu poate fi dat oamenilor n biseric ori printre profei, din moment ce numrul lor este complet, sau printre apostolii la sfritul vremurilor.Dar nici una din scrierile lui Arsinuous sau Valentinus sau Militiades nu o primim. Tot ei au compus o carte nou de psalmi pentru Marcion; (pe acestea le respingem) mpreun cu Basilides (i) fondatorul asiatic al catafrigianilor7Se pot face numeroase comentarii n mod profitabil despre coninutul fragmentului Muratorian. Exist n mod evident anumite erori istorice Pavel nu l-a urmat pe Ioan (exista o fascinaie cu numerologia, se pare, cci Ciprian cu un secol mai trziu ar face un comentariu similar referitor la cele apte scrisori ale lui Pavel8) i nici nu a fost prezent Luca la toate evenimentele din Fapte. ns aparte de aceste idiosincrasii, fragmentul ne ofer o imagine bun a unui stagiu, ntr-o locaie, a procesului canonului. Este evident faptul c Matei i Marcu au precedat meniunea lui Luca (tratam un fragment), de aici avem cele patru evanghelii, Fapte, cele 13 scrisori Pauline, Iuda, 1 i 2 Ioan i Apocalipsa, lsnd Evrei i posibil i ambele scrisori ale lui Petru (dei mbuntirea probabil ar include 1 Petru i ar lista 2 Petru ca fiind contestat) precum i Iacov n afara listei. Altele incluse printre crile acceptate din acest timp i loc erau nelepciunea (foarte neobinuit s descoperi o carte apocrif a Vechiului Testament ntr-o list a Noului Testament ca aceasta) i Apocalipsa lui Petru depinznd de text. Pstorul lui Hermas este menionat, ns este pus pe o poziie secundar. Alte lucrri sunt n mod direct excluse din lista canonului.De aici vom examina pe scurt scrierile a ctorva dintre Prinii acestei perioade, spicuind dac vom putea o list de cri pe care n cea mai bun abilitate a noastr le putem descoperi au fost deinute de acel om spre a fi autoritate, fiecare dintre aceti Prini ne vor oferi o felie din procesul canonului, limitat la acel timp i loc. Se admite rapid c un astfel de studiu, dac este luat n adncime, ar putea ocupa mai mult loc dect este disponibil aici; de aici citrile vor fi meninute scurte i la punct.IrineuIrineu din Lyons, episcop de Gaul, a scris astfel de lucrri precummpotriva Ereziilorn care el apra credina cretin mpotriva acelora care aveau s-i distrug nvturile ei. nmpotriva Ereziilor1.20.19el i acuz pe eretici cu ncercarea de a-i ndupleca pe oameni prin deformarea pasajelor Scripturii, aparent referindu-se la un grup de lucrri care conineau ceva mai mult dect Vechiului Testament. Irineu credea c traducerea Septuaginta a Vechiului Testament era inspirat n mod providenial (Ag. Her. 3212)10care ne-are apune ceva despre canonul Vechiului Testament, ns puin despre Noul. Irineu folosea termenul dou testamente de asemenea primul pe care l tim i noi11. El afirm c ambele sunt de la acelai Dumnezeu care se pare a fi o polemic direct mpotriva acelora care ar diviza Scripturile, atribuind Vechiul unui dumnezeu, i Noul altuia (vezi mai sus). El, ca i alii, s-a luptat cu motivul de a avea patru evanghelii, mai degrab dect una, i a venit cu o explicaie care a fost mai degrab spiritual de intrigant nmpotriva Ereziilor3.11.7-812. Aa cum a fost menionat mai sus, canonul lui Irineu al Scripturii, dup cum putem spicui din scrierile sale, este aproape identic cu lista Muratorian, cu includerea lui 1 Petru fiind definit pentru Irineu (i n nici un fel de a determina prerea sa despre Apocalipsa lui Petru).TertulianMarele Printe timpuriu Tertulian, scriind n jurul anilor 196-212, a folosit de asemenea termenii testamente pentru a distinge Vechiul i Noul. nmpotriva lui Marcion4.1 el scrie,Pentru a ncuraja un crez al acestei Evanghelii el [Marcion] a nscocit n locul ei un fel de talent, ntr-o lucrare compus dintr-un set de afirmaii contrare n opoziie, aadar numite Antiteze, i compilate cu o prere de o astfel de retezare a legii din evanghelie precum ar diviza Divinitatea n dou, ba mai mult, diveri, dumnezei unul pentru fiecare Instrument, sau Testament cum este mai uzual s-l numim13;n alt parte el a folosit frazele Vechiul Testament i Noul Testament14. Lista sa de cri autoritare, compilate din scrierile sale (el nu d nici o list actual ca atare), avea toate crile Noului Testament curent cu excepia crilor Iacov, 2 Petru, 2 i 3 Ioan i chiar i acestea sunt excluse doar pe baza tcerii, nu pe o declaraie direct de ctre nsi Tertulian. Cnd cineva ia n considerare acoperirea considerabil a lui 2 Petru i Iuda, i scurtimea lui 2 i 3 Ioan, suntem foarte aproape spre a fi capabili s spunem c Tertulian a operat cu un canon al Noului Testament foarte apropiat de al nostru. El afirm c Evrei nu a ajuns la el drept canonic, dar el a simit c aceasta era vrednic de apostoli, i a comparat-o cu populara Pstorul lui Hermas (dei, dup ce Tertulian a devenit un Montanist, el a simit c standardele etice ale Pstorului erau prea sczute).ClementClement din Alexandria (150-215) ne ofer discernmnt n punctul de vedere din Alexandria, Egipt, unde el a fost n capul faimoasei coli catihetice din Alexandria. Conform cu Eusebius, Clement a listat toate cele patru evanghelii drept autoritare15. Altele incluse n canonul lui Clement ar fi Fapte, epistolele Pauline, epistolele catolice (extinderea exact a acestora este nesigur) i Apocalipsa16. Este interesant s notm faptul c Clement include Evrei n epistolele lui Pavel (o noiune comun timpurie, reflectat i n faptul c astfel de manuscrise timpurii ca P46 includ Evrei imediat dup Romani). Conform cu Clement, Pavel a scris Evrei n ebraic i Luca a tradus-o n greac17. Aceasta este mai degrab o cale frumoas de a mnui diferenele stilistice evidente dintre Evrei i epistolele Pauline. Succesorul lui Clement, totui, este probabil corect cnd a spus c numai Dumnezeu tie cine a scris Evrei18.OrigenNumele succesorului lui Clement a fost Origen. n lucrarea saDe Principiis4.119el scrie, din ceea ce este numit Vechiul Testament, i din ceea ce este stilat ca Noul Distincia dubl este n mod clar o parte a gndirii sale. Dei contribuia lui Origen la studiile canonice ale Vechiului Testament este enorm (i amuzant), este prerea lui despre Noul Testament care este luat n consideraie aici. Eusebius pare s urmeze desemnrile ntreite pentru cri20, oferind categoriile nedisputate, disputate i false. La categoria celor nedisputate Origen listeaz cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, epistolele Pauline (fr s includ Evrei), 1 Petru, 1 Ioan i Apocalipsa. El le listeaz ca disputate pe Evrei, 2 Petru, 2 i 3 Ioan, Iacov i Iuda. Inclus n categoria celor disputate este i Didache, Hermas i Scrisoarea lui Barnaba. Nu trebuie s mai intrm n lista celor puse ca false. Aceasta este de asemenea i lista dat de Eusebius ca cea la care ne-am referit mai sus.HipolitHipolit (170-235), n comentariul su asupra crii lui Daniel (4.49)21ofer referin la un grup de Scriptur descris de fraza, profeii, Domnul i apostolii. Conform cu F. F. Bruce, Hipolit cunoate acelai canon ca i Irineu, cu excepia faptului c el tie Evrei, citeaz Iacov i 2 Petru. El citeaz de asemenea i din Iuda i Apocalipsa.CiprianCiprian din Cartagina, scriind n jurul anilor 246-258, pare s egaleze autoritatea Vechiului i a Noului Testament nDespre cele 7 greite22unde el scrie urmtoarele,Oare nu profeii dinaintea vremii, i ulterior apostolii, au spus aceste lucruri? Oare nu ei, plini de Duhul Sfnt, au prezis ntristrile celor drepi Oare nu spune Scriptura sacr, care cuprinde credina i ne ntrete cu o voce din cer?Ciprian compar cele patru Evanghelii cu cele patru ruri care udau Edenul23. El a acceptat i Faptele Apostolilor, scrisorile lui Pavel ctre cele apte biserici (aa cum sunt citate mai sus), Timotei i Tit24, alturi de 1 Petru, 1 Ioan i Apocalipsa25.Din afirmaiile de mai sus se poate vedea c anterior Conciliului de la Nicea, exista o micare clar spre ceea ce noi considerm a fi canonul modern al Noului Testament. Dei unele cri au fost mai puin acceptate dect altele, majoritatea vast a materialului care cuprinde cele 27 de cri era deja i funciona ca Scriptur de canon. ntr-un alt fel de privire la subiect, dei nu aa de explicit ca i Prinii, sunt marile texte unciale ce conineau acestea?UncialeleCnd se refer cineva la marile texte unciale acesta se refer n mod normal la trei Sinaiticus, Vaticanus i Alexandrinus. Primele dou sunt din secolul al 4lea, al treilea din al 5lea. Mai jos sunt listele Noului Testament coninute n aceste unciale (lacunele sunt ignorate).Sinaiticus:Matei, Marcu, Luca, Ioan; Romani, 1 i 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1 i 2 Tesaloniceni, Evrei, 1 i 2 Timotei, Tit, Filimon; Faptele Apostolilor; Iacov, 1 i 2 Petru, 1-3 Ioan, Iuda, Apocalipsa; Scrisoarea lui Barnaba, Pstorul lui Hermas.Vaticanus:Matei, Marcu, Luca, Ioan; Faptele Apostolilor; Iacov, 1 i 2 Petru, 1-3 Ioan, Iuda; Romani, 1 i 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1 i 2 Tesaloniceni, Evrei. (Conform lui Bruce, finalul codexului a fost pierdut, i este chiar probabil c 1 i 2 Timotei, Tit, Filimon i Apocalipsa erau parte a lucrrii n original).Alexandrian:Matei, Marcu, Luca, Ioan; Faptele Apostolilor; Iacov, 1 i 2 Petru, 1-3 Ioan, Iuda; Romani, 1 i 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1 i 2 Tesaloniceni, Evrei, 1 i 2 Timotei, Tit, Filimon; Apocalipsa; 1 i 2 Clement.Aa cum se poate vedea, aparte de includerea lui 1 i 2 Clement n Alexandrinus, i Barnaba i Pstorul lui Hermas n Sinaiticus (care nu indic n mod necesar c autorul a oferit autoritatea canonic deplin acestor cri legarea crilor edificatoare cu canonul Scripturii nu era ceva neobinuit), coninutul acestor manuscrise corespunde aproape perfect cu canonul curent al Noului Testament, dei, desigur, ordinea crilor este chiar diferit.FORMALIZAREA PROCESULUI CANONULUIDup Conciliul de la Nicea din 325 d. Hr., vedem o micare destul de rapid spre formalizarea canonului Noului Testament, o micare care rezult ntr-o astfel de recunoatere formalizat a canonului de ctre Conciliile de la Hippo (393) i Cartagina (397).Marele aprtor al ortodoxiei Niceane, Atanasie, a fcut i el o contribuie important la discutarea procesului canonului. Ca parte a datoriilor de episcop al Alexandriei, Atanasie a trebuit s trimit o scrisoare n fiecare an pentru a-i informa pe toi ceilali episcopi despre data Patelui. Aceast Scrisoare Festiv includea i anumite gnduri devoionale. A 39 a scrisoare a lui Atanasie, pentru anul 367, includea o listare complet a canonului, cci Atanasie explicase, fiind ndemnat prin urmare de fraii adevrai, i nvnd de la nceput s v pun naintea voastr crile incluse n Canon, i nmnate, i acreditate ca Divine26. Lista sa este urmtoarea:Acestea sunt, cele patru Evanghelii, dup Matei, Marcu, Luca i Ioan. Apoi, Faptele Apostolilor i Epistolele (numite Catolice), apte, anume, una a lui Iacov, dou ale lui Petru, trei ale lui Ioan; dup acestea, una a lui Iuda. n adiie, sunt 14 Epistole ale lui Pavel, scrise n aceast ordine. Prima, ctre Romani; apoi dou ctre Corinteni; dup acestea, ctre Galateni; urmtoarea ctre Efeseni; apoi ctre Filipeni; apoi pentru Coloseni; dup acestea, dou ctre Tesaloniceni, i cea ctre Evrei; i din nou, dou lui Timotei, una lui Tit; i n final, acea ctre Filimon. i n plus, Apocalipsa lui Ioan.Cyril din Ierusalim a dar aceiai list ca i Atanasie cu excepia Apocalipsei27. Grigore de Nazianus a produs o cale poetic de amintire a crilor Noului Testament, descoperite nImn1.1.12.31 u28:Acum enumerm pe cele ale noului mister:Matei a scris faptele minunate ale lui Hristos pentru Evrei, Marcu n Italia, Luca n Ahaia.Ioan, care a vizitat cerul, a fost un mare mesager pentru toi,Apoi vine Faptele nelepilor ucenici,i cele paisprezece epistole ale lui Pavel, i apte epistole catolice,Din care Iacov e una,Dou a lui Petru,Trei ale lui Ioan din nou,i Iuda e a aptea.Aici le-avei pe toate.i n afara acestora nu este ntre scrierile autentice.La circa aproape acelai timp ca acesta, Amphilochius de Iconium lucra la o poezie similar, dup cum urmeaz:E vremea s afirm crile Noului Testament. Primii doar patru evangheliti:Matei, apoi Marcu, la care Luca drept al treilea n adiie este socotit, i Ioan, fiind al patrulea, ns primul n sublimitatea doctrinelor lui, cci de-a dreptul l numesc eu fiul tunetului care a rsunat cel mai tare cu cuvntul lui Dumnezeu. Primii i cartea a doua a lui Luca, acea a Faptelor apostolilor universali. Apoi adugai vasele alese, vestitorul neamurilor, apostolul Pavel, care a scris n nelepciune bisericilor de dou ori spate cri; ctre Romani una, la care trebuie adugate dou ctre Corinteni, acea spre Galateni, cea spre Efeseni, apoi ce din Filipi; apoi cea scris ctre Coloseni, dou la Tesaloniceni, dou lui Timotei, la Tit i Filimon cte una, i una ctre Evrei.Dar unii spun c epistola ctre Evrei este falsificat; ei nu spun bine, cci harul ei e autentic.Aa c fie. Ce rmne? Despre epistolele catolice unii spun c sunt apte, unii c doar trei s fie primite: una a lui Iacov, una a lui Petru i una a lui Ioan.Unii primesc cele trei ale lui Ioan i n adiie la ele cele dou ale lui Petru, cu Iuda fiind a aptea.Apocalipsa lui Ioan, din nou, unii o includ, dar majoritatea spune c este falsificat.Acesta este cel mai infailibil canon al scripturilor inspirate divin29.Trebuie s notm c n ambele din aceste liste Apocalipsa ori este lsat n afar ori este considerat de majoritate ca fiind falsificat. Oferindu-se uoara acceptare a lui Atanasie a acestei cri, este clar c mai exista o opinie divizat cu privire la ea. John Chrysostom, de asemenea, prea s resping Apocalipsa, i se pare c el nu citeaz din cele 4 epistole catolice controversate30.Rufinus, traductorul lui Origen n latin, i dumanul de mai trziu al lui Jerome n via, a oferit canonul exact aa cum este el astzi, i a adugat, Acestea sunt crile pe care Prinii le-au cuprins n cadrul Canonului, i din care ei vor ca noi s deducem dovezile credinei noastre31. Aici nc o dat conceptele de autoritate i canon se vd a merge mn n mn.Conflictul dintre marii Prini Augustin i Jerome cu privire la canon este bine cunoscut. Dar, acest dezacord a fost bazat pe respingerea lui Jerome a crilor Apocrife, i acceptarea lui Augustin a acelorai. Referitor la canonul Noului Testament, ele erau n acord complet. Lista lui Jerome este mult mai interesant i mai nflorit dect a lui Augustin, oferind tot felul de comentarii intrigante pe parcurs32. A lui Augustin este pn la punct, i urmeaz aceiai ordine ca i canonul englez modern, cu excepia Faptelor, care pentru anumite motive este pus chiar nainte de Apocalipsa33.Formalizarea a luat lor la Conciliul de la Hippo din 393. Procedeele acestui conciliu nu sunt existente, ns lista sa de canon a fost repetat drept Canonul 47 al celui de-al Treilea Conciliu de la Cartagina din 397. Primul dintre acestea a fost n principal un conciliu local, supravegheat de Augustin. Cartagina era un conciliu provincial. Acelai canon a fost repetat la al aselea conciliu de la Cartagina din 419, i este descoperit a fi identic, chiar i n ordine, cu canonul englezesc al Noului Testament curent34.Att de multe alte surse ar putea fi examinate nct spre a face astfel ar fi nevoie mai mult de o carete dect de o hrtie astfel de lucruri precum este lista Clermont sau lista Cheltenham, sau scrierile a altor 50 de Prini ar putea fi consultat cu un anumit avantaj. Dar, se sper c revizuirea de mai sus este suficient de larg pentru a acorda mai multe comentarii generale pentru a fi fcute n decursul procesului canonului din istorie.GNDURI N RETROSPECTIVPrivind deja la evidena oferit de diferii Prini din toate colurile Imperiului (i numeroase curente teologice de tradiie), precum i evidena unor lucruri ca fragmentul Muratorian, ce gnduri se pot trasa?Unele din lucrurile mai evidente se pierd uneori n ezitarea de a ncerca s punem laolalt secvena exact a evenimentelor care duc la canonul modern. Uneori suntem aa de prini n ncercarea de a deslui, de exemplu, dac respingerea Apocalipsei a fost n principal un lucru geografic (acceptat n Vest, respins n Est dar cu excepii) nct alte fapte mai importante se pierd. Un lucru care pare clar este faptul c nici unul dintre Prini nu au avut nici cea mai mic idee c ei, ntr-un anumit fel, ofereau autoritatea Scripturilor prin acceptarea lor ca autentice sau inspirate. Nu exist nici o discuie a Bisericii despre a avea vreo abilitate de a crea autoritate canonic. Mai degrab, ncercarea Prinilor de a-i baza argumentele lor pe nsi aceste Scripturi, artnd clar recunoaterea lor a autoritii inerente (nu contingente sau transferate) a acestor scrieri.Am putea s trasm criteriul de canonizare aa cum este descoperit la Prinii tipuri? Este evident c un astfel de exerciiu este pictarea cu o pensul lat, ns categoriile lui Bruce ofer un set clar n care putem desfura poziiile variate luate de liderii Bisericii n timpul tuturor acelor ani formativi atot-importani. Cu anumite schimbri, urmtoarea schi este luat din lucrarea sa despre canon35.Autoritatea apostolic.Important n minile credincioilor era ntrebarea autoritii apostolice. Biserica timpurie a privit napoi la era apostolic ca fiind special cu harul unei micri neobinuite a Duhului li Dumnezeu i darurile miraculoase care i nsoeau. Apostolii Domnului au fost numit parte a temeliei bisericii de ctre nsi Pavel (Efeseni 5:20) i de aici scrierile lor erau nzestrate cu autoritate datorit apropierii lor de nsi Domnul. Cineva ar putea numi autoritatea apostolului ceva derivativ, aa cum le-a fost dat lor de ctre Isus Hristos, sursa ultim a ntregii autoriti din Biseric. Dar nu au fost doar apostolii care au avut aceast autoritate, cci apostolic putea s mai fie folosit pentru a-l descrie pe Luca i Marcu, urmaii ai apostolilor, ns nu neaprat martori oculari.Antichitatea.Scrierile recente nu erau considerate a fi aa de autoritate. Vezi, de exemplu, meniunea despre data recent a Pstorului lui Hermas n fragmentul Muratorian, citat mai sus. Biserica a privit n urm la era apostolic ca fiind trecut de aici, crile care vroiau s pretind acea autoritate trebuiau s fie din acea perioad de timp. Astfel, antichitatea a devenit un subiect.Ortodoxia.Ce spunea cartea? Era consistent cu sine? Este ea consistent cu restul Scripturii revelate? Urma aceasta tradiia apostolilor ca cea deinut de Biseric? Aceste ntrebri erau nalte pe lista de important pentru muli.Inspiraia.Vorbete cartea cu autoritate? Proclam aceasta Evanghelia lui Hristos? Adaug ea la ceea ce tim despre Isus, Dumnezeu, mntuire, Biserica? Vorbete Duhul Sfnt n paginile ei?Catolicismul.Aici se afl, n opinia scriitorului, cel mai important aspect. Era cartea proprietatea comun a credincioilor? Care a fost verdictul bisericii ca ntreg? Se pare a fi vital s notm c o mare parte din procesul canonului a luat loc nainte ca puternicii, supra-puternicii lideri eclesiastici au aprut pe scen. n cadrul primelor trei secole ale bisericii liderii nc preau a fi n contact cu i n comuniune sau prtie cu laicul normal din congregaie. Dei ruptura cler/laic este ntr-adevr ceea ce se ntmpl acum, exist nc acel tip de comunitate care permite Bisericii s acioneze ca un trup colectiv. n acest timp majoritatea vast a materialului Noului Testament este fcut canonic, pentru a nu mai fi niciodat pus la ndoial. Cnd cineva se gndete la crile disputate, ele sunt, procentaj de nelepte, nicieri pe aproape de jumtate sau chiar de un sfert din ntregul Nou Testament. De aici, paradigma Vechiului Testament a indicat, aici putea s lucreze Dumnezeu cu poporul Su credincioi individuali adunai laolalt n nchinare colectiv i prtie, chiar i n acest timp sub persecuie sau chiar moarte i acolo Dumnezeu putea gsi brbai i femei senzitivi care ar putea s recunoasc tampila de negreit a autoritii Duhului. Noi putem vedea doar semnele acestui proces tcut n scrierile liderilor avem puin din perspectiva laicului la dispoziia noastr n forma scris. Dar se pare evident faptul c catolicismul acceptarea de ctre oamenii lui Dumnezeu este factorul operativ n determinarea canonului Noului Testament.SUMAR I CONCLUZIIProcesul canonului Noului Testament este vital spre nelegerea protestant a autoritii biblice. Este imposibil s demonstrm faptul afirmaiilor autoritate ale lui Isus Hristos referitor la inspiraia i natura Vechiul Testament, i aceast autoritate poate fi dedus pentru extinderea canonului Vechiului Testament de asemenea. Procesul aa cum este el revelat n scrierile perioadei Patristice urmeaz ndeaproape modelul pus de ctre Vechiul Testament. De aici, se pare a fi sigur s afirmm autoritatea canonului Noului Testament pe baza procesului similar prin care acesta, ca i canonul Vechiului Testament, a fost adoptat.Noul Testament ofer fundamente n sine pentru conceptul unui canon al Scripturii. Dup era apostolic a micrilor istorice, aceia condui de Marcion, Valentinus, i Montanus au adugat impuls la procesul de canonizare, aa cum Biserica a simit nevoia ascuit pentru o autoritate cu care s combat aceste nvturi.Manuscrisele timpurii, precum fragmentul Muratorian, i scrierile Prinilor timpurii ca Irineu, Tertulian, Clement i Origen, ne ofer o licrire bun a procesului canonului n secolul al 3lea. Din aceasta putem vedea c majoritatea Noului Testament, dei nu a fost imediat manierat, apare n vedere. Anumite extra cri se mai bucur nc de popularitate i anumite cri canonice sunt nc disputate de unii.Secolul al 4lea aduce chiar mai mare claritate la problema din cadrul scrierilor lui Atanasie i Cyril, i odat cu venirea lui Augustin i Jerome subiectul devine, pentru acel timp, rezolvat. Conciliile de la Hippo i Cartagina ncheie procesul cu o list canon oficial.Din aceasta putem vedea c anumite criterii au fost folosite de Biserica timpurie pentru a se implica n sarcina de determinare a canonului. Aceasta este o sarcin care, dac promisiunile Scripturii au vreun neles, a fost cluzit de mna providenial a lui Dumnezeu. Dei noi nu vedem intervenia miraculoas de sus, vedem lucrarea lui Dumnezeu chiar i n ceea ce s-ar prea feluri misterioase (anume, prin oamenii ca Marcion sau Montanus) pentru a cluzi i direciona Biserica Sa spre scopul eventual de recunoatere a Cuvntul Su complet. Acesta nu este, aa cum a fost afirmat, un proces de acordare a autoritii scrierilor oamenilor Prinii erau clar de contieni c ei i derivau autoritatea lor, i nu aveau nimic ca s poat oferi din ea! Mai degrab, acesta a fost un proces de recunoatere, de cutare a minii i voii Duhului. Aceasta nu s-a fcut n grab. A durat ceva timp. Noi putem, i ar trebui s fim foarte mulumitori pentru aceasta. Ar trebui s fim mulumii c astfel de lucrri precum Apocalipsa au fost att de aproape cercetate nainte ca eventual s fie acceptate. Aceasta arat pur i simplu respectul i veneraia cu care au fost lovii credincioii timpurii. Noi suntem beneficiarii lucrrilor lor. S fim vrednici de un dar aa de mare.-JRW--------------------------------------------------------------------------------

NOTE DE SUBSOL

1. David G. Dunbar, The Biblical Canon in Hermeneutics, Authority, and Canon (Grand Rapids: Win. B. Eerdmans Publishing Company, 1986), pg. 301.

2. As found in The Works of Josephus translated by William Whiston, (Lynn, Massachusetts: Hendrickson Publishers, 1982), pg. 609.

3. Isidore Epstein, editor, The Babylonian Talmud~ (London: The Soncino Press, 1935), Order Nezikim, Vol. 3:46.

4. F. F. Bruce, The New Testament Documents: Are They Reliable? (Grand Rapids: Eerdmans Publishing Company, 1943), pg. 27.

5. Tertullian, Prescription Against Heretics 38 in The Ante-Nicene Fathers of the Christian Church. 10 Volumes. (Grand Rapids: Eerdmans Publishing Company, 1981), 3:262.

6. Henry Bettenson, Documents of the Christian Religion, (New York: Oxford University Press, 1963), pg. 29.

7. F. F. Bruce, The Canon of Scripture, (Downers Grove: Inter-Varsity Press, 1988), pgs. 159-161.

8. Cyprian, Testimonies 1.20 in Ante - Nicene Fathers 5:513.

9. Ante-Nicene Fathers 1:344.

10. Ante - Nicene Fathers 1:451-452.

11. Irenaeus, Against Heresies 4.32.1 in Ante-Nicene Fathers 1:505.

12. Ante-Nicene Fathers 1:428.

13. Ante-Nicene Fathers 3:345.

14. Tertullian, Against Praxeas 15 in Ante-Nicene Fathers 3:610.

15. Eusebius, Ecclesiastical History (Grand Rapids: Baker Book House, 1955), 6.14.5-7, pg. 234.

16. Clement, Stromata 6.13 in Ante-Nicene Fathers 2:504.

17. Eusebius 6.14.2f, pgs. 233-234.

18. Ibid., 6.25.14, pg. 247

19. Ante-Nicene Fathers 4:349.

20. Eusebius 3.25, pg. 110.

21. As cited by Bruce, The Canon of Scripture, pg. 178.

22. Ante-Nicene Fathers 5:439.

23. Cyprian, Epistle 72.10 in Ante-Nicene Fathers 5:382.

24. Cyprian, Epistle 53.21 in Ante-Nicene Fathers 5:346.

25. Cyprian, Epistle 62.12 in Ante-Nicene Fathers 5:361-362.

26. Athanasius, Festal Letter of 367 in The Nicene and Post Nicene Fathers of the Christian Church, Series II. 14 Volumes. (Grand Rapids: Eerdmans Publishing Company, 1982), 4:551ff.

27. Cyril, Catechetical Lecture 4.36 in Nicene and Post Nicene Fathers II 7:27f.

28. As cited in Bruce, The Canon of Scripture pgs. 211-212.

29. Ibid., pgs. 212-213.

30. Ibid., pg. 214.

31. Rufinus, On the Creed 37, in Nicene and Post Nicene Fathers II 3557-558.

32. Jerome, Epistle 53.9, in Nicene and Post Nicene Fathers II 6:101-102.

33. Augustine, On Christian Learning in The Nicene and Post Nicene Fathers of the Christian Church Series I 14 Volumes. (Grand Rapids: Eerdmans Publishing Company, 1983), 2:538-539.

34. Nicene and Post Nicene Fathers II 14:453-454.

35. Bruce, Canon of Scripture, pgs. 255-269.