Istorii feroviare: 16 februarie 1933, evenimentele de la Grivita si posteritatea lor

Dorin Stanescu,

Pana in 1989, ziua de 16 februarie era aniversata ca fiind ziua ceferistilor. Fusese o decizie luata in perioada de inceput a comunismului, in 1952, cand s-a decis ca ziua de 23 aprilie, o zi avand si conotatii religioase - era ziua Sfantului Gheorghe, nu mai era potrivita noilor realitati ale epocii.

In locul lui 23 aprilie a fost propusa ziua de 16 februarie, o zi simbol: marca luptele eroice, sacrificiile revolutionare ale muncitorilor ceferisti condusi de catre Gheorghe Gheorghiu Dej si de alti lideri ai partidului comunist.

Ziua de 16 februarie evoca unul dintre momentele grele ale istoriei noastre economice, sociale si politice. De patru ani, lumea era puternic lovita de criza economica globala, Marea Criza, care parea ca nu se mai sfarseste. Romania nu a fost nici ea ocolita de acest fenomen, iar guvernele tarii au incercat, fara prea mare succes, sa gestioneze situatia folosind o reteta actuala si in zilele noastre: au concediat functionari, lucratori ai statului, au taiat salariile prin trei curbe de sacrificiu, au cautat sa obtina imprumuturi externe pentru a se stabiliza piata.

Cum era si normal, cei mai afectati au fost muncitorii din industria miniera, petroliera si feroviara. Daca primele doua categorii lucrau in majoritate pentru capitalul privat, ceferistii munceau pentru statul roman. La caile ferate erau angajati peste 100.000 de lucratori, a doua armata a tarii, cum isi spuneau cu mandrie ceferistii. Criza statului s-a reflectat mai ales asupra lor. Li s-au redus salariile, au inceput sa fie concediati in numar mare, iar acest fapt le-a indus o puternica stare de neliniste. Spiritele erau incinse. O mica scanteie putea fi suficienta

pentru ca nemultumirile sa iasa la suprafata. Cineva trebuia doar sa canalizeze aceste nemultumiri si sa le indrepte impotriva autoritatilor. Aceasta forta putea fi sindicatul sau o grupare politica. Cei care au profitat de situatie, mizand pe suferintele lucratorilor au fost comunistii sustinuti de Moscova.

Din 1924, Partidul Comunist din Romania fusese scos in afara legii, pentru ca propaga ideile si programul antiromanesc impus de URSS. Cu toate acestea, partidul a functionat in continuare, dar in ilegalitate, avand doar cativa membri. Printre ei si ceferistii: Gheorghe Gheorghiu Dej, Constantin Doncea, Chivu Stoica.

La inceputul anului 1932, Gheorghiu Dej a fost concediat de la CFR, fapt care i-a permis sa se implice activ in munca de partid, in luna martie a fost insarcinat de catre conducerea PCR sa se ocupe de pregatirea ceferistilor pentru proteste. Un fapt poate mai putin cunoscut in biografia lui Dej este acela ca, in  decembrie 1932, impreuna cu Chivu Stoica a fost trimis la Berlin, la un congres al sindicatelor afiliate Internationalei Comuniste. Aici a primit o serie de sarcini legate de strategia de actiune la CFR.

Anul 1933 a inceput cu o prima greva a muncitorilor de la Atelierele Grivita la sfarsitul lui ianuarie, pe 2 februarie a fost greva din nou si 7.000 de muncitori au protestat. Raspunsul guvernului la aceste actiuni: instituirea starii de asediu pe 4 februarie 1933.    

In noaptea de 14/15 februarie, guvernul a  intreprins  o actiune de intimidare arestand un val  de muncitori feroviari, de lideri ai acestora de la Grivita.  Arestarile au condus la escaladarea tensiunilor si, pe 16 februarie, miscarea grevista a izbucnit din nou, cu mai mare forta. Eroarea guvernului a fost ca prin aceasta miscare a declansat un puternic sentiment de solidaritate in randul populatiei, iar intre muncitori a activat acea solidaritate de breasla, acel sentiment care le spune ca numai uniti pot sa castige ceva. In loc sa contracareze propaganda comunista, care nu era populara in randul majoritatii muncitorilor, guvernul, involuntar, i-a facut un serviciu acesteia.

Muncitorii au ocupat Atelierele Grivita, s-au baricadat, a fost actionata celebra sirena in jurul careia avea sa se teasa aura eroica a lui Vasile Roaita. Guvernul a trimis armata, cu ordin de a trage. O anecdota, ramane povestea transmisa prin familie, peste ani, de unul dintre soldatii regimentului 21, participant la evenimente. El a relatat ca la comanda: foc! militarii au secerat cosurile fabricilor si nu multimea de grevisti, iar salvele lor au nimerit trenul regal stationat undeva prin zona. Cert este ca  regimentul  a fost scos din zona. Soldatii care i-au inlocuit au tras in plin, iar greva s-a sfarsit intr-o baie de sange: au fost morti (numarul lor este controversat), raniti, 2000 de muncitori au fost arestati. Acestea au fost faptele zilei de 16 februarie.

Procesul

Arestatii zilei de 16 februarie au fost eliberati, o luna mai tarziu doar 243 de muncitori mai erau in arest. Pe 18 iulie 1933, la Bucuresti  a inceput procesul unui lot restrans numeric, 64 de persoane, compus din liderii, organizatorii protestelor. In august, au fost date sentinte grele liderilor. Avocatii comunistilor au obtinut recursul, iar procesul a fost stramutat la Craiova. Aici opt dintre organizatori au fost prezenti. Printre ei Gheorghe Gheorghiu Dej, Constantin Doncea, Chivu Stoica, Gheorghe Vasilichi. In apararea lor, inculpatii au acuzat guvernul ca fiind principalul vinovat pentru situatia economica grea a muncitorilor, pentru conditiile aproape inumane de munca de la CFR. Comisarul regal a replicat ca desi se facusera concedieri la caile ferate, trenurile merg bine. Dej i-ar fi raspuns: Se poate, dar burtile merg prost!  Sentintele date de judecatori au mai indulcit condamnarile aspre de la Bucuresti. Sentinta lui Doncea a fost de 15 ani de inchisoare, pentru ca el a fost considerat principalul organizator si instigator, iar Dej, Stoica, Vasilichi au fost condamnati la 12 ani de inchisoare. Peste ani, procesul avea sa fie considerat de istoriografie ca unul al triumfului comunistilor, care s-au transformat din acuzati in acuzatori.

Mitizarea zilei de 16 februarie si a liderilor ei

Istoria si-a urmat cursul ei implacabil: a inceput un nou Razboi Mondial, Romania a intrat sub tavalugul Armatei Rosii care a adus comunismul la putere. Printre liderii noului regim erau si cei condamnati la Craiova in 1934 pentru organizarea grevelor de la Atelierele Grivita, dar si pentru apartenenta la o grupare scoasa in afara legii- Partidul Comunist din Romania.

De la inceputul anilor '50 si pana in 1965, cand a murit Gheorghiu Dej, mitul Grivitei a fost amplificat. Primul moment a fost  anul 1951, cand Gheorghiu Dej implinea 50 de ani. Poetii oficiali ai regimului i-au dedicat versuri, iar Mihai Beniuc a scris Cantec pentru tovarasul Gheorghiu Dej. A urmat propunerea lui Chivu Stoica, din 1952, ca ziua de 16 februarie sa devina ziua ceferistilor, in semn de pretuire pentru jertfele si lupta muncitorilor ceferisti.

In anul 1961, Dej a implinit 60 de ani. A fost momentul de apogeu al Grivitei, al primului ceferist al tarii, iar contributia sa in evenimentele din 1933 a fost hiperbolizata.   

Lucrarea Spectrele lui Dej (coord. Stefan Bosomitu, Mihai Burcea, Polirom, 2012) a demonstrat, pe baza documentelor din arhive, ca a existat o supralicitare a rolului lui Dej in grevele de la Grivita din februarie 1933, vorbind despre el ca fiind liderul absent, spre deosebire, de exemplu, de Constantin Doncea un lider mult mai vizibil. In ciuda acestor exagerari, realitatea este ca Dej a avut un rol important in organizarea acestor evenimente.           

In excelenta carte citata mai sus, gasim si o interesanta si elocventa analiza a  aparitiei informatiilor despre grevele de la Grivita si numele cele mai invocate ale liderilor miscarii. Materialul de studiu l-a constituit revista Anale, iar perioada de referinta a fost intervalul 1958-1988. O ierarhie a numelor  liderilor evenimentelor din 1933, ne arata ca primele locuri sunt ocupate de: Ilie Pintilie - 64 mentionari, Constantin David- 27, Gheorghiu Dej - 26, Vasile Roaita - 26, Chivu Stoica - 4, Doncea - 3. Interesant este faptul ca in frunte sunt Ilie Pintilie, Constantin David si Vasile Roaita, personaje decedate inainte ca puterea sa fie luata de comunisti. Constantin Doncea, liderul care a primit cei mai multi ani de inchisoare era situat pe ultimul loc!

Grivitei i se dedica in 1971 o lucrare aparuta sub coordonarea lui Ioan Popescu-Puturi, dar frapant este faptul ca  ultima data cand s-a mai scris un studiu despre greva de la Atelierele Grivita, a fost in anul 1973. Asadar, mitul Grivitei nu a supravietuit prea mult lui Gheorghiu Dej.

In 1983, oficiosul PCR, Scanteia, vorbind despre implinirea a 50 de ani de la grevele din februarie 1933, il cita pe Nicolae Ceausescu care considera ca Dej si alti lideri ai muncitorilor au actionat la ordinele Partidului Comunist. Era o ultima lovitura, data de tovarasii de drum, prin care Dej era coborat de pe soclul imaginar al Grivitei.

P.S.  La ora cand acest material a fost scris, la Muzeul Cailor Ferate Romane, se desfasoara  o actiune culturala, intitulata Muzeul CFR in pas cu timpul, actiune care marcheaza, o relansare a noii fete a muzeului, avand ca rezultat o interesanta regandire a spatiului si exponatelor, comprimand intr-o metafora spatiul si timpul feroviar. Poate cateva dintre fotografiile de mai jos, va vor convinge, dragi cititori si iubitori ai istoriei feroviare sa mergeti  acolo si sa vizitati muzeul. 

Imagini din Muzeul CFR