Istoria VT

190
INTRODUCERE ÎN STUDIUL BIBLIEI Biblia trebuie abordată dintr-o perspectivă diferită față de oricare altă carte. Nu o abordăm ca pe o carte de istorie, deși, fără îndoială, ea este o carte de istorie; ci mai degrabă ca pe o revelare a oamenilor și a evenimentelor din trecut prin ochii Domnului: Biblia este cel mai obiectiv document istoric care se poate găsi pe fața pământului. Nu găsim în ea oameni înfățișați ca eroi romantici perfecți, ci mai degrabă viața și faptele oamenilor lui Dumnezeu ne sunt înfățișate reale și neidealizate. Oamenii lui Dumnezeu sunt înfățișați în momentele lor de glorie, dar și în clipele de înfrângere și cădere în păcat. Biblia nu trebuie niciodată să devină numai o culegere de texte, sau să fie coborâtă la nivelul unei cărți de literatură obișnuită. Trebuie să păstrăm o relație spirituală de devoțiune față de această Carte pentru că numai ea poartă cuvintele Domnului Dumnezeu către omenire și către fiecare om în parte. DE UNDE ȘTIM CĂ BIBLIA ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU? Influența Nici o carte nu a supraviețuit și nu a primit acceptarea universală de care s-a bucurat Biblia. În ciuda tuturor atacurilor deschise care au fost lansate împotriva ei, ea rămâne încă neschimbată. În fiecare an se vând mai multe Biblii decât oricare altă carte. Arheologia Uneltele arheologilor continuă să dezgroape dovadă după dovadă, care demonstrează acuratețea Bibliei ca document ce vorbește despre istoria antică. Un studiu serios al dovezilor arheologice nu numai că ne poate ajuta, dar poate și întări încrederea noastră în Cuvântul lui Dumnezeu. Profeții împlinite Un sfert din Scriptură este profetică și cele mai multe dintre profeții s-au împlinit deja. Profeția transmisă de Cuvântul Domnului este cea mai mare dovadă a originii divine a Cărții: șansele de împlinire a profețiilor Bibliei sunt atât de mari încât elimină orice încercare de a le xplica prin coincidență sau accident. Vieți transformate Fiecare bărbat, femeie, băiat sau fată care se naște din nou din Duhul lui Dumnezeu poate mărturisi că Biblia e însuși Cuvântul lui Dumnezeu. Martirii care au suferit persecuții de nedescris și care au murit au arătat că schimbarea adusă în ei de Cartea Sfântă a fost mai mult decât recunoașterea mentală a faptelor istorice. Nici o altă carte nu a schimbat radical și mereu prostituate în femei sfinte și bețivi în soți devotați. Viețile schimbate ale acelora care ascultă mesajul Bibliei sunt alte dovezi incontestabile ale faptului că ea este, într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu Când cineva se hotărăște să accepte Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, el crede în ea și acceptă prin credință adevărul ei. Nu după mult timp Duhul Domnului face Cuvântul o parte atât de importantă a vieții sale încât el încetează doar să creadă că Biblia este Cuvântul Domnului, ajungând să știe că ea este Cuvântul lui Dumnezeu. Este o credință care stă în ceva mai presus de logică, mai presus de ceea ce e demonstrabil științific, mai presus de rațiune. E o credință într-un spirt superior tuturor celorlalte simțuri, chiar și vederii. Notă: Charles Spurgeon marele predicator din Londra, a fost întrebat odată: "Cum apărați Biblia, domnule Spurgeon?" El a răspuns: "Așa cum aș apăra un leu . . . Îl las liber!"

description

un studiu amplu al istorie Vechiului Testament

Transcript of Istoria VT

Page 1: Istoria VT

INTRODUCERE ÎN STUDIUL BIBLIEI Biblia trebuie abordată dintr-o perspectivă diferită față de oricare altă carte. Nu o abordăm ca pe o carte de istorie, deși, fără îndoială, ea este o carte de istorie; ci mai degrabă ca pe o revelare a oamenilor și a evenimentelor din trecut prin ochii Domnului: Biblia este cel mai obiectiv document istoric care se poate găsi pe fața pământului. Nu găsim în ea oameni înfățișați ca eroi romantici perfecți, ci mai degrabă viața și faptele oamenilor lui Dumnezeu ne sunt înfățișate reale și neidealizate. Oamenii lui Dumnezeu sunt înfățișați în momentele lor de glorie, dar și în clipele de înfrângere și cădere în păcat. Biblia nu trebuie niciodată să devină numai o culegere de texte, sau să fie coborâtă la nivelul unei cărți de literatură obișnuită. Trebuie să păstrăm o relație spirituală de devoțiune față de această Carte pentru că numai ea poartă cuvintele Domnului Dumnezeu către omenire și către fiecare om în parte.

DE UNDE ȘTIM CĂ BIBLIA ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU? Influența Nici o carte nu a supraviețuit și nu a primit acceptarea universală de care s-a bucurat Biblia. În ciuda tuturor atacurilor deschise care au fost lansate împotriva ei, ea rămâne încă neschimbată. În fiecare an se vând mai multe Biblii decât oricare altă carte. Arheologia Uneltele arheologilor continuă să dezgroape dovadă după dovadă, care demonstrează acuratețea Bibliei ca document ce vorbește despre istoria antică. Un studiu serios al dovezilor arheologice nu numai că ne poate ajuta, dar poate și întări încrederea noastră în Cuvântul lui Dumnezeu. Profeții împlinite Un sfert din Scriptură este profetică și cele mai multe dintre profeții s-au împlinit deja. Profeția transmisă de Cuvântul Domnului este cea mai mare dovadă a originii divine a Cărții: șansele de împlinire a profețiilor Bibliei sunt atât de mari încât elimină orice încercare de a le xplica prin coincidență sau accident. Vieți transformate Fiecare bărbat, femeie, băiat sau fată care se naște din nou din Duhul lui Dumnezeu poate mărturisi că Biblia e însuși Cuvântul lui Dumnezeu. Martirii care au suferit persecuții de nedescris și care au murit au arătat că schimbarea adusă în ei de Cartea Sfântă a fost mai mult decât recunoașterea mentală a faptelor istorice. Nici o altă carte nu a schimbat radical și mereu prostituate în femei sfinte și bețivi în soți devotați. Viețile schimbate ale acelora care ascultă mesajul Bibliei sunt alte dovezi incontestabile ale faptului că ea este, într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu Când cineva se hotărăște să accepte Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, el crede în ea și acceptă prin credință adevărul ei. Nu după mult timp Duhul Domnului face Cuvântul o parte atât de importantă a vieții sale încât el încetează doar să creadă că Biblia este Cuvântul Domnului, ajungând să știe că ea este Cuvântul lui Dumnezeu. Este o credință care stă în ceva mai presus de logică, mai presus de ceea ce e demonstrabil științific, mai presus de rațiune. E o credință într-un spirt superior tuturor celorlalte simțuri, chiar și vederii. Notă: Charles Spurgeon marele predicator din Londra, a fost întrebat odată: "Cum apărați Biblia, domnule Spurgeon?" El a răspuns: "Așa cum aș apăra un leu . . . Îl las liber!"

Page 2: Istoria VT

BIBLIA - CARTEA INSUFLATĂ DE DUMNEZEU I REVELAȚIA

Termenul este folosit pentru a defini dezvăluirea unor adevăruri pe care oamenii nu le-ar putea descoperi singuri.

A. Revelația generală

Înseamnă revelația de Sine a lui Dumnezeu înaintea tuturor oamenilor prin Creație.

B. Revelația specială

Cuvântul scris al lui Dumnezeu revelează omenirii voința Sa (Evrei 1:1-2).

II. INSPIRAȚIA

Acest aspect a fost mult dezbătut. Cuvântul, așa cum se spune despre el în 2Tim. 3:16 este "insuflat de Dumnezeu", ceea ce confirmă afirmația noastră că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu deplin și inspirat verbal. Fiecare cuvânt este inspirat sau "insuflat de Dumnezeu!"

A. Oamenii nu au scris ce au simțit sau ce au crezut.

E greșit să credem că oamenii au scris ce au "simțit" sau ce "au crezut" că Dumnezeu vrea ca noi să știm (2Petru 1:21).

B. Sensul modern al inspirației este greșit.

Sensul modern al cuvântului inspirat nu mai poartă semnificația inspirației biblice. Mulți spun "Mă simt inspirat să scriu sau să pictez etc."

III. PĂSTRAREA (conservarea)

A. Dumnezeu a inspirat și a păstrat Cuvântul Său.

1. Același Dumnezeu care a inspirat cuvântul Său a promis că îl va păstra (Ps.12:6-7). Și așa a făcut; și poate fi demonstrat spre mulțumirea oricui vrea să studieze dovezile existente.

2. Cursul care studiază “Biblia Engleză: Dovada Manuscriselor“ e conceput să-l

instruiască pe cursant în acest subiect vital. Se studiază timp de trei ani într-un institut biblic.

B. Versiunea Autorizată "King James - 1611"

1. Versiunea K.J. este indicată de unii comentatori ca fiind singura autorizată de

Dumnezeu pentru vorbitorii de limbă engleză.

2. Aceștia consideră că nu există o altă traducere a Bibliei din limba greacă sau ebraică în engleză care să fie autorizată de Dumnezeu.

Page 3: Istoria VT

IV. ILUMINAREA

A. Există lucruri care nu pot fi înțelese doar auzindu-le sau văzându-le. Acum, că avem revelația inspirată de Dumnezeu și dăruită oamenilor, este necesar să fim iluminați pentru a putea înțelege sensul ei.

B. Dumnezeu iluminează înțelegerea Cuvântului Său prin Duhul Său (1Cor.2:9-10).

V. INTERPRETAREA

Aici intervenim noi. Aici decidem ce spune Cuvântul Domnului. De aici a pornit împărțirea oamenilor în numeroasele grupări care există astăzi. Dar țineți minte că Biblia nu spune decât un singur lucru. Deși poate avea multe aplicații, nu poate avea decât o interpretare. Ca să putem avea acces la adevărata interpretare a Cuvântului Domnului, trebuie să urmăm câteva linii directoare.

A. Perspectiva generală

Înainte de a formula o doctrină sau o dogmă, trebuie să cunoaștem îndeaproape întreaga Scriptură. Trebuie să știm că fiecare verset ne dă o înțelegere deplină a celor spuse de Dumnezeu.

B. Cui îi este destinată Scriptura

1. Nu toată Scriptura mi se adresează mie.

Acesta e un lucru foarte important pentru întelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. De pildă în Iosua 1:2 Dumnezeu îi spune lui Iosua: "Scoală-te, treci Iordanul acesta." Această poruncă i-a fost dată lui Iosua și numai lui.

2. Dar toată Scriptura este pentru mine.

Acest pasaj conține o lecție spirituală pentru mine, dar nu o poruncă specială adresată mie.

C. Contextul imediat

Citește ce se spune înainte și după un pasaj, sub considerentul că: "Un text fără context e pretext."

D. Interpretarea literală a Bibliei

"Atunci când sensul evident al Scripturii este logic, nu căuta alt sens, pentru că ajungi la nonsens." Acceptă valoarea evidentă a unei afirmații, dacă nu este o metaforă, în acest caz paragraful sau propoziția începând cu: ca, ca și, ca și când, ca și cum etc.

1. Există o interpretare ce se aplică contextului unui capitol și o altă interpretare

mai largă, valabilă pentru întreaga Biblie.

2. Învățătura spirituală a fiecărui pasaj poate fi aplicată mai multor situații.

3. Cuvântul lui Dumnezeu folosește multe simboluri; De exemplu: Mielul = Cristos; Egiptul = lumea păcatului; lepra = păcatul.

Page 4: Istoria VT

INTRODUCERE ÎN ISTORIA VECHIULUI TESTAMENT

Se afirmă că Vechiul Testament este Noul Testament "ascuns" (tăinuit) și că Noul Testament este "Vechiul Testament" revelat. Oricine studiază serios Cuvântul lui Dumnezeu știe că acest lucru este adevărat. Atât de mult din gândirea, limbajul și referințele Noului Testament își au originea în Vechiul Testament, încât, pentru o înțelegere deplină a lui, trebuie să cunoaștem în profunzime întreaga Scriptură. Concepția modernă potrivit căreia Vechiul Testament a fost dat pentru "Perioada Legii", iar Noul Testament pentru "Perioada Harului" este mult exagerată. Când apare în Biblie, cuvântul “Scriptură“ se referă la întregul Cuvânt al lui Dumnezeu - Vechiul și Noul Testament, care trebuie percepute ca un tot unitar. În 2Tim. 3:16 se spune că: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire." Termenul "Perioadă" se referă la "o stare generală sau o ordine a lucrurilor, o împărțire în perioade." Așadar, ea arată felul în care Dumnezeu a tratat omenirea în anumite perioade de timp: 1. Inocența = Înainte de Cădere; 2. Conștiința = Se termină înainte de Potop; 3. Guvernarea umană = Încă există;

4. Promisiunea = de la Avraam la Lege; 5. Legea = de la Muntele Sinai la Golgota; 6. Harul = de la Golgota la Armagedon; 7. Împărăția de 1000 de ani = 1000 de ani de domnie a lui Cristos.

ISTORIA VECHIULUI TESTAMENT

I. ISTORIA POPORULUI EVREU

Originea poporului evreu începe cu Avraam.

A. Cuvântul "evreu" are două etimologii posibile.

1. De la abhar care înseamnă "a trece peste". Avram a făcut asta când a plecat din Ur (Genesa 14:13).

2. De la Eber, născut din neamul lui Sem (popor semitic) (Genesa 10:21).

B. Acest termen descriptiv e folosit pentru a vorbi despre poporul lui Dumnezeu ca

despre o familie.

Părintele Avraam. II. ISTORIA LUI ISRAEL

A. Numele lui Iacov s-a schimbat în Israel - Gen. 32:28.

1. Iacov înseamnă - "înlocuitor/ în locul altuia"; 2. Israel înseamnă "un prinț al lui Dumnezeu".

B. Iacov a avut 12 fii.

C. Cele 12 seminții (triburi) ale lui Israel

Page 5: Istoria VT

D. Israel folosit în sensul unei națiuni. III. ISTORIA POPORULUI IUDEU A. Al patrulea fiu al lui Iacob a fost Iuda.

1. După captivitatea babiloniană, toți descenții lui Avraam s-au numit iudei.

2. Cuvântul "iudeu" derivă de la Iuda.

B. Cuvântul "iudeu" este deseori folosit în sens religios.

* În zilele noastre, aceste cuvinte se folosesc unul în locul altuia, așa cum le găsim în Noul Testament.

IV. PERIOADA DE TIMP CUPRINSĂ ÎN VECHIUL TESTAMENT

A. Înainte de Facere (Creație)

1. Genesa 1:1 ne învață că Dumnezeu a existat înainte de Creație. 2. El acoperă o perioadă de aproximativ 4000 de ani.

B. Cei 4000 de ani până la nașterea lui Isus Cristos.

1. De fapt, Scripturile până la nașterea lui Cristos sunt considerate ca alcătuind

Vechiul Testament. 2. Cuvintele lui Cristos la ultimul Paște evreiesc: "Acesta este sângele Meu,

sângele Legământului celui nou" (Matei 26:28) ar fi adevăratul început al perioadei Noului Testament. Un testament este o promisiune, un legământ între Dumnezeu și om.

V. GEOGRAFIA VECHIULUI TESTAMENT A. Generală 1. Mesopotamia (între râuri)

a. Între râurile Tigru și Eufrat;

b. Numită "Cornul abundenței". 2. Irakul de astăzi

a. O vale care a primit aluviunile celor două râuri timp de 6000 de ani.

b. Acestă regiune produce:

(1) grâu; (2) orz; (3) smochini; (4) curmale; (5) rodii; (6) porumb.

Page 6: Istoria VT

B. Specifică

Această regiune în care au loc majoritatea evenimentelor Vechiului Testament e numită în numeroase feluri:

1. Canaan

a. Primul om care venit pe acest pământ a fost fiul lui Ham (Genesa 10:15-19).

b. Au fost șapte seminții canaanite pe acest pământ, toate descinzând din

Canaan, fiul lui Ham:

(1) Iebusiții; (2) Hetiții; (3) Heviții; (4) Amoriții; (5) Canaaniții; (6) Fereziții; (7) Ghirgasiții.

2. Palestina

Acest pământ a fost numit Palestina abia în secolul al II-lea d.Cr., nume dat de către romani.

a. Cuvântul derivă de la unul din descendenții lui Ham, numit Filistean

(Genesa 10:14). b. Filistenii au pornit de lângă Marea Egee și s-au stabilit în actuala

Palestina în 1190 î.Cr.

3. Țara Promisiunii a. Dimensiunile:

(1) 145 km lățime; (2) 241 km lungime; (3) 16129 km2; (4) 300.000 de acri de pământ, arabil.

b. Detalii:

(1) Capitala: Ierusalim; (2) Lacul dulce: Galileii; (3) Râu: Iordan; (4) Marea Moartă.

CĂRȚILE VECHIULUI TESTAMENT În această secțiune, vom discuta despre cărțile care se ocupă cu consemnarea istoriei biblice. I. PENTATEUHUL

Penta = "cinci" și "teuh"= "un instrument".

Page 7: Istoria VT

Primele cinci cărți ale Vechiului Testament, canonul, (care înseamnă "trestia de măsurat" sau "bățul de măsurat"), sunt atribuite lui Moise. Nu există nici un dubiu privitor la faptul că Moise a fost instrumentul uman pe care Dumnezeu l-a insuflat pentru a consemna aceste fapte.

A. Genesa = Începuturile B. Exodul = Răscumpărarea C. Leviticul = Dedicarea D. Numeri = Porunci, Legi E. Deuteronomul = Destinația: Țara

II. CĂRȚILE ISTORICE A. Iosua = Victoria prin credință B. Judecători = Fiecare făcea ce-i plăcea * Fiecare om făcea ceea ce i se părea bine după propria lui voie. C. Rut = Răscumpărarea neamurilor III. CRONICI (SCRIERI) DESPRE ÎMPĂRAȚI

A. 1 Samuel B. 2 Samuel C. 1 Împărați D. 2 Împărați E. 1 Cronici F. 2 Cronici

IV. CĂRȚILE DE DUPĂ ELIBERARE

1 și 2 Cronici sunt considerate, de asemenea, de către mulți comentatori ca fiind cărți de după eliberare.

A. Ezra = Reconstruirea templului B. Neemia = Reconstruirea zidului C. Estera = Providența lui Dumnezeu

Page 8: Istoria VT

PENTATEUHUL

GENESA

Partea I

INTRODUCERE ÎN GENESA Genesa este un cuvânt care derivă din cuvântul grecesc "gennao", care înseamnă "a da naștere la/a naște". Perioada de timp din Genesa acoperă un minim de 2350 de ani. Primele 11 capitole acoperă o perioadă de 2000 de ani; ultimele 39 de capitole cuprind doar 350 ani. Cartea începe cu afirmația: "La început Dumnezeu . . ." Toate celelalte filosofii încep cu o întrebare: "Poate la început???" Am văzut cele două diviziuni majore și cele opt diviziuni minore ale cărții Genesa. Pe parcursul cursului vom studia primele patru diviziuni și vom prefața ultimile patru. Timpul nu ne permite decât o prezentare generală a evenimentelor majore ale Cărții.

Împărțirea primelor 11 capitole

I. Creația II. Căderea în păcat III. Potopul IV. Babilonul

Împărțirea ultimelor 39 de capitole I. Avraam II. Isaac III. Iacov IV. Iosif

Page 9: Istoria VT

I. CREAȚIA - GENESA 1,2

Importanța versetului 1 din capitolul 1 o putem deduce din ebraică.

A. Interpretarea versetului 1

1. Bereshith: "la începutul timpului, al locului sau al lucrurilor." 2. Elohim - Pluralis Excellentai: "pluralul maiestătii și al autoritătii." 3. Bara: "creat" - folosit exclusiv pentru crearea din nimic. 4. Hayshamayim și Waharatz: "cerul și pământul" - forma dualistă în ebraică

pentru univers.

B. "Teoria hiatului" cu referire la versetul 2

1. Genesa 1:2 - "Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor."

a. Cuvântul era este tradus din cuvântul evreiesc "heyetha" care poartă cu

sine semnificația de a devenit. b. Cuvintele pustiul și gol provin din evreiescul "tohu wobohu".

2. Motive pentru a pune sub semnul întrebării un hiat

a. Isaia 45:18 afirmă că Dumnezeu nu a creat pământul pustiu.

* Versetul conține aici același cuvânt care înseamnă și gol.

b. Ieremia 4:23-26 și Isaia 24:1 exprimă o judecată cataclismică a

pământului într-un timp oarecare în trecut, dar nu potopul lui Noe. c. Unii cred că aici ar trebui plasat pasajul care menționează căderea lui

Satan (Isaia 14:9-14; Eze. 28:12-15). d. Este o explicație asupra vârstei aparente a pământului, în loc de a admite

că Dumnezeu l-a creat după cronologia biblică.

Notă: Întrebarea nu a fost satisfăcător epuizată; deoarece accentul studiului nostru este pus pe perioada de la Adam până în prezent, nu vom aprofunda această teorie.

C. Creația - zile sau ere?

Cei care doresc să facă o corespondență a Scripturii cu punctele de vedere actuale ale științei sunt de acord cu "Teoria 'ziua-eră'." Cei care susțin această teorie atribuie cuvântului ebraic pentru zi "yom", sensul eră.

1. Teoria "ziua-eră"

a. Unii oameni susțin că lui Dumnezeu nu I-a trebuit decât o clipă pentru a

crea toate lucrurile. Ei consideră că aceasta Îi aduce o mai mare glorie.

Page 10: Istoria VT

b. Uniformitarianismul spune că totul a fost creat pe parcursul mai multor

perioade de timp și că toate lucrurile decurg astăzi aidoma vremurilor trecute și obscure. Teoria "Îmbătrânirii uniforme" are la bază metoda carbonului (C14) și alte metode de datare a vârstei pământului. Această teorie nu ține cont de catastrofele care pot întrerupe descompunerea sau degradarea uniformă a materiei:

(1) Creația însăși; (2) O posibilă judecată în Genesa 1:2; (3) Potopul lui Noe.

2. Punctul de vedere literal de 24 de ore

a. Dacă zilele menționate în Genesa 1:2 n-ar fi fost de 24 de ore - n-ar mai

fi fost necesar să se facă referință la ele ca fiind "dimineață și seară". b. Adam și Eva au trăit în timpul celei de-a șaptea zile de odihnă a lui

Dumnezeu; prin urmare o zi nu putea dura o mie de ani sau o eră. c. Moise a înțeles zilele ca fiind alcătuite din 24 de ore când i-a învățat să

țină Sabatul (Ex. 20:11 - 31:17).

Notă: Amândouă puctele de vedere sunt considerate creștine și în concordanță cu credința biblică. Timpul a sugerat cercetări cu caracter antibiblic asemenea teoriei evoluției de astăzi. Atenție: Feriți-vă de acei care încearcă să combine Scripturile și știința!

D. Crearea omului de către Dumnezeu

Genesa 1:26 - "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră."

Există două păreri referitoare la modul în care Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Termenul Nostru se referă la pluralitatea evidentă care apare în cuvântul Elohim - Dumnezeu în trei Persoane.

1. Interpretarea unanim acceptată

a. Trupul - după chipul lui Dumnezeu-Fiul; b. Sufletul - după chipul lui Dumnezeu-Tatăl; c. Duhul - după chipul lui Dumnezeu-Duhul Sfânt.

2. Al doilea punct de vedere

a. Conștiența de sine - Eu sunt; b. Intelectul - Eu vreau; c. Conștiința - Eu ar trebui.

Page 11: Istoria VT

II. CĂDEREA - GENESA 3

Contrar psihologiei actuale, omul nu are o natură (fire) bună care necesită doar stimulare, ci mai degrabă o natură rea și păcătoasă, care trebuie anihilată. Unii eretici religioși susțin că omul are o scânteie de divinitate care trebuie stimulată. Datorită neascultării starea de inocență a omului la Creație, a ajuns la Cădere, fapt clar relatat în capitolul 3.

A. Etapele Căderii - Ispitirea Evei

1. Oprirea - într-un loc interzis; 2. Ascultarea - de Satan; 3. Privirea - la ceea ce era interzis; 4. Poftirea - după un fruct; 5. Pierderea - controlului.

* Din acestea învățăm că Eva a fost înșelată și Adam a păcătuit în mod conștient.

B. Cele patru blesteme ale lui Dumnezeu

1. Asupra șarpelui

a. Să se târască pe pământ; b. Să mănânce pământ.

2. Asupra Evei

a. Să nașterea în dureri;

b. Să-i fie supusă lui Adam.

3. Asupra lui Adam

a. Să muncească cu sudoare;

b. Să se întoarcă în țărână - moartea fizică.

4. Asupra pământului

a. Să dea spini și pălămidă;

b. Să fie lucrat.

C. Evanghelia văzută ca "sămânță"

Genesa 3:15 a fost numită "protoevanghelia", ceea ce înseamnă "prima Evanghelie." Se afirmă: "Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul."

1. Două aspecte ale Evangheliei

Page 12: Istoria VT

a. Zdrobirea capului lui Satan - aspectul împărăției;

b. Zdrobirea călcâiului lui Cristos - aspectul răscumpărării.

2. Promisiunea harului lui Dumnezeu

a. Atunci - credința în Răscumpărătorul care va veni;

b. Acum - credința în Răscumpărătorul care a venit.

III. POTOPUL - GENESA 4 - 9

Găsim în capitolele 4 și 5 două genealogii, una coborând din spița lui Cain și cealaltă din spița lui Set. Ceea ce le deosebește pe una de cealaltă este credința. Set a fost un om credincios pe când Cain, un necredincios.

Motivul pentru care Dumnezeu a adus pedeapsă pe pământ sub forma unui potop, ne este relatat în capitolul 6:1,2: "Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe cari și le-au ales."

A. Îngeri sau oameni?

Există două păreri asupra acestui pasaj.

1. Fiii lui Dumnezeu ca îngeri

a. Unii cred că îngerii au coborât pe pământ coabitând cu femeile, rezultând astfel giganții amintiți în versetul 4.

b. Bază biblică

(1) Iov 1:6, 2:1, și 38:7 se referă la îngeri ca la "fiii lui Dumnezeu";

(2) Iuda, la versetul 6, se referă la "îngerii cari nu și-au păstrat

vrednicia";

(3) 2 Petru 2:4: "Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii cari au păcătuit ci i-a aruncat întuneric, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată ;"

(4) Definiția cuvântului evreiesc nephilim: "cei căzuți" - se referă la

"giganți" în versiunea K.J.

1. Fiii lui Dumnezeu ca oameni

a. Unii cred că această referință este făcută asupra căsătoriilor între cei din neamul lui Cain și al lui Set: între cei credincioși și cei necredincioși.

b. Punctul de vedere al Scripturii este însuși contextul pasajului.

(1) În acest context nu se face o referire directă la ființele angelice.

(2) Matei 22:36 afirmă: "Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici

nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer."

Page 13: Istoria VT

(3) În versetul 5, pasajul spune: "Domnul a văzut că răutatea omului

era mare pe pământ." Potopul a fost o pedeapsă datorită păcatului omului. Dacă ar fi fost implicați și îngerii, pedeapsa n-ar fi căzut numai asupra omului.

B. Prefigurări și imagini reprezentate de potop

Modul de salvare a lui Dumnezeu a fost întotdeauna prin har; potopul indică acest fapt indiscutabil. De asemenea, sunt evidențiate prin potop numeroase prefigurări și imagini ale lui Cristos și ale lucrării Sale de răscumpărare.

1. Salvat (mântuit) prin har

a. Omul este avertizat de apropiata judecată;

b. A fost asigurată scăparea pentru fiecare care crede;

c. Pedeapsa însăși, apele potopului, i-a salvat pe cei ce se aflau în corabie.

2. Prefigurări și simboluri reprezentate de corabie

CORABIA IMAGINEA Autorul și proiectantul a fost Dumnezeu A avut doar o ușă. A avut o singură fereastră și cei din interior puteau privi doar într-o singură direcție, în sus, și nu în jos la judecata pe care Dumnezeu a revărsat-o pe pământ. A avut trei nivele. Dumnezeu a închis ușa.

Autorul și împlinitorul credinței noastre este Isus Cristos. Isus a zis: "Eu sunt calea adevărul și viața; nimini nu vine la Tatăl decât prin Mine." Luca 21:28: "Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus, și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie." Vorbește despre cele trei tipuri de salvare: de plata păcatului, de puterea păcatului și de prezența păcatului. Noi suntem peceluiți de Duhul Sfânt în ziua răscumpărării.

IV. BABILONUL - GENESA 10,11

Ultima parte a primei jumătăți din Genesa se ocupă cu dezvoltarea idolatriei.

A. Fiii lui Noe

După ce arca s-a oprit pe muntele Ararat, Dumnezeu a propus repopularea pământului. Pentru aceasta, El a făcut din cei trei fii ai lui Noe, trei grupuri etnice distincte.

1. Iafet: 14 Națiuni . . .la Nord (10:2-5)

Page 14: Istoria VT

a. Limba Indo-Europeană;

b. Caracteristici:

(1) Pielea albă;

(2) Părul blond, drept;

(3) Nasul îngust, dinții mici.

2. Ham: 30 Națiuni . . . la Sud (10:6-20)

a. Negroizii;

b. Caracteristici:

(1) Pielea închisă al culoare;

(2) Părul creț;

(3) Statură înaltă.

2. Sem: 26 Națiuni . . . la Est (10:21-32)

a. Orientali sau mongoloizi; limba semitică;

b. Carateristici:

(1) Pielea galbenă - palidă;

(2) Părul drept, negru;

(3) Ochii oblici.

B. Nimrod Vânătorul

Această personalitate este fugitiv menționată în Scriptură. Istoria comparată îl prezintă ca pe o sursă a religiilor păgâne. El a fost vânător și datorită îndemânării sale a fost ridicat într-o poziție autoritară. El a condus poporul la rebeliune împotriva lui Dumnezeu; "au dat peste o câmpie în țara Șinear; și au descălecat acolo" Ei au construit un turn, ca simbol al unității. Începutul împărăției lui Nimrod a fost Babel sau Babilon.

1. Religia Babilonului

a. Nimrod a fost considerat zeul soarelui (după moartea sa);

b. De asemnea, au fost considerate zeități soția lui Nimrod, Semiramis, și

fiul ei neligitim, Tammuz;

(1) Ea a fost numită "Împărăteasa Cerului" - Ieremia 7:18-20; 44:17-19;

(2) Întregul capitol 8 din Ezechiel se ocupă cu închinarea la

Tammuz.

Page 15: Istoria VT

c. Forme ulterioare de păgânism care aveau la bază următoarele zeități:

(1) Iștar;

(2) Dagon;

(3) Moloh;

(4) Diana;

(5) Baal;

(6) Afrodita;

(7) multitudinea de zei creați de greci.

b. Păgânismul a fost asimilat de iudei într-o oarecare măsură.

Grecii au fost 100% păgâni.

Romanii au încorporat toate formele de religie în timpul ocupației lor; iar în anul 300 d.Cr., când biserica a fuzionat cu mașinăria politică a Romei, același păgânism a fost încorporat in cadrul Bisericii Romano-Catolice cu aparență creștină.

LECTURĂ RECOMANDATĂ: Religia misterioasă a Babilonului de Ralph Woodrow, P.O.Box 124, Riverside, CA 92502; Două Babilonuri de Alexander Hissop, publicată de Frații Loizeaux.

2. Politica Babilonului

Sub conducerea lui Nimrod, poporul a fost împins la rebeliune împotriva poruncii lui Dumnezeu. El le-a spus să se împrăștie și ei s-au unit. Scopul unificării lor a fost existența independentă față de Dumnezeu.

O paralelă ar fi ateismul bazat pe umanism și globalism. Această mișcare de unificare a națiunilor fără recunoașterea autorității lui Dumnezeu este un nou Babilon.

SUMAR

Am văzut că Dumnezeu a creat trei începuturi în aceste prime 11 capitole. La început (dacă acceptăm ipoteza judecății între versetele 1 și 2 ale capitolului 1) a fost un pământ care datoriță mândriei lui Lucifer a fost judecat. Apoi Adam și Eva, al căror păcat a dus în cele din urmă la distrugerea prin potop. După aceea am văzut judecata asupra lui Nimrod și asupra unificării oamenilor.

Page 16: Istoria VT

GENESA

Partea a II-a În cursul care urmează vom studia a doua diviziune din Genesa. Cele patru diviziuni ale părții a doua sunt: Avraam, Isaac, Iacov și Iosif. Acești bărbați sunt numiți Patriarhii sau Părinții. Bărbații aceștia sunt capii a patru generații succesive care se întind pe o periodă de timp din secolul XXI î.Cr. până la pelerinajul în Egipt, care a început cu aproximativ 17 ani înainte de moartea lui Iacov, în secolul XVIII î.Cr. I. AVRAAM - GENESA 11:26-25:10

A. Legământul

De-a lungul istoriei Dumnezeu a făcut legăminte cu oamenii. Un legământ este o promisiune. Din punct de vedere literal, cuvântul înseamnă "legătură", și astfel Îl găsim pe Dumnezeu "legându-Se" printr-o promisiune.

Există numeroase legăminte înregistrate pe paginile Vechiului Testament. Acestea sunt, după cum urmează:

1. Legământul cu Adam (Adamic): Omul - Genesa 3

a. Blestemarea șarpelui; b. Promisiunea unui Răscumpărător - Gen. 3:15; c. Schimbarea statutului femeii:

(1) Durerile nașterii; (2) Supunerea față de bărbat;

d. Blestemarea pământului; e. Muncă pentru hrană; f. Moartea fizică.

2. Legământul cu Noe: Familia - Genesa 8,9

a. Reconfirmarea legământului adamic; b. Confirmarea ordinii din natură; c. Pământul ocrotit de un al doilea potop; d. Profeția referitoare la Sem, Ham și Iafet:

(1) Ham : Slujitor, rob; (2) Sem : Prin el Dumnezeu Și-a împlinit planul; (3) Iafet : A dezvoltat știința, literatura etc.

3. Legământul cu Avraam (Avraamic): Națiunea - Gen. 15:5,18

a. "Voi face din tine o mare națiune"; b. "Te voi binecuvânta"; c. "Îți voi mări numele"; d. "și tu vei fi o binecuvântare"; e. "Eu voi binecuvânta pe ce ce te vor binecuvânta;" f. "și îi voi blestema pe cei ce te vor blestema"; g. "În tine vor fi binecuvântate toate familiile".

Page 17: Istoria VT

4. Legământul cu Moise (Mozaic): Religia națională - Ex. 19

a. Dată lui Israel; b. Divizată în 3 părți:

(1) Poruncile = Legea; (2) Judecata = Pedeapsa; (3) Mântuirea = Ispășirea.

5. Legământul Palestinian: Geografic - Deut. 30

a. Dispersarea din cauza neascultării (v.1); b. Pocăința viitoare datorită neascultării (v.2); c. Întoarcerea Domnului (v.3); d. Restaurarea țării (v.5); e. Convertirea națională (v.6); f. Judecarea opresorilor Israelului (v.7); g. Prosperitatea națională (v.9).

6. Legământul Davidic: Guvernamental - 2Sam.7

a. "Casa lui David" vorbește despre linia genealogică (v.13); b. "Va avea un tron" vorbește despre un conducător (v.13); c. "Asupra unei națiuni" vorbește despre un loc (v.13); d. "Pentru totdeauna" vorbește despre timp (v.13); e. Neascultarea aduce condamnare, dar nu ruperea legământului (v.14-15).

7. Noul Legământ: Lumea - Evrei 8-10

a. Mai bun decât mântuirea prin Lege; b. Ascultarea dintr-o inimă și dintr-o minte binevoitoare (nu din teamă); c. Prezența personală a lui Dumnezeu în om; d. Păcatul distrus; e. Bazat pe o răscumpărare deplină; f. Asigură viitoarea convertire a lui Israel (8:1-13). * Notă: Este demn de observat modul în care Cristos este împlinirea

tuturor legămintelor.

LEGĂMÂNTUL ÎMPLINIREA

1. Adamic 2. Cu Noe 3. Avraamic 4. Mozaic

El este "sămânța femeii." El este cel mai mare "fiu al lui Sem." El este "sămânța făgăduită a lui Avraam" în care toate națiunile sunt binecuvântate. El a trăit o viață fără de păcat și a plătit prețul păcatului.

Page 18: Istoria VT

5. Palestinian 6. Davidic 7. Noul Legământ

El a trăit ca evreu și va împlini promisiunea prosperității naționale. El este moștenitor și Împărat". Jertfa Sa este temelia.

B. Momentele importante din viața lui Avraam

1. Lot - Genesa 13, 14, 19.

Avraam n-ar fi trebuit să-l ia pe Lot împreună cu el când a ieșit din Ur. Din viața lui Lot putem trage câteva învățături importante.

a. Ridicarea cortului în apropierea Sodomei. Curând el a ajuns să locuiască

acolo.

b. Compromisurile în convingeri a afectat nu numai un individ, ci și:

(1) Familia sa; (2) Cetatea (orașul) Sodoma.

c. Dumnezeu niciodată nu-i pedepsește pe cei neprihăniți laolaltă cu cei

răi.

2. Melhisedec - Genesa 14:17-24

O prefigurare foarte interesantă a Domnului Isus ne este prezentată prin persoana lui Melhisedec, preot și împărat al Salemului.

În jurul lui s-a creat o mare discuție.

a. Teoria Sem

Unii cred că acest Melhisedec a fost Sem, care a fost 100 de ani contemporan cu Avraam. Acest lucru nu poate fi real deoarece în Evrei 7:3 noi citim: "Fără tată, fără mamă." Scriptura nu ne relatează nimic referitor la genealogia lui Melhisedec, dar tatăl lui Sem este cunoscut.

b. Teoria preîncarnării lui Cristos

Acest lucru este, de asemenea, imposibil deoarece noi găsim în Evrei 7:3, 15 că preoția lui Cristos este asemănătoare cu cea a lui Melhisedec.

c. Teoria ființei cerești

Acest lucru nu este posibil, datorită textului din Evrei 7:4, care afirmă că Melhisedec a fost un om.

Concluzie: Cheia acestui personaj o găsim în Evrei 7:3 unde Melhisedec este descris ca fiind

"asemănat cu Fiul lui Dumnezeu." El a fost prefigurarea lui Cristos.

Page 19: Istoria VT

1. Nu se indică nici o genealogie, ceea arată cum va fi Cristos. El nu are nici început și nici sfârșit. 2. Preot și Împărat: cele două atribute ale lui Cristos. 3. Numele lui înseamnă "Împăratul Neprihănirii". 4. Conducătorul Salemului (păcii). 5. Avraam i-a plătit zeciueli; o imagine viitoare a lui Cristos, căruia i se cuvin zeciuielile. 6. A adus pâine și vin - 1900 de ani înainte de Cina Domnului.

3. Agar

Roaba Sarei i-a fost dată lui Avraam într-un moment de slăbiciune spirituală, și ea l-a născut pe Ismael. Avraam a avut vârsta de 86 de ani, cu 14 ani înainte de nașterea lui Isaac.

a. Agar a fost o egipteancă (tipul lumii); b. Ismael a fost născut dintr-o roabă; c. Sara a fost o femeie liberă (tipul harului); d. Isaac a fost născut în urma unei promisiuni.

Concluzie: Ismaeliții stăpâneau țara între Eufrat, strâmtoarea Suez și Marea Roșie.

Ei au rămas un popor distinct și sunt arabii de astăzi. Un faliment în viața spirituală are deseori consecințe, cum vedem și aici în conflictele care încă există între arabi și evrei.

4. Circumcizia (tăierea împrejur)

Legea circumciziei a fost inițiată de Dumnezeu în Genesa 17. Scopul circumciziei a fost ca aceasta să fie semnul Legământului făcut cu Avraam.

a. Timpul circumciziei

Pentru Avraam și casa lui - în timpul în care Dumnezeu a instituit-o; apoi când copilul de parte bărbătească a împlinit vârsta de 8 zile.

b. Subiecții circumciziei

Toate ființele de parte bărbătească născute părinților evrei, precum și cele ale tuturor membrilor casei lor (slugi etc.).

c. Pedepsirea necircumciziei Individul avea să fie exclus de la promisiunile lui Dumnezeu.

Page 20: Istoria VT

II. ISAAC - GENESA 21-25

Fiul promis al lui Avraam și al Sarei li s-a născut când Avraam a împlinit vârsta de 100 de ani.

A. Legământul confirmat în Isaac - Genesa 22

1. Lui Avraam i s-a spus să-l aducă pe Isaac ca jertfă.

2. Avraam a știut că Dumnezeu are tot dreptul să-l ceară pe Isaac, dar prin credință a făcut următoarea afirmație: "Dumnezeu Însuși va purta de grijă pentru arderea de tot" (Genesa 22:8).

3. Datorită credinței și ascultării lui Avraam, Dumnezeu a asigurat jertfa și a

confirmat Legământul (22:16).

B. O soție pentru Isaac - Genesa 24

1. Avraam a trimis un slujitor în Mesopotamia care să caute o mireasă pentru fiul său Isaac.

a. Importanța acordată de Avraam căsătoriei reușite a fiului său este o

lecție pentru noi astăzi. Căsătoriile ar trebui făcute între persoane de aceeași credință. Baptiștii ar trebui să se căsătorească cu baptiști!

b. Prefigurările întâlnite sunt vrednice de remarcat:

(1) Avraam: Tatăl; (2) Isaac: Fiul Promisiunii; (3) Eleazar: Spiritul; (4) Rebecca: Mireasa (Biserica); (5) Mesopotamia: Neamurile (neevreii); (6) Darurile: Moștenirea (Efeseni 1:14).

2. Rebecca a devenit soția lui Isaac.

a. Ea a născut doi gemeni de parte bărbătească.

b. A existat o luptă între cei doi încă în timp ce ei erau în pântecele ei

(25:21-23).

c. Între cei doi era o mare diferență; unul era vânător, un om al câmpului; celălalt un om liniștit, un locuitor al corturilor (25:27).

d. Fiecare era favorizat de câte un părinte (25:28).

C. Dreptul de întâi născut - Genesa 25

1. Esau moștenitorul

a. Afacerile familiei ar fi fost ale sale.

b. Promisiunile lui Dumnezeu ar fi fost ale sale.

c. Ar fi devenit patriarhul, conducătorul.

Page 21: Istoria VT

d. Dreptul de întâi născut este estimat la 20 milioane dolari.

2. Iacov îi ia dreptul de întâi născut (29-34)

a. Costul: pâine și ciorbă de linte.

b. Înșelarea: Iacov l-a înșelat pe Isaac ca să primească binecuvântarea la moartea lui Isaac.

c. Modul în care a primit acest drept l-a făcut să fugă în Haran ca să

trăiască la Laban, fratele Rebecăi. Lui i-a fost întotdeauna teamă de Esau din cauza înșelăciunii pe care a făcut-o.

3. Esau se alătură lui Ismael (28:6-9)

Legea "ceea ce semeni, vei secera" este evidentă în condițiile din lume, care se trag din evenimente singulare (evreii și arabii din aceeași familie). Gelozia între Ismael și Isaac, Iacov și Esau continuă până în prezent, așa cum Israelul și națiunile arabe sunt încă în conflict.

III. IACOV - GENESA 28-49

A. Iacov s-a căsătorit cu Lea și Rahela (cap. 29:1-30)

1. El a lucrat 7 ani pentru Rahela și a primit-o pe Lea.

2. El a mai muncit alți 7 ani și s-a căsătorit cu Rahela.

B. Iacov, tatăl a 12 fii (cap. 29:31 - 35:20)

Fiii în ordinea nașterii și mamele lor sunt după cum urmează:

MAMA FIUL Lea Bilha (roaba Rahelei) Zilpah (roaba Leii) Lea Rahela

Ruben - "uite fiu" Simeon - "ascultare" Levi - "alipire" Iuda - "lăudat fie Domnul" Dan - "a judecat" Neftali -" Luptele lui Dumnezeu" Gad - "Noroc" Așer - "Fericit" Isahar - "Răsplătire" Zabulon - "Locuință" Iosif - "Adaos" Beniamin - "Fiul dreptei. Fiul durerii mele".

Page 22: Istoria VT

IV. IOSIF - GENESA 37-50

Iosif este o prefigurare a lui Cristos datorită multitudinii de aspect demne de notat:

A. Iosif a fost vândut de frații săi în Egipt (Lumea) ca rob.

Filipeni 2:6,7: Cristos "...a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor."

B. El a fost ispitit și nu a păcătuit (cap. 30:7-12).

Matei 4:10: "Pleacă, Satano".

C. A fost acuzat pe nedrept (cap. 30:16-18). Matei 26:59, 60: "La urmă au venit doi martori mincinoși..."

D. El nu s-a apărat (cap.39:19).

Isaia 53:7: "Când a fost chinuit și asuprit n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura."

E. El a fost un profet al lui Dumnezeu (cap. 40:8).

Ioan 12:49: "Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc."

F. El a devenit un mijloc de salvare/mântuire (cap. 41:57).

Ioan 3:16: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică."

G. El s-a făcut cunoscut fraților săi a doua oară (cap. 45:3).

Zaharia 13:6: "și dacă-l va întreba cineva: 'De unde vin aceste răni pe cari le ai la mâini?', el va răspunde: 'În casa celor ce mă iubeau le-am primit."

Prin Iosif, tatăl său (Iacov) și cei 11 frați ai săi au ajuns în Egipt. Datorită lui au primit cele mai bune terenuri pentru turmele lor. Patru sute de ani au trăit în țara Egiptului, iar condițiile s-au înrăutățit până la ieșirea poporului.

Page 23: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul introductiv, Cursurile 1 & 2

(Diviziunea 1: Pentateuhul)

CURSUL INTRODUCTIV 1. În ce mod pledează următoarele dovezi la credibilitatea Bibliei? Influența: Arheologia: Profețiile împlinite: Viețile transformate: Duhul (Spiritul) lui Dumnezeu: 2. Definiți: Revelația generală: Revelația specială: 3. Definiți “Inspirația“. Dați referințe din Scriptură. 4. Definiți “Conservarea“. Dați referințe din Scriptură. 5. Difiniți “Iluminarea“:

Page 24: Istoria VT

6. Când se interpretează Biblia, cum trebuiesc aplicate următoarele considerații? Scopul general: Persoana căreia îi este adresat respectivul text al Scripturii: Contextul imediat: Interpretarea literală a sensului: 7. În ce perioadă de timp au avut loc aceste împărțiri? Inocența: Consecința: Guvernarea umană: Promisiunea: Legea: Harul: Împărăția: 8. De unde este posibil să derive termenul “evreu“? 9. De unde provine numele “Israel“? 10. De unde derivă numele “iudeu“?

Page 25: Istoria VT

11. Care este perioada de timp de care se ocupă Vechiul Testament? 12. Care este numele modern de astăzi al Mesopotamiei? 13. Enumerați cele șapte națiuni canaanite care descind din Ham: a. b. c. d. e. f. g. 14. Dați trei nume pentru Țară: a. b. c. 15. Ce înseamnă cuvântul Pentateuh? 16. Numiți primele cinci cărți ale Vechiului Testament: a. b. c. d. e.

Page 26: Istoria VT

CURSUL 1 1. Enumerați cele 4 diviziuni ale primelor 11 capitole: 1. 2. 3. 4. 2. Numiți cele 4 diviziuni ale ultimelor 39 de capitole: 1. 2. 3. 4. 3. Ce este “Teoria Hiatului“? 4. Care sunt versetele care susțin teoria hiatului? 5. Ce este uniformitarianismul și de ce este o teorie greșită în datarea vârstei pământului? 6. Care sunt motivele care susțin punctul de vedere literal: zi de 24 de ore? 7. Care este interpretarea cea mai acceptată din Genesa 1:26?

Page 27: Istoria VT

8. Care au fost cele cinci etape care au dus la Cădere? 1. 2. 3. 4. 5. 9. Scrieți blestemele asupra: șarpelui: Eveilor lui Adam: pământului: 10. Ce este protoevanghelia și unde se găsește? 11. Care este teoria referitoare la fiii lui Dumnezeu ca îngeri? 12. Care este teoria referitoare la fiii lui Dumnezeu ca oameni? 13. Cum s-a arătat harul lui Dumnezeu în vremea lui Noe? 14. Redați tipurile de salvare simbolizate prin corabie.

Page 28: Istoria VT

15. Redați distincțiile etnice ale fiecărui descendent al fiecărui fiu al lui Noe: Iafet: Ham: Sem: 16. Cine a fost Nimrod? 17. Sub ce formă și-a aflat păgânismul originea în Nimrod?

CURSUL 2 1. Redați conținutul legămintelor: Legământul Adamic: Legământul lui Noe: Legământul lui Avraam: Legământul Mosaic:

Page 29: Istoria VT

Legământul Palestinian: Legământul Davidic: Noul Legământ: 2. Cum împlinește Cristos fiecare legământ? 3. Care sunt lecțiile memorabile din viața lui Lot? 4. Redați teoriile referitoare la Melhisedec. Teoria Sem: Teoria preîncarnării lui Cristos: Teoria ființei cerești: 5. Care este cheia pe care o găsim la Evrei 7:3 privitoare la Melhisedec?

Page 30: Istoria VT

6. În ce fel sunt descendenții lui Isaac și Ismael în conflict astăzi? 7. Cum a găsit Avraam o mireasă pentru Isaac? 8. Ce s-a întâmplat cu dreptul de întâi născut al lui Esau? 9. Enumerați cei 12 fii ai lui Iacov: 1. 7. 2. 8. 3. 9. 4. 10. 5. 11. 6. 12. 10: Care sunt cele șapte caracteristici care fac din Iosif o prefigurare a lui Cristos? 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Page 31: Istoria VT

EXODUL

Partea I Un alt nume pentru Cartea Exodul ar putea fi "Ieșirea." Israeliții au stat în Egipt timp de 400 de ani, din vremea lui Iosif. Faraonii au pus asupra lor o povară mereu crescândă care a condus în final la sclavie. În acest punct, israeliții au fost forțați să facă cărămizi pentru extravagantele clădiri care aduc faimă poporului egiptean. Tema Exodului este răscumpărarea, care este o imagine cu două sensuri pentru noi. Literal, Israeliții au fost robi în Egipt și Dumnezeu l-a folosit pe Moise pentru eliberarea poporului. Tot așa noi, oamenii, suntem robi ai acestei lumi, robi ai păcatului. Dumnezeu L-a trimis pe Isus Cristos să răscumpere omenirea și s-o elibereze. Până atunci, Dumnezeu a fost legat de israeliți numai prin intermediul Legământului său cu Avraam, Isaac și Iacov, acum îi apropie de Sine prin răscumpărare și îi face părtași Legământului Mosaic prin cortul întâlnirii, preoția și Gloria (șekine) a Prezenței Lui. I. ISRAELUL ÎN EGIPT - EXOD 1-12

A. Robia (cap.1)

1. Condițiile

Egiptul, pe vremea Patriarhilor, era extrem de înfloritor. Israeliții au fost folosiți la fabricarea cărămizilor și la construirea hambarelor. Acestea au fost construite cu scopul de a stoca grâul, bunurile importate și echipamentele pentru campaniile din Siria și Palestina. Două din acele cetăți-hambar au fost Pitom și Ramses.

a. Creșterea numerică a lui Israel (1:1-14)

Iosif a murit și au trecut câteva secole. Un "nou împărat" (foarte probabil în timpul celei de-a optsprezecea dinastii a Egiptului) a ajuns la putere. Opresiunea sa a fost prefațată prin relatarea înmulțirii israeliților (1-7). Această opresiune forțată (8-14) a lui Faraon le-a cerut să construiască Pitomul (Tell er-Ratabeh) și Ramses (Avaris-Tanis) în Deltă.

b. Planificarea anihilării (1:15-22)

Moașelor evreilor li s-a ordonat să-i omoare pe toți nou-născuții de parte bărbătească, care se vor naște la evrei. Ele nu s-au supus poruncii lui Faraon și au fost binecuvântate de Domnul.

Notă: Puterile de guvernământ trebuie ascultate numai în măsura în care acestea nu intră în contradicție cu Legea și poruncile lui Dumnezeu; un exemplu se găsește în Fapte 5:17-32.

Apoi Faraon a ordonat populației să arunce orice nou-născut evreu de parte bărbătească in Nil. Încercarea lui Satan de a distruge Sămânța Promisă (Genesa 3:15) este evidentă de-a lungul veacurilor:

Page 32: Istoria VT

(1) Cain și Abel - Genesa 4;

(2) Faraon - Exod 1;

(3) Ioram - 2Cronici 21:4;

(4) Haman - Estera;

(5) Irod - Matei 2:16;

2. Limba

Egiptul antic a fost hamitic (Genesa 10:6), dar migrația ulterioară a popoarelor semitice a avut un oarecare efect asupra culturii. Hieroglifele egiptene erau litere pictate folosind obiecte și figuri geometrice uzuale.

B. Moise (cap. 2-4)

Cele trei etape din viața lui Moise:

1. Cei 40 de ani în care a învățat să fie “cineva“ (2:1-15)

a. Nașterea eliberatorului (2:1-10)

Părinții lui Moise, Amram și Iochebed, erau din seminția lui Levi . . . mai târziu acesta a desemnat linia genealogică a preoției. Iochebed a văzut că Moise era un copil frumos - dragostea naturală a mamei care vede valoare în copilul ei - simțul spiritual al unei mame că acest copil are un destin călăuzit de Dumnezeu. Încredințarea copilului în grija lui Dumnezeu de către mama lui dovedește principiul că ceea ce Îi dăm lui Dumnezeu, El ne dă înapoi și nu doar cât I-am dat, ci mai mult . . .

b. Falimentul eliberatorului (2:11-14)

]Moise a crescut și a devenit bărbat și a fost instruit în palatul lui Faraon pentru un rang înalt, dar a căutat să elibereze poporul său prin propria-i putere. El a ratat oportunitatea de a conduce de pe tronul lui Faraon și a fost respins de ai săi, de cei pe care avea în vedere să-i elibereze. Datorită acestor fapte, Moise a fost găsit vrednic să fie introdus în Galeria oamenilor credinței din Evrei 11:213-29.

2. Cei 40 de ani în care a învățat să fie “nimeni“ (2:16-25)

Moise a apărat soarta celor din neamul său și-a fost forțat să fugă din Egipt. La vârsta de 40, el a fugit la Madian, un trib din nord-vestul Arabiei, descendent din Avraam. Aici, Moise s-a căsătorit cu Sefora și l-a născut pe Gerșom. Moise a fost angajat ca cioban la socrul său Ietro, preotul și conducătorul clanului.

Page 33: Istoria VT

Notă: Aici Dumnezeu i-a amintit de Legământul său cu Avraam, Isaac și cu Iacov. El a auzit gemetele poporului, datorită robiei. Ei erau pregătiți de eliberare.

3. Patruzeci de ani ajutându-i pe toți (cap. 3,4)

a. Rugul în flăcări (3:1-3). Prefigurările tipice:

(1) Moise a fost păstor = o rușine în Egipt; Cristos a fost o ocară -

Evrei 11:26;

(2) Rugul = poporul înrobit = robia;

(3) Focul = persecuția;

(4) Rugul nu s-a mistuit = perpetuarea lui Israel;

(5) Vocea din rug = Dumnezeu a fost cu ei în încercare.

b. Chemarea și slujba sa (3:4-12)

Descălțarea cuiva în prezența lui Dumnezeu arată separarea de o umblare lumească, așa cum Cristos a spălat picioarele ucenicilor care au venit în contact cu "lumea."

c. Numele lui Iehova, Yahweh (3:13,14)

"Eu sunt cel ce sunt" Cel ce este, era și va veni (Apocalipsa 1:4), Cel ce există veșnic prin El Însuși.

d. Îndrumări privitoare la eliberare (3:15-22)

Dumnezeu l-a informat pe Moise privitor la ceea ce va avea de întâmpinat în confruntarea cu Faraon.

B. Plăgile împotriva dumnezeilor Egiptului (cap. 5-11)

1. Nilul s-a transformat în sânge (Osiris) (7:14-25);

2. Broaștele (Hect) (8:1-15);

3. Păduchii (împotriva lui Isis, soția lui Osiris) (8:16-19);

4. Muștele (Hathor = vacă, cea mai importantă zeitate din Egipt) (8:20-24);

5. Ciuma vitelor (Apis = bou, zeul din Memfis) (9:1-7);

6. Vărsatul negru (împotriva idolatrilor )(9:8-12);

7. Piatra și focul (9:13-35);

8. Lăcustele au devorat ceea ce a mai rămas (10:1-20);

9. Întuneric de se putea apuca cu mâna (10:21-29);

Page 34: Istoria VT

10. Moartea întâilor născuți (11:1-10).

B. Paștele (cap. 12)

1. Începea în 10 aprilie și ritualul continua până în14 aprilie (1-13)

2. Două aspecte:

a. Un nou calendar (cu aprilie începea un nou an); b. Un memorial care trebuia practicat.

3. Urmat de "Zilele pâinii nedospite" (14-28): Praznicul azimilor

a. Pâinea trebuia mâncată fără drojdie; b. O perioadă de șapte zile.

4. Paștele, o prefigurare a mântuirii (salvării)

a. Mielul sacrificat: moartea lui Cristos - Apoc. 5:6, 11-14; b. Aplicarea sângelui: curățarea și acoperirea cu sânge - Tit 3:5; c. Cruțarea vieții: doar dacă a fost aplicat sângele - Apoc.1:5; d. Mâncat încins și în picioare: salvat pentru slujire - Efeseni 2:8-10; e. Pâinea nedospită: separarea de păcat după răscumpărare. 1Cor. 5:6-8.

II. ISRAEL ÎN PUSTIE - EXODUL 13-18

A. Ieșirea (cap. 13-15) La 430 de ani de la intrarea lui Iacov în Egipt, israeliții au ieșit din Egipt.

1. Dumnezeu cere întâiul născut pentru El (13:1-16). 2. Țara Canaanului este o posesiune promisă (13:5). 3. Numărul lor (12:37,38):

a. 600.000 bărbați; b. Femei și copii; c. Un amestec de robi și clase inferioare.

Notă: Se estimează că numărul total al celor care au părăsit Egiptul a fost de 2

milioane și jumătate.

4. Împietrirea inimii lui Faraon (14:1-9)

a. Faraon și-a împietrit inima (9:34,35).

Inițial împietrirea inimii lui Faraon a fost un act voit, ca o reacție la cererile lui Moise și la plăgile lui Dumnezeu.

b. Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon (Ex.10:1; 14:8)

(1) Există posibilitatea ca pedeapsa pe care Dumnezeu a adus-o

asupra Egiptului să fi cauzat împietrirea inimii lui Faraon ca o reacție la ea.

Page 35: Istoria VT

(2) Există probabilitatea ca Faraon să fie un exemplu de depravare, așa cum se arată în Romani 1:21-32.

5. Trecerea Mării Roșii (14:10-31)

A existat o dispută aprinsă în jurul trecerii Mării Roșii.Unii susțin că israeliții de fapt n-au trecut Marea Roșie, ci Lacul de Papură. Alții susțin că israeliții de fapt au trecut acest lac sau unul din lacurile amare din nordul Golfului Suez. Acest fapt minimalizează puterea lui Dumnezeu de a face miracole.

a. Marea Roșie sau Lacul de Papură . .a fost oricum un miracol.

(1) Dumnezeu a deschis (despicat în două) Marea Roșie.

(2) Dumnezeu a înecat armata lui Faraon într-o baltă de rațe (Lacul

de Papură).

b. Trecerea s-a făcut pentru a întări credința lor.

Dumnezeu ar fi putut să-i treacă prin pustia Șur fără să treacă nici o apă, totuși El a vrut să-Și demonstreze puterea și să evite confruntarea lor cu filistenii (13:17,18).

c. Ruta

(1) Ziua 1: de la Ramses la Sucot (12:37) (2) Ziua a 2-a: de la Sucot la Etam (13:20) (3) Ziua a 3-a: de la Etam la Pihahiroth (14:2) (4) Trecerea Mării Roșii (cap.14)

B. De la Șur la Sinai (cap.15-18)

1. Au intrat în pustia Șur, la sud de Mara (15:22-26).

a. Mara înseamnă "amar". b. Lui Moise i s-a spus să arunce lemnul în apă. c. Apele au devenit dulci.

2. De la Mara la Elim; 12 izvoare de apă (15:27).

3. Pustia Sin (cap.16)

a. Cârtirea poporului (1-12); b. Au primit prepelițe și mană (13-22); c. Instituirea Sabatului (23-31); d. Vasul cu mană pus pentru păstrare (v.33).

4. Refidim (cap.17,18)

a. Poporul murmură după apă; b. Apa din stânca de la Horeb:

* Prefigurarea lui Cristos (lovită); * Prefigurarea harului (darul fără plată).

Page 36: Istoria VT

c. Conflictul cu Amalec:

* Nepotul lui Esau - Genesa 36:12; * Iosua făcut general; * Aron și Hur susțin brațele lui Moise; * Amalec învins.

d. Ietro (cap.18)

* Socrul lui Moise îi aduce lui Moise familia. * Îl sfătuiește pe Moise să organizeze un sistem de conducere

(judecătorii).

5. De la Refidim la Sinai (cap.19) SUMAR: Dumnezeu a asigurat într-un mod minunat răscumpărarea (12:37-13:18), călăuzirea (13:19-22) eliberarea (14:1-15:21), provizia temporară (15:22-17:7) și victoria în luptă (17:8-16) a poporului. Aceste evenimente acoperă o perioadă de două luni. Ei vor rămâne în Sinai timp un an.

Page 37: Istoria VT

45

EXODUL

Partea a II-a

I. LEGEA - EXODUL 19-24

Israel, după ieșirea din Egipt, era o mare mulțime de oameni, care erau foarte puțin organizați. Condițiile pe care le-au avut în Egipt nu au cultivat nici o formă de autoguvernare; de fapt, în sclavie acest sentiment a fost interzis.

La acest moment în istoria Israelului, poporul nu avea o lege proprie, nici o identitate și nici un concept clar al modului de viață pe care îl cerea Dumnezeu. Închinarea în fața vițelului de aur relevă conceptul închinării care a fost pervertit de influența Egiptului și de absența poruncilor dumnezeiești.

Șederea lungă la Sinai a fost foarte avantajoasă, deoarece poporul, fiind izolat de contactul cu alte popoare, era dependent doar de Dumnezeu și a putut fi instruit pentru a deveni o națiune unită, cu o misiunie și o identitate primită din partea singurului Dumnezeu adevărat.

A. Decalogul (cap.20)

A cincea dispensație începe aici, cu Legea, și continuă până la Calvar.

1. Cele "Zece Cuvinte"

2. Cele Zece Porunci

Legea civilă dă instrucțiuni specifice despre relațiile zilnice spirituale și sociale. Ea este standardul moral al lui Dumnezeu pentru om. Ea se referă la administrarea justiției, la drepturile de proprietate, pedepsirea criminalilor și la multe relații interpersonale care sunt elaborate aici într-un mod esențial în Pentateuch.

B. Cu privire la Dumnezeu și la om

Cu privire la Dumnezeu (20:1-11)

1. "Să nu ai alți dumnezei afară de Mine" (1-3).

Ferește unitatea lui Dumnezeu de politeism.

2. "Să nu-ți faci chip cioplit" (4-6).

Ferește natura spirituală a lui Dumnezeu de idolatrie.

3. "Să nu iei în deșert Numele Domnului" (v.7).

Ferește sfințenia lui Dumnezeu de profanări.

4. "Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești" (8-11).

Ferește închinarea înaintea lui Dumnezeu de secularism.

Cu privire la oameni (20:12-17)

1. "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta" (v.12).

Page 38: Istoria VT

Ferește reprezentările lui Dumnezeu de ireverență.

2. "Să nu ucizi" (v.13).

Ferește viața umană de crimă.

3. "Să nu preacurvești" (v.14).

Ferește căsnicia și căminul de imoralitate.

4. "Să nu furi" (v.15).

Ferește proprietatea de jefuitori.

5. "Să nu mărturisești strâmb" (v.16).

Ferește caracterul de degradare.

6. "Să nu poftești" (v.17).

Ferește inima de dorințe greșite.

C. Ordinea socială (cap. 21-24)

1. Drepturile persoanelor (21:1-36):

a. Reglementarea sclaviei (1-11);

b. Acțiuni întreprinse împotriva aproapelui (12-27);

c. Pagube aduse datorită neglijenței (28-36).

2. Drepturile de proprietate (22:1-15):

a. Legi referitoare la furt (1-6);

b. Lipsă de onestitate (7-15).

3. Integritatea personală (22:16-23:19):

a. Conduită corectă (22:16-31);

b. Administrarea justitiei comune (23:1-9);

c. Ținerea sărbătorilor (10-19).

4. Promisiuni (23:20-33):

a. Promisiunea prezenței divine (20-23);

b. Binecuvântarea loialității (24-33).

5. Legea acceptată de către popor (24:1-18):

"Noi vom face tot ce ne-a poruncit Domnul."

Page 39: Istoria VT

47

INTRARE

Page 40: Istoria VT

TREI INTRĂRI

I. Salvare/Mântuire

II. Slujbă/Slujire

III. Satisfacere

II. CORTUL ÎNTÂLNIRII - EXODUL 25-40

În capitolul 25:8 citim: "Să-Mi facă un locaș sfânt și Eu voi locui în mijlocul lor."

A. Lucrurile dinăuntrul Cortului (cap. 25)

1. Strângerea materialelor (1-9)

Poporul a adunat 3 feluri de metale, piei, țesături, lemn, ulei și pietre prețioase.

2. Chivotul (10-22)

a. 3 1/2' X 2 1/4' X 2 1/4'

b. Poleit cu aur

Lemnul de salcâm simbolizează umanitatea lui Cristos; aurul simbolizează divinitatea Sa.

a. Conținea: vasul cu mană, tablele Legii și toiagul lui Aron, care a înverzit.

"Chivotul Îl reprezintă pe Cristos având Legea lui Dumnezeu întipărită în inima Sa; toiagul lui Aron care a înmugurit Îl reprezintă pe Cristos cel înviat (Num.17:10); și vasul cu mană Îl reprezintă pe Cristos susținătorul vieții. Capacul ispășirii era capacul de aur al chivotului, ilustrând cum tronul divin este transformat dintr-un tron al judecății într-un tron al harului, prin sângele ispășitor stropit desupra lui. Cei doi heruvimi (lei înaripați cu capete umane, cunoscuți în iconografia umană) repezintă păzitorii sfințeniei tronului lui Dumnezeu, deasupra căruia stătea gloria șekina a prezenței Domnului. Chivotul a fost începutul simbolismului cortului, al lucrării lui Dumnezeu de recuperare a omului" (Unger's Bible Handbook, p.99, Moody Press).

3. Masa cu pâinile pentru punerea înainte (23-30)

a. Cele douăsprezece pâini.

Reprezentând cele 12 seminții cărora Dumnezeu le-a purtat de grijă în fiecare zi de Sabat. Pâinea Îl prefigurează pe Cristos, care este "pâinea vieții" (Ioan 6:33-58).

b. Numai preoții mâncau din ele (Apoc.1:6).

4. Sfeșnicul (31-40)

a. Din aur curat = divinitatea Lui;

Page 41: Istoria VT

49

b. Cu șapte brațe = numărul perfecțiunii;

c. Era singura lumină din cort = Cristos este lumina credinciosului;

d. Avea o valoare $35.000.000 dolari.

B. Construcția generală (cap. 26)

1. Covoarele de in subțire - 10 la număr (1-30)

a. Alb = puritatea;

b. Albastru = cerul;

c. Violet = regalitatea;

d. Stacojiu = sângele.

2. Cele două perdele (31-37)

a. Separarea Locului Preasfânt de Sfânta Sfintelor prin perdeaua în spatele căreia numai marele preot putea să intre o dată pe an.

b. Separarea Locului Preasfânt de lumea de afară. Numai preoții puteau intra zilnic.

C. Curtea (cap.27)

1. Altarul pentru arderile de tot (1-8)

a. Așezat la ușa cortului;

b. Folosit pentru arderea jertfelor;

c. Făcut din aramă - prefigurarea judecății.

2. Curtea cortului (9-19)

a. Din in subțire - neprihănirea care se cerea să fie în interior;

b. Poarta: o singură intrare (Ioan 10:9; 14:6).

3. Uleiul (20,21)

a. Era ulei curat de măsline;

b. Folosit ca să producă lumină;

c. Simbolizează Duhul lui Dumnezeu (Ioan 3:34; Evrei 1:9).

D. Preoția (cap. 28)

1. Preoția, pusă deoparte pentru Aaron și fiii săi (1-5)

2. Hainele preoțești (6-43):

a. Efodul cu 6 seminții (triburi) pe fiecare umăr (6-14);

Page 42: Istoria VT

b. Pieptarul (15-29);

c. Urim și Tumim (v.30);

d. Mantia efodului (32-35);

e. Mitra: turbanul alb, tabla de aur, SFINȚENIE DOMNULUI (36-38);

f. Hainele preoțești obișnuite (39-43).

E. Consacrarea preoților (cap.29)

1. Spălarea (1-4);

2. Îmbrăcarea și ungerea (5-26);

3. Mâncarea specială (24-46).

F. Altarul tămâierii și închinătorii (cap. 30)

1. Altarul tămâierii (1-10):

a. Făcut din lemn de salcâm poleit cu aur;

b. Așezat în fața perdelei dinăuntru;

c. Tămâia trebuia arsă de două ori pe zi;

d. Prefigurarea rugăciunii care se ridică.

2. Plata pentru răscumpărare (11-16):

a. Toți au plătit jumătate de siclu;

b. Toți aveu nevoie de răscumpărare.

3. Ligheanul de aramă (17-21):

a. Un loc de curățare înainte de slujbă;

b. Este necesară curățarea zilnică.

4. Uleiul pentru ungere (22-33):

a. Preotul uns pentru slujbă;

b. Duhul Sfânt este necesar pentru slujbă.

5. Tămâia (34-38):

a. Îndrumări privitoare la prepararea ei;

b. Numai după răscumpărare, curățare și ungere poate fi adusă tămâia.

c. Imitarea părților ei componente aducea moartea.

G. Meșterii și Sabatul (cap. 31)

1. Chemarea meșterilor (1-11)

Page 43: Istoria VT

51

a. Betaleel;

b. Oholiab;

c. Acești oameni au fost înzestrați cu abilități, inteligență, cunoștințe și putere să execute lucrările.

2. Ținerea Sabatului (12-17)

3. Moise primește tablele Legii (18).

H. Încălcarea Legământului (cap. 32)

1. Vițelul de aur (1-14)

a. După chipul unui idol, Apis (închinarea la taur);

b. Încălcarea primelor două porunci.

2. Spargerea tablelor (15-35)

a. Moise îi cheamă pe cei ce sunt de partea Domnului.

b. Trei mii de persoane ucise de leviți.

I. Restaurarea Legii (cap. 33,34)

1. Viziunea lui Moise (33:1-23)

2. Noile tablele ale Legii (34:1-4)

3. Însărcinarea (5-17)

4. Ceremoniile (18-35)

J. Asamblarea Cortului (cap. 35-39)

Lucrurile, podoabele din cort și celelalte obiecte sunt descrise mai în detaliu pe măsură ce cortul se ridică.

1. Sabatul (35:1-3)

2. Darurile și meșterii (35:4-36:7)

3. Programul de zidire" (36:8-39:43)

K. Ridicarea Cortului (cap. 40)

1. Construit după indicațiile lui Dumnezeu (1-19)

2. Obiectele din Cort (20-23)

a. Introducerea chivotului

b. Așezarea celorlalte obiecte

c. Aducerea jertfelor și împlinirea ritualului

Page 44: Istoria VT

3. Primit de Dumnezeu (34-38)

a. Gloria lui Dumnezeu a umplut cortul.

b. Israel a fost condus spre Canaan.

c. O gloată fără reguli a fost eliberată de sclavie, ca să slujească Dumnezeului celui viu.

SUMAR:

Exodul, Cartea Răscumpărării, indică orânduielile lui Dumnezeu și atenția Sa la detalii când se pune problema căii pe care omul trebuie să o urmeze ca să vină la El.

Page 45: Istoria VT

53

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursurile 3 & 4

(Diviziunea 1: Pentateuhul)

1. Ce înseamnă cuvântul exod?

2. Cât timp au rămas israeliții în Egipt?

3. Ce făceau israeliții în Egipt?

4. Ce erau hieroglifele egiptene?

5. Cele trei etape din viața lui Moise au fost:

40 de ani a învățat să fie ________________

40 de ani a învățat să fie ________________

40 de ani __________________________ pe toți.

Page 46: Istoria VT

6. Împotriva căror dumnezei (zei) egipteni au venit următoarele plăgi?

Nilul transformat în sânge:______________________________

Broaștele:_________________________

Păduchii:__________________________

Muștele:___________________________

Ciuma:_____________________________

7. Care sunt cele două aspecte ale Paștelui?

8. Care este implicația celor șapte zile de pâine nedospită?

9. Cum este Paștele prefigurarea mântuirii în următoarele:

Sacrificarea mielului:_________________________

Aplicarea sângelui:____________________________

Cruțarea vieților:_____________________________

Mâncatul în picioare și încinși:_____________

Pâinea nedospită:______________________________

10. Care este numărul posibil al celor ce au părăsit Egiptul?

11. Moderniștii pretind că israeliții au trecut Marea/ _________.

12. Mara înseamnă __________________________.

Page 47: Istoria VT

55

13. Care sunt cele două simboluri prezente în stânca lovită?

14. Ce este semnificativ în legătură cu Amalec?

15. Ce sfat i-a dat Ietro lui Moise?

16. Cât timp a durat ca poporul să ajungă din Egipt la Sinai?

17. Ce înseamnă cuvântul decalog?

18. Care sunt cele patru porunci cu privire la Dumnezeu?

1.

2.

3.

4.

19. Care sunt cele șase porunci cu privire la om?

1.

2.

3.

4.

5.

Page 48: Istoria VT

6.

20. Ce implicau următoarele (cap.21-23)?

Drepturile personale:

Drepturile de proprietate:

Integritatea personală:

Promisiunile:

21. Ce materiale a adus poporul pentru Cort?

22. Cum a fost construit Chivotul Mărturiei?

23. Ce reprezintă Masa cu pâinile pentru punerea înainte?

24. Ce a fost important cu privire la Sfeșnic?

Page 49: Istoria VT

57

25. Ce scop a avut Perdeaua?

26. Ce reprezintă arama?

27. Ce reprezenta uleiul?

28. Descrie îmbrăcămintea preoțească.

29. Ce era Urim și Tumim?

30. Ce era Altarul Tămâierii?

31. Cât a fost prețul de răscumpărare?

32. Pentru ce se folosea Ligheanul de Aramă?

Page 50: Istoria VT

33. Care este semnificația ungerii preotului?

34. Ce a fost unic la Bețaleel și Oholiab?

35. De unde a venit ideea vițelului de aur?

36. Câte persoane au fost ucise de Leviți?

37. Cum a primit (acceptat) Dumnezeu Cortul, o dată ce a fost ridicat?

38. Fii pregătit să faci o diagramă a Cortului localizând toate lucrurile și obiectele dinăuntrul lui.

Page 51: Istoria VT

59

LEVITICUL

Leveticul se leagă de Exod și această carte se ocupă cu legea preoției. Subiectul cărții este “Ispășirea“. Următoarele surse de informații ne arată sistemul jertfelor.

ARHEOLOGIA

Săpăturile arheologice au scos la iveală faptul că jertfele (sacrificiile) sunt universale în religiile umane din cele mai vechi timpuri. Jertfele au avut asemănări precum și diferențe semnificative față de ritualul jertfelor întâlnit la canaaniți, babilonieni, egipteni, greci și arabi. Asemănarea arată că toate au avut o origine comună în revelația dată de Dumnezeu omului după Căderea în păcat. Toți au fost corupți și le-au aplicat într-o închinare păgână în cadrul riturilor politeiste.

IDEILE PĂGÂNE REFERITOARE LA JERTFE

Este interesant de observat pervertirea păgână a jertfei.

1. Ideea hrănirii

Se concepea că jertfa urma să-l hrănească pe dumnezeul care avea nevoie de hrană.

2. Ideea totemistă

Se concepea că închinătorul urma să-l mănânce pe dumnezeul însuși în cadrul acestor jertfe luând parte la masa sacră.

3. Ideea eliberării vieții

Unirea se realiza atunci când dumnezeul a băut sângele și închinătorul a mâncat carnea. El a devenit una cu acel dumnezeu.

4. Ideea magică

Jerfa era brațul magic care îl forța pe dumnezeu să acorde ceea ce se căuta.

SISTEMUL JERTFELOR/SACRIFICIAL

Deși nu este explicit în Genesa, modul în care omul a ajuns la Dumnezeu s-a arătat implicit prin jetfe. Dumnezeu nu a acceptat frunzele de smochin (Gen.3:7) și nici rodul câmpului oferit de Cain (Gen.4:1-7). Tot astfel Noe (Gen.8:20), Iacov (Gen.31:54), Iov (Iov 5:4; 42:8) și poporul lui Dumnezeu până în timpul Exodului au cunoscut și au practicat accesul la Dumnezeu prin oferirea de jertfe (Ex.10:25).

În Levitic, acest sistem al jertfelor este extins și definit mai clar in lumina experienței răscumpărării care a fost ieșirea din Egipt. El a fost scris prin inspirația lui Dumnezeu și relatat în cărțile pe care le avem noi acum cu numele de Exodul și Leviticul.

Page 52: Istoria VT

SEMNIFICAȚIA JERTFEI

Semnificația de bază:

Există diferite moduri de a te apropia de Dumnezeu. Jertfa este în ebraică Qorban, care înseamnă "a se aproape" sau "a apropia."

Alte semnificații:

1. Dedicare personală înaintea lui Dumnezeu - Lev.1

Arderea de tot: consumată în întregime, să nu mai rămână nimic.

2. Generozitate în ofrandă - Lev.2

Jertfa de mâncare: rodul propriei munci urma după arderea de tot.

3. Mulțumire, laudă, părtășie - Lev.3

Jertfa de pace: de recunoștință atât personală cât și națională.

4. Ispășire prin înlocuire (substituire) - Lev.4

Jertfa pentru păcat: pentru păcatele împotriva lui Dumnezeu, unde nu a fost implicată nici o restituire.

5. Ispășire și restituire - Lev.5

Jertfă pentru vină: unde păcatul implica un prejudiciu (pagubă) și era nevoie de restituire.

Două abordări:

1. Pentru a restabili părtășia distrusă cu Dumnezeu (#4,5);

2. Pentru a menține părtășia cu Dumnezeu (#1,2,3).

TIPOLOGIA (SIMBOLISTICA) JERTFELOR

JertfeleL-au prefigurat pe Cel ce urma să vină. Cristos este realitatea a tot ceea ce s-a arătat simbolic. Acestea sunt aplicațiile de bază ale credinciosului nou-testamental. Pentru credinciosul din Vechiul Testament, aceste jertfe au reprezentat accesul la Dumnezeu. În ele se intra prin credință. Păcatul nu a fost spălat și înlăturat de Cristos până la cruce, dar păcatul era pus înainte în fiecare an în Ziua Ispăsirii, Yom Kippur.

I. JERTFELE - LEVITICUL 1-22

A. Jertfele (cap. 1-7)

1. Arderea de tot (cap. 1)

a. Vițelul (slujitorul);

b. Oaia sau iedul (supunere);

c. Turtureaua, puiul de porumbel (nevinovăția, tristețea, suferința).

2. Jertfa de mâncare (cap. 2)

Page 53: Istoria VT

61

a. Ințelesul general: umanitatea lui Cristos;

b. Mâncarea coaptă: umanitatea = mâncarea; Divinitatea = uleiul; fără drojdie = fără păcat;

c. Primele roade: învierea lui Cristos, sarea ca și conservant: viața veșnică.

3. Jertfa de mulțumire (cap. 3)

Fie din cireadă sau turmă, este făcută ca o prefigurare a justificării; Cristos aduce pace prin justificarea noastră.

4. Jertfa pentru păcat (cap. 4:1-5:13)

a. Pentru marele preot (4:3-12);

b. Pentru adunare (13-21);

c. Pentru domnitor sau conducător (22-26);

d. Pentru o persoană obișnuită (27-35);

e. Pentru ofense (păcate) speciale (5:1-13).

5. Jertfa pentru vină (cap. 5:14-6:7)

a. Împotriva Domnului (514-19);

b. Împotriva omului (6:1-7).

Restituirea se făcea adăugându-se întregului a cincea parte. Dacă I se adresa lui Dumnezeu, era dată preotului. Dacă i se adresa omului, se restituia celui păgubit.

6. Legea arderii de tot (cap.6:8-7:38)

a. Arderi de tot (6:8-13);

b. Daruri de mâncare (14-23);

c. Legea jertfei de ispășire (24-30);

d. Legea jertfei pentru vină (7:1-10);

e. Legea jertfei de mulțumire (11-38).

B. Preoția (cap. 8-10)

1. Consacrarea (8:1-13)

a. Preotul era spălat . . . regenerarea;

b. Preotul era îmbrăcat . . neprihănirea;

c. Preotul era uns . . . . slujirea.

Page 54: Istoria VT

2. Jertfele (8:14-30)

3. Masa (8:31-36)

Arătând necesitatea participării la moartea lui Cristos prin jertfirea.

4. Jertfele preotului și binecuvântarea lui (cap. 9)

5. Nadab și Abihu (cap. 10)

Prezentarea acestor doi fii ai lui Aaron care au adus pe altar foc străin arată câteva adevăruri remarcabile.

a. Modul în care omul vine la Dumnezeu este unic.

b. Păcatul public a fost pedepsit în public.

c. Judecata lui Dumnezeu trebuie acceptată fără murmur sau cârtire (6,7).

d. Beția a fost motivul probabil al infracțiunii (8-11). Focul străin a fost cădelnițat deasupra altarului tămâierii. Cărbunii din altarul jertfei trebuiau folosiți pentru cădelnițe și pentru tămâiere. Numai după jertfirea lui Cristos noi putem intra în presența lui Dumnezeu prin rugăciune.

C. Poporul (cap. 11-22)

1. Mâncarea lor (cap. 11)

a. Curată și necurată;

b. Pângărirea printr-un trup mort.

2. Nașterea de copii (cap. 12)

3. Lepra (cap. 12)

a. Boala (prefigurarea păcatului);

b. Purificarea ei;

c. Lepra casei.

4. Necurății personale (cap. 15)

a. Necurăția bărbatului; nu există nici un lucru bun în trup;

b. Necurăția femeii; numai prin spălare (simbolizând Cuvântul) putem fi declarați curați.

5. Ispășirea națională (cap. 16)

Ziua Ispășirii - Yom Kippur

(1) 10 Octombrie

Page 55: Istoria VT

63

(2) Preotul intra în Sfânta Sfintelor să aducă sângele unui vițel, pentru păcatul său, deasupra capacului ispășirii, după ce un nor de tămâie umplea Sfânta Sfintelor, ca el să nu moară.

(3) Apoi jertfea mielul și aplica sângele pe capacul ispășirii pentru ispășirea poporului. Acesta reprezintă sângele lui Cristos.

(4) El punea păcatele poporului asupra celui de-al doilea țap, ca apoi să-i dea drumul în pustiu. Aceasta arăta că Dumnezeu a ridicat păcatele poporului.

6. Respectul față de sânge (cap. 17)

a. Despre jertfirea animalelor;

b. Despre consumarea sângelui.

7. Practici nelegiuite. (cap. 18)

a. Se cere o viață sfântă (1-5);

b. Descrierea lipsei de sfințenie (6-23);

c. Judecata rostită dinainte (24-30).

8. Descrierea sfințeniei (cap.19,20)

a. Din punct de vedere social;

b. Păcate speciale:

(1) Închinarea înaintea lui Moloh și demonismul;

(2) Blestemarea părinților;

(3) Legături criminale;

(4) Să fie separați.

9. Sfințenia preoților (cap. 21,22)

a. Preoții să fie sfinți ... puși de-o parte;

b. Descalificări fizice;

c. Puritate personală: a lui însuși și a familiei;

d. Jertfele preoțești.

II. SĂRBĂTORILE - LEVITICUL 23-27

A. Sărbătorile sfinte (cap.23)

1. Sabatul săptămânal (1-3)

Page 56: Istoria VT

2. Paștele (4-5)

3. Sărbătoarea Azimilor/ a pâinii nedospite (6-8)

4. Primele roade (9-14)

5. Rusaliile (15-22): dar legănat - Israel și Neamurile

6. Anul nou (23-25): adunarea din nou - Răpirea

7. Ziua Ispășirii (26-32): mântuirea

8. Sărbătoarea Corturilor (33,34): simbolul răscumpărării

B. Datoriile (rânduielile) preoțești (cap 24)

1. Uleiul pentru luminarea cortului (1-4)

2. Pâinile pentru punerea înainte (5-9)

3. Pedepse împotriva hulitorilor (10-23)

C. Anul sabatic și Anul de veselie (cap.25)

1. Anul sabatic

a. Tot al șaptelea an, un an de odihnă pentru pământ (economi)

b. Anularea datoriilor (uman);

c. Recunoașterea lui Dumnezeu ca Domn al Sabatului (religios).

2. Anul de veselie

a. Șapte ani sabatici urmați de cel de-al cincizecilea an de bucurie;

b. Anunțat prin sunetul trâmbițelor în Ziua Ispășirii;

c. Prefigurează domnia lui Cristos.

D. Condiții de binecuvântare a țării (cap. 26)

1. Binecuvântara pentru ascultare (1-13)

2. Blestemul pentru neascultare (14-39):

a. Rezultatul neascultării va fi dispersarea (risipirea poporului);

b. Luare în captivitate de către o națiune străină.

3. Restaurarea (reabilitarea)

În ciuda neascultării de Legământului Mozaic și de cel Palestinian, rămâne Legământul Avraamic necondiționat și prin har o rămășiță va primi din nou binecuvântări cerești.

E. Jurămintele/ juruințele (cap.27)

Page 57: Istoria VT

65

1. Persoane și lucruri dedicate (1-25)

2. Lucruri care aparțin Domnului (26-34)

a. Întâiul născut dintre animale;

b. Lucrurile dedicate;

c. Întreaga zeciuială a pământului.

SUMAR:

Legile din Leviticul cu privire la jertfe și sărbători Îl portretizează pe Cristos într-un mod mai clar decât a fost El arătat oricând înainte poporului lui Dumnezeu. Cât de misterioase trebuie să fi părut atât Cortul cât și toate celelalte lucruri legate de el pentru popoarele păgâne din acea vreme.

Page 58: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 5

(Diviziunea 1: Pentateuhul)

1. Ce revelează arheologia referitor la practicarea jertfelor?

2. Ideile păgâne despre jertfe implică următoarele (definește pe fiecare):

Ideea hranei:

Ideea totemistă:

Ideea eliberării vieții:

Ideea magică:

3. Care sunt câteva dintre lucrurile implicite care arată că înainte de stabilirea sistemului levitic apropierea de Dumnezeu s-a practicat prin jertfe?

4. Care sunt scopurile următoarelor jertfe:

Arderea de tot:

Jertfa de mâncare:

Jertfa de mulțumire:

Jertfa pentru păcat:

Page 59: Istoria VT

67

Jertfa pentru vină:

5. Care sunt cele două cerințe implicate în jertfele de mai sus?

6. Care sunt simbolurile generale ale următoarelor jertfe:

Arderea de tot:

Jertfa de mâncare:

Jertfa de mulțumire:

7. Ce implica actul de consacrare a preoților?

8. Care a fost cauza morții lui Nadab și a lui Abihu?

9. La ce domenii S-a referit Dumnezeu în mod specific în capitolele 11-15 cu privire la igienă și sănătate?

10. Ce înseamnă Yom Kippur?

Page 60: Istoria VT

11. Cum trebuia ținută?

12. Ce restricții se puneau la mâncarea sângelui?

13. Ce putea descalifica un preot?

14. Enumeră cele opt sărbători:

a. e.

b. f.

c. g.

d. h.

15. Care erau datoriile preoțești?

16. Ce înseamnă Anul sabatic?

17. Ce înseamnă Anul de veselie?

Page 61: Istoria VT

69

18. Care era rezultatul neascultării (cap.26)?

19. Cum se putea face restaurarea (reabilitarea)?

20. Ce implica să faci jurăminte (juruințe)?

Page 62: Istoria VT

NUMERI

Partea I

Trecând la cartea Numeri, ni se reamintește că în fiecare carte am observat o temă predominantă. Genesa cu începuturile sale, Exodul indicând spre răscumpărare (eliberare), Leviticul detailând ispășirea și acum Numeri tratând tema încercării (testării). Numele cărții derivă din latinescul “numeric“, sau grecescul “arithmoi“ (rădăcina cuvântului aritmetic) și se referă la cele două numărători care s-au făcut poporului.

I. NUMĂRĂTOAREA DE LA SINAI - NUMERI 1-10

A. Numărătoarea poporului (cap.1)

Numărătoarea a fost poruncită la o lună după ridicarea Cortului Întâlnirii.

1. Numărătoarea (1-46)

a. Numărătoarea făcută în scop militar;

b. Bărbații peste 20 de ani;

c. În funcție de linia genealogică.

Mulțimea celor care proveneau dintr-un amestecul de neamuri n-a fost inclusă.

2. Leviții nu au fost numărați (47-54)

B. Aranjarea taberelor (cap.2)

1. Porunca (1-2)

2. Structurarea taberei (3-34)

*Cortul Întâlnirii a fost amplasat în centru arătând că slujirea lui Dumnezeu și închinarea înaintea Lui trebuie să fie centrale. Semințiile (triburile) trebuiau să se așeze pe patru laturi.

Directia Dominant Sigla De fiecare Parte Nord Sud Est Vest

Dan Ruben Iuda Efraim

Vultur Om Leu Bivol

Așer - Neftali Simeon - Gad Isahar - Zabulon Manase - Beniamin

C. Leviții (cap.3,4)

Leviții au fost numărați și celor trei fii ai lui Levi li s-au încredințat anumite lucrări de făcut.

1. Chehatiții - mobilierul (4:1-20)

2. Gherșoniții - învelitorile (4:21-28)

Page 63: Istoria VT

71

3. Merariții - lucrurile grele (4:29-49)

*Când se deplasau, Chehatiții mergeau primii, ducând chivotul Legământului.

D. Legea nazireatului (cap.6)

O dedicare voluntară a unei persoane Domnului. Ea implica:

1. Abstinența față de vin;

2. Părul lăsat să crească lung, suferind respingerea celorlalți de dragul Domnului (v.5);

3. Separarea de necurăție (6-8).

*Samuel, Samson, Ioan Botezătorul au fost nazirei. Cristos a fost nazarinean. Nu există nici o dovadă că El s-ar fi supus juruințelor nazireatului.

E. Prăznuirea Paștelui și norul de deasupra Cortului (cap.9)

1. Paștele a fost sărbătorit a doua oară (1-14)

a. Paștele pentru cei necurați ceremonial;

b. Paștele pentru călători (6-14).

2. Asigurarea călăuzirii (15-23)

a. Norul în timpul zilei;

b. Stâlpul de foc în timpul nopții.

F. Trâmbițele de argint (cap.10)

1. Să sune strângerea poporului (v.8).

2. Să sune pentru pornirea la luptă (v.9).

3. Să sune în vremurile de pace (v.10):

a. La sărbători solemne;

b. La aducerea jertfelor de ispășire;

c. La începutul lunilor.

*Israeliții erau acum în mișcare - leviții în față, semințiile urmându-i în ordine. Poporul scotea mari strigăte când tabăra se muta.

Page 64: Istoria VT

II. UMBLAREA PRIN PUSTIU - NUMERI 11-15

A. Tabera și Chibrot-Hataava (cap.11)

1. Tabera înseamnă "locul arderii" (1-3)

2. Cârtitorii au murit mistuiți de foc.

*Cei care erau la margine.

3. Adunătura de oameni a cârtit - poftind (4-9):

a. Pepeni, castraveți, praz, ceapă și usturoi;

b. Doreau lucrurile lumii (Egiptul).

4. Moise se plânge Domnului (10-30):

a. Poporul este prea numeros;

b. Dumnezeu i-a spus să aleagă 70 de bătrâni ca judecători și dregători.

5. Chibrot - Hataava înseamnă "mormintele lăcomiei":

a. Poporul a primit prepelițe timp de 30 de zile;

b. Urgia i-a prăpădit pe cei ce au poftit.

B. Hațerot (cap.12)

1. Moise și-a luat o nevastă etiopiană.

2. Miriam s-a răsculat împotriva lui Moise (1-10).

3. Moise, cel mai blând om de pe fața pământului, nu s-a folosit de autoritatea sa împotriva surorii sale.

4. Dumnezeu i-a chemat la cortul întâlnirii.

a. Maria s-a umplut de lepră.

*Dumnezeu nu favorizează o persoană anume.

b. Ea a fost scoasă din tabără timp de șapte zile.

*Națiunea nu a pornit mai departe din cauza rebeliunii.

C. Cades - Barnea (cap.13)

1. Trimiterea celor 12 iscoade (1-25)

2. Iscodirea a durat 40 de zile.

*40 este numărul încercării, a testului.

3. Au adus știri despre țară (26-33).

a. Țară în care curge lapte și miere;

Page 65: Istoria VT

73

b. Țară cu cetăți ale căror ziduri sunt înalte;

c. Țară a uriașilor (Anac);

d. Țară care îi distruge pe locuitori (continuă bătălie)

4. Decizia

a. Iosua și Caleb: "Noi putem să-i biruim" = CREDINȚĂ

*Moise a schimbat numele lui Hosea: Mântuitor în Iosua: Domnul este Mântuitor, Eliberator (13:16).

b. Ceilalți zece: "Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi" = NECREDINȚĂ

*Raportul majorității a fost acceptat de popor. Scopul trimiterii iscoadelor nu era ca să ia o decizie dacă poporul să intre sau nu în țară, dar în final rezultatul raportului iscoadelor a fost o decizie - una greșită!

D. Un an pentru fiecare zi (cap.14)

1. Rebeliunea poporului (1-10)

*Raportul nefavorabil a condus poporul la teamă și teama i-a îndemnat la crimă (v.10).

2. Mânia lui Dumnezeu s-a aprins și El a decis să distrugă poporul.

3. Moise mijlocește pe lângă Dumnezeu (11-24).

a. "Ce va spune Egiptul (lumea)?"

b. "Adu-Ți aminte că ai spus că ești iertător, îndelung răbdător și plin de milă."

c. Dumnezeu l-a ascultat pe Moise "și și-a schimbat intențiile".

*Dumnezeu poate fi înduplecat - Isa.1:18.

4. Sentința divină (26-39)

a. Cei care nu au vrut să intre în țară "nu vor intra"!

b. Doar lui Iosua și lui Caleb li s-a permis să intre în țară. Restul urmau să moară în pustiu.

c. Urmau să pribegească câte un an pentru fiecare zi în care iscoadele au stat în țară.

d. 603.548 dintre ei urmau să moară în pustie.

5. Păcatul neascultării (40-45)

a. Ei au refuzat să meargă cu Dumnezeu în țară.

Page 66: Istoria VT

b. S-au suit împotriva amaleciților și canaaniților fără ajutorul lui Dumnezeu:

(1) Au fost avertizați că Dumnezeu nu este cu ei;

(2) Au plecat fără chivotul lui Dumnezeu;

(3) Au fost învinși în un mod cumplit.

*Dacă Dumnezeu nu este la cârmă, nu există progres și înaintare, ci numai înfrângere. Aici vedem cum Dumnezeu a permis celor răi să triumfe asupra poporului Său când ei au fost rebeli și neascultători. Vedem același lucru și în zilele noastre. Nu există apărare pentru un popor care se răscoală împotriva lui Dumnezeu.

E. Diferite legi pentru când vor intra în țară (cap.15)

1. Jertfele (1-31)

2. Nerespectarea Sabatului (32-36)

3. Ciucurii de la veșminte (37-41)

*Noi suntem cetățeni ai Cerului, iar aici suntem doar călători.

Page 67: Istoria VT

75

NUMERI - PARTEA A II-A ȘI DEUTERONOMUL

Numeri: Partea a II-a

I. URGIILE ÎN URMA REBELIUNII - NUMERI 16-20

A. Răscoala lui Core (cap.16)

1. Core și cei 250 de "fruntași ai adunării" (1-14)

*Core, un levit, s-a răsculat împreună cu 250 de "fruntași ai adunării" împotriva lui Moise:

a. A pus la îndoială autoritatea de conducător a lui Moise;

b. A pus la îndoială preoția lui Aaron;

c. Core, anarhistul original, a refuzat să-l urmeze pe conducătorul ales de Dumnezeu.

2. Moise l-a dus înaintea Domnului (v.15).

a. Moise niciodată nu a urmărit să fie conducătorul lui Israel; Dumnezeu l-a chemat!

b. Moise nu s-a folosit de autoritatea sa, ci a adus problema înaintea Domnului.

3. Încercarea/testul (16-35)

a. Toți cei 250 de oameni și Core să ia câte o cădelniță împreună cu Aaron; Dumnezeu va judeca.

b. Moise a avertizat poporul să se separe de oamenii lui Core.

c. Pământul a înghițit casa lui Core.

d. Focul i-a ucis pe cei 250 de bărbați.

4. Plăcile de aducere aminte (16-40)

*Din cădelnițe s-au confecționat niște plăci pentru acoperirea altarului . . . un semn de aducere aminte pentru popor. Numai cei aleși de Dumnezeu au dreptul să lucreze ca preoți!

5. Cârtirea (41-50)

a. Adunarea l-a acuzat pe Moise că a ucis poporul lui Dumnezeu.

b. L-au învinovățit pe Moise că ar fi atras mânia lui Dumnezeu. Aceștia mai bine s-ar fi temut de Dumnnezeu și ar fi trecut de partea Lui împotriva păcatului.

c. Mânia lui Dumnezeu s-a aprins din nou. El intenționa să-i omoare pe toți oamenii.

Page 68: Istoria VT

d. Moise îi spune lui Aaron să facă ispășire pentru popor.

e. Urgia deja a început și Aaron a făcut ispășire "între cei morți și între ce vii" (v.48).

f. 14.700 au murit de urgie, pe lângă cei 250 care au murit împreună cu Core.

B. Toiagul lui Aaron (cap.17)

Dumnezeu le demonstrează tuturor că Aaron și descendenții săi fac parte din seminția preoțească.

1. Tuturor conducătorilor de seminții (triburi) li se spune să aducă toiege

2. Sunt scrise numele pe toiege

3. Toiagul lui Aaron este cel viu în mijlocul celor moarte:

a. A înverzit;

b. A înflorit;

c. A copt migdale.

*Cristos prin învierea Sa a adus mărturia deplină a preoției Sale înalte.

*Toiagul lui Aaron a fost pus în chivot.

C. Preoția levitică (cap.18)

1. Leviților nu li s-a dat drept de moștenire în țară. Ei trebuiau să trăiască din zeciuielile și din jertfele aduse de popor (25-32).

2. Poporului i s-a interzis să se apropie de cort. Numai leviții din seminția lui Aaron puteau face aceasta.

3. În timpul răscoalei lui Core și a cârtirilor ulterioare, mijlocirea preoților a cruțat poporul.

*Cristos, Marele nostru Preot, trăiește ca să mijlocească pentru noi (Evrei 11:25).

D. Vaca roșie (cap.19)

1. Îndrumări cu privire la ritual (1-10)

2. Semnificația (11-22)

a. Reprezintă jertfa lui Cristos pentru păcat;

b. Ilustrația:

(1) Culoarea roșie = păcatul (Isa.1:18);

(2) Fără pată și fără vreun cusur = neprihănirea lui Cristos (Evrei 9:13-14);

Page 69: Istoria VT

77

(3) Să nu fi fost pusă sub un jug = reținută sau forțată; Cristos nu a fost obligat (Evrei 10:5-9);

(4) Junghiată în afara taberei = Cristos a fost crucificat în afara Ierusalimului (Evrei 13:12);

(5) Sângele să fie stropit de 7 ori = suficiență completă (Evrei 9:18-23);

(6) Cenușa folosită în apă = Jertfa lui Cristos continuă și astăzi să curețe (Evrei 10:14).

*O jertfă singulară care a continuat să-l curețe pe păcătosul necurat.

E. Păcatul lui Moise; Moartea lui Aaron (cap.20)

1. Moartea Mariei la Cades (v.1)

2. Păcatul de la Meriba a fost o ceartă (2-13)

a. Lui Moise i s-a spus să-i vorbească stâncii.

b. El a vorbit poporului și a lovit stânca de două ori.

c. Stânca a fost lovită la Refidim și fiind o prefigurare a lui Cristos, trebuia doar să i se vorbească (Rom. 10:13).

d. Moise și Aaron n-au intrat în țară datorită acestui păcat al mândriei

3. Edom nu îi lasă să treacă (14-22).

4. Moartea lui Aaron (23-29)

*Eleazar primește veșmintele marelui preot; și Aaron a fost adăugat la poporul său pe muntele Hor, la 80 km depărtare în sudul Mării Moarte.

*Aaron a fost adăugat la poporul său. Păcatul nu l-a dezmoștenit de neprihănirea care i-a fost acordată; harul a fost evident și în Vechiul Testament.

II. CĂLĂTORIA SPRE ȚARĂ - NUMERI 21-36

A. Șerpii înfocați (cap.21)

1. Victoria asupra Canaaniților (1-3):

a. Înfrângerea împăratului Aradului;

b. Distrugerea cetăților.

2. Șarpele de aramă (4-9):

a. Cârtirea pedepsită de niște șerpi înfocați;

Page 70: Istoria VT

b. Șarpele de aramă a fost făcut să atârne pe o prăjină. Cei mușcați trebuia să-l privească. Cei care priveau la el trăiau.

(1) Aramă = judecata; ex. altarul de aramă = judecata divină; ligheanul de aramă = autojudecata.

(2) Șarpele = firea și efectele păcatului. În Grădină, șarpele a fost minunat, dar a devenit rău.

(3) Privirea spre el = Credința în ceea ce Dumnezeu a asigurat pentru salvare (mântuire).

*Șarpele de aramă a devenit un obiect de închinare pentru israeliți (în evreiește, Nehuștan: o bucată de aramă) În anii care au urmat a fost distrus de Ezechia.

3. Înfrângerea lui Sihon și Og (8-35)

Aici avem din nou o imagine a experienței răscumpărării.

a. Salvarea: șarpele de aramă (8,9);

b. Viața spirituală: apa (16);

c. Bucuria : cântarea (17-18);

d. Puterea: înfrângerea lui Sihon și Og. (21-35).

4. Campania transiordaniană:

a. Împresurarea Edomului;

b. Înfrângerea Aradului (Canaaniți), la sud de Beerșeba;

c. Înfrângerea lui Sihon (Amoriții);

d. Înfrângerea lui Og (Basaniții).

B. Balaam (cap.22)

1. Omul

La origine un închinător păgân din Petor, o cetate din Mesopotamia (Deut.23:4).

a. Numele Balaam înseamnă "devorator de oameni".

b. Este hotărât să-și practice darul în numele Dumnezeului lui Israel.

2. Miracolul

Voia directivă a lui Dumnezeu i-a fost acordată lui Balaam în v.12. Se pare că el a acceptat până în momentul în care prețul a fost prea mare și el s-a dus din nou să întrebe (ca și cum banii ar fi însemnat ceva în fața lui Dumnezeu).

Voia permisivă a lui Dumnezeu este relatată în v.20 ca și cum ar spune: "Vei merge oricum".

Page 71: Istoria VT

79

Măgărița care vorbea: un miracol care arată că un animal poate să discearnă voia lui Dumnezeu înaintea omului. Balaam putea vedea că Dumnezeu n-a favorizat plecarea lui, ci a îngăduit-o (22:34-35).

C. Parabole (pilde) profetice (cap.23,24)

1. Prima parabolă (23:1-12)

*Israel este o națiune aleasă (9,10).

2. A doua parabolă (23:13-30)

*"El este împăratul lui, veselia lui" (v.21).

3. A treia parabolă (24:1-14)

*“Împăratul lui (Israel) se înalță mai presus de Agag“ (v.7).

4. A patra parabolă (24:15-25)

*"O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel."(v.17)

D. Păcatul lui Israel cu Baal-Peor (cap.25)

Balaam i-a învățat pe israeliți modul de închinare la Baal (Num.31:16; Apoc.2:14; Iacov 4:4). El a văzut că nu poate să-L stârnească pe Dumnezeu împotriva lui Israel ca să-i blesteme, astfel i-a provocat pe israeliți să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu.

1. Păcatul

Acest dumnezeu era adorat pentru a aduce fertilitatea fermelor și a familiilor madianiților. Riturile se făceau pe vârfurile munților și erau imorale.

2. Judecata lui Dumnezeu (4-9)

1000 au fost spânzurați înaintea Domnului. Alți 23.000 au murit într-o urgie (1Cor.10:8).

3. Fineas (10-18)

Fiul preotului Eleazar l-a străpuns cu o suliță pe un israelit care a adus în tabără o madianită. Urgia a încetat.

E. A doua numărătoare (cap.26)

1. 601.730 bărbați (v.51)

2. Țara trebuia împărțită în funcție de numărul de persoane, cu excepția leviților (52-65).

F. Anunțarea morții lui Moise (cap.27)

1. Moștenirea celor care au murit fără fii să treacă asupra fetelor (1-11).

2. Moise este avertizat că va muri (12-14) pe:

Page 72: Istoria VT

a. Abarim = șirul muntos;

b. Nebo = muntele;

c. Pisga = vârful.

*Din cauza păcatului de la Meriba, Moise avea doar să vadă țara și nu să intre în ea.

3. Chemarea lui Iosua (15-23)

Dumnezeu l-a chemat pe Iosua și Moise l-a ordinat ca noul lider al poporului.

G. Jertfele și juruințele (cap.28-30)

1. Poporului i s-au reamintit jertfele care trebuiau aduse Domnului, precum și sărbătorile care trebuiau ținute.

2. Juruințele unui bărbat precum și ale unei femei (cap.30):

a. Un bărbat trebuia să țină promisiunea pe care a făcut-o, ca semn al promisiunii pe care Dumnezeu o ține (1-2);

b. Promisiunile unei femei puteau fi anulate de tatăl ei, dacă era necăsătorită, sau de către soțul ei, dacă era căsătorită. Anularea trebuia făcută în ziua în care tatăl sau soțul ar fi aflat de juruințele făcute, altfel tatăl sau soțul ar fi fost răspunzători dacă femeia nu și le-ar fi ținut (13-16).

H. Războiul împotriva madianiților (cap.31)

Ultimul act oficial al lui Moise a fost acela de a purta un război împotriva lui Madian.

1. O mie din fiecare seminție (trib) trebuia să meargă la război.

2. Războiul a fost condus de Fineas, arătând cât de necompromiși trebuie să fie slujitorii lui Dumnezeu - să fie împotriva idolatriei, a apostaziei și împotriva profeților apostați ca și Balaam.

3. Madianiții trebuiau distruși și numai ceea ce rezista focului se putea lua ca pradă de război; adică ceea ce era din aur, argint, aramă, fier etc.

I. Cei nedeciși, care au rămas la hotarele cu lumea (cap.32)

Ruben, Gad și Manase au decis să rămână de partea aceasta a Iordanului și să-și ia moștenirea în ținutul mănos.

1. S-au mulțumit doar cu jumătate de măsură.

2. Ei au promis că vor ajuta la trecerea Iordanului, dar au ales să locuiască în afara țării (16-24).

3. Rezultatul acestei acțiuni a constat în faptul că cele trei seminții au fost cele mai atacate de lume și au luat ceea ce era rău în ea. De asemenea, au fost primii luați în robie.

Page 73: Istoria VT

81

J. Sumarul călătoriei (cap.33)

1. Din Egipt la Sinai (1-15)

2. De la Sinai la Cades - Barnea (16-17)

3. De la Cades la Câmpia Moabului... al 40-lea an (37-49)

4. Acestea sunt punctele majore. Moise menționează de fapt 21.

*Se dau porunci explicite pentru exterminarea canaaniților. Dumnezeu îi avertizează că dacă nu-i vor izgoni, aceia "vor fi ca niște spini în ochi și ca niște ghimpi în coaste: vă vor fi vrăjmași în țara în care veți merge să vă asezați." (v.55)

K. Împărțirea țării (cap.34)

1. Granițele/ hotarele (1-12)

2. Au fost numiți oamenii care să facă împărțirea țării (13-29).

L. Cetățile de scăpare (cap.35)

1. Cetățile leviților (1-8)

Pentru că leviții nu au fost incluși în moștenirea țării de către seminții, lor le-au fost alocate 48 de cetăți.

2. Cetățile de refugiu (9-34)

Au existat 6 cetăți de scăpare: trei la vest de Iordan și trei la est de Iordan.

a. Era un loc de siguranță pentru criminalii nevinovați, nu pentru cei vinovați. Aici ei erau în siguranță până când adunarea îl judeca și îl declara nevinovat.

b. Dacă era găsit vinovat de omor accidental, putea rămâne acolo în siguranță. Dacă părăsea limitele cetății, putea fi ucis de răzbunător.

c. După moartea marelui preot, ucigașul putea părăsi cetatea fără să fie omorât de răzbunător.

M. Legile privitoare la moștenitoare (cap.36)

Cererea făcută de Manase ca moștenirea unei femei să fie păstrată în cadrul seminției (tribului) a fost aprobată de Moise, după voia lui Dumnezeu, și privea moștenirea pe seminții (tribală).

Page 74: Istoria VT

DEUTERONOMUL

Sensul cuvântului “deuteronom“ vine de la: deuteros = "al doilea" și nomos = "lege" (a doua dare a Legii. Dată noii generații) Cuvântul-cheie in Deuteronom este zawkar, cuvântul evreiesc pentru "adu-ți aminte." Moise a spus poporului de 18 ori să-și aducă aminte.

Unii critici afirmă că nu Moise a fost autorul cărții DEUTERONOMUL, de vreme ce el a murit, ci mai degrabă regele Iosia a scris-o pentru renașterea spirituală și morală a poporului (2Împărați 22-24). Nu există nici o bază pentru a nu-l accepta pe Moise ca autor. A fost întotdeauna parte a Pentateuhului din canonul evreiesc și este numit de ei. În Mesorah (tradiție evreiască) este numit Tora Minisna (repetarea Legii).

Mențiuni ale cărți Deuteronomul în Noul Testament: Cristos a folosit această carte ca o replică la ispitele lui Satan: Mt.4:1-11; Luca 4:1-13 = Deut.8:3; 6:13,16; 10:20.

Datorită faptului că Deuteronomul este o "recapitulare" a istoriei lui Israel, în cadrul acestor cursuri nu vom urmări.această carte în detaliu.

I. AMINTIREA UMBLĂRII PRIN PUSTIU - DEUTERONOMUL 1-4

II. REPETAREA LEGII - DEUTERONOMUL - 5-27

A. Enumerarea poruncilor lui Dumnezeu

613 legi și porunci sunt enumerate în ceea ce iudeii numesc Tora (primele cinci cărți).

B. Legea trebuie să fie citită

Legea trebuia citită de cohatiți tot la șapte ani în timpul Sărbătorii Corturilor după Ziua Ispășirii, în 15 Aprilie.

C. Legea trebuia pusă în chivot

III. REAMINTIREA ȘI TRECEREA ÎN REVISTĂ A VIITORULUI - DEUTERONOMUL 28-34

A. Legământul palestinian (cap.30)

B. Cuvintele de “la revedere” ale lui Moise (cap.31,32)

Această mare cuvântare profetică este cea mai importantă parte a cărții Deuteronomul.

1. Dumnezeu este Stânca acestei națiuni perverse și instabile. Cuvântul lui Dumnezeu este bun, în ciuda falimentului poporului (4-6).

2. Apostazia și închinarea poporului Israel înaintea demonilor (dumnezeilor Canaanului) (15-18).

3. Rezultatele acestei apostazii se întind până la robia (captivitatea) babiloniană, în anul 587 î..Cr. (19-33).

4. Se menționează împlinirea finală și se revelează eliberarea Israelului în zilele din urmă, (urmată de Împărăția de 1000 de ani),. (43)

C. Binecuvântarea rostită de Moise (cap.33)

Page 75: Istoria VT

83

D. Chemarea de la muntele Nebo (cap.34)

1. Moise a fost chemat să privească țara.

2. Aici el a murit și a fost îngropat de Dumnezeu.

a. Vederea nu-i slăbise și puterea nu-i trecuse, deși avea 120 de ani.

b. Moise a fost luat de Dumnnezeu. El n-a murit din cauza vârstei înaintate.

c. În Iuda 9... Satan s-a certat cu Mihail pentru trupului lui Moise.

3. Poporul l-a jelit 30 de zile (v.8).

4. Iosua preia conducerea (v.9).

SUMAR

Moise a fost omul care a fost folosit de Dumnezeu ca nimeni altul. Biblia spune: "El L-a cunoscut pe Dumnezeu față în față." Vedem că indiferent cât de mare este un om, dacă el acționează contrar voii lui Dumnezeu, el își va pierde poziția și Dumnezeu îl va folosi pe un altul.

Page 76: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursurile 6 & 7

(Diviziunea 1: Pentateuhul)

Cursul 6

1. Care este tema cărții Numeri?

2. Cine a fost numărat când s-a făcut numărătoarea poporului?

3. Cine a fost exclus de la numărătoare?

4. Care au fost cele patru seminții dominante?

a.____________________

b.____________________

c.____________________

d.____________________

5. Ce li s-a încredințat celor trei fii ai lui Levi:

Chehatiților: _____________________________

Gerșoniților: _____________________________

Merariților: _____________________________

6. Ce se cerea la nazireat?

Page 77: Istoria VT

85

7. Cum a fost Israel călăuzit de Dumnezeu?

Ziua ___________________________

Noaptea ________________________

8. Când erau folosite trâmbițele de argint?

9. Ce înseamnă Tabera?

10. După ce tânjea și poftea poporul din ceea ce avusese în Egipt?

11. Ce înseamnă Chibrot - Hataava?

12. De ce a stârnit Maria o răscoală?

13. Cum a procedat Dumnezeu cu Maria?

14. Ce a avut loc la Cades - Barnea?

Page 78: Istoria VT

15. Cum l-a înduplecat Moise pe Dumnezeu când S-a aprins de mânie hotărând distrugerea poporului?

16. Câte persoane au murit în timpul celor 40 de ani de pribegie?

17. Ce învățăm din păcatul neascultării poporului?

18. Ce trebuia să le aducă aminte ciucurii de la veșminte?

Page 79: Istoria VT

87

Cursul 7

1. Câți i s-au alăturat lui Core în rebeliunea sa?

2. Ce a făcut Moise ca reacție la acțiunea lui Core?

3. Care a fost testul (încercarea) care a demonstrat vinovăția lui Core?

4. Câți cârtitori au murit în urgia care a urmat?

5. Ce a oprit urgia?

6. Cum a demonstrat Dumnezeu că Aaron aparținea liniei preoțești?

7. Cum erau aprovizionați Leviții din punct de vedere material?

Page 80: Istoria VT

8. În ce fel era vaca roșie prefigurarea lui Cristos?

9. Ce a fost așa grav referitor la păcatul lui Moise la Meriba?

10. De ce a fost făcut un șarpe de aramă?

11. Cine au fost Og și Sihon?

12. Numele lui Balaam înseamnă: ______________________________

13. Câte parabole (pilde) profetice au fost oferite de Balaam?

14. Ce a însemnat păcătuirea cu Baal-Peor?

15. Cum a oprit Fineas urgia?

Page 81: Istoria VT

89

16. Ce metodă a fost folosită la împărțirea țării?

17. Moise a fost chemat să moară pe:

= ________________________Abarim;

= ________________________Nebo;

= ________________________Pisga.

18. Cum putea fi anulată juruința unei femei?

19. Care a fost ultimul act oficial al lui Moise?

20. Care triburi (seminții) sunt numite ca fiind la hotarul cu lumea?

21. Punctele majore în pribegia lui Israel au fost:

_______________________ la Sinai;

De la Sinai către ____________________;

De la Cades către ____________________.

22. Câte cetăți ale leviților au existat?

Page 82: Istoria VT

23. Ce era cetatea de refugiu/ scăpare?

24. Ce înseamnă Deuteronomul?

25. Ce înseamnă cuvântul evreiesc zawkar?

26. Cum a folosit Cristos citate din Deuteronomul?

27. Tot la __________ ani Legea trebuia citită de Chehatiți în

timpul sărbătorii ____________________________________.

28. Care este Legământul Palestinian?

29. Care sunt punctele principale profetice din cuvântarea de rămas bun a lui Moise?

30. Care era condiția fizică a lui Moise la vârsta de 120 de ani?

31. Cum spune Biblia că L-a cunoscut Moise pe Domnul?

Page 83: Istoria VT

IOSUA

Cartea lui Iosua este "Efeseniul Vechiului Testament". Titlul acestei cărți ar putea fi "Credința înseamnă biruință" iar tema: "Să ne stăpânim posesiunile".

Implicații spirituale: Canaanul nu este prefigurarea Cerului, ci mai degrabă a vieții prin credință. Viața de credință nu promite eliberarea de conflicte, ci mai degrabă ea susține că "bătălia este a Domnului".

Iordanul: trecerea Mării Roșii înseamnă separare de legăturile Egiptului. . . ., de lume. Trecerea râului Iordan înseamnă supunerea față de promisiunile lui Dumnezeu . . . viața prin credință. Există 30.000 de promisiuni în Biblie.

I. INTRAREA ÎN ȚARĂ - IOSUA 1-5

A. Iosua preia comanda (cap.1).

1. Cele trei etape majore din viața lui Iosua:

a. În Egipt - avea 45 de ani când au ieșit din Egipt;

b. În Pustie - 40 de ani pribegind cu poporul;

c. În Țara Promisă - șapte ani luptând cu canaaniții și pregătind țara pentu popor; moare la 100 ani.

2. Domnul îl instruiește/ învață pe Iosua (1-9)

a. "Întărește-te și îmbărbătează-te".

b. "Nu te abate de la ea (Cartea Legii)".

c. "Căutând să faci tot ce este scris în ea".

d. "Atunci vei izbuti în toate lucrările tale (vei avea prosperitate și succes)".

3. Iosua instruiește/ învață poporul (10-15)

4. Poporul i se supune lui Iosua și ascultă de el (16-18).

B. Rahav (cap.2)

1. O femeie imorală L-a ales pe Dumnezeu

2. Profilul devoțional: Rahav a auzit (2:10):

a. Credința vine în urma auzirii;.

b. Ea a crezut (2:9);

c. Ea a fost convinsă (2:11);

d. Ea a cerut să fie cruțată (2:12,13);

e. Ea a fost cruțată (6:25).

3. Rahav în genealogia lui Cristos

Page 84: Istoria VT

a. Rut 4:21 - Salmon a născut pe Boaz;

b. Mt.1:5 - Salmon a născut pe Boaz din Rahav;

c. 1Cronici 2:5a - Fiul lui Caleb, Salmon, a fost soțul lui Rahav.

C. Trecerea Iordanului (cap.3)

1. Iordan înseamnă "coborâtor/care coboară".

Râul cade 182 m de la Marea Galileii la Marea Moartă (396 m sub nivelul mării). El curge pe o distanță de 321km pentru a traversa o distanță de 96km.

2. Marea Moartă

a. Apa este limpede și extrem de densă: este imposibil să te îneci în ea.

b. Una din patru părți este solidă.

c. Bogăția Mării Moarte: (estimată de Harry Rimmer):

(1) 22.000 milioane tone de magneziu;

(2) 11.000 milioane tone sodiu;

(3) 5.000 milioane tone potasiu;

(4) Milioane de tone de plutoniu .

d. Valoarea sa: Toți banii adunați de-a lungul a 2000 de ani nu pot cumpăra Marea Moartă . . . peste 12 trilioane de dolari.

3. Trecerea Iordanului - tribul (seminția) lui Levi trece întâi:

a. Leviții cu chivotul;

b. La o milă distanță urma poporul;

c. Trecerea s-a făcut la 17 mile nord de Ierihon.

Râul în sezonul respectiv are o lățime de aprox 1 milă (pământul este de obiecei moale).

D. Pietrele de aducere aminte (cap.4)

1. Pietrele din mijlocul râului:

a. Moartea lui Cristos face posibilă răscumpărarea;

b. Pietrele acoperite cu apă rămân acolo ca o mărturie că râul s-a despicat în două.

2. Pietrele de la Ghilgal (cap.5)

a. Douăsprezece pietre luate din albia râului și ridicate ca monument.

b. Pietrele în râu vorbesc despre umblarea prin pustiu. Pietrele luate afară din râu vorbesc despre o viață nouă, un nou început.

Page 85: Istoria VT

E. Ghilgal (cap.5)

1. Dușmanii Israelului au fost înspăimântați.

2. Tăierea împrejur a (circumcizia) noii generații (5:2-8)

3. Ocara Egiptului ridicată (5:9,10):

a. În Pustiu, nici unul nu a fost circumcis;

b. O reconfirmare a Legământului Avraamic.

4. Mana și grâul vechi (5:11,12)

a. După prăznuirea Paștelor, mana a încetat (hrana din Pustiu).

b. Poporul a mâncat din grâul și roadele țării. (deja recoltate).

5. Căpetenia oștirii Domnului (5:13-15)

a. Cristos a apărut în fața lui Iosua ca și Căpetenia oștirii Domnului.

b. Lupta este întotdeauna a Domnului; este atât pentru Iosua cât și pentru noi.

Notă: Noi considerăm această apariție ca fiind o preîncarnare a lui Cristos, datorită faptului că atunci când Iosua I s-a închinat El n-a refuzat închinarea.

II. CUCERIREA ȚĂRII - IOSUA 6-12 Au fost fost duse trei campanii majore pentru cucerirea țării. A trebuit să treacă șapte ani pentru a înfrânge 31 de împărați.

A. Campania centrală - Ierihon / Ai (cap.6-8)

1. Ierihonul conforn descoperirilor arheologice:

a. Orașul acoperea 3 hectare;

b. Zidurile aveau o înălțime de 10m;

c. Zidurile aveau o construcție dublă:

(1) Un zid avea o lățime de 2m; zidul interior era de 4m lățime;

(2) Casele erau construite sus pe ziduri..

d. Căderea Ierohonului Lui Iosua i s-a poruncit să mărșăluiască în jurul cetății pentru a-l cuceri. Pentru un general ca Iosua, o asemenea poruncă probabil a părut ciudată; însă credința asigură victoria, iar bătălia este a Domnului.

e. Marșul în jurul cetății, o dată pe zi timp de 6 zile;

f. De șapte ori în jurul cetății, până în a șaptea zi;

g. Șapte preoți să sune din șapte trompete; poporul să strige. Notă: În Altlasul Biblic al lui Baker aflăm că excavațiile efectuate între

Page 86: Istoria VT

1929-1933 arată că Ierihonul a ars, iar zidurile au căzut la pământ de parcă ar fi fost rase.

h. Cetate blestemată - interzicerea reconstruirii.

2. Păcatul lui Acan (cap.7)

a. Israelul a fost învins la Ai (7:1-4).

b. Treizeci și șase de oameni din Israel au murit (7:5).

c. Păcatul lui Acan a fost cauza.

(1) Vedem că binecuvântarea lui Dumnezeu a fost oprită din cauza păcatului din tabără. Păcatul unui om afectează întreaga congregație.

(2) Acan a furat prada de război din Ierihon. Aceasta a fost prima cetate cucerită și era cel dintâi rod, care aparținea numai Domnului.

d. Apărarea și mărturisirea lui Acan (7:21):

(1) Am văzut;

(2) Am poftit;

(3) Am luat.

e. Acan a fost împroșcat cu pietre.

(1) Acan și familia lui au murit.

(2) Ei și toate bunurile lor au fost arse.

(3) Niște pietre au fost ridicate ca aducere aminte. * Paralelă cu 1Cor.5: “drojdia“ din biserică trebuie scoasă afară. Un sfânt care păcătuiește va suferi moartea fizică, așa cum a suferit Acan.

3. Cucerirea cetății Ai (cap.8)

a. După ce a fost înlăturat păcatul, Dumnezeu a dat victorie. De data aceasta, prada de război putea fi luată (8:1-28).

b. "Iosua a ars cetatea Ai și a făcut din ea... un morman de dărâmături" (8:28).

c. Altarul de pe muntele Ebal (8:30-35)

(1) Cuvintele Legii trebuiau înscrise pe o piatră.

(2) Binecuvântările și blestemele cuprinse din Deut.27 au fost citite de preoți în vale, în timp ce jumătate din ei se aflau în dreptul muntelui Ebal, iar ceilalți se aflau în dreptul muntelui Garizim. În timpul citirii, tot poporul trebuia să spună “Amin“.

Page 87: Istoria VT

B. Campania din Sud (cap.9,10)

1. Împărații care erau "în munte și în vale și pe toată coasta mării celei mari" s-a unit împotriva Israelului.

2. Gabaoniții (9:3-15)

*Acești heviți i-au înșelat pe israeliți, dându-se drept prieteni. Burdufurile vechi, pâinea mucegăită și sandalele uzate au fost gândite pentru a-i păcăli pe israeliți.

a. Dumnezeu i-a prevenit referitor la alianță:

(1) Exodul 23:32;

(2) Deut. 7:2.

b. Li s-a permis să rămână ca slujitori.

(1) Noi nu trebuie să dialogăm cu Diavolul.

(2) Satan vrea ca noi să încheiem alianță cu lumea (2Cor.11:14).

3. Cucerirea sudului Canaanului (10:1-43)

a. Cinci împărați aliați cu Adoni-Țedec (10:1-6)

b. Ziua lungă a lui Iosua (10:7-15)

Bătălia cerea mai mult timp pentru înfrângerea vrăjmașului, așa că Iosua a poruncit soarelui să se oprească. Soarele și luna nu s-au mișcat pe cer timp de încă aproape o zi.

c. Cei cinci împărați au fost uciși, spânzurați de copaci iar apoi îngropați într-o peșteră (10:16-43).

C. Campania din Nord (cap.11,12)

1. Cucerirea nordului Canaanului (11:1-5)

a. Împăratul Iabin din Hațor a făcut o alianță cu împărații din Nord.

* Hațor se afla la sud-vest de lacul Chineret la izvoarele Iordanului.

b. Domnul i-a spus lui Iosua să taie vinele de la picioarele cailor și să ardă carele.

* Aceasta s-a făcut ca Israel să nu depindă de propria lor putere pentru a ajunge la victorie.

c. Cucerirea țării se sfârșește cu acestă campanie (15-23).

2. Cronica împăraților învinși (12:1-24)

III. ÎMPĂRȚIREA ȚĂRII - IOSUA 13-24

A. Instrucțiunile date lui Iosua (cap.13)

1. Țara n-a fost niciodată în întregime în stăpânirea lor (13:1-6).

Page 88: Istoria VT

Dumnezeu i-a spus lui Iosua că mai era încă mult pământ neocupat care trebuia cucerit. Au existat întotdeauna popoare ostile necucerite în țară. Filistenii, descendenții lui Ham, erau cei mai mari dușmani ai lui Israel. Ei aveau 5 fortificații în țară:

a. Gaza;

b. Asdod;

c. Ascalon;

d. Gat;

e. Ecron.

2. Zonele de dincolo de Iordan (13:8-33)

a. Ruben;

b. Gad;

c. Jumătate din seminția (tribul) lui Manase.

B. Cererea lui Caleb (cap.14)

1. Iosua și Eleazar împreună cu căpeteniile semințiilor au împărțit țara prin tragere la sorți.

2. Caleb a vorbit pentru Iuda (14:6-15).

a. El a relatat evenimente din trecut.

b. Moise a promis că toată țara în care Caleb își va pune piciorul va fi a lui.

c. Caleb (85 de ani) a cerut Hebronul, țara uriașilor.

d. Caleb a spus: "Dă-mi dar muntele acesta... Domnul va fi poate cu mine și-i voi izgoni, cum a spus Domnul".

C. Iuda și Efraim (cap.15,16)

1. Descrierea cetăților lui Iuda (cap.15)

2. Otniel a luat Chiriat-Seferul ca să o câștige pe Acsa fiica lui Caleb.

3. Iebusiții n-au fost alungați din Ierusalim.

4. Ținutul lui Efraim (cap.16)

D. Ținutul lui Manase (cap.17)

1. Manase a fost, de asemenea, fiul lui Iosif.

2. Acestei seminții i s-a acordat câte un ținut de ambele părți ale Iordanului; ei au devenit jumătăți de seminție.

3. S-au plâns că n-au primit destul în partea de vest.

* Iosua le-a spus să mai ia de la canaaniți.

Page 89: Istoria VT

4. Ei au spus: "Toți canaaniții... au care de fier".

* Nu au fost ca și Caleb, care a crezut în puterea Domnului.

E. Ținuturile celorlalte seminții (cap.18,19)

1. Așezarea Cortului Întâlnirii la Șilo, în Efraim (18:1)

2. Atribuirea ținuturilor celorlalte șapte seminții care au mai rămas și descrierea ținutului lui Beniamin (2-28)

3. Celor 6 seminții (triburi) li se dă moștenirea, precum și lui Iosua (19:1-51).

F. Cetățile de scăpare (cap.20)

La o răscruce de drumuri, o săgeată indica drumul spre cetatea de scăpare:

1. Chedeș;

2. Sihem - în interiorul țării;

3. Hebron - (Chiriat-Arba);

4. Bețerul;

5. Ramot - în afara țării;

6. Golan.

G. Cetățile leviților (cap.21)

1. Chehatiții la nord

2. Gherșoniții la sud

3. Merariții la est de Iordan

H. Semințiile de dincolo de Iordan sunt trimise acasă (cap.22).

1. Iosua le-a trimis acasă amintindu-le câteva lucruri (v.5).

a. Să-l iubească pe Domnul;

b. Să umble pe căile Lui;

c. Să țină poruncile Lui;

d. Să-L slujească pe El.

e. Altarul

Cele trei seminții de dincolo de Iordan au zidit un altar lângă Iordan. Acest fapt a fost interpretat greșit, iar celelalte seminții s-au ridicat pentru a face război. Acesta a fost ridicat ca o aducere aminte, nu ca o înlocuire a Cortului Întâlnirii.

I. Sfaturile lui Iosua de rămas-bun (cap.23,24)

1. Primul mesaj la Șilo (cap.23)

Page 90: Istoria VT

a. Să asculte de Dumnezeu;

b. Să se păzească de idolatrie (v.7).

2. A doua cuvântare la Sihem (cap.24)

a. Le aduce aminte ce a făcut Dumnezeu pentru ei.

b. Le spune să "aleagă" cui vor să slujească; Iosua și familia sa vor sluji Domnului (v.15).

3. Iosua a murit în vârstă de 110 ani și a fost îngropat la Timnat-Serah.

4. Eleazar a murit; Fineas a devenit mare preot.

5. Nu a fost numit nici un succesor după Iosua.

SUMAR:

Israeliții sunt acuma în țara lor. Puterea Lui Dumnezeu s-a văzut în victoriile pe care proporul le-a avut. Cartea Iosua este "Efeseniul" Vechiului Testament. Găsim o referință în Evrei 4:8,9 : "Rămâne dar o odihnă... pentru poporul lui Dumnezeu" - o odihnă mult mai deplină decât au avut israeliții în țară.

Page 91: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 8

(Partea I: Perioada premonarhică)

1. Cartea Iosua este __________________ Vechiului Testament.

2. Titlul cărții Iosua ar putea fi:

"________________ înseamnă ________________"

3. Tema cărții este "_______________ posesiunile".

4. Care sunt cele trei etape (perioade) ale vieții lui Iosua?

a.

b.

c.

5. Cum l-a învățat Domnul pe Iosua ce trebuia să facă pentru a avea succes?

6. Cum a intrat curva Rahav în genealogia lui Cristos?

7. Ce înseamnă numele “Iordan“?

8. Cât de mult curge Iordanul pentru a traversa o distanță de 60 de mile în linie dreaptă?

9. Care este valoarea minerală a Mării Moarte?

Page 92: Istoria VT

10. Cât de lat putea putea fi Râul Iordan acolo unde l-a trecut Israelul?

11. Care a fost semnificația celor 12 pietre de aducere aminte lăsate în râu?

12. Care a fost semnificația celor 12 pietre ridicate la Ghilgal?

13. Ce s-a întâmplat la Ghilgal:

Privind noua generație?

Privind mana?

Privind căpetenia Oștirii Domnului?

14. Cum știm că cel care s-a arătat lui Iosua a fost Cristos preîncarnat?

15. Cât de mult a durat cucerirea țării?

16. Câți împărați au fost învinși în cele trei campanii majore?

17. Descrieți cetatea Ierihonului și zidurile care o înconjurau.

Page 93: Istoria VT

18. Cum a fost învinsă cetatea?

19. Care a fost rezultatul păcatului lui Acan?

20. În ce fel cazul lui Acan este o paralelă cu 1Cor. 5?

21. Ce s-a întâmplat pe munții Ebal și Garizim?

22. Ce s-a realizat în cadrul Campaniei de Sud?

23. Cum l-au înșelat gabaoniții pe Iosua?

24. Care a fost ziua lungă a lui Iosua?

25. Ce s-a realizat în cadrul Campaniei de Nord?

26. Câți împărați au fost învinși în luptele de cucerire a țării?

27. Care au fost cele 5 fortificații ale filistenilor.

a.

b.

Page 94: Istoria VT

c.

d.

e.

28. Care au fost semințiile de dincolo de Iordan?

29. Ce a cerut Caleb?

30. Ce a făcut Otniel pentru a o cuceri pe Acsa?

31. Ce i-a spus Iosua lui Manase să facă atunci când ei au cerut un ținut mai mare?

32. Unde a fost așezat Cortul Întâlnirii?

33. Care au fost cele 6 cetăți de scăpare?

a.

b.

c.

d.

e.

f.

34. Unde s-au așezat următorii?

Cohatiții______________________

Gerșoniții_____________________

Merariții______________________

Page 95: Istoria VT

35. Ce a cauzat aproape un război cu semințiile de dincolo de Iordan?

36. Care a fost conținutul celui de-al doilea mesaj al lui Iosua la Sihem? (24:15)?

Page 96: Istoria VT

JUDECĂTORII

Cărții i s-a dat numele de "Judecătorii" din cauză că tratează viața celor 12 conducători militari pe care Dumnezeu i-a ridicat ca să elibereze Israelul din apostazia Sa. Numele ebraic Shofetim înseamnă "cineva care îndreaptă un lucru rău, incorect". Cartea “Judecătorii“ începe cu un compromis și sfârșește cu anarhie și confuzie. Perioada de timp pe care o acoperă este de 350 ani și tratează șapte perioade de apostazie, sclavie și eliberare.

Versetul-cheie al cărții Judecătorii este 17:6: "În acele zile nu era împărat în Israel, și fiecare făcea ce-i plăcea."

Există câteva diferențe pe care le putem observa în situații diferite între Iosua și Judecătorii, prezentate în tabelul de mai jos:

IOSUA JUDECĂTORII

Victorie Înfrângere

Libertate Vasalitate

Credință Necredință

Judecarea păcatului Ignorarea păcatului

Ascultare Apostazie

Cauza falimentului din Judecătorii poate fi legată de neascultarea cu privire la alungarea păgânilor. Aceasta a condus la idolatrie și căsătorii mixte.

I. FALIMENTUL ISRAELULUI - JUDECĂTORI 1,2

A. Falimentul în izgonirea Canaaniților (cap.1)

1. Nici una dintre seminții n-a avut succes în izgonirea "canaanițiilor".

2. Ierusalimul n-a fost cucerit până în timpul lui David - 2Sam.5:6,7.

B. Rezultatul falimentului (cap.2)

1. Îngerul din Bochim (1-7)

a. Domnul a spus dinainte viitorul.

b. Poporul a plâns ("Bochim" = cei care plâng).

2. A doua generație

a. Ei nu l-au cunoscut pe Domnul (v.10).

b. I-au slujit lui Baal (v.11).

Notă: După moartea lui Iosua, s-a ridicat o nouă generație, fără să aibă un conducător, fără să cunoască minunile lui Dumnezeu. "Totul depinde de conducere."

3. Instituirea judecătorilor (16-19)

Page 97: Istoria VT

"Dumnezeu a ridicat judecători, ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau."

a. La acea dată forma de guvernământ consta din judecători.

b. S-a dezvoltat un model:

(1) Păcatul;

(2) Judecata;

(3) Pocăința;

(4) Eliberarea.

II. PERIOADA JUDECĂTORILOR - JUDECĂTORII 3-16

A. Otniel, Ehud, Șamgar (cap.3)

1. Otniel (1-11)

a. Copiii lui Israel i se închinau lui Baal în păduricile "canaanțiilor".

Notă: Baalim = feminin; Baal = masculin

b. Ei s-au căsătorit cu fetele celor ce se închinau lui Baal și le-au dat de neveste pe fiicele lor (v.6).

c. Dumnezeu a judecat păcatul lor (v.8):

(1) A trimis un împărat din Mesopotamia;

(2) Cușan-Rișeataim înseamnă "întunecimea dublei răutăți";

(3) I-au fost supuși 8 ani.

d. Poporul și-a ridicat glasul către Dumnezeu.

e. Dumnezeu l-a ridicat pe Otniel pentru a elibera poporul:

(1) Otniel aparținea seminției lui Iuda;

(2) Otniel înseamnă "leul lui Dumnezeu";

(3) Țara s-a odihnit 40 de ani.

2. Ehud (12-30)

a. Poporul a păcătuit din nou.

b. Eglon, împăratul Moabului, a fost folosit să judece păcatul lui Israel.

* "Păcatul și judecata sunt legați prin căsătorie, până ce pocăința îi desparte."

c. Israeliții i-au fost supuși lui Eglon 18 ani.

d. Ehud a fost eliberatorul Israelului, după ce s-au pocăit.

(1) Ehud făcea parte din seminția lui Beniamin.

Page 98: Istoria VT

(2) El era stângaci;

(3) A fost trimis la Eglon cu un cadou.

Un pachet surpriză. Ehud trebuia să confecționeze cuțitul. Deoarece israeliților nu le era permis să dețină arme.

(4) Israel s-a odihnit 80 de ani după înfrângerea Moabului.

Notă: Eliberarea israeliților, în unele cazuri, era regională. Judecățile de sus veneau din nord și est.

3. Șamgar (v.31)

a. A ucis 600 de Filisteni cu un otig de plug.

b. Această judecată a venit din sud.

B. Debora și Barac (cap.4,5)

Acest păcat este judecat din nord de către Iabin. Numele căpitanului său a fost Sisera, care avea sub comandă 900 de care de fier. Ei au apăsat Izraelul timp de 20 de ani (4:1-3).

1. Debora este ridicată ca următorul judecător.

Dumnezeu s-a folosit de o femeie, din cauză că n-a găsit un bărbat plin de credință. Debora i-a spus lui Barac să se ridice la luptă și "Barac i-a zis: Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce." (4:8)

2. Barac a fost trimis cu 10.000 de bărbați:

a. Din seminția lui Neftali și Beniamin.

b. I s-a spus că Domnul îl va învinge pe Sisera.

3. Iael îl ucide pe Sisera.

a. Din nou a fost folosită o femeie pentru a-l face pe Israel să se rușineze.

b. Sisera a fost țintuit la pământ.

4. Cântarea Deborei și a lui Barac (cap.5)

a. O cântare de laudă pentru biruință.

b. O cântare care să le facă de rușine pe semințiile care n-au participat.

*"Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, și Neftali la fel, pe înălțimile din câmpie" (5:18). Unde este Ruben? Unde este Dan sau Așer?

C. Chemarea lui Ghedeon (cap.6)

1. Chemarea lui Ghedeon (cap.6)

a. Când Dumnezeu l-a chemat pe Ghedeon, el a cerut un semn prin care să vadă că într-adevăr Dumnezeu este cel care îl cheamă (v.17).

Page 99: Istoria VT

b. El a tăiat copacii și a distrus altarele tatălui său:

(1) A făcut aceasta noaptea, dar cel puțin a făcut-o.

(2) Tatăl său l-a rebotezat Ierubaal (v.32).

* Dela “cel care taie“ și “luptător împotriva lui Baal“.

c. Tatăl lui Ghedeon, Ioas, a zis: "Dacă Baal este un Dumnezeu să-și apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul".

d. Ghedeon a pus în câmp un val de lână (37-40).

El cerea un semn ca să fie sigur că Dumnezeu va elibera Israelul prin mâna lui (Ghedeon):

e. Lâna udă pe pământul uscat;

(1) Lâna uscată pe pământul ud.

Cererea de semne de la Dumnezeu de către oameni nemântuiți înseamnă a-L ispiti pe Dumnzeu, ceea ce e rău.

Cererea asigurării din partea Lui Dumnezeu este dorința sinceră de a cunoaște voia Lui.

2. Victoria lui Ghedeon (cap.7)

a. Ghedeon a ales 32.000 de bărbați care să meargă la luptă.

b. Domnul i-a spus să-i separe pe cei fricoși dintre ei; au mai rămas 10.000.

c. Domnul i-a spus ca dintre ei să-i păstreze doar pe cei ce limpăie apa ducând-o cu mâna la gură; au mai rămas 300.

Dumnezeu i-a dorit pe cei vigilenți. Cei 300 care au mai rămas au fost bărbați mai seriosi și dedicați, de mai mare valoare decât cei 32.000 cu inima împărțită sau înfricată.

d. Madianiții (lui Ismael) au fost învinși.

(1) Oamenii lui Ghedeon trebuia să acționeze toți deodată.

(2) Au spart ulcioarele și au strigat "Sabia Domnului și a lui Ghedeon".

(3) Madianiții speriați au început să se ucidă unii pe alții (7:22).

3. Gelozia lui Efraim și moartea lui Ghedeon (cap.8)

a. Ghedeon a dat un răspuns înțelept pentru a potoli mânia lui Efraim.

* "Oare nu face mai mult culesul ciorchinelor rămase în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer? În mâinile voastre a dat Dumnezeu pe căpeteniile lui Madian: Oreb și Zeeb (v.3)."

b. În timp ce îi urmărea pe madianiți, Ghedeon le-a cerut căpeteniilor din Sucot pâine.

Page 100: Istoria VT

(1) Ei au întrebat dacă împărații Madianului sunt aliații lui Ghedeon (v.6).

(2) Celor lumești le este întotdeauna frică și fac compromisuri.

c. Victoria lui Ghedeon (10-21):

(1) El a capturat pe Zebah și Țalmuna;

(2) A pedepsit pe bătrânii din Sucot;

(3) A distrus turnul și oamenii cetății Penuel;

(4) A ucis pe Zebah și Țalmuna.

d. Ultimii ani ai lui Ghedeon.

(1) A refuzat să fie împărat în Israel.

(2) A făcut un efod din prada de război, care curând a devenit un idol pentru popor.

Notă: Vedem că lucrurile unor oameni, uneori, devin obiecte de cult. De exemplu: mormântul lui Cristos, hainele Lui, lemnul crucii . . . mai degrabă decât Cristosul de pe cruce.

(3) Madianiții au fost smeriți înaintea copiilor lui Israel.

(4) Națiunea a avut odihnă timp de 40 de ani (v.28).

(5) Ghedeon a avut în total 70 de fii.

* El a avut multe soții și multe țiitoare. Abimelec a fost unul dintre fiii lui Ghedeon.

SUMAR: "După moartea lui Ghedeon, copiii lui Israel au început iarăși să curvească cu Baalii, și au luat pe Baal-Berit ca dumnezeu al lor (v.33)."

D. Abimelec (cap.9)

1. A dorit tronul pe care tatăl său l-a respins.

2. I-a ucis pe toți fiii lui Ghedeon, cu excepția lui Iotam.

3. "Abimelec, spinul fără valoare" - pilda lui Iotam (7-21).

4. El a domnit 3 ani și a murit asediind Tibețul.

* Aceasta arată problema mariajului cu canaaniții. Abimelec a fost fiul lui Ghedeon, rezultat dintr-o legătură cu o femeie canaanită.

E. Tola și Iair (cap.10)

1. Tola din Isahar a fost judecător timp de 20 de ani.

2. Iair, un galaadit, a fost judecător în Israel timp de 22 de ani.

3. A șasea apostazie (6-18)

Page 101: Istoria VT

a. Israeliții se închinau dumnezeilor:

(1) Moabului;

(2) Amoniților;

(3) Filistenilor.

b. Fiind sub captivitatea filistenilor și a amoniților, ei au strigat către Dumnezeu.

c. Dumnezeu a spus: NU!

* "Dar voi m-ați părăsit și ați slujit altor dumnezei. De aceea nu vă voi mai izbăvi" (v.13).

d. Poporul s-a pocăit într-adevăr și Dumnezeu a ridicat din mijlocul lor un eliberator.

F. Iefta (cap.11)

1. A fost izgonit de frații săi, din cauză că era fiul unei prostituate.

2. El a fugit la Tob și a ajuns un om fără căpătâi.

3. Problemele au crescut și galaadiții i-au cerut lui Iefta să-i elibereze (1-11).

4. Negocierile cu Amon nu au reușit și Iefta a făcut o juruință Domnului.

* Dacă Domnul va da victorie, Iefta a promis să aducă Domnului o ardere de tot și anume pe acela care îi va ieși primul în întâmpinare când va ajunge acasă. Sunt două păreri legate de jurământul lui Iefta:

a. Că Iefta a fost jumătate păgân și acest obicei era practicat de păgâni. El a urmat legea păgână, necunoscând legea mozaică sau levitică. În acest sens, el a oferit-o pe fiica sa ca ardere de tot. (Narațiunea se pare că susține aceasta; dar Dumnezeu nu sancționează lucrul acesta.)

b. Cealaltă teorie susține că fata lui Iefta a fost forțată să rămână fecioară până la sfârșitul vieții ei. Aceasta este cea mai mare rușine pentru o evreică.

G. A doua gelozie a lui Efraim (cap.12)

1. Efraim l-au luat pe Iefta la întrebări, așa cum au făcut și cu Ghedeon.

2. El a dat un răspuns foarte egocentric (2,3):

"Eu și poporul meu", "Eu v-am chemat", Eu am văzut", "Eu mi-am pus viața în joc."

3. 42.000 de efraimiți au murit în vadurile Iordanului.

Ei pronunțau în loc de "șibolet", "sibolet", și au fost uciși.

4. Iefta a fost judecător timp de șase ani (v.7).

5. Ibțan din Betleem a fost judecător timp de șapte ani.

Page 102: Istoria VT

6. Elon din Zabulon a fost judecător peste Israel zece ani (11,12).

7. Abdon, un piratonit (efraimit), a fost judeccător peste Israel timp de 8 ani (13-15).

Notă: Ibțan, Elon, și Abdon sunt considerați judecători minori și de natură administrativă, ei nefiind implicați în campanii militare.

H. Samson (cap.13-16)

Numele Samson înseamnă "ca soarele". El provenea din seminția lui Dan. Numele tatălui său era Manoah. Mama sa, asemenea Elisabetei, era stearpă.

1. Samson - nazireat (cap.13):

a. Să se abțină de la vin . . . puritate.

b. Să nu se tundă . . . să poarte o rușine.

c. Trebuia să se supună ritualurilor privitoare la nazireat (Num.6).

d. Notă: Mama lui Samson a fost învățată să se abțină de la vin (fructul viței), de la băuturi tari și lucruri necurate.

2. Nașterea lui Samson și lucrarea Duhului Sfânt (24,25)

"Și Duhul Domnului a începul să-l miște la Mahane-Dan". Duhul lui Dumnezeu a venit peste oameni ca să-i pregătească pentru lucrare.

3. Tinerețea lui Samson (14)

a. Primii pași ai compromisului (1-4)

(1) Samson s-a pogorât la Timna, țara Filistenilor.

Notă: Filistenii reprezintă sistemul religios al celor nemântuiți. Ei erau foarte religioși, având nenumărați idoli . . . Dagon, zeul pește, Așterot sau Iștar, Bel-Zebul (dumnezeul muștelor ) etc.

(2) El și-a dorit de nevastă o femeie filisteancă (2-4).

Notă: Samson se asemăna în multe privințe cu Israel. Ei trebuia să se separe de lume, dar ei cochetau cu lumea. Ei trebuia să fie o binecuvântare, dar au devenit egoiști. Samson a fost un nazireu neloial, asemenea Israelului necredincios lui Dumnezeu

b. Samson a ucis un leu (5-20).

(1) Dumnezeu i-a dat putere pentru a ucide leul.

* Samson de fapt l-a învins pe Satan pe un front, în timp ce pierdea bătălia pe un alt front. El a coborât imediat.

(2) El a luat miere din scheletul leului, ceea ce însemna neascultare față de legământul său, care interzicea atingerea unei mortăciuni. El a dat și părinților săi (8-10).

Page 103: Istoria VT

(3) Samson a numit ghicitoarea și recompensa iar soția sa a dat răspunsul filistenilor. A ucis 30 de oameni pentru a plăti recompensa.

Notă: Deși Samson avea o mare putere care mai târziu a ucis 1.000 de filisteni, el a descoperit că alianța cu filistenii cauzează mari probleme. Până acolo că nici soția lui nu mai prezenta încredere. La fel este și cu religiile false ale lumii.

4. Samson în conflict cu filistenii (cap.15)

a. Soția lui dată altul bărbat (1,2);

b. Samson a dat drumul la 300 de vulpi, de cozile cărora a legat torțe, în ogoarele filistenilor (4,5).

c. Notă: Acesta a fost un act de răzbunare împotriva filistenilor, din cauză că au dat-o pe soția lui altuia (v.6).

d. De frică, frații lui Samson s-au hotătrât să-l predea filistenilor la Lehi (10-13).

* "Lehi" înseamnă "falcă".

e. Samson a omorât 1.000 de filisteni cu o falcă de măgar (15-17).

(1) Numele Remat-Lehi înseamnă "aruncarea fălcii".

(2) Samson a aruncat falca. (Ea nu a devenit un obiect de închinare asemenea efodului lui Ghedeon.)

(3) Samson s-a rugat pentru apă și Dumnezeu a deschis un izvor la Lehi (18,19).

f. Samson a fost judecător în Israel 20 de ani (v.20).

5. Samson și Dalila (cap.16)

a. Samson și prostituata (1-3)

(1) În viața lui au existat trei femei; toate i-au creat probleme.

(2) El a purtat în spate porțile cetății către Hebron... comuniune.

b. Samson și Dalila (4-22)

(1) El a găsit-o în Sorec, care înseamnă "capcană".

(2) Ea a aflat secretul puterii lui.

* El se afla sub jurământul separării prin nazireat. Noi avem putere de la Dumnezeu, dacă suntem puși de-o parte pentru El.

(3) Samson și-a pierdut puterea . . . A fost orbit, legat și închis într-o închisoare.

c. Moartea lui Samson (23-31)

Page 104: Istoria VT

(1) Părul i-a crescut înapoi. (Binecuvăntările Domnului pot fi recâștigate.)

(2) Filistenii și-au bătut joc de el.

(3) Legat de stâlpii casei, a dărâmat casa și a ucis mai mulți la moartea lui decât atunci când era în viață.

Notă: Compromisul cu lumea duce întotdeauna la pierderea puterii, la închisoare și ratarea a ceea ce Dumnezeu AR FI PUTUT face cu viața ta.

III. CORUPȚIA - JUDECĂTORI 7-21

A. Idolatria lui Mica și daniții (cap.17,18)

1. Mica a ridicat idoli și l-a făcut pe fiul său preot.

2. A convins un levit să fie îngrijitorul acestui altar.

3. Daniții au migrat spre nord sub presiunea filistenilor.

4. Au furat altarul și pe preotul lui Mica în timp ce plecau.

5. Levitul nu a obiectat, dar Mica a fost supărat.

6. Notă: Aceste evenimente indică gradul de corupție a Israelului. Nu numai poporul, ci și leviții au pierdut semnificația închinării corecte. Acestea sunt cel mai bine rezumate de Judecătorii 17:6: "În acele zile nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea."

B. Răutatea oamenilor din Ghibea și pedeapsa (cap.19-21)

Decăderea Israelului este evidentă prin faptul că ei au persistat în ea.

1. Levitul și concubina lui (cap.19)

a. Amenințat de sodomiți, el a fost obligat să dea țiitoarea în mâinile lor (24-27).

b. Ea a murit și el a tăiat trupul ei în 12 bucăți și a trimis câte o bucată fiecărei seminții (28-30).

2. Războiul civil (cap.20)

a. Semințiile (triburile) au decis să ia 10 oameni din 100 din toate semințiile ca să pornească împotriva Ghibeii (1-11).

b. Aceste seminții, confruntându-se cu Beniamin, au cerut bărbații din Ghibea.

c. Beniamin a refuzat și a început un război civil în urma căruia seminția lui Beniamin a fost aproape exterminată.

3. Pocăința lui Beniamin (cap.21)

a. Semințiile au făcut un jurământ că nu vor da pe fetele lor lui Beniamin.

Page 105: Istoria VT

b. 12.000 de bărbați au cucerit Iabesul din Galaad și au luat fecioarele pentru Beniamin.

* În loc să recunoască că au greșit, mai degrabă au distrus o cetate.

c. Pentru cei care nu aveau au fost luate soții la sărbătoarea anuală de la Șilo.

SUMAR:

Cartea Judecătorii prezintă Israelul în decădere . . . mai rău la sfârșit decât la început. Anarhia este starea precumpănitoare a națiunii. Se repetă afirmația făcută anterior că “fiecare făcea ce-i plăcea“.

Page 106: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 9

(Partea a II-a: Perioada premonarhică)

1. Ce înseamnă cuvăntul ebraic Șofetin?

2. Care a fost cauza principală a falimentului din cartea Judecătorii?

3. Care este perioada de timp decare se ocupă cartea Judecători?

4. Noua generație a crescut în absența a două elemente importante:

5. Care este modelul dezvoltat pe vremea judecătorilor?

6. Ce înseamnă Cușan-Rișeataim?

7. De cine a eliberat Otniel poporul?

8. De cine a eliberate Ehud poporul?

9. Cum a fost ucis Eglon?

Page 107: Istoria VT

10. Cum a eliberat Șamgar Israelul?

11. Cât timp a apăsat Iabin Israelul?

12. Ce a fost unic referitor la Debora și Barac?

13. Cum a fost ucis Sisera?

14. Cum au fost făcute de rușine de către cântecul lui Barac și a Deborei, celelalte seminții neparticipante?

15. Ce înseamnă Ierubaal?

16. Dictutați pro și contra semnului cu lâna.

17. Cum a redus Dumnezeu armata de la 32.000 la 300?

18. Ce strategie de luptă a fost adoptată pentu a-l înfrânge pe Madian?

19. Ce s-a întâmplat între Ghedeon și bărbații din Sucot?

Page 108: Istoria VT

20. Cum a fost finalul vieții lui Ghedeon?

21. Ghedeon a avut fii.

22. Ce a făcut Abimelec?

23. Cărui popor i-a fost Israelul captiv în timpul vieții lui Tola și Iair?

24. Care a fost trecutul vieții lui Iefta?

25. Ce implica jurământul teribil a lui Iefta?

26. Numele Samson înseamnă .

27. Care au fost primii pași care au compromis viața lui Samson?

28. Care a fost motivul pentru care Samson și-a pierdut puterea?

29. Ce înseamnă Sorec?

30. Ce a făcut Mica?

Page 109: Istoria VT

31. De ce a fost trupul concubinei sale împărțit în 12 bucăți?

32. Care a fost cauza războiului civil?

33. În ce a constat jurmământul împotriva lui Beniamin?

34. Care este afirmația finală care însumează condițiile din Israel de la sfârșitul cărții Judecătorii?

35. Cartea Iosua poate fi contrastat cu Judecătorii în următoarele:

IOSUA JUDECĂTORI

Victorie

Vasalitate

Credință

Ignorarea păcatului

Ascultare

Page 110: Istoria VT

RUT

Cartea Rut a fost scrisă cândva în timpul perioadei judecătorilor. Ea este foarte importantă deoarece prezintă genealogia lui David, legând-o cu cea a lui Isus Cristos.

În cartea Rut sunt prezente mai multe simboluri sau prefigurări. Naomi a părăsit țara și a plecat în exil, reprezentânt Israelul. Rut reprezintă mireasa dintre Neamuri a lui Cristos. Boaz este o imagine a lui Cristos, rudă-răscumpărător; iar fratele lui Boaz reprezintă Legea, care nu poate răscumpăra.

I. HOTĂRÂREA LUI RUT - RUT 1

A. Evenimentele din viața lui Naomi

Numele și semnificația lor sunt importante:

1. Naomi, "cea plăcută," călătoare în . . .

2. Betleem, "casa pâinii," căsătorită cu . . .

3. Elimelec: "Dumnezeul meu este Domnul," arătând prosperitatea Israelului în țara în care Dumnezeu l-a condus. Migrarea forțată spre Moab arată dispersarea Israelului.

Notă: În Moab, Elimelec și ce doi fii ai săi au murit. Acești fii, Mahlon "bolnav" și Chilion "dor de casă" - s-au căsătorit cu femei moabite, Rut și Orpa.

4. Naomi "cea plăcută" și-a schimbat numele în Mara "cea plină de amărăciune".

B. Decizia lui Rut

1. Ea se putea reîntoarce în Moab sau merge cu Naomi (8-15).

2. Ea a spus: "Poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu" (16,17).

3. Călătoria lui Naomi și a lui Rut spre Betleem (v.22).

II. SLUJIREA LUI RUT - RUT 2

A. Rut culege spice într-un ogor.

1. Ea a cules sprice în urma secerătorilor în ogorul lui Boaz (v.2). Boaz înseamnă "în el este puterea."

2. Boaz a văzut-o și a cerut informații despre ea (v.5).

a. El i-a spus să strângă spice numai în ogorul său.

b. El dorea s-o răsplătească pentru că i-a purtat de grijă lui Naomi.

(1) El a invitat-o să mănânce împreună cu ei.

(2) El a spus secerătorilor să o lase să culeagă spice și între snopi.

(3) El le-a spus să scoată intenționat câteva spice din snopi pentru ea.

Page 111: Istoria VT

3. Rut și-a dat seamna cine era Boaz (v.20).

El era fost una dintre rudele cele mai apropiate ale lui Naomi.

a. Rut a continuat să adune spice de pe câmp până la sfârșitul seceratului orzului și grâului.

III. ODIHNA LUI RUT - RUT 3

A. Naomi a învățat-o pe Rut legea răscumpărării.

1. Cu privire la lucruri - Lev. 25:25-28

2. Cu privire la persoane - Deut. 25:5-12

B. Rut la picioarele lui Boaz (7,8)

1. Astfel ea și-a arătat dorința de a fi răscumpărată.

Notă: Aceasta este o imagine a celor pierduți care pot găsi răscumpărare la picioarele lui Isus Cristos.

2. Boaz s-a simțit onorat, dar nu el era primul care putea alege.

a. El i-a spus că exista o rudă mai apropiată.

b. Dacă cel care avea dreptul nu se va folosi de el, atunci Boaz o va face.

IV. RĂSCUMPĂRAREA LUI RUT - RUT 4

A. Boaz a prezentat situația celui ce avea dreptul de răscumpărare (1-5)

O rudă care răscumpără trebuia să îndeplinească următoarele condiții.

1. Să fie rudă de sânge;

2. Să poată fi în stare să cumpere;

3. Și să dorească să cumpere.

B. Cel ce avea dreptul de răscumpărare renunță la dreptul lui (6-8)

1. Omul acela a dorit să răscumpere pământul.

2. Dar s-a răzgândit după o explicație mai amănunțită:

a. Boaz i-a spus că și Rut, moabita, era fost inclusă în răscumpărare.

b. Nu putea să o răscumpere din cauză că îi afecta propria moștenire.

3. Și-a scos pantoful și l-a dat lui Boaz (un semn prin care arăta că îi înmânează dreptul lui Boaz).

C. Boaz a cumpărat moștenirea (9-11)

Bătrânii și poporul sunt martori.

1. El a luat-o pe Rut de soție.

Page 112: Istoria VT

2. Ea a născut un fiu.

a. Numele fiului lui a fost Obed.

b. El a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.

3. Naomi se simte din nou binecuvântată de Domnul.

a. Acum avea un nepot pe care să-l crească.

b. Femeile au încurajat-o pe Naomi, binecuvântând-o.

SUMAR:

Această carte încheie studiul cărților despre perioada premonarhică, în care se includ: Iosua, Judecătorii și Rut.

Page 113: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 10

(Partea a II-a: Perioada premonarhică)

1. Când a fost scrisă cartea Rut?

2. De ce este o carte importantă?

3. Pe cine îi reprezintă următorii?

Naomi:

Rut:

Boaz:

Ruda lui Boaz:

4. Ce înseamnă următoarele nume?

Naomi:

Betleem:

Elimelec:

Mahlon:

Chilion:

Mara:

Boaz:

5. Care era orginea etnică a lui Rut?

6 Ce trebuia să decidă ea?

7. De ce i-a spus Boaz lui Naomi să strângă spice în ogorul său?

Page 114: Istoria VT

8. Ce a spus Boaz lucrătorilor săi să facă pentru Rut?

9. Care sunt legile pentru ruda care răscumpără?

Privitoare la lucruri: Lev. 25:25-28:

Privitoare la persoane: Deut. 25:5-12:

10. Ce implica așezarea lui Rut la picioarele lui Boaz?

11. O rudă care răscumpără trebuia să:

Să fie rudă ;

să cumpere;

să cumpere.

12. De ce a renunțat ruda apropiată să o răscumpere pe Rut?

13. Ce semnifica scoaterea pantofului și darea acestuia lui Boaz?

14. Ce a fost semnificativ privitor la fiul lui Boaz și al lui Rut, Obed?

Page 115: Istoria VT

1SAMUEL

Trecând de la perioada premonarhică din Judecătorii la perioada monarhică a împăraților evrei, putem vedea o schimbare în ceea ce ni se relatează. 1 și 2Samuel constituie cele mai bune scrieri istorice din întreaga literatură. În aceste cărți ne sunt prezentate nu numai evenimentele istorice, ci și implicațiile lor spirituale și morale în viața oamenilor, precum și a națiunii Israel.

Cartea 1Samuel acoperă o perioadă de aproximativ 115 ani.

I. DORINȚA DUPĂ UN ÎMPĂRAT - 1SAMUEL 1-8

A. Nașterea și copilăria lui Samuel (cap.1)

1. Rugăciunea și juruința Anei (1-18)

a. Ea a fost stearpă.

b. Ea a promis să-l închine pe copil ca nazireu.

2. Samuel s-a născut și a fost închinat lui Dumnezeu (19-28).

a. Samuel înseamnă "Dumnezeu a ascultat".

b. După ce Samuel a fost înțercat, Ana l-a dus la Eli, mare preot la Șilo.

B. Rugăciunea Anei și problemele lui Eli (cap.2)

1. Rugăciunea profetică a Anei (1-11):

a. Laudă și mulțumire pentru rugăciunea ascultată;

b. Profeție referitoare la venirea Împărăției lui Cristos (v.10).

2. Fiii lui Eli: Hofni și Fineas (12-36)

a. Ei erau răi și erau numiți fiii lui Belial..

b. Ei nu-L cunoșteau pe Domnul (v.12).

c. Datorită lor, oamenilor nu le mai făcea plăcere să aducă jertfe Domnului (v.17).

d. Un om a prorocit decăderea casei lui Eli (27-36).

(1) Hofni și Fineas urmau să moară în aceeași zi.

(2) Cei din linia genealogică a lui Eli vor fi destituiți și vor muri tineri.

C. Chemarea lui Samuel și lucrarea lui (cap.3)

1. Chemarea (1-9)

a. Samuel a auzit o voce care-l chema.

(1) El credea că Eli îl chema.

Page 116: Istoria VT

(2) După ce a fost chemat a treia oară, el a înțeles că Dumnezeu îl chema.

Notă: În acele zile nu existau viziuni clare, de acea Samuel nu a recunoscut vocea Celui ce-l chema. Cuvântul prețios înseamnă "rar".

b. Răspunsul lui Samuel: "Vorbește, căci robul Tău ascultă" (v.10).

(1) Viziunea lui Samuel, referitoare la distrugerea lui Eli (11-15)

(2) Samuel destăinuie lui Eli viziunea sa (16-18).

2. Lucrarea lui Samuel (19-21)

a. Samuel a fost primul dintre profeți care a îndeplinit și misiunea de judecător.

b. Tot Israelul a știut că Samuel a fost pus de Domnul profet peste Israel (v.20).

D. Judecata asupra casei lui Eli (cap.4)

1. Moartea lui Eli și a fiilor săi (1-18)

a. Hofni și Fineas au murit în războiul împotriva filistenilor.

b. Când Eli a auzit despre fiii săi și despre capturarea chivotului, a căzut de pe scaun și și-a fracturat coloana.

2. Icabod (19-22)

a. Soția lui Fineas a pus fiului ei numele Icabod, care înseamnă "Gloria s-a depărtat".

b. Chivotul era acum în mâna Filistenilor.

E. Tempul Lui Dagon (cap.5)

1. La Asdod

a. Dagon a fost distrus.

b. Lovirea cu bube la șezut

2. La Gat (9-12)

a. Lovirea prin plagă

b. Încercând să scape de plagă, au trimis chivotul la Ecron.

F. Întoarcerea chivotului (cap.6)

1. Pregătirea chivotului (1-11)

a. Li s-a spus ce jertfe să aducă:

(1) Cinci “umflături de aur“;

Page 117: Istoria VT

(2) Cinci “șoareci de aur“.

b. Li s-a spus cum să-l trimită înapoi:

(1) Într-un car nou;

(2) Tras de două vaci tinere.

2. Dezastrul de la Bet-Șemeș (12-21):

a. Oamenii au ars carul și au sacrificat vacile;

b. Au deschis chivotul și 50.070 au murit.

G. Samuel judecător (cap.7)

1. Mesajul lui Samuel (1-8)

a. Chivotul a fost dus la Chiriat-Iearim și a rămas în casa lui Abinadab timp de 20 de ani.

b. Samuel cheamă oamenii la pocăință:

(1) Să se întoarcă de la Baal și Astarteea;

(2) Să se întoarcă la Domnul.

2. Victoria de la Eben-Ezer (9-14)

a. Dumnezeu a luptat pentru Israel și i-a învins pe filisteni.

b. Samuel a ridicat o piatră de aducere aminte, Eben-Ezer, care înseamnă "Piatră de ajutor".

3. Călătoriile de lucru ale lui Samuel (15-17)

a. A călătorit anual la Betel, Ghilgal și Mițpa.

b. Casa lui era la Rama.

Notă: Samuel a făcut slujba de profet, preot și judecător tot timpul vieții sale.

H. Israel cere un împărat (cap 8).

1. Falimentul fiilor lui Samuel (1-3)

a. Samuel i-a pus pe fiii săi judecători.

b. Ei au luat mită și au pervertit judecata.

Conducători spirituali deseori experimentează falimente spirituale în familiile lor.

2. Respingerea teocrației (4-22)

a. Poporul a dorit să fie asemenea celorlalte popoare care aveau împărați. Poporul lui Dumnezeu n-ar trebui să dorească să facă lucrurile lumii, noi suntem un popor deosebit.

Page 118: Istoria VT

b. Domnul i-a spus lui Samuel să avertizeze poporul asupra consecințelor faptului de a avea un împărat (10-18).

(1) Un împărat va da porunci.

(2) El îi va lua pe cei mai buni oameni și-i va face slujitori.

(3) Se va folosi de bunurile comune ale poporului, ca să-i răsplătească pe slujitorii favorizați de el.

(4) Tot poporul va fi slujitor.

(5) Domnul nu va ajuta direct poporul, ci prin împărat.

(6) Poporul a spus: "Să fie un împărat peste noi".

II. NUMIREA ÎMPĂRATULUI - 1SAMUEL 9-15

A. A fost ales un împărat (cap.9)

1. El era un beniamit din Ghibea.

2. El a venit la Samuel să caute ajutor ca să-și găsească măgarii pierduți.

3. Samuel i-a spus lui Saul că este ales.

B. Ungerea și asigurarea lui Saul (cap.10)

1. Trei semne (1-13)

a. Trei oameni, suindu-se la Betel unul cu trei iezi, altul cu trei turte de pâine, iar altul cu un burduf cu vin, îi vor ieși în întâmpinare.

b. El va întâlni proroci, Duhul lui Dumnezeu va veni peste el și va proroci.

c. Doi oameni la mormântul Rahelei.

2. Saul a fost ales la sorți (17-27)

a. Semințiile s-au adunat și sorțul a căzut pe Beniamin, apoi pe Matri, apoi pe Saul.

b. Saul a fost găsit ascuns între vase.

c. Poporul a strigat: "Trăiască împăratul!"

Nu tot poporul a fost de acord cu Saul, dar el nu i-a băgat în seamă.

C. Victoriile de la Iabesul Galaadului (cap.11)

1. Împresurarea lui Nahaș (șarpe) (1,2)

a. Cei lumești, de teamă, au vrut să încheie un pact cu Nahaș.

b. El a spus da, cu condiția ca să le scoată ochiul drept.

2. Chemarea făcută de Saul (4-13)

Page 119: Istoria VT

a. Saul a strâns Israelul.

b. 330.000 i s-au alăturat și Nahaș a fost învins.

3. Reînnoirea împărăției (14,15)

D. Cuvântarea lui Samuel (cap.12)

1. El și-a apărat slujba (1-5).

2. El a adus aminte Israelului ce s-a întâmplat în trecut (6-11).

3. Le-a adus aminte ceea ce au cerut ei (un împărat).

4. Domnul a trimis tunete și ploaie (16-25).

a. Poporul a cerut iertare.

b. Samuel a promis să se roage pentru popor.

c. Ei au fost avertizați asupra faptului că dacă acum aveau un împărat, aceasta nu însemna că nu trebuia să țină legile și poruncile Domnului.

E. Primul mare faliment al lui Saul (cap.13)

1. Încăpățânarea lui Saul (1-10)

a. Evenimentele din cap.10-11 au avut loc în primul an al lui Saul.

b. În al doilea an a fost încercat de invazia Filistenilor.

c. În acest timp, Saul a introdus slujba de preot.

Acest fapt l-a determinat pe Dumnezeu să-l respingă pe Saul ca împărat.

2. Lepădarea lui Saul anunțată (11-23).

F. Ionatan, fiul lui Saul (cap.14)

1. Marea victorie a lui Ionatan (1-23)

a. El este un contrast al tatălui său; Ionatan a acționat prin credință.

b. Datorită curajului lui Ionatan, filistenii au fost înfrânți.

2. Saul dă un decret pripit (24-45).

a. El a spus ca nici unul să nu mănânce până ce bătălia nu va fi isprăvită.

b. Ionatan a mâncat fără să știe de porunca dată.

(1) Saul și-ar fi dus la împlinire sentința față de Ionatan.

(2) Poporul l-a oprit pe Saul să facă aceasta.

3. Războaiele lui Saul și neamul lui (46-52)

a. Saul a ieșit tot mai mult din voia lui Dumnezeu.

Page 120: Istoria VT

b. El a făcut multe greșeli și fiecare l-a făcut să fie tot mai egocentric.

G. Al doilea marea faliment al lui Saul (cap.15)

1. Dumnezeu i-a spus lui Saul să-l nimicească pe Amalec (1-8).

2. Neascultarea lui Saul (9-31)

a. Nu i-a nimicit.

Samuel l-a întrebat de ce a auzit behăitul oilor.

b. Saul a cruțat ce era mai bun.

3. Distrugerea lui Agag (32,33)

4. Samuel se desparte de Saul (34,35)

a. După acest timp Samuel nu l-a mai vizitat pe Saul într-o poziție oficială.

b. Saul s-a dus la Ghibea și a ajuns într-o stare de disperare.

III. MOARTEA ÎMPĂRATULUI - 1SAMUEL 16-31

A. David uns împărat (cap.16)

1. Ungerea lui David (1-13)

a. Saul a fost un împărat după inima poporului.

b. David urma să fie un împărat după inima lui Dumnezeu.

c. Dumnezeu i-a spus lui Samuel să aleagă dintre fiii lui Isai.

(1) Șapte fii au trecut prin fața lui; nici unul n-a fost alesul Domnului.

(2) David a fost adus; Samuel l-a uns.

2. Depresia lui Saul (14-23)

a. Duhul lui Dumnezeu s-a depărtat de Saul.

b. Un duh rău trimis de Domnul îl necăjea.

(1) Dumnezeu a permis acelui duh să-l tulbure pe Saul.

Comportarea lui de după aceea este specifică celui influențat de duhuri rele.

(2) Starea lui Saul a fost cauzată de rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu.

Este asemenea păcatului ghicirii.

c. David cânta la harfă pentru Saul ca să-l liniștească.

(1) Muzica este un instrument puternic în favoarea binelui sau a răului.

Page 121: Istoria VT

(2) Muzica îl liniștea și el îl chema deseori pe David.

B. David Și Goliat (cap.17)

1. Defăimarea adusă de Goliat (1-11)

a. Goliat era un ghitit din Gat.

b. El avea o înălțime de 3 m.

c. El avea o armură bună:

(1) Coif și zale de aramă;

(2) Coada suliței era ca un sul de țesut;

(3) Fierul suliței cântărea 600 de sicli;

(4) O pavăză de aramă între umeri.

2. David trimis cu mâncare la frații săi aflați pe câmpul de luptă (12-30)

a. Frații lui nu i-au înțeles venirea și l-au batjocorit.

b. David a fost tulburat de cele văzute.

(1) Filisteanul Goliat batjocorea Israelul.

(2) David a întrebat: "Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?"

3. Saul a trimis după David (31-37).

a. Când l-a văzut pe David, a spus că e prea tânăr.

b. David a mărturisit despre faptul cum Domnul l-a izbăvit:

(1) De leu și de urs;

(2) Domnul putea să nimicească și acel filistean.

4. Saul îl trimite pe David să-l înfrunte pe Goliat (38-54).

a. Saul i-a dat lui David armura lui, dar era prea grea.

b. David va folosi propria-i armă, o praștie.

c. David a ales 5 pietre netede și s-a apropiat de Goliat.

(1) Goliat l-a înjurat pe David în numele dumnezeilor săi.

(2) David l-a omorât pe Goliat prin Dumnezeul Său!

(3) David a tăit capul lui Goliat și armata lui Israel a prins curaj și i-a înfrânt pe filisteni.

d. David a dat laudă lui Dumnezeu!

Page 122: Istoria VT

C. David, Ionatan și Saul (cap.18-20)

1. Dragostea lui Ionatan pentru David (18:1-30)

a. Ionatan și-a pus haina asupra lui David, acesta fiind un act profetic, arătând cine va primi tronul (1-4).

b. Saul este gelos pe David și încearcă să-l omoare (5-16).

(1) Femeile au cântat, aducându-i lui David o onoare mai mare decât lui Saul.

(2) Saul a aruncat sulița asupra lui David de două ori și David a scăpat.

(3) Saul se temea de David din cauză că Domul a fost cu el.

2. Căsătoria lui David cu Mical (17-30)

a. Saul a oferit-o pe fiica sa Merab lui David în schimbul slujirii la oaste.

(1) El a crezut că filistenii îl vor ucide pe David.

(2) El l-a înșelat pe David și a dat pe Merab altuia.

b. Saul i-a oferit-o pe fiica sa Mical în schimbul a 100 de filisteni morți.

(1) Saul a vrut să facă din Mical o capcană pentru David.

(2) David a omorât 200 de filisteni.

3. Saul face a treia încercare de a-l ucide pe David (cap.19).

a. El încearcă să-l facă pe Ionatan să-l omoare.

b. El și-a aruncat din nou sulița.

c. David merge la Samuel (18-24).

4. Protecția lui Ionatan față de David (cap.12)

a. El l-a ajutat pe David să scape (1-34).

b. Ionatan era fost moștenitorul tronului, dar el s-a supus voii lui Dumnezeu.

c. David și Ionatan au făcut un legământ (41,42):

(1) David va purta de grijă urmașilor lui Ionatan.

(2) El a arătat bunătate față de Mefiboșet, după mai mulți ani (2Sam.16).

D. David la Nob și Gat (cap.21)

1. David a plecat la Nob, o scurtă călătorie la nord de Ierusalim.

a. Strănepotul lui Eli, Ahimelec era preot acolo.

Page 123: Istoria VT

b. Bărbații înfometați ai lui David au mâncat pâinea sfințită. (Vezi: Mt.12:1-8.)

2. David a luat sabia lui Goliat (v.9).

a. A demonstrat astfel o credință mică.

b. A uitat cât de puțin i-a ajutat sabia lui Goliat.

3. David a plecat spre Gat (10-15).

a. El a căutat siguranță printre dușmanii lui Dumnezeu.

b. S-a dat drept nebun, ca aceștea să nu-l omoare.

Notă: Această perioadă din viața lui David ne arată ce consecințe poate avea faptul că ne retragem privirea de la Domnul. Foarte curând ne temem de oameni și ne compromitem până acolo încât căutăm să ne salvăm singuri viața.

E. Peștera Adulam (cap.22)

1. David are supuși (1-5)

Vezi: 1 Cronici 12.

2. Violența lui Saul (6-23)

a. El a distrus 85 preoți și a masacrat restul locuitorilor și animalelor din Nob.

b. Abiatar, fiul unui preot a scăpat ca să-i spună lui David; și David l-a apărat.

F. David scapă Cheila (cap.23).

1. David îi izgonește pe filistenii din Cheila (1-7).

a. El a avut doar 600 de bărbați care l-au ajutat.

b. Saul a auzit că David este la Cheila.

2. Saul îl urmărește pe David (8-29).

a. Domnul i-a spus lui David să fugă în pustia Zif.

b. Ionatan a venit și l-a încurajat pe David în Domnul.

c. Zifiții l-au informat pe Saul de locul în care se găsea David.

d. Saul planifică să-l prindă pe David, dar planul eșuează.

G. David cruță viața lui Saul (cap.24).

1. În Pustia En-Ghedi (1-15)

a. Saul a dormit în aceeași peșteră în care David și oamenii săi au ales să se ascundă.

Page 124: Istoria VT

b. David putea să-l omoare pe unsul Domnului, dar a refuzat.

c. El a tăiat un colț din haina (mantaua) lui Saul ca să demonstreze că putea să facă aceasta, dar nu i-a făcut nici un rău (v.11).

2. Atitudinea lui Saul (16-22)â

a. Saul și-a dat seama că David era mai neprihănit decât el.

b. Saul a fost afectat, dar nu s-a pocăit.

Vezi: Evrei 12:17.

H. David, Nabal și Abigail (cap.25)

1. Moartea lui Samuel (v.1)

Toți israeliții l-au jelit la Rama.

2. David și Abigail (2-42)

a. Nabal, soțul lui Abigail, refuză să-l ajute pe David.

Nabal înseamnă "nebun".

b. Abigail, în secret, l-a ajutat pe David.

c. Nabal a fost lovit de Domnul.

d. Abigail a consimțit să fie soția lui David.

3. David și Ahinoam (43,44)

a. David o ia de nevastă și pe Ahinoam.

b. Mical nu mai este soția lui David; Saul a dat-o lui Palti.

I. David îl cruță pe Saul a doua oară (cap.26).

1. Zifiții din nou i-au spus lui Saul ascunzătoarea lui David (1-4).

2. David a luat sulița și ulciorul împăratului (7-12).

Notă: Cuvintele lui David din versetul 11: El nu se atinge de unsul Domnului, ci va lăsa fapta în mâna Domnului.

3. Saul, de nevoie, îl binecuvântează pe David (21-25).

Din acel moment Saul a încetează să-l urmărească pe David. Și-a dat seama că Dumnezeu este cu David.

J. Slăbirea lui David în credință (cap.27)

1. Descurajarea lui David (1-7)

a. El a plecat să locuiască cu filistenii, vrăjmașii poporului lui Dumnezeu.

b. I s-a dat cetatea Țiclag.

Page 125: Istoria VT

2. Decepția lui David (8-12)

a. David a început să-i nimicească pe ghesuriți, ghirziți și amaleciți - dușmanii lui Israel.

b. I-a spus lui Achiș, conducătorul filistenilor, că el s-a luptat în Iuda.

Lipsa de onestitate nu trebuie justificată, chiar dacă ai de-a face cu o lume lipsită de onestitate.

K. Vrăjitoarea din En-Dor (cap.28)

1. Saul a mers la o vrăjitoare păgână (1-7).

a. Samuel a murit și Domnul nu i-a mai răspuns lui Saul.

b. Saul s-a temut, deci a trimis după cineva care avea un spirit demonic, care să vorbească cu morții.

Saul a nimicit vrăjitorii și pe cei ce cheamă morții, deci unul trebuia găsit.

2. Chemarea duhului lui Samuel

a. Saul s-a deghizat.

b. Vrăjitoarei i-a fost frică, văzând că într-adevăr cel chemat era duhul lui Samuel.

Numai Dumnezeu putea face aceasta.

c. Samuel i-a spus lui Saul că va muri în ziua următoare.

L. David continuă să fie slab de credință (cap.29).

Capitolul 29 continuă capitolul 27.

1. Rezultatele lipsei de credință a lui David (1-8)

a. David a ajuns în situația să lupte împotriva lui Israel.

b. El a dorit s-o facă.

Aceasta arată cât de jos putem cădea - să luptăm împotriva poporului lui Dumnezeu.

2. David s-a întors înapoi (9-11).

David a fost cruțat de a lupta împotriva lui Israel din cauză că unii dintre filisteni n-au avut încredere în el.

M. Semănatul și seceratul (cap. 30)

1. Asedierea Țiclagului (1-6)

David s-a întors și a aflat că amaleciții i-au scos pe toți din Țiclag și au dat foc cetății.

2. Înfrângerea dușmanului (7-20)

Page 126: Istoria VT

a. David a consultat efodul lui Abiatar, Urim și Tumim.

b. Amaleciții au fost învinși și totul i-a fost dat înapoi lui David.

3. Prada a fost împărțită (21-31).

a. David a luat toate turmele și cirezile amaleciților.

b. El a trimis daruri cetăților lui Iuda . . . în curând avea să fie împărat.

N. Moartea Lui Saul (cap.31)

1. Saul s-a sinucis și cei trei fii ai săi au murit, de asemenea.

a. În lupta cu filistenii, pe Muntele Ghilboa:

(1) Cei trei fii ai lui Saul au fost uciși;

(2) Saul a fost rănit.

b. Cel ce-i purta armele a refuzat să-l ucidă, astfel Saul s-a aruncat în propria-i sabie.

2. Trupul lui Saul (8-10)

a. Saul a fost decapitat împreună cu fiii săi.

b. Trupurile lor au fost spânzurate în Betșan.

c. Armura lui Saul a fost dusă la templul lui Așterot.

3. Oamenii din Iabes le-au recuperat trupurile (11-13).

a. Vitejii au dus trupurile la Iabes și le-au ars.

b. Au îngropat oasele, apoi au postit șapte zile.

CONCLUZIE:

Istoria domniei lui Saul este o dovadă a rebeliunii și a propriei voințesau a încăpățânării. Ce se putea continua cu Ionatan a fost întrerupt prin moartea tristă a lui Saul și a fiului său.

Page 127: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 11

(Partea a III-a: Monarhia)

1. Cartea 1Samuel acoperă o perioadă de ani.

2. Samuel înseamnă .

3. Cui a încredințat Ana copilul după ce l-a înțărcat.

4. Ce relatează profețiaAnei?

5. Care au fost numele fiilor lui Eli?

6. Care a fost rezultatul comportării fiilor lui Eli?

7. Ce i-a arătat Dumnul lui Samuel când acesta a zis: “Vorbește Doamne, căci robul Tău ascultă“?

8. Samuel a fost ultimul .

9. Cine a fost Icabod și ce înseamnă numele său?

10. Ce a avut loc în Templul lui Asdod?

11. Care a fost dezastrul de la Bet-Șemeș?

Page 128: Istoria VT

12. Unde a fost păstrat Chivotul timp de 20 de ani la Chiriat-Iearim?

13. Care a fost conținutul mesajului lui Samuel?

14. Eben-Ezer înseamnă .

15. Lucrarea de călătorie a lui Samuel ca și profet și judecător.

16. Care a fost falimentul fiilor lui Samuel?

17. De ce a respins poporul o teocrație?

18. Samuel i-a prevenit asupra consecințelor faptului de a avea un împărat. Care au fost ele?

19. Din care seminție și din care cetate provenea Saul?

20. Care sunt cele 3 semne pe care le-a primit Saul pentru a-l asigura că el avea să devină împărat.

21. Unde a fost găsit Saul în ziua încoronării Sale?

Page 129: Istoria VT

22. Care au fost oamenii lumești oferiți ca și garanție pentru pace de către Nahaș?

23. Ce a avertizat Samuel poporul la încoronarea lui Saul?

24. Explicați ce a fost implicat în primul mare faliment al lui Saul?

25. Care a fost decretul pripit al lui Saul?

26. Explicați cel de-al doilea mare faliment al lui Saul.

27. Cum a fost ales cel de-al doilea împărat al lui Israel?

28. Care a fost duhul rău care-l supăra pe Saul?

29. Ce l-a determinat pe David să facă afirmația: "Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?"

30. Cum l-au pregătit pe David experiențele cu leul și cu ursul pentru lupta cuGoliat?

31. De ce și-a pus Ionatan mantaua peste David?

Page 130: Istoria VT

32. Ce a cauzat gelozia lui Saul față de David?

33. Care a fost înțelegerea lui Saul cu David referitoare la Mical?

34. În ce a constat legământul dintre Ionatan și David?

35. De ce au putut să mănânce oamenii lui David pâinile sfințite?

36. Ce l-a determinat pe David să ia Sabia lui Goliat?

37. Descrieți ce a făcut David la Gat și de ce?

38. Ce s-a întâmplat la Nob ca rezultat al mâniei lui Saul?

39. Cum a cruțat David viața lui Saul în peștera En-Ghedi?

40. Nabal înseamnă .

41. Cine au fost Abigail și Ahinoam?

42. În ce moment a încetat Saul să-l urmărească pe David?

Page 131: Istoria VT

43. Ce a făcut David când s-a descurajat (v.27) ?

44. La cine s-a dus Saul la En-Dor?

45. Cum s-a întâmplat că David se afla într-o situație de luptă împotriva Israelului?

46. Ce s-a întâmplat la Țiclag?

47. Cum s-a sfârșit viața împăratului Saul?

48. Care a fost factorul-cheie al căderii lui Saul?

Page 132: Istoria VT

2 SAMUEL

Cartea 2 Samuel continuă narațiunea biografiei vieții lui David.

I. DAVID, ÎMPĂRAT AL LUI IUDA – 2 SAMUEL 1-4

A. Jalea lui David pentru Saul și Ionatan (cap. 1)

1. Un tânăr amalecit istorisește despre moartea lui Saul (1-16).

2. David îi plânge pe Saul și pe Ionatan (17-27).

Notă: Aceleași expresii frumoase ca în Psalmi se regăsesc și aici.

B. David făcut împărat peste Iuda (cap. 2)

1. Ungerea lui David (1-7)

a. A plecat la Iuda

b. A mulțumit oamenilor din Iabeș pentru faptul că l-au înmormântat pe Saul.

2. Rebeliunea lui Abner (8-11)

3. A pus pe Iș-Boșet împărat.

Iș-Boșet, care înseamnă "omul rușinii", a fost celălalt fiu al lui Saul; a condus peste 11 seminții (triburi).

a. Izbucnirea unui război civil.

(1) Ioab, căpitanul lui David, și Abner s-au luptat la Ghibea.

(2) Asael, fratele lui Ioab, a fost ucis de Abner.

C. Fuga lui Abner (cap.3)

1. Cearta lui cu Iș-Boșet (1-11)

Abner a intrat la Rițpa, o țiitoare din haremul lui Saul; aceasta a cauzat dezbinarea.

2. Negocieri cu David (12-29)

Ca o condiție a legământului, David cere ca prima lui soție (Mical) să-i fie înapoiată.

3. Moartea lui Abner (30-39)

a. Ioab l-a omorât pe Abner din răzbunare.

b. David și poporul au plâns moartea lui Abner.

D. Moartea lui Iș-Boșet (cap.4)

1. Mâinile i-au slăbit prin moartea lui Abner (v.1).

Page 133: Istoria VT

2. Oamenii lui, Recab și Baana, l-au asasinat (2-7).

3. Recab și Baana i-au raportat lui David biruința lor (v.8).

a. Au adus capul lui Iș-Boșet la David (v.8).

b. Ei au crezut că i-au făcut lui David un bine ucigând familia lui Saul.

N-au ucis întreaga familie a lui Saul. Fiul lui Ionatan a fost cruțat, din cauză că doica sa l-a luat și au fugit împreună. În timpul evadării doica a căzut împreună cu copilul; Mefiboșet, băiatul de 5, ani a devenit astfel olog (v.4).

4. David i-a pedepsit pe ucigași (8-12).

a. David le-a adus aminte ce a făcut celui care a mărturisit că l-ar fi ucis pe Saul.

b. David a cinstit casa lui Saul din cauza legământului făcut cu Ionatan; el i-a omorât pe acești oameni.

II. DAVID, ÎMPĂRATUL LUI ISRAEL – 2 SAMUEL 5-10

A. David a fost uns împărat peste Israel (cap.5)

1. Tot Israelul a venit la Hebron să-l facă pe David împărat (1-5).

O profeție a întoarcerii Domnului.

2. Cucerirea Sionului (6-25)

a. Bărbații lui David cuceresc această cetate fortificată.

(1) Acesta a fost ultima fortificație canaanită, dealul din sud-estul Ierusalimului, mai târziu numită "Cetatea lui David."

(2) Dovezile arheologice susțin că oamenii lui David probabil că au intrat în cetate prin tunelele care asigurau cetatea cu apă.

b. Înfrângerea filistenilor

B. Chivotul a fost adus la Sion (cap.6).

1. Păcatul lui Uza (1-11)

a. El s-a atins de chivot și a murit.

(1) Numai leviților le era îngăduit să mute chivotul (Num.4:15).

(2) Au mutat chivotul așa cum au făcut și filistenii, nu cum cerea Dumnezeu.

(3) Au lăsat chivotul la casa lui Obed-Edom.

Dumnezeu a binecuvântat casa lui timp de trei luni cât a stat chivotul acolo.

2. Chivotul a fost dus la Sion (12-19)

Page 134: Istoria VT

a. De data aceasta s-a făcut corect.

b. David s-a bucurat și a dansat înaintea chivotului (v.14).

3. Batjocura lui Mical la adresa lui David (20-23)

a. Ea a fost numită mai degrabă fiica lui Saul, decât soția împăratului.

b. Ea l-a disprețuit pe David datorită acțiunilor lui.

(1) Mândria ei a determinat-o să găsească greșeli în acțiunile lui David.

(2) David se bucura în Domnul și nu-i păsa ce gândeau oamenii despre el.

c. Mical a rămas fără copii toată viața ei.

C. Legământul davidic (cap.7)

1. David a dorit să zidească un templu pentru Domnul (1-3).

El avea o casă frumoasă de cedru și a dorit ca Domnul să aibă o casă mai bună în care să locuiască.

2. Explicarea legământului (4-17)

a. Domnul i-a promis lui David că-i va zidi o Casă;

b. Care era:

(1) O casă davidică = posteritate;

(2) Un tron = autoritate;

(3) O împărație = domeniu;

(4) Până în veșnicie = timp;

(5) Condiții: Neascultarea atrage pedeapsa și nu anularea promisiunii.

3. Rugăciunea lui David (18-29)

D. Întărirea împărației (cap.8)

1. Biruințele lui David (1-14):

a. Filistenii;

b. Moabiții;

c. Edomiții.

2. Domnia lui David (15-18)

E. David și Mefiboșet (cap.9)

1. De dragul lui Ionatan, David s-a interesat de familia lui Saul.

Page 135: Istoria VT

a. David a aflat de fiul lui Ionatan, Mefiboșet, și a trimis după el.

b. David a arătat bunătate față de el și i-a înapoiat moștenirea lui Saul.

c. Lui Mefiboșet i s-a permis să mănânce zilnic la masa împăratului.

2. Aceasta este o imagine a harului.

a. Paralizia adusă de păcat;

b. Suntem făcuți fii;

c. Suntem făcuți părtași ai lucrurilor cerești;

d. Toate pentru gloria lui Cristos.

F. Războiul siriano-amonit (cap. 10)

1. Gestul bine intenționat al lui David (1,2)

a. David trimite salutări noului împărat amonit.

b. El a dorit să-l mângâie pe Hanun în urma morții tatălui său.

2. Reacția împăratului Hanun (3-5)

a. El a interpretat gestul ca pe un act de spionaj.

b. El i-a luat pe slujitorii lui David, le-a tuns jumătate din bărbi și a tăiat în jumătate hainele lor . . . un gest umilitor.

3. Războiul (6-19)

a. Amoniții angajează pe sirieni să-i ajute să lupte.

b. Israel i-a înfrânt pe amândoi.

III. MARELE PĂCAT AL LUI DAVID – 2 SAMUEL 11-20

A. Efectele păcatului (cap. 11)

1. Cum a început (1-4).

a. David a rămas la Ierusalim:

(1) El se afla într-un loc greșit;

(2) El nu avea nici o ocupație;

(3) El era disponibil.

b. El a văzut o femeie spălându-se:

(1) El a privit;

(2) El a poftit;

(3) El a trimis mesageri să i--o aducă.

Page 136: Istoria VT

2. Cum s-a extins păcatul (5-27).

a. Femeia a rămas însărcinată.

b. Urie a fost chemat să vină.

(1) David l-a întrebat pe Urie despre război.

(2) El a încercat să-l înșele, dar Urie a avut un caracter ferm și bun ... era mai neprihănit.

(3) David l-a trimis pe Urie în locul cel mai periculos al bătăliei și Urie a fost ucis.

Ceea ce la început a fost o plăcere de moment acum a implicat viața a trei oameni; unul a fost ucis.

B. Cercetarea și pocăința lui David (cap.12)

1. Dumnezeu l-a trimis la David pe profetul Natan (1-13).

a. El l-a confruntat pe David cu păcatul său.

b. A subliniat seriozitatea lui.

c. El a vrut să-l provoace să mărturisească.

* Natan i-a amintit doar lui David ceea ce Dumnezeu simțea referitor la ceea ce el a făcut. Cuvântul lui Dumnezeu face același lucru și astăzi.

d. David a mărturisit.

2. Pedeapsa a început (14-23).

a. Copilul lui Daivd și al lui Bat-Șeba a murit:

(1) David a postit atât timp cât copilul a trăit;

(2) El s-a spălat și a mâncat după ce copilul a murit.

* David a explicat de ce s-a comportat astfel. El a spus căci copilul nu se va reîntoarce la el, dar el va merge la copil. (Această afirmație ne spune că bebelașii merg în cer când mor. David va vedea copilul în cer.)

3. Nașterea lui Solomon (24,25)

4. Ioab cucerește Raba, cetatea regală (26-31).

a. Ioab l-a chemat pe David să termine lupta și să primească gloria.

b. David a luat cununa împăratului lor și ea a fost pusă pe capul lui David.

c. Amoniții au murit prin propriile metode de tortură.

C. Amnon ucis de Absalom (cap.13,14)

1. Amnon a păcătuit împotriva Tamarei (13:1-22)

Page 137: Istoria VT

a. Amnon se afla printre pretendenții la tron.

b. Unirea cu sora vitregă îi era interzisă de Legea Mozaică (Lev.18:9).

c. Tamar era sora (după tată și mamă) a lui Absalom.

2. Absalom l-a ucis pe Amnon (23-29)

a. El și-a răzbunat sora și astfel și-a pierdut dreptul de a urca la tron.

b. Toți fiii lui David au părăsit cetatea.

* Un zvon a ajuns la David și anume că Absalom i-ar fi ucis pe toți fiii împăratului; David și-a rupt hainele și s-a aruncat la pământ.

c. Absalom a fugit din cetate; și fiii lui David s-au reîntors.

3. Chemarea înapoi a lui Absalom (14:1-33)

a. După trei ani i s-a permis să se întoarcă la Ierusalim, dar să nu se înfățișeze înaintea împăratului.

b. El a dat foc fermei lui Ioab pentru a-i atrage atenția și astfel a i se acorda permisiunea de a-l vedea pe împărat.

c. David l-a iertat pe Absalom.

* Ioab a fost un sfetnic înțelept și l-a ajutat pe David în multe privințe.

D. Răscoala lui Absalom (cap.15)

1. Conspirația lui Absalom (1-12)

a. I-au trebuit patru ani, dar Absalom a cîștigat inima poporului.

b. El ales Hebronul ca și capitală.

* Probabil a ales Hebronul ca și capitală datorită faptului că acolo existau deja oameni care nu îl simpatizau pe David.

2. Plecarea lui David din Ierusalim (13-27)

* Această plecare s-ar putea datora mai multor cauze.

a. Cei care se pretindeau urmașii lui erau cunoscuți (cei care au plecat cu el).

b. Spionii lui erau mai eficienți.

Notă: Această rebeliune cu siguranță i-a adus aminte de cuvintele lui Natan: "Sabia nu se va depărta de casa ta niciodată."

c. David a lăsat chivotul și o parte din haremul său în Ierusalim.

* Hușai, sfetnicul lui David, de asemenea, s-a întors la Ierusalim.

E. Absalom în Ierusalim (cap.16)

1. David l-a întâlnit pe Țiba și pe Șimei (1-14).

Page 138: Istoria VT

a. Țiba, slujitorul lui Mefiboșet, l-a informat pe David că Mefiboșet va fi făcut împărat.

b. Șimei a aruncat cu pietre în David și oamenii săi.

* Acest act era pedepsit cu moartea, dar David și-a dat seama că Șimei spunea adevărul.

c. Sfatul rău al lui Ahitofel către Absalom (15-23)

*Absalom a intrat la țiitoarele lui David în văzul lui Israel.

F. Ahitofel și Hușai (cap.17)

1. Ahitofel i-a spus lui Absalom să trimită oameni care să-l ucidă pe David.

2. Hușai a spus că ar fi mai bine să adune armata lui Israel.

3. Ahitofel cunoștea impactul sfatului său și când acesta a fost ignorat, s-a sinucis.

4. Amasa a fost făcut căpitan în locul lui Ioab.

G. Moartea lui Absalom (cap.18)

1. Bătălia din pădurea lui Efraim (1-8)

a. Armata neinstruită a lui Absalom nu a putut ține piept vitejilor lui David.

b. David nu a participat la bătălie.

* Mai mult ar fi dezbinat Israelul dacă s-ar fi luptat; și ar fi fost pus în postura să-și ucidă fiul.

2. Cauza morții lui Absalom (9-18)

a. Părul său lung s-a prins în crengile unui stejar în timp ce încerca să fugă.

b. Ioab l-a omorât, înfigându-i trei săgeți în inimă.

3. Jalea lui David (19-33)

a. "Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!"

b. David și-a dat seama că fiul său a murit din cauza păcatului său cu Bat-Șeba.

* Nu direct, ci indirect. Păcatele părinților au urmări asupra copiilor, "până la a treia și a patra generație" (Num.14:8).

c. Trei dintre fiii lui David erau de acuma morți.

H. David se întoarce ca împărat (cap.19).

1. Iuda îl cere din nou pe David ca împărat (1-15).

2. Șimei, Mefiboșet și Barzilai (16-40):

a. Șimei îi cere iertare împăratului și David îl iartă.

Page 139: Istoria VT

b. Mefiboșet îi urează bun-venit lui David.

(1) David își dă seama că Mefiboșet i-a fost loial.

(2) Totuși, David împarte ținutul lui Mefiboșet cu Țiba.

c. Barzilai, în vârstă de 80 de ani, a refuzat oferta lui David de a merge și a locui cu el. El l-a ajutat pe David și nu a dorit nimic în schimb.

* Chimham a fost ajutat de David; el a fost probabil fiul lui Barzilai - 1Împărați 2:7.

3. Cearta dintre Iuda și Israel (41-43)

4. *Această scindare s-a produs definitiv după moartea lui Solomon (relatată în 1Împărați 12:16-20).

I. Revolta lui Șeba; uciderea lui Amasa (cap.20)

1. Ioab și-a recâștigat poziția (1-22).

a. Șeba a stârnit o revoltă împotriva lui David.

b. Amasa a fost trimis să-i adune pe oamenii lui să lupte împotriva lui Șeba.

* El a întârziat peste timpul încredințat.

c. Ioab l-a ucis pe Amasa și a avut grijă ca Șeba să fie, de asemenea, ucis.

2. Prezentarea dregătorilor lui David (23-26)

IV. SCURT ISTORIC - 2SAMUEL 21-24

A. Foametea și războaiele cu filistenii (cap.21)

1. Foametea și gabaoniții

a. Dumnezeu a pedepsit națiunea din cauza păcatului lui Saul de a-i fi omorât pe gabaoniți.

b. David a păcătuit făcând ceea ce gabaoniții cereau.

* Copiii să nu fie omorâți din cauza păcatului părinților (Deut. 24:16).

2. Amintirea războaielor cu filistenii (15-22)

B. Psalmul profetic al lui David (cap.22)

1. Laudă Domnului pentru intervenția Sa (1-28) (Vezi: Ps.18.)

a. David retrăiește evenimente din viața lui.

b. Ele arată, în mod profetic, evenimente din viața lui Cristos.

2. Laudă Domnului pentru biruința asupra dușmanilor

a. Judecata dușmanilor

b. Cristos va fi pus Judecător pe un Tron Mare Alb.

Page 140: Istoria VT

C. Ultimele cuvinte ale lui David (cap.23):

1. Despre Cristos (1-7) - vezi: versetul 5;

2. Despre vitejii lui (8-39).

D. Greșeala cu numărătoare (cap.24)

1. Păcatul și pedepsirea lui (1-17)

a. David a numărat poporul din mândrie, ca să-și poată da seama câți sunt în națiunea sa.

(1) Nu s-a luat nici un tribut, așa cum trebuia făcut (Ex.30:12).

(2) Probabil că au fost numărați și cei a căror vârstă era sub vârsta celor ce puteau merge la luptă.

b. Dumnezeu i-a permis lui David să aleagă pedeapsa.

c. David a ales să cadă în mâinile Domnului.

* Ciuma a fost aleasă. David a știut că, până și în pedeapsă, este mai bine să cazi în mâinile Domnului.

(1) Ciuma a fost trimisă și 70.000 de oameni au murit.

2. Altarul și ispășirea (18-25)

a. David a cumpărat aria și boii lui Aravna cu 50 de sicli de argint.

b. Locul a fost acela unde Avraam l-a adus jertfă pe Isaac și unde Solomon a zidit Templul.

SUMAR:

Ultimii ani ai domniei lui David, ca ai altor împărați, au fost umbriți de consecințele unei conduceri neînțelepte și compromise. Diferența între ultimele zile ale lui David și cele a lui Saul are în principal de-a face cu atitudinea inimii fiecăruia. Saul a rămas încăpățânat și s-a autojustificat chiar și în fața morții. David s-a pocăit și s-a supus pedepsei lui Dumnezeu. El a fost într-adevăr un "om după inima lui Dumnezeu".

Page 141: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 12

(Diviziunea a III-a: Monarhia)

1. În ce fel și în viața cui arată 1Samuel falimentul omului?

2. 2Samuel arată restaurarea următoarelor:

David pe ;

ca centru politic;

Sion ca centru ;

întărit prin David.

3. Cum a raportat amalecitul moartea lui Saul?

4. Pe cine a pus Abner împărat?

5. Care a fost numele conducătorului armatei lui David?

6. Care a fost condiția pusă de David lui Abner prin care i-a permis să i se alăture?

7. Cum a murit Abner?

8. Ce a făcut David cu bărbații care l-au ucis pe Iș-Boșet?

9. Cum a fost numită ultima fortăreață Canaanită?

Page 142: Istoria VT

10. Ce revelează cercetările arheologice în legătură cu cucerirea acestei cetăți fortificate?

11. De ce a murit Uza?

12. Care a fost reacția lui David în fața chivotului care a fost adus înapoi în Sion?

13. Cum a răspuns Mical la acțiunea lui David?

14. Ce este semnificativ la faptul că ea este numită fiica lui Saul?

15. Legământul davidic constă în următoarele cinci lucruri:

1.

2.

3.

4.

5.

16. Cum este Mefiboșet o imagine a harului?

17. Care a fost cauza războiului sirienolor și amoniților cu Israel?

Page 143: Istoria VT

18. Cum s-a întâmplat marele păcat al lui David?

19. Care au fost efectele păcatului lui David?

20. Ce i-a spus lui David profetul Natan?

21. Ce se poate învăța din moartea copilului lui Bat-Șeba?

22. De ce a fost Amon ucis?

23. Care a fost conspirația lui Absalom?

24. De ce a plecat David din Ierusalim?

25. Care a fost sfatul rău al lui Ahitofel pentu Absalom?

26. Cine a fost Hușai?

Page 144: Istoria VT

27. Cum a murit Absalom?

28. Cine sunt următorii:

Șimei:

Barzilai:

Șeba:

Amasa:

29. Cum a pedepsit Dumnezeu națiunea din cauză că Saul i-a ucis pe gabaoniți?

30. Ce relatează Psalmul profetic al lui David?

31. La ce se referă ultimele cuvinte ale lui David?

32. Ce a fost rău în faptul că David a numărat poporul?

33. Ce alegere a făcut David ca pedeapsă din partea lui Dumnezeu, și câți au murit?

34. Cu cât și în ce scop a fost cumpărată de David aria pentru arderea de tot?

35. Ce altceva s-a petrecut în locul acela?

Page 145: Istoria VT

1 ÎMPĂRAȚI

Cărțile 1 & 2Împărați trec în revistă istoria împărăției nedivizate de la moartea lui David, la domnia lui Solomon și a lui Roboam, scindarea împărăției până la căderea Israelului în 722 î.Cr. și captivitatea lui Iuda în 586 î.Cr.

Se presupune că Ieremia este autorul acestor cărți. În timpul perioadei împăraților evenimentele au fost înregistrate de profeți; de ex., Elisei a înregistrat faptele lui Ilie.

I. MOARTEA LUI DAVID - 1ÎMPĂRAȚI 1,2

A. Adonia dorește tronul (cap.1:1-27).

1. Adonia spune că lui îi revine tronul, datorită vârstei.

2. David îl unge împărat pe Solomon.

B. Încoronarea lui Solomon (cap.1:28-53)

1. Pentru a evita diviziunea, David îl pune pe Solomon împărat.

2. Adonia cere milă.

* El s-a ținut de coarnele altarului, și Solomon i-a cruțat viața.

C. Învățăturile și moartea lui David (cap.2:1-11)

1. El l-a sfătuit pe Solomon să urmeze Legea lui Moise.

* Vezi: Deut. 4:40; 5:11; 11:1-12:32; 17:14-20.

2. Ordonarea uciderii lui Ioab și a lui Șimei.

3. David a domnit 40 de ani; șapte la Hebron; 33 în Ierusalim.

D. Solomon i-a nimicit pe vrăjmașii săi (cap.2:12-46).

1. Benaia este pus conducător de oști.

2. Țadoc este ales preot.

3. Șimei este omorât.

II. DOMNIA LUI SOLOMON - 1ÎMPĂRAȚI 3-11

A. Primii pași ai lui Solomon (cap.3:1-3)

1. S-a căsătorit cu o egipteancă (cap.3:1-3).

Notă: Ea a fost probabil fiica Faraonului celei de-a XXI-a dinastii. Faraonul dinastiei a XXII-a a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l distruge pe Solomon.

2. El L-a iubit pe Domnul și I-a adus jertfe pe înălțimi (2,3)

Page 146: Istoria VT

*Această practică pusă sub semnul întrebării pare să fie justificată înainte de zidirea Templului.

B. Rugăciunea lui Solomon pentru înțelepciune (cap.3:4-15)

1. El s-a rugat să primească o inimă înțeleaptă pentru a-i putea judeca pe oameni (v.9).

2. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea:

a. I s-a dat înțelepciunea pe care a cerut-o.

b. I s-au dat, de asemenea, bogății, pe care el nu le-a cerut.

c. N-a avut o viață lungă, din cauza căderii în idolatrie - 1Împărați 11:1-4.

*A murit la vârsta de 59 de ani.

C. Solomon a dat dovadă de înțelepciune (cap.4).

1. Cele două femei imorale cu un copil mic apelează la Solomon.

2. Înțelepciunea dată de Dumnezeu lui Solomon este evidentă.

D. Domnia lui Solomon (cap.4)

1. Prezentarea slujbașilor

2. Vechile împărțiri pe seminții au fost ignorate.

3. Taxele au fost mărite.

E. Templul lui Solomon (cap.5-8)

1. Pregătirea pentru zidire (cap.5):

a. Materialele au fost asigurate de Hiram, împăratul Tirului (969-936 î.Cr.)

b. El era împăratul sidonienilor.

2. Descrierea Templului (cap.6-8)

a. Templul a fost terminat în șapte ani (cap.6)

*Construcția casei lui Solomon a durat 13 ani (7:1). Atât Templul cât și casa lui au fost construite în stil fenician.

b. Iachin și Boaz, stâlpii (7:21), la capătul fiecăruia se afla un vas pentru ulei; care (când ardea) lumina întreaga fațadă a Templului.

c. Solomon s-a rugat la dedicarea Templului (8:1-66).

F. A doua viziune a lui Solomon și economia (cap.9)

1. El a fost avertizat de Dumnezeu (1-9):

a. Să umble înaintea lui ca și David;

Page 147: Istoria VT

b. Să facă tot ceea ce i s-a poruncit;

c. Atunci legământul va fi întărit cu Solomon.

2. Economia lui Solomon (10-28)

a. El a fost un diplomat iscusit.

b. A avut staule la Meghido, 450 de cai și 150 de cară.

c. A avut o flotă bună, care aducea cupru extras din minele din Fenicia, Sardinia și Spania (Tarsus).

d. El a avut o stație de prelucrare a cuprului în Golful Acuaba.

e. Hiram i-a trimis 3,5 milioane $ în aur (v.15).

f. Ei au adus cu vasele din Ofir 11,5 milioane $ în aur (v.28).

G. Solomon și Împărăteasa din Șeba (cap.10)

1. Vizita împărătesei (1-13)

a. Ea a venit ca să-l încerce cu întrebări grele.

b. Ea a plecat spunând că înțelepciunea și prosperitatea lui Solomon erau mai mare decât i s-a spus (v.7).

* Ea era împărăteasă în sud-vestul Arabiei, care este Yemenul de astăzi.

2. Bogăția lui Solomon (14-29)

a. În fiecare an, Solomon primea 666 talanți de aur - echivalentul a 19,5 milioane $ - de asemenea, primea de la comercianți, împărați și guvernatori (14,15).

b. El era mai înțelept și mai bogat decât toți împărații pământului (v.23).

H. Falimentul lui Solomon (cap.11)

1. Păcatul lui Solomon (cap.1-8)

a. Căsătoriile păgâne;

b. Idolatria;

c. Apostazia.

2. Pedepsirea lui Solomon (9-13):

a. Împărăția îi va fi luată (v.11);

b. Împărăția va fi din nou divizată; numai Iuda va rămâne fiului său.

3. Vrăjmășia crește (14-40):

a. Din partea lui Hadad, edomitul (Esau);

Page 148: Istoria VT

b. Din partea lui Rezon, fiul lui Eliada;

c. Din partea lui Ieroboam (făcut conducător de Solomon însuși) (28-31).

4. Moartea lui Solomon (41-43)

a. El a domnit 40 de ani.

b. Fiul său, Roboam, l-a urmat la tron.

III. ÎMPĂRĂȚIA DEZBINATĂ/ DIVIZATĂ - 1ÎMPĂRAȚI 12-16

A. Roboam și revolta (cap.12)

1. Revolta triburilor din Nord (1-24):

a. Roboam a respins sfatul bătrânilor (v.8);

b. A ascultat de cei tineri adăugând la sarcina pusă de Solomon, tatăl lui (v.14);

c. Israel a făcut pe Ieroboam împărat, lăsându-i lui Roboam numai Iuda.

2. Ieroboam a distrus unitatea religioasă a națiunii (24-33).

a. A făcut doi viței de aur.

b. A stabilit două noi locuri de închinare: Betel și Dan (nord).

c. A stabilit zilele sale de sărbătoare.

DINASTIILE LUI ISRAEL DINASTIILE LUI IUDA 1. Nouă dinastii 2. Nouăsprezece împărați 3. Ani de domnie - 201 ani 4. Media pe împărat, puțin peste10 ani. 5. Toți împărați răi, iar Ahab - cel mai rău.

1. O dinastie (Atalia a uzurpat autoritatea 5 ani) 2. Douăzeci de împărați 3. Ani de domnie - 335 ani 4. Media pe împărat - 16 ani 5. Împărați buni: Asa, Iosafat, Amația, Ozia, Iotam, Ezechia, Iosia.

B. Ieroboam și Roboam - împărați (cap.13,14)

1. Dumnezeu a trimis un profet ca să condamne planul lui Ieroboam (v.13).

2. Pedepsirea lui Ieroboam (14:1-20):

a. Fiul împăratului a fost luat;

b. Darea profeției asupra captivității Israelului.

Page 149: Istoria VT

3. Domnia lui Roboam peste Iuda (14:21-31):

* El a continuat să tragă în jos pe Iuda timp de 17 ani, cât a domnit.

C. Domnia lui Asa și Abiam (cap.15:1-24)

1. Abiam a domnit trei ani în faliment (1-8).

2. Domnia lui Asa (9-24):

a. A curățat țara de idolatrie;

b. El i-a plătit lui Ben-Hadad să distrugă Rama, fortificația construită de Baeșa.

D. Împărații lui Israel: de la Baeșa la Omri (cap.15:25-16:28)

1. Nadab

* A domnit 2 ani (15:25-31).

2. Baeșa

* A fost blestemat din cauza idolatriei (15:32-16:7).

3. Ela

* Alcoolic; a domnit 2 ani (16:8-14).

4. Zimri

* A domnit 7 zile și s-a sinucis și a ars în casa lui (16:15-20).

5. Tibni și Omri

* (16:21-28).

a. Poporul a fost dezbinat o vreme, urmându-l când pe unul, când pe celălalt.

b. La moartea lui Tibni, Omri a domnit peste întreaga națiune.

c. Din dinastia lui au ieșit Ahab, Ahazia și Ioram.

d. S-a construit o nouă capitală la Samaria.

E. Ahab, împărat al lui Israel (cap.16:29-34)

1. El a domnit 22 de ani la Samaria.

2. El a ridicat un altar lui Baal.

3. S-a căsătorit cu Izabela, fiica unui împărat sidonian păgân.

4. El a fost o capcană pentru izraeliți.

IV. LUCRAREA LUI ELISEI - 1ÎMPĂRAȚI 17-22

A. Ilie înaintea lui Ahab (cap.17)

Page 150: Istoria VT

1. El a profețit că vor urma trei ani și jumătate de secetă (1-7).

* Ca o judecată împotriva lui Ahab care se închina zeilor fertilității.

2. Ilie și văduva (8-24)

a. El a părăsit pârâul după ce a secat.

b. Ilie a fost hrănit de văduvă.

c. El l-a înviat pe fiul văduvei.

B. Ilie pe Muntele Carmel (cap.18)

1. Cererea (1-19):

a. Ilie a cerut să se adune 450 din preoții lui Baal.

b. El a întrebat poporul până când vor mai ezita între Dumnezeu și Baal.

2. Lupta (20-46):

a. S-au construit altarele.

b. Preoții lui Baal au falimentat.

c. Ilie s-a rugat, a căzut foc din cer și preoții lui Baal au fost omorâți.

d. A venit ploaia; Ilie a alergat 17 mile pentru a striga victoria închinării lui Iehova asupra lui Baal.

C. Ilie la Horeb (cap.19)

1. Disperarea lui Ilie (1-14)

2. Mesajul Domnului (15-21):

a. Nimși este ales împărat peste Israel;

b. Elisei îl va înlocui pe Ilie ca profet.

D. Războaiele lui Ahab cu Damascul (cap.20)

1. Împresurarea Samariei (1-34)

2. Avertizarea profetului (35-43)

* Ahab îl eliberează pe dușmanul său care se va ridica mai târziu.

E. Ahab și via lui Nabot (cap.21)

1. Ahab îl ucide pe Nabot (1-16).

* Ideea îi aparținea Izabelei.

2. Ilie vestește judecata și pedeapsa lor (17-29).

a. Câinii vor linge sângele lui Ahab, în locul unde el l-a ucis pe Nabot.

Page 151: Istoria VT

b. Câinii o vor devora pe Izabela la zidul Izreelului.

F. Moartea lui Ahab (cap.22)

1. Ahab și-a plecat urechea la profeții falși (1-28).

2. Ahab a murit (29-40).

3. Domnia lui Iosafat și a lui Ahazia (41-50):

a. Iosafat a domnit peste Iuda (51-53);

b. Ahazia a domnit peste Israel.

* Ahazia a fost un idolatru, ca și Ahab, tatăl său.

SUMAR:

Această perioadă din istoria lui Israel se sfârșește indicând nemulțumirea crescândă a lui Dumnezeu față de Regatul/ Împărăția de Nord. Moartea lui Ahab n-a schimbat cu nimic inima succesorului său Ahazia, care l-a slujit pe Baal și a provocat “mânia Domnului Dumnezeului lui Israel“.

Page 152: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 13

(Partea a III-a: Monarhia)

1. Cine a fost Adonia?

2. Care sunt cei doi bărbați pe care David l-a însărcinat pe Solomon să-i elimine?

3. Pe cine a pus Solomon preot?

4. David a domnit 40 de ani:

ani la Hebron;

ani la Ierusalim.

5. De ce I-a plăcut lui Dumnezeu rugăciunea lui Solomon?

6. Ce a demonstrat înțelepciunea lui Solomon privindu-le pe cele două femei imorale?

7. Zidirea Templului a durat ani. Zidirea casei lui Solomon a durat ani.

8. Descrieți economia lui Solomon.

9. Care a fost reacția Împărătesei din Seba la împărăția lui Solomon?

10. Cât aur intra în visteria lui Solomon anual?

11. Care a fost păcatul lui Solomon?

12. Cum l-a pedepsit Dumnezeu pe Solomon?

Page 153: Istoria VT

13. Cu ce a contribuit Roboam la distrugerea unității politice a națiunii?

14. Ce a făcut Ieroboam care a condus la distrugerea religioasă a națiunii?

15. Contrastați dinastia lui Israel cu a lui Iuda:

ISRAEL IUDA

Nouă dinastii

Douăzeci de împărați

Ani de domnie - 201 ani

Media pe împărat - 16 ani

16. Ce i-a spus profetul lui Ieroboam?

17. Ce a făcut Împăratul Asa?

18. Menționați pe scurt condițiile sub următorii împărați ai lui Israel:

Nadab:

Baeșa:

Ela:

Page 154: Istoria VT

Zimri:

Tibri și Omri:

Ahab:

19. De ce a profețit Ilie o secetă de 3 ani și jumătate în Israel?

20. Ce a avut loc pe Muntele Carmel?

21. De ce a fost Ilie disperat la Horeb?

22. Care a fost pedeapsa lui Dumnezeu în urma incidentului de laNabot?

23. Ce fel de împărat a fost Ahazia?

24. Cel fel de împărat a fost Iosafat?

Page 155: Istoria VT

2 ÎMPĂRAȚI

Cartea 2Împărați acoperă o perioadă de 300 de ani, din secolul al XIX-lea până în secolul al V-lea î.Cr. Există un contrast între 1Împărați și 2Împărați.

În 2Împărați 17, cele 10 seminții (triburi) ale Împărăției/Regatului de Nord (Israel) intră în captivitate asiriană, din care nu se mai întorc. În 2Împărați 25, Împărăția de Sud (Iuda) merge în captivitate babiloniană, (Templul și zidurile au fost distruse și arse) din care doar o rămășită se întoarce 70 de ani mai târziu.

I. LUCRAREA FINALĂ A LUI ILIE - 2ÎMPĂRAȚI 1:1-2:11

A. Ilie și Ahazia (cap.1)

1. Boala lui Ahazia (1,2)

a. Ahazia a căzut printre zăbrelele odăii și s-a îmbolnăvit.

b. El a întrebat pe preoții lui Baal în legătură cu boala lui.

2. Profeția lui Ilie cu privire la Ahazia (3-17)

a. Ahazia a apelat la Baal în locul lui Dumnezeu.

b. Ilie le-a spus mesagerilor lui Ahazia că din această cauză împăratul va muri.

c. Ahazia trimite mesageri la Ilie:

(1) Două grupuri de câte 50 de oameni plus doi căpitani au fost mistuiți de foc din cer.

(2) Al treilea căpitan cu 50 de bărbați a pledat pentru viața lor și Ilie s-a dus cu ei la împăratul.

d. Ilie i-a spus lui Ahazia că va muri.

(1) Din cauză că s-a dus la Baal: "Oare nu este Dumnezeu în Israel ...?"

(2) El nu se va ridica de pe patul său, ci va muri.

e. Ahazia a murit și Ioram a domnit în locul său.

(1) Acest Ioram nu a fost fiul lui Iosafat.

(2) Ahazia nu a avut nici un fiu care să-i ia locul.

B. Ridicarea la Cer a lui Ilie (cap.2)

1. Ilie a plecat acasă în Cer (1-11).

a. Domnul l-a luat printr-un vârtej de vânt.

b. Ajutorul său, Elisei, l-a văzut ridicându-se.

Page 156: Istoria VT

2. Elisei l-a înlocuit pe Ilie ca profet (12-25).

a. Lui Elisei i s-a dat o putere îndoită.

* El i-a cerut aceasta lui Ilie; și Ilie i-a spus că dacă îl va vedea ridicându-se la cer o măsură îndoită de putere va veni peste el.

b. Dovezi ale puterii lui Elisei (1-25):

(1) Apele Iordanului s-au despărțit (1-17);

(2) Izvoarele Ierihonului s-au vindecat (19-22);

(3) 42 de copii au fost sfâșiați de două ursoaice (23-25).

II. LUCRAREA LUI ELISEI - 2ÎMPĂRAȚI 2-8

A. Elisei și Ioram (cap.3)

1. Revolta Moabului (1-20)

2. Înfrângerea Moabului (21-27)

* Israel și Iuda au luptat împotriva Moabului la înfrângerea lui Maeșe, împăratul care și-a sacrificat fiul cel mai mare.

B. Patru minuni făcute de Elisei (cap.4):

1. Înmulțirea untdelemnului văduvei (1-7);

2. Învierea fiului Sunamitei din morți (8-37);

3. Moartea în oală (38-41);

4. Înmulțirea pâinii (42-44).

C. Elisei și Naaman (cap.5)

1. Vindecarea lui Naaman (1-19)

* 7 scufundări într-un râu murdar

2. Păcatul lui Ghehazi și pedeapsa (20-27)

* Lăcomia l-a făcut pe Ghehazi lepros. Naaman, dintre Neamuri a fost vindecat; Ghehazi, un evreu, a devenit lepros.

D. Elisei și alte minuni (cap.6,7)

1. Plutirea fierului de la secure (6:1-7)

2. Oștirea siriană a fost orbită și capturată (6:8-23).

3. Împresurarea Samariei (6:24-7:20)

E. Elisei, Sunamita și Hazael (cap.8)

1. Elisei o ajută din nou pe femeia sunamită (1-6).

Page 157: Istoria VT

2. Profeția lui Elisei (7-15):

a. Ben-Hadad va muri;

b. Hazael va uzurpa tronul.

III. DE LA IEHU LA CĂDEREA SAMARIEI - 2ÎMP. 9-17

A. Domnia lui Iehu (cap.9,10)

1. Elisei îl unge pe Iehu împărat (cap.9).

* Dumnezeu l-a folosit pe Iehu la distrugerea lui Ioram, Ahazia și Izabela.

2. Lucrarea lui Iehu continuă (cap.10):

a. A curățat casa lui Ahab - 70 de fii;

b. El i-a nimicit pe închinătorii lui Baal;

c. A domnit 28 de ani.

B. Domnia Ataliei în Iuda (cap.1)

1. Ea a uzurpat tronul (1-3).

a. Ea era din spița lui Ahab.

b. Ea a încercat să-i distrugă pe toți urmașii regali.

* Ioșeba (sora lui Ahazia) l-a furat pe Ioas (fiul lui Ahazia) și l-a ascuns în casa Domnului, ca să nu fie ucis.

c. Ea se închina înaintea lui Baal (imaginea lui Antichrist).

2. Revolta lui Iehoiada (4-21)

a. El a condus o revoltă și l-a încoronat pe Ioas împărat.

b. El a condamnat-o pe Atalia la moarte.

c. El a condus pe popor la trezire spirituală:

(1) Ei au distrus templul lui Baal și pe preot;

(2) El învățat poporul să-l pună pe Ioas împărat. Acesta avea 7 ani;

(3) A fost bucurie în țară.

C. Ioas, împăratul lui Iuda (cap.12)

1. Ioas a urmat sfatul lui Iehoiada (1-16).

* El a poruncit repararea Templului.

2. Declinul lui Ioas și moartea lui (17-21)

* Slujitorii lui l-au ucis.

Page 158: Istoria VT

D. Ioahaz și Ioas, împărați ai lui Israel (cap.13)

1. Domnia lui Ioahaz (1-9)

a. El a fost fiul lui Iehu.

b. El a fost prea slab ca să se împotrivească idolatriei lui Hazael din Siria.

2. Domnia lui Ioas (10-25)

a. A fost un împărat rău.

b. El a întărit monarhia pentru fiul său, Ieroboam al II-lea.

c. Elisei a murit în timpul acestei domnii (20-21).

E. Amația împărat în Iuda și Ieroboam al II-lea (cap.14)

1. Domnia lui Amația (1-22)

a. A ucis pe asasinii tatălui său.

b. A distrus Edomul.

c. A fost înfrânt de Ioas al Israelului.

2. Ieroboam II al Israelului (23-29)

* A crescut autoritatea împotriva Damascului, ducând Împărăția de Nord la cotele cele mai înalte.

F. Ozia și Iotam: de la Zaharia la Pekah (cap.15)

1. Azaria: Ozia lui Iuda (1-7)

a. El a avut o domnie lungă și prosperă.

b. Din cauză că a oficiat slujbe preoțești a devenit lepros.

c. Fiul său Iotam a domnit în locul său.

2. Zaharia, Șalum și Menahem în Israel (8-22)

a. Zaharia a domnit 6 luni; a fost ucis de Șalum.

b. Șalum a domnit o lună; a fost ucis de Menahem.

3. Domnia lui Pecahia (23-26)

* A durat 2 ani; a fost ucis de Pecah.

4. Domnia lui Pecah (27-31)

* General al lui Pecahia, pe care l-a omorât; a domnit 20 de ani.

5. Domnia lui Iotam (32-38)

* Rețin împăratul Siriei, a început să tulbure pe Iuda.

Page 159: Istoria VT

G. Domnia lui Ahaz (cap.16)

1. Idolatriile lui Ahaz (1-4)

a. El a instaurat idolatria canaanită prin sacrificarea copiilor.

b. Pentru apostazia lui Ahaz vezi 2Cronici 28.

2. Apelul său către Asiria (5-8)

a. El a cerut ajutorul lor.

b. Împăratul Asiriei a acceptat, de vreme ce intenționa să cucerească Israelul.

3. Călătoria sa spre Damasc

El i-a plătit tribut lui Țiglat - Pileser al III-lea al Asiriei.

H. Căderea/ Destrămarea Împărăției de Nord (cap.17)

1. Domnia lui Osea (cap.1-23)

a. El a fost ultimul împărat al lui Israel.

b. A fost taxat puternic de către Asiria.

c. Capitala Samariei a fost împresurată și Israelul luat captiv - 722 î.Cr.

d. Împărăția de Nord, cu o istorie de 200 de ani a căzut din cauza apostoziei.

2. Asiria repopulează Israelul (24-41)

a. Regiunea numită Samaria

b. Populată de oameni aparținând altor țări pe care asirienii le-au cucerit.

c. Închinarea lor s-a transformat într-o combinație a tuturor cultelor străine.

d. Influența iudaică a fost doar de formă (religiozitate până în perioada nou-testamentală).

IV. IUDA DE LA 722 Î.CR. LA EXIL - 2ÎMP. 18-25

A. Ezechia și invazia lui Sanherib (cap.18)

1. Reformele lui Ezechia (1-12)

a. El a domnit între 716-687 î.Cr..

b. A fost un an în care Ahaz și Ezechia au domnit împreună.

c. Ezechia a distrus Șerimul (stâlpii idolești ai Astartei, zeița canaaniților).

d. A distus șarpele de aramă: Num.21:6-9.

2. Atacul lui Sanherib (13-37)

Page 160: Istoria VT

Notă: Limba lui Iuda era ebraica. Aramaica a fost limba Siriei. După exil, atât aramaica precum și ebraica au fost vorbite în țară.

a. Cei trimiși de Sanherib:

(1) Rab-saris - șeful famenilor;

(2) Rabșache - paharnicul;

(3) Tartan - Căpitanul.

* Intenția lor era să determine pe Iuda să se predea sub amenințări. Arma lor era frica.

b. Ei au comparat falimentul dumnezeilor cu Dumnezeul cel Viu.

* Lumea și Cel rău întotdeauna încearcă să spună că Dumnezeul nostru nu este capabil.

B. Ezechia și Isaia (cap. 19,20)

1. Ezechia l-a consultat pe Isaia (cap.19).

a. Vezi: Isaia 37.

b. Ezechia l-a consultat pe Isaia, profetul inspirat, în vreme de tulburare pentru a avea certitudine.

* Noi consultăm Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

c. Armata lui Sanherib a fost distrusă de Domnul și el a fost ucis de fiii lui (35-37).

2. Boala lui Ezechia (cap.20)

a. Vezi: Isaia 38,39.

b. Dumnezeu i-a dat sănătate în urma rugăciunii.

c. Dumnezeu i-a dat un semn (9-11).

(1) „Soarele s-a întors cu 10 grade (40 minute).

(2) Semnul a încă 15 ani de viață (v.6).

C. Domnia lui Manase și Amon (cap.21)

1. Orgiile idolatre (1-18)

a. Ezechia a condus poporul înapoi într-o idolatrie oribilă.

b. Cultul lui Baal se angaja în:

(1) Dansuri dezmățate în zone împădurite;

(2) Închinarea la șerpi;

(3) Prostituția în rândul femeilor și a bărbaților;

Page 161: Istoria VT

(4) Închinări la planete;

(5) Jertfe umane;

(6) Ocultism demonic.

* Dovezi arheologice relevă mormane de cenușă și schelete de copii în jurul altarelor păgâne, care atestă uciderea copiilor în numele religiei.

2. Domnia lui Amon (19-26)

a. El a fost rău, ca și tatăl său.

b. A fost ucis.

D. Domnia lui Iosia (cap.22,23)

1. Repararea Templului; Găsirea Cărții Legii (cap.22)

a. Împăratul bun Iosia a domnit 32 de ani.

b. S-a adunat argint pentru repararea Templului.

c. Legea Lui Moise a fost găsită în Templul lui Solomon.

*Aceasta era o practică obișnuită; și unii cred că unul dintre manuscrisele găsite a fost Legea lui Moise, Pentateuhul original.

d. De atâta timp poporul era fără Cuvântul lui Dumnezeu; acest lucru a fost nou pentru ei.

e. Hulda a prezice robia viitoare . . . după moartea lui Iosia.

2. Reformele lui Iosia (cap.23:1-30)

a. El a abolit idolatria.

b. El a eliminat preoții idolatri.

c. El a ars case și oase.

* Vezi: Iuda 23.

d. Ținerea Paștelor (21-23)

e. El a murit încercând să-l învingă pe faraonul Neco și pe asirieni.

3. Ioahaz și Ioiachim (23:31-37)

* Au fost amândoi răi și dominați de faraonul Neco al Egiptului.

E. Ioichin și Zedechia (cap.24)

1. Căderea Ierusalimului și prima deportare (1-17)

a. Caldeenii (neobabilonienii) i-au învins atât pe egipteni cât și pe asirieni (1-7).

Page 162: Istoria VT

b. La 14 martie 597 î.Cr., Ioachin s-a supus monarhiei babiloniene, lui Nebucadnețar.

2. Zedechia a fost făcut împărat (18-20).

* Unchiul lui Ioachin, Matania: numit Zedechia, a domnit de formă între 597-586 î.Cr.

F. Distrugerea Ierusalimului și exilul babilonian (cap.25)

1. Rebeliunea lui Zedechia (1-21)

a. El a complotat împreună cu Egiptul și cu alte națiuni împotriva caldeenilor.

b. Ierusalimul a fost din nou împresurat.

(1) Orașul a fost ars.

(2) Locuitorii au fost deportați.

2. Guvernarea lui Ghedalia (22-26)

* După moartea conducătorului ales, în Palestina a domnit haosul. Iudeii au fugit în Egipt.

3. Eliberarea lui Ioiachin (27-30)

a. El a fost prizonier timp de 37 de ani.

b. El a fost eliberat de Evil-Merodac (Amel-Marduc), fiul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului.

c. Ioiachin a fost recunoscut ca împărat al lui Iuda chiar în captivitate.

Dăm mai jos un tabel contrastant între 1 și 2Împărați:

1ÎMPĂRAȚI 2ÎMPĂRAȚI Începe cu împăratul David Sfârșește cu împăratul Babilonului. Începe cu gloria lui Solomon. Se termină cu rușinea lui Ioiachin. Începe cu binecuvântările ascultării. Sfârșește cu blestemele neascultării. Începe cu zidirea Templului. Sfărșește cu arderea Templului. Tratează progresul apostaziei. Arată conseciințele apostaziei. Falimentul împăraților în Conscințele falimentului împăraților. conducerea poporului lui Dumnezeu. Prezentarea profetului Ilie. Prezentarea profetului Elisei. Răbdarea Domnului. Pedeapsa sigură a Domnului.

Page 163: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 14

(Partea a III-a: Monarhia)

1. Cum procedează Ilie cu mesagerii lui Ahazia?

2. Explicați care sunt cei doi Iehoram.

3. Ce a cerut Elisei referitor la înălțarea lui Ilie?

4. Ce a unit Israelul și Iuda pentru un timp?

5. Enumerați cele patru minuni importante ale lui Elisei.

6. Cum a fost Naaman vindecat de lepră?

7. Care a fost păcatul lui Ghehazi?

8. Enumerați alte minuni ale lui Elisei.

9. Ce a realizat Iehu în timpul domniei sale?

10. Ce a făcut Atalia?

Page 164: Istoria VT

11. Ce a făcut Marele Preot Iehoiada?

12. Ce nu a realizat guvernul lui Ioahaz?

13. Fiul cărui împărat a fost Ieroboam al II-lea?

14 Pe care împărat l-a învins Amația?

15. Ce a făcut Ieroboam al II-lea pentru Israel?

16. Cum a primit Azaria (Ozia) lepră?

17. Care sunt cei doi împărați în Israel care au domnit 6 luni și respectiv o lună?

18. Care împărat a plecat la Damasc și a plătit un omagiu lui Țiglat-Pileser al II-lea?

19. Descrieți ce s-a întâmplat în timpul domniei lui Osea?

20. Ce a făcut Asiria în Israel?

21. Enumerați reformele lui Ezechia.

Page 165: Istoria VT

22. Care a fost amenințarea lui Sanherib?

23. Ezechia l-a consultat pe Isaia în două ocazii. Care au fost acelea.

24. Care a fost semnul dat lui Ezechia prin care a fost asigurat cu încă 15 ani de viață?

25. Cum a fost domnia lui Manase?

26. Ce a găsit Iosia în timp ce repara Templul?

27. Cât timp a domnit Iosia?

28. Enumerați reformele lui Iosia.

29. Cine au fost neobabilonienii?

30. Ce a avut loc în 16 martie 597 î.Cr.?

Page 166: Istoria VT

31. Ce a rezultat din rebeliunea lui Zedechia?

32. Ioiachin a fost prizonier timp de ani; totuși în tot acest timp el a fost considerat al chiar și în captivitate.

Page 167: Istoria VT

ÎMPĂRĂȚIA ÎMPĂRȚITĂ Israel Iuda 931=910 Ieroboam 910=909 Nadab 909=886 Baeșa 886=885 Ela 885 Zimri 885=880 Tibni 880=874 Omri 874=853 Ahab Ilie 853=852 Ahazia Ilisei 852=841 Ioram 841=814 Iehu 814=798 Ioahaz Obadia, Ioel 798=782 Ioas 782=753 Ieroboam II Iona, Osea 753=752 Zaharia 752 Șalum 752=742 Menahem 742=740 Pecaia 740=732 Pecah 732=722 Osea 722 Căderea Samariei

Roboam 931=913 Abia 913=911 Asa 911=870

Iosafat 873=848 Ioram 853=841

Ahazia 841 Atalia 841=835

Ioas 835=796 Amația 796=767

Isaia, Amos Ozia 791=740

Mica Iotam 750=736

Ahaz 736=716

Ezechia 716=687 Ieremia Manase

696=642 Amon 642=640

Țefania, Naum Iosia 640=608

Ioahaz (Salum) 608 Habacuc, Daniel Ioiachim

608=597 Ioiachin 597

Obadia, Ezec. Zedechia 597=586

Căderea Ierusalimului 586

Page 168: Istoria VT

1 ȘI 2 CRONICI

Deoarece am trecut în revistă cărțile Samuel și Împărați, vom arunca doar o privire generală asupra cărții Cronicilor. O cronică relatează o serie de evenimente puse în ordine; 1 și 2Cronici ne poartă de la Adam la Neemia, prezentând genealogia principală a națiunii lui Israel . . . și, de asemenea, evenimentele importante ale împărăției davidice până în timpul captivității babiloniene.

Cum se leagă cartea Cronici de Samuel și Împărați se poate observa clar. Samuel și Împărați au un caracter biografic, pe când Cronicile au o formă statistică. Samuel și Împărați sunt mai personale iar Cronicile sunt mai oficiale. Samuel și Împărați redau istoria lui Israel și a lui Iuda după ce s-au scindat. Cronicile relatează doar istoria lui Iuda după divizare. Samuel și Împărați scot în evidență tronul, iar Cronicile scot în evidență Templul. Cronicile privesc în urmă pentru a recapitula istoria unui popor pentru a face o aplicație vitală, atât pentru ei cât și pentru noi; această lecție este : "Răspunsul (reacția) unei națiuni față de Dumnezeu este factorul decisiv în istoria sa".

1 CRONICI

I. GENEALOGIILE (cap.1-9)

II. SFÂRȘITUL LUI SAUL (cap.10)

III. ÎMPĂRĂȚIA LUI DAVID (cap.11-21)

IV. RITUALUL TEMPLULUI LUI DAVID (cap.22-29)

2 CRONICI

I. DOMNIA LUI SOLOMON (cap.1-9)

II. ÎMPĂRĂȚIA DIVIZATĂ (cap.10)

III. ISTORIA LUI IUDA PÂNĂ LA EXIL (11-36)

IV. CAPTIVITATEA ȘI EPILOGUL (cap.36)

SUMAR:

Aceasta încheie istoria Monarhiei.

Page 169: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 15

(Partea a III-a: Monarhia)

1. Ce este o cronică?

2. Evenimentele din 1 și 2Cronici ne conduc de la la .

3. Samuel și Împărați sunt mai .

4. Cronicile sunt mai .

5. Ce redau Samuel și Împărați după diviziune?

6. Ce redau Cronicile după diviziune?

7. Dacă Samuel și Împărați pun accentul asupra tronului, pe ce pun accentul Cronicile?

8. Care este lecția vitală care ne învață Cronicile?

Page 170: Istoria VT

EZRA

Subiectul cărții Ezra este "întoarcerea rămășiței." Ea a urmat celor 70 de ani de captivitate a lui Iuda, data aproximativă fiind 536 î.Cr. Istorii paralele ale acestui timp pot fi găsite în Hagai, Zaharia și Maleahi.

Întoarcerea din captivitate este unul dintre cele mai importante subiecte din istoria iudaică. Aceasta a fost prezisă de profetul Isaia cu 200 ani înainte de nașterea lui Cir: Isaia 44:28; 45:1-4,13 și, de asemenea, de Ieremia 25:11,12 și 29:10,11.

Faptul că doar 49.897 s-au întors cu Zorobabel și alți 2000 cu Ezra 80 de ani mai târziu în 456 î.Cr. arată că majoritatea au rămas în țara capivității lor. Aceasta ar trebui să fie o avertizare pentru poporul lui Dumnezeu, care ar putea să se simtă confortabil și legați de lume în așa măsură . . . încât atunci când li se oferă șansa de a se elibereze, să aleagă mai degrabă să rămână, decât să se întoarcă.

CRONOLOGIA ÎNTOARCERII Î.CR. 605,597,586: Deportarea cetățenilor din Iudea, înclusiv Ezechiel și Daniel

538: Decretul lui Cir privitor la întoarcere

536: Întoarcerea a 49.897 din Babilon la Ierusalim, sub Zorobabel

536: Reconstruirea altarului și aducereade jertfe în luna a șaptea

535: Rezidirea Templului începe, dar a fost oprită.

535-520: Lupte economice

520: Slujba lui Hagai, profetul

520-515: Slujba lui Zaharia, profetul

515: Terminarea Templului

458: Întoarcerea a 2000 de captivi sub conducerea lui Ezra

CRONOLOGIA CONDUCĂTORILOR PERSANI

Cir 559-530 (întoarcerea sub Zorobabel - 537)

Cambises al II-lea 530-522

Darius 522-486 Xerxes (Asuerus) 486-465 (Estera)

Artaxerxe Logimanus 465-425 (întoarcerea sub Ezra - 457)

Page 171: Istoria VT

CONTRASTE ALE ÎNTOARCERII SUB ZOROBABEL

Capitolele 1-6 SUB EZRA

Capitolele 7-10 Decretul lui Cir (1:1-4) Zorobabel conducător (1:8; 2:2) Nume & număr (2:3-65) Vase & daruri (1:6-11; 2:68-70)

Lucrare profetică Hagai & Zaharia (5:1-6:14)

Realizare profetică Templul este rezidit (6:15-22).

Decretul lui Artaxerxe (7:1, 11-26) Ezra conducător (7:1-10) Nume & număr (8:1-20) Vase & daruri (7:15-22; 8:24-35)

Lucrare de mijlocire Ezra 9:1-15

Realizare principală Separarea poporului (10:1-44)

I. ÎNTOARCEREA SUB ZOROBABEL - EZRA 1-6

Notă: Zorobabel înseamnă "descendent din Babilon", ceea ce indică nașterea lui în Babilon. Plecarea lui spre Ierusalim a fost neîndoielnic prima. Întreaga lui genealogie este dată în Matei 1:12-17.

A. Decretul lui Cir (cap.1)

1. Proclamația (1-4)

Notă: Ieremia 29:10 s-a împlinit cu ocazia dării acestui decret. De asemenea, vezi Isaia 44:28-45:3. Legea mezilor și perșilor a fost bine cunoscută datorită autorității sale. Un decret nu s-a dat în pripă și a fost impus.

2. Darurile asigurate (5-11)

a. Vasele sfinte luate de Nebucadnețar au fost returnate.

b. Mitredat era vistiernicul templului și Șeșbațar, un oficial iudeu la curtea babiloniană.

Notă: Unii sugerează faptul că Zorobabel și Seșbațar ar fi una și aceeași persoană, aceasta datorindu-se faptului că amândoi sunt numiți voievozi. Deoarece amândouă numele sunt babilniene, probabil au fost două persoane distincte.

c. Mult argint și aur au fost date ca daruri din partea lui Cir.

B. Întoarcerea din exil (cap.2)

1. Înregistrarea celor întorși (1-60):

a. Popor în general (1-35);

b. Preoți (36-39);

c. Leviți (40-54);

d. Slujitorii lui Solomon (55-60);

Page 172: Istoria VT

e. Numărul total = 49.897.

2. Cei pângăriți sunt înlăturați (61-63).

a. Cei ale căror nume n-au fost găsite

* Ca și cei ale căror nume n-au fost găsite în Cartea Vieții - Apoc. 20:12-15.

b. Preotul va decide soarta lor.

* Ca și Domnul Isus, Marele nostru Preot.

3. Proprietățile celor ce s-au întors (64-70)

* Drahma era o monedă persană, echivalentă cu 9.000 lei.

C. Începe zidirea Templului (cap.3)

1. Ridicarea altarului (1-7)

a. Altarul pentru arderile de tot a fost ridicat.

b. Acesta a fost primul pas spre zidirea Templului și restabilirea națiunii.

c. Sărbătoarea Corturilor.

d. Au fost adunate materialele pentru Templu.

2. Așezarea fundației (8-13)

a. În cea de-a doua lună - mai - 535 î.Cr.

b. Zorobabel, strănepotul regelui Ioiachin, a fost pus mai târziu guvernator de către Cir.

c. Iosua a fost mare preot.

d. Reacția la reconstruire.

(1) "Bătrânii" au plâns, cunoscând gloria Templului lui Solomon.

(2) "Tinerii" se bucurau pentru ceea ce făceau în acele momente.

(3) Domnul a spus că "Slava acestei case din urmă va fi mai mare" ( Hagai 2:9).

D. Lucrul la Templu a fost oprit (cap.4).

1. Dușmanii au încercat să oprească zidirea Templului (1-10).

2. Dușmanii au câștigat (11-24).

a. O scrisoare i-a fost trimisă lui Artaxerxe descriindu-i gloria trecută a Ierusalimului și avertizându-l să fie precaut la permiterea reconstruirii.

b. Scrisoarea a avut succes și lucrul la Templu a fost oprit până în al doilea an al domniei lui Darius (520 î.Cr.).

Page 173: Istoria VT

E. Lucrarea Templului s-a reînceput și s-a terminat (cap.5,6).

1. Hagai și Zaharia (cap.5)

a. Sub îndrumarea lui Hagai și a lui Zaharia evreii au început din nou zidirea Templului.

b. Adversarii, de data aceasta, i-au scris lui Darius (6-17).

* Cererea dușmanilor ca Darius să facă cercetări a lucrat împotriva intențiilor lor rele.

2. Templul a fost terminat (cap.6)

a. Darius a privit favorabil asupra iudeilor și, conform decretului lui Cir, a permis reînceperea construcției (1-12).

b. Poporul a prosperat în timpul slujirii lui Hagai și a lui Zaharia - Hagai 1:1-4; 2:1-4; Zaharia 4:9; 6:15.

II. ÎNTOARCEREA SUB CONDUCEREA LUI EZRA - EZRA 7-10

A. Sosirea lui Ezra (cap.7,8)

1. Ezra a plecat la Ierusalim (cap.7).

a. Ezra era un scrib calificat; el a memorat Legea lui Moise, Pentateuhul.

b. Sub Artaxerxe, lui Ezra i s-a permis să meargă la Ierusalim și i s-a acordat autoritatea să strângă daruri de la iudeii care au ales să rămână în exil.

c. Lui Ezra i s-a dat autoritatea de a pune judecători și dregători și de a aplica Legea lui Dumnezeu în Ierusalim (25,26).

2. Misiunea lui Ezra (cap.8)

a. Numirea tovarășilor lui Ezra (1-14)

b. Bogățiile și darurile au fost date preoților pentru templu (24-30).

B. Reforma lui Ezra (cap.9,10)

1. Nesepararea de lume

a. Căsătoriile mixte i-au produs lui Ezra o mare durere (1-4).

b. El a intervenit pentru popor în rugăciune (5-15).

2. S-a realizat separarea (cap.10).

a. Poporul s-a pocăit și a alungat femeile străine (1-17).

b. Se dă o listă a celor care s-au căsătorit cu femei străine (18-44).

Page 174: Istoria VT

SUMAR:

Templul a fost rezidit, dar era încă necesară o reformă pentru a consolida închinarea adevărată. Ezra a fost profund dezamăgit din cauza căsătoriilor între bărbații evrei și femeile străine așa de curând după întoarcerea din robie. Această practică a cauzat captivitatea, din care tocmai au ieșit.

Ezra și autoritățile civile au hotărât să înceapă să acorde divorțurile în anumite cazuri particulare. Această acțiune revelează gravitatea situației văzută de ei. Este clar că Dumnezeu urăște divorțul - adulterul și abandonul sunt singurele motive biblice pentru divorț; jugul nepotrivit a fost văzut ca o amenințare a sănătății spirituale a națiunii, suficientă pentru a justifica această acțiune extremă.

Gândiți-vă la durerea și povara care a avut loc la nivel uman. Dar relația spirituală era în pericol și ea trebuie întotdeaună să fie prioritară.

Page 175: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 16

(Partea a IV-a: După întoarcerea din captivitate)

1. Care este subiectul cărții Ezra?

2. Unde se pot găsi istorii paralele în Biblie?

3. Cu câți ani înainte de această întoarcere a profețit Isaia că ea va avea loc?

4. Cine a dat decretul de întoarcere?

5. Câți evrei s-au întors cu Zorobabel?

6. Câți evrei s-au întors cu Ezra?

7. Între cele două întoarceri a trecut o perioadă de ani.

8. Ce cauză ar fi putut duce la rămânerea majorității iudeilor în Persia?

9. Enumerați împărații persani între anii 559-425 î.Cr.

10. Ce înseamnă numele Zorobabel?

11. Descrieți natura legii medo-persane.

12. Cine a fost Șeșbațar?

Page 176: Istoria VT

13. Ce s-a întâmplat cu cei ale căror nume nu au fost găsite în cărțile spițelor neamului?

14. Care a fost primul lucru care trebuia reconstruit?

15. Cine a fost Iosua?

16. Descrie reacțiile diferite față de punerea temeliilor Templului.

17. Ce a dus la întreruperea lucrării Templului?

18. Câți ani a fost întrerupt lucrul ?

19. În ce sens a fost Darius un instrument în reconstrucție?

20. Ce i-a permis Artaxerxe lui Ezra să facă?

21. Care au fost condițiile care l-au făcut pe Ezra să fie șocat?

22. Ce măsură drastică a fost necesară pentru a reforma poporul ca ei să se poată închina în Templu?

Page 177: Istoria VT

NEEMIA

Cartea a fost numită Neemia, datorită personajului său principal și a autorului tradițional. Scopul cărții este de a reda reconstruirea Ierusalimului ca oraș fortificat, stabilirea autorității civile și guvernarea lui Neemia. Ezra și Neemia au alcătuit o singură carte până în 1448 când Ezra a devenit o carte separată.

Puterea lui Dumnezeu de a lucra prin monarhi lumești este demonstrată prin Cir, Dariu și Artaxerxe . . . prin conducătorii iudei: Hagai, Zaharia, Zorobabel, Iosua, Ezra și Neemia.

Neemia se pare că făcea parte din seminția (tribul) lui Iuda (2:3). El a fost crescut în exil. A fost paharnicul împăratului la curtea regală (1:1), o poziție de onoare și cu influență. Fratele lui îl informează despre ruinele Ierusalimului, care au rămas în urma distrugerii babiloniene, cu 140 ani în urmă.

I. NEEMIA REZIDEȘTE ZIDURILE - NEEMIA 1-7

A. Chemarea lui Neemia (cap.1,2)

1. Grija lui pentru Ierusalim (cap.1)

a. Neemia a plâns când a auzit că zidurile au fost doborâte și porțile arse (5-11).

b. El s-a rugat (5-11).

(1) Să mărturisească păcatul lui Israel.

(2) Să găsească o poartă deschisă la Artaxerxe.

2. Misiunea lui Neemia (cap.2)

a. El a fost trimis la Ierusalim cu scrisori de permisiune și cu porunci de a putea aduna și duce lemne (1-8).

b. Sanbalat, guvernatorul Samariei și Tobia, un oficial Amonit, angajatul Persiei, au planificat rezistența.

c. Neemia a inspectat zidurile în timpul nopții (11-16).

d. El a urgentat reconstruirea lor.

* Poporul a răspuns la provocarea lui Neemia prin faimoasele cuvinte: "Să ne sculăm și să zidim!"

e. Gheșem, împăratul Chedanului (un arab) s-a alăturat opoziției.

* Numai evreii aveau drepturi în comunitatea evreiască.

B. Porțile și zidurile reparate (cap.3)

Page 178: Istoria VT

1. Poarta Oilor (3:1)

a. Ne amintește de crucea și Mielul lui Dumnezeu.

b. Isus a spus: " Eu sunt ușa oilor".

c. Noi trebuie să pătrundem prin ea pentru a putea fi salvați. Noi trebuie să mergem în adânc pentru a prinde pești.

2. Poarta Peștilor

a. Isus l-a chemat pe Simon și pe Andrei și le-a spus: "Urmați-Mă și vă voi face pescari de oameni."

b. Multe biserici au închis “poarta peștilor“.

c. Bisericile în care se mântuiesc suflete au “porți ale peștilor“ bine reparate și întotdeauna deschise.

3. Poarta Cea Veche (3:6)

a. Calea cea veche este singura cale - Ioan 14:6.

b. "Așa vorbește Domnul: Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi . . ." Ieremia 6:16.

Porțile în timpul lui Neemia

Page 179: Istoria VT

c. Nu există o evanghelie modernă!

4. Poarta Văii (3:13)

a. Umilința este necesară unui creștin.

b. Noi trebuie să dorim să facem și lucrurile mici pentru Domnul.

c. Vor fi vremuri când noi vom trece prin văi - Ps.23.

5. Poarta Gunoiului (3:14)

a. A fost folosită pentru a arunca gunoiul.

b. Noi, ca și creștini, trebuie să ne păstrăm viața curată. ". . . să ne curățăm de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt în frica de Dumnezeu" (2Cor.7:1).

(1) Nu numai păcatele exterioare ale cărnii.

(2) Ci păcatele inimii.

6. Poarta Izvorului (3:15)

a. Femeii de la fântână i s-a spus că Cristos este Cel ce-i satură pe cei însetați.

b. Creștinul trebuie să fie un canal de apă vie într-o lume uscată și setoasă.

7. Poarta Apelor (3:26)

a. Nu există nici o mențiune că această poartă trebuia rezidită.

b. Vorbește despre Cuvântul lui Dumnezeu, care este indestructibil.

c. Noi trebuie să fim spălați de apa Cuvântului.

8. Poarta Cailor (3:28)

a. Caii sunt folosiți în luptă.

b. Noi trebuie să ne "luptăm lupta cea bună "

9. Poarta de Răsărit (3:29)

a. Poarta de la soare-răsare.

b. Vorbește despre gloria învierii.

c. Vorbește despre cea de-a doua venire a lui Cristos.

10. Poarta Mifcad (3:31)

a. Judecățile publice se țineau în acel loc, un loc al judecății.

b. Nouă ni se reamintește că tot ceea ce facem în viața de credință va fi judecat la întoarcerea lui Cristos.

Page 180: Istoria VT

C. Opoziții la lucrare (cap.4-6)

1. Opoziție prin ridiculizare și mânie (4:1-9):

a. Batjocura confruntată cu rugăciune (1-3);

b. Mânia confruntată cu vigilență.

2. Opoziție prin descurajare (4:10-23):

a. Spirit de înfrângere (10-13);

b. Confruntat cu credință și muncă (14-23).

3. Opoziție prin egoism (5:1-19):

a. Lăcomie internă și poftă;

b. Remediată prin restituire (6-13);

c. Revigorată prin exemplul lipsit de egoism al lui Neemia timp de 12 ani (14-19).

4. Opoziție prin viclenie (6:1-14)

a. Sanbalat, Tobia și Gheșem au încercat să-l distragă pe Neemia de la lucru.

b. Neemia a spus: "Am o mare lucrare de făcut și nu pot să mă pogor."

D. Isprăvirea zidurilor (cap.6:15-19)

1. Ridicarea Templului în urma decretului lui Cir a durat 80 de ani.

2. În 52 de zile, Neemia și bărbații au rezidit zidurile.

II. REFORMELE LUI NEEMIA - NEEMIA 7-13

A. Numărul celor întorși sub Zorobabel (cap.7)

1. Pregătirea pentru apărare (1-4)

2. Numărarea primilor întorși (1-4)

B. Citirea publică a Legii (cap.8)

1. Citită înaintea Porții Apelor (1-8)

a. Apa Cuvântului

b. Legea lui Moise a fost citită clar și i s-a explicat sensul; și oamenii au putut înțelege.

2. Efectul Cuvântului (9-12)

* Rezultatul a fost trezirea spirituală și ținerea Sărbătorii Corturilor.

C. Trezirea spirituală (cap.9)

Page 181: Istoria VT

1. Mărturisirea publică (1-5)

*Auzirea Cuvântului lui Dumnezeu aduce cu sine credință și supunere prin umilință și judecare de sine.

2. Rugăciunea lui Ezra (6-38)

* Cea mai lungă rugăciune din Biblie.

D. Reînnoirea Legământului (cap.10):

1. Legământul de a susține Casa lui Dumnezeu (1-28);

2. Obligațiile Legământului (29-39):

a. Fără căsătorii mixte (28-30);

b. Ținerea Sabatului (31);

c. Sprijinirea închinării la Templu (32-36);

d. Plătirea zeciuielilor.

E. Dedicarea zidurilor (cap.11,12)

1. Numirea lucrătorilor credincioși (cap.11)

2. Alți oameni credincioși (cap.12)

F. Corectarea răului (cap.13)

1. Împunerea separării de lume (1-9);

2. Mărturia lui Neemia, privitoare la lucru (10-31).

SUMAR:

Neemia a slujit în Ierusalim în două perioade de timp. El a rămas ca guvernator primii 12 ani, din cel de-al 20-lea, până le cel de-al 32-lea an al lui Artaxerxe. Apoi s-a întors înapoi la curtea persană, fără îndoială conform înțelegerii (Neemia 2:6), dar i s-a permis să se întoarcă la Ierusalim după un interval de numai 1 sau 2 ani.

La întoarcerea sa, Neemia a fost întristat să găsească lipsă de interes față de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, mai mult decât aceasta i-a stârnit mânia găsindu-l pe Eliașib, marele preot permisiv față de Tobia, dușmanul său, îngăduindu-i să locuiască într-o încăpere a templului. (Acea încăpere era destinată pentru păstrarea zeciuielilor poporului.)

Neemia nu a pierdut timpul și l-a evacuat pe Tobia. El a elaborat și alte reforme impotriva altor practici malefice. Călcarea Sabatului și căsătoriile mixte au fost din nou practicate . . . până acolo că nepotul lui Eliașib s-a căsătorit cu fiica lui Sanbalat, horonitul.

Neemia a reformat poporul și în acelaș timp I-a cerut lui Dumnezeu: "Adu-Ți aminte de mine, spre bine, Dumnezeule.

Page 182: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 17

(Partea a IV-a: După întoarcerea din captivitate)

1. Cărțile Ezra și Neemia au fost numite până .

2. Care conducători au demonstrat puterea lui Dumnezeu de a lucra prin monarhi lumești?

3. Unde a crescut Neemia?

4. Ce poziție ocupa Neemia la curtea persană?

5. Cum a auzit Neemia despre starea Ierusalimului?

6. Cât timp a fost zidul în ruină?

7. Din ce cauză l-a chestionat Artaxerxe pe Neemia?

8. Cine sunt următorii:

Sanbalat:

Tobia:

Gheșem:

9. Cu ce cuvinte răspunde poporul la provocarea lui Neemia de a rezidi zidurile?

10. Dați semnificația spirituală a porților:

Poarta Oilor:

Poarta Peștilor:

Poarta Veche:

Poarta Văii:

Poarta Gunoiului:

Poarta Fântânii:

Page 183: Istoria VT

Poarta Apelor:

Poarta Cailor:

Poarta de Răsărit:

Poarta Mifcad:

11. Descrieți cum au fost următoarele atitudini opoziții față de construirea zidurilor, și cum au fost ele depășite:

Ridiculizarea și mânia:

Descurajarea:

Egoismul:

Viclenia:

12. Cât timp a durat ridicarea Templului după decretul dat de Cir?

13. Cât timp a durat terminarea zidurilor sub conducerea lui Neemia?

14. Unde a fost citită Legea public?

15. Care sunt cele trei lucruri implicate în comunicarea Cuvântului Lui Dumnezeu de către Leviți (8:8)?

16. Care act din partea poporului a evidențiat o trezire spirituală?

17. Unde este înregistrată cea mai lungă regăciune din Biblie?

18. Reînnoirea Legământului consta în:

Nici o .

Tineți .

închinarea la Templu.

Page 184: Istoria VT

zeciuielilor.

19. Ce a fost implicat la dedicarea zidurilor?

20. Cât timp a rămas Neemia guvernator înainte de întoarcerea sa în Persia?

21. Ce l-a determinat pe Neemia să se mânie după o absență de doi ani de la Ierusalim?

22. Unde locuia Tobia?

23. Cu cine s-a căsătorit nepotul lui Eliașib?

24. Cum a tratat Neemia situațiile?

25. Care au fost ultimele cuvintele ale lui Neemia?

Page 185: Istoria VT

ESTERA

Estera este ultimul dintre 5 manuscrise (Megillot) găsit în a treia secțiune a Bibliei ebraice numită Ketubim sau "Scrierile." Cartea descrie originea festivalului Purim (Sorț), care a fost celebrat între zilele de14 și 15 alelunii adar.

Ea este adevărată din cauza următoarelor fapte: Este datată istoric . . . în timpul domniei lui Ahașveroș (1:1,15; 2:1,10,20) - Xerxe I - 486-465 î.Cr. Autorul cunoștea viața persană: planul palatului, legile de la curte (4:11; 8:11-18), intrigile de la palat (2:21-23;7-9) și obiceiul banchetelor (1:6-8; 5:5). Dovezile arheologice în urma excavațiilor de la Susa certifică acestea.

I. NEASCULTAREA VASTIEI - ESTERA 1

A. Ospățul lui Ahașveroș (1-9)

1. Xerxe I a luptat cu grecii la Salamina în 480 î.Cr.

2. Imperiul lui s-a extins din India până în Etiopia și includea 127 de provincii.

B. Înlăturarea Vastiei (10-22)

1. Ea a refuzat să vină la porunca împăratului.

2. Ea a fost înlăturată din cauza atitudinii rebele și din cauza efectului pe care îl va avea asupra celorlalte femei, care ar fi fost tentate s-o urmeze.

II. ESTERA FĂCUTĂ ÎMPĂRĂTEASĂ - ESTERA 2

A. Se caută o succesoare (1-4)

Notă: În perioada de timp dintre alungarea Vastiei și căsătoriei cu Estera, Xerxe a fost plecat într-o campanie împotriva grecilor.

B. Mardoheu și Estera (5-23)

1. Mardoheu era tutorele, dar și vărul Esterei.

2. El era beniamit.

3. El era tatăl adoptiv al Esterei, dar și vărul ei.

4. El a impiedicat un complot împotriva împăratului (21-23).

5. Estera a fost aleasă împărăteasă (17).

a. Estera, numele babilonian, derivă de la Iștar, o zeiță păgână, numele ei adevărat era Hadasa, care în ebraică înseamnă "mirt" (2:7).

b. Procesul selectării a fost imoral și nu este sancționat de Dumnezeu.

* Estera este imaginea celui care, din proprie voință, își sacrifică viața în beneficiul altora.

c. Comparația între Rut și Estera revelează următoarele:

Page 186: Istoria VT

(1) Rut era o femeie dintre Neamuri care s-a căsătorit cu Boaz, un evreu.

(2) Estera era o evreică ce s-a căsătorit cu Ahașveroș, care era dintre Neamuri.

III. COMPLOTUL LUI HAMAN - ESTERA 3

A. Ridicarea lui Haman (1-6)

1. Era mai marele tuturor căpeteniilor.

2. El era descendentul lui Agag și Mardoheu nu s-a plecat înaintea lui.

B. Planul lui Haman pentru exterminarea iudeilor (7-15)

1. Aruncarea sorțului, pur, trebuia să determine cea mai bună zi pentru exterminare.

2. Haman a promis împăratului o pradă de 10.000 de talanți de argint, (18 milioane $) care urma să fie adusă în visteria împăratului.

3. Împăratul i-a dat lui Haman inelul său ca să sigileze decretul privitor la distrugerea evreilor.

* Nu este sigur în urma acestui pasaj (11) dacă împăratul a acceptat cei 10.000 de talanți.

IV. CURAJUL ESTEREI (4-7)

A. Mijlocirea Esterei (cap.4,5)

1. Estera a decis să meargă înaintea împăratului (cap.4).

a. Mardoheu s-a îmbrăcat în sac și i-a trimis vorbă Esterei să pledeze pentru popor înaintea împăratului.

b. Estera decide să meargă; ea a postit împreună cu Mardoheu.

(1) Era împotriva legii ca împărăteasa să meargă înaintea împăratului fără să fie chemată.

(2) Postul de 3 zile a fost ținut de toți iudeii care au putut fi informați.

* Rugăciunea este puternică; inimile împăraților sunt în mâna Domnului.

2. Împăratul a primit-o pe Estera (cap.5).

a. Împăratul a acceptat petiția Esterei (1-8).

b. Haman planificase ca Mardoheu să fie ucis (9-14). El a construit o spânzurătoare pe care să-l atârne.

B. Mardoheu și Haman

1. Mardoheu a fost onorat de împărat (cap.6).

Page 187: Istoria VT

a. S-a citit "Cartea Aducerilor Aminte" în fața împăratului și ea a prezentat faptul că Mardoheu a salvat viața împăratului (1-3).

b. Haman a fost forțat să se închine înaintea lui Mardoheu (4-14).

2. Haman a fost spânzurat (cap.7).

a. Estera a spus împăratului despre planul rău al lui Haman.

b. Haman pledează în absența împăratului pentru viața lui și a fost găsit de împărat pe patul Esterei.

c. El a fost spânzurat de spânzurătoarea pregătită pentru Mardoheu.

V. RĂZBUNAREA S-A ÎMPLINIT - ESTERA 8

A. Înălțarea lui Mardoheu (1,2)

1. Proprietatea lui Haman a fost dată lui Mardoheu.

2. Inelul împăratului a fost dat lui Mardoheu.

B. Anularea poruncii (3-11)

1. Estera l-a convins pe împărat să facă ceva pentru a opri porunca.

2. El l-a autorizat pe Mardoheu să dea un decret în urma căruia iudeii se puteau apăra.

* Notă: bucuria din versetele 12-17.

VI. SĂRBĂTOAREA PURIM - ESTERA 9

A. Răzbunarea asupra dușmanilor evreilor

* Aceasta îi includea pe fiii lui Haman.

B. Instituirea sărbătorii Purim (17-32)

1. S-a ținut între zilele de 14 și 15 ale lunii adar = luna a douăsprăzecea.

2. Este celebrată prin citirea cărții "Estera" în amândouă zilele.

* Citirea părții despre Haman determina poporul să rostească blesteme, iar la citirea părții despre Mardoheu poporul scotea strigăte de bucurie.

VII. EPILOG - ESTERA 10

Se relatează mărirea lui Mardoheu. El a fost primul după împăratul Ahașveroș.

SUMAR:

Așa sfârșește cartea Esterei. Binele triumfă asupra răului. Este o relatare al cărei sfârșit se termină cu bine.

Page 188: Istoria VT

CONCLUZIE:

Istoria Vechiului Testament se termină cu relatările lui Ezra, Neemia și Estera. Restul canonului Vechiului Testament este poetic . . . Iov, Cântarea Cântărilor . . . . și profetic Isaia - Maleahi. Toți profeții scot la lumină mesajul lui Dumnezeu și călăuzirea Lui acordată copiilor Săi, Israel. Când înțelegi acest fapt, Vechiul Testament este mult mai ușor de priceput.

Cu aceasta se încheie seria de față a cursurilor din Istoria Vechiului Testament. O perioadă de 400 de ani de liniște se așterne între sfârșitul lui Maleahi și lucrarea lui Ioan Botezătorul, cu care începe perioada Noului Testament.

Page 189: Istoria VT

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

Cursul 18

(Partea a IV-a: După întoarcerea din captivitate)

1. Care sunt trei motive care dovedesc că Estera nu este o ficțiune ci realitate?

2. Care este celălat nume al lui Ahașveroș?

3. Care era întinderea imperiului său?

4. Cum a fost Vasti un exemplu rău pentru femeile din Persia?

5. Ce metodă a fost folosită pentru a găsi o înlocuitoare Vastiei?

6. Numele Estera derivă de la zeița

7. Hadasa, numele ei ebraic, înseamnă

8. Contrastați Rut cu Estera .

9. Haman a fost descendentul lui .

10. Ce implica aruncarea sorților “pur“?

Page 190: Istoria VT

11. Care a fost motivul pentru care Haman i-a urât pe evrei și a dorit să-i extermine?

12. Cum l-a convins Haman pe împărat că aceasta ar fi în interesul lui?

13. De ce au ținut Estera și Mardoheu un post de trei zile?

14. De ce i-a fost teamă Esterei să se înfățișeze înaintea împăratului?

15. Din care pricină a fost Mardoheu ridicat (înălțat) de către împărat?

16. Ce s-a întâmplat cu Haman atunci când Estera a dezvăluit împăratului planurile sale?

17. Cum a fost răsplătit Mardoheu de Ahașveroș?

18. Cum a schimbat sensul poruncii pe care împăratul a dat-o?

19. Când s-a ținut sărbătoarea Purim?

20. Cum se celebrează sărbătoarea Purim?