2

Paul Braşcanu

IISSTTOORRIIII ŞŞII PPOOVVEEŞŞTTII

DDIINN

CCIIOOCCĂĂNNEEŞŞTTII

~ volumul I ~

OUL, ÎNTRE SIMBOL ŞI ARTĂ (scurtă culegere de date, texte, folclor şi păreri personale)

3

Cu mulţumiri din partea autorului, pentru:

700705, Iaşi, Bd. Carol I nr.8 (în clădirea Academiei Române)

Tel/fax 0232-216829, mobil 0745-236413 E-mail: tipografie@stef.ro http://www.stef.ro

2014

4

În amintirea părinţilor şi bunicilor noştri, pe care nu am avut timp să-i ascultăm şi să-i înţelegem, să-i ajutăm şi să-i cinstim;

pe care regretăm apoi, că i-am pierdut prea repede.

5

~ La Bucovina ~ de Mihai Eminescu

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină, Geniu-ți romantic, munţii în lumină,

Văile în flori, Râuri resăltânde printre stânce ᾿nante,

Apele lucinde-n dalbe diamante Peste câmpii-n zori.

Ale sorţii mele plângeri și surâse, Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise

Tainic și ușor, Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,

Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte Îmi șoptesc de dor.

Numai lângă sânu-ți geniile rele, Care îmi descântă firul vieții mele,

Parc-ar dormita; Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,

Să-mi visez o soartă mândră de-al meu nume Și de steaua mea.

Când pe bolta brună, tremură Selene, Cu un pas melodic, cu un pas alene

Lin în calea sa, Eol, pe-a sa harpă blând răsunătoare Cânt-a nopții dulce, mistică cântare,

Cânt din Valhalla.

Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace, Inima îmi bate, bate și nu tace,

Tremură ușor, În fantazii mândre ea își face cale,

Peste munți cu codri, peste deal și vale Mână al ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine, Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,

Inima mi-e grea; Astfel, totdeauna când gândesc la tine,

Sufletul mi-apasă nouri de suspine, Bucovina mea !

6

RECOMANDARE

Situată într-un ,,Colţ de Rai” numit Bucovina, unde istoria se împleteşte cu legenda, locuită de oameni ai muntelui, creatori şi păstrători ai unor forme proprii, originale, de viaţă materială şi spirituală, comuna Ciocăneşti atrage prin elemente de arhitectură tradiţională, prin viaţa păstorească, prin meşteşuguri aduse la nivel de artă, prin costume naţionale şi obiceiuri vechi, prin cântec şi dans, prin arta populară autentică, în toate formele sale de exprimare. Respectul pentru aceste valori a făcut ca stilul de viaţă şi manifestare artistică „Ciocăneşti” să fie un exemplu pentru alţii, să fie şi recunoscut, apreciat cum se cuvine. Consider totuşi că mai este necesar a fi promovat şi în viitor, mai ales acum – când lumea satului se clatină sub asaltul unor elemente care se vor noi, dar care nu au suport şi conţinut, nu transmit mai nimic. Viitorul nostru şi al copiilor noştri trebuie clădit pe valorile sacre ale acestui popor, trebuie să aibă la bază credința, cultura, cinstea, munca şi disciplina, respectul pentru valorile neamului. Traiul simplu și onest, echilibrul în toate şi cu toate, o relaţie de interdependenţă cu cerinţele pământului, ale naturii şi o conexiune profundă la nivel spiritual, fac parte din stilul de viaţă pe care-l mai regăsim în aceste locuri. Oamenii din Ciocăneşti îşi scriu singuri istoria, în fiecare zi, ca o mare şi frumoasă familie. Cei care o aduc la lumină, cu oarecare sfială şi respect - aşa cum încearcă şi Paul Braşcanu - fac şi ei parte din această familie.

Inginer Radu Ciocan Primarul comunei CIOCĂNEŞTI

7

8

P R E F a ţ Ă Comuna Ciocăneşti a fost dintotdeauna un loc binecuvântat de Dumnezeu, un ţinut fascinant prin istoria locului şi poveştile de viaţă ale oamenilor de aici, prin armonia peisajului scăldat în miraculoase culori; o aşezare păstrătoare de valori spirituale şi materiale unice prin specificul lor. Zonă cu privelişti de o rară frumuseţe, cu oameni harnici şi omenoşi, continuatori ai tradiţiei autentice şi ai creaţiilor folclorice care răzbat prin timp, precum ecoul unui bucium, pornit din vremuri apuse spre vremuri noi şi veşnicie. Comuna este unică în ţară şi străinătate prin faptul că numai aici, motivele tradiţionale cusute pe costumele populare şi pe ţesături se regăsesc pe ouăle încondeiate dar şi pe faţadele majorităţii caselor din Ciocăneşti şi Botoş. Gospodăriile sunt aşezate pe terasele săpate de natură de-a lungul depresiunii pe unde râul Bistriţa coboară murmurând, paralel cu şoseaua. Frumuseţea caselor este dată de arhitectura locală, de ornamentele exterioare, cu motive florale sau geometrice, care acoperă pereţii cu brâie colorate în negru şi tonuri de maro. Satul e un adevărat muzeu în aer liber care încântă ochiul turistului, îl atrag, îl fac să iscodească spre a descoperi alte şi alte valori perene ascunse aici, şi ele legate de moştenirea rurală prin obiceiurile de peste an sau prilejuite de sărbătorile religioase. Aşa după cum arată şi domnul Paul Braşcanu în lucrarea sa, arta încondeierii ouălor este emblematică pentru această zonă. Ouăle încondeiate aici sunt ridicate aici la rang de artă prin talentul artizanilor populari; sunt recunoscute în întreaga ţară şi foarte căutate peste hotare. Marele sculptor Brâncuşi, spunea că oul este maica tuturor formelor, este începutul şi sfârşitul. Originea ouălor încondeiate se pierde undeva, în negura timpurilor. Există o infinitate de modele, de combinaţii, care se reîmprospătează mereu,

9

graţie talentului artiştilor ce au păstrat această artă şi o vor transmite mai departe, din generaţie în generaţie. Simboluri cum ar fi: crucea pascală, calea rătăcită, cârja ciobanului, steaua în opt colţuri, brâul, spicul de grâu, pomul vieţii, spun o poveste prin fiecare ou încondeiat. Motivele artistice care împodobesc oul simbolizează fapte şi istorii aparte, comuniunea cu natura, divinitatea - iar frumuseţea lor vine din sufletul fiecărui artist. Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de anul acesta va fi la a XI-a ediţie, fiind primul element important în cadrul proiectului Satul Cultural al României - 2014, un veritabil izvor de cultură pentru toţi cei care vin la Ciocăneşti. Acest festival a reuşit să se impună ca o tradiţie, fiind dedicat artei împistririi oului şi artizanilor din sat. Aceste manifestări socio-culturale reuşesc să reunească o participare extrem de numeroasă, dar şi valoroasă în acelaşi timp, prin varietate şi bun gust. Putem admira o mare varietate de ouă încondeiate care păstrează stiluri autentice, dar şi creaţii noi - în spiritul artei tradiţionale. Tinerele talente îşi găsesc locul printre participanţi şi concurenţi, dar şi printre câştigătorii premiilor. În programul festivalului sunt cuprinse şi alte activităţi culturale tradiţionale, inclusiv expoziţii cu creaţii artistice din diferite domenii ale artei populare tradiţionale. Toate aceste manifestări ce au loc în acest Colţ de Rai din Bucovina te fac să poposeşti cu plăcere şi să revii cu drag pe aceste meleaguri ce păstrează nealterate comori de suflet românesc. Cartea lui Paul Braşcanu readuce în atenţia noastră dar şi a vizitatorilor care ne calcă pragul, acest talent ieşit din comun al bucovinenilor-în general şi al ciocăneştenilor-în mod special, pentru frumos şi autentic; aceste valori ridicate la nivel de artă de mâinile pricepute ale creatorului popular - ouăle încondeiate ori împistrite; realizate prin povaţa primită de la cel care i-a pus lui chişiţa în mână întâia dată şi prin harul ce l-a primit de la Dumnezeu. E o filă din istoria locului, e o parte din povestea noastră, spusă pentru cei de acum dar şi o mărturie pentru cei de mâine.

Marilena Niculiţă, muzeograf Ciocăneşti, 01.03 2014

10

ARGUMENT (CUVÂNTUL AUTORULUI)

Ciocăneşti, 2014 . Se poate spune fără teama de a greşi, că acest loc binecuvântat de Dumnezeu este Lada de Zestre a acestui ţinut minunat, încărcat de istorie, numit Bucovina. Aici încă se mai păstrează ascunse şi nealterate obiceiuri, doine, poveşti şi cântece, meşteşuguri, obiecte de uz casnic şi gospodăresc, case şi acareturi – adevărate comori de artă populară, transmise din generaţie în generaţie de oameni harnici şi simpli, curaţi la suflet şi cu frică de Dumnezeu. Aerul şi apa sunt mai pure ca oriunde şi pădurea e un tărâm de poveste. Oamenii de aici, drepţi ca brazii, sunt stăpânii acestor locuri de multe sute de ani şi nu au fost doborâţi la pământ în acest răstimp, de vreme ori vremuri. Par a şti să asculte şi să înţeleagă glasul izvoarelor, al pădurii şi vieţuitoarelor ei, respectă cu pioşenie moştenirea străbunilor, căutând să o transmită vie şi neatinsă urmaşilor. Oricare dintre aceştia, ajuns în pragul despărţirii de cei dragi se va regăsi în cuvintele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, lăsate drept testament urmaşilor săi: „Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut-o sminti, ci am întărit-o pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o, având nădejde nesmintită prin dânsa la Părintele veacurilor, prin care toţi vrăjmaşii am gonit şi am înfrânt”. Bucovina, tărâm de legendă, a fost parte a teritoriului Moldovei. Între anii 1342-1348 se formează Voievodatul Moldovenesc care durează independent până în secolul al XVI-lea, când este ocupată de turci, ocupaţie care se prelungeşte până în anul 1774. La data de 25 aprilie/5 mai 1775, Bucovina e cedată fără luptă de către turci habsburgilor - ca urmare a mituirii unor înalţi demnitari, corupţie şi după asasinarea domnitorului Grigore Ghica. Aşa va ajunge acest ţinut o provincie a Imperiului Austriac (din 1867 Austro-Ungar)

11

până la 1918, o parte a României Mari în perioada 1918-1940 şi 1941-1944 şi regiune divizată după 1944 între România şi Ucraina. După actul de anexare din 1775, Curtea de la Viena se vede îndreptăţită să trimită pe teren echipe de specialişti care să cerceteze, să evalueze şi să aducă veşti calde despre recent dobândita comoară. Sunt anii primelor prospecţiuni sistematice şi apariţia unor rapoarte detaliate asupra bogăţiilor solului şi subsolului acestui Colţ de Rai, asupra populaţiilor aborigene ori a celor strămutate aici prin ironii conjuncturale ale istoriei, cu analize asupra fiecărei etnii în parte; asupra potenţialului economic sau strategic al zonei. Sunt cartografiate atent şi în detaliu aceste ţinuturi, fiind identificate resurse naturale bogate, ceea ce le sporeşte de îndată valoarea şi deschide calea valorificării lor ulterioare. Bogăţia resurselor naturale şi potenţialul economic al Bucovinei au făcut ca ea să fie privită cu interes şi să atragă multe investiţii, fapt ce a dus la extinderea şi modernizarea rapidă a căilor de transport, dezvoltarea şi emanciparea sa în plan economic, social şi politic. Bucovina va fi puternic colonizată şi, datorită unei abile politici imperiale, se va transforma într-o regiune de excepţie „punte între Orient şi Occident”, după cum aprecia Erich Beck, un creuzet etnic şi cultural, în care au trăit în pace şi bună înţelegere un număr de 8 etnii ce au îmbrăţişat nu mai puţin de 11 credinţe religioase. Românii bucovineni nu şi-au abandonat însă niciodată credinţa, sentimentul patriotic şi naţional şi au luptat mereu pentru dreptate, adevăr şi proprietate iar autorităţile imperiale austriece au fost obligate să ţină cont întotdeauna de aceasta. Făcând parte cândva din Ocolul Cîmpulungului Moldovenesc, acea aşa zisă ,,republică” a nesupuşilor - evocată de cărturarul Dimitrie Cantemir în scrierile sale – Ciocăneştii, împreună cu aşezările vecine tăiate de cursul Bistriţei Aurii, fac parte dintr-un areal mirific, leagăn de veche civilizaţie, unde istoria se împleteşte cu legenda, un colţ din Bucovina de altădată, uitat de autorităţile centrale de azi, dar mult iubit de Dumnezeu. O parte din arta populară a României îşi are rădăcinile în trecutul îndepărtat şi tumultos al acestei regiuni, ce a fost influenţat de civilizaţiile istorice care s-au perindat pe aici; elementele bune şi utile ale

12

acestora fiind preluate de locuitori şi transformate într-o viziune proprie, originală, care se regăseşte acum în arta populară, meşteşugurile sau muzica satului. Aici găseşti la fiecare pas un om, o faptă, o realizare sau o întâmplare care se merită a fi consemnată, imortalizată, pentru a rămâne drept pildă celor de mâine. Asta pentru a conştientiza mai bine ceea ce avem în posesie azi, de unde provine această moştenire şi ce putem face pentru a o păstra, conserva, valorifica şi mai ales pentru a o transmite neatinsă, urmaşilor noştri. Eu sunt îndrăgostit de aceste locuri şi sunt atras de povestea lor căci îmi dezvăluie momente, fapte şi oameni care, împreună, completează informaţiile cunoscute şi pe cale de a fi cunoscute despre istoria şi cultura Bucovinei, care dezvăluindu-ne secretele îi întregesc chipul şi o fac mai fascinantă totodată, aşa după cum îmi spunea şi domnul redactor-şef, Liviu-Dorin Clement. Acesta este motivul pentru care am ales să scriu câteva rânduri despre aceşti oameni minunaţi ce au acumulat în timp fapte măreţe şi un munte de realizări, pe măsura caracterului lor aparte. Vă voi spune, poate, în câteva volume de carte, istorii şi poveşti legate de construcţia unor căi ferate în timpuri de război, despre minerit şi zipseri, plutărit, obiceiuri, tradiţie şi credinţă, despre lupta pentru dreptate, adevăr şi proprietate ori arta încondeierii ouălor. Nu sunt un specialist bun şi priceput la toate, aşa că voi descrie totul din prisma unui vizitator care a vrut să afle istoria locului din cărţi prăfuite şi documente vechi (cărţile din cărţi se fac, nu-i aşa?), care a avut răbdarea şi curiozitatea să asculte, să cerceteze şi să consemneze poveştile bătrânilor, spuse seara, la un pahar de vorbă într-o şezătoare. Le-am aşternut apoi pe hârtie, spre a fi un punct de plecare şi mărturie celor de mâine. Arealul descris va fi destul de vast, dar voi face referire ceva mai des la comunitatea din Ciocăneşti, pentru simplul motiv că de aici am primit cel mai des încurajări şi sprijin. Când am scris prima mea carte, legată de istoria unor linii ferate trecute prematur în uitare, am fost ajutat de reprezentanţii unor comune mici, cu suflet foarte mare: Ciocăneşti, Cârlibaba şi Poiana Stampei.

13

Localităţi care nici nu mai aveau o cale ferată funcţională pe atunci; asta însă nu i-a oprit să pună umărul pentru a face un lucru bun. Situată într-o regiune conservatoare, locuită de oameni ai muntelui, creatori şi păstrători ai unor forme proprii, originale, de viaţă materială şi spirituală, comuna Ciocăneşti atrage prin elemente de arhitectură tradiţională şi de civilizaţie a lemnului, prin viaţa păstorească, prin meşteşuguri, prin costumele populare, obiceiuri, prin cântecul şi diversitatea coregrafică a dansurilor populare, printr-o activă viaţă culturală, în general. De aceea e necesar ca ea să fie şi promovată. Dacă am recidivat acum şi am scris această carte (şi altele - ceva mai încolo), e un fapt care se datorează d-lui inginer Radu Ciocan, primar al comunei-muzeu Ciocăneşti, cel care m-a încurajat şi susţinut în acest efort, în ideea de a face ceva pentru oamenii de aici, pe care îi consideră o mare şi frumoasă familie. Mai trebuie spus că ajutorul şi materialul documentar oferit cu multă amabilitate de către d-na Marilena Niculiţă – muzeograf, a fost important şi esenţial pentru redactarea acestei lucrări. Aşadar, le mulţumesc dumnealor pe această cale pentru ajutorul acordat şi tuturor ciocăneştenilor pentru clipele petrecute împreună, în care nu m-am simţit niciodată ca un străin, ci ca şi unul de-al casei…

Autorul

14

O U L SIMBOL şi MICROCOSMOS

Oul s-a aflat dintotdeauna în centrul mitologiilor şi la baza credinţelor popoarelor lumii - toate venite din negura vremii, mereu purtând o aură încărcată de mister şi magie. A fost considerat sâmburele Lumii, o promisiune a zeilor pentru viaţa veşnică şi s-a identificat foarte mult timp cu mituri primordiale care vizează Creaţia, Desăvârşirea, Misterul ori Renaşterea. În cultura românilor oul a inspirat numeroase legende şi basme, fiind considerat simbol al fecundităţii, al echilibrului şi creaţiei. De altfel, etnologii au convenit că trei sunt marile arhetipuri ale creaţiei: lutul, aluatul şi ...oul. Prin formă, utilitate sau destin, adică prin calitatea ca un lucru aparent inert să dea naştere unei fiinţe vii, chiar fără a necesita o atenţie specială, oul l-a fascinat pe omul primitiv – care i-a atribuit imediat puteri divine. „Simbolul Oului Cosmic reprezintă mai mult decât ar putea reda orice limbaj şi mai mult decât ne-ar putea reda raţiunea.” – spunea Mircea Eliade. „Oul poartă în el însuşi un germen al morţii ascuns în interiorul vieţii şi un germen al vieţii în interiorul morţii. Cei doi germeni operează unul asupra celuilalt, creând astfel un nou început.” – (Jaques d’Arles). Mitul Creației, ce apare în cultura popoarelor lumii are deseori în centrul său, Oul primordial. Tradiția ne prezintă starea originară, Haosul, ca un ou înăuntrul căruia Cerul, Pământul şi o pluralitate infinită de suflete (Lumea), se află reunite. Toate se află acolo dispuse unele faţă de altele într-o mişcare spiralată pornind din centrul principiului absolut. Apoi Oul a generat Lumea prin explozie sau spargere. Din acest ou ia naștere întregul univers cunoscut: partea superioară a cojii dă naștere Cerului, cea inferioară – Pământului, gălbenuşul se transformă în Soare și bucățile mai mici, în stele.

36

casa de trei ori şi intrând, se închină, făcând câte o cruce cu lumânarea aprinsă pe grinda de la intrare. Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când gospodinele trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărurilor, să deretice prin încăperi să termine hainele noi ce urmează a fi îmbrăcate în zilele de Paşti. De obicei în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregăteşte drobul, friptura si borşul. Se mai pot face acum şi alte mâncăruri ori treburi prin casă, iar pasca, pentru ca să fie proaspătă, se poate face şi sâmbătă dacă nu se face de joi, o dată cu cozonacul. Pentru oamenii de altădată, Noaptea Sfântă a Învierii era unul din momentele trăite cu cea mai mare intensitate, în noaptea aceasta desfăşurându-se o mulţime de datini şi obiceiuri mai mult sau mai puţin legate de Învierea Domnului. Se considera că, după o perioadă de degradare a timpului, de instaurarea chiar a haosului, atunci când trupul lui Hristos a fost pus în mormânt, acum se reinstituie ordinea şi echilibrul în lume. Seara, gospodina îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică pentru sfinţire, în care pune o lumânare albă, câteva flori de brebenel alb (floarea Paştelui sau Anemone nemorosa - în latină) şi ceva bunătăţi (ouă roşii, pască, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, zahăr, faină, salata de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, usturoi, o ramură de busuioc, cârnaţi, un miel din aluat copt). După cum ne spune părintele protopop Aurel Goraş, în coşul de Paşte din localitatea Moldoviţa se pune şi o bucăţică de lemn de tisă : ,,Lemnul de tisă este socotit un lemn sfânt, un arbore care se găseşte foarte rar. Sunt doi sau trei arbori în toată Moldoviţa, de care ştiu numai bătrânii şi pădurarii. Ei aduc câteva crenguţe de tisă, acest lemn fiind unul de binecuvântare, şi de aceea se pune deasupra, în coş”. Prin coş unele ,,babe doftoroaie” mai ascundeau o bucăţică de material tăiată din fundul pantalonilor unui bărbat, resteiele de la jug, uneori o bucată din cămaşa unei fete mari, pentru a fi folosite toate ulterior - la tot felul de leacuri şi descântece băbeşti. Când se înnopta afară, prin curţile bisericilor sau pe dealurile din apropiere se aprindeau focuri mari, oamenii spunând că aşa se

32

pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. Sfântul Toader şi caii ce-l însoţeau rupeau, conform tradiţiei, lanţul Sfântului Ion pentru a lăsa drum liber anotimpului cald. În această zi de obicei femeile nu lucrează, ele pregătind coşul pentru cinstirea morţilor care se face dimineaţa mai târziu la biserica satului. În coşărcuţă sunt puse atât pomeni, pâini, prăjituri, gogoşi, pampuşte (gogoşi), dulciuri, vin, care se împart între credincioşi şi la cei săraci. O parte din acest „paos” (pomană), împreună cu o lumânare este lăsată pe o masă din Biserică, pentru a fi folosite la pomenirea morţilor făcută în toate celelalte sâmbete din Postul Mare, până în Sâmbăta lui Lazăr. Duminica este numită Duminica Floriilor, Floriile, Intrarea Domnului în Ierusalim. În această zi se sfinţesc la biserică ramurile de salcie, ,,mâţişorii”, care încep a înmuguri. Ramura sfinţită este dusă acasă şi aşezată la icoane pentru spor în gospodărie dar şi de fete, pentru noroc în dragoste. Ele se folosesc şi în caz de boală, punându-se sub perna celui suferind sau pentru îmbunătăţirea vederii. Se mai spune că starea timpului din ziua de Florii va fi identică şi în ziua de Paşti, iar dacă de Florii ies broaştele la vedere atunci vara va fi frumoasă. Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numită Miezul Păresimilor, sărbătoare ce cade întotdeauna într-o zi de miercuri şi vrea să exprime împărţirea Postului în părţi egale, devenind un fel de moment de bilanţ, când gospodinele puteau evalua numărul de ouă de care aveau nevoie pentru buna pregătire a Sărbătorii Pascale. Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos. În Săptămâna Mare se face curăţenie generală prin gospodărie. Curţile sunt măturate, şanţurile, grădinile şi grajdurile sunt curăţate de gunoaie, şoproanele, porţile şi gardurile sunt reparate. Casele se văruiesc şi trebuie să strălucească de curăţenie pentru că ele "te blestemă dacă Paştile le prind necurăţate". Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile la câmp. După această zi bărbaţii trebăluiesc şi ei pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti, repară podeaua, mobilierul sau confecţionează corpuri noi, aduc lut pentru a fi folosit la reparaţia cuptorului, a pereţilor casei. În ziua de luni a Săptămânii Mari se

36

casa de trei ori şi intrând, se închină, făcând câte o cruce cu lumânarea aprinsă pe grinda de la intrare. Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când gospodinele trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărurilor, să deretice prin încăperi să termine hainele noi ce urmează a fi îmbrăcate în zilele de Paşti. De obicei în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregăteşte drobul, friptura si borşul. Se mai pot face acum şi alte mâncăruri ori treburi prin casă, iar pasca, pentru ca să fie proaspătă, se poate face şi sâmbătă dacă nu se face de joi, o dată cu cozonacul. Pentru oamenii de altădată, Noaptea Sfântă a Învierii era unul din momentele trăite cu cea mai mare intensitate, în noaptea aceasta desfăşurându-se o mulţime de datini şi obiceiuri mai mult sau mai puţin legate de Învierea Domnului. Se considera că, după o perioadă de degradare a timpului, de instaurarea chiar a haosului, atunci când trupul lui Hristos a fost pus în mormânt, acum se reinstituie ordinea şi echilibrul în lume. Seara, gospodina îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică pentru sfinţire, în care pune o lumânare albă, câteva flori de brebenel alb (floarea Paştelui sau Anemone nemorosa - în latină) şi ceva bunătăţi (ouă roşii, pască, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, zahăr, faină, salata de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, usturoi, o ramură de busuioc, cârnaţi, un miel din aluat copt). După cum ne spune părintele protopop Aurel Goraş, în coşul de Paşte din localitatea Moldoviţa se pune şi o bucăţică de lemn de tisă : ,,Lemnul de tisă este socotit un lemn sfânt, un arbore care se găseşte foarte rar. Sunt doi sau trei arbori în toată Moldoviţa, de care ştiu numai bătrânii şi pădurarii. Ei aduc câteva crenguţe de tisă, acest lemn fiind unul de binecuvântare, şi de aceea se pune deasupra, în coş”. Prin coş unele ,,babe doftoroaie” mai ascundeau o bucăţică de material tăiată din fundul pantalonilor unui bărbat, resteiele de la jug, uneori o bucată din cămaşa unei fete mari, pentru a fi folosite toate ulterior - la tot felul de leacuri şi descântece băbeşti. Când se înnopta afară, prin curţile bisericilor sau pe dealurile din apropiere se aprindeau focuri mari, oamenii spunând că aşa se

38

va merge prost în tot răstimpul anului. Pe de altă parte, când pleci de la slujba de Înviere, nu este bine să mănânci carne, ca să nu vină lupii la vite; nici ouă, ca să nu îţi miroasă gura urât tot anul. La miezul nopţii se trăgeau câteva focuri cu puşca (mai nou tinerii pocnesc din ţăcăluşe încărcate cu pucioasă sau improvizează pocnitori din cutii metalice sau ţevi încărcate cu gaz de carbid), acest obicei amintind că pe vremuri, Anul Nou se sărbătorea primăvara. În după-amiaza zilei de sâmbătă se încheie postul de 40 de zile şi clopotele încep să bată din nou. În Duminica Învierii este obiceiul să fie purtate haine noi ca semn de înnoire a trupului şi a sufletului; femeile trebuie să aibă măcar o cămaşă nouă, iar bărbaţii cel puţin o pălărie. Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai solemnă dintre toate sărbătorile creştine din timpul anului bisericesc şi ei îi corespund rânduieli liturgice dintre cele mai frumoase. Rânduielile liturgice din Duminica Paştilor sunt diferite de cele săvârşite în tot restul anului bisericesc, în sensul că nici Vecernia, nici Pavecerniţa, nici Miezonoptica, nici Utrenia şi nici Ceasurile bisericeşti nu mai corespund rânduielilor obişnuite. Aceste rânduieli vor fi săvârşite pe durata a şapte zile, adică până în Sâmbăta Săptămânii Luminate (la evrei, sărbătoarea Paştilor ţinea tot şapte zile). Cu alte cuvinte, în vechime, ca şi astăzi, sărbătoarea Paştilor se prelungea pentru o săptămână întreagă, timp în care se săvârşea zilnic Sfânta Liturghie. Participarea creştinilor la spectacole, jocuri şi petreceri păgâneşti în Săptămâna Luminată era interzisă. Sfântul Nichifor Mărturisitorul (†828) aminteşte într-un canon (42) şi de faptul că lucrul era oprit în această săptămână. În Săptămâna Luminată (şi în toată perioada până la Rusalii) erau interzise metaniile şi ajunările în biserici. În trecut, pentru a celebra Învierea Domnului, autorităţile graţiau prizonierii, eliberau sclavii, reduceau dările, făceau în general acte de mărinimie. La biserici se duceau ofrande: pâine dulce (pască), brânză, carne - mai ales de miel (reminiscenţă a mielului jertfit de evrei) şi ouă roşii, care aminteau de sângele lui Isus. Toate acestea erau binecuvântate şi apoi împărţite săracilor, obicei păstrat până în contemporaneitate. Primii creştini numeau prima săptămâna după Paşti, „Săptămâna Albă”,

39

deoarece cei care se botezau atunci purtau veşminte albe, simbol al reînnoirii. „Bucuria venirii Sfintelor Paşti era aceeaşi în palatul lui Vodă şi în coliba săracului. Pe la 1700-1800, în noaptea de Paşte, Vodă mergea la biserică înconjurat de toţi boierii şi gătit în cabaniţă împărătească (manta scumpă, cu fireturi, pietre preţioase şi cu blană, primită uneori în dar de la sultan), iar boierii înfăşuraţi de sus până jos în caftane roşii, ducând unul cuca domnească, altul buzduganul, altul sabia, iar înaintea lui Vodă mergea marele logofăt îmbrăcat în caftan albastru şi purtând la brâul portocaliu călimara de argint pe care a luat-o în dar la Anul Nou de la Vodă. După ce ascultau toată slujba bisericească se întorceau la Spătărie unde se aştepta vizita mitropolitului, însoţit de tot clerul bisericesc. Era mare respectul ce se da persoanelor bisericeşti pe acele vremuri. Acolo, în salonul cel mare al Spătăriei era primit cu cea mai mare cinste tot clerul şi l-i se da la toţi votcă, cafea şi cofeturi. Cu Vodă şezând în picioare în faţa clerului împreună cu toţi, cu doamna şi cu jupânesele (cucoanele) boierilor, Mitropolitul zicea rugăciunea «Tatăl nostru» şi când ajungea la vorbele : «precum şi noi iertăm greşiţilor noştri», era întrerupt de marele logofăt care începea a citi în faţa tuturor lista cu numele osândiţilor pe care-i slobozea după citirea listei. Vodă răspundea «Amin» şi se trimetea repede de se anunţa familiile celor iertaţi de Vodă. Atunci se făcea mare şănlâc, începea a cânta meterheneaua şi tocmai târziu plecau boierii pe la casele lor; mai erau şi alte obiceiuri frumoase ce se făceau, căci pe atunci caritatea nu se făcea ca azi prin bilete de baluri or prin alt soi de petreceri care să atragă pe oameni a face bine indirect. Se îmbrăcau şi atunci săraci fără a se mai face bătaie de flori la şosea, iar spitalele nu se făceau prin loterii ca azi şi cu toate astea mult mai multe acte filantropice s-au făcut atunci decât acum. Ideea de a face bine e legată de religia sentimentului şi cât timp religia va fi în omenire călăuza bunelor moravuri, fericirea va fi asigurată”. (articol de Paul Panaitescu- Foaia Populară -09.04.1900) Mai aproape de zilele noastre, încă descoperim obiceiuri legate de sărbătorile Pascale: bulgarii ciocnesc în noaptea de Înviere, un ou de zidul bisericii; în Italia preotul binecuvântează toate ouăle de

55

fost părtaşi încă o dată la Învierea Domnului, oamenii se culcau liniştiţi; a doua zi de Paşti copiii mergeau prin vecini sau prin sat după ouă, tinerii mergeau la naşi, părinţi sau fraţi - având cu ei o pască, ouă roşii poate şi cu ceva holercă - unde, după ce salutau cu „Hristos a Înviat!” - expresie folosită până la Rusalii (Înălţarea Domnului) – şi sărutau mâna celor bătrâni, erau poftiţi la masă. După ce se ospătau cu bucatele de sărbătoare, dacă era prin casă o fată de măritat, era jucată puţin, răsplata flăcăilor constând în ouă roşii, mergeau apoi cu toţii la hora din sat, căci urma jocul mare, stropitul fetelor, datul în roată (scrânciob) şi ritualul unui pahar de vorbă alături de prietenii din copilărie. Dimineaţa, o serie de flăcăi organizaţi în cete luau o cofă plină cu apă şi încercau să ude fetele imediat ce le vedeau pe drum; le pândeau când ieşeau din casă, le luau pe sus şi le duceau la o fântână sau un pârâu, aici turnând pe ele câteva cofe de apă sau chiar aruncându-le în apă. Fetele, deşi se făceau că se supără, erau bucuroase, pentru că aceste practici le vesteau măritişul în acel an. Totul se termina însă într-o atmosferă de veselie şi bună înţelegere. Prelungirea praznicului Învierii Săptămâna Luminată începe la miezul nopţii de Înviere şi se sfârşeşte o dată cu Vecernia de Sâmbătă seara, înainte de Duminica Tomii. Slujba Luminatei Învieri a Domnului, care începe la miezul nopţii, adună mii de credincioşi în jurul bisericilor; bucuriile Învierii nu se sfârşesc însă imediat după ce credincioşii au primit lumina Învierii şi nici măcar după terminarea slujbei Învierii, care potrivit tradiţiei se săvârşeşte afară, ci ea se desăvârşeşte prin oficierea de către preoţi a Sfintei Liturghii. În toată Săptămâna Luminată, în semn de bucurie, uşile împărăteşti ale Altarului şi cele mari şi cele mici, în toate bisericile, nu se închid, nici chiar după terminarea slujbelor, ci ele rămân larg deschise. Unii Sfinţi Părinţi socotesc ca în această Săptămână Luminată porţile Raiului sunt larg deschise de Hristos cel înviat. De

56

aici vine şi mărturisirea unor credincioşi, că toţi cei decedaţi în Săptămâna Luminată intră direct, fără judecată, în Rai. În prima luni de după Săptămâna Luminată se sărbătoreşte Paştele Blajinilor, când cojile de ouă nu se aruncă la gunoi, ci sunt lăsate în voia apelor curgătoare. Joia din Săptămâna Luminată, numită şi „joia verde“, alături de toate cele nouă joi de după Paşte, se ţinea pentru a asigura belşugul grădinii. Vineri este şi Izvorul Tămăduirii, apele având puteri tămăduitoare, la fel ca la Bobotează. Duminica Tomii va închide ciclul de sărbători pascale. Lumina Sfântă a Învierii (Άγιον Φως - în greacă) În satul Brăeşti din Bucovina, printre urmaşii foştilor emigranţi ardeleni stabiliţi aici între anii 1763-1778, încă mai circulă o legendă: “ Se zice că a fost o dată o biserică creştină şi la biserica aceea se strângea tot poporul în noaptea spre Duminica Paştilor, însă nimeni nu intra în biserică, numai preotul. El intra cu o lumânare stinsă în mână şi se ruga la masa cea de piatră din mijlocul altarului, singur, o vreme. Şi cum se ruga el aşa, se despica piatra şi se arăta o lumină. Atunci preotul îşi aprindea lumânarea de la lumina ce se arăta din piatră şi, ieşind afară la poporul adunat, striga: Hristos a înviat! Şi după ce sătenii răspundeau „Adevărat a înviat!” toţi mergeau de luau lumină.” Această legendă însă nu pare a fi altceva decât o adaptare, o altă evocare a minunii ce se întâmplă în fiecare an de Paştele creştinilor ortodocşi, adică apariţia Sfintei Lumini. O minune care se petrece la Sfântul Mormânt, în Sâmbăta Mare, de aproape 2.000 de ani; una dintre cele mai mari sărbătorite de creştinii ortodocşi - cea mai veche minune anuală atestată a lumii creştine, documentată consecvent din anul 1106 şi de mult mai devreme. Avem mărturii despre ea încă din timpul patriarhului Narcis al Ierusalimului. Patriarhul vorbeşte pe la anul 135 despre o minune petrecută atunci, cum că s-a aprins singur untdelemnul din

57

candele din această lumină sfântă. Altă veche mărturie despre această candelă neadormită, o întâlnim şi în Cronica Egeriei. Pelerina Egeria este o ascetă originară din Spania, care a vizitat Sfântul Mormânt în perioada anilor 381-384. Ea descrie Vecernia săvârşită în jurul Mormântului lui Hristos, spunând următoarele: „La ceasul al zecelea, care aici se numeşte Lichnicon, sau, cum spunem noi, Vecernie, o mare mulţime s-a adunat la Înviere. Toate făcliile şi lumânările s-au aprins şi aceasta a creat o lumină înfricoşătoare. Lumina însă nu intră din afară, ci se primeşte dinăuntru din peşteră [Mormânt], adică de dincolo de zăbrele, unde o candelă arde totdeauna, zi şi noapte. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină..”. Sfinţii Ioan Damaschinul şi Grigore de Nisa, povestesc şi ei în scrierile lor cum că Apostolul Pavel a văzut Sfânta Lumină în Sfântul Mormânt, imediat după învierea Mântuitorului. Istoricul armean Kirakò Gandzakeţi (1201-1271), în lucrarea sa „Istoria Armenilor” descrie fapte istorice petrecute în perioada dintre secolul al IV-lea şi al XIII-lea. Printre aceste fapte este cuprinsă şi descrierea aprinderii minunate a unei candele pe care Sfântul Grigorie Luminătorul o aşezase în Mormântul lui Hristos în jurul anului 330. Se spune că ,,Sfântul Grigorie a aşezat o candelă în Mormântul lui Hristos şi, prin rugăciunile sale, L-a rugat pe Dumnezeu ca la Praznicul Paştilor locul să se lumineze cu o Lumină nematerială, fapt care se petrece până în zilele noastre”. Un al doilea extras al aceleiaşi lucrări a lui Kirakò revine la acelaşi subiect şi arată că într-un anumit an a existat o neînţelegere între armeni şi georgienii ortodocşi cu privire la data exactă a sărbătoririi Paştelui. Rezolvarea neînţelegerii a venit în cele din urmă de la însăşi Sfânta Lumină, care a aprins candela neadormită la data corectă. În al doilea extras al său, Kirakò scrie: „Iar acum, cu privire la (data prăznuirii de) Paşti, a existat o mare ceartă şi neînţelegere între armeni şi toate celelalte popoare, mai ales cu georgienii… Împăcarea a venit de la candela ce strălucea în Sfântul Mormânt al lui Hristos care, se spune, la rugăciunea Sfântului Grigorie Luminătorul armenilor (fără nici un ajutor omenesc sau

67

Oamenii din Ciocăneşti, continuă să îşi scrie istoria molcom, zi de zi, toţi împreună, ca o mare familie - cu Dumnezeu în centrul ei. O transmit cu răbdare fiilor, o povestesc seara, la gura sobei-nepoţilor, o aduc pe furiş în inimile noastre, arătându-ne ceea ce ştiu să facă bun - fără ostentaţie, fără o falsă mândrie. Am credinţa că, şi peste un veac sau mai multe, în Vinerea Mare sau după terminarea slujbei de Înviere, dintr-un grup de credincioşi ieşiţi în curtea bisericii, având coşuri cu ouă roşii, pască şi lumânări aprinse în mâini, se va desprinde o siluetă gârbovită, care se va duce prin ţintirim şi va pune o lumânare pe un mormânt uitat, plin de iarbă, ce ar putea fi al unuia dintre noi - cei de azi, şi va spune cu glas tremurat: Dumnezeu să-l ierte!

Universul Literar de Paşti – 18.04.1910

71

Altă legendă ne relatează că: „pe când Simion mergea la câmp, ducând cu el merindele sale, o pâine și câteva ouă albe în traistă, l-a văzut pe Iisus cărându-și crucea grea în spate. Picuri mari de sânge cădeau şi tot cădeau în țărână. Lui Simion i s-a făcut milă, i-a luat-o și a dus-o o vreme, apoi i-a dat-o înapoi. Mai târziu, după ce a muncit la ogor, i s-a făcut foame. Dar când a desfăcut mâncarea, mare i-a fost mirarea, când a găsit în traistă ouă roşii în loc de albe şi pască în loc de pâine. De atunci a început tradiția înroșirii ouălor.” Se mai zice că : ,,că Maria Magdalena cea dintâi a vopsit ouă roşii pentru a aminti sângele lui Iisus ; şi a scris pe ele ,,Hristos a înviat” iar surorile sale răspunzând ,,Adevărat a înviat”, s-au bucurat mult. În Molitfelnicul anului 1832 există o tradiţie creştină, care spune că Măria Magdalema s-a înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu spunându-i „Hristos a înviat"! Scena aceasta nu a trecut nebăgată în seamă, ceia ce ne-ar putea încă mai mult face să credem, că obiceiul boirii şi încrestirii ouălor este de origine creştină. ” Se mai spune că: „ouăle s-au făcut roşii de când Hristos, după Înviere, a blagoslovit găinile sau că atunci când a fost batjocorit în drum spre Golgota şi s-a aruncat cu pietre către el, acestea îndată se prefăceau în ouă roşii şi oamenii au început să le adune şi astfel l-au lăsat în pace”. O altă poveste zice că: „şase surori măritate au vrut să ucidă pe a şaptea soră, a lor, pe care o bănuiau că făcea ochi dulci celor 6 cumnaţi ai săi. Pietrele cu care au căutat se arunce în ea, sau colorat însă în diferite chipuri. Sora aceasta a rămas neucisă, dar în această amintire poporul a început să coloreze ouăle în Dumini-ca Paştilor, când s-a întâmplat aceasta”. De atunci se pare că a rămas povestea unui ospăţ organizat de farisei imediat după răstignire. Unul din ei ar fi spus atunci, la masă: “Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus”. Nu şi-a terminat bine vorbele şi ouăle s-au înroşit, iar cocoşul a început să bată din aripi.

74

credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, Cernăuţi, 1903).

- În Transilvania e datina ca cel care e capul familiei, după ce s-a gustat din pască şi din slănina slujită la biserică, să ia un ou slujit, să-l spargă, să-l taie în atâtea bucăţi câţi căseni are şi apoi să dea fiecăruia câte o bucăţică din el. Aceasta împărţire a oului înseamnă că, rătăcindu-se cineva peste an, pe căi necunoscute sau în alt loc undeva, şi neputând nimeri calea, dacă se gândeşte la aceia cu care a mâncat ou în ziua de Paşti, îndată i se deschid ochii şi nimereşte calea. Prin Bucovina este credinţa ca trebuie să ciocneşti ca să nu te rătăceşti în pădure. Cine a ciocnit cu alţii ouă, dacă se rătăceşte, îl găsesc oamenii şi-l scot.

- "La Paşti, cine merge la biserică să-şi puie un ou roşu la sân, ca să fie întotdeauna roşu (sănătos)". "Se opreşte în ziua de Paşti un ou roşu, se acoperă cu o fâşie de ceară pe la mijloc, ca să se poată lega şi apoi se atârnă în cui, în casă şi la un an, la celălalt Paşti, se sparge ; dacă se găseşte cu viermi, cel ce l-a pus va fi om norocos; dacă nu va avea viermi, va fi fără noroc. Alţii păstrează oul acesta 40 de zile şi dacă în acest răstimp nu se împuţeşte, e semn că cel ce l-a păstrat este norocos"- (după Simion Florea Marian - Sărbătorile la români).

- Oul roşu se păstrează la icoană şi apără de rău, de boală şi de trăsnet. Când cădea grindina se arunca în curte oul de la Paşti, ce a fost păstrat la icoană şi se credea că grindina va înceta îndată.

- Copiii erau vopsiţi cu roşele de ouă pe frunte pentru a fi protejaţi de boli în timpul anului.

- Din oul colorat mai întâi în Săptămâna Mare mâncau toţi copiii casei în prima zi a Paştelui, iar găoacea, în care se punea aluat din făină de grâu, era păstrată pe grindă, căci se spunea că e aducătoare de noroc.

- Ouăle roşii sunt simbolul fertilităţii şi de aceea cojile se îngropau sub uşa grajdului, peste care calcă găinile.

- Se credea că omul care murea în ziua de Paşti sau în Săptămâna Albă (Luminată), se mântuia, căci Cerul este

76

În Bucovina se crede ca Diavolul tot întreabă de se mai scriu ouă pe pământ şi de mai sunt colinde prin sate. Când ouă nu se vor mai scrie şi colinde nu vor mai fi, atunci şi el va ieşi din adâncuri iar lumea va pieri.

II. ARTĂ şi MESAJ

Arta este în esenţă cea mai profundă expresie a creativităţii umane. Arta este visul cu ochii deschişi. Poate fi o coajă de ou o operă de artă? Se pare că da. În plus, nu există două ouă încondeiate perfect identice ori cu motive la fel - chiar dacă sunt realizate de acelaşi artizan - toate sunt unicat. În Săptămâna Mare, începând cu ziua de marți până vineri, oul îmbracă straiele de sărbătoare ale Bucovinei prin meşteşugite tehnici de încondeiere. E artă și credință aici, e migală, talent și trudă pe fiecare centimetru pătrat al cojii de ou. E chiar spiritul Bucovinei, al neamului românesc, în simplitatea și frumuseţea lui pură. Oul roşu este purtătorul unor semnificaţii profunde legate de învierea lui Hristos şi de reînnoirea naturii - de aceea transmite un mesaj, o stare de bucurie, de uimire, smerenie şi de împăcare, de iertare. Acesta este motivul pentru care creştinii s-au ostenit să-l încondeieze (să îl picteze, orneze, meşteşugească), desenând pe suprafaţa lui motive decorative ancestrale. Ornamentaţia oului pascal apelează la simboluri arhetipale (soarele, luna, crucea), la motive decorative din natură (plante, animale), sau la stilizarea unor obiecte casnice sau motive preluate de pe ţesăturile populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre. Modelele încrustate pe ouăle pascale au o circulaţie foarte largă; sunt întâlnite nu doar în regiuni foarte îndepărtate una de alta, ci şi la naţiuni diferite. E greu de stabilit poporul de la care au pornit unele din aceste motive pentru întâia dată, dar se presupune că geneza lor se află undeva în Peninsula Balcanică, poate chiar de o parte şi de alta a cursului inferior al

79

ouă de găină golite de conținut sau pot fi chiar din lemn, piatră, carton, gips, material plastic. Creatorii populari s-au ostenit apoi să le picteze, să le decoreze ornamental cu mărgele sau alte podoabe, să le sculpteze în coajă păienjeniş filigranat de modele sau să le încondeieze, desenând cu ceară motive decorative preluate din portul popular, din gospodărie sau din natură, folosind o suită de simboluri încărcate de misticism, de o rară și ireală frumusețe. Numai la Ciocăneşti însă, poţi întâlni motivele populare străvechi atât pe ouă, pe toate piesele costumelor populare, pe ţesături (lăicere, ştergare) şi pe case. Această comună-muzeu din Bucovina a fost prima şi deocamdată este singura unde este întâlnit această „formă de cult” faţă de motivele populare autentice. Stilul arhitectural „Ciocăneşti” s-a impus acum mai bine de 5 decenii, când aici s-a reluat și arta încondeierii ouălor. „Pe majoritatea caselor din Ciocănești apare acest brâu cu motive geometrice. Calea rătăcită sau cărarea rătăcită este unul dintre cele mai vechi motive și reprezintă infinitul. Spicul de grâu semnifică bogăția. Revin la motivele foarte vechi. Este acest simbol care se numește cârja ciobanului. Are legătură cu ocupația din zona de munte, oieritul și cu urcatul oilor la munte” - (Marilena Niculiță, directorul Muzeului Ouălor Încondeiate). „Tradiţia aceasta este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale oamenilor din Ciocăneşti. De fapt, ceea ce facem noi se cheamă închistrit; încondeiat este impropriu spus. Noi am recurs la această denumire, pentru că e un termen mai uşor accesibil publicului care este mai puţin avizat. Această artă ţine de un mesaj care vine din vechime. Cel care încondeiază un ou, categoric are ceva de spus. Nici nu ştim ce-a fost la început: modelul naţional a apărut întâi pe catrinţă, pe brâu pe cămaşă şi de-acolo a fost transferat şi pe ou sau a apărut întâi pe ou şi de-acolo s-a luat pe portul popular“- - (Gheorghe Tomoiagă – fost primar al comunei Ciocăneşti). Şi acestea au contat atunci când comuna turistică Ciocăneşti va fi fost declarată comună muzeu (prin HCL nr. 39 din 22.12.2004): „Urmare a caracterului său unitar şi unic în ţară şi în lume, prin motivele naţionale tradiţionale, sculptate pe faţadele caselor majorităţii

80

gospodarilor din Ciocăneşti şi Botoş, recunoscută şi căutată atât de turiştii români, cât şi de cei din străinătate”.

81

82

Exponate din colecţia doctorului Anton Setnic – Muzeul Ouălor Ciocăneşti

Oul încondeiat transmite în mod premeditat un amalgam de sentimente pentru că, în ornamentarea lui, se operează de fapt cu simboluri ancestrale, prezente în subconştienul omenirii chiar de la apariţia ei (soare, lună, stea), cu modele din natură (plante, animale, obiecte casnice) și modele de țesături populare - cu tot repertoriul lor de semne sacre din care nu lipsește crucea, ca o reconfirmare a

86

Artista Ana Tănşanu, născută în zona Vicovului - Suceava, a absolvit Facultatea de Arte, secţia pictură bizantină, de aceea îmbină arta încondeierii ouălor cu pictura. O jumătate de ou îl încondeiază cu ceară, iar pe cealaltă jumătate pictează, în stil bizantin, pe Maica Domnului cu Pruncul, pe Iisus Hristos Mântuitorul. Ouăle încondeiate de creatoarea Maria Zinici, sunt realizate cu ceară în relief sau în baie de culoare fiind specifice zonelor Ulma, Izvoarele Sucevei şi Rădăuţi. 1. ÎNCONDEIEREA ,,Tot ce se vede pe ou vine din suflet” - cuvintele unui încondeietor de ouă din Ciocăneşti

Vin Paştile. De sub streaşina prăfuită a podului sau din rafturile ascunse ale cămării gospodinele au coborât iarăşi ulcelele cu felurite prafuri şi boiele şi tot felul de coji, crenguţe şi plante uscate, care urmează a da culoare ouălor.Chişiţa nou-nouţă alături de bucăţica de ceară curată, se găsesc puse la îndemână, pe prichiciul hornului. În ceasurile de după prânz, când treburile îi

87

dau mai multă zăbavă, închistritoarea de ouă îşi reia îndeletnicirea lăsată în părăsire un an întreg. Înconjurată de unelte, cu hârbul de ceară fierbinte în faţă, cu chişiţa în mâna dreaptă, cu oul în mâna stângă, ca o preoteasă în faţa unui străvechi altar, începe oficierea ritualului sacru, de mai multe ori secular, împistritul ouălor. La luminiţa slabă, în ungherul de lângă vatră şi în liniştea netulburată a serii, izvodesc-izvodesc mereu, cu mâini meştere şi sigure, opere de artă populară transpuse toate pe o coajă de ou… Arta încondeierii ouălor fiind foarte bine închegată în fostul ducat Bukowina, s-a cristalizat şi s-a dezvoltat de-a lungul timpului, remarcându-se atât prin diversitatea tehnicilor de lucru folosite, cât şi prin bogăţia si varietatea motivelor ornamentale. Dispunând de un repertoriu impresionant de semne şi simboluri cu adânci semnificaţii, această practică artizanală erupe în preajma Sfintelor Paşti, fiind bine reprezentată în vechea arie etnografică a fostului Ocol al Câmpulungului Moldovenesc, acea ,,republică” a nesupuşilor, cu legi și judecători proprii - evocată de cărturarul Dimitrie Cantemir în scrierile sale, compusă din satele de pe văile Moldovei, Bistriței și Dornei – dar şi în afara hotarelor sale. În acest areal – un adevărat creuzet etnic - se întâlnesc acum la creatorii populari, aproape toate tehnicile cunoscute de decorare a ouălor. De regulă se vopsesc ouăle în Săptămâna Patimilor, la Joia Mare (uneori şi în Vinerea Mare); când cantităţile sunt mai mari se poate începe de marţi şi se isprăveşte vineri, dar se evită să se lucreze la ouă în zilele de sec, de miercuri şi vineri. O veche credinţă populară spune că: ,,dacă de pe la mijlocul Postului Mare se începe a se împistri un ou muncit, făcând în fiecare zi numai o trăsătură pe el până la Paşti, iar dacă în noaptea Învierii îl pui pe gunoi, legat cu o funie, la o bucată de vreme din noapte vine un câine sau o altă arătare şi vrea să-l ia. Cel care a pus oul, trebuie să-l păzească şi când vine arătarea să-l ia, nu o lasă. Arătarea insistă mereu să-i ia oul şi-i făgăduieşte păzitorului bani, sau orice doreşte şi dacă păzitorul se învoieşte, arătarea îi aduce aceea ce au convenit, luându-şi oul”.

95

îndeajuns, atunci se scot din băcan şi se şterg cu un şomoiog de buci (firişoare de rămase de la meliţarea inului şi a cânepii), peste care s-a pus unt ori untura, ca să capete o faţă strălucitoare”. ,,Primul ou care se colorează ca probă, pentru a constata dacă va ieşi bine culoarea, se numeşte în Bucovina, cearcă. Acest ou, în ziua de Paşti, se împarte între copiii de casă. În acest scop se pune în casă o glie de pământ cu iarbă verde, în jurul căreia se învârt copiii şi mănâncă oul, dar fără a rosti vreun cuvânt. După aceasta găoacea oului «cearcă» se pune pe grindă, după ce a fost umplută cu aluat din făină de grâu, pentru ca să fie noroc în casă. Iar glia folosită deja, se aruncă afară.” (S. F. Marian, III, 32). În trecut se foloseau numai vopsele vegetale, preparate după reţete străvechi care au la bază o mare varietate de procedee şi tehnici; începând cu a doua jumătate a secolului XIX au început însă să fie folosiţi coloranţii chimici, mai la îndemâna tuturor şi mai uşor de folosit. Ca o ultimă tendinţă însă, se preferă azi a fi reconstituite unele reţete pentru obţinerea culorilor naturale preparate din plante, prin diverse procedee. Pentru a se obţine o anumită culoare, de obicei se fierb rădăcinile, frunzele şi florile, coaja sau tulpina unor plante, legume, fructe sau arbuşti, toate strânse din timp, într-un laborator improvizat de gospodine în bucătăria casei. Iată ce culori se pot obţine în acest mod şi ce ingrediente sunt folosite:

- Galben – se obţine din coaja de măr dulce, coajă de lemn pădureţ, mălin,dud, salcie, lemnul-câinelui, flori de gălbenele, foi de ceapă, din praf de curry, şofran, coji de portocale, flori de soc

- Portocaliu – din morcov, şofran şi coji de ceapă, sfeclă roşie crudă

- Roz – merişor, sovârv, cimbrişor - Roşu - coajă de ceapă roşie, floare de bujor, sfeclă roşie,

varză roşie - Cafeniu - frunza de nuc - Verde – izmă, spanac sau frunze de mesteacăn, de nuc,

urzică, pătrunjel,dediţel - Albastru – viorele, afine, brânduşe

104

rătăcită vorbeşte despre relieful zonei. Datează, probabil, de pe vremea când primii locuitori vor fi venit dinspre izvoarele Bistriţei. Numai oamenii muntelui se pot orienta, pot cunoaşte calea“ - (Gheorghe Tomoiagă –fost primar, iniţiatorul Festivalului Ouălor încondeiate). „Cel mai vechi model este dubla spirală, care simbolizează legătura dintre viaţă şi moarte, apoi brâul, care reprezintă eternitatea, statornicia şi steaua în opt colţuri, care este simbolul perfecţiunii. Galbenul pe care îl folosim pe ou înseamnă lumină, roşu este culoarea dragostei, iar negru este simbolul absolutului, al eternităţii“. – (Cristina Bădăluţă, încondeietoare din Ciocăneşti).

Tehnica împistririi. Există două tehnici de împistrire: tehnica veche, arhaică şi cea actuală. Procedeul este migălos şi destul de complicat, deoarece oul se colorează în mai multe etape dar rezultatul va fi pe măsură: o operă de artă în care este ascunsă o mică parte din Bucovina. Mai înainte de a se trece la decorarea propriu-zisă a ouălor, se fac o serie de preparative: selecţia ouălor (gospodinele alegeau ouăle cu "bănuţi" pentru a se pune la clocit, se urmărea ca ele să aibă coaja albă, netedă, să fie proaspete), pregătirea "condeielor" de scris oul, apoi pregătirea culorilor şi a cerii curate de albine cu care se va "scrie". Ceara de albine va fi topită într-un vas metalic şi înnegrită cu cărbune sau corn de bou ars, pentru a se observa mai bine liniile scrise pe ou. Prima etapa la încondeiere (sau împistrire) este pregătirea ouălor. După ce se spală bine, ouăle se separă. O parte din ele vor fi puse la fiert (cele destinate consumului, care vor fi ornate în maxim 2-3 culori, cu modele foarte simple), altele se pun deoparte pentru a fi golite de conţinut. Până acum 10-15 ani se practica încondeierea ouălor pline, negolite de conţinut dar s-a preferat lucrul pe ouă goale, atât din motive comerciale (sunt uşor de manipulat şi transportat) şi în plus ele nu se strică. Pentru golirea de conţinut se practică găuri la ambele capete, cu ajutorul unei seringi; tot cu ajutorul acesteia se extrage apoi conţinutul oului. Urmează spălarea oului pe dinăuntru, apoi uscarea, după care începe procesul de împistrire.

117

cum i-ai dat o parte din sufletul tău, al acestor locuri şi i-ai face în acelaşi timp o urare. De bine.

O vizită la Muzeul Oului din Vama, te poate schimba. În bine.

FFEESSTTIIVVAALLUULL NNAAŢŢIIOONNAALL AALL OOUUĂĂLLOORR ÎÎNNCCOONNDDEEIIAATTEE

şi MMMUUUZZZEEEUUULLL OOOUUUĂĂĂLLLOOORRR ÎÎÎNNNCCCOOONNNDDDEEEIIIAAATTTEEE (((ÎÎÎMMMPPPIIISSSTTTRRRIIITTTEEE)))

din

CCCIIIOOOCCCĂĂĂNNNEEEŞŞŞTTTIII --- BBBUUUCCCOOOVVVIIINNNAAA

Despre Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate şi Muzeul Ouălor Încondeiate (împistrite) de la Ciocăneşti, o să îi las mai mult pe oamenii locului să vorbească; sunt cei care au avut ideea, au avut tăria să înceapă şi puterea treacă peste greutăţile ivite pe parcurs, au scris istoria lor. Ei merită laurii victoriei. „Oul înseamnă creaţie. Prin încondeierea ouălor, omul, credinciosul, participă şi el, ca un mic creator, la actul acesta, care stă întru totul în Creatorul, în Dumnezeu. Prin încondeiere, femeile acestea aduc ceva frumos la Creaţia lui Dumnezeu. La Paşti, ouăle încondeiate nu lipsesc din coşarcă“- pr. Ilie Rusu, Parohia Ciocăneşti.

119

-- FFEESSTTIIVVAALLUULL ––

În anul 2004 a luat fiinţă Festivalul Naţional al Ouălor încondeiate din Ciocăneşti şi iată ce declara iniţiatorul acestui demers, primarul de atunci, Gheorghe Tomoiagă, în legătură cu acest eveniment: ,,Îmi întorc privirea spre ziua în care am luat hotărârea de a organiza primul Festival al Ouălor încondeiate în sala de şedinţe a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la darea de seamă a Consiliului Eparhial, când regretatul Mircea Motrici, aflat doar la câteva scaune depărtare de mine, cu un braţ de cărţi - scria de zor pe genunchi pe fiecare din ele, înlocuindu-le una câte una. Întrebându-l: Ce faci Mircea? El mi-a răspuns: - Am scos o nouă carte, un Jurnal de călătorie în Sfântul Munte Athos, unde am fost chiar cu nepotul tău, părintele Dosoftei. La Ciocăneşti când o prezentăm? Organizează tu o ocazie. Gândindu-mă de mai multă vreme la a pune într-un fel în valoare această minunată artă a împistririi oului, aflându-ne cu doar trei săptămâni înainte de Lăsatul Secului la Postul Sfintelor Paşti, am pus la cale atunci împreună o sărbătoare pentru aceşti minunaţi artizani, care în sat la noi rămâneau tot mai puţini, după ce rând pe rând vestitele gospodine cu mâini de aur: lelea Oltea lui Valerian, lelea Ileana lui Vasile Candrea şi multe altele, au părăsit lumea satului îndreptându-se spre locul de veci. Aşa s-a născut primul Festival Naţional al Ouălor încondeiate (înlocuind termenul de „împistrite" pentru a fi cât de cât mai bine înţeleşi de toată lumea), parafrazându-l pe regretatul meu coleg de bancă în clasele primare din Ciocăneşti - Novac Norbert Ioan, şi bunul coleg de liceu a lui Mircea Motrici, cu care ne-am cunoscut, aş putea spune chiar din copilărie - din prima vacanţă de Crăciun când Mircea a venit la Norbert şi am umblat cu colinda de sărbători de la unul la altul.

129

locale şi judeţene, printre care s-au numărat şi domnii Vasile Ilie, vicepreşedinte al CJ şi deputatul Dumitru Pardău. După cuvintele adresate de oficiali şi invitaţi, un sobor de preoţi avându-l în frunte pe pr. protopop Aurel Goraş, a oficiat o slujbă de sfinţire şi binecuvântare a expoziţiei dar şi a Coşărcii Uriaşe în care au fost puse şase ouă din lut, lucrate de şase persoane din localitate, fiecare în stil propriu, dar păstrând tradiţia, cu o dimensiune de peste jumătate de metru, decorate şi vopsite în stilul tradiţional al Ciocăneştiului, în cele patru culori – fondul negru şi culorile alb, roşu, galben – cu modelele tradiţionale. - Cea de-a X-a ediţie (2013) a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti s-a desfăşurat în perioada 16-17 martie. La Festival au participat peste 130 de încondeietori din toate zonele judeţului, dar şi din judeţele Neamţ, Botoşani, Braşov, Brăila, Olt şi Cluj. Festivalul a debutat sâmbătă, 16 martie, ora 11.00, la Casa de Cultură „Florin Gheucă” - o locaţie proaspăt renovată şi modern utilată, într-o atmosferă caldă şi plăcută. Slujba de sfinţire şi de binecuvântare a Festivalului şi a coşului pascal, a fost oficiată de un sobor de preoţi, avându-l în frunte pe preotul protopop Aurel Goraş. În cuvântul său, preotul protopop a caracterizat Festivalul Ouălor de la Ciocăneşti ca pe o ,,manifestare de credinţă, de spiritualitate şi, nu în ultimul rând, de artă sacră, de artă creştină”. ,,Ediţia din acest an a Festivalului e chiar începutul Programului Paştele în Bucovina. În premieră, în acest an, avem Concursul interjudeţean ,,Tradiţie-Valoare Sacră” dar şi expoziţia de Ouă încondeiate şi decorate, o colecţie foarte valoroasă a regretatului doctor Anton Setnic, vernisajul unei expoziţii de artă plastică, lansări de carte şi o şezătoare a încondeietorilor. Mă bucur că acest festival a adus un număr mare de turişti la noi, la Ciocăneşti, toate locurile de cazare din comună fiind ocupate” (ing. Radu Ciocan, primar al comunei-muzeu Ciocăneşti). După cuvântul de bun venit al primarului Radu Ciocan şi prezentarea noutăţilor pe care le oferă în acest an Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, col.(r) Ioan Abutnăriţei a transmis mesajul preşedintelui CJ Suceava, dl. Cătălin Nechifor.

137

Pentelescu Ionela (Poiana Stampei), Borceanu Olivia (Frumosu), Gherman Mihaela, Ciumău Andreea (Câmpulung Moldovenesc), Sima Nicoleta, Macovei Miruna, Buzatu Anca (Salcea-Tudor, jud. Brăila), Gorban Gabriela, Gorban Paraschiva (Ulma), Salschi Elena (Siret), Niga Mădălina, Aneci George (Vatra Moldoviţei), Chifan Mihaela (Vicovu de Jos), Balint Ştefania (Braşov), Istrate Steliana (Ciocăneşti), Nazarin Ioana (Braşov). Au mai fost acordate 17 premii II, 6 premii III şi 16 diplome de participare” (Articol de Minorica Dranca, Vatra Dornei-muzeograf)

138

-- MMUUZZEEUULL -- Muzeul Naţional al Ouălor încondeiate (împistrite) din Ciocăneşti a luat fiinţă la data de 17.11.2007, într-un mod brusc, asemănător cu apariţia festivalului - şi el un dar de bun augur pentru comunitate. Primarul acelor ani, Gheorghe Tomoiagă, a fost iniţiatorul acestui act făcut în sprijinul păstrării şi prezentării unor valori legate de istoria şi tradiţia comunei. În două săptămâni a reuşit să pună pe picioare un muzeu unic în toată ţara, la care au contribuit locuitorii comunei Ciocăneşti cu obiecte dragi, păstrate generaţii la rând (căci multe dintre acestea se mai folosesc încă în gospodărie), ce astăzi formează un mic muzeu al ţăranului bucovinean. Meritul este şi al angajaţilor Primăriei, cei care au pornit atunci prin sat, să strângă odoarele de artă populară şi ouăle încondeiate expuse aici. Toate aceste comori au fost găzduite într-o clădire din lemn, ridicată pe la anul 1910, în centrul aşezării. Cu toate că denumirea ne duce cu gândul că este aici doar un muzeu dedicat încondeierii ouălor, în interiorul său descoperi o interesantă expoziţie cu obiecte tradiţionale specifice zonei – toate donate de către localnici: obiecte de la stână folosite de ciobani la păstrarea şi prelucrarea laptelui, obiecte de uz casnic din lemn şi ceramică, unelte de măsurat şi de prelucrat buştenii (de butinărit) şi cărăuşie, unelte de fierărie, unelte pentru plutărit (chiar şi machete de plute) – o îndeletnicire veche în care ciocăneştenii s-au remarcat, fotografii, icoane pictate şi multe piese ale costumului popular specific zonei; o întreagă încăpere este dedicată ţesătoriei, unde pe lângă o serie de exponate valoroase şi încântătoare, găsim un război de ţesut perfect funcţional, întrucât aici funcţionează un atelier -şcoală pentru copiii care doresc să înveţe arta ţesutului, broderiei şi încondeiatul ouălor; o altă cameră este dedicată lui Nistor Giosan, fiu al satului - fost parlamentar în timpul Imperiului Austro-Ungar. Muzeul adăposteşte şi o frumoasă, impresionantă expoziţie de ouă, ce poartă numele unui iubit şi regretat învăţător din Ciocăneşti, Novac Norbert Ioan. Unele sunt vechi de zeci de ani, altele, ceva mai recente, sunt cele premiante la competiţii internaţionale de

152

Mai repet încă o dată, un lucru spus ceva mai devreme … Oamenii din Ciocăneşti, continuă să îşi scrie istoria molcom, zi de zi, toţi împreună, ca o mare familie - cu Dumnezeu în centrul ei. O transmit cu răbdare fiilor, o povestesc seara, la gura sobei -nepoţilor, o aduc pe furiş în inimile noastre, arătându-ne ceea ce ştiu să facă bun, fără ostentaţie, fără o falsă mândrie. Sunt şi trebuie să fie un exemplu pentru toţi cei ce le calcă pe urme.

153

În loc de … POSTFAŢĂ: În momentul când scriam ultimele fraze din această lucrare, am aflat o veste bună, ce face cinste atât domnului primar Radu Ciocan, cât şi întregii sale echipe de colaboratori precum şi tuturor locuitorilor comunei-muzeu : Comuna Ciocăneşti a obţinut titlul de

„Satul cultural al României” pe anul 2014 ,,Satul cultural al României 2014” este un program cultural și turistic AFSR derulat sub înaltul patronaj al Ambasadei Franței în România, având sprijinul Autorității Naționale pentru Turism și partenerilor AFSR. Creată în 2010, AFSR – Asociația Cele mai Frumoase Sate din România, este o organizaţie naţională pentru promovarea valorilor perene ale satului românesc. Principalele obiective ale asociaţiei se referă la valorificarea şi promovarea potenţialului turistic al satelor româneşti; conservarea şi răspândirea tradiţiilor; crearea unor oportunităţi de dezvoltare economică; sensibilizarea opiniei publice la problemele satelor şi realizarea formării profesionale a locuitorilor din sate. Ministrul delegat pentru Turism a anunțat satul câștigător și clasamentul concursului. Astfel, pe primul loc s-a situat comuna Ciocănești, cu 87 de puncte din 100, pe cel de-al doilea loc, comuna Poiana Stampei, cu 86.8 puncte, cel de-al treilea loc i-a revenit comunei Cumpăna cu 78.95 de puncte, pe locul al patrulea s-a aflat comuna Izvoarele, cu 72.9 puncte iar cel de-al cincilea loc a fost ocupat de comuna Bezdead, cu 62.45 de puncte acumulate. Alături de ministrul Maria Grapini, la eveniment au mai participat și Ambasadorul Franței la București, Philippe Gustin, Nicolae Marghiol, iniţiator şi preşedinte executiv al AFSR, Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, şi primarii celor cinci localități aflate în competiţie. În urma câştigării titlului de “Satul Cultural al României 2014”, comuna Ciocăneşti va fi gazda unor evenimente culturale și

154

turistice derulate cu sprijinul AFSR – Asociația Cele mai Frumoase Sate din România, Autorității Naționale de Turism, Ministerului Delegat pentru IMM-uri, afaceri și turism și partenerilor programului. De asemenea, Institutul Francez, care este partener al evenimentului, va oferi localității câștigătoare acces gratuit la "Culturetheque", un portal de acces către amplu fond de resurse digitale francofone online. Primarul comunei Ciocăneşti, Radu Ciocan, a spus cu această ocazie că acest titlu îl onorează, dar în acelaşi timp, îl şi responsabilizează să organizeze toate proiectele culturale propuse în acest an, la cel mai înalt nivel. "Deocamdată trăim momentul. Începând de mâine ne ocupăm deja de desfăşurarea pachetului cultural, pentru că deja pe 1-2 martie la noi se desfăşoară Festivalul naţional al ouălor încondeiate, una din manifestările de tradiţie ale Ciocăneştiului, manifestare la care participă, de altfel, încondeitori din toate zonele ţării în care se practică această artă şi nu numai din ţară. Mă bucur mult că primele două locuri au fost ocupate de două comune din Bucovina. Toţi ochii sunt pe noi acum. De aceea, voi solicita şi un sprijin financiar din partea autorităţilor judeţene, pentru a organiza toate proiectele culturale la standarde înalte. Nu am prevăzut aşa ceva în buget şi nici nu puteam să cerem finanţare, înainte de a vedea rezultatele concursului. Am primit felicitări de la ministrul Grapini şi promisiuni că ne va sprijini în realizarea proiectelor. Nu suntem în competiţie cu nimeni şi vom încerca să implicăm cât mai multe comune în realizarea acestui program. Titulatura obţinută reprezintă o confirmare a faptului ca în Ciocăneşti se face cultură. Acest titlu l-am obţinut în urma unui pachet cultural cu care localitatea Ciocăneşti s-a prezentat în competiţie: Festivalul Ouălor Încondeiate, Plutăritul, Civilizaţia Muntelui, Bistriţa Aurie, ca şi promovarea lăzilor de zestre. Intenţionăm să ducem la bun sfârşit derularea corespunzătoare a evenimentelor cuprinse în acest pachet cultural” - a declarat primarul comunei Ciocăneşti. Vă urez mult succes !

157

ÎNCONDEIETORI DE OUĂ DIN CIOCĂNEŞTI

SAMSON CLAUDIA 0742041133 TIMU MARIA 0745247747 NICULIŢĂ MARILENA 0744589977 TIMU MIHAELA COŢOVANU MARCELA 0745623171 ISTRATE ANA ZIMBRU DĂNUŢ 0741436657 IACOBAN DANIELA 0756472788 ISTRATE MARIA 0740871520 ŞCHEUL SILVIA 0744203852 LUPESCU RALUCA 0745182909 UJICĂ LARISA 0751152209 CICAN MARIA 0744426993 NOVAC MARCELA 0745104871 SCHIPOR ELENA ŢĂRAN IONELA 0740349513 CRĂCIUNESCU ELENA 0743861748 NIGA NICULINA 0751460283 TIMU CRISTINA 0746245490 CAJVANAR ŞTEFANIA 0752135728 CIOCAN INGRIDA 0743757039 ŢÂMPĂU ROZINA 0745407919 IACOBAN MIHAELA 0742405038 JUŞCĂ VALERICA 0745273395 ŢĂRAN ANDREEA UJICĂ ARESTICA LUPESCU FLORINELA 0744192615 UJICĂ ANTONELA COZMACIUC RALUCA RUSU CRISTINA 0742797297 MOROŞAN CORNELIA 0746857813 RUSU CĂTĂLINA 0230578017 GHEORGHIASA ANGELA CAZAC MARIA 0748065125 GIOSAN MARIANA 0751504816 CAZAC RODICA 0751683308 ŞCHEUL GEORGIANA 0742762844 ŞCHEU PETRUŢA NICULIŢĂ LAURA NICULIŢĂ MARIA NICULIŢĂ IULIA LUPESCU ANDREEA BĂDĂLUTĂ CLAUDIA UJICĂ ALINA ŢĂRAN MARIUS NIGA ANA-MARIA IACOBAN OANA

158

CUPRINS

- Recomandare - ing. Radu Ciocan, primar al Comunei Ciocăneşti – pag. 5 - Prefaţă – de Marilena Niculiţă …………………………………………. 7 - Argument (Cuvântul autorului) ……………………………………….. 9

OUL SIMBOL ŞI MICROCOSMOS 13 - Oul, simbolistică în legendele popoarelor lumii .………………… 13

- Povestea Spiriduşului argat ………………………………………… 19 SĂRBĂTORILE PASCALE ÎN TRADIŢIA POPULARĂ ………………. 25

Istoric ……………………………………………………………. 25 Tradiţii în perioada Sf.Paşti ……………………….………………. 29 Învierea ………………………………………………………… 35 Lumina Sfântă a Învierii …………………………………………… 55

OUL de PAŞTE I. Simbolism în contextul Învierii Domnului ………………………… 67 II. Artă şi mesaj ……………………………………………………… 75

II.1 - Încondeierea …………………………………… 85 II.2 - Împistrirea …………………………………… 90

Simboluri cromatice ………………………………………….. 93 Simboluri ornamentale …………………………………….. 95 Tehnica împistririi ouălor ………………………………… 103

OUL,EXPONAT ÎN MUZEE …………………………………………….. 108 Colecţia Peter Carl Fabergé …………………………………… 108 Muzeul Ouălor încondeiate Lucia Condrea – Moldoviţa ……..… 112

MUZEUL OULUI VAMA – BUCOVINA şi atelier de încondeiere - prof. Letiţia Orşivschi Heiser ……………. 113 FESTIVALUL NAŢIONAL AL OUĂLOR ÎNCONDEIATE CIOCĂNEŞTI ……… 118 Muzeul Naţional al Ouălor încondeiate (împistrite) din Ciocăneşti …….. 137 Colecţia de ouă încondeiate dr. Anton Setnic ………………………… 149 În loc de Postfaţă: CIOCĂNEŞTI “Satul cultural al României 2014 ………… 152 Bibliografie ………………………………………………………………… 158

159

Bibliografie:

- Colecţia revistelor Universul Literar, Foaia Populară, Boabe de grâu, Şezătoarea, Revista Secţiei de Sociologie a Institutului Social Român, pe anii 1890 -1942

- Elena Niculiţă Voronca - Datinile şi credinţele poporului român, Cernăuţi, 1903.

- Ouăle de Paşti – Studiu de Folclor - de Artur Gorovei, 1937 - Pr.Dimitrie Dan, Comuna Straja şi locuitorii ei. Studiu folkloric,

1897. - Mihai Lupescu - Povestea oului, 1892. - Simeon. Fl. Marian - Sărbătorile la Români. vol. II, Păresimile.1899 - Mircea Eliade – Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol.I-III,

1992 - Tudor Pamfile - Duşmani şi prieteni ai omului, Bucureşti, 1916. - Tudor Pamfile - Sărbătorile de vară la români, Bucureşti,

26.11.1910 - Al. Tzigara-Samurcaş – Muzeografie Românească, 1936 - Alte documente, facsimile, manuscrise din biblioteci sau colecţii

personale ale unor colaboratori din ţară sau străinătate - Materiale documentare, fotografii - oferite de Primăria CIOCĂNEŞTI

Pentru contact autor : tel.0784290381, 0230370188, e-mail : brascanu.paul@yahoo.ro

700705, Iaşi, Bd. Carol I nr.8 (în clădirea Academiei Române)

Tel/fax 0232-216829, mobil 0745-236413 E-mail: tipografie@stef.ro http://www.stef.ro

2014

160