Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

21
Istoria teatrului universal “Un creator nu este complet dacă nu vede în viitor, percepând, oricât de confuz, idealul care va deveni real . Au fost artişti care, fie printr-o penetraţie intelectuală mai acută, fie printr-un dar deosebit de intuiţie, au avut viziuni uimitoare, alţii au visat mai vag. Visele adevăraţilor poeţi spun însă totdeauna direcţia în care merge omenirea. G. Călinescu, “Cronicile optimistului”

description

Rezumat

Transcript of Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Page 1: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Istoria teatrului universal

“Un creator nu este complet dacă nu vede în

viitor, percepând, oricât de confuz, idealul care

va deveni real . Au fost artişti care, fie printr-o

penetraţie intelectuală mai acută, fie printr-un dar

deosebit de intuiţie, au avut viziuni uimitoare, alţii

au visat mai vag. Visele adevăraţilor poeţi spun

însă totdeauna direcţia în care merge omenirea.

G. Călinescu, “Cronicile optimistului”

Page 2: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Diversificarea curentelor literare

şi a metodelor de creaţie Perioada cuprinsă între 1840-1940 este una dintre cele mai bogate

atât în evenimente sociale, cât şi în cele de natură artistică, fiind şi una dintre cele mai fecunde epoci ale istoriei teatrului universal.

În ţările nordice, unde condiţiile social-politice diferă de cele din restul continentului, se afirmă o mică burghezie care aspiră să-şi depăşească propria condiţie, oferind unor Ibsen şi Strindberg posibilitatea de a-i surprinde trăsăturile diferite.

În Anglia, devenită o mare putere colonială şi cel mai industrializat stat din lume, problemele sunt de altă natură, interesul fiind polarizat în egală măsură de aristocraţia conservatoare şi de marea burghezie (adeseori confruntându-se între ele) dar apar şi aspecte legate de viaţa celor năpăstuiţi.

În Franţa, viaţa burgheziei devenită din ce în ce mai opulentă suscită interesul creatorilor, care-i va surprinde trăsăturile negative.

În Rusia dinaintea revoluţiei, accentul cade pe marile inegalităţi sociale, pe problema luptelor revoluţionare, pe destinul intelectualităţii împărţită în mai multe categorii în funcţie de atitudinea faţă de evenimente, iar după 1917 asistăm la o ideologizare a existenţei sociale şi culturale.

Page 3: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Teatrul în perioada 1840-1940

Acelaşi climat de efervescenţă domină şi viaţa teatrală în perioada amintită. Timp de un secol curentele şi mişcările literare îşi vor disputa cu efervescenţă întâietatea sau se vor succeda, dacă nu cumva vor coexista chiar în aceeaşi timp, respingându-se cu vehemenţă sau înfruntându-se cu discreţie, potrivit mereu existenţei dialecticii sociale şi artistice. Majoritatea dintre cele mai importante direcţii vor cunoaşte atuurile de-a avea posteritate, fiind reîntâlnite în climatul ulterior momentului când trăiesc apogeul , integrate mai puţin zgomotos, dar nu odată mai în noile pulsuri.

Page 4: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Ne aflăm, de fapt în faţa unei

caracteristici a epocii, deoarece tot ce

se petrece în planul artei teatrale

poate fi întâlnit deopotrivă în artele

plastice, în muzică în arhitectură sau

în noua artă care se constituie şi se

dezvoltă cu deosebită vigoare,

începând cu ultimul deceniu al

secolului al XIX-lea: cinematografia.

Page 5: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Realismul, naturalismul, simbolismul, expresionismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul, - principalele direcţii ale vremii, - nu reprezintă doar nişte nume de mişcări artistice, ci tot atâtea izvoare dătătoare de putere, la care vor continua să apeleze pentru a se împrospăta şi diversifica numeroasele opţiuni contemporane. Asistăm la o necontenită predare a ştafetei, care parcă vrea să probeze că adevăratul spaţiu de manifestare a talentului omenesc este infinitul.

Page 6: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Realismul

Poate că cea mai fecundă direcţie în teatrul şi în literatura universală este realismul. Ca atitudine, fără să fie teoretizat, îl întâlnim încă din antichitate, din perioada epopeii lui Ghilgameş, a Vedelor a poemelor homerice, şi îşi face loc de-a lungul tuturor celorlalte epoci – fabliaux-urile medievale, povestirile renascentiste, piesele lui Shakespeare, referirile la psihologia personajelor din creaţiile clasicismului, drama burgheză din sec. al XVIII-lea sunt realiste înainte ca realismul să se fi constituit ca metodă.

Abia după ce se înfiripă doctrina clasică şi se impune viziunea despre lumea romantică , teoretizată astfel de numeroşi oameni de cultură, printre care numele lui Hugo se afirmă în cel mai înalt grad, începe să fie formulată teoria realismului, “metoda” sa de creaţie.

Page 7: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Istoria realismului

Cel dintâi care utilizează termenul de “realism” în accepţiunea sa de mimesis, de imitaţie a naturii este Schiller, în 1798.

Problemele au fost puse încă de mai înainte de Stendhal, care pretinde că romanul este o oglindă care merge pe stradă, şi de Balzac (în1835), care cere romancierului să zugrăvească societatea aşa cum este ea, cu discernământ şi obiectivitate necesare, orice ar spune cititorii despre modul în care este prezentată.

Statut de doctrină însă va dărui realismului Champfleury. Din punctul lui de vedere, acesta nu este doar un curent literar oarecare; rădăcinile lui sunt vechi şi năzuiau să cuprindă adevărurile vieţii.

Page 8: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Revenind la timpuri mai apropiate, descoperă precursori în romancierii satirici ai secolului al XVII-lea, pe urmă în Diderot, Stendhal, Balzac, Dickens. Scriitorului îi cere să fie un stenograf al vremii sale, să înregistreze reacţiile celor mai diferite medii, conferind documentelor un loc aparte. Realismul e privit ca o expresie a banalităţii de fiecare zi, în cadrul căreia omul trebuie observat în cât mai multe din atitudinile sale definitorii.

În laturile sale esenţiale, realismul s-a constituit ca o reacţie împotriva romantismului şi a fost înlesnit de descoperirile ştiinţifice ale secolului al XIX-lea, de accentuarea încleştărilor sociale , de ideile pozitiviste şi materialiste care câştigau teren. Modalităţile romantice de a contempla lumea, bazată pe sensibilitatea subiectivistă şi imaginaţia debordantă, noua metodă îi opune o privire lucidă, care nu se lasă înşelată de numeroasele travestiuri ale aparenţelor. Iar principala formă de cuprindere a realităţii, alături de roman, devine drama.

Page 9: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Drama realistă îşi propune să reflecteze universul contemporan în totalitatea manifestărilor sale, omului revenindu-i locul de frunte, analizat în contextul mediului natural social şi istoric. Printre procedeele utilizate se constată o extindere a observaţiei şi refecţiei morale întâlnite în operele clasicilor , iar portretele personajelor sunt completate cu datele celor mai recente cuceriri ale psihologiei. Se consolidează sobrietatea stilului, predilecţia pentru adevăr şi elementele concrete. Operele au un tot mai pronuţat caracter acuzator, ţintele oferindu-le nenumărate faţete ale unei burghezii care în tendinţa ei de acaparare dezvăluie, pe lângă o seamă de calităţi şi nenumărate slăbiciuni şi vicii.

Page 10: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

O serie de precursori valoroşi îşi fac apariţia în ţări ca Franţa, Germania, Rusia. Balzac înfăţişează tipul speculantului la bursă – Mercadet, personaj complex prin îmbinarea unor trăsături antinomice; Kleist dă prima piesă realistă Ulciorul sfărâmat, o comedie pulsâns de datele vieţii cotidiene, Buchner e autorul unor remarcabile lucrări dramatice – Moartea lui Danton, Leonce şi Lena, Woyzeck, inaugurând o perspectivă pe care abia secolul al XX-lea o va valorifica şi sancţiona la justa ei valoare; Gutzkov scrie Uriel Acosta, Hebbel – Maria Magdalena; Gogol dă nemuritorul Revizor, Jucătorii de cărţi şi Căsătoria.

În continuarea lor Ibsen, Strindberg, Shaw, Cehov, Hauptmann, Pirandello, Claudel, Gorki, Giraudoux, O’Neill, Cocteau, Garcia Lorca, Maiakovski dau realismului profunzime şi gravitate, o remarcabilă diversitate.

Page 11: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Fiincă o caracteristică a creaţiilor dramatice ale autorilor menţionaţi şi nu numai a lor, o constituie interdependenţa curentelor literare, adeseori în cadrul uneiea şi aceleaşi piese, ca să nu mai vorbim despre totalitatea operei majorităţii dramaturgilor amintiţi. Ibden e realist şi simbolist, Stindberg realist, naturalist, expresionist, Shaw e ceva mai consecvent realist, Cehov însă are puternice note simbolice, şi exemplele ar putea continua cu fiecare mare dramaturg în parte. Din această cauză, nici unul nu poate fi afiliat doar unui singur curent , toţi fiind tributari mai multora. Fiecare însă revelează o dominantă realistă, care ne permite includerea lor în spaţiul curentului literar propriu-zis.

Page 12: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Naturalismul

Era cu neputinţă ca mişcare de anchetă şi analiză care este dominanta specifică secolului al XIX-lea şi care a revoluţionat toate şiinţele şi artele să lase la o parte arta dramatică. Această mişcare este una din rădăcinile naturalismului. Cealaltă s-a constituit din opoziţia faţă de romantism şi chiar faţă de clasicism. În perioada acestuia din urmă , tragedia a dominat ca stăpână absolută. Era rigidă şi intolerantă, nesuportând nici o veleietate de libertate, silind spiritele cele mai mari să se supună legilor ei inexorabile. Dar şi în această formulă strâmtă, geniul a izbutit să construiască monumente de marmură şi bronz. Drama romantică e un pas spre drama naturalistă. Romanticii au curăţat terenul, au proclamat libertatea artei.

Page 13: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Dragostea lor de acţiune, amestecul de comic şi tragic, căutările în privinţa costumelor şi decorurilor veridice sunt semne de apropiere de viaţa reală. Dar atât tragedia cât şi drama romantică erau desuiete şi uzate. Lor trebuia să li se opună un autor dramatic nou, un temperament puternic, a cărei minte înoitoare să revoluţioneze convenţiile acceptate, implantând adevărata dramă în locul minciunilor. Naturalismul trebuia să înnoiască critica şi istoria, supunând omul şi operele sale unei analize exacte, preocupată de circumstanţe de mediu, de cazuri organice.

Page 14: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Literatura trbuie să devină, prin această metodă, din artă o şiinţă. În consecinţă, naturalişii vor face “psihologie şiinţifică” pentru a completa fiziologia şiinţifică. Vor opera asupra caracterelor, asupra pasiunilor, asupra faptelor umane şi sociale aşa cum chimistul şi fizicianul operează asupra corpurilor brute şi aşa cum fiziologul operează asupra corpurilor vii. Naturalismul, plecând tot de la fapte cunoscute, ca savantul, are datoria de a fi mai îndrăzneţ decât acesta în formarea ipotezelor spre necunoscut. Naturalismul fiind doar o metodă, într-însa toate teoriile sunt admise. Însă nu e vorba de teorii de artă, ci ştiinţifice. Din concurenţa lor va învinge aceea care explică mai multe lucruri. În naturalism nu sunt nici novatori, nici şefi de şcoală, ci creatori mai puternici sau mai slabi care nu-s preocupaţi să cerceteze de ce se îtâmplă fenomenele ci cum apar ele.

Page 15: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

EMILE ZOLA

Zola vrea să studieze temperamentele nu caractere. Personajele create de el sunt dominate de nervi şi sânge, lipsite de liberul arbitru, conduse în fiecare acţiune de un nou soi de fatalitate reprezentată de dorinţele trupului. Adeseori, ele nu sunt altceva decât brute umane. Autorul urmăreşte pas cu pas acţiunea surdă a pasiunilor, impulsul instinctului, tulburările cerebrale survenite ca urmare a unei crize de nervi. Sufletul este cu desăvârşire absent. Scopul scriitorului este înainte de orice un scop ştiinţific. Studiul singur e capabil să purifice ca focul.

Observând psihicul omului şi comportarea lui socială, scriitorul şi-a făcut datoria de “experimentator moralist” şi aceasta e foarte mult.

Un alt punct al doctrinei naturaliste trasate de Zola a fost includerea “oribilului” în dosarele acestor judecărori de instrucţie a pasiunilor.

Page 16: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Piesa naturalistă este un fel de calc al romanului naturalist. Cum acesta este constituit dintr-o serie de scene, de descrieri, ea va fi o serie de tablouri. Numărul lor nu e riguros fixat. Ele sunt legate printr-o intrigă fără prea mare însemnătate. Acţiunea e simplă, fără evenimente neprevăzute care să încurce totul, revelând progresiv natura intimă a personajelor.

Page 17: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

SIMBOLISMUL

Apare ca o reacţie împotriva naturalismului şi-şi propune să realizeze tragicul mai puţin spectaculos decât cel întâlnit în existenţa unor personaje ca Agamemnon, Clitemnestra, Oreste, Electra, Oedip, Antigona, Medeea, Fedra, Hamlet, Lear, Macbeth- tragicul prezent în fiecare clipă a vieţii. E un tragic a cărui origine nu mai este lupta dintre două mari puteri sufleteşti, a două concepţii de viaţă ireconciliante, a două sau mai multe năzuinţe deteriminate de motivaţii contrare. Tragicul simbolist este un rezultat al existenţei individului, existenţă supusă multiplelor influienţe. El înlocuieşte dialogul raţiunii şi sentimentelor cu acela dintre natura tainică a omului şi propriul său destin, un dialog şovăielnic şi nu o dată dureros, care dezvăluie însă miile de legături dintre lucruri, nebănuite că ar putea exista.

Page 18: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Expresionismul

Expresionismul şi-a propus să înfăţişeze “cealaltă faţă a lucrurilor”, aşa cum şi-a intitulat un roman Alfred Cubin, în 1900. Modalităţile alese de expresionism vizează însă proclamarea necesităţii de a descoperi cât mai multe aspecte ale necunoscutului şi tăinuitului din conştiinţa fiecărui om, din conştiinţa socială, din toate structurile reprezentative ale epocii-politică, filozofie, cultură, religie. Accentul cădea pe dezvăluirea adevărului ; acesta nu este suficient să reflecte , ci să şi demaşte viciilecare în mod obişnuit zac sub tot felul de văluri. Astfel expediţiile expresioniste nu se limitează să descifreze cât mai multe trăsături ale “celeilalte feţe a lucrurilor”, ci sunt însufleţite, dimpotrivă de atingerea acelui miez incandescent al lumii reprezentat de adevărata fire a naturii. Omul este surprins în majoritatea manifestărilor sale esenţiale- în oraş, pe stradă, în încăperi izolate, toate aflate într-o strânsă interdependenţă.

Page 19: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Expresionismul s-a ivit şi el ca reacţie împotiva impresionismului. În timp ce acesta cultiva pitorescul, culoarea şi exteriorul lucrurilor, el e captivat, aşa cum am văzut, de tărâmurile abisale ale conştiinţei. Este o investigaţie menită să scoată la iveală cu luciditate întregul ansamblu al existenţei umane. Alcătuit dintr-o suită de porniri contradictorii în care nonconformismul, năzuinţa spre idealuri înalte, sentimentul solidarităţii stau faţă în faţă cu o pronunţată înclinare spre pesimism, tristeţe, izolare, expresionismul se impune ca o realitate artistică deosebit de complexă. Noţiunile de spaţiu şi timp tind să dobândească o nouă accepţie, ca şi cele de formă şi conţinut. Principala lui preocupare este de a urmări necontenita dinamică a existenţei, care, practic, clipă de clipă, cunoaşte devenirea neprevăzută. Între această devenire şi cosmos există legături insesizabile, dar puternice, şi principalul impuls este îndreptat spre trăirea totalităţii.

Page 20: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Drama expresionistă trebuie să se deosebească structural de formula îmbrăţişată de Lessing şi care îşi propunea să valorifice recentele descoperiri psihologice legate de discontinuitatea sufletească a naturii umane, ilustrată cu teze proprii atât de Bergson cât şi de Freud. În această viziune, caracterele nu mai au unitatea cu care ne obişnuise teatrul clasic francez. Tipurile umane sunt contradictorii, unele personaje apar în scenă fără să fie solicitate de desfăşurarea piesei, oamenii încetează de a mai fi concepuţi la modul static.

Innoită este şi compoziţia lucrării dramatice. Părţile componente atât de cunoscute suferă transformări, drumul spre deznodământ nu mai este ascendent, iar acesta încetează de a mai fi previzibil. Evenimentele nu mai todeauna determinate de cauze logice. În structura pieselor apar implicaţii epice, lirice, care imprimă împreună cu muzica şi efectele de lumină folosite definirea unei noi modalităţi dramatice. Se imulţesc de asemenea, în teatrul expresionist spaţiile de joc. Scenografia imaginează cele mai diverse locuri –de la baruri de noapte la biserici, de la tribunale şi fabrici la palate de sport şi săli de spectacole.

Page 21: Istoria Teatrului Universal (Rezumat)

Futurismul, dadaismul,

suprarealismul Sunt trei direcţii care s-au manifestat radical în teorie,

dar fără să lase opere dramatice notabile, Excepţie face doar ciclul despre Ubu ( mai ales Ubu roi, “Ubu rege” ), datorat lui Alfred Jarry (1873-1907), care a şi fost declanşatorul lor.

Toate trei pornesc de la deziderate foarte clar formulate atât împotriva teatrului de până atunci, cât şi împotriva societăţii capitaliste, socotită principala vinovată de jalnica stare a lucrurilor. Dar critica efectuată de ele are mai mult un caracter formal, exterior, destructiv decât unul de substanţă, constructiv. Teoreticienii lor – Filipo Tommaso Marinetti (futurism), Tristan Tzara (dadaism), Andre Breton (suprarealism), nu indică adevăratele cauze ale răului social şi artistic, iar căile artistice alese de ei n-au depăşit momentul apariţiei. Ecouri mai ample pot fi semnalate în arta spectacolului, dar şi ele au fost destul de repede asimilate.