ISTORIA PALATELOR CARTIERUL

CETATE TIMISOARA

Traseu Cetate Centrul Timişoarei de azi este „urmaşul” cetăţii militare austriece construite în secolul al XVIII-lea. Însă cartierul timişorean Cetate oferă vizitatorului mult mai mult decât vestigii militare, fiind un ansamblu urban coerent, în care monumentele valoroase prezintă conexiuni istorice de nivel european. Privind o hartă actuală a Timişoarei se observă aspectul închegat al centrului. Bulevarde circulare înconjoară un “miez” format din vechi străzi din secolul al XVIII-lea, majoritatea intersecţiilor fiind în unghi de 90 grade. Bulevardele circulare jalonează traiectul fostelor ziduri ale cetăţii, iar străduţele înguste din mijloc sunt de fapt „oraşul interior” al Timişoarei.

Pornim în turul de oraş de la Infocentrul Turistic de pe Strada Alba Iulia. Casele de pe partea dreaptă a străzii sunt ridicate pe locul zidurilor primei cetăţi a Timişoarei, acel “Castrum de Tymes” (cetatea Timişului) construit prin secolele XI-XII.

În curând ajungem în Piaţa Libertăţii. Este timpul să vorbim acum despre cea de-a doua cetate a Timişoarei, apărută abia între 1732-1761. După mai mulţi ani în care curtea de la Viena a analizat diverse planuri de construire a unei noi cetăţi, se construiesc noile fortificaţii în locul celor medievale, corespunzătoare ultimelor tehnici defensive ale momentului. În interiorul zidurilor apare spaţiul noului oraş, după o tramă stradală complet nouă. Piaţa Libertăţii este centrul acestei cetăţi moderne şi mult mai mari decât cea veche.

Piaţa Libertăţii

Deja în secolul al XVIII-lea apar multe dintre clădirile pieţei, însă închiderea completă a acestui spatiu a avut loc abia în 1859, odată cu construirea clădirii ce servea Comenduirii Corpului de Armată (azi prima clădire pe frontul de vest, din stânga al pieţei).

Mijlocul pieţei este dominat de monumentul Sf. Maria şi Sf. Nepomuk, creaţie tipică a barocului vienez, ce a fost adus de la Viena în 1756 pe calea apei. Sculptura a fost începută de faimosul Rapahel Donner, dar datorită morţii artistului, cea mai mare parte a capodoperei aparţine lui Wasserburger şi lui Blimm.

Monumentul Sf. Maria şi Sf. Nepomuk

În partea nordică a Pieţei Libertăţii se ridică Primăria Veche. Clădită ca şi “primărie a comunităţii germane” în 1731, faţada ei a fost refăcută de câteva ori până a primit  aspectul eclectic actual, în 1853. “Moda” arhitecturală era în continuă schimbare, în Timişoara destule clădiri au fost modificate în timp, conform acestor tendinţe. Sala mare de la etaj era faimoasă în secolul al XVIII-lea, fiind cea mai vestită sală de bal din oraş. În fiecare sâmbătă se dădeau la o parte scaunele şi mesele, iar sobra Sală de Consiliu se transforma într-o sală de bal, corespunzătoare farmecului baroc al vremii, care ţinea la mare rang petrecerile fastuoase. O placă montată în dreapta intrării în clădire ne poartă în o cu totul altă lume, fiind o inscripţie în limba turcă veche, scrisă cu caractere arabe. Aceasta este o ultimă relicvă a Timişoarei turceşti, cetatea pe care Prinţul Eugeniu de Savoya o cucerise.

Primaria Veche

Continuăm la dreapta pe Strada Coriolan Brediceanu. La intersecţia cu Strada Mărăşeşti zărim clădirea vechiului

 Spital Civil. Construit între 1744-1757, se spune că era primul spital civil din Imperiul Habsburgic (mai vechi decât Allgemeines Krankenhaus din Viena). Continuând

plimbarea, ajungem la fosta Biserică a călugărilor mizericordieni (1748-1753; azi este greco-catolică), iar în spatele ei e alipit spitalul mizericordienilor. Mizericordienii au lucrat în acest dintâi spital al Timişoarei, construit încă din 1735-1737. Numiţi şi “popii negri” datorită straielor lor, patru dintre cei şase călugări au plătit cu viaţa îngrijirea bolnavilor de ciumă. În curtea spitalului (azi spital de oftalmologie) se găseşte o porţiune din zidul cetăţii Timişoarei, aflându-ne la marginea vestică a fostei cetăţi.

Spitalul civic si biserica calugarilor mizericordieni

Ne întoarcem pe Strada C. Brediceanu înspre centru. Observăm acum pe partea stângă clădirea unui al treilea spital, cel militar. Aceasta este mai sobră decât celelalte, însă de dimensiuni mult mai mari. Cotim la stânga pe Strada Mărăşeşti, pe lângă spital. Pe partea opusă, frontul

caselor este dominat de Sinagoga din Cetate, clădită între 1863-1865, în aşa-zisa “arhitectură maură” ce predomina pe atunci la templele comunităţilor mozaice din imperiu. Continuăm, trecând pe lângă “casa Prinţului Eugen”. Acesta nu a locuit aici, dar pe acest loc se află poarta prin care a intrat în cetatea ce tocmai se predase. În spatele unei casete de sticlă, deasupra porţii, se mai poate distinge o pictură cu poarta respectivă. Următoarea clădire de dimensiuni mari aparţine încă şi azi comunităţii evreieşti. În apropiere se află şi prima sinagogă din Timişoara, comună pentru evreii sefarzi şi cei ashkenazim.

Sinagoga din Cetate

Spitalul MilitarStr. Gh Lazăr 7, str. Brediceanu 6Datare1764 – 17661817 - 1818 - supretajat1849 – bombardat,  reconstruit mijl. sec. al XIX-lea1894 - renovatStil arhitecturalClădirea şi-a pierdut mare parte din decoraţiile, care îi confereau caracteristicile stlistice. Se păstrează bosajele puternice, de factură clasicistă, care ritmează expresiv faţadele.Clădirea este de mari dimensiuni – practic ocupă singură un cvartal întreg, ceea ce vorbeşte de la sine de rolul de oraş-garnizoană pe care l-a jucat Timişoara după 1716. Are trei curţi interioare (fără elemente deosebite) legate succesiv, cu treceri pe sub bolţi.LegendeSe povesteşte, că în anul 1843, în acest spital s-ar fi operat pentru prima oară pe teritoriul actual al României utilizându-se anestezia. O placă fixată pe faţada ne aminteşte acest lucru.

Spitalul Militar

Continuăm drumul pe Strada Ghe. Lazăr, pe care o urmăm la dreapta. Curând observăm o clădire

în stil eclectic istoricist. Este Liceului Nikolaus Lenau, cu predare în limba germană. A fost construit exact pe fundaţiile “Primăriei Rasciene” (adică primăria comunităţii ortodoxe, română şi sârbă), în care mai apoi s-a aflat primul teatru al oraşului. Timişoara adăposteşte cea mai mare comunitate germană din România (peste 7000 de persoane), însă destul de puţini tineri germani mai studiază aici.

Liceul Nikolaus Lenau

Casa Solderer Str. Alecsandri 7Datare,  denumiri şi funcţiuni istoriceConstruită 1739 – 1744. A aparţinut „ judelui urban” (funcţiune similară cu cea a primarului de astăzi) Peter Solderer.În 1828 aparţinea lui Dimitrie Georgevici (Demeter Georgievits).Renovată complet în 1888.Stil arhitecturalIniţial probabil baroc.Actualmente stil clasicist. Reprezentative sunt ancadramentele de factură ionică a fererstrelor de la etajul I şi de ordin corintic de la etajul II.

Casa Solderer

Înaintăm pe Strada E. Ungureanu pentru a ajunge la Biserica Sârbească (1744-1748), care până la 1865 a deservit şi comunitatea ortodoxă românească. Exteriorul poartă amprenta barocului şi neoclasicismului (aşa erau clădite toate bisericile ortodoxe din Banat), însă impresionant este interiorul. Altarul pictat de către Constantin Daniel într-un stil ce aminteşte de Biedermayer este completat perfect de tonurile calde ale picturii decorative de pe ziduri. În aceeaşi curte se află şi  Palatul Vicariatului Ortodox Sârb, cu ornamente extrem de elaborate, de provenienţă Art Nouveau, dar interpretate într-o maniera deosebită, “slavă”. Acestea se observă mai ales pe latura principală, spre Piaţa Unirii şi pe latura dinspre Strada Gh. Lazăr, la care ne întoarcem.

Complexul - Biserica si Vicariatul Ortodox Sarb

Ultima clădire de pe Strada Gh. Lazăr (pe dreapta) ne atrage atenţia prin formele ei curbate, fluide, şi prin decoraţia cu plăci ceramice ce trădeaza Secession-ul maghiar (Szeceszió): fosta Bancă de Scont, numită şi Casa Steiner Miksa după numele proprietarului. Pe faţada principală, aflată după colţ, pe Strada V. Alecsandri, se observă frontispiciul elegant, semirotund şi cu lobi discreţi, pe care se află stema cu stupul de albine (motiv des întâlnit în stemele băncilor).

Casa Steiner Miksa

Ajungem în Piaţa Unirii. Intenţia realizării acestei pieţe de mari dimensiuni şi cu aspect impresionant a fost un adevărat exerciţiu de imagine şi imaginaţie al curţii vieneze, splendoarea imperiului trebuind să fie vizibilă încă de la marginile lui. Piaţa Unirii a fost caracterizată de poetul Franz Liebhardt drept “tezaurul baroc al Timişoarei”. Remarcăm câteva capodopere

ale stilului baroc. În primul rând Monumentul Sfintei Treimi (1740), cunoscută de timişoreni şi ca “statuia ciumei”. Numele este legat de crunta epidemie de ciumă ce a bântuit în Timişoara anilor 1738-1739. Din cei 6000 de locuitori ai cetăţii au murit circa 1000. Majoritatea erau colonişti din vestul Europei (austrieci şi germani) sositi de puţin timp în Banat. Pentru multe dintre boli se dădea pe atunci vina pe '”aerul pestilenţial” generat de mlaştinile Banatului. Şi acest monumet a fost adus de la Viena şi reprezintă cel mai reuşit monument plastic baroc al oraşului. Pe latura de nord a pieţei se observă mai multe clădiri cu un singur etaj, însă tipice pentru Timişoara veche. Astfel, pe partea stângă se observă  “Casa cu lei”, cu un turn pe colţ,

urmată spre dreapta de Liceul Nikolaus Lenau. Această clădire a

adăpostit mult timp unul dintre cele mai celebre hanuri timişorene, “La cei Şapte Principi Electori”. În continuare observăm o succesiune de

patru case clasiciste – sunt Casele Canonicilor (secolul al XVIII-lea), renovate de curând.

Piaţa Unirii

Fostul renumit han şi cafenea „La cei Şapte Principi Electori”. adăposteţte azi Liceul  Nikolaus Lenau, clasele I-IV, mai este denumit de aceea "Lenau Mic", clasele V-XII ale liceului fiind situate în imediata apropiere, pe str. Gheorghe Lazăr. Piaţa Unirii 71752 - prima casă existentă aici, cu parter şi etaj, aparţinea lui Leopold Kayser, maistru brutar.1828 - proprietar Andrei Constandinovici (Andreas Constadinovich).1854 - Croitoria AntonÎn sec. XIX - renumitul han şi cafeneaua „La cei Şapte Principi Electori”.În jurul anilor 1900 - Hotel BristolÎn sec. XX-lea - a adăpostit numeroase firme comerciale, redacţii.Din 1960 spaţii ale Şcolii Medii Nr. 2 – denumită azi Liceul Nikolaus Lenau Stil arhitecturalIniţial baroc austriac, refăcut în stilul anilor 1900, curentul szeceszió.La mijl. sec. al XX-lea ornamentele au fost îndepărtate.În 1995 – 1996 se execută faţadele actuale în stil istoricist simplificat, arh. Lucia Pfaff.Legende,  povestiriParfumul şi atmosfera pitorească de odinioară a celebrului han „La cei Şapte Principi Electori” a fost  redată în mai multe romane şi povestiri.Din 1970 liceul cu limba de predare germană a fost numit Liceul Nikolaus Lenau, în cinstea marelui poet german născut la Ciatad, azi comuna Lenauheim, din Banat.

La cei Şapte Principi Electori

Piesa de rezistenţă a Pieţei Unirii este însă Domul (Catedrala Episcopală Romano-Catolică a diecezei Banatului). De altfel, piaţa s-a numit mult timp “Domplatz” (Piaţa Domului). Este o ctitorie imperială, lucrările au început sub Carol al VI-lea în 1736 şi au continuat sub Maria Theresia, terminându-se abia în 1774, cu câţiva ani înaintea morţii împărătesei. În construcţia sa, se bănuieşte că s-au implicat atât arhitecţi faimoşi de la Viena, precum Joseph Emanuel Fischer von Erlach, cât şi ingineri locali, stabiliţi la Timişoara. În interior se pot admira multe opere de artă ale barocului, între care amintim pictura altarului principal, semnată Michael Angelo Unterberger.

Domul Romano Catolic

Statuia Sfintei Treimi este poziţionată în mijlocul Pieţei Unirii; este considerată a fi cel mai reuşit monument de arta plastică barocă din Timişoara. Se bănuieşte (pe baza analogiilor stilistice cu alte lucrări) că este o creaţie a sculptorului vienez Georg Raphael Donner. Comanditarul a fost consilierul Anton Deschan von Hansen.A fost adusă la Timişoara de la Viena în 1740. Motivaţia monumentului (care trebuie să fi costat o sumă mare, într-un oraş care era încă departe de prosperitate) era comemorarea problemelor capitale ce loviseră Timişoara în timpul războiului cu turcii din 1737-1739. Asemenea monumente sunt foarte des întâlnite în perioada barocă în spaţiul catolic din Austria şi sudul Germaniei.Baza monumentului este un soclu cu trei laturi; pe fiecare latură se află reliefuri figurative reprezentând într-o manieră barocă  epidemia de ciumă, foametea şi războiul. Pe colţurile soclulului – mai exact pe console sprijinte pe volute, sunt postate statui ale sfinţilor Rochus, Sebastian (cel cu săgeata) şi Karl Borromeus.Urmează o coloana în sine; la baza ei se află reprezentat Sf. Ioan de Nepomuk, sub el se află Sf. Rozalia. La aceeaşi înălţime cu Sf. Nepomuk, însă pe celelalte laturi ale coloanei, se află regele David şi Sf. Barbara.Coloana se termină cu un capitel ionic, pe care tronează Sfânta Treime.

Statuia Sfintei Treimi

O altă clădire de dimensiuni mari ne atrage atenţia pe latura sudică a pieţei, cea numită de timişorenii

“Palatul Baroc”. Construită parţial în 1752,  funcţiona deja ca reşedinţă pentru “Landespresident” (guvernatorul Banatului), iar azi găzduieşte Muzeul de Artă. Era clădirea cea mai luxoasă din oraş. Aici înnoptau împăraţii habsburgici în timpul vizitelor prin Banat (Franz Joseph a poposit aici de mai multe ori), aici se primeau vizite la cel mai înalt nivel. Printre oaspeţi s-au numărat şi Franz Liszt, Johannes Brahms şi George Enescu. Merită deci să vizitaţi Muzeul de Artă, unde puteţi admira printre alte colecţii şi colecţia pictorului Baba şi interioarele de secol XVIII recent  restaurate. În imediata apropiere se află o clădire mult mai nouă decât restul pieţei, însă cu un farmec propriu:

Palatul Baroc

Casa Brück (1911), una dintre creaţiile Secession ale arhitectului Székely Datare1758 - prima casă existentă aici cu parter si etajClăd. actuală: Salamon Brück - aut. construire 16.04.1910, aut. folosire 18.06.1911.Denumiri şi funcţiuni istorice1828 - proprietar Peter Zivkovich (Zsifkovits, Jivcovici ). Farmacia „la Crucea de Aur“, demolată.Stil arhitecturalClădirea iniţială baroc austriac.Clădirea actuală în stilul anilor 1900, curentul szeceszió. Arh. László Székely, constr. arh. Arnold Merbl.Parterul si etajul I constituie un soclu pentru cele două etaje superioare, având formele caracteristice arhitecturii anilor 1900. Etajul I prezinta balcoane inchise cu pereţi cortină vitraţi, tipici pentru curentul Art Nouveau. Bovindoul pe doua niveluri si formele „jucate“ ale acoperişului caracterizeaza curentul „szeceszio“.

Casa Brück

Casa: „La Trei Husari“.  Piaţa Unirii 2Datare, denumiri şi funcţiuni istorice1752 - Pe amplasament exista casa cu parter si etaj apartinand maistrului sticlar Mathias Simon1828 - proprietar Lazar Lazarovits (Lazăr Lazarovici). La parter ospătăria „La Trei Husari“.În perioada interbelică a sec. al XX-lea se adauga inca doua  niveluri si o mansarda (suparaetajere).  Deşi primele două niveluri pastrează zidaria initiala, întreaga faţadă este tratata în stil “modern”, cu o expresie plastică caracteristica unor vile timisorene din perioada interbelica. Clădirea nu se încadra deci în peisajul Pieţei Unirii.În 1983 arh. Serban Sturza construieste o noua fatada in stil eclectic istoricist.În prezent clădirea are magazine la parter şi locuinţâte la etajele superioare.Stil arhitecturalStil eclectic, istoricist; cu cu elemente de arhitectura clasicista si baroca.În curtea interioară sunt vizibile diferenţele între cele două faze de construcţie.

Casa La Trei Husari

Casa „La Elefant” Piaţa Unirii 3Datare1758 – este menţionată prima casă,  cu parter si etaj, apartinand maistrului sticlar Mathias SimonDenumiri şi funcţiuni istoriceIn 1828 - apartinea Elisabethei Dadany (Gadanyi).Înca din prima jum. a sec. al XIX-lea adapostea renumita ospătărie „La Elefant“ si hanul respectiv.Supraetajata in anii 1960.La parter si etaj se pastreaza zidaria initiala, dar fatada este tratata in stilul modern caracteristic anilor 1960. In perioada comunista adapostea trustul de constructii din Timisoara.In 1980 - 1981 arh. Serban Sturza construieste o noua fatada in stil eclectic, istoricist. Stil arhitecturalStil eclectic, istoricist, cu elemente de arhitectură barocă. Se remarcă pilaştrii, în „ordin colosal“ (adică pe două  niveluri), care ritmează faţada la nivelurile doi şi trei. Ei ascund în realitate stâlpii din beton armat necesari structurii de rezistenţă a clădirii. Poarta şi portalul de intrare se evidenţiază prin  tratarea lor in spirit baroc.

Casa La Elefant

Cazarma U, Cazarma Franz Joseph Piaţa Mărăşti 2Denumire actuală Cazarma U

Datare1752 s-a construit Cazarma Vienei, cu parter şi un etaj, cu contur inchis pe toate cele patru laturi. Fatada in stil baroc austriac era indreptata spre  Piata Marasti.Clădirea a fost grav deteriorată în urma asediului din anul 1849.După 1849 s-a reconstruit o nouă cazarmă cu trei niveluri (parter şi două etaje), cu plan în forma de U deschis spre nord, spre Piata Mărăşti.Denumiri şi funcţiuni istoriceIn 1859 - se numea Cazarma Franz-Joseph.În 1923 - Scoala Militara de Artilerie.La mijlocul sec. al XX-lea adapostea depozite.Stil arhitecturalStilul cazărmilor austriece, clădiri masive cu parter şi două niveluri, construite în perioda 1850 – 1860.  A pierdut in cea mai mare parte decoratiile de fatada, care îi confereau caracteristicile stilistice.

Cazarma U, Cazarma Franz Joseph

Casa „La Trompetist”, Str. Pacha 6Datare,  denumiri şi funcţiuni istoricePe planul din 1746 – 1747 apare doar zidul exterior de la colţul dintre Str. Pacha şi Eugeniu de Savoya.În 1752 - casa aparţinea judelui urban Anton Seltmann. Se pare că de atunci funcţiona şi ospătăria şi hanul „La Trompetist”, conduse de un fost trompetist militar.Hotel şi restaurant în sec. al XIX-lea.Reconstruit şi supraetajat la sfârşitul sec. al XIX-lea.În prezent clădirea are locuinţe la etaj, iar la parter e deschis restaurantul  "Café Cuza" şi o cafenea. Stil arhitecturalProbabil iniţial baroc.Astăzi  stil eclectic istoricist. Ferestrele sunt încadrate de pilaştri clasicişti, ionici la etajul I şi corintici la etajul II, şi încoronate de decoraţiuni neobaroce la partea superioară. Legende, povestiriSe povesteşte că împăratul Francisc al II-lea a poposit în 1817 la acest hotel.Tatăl poetului Nikolaus Lenau şi-ar fi “tocat” o parte din avere în acest hotel.Între 7 şi 8 martie 1866, aici a locuit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, aşteptând să ia trenul pentru a putea pleca în exil, spre Europa Centrală.

Casa ,,La Trompetist”

Episcopia catolica de Timişoara este considerată succesoarea episcopiei de Cenad, înfiinţată încă din 1030. Primul episcop a fost Gerhard de Sagredo, care a fost ucis de către rebelii păgâni la Buda în 1046; a fost sanctificat, şi de atunci muntele ce se ridică abrupt deasupra Dunării la Budapest îi poartă numele: „Géllerthegy” (muntele lui Gerhard).Cea mai dificilă perioadă pentru această dioceză a fost ocupaţia turcească. După instaurarea administraţiei austriece în 1716 şi sosirea multor colonişti catolici, sediul a fost mutat la Timişoara. În perioada 1716 – 1918 au sosit la Timişoara călugări din mai multe ordine catolice – iezuiţi, franciscani, piarişti, mizericordieni, surorile de Notre Dame, salvatorieni; aceste ordine au avut o influenţă foarte mare asupra dezvoltării oraşului în secolele XVIII-XIX, unele (salvatorienii) sunt active şi azi.O a doua perioadă dificilă a început odată cu comunismul. Ordinele catolice au fost interzise, episcopul Pacha a fost întemniţat iar episcopia însăşi a fost desfiinţată – până în 1990 a funcţionat ca simplu decanat (protopopiat). A fost reactivată după 1990; unele dintre fostele proprietăţi ale episcopiei, răsfirate prin întregul oraş, au fost retrocedate în ultimii ani.Tipică pentru episcopia catolică de Timişoara este compoziţia etnică extrem de eterogenă a credincioşilor: maghiari, germani, români, croaţi, slovaci, bulgari, cehi, italieni etc.

Episcopia Catolica de Timisoara

Am ajuns la marginea de est a fostei cetăţi. În faţa noastră se observă o parte din bulevardul circular ce înconjoara Cartierul Cetate şi sensul giratoriu de la „Fântâna Punctelor Cardinale“ cu şoseaua ce

duce la  aeroport. În dreapta este Bastionul Maria Theresia. Azi este cunoscut ca „Bastionul“, dar până la decizia de demolare a fortificaţiilor din 1892, era doar unul dintre cele opt bastioane ale cetăţii. Acest tip de cetate bastionară era tipică în Europa secolului al XVIII-lea. Cetatea Timişoara avea un zid triplu, iar între ziduri existau canale cu apă. Sistemul era foarte eficient şi a rezistat şi asediului de 103 zile al revoluţionarilor maghiari în 1849, însă ocupa enorm de mult spaţiu. Terenul militar (zidul triplu plus esplanada, o zonă înierbată, fără pomi sau clădiri) forma un cordon în jurul cetăţii, lăţimea acestuia fiind de aproape 1,5 km. Practic, deşi masiv şi impunător, bastionul de azi nu este decât o rămăşiţă minusculă din complicatul sistem defensiv de odinioară. Cel mai bine vom vedea bastionul şi structura zidurilor sale ocolindu-l  prin stânga, apoi trecând prin gangul boltit (acolo unde s-a practicat deschiderea dublă pentru trecerea autovehiculelor) în curtea interioară a bastionului.

Bastionul Maria Theresia

Bastionul Maria Theresia

Palatul Deschan, DatareÎnceput a se construi circa 1735 (în 1734 încă nu exista)..În 1752 - aparţinea consilierului Camerei Aulice Ungare von Deschan (de Jean), care a fost probabil şi comanditarul iniţial al casei.În 1802 (sau1810 după alte surse) - corpul de casă de pe latura de sud, cu intrarea principală, este reconstruit.1828 – aparţinea lui Georg Mancziarly (Manzsarly pe alte documente).Stil arhitecturalLaturile de nord, de est şi de vest păstrează volumetria iniţială, cu două niveluri, tipică pentru construcţiile urbane din barocul provincial austriac.A fost una dintre cele mai mari clădiri particulare din secolul al XVIII-lea.

Palatul Deschan

Palatul Deschan

Casa cu Pomul Breslelelor sau Casa cu Pomul de FierStr. Proclamaţia de la Timişoara 3Datare1752 – Casa, cu două caturi, era în construcţie (şantier) şi aparţinea maistrului zidar, antreprenor la fortificaţii, Johann Lechner, care probabil a întocmit şi proiectul clădirii.1828 – aparţinea comerciantului „Andreas Trandaphil” (Andrei Trandafir).Stil arhitecturalFaţada iniţială - probabil baroc austriac. Faţada actuală - în stilul anilor 1900, curentul szeceszió. Alte informaţiiFraţii Johann şi Wenzel Lechner au lucrat între anii 1750 – 53 şi la Domul Catolic.Negustorul Andrei Trandafir l-ar fi însărcinat pe meşterul Moritz Heim să instaleze „pomul de fier”, poate ca semn de casă. Pomul era legat de casă cu un lacăt mare, care a dispărut prin anii 1960. Acelaşi Moritz Heim a realizat un „pom de fier” şi la Arad (însă mai mic!).

Casa cu Pomul Breslelor

Pomul Breslelor

Palatul Mercy Str. Proclamţia de la Timişoara 7Denumire actuală: Aşazisul „Palat Mercy”Datare şi denumire istorică„Casa Comitatului şi Închisoarea” proiectată în anul 1804.În 1808 - terenul încă mai era liber şi neconstruit.1812 – clădirea actuală apare pe planurile oraşuluiStil arhitecturalStil clasicist cu reminiscenţe baroce: coloanele ionice duble care marchează intrarea la parter şi dublarea pilaştrilor de deasupra, de la etaj, corespund procedelor plastice  ale arhitecturii baroce.Legende, povestiriÎn anul 1722 pe acest amplasament se afla “Casa Generalatului“ în care a locuit contele de Mercy. Acesta era aşazisul „Palatul Mercy” din folclorul timişorean. Cum trama stradală nouă a oraşului Timişoara, tramă care există şi astăzi, încă nu fusese nici proiectată, nici trasată, clădirea aceea era amplasată “rotit”  şi avea cu totul altă formă (era cu mult mai mică) faţă de clădirea care există şi în prezent.Acesta a funcţionat în acelaşi timp ca şi tribunal şi închisoare, şi nu putea fi complet fără obişnuita cameră de tortură. Deşi ne-am aştepta poate ca aceste metode să fie folosite pentru acte de poliţie politică, de fapt tortura era un procedeu standard şi pentru interogatoriile în cauze lumeşti. Documentele relatează cazul unei clasice crime pasionale (desprinsă parcă din serialele spaniole...), detaliile fiind aflate prin metode precum „zdrobirea degetelor” şi utilizarea „cizmelor spaniole” (pentru ambele existau aparate speciale).

Palatul Mercy

Începem incursiunea cu Banca Naţională, prima construcţie ce a apărut în acest cartier nou. Este o clădire Secession cu câteva elemente ale ordinelor clasice (coloane ionice pe doua niveluri), iar capetele de lei simbolizează putere şi bogăţie. Următoarea clădire după intersecţia cu Strada Cicio Pop este Palatul Poştei („Posta Mare“, 1911-1913). Acesta are un stil mai sobru, tipic Secession-ului geometrizat, cu decoraţii mai discrete. Continuăm pe Bulevardul Revoluţiei din 1989. Observăm clădiri în diferite stiluri, unele au apărut abia în anii 1930 şi aparţin cubismului. În perioada în care aceste clădiri mai noi nu apăruseră, pe loturile încă libere între clădirile deja existente se cultiva porumb, ceea ce stârnea ironiile filozofului şi politicianului bucureştean Nicolae Iorga, venit în vizită prin anii '20 (de aceleaşi aprecieri se bucura şi Universitatea în anii 1950, supranumită de către localnici “Sorbona din cucuruz”). În curând observăm Clădirea Prefecturii pe partea opusă. A fost construită în 1938, pe vremea dictaturii regale, şi este tipică pentru acea perioadă. Trebuia să impună respect.  Acest aspect i-a folosit şi după război, aici aflându-se “judeţeana de partid” a P. C. R. (şi, având această funcţie, a fost ţinta atacurilor revoluţionarilor în Decembrie 1989).

Banca Nationala si Palatul Postei

Palatul Postelor

Cladirea Prefecturii

Cladirea Prefecturii

Liceul Carmen Sylva, în stil Secession cu elemente neoromanice şi neogotice marcante. Denumire actualăLiceul Pedagogic „Carmen Silva”Bd. C. D. Loga nr.45DatareAut. de construire 3.04.1902, terminat 1903.Stil arhitecturalStilul anilor 1900, utilizând elemente de limbaj plastic ale goticului englez – în maniera utilizată în perioada Reginei Victoria. Elementele neogotice şi chiar neoromanice sunt definitorii pentru clădire; la o observare mai atentă se observă însă şi destule elemente ale „arhitecturii 1900”, cum ar fi măştile de femeie.Foarte frumos este corpul de clădire cu intrarea principală (dinspre Bvd. C. D. Loga), deşi întregul complex (cu mai multe corpuri de clădire clar separate) beneficiază de o tratare artistică unitară.Arh. Lipot (Leopold) Baumhorn, colaborator arh. Jakob Klein, constructor Karl Hart.

Liceul Carmen Sylva

Carmen Sylva

PIATA VICTORIEI Timişoara Cetate Denumiri istoriceStr. Franz Josef  (Ferenc József út), str. Regele Ferdinand, bd. 30 Decembrie, Piaţa Victoriei .Datare şi evoluţie spaţialăÎn 1744 – 1745, prin construirea cazărmii Porţii Petrovaradinului, începe să se contureze o „piaţetă de alarmă” între cazarmă şi piaţă. Restul suprafeţei pieţei actuale era ocupat de poarta amintită, constituind un element al inelului I de fortificare, şi de şanţurile şi lucrările de fortificare formând inelul II şi III al fortificaţiilor, terminate complet până în anul 1761.În 1870, în speranţa că se va obţine decizia de „defortificare” a cetăţii (de anulare a caracterului de fortăreaţă militară), se proiectase o mică piaţetă circulară aproximativ pe terenul pieţei de astăzi.Abia după decizia defortificării din 1892 s-a întocmit de către arh. Ludwig von Ybl un „Plan General de Dezvoltare a Oraşului” 1893 – 1895, în care se prevedea constituirea unui bulevard larg, având aproximativ dimensiunile pieţei actuale.Proiectele ulterioare nu au modificat esenţial dimensiunile pieţei, ci doar detaliile.  Uneori s-a prevăzut o alveolă în partea de est a pieţei.În 1899 s-a început demolarea fortificaţiilor.

La 29.08.1910 s-a eliberat autorizaţia pentru a se construi prima clădire flancând actuala piaţă, Palatul Lloyd. În ritm rapid s-au construit şi celelalte clădiri ale frontului de vest al pieţei până în anul 1913. Înainte de primul război mondial, pe latura de est nu fost construit decât impunătorul Palatul Löffler.A urmat apoi Camera de Comerţ şi Industrie (arh. László Székely), racordată la reţeua de apă la 13.03.1925 şi la canalizare la 17.11.1925.Prin construirea Catedralei Ortodoxe Române 1936 – 1946 s-a închis spaţiul spre sud.În 1963 s-au realizat blocurile „moderne” de locuit, care închid frontul de sud-est al pieţei.Abia atunci frontul acesta al  pieţei  a fost complet construit şi Piaţa Victoriei a devenit un spaţiu urban închis.

Stil arhitecturalEclectic istoricist (faţadele laterale ale teatrului), stilul anilor 1900 – curentul szeceszió, stil eclectic interbelic (Camera de Comerţ şi Industrie), stil neoromânesc – moldovenesc (Catedrala), stil modern – curentul fascist (Opera), stilul modern al anilor 1960.Spaţial, piaţa se întinde astăzi  între Catedrala Ortodoxă Română şi clădirea Operei.Deşi executate aproximativ în aceeaşi perioadă, între cele două dominante ale ansamblului, aparţinând unor formulări plastice diametral opuse, se realizează o fericită tensiune estetică. Verticalităţii virile a edificiul de cult i se opune forma unduită, feminină, a marelui arc de triumf.În opoziţie cu stabilitatea masivă,  minerală a zonei din jurul Operei, spaţiul marcat de silueta verticală a catedralei se deschide spre sud-vest, către zona vegetală a parcurilor din  lungul canalului Bega.

Piaţa Victoriei

Teatrul Naţional Timişoara – Opera Română Timişoara – Teatrul German de Stat – Teatrul  Maghiar Csiky Gergely(toate aceste instituţii sunt găzduite de Palatul Culturii din Timişoara)Denumiri istorice şi datareÎn 1872 – 1875 se construieşte ansamblul teatrului sub numele oficial de „Teatrul Franz Joseph”, conţinând şi hotelul „Kronprinz Rudolf, „reduta” (sala de dans şi de festivităţi), un restaurant şi o cafenea.Arh. Fellner şi Helmer, cea mai mare firmă de proiectat teatre din acel timp. A construit 48 de teatre. Pe teritoriul actual al României a construit şi teatrele din Oradea, Cluj şi Iaşi. În vecinătatea ţării noastre a construit teatrele din Szeged, Cernăuţi, Odesa şi Sofia.

Opera - Teatrul

Palatul Löffler Piaţa Victoriei 1 – 1BDatarePalatul a fost construit în perioada 1912 - 1913.Stil arhitecturalStilul anilor 1900, curentul szeceszió.Arh. Leopold LöfflerAlte informaţiiLöffler–ii erau comercianţi de cereale, unul dintre fii  lor – arhitect.Pe frontonul triunghiular dinspre nord (dinspre clădirea Operei) se observă încă urme de gloanţe trase în ziua de 17 Decembrie 1989.

Palatul Löffler

Palatul Löffler

Palatul Weiss ( parter: mag. MATERNA MODERN ) racordat  la canalizare 19.10.1926, la reţeaua de apă 04.11.1926.Stil arhitecturalStil eclectic, infuenţat de stilul anilor 1900, cu elemente ale curentului szeceszió.Arh. Adalbert Szladek

Comanditarul investiţiei a fost Dr. Friedrich Hajdu.

Palatul Weiss (mag. Materna)

Palatul Lloyd Aut. de constr. 29.08.1910, festivitatea de deschidere la  29.09.1912.Stil arhitecturalStilul anilor 1900, curentul szeceszió.Arh. Lipot Baumhorn, constr. Arnold MerblAlte informaţiiIniţial a adăpostit la etaj Bursa Agricolă, Clubul Lloyd, iar la parter o cafenea şi spaţii comerciale. La et. II şi III erau locuinţe.În 1948 devine Palatul Politehnicii, sediul rectoratului acesteia.În anul 1927, Josef Geml, care a fost  primarul Timişoarei între 15.06.1914 - 04.09.1919 şi viceprimar începând din 03.12.1919, afirma că acest edificiu „este cea mai frumoasă casă din Timişoara”.AccesFoarte frumos decorat este holul de la intrare. Din păcate, fiind o instituţie, există portar. Merită însă tot efortul pentru a intra măcar primii metri în clădire: veţi avea idee despre splendoarea originală a unui interior Secession.

Palatul Lloyd

Palatul Neuhausz Piaţa Victoriei 4DatareAut de constr. 26.10.1910.Stil arhitecturalStilul anilor 1900, curentul szeceszió.Arh. László Székely

Palatul Neuhausz

Palatul Merbl

Aut. de constr. 08.03.1911.Stil arhitecturalStilul anilor 1900, curentul szeceszió.Arh. şi constr. Arnold Merbl

Palatul Merbl

Palatul Dauerbach Aut. de constr. 12.07.1911, aut fol. 1912, 1913.Stil arhitecturalStilul anilor 1900, curentul szeceszió.Unul dintre cele mai reprezentative monumente ale stilului anilor 1900 din Timişoara. Impozantul ansamblu, mărginit de trei străzi, se remarcă prin volumele masive şi unduite ale acoperişurilor.Arh. László SzékelyNumele de „Palace” provine de la numele fostului şi actualului restaurant existent la parter, odinioară foarte popular.

Palatul Dauerbach

Palatul Hilt Aut. de constr. 02.12.1911, aut fol 1913.Stil arhitecturalStilul anilor 1900, curentul szeceszió.Arh. László SzékelyÎn interior se păstrează multe dintre uşile originale ale apartamentelor. Vechiul lift este perfect funcţional.

Palatul Hilt

Palatul Szechenyi Aut. de constr. 26.10.1911, aut. fol. 1913Stil arhitecturalStilul anilor 1900, curentul szeceszió.Arh. László SzékelyComanditarAntal Vogel & Co.PovestiriÎn acest edificiu s-a aflat biroul de arhitectură al arhitectului László Székely. În acest birou şi-a efectuat perioada de practică profesională arhitectul Michael Wolf, care a preluat apoi de la Székely biroul. În perioada interbelică, Wolf a fost unul dintre cei mai marcanţi arhitecţi ai Timişoarei.

Palatul Szechenyi

Castelul Huniade, Muzeul Banatului Datare,  denumiri şi funcţiuni istorice1307 – 1315 (sau 1314)  Carol Robert de Anjou, regele Croaţiei, Dalmaţiei şi Ramei, din 1308 şi rege al Ungariei, construieşte „cu meşteri italieni” (cf. tradiţiei istorice) un castel din cărămidă, amplasat în mare parte în curtea edificiului de astăzi.1315 – 1323 (1316 – 1318, sau 1325 după alte surse) - castelul serveşte ca reşedinţă regală. Este „cea mai veche” clădire din Timişoara. În curtea interioară s-au descoperit fundaţiile zidăriilor şi a turnului donjon, datând probabil din 1307 – 1314.Conţine numeroase colecţii, care actualmente sunt în mare parte în curs de reorganizare.

Ulterior serveşte ca sediu comitelui de Timiş.                                                                  1407 – 1424 (sau 1404 – 1426) - reconstruit în vremea comitelui Pippo Spano de Ozora (Filippo Buondelmonti degli Scolari n. 1369,  +1426).1443 - deteriorări în urma un cutremur puternic .1443 – 1447 Ioan de Hunedoara îşi stabileşte reşedinţa la Timişoara şi reface castelul (arh. Paolo Santino da Duccio ?).1551 – 1552 lucrări de fortificare realizate de arhitecţi militari italieni. De atunci datează conturul în plan al bastioanelor de pe colţurile de sud-est şi sud-vest ale clădirii

Bombardat în timpul asediilor din 1551 şi 1552.După 1552 reconstruit, sediul paşei şi al aparatului administrativ şi militar al Eyaletului de Timişoara (un eyalet era cea mai mare unitate administrativă în care era împărţit Imperiul Otoman. Termenul „paşalâc”, utilizat în română, nu există în limba turcă).1716 - bombardat în timpul asediului.1727  - lucrări de reconstruire. Transformat în arsenal şi cazarmă de artilerie.1849 - bombardat în timpul asediului.1856 – terminat de reconstruit, dobândind forma actuală.1919 – 1947 „Cazarma Bănăţenă” a Regimentului 7 Pionieri şi a Regimentului 6 Artilerie Grea.Din 1948 - până în prezent sediul Muzeului Banatului

Castelul Huniade, Muzeul Banatului

Castelul Huniade, Muzeul Banatului

Castelul Huniade, Muzeul Banatului

Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română Timisoara

Construcţia catedralei a început în 1936, având autorizaţia de construcţie 22.06.1936 şi a fost terminată în anul 1946.Stil arhitecturalStil moldovenesc cu unele elemente eclectice.Datorită stilului tradiţional moldovenesc („sinteza moldavă”, cum l-au numit unii cercetători) care prelucrat creator mai multe influenţe diferite, dar a fost puternic marcat de stilul gotic, clădirile aparţinând acestui stil prezintă o siluetă elansată, complet diferită faţă de cea a nereuşitelor edificii ortodoxe ridicate la Timişoara în perioada interbelică.

Catedrala reprezintă un fericit „cap de perspectivă” al Pieţei Victoriei din faţa sa. Stilul edificiului nu este complet străin de arhitectura anilor 1900 din piaţă, caracterizată de asemenea prin jocul amplu al acoperişurilor. Ea contrasteză în mod reuşit cu marele arc de triumf al teatrului, creind o tensiune plastică, ce aduce noi valori scenografice spaţiului urban.Spaţiul interior are de asemenea o elansare elegantă. Proiectul de arhitectură a fost întocmit în urma câştigării unui concurs naţional de către prof. arh. Ion D. Trajanescu, constr.  antrepren. Ing. Tiberiu Eremie.Aspecte de unicitateDin cauza terenului dificil de fundare, fundaţiile sunt executate pe 1.000 de piloni din beton armat.Cu înălţimea sa 83,7 m este una dintre cele mai înalte clădiri din Timişoara, fiind cea mai înaltă biserică din România şi una din cele mai încăpătoare, putând adăposti peste 5000 de persoane.

Legenda, povestireDupă 23 august 1944, la 30-31 octombrie 1944, aviaţia germană a bombardat Timişoara. Şase bombe au căzut asupra catedralei. Dintre cele şase bombe, nu a explodat decât una, care a provocat pagube limitate. Faptul că celelalte cinci bombe, deci marea lor majoritate, nu au explodat, este considerat „o adevărată minune cerească”: mâna lui Dumnezeu şi-a apărat Casa Sa!

Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română Timisoara

Piaţa Victoriei

Texte: Internet

Foto: liciu1@yahoo.com